EVREI Capitolul 2 – p1

Noi am văzut deja prima parte a cărţii Evreilor, pe care a scris-o Pavel. Teologii sunt derutaţi, pentru că nu ştiu cine sau cum a scris-o, dar eu cred că oricine are puţină deosebire duhovnicească, poate vedea că a fost scrisă de Pavel. De altfel, aceasta este părerea celor mai mulţi.

În primul capitol am văzut că Pavel îl slăvea pe Domnul Isus, pe care L-a cunoscut în urma experienţei pe care a trăit-o pe drumul Damascului.

Încă de la început, Pavel a fost un teolog adevărat, deoarece a fost învăţat de Gamaliel, unul din cei mai renumiţi învăţaţi ai vremii. El a fost un elev deştept şi inteligent în ale Bibliei, şi mai mult decât atât, era sincer. Eu cred că Pavel   s-a simţit vinovat de sângele lui Ştefan chiar de când l-a văzut murind, deoarece a păzit hainele celor care au aruncat cu pietre în el. De altfel, mai târziu a spus: „…nu sunt vrednic, fiindcă am vărsat sângele martirului Ştefan…” El a fost martor la uciderea lui, iar dacă eşti martor la ceva, poţi fi la fel de vinovat ca şi cum ai fi luat parte. Deci, dacă mărturisim: „Ei nu trebuiau să facă acel lucru!” trebuie să fim foarte atenţi, pentru că putem fi vinovaţi pentru felul cum judecăm lucrurile. Dacă nu vă puteţi decide, nu spuneţi nimic, deoarece atunci când mărturisiţi că sunteţi creştini trebuie să trăiţi ca atare; altfel sunteţi vinovaţi! Înţelegeţi?

Când Dumnezeu face o făgăduinţă, trebuie s-o împlinească; altfel este vinovat faţă de Cuvântul spus. Înţelegeţi? El trebuie să vegheze asupra Cuvântului Său să-L împlinească, altfel este vinovat.

În timp ce mergea spre Damasc, învăţătorului Pavel i s-a arătat pe la amiază o Lumină din cer, care l-a orbit şi l-a trântit la pământ. Şi Biblia spune că el a vrut să ştie cine era acea Lumină, deoarece din ea i-a vorbit un Glas care i-a zis: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Cred că acest lucru este scris în Fapte 9. „Cine eşti Tu, Doamne?” a întrebat el speriat, iar Glasul i-a răspuns: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti; Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-o ţepuşă!” (Fapte 9.4-5).

Ce era Isus atunci? Lumina, o Lumină mare şi strălucitoare.

Dar cum era posibil să fie Lumină cânt El era Om? Împreună cu Pavel erau o mulţime de oameni: paznici şi soldaţi, care îl însoţeau să-i aresteze pe creştini pentru nădejdea care era în ei.

Şi iată că aici Isus era o mare Lumină. Dacă vă mai amintiţi, la început Isus era Lumina, Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. El era Îngerul Legământului care a condus poporul Israel prin pustiu; El era Stâlpul de Foc la care au privit.

Când a fost pe pământ, El a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3). El a ieşit dintr-un Stâlp de Foc şi a intrat într-un Om, iar când S-a dus înapoi, S-a întors în acea Lumină din care ieşise.

Astfel, atunci când L-a văzut Pavel, El era o Lumină. Biblia spune că nici unul din cei care erau cu Pavel, nu a văzut Lumina. Este posibil ca unul s-o vadă şi unul nu? Sigur că da. Astfel, Pavel a văzut-o, pe când ceilalţi nu au văzut nimic.

Când Petru era în închisoare, aceeaşi Lumină i-a deschis porţile şi i-a orbit pe soldaţi să nu vadă nimic. Porţile s-au deschis singure înaintea lui, iar după ce a ieşit, s-au închis singure în urma lui. Biblia spune că nici chiar Petru nu ştia dacă ceea ce se petrece este adevărat sau nu. El şi-a frecat ochii şi a zis: „Oare visez?” Dar acela era Îngerul Domnului, acelaşi Înger care era în Stâlpul de Foc, a mers înaintea lui Moise şi a despărţit marea în două ca să poată trece Israelul.

Când au ajuns la Iordanul umflat, El nu s-a făcut vizibil, dar era acolo pentru că apele s-au deschis pur şi simplu, iar poporul a trecut dincolo în aprilie, când câmpiile erau inundate de ape. El a închis izvoarele şi a oprit zăpada să nu se topească, să nu crească apele mai mari; le-a oprit.

Acesta este IaHVeH al nostru. Acesta este Domnul nostru Isus. El a oprit apele şi poporul a trecut dincolo pe pământ uscat.

Dumnezeu le promisese că le va purta de grijă, deci El era obligat faţă de Cuvântul Său, iar Pavel, era în cunoştinţă de aceste lucruri pentru că Dumnezeu îi vorbea direct. El nu le-a vorbit soldaţilor care-l însoţeau pe Pavel, ci i-a vorbit doar lui.

Când cei trei înţelepţi au urmat Steaua, nimeni nu a văzut-o în afară de ei. O, nu-i aşa că vă emoţionează acest lucru?

Vedeţi? Dumnezeu nu lucrează cu organizaţii; El nu lucrează cu grupuri de oameni, ci lucrează cu indivizi. Dumnezeu Se descoperă individual. El cunoaşte inima mea, şi nu spun aceasta ca o laudă, dar ştiaţi că acelaşi Dumnezeu, acelaşi Isus este cu noi în dimineaţa aceasta? Ştiaţi că fiecare din voi are o mărturie că El este aici? El a făcut ceva pentru noi astăzi; ceva ce nu a făcut în nici o altă zi: ne-a permis  să-L fotografiem şi avem fotografia Lui aici: Stâlpul de Foc, acelaşi Domn Isus.

Uitaţi-vă cum lucrează acum. Dacă El este acelaşi Domn Isus, face aceleaşi lucruri, pentru că Biblia spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Înainte ca Pavel să poată spune ceva despre experienţa trăită de el, dacă este corectă sau greşită, s-a dus mai întâi în Arabia şi a stat acolo trei ani, pentru a se convinge dacă este biblic sau nu. Acolo a dobândit această mare înţelepciune.

În continuare vă voi arăta că Duhul Sfânt rămâne întotdeauna Acelaşi. Biserica mea de aici îşi aminteşte de timpul când acest Înger se arăta şi descoperea lucruri. Chiar şi eu eram sceptic, deoarece predicatorii spuneau că aceste lucruri vin de la diavolul, însă nu am spus nimic şi am aşteptat. Şi binecuvântat să fie Numele Domnului, pentru că într-o zi a venit jos un Înger şi mi-a descoperit cu Scriptura că era El. O, când am văzut aceasta în Scripturi, am spus întregii lumi Mesajul Lui.

De aici au pornit Oral Roberts, A. A. Allen, Tommy Osborn, Tommy Hicks şi mulţi alţii. Vedeţi? Este un mesaj pentru oameni; faptul că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci este biblic. Şi dacă este Acelaşi, înseamnă că face aceleaşi lucrări; lucrează la fel şi se manifestă la fel. În dimineaţa aceasta El este Acelaşi şi este aici, fie că Îl vedem, fie că nu. Oricum ar fi, noi avem un martor care ne dovedeşte că El este aici chiar acum.

Pavel a scris multe din aceste epistole în vremea când se afla în închisoare şi a comparat Vechiul cu Noul Testament.

Să nu uitaţi că ultimul scriitor al acestei Biblii a primit totul prin inspiraţie, iar Dumnezeu i-a spus: „Dacă cineva va adăuga sau va scoate ceva, i se va scoate partea de la Pomul vieţii.” (Apocalipsa 22.18-19). Înseamnă că n-ar trebui să îndrăznim să adăugam sau să scoatem ceva. Eu nu vreau nimic mai mult şi nimic mai puţin, şi ar trebui să luptăm cu toţii pentru tot ce scrie în Ea. Eu vreau numai ce spune Ea; iar noi vrem să stăm numai cu Cuvântul

În primul capitol al Epistolei către Evrei, Pavel Îl slăveşte pe Isus, pentru că El este Cel mai important şi ne face cunoscut că era la început. Apoi am aflat că El nu era mai prejos de Melhisedec, Împăratul Salemului, din capitolul 7.

În dimineaţa aceasta, ne vom apropia de El dintr-un alt unghi, din capitolul 2.

În primul capitol, Pavel ne-a dat acest mesaj minunat în care Îl slăveşte pe Isus şi ne-a arătat că şi îngerii Îl slăvesc şi I se închină.

În versetul 2, el spune: „…la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…” Înainte de aceasta, Dumnezeu a vorbit în diferite feluri şi chipuri, şi a vorbit prin proroci. Pavel s-a dus şi a cercetat cine erau prorocii şi cum Şi-a adus Dumnezeu mesajul prin ei. Dar în zilele din urmă, El avea să ne vorbească prin Fiul Său Isus, prin Duhul Sfânt. Dacă ne întoarcem şi privim în urmă, vedem că toţi acei proroci aveau Duhul lui Hristos.

Noi ne-am dus la Iosif şi am văzut cât de perfect L-a simbolizat pe Hristos. Apoi ne-am dus la Moise şi am văzut că şi el L-a simbolizat în mod desăvârşit pe Hristos. După aceea, am venit mai încoace, la David. Când a fost respins în Ierusalim, fără să ştie de ce, a urcat Muntele Măslinilor şi a plâns pentru cetate pentru că l-a respins. El a făcut aceasta cu opt sute de ani înainte ca Fiul lui David, Isus Hristos, să fie respins ca Împărat al Ierusalimului şi să stea pe acelaşi munte şi să plângă pentru cetate. O, Duhul lui Dumnezeu lucrează cu indivizi!

În capitolul 2 din Evrei, Pavel începe cu cuvintele:

„De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.”

O, fie ca Dumnezeu să aducă acest lucru în Tabernacol, în dimineaţa aceasta, iar Duhul Sfânt să intre adânc în inimile noastre şi să ne ajute să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit. Ce fel de oameni ar trebui să fim când Îl vedem pe marele IaHVeH coborând şi făcând lucrurile pe care le face şi care comparate cu Scriptura se dovedesc că sunt adevărate?

Noi suntem adesea indiferenţi, dar ar trebui să fim preocupaţi în fiecare minut şi să încercăm să-i aducem pe oameni la Hristos; ar trebui să fim pietre vii. Mergem la biserică şi Îl vedem făcând ceva sau binecuvântând pe cineva în mod deosebit, apoi mergem acasă şi zicem: „A fost frumos la adunare!” Vedeţi?

Desigur, nouă ne place propovăduirea Cuvântului, dar nu este de-ajuns. Noi nu ar trebui să-L lăudăm pe Domnul numai pentru propovăduirea Cuvântului, cum o facem de obicei, ci să mergem înaintea Lui în rugăciune. Aceasta ar fi minunat. Ar trebui să-L lăudăm în fiecare ceas al vieţii noastre.

Ar trebui să-L lăudăm când suntem la muncă şi de fiecare dată când se iveşte vreo ocazie.  Lăudaţi-L pe Domnul şi mărturisiţi despre El! Dacă vedeţi o femeie care are o atitudine greşită, lăudaţi-L pe Domnul pentru că îi puteţi vorbi, apoi duceţi-vă la ea şi spuneţi-i: „Soră, este o viaţă mai bună decât aceasta.”

Dacă la lucru auziţi pe cineva luând în deşert Numele Domnului, faceţi cumva să vă apropiaţi de el şi spuneţi-i: „Este o viaţă mai bună decât aceasta. N-ar trebui să foloseşti acele cuvinte.” Vorbiţi-i cu blândeţe şi nu uitaţi că toate aceste lucruri înseamnă lauda Lui.

Când vedem pe cineva bolnav, iar medicii spun că nu se mai poate face nimic, ar trebui să-L lăudăm pe Domnul spunându-i acelui om că există un Dumnezeu al cerului care răspunde la rugăciuni.

Oh, când vedem aceste lucruri mari întâmplându-se, n-ar trebui să le lăsam să ne scape! Noi le lăsăm să ne scape printre degete. Aceasta este marea problemă a bisericii penticostale de astăzi. Au lăsat „crema” să le scape printre degete, când au avut-o în mână. Au făcut ca restul bisericilor: „Au alergat după câştig, ca Balaam; au pierit într-o răscoală  ca a lui Core, şi au urmat calea lui Cain.”

S-au organizat, în loc să aibă o părtăşie în care toţi să fim una. Au părăsit biserica şi au rupt părtăşia făcând tot felul de organizaţii cu ismuri mici. Dacă nu vegheaţi, baptiştii şi prezbiterienii vor accepta aceste lucruri, pentru că Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copii ai lui Avraam. Aşa se va întâmpla dacă noi le lăsăm să ne scape printre degete pentru că nu suntem uniţi.

Cum au pierdut indienii teren în faţa omului alb? Prin faptul că nu au fost uniţi. Dacă ar fi făcut un front comun… dar au luptat unul împotriva celuilalt când ar fi trebuit să lupte umăr la umăr pentru pământul pe care-l aveau împreună.

Cum putem să-L pierdem? Dacă nu suntem uniţi. Cum putem pierde trăirea cu Dumnezeu? Prin faptul că nu suntem uniţi. Dacă unii ne numim metodişti, alţii: baptişti, unitarieni, nazarineni, „Biserica lui Hristos”, etc. împărţim Trupul lui Hristos. Noi n-ar trebui să fim împărţiţi! Poate avem păreri diferite, dar haideţi să fim fraţi de la inimă la inimă, pentru că aşa ne vrea Dumnezeu. El a murit pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu şi nu vrea să fim împărţiţi.

„Căci dacă cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit…”

Aţi auzit?  „Cuvântul vestit prin îngeri…” Îngerul este un mesager, iar noi am văzut în primul capitol din Evrei, că Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri din vechime, prin proroci. Ei erau mesagerii lui Dumnezeu, erau îngerii lui Dumnezeu. Mesagerul este un înger, sau mai bine zis: îngerul este un mesager.

În dimineaţa aceasta, tu eşti un mesager. Poţi fi mesagerul unei veşti bune sau a unei veşti rele. O, nu este minunat să ştim că suntem ambasadorii Lui? Că suntem îngeri, mesagerii învierii? Noi suntem mesagerii lui Dumnezeu pentru această lume păcătoasă. Şi ce le vestim? Că Hristos trăieşte. El este viu în inimile noaste; este viu în sufletele noastre. El ne-a ridicat din cea mai de jos viaţă a păcatului şi ne-a făcut făpturi noi, punând în sufletele noastre lauda Sa. Noi suntem mesagerii Săi, îngerii Legământului. O, ce minunat!

„Căci dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit…” Calea aceea trebuia să fie corectă. În Vechiul Testament, cuvântul prorocului trebuia cercetat şi legitimat înainte de a fi primit. Ei nu erau indiferenţi ca noi, şi nu se grăbeau să primească orice fel de senzaţii sau altceva de felul acesta şi să zică repede: „O, slavă lui Dumnezeu! Asta este.” Voi vă înşelaţi. Biblia spune că în zilele din urmă, diavolul va imita atât de bine creştinismul, încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Aşadar, noi trebuie să cercetăm totul.

Cum îi cercetau în vechime? Prin pieptarul judecăţii Urim şi Tumim pe care erau prinse acele pietre preţioase: iaspis, diamant, rubin, safir, etc., care reprezentau cele 12 seminţii ale lui Israel. Dacă un proroc avea o prorocie şi lumina sacră strălucea pe acele pietre, Dumnezeu spunea: „Este adevărul.”

Indiferent cât de adevărat ar fi părut, dacă nu strălucea lumina peste el, nu era adevărul. Aşadar, acel Urim şi Tumim mergea cu preoţimea. Dar astăzi, Urim şi Tumim al lui Dumnezeu este această Biblie, iar dacă se ridică un proroc şi proroceşte, trebuie neapărat să lumineze cu Biblia. Apoi vine legitimarea lui Dumnezeu.

O, inima mea Îl slăveşte pe Dumnezeu, fiindcă mă gândesc la o altă duminică, când am plecat din tabernacol, iar voi plângeaţi şi mă rugaţi să nu plec nicăieri.

Eu am predicat despre David şi Goliat şi v-am întrebat: Cum veţi înfrunta această lume rece şi indiferentă care zice: „Zilele minunilor au trecut!”? Apoi am spus: „Este un uriaş pe care de îndată ce îl vom răpune, va aduce curaj şi pentru ceilalţi.”

Domnul ne-a dat aceasta. Acolo a fost un Oral Roberts şi un Jaggers care s-au dus, au scos sabia şi au alungat vrăjmaşul din ţară, închizându-i gura. Ei nu pot spune că nu se întâmplă minuni, pentru că ele se întâmplă sub ochii tuturor. Desigur. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic, iar mărturia a strălucit pe Urim şi Tumim; a strălucit pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Păcătosule, vrei să ştii cum poţi fi salvat? Crede în Domnul Isus Hristos.

Predicatorii de astăzi vă cer să faceţi atâtea lucruri. Ei zic: „Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să întorci o pagină nouă şi să faci asta şi cealaltă.” Dar mă gândesc la temnicerul acela din Filipi, care l-a întrebat pe Pavel: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Ar fi trebuit să-i spună să nu mai bea, să nu mai joace jocuri de noroc sau ceva de felul acesta? Pavel nu i-a spus asta, ci i-a spus ce trebuia să facă pentru a fi mântuit: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16.30-31).

Cuvântul spune: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică…” (Ioan 5.24). Acesta este Urim şi Tumim care străluceşte.

Exod 15.26 spune: „Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

Iacov 5.14-15: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Dumnezeu îl va însănătoşa…” Aceasta este strălucirea lui Urim şi Tumim, care este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu. Nu-mi pasă câţi atei, câţi necredincioşi sau câţi sceptici se vor ridica! Dumnezeu va sta pe Cuvântul Său pentru că aşa a promis.

„Căci dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit…” O, am putea sta o săptămână la aceasta! A fost nezguduit când a vorbit Moise? Sigur că da.  Dar când a vorbit Ilie pe munte? Domnul i-a zis: „Suie-te acolo, Ilie căci Eu voi fi în părtăşie cu tine!” Lui Dumnezeu îi place să aibă părtăşie cu oamenii Lui, dar noi nu avem destulă răbdare să aşteptăm ca El să aibă părtăşie cu noi. Suntem prea preocupaţi să umblăm dintr-un loc în altul. „Stai pe loc, Ilie…” Vedeţi? El voia trei ani şi jumătate de părtăşie, iar noi abia Îi putem acorda trei minute. Trei ani şi jumătate de părtăşie constantă. O, îmi place aceasta!

El i-a zis: „Nu te îngrijora de mâncare, pentru că este deja pregătită. Corbii vor veni şi te vor hrăni şi totul va fi în ordine, pentru că Eu vreau doar părtăşie.” Şi bătrânul proroc Ilie s-a urcat pe munte.

În timp ce el avea părtăşie cu Dumnezeu, un căpitan al împăratului a zis: „Am să mă duc acolo sus şi am să-l aduc!” Să nu încercaţi niciodată să rupeţi părtăşia cu Dumnezeu!

Când acel căpitan şi ostaşii lui au ajuns la Ilie şi a spus: „Acum te voi prinde, Ilie!”, Ilie s-a ridicat (Priviţi un proroc al Domnului) şi a zis: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” (2 Împăraţi 1.9-10).

Când a auzit împăratul ce s-a întâmplat, a zis: „Poate au fost loviţi de vreun fulger sau ceva…” şi a mai trimis încă cincizeci de soldaţi.

Ilie era unul dintre îngeri şi Cuvântul Lui este nezguduit: trebuia să fie o răsplătire dreaptă pentru tot răul făcut. Şi el a zis din nou: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie,, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” (v. 12). Şi cei cincizeci au ars la fel ca ceilalţi. Da.

„…şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi…”

Cum vom scăpa? Dacă glasul lui Ilie a adus distrugere, pentru că era îngerul Domnului, cum vom scăpa atunci când va vorbi Hristos? Dacă Hristos a poruncit Bisericii Sale să se roage pentru bolnavi, iar Biserica face ceea ce a spus El, cum putem să nu vedem aceasta? Nu se poate. Dacă totuşi nu o poţi vedea, te îndepărtezi de Cuvânt. Dar cât timp stai pe Cuvânt, nu poate cădea nimic, pentru că dacă cuvântul prorocilor a făcut aceasta,  cu cât mai mult o va face Cuvântul lui Hristos?

„…cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o…”

Gândiţi-vă: vestită de Domnul. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. La început, Evanghelia a fost vorbită chiar de Isus, iar după aceea a fost confirmată de cei care L-au auzit. Acum fiţi atenţi la El!

Când a fost pe pământ, El nu a pretins niciodată că este un vindecător, ci a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine. Fiul nu poate face nimic de la Sine; ci face doar ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5.19).

Priviţi ce s-a întâmplat după convertirea lui Filip. El a mers la Natanael şi i-a zis:

„Noi L-am găsit pe Acela despre care a scris Moise şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

„Vino şi vezi!” (Ioan 1.45-46).

Acesta este modul în care poate fi convins un om: dovedindu-i Adevărul. „Vino şi vezi!” O, acesta este cel mai bun argument! Vino şi convinge-te singur. Nu staţi deoparte şi criticaţi, ci cercetaţi toate lucrurile şi ţineţi-vă tare de ceea ce este bun. „Vino şi vezi!”

Şi au mers pe drum împreună, discutând, iar când au ajuns în prezenţa Domnului Isus, El a zis: „Iată un israelit în care nu este vicleşug.”

Acele cuvinte aproape că l-au năucit pe Natanael. S-a uitat în jur şi a zis: „Bine, Rabi, dar de unde mă cunoşti, că nu m-ai văzut niciodată.”

Însă Isus a continuat: „Înainte să te cheme Filip, te-am văzut ieri când erai sub smochin.” (v. 47-48). Amin. Atunci Natanael a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.”

În prezenţa Lui a ajuns şi o femeie, iar El i-a zis:

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău!”

„Dar nu am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine zici că nu ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.” (Ioan 4.16-18). Gândiţi-vă numai. Surprinsă, femeia a zis:

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune toate lucrurile.”

„Eu, Cel care vorbeşte cu tine, sunt Acela.” (v.19,25-26). Şi ea a alergat în cetate strigând: „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (v. 29).

Fiţi atenţi! Înainte să plece de pe pământ, Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12). Este adevărat? „…ba chiar mai multe decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

O, fraţilor, eu îi pot vedea mergând peste tot (Marcu 16) şi propovăduind cuvântul, iar Domnul  lucra împreună cu ei legitimând Cuvântul. Şi aici, Pavel face acelaşi lucru, spunând că Evanghelia a început să fie propovăduită de Isus şi ne-a fost confirmată de cei care L-au auzit. Aceasta este piatra de temelie. O, binecuvântat să fie Numele Domnului! Aceasta este piatra de temelie.

Gândiţi-vă că au trecut două mii de ani de atunci, timp în care s-au ridicat nenumăraţi atei, necredincioşi şi sceptici. Dar astăzi, Isus Hristos Şi-a confirmat Cuvântul în aceeaşi manieră, fiind întărit de cei care L-au auzit. „Să-L auzi pe El” nu înseamnă să asculţi o predică, ci înseamnă să-L auzi pe El.”

Cum vom scăpa? Unde este scăparea noastră?

Poate spui: „Laudă lui Dumnezeu, eu aparţin de biserica metodistă! Sunt prezbiterian… Sunt penticostal.” Dar aceasta nu înseamnă nimic. Dimpotrivă, ajungi într-o extremă şi spui că lucrarea Lui este spiritism, telepatie mintală, ceva de la diavolul sau altceva de felul acesta. Să vă fie ruşine!

Isus a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19, Matei 28.20).

Cum credem că vom scăpa, dacă atunci când Îl vedem venind jos să-Şi confirme Cuvântul, preferăm să ne alipim de o biserică, de o organizaţie, de o denominaţiune sau de vreo teorie de-a noastră? Mai bine lăsaţi-vă de ele, pentru că dacă orice păcat a primit o dreaptă răsplătire sub mesajul îngerilor, cu cât mai mult se va întâmpla acum când Fiul lui Dumnezeu vorbeşte din ceruri ca să Îşi manifeste Cuvântul. Cum vom scăpa dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare? O, Doamne!

Acum vom citi versetul 4:

„…în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor…”

Priviţi! Domnul are mărturii. O, mă bucur pentru aceasta! Domnul a întărit mărturiile lor. Astfel, când Ilie a stat pe munte şi a spus: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să vă mistuie pe toţi!” Dumnezeu a întărit mărturia lui, dovedind că era cu adevărat un om al lui Dumnezeu.

Viaţa noastră poartă mărturii. Eu nu ştiu ce spuneţi voi, însă viaţa voastră vorbeşte mai tare decât glasul vostru. Viaţa pe care o trăiţi zi de zi mărturiseşte ce sunteţi cu adevărat.

Dumnezeu este Cel care întăreşte mărturiile. Duhul Sfânt este o pecete, iar pecetea cuprinde ambele părţi ale hârtiei. Ei vă văd stând aici, vă văd când veniţi şi când plecaţi; dar nu vă văd numai în biserică, ci în fiecare zi la muncă. Voi sunteţi pecetluiţi pe ambele părţi: înăuntru şi în afară. Prin bucuria pe care o aveţi şi prin viaţa pe care o trăiţi, voi sunteţi pecetluiţi şi înăuntru şi în afară. Vedeţi? Voi ştiţi că sunteţi salvaţi şi la fel ştie lumea, pentru că vede viaţa pe care o trăiţi şi pentru că Dumnezeu întăreşte mărturia. Binecuvântat să fie Numele Său sfânt. O, mă simt foarte bine!

Gândiţi-vă fraţilor: „Oile Mele ascultă glasul Meu şi nu merg după un străin.”

O, numele noastre sunt pe palmele mâinilor Sale, care sunt zi şi noapte înaintea Lui. Cuvântul Lui este întotdeauna înaintea Sa şi la fel promisiunile Sale. El vă iubeşte şi va întări mărturia voastră înaintea Lui. Şi chiar dacă nu deschideţi gura să spuneţi ceva, lumea va şti că vi s-a întâmplat ceva.

„…Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”

Haideţi să mai luăm un text înainte de încheiere. Cam la patru zile după revărsarea Duhului Sfânt, Petru a trecut pe la Poarta frumoasă împreună cu Ioan, iar acolo au întâlnit un olog din naştere, şi  i-au zis: „Uită-te la noi! Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

Şi omul a privit în sus fără să pună vreo întrebare despre asta. S-a ridicat pur şi simplu şi a mers. Ei erau oameni simpli, fără şcoală, dar Biblia spune că „Ei i-au cunoscut că umblaseră cu Isus.”

Fraţilor, când lumea cunoaşte că aţi umblat cu Isus, când puteţi duce o viaţă curată în această lume întunecoasă, astfel ca lumea să ştie şi să poată vedea aceasta, Dumnezeu mărturiseşte că este viu.

Când o prostituată vulgară de pe stradă poate deveni o doamnă, spălată în Sângele Mielului, Dumnezeu mărturiseşte că El este viu.

Ia un beţiv care este atât de decăzut încât   şi-a lăsat soţia şi şi-a maltratat copiii, luând mâncarea de la gura lor ca să poată cheltui banii cu prostituate; lăsaţi-l să ajungă la Isus şi veţi vedea că se va schimba, îşi va veni în fire, îi va veni mintea la cap şi va avea grijă de soţia şi copiii săi. Cu siguranţă.

Cu patruzeci de ani în urmă, a avut loc o reuniune a tuturor religiilor, la care au luat cuvântul reprezentanţi din diferite religii. Au fost mahomedani, hinduşi, etc.

Pentru creştini a vorbit un doctor, am uitat cum se numeşte, şi el a spus povestea lui lady Maccabee din Oklahoma. Era o femeie atât de ordinară şi de decăzută, încât atunci când au vrut s-o omoare, n-au putut pune mâinile pe ea. Au arestat-o din cauză că a încălcat legile, a fumat şi a condus o căruţă cu patru cai. Era atât de vulgară şi de murdară încât reprezentanţii statului au refuzat să se apropie de locul unde era ea. Nici chiar călăii care trebuiau s-o execute, nu au vrut s-o spânzure, ci au turnat pe ea cătran  ca să moară.

Predicatorul acela a spus în aşa fel povestea ei, încât oamenii abia au aşteptat să vadă ce a urmat. El a spus că era atât de vulgară încât chiar şi diavolii din iad au refuzat s-o primească acolo.

După o clipă de tăcere, predicatorul a continuat: „Domnilor, religia voastră are ceva care ar putea să cureţe mâinile doamnei Maccabee?”

Toţi au tăcut. Atunci predicatorul a bătut din palme, a sărit în sus şi a spus: „Glorie lui Dumnezeu! Sângele lui Isus Hristos nu i-a curăţat doar mâinile, ci şi inima, făcând din ea o făptură nouă.”

Şi eu vă spun:

„Măreţul har, ce sunet scump,

A salvat un păcătos ca mine.

Pierdut odată am fost, acum sunt găsit

Am fost orb, dar acum văd.

Harul m-a învăţat să am frică în inimă

Harul e cel ce m-a eliberat.

Ce minunat! Harul s-a arătat

În ceasul în care am crezut.”

Sigur că da. Cum vom scăpa dacă vom nesocoti un asemenea lucru? Dacă nu mâncăm, murim; dacă nu iei curba, te accidentezi; dacă nu mulgi vaca, va pierde laptele. Pentru toate lucrurile pe care le nesocoteşti, plăteşti.

O tabernacolule şi voi oaspeţilor din casa Domnului, daţi-mi voie să vă spun ceva. Dacă neglijaţi să mărturisiţi despre slava lui Dumnezeu, neglijaţi să-I daţi slavă şi să-L lăudaţi pe Dumnezeu, şi veţi fi găsiţi reci, formali şi decăzuţi. Daţi-I slavă lui Dumnezeu!

„Cum vom scăpa dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?”

S-a făcut târziu. Tocmai am observat că fratele Tom a ieşit. Încheiem chiar acum, iar dacă va fi cu voia Domnului, vom continua deseară.

Haideţi să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, ale Tale sunt toate binecuvântările, lauda, slava, înţelepciunea şi puterea în vecii vecilor şi Tu le-ai pus în mâna Mielului care stă pe tron şi domneşte peste împărăţii şi peste toate lucrurile. Când a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră, El a spus: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28.18).

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15).

Ajută-ne pe noi, predicatorii, să vedem că avem prea multe pretenţii: cum trebuie să fie o biserică, cum trebuie să fie una şi alta… Predicatorii trebuie să aibă atâţia bani ca să predice; femeile trebuie să aibă un anumit fel de rochie înainte de a merge la biserică sau să aibă anumite haine (deşi se numesc creştine).

O, Hristoase, am citit că înaintaşii noştri pribegeau îmbrăcaţi în piei de oi şi de capre, locuiau în peşteri şi grote, şi au suferit prigoane şi batjocuri, deşi au primit credinţa prin mărturia îngerilor. Cum vom scăpa noi, când Domnul Isus ne-a dat case frumoase, maşini, haine şi mâncare, şi totuşi cârtim tot timpul şi suntem indiferenţi? Cum vom scăpa, Dumnezeule?

O, Te rog să pui în fiecare inimă convingerile de modă veche, astfel ca oamenii să fie receptivi, şi ajută-ne să lucrăm până mai este ziuă, pentru că soarele coboară încet. Civilizaţia aceasta trece încet şi nu va mai fi timp, ci totul va intra în veşnicie.

O, Dumnezeule, binecuvântează-ne astăzi cu vedenii noi, cu înţelepciune şi înţelegere, ca să ştim cum să ne apropiem de păcătoşi şi să-i aducem la Hristos.

Ascultă, Te rog, rugăciunea slujitorului Tău, Doamne.

Dacă este cineva care nu Îl cunoaşte încă pe Hristos ca Mântuitor personal, n-ar vrea să ridice mâna şi să spună:

„Nu mai vreau să stau nepăsător, ci doresc să fiu şi eu creştin.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule, de acolo din spate.

Mai este cineva care doreşte să spună: „Frate Branham, vreau să ridic şi eu mâna şi să-L accept pe Isus Hristos ca Mântuitorul meu, căci am fost nepăsător atât de mult timp!”?…

– Amin –