ÎMPĂRTĂȘIREA

Mesajul pe care ni l-a adus fratele Pearry de la „Cuvântul lui Dumnezeu” este foarte emoţionant. Cât este de adevărat! „Noi Îl limităm pe Dumnezeu şi nu Îl considerăm infinit, dar El este infinit şi veşnic, ceea ce înseamnă că nu putem face aceasta!”

În seara aceasta vom participa la Cină. De trei ani aştept să se ridice şi în Tucson o biserică şi iat-o că este aici. Îi mulţumim Domnului şi Îl rugăm să aibă răbdare cu noi până vom ajunge să apreciem aceste lucruri.

Aş vrea să vă spun ceva înainte de Cină. Eu cred că am văzut destule lucruri în lumea în care trăim, care să ne determine să-I predăm Domnului întreaga noastră fiinţă şi viaţă şi să-L slujim cu adevărat. Aşa cum spunea şi fratele Pearry cu câteva minute în urmă, noi trăim în timpul când Dumnezeu ne-a binecuvântat cu răspunsuri clare şi concrete din Scriptură, aşa că nu suntem orbi, ci vedem că am ajuns acolo, iar dacă privim în jur vedem cum oamenii îşi pierd minţile. Dacă am mai sta mult pe pământul acesta, toţi am ajunge în instituţii de boli nervoase. Înţelegeţi? Suntem la sfârşitul timpului.

 Fratele Pearry mai spunea că noi putem vedea cu toţii că aceste lucruri sunt adevărate şi că nu sunt un mit. Ele nu sunt imaginaţia cuiva, ci ne-au fost spuse în Cuvântul Domnului, iar noi le-am putut vedea cu ochii noştri şi ştim că sunt deja aici. Desigur, nu ştim cât mai este, dar timpul venirii Domnului este aproape.

Iosif m-a întrebat aseară:

 „Tati, când a intrat Dumnezeu în lucrare şi de unde a venit El? A trebuit să aibă un început sau nu a avut?”

„Nu, El nu a avut început,” am răspuns eu. „Tot ce are un început are şi sfârşit, dar ceea ce nu are început, nu are nici sfârşit.” Desigur, fiul meu are numai zece ani, iar aceasta a fost cam greu de înţeles pentru el. Cum să înţeleagă el că există ceva care nu a avut început? Şi mie mi-a fost greu să înţeleg aceasta. Şi eu m-am întrebat cum a început totul?

Noi avem aici ceva ce este cu adevărat sfânt. Cu câteva zile în urmă, am fost chemat la un frate creştin care nu a mai luat Cina niciodată înainte şi a înţeles că noi o luăm cu adevărat. Ei o luau altfel şi o numea „Cină spirituală.”

Cuvântul „Cină,” înseamnă „Comuniune sau împărtăşire cu trupul şi sângele Domnului.” Aş vrea să fiţi atenţi la ceea ce voi spune în continuare. Este în ordine, frate Pearry? (Da). Eu vă spun aceste lucruri ca să înţelegeţi ceea ce faceţi, pentru că nu puteţi avea încrederea dacă nu ştiţi ce faceţi. Deci, voi trebuie să înţelegeţi ce faceţi şi de ce faceţi acest lucru.

Fratele acela m-a întrebat: „Dacă luăm Cuvântul Domnului, oare nu Îl luăm chiar pe Dumnezeu?”

„Ai dreptate, domnule. Acesta este adevărul, însă Pavel a luat Cina Domnului cu adevărat, concret.” El a făcut aceasta, pe baza cuvintelor lui Isus, care a spus: „… să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (În limba engleză scrie: „în amintirea Mea.”). „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (1Corinteni 11.24,26). Înţelegeţi? Deci trebuie s-o luăm în mod concret.

Cel care a rânduit Cina în Biserică este apostolul Pavel, pentru că el a fost profetul Noului Testament. Petru, Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris ceea ce a spus şi a făcut Isus, dar Pavel a rânduit toate lucrurile, deoarece el a fost profetul Noului Testament. Astfel, aşa cum a mers Moise în pustie ca să primească descoperirea pentru a scrie primele cinci Cărţi ale Bibliei, şi Pavel a plecat în pustie să primească descoperirea Domnului pentru a pune Biserica Noului Testament în armonie cu cea a Vechiului Testament.

Mielul a fost jertfit o singură dată: atunci când au ieşit din Egipt, dar ei au păstrat aceasta de-a lungul anilor, ca pomenire a celor petrecute atunci. Însă Biblia spune că „Legea… are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor…” (Evrei 10.1). Astfel, ceea ce  numim noi „Comuniune sau împărtăşanie” este de fapt „Cina Domnului.”

Noi, neamurile, am primit doar trei porunci divine fizice şi anume: Cina, spălarea picioarelor şi botezul în apă. Sunt doar trei, iar numărul „3” este numărul descoperirii desăvârşite a lui Dumnezeu. Noi ştim că toate acestea ne-au fost spuse de către apostolul Pavel în Noul Testament. Cina trebuie luată pentru că aşa spune Cuvântul, dar eu cred că nimeni nu are dreptul să ia Cina Domnului până când nu ia Cuvântul Domnului în inima lui. Înţelegeţi? Am să vă citesc câteva lucruri şi atunci veţi înţelege. Biserica protestantă „Armata salvării,” poate veni să se justifice folosind aceeaşi bază. Ei nu cred în botez şi spun că nu au nevoie de el, dar dacă nu avem nevoie de apa botezului, de ce ne mai botezăm? „Păi, nu avem nevoie de apa botezului, ci de sânge deoarece sângele ne salvează,” spun ei. Eu sunt de acord cu aceasta, pentru că într-adevăr sângele ne salvează, nu apa, dar trebuie să acceptăm apa botezului ca o mărturie exterioară a lucrării care s-a făcut în interiorul nostru, iar această mărturie trebuie s-o arătăm şi la Cină. Înţelegeţi?

Astfel, când Îl primim pe Domnul ca Jertfă a noastră, în noi, şi suferim naşterea duhovnicească în Trupul Lui, trăim prin El, prin Cuvânt şi trebuie să mărturisim aceasta pentru că este o poruncă: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.” (Fapte 2.38).

Pavel a spus: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta… vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (În limba engleză scrie: „…arătaţi că Domnul a murit pentru voi.”). 1Corinteni 11.23-24,26).

Un frate scump a venit la mine şi mi-a zis: „Frate Branham, eu nu am luat niciodată Cina pentru că nu am fost învăţat astfel şi nu înţeleg ce este.”

„Aminteşte-ţi că Pavel a rânduit toate aceste lucruri în cadrul bisericii creştine de la început,” i-am răspuns eu. Biblia spune că ei mergeau din casă în casă şi frângeau pâinea cu o inimă sinceră. El a aşezat acest lucru în biserică, apoi a spus în Galateni 1.8: „Dar, chiar dacă… un înger din cer ar veni să vă spună altceva… să fie anatema.” (parafrazare). Vedeţi, deşi acei ucenici fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan, el le-a spus că trebuie să fie botezaţi din nou în Numele Domnului Isus Hristos. Deci, există trei lucruri pe care trebuie să le facem: Cina Domnului, spălarea picioarelor şi botezul. Înţelegeţi?

Tot biserica protestantă „Armata salvării” afirmă: „Când a murit tâlharul de pe cruce, Isus i-a spus că va fi cu El în rai deşi nu era botezat.” Este adevărat, însă el L-a primit pe Isus în ceasul morţii. Înţelegeţi? Aceea a fost singura şansă pe care a avut-o. Până atunci fusese un tâlhar, dar când a văzut Lumina, a recunoscut-o şi a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23.42). Dar tu ştii că ar trebui să fii botezat, aşa că dacă refuzi să o faci, aceasta este o problemă între tine şi Dumnezeu, acelaşi lucru fiind valabil şi în ce priveşte Cina Domnului. Astfel, atunci când mergem să luăm Cina Domnului, nu trebuie să spunem: „Mă voi duce acolo să mănânc şi eu nişte pâine şi cred că sunt creştin,” pentru că dacă aţi observat, Biblia spune că „oricine mănâncă pâinea aceasta… în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul… Domnului.” (1Corinteni 11.27). Înţelegeţi? Noi trebuie să trăim o viaţă sinceră atât înaintea oamenilor, cât şi înaintea lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament orice jertfă era adusă pe baza unei porunci a Legii. La fel este şi în cazul nostru: Botezul în apă este o poruncă; Cina Domnului este o poruncă şi spălarea picioarelor este tot o poruncă. Şi este „ferice de cel ce împlineşte poruncile Domnului, Legile Lui, pentru că va primi dreptul la Pomul vieţii.”

Vă rog să observaţi că la început, Domnul a poruncit să fie jertfit pe altar un miel. Această jertfă era adusă ca dar  pentru iertarea păcatelor. Parcă îi văd pe fraţii noştri evrei cum mergeau cu taurul, berbecul sau mielul lor la altar, ştiind că sunt vinovaţi. Ei aduceau această jertfă într-un mod sincer şi păşeau în Templu sinceri, pentru a împlini porunca Domnului. Credinciosul îşi punea mâinile peste capul mielului şi îşi mărturisea păcatele, în timp ce preotul înjunghia animalul ca să moară pentru el. Astfel, credinciosul stătea acolo cu mâinile pline de sânge, iar în timp ce privea mielul, cum se zbate şi moare, ştia că moare în locul lui. Cu alte cuvinte, el oferea moartea acestui miel în locul morţii sale. Înţelegeţi? Păcătosul aducea acea jertfă sincer şi din toată inima şi astfel, mielul murea în locul lui.

Încet, încet, această poruncă a Domnului a devenit o, un obicei. Astfel, oamenii spuneau: „ Păi, astăzi este aşa şi aşa… Da, pot să ofer şi eu un taur.” Apoi mergeau şi spuneau: „Doamne, iată taurul meu.” Dar nu mai era sinceritate şi nu mai înţelegeau importanţa acestei porunci, iar astăzi este la fel. Însă noi nu vrem să luăm Cina aşa, pentru că atunci când venim la Cină, venim la masa Domnului.

Cred că în Isaia 28.8 scrie: „Toate mesele sunt pline de vărsături murdare şi nu mai este niciun loc curat.”

Noi am aflat că acest lucru măreţ pe care îl vom face în seara aceasta este în amintirea morţii Domnului. Noi vom lua trupul Său, pe care credem că-L mâncăm în fiecare zi, cum spunea fratele nostru. Noi luăm aici Cuvântul Domnului pe care Îl credem din toată inima şi vedem cum prinde viaţă, Îl vedem împlinit şi Îi simţim prezenţa în vieţile noastre. Noi trebuie să venim aici pe deplin conştienţi de ceea ce urmează să facem şi nu numai pentru că am primit porunca s-o facem. Dacă mergeţi în unele biserici, vi se dă un biscuite, o felie de pâine tăiată sau ceva asemănător, iar oameni care fumează, beau sau fac multe alte lucruri ca acestea, vin şi iau „Cina Domnului” pentru că sunt membri ai acelei biserici. Aşa ceva este o urâciune înaintea Domnului.

Nu este de mirare că Domnul a spus: „Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1.14). A spus aşa, cu toate că El a poruncit să se aducă acele jertfe. Dar ce s-a întâmplat? Prin felul în care ei au tratat totul, jertfa cerută de El a devenit ceva urât mirositor înaintea Domnului. Acesta este felul în care iau Cuvântul Domnului mulţi dintre aşa zişii creştini. Noi păşim în faţă, învăţăm Cuvântul Său şi spunem că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, dar când aducem şi lucrările pe care ni le-a promis El, se spune: „Oh, aceste lucruri erau pentru alte timpuri!” Astfel, laudele noastre devin doar un miros urât înaintea Domnului şi El nu le va primi în nici un fel. De ce? Pentru că am pus deoparte Cuvântul Său şi am adoptat tradiţii şi obiceiuri. Noi nu trebuie să luăm Cina Domnului pentru că aşa este tradiţia. Sigur că nu! Tu o iei pentru că în inima ta este dragoste pentru Dumnezeu şi pentru respectarea poruncilor Sale. Înţelegeţi? De aceea trebuie să luaţi Cina. Dar dacă nu o iei cu sinceritate, ci pentru că aşa este tradiţia şi spui: „Păi, biserica mea face Cina în fiecare duminică… o dată pe lună sau de două ori pe an şi trebuie s-o iau şi eu!” aceasta este doar o putoare înaintea Domnului. Înţelegeţi? Este numai o tradiţie. Când iei Cina, tu trebuie să fii sincer pentru că Domnul doreşte toată inima ta. Adu-ţi aminte că Dumnezeul pe care Îl slujeşti, este Dumnezeul care ţi-a dat viaţă pe acest pământ. Înţelegeţi? Noi trebuie să facem aceasta pentru că aşa a cerut El, pentru că este porunca Lui, dar trebuie s-o facem din toată inima şi cu sinceritate, ştiind că am fost salvaţi prin mila lui Dumnezeu. Astfel, noi Îl iubim, Îi simţim prezenţa şi vedem cum ne-a schimbat vieţile. Întreaga noastră fiinţă este schimbată; suntem oameni noi, aşa că nu mai trăim cum obişnuiam să trăim odinioară şi nici nu mai gândim ca odinioară.

Aşa cum scrie în Cartea aceasta şi cum am învăţat, există două cărţi; de fapt este o singură Carte împărţită în două părţi şi cunoscută sub numele de Cartea Vieţii. În prima parte a Cărţii Vieţii este consemnată naşterea ta naturală, dar după o vreme a apărut micul sâmbure sau germen al Vieţii, aşa cum le-am explicat surorilor în după-amiaza aceasta. Înţelegeţi? Există un germen al Vieţii care stă acolo şi care te face să te întrebi: „De unde vine el şi unde vin aceste lucruri ciudate?” Voi aţi putea să mă priviţi şi să vă gândiţi: „William Branham din seara aceasta nu este acelaşi cu cel de acum patruzeci de ani.” Adevărul este că atunci cineva putea spune: „William Branham este un ticălos de rang înalt, pentru că este fiul lui Charles şi Ella Branham.” Aparţinând lor şi naturii lor, eu eram un păcătos, m-am născut în păcat, am minţit şi toate obiceiurile lumii erau în mine, dar undeva în interiorul meu era prezentă o altă Natură, pusă acolo de Dumnezeu. Vedeţi? În acelaşi trup erau două naturi, iar eu am rămas doar la una. Când am crescut puţin, am început să gânguresc: „Ta-ta”, iar când am crescut mai mare am început să devin mincinos şi păcătos, dar undeva în interiorul meu se afla şi germenul de Viaţă.

Îmi amintesc că eram destul de mare (sper să nu vă reţin prea mult) şi noaptea mergeam într-un golf micuţ din apropiere iar acolo stăteam pe o băncuţă şi priveam cerul. În vremea aceea, tata şi mama erau ocupaţi cu ale lor, fiindcă erau nişte păcătoşi, iar în casa noastră nu era nici urmă de creştinism. Dimpotrivă erau doar petreceri, băutură şi alte lucruri care mă îmbolnăveau pur şi simplu, aşa că îmi luam lanterna şi câinele şi mergeam în pădure pentru a rămâne acolo peste noapte. În timpul iernii vânam până când se termina petrecerea, iar uneori rămâneam acolo până în zorii zilei. Dacă mă întorceam acasă mai devreme şi petrecerea nu era gata, mă întindeam pe o scândură din magazie şi dormeam acolo sau aşteptam pur şi simplu să se facă ziuă. De ce făceam aceasta? Pentru că eram un alt William Branham. Înţelegeţi? În mine era o picătură mică din Viaţa veşnică, din Gena lui Dumnezeu: Cuvântul Lui era acolo.

Îmi amintesc că vara îmi luam undiţa şi plecam la pescuit fie că ploua, fie că era vânt: mergeam, aruncam undiţa în apă şi stăteam acolo alături de câinele meu, care mă însoţea întotdeauna. Iarna trecută am fost pe acolo şi am făcut foc pentru că pământul era foarte îngheţat. Privind acest pământ îngheţat, ne-am putea întreba: „Dar tu, floricică, de unde apari pe acest pământ? Cine te-a plantat aici? Cum ai apărut? Eu am făcut foc pentru că pământul este îngheţat şi rece, dar tu răsari chiar din pământul acesta.” De ce? Pentru că pe lângă îngheţul iernii există şi căldura verii.

Cred că fiecare puteţi gândi aşa. Viaţa este aici, aşa că puteţi privi copacii şi să spuneţi: „Frunză, anul trecut te-am văzut căzând, cum de eşti din nou aici? De unde ai venit înapoi, ce te-a readus?” Vedeţi? Este Viaţa veşnică ce se află în trunchi.

Îmi amintesc că într-o zi, o Voce mi-a vorbit şi mi-a spus: „Să nu bei, să nu fumezi…” şi eu am crescut cu aceasta în suflet. Ceva mergea mai departe, iar într-o zi mi-am zis: „Eu nu sunt fiul lui Charles şi Ella Branham. Cineva mă cheamă…” Eram asemenea micuţului pui de vultur care strigă: „Eu nu sunt un pui de găină şi ştiu că acolo sus este Ceva. Oh, unde eşti mare IaHVeH? Te rog să mi Te arăţi şi mie, fiindcă vreau să vin acasă. Ceva din mine mă cheamă să vin.” Apoi m-am născut din nou. Viaţa se afla acolo, dar era într-o formă mică, însă când a început să fie turnată Apa peste ea, a început să crească. Ce a urmat? Viaţa veche a fost uitată, a fost pusă de Domnul în marea uitării şi nu va mai fi amintită niciodată, aşa că acum stăm în prezenţa Domnului curaţi, ca şi cum nu am fi păcătuit niciodată.

Când venim la masa Domnului, trebuie s-o facem cu smerenie, cu dragoste şi respect, pentru că ştim bine unde am fi fost dacă El nu s-ar fi îndurat de noi. Cred că Pavel este cel care a spus: „Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.” (1Corinteni 11.33). Cu alte cuvinte, înseamnă să aşteptaţi câteva minute, să vă rugaţi şi să vă cercetaţi, iar dacă ştiţi că vreun frate are probleme şi este pe punctul să facă ceva rău, rugaţi-vă pentru el. Înţelegeţi? Aceasta înseamnă să vă aşteptaţi unii pe alţii: să aşteptaţi câteva minute în rugăciune. Dacă totuşi există ceva între tine şi cineva sau ceva, nu lua Cina până nu îndrepţi acel lucru. Înţelegeţi? Duceţi-vă şi îndreptaţi acel lucru, pentru că şi fraţii voştri doresc să păşească aici cât se poate de curaţi şi cu gânduri curate atât unii pentru alţii, cât şi faţă de Domnul. Apoi putem veni în părtăşie la masa Domnului. Înţelegeţi?

Noi facem aceasta pentru că dorim să-I aducem mulţumiri şi să luăm în părtăşie pâinea şi vinul, trupul şi sângele Său. Cuvântul spune că „dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53). Înţelegeţi? Aceasta o spune Biblia. Dacă nu faci acest lucru, nu ai Viaţă. Ceea ce arăţi atunci este că îţi pare rău de faptele pe care le-ai făcut, iar dacă n-o faci înseamnă că nu ai Viaţă. Însă dacă luaţi Cina în chip nevrednic, sunteţi vinovaţi de trupul şi sângele Domnului.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul botezului. Astfel, dacă spunem: „Noi credem în Domnul Isus; credem că El ne-a spălat de păcate şi suntem botezaţi în Numele lui Isus Hristos,” dar după aceea nu Îl onorăm şi nu Îi ascultăm poruncile, ci continuăm să facem lucruri greşite, suntem o ruşine pentru El şi trebuie să plătim pentru aceasta. Şi încă ceva: când facem aceasta, una spunem şi alta facem. Aceasta este problema cu noi astăzi. Spun „noi,” pentru că mă refer la mine şi la biserica la care m-a trimis Domnul să-i vorbesc în timpul acesta, care credem că este timpul sfârşitului. Noi credem că Domnul ne-a dat astăzi un Mesaj care ne-a fost promis, dovedit şi adus de Domnul, de aceea, tot ce trebuie să facem este să venim la El cu respect şi cu dragoste, cu o inimă, un suflet şi un gând.

Timpul când Duhul Sfânt va vorbi aşa cum le-a vorbit lui Anania şi Safira va sosi în curând. Ţineţi minte că ceasul acela este aproape! Înţelegeţi? Se apropie timpul când Domnul va locui în mijlocul poporului Său, pentru că aceasta este ceea ce doreşte El să facă.

Când suntem tineri, noi ne căutăm o soţie, iar când o găsim, spunem: „Este perfectă. Este o creştină, o doamnă, este tot ce îmi doresc şi sunt încredinţat că poate fi soţia mea.” Nu contează câtă încredere există sau cât de mult cred că este drăguţă, eu trebuie s-o primesc pe ea şi ea trebuie să mă primească pe mine. Înţelegeţi? Şi aceasta pentru că noi doi am făcut nişte jurăminte.

La fel se întâmplă şi atunci când ne întâlnim cu mesajul: realizăm că este Adevărul şi vedem că Domnul ne cere dreptatea Sa. El este drept şi an după an, ani după ani, continuă să fie drept. Tot ce spune El se întâmplă întocmai, dar problema este că deşi ştim că este adevărul, privim lucrurile din punct de vedere intelectual. Însă dacă faci aceasta, ai o religie de mâna a doua. Înţelegeţi? Dar noi nu vrem o religie de mâna a doua, nu vrem experienţa altcuiva, şi nici să trăim din mărturia lui, ci dorim să trăim noi înşine acest lucru.

Aşa cum i-a spus Isus lui Pilat: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?” (Ioan 18.34). Cu alte cuvinte: „Cine ţi-a spus? De unde ştii?” Nu ştiu exact cum a spus Domnul, pentru că a trecut ceva vreme de când am citit despre aceasta, dar se referea la faptul că El era Fiul lui Dumnezeu: „Cine ţi-a spus aceasta? Vreun bărbat?” Sau poate este ca în cazul lui Petru, căruia Isus i-a zis: „…Tatăl Meu care este în ceruri… ţi-a descoperit lucrul acesta.” Înţelegeţi? Cum ai învăţat aceste lucruri: de la o religie de mâna a doua sau a fost o descoperirea desăvârşită din partea lui Dumnezeu?

Cina este doar o poruncă? Este ca şi cum cineva ar fi zis: „Păi, luaţi-o pentru că o voi lua şi eu!”? sau este o descoperire care îmi arată că sunt o parte din El şi din tine şi că te iubesc şi pe tine şi pe El? Noi luăm Cina ca mărturie a dragostei noastre pentru Dumnezeu, a dragostei pe care o avem unul pentru celălalt şi a faptului că suntem fraţi şi surori.

Acum aş vrea să citim ceva din Scriptură. S-o facem împreună dacă aveţi Bibliile la voi. Vă rog să deschideţi la 1Corinteni 11.23-24. Cred că aţi observat că la Tabernacol noi am făcut întotdeauna spălarea picioarelor, deoarece aceste lucruri merg mână în mână. Cred că fratele Pearry a anunţat că în seara aceasta puteţi veni şi cei care nu sunteţi botezaţi, să vedeţi cum se face spălarea picioarelor.

Aş vrea să vă amintiţi şi de Galateni 1.8: „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care     v-am propovăduit-o noi (adică ceva deferit de mesajul pe care l-a predicat el),  să fie anatema!” Înţelegeţi?

„Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Aş vrea să mă opresc puţin aici. Prin faptul că spunem că la Cină luăm trupul Domnului Isus, nu înseamnă că pâinea aceea este trupul lui Hristos. Catolicismul aşa învaţă, dar eu cred că aşa ceva este greşit. Eu cred că Cina este o poruncă pe care ne-a dat-o Domnul şi nu trupul Lui.

De asemenea, nu cred că botezul în apă în Numele Domnului Isus ne iartă păcatele. Ştiu că printre voi sunt oameni care au venit de la biserica apostolică sau de la penticostalii uniţi şi ei învaţă aşa, dar eu nu cred că apa iartă păcatele, pentru că dacă ar fi aşa, Isus a murit degeaba. Înţelegeţi? Eu cred că botezul este o poruncă lăsată de Domnul pentru a vă arăta că aţi fost iertaţi, dar nu cred că el ne garantează naşterea duhovnicească. De asemenea, cred că  pâinea şi vinul acesta sunt doar o poruncă a Domnului Isus. Înţelegeţi? Eu cred că Domnul a făcut toate acestea ca să ne dea un exemplu. Astfel, ne-a spălat picioarele ca să ne arate cum să facem aceasta.

Să citim şi versetul 25: „Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Până când? Până la venirea Lui. Înţelegeţi? „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.” (v. 27). Lăsaţi-mă să mă opresc puţin aici. În altă parte, Pavel spune: „Am auzit că atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.” (v.21). Observaţi? Ei nu au înţeles ce este cu Cina Domnului şi se îndopau aşa cum fac şi astăzi; îşi trăiau viaţa cum voiau, apoi luau Cina. Înţelegeţi? El a mai spus: „Ce?  N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo?” Dar aceasta este o poruncă pe care trebuie s-o împlinim.

„Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” (v. 28-29).

Ce sunteţi voi? Creştini şi trăiţi în faţa celorlalţi ca şi creştini. Dar dacă iei Cina Domnului şi nu trăieşti ca un creştin, înseamnă că nu deosebeşti Trupul Domnului şi eşti o piatră de poticnire în calea celorlalţi, deoarece ei văd că tu nu trăieşti aşa cum ar trebui să trăieşti. Înţelegeţi? Voi nu deosebiţi Trupul Domnului.

În continuare, vă rog să fiţi atenţi care sunt consecinţele acestui lucru.

„Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.” (v. 30). (Traducerea cuvântului „adormiţi” este „morţi”. Înţelegeţi? Nu puţini sunt morţi).

Cu alte cuvinte, nu veniţi să luaţi Cina doar ca să fie luată! Aşa cum am spus şi despre evrei, jertfa pe care o aduceau era o poruncă de la Domnul, dar la un moment dat, ei nu au mai adus-o cu sinceritate şi cu respect şi astfel a devenit doar o putoare pentru Domnul. La fel este şi cu Cina Domnului.  Noi trebuie s-o luăm fiind pe deplin conştienţi de ceea ce facem. Este la fel ca atunci când păşeşti în apa botezului pentru a fi botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Tu ştii ce faci şi îţi ocupi poziţia în biserică aşa cum te-a aşezat Dumnezeu în Hristos.

Când luăm Cina, arătăm că credem fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu; arătăm că credem că El este Pâinea Vieţii care a venit de la Dumnezeul cerurilor. Noi credem că fiecare Cuvânt pe care L-a spus El este Adevărul. Astfel, trăim conform Cuvântului, aşa cum ştim mai bine, iar Domnul este Judecătorul nostru. Aşadar, eu nu fac lucruri rele pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu şi nu pentru că mă văd fraţii şi surorile, iar El ştie aceasta. În ce priveşte Cina, eu iau această bucăţică din Trupul Său, ca să ştiu că nu sunt condamnat ca şi lumea, ea fiind o binecuvântare. Înţelegeţi?

Vă rog să vă amintiţi că eu am o mulţime de mărturii cu privire la aceasta. Astfel, când am păşit şi am explicat toate aceste lucruri într-o cameră plină cu bolnavi, am văzut cum mulţi dintre ei au fost vindecaţi.

Amintiţi-vă că atunci când Israelul a mâncat mană în pustie, ei au călătorit timp de patruzeci de ani, iar hainele nu li s-au uzat şi niciunul dintre ei nu a fost bolnav sau slab. Gândiţi-vă cum ar trebui să fie realitatea acestei umbre. Dacă trupul unui animal jertfit a făcut aceasta pentru ei, gândiţi-vă ce ar face Trupul lui Emanuel pentru noi? Haideţi să fim respectuoşi când venim aici. Haideţi să fim mai respectuoşi ca niciodată. Amin.

– Amin –