FII SIGUR PE DUMNEZEU

Pentru predica din dimineaţa aceasta, am ales textul din 1 Împăraţi 17.1-16:

„Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!”

Şi Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe:

„Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.

Vei bea apă din râu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

El a plecat şi a făcut după Cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.

Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.

Dar după câtăva vreme pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.

Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei să te hrănească.”

Ilie s-a sculat, şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o, şi a zis: „Du-te de adu-mi te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou, şi a zis: „Adu-mi te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”

Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”

Ilie a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”

Ea s-a dus, şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.

Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.” Amin.

Din textul acesta, am ales tema: „Fii sigur pe Dumnezeu”.

Să ne rugăm.

Doamne, binecuvântează Cuvântul Tău care va fi vestit. Fă ca Duhul Sfânt să ia în stăpânire gândurile noastre şi să ne pregătească pentru cercetarea Lui, căci aceasta este rugăciunea noastră. Noi nu am venit la casa Domnului ca să fim văzuţi de oameni, sau ca să-i vedem noi pe ei, ci venim ca să învăţăm voia Ta şi ca să cunoaştem Fiinţa Ta, căile Tale, planul Tău, astfel încât să fim în stare să întâmpinăm problemele vieţii cu o siguranţă deplină, şi să fim sigur pe Dumnezeu. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Probabil că atunci a fost o dimineaţă îngrozitoare: era cald şi mult praf. Oamenii mureau de foame pe străzi, iar pământul era atât de fierbinte încât parcă era gata să se aprindă.

Toată această situaţie era urmarea păcatelor şi a căderii morale a oamenilor din acel timp.

În timpul acela, domnea peste Israel împăratul Ahab. El a fost cel mai rău împărat pe care l-a avut Israel. Nici un împărat nu a fost atât de rău ca Ahab. El era un om învăţat, care ştia ce este binele, dar cu toate acestea, făcea ceea ce nu-i plăcea Domnului. El avea o oştire mare, iar în jurul lui erau o mulţime de oameni bogaţi. Dar nimeni nu poate să facă multă vreme ceea ce nu-I place Domnului şi să-i meargă bine.

În ce priveşte căsătoria lui Ahab, în loc să ia o fată din poporul său, el s-a căsătorit cu o fată păcătoasă, cu una care slujea idolilor.

Da, el s-a căsătorit cu Izabela, o femeie necredincioasă.

Nici un copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să se căsătorească cu o necredincioasă, sub nici un motiv! Dar Ahab a făcut acest lucru rău.

Fără îndoială, Izabela era foarte frumoasă. Ahab a privit-o şi a căzut în cursă; el n-a mai fost atent la ceea ce era ea cu adevărat. Mulţi oameni fac până azi aceeaşi greşeală.

Izabela a adus în popor închinarea la idoli. Poporul, preoţii şi învăţătorii evrei, au căzut pradă acestui curent fals.

Este un tablou pentru ţara noastră din timpul acesta. Noi am cedat în faţa cerinţelor modei timpului.

Fără îndoială, preoţii se gândeau că totul este în ordine dacă guvernul ţarii lor era pentru acest lucru. Dar pe mine nu mă interesează ce acceptă sau ce nu acceptă ei! Eu sunt interesat de ceea ce acceptă Dumnezeu.

Oamenii însă, sunt de părere că totul este în ordine dacă participă la distracţiile lor.

Poate că unii ar vrea să repet ceea ce am de spus, adică, să explic de ce am afirmat că acest tablou este valabil pentru timpul nostru.

Desigur, oamenii nu sunt de acord cu această părere şi nu admit că sunt închinători la idoli. Dar adevărul este că noi suntem închinători la idoli, iar guvernul nostru sprijină această închinare.

Oamenii de astăzi au diferiţi idoli. Astfel: unii respectă filmul ca idol; alţii iubesc şi slujesc banilor, făcând din ei idolul lor; alţii au ca idol televizorul, etc.

Adevărul este că tot ceea ce iubiţi mai mult decât pe Dumnezeu este un idol, indiferent cine sau ce este acesta.

Satana, vrăşmaşul nostru, este atât de viclean încât uneori pune între noi şi Dumnezeu chiar biserica.

Poate că biserica voastră are o clădire mare; poate că este o denominaţiune prosperă, o adunare mare de oameni, dar să n-o lăsaţi să intre în inima voastră în locul lui Dumnezeu!

Israelul ştia că nu mai era atât de duhovnicesc cum fusese sub domnia altor împăraţi, dar se gândeau că prin faptul că sunt o naţiune religioasă, totul este în ordine.

Noi am ajuns în aceeaşi situaţie astăzi. Cu două luni în urmă, unul dintre prietenii mei mi-a spus (după ce am spus acest lucru):

„Frate Branham, eu cred că ai dreptate în tot ceea ce susţii. Tu strigi mereu împotriva păcatului şi spui că Dumnezeu va pedepsi cu asprime această naţiune!”

„El trebuie să facă aceasta,” am răspuns eu, „ca să arate că este drept.”

„Frate Branham,” a continuat el, „tu ai spus că această naţiune a fost întemeiată pe Biblie. Strămoşii noştri au venit aici şi Dumnezeu le-a dat această moştenire. Înseamnă că noi suntem o naţiune religioasă.”

„Este adevărat,” am răspuns eu. „Şi eu iubesc naţiunea voastră, dar fratele meu, priveşte Israelul. El era poporul ales de Dumnezeu. Domnul le-a trimis tot timpul profeţi şi oameni mari, dar El nu poate să suporte păcatul. Acesta este motivul pentru care i-a lăsat să secere ceea ce au semănat. Şi dacă El a avut grijă ca Israelul să secere ce a semănat, Se va îngriji şi de noi să culegem ceea ce am semănat. El nu face nici o deosebire între oameni! Noi am ajuns într-un punct periculos, prin faptul că ne-am pus la odihnă gândindu-ne la ceea ce au făcut strămoşii noştri, marii întemeietori ai bisericii noastre, la marile jertfe pe care I le-au adus ei lui Dumnezeu. Noi îi apreciem foarte mult pentru tot ceea ce au făcut, pentru că ei au fost în ordine, dar noi nu putem primi mântuirea pe baza a ceea ce au făcut ei, deoarece mântuirea este personală. Ea se bazează pe relaţia dintre individ şi Dumnezeu. Noi nu vom putea răspunde înaintea lui Dumnezeu împreună cu naţiunea sau cu biserica noastră, ci fiecare individual.”

În naţiunea noastră, chiar şi oamenilor duhovniceşti le lipseşte ceva. Pe mine m-a frământat mult această problemă şi am ajuns la concluzia că necazul constă în faptul că oamenii pun prea mult preţ pe lucrurile materiale trecătoare.

Ei umblă încoace şi încolo, rugându-se:

„Doamne, dă-mi mie lucrul acela din cutare loc.” „Doamne, dă-mi aceasta, sau cealaltă…”

Vedeţi? Oamenii imită ceva. Dar lucrurile materiale mari, nu sunt întotdeauna după voia lui Dumnezeu, care lasă să cadă ploaia şi peste cei buni şi peste cei răi deopotrivă.

Lumea de astăzi nu are nevoie de o imitaţie a credinţei, nici de o amăgire personală, chiar dacă este numită în termeni teologici.

Uneori credinţa realizează minuni mari şi cu toate acestea nu vine dintr-o inimă duhovnicească!

Astfel, Domnul Isus a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am scos noi draci în Numele Tău? N-am proorocit noi în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” (Matei 7. 22 – 23).

Ce este fărădelegea? Un lucru despre care ştiţi cum trebuie să fie făcut corect şi cu toate acestea nu-l faceţi!

Acestora, El le va spune: „Nu vă cunosc!”

Noi trăim în timpul acela.

Noi nu avem nevoie de multe lucruri materiale. Pe acelea le avem deja. Noi nu avem nevoie de o biserică mai mare, nici de o adunare mai mare. Nu avem nevoie de mai multe programe transmise la radio sau televiziune. Din aceste lucruri nu ne trebuie mai mult!

Astăzi este important să fim duhovniceşti! Noi avem nevoie de oameni care se smeresc înaintea lui Dumnezeu; care atunci când nu mai au ce mânca şi când nu mai au nici un ban, se roagă până când Duhul din ei este mulţumit cu bunătatea lui Dumnezeu, iar în inima lor are loc o trezire prin care toate concepţiile lor vechi şi starea lor se schimbă.

Poate că mulţi dintre voi nu aveţi nici o pereche de încălţăminte, dar chiar dacă sunteţi îmbrăcaţi în zdrenţe, ceva din inima voastră Îi cântă laudă lui Dumnezeu.

Fraţilor, eu prefer acest lucru mai mult decât toţi banii din lume!

Nu se poate spune că lucrurile materiale sunt întotdeauna un semn al binecuvântării lui Dumnezeu.

David spunea că celor răi le merge bine, dar Dumnezeu l-a atenţionat cu privire la sfârşitul lor. (Psalmul 73.12+17).

Indiferent cât de bună este îmbrăcămintea pe care o porţi, sau cât de bună este mâncarea pe care o ai, aceste lucruri nu te duc în prezenţa lui Dumnezeu! Trupul acesta trece, oricât de mult ne îngrijim de el, dar sufletul omului este acela care merge în prezenţa Dumnezeului celui viu.

Noi ne gândim că totul este în ordine în ce ne priveşte, dar oare chiar aşa stau lucrurile?

Preoţii şi fariseii (predicatorii) din timpul acela, le spuneau oamenilor: „Totul este în ordine! Tot ce facem noi este bine!” Dar în mijlocul lor era unul care se ridica împotriva tuturor lucrurilor care erau pe dos, Unul care ştia că Dumnezeul cel Sfânt nu putea să fie de acord cu acea religie modernă, fără Dumnezeu, în care „eu-l personal” era pe primul plan.

Dumnezeul cerului a rămas Acelaşi şi astăzi. El nu poate privi cu plăcere la toate strădaniile noastre de a dobândi lucruri mari, decât în cazul în care noi aducem o viaţa pe deplin sfinţită înaintea Lui.

Putem zidi şcoli şi biserici mari, putem să înfiinţăm o organizaţie mare şi prosperă, etc., dar Dumnezeu nu va fi mulţumit decât atunci când sufletul omului se va odihni pe altar, predat pentru lucrarea lui Dumnezeu. Din păcate, astăzi nu se mai poate găsi această predare şi jertfire. Voi puteţi constata că adunările de rugăciune au devenit foarte slabe. Voi vă rugaţi numai un moment şi aceasta poate o dată sau de două ori în zi.

Noi toţi suntem vinovaţi pentru că naţiunea noastră se prăbuşeşte moral.

Billy Graham şi Oral Roberts lucrează peste tot, dar dacă nu va veni o sete care să cuprindă inima oamenilor; dacă nu se vor întoarce la Dumnezeul cel viu, la o credinţă adevărată în El, nu vom reuşi decât să ne spargem capetele, cum se spune. Putem merge pe stradă cu pieptul umflat şi cu gulerul întors, pretinzând ca oamenii să ne numească „doctor” sau „reverend”; putem să predicăm la cea mai mare denominaţiune din ţară; putem să ne purtăm în aşa fel încât nimeni să nu aibă nici un motiv ca să ne arate cu degetul pentru viaţa noastră, etc., pentru că dacă în sufletul nostru nu este aprins focul lui Dumnezeu care să stârnească setea despre care vorbeşte David în Psalmul 42.1: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!”, este degeaba!

Când vom trăi şi noi un asemenea eveniment?

Comunismul se întăreşte tot mai mult. Toate coaliţiile care se fac, nu-i vor putea opri ascensiunea, deoarece acest lucru este proorocit deja.

Noi trăim în timpul în care Dumnezeu Îşi cheamă Biserica afară din orice denominaţiune.

Femeia văduvă din Sarepta a fost aleasă ca să-l găzduiască profetul lui Dumnezeu. Desigur, ea a fost la fel ca Ilie (deoarece faptele tale arată cine eşti), cu toate că era păgână, nu evreică.

În ţară era o mare secetă din cauza căldurii puternice.

Eu cred că femeia avea credinţă, pentru că altfel Dumnezeu n-ar fi chemat-o. Dumnezeu nu l-ar fi trimis niciodată pe profetul Său într-o casă nevrednică. Vedeţi? Nu a fost alegerea proorocului, ci a lui Dumnezeu.

Nu femeia l-a chemat pe Ilie în casa ei, ci Dumnezeu l-a trimis!

La începutul secetei, Ilie a stat lângă pârâu, iar corbii îl hrăneau la porunca lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu l-a trimis la o femeie credincioasă care era de aceeaşi natură cu Ilie.

Ea era văduvă. Voi ştiţi prin ce greutăţi mari trece o văduvă. Bărbatul ei murise şi acum trebuia să-şi crească singură băiatul.

În zilele acelea, oamenii trăiau fiecare din recoltele proprii. În vremea aceea, ei nu se bucurau de condiţiile de ocrotire a recoltei pe care le avem noi astăzi.

Deoarece seceta a fost cauzată de răutatea şi prăbuşirea morală a oamenilor, ei mureau de foame.

Fără îndoială, femeia se ruga într-una lui Dumnezeu, când a constatat că făina şi untdelemnul i se împuţinează tot mai mult de la o zi la alta. Moartea era deja la uşă. Nu exista nici o posibilitate ca să cumpere ceva, deoarece naţiunea întreagă se prăbuşea din cauza foametei.

Femeia nu mai avea decât o cană de făină şi o lingură de ulei. Da, doar puţin ulei şi puţină făină erau între ea şi moarte.

Cu siguranţă, ea se ruga lui Dumnezeu din toată inima.

Dacă o nenorocire loveşte căminul vostru, atunci veţi fi puţin mai doritori după Dumnezeu decât în dimineaţa aceasta când vă merge bine.

Îmi pot închipui cum această femeie văduvă s-a rugat toată noaptea pentru ziua următoare. Ea vedea cum fiul ei, care avea 3-4 ani, devenea tot mai palid. Putea să vadă cum oasele ei ieşeau tot mai mult în relief şi se simţea tot mai slăbită. Desigur, această mamă era tot mai îngrijorată văzând situaţia în care se află, aşa că mâinile ei se ridicau zi şi noapte spre Dumnezeu.

Mai avea doar un pumn de făină şi o lingură de ulei.

Lăsaţi ca acest mesaj să vă cuprindă ca şi cum aceasta ar fi ultima predică pentru voi.

Era ceva ciudat în situaţia acelei femei, dar uneori Dumnezeu lucrează în felul acesta.

Voi ştiţi că atunci când credem în Dumnezeu, noi ne mărturisim păcatele, îndeplinim poruncile lui Dumnezeu şi apoi trebuie să trecem prin diferite situaţii conform voii Lui.

Uneori, punem în ordine tot ce era pe dos, facem tot ce ştim că este corect, tot ce ne cere Dumnezeu şi cu toate acestea vedem că El rămâne liniştit şi nu ne răspunde.

Eu sunt sigur că astăzi vorbesc multor oameni care se află în situaţia aceasta! Eu însumi am trecut de multe ori prin asemenea situaţii!

Astfel, am cugetat asupra vieţii mele şi am rostogolit orice piatră din calea mea. Dacă am observat că am făcut ceva pe dos, m-am dus şi I-am mărturisit, spunând:

„O, Doamne, voi pune în ordine această problemă!” şi apoi mergeam şi puneam totul în ordine. După ce făceam acest lucru, mă întorceam din nou spre El şi-I spuneam: „Acum Doamne, Tu eşti Dumnezeu şi ştiu că îmi vei răspunde pentru că am împlinit tot ce mi-ai poruncit,” dar cu toate acestea, El a rămas totuşi liniştit.

Fraţilor, acesta este momentul în care voi trebuie să fiţi siguri că El este Dumnezeu! Să nu vă descurajaţi, pentru că este important ca în inima voastră să fiţi siguri pe Dumnezeu!

Fiţi siguri că dacă aţi împlinit întocmai tot ceea ce spune El, credinţa acţionează. Credinţa stă gata şi ştie că El este aici.

Dacă veţi împlini fiecare cerinţă a Lui, veţi crede că El este la lucru. Credinţa vă va ţine tare! Ea nu se clatină, ci este sigură că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce-L caută din toată inima.

Slăvit să fie Numele Lui!

Fie ca această credinţă să vă pătrundă inima şi să nu vă părăsească niciodată!

Dumnezeu cercetează numai credinţa voastră.

Dacă, după ce v-aţi mărturisit păcatele şi aţi împlinit tot ceea ce vă cere El, Dumnezeu rămâne totuşi liniştit, credinţa va spune: „El este aici!”

Credinţa vă va da siguranţa aceasta, deşi voi nu ştiţi nimic din ceea ce se va întâmpla în continuare.

Voi veţi şti însă că dacă El este aici, Cuvântul Lui trebuie să se legitimeze ca adevărat! Dacă aţi păzit Cuvântul Său, El Se va îngriji cu siguranţă să-L împlinească.

Să nu vă îndoiţi, spunând: „Nu am fost vindecat…”

Să nu fiţi slabi în credinţă! Fiţi siguri că dacă aţi împlinit tot ce v-a cerut El, Dumnezeu este aici!

Cei ce nădăjduiesc în Domnul, primesc puteri noi şi se ridică în sus ca vulturii.

Dacă aţi împlinit totul, credinţa voastră va rezista la proba de putere.

Fiţi siguri că Dumnezeu ne cercetează cu plăcere! El vrea să vadă credinţa voastră. Aţi ştiut aceasta? Dumnezeu vrea să vadă cum reacţionaţi.

Dacă spuneţi: „Doamne, eu cred în Tine. Tu eşti Mântuitorul meu; eu cred că Tu eşti Vindecătorul meu; Tu eşti Cel care dai Duhul Sfânt şi toate celelalte lucruri de care am nevoie!” Dacă vă mărturisiţi toate păcatele şi-I făgăduiţi ceva, rugându-L să vă vindece, apoi vedeţi că nu face aceasta, vă pierdeţi credinţa. Dacă nu mai credeţi este imposibil ca El să împlinească cererea voastră, deoarece Dumnezeu nu poate răspunde decât la cererea credinţei.

Nu plecaţi fără să aşteptaţi ca El să răspundă, pentru că credinţa adevărată stă pe siguranţa că Dumnezeu este prezent! Fiţi siguri că El este aici! Dacă veţi face aceasta, sunt sigur că dorinţa voastră va fi împlinită.

Nădăjduiesc că aţi înţeles ce v-am spus.

Dacă sunteţi siguri pe Dumnezeu, El este aici, în Cuvântul Său. Dar vă va încerca, aşa cum a făcut-o întotdeauna.

Să ne gândim la cei trei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc pentru că nu au vrut să se închine înaintea idolului ridicat de Nebucadneţar. Dumnezeu a pus în inima lor credinţă, aşa că atunci când li s-a spus că vor fi aruncaţi în cuptorul cu foc, au răspuns:

„Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.

Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

Şi chiar dacă nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului tău de aur pe care l-ai înălţat.” (Daniel 3.16-18).

Ei erau siguri pe Dumnezeu şi ştiau că El este Domnul (IaHVeH); ei ştiau că El răspunde la rugăciunea cu credinţă.

Dacă El va face aceasta pentru voi, sau chiar dacă n-o va face, va fi spre binele vostru.

Astfel, cei trei tineri şi-au depus mărturia şi au mers la moarte. Dar când au fost aruncaţi în cuptorul cu foc, ei erau siguri pe Dumnezeu; ei ştiau că chiar dacă El îi va lăsa să ardă, îi poate învia în zilele de pe urmă. Ei erau siguri că Dumnezeu va face totul spre binele lor.

Dacă noi suntem siguri pe Dumnezeu, vom şti că El face toate lucrurile spre binele nostru.

Cei trei tineri au dat o declaraţie. Ei au fost siguri pe Dumnezeu, de aceea, au intrat în cuptorul cu foc încredinţaţi că El va face totul spre binele lor. Şi într-adevăr, Dumnezeu a făcut ca ei să umble prin foc, iar El a fost cu ei.

Prin această încercare, El i-a verificat ca să le vadă reacţia.

Împăratul Nebucadneţar i-a întrebat:

„Înadins oare, nu v-aţi închinat chipului de aur când au răsunat trâmbiţele?”

La care ei au răspuns:

„Noi n-avem ce să-ţi răspundem la cele de mai sus.”

„Ştiţi ce spune decretul meu cu privire la cei care nu vor să se închine înaintea chipului meu?”

„Da, noi cunoaştem decretul tău.”

„Decretul meu spune că cuptorul va fi încins de şapte ori mai tare, iar voi veţi fi aruncaţi în el!” a spus împăratul. „Vreţi acum să vă închinaţi?”

„Nu, noi nu vom face aceasta!”

Vedeţi cât de tare era credinţa lor?

Iar Dumnezeu Şi-a zis: „Vreau să le văd reacţia în încercare!”

Apoi împăratul a poruncit:

„Legaţi-i de mâini şi de picioare şi aruncaţi-i în cuptorul de foc!”

Cei trei au fost luaţi şi duşi în faţa cuptorului încins de şapte ori mai tare ca de obicei.

Şi iată că Dumnezeu stătea liniştit şi privea scena, dar cei trei tineri erau siguri că El este Dumnezeu. Ei îşi depuseseră mărturia, punând totul în ordine, apoi au fost aruncaţi în cuptor. Şi iată că El a venit în ultimul moment din cer, pe aripile vântului, aducându-le răcoare şi mângâindu-i!

Dumnezeu aşteaptă întotdeauna până când credinţa voastră ajunge într-un moment în care El poate să acţioneze.

Priviţi-l acum pe Iov, care era învinuit de Satana că ar fi păcătuit în ascuns. Iov ştia că nu păcătuise, ştia că el îi mărturisise Domnului totul şi că adusese o jertfă ca ardere de tot pentru păcatele lui.

Dar Satana a spus: „Iov este un om bogat, dar lasă-mă să-i iau cămilele, oile, etc., şi atunci vei vedea…” La urmă, i-a luat şi copiii, adică ceea ce avea mai apropiat de inima sa, dar Iov a rămas statornic, sigur pe Dumnezeu, pentru că ştia că în ce-l priveşte, împlinise toate poruncile Domnului. Da, el s-a cercetat pe sine şi a constatat că a împlinit totul.

Astfel, când copiii lui dădeau câte un ospăţ, „Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis de dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” (Iov 1.5).

Dacă un om ţine la ceea ce a poruncit Dumnezeu, el este sigur pe Dumnezeu, ştie că El îi va răspunde la rugăciune. Credinţa îl cheamă întotdeauna să intre în acţiune!

Dacă aţi făcut tot ce este drept, dacă aţi mărturisit şi aţi reaşezat totul, să nu vă tulburaţi dacă vedeţi că Dumnezeu rămâne liniştit! El este încă Dumnezeu şi aşteaptă numai până credinţa voastră trece examenul. El vrea să vă vadă credinţa prin faptă.

Dacă de exemplu, sunteţi bolnavi şi aţi fost unşi cu untdelemn, făcându-se apoi o rugăciune pentru voi, Dumnezeu aşteaptă să vadă dacă credeţi cu adevărat că sunteţi vindecaţi. El vrea să vadă reacţia voastră prin credinţă.

Să ştiţi însă, că El nu priveşte cu plăcere spre voi dacă duminica viitoare mergeţi din nou ca să fiţi unşi la rugăciunea pentru bolnavi, spunând:

„Mă simt aşa de rău încât cred că nu am primit vindecarea.” În cazul acesta, voi sunteţi necredincioşi şi deci total necorespunzători ca să veniţi în rândul de rugăciune. Voi nu sunteţi încă pregătiţi pentru aceasta; nu credeţi că El este Dumnezeu.

Poate că spuneţi: „Frate Branham, eu nu sunt de acord cu tine!”, dar nu uitaţi că felul cum vă comportaţi dovedeşte ce sunteţi, pentru că Cuvântul spune că: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Astfel, dacă un om spune că este creştin, dar încă bea, fumează, ia parte la jocuri de noroc, povesteşte bancuri murdare şi afirmă că o parte din Biblie nu ar fi corectă, chiar dacă predică Evanghelia, el este un păcătos şi nu este încă în ordine.

Dar cine mărturiseşte în public că Isus este Acelaşi Dumnezeu şi îşi pune viaţa în mâinile Lui spunând: „Doamne, eu sunt lutul, Tu eşti Olarul,” acela poate să ceară ce doreşte şi va primi.

Credinţa lui va rămâne statornică, nu se va clătina nici chiar dacă prin împrejurările create, va fi aruncat încoace şi încolo. El va şti că El este Dumnezeu şi ca atare Îşi va ţine făgăduinţa, deoarece nu poate să rupă legământul; deoarece El trebuie să rămână la aceasta.

Iov a adus jertfele de ispăşire şi a făcut tot ceea ce depindea de el, de aceea a ştiut că are dreptate şi că n-a păcătuit în ascuns împotriva Domnului.

Când a ajuns în acea situaţie grea, el a fost vizitat de câţiva membri ai bisericii şi de unii care aparţineau de alte denominaţiuni.

Ei i-au spus: „Iov, tu trebuie să recunoşti că ai greşit, pentru că altfel n-ai fi fost pedepsit de Dumnezeu!”

Dar Iov le-a răspuns: „Eu am depus mărturia mea şi mi-am adus arderile de tot înaintea lui Dumnezeu, de aceea, nu sunt un păcătos!”

El ştia pe ce stă, de aceea a fost cu neputinţă să fie clintit de poziţia lui. Ei nu au putut să-l determine să-L nege pe Dumnezeu şi jertfele de ardere de tot.

În momentul în care vă îndepărtaţi de ceea ce aţi mărturisit, vă arătaţi slăbiciunea şi necredinţa faţă de Dumnezeu.

Dacă Îl rugaţi pe Dumnezeu ceva, iar apoi vă îndoiţi, prin aceasta dovediţi că sunteţi doar nişte îndoielnici, nu credincioşi. Iov a rămas statornic pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu, pe Hristos, pe Stânca nemişcată cum spune poetul.

Chiar şi iubita lui soţie, s-a întors împotriva lui când sănătatea l-a părăsit şi trupul i s-a umplut de bubele pe care le scărpina cu un ciob, blestemând ziua în care s-a născut.

Ea i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blastămă pe Dumnezeu, şi mori!” (Iov 2.9), dar el i-a răspuns:

„Vorbeşti ca o femeie nebună! Ce! Primim de la Dumnezeu binele, şi nu primim şi răul?” (v. 10).

Iov era sigur că Dumnezeu este de partea lui şi că ascultă toate cererile lui. Da, Dumnezeu a încercat credinţa lui, a verificat-o şi El o va verifica şi pe a mea şi pe a noastră.

Dacă noi am împlinit ceea ce ne cere Dumnezeu, şi anume: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi, să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor” (Fapte 2.38), avem dreptul să intrăm la făgăduinţa Lui care spune: „apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (v.39).

O altă făgăduinţa a Lui este în Iacov 5.14:

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.”

Dacă aţi împlinit cerinţa lui Dumnezeu, atunci:

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.16-18).

Aceasta este totul: să fiţi siguri pe Dumnezeu. Să credeţi din toată inima voastră Cuvântul lui Dumnezeu!

Aşa a fost Iov.

Nevasta lui spunea: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blastămă pe Dumnezeu, şi mori!” (Iov 2.9).

Satana vine întotdeauna aşa:

„O, tu nu eşti mai bine decât înainte de a se face rugăciunea pentru tine! Predicatorul şi aşa nu este în ordine!”

Dar frate, aici nu este vorba de predicator, ci de credinţa voastră în Dumnezeul cel viu, care vă poate elibera.

Nu se pune problema ce este predicatorul, ci ce este Dumnezeu, pentru că nu predicatorul a dat făgăduinţa, ci Dumnezeu şi voi trebuie să credeţi că El este aici.

Fiţi siguri că Dumnezeu este în Cuvântul Său!

Iov a răspuns soţiei: „Tu vorbeşti ca o femeie nebună. Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului.” (Iov 1.21).

El era sigur că Dumnezeu este acolo, iar când a rostit acele cuvinte, cerul a început să răsune de tunete şi să lucească de fulgere. Dumnezeu fusese chemat să acţioneze!

El Se prezintă chiar dacă după ce v-aţi rugat trece un timp mai îndelungat. Aşa lucrează Dumnezeu.

El stă şi priveşte America aceasta făţarnică, ce crede că ajunge în Rai pentru că merge la biserică, dar în realitate ea merge spre Iad. Eu nu am nimic împotriva nimănui, dar păcatul supără pe oricine stă de partea lui Dumnezeu.

Eu nu sunt supărat pe naţiunea aceasta, nu mă supăr pe oameni, ci sunt supărat pe Diavolul care pricinuieşte aceste lucruri rele şi care i-a orbit pe oameni prin ele. Aceşti păstori şi predicatori orbi, îl lasă pe Diavolul să-i amăgească pe oameni cu o oarecare teologie făcută de oameni.

Voi trebuie să vă naşteţi din nou! Dumnezeu este credincios Cuvântului Său, de aceea, voi trebuie să priviţi la El şi nu la oameni!

Fiţi siguri că Dumnezeu vă cercetează! Necazul este că oamenii de astăzi au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu.

Femeia văduvă din Sarepta, ştia însă că El este Dumnezeu. Făina şi untdelemnul din casa ei se împuţinau tot mai mult; situaţia ei şi a fiului ei devenea tot mai grea, dar Cel care îngăduise aceste lucruri era Dumnezeu.

El vă iubeşte, dar vă încearcă credinţa ca să vadă cum procedaţi.

Dacă sunteţi bolnavi, lăsaţi să se facă rugăciune pentru voi şi primiţi ungerea. Dacă starea voastră devine tot mai rea, înseamnă că Dumnezeu a spus:

„Satano, du-te şi încearcă-l! Eu ştiu că el crede Cuvintele Mele!”

Iar tu spui: „Lăudat să fie Dumnezeu! Totul este în ordine!”

Da, Dumnezeu spune: „Satană, încearcă-l, pentru că Eu ştiu că acest om a luat în considerare Cuvântul Meu!”

Va putea spune oare Dumnezeu şi despre voi ceea ce a spus despre Iov?

„Iată, ţi-l dau pe mână; numai cruţă-i viaţa, pentru că ştiu că Mă iubeşte, deoarece Mi-a adus arderi de tot şi a împlinit toate poruncile Mele. El crede Cuvântul Meu, de aceea, dacă vrei, poţi să-l rostogoleşti şi prin cărbuni aprinşi.”

Şi Satana s-a dus şi i-a luat totul, dar după zilele de încercare, Dumnezeu i le-a dat înapoi dublu.

Desigur, El va face aceasta şi pentru voi. El cercetează inima şi credinţa fiecăruia, ca să vadă dacă credem cu adevărat că El este Dumnezeu.

Fără îndoială, femeia văduvă a putut spune: „M-am rugat şi iarăşi m-am rugat….eu ştiu că sunt o păgână nevrednică.”

Domnul Isus a vorbit despre ea şi a zis:

„Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel;

şi totuşi Ilie n-a fost trimis la nici una din ele, afară de văduva din Sarepta Sidonului.” (Luca 4. 25-26).

Da, proorocul a fost trimis la una singură şi aceea era dintre neamuri. Când s-a văzut în faţa ultimei turte, femeia ştia că moartea este gata să intre în casa ei. Mai era câte o bucăţică mică pentru fiecare dintre ei doi, apoi urmau să moară.

Eu pot s-o văd cum s-a rugat toată noaptea. Căldura mare uscase totul. Pământul era plin de crăpături, iar oamenii umblau flămânzi pe străzi.

Ea se plimba îngrijorată prin cameră, deoarece îşi vedea copilaşul dormind cu picioruşele ieşite de sub pătură. Îl privea pe el, apoi îşi privea mâinile slăbite şi-şi spunea: „Ştiu că El este Dumnezeu. Eu am mărturisit şi am făcut tot ce mi-a cerut, iar acum Îl rog să se îndure de viaţa noastră spre slava Lui.”

Dumnezeu a văzut-o în tot ce a făcut. Poate că în acelaşi timp, alte femei au ieşit în oraş la dans, îmbrăcate frumos ca să placă bărbaţilor; poate că aveau o vizionare la televizor şi îşi petreceau timpul în distracţii.

Dar această femeie văduvă era singură cu Dumnezeu.

Curând s-au ivit zorii zilei şi copilul a început să plângă de foame.

„O, ce pot face cu acest pumn de făină?” se gândea ea.

Voi ştiţi că făina este un simbol spre Hristos. El a fost Jertfa de mâncare. Grâul pentru jertfa de mâncare trebuia să fie măcinat fin, într-o moară specială care scotea floarea făinii.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Fiecare credincios care crede, îşi odihneşte sufletul pe aceasta.

Voi puteţi să vă ţineţi cu toţii de religia voastră veche şi formală, dar eu cred că Isus Hristos este şi astăzi acelaşi.

Aceasta este poziţia mea într-o lume plină de necredincioşi.

Moara macină în acelaşi fel fiecare bob de grâu, pentru că El este Acelaşi Dumnezeu. Da, El este şi în dimineaţa aceasta la fel ca atunci şi va fi aşa întotdeauna.

Aceasta este însemnătatea jertfei de mâncare.

Uleiul este simbolul Duhului Sfânt. Acesta este motivul pentru care noi îi ungem pe bolnavi cu untdelemn.

Ce este aceasta?

În Ioan 4.23 este scris: „…închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi adevăr.” Isus Hristos este adevărul. El a fost Jertfa de mâncare. Uleiul este Duhul.

Deci, dacă Duhul se uneşte cu Adevărul, rezultă Viaţa.

Dacă puneţi împreună făina cu untdelemnul, rezultă o turtă.

Dacă Cuvântul lui Dumnezeu, care este o hrană spirituală amestecat cu Duhul, este predicat în simplitate, dar prin puterea Duhului, spunându-se că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci,” va rezulta Viaţa veşnică.

Chiar dacă aveţi numai un pumn de făină şi doar o lingură de ulei, aceasta este hrana adevărată prin care se face pregătirea pentru jertfirea de sine.

Dacă predicaţi Cuvântul amestecat cu Duhul, aceasta este o Jertfă prin care tăgăduiţi orice boală, orice durere şi tot ceea ce este contrar Cuvântului.

Medicul poate să vă spună orice lucru îngrijorător, voi să nu vă mai temeţi însă, pentru că Dumnezeu v-a spus că sunteţi în ordine.

Deci femeia a luat făina şi a amestecat-o cu untdelemnul. Apoi a auzit o Voce: „Du-te afară şi strânge lemne…”

Ea i-a spus lui Ilie: „Şi iată, strâng două bucăţi de lemne…” (1 Împăraţi 17.12).

Două lemne formează o cruce. Ea avea făina şi untdelemnul, iar acum era chemată să acţioneze. „Apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am…”

Oricât de puţină făină şi ulei aţi avea, voi sunteţi chemaţi chiar acum să aduceţi o jertfă de sine.

Femeia a continuat: „…vom mânca, şi apoi vom muri.”

În vechime, nu exista altă modalitate de a face foc, decât prin punerea lemnelor unul peste celălalt şi să le aprinzi la mijloc.

Indienii fac şi astăzi aşa. De multe ori am petrecut şi eu noaptea întreagă lângă un asemenea foc.

Cele două lemne formau o cruce.

În timp ce femeia făcea acest lucru, o Voce i-a spus lui Ilie:

„Scoală-te şi du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei văduve să te hrănească.” (v. 9).

Amândoi au fost ascultători, de aceea, trebuia să se întâmple ceva neobişnuit…

Dacă un predicator vorbeşte Cuvântul şi cel care-l ascultă crede şi procedează cum spune El, atunci trebuie să se întâmple ceva. Dacă sunteţi păcătoşi, trebuie să fiţi salvaţi; dacă sunteţi bolnavi, trebuie să fiţi vindecaţi!

Dumnezeu ne-a făgăduit aceasta, dacă ne încredem în El, şi pentru că este Dumnezeu, El Îşi ţine Cuvântul. Amin.

Porunca Domnului era: „D-te în Sarepta, căci i-am poruncit unei văduve să te hrănească!”

Profetul a primit o viziune. El nu ştia unde merge, dar aceasta nu avea nici o importanţă. El era pur şi simplu ascultător.

La fel era femeia – ea nu ştia unde sunt lemnele, dar undeva erau două lemne.

Ea a ieşit pe poarta cetăţii şi a început să privească în jur. Oh, era atât de cald! În oraş se auzeau strigăte. Bande de tâlhari intrau prin case şi luau pâinea şi vinul de la oameni.

Femeia a privit în jur până a găsit o parte a crucii (jertfirea de sine), apoi a găsit-o şi a ridicat-o şi pe cealaltă.

Oh, cât de tristă era clipa aceea! Moartea era pe pragul uşii. Ea şi fiul ei nu mai aveau decât foarte puţină hrană. Doar o turtă şi totul se termina.

Când a ridicat al doilea lemn şi voia să se întoarcă acasă, femeia a auzit o voce puternică care-i spunea:

„Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.” (v. 10).

Ea se îndrepta spre casă cu cele două lemne în braţe. Făina şi untdelemnul erau pregătite şi amestecate.

Cuvântul şi Duhul trebuie să fie întotdeauna împreună. Dacă puneţi aceasta la cruce, ca o jertfă de sine, înseamnă că tăgăduiţi orice lucru care se pune împotriva a ceea ce aţi cerut prin rugăciune.

Aşa este bine.

După ce a amestecat făina cu uleiul, femeia a adus lemnele.

Atunci o voce i-a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Femeia a privit spre locul de unde venea vocea şi a văzut un bărbat cu obrajii traşi şi cu barbă, care stătea şi o privea. Era îmbrăcat în piei de oaie şi avea înfăţişarea unui bătrân domn.

Privindu-l, ea s-a gândit: „Îmi voi împărţi apa cu el…”

Apa vieţii. Sunteţi voi de acord să daţi fiecăruia din apa vieţii?

„Aşteaptă puţin, domnule!”, a strigat femeia, după care a plecat să-i aducă apă, purtând în braţe cele două bucăţi de lemne.

Atunci bărbatul a strigat încă o dată:

„Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.” (v. 11).

Pâinea vieţii şi apa vieţii.

Ilie cerea pâinea şi apa necesară acestei vieţi, fără de care ar fi murit şi femeia şi el.

„Adu-mi din pâinea şi din apa ta.”

Ce învăţăm noi de aici? Cuvântul ne spune:

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6.33).

„Adu-mi din pâinea şi din apa ta!”

Eu pot s-o aud pe femeie spunând:

„Scumpul meu domn, tu eşti deosebit de toţi ceilalţi bărbaţi pe care i-am văzut vreodată. Când te-am auzit vorbind, mi-am dat seama cât eşti de sigur pe tot ceea ce spui! Dar vezi, eu nu mai am decât un pumn de făină şi o lingură de ulei, pe care le-am amestecat ca să coc o turtă pe aceste două bucăţi de lemne. Vom mânca-o eu şi fiul meu, apoi va trebui să murim de foame. Mai mult nu am!”

Fraţilor, puneţi-L întotdeauna pe Domnul pe primul plan! Indiferent ce spune cineva, câte dovezi există împotrivă, sau cât de critică este situaţia în care vă aflaţi, puneţi-L pe Dumnezeu şi Cuvântul Său pe primul loc!

Dacă medicul îmi spune că nu am nici o şansă să mă fac bine, eu pun Cuvântul lui Dumnezeu pe primul loc!

Cineva spune: „Eu sunt prea păcătos…”. „O, eu sunt o femeie stricată…” „Eu sunt unul care joacă jocuri de noroc!” „Eu sunt un beţiv.” Puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc!

Domnul spune în Isaia 1.8: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul: de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.”

Dumnezeu este pe primul loc.

Şi Ilie i-a spus femeii: „…pregăteşte-mi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adu-mi-o…” (v. 13).

Sunteţi de acord să puneţi totul în mâinile lui Dumnezeu? Îi daţi Lui viaţa voastră şi tot ce aveţi?

Eu am cincizeci de ani şi mă întreb: „Eşti de acord tu, William Branham să depui totul înaintea Domnului?”

Domnul vă întreabă şi pe voi: „Sunteţi de acord să-Mi daţi Mie viaţa voastră?”

Sunteţi pregătiţi? Puteţi face aceasta?

Voi, cei care sunteţi bolnavi, puteţi să vă încredeţi în Mine? Sunteţi de acord să Mă puneţi pe Mine pe primul loc?

„Dă-mi să mănânc din pâinea ta, şi dă-mi să beau din apa ta!”

Dumnezeu îi vorbise mai dinainte femeii, iar bărbatul din faţa ei ştia şi el despre ce vorbeşte. Dumnezeu îi cunoaşte pe ai Săi!

Cuvântul spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu…” (Ioan 10.27). Eu ştiu dacă un lucru este conform Scripturii; dacă este corect sau nu.

Ele (oile) „nu merg deloc după un străin.” (v. 5).

Femeia s-a întors ascultătoare. (Asta trebuie să faceţi şi voi). În timp ce asculta ce spunea profetul, a venit din cer vocea ca de tunet, deoarece glasul profetului era ca un tunet. Era vocea pe care orice păcătos doreşte s-o audă: „Aşa vorbeşte Domnul!” Oh, cât de mult dorim şi noi să auzim aceasta!

De multe ori când intram într-un oraş oamenii veneau la mine şi-mi spuneau: „Vino la noi, copilul meu, fiica mea, etc., este bolnav… Spune numai un cuvânt…”

Dar cum aş putea spune eu un cuvânt, înainte ca El să fie în gura mea?

Oamenii doresc să audă: „Aşa vorbeşte Domnul!”

La femeia văduvă acest „Aşa vorbeşte Domnul” a venit la poarta cetăţii, iar când L-a auzit, toată îngrijorarea ei a dispărut:

„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (v. 14).

O, ce mângâiere! Ea a copt turta, şi a dat-o profetului, după care a mai copt una pentru ea şi fiul ei.

Ei au mâncat şi au avut toate cele necesare câtă vreme a ţinut seceta.

De unde a venit această binecuvântare?

Cum a putut să le ajungă făina şi uleiul? Explicaţi-mi aceasta ştiinţific. În fiecare dimineaţă ea golea vasul şi ulciorul, dar a doua zi erau din nou pline. De unde venea făina şi uleiul?

Credeţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt! Fiţi siguri că El este Dumnezeu! El este Creatorul.

Poate v-aţi pierdut sănătatea, dar fiţi siguri pe Dumnezeu!

Zilele voastre nu vor mai fi înnourate dacă Îl credeţi pe Dumnezeu pe Cuvântul Său!

Când am fost în Germania, am văzut un tablou la care mă gândesc mereu. El a fost pictat de un pictor german, care l-a intitulat: „Ţara de nori.”

Privind de departe, pare un peisaj foarte învolburat, cu nori care intră unul în celălalt. Dar când te apropii totul se schimbă. Atunci vezi aripile îngerilor care se ating unele de altele, în timp ce cântă „Aleluia Domnului”.

Aşa sunt câteodată întristările. Dacă priviţi mai departe, totul pare înnourat şi întunecos, dar luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvântul Său! Fiţi siguri că El este Dumnezeu şi veniţi mai aproape! Dacă veţi face aceasta, veţi vedea cum se ating aripile îngerilor care vă ocrotesc.

Aşa cum i-a cerut odinioară lui Avraam, totul, aşa i-a cerut şi femeii (Dumnezeu).

„Pune-l pe altarul de jertfă!”

În dimineaţa aceasta, El vă cheamă şi pe voi: „Lăsaţi-vă de căile voastre, de necredinţa voastră şi primiţi Cuvântul şi Duhul Lui! Lăsaţi totul în urma voastră, dar amestecaţi Cuvântul şi Duhul pe altarul Lui, ca o jertfă de sine.”

Dacă veţi face aceasta, veţi constata că Dumnezeu Se va legitima.

Eu sunt atât de sigur că El va face aceasta, pe cât sunt de sigur că în dimineaţa aceasta mă aflu la acest amvon.

Gândiţi-vă la acest lucru pentru că ne vom ruga imediat.

Doriţi ceva în dimineaţa aceasta? Aveţi în dimineaţa aceasta vreo nevoie pe care nu puteţi s-o rezolvaţi singuri? Aveţi atât de puţini bani încât nu vă puteţi plăti datoria? Aveţi nevoie de încălţăminte noi pentru copiii voştri şi nu aveţi bani ca să le cumpăraţi? Este oala din casa voastră goală şi ulciorul aproape uscat? Nu aveţi hrană pentru vite?

Gândiţi-vă că El a făcut o făgăduinţă.

Sunteţi bolnavi? Medicul spune că este nevoie de o operaţie, iar voi nu aveţi bani ca să plătiţi? Sunteţi în necaz? Aveţi un necaz mare?

Ştiţi voi că Dumnezeu vă cheamă astăzi, când sunteţi pierduţi?

O, voi aţi căzut, v-aţi despărţit de Dumnezeu deşi aparţineţi de o biserică. Voi ştiţi că sunteţi în ordine. Cugetul vă spune că nu sunteţi conform Cuvântului, că nu staţi bine!

O, nu lăsaţi ca aceste cuvinte să cadă între spini, sau pe stâncă, ci facă Domnul ca ele să cadă pe pământul bun şi roditor.

Dacă sunteţi bolnavi şi medicul vă spune că nu vă veţi mai face bine, promiteţi-I lui Dumnezeu că-L veţi sluji în toate zilele vieţii voastre! Dacă sunteţi siguri că El este Dumnezeu, atunci haideţi şi împliniţi cerinţele Lui!

Dacă sunteţi în necaz, v-aţi ridicat mâinile spre El?   I-aţi mărturisit Lui situaţia în care vă aflaţi?

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Haideţi să ne rugăm:

O, Doamne, pe cât sunt de sigur că în dimineaţa aceasta mă aflu la amvon, ştiu că nici o mână nu se ridică fără ca Tu s-o vezi, pentru că eşti Dumnezeu.

Tu ai spus: „Nu se vând oare două vrăbii cu un dinar?” O, Tată, noi suntem cu mult mai de preţ decât acele vrăbii, de aceea, priveşti cu atât mai mult spre noi, fiinţele muritoare pentru care S-a jertfit Hristos? Cu cât mai mult vezi Tu mâinile noastre ridicate, decât pe o vrabie care ar putea cădea în zbor în dimineaţa aceasta?

Astăzi nu se primeşte nici măcar un ban pentru o vrabie, deoarece nimeni nu le doreşte. Cu toate acestea însă, Tu cunoşti fiecare pană de pe trupul lor şi cunoşti fiecare fir de păr din capul nostru.

O, Doamne, răspunde la rugăciunile noastre! Ajută-ne să primim încredinţarea deplină că Tu eşti Dumnezeu şi că Duhul Tău este lucrător.

Fă ca toată religia modernă cu formele ei, să cadă jos! Ei spun: „Noi aparţinem de biserica Cutare…” O, Dumnezeule, fă ca toate aceste lucruri să piară, să fie luate din gândirea omenească!

Fă ca în acest moment, ochii lor să fie deschişi pentru viaţa veşnică. Atunci în ei se va naşte dorinţa de a afla cine este Dumnezeu. Atunci vor fi siguri că Tu eşti aici şi că Îţi ţii Cuvântul!

Fie ca păcătoşii să se pocăiască cât mai curând şi să se pregătească pentru botezul în Numele Domnului Isus Hristos, deoarece Tu ai făgăduit că dacă vor face aceasta, le vei da Duhul Sfânt şi Tu Îţi ţii făgăduinţa.

Acolo este cineva care a căzut, dar acum el este sigur că Tu eşti Dumnezeu.

Fă ca cei care au plecat, să se întoarcă astăzi la Tine, pentru că Tu ai spus: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, şi de vor fi roşii ca purpura se vor face albe la lâna.” (Isaia 1.18).

Dacă printre noi sunt bolnavi, ajută-i să înţeleagă că Tu eşti Dumnezeu şi că Îţi ţii Cuvântul. Dă-le putere să vină singuri ca să fie unşi cu ulei, şi apoi, să poată mărturisi prin Duhul care este în ei, că sunt de acord cu Cuvântul, Pâinea vieţii care a fost dată.

Hristos S-a dat pe Sine pentru toţi oamenii din Vechiul şi Noul Testament, ca să arate că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Ajută-i să pună împreună Cuvântul cu Duhul pe care L-au primit, să se ridice şi apoi să vină la altar şi să spună: „Doamne, aceasta este tot ce am şi o pun la picioarele Tale!”

O, cât de minunat vei înmulţi Tu aceasta! Cu câtă dragoste se ridică IaHVeH atunci când este chemat la acţiune!

El spune: „Acolo sunt copiii Mei care Mă ascultă, iar Eu am să-i trec printr-o încercare! Da, ei vor aduce dovada că Mă iubesc şi cred în Mine. Ei sunt siguri că îi voi ajuta, deoarece este scris: „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11.6).

Doamne, ascultă rugăciunea noastră pentru că punem totul la picioarele Tale.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea ca cei care au nevoie de ceva, să se ridice. Dacă sunteţi de acord că El este Dumnezeu; dacă credeţi El Îşi va împlini făgăduinţa dată şi că va aduce vindecarea şi salvarea voastră, ridicaţi-vă, vă rog.

Aş vrea să se ridice şi cei care se roagă pentru alţii. Dacă sunteţi siguri pe Dumnezeu lăsaţi să se cunoască în Biserică toate cazurile voastre. Faceţi aceasta ridicându-vă în picioare.

Păcatul este necredinţa. Nu este important să fii membrul unei biserici denominaţionale! Eu vă avertizez despre păcat, despre necredinţă! Aduceţi-vă pe voi înşivă ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu! Trebuie să fiţi gata să jertfiţi totul pentru El.

Haideţi la cruce şi jertfiţi toată necredinţa voastră! Predaţi-I Lui totul şi recunoaşteţi că este aici. Fiţi siguri că El vă va răspunde.

Ridicaţi-vă mâinile!

Doamne, Tu eşti Dumnezeu. Oamenii aceştia stau aici şi au făina şi uleiul amestecate, şi doresc să le aducă la cruce, pentru ca focul lui Dumnezeu să cadă în inimile lor şi să mistuie jertfa….Tu vei veni jos într-un car de foc. Da, Tu vei mişca cerul şi pământul ca să-i răsplăteşti, întrucât stau aici cu mâinile ridicate, mărturisindu-şi credinţa în Tine, mărturisind că se pun pe ei înşişi pe altar, împreună cu cauzele lor.

O, Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, desigur, Tu vei face dreptate, Tu, Cel care eşti Judecător în cer şi pe pământ vei face să domnească dreptatea Ta.

Tu cunoşti inimile acestor oameni.

O, Doamne Dumnezeule, mi-am ridicat şi eu mâinile împreună cu ei, pentru că ştiu că Tu eşti aici. Eu Te-am văzut stând aici în Stâlpul de Foc, şi cercetând inimile oamenilor. Tu nu ai greşit niciodată!

O, Doamne, Tu mi-ai îngăduit aceasta, acolo lângă râu, când ai început să-mi araţi aceste lucruri.

Tu m-ai ocrotit peste tot… Eu sunt sigur că Tu eşti Dumnezeu, de aceea mă aduc pe mine însumi ca jertfă alături de aceşti oameni şi pun înaintea Ta tot ce am!

Doamne, eu voi pleca din nou în jurul lumii, de aceea Te rog să mă ajuţi.

Dacă cumva, m-am îndoit vreodată de Tine, iartă-mi acest păcat, iartă-mă pentru necredinţa mea! Eu ştiu că Tu eşti aici şi că-i răsplăteşti pe cei ce Te caută! Totodată eu mărturisesc şi păcatele poporul meu, slăbiciunile şi îndoielile lui. Da, eu mărturisesc păcatele lor, Doamne, în timp ce stau aici cu mâinile ridicate spre Tine!

Trimite peste noi Duhul Tău cu pacea Ta sfântă! Tu eşti Dumnezeu şi eu ştiu că eşti aici ca să ne primeşti, ca să ne iei pe braţele Tale şi să ne dai, nouă, celor mântuiţi, tot ceea ce am pierdut.

Dacă este vorba de sănătatea noastră, îngăduie să fim restabiliţi pe deplin.

Dacă este vorba de sufletul nostru, îngăduie să înflorească şi să strălucească umplut cu Duhul Sfânt, în prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă mai este necredinţa, îngăduie ca locul ei să fie luat de credinţa, Doamne, astfel încât să putem muta munţii!

Îngăduie aceasta, Doamne!

Noi credem că Tu lucrezi în mijlocul nostru. Fă ca Duhul Sfânt să-i străpungă pe toţi cei prezenţi în locul acesta. El este deasupra oamenilor şi lucrează în inimile lor, ca să-L poată primi pe Dumnezeul cel viu.

Tată, noi Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Credinţa mea priveşte spre Tine,

Care pe cruce ai murit,

Domnul meu şi Dumnezeu meu.

Acum dăruieşte-mi harul Tău,

Ia de la mine toată vina

Şi lasă-mă Isuse al meu

Să fiu al Tău pe veci!

Sunteţi cu adevărat de această părere? Ridicaţi-vă mâinile şi spuneţi: „Sunt gata să primesc totul de la Tine!”

Dacă trebuie să trec prin suferinţă,

Atunci ajută-mă să privesc la Tine,

Care ai suferit pentru mine.

Şi dacă Tu îmi dai bucurii,

Nimic să nu mă despartă de Tine,

Să merg la braţul Tău, în ţara Ta.

Acest mesaj este adevărul! Dacă aţi putea să staţi smeriţi şi să credeţi că veţi primi ceea ce aţi cerut, aşa va fi.

Nu permiteţi nimănui să vă abată de pe celea cea dreaptă!

Rămâneţi statornici! Oricât aş predica eu sau altcineva, vă va fi de folos numai atunci când Îl veţi primi pe El şi făgăduinţele Lui ca proprietate a voastră.

Dacă credeţi din toată inima şi doriţi ceea ce cereţi, veţi primi!

Dacă v-aţi mărturisit păcatele, Dumnezeu v-a iertat! Să nu aveţi nici o îndoială!

Dacă aţi fost căzuţi, Dumnezeu v-a ridicat din nou în dimineaţa aceasta.

Dacă aveţi nevoie de Duhul Sfânt, lăsaţi-vă botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre. Aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu şi El nu-Şi va schimba niciodată Cuvântul în favoarea unei denominaţiuni.

Noi trebuie să-L primim aşa cum este scris! Noi trebuie să împlinim porunca Lui, nu părerile unei organizaţii!

Da, noi trebuie să facem ceea ce cere El, deoarece este scris:

„Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa: şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate.” (Iacov 5.15).

Acum, dacă sunteţi bolnavi, eu m-am rugat rugăciunea credinţei pentru voi, iar voi v-aţi rugat împreună cu mine şi aţi crezut în inimile voastre.

Primiţi vindecarea şi staţi tari pe această făgăduinţă! Nimic n-o va putea fura nici chiar dacă s-ar părea că încă mai sunteţi bolnavi!

Este la fel ca în tabloul acela care privit de aproape reprezintă acele aripi de îngeri. Da, este Dumnezeu care vi se face cunoscut în felul acesta prin binecuvântări. Dacă vi se pare că cerul este puţin mai înnourat, veniţi puţin mai aproape şi priviţi încă o dată, căci atunci Îl veţi vedea pe Dumnezeu lângă voi. El este prezent ca să-Şi împlinească Cuvântul.

Acum, ne vom pleca din nou capetele, iar fratele Neville, păstorul nostru, va încheia serviciul…

                           – Amin –