EU VOI FI CU TINE CUM AM FOST CU MOISE

Astăzi, Billy Paul împlineşte douăzeci și cinci de ani.

Îmi aduc aminte că mergeam la şcoală cu un vecin pe nume Frankie Weber. Când el a împlinit douăzeci și cinci de ani, eu aveam vreo douăzeci și unu de ani, şi mă gândeam: „Vai, Frankie mai are puţin şi moare! A îmbătrânit. Ce voi face eu când voi avea vârsta lui?” Şi iată că acum fiul meu împlineşte douăzeci și cinci de ani.

Aceasta arată că timpul trece şi nu aşteaptă pe nimeni. Deci trebuie să lucrăm cât timp este ziuă, căci va veni vremea când nimeni nu va mai putea să lucreze.

Întotdeauna mi-a plăcut: „Psalmul vieţii”, al lui Longfellew, în care spune: „Vom porni, lăsând în spate Urma pe nisipul vremii.” Şi noi trebuie să lăsăm urme pe nisipul vremii, cât se mai poate.

Haideţi deci, să nu mai pierdem nici o zi, ci să folosim fiecare clipă cum se poate mai bine, spre slava Domnului.

Domnul ne dă vedenii şi noi toţi de aici suntem siguri că ele sunt adevărate. Acum două săptămâni, pe când eram în Kentucky, am avut o vedenie ciudată, aşa că le-am spus celor care erau cu mine: „Fără îndoială că urmează să se întâmple ceva.”

Pe la ora trei dimineaţa, am văzut în cameră, înaintea mea, un om negru. Nu era ca dragii noştri fraţi şi surori de culoare, ci arăta altfel. Trupul lui era ca de fier încreţit, şi venea spre mine ca să mă apuce cu mâinile lui mari. Singura mea armă de apărare era un cuţitaş mic, care nu-mi era de nici un folos. Nu puteam să mă apăr de el. Atunci a venit Domnul şi m-a ajutat să scap de acel om hidos din fer. Am văzut cum ridicase mâna asupra mea şi cum i se încreţea pielea ca de fier. Cred că nici un glonte nu ar fi putut să pătrundă prin carapacea de fier ce îl acoperea ca pe o broască ţestoasă.

El venea după mine, iar eu cred că ştiu cine era şi ce reprezintă acea arătare.

Marţea trecută, pe la ora trei dimineaţa, s-a întâmplat altceva. Eram acasă. În faţa mea a apărut o Fiinţă dumnezeiască ce spunea nişte cuvinte pe care nu le înţelegeam. Timpul despre care vorbea El este aproape. Nu-L auzeam destul de bine, dar ştiam că este El.

Mi-a zis: „Vor mai trece încă şapte zile, apoi vei sta cum a stat Moise”, sau: „Vei fi cum a fost Moise”, sau altceva în legătură cu Moise. Mai este o zi, căci astăzi este a şasea zi.

Eu nu ştiu ce înseamnă aceasta, dar ştiu că El va împlini ceea ce a spus. Era ceva în legătură cu Moise şi El  mi-a spus că va trebui să stau cum a stat Moise, sau să fiu cum a fost el. Nu m-am gândit prea mult la aceasta. Le-am spus şi alor mei că am văzut această Fiinţă dumnezeiască, ce vorbea totuşi, ca un om.

Apoi, am observat că seara trecută, Domnul m-a călăuzit să vorbesc despre Moise, iar în dimineaţa aceasta, vom vorbi tot despre el şi despre bărbatul care a venit după el, adică Iosua.

Capitolul 1 din cartea lui Iosua a fost întotdeauna foarte semnificativ. Niciodată nu am vorbit despre el, dar voi încerca s-o fac în dimineaţa aceasta.

Acum vreo doi ani, pe când mă aflam în camera mea am văzut o Biblie care a coborât şi s-a oprit în faţa mea. Apoi, de sus a venit o mână care a dat paginile şi a deschis Biblia la Iosua 1, arătându-mi versetul 9.

De atunci am tot aşteptat să vină ceasul când voi simţi că Domnul vrea să vorbesc despre asta.

Nu uitaţi adunarea din seara aceasta, dacă nu trebuie să mergeţi în altă parte. Dacă este nevoie de voi la o altă biserică, desigur, vă sfătuiesc să mergeţi acolo.

Dacă va fi cu voia Domnului, deseară vreau să vorbesc despre: „Cinci dovezi ale Bisericii adevărate” şi despre legătura noastră cu această Biserică nou-testamentară. Adunarea va începe pe la ora şapte şi jumătate, iar eu voi încerca să fiu la amvon la ora opt. Vom sta până la ora nouă şi jumătate, dacă va fi cu voia Domnului.

Imediat după mesajul din această dimineaţă, ne vom ruga pentru bolnavi şi cred că după aceea va fi şi un serviciu de botez.

Nădăjduiesc că nu va fi nimeni care să nu înţeleagă ceea ce spun. Este foarte important să lăsaţi totul de-o parte şi să vă gândiţi serios la ceea ce auziţi, dacă vreţi ca Duhul Sfânt să lucreze.

Înainte de a ne apropia de acest Cuvânt minunat, îl rog pe bunul meu prieten şi colaborator, dr. Lee Vayle, să se ridice în picioare şi să ne conducă în rugăciune.

(Se roagă fratele Lee Vayle.)

Mulţumesc pentru această minunată rugăciune, frate Vayle.

Acum, haideţi să deschidem Sfânta Scriptură. Avem atâtea de spus! Totuşi, văd că mulţi oameni stau în picioare pe lângă pereţi, sau pe hol, iar dacă ar fi să spun tot ce am pe inimă, ne-ar apuca zorii zilei de mâine tot aici.

Haideţi să deschidem la primul capitol al cărţii lui Iosua, de unde vom citi primele nouă versete.

Această predică se înregistrează şi va fi trimisă în mai multe părţi ale lumii. Nădăjduiesc că în viitor, voi reuşi să vin la adunările voastre din toată lumea, şi atunci veţi şti deja cum a lucrat Domnul Dumnezeu, veţi şti adevărul, pentru că Isus a spus că: „Adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8.32).

Să citim din Iosua 1.1-9:

„După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

„Robul Meu a murit: acum scoală-te, treci Iordanul acesta tu şi poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.

Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui.

Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.

Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrurile tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”

Pe la mijlocul versetului 5 scrie: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.”

Aceasta este tema la care aş dori să vă reţin atenţia în minutele următoare.

Seara trecută am călătorit împreuna cu copiii lui Israel din Egipt până la Cades. Ce temă minunată! Ce paralelă frumoasă am trasat între biserica firească şi biserica duhovnicească!

Acum priviţi. Aşa cum a lucrat Dumnezeu cu Israelul după trup, în aceste zile din urmă El cheamă dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele. Cum a lucrat cu Israelul în chip firesc, lucrează acum cu acest popor în chip duhovnicesc. Paralela este perfectă.

Tot ce a făcut Dumnezeu pentru ei şi tot ce au făcut ei, ne slujeşte nouă ca pildă.

După cum vedem, Cuvântul S-a împlinit întocmai. Cunoscând biruinţa, unii dintre ei se bucurau, strigau, dansau şi Îl lăudau pe Domnul.

La fel a făcut şi biserica din zilele noastre, apoi a aşteptat timp de patruzeci de ani, începutul unei alte lucrări.

Dumnezeu l-a ales pe marele Său slujitor, Moise, încă de la naştere. Viaţa lui a fost o viaţă grea. Firea pământească doreşte să trăiască în felul ei, dar Duhul lui Dumnezeu îl călăuzeşte pe om pe o altă cale.

Aparent, hotărârea pe care a luat-o Moise a fost ceva nebunesc. Pe când era cu un picior pe tron, urmând să stăpânească lumea întreagă, el a ales să devină un rătăcitor dispreţuit de toţi. În aparenţă, alegerea lui a fost o prostie! Dar, prin aceasta ne-a dat o lecţie foarte importantă, care arată clar că oamenii care vor să-L urmeze pe Domnul sunt nebuni în ochii lumii, pentru că ei sunt din altă Împărăţie şi sunt călăuziţi de Duhul Sfânt pe o altă cale decât ceilalţi.

Domnul să ne ajute pe toţi să urmăm călăuzirea Duhului şi să aşteptăm împlinirea făgăduinţelor Lui, fără să ne intereseze ce spune lumea.

Exact asta a făcut Moise. Faraon citea aceeaşi Scriptură pe care o citea şi el, numai că o interpreta diferit. Moise avea înainte acelaşi popor pe care îl avea şi Faraon numai că Faraon vedea în ei nişte sclavi pricepuţi în modelarea cărămizilor din noroi, pe când Moise vedea în ei nişte oameni chemaţi şi aleşi.

Aşa vreau să văd şi eu Biserica Dumnezeului celui viu, nu ca pe o adunătură de fanatici, respingători, ci ca pe aleşii lui Dumnezeu, astfel ca să-mi pot da viaţa pentru ea şi pentru această cauză, aşa cum a făcut şi Moise.

Noi ştim că Moise a fost chemat să facă o slujbă, dar a greşit pentru că a încercat să facă aşa cum a crezut el că ar fi mai bine.

De aici tragem o altă învăţătură, şi anume că nu ne mai putem lua după ce credem noi, sau după ce cred alţii că ar fi mai bine, ci trebuie să ne luăm după ceea ce a spus Domnul că este bine. De aceea, calea cea mai bună este să urmezi Cuvântul lui Dumnezeu, să faci ce spune El.

Alegând calea greşită, Moise a fugit în pustie, departe de faţa lui Faraon şi s-a căsătorit cu Sefora, fiica lui Ietro.   S-a stabilit acolo, liniştit şi fără necazuri, şi a început să crească oi. A primit un fiu, pe Gherşom, dar într-o zi, Dumnezeu a auzit strigătele poporului Său şi Şi-a adus aminte că făcuse legământ cu ei. Şi nu numai atât! El Şi-a adus aminte şi că avea un slujitor pe care îl chemase, îl alesese şi cu care făcuse legământ. Dumnezeu nu­-Şi schimbă niciodată legămintele, nici voia, şi nimic din ceea ce a spus. El Îşi ţine întotdeauna făgăduinţele făcute.

Cu toate că Moise fugise de El şi făcuse ceea ce este rău, Dumnezeu Şi-a respectat legământul făcut cu el. Când Dumnezeu cheamă un om pentru o lucrare, acesta trebuie   s-o facă.

Odată, cineva m-a întrebat: „Acum trebuie să stăruim după daruri pentru noua noastră slujbă?” Erau nişte fraţi metodişti care tocmai primiseră Duhul Sfânt.

„Nu!” le-am răspuns eu. „Să nu faceţi aceasta, căci dacă procedaţi în felul acesta, nu veţi mai putea fi folosiţi de Dumnezeu. Tot ce trebuie să faceţi voi este să mergeţi înainte, să fiţi creştini adevăraţi, căci dacă Dumnezeu v-a chemat, vă va duce exact unde vă este locul.”

De obicei, un om care stăruieşte să primească ceva, şi Dumnezeu îl ascultă, ajunge mai mult sau mai puţin, o „nulitate cu ifose”. Un om chemat de Dumnezeu, de obicei vrea să fugă de El, încearcă să fugă de chemare, aşa cum a făcut Moise, Pavel şi alţii.

Dar vedem că în ciuda greşelilor pe care le-a făcut Moise, Dumnezeu avea încă mâinile peste el şi l-a chemat să facă lucrarea pe care o hotărâse. Ce mângâiere trebuie să fi simţit Iosua când L-a auzit pe Dumnezeu spunând: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise!”

Dacă eu încerc şi dau greş, Dumnezeu nu mă părăseşte. Nu am prea multă încredere în oamenii care se tem să facă ceva şi îi prefer pe cei care încearcă şi greşesc. Da, eu îi prefer pe aceştia, în locul celor care sunt prea leneşi ca să încerce să facă ceva.

Cineva mi-a povestit că odată, fabrica de făină „Ballard & Ballard” a angajat un om şi acesta urma să semneze contractul. Văzând că nu are la el gumă de şters, domnul Ballard l-a întrebat:

„De ce nu ţi-ai luat o radieră?”

„Pentru că eu nu greşesc niciodată,” a răspuns omul.

„Atunci nu pot să te angajez,” a răspuns patronul. „Dacă nu greşeşti, înseamnă că nu faci nimic.”

Acesta este adevărul.

Dumnezeu nu te trage la răspundere pentru greşeli, ci pentru voinţa ta păcătoasă, pentru că ai păcătuit cu voia după ce ai primit cunoştinţa adevărului (Evrei 6). Un om care vrea să facă ceva, bâjbâie, cade şi face greşeli, dar dacă Dumnezeu locuieşte în inima lui şi El l-a chemat cu adevărat, atunci se va ridica iarăşi.

De mai mulţi ani vin la biserica aceasta un bărbat şi soţia lui. Poate că sunt aici şi în dimineaţa aceasta. Ei cântau o cântare care mă înfiora întotdeauna când o auzeam:

Iartă-mă, Doamne, şi mai încearcă-mă o dată.

Voi fi al Tău dacă Tu vei fi al meu.

Dacă voi cădea sau dacă  voi greşi,

Ajută-mă să mă ridic şi să încerc iar.

Iartă-mă, şi mai încearcă-mă o dată.

Îmi palce cântarea aceasta. Orice ostaş bun este în pericol de a fi răsturnat, dar dacă rămâne un ostaş, dacă are o cauză pentru care vrea să lupte, se va ridica şi va încerca din nou. Da, orice bun ostaş al Crucii va face acelaşi lucru.

După ce Moise a plecat dincolo, în fruntea oştirii lui Israel a trecut Iosua. Văzând că Dumnezeu a rămas lângă Moise chiar şi după ce acesta a greşit, Iosua a ridicat steagul cu curaj.

Indiferent ce a făcut Moise, Dumnezeu a respectat slujba lui. El era prooroc, era deasupra tuturor proorocilor; era mai mult decât orice alt prooroc pe care-l aveau. Astfel, atunci când propria lui soră a râs de el pentru că îşi luase de nevastă o etiopiană, El a chemat-o şi i-a zis: „Cum de nu    v-aţi temut să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise? Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi vorbi într-un vis, dar nu tot aşa este cu robul Meu, Moise; căci el vede chipul Domnului şi îi vorbesc gură către gură.” (Numeri 12.6-8).

După cum vedeţi, nu este bine să jigneşti un om al lui Dumnezeu, deoarece prin asta Îl jigneşti chiar pe Dumnezeu.

El îl trimisese pe Moise să facă o lucrare, iar greşelile lui nu aveau nici o importanţă, pentru că Dumnezeu Se uita la inima Lui.

Odată, Moise s-a plâns că avea prea multe de făcut, aşa că Dumnezeu a luat Duhul Său şi L-a împărţit la şaptezeci de oameni. Duhul Sfânt a rămas acelaşi, ca la început.

Dacă ei erau mai mulţi, aceasta nu însemna că au primit mai mult Duh Sfânt ca şi Moise.

Dumnezeu poate să-Şi reverse tot Duhul peste un singur om, dacă vrea, sau poate să-L împartă la mii de oameni.

Odată, El Şi-a revărsat tot Duhul peste un Om pe Nume Isus, iar acum L-a împărţit peste tot, prin toate bisericile Lui. Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare.

Iosua a fost chemat să ducă lupta mai departe. Noi ştim că din tot acel neam de oameni, numai doi au intrat în ţara făgăduită: Iosua şi Caleb. Unul, ca să conducă oştirea, iar al celălalt ca să ia locul lui Moise. Nu exista nici o slujbă neînsemnată.

Cred că dacă Dumnezeu ar chema astăzi un predicator să facă o lucrare în locurile pe unde a umblat Isus, acest predicator ar fi foarte fericit. Dar nu orice om chemat de Dumnezeu este trimis în acelaşi loc.

„Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşit…” a spus Isus. (Matei 28.20).

Fiecare predicator este chemat să stea pe locul pe care a stat Isus. „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12).

Fiecare predicator care este chemat de Dumnezeu este trimis să calce pe urmele lui Isus şi să facă lucrările pe care le-a făcut El. Aceasta este aproape o poruncă.

Cum credeţi voi că s-a simţit Iosua în dimineaţa aceea când i-a vorbit Dumnezeu? El i-a zis: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa nici nu te voi părăsi. Eu îţi voi nimici duşmanii şi îţi voi face cale liberă printre ei. Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Eu voi fi cu tine în tot ce vei face.”

Ce încurajare pentru acest tânăr pe care Domnul tocmai îl chemase în slujbă!

Aici sunt o mulţime de simboluri despre care am putea să discutăm, dar vom trece pe lângă unele dintre ele.

De exemplu, cum am spus aseară, Moise a fost biserica, teologia care i-a dus pe israeliţi pe Muntele Sinai. Dar nu i-a fost îngăduit să-i ducă în ţara făgăduită pentru că dăduse greş.

Biserica organizată, denominaţiunile, au dat greş, de aceea nu pot să ducă Biserica în Ţara făgăduită. Pentru aceasta, Dumnezeu, cu puterea Lui cea mare, va ridica un alt grup de oameni care nu vor aparţine de nici o organizaţie.

Fiecare denominaţiune a modelat Cuvântul după propria teologie, după propriul fel de a gândi, dar Dumnezeu Se va folosi de Duhul Sfânt ca să ridice un Iosua care să ducă Biserica în ţara făgăduită, fără nici o legătură denominaţională.

Moise, prin care s-a dat Legea, a căzut, dar Iosua cel chemat prin har, a dus Biserica mai departe.

Ştiind ce lucrare are de făcut, ştiind că Dumnezeu îl chemase pentru o slujbă desăvârşită, Iosua a umblat cu sfinţenie înaintea lui Dumnezeu. El a chemat poporul şi le-a vorbit despre lucrarea la care îl chemase Domnul.

Observaţi ce condiţii i-a pus poporul:

„Te vom asculta cum l-am ascultat pe Moise, numai să vedem că Puterea care a fost cu el va fi şi cu tine. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!” (Iosua 1.16-18).

Aceasta ar trebui să fie şi astăzi o condiţie pusă de orice om născut din nou. Dacă ni se cere să mergem după cineva, atunci să vedem semnele, însoţindu-l! Isus a spus:

„Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12).

V-am rugat mai înainte, să vă deschideţi inimile şi să priviţi aceste lucruri cu ochii duhovniceşti. Dacă veţi face aceasta, am credinţa că veţi înţelege tot ce vă voi spune. În dimineaţa aceasta, sunt aici oameni de la foarte multe organizaţii religioase – de la catolici până la protestanţi.

Desigur, cei care au Duhul Sfânt, vor înţelege.

Aşadar, poporul i-a zis lui Iosua: „Dacă Dumnezeu va fi cu tine aşa cum a fost cu Moise, vom şti că vom fi călăuziţi mai departe de acelaşi Duh.”

Cei care vor să facă parte din Biserică, ar trebui să caute un loc unde se descoperă puterea aceluiaşi Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi.

În zilele din urmă, acest Duh îi va duce pe ai Săi în Ţara făgăduită, în plinătatea binecuvântărilor lui Dumnezeu.

„Făgăduinţa aceasta, este pentru voi şi pentru copiii voştri….” (Fapte 2.39).

Israel era în căutarea pământului făgăduit, ştiind că acesta exista fiindcă cineva fusese acolo.

La fel este şi cu Biserica. Noi ştim sigur că undeva există o Ţară, ştim că există o Putere, pentru că au mai fost şi alţii acolo. Ţara aceasta este dincolo de Râu şi noi ne îndreptăm spre ea.

Iosua ştia că ţara era acolo, de aceea s-a dus prin ea şi s-a întors apoi ca martor.

Predicatorii chemaţi de Dumnezeu nu au nevoie de studii teologice. Ei au nevoie să meargă în Ţara făgăduită şi să se întoarcă aducând cu ei dovada iubirii şi a puterii lui Isus Hristos. În felul acesta ar trebui să convingă ei adunarea că există o Ţară dincolo de râu.

Aseară am spus cum ajungem la Iordan. Acest lucru ne desparte, ne scoate dintre ceilalţi oameni. Odată ajunşi în partea cealaltă, ne dăm seama că s-a întâmplat ceva cu noi.

Iosua ştia că porunca pe care o primise era deosebit de importantă, dar pentru că ştia clar ce avea de făcut, şi pentru că ştia că Dumnezeu era de partea lui, nu avea de ce să se teamă. Din moment ce ştia calea pe care trebuia s-o urmeze, putea să meargă înainte plin de curaj. Poate că a mai întâlnit şi obstacole de care s-a împiedicat şi a căzut, dar cu toate acestea era pe Calea cea bună.

Tot aşa, dacă Biserica Dumnezeului celui viu se află pe calea cea bună, poate să meargă înainte fără frică, plină de credinţă şi de curaj.

Domnul a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

El nu l-a lăsat niciodată pe Moise, şi nici nu l-a părăsit vreodată. El nu l-a părăsit pe Iosua şi nu ne va părăsi nici pe noi, ci ne va călăuzi întotdeauna.

Iosua avea sarcina de a-i duce pe copiii lui Israel în Ţara făgăduită, de a le întemeia împărăţia şi de a împărţi moştenirea pentru fiecare seminţie. El ştia că slujba aceasta cerea mult mai multă răspundere decât slujba lui Moise. Da, Iosua avea de făcut cu mult mai mult decât avusese Moise.

El trebuia să-i conducă de-a lungul graniţei. Trebuia să-i stăpânească şi să-i menţină liniştiţi cât timp dura călătoria.

La fel este şi astăzi cu acest grup de penticostali care au gustat din religia organizată. Ei sunt foarte greu de ţinut în frâu.

Mai demult, când a început această lucrare, ei îmi spuneau: „Frate Branham, hai să întemeiem împreună o organizaţie şi îţi vom ridica o statuie!” Eu nu aştept însă ca cineva să-mi ridice statui, ci aştept venirea Domnului.

Ei au format un mic cult numit „Ploaia târzie” şi s-au întins până în Canada şi în California, dar apoi s-au destrămat. Sigur că asemenea mişcări nu pot ajunge prea departe.

Ce s-a întâmplat? Ei au procedat aşa cum s-au priceput. Au ieşit din aceste organizaţii, dar amprenta lor le-a rămas întipărită în concepţii. Au întemeiat o organizaţie pentru că trebuie neapărat să vadă că au făcut ei înşişi ceva.

Frate, Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu, nu are forme exterioare şi nici dogme. Ea este condusă de puterea lui Dumnezeu care locuieşte în inima fiecărui mădular al acestei biserici. Lăsaţi-i în pace pe aceşti fraţi! Nu vă certaţi cu ei. Noi suntem mai puternici decât ei, de aceea, nu are rost să vă certaţi. Lăsaţi-i în pace.

Aş vrea să observaţi ce lucru minunat s-a întâmplat acolo. În călătoria lor, copiii lui Israel s-au întâlnit cu Esau, cu Moab şi cu toţi ceilalţi despre care am vorbit aseară. Mulţi dintre aceşti oameni erau de fapt credincioşi rătăciţi; erau chiar la limită.

Trebuie să mă opresc o clipă aici. Mulţi oameni spun că ţara făgăduită era un simbol pentru Împărăţia de o mie de ani, dar nu este adevărat. În ţara făgăduită au existat războaie şi omoruri, ceea ce nu va exista în Împărăţia de o mie de ani.

Ţara făgăduită este simbolul câmpului de luptă pe care Duhul Sfânt se luptă pentru ai Săi.

Călătoria israeliţilor s-a desfăşurat în trei etape. Ei au plecat din Egipt, ceea ce reprezenta neprihănirea prin credinţa în Cuvânt. S-au despărţit de egipteni şi au ieşit din mijlocul lor. Au trecut Marea Roşie, iar aceasta i-a înghiţit pe cei care-i urmăreau. Aici este un simbol pentru sfinţirea prin sânge, care înghite orice gând rău al omului. Aceasta a fost a doua etapă a călătoriei.

Dar a treia etapă a fost atunci când au trecut Iordanul şi au intrat în ţara făgăduită, acolo unde se afla moştenirea lor. Moştenirea lor nu se afla în Egipt, chiar dacă Dumnezeu îi binecuvântase şi acolo.

Voi, luteranii care credeţi în neprihănirea prin credinţă, dacă sunteţi chemaţi de Dumnezeu ar trebui să ştiţi că moştenirea voastră nu se opreşte aici.

Metodişti, nazarineni, „Sfinţi Pelerini”, penticostali şi toţi cei care credeţi în sfinţire, în stăpânirea răului din voi şi a rădăcinilor lui, ar trebui să ştiţi că moştenirea voastră este dincolo de Râu.

Bărbaţi şi femei care simţiţi în voi ceva care cheamă, căci un val cheamă un alt val, nu uitaţi că trebuie să treceţi Iordanul şi că dincolo de el există o Ţară.

El le-a zis: „Veţi trece pe lângă fraţii voştri căzuţi. Să nu le spuneţi nimic. Am dat lui Esau acest munte şi lui Moab această ţară. Vreau să nu vă certaţi cu ei, ci să vă vedeţi de drum liniştiţi. Nu vă luaţi după obiceiurile lor.”

Moab avea un prooroc mincinos, un episcop care se numea Balaam. El a venit în mijlocul adunării şi a încercat să-i organizeze pentru că, în definitiv, „toţi erau fraţi”. Dar nu erau, sau dacă vreţi, erau fraţi vitregi nu fraţi buni.

„Nu vă certaţi cu ei. Vedeţi-vă de drum şi lăsaţi-i în pace. Dacă veţi avea nevoie de ceva, în timp ce veţi trece prin ţara lui, să plătiţi totul.” El a fost hotărât dinainte pentru aceasta.

Dacă Dumnezeu ar fi hotărât că Moab se va înfrăţi cu Israel, s-ar fi înfrăţit. Dacă ar fi fost hotărât mai dinainte ca Esau să se unească cu Israel, s-ar fi unit, dar Dumnezeu a dat lui Israel moştenirea care se afla dincolo de râu.

Atunci cum aţi putea să-i faceţi să înţeleagă pe toţi luteranii, pe toţi baptiştii, pe prezbiterieni, pe nazarinieni, pe „Sfinţii Pelerini”? Nu-i judecaţi, pentru că ei doar atâta ştiu. Asta este tot ce au.

Dar voi, care credeţi, care ştiţi, care aveţi în voi Ceva, să ştiţi că acel ceva este în căutarea adâncului desăvârşit. Dacă adâncimea inimii voastre este îndestulată, atunci rămâneţi acolo unde sunteţi. În ce mă priveşte, eu şi casa mea, vom merge mai departe pentru că ştiu că acolo este mai mult decât a văzut el; pentru că ştiu că undeva, dincolo de Râu este o Ţară. „Un val cheamă un alt val.” (Psalmul 42.7).

Eu nu pot să mă mulţumesc cu puţină teologie, cu o biserică bună, cu fraţi cumsecade sau cu un mic serviciu de vindecare. Nu mă pot mulţumi doar cu atât, pentru că dincolo de toate acestea este Ceva care cheamă.

Lăsaţi-i în pace! Vedeţi-vă de drum! Nu vă certaţi cu ei, pentru că noi ne îndreptăm spre o altă Ţară. Ei nu au fost hotărâţi mai dinainte să meargă cu noi, ceea ce înseamnă că nu au cum să meargă. Pot merge doi oameni împreună fără să se înţeleagă? Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu au fost chemaţi la El.

Dacă oamenii spun: „Domnul ne-a dat această biserică! Domnul a făcut cutare şi cutare lucru.” Este adevărat.

Dumnezeu a zis: „Îi dau acest munte lui Esau. Nu vă atingeţi de el! Pentru voi însă, am altceva. De aceea să treceţi dincolo.” Amin.

Aceasta este dorinţa mea, fraţilor: să văd că biserica mea trece Dincolo, într-o altă Ţară. Dacă în voi este Ceva care cheamă, trebuie să fie şi Ceva care să răspundă acelei chemări. Atunci, nu vă ajunge să vă stabiliţi undeva, să creşteţi oi, sau să vă ocupaţi cu altfel de afaceri. Pentru voi nu este de ajuns să aderaţi la o biserică şi să vă treceţi numele într-un registru, pentru că există Ceva care vă cheamă. Mânaţi de această chemare, veţi trece munţii care vă stau în cale până când veţi cădea în braţele Domnului, pentru că un val cheamă un alt val.

Iosua ştia că însărcinarea pe care o primise era deosebit de importantă. Aţi observat cum şi-a amintit el poruncile primite atunci când a ajuns la Iordan?

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta.” Cu alte cuvinte: „Iosua, nu te lua după ce îţi spun cei din seminţia ta, sau după alţi oameni învăţaţi, ci rămâi cu acest Cuvânt, fiindcă atunci vei fi biruitor în toate căile tale. Nu te lua după ce fac ei şi nu te lăsa atras de organizaţiile lor, ci rămâi credincios Cuvântului. Cuvântul acesta să nu se depărteze de gura ta!”

Daţi-mi voie să vă citesc încă o dată:

„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise, nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga.”

Dacă Cuvântul spune să faci un lucru, atunci să-l faci. Nu te lua după ce spune organizaţia, ci împlineşte Cuvântul, căci un astfel de Iosua vrea Dumnezeu. Rămâi credincios Cuvântului şi nu te abate de la El nici un pas.

„Nu te abate de la această Carte nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti…”

Voi credeţi că izbutiţi atunci când construiţi biserici mari şi înregistraţi încă zece mii de convertiţi la denominaţiunea voastră, dar aceasta nu este izbândă! Astfel de realizări nu vă vor apropia nici un pas de făgăduinţă, pentru că noi avem nevoie de Dumnezeu, de Duhul Sfânt.

„…ca să izbuteşti în tot cei vei face.”

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte…”

Atunci când vă hotărâţi să faceţi ceva, cercetaţi pentru aceasta Cuvântul lui Dumnezeu? Se află dorinţa voastră între limitele stabilite de Cuvânt? Propovăduiţi voi ceea ce spune Biblia, sau faceţi aşa cum fac astăzi mult prea mulţi oameni, „învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”? (Matei 15.9).

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta…”, adică de ceea ce spui tu.

Nu citiţi Biblia pentru ca apoi să vă vedeţi mai departe de căile voastre, ci vorbiţi despre ea, trăiţi-o, propovăduiţi-o!

„…cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea….”

Vedeţi cum trebuie să fie Iosua din zilele noastre? Vedeţi cum trebuie să fie Biserica duhovnicească? Exact cum a fost Iosua din biserica firească.

Biserica duhovnicească trebuie să urmeze calea pe care a urmat-o şi biserica firească.

Dacă Biblia a spus că nimeni nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu fără a fi născut din nou, atunci Iosua va spune „Amin”. Dacă Biblia spune că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”, Iosua spune „Amin”.

Biblia spune: „Rămâneţi în cetatea Ierusalimului până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus. Duhul Sfânt Se va pogorî peste voi, şi Îmi veţi fi martori în Ierusalim.” (Luca 24.49; Fapte 1.8).

Dacă Biblia spune aşa, Iosua cel duhovnicesc va spune acelaşi lucru.

În ziua cincizecimii, Petru a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Domnului Isus, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38). Iosua cel duhovnicesc nu va schimba nimic, ci va face exact ce a spus Cuvântul.

În Marcu 16 scrie:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.15-18).

Iosua va spune acelaşi lucru. El va cugeta asupra acestor lucruri zi şi noapte, ca să izbândească în toate lucrările lui.

Aş vrea să observaţi ce s-a întâmplat. La un moment dat, Iosua a fost pus în situaţia de a dovedi că este Iosua cel adevărat. Israel ar fi trebuit să ştie aceasta.

Fără îndoială, teologii aveau păreri diferite de ale lui. Ei spuneau: „Ne vom aşeza tabăra aici şi vom rămâne până la vară când apele Iordanului se vor retrage.”

Se pare că Dumnezeu pune tot felul de încercări înaintea unui Iosua duhovnicesc. El l-a trimis să treacă Iordanul în luna aprilie, când apele acestuia erau de trei ori sau patru ori mai mari decât de obicei. Dumnezeu îl încerca să vadă dacă era cu adevărat Iosua de care avea nevoie.

Poate că totul va merge prost. Poate că ceilalţi vor înflori în tot ceea ce vor face. Poate că oamenii care au o formă de evlavie, dar Îi tăgăduiesc puterea, vor propăşi, iar pe voi vă vor îmbrânci în toate părţile. Dacă însă ştiţi bine pe ce staţi, rămâneţi acolo. Chiar dacă întreaga lume s-ar întoarce împotriva ta, rămâi credincios Cuvântului şi nu te depărta nici măcar un pas de El.

Iordanul era de trei ori sau de patru ori mai mare decât de obicei, ameninţător, înspăimântător, noroios, dar Iosua a spus: „Domnul a zis că în trei zile vom trece dincolo şi aşa va fi.”

Poate că teologii spuneau: „O clipă, Iosua. Noi suntem oameni învăţaţi şi înţelepţi. Mulţi dintre noi au fost printre marii învăţaţi ai Egiptului. Noi ştim cum se fac aceste lucruri, aşa că vom aştepta până se retrag apele şi se limpezesc şi atunci vom trece. Nu este mai simplu aşa?”

„Nu mă interesează părerea voastră. Dumnezeu a spus că în trei zile vom fi dincolo, aşa că vom trece acum.”

Observaţi cum a procedat Iosua? Ce a pus el pe primul plan? Părerea teologilor? Nu. El a pus Cuvântul pe primul plan, aşa că a spus:

„Preoţii leviţi să ia chivotul legământului, iar ceilalţi să rămână departe de el. Mergeţi în spatele lui. Nu încercaţi să-l conduceţi voi, ci lăsaţi-l pe El să vă conducă.”

Acesta este necazul astăzi. Noi vrem să mergem înaintea Cuvântului, să-L depăşim, să-L croim după propriile noastre păreri.

Dragii mei, astăzi noi avem nevoie să urmăm Cuvântul, nu să I-o luăm înainte.

Cuvântul le arăta calea. Când au ajuns la Iordan, apele acestuia s-au despărţit şi ei au putut să treacă. Iosua a avut motive bine întemeiate să lase chivotul în faţă.

Dumnezeu îi poruncise: „Rămâi credincios Cuvântului, şi lasă-L să facă El totul!”

De aceea s-a bucurat de izbândă.

Aşadar, chivotul legământului mergea înaintea tuturor, dar cine urma imediat după el? Cei care cântau din gură şi din instrumente. Aleluia!

De asta avem nevoie şi noi astăzi: de oameni care să cânte din gură şi din instrumente, să-L laude şi să se bucure. Dar înainte de toate să fie Cuvântul, pentru că atunci este imposibil să nu câştigăm lupta. Rămâneţi credincioşi Cuvântului, mergeţi în direcţia pe care v-o arată El, iar în ziua necazului, El vă va sprijini.

Ţineţi minte! Iosua ştia foarte bine ce face când a trecut Iordanul. Înainte de a-l trece, el a trimis două iscoade să cerceteze ţara. Moise a trimis o mulţime de iscoade, dar aceia s-au întors foarte nelămuriţi.

Urmăriţi acum noua lucrare. Iosua nu a procedat ca Moise. El ştia că acolo unde există 1500 de păreri, confuzia va fi de 1500 de ori mai mare, aşa că a trimis numai doi oameni, cărora le-a zis: „Duceţi-vă să iscodiţi ţara.” (Iosua 2.1).

N-aş vrea să pierdeţi ideea pe care o vom sublinia imediat. Cele două iscoade s-au dus să vadă dacă făgăduinţa era adevărată, dacă ţara era aşa cum le spusese Domnul, şi să cerceteze cum ar putea ajunge acolo.

Numele celor două iscoade nu ne este dat, dar ei au trecut Iordanul, au ajuns în ţară şi s-au dus tocmai la Ierihon. Ce s-a întâmplat atunci? S-au întâlnit cu o femeie care avea renume rău, cu o curvă.

Aş vrea să mă folosesc puţin de o ilustraţie. Poate nu a fost aşa cum spun eu, dar vreau să vă ajut să înţelegeţi.

Noi nu ştim despre Rahav decât că era o curvă. Să zicem că fusese crescută într-o familie săracă, iar cu timpul a dobândit acel renume rău. Era o femeie tânără şi frumoasă care umbla pe străzi ca să câştige banii necesari pentru îngrijirea părinţilor paralizaţi. Ea nu găsea nimic de lucru şi pentru a putea supravieţui era nevoită să-şi vândă trupul. Dar în inima ei era conştientă că ceea ce face este greşit. Ceva din lăuntrul ei îi spunea că nu este bine.

Într-o zi, ea a aflat că există un Dumnezeu viu şi lucrător, iar inima a început să-i tremure. Întâlnise un mesager care-i spusese tot ce avea să se întâmple. Astfel, a auzit că Iosua făcea aceleaşi semne pe care le făcuse şi Moise. Rahav nu a cerut să vadă acele semne, ci a crezut pur şi simplu.

Rahav este o imagine a Bisericii adevărate, care a fost împinsă în curvie. „Astăzi sunt metodist, mâine sunt baptist, iar poimâine sunt prezbiterian.”

Dar într-o zi, în oraş vine un predicator care spune: „Există un Dumnezeu viu, care a trăit ieri, iar astăzi este Acelaşi. Puterea Lui a rămas neschimbată. El face aceleaşi lucrări pe care le făcea şi atunci când a fost pe pământ. Trimişii Lui sunt pe drum.”

Rahav, pe care toată lumea o ştia de curvă este o imagine a credinciosului adevărat de astăzi. Ea nu a zis: „Am auzit că Iosua poate să facă semne şi minuni pentru că e ucenicul lui Moise. Aş vrea să văd aceste semne şi apoi voi crede.”

O, nu! Ea a crezut fără a avea nevoie de semne. Ea nu a fost ca Toma.

Moise a înfăptuit tot felul de semne, dar nu acestea   i-au dus pe israeliţi în ţara făgăduită. Nu! Semnele au fost numai dovada că Dumnezeu îl trimisese să facă acea lucrare.

Rahav a crezut fără să vadă nimic. Ea a zis: „Ne-a apucat groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.”

Nu este de mirare că Nicodim a spus: „Învăţătorule, ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Astăzi, întreaga lume ştie acest lucru. Billy Graham, proclamă: „Trebuie să ne întoarcem la cincizecime!”

Consiliul Bisericilor strigă: „Trebuie să ne întoarcem la cincizecime; la vorbirea în limbi, la proorocie, la vindecarea divină. Trebuie să-L lăsăm pe Duhul lui Dumnezeu să Îşi ocupe locul.” Dumnezeu cheamă, însă oamenii se tem de adevărata evlavie şi spune: „Ne-a apucat groaza şi tremură inima în noi.”

Rahav nu a aşteptat să-l vadă pe Iosua făcând vreo minune ca să poată crede, ci a zis: „Am auzit şi cred, iar acum cer îndurare!”

Am putea să vorbim o seară întreagă despre aceasta. „Cer îndurare pentru mine şi pentru casa mea.”

Uitaţi-vă la temnicerul din Filipi care, văzând uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare deoarece credea că cei închişi au fugit (Fapte 16.27), dar Pavel i-a zis: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci suntem aici.”

Atunci temnicerul a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

Sigur că da. De ce a zis: „Tu şi casa ta”? Pentru că dacă ai suficientă credinţă să primeşti mântuirea ta, vei avea credinţă şi pentru mântuirea familiei tale. Desigur.

Uitaţi-vă la Rahav. Ea a zis: „Aveţi milă şi cruţaţi-mă. Nu vreau să mor împreună cu necredincioşii aceştia. Nu vreau să mor ca un animal, ci doresc să mor în braţele Domnului. Cred în Dumnezeul vostru, pentru că El este Dumnezeul cerului şi al pământului. El face minuni pe care le poate vedea oricine. Eu însumi nu le-am văzut, dar totuşi cred.” Vedeţi?

Ea nu-l întâlnise pe Iosua, ci doar auzise de el. Nu-l văzuse niciodată pe Dumnezeu şi nu văzuse nici vreuna din lucrările Sale, ci doar auzise de ele. Alţii le văzuseră, iar ea a crezut numai pentru că auzise de la aceştia de ele. Astfel, Rahav a spus: „Cer îndurare pentru mine, tatăl meu şi mama mea, care sunt bătrâni şi neputincioşi. Am şi fraţi şi cred şi pentru ei.”

Iscoada, predicatorul, i-a zis: „Vom veni şi vom ocupa ţara. Dacă vrei ca cei dragi, să scape, adună-i în casă.” Aleluia!

„Dacă crezi, fă-i să intre în casă, căci nu vom fi răspunzători dacă vreunul din ei va fi găsit afară. Dar, dacă îi vei lua cu tine în casă, vom răspunde pentru viaţa lor.” Aleluia! La fereastra încăperii unde erau ei adunaţi, trebuia să atârne o funie roşie.

Fraţilor, în această zi ar trebui să-i aducem pe cei dragi ai noştri în Casă, în Casa credinţei. Aduceţi-i înăuntru pentru că va veni o vreme a necazului. Părinţii noştri, fraţii şi surorile noastre nu sunt în siguranţă decât în această Casă, pentru că puterea lui Dumnezeu va scutura iarăşi ţara. Desigur. Şi numai Casa credinţei va fi salvată.

Ei au zis: „Noi nu vom fi răspunzători dacă nu-i vei face să intre în casă.” Apoi, ea i-a pus să jure că nu o vor nimici, nici pe ea şi nici familia ei. Atunci iscoadele i-au zis: „Dacă îi vei aduna în casa ta, vor fi în siguranţă.” Şi au plecat.

Curva Rahav a devenit o credincioasă. Am citit despre ea nu demult. Din pricina credinţei în Dumnezeu, ea a devenit prozelită, adică a primit credinţa israeliţilor şi s-a căsătorit cu o căpetenie din oastea lui Israel.

Fiţi atenţi ce a făcut Dumnezeu pentru această femeie. Ea şi soţul ei s-au mutat în  Betleem şi acolo au avut un fiu, pe care l-au numit Boaz. Acesta s-a căsătorit cu Rut, şi pe această linie genealogică a venit Iese, din Iese a ieşit David şi din David, Isus. Aleluia!

De ce? Pentru că „credinţa vine în urma auzirii.” (Romani 10.17). Aceasta înseamnă să auzi de Dumnezeul cerului şi al pământului şi să crezi în El. În ce a crezut Rahav? În slujba pe care i-o dăduse Dumnezeu lui Iosua.

Iosua a avut credinţă în lucrarea la care fusese chemat, iar Moise a avut credinţă în acelaşi lucru.

Pentru Moise, lucrurile n-au mers prea bine. Se pare că el a greşit de multe ori, dar totuşi s-a bucurat de biruinţă, şi după ce a murit pe Stâncă, trupul lui a fost luat de îngeri.

Doamne, ajută-mă şi pe mine să plec în felul acesta! Ajută-mă să-mi fac lucrarea până când voi fi gata să mor, iar atunci să văd Stânca înaintea mea.

Dumnezeu a sfinţit lucrarea lui Iosua, pentru că el a rămas credincios Cuvântului.

Rahav ştia că Iosua era chemat pentru lucrarea aceasta. Nu pierdeţi aceasta. Păstraţi aceste lucruri în inimă. Rahav a recunoscut lucrarea lui Iosua, înainte de-a vedea vreun semn. Ea ştia că el avea Puterea lui Dumnezeu ce urma să cucerească ţara, a cerut îndurare, iar Dumnezeu a ascultat-o.

Desigur, noi ştim că ea a fost cruţată atunci când Iosua a ajuns în ţară.

O altă însărcinare importantă pe care a avut-o Iosua, a fost să împartă ţara între fraţii lui.

Nu uitaţi că el avea Cuvântul lui Dumnezeu. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta. Mergi înainte, căci Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Poate că Mă vei uita, dar Eu nu te voi uita pe tine. Dacă Mă vei uita, Eu te voi aduce înapoi prin harul Meu. Mergi înainte. Cât timp vei rămâne credincios Cuvântului Meu Eu voi avea grijă de tine.”

Aşadar, Iosua trebuia să împartă ţara între cele douăsprezece seminţii. Cum era dacă el ar fi avut unele preferinţe? Dacă ar fi îndrăgit mai mult seminţia lui Gad decât casa lui Efraim? Sau dacă i-ar fi plăcut mai mult seminţia lui Iosif, decât cea a lui Iuda? Dar nu, el nu a procedat aşa, ci a împărţit moştenirea după Cuvântul descoperit prin Duhul. Observaţi, el a făcut împărţirea prin descoperire şi prin deosebirea Duhului lui Dumnezeu.

Numele pe care l-a primit fiecare dintre cei doisprezece patriarhi la naştere, avea o semnificaţie. Când  s-a născut Iacov, unul dintre gemeni, el a primit un nume care însemna „Înlocuitor”, dar după ce a primit putere şi s-a luptat cu Îngerul, Dumnezeu i-a schimbat numele din Iacov, în Israel, care înseamnă „Domn, Prinţ”.

Numele unui om are legătură cu viaţa lui. Când pescarul Petru a biruit prin credinţa în Isus, acesta i-a zis: „Numele tău este Simon, dar Eu îţi spun „Petru”, ceea ce înseamnă „piatră”, „stâncă”. Numele te schimbă. El are legătură cu viaţa ta şi cu calea pe care umbli.

Numele pe care le-au primit cei doisprezece patriarhi oglindeau exact locul pe care aveau să-l ocupe în Palestina. Nu am scris aici toate numele, dar am să vă spun însemnătatea câtorva dintre ele.

Ruben înseamnă „păstor”; Gad înseamnă „văcar”, iar Efraim înseamnă „agricultor”.

Prin descoperire duhovnicească, Iosua, noul conducător, a împărţit ţara şi a dat fiecăruia exact locul care îi aparţinea.

Aceasta arată ce nevoie mare avem şi noi astăzi de un Iosua. Problema este că azi, când ajungem în ţara făgăduită, Gad vrea să crească oi, ca Ruben, iar Efraim vrea să crească vaci, asemenea lui Gad. Toţi vor să fie la fel. Astfel, dacă Dumnezeu dă unuia darul vindecării, toţi vor să aibă darul acesta. Toţi vor să se amestece, până când vor ajunge să nu se mai deosebească cu nimic. Dar fiecare dintre noi are locul lui. Nu toţi au darul înţelepciunii; nu toţi proorocesc; nu toţi vorbesc în limbi; ci Dumnezeu a rânduit în biserică pe unii să proorocească, pe alţii să vorbească în limbi, şi aşa mai departe.

Dar noi vrem să-i facem pe toţi să vorbească în limbi. Vedeţi? Înţelegeţi în ce încurcătură s-a ajuns? Aşa nu mai puteţi înainta nici un pic. Vă vor birui filistenii. Sigur că da.

Dar dacă fiecare şi-a ocupat locul în Trup, prin descoperire duhovnicească, astfel de oameni sunt sarea pământului.

Domnul să ne dea şi nouă un Iosua care să rămână credincios Cuvântului.

Dumnezeu îi spusese lui Iosua: „Cartea aceasta să nu se depărteze de gura ta. Cugetă asupra ei zi şi noapte”, şi aceasta, pentru că fusese trimis să facă o lucrare.

Iosua a devenit un conducător puternic şi nu a pierdut nici o bătălie până în momentul când în biserică s-a întâmplat ceva rău. Acan a luat o manta frumoasă de Şinear şi o placă de aur din prada care trebuia nimicită. (Iosua 7.21). El nu a urmat calea lui Iosua şi din cauza aceasta, bătălia cu locuitorii cetăţii Ai a fost pierdută.

Dacă un mădular este bolnav, suferă toate celelalte mădulare. Frate, în scurt timp Dumnezeu va veni să ia Acasă o Biserică fără prihană, o Biserică umplută cu Duhul Sfânt şi călăuzită de Dumnezeu, încât inimile mădularelor ei sunt atât de strâns unite de parcă ar fi una singură.

Această bătălie a confuziei trebuie să fie câştigată. Cine are dreptate? Metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, penticostalii, nazarinienii sau „Sfinţii Pelerini”? Sunt 969 de denominaţiuni diferite, pe lângă budişti şi toţi ceilalţi. Unde am ajuns? Ceva nu este în ordine. Undeva, în tabără, este o placă de aur furată.

Daţi-mi voie ca în această dimineaţă să spun ca Ilie pe Muntele Carmel: „Dacă Domnul este Dumnezeu, să răspundă ca Dumnezeu!”

Dacă baptiştii au adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a făcut Isus Hristos. Dacă nazarinenii au adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a făcut El.

Dacă penticostalii au adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a făcut El. Atunci vom şti sigur.

Ucenicii lui Iosua, i-au zis acestuia: „Te vom asculta în totul, cum am ascultat de Moise. Numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise.” (Iosua 1.17).

Ucenicii lui Isus Hristos ar trebui să spună acelaşi lucru: „Te vom asculta, dacă vom vedea că faci semnele lui Isus Hristos.”

Aceasta ar trebui să facem. Aceasta ar trebui să spună biserica. Aceasta ar trebui să fie atitudinea unei biserici creştine.

Atunci primiţi daruri, semne şi minuni. Dacă unul are darul vindecării, nu are nici o legătură cu acela care are darul vorbirii în limbi, iar cel care vorbeşte în limbi, nu are legătură cu cel care prooroceşte. Înţelegeţi? Acestea sunt aspecte diferite ale slujbei.

Când Dumnezeu mi-a dat această însărcinare, am întemeiat totul pe baza acestor cuvinte: „Lui Dumnezeu nu-i pare rău de darul şi chemarea făcută.” (Romani 11.29).

Nimeni nu poate să facă ce vrea de la sine însuşi, ci Dumnezeu ne face ceea ce suntem, prin harul Său. Nu există nici o cale prin care să ne facem aşa cum am vrea noi să fim.

Voi ştiţi că Isus a spus: „Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6.27).

Cine poate să se facă mai înalt sau mai scund, îngrijorându-se? Nimeni nu poate face aceasta.

Când am fost chemat de Domnul pentru această lucrare, am spus: „Eu nu sunt bun pentru aşa ceva, pentru că nu am educaţie. Nu pot să fac aşa ceva.”

Mulţi dintre cei care au fost atunci acolo, sunt şi astăzi printre noi. Când El S-a arătat jos, la râu, sub forma Stâlpului de foc, a spus:

„Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Hristos, Mesajul tău va merge înaintea celei de-a doua veniri a Lui.”

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Lumina care a apărut deasupra noastră a fost fotografiată, şi prin intermediul ziarelor a traversat Statele Unite ajungând şi în alte ţări.

Dr. Lee Vayle era atunci în Canada. El îşi aminteşte cum a văzut într-un ziar canadian, un articol cu titlul: „O lumină mistică a apărut deasupra unui predicator în timp ce boteza.” Este adevărat, Lee Vayle?

Atunci, oamenii au spus: „Aceasta este psihologie!”, dar într-o zi, Dumnezeu S-a hotărât să le închidă gura, pentru că această lucrare a rămas lângă Cuvânt. Acelaşi Stâlp de Foc care i-a călăuzit pe copiii lui Israel, biserica după trup, călăuzeşte astăzi Biserica duhovnicească. El S-a arătat iarăşi, aşa că s-au putut face fotografii care au fost examinate de critici şi de specialişti.

El apare şi acum ca Adevărul infailibil; face aceleaşi lucrări şi călăuzeşte Biserica duhovnicească, aşa cum a călăuzit şi biserica firească cât timp a rămas credincioasă Cuvântului. Ţineţi minte: Dumnezeu nu Se depărtează niciodată de o însărcinare pe care o dă.

Aş vrea să vă desenez aceasta, ca să vă ajut să înţelegeţi. Aici este un semn micuţ: însărcinarea. Aici, într-un colţ este o cruce, iar în celălalt colţ este o Biblie. Dar scrisul (însărcinarea) este aici, între ele.

Vă spun înaintea lui Dumnezeu, înaintea îngerilor şi înaintea lui Isus Hristos, că însărcinarea mea a fost rugăciunea pentru bolnavi.

La această însărcinare, eu am ripostat spunând că nu sunt suficient de bun ca s-o fac.

El mi-a spus însă: „Pentru aceasta te-ai născut! Aşa se explică naşterea şi viaţa ta ciudată. Ai fost trimis să te rogi pentru bolnavi. Dacă îi vei face pe oameni să te creadă, şi dacă vei fi sincer când te rogi, nimic nu va sta înaintea rugăciunii tale, nici chiar cancerul.”

Câţi dintre voi au citit aceste cuvinte de-a lungul anilor? (Amin). Ele au ajuns în toată lumea.

Eu m-am împotrivit, spunând: „Nu pot să fac aceasta. Nu sunt destul de bun pentru o astfel de lucrare. Sunt sărac şi lipsit de educaţie.”

El mi-a spus atunci: „Aşa cum Moise a primit două semne care să dovedească de unde venea, şi tu ai primit două semne. (Nu „vei primi”, ci „ai primit”). Unul dintre ele va fi pe mâna ta, iar cel de-al doilea va fi că vei cunoaşte lucrurile ascunse din inima oamenilor şi gândurile din mintea lor. Ei te vor crede pentru aceste două semne.”

Ascultaţi cu atenţie şi nu pierdeţi acest lucru. Nu semnele sunt însărcinarea, ci ele dovedesc doar de unde vine ea.

Dacă mergi pe drum şi vezi o inscripţie: „Cinci mile până la Jeffersonville!”, aceasta nu înseamnă că eşti în Jeffersonville. Este doar un semn care îţi spune că eşti pe drumul cel bun.

Când Moise a pornit să facă lucrarea lui, a primit două semne: pe unul îl făcea cu toiagul, iar pe celălalt cu mâna. Semnele pe care le-am primit eu, nu sunt lucrarea pentru care am fost chemat, după cum nici semnele făcute de Moise nu erau lucrarea pe care o avea de făcut. Ce-ar fi fost dacă toţi israeliţii ar fi început să strige: „Hei, egipteni şi israeliţi, veniţi repede! Avem aici un om care poate să facă un truc. Trebuie să-l vedeţi. Avem un om care poate să ia un toiag şi să facă din el un şarpe. Veniţi să vedeţi!”? Acela era doar un semn, nu lucrarea însăşi. Ei nu aşteptau semne, ci aşteptau eliberarea.

Şi această lume sărmană, bolnavă şi neputincioasă aşteaptă eliberarea, dar ea umblă de fapt după semne. Domnul să aibă milă!

Un semn nu face altceva decât să dovedească de unde vine lucrarea. Aceasta este noua slujbă care mi-a fost descoperită.

„Roagă-te pentru bolnavi. Fă-i pe oameni să te creadă.” Vedeţi? Dumnezeu nu poate părăsi o astfel de însărcinare. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult voi greşi eu, aceasta rămâne lucrarea Lui. Eu fac greşeli deplorabile. N-ar fi trebuit să se întâmple asta cu cele două semne. Aceasta nu a fost voia lui Dumnezeu, dar totuşi, El a dat binecuvântare. Eu sunt gata să plec de pe acest munte. Vreau să trec Iordanul ca să pot împlini însărcinarea: „Fă-i pe oameni să creadă.”

„Nu mă vor crede”, am răspuns eu.

„Pentru aceasta ţi s-au dat două semne.”

Necazul este că noi umblăm după semne acum. „Vai, frate Branham, dacă pui mâna peste acest om, se întâmplă lucruri mari. Dacă vine înaintea ta când eşti sub ungere, poţi să-i spui tot ce are pe inimă.” Da, aşa este.

Zilele trecute m-au dus la spital. Acolo era o femeie, căreia medicii nu puteau să-i pună nici un diagnostic. După ce ei au ieşit din salon, femeia s-a ridicat şi mi-a zis:

„Ei spun că nu reuşesc să-mi găsească nimic, dar tu poţi să-mi spui ce am, frate Branham.”

„Da, pot să-ţi spun cu condiţia să crezi.”

„Cred”, a răspuns ea.

Atunci Duhul Sfânt i-a spus tot ce avea. Femeia era membră în adunarea lui Junie Cash.

O altă femeie de acolo, mi-a zis: „Am necazuri cu spatele, dar ei nu pot spune ce anume am.”

„Crezi că sunt proorocul Domnului?”

„Da, cred,” a răspuns ea.

Atunci i-am zis: „S-a întâmplat în luna iunie. Medicii vor să te opereze pentru o vertebră dislocată, dar nu acesta este necazul, ci este vorba de un nerv contorsionat. S-a întâmplat când ai ridicat o greutate, pe când lucrai la magazinul McSpaddim.”

„Acum îmi amintesc”, a spus femeia.

Dar nu aceasta o vindecă, ci doar dovedeşte de la cine vine lucrarea. Încetaţi să vă mai sprijiniţi pe semne! Haideţi să intrăm în cetate! Să ne depărtăm de acest munte şi să intrăm în cetate. Haideţi să trecem Iordanul.

Am greşit. Am făcut rău. De aceea au fost predicile mele aşa cum au fost….

El a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise…”, iar acea mână a coborât şi mi-a arătat acelaşi lucru în Scriptură. Mult timp am fost nedumerit, pentru că nu ştiam în ce consta lucrarea. Căutam ceva supranatural, dar Dumnezeu nu-Şi poate abandona propria lucrare. Dacă el a dat o însărcinare, aşa trebuie să rămână.

Toţi penticostalii umblă după semne, iar Biblia spune: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” (Matei 12.39).

Dar însărcinarea a fost: „Roagă-te pentru bolnavi!” De sute de mii de ori mi s-a întâmplat să nu mă pot ruga pentru oameni, pentru că doreau un semn. Cu toţii umblă după semne.

Zilele trecute, când am vrut să mă rog pentru bolnavi, a venit pe platformă un om care mi-a zis: „Frate Branham, cazul meu este cu totul special. Trebuie să-mi spui ceva.”

„Ei bine, ar putea să te examineze un medic”, i-am răspuns.

„Nu, nu vreau asta. Vreau să aflu chiar acum. Cazul meu este cu totul şi cu totul special.”

„Nu-mi place aceasta, frate”, i-am răspuns, şi am început să mă rog, iar Duhul Sfânt i-a răspuns.

„Slavă Domnului! Este exact cum spui, a zis el.”

„Să vină şi ceilalţi, căci am să mă rog şi pentru ei”, am spus eu.

Ştiţi ce mi-a spus următorul om care a venit? „Cazul meu este la fel de important ca al lui!”

M-am rugat pentru vreo şapte persoane şi am fost nevoit să închei adunarea pentru că eram stors de puteri.

M-am întrebat întotdeauna de ce mi se întâmplă aceasta. Şi ştiţi care este răspunsul? Pentru că am greşit. Acesta era numai un semn al lucrării, nu era lucrarea însăşi, dar vestea existenţei lui s-a răspândit în toată lumea, aşa că milioane de oameni din Africa, America, Asia şi Europa ştiu despre el. Dar eu sunt pregătit să părăsesc acest munte. Vreau să trec Iordanul. Vreau să merg mai departe, până voi ajunge în stare să mă rog pentru bolnavi, iar aceştia să fie vindecaţi pur şi simplu.

Uitaţi-vă, Dumnezeu pune vindecarea chiar în poala oamenilor. El mi-a zis: „Te-ai născut ca să te rogi pentru bolnavi. Trebuie numai să îi faci să creadă.”

„Nu mă vor crede”, am răspuns eu.

„Îţi voi da două semne şi te vor crede datorită lor”, mi-a spus El.

Dar oamenii umblă după semne, în loc să umble după slujbă. El a spus însă: „Fă-i pe oameni să creadă că ai fost trimis să te rogi pentru bolnavi.”

Când oamenii vin ca să mă rog pentru ei, nu îi pot ajuta absolut cu nimic dacă ei nu au credinţă. Dar când ajung la credinţa pe care o cere Domnul, pot să le spun că au primit ceea ce au dorit.

Cred că şi în această dimineaţă se află printre noi Hattie Wright. Ea a fost prima pe care am vizitat-o după ce Domnul a adus la existenţă acele veveriţe, şi ştia ce se întâmplase acolo. Eu i-am zis: „Este acelaşi Dumnezeu care a creat un berbec pentru Avraam, ca să-l convingă de slujba lui. Este acelaşi Dumnezeu şi El a putut crea şi o veveriţă, pentru că aveam nevoie de ea.” Hattie Wright, care era undeva în spate şi a cărei inimă fusese spălată de lucrurile lumeşti, a zis:

„Frate Branham, acesta este purul adevăr.” Nu spunea acest lucru de la sine, ci Dumnezeu însuşi vorbea prin gura ei.

„Hattie,” am spus eu atunci, „cere orice vrei şi îţi va fi dat.”

„Ce trebuie să cer?” a întrebat ea.

„Ai nişte părinţi bătrâni, ai o soră paralizată, am spus eu. Sora ei este şi acum în scaunul cu rotile. Poţi să ceri vindecarea ei sau poţi cere ceva pentru părinţii tăi. Eşti săracă, nu ai nici un ban. Cere ce vrei tu.”

„Nu ştiu ce să cer. Pur şi simplu nu ştiu. Apoi a continuat: „Cea mai mare dorinţă a mea este mântuirea celor doi fii ai mei.”

„Ţi-i dau, în Numele lui Isus Hristos,” am răspuns.

Amândoi s-au întors la Domnul şi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi L-au slujit din toată inima, zi de zi.

Pe aici, pe undeva, este Ed Daulton. Cu copiii lui s-a întâmplat acelaşi lucru.

La o campanie de vindecare au fost pe platformă cel puţin opt sau nouă sute de oameni, poate chiar o mie. M-am rugat pentru ei şi au fost vindecaţi. A venit şi o fetiţă care era pe punctul să moară de leucemie. Desigur, ştiam ce era cu ea, dar nu am spus nimănui nimic. Când a urcat pe platformă, i-am zis:

„Draga mea, îţi dau ceea ce doreşti. Îţi dau vindecarea în Numele lui Isus, pentru că ai leucemie.”

M-am întors spre sală şi am spus: „Provoc pe oricine dintre voi să ducă fetiţa la doctor, să vadă dacă mai este vreo urmă de leucemie în sângele ei.” De ce? Copilul a auzit ca şi curva Rahav şi a crezut din toată inima ei. Apoi Duhul Domnului S-a dus lângă ea şi mi-a zis: „Aceasta este!”

Din câte ştiu, sute de oameni trecuseră pe platformă fără să primească nimic, deşi m-am rugat pentru ei.

Totul atârnă de oameni, de credinţa lor. Însărcinarea a fost dată, iar acum este la fel ca prima dată. Semnele au fost arătate.

Dacă veţi crede că Dumnezeu m-a trimis în lume ca să mă rog pentru bolnavi, voi putea să mă rog şi pentru voi rugăciunea credinţei. Aceasta este singura cale prin care se poate întâmpla.

Niciodată Dumnezeu nu Se poate îndepărta de lucrarea Sa. Dar eu am greşit. De 14 ani am arătat în toată lumea darul deosebirii duhurilor, de zeci de mii, de milioane de ori. Vă întreb un singur lucru: am dat vreodată greş cu el? Nu, domnilor. Iar dacă semnul nu dă greş, cum poate da greş lucrarea? Semnul este un lucru minor. Dacă acel semn nu greşeşte, şi vă spun unde se află oraşul, atunci cum ar putea greşi oraşul şi să nu mai fie acolo când vă duceţi? Aşa este şi cu această lucrare.

 Slujba mea se schimbă acum, s-a schimbat deja. Darul deosebirii va rămâne. Voi simţi în continuare când Domnul va dori să spun ceva, dar până atunci, mă voi ruga şi îmi voi pune mâinile peste bolnavi aşa cum mi-a poruncit El. Îmi voi duce lucrarea mai departe. De mult timp aştept aceasta, dar cred că acum suntem gata să intrăm în Ţara promisă. Fără îndoială că va fi cineva care ne va aştepta, ca Rahav, şi care va crede din toată inima.

Înţelegeţi ce spun? Toţi cei care înţeleg bine, să ridice mâna. (Amin). Câţi dintre voi cred că aceasta este în conformitate cu Biblia? (Amin). Este exact ce a spus El. Aceasta este lucrarea şi acestea sunt semnele care indică lucrarea.

Provoc pe oricine din lume, care va asculta aceste benzi, să îmi arate când am greşit, când a greşit El vreodată pe platformă sau într-o vedenie, sau când a spus ceva care nu  s-a întâmplat întocmai? Am spus fiecărui om exact care era necazul lui, de unde vine şi tot ce trebuie să facă. De fiecare dată când El mi-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul”, totul s-a împlinit întocmai. Dacă ştiţi că vreodată s-a întâmplat altfel, veniţi şi spuneţi-mi. Vom asculta banda şi vom vedea.

De 14 ani n-a dat greş niciodată, pentru că nici nu  poate să greşească. Acest semn a fost dat de Dumnezeu şi nu poate să greşească.

Dar înainte ca Domnul să dea acest semn, El a dat însărcinarea. Înainte de a exista un semn care să indice unde se află oraşul, trebuia să existe oraşul însuşi. Altfel, ce ar fi indicat semnul?

Aşadar, dacă veţi crede din toată inima, veţi primi ce aţi cerut. „Rugăciunea făcută cu credinţă, va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşa. ” (Iacov 5.15).

Şi eu am avut multe de învăţat despre acest semn. Înainte mă rugam aşa: „Doamne, arată-mi ce să fac.” O, ce rău puteam să fiu! Rog adunarea să mă ierte! Cer iertare adunărilor din întreaga lume care ascultă această bandă. Am greşit. N-ar fi trebuit să procedez aşa. Nu aceasta era lucrarea Domnului, ci era numai un semn care mărturisea despre această lucrare. Trebuia să mă fi rugat pentru bolnavii de pretutindeni şi atât.

După cum vedeţi, totul vi se pune în poală dacă veţi crede că această lucrare vine de la Dumnezeu. Totul este conform Cuvântului.

Desenez aici un curcubeu. Acesta este semnul legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu oamenii, că nu-i va mai nimici prin apă.

El a făcut un legământ cu fiecare dintre apostoli şi cu fiecare dintre prooroci, iar în 7 mai 1946, Dumnezeu a făcut un legământ şi cu mine, spunându-mi: „Tu te-ai născut în această lume ca să te rogi pentru bolnavi. Dacă îi vei face să te creadă, şi dacă vei fi sincer când te vei ruga, nimic nu va putea sta înaintea ta, înaintea rugăciunii tale.”

Inima mea a fost întotdeauna alături de oameni. Spun aceste lucruri cu sinceritate şi cu frică de Domnul. Dacă este cineva care ar trebui să aibă credinţă, eu sunt acela. Când văd ce a făcut Domnul pentru mine de-a lungul vieţii, din ce groapă m-a scos….! Când mă ridic şi spun ceva, El vine şi întăreşte, dovedind că este Adevărul.

Cu mai mulţi ani în urmă, v-am spus că pe când aveam doar trei anişori, un Înger, o Lumină, un vârtej de foc, mi-a vorbit dintr-un copac spunându-mi: „Niciodată să nu fumezi, să nu bei şi să nu faci alte lucruri rele”, şi a adăugat că are pentru mine o lucrare când voi creşte mare.

De aceasta puteţi să vă îndoiţi, nu aveţi nici un motiv să mă credeţi, dar El a coborât la râu şi a dovedit cine este. Mulţi dintre voi au fost de faţă atunci şi ştiu că acesta este adevărul.

Mulţi dintre voi îşi amintesc când mi-a fost încredinţată această lucrare. El mi-a zis:

„Această lucrare va merge în toată lumea şi va porni o trezire.” Şi iată că a urmat o trezire aşa cum n-a mai fost niciodată. Ea lucrează încă şi acum, aşa că în toată lumea se ţin campanii de vindecare.

Dar eu nu am preţuit mai mult decât un şobolan. Nu spun aceasta ca să-mi necinstesc părinţii. Mama mea este în mijlocul nostru, iar tata a murit, predica de înmormântare fiind rostită chiar de la amvonul acesta.

După cum ştiţi, am crescut într-o familie teribilă. Tata bea foarte mult. Totuşi, Dumnezeu l-a luat pe fiul unui beţiv şi l-a spălat în Sângele Său. Dacă mergeam în oraş, reuşeam să stau de vorbă cu vreun om numai în cazul când nu avea chiar pe nimeni altcineva cu care să vorbească. Toţi îmi întorceau spatele, fiindcă eram copilul unui beţiv. Mulţi dintre voi, de la această biserică, ştiţi că spun adevărul. Mă tratau ca pe un animal, sau cam aşa ceva. Odată, am auzit că până şi un om care venea la noi în casă îi spusese altuia: „Ce ai tu de împărţit cu un gunoi ca acesta?” N-am avut nimic altceva decât sângele lui Isus Hristos. Nu am educaţie, nu am vreo pregătire deosebită, nu am nimic.

Nu demult, i-am spus soţiei: „Gândeşte-te ce însemna pentru mine să nu-mi vorbească nimeni. Eu îi iubesc pe oameni, dar atunci nimeni nu mă asculta.”

Ce recunoscător am fost când am putut să-mi trimit copiii la şcoală, să le cumpăr cărţi şi tot ce le-a trebuit! Eu mă duceam la şcoală desculţ, cu părul atârnându-mi pe ceafă şi cu o haină ponosită pe sub care nu aveam nimic. Nu aveam nici măcar un creion sau o bucată de hârtie pe care să scriu. Trebuia să cer de la colegii mei creion şi o hârtie ca  să-mi copiez problemele de pe tablă, sau ce era.

Îmi amintesc că am citit o carte în care spunea că Abraham Lincoln s-a dus odată cu vaporul la New Orleans, dacă nu mă înşel. Acolo, el a văzut nişte copilaşi negri care stăteau desculţi pe locul unde dormise o vacă toată noaptea, astfel că acolo nu căzuse brumă. Ei cântau: „Tu ai ghete, eu am ghete şi toţi copiii lui Dumnezeu au ghete.”

Coborând de pe vapor, Lincoln a văzut într-o curte un negru înalt şi arătos. Lângă el stătea soţia lui ţinând în braţe un copilaş care plângea. Stăpânii lor îi căsătoreau pe bărbaţi cu femei mari şi puternice, pentru ca şi copiii lor să fie puternici şi să poată fi vânduţi la un preţ mai bun.

Lincoln şi-a încleştat pumnii şi a zis:

„Nu este drept. Într-o zi mă voi ridica împotriva acestui sistem, chiar de m-ar costa viaţa.” Şi chiar viaţa l-a costat. Dar el s-a ridicat împotriva sistemului şi l-a stârpit.

Şi eu am spus: „Nu este drept ca oamenii să bea şi să ducă o viaţă murdară. Într-o zi mă voi ridica împotriva acestui sistem.” Dar cum aş fi putut s-o fac cu renumele pe care îl aveam? Nimeni nu stătea de vorbă cu mine. Acesta este motivul pentru care am pus sub semnul întrebării lucrarea pe care am primit-o. Nimănui nu îi păsa de ceea ce spuneam eu. Dintre toţi oamenii pe care îi cunoşteam nimeni nu stătea de vorbă cu mine.

Dar prin harul lui Dumnezeu, acum trebuie să plec de acasă dacă vreau să am o clipă de linişte. Oamenii din toată lumea mă caută în permanenţă, oameni de toate felurile: monarhi, regi, împăraţi, oameni mari, influenţi, oameni de afaceri, predicatori din toată lumea, vin la mine tot timpul, zi de zi şi noapte de noapte. Ce a făcut aceasta? Sângele lui Isus Hristos, care este în sufletul meu. Aşa cum sângele lui Abraham Lincoln a desfăcut lanţurile sclaviei de pe negri, sângele lui Isus Hristos a desfăcut lanţurile păcatului care mă legau pe mine, mi-a luat renumele rău pe care îl aveam şi  m-a numit fiu al harului Său.

În această dimineaţa, sunt gata să merg la Iordan. Sunt gata să duc lucrarea mai departe. Întotdeauna am iubit oamenii şi i-am ajutat atât cât am putut. El mi s-a arătat în multe vedenii pe care nu am putut să vi le spun, dar care sunt scrise aici.

Domnul mi-a zis: „Îţi pierzi prea mult timp cu oamenii! A umbla cu Mine, înseamnă a nu avea timp pentru altcineva. Pui prea mult preţ pe aceste semne.”

Nu ştiam ce avea să urmeze, dar venise ceasul când am văzut acea Mână coborând cartea lui Iosua, acolo unde este scris: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.”

Şi eu cred aceasta. De astăzi înainte, Îl voi sluji pe Domnul cu această slujbă. Dacă El vrea să-mi arate semne, sau vedenii, să mi le arate. Dar dacă nu vrea, eu nu voi mai îngădui ca oamenii să mă împingă să le cer. Mă voi ruga pentru bolnavi şi apoi îi voi încredinţa în mâna Domnului şi îi voi lăsa să plece. Dacă ei cred în această lucrare, Domnul le va răspunde. El m-a adus până aici, aşa cum l-a dus şi pe Moise sau pe Iosua.

Rugăciunea mea smerită este: „Doamne, Te rog să mă ajuţi. Ajută-mă să mă ridic şi să mai încerc încă o dată. Ajută-mă, Doamne, să călăuzesc acest popor şi să-l aşez în Cuvânt, ca să putem trece Iordanul împreună şi să ajungem în Ţara făgăduită unde Biserica Ta răscumpărată nu va mai cunoaşte păcatul.”

Aceasta este dorinţa mea în această dimineaţă. Credeţi şi trăiţi. Credeţi şi fiţi vindecaţi, căci vă vorbesc în Numele Domnului.

Să ne rugăm.

Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, Dătătorul oricărui dar bun, lasă îndurarea şi harul peste slujitorul Tău. Am greşit înaintea Ta, folosind greşit darul Tău, pentru că m-am lăsat convins de oameni, Doamne. Te rog ca din ceasul acesta să mă umpli cu Duhul Tău. Eu cred, Doamne. Ajută necredinţei mele.

Dacă vor veni bărbaţi şi femei ca să mă rog pentru ei, o voi face cât timp îmi vei da suflare de viaţă. Ajută-i şi pe ei să creadă când ne vom ruga. Ajută-mă să duc în toată lumea această lucrare pe care mi-ai dat-o Tu. Iar când voi merge în locurile unde au fost vestite aceste semne, ajută-i pe oamenii de acolo să înţeleagă că ele nu fac altceva decât să mărturisească despre lucrarea Ta. Ajută-mă şi ajută-i şi pe ei să creadă.

De acum înainte, nu voi mai aştepta semne ca să ştiu că oamenii au fost vindecaţi, ci voi ieşi în întâmpinarea vrăjmaşului, cu credinţă în inimă. Îl voi provoca punându-i în faţă sângele lui Isus Hristos şi atunci nu va putea să reziste.

 Dacă toate aceste lucruri au fost adevărate (şi s-a dovedit că aşa au fost), atunci, Doamne, Te rog să-i vindeci pe bolnavi când mă voi ruga pentru ei. Acesta este Cuvântul Tău, făgăduinţa Ta. Te rog, Doamne, ajută necredinţei mele.

Te rog, iartă-mă pentru că nu Ţi-am fost supus. Atâta am ştiut, Doamne. Nu mi-am dat seama că greşesc prin ceea ce făceam, dar acum înţeleg. Acum ştiu bine pe ce stau. Acum îmi cunosc bine însărcinarea, şi nu voi lăsa ca acest Cuvânt să se depărteze de gura mea, nici ziua şi nici noaptea. Tu ştii că întotdeauna am fost credincios Cuvântului şi că l-am propovăduit oamenilor. Dacă un lucru nu este din Cuvântul Tău, mă îndoiesc de el şi nu vreau să-l spun pentru că nu vreau să propovăduiesc sau să fac altceva decât ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne, am obosit să tot bat pasul pe loc. Aşa cum am spus aseară, copiii lui Israel au rătăcit prin pustie timp de 40 de ani. Este adevărat că au avut parte de binecuvântări, au avut copii buni, au avut turme de oi, cirezi de vite şi câte altele. Da, Doamne, Tu i-ai binecuvântat, dar într-o zi le-ai spus:

„Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte, către Iordan”. (Deuteronom 2.3).

Doamne, în această dimineaţa, pornesc şi eu. Las   de-o parte aceste semne, căci ele îmi arată doar că există o Ţară mai bună. Pot să mă umilesc, pot să trec de amaleciţi, peste hetiţi şi cananiţi, pot să trec peste propriul meu spirit critic. Doamne, voi merge înainte, pentru că ştiu că undeva există o Ţară. Ştiu că putem ajunge într-un loc unde Tu răspunzi la rugăciune şi tot ce vom cere ne va fi dat. Nici chiar cancerul nu va sta înaintea rugăciunii. Ştiu că acesta este adevărul, de aceea, cred şi aştept, Doamne. Mă încredinţez în braţul Tău, ca să mă poţi folosi în lucrarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai!

…………………………………………………………………………

          …Banda a fost oprită, pentru că va merge în toată lumea. Mă înţelegeţi? (Amin).

Dumnezeu nu poate să spună ceva, pentru ca apoi să revină şi să spună altceva. Cuvintele Lui sunt infailibile, iar făgăduinţele Lui sunt adevărate. Tot timpul, El a fost în aşteptarea acestui ceas. Înţelegeţi?

Nu semnele îl vor mântui pe cel bolnav, ci rugăciunea făcută cu credinţă

………………………………………………………………………………….

…Isus a spus: „Tu zici: „Dacă poţi!”… „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9.23). Acum, dacă Dumnezeu mi-a dat putere să mă rog cu credinţă pentru voi şi a dovedit că acesta este adevărul, vreţi să credeţi? (Amin).

Tot ce voi cere, voi primi cu condiţia ca şi voi să credeţi, pentru că El mi-a zis: „Dacă poţi să-i faci pe oameni să te creadă, şi dacă eşti sincer când te rogi, nimic nu va sta înaintea rugăciunii tale.”

Frate şi soră, dacă am vrut vreodată să fiu cu adevărat sincer, acum, după ce mi-am recunoscut toate greşelile, este clipa aceea. Iar motivul pentru care v-am vorbit despre ele, este ca să înţelegeţi cât de îndurător este Domnul.

Moise, care a fost un om mare, a avut şi el greşelile lui, iar Iosua de asemenea urma să le aibă, însă Dumnezeu  i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.”

Acum doi ani, Domnul mi-a arătat exact acest verset din Scriptură: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Nu Mă voi uita la greşelile tale.”  El ştia că ceasul acesta avea să vină. Şi a venit pentru că Domnul nu Se poate îndepărta de lucrarea Lui.

„Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.” (Efeseni 2.8). Câţi dintre voi ştiu aceasta? (Amin). Indiferent câţi oameni buni se roagă pentru tine, sau câţi predicatori buni îţi vorbesc pentru mântuire, este nevoie de credinţa ta. Nu contează câte predici bune ai ascultat, sau la câte biserici bune eşti membru, ceea ce te mântuieşte este propria ta credinţă. Nu contează cât de tare strigi, cât de mult ceri, cât de mulţi ţipi sau dansezi în Duhul, eşti mântuit numai dacă ai credinţă.

Este adevărat? (Amin). Ei bine, aceasta este singura cale şi pentru a primi vindecarea.

Dumnezeu dă un mesaj unui predicator, acesta propovăduieşte mântuirea şi mesajul primit, iar tu înţelegi că este Adevărul pentru că Dumnezeu Îl dovedeşte prin Cuvântul Său. Cu cât mai mult ar trebui să credeţi în darul vindecării, dacă v-a fost dovedit prin Cuvânt şi prin mărturia Îngerului? Aceste semne n-au dat greş niciodată. Deci cu cât mai mult ar trebui să credeţi acum? Înţelegeţi?

Ca dovadă că nu aceasta a fost voia lui Dumnezeu, întotdeauna acest semn m-a epuizat. Câţi dintre voi ştiu aceasta? (Amin).

Întrebaţi-o pe soţia mea. Este acolo în spate şi poate să vă spună, fiindcă ştie mai bine decât oricine altcineva. După o asemenea seară, abia mai ştiu unde mă aflu, pe unde merg şi ce fac. Merg un pic pe drum, apoi mă opresc.

În ultimul timp, i-am chemat pe oameni în rândul de rugăciune, fără să le dau numere de ordine. Am încercat aceasta în două sau trei seri, dar s-a produs aşa înghesuială mare încât a trebuit să revenim la numerele de rugăciune. Uneori mă rugam pentru 50-75 de oameni într-o seară, din care, la 40-50 aveam deosebirea duhurilor. Este adevărat, Gene, Leo şi voi toţi din adunare? (Amin). Sigur că este adevărat. Ce se întâmpla apoi? Când Duhul lui Dumnezeu înceta să vorbească, plecau toţi iar eu nu mai ştiam unde sunt, nici de unde veneam.

Poate cineva să spună că Dumnezeu face aşa ceva cu un om? Nu, domnilor. Omul şi-o face cu mâna lui atunci când nu mai ştie care este lucrarea şi care este semnul lucrării.  M-am oprit undeva, în Washington, sub un copac de pe marginea drumului, şi am zis:

„Doamne, ajută-mă să-mi revin. Ajută-mă să ştiu care este adevărul, ca să mă pot pune în rânduială şi să mă pot duce mai departe în lucrare aşa cum se cuvine.”

Acum ştiu. Zilele trecute, pe când mă aflam în munţii din Kentucky, El mi-a descoperit aceste lucruri într-o dimineaţă, în zori. Asta este. Acum merg înainte în Numele Domnului Isus.

Credeţi şi veţi trăi! Credeţi şi veţi fi vindecaţi! Eu nu pot face pe nimeni să creadă, ci trebuie să credeţi singuri. Eu v-am spus adevărul, iar Dumnezeu a dovedit aceasta prin Cuvântul Său, prin îngerul Său, prin semne şi minuni, iar aceasta n-o face de o zi sau două, ci de doisprezece ani încoace.

Dacă nu veţi crede acum, nu veţi crede niciodată. Este adevărat? (Amin).

A venit ceasul când am obosit să tot ocolesc muntele acesta, de aceea, vreau să merg la Iordan, vreau să am credinţă, nu să caut semne; vreau să privesc spre Calvar şi să spun „Doamne, eu vin prin credinţă, în Numele Domnului Isus Hristos.”

Şi în dimineaţa aceasta, sunt aici câţiva bolnavi care vor să ne rugăm pentru ei. Ies în întâmpinarea bolilor şi neputinţelor trupurilor voastre, în Numele lui Isus Hristos.

Voi face acest lucru, până când Dumnezeu mă va lua din viaţa aceasta. Aşa este. Atâta timp cât El îmi va da o minte limpede şi înţelegătoare, voi veni să mă rog pentru bolnavi.

Să nu vă îndoiţi nici o clipă că veţi fi vindecaţi în urma rugăciunii. Să vă intre bine în cap: mai bine nu veniţi deloc dacă nu credeţi, căci venind vă faceţi şi mai rău.

Vă spun vouă şi le spun celor care vor asculta banda: de acum încolo, nu va mai fi deosebirea duhurilor până când Domnul îmi va spune să o fac. Dacă El îmi va zice: „Du-te la Cutare şi spune-i aşa”, mă voi duce; dacă îmi va zice: „Fă cutare lucru”, îl voi face.

Dar nu va mai fi ca până acum. „Uită-te la mine şi crede din toată inima. Te numeşti Cutare şi vii din oraşul Cutare. Cutare ţi-a spus cutare lucru, iar acum trebuie să te întorci şi să repari ce ai făcut, apoi vei fi vindecat. Du-te şi crede, frate. Vino aici, soră. Tu vii din oraşul Cutare şi aşa mai departe.” Da, eu făceam aceasta, iar capul îmi vâjâia şi mă durea de abia mai ştiam unde sunt.

De acum înainte este gata cu toate astea.

Vin în Numele Domnului Isus, ca slujitor al Lui. Dacă nici de data aceasta Domnul nu va dovedi că spun Adevărul, înseamnă că nu mă veţi crede niciodată. Amin. Aşa este.

Cei care vor să ne rugăm pentru ei, să ridice mâna. Amin.

Aş vrea ca Teddy să vină aici. Mai este încă în clădire? (Nu, a trebuit să plece). Da, a trebuit să plece. Cine ştie să cânte la pian cântarea: „Crede numai!”? Dacă o ştie cineva, este rugat să vină aici. Sau poate o are cineva înregistrată? Cine vrea să cânte pentru noi: „Crede numai!”? Nu contează dacă este bărbat sau femeie.

Vom fi bucuroşi să vă auzim. În ordine. Te rog, dragă soră. Începe şi cântă încetişor.

De data aceasta nu vom împărţi numere de rugăciune. Nu avem nevoie de ele în adunări aşa de mici, dar dacă mă aflu într-o adunare unde trebuie să mă rog pentru cinci sute de oameni, sigur nu se poate fără aceste numere de rugăciune.

Câţi dintre voi cred că aceasta este voia Domnului? (Amin). Ceva mă face să cred că am procedat bine. Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă, o piatră care a fost acolo timp de 12 ani, de când mă tot gândesc că ceva nu este în ordine. Acum ştiu că am fost eliberat. Am mărturisit totul şi s-a înregistrat. Am scăpat de povara aceea.

Aduceţi-vă aminte că nimeni nu poate fi mântuit altfel, decât prin credinţa lui proprie. Tot aşa, nimeni nu poate fi vindecat altfel, decât prin credinţă. Credeţi că Biblia spune acest lucru? (Amin). Acesta este Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent de la ce biserică aţi veni, credeţi că păstorul vostru este un om al lui Dumnezeu? Dacă nu credeţi, ar trebui să plecaţi de acolo.

Mergeţi la un păstor despre care credeţi că este omul lui Dumnezeu. Apoi, dacă veţi crede că ceea ce vă spune el este Adevărul, primiţi acest Adevăr. Numai credinţa voastră în Hristos v-a mântuit. Nu contează cât de bun este păstorul tău, sau ce mamă sfântă ai. Nu contează cât de real îţi pare Cuvântul lui Dumnezeu; nu contează cât strigi sau cât te rogi. Ceea ce te-a mântuit este credinţa ta. Numai prin credinţă putem fi mântuiţi.

La fel este şi cu vindecarea. Cuvântul lui Dumnezeu spune că ea va fi printre noi în zilele din urmă.

Am avut două predici frumoase, în care am văzut ce paralelă perfectă există între Israelul firesc şi Israelul duhovnicesc. Noi suntem în căutarea lui Iosua din zilele noastre, adică a Duhului Sfânt, care să ne călăuzească spre Ţara promisă. El trebuie să vorbească prin cineva, din moment ce este Duh. Eu v-am spus ceea ce mi-a spus El, aşa că dacă credeţi, veţi fi vindecaţi.

Doc, du-te acolo. Unde este Billy Paul? Doc, vino să mă ajuţi, dacă vrei.

Fiecare dintre cei care vor veni în rândul de rugăciune, să ţină minte: dacă nu veţi crede din toată inima va trebui să suportaţi consecinţele. Acesta este Adevărul. Trebuie să-L credeţi. Ţineţi minte că voi sunteţi cei bolnavi. Dumnezeu a spus aceste lucruri în Biblie şi prin mesagerul Său, apoi le-a dovedit prin Îngerul Său. Acum trebuie să credeţi!

Pentru cei care vor să fie amintiţi în rugăciune, iată ce spune Biblia: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.18). Acesta este Adevărul. Dacă Îl veţi crede din toată inima, Dumnezeu vă va vindeca.

Acum, veniţi aici. Întâi în partea asta şi apoi în partea cealaltă. În ordine.

Peste scrisori şi peste batiste m-am rugat deja. Poate că unii dintre voi trebuie să plecaţi. Nu uitaţi de adunarea de deseară. Tema va fi: „Cinci dovezi ale Bisericii adevărate”.

Voi, cei pentru care urmează să ne rugăm, credeţi din toată inima că veţi fi vindecaţi? (Da). Dacă nu credeţi, să nu veniţi, dar dacă credeţi, sunteţi datori să veniţi.

Eu nu sunt un vindecător, însă am darul vindecării. Acest lucru a fost dovedit.

Îmi amintesc cum mergeam la spital, cu mult timp în urmă, când eram încă predicator baptist în acest oraş. Acolo lucra o asistentă mai bătrână care locuia în Howard Park. Când mă vedea intrând, ea le spunea pacienţilor: „Acum veţi fi vindecaţi pentru că predicatorul acesta baptist vine să se roage pentru voi.” Acela era începutul, pentru că mai târziu lucrarea s-a întins în toată lumea.

Domnul mi-a dat aceste semne pentru a compensa lipsa educaţiei. Dacă aş fi avut educaţia acestor oameni, a fratelui Neville sau a fratelui Vayle, n-aş fi avut nevoie de semne. Dar a fost nevoie de ele ca să compenseze lipsa educaţiei. Vedeţi, dacă nu ai anumite însuşiri, de care ai avea nevoie, Domnul are căile Lui ca să ţi le dea.

Acum trebuie să credeţi. Aş vrea ca fiecare din voi, să-I făgăduiască Domnului, pe locul unde se află, că-L va asculta în totul fără nici o umbră de îndoială, pentru că altfel nu va ajută la nimic faptul că veniţi aici. Veţi trece prin rândul de rugăciune, eu mă voi ruga pentru voi, apoi veţi pleca. S-ar putea să nu vedeţi nici un rezultat acum, dar Isus a spus clar că „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9.23), nu celui ce vede sau simte.

De când mă rog pentru bolnavi, la unii dintre ei am avut deosebirea duhurilor, iar la alţii nu. De obicei, oamenii la care lucrează darul deosebirii spun: „Ha! N-am primit nimic! Nu mi-a spus nimic!”, de aceea, în general nu primesc nimic.

Dar alţii spun: „Doamne, Îţi mulţumesc. Eu cred.” Ei sunt aceia pe care-i aud povestind: „Frate Branham, câteva zile n-am simţit nici o schimbare. Poate 2-3 săptămâni, sau chiar mai mult. Dar apoi, am simţit deodată cum boala a început să mă părăsească, iar acum nu mai e nici urmă de ea.” Vedeţi? Înţelegeţi?

Voi puteţi spune că aveţi credinţă, dar nu uitaţi că la adunare vin trei feluri de oameni: credincioşi adevăraţi, formalişti şi necredincioşi. Unii dintre ei se prefac că au credinţă, dar de fapt nu au.

Vă repet: dacă aveţi credinţă este imposibil să nu primiţi vindecarea. Ascultaţi-mă bine. Este cu totul şi cu totul imposibil să nu fiţi vindecaţi dacă credeţi.

La început, Cuvântul lui Dumnezeu a dat însărcinarea. Credeţi aceasta? (Amin). Cuvântul lui Dumnezeu a spus aşa de la început, şi El este deasupra tuturor lucrurilor. Apoi, Îngerul Domnului şi semnele au dovedit că acesta este Adevărul. Am dreptate? (Amin). Nu a dat greş niciodată, nicăieri.

Niciodată Cuvântul Domnului nu a spus:

„Le-am dat vindecarea, dar acum le-o iau înapoi.” Aş vrea să-mi dovediţi dacă s-a întâmplat vreodată aşa, iar eu vă voi arăta locul unde Isus a însărcinat Biserica să se roage pentru bolnavi şi a spus că rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav. Acum arătaţi-mi în Biblie unde scrie că aceste cuvinte nu mai sunt valabile.

El a spus că în zilele din urmă se vor întâmpla aceste lucruri pe care noi le vedem sub ochii noştri. El Şi-a împlinit Cuvântul. V-am spus că El m-a trimis să fac această lucrare, iar acum întreaga lume o ştie şi ştiinţa o recunoaşte. Îngerul Domnului depune mărturie, iar rezultatele mărturisesc şi ele despre Adevărul acestei lucrări.

Noi trăim într-o lume bolnavă. Sunt o mulţime de oameni pentru care ar trebui să ne rugăm, dar mă gândesc: „Fără îndoială că Domnul are şi alte căi!”

Fratele Moore mi-a spus odată: „Este o fetiţă oloagă care se târăşte pe drum spre clădirea aceasta.” Sărmana fetiţă încerca să ajungă în locul unde eram eu. Am privit spre ea, iar fetiţa a început să plângă.

N-au putut s-o aducă în rândul de rugăciune pentru că nu avea număr de rugăciune. Eu nu ştiam că ziua aceea era ultima din viaţa acelui copil. Fratele Moore şi ceilalţi au ajutat-o să iasă.

A doua zi, pe când vorbeam despre asta, el mi-a zis: „Frate Branham, am simţit că mi se rupe inima de mila ei.”

„Da? Dar oare eu ce-am simţit?” l-am întrebat.

Niciodată nu o voi uita pe fetiţa aceea brunetă, cu ochii căprui, bolnavă de poliomelită, care se târa spre locul unde mă aflam eu. Aceasta s-a întâmplat acum zece ani, în Illinois. Fraţii au ajutat-o să se aşeze pe scaun, dar ea se ridica mereu încercând să se târască până la mine.

Vedeţi voi, eu nu mă pot ruga pentru toţi bolnavii. Trebuie să luăm doar un anumit număr. Dacă i-aş lua pe unii care nu au număr de rugăciune, ceilalţi s-ar simţi nedreptăţiţi. Înţelegeţi? Nu aveam ce să fac. Mi-am zis:

„Fără îndoială că Domnul are şi alte căi.”

Dacă aş fi ştiut atunci ceea ce ştiu acum, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Singurul lucru care vă poate împiedica să fiţi vindecaţi este necredinţa.

Acum, să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, în rândul de rugăciune stau orbi, ologi, neputincioşi, oameni care trag să moară de cancer, de ulcer sau de alte boli. Eu am propovăduit Cuvântul şi de doisprezece ani, Tu L-ai confirmat în toată lumea.

Eu Ţi-am cerut iertare şi ştiu că nu am făcut acele lucruri intenţionat, ci pentru că am crezut că este mai bine.

Acum vin smerit înaintea Ta, Doamne, şi Te rog să binecuvântezi rugăciunea mea, astfel ca oamenii aceştia să fie vindecaţi când mă voi ruga pentru ei. Binecuvântează şi credinţa lor. Ajută necredinţei noastre, Doamne.

Ajută-i pe toţi să înţeleagă, în această dimineaţă, ca să nu piardă nimic. Ajută-i să vadă că totul este conform Scripturii, să se gândească la Îngerul Domnului care i-a dat lui Moise cele două semne şi care a venit şi la mine acum doi ani cu Biblia. O mână a coborât din înalt, ca mâna care a scris pe perete în Babilon, şi mi-a arătat aceste cuvinte scrise în Biblie: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.”

Tată, Îţi mulţumim pentru că în dimineaţa aceasta, totul a ieşit la lumină. Te rog să mă ierţi pentru că am greşit.

Acum vom începe să ne rugăm pentru bolnavi, de aceea Te rog să laşi ca puterea Ta să vindece fiecare persoană care va trece prin rândul de rugăciune. Mă voi ruga pentru ei, ca slujitor al Tău, fără să cer vreo ungere deosebită, dar ştiind că am primit de la Tine această însărcinare. Voi merge deci înainte, în Numele lui Isus Hristos.

Frate Neville, vino aici, te rog. Voi face numai ce  mi-a spus Domnul, aşa că nu voi mai unge pe nimeni cu untdelemn. El mi-a spus:

„Fă-i pe oameni să creadă şi fii sincer.” Credeţi? (Amin). Iar eu sunt sincer. Aceasta înseamnă că trebuie să se întâmple ceva.

Fratele Neville va conduce cântarea. Rugaţi-vă cu toţii în linişte, în timp ce mă voi ruga pentru bolnavi… ………………………………………………………………. ………………

(Fratele Neville începe să cânte „Crede numai!”).

Doamne Isuse, îmi pun mâinile peste această femeie, care are pietre la rinichi şi mustru această boală în Numele lui Isus Hristos. Ajut-o să plece acasă vindecată.

Ce s-a întâmplat? Ce ai?

Doamne Isuse, îmi pun mâinile peste fratele meu, care are adenom de prostată. Eu mustru această putere a Satanei în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Trebuie să primeşti vindecarea.

Doamne Isuse, îmi pun mâinile peste sora mea, ale cărei picioare s-au umflat foarte tare, şi mustru acel duh rău în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Du-te, soră. Crede şi vei fi vindecată. Vei vedea aceasta cu ochii tăi.

Doamne, sora mea are o boală de inimă şi multe alte boli. Îmi pun mâinile peste ea şi mustru aceste duhuri în Numele lui Isus, prin însărcinarea pe care mi-ai dat-o.

Doamne, această femeie are vederea foarte slabă, şi o boală feminină. Prin însărcinarea pe care mi-ai dat-o, eu mustru aceste duhuri în Numele lui Isus. Amin.

Trebuie să fii vindecată. Totul va fi bine, soră. Eu cred aceasta din toată inima.

………………………………………………………………………

Este adevărat. Dacă a venit timpul să pleci, vei pleca într-un fel sau altul. Aşa este. Dar înainte ca Domnul să vă spună ceva, dacă veţi fi sinceri şi nu vă veţi îndoi, veţi fi vindecaţi. Perfect adevărat.

Lazăr a înviat din morţi chiar dacă mai târziu a murit iarăşi. Totuşi, el a înviat din morţi ca să arate că ceea ce a spus Domnul este valabil. El i-a zis Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa. Crezi tu aceasta? Dumnezeu m-a trimis să înviez morţii. Crezi tu aceasta?” (vezi Ioan 11).

Marta i-a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Înţelegeţi? Până la urmă, Lazăr tot trebuia să moară, dar Domnul l-a înviat ca să dovedească că El este Învierea şi Viaţa. Înţelegeţi?

Tot ce face Dumnezeu este după un plan bine stabilit. O, sunt atât de bucuros că pot să spun aceasta! Totul respectă o ordine desăvârşită. Dacă puteţi să credeţi, tot ce veţi cere vă va fi dat. Nu poate fi altfel.

Rugaţi-vă în continuare, până când vom termina rândul.

Domnul să te binecuvânteze.

Doamne Isuse, sora noastră este foarte bolnavă, şi totuşi a stat aici ca să mă audă propovăduind Cuvântul. Doamne, îngăduie ca această îndoială să dispară de la toţi aceşti oameni. Ajută-i să se ridice şi să plece de la acest munte pe care îl tot ocolesc.

Ajut-o pe sora noastră să meargă pe această cale, începând din ceasul acesta, şi să creadă că Dumnezeu îi vindecă trupul.

Du-te soră, în Numele lui Isus, şi ai credinţă.

Domnul să te binecuvânteze.

Doamne Isuse, dă-i acestei femei ceea ce îşi doreşte pentru fiica ei şi pentru restul familiei. În Numele lui Isus, Te rog să-i dai ceea ce cere, căci îmi pun mâinile peste ea cu credinţă. Dacă n-aş crede în Tine, Doamne, nu mi-aş pune mâinile peste ea. Dacă n-aş şti că o vei vindeca, nu m-aş mai ruga pentru ea. Ea crede, de asemenea, aşa că ne unim împreună credinţa. Amin.

Doamne, binecuvântează-l pe omul acesta. El doreşte mântuirea copilaşilor lui dragi. Auzul lui slăbeşte din ce în ce mai tare, iar medicul i-a spus că are cataractă. El vrea să trăiască pentru slava Ta, Doamne. Te rog să-i asculţi rugăciunea şi să-i dai ceea ce-Ţi cere, în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, frate. Nu te îndoi. Crede că ai ceea ce ai cerut.

Doamne, femeia aceasta sărmană a venit la Tine, pentru că există ceva care îi produce durere. Ea urmează să fie expusă unui transplant de piele, şi se roagă pentru trupul ei, pentru mântuire şi pentru cei dragi. De asemenea, Te roagă şi pentru starea ei nervoasă, Doamne, căci simte că nu mai poate să reziste. Te rog, dă-i ceea ce-Ţi cere. Vindecă-i neputinţele şi fă-o sănătoasă. Mă rog pentru ea cu credinţă, în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, soră. Du-te în Numele Domnului. Domnul să te binecuvânteze.

Doamne, dă mântuire celor dragi ai ei, căci Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Soră, crede că ai primit ceea ce ai cerut, şi va fi al tău. Dacă ai credinţă, trebuie să se întâmple.

Ce mai faci, frate Ted Dudlley? Domnul să te binecuvânteze. Ai venit tocmai din Phoenix, Arizona. Cum este pe acolo? Este cald?

Doamna de acolo a fost vindecată în adunarea mea. De unde era? Sunteţi din Phoenix, doamnă? Nu. S-a întâmplat doar să fiţi la adunarea din Phoenix.

Ce ceri de la Domnul, Ted? (Să mă elibereze de astm). Să te elibereze de astm. Domnul să te binecuvânteze.

Dumnezeule bun, priveşte spre acest frate scump. El a venit tocmai din Arizona ca să ne rugăm pentru el, ca să asculte Mesajul şi să fie vindecat. Acesta este un mare sacrificiu, Doamne, dar mă gândesc că împărăteasa din Seba a călătorit prin deşertul din Sahara timp de trei luni, pe spinarea unei cămile, ca să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. Mă refer la Duhul Sfânt.

Doamne, Te rog să vindeci neputinţa acestui frate. Dă-i ceea ce-şi doreşte şi ajută-l să umble pe calea care i-a fost hotărâtă. Lasă bunătatea Ta să se odihnească peste el. Cer binecuvântarea fratelui meu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Ted, ia făgăduinţa cu tine când te întorci acasă, căci îţi aparţine. Du-te şi primeşte vindecarea.

Aproape toţi îl cunoaşteţi pe fratele George Wright. Câţi dintre voi îşi amintesc de vremea când trăgea să moară? Toţi medicii îl abandonaseră. Trupul îi era foarte umflat, pentru că un cheag de sânge i se dusese la inimă. M-am dus să mă rog pentru el. Dacă nu mă înşel, a fost cu mine şi fratele Iunk. Eram undeva, pe dealuri, parcă ne dusesem la vânătoare.

Vreau să spun asta în faţa bisericii. De multe ori, voi credeţi că mă duc la vânătoare, dar nu este aşa. Acesta este pretextul ca oamenii să nu vină după mine.

Trebuie să mă duc acolo, dacă vreau să fiu singur cu Dumnezeu. Nu mă duc la vânătoare, prieteni. De fapt, într-un fel mă duc, dar nu la genul de vânătoare la care vă gândiţi voi.

Eram pe deal sub pretextul că vreau să vânez iepuri. M-am dus prin spatele casei, mi-am ridicat mâinile şi m-am rugat, m-am rugat până am crezut că plec din această viaţă.

Duhul Sfânt mi-a spus că unul dintre oamenii care vin la biserică, nu crede în vindecarea divină.

Odată a venit la mine un predicator care m-a contrazis pe această temă. Mulţi dintre voi erau de faţă în seara aceea. Omul aproape că-şi ieşise din minţi, dar acum mă caută ca să-l ajut să primească Duhul Sfânt. (Fratele Wright spune: „Ce zici, frate, cel mai bun prieten al meu a trecut prin asta!”).

Acel om care venise să mă contrazică, mi-a spus: „Mai întâi vreau să-ţi spun că vii de la Satana”.

„Te iert”, i-am răspuns eu, „pentru că nu ştii ce spui.”

Atunci omul s-a întors şi a spus: „Dar ştiu că ai Duhul Sfânt”.

„Acum câteva minute eram un diavol, iar acum îmi spui că am Duhul lui Hristos? Hotărăşte-te!”

Vedeţi? Într-un asemenea punct ajunsese discuţia.

Fratele George Wright trăgea să moară, iar omul acela râdea de el şi îi zicea: „Haide, cheamă-ţi vindecătorul!”

Eu eram la Lexinghton, Kentucky, unde o femeie a fost vindecată de cancer. În dimineaţa aceea, pe la ora 5.00, Domnul mi-a spus într-o vedenie: „Fratele George Wright va veni la Tabernacol, va urca până la tine şi vei da mâna cu el, iar mai târziu va săpa groapa omului care şi-a bătut joc de el.” Eu nu ştiam că el era gropar.

I-am dat telefon sorei Wright, care trebuie să fie pe aici pe undeva. Da, este aici. I-am dat telefon şi i-am zis: „Aşa vorbeşte Domnul!” Astfel de vedenii vreau să am de acum înainte. Când îi spun cuiva un lucru, se întâmplă întocmai.

Am spus: „Fratele Wright va săpa mormântul omului care şi-a bătut joc de el, sau va sta lângă mormântul lui. Va veni la Tabernacol şi voi da mâna cu el.”

Cheagul de sânge l-a părăsit, iar după vreo două luni, într-o dimineaţă, am strigat:

„Priviţi! Priviţi! Uitaţi-l că vine, exact cum a spus Domnul!”

Şi iată că este şi astăzi printre noi. Aceasta s-a întâmplat …. („Acum nouă ani,” spune fratele Wright). Acum nouă ani. („Am avut nouă cheaguri de sânge”). Deci acum nouă ani a fost eliberat de nouă cheaguri de sânge.

Apropo, am auzit că sora Hickerson este mai bine. Fratele Hickerson este aici azi? Bine. Şi ea a avut probleme cu cheaguri de sânge la un picior.

Fratele are reumatism localizat la inimă.

Fiica lui este sora Hattie, despre care v-am mărturisit mai înainte. Ea a fost prezentă când s-a descoperit noua lucrare pentru prima dată. Băieţii sunt aici în dimineaţa aceasta? Sunt şi ei cu tine, soră? (Da, sunt în spate).

Deci amândoi sunt în spate. Aceştia sunt cei doi băieţi a căror mamă a cerut mântuirea lor. Ridicaţi-vă mâinile băieţi, ca să vă vadă cine sunteţi. Este minunat, nu-i aşa, Orville? Sigur că este.

Fratele George… (Mă cunoşti, Bill, şi ştii că eu cred…). Da, ştiu că ai credinţă. Eu am stat de multe ori în camera ta, noaptea, şi am ascultat o mierlă bătrână. Într-o zi va trebui să plecăm, frate George, dar până atunci, Domnul să fie cu noi. Ştiu că până atunci, orice ar fi, este valabil Cuvântul care spune: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4).

Ştiţi vedenia pe care am avut-o nu demult, cu bătrânii care erau iarăşi tineri. Da, într-o zi, aşa vă voi vedea.

Tată ceresc, dă-i fratelui nostru ceea ce îşi doreşte. Vindecă-l de reumatism. El îmbătrâneşte, Tată, de aceea Te rog să-l ajuţi. Ajut-o şi pe sora Wright, pe micuţa Edith şi pe toţi ceilalţi. Fii cu sora Hattie, cu copiii ei şi cu toţi ceilalţi ai ei, Doamne, căci Te rog în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele George Wright spune: „Mai am puţin şi împlinesc 79 de ani”). 79 de ani! Domnul să te binecuvânteze, frate Wright şi să îţi dea viaţă lungă. Domnul să fie slăvit!

Frate Paulton… Iată un frate tare scump. Să vă spun ce s-a întâmplat, chiar dacă nu am timp să intru în amănunte. Soţia lui ştie foarte bine.

El era gata să moară de atac de cord, nu-i aşa? Înainte de asta, Domnul îi dăduse sorei un vis, iar tălmăcirea nu a întârziat să apară. Când fratele a fost lovit de acel atac de cord, el a stat tare pe poziţie şi a zis: „Voi înfrunta această criză!” Domnul îi dăduse sorei un vis în care îi spusese că aşa va fi. Medicul a spus că va muri atunci, dar iată că el trăieşte şi astăzi.

Doamne Isuse, scumpul nostru frate a condus maşina pe o distanţă lungă, ca să fie prezent la adunarea noastră din această dimineaţă. El are necazuri cu şoldul. Omul este ca şi un automobil la care părţile componente încep să se uzeze. Fii Tu puterea lui, Doamne. Întăreşte acel loc slăbit din şoldul fratelui nostru scump, căci eu îl binecuvântez în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, frate Daulton. Aşa să fie.

În ordine, soră. Cu ce te poate ajuta Domnul? (sora vorbeşte cu fratele Branham). Vai, soră Daugherty! Betty, tu eşti? („Da, eu sunt”). O, Betty, Domnul să te binecuvânteze.

Cine din această biserică nu o cunoaşte pe Betty Daugherty? Însărcinarea mea a fost folosită prima dată de acest copil. Câţi vă mai amintiţi? (Amin).

Betty avea „Dansul sfântului Guy” (O boală care se mai numeşte şi „chorea major”).

Ajunsese într-o asemenea stare, încât nu se mai comporta ca un om. Nici un doctor nu a putut s-o ajute în vreun fel.

M-am dus la St. Louis. Biserica mi-a dat banii necesari şi am împrumutat o haină de la cineva. Au strâns 11 dolari şi mi i-au dat ca să mă duc să mă rog pentru această fată. Pe atunci era foarte mică. Fratele Daugherty este aici? Nu este.

Îmi amintesc că m-am rugat şi iar m-am rugat, dar nu reuşeam să ajung nicăieri. Într-un târziu, pe când mă aflam în maşina fratelui Daugherty, am avut o vedenie în care mi se spunea ce trebuie să facă.

Sora a făcut întocmai cum a cerut Domnul, iar Betty a fost vindecată, chiar dacă acel lucru a fost puţin împotriva felului lor de a vedea lucrurile.

Eu am spus: „Bunicul Daugherty va sta la un capăt al patului, iar fratele Daugherty la celălalt capăt. Mama fetiţei să ia o cârpă şi să o spele pe faţă, pe mâini şi aşa mai departe.” Apoi am început să mă rog: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău….” şi aşa mai departe.

Acum, Betty s-a îmbolnăvit de cataractă. Am vrut să mă rog pentru ea cu puţin timp în urmă, la Chatauqua, în spatele unei clădiri.

Betty, fii foarte atentă. Te rog să-mi dai mâna. Ai orbit de tot, Betty? („Nu”).

Poţi să vezi lumina şi întunericul. Câţi ani ai acum, Betty? („22”). Douăzeci şi doi de ani. Pe atunci aveai doar   7-8 ani. Soră Daugherty, ai avut o viaţă grea, este adevărat? Ştii, Betty, întotdeauna m-am gândit că Domnul are o lucrare pentru tine, de aceea ţi se întâmplă toate aceste necazuri. Eu cred că vrăjmaşul a făcut aceasta.

Tu ştii, Betty, dacă aş putea să scot acea cataractă de acolo, aş face-o imediat. (Da). Dar eu nu am această putere. Totuşi, ce ţi-am spus prima dată este adevărat. Noi suntem aici amândoi, ca frate şi soră în Hristos. Tăticul tău este unul din cei mai iubiţi fraţi ai mei. Este aici şi buna ta mamă. Eu am locuit la voi, iar tu ai împărţit cu mine hrana şi tot ce aveai. Ai fost ca o soră pentru mine. M-am purtat cu tine ca şi cu Dolores, care este acolo în spate.

Dumnezeu a făgăduit aceasta, Betty. Tatăl tău fiind predicator, ai crescut într-o familie care se roagă pentru bolnavi. Bineînţeles că şi pentru tine s-au rugat de multe ori. În asemenea situaţii, tindem să scăpăm din vedere adevărata valoare a acestor lucruri. Înţelegi ce vreau să spun? (Da).

Te-ai făcut mare şi frumoasă, Betty. Este şi ruşine ce se întâmplă cu ochii tăi. Meda mai este aici? Soţia mea dorea să te vadă. Mi-a zis: „Vreau s-o văd pe Betty, căci s-a făcut foarte frumoasă.”

Întotdeauna ai fost o fată bună, Betty, dar sunt câteva greşeli pe care le-ai făcut în viaţă. Aşa cum un medic ţi-ar examina organismul, eu vreau să privesc în sufletul tău. L-ai supărat pe Domnul cu ceva, Betty? Dacă da, atunci spune-I: „Doamne, mai dă-mi o dată şansa aceasta şi voi proceda altfel.” (sora Betty vorbeşte cu fratele Branham).

Ce lucru ciudat! Eu nu ştiam că Betty va veni la această adunare. La începutul lucrării prin deosebirea duhurilor, ea a fost prezentă şi iat-o şi acum, la prima adunare de acest fel.

Ea ştie despre ce vorbesc. Nu vreau să folosesc iarăşi darul deosebirii, dar ea a zis exact ce ar fi trebuit să spună acum.

Acolo, la St. Louis, ea a fost umplută de Duhul Sfânt, apoi a făcut unele lucruri neîngăduite. Dar cine le-a făcut? Dacă n-ar fi harul Domnului, am fi cu toţii pierduţi. Dar dacă vrei să-ţi mărturiseşti greşelile, Dumnezeu este drept şi ţi le iartă.

Eu vin cu credinţă, Doamne, ca să o încredinţez pe această fată în braţul Tău. Îmi pun mâinile peste ea, peste ochii ei şi mustru această cataractă, cu credinţa că Betty îşi va recăpăta vederea. Lasă ca puterea care a deschis ochii orbului Bartimeu să-i redea şi ei vederea, căci mă rog pentru ea cu credinţă, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Îngăduie ca mâine, poimâine, sau când vei vrea Tu, să dau mâna cu sora mea şi ea să-mi spună: „Frate Branham, văd la fel de bine ca în ziua când mergeam la şcoală.”

Crezi aceasta, soră Dagherty? (Da). Atunci aşa va fi. (Adunarea se bucură).

Doamne, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Te rog, dă sorei noastre ceea ce îşi doreşte, căci ea este pregătită să audă răspunsul Tău. Lasă puterea care a vindecat-o prima dată, să o vindece şi acum, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

(Un frate vorbeşte cu fratele Branham).

Fratele nostru vrea să fie mântuit. Îl primeşti pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău personal? (Da).

Crezi că El a murit şi pentru tine şi a înviat din morţi? (Da). Vrei să fie Mântuitorul tău personal? (Da).

În Numele lui Isus Hristos, Te rog să alungi orice urmă de păcat din conştiinţa acestui om. Ajută-l pe fratele nostru să primească Duhul Sfânt şi de astăzi înainte să trăiască o viaţă creştină, alături de alţi creştini, în Numele lui Isus. Amin.

Întoarce-te către sală şi spune: „Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor.” (Fratele spune: „Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor personal”). Fratele este foarte bucuros pentru că păcatele lui sunt iertate prin sângele lui Isus Hristos. O astfel de bucurie ne place nouă, nu-i aşa? ………………………………………………………….………………….

În această dimineaţă am făcut mai mult prin Mesajul pe care l-am avut şi prin lucrurile pe care le-am ştiut. Am urmat însărcinarea mai mult decât în ultimii cinci ani, pentru că am aflat miezul voii lui Dumnezeu.

Poate că-mi va fi greu să trec de la o lucrare la alta. Dar practic, lucrarea nu se schimbă, ci este lucrarea originală, doar că se află pe un plan mai înalt. Toate celelalte lucruri au fost zidite pe ea. Acum a sosit timpul.

Eu cred din toată inima că fiecare persoană pentru care m-am rugat va fi vindecată. După toate dovezile pe care le-a arătat Domnul an după an, dovezi de netăgăduit, care arată că Biblia este vie, cum ar mai putea Ea să greşească? Este imposibil.

Este o singură cale de-a împiedica împlinirea făgăduinţei, iar aceasta este necredinţa. Dacă în această dimineaţă, Isus însuşi S-ar fi aflat aici şi S-ar fi rugat pentru voi exact în acelaşi fel, nu s-ar fi putut întâmpla mai mult. Dacă credeţi din toată inima se va întâmpla exact ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost El aici, pentru că eu sunt trimisul Lui.

Sunt un păcătos mântuit prin har, un om ca şi voi, dar Dumnezeu trebuie să lucreze prin cineva. Şi El a dovedit aceasta prin Cuvântul Său, prin această lucrare, prin Îngerul Său. Acum totul depinde de noi, dacă credem, sau nu.

Ţineţi minte: trebuie să credeţi ca un copil. Dacă a fost vreo neputinţă, n-o mai vedeţi. Dacă a fost vreo boală, nu mai este. Ignoraţi orice semn care este împotriva a ceea ce aţi cerut. Fiecare copil care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat. În felul acesta suntem verificaţi dacă credem sau nu. Veţi avea lupte şi necazuri, dar nu uitaţi care este scopul călătoriei voastre.

Domnul să vă binecuvânteze. Vă iubesc pe toţi şi mă rog ca Domnul să mă ajute să vă slujesc ca trimis al Lui, mulţi, mulţi ani de acum înainte. Rugaţi-vă pentru mine.

Nu uitaţi, deseară vom vorbi despre „Cinci dovezi ale Bisericii adevărate”.

Să ne ridicăm în picioare, un moment.

O, este serviciu de botez? (Fratele Neville spune: „Cred că da.”)

O, serviciu de botez! (Da, vom avea botez.)

Cei care vor să fie botezaţi, sunt aici? Ridicaţi mâna. Unul, doi, trei…Da.

Cei care vor să plece, vor putea s-o facă imediat. Ceilalţi pot să rămână.

Tată, Doamne, pe cei care trebuie să plece, îi trimitem cu binecuvântarea Ta. Lasă harul Tău să se odihnească peste ei. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut în dimineaţa aceasta şi plecăm de la muntele pe care l-am ocolit până acum, fiindcă vrem să ajungem mai departe. Ajută-ne, Doamne, să păşim pe fiecare treaptă, până vom ajunge în Împărăţia Ta.

Te rugăm să ne însoţeşti Tu, Doamne.

Iartă-ne păcatele şi nouă şi celor care aşteaptă să fie botezaţi spre iertarea păcatelor, în Numele lui Isus Hristos.

Ajută-ne să ne adunăm şi în seara aceasta. Lasă peste noi puterea şi binecuvântările Tale. Îngăduie să fie o seară minunată.

Îngăduie ca mulţi din cei nelămuriţi, să primească lumină ca să poată vedea totul foarte clar. Dă-ne aceste lucruri, Tată, căci Ţi le cerem în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –