EVREI Capitolul 2 – p2

Mai întâi, Pavel a studiat Scripturile, astfel încât a putut face comparaţia ca să vadă dacă era adevărul sau nu. El a cunoscut Adevărul din Vechiul Testament, pentru că era un învăţat al Vechiului Testament. Câţi aţi ştiut aceasta? Şi cum am spus şi azi-dimineaţă, el a fost foarte zguduit de moartea lui Ştefan. Cu siguranţă a fost mişcat de ceva, pentru că în toate epistolele lui face referire la lucrul acesta:

„..eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 15.9). Dar Dumnezeu gândeşte altfel şi ca urmare a făcut din Pavel unul din cei mai mari oameni ai acelui timp.

„Priviţi-l pe sfântul Pavel, marele apostol

Cu mantia lui strălucitoare şi frumoasă.

O, cu siguranţă vor fi nişte strigăte

Când noi toţi ne vom întâlni (în ziua aceea măreaţă când îl vom vedea primind cununa de martir, răsplata unui martir).

Nu demult, am stat şi am citit cuvintele spuse de el:

 „…port semnele Domnului Isus pe trupul meu.” (Galateni 6.17). „…m-am luptat cu fiarele în Efes…” (1Corinteni 15.32).

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De-acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-a va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4.7-8).

O, cât îmi place aceasta! Doresc din toată inima să fiu şi eu din numărul acelora!

Noi obişnuiam să cântăm un cântec:

„Vrei tu să fii din numărul turmei Lui?

Fii fără pată, păzeşte-ţi vederea,

Căci El va veni din nou (Eu vreau să fiu unul din ei).”

Pavel merge mai departe şi spune:

„De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele (în engleză scrie: „…ca să nu ne scape).”

Aşa cum am văzut azi-dimineaţă:

„Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri…”  Ce am aflat că sunt îngerii? Proroci. „Dumnezeu a vorbit în multe feluri…”

Haideţi să ne întoarcem puţin la capitolul 1 din Evrei şi să citim versetul 1:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri…”  

Apoi în capitolul 2.2  revine asupra ideii şi spune:

„Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit…”

Ce este îngerul? Un mesager.

Deci dacă suntem unşi, noi suntem mesagerii lui Dumnezeu. Suntem mesagerii cerului pentru lume, ambasadorii Lui străini şi călători pe aici. Noi nu suntem din lumea aceasta, ci aşteptăm Cetatea al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu; şi nu ne punem nădejdea în bogăţiile acestei lumi, pe care le fură hoţii şi le mănâncă moliile şi rugina, fiindcă comoara noastră este în ceruri, unde Isus stă la dreapta măririi Sale.

O, cât este de minunat şi de glorios să ştiu aceasta!

„Nădejdea noastră este zidită

Doar pe sângele lui Isus cel neprihănit.

Când tot ce este în jur, sufletul meu respinge

Căci El este toată nădejdea mea

Şi eu stau pe Hristos, Stânca cea tare.

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare,

Nisipuri mişcătoare.”

Eddie Perronett a scris acest cântec în vremea prigoanei.

Deci, „…dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit…”Când mesagerul lui Dumnezeu a vestit Cuvântul, a fost nezguduit.

„…şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,

cum vom scăpa noi…”

Fiţi atenţi! Dacă nu-L ascultăm pe Hristos care vorbeşte din ceruri: „…cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare…”

Gândiţi-vă numai: „…care, după ce a fost vestită întâi de Domnul…”

Hristos Şi-a început lucrarea, iar noi am văzut cu toţii cât era de umil şi de smerit. El n-a fost un teolog renumit şi nici un mare predicator, ci a fost smerit, blând şi bun. Glasul Lui nu s-a auzit până în stradă, dar Ioan a ieşit ca un leu care răcnea, pentru că el era predicator.

Isus nu a venit ca un leu care răcneşte, ci Dumnezeu lucra prin El confirmând Cuvântul. Dumnezeu era în Hristos.

Petru a spus în ziua de rusalii: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi.”

Vedeţi cât de bine a atins lucrurile? „După cum bine ştiţi”.

Isus, la rândul Său le-a spus:

„Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? (Matei 16.3). Căci dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.”

O, cum ar fi strigat în seara aceasta! Cum strigă Duhul Sfânt prin predicatorii Săi: „Ceasul este aproape!” Dar putem recunoaşte timpul? Vedem bombele atomice şi ştim cine va lua locul lui Clark Gable sau cine va fi vicepreşedinte. Ne interesează toate aceste lucruri, dar nu putem deosebi semnele timpului, deşi suntem la sfârşit.

O, Doamne! Ne interesează ce va fi în următorul episod din „Ce face Susie?”, ce va face Arthur Godfrey şi ce glume va spune data viitoare…

Da, noi care spunem că suntem creştini, ne umplem capul cu asemenea lucruri când s-ar cuveni să stăm în rugăciune şi să cercetăm Biblia ca să recunoaştem semnele timpului în care trăim.

De ce sunt atât de slabe amvoanele de multe ori? Pentru că nu aduc Adevărul Evangheliei. Nu uitaţi că va trebui să dăm socoteală de aceasta în zilele care vor veni. Noi nu trebuie să nesocotim nimic. Cum vom scăpa noi, cei din Tabernacolul Branham, care vedem semne şi minuni şi puterea învierii Lui, şi totuşi nesocotim glasul Domnului Isus şi stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?

Priviţi ce spune versetul 4:

„În timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor…” Fiţi atenţi ce spune Cuvântul: „…cu semne, puteri şi felurite minuni…”

O, nădăjduiesc că Dumnezeu va pune aceasta în inimile voastre!

Ascultaţi-mă, pentru că eu sunt unul dintre păstorii voştri împreună cu fratele Neville. Luaţi aminte, pentru că Biblia spune: „dacă se ridică printre voi unul şi spune asta şi cealaltă şi nu se întâmplă, să nu-l ascultaţi, pentru că nu Eu am vorbit.

Dar dacă vorbeşte în Numele Meu şi ceea ce spune se împlineşte, atunci să-l ascultaţi (Amin!) pentru că Eu sunt cu acel proroc sau predicator. Dacă ceea ce spune se împlineşte, să ascultaţi de el!”

Prieteni, haideţi să ascultăm de El, de Duhul Sfânt care vorbeşte în mijlocul nostru şi face tot felul de semne şi minuni. Haideţi să nu trecem peste ele ca peste nişte lucruri obişnuite, ci să ne amintim că Acesta este Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci, confirmându-Şi Cuvântul. Luaţi aminte şi lăsaţi celelalte lucruri pe locul doi! Puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc.

Poate spui: „Şi înaintea copiilor mei?” Da! Înainte la toate! Dumnezeu este pe primul loc! Lăsaţi-L pe El să aibă întâietate în toate!

Într-o zi, Ilie se cobora de pe munte; el era un înger, mesagerul uns al lui Dumnezeu. Şi în timp ce cobora, a întâlnit o femeie care aduna două lemne. Când a văzut-o, i-a zis:

„Du-te şi fă mai întâi o turtă pentru mine şi adu-mi şi nişte apă să beau.”

Femeia i-a răspuns:

„Viu este Domnul că nu am făină şi untdelemn decât pentru o turtă. Pentru ea adun lemnele acestea două.”

În trecut, indienii puneau două lemne în cruce şi le aprindeau la mijloc. Şi femeia a spus:

„Voi coace o turtă pentru mine şi pentru copilul meu, vom mânca, apoi vom muri.” Spunea aceasta pentru că fusese secetă timp de trei ani şi jumătate şi nu mai aveau nimic. Dar prorocul Ilie a privit-o şi i-a zis:

„Fă-mi mai întâi mie.” Ce poruncă ciudată!  Un bărbat să-i spună unei văduve care era pe punctul să moară de foame, să-l hrănească mai întâi pe el. dar ce i-a mai spus el? „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (1Împăraţi 17.10-14).

Deci, întotdeauna mai întâi Dumnezeu.

Femeia a intrat în casă, a copt turta şi i-a dat-o prorocului, apoi s-a întors în casă şi a mai copt una şi încă una şi încă una. Ea l-a pus pe Dumnezeu înaintea copilului ei. L-a pus pe Dumnezeu înainte de toate. A luat mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu trebuie să aibă primul loc în inima ta, în viaţa ta; El trebuie să aibă primul loc în tot ce faci sau ce eşti. Da, mai întâi de toate trebuie să fie Dumnezeu. El nu vrea locul doi; nu merită locul doi. El merită întotdeauna tot ce este mai bun din tot ce avem. Da, Dumnezeu merită toate lucrurile, binecuvântat să fie Numele Său sfânt.

„…Dumnezeu întărea mărturia…” Vedeţi? El a pus mărturie. „…cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa.”

Nu după cum spun oamenii sau biserica, ci după voia lui Dumnezeu.

O, avem nevoie să căutăm voia lui Dumnezeu, nu favoarea vecinului, a copiilor, a soţului sau a soţiei. Faceţi mai întâi voia lui Dumnezeu, iar celelalte: voia soţiei, voia copiilor, etc. vor cădea la fix. Puneţi-L însă întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc!

Fiţi atenţi!

„În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.”

El n-a pus lumea sub controlul marilor îngeri care slujesc în ceruri, Mihail, Gavril, nici a zecilor de mii şi mii de îngeri, sau a sutelor de proroci care au fost pe pământ. El n-a spus niciodată: „Isaia, tu vei controla lumea!” Sigur că nu. El n-a supus lumea lui Ilie, nici lui Gavril sau vreunul duh slujitor.

Priviţi ce spune Pavel care Îl slăvea pe Hristos:

„Ba încă cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale..”

Dacă vreţi să ştiţi ce a spus David, puteţi citi Psalmul 8.4-6:

„Îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?

Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cinste.

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.”

Cum a fost numit David aici? El a spus: „Căci unul din îngeri mărturisea (În Biblia română scrie: „…cineva a făcut următoarea mărturisire”). David, mesagerul lui Dumnezeu era un înger al Lui. Şi acest înger a spus în Psalmi: „L-ai făcut mai pe jos de îngerii din cer.” Acest înger spunea că Dumnezeu L-a făcut mai pe jos decât pe un înger, ca El să-L poată încununa, să guste moartea şi apoi să fie ridicat din nou; ca să poată să-L facă moştenitor peste toate lucrurile.

În Matei 28.18 citim următoarele. După ce a fost crucificat şi a înviat a treia zi, El S-a întâlnit cu ucenicii şi i-a însărcinat să meargă în toată lumea să propovăduiască Evanghelia la orice făptură. El spunea:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Ce era aceasta? Omul şi Dumnezeu uniţi. Logosul S-a făcut trup, a murit şi a înviat din nou pentru neprihănirea noastră.

Dumnezeu Şi-a schimbat locul de locuit, de pe un trup în inima Fiului Său Isus Hristos, să trăiască şi să împărăţească de-a pururi. Dumnezeu era în Hristos. El este locul de odihnă final al Duhului.

Duhul a stat odată într-un Tabernacol – voi ştiţi aceasta – sub un cort. Solomon I-a zidit o casă: „Dar cum va locui Cel Preaînalt într-o casă făcută de mâini omeneşti; dar Mi-ai pregătit un trup.”

În Fapte 7, când le vorbea, Ştefan a spus că Moise I-a făcut un cort şi a pus chivotul în el, dar Dumnezeu era pe tronul îndurării şi nu a locuit acolo.

Atunci „Tu Mi-ai pregătit un trup…” Acesta era trupul lui Isus Hristos, făcut mai pe jos de îngeri, să guste moartea. El era Cel Preaînalt, Creatorul, Prinţul păcii, Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor, Creatorul tuturor lucrurilor din Univers.

O, Dumnezeule! El a fost făcut mai pe jos decât creaţia Lui ca să-i poată răscumpăra pe oameni (pe cei fără adăpost, fără ajutor) şi să le dea o casă în cer. El a lăsat slăvile cerului, a lăsat cel mai Presus Nume care putea fi rostit, iar când a venit pe pământ, oamenii I-au dat numele cel mai jalnic, numindu-L copil nelegitim. El S-a născut într-un grajd şi a fost înfăşat în nişte cârpe luate de pe jugul unui bou, iar oamenii L-au numit Beelzebul, domnul diavolilor. A fost dispreţuit, scuipat şi batjocorit; a fost respins, S-a dus în locurile cele mai de jos şi S-a oprit la cea mai decăzută prostituată.

Aceasta I-au făcut oamenii, dar Dumnezeu L-a înălţat atât de mult încât a trebuit să privească în jos ca să vadă cerul. Oamenii I-au dat scaunul cel mai de jos, locul cel mai dispreţuit şi numele cel mai josnic, dar Dumnezeu L-a înviat şi I-a dat scaunul cel mai înalt şi Numele cel mai înalt. Aceasta este diferenţa între ceea ce au făcut oamenii cu Fiul lui Dumnezeu şi ceea ce a făcut Dumnezeu cu Fiul Său.

El S-a coborât pentru ca noi să putem fi ridicaţi; a devenit ca noi, pentru ca noi să putem deveni ca El, prin harul Său. El a venit la cel fără adăpost şi a devenit El însuşi fără adăpost, pentru ca noi să putem avea o casă. El a venit la cel bolnav, şi El însuşi S-a făcut bolnav, pentru ca noi să putem fi vindecaţi. El a venit la păcătos şi S-a făcut El însuşi păcat, pentru ca noi să fim salvaţi.

Nu-i de mirare că El este cine este astăzi, pentru că Dumnezeu L-a înălţat şi I-a dat toată puterea din cer şi de pe pământ.

El a venit pe pământ şi imediat Steaua dimineţii L-a anunţat că este Fiul lui Dumnezeu. El a zguduit toţi diavolii cu care a intrat în contact. Binecuvântat să fie Numele Domnului. Diavolii tremurau, se înfiorau şi cereau îndurare în prezenţa Lui. Da, domnilor. Tot iadul ştia cine este El!

El a umblat umil; nu avea un loc unde să-Şi pună capul pe timp de ploaie. Chiar şi animalele pe care le-a creat aveau vizuini şi păsările aveau cuiburi, dar  Fiul omului nu avea un loc unde să-Şi pună capul binecuvântat. Aşa este.

El a devenit păcat, a devenit unul de jos şi părăsit, dar dracii ştiau cine era, aşa că Îi ziceau: „De ce ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?” Vedeţi? Predicatorii L-au numit Beelzebul şi ghicitor, iar în timp ce ei făceau aceasta, dracii Îl numeau Fiul Dumnezeului celui viu şi Îi cereau îndurare.

Cine suntem noi şi ce însemnătate are slujba pe care o ai? Ce însemnătate are căsuţa ta? Dar maşina?

Fetelor drăguţe, ce însemnătate are felul în care arătaţi acum? Voi, tinerilor cu părul lucios şi umerii drepţi, într-o zi vă veţi încovoia pentru că veţi îmbătrâni. Dar binecuvântat să fie Domnul pentru că aveţi un suflet care a fost născut din nou şi veţi trăi de-a pururi pentru că El a devenit unul ca noi, pentru ca noi să putem deveni ca El, prin harul Său. Da, El S-a dus să pregătească un loc pentru noi.

O, noi ne gândim că trebuie să ne schimbăm garderoba şi credem că suntem cineva pentru că avem câteva alimente în casă! Ce suntem noi? Dumnezeu ne poate lua totul în câteva secunde. Chiar şi suflarea ne este în mâinile Lui. Şi iată că El este în mijlocul nostru ca să vindece bolnavii şi să descopere lucruri ascunse, şi de fiecare dată totul este desăvârşit.

Este preocupat chiar şi să aducă la viaţă un peştişor mort. Ce este aceasta? IaHVeH  în jurul nostru; IaHVeH în noi, marele „Eu sunt.”

Când a murit, ei au crezut că L-au prins, pentru că a mers în iad. Când a părăsit pământul, în ziua când a fost crucificat, El S-a dus printre cei pierduţi. Biblia spune că „S-a dus şi a propovăduit duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe…” (1 Petru 3.19-20).

Când a murit şi Duhul L-a părăsit, El a devenit din nou Logosul. Voi ştiţi că Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.”

În vechime, Dumnezeu era acel Stâlp de Foc care a călăuzit copiii lui Israel în pustie. Şi când a murit, El a devenit din nou Lumină. Pavel L-a văzut şi era o Lumină. Nici unul din cei care erau cu el, nu   L-au văzut. Ei l-au văzut doar pe Pavel când a căzut de pe cal ca şi cum ar fi fost lovit de ceva, dar el a văzut Lumina şi a auzit glasul care-i vorbea din ea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?”

„Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să dai cu piciorul într-un ţepuş!”

Apoi s-a dus în Arabia şi a studiat să vadă cine era acea Lumină. Vedeţi? Pavel s-a întors la Biblie să afle cine era Lumina care i se arătase. Apoi a scris epistola aceasta.

El este acelaşi IaHVeH; este aceeaşi Lumină care i-a călăuzit pe copiii lui Israel în pustie. Când Petru era în închisoare, El a fost Lumina care a mers şi l-a scos de acolo.

„Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1.28-29).

O, dacă ei nu s-ar uita la acest mesager neşcolat  şi şi-ar da seama că Mesajul este important şi nu mesagerul! El a venit din nou în mijlocul nostru în forma unui Stâlp de Foc şi face aceleaşi semne şi minuni, nimic nebiblic, ci stă în totul pe Biblie, ţinând totul în supunere, adunându-Şi slavă şi arătându-Şi puterea. Binecuvântat să fie Numele Său sfânt.

Poate credeţi că sunt nebun, dar în sufletul meu este odihna Lui veşnică.

Când a murit El, luna s-a întristat şi soarele a apus în mijlocul zilei, iar Biblia spune că S-a dus şi a predicat sufletelor din închisoare care nu s-au pocăit în zilele lui Noe. Ce ziceţi, frate şi soră, după ce a murit, a încetat lucrarea Sa pământească? El a lucrat şi lucrează încă şi astăzi. Amin.

El a bătut la uşile celor pierduţi (Aşa spune Biblia) şi a mărturisit: „Eu sunt Sămânţa femeii; Eu sunt Acela despre care a vorbit Adam; Eu sunt Acela despre care spunea Enoh că va veni cu zecile de mii de îngeri. Eu sunt Fiul Dumnezeului celui viu şi vă spun că voi aţi păcătuit în ziua îndurării. Dar îngerii Enoh, Noe şi ceilalţi, au prorocit că trebuie să vin şi să împlinesc fiecare Cuvânt din Biblia lui Dumnezeu. Eu sunt aici, pe tărâmul celor pierduţi, ca mărturie că tot ce s-a spus este adevărat!” Şi le-a predicat.

El S-a dus drept în fundul iadului şi a bătut la porţile lui, iar diavolul a deschis şi a zis: „Acum Te-am prins!” Dar El i-a smuls cheile de la brâu şi i-a zis: „Diavole, multă vreme ai fost un înşelător (Vom ajunge imediat acolo) şi ai crezut că deţii stăpânirea, dar am venit să preiau comanda!” Spunând aceasta, i-a luat cheile, l-a împins înapoi şi a închis poarta. Apoi S-a dus şi i-a luat cu Sine pe Avraam, Isaac, Iacov şi pe toţi ceilalţi sfinţi, iar a treia zi când a înviat, toţi au înviat împreună cu El. O, aleluia!

Nu-i de mirare că poetul a spus:

„Trăind, El m-a iubit,

Murind, El m-a salvat

Îngropat, El mi-a luat păcatele,

Înviind, el mi-a dat neprihănirea pe veci.

Cândva, El va veni, o, zi glorioasă!”

Binecuvântată să fie legătura care leagă inimile noastre în dragostea părtăşiei, în dragostea lui dumnezeu. Dar nu s-a terminat totul când a înviat El, pentru că mai avea ceva de făcut.

Biblia spune că El S-a suit în cer şi a dat daruri oamenilor. Pământul era acoperit de întuneric, tristeţe şi moarte. Rugăciunile nu se puteau duce în sus, deoarece Legământul nu era încă făcut, dar El a venit, a rupt acea perdea şi a deschis calea. A rupt perdeaua către boală; a rupt perdeaua către păcat şi îngrijorări; El a rupt orice perdea şi a făcut cale pentru călătorii care merg pe calea Împăratului.

În urma Lui veneau sfinţii Vechiului Testament: Avraam, Isaac şi Iacov. Ei au mers drept în cerul cerurilor. Şi pe când erau încă destul de departe de cetate, îl văd pe Avraam ridicând ochii în sus şi zicând: „Aceasta este cetatea pe care am aşteptat s-o văd! Veniţi Isaac şi Iacov. Noi am fost străini şi călători pe pământ, dar aceasta este Cetatea pe care am aşteptat-o tot timpul.”

Biblia spune că ei au strigat: „Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” (Psalmul 24.7). Ş îngerii din spatele acelor porţi au răspuns:

„Cine este acest împărat al slavei?”

Şi îngerii ceilalţi, prorocii au zis: „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.” (v. 8).

Atunci a apăsat „butonul” şi marile porţi s-au dat la o parte, iar pe mijlocul drumului a venit Biruitorul triumfător cu sfinţii Vechiului Testament în urma Lui, S-a aşezat pe tron şi a spus: „Iată-i, Tată, sunt ai Tăi!”

Şi El I-a răspuns: „Vino şi aşează-Te aici, până voi face pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternutul picioarelor Tale. Dacă citim, vom găsi acest lucru în Scriptură.

Să citim mai departe:

„…toate le-ai supus sub picioarele Lui.”

În adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.”

 De ce a fost făcut mai prejos de îngeri? Ca să poată gusta moartea. El trebuia să moară.

Fiţi atenţi prieteni şi nu uitaţi aceasta! În timp ce Isus urca dealul, moartea bâzâia în jurul capului Său.

Haideţi să privim tabloul Ierusalimului de acum 2000 de ani. Cum L-aţi putea respinge? Deodată se aude ceva venind pe stradă. Ce este? O bubuitură… Este vechea cruce aspră, ieşind de pe porţile oraşului şi lovindu-se de pietrele drumului. Acele pietre sunt încă acolo… Văd sângele picurând pe drum. De unde? Dintr-un Om care nu a făcut nimic rău, ci numai bine. Dar oamenii erau orbi. Ei nu L-au cunoscut; nu L-au recunoscut.

Tu spui: „Cum erau orbi, doar vedeau!” Aşa este, dar tu poţi avea vedere şi să fii totuşi orb. Credeţi aceasta? Aşa spune Biblia.

Vă amintiţi că Elisei a mers la Dotan? Acolo, el i-a lovit pe sirieni cu orbire, apoi le-a zis: „Urmaţi-mă!” Vedeţi? Ei erau orbi faţă de el. Şi oamenii sunt orbi şi în seara aceasta.

Cineva care nu credea în vindecarea divină, mi-a spus odată: „Loveşte-mă cu orbire!” Aceasta s-a întâmplat acasă la fratele Wright. Şi a adăugat: „Pavel l-a lovit odată pe un om cu orbire. Loveşte-mă şi tu pe mine şi voi crede.” Dar eu i-am răspuns:

Prietene, a făcut-o deja diavolul. Tu eşti orb!”

Atunci el a zis: „Vindecă fetiţa aceasta şi te voi crede!”

„Mântuieşte şi tu păcătosul acela şi te voi crede!”

„Păi trebuie să creadă”, a zis el

„Acelaşi lucru este valabil şi în cazul vindecării. Totul trebuie să vină prin harul suveran al lui Dumnezeu.”

Diavolul, dumnezeul acestei lumi, a orbit ochii oamenilor, de aceea Biblia spune că „au ochi dar nu pot să vadă.”

Şi iată-L trăgându-Şi picioarele însângerate pe drum. Albina morţii bâzâia în jurul Său: „Încă puţin şi Te voi avea!” El devenea tot mai slab şi Îi era sete…

Odată am fost împuşcat şi zăceam în câmp în timp ce sângele curgea din mine. Am strigat după apă, iar prietenul meu şi-a luat şapca, a alergat şi a cufundat-o într-o apă stătută şi plină de gângănii şi mormoloci. Când s-a întors, am deschis gura şi el a stors şapca de apa aceea. Sângele curgea din mine ca un izvor şi îmi era sete…

Deci ştiu ce trebuie să fi simţit Domnul meu după ce a sângerat de la 9.00 dimineaţa până la 3.00 după-amiaza. Pot vedea cum la început haina Lui avea doar câteva pete de sânge, dar ele au devenit tot mai mari. Sângele s-a scurs în jos, prelingându-se pe picioare în timp ce mergea. Acela era sângele lui Emanuel. O, pământul nu era vrednic de El!

În timp ce urca dealul, „albina” se învârtea în jurul Lui bâzâind. Şi ce a făcut? În final L-a înţepat. Dar oricine ştie, fraţilor, că dacă o albină îşi înfige acul undeva, s-a terminat cu ea. Nu va mai putea înţepa niciodată pentru că acul rămâne acolo.

Acesta-i motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să Se facă trup. El a luat acul morţii în trupul Său, lăsând-o fără nici o putere. Binecuvântat să fie Numele Domnului. Moartea poate bâzâi cât vrea, dar nu ne mai poate face nimic.

Când Pavel a simţit bâzâitul ei în apropiere,   i-a zis: „Moarte, unde îţi este boldul?” El putea arăta spre Calvar unde a fost lăsat trupul lui Emanuel.

„Unde îţi este biruinţa, moarte?… Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1 Corinteni 15.55,57).

„Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.

Se cuvenea, în adevăr, ca Cel pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.

Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”. (Evrei 2.9-11).

Vedeţi? Ascultaţi ce spune în următoarele versete:

„…când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda prin mijlocul adunării.”

Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”

Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,

Şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

Oamenii s-au temut întotdeauna de moarte, dar Hristos a devenit păcat; S-a făcut unul de jos ca să ia moartea asupra SA. Şi nu-I este ruşine să Se numească Fratele nostru, pentru că a fost ispitit la fel ca noi. Ca să poată fi Mijlocitorul potrivit, a îndurat aceleaşi ispite ca şi noi; şi a luat locul nostru ştiind că nici unul dintre noi nu ar fi putut să facă aceasta.

Deci vedeţi, fraţi şi surori, totul este har! Nu este ceea ce faceţi voi, ci este ceea ce a făcut deja El pentru voi. Adevărul este că voi nu aţi făcut nimic ca să meritaţi mântuirea; ea este un dar. Hristos S-a făcut păcat pentru ca voi să deveniţi neprihăniţi. Şi El este Căpetenia mântuirii voastre, pentru că a suferit exact cum suferim noi. El a fost ispitit exact ca noi şi nu Ii este ruşine să fie numit Fratele nostru, fiindcă ştie prin ce trebuie să trecem. O, binecuvântat să fie Numele Lui!

„Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.”

O, Doamne, El nu a devenit un înger, ci a devenit Sămânţa lui Avraam. Şi noi, fiind morţi în Hristos, am fost făcuţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori prin făgăduinţă.

Vedeţi, El nu a luat chipul unui înger, nu a devenit înger, ci a devenit Om. A devenit Sămânţa lui Avraam şi a luat boldul morţii în trupul Lui, ca să ne împace cu Dumnezeu, iar acum stă ca Mijlocitor pentru noi. O, Doamne! Cum am putea să-L respingem, prieteni?

Ascultaţi mai departe:

„Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.”

Vedeţi, între om şi Dumnezeu era o despărţire. Au fost trimişi îngerii, prorocii, dar ei n-au putut lua locul nostru pentru că trebuiau să se roage pentru ei înşişi. Nu au putut lua locul nici unui om.

Atunci El a trimis Legea, dar Legea a fost ca un poliţist care ne aruncă la închisoare. Ea nu ne-a putut scoate afară. El a trimis Legea şi prorocii, a trimis ce-i drept, dar ei n-au putut face un legământ. Atunci a venit jos El însuşi şi a devenit Unul dintre noi. O, Doamne!

Aş vrea să avem mai mult timp ca să vă duc la Legea răscumpărării, dar nu se poate acum. Totuşi dacă priviţi frumosul tablou al lui Rut şi Naomi, aveţi tabloul răscumpărării noastre.

Bărbatul care urma să-i răscumpere pe cei pierduţi şi căzuţi, trebuia să fie rudă. Acesta este motivul pentru care Boaz trebuia să fie rudă cu Naomi ca s-o poată lua pe Rut. Şi trebuia să fie vrednic să facă aceasta. Trebuia să fie în stare să facă răscumpărarea. Astfel, el s-a dus la poarta cetăţii şi a făcut o mărturie publică că a răscumpărat-o pe Naomi şi tot ce-i aparţinea ei. Dar vedeţi? Prima condiţie ca s-o poată răscumpăra era să fie înrudiţi.

Acesta este motivul pentru care Hristos, Dumnezeu, trebuia să fie înrudit cu noi. Astfel, El a venit jos, a devenit Om şi a suferit ispita. Oamenii au râs de El, L-au batjocorit, L-au prigonit, L-au ignorat şi L-au numit Beelzebul, dar El a mers înainte şi la sfârşit a suferit moartea prin pedeapsa capitală.

Vedeţi? El trebuia să fie înrudit cu noi; trebuia să fie acuzat pe nedrept, pentru că şi voi sunteţi acuzaţi pe nedrept. El a trebuit să poarte boala, pentru că şi voi sunteţi bolnavi. El a trebuit să poarte păcatul, pentru că erau păcatele noastre.

Dar singura posibilitate de a deveni Răscumpărătorul nostru era să fie înrudit cu noi. Şi a făcut aceasta luând forma trupului păcătos şi devenind unul dintre noi. În acel trup, El a plătit preţul şi ne-a răscumpărat aducându-ne înapoi în părtăşie cu Dumnezeu. O, ce Mântuitor! Cuvintele noastre nu pot exprima aceasta.

„Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (v.18).

Acesta-i motivul pentru care El este atât de simţitor cu voi, care aveţi suişuri şi coborâşuri, şi ispitele vi se par atât de mari încât nu puteţi rezista în faţa lor.  El ştie cum să simtă cu voi şi stă acolo ca să mijlocească; stă acolo pentru că vă iubeşte. Şi chiar dacă mergeţi strâmb, nu poate să vă părăsească, ci vine după voi şi bate la uşa inimii voastre. El va face aceasta cât timp sunteţi muritori şi trăiţi pe acest pământ; şi v-a răscumpărat pentru că v-a iubit.

Poeţii, autorii şi oameni de toate felurile au încercat să exprime Dragostea lui Dumnezeu, dar nici unii dintre ei nu au avut suficiente cuvinte pentru aceasta. Unul dintre ei a spus:

„O, dragostea lui Dumnezeu,

Cât de bogată şi pură,

Nemăsurată şi puternică

Şi va dăinui veşnic.”

Sfinţii în ceruri vor cânta.

Dacă oceanul ar fi cerneală

Şi orice băţ din jur o pană

Şi orice om să fie un scrib

Să scrie despre dragostea lui Dumnezeu,

N-ar putea seca oceanul.”

Nu veţi înţelege niciodată. Nu este cale de înţelegere a marelui sacrificiu pe care L-a făcut Dumnezeu venind jos ca să ne răscumpere. Apoi S-a dus înapoi şi a spus: „Nu vă voi lăsa singuri. Voi veni înapoi şi voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit.”

Şi iată-ne astăzi, trăind la sfârşitul timpului, cu acelaşi Isus, cu aceleaşi lucruri, aceleaşi semne şi minuni, aceeaşi mântuire, acelaşi Duh, aceeaşi Evanghelie, acelaşi Cuvânt, aceleaşi manifestări. Se cuvine să nu nesocotim această mântuire atât de mare, pentru că într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu Fiul lui Dumnezeu.

El este în mâinile noastre, nişte păcătoşi şi decăzuţi. Ce veţi face cu El? Poate spui: „Păi, am  să-L pun deoparte…” Să nu faceţi aceasta! Nu uita că dacă eşti păcătos, nu poţi pleca de aici în aceeaşi stare. Nu se poate.

Într-o noapte, şi Pilat a încercat să facă aceasta. Astfel, a cerut apă să-şi spele mâinile şi a spus: „Eu nu am nimic cu Omul acesta. Este ca şi cum nu L-am văzut niciodată. Nu am auzit Evanghelia şi nu vreau să am nici o legătură cu toate acestea.” A putut să-şi spele mâinile? Nu a putut.

Şi ştiţi ce s-a întâmplat în final cu el? Şi-a pierdut minţile. Undeva în Elveţia este o legendă cu privire la un iaz cu apă unde oamenii vin în fiecare an în timpul crucificării. Se spune că acolo s-a sinucis Pilat. Şi în fiecare an, în aceeaşi vreme, apa albastră a iazului creşte, arătând că Dumnezeu a respins gestul lui de a se spăla pe mâini. Apa nu poate spăla sângele lui Isus de pe mâinile sau sufletele voastre! Este un singur mod de a face aceasta: să-L acceptaţi ca Mântuitor personal şi să vă împăcaţi cu Dumnezeu.

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul din seara aceasta, deoarece „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului.” Îţi mulţumim pentru Isus.

Cum este posibil să stăm nepăsători când vedem semnele şi minunile din aceste zile în care trăim? Dumnezeule, deschide ochii oamenilor din acest Tabernacol, ca să poată vedea şi înţelege că trăim în ceasul din urmă; că nu mai aveam prea mult timp aici şi va trebui să ne întâlnim cu Isus. Ajută-i să vadă că vom fi consideraţi vânzători, pentru că nu vom avea nici o scuză.

Când ai dat acea vedenie puternică cu privire la bărbatul acela care a venit dintr-o ţară îndepărtată, fără nici o umbră de îndoială în suflet, picioarele i s-au întărit, s-a ridicat din scaunul cu rotile şi a primit şi vederea. Imediat, el s-a ridicat şi a început să alerge prin clădire bucurându-se şi lăudându-L pe Dumnezeu. Aceasta dovedeşte că Dumnezeu este încă în stare să ridice din aceste pietre copii ai lui Avraam.

Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Fiul nu face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5.19).

Orbul s-a ţinut de El, zicând: „Ai milă de mine!” iar Isus S-a atins de ochii lui şi i-a spus: „Facă-se după credinţa ta!”

Doamne, noi Îl vedem pe Isus. Nu vedem toate lucrurile, dar Îl vedem pe Isus care a făcut promisiunea; Îl vedem cu noi. Nu Îl vedem pe Isus în mormânt, nici acum două sute de ani, ci Îl vedem pe Isus care este cu noi în seara aceasta. Îl vedem descoperindu-Se în toată puterea, cu semne şi minuni.

Dumnezeule, ajută-ne să nu nesocotim această mare mântuire, ci s-o îmbrăţişăm, s-o acceptăm, să fim respectuoşi şi să trăim prin El până în ziua când va veni să ne ducă acasă. Dă-ne aceasta, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele Lui.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă în sală este cineva care vrea să spună în prezenţa divină a Duhului Sfânt: „Frate Branham, sunt convins că am greşit, de aceea îmi ridic mâna spre El şi cer îndurare. Ai milă de mine, Dumnezeule, pentru că sunt greşit.”

Vreţi să faceţi aceasta? Peste câteva minute va urma un botez. Dacă aş fi păcătos, m-aş pocăi. Cum ai putea respinge dragostea Celui ce a murit? Dumnezeul cel sfânt al cerurilor a devenit un om păcătos, dar nu pentru că a păcătuit, ci pentru că a luat asupra Sa păcatele voastre şi le-a purtat la Calvar, iar voi nu vreţi să acceptaţi iertarea Lui. Nu vreţi s-o faceţi în seara aceasta?

Spuneţi în timp ce staţi cu capetele plecate:

„Aminteşte-mă, frate Branham, căci îmi ridic mâinile spre Hristos şi Îl rog să aibă milă de mine. Eu sunt greşit, dar vreau să fiu împăcat cu Dumnezeu.”

Vreţi să ridicaţi mâna? Dacă toţi sunt creştini, este în ordine.

Să ne rugăm.

Tată, Îţi mulţumim că toţi cei prezenţi aici sunt creştini şi au mărturisit aceasta rămânând liniştiţi că păcatele lor sunt sub sânge. Îţi sunt recunoscător pentru aceasta, şi Te rog să-i binecuvântezi.

O, sunt atât de bucuros pentru că au găsit împăcarea prin jertfa de sânge, prin auzirea Cuvântului, prin spălarea cu apa Cuvântului care ne curăţă şi ne duce în locul măreţ, unde cel mai decăzut păcătos este făcut alb ca zăpada! Petele de păcat au fost spălate şi noi suntem făpturi noi în Hristos. O, cât Îţi mulţumim pentru aceasta!

Urmează un serviciu de botez. Am înţeles că tânăra de aici se va boteza în Numele Domnului ei.

O, Tată ceresc, Te rugăm s-o binecuvântezi pe această femeie tânără. Gândul mă duce cu câteva zile în urmă, când am venit în Henriville şi am  văzut-o pe fata aceasta drăguţă umblând pe străzi. În seara aceasta ea este o doamnă; este mamă şi Te-a acceptat ca Mântuitor personal. Doamne Dumnezeule, viaţa ei a fost grea, dar acum cerul îi este asigurat, iar noi suntem plini de bucurie pentru aceasta.

Te rugăm s-o binecuvântezi pe femeia aceasta tânără, iar când va fi botezată cu apă, îngăduie să fie umplut de Duhul lui Dumnezeu. Îndură-Te, Doamne, şi fie ca sufletul ei să ajungă în cer. Dă-ne aceasta pentru slava Ta, căci Te rugăm în Numele lui Isus. Amin…

…Aş vrea să citesc din Fapte 2, unde Petru a vorbit în ziua de rusalii despre primul botez care a fost făcut în biserica creştină. El i-a mustrat pe fariseii orbi, că nu L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi le-a spus cum Dumnezeu L-a înviat şi a dovedit lucrările Lui prin semne şi minuni. Ascultaţi cum Îl slăvea el pe Isus.

Orice duh creştin Îl slăveşte pe Isus, dar nu numai cu buzele, ci şi cu viaţa. Dar dacă buzele voastre spun un lucru, iar viaţa voastră mărturiseşte altceva, ştiţi ce este aceasta? Făţărnicie! O, Doamne, mai bine să fiu un necredincios decât un făţarnic!

Dacă mărturiseşti pentru Isus şi spui că El este Mântuitorul, oamenii aşteaptă ceva de la tine: aşteaptă să trăieşti aşa cum trebuie să trăiască un creştin. Noi am vorbit despre aceasta, azi-dimineaţă.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară sau miercuri, vom lua capitolul 3 din cartea Evreilor, care este un capitol minunat. Să veniţi miercuri seara. Vă place această învăţătură de şcoală duminicală?

Vă mulţumesc mult. Este foarte bine. Acum aş vrea să citesc din Fapte 2.32-35:

„Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.

Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.

Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea.

Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”

Când a spus acele cuvinte, David nu se putea sui în cer pentru că era sub sângele taurilor, ţapilor şi vitelor. Dar acum, se putea ridica pentru că era sub sângele Domnului Isus.

Ascultaţi mai departe:

„Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

Ce ziceţi de aceasta? El este a treia persoană a trinităţii sau este plinătatea dumnezeirii? „În El locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9).

Nu există trei dumnezei: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Aşa ceva nu scrie nicăieri în Scriptură şi niciodată nu s-a poruncit să se facă un botez în Numele Tatălui şi în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt. Acesta este un crez catolic şi nu este pentru biserica protestantă. Arătaţi-mi un singur loc în Biblie unde scrie că cineva ar fi fost botezat altfel decât în Numele Domnului Isus Hristos. Dacă îmi arătaţi, îmi voi pune pe spate o pancartă pe care voi scrie: „Sunt un făţarnic, un proroc şi un învăţător mincinos!”

Dar nu scrie nicăieri aşa ceva! Acesta este un crez catolic şi nu o învăţătură creştină.

Tu zici: „Dar în Matei 28.19 scrie: „Mergeţi în toată lumea şi botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Numele Tatălui… Tată nu este un nume. Câţi taţi sunt aici? Ridicaţi mâna.

Câţi fii sunt aici? Ridicaţi mâna. Spuneţi-mi, numele vostru este „tată”, „fiu” sau „om”?

Odată, o femeie mi-a spus:

„Frate Branham, dar Duhul Sfânt este Nume.”

„Duhul Sfânt nu este nume”, am răspuns eu. „Este ceea ce este El: Duh Sfânt. Deci Duhul Sfânt nu este un nume.”

Aceasta este El: Duh. Şi eu sunt om, dar numele meu nu este om, ci mă numesc William Branham.

După ce El le-a spus ucenicilor: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” Petru s-a ridicat zece zile mai târziu şi a poruncit:

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.(Fapte 2.38).

A făcut Petru ce i-a poruncit Domnul Isus? Sigur că da. El nu era confuz; noi suntem confuzi.

În Fapte 2.38 scrie că acei evrei au fost botezaţi, prin scufundare, în Numele Domnului Isus Hristos.

În Fapte 8, vedem că Filip s-a dus în Samaria şi le-a predicat Evanghelia, botezându-i pe cei ce au crezut, în Numele Domnului Isus Hristos.

În Fapte 10,49, Petru a poruncit ca şi neamurile să fie botezate în Numele Domnului Isus Hristos.

În Fapte 19.5, vedem că Pavel a trecut prin partea de sus a Asiei şi a ajuns la Efes, unde a găsit câţiva ucenici baptişti care fuseseră convertiţi de un predicator baptist pe nume Apolo. Acest bărbat dovedea cu Biblia că Isus era Hristosul.

Şi Pavel i-a întrebat:

„Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cum aţi fost botezaţi?”

„Păi am fost botezaţi de omul care L-a botezat şi pe Isus.”

Şi Pavel a continuat: „Acest lucru nu mai este de folos acum. Trebuie să vă botezaţi din nou!” Şi a poruncit să fie botezaţi, încă o dată, în Numele Domnului Isus Hristos, apoi şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt. Corect.

„Va fi lumină în timpul de seară

Cărarea slavei precis o vei găsi,

Pe calea apei, care este Lumina de azi,

Îngropaţi în scumpul Nume al lui Isus.

Tânăr şi bătrân, pocăiţi-vă de păcatele voastre;

Şi Duhul Sfânt sigur va veni.

Lumina de seară a venit

Este adevărat că Dumnezeu şi Hristos sunt una.”

Aşa spune Biblia. Aşa este.  Este timpul când trebuie să ne pocăim.

Să spuneţi când sunteţi gata să intraţi în bazin. Sunteţi gata? În ordine. Puteţi trage perdelele.

Domnul să-Şi trimită binecuvântările în timp ce fratele va face slujba de botez.

(Fratele Neville îi botează pe credincioşi).

– Amin –