EVREI Capitolul 6

…Am ajuns cu puţin timp în urmă şi am adus două Biblii. Am avut un scurt interviu cu o doamnă de acolo din spate. Cartea aceasta este Lexiconul grec şi în seara aceasta aş vrea să vă citesc ceva din el. Este traducerea cuvânt cu cuvânt din greaca originală în engleză, iar mie mi-a fost de mare ajutor. Aş vrea să citesc din el pentru că studiem această carte a Evreilor şi ajungem la lucruri adânci.

Cu câteva minute în urmă i-am spus fratelui Neville că ajungem la partea unde oamenii se scarpină în cap şi spun: „Asta nu cred!” Dar nouă ne plac aceste lucruri.

Un predicator mi-a spus: „Ei bine, cred că vor fi o grămadă de „scărpinători în cap”!”

„Asta şi vrem să facem”, am răspuns eu.

Biblia poate avea un singur înţeles; ea nu poate avea două înţelesuri. Dacă într-o parte ea spune ceva, iar în cealaltă ar spune altceva, înseamnă că ceva este greşit. Vedeţi? Ea trebuie să vorbească la fel de la un capăt la altul.

Să nu uitaţi însă că Biblia este ascunsă de ochii celor înţelepţi şi pricepuţi şi descoperită pruncilor, deoarece este o Carte duhovnicească.  Ea nu este o Carte a vestului, ci este o Carte a estului; şi este Unul singur care o poate tălmăci, iar Acela este Duhul Sfânt. Eu ştiu că fiecare dintre noi spune că Duhul Sfânt ne spune în ce să credem. Ei bine, dacă fiecare text din Scriptură se aliniază exact, atunci este Duhul Sfânt. Dar dacă nu se aliniază şi are o gaură aici şi alta dincolo, înseamnă că ceva este greşit cu credinţa voastră. Cartea este însă minunată.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine dimineaţă trebuie să plecăm spre Wyoming. Rugaţi-vă pentru noi.

Este aici şi fratele Graham Snelling. L-am auzit adineauri făcând un anunţ. Biserica de aici este într-o cooperare deplină cu biserica lui şi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze din belşug trezirea lui.

Fratele Graham a ţinut o trezire pentru fratele Junior Cash şi au fost o sută sau optzeci şi patru de convertiţi. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu şi credem că în locul acesta vor fi 584.

Fratele Graham s-a întâlnit astăzi cu mine şi mi-a spus: „Frate Bill sunt sigur că înţelegi că nu sunt aici ca să încep o altă lucrare, în opoziţie cu cea a Tabernacolului, fiindcă eu sunt o parte a Tabernacolului.”

El a simţit în inima lui că vrea să ţină o trezire, şi Domnul să-l călăuzească s-o facă. El i-a invitat pe cei convertiţi, care nu au o biserică, să vină aici pentru că este o biserică.

Este datoria noastră de creştini să-L slujim cât putem de bine pe Dumnezeu. Domnul să-l binecuvânteze pe fratele Graham. Sunteţi invitaţi cu toţii la adunările fratelui Graham, iar biserica aceasta îi promite o cooperare deplină şi ajutor pentru a câştiga suflete pierdute pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Graham şi să-ţi dea o adunare măreaţă. Fratele nu ştie când va încheia; ştie doar că începe. Asemenea mie, şi fratele Graham a avut o mulţime de suişuri şi coborâşuri. Aşa merge viaţa. Te face să apreciezi suişul după ce ai coborât. Dacă un om cade şi rămâne jos, este un laş, dar mă bucur când văd că se ridică şi încearcă din nou. Aşa este. Sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun.

Fratele Cocs sau un alt frate de aici, vă va anunţa dacă vom ajunge la timp pentru adunarea de duminică. Sau va anunţa fratele Neville la radio. Invitaţi-i şi pe vecinii voştri să asculte. Eu mă bucur cu adevărat când aud predicile şi cântările lor (mă refer la cvartetul Neville). Nu spun aceasta pentru că este el aici, căci dacă aş face-o doar pentru aceasta, aş fi un făţarnic. Aşa este. Atunci ar trebui să mă pocăiesc. Dar o spun sincer. Şi mai bine îi dau acum un boboc de trandafir decât să-i dau un buchet după ce pleacă.

Odată când plecam de aici, a venit la mine o doamnă şi mi-a zis:

„Frate Branham, m-am bucurat mult de acest mesaj.”

„Mulţumesc”, am răspuns eu, pentru că m-a făcut să mă simt bine.

Apoi a venit altcineva şi mi-a zis:

„Frate Branham,  mi-a plăcut mesajul de astăzi.”

„Mulţumesc”, am răspuns eu.

În nord era un predicator care spunea: „Lăudat să fie Dumnezeu! Eu nu vreau ca oamenii să mă laude în felul acesta.”

„Eu vreau”, i-am zis eu, „pentru că este o singură diferenţă între mine şi tine: eu sunt sincer în ceea ce predic.” Aşa este.

Toţi dorim să auzim cuvinte frumoase la adresa noastră; iar dacă tu vrei să auzi cuvinte frumoase despre tine, să spui şi tu cuvinte frumoase despre altcineva, deoarece aceasta face ca roţile să se învârtească mai bine.

Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare vom intra mai adânc în aceste taine mari ale lui Dumnezeu. Vom merge la Melhisedec: cine era, de unde a venit, unde S-a dus, ce s-a întâmplat cu El; totul despre Melhisedec.

Miercurea trecută, fratele Neville a atins sfârşitul capitolului despre divinitatea supremă şi preoţia Domnului nostru Isus, care a început la începuturi.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Apoi am mers mai departe şi am ajuns la capitolul 5, iar în dimineaţa aceasta suntem la capitolul 6.

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Câţi se bucură de mesajul despre desăvârşire?

„…să mergem spre cele desăvârşite.”

Acum vom intra la cele adânci. Noi toţi suntem de acord cu divinitatea lui Hristos, că El este Fiul lui Dumnezeu, că El a fost cu Dumnezeu şi Dumnezeu era cu El, că El era în Dumnezeu şi Dumnezeu era în El, etc., dar de aici încolo nu ştiu dacă vom mai fi de acord. Orice va fi, în aceste câteva seri veţi avea şansa să-mi scrieţi un bileţel şi să-mi spuneţi ce credeţi despre aceasta.

Apoi vom răspunde la întrebări. Dacă nu voi putea, voi spune: „Frate Neville, tu ce zici despre aceasta?” şi îl voi lăsa să răspundă el şi vă va citi din Lexicon.

Dacă sunteţi sinceri, veniţi cu scopul de a învăţa. Şi eu vreau să învăţ Scripturile şi nu am o tălmăcire personală, ci Scriptura trebuie să tălmăcească Scriptura. Înţelegeţi? Fiecare text trebuie să-l tălmăcească pe celălalt în toată Biblia, dovedind un lucru măreţ: că Dumnezeu nu Se poate schimba pentru că El este neschimbător.

Deci: „…să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite.”

Îmi place cum spune Pavel aceasta. Lui nu-i plăcea să stea prea mult într-un loc, ci voia să pătrundă mai adânc. El a spus în altă parte: „…uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3.13-14).

Vedeţi, el se arunca spre ce este înainte şi spunea: „…să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos (cine este El, ce este El, etc.), şi să mergem spre cele desăvârşite.”

Noi am vrut să ştim dacă putem fi desăvârşiţi, şi am aflat din Scriptură, din Matei 5.48, că Isus spune că trebuie să fim la fel de desăvârşiţi ca Dumnezeu, pentru că altfel nu vom putea intra înăuntru.

Apoi am văzut că am fost născuţi în păcat, zămisliţi în fărădelege şi am venit în lume prin minciună. Dar atunci cum putem fi desăvârşiţi?

Şi ce am aflat? Cercetând Scriptura, am văzut că Isus, printr-o singură Jertfă, a desăvârşit Biserica Sa pentru totdeauna. Înseamnă că noi suntem desăvârşiţi prin Hristos şi nu mai suntem judecaţi. În Hristos, noi nu vom mai muri pentru că am trecut de la moarte la viaţă. Nu printr-o biserică, nu printr-o denominaţiune, nu prin ceva fantastic, nu prin vorbirea în limbi, nu prin dans în Duhul, ci prin har.

Dumnezeu cheamă pe cine vrea, iar noi am aflat că El face aceasta prin alegere. Şi nu depinde de cel ce vrea să fie salvat, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Nici un om nu poate veni la Isus decât dacă este atras de Dumnezeu. Aşadar, ce amestec aveţi voi? Sunteţi ieşiţi total din tablou.

Noi am văzut că omul nu Îl caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Cel care-l caută pe om, şi că Dumnezeu este singura sursă de Viaţă veşnică. Tot ce este veşnic nu are nici început, nici sfârşit. Astfel, am aflat că iadul are început şi sfârşit. Deci nimeni nu poate spune că iadul este veşnic. Da, el durează în „veci de veci” dar nu este veşnic.

În „veci de veci” este o perioadă de timp. Iona spune că parcă a stat „o veşnicie” în pântecul balenei şi sunt multe texte din Biblie în care „în veci” înseamnă doar o perioadă de timp.

Dar „veşnic” este pentru totdeauna, etern. Şi am văzut că iadul nu este veşnic, ci ţine o perioadă de timp. Voi trebuie să fiţi foarte atenţi la aceste cuvinte pentru că altfel veţi ajunge în confuzie. De aceea a spus Isus: „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă… în veci de veci…” Sună bine? Nu. „…are viaţă veşnică.” Şi „Viaţa veşnică” este Dumnezeu. Cuvântul este chiar aici, în lexiconul grec: „ZOE”. Aceasta este Viaţa lui Dumnezeu în voi. Voi sunteţi la fel de eterni ca Dumnezeu, deoarece El este în voi.

Natura voastră veche a murit (natura lumească) şi aţi devenit făpturi noi. Dorinţele voastre (viaţa veche care a avut început când Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în nările voastre când v-aţi născut), viaţa voastră de natură firească a murit, iar Dumnezeu a venit înăuntru cu o natură nouă. Ce s-a întâmplat atunci? Dragostea, pacea, îndelunga răbdare, blândeţea, mila şi bunătatea au intrat şi au luat locul răului, urii, nervilor, certurilor şi a tuturor celorlalte lucruri. De ce? Pentru că aţi trecut de la moarte la Viaţă. Aţi înţeles acum?

Ascultaţi! Este o singură formă de Viaţă veşnică. Aşa spune Biblia. Numai Dumnezeu are Viaţă veşnică. Înseamnă că dacă un om arde veşnic în iad, el trebuie să-L aibă pe Dumnezeul cel veşnic, ori aşa ceva este imposibil.

Eu nu spun că nu există un iad care arde; sigur că este un iad care arde cu foc şi pucioasă şi care poate dura 100 de milioane de ani, dar trebuie să aibă un sfârşit, fiindcă iadul a fost creat pentru diavol şi îngerii lui.

Haideţi să luăm puţin duhul iubirii, care era marea fântână a lui Dumnezeu, pură şi nealterată. Acea iubire a fost pervertită, a venit în iubirea omenească şi apoi a intrat în dragostea sexuală şi în celelalte iubiri, pervertind totul până la murdărie.

Dar toate aceste lucruri au avut un început, iar într-o zi, totul se va întoarce la original, acolo unde pofta, iubirea omenească, iubirea pasională şi toate celelalte iubiri vor înceta.

Toate aceste crezuri fabricate de oameni vor trebui să înceteze. Există o singură credinţă adevărată, iar crezurile vor trebui să înceteze. Ele sunt pervertirea lucrurilor adevărate ieşite din această Fântână.

Aşadar, iadul şi suferinţa nu sunt veşnice. Suferinţa a venit din cauza păcatului; păcatul a adus suferinţa, de aceea ea va înceta atunci când se va sfârşi păcatul.

Va veni un timp când păcătoşii care nu L-au acceptat pe Hristos, vor fi nimiciţi. Eu nu ştiu când va fi aceasta, poate după 100 milioane de ani sau peste 10 milioane de ani, dar acest lucru se va întâmpla pentru că iadul nu este veşnic, ci are un sfârşit.

Acum ţinta noastră este desăvârşirea. Să fiţi atenţi în timp ce vom intra în mesaj.

„…fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.”

Fiţi atenţi pentru că aici avem un tablou. Imediat vom ajunge la nişte neînţelegeri, dar trebuie să vedeţi care este tabloul. Aici, Pavel încearcă să separe Legea de har; avem două tablouri: unul firesc şi unul spiritual, iar el încearcă să le arate evreilor acest lucru. Nu uitaţi că această epistolă este adresată evreilor, şi Pavel încearcă să le arate cărarea Vechiului Testament oglindită în Noul Testament. Deci trebuie să aveţi în vedere aceste două tablouri.

Să citim încă o dată versetul 1:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Noi am înţeles deja cum putem fi desăvârşiţi, fără pată şi zbârcitură: prin faptul că suntem în El; iar Dumnezeu ne-a judecat deja în El. Când El L-a judecat pe Hristos, ne-a judecat şi pe mine şi pe tine, şi nu ne mai poate judeca din nou fiindcă El a luat asupra Sa judecata mea.

Dacă mi-am dus ceasul la amanet, iar după aceea     l-am răscumpărat şi am ca dovadă chitanţa, să încerce numai cineva să mi-l mai ia! Eu am chitanţa doveditoare ca l-am răscumpărat. Da, domnilor.

Pentru cel răscumpărat nu mai este judecată! „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu mai vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Acesta este biletul meu, chitanţa. El a dat această făgăduinţă.

Aţi observat că este folosit din nou cuvântul despre care am vorbit azi dimineaţă? „Judecata veşnică”.

Când Dumnezeu spune ceva, acel Cuvânt este veşnic, nu mai poate fi schimbat nici un pic; aşa că judecata este veşnică. Indiferent în ce generaţie trăim, este Legea Lui şi aceea este veşnică. Trebuie să fie aşa, pentru că El a vorbit Cuvântul, iar când Dumnezeu spune un Cuvânt, acela trebuie să fie veşnic. Aşa este.

Daţi-mi voie să vă citesc aceasta din greacă:

„De aceea, să lăsăm învăţăturile începătoare ale lui Hristos, Cel promis, şi să nu mai punem din nou forma reformaţiei, a lucrurilor care cauzează moartea.”

Acest Lexicon nu este o tălmăcire, ci este cuvântul grec pentru ceea ce scrie în engleză. Şi acolo scrie: „…să nu mai punem din nou forma reformaţiei, a lucrurilor care cauzează moartea.”

Dacă aţi  reţinut, aici se spune că acele forme ale reformației aduc moartea. Şi Pavel spune:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.” (v. 1-2).

Lăsaţi deoparte toate aceste lucruri, ca: botezul – că unul botează pe spate, altul în faţă, altul în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”, în „Numele lui Isus” sau în diferite alte feluri -, punerea mâinilor: „O, lăudat să fie Domnul că am darul punerii mâinilor! Aleluia! Şi tu poţi primi aceasta!”

Lăsaţi deoparte toate aceste reforme, pentru că sunt doar nişte fapte moarte! Pavel vorbeşte despre lucruri mai înalte: „…să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Aţi înţeles?

Totuşi, biserica se zbate încă în aceste lucruri. Biserica evreiască încerca să spună: „Păi, noi am botezat prin scufundare… şi asta şi cealaltă…” dar Pavel le-a zis: „Acum lăsaţi deoparte toate aceste lucruri…” Dar a spus el că n-ar mai trebui să facem acele lucruri? Ascultaţi ce spune despre aceasta:

„Şi vom face lucrul acesta dacă va voi Dumnezeu.” (v. 3). Aşa scrie şi în original.

Botezul, punerea mâinilor şi celelalte lucruri, nu sunt desăvârşite. Ele sunt doar o reformaţie firească, şi acolo a rămas biserica de astăzi: la reforma firească. Astfel, ei formează organizaţii, iar una stropeşte, alta toarnă apă; una botează în faţă, alta pe spate; unele îşi pun mâinile peste bolnavi, altele fac apostoli; unele fac proroci prin punerea mâinilor, predică învierea morţilor (ceea ce este în ordine) şi dumnezeirea lui Isus Hristos (ceea ce este foarte bine). Dar Pavel a spus: „Toate acestea sunt reforme fireşti. Noi facem numai reforme, aşa că haideţi să mergem spre cele desăvârşite.” Aţi înţeles ideea?

Acum ajungem la partea adâncă:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.” (v.4-6).

Ştiu ce gândiţi cei care ţineţi Legea, dar greşiţi. Eu stau pe aceasta şi Biblia o confirmă: că dacă Dumnezeu a salvat un om, El l-a salvat pentru veşnicie. Nu puteţi să-L faceţi să spună altceva.

Odată a venit la mine un fundamentalist şi mi-a zis:

„Te-am prins cu ceva, predicatorule! Ai spus că dacă un om a fost salvat, nu mai poate fi pierdut.”

„Aşa spune Dumnezeu”, am răspuns eu.

„Atunci aş vrea să te întreb ceva: Saul a fost un proroc şi a prorocit. Ştii că a fost un uns al Domnului, dar cu toate acestea s-a sinucis şi la sfârşit a fost pierdut.”

„Serios? Biblia spune că el a fost salvat. După ce a devenit un împotrivitor al lui Dumnezeu, a fost totuşi salvat. Aşa spune Biblia. Şi de fapt nu s-a sinucis, ci a fost ucis de un filistean, care la rândul lui a fost ucis de David. A căzut de sabia lui. Când Saul s-a dus la vrăjitoare şi a chemat duhul lui Samuel, a putut să-l aducă înapoi pentru că încă nu intrase în slavă ci era sub sângele taurilor şi ţapilor care nu puteau înlătura păcatul. El a trebuit să stea în locul de aşteptare, numit „paradis” până a intrat înăuntru.”

Aici v-aţi încurcat voi, catolicii. Vedeţi? Acum nu mai este nici un „paradis”, deoarece noi mergem direct în prezenţa lui Dumnezeu. Însă când vrăjitoarea aceea l-a chemat, el s-a prezentat. Atunci femeia s-a aruncat cu faţa la pământ şi a strigat: „De ce m-ai înşelat?”

Şi Samuel a zis: „De ce m-ai chemat din odihna mea, fiindcă ştii bine că ai devenit un vrăjmaş al lui Dumnezeu?”

„Urim şi Tumim nu-mi mai vorbeşte, prorocul nu-mi mai proroceşte şi nici nu poate avea un vis…”

„Ei bine”, a spus Samuel, tu ai devenit un vrăjmaş al lui Dumnezeu, iar în bătălia care se va da mâine, pe vremea aceasta vei fi cu mine.”

Dacă Saul a fost pierdut, înseamnă că şi Samuel era pierdut, deoarece altfel nu puteau fi împreună. Aşa spune Biblia.

Voi puteţi fi cuprinşi de emoţia vorbirii în limbi, a strigatului, tremuratului, alergatului în sus şi-n jos printre rânduri. Eu n-am nimic împotriva acestor lucruri, dar aceasta ţi-ar putea da impresia că eşti salvat, deşi în realitate nu eşti. Viaţa ta dovedeşte ceea ce eşti cu adevărat, deoarece Isus a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Viaţa voastră va dovedi dacă sunteţi salvaţi sau nu, chiar dacă nu aţi deschis gura niciodată. Viaţa ta va dovedi cine eşti.

Toate aceste emoţii, mersul la biserică şi „Am fost botezat în Numele lui Isus, aleluia! Acum ştiu că Îl am!”, nu înseamnă nimic.

„Am fost botezat de trei ori pe faţă, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi ştiu că Îl am!” Aceasta nu înseamnă nimic.

Pavel spunea: „…să mergem spre cele desăvârşite…”

Noi vorbim despre desăvârşire,  iar dacă vom merge mai departe vom găsi că cel desăvârşit este cel ales. Voi dovedi imediat aceasta cu Biblia.

Cei desăvârşiţi sunt cei aleşi pe care Dumnezeu i-a văzut înainte de întemeierea lumii. Pentru ei a venit Isus să facă răscumpărarea, nu pentru întreaga lume. El a trebuit să facă o cale pentru aceia. Şi singura cale de a face aceasta a fost să Îl trimită pe Hristos, ca El să vină că împăciuitor al păcatelor noastre, a celor aleşi, ca să ne poată duce în slavă.

Vi-L puteţi imagina pe Dumnezeu conducându-Şi „biroul” astfel încât să spună: „Poate se va gândi cineva cu adevărat la Mine şi poate că aceia vor veni la Mine şi vor fi salvaţi!”? Dumnezeu nu se roagă de voi să faceţi ceva. Dacă cineva trebuie să se roage, aceia sunteţi voi, nu Dumnezeu!

Hristos a murit ca să-i salveze pe aceia pe care Dumnezeu i-a ales înainte de întemeierea lumii, prin cunoştinţa Sa mai dinainte, ca să-i întâlnească acolo, fără pată şi fără zbârcitură.  El v-a văzut în slavă. Acest lucru îl spune Biblia în Efeseni capitolul 1, versetele 4-5:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos…”

Deci, Dumnezeu ne-a hotărât prin cunoştinţa Sa mai dinainte.

Şi dacă El ne-a hotărât înainte de întemeierea lumii, ne-a cunoscut pe fiecare pe nume, ne-a ales pentru Viaţa veşnică şi L-a trimis pe Isus Hristos să ne răscumpere pentru că ne-a văzut cu şase mii de ani în urmă, cum am mai putea fi pierduţi?

Dacă eşti salvat, eşti salvat. Dacă Dumnezeu te-ar salva în seara aceasta ştiind că te va pierde peste zece ani, Şi-ar încălca propriul principiu. Infinita, atotputernica şi veşnica înţelepciune a lui Dumnezeu ştia mai dinainte dacă te vei ţine sau nu. Şi atunci când te salvează, tu spui: „Păi Îl voi pune la încercare să văd ce va face!” de parcă  El n-ar cunoaşte sfârşitul înaintea începutului.

Să nu vă faceţi griji căci Dumnezeu ştie ce face! Tu şi eu ne poticnim pe cale, dar Dumnezeu ştie ce face. El ştie dacă ne vom ţine sau nu.

Biblia spune că încă înainte ca Esau şi Iacov să se nască, Dumnezeu l-a urât pe unul şi l-a iubit pe celălalt. Aceasta s-a întâmplat înainte ca ei să primească suflarea de viaţă, ca să rămână în picioare alegerea lui Dumnezeu.

Cine era Avraam? Vom ajunge imediat şi la el. Cine era el şi de ce a trebuit să-l cheme Dumnezeu? L-a salvat fără nimic. Dumnezeu face un legământ cu omul, şi omul îl încalcă. Dar Dumnezeu a făcut acest legământ cu El însuşi şi a jurat pe El însuşi. Omul nu are nimic a face cu cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu; El a făcut-o oricum.

Tu spui: „Frate Branham, dacă devin creştin pot să fac ce vreau?” Absolut. Dacă eşti creştin poţi să faci ce vrei, pentru că îţi garantez că nu vei mai avea nici o dorinţă să faci ce este rău. Eu am făcut întotdeauna ce am vrut. Dar dacă Îl slujesc pe Domnul numai pentru că mă tem că voi merge în iad, nu Îl slujesc corect. Dacă trăiesc cu soţia mea pentru că mă tem să nu divorţeze de mine, nu sunt un soţ foarte bun. Adevărul este că nu aş răni-o pentru nimic în lume, deoarece o iubesc.

La fel este cu Hristos. Un om este născut din Duhul lui Dumnezeu, nu pentru că a strigat, nici pentru că a vorbit în limbi sau a avut emoţii, ci pentru că în inima lui a intrat dragostea divină şi a luat locul lumii. Şi vă spun: un astfel de om iubeşte şi umblă în fiecare zi cu El. Mai mult, lui nu trebuie să-i spui: „Asta nu-i bine să faci, sau asta sau cealaltă…” El ştie ce este greşit, pentru că este rezultatul harului suveran al lui Dumnezeu. Exact.

 „Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc…este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi…”

Uneori, noi credem că acesta este omul care a fost luminat odată şi apoi a căzut, dar Biblia nu spune aşa. Este absolut imposibil ca un om care a primit Duhul Sfânt să cadă. Citiţi cu atenţie şi vedeţi dacă nu este aşa. Luaţi tot textul şi priviţi contextul.

Mai întâi, Pavel spune: „…să mergem spre cele desăvârşite…”  „…fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor…” etc. 

Subiectul este „desăvârşirea” şi desăvârşirea vine prin Hristos. Şi cum ajungem în Hristos? Prin aderarea la o biserică? „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup…”, nu prin vorbirea în limbi, nu prin tremurat, nu printr-un anumit botez în apă, ci „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup.” Aţi înţeles?

Aceasta este desăvârşirea. Şi când intri în ea, eşti în Hristos, iar lumea este moartă pentru tine. Atunci umbli cu Mielul în fiecare zi şi paşii tăi sunt hotărâţi de Dumnezeu. O, iar încercările şi testele prin care trecem…

Tu spui: „Avem teste?” Da, domnule.

Îndurarea lui Dumnezeu a făcut aceasta pentru mine, iar faptele mele sunt ceea ce fac eu pentru Dumnezeu. Dar ce fac oamenii? Ei cred că îţi câştigi meritul prin fapte şi au făcut din aceasta o doctrină. Dacă ar fi aşa, mântuirea nu ar mai fi un dar fără plată. Harul este cel care a făcut totul pentru voi: „Căci prin har aţi fost mântuiţi…nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2. 8-9). Faptele pe care le faceţi sunt pentru aprecierea harului care vi s-a arătat, iar dacă Îl iubiţi, vă place să faceţi lucrările Domnului.

Faptul că am ales-o pe Meda Broy ca soţie, a fost ceea ce a făcut dragostea mea pentru ea, iar ca apreciere a alegerii mele, ea este o soţie bună, care stă acasă, are grijă de copii şi duce o viaţă credincioasă. Nu o face pentru că suntem căsătoriţi, ci ca apreciere. Chiar dacă merge în fiecare zi în oraş şi ia la rând toate magazinele de vechituri, spală vasele sau alte lucruri, noi suntem căsătoriţi. Absolut. Am depus jurământul căsătoriei şi asta este tot. Ea va fi soţia mea cât timp voi avea suflare în mine. Dar ca apreciere a acestui lucru, ea stă acasă, are grijă de copii şi încearcă să fie o soţie bună.

Chiar dacă sunt plecat tot timpul şi aş merge prin ţară, iar pe ea aş lăsa-o să moară de foame împreună cu copiii, noi suntem totuşi căsătoriţi. Şi chiar dacă divorţează, eu sunt totuşi căsătorit cu ea cât timp mai este viaţă în trupul acesta, pentru că am făcut acel jurământ: „Până când moartea ne va despărţi!” Aşa este. Noi suntem tot căsătoriţi. Dacă ne iubim, suntem lipiţi unul de altul şi ducem povara împreună.

La fel este şi Dumnezeu cu Biserica Sa. Când eşti născut în Împărăţia lui Dumnezeu, vei avea suişuri şi coborâşuri, dar cu toate acesta eşti un creştin, eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, iar El poate să te ia mai repede de pe pământ.

„…este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi care totuşi au căzut, să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă…”

Ştiu la ce vă gândiţi, de aceea am să vă spun ceva tare, astfel ca partea Legii să poată fi închisă cu adevărat.

Să mergem la Evrei 10 şi să citim de la versetul 26 la 29:

„Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”

Voi spuneţi: „Ce zici de asta, frate Branham? Cum îţi sună?”

Eu zic să citiţi Cuvântul cu atenţie, pentru că aici nu vorbeşte despre creştin, ci despre omul care aude Cuvântul şi apoi Îi întoarce spatele. Înţelegeţi?

„Căci, dacă păcătuim… (Ce este păcatul? Necredinţa) cu voia, după ce ne-a fost propovăduită Evanghelia, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat…”

Ce este păcatul? Necredinţa. Isus a spus în Ioan 3.18: „…dar cine nu crede, a şi fost judecat…” Păcatul nu înseamnă că fumezi, bei sau comiţi adulter. Tu faci toate aceste lucruri pentru că eşti necredincios. Acestea sunt atributele păcatului şi tu le faci pentru că eşti necredincios. Dacă nu mai fumezi, nu mai bei, etc., nu înseamnă că eşti creştin; acestea sunt atributele convertirii tale.

Acum observaţi:

„Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce…” Biblia nu spune că „după ce L-am primit pe Hristos în inimă”, ci „după ce am primit cunoştinţa adevărului…” Înţelegeţi? Aici nu este vorba de creştin.

Odată, a venit la mine o femeie şi mi-a spus: „Frate Branham, eu sunt creştină dar am hulit Duhul Sfânt.”

„Este imposibil”, i-am răspuns. „Un creştin nu Îl poate huli pe Duhul Sfânt!”

Nu se poate! Un duh creştin poartă mărturia Duhului lui Hristos, şi spune că vine de la Dumnezeu tot ceea ce vine de la Dumnezeu.

Dar dacă ai o gândire firească, vei râde şi vei batjocori Duhul Sfânt. Indiferent cât de mult mergi la biserică, eşti încă un păcătos şi Îl huleşti pe Duhul Sfânt.

Când L-au văzut pe Isus deosebind gândurile, au spus că este ghicitor. Şi ce le-a zis Isus? „Vă iert pentru că spuneţi aceasta, dar când va veni Duhul Sfânt, nu veţi fi iertaţi nici dacă veţi spune doar un cuvânt împotriva Lui.” De ce? Pentru că au numit Duhul lui Dumnezeu un duh necurat. Dar un creştin nu poate face aceasta. El va recunoaşte întotdeauna că Duhul lui Dumnezeu este Cel adevărat. Vedeţi? Un creştin nu poate huli Duhul Sfânt. Înseamnă că cei ce stăteau acolo nu erau creştini; ei erau nişte religioşi, erau evrei ortodocşi, doctori în divinitate, etc. şi îşi băteau joc de El şi de lucrările Lui, spunând că erau făcute de un duh necurat.

Câţi hulitori ai Duhului Sfânt, care au lângă numele lor titluri de D.D.D. şi Ph.D. sunt astăzi? Şi câţi catolici, protestanţi, ortodocşi nu umblă azi pe stradă şi batjocoresc lucrările Duhului Sfânt? Aşa este. Ei râd de Duhul Sfânt şi de aceea hulesc. Dar un creştin născut din nou, va spune: „Acesta este fratele meu. Acesta este Duhul Dumnezeului celui viu.” Aşa este. Un creştin nu poate huli Duhul Sfânt. Păcătosul Îl huleşte pe Duhul Sfânt, păcătosul care este necredincios. Astfel, există două posibilităţi: eşti credincios sau necredincios.

Acum aş vrea să observaţi ceva. Eu am avut o vedenie care m-a tulburat întotdeauna. Cu ani în urmă obişnuiam să spun: „Dacă un om ar primi Duhul Sfânt şi apoi ar cădea, ar fi pierdut pe veci.” Eu nu puteam să înţeleg aceasta pe lângă celălalt text, de aceea ziceam: „Acesta este motivul pentru care Biblia spune că „cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte la viaţă.” Tot Biblia spune că „tot ce-Mi dă Tatăl ajunge la Mine; şi nici unul nu va fi pierdut, ci eu îi voi învia în ziua de apoi. Nimeni nu-i poate lua din mâna Mea.” (Ioan 5.24; 6.37,44). Nu puteam înţelege cum se poate pune aceasta lângă textul acesta: „căci cei ce au fost luminaţi odată…” de aceea îmi ziceam: „Ceva nu este în ordine, nu înţeleg.”

Şi cu câţiva ani în urmă am mers la o mică adunare penticostală. Era în vremea când am ridicat Tabernacolul, la puţin timp după ce m-am căsătorit. Mă temeam de darul care era peste mine, deoarece toţi îmi spuneau că este de la diavolul şi nu am ştiut ce să cred până nu m-a lămurit Îngerul Domnului.

Am ajuns la Mishawaka şi am participat la acea adunare unde am auzit atâta strigat, plânset şi lăudă la adresa lui Dumnezeu cât n-am auzit în viaţa mea. Când i-am văzut prima dată, m-am gândit: „Frate, aici este raiul!” O, cum săreau în sus şi-n jos!

Ei au trebuit să ţină adunarea în nord din cauza segregaţiei. Negri şi albi împreună. Şi ce adunare au avut acolo la tabernacolul fratelui Rowe din Mishawaka. Eu stăteam pe o bancă şi priveam foarte curios ceea ce se petrecea, pentru că nu mai văzusem niciodată aşa ceva.

Şi acolo era un om… N-am spus niciodată acest lucru în public. Era un om care vorbea în limbi, iar cel de lângă el tălmăcea. Ei spuneau diferite lucruri care urmau să se întâmple. Apoi vorbea celălalt în limbi şi acesta tălmăcea. Ascultându-i, îmi ziceam: „Nu este minunat? Par să fie îngeri coborâţi din cer.”

Nu aveam la mine decât un dolar şi 75 de cenţi ca să mă întorc acasă. Erau banii necesari pentru combustibil. În seara aceea am dormit în lanul de porumb. Înainte de aceasta, ei au zis: „Să vină pe platformă toţi predicatorii,” iar eu eram cel mai tânăr predicator de acolo.

În dimineaţa următoare, m-au rugat să predic. M-am ascuns, dar un om de culoare a strigat: „Este aici!” Vă amintiţi povestea.

După ce am predicat, m-am gândit: „Ce bine ar fi dacă aş putea să-i întâlnesc pe cei doi predicatori care au condus adunarea!” Unul se ridica şi vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea şi spunea cuvintele: „Aşa vorbeşte Domnul: aici este o persoană cu numele cutare şi trebuie să facă lucrul cutare!” Fraţilor, totul era întocmai. Apoi se ridica celălalt, vorbea în limbi şi tălmăcea.

Eu mă gândeam: „O, ce minunat!” Şi în ziua aceea  m-am rugat zicând: „Doamne, ai putea face acest lucru pentru mine?”

Nu ştiam cum să numesc vedeniile.

L-am rugat pe Domnul să mă ajute, apoi am mers după clădire şi s-a întâmplat să-l întâlnesc pe unul din cei doi bărbaţi. Domnul mi-a dat un fel de a cunoaşte lucrurile, aşa că am dat mâna cu el şi am zis:

„Bună ziua.”

„Bună ziua. Cum te numeşti?”

„Branham.”

„O, eşti tânărul care a predicat azi dimineaţă.”

„Da, domnule.”

Şi în timp ce am intrat în discuţie cu el, i-am prins duhul. Era un creştin adevărat şi curat, adică un credincios, aşa că mi-am zis: „Ce minunat!”

Cam după o oră, lângă o maşină pe care scria mare „Iesus Only”, l-am întâlnit pe celălalt bărbat, aşa că m-am dus la el şi i-am zis:

„Bună ziua, domnule.”

„Bună ziua. Tu eşti Branham care a vorbit azi dimineaţă, nu-i aşa?”

„Da, domnule, eu sunt. Să ştii că mi-a plăcut cum a lucrat darul lui Dumnezeu între voi amândoi.”

„O, mulţumesc, domnule Branham.”

Curând am putut să-i cunosc duhul pentru că am primit o vedenie. Dacă am stat vreodată de vorbă cu un făţarnic, atunci el era acela. Soţia lui era o femeie brunetă, dar el trăia cu o blondă cu care avea doi copii. Categoric, acel bărbat nu era un creştin.

Când am văzut aceasta, m-am întrebat: „Unde am ajuns? Am crezut că sunt între îngeri, dar se pare că sunt între demoni. Oare ce se întâmplă?

Primul este un creştin adevărat, dar iată că acelaşi Duh a venit peste amândoi. Acum sunt foarte confuz…”

N-am ştiut ce să fac, aşa că am plâns şi m-am rugat Domnului. Ce puteam crede din toate acestea?

Tipul acesta m-a întrebat dacă am primit Duhul Sfânt:

„Nu, domnule, nu aşa cum Îl ai tu.”

„Ai vorbit vreodată în limbi?”

„Nu, domnule.”

Atunci nu-L ai!”

„Probabil ai dreptate, frate. Poate nu Îl am aşa cum Îl aveţi voi.” Şi după un timp m-am bucurat că nu Îl aveam aşa.

Într-o zi, am mers afară să mă rog pentru Roy Davis. M-am rugat pentru el fiindcă m-a numit „păpuşă” şi dorea să fie iertat de Dumnezeu pentru aceasta. El avea o tiparniţă şi scotea un ziar, iar într-o zi s-a aprins şi a ars timp de două zile.

Eu mă aflam în grota de la Green’s Mill şi mă rugam. Eram acolo de două zile. Mi-am aşezat Biblia pe un buştean pe care i l-am arătat nu demult fratelui Wood. Vântul adia şi eu mă gândeam: „Sunt de două zile în grota aceasta, aşa că am să citesc puţin.” Am luat Biblia şi am deschis chiar la capitolul 6 din Evrei şi am început să citesc:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

„Acesta este textul acela!” mă gândeam, dar totuşi ceva nu-mi era clar. Am citit mai sus: „…să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei…” Apoi am citit versetele 7 şi 8:

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Când am citit aceste cuvinte, Ceva m-a mişcat şi     m-am gândit: „Doamne, Roy Roberson nu este aşa. De ce să-i faci asta?”

Apoi am dat pagina, dar a trebuit să mă întorc la versetul 6: „…căci cei ce au fost luminaţi odată…este cu neputinţă să fie înnoiţi iarşi…”

După aceea m-am simţit îndemnat să citesc încă o dată aceasta şi m-am gândit: „Doamne, ce înseamnă aceasta? Ce vrei să spui?”

M-am întors în grotă să mă rog şi atunci am văzut că tot pământul se rotea. Peste tot era arat şi arăta foarte bine. Apoi am văzut un om în alb, care avea în mână un sac şi semăna peste tot seminţe, până a trecut de curbura pământului. După ce a terminat, iată că în urma lui a venit un om îmbrăcat în negru, un tip cu o privire vicleană, care se furişa privind în toate părţile. Şi el avea sămânţă şi o arunca pe tot pământul.

După ce a plecat, pământul s-a rotit şi iată că a răsărit o recoltă mare, dar prin grâu era neghină, pălămidă şi alte buruieni. Apoi a venit o secetă mare. Micuţul spic de grâu îşi întindea capul însetat după apă, dar şi micuţa neghină făcea la fel. Toate se rugau să cadă ploaia. Şi după un timp a apărut un nor mare, care a udat tot pământul cu ploaia lui. Atunci micuţa neghină a început să sară în sus şi să strige: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Lăudat să fie Domnul!”

Micuţul grâu a sărit şi el în sus şi a început să strige: „Slavă lui Dumnezeu! Laudă lui Dumnezeu!”

Privind scena aceea, mi-a venit în minte ceea ce scrie în Matei 5.44-45:

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

Vedeţi? Aceeaşi ploaie care face grâul să crească, face să crească şi neghina. Şi dovada voastră firească este chiar în biserică: el poate striga, poate sări, poate juca, vorbi în limbi, etc., dar după roade este o neghină.

Aşa era şi acel bărbat care avea Duhul. Duhul Sfânt poate cădea peste un grup de oameni, iar făţarnicul poate striga şi trăi prin Duhul Sfânt, prin ploaia care cade.

Despre aceasta vorbeşte Pavel aici. Însă este imposibil ca o neghină să devină grâu, aşa cum este imposibil ca grâul să devină neghină. Înţelegeţi?

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Credinciosul firesc de atunci era la fel ca cel de astăzi, care zice: „Păi eu aparţin de o biserică, m-am pocăit, m-am mărturisit şi m-am botezat.”

Vedeţi, ei se bazează pe acele reforme fireşti. Şi ce se întâmplă? Produc neghină.

Dar ce produce desăvârşirea? Grâul. Grâul este Cuvântul lui Dumnezeu. El îl foloseşte  ca Cuvântul Său. Este o Sămânţă care rodeşte. Dar depinde ce sămânţă este semănată în inima ta. Dacă vii la biserică numai pentru că te temi de iad, eşti încă o neghină. Dacă mergi la biserica numai ca să fii popular, eşti încă o neghină. Dacă ai făcut toate aceste lucruri numai pentru că trebuiau făcute şi asta-i tot, eşti încă o neghină.

Dar un creştin adevărat doreşte să ajungă la desăvârşire, astfel încât lumea este moartă pentru el şi devine o făptură nouă în Hristos Isus. Este absolut imposibil ca un astfel de om să cadă. Aşa spune Biblia. Vedeţi cum se compară totul cu restul Scripturii şi cum se aşează fiecare lucru la locul lui?

Cum este posibil ca într-un loc să scrie că un om care a fost salvat odată nu mai poate fi pierdut, iar dincolo să scrie că dacă eşti pierdut sau ai hulit, este cu neputinţă să mai fi adus înapoi?

Desigur, dacă eşti un hulitor, nu eşti creştin, deoarece Biblia spune că „…nimeni dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!”…(1 Corinteni 12.3).

Duhul lui Dumnezeu care este în Biserica creştină este de acord cu tot ceea ce a vorbit Dumnezeu.

Noi citim: „…El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5), dar gândirea firească spune: „Zilele minunilor au trecut! Nu există vindecare divină. Acestea sunt numai nişte emoţii. Noi suntem prezbiterieni, luterani, etc., şi ştim pe ce stăm!”

Dar ce spune Duhul lui Dumnezeu?

„Isus Hristos este Acelaşi…”  Şi Duhul Lui răspunde: „Amin!” El este imediat de acord cu Cuvântul. Înţelegeţi ce vreau să spun?

După cum spune Pavel, aceste reforme fireşti sunt fapte moarte, dar unde a venit Viaţa este desăvârşire: Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viaţă…” „Eu îi voi da viaţa veşnică şi îl voi învia în ziua de apoi.” „Tot ce-Mi dă Tatăl ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” Nu se poate!

Unii cred că aceasta face ca oamenii să se piardă, dar, fraţilor, voi nu Îl slujiţi pe Dumnezeu sub ameninţare. Dumnezeu nu este Unul care vă mână cu biciul de la spate. El este un Tată; este dragoste. Dumnezeu este dragoste, iar Biblia spune că cel ce iubeşte este de la Dumnezeu.

Tu nu Îl iubeşti pe Dumnezeu de frică. Eu n-am băut în viaţa mea, dar dacă aş merge şi m-aş îmbăta, nu m-aş teme că sunt biciuit. Nu frica este motivul pentru care nu beau. Eu nu beau pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu. Aceasta nu este o faptă a Legii; nu este ceva ce trebuie  să fac. O fac pentru că El a făcut deja ceva pentru mine şi eu Îl iubesc pentru aceasta. Aşa este.

Deci El a minţit sau a spus adevărul când a zis că vă va da Viaţa veşnică şi nu veţi pieri? Desigur, a spus adevărul. Acum înţelegeţi tâlcuirea acestui text? Este imposibil ca un om să cadă dacă este în har. Nu se poate. El poate aluneca, dar nu înapoi la acele lucruri vechi ca să le facă din nou.

Deci voi umblaţi de la o trezire la alta, şi dintr-un loc în altul, şi nu vedeţi că nu sunteţi statornici; că nu sunteţi aşezaţi pe ceva.

Poate zici: „Frate Branham, eu nu ştiu dacă…”

Desigur, Dumnezeu nu mi-ar fi dat slujba pe care o am, ca apoi să mă lase într-o eroare. Dacă acest lucru n-ar fi fost dovedit de Scriptură, ar fi fost greşit, dar aici este Scriptura care o sprijină.

Dar ce fac oamenii? Merg la biserică, se ceartă, se contrazic şi trăiesc o viaţă firească, apoi spun: „Eu sunt creştin.”

Astăzi am vorbit cu o doamnă care mi-a spus că soţul ei umblă cu un bărbat. Ea i-a prins în mai multe locuri şi a zis: „Am să-ţi arăt că sunt creştină!”

Uitaţi-vă la Jimmy Osborne, care duminică dimineaţa predică, iar în restul săptămânii cântă boogie-woogie, rock şi celelalte.

Uitaţi-vă la Elvis Presley, versiunea anului 1947 a lui Iuda Iscarioteanul, care este membru în „Adunarea lui Dumnezeu”; un penticostal care spune că are Duhul Sfânt pentru că vorbeşte în limbi, dar a trimis în chinuri mai multe suflete decât toate barurile care au existat în ultimii 50 de ani. A pervertit gândirea adolescenţilor din toată lumea, încât fetele şi-au scos lenjeria intimă şi au aruncat-o pe scenă pentru a primi autografe pe ea. Este atât de vulgar prin mişcările trupului, încât televiziunea nu-l mai filmează decât de la brâu în sus.

O, fraţilor, dacă Duhul Sfânt ar fi fost acolo, nu s-ar fi purtat aşa!  Dumnezeu iubeşte curăţia, puritatea şi sfinţenia.

Eu nu mă păstrez sfânt şi curat ca să fiu creştin, ci Hristos în mine trăieşte aşa. Eu Îl iubesc, iar dacă fac ceva greşit, El mă osândeşte imediat, aşa că spun chiar atunci: „Dumnezeule, iartă-mă, Te rog!” În fiecare zi trebuie să-I cer iertare şi voi la fel.

Dar dacă eşti firesc, zici: „O, nu-i nici o problemă. Eu merg la biserică.” Vedeţi? În ce priveşte hula, poţi huli atunci când nu ai credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Astfel, începi să batjocoreşti lucrarea Lui şi să spui că este un duh necurat: „Sunt o grămadă de holly-rollers”. Când faci aceasta, eşti între har şi judecată şi eşti terminat pentru totdeauna.

Isus a spus că un singur cuvânt spus împotrivă nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici un lumea viitoare. Dar un creştin născut din nou din Duhul, nu poate numi aceasta duh rău; el nu poate face aceasta pentru că este de acord. Aşa este.

Oamenii au încercat să-mi spună că Stâlpul de Foc care mi s-a arătat era diavolul, ficţiune sau altceva de felul acesta, dar aparatul de fotografiat a dovedit că nu este aşa. Şi totul este în deplină concordanţă cu Biblia.

Acelaşi Stâlp de Foc care i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului şi a făcut toate acele lucruri atunci, este astăzi printre noi şi face la fel. El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Dacă suntem născuţi din nou, avem Viaţa veşnică şi nu putem pieri. Este imposibil, pentru că aşa spune Biblia.

Priviţi ce spune Pavel aici. Citiţi şi restul şi vedeţi dacă nu este aşa. Să mergem la versetul 8:

„Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Acesta este necredinciosul.

Pavel vorbeşte despre cei care încearcă să se întoarcă înapoi sub Lege şi să facă faptele Legii, dar acestea sunt doar nişte ritualuri. Astfel, ei au botezul, punerea mâinilor şi alte lucruri de felul acesta.

„Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor,  totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutat şi ajutoraţi pe sfinţi.”

Vedeţi despre ce vorbeşte aici? El nu vorbeşte despre creştini care cad şi este cu neputinţă să se întoarcă iar, ci vorbeşte despre credincioşii fireşti care urmează o formă de reformă. El spune aici: „… preaiubiţilor,  totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.”

Vedeţi? Voi să nu vorbiţi în felul acela şi să nu duceţi o astfel de viaţă, fiindcă sunteţi asiguraţi în Hristos.

Să mergem puţin în Evrei 10, unde am citit şi azi dimineaţă.

Dar înainte de aceasta, să deschidem la Efeseni 4.30 ca să vedem cum Scriptura se sprijină singură:

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Este adevărat? Voi sunteţi pecetluiţi în Trupul lui Hristos, prin botezul Duhului Sfânt, dar nu de la o trezire la alta, ci până în ziua răscumpărării trupului. Aşa este.

Deci nu este nici o posibilitate să fiţi pierduţi. Dar sunteţi speriaţi, iar teama însoţeşte îndoiala, în timp ce dragostea însoţeşte credinţa. Aşa este.

Eu Îl iubesc pe Tatăl meu; nu mă tem de El, ci Îl iubesc. Şi ştiu că El nu-mi face rău, ci numai bine. Dacă    mi-ar fi frică de El, aş spune: „O, nu ştiu dacă o va face sau nu!”

Dar eu Îl iubesc. Da, Tată, eu Te iubesc. Ştiu că eşti Tatăl meu şi că mă iubeşti, şi nu mă tem de nimic fiindcă cred că Îţi vei ţine Cuvântul. Este făgăduinţa Ta pentru mine. Aşa procedează Duhul lui Dumnezeu.

„Dar dacă am făcut asta şi asta…” Vezi, tu mergi din nou pe partea Legii. Nu mergeţi pe partea Legii pentru că este negativă; voi trebuie să aveţi partea pozitivă.

Este deja o lucrare terminată. Hristos a murit şi păcatul a fost osândit când a murit El. Şi dacă Dumnezeu   te-a hotărât pentru Viaţă, „Tot ce Mi-a dat Tatăl va ajunge la Mine.” Vedeţi?

Tu nu poţi fi pierdut, deoarece eşti asigurat pentru totdeauna: „Căci printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup” şi acest trup este desăvârşit pentru totdeauna printr-o singură Jertfă. Înseamnă că este cu neputinţă să fim pierduţi. Sigur că da.

Acest lucru nu vă face să vă simţiţi bine?

Cum ştii că eşti creştin? Când duhul tău poartă mărturia Duhului Său, când ai în inimă dragostea lui Dumnezeu, pace, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate, milă. Aceasta se întâmplă când viaţa ta este urmată de roadele Duhului Sfânt.

Nu când poţi juca în Duhul. Lucrul acesta este în ordine, dar ei au luat aceste lucruri şi le-au dus în partea Legii, lăsând în urmă Duhul lui Dumnezeu.

Acesta-i motivul pentru care atunci când a început să Se manifeste Dumnezeu, ei au spus: Este nonsens! Nu vrem să avem de-a face cu aceasta!” Vedeţi? Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu; nu L-au văzut; nu Îl pot înţelege fiindcă înăuntru este o viaţă diferită. Neghina nu ştie ce face grâul, pentru că în el este o viaţă diferită.

Aşa este şi cu credinciosul firesc, care este cu ţigara în gură şi spune: „O, eu sunt creştin!” O femeie în pantaloni scurţi spune: „Păi sunt o membră a bisericii!” Roadele tale nu dovedesc decât că eşti firească. Cu siguranţă. Şi există doar două lucruri care te fac să procedezi aşa: ori ai probleme mintale, ori peste tine este un duh de pofte. Aşa este.

Dacă vrei să te porţi ca lumea, Biblia spune: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15). Acolo sunteţi.

Poate zici: „Biblia spune că trebuie să fac asta…” Nu, nu este aşa. Stai acolo până când Hristos face pentru tine ceva care scoate aceste lucruri din viaţa ta. Atunci eşti născut din Duhul lui Dumnezeu. Nu este ceea ce ai făcut tu, ci ce a făcut El pentru tine, încât să primeşti acea dragoste care te-a trecut de la moarte la Viaţă. Apoi uită-te la viaţa ta dacă se potriveşte cu El. Şi aceasta nu fiindcă încerci tu să-ţi potriveşti viaţa cu a Lui, ci fiindcă Dumnezeu te aduce sub ascultarea Duhului Său. Atunci nu tu te vei călăuzi pe calea lui Dumnezeu, ci Dumnezeu te conduce pe calea Lui. El conduce, nu tu.

Fiţi atenţi în timp ce ne vom apropia de sfârşit.

„Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,

aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,

Şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” (v. 11-14).

Avraam a primit legământul fără să aibă nici un merit. Jurământul făcut faţă de el a fost harul absolut, deoarece nu a fost mai sfânt sau mai bun decât ceilalţi, ci era un om obişnuit. Dumnezeu l-a hotărât prin alegerea Sa, şi nu pentru că a vrut Avraam sau pentru că ar fi avut vreun merit deosebit: a fost alegerea lui Dumnezeu. Oamenii spun: „Noi ne alegem singuri predicatorul!” sau: „Unul din diaconi a terminat, haideţi să alegem altul în locul lui. Şi păstorul a terminat, să găsim altul…” Uneori acest lucru nu este corect.

Când au ales persoana care să ia locul lui Iuda, ei au ales greşit; au ales un gentleman, pe Matia, un mare învăţat şi diplomat, căci au spus: „Matia va fi cel mai potrivit. O, arată foarte bine!” Dar nu aceasta a fost alegerea lui Dumnezeu, iar omul ales de ei n-a făcut niciodată nimic pentru Dumnezeu.

În schimb, Dumnezeu a ales un evreu plin de nervi şi cu nasul coroiat, care zicea: „Mă voi duce să-i arestez pe creştini.” Dar Domnul  a spus: „Eu văd ceva în el şi am să-l folosesc”, şi i s-a arătat în acea Lumină mare şi i-a zis: „Eu sunt Isus. Este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş. De ce Mă prigoneşti?”

Astfel, Dumnezeu l-a luat pe acest bărbat şi a făcut din el unul din cei mai mari oameni care au trăit pe pământ de la Isus Hristos încoace. Aceasta era alegerea lui Dumnezeu.

Astăzi, oamenii vor să aleagă ei. Astfel, bisericile iau un bărbat şi-l trimit într-o parte şi pe altul, în altă parte, dar nu este corect aşa, pentru că Dumnezeu este Cel care dă călăuzirea. El este în toate şi peste toate. Nu este vorba de vreun document din vreo biserică, ci este ceea ce a spus Dumnezeu; aceasta este diferenţa.

Observaţi. Dumnezeu i-a făcut lui Avraam o făgăduinţă necondiţionată. Astfel, el nu a trebuit să facă nimic, deoarece Dumnezeu a zis: „Eu am făcut deja totul!”

Dumnezeu i-a dat şi lui Adam o făgăduinţă şi i-a spus: „Adame, dacă nu te vei atinge de aceasta, vei trăi veşnic, dar în ziua în care vei mânca, vei muri.”

De fiecare dată când Dumnezeu face un legământ cu omul, omul îşi încalcă partea lui. Astfel, Dumnezeu a trebuit să facă ceva pentru că a văzut ce este omul. Şi ce a făcut? A venit jos şi a făcut un legământ necondiţionat cu Avraam. Dacă n-ar fi fost necondiţionat, Avraam ar fi fost pierdut demult.

Când a mers în Gherar, Avraam a minţit şi şi-a dat soţia altui bărbat ca să-şi salveze pielea. Ce om! Dumnezeu i-a zis: „Nu pleca de aici!” dar el s-a dus de acolo din pricina foametei; a mers într-un loc unde traiul era mai uşor. Voi ştiţi ce se întâmplă cu omul când urmează calea mai uşoară.

S-a dus într-un loc unde iarba era mai grasă, iar când a ajuns acolo, i-a spus împăratului că soţia lui era soră-sa, ca să se salveze. Aceasta era o minciună, dar cu toate acestea era încă prorocul lui Dumnezeu.

Acel împărat se numea Abimelec şi era un bărbat sfânt şi drept. Cu siguranţă, el se ruga în fiecare seară. Şi când a văzut-o pe bunicuţa Sara, care avea aproape o sută de ani, venind spre el din nou tânără şi frumoasă, şi-a zis: „Aceasta este fata pe care am aşteptat-o. Cu ea mă voi căsători.”

 Avraam i-a zis : „Poţi s-o iei pentru că este sora mea.” Iar Sara a spus şi ea: „Este fratele meu.”

Astfel, Abimelec a luat-o şi a dus-o să fie spălată şi îmbrăcată cu haine frumoase ca o prinţesă. Seara, şi-a spus rugăciunea, apoi s-a întins în pat gândindu-se: „Mâine mă voi căsători cu evreica aceea frumoasă, care este sora acelui băiat. O, va fi minunat! Doamne, Tu ştii cât de mult te iubesc!”

Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Eşti ca mort!”

„Doamne, dar Tu cunoşti inima mea. Oare nu mi-a spus el că este sora lui?”

„Tocmai pentru că îţi cunosc inima ţi-am spus, ca să te păzesc să păcătuieşti împotriva Mea. Îţi cunosc inima, dar bărbatul acela este prorocul Meu. Ia o jertfă, du-te la el şi dă-i nevasta înapoi pentru că altfel vei muri. N-am să-ţi mai ascult rugăciunile până nu se roagă el pentru tine.” Amin.

„Bărbatul acela este prorocul Meu.”

Poate zici: „O, aş fi vrut să fiu Avraam!” Dacă suntem morţi în Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. Aşa este. Biblia spune că făgăduinţa a fost dată lui Avraam şi seminţei lui.

Avraam a avut multe seminţe, mulţi copii: l-a avut pe Ismael, iar după  moartea Sarei, a avut încă 7-8 copii cu o altă femeie. Cu toate acestea, sămânţa făgăduită a fost Isaac, iar prin Isaac a venit Hristos, şi prin Hristos am venit noi. Făgăduinţa este necondiţionată.

Dar cum este cu Avraam? Pentru el ar fi fost imposibil să se întoarcă înapoi. Desigur. Şi la fel de imposibil ar fi fost şi pentru Saul, deoarece făgăduinţa a fost dată pentru veşnicie.

Aş vrea să mergem puţin în Galateni 3, ca să vedem ce este cu făgăduinţa; să vedem dacă suntem făgăduinţa Lui sau nu. Deci Galateni 3.15-16:

„Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.”

Deci Hristos a fost sămânţa lui Avraam, iar noi, fiind morţi în Hristos şi botezaţi în trupul Lui, suntem sămânţa lui Avraam şi moştenitori ai făgăduinţei. Deci cum veţi putea cădea dacă Dumnezeu v-a făcut această făgăduinţă? Cum veţi putea ajunge în iad?

Tu spui: „Înseamnă că noi nu putem aluneca?”

Ba da, dar când vei aluneca, ţi-o vei primi, fii fără grijă. Şi Avraam şi-a încasat-o, şi la fel ceilalţi, aşa că nici tu nu vei fi scutit. Să nu crezi că îţi dă dreptul să păcătuieşti. Vei plăti pentru tot ce vei face. Vei culege ce ai semănat. Exact aşa este. Şi Avraam a cules exact ce a semănat. Aşa este. Dar cu toate acestea era salvat. Israelul a pierdut moştenirea; au pierdut ţara făgăduită şi s-au dus în Egipt, dar nu au pierdut legământul. Dumnezeu a spus clar: „Mi-am adus aminte de făgăduinţa pe care i-am făcut-o lui Avraam. Moise, du-te şi spune-i lui Faraon să-Mi lase poporul să plece, pentru că Mi-am amintit că am făcut o făgăduinţă lui Avraam şi seminţei lui.”

La fel este şi cu noi. Tu eşti mort şi viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, de aceea nimic nu te poate atinge. Poate vei face o greşeală, dar dacă eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, vei vedea că ai greşit, te vei ridica şi vei încerca din nou. Nu vei rămâne acolo. Acesta este adevărul.

Dar dacă eşti laş, dacă eşti o neghină, dacă nu există Ceva care să te îndemne: „Ridică-te!”, vei spune: „Oricum  n-a fost nimic acolo!”

Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care a luat năvodul şi l-a aruncat în mare. Când l-a tras afară, acolo erau broaşte, şerpi, şopârle, păienjeni de apă şi peşti. Aşa este cu Evanghelia când este propovăduită.

Este ca şi cum Domnul i-ar fi spus unui predicator ca fratele Graham:

„Du-te şi predică puţin în colţul acela!” iar el ia năvodul, merge acolo sus şi începe să tragă.

„Unde mergi, frate Bill?”

„Eu mă duc să-l arunc în partea cealaltă.” Şi trag.

„Uite, Doamne, ce am scos. Tu ştii ce sunt.” Şi trag năvodul din nou: „Iată, Doamne, sunt aici.”

Broasca a fost broască de la bun început. Ea s-a prins doar în plasă. Aşa este. Aşa sunt prinşi oamenii în emoţii: „O, aleluia! Aleluia! Slavă Domnului! Aleluia!” Ei au fost doar prinşi în năvod.

Dacă duhul de broască este în ei, nu va trece mult până vor spune: „Vezi, ţi-am spus eu…” Şi se târăsc înapoi.

Domnul crab va spune: „Eu nu pot înţelege asta.”

Doamna păianjen va sta o vreme acolo şi apoi se va duce încet înapoi: „Oricum, n-a fost nimic acolo.”

Doamna şarpe va spune şi ea: „Aceia sunt o grămadă de „holly-rollers”. Voi merge în altă parte unde sunt mai rezonabili.”

Păi tu eşti şarpe de la început! Năvodul Evangheliei te-a prins şi pe tine. Asta-i tot.

Dar peştele este dus la masa Învăţătorului. El a fost de la început peşte, de la întemeierea lumii. Aleluia!

Vă amintiţi că toţi respiră în aceleaşi ape; ei toţi beau din acelaşi izvor. Noi toţi am băut din aceeaşi Stâncă spirituală; toţi au mâncat mană în pustie. Caleb şi Iosua au mâncat aceeaşi mană ca şi restul, dar ceilalţi au căzut în pustie, pe când ei au mers mai departe. Aşa este.

Noi toţi am fost făcuţi să bem din aceeaşi Fântână, dar nu toţi cei care beau sunt salvaţi. Noi toţi suntem făcuţi să strigăm împreună; să ne bucurăm împreună, dar numai cei aleşi sunt salvaţi. Aţi observat că scrie că în timpul sfârşitului cele două duhuri vor fi atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Dacă ar fi cu putinţă. Vedeţi? Acesta este adevărul. Duhul adevărat al lui Dumnezeu este peste cei aleşi şi îi conduce la Viaţa veşnică.

Acum ne apropiem de încheiere. Fratele Neville va lua subiectul de unde îl las eu. Fiţi atenţi:

„Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mângâietor.

Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.” (Galateni 3.19-20).

De aici încolo îl las pe fratele Neville să vorbească miercurea viitoare.

Aţi înţeles ce am spus? Este absolut imposibil ca un creştin născut din nou, nu unul care îşi spune născut din nou, ci unul născut cu adevărat din nou, să cadă din har. Nu se poate. El nu poate ieşi niciodată din har.

Avraam a ieşit din har, deoarece Dumnezeu i-a spus să stea acolo, dar el a plecat. Însă legământul nu l-a pierdut niciodată, fiindcă era tot alesul lui Dumnezeu. El era prorocul lui Dumnezeu; a fost întotdeauna prorocul Lui. Aşa este. Avraam a fost întotdeauna al lui Dumnezeu.

Observaţi. Biblia spune că tot Israelul va fi salvat. Câţi ştiu aceasta? Dar Israel nu este Israelul firesc, ci Israelul duhovnicesc, pentru că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă. Nu spune Biblia aceasta în Romani 11.29? Aşa este. Israelul va fi salvat. Şi cum devenim Israel? Dacă suntem morţi în Hristos, suntem sămânţa lui Avraam şi astfel, moştenitori prin făgăduinţă.

„Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.

Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă…” (Romani 2.28-29).

Noi suntem sămânţa lui Avraam prin făgăduinţă, prin Hristos, prin acceptarea Lui ca Mântuitor personal.

Sper că aţi înţeles. În continuare vom vorbi despre Melhisedec. O, totul este minunat! Data viitoare vom intra în crema acestor lucruri.

Odată, un trinitar strict, care crede că sunt trei dumnezei, mi-a spus că în Matei 3 scrie clar despre cele trei persoane ale trinităţii.

„Trebuie să văd şi eu aceasta”, i-am răspuns.

El stătea chiar la acest amvon şi mi-a zis:

„Priveşte! „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

Şi din ceruri S-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3. 16-17). Acolo erau trei: Fiul pe mal, Duhul Sfânt deasupra şi Tatăl în cer.”

„Frate, Biblia nu spune aşa ceva.”

„O, ba da!”

„Mai citeşte o dată ca să te convingi.”

Iată care era tabloul lui: aici este Dumnezeu Fiul, acolo este Dumnezeu Tatăl şi aici este Duhul Sfânt. Fiţi atenţi! Biblia spune că atunci când a fost botezat Isus „cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.” Dar nu era o altă persoană, ci Duhul lui Dumnezeu era ca un porumbel „Şi din ceruri S-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Citiţi în Matei şi vedeţi dacă nu scrie aşa. Dar nu este vorba de trei persoane.

Tot aşa, nu scrie nicăieri că este imposibil ca cineva să alunece, să dea înapoi. Nu scrie aşa ceva, ci scrie că „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, după ce au fost luminaţi odată.” Nu se poate.

Biblia spune că „cel născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3.9).

Deci cum poate fi considerat păcătos dacă acolo este o Jertfă care i-a luat locul? Cum pot muri dacă moartea a fost plătită pentru mine? Cum pot muri dacă am Viaţă veşnică? Cum? Nu se poate.

Dacă aş avea o hârtie semnată de primar, în care să scrie că pot circula prin oraş cu 60 de mile (96,5 Km), cum m-ar mai putea aresta poliţistul? L-aş putea ignora chiar şi dacă m-ar fluiera. El nu-mi poate face nimic pentru că am permis.

Tot aşa, cum aş putea păcătui după ce Hristos a murit pentru mine şi am devenit neprihănitul Lui din pricina harului şi a dragostei Lui, iar între mine şi Dumnezeu este o Jertfă? Nu pot păcătui. Dumnezeu nu mă vede pe mine, ci Îl vede pe Hristos. Întotdeauna când fac ceva greşit, Hristos ia locul meu, pentru că mă grăbesc să mărturisesc: „Am greşit. El este drept. Doamne, Tu cunoşti inima mea. Iartă-mă, Te rog, pentru că am greşit.”

Dumnezeu nu vedea aceasta, pentru că sângele lui Isus mă acoperă tot timpul. Atunci cum mi s-ar putea socoti păcatul dacă El n-o face? Imediat ce l-am făcut, sunt iertat. Aşa este.

Este ca şi cum aţi picura cu pipeta cerneală neagră într-un tub cu înălbitor. Picuraţi, apoi încercaţi să găsiţi picătura. Cerneala este înghiţită de înălbitor.

La fel se întâmplă cu păcatele mărturisite. Dacă eşti în Hristos, între tine şi Dumnezeu este un tub plin cu „înălbitor”, iar păcatul tău devine neprihănire, pentru că acolo te aşteaptă o Jertfă neprihănită.

„Când voi ajunge la râu, la sfârşitul zilelor,

Şi ultima adiere de tristeţe va sufla,

Este un singur gând care mă înveseleşte

Şi-mi face inima să se bucure:

Că nu voi trece Iordanul singur.”

Acesta este un lucru bun. Nu trebuie să-l trec singur. Într-una din zile vom ajunge la capătul drumului, iar atunci soarele nu va mai străluci şi vom fi chemaţi de Dumnezeu.

Atunci, Adam se va întinde, o va scutura pe Eva şi îi va zice: „Dragă, este aici. Este timpul să te trezeşti.” Eva se va întinde spre Abel şi îi va zice: „Dragule, vino afară căci este timpul să te trezeşti.” Apoi, Abel îi va zice lui Set şi Set lui Noe, iar Noe…şi aşa mai departe până la Avraam… şi mai departe. Când va veni Fiul lui Dumnezeu va fi o mare trezire, iar în ziua aceea vom fi asemenea Lui.

Dacă păcătuieşti aici, vei plăti pentru asta. Chiar acum mi-a venit în minte ceva şi am să spun. De vreo 4-5 ori am ezitat s-o spun, dar trebuie să fac aceasta.

Câţi dintre voi îşi amintesc de fratele păstor de la Biserica lui Dumnezeu de aici? Lucra în oraş pentru Vorgang. A fost prima Biserică a lui Dumnezeu şi era chiar după colţ. Era un bărbat evlavios şi sfânt, iar după el a urmat fratele Smith. Cred că îmi voi aminti imediat cum se numea. Era un om salvat de Dumnezeu.

Să nu uitaţi că dacă faci ceva greşit, ca şi creştin, Dumnezeu te va avertiza, dar dacă nu iei seama la avertizare, El te va lua de pe pământ.

Uitaţi-vă la biserica din Corint. Pavel le-a arătat poziţia lor în Hristos, i-a avertizat de ceea ce avea să se întâmple, iar ei s-au corectat şi s-au îndreptat înaintea lui Dumnezeu.

Acest bărbat de care vă spun, era un bărbat minunat, un om salvat de Dumnezeu. El şi-a luat o slujbă în centru, la Vorgang. Fratele Ramsey… câţi îl cunoaşteţi pe fratele Ramsey de la Biserica lui Dumnezeu? Sigur că da, un om minunat. El obişnuia să vină la mine să stăm de vorbă; şi stăteam acolo, plângeam şi ne ţineam de mână. Era un creştin adevărat.

Într-o zi, după ce am venit de peste ocean, m-am dus la atelier cu maşina la verificat. Când m-a văzut, Ramsey  mi-a zis:

„Ce pot să fac pentru tine, Billy?”

„Verifică-mi maşina, Ramsey şi schimbă-i uleiul.”

„Bine”, a spus el, apoi m-a întrebat: „Ai avut adunări frumoase?”

„O, frate Ramsey, a fost minunat. N-ai vrea să vii şi tu odată cu mine?”

„Eu nu Îl mai slujesc pe Domnul, Billy.”

„Ce-ai spus?”

„Nu-L mai slujesc” şi a plecat de lângă mine. A trebuit să plec undeva, apoi m-am întors să-mi iau maşina. Când am ajuns acasă, am început să mă gândesc la cuvintele acelea: „Nu-L mai slujesc pe Domnul!” Domnul mi-a pus pe inimă să merg înapoi şi să-l mai întreb o dată. Astfel, m-am urcat în maşină şi m-am întors la Vorgang. M-am dus la fratele Ramsey şi i-am zis:

„Frate Ramsey, vreau să te întreb ceva.”

„Sigur, Billy, ce anume?”

„Mai devreme ai zis că nu Îl mai slujeşti pe Domnul. Ai vrut să mă necăjeşti un pic, aşa-i?”

„Nu.”

„Tu nu vorbeşti serios, frate.”

„Ba da.”

„Nu-L mai iubeşti pe Domnul?”

„Dacă L-aş iubi, L-aş sluji, nu-i aşa?” şi a plecat.

„Bine, frate Ramsey, dar…”

„Nu vreau să mai vorbesc despre asta.”

M-am întors acasă, am intrat în cameră şi am închis uşa. Mă simţeam foarte împovărat şi îmi ziceam într-una: „Nu se poate. Cu siguranţă i s-a întâmplat ceva.”

Acolo era un băiat de culoare, Jimmy, care vine la biserica de aici. Şchiopătează puţin şi lucrează la Vorgang. Când m-am întâlnit cu el, băiatul mi-a zis:

„Reverend Branham, nu ştiu ce se întâmplă cu dr. Ramsey. Toţi se temeau să vorbească cu el, dar eu i-am zis zilele trecute: „Ce este cu tine, căci erai un om evlavios.” Ştii ce a făcut? Şi-a luat licenţa de predicator, a rupt-o, a aruncat-o la gunoi şi a zis: „Nu vreau să mai am de-a face cu aceasta!”

Jimmy i-a zis: „Domnule, nu ar trebui să faci aceasta”, dar el i-a răspuns: „Jim, am terminat cu slujirea Domnului”, şi a plecat de acolo. Jimmy a mai zis că de ziua muncii, l-a rugat să meargă să-l ajute să-şi repare valvele, iar el i-a răspuns: „Vin după ce ies de la biserică.” Când a ajuns la el, Ramsey lucra deja la valvele maşinii şi i-a zis:

„Jimmy, du-te până la bar şi adu-mi o casetă de bere,” dar băiatul i-a răspuns:

„Domnule Ramsey, eu am fost vinovat de multe lucruri, dar nu voi fi niciodată vinovat că am dus bere unui slujitor al Domnului. Nu, domnule, asta n-am s-o fac.”

„Du-te odată, Jimmy!”

„Domnule Ramsey, îţi repar valvele dar n-am să aduc bere unui slujitor al lui Dumnezeu. Dacă vrei, du-te şi cumpără-ţi singur.”

Atunci Ramsey a luat maşina lui Jimmy şi când s-a întors a adus o casetă de bere din care băuse deja. Şi a continuat aşa, dar curând s-a îmbolnăvit. Vedeţi?

Dumnezeu n-a putut să-i vorbească. Eu l-am avertizat şi am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi. Fratele Smith  s-a dus şi l-a avertizat şi el că nu face bine. Toţi au încercat să facă tot ce au putut pentru el, dar tot timpul dădea din cap. Şi ce s-a întâmplat? S-a îmbolnăvit şi a murit. Aceasta arată că era un om salvat. Dacă Dumnezeu nu a putut să-l aducă la ascultare, a trebuit să-l ia şi să-l ducă acasă. Este exact ce spune Biblia. Dacă nu dai ascultare corecţiei, trebuie să pleci acasă.

Dumnezeu nu te poate pierde după ce te-a salvat, dar poate să-ţi scurteze zilele şi să te facă să plăteşti pentru tot păcatul pe care l-ai făcut. Deci, dacă păcătuieşti va trebui să plăteşti pentru ceea ce ai făcut.

Să nu uitaţi aceasta!

În seara aceasta eu sunt absolut sigur că fratele Ramsey a fost salvat. Categoric. Dar el n-a ascultat de Dumnezeu, de aceea a trebuit să fie dus acasă. De ce? Pentru că aducea ruşine şi ocară asupra Sângelui cu care a fost sfinţit. Este adevărat? Şi socotea legământul un lucru nesfânt. Este exact ce scrie în epistola către Evrei. Înţelegeţi? Este imposibil să fie pierdut, dar aduce ruşine şi ocară, aşa că Dumnezeu trebuie să-l ia de pe pământ.

Domnul să vă binecuvânteze în timp ce ne vom pleca pentru un moment de rugăciune.

Preasfântule Tată, noi Îţi suntem recunoscători pentru făgăduinţa pe care ne-ai dat-o, că nu ne vei lăsa şi nu ne vei părăsi. Tu ne-ai făgăduit că ne vei călăuzi de-a lungul vieţii, iar când vom trece râul morţii vei fi lângă noi. De asemenea, ne-ai promis că vom avea Viaţă veşnică şi ne-ai dat-o de bună voie, aşa că nu o vom pierde niciodată. „Cine crede în Mine, are viaţa veşnică…” Dacă este veşnică înseamnă că nu are sfârşit, iar Tu ai promis că ne vei învia în ziua de apoi. Îţi suntem recunoscători pentru aceasta şi Îţi mulţumim pentru că Cuvântul Tău ne învaţă acest lucru, ne dă o nădejde sigură şi ne face să ştim că Tatăl nostru este dragoste şi că El ne-a iubit şi ne-a ales dinainte.

Tu ai spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit…” (Ioan 15.16) şi eu Îţi mulţumesc pentru aceasta, Tată.

În seara aceasta, aici stau mulţi care au fost hotărâţi pentru Viaţa veşnică şi L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal, iar roadele Duhului Sfânt sunt vizibile în vieţile lor: blândeţea, mila, smerenia, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea. Îţi suntem recunoscători pentru aceasta, Doamne.

Tată, dacă în seara aceasta este cineva care nu are aceste roade în viaţa lui, dar se odihneşte pe ceva senzaţional, fiindcă a fost cuprins odată de emoţii şi s-a simţit bine, a strigat sau a făcut alte lucruri, să ai milă de el, căci dacă nu are roadele Duhului Sfânt ca să-l ţină zi de zi în dragoste constantă, încât să-şi ierte vrăjmaşii, să-şi îndrepte greşelile şi să trăiască în pace, dragoste şi blândeţe cu cei din jur, cu zel pentru biserică şi dragoste pentru Hristos şi copiii Lui, este degeaba.

Iartă-i, Dumnezeule veşnic. Chiar dacă sunt mădulare ale bisericii, ale trupului pământesc,  ajută-i să lase deoparte toate aceste lucruri pământeşti moarte şi să se îndrepte spre desăvârşire. Dă-ne aceasta, Doamne. Ajută-i să vină la Cel desăvârşit şi să-L accepte ca Plată pentru păcatele lor, astfel încât să poată duce harul dragostei şi al păcii la cei pierduţi, până ajung în Prezenţa lui Dumnezeu, ca să trăiască veşnic. Dă-le aceasta, Tată.

În timp ce avem capetele plecate, poate este cineva care vrea să schimbe viaţa firească a rânduielilor, a botezurilor, a senzaţiilor şi a altor lucruri fireşti ca acestea, cu o inimă plină de dragoste adevărată, care ar putea merge la cel mai înverşunat vrăjmaş să-l îmbrăţişeze şi să spună: „Frate, mă voi ruga pentru tine pentru că te iubesc.”

Vreţi să ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi să spuneţi: „Dumnezeule, ia-mă şi fă-mă ceea ce trebuie să fiu!”

Eu mă voi ruga pentru voi de la acest amvon. Ridicaţi mâna dacă doriţi rugăciune.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine, frate. Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

„Merg la biserică de ani de zile.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

Păşiţi fără teamă spre El şi spuneţi: „Ştiu că El este Tatăl meu şi că nu mai este nici o osândire pentru mine.”

Voi aţi trecut din moarte la viaţă. Astfel, veţi observa că sunteţi iubitori, iertători, blânzi, împăciuitori, evlavioşi, etc., toate aceste roade ale Duhului Sfânt însoţindu-vă zi de zi.

Mai mult, imediat ce ştii că ai făcut ceva greşit, te vei grăbi să îndrepţi acel lucru. Nu vei mai aştepta nici o clipă, ci vei merge să-l îndrepţi. Dacă nu o faci, înseamnă că nu ai Duhul lui Hristos.

Poate eşti o femeie bună sau un bărbat bun şi bine văzut în biserică sau între vecini, dar trebuie să mergi spre acea desăvârşire, în acel loc în care te încrezi pe deplin în Hristos.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar lucrul acesta i  s-a socotit ca neprihănire, iar ca şi confirmare i s-a dat pecetea tăierii împrejur.

Tu spui: „Eu cred în Dumnezeu şi am făcut o mărturisire.” Dar ţi-a dat Dumnezeu pecetea Duhului Sfânt, roadele Duhului, ca să dovedească faptul că ai fost salvat? Dacă nu s-a întâmplat aceasta, înseamnă că El nu ţi-a recunoscut încă credinţa. Tu ai făcut doar o mărturisire pe care El n-a acceptat-o, deci ceva este greşit.

Vreţi să-L primiţi? Atunci ridicaţi mâna înainte de a ne ruga.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Mai este cineva? În ordine.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, sora din spate. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Uite, sunt deja ridicate 10-15 mâini.

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, ei au găsit un altar. Este chiar pe scaunul unde stau. Tu le-ai vorbit inimilor lor că sunt greşiţi şi doresc să fie mai mult asemenea lui Isus.

Ei doresc o schimbare în vieţile lor; vor să fie blânzi şi smeriţi; vor să fie buni şi plini de răbdare şi de îndelungă răbdare. Ei vor să fie ca şi Hristos, astfel încât lumea  să spună când îi vede pe stradă: „Acesta este cu adevărat un creştin. O, el este un om foarte blând, bun şi milos.”

Doamne, îngăduie ca ei să primească acea experienţă în seara aceasta. Ajută-i să nu se bazeze pe abilităţile bisericii lor sau pe afilierea la vreo biserică sau denominaţiune, nici pe nişte emoţii sau ceva fantastic. Poate au strigat, au vorbit în limbi sau au avut o altă experienţă de felul acesta. O, veşnicule Dumnezeu, ajută-i să nu se încreadă că pot ajunge în cer pe baza acestor lucruri, fiindcă am văzut de multe ori cum au eşuat sau au încetat. De fapt Tu ai spus că aceste lucruri vor înceta: „Prorociile  se vor sfârşi; limbile vor înceta, cunoştinţa va avea sfârşit.” Dar „dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13.8).

Dumnezeule, fă-i să ştie în inimile lor că Duhul aduce aceste roade. Fă-o Doamne, în timp ce Te aşteptăm, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin.

………………………………………………………………………………………… bile de foc care plutesc, porumbei care zboară prin clădire sau pe Hristos cu spini în mâini… Nu ştiţi că aceste lucruri sunt ticluirile Satanei? El a spus: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21.28).

Acesta-i motivul pentru care fac în fiecare minut presiuni asupra voastră. Poate fratele Neville nu va mai fi cu noi. El este un bun învăţător al Bibliei: „Oile Mele cunosc glasul Meu.” Staţi cu acest Cuvânt! Să nu-L părăsiţi niciodată! Ţineţi la libertatea pe care v-a dat-o Hristos şi nu vă lăsaţi legaţi de aceste juguri ale robiei! Staţi credincioşi şi liberi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nu uitaţi că în lumea aceasta nu este nimic de care să ne temem.

Am observat oameni care vin şi se aşează în rând pentru rugăciune. Apoi, când este o altă campanie de vindecare vor merge şi în rândul acela, apoi în altul. Eu nu-i condamn pentru aceasta. Ei încearcă să găsească o alinare, dar merg pe o cale greşită. Voi faceţi exact ceea ce a spus Dumnezeu să nu faceţi. Când păşiţi hotărâţi înaintea tronului de har şi credeţi că veţi primi ceea ce aţi cerut, staţi pe aceasta! Aşa se face. Nu alergaţi de la o misiune la alta, de la o biserică la alta şi de la o campanie la alta.

Păi ei au transformat aceste campanii de vindecare într-un nonsens. S-a ajuns într-un loc în care oamenii inteligenţi se uită în jur şi se întreabă ce se întâmplă. Dumnezeu nu vrea aceste lucruri. Vindecarea nu trebuie să fie în campanii; ea trebuie să fie în fiecare biserică şi la fel aceste daruri. Dar să nu mergeţi acolo ca să vedeţi darurile. Nu daţi atenţie darului! Dacă Dumnezeu vrea să te folosească pentru ceva, o va face. Voi să-L căutaţi pe Dătătorul.

Odată, după ce Martin Luther a vorbit în limbi, a fost întrebat de ce nu a predicat despre aceasta. Atunci el a răspuns: „Dacă propovăduiesc aceasta, poporul meu va merge după dar în loc să meargă după Dătător.” Aşa este.

Odată, când a predicat sub inspiraţie, Moody a vorbit în limbi. Şi ştiţi ce a spus? „Dumnezeu să mă ierte pentru că am spus cuvinte fără înţeles.” Desigur. Şi ei aveau acele lucruri. Noi credem în ele, dar trebuie puse la locul lor şi nu se folosesc niciodată ca dovezi.

În Biblie nu este lăsată nici o altă dovadă a Duhului Sfânt decât roadele Duhului. Da, domnilor. Dovada Duhului Sfânt sunt roadele Duhului, iar Isus a spus: „După roade îi veţi cunoaşte.” Roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, răbdarea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea mila, în timp ce roadele vrăjmaşului sunt: „invidia, ura, răutatea, cearta, etc. Înseamnă că puteţi judeca cum staţi cu Dumnezeu, după felul cum trăiţi.

Dacă Îl iubiţi cu toată inima  şi trăiţi zilnic cu El, să ştiţi că aţi trecut de la moarte la viaţă. Dacă nu este aşa, sunteţi de partea cealaltă şi numai imitaţi creştinul. Aşa este. dar noi ştim că toate imitaţiile vor fi date pe faţă. Categoric.

Aşadar, nu trăiţi acel fel de viaţă! Nu trebuie s-o faceţi. De ce să acceptaţi un înlocuitor când tot cerul este plin de ceea ce este bun şi adevărat? Eu vreau să Îl iau pe Dumnezeu. Asta este tot ce doresc. Amin.

Este cineva pentru rugăciune? Dacă da, ridicaţi mâna. Doamna de aici? În ordine, soră. Vrei să vii în faţă? Fratele nostru în vârstă să vină pentru ungere….

………………………………………………………………………………………….Nu-i aşa că El este minunat?

Să ne plecăm capetele şi să cântăm încet: „Străluceşte peste mine”. Lăudaţi-L în sufletul vostru. Mesajul este gata şi urmează serviciul de vindecare.

Haideţi să ne închinăm Lui.

„Noi vom păşi într-o Lumină minunată,

Unde stropii îndurării strălucitori

Lucesc în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.

Voi toţi sfinţi ai luminii să ziceţi:

Isus este Lumina lumii.

Şi când clopotele cerului vor suna

Isus, Lumina… (primeşte-ne Doamne, în timp ce Te lăudăm)

Vom păşi în Lumină, frumoasa Lumină,

Unde stropii îndurării strălucitori

Lucesc în jurul nostru zi şi noapte

Isus, Lumina lumii.”

Vă place aceasta? Vă simţiţi bine? Ridicaţi mâna. În aceste imnuri vechi este ceva… Le prefer în locul cântecelor creştine lumeşti care se cântă în bisericile creştine.

„Isuse, ţine-mă aproape de cruce

Unde este scumpul Izvor,

Fără pată pentru toţi.

Un şuvoi vindecător

Curge din muntele de la Calvar,

În cruce, în cruce,

Să fie slava mea veşnic

Până când sufletul meu va găsi

Odihna dincolo de râu.”

Aş putea pleca foarte uşor din lume când este cântat acest cântec. Voi nu? Ce minunat!

Totul este în ordine?  Să ştiţi că mă bucur pentru că am pus totul în ordine. Vechile socoteli s-au încheiat cu mult timp în urmă, căci I-am spus: „Doamne, eu nu vreau să am probleme când voi ajunge la Râu. Vreau să fiu sigur de pe acum.”

Da, eu vreau să-L cunosc pe El.

În faţa fiecăruia dintre noi stă o noapte neagră ca smoala. Toţi ne îndreptăm într-acolo. Cu fiecare bătaie a inimii suntem tot mai aproape, de aceea nu vreau ca atunci când voi ajunge acolo să mă port ca un laş, ci vreau să fiu înfăşurat în mantia neprihănirii Lui şi să intru acolo ştiind un singur lucru: că Îl cunosc în puterea învierii Lui  şi că atunci când El va face chemarea, mă voi ridica dintre morţi.

„Credinţa mea priveşte sus, spre Tine

O, Miel al Calvarului!

O, Mântuitor divin!

Ascultă-mă, când mă rog

Şi nu mă lăsa să mă abat

De lângă Tine.”

Mare Învăţător, Tu ne-ai învăţat prin Cuvântul Tău minunat şi inimile noastre se înfioară ştiind că am trecut din moarte la Viaţă. Totul este prin bunătatea Domnului nostru Isus, care ne-a chemat, ne-a spălat în sângele Lui, şi ne-a înfăţişat înaintea tronului lui Dumnezeu, fără greşeală şi fără pată, pentru că ne-a luat păcatele şi nu mai avem nici unul. Dumnezeu a pus toate nelegiuirile noastre asupra Lui şi El a fost rănit pentru fărădelegile noastre. O, cât Îl iubim pe marele Miel al lui Dumnezeu.

Tată, Te rugăm să ne dai cuvinte potrivite ca să putem spune şi altora, astfel ca şi ei să Îl cunoască şi să Îl iubească, fiindcă şi El îi iubeşte. Dă-ne har şi Îţi mulţumim, Tată, pentru aceşti nou născuţi  care tocmai au intrat în Împărăţia lui Dumnezeu.

Fie ca ei să găsească o biserică bună, unde să Te slujească până când moartea îi va elibera din acest trup nenorocit şi plin de dureri, şi se vor prezenta înaintea Lui fără pată şi fără greşeală, şi având Viaţă veşnică, fiindcă o cerem în Numele Lui. Amin.

– Amin –