HRISTOSUL NEPRIMIT

Lucrurile rele şi moartea îi ţin pe unii departe; bolile şi dezmierdările îi ţin pe alţii, dar noi suntem foarte fericiţi pentru că Dumnezeu ne-a adus din nou împreună ca să Îl slujim.

Acum, pentru că suntem din nou împreună, aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre adunările pe care le-am avut în străinătate, unde Domnul ne-a dat servicii minunate în urma rugăciunilor voastre. El a făcut-o, iar noi suntem fericiţi să mărturisim că au fost salvate o mulţime de suflete, căci acesta este lucrul cel mai important: ca sufletele să fie salvate; să fie născute în Împărăţia lui Dumnezeu.

Propovăduirea crucii aduce critici, necazuri şi produce agitaţie, iar noi nu putem fi imuni în  faţa acestor lucruri. Astfel, după ce am plecat din Zürich, am avut câteva probleme, iar acum vă pot povesti şi vouă ce s-a întâmplat.

După cum ştim cu toţii, primul reformator al bisericii a fost Martin Luther, iar al doilea a fost Zwingli, care s-a dus în Elveţia, la Zürich, unde a fost tradusă pentru prima dată întreaga Biblie în limba engleză. Deci, prima traducere în limba engleză a Bibliei  s-a făcut la Zürich, iar elveţienii se ţin încă de părerea lui Zwingli, care, în traducerea lui neagă naşterea din fecioară. El nu a crezut în naşterea dintr-o virgină, iar ei spun că Isus era fiul lui Iosif, dar „a fost chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Noi credem că El era Fiul lui Dumnezeu; credem că a fost născut din Dumnezeu Tatăl şi că naşterea Lui a avut loc prin creaţie.

Cunoscutul Billy Graham a fost acolo cu o zi înaintea mea, iar ei l-au criticat şi şi-au bătut joc de el în toate privinţele.

Astfel, spuneau: „Şi-a pus bigudiuri în păr şi a venit la biserică ca şi cum s-ar fi dus la o expoziţie de pălării. Era atât de parfumat încât mirosea de la zece picioare depărtare, iar când a predicat, parcă vorbea în faţa unor americani fanatici, vânzători  de săpun.” Ei au spus multe altele, bătându-şi joc de ei. De ce au făcut aceasta, căci nu o merita.

Eu l-am auzit pe Billy vorbind după ce am ajuns acolo şi a predicat despre dumnezeirea supremă a Domnului Isus Hristos, ceea ce este perfect adevărat. Astfel, printre altele a spus: „Există mulţi oameni care învaţă tot felul de filozofii, dar Isus Hristos era însuşi Dumnezeu arătat în trup.”

Fraţilor, când am auzit aceasta, am strigat cât am putut de tare: „Amin!”, pentru că ştiam că acesta este adevărul.

Şi desigur, când am vorbit, după el, ştiind cum l-au tratat, am început chiar cu subiectul acesta, cu dumnezeirea supremă a lui Isus Hristos arătând că El era chiar Dumnezeu IeHoVaH arătat în trup, iar Domnul ne-a dat în cele cinci seri de adunări cincizeci de mii suflete.

Apoi am plecat în Germania, iar când au auzit aceasta…Acolo, statul face ce spune biserica. Dacă este printre noi vreun prieten catolic, vreau să ştie că nu spun aceste cuvinte ca să „împung” biserica. Nu, domnilor, pentru că am sute şi chiar zeci de mii de prieteni catolici, dar noi am învăţat că în primele secole, atunci când Biserica Catolică s-a unit cu statul, în zilele papalităţii, a pornit o mare prigoană; dar, fraţilor, am constatat că protestanţii sunt la fel de răi, dacă nu chiar mai răi decât catolicii.

Adevărul este că Biserica Protestantă m-a tratat de două ori mai rău decât m-a tratat vreodată Biserica Catolică. Vedeţi? Astfel, când au aflat că merg în Germania, au cerut autorităţilor germane să nu mă primească pentru că sunt total împotriva învăţăturii lor, şi sunt doar un impostor.

Fraţii construiseră o arenă şi au întins un cort mare, care cuprindea în jur de 30.000 de locuri, deoarece autorităţile nu au vrut să ne pună la dispoziţie stadionul oraşului, care fusese construit de Hitler, iar acum era proprietatea statului.

Când li s-a spus că sunt un impostor şi li s-a cerut să nu-mi dea voie să intru în Germania, guvernul s-a aşezat la masă şi a hotărât să nu mă primească.

Când a auzit aceasta, domnul Guggenbuhl, un prieten de-al meu, s-a dus să vadă despre ce este vorba iar judecătorul federal i-a spus: „Nu, domnule, nu poate intra! Nu-l vom primi pe teritoriul nostru!”

Atunci s-a dus la Karlsruhe, care înseamnă „Odihna lui Charles” şi care este situat în zona americană, iar acolo a discutat cu comandantul armatei americane, care este colonel.

Fratele i-a zis colonelului:

„De ce nu putem să-l primim pe acest evanghelist american? Protestanţii l-au avut pe Billy Graham deci, noi de ce nu-l putem primi pe acest frate?”

„Ei bine, eu nu văd de ce nu l-aţi putea primi”, a răspuns colonelul, după care a întrebat: „Cine este predicatorul cu pricina?”

„Fratele Branham.”

„Fratele Branham? Păi, el este cel care s-a rugat pentru mama mea în America şi ea a fost vindecată.”

Astfel, ni s-a deschis o uşă, fraţilor. Ei nu au luat în seamă ce au spus ceilalţi şi ne-au dat voie să ţinem acele adunări.

În prima seară nu am spus nimic despre vindecarea divină şi nu ne-am rugat pentru bolnavi, ci i-am învăţat pe oameni despre Evanghelie, deoarece voiam să creadă.

Când am încheiat adunarea şi m-au scos afară, am fost condus la soldaţii care s-au postat în jurul meu ca să nu fiu împuşcat, pentru că erau tot felul de fanatici…

Apoi, începând din seara a doua ne-am rugat pentru bolnavi. În seara aceea am trăit una dintre cele mai minunate experienţe pe care le-am avut vreodată, căci mi-au adus pe platformă o fetiţă oarbă din naştere.

Aş vrea să ştiţi că germanii sunt oameni foarte politicoşi. Cred că sunt oamenii cei mai amabili pe care i-am întâlnit vreodată în viaţa mea, şi vă spun sincer că dacă ar trebui să părăsesc America şi să trăiesc în altă ţară, aş alege Germania. Germanii sunt oameni simpli şi mai simţitori decât elveţienii. Desigur, şi elveţienii sunt în ordine, dar ei n-au avut niciodată probleme, ci sunt la fel ca noi. Voi ştiţi că noi americanii, nu am fost bombardaţi niciodată şi n-am avut războaie, ci am trăit liberi. Tinerii voştri s-au dus şi au luptat peste ocean, dar noi n-am trăit ororile războiului. Germanii însă au fost culcaţi la pământ, iar mamele lor au fost arse cu gaze, aşa încât le-au găsit doar scheletele cu un bebeluş strâns la piept. Ei ştiu ce este suferinţa şi ştiu ce înseamnă rugăciunea, de aceea sunt simpli şi săritori la nevoie.

Deci în seara a doua, au venit o mulţime de ziarişti şi de critici, iar bisericile nu au vrut să mă sponsorizeze, ci au stat deoparte. Totuşi, oamenii au venit în număr foarte mare la adunare, aşa că mulţi dintre ei n-au reuşit să intre în cort.

Şi în timp ce Duhul Sfânt Se mişca prin audienţă şi inspiraţia a venit peste mine, S-a apropiat de o doamnă şi i-a spus că coloana ei vertebrală este mâncată de tuberculoză, după care am adăugat: „Dezlegaţi-o!”, pentru că era legată de o scândură.

Imediat un doctor s-a ridicat şi a spus:

„Oh, nu puteţi face aceasta!”

Dar eu am repetat: „Dezlegaţi-o, pentru că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Atunci femeia a sărit în sus şi a început să alerge prin cort, pe deplin sănătoasă. Era desculţă, iar în cele din urmă a venit pe platformă.

După vreo cincisprezece minute, am chemat rândul de rugăciune şi prima  a fost o fetiţă de vreo 6 sau 8 ani, care avea două codiţe lungi ce-i cădeau pe spate. Era de vârsta fetiţei mele Becky şi pentru că venea foarte încet, ei au luat-o şi au adus-o pe sus. Când a ajuns la mine, micuţa m-a cuprins cu braţele, apoi şi-a pus capul pe pieptul meu: era oarbă din naştere, ceea ce înseamnă că nu a văzut niciodată.

Prieteni, vă spun sincer: chiar dacă aş fi fost cel mai mare făţarnic din lume, sunt convins că Dumnezeu ar fi onorat credinţa acelui copil. După ce m-a cuprins cu braţele şi şi-a pus capul pe pieptul meu, m-am rugat şi am spus:

„Doamne, Tu ştii că am lăsat-o pe micuţa mea Becky acasă, plângând, dar cred că m-ai trimis aici ca să mă rog pentru fetiţa aceasta.”

Când i-am ridicat capul, fetiţa a privit în jur şi m-a întrebat:

„Ce sunt toate acestea?”

„Sunt luminile, scumpo,” am răspuns, iar traducătorul a repetat cuvintele mele.

Când mama ei a auzit că fetiţa ei vede, a început să ţipe şi a alergat pe platformă. Fetiţa nu o văzuse niciodată până atunci, dar i s-a aruncat în braţe, iar după ce a privit-o, i-a zis:

„Tu eşti mama mea? O, eşti atât de frumoasă!”
          Apoi, a venit un bărbat care avea în jur de 50-55 de ani şi era surdo-mut din naştere. După ce a fost vindecat, am avut o mică discuţie cu el şi i-am zis:

„Spune: „Mama”.

Şi el a zis : „Mama!”

Spune: „Îl iubesc pe Isus.” Şi el a spus: „Îl iubesc pe Isus.”

Deşi era german, acel bărbat vorbea engleza pentru că aceasta era prima limbă pe care a auzit-o vreodată. Vedeţi, el era născut în Germania, dar putea vorbi engleza la fel de bine ca germana. Înţelegeţi la ce mă refer? El putea înţelege engleza pentru că aceasta era prima limbă pe care a auzit-o vreodată. Eu i-am zis:

„Spune mama” şi el a zis „Mama.”

Spune: „Îl iubesc pe Isus.” Şi el a repetat: „Îl iubesc pe Isus.”

„Laudă Domnului!” „Laudă Domnului!”

Traducătorul încerca să-i traducă în germană ceea ce spuneam eu în engleză, dar nu era nevoie. O, Doamne, în ziua următoare toate ziarele au scris despre aceste lucruri.

Urmarea a fost că slujitorii bisericii de stat au dorit să aibă un mic dejun cu mine – în jur de 200-300 de bărbaţi. Cred că erau cam câţi suntem în tabernacolul acesta. Ei au venit la un mare hotel şi au spus:

„Dacă poate fi dovedit că acesta este adevărul şi nu vrăjitorie…”

O, îndurare! Vrăjitorie? Păi, dacă ei nu vor accepta că acesta este adevărul, oamenii vor protesta împotriva bisericii.

Astfel, în dimineaţa aceea am mers la el şi am spus: „Vrăjitorie? Păi, este absolut imposibil ca Satana sau vreun demon al lui, să aibă ceva de-a face cu vindecarea divină! Eu voi fi împotriva oricui vine cu o asemenea părere, pentru că este contrazisă de fiecare Cuvânt al Scripturii. Satana nu are nici o putere să facă vreo vindecare; nu există nici un demon care să poată face aceasta. De altfel, Isus a spus clar:

„..dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi, este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.” (Marcu 3.26).

Atunci ei mi-au spus: „Ei bine, noi nu putem înţelege viziunile pe care le ai. Pur şi simplu nu ştim ce este cu ele. Părerea noastră este că în timpul zilei te-ai dus acasă la oamenii aceia şi le-ai dat numere de rugăciune, iar în seara aceasta i-ai chemat pe platformă ştiind deja de la ei ce problemă aveau şi diferitele lucruri din viaţa lor.”

„Fraţilor, dar eu nu vorbesc germana. Când am primit viziunile, nu am putut nici măcar să pronunţ numele acelor oameni, ci a trebuit să le silabisesc. Când mi s-a arătat numele sau locul de unde veneau, a trebuit să silabisesc, pentru că nu am ştiut cum se pronunţă litere ca w, x, y, o, r, etc. Deci cum aş fi putut afla de la ei ce probleme au? Apoi băieţii au dat numerele de rugăciune chiar în adunare, după ce am sosit aici, şi nu numai atât, dar ce faceţi cu toţi aceia care nici măcar nu au avut numere de rugăciune?„

„Păi, bine,” au răspuns ei, „nu putea face şi diavolul aceasta?”

„Poate vindeca diavolul?”

„Ar putea fi telepatie mintală”.

„Este posibil ca cineva care foloseşte telepatia mintală să vindece un orb? Oare nu au spus aceleaşi lucruri despre Domnul nostru? Atunci ei au spus: „Omul acesta are un  duh necurat!” Când L-au văzut prorocind şi descoperind lucrurile ascunse ale oamenilor, fariseii au spus: „Are drac!” Dar şi atunci s-a ridicat întrebarea: „Poate diavolul să-l facă pe un orb să vadă?” Nu, domnilor, el nu poate face aşa ceva!

Şi în dimineaţa aceea, când am luat micul dejun împreună, ei au avut acolo un fotograf profesionist german care a făcut fotografii.

Noi ştim cu toţii că aparatele noastre de fotografiat sunt mici amatoare faţă de lentilele germane. De exemplu, eu am cumpărat un aparat de fotografiat american, Argus, cu 69 de dolari. Este un aparat de 35mm, dar Leica germană de 35 mm, costa 500 de dolari, acest preţ arătând şi diferenţa de valoare dintre cele două lentile.

Ei aveau deci, acel aparat mare de fotografiat care trebuia să facă fotografii în timpul micului dejun.

Printre altele mi-au mai spus:

„Ei bine, noi credem că totul este un aranjament; credem că este telepatie mintală. Poate că oamenii au scris pe numerele de rugăciune ce probleme aveau, iar tu ai aflat cumva acele lucruri.”

„Bine, dar atunci cum s-a făcut vindecarea? Cum am putut profeţi toate acele lucruri?”

„Ei bine, poate că şi aceasta este o telepatie mintală.”

„Aceasta înseamnă că voi nu credeţi în Puterea lui Dumnezeu?”

„Oh, desigur că credem în Dumnezeu!” au răspuns ei.

„Prin ceea ce spuneţi arătaţi că sunteţi orbi. Înţelegeţi? Voi sunteţi orbi, iar eu mă îndoiesc că veţi vedea vreodată. În ce mă priveşte, aş vrea să fiu mai degrabă orb fireşte, decât să fiu orb duhovniceşte. Cred că ar fi mai bine de voi dacă aţi fi total orbi fireşte, pentru că atunci aţi lăsa pe altcineva să vă călăuzească, dar aşa, pentru că vedeţi lucrurile pe care toţi profeţii au dorit să le vadă, şi totuşi nu vreţi să credeţi, păcatul vostru rămâne şi cu voi se împlinesc cuvintele prorocului Isaia, care a spus: „Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.” (Isaia 9.6).

„Ei bine, dar cum este cu fotografia aceea a îngerului Domnului pe care o aveţi în tabernacol?”

„Aceea este dovada ştiinţifică a faptului că Isus Hristos este viu şi că stăpâneşte. Acolo este Acelaşi Stâlp de Foc, aceeaşi Lumină, care i-a urmat pe copiii lui Israel şi i-a condus prin pustie, ducându-i în ţara făgăduită. Eu sunt convins că orice cititor al Scripturii ştie că Îngerul Domnului era Isus Hristos. El era cu Tatăl înainte de întemeierea lumii şi este întotdeauna Acelaşi.”

„Oh, noi am auzit de serviciile de vindecare şi de celelalte lucruri pe care le fac americanii voştri fanatici!”

„Eu nu m-am referit la americani, nu acesta este subiectul nostru, ci discutăm despre slujba mea. Părerea mea este că fiecare din acei fraţi poate să-şi apere slujba pe care o are dar acum vorbim despre mine.”

„Păi, noi a auzit de toate acele lucruri.”

„Bine, dacă vreţi să mă credeţi, sunteţi credincioşi, dar dacă nu vreţi s-o faceţi, sunteţi nişte necredincioşi. Asta-i tot. Eu nu pot explica aceste lucruri şi nici nu este nevoie s-o fac, pentru că dacă aş încerca să explic ceva, aş încerca să-L explic pe Dumnezeu, ori, cine ar putea să-L explice pe El? Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri în aşa fel încât nimeni dintre noi să nu-L poată explica. Astfel, noi ne apropiem de El prin credinţă, nu prin vedere sau cunoştinţă, iar credinţa nu poate fi explicată. Voi trebuie să-L primiţi şi să-L credeţi pur şi simplu, căci dacă aceste lucruri s-ar putea explica, nu aţi mai avea nevoie de credinţă.”

Câţi dintre voi înţeleg? Voi nu puteţi să-L explicaţi pe Dumnezeu, ci trebuie să credeţi. Lucrarea Lui este o taină pentru voi, dar trebuie s-o acceptaţi aşa cum este. Voi credeţi fără să puteţi explica. Amin. Aceasta este calea; aceasta este baza: faptul că credeţi ceva ce nu puteţi explica.

Când le-am spus toate aceste lucruri, acei oameni se uitau unul la altul şi se scărpinau în cap. Oh, dar voi ştiţi că Dumnezeu este întotdeauna la lucru. În suveranitatea Sa, El vine întotdeauna în momentele cele mai cruciale. Acolo erau câţiva sute de păstori, reprezentanţi ai bisericii de stat, şi aduseseră cu ei şi acel fotograf ca să facă fotografii.

Cam în timpul când el a început să fotografieze cu acel aparat mare, am spus:

 „Un moment! Cel despre care v-am vorbit este prezent aici. El a venit în mijlocul nostru şi Se mişcă printre noi.”

Imediat germanul şi-a întors aparatul în partea aceea şi a spus:

„Voi încerca să fac o fotografie”, şi a făcut-o.

Eu am continuat: „Văd un bărbat care stă chiar aici. El a condus treizeci şi două de mii de comunişti.”

Traducătorul a tradus cuvintele mele, iar eu am spus mai departe:

„Nu este german, ci italian şi vine din Italia.”

Bărbatul respectiv a spus: „Acesta este adevărul.”

„Tu te-ai convertit de curând.”

„Da”, a răspuns el.

„Ai fost crescut în religia catolică, dar ai citit Biblia şi ai fost convins că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, aşa că L-ai acceptat în viaţa ta.”

„Acesta este adevărul.”

„Acum te ascunzi de Biserica Catolică şi lucrezi la un orfelinat din munţi.”

„Aşa este.”

„Motivul pentru care nu ţi-ai mâncat micul dejun este că ai probleme cu stomacul.”

„Ceea ce spui este perfect adevărat”, a răspuns el şi a început să plângă.

„Aşa vorbeşte Domnul: eşti vindecat, aşa că apucă-te şi mănâncă-ţi micul dejun.”

Fotograful a făcut câteva fotografii, iar în trei dintre ele L-a prins şi pe Îngerul Domnului. El Se putea vedea bine pe negativ: când a venit, când a coborât peste mine şi când a plecat.

În dimineaţa aceasta, am adus cu mine aceste fotografii cu Îngerul Domnului, fotografii care au apărut în toate ziarele din Germania. Oh, oamenilor!

Domnul Isus nu greşeşte niciodată! El a spus în Matei 24.35: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

„Eu, Domnul am sădit; Eu voi uda şi zi şi noapte. (Aleluia), pentru ca nimeni să nu o poată smulge din mâna Mea.” Înţelegeţi?

Eu am adus aici un teanc de fotografii, iar dacă vrea, fratele Neville poate să vi le arate după serviciu.

Aici este fotografia cu participanţii la micul dejun. (fratele Branham arată fotografiile). Aici puteţi vedea sala şi luminile. Şase fotografii au fost făcute înainte de venirea Lui, iar altele şase, după ce a plecat.

Aici este El; acesta sunt eu; acesta este traducătorul; acesta este doctorul Guggenbuhl; acesta este fratele Bosworth, iar toţi aceşti sunt reprezentanţii guvernului şi ai bisericii.

Aceasta este fotografia făcută când Lumina a atins lentila aparatului. După cum puteţi vedea, acolo nu era nici o lumină care ar fi putut lovi lentila.

Când am apus: „Ridică-te în picioare pentru că Îngerul Domnului este aici!” Fotograful a făcut o poză.

Oh, Doamne, aici este El când a venit jos! Voi puteţi vedea Lumina, iar aici sunt eu. Fotograful a făcut poza în timp ce cobora, iar voi o puteţi vedea cu toţii. În fotografia aceasta o puteţi vedea dintr-o parte.

Bărbatul acesta cu guler întors este cel căruia i-am vorbit. Eu am spus:

„Viziunea este pentru bărbatul de aici. Aveţi cumva număr de rugăciune?” Vedeţi? Aici o aveţi.

Fotografia aceasta a fost făcută după ce El a coborât deja şi nu puteţi vedea decât umerii mei. În momentul acela Domnul îi vorbea bărbatului care avea probleme cu stomacul.

Aici este fotografia făcută când El pleca deja, şi se poate vedea cum jumătate din faţa mea se suprapune cu imaginea Îngerului Domnului. Apoi, aici puteţi vedea fotografia făcută după ce El a plecat; nu Se mai vede nicăieri.

Aceste fotografii au fost publicate în toate ziarele din Germania şi în diferite reviste religioase din Statele Unite. Una Îl arată în timp ce vine; una Îl arată în timp  ce-i vorbea acelui bărbat; iar a treia Îl arată în timp ce pleacă. Vedeţi?

El trăieşte! Isus Hristos trăieşte şi astăzi, de aceea nu vă îngrijoraţi, pentru că El este prezent întotdeauna când sunteţi în nevoie. El este încă Acelaşi Dumnezeu, iar eu Îi sunt foarte recunoscător pentru aceasta.

Ştiu că aici, în oraşul meu, voi fi înţeles mai greu. Desigur, nu mă refer la voi, prietenii mei, dar nu a spus şi Isus acelaşi lucru când a mers în cetatea Sa? Când te afli printre ei tăi este şi mai greu, pentru că nu-i poţi ajuta cu nimic. Oamenii nu vor să fie aşa, dar Scriptura trebuie să se împlinească pentru că Ea nu poate fi desfiinţată. Tocmai aceasta arată că Isus este viu şi astăzi.

Prieteni, acest tabernacol vechi, cu micuţele lui ziduri neterminate vă este deschis oricând, iar noi vă primim cu bucurie în Numele Domnului Isus Hristos, ca şi copii preaiubiţi ai Săi. Ne bucurăm să avem părtăşie cu voi în jurul Cuvântului Dumnezeului celui viu, pe care Îl iubim cu toţii.

Aş vrea să vă rugaţi pentru mine, deoarece sunt într-un moment de răscruce al vieţii, când trebuie să iau unele hotărâri.

Ca să mă înţelegeţi, vă voi explica despre ce este vorba.

Eu am fost printre fraţi fără să reprezint nici o biserică. După cum ştiţi, am fost ordinat ca predicator, de doctorul Davis, în vechea biserică baptistă din oraş.

Apoi, de-a lungul anilor am observat că sunt două categorii de oameni: unii sunt fundamentalişti, care au o bună concepţie despre Cuvânt. Din această categorie fac parte baptiştii, în timp ce de partea cealaltă sunt cei de la Evanghelia deplină, metodiştii, nazarinenii, sfinţii pelerini şi penticostalii, care au credinţă dar nu cunosc Cuvântul.

Astfel, unii au primit Duhul Sfânt dar nu ştiu cum să procedeze cu El, în timp ce ceilalţi cunosc Cuvântul şi ştiu unde să-L plaseze, dar nu au credinţă.

Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă aş putea duce credinţa penticostală în teologia baptistă? Biserica ar da-o afară. Acesta-i adevărul. Dar ar fi minunat dacă aş putea duce acele daruri minunate ale cincizecimii, pe care voi le călcaţi în  picioare şi vă purtaţi atât de uşuratic cu ele!

Am să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat nu demult.

Vă voi spune aceste lucruri, pentru că acesta este tabernacolul meu şi pot predica ceea ce vreau. Mai bine zis, pot predica ceea ce vrea Domnul să spună. Înţelegeţi? Nu  m-am exprimat bine când am spus: „ceea ce vreau”, pentru că dacă aş face aceasta, acelea ar fi propriile mele dorinţe.

Ieri am auzit o remarcă ce mi-a plăcut, în legătură cu o căruţă. Astfel, cineva a zis:

„Ei au avut o adunare mare, dar acolo nu era suficient duh; nu era gălăgie deloc.”

Şi un predicator bătrân a spus: „Ei bine, pe vremuri când locuiam la fermă, obişnuiam să merg cu căruţa după cumpărături. Când mă duceam încolo, căruţa era goală, iar dacă intram în vreo groapă, se scutura, sărea şi făcea gălăgie, dar după ce o umpleam cu tot felul de produse şi lucruri bune, mă întorceam pe acelaşi drum, dar deşi mai intram în câte o groapă, niciodată nu se scutura, nici nu mai făcea gălăgie pentru că era plină.”

De aceasta avem nevoie şi noi astăzi: de o căruţă plină cu lucruri bune, şi ştiind în ce direcţie mergem, să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt.

Voi ştiţi că nu demult v-am spus care este aşa zisa mea teologie: dragostea răscumpărătoare. Înţelegeţi? Nu contează câte daruri posedăm, nici cât de mult facem sau avem, căci dacă nu avem dragoste unii pentru ceilalţi suntem pierduţi. Asta-i tot.

Vreau să vă spun că am fost la un individ. Să nu credeţi cumva că vreau să vă rănesc prin ceea ce spun, dar am fost la cineva care aparţine de Adunarea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat cu ani în urmă. El nu mă cunoştea, iar eu i-am zis:

„Ce mai faci, domnule?”

„Salut.” a răspuns el.

„Din câte am înţeles, eşti predicator.”

„Da, sunt,” A răspuns el, după care a adăugat: „Vino şi înscrie-te la noi pentru că suntem cea mai mare biserică penticostală din lume.”

„S-ar putea să fie cum spui tu, dar mi-ar place să stau între voi toţi şi să spunem: „Noi suntem fraţi”. S-ar putea ca eu să ies cumva de pe cale, sau poate vei ieşi tu, dar dorinţa mea este să fim fraţi oricum.”

Înţelegeţi? Să fim fraţi.

„Oh, dar este în ordine”, a răspuns el. „Noi mergem la biserică.”

După această discuţie, am avut dorinţa de a cerceta cum stau lucrurile şi am mers la un individ. Pentru a-l pune la încercare am luat doar lucrurile negative de la cei din partea cealaltă. Astfel, am mers la acel frate şi i-am zis:

„Am auzit că eşti slujitor şi că aparţii de Adunarea lui Dumnezeu.”

„Da, aşa este, dar tu ce eşti?”

„Eu sunt baptist.”

„Ei bine, dar ai primit Duhul Sfânt?”

„Da, L-am primit”, am, răspuns eu.

„Ai vorbit în limbi?”

„Da, am vorbit în limbi.”

„O, frate, atunci Îl ai. Aleluia! Laudă Domnului, aceasta este dovada.”

„Frate, eu am primit Duhul Sfânt, am vorbit în limbi şi am trăit experienţa cu El.”

„Oh”, a răspuns el, „aceasta înseamnă că ai ieşit din Biserica Baptistă care este veche, rece şi formală! Aleluia!” Şi a vorbit de câteva ori în limbi.

Atunci i-am spus:

„Da, eu am primit Duhul Sfânt după ce am fost botezat în Numele lui Isus Hristos.”

„Ce ai făcut?”

„Am primit Duhul Sfânt după ce am fost botezat în Numele lui Isus Hristos.”

„Tu nu ai putut primi Duhul Sfânt în felul acesta!” a spus el.

„Dar chiar tu mi-ai spus acum câteva minute că L-am primit. Eu am procedat chiar aşa.”

„Oh, tu n-ai putut să-L primeşti în felul acesta! Chiar crezi această erezie?”

„N-aş vrea s-o numeşti erezie, pentru că aşa învaţă Biblia”, am răspuns eu.

„Ieşi afară din casa mea! Nu vreau să am nici o legătură cu tine!” a strigat el.

„Bine, frate, Domnul să fie cu tine!”, şi am plecat.

Nu mult după această întâmplare, m-am dus să-l văd pe un predicator bătrân din Phoenix, care era baptist. Când am intrat la el, i-am zis:

„Te salut, domnule!”

„Te salut”, a răspuns el.

„Am auzit că eşti predicator baptist.”…

„Da”, a răspuns el.

„Ai primit Duhul Sfânt?”

„Eşti cumva penticostal?” m-a întrebat el.

„Da, sunt penticostal. Odinioară am fost baptist, dar acum sunt penticostal. Ai primit Duhul Sfânt, dovada: vorbirea în limbi?

„Oh, frate”, a răspuns el, „vorbirea în limbi este în ordine, dar eu n-am putut vedea niciodată că aceasta ar fi dovada.”

„Oh, dar atunci nu ai nimic! Dacă nu ai vorbit în limbi, nu ai nimic! Asta-i tot!”, am spus eu, încercându-l.

Atunci el s-a apropiat de mine şi în timp ce mă ţinea de mână, m-a îmbrăţişat cu cealaltă, privindu-mă în ochi, iar după aceea a spus:

„Dar noi suntem fraţi, nu-i aşa? Noi vom merge împreună în cer, este adevărat, frate?”

„Da, frate, aşa este. Eu sunt cu totul de partea ta.”

Vedeţi?

Şi eu vă spun: omul acesta a dovedit că are Duhul Sfânt prin felul său, prin purtarea sa, pe când celălalt a dovedit că nu-L are deşi a vorbit în limbi. Acesta-i adevărul. Înţelegeţi?

Primul om avea o teologie, dar de îndată ce am spus ceva care-i contrazicea învăţătura, a sărit în sus dovedind că nu avea nimic altceva decât acea teologie. Celălalt însă, a dovedit că dincolo de teologie îl avea pe Hristos în inima sa. Amin.

Oh, Doamne!

Prieteni, fiţi asemenea acelei căruţe încărcate cu lucruri bune, aveţi credinţă în Dumnezeu, iubiţi-vă unii pe alţii şi mergeţi împreună, pentru că atunci Dumnezeu vă va binecuvânta. Nu credeţi la fel? Amin.

Înainte de a deschide binecuvântata Biblie, haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi suntem atât de recunoscători pentru că Isus a murit în locul nostru, ne-a salvat din robia păcatului, ne-a adus înapoi ca şi  copii preaiubiţi ai Tăi, ne-a dat Duhul Sfânt şi ne-a vindecat bolile, după cum este scris: „El a iertat fărădelegile noastre şi a vindecat bolile noastre.” înnoindu-ne puterea asemenea vulturilor, încât să putem urca munţii şi să parcurgem mări fără să obosim.

Vulturul poate zbura mai sus decât orice altă pasăre şi poate vedea până departe; poate vedea lucrurile care vor veni. Acesta este motivul pentru care Îţi mulţumim în dimineaţa aceasta, Doamne, că ne-ai dat ochii Vulturului, Duhul Sfânt care priveşte până departe şi vede lucrurile măreţului timp ce se apropie şi când va veni Isus. Atunci necazurile vor înceta, bolile se vor sfârşi şi moartea va dispărea. Noi suntem atât de fericiţi pentru că avem harul de a trăi în această zi măreaţă şi pentru că putem predica Evanghelia.

Noi ştim că Satana încearcă să dea ultima lovitură Bisericii, dar după ce va trece acest timp, el nu va mai putea face nimic pentru că ea va fi în siguranţă sub aripile Iubitului ei.

Satana este un imitator religios şi poate face orice lucru, iar Biblia spune că umblă răcnind ca un leu şi încearcă să-i înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi, dar nu va reuşi pentru că Tu, Doamne, eşti Ocrotitorul celor de fug la pieptul Tău pentru sprijin.

Astfel, noi venim la Tine în Numele lui Isus şi Te rugăm să ne primeşti Doamne.

Binecuvântează citirea Cuvântului Tău şi pe toţi cei prezenţi aici.

Suntem plini de bucurie, Doamne, pentru că suntem din nou acasă şi nu mai avem nevoie de nici un traducător. Mai mult, credem că atunci când vom ajunge Acasă în  slavă, oamenii nu vor mai avea nevoie de traducători sau interpreţi, pentru că toţi vom vorbi o singură limbă măreaţă. Atunci Babilonul va fi trecut de mult, iar noi nici nu ne vom mai aminti de el.

Tată, Te rugăm în Numele lui Isus să ne tălmăceşti Cuvântul Tău şi să ne binecuvântezi. Binecuvântează fiecare păcătos care se află în mijlocul nostru şi fă ca în timpul predicării Cuvântului să-şi dea seama că trăieşte greşit şi astfel să Ţi se predea, ştiind că aceasta ar putea fi ultima lui şansă.

Fie ca sfinţii să fie ridicaţi şi fiecare din noi să fie umplut cu Puterea Domnului aşa încât după plecarea din locul acesta să avem o viziune mai clară. Fă ca bolile să dispară în dimineaţa aceasta, şi toţi să plece acasă sănătoşi, pentru că unii sunt bolnavi, orbi, stăpâniţi de cancer, au probleme cu inima, etc. Dar Tu eşti încă Acelaşi Vindecător.

Descoperă-Te în mijlocul nostru prin Duhul Sfânt, astfel încât să vadă cu toţii că nu există nici un om care să-L poată vindeca pe celălalt, ci credinţa în Domnul Isus este aceea care o produce.

Lasă deci, ca oamenii să poată accepta vindecarea lor şi nu numai atât, ci să accepte şi salvarea sufletelor lor, în Numele lui Isus. Amin.

În dimineaţa aceasta aş vrea să iau un text micuţ şi să vorbesc despre o dramă. Eu am mai vorbit despre subiectul acesta, dar am fost rugat să-l reiau încă o dată aici, în tabernacol.

Nu demult, am fost la Cmpbellsville în Kentucky, iar într-o noapte, în timp ce eram într-un mic motel, am citit un text din Scriptură, referitor la o femeie decăzută care a făcut o faptă foarte frumoasă faţă de Isus.

Referindu-se la ea, Isus a spus:

„Adevărat vă sun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în lume, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14.9).

După ce am citit istorioara, m-am gândit:

„N-am mai vorbit niciodată despre aceasta, aşa că o voi face într-o mică dramă.”

Acum am fost rugat să revin la Tabernacol ca să vorbesc despre subiectul acesta, dar mă gândesc că s-ar putea să fie printre noi cineva care m-a auzit vorbind acolo. Totuşi, de data aceasta voi privi acest subiect dintr-o altă poziţie.

Astfel, voi citi din Luca 7, începând de la versetul 36.

Voi ştiţi că Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna desăvârşit. De-a lungul timpului, ştiinţa s-a ridicat mereu şi a spus: „Oh, Dumnezeu a greşit acolo!” pentru ca după numai câţiva ani să spună: „Ştiţi, El avea dreptate.”

Vedeţi? Bazându-se pe ştiinţa lor, oamenii vin şi afirmă că El este greşit, dar după o vreme revin, îşi rup toată teologia şi dovedesc că Dumnezeu este corect. Astfel, El stă zicând: „O, copilaşi sărmani, de ce nu vă veniţi în fire? Reveniţi-vă şi credeţi doar ceea ce spun Eu!”

Înţelegeţi? Aceasta o stabileşte.

Să ne întoarcem la Scriptură.

„Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului, şi a şezut la masă.

Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor.

Şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, fariseul, care-L poftise, a zis: „Omul acesta, dacă ar fi proroc, ar şti cine e şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o femeie păcătoasă…”

„Dacă ar fi proroc…” Vedeţi? Aceasta era părerea lor despre El.

„Isus a luat cuvântul, şi i-a zis:

Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune învăţătorule”, I-a răspuns el.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu 500 de lei, iar celălalt cu 50.

Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?

Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Bine ai judecat.”

Apoi s-a întors spre femeie, şi i-a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălarea picioarelor; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun: „Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.

Apoi i-a zis femeii: Iertate îţi sunt păcatele.”

Cei ce şedeau la masă, au început să zică între ei:

Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit: du-te în pace.”

Voi ştiţi că ceva nu este în ordine. Vom începe cu descrierea celor întâmplate şi, care într-un fel nu sunt corecte.

Ce voia acel fariseu de la Isus? Nu avea nimic pentru El, dimpotrivă, Îl ura. Atunci de ce L-a invitat la masă? De obicei, oamenii se invită unii pe alţii atunci când se iubesc, dar acest fariseu L-a invitat deşi nu Îl vedea bine. Atunci ce voia? Chiar motivele acestui fariseu sunt greşite, aşa că haideţi să le privim puţin. Să intrăm în povestea acestei drame, ştiind că ceva este greşit.

Voi ştiţi că oamenii care merg împreună au ceva comun. Astfel, cei ce-L iubesc pe Domnul, merg împreună la biserică şi au un ţel comun. Noi avem interese comune. Am venit aici pentru că suntem credincioşi şi ne-am adus bolnavii din pricină că credem în vindecarea divină. Noi credem în închinarea în Duh şi ne-am adunat ca să avem părtăşie împreună.

În povestirea noastră este ceva greşit. E ca în exemplul pe care l-am dat adesea cu fetiţa care se ţine tot timpul după bunica ei. Între ele este o diferenţă prea mare de vârstă: una are şase ani, pe când cealaltă este de şaptezeci de ani. Desigur, trebuie să fie ceva care s-o determine pe fetiţă să stea pe lângă bunică: poate că ea era favorita bunicii, sau poate că bunica are un pachet cu dulciuri. Vedeţi? Fetiţa refuză să se joace cu copiii de vârsta ei şi stă doar pe lângă bunică. Acest lucru este foarte ciudat, pentru că toţi copilaşii obişnuiesc să se joace împreună pentru că au ceva în comun. Biblia vorbeşte despre aceasta în Isaia, unde scrie că copilaşii se joacă pe uliţe.

Când am fost în Germania, am văzut cum micuţii copilaşi americani se jucau cu micuţii germani. Deşi unii vorbeau engleza, iar ceilalţi germana, se jucau împreună. De ce aceasta? Pentru că aveau ceva în comun.

Tinerele se împrietenesc cu fete de vârsta lor şi vorbesc între ele despre prietenii lor şi despre alte lucruri.

La fel se întâmplă şi cu femeile de vârstă mijlocie. De ce aceasta? Pentru că au ceva în comun.

Oamenii bătrâni au lucrurile lor comune. Dacă vorbiţi cu o femeie bătrână, ea vorbeşte despre problemele bătrânilor.

Oraşele noastre au o mulţime de cluburi, cum ar fi „Kiwanis” sau „Omul oraşului”, unde cei interesaţi se întâlnesc şi vorbesc despre problemele sociale ale oraşului. Ei doresc să ştie cum ar putea proceda mai bine ca să-i hrănească pe săraci şi alte lucruri de felul acesta. Vedeţi? Ei au ceva în comun, şi doresc să discute unii cu alţii despre subiectele respective.

Mama obişnuia să spună: „Cine se aseamănă, se adună”, ceea ce este perfect adevărat.

Vedeţi?

Dacă priviţi în natură, veţi vedea că între corbi şi porumbei nu este nici o legătură. De ce? Pentru că nu au nimic în comun; nu au despre ce să vorbească. Desigur, corbul ar putea vorbi despre un stârv aflat pe undeva, dar o asemenea discuţie o poate avea numai cu un corb.

Aşa este şi cu păcătoşii: ei vorbesc despre grozavele lor partide de dans la care au fost, sau despre alte lucruri de felul acesta, dar porumbelul nu poate face aceasta. El nu este interesat de acele lucruri vechi, nu le poate suporta mirosul, de aceea stă departe de ele. Înţelegeţi? Aceasta-i calea.

Creştinii vorbesc despre lucrurile bune şi sfinte, pe când păcătoşii vorbesc despre lucruri murdare şi rele şi cântă cântece imorale.

Acest lucru este o ruşine pentru America noastră, iar oamenii de peste ocean vor să ştie ce s-a întâmplat cu femeile noastre.

Cineva a spus: „Toate cântecele sunt pline de cuvinte murdare spuse la adresa femeilor. Aveţi şi ceva bun acolo?”

O anumită organizaţie are o convenţie în Germania, iar ziarele au scris despre aceasta în timpul când am fost acolo. Ei le pun pe tinerele doamne să se îmbrace cu haine scurte, apoi le fac acele fotografii dizgraţioase şi imorale. Ziarele au scris: „Îmbrăcăminte imorală într-o mare organizaţie religioasă americană venită din Germania.”

Doamne, corbii….Acesta-i adevărul.

„Cine se aseamănă, se adună!” Acest lucru este trist, dar adevărat.

Prieteni, noi suntem acasă, de aceea doresc să discutăm deschis.

Acesta este motivul pentru care credincioşii nu pot avea nici o legătură cu necredincioşii.

Ziua nu are nici un fel de părtăşie cu noaptea, ci, atunci când vine ziua, noaptea dispare. Întunericul nu poate îndepărta lumina zilei şi nici nu poate rămâne în prezenţa ei, pentru că nu poate fi în acelaşi  timp şi zi şi noapte. Lumina este atât de puternică încât împrăştie tot întunericul.

Aţi observat vreodată că păianjenii, şerpii şi toate animalele târâtoare, apar noaptea? De ce? Pentru că aparţin întunericului; aparţin împărăţiei întunericului. Ele nu se asociază niciodată cu păsările cântătoare sau cu celelalte animale, pentru că aparţin întunericului; viaţa din ele este rea şi la fel faptele. Astfel, dacă sunteţi muşcaţi de una dintre ele, veninul pe care-l injectează în voi vă va ucide dacă nu aveţi ceva de prim ajutor la care să apelaţi.

Vedeţi? Ele umblă doar noaptea; au părtăşie în întuneric.

Acesta este motivul pentru care mulţi dintre oamenii de astăzi dorm ziua şi ies afară când se lasă întunericul. Faptele rele pe care le săvârşesc ei sunt faptele întunericului, dar Isus a spus referindu-se la cei credincioşi:

„Odinioară eraţi în întuneric, dar acum sunteţi Lumină. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii”, pentru că cine umblă în întuneric nu ştie pe unde merge. Un astfel de om nu ştie pe unde calcă, dar cine umblă în lumină, ştie pe unde merge.

Poate aveţi o mulţime de piedici, dar ceea ce este important e că suntem pe calea spre Casă. Voi ştiţi pe unde mergeţi, pentru că umblaţi în Lumină.

Privind la povestirea noastră, mai întâi aş vrea să ştiţi ce înseamnă cuvântul „fariseu”. Fariseul este un actor. Dacă veţi căuta în dicţionarul grec, veţi vedea că „fariseu” este „cineva care joacă teatru”.

Mie nu-mi place acest cuvânt, dar problema este că în America avem prea mulţi actori care pretind că sunt ceea ce nu sunt în realitate şi care se comportă cum nu sunt. Ei sunt cum spunea congresmanul Upshaw: „Voi încercaţi să fiţi ceea ce nu sunteţi.” Acesta-i adevărul. Încercaţi să-i imitaţi pe alţii, când ar trebui să fiţi voi înşivă.

Dacă mergeţi la Hollywood, veţi găsi o mulţime de actori care încearcă să joace diferite roluri în faţa camerelor de luat vederi. Ei repetă atât de mult acele roluri, încât atunci când ies pe stradă se comportă ca şi personajele lor. Dar nu numai Hollywood-ul are actori, ci-i veţi găsi şi în Jeffersonville, pentru că după ce vedeţi acele scene, ieşiţi pe stradă şi încercaţi să-i imitaţi: farisei! Vă uitaţi prea mult la televizor.

Acesta este necazul! Voi încercaţi să acţionaţi diferit de ceea ce sunteţi: jucaţi teatru ca actorii, ca fariseii.

Dar acest lucru nu poate fi întâlnit doar pe străzi, ci şi la amvoane. Astfel, ei merg la amvon şi spun cu o voce schimbată: „Păi, să-ţi spun, frate…” Farisei făţarnici care vorbesc la amvon aşa cum o faceţi voi pe stradă. Nu încercaţi să daţi vina pe alţii, pentru că acest lucru îl faceţi chiar şi voi.

Voi ştiţi bine la ce mă refer. Astfel, uneori merg acasă la unii fraţi, iar când te apropii de uşă le auzi pe femei cum vorbesc cu soţii lor: „John, treci dincolo, căci îţi spun eu ce nu ai făcut!”

„Da, draga mea” iar dacă sună telefonul, îşi schimbă vocea şi răspund: „Alo, da!”

Farisei făţarnici, voi procedaţi întocmai ca acei actori! Fiţi voi înşivă! Purtaţi-vă normal şi nu încercaţi să imitaţi pe altcineva; nu încercaţi să fiţi ceea ce nu sunteţi.

Dar toţi încearcă să-i imite pe actorii de pe scenă, încearcă să fie ceea ce nu sunt. Mie nu-mi place aceasta. Când ai de-a face cu un astfel de om, nu ştii cum să te comporţi cu el, deoarece una gândeşte în inima lui şi altceva spune cu gura. Aşa ceva nu este corect.

Poporul american le lasă pe femeile de la Hollywood să apară îmbrăcate în acele haine imorale, iar urmarea este că imediat vezi şi femeile noastre ieşind pe stradă cu astfel de haine: actriţe, farisei. Acesta-i adevărul.

Mai mult, dacă apare un slujitor care umblă prin ţară cu o slujbă, imediat se ridică în scenă câţiva „actori” care încearcă să-l imite şi mint la fiecare pas. Farisei! Acesta este un lucru cât se poate de rău. De ce nu vreţi să fiţi voi înşivă? Dumnezeu vă cunoaşte oricum, iar viaţa voastră vorbeşte mai tare decât cuvintele voastre! Nu mai jucaţi teatru!

Ce dorea fariseul de la Isus? Acest lucru nu-mi iese din minte. Ce voia de la El? Îl ura, dar cu toate acestea Îl dorea la cină.

Oh, Doamne, pot să-l văd plimbându-se prin cameră, pe frumoasele lui covoare! Merge gândit, mângâindu-şi barba cu mâinile grase. La hainele de mătase are butoniere de diamant şi în timp ce păşeşte încoace şi încolo, îşi zice: „Ei bine, cred că voi reuşi ceea ce-mi propun cu acest banchet. Hm!”

Camerele miros plăcut a parfum, iar rotofeiul fariseu continuă să se plimbe pe frumoasele covoare persane, gândindu-se: „Dacă aş putea găsi ceva! Desigur, toţi ştiu că eu sunt un om bine văzut şi că fac parte din clasa superioară, dar, of, of!…”!”

Clasa de sus? Păi, aceasta-şi doresc toţi oamenii de astăzi, dar ce-mi pasă mie de clasa de sus? Tot ce doresc să ştiu, este ce vrea Isus să fiu. Mie nu-mi pasă de clasa de sus! Lăsaţi-i în pace să se îngrijoreze ei, pentru că sunt farisei, sunt nişte corbi.

Isus spunea despre ei: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

Cineva din Germania mi-a spus următoarele într-o scrisoare: „Vino aici! Vreau să ştiu care sunt problemele oamenilor, apoi să li se acopere capul cu ceva. După aceea vreau să te aud spunându-le ce probleme au, ca să ştiu dacă este adevărat sau nu!”

La această provocare i-am răspuns: „Spuneţi-i vulpii aceleia: „Iată că scot dracii astăzi şi mâine, şi săvârşesc minuni, iar a treia zi voi isprăvi.” (Luca 13.32). Amin. Actori, diavoli.

Fariseul continuă să se plimbe, zicându-şi: „Am poziţia cea mai înaltă în cadrul clubului Kiwanis şi sunt bine văzut în înalta  societate. În templu fiecare se ridică înaintea mea, pentru că sunt doctor fariseu, sunt părinte. Am o mulţime de bani şi trăiesc într-o casă mare, aşa că toţi mă respectă.”

Apoi îl văd cum îşi freacă mâinile şi-şi zice: „Ştiu cum voi face! Îi voi înlătura pe toţi rivalii din partida noastră şi voi deveni centrul atenţiei tuturor.”

Vedeţi? Tot timpul acel fariseu zicea: „Eu, eu, eu,” şi iarăşi: „eu”. Aceasta este o „boală” de care suferă foarte mulţi oameni. „Eu voi face”, „eu voi face!”

Daţi-l însă pe acest „eu” la o parte din calea voastră, căci unde a aparţinut Isus în toate acele lucruri?

„Eu voi face…” Înţelegeţi? „Eu voi face”, „Eu voi zice”, „Eu şi iarăşi eu…”

Deodată îşi zice: „Păi, de ce nu m-am gândit mai repede la aceasta?” În mintea lui a încolţit un gând, aşa că acum ştia ce avea de făcut.

Apoi văd că în timp ce soarele cobora către asfinţit, Cineva stă în faţa unei mulţimi mari de oameni şi le vorbeşte. Toţi Îl ascultă cu uimire, pentru că cuvintele spuse de El sunt deosebite. Nu-i de mirare că mulţi spuneau:

„Nimeni n-a mai vorbit ca Omul acesta.” Căci El îi învăţa Cuvântul.

Acolo este şi un om care se ridică pe vârfurile degetelor ca să-L vadă pe Cel ce vorbea oamenilor: este un curier al fariseului şi are un mesaj pentru Isus. A călătorit vreo două-trei zile, venind din partea de nord a Palestinei, iar când în sfârşit L-a găsit, a alergat spre El bucuros. Era plin de transpiraţie şi obosit din pricina călătoriei. Era unul din servitorii fariseului, iar când s-a apropiat de El, prin mulţime, şi-a zis: „Oh! În sfârşit L-am găsit şi pot să-I transmit mesajul stăpânului meu, fariseul!”

După ce a terminat de vorbit, Isus a început să Se roage pentru bolnavi, iar eu pot să-l văd pe curier cum încearcă să se apropie de locul unde era Isus. La un moment dat a ajuns la Natanael sau Filip…Nu ştiu care dintre ucenici era, pentru că nu am fost acolo, ci încerc doar să dramatizez puţin acest tablou.

„Domnule,” îi spune el ucenicului, „aş dori să-L văd pe Învăţătorul votru, pentru că stăpânul meu m-a însărcinat   să-I transmit un mesaj important din partea sa. Aş putea să vorbesc cu El?”

Filip nu i-a dat nici o atenţie, pentru că acolo erau o mulţime de oameni care doreau să ajungă la Isus ca să-Şi pună mâinile peste ei sau peste copiii lor.

Atunci curierul s-a apropiat din nou şi a spus: „Stăpâne…am un mesaj foarte important din partea stăpânului meu, pentru Învăţătorul vostru. Pot să-i vorbesc doar o clipă şi să Îi transmit invitaţia? Nu mă pot întoarce acasă până nu-mi îndeplinesc însărcinarea.”

În sfârşit, îl văd pe Filip aducându-l la Isus: „Învăţătorule, omul acesta pare să vină de departe şi are un mesaj din partea stăpânului său care este un mare om în cetatea lui.”

Pot să-l văd pe slujitorul fariseului înclinându-se în faţa lui Isus, în semn de respect, iar Isus îi răspunde în mod politicos.

După aceea ÎI spune: „Învăţătorule, stăpânul meu, Simon fariseul, dă o masă mare în cetatea lui. Este un bărbat renumit şi Te roagă să vii şi Tu acolo, în data de….şi la ora cutare.”

Ce aţi fi făcut dacă aţi fi fost lângă Isus? Cu siguranţă aţi fi procedat la fel ca ucenicii Săi, care I-au zis:

„O, Doamne, nu Te duce! Nu poţi merge la fariseul acela, căci nu valorezi nimic înaintea Lui. Uită-Te la miile de bolnavi care încearcă să Se atingă de Tine pentru a fi vindecaţi. Nu ai timp să mergi la fariseul acela bătrân şi gras. El nu are nevoie de Tine, de ce trebuie să-i accepţi invitaţia? Nu Te duce, Doamne!”

Pot să-l aud pe Filip spunând: „Nu Te duce, Doamne!” Iar Natanael şi Petru repetă aceleaşi cuvinte: „Nu Te duce, Doamne, căci fariseul acela nu are nevoie de Tine! Desigur Te invită din vreun interes, pentru că doreşte să obţină ceva.”

Totuşi, în ciuda tuturor insistenţelor ucenicilor Săi, Isus i-a spus curierului:

„Du-te şi spune-i stăpânului tău că voi fi acolo, după cum ai spus.” Vedeţi? Stăpânul meu merge întotdeauna unde este invitat.

Curierul a plecat în grabă să-l anunţe pe stăpânul său. Cum a putut proceda în felul acela? Cum a putut să se mulţumească să-I transmită mesajul stăpânului său şi apoi să plece aşa de repede? El stătea înaintea Împăratului împăraţilor, a avut harul de a discuta cu Domnul slavei, dar a omis să vadă şansa ce i se oferea. Era atât de prins de lucrurile lumii şi atât de implicat în ascultarea faţă de stăpânul său, încât n-a văzut harul care i se oferea.

Oh, cât mi-ar plăcea să fi fost în locul lui! Ce n-aş da să pot sta şi eu în faţa lui Isus! Încerc să răspund zilnic la nevoile voastre, dar nu L-aş părăsi niciodată şi nu aş mai pleca din prezenţa Sa.

De ce n-a putut curierul acela să cadă la picioarele Lui şi să spună: „Doamne, acum când ştiu că am ajuns în prezenţa Ta şi când priveşti spre mine, am o singură rugăminte: „Iartă-mă, pentru că sunt un păcătos!”

Aceasta este ceea ce trebuia să facă; aceasta este ceea ce aş fi făcut eu dacă eram în locul lui; voi nu? Aş fi zis:

„Doamne, fii îndurător cu mine, căci  sunt un păcătos; sunt un om fără nădejde, un biet servitor în casa fariseului. Vrei să mă ierţi şi să mă primeşti?”

Dar, nu, el avea altceva mai important de făcut! Grija lui era porunca stăpânului său.

Nu credeţi că de multe ori procedăm şi noi aşa? „Oh, n-am timp să merg la biserică pentru că trebuie să-mi repar maşina.”  Sau:

„Oh, ştiu că Isus va veni la Biserică, dar n-am timp să merg acolo, pentru că dacă ratez întâlnirea de astăzi, pierd afacerea!”

Pierde tot! Eu prefer să-mi pierd relaţia cu toţi oamenii, decât să-mi ardă sufletul în focul iadului, prin toate veacurile viitoare. Nu treceţi pe lângă şansa voastră! Ea stă în fiecare clipă în faţa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, dar ei omit s-o vadă, la fel ca şi curierul fariseului.

Necazul este că avem prea multe de făcut şi nu ne rămâne timp pentru El. Deşi ar trebui să avem grijă de copii şi să-I ducem în Prezenţa Lui, spunem: „Nu putem să-i ducem la biserică pentru că au prea mult de învăţat!”  Duceţi-i oricum!

„Bine, dar ce vor spune vecinii?” Ce vă pasă de ceea ce vor spune vecinii? Folosiţi-vă şansa ce vi se dă şi mergeţi la Isus, pentru că acesta este lucrul cel mai important. Să nu vă faceţi griji pentru ce va spune lumea!

Noi pierdem prea mult timp cu lucrurile lumii, dar croiţi-vă drum spre El, iar când ajungeţi în prezenţa lui Isus, goliţi-vă tot sufletul înaintea Lui.

Nu spune: „Doamne, dacă-mi vei da un Cadillac în locul Fordului, Îţi promit că Te voi sluji anul viitor.” Sau: „Doamne, voi face asta şi cealaltă, dacă-mi vei da cutare şi cutare lucru…”, ci vino la El şi spune:

 „Doamne Dumnezeule, în mine nu este nimic bun. Iartă-mă, Te rog, pentru că sunt un păcătos.”

Vedeţi? Acesta este felul în care trebuie să procedaţi. Nu staţi deoparte şi nu vă purtaţi ca un fariseu, ca un actor. Nu vă legaţi de atâtea lucruri lumeşti, nici de învăţături mărunte care şi aşa nu au nici o valoare. Maşinile şi toate celelalte lucruri pe care le aveţi vor pieri, de aceea îngrijoraţi-vă mai întâi pentru sufletul vostru şi obţineţi salvarea lui.

Îndreptaţi toate lucrurile şi nu vă lăsaţi până nu simţiţi că pacea Sa vă cuprinde sufletul. Puneţi deoparte toate lucrurile vechi şi atingeţi-vă de El pentru ca toată vina voastră să dispară. Atunci nu va mai fi nevoie să-ţi spună nimeni ce trebuie să faci. Vedeţi? Dacă-L veţi atinge vreodată, veţi şti tot ce trebuie să faceţi pentru că nici un om nu poate veni în prezenţa Sa şi să plece acelaşi. În el se va produce o schimbare. Când vorbiţi cu El, sufletul vostru este atins de Ceva ce nu puteţi uita niciodată.

Îmi amintesc când am vorbit şi eu cu El pentru prima dată. S-a întâmplat acum 22 de ani şi pentru că-mi era ruşine să-I vorbesc, I-am scris o scrisoare pe care am dus-o şi am prins-o de un copac din pădure, ca s-o poată citi. Îmi era foarte ruşine de viaţa mea şi m-am gândit: „Poate nu va trece pe lângă copacul acela, dar mă va auzi când Îi voi vorbi.” Astfel, am îngenuncheat şi I-am spus: „Domnule Isus, aş vrea să-Ţi vorbesc o clipă, deşi sunt cel mai rău om din lume.” Iar când am plecat de acolo eram alt om.

Vedeţi, acesta este felul în care trebuie să procedaţi; acesta este modul în care vă puteţi apropia de El.

Atunci vă daţi seama care sunt nevoile voastre.

Dar necazul este că noi „suntem prea buni” şi ni se pare că nu avem nevoie de El.

Tu trebui să simţi că ai nevoie de Isus; trebuie să simţi că El este singura nădejde; trebuie să ajungi atât de însetat încât simţi că vei muri fără El. Abia atunci îţi vei face cale spre El; abia atunci vei renunţa la întrebările oficiale, vei păşi înaintea Sa cu nevoile sufletului tău şi Îi vei spune tot ce te apasă.

Curierul a plecat mulţumit, zicându-şi: „Acum este în ordine. Pot să duc stăpânului răspunsul la invitaţia sa.”

Poate te grăbeşti să satisfaci dorinţa şefului tău la locul de muncă, sau te grăbeşti să împlineşti dorinţa soţului tău, care doreşte să schimbi perdeaua de la geam, sau altceva de felul acesta, dar cum este cu invitaţia lui Isus?  Du-te la El prin rugăciune!

Dacă aţi fost vreodată în Palestina, ştiţi cum procedează ei când dau o astfel de masă, pentru că au obiceiuri diferite de obiceiurile noastre.

Astfel mesele lor nu sunt înalte şi nu stau la ele pe scaun, ci au un fel de pat pe care se aşează în felul acesta (fratele Branham arată) şi aşa mănâncă. Sigur nu v-ar place să mâncaţi în felul acela, nu-i aşa? Iuh! Dar acesta este felul în care se mânca şi în zilele lui Isus.

Doamne, îmi imaginez că fariseul acela a pregătit o mâncare cu adevărat gustoasă, pentru că era un om bogat. Aparţinând clasei de sus, era bogat şi avea o mulţime de bani, aşa că a putut lua din mieii oferiţi pentru sacrificare; din ceea ce aparţinea preoţilor.

Şi vedeţi? Cu toate că era un om bogat, a invitat la masă şi  un sărac. De ce aceasta? Pentru că voia să-şi bată joc de El. Astfel, pot să-l aud zicând:

„Aşezaţi-vă cu toţii, căci acest holly-roller a promis că va veni la cina mea. Ha-ha!” Vedeţi? Fariseul căuta ceva pentru amuzament, căci Îl ura pe Isus.

„Ha, ha, ha, El se pretinde un profet, dar noi ştim că nu este adevărat. Astfel, ne vom putea amuza puţin pe seama Lui când va veni.”

Aşa este. Cu siguranţă oamenii bogaţi de astăzi nu au timp pentru Isus, dar sunt fericit că El este căutat de cei săraci.

Prin aceasta, nu spun că nu sunt şi bogaţi care-L iubesc. Sigur că sunt, dar puţini.

Luaţi de exemplu un bărbat care are case şi pământuri multe şi o mulţime de angajaţi. Un astfel de om este atât de ocupat, încât nu are vreme pentru Isus. El face afaceri cu oameni din clasa de sus a societăţii, aşa că nu poate să-l accepte pe Isus.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Cum este posibil ca un om din clasa de sus să cadă în genunchi în faţa lui Isus, să plângă şi să se roage? Sau cum ar putea merge pe stradă mărturisindu-L? Aceasta i-ar ruina întreaga carieră şi poziţia socială pe care o are.

Cui îi pasă de poziţia socială? Dorinţa mea este să am o poziţie înaltă în slavă, în Cartea Vieţii Mielului. Amin. Aceasta este ceea ce-mi doresc.

Să nu vă pese de vechea voastră poziţie socială, ci mergeţi înainte spre poziţia înaltă pe care o veţi avea sus.

Fariseul îşi zicea: „Ha! Săracii cred cu toţii învăţătura Lui, aşa că dacă El va veni la cina mea, toţi vor alerga să-L vadă, iar ziarele vor scrie despre aceasta.” Da.

 Voi ştiţi că acest duh există şi astăzi. Desigur, este mândria; acest mare blestem care îi prinde pe mulţi.

„Oh, voi îmbrăca cea mai frumoasă robă ecleziastică, şi la fel voi face cu servitorii mei: îi voi îmbrăca cu hainele cele mai bune.”

Ei şi-au pus clopoţei pe încălţămintea şi robele lor iar când păşeau zornăiau o melodie plăcută, în timp ce purtau acele platouri mari, pline cu tot felul de mâncăruri ce răspândeau miresme ce-ţi provocau foamea chiar dacă erai sătul.

Fariseul zicea: „Dacă voi face această masă în casă, nu mă vor putea vedea oamenii, aşa că voi profita de căldura de afară…”

Vedeţi? Farisei făţarnici! Actori!

Astăzi, foarte mulţi oameni apelează la biserică pentru a-şi arăta religiunea. O, Doamne! Ei îşi zic: „Voi merge la biserică şi voi fi un membru loial, pentru că atunci oamenii vor crede că sunt un credincios adevărat.”

O, fariseilor actori, Isus vă vede tot timpul şi ştie mai bine ce faceţi!

„Deci, voi pune masa afară în curte. Strugurii sunt deja copţi şi răspândesc o mireasmă îmbătătoare, ceea ce va fi foarte plăcut. Apoi, dacă voi întinde masa afară, oamenii vor putea veni la porţi ca să vadă.”

Aşa este obiceiul în Orient. Dacă cineva face ceva, oamenii se adună şi privesc.

„Da. Oamenii se vor aduna la porţi şi vor privi, aşa că toţi vor vorbi tot anul despre ospăţul pe care-l voi da. Eu voi fi subiectul central. Eu voi fi! Oh, aceasta mă va ridica şi mai mult în ochii tuturor.”

Vedeţi? Aşa gândesc oamenii, dar dacă sunteţi creştini, s-ar cuveni să Îl puneţi pe primul loc pe Isus; s-ar cuveni să nu vă mai intereseze cine sunteţi voi, ci ceea ce faceţi cu Hristos.

„Oh, voi merge la biserică, mă voi trece în registru şi apoi voi fi botezat, căci dacă voi face aceasta toţi mă vor considera o persoană mai bună.”

Aceasta este tot? De aceea veniţi la Hristos? Să vă fie ruşine, fariseilor!

Eu am venit la Hristos ca să văd ce pot face pentru El, fiindcă doresc să fac ceva pentru ca oamenii să-L cunoască.

Nu demult, a avut loc o campanie de vindecare care a fost anunţată prin toate ziarele lor şi prin afişe puse peste tot pe ziduri, dar nicăieri nu era menţionat nici măcar o dată Numele lui Isus. Văzând aceasta, m-am gândit: „Unde a fost Isus în toate acestea?” El este Omul timpului, Cel care simte pentru toţi; este Omul lui Dumnezeu, dar unde se află El în toate acestea?

Vedeţi? O grămadă de farisei actori. Amin.

Oh, el şi-a ales o dată pentru marea lui cină, apoi s-a gândit: „Când se va însera, voi aprinde toate candelele care sunt puse afară, iar paznicii şi servitorii vor avea şi ei torţe aprinse. Va fi minunat!”

În sfârşit a sosit şi ziua marelui ospăţ, iar clopoţeii sunau vestind sosirea distinşilor musafiri: Dr. Cutare, dr. Jones, marele fariseu, Ph. D, şi aşa mai departe. Imediat servitorii fariseului alergau, luau caii şi-i duceau la grajduri pentru a fi hrăniţi, în timp ce musafirul era poftit înăuntru.

În Palestina, primul lucru care se făcea când sosea un musafir, era să i se spele picioarele. În zilele acelea, drumurile erau pline de praf şi majoritatea oamenilor umblau pe jos. Astfel, fiind îmbrăcaţi cu acele robe până jos, şi încălţaţi cu acele sandale, când mergeau pe drum robele atingeau pământul, aşa că praful se ridica şi li se aşeza pe picioare până la genunchi. Din cauza aceasta, picioarele lor erau foarte murdare şi era obiceiul să se spele picioarele musafirului înainte ca acesta să intre în casă.

Dar picioarele musafirului nu erau spălate doar din pricina murdăriei, ci şi din cauza mirosului, pentru că drumurile din Palestina nu erau asfaltate şi curăţite ca şoselele noastre, ci erau pline de balegă din cauza caravanelor care le străbăteau, aşa că peste tot era un miros îngrozitor, ca în apropierea unui grajd.

Acum vă voi arăta puţin cum se proceda. Vino aici, frate Neville, căci vreau să vadă cu toţii. Stai acolo puţin.

Ceea ce vreau să mai ştiţi este că spălatul picioarelor era slujba cea mai slab plătită. Dintre toţi slujitorii, cel care spăla picioarele era cel mai slab plătit.

Aş vrea să vă mai spun că Isus a luat locul cel mai de jos, atunci când a spălat picioarele ucenicilor Săi. Aleluia! Aceasta e pentru mine dovada cea mai puternică a faptului că era Dumnezeu.

Fariseul avea tot felul de slujitori, dar lucrul cel mai înjositor era ca cineva să spele picioarele murdare de praf şi de balegă de pe drum, iar Isus S-a aplecat şi a făcut chiar acel lucru înjositor. Cu toate acestea, voi sunteţi atât de înţepeniţi încât nu puteţi face nimic pentru El. El a luat locul cel mai înjositor din dragoste pentru voi şi a spălat picioarele murdare ale ucenicilor. Gândiţi-vă la faptul că Împăratul slavei a devenit un spălător de picioare ca să arate ce înseamnă umilinţa şi ca să vă dea un exemplu al felului în care trebuie să vă plecaţi.

Voi vă numiţi creştini, dar sunteţi atât de formalişti încât nu puteţi nici măcar să daţi mâna cu un cerşetor de pe stradă şi să îi vorbiţi despre Domnul. Oh, voi sunteţi prea buni ca să faceţi aceasta!

Dacă ne gândim că El S-a făcut un spălător de picioare, ne dăm seama că pe calea Lui nu sunt multe avantaje. Deşi era cel mai mare dintre toţi, S-a plecat cel mai jos; deşi era Inima lui Dumnezeu, S-a făcut asemenea slujitorului celui mai slab plătit.

Hm! El, Cel mai măreţ, a devenit un nimic, ca să vă poată răscumpăra pe voi şi să vă ducă în măreţia slavei Sale.

Ştiţi ceva? În călătoriile mele am observat că oamenii cu adevărat mari sunt simpli. Eu am fost printre ei şi am văzut că aveau o asemenea comportare încât te făceau să te simţi mai important decât ei. Luaţi însă unul care habar n-are de  nimic şi veţi vedea câtă importanţă îşi dă.

Oamenii mari sunt însă foarte modeşti. Ei nu se laudă niciodată şi nu acceptă nici o onoare, ci te fac să te simţi mai mare decât ei. Acesta este un om cu adevărat mare.

Şi iată că Cel mai important dintre oameni, Cel mai măreţ dintre toţi, Dumnezeu arătat în trup, S-a umilit atât de mult încât a devenit Unul care spăla picioarele.

Împăratul veşniciei, Domnul slavei, Creatorul cerului şi al pământului, S-a plecat atât de jos încât a spălat picioarele oamenilor, iar noi ne credem cineva. Ne îmbrăcăm cu un costum care costă 50 de dolari, oh, Dumnezeule, şi umblăm cu capul pe sus gândindu-ne că suntem cineva.

„O, eu aparţin de Biserica Cutare şi sunt la fel de bun ca oricare altul!”

Oh, sărmanilor! Farisei nenorociţi, orbi şi mizerabili! Voi sunteţi doar nişte actori şi n-aţi acceptat niciodată salvarea. Faptele voastre o dovedesc cât se poate de clar.

„Oh, anul trecut am trimis un CEC de 50 de dolari pentru caritate!”

Ce contează aceasta? Dumnezeu nu priveşte la aşa ceva, ci se uita la inimă. Voi încercaţi să procedaţi ca şi când aţi fi cineva. El nu vă reproşează pentru aceasta, dar de ce nu ieşiţi să faceţi ceva pentru El?

Deci primul lucru când sosea un musafir era să i se spele picioarele. Astfel, servitorul cel mai slab plătit îl întâmpina la uşă, iar după ce-i scotea încălţămintea, îi lua piciorul şi îl spăla. După ce piciorul era spălat bine, lua un ştergar şi îl ştergea, apoi spăla şi celălalt picior. Când era gata, lua sandalele musafirului şi le punea pe o bucată de material într-un anume loc pregătit, apoi se întindea şi lua o pereche de sandale noi, de mătase sau satin şi introducea picioarele omului în ele. Dacă nu i se potriveau, căuta până găsea perechea ce-i era pe măsură.

Când totul era gata, musafirul se simţea confortabil şi era îndreptat spre o uşă lângă care stătea un alt servitor care avea un vas cu ulei frumos mirositor.

Oh, era nard, iar servitorul îşi introducea mâinile în acel ulei şi începea să-l maseze pe musafir pe faţă şi pe gât. Făceau aceasta pentru că razele soarelui din Palestina erau foarte puternice şi-i ardeau atât pe bărbaţi cât şi pe femei.

Acuma, dacă uleiul de măsline este ţinut mult, ajunge să miroase foarte urât, de aceea se punea în el acel nard, care era adus din părţile de jos al Arabiei şi care era foarte scump.

Voi aţi observat desigur, că după ce înfloreşte şi se scutură, trandafirul face un bulb mic. În munţii din Arabia trăieşte un astfel de trandafir al cărui bulb dă un miros minunat, iar localnicii îl culeg aşa. Dacă veţi freca acel bulb în mână, veţi simţi timp de două săptămâni acel miros, acel parfum. Oh, şi este foarte scump!

Atunci când regina din Seba a venit să-l vadă pe Solomon, a adus cu ea unele din cele mai minunate parfumuri ale Egiptului.

Astfel, musafirii erau masaţi pe faţă cu acel parfum foarte scump, după ce li se spălau picioarele; ca urmare, în locul mirosului de balegă şi de transpiraţie se simţea pretutindeni mirosul de nard. Apoi, musafirul primea de la servitor un prosop cu care-şi ştergea faţa şi gâtul proaspăt unse, şi astfel se simţea un miros împrospătat.

Acum aş vrea să vii aici, frate Neville. Să zicem că fratele este oaspetele meu.

Când gazda venea în întâmpinarea musafirului său, îi întindea mâna în felul acesta, în timp ce pe cealaltă i-o punea în păr. (fratele Branham arată). Ei bine, după ce a făcut aceasta, se pleca şi-şi săruta oaspetele pe gât, în semn de bun-venit. Acest sărut arăta că gazda îl consideră fratele său, iar din clipa aceea, musafirul se putea simţi ca acasă. Aleluia.

Picioarele îi erau spălate, faţa şi gâtul unse, şi fusese sărutat de „bun-venit”. Amin. Acum era ca un frate şi se putea simţi ca acasă, aşa că putea merge pe unde voia şi să facă ce dorea. Nu mai trebuia să se folosească de „etichetă”, deoarece era acasă. Astfel, dacă voia ceva din frigider, putea să ia, dacă dorea să se aşeze, putea sta pentru că era acasă.

Atunci cum a fost posibil ca Isus să treacă pe lângă servitorul care spăla picioarele tuturor musafirului şi să se aşeze la masă cu picioarele nespălate? El stătea acolo într-un colţ. Oh, cum aş vrea să fiu în locul acelui servitor!

Desigur, servitorul acela a spălat picioarele doctorului Jones şi a tuturor celorlalţi musafiri, iar celălalt i-a uns cu nard, după care Simon i-a sărutat în semn de bun-venit.

Ei se simţeau foarte bine, se distrau şi discutau tot felul de lucruri: „O, doctor Jones, îţi aminteşti de Cutare şi Cutare care au fost zilele trecute la întâlnirea de la fariseul Cutare?” Oh, erau atât de ocupaţi să discute despre afacerile lor, încât au omis să-L vadă pe Isus intrând.

Mă întreb dacă nu cumva suntem şi noi tot atât de preocupaţi astăzi, încât omitem să-L vedem pe Isus intrând, chiar dacă suntem metodişti, baptişti sau prezbiterieni. Oh, Dumnezeule, ai milă!

Ce mult mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo! Ce n-aş da să fi putut ajunge la picioarele Lui! Cum au putut omite ei  să-L vadă? Desigur, erau prea ocupaţi cu ceea ce făcea biserica, dar Isus a intrat oricum.

Înainte de-a pleca spre casa fariseului, pot să-L aud spunând ucenicilor: „Ei bine, este timpul să mergem!” Poate că avea sute de mile de mers pe drumurile fierbinţi ale Palestinei, dar nu uitaţi: Isus Îşi va ţine întotdeauna Cuvântul!

Astfel, dacă a spus că va fi acolo, aşa a făcut. Aleluia!

Când am fost la spital, la un pas de moarte, El mi-a dat o făgăduinţă. A spus că mă va vindeca şi aşa a fost. Mai mult, când viaţa mea va ajunge la capătul drumului şi lupta se va încheia; când voi ajunge la Iordan, El mi-a făgăduit că va fi acolo şi va fi, pentru că Domnul Îşi ţine întotdeauna făgăduinţa.

Acesta este motivul pentru care psalmistul a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4).

Nu-mi voi face nici un fel de griji, pentru că El va fi acolo.

Adesea obişnuiam să cânt un cântec vechi:

Nu vreau să trec singur Iordanul,

Căci Isus a murit ispăşindu-mi

Toate păcatele.

Când văd întunericul,

El va fi acolo aşteptându-mă,

Căci nu vreau să trec singur Iordanul.

Eu am umblat de multe ori singur prin vale, fiind părăsit şi batjocorit de rude şi prieteni, dar El a fost întotdeauna alături de mine. Mai mult, ştiu că atunci când va veni ceasul acela, El va fi acolo pentru că-Şi ţine întotdeauna făgăduinţa. Glorie!

Ştiu că mă consideraţi nebun şi poate sunt, dar El va fi acolo, pentru că-Şi ţine întotdeauna făgăduinţa.

El a fost în casa fariseului exact când a promis că va veni, dar ei au omis să-L vadă. Erau prea preocupaţi cu problemele lor ca să-L vadă şi să aibă timp pentru El.

Uitaţi-vă ce se întâmplă când vine preşedintele nostru în oraş, cum  ies cu toţii să-l salute. De la aeroport, până la hotelul unde va sta, sunt numai flori şi steguleţe; tinerele aruncă bucheţele de flori, fanfara cântă, iar oamenii îi fac semne prietenoase. De ce? Pentru ca preşedintele să se simtă bine venit.

Dar, creştinilor, când vine Isus la voi, nu-L primiţi cu bucurie. Oh, voi îi daţi doar o cămăruţă mică, într-un loc dosnic şi pentru puţin timp, deoarece vă ruşinaţi de musafirii voştri cu El.

Nu-L chemaţi nici în rugăciune, şi-I daţi un loc retras, poate la mansardă. Poate vă ziceţi: „Oh, ştiu că El este aici, de aceea voi dormi la mansardă ca să nu mă audă nimeni rugându-mă.” Oh, oh!

Dar ştiţi care-i partea bună? El va veni oricum.

„Isuse, vei accepta şi un loc secund?”

„Da.”

„Vei primi şi doar al treilea loc?”

„Da, voi accepta orice loc pe care mi-L vei hotărî”

Vedeţi? Când vine preşedintele îl primiţi cu cele mai înalte onoruri; când vă vin vecinii în vizită, faceţi curat peste tot şi pregătiţi o masă bogată, dar când vine Isus, El ia ce poate găsi pentru că Îl duceţi într-un loc dosnic: la mansardă, în pivniţă sau mai ştiu eu unde.

Gândeşte-te! Ai fost vreodată un creştin adevărat de când mergi la biserică? Măcar o dată într-un an? Oh, poate te-ai dus la Paşte, dar şi atunci te-ai îmbrăcat cu hainele cele mai strălucitoare, iar pălăria ţi-ai pus-o puţin într-o parte. Mai mult, ai comentat că predicatorul a predicat 20 minute, dar Isus nu ţi-a reproşat nimic din pricina aceasta, ci ţi-a trecut cu vederea purtarea. Apoi, te-ai dus acasă cu hainele tale noi şi ţi-ai zis: „Băiete, ai destulă religie pentru anul acesta!”, dar El nu S-a agitat pentru aceasta, ci a trecut cu vederea cuvintele tale, acceptând puţinul pe care I l-ai dat.

Creştinilor, ce parte are Isus în viaţa noastră? Îi daţi locul cel mai de cinste sau Îi daţi mansarda cu o rugăciune din când în când? Ce loc Îi daţi? Mai bine zis: Îi veţi da vreunul?

Isus stătea acolo singur, pentru că ucenicii Săi nu fuseseră invitaţi de fariseu. Ei stăteau lângă garduri şi-l priveau cum stătea acolo singur şi foarte stânjenit, cu picioarele nespălate, cu faţa neunsă şi fără să fi primit sărutul de bun-venit. Era într-un colţ, cu capul plecat.

Bătrânule fariseu, de ce L-ai invitat, făţarnicule?

Cam aşa face şi biserica cu El. Voi vă rugaţi pentru o trezire, iar când vine Duhul Sfânt Îl puneţi deoparte. Niciodată nu Îl primiţi cu bucurie.

Dacă vedeţi că este vindecat cineva sau vreunul primeşte Duhul Sfânt, imediat comentaţi şi nu-l mai vreţi printre voi. Nu vreţi un predicator care să predice sfinţirea sau botezul Duhului Sfânt, ci doriţi mai degrabă nişte farisei moderni, lustruiţi cu o gramatică bine pusă la punct. Mie daţi-mi însă ceva de modă veche, ceva trimis de Dumnezeu, căci El merge acolo unde este bine primit.

Voi însă nu-I faceţi o primire bună. El vrea să fie lăudat, dar voi nu-L lăudaţi, ci mai degrabă strigaţi: „Bună ziua, domnule preşedinte. Ce mai faceţi, căci nu v-am văzut de multă vreme.”

Oh, iar când vine Isus la voi, Îl puneţi într-un colţ, pentru că este nedorit.

Vă rugaţi şi vă rugaţi pentru o trezire, iar când începe, o aruncaţi afară zicând:

„Oh, aceasta nu este biserica mea, de aceea nu vreau să am nici o legătură cu ceea ce se petrece aici.”

Oh, actorilor! Făţarnici mândri care umblaţi cu nasul în vânt!

Isus al meu a trecut de multe ori prin oraşul acesta, dar voi L-aţi înghesuit într-un colţ, iar când aţi văzut lucrările Lui aţi spus: „Acesta este diavolul; este telepatie mintală; nu este nimic adevărat!”

Să vă fie ruşine, făţarnicilor! Isus vă va face să plătiţi pentru aceasta în ziua judecăţii.

El vine prin oraş, bate la uşă (fratele Branham bate în amvon) şi face toate aceste lucruri minunate, dar oamenii privesc şi zic:

„Oh, aceasta-i nonsens!” Şi trec nepăsători mai departe.

Şi cu toate acestea, în biserica voastră este în fiecare seară rugăciune pentru o trezire. Cum se poate aşa ceva? Fariseilor, voi vreţi ca Isus să vină cum vă place vouă, dar El vine în felul cum vrea El, ceea ce nu vă convine, pentru că vă stânjeneşte teologia.

Cât timp credeţi că mai are morga aceasta veche şi formală, care se roagă pentru o trezire?

Zilele trecute, s-au rugat peste tot prin ţară împreună cu Billy Graham şi Jack Schuller pentru o trezire, dar imediat ce Duhul Sfânt vine, voi spuneţi că aceasta este apostazie. (apostazie = renegare publică a unei credinţe religioase). Vedeţi?  El a coborât cu aceleaşi semne şi minuni, dovedind că este Acelaşi, iar voi numiţi aceste lucruri de la diavolul.

Fariseilor, într-una din aceste zile veţi muri cu toată televiziunea voastră şi veţi merge în iad. Da, acolo veţi ajunge dacă continuaţi să mergeţi înainte cu teologia voastră de seminar. Actori făţarnici, care nu puteţi deosebi niciodată lumina de întuneric!

Voi ziceţi: „Eu nu mă duc la biserica aceea, pentru că…” Oh, făţarnicule!

Iată-L pe Isus stând acolo cu picioarele murdare. Vă daţi seama? Isus, Dumnezeu, Oaspetele invitat, Împăratul slavei, Dătătorul Vieţii veşnice, stătea acolo nedorit şi cu picioarele murdare, mirosind a balegă şi transpiraţie, după lunga călătorie făcută, în timp ce toţi „lustruiţii” aceia miroseau frumos. Oh, El stătea acolo cu faţa plecată, obosit şi cu broboade mari de sudoare pe barbă, pentru că nimeni nu-l unsese şi nu-L sărutase de bun-venit.

Isus dorea să fie cinstit; dorea să fie sărutat, pentru că undeva scrie: „Daţi sărutare Fiului, ca să nu Se mânie.” (în traducerea noastră scrie: „daţi cinste Fiului…”). (Psalmul 2.12).

Isus vrea să fie sărutat. Aţi făcut-o vreodată?

El stătea acolo nedorit şi cu picioarele murdare: Isus cu picioarele murdare. Oh, acest lucru nu vă face să vă simţiţi mai ciudat?

Uitaţi-vă la ceea ce faceţi cu El astăzi. În loc să-L aduceţi în bisericile voastre mari şi frumoase, Îl împingeţi într-o misiune mică, undeva într-un colţ, într-un loc vechi, simplu şi murdar, poate într-o pivniţă. Vedeţi? Vă rugaţi să vină la voi, iar atunci când o face Îl puneţi îl locul cel mai mizerabil pe care-l găsiţi.

O, Dumnezeule, fii îndurător!

Binecuvântat fie însă Numele Domnului, pentru că El vine oricum!

Voi spuneţi: „Acolo sus, în colţul acela este un micuţ tabernacol holly-rollers!” Dar El vine oricum.

„În locul acela merg doar cei săraci.”

Păi, asta e în ordine. El vine oricum, aşa că fă-i o primire călduroasă.

Da, El încercă să ajungă în biserica voastră măreaţă, dar nu vreţi să-L primiţi pentru că ştiţi prea multe. Sunteţi prea ocupaţi cu afacerile bisericii. Făţarnicilor! De ce vă rugaţi? De ce L-aţi invitat? El a spus care este locul pe care-L vrea când vine Duhul Sfânt. În ziua cincizecimii a arătat clar ce vrea să facă atunci când vine, dar biserica voastră Îl aruncă afară dacă vine cu asemenea lucrări. Fariseilor! Actori făţarnici, voi încercaţi să acţionaţi după cum aţi învăţat la seminar.

Nu vreţi să-L primiţi cu bucurie pe Isus: pe Isus cu picioarele murdare? Oh, Dumnezeule! Isus cu picioarele murdare. Salvatorul iubit, Cel a cărui mâni şi picioare aveau să fie pironite pe cruce, nu mult după acest eveniment. Acum stătea acolo cu picioarele umflate şi murdare, mirosind a balegă, după călătoria pe care-o făcuse.

În curând avea să fie încoronat cu spini.

Isus al meu stătea cu picioarele murdare şi nedorit, printre acei religioşi. Oh, Dumnezeule! Ce n-aş da să fi fost eu în locul servitorului care spăla picioarele! Cum L-aş fi spălat! Dar iată-L stând acolo murdar şi nedorit. Poate că nici unul dintre noi nu am fi vrut să avem vreo legătură cu Omul acela ce stătea acolo cu picioarele atât de murdare.

Ce să facă? El venise pentru că aşa promisese: „Voi fi acolo negreşit!” Da, Isus Îşi va ţine întotdeauna promisiunea: El va veni negreşit.

Fariseul stătea puţin mai încolo şi zicea în timp ce-şi freca mâinile mulţumit: „L-ai văzut, Jones,?”

Ce credeţi, El se simţea stânjenit? Sigur că da. Era foarte stânjenit, pentru că toţi Îl priveau pe furiş, dar nici unul nu i-a făcut o bună primire.

Acum priviţi ce a făcut El.

Mai întâi vom privi o altă scenă. Pe strada aceea văd o femeie ce vine la vale. E o femeie micuţă care are un renume rău în cetate; o păcătoasă. Nu voi intra în amănunte, ci voi spune doar că era o femeie prostituată, o femeie cu faimă rea. Totuşi, nu uita frate că era fiica cuiva. Desigur.

De unde ştiţi voi ce a cauzat căderea acelei femei? Poate a ajuns aşa din pricina iubitului ei care a amăgit-o promiţându-i de toate, iar după aceea a părăsit-o. Poate acel lucru a adus-o în acea stare de decădere. Cine poate şti? Important este că era o femeie însemnată şi nimeni nu trebuia să aibă vreo legătură cu ea. Astfel, cutreiera străzile şi obţinea bani cum putea.

Pot s-o aud zicând: „Oare ce se întâmplă în casa fariseului?” Desigur, ea nu avea ce căuta în mulţimea aceea. Era hotărât ca nici o prostituată să nu păşească într-un asemenea loc.

Dar ea a ajuns lângă cei de afară. Oh, Dumnezeule! O văd ridicându-se pe vârful picioarelor şi privind peste umerii bătrânilor din faţa ei, căci dorea să vadă ce se petrece.

„Ei bine, sunt adunaţi toţi învăţătorii şi mănâncă!” Apoi, privirea ei a coborât acolo în colţ: „Păi, Acela-i El! Acela-i El! Oh, nu se poate! Picioarele Lui sunt murdare, faţa nu I-a fost unsă şi nu este bine venit printre farisei!”

El este primit foarte rar de acei bogaţi.

Şi femeia a continuat: „Oh, nu se poate, este El cu adevărat!” A privit din nou şi a repetat: „Da, Acela-i El.”

S-a întors şi a început să alerge pe stradă. Acum se aud nişte scări ce scârţâie în timp ce femeia urcă grăbită sus, la mansardă, unde are o lădiţă ascunsă. Iat-o deschizând lădiţa şi luând din ea o punguţă în care ţinea toţi banii pe care-i avea. S-a uitat în ea, după care a pus-o jos şi a zis încet:

„Nu pot face aşa ceva. Desigur visez, ceva nu este în ordine cu mine. Nu pot merge la petrecerea aceea; este imposibil!”

„Oh, nu pot face aceasta pentru că El va şti cu siguranţă, cum i-am procurat. Oh, dar ei L-au invitat acolo, iar acum stă în colţul acela, nebăgat în seamă. Cum au putut face aceasta? Oh, s-ar cuveni să intervină cineva!”

S-ar cuveni ca şi astăzi să intervină cineva, dar ei nu vor s-o facă. Voi sunteţi prea distraţi, de aceea trebuie să staţi acasă, să priviţi la televizor, sau aveţi de bătut străzile toată noaptea.

„Oh, este prea cald ca să merg la biserică…” Făţarnicilor!

Iat-o pe această femeie prostituată întorcându-se din nou în cămăruţa ei, zicând:

„Poate sunt nebună, dar trebuie să merg.” Lacrimile încep să-i curgă pe obraji în timp ce-şi zice: „Oh, cum stătea acolo trist şi privea la cei ce treceau alăturea fără să Îl ia în seamă. Nimeni nu I-a făcut o bună primire şi stătea acolo ca o floare de colţ ocolită de toţi.”

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi: toţi trec pe lângă El fără să-l ia în seamă.

Oh, voi aveţi bisericile voastre; aveţi religia voastră; aveţi învăţăturile voastre şi aşa mai departe. Dar cum este cu Isus? Treceţi pe lângă El, lăsându-L să stea nebăgat în seamă, la fel ca în casa fariseului.

Femeia a zis: „Trebuie să fac ceva şi voi face…”

Cu femeia aceea era ceva, iar eu aş dori ca Dumnezeu să Se poată folosi de oamenii care au un asemenea simţământ, cât mai mult.

Noi stăm şi ne mirăm în timp ce încercăm să prezentăm cele petrecute acolo, dar femeia aceea a procedat cât se poate de normal: ea s-a dus şi a făcut ceea ce era în inima ei.

Ea a spus: „Voi merge şi voi face aceasta.”

Astfel, pot s-o văd cum ia acea punguţă ce conţinea tot avutul ei, îşi adună rochia pe lângă ea şi porneşte repede pe stradă, oprindu-se la uşa acelui magazin de parfumuri scumpe.

Când intră, văd cum bătrânul evreu cu nasul lung, în formă de cârlig, stă şi-şi numără banii câştigaţi în acea zi, zicându-şi:

„Oh, Doamne, nu am realizat nici un beneficiu! Nu am nici un beneficiu!” şi priveşte posomorât spre femeia care tocmai intra.

Nu o tratează ca pe o doamnă şi nu se grăbeşte s-o întrebe: „Cu ce vă pot servi?” ci-i zice: „Ce vrei?”

„Aş dori să-mi dai o cutie cu cel mai scump mir pe care-l ai în magazin.” a răspuns ea, arătându-i punga cu bani.

Oh, dar în clipa când a văzut banii, totul s-a schimbat.

„Aş vrea ce ai mai bun.”

Da, El merită tot ce este mai bun! Ce veţi face pentru El? Îi veţi da resturile? O, da, toată ziua alergaţi după problemele voastre, iar Lui Îi daţi doar trei minute înainte de a vă pune în pat. El doreşte tot ce-i daţi, dar cât Îi daţi? Îi daţi totul?

Femeia a spus: „Vreau ce-i mai bun!” iar aceasta a costat-o tot ce-a avut.

Aceasta ar trebui să faceţi şi voi: daţi-I tot ce aveţi mai bun; daţi-I ce este mai bun în viaţa voastră; daţi-I cele mai frumoase cântări; daţi-I talentul vostru; daţi-I mâinile voastre; daţi-I ochii voştri; daţi-I gura voastră; daţi-I urechile voastre; daţi-I sufletul vostru; daţi-I inima voastră (Aleluia!), pentru că El merită tot ce este mai bun.

Femeia a spus: „Vreau ce ai mai bun.”

„Mai întâi vreau să văd câţi bani ai,” a răspuns bătrânul şi a golit săculeţul de bani. Avea 280 de dinari romani, adică exact cât costa mirul cerut, aşa că a primit vasul din alabastrul cerut.

În timp ce femeia ieşea grăbită pe uşă, îl aud zicând: „Mă întreb ce vrea să facă cu acel mir?” Vedeţi? Ea se grăbea pentru că era în întârziere.

Acum e mai târziu ca niciodată, nu-i aşa? Aţi aşteptat prea mult, aşa că ar fi bine să veniţi acum. Nu mai staţi în starea în care sunteţi acum, căci aţi aşteptat prea mult ca să fiţi creştini adevăraţi. Haideţi oricum, astfel ca aceasta să fie clipa, aceasta să fie dimineaţa deciziei. Spuneţi: „Voi merge până la capătul drumului cu Hristos!”

Iat-o întorcându-se la locul petrecerii. Pot să văd doi bărbaţi care se înghiontesc unul pe celălalt, zicând: „Uite, merge acolo. Se pare că se duce la serbarea fariseului. Oare a invitat-o şi pe ea?”

Oh, voi sunteţi prea buni!

Noi americanii ne considerăm prea buni, şi nu ne dăm seama cât suntem de slabi. Acesta-i adevărul. Ne considerăm prea buni. Întotdeauna ni se pare că suntem mai buni decât ceilalţi, dar Cuvântul spune: „Nu ştii că eşti nenorocit sărac, orb şi gol; nu ştii că eşti pierdut.”

Oh, America, de câte ori a vrut Dumnezeu să te primească, dar tu nu ai vrut! V-a trimis bărbaţi neprihăniţi care v-au predicat Adevărul şi s-au pus în spărtură, dar voi aţi râs de ei şi i-aţi numit holly-rollers, i-aţi aruncat în închisoare, i-aţi dispreţuit şi i-aţi omorât. De ce? Pentru că sunteţi prea buni şi nu aveţi nevoie de nimic.

Dar Biblia spune în Apocalipsa 3.17: „şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Oh, da!

Da, doamnelor. Voi credeţi că puteţi merge afară aranjate şi îmbrăcate cu hainele cele mai bune. Vă duceţi la coafor şi vă aranjaţi părul; vă puneţi pantofi cu tocuri înalte şi vă vopsiţi ca la circ, apoi mergeţi la biserică şi spuneţi: „Păi, sunt la fel de bun ca şi ceilalţi…”

Oh, voi nu ştiţi că sunteţi pierdute; nu ştiţi că sunteţi mizerabile, nenorocite şi oarbe. Da, tu crezi că eşti bine pentru că ţi-ai schimbat hainele, dar aceasta nu înseamnă nimic.

Domnule, tu crezi că ai făcut totul, pentru că ai maşină bună şi o slujbă bine plătită; pentru că şeful te bate pe umăr şi te apreciază. Te gândeşti că poţi corecta biserica, dar nu vrei să mergi şi să te rogi cu ei la altar, de teamă să nu te vadă vecinii.

O, sărmanule făţarnic, nu ştii că eşti pierdut? Adevărul este că tu nu-L vrei pe Isus; nu ai nici o cameră pentru El.

Cei doi bărbaţi s-au îmboldit unul pe altul, zicând: „Uite-o, merge acolo.”, dar ea a trecut pe lângă ei fără să-i ia în seamă.

Voi aţi auzit vechiul cântec:

Eu am fost însemnat, însemnat, însemnat.

Eu am fost însemnat oriunde-aş fi mers.

Eu am fost însemnat, însemnat, însemnat,

Şi se pare că fiecare ştia aceasta. (Aşa este).

Dar acum am fost sigilat, sigilat, sigilat.

Am fost sigilat cu Duhul Sfânt al lui D-zeu

O, slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Amin!

Eu sunt al Lui şi ştiu că El este al meu.

Mergeţi înainte şi înghiontiţi-vă cât vedeţi, căci eu sunt pe drumul meu. Aleluia! Şi voi ajunge curând la El. Acesta-i adevărul.

Femeia şi-a tras voalul pe faţă şi a început să meargă repede pe stradă, în timp ce făţarnicii aceia se înghionteau unii pe alţii, arătând-o cu degetul. Ea s-a dus până în rândul din faţă şi s-a oprit acolo, iar când şi-a ridicat capul, lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji. Când au văzut-o plângând, şi-au zis: „Oare de ce plânge?”

Femeia s-a oprit şi a privit spre Isus, apoi s-a gândit: „Oh, nu pot! Nu pot face aceasta! El ştie cine sunt şi ce va spune atunci?”

Acesta este un gând bun, păcătosule, pentru că El ştie cine eşti (Amin). De aceea, vino acum la El, oricum eşti.

Oh, fariseilor, voi aţi mers la biserică în tot acest timp, pretinzând că sunteţi creştini, dar El ştie ce este în inima voastră. Da, El ştie cine eşti şi ce este înăuntrul tău.

Deşi aparţineţi de multă vreme de biserică, vă este ruşine să veniţi la altar, dar El vă cunoaşte; cunoaşte inima voastră.

Femeia s-a oprit: „Oh, nu pot face aceasta! Ce va spune El despre o femeie ca mine? Cum va reacţiona? Totuşi, aceasta este şansa mea.”

Oh, nu vă daţi seama ce şansă aveţi? Prieteni, astăzi aveţi şansa de-a fi umpluţi cu Duhul Sfânt; aveţi şansa de-a deveni un sfânt al lui Dumnezeu. Nu mai trebuie să fiţi un păcătos ordinar, ci puteţi fi un sfânt. Nu trebuie să fiţi un slujitor al bisericii, nici să vă numiţi creştini; nu trebuie să mergeţi acolo şi să vă purtaţi ca şi cum aţi fi creştini, ascunzându-vă ticăloşia, când puteţi fi cu adevărat creştini. Voi aveţi această şansă.

„Oh, ce va spune El când mă va vedea? Cum va reacţiona?”, dar imediat după aceea, femeia şi-a zis: „Ei bine, L-am auzit predicând…”

Asta este. Dacă aţi auzit vreodată Cuvântul Său, din clipa aceea s-a întâmplat ceva cu voi; lucrurile s-au schimbat. Oh, glorie!

„L-am auzit predicând pe ţărmurile Galileii. În jurul Său erau adunaţi o mulţime de oameni, iar la un moment dat, El şi-a ridicat mâinile scumpe şi a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihna…” (Matei 11.28). Oh, eu ştiu de ce am nevoie: de odihnă. Sufletul meu mizerabil şi slab tânjeşte după aceasta, iar El mi-a zis: „Poate veni, oricine vrea.” Aceste cuvinte mi se adresează şi mie. Eu sunt aceea, dar uite ce stă între mine şi El!

Acelaşi lucru stă şi între voi şi El: o mulţime de impostori care vă spun că această cale este o nebunie. Ei stau încă între voi şi El, dar nu uitaţi că Isus a spus: „Veniţi!” Aleluia! „Veniţi!”

Fraţilor, ştiţi ce a făcut ea? Şi-a pus vasul de alabastru în sân şi a început să dea din coate într-o parte şi alta, făcându-şi loc prin mulţime, pentru a ajunge la Isus.

Puteţi face şi voi aceasta? Croiţi-vă cale spre El, departe de necredincioşii care zic:

„Zilele minunilor au trecut! Acolo nu e nici un Duh Sfânt.”

Ea şi-a croit drum printre ei, până a ajuns lângă El.

Iat-o stând lângă El, Singurul loc pe care L-a găsit pentru odihna sufletului ei. Neputincioasă, s-a prăbuşit la pământ şi cu lacrimile şiroind pe obraji a început să se roage. Oh, era atât de vinovată! Când L-a văzut stând la masă cu picioarele murdare, femeia a fost cuprinsă  de ruşine. Apoi  s-a simţit încurcată, neştiind ce să facă.

O, Dumnezeule, ajută-ne şi pe noi să fim încurcaţi când ajungem în prezenţa lui Isus, să fim salvaţi.

Fraţilor, îmi amintesc că atunci când am venit la El, am fost foarte încurcat, foarte tulburat: plângeam, ţipam şi-l lăudam pe Domnul, fără să-mi pese ce ar putea spune cineva.

O, Dumnezeule, ajută-ne să punem deoparte toate aceste crezuri moarte şi denominaţiunile, astfel încât să putem ajunge la Isus şi să fim salvaţi.

Ea era tulburată, pentru că se afla înaintea Izvorului Iubirii. Era tulburată, iar când s-a regăsit, spăla picioarele Lui cu lacrimile care-i curgeau pe obraji.

Oh, ce apă minunată! Ce apă minunată: lacrimile unei păcătoase care spălau picioarele murdare ale lui Isus. Era încurcată şi nu ştia ce să facă, dar inima ei era fericită pentru că avea şansa de-a sta în Prezenţa Sa. Ea Îi spăla picioarele cu lacrimile ei.

Oh, şi cum stătea aplecată asupra picioarelor Lui, părul i s-a desfăcut şi a căzut în valuri jos, iar ea a început să-I şteargă picioarele  cu el. O, ce ştergar moale şi uscat!

Ascultaţi-mă! Dacă unele din femeile de astăzi ar încerca să spele picioarele lui Isus şi să I le şteargă cu părul, ar trebui să stea în cap ca s-o poată face. De ce? Pentru că părul lor este tăiat. Acesta-i adevărul.

Să nu credeţi că spun aceasta ca o glumă, pentru că acesta nu este un timp pentru glume. Daţi-mi voie să vă spun ceea ce spune şi Biblia:  Părul lung este onoarea femeii. Acesta-i adevărul.

Acum priviţi. Singurul lucru neatins pe care-l avea acea femeie, era părul ei lung, şi acesta a căzut la picioarele Lui. Vedeţi? Ea şi-a pus onoarea la picioarele Lui. Aleluia!

Dumnezeule, ajută-ne să facem şi noi aceasta. Ea stătea jos şi-I spăla picioarele cu lacrimile ce izvorau din inima ei pocăită:

„Oh, Dumnezeule! sunt atât  de nenorocită; atât de mizerabilă!” Onoarea ei era pusă la picioarele Lui; femeia stătea jos şi ştergea picioarele lui Isus cu slava ei. Ce tablou! Ce tablou al unui suflet salvat: lacrimile ce curgeau din ochii ei spălau picioarele Lui, iar părul, singurul lucru neîntinat pe care-l mai avea, I le ştergea. Oh, Doamne!

Deşi simţea că nu mai are nici o putere, femeia s-a ridicat. După ce i-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi i le-a şters cu părul, a scos vasul de alabastru, l-a desfăcut şi a turnat tot conţinutul lui pe ele.

Vedeţi? Ea a pus totul la picioarele Lui, toată inima ei, toată onoarea ei şi tot avutul ei.

Oh, sărmani membri ai bisericii, făţarnici mizerabili, care staţi indiferenţi şi rigizi! Chiar nu vedeţi ce a făcut această prostituată sărmană? Ea a pus tot ce avea la picioarele lui Isus, căci voia să-I facă o primire bună.

Ce s-a întâmplat la petrecere? Cui îi pasă? Mie nu-mi pasă de acea petrecere, ci sunt interesat de păcătoasa care a venit la Hristos. Nu contează cum a ajuns ea acolo, important este că a venit.

Petrecerea: aceasta este problema şi astăzi: oamenii sunt prea ocupaţi cu partidele de cărţi, cu supeuri şi distracţii; cu jocuri sportive şi pălăvrăgeli în biserică, şi-L lasă pe Isus să plece. Oh, ce păcat!

Acum priviţi. Deodată a încetat totul şi toţi stăteau miraţi, privind acea scenă. Atunci fariseul a încercat să lovească:

„Dacă Omul acela ar fi proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” (Luca 7.39). „Vedeţi, am spus eu că nu poate fi un Profet, iar acum se vede adevărul.”

Femeia era atât de fericită că nici nu a auzit cuvintele fariseului. „Oh, se gândea ea, ce s-ar fi întâmplat dacă Şi-ar fi tras piciorul?” Dacă El ar fi făcut acel lucru, ea trebuia să plece, dar voi ştiţi că nu a făcut-o. Mai mult, Se bucura de serviciul pe care I-l făcea femeia. El se bucură de fiecare suflet care-L iubeşte atât de mult.

Ea a luat un picior, apoi l-a luat şi pe celălalt, oh, (fratele Branham imită sunetul făcut de cineva care sărută) şi ar fi dorit să le sărute, ceea ce a şi făcut, pentru că era foarte tulburată.

O, Dumnezeule, aş dori ca noi să putem sta măcar la picioarele Lui!

Văzând acea scenă, bătrânul fariseu a zis:

„Vedeţi? V-am spus eu că nu poate fi Proroc, căci dacă ar fi, ar şti cine este femeia aceea! Faptul că a primit-o lângă El, Îi va ruina reputaţia!”

Oh, sărman orb! Mândria este un lucru atât de rău! O, Doamne!

Prieteni, El ştia că acea femeie îi va mări reputaţia, pentru că reputaţia lui Isus creştea în prezenţa păcătoşilor. Da, acolo era renumit El: printre păcătoşii care doreau să se pocăiască, nu printre cei înţelepţi şi îngâmfaţi. Iar acum este la fel.

După ce I-a spălat picioarele, femeia a început să I le sărute, zicând: „Oh, Dumnezeule, poate chiar acolo unde   le-am sărutat acum, vor fi bătute în curând cuie mari, fiindcă El Îşi va vărsa sângele pentru păcatele mele.”

În tot acest timp, Simon stătea acolo în spate cu faţa roşie de mânie şi zicea: „Uh! Uh!”

Atunci Isus S-a întors spre el şi i-a zis:

„Simone, aş vrea să-ţi spun ceva. Am venit în casa ta fiind invitat de tine, dar nu Mi-ai dat nici un pic de apă ca  să-Mi spăl picioarele; nu Mi-ai uns capul cu untdelemn şi nu M-ai sărutat în semn de bun venit.”

O, trezeşte-te, tabernacole Branham!

„Deşi M-ai invitat, nu Mi-ai spălat picioarele şi M-ai lăsat să stau aici stânjenit; nu Mi-ai uns faţa şi nu M-ai sărutat. Faţa Îmi este arsă de soare şi Mă ustură, dar tu nu Mi-ai dat ulei să Mă ung; picioarele sunt murdare şi miros urât, dar tu nu Mi-ai dat nici un strop de apă ca să-Mi faci o primire bună. Femeia aceasta, de când a intrat aici, nu încetează să-mi spele picioarele…” Aleluia!

„Oh, eu nu voi face niciodată aşa ceva!”

Dar Isus s-a întors către femeie şi a continuat: „Femeie, păcatele tale care sunt multe, sunt iertate.”

La ce vă mai foloseşte biserica voastră rigidă şi veche? Ce poate face ea? Sau la ce vă foloseşte registrul în care v-aţi trecut numele? Voi trebuie să-I faceţi o bună primire lui Isus; trebuie să scoateţi afară toată îngâmfarea!

El a spus: „Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate.”

Simt că nu mai pot predica (fratele Branham plânge). Oh, Dumnezeule! „Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate. Du-te în pace!”

Toate privirile erau îndreptate spre ea; faţa îi era udă de lacrimi; ochii umflaţi de plâns; gura îi era unsă de untdelemn cum sărutase picioarele lui Isus; părul care-i atârna în jos, era murdar de balega şi de mizeria de pe picioarele Lui.

O, să auzi acele cuvinte: „Tu ai fost căzută, dar multele tale păcate sunt iertate. Du-te în pace!” Oh, Dumnezeule!

Oh, oh! „Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate.  Du-te în pace!” Oh, Dumnezeule…

Oh, aş vrea să stau şi eu acolo; să fac ceva pentru El, pentru că-mi dau seama că îmbătrânesc. Dimineaţă am vorbit cu băieţii şi le-am zis: „Am deja 46 de ani şi trebuie să fac ceva pentru Dumnezeu.”

Mă gândesc că nu mai pot sta mult aici: natura arată aceasta. Chiar dacă aş mai sta aici încă 20 de ani, viaţa trece, se ofileşte, dar în ziua aceea când totul se sfârşeşte, nu vreau o casă mare; nu vreau un palat în cer, ci doresc să mă pot pleca la aceleaşi picioare ca femeia din povestirea noastră. (Fratele Branham plânge.) Doresc să le pot privi, să le mângâi şi să le sărut, zicând: „O, Isuse…”

Spuneţi-I: „Tu m-ai iubit atunci când gândirea mea era întunecată, când eram în nevoie; când eram un nimeni, Doamne. Tu m-ai iubit, de aceea eşti Singurul căruia doresc să mă predau pe deplin, Isuse. Oh, Te iubesc, Te iubesc, Doamne.”

O, Isuse, picioarele Tale au fost străpunse din cauza mea! Isuse, Te iubesc. Oh, oh! (Fratele Branham plânge).

Aş vrea să-L pot atinge şi să-I spun:

„Învăţătorule, Tu ştii totul despre mine. Simt că nu pot merge mai departe, dar ştiu că Tu mă vei răsplăti pentru toată osteneala mea. Oh, cât de neînsemnată mi se va părea toată truda de aici, în dimineaţa când voi umbla pe străzile de aur! Aici sunt o mulţime de urcuşuri, şi adesea sunt obosit, dar cândva, într-o zi, am să ajung acolo. O, aş vrea să-L văd pe El, să-I ating faţa şi să-I fac primirea, zicând:

„Doamne Isuse, sunt atât de fericit pentru că m-ai iubit încă din vremea când eram un păcătos murdar. Sunt atât de bucuros pentru că m-ai ţinut atunci când nu puteam face nimic. Ajută-mă, Doamne. Când am fost bolnav, m-ai vindecat; când am fost păcătos, m-ai iertat, de aceea, oh, binecuvântatule Isus, lasă-mă să-Ţi ating picioarele iubite.”

O, Doamne!

Nu mai pot predica. (Fratele Branham plânge).

O, Isuse drag, Tu stai cu picioarele murdare, iar lumea aceasta rece şi indiferentă nu Te vrea. Ce pot face, dragă Dumnezeule? Aş dori să Te întâlnesc într-o zi şi să-Ţi spun în timp ce-Ţi ating iubita Faţă:

„Doamne, Tu m-ai iubit atât de mult, încât ai lăsat să fii bătut pentru mine; ai fost rănit pentru fărădelegile mele şi prin rănile Tale, am primit vindecarea. O, Te iubesc, Doamne, pentru că Tu m-ai iubit întâi. Vrei să ne laşi pe toţi să facem aceasta? Te rugăm, Tată.”

În timp ce staţi cu capetele plecate, mă întreb dacă credeţi. Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Frate Branham, sunt un păcătos. L-am invitat în casa mea, dar mi-a fost ruşine de poporul meu cu El.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, mamă.

„Eu L-am invitat în casa mea, dar nu L-am primit, pentru că mi-a fost ruşine cu El. Chiar când trebuia să merg să mă rog, i-am văzut pe vecinii mei intrând şi mi-a fost ruşine să le spun adevărul, aşa că am lăsat să treacă. Frate Branham, mi-e ruşine de fapta mea… Isuse, mi-e ruşine pentru că am procedat aşa, iar acum îmi ridic mâinile spre Tine şi Te rog să mă ierţi, pentru că nu  Te-am primit aşa cum trebuia.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânărule.

Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Doamne, ai milă de mine!”

Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

Isus este aici. Acelaşi Isus care a fost la ospăţul fariseului, este acum aici pentru că L-am invitat printre noi în dimineaţa aceasta. El este aici, nu vă este ruşine de voi înşivă? Nu vreţi să vorbiţi cu El şi să-I spuneţi, în timp ce lacrimile vă curg pe obraji: „Doamne, mi-e ruşine de mine însumi. Te iubesc şi vreau să nu stau indiferent, ci să fac orice pentru Tine.”?

          Vreţi să ridicaţi mâna spre El şi să spuneţi: „Doamne, începând din dimineaţa aceasta….?”

          Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

          Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

          Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, soră.

          Priviţi urmele lăsate de cuie în picioarele Lui.

          Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

          Mai este cineva? Ridicaţi mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

          Stânca veacurilor despicată pentru mine,

          Lasă-mă să mă ascund în tine.

          Lasă apa şi…

          Dumnezeu să te binecuvânteze. Veniţi la El. Nu vreţi s-o faceţi? Păcătoşilor, nu vreţi să veniţi să îngenuncheaţi  înaintea Lui?

          …..vindecare dublă.

Salvându-mă de pieire şi curăţindu-mă

În timp ce-mi voi da ultima suflare,

Când ochii-mi vor fi închişi de moarte,

Când mă voi înălţa deasupra lumii decăzute,

Iată-te pe tronul Tău,

Stânca veacurilor despicată pentru mine.

Lasă-mă să mă ascund în tine.

Poziţia pe care o veţi lua acum, poate schimba întregul tablou. Vreţi să veniţi la altar şi să îngenuncheaţi? Voi, cei care vă simţiţi vinovaţi, nu vreţi să veniţi?

Într-o zi, va trebui să vă întâlniţi cu El, cu Stânca veacurilor. Ce veţi face pentru El? Aceasta este şansa voastră.                           – Amin –