22 martie 2024
Să deschidem Bibliile la Isaia 61. Prima parte din ceea ce citim în Isaia 61.1-2, este aceeași Scriptură pe care a citit-o Isus în ziua când a intrat în Sinagogă, I-au dat Sulul, iar El a început să citească această primă parte:
„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Dumnezeu M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea;
să vestesc un an de îndurare al Domnului,”
Și acolo S-a oprit. Acolo este pusă o virgulă, și din Scriptură, noi știm că o virgulă se poate întinde pe parcursul a două mii de ani. Înseamnă o pauză, dar nu ne spune cât este de lungă acea pauză; dar noi știm că acum trăim în ziua împlinirii acestei profeții. El nu a citit partea a doua a versetului 2, pentru că se împlinește la a doua Sa venire; iar noi facem parte din a doua Sa venire. Deci, restul versetului se împlinește în zilele noastre.
Să citim mai departe:
„…să vestesc un an de îndurare, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei care plâng (pe cei întristați).”
Ziua răzbunării Dumnezeului nostru, este ziua Judecății, când mânia Domnului este revărsată, și acea zi, a început deja, deoarece a fost în scenă un profet, iar profetul vine să vestească anul de îndurare al Domnului, Anul Jubiliar, să sune Trâmbița Jubileului.
Profetul lui Dumnezeu din zilele noastre a sunat Trâmbița Jubileului, și toți cei care vor să fie eliberați din denominaționalism, pot pleca liberi. Dar pentru cei care nu vor să iasă acum, este pronunțată judecata. Deci, există milă și judecată prin același dar.
Noi știm că după deschiderea Peceților, acestui profet i s-a spus să se întoarcă în Canionul Sabino, să ia o piatră și s-o arunce în sus, și când acea piatră a coborât, a început un vârtej, și acel vârtej s-a întors pe Coasta de Vest, unde a avut loc un cutremur uriaș. Este cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în Emisfera Nordică, iar fratele Branham a spus: „Judecățile lovesc Coasta de Vest! Judecățile au început!” Acesta a fost începutul ciclului de sfârșit al judecăților. Și noi putem vedea că acesta are loc în întreaga lume.
Deci, noi suntem în „Ziua răzbunării Dumnezeului nostru,” și știm că va culmina cu perioada de Necaz, după luarea Miresei. Da, aceasta a început deja pe pământ. Dar în ziua răzbunării Dumnezeului nostru, El a venit, de asemenea, să-i mângâie pe toți cei ce plâng.
În fiecare profeție, există întotdeauna două părți; în fiecare judecată sunt două părți; așa că, acum El este aici, pentru a-i mângâia pe cei ce plâng.
Să mergem la versetul 3, pentru că la acesta vreau să petrec ceva timp:
„să dau celor ce plâng din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului; o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți, „copaci ai neprihănirii,” „un sad” al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
Laudă Domnului! Așadar, în această zi în care trăim, El este rânduit pentru cei ce plâng în Sion. Fratele Branham a spus că Sionul este un tip pentru Mireasă: „…să dea o cunună împărătească (frumusețe), în loc de cenușă.” Acolo unde a fost distrugere, acum vine frumusețe; ulei de bucurie în locul doliului (plânsului). Acolo unde a existat întristare, de-a lungul epocilor trecute, acum este bucurie, „…o haină de laudă în locul unui duh mâhnit.”
Și acum urmează partea de unde vreau să încep să construim, „ca să fie numiți, „…copaci ai neprihănirii,” „un sad” al Domnului, pentru ca El să fie glorificat.”
În acest timp, Dumnezeu vrea să-Și aducă copacii neprihănirii, un sad al Său, sadul Domnului.
Să mergem la Psalmul 1.1-2:
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!
Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui.”
Puteți spune, „cugetă la Cuvântul Lui.” În ziua când David a scris acest Psalm, când el spune „Lege,” înseamnă „Cuvânt,” Cuvântul Domnului. „Plăcerea lui este în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui.” Deci, plăcerea lui este în Cuvântul Domnului, și zi și noapte cugetă la Cuvântul Lui. Deci, aceasta este persoana despre care vorbește David. Versetul 3:
„El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se vestejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.”
Cine? Cel care stă aproape de Râu, care iubește Legea, Cuvântul Domnului, și zi și noapte cugetă la El. Acela este ca un pom plantat lângă Râurile de Apă vie, va aduce roade la vremea lui, și frunzele lui nu se vor vesteji, nu se vor usca niciodată. De ce? Pentru că cugetă la Sursa Vieții, Cuvântul.
Deci, vom vorbi despre acești „pomi ai neprihănirii,” despre acest „sad al Domnului”.
Haideți să mergem la început, în Geneza 1.1. Întotdeauna când vrei să înțelegi o poveste, trebuie să știi cum începe și cum se termină. De aceea avem nevoie atât de mult de cartea Genezei și de cartea Apocalipsei, și atunci înțelegem totul între ele, pentru că știm cum începe și cum se termină.
Geneza 1.1-13:
„La început Dumnezeu a făcut Cerurile și Pământul.
Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună, și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina „Zi”, iar întunericul l-a numit „Noapte.” Astfel, a fost o seară, apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua întâi.
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, și ea să despartă apele de ape.”
Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii, de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost
Și Dumnezeu a numit întinderea „Cer.” Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua a doua.
Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul Cerului, și să se arate uscatul!” Și așa a fost.
Dumnezeu a numit uscatul „Pământ,” iar grămada de ape, a numit-o „Mări.” Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Apoi, Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Și așa a fost.
Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei, și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua a treia.”
Aici aș vrea să citesc un citat din mesajul Este Răsăritul Soarelui, unde fratele Branham spune:
„Prima lumină care a fost dată vreodată pe pământ, a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Prima lumină ca a lovit vreodată Pământul, a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. El a zis: „Să fie lumină!” Și acolo a fost lumină. Aceasta a transformat întunericul în lumină, pentru a aduce la suprafață o creație de bucurie și Viață pe Pământ. Apoi, Duhul lui Dumnezeu, așa cum S-a mișcat cu drag și compasiune, în acea zi mare, în prima zi de la începutul Creației pe Pământ; soarele a răsărit și razele lui au străbătut peste tot și au secat apele de pe Pământ, și a făcut o atmosferă deasupra.
Și pentru prima dată, El a trebuit să aducă bucurie și Viață pe Pământ, printr-o sămânță. Aceea a fost o oră mare.”
Deci, profetul a început să vorbească despre partea Creației din povestea Creației pe care tocmai am citit-o; și despre cum, în zorii Creației lui Dumnezeu, nu era lumină, ci era numai întuneric. Dar, prin Cuvântul vorbit, El a adus lumina în scenă, pentru că, Cuvântul Său este o Lumină. Și El a început să creeze o atmosferă. Prin Cuvântul vorbit, El a ordonat totul și a creat o atmosferă, pentru că urma să aducă viață, o viață de bucurie, o viață de pace și El urma să nască printr-o sămânță. El știa că sămânța era acolo, deci trebuia să obțină o atmosferă corectă, potrivită. Cum a obținut atmosfera potrivită? Prin Cuvântul vorbit. Astfel, când a vorbit Cuvântul, a creat atmosfera potrivită. El a pus totul în ordine. De ce? Ca să postă aduce iarba și pomii, care să dea roade pentru că aveau sămânța în sine.
Așadar, sunt multe teme pe care le vedeți, care parcurg complet Biblia. Sunt teme pe care le puteți lua și poți merge de la început până la sfârșit. Poți derula lumina și întunericul de la primul verset până la sfârșit; poți derula subiectele, „Viață și moarte,” „Lumină și întuneric,” „Bine și rău.” Dar este un alt principiu despre care aș vrea să vorbesc, iar pentru un titlu, în seara aceasta, aș vrea să vorbesc despre, Grădinarul în Grădina Lui.
Când te gândești la agricultură, la semănarea semințelor, la creșterea lor și la grădinărit, aceasta este o altă temă care merge de la început până la sfârșitul Bibliei, dar în seara aceasta, vom privi la acest subiect al Grădinarului.
Noi știm că marele Grădinar, este Dumnezeu, și El reordinează Pământul. De ce? Ca să aducă plantele, ca să aducă la suprafață viața care era acolo. Și El a făcut totul așa cum face un grădinar într-o grădină, astfel încât totul să înceapă să crească în ordinea Lui. El a poruncit ca fiecare sămânță de plante și pomi fructiferi să dea roade după soiul lor.
Astfel, asemenea unui mare Fermier, Dumnezeu a început să lucreze aici, în Geneza. Să mergem la Geneza 2.8:
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre Răsărit; și a pus acolo pe omul care-l întocmise.”
Deci, Dumnezeu este un Grădinar, și El a sădit o grădină în Eden, spre Răsărit. Acest cuvânt: „spre Est” (răsărit), este un cuvânt interesant în Biblie. Aceasta este traducerea corectă, dar ce înseamnă, de fapt, cuvântul „Est”? Poate însemna: „Est, în Est,” dar poate însemna și: „antichitate, de înainte, de la început, sau, din stadiul incipient.” Apoi mai poate însemna: „în față, în fața a ceva,” sau: „vremuri străvechi, timpuri străvechi, din vechime, timpul cel mai vechi.”
Deci, noi știm că soarele răsare în Est, își are începutul în Est; așa că Est-ul sau Răsăritul, este întotdeauna începutul, prima epocă, antichitatea.
Așadar, Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre Est, și nu este numai o locație, ci este și un semn, un indicator: „Acesta este începutul; aceasta este ceea ce a făcut din vechime; acesta este primul; aceasta este ceea ce a apărut la început.” Deci, ceea ce a făcut Dumnezeu la început, devine o prefigurare a marii Sale dorințe, a ceea ce vrea să realizeze, și ce vrea să obțină. Și El a început cu începutul, arătându-ne Imaginea. Apoi, noi știm că acea Imagine a fost distrusă, așa că marele Maestru Creator a trecut la treabă pentru a recrea capodopera Sa, care a fost distrusă în Eden.
Noi știm ce va face, pentru că ne-a arătat deja Imaginea; El ne-a arătat de la început ce a vrut să obțină, ce a vrut să facă, ce a fost în partea din spate a Minții Sale. El a pus totul ca o prefigurare, tot drumul în Eden, și ne-a arătat Imaginea. De ce? Pentru că în Eden…Este interesant cuvântul „Eden”, care înseamnă, „Plăcere”. Așadar, Dumnezeu pentru plăcerea Sa de la început, ce a făcut? El a plantat o grădină; El a pregătit scena, pentru ceea ce voia să facă.
Cuvântul „Grădină,” este interesant, pentru că noi avem o idee diferită despre ce este o grădină. Cuvântul „Grădină” înseamnă, de fapt, „o incintă, o grădină închisă.”
Oriunde ai călători pe pământ, oamenii folosesc termenul de „grădină”, pentru diferite lucruri, dar, de fapt, acest cuvânt care este interpretat ca „grădină,” este „o grădină închisă.”
Așadar, Dumnezeu, tot drumul înapoi la început, în Eden, în plăcerea Sa, în timp ce a lucrat pentru a face totul corect, El a construit, și a construit, și a construit. Și pe măsură ce a construit, la început, în antichitate, de la Răsărit, de la Est, de la început, El a plantat o grădină. Și acea grădină era un loc împrejmuit, închis.
Noi știm că profetul ne-a spus că ei erau zidiți înăuntru, le-a pus un zid, Cuvântul. Dar „a fi închis”, înseamnă, aș spune așa: „La început, El a plantat o grădină care era pecetluită.” Era o grădină pecetluită de Dumnezeu, iar în interiorul grădinii pecetluite, pentru că Cuvântul Său era pecetea care a pecetluit grădina, deci, în acea grădină, El urma să-l pună pe fiul Său. Tot drumul înapoi în grădină, chiar la început, Dumnezeu ne dă Taina. Laudă lui Dumnezeu!
Uneori, când privești la aceste cuvinte, dacă nu ar fi Mesajul, am merge să vedem definițiile grecești și ar fi doar niște definiții grecești, dar când privești în Mesaj, îți dai seama că un profet al lui Dumnezeu, cu o educație de șapte clase, care uneori avea probleme în a citi cuvintele din Biblia lui, cunoștea Autorul acestei Biblii atât de bine, încât știa. El avea o educație formală, el nu putea să treacă prin cuvinte și să descompună semnificațiile și interpretările lor, sau să le pronunțe corect.
Uneori, când spunea un cuvânt grecesc, îl scria pentru că nu avea nici o modalitate de a-l pronunța. Dar el știa ce a vrut să spună, de fapt, Autorul. Și când a pus aceasta pe hârtie. El știa ce spune.
Când a spus că Dumnezeu i-a zidit în Cuvânt, a spus așa pentru că, o grădină este o incintă împrejmuită, închisă; este o grădină cu ziduri.
Așadar, marele Grădinar, lucra. Și fratele Branham a spus:
„Ce frumoasă este această tabără, care era în grădina Edenului, când Dumnezeu Și-a fortificat copiii în grădina Eden, poporul Său. Ei aveau un Zid, să stea în spatele Lui. Acesta era Cuvântul. Ei aveau un Scut, o armură, un lucru, pentru că Dumnezeu a arătat ce l-ar învinge pe diavolul. Acesta este Cuvântul.”
Când te gândești la acest Zid, că ei trebuiau să stea în spatele Lui, acesta este o grădină închisă. Și fratele Branham ne-a spus că Satan s-a strecurat pe sub Zid, sau ușa era deschisă. El a vorbit despre diferitele feluri prin care el a intrat în grădină. Dar îți dai seama că șarpele a fost tot timpul în grădină; toate animalele umblau prin grădină, iar Satan a avut acces la aceeași grădină prin șarpe, care umbla peste tot. Astfel, îți dai seama că această îngrăditură, nu era o îngrăditură așa cum știm noi; nu era un zid de piatră; nu era un gard de metal, ci această incintă, sau îngrăditură era invizibilă, și era Cuvântul, era Porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu: „Puteți mânca liber, din toți pomii grădinii, dar din pomul din mijlocul grădinii, din pomul cunoștinței binelui și răului, să nu mâncați.” Și când Dumnezeu a rostit acel Cuvânt, acel Cuvânt a devenit un Zid invizibil, o graniță invizibilă; iar diavolul nu a putut ajunge niciodată la ei pentru a le face vreun rău, deși puteau vorbi cu șarpele în fiecare zi din viața lor. Deci, nu era un zid, așa cum credem noi.
Prin harul lui Dumnezeu, noi ne dăm seama că Dumnezeu a restaurat Zidul pentru Mireasa Sa, în această ultimă zi. El ne aduce înapoi în grădina Cuvântului Său, pentru că a restaurat Zidul. Și nu este că noi ne plimbăm foarte fortificați, ci avem la fel de multă expunere la lume, la fel ca toți ceilalți; suntem la fel de mult expuși la boli, la procesele guvernamentale, la dificultăți financiare și la aceleași încercări pe care le au toți ceilalți. Dar există un lucru pe care noi îl avem și ei nu-l au: noi avem o Barieră invizibilă, pe care diavolul nu poate s-o treacă, este Cuvântul lui Dumnezeu care a fost restaurat în zilele noastre; este Zidul în spatele căruia trebuie să rămânem.
Așadar, ei puteau să-l întâlnească pe șarpe, și să-l întâlnească, dar el nu putea trece niciodată de acel Zid, până când femeia nu a deschis ușa. Ea l-a lăsat să intre înăuntru; ea l-a lăsat să intre atunci când a lăsat jos Bariera Cuvântului.
Deci, Dumnezeu este un mare Grădinar, care Și-a plantat grădina, și El a pus în grădină pe om și soția lui.
În continuare vreau să construiesc pe acest început și să trec aceasta prin tema „Grădinarul în grădina Lui.”
Când am început să meditez la această temă, am rămas surprins de acest subiect. Fratele Branham a spus că linia lui Cain a construit orașe, a început comerțul și comercializarea, dar linia lui Set, au fost fermieri umili. El a spus că și Noe a fost un fermier; David a fost păstor; Iacov și linia lui au fost păstori. Oamenii din linia lui Dumnezeu, au fost fermieri. De ce? Pentru că ei sunt fiii lui Dumnezeu și se iau după Tatăl lor, care este un Fermier, dacă pot spune așa. Dumnezeu este un Fermier. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Isaia 5.1-2:
„Voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă.
I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-i facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
Acum dar, zice Domnul, locuitori ai Ierusalimului și bătrâni ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea!
Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni?”
Aici Dumnezeu vorbește despre poporul Israel, și Se descrie pe Sine ca un Fermier, care a sădit o vie. Deci, ei sunt via. Și El spune: „Ce aș fi putut face mai mult pentru via Mea? Am pus un zid în jurul ei, am sădit cea mai aleasă viță, am construit un turn și un teasc. Le-am dat tot.” Exact aceasta a făcut Dumnezeu ca un mare Fermier, pentru via Sa. I-a scos din Egipt, i-a adus în țara lor; le-a dat și le-a oferit totul, dar când El a așteptat să aducă struguri buni, ei au adus struguri sălbatici. Ce sunt strugurii sălbatici? Ei au rodit de la sine, în stilul lor propriu, nu ceea ce aștepta Fermierul; au adus struguri sălbatici, neîngrijiți.
Așadar, ideea este că Dumnezeu este Fermierul, iar ei erau via.
Să mergem la Ioan 15.1-2:
„Eu Sunt adevărata viță, și Tatăl Meu, este Vierul.”
Cine este Vierul, Fermierul? Tatăl Său! Vierul, înseamnă Fermierul.
„Eu Sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este Vierul.
Pe orice mlădiță care este în Mine, și n-aduce roadă, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curăță, ca să aducă și mai multă roadă.”
Ce face Fermierul? Fermierul are grijă de câmp, are grijă de cultură. De ce? Ca să aducă mai multă roadă, pentru că El este interesat de producție. De aceea este Fermier.
Deci, Isus a spus aici că El este: „Eu Sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este Vierul.”
În mesajul Edenul Satanei, profetul spune:
„Ce loc frumos! Dumnezeu a fost atât de mulțumit, încât S-a dus înapoi și S-a odihnit de toate lucrările Sale. Niciodată un pom nu a produs spini și scaieți. Nici murele nu au ieșit dintr-un pom cu spini. Totul era desăvârșit. Toate semințele erau desăvârșite. Totul era într-o stare perfectă.”
Dumnezeu Își avea grădina pecetluită. El a făcut totul bine, și El a spus: „Iată că totul este foarte bine.” Și noi știm că El S-a dus să Se odihnească. Dar înainte de a face aceasta…
Să mergem la Geneza 2.15, ca să vedem ce a făcut înainte de a Se odihni:
„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.”
Înainte ca Dumnezeu să Se odihnească, a trebuit să Se asigure că mai este un grădinar în grădină, așa că Și-a luat fiul și l-a așezat acolo. El l-a pus în grădină ca s-o lucreze și s-o păzească.
Cuvântul „a lucra”, înseamnă aici: „a lucra pentru; a sluji pentru; a munci pentru; a face munca.” Deci, Adam a fost pus în grădină ca să lucreze, să muncească în grădină și să o păzească. Cuvântul „a păzi”, înseamnă „a păstra; a menține; a întreține; a avea sarcina de a veghea; a avea grijă de; a proteja.”
Deci, Dumnezeu S-a dus să Se odihnească. El a făcut grădina și Și-a terminat lucrarea. El a zidit-o, a fortificat-o, a înfrumusețat-o; El a pus în ea tot ce avea nevoie, așa că acum urma să Se odihnească. Dar înainte de a Se odihni, El Și-a luat fiul, l-a pus în grădină, și i-a spus: „Fiule, acum grădina este a ta. Lucreaz-o și păstreaz-o. Tu ești grădinarul. Ți-am dat tot ce ai nevoie.”
Apoi, când a văzut că el avea nevoie de un ajutor, i-a oferit un ajutor, și l-a făcut grădinarul grădinii, iar El S-a dus să Se odihnească. De ce S-a dus să Se odihnească? El nu era un Fermier iresponsabil, pentru că nu S-a dus să Se odihnească până când nu a știut că via Sa era îngrijită. Grădina era îngrijită de fiul Său.
Dar, în timp ce El Se odihnea, a venit înșelăciunea; în timpul când El se odihnea, a venit șarpele, Satan a venit prin șarpe, și el a început s-o înșele pe femeie. El s-a dus la vasul mai slab, încercând să găsească o cale pentru a distruge această grădină frumoasă, pentru a distruge capodopera pe care a făcut-o Dumnezeu. Și el a găsit-o trecând prin Zidul deschis de femeie; ea a deschis Zidul prin raționament, când el a început să argumenteze cu ea. Când ea a început să raționeze la argumentele șarpelui, ce a făcut ea? Și-a doborât propria ei fortificație. Fratele Branham a spus că ea a pășit afară din spatele Zidului ei; el a mai spus că ea a deschis o ușă în Zid, și sunt o mulțime de feluri în care a descris aceasta. Acel Zid era invizibil, dar a fost penetrat pentru că ea, din spatele Zidului, fie a ieșit, fie a deschis ușa. Atunci, el a intrat și a distrus capodopera lui Dumnezeu, a distrus frumoasa grădină, așa că Adam și soția lui, au fost nevoiți să părăsească grădina. Oh, Doamne!
În mesajul Capodopera identificată a lui Dumnezeu, fratele Branham a spus:
„Dumnezeu i-a spus lui Adam ce putea să facă și ce nu putea. El l-a pus în spatele Cuvântului Său. Apoi a venit vrăjmașul, prin înșelăciune, și s-a târât prin pereții Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că ușa era deschisă pentru el, și a stricat acea imagine, să păcătuiască. Aceasta este una dintre cele mai triste povești.”
Să mergem la Matei 13, pentru că vreau să privim la această pildă, vreau s-o pun aici, înainte de a merge mai departe. Matei 13, este o pildă pe care a spus-o Isus, ca să învețe despre Împărăția lui Dumnezeu. Matei 13.24-30:
„Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui.”
El le-a descris Împărăția lui Dumnezeu și a făcut-o în termeni din agricultură:
„…un om a semănat o sămânță bună în țarina lui.
Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu, și a plecat.
Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina.
Robii stăpânului casei, au venit și i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?”
El le-a răspuns: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: „Vrei dar să mergem s-o smulgem?”
„Nu,” le-a zis el, „ca nu cumva smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea.
Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina, și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.”
Deci, când Isus a vrut să descrie Împărăția cerurilor, a folosit termeni din agricultură. El a început cu un câmp, apoi sămânță bună și neghină, buruieni și un dușman. Au fost semănate două semințe, și arată direct înapoi spre grădina Eden, când a fost semănată sămânța falsă.
Ei I-au cerut să tâlcuiască pilda și în versetul 37, El a început să tâlcuiască această pildă:
„El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună, este Fiul omului.
Țarina, este lumea; sămânța bună, sunt fiii Împărăției; neghina, sunt fiii celui rău.
Vrăjmașul care a semănat-o, este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii, sunt îngerii.
Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului.
Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire, și pe cei ce săvârșesc fărădelegea,
și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.”
Cu mult timp în urmă, Fiul omului a semănat semințe, pentru că a dorit să aibă o recoltă. El a semănat Sămânță bună în câmpul Său, dar un dușman a intrat și a semănat neghină, apoi au început să crească împreună.
Ce este câmpul? Lumea! Astfel, aceste două semințe au început să crească împreună în toată lumea.
Slujitorii i-au spus: „Vrei să mergem s-o smulgem?” „Nu,” a răspuns el, „lăsați-le să crească împreună până la vremea secerișului.” Aceasta este chiar la sfârșitul lumii. El a spus că timpul secerișului, este sfârșitul lumii. Ce spune El aici? El vorbește despre tot ciclul de la Creație până la plinătatea Răscumpărării și adunarea grâului înapoi împreună.
Totul este agricultură, pentru că Dumnezeu este un Fermier. Dumnezeu este un Grădinar, și El este obligat și hotărât să aibă o grădină. Deci, întreaga pictură (tablou), a pictat-o în agricultură. Și acum, trebuie să așteptați până la timpul recoltării, și la timpul recoltării va fi o separare. De ce? Pentru că atunci când încep să-și aducă rodul, îi puteți recunoaște după roadele lor. În stadiul de creștere, este confuz, dar când vine timpul recoltării, când ajung la maturitate, îi veți recunoaște după roadele lor, și atunci se pot separa; la timpul secerișului, pentru că Dumnezeu este un Fermier.
Să ne întoarcem la Geneza 3. Îmi pare rău că vă pun să răsfoiți paginile, dar, o, eu iubesc Biblia. Categoric, o iubesc!
Geneza 3.14. Noi știm că șarpele a venit și a înșelat-o pe Eva. Ea a fost înșelată, ea a luat din pom și i-a dat și lui Adam. Astfel, ei au ajuns într-o stare de judecată, iar Dumnezeu a coborât ca să-i judece. În Geneza 3.14-15, El pronunță judecata supra șarpelui:
„Dumnezeu a zis șarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale să te târăști pe pământ, și să mănânci țărână.
Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Tot drumul înapoi, în distrugere, în judecata care iese din Eden, El arată că va semăna o altă Sămânță. „Eu voi semăna o altă Sămânță, Sămânța femeii,” este o profeție despre Isus Hristos, care este „Sămânța femeii.” „Eu voi pune vrăjmășie între sămânța ta și Sămânța ei.” Sămânța femeii este Hristos. Hristos este acea Sămânță. El este Sămânța lui Dumnezeu! El este Sămânța care a fost semănată; El este Sămânța care va fi recoltată.
Așadar, există o vrăjmășie între grâu și neghină; între Sămânța lui Hristos, și sămânța stricăciunii; dar mergând toată calea până la capăt, este profeția că El va fi un Fermier, va fi o Sămânță, și va fi o recoltă, pentru că El este un Fermier bun.
Deci, noi știm că Hristos este acea Sămânță, și acea Sămânță a apărut și a fost manifestată ca un Om, în Omul Isus Hristos. El a fost Sămânța lui Dumnezeu, El a fost Fiul lui Dumnezeu, și trebuia să fie și al doilea Adam. Primul Adam a eșuat. Unde a eșuat primul Adam? Adam a eșuat în misiunea care i s-a dat. Însărcinarea care i s-a dat, a fost să lucreze grădina și s-o păzească. Aceasta i-a spus Dumnezeu: „Tu ești grădinarul grădinii. Lucreaz-o și păzește-o!” Așa că el a lucrat și a păzit grădina, dar, la un moment dat, a eșuat s-o păzească, și și-a pierdut moștenirea, a pierdut Titlul de proprietate și a fost alungat afară din grădină.
Dar, slavă lui Dumnezeu, că acolo va veni un alt Adam, un alt Fiu al lui Dumnezeu, care a fost instruit să fie Grădinar, iar Acesta nu va eșua să Se pregătească, să lucreze, să trudească în grădina Sa, și s-o păzească.
Vine al doilea Adam, și este interesant că în Biblie, El este numit al doilea Adam. Eu știu că fratele Branham a folosit uneori acest termen, pentru că El a devenit al doilea Adam, dar El este numit „ultimul Adam.” De ce? Pentru că pe tot parcursul Vechiului Testament, Dumnezeu a încercat să găsească un alt fiu în care să poată avea încredere. A încercat cu Noe, dar Noe a eșuat. A încercat cu Moise, dar Moise a eșuat. A încercat cu David, dar și David a eșuat. Toți profeții au eșuat. Fiecare fiu al lui Dumnezeu a eșuat.
El a spus: „Noe va fi Adam!” El a eșuat. „Moise va fi următorul Adam.” El a eșuat. „David va fi următorul Adam.” El a eșuat. David a fost, de asemenea un grădinar. Lui i s-a dat însărcinarea asupra viei, dar a eșuat. Ei au eșuat, au eșuat, au eșuat. Dar, iată că a venit un alt Fiu al lui Dumnezeu, și acest Fiu a fost încercat, ca să vadă dacă va fi un Adam, și El nu a dat greș niciodată, în nici un Cuvânt, în nici un fel, ci a demonstrat că El este ultimul Adam. Căutarea lui Adam, este acum încheiată. Acum, Dumnezeu nu mai caută un Adam. De aceea Biblia Îl numește „ultimul Adam.”
Noi nu avem nevoie de un alt Adam, noi Îl avem acum pe Adam; acum există Cineva; există un Fiu al lui Dumnezeu înapoi în grădină ca s-o lucreze și s-o păzească. Acum, Adam a fost restaurat. Noi Îl avem pe ultimul Adam. De ce avem nevoie acum? Noi avem nevoie să-L luăm pe ultimul Adam un Ajutor pentru a restabili Imaginea căzută în grădină.
El este ultimul Adam și nu avem nevoie de altul, pentru că El a fost încercat, testat și dovedit, că El va lucra și va păzi această Grădină. Laudă lui Dumnezeu! Oh, Doamne! Dumnezeu este atât de bun!
Să mergem la Geneza 3.24:
„Astfel a izgonit El pe Adam; și la Răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la Pomul Vieții.”
Omul și-a pierdut dreptul de a fi grădinar al grădinii; el a pierdut Titlul de proprietate al Răscumpărării, a fost alungat din grădină și acolo au fost așezați heruvimi cu o sabie învăpăiată pe care o învârteau în toate părțile. Și ascultați ce spune în continuare: „…ca să păzească drumul care duce la Pomul Vieții.” Nu ca să-i țină departe de Pomul Vieții, ci „pentru a păzi calea care duce la Pomul Vieții.”
Pentru un timp, pentru o perioadă de timp, ei au trebuit să-i țină departe, oamenii trebuiau să stea departe, dar acum, dacă nu iau din Pomul Vieții și nu mănâncă din El, nu trăiesc pentru totdeauna.
Acești heruvimi nu erau acolo numai pentru a-i ține departe, ci erau acolo pentru a păzi Calea, pentru a se asigura că drumul spre Pomul Vieții, nu a fost pierdut niciodată. Ei erau acolo pentru a păstra, pentru a păzi și pentru a ține Calea, astfel încât, atunci când starea de păcat a fost îndepărtată, când blestemul a fost plătit, prețul a fost plătit; când prețul Răscumpărării a fost plătit, odată ce acel preț a fost plătit, acei heruvimi care păzeau Calea spre Pomul Vieții, acum când omul putea veni la răscumpărare prin Sângele lui Isus Hristos, acum au deschis poarta și păzeau Calea. Cei care îi țineau pe oameni departe, acum ei îi împing pe oameni chiar pe Calea spre Pomul Vieții, pentru că poarta a fost deschisă prin moartea lui Isus Hristos.
Acei heruvimi aveau patru fețe: de leu, de bou, de om și de vultur. Deci, fiecare din acei heruvimi avea patru fețe. Voi puteți vedea aceasta în Ezechiel, apoi puteți vedea în Apocalipsa. Și acele fețe, sunt patru ungeri ale Duhului Sfânt. Prin cele patru fețe ale heruvimilor, ei păstrau Calea spre Pomul Vieții.
Amintiți-vă că, atunci când Israel, în călătoria lor, a tăbărât în pustie, și-au așezat tabăra și chiar în mijlocul lor au așezat Cortul întâlnirii, iar în Cort era locul de locuit al Slavei Shekinah a lui Dumnezeu. Tronul lui Dumnezeu era acolo. Și ce este Dumnezeu? El este Sursa Vieții! El este Pomul Vieții! Unde era El? El era chiar în mijlocul taberei lui Israel.
Dar stindardele din jurul taberei? El a avut tabăra lui Iuda de o parte, Efraim, Ruben și Dan. Toți erau cantonați și aveau stindardul lor: leul, boul, omul și vulturul. Ce făceau ei? În acea zi, în călătoria lor prin pustie, ei păzeau drumul înapoi spre Pomul Vieții, astfel încât nimeni nevrednic să nu poată să se apropie de Tronul lui Dumnezeu. Numai israeliții, numai cei care erau sub răscumpărare, erau acolo. Și ce făceau ei? Ei erau acolo ca niște gardieni, păzind drumul.
Credeți că filistenii puteau trece, pur și simplu, printre ei și să ia Chivotul? Nu! Pentru că ei trebuiau să treacă prin leu, prin bou, prin om și prin vultur; dar leul, boul, omul și vulturul erau acolo ca să-L păzească de filisteni, de canaaniți; Îl păzeau de amaleciți. Dar pe fiecare fiu al lui Dumnezeu răscumpărat, născut cu adevărat, pe fiecare israelit, ei erau acolo ca să-l conducă direct înăuntru, în Stâlpul de Foc, chiar în Templul lui Dumnezeu. Depindea de cine ești, dacă acei heruvimi te vor ține afară sau te vor lăsa să intri.
De la Calvar încoace, noi ne aflăm sub patru Ungeri ale heruvimilor. Am fost sub Ungerea Leului, în prima epocă; apoi sub Ungerea Boului, în Evul întunecat; am fost sub Ungerea Omului, prin Reformă; iar acum, la sfârșit, suntem sub Ungerea Vulturului. Ce fac aceste patru Ungeri ale heruvimilor? Ei păzesc drumul înapoi la Pomul Vieții.
De-a lungul Epocilor Bisericii, ei ne-au condus înapoi la Pomul Vieții. Odată ce treci prin Leu, treci prin Bou, prin Om, și acum treci prin Vultur, poți reveni imediat la Pomul Vieții.
Ei păzesc drumul, pentru că Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca ei să rămână afară din grădină pentru totdeauna, ci El a vrut ca noi să rămânem în afara grădinii, numai până când a fost plătit prețul păcatului. De atunci, El ne-a condus înapoi în grădină, prin aceste Ungeri. Laudă lui Dumnezeu!
Astfel, eu vreau să mă întorc înapoi în grădină.
Prin Epocile Bisericii, prin mesagerii lor, noi am primit acele Ungeri, iar acum, în timpul sfârșitului, Ungerea finală este aici pentru a ne conduce în ultima etapă a călătoriei, înapoi la Pomul Vieții; înapoi în grădina lui Dumnezeu; înapoi la ultimul Adam și ultima Evă, înapoi în poziția lor de la început.
Să mergem la Ioan 18.1. Aici, Isus este la timpul răstignirii Sale, când a fost trădat. Și pentru că știa ce urma să se întâmple, El le-a spus aceasta, la Cina cea de taină. El era trist, era mâhnit pentru că știa ce urma.
„După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Săi.”
Este uimitor că atunci când Dumnezeu Se apropie de răscumpărare, L-a adus pe Isus într-o grădină. Isus trebuia să meargă să Se roage. El a avut deja ultima Cină, i-a spus lui Iuda să facă ceea ce trebuia să facă, după care a părăsit camera de sus, și unde S-a dus? Într-o grădină. Sigur că S-a dus într-o grădină. Nu era nici un alt loc unde trebuia să meargă, iar noi știm că acea grădină era grădina Ghetsimani.
Cuvântul „Ghetsimani” înseamnă „Presă de ulei.” Și El a mers în Ghetsimani, la presa de ulei, iar acolo, în Ghetsimani, avea să intre într-o rugăciune agonizantă, chinuitoare, pentru că știa ce Îi stătea în față; știa că va veni respingerea, știa că va trebui să plătească prețul pentru păcatul lumii; știa că va fi omorât, că va muri, dar știa și că va învia.
Scriptura spune că El era în agonie și că transpirația Lui s-a transformat în picături mari de sânge. Și profetul lui Dumnezeu spune că El a fost sută la sută Om, și sută la sută Dumnezeu. Nu pot rezolva niciodată această matematică, dar cred că este sută la sută adevărat.
Ca Om, El Se chinuia cu despărțirea. Fratele Branham a spus că El nu voia să-i părăsească pe ucenici, pentru că îi iubea. Nu voia despărțirea, nu voia respingerea. Biblia spune că El a disprețuit rușinea. El cunoștea rușinea, batjocura, durerea, suferința, respingerea, durerea de inimă, pe cei pe care-i iubea, și nu voia nimic din toate acestea, ca Om. El nu le voia, și de trei ori L-a rugat pe Dumnezeu, și a spus: „Tată, dacă este vreo cale ca acest pahar să treacă de la Mine…” El nu a cerut aceasta ca să facă impresie, ci pentru că ar fi vrut să ocolească Calvarul, dacă s-ar fi putut. Dacă ar fi existat o altă modalitate prin care Planul s-ar fi putut realiza, I-ar fi plăcut, pentru că putea ocoli durerea, suferința, umilința și despărțirea. El ar fi vrut, de aceea a întrebat de trei ori, dar de fiecare dată, El a încheiat cu aceeași frază: „Totuși, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.”
În Ghetsimani, El Se lupta. Dar cu ce se lupta? El Se lupta cu Sine Însuși. El se lupta cu umanitatea Lui, Se lupta cu El Însuși ca Om; Se lupta să-Și supună sentimentele, să-și supună emoțiile, să Se supună pe El Însuși voii perfecte a lui Dumnezeu. Ce făcea El? Se lupta. Cu ce Se lupta? Cu propria Sa umanitate.
Ascultați ce a spus fratele Branham în mesajul Disperări, din anul 1963:
„Oh, scumpul Domn Isus Însuși, în cel mai mare câmp de luptă al lumii, Ghetsimani.”
Unde a fost cel mai mare câmp de luptă din lume? În Ghetsimani. Ce este Ghetsimani? O grădină. Unde Se lupta El? El Se lupta cu propria Sa voință în grădină.
Și pentru că bătălia a fost pierdută în grădină, bătălia trebuia câștigată într-o grădină.
„În cel mai mare câmp de luptă din lume, în Ghetsimani, El a strigat în disperare. Va trebui să ia asupra Lui păcatele lumii, sau să rămână doar pe pământ cu ucenicii preaiubiți, cu care voia să rămână? Dar priviți umilința Lui în timp ce S-a smerit pe Sine Însuși: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” El S-a smerit față de Cuvânt, Cuvântul promis al Dumnezeului cerului.”
Aceasta este ceea ce nu a reușit să facă Eva, și aceasta este ceea ce reușea să facă Hristos acum.
În mesajul Edenul Satanei, el a spus:
„Marea Împărăție a lui Dumnezeu va fi luată înapoi, pentru că Isus S-a luptat pentru aceasta cu Satana, în grădina Ghetsimani, și a câștigat Edenul înapoi.”
Unde S-a luptat El? El nu S-a luptat pe Calvar, ci S-a luptat în Ghetsimani. Unde a câștigat El, Edenul? În grădina Ghetsimani El a câștigat Edenul înapoi. Grădina a fost pierdută din cauza alegerii voinței proprii; grădina a fost pierdută pentru că grădinarul pe care Dumnezeu l-a pus la conducere, și-a exercitat propria voință; din cauza voinței proprii, ei au mers împotriva Cuvântului și au pierdut grădina. Dar, grădina a fost câștigată înapoi, într-o altă grădină. Această grădină a fost o presă de ulei, unde Isus a fost presat și stors, dar ceea ce a ieșit, a fost Duhul Sfânt; ceea ce a ieșit, a fost Viața lui Dumnezeu. Ceea ce a ieșit din presă, în marele câmp de luptă din grădină, El a fost… Ce făcea El? El făcea ceea ce Adam nu a reușit să facă: El Și-a predat umanitatea, voința Lui proprie, și S-a umilit pe Sine la Cuvântul lui Dumnezeu, așa că, a câștigat înapoi ceea ce a fost pierdut cu patru mii de ani în urmă.
Unde S-a luptat El? În Ghetsimani. Până să ajungă la Calvar, El a câștigat deja bătălia.
Voi spuneți: „Isus a murit pe Golgota.” Aceasta este o afirmație adevărată, dar eu spun că Isus a murit în Ghetsimani. El a murit în Ghetsimani când ultimul Adam a dovedit în grădină, că El putea fi Grădinarul; că El putea păzi și putea lucra această Grădină a lui Dumnezeu. El trebuia dovedit, trebuia să fie încercat, trebuia să fie testat, iar pentru testul final, Dumnezeu L-a dus înapoi într-o grădină, L-a dus în presa de ulei, și va afla: „Va fi voia Mea, sau va fi voia Ta? Va fi calea Mea, sau va fi calea Ta? Vei rămâne cu Cuvântul Meu, sau nu vei rămâne cu Cuvântul?”
Și pentru că El era Dumnezeu în trup de carne, Și-a predat voința Lui proprie, și a câștigat înapoi Edenul, în Ghetsimani.
Iubesc această Biblie! Dumnezeu nu face greșeli. El a început cu o grădină; la mijlocul Bibliei, El o vrea înapoi într-o grădină, și la final, noi ne întoarcem în grădină. Tot ciclul răscumpărării.
Să mergem la Ioan 12.23-24, unde Isus spune:
„A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.
Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.”
Ce le-a spus El? Că va fi semănată o altă Sămânță. Toată povestea agriculturii continuă, și El era Sămânța care urma să fie plantată. Dar scopul semănării Seminței, este să aducă înapoi mai multă Sămânță. Voi nu semănați sămânță așteptând o recoltă diferită. Eu nu semăn sămânță de dovleac așteptând să recoltez cartofi; eu semăn sămânță de dovleac și aștept să recoltez dovleci; semăn grâu ca să obțin grâu; semăn porumb ca să obțin porumb, astfel ca viața semințelor să fie reprodusă de mai multe ori, după ce trece prin procesul de creștere. Voi semnați sămânță ca să obțineți înapoi sămânță multiplicată.
Isus este Bobul de grâu care a rămas singur. În Galateni 3.16, ni se spune:
„Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui.” Nu spune „Și semințelor,” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una, „Și Seminței tale,” adică Hristos.”
Deci, care este sămânța lui Avraam? Nu „semințelor,” pentru că promisiunea nu a mers la semințe (plural), ci promisiunea a mers la o singură Sămânță, și aceasta este Hristos. Aceasta este Hristos.
Dar după aceea, el spune că noi, prin credință, suntem sămânța lui Avraam. Tot în Galateni, în versetul 28, el spune:
„Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți suntem una în Hristos Isus.
Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.”
Așadar, promisiunea nu este pentru „semințele” lui Avraam, ci pentru „Sămânța” lui Avraam, care este Hristos. Deci, Hristos este Sămânța. Dar dacă ești parte din Hristos, dacă ești Hristos, atunci ești Sămânța lui Avraam. Deci, dacă ești Hristos, ești Sămânța lui Avraam, pentru că Sămânța lui Avraam, este Hristos.
Așadar, dacă faci parte din Hristos, ești Sămânța lui Avraam; și Sămânța lui Avraam, nu înseamnă mai multe semințe, ci este una, și aceasta este Hristos.
Deci, dacă faci parte din Hristos, ești Hristos, ești parte din Sămânța lui Hristos, și Hristos este Sămânța de grâu care a intrat în pământ.
Eu semăn o sămânță de grâu, o pun în pământ și ea crește, apare o tulpină, apoi formează un spic și la final, eu primesc mai multe semințe de grâu, dar acele semințe sunt identice cu sămânța care a mers în pământ. Îl numesc grâu și pe cel pus în pământ, și pe cel care se coace sus. Cel pus în pământ este unul, acestea de sus sunt mai multe, dar este tot grâu. Cel pe care-l recoltez nu este iarbă sau buruiană, ci este tot grâu.
Așadar, dacă Hristos este semănat, Hristos Se întoarce în formă de Mireasă. Când El vine la o Mireasă cu mai multe mădulare, este Hristos; este grâu și grâu; este porumb și porumb, nu este altceva, este același lucru care a intrat în pământ. Și dacă te duci la ADN-ul acelei semințe pe care ai semănat-o…Tu ai semănat una, dar primești o sută de boabe; iar dacă iei acele o sută de boabe și le pui la microscop, vei vedea că au același ADN ca bobul pe care l-ai pus în pământ. Este același lucru.
Dacă faci parte din Hristos, ești Sămânța lui Avraam, ești Hristos. Tu nu poți fi Isus Hristos, Acesta a fost o singură Persoană, dar acum, Hristos se manifestă în om, pentru că El a fost semănat în pământ. El a venit în formă de Mire, a trecut prin procesul creșterii din nou, iar în timpul secerișului, când ei sunt copți sub lumina fierbinte a soarelui de august, în perfecțiune, învelișul s-a îndepărtat arătând că aceeași Sămânță care a intrat în pământ, este acum din nou aici, în vârful tulpinii. Nu este ceva diferit, ci este același lucru. De ce? Pentru că Dumnezeu este un Fermier și El știe să semene Sămânța.
Lumea este câmpul, Sămânța sunt copiii lui Dumnezeu, iar în timpul recoltării, ei vor fi adunați din nou împreună. Isus Hristos este acea Sămânță! Îmi plac cuvintele fără plural.
Dacă vreți un cuvânt fără plural, este „Oaie.” Astfel, dacă vorbești despre o oaie,” spui „oaie”, dar dacă vorbești despre o sută de oi, vorbești tot despre „oaie,” nu spui niciodată „oi”.
„Grâu” este un cuvânt fără plural. Dacă vorbești despre un bob de grâu, spui „grâu”; și dacă vorbești despre o găleată de grâu, spui tot „grâu”.
Dacă vorbești despre Hristos, este o singură Sămânță; și dacă vorbești despre Hristos și Mireasă, este tot o singură Sămânță. Ies o mulțime de mădulare, dar este tot Hristos, Cuvântul Uns. Laudă lui Dumnezeu! Ce este semănat, aceea este și recoltat; ce este pus în pământ, aceea vine la vremea secerișului.
Să mergem la Ioan 19.40-41:
„Au luat deci trupul lui Isus și L-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.
În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină.”
Imaginați-vă că, atunci când a murit Isus, unde credeți că L-au dus? Unde semănați sămânța? În grădină! Bătălia a fost pierdută în grădină; bătălia a fost câștigată în grădină. Isus este Sămânța despre care s-a profețit tot drumul înapoi, în grădină. El a spus: „Acolo vine o Sămânță, și Sămânța femeii îți va zdrobi capul.” Ce faceți acum cu Sămânța? Voi trebuie să luați o sămânță și s-o semănați. Și Isus a spus: „Dacă sămânța nu este semănată, rămâne singură.”
Dumnezeu este atât de perfect în Biblia Sa, încât atunci când a murit Isus, s-a „întâmplat” că locul răstignirii era o grădină. Când Dumnezeu ia vălul de pe Cuvântul Său, te uiți înapoi, dai din cap, te bucuri și spui: „Oh, Dumnezeule! Ești atât de perfect în tot ce faci!”
„În locul unde a fost răstignit Isus, era o grădină; și în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.
Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.”
Ei au semănat Sămânța. Sămânța din Geneza 3, tocmai a fost semănată.
În mesajul Sămânța de discordie, fratele Branham a spus:
„Dumnezeu a semănat Sămânța. Și Sămânța Lui este Hristos.”
Cât de îngrozitoare a fost ziua aceea pentru ucenici! A fost cea mai grea zi din viața lor, când L-au văzut murind pe Isus Hristos, Mesia, Marele Profet. Ei au crezut că Împărăția va veni chiar în ziua aceea; au crezut că El va aboli dominația romană și va aduce glorioasa domnie Milenară; ei au crezut că toate acestea se vor întâmpla atunci, și aveau așteptări.
Voi știți că singurul fel în care puteți fi dezamăgiți, este atunci când aveți așteptări false; sunteți dezamăgiți numai atunci când ceva nu corespunde așteptărilor voastre.
Dacă mergi la dentist să-ți scoți un dinte și te aștepți să fie dureros și că există un proces de recuperare pentru o perioadă de timp și nu vei putea mânca, atunci nu ai nici o dezamăgire. Dar dacă crezi că vei primi o bucată de tort și că atunci când vei ieși de acolo, vei începe s-o mănânci, atunci vei fi dezamăgit.
De câte ori suntem dezamăgiți în umblarea noastră creștină? Dar, noi suntem dezamăgiți numai pentru că avem propriile noastre așteptări. Dumnezeu nu greșește niciodată în ceea ce face, și tot ce se întâmplă în viața unui creștin, Dumnezeu știe deja tot, pentru că El este cel care aprobă tot. Nimic nu este în neregulă, ci totul se întâmplă numai așa cum a intenționat Dumnezeu să se întâmple în viața copiilor Săi. Dar, noi suntem foarte dezamăgiți și credem că ceva nu este în ordine. Nu este nimic în neregulă, ci suntem dezamăgiți pentru că am crezut că am intrat deja în Mileniu, și nu mai sunt dureri si suferință, ci totul este perfect; că noi am fost făcuți perfecți și nu mai avem nevoie de perfecțiune.
Dacă ne dăm seama că avem nevoie de mai multă perfecțiune, și că suntem desăvârșiți prin suferință, atunci nu ar trebui să fim dezamăgiți când apare puțină suferință.
Dar ucenicii au fost dezamăgiți. Ei au fost dezamăgiți, descurajați, s-au temut și au fugit să-și scape viața. Petru s-a blestemat și s-a jurat că nu-L cunoaște, lepădându-se de trei ori de Domnul. Ei s-au prăbușit, parcă lumea se apropia de sfârșit.
Când L-au văzut pe Isus luat de pe cruce, unii dintre ei știau că a fost învelit într-o pânză și pus într-un mormânt, apoi au rostogolit o piatră mare la intrare, au pus pecetea romană peste ea, așa că viața lor s-a prăbușit. Ei nu au înțeles că acest lucru se făcea pentru că Dumnezeu este un Fermier. Dumnezeu semăna o Sămânță. Dar unde seamănă El Sămânța? El seamănă Sămânța într-o grădină, pentru că El restaurează grădina.
Grădina a fost pierdută pentru că grădinarul a eșuat, iar acum era nevoie ca grădina să fie restaurată. Dar pentru a restaura grădina, El trebuia să restaureze Grădinarul, iar Grădinarul era Fiul Său, ultimul Adam. El trebuia să-L semene în pământ ca să învie, și astfel să poată fi Grădinarul. Laudă lui Dumnezeu! Laudă! Laudă! Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Dumnezeu este identificat prin caracteristicile Lui, fratele Branham a spus:
„El a spus: „Toți sunt morți.” El a spus: „Dar Eu Sunt Pâinea Vieții care vine de la Dumnezeu, din Rai.” Nici un sunet nesigur. „Eu Sunt Pomul Vieții din grădina Eden.”
El a fost Pomul Vieții din grădina Eden, iar Dumnezeu a trebuit să semene acea Sămânță pentru a restaura Pomul Vieții, astfel încât, să poată deschide poarta pentru ca heruvimii să înceapă să ne aducă înapoi la Pomul Vieții.
Să mergem la Ioan 20.14. Aceasta este după înviere.
„După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus.”
Aceasta este Maria Magdalena. Ea s-a dus de dimineață la mormânt, cu celelalte femei, și au văzut piatra rostogolită, dar Isus nu mai era acolo. Celelalte femei au fugit, dar Maria Magdalena a rămas acolo și plângea; iar când s-a întors, a văzut un Om, dar nu știa că este Isus. Ascultați, ea știa cum arăta Isus, știa fizionomia feței Lui. El putea să-Și schimbe hainele, dar ea știa cum arăta Isus. Dar în înviere, El a venit în fața ei diferit, și ea nu L-a recunoscut. El era în spatele altui văl și ea nu a văzut Cine era.
„Femeie,” i-a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea a crezut că este grădinarul.”
De ce a crezut ea că este grădinarul? Pentru că așa i S-a prezentat ei; pentru că acum, El câștigase Edenul și a primit Titlul de proprietate înapoi. Acum, El era ultimul Adam, și când a venit la Maria Magdalena…Amintiți-vă că Maria Magdalena este femeia din care El a scos șapte diavoli; fiecare din acei șapte reprezentând o epocă a Bisericii.
Acesta este un tablou al Miresei, Mireasa în sezonul învierii. Ea a venit și L-a găsit pe Isus într-o altă formă, o formă pe care nu a recunoscut-o înainte. Și acum, El S-a prezentat la ea, și putea alege orice formă voia, dar forma pe care a ales-o, a făcut ca ea să-L identifice drept Grădinar. De ce? Pentru că acum, El este Grădinarul. Ceea ce nu a reușit să facă Adam, a reușit El. Acum El este Grădinarul care a restaurat Edenul la locul său de drept.
Crezând că este grădinarul, ea I-a spus:
„Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Marie!” (El a chemat-o pe nume).
„Ea s-a întors, și I-a zis în evreiește: „Rabuni!” adică, „Stăpâne!”
El Și-a schimbat vălul, a venit acoperit cu un alt văl, S-a întors ca Grădinar. Dar atunci ea nu L-a recunoscut pe Isus, Isus Hristos înviat, datorită felului în care i S-a prezentat, dar când i-a strigat numele, când ea și-a auzit numele, a știut că era Isus Hristos, și L-a numit „Stăpân.”
Fratele Branham a spus că acum, El ne strigă numele. Dar cum ne strigă numele? El a spus că nu ne pronunță numele ca, Orman Neville, sau Lee Vayle, ci El ne descoperă Taina. Și în timp ce ne descoperă Taina, El strigă numele. Descoperirea Cuvântului este strigarea numelui tău. Pentru că faci parte din acel Cuvânt, numele tău este pe acea Carte.
Când Pecețile se desprind de pe Carte, pecetea se ia de pe numele tău, El îți cheamă numele, și atunci Îl recunoști. El poate fi acoperit cu un văl pentru restul lumii; ei ar putea să creadă că este cutare sau cutare, dar eu știu că Acesta este Hristos.
Eu cred că este extraordinar că El i S-a prezentat ei, ca un Grădinar. Astfel, acum ultimul Adam a fost găsit.
În Biblie, totul vorbește despre această grădină. Nu cred că vom putea trece prin ea până la capăt. Chiar dacă te uiți în cartea Exodului și mergi la sfeșnicul de aur cu șapte brațe, pe care Moise a trebuit să-l facă după modelul pe care l-a văzut în Cer; Cortul și toate uneltele. Dacă te întorci și citești în capitolul 37 din Exod, acel sfeșnic, este ca un pom: are ramuri, are noduri, flori și migdale. Așadar, sfeșnicul este un pom.
Când intrai în Templul construit de Solomon, tot interiorul Templului era încrustat cu rodii, cu palmieri pe uși; este un pom. Când intri în Templu, te întorci în grădină. Pe toți pereții erau încrustate flori deschise, flori înflorite; peste tot. De ce? Când intri în Templu, te întorci înapoi în grădină; te întorci la Pomul Vieții; te întorci la slava Shekinah a lui Dumnezeu; te întorci chiar la Sursa Vieții, la început. Când te întorci la slava Shekinah, în Cort, în Sfânta Sfintelor, unde te întorci? Te întorci înapoi spre Est, înapoi în Antichitate, înapoi la început, înapoi în grădină.
Deci, totul este despre o grădină. Când treci pe lângă sfeșnic, acela este un pom, un migdal. Când am citit aceasta, m-am întrebat: de ce un migdal? Eu nu l-am găsit pe fratele Branham să spună de ce este un migdal, dar este foarte specific, pentru că sfeșnicul are migdale, flori, noduri și ramuri; și toată descrierea corespunde unui pom, dar acesta este un pom care dă lumină.
M-am uitat la migdal, și în timp ce-l studiam, mi-am dat seama că migdalul este primul pom care înflorește, dar el nu înflorește primăvara, ci înflorește la sfârșitul iernii și prevestește venirea primăverii. Migdalul este un semn al învierii, este primul pom care se ridică, este primul dintre toți pomii care înflorește, declarând că iarna s-a încheiat; ciclul morții s-a încheiat. Vine primăvara! Dar el înflorește înainte de venirea primăverii, pentru că este un tip al lui Hristos.
Și acum, știm că Hristos este înfățișat în sfeșnicul cu șapte brațe, ca șapte epoci ale Bisericii, Lumina strălucitoare. Dacă Hristos este un Pom, și Ea este un Pom. Și când acest Pom se întoarce la Lumina deplină a celei de-a șaptea epoci, Ea mărturisește: „Pomul înflorește din nou! Învierea este aici! Ciclul morții s-a încheiat! Iarna s-a terminat, ne întoarcem înapoi la primăvară! Ne întoarcem în grădină! Este timpul ca totul să înflorească!”
Totul în Biblie continuă să arate înapoi, spre această grădină, pentru că totul a început într-o grădină. O găsești pe tot parcursul Bibliei. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Cântarea lui Solomon, capitolul 4.12-15:
„Ești o grădină închisă, soro, mireaso; un izvor închis, o fântână pecetluită.
Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade; măslini negri și nard;
nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot feluri de tufari de tămâie, smirnă și aloe, cu cele mai alese miresme.
O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.”
Așa descrie Mirele pe Mireasa Sa: „O grădină închisă, o fântână pecetluită.” În versetul 16, avem răspunsul Ei:
„Scoală-te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea. Să intre iubitul meu în grădina lui, și să mănânce din roadele ei alese!”
Îmi place această Imagine. Acum, Mireasa este grădina. Dar Ea nu este orice grădină, ci este o grădină închisă, este o fântână sigilată. Ceea ce arată aici, este că Mireasa acestui Mire, este pecetluită. Grădina originală a fost pecetluită, dar pecetea a fost ruptă prin voință proprie; pecetea a fost ruptă prin lăsarea Cuvântului. Dar acum ne întoarcem la Mireasă. Mireasa va fi restaurată din nou, iar Mirele va declara că Mireasa Lui este o grădină închisă, o fântână pecetluită. Ce este Ea? Ea este Mireasa fără pată, virtuoasă și fără păcat a Domnului Isus Hristos. Ea a fost restaurată înapoi la fecioria Ei, a fost adusă înapoi la Cuvânt. Ea s-a supus Cuvântului, și toată murdăria duhurilor desfrânate a fost spălată de pe Ea, căci un profet va declara în această zi: „Tu ești Fecioara virtuoasă, fără păcat, fără pată, Mireasa Domnului Isus Hristos!” De ce? Pentru că Cuvântul te-a adus înapoi la starea în care trebuia să fii, la ceea ce ai fost destinată să fii de la început.
Tu nu trebuia să te naști în hibridarea care a venit prin cădere, nu trebuia să ajungi în toată murdăria acestor duhuri prostituate, dar acum, Cuvântul te-a spălat și te-a adus înapoi la ceea ce El a intenționat să fii de la început. Tu ești readusă la starea de virginitate, așa că acum, ești o grădină închisă. De ce? Pentru că prin Cuvântul dat în această zi, El a curățit Mireasa și a adus-o înapoi în poziția Ei inițială. Ea a fost proaspătă de la Cincizecime. Cum a fost Ea proaspătă de la Cincizecime? Ea era o Mireasă fecioară care urma să se căsătorească cu Mirele, dar înainte ca El să vină la Ea, era deja o femeie căzută.
Așadar, ce a venit să facă Mesajul? Mesajul a venit să readucă Mireasa înapoi la virginitatea Miresei, înapoi la acea stare pură. Și ce declară El acum despre Ea? „Tu ești o grădină închisă, ești o fântână pecetluită.”
Deci, Ea este pecetluită, totul este sigilat. Acum, Zidul este închis din nou. Nu există nici un șarpe acolo; nu există Satan acolo. Ea s-a întors înapoi. Și ce spune Ea acum când se întoarce? „Oh, vino vântule! Suflă peste grădina mea! Să intre iubitul meu în grădina Lui! Lasă-L să vină în această grădină!”
Această grădină este pecetluită pentru toată lumea. Numai Unul singur, numai Grădinarul poate intra în această grădină; numai Iubitul Ei.
Și acum, Ea spune: „Lasă vântul să sufle și să sufle peste grădina mea, ca să poarte mirodeniile fiecărei Semințe, pe care acest Grădinar a pus-o în această grădină. Acum a dat roade, acum a ajuns la parfum, acum lasă-l să sufle, și lasă-l pe iubitul meu să vină în această grădină.
Lasă Grădinarul să Se bucure de rodul muncii Lui! Lasă Grădinarul să vină și să se bucure de Semințele pe care le-a semănat, Cuvântul pe care El L-a dat prin Pavel și apostoli, și pe care El L-a restaurat înapoi de-a lungul Epocilor Bisericii. Lasă-L să vină! „Oh, vino, vântule și suflă, și lasă parfumul rodului acestui Pom să fie purtat la Iubitul meu; și lasă-L pe Iubitul meu să vină în grădina Lui!” Amin.
Aceasta este ziua în care trăim. Aceasta se petrece chiar acum. Lăsați vânturile necazului, oricare ar fi ele, lăsați-le să sufle în grădină, dar lăsați ca parfumul Vieții lui Isus Hristos, reflectarea Grădinarului în lucrarea Lui, să se întoarcă la El!
În 2Timotei 2.6, ni se spune:
„Agricultorul care muncește, trebuie să fie părtaș primul la roade.” (traducere din engleză).
Cine a adus înapoi această grădină? Cine este Grădinarul? Grădinarul este Cel care a fost semănat în grădină. El este Cel care S-a luptat cu El Însuși în Ghetsimani; este Cel care era înainte, în grădină. El este Cel care a fost semănat în mormântul din grădină; El este Cel care a apărut și S-a prezentat Mariei Magdalena, care este un tip al Bisericii, ca fiind Grădinarul. El a lucrat de-a lungul a șapte epoci ale Bisericii, ca să facă, ce? Ca să aducă grădina înapoi în împrejmuire, în incintă, pentru a fi curată. Și această Grădină, se dăruiește, se întoarce înapoi în grădină. Ea spune: „Lasă-L pe iubitul meu să vină înapoi în grădina Lui!”
Noi am fost păstrați pentru Unul singur, și Acesta este Grădinarul, ultimul Adam. Noi suntem lucrarea mâinilor Lui; noi suntem munca Lui pe care a depus-o El; suntem Semințele pe care El le-a semănat; suntem rodul pe care-l aducem, pentru că acolo a fost un Grădinar care a muncit tot timpul.
Noi nu doar aducem roade, pentru că nu suntem o vie sălbatică, ci noi suntem Podgoria, suntem Vița aleasă, vița de vie care a fost plantată, a fost îngrijită și păzită; pentru că un Grădinar Și-a trimis lucrarea în grădină, și prin Duhul, a tăiat-o, a modelat-o, și a curățat-o. Dar El nu a lucrat-o pentru a obține smochine sălbatice prin propria noastră dorință, prin propria noastră imaginație, prin propriile noastre idei și prin propriul nostru egoism. Nu! El vrea strugurii pe care i-a cultivat, care sunt rodul Cuvântului. El nu ne vrea struguri sălbatici, ci vrea rodul pentru care a muncit; și El vrea ca Agricultorul care a muncit, să fie părtaș primul la rod. El Îl lasă pe Hristos să vină și să Se bucure de propria Sa Mireasă, de propria Sa lucrare.
În mesajul Aprinde Lumina, din anul 1964, fratele Branham a spus:
„Oh, acest Pom Mireasă, astăzi a fost tăiat. „Orice mlădiță care nu aduce roadă, va fi tăiată.” Isus a spus aceasta în Ioan 15. Ce s-a întâmplat acum? Vedem că au fost tăiați, tăiați.
Amintiți-vă că inima copacului este chiar în mijlocul copacului. Fructele se vor coace întotdeauna…Ultimul loc în care pomul va da roade, este chiar în vârful lui, pentru că este prospețimea care vine din centrul vieții, care se află în sămânță.
Este un Pom Mireasă. Isus a fost Mirele, El a fost un Pom și ei L-au tăiat. El a fost Pomul Vieții din grădina Eden. El L-au tăiat și L-au spânzurat de un copac roman ca să-și bată joc de El. Ce a făcut El? Dumnezeu L-a înviat din morți a treia zi. Și astăzi există un Pom Mireasă; a început acolo, la început, chiar în ziua Cincizecimii.”
Și acest Pom Mireasă a fost tăiat. Cine l-a tăiat? Agricultorul.
În mesajul Restaurarea Pomului Mireasă, fratele Branham a spus:
„Dar, ce? El a fost Pomul Profet desăvârșit al lui Dumnezeu. Exemplul! Pomul! Pomul Mire! Amin. Glorie! Să vă spun ceva direct: El este Pomul Mire (credeți?), din grădina Eden; iar Pomul Mire fără partea feminină, nu dă roade, așa că El trebuie să aibă un Pom Mireasă.”
Pomul Vieții din grădina Eden, este Pomul Mire, dar El nu poate aduce roadă fără Pomul Mireasă. Astfel, când Pomul Vieții a fost restaurat, cei care păzesc acum Calea Vieții, suntem noi; noi deschidem Calea Vieții înapoi spre Pomul Vieții. Dar Pomul Vieții, Pomul Mire, fără Pomul Mireasă, nu dă roade, așa că acum El a cultivat, a muncit și a lucrat în Grădină; a tăiat și a modelat, și când a ieșit un mădular metodist și s-a stins, El l-a tăiat. Apoi a venit mădularul penticostal, și cât timp a adus roade, a fost bine, dar s-a stins și a murit, iar El l-a tăiat. Ce a făcut El? El a privit după Pomul Mireasă ca să-l aducă la sezonul fructelor, să-l aducă la timpul roadelor. Noi nu putem ajunge la acest timp și să spunem: „Hei! Uitați-vă la mine! Uitați-vă la mine, eu sunt o grădină frumoasă! Uitați-vă la mine, eu am făcut…”
Tu nu ai făcut nimic, aceasta a fost lucrarea Grădinarului. A fost Meșterul Grădinar, Ultimul Adam! El este Cel care a tăiat, a modelat și a lucrat de-a lungul epocilor Bisericii, iar acum, tu stai aici susținând că este rodul tău? Nu este rodul tău, este rodul Lui! El a pus Zidul înapoi, El a sigilat grădina înapoi. El a făcut Zidul și a încuiat poarta din nou. El a tăiat; El a udat; El a hrănit; El a adus soarele și sezonul potrivit pentru a produce creșterea la stadiul potrivit.
Deci, ce trebuie să facem noi acum? Nimic. Toată gloria este a lui Hristos, El Își aduce roadele. Noi spunem: „Vino, Iubitul meu, și bucură-Te de roadele Tale! Pentru aceasta ai muncit! Pentru aceasta te-ai trudit; pentru aceasta ai săpat, ai stricat și ai modelat, apoi ai protejat. Totul a fost pentru acest timp, când acest Pom se va întoarce și va da roadele Tale. Vino, Iubitul meu, în Grădina Ta! Vino, și gustă din roadele Tale! Vino, și bucură-Te, căci Îți dau întâietate!” Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Evanghelismul Timpului de sfârșit, din anul 1962, fratele Branham a spus:
„Vă amintiți mesajul meu recent despre Pomul Miresei? Vedeți cum L-au luat ei pe Isus? El a fost un Pom, Acela pe care L-a văzut David; un Pom sădit lângă râuri de apă, care-și dă rodul la timpul potrivit. Pomul cel mai perfect. Și ei L-au tăiat și L-au atârnat pe un pom roman făcut de om, pentru batjocură. Dar ce a făcut El? A înviat din nou a treia zi. Ce a mai făcut El? A așezat un Pom Mireasă; un Bărbat și o Femeie, ca pomii care erau în grădina Eden. Doi Pomi: unul dintre ei era Pomul Vieții, și unul era pomul morții.
Și ce a făcut El? A venit să răscumpere acest Pom. Astfel, de când a răscumpărat-o la Calvar, El este gata s-o planteze acum. Oh, mă simt religios când spun aceasta! Să restabilească Pomul Său Mireasă, care ar fi trebuit să fie în Eden, dar ea a căzut din cauză că nu a crezut Cuvântul.
Dar aici, El va restaura un Pom care va crede Cuvântul.”
Ce face El în anul de îndurare al Domnului? El dă frumusețe în loc de cenușă; bucurie în loc de doliu. Dar ce mai face El? Și de ce face El aceasta? Pentru ca noi să fim Pomi ai neprihănirii, un sad al Domnului. Când? În acest sezon al timpului de sfârșit, când El încheie această profeție. Plantarea! Plantarea Domnului! Nu noi am făcut-o, El Și-a plantat Pomii neprihănirii, pentru că El a semănat Sămânța, pentru că El a vegheat asupra Ei.
La început, Adam a primit o mireasă. Fratele Branham ne-a spus, când Duhul Domnului i-a spus: „Ia creionul, și scrie!” De fapt, acum noi nici nu putem spune că a spus fratele Branham, pentru că Duhul i-a spus: „Ia creionul, și scrie!” Iar el doar a scris ceea ce i s-a spus. El nici nu știa ce scrie, ci Duhul a fost Cel care l-a mișcat, iar el a trebuit să se întoarcă și să citească ce a spus Duhul. Și aici, el a spus că lui Adam i s-a dat o mireasă ca să se reproducă pe sine; nu pentru a produce altceva, ci pentru a-l reproduce pe Adam, pentru a reproduce un alt Adam.
Așadar, acum el era pomul Vieții, pentru că fratele Branham a spus că viața vine de la bărbat. Deci, el era pomul Vieții, dar mirele fără mireasă nu poate produce roade, așa că Dumnezeu i-a dat un pom mireasă. Acum, dacă ea L-ar fi așteptat pe Dumnezeu și ar fi produs acea Viață, ea ar fi fost o altă parte a Pomului Vieții, și din ea ar fi venit viața lui Adam reprodusă. Deci, dacă s-ar fi întâmplat aceasta, ea ar fi fost un Pom al Vieții.
Fratele Branham a spus că, acum Mireasa se întoarce pentru a fi Pomul Vieții, ceea ce ea ar fi trebuit să fie până în Eden. Ea ar fi trebuit să fie un Pom al Vieții. Dar pentru că a lăsat Cuvântul și a luat raționamentul, și din propria ei voință a ales o altă cale, ea a devenit un pom al morții. De ce? Pentru că a hibridat Cuvântul; și pentru că și-a luat propriile ei idei prin raționament, ea a fost amăgită. Dar ea a fost amăgită din cauza propriilor ei dorințe, din cauza propriei voințe; și când a făcut aceasta, a fost înșelată și a devenit un pom al morții. Și acum, fiecare fruct care vine din pomul femeii, moare.
Eu sunt rodul pântecelui mamei mele și sunt într-un ciclu al morții, vorbind firește. Fiecare rod pe care l-a adus femeia, cu excepția lui Hristos, a ieșit mort.
Deci, în grădina Eden femeia a devenit un pom al morții, dar acum, în timpul sfârșitului, urmează ca Dumnezeu să aducă Femeia înapoi la ceea ce trebuia să fie la început.
La început, ea trebuia să fie un pom al Vieții. Cum vom ajunge să devenim un pom al Vieții? Prin faptul că noi nu ne vom lua propriile idei, propriile gânduri, propria voință, ci ne vom preda așa cum a făcut Hristos în Ghetsimani: „Nu voia Mea, ci voia ta, Doamne!”; și-I vom permite lui Hristos să Se reproducă pe Sine. Pomul Mire vine la Pomul Mireasă. Și când Pomul Mire vine la Pomul Mireasă și ea primește acel Șuvoi dătător de Viață de la Hristos, devine Pomul Vieții. De ce? Pentru că Ea a primit Viață de la Bărbat, pentru că Bărbatul are viață. Și când a primit Viață de la Bărbat, Ea Îl reproduce pe Bărbat și devine Pomul Vieții; Pomul din grădina Eden, restaurat din nou.
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham spune:
„Acum se poate întâmpla un singur lucru. La sfârșitul timpului, când nu mai poate urma nimic altceva, trebuie să existe un Mesaj. Acum, lumea ecumenică a instituit un astfel de regim, încât nu poate fi nici o denominațiune, și nimic altceva care să n-o urmeze. Tu, fie ești în ea, fie nu ești. Fructul este pe vârful copacului și Lumina strălucește pe fructul predestinat. Și Ea se coace în rodul asemenea lui Hristos…”
De ce? Pentru că Ea trebuie să-și dea roadele.
„…Ea se coace în rodul asemenea lui Hristos, rodind aceeași blândețe, dulceață și același Duh pe care-L avea El.”
Ce face Ea? Ea Îl reproduce pe Hristos cu aceeași blândețe, cu aceeași dulceață și cu același Duh pe care-l avea El. Aceasta este acest Pom Mireasă. Când Ea L-a primit pe Hristos, când a primit Cuvântul din timpul sfârșitului în plinătatea descoperirii Lui, Ea este o Grădină pecetluită, pecetluită încă odată în spatele acestui Cuvânt. Există Unul singur care poate veni în această grădină, și Acesta este Grădinarul. Și când Grădinarul intră în această Grădină și aduce Șuvoiul de Viață în Ea, Ea devine din nou Pomul Vieții din grădina Eden. Ea nu mai este un pom al morții.
De-a lungul epocilor Bisericii, tot ce s-a născut din biserică, a fost un pom venit din pomul morții, pentru că a fost hibridat. Tot ce a venit de la Hristos, a fost Viață. Dar acum, nu mai este biserică, este Mireasă; nu mai este hibridare, ci este puritate, o restaurare înapoi.
Și acum, când vine Grădinarul și aduce Fluxul Vieții, Ea devine din nou un Pom al Vieții, și reproduce, ce? Viața lui Isus Hristos, expusă în vârful Pomului Miresei.
Acesta este ceasul. Noi suntem chemați să facem aceasta chiar acum, astăzi.
Voi ziceți: „Care este scopul meu pe acest pământ?” Tu ești aici ca să aduci acest fruct copt, să-l aduci în prezența Soarelui și să-L lași pe Grădinar să-Și facă treaba; să-L lași pe Agricultor să-Și facă lucrul; să-L lași pe El să vină și să aducă înapoi Viața acestui Pom.
Așadar, pe acest pământ, tu poți fi parte din Pomul Vieții, în timp ce arăți Viața lui Isus Hristos.
Să mergem la Apocalipsa 22. Fratele Branham ne-a spus că, în timpul sfârșitului, noi vom fi restaurați înapoi în grădina Eden. În Apocalipsa 22, el descrie acel mare Oraș. Aceasta este dincolo de Mileniu, după mia de ani, când nu mai există Timp. Noi am intrat în Veșnicie și Noul Ierusalim a coborât pe Pământ. Acum, totul a ajuns la Viața Veșnică și la perfecțiune. Înapoi în Eden, din nou.
El spune în Apocalipsa 22.1-2:
„Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului.
În mijlocul pieței cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții rodind douăsprezece feluri de rod, și-a dat rodul Ei…” (ȘiBiblia voastră spune, „rodul Ei?”)
„…și-a dat rodul Ei, în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.”
Noi venim la Scriptură, și este atât de interesant că noi venim la Râul pur al Apei Vieții, limpede ca cristalul. La început, totul începe curat, apoi, cumva a devenit corupt pe parcurs, murdar, poluat și corupt, dar când ajungem la sfârșitul Cărții, găsim totul pur, așa cum a fost la început. Cuvântul a revenit din nou pur; totul este curat, sfânt și pur, totul este perfect pentru că totul a fost curățit.
Deci, ne-am întors tot drumul înapoi. Dumnezeu a prefigurat aceasta în Adam și soția sa, în grădina Eden, pentru că I-au servit scopului Său. El le-a permis oportunitatea de a fi acolo pentru cădere, pentru că a vrut să-Și arate toate atributele. El a vrut să-Și nască toți copiii, dar după ce Și-a îndeplinit scopul, a revenit până la capăt. El ne va readuce înapoi la acea imagine, dar o mulțime. Și când o vom vedea, în cele din urmă, când vom ajunge la imaginea de la sfârșit, acum Acolo este un Rău de Apă a Vieții, curată ca cristalul, care curge din Tronul lui Dumnezeu și al Mielului. De unde vine această Apă? De la Dumnezeu.
„În mijlocul pieței cetății, și pe cele două maluri ale râului, era Pomul Vieții…”
„Pe cele două maluri ale râului era Pomul Vieții.” Dacă Râul Vieții curge chiar în jos din acest Tron, prin mijlocul acestui spațiu, înseamnă că de fiecare parte a Râului, este Pomul Vieții. Pe partea aceasta este Pomul Vieții, și pe partea cealaltă este Pomul Vieții, pentru că scrie: „pe cele două maluri…”
Când eu și voi ne uităm, vedem doi Pomi, dar Biblia ne spune că Pomul Vieții este pe fiecare mal. Deci, undeva sub acel Râu, trebuie să existe o singură Rădăcină, trebuie să existe o Origine, un început, un punct de plecare. Și dintr-un singur punct de pornire, pe o parte a Râului crește și devine Pomul Vieții masculin, iar la un moment dat, pe cealaltă parte apare un alt Lăstar, și acela trebuie să fie Pomul Vieții feminin. Dar este un singur Pom. Voi vedeți doi, dar Dumnezeu spune că este Unul.
La început, Dumnezeu a creat bărbatul și femeia și le-a pus numele „Adam.” El le-a dat un singur nume. Pentru Dumnezeu, ei erau, unul. Erau: Adam bărbat și Adam femeie, dar de fapt, era Adam.
Acum, este Hristos Bărbat și Hristos Femeie, dar este tot Hristos. Este Cuvântul Uns; este Cel Uns; este Dumnezeu care Se manifestă. Și de fiecare parte a Râului, ce aveți acum? Voi v-ați întors înapoi în Eden și aveți cei doi Pomi ai Vieții restaurați din nou. Este un singur Pom, Bărbat și Femeie. Acum este Isus Hristos, și Doamna Isus Hristos.
Undeva sub Râu, există o Origine, o Rădăcină, un început, apoi apar două manifestări. Dar undeva peste Râu, toate mădularele cresc din nou împreună și se întorc la o unitate, înapoi la o căsătorie, și din aceasta cresc fructe, roade, pentru că Bărbatul și Femeia au fost uniți din nou. Grădina a fost restaurată, aceasta este Imaginea întregii Biblii.
Dumnezeu este un Fermier, iar noi suntem rezultatul muncii Lui. Ceea ce a lucrat El de șase mii de ani, se realizează pe pământ chiar acum. Îmi place aceasta: „…și-a dat roadele Ei.”
„În mijlocul pieței cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții rodind douăsprezece feluri de rod, dând rodul Ei în fiecare lună, rodind douăsprezece feluri de rod; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.”
Se spune: „…dând rodul Ei în fiecare lună, rodind douăsprezece feluri de rod.” „Dând rodul ei în fiecare lună.”
Tot drumul înapoi în grădina Edenului, această femeie, Eva, trebuia să aducă la suprafață viața lui Adam, dar ea s-a hibridat și a devenit un pom al morții; și acel pom al morții a început un ciclu al morții în care, ceva în femeie moare în fiecare lună, pentru că ea este acum un pom al morții. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie un fruct pur, a devenit un ciclu al morții odată pe lună, în fiecare lună. Dar, Dumnezeu este atât bun, încât atunci când rezolvă totul, la sfârșit, ciclul morții se transformă într-un ciclu al Vieții.
Acum, acest Plan Își dă roadele Ei, douăsprezece feluri de fructe, roade, în fiecare lună. Ceea ce a început ca un ciclu al morții, este acum un ciclu al Vieții.
Dumnezeu a restaurat cei doi Pomi din grădina Edenului.
Eu vă spun că această Biblie este extraordinară! Acest Mesaj este perfect! Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este descoperit și este atât de frumos, iar noi suntem în ultimele momente ale ultimei epoci, la sfârșitul Timpului, iar Dumnezeu arată tot ce a făcut de la început până la capăt, și va ajunge la punctul culminant; iar noi suntem atât de privilegiați că avem ochi să vedem și urechi să auzim. Ce ar trebui să ne facă aceasta? Ar trebui să ne dea puterea de a ne dărui viețile; ar trebui să ne dea puterea de a ne preda voii Lui; să venim în Ghetsimani al nostru, în trupul nostru, și să spunem: „Nu voia mea, ci voia Ta! Eu nu vreau să sufăr, nu vreau să fiu respins, dar nu voia mea, ci voia Ta să se facă. Lasă-mă să vin în această grădină, lasă-mă să mor pentru ceea ce a cauzat moartea la început, și lasă-mă să iau ceea ce mi-a adus Viața înapoi, care nu este voia mea, ci voia Ta să se facă.”
Dumnezeu a început într-o grădină și El va termina într-o grădină. Dumnezeu a sădit o grădină în care erau doi pomi. Acum, noi suntem grădina, iar în această grădină sunt doi pomi. Grădinarul este aici, și aș vrea să închei spunând:
„O, vino, vântule de Nord, vântule de Sud! Vino și suflă peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Să sufle peste toate fructele sădite în grădina Ta, tot Cuvântul care a fost restaurat în această grădină. Vino, vântule și suflă peste ea! Să intre Iubitul meu! Lăsați-L pe Iubitul meu să vină în grădina Lui și să Se bucure de rodul muncii Lui! Lăsați-L să aibă calea Lui! Lăsați-l să guste din roadele Lui! Lăsați-L să Se bucure de ceea ce a lucrat de mii de ani!”
Haideți să ne predăm Lui și să spunem: „Eu sunt a Ta! Eu sunt grădina Ta! Vino, și bucură-Te de ceea ce ai muncit, de ceea ce ai făcut!” Să ne rugăm.
Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim Doamne, Dumnezeule, că Cuvântul Tău este atât de minunat, încât depășește imaginația noastră. Aceste lucruri pe care le-ai așezat în Biblia Ta, acum ne lași să le vedem. Ele au fost acoperite atât de mult timp, dar prin Mesajul profetului, Tu ai luat vălul și Ți-ai descoperit Cuvântul, iar acum, ne ungi continuu ochii cu Alifie, astfel încât să putem vedea mai clar decât am văzut înainte.
Doamne, Îți sunt recunoscător pentru Alifie! Îți sunt atât de recunoscător pentru Planul Tău frumos! Îți sunt recunoscător pentru că Tu ești Grădinarul și Tu ai semănat Sămânța.
Doamne, eu n-aș fi putut s-o fac niciodată singur; n-aș fi putut să fac niciodată nimic singur; nu aș fi putut niciodată să fiu nimic fără Tine, dar, Doamne, eu sunt ceea ce sunt, doar prin harul Tău, prin ceea ce ai făcut Tu, prin plantarea Ta.
Doamne, noi suntem aici, la sfârșitul Timpului, în ziua distrugerii, pentru încheierea profeției, dar în acest timp, Tu ne-ai chemat împreună pentru bucurie, pentru frumusețe, pentru a fi pomi ai neprihănirii, pentru a fi sadul Tău, lucrarea Ta, mărturisind ce Grădinar bun ești Tu! Și pe măsură ce Ți-am cedat și aducem roadele Vieții Tale, venim cu dulceață și smerenie, o, Doamne, ajută-ne! Iartă-ne pentru egoism! Iartă-ne pentru voința de sine și ajută-ne să ne predăm mai mult, astfel ca Viața Ta să fie expusă, astfel ca gloria Ta să poată fi văzută pe acest Pământ, pentru ca lucrarea marelui Grădinar să fie văzută în Grădina Lui.
Doamne, fă să trăim o viață care să mărturisească cât ești de bun, cât ești de perfect, ce Grădinar minunat ești, cât de priceput ești în toată lucrarea Ta! Revarsă Viața Ta din noi! Las-o să curgă prin noi și să aducă roade în noi!
Îți mulțumim pentru tăiere, Îți mulțumim pentru momentele când ne-ai tăiat, modelează-ne și leagă-ne înapoi! Doamne, Îți sunt atât de recunoscător! Eu sunt nimic fără Tine.
Doamne, astăzi stau pe Pământ pentru a mărturisi că Tu ești un Grădinar bun, și viața mea este aici, sub puterea Cuvântului, sub Ungerea Duhului Tău cel Sfânt, pentru a dovedi că ești un Fermier bun, și că vei avea o recoltă de Sămânță care va fi Sămânța Originală pe care ai semănat-o Tu la început. Aceasta se va întoarce la Tine din nou, înmulțită, multiplicată.
Noi suntem aici pentru a manifesta lumii că Tu ești un Fermier bun și faci o lucrare bună.
Doamne, Isuse, Te rog să-Ți găsești locul în noi; să găsești un „Bun venit” în Grădina Ta, și să fie roade pentru plăcerea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-AMIN-