EVANGHELIA TIMPULUI DE SFÂRȘIT

Mulţumesc, frate Orman. Să ne plecăm o clipă capetele pentru rugăciune. În timp ce avem capetele plecate, poate este cineva care are o cerere deosebită. Dacă este aşa, să ridice mâna, pentru că Domnul vede aceste lucruri. Voi trebuie să credeţi că El vă va îndeplini cererea.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta ne-am adunat cu singurul scop de a mări Numele Domnului nostru Isus. Îţi mulţumim pentru că simţim deja prezenţa Lui, şi suntem siguri că El vine să Se întâlnească cu noi, pentru că aşa a promis: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Doamne, vrem să cerem binecuvântarea Ta asupra tuturor acestor cereri făcute de cei care au ridicat mâna. Tu ştii ce se ascunde în spatele fiecărei mâini şi ce este în inimile lor, de aceea Te rog să răspunzi fiecăruia dintre ei.  Îţi mulţumim pentru că avem ocazia să Te slăvim şi astăzi, şi pentru biserica şi fraţii noştri credincioşi.

Doamne, Te rugăm să împlineşti şi astăzi dorinţele inimii noastre, dorinţa de a Te sluji pe Tine. Hrăneşte-ne cu Mana ascunsă despre care ai spus că a fost dată copiilor Tăi, cu Mana păstrată doar pentru preoţi, pentru că am învăţat că noi suntem preoţi ai lui Dumnezeu, şi că jertfa noastră este una duhovnicească: rodul buzelor noastre, care laudă Numele Tău. Te rugăm să ne binecuvântezi la sfârşitul acestui serviciu şi să frângi pentru noi Pâinea Vieţii, în Numele lui Isus. Amin.

Mă bucur că sunt alături de voi şi că pot să văd marea noastră familie adunată din nou în dimineaţa aceasta. Au venit şi oameni din diferite părţi ale ţării şi ne bucurăm că-i avem printre noi. Noi nu suntem o denominaţiune, ci doar oameni care cred în Dumnezeu, şi ne adunăm împreună ca să ne închinăm Lui, să ne rugăm şi să ne aducem mărturiile.  În fiecare dimineaţă, chiar în fiecare zi, noi trecem printr-un purgatoriu, deoarece încercăm să trăim într-un chip cât mai duhovnicesc, iar Duhul Său cel Sfânt ne curăţă sufletele de păcat, fiindcă aşteptăm din clipă în clipă venirea Domnului.

 Astăzi avem un program încărcat. Astfel, dimineaţă avem şcoala duminicală, iar deseară avem un program special. Aţi auzit cu toţii de prietenul meu, fratele Joseph Boze, dar este pentru prima dată când ne vizitează aici, în adunare. Din toate locurile din lume pe unde am călătorit, am găsit numai două biserici pe care le pot numi „biserici model”: una este „Biserica Filadelfia,” din Chicago, a fratelui Boze iar cealaltă este biserica fratelui Jack Moore din Shreveport, Louisiana. Am stat atât de mult la aceste biserici, încât atunci când mă întorceam din misiune, oamenii nu mă mai căutau la Jeffersonville, ci sunau direct la Chicago, iar dacă nu mă găseau acolo, sunau la Shreveport.

Joseph a plecat din Chicago. Noi ne-am întristat foarte tare când am auzit aceasta, dar când ne-am rugat, am aflat că îl chema Domnul. Astfel, acest prieten bun, a început acum o lucrare minunată prin Tanganika, Kenya şi Uganda, de aceea vrem să-l ajutăm cât putem. Dacă va fi cu voia Domnului, în luna ianuarie mă voi alătura şi eu în şcolile lui din Africa, iar de acolo vom merge în Africa de Sud. Vă va spune el mai multe despre aceasta, în cuvântarea pe care o va ţine. Va vorbi în jurul orei opt, de îndată ce se vor încheia pregătirile. A adus şi un film, care cred că vă va plăcea, despre şcolile lui din Africa şi despre ce a făcut Domnul pentru el în aceşti câţiva ani. Este un filmuleț foarte încurajator, chiar şi pentru mine, deoarece arată ce poate face Domnul cu un om care este în voia Lui şi la locul unde l-a chemat El. Fratele a aşteptat ani de zile, apoi a pornit pe calea pe care l-a îndrumat Domnul.

Să aduceţi şi copiii, măcar la prima parte, care este mai scurtă. Mulţi dintre voi ştiu că fratele Joseph are simţul umorului. Astfel, într-o noapte a ieşit să fotografieze un leu, pe care voia să mi-l arate probabil. Voi ştiţi că în Africa sunt foarte mulţi lei. Leoaicele prinseseră un animal şi se ospătaseră, iar acum un pui de leu se prefăcea că atacă şi el animalul şi îl prinde. Primele cinci sau zece minute din film arată scena aceea, şi sunt sigur că vă va plăcea. Să veniţi din timp.

Nu mi s-a cerut să spun acest lucru şi fratele Joseph nu ştie nimic despre aceasta, dar deseară aş vrea să vă arătaţi aprecierea faţă de el şi să faceţi o mică donaţie pentru campaniile sale din străinătate. Dacă aveţi pusă deoparte o sumă mică pe care vreţi s-o donaţi, sau dacă vreţi să contribuiţi cu ceva la lucrarea Domnului, faceţi-o pentru Josehp Boze. Eu îl cunosc pe fratele Boze ca pe mine însumi, şi ştiu că îşi va da toată silinţa să folosească acele fonduri pentru propovăduirea Cuvântului. Deci, înainte de a merge mai departe, aş vrea să-l lăsăm şi pe el să spună câteva cuvinte. Am vrut să-i cedez tot serviciul de dimineaţă, dar a refuzat, aşa că va ţine o predică, deseară de la ora opt. Tot atunci veţi putea urmări și filmulețul. Aşadar, îl prezint adunării pe bunul meu prieten şi frate, Joseph Boze. (Fratele Boze vorbeşte timp de câteva minute).

Mulţumesc, frate Boze, foarte frumos. Domnul să te binecuvânteze. (Fratele Branham şi fratele Boze se îmbrăţişează). Iată Suedia şi Irlanda împreună. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Joseph. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Şi eu pot spune acelaşi lucru despre tine. Mulţumesc Domnului pentru lucrarea minunată pe care o face în Africa. Fratele vă va spune mai multe deseară.

Tocmai mi-a spus Billy că fratele Neville sau altcineva ar trebui să regleze sistemul acustic, pentru că în spate nu se aude prea bine. Până se va rezolva problema, nepoata mea Donna, îşi va aduce micuţul pentru a fi închinat Domnului Sora care cântă la pian este aici? (Fratele Edgar spune: „Te rog să foloseşti unul dintre microfoanele laterale.”). Pe acesta? („Da, este bine. Se aude de la oricare dintre ele”). Acum se va auzi bine. Era vina mea pentru că nu stăteam unde trebuie.

Este o cântare pe care o cântăm de obicei la binecuvântarea copiilor: „Aduceţi-i, aduceţi-i pe cei mici la Isus.”

Multe biserici îi stropesc pe aceşti micuţi, şi este treaba lor dacă fac aceasta, eu n-am nimic împotrivă. Alţii fac altfel şi numesc lucrul acela „botez”, dar noi încercăm să urmăm Scriptura întocmai aşa cum ne învaţă ea. Biblia nu spune, în Noul Testament, decât că au adus copilaşii la Isus, iar El i-a binecuvântat spunând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19.14). Acelaşi lucru îl facem şi noi. Eu şi păstorul, stăm aici, luăm copilaşul în braţe şi ne rugăm ca el să fie închinat Domnului.

Eu cred că un copil nu are nici un păcat, afară doar de păcatul în care s-a născut, pentru că toţi suntem zămisliţi în fărădelege, ne naştem în păcat şi venim în lume prin minciună. Dar când a murit pe Calvar, Isus Hristos a ridicat păcatul lumii. Atunci, bebeluşul putea să moară la naştere, sau înainte de a se naşte, sau înainte de vârsta la care putea răspunde pentru faptele sale, pentru că în cazurile acestea nu are păcat. Dar după ce ajunge la o vârstă la care poate păcătui, trebuie să-şi mărturisească păcatul şi apoi să fie botezat spre iertarea păcatelor. Dar acum este prea mic.

Haideţi să cântăm acest cântec vechi şi frumos. Nu ştiu dacă pot să conduc eu cântarea.

Aduceţi-i, aduceţi-i,

De pe calea întinării,

Aduceţi-i, aduceţi-i

Aduceţi copilaşii la Isus.

Cum îl cheamă? Teddy Junior? Bine. Ne bucurăm foarte mult să vedem astăzi cuplul acesta tânăr, şi pe micuţul Teddy împreună cu ei, şi să ne rugăm ca Domnul să-l binecuvânteze din belşug, să-i dea Viaţă veşnică în Lumea viitoare, şi viaţă lungă în lumea aceasta. Pot să-l iau puţin în braţe? Acesta este tânărul Teddy Arnold. Îl cunoaşteţi pe Teddy, este fratele nostru din adunare. El s-a căsătorit cu Donna, fiica fratelui meu, şi acum au un băieţel. Acesta este al doilea copil al lor, pentru că mai au o fetiţă, nu-i aşa? Pare un flăcăiaş tare isteţ. Când îi văd atât de mici şi de delicaţi, mi-e teamă să nu se rupă.

Vă puteţi imagina o mamă aducându-şi copilul la Domnul Isus? Dacă El ar fi în dimineaţa aceasta aici, într-un trup ca al nostru, iar această mamă ar alerga spre El şi L-ar ruga să Îşi pună mâinile peste copilul ei şi să-l binecuvânteze, inima lui tati ar tresălta de bucurie. Noi ştim că Domnul a dăruit acest copil unirii lor, iar ei vor să îl dea acum înapoi Domnului, ca mulţumire pentru darul Lui. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, noi încercăm să-Ţi urmăm exemplu. Când mamele şi taţii şi-au adus copilaşii la Tine, Tu Ţi-ai pus mâinile peste ei şi i-ai binecuvântat. Tată ceresc, cuplul acesta a fost binecuvântat primindu-l pe micuţul Teddy Arnold Junior. Te rugăm, Tată, ca binecuvântarea să rămână asupra copilului. Ne punem mâinile peste el în amintirea Ta şi a făgăduinţei Tale, pe care ne-ai dat-o prin măreţul Tău Cuvânt. Binecuvântează-l pe micuţul Teddy. Doamne, Te rugăm să-i dai sănătate şi viaţă lungă, iar dacă se poate, îngăduie să fie în viaţă în ziua venirii Tale. Te rugăm şi pentru tatăl şi mama lui, să fie binecuvântaţi în creşterea acestui copil, iar dacă mai este timp, fă-l un vestitor al Evangheliei Tale. Dă-i lucrurile pe care le-ai promis oamenilor, ca să trăiască şi să aibă o viaţă îmbelşugată, fiindcă Ţi-l încredinţăm pe micuţul Teddy Arnold, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, Donna şi Teddy, cu viaţă lungă şi multe bucurii: la fel şi pe tine, micuţule Teddy, pentru că El te iubeşte.

Mi se par atât de drăgălaşi micuţii aceştia! Mie îmi plac toţi oamenii, dar cel mai mult îi iubesc pe copiii mici şi pe bătrâni. Bărbaţii şi femeile bătrâne au parcurs un drum lung, şi sunt atât de blânzi, sărmanii de ei! Opriţi întotdeauna când vedeţi un bătrân care vrea să traverseze strada. Cum ar fi dacă ar fi tatăl sau mama ta? Vedeţi? Sunt şi ei părinţii cuiva, şi trebuie respectaţi. Uneori, vorbesc mult, nu sunt cursivi şi poate spun lucruri care pe tine nu te interesează, dar aminteşte-ţi că într-o zi vei fi şi tu ca ei, aşa că respectă-i întotdeauna.

Cât despre copilaşi, cine ar putea să se poarte rău cu ei? Să nu faceţi niciodată aşa ceva, pentru că Isus a spus: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 18.10). Ţineţi minte că fiecare dintre ei are un înger. El este cu tine pe tot parcursul vieţii, de când te naşti. Apoi, când eşti salvat, Îl ai pe Duhul Sfânt care te povăţuieşte şi te îndrumă.

Privesc prin audienţă să văd dacă zăresc pe cineva cunoscut. Dacă nu mă înşel, văd acolo o soră din Chicago. Mă simt ca acasă, când văd cunoscuţi din Chicago: pe sora Peckinpaugh şi pe ceilalţi de acolo. Mă bucur să-i văd în dimineaţa aceasta pe fratele şi sora Cox, Charlie şi Nellie. Bănuiesc că este şi Rodney pe acolo pe undeva. Şi fratele Willard Crase, unul dintre fraţii noştri predicatori, alături de mulţi alţii, dar nu pot să-i strig pe toţi pe nume.

Mă bucur să-i văd şi pe fratele şi sora Evans acolo în spate. El este bărbatul despre care v-am povestit că am mers împreună la pescuit şi a fost muşcat de un şarpe cu clopoţei. Vrei să ridici puţin mâna, frate Evans? Mi-am pus mâinile peste el şi m-am rugat, şi n-a mai avut nimic, nici o problemă, iritaţie sau ceva de felul acesta. Voi ştiţi că Biblia spune: „Cei ce cred în Numele Meu, vor scoate demoni; vor lua în mână şerpi şi vor călca pe scorpioni, şi nu-i vor vătăma.” (Luca 10.19). Tot ce pot face aceste puteri, ne-a fost dat nouă, aşa că: nu vă temeţi!

Dacă cineva ţi-ar da un CEC semnat, iar tu l-ai purta toată viaţa la tine, nu ţi-ar folosi la nimic. Trebuie să-l valorifici. La fel este cu fiecare promisiune care are Numele lui Isus trecut sub ea. Banca cerurilor se ocupă de aceasta, iar „banii” au fost depuşi pe Calvar, când păcatele noastre au fost iertate şi am fost făcuţi fii şi fiice de Dumnezeu. Nu vă temeţi să valorificaţi fiecare dar promis de Dumnezeu, şi ţineţi minte că vă aparţine tot ce v-a promis El.

Eu L-am văzut stingând focul, oprind sângerări, potolind violenţa diavolului, scoţând draci, vindecând cancerul şi chiar înviind morţi cu doctorul de faţă; oameni care muriseră de multe ore, au fost aduşi înapoi la viaţă. Pe parcursul acestei slujbe umile, am văzut tot timpul astfel de lucruri. Am văzut fiare sălbatice îmblânzite pe loc, aşa că nici măcar nu se mai mişcau, fiindcă El este Dumnezeu. Dacă El a fost Dumnezeu atunci, este şi astăzi; iar dacă nu este Dumnezeu acum, atunci n-a existat niciodată Unul, pentru că Dumnezeu trebuie să fie infinit şi să ştie toate lucrurile, adică să fie: omniprezent, Atotputernic, omnipotent. El este chiar Dumnezeu; este desăvârşirea desăvârşirii.

Uneori s-a întâmplat să ţinem şcoala duminicală până la ora patru. Chiar cu câteva duminici în urmă a durat şase ore. Nu vă temeţi, pentru că astăzi nu vom sta decât cinci ore şi jumătate. Glumesc, desigur.

Nu ne vom mai vedea o vreme pentru că plec în Virginia, apoi în Carolina de Sud şi de Nord, după care vom urca pe Coasta de Vest până în Canada şi Alaska, şi înapoi. Cu voia Domnului, voi merge şi la Joseph, în Africa, şi poate voi ajunge din nou şi în Africa de Sud.

Nu demult, am avut o adunare extraordinară în Africa de Sud, şi în doar câteva ore, cursul vieţii africane s-a schimbat, văzând minunile Domnului. Cele mai mari ziare aveau primele trei pagini pline de articole despre adunări. Când am ajuns acolo, am fost primiţi cu ostilitate. Nici benzină nu-ţi vindeau dacă ştiau că mergi la adunare, şi spuneau că ei nu tolerează un asemenea fanatism. Dar a doua zi erau gata să-ţi dea benzina şi fără bani. Vedeţi ce diferenţă? Acest lucru i s-a întâmplat unui bărbat care a oprit la o benzinărie să ia benzină.

„Încotro ai pornit?”

„Până la Johanesburg,” a răspuns el.

„Cu afaceri?”

„A, nu! Merg la întâlnirea cu fratele Branham.”

„Poftim? La prima vedere păreai băiat deştept!”

„Ei bine, sunt creştin şi merg să văd ce se întâmplă acolo.”

„Atunci du-te şi ia-ţi benzină din altă parte!”

A doua zi, când s-a întors, a oprit la benzinăria învecinată, fiindcă era singurul popas până la Transvaal. Şi iată că omul care refuzase să-i vândă benzină cu o zi înainte, l-a chemat şi i-a zis:

„Vino, vino şi ia de la noi.”

Vedeţi? Toate ziarele scriau despre ceea ce făcuse Domnul nostru, iar noi Îi mulţumim pentru aceasta.

Dacă doriţi să ne mai întâlnim, puteţi să vă luaţi prietenii şi să veniţi la „Palatul vitelor.” Va fi o expoziţie grozavă de animale la South Gate, pe Coasta de Vest. Dacă vă plac animalele ca şi mie, haideţi cu mine la Uzia Weatherby de acolo. Acolo sunt multe locuri unde aţi putea merge ziua, cum ar fi Catalina Island sau, pentru cei care aveţi copii, Disneyland. Sunt sigur că v-ar plăcea. Dar, mai presus de toate, rugaţi-vă ca Dumnezeu să deschidă ochii necredincioşilor, ca să vină la Hristos.

Acum vom citi câteva cuvinte din Biblie, ceea ce îmi place să fac întotdeauna, fiindcă mi-am notat câteva lucruri pe care vreau să vi le spun. Mi-ar plăcea să vă spun tot ce s-a întâmplat săptămâna aceasta, ce s-a mai discutat la interviuri, şi aşa mai departe, dar nu este timp. Văd că mai sunt oameni veniţi din alte oraşe, care doresc să aibă un interviu cu mine. Voi încerca să vorbesc cu fiecare în parte săptămâna aceasta, înainte de a pleca.

Deschideţi împreună cu mine la Evanghelia după Marcu capitolul 16. Pornind de aici, voi vorbi despre Evanghelia timpului de sfârşit. Deci, Marcu 16.14-20:

„În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.                                                                                                                                                                                                               

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.”

Pot fi spuse multe lucruri cu privire la ultimele instrucţiuni pe care le-a dat Isus Bisericii Sale.

Întâmplător am privit într-acolo. Frate West, chiar mă gândeam la tine acum câteva momente, dar nu-mi puteam aminti numele tău. La fel pe fratele de lângă tine. Nu vreau să omit pe nimeni, dar nu reuşesc să ţin minte atâtea nume.

Vorbim, deci, despre Evanghelia timpului de sfârşit. Oricine vede că se întunecă cerul şi se adună norii, ştie că urmează să plouă. Se simte în aer, se văd fulgere în depărtare, bate vântul,  deci este clar că în curând va începe furtuna.

Oricine citeşte un ziar şi vede ce se întâmplă în mijlocul acestui popor şi în restul lumii, ştie că urmează să se întâmple ceva. Când îi vedeţi fierbând de mânie, certându-se, creând tot felul de arme de luptă, nereușind să ajungă la o înţelegere, bătând din picioare şi lovind cu pumnul în masă la conferinţe, ştiţi că este pe cale să se petreacă ceva. Lumea întreagă, cosmosul, simte că se apropie o mare distrugere, că a început era atomică.

Creștinii știu că este venirea Domnului. Vedeţi? Se simte în atmosferă. Depinde unde te uiţi, pentru că Domnul ne-a spus exact ce se va întâmpla, şi, deşi nu ştim clipa şi ceasul, ne dăm seama că ne apropiem.

Cu câtva timp în urmă v-am povestit că atunci când am fost în Africa, am văzut un miel care păştea. Era foarte liniştit, dar, dintr-o dată, a început să se agite. Privindu-l, mă întrebam ce s-o fi întâmplat cu bietul mieluţ. Voi ştiţi că dacă se rătăcesc, oile nu pot găsi singure drumul de întoarcere, sunt pierdute. De aceea ne aseamănă Domnul cu oile, înţelegeţi? Astfel, când ne rătăcim, singurul care ne poate aduce înapoi este Păstorul. Micuţul animal behăia şi mergea agitat prin ţarc. Atunci am observat că la distanţă în spatele lui se furişa prin iarba înaltă, un leu. Mielul n-avea cum să-l vadă; în plus, oile şi mieii nu pot depista după miros apropierea duşmanilor, dar simt când sunt în pericol. Leul simţea mirosul de oaie, aşa că a pornit să vâneze mielul. Astfel, micuţul se agita şi, la prima vedere, nu puteai înţelege de ce, dar cea care îl neliniştea era moartea. De aceea era agitat.

Lumea este atât de agitată astăzi, încât oamenii conduc cu o sută patruzeci de kilometri la oră, se adună să bea bere câte două ore, după care gonesc înapoi acasă. De aceea se întâmplă atâtea tragedii…

Ah, mi-am adus aminte! Am spus şi cu câteva seri în urmă că de curând am fost la spital pentru a prelua cazurile de care fusese anunţat fratele Neville prin telefon. De fiecare dată când am încercat să vorbesc cu un doctor sau cu o asistentă, m-au repezit spunând: „Nu ştiu nimic despre aceasta!” M-am gândit că aceasta este, sunt și ei stresați și mai răbufnesc, dar ce te faci când aceştia sunt trataţi de doctori psihiatri la fel de stresați ca şi ei? Dar există o Cale de scăpare, iar aceea este Hristos. Creştinii n-ar trebui să ajungă ca ei, fiindcă noi trebuie să aşteptăm apropiata Lui venire, fericiţi. Noi simţim deja adierea răcoritoare a Calvarului. Putem vedea cum Dumnezeu, face şi astăzi, aşa cum a promis, aceleaşi lucruri pe care le-a făcut în zilele lui Isus. A promis că ele se vor întoarce în zilele din urmă, şi iată-le! Le simţim ca o adiere proaspătă, la apropierea ploii. Vedeţi? Noi ştim că răscumpărarea este aproape, dar lumea nu poate vedea aceasta şi râde aşa cum a făcut întotdeauna. Dar noi ştim că se apropie.

Motivul pentru care am ales acest subiect al evanghelizării din timpul de sfârşit este că mă despart pentru o vreme de tabernacol. Când mergem să predicăm Cuvântul lui Dumnezeu în ţări străine, ştim că facem voia Domnului, pentru că prima poruncă pe care a dat-o Isus Bisericii Sale a fost: „Mergeţi şi propovăduiţi Evanghelia…” (Marcu 13.10; Luca 9.2 etc.) şi tot aceasta a fost şi ultima. (Matei 28.19; Marcu 16.15).

Prima dată când i-a trimis pe ucenici să vestească Cuvântul prin ţară, El a zis: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” (Matei 10.8). În Evanghelia după Matei capitolul 10, citim cum El i-a trimis pe cei doisprezece, doi câte doi. Aceea a fost prima slujbă pe care a încredinţat-o Bisericii Sale.

Apoi, ultima slujbă pe care a dat-o Bisericii Sale înainte de a Se ridica în slavă, a fost: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia…” (Marcu 16.15). El tocmai înviase. Mulţi se adunaseră împreună, iar El i-a certat pentru împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care    L-au văzut după ce a înviat. Vedeţi? Ei au primit o mărturie despre învierea Domnului, de la cei care L-au văzut, dar unii n-au crezut, iar El i-a mustrat pentru necredinţa lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care le-au spus: „Domnul este viu!”

La fel se întâmplă şi astăzi, când vedem lucrarea Lui. Am văzut deja, şi suntem martori la apariţia Domnului. Atenţie! Apariţia şi venirea sunt două cuvinte diferite. El apare, şi apoi vine. A apărut deja în zilele noastre şi a fost cu noi în ultimii ani. Acesta este un semn al venirii Lui. El apare în Biserica Sa sub forma Duhului Sfânt. Domnul Se arată astfel, pentru că oamenii nu pot face lucrările pe care le vedeţi, ci numai El. Ţineţi minte că sunt două lucruri diferite: „apariţie” şi „venire.” Şi dacă atunci i-a mustrat pentru împietrirea lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care L-au văzut, cred că astăzi ar face la fel. Ucenicii n-au crezut mărturia acelor oameni, iar El i-a mustrat pentru aceasta, după care i-a însărcinat să meargă în toată lumea şi să vestească Evanghelia la orice făptură, promiţându-le că El va fi cu ei până la sfârşitul veacului. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.”

Astăzi se încearcă vestirea Cuvântului scris în lumea întreagă. Misionarii au ajuns până la marginile pământului. Dar ce găsim când ajungem acolo? Un băştinaş care nu ştie nici măcar să-şi scrie numele, ţinând în mână un crez despre care nu ştie nimic, cum nu ştie care-i stânga sau dreapta. Dar Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15). Vedeţi, El nu a spus: „Mergeţi şi predicaţi Cuvântul,” ci a spus: „propovăduiţi Evanghelia,” iar aceasta nu se face doar prin Cuvânt, ci şi prin manifestarea acestuia, pentru că singurul mod în care poate fi vestită Evanghelia este prin împlinirea făgăduinţei.

Oricine poate citi dezbaterea dintre William Jennings Bryant şi Darrell cu privire la principiile lui Darwin. Vedeţi? Darrell putea să spună ce afirmase Darwin, iar Bryant putea spune doar ce scria în Biblie. Aceea era o dezbatere, dar, în cazul acesta, Domnul coboară printre noi şi dovedeşte că împlineşte Cuvântul Său. Lucrul acesta nu se face printr-un crez, ci prin Duhul Sfânt care lucrează prin tine. Astfel, viaţa ta devine Viaţa Lui, pentru că El este în tine.

Când se închinau în faţa unui idol, păgânii se prosternau în faţa lui şi credeau că acesta le vorbeşte. Credeau că zeul lor a intrat în acel idol şi le vorbeşte prin el, dar aceasta este total pe dos faţă de cum este Domnul. Dumnezeu nu lucrează cu idolii, ci cu voi. Voi sunteţi instrumentele Lui. Voi vă prosternaţi în faţa Domnului, iar El vine în voi şi vorbeşte prin voi. Aceasta este diferenţa. El este un Dumnezeu viu al oamenilor vii, nu un zeu mort al unui idol fără viaţă. Voi sunteţi martorii Lui, martorii lucrurilor pe care le-a spus El.

Mulţi oameni spun că aceste lucruri au fost numai pentru apostoli, dar El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură… Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.15,17).

Astăzi considerăm că un bun credincios este cel care dă mâna cu păstorul, se mută de la metodişti la baptişti, sau invers, şi duce o viaţă acceptabilă. Dar noi, misionarii, vedem păgâni ale căror vieţi nu suportă termen de comparaţie cu vieţile aşa-zişilor creştini americani. Vedeţi? Dacă tot ce contează este o viaţă bunicică, atunci salvarea voastră vine printr-un idol, la fel ca la ceilalţi. Dacă ne-am lua după principiile şi faptele lor, ne-ar face de ruşine şi nici n-am merita să stăm în prezenţa lor, dar nu aceasta contează.

Isus a spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3.7). Ca să poţi fi născut din nou, mai întâi trebuie să moară omul vechi din tine, astfel încât să vină Duhul lui Hristos şi să-i ia locul. Atunci nu-ţi mai aparţii, ci este Hristos în tine, Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Apostolul Pavel a spus: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2.20). Vedeţi? Hristos.

Dacă v-aş spune acum să duhul lui John Dilinger, un bandit notoriu, locuieşte în mine, imediat s-ar îndrepta câteva puşti spre mine şi aş fi un proscris, din pricina duhului acelui om. Dacă în mine ar locui duhul unui artist, v-aţi aştepta să pictez un tablou, dar dacă vă spun că sunt creştin şi că am Duhul lui Hristos, la fel ca şi voi, atunci vom face lucrările lui Hristos. Isus a spus în Evanghelia după Ioan: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12), în timp ce în Marcu 16.17, a spus: „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce cred.”

De-a lungul epocilor, a fost o vreme când credincioşii nu au fost însoţiţi de aceste semne. Aceasta s-a întâmplat pentru că aşa s-a spus prin profeți. Astfel, în Zaharia 14.7 scrie: „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina.”

Soarele răsare în est şi apune în vest; nu s-a schimbat, este acelaşi soare. Când Duhul Sfânt a venit în Isus, a venit în est, la oamenii din răsărit. A călătorit o zi întreagă, ducând civilizaţia din est spre vest, iar acum a ajuns pe Coasta de Vest. Dacă mai merge puţin, ajungem înapoi în est. Vedeţi, totul vesteşte venirea Lui. Noi trăim în zilele din urmă şi totul arată că s-a terminat.

Noi ştim că nici o profeție nu se poate interpreta după bunul plac al unora sau altora, ci trebuie luată aşa cum este, iar profetul a spus: „…spre seară se va arăta lumina.” Este acelaşi Fiu care a venit printre oamenii din Răsărit şi Şi-a arătat lucrările şi binecuvântările. Profeţia spune că va fi o zi mohorâtă, nici zi, nici noapte, ci va fi ceaţă, pâclă, ca atunci când nu vezi soarele, dar el dă totuşi destulă lumină. Ştii că este acolo undeva, dar este acoperit. Ne-am săturat să ne trecem numele într-un registru, să mergem la diferite biserici, etc.; s-a înserat, şi aceeaşi Putere a lui Hristos vine acum asupra Bisericii Sale. Astfel, în apus se va întâmpla aşa cum s-a întâmplat la început în Răsărit. De aceea vreau să vorbesc despre Evanghelia din timpul de seară.

De-a lungul timpului au apărut trimişi care au purtat câte un Mesaj, aşa că fiecare epocă a avut Mesajul şi mesagerul ei. În îndurarea Sa, Dumnezeu a repartizat în fiecare epocă câte un trimis uns cu Duhul Sfânt care să aducă Mesajul Lui.

Haideţi să mergem puţin înapoi. La început, Mesagerul a fost Dumnezeu, şi El le-a spus lui Adam şi Evei: „Aceasta să faceţi, dar aceasta să nu faceţi!” Acesta a fost Mesajul Lui, dar când L-a încălcat, omul a adus moartea şi haosul peste rasa umană. Atât este de important Mesajul! Şi nu uitaţi că nu a fost o încălcare completă a ceea ce spusese Dumnezeu, ci doar o mică modificare, o adăugare, o mică schimbare de sens. Şarpele a scos doar puţin şi a adăugat puţin, iar Eva l-a crezut. De aceea eu cred că numai Cuvântul este Adevărul. Astfel, dacă crezurile şi denominaţiunile noastre nu sunt în armonie perfectă cu Cuvântul, sunt greşite.

Şi dacă Domnul a interzis aceasta, şi Cuvântul Lui este atât de important încât o mică răstălmăcire a Lui a cauzat totul: moartea fiecărui om, fiecare suferinţă, fiecare plâns de bebeluş, fiecare înmormântare, fiecare mormânt de pe deal, fiecare sirenă de ambulanţă, fiecare picătură de sânge curs, chinurile bătrâneţii şi vremurile de foamete, toate necazurile prin care am trecut,  dacă toate acestea s-au întâmplat numai pentru că un Cuvânt al Lui a fost interpretat greşit, ne va trece El cu vederea pe cei din timpul sfârşitului, dacă Îl răstălmăcim din nou?

Deci, vedeţi, creştinismul este ceva foarte important. Dacă şase mii de ani de suferinţă au fost preţul unui singur Cuvânt interpretat greşit, nu va fi alt preţ pentru un alt Cuvânt interpretat greşit. Totul trebuie să fie conform Cuvântului, exact cum este scris şi fără nici o interpretare. Mulţi oameni se adună şi spun că Aceasta înseamnă cutare lucru, iar în timp ce unii vor fi de acord, alţii vor spune că de fapt înseamnă altceva. Dar Cuvântul spune clar: „Este aşa şi nu altfel!”

Dacă Dumnezeu va judeca lumea după învăţătura unei biserici, atunci care va fi biserica aceea? Dacă o va judeca după un popor, care va fi acela? Dar El va judeca lumea după Cuvântul Său, Biblia, pentru că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). Acesta a fost Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, vorbit printr-un Om.

El a spus în Apocalipsa 22.18-19: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Deci nu merge să spui: „Cred aceasta, dar de cealaltă nu sunt sigur…” Tu trebuie să-L crezi tot! Poate nu ai suficientă credinţă încât  să-L accepţi pe tot, dar măcar nu sta în calea celorlalţi!

Am spus adesea că mi-aş dori să am atâta credinţă încât, la sfârşitul vieţii mele, să nu mor, ci să plec la o plimbare de după-amiază, cu Dumnezeu, şi să mă ia acasă cum a făcut cu Enoh. Mi-ar plăcea să fac aceasta, dar dacă nu am atâta credinţă, nu voi sta în calea celor care o au. Înţelegeţi?

Acum suntem în timpul serii. Mesagerii tuturor epocilor au venit şi vedem că încă de la primul mesager, când cineva a venit să denatureze sau să pună la îndoială vreunul din Cuvintele Domnului vorbite prin acel trimis, a dus la distrugerea şi la despărţirea totală de Dumnezeu a celor ce l-au primit. Primul Mesager a fost Dumnezeu însuşi, iar ceilalţi trimişi au fost Dumnezeu vorbind Cuvântul Său dintr-un trup omenesc. La început nu a fost alt om care să vorbească, nu a fost decât omul căruia îi vorbea. El a creat omul, l-a răscumpărat şi a putut vorbi prin el. El nu vorbeşte prin intermediul unor dispozitive mecanice, ci prin oamenii care I s-au predat în întregime. Putem merge astfel prin profeți, până în ziua de astăzi. În fiecare timp Dumnezeu a avut un singur mesager, sau cum am mai spus, fiecare epocă a avut mesagerul şi mesajul ei. Ca să avem un exemplu, vom trece la epoca de după Eden, adică la epoca lui Noe.

Într-una din serile trecute am fost la tabernacolul din Clarksville şi am vorbit despre semnul timpului de sfârşit, joi seara am vorbit despre identificarea cu Isus, iar în dimineaţa aceasta, despre Evanghelia timpului de sfârşit.

Noi am văzut că civilizaţia de dinaintea potopului a fost mai măreaţă decât civilizaţia de astăzi. Eu cred că ei puteau controla energia atomică şi umblarea neatentă cu ea, a dus la devierea planetei de pe orbita ei. Am văzut cuburi de gheaţă în care se găsesc rămăşiţe de palmieri. În acele locuri creşteau palmieri acum multe sute de ani, şi nouă ni se spune că Pământul stătea drept. Oamenii aceia aveau o asemenea cunoştinţă şi tehnologie încât au putut construi piramida, sfinxul şi alte lucruri pe care noi nu le putem face astăzi. Singura putere care ar putea ridica acele blocuri atât de sus este puterea atomică. Energia electrică şi benzina nu sunt suficiente, dar civilizaţia aceea era mult mai inteligentă decât civilizaţia noastră.

Şi iată că în epoca aceea, Dumnezeu l-a chemat pe un om simplu, pe un fermier pe nume Noe, deoarece numai el fusese găsit neprihănit în generaţia lui. Dumnezeu i-a spus să construiască o arcă din cauza păcatului, pentru că aşa cum citim în Biblie, în vremea aceea „fiii lui Dumnezeu le-au văzut pe fetele oamenilor.” Mulţi cred că fiii lui Dumnezeu erau îngeri căzuţi care s-au întrupat, dar în ce mă priveşte, nu înţeleg cum pot crede aşa ceva. Aceasta l-ar face pe Satan creator, or el nu este nici pe departe un creator, ci doar un pervertitor al creaţiei. Doar atât, înţelegeţi? Minciuna este adevărul modificat; adulterul este actul permis, înfăptuit în mod greşit. Înţelegeţi? Acesta este păcatul. Satan nu poate crea, el nu face decât să strice ceea ce a fost creat.

Aşadar, fiii lui Dumnezeu erau fiii lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu, în timp ce fiicele oamenilor erau fiicele Satanei, prin Cain. Astfel, „fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase.” (Geneza 6.2).

Dacă vă uitaţi la fotografii ale femeilor de acum câţiva ani, să zicem o sută de ani, veţi observa că ele au devenit tot mai frumoase. Dacă citiţi în Geneza 6, veţi vedea ilustrarea acestui lucru: erau foarte frumoase; iar femeile din ziua de astăzi sunt mult mai frumoase decât erau înainte, datorită veşmintelor şi podoabelor lor moderne. Acestea le scot în evidenţă.

Am văzut o fotografie a lui Pearl White, de pe vremea când Scott Jackson o ucisese înjunghiind-o în piept. Întreaga naţiune a fost impresionată de cântecele ei şi la vremea aceea era considerată una din cele mai frumoase femei din lume. Dar acum ar trece neobservată pe lângă femeile de astăzi. Sau gândiţi-vă la vremea când  Clara Bow a deschis calea depravării, rulându-şi ciorapii până mai jos de genunchi şi spunând: „Rulaţi-i, fetelor, rulaţi-i!” Îmi amintesc de ea din copilărie, dar comparaţi o fotografie a ei, cu celelalte frumuseţi din zilele noastre. Vedeţi?

Şi acesta este un semn al sfârşitului. Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24.37). Femeile continuă să se dezbrace. De ce? Pentru că sunt fiicele lui Cain. Acesta este motivul pentru care oamenii ne consideră obsedaţi şi fanatici atunci când încercăm să le spunem adevărul Evangheliei. Ele devin însă din ce în ce mai depravate, ies pe stradă şi se poartă imoral, şi nu-şi dau seama că vor răspunde în ziua judecăţii. O femeie care nu se acoperă aşa cum trebuie, chiar dacă ar fi curată ca un crin faţă de soţul sau iubitul ei, dacă a trecut pe lângă un păcătos şi acela a privit-o şi a poftit-o din pricina îmbrăcămintei ei, este vinovată.

Nu copiii trebuie bătuţi din pricina aceasta, ci părinţii, care îi lasă să se poarte aşa. Aceasta nu este delicvenţă juvenilă ci este delicvenţa părinţilor. Şi am mai putea spune că este şi delicvenţa predicatorilor, pentru că toată lumea vede aceste lucruri, dar nimeni nu vorbeşte despre ele, deşi sunt tratate în Cuvânt. În Biblie scrie că Isus a spus: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi săvârşit (observaţi că a folosit timpul trecut) adulter cu ea în inima lui.” Când păcătosul acela va merge să răspundă pentru adulter la judecată, va fi întrebat: „Cu cine ai comis adulter?”, iar tu vei fi vinovată. Deşi fapta în sine nu s-a petrecut niciodată, Biblia spune că veţi fi traşi la răspundere. Cine este de vină atunci? „Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Gândiţi-vă cât este de serios lucrul acesta!

Astăzi, 99,99% din femeile din Jeffersonville sunt vinovate înaintea lui Dumnezeu, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru femeile din întreaga naţiune. De ce? Pentru că biserica greșește neînvățându-i pe oameni, iar părinţii greşesc lăsându-şi fetele să iasă pe stradă şi să se poarte în felul acesta. Dimpotrivă, toţi spun că „este în ordine.”

De acelaşi lucru s-a lovit şi Noe în zilele lui. Fiicele oamenilor erau frumoase, iar fiii lui Dumnezeu au privit la ele. Vedeţi, pofta vine din nou. Noi am putea vorbi ore în şir despre Noe. El era un om integru, drept şi evlavios, şi a strigat împotriva acelor lucruri, dar oamenii l-au numit nebun, au râs şi şi-au bătut joc de el. Dar el a spus: „Se apropie timpul când va veni o furtună puternică şi va cădea apă din cer.” Nu mai plouase niciodată până atunci, de aceea Evanghelia lui nu a trecut dincolo de argumentele lor ştiinţifice, conform cărora nu exista apă în cer.

Astăzi, teoriile ştiinţifice ale grupurilor aşa-zis moderne, au încercat să demonstreze că acest Dar binecuvântat pe care Îl avem noi, şi care se numeşte Duhul Sfânt, este numai o emoţie. Vedeţi, dacă ne luăm după argumentele lor ştiinţifice, nu putem răzbate. Dar aş vrea  să-i întreb ce anume îi face pe oameni să se schimbe? De ce încetează beţivul să mai bea? De ce încetează prostituata să mai trăiască aşa? De ce cancerul şi celelalte boli îi părăsesc pe oameni, astfel încât orbii, surzii, muţii, sunt vindecaţi şi morţii de scoală? Explicaţi-mi aceste lucruri. Este doar o emoţie? Desigur, este însoţit de emoţie, deoarece tot ce este viu are emoţie, şi oricine nu simte emoţie, este mort. Scuzaţi-mi expresia, dar cred că ar trebui să mai îngropăm din religiunea noastră lipsită de orice emoţie, pentru că este moartă. Nu ne face să simţim nimic, şi orice religie care nu te face să simţi o emoţie, ar trebui îngropată, pentru că El trebuie simţit.

Când a intrat Isus în cetate, toţi prietenii Lui, adulţi şi copii deopotrivă, strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.„ (Marcu 11.9). Liderii religioşi ai acelui timp, nu au putut suporta lucrul acesta fiindcă era prea emoţional, dar El le-a spus: „…dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40). Vedeţi? Ceva trebuia să strige, pentru că acolo era Viaţa.

Deci Noe a trecut printr-o perioadă groaznică, dar, într-o zi a venit încercarea. Toţi cei ce sunt cu Dumnezeu vor fi încercaţi, credinţa voastră trebuie încercată. Astfel, când începi să trăieşti pentru El, toţi vecinii te bârfesc şi totul începe să-ţi meargă rău. Dar ţine minte că Domnul te încearcă să vadă ce faci. Biblia spune că orice copil care se întoarce la Domnul trebuie să treacă printr-o încercare de foc, pentru că i se încearcă credinţa. Aşa mă „antrena” tata când făceam vreo prostie. Acasă, aveam deasupra uşii „cele zece porunci”, un băţ atâta de lung. (fratele Branham arată). Domnul Branham avea mâna puternică, şi ne lua şi ne antrena că băţul acela. La fel face şi Dumnezeu. El încearcă, se osteneşte cu tine, dar te mai şi bate uneori, pentru că eşti copilul Lui. El a pregătit pentru tine ceva în viitor, în slavă, şi te pregăteşte pentru acel lucru. Aşa face El cu fiecare copil al Său.

Noe, un simbol al salvării Lui, a trecut printr-o încercare, pentru că Domnul i-a spus să intre în arcă, iar uşa s-a închis singură în urma lor. Fără îndoială că Noe le-a spus celorlalţi: „Gata, suntem în arcă! Trebuie să înceapă ploaia.” Nu uitaţi că până atunci nu mai căzuse niciodată ploaie pe pământ.

Batjocoritorii, poate unii dintre ei pe jumătate credincioşi, s-au adunat în jurul arcei gândindu-se că poate bătrânul are totuşi dreptate. S-au adunat acolo pentru eventualitatea că Noe spusese adevărul, dar a doua zi, soarele a răsărit la fel de frumos ca întotdeauna. Nu mă îndoiesc că şi Satan stătea deasupra arcei, pe fereastră, şi zicea: „Încă mai crezi că ai dreptate?” Aşa face diavolul cu fiecare dintre noi. Dar câtă vreme Domnul a spus un lucru, rămâi pe el! Orice ar fi, stai pe lucrul acela.

A trecut a doua zi, apoi a treia… Pe Noe îl treceau năduşelile, dar în final, au trecut cele şapte zile de aşteptare. Noe a intrat în arcă pe data de 17 februarie, iar după ce au trecut şapte zile, în dimineaţa următoare, tunetele zguduiau cerul şi au început să cadă stropi mari de ploaie. Pentru cei care veniseră şi aşteptaseră o zi sau două, zicând: „Să mergem să vedem dacă se va întâmpla ceva,” era prea târziu. Au bătut, au ţipat, dar era prea târziu. Străzile s-au umplut de apă până la poalele dealurilor, iar oamenii au fugit spre zonele mai înalte. Unii au încercat să se urce în bărci, dar dacă barca nu fusese construită de Domnul, mişcarea violentă a pământului a trimis-o drept în fundul apei.

Voi spuneţi: „Nu contează! Eu fac parte dintr-o religie, aşa că totul va fi în ordine.” Nu, nu este aşa. Este nevoie de o experienţă duhovnicească condusă de Domnul. Înţelegeţi? Toţi ceilalţi vor pieri. Nu spun aceasta ca să ies în evidenţă, ci o spun din dragoste, şi pentru că ştiu că într-o zi va trebui să răspund pentru aceasta. Aşadar, dacă spun ceea ce spune El, ştiu că este corect. Dar dacă aş încerca să adaug crezul sau teoria cuiva, n-aş putea să fac aceasta, pentru că nu le cred. Eu cred numai ceea ce a spus El.

După un timp apa a crescut, iar oamenii băteau la uşa arcei, ţipau şi plângeau, dar aceasta nu-i ajuta cu nimic pentru că era prea târziu. Cu câteva zile în urmă, când animalele intrau în arcă, poate unii dintre batjocoritori spuseseră: „Dacă vrei, intră tu acolo cu animalele acelea urât mirositoare şi trăieşte în mirosul acela! Noi preferăm să trăim aşa.” Şi astăzi spun la fel: „Treaba voastră, fiţi de modă veche dacă vreţi. În ce ne priveşte, noi vrem să trăim modern.” N-aveţi decât s-o faceţi, treaba voastră. Dar, frate, ce însemna să fii în arcă, cu uşa închisă? Acela era lucrul cel mai important.

Şi pentru Noe a fost greu în zilele lui, pentru că oamenii nu mai auziseră de ploaie, dar s-a întâmplat exact cum spusese el. Dar după ce a pierit tot ce avea suflare de viaţă şi Noe şi-a încheiat misiunea, pământul a început să rodească din nou.

A venit apoi un timp în care Domnul Şi-a scos copiii din Egipt, iar Moise a adus Legea. Pentru oameni era greu să înţeleagă, dar timpul îndurării trecuse, iar acum venea Legea. După darea Legii, Moise a fost ca un director de şcoală. Oamenii trăiau cum voiau, dar directorul le-a adus Legea, cele zece porunci, aşa cum spune Biblia, ca să le arate că erau greşiţi. Era o schimbare majoră, pe care oamenii nu au vrut s-o accepte, dar n-au avut încotro.

Apoi, după Moise a venit Ioan, iar după Ioan a venit Isus. Isus a venit să ne aducă harul, iar Duhul lui Dumnezeu Şi-a manifestat dragostea faţă de oameni dovedind că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu.” (Ioan 3.16). Isus era foarte diferit şi opus Legii, fiindcă era un timp nou, era vremea unui nou Legământ. Apoi, înainte ca El să plece, a vorbit despre Duhul Sfânt, despre Viaţa dinăuntru, despre Martorul învierii.

Am multe texte din Scriptură care se referă la aceasta, dar nu am timp să le parcurg pe toate, aşa că voi vorbi pe scurt. Este un lucru bine ştiut că atunci când vine o schimbare, de la un Legământ vechi la unul nou, oamenii se vor opune chiar dacă Mesajul este biblic. Astfel, de îndată ce Domnul dă o Lege sau un set de principii de urmat, oamenii caută imediat ceva cu care să contracareze acel lucru sau încearcă să-l transforme într-o învăţătură omenească.

După ce a ieşit Noe din corabie, după un timp s-a ridicat Nimrod, acel răzvrătit, şi a construit un turn, zicând: „Dacă va mai veni vreun potop, ne vom urca în vârful acelui turn şi vom fi deasupra apelor.” Atunci a trecut vremea îndurării şi Domnul a adus Legea.

Când a venit Isus, oamenii aveau Legea lui Moise, care vorbea despre venirea lui Hristos. Dar când a venit El, ei erau atât de prinşi în tradiţiile strămoşeşti… aveau crezurile, obiceiurile, bisericile lor, erau atât de rigizi, încât lui Isus i-a fost foarte greu să mişte acel „regat” bisericesc de la credinţa într-un crez, la credinţa în El. Şi totuşi, Scripturile vorbeau despre El încă de la început, din grădina Eden, când s-a vestit pentru prima dată că „sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui.” (Geneza 3.15). Isus le-a fost promis tot timpul, de-a lungul vremii, dar când a venit, ei nu L-au cunoscut pentru că erau prea prinşi în crezurile lor. Dar Acela era Adevărul Scripturii.

Fiecare trimis a vorbit în mesajul său despre Cel care urma să vină după el. Astfel, Moise şi profeții au vorbit despre venirea lui Hristos. Moise a spus: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica un proroc ca mine.” (Deuteronom 18.15). De câte ori am repetat în mesajul nostru, peste tot în jurul lumii, că atunci când va veni Mesia, El va fi un Profet!

Acesta este motivul pentru care femeia aceea rău-famată a crezut mesajul, spre deosebire de învăţaţi, care L-au respins.

Când S-a întâlnit cu femeia samariteană la fântână, Isus i-a zis: „Dă-Mi să beau!”

„Nu ai cu ce să scoţi,” I-a răspuns ea. „Şi nu se obişnuieşte ca Tu, evreu, să ceri de la mine, o femeie samariteană.” Şi discuţia a continuat aşa până când El i-a zis:

„Cheamă-l pe bărbatul tău şi adu-l aici.”

„Nu am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”

„Doamne, văd că eşti profet,” I-a zis femeia. „Noi ştim că va veni o schimbare, că trebuie să vină Mesia, Unsul, Hristosul lui Dumnezeu, şi că El va fi Profet.”

Iată cât de multe ştia femeia aceasta spre deosebire de învăţaţii acelui timp!  Vedeţi? Deşi era în starea aceea căzută, ea înţelegea totuşi Scriptura. O femeie amărâtă care avusese cinci bărbaţi şi acum trăia cu al şaselea, cunoştea Biblia şi credea ce scria în Ea. Astfel, ea I-a spus: „Când va veni Mesia, El va fi un Profet.” Ce i-a răspuns Isus? „Eu sunt Acela!”

Când a auzit aceasta, femeia şi-a lăsat găleata şi a alergat în cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este El Mesia care trebuia să vină?” (Ioan 4.7-29). Înţelegeţi? El era Acela.

Vedeţi, ea ştia că El trebuia să vină pentru că Scriptura spusese în toate timpurile, prin Moise şi prin profeți, că El va veni şi că va fi un Profet.

Dacă oamenii de astăzi ar vedea acest lucru, şi-ar da seama în ce timp trăim. Ar vedea că se împlineşte promisiunea lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi. Domnul a spus că aşa va fi şi nu este nimic în neregulă, fiindcă marele Ceas al lui Dumnezeu arată exact ora potrivită. Chiar şi din punct de vedere ştiinţific, mai sunt trei minute până la miezul nopţii, aşa că ultima bătaie poate suna oricând. Au trecut deja doi sau trei ani de când s-a spus aceasta. Vedeţi, suntem în timpul sfârşitului. Şi ce s-a întâmplat? Rânduiala s-a schimbat, a trecut de la vremurile întunecate ale vechii biserici, când mergeai şi îţi treceai numele în registru, la Lumina de seară a restituirii, a întoarcerii Duhului Sfânt pe pământ cu o nouă Cincizecime, cu un semn nou, cu altceva ce trebuie să se întâmple. Totuşi, oamenii nu cred pentru că sunt la fel de orbiţi ca în zilele lui Isus. Vedeţi? El a vorbit despre această zi. Când a fost aici pe pământ, El a venit exact conform Scripturii şi a vorbit despre venirea acestei zile.

Să mai avem în vedere un lucru aici, iar pentru aceasta puteţi citi, dacă vreţi, din Matei 24. Isus a vorbit despre ziua aceasta şi a spus că iudeii se vor strânge din nou la un loc în zilele din urmă. El a spus: „Când vedeţi smochinul înverzind, ştiţi că vremea este aproape.” A mai spus că va veni o vreme înspăimântătoare, când un neam se va scula împotriva altui neam, marea va mugi, iar inimile oamenilor vor ceda de frică. Acum nu este vorba de femei, ci de bărbaţi, pentru că Isus nu a spus „femei”, ci „bărbaţi”. Gândiţi-vă la ciumă şi la tot ce se va împlini în ziua aceea! Acela va fi semnul timpului de sfârşit: „inima oamenilor se va tulbura şi se va înspăimânta.” În Apocalipsa, acolo unde profetul vorbeşte despre ziua aceasta, spune că va fi un timp când biserica va deveni căldicică. Aceasta se va întâmpla în Laodicea, epoca bisericii zilelor din urmă. Înţelegeţi? Cine era Cel care vorbea? Isus, şi El vestea sfârşitul acestei epoci.

Acum, în timpul de seară, este la fel ca în Eden, ca în zilele lui Noe şi ale lui Moise… Mai sunt multe lucruri de spus aici, dar am sărit peste câteva din ele, pentru că nu avem foarte mult timp. Biblia spune ce s-a întâmplat în fiecare epocă, dar biserica din epoca aceasta este atât de formală, cu crezuri, dogme, născociri şi teorii omeneşti, încât trece pe lângă Cuvânt. Acum puteţi înţelege cum va fi Evanghelia timpului de sfârşit.  Înţelegeţi cum? Toţi cei care o vor urma, vor fi numiţi nebuni, pentru că vor fi diferiţi de ceilalţi. Aşa au fost priviţi în zilele lui Noe şi de-a lungul timpului. Vedeţi, ei au fost scoşi afară din biserici deoarece credeau în Isus. Oricine credea în El era excomunicat din biserică. Vedeţi? Dar El a avut timpul Lui de îndurare, vremea Lui, a Fiului.

Vedem, de asemenea, că Duhul Sfânt a vestit acest lucru. Dacă vreţi să căutaţi în Scriptură, deschideţi la Matei 24, apoi la 2Timotei 3.1. Pentru zilele din urmă, Duhul Sfânt vorbeşte despre o epocă intelectuală. Ştiaţi lucrul acesta? Ştiaţi de ce?

Joseph, tu ai călătorit cu mine prin ţară, şi ai auzit şi de întâlnirile din străinătate. Merg peste ocean şi acolo vin o sută cincizeci, două sute sau cinci sute de mii de oameni… Sau este un lucru pe care îl poţi vedea în fiecare zi: în timpul adunărilor de aici, din tabernacol, poţi vedea zece, douăzeci sau chiar treizeci de mii de oameni care cad în genunchi şi-L slăvesc pe Dumnezeu. Ei înţeleg. Dar de ce nu se întâmplă lucrul acesta şi în restul Americii? Pentru că este o epocă intelectuală. Ei nu vor pe cineva care să le vorbească despre judecată, nu, nu, pentru că aceasta le strică părtăşia cu cluburile lor, cu lojile lor şi cu toate lucrurile neduhovnicești cu care se ocupă. Astfel, dacă un păstor ar pomeni despre aşa ceva, mai-marii lui l-ar da afară imediat şi ar pune pe altcineva în locul lui, vreun Ricky tinerel. Ştiţi ce vreau să spun.

Iertaţi-mă, cred că am exagerat… Ştiţi, n-am vrut să spun aceasta, n-am nimic cu nici un Ricky, dar adevărul este că nu-mi place numele acesta. Căutaţi semnificaţia acestui nume în numerologie, şi veţi vrea să-i puneţi alt nume copilului vostru, nu Ricky, Elvis sau ceva de felul acesta. Oh, Doamne! Dar vedeţi voi, aceste lucruri trebuiau să vină. Înainte nu existau asemenea nume, dar a venit vremea ca ele să apară. Da, aşa este.

Aici este „Aşa vorbeşte Domnul!” Ascultaţi, pentru că vă vorbesc din Scriptură.

Duhul vorbeşte foarte clar şi spune că „În zilele din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” (1Timotei 4.1). Vedeţi? Priviţi cum vor fi oamenii: încăpăţânaţi, trufaşi, şmecheri… Iertaţi-mi exprimarea, dar ştiţi cu toţii ce înseamnă cuvântul acesta, fiindcă este un cuvânt folosit de toată lumea. „Încăpăţânaţi, trufaşi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (2Timotei 2.4).

Ieri am stat şi m-am uitat la bazinul care este mai jos de noi, şi m-am gândit la un om, învăţător de şcoală duminicală, care mi-a spus: „Nu ar trebui să scrie în Biblie că Isus a scuipat. Este împotriva regulilor sanitare să scuipi pe jos şi să iei din scuipat.” El se referea la varianta originală, în greacă, unde scrie: „El a scuipat pe pământ.” (Ioan 9.6). Vorbind cu omul acela orb, Isus a scuipat pe pământ, după care s-a aplecat, a luat scuipat amestecat cu pământ şi i-a uns ochii, după care i-a zis: „Du-te şi spală-te la scăldătoarea Siloam (trimis) şi ochii ţi se vor deschide.” (Ioan 9.6). Omul s-a dus, s-a spălat şi şi-a recăpătat vederea.

Dar acest frate mi-a zis: „Astăzi nu s-ar mai putea face aşa ceva, fiindcă contravine regulilor de sănătate, încalcă normele de sănătate.”

Acelaşi om îşi duce soţia şi copiii la bazinul acela, laolaltă cu toţi bărbaţii şi femeile care vin să se scalde în perioade ale lunii când n-ar trebui s-o facă. Unii dintre ei nici nu se duc la toaletă. Intră în apă cu trupurile murdare, iau apă în gură şi o scuipă afară, le intră în ochi şi aşa mai departe. Totuşi, el spunea acele lucruri despre Isus, care a scuipat pe pământ şi a făcut acea tină cu care i-a redat vederea acelui orb.

Zilele trecute am vorbit cu un băieţel care se întorcea de acolo, şi îmi spunea că se duce acasă pentru că a înghiţit apă din bazin şi se simţea foarte rău. Poate se află printre noi astăzi. Este vorba de un băiat care locuieşte la  două sau trei blocuri depărtare de aici. A spus că nu mai calcă niciodată pe acolo.

Aceasta este ceea ce numesc oamenii „civilizaţie modernă”. Vedeţi unde ajungeţi? Ştiţi vechea zicală: „S-a înecat cu bobul, dar a înghiţit cămila.” Abia aştept să-l întâlnesc din nou. Aşa trebuie să ne îndepărtăm de astfel de lucruri, înţelegeţi?

Aşa sunt intelectualii: „neînduplecaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” Aşa scrie în Biblie. Duhul Sfânt vorbeşte înadins despre aceste lucruri pentru timpul din urmă: „Vor avea doar o formă de evlavie…”, iar înainte de aceasta scrie: „Vor fi răutăcioşi şi îi vor urî pe cei neprihăniţi.” Îi vedeţi? Îi vor urî pe cei ce cred Cuvântul. Ei îi urăsc pe cei care nu sunt de acord cu crezurile lor, aşa cum L-au urât fariseii şi saducheii pe Isus. De ce? Pentru că era împotriva crezurilor lor. Înţelegeţi? Nu era vorba că El voia să fie diferit de ceilalţi; El este Cuvântul viu care trăia printre ei. Şi El le-a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37). Vedeţi?

Ei bine, acelaşi lucru se întâmplă astăzi. Dacă un om vestea ceva, iar acel lucru nu se întâmpla, era greşit deoarece, conform Scripturii, trebuia să se împlinească. Dar dacă se împlinea, era corect. Nu omul era corect, ci Cuvântul era corect. Acelaşi criteriu este valabil şi astăzi. Înţelegeţi? Este cât se poate de logic. Eu încerc să dezvolt subiectul ca să vă arăt punctul culminant al Evangheliei timpului de sfârşit.

Fiţi atenţi! Deci, această epocă intelectuală a oamenilor încăpăţânaţi, trufaşi şi iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, care stau miercuri seara acasă şi se uită la filme vulgare de genul: „O iubim pe Susie”, „Lucy”, sau cum o fi chemând-o, o femeie căsătorită şi divorţată de mai multe ori. De fapt, toate personajele sunt căsătorite şi divorţate şi căsătorite din nou, iar voi vă faceţi din ele modele și idoli. Vedeţi? Preferaţi să staţi acasă să urmăriţi filmul acela decât să veniţi la adunarea de rugăciune. „Iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu.” Dacă s-ar ţine un meci în oraş, sau dacă ar veni echipa „Colonels” sau „Giants,” sau dacă ar fi orice fel de eveniment, s-ar închide bisericile şi toată lumea s-ar duce acolo. Să vină Elvis Presley cu chitara aici pe stradă şi să cânte câteva acorduri într-o miercuri seara, şi n-ar mai fi nimeni în rândul de rugăciune. „Iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu, încăpăţânaţi, trufaşi, violenţi, urâtori de bine, având doar o formă de evlavie.”

Unii zic: „Aceştia sunt comuniştii!” Nu, nu-i adevărat. Sunt chiar membrii bisericii, dar care au doar o formă de evlavie. Şi ce fac? „Tăgăduiesc puterea.” Ei cred că există Dumnezeu, dar spun: „Dumnezeu nu face aşa ceva!” Vedeţi, acceptă doar ce le place, dar tăgăduiesc puterea. Vieţile lor nu se schimbă, nu se întâmplă nimic; sunt doar membri ai bisericii. Nu-i de mirare că Biblia spune: „Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-I puterea; depărtaţi-vă de oamenii aceştia.”

„Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte.” (2Timotei 3.6). Aşa spune Biblia, iar noi trăim chiar în timpul acela; dar dacă faci lucrarea unui evanghelist, fă-o cum trebuie. Aceasta-i tot. Înţelegeţi?

Privind la mesagerii şi la martorii din jurul nostru, ne putem da seama în ce tabără ne aflăm. Priviţi în ce tabără vă aflaţi în dimineaţa aceasta. El a spus că va fi un grup al celor ce vor crede, care vor fi urmaţi de semne, şi care vor fi batjocoriţi şi luaţi în râs la fel ca în zilele lui Noe. Şi va fi un alt grup, al celor ce vor râde de cei credincioşi, cei încăpăţânaţi şi trufaşi, care au o formă de evlavie, dar neagă exact puterea. Astfel, puteţi vedea în care din cele două grupuri vă aflaţi, şi care sunt adevăraţii trimişi ai vremii. Isus a prorocit că Satan va veni cu propriul său mesaj, dar trimisul Domnului va face să se întâmple anumite lucruri, iar cei ce vor crede vor fi urmaţi de nişte semne. Vedeţi, trimişii lui Satan vor avea doar o formă de evlavie, dar trimişii Domnului vor fi urmaţi de aceste semne: vor lua în mână şerpi, vor bea băuturi otrăvitoare şi nu-i va vătăma, vor scoate demoni, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, vor primi botezul Duhului Sfânt, cu semne şi minuni. Deci, noi facem parte din unul din aceste două grupuri, şi suntem în timpul sfârşitului.

Nu-i de mirare că profetul Isaia a spus: „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie.” (Isaia 1.6). Încotro am putea merge? Ce-ar ieşi dacă ne-am amesteca cu toţii? Ar fi mai rău decât oricând, pentru că ar fi o mulţime de lucruri amestecate. Aceasta se încearcă prin Consiliul Mondial Bisericesc, dar nu va funcţiona niciodată aşa. Ei au primit acolo şi ateii, şi necredincioşii, dar Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3). Înţelegeţi? Iar acolo nu sunt nici măcar doi care să se înţeleagă.

Mântuirea este un lucru personal, nu între biserică şi Dumnezeu, ci între individ şi Dumnezeu Voi trebuie să mergeţi cu Cuvântul! Da! Frate, priveşte în jur! Observaţi că semnalul roşu care anunţă venirea Lui, s-a aprins deja. Noi ştim cu toţii aceasta. Sunt multe texte din Scriptură pe care mi le-am notat şi aş putea să vi le arăt, şi care dovedesc că suntem în timpul sfârşitului: Iudeii s-au întors în Palestina, smochinul a înfrunzit, inimile oamenilor cedează de teamă. Priviţi ce mişcare de emancipare au început femeile. Pot să vă arăt în Apocalipsa că naţiunea aceasta va fi marcată prin numărul treisprezece, prin femeie.  Astfel, am început cu treisprezece colonii, treisprezece dungi pe steag, treisprezece state, treisprezece stele pe bancnota de un dolar. Totul este treisprezece şi o femeie.

Nu demult am fost să predic în Elveţia, iar o femeie de acolo mi-a spus: „Ne-am dori să mergem şi noi în America, să avem libertatea femeilor de acolo.” Dar când i-am povestit ce au făcut femeile de aici, a spus: „Nu, noi nu vrem aceasta.” Vedeţi? Vă pot arăta chiar aici că aceasta este naţiunea care s-a ridicat din pământ, acolo unde nu erau oameni. Ea vine ca un miel, cu două coarne mici: puterea civilă şi cea bisericească, dar ele se unesc prin puterea politică, prin noul preşedinte pe care îl avem şi care a adus din nou Roma la putere. Aş vrea să vină cineva, un teolog, sau oricine altcineva, şi să-mi arate unde proroceşte Biblia despre comunism, că va stăpâni lumea? Nu vă temeţi de comunism pentru că nu este nimic de el, este doar o himeră. El va fi folosit de Dumnezeu ca să disciplineze naţiunea aceasta. Aşa este. Dar Biblia spune că Roma va conduce lumea. Gândiți-vă la împăratul Nebucadnețar, la visul lui, la vedenia pe care a avut-o şi la interpretarea lui Daniel. Fiecare din acele împărăţii era perfectă, iar la urmă a fost Roma, nu comunismul. Aceştia din urmă sunt doar nişte marionete, şi-atât. Ei nu vor ajunge nicăieri. Nu, nicidecum.

Chiar Joseph îmi spunea: „Păgânii aceia din inima Africii nu sunt oameni pe care să-i poţi înrobi, pentru că ei au fost robi până acum.” Lucrul acesta este în general valabil în ziua de astăzi. Oamenii au fost deja sub stăpânire şi vor dragoste, Îl vor pe Dumnezeu. Dar comunismul nu are nimic a face cu Dumnezeu, aşa că nu-L vor accepta. Sigur că nu.

Semnalul a pornit, Lumina roşie s-a aprins şi venirea Lui este iminentă. În Isaia 60.2 scrie: „Iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare, popoarele.” Exact aşa este. Trimisul şi Mesajul ultimei epoci trebuie să întâlnească condiţiile acestei epoci din urmă, nu credeţi? Acest Mesaj nu putea fi predicat cu patruzeci de ani în urmă. Dacă ar fi venit mai demult, n-ar fi mers, pentru că trebuia să vină în condiţiile timpului sfârşitului.

Pocăiţi-vă şi credeţi semnele Evangheliei! Acesta este Mesajul zilei de astăzi. Spălaţi-vă sufletele în sângele Mielului şi credeţi Evanghelia; credeţi că vremea sfârşitului este aici şi că sămânţa Evangheliei a fost răspândită.

Se vorbeşte atât de mult despre reformă, şi sunt de acord şi eu cu reforma evanghelică. „A reforma” înseamnă „A curăţa.” Consider că avem într-adevăr nevoie de curăţenie, să ne eliberăm de necredinţă şi să credem Evanghelia. Aşa este. Destul cu suspiciunea şi îndoiala! Reformaţi-vă! Chiar şi cuvântul grec „pocăiţi-vă” înseamnă „reformaţi-vă,” adică „curăţaţi-vă de tot ce a fost, de trecutul vostru şi credeţi  cu toată puterea Evanghelia şi lucrarea ei. „Acestea sunt semnele care-i vor urma.” Ei spun că aceste lucruri au fost valabile doar pentru timpul de la început, dar Isus a spus: „Până la sfârşitul veacului.” Acum, cineva trebuie să aibă dreptate. Dacă un om necredincios spune că făgăduinţa aceasta a fost numai pentru apostoli, iar El spune că ea este pentru toţi cei ce cred, până la sfârşitul zilelor, eu prefer să cred Cuvântul Lui, pentru că El este Adevărul.

Dumnezeu vrea ca poporul Său să se îndepărteze de necredincioşi şi de necredinţă. Mulţi dintre voi greşesc lăsându-şi copilaşii să se joace de-a micuţul Oswald. Înţelegeţi? Eu nu încerc să ies în evidenţă, nici să par înapoiat sau fanatic. Nu, nu intenţionez aceasta, dar fiţi foarte atenţi cu cine ies fiicele voastre seara. Înţelegeţi? Poate v-aţi crescut fata într-o manieră duhovnicească şi în biserică, dar dintr-o dată vă treziţi că iese în oraş cu un Oswald, cu un ateu, cu un necredincios care îi va ruina viaţa, şi nu puteţi înţelege de ce. Se va căsători cu ea, şi priviţi în jur ca să vedeţi ce fel de copii şi nepoţei veţi avea. Aveţi deci grijă, pentru că Dumnezeu vrea ca poporul Lui să fie separat.

Dacă citiţi în Exod 34.12, veţi vedea ce i-a spus Domnul lui Israel: „Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.” Vedeţi? Să nu vă amestecaţi cu ei! Iar în Iosua 23.12, chiar Iosua spune:

„Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi dacă veţi intra în legături cu ele,

să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi…” (v. 12-13).

Cu alte cuvinte: „Dumnezeu v-a adus în această ţară bună. Vă place?”

„Amin! Ne place,” au răspuns ei.

„Mai sunt câţiva necredincioşi rămaşi acolo, dar voi să nu vă amestecaţi cu ei. Nu mergeţi după ei!”

Nu te duce, soră! Dacă el te invită la un bar, undeva, ca să beţi ceva în linişte, depărtează-te de el! Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi, băieţi! Dacă o fată vă propune aşa ceva, staţi deoparte!

Poate veţi spune: „Fratele Branham este doar un bătrân morocănos!”, dar într-una din zile veţi afla că am avut dreptate în ceea ce am spus. De câte ori am văzut fete ajunse de ruşine, ridicându-se să mărturisească! Dar cicatricea va rămâne în inima acelei fete până în ceasul morţii. A fost crescută într-o casă de creştini, dar s-a întâmplat să iasă cu un băiat. Era atât de drăguţ încât nu putea sta departe de el. Curând a început să fumeze, apoi a început să bea, şi aceasta a fost. Înţelegeţi? Astfel, a ajuns de ruşine. Ce păcat! Şi la fel se întâmplă şi invers. Staţi deoparte! Separaţi-vă de ei! Purtaţi-vă frumos şi atent cu toată lumea, dar nu luaţi parte la păcatul lor, ci ţineţi-vă deoparte!

Prieteni, întotdeauna, în fiecare epocă şi sub fiecare rânduială, conducătorii au fost cei care au creat confuzie printre oameni. Dar n-ar fi fost o problemă atât de mare cu oamenii dacă Evanghelia ar fi rămas la locul ei, adică la amvon.

Eu am vorbit cu cineva de la Colegiul Luteran Bethany, şi el m-a întrebat:

„Frate Branham, care crezi că este problema cu noi? Care este diferenţa dintre noi, luteranii, şi penticostalii de care tot vorbeşti?”

„Diferenţa este că biserica penticostală este o formă avansată a bisericii luterane. Aşa este. Dacă aţi fi stat pe ce trebuia, aţi fi fost şi voi penticostali.”

Dimineaţă am auzit pe cineva spunând că toate bisericile, începând cu biserica primară, îşi au originile la Roma. Aş vrea să vină cineva şi să dovedească lucrul acesta. Eu sunt de acord că toate denominaţiunile au început la Roma, dar creştinismul a început la Ierusalim. Deci dacă ierarhia catolică vrea să ne întoarcem toţi la originile creştinătăţii, atunci haideţi să ne întoarcem la Cincizecime şi să primim Duhul Sfânt. Sunt de acord cu lucrul acesta, dar el nu vine de la Roma, ci de la Cincizecime. Biserica nu a fost întemeiată la Roma, ci la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, şi nu prin dogme, ci prin botezul Duhului Sfânt. Aceasta încerc să vă spun. Dacă tot vreţi să ne întoarcem, haideţi să mergem înapoi la începuturi. Dar nu la începutul denominaţional, la Roma, pentru că ei au fost primii care şi-au făcut o organizaţie, o denominaţiune care a fost mama tuturor celorlalte.

În Apocalipsa 17 scrie despre ea că este „o curvă”, şi „mama curvelor”. Vedeţi? Aşa o numeşte Biblia. Isus Hristos a spus că biserica catolică este o curvă şi că toate fiicele ei protestante sunt curve, la fel ca ea. Şi El a mai spus: „De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” Înţelegeţi? Aici am ajuns, la o formă de evlavie, la tăgăduirea puterii Lui şi aşa mai departe.

Metodiştilor, înainte aveaţi puterea lui Dumnezeu în mijlocul vostru. Când am fost în Anglia, am purtat roba lui John, ca să mă rog pentru regele George. Apoi am condus spre Capela Wesley, unde predica el în faţa a o mie cinci sute de oameni în fiecare dimineaţă de la ora cinci, înainte ca ei să plece la lucru. Am stat pe scaunul de pe care a convertit un bărbat care fusese implicat în luptele de cocoşi; am stat la amvonul lui, m-am rugat în camera din care a plecat la cer, şi m-am gândit: „Dacă John ar şti unde a ajuns acum biserica metodistă, care mai demult obişnuia să se roage pentru bolnavi şi să facă semne mari, s-ar răsuci în mormânt.”

Într-o zi, John stătea la altarul lângă care este un copac, şi în timp ce predica despre vindecarea divină, a venit un grup de membri ai bisericii anglicane şi au împrăştiat mulţimea prin faptul că au dat drumul la o vulpe şi la câţiva ogari. În felul acesta, i-au stricat adunarea.

Sărmanul John era mărunţel şi nu cântărea mai mult de cincizeci şi cinci de kilograme, dar s-a întors, a arătat spre omul care a creat neliniştea şi i-a spus: „Nu va apune soarele de trei ori până când mă vei chema să mă rog pentru tine.” Omul acela a murit chiar în seara aceea având dureri groaznice în tot corpul, şi strigându-l pe John să vină să se roage pentru el. Vedeţi? Dacă voi, metodiştii, aţi fi astfel de metodişti, atunci aţi fi de fapt penticostali. Aşa este.

Cât despre voi, baptiştilor, voi mergeţi la biserică pentru câteva minute, iar dacă se întâmplă ca păstorul să predice mai mult de un sfert de oră, îl şi daţi afară. John Smith, întemeietorul bisericii baptiste, se ruga uneori şi o noapte întreagă şi plângea din pricina păcatelor oamenilor, până i se lipeau ochii de plâns. Atunci soţia lui trebuia să-l conducă la masă şi să-l hrănească cu lingura. Dar acum nu puteţi să vă mai rugaţi nici cincisprezece minute. Care este problema? Problema este că v-aţi făcut şi voi tradiţii şi le-aţi amestecat cu Cuvântul.

Dar Mesajul merge mai departe. Israel a urmat Stâlpul de Foc, şi unde se oprea El, se opreau şi ei; când pornea El, porneau şi ei după El. Şi Stâlpul de Foc a mers tot timpul mai departe. Da.

Dar noi putem vedea că cei care au creat confuzie au fost conducătorii. Priviţi la Datan, în vremea lui Moise, vremea harului premergător Legii. Cel care a condus mulţimea amestecată a fost Core. Când Domnul l-a ridicat pe Moise, el era profet şi avea Cuvântul lui Dumnezeu. El conducea peste două milioane şi jumătate de oameni acolo, în pustie, de aceea socrul său, Ietro, i-a zis: „Moise, povara ta este prea grea şi te va ucide.” Atunci Domnul a luat din Duhul Său şi a pus peste şaptezeci de bătrâni, iar aceştia au început să prorocească. Dar puterea lui Moise nu a slăbit deloc; el avea în continuare ultimul cuvânt, pentru că el Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul”.

Dumnezeu nu lucrează niciodată cu grupuri de oameni, de aceea provoc pe oricine să-mi arate când a folosit El un grup, şi nu un singur om. Exact. El a luat de fiecare dată un singur om, pentru că doi oameni înseamnă deja două păreri. Aşa este. Dacă priviţi de-a lungul timpului, veţi vedea că întotdeauna a fost la fel.

Atunci era rândul lui Moise, dar ştiţi ce a spus Core? „Moise se poartă ca şi cum el ar fi singurul care poate să predice, singurul care are Mesajul. Noi ştim că Stâlpul de Foc stă deasupra lui şi că Lumina este peste el, dar se poartă ca şi cum ar fi singurul care are Mesajul.”

Dar Moise nu încerca şi nu urmărea aceasta, ci voia să-i îndrepte pe oameni. Erau prea multe păreri şi idei, iar ei trebuiau să asculte de una singură. Şi ce s-a întâmplat atunci? Dumnezeu a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este a lor, ca să nu pieriţi o dată cu ei când vor fi pedepsiţi din pricina păcatelor lor!” Imediat după aceea, pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, şi un foc a ieşit şi i-a mistuit. (Numeri 16.26-35). Vedeţi? Aceia au fost cei amestecaţi, căpeteniile care au produs confuzie între oameni. Dacă n-ar fi aşa, când am veni în acest oraş, toate bisericile şi organizaţiile s-ar aduna împreună. N-ar mai fi deschis nici un bar, pentru că toţi oamenii ar fi aici. Acest oraş ar fi atât de „uscat”, încât i-ar lua unui beţiv o jumătate de ceas să-şi umezească gura cât să poată scuipa. Oh, iertaţi-mă, fiindcă n-am vrut să mă exprim aşa. Ceea ce vreau să spun este că toţi suntem împrăştiaţi, şi aceasta este din vina căpeteniilor. Dumnezeu poate veni să lucreze, dar în loc să accepte Mesajul lui Dumnezeu, liderii acestor grupări preferă să-i ţină pe oameni deoparte, de teamă să nu-i piardă.

Tot căpeteniile au fost de vină şi în zilele lui Noe şi în timpul lui Isus. Conducătorii se opun şi astăzi Duhului Sfânt, iar mulţimile amestecate spun: „Lăsaţi femeile să facă ce vor! Ce aveţi cu ele?” Chiar acum câteva zile a venit cineva la mine şi mi-a spus aceasta, pentru că după cum ştiţi, eu mă străduiesc să le ţin pe surori pe linie. Vedeţi? Ele sunt un fel de ţintă şi au fost ţinta în fiecare epocă. Satan s-a folosit de femeie în grădina Eden şi apoi în toate situaţiile. Astfel, cum să nu atac aceste lucruri, când Biblia arată clar spre America şi femeile ei din zilele din urmă? Cineva mi-a zis:

„Frate Branham, oamenii te consideră proroc.”

„Dar nu sunt,” am răspuns eu.

„Dar ei aşa te văd. De ce nu-i înveţi pe oameni cum să primească daruri duhovniceşti? Învaţă-i astfel de lucruri, deoarece ştim că Dumnezeu te ascultă. De ce nu le înveţi pe femei aceste lucruri, în loc să le faci tot timpul morală?”

„Le predic de treizeci şi unu de ani. Tu vii şi-mi ceri să le învăţ Algebra, când ele n-au priceput încă nici Abecedarul? De ce nu se poartă ca nişte femei adevărate? De ce continuă să facă toate lucrurile acelea? Cum să le învăţ lucruri spirituale, când ele nu le pricep nici pe cele fireşti? Cum le-aş putea învăţa?” Biserica trebuie să atingă o anumită statură, şi abia de acolo poate învăţa cum să primească şi să lucreze cu darurile lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt nu poate veni înainte ca inima aceea să fie curată şi pregătită să-L primească.

Prezenţa lui Dumnezeu este ca o presiune puternică. Dar să nu vă temeţi că vor fi prea mulţi şi nu le va ajunge, pentru că Dumnezeu este inepuizabil. Imaginaţi-vă un şobolan sau un şoricel micuţ, în grânarele Egiptului, care-şi zice: „Ar trebui să nu mănânc mai mult de un bob pe zi, pentru că altfel risc să nu-mi ajungă până la următoarea recoltă.” Sau gândiţi-vă la un peştişor micuţ care înoată în ocean şi își zice în sinea lui: „Ar trebui să beau apă mai rar, pentru că altfel, ştiţi, s-ar putea să sec oceanul.” Cam aşa suntem şi noi: n-avem cum să epuizăm bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu faţă de poporul Lui. El vrea să vă binecuvânteze, şi este pregătit s-o facă, de aceea pune presiune asupra voastră. Imaginaţi-vă că toate apele de pe pământ, mările şi toate celelalte, s-ar îngrămădi într-o ţeavă cu diametrul de un metru şi ar sta agăţate acolo sus. Toată presiunea ar sta pe fundul ţevii, încercând să găsească o crăpătură cât de mică pe unde să iasă. Aşa este presiunea Duhului Sfânt care încearcă să vină în viaţa fiecărui om.

Dar oamenii nu-L vor pentru că iubesc crezurile şi toate celelalte lucruri mai mult decât pe Dumnezeu. Trebuie să renunţi la toate lucrurile lumeşti şi să-L crezi pe Dumnezeu. Aceasta nu se poate nega, după cum aţi putut vedea de fiecare dată, an după an.  Chiar Joseph spunea odată: „El este Dumnezeu şi nu greşeşte niciodată.”

Înţelegeţi? Este făgăduinţa Lui pentru ziua de astăzi. Nu eu sunt făgăduinţa Lui, eu sunt doar un om, dar vă vorbesc despre Duhul Său cel Sfânt care este aici. Promisiunea zilei de astăzi este: „Oricine şi oriunde.”

După cum vedem, evreii erau aleşii. Dar să-l luăm de exemplu, pe Balaam. Balaam le-a vestit oamenilor doctrina lui, iar ei au zis: „Noi toți suntem credincioși, suntem moabiți, fiii fiicei lui Lot, şi suntem la fel ca voi.” Şi astfel     s-au amestecat. Evreii s-au căsătorit cu femei moabite care erau împodobite şi aranjate, iar ele au venit la bărbații israeliți și le-au zis: „Noi suntem toţi la fel. Totul este în ordine, pentru că Dumnezeu nu face deosebire între rase.” Astfel, Balaam i-a căsătorit, dar Dumnezeu a tras o linie despărţitoare, făcându-i să-şi părăsească locuinţele şi tot ce aveau. Puteţi vedea ce s-a întâmplat aici? Exact acelaşi lucru care s-a întâmplat înainte de potop.  „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.” (Geneza 6.2). Înţelegeţi? Acelaşi lucru s-a întâmplat  atunci şi se întâmplă şi acum. Exact la fel! Ar trebui să observaţi că fiecare generaţie vorbeşte despre ce se va întâmpla în următoarea. Noi vedem acest lucru şi ştim că va fi la fel ca în zilele lui Noe, pentru că aşa spune Biblia. Şi la fel de bine ştim că timpul acela este chiar timpul în care trăim acum.

Bisericile de astăzi nu sunt interesate decât de numărul de membri. Tot ce vor este să aibă cât mai mulţi membri. Vă amintiţi sloganul baptist din 1944: „Este 1944 şi vom avea cu un milion mai mulţi!” Ştim că misiunea scumpului nostru frate Billy Graham este una biblică, dar se întâmplă de atâtea ori ca alţii să ia decizii pentru tine. Aceasta o face denominaţiunea. Înţelegeţi?

La fel a fost şi în timpul lui Isus. Oamenii aceia nu erau răi, ci erau orbi, atâta tot. Erau orbi în ceea ce priveşte Adevărul, de aceea Isus le-a zis: „Farisei şi saduchei orbi în tot ce faceţi!” Ce a spus despre ei? „Sunteţi orbi!” Nu le-a spus: „Sunteţi păcătoşi!” Ei erau păcătoşi, dar nu în sensul în care numim noi păcat.

Astfel, când ne referim la păcat, noi ne gândim de obicei la adulter, la fumat, la minciună, la furat, şi la alte păcate de felul acesta. Dar acestea nu sunt ele însele păcate, ci sunt atributele necredinţei, pentru că Biblia spune: „…cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16.16). Păcatul este necredinţa în Cuvânt. Gândiţi-vă la oamenii aceia sfinţi, pe care nu-i puteai atinge nici măcar cu un deget din punct de vedere moral. Bunicul, străbunicul şi toţi strămoşii lor, fuseseră preoţi, din generaţie în generaţie. Ţinuseră Legea şi tradiţiile părinţilor lor până la ultima virgulă; nu aveau nici o pată, pentru că dacă li s-ar fi găsit una singură, ar fi fost omorâţi cu pietre. Deci erau oameni buni. Dar cu toate acestea, Isus le-a zis: „Aveţi de tată pe diavolul.” De ce? Pentru că nu au văzut Mesajul, Cuvântul care stătea chiar în faţa lor, şi au zis: „Omul acesta încearcă să ne distrugă bisericile.” Dar El le-a spus: „Vai de voi, povăţuitori orbi! Voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.” (Matei 23.16,15). Ce nu faceţi ca să aveţi un membru în plus! Dar când îi aduceţi în biserica voastră, îl faceţi să ajungă mai rău decât era înainte. Aşa le-a spus Isus. Şi n-o să găsiţi ceva mai rău, mai neduhovnicesc şi mai nedrept decât un membru vechi al unei biserici, care este atât de plin de sine încât nu vede mai departe de proprii ochelari. Nu-mi place să critic pe nimeni, dar trebuie s-o fac, şi nu greşesc prin aceasta, deoarece chiar Isus a spus că acel om ajunge de două ori mai rău decât era înainte.

Adevărul este că spre orice biserică priveşti, indiferent câţi membri are, vezi oameni pasionaţi de pariuri, de curse de cai, şi femei care umblă pe stradă cu pantaloni scurţi, deşi merg şi cântă în corul bisericii. Aceasta este cea mai mare piatră de poticnire în faţa unui păcătos. Aşa este. Ei se aşteaptă ca aceşti oameni care îşi spun creştini, să trăiască o viaţă decentă, să fie diferiţi şi să constituie un exemplu, dar în realitate nu sunt decât o piatră de poticnire, nişte făţarnici, de zece ori mai răi decât erau înainte. Mai bine rămâneau în lume! Omul care îi vede, zice: „Păi, văd că şi ei trăiesc la fel ca mine, nu au nimic deosebit. Deci, sunt la fel de bun ca ei!” Aceasta este o piatră de poticnire. Este la fel ca atunci când un păcătos arată în Cuvânt şi spune: „Isus a spus cutare lucru…”, iar ei răspund: „Nu aceasta a vrut să spună,” sau: „Lucrul acesta a fost valabil pentru alte vremuri.”  Necredincioşilor! Nu vedeţi unde este problema? Voi puneţi o piedică în calea acelui om.

David spunea într-un Psalm al său: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Psalmul 1.1-3). O astfel de Biserică vrea Domnul, nu nişte orbi care îi conduc pe alţi orbi, batjocoritori şi aşa mai departe.

Mesajul Evangheliei timpului de sfârşit este Maleahi 4. Este o revenire la ceea ce a fost mai înainte. Şi Mesajul şi mesagerul, sunt o revenire la credinţă.

La douăzeci de ani de la crucificare, Iuda scria în epistola sa: „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 3). Vedeţi? Înţelegeţi? Maleahi, ultimul profet al Vechiului Testament, a spus despre zilele din urmă: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4.5-6). Aceasta va fi chiar înainte de vremea distrugerii. Ce este acesta? Un Mesaj care merge mai departe, un Mesaj şi un mesager al zilelor din urmă, care nu vrea să-i aducă pe oameni la un crez, ci vrea să-i elibereze de crezuri şi să-i aducă înapoi la credinţa originală a părinţilor, a celor de la Cincizecime, la credinţa pe care trebuie s-o aibă Biserica zilelor din urmă. Nu credinţa părinţilor de sub Legea mozaică, ci credinţa părinţilor de la Cincizecime.

Despre părinţii de sub Legea lui Moise a fost vorba în Maleahi 3.1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.”, iar în Matei 11.10 scrie acelaşi lucru. Vorbind despre Ioan, Isus a spus: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.” (Matei 11.8). Ioan nu a fost aşa. Cei care se îmbracă aşa, sunt în palatele împăraţilor, în biserici mari; ei sărută bebeluşii, îngroapă morţii, oficiază cununii şi aşa mai departe. Acolo găsiţi asemenea oameni.

Şi a mai zis: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?” Nu, Ioan nu era aşa. El nu s-a clătinat când oamenii i s-au împotrivit şi i-au spus: „Nu te va asculta nimeni, chiar dacă vei merge acolo.” Pentru Ioan nu a contat aceasta, ci s-a dus oricum. Înţelegeţi?

„Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;

căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (Matei 11.7-10).

Apoi, în Maleahi 4 este vorba despre sfârşitul epocilor bisericii, iar El spune: „…vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului.” Acel Ilie nu putea fi Ioan, pentru că lumea nu a ars atunci, şi cei drepţi nu au călcat în picioare cenuşa celor răi. Nu, ci este vorba despre epoca aceasta, şi despre Mesajul care merge mai departe. De ce? Ca să întoarcă credinţa oamenilor de astăzi, a bisericii ieşite din mijlocul acestor denominaţiuni putrede şi corupte, la credinţa vie şi la Dumnezeul cel viu. Mesajul a călătorit ani la rând, iar acum este timpul să credem şi să primim  Evanghelia timpului de sfârşit care  vine să întoarcă, să restituie. Aşa este.

Ioel a spus acelaşi lucru: „Vă voi restitui anii pe care i-au mâncat lăcustele…”

Fiţi atenţi aici! Vă amintiţi predica mea recentă despre Pomul Miresei, în care vorbeam despre cum L-au tratat oamenii pe Isus? El era Pomul pe care L-a văzut David, un Pom sădit lângă izvoare de apă, care-Și dă rodul la vremea potrivită, un Pom desăvârşit. Dar ei L-au tăiat şi L-au atârnat pe un lemn roman, spre batjocură. Dar ce a făcut El? S-a ridicat din nou a treia zi. Ce altceva a mai făcut? A rânduit un Pom al Miresei, un bărbat şi o femeie, doi pomi, aşa cum au fost în grădina Eden. Unul dintre pomi a fost Pomul Vieţii, iar celălalt a fost pomul morţii. El a venit să răscumpere acel pom. Aşadar, după ce la Calvar a câştigat răscumpărarea, acum era gata să vină să-l sădească.

Oh, mă simt înflăcărat, plin de Duh, când spun aceasta. Să răscumpere Pomul Miresei, care ar fi trebuit să fie în Eden, şi care a căzut din cauză că nu a crezut Cuvântul. Dar ce a făcut Roma când credinţa originală a coborât la Cincizecime? A început să trimită tot felul de viermi, şi fiecare a luat câte o parte din rod, din frunze, din tot; i-a stors toată Viaţa. Dar oare ce a văzut profetul, de a putut spune: „Aşa vorbeşte Domnul: voi restitui acest mare Pom.” Şi restituirea a început cu reformatorii. Dar ce a făcut biserica de fiecare dată? S-a organizat. Dumnezeu a curăţat-o, a tăiat din ea tot ce ţinea de organizaţie. Atunci a apărut Wesley, dar ea s-a organizat din nou, aşa că Domnul a trebuit s-o cureţe din nou. „Dar Eu voi restitui.” Pomul a crescut în continuare. Şi ce face acum? În timpul de seară nu va mai fi o organizaţie, ci va fi un vârf. Unde se coc primele fructe? În vârf, pentru că acolo bate soarele.

În acest timp de seară, seminţele sunt sădite pentru un Pom al Miresei din timpul de sfârşit. Pomul Vieţii Se va întoarce la Pomul Miresei. Înţelegeţi? Lumina serii a venit acum să ude şi să coacă rodul Pomului care fusese plantat. Seminţele sunt sădite. Vedeţi? Timpul înserării. Deci Evanghelia timpului de sfârşit va avea semnul din Maleahi 4, întoarcerea credinţei oamenilor la credinţa apostolilor. Da, domnilor. Înapoi la piatra de temelie. Amin!

Astăzi, liderii spun din nou: „Cifre! Cifre!”, la fel cum spuneau şi în zilele lui Isus, în acea  perioadă de har. Isus le-a spus: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.” (Matei 23.15). Astăzi, ei cheltuiesc milioane de dolari şi fac tot ce pot ca să atragă un membru în plus, iar după ce reuşesc, acela ajunge să fie mai rău decât înainte. Îl transformă într-un făţarnic, îl lasă să facă tot ce doreşte, să iasă în lume şi să ia Evanghelia în râs, şi tot felul de alte lucruri.

Conducătorii acestor zile spun la fel: „Cifre! Cifre! Cifre!” Astăzi nu mai contează decât cifrele şi deciziile. Ce cuvânt mare: „decizii”. Aş vrea ca oamenii să se decidă să-L urmeze pe Dumnezeu în loc să adere la o biserică.

„Haide, decide-te şi scrie-ţi numele în registru.” Aşa îi îndeamnă toţi oamenii.

„Cum te cheamă?”

„Ion Ionescu.”

„ÎL accepţi pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău?”

„Mda.”

„Crezi că El este Fiul lui Dumnezeu?”

„Mda.”

La fel face şi Satana, fiindcă Biblia spune că şi el crede şi tremură.

Dar atunci când crezi cu adevărat, nu mai tremuri, ci te bucuri. Amin.

Cineva îmi tot trimitea scrisori şi îmi spunea: „Frate Branham, tu sperii lumea de moarte prin faptul că spui că sfârşitul este aproape.” Se sperie biserica? Dar acesta este cel mai glorios lucru posibil, timpul sfârşitului, venirea Domnului. Aş vrea să fie clar chiar acum. Sigur că da. Nu mă pot gândi la ceva mai glorios decât să-L întâlnesc pe Domnul meu. Să mă descotorosesc de acest vechi trup de carne, şi să apuc premiul cel veşnic, din nou tânăr şi trăind pentru totdeauna cu Domnul şi poporul Său. Cum mi-aş putea dori să rămân în această luptă cu păcatul şi încercările, în durere şi suferinţă, în acest trup? Să-l părăsesc şi să merg spre cununa neprihănirii este cel mai glorios lucru de care am auzit! Aşa cum spunea apostolul Pavel, „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8). Deci nu celor care vor crede în venirea Lui, ci celor care vor iubi şi vor aştepta venirea Lui cu bucurie. Da, domnilor, aşa este.

Dar astăzi nu mai auzi decât despre membri: „Cât mai mulţi membri! Aduceţi membri!” Nu aceasta este Evanghelia timpului de sfârşit.

Aş vrea să mă opresc puţin aici şi să vă vorbesc din inimă.  Sper că nu v-am reţinut prea mult. Mai am la dispoziţie şapte sau opt minute, şi aş vrea să vă vorbesc din inimă. Spuneţi dacă nu este adevărat ceea ce vă spun: „Decide-te şi înscrie-te în biserica noastră! Lasă-i pe metodişti şi vino la noi, la baptişti! Sau, lasă-i pe baptişti, şi vino la metodişti, la prezbiterieni sau la luterani.” Catolicii îi adună pe toţi, vedeţi? „Membri, membri, membri, decizii, decizii!” La ce îţi sunt bune pietrele dacă nu ai un meşter cioplitor în piatră, care să le dea o formă? Pietrele sunt mărturiile. Astfel când Petru şi-a adus mărturia sa, Isus i-a zis: „Tu eşti Petru, eşti o piatră.” Dar la ce foloseşte piatra dacă nu are cine s-o cioplească şi s-o transforme într-un copil al lui Dumnezeu? Rămâne o simplă piatră dintr-un morman. Nu-i aşa? Nu aduce nici un folos. Vedeţi?

Apa toceşte piatra. Aşa este, dar aşa se întâmplă cu oamenii. Nu-ţi foloseşte la nimic să ai pietre, dacă nu ai un cioplitor cu o unealtă ascuţită, capabil să le cioplească şi să le aducă la forma potrivită pentru a-şi găsi locul potrivit în Casa Domnului. Vă întreb, la ce foloseşte acea decizie, la ce bun să-ţi treci numele într-un registru? La ce-ţi foloseşte să te alături unei biserici în care nu este un cioplitor care să te formeze şi să te facă să renunţi la una şi la alta, care să taie acele lucruri şi să te transforme într-un creştin vrednic de Casa Domnului, urmat de semnele promise pentru cei ce cred? Aceasta înseamnă evanghelizarea timpului de sfârşit: să iei pietrele şi să le ciopleşti. Înţelegeţi?

La ce-ţi folosesc nişte pietre dacă doar le aduni? Mai bine lasă-le unde sunt, poate vor fi mai de folos aşa decât strânse în grămada ta. Poate este nevoie de ele acolo, afară, şi tu n-ai mai lăsat niciuna. Aşa este. Piatra nu este de nici un folos dacă nu are cine s-o cioplească.

Isus se uită la caracter, nu la numărul de membri. Ştiaţi aceasta? El ia în considerare numai caracterele. Dumnezeu a încercat întotdeauna să lucreze printr-un singur om. De atâta are nevoie, de un singur om, şi lucrează prin el ani la rând. Gândiţi-vă că în zilele lui Noe n-a putut găsit decât un singur om neprihănit, şi la fel s-a întâmplat în zilele lui Moise. Priviţi la Samson. Vedeţi, Dumnezeu poate folosi doar ceea ce-i dai Lui. Samson a fost un bărbat mare şi puternic. El şi-a predat puterea în slujba Domnului, dar nu şi inima, fiindcă inima i-a dat-o Dalilei. Vedeţi? La fel este şi cu oamenii de astăzi. Oh, frate, ei se străduiesc să plătească impozite, să construiască o denominaţiune mai mare şi tot aşa, dar când vine vorba să-şi predea inima, nu vor s-o facă.

Petru avea o sabie şi a scos-o hotărât să taie cu ea urechea slujitorului marelui preot, ceea ce a şi făcut. Dar când a venit vorba de adevăratul curaj creştin, nu l-a avut, ci a dat înapoi şi s-a lepădat de Domnul. Este aşa sau nu? A putut tăia urechea acelui slujitor fiindcă ştia cum să mânuiască sabia, dar când a venit timpul încercării, când a trebuit să stea cu Cuvântul lui Dumnezeu, n-a avut curajul necesar, şi a negat chiar că-L cunoştea pe Isus.

Aici suntem astăzi. Avem curajul să construim clădiri în care investim milioane de dolari; avem curajul să instalăm orgi grandioase, să punem scaune tapiţate, să mergem din loc în loc încercând să convertim oameni de la metodism la baptism, dintr-o parte în alta, dar când vine vorba de curajul creştin, să acceptăm Cuvântul, Mesajul lui Dumnezeu, şi să stăm pe El, rămân puţini. Vedeţi de ce nu este de folos o piatră fără cioplitor? Nu este aşa?

Dumnezeu se uită la caracter, nu la apartenenţa la un anumit cult. La caracter! Când s-a dus să-i aducă o mireasă lui Isaac, Eliezer s-a ostenit până când a găsit un caracter adevărat. Ţineţi mine că Avraam i-a dat o însărcinare la fel ca cea pe care ne-o dă Domnul astăzi, nouă, predicatorilor: „Găseşte-mi o mireasă!” Domnul să vă binecuvânteze inimile! Eu nu caut membri, ci caut inimi curate, care să creadă Cuvântul. Eliezer s-a uitat şi s-a gândit: „Nu mă descurc singur pentru că este o responsabilitate prea mare. Îmi dau seama ce responsabilitate este să găsesc ce trebuie pentru Isaac.” Mireasa lui Isaac, Rebeca, este un simbol pentru biserică, iar Isaac, pentru Hristos. Astfel, a îngenuncheat şi a zis: „Doamne, trebuie să mă ajuţi…” Şi când s-a îndreptat spre Domnul, El l-a ajutat pentru că acest bărbat avea caracter.

Întoarce-te la Cuvânt, frate, întoarce-te la Dumnezeu. Nu privi către biserica din care faci parte. Poţi să rămâi acolo dacă doreşti, dacă o să ţi se dea ajutor, dar primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu. Aşa este. Aceasta este Evanghelia timpului de sfârşit. Da, domnule, este caracterul!

După ce Eliezer a văzut ce caracter avea frumoasa Rebeca, i-a vorbit despre Isaac. Ea nu l-a întrebat nimic, ci a crezut fiecare cuvânt al mesagerului, după care s-a pregătit de plecare. I-au cerut permisiunea tatălui fetei, care a zis: „Să chemăm fata şi s-o întrebăm, fiindcă este destul de mare ca să decidă singură.” Şi Rebeca a răspuns: „Mă duc.” După cine? După un om pe care nu-l mai văzuse niciodată şi despre care nu ştia nimic. Dar era gata, pentru că fusese hotărâtă şi pregătită mai dinainte pentru acest lucru. Exact aşa este.

Vă amintiţi de femeia care I-a spălat picioarele lui Isus? N-a cerut nici o binecuvântare, doar a privit şi l-a văzut pe făţarnicul acela care încerca să se amuze pe seama lui Isus şi să-L denigreze. Aceasta au încercat tot timpul: să-L facă să Se simtă neînsemnat. Unii oameni L-au urmat numai şi numai cu acest scop. Ei spuneau: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător adevărat şi că-i înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci, ce crezi, se cade să plătim bir cezarului, sau nu?” Vedeţi? Încercau tot felul de vicleşuguri, ca să găsească ceva cu care să-I murdărească Numele. La fel a făcut şi fariseul acela: L-a invitat la cină cu ştirea organizaţiei lor, fiindcă aveau ceva pregătit pentru El. Cum se spune la jocurile de noroc, aveau un as pe mânecă, ticluiseră ceva.

Când cineva care te urăşte şi detestă lucrarea ta pentru Hristos, te cheamă pe la el, este ori ca să stoarcă bani de la tine, ori ca să se folosească de tine într-un fel sau altul. Înţelegeţi? Ei nu vor crede Mesajul şi te cheamă dintr-un alt motiv. Crezi că Hristos nu făcea diferenţa între un lucru şi celălalt şi atunci, ca acum?  Sigur că o făcea! Totuşi, ei L-au chemat, zicându-şi: „Acum se va vedea!” L-au invitat şi L-au lăsat să intre în casă aşa, urât mirositor cum era, fără să-I spele picioarele şi fără să-I ureze bun venit. El mersese pe jos pe acele drumuri de ţară, pe unde treceau caii şi animalele, îmbrăcat într-o robă lungă. Acea haină prinsese mirosul drumului, iar El stătea îmbrăcat cu ea, aşa murdară, îmbibată de praf şi urât mirositoare. Mirosea ca în grajd şi totuşi, astfel îmbrăcat, El a păşit în casa aceea de oaspeţi, împodobită cu covoare şi cu tot felul de podoabe. Oaspeţilor li se dădea un fel de ulei cu care îşi ungeau faţa şi picioarele, după ce li se spălau, apoi primeau nişte papuci de casă, iar sandalele le erau curăţate. După ce era aranjat şi dichisit, oaspetele putea intra în casă, iar gazda îl întâmpina, îi ura bun venit şi îl îmbrăţişa, dându-i şi o sărutare pe gât. Înţelegeţi? Aşa cum ne-am îmbrăţişat eu şi Iosif mai devreme şi ne-am bătut uşor pe spate, la ei era obiceiul să se sărute pe gât. Dar vedeţi, fariseul acela L-a invitat acolo, însă nu I-a spălat picioarele şi nu a făcut nimic pentru Isus, ci L-a lăsat doar să stea acolo în spate, ca să râdă de El.

Însă prostituata aceea, o femeie de moravuri uşoare, avea câţiva bănuţi strânşi prin activitatea imorală pe care o desfăşura. Ea L-a văzut stând acolo şi în timp ce-L privea, lacrimi mari i se rostogoleau pe obraji. Astfel, a alergat şi a cheltuit toţi banii pe care-i avea, pentru o sticluţă de alabastru. Apoi a găsit o cale, s-a strecurat înăuntru şi a început să plângă. Cu lacrimile Îi spăla picioarele şi pentru că nu avea un prosop, I le ştergea cu părul ei lung. Ce apă curată pentru picioarele Lui: lacrimile unui păcătos care se pocăieşte sincer! Dacă Şi-ar fi mişcat doar puţin piciorul, ea ar fi tresărit. Femeia aceea nu cerea nimic, ci făcea doar un lucru care trebuia făcut.

Nu putem să facem şi noi la fel astăzi? Noi nu cerem nimic, ci este ceva ce trebuie făcut: Evanghelia trebuie predicată. Dacă primim o centimă sau n-o primim, nu este nici o diferenţă. Eu n-am luat niciodată în viaţa mea un dar pentru mine, fiindcă este ceva ce trebuie făcut, este o chemare. Separă-te şi bisericile te vor urî, te vor da afară şi vei rămâne doar cu câţiva prieteni lângă tine. Dar acesta este Mesajul şi trebuie să meargă mai departe orice-ar fi. Eu nu m-am dus niciodată la radio sau la televiziune ca să cerşesc bani de la oameni. N-aş putea să fac aceasta, pentru că eu vreau să fiu fratele vostru şi vreau să merg acolo unde mă trimite Dumnezeu. Dacă într-un loc sunt cinci oameni, voi merge acolo, iar dacă în altă parte sunt un milion, Domnul va găsi o modalitate ca să pot face acelaşi lucru. Aceasta-i tot. Trebuie doar să trăieşti prin credinţă; aşa trebuie să facem toţi, şi mulţumim Domnului pentru că deja mulţi oameni fac aceasta. Aşa este, aceasta fac.

Priviţi femeia aceea micuţă. Isus n-a mişcat nici un deget. Priviţi-l şi pe fariseul acela bătrân, cum stătea acolo şi zicea în batjocură:  „Omul acesta, dacă ar fi un profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă. Aceasta arată ce fel de om este, şi cu ce fel de oameni umblă.” (Luca 7.39). Cât mă bucură lucrul acesta, pentru că El ştia într-adevăr” „Uite ce fel de oameni merg după El! Noi suntem oameni de valoare, membri ai bisericii. Dar uite cum s-a dus femeia aceea păcătoasă la El! Noi ştim cine este, una care umblă pe străzi. Este o…” Ştiţi ce vreau să spun. „Uite ce fel de femeie şi ce fel de oameni se ţin după El!”

Ce bucuros sunt, ce bucuros, pentru că şi eu am fost un om bun de nimic, un păcătos! Şi la fel sunteţi toţi cei care nu v-aţi întors încă la El. Nu veni doar ca să fii un membru al bisericii, ci vino ca să faci ce trebuie făcut. Isus trebuie să fie slujit, şi cineva trebuie să fie gata să facă aceasta. Haideţi să facem cu toţii acest lucru.

Femeia nu L-a întrebat nici măcar o dată: „Doamne, mă vei binecuvânta? Vei face aceasta pentru mine?” Nu, ea doar I-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi I le-a şters cu părul capului ei. Unele dintre surorile noastre ar trebui să stea în cap ca să poată face acest lucru. Dar ea, cu buclele ei lungi, I-a şters picioarele, şi nu contenea să I le sărute, timp în care El nu S-a mişcat deloc.

Bătrânul Simon stătea acolo împreună cu învăţaţii din tagma lui şi zicea: „Ha! Acum s-a văzut ce fel de om este! Nici vorbă să fie un profet! Uitaţi-vă la El!”

Atunci Isus S-a întors spre el şi i-a zis: „Simone…” Îmi închipui cum s-a înroşit. „Am să-ţi spun ceva. Tu m-ai invitat aici. (Vedeţi?). Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. Tu M-ai chemat aici doar ca să te amuzi pe seama Mea, nu pentru altceva.” (Luca 7.44-46). Vedeţi?

„Soră, ai aşteptat ceva?”

„Nu.”

„Dar eu îţi spun că păcatele tale, care sunt multe, îţi sunt iertate.” Înţelegeţi? Înţelegeţi? Tot timpul, ea a avut în suflet doar teama că poate nu face ceea ce trebuie, deşi era necesar să se facă lucrul acela, iar la sfârşit a venit răsplătirea ei.

Voi mă auziţi predicând acest Mesaj şi vedeţi cum Duhul Sfânt descoperă tainele inimii, face minuni şi lucruri măreţe. Poate că te rogi şi rugăciunea ta nu se îndeplineşte. Du-te mai departe, fiindcă răsplata vine la sfârşit. Nu este mai bine că-i aşa? Ba da. Fă ceva pentru Isus, fiindcă acesta este Mesajul timpului de sfârşit şi El are o Mireasă.

După ce Eliezer a găsit o femeie cu caracter, următorul pas a fost să o pregătească de plecare. La fel este şi acum, frate, se întâmplă exact la fel. Mesajul timpului de sfârşit nu pribegeşte departe, prin Babilon.

Joseph, fratele meu suedez, a venit într-o zi la mine plângând ca un bebeluş şi mi-a zis: „Frate Branham, Dumnezeu m-a trimis aici, în Chicago, şi mi-a spus că voi vedea cum se va cutremura într-una din aceste zile. Dar acum mă dau afară; îmi iau biserica din mână, cea mai frumoasă biserică din Chicago. Nu ştiu ce să fac, pentru că au votat împotriva mea şi mă dau afară.”

„Joseph,” i-am spus eu, „Dumnezeu nu minte. Tu ai văzut cum s-a cutremurat Chicago. Totul a început la New York. Când am văzut că nu voia să mai coopereze nimeni cu tine, nici n-am mai vrut să merg acolo, deşi nu te cunoşteam, Ceva m-a împins spre tine. Nu spun aceasta din cauza adunării pe care urmează s-o ţii deseară aici, ci pentru că s-a întâmplat exact aşa. Am refuzat să merg la Chicago, pentru că nu voiau să-i dea voie şi lui să participe. Astfel, am spus că dacă nu merge el, nu merg nici eu.”

Ei mi-au zis: „Dar nici nu-l cunoşti!”

„Este adevărat că nu-l cunosc,” am răspuns eu, „dar Dumnezeu îl cunoaşte. Este slujitorul lui Dumnezeu, şi din punctul meu de vedere, este foarte bine.”

Deci, Joseph a spus: „Aş vrea să văd Chicago cutremurându-se!” Dar vreau să înţelegeţi că zguduirea aceasta nu înseamnă război şi carne de tun; nu înseamnă moloz şi distrugere, ci este un cutremur care scutură biserica. Înţelegeţi? Din milioane de oameni, numai o sută douăzeci au fost în camera de sus atunci când s-a cutremurat biserica. Aşa este. Acea zguduire revine printre oameni.

Pe vremea lui Apolo, care era un predicator baptist, oamenii au avut o trezire minunată. Dar ei nu primiseră Duhul Sfânt şi nu fuseseră botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Trecând prin Efes, Pavel a găsit biserica aceea măreaţă despre care vorbeşte Biblia, aşa că a trecut pe la ei să le predice Calea Domnului. Ei strigau şi se simţeau minunat, dar el i-a întrebat:

„Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt,” au răspuns ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Cu botezul lui Ioan.” (Fapte 19.2-3).

Atunci Pavel le-a zis: „Nu merge aşa! Trebuie să vă botezaţi din nou.” Şi ei s-au botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Apoi, Pavel şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt, aşa că vorbeau în limbi şi proroceau. Erau opt sau zece oameni.

„Să tremurăm?” Nu, Domnul nu face aşa. Cel rău tremură când primeşte Mesajul, dar Dumnezeu îşi scutură biserica.

Într-o zi, Avraam a fost vizitat de un Înger şi Acesta a făcut o minune, descoperind gândurile Sarei, care era în cort. Dar îngerii care au coborât în Sodoma, au găsit acolo mii de oameni. Vedeţi voi, zguduirea vine în grupurile mici. Tu ai văzut lucrul acesta Joseph, ai văzut cum Chicago a primit ultima avertizare. Aşa este, Dumnezeu te-a onorat, a făcut exact ce a spus. Pregătirea Miresei trebuie făcută acum.

Vom încheia acum, spunând aceste lucruri: Mesajul timpului de sfârşit este pregătirea Miresei pentru răpire. Cum se poate face aceasta? Conform Maleahi 4, prin întoarcerea la credinţa dată sfinţilor. Aduceţi-i înapoi la credinţa părinţilor apostoli, la Cincizecime, în vremea restituirii. „Eu vă voi da înapoi, zice Domnul.” Aceasta este adevărata lucrare de evanghelizare din timpul sfârşitului.

Aş vrea să mai spun câteva lucruri, apoi voi încheia. Am trecut peste câteva texte din Scriptură, dar poate voi reuşi să le parcurg altădată. Vreau să vă spun însă următorul lucru: noi credem că suntem în timpul sfârşitului, şi, deşi este vremea sfârşitului,  Mesajul şi mesagerul sunt aproape frânţi, fiindcă Satan a încercat să ne nimicească în toate felurile. Astfel, fratele Neville a avut un accident, şi la fel fratele Crase, iar mie mi-a explodat puşca în faţă. Toate acestea se întâmplă acum, când toate bisericile m-au respins. Părem aproape înfrânţi; aproape că am fost învinşi, dar nu vă îngrijoraţi, pentru că, de obicei, Domnul intră în scenă în astfel de momente, pentru a face ceva ce a urmărit de multă vreme. Vă amintiţi lucrul acesta.

Vă amintiţi că odată, nişte tineri au fost aruncaţi într-un cuptor încins, pentru că au ţinut cu sfinţenie la Cuvânt? Totul a mers rău. Pentru o noapte au fost aruncaţi în închisoare, iar a doua zi urmau să fie arşi. În timp ce păşeau spre cuptor, se părea că sfârşitul era aproape, dar El a coborât exact la timp şi a schimbat totul, întreaga scenă. Întotdeauna Dumnezeu păşeşte în faţă în momentele critice, când s-ar părea că Mesajul adevărat este aproape învins. Dumnezeu lasă Mesajul şi mesagerul să ajungă la capătul drumului, apoi coboară El însuşi şi face cele mai măreţe lucrări.

Amintiţi-vă că atunci când a fost răstignit Isus, necredincioşii au spus: „Acum L-am pus pe cruce!” Fariseii şi saducheii, care Îl urau, şi care L-au răstignit, ziceau: „Acum am pus mâna pe El!”, dar chiar în acel moment, Domnul a intrat în scenă, L-a înviat în dimineaţa de Paşti, a dărâmat împărăţia lui Satan, a străbătut iadul, a luat cheile morţii şi ale adâncului, şi S-a ridicat cu ele. Aceasta s-a întâmplat după acel moment de disperare. El adusese Mesajul, predicase Cuvântul, şi nu Se abătuse de la nimic şi făcuse totul, dar biruinţa n-a venit decât în ceasul cel mai întunecos. El a făcut tot ce putea face, apoi Domnul a venit şi a schimbat întreaga scenă.

Iacov fugea de Esau şi încerca să se eschiveze, ascunzându-se de el, dar la un moment dat, inima lui a început să tânjească după întoarcerea acasă. În drumul spre casă a trimis mesageri cu daruri şi tot felul de lucruri, încercând să-l îmbuneze pe Esau. Dar numai când Iacov a ajuns la capătul drumului şi nu a mai ştiut încotro s-o apuce ca să fugă, când şi-a împărţit familia şi copiii în grupuri mai mici dincoace şi dincolo de pârâu, după ce s-a luptat toată noaptea până când a rămas fără vlagă şi a fost rănit, slăbit şi cu trupul frânt, abia atunci a intrat Domnul în scenă. Şi cum îl găsim a doua zi? Un prinţ neînfricat. Era slăbit şi părea învins, dar cu toate acestea era un prinţ neînfricat. Mesajul mergea mai departe şi la fel mesagerul. Aşa este. Era un prinţ neînfricat.

Nu uitaţi că în tot acest timp, Domnul a lucrat la inima fratelui său. Aşa este. Astfel, Esau a venit la el şi i-a zis: „Am oameni cu mine. Tu eşti slăbit, Iacov, eşti frânt şi ai trupul rănit, de aceea voi lăsa o parte din oamenii mei cu tine, ca să te apere.” (Geneza 33.15). A venit cu ajutorul exact când era nevoie, dar Iacov găsise Altceva, aşa că a zis: „Voi merge singur.” Amin. După şocul avut, el şi-a revenit din slăbiciune şi s-a redresat.

Când Isus Şi-a revenit din şocul morţii, a primit cea mai mare putere, aşa că putea trece prin zidul unei clădiri fără să mişte o piatră, dar în acelaşi timp, putea să mănânce peşte şi miere. Amin. Da, după ce a trecut slăbiciunea, a devenit puternic. Deci după momentul de slăbiciune.

La fel se pare că acum este un moment de slăbiciune atât pentru mesager, cât şi pentru Mesaj, dar nu vă îngrijoraţi! Nu ştiu ce va fi, dar mă încred în El, deoarece ştiu că va intra într-o zi în scenă. Staţi liniştiţi! Să ne plecăm capetele împreună. Este Evanghelia timpului de seară.

Oh, Doamne, marile lumini ale serii s-au aprins de multă vreme. Te-am văzut trecând pe aici, printre rânduri şi vindecându-i pe cei care nu mai erau decât umbre de bărbaţi şi femei, doborâţi de cancer, orbi, bolnavi şi suferinzi, oameni la care renunţaseră toţi doctorii, chiar şi cei de la clinica Mayo. Iată că mulţi dintre ei stau acum aici, sănătoşi şi în putere, şi nu doar aici, ci în toată lumea femeile şi-au primit înapoi, vii şi sănătoşi, copiii care zăcuseră morţi ore întregi. Copii ucişi în accidente de maşină stăteau întinşi pe marginea drumului, cu toate oasele zdrobite, dar într-o clipă s-au ridicat şi au început să meargă, slăvindu-L pe Dumnezeu. Da, Doamne, Tu eşti Dumnezeu. A sosit seara, iar Sămânţa Evangheliei timpului de sfârşit a fost semănată, Tată, iar acum se pare că trece printr-o perioadă de suferinţă.

În zilele când Ţi-ai început lucrarea, oamenii vorbeau despre „tânărul Proroc din Galilea.” Se adunau cu toţii în jurul Tău, dar când ai început să-i mustri şi să le spui despre crezurile lor şi despre toate celelalte lucruri greşite, s-au îndepărtat de Tine. A trebuit să rămâi singur, iar în final, Te-au dus la Calvar. Doamne, se părea că au câştigat, se părea că grupul acela de intelectuali a biruit în faţa lucrării lui Dumnezeu, dar nu, nu s-a întâmplat aşa, pentru că în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, pământul s-a înfiorat, mormântul s-a deschis şi Fiul lui Dumnezeu S-a ridicat ţinând în mână cheile morţii şi ale iadului. El avea botezul Duhului Sfânt, şi avea dreptul să-L dea oricui voia. Astfel, i-a spus bisericii: „Mergeţi în Ierusalim şi aşteptaţi acolo, fiindcă vă voi trimite făgăduinţa Tatălui Meu. Dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus. Apoi Îmi veţi fi martori ai acestor lucruri până când voi veni din nou.” (Luca 24.49.48 – parafrazare).

Tu Te-ai ridicat şi le-ai spus cum vor fi vremurile, şi iată-ne ajunşi în acele vremuri ale sfârşitului. Doamne, vino din nou. Vrei să faci aceasta, Tată? Suntem obosiţi, epuizaţi. Am fost refuzaţi peste tot, toate denominaţiunile ne resping. În California sunt sfinţi, sunt patruzeci de biserici care plâng, dar unul dintre lideri a spus: „Dacă botează în Numele Domnului Isus, n-are ce căuta aici!”, şi astfel a îndepărtat Evanghelia de la acei oameni flămânzi. L-am chemat să vină să ne confruntăm cu Scriptura, dar nu vrea. De ce? El ştie mai bine.

Tată, de ce se mânie păgânii, de ce se gândesc oamenii la lucruri deşarte? Tu Îţi întinzi mâna prin Fiul Tău Isus Hristos şi vindeci bolnavii, şi faci semne mari şi minuni în timpul sfârşitului. Se întâmplă din nou, Doamne. Eu mă rog pentru ei, Doamne, nu-i lăsa să fie daţi deoparte, fiindcă mulţi dintre ei sunt oameni buni. Lucrează Tu, Doamne, şi ajută-i să vadă şi să iasă din mijlocul lor.

În ce priveşte adunarea noastră din dimineaţa aceasta, Doamne, eu nu cunosc inima oamenilor, dar Tu o cunoşti. Mă voi îndrepta totuşi, spre grupul acesta mic. Doamne, oamenii aceştia sunt pelerini. Ei nu sunt din lumea aceasta, ci sunt străini; sunt născuţi din nou, sunt făpturi noi. Au părăsit lucrurile lumii pentru a-L slăvi pe Domnul, pentru că „noi nu vom pofti lucrurile deşarte ale acestei lumi, care se strică atât de uşor, ci nădăjduim în lucrurile veşnice, care nu vor trece niciodată.”

Tată ceresc, dacă între noi se află unul sau mai mulţi oameni care n-au simţit niciodată că trebuie să facă o asemenea schimbare, Te rog să le vorbeşti Tu inimilor lor. Fă ca ei să se smerească, să Ţi se predea cu umilinţă şi să spună: „Doamne Isuse, ai milă de mine, păcătosul, fiindcă nu vreau să mor în starea în care sunt acum. Nu ştiu nici dacă voi trăi până la sfârşitul zilei, aşa că ar fi o nebunie din partea mea să-mi pierd timpul cu lucruri lumeşti.” Totul va pieri, şi oamenii vor pieri împreună cu pământul,  dar Tatăl cel veşnic nu poate pieri, şi nici poporul Lui. Fă-i să Te primească chiar acum, Tată ceresc.

Sfinţeşte batistele care au fost aduse aici pentru cei bolnavi şi neputincioşi. Biblia spune că oamenii luau batiste şi şorţuri de pe trupul lui Pavel, iar atunci când le puneau peste bolnavi, duhurile rele îi părăseau şi erau vindecaţi. Doamne, vindecă bolnavii care sunt în dimineaţa aceasta în mijlocul nostru, fiindcă mă rog să nu mai fie nici o persoană bolnavă printre noi. Fă ca Duhul Sfânt să Se mişte peste audienţă, şi fiecare să simtă prezenţa Lui. Şi aşa cum spuneam la început, într-o vară secetoasă, după ce vânturile fierbinţi au uscat pământul şi totul este acoperit de praf, dintr-o dată auzi tunete şi vezi norii ridicându-se, iar atunci ştii că se apropie o furtună.

Semnalul roşu a pornit şi El se apropie să vină, iar noi simţim deja briza răcoroasă, întâmpinarea Duhului Sfânt care se mişcă pe deasupra noastră. Ajută-ne, Doamne! Salvează-i pe cei pierduţi şi umple-ne cu Duhul Sfânt, Doamne, repede, înainte ca luminile se să stingă, pentru că semnalul a fost deja dat. Arca Sionului este aproape gata, şi în curând va face chemarea. Deodată vor apărea în ziare ştiri: „Ce s-a întâmplat? Sute de oameni din întreaga lume au dispărut!”

Doamne, când va veni răpirea, pentru ceilalţi va fi deja prea târziu. Cei neprihăniţi vor fi luaţi, iar după aceea judecata va lovi pământul. Cei rămaşi vor merge în cimitire şi vor zice: „Ce s-a întâmplat aici? De ce au deschis acest mormânt?” Oh, cel care s-a încrezut în Domnul, va fi luat chiar dacă a murit cu mulţi ani în urmă. Ce bocet şi ce jale va fi pentru cei rămaşi când li se va spune care le este soarta! Scriptura spune că se vor ruga, dar va fi prea târziu. Îngăduie ca niciunul dintre cei aflaţi aici, să nu se găsească în situaţia aceea.

În timp ce stăm cu capetele şi cu inimile predate… Ştiu că sunt o persoană foarte ciudată, pentru că îi chem pe oameni la altar. Eu cred că fiecare decide pentru el însuşi dacă vrea să moară sau să trăiască. Depinde de fiecare în parte. Dacă este printre noi cineva care n-a văzut niciodată lucrurile aşa, care n-a realizat ceasul înaintat în care ne aflăm, dar vrea să fie amintit în rugăciune; dacă este cineva care vrea să devină creştin, să-L urmeze pe Hristos în felul Lui de trăire şi să fie pregătit pentru venirea Domnului, să ridice mâna oriunde se află în sală.

Domnul să vă binecuvânteze, şi pe tine, la fel şi pe tine. Domnul să te binecuvânteze şi pe tine, acolo în spate, şi pe voi, de acolo. Este bine. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, domnişoară. Soră, este o decizie importantă, eşti la răscrucea vieţii. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, tăticule. Probabil ai muncit multe zile ca să creşti acel copilaş, şi la fel mama care stă alături.  Oh, Doamne! Poate ţi-ai crescut familia şi ai făcut multe lucruri bune, ai mângâiat obrajii bebeluşului când plângea şi i-ai legănat pătuţul ca să adoarmă, pe vremea când mâinile tale, acum îmbătrânite şi slăbite, erau tinere. Poate că ai legănat pruncul şi ai făcut multe lucruri bune, dar cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată, a fost că ai ridicat mâna.

Tată ceresc, Tu ai văzut aceste mâini şi ştii ce se află în spatele lor. Ele sunt trofeele acestei întâlniri, sunt trofee ale mesajului. Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine,” şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” (Ioan 6.37,44). Tu le-ai vorbit acestor oameni. Ei stăteau aici şi, conform ştiinţei, mâinile lor trebuiau să rămână jos, pentru că gravitaţia le trage în jos. Dar ei au încălcat această lege a ştiinţei, pentru că Duhul din ei învinge ştiinţa. Ei au ridicat mâinile, pentru că Duhul lui Dumnezeu era în ei şi le spunea: „Tu ai nevoie de Hristos.”

Tâlharul de pe cruce a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23.42), iar Tu i-ai răspuns, Doamne: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23.43).

Tată, Te rog să iei în Împărăţia Ta, în părtăşie cu Tine aici, pe pământ, pe fiecare dintre aceşti credincioşi şi să fii plin de îndurare faţă de ei. Isuse, când erai pe pământ, Tu ai spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Tu ai promis lucrul acesta, Doamne, iar eu Ţi-l cer.

Tată, în dimineaţa aceasta îi încredinţez în mâna Ta, pe toţi cei care au ridicat mâna, şi chiar şi pe cei care au simţit în inima lor că trebuie să facă acest lucru, dar nu l-au făcut; Ţi-i încredinţez ca trofee ale harului lui Isus Hristos şi ale Cuvântului Său predicat aici. Doamne, păstrează-i până în ziua aceea şi creşte-i ca pe nişte copii. Fă-i să intre în apa botezului după ce şi-au mărturisit păcatele, să moară şi să fie îngropaţi în Hristos, apoi să se ridice la o viaţă nouă, să păşească într-o Lume nouă, cu tovarăşi noi şi să meargă împreună cu Îngerii în prezenţa supranaturalului. Toate lucrurile din jurul lor, pe care ei nu le pot vedea, dar le simt şi ştiu că sunt acolo, sunt lucrurile veşnice; supranaturalul este veşnic. Ţi-i încredinţez Ţie, Tată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îmi pare rău pentru că v-am ţinut în plus, dar sunt sigur că vă simţiţi bine, nu-i aşa? De multe ori, tot trebuie să tai şi să scurtez ca să mă pot încadra în timp. Cred că cei care aţi ridicat mâinile şi credeţi în Domnul Isus, vă veţi boteza în seara aceasta. Cred că bazinele sunt pline, aşa că dacă vreţi să vă botezaţi chiar acum, hainele sunt pregătite. Deci, dacă vreţi să vă botezaţi chiar acum, noi suntem aici pentru acest lucru.

Mulţumim musafirilor care aţi venit în dimineaţa aceasta aici, ca să aveţi părtăşie cu noi în jurul Cuvântului Domnului. Apreciem mult faptul că aţi venit. Domnul să vă binecuvânteze. Mă bucur pentru că sunteţi aici.

Acolo în spate văd un prieten vechi pe care nu l-am mai văzut de mult. Nici nu mai ştiu cum îl cheamă, dar este un prieten bun, văr cu o tânără cu care obişnuiam să mă întâlnesc, Marie Francisco. Nu-mi pot aminti nicicum numele lui. Poţi să ridici mâna? Ne bucurăm să te avem printre noi. Domnul să te binecuvânteze. Băiatul acela este creştin de mulţi ani.

Prietenul meu din copilărie, Jim Poole, poate că mulţi dintre voi aţi auzit de el, este aici împreună cu soţia şi fiul lor. Şi Donny… nu-mi mai amintesc numele de familie. Grad. Donny Grad şi micuţa lui soţie. Ieri au venit în vizită pe la mine şi mă bucur să-i avem printre noi şi în dimineaţa aceasta. Iată şi un frate pe care nu-l cunosc, sau poate mă înşel, pentru că uneori uit feţele oamenilor. Stă lângă fratele Way. Mă bucur că sunteţi cu toţii aici astăzi.

Eu v-am spus despre luarea acelei decizii, despre piatra pentru care trebuie să ai un cioplitor ca să-i poţi da forma potrivită. În Evrei 4.12 se spune despre Cuvânt: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Taie împrejur, înlătură surplusul. Chiar taie.

Acum, haideţi să cântăm spre slava Lui una din preferatele mele: „Îl iubesc, Îl iubesc.” Câţi dintre voi Îl iubesc cu adevărat? Indiferent dacă eşti sau nu un creştin, spune:

Îl iubesc, căci El m-a iubit întâi.” Să cântăm împreună:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi a plătit salvarea mea,

Pe lemnul Calvarului.

Vă place? Să cântăm din nou. În timpul acesta, daţi mâna cu cineva de lângă voi. Nu vă ridicaţi, ci spuneţi doar: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.” Spuneţi-i aceasta cuiva de lângă voi, ca să se simtă toată lumea bine primită.

Aceasta este urarea noastră aici, în Tabernacol. Bine

Îl iubesc, Îl iubesc, (Dumnezeu să te binecuvânteze, frate).

Căci El m-a iubit întâi, (Dumnezeu să te binecuvânteze).

Şi a plătit salvarea mea,

Pe lemnul Calvarului.

Să ne plecăm capetele şi să fredonăm încet.

Ridicaţi mâinile spre El. Nu-i aşa că este minunat? (Adunarea continuă să fredoneze încet).

Aşa-i că este minunat? Da.

(Un frate vorbeşte în limbi). Fiţi respectuoşi. Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Aşteptaţi să vedem dacă vine vreo interpretare pentru ceea ce s-a spus. Dacă sunt şi musafiri printre noi, aşteptăm să vedem ce doreşte să ne transmită Domnul prin mesajul Său. (Un frate tălmăcește). Iată interpretarea. (Tălmăcirea continuă).

Interpretarea este ceea ce a spus fratele de aici, iar dacă printre noi sunt oameni care nu ştiu ce este aceasta, este Duhul Sfânt. Acest lucru se întâmplă întotdeauna în Tabernacol. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru aceasta. Tu ai vorbit unei inimi de undeva, iar la încheierea Mesajului, i-ai chemat din nou. I-ai chemat ca pe copiii Tăi, pentru că i-ai mai chemat odată, dar poate că unii dintre ei s-au hotărât să plece fără să Te primească. Mesajul acesta vine din nou, aşa că Te rugăm, Tată, să reverşi din belşug din Duhul Tău peste fiecare din aceste persoane. Tu nu le-ai spus pe nume, ci doar le-ai vorbit. Poate aşa vrei Tu, de aceea, Te rugăm, Tată, să te înduri de acele persoane, oricare ar fi ele, şi să le ajuţi să asculte această ultimă chemare. Ajută-i să accepte şi să creadă din toată inima, pentru că în dimineaţa aceasta au auzit Mesajul vorbit, şi să înseteze să primească Duhul. Doamne, fă-i să se ridice şi să primească botezul în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor lor, şi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, pentru a începe o viaţă de slujire şi de fericire. Tată, Îţi încredinţez întreaga adunare, în Numele lui Isus. Amin.

Acel mesaj vorbeşte uneori pentru cineva anume. Unii fraţi spun că este vorba despre ei, dar alţii pleacă fără să zică nimic. Când faceţi lucrul acesta, ţineţi minte că Cel care vorbeşte într-o limbă este Duhul Sfânt, şi este nevoie de inspiraţie pentru cel care a vorbit, ca să poată tălmăci ce a spus. Amintiţi-vă ce v-am citit despre semnele care îi vor urma pe cei ce vor crede. Vedeţi, aceasta se întâmplă printre credincioşi. Uneori aici vin oameni care nu au mai auzit de aşa ceva, iar Duhul Sfânt vine peste ei cu un mesaj, vindecă oameni bolnavi de cancer şi tot felul de boli, apoi se întoarce înapoi. Este Duhul Sfânt în mijlocul poporului Său.

Îl iubiţi? Amin. Şi eu Îl iubesc. Sper să ne vedem din nou deseară. Acum voi preda serviciul păstorului nostru, fratele Neville.

– Amin –