23 iulie 2025
Să deschidem Bibliile la Romani 3. Vom continua cu gândul pe care l-am avut în ultimele două servicii despre „Mesajul Harului”, și „Har și Fapte”, și vom vedea cum ne va călăuzi Domnul.
Este uimitor cum poți să te întorci la învățăturile fundamentale ale creștinismului, despre care creștinii vorbesc de două mii de ani, și cum în Lumina orei, totul se extinde. Fiecare învățătură, fiecare Scriptură se extinde. Este minunat și Îl iubesc pe Domnul pentru aceasta.
Romani 3.23-28:
„Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”
Puteți spune, Amin? „Amin!” Toate acesta mă includ și pe mine, și sunt sigur că vă includ și pe voi.
„Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.
Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.
Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.
Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii.”
Vreau să trec din nou peste versetele 23 și 24: „Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său…”
Este atât de interesant, pentru că eu nu trebuie să plătesc nimic, deoarece a plătit El. Este gratuit, este prin harul Său. Prin moartea lui Isus Hristos, harul ne este revărsat fără plată, prin Hristos.
Sunt atât de recunoscător, că El a spus: „Ești liber!” Și nu trebuie să merit, nu trebuie să mă străduiesc să ajung acolo, nu trebuie să fiu băiat cuminte o perioadă de timp înainte să primesc harul Său, pentru că eu am fost socotit neprihănit fără plată, prin harul Său. Slavă Domnului!
Astăzi vom analiza HARUL ȘI FAPTELE ÎN CARTEA EFESENI. Fratele Branham ne-a explicat unele lucruri în cartea Efesenilor, așa că vom arunca o privire la aceasta.
În seara aceasta va fi un mic studiu biblic, și vreau să parcurg cartea Efeseni, capitol cu capitol. Voi citi doar părți din fiecare capitol și vom vedea ce spune fratele Branham despre aceasta.
Au fost momente când l-am auzit pe fratele Branham spunând unele lucruri iar și iar, și ele devin adevărate pentru noi, iar noi înțelegem adevărul lor. Noi le credem, dar uneori, devin atât de normale încât nu ne mai întoarcem ca să mai aprofundăm ceea ce a spus.
Să mergem la Iacov 2. În Romani am analizat un verset care are legătură cu harul, iar în Iacov vom analiza faptele.
Eu mă bucur atât de mult că Dumnezeu ne-a trimis un profet! Dacă El nu ne-ar fi trimis un profet, am citi în Romani ce a spus Pavel despre harul care ne este dat gratuit, fără faptele Legii, apoi am citi epistola lui Iacov, unde se pare că Iacov spune exact opusul a ceea ce spune Pavel. Astfel, dacă nu am fi avut un profet, noi am fi decis, pur și simplu, pe care vrem să-l citim. Desigur, dacă am fi creștini care cred în Biblie, nu l-am nega pe Iacov, nu am spune că Iacov a greșit, dar am trece, pur și simplu, peste ceea ce spune el, fără să știm ce să facem cu ceea ce spune el, sau cum s-o gestionăm, așa că am sări peste ea. Aceasta am făcut și noi când am crescut.
Dar, prin harul lui Dumnezeu, Biblia a devenit o Carte nouă, deoarece am avut un profet care a interpretat toate scrierile de pe exteriorul Piramidei, și ne-a readus la învățătura apostolică a părinților, astfel încât să nu mai fie nevoie să parcurgem totul cu atenție. Astfel, profetul ne-a explicat aceasta, ca să înțelegem că nu există nici o contradicție în Cuvântul lui Dumnezeu.
Așadar, ajungem la cartea lui Iacov, și acum haideți să citim capitolul 2.17:
„Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”
Este uimitor, pentru că Pavel a petrecut destul de mult timp în Romani și Galateni, explicându-ne că am fost mântuiți fără faptele Legii, că aceasta nu are nici o legătură cu faptele și că faptele sunt excluse din cauza credinței, și că chiar și lui Avraam, neprihănirea i-a fost atribuită pentru că a crezut, fără fapte. Și acum, Iacov ne spune că, dacă credința nu are fapte, este moartă. Cum poate fi credința moartă dacă ea m-a adus la mântuire, la viață? Dar Iacov spune: „Credința fără fapte, este moartă.”
Să citim mai departe, din Iacov 2.18-22:
„Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele.” „Arată-mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.”
Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și dracii cred… și se înfioră!
Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?
Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.”
Slavă lui Dumnezeu! El ne spune ceva ce pare a fi opusul a ceea ce ne-a spus Pavel. Pavel ne-a spus că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință, fără fapte, iar aici citim: „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său, Isaac, jertfă pe altar? Aici Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a trimis un profet. De fiecare dată când dau peste aceasta, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a trimis un profet.
Vom intra în detalii despre ce a spus fratele Branham cu privire la aceasta, dar mai întâi să privim la versetul 22, care arată că credința a lucrat împreună cu faptele, și cum credința a fost făcută desăvârșită prin fapte.
Vreau să analizez acest pasaj biblic, pentru că se ridică întrebarea: „Cum pot faptele să desăvârșească credința?” Credința este un dar de la Dumnezeu: „Voi sunteți mântuiți prin har, prin credință, și aceasta nu este de la voi, ci este un dar de la Dumnezeu.” Prin credință, noi putem intra în harul lui Dumnezeu; avem acces la Dumnezeu prin această credință, prin harul Său. Deci, este numai prin credință. Atunci, cum pot faptele să desăvârșească credința? Eu am crezut că tot ce am nevoie, este credința, că credința în Isus Hristos mă aduce la neprihănire, mă aduce la ispășire, la mântuire.
Deci, ce vrea să spună Iacov? Apoi descoperi că, de fapt, Iacov ne spune ceea ce am crezut inițial că spune, pentru că în Biblie nu există nici o contradicție. Așadar, în Iacov 2.22, citim: „Vezi cum credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a fost făcută desăvârșită.” Deci, credința lui lucra împreună cu faptele.
Ce înseamnă cuvântul „a lucra” în Biblie? Este vorba despre cuvântul grecesc „sunergeo”, care înseamnă: „a lucra cu, a ajuta; muncitorii lucrează împreună; a lucra împreună.” Așadar, credința lucra împreună cu faptele. Nu erau în nici un fel una contra celeilalte, ele erau în parteneriat pentru lucrarea lui Dumnezeu. Deci, credința a lucrat în colaborare cu faptele.
Acum știm că faptele fără credință nu fac nici un bine pentru Împărăția lui Dumnezeu, ci trebuie să fie fapte cu credință, trebuie să fie un parteneriat. Ele trebuie să lucreze împreună. Așadar, credința lucra împreună cu faptele, lucrând împreună, un ajutor în lucrări.
Acest lucru este important deoarece, dacă mergem pe partea legalistă, dacă mergem numai la fapte, cineva poate să-mi predice un standard, și are un standard bisericesc sau un crez, iar eu, printr-o anumită putere de voință, pot să fac toate aceste fapte, dar dacă le fac fără o credință în salvare, fără adevărata credință, care este un dar al lui Dumnezeu, nu-mi fac nici un bine pentru mântuire.
Așadar, eu trebuie să-mi pun bazele pe credință, trebuie să cred că pot face toate acestea, dar dacă nu cred Cuvântul, dacă nu am credința adevărată în inima mea, nu-mi folosește la nimic. Dar dacă am adevărata credință în inima mea, acea credință va lucra împreună cu faptele mele pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Să trecem la pasul următor, la definiția acestui cuvânt. Aici, spune: „a lucra împreună; a ajuta în muncă; a fi parteneri în muncă.” Așa a lucrat credința prin faptele mele, ele au fost parteneri în muncă. Faptele nu au fost fără credință, iar credința a împuternicit faptele.
„A manifesta puterea împreună cu; a ajuta.” Aleluia! Amin. Aceasta este ceea ce ne trebuie, aceasta face credința pentru noi.
Acum, să privim la cuvântul „perfect, desăvârșit”, pentru că: „Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.”
Aici ar putea să apară o neînțelegere și să spunem: „Faptele fac credința desăvârșită.” Dar cuvântul „perfect” nu este felul în care folosim de obicei cuvântul „perfect” în limba engleză. Este ca și cum ar fi „impecabil” sau „fără cusur”. Acest cuvânt de aici, are un sens diferit, așa că, haideți să-i vedem semnificația. Acesta este un cuvânt grecesc luat din Concordanță, și spune: „a face desăvârșit, a desăvârși, a termina, a împlini, a fi desăvârșit, a consacra.” Acum, adevărata înțelegere va veni atunci când vom analiza definițiile din Concordanță.
Așadar, definițiile spun: 1: „a desăvârși, a completa, a aduce la bun sfârșit, complet, a realiza, a termina.” Apoi, 2: „a completa, a adăuga ce mai lipsește pentru a face un lucru complet pentru a fi găsit complet.” Acum, acesta este favoritul meu: 3: „a aduce la capătul propus, a duce la bun sfârșit scopul propus.”
Deci, ce sunt faptele? Cum îmi desăvârșesc faptele credința? Dumnezeu are ceva ce vrea să facă. El vrea să facă aceasta și trebuie să aibă oameni care cred Cuvântul și aud Cuvântul. Dar Dumnezeu nu a vrut doar oameni care aud Cuvântul și-L cred, ci El vrea să se facă ceva. Așadar, atunci când prin credință în Ungerea Duhului Sfânt, facem fapte, ducem la bun sfârșit scopul credinței. Așa desăvârșim credința, pentru că ducem la bun sfârșit scopul credinței, o ducem la împlinire, la manifestare, deoarece Dumnezeu nu a spus: „Eu doar vă dau Cuvântul Meu și vreau să-L credeți. Aceasta este tot ce trebuie să faceți. Acum duceți-vă și muriți.” Nu. El a vrut să credem, pentru că vrea să-și folosească copiii care cred, ca să-i umple cu Duhul Sfânt, astfel încât să poată concretiza Cuvântul în care cred și Cuvântul să Se poată manifesta. Și când acel Cuvânt vine în manifestare, va desăvârși credința, o va împlini sau o va realiza. Slavă lui Dumnezeu!
Și, 4: „A împlini, a duce la bun sfârșit sau a împlini printr-un eveniment, profețiile din Scripturi.” Așadar, acum privim la acest micuț cuvânt „desăvârșit”, și spune: „Credința lucra împreună cu faptele noastre. Și credința a ajuns desăvârșită prin fapte.” Aceasta aproape că făcea să pară că credința nu era suficientă, că credința nu era de ajuns, că eu am avut nevoie de fapte pentru a-mi desăvârși credința. Ei bine, dacă te gândești la cuvântul „perfect” ca la ceva fără cusur, ceva absolut imaculat, sau absolut curat, și că credința nu ar putea fi așa fără fapte, noi am avut o înțelegere complet greșită, crezând că credința nu a fost suficientă.
Credința este absolut suficientă, prieteni, dar credința a venit ca să facă ceva. Și când credința ne îndeamnă să facem ceea ce trebuie să facem, aceasta este împlinirea credinței. Astfel, credința dă putere sau credința ajută faptele. Deci, faptele sunt, de fapt, faptele lui Dumnezeu. Nu faptele noastre, ci faptele Lui Dumnezeu, iar acele fapte sunt desăvârșirea credinței care a venit la noi.
De aceea, când am citit cartea lui Iacov, mi-am zis: „Aceasta nu are sens pentru mine, nu se leagă cu ceea ce spune Pavel. Nu înțeleg.” Dar, ce a spus profetul? Ce înseamnă aceasta? Acum, dintr-o dată, totul începe să se deblocheze, și, de fapt, este foarte simplu. Slavă Domnului!
În mesajul Perseverență, din februarie 1962, fratele Branham a spus:
„…Pavel ne spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință, dar Iacov spune că prin fapte. Pavel a spus ce vedea Dumnezeu, iar Iacov spunea ce a văzut omul: „Arată-mi credința ta din faptele tale, fără faptele tale, și așa mai departe. Vedeți? Atunci, dacă nu ai fapte împreună cu credința ta, aceasta arată că nu ai credință, ci doar vorbești despre ea. Dar dacă ai cu adevărat credință, o crezi și acționezi ca atare. Aceasta este! Pune-o în acțiune!”
Aici, fratele Branham a simplificat lucrurile. El a spus că Pavel privea din perspectiva lui Dumnezeu, de aceea când Avraam a crezut, aceasta a fost de ajuns pentru Dumnezeu. Dumnezeu i-a atribuit neprihănirea, i-a pus-o în socoteală pentru că a crezut. Dar când Iacov l-a privit pe Avraam, el l-a privit dintr-o perspectivă umană, pământească, și credința lui Avraam a fost făcută desăvârșită, completă, terminată, și-a atins scopul când l-a adus jertfă pe Isaac, arătând că Avraam L-a crezut cu adevărat pe Dumnezeu, și a făcut ce i-a spus.
Ascultați, acesta este motivul pentru care multe învățături moderne din epoca aceasta modernă din creștinism, spun că: „Dumnezeu Se uită la inima mea, și nu contează ce fac.” A auzit cineva predicarea harului extrem, care a devenit foarte populară în Laodicea, pentru că se potrivește naturii Laodiceene? „Drepturile mele; drepturile omului.”
Acum, acest har extrem, spune: „Dumnezeu Se uită la inima mea, nu contează ce fac.” Ei bine, există o măsură de adevăr în ceea ce spun ei: „Dumnezeu m-a salvat, m-a mântuit, m-a separat complet de faptele mele, pentru că atunci când m-a salvat, eu nici nu mă născusem încă. Apoi, El a vegheat asupra mea și m-a ocrotit în timp ce făceam acele lucruri greșite. El nu m-a mântuit pentru că am început să fac fapte bune, ci El a venit și m-a găsit când încă făceam fapte greșite.” Corect?
Deci, din perspectiva lui Pavel, din perspectiva cerească, Dumnezeu caută pe cineva care va crede Cuvântul Său. El recunoaște credința, apoi i-a pecetluit credința cu tăierea împrejur. Dumnezeu caută credință și va pecetlui acea credință cu botezul Duhului Sfânt. Pentru Dumnezeu, aceasta este de ajuns. Tu ești pecetluit pentru ziua răscumpărării. Ce era acea credință? Credința a dobândit aceasta, credința a declanșat aceasta, credința a fost cea care a înțeles-o, iar Dumnezeu ne-a socotit neprihănirea în același fel. Totuși, Dumnezeu vrea ca Cuvântul Său să fie manifestat pe acest Pământ; Dumnezeu vrea ca Cuvântul Său să trăiască în fiecare epocă; El vrea ca Cuvântul Său să fie demonstrat în fiecare epocă. Așadar, trebuie să existe o mărturie pentru fiecare epocă, că acest Cuvânt este adevărat, iar acea mărturie sunt faptele noastre.
Aceasta este ceea ce vede omul, de aceea faptele desăvârșesc credința, pentru că împlinesc exact ceea ce ne-a trimis Dumnezeu să facem pe acest Pământ, încă înainte de întemeierea lumii.
Ascultați, prieteni. Dumnezeu ne-a trimis aici să facem lucruri, dar El nu a intenționat niciodată ca faptele să fie temelia mântuirii noastre. Totuși, El ne-a dat ceva de făcut și acel lucru ce trebuie să-l facem, este să trăim Cuvântul Lui, pentru că El vrea să-Și arate natura, El vrea să fie o manifestare a lui Isus Hristos pe Pământ într-un Trup cu multe mădulare. Aceasta vrea El să facem.
De aceea, când spunem că avem credință și nu avem fapte, acea credință este moartă, pentru că nu realizează ceea ce a vrut Dumnezeu să realizeze. Dar când credința este legată de fapte, dar nu făcând ceva doar că a spus cineva, ci făcând faptele lui Dumnezeu, care sunt unse prin credință, acele fapte desăvârșesc credința și împlinesc scopul lui Dumnezeu pe Pământ.
De aceea a spus fratele Branham: „Eu sunt legalist.” Dar fratele Branham era la un milion de kilometri distanță de a fi legalist, de ceea ce numim noi „legalist”. Dar el credea în a face bine; el credea în împlinirea Cuvântului, credea în respectarea poruncilor. Eu cred că la aceasta s-a referit când a spus: „Eu sunt legalist.” El nu credea că este opțional, dacă vrei sau nu, ci credea că porunca lui Dumnezeu merită ascultare.
Astfel, lucrul corect pe care trebuie să-l facă un creștin, este să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar el nu a învățat niciodată că aceasta este o bază pentru mântuire, sau că, dacă poți face totul bine, înseamnă că ești mântuit. Nu. Tu ești mântuit prin credință. Numai prin credință. Și acea credință te aduce în Împărăția lui Dumnezeu și cunoașterea lui Isus Hristos, îți deschide Cuvântul și îți dă putere să trăiești Cuvântul pe care-L crezi.
În 2Timotei 1.9, citim:
„El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii.”
Așadar, oscilez între har și fapte, pentru că fratele Branham a reușit să ia lucrurile din ambele părți și să le lipească împreună, chiar la mijloc.
1Tesaloniceni 4.1-7:
„Încolo fraților, fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați ca să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.
Căci știți ce porunci v-am dat prin Isus Hristos.
Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră; să vă feriți de curvie,
fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste,
nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.
Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său, pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit.
Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.”
Aceasta spune Pavel, care a predicat harul. Cred că este neobișnuit sau ciudat, nu știu cum s-o spun. Există oameni care spun că Evanghelia nu înseamnă ce să faci și ce să nu faci. Atunci, despre ce vorbește Pavel? El spune: „Să nu faceți aceasta! Nu faceți aceasta, pentru că ar trebui să faceți aceea.”
Așadar, dacă nu există porunci despre ce să faci și ce să nu faci, eu nu înțeleg mai mult de cincizeci la sută din Noul Testament, deoarece o mare parte din Noul Testament, ne spune cum să ne comportăm, cu ce este mulțumit Dumnezeu și cu ce nu este mulțumit. Astfel, spuneți: „A devenit la modă în timpul sfârșitului, în Laodicea, să se spună că Evanghelia nu înseamnă ce să faci și ce să nu faci.” Atunci despre ce vorbește Pavel? Despre ce vorbește Petru? Despre ce vorbește Iuda? Despre ce vorbește Iacov, când spune: „Nu faceți aceasta! Nu faceți aceasta! Nu faceți aceasta!” Și: „Faceți aceasta! Faceți…?” Este: „Faceți!” Și este: „Nu faceți!” Dar nu este baza mântuirii, și toate acestea nu te vor duce la mântuire, pentru că trebuie să vii prin credință și numai prin credință. Tu ești socotit neprihănit prin credință, prin harul lui Dumnezeu, indiferent ce ai făcut vreodată. Chiar dacă niciodată nu ai făcut nimic bine, totuși, tu ești mântuit.
După ce Pavel le-a adus Mesajul Harului, el a început să le spună: „Acum asigurați-vă că faceți aceasta. Asigurați-vă că nu faceți aceasta. Asigurați-vă că nu faceți aceea.” Deci, nu este vorba despre ce să faci și ce să nu faci.
Uneori, stau și privesc nedumerit: „Nu știu despre ce vorbești. Este ca și cum lui Dumnezeu nu-I pasă ce faci în fiecare zi cu viața ta, este ca și cum pentru El nu ar conta.” Nu este vorba că El m-a salvat ca să-mi pot trăi propria mea viață, ci El m-a salvat ca să-mi pot da viața mea, Lui, pentru ca El să-Și trăiască Viața Lui prin mine, după poruncile Sale.
În mesajul Încercând să-I faci lui Dumnezeu o slujbă fără voia Lui, din noiembrie 1965, fratele Branham a spus:
„El descoperă Cuvântul Său numai la predestinați. Acum, când folosesc cuvântul „a predestina”…Este un cuvânt urât de folosit în public, în special când avem mulțimi amestecate între arminianiști și calviniști. V-am rugat să nu credeți că eu știu tot, dar amândoi greșesc, conform Scripturii. Harul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine, faptele sunt ceea ce fac eu pentru El.”
Noi am vorbit despre aceasta duminică sau miercuri.
În mesajul Căsătorie și divorț, el a spus:
„Astăzi există două mari școli doctrinare în biserică. Una dintre ele este Arminianismul, iar cealaltă este Calvinismul; una dintre ele este legalismul, iar cealaltă este harul. Și noi aflăm că oamenii care cred în har, calviniștii, spun: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, nu mă vatămă să fumez, nu mă vatămă să beau. Pot să fac aceste lucruri, pentru că am siguranța veșnică.” Apoi, găsim partea cealaltă, legaliștii, care spun: „Oh, aș vrea să strig la el, aș vrea să-i arăt ce gândesc, dar sunt creștin și trebuie să stau liniștit.” Vedeți? Voi vă aflați pe două drumuri diferite, dar nici unul dintre ele nu este corect.”
Așadar, fratele Branham a clarificat acest lucru. Când ajungi la conflictul dintre calvinism și arminianism, ascultați, mi-ar lua mult să explic în detaliu diferența dintre acestea două. S-a scris atât de mult despre aceasta, și am citit, dar prin felul în care fratele Branham vorbește aici, el încearcă să ne arate care este rezultatul final al învățăturii calviniste extreme și al învățăturii arminianismului extrem.
Învățătura calvinistă este: „Dumnezeu m-a mântuit independent de mine. Nu a avut nici o legătură cu mine, a fost doar voia Lui. Eu nu am avut nimic de-a face cu aceasta, dar nu mă pot împotrivi voinței Lui și voi veni la El, pentru că mă atrage și nu pot opri aceasta datorită voii Lui și Sângelui Său, care acoperă totul.” Nu este nimic în neregulă cu această învățătură atâta timp cât nu o duci la măsuri extreme. Fundamental, există câteva probleme cu ea, dar nu voi intra în detalii, ci voi vorbi doar în termeni generali.
Unii dintre voi, teologii de pretutindeni, să nu mă criticați, deoarece încerc să obțin doar un mic rezumat.
În învățătura calvinistă, ei spun: „Ei bine, eu am fost mântuit întotdeauna și nu pot fi nemântuit. Sunt mântuit doar prin har, independent de orice fapte fac eu. Nu a fost alegerea mea, a fost alegerea lui Dumnezeu, și nu are nici o legătură cu ce fac eu.” Așadar, ei duc aceasta la calvinismul extrem, (nu rămân nici măcar la ce a învățat Calvin), până în punctul în care conduita mea nu mai contează, pentru că sunt mântuit prin har, o alegere pe care Dumnezeu a făcut-o înainte de întemeierea lumii. Deci, totul este separat de ceea ce fac eu.”
Acum, fratele Branham ne-a spus că aceasta este adevărat, dar ei ignoră o altă parte a Bibliei, în care Dumnezeu vrea ca noi să trăim Viața Lui.
Când intrăm în arminianism, arminianismul spune că Dumnezeu a făcut posibilă mântuirea. Harul Său L-a trimis pe Isus Hristos și există o posibilitate, dar totul depinde de tine dacă alegi să crezi sau nu. Nu este ceva predeterminat de Dumnezeu, ci este că tu ai capacitatea să crezi și de care te ții, pentru că, dacă nu te ții de El, nu asculți și te îndepărtezi, îți poți pierde mântuirea.
Așadar, acesta este motivul pentru care fratele Branham a vorbit despre calvinism și arminianism în felul acesta. El a spus: „Calviniștii spun: „Binecuvântat să fie Dumnezeu! Nu mă vatămă să fumez, nu mă vatămă să beau. Eu pot să fac aceste lucruri, pentru că am siguranța veșnică.”
Voi puteți vedea că acesta a fost finalul acestei doctrine, sau, cum a spus fratele Branham: „Și-au tăiat craca de sub picioare.” Arminianismul spune că totul depinde de tine să faci alegerea, se bazează pe decizia ta, pe faptele tale. Acum, când ai fapte greșite, ești în afara harului lui Dumnezeu. De aceea, ei spun: „Oh, aș vrea să strig la el...” pentru că nu există o convertire în inimă, există doar o conformare la un cod. „Aș vrea să strig la el, aș vrea să-i arăt o parte din gândirea mea, dar sunt creștin și trebuie să stau liniștit.”
De ce trebuie să stea liniștit? Pentru că și-ar putea pierde mântuirea, deoarece totul se bazează pe conduita lui, pe capacitatea lui de a face binele.
Deci, la aceasta s-a referit fratele Branham, că aceste două lucruri și-au asumat riscuri și au devenit extreme în aceste două atitudini extreme, așa că acum îi va aduce înapoi la mijloc. „Vedeți? Voi vă aflați pe două drumuri diferite, dar niciunul dintre ele nu este corect.”
Puțin mai jos, profetul a spus:
„Atâta timp cât vreau să fac aceasta, aceasta este în inima mea să fac. Dacă spun: „Atâta timp cât este în inima mea s-o fac, o fac, dar legalismul nu mă lasă s-o fac, deoarece știu că voi fi pedepsit dacă o fac. Dar adevărul este că atunci când dragostea lui Dumnezeu vine în inima ta, nu mai vrei s-o faci. Acesta este adevărul. Există două școli. Nu legalismul, alta sau calvinismul, ci ambele.”
Exact aceasta a propovăduit fratele Branham. El a predicat părți din ambele. Părți din ambele.
În mesajul Demonologie, tărâmul fizic, din iunie 1953, fratele Branham a spus:
„Lăsați-mă să corectez aceasta puțin, sau să spun ceva. Cineva merge afară și spune: „Fratele Branham este un calvinist. Nu! Nu sunt. Eu sunt calvinist cât timp calvinismul este în Biblie. Dar când calvinismul iese din Biblie, sunt arminianist. Vedeți? Eu cred în sfințire, și cred și în calvinism. Dar amândoi, unul a ieșit de pe cracă și a mers în direcția aceasta, iar celălalt a ieșit de pe cracă și a mers în direcția cealaltă. Dacă n-ar fi fost cartea Efesenilor, care s-o aducă înapoi și s-o pună la locul unde a pus-o Dumnezeu, noi am fi cu toții încurcați. Dar amândoi au o doctrină și fiecare a mers s-o semene. Aceasta este sfințenia și calviniștii. De asemenea și arminianiștii.”
În mesajul Cum a venit Îngerul la mine, din noiembrie 1953, profetul a spus:
„Eu cred că înainte de întemeierea lumii, conform Efeseni 1, Dumnezeu ne cunoștea, și știa că mă trimitea pe mine și pe ceilalți predicatori, și așa mai departe, să predicăm Evanghelia, înainte ca lumea să fie formată vreodată. Cred că aceasta este învățătura biblică, și are multă aripă calvinistă. Eu cred că calviniștii au avut dreptate, ei au o Scriptură pe care să stea. La fel și arminianiștii, dar amândoi au alergat în afara crengii, s-au rupt și au creat probleme. Dumnezeu a adus totul înapoi, a pus-o în cartea Efesenilor, și a îndreptat-o.”
Așadar, există o modalitate de a ști ce este corect, și fratele Branham a spus că aceasta este în cartea Efesenilor.
În mesajul Apele despărțirii, din iunie 1955, el a spus:
„Una a semănat în felul acesta, iar cealaltă a semănat în felul acela, dar cred că, cartea Efesenilor le aduce pe amândouă înapoi și le pune în butucul unde le este locul. Așadar, îmi place foarte mult cartea „Efeseni”. Ne ține cumva îndreptați în învățătura noastră, nu-i așa, fraților? Cartea Efesenilor.”
Deci, cine vrea să fie îndreptat în învățătura lui? „Amin.” Haideți să privim împreună în cartea „Efeseni”. Să deschidem la Efeseni 1. Vom parcurge capitol după capitol, și vom citi împreună părți din ele. În continuare vom analiza acest subiect, pur și simplu, navigând prin el, analizând în mod simplu, un concept sau o idee. Nu ne adâncim în analiza cărții Efeseni, pentru că aceasta am putea s-o facem într-un an de zile sau mai mult, dar vom face doar o trecere în revistă a subiectului pe care-l abordăm. Așadar, vom privi la partea de har și la partea de fapte.
Deci, cartea Efeseni, este împărțită în două. Este exact așa cum ne-a spus fratele Branham: adevărul despre acest lucru este în Efeseni. Învățătura clarificată este reunită în Efeseni: primele trei capitole vorbesc despre har, iar ultimele trei capitole tratează faptele.
Să începem să citim din Efeseni 1.1:
„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…” Deci, cum a fost Pavel apostol? „Prin voia lui Dumnezeu.” Nu a avut nici o legătură cu Pavel.
„…către sfinții care sunt în Efes și credincioși în Hristos Isus.
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos.
În El, Dumnezeu ne-a ales…”
În primul rând vreau să știți unde se află binecuvântările noastre: „…în locurile cerești, în Hristos.” Aceasta face ca binecuvântările noastre să fie sigure.
„…după cum ne-a ales, în El, înainte de întemeierea lumii.” Deci, când v-a ales Dumnezeu? Înainte de întemeierea lumii. Așadar, când ați început să faceți fapte bune? Înainte de-a avea șansa de a face bine sau rău. El a spus: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” Noi nu am fost aleși de la întemeierea lumii, ci înainte de întemeierea lumii.
„…ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” Deci, pentru ce ne-a ales El? „…ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” De aceea ne-a ales în Hristos, pentru că Hristos avea să plătească prețul pentru a ne face sfinți și fără prihană. Nu comportamentul nostru, ci Jertfa lui Hristos.
„Predestinându-ne pentru înfierea copiilor prin Isus Hristos, pentru El Însuși, conform bunei plăceri a voii Sale.” Așadar, El ne-a predestinat, El a predeterminat destinul nostru. El ne-a predestinat pentru înfierea de copii, prin Isus Hristos. Deci, El ne-a predestinat deja pentru înfiere.
Ce este înfierea? Înfierea înseamnă să iei un fiu, și, ca fiu, să-l crești până la maturitate și să-l pui în Împărăție. Noi am fost predestinați să fim puși în Împărăție înainte de a face fapte bune, care ar justifica plasarea noastră. Gândiți-vă la aceasta! Înfierea are legătură cu un fiu. Corect? Și când te naști din nou, prin Duhul Sfânt, ești un fiu, dar după aceea, acel Duh Sfânt devine un Tutore, care te călăuzește și te crește la statura unui om perfect, te aduce la o statură în care Dumnezeu poate să te folosească pentru a face o lucrare în Împărăția lui Dumnezeu, și poate să te așeze într-o poziție potrivită.
Pe măsură ce crești, așa cum ne-a învățat fratele Branham în mesajul „Înfierea”, fiul trebuie să înțeleagă lecțiile corect, trebuie să crească în har și în cunoașterea lui Isus Hristos; trebuie să crească în credință, faptă, cunoștință, înfrânare, și în toate aceste lucruri, până când, în final, Tatăl îl duce într-un loc, și spune: „Este destul de mare, a crescut suficient, și acum pot să-l așez într-o poziție care să-i permită să biruiască obstacolele, să treacă testele, să crească în har, în cunoaștere, în descoperire, în conduită.”
În seria mesajului Înfierea, fratele Branham a spus:
„El dă un raport despre fiul rău; El dă un raport despre fiul bun. Când dă un raport despre fiul rău, spune: „Îmi pare rău, mi-e rușine să-Ți spun, dar fiul Tău iese în oraș și petrece, risipește bani și toate acestea.” Amin. El nu era pregătit pentru înfiere. Dar fiul bun…El vine și spune: „Ascultă, ar fi trebuit să-l vezi cum s-a descurcat zilele trecute cu oile acelea. A făcut exact ca Tine.”
Ce se întâmplă? Lucrările Sale vin să manifeste voia și dorința Tatălui, apoi fiul poate fi așezat în înfiere. Corect? Dar, știți ceva? Voi ați fost înfiați ca fii înainte de întemeierea lumii. Amin. Înainte ca să faceți bine, El știa deja ce poziție veți ocupa; El știa deja care va fi locul vostru în Împărăție și v-a predestinat deja la înfiere. Slavă Domnului! Cum a făcut-o? „După bunul plac al voinței Sale.” Nu ce I-ați cerut voi să facă, ci ceea ce a hotărât El.
„…pentru lauda gloriei harului Său, prin care ne-a făcut acceptați în Cel Preaiubit.” Nu noi am devenit acceptabili, ci El ne-a făcut acceptabili în Cel Preaiubit.
„…în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.” Nimic din toate acestea nu au vreo legătură cu ce ai făcut tu.
„…în care El l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere,
căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși.” Încă nu are nimic de-a face cu tine.
„…ca la împlinirea vremurilor, să adune laolaltă toate lucrurile, în Hristos, atât cele din ceruri cât și cele de pe pământ.
În El, am și dobândit o moștenire, fiind hotărâți mai dinainte, după hotărârea Celui ce face toate lucrurile după sfatul voii Sale.”
Deci, a așteptat Dumnezeu să iei o decizie? A așteptat Dumnezeu să faci lucrurile corect? A așteptat Dumnezeu după tine? Categoric, nu! El a hotărât deja aceasta mai dinainte. El a decis deja. El a știut deja ce avea de gând să facă, și El știa deja că tu vei face aceasta.
„…în care am și obținut o moștenire…” Cum am obținut acea moștenire? „În El!” Nu prin ceva ce am făcut eu, ci pentru că El m-a predestinat.
„…ca să fim o laudă a slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos,
în care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit Cuvântul Adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și în care, după ce ați crezut, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit,
și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”
Aceasta mi se pare o învățătură calvinistă destul de bună. Sunteți de acord?
Să mergem la Efeseni 2.4-5:
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
Deci, când ați fost înviați cu Hristos? Când erați morți în păcate și fărădelegi, nu când v-ați pocăit, nu când ați făcut totul corect, nu când ați întors o pagină nouă, nu când ați decis, în sfârșit, că veți crede. Nu, ci când erați morți în păcate și fărădelegi.
„…El ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem în locurile cerești, în Hristos Isus.” Când a făcut aceasta? Când L-a înviat pe Hristos. Deci, unde este poziția ta? „În locurile cerești, în Hristos Isus”. Când a hotărât aceasta? Înainte ca tu să ai ocazia să iei o decizie.
„El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem în locurile cerești, în Hristos Isus,
ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos.
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Har calvinist! El a făcut aceasta. Chiar și faptele pe care le faceți, El le-a rânduit deja ca să umblați în ele.
Capitolul 3.1-12:
„Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…
dacă ați auzit de administrarea harului lui Dumnezeu, care îmi este dat referitor la voi.
Cum prin descoperire dumnezeiască, mi-a făcut cunoscută taina (așa cum v-am scris înainte pe scurt).
Din care, citind, puteți înțelege cunoașterea mea în taina lui Hristos,
care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
Că adică, Neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelie,
al cărei slujitor am fost făcut eu, conform darului harului lui Dumnezeu dat mie, prin lucrarea efectivă a puterii Lui.
Da, mie, care sunt mai mic decât cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul să vestesc printre Neamuri bogățiile nepătrunse ale lui Hristos.
Și să-i fac pe toți să vadă care este părtășia tainei, care de la începutul lumii fusese ascunsă în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile prin Isus Hristos,
ca să le fie cunoscută acum domniilor și puterilor din locurile cerești, prin Biserică, înțelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu,
după planul veșnic pe care l-a alcătuit în Hristos Isus, Domnul nostru,
în care avem îndrăzneală și acces cu încredere, prin credința Lui.”
Pavel ne spune că Dumnezeu ne-a dat această descoperire, că El a hotărât deja că va avea Neamuri și că totul s-a împlinit în Hristos, conform scopului Său veșnic. El nu a așteptat să vadă ce vei face.
Așadar, am parcurs trei capitole. Vă amintiți împărțirea noastră. Acum suntem la jumătatea cărții Efeseni, și vom continua cu capitolul 4, iar în această parte, vom vedea că Pavel, parcă schimbă melodia.
Să citim împreună de la versetul 1 la 3:
„Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o,
cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste,
și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii.”
Este aceasta o poruncă? Este aceasta ceva ce trebuie să faceți?
Apoi, în versetul 7, este o altă mențiune a harului:
„Dar fiecăruia dintre noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.” Așadar, ce ne-a fost dat? Nouă ne-a fost dat harul lui Dumnezeu. Nu este ceva ce am câștigat, ci este ceva ce am primit după măsura darului lui Hristos.
Să mergem la versetul 17, până la versetul 32. Vă amintiți în care parte a cărții Efeseni ne aflăm? Suntem în partea harului sau a faptelor? Suntem în partea a doua, a faptelor.
„Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul; să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor,
având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor.
Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție.
Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos;
dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați,
cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare;
și să vă înnoiți în duhul minții voatre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.
De aceea, lăsați-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.
„Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Să nu apună soarele peste mânia voastră, și să nu dați prilej diavolului.
Cine fura, să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.
Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”
Sunt o mulțime de lucruri interzise. Suntem de acord? Pavel a spus: „Nu faceți aceasta; nu faceți aceea; nu faceți așa; nu faceți cealaltă.” Adică a fost o listă întreagă cu ceea ce nu trebuie să facem. Așadar, cum putem spune că acestea nu contează? Cum putem spune că Evanghelia nu contează, că Cuvântul lui Dumnezeu nu contează? Cum putem spune că ceea ce l-a inspirat Dumnezeu pe Pavel nu contează?
În versetul 30, Pavel a spus: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” El vă spune să nu întristați pe Duhul Sfânt, și aceasta este ceva ce trebuie să faceți.
Pavel nu spune: „Tot ce trebuie să faceți, este să primiți Duhul Sfânt, iar după ce-L primiți, nu trebuie să vă mai faceți griji pentru nimic. Nu trebuie să faceți nimic pentru că Duhul Sfânt vă va călăuzi ce să faceți, așa că orice faceți, este în ordine.”
Dimpotrivă, el spune: „Tu îți folosești liberul arbitru, tu controlezi vasul în care trăiești, și să nu îndrăznești să-L întristezi pe Duhul Sfânt.” Nu este ca și cum aș primi Duhul Sfânt, apoi să spun: „Acum am botezul Duhului Sfânt, Dumnezeu este în mine, așa că voi face orice simt să fac.”
Acum, eu nu vreau să spun nimănui: „Nu face aceasta; nu face aceea!” Eu vreau doar ca Duhul Sfânt să-i călăuzească. Eu nu vreau să le dau instrucțiuni; nu vreau să le spun; nu vreau să-i învăț, pentru că acum, ei au Duhul Sfânt, și Duhul Sfânt îi va călăuzi. Eu nu trebuie să mă ating de nimic. Nu așa a propovăduit Pavel Evanghelia, ci Pavel a spus: „Acum, că ai Duhul Sfânt; acum, că ești un copil al lui Dumnezeu; acum, că știi că ești mântuit fără fapte, că nu tu ai câștigat mântuirea; că ești acceptat în Cel Preaiubit; că nu ai avut nimic de-a face cu aceasta; că Dumnezeu te-a ales pentru înfiere, acum, Lui Dumnezeu Îi pasă cum trăiești, așa că, nu mai face lucrurile din trecut; să nu faci ceea ce face lumea; separă-te pe tine, trăiește sfânt conform scopului pentru care te-a chemat Dumnezeu. Și nu-L întrista pe Duhul Sfânt!”
„Ei bine, eu am crezut că Duhul Sfânt mă ferește să-L întristez pe Duhul Sfânt.” Da, El o face, acesta este scopul Duhului Sfânt. Dar când Îl întristezi pe Duhul Sfânt, tu simți că L-ai întristat pe Duhul Sfânt, și aceasta te aduce înapoi la pocăință.
Da, tu ai de făcut o alegere, tu ai liberul arbitru. Tu ești încă un vas uman și ai voința să faci voia lui Dumnezeu, iar Pavel spune: „Fă voia lui Dumnezeu!” Amin. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la capitolul 5.1-8:
„Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți.
Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi, „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu.
Curvia, sau orice altfel de necurăția, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți.
Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.
Căci știți bine că niciun curvar, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.
Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei. Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.”
Pavel le-a deschis ochii și înțelegerea spre har, el le-a deschis ochii asupra poziției lor predestinate pentru înfierea fiilor în Hristos Isus. El le spune că au fost acceptați în Cel Preaiubit, după voia lui Dumnezeu. Totul s-a făcut, și chiar tu ești mântuit prin har, prin credință, și aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni, dar voi ați fost zidiți în Hristos Isus pentru fapte bune. Voi ați fost creați în El să faceți fapte bune. Nu depinde de voi, pentru că El a rânduit deja faptele în care veți umbla.
Și acum, când ai venit în această poziție ca fiu al lui Dumnezeu, încetează să mai faci aceasta, nu face aceea, nu alerga după lume, nu lăsa pe nimeni să te înșele prin vorbiri deșarte, pentru că oamenii aceia nu sunt vrednici de moștenire, și ei nu vor primi o moștenire. Tu umblă întru totul vrednic de chemarea la care ai fost chemat. Care a fost acea chemare? Voi ați fost chemați să fiți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Și acum, umblați ca atare.
Pavel nu a spus: „Voi sunteți sfințiți, aveți Duhul Sfânt, mergeți și dați-vă seama.” Nu. Fratele Branham ne-a învățat atât de bine că încă locuim într-un scaiete lipicios, noi încă trăim în carne lipicioasă, într-o natură de scaiete lipicios, care încă alege lucruri. De aceea, în cartea Efeseni, Pavel a așezat ceea ce sunteți prin harul lui Dumnezeu, apoi a spus ce vrea Dumnezeu să faceți. Odată ce înțelegi harul lui Dumnezeu și cine ești, El vrea să fii fiul Său, și vrea ca tu să trăiești ca un fiu al Său; El vrea să eviți lucrurile care oferă o mărturie rea și o slabă reprezentare a Lui, lucruri care te rănesc, te afectează, îți afectează mărturia și te împiedică să crești în statură. Noi nu putem primi niciodată înfierea trăind în felul acesta.
De asemenea, noi nu putem înțelege ideea modernistă a sistemelor denominaționale, cum că, știți, noi ne naștem din nou, avem Duhul Sfânt, credem în Isus, mergem în Rai, totul este bine și nu trebuie să spunem nimănui nimic.
Ascultați, să nu uitați că acesta a fost Pavel, a fost apostolul Pavel, care le-a spus oamenilor: „Aveți păcat printre voi, Corintenilor, un păcat care nici chiar la păgâni nu se pomenește, până acolo că un bărbat trăiește cu nevasta tatălui său.” Și el a spus: „V-ați umflat de mândrie gândind că aceasta nu vă face rău. Ați lăsat păcatul printre voi gândind că nu vă face rău. Voi sunteți umflați de mândrie, dar ar trebui să fiți triști. Voi îl lăsați, pur și simplu, în pace și nu faceți nimic în privința aceasta.”
Ce le-a spus Pavel să facă în legătură cu acest caz? Pavel le-a spus să scoată afară din mijlocul lor acea persoană și s-o dea diavolului pentru nimicirea cărnii, pentru ca sufletul lui să poată fi salvat. Aceasta este învățătura lui Pavel.
Așadar, această Evanghelie laodiceană modernistă, nu este Biblia, nu este Cuvântul lui Dumnezeu.
Să citim mai departe de la versetul 15, în același capitol.
„Vedeți dar, să umblați cu chibzuință, nu ca niște proști, ci ca niște înțelepți, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.”
Pavel ne spune cum să ne petrecem ziua, și ne spune „să umblăm cu chibzuință, nu ca niște proști, ci ca niște înțelepți, răscumpărând timpul căci zilele sunt rele.”
„De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia lui Dumnezeu.
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh,
vorbindu-vă vouă înșivă cu Psalmi și cu cântări spirituale, și imnuri, cântând și aducând din toată inima laudă Domnului.
Mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
Pavel ne spune ce să nu facem și, de asemenea, ne spune ce să facem. Nu este numai că noi suntem fiii lui Dumnezeu; nu este doar că noi avem Duhul Sfânt și știm automat ce trebuie să facem.
Pavel le-a dat instrucțiuni cu privire la ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă, și el făcea aceasta pentru că ei erau chemați la înfiere. Nu ca să câștige merite de la Dumnezeu, ci pentru că erau copiii lui Dumnezeu, ei erau chemați într-o poziție în Dumnezeu, și trebuiau să crească în poziția de înfiere, astfel încât să poată sluji scopului lui Dumnezeu pe Pământ. Ei trebuiau să știe: „Evit aceasta și mă bazez pe aceea. Evit aceasta și fac aceea.” Amin.
Să mergem să citim versetul 22:
„Soțiilor, fiți supuse soților voștri ca Domnului.”
„Soților, iubiți-vă soțiile, cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.” (versetul 25).
Să mergem la capitolul 6.1:
„Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.
„Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”, este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – „ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ.”
Pavel tocmai i-a adus înapoi la una din cele zece porunci. Eu am crezut că am terminat cu Legea. „Copii, ascultați de părinții voștri.”
„Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos.
Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor,” (Pavel vă spune cum să vă purtați ca un angajat), ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
Și voi, stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii care știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer, și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului.”
Pavel ne-a învățat cum trebuie să fie un șef, cum să fie un slujitor și cum să fie un stăpân. El ne-a dat instrucțiuni.
Ascultați, Pavel nu a lăsat Biserica să rezolve singură problema. El a fost uns de Duhul Sfânt pentru a așeza biserica în ordinea corectă. Și el i-a pus în ordine. Și ca să-i pună în ordine, a trebuit să le spună mai întâi cine sunt ei, prin harul lui Dumnezeu, și că au ajuns în această poziție separat de fapte. Aceasta a făcut Pavel în Romani și Galateni. El le-a spus: „Voi nu ați meritat aceasta niciodată.” Aceasta este Taina: că Dumnezeu va include și Neamurile. În Lege, voi nici măcar nu erați incluși.
Și marea Taină, care a fost descoperită prin harul lui Dumnezeu, este că și voi ați fost incluși. Voi nici măcar nu ați știut că ați făcut parte din aceasta, dar ați fost incluși sub măsura harului. El v-a plasat în voia predestinată a lui Dumnezeu fără să depindă de voința voastră, fără a aștepta decizia voastră și fără a aștepta după acțiunile voastre, ci Dumnezeu a făcut-o deja conform bunei plăceri a voii Sale, și v-a predestinat pentru înfierea fiilor prin Isus Hristos, deoarece știa unde veți merge, ce veți fi și ce trebuia să realizați pe Pământ. Acesta este un loc minunat de unde să începi.
Pavel a spus: „Acum, că ați ajuns aici, lăsați-mă să vă spun cum ar trebui să umblați, ca să știți cum să vă stăpâniți vasul.”
Aceasta a învățat Pavel: „Vă voi învăța cum să umblați în chemarea la care ați fost chemați. Voi trebuie să fiți chibzuiți, să fiți atenți, renunțați la vechile căi, renunțați la toate lucrurile vechi, la poftele vechi și la tot ce este în lume. Voi trebuie să ajungeți la sfințenie, să aveți o viață separată; trebuie să trăiți curați în mintea voastră și curați în trup. Cântați cântări de laudă și cugetați la lucrurile lui Dumnezeu.”
Ce să faci și ce să nu faci? Nu pentru mântuire, nu pentru merite, nu pentru beneficii, noi avem deja toate acestea, ci ca să ne îndeplinim scopul pe Pământ, ca să fim plăcuți Domnului, pentru că ceea ce Îi este plăcut, este să facem voia Lui.
De aceea David a fost un om după inima lui Dumnezeu. În Faptele Apostolilor, El a spus: „L-am ales pe David, un om după inima Mea, care să facă toată voia Mea.” Iar eu vreau să fiu după inima lui Dumnezeu, eu vreau să-I plac lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu S-ar gândi destul de mult încât să ne spună ce-I place și ce nu…Adică, ce vrea El să facem și ce nu vrea să facem, atunci este Ceva în mine, o recunoștință pentru înțelegerea a ceea ce este harul, cu adevărat. În mine este Ceva care vrea să facă tot ce Își dorește El. Nu pentru că trebuie să reușesc, deoarece am reușit deja.
Fratele Branham ne-a spus: „Eu nu trebuie să predic ca să merg în Rai, ci fac aceasta pentru că Îl iubesc, și iubesc poporul lui Dumnezeu.” Fratele Branham s-a epuizat, s-a dus dincolo de puterile sale omenești, a suferit respingere, batjocură, tot felul de greutăți, probleme financiare, probleme cu Fiscul, a fost respins de toți prietenii săi, dar a trecut prin toate acestea nu pentru că trebuia să fie mântuit, nu pentru că trebuia să fie un fiu al lui Dumnezeu, ci pentru că Îl iubea pe Dumnezeu. Acesta era Planul lui Dumnezeu pentru el, iar el a vrut să facă voia lui Dumnezeu.
Ascultați, Dumnezeu a știut cum să-l corecteze pe acest profet atunci când a ieșit din rând. Dumnezeu i-a spus: „Nu face aceasta!” Și Dumnezeu nu i-a luat niciodată liberul arbitru moral. El doar i-a spus: „Nu face aceasta.” Dar El nu i-a luat liberul arbitru moral. El i-a spus: „Tu mergi sus în munți ca să-ți împlinești planurile, dar soția ta nu va rămâne acolo. Ea va pleca iar tu vei deveni un vagabond. Nu face aceasta.” Și el L-a ascultat pe Tatăl ceresc, pe Domnul Său. Amin.
Acum vreau să citesc o listă finală cu ce ar trebui să facem. Pavel ne-a dat câteva lucruri de făcut, dar ne-a dat și o mulțime de lucruri de evitat. Iată lista cu lucrurile care trebuie făcute. În seara aceasta voi încheia cu aceste lucruri care trebuie făcute.
Efeseni 6.10-18:
„Încolo fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.
Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.
De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.
Stați gata dar, având mijlocul încins cu Adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii,
având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.
Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune cu toți sfinții.”
Aceasta este o grămadă întreagă de datorii, iar eu vreau să le fac pe toate. Ce le spune Pavel să facă? El le-a spus: „Pregătiți-vă pentru războiul spiritual!” Pentru aceasta i-a instruit el tot timpul și le-a spus o mulțime de lucruri naturale: „Nu faceți…” Dar în spatele tuturor acestor lucruri de: „Nu faceți aceasta…”, există un motiv: pentru că vă doboară, pentru că vă pierdeți separarea de lume și sfințirea, pentru că vă ruinați mărturia și vă tulburați mintea. Există tot felul de motive pentru care să nu faceți aceste lucruri.
Când vine vorba despre lucrurile de făcut, există un motiv bun pentru a le face, deoarece totul este în legătură cu războiul spiritual, și pentru că voi ați fost chemați să fiți biruitori. Voi sunteți biruitori în Hristos Isus, și veți fi biruitori, dând Viață Domnului biruitor în această lume, pentru că aceasta vrea El să facem.
Dar, Pavel nu spune: „Știți, voi deveniți creștini și așteptați până când vă cade un coif pe cap și ceva în mână.” Ci el spune: „Fiți activi!” Este ceva ce trebuie să facem noi: „Faceți aceasta!”
Îmi place cum spune Pavel aici: „Încolo fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.”
Aveți o descoperire a ceea ce ne-a dat Dumnezeu, intrați în Cuvânt! Intrați în Mesajul orei, și fiți tari în puterea Domnului! „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui!” Pentru că acest Cuvânt a restaurat Puterea, a restaurat Viața, a restaurat Duhul Sfânt înapoi în Biserică.
Fiți tari în El, pentru că noi nu ne luptăm împotriva a nimic de pe acest Pământ, ci totul este spiritual. În spatele tuturor acestor lucruri pe care le-a menționat Pavel, există duhuri. Așadar, noi trebuie să luăm Cuvântul și să tăiem totul. El ne-a spus să fim activi, pentru că avem ceva de făcut.
Acum înțelegeți de ce a spus fratele Branham că el este legalist? Dar el a spus că este și calvinist. Era calvinist sau legalist? El a spus: „Sunt ambele.”
Priviți cartea Efeseni. Efeseni este har? Sau Efeseni este fapte? Ei bine, depinde dacă ești în prima parte sau în a doua parte. Prima parte este „har”, iar a doua parte este „fapte”. De ce? Fratele Branham a spus…
Să citim din nou un citat din mesajul Apele de despărțire, din iunie 1955:
„Unul a semănat în direcția aceasta, celălalt a semănat în direcția cealaltă, dar cred că, cartea Efeseni îi aduce pe amândoi înapoi și îi pune în butuc, unde le este locul. Așadar, îmi place foarte mult cartea Efeseni. Ne ține cumva îndreptați, fraților, în teologia noastră, nu-i așa?”
Puteți spune, Amin? „Amin!” Oh, îmi place cartea Efeseni! Acum o iubesc mai mult decât am iubit-o vreodată, pentru că Dumnezeu ne spune ce a făcut pentru noi, și ce așteaptă acum să facem noi. Are Dumnezeu o așteptare? Da. Așteaptă Dumnezeu un anumit fel de conduită? Așteaptă Dumnezeu să ne predăm viața în ascultare de Cuvântul Său, să-L manifestăm? Da. Dumnezeu are o așteptare.
Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri ca să-I îndeplinim așteptările, ci ne-a dat Duhul Său, ne-a dat Puterea Sa, și prin Puterea Sa putem face ceea ce ne-a cerut să facem. Noi putem merge acolo unde ne-a cerut să mergem, putem manifesta ceea ce ne-a cerut să manifestăm, dar nu prin puterea noastră, nu prin tăria noastră, ci prin Duhul Lui. Dumnezeu ni L-a dat în această epocă și ne-a spus ce vrea de la noi, iar El ne-a dat Duhul Său să facem aceasta. Când greșim, El ne poate corecta prin Duhul Său, ne poate aduce înapoi în linie și poate să ne aducă la o pocăință rapidă.
Fratele Branham a spus că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Nu este că am fost născuți din nou, că avem Duhul Sfânt, și facem întotdeauna totul bine, pentru că noi facem tot timpul lucruri greșite, dar o parte din lucrarea Duhului Sfânt, este să te atenționeze când ai greșit, să-ți aducă în inimă o pocăință și să te călăuzească înapoi la ceea ce vrea Dumnezeu.
Așadar, El nu ne-a lăsat singuri. Despre aceasta este vorba în prima parte a Epistolei către Efeseni. Nu este vorba despre tine singur, ci este vorba despre ceea ce a ales Dumnezeu să facă prin tine, despre ce vrea Dumnezeu să facă cu tine. Despre aceasta este vorba în viața ta. Toate acestea sunt pentru tine, să le realizezi pe acest Pământ. Dumnezeu te-a hotărât, te-a predestinat, El a avut grijă de Jertfă, totul este deja făcut, iar tu ești alesul. Acum, du-te și fă-o! Cum? Prin Puterea pe care a eliberat-o la Calvar, pentru a Se întoarce în tine și pentru a-ți da putere s-o faci. Dar, va trebui să vrem să facem voia lui Dumnezeu, va trebui să fim atenți în ceea ce facem, va trebui să alegem ceea ce vrea El să facem, deoarece, chiar și cu ungerea Duhului Sfânt, El nu ne ia libertatea de alegere.
Uneori, El ne ajută să facem alegerea corectă în împrejurări extreme, dar nu ne ia niciodată libertatea de a alege.
Sunt atât de bucuros că există ceva ce pot face pentru El! El a făcut atât de multe pentru mine! M-a răscumpărat, m-a mântuit, m-a predestinat pentru înfiere, m-a hotărât să trec linia de sosire, pentru că El a vrut să trec linia de sosire. El a rânduit aceasta, El a predestinat și a făcut tot posibilul ca să se împlinească.
Și acum, aprecierea mea pentru aceasta, este că tot ce a spus El să nu fac, eu nu vreau să fac; și tot ce a spus să fac, aceea vreau să fac. Zilnic greșesc, cu toate acestea, vreau să fac ceea ce vrea El. Acolo este inima mea, acolo este cea mai mare dorință a mea, să fiu un fiu care aduce satisfacție Tatălui meu. Aceasta Îl bucură.
Vreau ca Duhul Sfânt să dea un raport bun despre mine. Voi, nu vreți? „Amin!” Eu nu vreau să fiu copilul răsfățat, care spune: „Tatăl meu nu mă va corecta niciodată. Pot să fac tot ce vreau.” Nu. Eu vreau să fiu fiul sârguincios, pentru că Îl iubesc pe Tatăl meu. Îmi iubesc Tatăl, iubesc ceea ce a făcut pentru mine, iubesc Cine este El, iubesc tot ce are de oferit, și vreau să-I fiu plăcut.
Îmi doresc atât de mult ca Duhul Sfânt, așa cum dramatiza fratele Branham, să Se întoarcă la Tatăl, și să-I spună: „Tată, uită-Te la fiul Tău. Privește ce face. El face întocmai cum i-ai cerut, exact cum l-ai învățat, exact cum ai vrut să facă.”
Prieteni, cea mai mare dorință a inimii mele este ca Duhul Sfânt să dea acest raport despre mine. Eu nici măcar nu pot face aceasta fără harul pe care mi-l dă El ca s-o fac, dar eu vreau să aleg acest har, vreau să primesc acest har și să-i permit acestui har să lucreze în viața mea.
Eu pot opri acest har, eu pot alege să fac altceva, pot să-mi iau propria mea voie și propria mea dorință și să resping puterea harului făcând ceea ce vreau să fac, deoarece El mi-a lăsat acest privilegiu. Dar, o, Doamne, nu! Ajută-mă, Doamne, pentru că vreau să-mi iau voia mea, dorința mea, ceea ce știu și să le trântesc jos, lăsând ca Harul să-și ocupe locul în viața mea.
V-ați îndreptat învățătura după cartea Efeseni? Dacă vă simțiți vreodată confuzi, întoarceți-vă la Efeseni. Dacă vă descurajați vreodată, citiți primele trei capitole, și după ce ați citit primele trei capitole, dacă puneți ultimele trei capitole înaintea primelor trei, atunci toate faptele tale, lucrările și ascultarea ta, îți vor aduce har.
Dar, o, ce ordine are Cuvântul! El a pus Harul, predestinarea Lui și voia Lui pe primul loc, apoi, El ne-a spus ce Îi este plăcut Lui. Până ajungem la capitolul 4, inimile noastre sunt atât de pline și clocotesc! Orice îmi spune El să fac, abia aștept să fac, pentru că știu cine sunt și ce a făcut El pentru mine. Oh, Har îmbelșugat! Să ne rugăm.
Dragă, Doamne Isuse, suntem atât de recunoscători pentru Cuvântul Tău! Este atât de bogat, atât de viu, atât de adevărat! Oh, Doamne, când Îl citim prin Lumina pe care ai strălucit-o asupra Lui prin acest Mesaj, vedem că Tu ai luminat Adevărul, ai străpuns toată confuzia și ne-ai adus la Lumină.
Doamne, Tu strălucești Lumina asupra Cuvântului Tău, astfel încât să putem vedea ce încerci să ne înveți și să ne arăți. Condu-ne Tu la prima parte a Epistolei către Efeseni, și sădește în inimile noastre, temeinic, Harul pe care L-ai avut pentru noi mai înainte, când ne-ai primit. Tu ne-ai făcut acceptați în Cel Preaiubit prin propria Ta plăcere, prin propria Ta voie, prin propria Ta dorință, separat de faptele noastre, înainte ca noi să putem face bine sau rău.
În cea mai grea zi a noastră, Tu ai ales, chiar și așa, să ne pui în Hristos. Tu ne-ai înălțat și ne-ai pus în locurile cerești împreună cu Hristos. Și când El a înviat, noi am înviat.
Doamne, noi abia acum începem să ne dăm seama de aceste lucruri. Adu-ne la descoperirea deplină și la impactul deplin al versetului 3, din Efeseni 1, și fie ca acest impact în viețile noastre să ne ducă la dorința de a manifesta ceea ce scrie în capitolele patru, cinci și șase, ca să ne putem preda viața Ție și pentru ca Duhul Tău să poată lucra prin noi, și să ne exercităm voința de a face voia Ta.
Dă-ne putere, întărește-ne, dă-ne descoperire, dă-ne înțelegere, arată-ne ce vrei să facem, învață-ne care este felul corect de a trăi în acest timp al sfârșitului. Iar noi, Doamne, Îți vom da întâietate să lucrezi în noi, ne vom alinia inima cu inima Ta, și voința noastră cu voia Ta. Dar, vino să ne întărești și să ne dai putere, Doamne.
Îți predăm totul Ție și Te rugăm să preiei controlul asupra noastră, ca să Te manifești prin noi.
Te iubim, Doamne! Îți mulțumim pentru instrucțiuni! Te iubim pentru învățătură; Te iubim pentru Mesajul orei, care ne ajută la rezolvarea oricărei confuzii.
Doamne, Te rog să ne aduci la adevărata înțelegere a Harului și a Faptelor, astfel încât viața noastră să ajungă în punctul în care „Romani” și „Iacov” sunt adevărate în interiorul nostru. Căci suntem neprihăniții Tăi, pentru că ne-ai socotit neprihănirea prin credință, și suntem la fel de neprihăniți, cum ești Tu neprihănit, prin credință.
Credința noastră a fost făcută desăvârșită pentru că ne-ai trimis Puterea Duhului Sfânt, căreia ne-am supus și ne-am predat, și acea Putere a lucrat în noi toate faptele Tale, în ascultare de Cuvântul Tău. A devenit desăvârșirea sau împlinirea marelui Tău scop în viețile noastre, pentru ca faptele noastre, unse de Duhul Tău, cu voința noastră angajată, să facă credința desăvârșită. Aceasta este dorința noastră, Doamne, ca tot ce ai dorit să se manifeste în acest timp al sfârșitului, să se manifeste, pentru ca toate faptele pe care le-ai rânduit mai dinainte să le facem, le vom face. Și le vom face predați Ție.
Doamne, Te iubim, și Te rugăm să ne ajuți, pentru că știm că acesta este Glasul final pentru ultima epocă, și are legătură cu viețile pe care le trăim.
Acesta trebuie să fie Cuvântul afișat, și trebuie să vină dintr-o inimă ascultătoare. Doamne, vreau să-Ți dau această inimă ascultătoare, în seara aceasta. Iartă-mă pentru eșecurile și lipsurile mele, iartă-mă pentru lenevia mea, pentru letargia mea spirituală. Iartă-mă, Doamne!
Doamne, vrei să vii să mă întărești, ca să fiu mai sârguincios, mai atent și mai chibzuit în această viață? Să fac ceea ce mi-ai cerut să fac și s-o fac cu o inimă bună, cu bucurie în inimă și cu mulțumire.
Ajută-mă, Doamne! Dă-mi Duhul Tău, iar eu Îți predau trupul meu. Te rog să ne ajuți, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-AMIN-