GLASUL SEMNULUI

Rămâneţi pentru câteva momente în picioare, în prezenţa Domnului. Vom citi din Cuvânt, din Exod 4.1-9:

„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”

Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”

Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.

Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.

„Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o, şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada.

Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui.

„Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.

Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Dacă în seara aceasta aveţi vreo cerere pe care aţi vrea s-o adresaţi Domnului, ridicaţi mâinile şi spuneţi: Doamne, aminteşte-Ţi de mine, fiindcă am nevoie.”

Tată ceresc, în seara aceasta ne apropiem din nou de Tine, şi ne dăm seama că ne plecăm capetele spre ţărâna din care venim şi că, dacă zăboveşti, ne vom întoarce în ea. Totuşi, avem făgăduinţa binecuvântată a lui Hristos, că toţi cei ce sunt ai Domnului, vor fi luaţi de Hristos cu El. Îţi mulţumim pentru această făgăduinţă slăvită, şi Te rog, Doamne, să-Ţi aminteşti de mine şi de fiecare dintre cei care şi-au ridicat mâinile spre Tine.

Te rog ca la încheierea adunării din seara aceasta, să le dai oamenilor o asemenea credinţă încât Isus să fie o realitate pentru fiecare dintre noi şi să nu mai rămână în mijlocul nostru nici măcar o persoană slabă în credinţă. Fă ca fiecare păcătos să realizeze că se află în prezenţa Domnului Isus, să se pocăiască şi să-şi îndrepte inima spre Tine, ca să fie umplut cu Duhul Sfânt, acum, în aceste ultime clipe ale răului, pe care îl vedem cum se întinde pe pământ ca o umbră uriaşă.

Doamne, în seara aceasta Te rugăm să ne dai călăuzirea Ta divină în timp ce vorbim şi ascultăm, şi fie ca Duhul Sfânt să vegheze asupra întrunirii noastre şi să frângă Pâinea Vieţii pentru fiecare dintre noi, fiindcă avem nevoie şi Îţi cerem aceasta în Numele Lui. Amin. Puteţi lua loc.

Nădăjduiesc că în seara aceasta vom reuşi ceea ce încercăm mereu: să-¡ facem pe oameni să vadă realitatea credinţei în Dumnezeu.

 Mâine după-amiază la ora două şi jumătate ne vom ruga pentru toţi cei care au numere de rugăciune. Ca să fim siguri că nu rămâne nimeni pe dinafară, adică fără numere de rugăciune, le vom împărţi în fiecare seară. Vom da şi mâine, în jurul orei unu şi jumătate, înainte de începerea adunării. Toţi cei care doriţi să fiţi purtaţi în rugăciune, sau să vă rugaţi pentru cei dragi, sunteţi invitaţi să luaţi numere de rugăciune.

Mă voi ruga pentru toţi şi-mi voi pune mâinile peste fiecare. Astfel, dacă poţi crede în prezenţa Domnului Isus Hristos şi doreşti să-L primeşti ca Vindecător; dacă poţi crede că rugându-ne şi punându-ne mâinile peste tine te putem ajuta, suntem aici ca să facem ceea ce doreşti.

Motivul pentru care am reprogramat adunarea pentru mai târziu, este că am dorit ca în felul acesta să poată veni toţi să-L atingă pe Dumnezeu. Nu suntem prea mulţi… Încăperea nu este mare, aşa că nu avem prea multă lume, dar rugăciunea pentru bolnavi şi pentru toţi cei de aici, va fi mâine după-amiază.

Noi suntem aici ca să-ţi facem viaţa puţin mai bună şi să-ţi uşurăm povara în călătoria aceasta pe care o facem toţi. Dacă cineva simte că doreşte să vină la Isus, s-o facă în orice moment al predicii. Nu aşteptaţi până când se face chemarea la altar; nu aşteptaţi să fiţi invitaţi, ci veniţi chiar în clipa aceea, primiţi-L şi mărturisiţi-L chiar atunci, fiindcă de aceea suntem aici: să vedem cum sufletele se nasc din nou în Împărăţia lui Dumnezeu.

Mâine este duminică şi veţi avea şcoala duminicală. Noi ţinem adunările după-amiaza ca să nu vă împiedecăm să mergeţi la serviciul divin, deoarece credem că fiecare creştin are dreptul să meargă la o biserică. Fiecare creştin trebuie să se întâlnească undeva cu alţi credincioşi, acolo fiind biserica voastră.

Dacă aş locui aici, aş aparţine de una dintre bisericile reprezentate de păstorii aflaţi aici. De ce? Pentru că ei stau aici, pe platformă, şi sunt văzuţi de toţi aprobând ceea ce se petrece; arătând că cred în vindecarea divină, în botezul cu Duhul Sfânt şi aşa mai departe. Ei m-au invitat aici, fiindcă cred că lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Domnul va ajuta şi adunarea lor.

Acesta este un păstor adevărat: cel care caută toate beneficiile duhovniceşti posibile, tot ceea ce face Dumnezeu, încercând din răsputeri să-şi îndrume biserica spre El. Eu îmi scot pălăria în faţa unui asemenea păstor.

Oamenii aceştia au întâmpinat o mulţime de dificultăţi în drumul lor şi le-a fost foarte greu, dar sunt fericit pentru că există asemenea oameni ai lui Dumnezeu, care îşi ocupă locul şi îşi fac datoria conform convingerilor şi credinţei lor. Dumnezeu să îi binecuvânteze, fiindcă sunt convins că fac bine pentru toată lumea. Dacă este cineva străin printre noi, vedeţi unde se află bisericile acestor fraţi, unde se adună, şi faceţi-le mâine o vizită. Vor avea slujbe deosebite, iar unii dintre păstori vor ţine predici la diferite adunări, aşa cum au anunţat.

Dacă mâine după-amiază doriţi să veniţi la adunarea de încheiere, vom fi bucuroşi să vă avem printre noi. Orice biserică, orice denominaţiune, toată lumea este binevenită. Sunteţi invitaţi toţi: metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, biserici ale lui Hristos, biserici ale lui Dumnezeu, catolici, evrei, ortodocşi, atei sau orice aţi fi. Poate ziceţi: „Atei?” Da, chiar aşa. Dacă un ateu vine la adunare, stă la locul lui şi se comportă civilizat, este la fel de binevenit ca oricine altcineva. Aşa este. Îl vrem şi pe el aici, fiindcă se poate întâmpla ceva care să-l facă să-şi dea seama de greşeala în care trăieşte şi să se întoarcă la Domnul.

Câţi dintre voi au citit viziunea aceea micuţă care a fost publicată în revista oamenilor de afaceri creştini şi în alte reviste: „Privind dincolo de perdeaua timpului?” Este adevărată, prieteni. Nu o puteţi rata. De când am citit-o, eu am fost un alt om. Ştiu că este adevărat şi nădăjduiesc că niciunul dintre voi nu va rata raiul minunat pe care Dumnezeu îl are pregătit pentru credincios. Ce aţi realizat pe pământ? Voi nu ştiţi momentul când va trebui să părăsiţi pământul acesta, dar un lucru este sigur: că la un moment dat va trebui să-l părăsiţi. Aşa stând lucrurile, n-ar fi o nebunie din partea noastră să încercăm să… Nu ne putem permite să ne asumăm nici un risc. Amintiţi-vă că trebuie să credeţi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi fiecare făgăduinţă a Lui.

Gândiţi-vă puţin, ce anume a cauzat orice boală, orice durere, moartea, orice necaz, orice supărare, spasmele copiilor şi toate celelalte lucruri; handicapurile, orbirea, nevoia de spitale? Necredinţa unei singure persoane într-o frântură din Cuvânt. Aceea a fost Eva, care a fost amăgită de şarpe. El nu ¡-a vorbit din Cuvânt, ci a ademenit-o spunând: „Sigur… Dumnezeu este prea bun…”

Astăzi se aude atât de des spunându-se despre Dumnezeu că este un Dumnezeu bun. El este bun, dar amintiţi-vă că este şi un Dumnezeu al neprihănirii, un Dumnezeu care nu poate trece cu vederea păcatul. Păcatul a fost plătit, aşa că acum trebuie să „jucăm” după regulile Lui. Ţineţi minte că El este şi un Dumnezeu al mâniei, un Domn al mâniei nestăvilite, aşa că veţi sta în faţa unui Dumnezeu mânios, nu a Unuia care este plin doar de bunătate şi îndurare. În seara aceasta El este Salvatorul vostru, dar în ziua aceea va fi Judecătorul vostru. Aşadar, asigură-te că nu laşi nimic nefăcut, prietene, fiindcă nu merită. Nu merge la întâmplare, ci fii sigur, cât se poate de sigur, pentru că nu vei primi o a doua şansă. Sigura ta şansă este acum, cât eşti pe pământ.

Vă amintiţi de bogat şi de Lazăr. Între tine şi El va fi o prăpastie mare pe care nici un om nu a trecut-o şi nici nu o va trece vreodată. Vedeţi? La moarte, totul este stabilit. Eu ştiu că oamenii spun că se roagă pentru trecerea dintr-o parte în cealaltă, dar să nu credeţi că se poate aşa ceva, fiindcă este contrar Cuvântului Domnului. „Copacul va cădea în partea în care se înclină,” iar Isus a spus că „prăpastia era în aşa fel făcută, încât dacă cineva murea şi mergea în Locuinţa morţilor, nu mai putea trece niciodată spre Rai. Nimeni nu a traversat-o şi nici nu o va traversa vreodată.” Pentru mine este clar. Dacă Isus a spus aşa, înseamnă că aşa este. Aminteşte-ţi deci, că şansa ta este acum, şi că s-ar putea ca în seara aceasta să fie ultima ta ocazie.

Puteţi pătrunde ceea ce se întâmplă? Dacă aţi putea vedea… Prieteni, nădăjduiesc că nu credeţi că prin vorbirea mea încerc să vă îndrept spre un anumit om, sau că vreau să vă fac să credeţi într-o anumită persoană, fiindcă nu este vorba de aşa ceva. Eu încerc să vă fac să credeţi în Cel în a Cărui prezenţă suntem acum. Isus Hristos, Dumnezeul care vă va judeca în ziua aceea, se află aici, în prezenţa voastră, aşa cum a promis că va face în zilele din urmă.

Cred că fratele Price, a ilustrat foarte bine, la micul dejun de azi-dimineaţă, situaţia ajungerii la o răscruce şi a depăşirii acelei situaţii. V-a plăcut? (Adunarea spune: „Amin.”) Într-adevăr, a fost foarte, foarte bine plasată.

Uneori noi ajungem la o cotitură, dar să nu uităm că trebuie să trecem prin aceste cotituri sau răscruci. Odată, eu am ţinut o predică pe tema aceasta şi am intitulat-o: „Răscruci.” Noi ajungem adesea la asemenea răscruci, și atunci trebuie să apucăm pe o cale sau pe alta.

   În seara aceasta, pentru următoarele câteva minute, vreau să vorbesc despre tema: „Glasul Semnului,” iar scena se petrece în Exod. Cuvântul „Exod” înseamnă „A ieşi” sau „A fi scos afară.” Acum fiţi atenţi!

Mi-ar plăcea să predic cândva pentru voi, fiindcă sunteţi un public drăguţ, dar nu mai am voce şi ştiu ce se va întâmpla dacă o mai forţez puţin. Va trebui să mă odihnesc puţin, opt sau poate zece zile, înainte de următoarea adunare.  Vedeţi, nu este numai adunarea pe care o ţin astăzi aici, ci sunt adunări zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an, aşa că vă puteţi imagina.

Aş vrea să nu uitaţi că în tot acest timp, an după an, El nu a spus niciodată altceva decât Adevărul desăvârşit şi exact; şi aceasta în toate limbile, de şapte ori în jurul lumii. Nici un om nu poate spune că nu a fost desăvârşit şi la obiect de fiecare dată, pentru că întotdeauna când El a spus că se va întâmpla un lucru, s-a întâmplat exact aşa. Chiar dacă a spus cu săptămâni, luni sau ani înainte să se întâmple, a fost întocmai. Nu a greşit niciodată şi nici nu va greşi vreodată, pentru că El este Dumnezeu. Eu, omul, pot greşi, de aceea, să nu mă luaţi niciodată ca exemplu, pentru că şi eu sunt ca şi voi, un păcătos salvat prin mila Sa, dar El este Dumnezeu, Supranaturalul, care Se legitimează. El nu are nevoie să facă lucrul acesta, dar a promis că îl va face.

Isus a făcut vindecări ca să împlinească Cuvântul; a făcut toate acele lucruri ca să se împlinească Cuvântul Domnului.

Acelaşi lucru Îl face şi astăzi, pentru împlinirea Cuvântului pe care vi-L tot citesc seară de seară. Dacă observaţi, atunci când El este în apropiere, prezenţa Lui produce emoţie. Cum am spus azi-dimineaţă: „Totul este mort fără afecţiune, fără dragoste.” Orice religie care nu are dragoste, poate fi îngropată pentru că este moartă. Prezenţa Lui ne tulbură, ne aprinde, dar când se întâmplă aceasta, să ne amintim întotdeauna ce anume o provoacă. Ce o provoacă? Prezenţa Duhului Sfânt, Isus Hristos arătat viu în mijlocul nostru. Dar nu în trup de carne, pentru că atunci când va veni vremea să Se întoarcă din ceruri în acel trup, timpul nu va mai fi, va fi încheiat. Noi ştim însă, că trăim în zilele din urmă, când este pe cale să se întâmple aceasta.

Revenind la Exod, Dumnezeu a mai avut şi înainte Exoduri. Cu Dumnezeu, totul lucrează în trei, pentru că Dumnezeu este desăvârşit în trei:

– prima venire a lui Hristos, pentru a-Şi mântui Mireasa;

– a doua venire a lui Hristos, pentru a-Şi răpi Mireasa;

– a treia venire a lui Hristos, împreună cu Mireasa, pentru a împărăţi o mie de ani. Totul merge în trei.

De asemenea, sunt trei Exoduri:

– în primul Exod, Dumnezeu ¡-a adus în arcă, şi au călătorit peste ape;

– în al doilea Exod, Dumnezeu ¡-a scos din Egipt, iar

– în al treilea Exod, Dumnezeu îi va lua acolo sus. Înăuntru, afară şi sus. Următorul Exod va fi sus. Noi ne confruntăm cu unul acum, o dată cu expirarea timpului. La fel este şi cu viaţa: primim viaţă, încetăm din viaţă şi suntem readuşi la viaţă, exact în acelaşi fel.

În seara aceasta, scena se deschide la Exod, când Dumnezeu pregătea lucrurile ca să-Şi ia poporul.

Israel este un popor, iar Dumnezeu nu îi va trata niciodată pe copiii lui Israel individual. Israel este un popor şi întotdeauna a fost tratat ca atare. În zilele din urmă, după plecarea Bisericii, Dumnezeu îl va salva pe Israel ca popor. El este deja în ţara lui, pregătit pentru acea zi. Biblia spune că ei vor fi mântuiţi: „Un popor se va naşte într-o singură zi.” (Isaia 66.8). Dumnezeu nu îi va trata pe evrei ca indivizi, ci întotdeauna îi va trata ca pe o naţiune, pentru că ei sunt poporul Lui. Acum, El lucrează să-Şi scoată poporul din mijlocul altui popor, într-un Exod, ca să-l scape de judecată.

Aceleaşi ape care au înecat lumea veche, l-au salvat pe Noe; acelaşi Duh Sfânt pe care Îl resping oamenii astăzi, va lua Biserica şi o va duce acolo sus, apoi va aduce judecata peste cei necredincioşi. Aşa a spus Isus.

Când a fost pe pământ, ei Îl numeau „Beelzebul”, adică clarvăzător sau prezicător, iar El le-a răspuns: „Eu, Fiul omului, vă iert pentru aceasta.” Atunci Jertfa nu fusese dată încă, „dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceeaşi lucrare, un singur cuvânt spus împotriva Lui, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare.” Totuşi, El trebuie să fie respins, apoi va veni judecata.

Îmi vine în minte o povestire pe care am citit-o cândva, despre un marinar bătrân care se întorcea de pe mare, şi un tânăr poet englez care pleca pe mare. Poetul scrisese mult despre mare, dar nu o văzuse niciodată, iar bătrânul matelot l-a întrebat în timp ce-şi ţinea pipa în colţul gurii: „Încotro ai plecat, om bun?”

„Merg să văd marea pentru că n-am văzut-o niciodată. Am scris despre ea, am citit ce au spus alţii, şi mă cutremur la gândul că mă apropii de ea. Să simt mirosul sărat al apelor ei; să-¡ văd valurile albe, spumegânde, cerul albastru oglindindu-se în ea, să aud strigătul pescăruşilor care zboară pe deasupra ei… Mă cutremură gândul că o voi vedea.”

Auzindu-l ce spune, bătrânul marinar ¡-a zis: „Eu m-am născut pe mare acum şaizeci de ani, dar nu văd nimic extraordinar la ea.” Vedeţi, el o văzuse atât de mult timp încât se obişnuise cu ea.

Acelaşi lucru se întâmplă cu biserica penticostală astăzi: a văzut atât de mult din Dumnezeu, încât s-a obişnuit cu El. Voi să nu lăsaţi niciodată să se întâmple aşa ceva!

Nu cu mult timp în urmă, aici, în Louisville, Kentucky – eu vin din Jeffersonville, Indiana, care este chiar pe partea cealaltă a râului – o doamnă a intrat într-un magazin. Ţinea de mână un băieţel şi trecea printre rafturi făcând tot felul de scene. Lua un lucru şi ¡-l arăta la băiat, dar acesta stătea şi se uita fără să reacţioneze în vreun fel; atunci mergea la un alt raion, lua altceva şi îi arăta băiatului, dar el îl privea şi atât. La un moment dat, femeia a luat un clopoţel şi a început să-l scuture, dar băiatul a privit spre ea şi atât. Atunci femeia a început să ţipe şi să dea din mâini, aşa că oamenii care erau în magazin s-au dus să vadă ce se petrece.

Şi femeia a spus: „Băieţelul meu are numai trei ani, dar acum un an, a început să stea şi să privească deodată în gol. L-am dus la medic, iar acesta ¡-a prescris tot felul de tratamente şi lucruri. Astăzi, doctorul mi-a spus că pare să fie mai bine, dar nu este deloc mai bine, pentru că ¡-am scuturat în faţă orice l-ar fi putut încânta pe un băieţel de vârsta lui; ¡-am arătat orice i-ar putea atrage atenţia la vârsta lui, dar el stă şi priveşte în gol. Nu este deloc mai bine!”

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu biserica penticostală. Dumnezeu le-a arătat fiecare dar din Biblie şi le-a pus în faţa lor, dar ei stau şi se uită ca şi cum ceva n-ar fi în ordine. Prieteni, este timpul să ne trezim înainte de a fi prea târziu. Ţineţi minte că Dumnezeu ne arată toate acele daruri pentru că vrea să ne atragă atenţia.

Deci, Dumnezeu a scos un popor dintr-un alt popor, iar astăzi face la fel, scoţând Mireasa din mijlocul unei biserici, luând rămăşiţa seminţei femeii. Cei aleşi vor fi scoşi din biserică, iar biserica firească va rămâne aici în vremea necazului. Aleşii mai sunt numiţi şi rămăşiţa.

Haideţi să vedem ce a făcut atunci, pentru că El nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare. Dumnezeu are propriul Său fel de lucrare, acelaşi întotdeauna, şi acela este mereu calea cea dreaptă. Haideţi să vedem ce şi cum anume a făcut, iar atunci vom avea o idee cu privire la ceea ce va urma.

Eu sunt, cu siguranţă, un tipicar. Nu am nici un fel de studii, de aceea trebuie să privesc întotdeauna în urmă, ca să văd ce a făcut El. Şi noi am fost învăţaţi că Vechiul Testament este o umbră a lucrurilor care urmează să vină. De exemplu, dacă aş privi în jos şi n-aş putea să-mi văd mâna, ci doar umbra ei, cu cinci degete, mi-aş da seama că în realitate mâna mea are cinci degete. Deci ceea ce s-a întâmplat atunci este un exemplu al felului în care face Dumnezeu lucrurile, cum le face şi acum.

Felul Lui de lucrare nu se schimbă niciodată. Pe tot parcursul Bibliei, nu a făcut niciodată altfel, ci a făcut întotdeauna la fel, pentru că felul Lui de lucrare a fost desăvârşit de la început. Şi pentru că El nu poate face altfel, fiindcă El însuşi este desăvârşit, şi căile Lui sunt fără greşeală. Fiţi atenţi ce a făcut atunci.

Moise a fost chemat de Domnul şi ¡ s-a dat acea însărcinare. Să nu vă fie cu supărare, dar vă spun de aici, de pe această platformă, că eu nu ştiu şi nu vreau să ştiu nimic altceva, decât pe Dumnezeu. Cred că aici s-au încurcat fraţii noştri din mişcarea „Ploaia târzie,” pentru că ei îşi pun mâinile unii peste alţii, şi se fac proroci şi aşa mai departe. Lucrul acesta nu este biblic, fiindcă este scris că „lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (Romani 11.29). Voi vă naşteţi să fiţi ceea ce trebuie să fiţi, şi sunteţi de la început, ceea ce sunteţi.

Uitaţi-vă la fariseii din zilele acelea. Ei aveau numai puţină Lumină; aveau Legea şi trăiau după ea, dar în adâncul inimilor lor era întuneric.

Însă acolo era şi o femeie, o prostituată. Viaţa ei de până atunci fusese cum nu se poate mai murdară şi avea o reputaţie proastă, dar în adâncul inimii ei era aleasă pentru Viaţă.

Când Isus, Cuvântul, a intrat în scenă, fariseii au zis: „Omul acesta este Beelzebul.” Ce s-a întâmplat atunci? S-a stins şi ultima fărâmă de Lumină pe care o mai aveau. Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44). Dar când a venit femeia aceea păcătoasă şi L-a văzut pe El, Cuvântul lui Dumnezeu, L-a recunoscut. Ea nu trăise conform Cuvântului Său, dar L-a recunoscut. De îndată ce ¡-a vorbit El, femeia ¡-a răspuns: „Doamne, văd că eşti proroc. Eu ştiu că va veni Mesia şi va face aceste lucruri.”  Şi El ¡-a zis: „Eu sunt Acela.”

Ce s-a întâmplat? A curăţit murdăria şi totul a devenit alb. De ce? Pentru că acolo era o sămânţă, o sămânţă aleasă care fusese în gândurile lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

Există o singură formă de Viaţă veşnică. Dacă primeşti Viaţa veşnică, înseamnă că ai fost în gândurile lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Eşti parte din gândurile Lui, pentru că Cel veşnic nu a început şi nu se va sfârşi niciodată; eşti parte din Planul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă că acest Plan se desfăşoară chiar acum. Mai este o singură fotografie de developat, iar aceea este moartea; după care negativul devine pozitiv, şi eşti parte din Mireasă, eşti împreună cu Hristos, aşa cum s-a gândit El. Cum sunt astăzi soţul şi soţia, aşa vor fi şi Hristos şi Biserica. Cei aleşi sunt chemaţi.

Biblia spune că Moise era un copil frumos. Despre un alt proroc, Ieremia, Dumnezeu a spus: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.” (Ieremia 1.5).

Scriptura ne vorbeşte şi despre Ioan Botezătorul. Astfel, cu şapte sute doisprezece ani înainte de naşterea lui, Isaia  spusese: „Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40.3). Mai târziu, cu vreo patru sute de ani înainte de naşterea lui Ioan, Maleahi a spus: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” (Maleahi 3.1). Vedeţi, el fusese hotărât mai dinainte. Şi la fel este fiecare slujitor al Domnului, care este chemat de El. Dar dacă un om nu este chemat de El şi primeşte doar educaţie, este un fel de carne pentru tun. Toată educaţia, nu-¡ serveşte la nimic. Dacă este vorba de un tichet de masă, dacă faci compromisuri pentru a te alătura unei organizaţii sau unei grupări, îţi vinzi dreptul de întâi născut. Dar dacă chemarea vine de la Dumnezeu, vei sta pe Cuvânt, fiindcă pentru aceasta ai fost născut.

Locul lui Moise nu putea fi luat de nimeni altcineva. Nimeni altcineva nu putea îndeplini acea sarcină, fiindcă fusese hotărâtă pentru el.

Fraţi şi surori, dacă aveţi Viaţa veşnică, voi aţi fost hotărâţi mai dinainte să faceţi un anumit lucru. Poate aţi fost hotărâte să fiţi gospodine, sau poate altceva, dar nimeni nu vă poate lua locul. Dumnezeu a pregătit locul acela pentru voi, aşa că nu încercaţi să luaţi locul altcuiva. Aceasta ar fi uzurpare şi arată că ceva nu este în ordine cu voi. Fiţi ceea ce sunteţi, exact ce sunteţi şi nimic altceva.

Noi vedem că Dumnezeu ¡-a dat lui Moise semne ca să-şi dovedească însărcinarea şi chemarea iar fiecare semn adevărat este trimis de Dumnezeu şi are în spate un Glas. Să nu greşiţi, pentru că aceasta este ultima lecţie pe care o dau pe tema aceasta. Sunt şi semne care nu vin de la Dumnezeu, pentru că Satan poate să imite aproape toate lucrurile care există. Dar un semn adevărat, trimis de Dumnezeu, are Glasul Lui în spate. Astfel, Dumnezeu ¡-a spus lui Moise: „Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.

Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ.” (Exod 4.8-9). Acesta era semnul că vor muri acolo, în propriul lor sânge.

Este la fel ca atunci când a spus: „…să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.” (Marcu 6.11).

Aici nu ne jucăm de-a biserica; aici este Biserica. Hristos este Biserica şi noi suntem în Hristos. Fiecare dintre noi este născut în Trupul lui Hristos, şi nu alipit de acesta. Eu am trăit de cincizeci şi cinci de ani în mijlocul familiei Branham, dar nu mi-a cerut nimeni să mă alătur familiei, pentru că am fost născut un Branham.

La fel eşti şi creştin. Tu te naşti creştin, nu te alături creştinilor. Te naşti printre ei. Toată lumea se teme de naştere, de aceea oamenii caută modalităţi mai drăguţe şi mai curate: strânsul mâinii, semnarea unui act de aderare, un amestec de băutură cu apă, dar aceasta nu este naştere. Naşterea este un lucru înspăimântător… îngrozitor. Indiferent unde are loc: într-un coteţ, într-un staul sau într-un salon de maternitate vopsit în roz, naşterea este dureroasă şi extenuantă. Nu vrei să renunţi, nu vrei asta sau cealaltă, dar când lacrimile îţi spală masca de pe faţă, devii o persoană diferită. Naşterea din nou te răscoleşte, dar te transformă într-un om nou. Vedeţi, ei nu vor să fie aşa, de aceea caută o cale mai uşoară, însă nu există căi uşoare. Vorba cântecului: „Voi urma calea celor puţini şi asupriţi ai Domnului.” Căile Lui nu sunt uşor de urmat, dar fiecare semn al Domnului este urmat de Glasul Lui.

Dacă un om face un semn undeva în lume, dar glasul care însoţeşte semnul nu este Cuvântul Domnului, fiţi atenţi şi nu credeţi ce vă spune! Dacă un om al vechii învăţături se ridică să arate un semn de la Domnul, dar ceea ce-¡ învaţă pe oameni este aceeaşi teologie pe care aţi auzit-o în tot acest timp, semnul acela n-a fost trimis de Dumnezeu! Priviţi în Scriptură şi vedeţi dacă este aşa. Cercetaţi Scriptura! Dacă acel om spune: „Acum trebuie să ne alăturăm cu toţii acestui grup, pentru că este organizat din vechime,” să nu credeţi lucrul acesta. Vom aprofunda subiectul acesta în câteva minute.

Dumnezeu Îşi legitimează întotdeauna semnele. Semnele de la Domnul sunt însoţite de Glasul Domnului. Dar dacă este aceeaşi veche denominaţiune, de ce ar da El un semn, când sunteţi deja acolo? Adevărul este că încearcă să vă împingă într-un colţ. Opriţi-vă, luaţi-o mai încet şi priviţi încotro mergeţi! Dacă nu sunteţi atenţi, odată ajunşi în acel colţ, vă veţi pierde. Este o curbă foarte strânsă, dar înainte de a ajunge în ea este un semn care vă avertizează, ca să nu vă accidentaţi. Constructorii de drumuri profesionişti pun asemenea semne. Noi mergem pe drumul către slavă, iar dacă semnul spune ceea ce s-a spus şi până acum, înseamnă că nu este de la Domnul.

Domnul face semne pentru a atrage atenţia poporului Său; semnele făcute de El sunt menite să-¡ facă atenţi pe cei din poporul Său.

În textul nostru, rugul de foc era semnul menit să atragă atenţia prorocului, pentru că fugise din faţa Domnului; deci Domnul trebuia să apară în rug ca semn. Moise a văzut acest semn ciudat şi a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” (Exod 3.3). În felul acesta, Domnul a stârnit curiozitatea prorocului Său fugar. El ar fi putut să ia un alt proroc, dar hotărâse pentru Moise însărcinarea aceasta şi nimeni nu putea să-¡ ia locul.

Pe parcursul călătoriei, au încercat şi alţii să-¡ ia locul, dar nu au reuşit. Datan s-a ridicat şi a încercat să-şi facă propria grupare, dar Domnul ¡-a zis lui Moise: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.” (Numeri  16.21).

Dumnezeu avea de-a face cu un singur om. Şi observaţi, ca să atragă atenţia prorocului, ca să-l pună înapoi în locul care ¡ se cuvenea, ¡-a arătat semnul rugului aprins, iar Glasul care l-a urmat a fost unul supranatural: „Am auzit plânsul poporului Meu şi jalea lui, din pricina asupritorilor lui, şi Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea.” Amin. Aceasta clarifică totul.  „Mi-am amintit de făgăduinţă.” Glasul acesta vorbea din Scriptură: „Te voi trimite la ei. Am venit să-¡ eliberez, şi te trimit pe tine acolo.”

Ţineţi minte că Domnul face totul prin intermediul omului. Ştiaţi aceasta? Aceasta îi încurcă pe oameni.

Aceasta ¡-a încurcat şi la venirea lui Isus, aşa că I-au spus: „…Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10.33). El chiar era Dumnezeu, dar ei nu au putut înţelege aceasta, de aceea au spus: „Păi, Tu nu eşti decât un om!” Dar El le-a răspuns: „Voi îi numiţi pe proroci, „dumnezei,” şi legea voastră admite aceasta. Atunci, dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată,

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (v.35-36).

Vedeţi? Semne date pentru a atrage atenţia. Dar dacă nu este nimic care să vă stârnească curiozitatea, ci este aceeaşi învăţătură, înseamnă că nu vine de la Dumnezeu.

Aşadar, Dumnezeu încerca să-¡ atragă atenţia la proroc, şi ¡-a dat un semn al cărui Glas era unul biblic: „Am văzut suferinţa poporului Meu şi mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea.”

Dumnezeu vorbeşte despre ceea ce a făgăduit. El trebuie să-Şi trimită prorocul, pentru că Cuvântul vine la proroc. Biblia, Domnul însuşi spune că „Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3.7). Semnul este dat, Scriptura se legitimează. Ea este Glasul semnului.

Puteţi vedea Glasul semnului în cazul lui Moise? Semnul a fost rugul aprins, iar Glasul a fost Scriptura. Moise a înţeles că acela era un semn pentru el, aşa că a mers în Egipt şi a făcut semnele pe care ¡ le poruncise Domnul. Semnul era însoţit de un Glas, poporul L-a crezut şi astfel au fost eliberaţi. Câtă vreme au mers pe drum, a fost bine, dar când au început să murmure împotriva Glasului, s-au oprit.

Vă amintiţi  că Israel a călătorit. Ştiţi cât de departe au mers? În patruzeci de ani au mers numai patruzeci de mile. De ce? Pentru că au început să cârtească împotriva Glasului care făcuse semnul. Atunci când strigau, cântau şi dansau în Duhul, pe malul Mării Roşii, habar nu aveau că aveau de făcut un drum de numai câteva zile. Dar pentru că s-au împotrivit şi nu au crezut, ci au vrut să facă altceva, au stat patruzeci de ani în pustie şi au murit acolo. „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea, nu împotriva ta, Moise.” (Numeri 14.27). Vedeţi? Glasul acela fusese al Domnului, nu al lui Moise.

Priviţi cum IaHVeH vorbeşte conform Cuvântului făgăduit şi îşi trimite mai întâi prorocii. Dacă vreţi să vă convingeţi, citiţi Geneza 15.13,16: „Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” Ca să-Şi împlinească făgăduinţele făcute, Dumnezeu Şi-a ademenit prorocul printr-un rug de foc.

Dar dacă Glasul din rug ar fi spus: „Moise, Dumnezeu este Domnul!” „Da, ştiu şi eu aceasta.” „Ştii, Moise, te descurci foarte bine, aşa că ţine-o tot aşa! Te-ai căsătorit cu o femeie bună şi frumoasă şi ai un copil drăguţ. Slavă Domnului!”, nu era nimic nou.

Dar El se pregătea să înfăptuiască ceva, aşa că trebuia să-Şi atragă omul. Pentru aceasta, ¡-a dat să facă două semne şi ¡-a spus: „Fiecare semn are un glas.” Aici este dovada că este aşa. Priviţi ce au spus acele glasuri în faţa oamenilor, fiindcă Dumnezeu era gata să vorbească.

Aţi ştiut că venirea unui proroc este un semn? Venirea unui proroc pentru fiecare epocă este un semn. Când spun aceasta, nu mă refer la un doctor în teologie, nici la vreun păstor credincios sau la vreun om bun. Ei sunt în ordine, sunt slujitorii lui Dumnezeu, dar profetul este un semn. Aşa spune Biblia. Şi ce anunţă semnul acesta? Că Cuvântul lui Dumnezeu se pregăteşte să se împlinească prin glasul din semnul prorocului.

Observaţi că venirea unui proroc este un avertisment cu privire la apropierea judecăţii. Ştiaţi aceasta? Când pe pământ este un proroc, judecata este foarte aproape. Dar nu uitaţi că acest proroc trebuie legitimat mai întâi de Domnul, prin Cuvântul pentru vremea respectivă, după care va face semnul. Atunci puteţi privi semul şi profeţia. Şi El a spus: „Dacă prorocia se împlineşte, să-l ascultaţi.” Numeri 12.6: „Dar dacă nu se împlineşte, uitaţi-l!” În ce priveşte semnul pe care îl face prorocul, trebuie să fie în acord cu Scriptura.

Semnul pe care l-a dat El prima dată, va fi dat întotdeauna, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. „Cuvântul Domnului vine la proroci.” Ei erau Cuvântul. La venirea lui Isus, El va fi Cuvântul. Şi Cuvântul deosebeşte întotdeauna, mereu şi mereu, gândurile şi dorinţele inimii.

Priviţi! Venirea profetului avertizează întotdeauna că judecata este aproape.

Să ne oprim câteva minute aici şi să privim câteva exemple. Nu vă voi reţine mult. Va dura cam zece minute şi restul mesajului, alte zece minute.

Noe a fost un profet, un semn al judecăţii. Moise a fost un profet şi un semn al judecăţii; Ilie a fost un profet şi un semn al judecăţii; Ioan a fost un profet şi un semn al judecăţii care se apropia pentru Israel. Dar toţi aceştia au fost ignoraţi.

Observaţi semnul. Ce face acesta? Atrage atenţia, îi pregăteşte pe cei aleşi şi îi ia din calea judecăţii care urmează să lovească. Acelaşi lucru l-a făcut şi Noe: ¡-a pregătit pe cei aleşi. Dar ce face semnul pentru ceilalţi?  Semnul şi glasul semnului îl condamnă pe necredincios şi îl pregăteşte pentru judecată, în timp ce pe cei aleşi îi pregăteşte pentru salvare. Aceasta face semnul. De aceea sunt date semnele: pentru judecata care urmează să vină, iar cei aleşi le văd.

Ca femeia aceea cu sufletul curat şi trupul murdar; şi ca fariseii cu trupul curat şi cu inima murdară. Unul este condamnat, iar celălalt salvat.

Judecata care l-a salvat pe Noe, a condamnat lumea.  Cei aleşi sunt pregătiţi. Pentru ce? Când văd un semn trimis de Dumnezeu, se uită repede în Scriptură şi văd dacă trebuie să apară un semn. „Da, este.” Unde? În judecata care se apropie. Atunci cei aleşi ascultă glasul, dar ceilalţi îl ignoră şi spun: „Acestea sunt prostii! Noi mergem mai departe în credinţa noastră.” Aşa au făcut în zilele lui Luther, ale lui Wesley, aşa fac astăzi şi aşa au făcut întotdeauna.

Dar semnul există şi este urmat de un Glas care se legitimează prin Scriptură. Nu uitaţi aceasta! Ţineţi minte ce vă spun, pentru că s-ar putea să nu ne mai vedem niciodată.

Aş vrea să pot merge la toţi fraţii unde nu a avut loc nici o trezire, să aşez un cort, să stau acolo şi să le vorbesc până când va fi absorbită toată învăţătura. Dar El nu ar permite aşa ceva, nu cred că se poate pentru că suntem prea aproape de sfârşit. Cred că suntem chiar la sfârşit.

Am acea carte a mea, în care am continuat să scriu. În anul 1933, într-o dimineaţă, pe când mă pregăteam să merg la o şcoală duminicală baptistă, unde predicam, Duhul Sfânt a venit şi mi-a arătat şapte lucruri care urmau să se întâmple în timpul sfârşitului. Le-am notat aici, pe această hârtie îngălbenită de vreme.

Atunci, Domnul mi-a spus exact, că nemţii vor construi acea Linie Siegfried, iar americanii o vor traversa. El a făcut aceasta cu unsprezece ani înainte ca acea linie să fie construită.

El mi-a spus că se va ridica Mussolini şi va cuceri Etiopia, iar aceasta „va cădea în urma paşilor lui.” Mi-a spus şi că el va muri în ruşine, fiind împuşcat şi spânzurat cu capul în jos, şi că proprii săi oameni îl vor scuipa.

Atunci am văzut şi cele trei ismuri: comunismul, fascismul şi nazismul. Toate pornesc din Rusia, din comunism, şi vor distruge catolicismul. Veţi vedea dacă nu va fi aşa!

În continuare am spus: „Lumea va progresa! Văd mergând pe şosea automobile în formă de ou. Sunt maşini care merg pe autostrăzi şi au un fel de control automat, aşa că nu este nevoie de şofer. Am văzut o familie de americani care jucau dame pe locurile din spate ale maşinii.” Maşina au făcut-o deja, aşa că le mai trebuie autostrăzile pe care să meargă. Micuţul Volkswagen este exact ca un ou, şi uitaţi-vă şi la celelalte maşini. Vă puteaţi imagina, în anul 1933, că astăzi maşinile vor arăta aşa?

Tot atunci am spus că femeile vor obţine dreptul la vot, şi că vor face ce au făcut. Ţara aceasta este după modelul lui Israel: oamenii au venit şi ¡-au alungat pe locuitorii ei originali, ocupând totul. Primii împăraţi pe care ¡-au avut, David şi Solomon, au fost oameni cu frică de Dumnezeu, dar după o vreme a ajuns să urce pe tron unul ca Ahab. Ei l-au ales, iar atunci biserica a devenit lumească. Aşa am avut şi noi un Lincoln sau un Washington, dar uitaţi-vă pe cine avem astăzi. Uitaţi-vă unde am ajuns. Ce urmează? Vremea sfârşitului.

Astfel de semne vedeţi şi în natură. Ele îi pregătesc pe cei aleşi şi îi conduc spre judecată pe cei necredincioşi.

„Când va fi printre voi un proroc”, ale cărui profeţii se împlinesc, „Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis,” spune Biblia în Numeri 12.6. Prorocul este un om, dar Glasul din semnul supranatural este divin, este legitimat şi este un avertisment.

Voi ştiţi că Biblia a fost scrisă de proroci. În 2Petru 1.20 şi Evrei 1.1 se spune acelaşi lucru.

Pentru Moise, semnul a fost Stâlpul de Foc, iar Glasul urma să se facă auzit. Stâlpul de Foc a arătat că Glasul urma să vorbească; Stâlpul de Foc este un semn. Cred că vă amintiţi ce s-a întâmplat la Houston, nu cu mult timp în urmă.

Prorocul Moise a făcut semne înaintea lui Israel, arătând că făgăduinţa urma să se împlinească. Când a făcut semnele, ei au ştiut că el îi va aduna împreună. Câtă desăvârşire în Cuvântul lui Dumnezeu, mereu Acelaşi, mereu la fel, aşa cum am spus şi aseară.

Haideţi să mai luăm un proroc, pe Iona. Am scris aici primul capitol din cartea lui, primul capitol al prorociei lui. Ieşirea lui Iona din pântecul balenei a fost un semn. Vedeţi, oamenii de acolo erau păgâni. Ei îi slăveau pe zeii mării, iar balena era o întruchipare a unuia dintre ei.

Mulţi oameni de astăzi îl condamnă pe Iona, dar eu îl am ca model, pentru că Iona nu a făcut altceva decât voia Domnului. „Paşii celor drepţi sunt călăuziţi de Domnul.” Noi spunem uneori: „Acela este un Iona!” dar haideţi să luăm lucrurile aşa cum sunt, cu adevărata lor semnificaţie. El trebuia să meargă la Ninive, dar Domnul l-a împins să ia acea corabie spre Tars, iar când a făcut aceasta, corabia a întâmpinat dificultăţi pe mare. Iona a spus: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” (Iona 1.12). Şi oamenii l-au aruncat în mare, iar un peşte uriaş, care înota pe acolo, l-a înghiţit pe proroc. Ştiu că datorită ştiinţei de astăzi vă vine greu să credeţi aşa ceva.

Cam cu vreo zece ani în urmă, cineva transporta prin Louisville, Kentucky, o balenă cu platforma, iar un băieţaş care avea mai multă inteligenţă decât putea folosi, încerca să desfiinţeze Biblia printr-o minciună.  El spunea:

„Cred că aţi auzit acea povestire veche din Biblie, care spune că Iona a fost înghiţit de o balenă. Dar gâtul balenei este atât de îngust încât nu încape nici măcar o minge, darămite un om întreg. Cum se putea întâmpla lucrul acesta? Desigur, este una din multele metafore din Biblie.”

Acele cuvinte au fost mai mult decât puteam suporta, aşa că ¡-am zis: „Haide să-ţi spun ceva.” „Ce ai putea să-mi spui?” „Vezi, tu nu ai citit corect Biblia, pentru că acolo scrie că era vorba de un peşte neobişnuit: „Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona.” (Iona 1.17). Peştele acela era astfel făcut încât să-l poată înghiţi întreg. Nu era un peşte ca ceilalţi, ci Dumnezeu care făcea un lucru extraordinar, a folosit un peşte extraordinar.” Omul n-a mai spus nimic. Deci, Dumnezeu pregătise un lucru special.

Cu câtva timp în urmă, o fetiţă ieşea din tabernacol cu o Biblie în mână. Avea părul pieptănat pe spate. Era atât de lucios încât feţişoara ei mică arăta ca o ceapă decojită. Jim Dorsey, un bătrân soldat ateu, fără credinţă în Dumnezeu, din Utica, a întrebat-o: „Încotro, domnişoară?”

„Merg spre casă, domnule,” a răspuns ea.

„Ce ai în mână?”

„O Biblie.”

„Aha. Sper că nu crezi în aşa ceva, nu?”

„Ba da, domnule, cred.”

„Şi crezi şi povestea aia cu balena care l-a înghiţit pe Iona?”

„Da, domnule, cred tot ce scrie acolo.”

„Şi cum poţi dovedi că ce scrie acolo este adevărat, lăsând la o parte lucrul acesta pe care îl numeşti credinţă?”

„Păi, domnule, când ajung în Rai, am să-l întreb chiar pe Iona cum a fost.”

„Dar dacă Iona nu va fi acolo?”

„Atunci o să-l întrebi tu.”

Cred că aceasta a fost o replică bună; cred că răspunsul fetei a fost corect.

Dacă Biblia ar fi spus că Iona a înghiţit balena, aş fi crezut şi lucrul acesta, fiindcă El putea să facă în aşa fel încât să fie posibil. Domnul poate să împlinească ceea ce a spus, pentru că El Îşi ţine întotdeauna Cuvântul. Dar noi ne amuzăm pe seama lui Iona…

Aţi observat vreodată cum înoată un peşte în căutarea hranei? Când o găseşte, o înghite, apoi se lasă la fundul apei şi se odihneşte. Când vă hrăniţi peştişorul din acvariu, urmăriţi-l şi vedeţi ce se întâmplă: el îşi umple stomacul, apoi se lasă la fund şi îşi face siesta. Acest peşte mare a venit în acelaşi fel şi l-a înghiţit pe proroc. Apoi s-a aşezat pe fundul mării, la o mare adâncime şi s-a odihnit.

Ne gândim adesea la Iona, dar unii dintre noi spun: „Uite, s-au rugat pentru mine, dar tot nu mi s-a vindecat mâna. S-au rugat pentru mine, dar nu mă simt deloc mai bine.” Dacă gândiţi aşa, să nu-l luaţi niciodată în batjocură pe Iona.

Fiţi atenţi ce a simţit el. În primul rând, era pe o mare agitată şi se îndrepta spre un alt loc, departe de cel unde îi poruncise Domnul să meargă. Avea mâinile şi picioarele legate şi fusese aruncat în marea învolburată, iar un chit l-a înghiţit şi a coborât cu el până pe fundul apei. Astfel, stătea acolo, printre hrana mistuită din burta balenei, şi plin de alge pe trup. Oriunde privea, vedea numai burta balenei. Probabil se simţea rău, dar ştiţi ce a zis când s-a văzut acolo? „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi, dar voi vedea iarăşi Templul Tău cel sfânt.”

La închinarea Templului, împăratul Solomon s-a rugat şi a spus: „Doamne, dacă un om din poporul Tău va fi în necaz, oriunde s-ar afla, când va privi spre acest loc sfânt, să fie auzit din ceruri.”

Iona a crezut în puterea rugăciunii lui Solomon şi Dumnezeu l-a eliberat din pântecul balenei, după trei zile şi trei nopţi. Poate că El ¡-a pus acolo o rezervă de oxigen. Noi nu avem de unde să ştim cum a făcut, dar conform Cuvântului, Domnul l-a ţinut pe Iona în viaţă timp de trei zile şi trei nopţi şi Cuvântul nu greşeşte.

Deci, dacă fiind în situaţia aceea, Iona a putut să privească spre acea construcţie făcută de mâna omului şi a fost izbăvit, cu atât mai mult trebuie să privim, tu şi eu, spre Templul în care Isus stă la dreapta Împăratului, mijlocind prin sângele Său pentru noi. Nu-l condamnaţi pe Iona, ci mai degrabă cercetaţi-vă pe voi înşivă. Credeţi făgăduinţa Sa, căci „Aşa vorbeşte Domnul: dacă sunteţi fii ai lui Avraam, El a făcut o făgăduinţă, şi aceasta trebuie să fie suficientă pentru voi!”

Închipuiţi-vă că oamenii erau pe mal şi scoteau plasele cu peşte şi celelalte lucruri, şi deodată au văzut că un zeu al mării, o balenă, se îndrepta în viteză spre mal. Toţi au căzut în genunchi, fiindcă Dumnezeu ştie ce are de făcut. Balena a mers direct spre ţărm, a deschis gura şi de acolo a ieşit prorocul. Prorocul! Zeul mării l-a vărsat pe proroc chiar acolo, pe mal. Nici nu-¡ de mirare că oamenii aceia s-au căit şi s-au pocăit.

Faptul că Iona a fost adus de balenă a fost un semn. Ce fel de semn? Un semn de la Dumnezeu. Şi ce a spus glasul: „Pocăiţi-vă, sau în patruzeci de zile veţi pieri!” Semnul Domnului şi Glasul Domnului. Deci, întotdeauna când Dumnezeu trimite un semn, trimite şi Glasul Său împreună cu acel semn. Şi mesajul a fost: „Pocăiţi-vă, sau în patruzeci de zile, toată cetatea va pieri!”

După vreo patru sute de ani în care nu a fost nici un proroc, a venit pe pământ prorocul Ioan. Însăşi apariţia lui după atâta timp a fost un semn.

Dacă sunteţi în Duhul, veţi înţelege ce vă spun. Fie ca Domnul să vă lumineze. Cât timp a trecut? Patru sute de ani. În tot acel timp nu fusese nici un proroc, iar biserica se pervertise atât de mult înainte ca Ioan să intre în scenă! Ioan a fost un proroc, semnul venirii lui Mesia imediat după el, pentru că prorocul Maleahi spusese în capitolul 4.5: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Astfel, rolul lui este să-¡ pregătească pe oameni.

Uitaţi-vă la Ioan! El nu s-a slăvit deloc pe sine, n-a avut nici un strop de mândrie. Oamenii s-au gândit că el era Mesia, dar Ioan le-a spus clar: „…eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (Ioan 1.27). Iar când a apărut Isus, El avea deasupra Lui un semn, un Stâlp de Foc, o Lumină ca un porumbel, iar un Glas a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3.17).

Imediat după aceea, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez,” şi ¡-a dat Biserica lui Hristos. Amin.(Ioan 3.30).

Biblia spune că în zilele din urmă va fi la fel. Astfel, va veni un Mesaj care Îl va prezenta pe Isus oamenilor. Aceasta se va întâmpla într-un asemenea mod încât oamenii vor fi uimiţi, la fel ca atunci, iar următorul verset din Maleahi ne vorbeşte despre aceasta.

Ei l-au întrebat despre originea lui, dar însăşi felul de a fi al lui Ioan îl făcea să se asemene cu Ilie. Priviţi-¡ pe cei doi proroci!

Ilie era un proroc care s-a ridicat într-o vreme în care poporul Israel era în haos. În zilele acelea domnea împăratul Ahab, iar femeile se luaseră după Izabela. Probabil că începuseră să-şi taie părul şi să facă toate celelalte lucruri pe care le fac femeile de astăzi. Ele au luat-o ca model pe Izabela, iar preoţii de atunci se gândeau: „Treaba lor! Nu-¡ nimic, pot să facă ce vor!”

Atunci, Domnul a adus din pustie un om care se numea Ilie. Nu ştim de unde venea, pentru că nu scrie nimic despre aceasta, dar s-a ridicat şi a început să condamne acel fel de purtare. El a dezaprobat acea neorânduială.

Dacă ar veni din nou astăzi, el ar condamna în acelaşi fel şi societatea noastră; ar condamna-o pe fiecare Izabelă. În final, ea este cea care a căutat să-¡ facă rău prorocului, aşa că el a ajuns un fugar, la fel ca Ioan. A fugit de ea în timp ce căuta să-l ucidă pentru că îl ura.

Biblia spune că tot din pustie a venit şi Ioan, care era un iubitor al sălbăticiei, şi el a adus un mesaj împotriva femeilor divorţate şi recăsătorite, făcând bucăţi întreaga normă socială a vremii. Ioan nu a mers la nici o şcoală, ci a venit de la Dumnezeu, fiind trimis de El. Astfel, a condamnat femeile moderne, a predicat împotriva lor şi nu le-a cruţat deloc, ci a spus clar: „A sosit timpul când se va auzi glasul lui Mesia!”

Comparaţi timpul venirii lui Ilie cu ceea ce se întâmplă astăzi, şi pe proroc cu păstorii şi prorocii moderni, care le dau voie Izabelelor lor să-şi taie părul, să poarte pantaloni scurţi, să fumeze, să facă tot ce vor ele şi să-¡ conducă ele pe ei. Preferă să nu spună nimic de teamă că îi vor părăsi şi îşi vor găsi alţi bărbaţi. Aceşti oameni se conduc după crezuri născocite de oameni, dar doctrinele lor sunt de ruşine. Din pricina lor, poruncile Domnului nu mai au nici un efect, fiindcă, deşi fac toate aceste lucruri, continuă să spună că sunt creştini, merg la biserică, predică şi merg mai departe în felul acesta. După cum vedeţi, ei fac aceleaşi lucruri ca atunci.

Dar amintiţi-vă că trăiţi în zilele despre care Domnul vorbeşte în Maleahi 4, adică în zilele când El Îşi va împlini Cuvântul din nou. Priviţi unde suntem acum! În vremuri asemănătoare celor ale lui Ioan şi a altora.

Priviţi ce s-a întâmplat când s-a ridicat Amos, acest proroc bătrân. Nici despre el nu se ştie de unde venea, dar era păstor. Dumnezeu l-a pregătit în timp ce era la păşune cu oile şi vitele sale, apoi a venit în Samaria, s-a urcat pe deal şi a privit în vale. Soarele strălucea pe capul lui pleşuv, pe mustăţile lui albe, iar ochii ¡ se aprinseseră. Clipea uimit, dar nu datorită priveliştii încântătoare pentru care turiştii urcau pe acel deal, ci din pricină că întregul oraş era plin de păcat.

Cine era omul acela mic şi necunoscut? Da, era prorocul Amos. El a propovăduit în zilele lui Ieroboam al doilea, un împărat care ¡-a întors spatele lui Dumnezeu şi le-a dat oamenilor libertatea să facă tot ce vor, în timp ce preoţii erau de acord cu el. În vremea lui s-au construit cele mai frumoase biserici, aveau cele mai frumoase haine, iar femeile erau imorale, îmbrăcându-se cum voiau. De pretutindeni veneau vizitatori care doreau să vadă fetele frumoase din ţinut şi purtarea lor libertină.

O altă America modernă, alţii care se considerau slujitorii lui Dumnezeu deşi făceau tot ce voiau, şi nimeni nu spunea nimic despre aceasta, de parcă toţi oamenii şi-au pus lacăt la gură.

Rebeca mea are optsprezece ani, ceea ce înseamnă că de optsprezece ani cutreier această ţară, condamnând păcatul. Cu toate acestea, an după an, când mă întorc găsesc şi mai multe femei cu tunsori bob, decât atunci când am plecat de acolo.

Un penticostal renumit şi cunoscut în toată lumea,  m-a luat deoparte acum un an şi mi-a zis: „Frate Branham, dă-mi voie să-mi pun mâinile peste tine şi să mă rog pentru tine.”

„Dar nu sunt bolnav,” am răspuns eu. „Nu eşti, însă ceva nu este în ordine cu tine. Frate Branham, îţi distrugi singur lucrarea. Nimeni nu cooperează cu tine, şi nu-¡ de mirare! De vină este felul în care le condamni pe femei. Oamenii spun că eşti un proroc.”

„Dar eu n-am spus niciodată aceasta.”

„Dar ei aşa cred, şi acelaşi lucru îl cred şi eu, fiindcă ai fost chemat să te rogi pentru vindecarea bolnavilor. Fă deci numai aceasta, roagă-te pentru bolnavi şi lasă femeile în pace, fiindcă le răneşti sentimentele.” „Cum aşa?”

„Le tot spui să nu mai poarte coafuri bob şi alte lucruri de felul acesta.”

„Păi, este greşit ceea ce fac ele!” Biblia spune că bărbatul poate s-o lase pe soţia lui dacă ea îşi taie părul, fiindcă îşi dezonorează capul. Aşa spune Biblia. Nu ştiu dacă vă convine sau nu, dar aşa scrie în 1Corinteni 11.1-16.

……………………………………………………………………………………………………… mulaţi pe piele, încât aproape că pielea ajunge pe dinafară, apoi vin şi spun: „Ce să facem, domnule Branham, dacă se găsesc de cumpărat numai astfel de haine?” Dar încă se mai vinde stofă şi maşini de cusut, aşa că nu aveţi nici o scuză. Mai mult, dacă femeile din grupările Amish şi Dunkard găsesc haine decente, puteţi găsi şi voi. Sigur că da. (Adunarea aplaudă). Şi ce se întâmplă după ce se îmbracă cu acele haine imorale? Ies pe stradă şi atrag privirile.

O femeie mi-a zis: „Frate Branham, dar eu nu port pantaloni scurţi! Eu port numai pantaloni pescăreşti, până la genunchi.” „Aceasta este şi mai rău,” am răspuns eu, „fiindcă Biblia spune că o femeie care poartă haine bărbăteşti este o urâciune în faţa Domnului.” Ce urâciune este întreaga privelişte a societăţii americane de astăzi! Vedeţi?

Soră, dă-mi voie să-ţi spun ceva. Dacă umbli aşa, poţi fi curată ca un crin faţă de prietenul sau soţul tău, fiindcă în ziua judecăţii vei fi acuzată de adulter. De ce? Pentru că Isus a spus: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Dacă acel păcătos te-a poftit din pricina îmbrăcămintei tale, în ziua judecăţii vei răspunde pentru aceasta, fiindcă te-ai dăruit privirii lui.

De ce ar vrea o femeie pioasă să se îmbrace aşa? Şi apoi susţii că Îl ai pe Duhul Sfânt pentru că vorbeşti în limbi şi eşti activ în lucrarea ta? Când am fost printre hotentoţi, ¡-am văzut pe păgâni făcând la fel. Duhul Sfânt este desăvârşit, sfânt şi neprihănit. Aşa este.

Bărbatul acela a continuat: „Oamenii cred că eşti proroc. Atunci de ce nu-¡ înveţi cum să primească darurile duhovniceşti şi să-L slujească pe Dumnezeu? De ce nu-¡ înveţi aceste lucruri dacă chiar eşti profet?” „Cum să-¡ învăţ Algebra când ei abia dacă ştiu Abecedarul? Ştiţi ce înseamnă ABC-ul? „Să crezi întotdeauna în Hristos.” Cum vreţi să învăţaţi acele lucruri? Voi vreţi să ajungeţi sus fără să porniţi de jos.”

Biblia spune că temelia Bisericii pe care o construieşte Dumnezeu este Isus Hristos, aşa că tot ce vine pe lângă aceasta, orice alte învăţături sunt asemenea nisipurilor mişcătoare. Dumnezeu nu Se schimbă; natura Lui divină nu Se schimbă.

El a făcut femeia diferită de bărbat şi pe bărbat diferit de femeie; ¡-a îmbrăcat diferit, şi vrea ca ei să rămână aşa cum ¡-a făcut. Dar acum femeile vor să arate ca bărbaţii şi bărbaţii vor să arate ca femeile. Câtă pervertire! Toate acestea ¡-au prins pe oameni ca într-un vârtej şi nu mai poţi schimba nimic. Este ca un întuneric mare, ca un monstru, dacă Duhul vă ajută să puteţi înţelege ce spun. Este ca un monstru care ¡-a prins şi nu mai pot scăpa din ghearele lui, şi aceasta pentru că este prea mult Hollywood, prea multă televiziune, prea multe lucruri de nimic. Tot ce avem este întinat. Nu este de mirare că „dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24.22).

Poate ziceţi: „N-am ştiut aceste lucruri!” Dar de-acum le ştiţi. Ar fi mai bine să mă opresc aici cu subiectul acesta şi să ne întoarcem la tema noastră.

Observaţi! Ioan a fost un semn. Şi nu uitaţi că Domnul va lucra întotdeauna în felul cum a lucrat prima dată. Aşa a făgăduit. El nu a folosit niciodată un grup de oameni în astfel de scopuri.

Dar Biblia vorbeşte undeva şi de un grup: este vorba de cei patru sute de proroci israeliţi care s-au prezentat în faţa împăratului Ahab. Aceia nu erau proroci păgâni şi erau în număr de patru sute. Toţi erau foarte şcoliţi  şi îşi luaseră toate gradele de care aveau nevoie.

Acolo era însă şi un om credincios, pe nume Iosafat, împăratul lui Iuda, care se pregătea şi el pentru luptă. Problema era că un credincios s-a încurcat cu un necredincios, şi din cauza aceasta lucrurile nu au mers cum trebuia. Fiţi atenţi cât erau de justificaţi: „Ramotul din Galaad este al nostru; partea aceea de sus a ţării ne aparţine.” Când Iosua a împărţit ţara, a dat pământul acela Israelului, iar păgânii de filisteni au venit şi l-au cotropit. Ahab ştia bine lucrul acesta, de aceea a zis: „Este al nostru.”

Puteţi vedea deci, că oamenii pot să aibă dreptate şi totuşi să nu reuşească. Ţinutul aparţinea într-adevăr Israelului, dar fraţilor, toate făgăduinţele Domnului sunt valabile cu o condiţie: „Oamenii trebuie să facă voia Domnului.”

Deci Ahab l-a întrebat pe Iosafat: „Vii cu mine să luăm pământul acela înapoi? Filistenii stau acolo şi se înfruptă din grâul care aparţine Israelului.” Este corect şi Scriptura întăreşte aceasta. „Ajută-mă să-¡ înving.” Aici Iosafat a făcut o mare greşeală: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi. (1Împăraţi 22.4), dar după aceea a căzut pe gânduri şi a zis: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”

„Ah,  da, desigur. Iartă-mă, trebuia să mă fi gândit la aceasta,” a răspuns Ahab.

„Nu ai nici un proroc pe aici?” „Sigur că am. Am absolvenţi de seminar teologic, cei mai buni dintre cei buni. Poartă cele mai frumoase haine şi sunt super-învăţaţi, pentru că ¡-am educat până în cele mai mici amănunte. O să poruncesc să-¡ aducă.” Şi au fost aduşi. Ei nu se prefăceau şi s-au rugat până când au avut o viziune, iar atunci au dat răspunsul. Unul dintre ei şi-a făcut chiar nişte coarne mari de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”

Şi toţi prorocii proroceau la fel, zicând: „Suie-te la Ramot din Galaad! Căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.” (v. 9-10). „Oare nu aşa spune Scriptura? Domnul a dat această moştenire poporului, iar duşmanul a luat-o. Este cât se poate de corect să mergi s-o recuperezi.”

Penticostalilor, de aici aveţi de învăţat o lecţie.

Fiind un bărbat evlavios, Iosafat a spus: „Ceva nu este în ordine. Nu mai ai încă un proroc?”

„De ce-ţi mai trebuie încă unul când ţi ¡-am adus pe cei mai buni patru sute?” Erau cam câţi suntem noi astăzi aici, şi spuneau într-un glas: „Aşa vorbeşte Domnul! Iosua ne-a dat nouă pământul acela, este al nostru, aşa că du-te şi ia-l înapoi!”

Dar Iosafat a insistat: „Nu mai este nici un proroc prin care să putem să-L întrebăm pe Domnul?”

„Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla.”

Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul aşa! Mergeţi şi aduceţi-l aici!”(v. 8).

Astfel, au trimis nişte oameni să-l aducă repede, iar unii dintre ei l-au sfătuit pe Mica şi ¡-au zis: „Mica, uite ce este: ştii că, nu demult, te-au excomunicat din adunare, pentru că le proroceşti oamenilor numai de rău. Dacă vrei să fii primit înapoi, spune şi tu la fel ca ceilalţi, şi totul va fi bine.”

Doar că Mica era un proroc adevărat şi a zis: „Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” (v. 14).

Astfel, a doua zi, el le-a zis celor doi împăraţi: „Suiţi-vă, dar văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor.” (v. 17). Astfel, vedenia lui se potrivea cu ceea ce spusese Ilie că ¡ se va întâmpla lui Ahab. Cum putea să binecuvânteze el ceea ce fusese blestemat?

Noi suntem un popor evlavios. Bisericile penticostale, cea baptistă, metodistă şi toate celelalte, sunt creştine, dar cum poate veni binecuvântarea peste ceea ce a blestemat Domnul? Poate veţi zice: „Nu mă interesează. Eu m-am alăturat lor şi am făcut cutare lucru.” Aceasta nu are nici o legătură. Uitaţi-vă la ce aţi făcut. Uitaţi-vă la penticostali, cum coboară standardele. Priviţi cum erau cândva şi cum sunt acum. Ei au ochi, dar nu văd pentru că sunt orbi.

Atunci preotul lui Ahab l-a lovit pe Mica peste obraz, iar Ahab a spus: „Aşa vorbeşte împăratul: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până când mă voi întoarce în pace.” Însă Mica a răspuns: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” (v. 27-28). Vedeţi? Acolo era un proroc, un semn, şi Glasul Lui, iar neascultarea a adus cu sine judecata.

Prorocul nostru astăzi este Duhul Sfânt. Nu puteţi să-I auziţi Glasul? Scriptura legitimează Cuvintele Lui; Isus Hristos, întruchiparea Duhului Sfânt.

Dumnezeu a lucrat prin Mica. Vedeţi, El nu lucrează niciodată prin grupuri, ci printr-un singur om. Ilie nu a fost un grup, şi nici Ioan. Astfel, nici unul nici celălalt, nu făceau parte din nici o denominaţiune, ci amândoi au condamnat organizaţiile. Aşa este. Ioan le-a zis fariseilor: „să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.9).

Semnul timpului sfârşitului va fi însoţit de Glasul timpului sfârşitului. Semnul va fi aşa cum a fost profeţit în Biblie, iar Glasul care îl urmează va fi cel făgăduit şi legitimat de Scriptură.

În Luca 17 citim care va fi semnul sfârşitului şi că atunci va fi ca în cazul Sodomei, o făgăduinţă. Şi dacă avem Sodoma reală, de ce nu putem crede semnul duhovnicesc care apare aici? Dacă puteţi înţelege Scriptura, veţi vedea că Luca 17 este un semn, iar Maleahi 4 este Glasul. Semnul a fost Dumnezeu venit pe pământ în trup de carne şi cunoscând lucrurile ascunse ale inimii, iar Glasul din Maleahi 4, ¡-a întors pe oameni de la crezurile lor înapoi la credinţa părinţilor lor. Acesta este semnul.

Voi încheia imediat. De obicei semnele sunt acceptate, desigur, dar Glasul, nu. Ei nu vor să aibă de-a face cu Glasul care vine după semn.

Semnele făcute de Isus şi vindecarea bolnavilor, au fost acceptate de oameni, dar într-o zi, El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10.30). Vedeţi? Acel Glas nu a fost acceptat, ci I-au zis: „Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu, Te faci egal cu Dumnezeu.” (v. 33).

El le-a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu,” dar ei I-au răspuns: „Oh, cum ar putea avea Dumnezeu un Fiu? Aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.”

Semnul l-au crezut; le-a plăcut să vadă că bolnavii erau vindecaţi, era ceva minunat, dar când a fost vorba să asculte Glasul, nu au vrut să creadă. Şi ce au făcut? L-au alungat.

Şi mai ştiţi ceva? În Apocalipsa 3, Biblia ne spune că în epoca Bisericii din Laodicea, El va face la fel. Astfel, El, Cuvântul făcut trup este în afara bisericii. El a fost şi este Cuvântul venit în trup.

Dacă puteţi crede semnul Sodomei din Evanghelia după Luca, dacă chiar puteţi crede semnul, de ce nu acceptaţi şi Glasul din Maleahi 4? De ce? Doar poate fi dovedit. Semnul poate fi dovedit, dar trebuie să acceptaţi şi Glasul.

Moise a primit însărcinarea să coboare la oameni şi să facă semne divine ca să-¡ poată întoarce către făgăduinţa făcută părinţilor lor.

Maleahi 4 este trimis tot pentru a-¡ întoarce pe oameni „înapoi la credinţa părinţilor.” Voi, cei orbi şi risipiţi, întoarceţi-vă  la credinţa de la început!

În încheiere voi mai comenta un singur lucru. Prorocul a spus: „Dar spre seară se va arăta lumina.” El a spus: „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7).

Ascultaţi! „Va fi o zi deosebită…” Haideţi să pătrundem înţelesul acesta adânc şi Domnul să-l aşeze în inima fiecăruia din adunare, în seara aceasta. Prorocul a spus că va veni o zi care nu va putea fi numită nici noapte, nici zi, ci va fi negură, ploaie şi ceaţă. „Dar spre seară se va arăta lumina.”

Noi ştim cu toţii că soarele răsare în est şi apune în vest, iar civilizaţia a mers după soare. Ştim că acelaşi soare care răsare în est, apune în vest. Civilizaţia a călătorit după traseul soarelui, astfel încât acum estul şi vestul s-au întâlnit. Da, noi suntem pe coasta de vest şi în acelaşi timp suntem în est.

Reţineţi că în acelaşi fel a călătorit Scriptura. A răsărit în partea de est, cu venirea lui Isus Hristos, pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit la oamenii din răsărit. A urmat un timp când oamenii şi-au făcut denominaţiuni, s-au alipit de anumite biserici şi au avut suficientă lumină cât să vadă. „Vom face o biserică, apoi vom ridica o şcoală, un spital şi un seminar, şi vom avea educaţie.” Oamenii au avut suficientă lumină cât să vadă să facă lucrurile acestea. Dar Biblia a spus prin prorocul Domnului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Acelaşi soare care a strălucit în răsărit va străluci din nou la apus, aşa că spre seară va fi lumină.”

Ce va face El atunci? Exact ceea ce a spus Luca în capitolul 17: „La sfârşitul vremii, când Se va descoperi Fiul omului, va fi acelaşi Fiu care S-a arătat din est până în vest, aceeaşi putere, Acelaşi Duh Sfânt şi va face aceleaşi lucrări pentru că spre seară se va arăta lumina.”

A călătorit acelaşi soare, a călătorit acelaşi Fiu. A venit din est, de la Pavel, a ajuns în Germania prin Martin Luther; a sărit apoi până în Anglia, la John Wesley şi în final a mai făcut un salt mare peste ocean, ajungând în Statele Unite, la biserica cincizecimii. Acum biserica cincizecimii s-a organizat de tot, iar acum am ajuns pe coasta de vest.

Fiecare dintre aceste mişcări au făcut la fel: s-au organizat, iar când au făcut aceasta, Dumnezeu Şi-a întors faţa de la ele. Aşa au făcut penticostalii şi toţi ceilalţi. Dar El a spus: „Spre seară se va arăta lumina, se va ridica un semn.” Nu-L rataţi, prieteni! Nu-L rataţi! Acelaşi soare dă aceeaşi lumină naturală, şi Acelaşi Fiu dă aceeaşi Lumină divină. Nu eu spun aceasta. Ridicaţi mâna toţi cei de aici care ştiţi că aşa scrie în Biblie. (Adunarea spune: „Amin.”). Chiar aşa este.

Acum, depinde de voi. Credeţi că Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, nu este mort, ci trăieşte. El este în smerenie. Aşa a fost întotdeauna, de aceea ca să ajungi sus, trebuie s-o iei de jos. Smeriţi-vă! Nu vă încăpăţânaţi să vă menţineţi ideile, ci credeţi în Domnul Isus! Vedeţi semnul, credeţi şi Glasul. Întoarceţi-vă înapoi, voi, cei risipiţi! Să ne plecam capetele.

„Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.

Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.” (Exod 4.8-9).

Tată ceresc, deja este târziu, dar Tu ai promis că „spre seară va fi Lumină.” Fă ca Glasul Evangheliei să pătrundă în inimile oamenilor în străduinţa lor de a înţelege Cuvântul.

Binecuvântează această adunare, Doamne; binecuvântează-¡ pe aceşti oameni. Îi vezi cum stau aici, înfometaţi, copii sărmani şi înrobiţi, care ştiu că diavolul face acele lucruri ca să-¡ orbească şi să nu înţeleagă ceea ce văd. Fă ca toţi aceştia să creadă în Isus Hristos, să creadă în făgăduinţa şi în învierea Lui din morţi.

Doamne, Tu ai spus că Fiul omului va veni atunci când oamenii se vor aştepta mai puţin. Acum biserica este mult mai bogată şi are clădiri de mii de dolari, dar ¡-ar fi mult mai bine dacă ar sta într-un colţ de stradă şi ar cânta bătând într-o tamburină, ţinându-şi pălăria în mână, aşa cum făceau cei de la Armata Salvării, decât să stea în acele morgi imense, lucrând după modelul lumii, încercând să aibă un fel de dumnezeu închipuit şi negând puterea din spatele ei.

Doamne, îndură-Te şi în seara aceasta, fiindcă şi noi strigăm la fel ca Samson: „Încă o dată, Doamne! Numai o dată!” Fă ca oamenii să ştie că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Vino în mijlocul nostru şi fă-¡ să vadă semnul, şi poate aşa vor crede şi Glasul. Te rog aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Imediat voi chema un rând de rugăciune. Trebuia să fi încheiat până acum dar haideţi să facem un rând de rugăciune, numai unul, şi vom continua mâine.

Dăm şi astăzi numere de rugăciune, şi vom da în fiecare zi, astfel încât oricine să aibă ocazia să vină ca să ne rugăm oricând. Faptul că vă aflaţi în rândul de rugăciune nu vă va vindeca. De altfel, toată lumea ştie că mai mulţi sunt vindecaţi acolo afară decât aici înăuntru. Întotdeauna este aşa, fiindcă Duhul Sfânt este prezent pretutindeni şi este suficient să vadă că credeţi, că va lucra imediat.

Dă numerele cu litera „P” de la Pavel. Să vedem unde am rămas… Vom începe de la unu. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, veniţi aici, vă rog. Cei care aveţi numere de rugăciune cu litera „P” de la Pavel, de la unu la zece, să se ridice şi să stea aici, dacă pot. Dacă nu puteţi veni, vom trimite pe cineva să vă ajute. Trebuie să fiţi zece. Mai trebuie încă doi. Acum sunteţi zece. Este bine. De la zece la cincisprezece înseamnă încă cinci. De la cincisprezece la douăzeci, ridicaţi-vă în picioare, ca să vă văd. Apoi de la douăzeci la douăzeci şi cinci. Acum aş vrea să fiţi cu toţii cât se poate de respectuoşi, pentru câteva minute. Deci aveţi numerele de rugăciune cu litera „P”, de la unul la douăzeci şi cinci, da?

Fiţi plini de respect în faţa Domnului. Daţi dovadă de respect faţă de El, faţă de Cuvânt, fiindcă Îi sunteţi datori Domnului cu un minut de ascultare şi de cugetare.

Cred că toată lumea se pregăteşte. Spuneţi-mi dacă este cineva care are număr de rugăciune, dar nu a venit în rând. Vom vedea imediat, ca nu cumva să fie cineva care nu aude sau nu poate veni singur.

Nu ştiu unde sunt numerele de rugăciune. O să vină băiatul la voi… (Fratele Branham  întreabă pe cineva de pe platformă: „Cine le împarte? Tu sau Billy? Billy?”). Când vine acolo, va amesteca numerele şi va da fiecăruia câte unul. Deci va veni la voi, vă va spune să luaţi loc şi vă va da un număr. Nu ştiu unde au ajuns aceste numere, dar cred că Domnul aranjează totul aşa cum vrea El.

Ceilalţi dintre voi, care nu au numere de rugăciune, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Nu am număr, dar sunt bolnav.” Ridicaţi mâna, oriunde vă aflaţi în încăpere. Văd că nu este prea multă lume, ceea ce însemnă că rugăciunea de mâine nu va dura prea mult. Sunt vreo douăzeci aici, plus cei bolnavi care stau acolo.

Bine. Mă bucur să văd că primiţi. Se pare că aveţi mai multă credinţă decât am crezut eu. Domnul să vă binecuvânteze dacă aţi primit vindecarea şi aţi aruncat numărul de rugăciune. Aceasta este credinţa adevărată. Nu şi-a pus nimeni mâinile peste voi, dar aţi întins voi mâinile spre Hristos.

Cei care sunteţi aici, pentru rugăciune, credeţi întâmplarea cu femeia care s-a atins de haina Lui, şi a recunoscut totul când El a întrebat-o. Vă amintiţi, nu-¡ aşa?

Acum credeţi ceea ce spune Biblia despre El în Evrei 4: că „Avem un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre.” (Adunarea spune: „Amin.”). Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, nu va lucra la fel? (Amin). Nu a făcut El aceasta, chiar în locul acesta, seară de seară? (Amin).Câţi dintre voi aţi mai fost şi în alte adunări de felul acesta şi aţi văzut cum lucrează? Ridicaţi-vă. (Amin). Sigur că da. El ştie totul despre toţi, despre oricine din întreaga lume.

Câţi dintre voi înţeleg lucrarea mea? Vedeţi ce încerc să fac? Vreau să spuneţi prin credinţă, fără ca cineva să-şi pună mâinile peste voi: „Isuse Hristoase, eu cred în Tine şi Te primesc ca Vindecătorul meu. Te primesc, Salvatorul meu, şi cred că mă poţi vindeca.” Ţineţi-vă de cuvânt, respectaţi-vă promisiunea şi împliniţi-o; apoi veţi vedea ce se întâmplă. Vreau să vă determin să faceţi acest lucru: să credeţi în cel mai sincer mod.

Ce spui? (Cineva zice: „Patru şi nouăsprezece.”). Lipsesc numerele patru şi nouăsprezece. Uitaţi-vă la cei de lângă voi, poate au numerele patru sau nouăsprezece. O clipă. Dacă nu-¡ găsesc, va trebui să plătesc o despăgubire pentru ele. Ce spui? („Patru.”). Tu ai numărul patru? Dar nouăsprezece? Nu îl are nimeni? Poftim? („Nici pe patru.”). Deci nu au apărut nici numărul patru, nici numărul nouăsprezece. Dacă este cineva care are aceste numere, vă rog să veniţi în rândul de rugăciune. Poate unul din numere este la copilaşul acela. Verificaţi. Da? Nu este numărul căutat. Dar doamna din scaunul cu rotile? Verificaţi şi numărul ei. Este vreunul din cele două numere? La doamna din cărucior. Acela este. În ordine. L-au găsit. Acum totul este pregătit. Bine. Oamenii care au numere de rugăciune, să le păstreze, pentru că, cu voia Domnului, vom începe serviciul divin.

Prieteni, pentru că aceasta este ultima seară pe care o avem la dispoziţie, şi pentru că mâine este duminică şi ne vedem după-amiază, haideţi să ne liniştim. Luaţi fiecare strop de necredinţă şi fiecare gând greşit, aruncaţi-l la pământ şi călcaţi-l în picioare. Spuneţi: „Doamne Isuse, de acum Te voi crede!” Câţi veţi face lucrul acesta? (Adunarea spune: „Amin!”). Mulţumesc. Domnul să vă binecuvânteze.

Să nu plece nimeni! Staţi liniştiţi, credeţi şi priviţi ce se întâmplă.

Dumnezeul cel adevărat a ştiut totul de la început, a prevăzut tot ce se va întâmpla, şi a spus ce va fi şi cum va fi. Noi ştim cu toţii aceasta. Aşa au fost cunoscuţi prorocii şi tot aşa a fost cunoscut Isus ca fiind Mesia. Şi El este şi astăzi Acelaşi Mesia ca atunci, doar că nu mai este în acel trup de carne, ci Duhul Lui S-a întors pe pământ în trupul tău şi al meu. Nu toţi puteţi face aceleaşi lucruri, fiindcă, după cum ştim din Scripturi, prorocii sunt unul într-o generaţie, şi fiecare are rolul lui, diferit de al celorlalţi.

Cum ar fi ca degetul meu să decidă că nu vrea să mai fie degetul meu, pentru că nu poate să fie ochi? Cum ar fi dacă braţul mi-ar spune: „Nu mă mai ridic, pentru că, de vreme ce nu sunt ochi sau ureche, nu vreau să mai fiu nici braţ!”? Dacă ar face aceasta, trupul mi-ar fi paralizat. De aceea trebuie să fiţi ce v-a făcut Dumnezeu.

Eu ¡-am admirat de multe ori pe Oral Roberts, pe Billy Graham şi pe Tommy Osborn! Unii dintre ei întră în adunare şi spun: „Slavă Domnului! Credeţi!” după care pleacă mai departe fără să se obosească deloc. Ce credinţă puternică!

Billy Graham avea un mesaj pregătit şi le vorbea oamenilor câteva minute, după care spunea: „Este timpul să vă decideţi. Veniţi la altar!”

Odată, cineva l-a întrebat: „De ce procedezi aşa, Billy?” Şi el a răspuns: „Mesajul meu, trimis de Dumnezeu, a fost dat mai departe.” Aşa este.

El predică în biserica Sodomei, aşa cum trebuie să facă. Numele lui se termină cu „h-a-m” de la „Abraham” (În limba română scrie „Avraam”, nu „Abraham”), doar că numele lui, G-r-a-h-a-m” este format din şase litere, pe când „A-b-r-a-h-a-m” are şapte litere. Îl cunoaşteţi pe mesagerul bisericii sodomite? Sigur că da. Nimeni din ţara aceasta nu a transmis mesajul pocăinţei mai bine ca Billy Graham. El stă şi predică, apoi pleacă, merge şi mănâncă o friptură sau bea un pahar de lapte şi merge la culcare. Asta-¡ tot.

Dar este cu totul altceva când trebuie să te lupţi cu demonii! Odată eram la Long Beach, eu şi fratele Jack… Mai era şi domnul Fuller, Charles Fuller, un frate foarte educat, care predica. Am sta acolo şi l-am ascultat pentru că închiriasem şi eu sala aceea şi serviciul meu urma după al lui. El a ţinut o predică foarte frumoasă, iar la sfârşit a întrebat: „Este cineva care doreşte să-L primească pe Isus?” Apoi au venit doi sau trei oameni pentru binecuvântarea bebeluşilor, iar o femeie a spus că ea doreşte să-L primească. A mers în faţă şi s-au rugat puţin împreună, apoi au făcut o rugăciune şi pentru diaconi şi femeia s-a întors la locul ei. La sfârşit şi-au strâns mâinile, s-au întors şi au plecat. Am putut să văd grupul acela de oameni intelectuali, cizelaţi şi bine îmbrăcaţi, care se pregăteau să părăsească sala.

În locul lor au venit cei care doreau să mă asculte pe mine, cu haine ponosite, în scaune cu rotile, orbi, muţi, surzi şi oameni cu handicapuri. Ce faci când credinţa ta dă peste astfel de cazuri?

Dar ce am mărturisit eu despre Hristos, încât necredincioşii vin şi aşteaptă să găsească o singură greşeală, una cât de mică?

Nu demult, am fost la Toronto, unde am predicat şi m-am rugat pentru bolnavi, dar nu-mi dădea pace sentimentul că în preajma mea, undeva în partea stângă, era un duh ciudat. Am continuat să-l observ. Acolo stătea un bărbat pe care unii îl plătiseră să vină să mă hipnotizeze. Bărbatul obişnuia să meargă prin taberele de miliari şi-i făcea pe soldaţi să stea în mâini şi să latre, sau alte lucruri de felul acesta. Eu am simţit duhul acela malefic, dar la început nu am ştiut de unde venea. Apoi am văzut o umbră neagră, iar după câteva minute am zis: „Fiu al dracului, cum de ţi-a întunecat Satan mintea încât ai făcut aşa ceva? Pentru că ai venit să-ţi măsori puterea cu Dumnezeu şi L-ai înfruntat pe Duhul Lui, vei fi scos de aici pe braţe!” A paralizat pe loc şi este paralizat şi astăzi.

Noi nu ne jucăm de-a biserica! Mulţi dintre voi aţi fost prin adunări şi aţi văzut petrecându-se aceste lucruri. Deci, ţineţi minte că trebuie să fiţi respectuoşi.

Presupun că aceasta este prima persoană, da?

Voi vedeţi că ceea ce v-am predicat eu este exact ceea ce trebuie să se întâmple în zilele acestea. Dacă va fi aşa, acela este semnul şi veţi putea crede şi Glasul care l-a însoţit.

Aici avem o femeie. Pentru cei nou-veniţi, suntem la Ioan 4, când Domnul a întâlnit-o pe femeia de la fântână. Ei nu se cunoşteau, nu se mai întâlniseră niciodată în viaţa lor, dar cu toate acestea, El ¡-a spus femeii care erau problemele ei, iar ea şi-a dat seama că vorbea cu Mesia. Cunoaşteţi această întâmplare. Acum, se întâlnesc din nou un bărbat şi o femeie, dar ea nu este femeia de atunci, şi nici eu nu sunt Bărbatul acela; însă Dumnezeu este Acelaşi, pentru că Isus a spus: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.12).

Doamnă, eu nu te cunosc şi nu ştiu de ce ai venit aici. Poate ai probleme în familie; poate te rogi pentru altcineva, poate eşti bolnavă sau poate stai aici doar pentru învăţătură. Dacă este aşa, aşteaptă şi vezi ce se va întâmpla, fiindcă poate joci un rol aici. Oricum ar fi, poate eşti o credincioasă adevărată. Eu nu ştiu aceasta, dar Domnul ştie, iar tu vei şti dacă El ţi-a spus adevărul sau nu, aşa-¡? Tu vei şti dacă este adevărat. Vezi, credința ta te-a adus aici. Vrei să vii încoace? Dacă cineva crede că ceea ce se întâmplă aici este greşit, haideţi, luaţi-¡ pe bolnavi şi scoateţi-¡ afară. Dar dacă nu faceţi aceasta, atunci nu mă învinuiţi nici pe mine.

Soră, uită-te o clipă la mine. N-am nici o idee şi nu ştiu nimic despre tine. Văd doar că eşti o femeie şi stai acolo, dar Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care L-am dovedit prin Biblie, a făgăduit că în zilele din urmă Se va întoarce şi Se va descoperi în plinătatea Duhului.

Biserica s-a format asemenea unei fiinţe umane, de la picioare, coapse, până la Cap, iar Capul este Cel care conduce tot trupul. Trupul a crescut încă din zilele Bisericii primare, s-a înălţat, şi s-a întărit din zilele reformei până acum, trecând prin neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt. Acum, Capul, Hristos, vine să completeze trupul. Vedeţi? Mâna mea nu ştie ce să facă dacă nu o conduce capul. Tot aşa, El este Cel ce ştie totul, de aceea este Cuvântul.

Eu nu sunt Cuvântul; eu sunt doar un om, dar, vedeţi, El se foloseşte de acest trup, fiindcă a murit pentru ca trupul acesta să se sfinţească, astfel încât să-l poată folosi şi să lucreze prin el. Este ca şi cum ar fi scos din veşmântul lui şi acoperit cu Duhul Sfânt.

Deci, vei crede dacă El va spune ceva despre tine, ce ţi s-a întâmplat şi de ce te afli aici? Toată adunarea va crede? (Adunarea spune: „Amin.”). Domnul să împlinească aceasta.

Acum voi lua fiecare duh din încăperea aceasta în mâna mea, spre slava Domnului. Staţi liniştiţi şi nu vă mai mişcaţi! Uită-te puţin la mine. „Uită-te la noi!” au spus Petru şi Ioan când au trecut pe la poartă. Aceasta este echivalent cu a-ţi spune să fii atentă la ce-ţi spun.

Isus a întrebat-o pe femeie câteva lucruri, apoi ¡-a zis: „Dă-Mi să beau.”

În acelaşi mod am predicat şi eu, pentru că Tatăl m-a trimis aici, în Baton Rouge.De aceea sunt aici.

Astfel, Tatăl ¡-a spus că trebuia să meargă în Samaria. El a stat lângă acea fântână şi prima persoană care s-a apropiat a fost o femeie. El a făcut în faţa ei semnul acela, şi întreaga cetate s-a pocăit.

Credeţi că dacă ar face acelaşi lucru aici, în seara aceasta, tot oraşul Baton Rouge s-ar pocăi? Eu mă îndoiesc de aceasta. Voi ce ziceţi? Eu nu cred aceasta, pentru că suntem în zilele din urmă, când cel rău este mai rău decât a fost vreodată.

Acum, despre problemele tale. Eşti aici ca să ne rugăm pentru tine, fiindcă suferi de o boală la gât. Ridică mâna dacă este adevărat. Este şi cineva pentru care te rogi. Este vorba de un copil care are probleme tot cu gâtul. În gâtul lui creşte ceva. Crezi că Dumnezeu îl va vindeca? Nu te îndoi. Ia batista pe care o ai în mână şi pe care ai ridicat-o spre Dumnezeu, ca mărturie, şi pune-o peste copil, fără să te îndoieşti şi din toată inima. Domnul vă va vindeca pe amândoi şi veţi fi bine. (Sora spune: „Lăudat să fie Domnul! Aleluia!”). Poţi să faci lucrul acesta? („Isuse! Îţi mulţumesc, Isuse!”). Du-te şi Domnul să fie cu tine. („Slavă Domnului! Aleluia!”).

Ce mai faci? Nici pe tine nu te cunosc, dar ai credinţă? („Amin”). Acesta este semnul, iar Glasul spune: „Întoarceţi-vă la Cuvânt!” Eu nu te cunosc, dar El te cunoaşte. Dacă El îmi va spune ceva despre tine, vei crede că Cuvântul pe care L-am spus se va împlini? Aceasta este legitimarea Lui. V-am spus deja că El face totul; aceasta este prorocia. Şi dacă prorocia se împlineşte, El vă spune: „Ascultaţi-l!” Tu ai o problemă gravă cu sistemul nervos.  Ai şi o tumoare care se află pe picior. Este adevărat? („Da.”).  Acum crezi? („Da, domnule.”). Atunci du-te mai departe şi crede, fiindcă ţi se va face după credinţa ta.

Bună seara. Eu nu te cunosc, dar Domnul te cunoaşte. Crezi că Domnul poate să-mi spună ce probleme ai? Uită-te la mine! Ai probleme, dar ai venit aici pentru altcineva, pentru cineva care a crescut cu tine. Este sora ta. Crezi că Domnul îmi va spune ce nu este în ordine cu ea? Îl vei accepta? Ea are probleme cu inima. Acum crezi că se va vindeca? Dacă ai credinţă, aşa se va întâmpla.

Vino, doamnă. Ce mai faci? Dacă Domnul poate să-mi spună de ce suferi, ce ai făcut, sau altceva, vei crede? Ştii că eu nu te cunosc şi că El este Cel care Se va identifica prin mine, conform Cuvântului şi făgăduinţei Sale. („Da, voi crede.”). Crezi aceasta? („Da. Amin.”). Ca şi ceilalţi, şi tu ai probleme ca orice femeie de vârsta ta, dar gândurile tale sunt îndreptate spre altcineva. Dorinţa ta, în faţa Domnului, nu este pentru tine, ci pentru altcineva, pentru un bărbat, iar acesta este soţul tău, care suferă de o boală de inimă. Crezi că Dumnezeu îl va vindeca? Du-te şi crede, fiindcă ţi se va face după credinţa ta.

Vedeţi, am predicat o oră, dar după numai trei sau patru oameni vindecaţi, deja abia mai pot sta în picioare. Însuşi Isus a spus odată: „O putere a ieşit din Mine.” Şi dacă o singură femeie a scos putere din El, care era Fiul lui Dumnezeu, când S-a atins de haina Lui, ce pot spune eu, care nu sunt decât un mântuit prin îndurarea Lui?

El a mai spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; va veţi face şi mai mult.” Versiunea Bibliei King James spune: „mai mari” (aşa scrie şi în traducerea în limba română), dar în traducerea originală scrie: „veţi face mai mult decât atât.” (Ioan 14.12). Ceva mai măreţ nu va putea face nimeni, pentru că El a înviat morţii, a oprit ciclul naturii, a făcut totul. Şi El a spus: „veţi face mai mult decât atât, pentru că Eu Mă întorc la Tatăl.”

„Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu…” Dacă observaţi, foloseşte pronumele personal „EU” „Eu” voi fi cu voi, şi în voi,” ceea ce înseamnă că nu omul lucrează, ci Hristos.

Ceea ce vreau să spun este că mă simt slăbit şi tremur. Adevărul este că tu, ca om, te poţi avânta numai până la un punct, care nu se află nici aici, jos, nici acolo, sus, ci este undeva la mijloc. Câţi dintre voi înţeleg ce vreau să spun? Ştiu că înţelegeţi. Da, aşa cred.

Ştiaţi că toţi poeţii şi prorocii sunt nevrotici? Câţi dintre voi au ştiut aceasta? Aţi citit despre William Cowpel, marele poet englez? El a scris versurile:

„Este o Fântână, şi-¡ umplută cu sânge,

Sângele scurs din venele lui Emanuel.”

Aţi auzit ce ¡ s-a întâmplat după ce a scris aceste versuri? Nu demult, am stat lângă mormântul lui, pentru că s-a sinucis, s-a înecat într-un râu.

Câţi dintre voi aţi auzit de Stephan Foster, cel care a compus cele mai frumoase cântece folk americane? El avea ceva în cap, dar nu şi în inimă. De fiecare dată când îi venea inspiraţia, scria câte un cântec, iar când aceasta îl părăsea, nu ştia ce să facă, era pierdut, şi o ţinea în beţii. Apoi, când inspiraţia l-a părăsit de tot, a chemat un servitor, a luat o lamă şi s-a sinucis.

Priviţi-l şi pe prorocul Ilie. S-a dus pe munte şi a chemat foc din cer, apoi a chemat ploaia, a închis cerul şi a făcut multe alte lucruri, dar când l-a părăsit inspiraţia, a plecat în pustie şi a vrut să moară. Şi Dumnezeu l-a întâlnit după patruzeci de zile într-o peşteră.

Uitaţi-vă la prorocul Iona. După ce a propovăduit mesajul, s-a dus, s-a aşezat pe deal şi ¡-a cerut Domnului să-l lase să moară. Da, da. A zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc.”

Oamenii nu înţeleg aceste lucruri. Nu, nu. Nici eu şi nici altcineva nu le poate explica, fiindcă nu-L poţi explica pe Dumnezeu şi nu-L poţi dovedi ştiinţific. Dumnezeu poate fi cunoscut numai prin credinţă şi noi credem în El. Cum poţi explica acest lucru? Dacă ai putea s-o faci, n-ar mai fi credinţă, or pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte numai prin credinţă.

Biserica nu va şti niciodată munca şi chinul, piedicile şi necazurile care au trebuit înfruntate pentru propovăduirea Lui, a Mesajului. Dar El ştie, şi răsplata mea nu va veni de la oameni.

Uită-te la mine, doamnă. Repede. Femeia aceasta se află în umbra morţii, şi dacă Dumnezeu nu vine la ea imediat… Puteţi vedea întunericul care pluteşte în jurul ei? Ea va muri, cu siguranţă. Nu demult, cineva a fotografiat aici ceva asemănător. Eu am fotografia acasă. Femeia aceasta are o umbră neagră în jurul ei; este moartea care o împresoară.

Domnişoara aceasta a suferit o operaţie; a fost operată de cancer, iar acum are probleme, are tot felul de complicaţii. Un lucru este clar: eşti atât de slăbită încât abia mai stai în picioare. Parcă văd cum a trecut bisturiul prin tumoare. Ştii că nu spun degeaba aceste lucruri, nu? Doamnă, doctorul a încercat, şi îi sunt recunoscător pentru aceasta, dar el este numai un tratament, fiindcă singurul Vindecător este Domnul. Tu vei muri dacă te bazezi numai pe ceea ce a făcut doctorul, deşi el a făcut tot ce a ştiut. Ai credinţă? (Sora spune: „Da.”). Vino puţin încoace.

Prin puterea pe care mi-a dat-o Domnul cel Atotputernic, şi prin mărturia Îngerului care este prezent aici sub forma unui Stâlp de Foc, îl condamn în Numele lui Isus Hristos pe acest diavol care încearcă să ia viaţa acestei femei. Amin. Du-te şi crede din tot sufletul tău.

Boala de care suferi tu ucide mai mulţi oameni decât oricare alta. Se spune că ar fi cea mai periculoasă dintre toate, dar nu este adevărat. Cea mai periculoasă boală este păcatul. Crezi că El poate să-ţi vindece inima şi să te facă bine? (Fratele spune: „Sunt convins că poate.”). Atunci du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta. Domnul să te binecuvânteze.

Tu crezi că poate să-ţi vindece spatele şi să te facă bine? Crezi din toată inima? Soră, du-te şi crede, şi vei vedea ce se va întâmpla; te vei face bine.

Artrită şi afecţiuni cardiace, dar crezi că Domnul poate să te vindece? (Sora spune: „Cred.”). Din toată inima? („Da.”). Accepţi lucrul acesta? („Da.”). Facă-ţi-se după credinţa ta. Du-te, crede din toată inima ta şi Domnul te va face bine.

Şi tu ai probleme cu spatele, dar crezi că Isus Hristos te poate face bine? (Sora spune: „Da.”). Atunci du-te şi crede, pentru că eu nu te pot vindeca.

Probleme cu prostata, sistemul nervos şi artrită. Crezi că Domnul are putere să te vindece? Îl accepţi? Atunci du-te şi crede.

Pe tine nu te lasă tusea să dormi, dar Dumnezeu poate vindeca astma. Crezi că este cum îţi spun? (Fratele spune: „Aşa este.”). Crezi că El te poate alina chiar acum? („Da.”). Domnul să te binecuvânteze. Îţi mulţumesc pentru credinţa ta.

Dacă nu ţi-aş spune nici măcar un cuvânt, ci doar mi-aş pune mâinile peste tine, ai crede? (Fratele spune: „Da.”). Vino încoace. Îmi pun mâinile peste tine în Numele Domnului Isus Hristos, pentru ca artrita de care suferi să fie vindecată. Şi va fi.

Vino, soră. Tu crezi? („Da, domnule. Am mai fost vindecată de Domnul.”). Este minunat. („Aleluia!”). Du-te, mănâncă-ţi cina şi stomacul tău va fi vindecat. (Aleluia! Aleluia! Aleluia!”).

Ai probleme mari cu spatele. Te-au necăjit de multă vreme, dar du-te, crede că vei fi bine şi Domnul va lucra pentru tine. (Fratele spune: „Domnul a lucrat deja. Amin.”). Amin. Aceasta este.

Diabetul nu este imposibil de vindecat pentru Domnul. El poate să-l vindece, crezi aceasta? (Sora spune: „Da, cred.”). Atunci este bine. Primeşte-L şi crede în El din toată inima.

Tu ai probleme cu sângele. Crezi că Domnul te va face bine? Crede în continuare cu toată puterea şi vei fi bine.

Crezi că ai fost vindecat când ai fost atins de lucrul acela? Aşa a fost.

Doamna are afecţiuni ale inimii. Crezi? („Da, cred.”). Atunci du-te şi fii vindecată în Numele lui Isus.

Tu crezi că Domnul te va face sănătos şi că rinichii tăi vor fi din nou bine? Fii binecuvântat! Du-te în pace!

Eu nu vindec, nu am puterea aceasta, fiindcă nu sunt vindecător.

Când El a vorbit despre durerea lui de spate, ai crezut că te vei vindeca şi tu? Atunci crede în continuare. Crede din toată inima.

Dar tu? Crezi că te vei face bine? Du-te şi crede din toată fiinţa ta şi Dumnezeu îţi va îndeplini rugămintea. Dar trebuie să crezi.

Tu crezi că Domnul te va face bine? (Sora spune: „Lăudat să fie Domnul!” Eu cred.”). Bine. Domnul să te binecuvânteze. Du-te şi păstrează în continuare în inimă această credinţă.

Vino, domnule. O mică picătură albă care cade pe pământ. Nu poate fi decât diabet . („Da, diabet este.”). Crezi că El te poate face bine? Vino să mergem chiar acum la Calvar pentru o transfuzie. O facem prin credinţă în Isus Hristos, ca să fie vindecat. Crede din toată inima. Crezi? („Cu siguranţă.”).

Dar voi, cei din adunare, credeţi din toată inima că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).

Dar cei din partea aceasta? Doamna de acolo… cea care se uită la mine, şi care suferă de o boală a femeilor? Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Cea cu hainuţa albastră. Da. Crede şi Isus te va face bine. Este atât de simplu.

Doamna din spatele tău, cea cu părul închis la culoare, a spus: „Mulţumesc, Doamne!”, pentru că a fost atinsă de Ceva fără să ştie. Problemele cu vezica te-au părăsit, pe tine, cea care stai în spatele doamnei care tocmai a fost vindecată. Dar aceasta numai dacă crezi din toată inima, doamnă. Crezi? Atunci, dacă vrei să primeşti vindecarea, ridică mâna. Dumnezeu te vindecă. Dar voi, cei din partea aceasta?

Voi, de-acolo din spate, fiţi respectuoşi. Nu vă mai mişcaţi pentru că bolile acestea trec de la un om la altul.

Tu, domnule? Domnul acela în vârstă, de pe scaun. Crezi? Crezi că Domnul poate să te vindece? Tu suferi de artrită şi de bronşită. Crezi că Domnul te va face bine? Da? Atunci poţi să primeşti ceea ce ai cerut. „Trebuie doar să crezi.”

Doamna de lângă el ce spune? Crezi, doamnă? Ai credinţă? Crezi că Domnul poate să-mi spună care ţi-e suferinţa? Tu eşti foarte departe de mine, dar trebuie să crezi în El. Crezi că îţi spun adevărul? Atunci, tensiunea ta va scădea. Crezi lucrul acesta?

Văd că ai ridicat mâna şi tu, încercând s-o încurajezi pe ea. A fost foarte frumos din partea ta că ai ajutat-o, aşa că Domnul va fi bun cu tine. Pe tine te frământă o problemă duhovnicească. Fă semn cu mâna dacă este adevărat. El va îndrepta lucrurile acum şi te vei linişti.

Câţi dintre voi cred? Cel care este creştin cu adevărat simte că Isus este prezent aici, se ridică în picioare şi spune: „Isuse, vreau să mărturisesc că nu sunt decât un păcătos… Îmi vei ierta păcatele?” Ridicaţi-vă în picioare. Domnul să vă binecuvânteze. Domnul să te binecuvânteze. Domnul să te binecuvânteze. Domnul să te binecuvânteze. Şi pe tine şi pe voi toţi. El vă vede şi va ţine cont de faptul că faceţi lucrul acesta.

Tu, de acolo, de la balcon, ridică-te şi spune: „Doamne Isuse, vreau să mărturisesc. Cer îndurare pentru sufletul meu.” Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. „Cer milă, Doamne Isuse.”

Prieteni, puteţi vedea că El este aici? Domnul să te binecuvânteze, tinere. Domnul să te binecuvânteze. Şi pe tine, domnişoară. Este lucrul cel mai mare pe care l-aţi făcut. Oricine nu l-a făcut încă, să se ridice şi să spună: „Doamne Isuse, vreau să mărturisesc totul, în seara aceasta.

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. –” (Proverbe 28.13).

Veţi face aceasta în prezenţa Lui? Domnul să te binecuvânteze, doamnă. Da. Fii binecuvântată şi tu. Şi tu, domnule. Domnul să te binecuvânteze şi pe tine, doamnă. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Voi ziceţi: „Lucrul acesta are vreo importanţă?”  De fapt, aceasta face diferenţa dintre Viaţă şi moarte.

Simţiţi prezenţa Lui aici? Înţelegeţi lucrul acesta? Îl simţiţi? Iată, Îl puteţi vedea cum lucrează. Acesta este El şi face ceea ce a spus că va face. Credeţi lucrul acesta? (Adunarea spune: „Amin.”).

Cine vrea să mai spună: „Îmi mărturisesc păcatele, Doamne. Iartă-mă, Te rog.”? Dacă sunteţi în picioare, ridicaţi doar mâna. Ridicaţi-vă şi voi, cei de acolo, de lângă perete. Domnul să vă binecuvânteze. Fiţi binecuvântaţi. Cineva de la balcon, din spate, spune: „Doamne Isuse, vreau să mărturisesc. În seara aceasta, cer îndurare în prezenţa Ta divină şi cred că Dumnezeul care mă va judeca este aici. El îi vorbeşte inimii mele şi îi spune că am greşeli, de aceea vreau să mă ridic să mi le mărturisesc. Vreau să-¡ spun că am păcătuit, fiindcă Tu îmi mustri cugetul.” De aceea am oprit rândul de rugăciune. Domnul să te binecuvânteze. Fii binecuvântat.

Ştiţi de ce m-am oprit? Pentru că ştiam că se va întâmpla lucrul acesta.

Mai sunt şi alţii. Voi nu vă ridicaţi? Ridicaţi-vă şi spuneţi că Cineva vorbeşte inimii voastre şi îi spune că aţi greşit. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine, şi pe tine. Spuneţi: „Doamne, iartă-mă pentru că am greşit. Stau în picioare înaintea Ta şi mă mărturisesc, Doamne. Ştiu că eşti aici; trebuie să fii aici, fiindcă aşa ai spus. Eu am văzut semnul şi am înţeles că este semnul acestor zile. Am auzit Glasul care cheamă la pocăinţă şi sunt aici, Doamne. Cred semnul şi ascult Glasul.”

Glasul vă vorbeşte chiar acum! Întoarceţi-vă, cei rătăciţi! Întoarceţi-vă, stele rătăcitoare! Întoarceţi-vă, cei care aţi fost alungaţi! Întoarceţi-vă în seara aceasta!

Nu vreţi să vă întoarceţi? Măcar ridicaţi-vă şi spuneţi: „Mărturisesc că sunt un păcătos care cere îndurare.” Mai este cineva care vrea să facă lucrul acesta? Domnul să te binecuvânteze, doamnă. Şi pe tine, fiule! Chiar dacă eu nu te văd, El te vede. Fii binecuvântată, doamnă. Este foarte bine aşa, este foarte bine. Altcineva? Vreau să prelungim puţin momentul acesta, pentru că mai simt încă o povară. Mai este cineva? Domnul să te binecuvânteze, doamnă. Aşa se face. Aşa este. Mai spune cineva: „Doamne, vreau doar să mărturisesc, aşa că, mă ridic şi spun că am păcătuit şi cer mila Ta.” Mai este cineva care vrea să facă lucrul acesta? Înainte să mergem mai departe, ridicaţi-vă şi spuneţi: „Vreau să mărturisesc, Doamne Isuse.” Domnul să te binecuvânteze, domnişoară.

Ştii, s-ar putea ca într-o zi, sau poate chiar înainte să ajungi în seara aceasta acasă, să simţi cum o ceaţă rece îţi atinge faţa. Sau poate doctorul va veni, îţi va lua pulsul şi îl va simţi cum scade. Atunci nu se va mai putea face nimic. Vei simţi fiorii reci ai morţii pe pielea ta, şi îţi vei aminti de tot ce ai făcut.

Aminteşte-ţi că oamenii nu te pot îngropa suficient de adânc, nu pot face nimic, pentru că Domnul a promis: „Eu te voi ridica din nou în ziua din urmă.” Vedeţi? „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu mai vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viaţă.” Aceasta se întâmplă pentru că a crezut în singurul Fiu al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a înviat acum două mii de ani, şi care este viu şi astăzi, şi Îşi arată puterea învierii Sale.

Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Vreau să Îl primesc; vreau să Îl accept.” Binecuvântarea Domnului să fie cu voi. Foarte bine, micuţă doamnă. Este un gest de curaj. Observaţi lucrul acesta.

Cu câteva timp în urmă, la chemarea la altar, am văzut oameni care se înghesuiau, se împingeau şi mestecau gumă. Dar aţi observat acum sinceritatea de pe feţele oamenilor? Tinerele femei s-au ridicat deşi le-am mustrat pentru părul lor tăiat şi pentru machiajul de pe faţă, şi au spus: „Doamne, ai milă de mine pentru că sunt o păcătoasă.” Aceasta este Sămânţa semănată aici. Lumina a răsărit din ea şi ei au văzut-o. Domnul să vă binecuvânteze. Să ne plecăm capetele.

Vreau ca fiecare credincios de aici care stă lângă cineva care s-a ridicat în picioare, să-şi întindă mâna spre acea persoană, bine? Ei au stat lângă voi. Dacă sunteţi creştini, puneţi-vă mâna pe ei, pe fratele sau pe sora voastră, şi spuneţi: „Mi-am pus mâna peste tine şi mă voi ruga.”

Tată ceresc, aici sunt oameni care cred în Tine. Tu ai spus că „o sămânţă a căzut lângă drum, iar păsările cerului au ciugulit-o. Alta a căzut printre pietre, printre spini şi mărăcini, dar alta a căzut în pământ bun, şi a rodit.” Prezenţa Ta aici, în seara aceasta, ¡-a convins pe mulţi că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi că eşti veşnic. Şi Tu ai promis că aşa cum trăieşti Tu, vom trăi şi noi.

Doamne Isuse, ei s-au ridicat în picioare şi au stat ca martori ai credinţei în Tine, de aceea ştiu, Doamne, că în acea zi vei sta şi Tu pentru ei. Împlineşte aceasta, Doamne, fiindcă Ţi-¡ dau în Numele lui Isus Hristos. Îngăduie să meargă la o biserică bună şi să fie botezaţi cu botezul creştin. Îngăduie să aibă părtăşie cu alţi credincioşi, să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, iar în ziua aceea să fie roadele Evangheliei şi mărgăritarele din coroana Ta. Dacă nu-¡ voi mai întâlni până în ziua cea mare, îngăduie să-¡ văd atunci, aşa cum ¡-am văzut în vedenie, şi să mă întrebe: „Nu mă mai ţii minte? La Baton Rouge am fost şi eu printre cei care s-au ridicat în picioare.” Îndură-Te, Tată, fiindcă sunt ai Tăi, în Numele lui Hristos.

Am aici, în faţa mea, o cutie cu batiste, pantofiori, ghetuţe, hăinuţe şi şorţuri. Biblia ne învaţă că oamenii luau şorţuri şi ştergare care fuseseră atinse de trupul apostolului Pavel, şi le puneau peste cei demonizaţi, iar duhurile rele ieşeau din ei. Tată, apostolul Pavel nu este printre noi, dar Tu eşti Acelaşi Dumnezeu, iar eu Te rog să lucrezi la fel cu cei care cred sincer în Tine. Ei nu l-au crezut pe Pavel pentru că era Pavel, ci l-au crezut pentru că ai lucrat Tu prin el. Acelaşi lucru îl cred şi cei adunaţi aici, fiindcă Tu Ţi-ai legitimat prezenţa printre noi în seara aceasta.

Un scriitor spunea că „Israel pornise în călătoria sa spre pământul făgăduit, dar Marea Roşie îi stătea în cale, încercând să-¡ oprească. Atunci Dumnezeu a privit din Stâlpul de Foc, cu ochi plini de mânie, şi a dat orbire şi întuneric necredinciosului, şi lumină lui Israel. Iar când Marea Roşie ¡-a văzut privirea, s-a speriat şi s-a întors din drumul ei, aşa că Israel a putut să treacă prin mijlocul ei păşind pe pământ uscat.”

Doamne Dumnezeule, priveşte şi acum în jos, prin sângele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Eu îmi voi pune mâinile peste aceste batiste şi Te rog ca atunci când vor fi puse pe trupurile bolnavilor, Duhul Tău cel Sfânt să privească spre fiecare om, şi bolile lui să plece, iar el să treacă spre acea ţară a sănătăţii şi puterii. Biblia ne spune că „mai presus de orice, ei au dorit să aibă o sănătate de fier.” Mântuieşte-¡, Doamne, fiindcă Ţi-¡ încredinţez în Numele lui Isus Hristos. Amin.

…Eu Îl voi urma,

Acolo unde merge… (Haideţi să cântăm)… Îl voi urma,

Voi merge după El (El este chiar aici, aşa că haideţi să-L slăvim într-un cântec), peste tot.

Puteţi cânta aşa?

Unde mă duce, eu Îl voi urma,

Unde mă duce, eu Îl voi urma,

Unde mă duce, eu Îl voi urma,

Unde mă duce, eu Îl voi urma,

Voi merge după El (Ridicaţi mâna, cei care doriţi să faceţi aceasta), cu El peste tot. Haideţi să ne ridicăm şi să înălţăm din nou mâinile.

…după El în grădină,

Cântaţi cu toţii într-un mod duhovnicesc. Un Mesaj adevărat. Să-L slăvim în prezenţa Sa, fiindcă Îi place să fie slăvit.

…în grădină,

Voi merge cu El prin grădină,

Voi merge cu El întreaga cale.

Să fredonăm: „Eu pot…” În timp ce faceţi aceasta, daţi mâna cu cei din jur şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Fii binecuvântat.” Aşa. Suntem cu toţii la fel. Metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc., daţi mâna unii cu alţii şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate!”, fiindcă aceasta suntem cu toţii: fraţi.

…în grădină.

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi. (Fratele Branham continuă să dea mâna cu oamenii din adunare).

…grădină.

Acum ridicaţi mâinile.

„Eu voi merge după El, cu El întreaga cale.”

Să ne plecăm capetele cu smerenie, pentru rugăciune. Nu uitaţi să mergeţi mâine dimineaţă la şcoala duminicală.

Într-un fel sau altul, eu simt prezenţa lui Dumnezeu atât de reală în inima mea! Nu ştiu de ce mi-e atât de greu să plec în seara aceasta. Simt că Duhul Sfânt este mulţumit acum. Vom avea, probabil, o întâlnire minunată şi mâine, când îi vom vedea pe oameni venind din nou la Hristos. Cineva se întreba de ce nu am făcut încă chemarea la altar. Vreau să aştept până când voi fi împins s-o fac, înţelegeţi?

Nădăjduiesc că toată lumea care a stat aici în picioare şi toţi cei care au ridicat mâinile, vor ajunge la o biserică bună şi vor sta acolo printre credincioşi.

În timp ce avem capetele plecate, îi voi ruga pe păstori să vină, dacă vor, în faţă, pentru despărţire. Domnul să vă binecuvânteze, pe cei ce vă plecaţi capetele şi inimile în faţa Lui. Amin.

– Amin –