Slujba de înmormântare a lui Garnett Peake, din capela Loyd – Campbellsville, Kentucky
„…Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1Tesaloniceni 4.13-18).
În continuare voi citi din cartea lui Iov 14.1-22:
„Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
În după-amiaza aceasta, aici este cineva care nu este binevenit niciodată şi în nici un timp. Indiferent cât suntem de pregătiţi, va fi musafir nedorit care va veni cu siguranţă în fiecare casă. Este un musafir fără inimă şi sunt sigur că nimeni nu ar fi dorit să vină în casa aceasta, la acest creştin tânăr, al cărui trup îl avem întins aici, în faţa noastră. Mă refer la fratele Garnett.
Astfel, astăzi ne-am adunat aici ca să-¡ prezentăm omagiul nostru acestui tânăr creştin. Este ultimul lucru pe care îl putem face pentru el pe acest pământ, chiar dacă nu ne aude, fiindcă ne gândim la cei care au rămas în urma lui. Noi trebuie să ne îngrijim de aceasta, fiindcă într-o zi ne vom confrunta, la rândul nostru, cu aceasta. Fie că suntem tineri sau bătrâni, mai devreme sau mai târziu, ea va veni la toţi.
Indiferent ce voi spune eu despre Garnett, aşa cum l-am cunoscut, nu va schimba cu nimic părerea voastră, pentru că viaţa şi mărturia lui vorbesc mai mult decât orice aş putea spune eu.
Eu l-am cunoscut personal, prin intermediul mamei lui. Într-o seară când s-a terminat serviciul din biserica mea, ea a venit la mine pentru că avea un fiu pe moarte din cauza poliomelitei. Cred că de la spital ¡ se spusese că nu mai are multe şanse. Noi am auzit de multe ori aceasta, fiindcă este rutina lor.
M-am dus să-l văd pe tânăr şi l-am îndrăgit de prima dată când l-am văzut. Mi-a plăcut de el pentru că a fost un tânăr cumsecade. El avea în viaţa lui ceva care îl făcea deosebit de ceilalţi adolescenţi; avea o înţelegere mai clară a lucrurilor, iar eu m-am rugat pentru el ca să nu moară.
În cele din urmă l-au deconectat de la plămânul acela artificial şi l-au trimis acasă unde a fost pus într-un fel de pat în care era ajutat să respire.
Eu m-am dus vă-l văd acasă. Ce viaţă de tânăr creştin a avut! A fost un băiat de care ar fi fost mândru orice părinte. În definitiv, noi trăim pe pământ ca să ne pregătim pentru această călătorie, iar Garnett s-a pregătit cu siguranţă. A fost un tânăr plin de Duhul de Viaţă al lui Hristos, întreaga lui fiinţă reflectându-L.
Eu trăiesc în Tucson, Arizona, iar băiatul acesta s-a îmbolnăvit cu câtva timp în urmă. El şi-a exprimat credinţa prin faptul că m-a sunat ca să mă rog pentru el. Noi am vorbit şi m-am rugat pentru el prin telefon, iar harul lui Dumnezeu a venit peste el şi l-a cuprins. Întotdeauna când ceva nu mergea bine, el mă suna şi ne rugam împreună prin telefon. Eu nu cred că Tatăl ceresc nu a privit deloc spre el, doar că trebuia să treacă prin ceea ce a trecut.
Toamna trecută am venit aici în vizită la prieteni. Ultima dată când l-am văzut pe Garnett în viaţă, a fost când am păşit în casa lui, iar ceea ce am găsit a fost un adevărat exemplu de văzut pentru orice predicator creştin.
El se ridicase din patul acela şi avea braţele legate cu nişte chingi. Noi am intrat în casă să-l salutăm, iar el stătea acolo cu Biblia în faţă, iar femeia care îl îngrijea, studia Biblia împreună cu el. Când l-am văzut am simţit că mi se topeşte inima în mine.
Am vorbit cu el şi l-am întrebat: „Garnett, cum ar fi fost dacă nu ţi s-ar fi întâmplat niciodată aceasta? Dacă aş fi fost chemat la un tânăr pe nume Garnett Peake care ar fi fost pe moarte din cauza unui accident cu maşina lui pe autostradă, iar băiatul ar fi fost beat şi ar fi trebuit să se înfăţişeze aşa înaintea lui Dumnezeu? Era mai bine aşa, sau era mai bine ca situaţia să rămână cum este acum?”
Şi el mi-a răspuns: „Este mai bine să rămână aşa cum este acum. Cât timp Îl cunosc pe Isus aşa cum Îl cunosc acum, pentru mine este mai mult decât viaţa, chiar dacă va trebui să rămân în starea aceasta cât voi trăi.” Apoi a adăugat: „Frate Branham, vreau să-ţi arăt că sunt mai bine,” şi mi-a arătat că putea să-şi mişte braţele. El privea plin de nădejde spre timpul când avea să fie bine şi va putea umbla. Eu sunt un om bătrân şi am văzut multe în viaţă, dar nu cred că am întâlnit un băiat cu un duh mai viteaz ca al lui Garnett, care avea mari aşteptări.
Cu câteva zile în urmă am aflat că a contactat un fel de gripă intestinală, iar când şi-a dat seama că este pe ducă, m-a chemat la el. Nu ştia că eram la New York, dar când am terminat serviciul din seara aceea, mi-a fost înmânată telegrama lui. Am alergat repede să-l sun, dar fratele cumsecade care avusese grijă de el, mi-a zis: „Frate Branham, Garnett a plecat la ora şase să-L întâlnească pe Isus.”
Noi toţi suntem conştienţi că el a plecat dintre noi, dar mă întreb dacă cineva realizează că nu acesta este sfârşitul. Toţi ştim că băiatul nu mai este printre noi, dar ce urmează? Este pentru ultima dată când îl mai vedem pe Garnett? Despre aceasta aş vrea să vorbesc puţin în următoarele minute. Sunteţi siguri că îl vom vedea din nou? Iov din vechime a pus aceeaşi întrebare: „Dacă omul moare, va trăi din nou?” Este vreo dovadă pentru aceasta? Putem avea vreo dovadă fizică despre faptul că există această înviere? Da, eu cred că există.
Noi Îl slujim pe Creator şi ne dăm seama că nu puteam fi aici decât dacă am fost creaţi. Noi nu existăm la întâmplare, aşa cum nici ceasul meu nu există doar aşa, cu toate rotiţele şi mecanismul lui. În spatele acestui ceas trebuie să fie o minte de maestru care l-a făcut, iar acesta este omul. Şi cât este de imposibil ca un ceas să existe pur şi simplu, este la fel de imposibil ca noi să existăm la întâmplare.
Fiind misionar, am străbătut lumea de şapte ori şi am ajuns să cunosc tot felul de religii, fiecare cu filozofia şi felul ei de gândire. Multe din aceste religii cred în reîncarnare, dar religia creştină este singura care are Adevărul, deoarece toată creaţia vorbeşte despre creştinism.
Iov spunea: „Dacă un pom moare, este nădejde pentru el să trăiască iar, şi la fel pentru o floare.
Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?” (Iov 14.7-12 – parafrazare).
Toţi credincioşii creştini sunt încercaţi, pentru că orice fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat şi pedepsit.
Iov a ştiut că Creatorul a făcut toată creaţia şi a observat că există o înviere a vieţii botanice. Dar despre om a spus: „Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?”
Apoi a văzut în vedenie venirea Celui Drept. Iov ştia că era păcătos şi că omul trebuia să moară şi să nu se mai ridice fiindcă nu era nimic care să poată vorbi pentru el.
Iov ştia că floarea nu făcuse nimic. Ea fusese pusă aici pentru un scop şi slujea scopului lui Dumnezeu, de aceea atunci când moare, poate să se ridice din nou. Dar omul a păcătuit şi din cauza aceasta nu avea nici o cale de a se ridica şi de a ajunge în prezenţa Făcătorului Său. Şi în această situaţie, Dumnezeu ¡-a îngăduit să vadă venirea Celui Drept: un Om care putea să-Şi pună mâinile peste păcătos, un Dumnezeu sfânt; un Răscumpărător: Fiul lui Dumnezeu. Atunci Duhul a venit peste profet şi el a strigat: ‘
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (Iov 19.25-27).
Creştinismul se bazează pe înviere. Aceasta este nădejdea noastră. De ce? Creatorul a pus aceste lucruri în ordine şi chiar dacă nu am fi avut Biblia, tot am fi ştiut că creştinismul este adevărat.
Învierea nu este o înlocuire, ci este aducerea înapoi a aceluiaşi trup care a fost pus jos. Dacă aş lăsa Biblia să cadă de pe raft şi aş prinde o altă Biblie, aceasta ar fi o înlocuire, dar învierea înseamnă să primesc aceeaşi Biblie care a căzut jos. De aceea, învierea înseamnă a fi ridicat din nou.
Dumnezeu, marele Creator, S-a exprimat prin toată creaţia Lui, iar noi suntem o parte a creaţiei, aşa cum sunt florile, copacii şi întreaga natură. Noi suntem o parte a creaţiei Lui.
Dar Dumnezeu este un Dumnezeu al diversităţii, de aceea nu sunt toate lucrurile la fel. El are munţi, deşerturi, câmpii, păşuni; are flori galbene, albe, albastre, roz şi tot felul de culori; are oameni înalţi, scunzi, bruneţi, şateni, roşcaţi, etc. El este un Dumnezeu al diversităţii, fiindcă toate au fost făcute ca să slujească scopului Său. Da, El a făcut totul ca să slujească scopului Său; şi tot ce slujeşte corect scopului Său, va avea parte de înviere.
Poate acest lucru este greu de cuprins sau de înţeles dintr-o dată, dar haideţi să ne gândim puţin la aceasta.
Aici sunt nişte flori. Ele au fost lăsate pe pământ cu scopul de a înveseli încăperea aceasta în care doarme scumpul nostru frate tânăr.
Am observat că şi voi, femeile din Kentucky, aţi plantat în jurul caselor voastre flori care înfloresc atât de frumos vara şi vă înveselesc casele. Dar toamna poate veni un frig neaşteptat şi le loveşte. Aceasta este moartea. Ea loveşte indiferent dacă floarea este tânără şi cu petale frumoase, dau dacă petalele ei au căzut deja. Nu are respect pentru persoană şi nu priveşte la stare sau vârstă, ci loveşte oricum. Şi unde loveşte, ia. Apoi observăm că petalele se scutură şi din floare cad nişte seminţe negre.
Pare un lucru însemnat, dar aceasta este calea pe care Îl găseşti pe Dumnezeu: în lucrurile simple, nu în cele complicate. Dumnezeu a lucrat întotdeauna simplu, ca să-L putem vedea.
Dumnezeu are o înmormântare şi pentru acea floare. Poate părea ciudat, dar sămânţa aceea mică zace pe pământ. Apoi vine ploaia din cer, ca nişte picături de lacrimi, şi cade peste acea sămânţă până o îngroapă.
Urmează iarna rece. Toate petalele s-au dus, tulpina este goală, bulbul în pământ şi rădăcina uscată. Când vine iarna, sămânţa îngheaţă, plezneşte şi miezul iese afară. Apoi vine februarie şi martie. Acolo nu este nici o petală, nici o sămânţă, nici un miez, nimic.
Acesta este sfârşitul florii? În nici un caz. Acolo, undeva în acea sămânţă, este un germen mic de viaţă. Dacă duceţi sămânţa aceea într-un laborator, acel germen de viaţă nu va fi găsit niciodată, pentru că a fost ascuns de Dumnezeu. Dar de îndată ce se va încălzi pământul, viaţa aceea nu va mai putea fi ascunsă.
Dacă vei turna beton peste iarba din curte, vara viitoare pe marginile betonului va creşte o grămadă de iarbă. De ce? Viaţa de sub beton iese la suprafaţă. Chiar dacă este o piatră mare peste ea, când vine primăvara, nu există nimic s-o poată ascunde. Viaţa aceea îşi va face cale drept în sus şi va ieşi la suprafaţă. De aceea este atâta iarbă pe marginea dalelor de beton. Ea nu poate fi ascunsă, ci trebuie să iasă afară pentru că Dumnezeu a pus soarele peste ea, peste viaţa botanică, şi o controlează.
Şi dacă peste viaţa botanică a pus soarele, peste Viaţa veşnică Şi-a pus Fiul (aici, fratele Branham se foloseşte de un joc de cuvinte care se scriu diferit, dar se pronunţă la fel: SUN = soare şi SON = fiu).
Deci, dacă este o înviere pentru floare, pentru că a slujit scopului lui Dumnezeu, cu atât mai mult a făcut El o cale pentru om. Da. Este o cale şi pentru om, şi el trebuie să iasă afară când vine timpul pentru Fiul lui Dumnezeu. Soarele aduce la suprafaţă viaţa botanică, fiindcă o controlează, şi ea nu poate fi ascunsă. Tot aşa, Fiul lui Dumnezeu controlează viaţa umană, Viaţa veşnică. Astfel, dacă slujim scopului lui Dumnezeu, ca fii şi fiice de Dumnezeu, când soseşte timpul să vină Fiul lui Dumnezeu, tu nu poţi ascunde acea Viaţă. Toată natura vorbeşte despre aceasta.
Aici în Kentucky este toamnă, iar copacii îşi expun frunzele colorate. Dar aţi observat că au început să-şi piardă frunzele încă de la începutul lui august? De ce? De ce le cad frunzele? Pentru că le părăseşte viaţa. Şi unde se duce? Jos, în rădăcina acelui pom. Ce inteligenţă face ca viaţa din frunză să meargă jos în pământ? Dacă ar rămâne sus, ar omorî copacul, dar coboară în rădăcina lui ca să se ascundă până când trece iarna, iar în primăvara următoare vine din nou la viaţă şi dă alte frunze.
Pentru aceasta trebuie să existe o inteligenţă care face acest lucru în fiecare an. Pomul nu are inteligenţă, pentru că este doar o viaţă botanică, dar există o Inteligenţă mai mare care îi spune vieţii din acel pom să meargă jos înainte de a veni îngheţul: „Du-te jos, în rădăcina copacului, şi ascunde-te acolo!” Vedeţi? Cum ştie acea viaţă că soarele se îndepărtează şi vine iarna? Este o Inteligenţă care-¡ spune aceasta: Dumnezeu.
Ce simbol! Ce putem vedea noi aici? Acelaşi lucru pe care l-am văzut la floare: moarte, îngropare şi înviere. Chiar Dumnezeu este Cel care stinge viaţa florilor şi a acelor frunze care devin maro şi alcătuiesc un covor pe faţa pământului. Roşu, galben şi alte culori, aşa cum este în după-amiaza aceasta aici.
Dumnezeu nu este complicat. Oamenii vor să-L facă complicat, dar El Se descoperă în simplitate. Noi privim peste El şi vrem să-L vedem, dar El este atât de simplu! Aceasta Îl face atât de mare.
Priviţi! Viaţa care era în copac a slujit scopului ei, iar după aceea s-a dus jos în mormânt să aştepte primăvara. Există însă o Inteligenţă care o aduce din nou sus, ca să se întoarcă în mere sau în ce roade face acel pom. Toamna viaţa îl părăseşte din nou, şi se întoarce primăvara, şi tot aşa.
Iov spunea: „Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (Iov 14.13). Vedeţi ce spune Scriptura? Suntem ascunşi în mormânt până cade mânia, apoi viaţa se întoarce.
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26). El a văzut că într-o zi avea să fie adusă peste om învierea şi că problema păcatului avea să fie rezolvată de Cel neprihănit, de Fiul lui Dumnezeu care avea să moară pentru păcătoşi.
Nu a existat şi nu va exista niciodată vreun om pe pământ, care să fie punte între Dumnezeul cel Sfânt şi omul păcătos. Dar Iov a văzut cu mii de ani înainte, venirea, moartea şi învierea Lui; a văzut neprihănirea care a venit prin înviere, garanţia absolută a credinciosului. Ce pace primeşti când ştii că aceste lucruri sunt adevărate şi nu o poveste inventată.
Uitaţi-vă la soare. El răsare dimineaţa şi este ca naşterea unui copil. Dumnezeu l-a trimis sus ca să slujească scopului Său. Pe la ora nouă merge la şcoală, este adolescent. La ora doisprezece devine matur, iar după doisprezece, a trecut de cincizeci de ani şi jumătate din treabă este făcută. Apoi începe să îmbătrânească şi să slăbească. Deci până în acest timp este tot mai puternic, iar după aceea începe să slăbească.
La fel suntem şi noi. Creştem şi devenim tot mai puternici. Apoi ajungem la maturitate şi la o anumită vârstă suntem cei mai tari, după care slăbim tot mai mult şi mergem în jos.
În final, soarele ajunge la linia orizontului şi ce lumină frumoasă revarsă! El a slujit scopului lui Dumnezeu, apoi apune, moare, iar pământul se răcoreşte peste noapte, se răceşte. Acesta este sfârşitul soarelui? Este ultima datâ când va mai fi văzut? Nicidecum. În dimineaţa următoare, el se ridică din nou în înviere. Dumnezeu mărturiseşte aceasta în fiecare zi, spunând: „Există o viaţă, o moarte, o îngropare şi o înviere.”
Toate lucrurile la care te uiţi vorbesc despre acelaşi lucru: Viaţă, moarte şi înviere,” şi aşa este dacă slujesc scopului Său.
Dar există o situaţie în care floarea poate să nu mai trăiască din nou, iar în continuare aş vrea să ating acest punct. Dacă Garnett mi-ar putea vorbi, ar vrea să spun aceasta, pentru că acum el este în prezenţa lui Dumnezeu.
Mulţi dintre voi sunteţi agricultori şi trăiţi în natură. Dacă sămânţa este semănată, indiferent cât este de frumoasă, nu va trăi dacă nu posedă germenul de viaţă. Va intra în pământ, va putrezi şi asta-¡ tot, pentru că în ea nu este nimic care să vină din nou la viaţă. Sămânţa poate să se ridice din nou numai dacă planta a fost polenizată; altfel nu se va mai ridica niciodată.
Aceasta dă asigurarea învierii. Isus a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Noi suntem puşi aici ca să facem o alegere.
Deci nu contează cât de frumoasă şi de rotundă este acea sămânţă, fiindcă dacă este o sămânţă hibridă, nu va produce nimic. Este o sămânţă frumoasă, dar fără viaţă, pentru că viaţa ei a fost pervertită.
Nicio viaţă pervertită nu poate trăi din nou, de aceea trebuie să ne naştem din nou. Dar dacă sămânţa are germenul de viaţă, poartă viaţa botanică în ea şi atunci nu există nimic s-o împiedice să învie din nou. Ea trebuie să învie pentru că poartă germenul de viaţă şi viaţa botanică este în ea.
Credinciosul are în el Viaţa lui Hristos, care a înviat pentru neprihănirea noastră, ca să dovedească că există o înviere a vieţii omeneşti; un trup omenesc care va trăi din nou pentru că a fost însămânţat. Cu alte cuvinte, a fost născut din nou din Duhul lui Dumnezeu.
Eu mi-am notat o mulţime de lucruri despre care aş putea să vă vorbesc, dar cel mai important este să ştiţi că nu puteţi privi nicăieri fără să vedeţi dovada morţii, îngropării şi învierii.
Eu am găsit că învierea vine numai când slujeşti scopului lui Dumnezeu. Dacă nu slujeşte scopului lui Dumnezeu, indiferent cât este de frumoasă sămânţa aceea şi cât de bine arată comparativ cu cea care posedă germenul, dacă nu are germenul de viaţă, nu va trăi. Dar dacă are germenul de viaţă, va trăi din nou.
Prieteni, în după-amiaza aceasta, noi putem vedea ce a făcut moartea fratelui nostru. Planta trebuie să fie polenizată. Noi putem aparţine de o biserică, putem fi oameni cumsecade, putem avea o purtare frumoasă în cartier, un tată bun, o mamă bună, un fiu sau o fiică, etc., dar dacă nu suntem însămânţaţi de Duhul lui Dumnezeu, nu ne vom ridica la înviere. Totul s-a sfârşit.
Aceasta ne spune natura în fiecare zi: soarele răsare şi apune, iar luna şi stelele fac la fel. În natură totul se învârte în jurul unui singur lucru: moarte, îngropare şi înviere. Totul în jurul nostru mărturiseşte acelaşi lucru: moartea, îngroparea şi învierea.
Noi scăpăm adesea aceasta din vedere, dar haideţi să n-o mai facem, pentru că lucrurile au fost puse aşa ca să ştim că există o Viaţa veşnică.
Dacă sămânţa nepolenizată nu poate învia, nici noi nu vom învia chiar dacă suntem oameni buni, membri buni şi educaţi, pentru că ştiinţa nu poate da Viaţă.
Viaţa îi aparţine doar lui Dumnezeu şi numai El o mânuieşte. Deci noi trebuie să ajungem în acel punct în care să fim însămânţaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că altfel nu vom învia din nou. Dacă nu suntem însămânţaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu sau cu Viaţa lui Dumnezeu, viaţa noastră se sfârşeşte când se termină viaţa pământească.
Tabloul acesta rece din faţa noastră face parte din marea creaţie a lui Dumnezeu; este o parte a creaţiei Lui. Fratele este un om creat de Dumnezeu, iar acum doarme. Dacă în viaţă a slujit scopului lui Dumnezeu, atunci pentru Garnett va fi o înviere şi nu acesta este sfârşitul lui.
Noi toţi va trebui să ajungem aici. Toţi vom trece la fel. Într-un fel sau altul, toţi trecem prin valea umbrelor morţii.
Isus a spus: „…nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6.24). Mamona este lumea şi nimeni nu poate sluji în acelaşi timp şi lumea şi pe Dumnezeu.
Noi avem de ales: putem fi însămânţaţi de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt şi să avem Viaţa veşnică; sau dacă nu suntem însămânţaţi de El, când murim totul se termină. Atunci nu mai rămâne decât judecata şi pedeapsa, fiindcă L-am respins.
După cunoştinţa şi înţelegerea mea asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi prin mărturia Duhului Sfânt, mă bucur că acest băiat a îndeplinit condiţia Lui. El a fost născut din Duhul lui Dumnezeu şi a fost un om schimbat. Duhul lui Dumnezeu a fost peste el şi a fost un creştin devotat care a slujit pentru puţin timp scopului lui Dumnezeu.
Uneori, Dumnezeu pregăteşte ani de zile un om ca să-l pună pentru câteva zile în slujba Lui. Ioan Botezătorul a stat timp de treizeci de ani în pustiu, unde a fost pregătit pentru şase luni de slujbă.
Isus a avut treizeci de ani şi trei ani de slujbă înainte de răstignire. Vedeţi? Dumnezeu formează omul şi îl pune în slujbă conform scopului Său. Timpul este pentru om, iar veşnicia este cu Dumnezeu.
Eu cred că Dumnezeu l-a adus pe acest băiat pe pământ pentru un scop.
Dacă aţi observat, chiar şi boala aceasta l-a lovit pentru un scop. Dumnezeu l-ar fi putut face bine, dar în loc să facă aceasta, l-a lăsat să se ridice acolo unde nu va muri niciodată.
Nu poliomelita l-a omorât. Nu, el nu a murit de poliomelită şi nici de cealaltă boală pentru care ne-am rugat, el, eu şi restul creştinilor de aici din Campbellsville. Nu aceasta a fost, ci a fost timpul de plecare a lui Garnett. El a slujit scopului lui Dumnezeu şi a trebuit să plece. El a venit la Hristos şi a fost însămânţat. Dar dacă ar fi murit înainte de a se întâmpla aceasta? Poliomelita l-a condus la Dumnezeu. El urma să fie acţionar în tutun, aceasta avea în plan, însă nu acesta a fost scopul Domnului pentru el. Scopul lui era să fie creştin.
Dacă ar fi fost un acţionar în tutun, poate peste şaptezeci şi cinci de ani, dacă ar mai fi lumea, s-ar fi spus despre Garnett că a fost un mare acţionar. Probabil că la înmormântarea lui, toţi predicatorii ar fi spus: „A fost un mare acţionar.”
Dar ce putem spune astăzi despre el? „Garnett este un creştin.” Ca acţionar, fără germenul de Viaţă în el, ar fi fost doar o amintire pentru acea generaţie şi ar fi fost pierdut, dar aşa este printre nemuritori şi trebuie să se ridice în înviere. Nimic nu-l va putea ţine, pentru că a slujit scopului lui Dumnezeu. El a fost însămânţat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi are Viaţa veşnică.
Ultima dată când am vorbit cu el, mi-a spus: „Dacă aş şti că voi fi bine numai dacă aş schimba felul acesta de viaţă cu cel pe care-l au ceilalţi băieţi: să mă distrez, să beau, să umblu pe străzi, etc., nu aş schimba ceea ce am cunoscut acum, pe zece mii de vieţi ca acelea.” Un tânăr chipeş, de optsprezece ani, ar fi fost o ţintă sigură a diavolului.
Dar Dumnezeu a trebuit să-l pună în starea aceasta, ca să poată sluji scopului Său. Priviţi la răbdarea lui şi la mărturia pe care a lăsat-o printre vecini. Viaţa lui a vorbit multor oameni, fiind un exemplu a ceea ce a vrut Dumnezeu să fie, pentru că a slujit scopului Său.
Şi vă întreb: dacă Garnett a slujit scopului lui Dumnezeu şi a fost însămânţat, aşa cum trebuie să fie însămânţată toată natura, cu făgăduinţa că va învia din nou, cum ne-am putea îndoi că-l vom vedea din nou la înviere?
Dacă ne-am gândi că el nu va învia, ar fi total pe dos, pentru că dacă Garnett nu învie, atunci nu există nici răsărit, nici flori care să moară şi să înflorească din nou. El a împlinit scopul lui Dumnezeu; a slujit scopului Lui. A fost însămânţat cu Viaţă şi va reveni din nou. Astfel, ar fi un lucru pripit să spunem că nu există înviere, când ne uităm afară şi vedem scopul învierii şi cum trebuie să fim ca să avem parte de ea.
Garnett va trăi din nou. El este viu acum, doar că în altă lume. El va învia din nou tot atât de sigur cum înfloresc florile; şi se va ridica din nou, tot atât de sigur cum se ridică luna şi stelele. Diferenţa este că ele învie pentru încă o viaţă muritoare, ca să fie mărturie pentru o nouă generaţie, dar el se va ridica la sfârşitul epocii şi nu va mai fi nici o mărturie, pentru că are Viaţa veşnică. Ele au o viaţă trecătoare şi trebuie însămânţate pentru o viaţă trecătoare, dar Garnett este însămânţat cu Viaţa veşnică, iar când se va ridica din nou, nu va mai muri, ci va trăi veşnic.
Eu am predicat la multe înmormântări, în toată lumea, şi aş vrea să fi putut spune şi acolo cuvintele pe care le-am spus despre Garnett şi despre aşteptările pe care le-am avut de la el. Eu ştiu că Dumnezeu îl va învia pe acest tânăr din nou, pentru că a îndeplinit cerinţele Lui, iar viaţa pe care a dus-o a arătat că floarea Duhului Sfânt a fost în el; că Dumnezeu a trăit în el. Băiatul acesta a fost schimbat, iar viaţa lui a mărturisit aceasta.
Probabil că unii spun: „Eu nu cred că există înviere şi aceasta este ultima dată când îl mai vedem pe Garnett, înainte să fie acoperit cu pământ.”, în timp ce alţii zic: „Nu ştiu ce să spun, pentru că n-am văzut pe nimeni înviind.” Desigur, pentru că nu a sosit încă timpul învierii, însă Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte pentru Garnett şi spune:
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.13-17). Aceasta este Scriptura!
Isus a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26).
Toată creaţia! Dacă am spune: „Soarele nu răsare! Dumnezeu a greşit. Noi nu vrem să vedem soarele!” am fi nebuni.
Soarele spune că el va răsări din nou; florile spun că vor înflori din nou şi Cuvântul spune că Garnett va învia din nou. Toată creaţia, întreaga natură, spune că el va învia din nou. Pământul care se învârte spune că va învia din nou; tot ce vedeţi spune aceasta. Chiar şi Cuvântul lui Dumnezeu! Duhul Sfânt care pulsează în sufletul meu şi al altor credincioşi creştini de aici, spune că el va învia din nou.
Credeţi că puteţi trece peste credinţă, peste Cuvântul lui Dumnezeu, peste creaţie, peste toate lucrurile şi să spuneţi că nu va învia din nou? Acesta nu este sfârşitul lui Garnett! Acesta este sfârşitul scopului vieţii lui pe pământ, dar el va învia din nou. Înţelegeţi? Totul mărturiseşte că el va învia din nou. Şi atunci de ce ne întristăm?
Desigur, nu ne place să-l vedem zăcând acolo, dar vedeţi voi, când culegi o floare din grădină, nu o alegi pe cea mai bătrână, ci întotdeauna trebuie să ai şi un boboc, care să slujească unui scop în buchet. Poate Dumnezeu a vrut un boboc, aşa că a cules un boboc pentru altarul Său din slavă, având garanţia şi mărturia tuturor că el va învia din nou. Credinţa noastră spune că el va învia din nou; soarele, florile, natura întreagă spun că el va învia.
Tot ce a ştiut Garnett a fost să fie un creştin, şi nimeni nu poate spune că în el nu s-a produs o schimbare, fiindcă a fost însămânţat de Viaţă.
Rugăciunea mea este ca noi, cei care suntem încă în viaţă în după-amiaza aceasta, să vedem un exemplu în ceea ce face Dumnezeu şi să ne pregătim. Dacă ştim că nu posedăm acest Germene de Viaţă şi că va trebui să ajungem şi noi aici, ar trebui să ne lăsăm însămânţaţi; ar trebui să-L primim pe Hristos în inimile noastre şi să fim născuţi din nou. Spun aceasta, fraţi şi surori, pentru că voi toţi trebuie să ajungeţi aici, indiferent ce afaceri faceţi, cine sunteţi şi cât de tineri sau de bătrâni sunteţi. Noi toţi trebuie să ne întâlnim cu aceasta. Să nu ajungeţi acolo până nu sunteţi mai întâi însămânţaţi de Hristos ca să aveţi Viaţa veşnică!
Atunci moartea este înghiţită de biruinţă, iar Garnett va învia. Toţi cei care l-au cunoscut, au ştiut că băiatul era un creştin, iar Cuvântul lui Dumnezeu şi întreaga natură spun că el va învia din nou.
Mama lui, tatăl lui, rudenii sau ce sunteţi, voi care aţi venit aici şi vă uitaţi la el, vreau să ştiţi că am ales să spun aceste lucruri, fiindcă m-am gândit că printre noi pot fi unii care nu prea merg la biserică şi astfel nu înţeleg. Ca propovăduitor al Evangheliei şi frate al vostru, am ales aceste exemple simple din natură, ca să vedeţi ce se întâmplă.
Garnett a împlinit cerinţele lui Dumnezeu şi a slujit scopului Său. El nu este mort, ci este viu în veci, doar că aşteaptă timpul când vom veni şi noi.
Mama şi tatăl lui, surorile, rudele şi prietenii care l-aţi cunoscut, aţi trăit alături de el aici, dar cum rămâne cu viaţa de după moarte? Haideţi să ne pregătim ca să avem parte şi noi de înviere. Haideţi să ne trăim în aşa fel vieţile, încât să ne întâlnim cu el la înviere.
„Dacă omul moare, poate să mai trăiască?” spune Iov în textul citit. În toate zilele mele voi aştepta până va veni transformarea, iar atunci, Tu mă vei chema şi eu voi răspunde: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (v.16-18).
Acesta este un timp de încercare. Garnett a împlinit toate cerinţele lui Dumnezeu, de aceea astăzi nu este mort, ci doarme la Cel pe care L-a iubim mai mult decât pe orice pe lume. El şi-a iubit părinţii şi ¡-a iubit pe toţi cunoscuţii lui, dar cel mai mult L-a iubit pe Isus Hristos, iar acum a plecat cu El. Domnul să ne ajute să fim pregătiţi să-l întâlnim la înviere.
Să ne plecăm capetele.
Eu n-am încercat să spun prea multe lucruri despre Garnett. El este un creştin, şi întreaga lui viaţă a dovedit aceasta. Dar ceea ce am vrut să subliniez este că el va învia din nou, acest lucru fiind garantat prin sângele Fiului lui Dumnezeu.
Haideţi să ne pregătim cu toţii inimile, pentru ca atunci când vom ajunge în locul acesta, şi cei dragi ai noştri să-şi amintească faptul că suntem pregătiţi să plecăm. Mamă, tată şi toţi cei ce l-aţi iubit, ştiu că suferiţi. Ştiu că aţi pierdut şi o fetiţă, iar inimile voastre sângerează din cauza aceasta. Dacă Garnett ar fi pierdut, ar fi o mare pierdere pentru voi, dar cât este de minunat să ştiţi că fiul vostru este cu Hristos. El trebuia să plece într-o zi, şi este minunat că Dumnezeu a fost cu el astăzi.
Prieteni şi rude, gândiţi-vă cum a fost Garnett şi întrebaţi-vă ce ar fi fost astăzi dacă ar fi mers pe calea cealaltă? Aşa, nu avem de ce să ne îngrijormă, pentru că el este cu Isus. Haideţi să ne pregătim şi noi să fim cu El.
Dumnezeule scump, veşnicule IaHVeH, care ai despărţit apele şi ai spus: „Să fie lumină!” Tu, Cel care ai vorbit şi ai adus lumea la existenţă, ai promis prin acelaşi Cuvânt că noi vom învia. Eu m-am alipit de acest tânăr şi între mine şi el a fost o dragoste nemuritoare, de aceea, cât voi trăi îmi voi aminti de acest brav soldat care era în patul acela, în acele chingi, şi Îl lăuda pe Domnul Dumnezeu. El a fost un exemplu şi pentru mine, pentru răbdarea lui şi pentru faptul că nu s-a plâns niciodată, ci a spus doar: „Să se facă voia Domnului.”
Cred că lui Garnett ¡-ar fi plăcut să spun: Dacă nu suntem pregătiţi, să ne pregătim, astfel încât să fim însămânţaţi, Tată, şi să primim acelaşi Duh Sfânt pe care L-a primit el, Viaţa care era în Hristos.
Îngăduie ca pentru prietenii cu care a fost împreună încă din copilărie şi care au văzut cum a fost el înainte şi cum a fost după ce Te-a cunoscut, viaţa lui să fie o predică, astfel încât să fie pregătiţi şi ei să se întâlnească pe partea cealaltă, acolo unde nu va mai fi moarte, tristeţe şi suferinţă. Îndură-Te, Doamne.
În ce ne priveşte pe noi, care suntem mai în vârstă şi ne uităm la acest tânăr care a trecut atât de repede de la o viaţă muritoare la cea nemuritoare, ajută-ne să vedem făgăduinţa Ta prin aceste exemple simple din natură, arătate în Cuvântul Tău, fiindcă ai spus că „Cuvântul este o sămânţă,” iar sămânţa trebuie să dea rod după soiul ei.
Te rog să-¡ binecuvântezi şi să-¡ mângâi pe aceşti oameni, şi fă-¡ să înţeleagă că Tu l-ai pus pe acest tânăr aici pentru o predică. El şi-a predicat predica şi Cartea s-a închis, dar noi îl vom vedea din nou.
Îngăduie, Doamne, ca noi toţi să ajungem în slava lui Hristos, unde avem Viaţa veşnică. Până atunci, ţine-ne în voia Ta, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.