FURTUNA CARE SE APROPIE

Haideţi să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune. Să ne plecăm capetele.

Scumpul nostru Tată ceresc, suntem cu adevărat un popor privilegiat pentru că putem vedea Faţa Ta slăvită şi să-Ți spunem „Tatăl nostru”. Noi ştim că am trecut de la moarte la Viață prin faptul că Duhul Sfânt poartă mărturia că suntem fii şi fiice de Dumnezeu, El fiind Martorul nostru că am trecut peste acea linie, deoarece lucrurile lumii pe care le iubeam şi le doream odinioară, acum sunt moarte pentru noi. Noi am înviat din nou cu Hristos şi stăm împreună în locurile cereşti, bucurându-ne de prezenţa Sa. O, cât Îţi mulţumim pentru acesta!

În seara aceasta, Te rugăm să ne binecuvântezi în mod minunat. Binecuvântează această biserică mică pe care o iubim, pe păstorul ei şi fiecare mădular, precum şi pe cei care au venit să aibă părtășie cu noi aici.

Tată ceresc, Te rugăm să ne dai o seară deosebită, astfel încât multă vreme de aici înainte să ne amintim de Prezenţa Ta.

Dacă printre noi este cineva care nu-L cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, ajută-l să-L găsească, Doamne, pe Acela care S-a dus în pustie să caute oaia rătăcită şi nu S-a întors la staul fără ea. Fă ca îndurarea Ta să se reverse peste tabără, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Este atât de plăcut să fim din nou în acest Tabernacol și să avem părtășie împreună.

M-am uitat peste audienţă şi am văzut feţe noi, pe care nu le cunosc. Aş fi vrut să dau mâna cu ei sau să le spun ceva, dar, oh, suntem în întârziere şi a trebuit să ne grăbim. Vreau să ştiţi că aseară au fost mulţi pe care i-am cunoscut din alte adunări, iar când am ajuns acasă, i-am spus soţiei mele: „Mă întreb ce va fi când vom trece dincolo de linia aceea?  Desigur, voi privi în jur şi voi zice: „Iată-l pe fratele Cutare, iar acolo iată-l pe Cutare…”

Va fi un timp cu adevărat minunat. Da, noi privim spre acea zi. Nu ştim când anume va fi, dar cu siguranţă va fi  minunat.

Cred că după ce a văzut acele lucruri care i-au fost descoperite în Apocalipsa, Ioan a putut spune: Vino, Doamne Isuse!” De ce? Pentru că a văzut cât de minunat va fi.

Cam cu două săptămâni în urmă, am fost la Kingston, Jamaica. Voi ştiţi că mulţi oameni au crezut şi încă mai cred că vedeniile apar numai pe platformă, dar nu este adevărat; ele vin tot timpul şi nici măcar una din ele nu a dat greş.

Eram acolo cu Oamenii de Afaceri ai Evangheliei depline, iar după două seri în care am predicat Evanghelia ca să ne obişnuim cu audienţa şi ca să simţim duhul oamenilor, am spus: „Cred că ar fi bine dacă în seara aceasta am împărţi câteva numere de rugăciune şi am începe să ne rugăm pentru bolnavi.”

Domnul ne-a binecuvântat cu adevărat minunat, iar după adunare ne-am dus la restaurantul hotelului Flamingo, unde eram cazaţi, ca să luăm masa. Acolo totul se desfășura după modelul european. Astfel, când îţi plăteşti camera, achiţi şi nota de plată pentru mâncare.

Deci, urma să luăm masa acolo şi am observat că înăuntru se aflau o mulţime de oameni de la Evanghelia deplină şi desigur, şi alţii. În timp ce discutam, cineva a spus: „Aceste vedenii sunt minunate, dar ce bine ar fi dacă ar apărea peste tot!”

„O, dar cu siguranţă apar peste tot,” am răspuns eu, „doar că ele nu vindecă pe nimeni. Dacă aţi observat, eu îi întreb adesea pe oameni: „Aceasta te-ar ajuta să-L crezi pe Dumnezeu?”

Vedeniile nu vindecă pe nimeni pentru că Hristos a făcut deja aceasta. Ele vă ajută doar să credeți, sunt darul lui Dumnezeu pentru voi, o binecuvântare făgăduită, o adeverire a faptului că suntem în zilele din urmă.

Discuția a continuat și eu am spus: „Duhul Sfânt este prezent chiar acum aici!”

Erau de faţă fratele Shakarian, pe care-l cunoaşteţi foarte mulţi şi care este un bun prieten de-al meu, fratele Arganbright, fratele Sonmore, preşedinţi, vicepreşedinţi şi mulţi alţi oameni de la Evanghelia deplină.

Chiar atunci venea spre noi un chelner, iar eu le-am spus: „Băiatul care vine încoace este bolnav.” Când s-a apropiat de masă, Duhul Sfânt a început  să-i vorbească: „Tu suferi de o boală de inimă, iar soţia ta este creştină. În ce te priveşte, tu crezi, dar te temi”. Apoi i-a spus cine era şi multe alte lucruri personale.

Auzind acele cuvinte, era cât pe ce să scape tăviţa cu unt în farfuria mea. „Totul este perfect adevărat”, a murmurat uluit. Apoi, nu eu, ci Duhul Sfânt i-a spus care era problema cu soţia lui şi despre rugăciunea pe care au făcut-o împreună înainte de a pleca la serviciu, pentru că dorinţa lui era să mă întâlnească în ziua aceea.

O, vai, era pe punctul să leşine!

M-a privit uluit şi a spus: „Pur şi simplu nu pot înţelege cum este posibil să ştii toate acestea!”

„Nici eu nu înţeleg!” i-am răspuns liniştit.

Fratele DuPlessis era afară la maşină când am ajuns împreună cu fratele Mercier, discutând despre Duhul cel scump din biserică şi despre faptul că nouă ne plac aceste întâlniri. Ele sunt foarte bune, de aceea păstraţi-le, fraţilor!

El spunea: „Frate Branham, cred că ai o mulţime de…”

„Nu”, am răspuns eu, „ceea ce mă surprinde este harul lui Dumnezeu. Eu am epuizat de multe ori mila Sa, dar nu am epuizat niciodată harul Său, de aceea sunt plin de bucurie pentru aceasta.”

Şi în timp ce am continuat să discutăm, am văzut o femeie care mergea cu nişte cearceafuri pe umăr, să schimbe paturile.

„Deasupra acelei femei este o Lumină. Chemaţi-o aici”, am spus eu.

Au chemat-o înapoi, iar Duhul Sfânt a început să-i spună despre problemele ei. Nu era creştină, nici o credincioasă a Evangheliei. Când a fost mică, mama ei a  dus-o la biserică, iar când a avut doisprezece ani a fost botezată, dar nu a aparţinut niciodată vreunei biserici. (Acesta este motivul pentru care am spus că nu era creştină). Adevărul este cănu biserica te face creştin, ci ea te ajută doar să rămâi în ce te-ai născut şi să aduni experienţă în timp ce ai părtășie împreună cu frații în credință.

Fratele Demos Shakarian m-a scos afară şi m-a întrebat: „Ce se întâmplă?”, iar eu i-am răspuns: „Adu-ţi aminte că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul! Cineva apropiat mie este pe moarte. Văd şi un tânăr care scuipă sânge.” Apoi am întrebat: „Unde este Billy?” Cred că mulţi  îl cunoaşteţi pe fiul meu, Billy Paul. Mama lui a murit când era doar un copilaş, de aceea l-am purtat cu mine peste tot. Noaptea, când nu îmi permiteam să fac foc, îi puneam sticluţa cu lapte sub mine ca s-o păstrez caldă, iar când se trezea şi plângea după mamă-sa, i-o puneam la gură. Când ea era pe moarte, m-a rugat să rămân întotdeauna cu Billy, de aceea oriunde mă duc îl iau şi pe el cu mine.

Billy tocmai voia să meargă într-un loc numit „Grădina speranţei” să facă nişte fotografii, dar eu i-am spus: „Nu te duce pentru că este pe cale să se întâmple ceva.”

De multe ori vedeniile spun lucruri pe care nu le înţelegem. Nici prorocii Bibliei nu ştiau despre ce scriu şi totuşi au făcut-o. Ei erau oameni adeveriţi, legitimaţi de Domnul şi inspiraţi de El.

Fratele Shakarian m-a întrebat: „Şi ce crezi că se va întâmpla, frate Branham?”

„Nu ştiu”, am răspuns eu. „Tot ce ştiu este că unul din cei doi oameni pe care i-am văzut în vedenie, nu avea nici un dinte. Am putut vedea că a respirat de două ori, după care a murit, în timp ce persoana cealaltă, un tânăr, scuipă sânge dar nu poate muri pentru că nu este pregătit.”

Apoi m-am simţit călăuzit să mergem în Jamaica, dar nu în Puerto Rico. Ne-am dus şi acolo, dar mai târziu, şi am ajuns chiar pe aeroportul pe care s-a prăbuşit acel avion de pasageri. Când am aterizat noi, avionul era încă acolo, iar bieţii oameni arătau ca nişte porci, legaţi de centurile de siguranţă, carbonizaţi şi rupţi în bucăţi. De altfel şi avionul nostru a avut probleme, pentru că atunci când s-a oprit ca să ne ia, i-au explodat pistoanele. Văzând aceasta, Billy m-a întrebat:

„Tati, crezi că merită să încercăm?”

 „Oamenii de afaceri creştini au spus că trebuie să merg, deci este foarte important să fiu acolo pentru două seri.”

„Îţi mai aminteşti vedenia aceea?” a continuat el.

„Da”, am răspuns eu.

Trei zile mai târziu stăteam într-o grădină din Puerto Rico. N-am văzut niciodată ceva atât de frumos.

Fratele Fred Sothmann, prietenul meu din Canada, făcea fotografii. Este frumos aici, în Phoenix, este frumos în Los Angeles, este frumos în Miami, dar nu se compară cu Puerto Rico. Oh, este cu adevărat minunat! Nu am văzut ceva mai frumos: acele peisaje de vis şi păsările flamingo care se plimbă prin parcul tropical.

Fratele Sothmann s-a întors spre mine şi a zis:

„Frate Branham, cam aşa arată paradisul.”

„Oh, nu! Nici nu se compară”, i-am răspuns, apoi am continuat: „Mişcarea Pământului produce valuri, dar acolo va fi pace, apa curgând în cea mai mare linişte; iar prin parcuri nu se vor plimba flamingo, ci îngerii lui Dumnezeu.”

Când am spus aceste cuvinte, i-am văzut pe socrul şi pe soacra mea trecând pe lângă mine. Socrul este deja dus de vreo opt sau zece ani. Şi chiar în momentul acela soacra mea a trecut să se întâlnească cu el.

Două ore mai târziu, când am ajuns la Maimi, am sunat să văd ce este pe acasă şi mi s-a spus că soacra mea, care nu avea nici un dintre, a răsuflat de două ori şi a murit.

 Fiul ei, nepregătit să moară, era un alcoolic și din cauza arsurii provocate de băutură a făcut o puternică hemoragie, aşa că scuipa sânge.

A doua zi, am fost sunat de fratele Shakarian care  mi-a spus:

„Frate Branham, nu am mai auzit niciodată ceva care să mă izbească atât de puternic.”

Vedeţi, Domnul a întrerupt vedenia, aşa că nu am ştiut cine erau cele două persoane.

El a spus: „Cred că slujba începe să-şi facă efectul acum.” Aşa să fie.

Fie ca aici, în Phoenix, să se întâmple ceva astfel ca Duhul Sfânt să vină printre noi şi să ne facă să ne legăm armura şi să ne pregătească pentru venirea Sa. Domnul să ne dea această binecuvântare.

N-aş vrea să vă ţin prea mult pentru că mulţi stau în picioare, dar sunteţi o audienţă atât de drăguţă, căreia aş putea să-i vorbesc toată noaptea.

Dimineaţa trecută am vorbit în Tabernacolul meu, de la 9.30 la 12.30, despre tema: „Auzind, recunoscând şi înfăptuind.”

Poate că într-o duminică după-amiaza, voi reuşi să vă vorbesc şi vouă despre aceasta.

Acum haideţi să deschidem Bibliile la Evanghelia lui Matei capitolul 7, de unde voi citi de la versetul 7:

„De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.

A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă.

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.

A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare.” (v. 24-27).

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului, pentru că în următoarele câteva minute aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Furtuna care se apropie”.

Mă încred în Dumnezeu că ne va ajuta să ne predăm Duhului Sfânt. Voi ştiţi că eu nu sunt predicator; predicatori sunt aceştia din spatele meu. În ce mă priveşte, eu nu am nici o educaţie ca să fiu predicator, dar Domnul mi-a dat altceva de făcut, şi-mi place să-mi petrec timpul explicându-vă tot ce ştiu despre Domnul şi despre bunătatea Lui.

Dacă-mi lipsesc cuvintele potrivite ca să exprim ceea ce simt în inima mea, mă rog ca Duhul Sfânt să vă descopere.

În textul citit, Isus vorbeşte despre o furtună care se apropie şi care trebuie să lovească fiecare bărbat şi femeie care au venit în lume. Nu este nici o cale de-a scăpa de ea. Această furtună vă va lovi într-un fel sau altul, dar depinde pe ce temelie staţi; în funcţie de aceasta casa voastră va rezista sau se va prăbuşi.

Multe vieţi au fost salvate, pentru că s-au făcut pregătiri pentru furtună, dar au fost şi multe vieţi pierdute din cauză că nu au luat în seamă avertizarea făcută.

Nu cu mult timp în urmă am citit o poveste despre ceva ce s-a întâmplat în Florida. Oamenii de acolo au parte de foarte multe furtuni care le mătură ţinutul. Este vorba de acele taifunuri care vin de pe mare şi aduc cu ele şi mari revărsări de apă care mătură totul din calea lor: case, copaci, etc. Mi s-a spus că meteorologii de acolo sunt tot timpul cu ochii pe curenţii care aduc aceste furtuni catastrofale. Ei pot prevedea schimbarea vremii după elementele pe care le întâlnesc în atmosferă şi cu ajutorul unor instrumente puse la dispoziţie de ştiinţă. Astfel, prin urmărirea curenţilor de aer, prin direcţia şi viteza lor de deplasare, ei pot prevedea mai dinainte furtuna care urmează să se declanşeze.

Aş putea să mă opresc şi să predic o oră despre aceasta, căci este nevoie de nişte curenţi de aer mult mai puternici, care să vină din sens opus furtunii, pentru a o putea întoarce din cale.

Aşa este astăzi. Noi ştim cu toţii că trebuie să vină o furtună, iar singurul Vânt care poate s-o întoarcă din cale este acel vârtej de vânt care S-a revărsat în ziua Cincizecimii.

Mi s-a spus că în fiecare oraş este câte un om care vorbeşte împotriva comunismului, şi aşa trebuie, dar faptul că se vorbeşte împotriva lui nu este suficient, ci este nevoie să ştim cum putem întoarce acel rău.

Furtuna care vine poate fi oprită de un singur lucru: de o altă furtună, mai puternică, ce poate s-o devieze schimbându-i cursul.  Şi meteorologii din Florida sunt destul de exacţi în previziunile lor.

În ziarul de care vă spun, nu-mi mai amintesc numele lui, am citit că urma să vină o furtună de-a lungul coastelor Floridei şi în toate regiunile din Okeechobee, aşa că oamenii au fost avertizaţi din timp.

Cu cinci ani în urmă am fost acolo şi am întâlnit un bărbat care auzise avertizarea transmisă prin radio. El era un creştin înnoit de curând, iar când a auzit avertizarea că se îndreaptă spre ei un taifun foarte puternic care doboară copacii şi distruge tot ce întâlneşte în cale, s-a gândit la vecinul său care avea o fermă de pui, aceea fiind toată agoniseala lui de-o viaţă.

Astfel, s-a urcat repede în maşină şi a alergat la acel vecin spunându-i:

„Adună-ţi puii repede şi pune-i în adăpostul făcut împotriva furtunilor, apoi vino la mine pentru că peste câteva ore va fi aici o furtună foarte puternică ce va distruge totul.”

Auzindu-l ce spune, vecinul i-a râs în față şi i-a zis:
„Prostii! I-am auzit şi altă dată prezicând asemenea furtuni, dar nu s-a întâmplat nimic!”

Foarte îngrijorat, creştinul l-a întrebat:

„Şi dacă se va întâmpla aşa?”

Noi auzim adesea asemenea remarci: „O să se întâmple aşa şi aşa….” iar într-una din aceste zile va fi chiar aşa, de aceea ar trebui să luăm aminte la orice avertizare.

Vecinul creştinului a răspuns însă: „Eu nu am timp pentru aceste prostii! Trebuie să îmi îngrijesc puii.”

„Pentru Numele lui Dumnezeu, John, lasă creşterea puilor şi vino în adăpost, sau dacă nu crezi, lasă-ți măcar familia să vină la mine!”

„Nicidecum! Nu-i voi lăsa pe copiii mei să fie speriaţi de aceste avertismente ridicole de la radio. Am hotărât să trăim mai departe ca şi până acum, iar soţia trebuie să mă asculte pentru că sunt bărbatul ei. Eu sunt şeful aici, sunt cel care aduce pâinea în casă şi nu permit ca familia mea să fie tulburată de aceste prostii!”

Atunci vecinul creştin s-a dus acasă şi a intrat în adăpostul lui. Şi deodată, un nor a fost deasupra lor înainte ca oamenii să ştie ce se petrece.

Aşa va lovi şi judecata. Vine atât de neaşteptat încât te vei întreba cum de a venit atât de repede.

Noi am putut vedea oameni cruzi şi nesimţitori, care odată L-au blestemat pe Dumnezeu, dar când le-a venit căderea, pe neaşteptate, au strigat: „Doamne, cum poţi să Te porţi aşa cu mine?”

Întreaga temelie a fost măturată de sub ei într-o clipă, de aceea merită să luăm aminte la avertizare.

Oh, tu poţi râde de mesager; poţi chiar să-l ucizi, dar nu vei putea ucide Mesajul. El va merge mai departe, pentru că Mesajul lui Dumnezeu este veşnic, iar cuvintele Lui nu pot cădea niciodată.

Pavel a avut succes când l-au împroşcat cu pietre pe Ştefan, dar niciodată pe parcursul vieţii sale nu a putut să se îndepărteze de acel Mesaj până nu s-a întors la Hristos: „…Văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56). Vedeţi, Ceva l-a luat în stăpânire, dar nu era mesagerul, ci Mesajul lui.

 Şi în timp ce furtuna mătura Florida, a prins şi ferma de pui şi pe fermier, iar trupul lui n-a mai fost găsit. El locuia lângă marele lac Okeechobee, iar taifunul a făcut ca valurile să crească. Aceasta îl face atât de periculos: faptul că ridică valurile şi scufundă toate bărcile; mai mult, ia din apa lacului şi o duce la o depărtare de sute de mile.

Soţia fermierului şi-a dat seama că nu mai are nici o şansă de scăpare, decât să-şi ia copiii şi să încerce să se urce pe casă, ceea ce au şi făcut, dar şerpii veninoşi din apropiere, care căutau şi ei un loc de scăpare, s-au urcat tot pe casa lor. Astfel, femeia care n-a ascultat avertizarea vecinului creştin, a ajuns să fie mușcată de acei șerpi, şi nu numai ea ci şi copilaşii ei, şi a trebuit să suporte să vadă cum sunt muscaţi şi cum mor sub privirea ei îngrozită, în cele din urmă murind şi ea.

Când furtuna s-a terminat şi au venit echipele de salvare, au găsit femeia şi copilaşii ei morţi din pricina muşcăturilor provocate de acei şerpi veninoşi.

O, ar trebui să luăm aminte la avertismente! Dar înainte ca să fie o avertizare trebuie să fie făcută o pregătire pentru siguranţă, pentru că altfel avertizarea n-ar avea nici un rost. Ce este avertizarea? Doar o voce care spune că trebuie să vă pregătiţi pentru pericol, dar întâi trebuie făcută pregătirea, pentru că dacă pregătirea este făcută poate fi dată avertizarea, iar tu să te decizi dacă vrei s-o asculţi sau nu. Dacă nu vrei să-i dai ascultare, ei bine, este treaba ta, iar dacă o asculţi intri în locul unde eşti în siguranţă.

Dumnezeu are aceeaşi metodă. El este drept şi are nişte Legi, iar Cuvântul spune că dacă o lege nu are cu sine şi pedeapsa pentru încălcarea ei, nu este lege.

Nu este posibil ca tu să calci Legile lui Dumnezeu fără să plăteşti pentru aceasta într-o zi. Da, într-o zi vei plăti pentru că cuvântul spune că „păcatele tale te vor ajunge.”

Şi ce este păcatul? Mi-ar place să mă opresc puţin aici. Mulţi oameni cred că a fuma este un păcat, dar nu este aşa. Mulţi cred că minciuna este păcat, dar nu este adevărat. Nici comiterea adulterului nu este păcat, ci toate acestea sunt atribute ale păcatului, ale necredinţei.

 Cum vine aceasta? Voi faceţi aceste lucruri din cauză că sunteţi necredincioşi.

Deci, există numai două posibilităţi: ori credeţi şi sunteţi credincioşi, ori nu credeţi şi sunteţi necredincioşi.

Dacă crezi, tu nu vei face niciunul din aceste lucruri, dar dacă le faci, indiferent ce pretinzi că ai fi, dovedeşti că dragostea lui Dumnezeu nu este în tine. Aşa spune Biblia.

Înseamnă că vorbeşti prea mult şi trăieşti prea puţin. Eu cred că chiar şi noi avem prea mult antrenament în a predica, dar trăim prea puțin. Ar fi mult mai bine dacă ne-am trăi predica, pentru că atunci fiecare dintre noi ar fi un predicator. Este mai bine să te văd trăindu-ţi predica decât să mi-o predici.

Biblia spune că „voi sunteţi epistola noastră… cunoscută şi citită de toţi oamenii.” (2 Corinteni 3.2). Aşadar, cel mai bine este să-ţi trăieşti predica.

Păcatul este necredinţa. Dovada? În zilele când a fost pe pământ, Isus i-a numit pe oamenii care erau neprihăniţi după Lege, pe preoţi şi pe propovăduitori, fiii diavolului, măcar că nu minţeau, nu furau şi nu comiteau adulter. Cu toate acestea, El le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul.” (Ioan 8.44). De ce? Pentru că nu credeau că El este Fiul lui Dumnezeu, iar Biblia spune că „cine nu crede, va fi osândit.”  (Marcu 16.16b).

Mie îmi place foarte mult Cuvântul din Ioan 5.24 unde scrie: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Vedeţi? „Cine crede….”

Voi ziceţi: „Păi, este foarte uşor!” dar nu este aşa, ci este foarte adânc pentru că nici un om nu poate spune că Isus este Hristosul decât prin Duhul Sfânt, iar când cineva are Duhul Sfânt, înseamnă că a crezut în Viaţa veşnică şi are Viaţa veşnică.

„…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.”

Dumnezeu a văzut răutatea lumii, a acelei generaţii care era rea şi curvară, iar sfințenia Lui n-a mai putut-o suporta. Oh, această lume păcătoasă!

Zilele trecute am fost la magazin împreună cu soţia mea, iar acolo am văzut-o pe o anumită tânără din oraşul nostru. Deşi era frig, ea era îmbrăcată cât se poate de imoral: cu un paltonaş scurt, iar pe sub el avea o pereche de pantalonaşi tot scurţi. Voi ştiţi cum sunt pantalonii scurţi pe care-i poartă femeile vara.

Soţia mi-a spus: „Să ştii că fata aceea nu se simte prea bine…”

„Nu”, i-am răspuns eu, „nu este în toate minţile.”

„Dar să ştii că merge la facultate.”

„S-ar putea să meargă şi la facultate, dar din punct de vedere mintal ceva nu este în ordine cu ea”, i-am răspuns.

Voi ştiţi că am fost în Germania, iar acolo am avut o adunare în care Domnul ne-a dat cam zece mii de suflete într-o seară. După ce s-a terminat adunarea, am fost invitaţi într-un loc ca să luăm masa. Era încheierea întâlnirii şi acolo am putut vedea că toţi creştinii din jurul nostru beau bere.

Ei bine, America, Anglia şi Canada sunt singurele naţiuni în care creştinii refuză să bea. Ei au băut fără să se îmbete, dar eu nu am vrut să beau. La un moment dat, cineva m-a întrebat de ce nu-mi beau berea, nu este destul de bună?

Acum, eu ştiu că Pavel a spus că el s-a făcut cu romanii, roman, dar cu toate acestea am răspuns: „Nu vă condamn pentru că beţi, dar în ce mă priveşte, eu am fost născut sub legea nazireatului şi ca urmare nu trebuie să beau.”

Am vorbit aşa pentru că nu voiam să-i jignesc. Ei au înţeles şi au continuat să bea.

Când am fost în Italia, am întâlnit aproape acelaşi lucru. De altfel, în orice naţiune te-ai duce găseşti un duh naţional.

Îmi amintesc că atunci când am fost în Finlanda, Duhul Sfânt m-a avertizat să nu mă duc la YMCA. La început nu am ştiut despre ce este vorba, dar apoi am aflat că era o baie în care masajul era făcut de femei. Astfel, când dr. Mannien m-a invitat acolo, i-am răspuns:

„Lucrul acesta nu este corect.”

„Ei bine, frate Branham, dar ele fac exact acelaşi lucru ca asistentele voastre din America. Sunt specializate pentru a face aceasta.”

„Pe mine nu mă interesează cât sunt de specializate! Nu trebuie să fie aşa pentru că Dumnezeu le-a făcut deosebite de bărbaţi şi le-a îmbrăcat altfel.”

Acesta este adevărul, dar pe ei nu-i interesează.

Poporul finlandez este un popor minunat, însă acesta este duhul naţiunii lor. Când vii însă în America găseşti tot ce-i mai rău în lume.

Şi soţia mi-a spus:

„Dacă oamenii aceştia merg la biserică, oare nu-i mustră conştiinţa?”

„Draga mea soţie, dă-mi voie să-ţi spun ceva: ei sunt americani.”

„Bine, dar noi nu suntem tot americani?”

„Nu, noi trăim aici dar suntem născuţi de sus pentru că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a venit peste noi.”

Din pricina aceasta, noi suntem străini şi călători pe acest pământ şi nu aceasta este locuinţa noastră, ci aşteptăm să vină o Cetate a cărei Ziditor şi Meşter este Dumnezeu.

De aceea, când sunteți născuți de sus, vine Duhul Sfânt peste voi şi vă schimbă mărturia. Atunci nu mai contează că soţia, mama sau prietena ta se îmbracă aşa, tu umbli în așa fel încât să-I placi Lui. De ce aceasta? Pentru că un creştin născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, este născut de sus, ceea ce înseamnă că duhul lui este din altă împărăţie.

Oh, sunt atât de bucuros pentru aceasta! Să urmezi simplitatea Duhului Sfânt, s-o urmăreşti cum se poartă.

Aşa a fost şi în zilele lui Noe. Dumnezeu se săturase de păcatele lor, dar înainte de a trimite furtuna care urma să nimicească toate vieţuitoarele de pe pământ, a făcut o pregătire pentru cei ce au vrut să fie feriţi de ea.

Astfel, pot să-l văd pe Noe stând în faţa arcei sale şi predicând Evanghelia neprihănirii. Oh, dar acolo nu erau mulţi care ar fi dorit să asculte Mesajul lui!  Oamenii erau la fel ca astăzi: doreau distracţii, nu Evanghelia!

Vai de aceşti predicatori de Hollywood, care se tem să numească păcatul, păcat!

Avem nevoie de predicatori de modă veche care au Duhul Sfânt şi nu se tem să predice Evanghelia cu mâinile goale, fără să fie acoperiţi cu „mănuşi de cauciuc”; avem nevoie de predicatori care predică venirea Domnului Isus, judecata pentru cei răi şi cerul pentru cei neprihăniţi, pentru că El vine în curând.

Când? Nu ştiu şi nimeni nu ştie, dar eu avertizez generaţia mea pentru că vreau să fie pregătiţi dacă El vine acum.

Pot să-l văd pe Noe stând chiar în uşa arcei, singurul loc de siguranţă.

Pot să-l văd şi pe Moise stând în uşă, cu sângele pe ușciori şi predicând judecata.

Astăzi, Ușa este Isus Hristos, iar predicatorii Evangheliei stau în această Uşă şi cheamă adunările să intre în Locul de adăpost.

Fără îndoială că nu puţini au fost cei ce au râs de Noe şi l-au batjocorit, pentru că Biblia spune că ei erau batjocoritori. Eu pot să-i aud zicând cam aşa:

„Noe, dacă nu ai o distracţie mai plăcută ca aceasta, mai bine stăm acasă.”

Lumea de astăzi şi America, nu mai vor Evanghelia, ci distracţiile. Oamenii vor să fie distraţi cu muzică modernă sau aşa ceva, cu friptură vieneză, etc., lucruri care sunt în ordine, dar în afara bisericii.

Biserica este locul în care ar trebui predicată judecata, în puterea învierii Domnului Isus, pentru că „judecata începe din casa Domnului”, aşa că ceea ce ne trebuie nouă, nu sunt petrecerile, ci o cercetare adevărată.

Lot a fost avertizat. Chiar dacă nu a ştiut că cei doi bărbaţi erau îngeri, Mesajul lor a fost cât se poate de clar: „Ieşiţi din locul acesta păcătos pentru că Dumnezeu a pregătit o cale de scăpare pentru voi! Ieşiţi afară!”

Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Lot…”  Uitaţi-vă ce fel de viaţă duceau oamenii din Sodoma şi Gomora şi gândiţi-vă că Isus a comparat timpul acela cu zilele noastre.

Când Lot le-a spus oamenilor Mesajul, ei au început să râdă de el şi să-l batjocorească, iar „păcatele cetăţii au întristat sufletul lui neprihănit.”

Nici mesajul îngerilor nu i-a mişcat, nu a avut nici un efect asupra lor, măcar că aceştia i-au rugat să iasă afară pentru că judecata era deasupra oraşului şi Dumnezeu urma să trimită o furtună de foc asupra lor.

Totuşi, ei au refuzat să asculte şi să iasă pentru că erau satisfăcuţi în păcatele lor.

Oamenii de astăzi se simt atât de bine în păcat! Avem o maşină nouă, putem mânca trei mese pe zi şi dormim într-un pat curat, ceea ce este minunat, dar vedeţi, când vine prosperitatea uităm de Dumnezeu.

Noi, predicatorii şi creştinii, suntem atât de interesaţi cum să ne construim o biserică mai bună şi mai confortabilă, voi ştiţi ce vreau să spun, încât am uitat lucrul cel mai important: judecata, neprihănirea, puterea Duhului Sfânt şi învierea.

Îngerii nu au ezitat să predice Mesajul. Chiar dacă ei au încercat să-i oprească, Mesajul lor a mers mai departe.

Aceasta este exact ca şi cum un om ar zice: „Refuz să cred că soarele străluceşte! Eu nu am nimic cu el!”, apoi îşi închide ochii şi coboară în pivniţă, repetând: „Refuz să ştiu că soarele străluceşte.”

Dacă-l auzi, vei zice: „Păi, omul acela are probleme cu capul!” Aşa este, dar un om care-L respinge pe Isus Hristos o face din aceleaşi motive, pentru că Duhul Sfânt este cu mult mai real decât strălucirea soarelui. Soarele va trece, dar Duhul Sfânt nu poate trece. El nu străluceşte ca să fie văzut de ochi, ci străluceşte pentru suflet; este o Lumină a slavei care ne conduce la Dumnezeu, care ne pune în faţă Calvarul, suferinţele Domnului Isus, judecata care se apropie şi salvarea pentru cei care vor să vină. Eu aş prefera mai bine să fiu orb fizic şi să am vedere spirituală, decât să fiu total orb spiritual şi să am vedere fizică. Da, prefer să am vedere spirituală.

Acum, dacă prietenii acelui om ar veni la el şi i-ar zice: „John, tu greşeşti! Vino afară din pivniţa aceasta mizerabilă și mucegăită!”, iar el le-ar răspunde: „Sunt mulțumit aici!”, ce ar dovedi aceasta? Că ceva nu este în ordine cu el. El nu dorește mult dorita strălucire a soarelui; nu doreşte razele lui vindecătoare; nu doreşte frumuseţea şi căldura lui dătătoare de viață.

Așa este și cu bărbatul sau femeia care vor să stea în lumea mizerabilă, închişi în păcatul mucegăit al necredinței și spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu există vindecarea divină. Nu este Duhul Sfânt.” Vedeți? Ei refuză să iasă afară din mizeria şi mucegaiul diavolului şi al iadului, şi să umble în Lumina Evangheliei care le aduce căldura.

Oh, dar cât este de bine să vezi judecata care se apropie şi să ai acel simţământ mângâietor al Duhului Sfânt!

Noi îi auzim vorbind despre bomba atomică, dar gândiţi-vă la ceva: bombele nu vor putea face nimic până nu vom ajunge noi în prezenţa lui Isus; până nu vom intra în Viaţa veşnică. Atunci, noi, bătrânii, vom fi din nou tineri; copilaşii vor fi la vârsta tinereţii şi nu va mai fi nici tristeţe şi nici moarte. O, ce lucru minunat!

Dar când vezi că un om refuză să meargă în acea splendoare, cu siguranţă ceva nu este în ordine cu el. Omul care se încăpățânează să rămână în acea pivniţă, departe de lumina soarelui, va deveni în curând palid, iar boala se va instala în trupul lui.

Aceasta este problema și cu lumea de azi.  Aceasta-i problema cu multe dintre bisericile noastre: am devenit anemici, de aceea avem nevoie de o transfuzie de Sânge. Suntem palizi pentru că am căzut și ne părăsește sănătatea spirituală. Nu mai avem râvnă să câştigăm suflete, să-i avertizăm pe oameni, să-i aducem la El pe prietenii sau vecinii noştri. Oricine ar fi, aduceţi-i la Domnul!

Noi suntem palizi din cauză că nu umblăm în Lumina care este un privilegiu pentru noi și pentru că nu credem în sănătatea dată de Dumnezeu prin vindecarea divină.

Biblia spune că pentru cei care nu cred în această Lumină, va veni un timp când păsările cerului le vor mânca  toată carnea; acele boli se apropie, iar medicii nu le vor putea opri pentru că sunt plăgile lui Dumnezeu.

Doctorii egipteni care erau cu mult mai deştepţi decât medicii noştri, nu au putut opri plăgile lui Dumnezeu. Acest lucru nu a putut fi oprit nici de prezicătorii şi intelectualii lor. Dar puterea lui Dumnezeu l-a ţinut pe poporul Său sub sângele mielului, în Gosen. Astăzi, acea Uşă este Duhul Sfânt; El este singurul loc sigur.

Nu demult, am fost la o adunare. Eu mă uit la un frate de culoare care stă aici. L-am urmărit de când predic şi am văzut cum se bucură şi dă din cap, ceea ce mi-a adus un gând.

Când s-a terminat adunarea de care vă spun, un tânăr a alergat spre mine şi mi-a spus:

„Parson (predicatorule), aş vrea să-L găsesc şi eu pe Domnul Isus în seara aceasta.”

„Desigur, băiete, voi fi bucuros să te conduc la El.”

După ce şi-a predat inima Domnului, mi-a spus: „Probabil te-ai întrebat de ce am alergat aşa aici. Ei bine, am aflat că eşti în oraş şi am venit să te văd, iar dacă vrei, am să-ţi spun povestea mea.”

Am spus că sunt gata să-l ascult, iar el a început să povestească:

„Într-un fel, eu am fost un hoinar. Mama, surorile şi un frate de-al meu au fost creştini adevăraţi. Fiind mezinul familiei, eu am fost un răsfăţat pentru că toţi m-au cocoloşit şi au fost foarte buni cu mine, dar eu doream să hoinăresc, să duc viaţa unui bărbat. Mă gândeam că creştinismul este pentru femei şi pentru cei slabi.

Astfel, m-am făcut bucătar şi am fost foarte bun în meseria mea, dar într-o zi am hotărât să plec în nord. M-am oprit într-o tabără unde se tăiau copaci şi fiind frânt, l-am întrebat pe şeful de echipă:

„Nu aveţi nevoie de un bucătar?”

Avea deja unul, dar mi-a spus că îmi va da ceva de lucru până voi fi în stare să merg mai departe.

Bucătarul era o femeie de culoare, foarte pricepută în meserie, iar el m-a trimis la bucătărie să vorbesc cu ea.”

Tânărul spunea că a intrat în bucătărie, iar acolo a dat peste o femeie în vârstă, pe care a ajutat-o vreo două sau trei zile. Apoi, într-o noapte, în timp ce stătea culcat pe pat, a observat că afară fulgeră, iar după o vreme a auzit un tunet prelung.

Afară se auzeau voci care spuneau: „Ştii ceva, mai bine ne-am întoarce la cai pentru că nu ştim cât vom mai sta pe aici.” Și-a lipit urechea de geam ca să înţeleagă ce spun, iar când a fulgerat, a observat că cei ce vorbeau era şeful lui şi maistrul.

Din discuţia lor a înţeles că urma să vină o furtună foarte puternică de peste munţi. A înţeles că este o furtună foarte puternică şi va ajunge acolo dintr-o dată.

I-a auzit pe cei doi zicând: „Se pare că va fi o furtună grozavă şi s-ar putea să nu mai fim pe aici după ce va trece.”

Atunci tânărul şi-a zis: „Sper că nu va lovi şi locul acesta pentru că eu nu sunt pregătit să plec.”

Cei doi au continuat: „În câteva clipe va începe să sufle vântul, iar copacii vor fi smulşi…”

Între patul lui şi al femeii de culoare era o perdea. Şi el spunea că la un moment dat femeia a început să bată în acea perdea şi a strigat:

„Băiete! Mai băiete!”

„Da, doamnă”.

„Vrei să vii aici, căci am o lanternă.”

Şi tânărul spunea: „M-am dus la ea pentru că eram speriat de moarte. Când am ajuns lângă femeie, am văzut că avea o lanternă veche, pusă pe o cutie de săpun. Ea m-a privit şi m-a întrebat:

„Aş vrea să te întreb ceva.”

„Da, doamnă”.

„Eşti pregătit să te întâlneşti cu Domnul?”

„Sunt foarte speriat, dar… nu, doamnă, nu sunt pregătit.”

„O, scumpule, atunci dă-mi voie să-ţi spun ceva: Ai face bine să te pregăteşti chiar acum, ca să nu trebuiască  să-L întâlneşti ca nepregătit peste câteva minute, pentru că nu se ştie dacă vom scăpa cu viaţă. Vrei să îngenunchezi lângă cutia aceea de săpun?”

Şi tânărul a continuat: „Parson, îţi spun adevărul: eram mult prea speriat ca să nu mă rog. Copacii se loveau de casă, fulgerele scăpărau pe tot cerul, iar tunetele cutremurau pământul. Oh, îmi era prea frică, aşa că am început să spun: „Doamne, fii îndurător…” dar în clipa aceea un fulger a luminat puternic încăperea… iar atunci m-am gândit: „Oare unde am rămas?”, pentru că de frică uitasem ce am zis. „Da… Doamne, fii îndurător…”, iar atunci, bang, alt fulger.

Oh, a continuat el, dar am învățat o lecție bună, pentru că femeia aceea sfântă stătea calmă şi bucuroasă. Ea vorbea cu El de parcă L-ar fi cunoscut de când era copil; de parcă ar fi fost tatăl sau mama ei. Nimic nu o tulbura. Eu în schimb, eram speriat de moarte. Totuși, în final am putut să spun aceste cuvinte: „Doamne, dacă mă vei lăsa în viaţă, voi găsi un loc unde va fi linişte şi voi veni la Tine.”

Prieteni, tânărul acela a primit o şansă, dar s-ar putea ca voi să nu o mai primiți, pentru că atunci când începe să fie turnată judecata, nu mai există nici o şansă.

A fost o furtună foarte puternică, și tânărul a continuat: „Parson, este posibil ca un om ca mine să fie dus în acel loc sigur, pentru ca atunci când moartea va începe să lovească, să pot intra să stau de vorbă cu El, la fel ca femeia aceea sfântă?”

„Fiule, Sângele lui Isus Hristos, care a făcut-o pe ea aşa, poate să te facă şi pe tine chiar acum.”

Stăteam lângă maşina mea, iar tânărul din faţa mea era un bărbat educat şi bine îmbrăcat. El a căzut în genunchi în locul acela murdar şi acolo a găsit acel Adăpost, acel Refugiu pentru timp de furtună, acea Stâncă într-o Ţară dorită.

Tu nu trebuie să mai fii îngrijorat cât timp eşti pe acea Stâncă, pentru că El este un Loc de izbăvire, aşa că poţi sta liniştit şi să priveşti în cea mai deplină siguranţă.

Vine un ceas, şi este aproape deoarece pecetluirea este aproape gata, când orice bărbat şi orice femeie de pe faţa pământului ar dori să fie în acel Loc de refugiu. Dar se va întâmpla la fel ca în zilele lui Noe: cei mai mulţi vor fi găsiţi afară.

Voi trebuie să luaţi o decizie. Acel Loc sigur este Isus Hristos; El este singurul Loc de scăpare; singurul care are Viața veșnică; El este Arca siguranței noastre și nici un om nu poate veni la Tatăl decât prin El. Cel ce poartă acum mărturia că noi am trecut de la moarte la Viaţă este Duhul Sfânt.

Fiecare dintre noi privim spre mormânt şi ştim că trebuie să ajungem acolo. Apoi, cu toţii ştim că se apropie furtuna. Deseară când mergeți acasă, să nu vă culcaţi până nu citiţi Apocalipsa 8, pentru că acolo scrie despre plăgile şi furtuna care se apropie şi care va lovi pământul, şi despre tunetele şi trăsnetele care vor cutremura cerurile. Vaietele oamenilor se vor auzi pretutindeni, în toate naţiunile, deoarece vor fi loviţi de boli despre care medicii nu ştiu nimic şi vor putrezi stând încă în picioare.

Dar nu uitaţi! Înainte ca să se întâmple toate acestea, Dumnezeu a trimis o Pecete, iar îngerul morţii şi plăgile au primit o poruncă: „Nu vă atingeţi de cei ce au Pecetea pe frunte!”

Pecetea lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt, aşa cum putem citi în Efeseni 4.30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Indiferent cât de tare s-a legănat arca sau de câte ori au lovit trăsnetele chiar lângă ea, „o mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” (Psalmul 91.7).

Am citit despre un călăreţ care călărea un cal gălbui. „Călăreţul se numea „Moartea” şi împreună că el venea, după el Locuința morților”. Apoi, am văzut un călăreţ pe un cal negru, care ţinea în mână o cumpănă, însă i s-a spus: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul.” (Apocalipsa 6.8,5-6).

Biblia vorbeşte despre judecata lui Dumnezeu care este tot mai aproape şi care va lovi prin boli, necazuri şi dezastre. Nici o naţiune nu va scăpa, ci fiecare se va rupe în bucăți… Totul era cufundat în linişte, dar când Domnul Isus a îndepărtat întunericul de pe ochii lui, l-a prins de mână pe primarul oraşului şi a strigat: „Pot să văd! Pot să văd!”

Erau prezenţi mii de oameni: mahomedani şi de toate felurile, iar eu i-am întrebat:

„Ce este Arca de siguranță? Zilele trecute am citit în ziarele voastre despre acele păsări care locuiau în crăpăturile zidurilor şi a gardurilor de piatră.”

Voi ştiţi că India este o ţară săracă. Astfel, oamenii merg şi adună pietre de pe câmp și își fac cu ele garduri, iar păsările îşi fac cuiburi în crăpăturile lor. Mai mult, toată ziua vitele şi animalele stau la umbra acestor garduri de piatră, dar cu două zile înainte de catastrofa care a lovit ţara, s-a întâmplat ceva: Toate acele păsărele şi-au luat puişorii şi au zburat departe de ziduri şi nu s-au mai întors nici noaptea, ci au rămas în mijlocul câmpului. Vitele au rămas şi ele pe câmp şi nu au vrut să mai stea la umbra zidurilor, iar în timpul zilei au stat foarte aproape una de alta, ca să-şi facă umbră una celeilalte.

Frate şi soră, aceasta ar trebui să facă şi biserica. Noi nu avem nevoie de umbra acestor turnuri ale Babilonului modern de astăzi, ci avem nevoie de binecuvântările Domnului, de mărturia şi dragostea creştină revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt pentru întreaga frăţietate. Aceasta ne ţine umbră, iar eu pot să-i iau de mână pe fratele şi sora mea, pentru că ştiu că suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu; ştiu că ne iubim unul pe celălalt şi că stăm împreună pentru această cauză măreață, cauza lui Hristos.

Chiar dacă eşti metodist, baptist, prezbiterian sau ce eşti, nu are nici o importanţă câtă vreme Sângele lui Isus Hristos ne curăță pe toți de păcate și avem părtășie unul cu celălalt.

Aceasta vrem: frățietate și părtășie!

Păsările şi animalele au rămas pe câmp, refuzând să se mai întoarcă la umbra zidurilor. Era ceva foarte ciudat, dar ce a urmat? Dintr-o dată a venit un cutremur puternic care a dărâmat toate zidurile la pământ. Dacă păsările ar fi rămas între acele ziduri, ar fi păţit ca femeia şi copilaşii de la Okeechobee. Şi la fel s-ar fi întâmplat cu vitele: ar fi pierit împreună cu zidurile.

Acest lucru s-a întâmplat cu trei ani în urmă. Eu am articolul din ziar în care scrie: Păsările se întorc la locurile lor şi vitele vin din câmp.”

Dacă în zilele lui Noe, Dumnezeu a putut avertiza animalele şi păsările să intre la adăpost în arcă, pentru a scăpa de furtuna ce urma să vină, înseamnă că în seara aceasta poate face la fel pentru că El este încă Același Dumnezeu.

El iubeşte păsările şi animalele, iar dacă a făcut o cale de scăpare pentru păsări şi animale, ca să scape de mânia judecăţii Lui, cu cât mai mult a făcut o cale de scăpare pentru tine şi pentru mine, care suntem cununa creaţiei Lui!

Noi simţim cum Duhul Sfânt trage de inima noastră şi ştim că ceasul este aproape. Putem vedea umbra unei ere atomice, a unei era în care națiunile se destramă, iar Israelul se trezeşte.

Voi știți cântecul lui Haywood:

Ziua răscumpărării este aproape,

Inimile slăbesc de teamă.

Fiţi plini de Duhul.

Cu lămpile curate şi pline.

Priviţi în sus căci izbăvirea vă este aproape.

Furtuna vine, dar este o ascunzătoare,

O, şi încă una binecuvântată: Hristos!”

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

În următoarele momente aş vrea să vă gândiţi sincer la următoarea întrebare: Aţi găsit acel binecuvântat Loc de adăpost care să vă ferească de mânie?

Să ştiţi că nu sunt două locuri de adăpost, ci numai unul singur. Tu poţi fi un bun membru în biserica ta şi să nu se poată spune nimic rău despre tine, dar dacă aceasta este tot ce ai, iar viaţa ta nu se compară cu Cartea Faptelor; dacă Duhul Sfânt pe care pretinzi că-L ai nu te face să trăieşti ca cei din această Carte a Faptelor, şi dacă viaţa ta scrie o altă carte, diferită de aceasta, ar fi bine să iei aminte la avertisment.

Dacă prima mlădiţă a rodit o biserică a Cincizecimii, a doua mlădiță care va ieși, va rodi tot o biserică a Cincizecimii cu o experienţă de Rusalii, şi va purta aceleaşi roade pe care le-a avut şi prima biserică.

Locuiţi voi în acel loc sfânt şi binecuvântat al prezenţei Domnului? Aţi trecut din moarte la Viață? Sau vă bazaţi cumva pe nişte emoţii, pe efecte psihologice sau pe vreo vorbire intelectuală? Dacă nu, locuiți în mod constant în prezenţa Lui, posedând în viaţa voastră roadele Duhului: răbdarea, bunătatea, blândețea etc? Poți simți cu cineva cu care stai de vorbă şi-l iubeşti atât de mult încât să te rogi pentru el în inima ta, sau este numai o rugăciune egoistă de felul: „O, Doamne,  ştiu că ar trebui să mă rog pentru el, dar…” O, nu, frate! Tu ai nevoie de dulceaţa dragostei lui Dumnezeu, de aceea, spune: „O, treci prin sufletul meu, Duhule Sfânt.”

Dacă nu ai găsit încă acel Loc de adăpost… poate că într-o zi vei face ultima vizită la Phoenix. Poate va fi pentru ultima dată când Evanghelia va mai fi predicată de la acest amvon, eu nu ştiu, dar este clar că ne apropiem de sfârşitul timpului. Israelul se întoarce acasă, acesta fiind ultimul semn care ne-a fost dat.

Aseară m-am uitat la o fotografie în care se vede cum ei îşi luau bătrânii, ologii şi lucrurile pe care le aveau şi urcau pe vapor. Şi acei bătrâni au fost întrebaţi:

„Vă întoarceți acasă să muriți acolo?”, dar ei au răspuns:

„Nu, ne întoarcem să-L vedem pe Mesia.”

Nu vă îngrijorați, pentru că smochinul va înflori: acesta este ultimul semn. Cel mai vechi steag din lume flutură acum deasupra Ierusalimului, deoarece ei sunt o națiune și au propria armată.

Evreii au fost orbiţi pentru o vreme, dar acum se adună din nou împreună pentru că aşa a făgăduit Dumnezeu. Ei sunt o naţiune cu toate însemnele, dovedind că sfârșitul națiunilor este aici. Ei Îl așteaptă pe Mesia. Ştiaţi că Dumnezeu a fost întrebat odată de profetul Său:

„Doamne, poți să-l uiți pe Israel?”, şi El a răspuns: „Cât de înalte sunt cerurile? Cât de mari sunt adâncurile Pământului? Măsoară-le şi spune-mi!:

„Nu pot!”, a răspuns prorocul.

Şi Domnul a zis: „Nici Eu nu pot să-l uit pe Israel!”

Vedeţi? Acolo este ultimul semn, pentru că Isus a spus: „Când vedeţi smochinul înflorind, ştiţi că vara este aproape…” Israel a început să fie reaşezat. Cam de patru săptămâni ei au propria monedă, ceea ce înseamnă că sunt cu adevărat o naţiune. Atunci ce mai aşteptăm? Sfârşitul neamurilor.

Ultimul semn care a fost făgăduit neamurilor a fost arătat deja naţiunii şi lumii întregi. Care a fost acel semn?

Când L-a vizitat pe Avraam, El a întrebat: „Unde este nevastă-ta, Sara?” De unde știa acel Străin că pe soţia lui Avraam o chema Sara? De unde ştia că Avraam era căsătorit? Și Avraam I-a răspuns: „Este în cortul de la spatele tău.” Apoi, când Omul acela a întărit încă o dată făgăduinţa Domnului cu privire la Fiul făgăduit, Sara a râs în sinea ei, dar El a zis: „De ce a râs Sara?”

Şi Isus a spus: „Când se vor întâmpla aceste lucruri, timpul este aproape.” Noi am văzut acest semn, ceea ce înseamnă că judecata este aproape.

Eşti tu în binecuvântatul Său Loc de adăpost? Dumnezeu să aibă milă de tine, prietene. Dacă nu L-aţi găsit, dar doriţi să fiţi amintiţi în rugăciune, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham, roagă-te pentru mine.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Poate zici: „Frate Branham, ce înseamnă faptul că am ridicat mâna?”

Conform ştiinţei tu nu poţi să-ţi ridici mâna. Dacă n-ar fi viaţă în ea, tu nu ai putea s-o ridici, dar ştiinţa nu ştie ce fel de viaţă este. Ea spune că gravitaţia ţine mâinile tale în jos, aşa cum îţi ţine şi picioarele pe pământ, dar tu ai în tine un duh de care s-a apropiat Ceva.

Isus a spus: „Nimeni, nici un om nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.44,37b).

Nu sunteţi bucuroşi să ştiţi că Dumnezeu are ceva cu inimile voastre? Să ştiţi că în ele este Ceva, o Voce micuţă care spune: „Vino în siguranţă! „…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6.37).

Ce-ţi trebuie atunci? Să ai acel Ceva care stă lângă tine şi-ţi spune: „Eşti greşit!”

Poate aparții la o biserica dar ești greșit pentru că nu ai primit încă Duhul Sfânt; pentru că nu eşti încă în Arcă.

Dar cum putem ajunge în Arcă? Nu pe Arcă, ci în ea: „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi în acelaşi singur trup.” Cum? Prin Duhul Sfânt. Şi: „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17-18). De ce? Pentru că ei sunt în trup, sunt în siguranţă.

Dacă nu sunteţi acolo, nu-l lăsaţi pe Satana să vă ţină pe loc ca să nu puteţi ridica mâinile. Ce va face ridicarea mâinilor? Va încălca orice lege științifică arătând că Ceva din tine a luat o decizie; Ceva mai mare decât ştiinţa; Ceva ce a biruit legile ştiinţei.

Spune: „În mine este un Duh care-mi arată că sunt greșit şi-mi spune: „Acceptă-Mă!”, de aceea am ridicat mâna spre locul de unde a venit Glasul, spre cer. O, Dumnezeule, fii îndurător cu mine, căci am nevoie de Tine. Doresc Duhul Sfânt; doresc să fiu în siguranţă; doresc ca păcatele mele să fie sub Sânge; doresc să fiu pecetluit în Trupul lui Hristos, aşa încât să mă simt bine şi să mă pot bucura de Razele vindecării divine în sufletul meu; să mă bucur de vindecarea fizică în trupul meu şi să umblu cu Mielul în fiecare zi, într-o deplină siguranță.

Indiferent ce spun ziarele, eu am auzit de o Carte cu mult mai mare, numită Biblia, care m-a dus în siguranţă. Astfel, orice s-ar întâmpla, sunt în siguranță. Chiar dacă va veni moartea și mă va lua, eu sunt în siguranţă pentru că Biblia spune că pe cei ce sunt în Hristos, la venirea Lui, Dumnezeu îi va aduce împreună cu El. Da, eu sunt în siguranţă, de aceea moartea nu poate să-mi facă nimic.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Poate mai este cineva care vrea să spună înainte de a ne ruga: „Frate Branham, doresc să locuiesc şi eu în acel loc de adăpost.” Mai este cineva care nu a ridicat mâna?

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, pe cei de acolo! Este minunat.

Prieteni, Dumnezeul care v-a convins că sunteţi greşiţi este aici ca să vă puneţi în rânduială cu El. Haideţi deci, să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Vorbiţi cu El în felul vostru, iar dacă nu puteţi, faceţi ca omul acela din Biblie care se lovea cu pumnii în piept şi zicea: „Ai milă de mine, păcătosul!” Faceţi aceasta pentru că Dumnezeu știe restul. Acel om s-a dus acasă sfinţit, de aceea fie ca și voi să mergeți în seara aceasta tot așa, puși la adăpost de furtuna ce se apropie.

Tatăl nostru ceresc, aceste câteva cuvinte pe care   le-am spus după cum m-ai călăuzit Tu, au mers afară, şi Te rog să faci ca în cazul acelui băiat care repeta alfabetul, zicând că aceasta este tot ce ştie, dar Tu, care cunoşti toate cuvintele, poţi să aduni acele litere împreună. Tu ai văzut simplitatea acelei inimi, Dumnezeule, de aceea Te rog să priveşti şi peste biata mea inimă şi să vezi simplitatea ei.

Mesajul a fost spus în dragoste şi blândeţe, pentru ca oamenii să poată găsi acel rost pe care Tu mi l-ai dat mie şi altor mii, ca să-L poată cunoaşte şi ei pe Isus, singurul Mântuitor al sufletului, astfel ca El să-i poată conduce la Tatăl nostru Dumnezeu, unde vor fi în siguranţă şi scăpaţi de furtuna care vine.

Doamne, în seara aceasta sunt mulţi care şi-au ridicat mâinile. Ce altceva mai pot face eu decât să-i îndemn să creadă? Iar dacă cred, este imposibil să nu aibă Viaţa veşnică chiar în acest ceas, pentru că Tu ai spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede…” Da, acestea au fost cuvintele Tale, iar dacă nu au fost puse în modul cel mai corect, Tu le poți pune împreună. Și eu cred că ai făcut-o pentru cei ce au ridicat mâna, pentru că este scris că „Nici un om nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu care M-a trimis. Și toți cei care vin la Mine, nu vor fi scoşi afară, ci le voi da Viaţă veşnică şi-i voi învia în ziua de apoi.”

Noi ştim Doamne Dumnezeule că eşti Tu. Ei au ridicat mâinile pentru că Te doresc pe Tine, de aceea, Tată, umple inimile lor de bunătate şi de milă; umple-ne de Duhul Sfânt.

Fă ca aceasta să fie o seară pe care să nu o uite niciodată, pentru că în ea L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.

În timp ce avem capetele plecate, dacă credeţi că Dumnezeu ascultă rugăciunea mea şi doriţi să-mi pun mâinile peste voi şi să mă rog, n-aţi vrea să veniţi aici? Veniți toți cei care doriți să acceptați acest Mesaj măreț al mântuirii și pe Duhul Sfânt. Spuneți: „Frate Branham, vreau să vin în faţă chiar acum şi să mărturisesc că am fost greşit. Doresc ca Duhul Sfânt să mă ierte şi să fie blând cu mine; să-mi dea pace când vor veni acele zile furtunoase.

 Voi ştiţi că tot ce poate fi scuturat, va fi scuturat acum, pentru că noi am primit o Împărăţie care nu poate fi clătinată: pe Hristos.

Vreţi să veniţi şi să staţi cu mine la acest altar ca să mă rog pentru voi? Dacă da, ridicaţi-vă şi veniţi acum, în timp ce vom cânta încet un cântec.

Dacă acum este ultima dată când mai puteţi auzi aceasta? Gândiţi-vă bine! Dacă este ultima șansă? Dacă pe când vei ieşi în stradă va suna sirena şi ei vor veni să-ţi ia trupul? Dacă la ora două vor chema medicul la tine pentru că ai suferit un atac de inimă? Acest lucru se poate întâmpla fie că eşti tânăr, fie că eşti bătrân.

Veniţi repede în Locul de siguranţă pentru că dacă nu o faceţi, într-una din aceste zile va trebui să vă cutremuraţi.

(Fratele Branham se roagă cu oamenii la altar, în timp ce adunarea cântă: „Doamne, eu vin Acasă.”).

Nu vreţi să vă ridicaţi şi să veniţi jos cu aceştia? Veniți, pentru că judecata este aproape. Nu vreţi să veniţi?

Veniți și mărturisiți-vă păcatele, pentru că atunci nu va mai trebui să mergeţi la judecată.

Dumnezeu să binecuvânteze această pereche care tocmai vine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Veniţi la Adăpost!

În păcat prea mult am rătăcit

O, Doamne, eu vin Acasă.

Mesajul din seara aceasta este un Mesaj de dragoste, har şi avertizare. S-ar putea ca mâine seară, acest Mesaj să devină pentru unii dintre voi un Mesaj de judecată şi de condamnare.

Prietene, nu vrei să vii să-L primeşti în timp ce în El mai este încă milă şi îndurare? Într-o zi va trebui să mă întâlnesc cu voi şi cu ceea ce v-am spus în seara aceasta.

Nu vreţi să veniţi în timp ce vom cânta din nou cântarea: „Acum eu vin Acasă”?

Stai acolo, soră dragă. Voi toţi, staţi acolo pentru o clipă, pentru că vrem să facem o rugăciune cu cei care sunt la altar.

Am rătăcit departe (ridicaţi-vă şi veniţi)

Acum eu vin Acasă,

Cărările păcatului prea mult le-am bătut.

Doamne, eu vin Acasă.

Rugaţi-vă creştinilor! Vino fratele meu păcătos, răscumpărat în Sângele Lui, pentru că Hristos a murit şi pentru tine. Nu vreţi să veniţi acum?

Daţi-mi voie să vă conving în acest ceas măreţ, când judecata stă la uşile naţiunii şi ale lumii. Nu vreţi să veniţi?

Eu pledez în locul lui Hristos: veniţi la El până mai puteţi. Primiţi îndurarea Sa şi nu judecata!

Haideţi să fredonăm cântarea: „Doamne, eu vin Acasă!”

Mai este cineva? Nu este acesta un timp minunat?

Nu ştiu cum să vă spun, dar mă simt foarte bine. Acesta este lucrul după care tânjesc şi care-mi place.

Când eram doar un predicator tânăr, sora unui alt predicator a vrut să mă duc cu ea la dans, dar eu am   refuzat-o spunând că nu pot face aşa ceva. Atunci m-a rugat s-o duc la un spectacol, dar eu i-am răspuns: „Nu merg nici la spectacol.”

„Bine, dar atunci în ce îţi găseşti plăcerea?”

„Vino cu mine la adunare”, i-am răspuns.

În seara aceea aveam o adunare în cort. Eram un tânăr de douăzeci și unu de ani, iar după predică au fost câţiva care au venit la altar. Privind în spate, am văzut-o pe acea tânără plângând, aşa că i-am făcut semn şi i-am spus: „Aseară m-ai întrebat ceva, iar în seara aceasta îţi pot răspunde: aceasta este cea mai mare bucurie a vieţii mele.”

Da, când îi văd pe păcătoşi venind, este ceva ce mă umple de pace. Îmi place această dulceaţă, pentru că simţi cum Duhul Sfânt care este prezent, este mulțumit și-ți spune: „Ai făcut bine… ai făcut bine…”

Aceasta este pregătirea pentru un serviciu de vindecare; pentru o vindecare spirituală. Trupul lui Hristos este bolnav şi are nevoie de vindecare. Mă refer la Trupul spiritual.

Acum plecaţi-vă capetele. Rugaţi-vă cu toţii.

Îți mulțumesc, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin.

– Amin –