EU STAU LA UȘĂ ȘI BAT

…Acum vom citi puţin şi vom vorbi din Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece acesta este lucrul cel mai important: Cuvântul Lui. Iar Biblia ne spune că „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani 10.17).

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, înainte de a deschide Cuvântul Său.

Scumpul nostru Domn, suntem bucuroşi că în dimineaţa aceasta avem privilegiul de a sta în prezenţa Ta, astfel că putem să privim spre Tine şi să Te strigăm, Tată.

Noi ştim că Tu ne-ai învăţat cum să ne rugăm, atunci când ai spus:

„Iată cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…” O, noi ştim cu toţii că suntem greşiţi deoarece ne-am născut în păcat, am fost zămisliţi în nelegiuire şi am venit în lume prin minciună. Dar deşi suntem atât de mizerabili, prin Sângele Fiului Tău, Domnul Isus şi prin nemărginitul har care ne-a fost dat, am primit privilegiul de a privi în sus şi de a spune: „Tată”.

O, cât Îţi mulţumim pentru aceasta!

Te rugăm să cercetezi inimile noastre în timp ce ne închinăm înaintea Ta, căci am venit aici ca să Te slăvim pe Tine şi nu din alte motive. Ştim că trăim într-un timp când toate lucrurile sunt pe cale să treacă, în afară de unul singur, iar acesta este Isus. Şi El ne-a spus când a fost pe pământ, că „ cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” ( Matei 24.35).

Ce siguranţă avem, să ne odihnim sufletele pe acest Cuvânt netrecător!

Tată, noi stăm acum înaintea acestei cărţi numită Biblia, care a fost scrisă prin inspiraţia Duhului Sfânt şi care poate fi înţeleasă tot prin descoperirea dată de Duhul Sfânt.

Fie ca El să vină peste Cuvântul Său scris şi să ne vorbească folosindu-se de buzele unui muritor, pentru urechile muritorilor care Îl ascultă.

Îndură-Te Tată şi fă ca inimile noastre să fie mişcate de Cuvântul Tău, astfel încât să Te iubim mai mult. Ajută-ne să avem o mai bună părtăşie cu El, astfel încât să fim aduşi mai aproape de Tine.

Pentru că în dimineaţa aceasta aici sunt o mulţime de oameni bolnavi şi nevoiaşi, Te rog să îngădui ca ei să beneficieze de rănile trupului Tău, căci este scris că El a fost rănit pentru păcatele noastre şi că „ prin rănile Lui am fost tămăduiţi”.

Ajută-ne să spunem şi noi ca David, care a zis în Psalmul 103. 2,3:

„Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui.

El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale…”

Îndură-Te şi dă sufletelor care în dimineaţa aceasta sunt aici, ceea ce cer: mântuirea sufletelor, pentru cei pierduţi şi vindecarea trupului pentru cei bolnavi.

Ajută-ne să profităm astăzi de toate aceste avantaje, căci ne predăm pe braţul Tău şi te rugăm să ne vorbeşti şi să ne răspunzi la rugăciune, în Numele Fiului Tău binecuvântat, Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Amin.

Cuvântul lui Dumnezeu conţine atât de multe lucruri bune, încât este foarte greu să te opreşti la un anumit text. Întotdeauna când citesc Cuvântul, îmi spun: „Asta sună bine, aşa că am să-l subliniez, iar la următorul serviciu, voi vorbi despre tema aceasta.” Apoi, mă aşez pentru câteva minute şi aştept să văd ce va spune Duhul. Când încep să citesc însă mai departe, găsesc ceva ce mi se pare că sună şi mai bine, aşa că subliniez şi acel text şi-mi spun: „ Despre aceasta voi vorbi data viitoare”. Şi voi ştiţi că Biblia mea este plină de însemnări referitoare la ceea ce vreau să vorbesc data viitoare când merg la biserică.

Domnul este atât de bun şi Cuvântul Său atât de scump pentru sfinţii Săi! Noi avem un mare privilegiu în acest ceas, când vedem că aproape toate şansele noastre sunt duse, dar când găsim totuşi o temelie tare şi sigură, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

De câteva zile am avut pe inimă un subiect despre care i-am spus şi fratelui Neville că intenţionez să-l abordez în dimineaţa aceasta, şi anume: „Scrisul de mână pe perete”.

Este un mesaj pe care Domnul mi l-a dat în timp ce mă întorceam cu trenul din California. Adevărul este că e mare lucru să poţi vedea timpul în care trăieşti; să vezi că am ajuns la sfârşit şi că Cuvântul vorbeşte despre tot ceea ce se petrece, chiar şi despre aceşti sateliţi.

Toate aceste lucruri îi face pe oameni nesiguri şi neliniştiţi, iar eu m-am gândit că ar fi bine totuşi să vorbesc despre mesajul referitor la „ Scrisul de mână pe perete”, duminica viitoare dimineaţa, pentru ca seara să vorbesc despre „ Răpirea bisericii înainte de începerea necazului.”

Şi dacă necazul este aproape, înseamnă că răpirea bisericii este şi mai aproape, deoarece mireasa pleacă înainte de începerea necazului. Sunt sigur că voi înţelegeţi aceasta.

Acum aş vrea să citim din Apocalipsa 3, Cuvântul care aparţine bisericii din timpul acesta. Să începem de la versetul 14:

 „Îngerului Bisericii din Laodicea, scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi El cu Mine.” (v.14-20).

Acum, din versetul 20 aş vrea să iau un titlu pentru predică. Să vedem dacă Dumnezeu ne va da un context. Desigur: „Eu stau la uşă şi bat.” Mesajul pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, este exact ceea ce a spus Hristos însuşi, după Învierea Sa, când S-a adresat ultimei epoci a bisericii Laodicea.

Eu cred că este cu adevărat izbitor să vezi aceste lucruri din mijlocul bisericii; să vezi starea de căldicei şi indiferenţa din biserică, în timp ce oamenii spun: „Noi avem un mare program, conform căruia construim o clădire de un milion de dolari, căci biserica noastră prosperă. Avem mai mulţi membri decât am avut vreodată, iar păstorul nostru este cel mai bine plătit. Da, noi suntem cei mai buni!”

Spuneţi voi, nu aceasta este deviza acestui timp? Dar cu toate acestea, Biblia spune: „Eşti nenorocit, sărac, orb şi gol.”

Gândiţi-vă la o persoană care este nenorocită, săracă, oarbă şi goală şi nu ştie aceasta. Dacă ar şti că e goală, ar alerga desigur să-şi facă rost de ceva haine ca să se îmbrace, dar noi vedem că este într-o stare care nu-i permite să ştie că este goală, ceea ce este îngrozitor. Totuşi nu acesta este textul la care vreau să mă opresc, ci la versetul 20 unde Isus spune:

„Iată Eu stau la uşă si bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Ce invitaţie pentru un om care trăieşte în timpul acesta. Să vezi toate aceste semne groaznice spre care privim şi să avem o invitaţie atât de măreaţă. Ce părtăşie! Ce privilegiu! Domnul să stea la uşă şi să bată.

Un mare pictor (nu-mi amintesc acum numele lui),

L-a pictat pe Isus bătând la uşă. Voi ştiţi că orice pictură înainte ca să fie celebră trebuie să treacă prin faţa criticilor, care găsesc toate greşelile. Astfel, când această pictură a fost expusă în faţa criticilor, unul dintre ei i-a spus pictorului:

„Aici văd un singur lucru care nu este în ordine: ai uitat să pui zăvorul.” Dar pictorul i-a răspuns:

„O, nu, aţi înţeles greşit, căci dacă zăvorul ar fi fost pe dinafară, El ar fi putut să deschidă, dar pentru că zăvorul este pe dinăuntru, persoana care este afară poate intra numai dacă cel aflat înăuntru, îi deschide.” Aşa este.

Deşi este plin de milă şi de îndurare, Isus poate intra numai dacă tu Îi vei deschide uşa. Deci tu eşti cel care hotărăşti dacă El va intra sau nu, deoarece zăvorul este de partea ta.

De ce bate un om la uşa altui om? Care este motivul?

Desigur, pentru că ar vrea să intre, deoarece doreşte să-ţi arate ceva sau să discute cu tine. Sau poate vrea să aibă părtăşie cu tine. Acesta este motivul pentru care bate şi Isus la uşă.

Ce credeţi voi, de-a lungul epocilor cât de multe chemări au fost? Haideţi să ne întoarcem puţin, ca să vedem.

Să ne gândim puţin la marele Cezar August în zilele Imperiului roman. Dacă un soldat ar fi trăit într-un loc amărât undeva şi Cezar s-ar fi dus din palatul său în vizită la acel slujitor al său şi i-ar fi bătut la uşa? Ce emoţie ar fi simţit acel om sărman.

O, marele împărat al Romei a venit la uşa lui pentru că doreşte să-i vorbească! Desigur, acel om s-ar fi grăbit să-i deschidă uşa şi ar fi căzut cu faţa la pământ înaintea lui, spunând: „O, mare Cezar, intră în umila mea casă şi tot ce vezi aici, este al tău!”

Desigur ar fi fost foarte emoţionat că are un asemenea privilegiu: să-l primească în vizită pe marele împărat al Romei.

Ce privilegiu ar fi pentru un ţăran din zilele lui Adolf Hitler, dacă marele Führer al Germaniei s-ar fi dus în casa lui sărmană. Dacă ar fi bătut la uşă, omul ar fi ridicat draperia şi ar fi privit să vadă cine este. O, şi iată că Führerul Germaniei, marele Hitler, stă şi aşteaptă la uşa lui.

Desigur, omul ar fi spus: „ O, eu nu sunt vrednic ca un bărbat ca acesta să bată la uşa mea! Este posibil ca Hitler să dorească să stea de vorbă cu un ţăran ca mine?”, apoi ar fi alergat şi i-ar fi deschis uşa larg, ar fi căzut cu faţa la pământ şi ar fi spus:

„O, Hitler, intră în casa mea şi tot ce este aici, e al tău, mare Führer al Germaniei”.

Cu siguranţă acel om ar fi fost fericit să poată face aceasta, căci era o mare onoare ca Hitler să-i bată la uşă.

Voi trebuie să vedeţi importanţa persoanei care bate la uşa voastră, căci dacă ar fi un cerşetor, poate aţi avea dreptul să-i închideţi uşa în nas, sau poate nici nu v-aţi duce până la uşă dacă n-aţi avea ce să-i daţi. Dar dacă ar fi o persoană importantă…

Eu cred că dacă preşedintele Eisenhower ar veni aici jos, în Jeffersonville şi ar bate la uşa oricărui bun democrat, v-aţi simţi foarte onoraţi să mergeţi la uşă şi să-i uraţi bun venit. Chiar dacă nu aveţi aceleaşi convingeri politice ca şi el, aţi aprecia cu siguranţă faptul că a bătut la uşa voastră. De ce? Pentru că este preşedintele Statelor Unite ale Americii. El este un om foarte important, aşa că indiferent ce convingeri politice aveţi, va fi o mare onoare pentru oricare dintre voi, ca preşedintele Dwight Eisenhower să vină la uşa voastră.

Apoi nu cred că este cineva care să nu dorească vizita reginei.

Ce aţi simţi dacă vi s-ar spune că ea va veni şi va bate la uşa voastră? Mă refer la regina Angliei, care de curând a vizitat Canada şi SUA. Cum v-aţi simţi dacă aţi vedea doamnele ei de onoare stând acolo, iar ea ar veni şi v-ar spune: „ Sunt regina Angliei şi am venit să-ţi fac o vizită.” Ce mare onoare ar fi aceasta pentru tine, din cauza poziţiei înalte pe care o ocupă această femeie.

Cu toate acestea, ea nu are nici o putere în această naţiune, dar pentru că este foarte importantă, ai fi bucuros s-o primeşti înăuntru, să ştii că ai avut privilegiul de a primi vizita ei.

O, dar iată că la uşă stă şi bate Isus. Ce vom face? Îl vom lăsa să intre sau Îl vom ţine afară? Iată că oamenii nu vor să-I deschidă uşa şi-L ţin afară, deşi cine este mai important decât El? Arătaţi-mi o singură persoană mai importantă decât Isus Hristos şi iată că, deşi nu este nici una, El stă la uşă spunând: „Eu stau la uşă şi bat; dacă cineva Îmi va deschide uşa, voi intra la el.”

Dacă la uşa voastră ar sta toţi Cezarii, preşedinţii şi reginele din lume, chiar dacă îi veţi pune pe toţi împreună, nu s-ar putea compara cu Cel ce stă zilnic la uşă şi bate la inima ta: Domnul Isus. Da, El vrea să intre şi să vorbească cu tine, căci eşti unul din supuşii Săi, unul din cei făcuţi după chipul Său. Da, tu eşti o fiinţă umană făcută după chipul lui Dumnezeu, iar El doreşte să stea de vorbă cu tine. El nu merge la marile celebrităţi, ci vine la cei săraci şi nevoiaşi, deoarece a spus: „oricine aude glasul Meu şi-Mi deschide, voi intra la el.”

Gândiţi-vă în dimineaţa aceasta, că Cel ce bate la uşa fiecărui om, este Împăratul slavei, marele Eu sunt, Cel ce era ascuns în rugul de foc, Cel ce a despărţit apele Mării Roşii pentru copiii lui Israel, Cel ce în zilele lui Iosua i-a poruncit soarelui să se oprească şi soarele a stat pe loc, Cel ce a creat stelele şi le-a pus pe orbita lor ca să strălucească, cel ce a strigat: „Lazăre, ieşi afară” şi un mort de patru zile a revenit la viaţă. Da, gândiţi-vă că El este Cel care s-a dus în groapa cu lei împreună cu cei trei tineri evrei, aşa că nici măcar nu au mirosit a fum; este Cel care a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”

 (Ioan 11.25).

Versetul 26: „Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată”.

Da, El este Cel care stă la uşa umanităţii decăzute şi bate încercând să găsească acces la suflet. (fratele Branham bate de câteva ori în amvon). Şi iată că noi am refuzat tot timpul această Persoană importantă.

Poate spui: „O, frate Branham, aici nu sunt de acord cu tine, pentru că eu L-am primit deja.”

Asta e foarte bine. Eu mă bucur sincer pentru că L-ai primit înăuntru, dar ştii ceva? S-ar părea că după ce L-ai lăsat înăuntru, ai avut o mulţime de încăperi mici, aşa că L-ai lăsat în uşă şi I-ai spus: „Stai aici şi nu privi prin casă!”

Vă puteţi imagina spunându-i Führer-ului că poate intra dar că nu are voie să privească în jur? „O, domnule Hitler, poţi intra dar să nu te uiţi prin casă! Acolo am secretele mele şi n-aş vrea să le cunoşti.”

Acesta este felul în care ne purtăm uneori şi noi creştinii, tratându-L pe Isus cu „Tu poţi veni înăuntru, căci cred că eşti Fiul lui Dumnezeu, dar nu te amesteca în treburile mele.” Vedeţi? Aceasta-i linia periculoasă: tu ai câteva locuri mici în inima ta, uşi micuţe care dau în cămăruţe secrete ale inimii. Aici greşesc mulţi dintre creştini.

Ei Îl lasă pe Isus înăuntru, dar nu-I dau voie să-Şi urmeze calea. Nu este pe deplin binevenit în inima lor.

Dacă aş veni la tine acasă şi m-ai pofti înăuntru, m-aş simţi ca fratele tău, căci dacă sunt cu adevărat binevenit, aş putea merge pe oriunde vreau. Când vin la tine, mă simt cu adevărat binevenit, pentru că tu ai spus: „Bine ai venit!” atunci când m-ai văzut. Aceasta înseamnă că dacă vreau să mă întind puţin, pot merge în dormitor; dacă vreau să mănânc ceva, pot merge în bucătărie etc.. Dar dacă vin la tine în casă iar tu îmi spui: „Poţi să stai aici, dar să nu îndrăzneşti să deschizi uşa aceea! Să nu mergi cumva dincolo!” aş înţelege că de fapt nu sunt binevenit.

Ei bine, acesta este felul de a fi al unor oameni care spun că sunt creştini.

Astfel ei spun: „Eu fac parte din biserică”. Asta-i bine, dar vezi tu, motivul pentru care este atâta dezordine în biserică, atâta confuzie, atâta nemulţumire, se datorează faptului că Isus nu are acces în toate locurile în care ar vrea să intre. Desigur, El este acolo, dar noi mai avem acele mici compartimente ascunse şi spunem: „ O, nu te atinge de asta  Tu poţi veni înăuntru, dar ai intrat destul. Eu merg la biserică, dar în rest vreau să fiu lăsat în pace ca să-mi văd de afacerile mele.”

Isus vrea să fie Stăpânul suprem al fiinţei tale şi are o singură modalitate de a te binecuvânta: să devină Domnul tău.

Cuvântul: „domn” înseamnă „stăpânitor, proprietar.” Deci, cine te-a făcut pe tine? Isus. Cine are dreptul asupra fiecărui loc din inima ta? Creatorul. Prin urmare, nu mai ţine nici un secret faţă de El ci deschide-I inima.

Haideţi să vorbim puţin despre aceste uşi mici.

Una dintre ele este micuţa uşă a egoismului. O, aceasta se găseşte foarte uşor şi des în inima aşa zişilor creştini! Egoismul.

„O, asta este pentru mine şi gruparea mea! Câtă vreme eşti în denominaţiunea mea, totul este în ordine!” Vedeţi? Dar dacă nu faci parte din denominaţiunea lui – metodistă, baptistă, penticostală etc. – nu eşti bun.

Vedeţi voi, când oamenii gândesc în felul acesta, Hristos nu mai poate domni în inima lor. El nu mai poate fi Domnul lor, căci dacă ar fi Domnul lor, ar fi Stăpânul inimii.

Poate spui: „Păi mie mi-ar plăcea ca El să facă cutare lucru pentru mine, astfel ca oamenii din adunarea mea să aibă o părere mai bună despre mine”, dar nu-I deschizi acea uşă micuţă.

„Da”, zici tu, „Eu Îl accept, dar în locul acela nu-L las pentru că sunt aşa de când eram copil şi mi se pare că nu mă potrivesc cu oamenii aceia. Am să-L las pe Isus înăuntru, dar nu voi merge niciodată în vreuna din adunările lor învechite, sau în vreun loc unde toţi strigă „Amin” şi „Slavă lui Dumnezeu” sau „ Aleluia”. Da, am să-L las înăuntru, dar nu mă duc acolo.”

Aceasta înseamnă că El nu este Domnul tău, deoarece Cuvântul spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu…” (Ioan 10.27). Numai atunci când Îl asculţi poţi să spui că este stăpânul tău. Desigur.

„Îl voi lăsa înăuntru dacă mă vor primi în cea mai bună biserică din oraş.”

În ce mă priveşte, mie nu-mi pasă dacă mă duc într-un hambar sau oriunde vrea El să merg, deoarece am o singură dorinţă: să răspund chemării Lui. Şi Îl las înăuntru, pentru că El este Domnul meu, aşa că-L voi lăsa să facă tot ceea ce doreşte El.

Tot în inimă este o altă uşiţă mică, numită mândria. O, ce diavoli negri şi oribili sunt prinşi în acea inimă mândră, care te face să te crezi mai bun decât ceilalţi.

„Păi, eu nu mi-aş trimite copiii acolo, căci aceia nu sunt îmbrăcaţi bine, iar oamenii care merg acolo nu sunt din clasa mea socială!”

Frate, dacă Hristos este Domnul inimii tale, noi toţi suntem o clasă, datorită faptului că posedăm acelaşi Duh. Da, noi toţi suntem botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.

Mândria este…ca un mic complex pe care-l aveţi. Desigur, tu n-ai vrea ca Isus să atingă aceea, pentru că ar afecta poziţia ta socială din comunitate. O, în ce mă priveşte mai bine să mi se şteargă poziţia socială decât să mi se şteargă numele din Cartea vieţii Mielului.

Şi cu toate acestea, oamenii nu-L lasă înăuntru din cauza mândriei.

Ei spun: „O, da, voi merge la biserică şi Îl voi accepta pe Hristos, dar să nu privească în această cămăruţă ascunsă a inimii. Poate sta pe un scaun lângă uşă, dar nu are ce căuta în această cămăruţă.” Dacă gândeşti astfel, El nu poate fi Domnul tău. Este nevoie să aibă acces în fiecare cameră din casă, în fiecare compartiment, la toate secretele vieţii. Da, trebuie să aibă acces în fiecare părticică, deoarece numai atunci devine Domnul tău.

Oare de ce ar vrea El să intre în inima ta? Ca să fie Domnul tău. El bate la uşa ta pentru că doreşte să fie primit ca Mântuitor personal. Dar dacă ţii în inimă egoismul, mândria şi răutatea, El nu va putea fi niciodată Domnul tău.

Chiar dacă Îl accepţi înăuntru, El nu poate fi Domn, deoarece dacă e Domn, este peste tot.

Acesta este motivul pentru care El bate la uşa ta (fratele Branham bate de patru ori în amvon). Iar tu spui: „O, Doamne!”, dar El aşteaptă să-L laşi înăuntru.

„O,” spune El, „dorinţa Mea este să intru ca să cinez cu tine”. Ce înseamnă „să cineze?” Să aibă părtăşie. Iar dacă tu şi Domnul aveţi părtăşie împreună, înseamnă că sunteţi prieteni. Da, voi sunteţi prieteni, aşa că tot ce ai tu, este şi al Lui, iar ce are El, îţi aparţine ţie. Vedeţi, El se face asemenea ţie, pentru ca tu să poţi fi ca El, să fiţi una şi să aveţi totul în comun.

În inimă mai este încă o uşă mică despre care aş vrea să vorbesc – uşa credinţei.

Problema este că aşa zişii creştini, nu vor să deschidă această uşă a credinţei. Ei spun: „Doamne, Tu poţi intra înăuntru, dar eu nu cred că toată Biblia este adevărată.

Eu primesc numai ceea ce spune biserica mea şi nimic mai mult.”

Atunci cum te va binecuvânta Dumnezeu? Cum poate fi El Domnul şi Vindecătorul tău, dacă nu-i deschizi uşa credinţei? Dacă-L vei lăsa să intre şi va fi binevenit pentru tine, îţi va deschide acea uşă, va păşi prin acea uşă a credinţei şi va cina cu tine.

O, eu aş vrea să-L poftesc în inima mea, în fiecare cămăruţă, în tot ce am. Aş vrea să-L poftesc să intre prin fiecare uşă. I le-aş deschide larg şi aş sta acolo ca să beau din cupa binecuvântărilor Sale, apoi aş spune: „Ia, Doamne, fiindcă tot ce sunt şi tot ce am, este al Tău. Haide să stăm în uşa asta, Doamne, şi să avem părtăşie împreună. Haide să avem părtăşie la uşa credinţei, la cea a mândriei şi a egoismului, Doamne, şi ia Tu tot ceea ce este rău de la mine.”

Poate spui: „Eu merg la biserică, dar cred că zilele minunilor au trecut.”

Dacă gândeşti aşa, înseamnă că refuzi să Îl laşi pe Domnul să intre pe uşa credinţei şi să ţi Se descopere.

„O”, zici, „dar eu sunt creştin, frate Branham!” Eu ştiu că eşti creştin, scumpul meu şi apreciez aceasta, dar necazul este că ţii uşa închisă, că fugi de la stâlp la pilon, etc. pentru că nu crezi.

Dacă vei deschide uşa credinţei şi-L vei lăsa înăuntru, El îţi va împlini dorinţele inimii, căci Cuvântul spune că  „cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii, aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.” (Isaia 40.31), iar Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11.23-24).

Cu siguranţă.

Oamenii spun: „O, eu nu trebuie să fiu spontan. Nu trebuie să fiu aşa. Sigur că nu, căci câtă vreme crezi…” Vedeţi? Aici cad creştinii de azi.

Biblia spune: „Şi credinţa este o încredinţare neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Ce aveţi de spus la aceasta? Acum, aceasta nu-i un mit, nici un gând; nu-i o dorinţă, nici o şansă ci este „o încredinţare”. Este de fapt ceea ce posezi.

De exemplu eu vin la tine şi-ţi spun: „Sunt flămând, poţi să-mi dai puţină pâine?” iar tu mă întrebi: „De câţi bani ai nevoie?”

„Aş avea nevoie de 25 de cenţi ca să-mi pot cumpăra o bucată de pâine”. Vedeţi? Câtă vreme am 25 de cenţi, mi-e asigurată o bucată de pâine. Aceasta este o încredinţare, aşa că dacă am cei 25 de cenţi, sunt la fel de fericit şi de liniştit ca şi cum aş avea bucata de pâine.

O, binecuvântat să fie Numele Lui! Deschideţi uşa credinţei şi lăsaţi-L pe Domnul să intre înăuntru.

Să nu uitaţi că dacă El spune ceva, Cuvântul Lui este adevărul, iar dacă vă făgăduieşte ceva, aceea este o încredinţare. Când credinţa se ancorează în faptul că Dumnezeu nu poate minţi, aceasta este o ancoră.

Dacă am 25 de cenţi, aceştia nu sunt numai o închipuire ci sunt o realitate, pentru că eu îi posed. Eu sunt la fel de bucuros ca şi cum aş avea pâinea, căci am puterea de cumpărare.

Lucrarea e terminată numai dacă El poate deschide acea uşă şi intră înăuntru ca să pună credinţa în inima mea. Totul este gata, dacă pot să-L cred cu adevărat. S-ar putea să nu se întâmple chiar atunci, dar să nu uitaţi că dacă El a făgăduit ceva, se va împlini negreşit.

Voi ştiţi că Biblia spune că Moise L-a văzut pe Dumnezeul cel nevăzut şi totuşi a trăit. Aceasta înseamnă că Domnul a stăpânit în întregime inima lui.

Lui Avraam i-a fost dată făgăduinţa că va avea un copil de la Sara, atunci când avea deja 75 de ani. Când a auzit aceasta, Avraam şi-a deschis imediat inima şi uşa credinţei şi a spus: „Aşa va fi!” Vedeţi? Biblia spune că el nu a slăbit în credinţă, ci a fost tare, lăudându-L pe Dumnezeu deoarece ştia că El este mai mult decât în stare să facă ceea ce a făgăduit. Aceasta este credinţa.

Şi Biblia spune că anii au trecut, iar el şi Sara au continuat să îmbătrânească. Totuşi el nu s-a lăsat clătinat de necredinţă, ci a stat neclintit pe făgăduinţa lui Dumnezeu şi a continuat să-L slăvească şi să-L laude.

Noi care ne numim creştini, Îl lăudăm pe Isus la fel ca Avraam? Îl lăsăm înăuntru?

Tu spui: „O, eu sunt un creştin!” dar cu toate acestea, chiar dacă se face rugăciune pentru tine, eşti uns cu untdelemn, vezi semne şi minuni care se înfăptuiesc sub ochii tăi, şi  tu nu eşti vindecat pe loc, spui: „Păi sigur, asta este. Dacă n-am primit-o acum, vin data viitoare.” Vedeţi? Dar aceasta dovedeşte că nu ai credinţă.

Tu trebuie să-L laşi înăuntru, spunând: „ Doamne aici este uşa. Intră înăuntru şi fă cum vrei Tu!” Atunci EL va păşi înăuntru, iar acel lucru este stabil, neclintit pentru veşnicie.

„Eu stau la uşă şi bat”. Da, El încearcă să intre prin acea uşă micuţă a credinţei. Dacă va putea să-Şi facă acolo calea Lui, atunci acela va fi un lucru stabilit.

Vedeţi? Când eu mă duc cu cei 25 de cenţi în mână, sunt tot atât de siguri ca pâinea deoarece posed încredinţarea că pot s-o cumpăr.

Tot astfel când credinţa ia loc într-o inimă, nu mai există nimic care s-o poată tulbura, deoarece lucrarea este încheiată. Dumnezeu a stabilit-o pentru totdeauna, este rezolvată.

Priviţi: eu merg de-a lungul străzii, trec râul, merg prin parcela cu măcieşi şi mi-e tot mai foame. Nu am încă pâinea, dar păşesc înainte bucurându-mă că am la mine puterea de cumpărare (banii), care mă asigură că acea pâine îmi aparţine. O, binecuvântat să fie Numele Lui Sfânt!

Poate că înainte de a ajunge la magazinul de pâine, mă doare stomacul de foame, poate voi delira chiar, până voi găsi drumul prin tufişuri, dar cât timp posed cei 25 de cenţi, eu ştiu că voi avea pâinea dorită.

Vedeţi, cât timp credinţa este ancorată pe Dumnezeu, chiar dacă medicii vor spune că nu mai am nici o şansă de vindecare, eu sunt totuşi vindecat pentru că aşa a spus Domnul. Eu Îl las pe El în uşa inimii, iar atunci când i-am dat toată credinţa mea, El mi-a dat făgăduinţa. Ce mai poate sta în faţa mea, când mă încred în Domnul? Nimeni şi nimic.

Câţi dintre voi, creştinii, Îl ţineţi la uşă? Câţi penticostali Îl ţin la uşa credinţei? Câţi baptişti? Câţi metodişti? O, acea uşă!

Sunt încă multe alte uşi, dar eu voi mai vorbi numai despre una şi anume, uşa ochilor voştri.

Cuvântul spune despre această biserică: „ Eşti oarbă şi nu ştii.” Vedeţi?  El vorbeşte despre biserica de astăzi, care este oarbă spiritual.

Într-una din zilele acestea am vorbit cu fraţii Sothmann, Leo şi Gene, despre unele lucruri care nu se pot spune în public şi apoi i-am întrebat: „Cum este posibil ca oamenii să nu vadă aceste lucruri? Să nu le înţeleagă?”

Chiar şi acel tablou ar trebui să cutremure naţiunile. Ştiţi ce a spus George J. Lacy de la F.B.I.? „Domnule Branham, într-o zi aceste lucruri vor fi publicate în magazine de 10 cenţi, dar nu în timpul vieţii tale”.

Auzindu-l, mi-am zis: „Acesta este adevărul.”

Gândiţi-vă la maniacul din Portland. Gândiţi-vă la vracii-doctori din India. Frate Woods, gândeşte–te la peştişorul de pe râu care a fost chemat la viaţă. Gândiţi-vă la aceste lucruri care nu pot fi negate de nimeni, dar cu toate acestea îmi este tot mai greu să ţin o campanie mare. Ceva trage înapoi. Lucrurile ar merge bine, dar este ceva ce trage totul înapoi. Ce este aceasta?

Ei nu l-au cunoscut pe Ilie decât după ce a fost plecat şi nu i-au cunoscut nici pe ceilalţi prooroci. Ei n-au ştiut cine-i Ioan decât după ce l-au decapitat; nu L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor al lumii, decât după ce a fost crucificat şi a înviat.

Sfântul Patrick a urât biserica catolică şi a protestat împotriva ei, dar după ce a murit, ei l-au canonizat ca sfânt. Vedeţi? Ei nu au ştiut că sfântul Francisc din Asissi a fost un sfânt. El era un predicator care umbla cu Biblia sub braţ şi protesta împotriva bisericii catolice. Se spune că într-o zi s-a dus şi a ţinut o predică pe malul unui râu, iar nişte fete făceau gălăgie. Atunci el s-a întors spre ele şi le-a zis: „ Tăceţi, căci predic Cuvântul lui Dumnezeu.” aşa că au încetat imediat să mai vorbească, dar oamenii nu au ştiut acest adevăr decât după moartea lui.

Ioana d’Arc care a salvat Franţa, era o sfântă. Era o fată duhovnicească şi avea vedenii. Ea auzea vocea îngerilor care vorbeau cu ea, auzea glasul lui Dumnezeu. Dar ce au spus ei despre ea? Că este o vrăjitoare. Astfel, biserica catolică a făcut un rug, a prins-o şi a ars-o pe el, în timp ce ea cerea îndurare. Două sute de ani mai târziu, ei au realizat că Ioana fusese o sfântă şi astfel biserica catolică a făcut o „grămadă de pocăinţe”. Au săpat şi au scos afară din morminte oasele preoţilor care o arseseră pe rug şi le-au aruncat în râu. Da, ei au făcut o grămadă de pocăinţe, dar vedeţi, nu au ştiut cine era ea, decât după ce a murit.

Isus a spus despre ei următoarele: „…cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia care zice: „ Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea” (Matei 13.14).

Aseară am găsit printre paginile Bibliei mele, o vedenie pe care Domnul mi-a dat-o mai demult, şi unde îmi spunea: „Du-te în Africa, apoi înapoi în India.”

Când am avut-o, eu am spus: „Da, Doamne”.

Totuşi, când am fost în Canada sau la Chicago, fratele Baxter mi-a spus: „Vino să mergem în India şi lasă-i pe africani, căci ei nu vor colabora cu noi”, iar eu i-am răspuns: „În ordine. Aşa vom face.” Am vorbit astfel pentru că am uitat ce-mi spusese Domnul. Când am mers însă acasă, îngerul Domnului a venit la mine şi mi-a spus: „Ai să mergi în Africa aşa după cum Ţi-am spus Eu!” Era acelaşi Stâlp de lumină, care este prezent aici.

Cu toate acestea, un an mai târziu, fraţii m-au convins din nou să nu merg în Africa, iar eu am uitat din nou ce mi-a spus El, deoarece nu mi-am notat vedenia. Când am ajuns însă în Lisabona, Portugalia, am fost foarte bolnav. Dimineaţa, m-am dus la baie ca să fac un duş, dar iată că îngerul Domnului s-a aşezat în Calea mea şi mi-a spus:

„Cred că ţi-am spus să mergi în Africa!”

„O, Doamne Dumnezeule”, am răspuns eu, „nu sunt vrednic să mă numesc slujitorul Tău. Dacă vrei poţi să-Ţi iei Duhul de peste mine, pentru că eu nu sunt vrednic de chemarea Ta!”

Astfel, acum câteva zile am reuşit să facem toate aranjamentele pentru călătoria în Africa, iar aseară am recitit vedenia în care Domnul îmi vorbea de această vizită. Atunci mi-am dat seama că ştia că eu voi cădea la acest examen. Când am înţeles acest lucru, i-am chemat pe fraţii Sothmann, Gene şi Leo şi le-am citit vedenia în care mi se spunea: „ Vei merge în Africa şi apoi în India”.

Vedeţi? Eu am scris cu mâna mea acele cuvinte, dar le-am uitat. Îmi amintesc că într-o dimineaţă, El a venit în camera mea şi mi-a spus acest lucru, iar eu m-am grăbit să mi-l notez. Eu am citit-o de multe ori, dar niciodată n-am observat, până aseară ce ascundeau acele cuvinte.

Eu am scris în continuare: „Acolo vor veni oameni pe jumătate goi. Eu le voi predica iar ei se vor bucura foarte mult.” Apoi am văzut o Lumină foarte puternică  care a adunat laolaltă pe albii şi pe negrii din Africa.

Da, Dumnezeu mi-a deschis ochii ca să pot vedea.

O, Doamne, lasă-mă să privesc înapoi printre perdelele timpului! Lasă-mă să văd ce este în jurul meu; să văd ce se va întâmpla în continuare.

O, când mă gândesc la fiinţele umane oarbe, care văd lucrarea lui Dumnezeu dar nu pot s-o înţeleagă! Ei Îl văd pe Dumnezeu venind în adunări şi făcând exact aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ; Îl văd pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, acţionând la fel ca atunci când a fost pe pământ şi totuşi nu pot înţelege nimic.

Cum este posibil aşa ceva? Pentru că ochii lor duhovniceşti sunt închişi.

Prieteni, ei se vor deschide într-o zi, dar va fi prea târziu. Atunci timpul va fi trecut, iar oamenii vor spune:

 „Stai puţin. Vrei să spui că cutare şi cutare a fost aceasta şi eu nu am ştiut?”

Da, lucrarea trece peste capetele lor şi nu pot s-o vadă. Înţelegeţi ce vreau să spun? (adunarea răspunde: „Amin!”). Trece peste ei. Voi aşteptaţi să se întâmple ceva măreţ în viitor, dar iată că aceste lucruri au loc chiar acum, dar omiteţi să le vedeţi.

Spuneţi: „Dumnezeule, vino în inima mea şi deschide uşile ochilor mei ca să pot vedea!”

Uitaţi-vă la Cleopa şi prietenul lui. Ei au mers pe drumul spre Emaus alături de Domnul cel înviat şi El le-a vorbit despre cele întâmplate, a mers cu ei şi a cinat chiar cu ei, dar nu au putut să-L vadă pentru că  ochii înţelegerii le fuseseră închişi.

Când au ajuns acasă, ei erau liniştiţi, dar acolo, El a făcut ceva ce nu putea face alt om, afară de El, după înviere.

Când s-a întâmplat aceasta, Biblia spune că ochii lor s-au deschis şi au putut să-L recunoască.

Da, Domnul le-a deschis ochii, aşa că s-au grăbit să se întoarcă la Ierusalim, plini de bucurie şi spunând: „Cu adevărat a înviat Domnul, căci a fost împreună cu noi pe cale.”

Vedeţi? Ochii lor au fost deschişi, iar când s-a întâmplat aceasta, au putut să înţeleagă.

Isus al nostru poate veni zilnic în mijlocul oamenilor, făcând aceleaşi fapte şi lucrări ca în vremea când a fost pe pământ, căci ştiţi ce vor spune oamenii? „Aceasta este telepatie. O, omul acesta este numai un spiritist, un prezicător sau ceva de genul acesta.”

O, dar cât ar fi de minunat dacă Domnul ar deschide ochii voştri ca să puteţi vedea aceste lucruri! Acea uşă a ochiului este în inimă. Nu este ceea ce vedeţi cu ochiul natural; nu este văzul, ci este a vedea cu ochii duhovniceşti.

Isus i-a spus lui Nicodim: „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3)

Tu o vezi cu ochii şi o înţelegi cu inima. Deci uşa ochiului este în inimă pentru că este o uşă a înţelegerii.

Dacă această uşă este deschisă, vei putea spune: „O, eu am înţeles că Isus a spus că va face aceasta în zilele din urmă. Înţeleg că aceste lucruri sunt semnul lui Dumnezeu.”

O, cât de diferite, cât de clare devin atunci toate lucrurile din jurul tău! El este tot timpul cu tine şi te ajută; stă la uşa ta zilnic, dar nu poţi  recunoaşte aceasta decât atunci când El te luminează să vezi.

Nu demult, un predicator a spus ceva care m-a lovit. Spunea că în sud, era un bătrân de culoare, foarte cumsecade, dar care nu a putut fi convins nicicum să meargă la biserică, nici să-L primească pe Dumnezeu.

Şi într-o zi, predicatorul s-a dus la vânătoare împreună cu acel om care era un trăgător foarte rău, şi au împuşcat atât de mult vânat, încât abia l-au dus acasă.

Pe bărbatul de culoare îl chema Gabriel, dar oamenii îi spuneau Gabi. Şi cum mergea pe drum, în urma predicatorului, la un moment dat l-a bătut pe umăr şi i-a zis:

„Parson?”

„Ce doreşti Gabi?”

„Duminică dimineaţa mă voi afla pe banca de jale”, a răspuns bătrânul. „ Am să-mi ocup locul din biserică pentru tot restul vieţii mele.”

Predicatorul l-a privit şi i-a zis: „Bine Gabe, dar ce a cauzat această schimbare bruscă în inima ta? Noi am discutat adesea cu tine şi oameni evlavioşi şi sfinţi s-au rugat pentru tine, dar tu ne-ai întors întotdeauna spatele.”

„Şefule”, a răspuns bătrânul, „tu ştii că eu sunt un trăgător prost, aşa că nu puteam să împuşc atâta vânat. Uită-te ce mult vânat am. Aceasta înseamnă că desigur, El mă iubeşte, căci altfel nu mi l-ar fi dat.”

Vedeţi? Ce este aceasta? Ochii lui au fost deschişi, aşa că a putut să înţeleagă cine i-a dat acel vânat, şi de unde venea.

Cuvântul spune că „boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine” (Isaia 1.3)

Cu siguranţă ei nu ştiau de unde vin aceste lucruri bune. Dacă ochii lor ar fi fost deschişi, ar fi putut să vadă.

Cu câtva timp în urmă, un om a pornit spre litoral.

Voia să se odihnească o vreme acolo, să se împrospăteze. Astfel, se gândea că i-ar place mult să asculte ţipătul pescăruşilor care zboară pe deasupra apei şi se aruncă în spuma albă a valurilor. Se gândea că va simţi mirosul apei sărate şi că va petrece câteva zile minunate. Iată însă că în drum spre ţărm, s-a întâlnit cu un marinar bătrân, care văzându-l, l-a întrebat:

„Unde te duci?”

„Merg pe ţărm ca să admir frumuseţea mării”, a răspuns omul.

„Eu nu văd nimic deosebit”, i-a răspuns marinarul. „Apa e tot apă şi cerul e tot cer. Pescăruşii sunt la fel ca celelalte păsări.”

          Desigur, el le-a văzut atât de des încât au devenit ceva obişnuit. Nu-l mai emoţionau.

Aceasta este problema şi cu voi. Aţi văzut atât de des bunătatea, semnele şi minunile lui Dumnezeu, încât au devenit ceva normal şi nu le mai luaţi în seamă.

Eu am observat că uneori Domnul le vorbeşte oamenilor din adunări la fel ca în zilele când era pe pământ, deoarece a făgăduit că o va face. Prima dată când aud aceasta, oamenii spun: „Desigur, acesta trebuie să fie Domnul”.

          Data viitoare, spun: „Da, trebuie să vină!” iar după o vreme, zic: „Ei bine, este doar încă un lucru.” Vedeţi? A devenit ceva obişnuit. El trece pe lângă voi fără să-L mai observaţi, deoarece ochii înţelegerii voastre, inima voastră, s-a închis pentru aceste lucruri.

          Fiorul Celui înviat, al Domnului Isus, este în mijlocul nostru şi ar trebui să trimită fiecare suflet dincolo de orice alt fior al acestei lumi. Da, ar trebui să facă ceva cu voi. Ar trebui să vă scuture credinţa, până veţi deschide fiecare uşă a inimii şi veţi spune: „Doamne Isuse, ia-mă cu totul în stăpânirea Ta! Ia-mă în grija Ta. Intră în inima mea şi îndepărtează egoismul, neînţelegerea şi îndoiala şi deschide-mi ochii, Doamne ca să pot vedea lucrarea Ta. Ia totul de la mine şi fi Dumnezeul meu.”

          Până când biserica refuză să facă aceasta, va păşi tot în orbire. Da, Isus bate la uşă, iar noi Îl lăsăm afară. (fr. Branham bate în amvon).

Haideţi să ne rugăm pentru un moment, în timp ce ne plecăm capetele înaintea Sa.

          Capetele noastre şi feţele noastre sunt plecate spre ţărâna din care am fost luaţi şi în care ştim cu toţii că ne vom întoarce într-o zi. Dacă în dimineaţa aceasta se află printre noi vreo persoană care nu şi-a deschis niciodată inima în felul acesta, către Dumnezeu, n-ar vrea să ridice mâna şi să spună:

          „Isuse, ai milă şi de mine!”?

          Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

          Dumnezeu să te binecuvânteze. Altcineva?

          Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. Spuneţi: „Îmi deschid inima chiar acum. Doamne Isuse ia-mă pe deplin în stăpânirea Ta. Fii Domnul meu, Te rog.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

„Fii Dumnezeul meu:”

Dumnezeu să te binecuvânteze , doamnă.

Spuneţi: „Fii Domnul meu; Domnul mândriei mele; Domnul credinţei mele; Domnul ochilor mei; Domnul auzului meu, al dorinţelor mele.”

Noi am mai putea discuta despre multe din aceste lucruri, dar nu mai avem timp.

Spuneţi: „Fii Domnul meu!”

Domnul să te binecuvânteze, frate.

„Primeşte-mă aşa cum sunt, Doamne!”

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Aşa este. „Primeşte-mă aşa cum sunt şi condu-mă aşa cum doreşti Tu. Nu mă lăsa să te conduc eu pe Tine, ci condu-mă Tu pe mine.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu.

Odată, un tip s-a dus pe o păşune şi a prins un căluţ. I-a pus frânghia în jurul gâtului, apoi i-a pus căpăstrul şi a pornit cu el spre hambar. Iată însă că înainte de a ajunge la destinaţie, s-a trezit condus el de căluţ.

Aşa este şi cu noi. Dumnezeu ne prinde, dar după aceea încercăm să-L conducem noi pe El. Lăsaţi-L pe Domnul să vă conducă! El cunoaşte drumul, pe când noi nu-l ştim, aşa că de ce trebuie să gândim altfel lucrurile? Haideţi deci, să ne predăm pur şi simplu pe braţul Lui şi să spunem:

 „Doamne, condu-mă Tu, căci eu Te urmez pretutindeni.”

Poate ai fost creştin cândva. Poate că Isus Hristos a venit în inima ta, dar tu nu L-ai crezut. Spune deci în dimineaţa aceasta:

„Doamne păşeşte înăuntru şi scoate afară toate îndoielile care sunt în inima mea, căci voi crede tot ceea ce spune Cuvântul Tău. Doresc să-mi dai lucrurile despre care fratele Branham tocmai a vorbit, ca acei 25 de cenţi pentru pâine, deoarece ştiu că dacă mi le dai, atunci când se va face rugăciunea pentru bolnavi, voi primi ceea ce cer.”

Aş dori să vă deschideţi uşa credinţei. Vreţi să faceţi aceasta chiar acum? Dacă da, atunci ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne, iată-mă!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei care aţi ridicat mâinile.

O, Miel al Calvarului,

Salvator divin,

Ascultă-mă acum, când mă rog

Şi ia-mi toate păcatele (necredinţa mea)

O, lasă-mă să fiu de astăzi

Pe deplin al Tău!

Doamne Isuse, Tu vezi mâinile ridicate ale oamenilor şi le cunoşti dorinţele inimii. Tu stai aici şi baţi, de aceea Te rog să faci ca ei să nu Te închidă afară pentru ceva mistic. Ajută-i să-L privească în faţă pe Fiul lui Dumnezeu Cel crucificat şi să primească o înţelegere cum n-au mai avut niciodată până acum. Îndură-te Doamne.

Noi avem multe dificultăţi, pentru că Satana se luptă cu noi în toate felurile.

Chiar şi pentru dimineaţa aceasta, nu a fost nici măcar unul care să împartă numere de rugăciune, astfel ca oamenii veniţi din afara oraşului să se poată alinia pentru rugăciune.

Dorinţa noastră este ca Tu să-Ţi arăţi puterea în mijlocul nostru, prin intermediul unui dar divin şi în conformitate cu voia Ta, deoarece eşti Dumnezeul care stăpâneşti peste toate lucrurile. Da, Tu stăpâneşti peste toate lucrurile. Da, Tu stăpâneşti peste toate dificultăţile şi problemele cu care ne confruntăm. Rugămintea mea, Dumnezeule, este ca Tu să prinzi fiecare inimă şi să primeşti acces de intrare în fiecare încăpere şi compartiment al ei.

Fie ca să-Ţi deschidă inima larg, iar cei care şi-au ridicat mâinile arătând că au fost stăpâniţi de egoism sau delăsători cu aceste lucruri sfinte, să primească o eliberare totală, astfel încât Tu poţi intra înăuntru ca să locuieşti acolo.

Te rugăm de asemenea pentru cei care sunt bolnavi şi suferinzi. Îngăduie să fie scuturaţi puţin, astfel încât să înţeleagă prezenţa lui Isus Hristos în locul acesta şi astfel să-Ţi deschidă inimile.

Îngăduie şi fă aceasta, pentru că Te rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

După cum cred că ştiţi, s-a anunţat şi la radio, dar şi în adunare, că astăzi vom împărţi numere de rugăciune. Noi vom face aceasta pentru oamenii care vin din afara oraşului, deoarece pentru  oamenii de aici putem să ne rugăm în fiecare zi sau de câte ori vin la tabernacol. Puterea de alegere este numai în Hristos şi eu cred că ştiţi cu toţii aceasta. Este numai în Dumnezeu.

Când Hristos a fost pe pământ în trup de carne, a umblat prin Galilea şi prin multe alte locuri, dar nu a pretins niciodată că ar avea putere să vindece bolnavii sau să facă minuni. Dimpotrivă, a spus întotdeauna că „Fiul nu poate face nimic de la sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Eu cred că orice om care cunoaşte Scriptura, ştie că Ioan 5.19 este adevărat. El nu a făcut nici măcar o minune, fără ca mai întâi să-I arate Tatăl cum să procedeze. Astfel El a spus adesea că „Fiul, adică El însuşi , cortul în care locuia Duhul, trupul de carne, nu poate face nimic de la Sine. El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând. Şi tot ce face Tatăl, face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Dar ştiţi ce s-a întâmplat atunci când El a venit în oraşul Său? El n-a putut să facă nici o minune, de aceea a spus: „Nicăieri nu este preţuit un prooroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.” (Matei 13.57).

Cu toate acestea, El a fost plin de îndurare faţă de noi, permiţându-ne să avem câteva adunări de felul acela. Aşa este. Şi ce e de făcut? Noi, cei care suntem din acest oraş, să-i lăsăm pe cei din alte părţi şi din împrejurimi şi pe cei care nu au mai fost niciodată la asemenea întâlniri, să-L cunoască pe Dumnezeul cel Viu, deoarece  Domnul Isus a spus: „cine va crede în Mine, va face şi El lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea…” (Ioan 14.12).

Şi tot El a spus: „ Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea; pentru că voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19 şi Matei 28.20b).

          Aşa este. Eu cred că noi trăim la sfârşitul timpului de har pentru neamuri, totul împlinindu-se întocmai cum este scris. Este timpul în care mireasa lui Hristos va fi răpită, deoarece vedem că timpul este la fel ca în zilele lui Noe. Da, astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri ca atunci. Cu toate acestea, El are o îndelungă răbdare cu oamenii, deoarece doreşte ca nici unul să nu piară. Acesta este motivul pentru care îngăduie să se facă semne mari şi minuni.

Ce spun însă oamenii? „O, noi aşteptăm să vină o eră măreaţă!”

Prietene, această  „eră măreaţă” pe care o aştepţi tu să vină, este pe terminate. Noi am ajuns la sfârşitul timpului, ceea ce înseamnă că acum este momentul cel mai potrivit de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor personal.

Acum, numere de rugăciune nu s-au dat, deşi Billy  a venit devreme aici. El a avut cam o sută de numere, dar nu a reuşit să le dea la oameni, deoarece a început serviciul şi nu a vrut să facă deranj cu împărţirea numerelor.

Eu simt însă că Hristos este aici. Vrăjmaşul a încercat să ne încurce, dar eu cred că oamenii cred că Isus poate să-l biruiască, dacă ei sunt corecţi faţă de El în inima lor.

Voi, cei care v-aţi ridicat mâinile în semn că vreţi să-I deschideţi uşa inimii, aş vrea ca după ce se termină acest serviciu, să veniţi aici, sus, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru voi.

Eu am 48 de ani, dar am avut vedenii de la vârsta de doi ani şi pot să spun că nu a căzut nici măcar una din ele. El mi-a spus chiar şi lucruri despre care nici măcar nu credeam că ar putea fi, dar dacă procedează astfel, nu poate fi decât Dumnezeu. Şi eu cred că El este şi în dimineaţa aceasta aici, ca să împlinească Cuvântul Său, deoarece a spus că „aceste lucruri pe care le fac Eu, le veţi face şi voi”. Da, El este aici ca să dovedească că acesta este adevărul. Apoi El ne deschide ochii ca să putem vedea împlinirea Cuvântului Său, ceea ce ne dă încredinţarea să credem că fiecare făgăduinţă a Sa, este adevărată.

Ce spunea El când era pe pământ?

         „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2.19).

Cum putea să spună El aceasta? Pentru că David a spus în Psalmul 16.10 că „nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea”.

El ştia că era Mesia cel uns şi pentru că ştia ce era scris cu privire la EL, a putut să facă acea afirmaţie, deoarece Scripturile nu pot fi încălcate.

Dacă uşa înţelegerii voastre este deschisă, veţi vedea că Scripturile nu pot să fie călcate. Astfel, Isus ştia că acea făgăduinţă Îi aparţine şi ca urmare trebuie să se împlinească întocmai.

Prieteni, aceasta înseamnă că fiecare text din Scriptură vă aparţine şi vouă la fel de mult ca şi Lui. Desigur.

Acesta este motivul pentru care mă aflu aici în dimineaţa aceasta, iar dacă El va îngădui, Îl voi ruga să facă ceva în mijlocul nostru, deşi îmi este foarte greu.

Nu spun aceasta pentru că voi n-aţi crede ci pentru că Cuvântul Lui spune că aşa va fi. Vedeţi? Îl voi ruga deci pe El, să conducă serviciul de rugăciune.

Ştiu că sunt câteva aparate de înregistrat, de aceea aş vrea să vă spun ceva. Eu nu am spus că El va face ceva ci că Îl voi ruga să facă, iar dacă ne va asculta, Îi vom fi recunoscători.

Acum vreau să spun că în locul acesta nu este nimeni care să aibă număr de rugăciune.

Câţi bolnavi sunt printre noi? Aş vrea să ridicaţi mâinile toţi cei care doriţi să primiţi ceva de la Domnul. Ridicaţi mâna oriunde vă aflaţi. Poate sunt şi oameni din tabernacol, dar aş vrea în primul rând să vină cei care sunt din afara oraşului. Fac aceasta, deoarece sunt unii care spun: „Păi, desigur, el cunoaşte persoana respectivă, de aceea îi spune toate problemele.”

Dar ce faceţi cu ceea ce s-a întâmplat în Italia, în Germania, în Elveţia, în Africa şi pretutindeni unde am fost în lume? Cum a fost posibil ca El să spună lucruri care se vor întâmpla în viitor şi noi am văzut că s-au împlinit întocmai chiar şi după cinci sau şase ani? Pentru că este Hristos.

Cine a fost Cel care a condus copiii lui Israel prin pustie? Hristos. Ce era El atunci? Un Stâlp de foc. Când a venit pe pământ şi a discutat cu fariseii şi I-au zis: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie.” Dar El le-a răspuns: „Eu sunt Pâinea vieţii.”  Ei I-au spus: „Părinţii noştri au băut apă din stâncă”, dar El le-a răspuns: „Eu sunt Stânca aceea!”

Ei spuneau: „Moise L-a văzut în rugul care nu se mistuia.” Dar El le-a răspuns: „Înainte de Avraam, sunt Eu. Şi noi ştim că în acel rug aprins era chiar „ Eu sunt”.

El spunea: „Eu vin de la Dumnezeu”, un Stâlp de foc. Dumnezeu este Lumină, noi ştim aceasta. El este Duh şi nu carne. Eu ştiu că aceste lucruri depăşesc teologia voastră, dar ele sunt scrise în Biblie.

Apoi, El a murit şi a fost îngropat, dar a treia zi a înviat din nou. Şi iată că după câţiva ani, în timp ce Saul (Pavel ) era în călătorie spre Damasc, ca să-i aresteze pe cei ce credeau în Isus, chiar Isus însuşi i s-a arătat în acelaşi Stâlp de foc şi l-a trântit jos. Oamenii care l-au însoţit pe Pavel nu au văzut nimic, deoarece este scris: „auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.” (Fapte 9.7).

Cu toate acestea, acea Lumină a fost atât de strălucitoare pentru Pavel, încât acesta a orbit pentru câteva zile. Ce era acea Lumină? Stâlpul de foc.

El a venit şi la Petru în închisoare, iar astăzi este prezent şi în locul acesta.

Acum priviţi: dacă în tine este un duh al Diavolului, vei aduce la suprafaţă lucrările lui, dacă ai duhul lui John Dillinger, vei împuşca oameni; dar dacă vei poseda Duhul lui Hristos, te vei purta la fel ca El, deoarece Cuvântul spune: „Cel ce crede în Mine, va face aceleaşi lucrări pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12). Vedeţi?

Eu îmbătrânesc şi ştiu că nu mai am multe zile de trăit pe acest pământ, deşi nădăjduiesc să trăiesc până la venirea Domnului. Eu nu ştiu ce se va întâmpla cu mine în continuare. Nu ştiu nici dacă voi mai predica altă predică, deoarece totul este în mâna lui Dumnezeu.

De un lucru sunt însă sigur, şi anume că Îl putem ruga să vină în mijlocul nostru în dimineaţa aceasta, şi să facă ceva ca să dovedească că este acelaşi Hristos înviat şi că va face aceleaşi lucruri ca şi atunci când umbla pe ţărmurile Galileii.

Mă întreb câţi de aici pot spune: „Nu voi pierde un loc în rândul de rugăciune, chiar dacă nu mă cheamă, deoarece ştiu că credinţa pe care o am în inima mea, mă va lega strâns de Hristos, aşa că voi primi ceea ce cer. Dacă El va veni în aceste trupuri omeneşti şi va da cuiva credinţă, ca acelei femei cu scurgerea de sânge, care s-a atins de haina Lui, eu voi fi unul dintre cei care o vor primi.

Atunci, El a privit în jur şi a spus: „Cineva M-a atins”, aşa că ucenicii I-au răspuns: „ Bine, dar toţi Te ating!”

Totuşi, El a spus: „Da, dar am simţit că din Mine a ieşit o putere.” Apoi S-a întors şi a privit peste mulţime, până când a găsit femeia căreia i-a spus ce probleme avea şi a încredinţat-o că credinţa ei a salvat-o.

Acela era Isus. Spuneţi-mi dacă a trăit vreodată cineva pe pământ să fi făcut aşa ceva, afară de El? Arătaţi-mi unde s-a mai făcut aşa ceva. Eu am cartea  „Martirii”  a lui Fox, am cartea: „Scrieri timpurii” a lui Josephus, „Epoci timpurii” a lui Pember, „Două babiloane” a lui Hislop, dar în nici una din ele nu s-a întâmplat ceva asemănător cu ceea ce se petrece în aceste zile.

Da, acum suntem la sfârşitul timpului, când perioada de har pentru neamuri se apropie de încheiere, aşa că nu peste multă vreme, totul va fi praf şi cenuşă.

Îl veţi primi dacă va dovedi că este Acelaşi? Eu nu spun că o va face, dar cred că o poate face. Dacă va fi aşa, vei spune: „Eu ştiu că omul acesta este un străin şi  nu are de unde să mă cunoască, aşa că Cel ce face aceste lucruri este Dumnezeu. Eu cred că Domnul Isus este prezent în locul acesta, şi că EL va lua şi problema mea în mâinile Sale. Da, El este la fel ca în cazul celor 25 de cenţi, aşa că voi pleca de aici mulţumindu-I pentru vindecarea dăruită.”

Vrei să ridici mâna spre El? Fă-o şi vei vedea ce va urma. Câţi dintre cei prezenţi puteţi să credeţi că o va face?

Ridicaţi mâinile, vă rog. O, peste tot sunt numai mâini ridicate. Asta-i minunat. O, Doamne!

Apropiaţi-vă de El, deschideţi-i inima şi spuneţi:

„Isuse, dacă vreodată ai lucrat în inima mea, fă ca astăzi să fie în mod deosebit. Scoate afară toată necredinţa din ea şi îngăduie să fiu scuturat până mă voi trezi. Eu ştiu că până acum, inima mea Ţi-a fost închisă, deşi Tu ai stat la uşă şi ai aşteptat ca să Te las înăuntru.”

Dacă puteţi să-L vedeţi în dimineaţa aceasta, credinţa voastră se va ancora, iar boala de care suferiţi va pleca. Credeţi şi veţi fi vindecaţi. O, Doamne, nădejdea mea e că veţi putea crede.

Acum, înainte de a începe, haideţi să ne rugăm.

(Fratele Branham îngenunchează la altar pentru rugăciune).

          O, Doamne, zilele în care trăim noi, sunt îngrozitoare. Noi ştim că dacă dorim să primim ceva, trebuie să avem o făgăduinţă pentru aceasta, căci numai aşa se va întâmpla.

Aici se află o mulţime de oameni bolnavi, iar dacă nu se vor vindeca, este numai din vina lor. Acesta este motivul pentru care Te rog să le dăruieşti binecuvântarea şi îndurarea Ta.

Tată, noi ştim că este o singură cale de a primi credinţa, iar Biblia spune că această cale este să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul spune că „Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci.”  (Evrei 13.8).

Tot Cuvântul lui Dumnezeu spune că: „ Lucrările pe care Le fac Eu, le veţi face şi voi;  ba încă veţi face altele şi mai mari, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Doamne Dumnezeule, noi încercăm să adunăm credinţă în inimile oamenilor, să deschidem uşile larg, astfel încât să poată vedea bunătatea lui Dumnezeu şi să primească ceea ce le-a fost făgăduit.

Ai milă de noi, Doamne, în timp ce stăm îngenuncheaţi înaintea Ta. Fii milostiv faţă de noi, o, Dumnezeule îndurător! Eu mă rog pentru fiecare persoană aflată în locul acesta: pentru cei care fac parte din tabernacolul  acesta şi pentru cei de afară, deoarece Tu ai spus că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav…şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate.” (Iacov 5.15).

Noi ştim Tată, că orice am primi, dacă nu vine prin Cuvânt, nu poate dăinui mult.

Mă gândesc la copiii lui Israel care s-au clătinat în faţa acelui supranatural şi au căzut în pustie.

Credinţa noastră, Doamne se bazează pe Cuvântul Tău, de aceea Te rugăm să îngădui ca prezenţa Ta măreaţă să ne dăruiască ceea ce cerem, astfel încât, oamenii să poată vedea şi cunoaşte slava lui Dumnezeu. Îngăduie ca credinţa să vină în jos, prin canalele Duhului lui Dumnezeu şi să ungă inimile oamenilor chiar acum, astfel încât, atunci când vor părăsi clădirea aceasta, să spună ca cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, căci L-am văzut pe Hristos cel înviat? Până acum aveam semne de întrebare, dar astăzi am înţeles.”

Dumnezeule, deschide larg uşa credinţei lor şi păşeşte înăuntru. Descoperă-Te lor şi fă-le cunoscute căile şi voia Ta.

Ajută-mă , Doamne, pentru că eu sunt doar un biet slujitor al Împărăţiei Tale. Un nevrednic. Te rog să mă ierţi pentru păcatele, îndoielile, teama, indiferenţa şi tot ceea ce am făcut şi nu a fost pe placul Tău. Ajută-mă să fiu un slujitor adevărat, astfel încât să pot proslăvi Numele Tău printre fraţii mei. Dă-mi putere să fac lucrurile pe care nu le pot face singur, şi aceasta nu pentru slava mea ci pentru gloria Numelui Tău. Te rog să mă ajuţi şi să le dai credinţă acestor oameni, deoarece Ţi-o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Să nu vă îndoiţi ci credeţi că toate lucrurile sunt posibile celor ce cred.

Domnul Isus nu este obligat să facă aceasta pentru noi, dar Îl rog să-mi descopere lucrurile ascunse măcar pentru trei oameni pe care nu-i cunosc, pentru că astfel să se poată vedea că El este Acelaşi. Aş vrea ca cei care au nevoie cu adevărat de ceva, să se roage din toată inima, iar dacă El vă va descoperi lucrurile ascunse ale inimii, veţi şti dacă acesta este Adevărul sau nu.

Dacă este Adevărul, atunci să-L îmbrăţişaţi şi să-L primiţi.

Cum ar fi dacă El ar sta printre noi în dimineaţa aceasta? Cum ar fi dacă El ar sta aici, unde stau eu, într-un trup omenesc ca şi al meu?

Ce crezi că îţi va răspunde, dacă-I vei spune:

 „Doamne Isuse, eu am nevoie de vindecare”? „Eu am făcut aceasta când am murit.” (Amin). Desigur. Totul este deja terminat.

Faptul că eu şi fratele Neville ne rugăm pentru voi şi vă ungem cu untdelemn, vă dă mai multă credinţă?

De fapt aceasta o cere şi Biblia. Faceţi deci aceasta şi va fi bine. Noi credem aceasta. Uneori noi nu facem ungerea. Adevărul este că şi ucenicii au procedat în felul acesta. Ei aveau libertatea de a alege felul de procedură, iar rezultatul a fost că întotdeauna duhurile rele au fost scoase, iar oamenii vindecaţi.

Lăsaţi-L deci pe Domnul să vină în mijlocul nostru şi să dovedească că El însuşi este în supranatural.

Aş vrea să ştiu dacă în clădire sunt oameni pe care nu-i cunosc şi ale căror probleme nu le ştiu. Ridicaţi mâna, vă rog. Da, domnule, peste tot sunt numai mâini ridicate. În ordine.

Doamne, acum totul depinde numai de Tine. Te rog să te înduri de aceşti oameni, astfel încât în următoarele zece minute, ei să vină la altar cu inimile larg deschise. Deschide-le Doamne, ochii ca să poată vedea. Da, deschide-le ca celor de pe drumul Emausului.

Ei au mers toată ziua cu Tine, dar nu Te-au cunoscut, însă spre seară, Tu ai făcut ceva ce ei ştiau că nimeni altul în afară de Tine, nu o putea face şi astfel au înţeles că eşti Tu. Aceasta s-a întâmplat după învierea Ta.

Tată, îngăduie ca acest lucru să se repete şi în mijlocul nostru. Biblia spune că Tu ai nevoie întotdeauna de doi sau trei martori, de aceea Te rog să dovedeşti acest lucru şi în mijlocul nostru, fără să-i chem pe oameni la platformă. Totul depinde de Tine, Doamne, de aceea Te rog să te înduri şi să faci aceasta, pentru că Ţi-o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Ştiu că este un moment încordat pentru voi, dar ce să spun eu? Eu cred ceea ce am predicat, iar ceea ce predic, practic prin harul lui Dumnezeu.

Dumnezeule, fi de partea mea şi ajută-mă să fac de cunoscut că nu spun de la mine aceste lucruri, astfel încât să poată zice cu toţii: „Păi eu îl cunosc pe fratele Branham de multă vreme şi am văzut acele lucruri cu ochii mei, dar pot să spun că indiferent cine este el – fiul lui Charles Branham, sau altcineva – eu ştiu un singur lucru şi anume, că Dumnezeu a făcut ceva prin el.”

Priviţi deci la Dumnezeu şi nu la om, căci voia lui Dumnezeu este să Se arate pe Sine însuşi înaintea voastră şi nu pe mine. Deci este El şi nu eu.

Aici stă un bărbat care priveşte spre mine. Eu am o vedenie cu privire la el. Cred că nu ne cunoaştem, nu-i aşa?

Tu ai o povară de care doreşti să scapi, este adevărat? (Da). Tu vrei să scapi de fumat. Ridică mâna dacă este adevărat.

Vedenia se îndreaptă spre tânărul din spate. Cel de acolo. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Dacă da, mişcă mâna în felul acesta. Voi credeţi? (Amin). Cine face aceste lucruri? De cine s-a atins el? Biblia spune că „El este Marele Preot care poate fi atins de neputinţele noastre.” Deci acest tânăr nu m-a atins pe mine, ci pe El. Eu nu l-am văzut niciodată pe acest bărbat, dar el L-a atins pe Hristos, iar Domnul s-a folosit de buzele mele ca să-i poată vorbi.

Tu ai mâna sus, tinere. Te văd ţinând încă mâna sus. Crezi că sunt proorocul lui Dumnezeu? Ai vrea să primeşti ceea ce ţi-am spus? O, dacă ai avea credinţă, dacă ai putea crede! Tu crezi că ea este salvată. Te rogi pentru prietena ta, nu-i aşa? (Este adevărat). Ai vrea să fie vindecată, este adevărat? Dacă este aşa, ridică-te în picioare. Este corect, nu-i aşa? (da, domnule). Ai credinţă în Dumnezeu şi vei primi ceea ce ceri. Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată. Suntem străini unul pentru celălalt. Ridică ambele mâini  sus, dacă este adevărat că nu ne cunoaştem. Te poţi aşeza acum şi să te bucuri căci vei primi ceea ce ceri. Da, credinţa ta ţi-a dat tot ce doreşti. Voi credeţi? (Amin).

Cu câtva timp în urmă totul părea o glumă, nu-i aşa soră? Dar acum nu mai este o glumă. Eu am ştiut că Domnul va face aceasta, pentru că, cu El nu este de jucat. El este viu. O, dacă ai putea crede!

Acolo în spate stă o femeie. Ea se roagă pentru altcineva, pentru o femeie care are o stare nervoasă. Este o catolică. (Aşa este).

Femeia locuieşte pe B-dul Meigs, nu-i aşa? Atunci primeşte ceea ce ai cerut. Crede şi nu te îndoi.

Dar cum este cu tine, de acolo din spate? Este vorba de cineva din ultimele rânduri. Hristos ştie exact unde te afli. Te provoc în Numele Domnului Isus să crezi. El este aici; Duhul Lui este aici, puterea Lui este aici.

Aici stă un bărbat care se uită direct la mine. Are costum gri şi cravată verde. El se roagă deoarece doreşte să  fie vindecat de o problemă pe care o are la stomac şi la intestine. (Aşa este). Eu nu te cunosc, tu ştii aceasta, dar Dumnezeu te cunoaşte. Credinţa ta te-a mântuit, domnule.

( Lăudat să fie Dumnezeul cel viu).

Doamna care stă exact în spatele lui, în rândul următor, cam al treilea de aici. Tu te rogi pentru soacra ta care este infirmă. Dacă vei crede, totul este în ordine.

Acolo este cineva cu mâna la gură. Stă tot în spate şi priveşte spre mine. El se roagă şi plânge pentru cineva care îi este rudă. Omul a fost internat într-o instituţie, este un bărbat tânăr. Este cumnatul lui şi are o stare nervoasă, mintală. Este adevărat, domnule? Ai credinţă în Dumnezeu şi totul se va rezolva.

Vă provoc să credeţi în Hristos. Îl credeţi voi? (Amin). Sunt deja trei? Desigur, sunt mai mult de trei. Acum credeţi? (Amin). Este credinţa voastră stabilită?

Ţi s-a deschis inima? Ridică mâna dacă inima ta este deschisă. Este deschisă uşa? (Amin). Acum să ne plecăm capetele.

Doamne, binecuvântatule Isus, apropie-Te de noi! O, Dumnezeule, îţi sunt recunoscător pentru că ne-ai dăruit aceste binecuvântări. Prin aceasta, toţi aceşti oameni prezenţi în locul acesta, ştiu că nu slujitorul Tău este cel care a făcut aceste lucruri, ci Tu, care dovedeşti acestei generaţii, chiar înainte de a fi ştearsă de pe pământ, că Tu eşti Mesia, că Tu eşti Dumnezeul cerurilor şi că eşti prezent în locul acesta. O, Doamne!

Te rog să mai dai o încă o trezire acestor oameni şi să le deschizi înţelegerea ca să vadă că dacă nu vor crede şi nu-şi vor mărturisi îndoiala şi necredinţa, vor merge înainte cu păcatele lor. Îngăduie să vină o astfel de binecuvântare peste ei, încât să ştie că Duhul Sfânt este prezent şi că El doreşte să-i vindece. Ajută-i să stea tare pe Cuvântul care spune că

 „toate lucrurile sunt posibile celui ce crede”.

Doamne, îndură-Te. Fie ca puterea Ta de vindecare să-i cerceteze chiar acum, astfel încât să primească cu toţii ceea ce cer.

Îţi mulţumesc, Doamne.

Cuvântul spune că atunci când Satana înaintează ca un leu care răcneşte, Duhul lui Dumnezeu ridică un zid împotriva lui şi îl biruieşte. Satan se crede cel mai tare, dar Domnul nostru Isus, este mai mare şi mai puternic decât el.

Te rog, vino şi mişcă-Te peste această audienţă, prin Duhul Sfânt şi vindecă fiecare persoană, pentru că Te rugăm în Numele Domnului Isus. Amin.

Credeţi că sunteţi vindecaţi? Credeţi că vindecarea vă aparţine prin rănile Lui? Credeţi cu adevărat? S-a ancorat ceva acolo jos în inimile voastre? Aveţi cei 25 de cenţi de care v-am vorbit? Îi aveţi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Îi am! Credinţa mea este ancorată pe făgăduinţa Lui, aşa că nu-mi pasă cât va dura, câte zile sau câte ore. Eu am puterea de cumpărare a vindecării şi ştiu că atunci când voi părăsi clădirea, voi fi pe deplin vindecat.”

Voi puteţi fi sănătoşi dacă vă ridicaţi în picioare, dar s-ar putea ca aşteptarea să dureze câteva săptămâni.

Eu nu ştiu aceasta, dar un lucru este sigur: că dacă veţi crede, veţi fi vindecaţi. Dumnezeu răspunde la credinţă, de aceea credeţi-L din toată inima voastră.

Acum închideţi-vă înăuntru cu Dumnezeu. Începeţi spunând: „Doamne, eu cred, Doamne, eu cred. Toate îndoielile mele sunt îngropate şi Te cred pe Tine. Mântuitorule, măreşte-mi credinţa în Tine până  voi putea muta muntele. O, Dumnezeule, este posibil ca Tu să greşeşti? Nu, Tu nu poţi greşi. Eu ştiu că dacă fratele Branham nu are nimic de spus, Tu ai vorbit deja, în Cuvântul Tău. Prin harul Tău, ai îngăduit ca fratele Branham să privească spre mai multe persoane din clădire şi să facă aceleaşi lucruri pe care Le-ai făcut Tu când umblai prin Galilea. Dacă am avut vre-o îndoială în inima mea, Te rog s-o îndepărtezi, Tu, Doamne, şi curăţeşte-mă înainte ca ziua mea să se termine, înainte ca să fiu chemat ca să răspund la judecată. Primeşte-mă să fiu al Tău.”

Rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze.

În timp ce vă rugaţi, închideţi-vă cu Dumnezeu. Acolo sunt oameni care au ridicat mâinile pentru că doresc să păşească cu Dumnezeu şi să-şi deschidă inima pentru El. Altarul este deschis prietene!

Vă invit pe fiecare în parte să veniţi la altar, să îngenuncheaţi şi să spuneţi:

„Doamne Isuse, fii îndurător! Doresc să intri în inima mea şi să îndepărtezi toată îndoiala, toată teama, tot egoismul şi tot ce este rău. Intră Tu în inima mea şi fi Domnul ei. O, eu cred că eşti Mântuitorul meu, dar nu ai fost încă Domnul meu.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Numele acestui bărbat este Davis. El vine din Virginia. Doreşte să scape de fumat şi are în inima lui o părere de rău pentru cineva iubit din copilărie. Eşti invitat la altar. Îngenunchează aici jos, înaintea Hristosului lui Dumnezeu. Nu privi la acest tabernacol umil, ci priveşte spre Cel ce este prezent în locul acesta – spre binecuvântatul nostru Mântuitor. Vrei să vii? Eşti invitat.

Domnul Isus te aşteaptă, pentru că vrea să te elibereze de orice duh.

Unii prin apă, unii prin potop,

Unii prin foc, dar toţi prin sânge,

Unii prin mari regrete, dar Dumnezeu dă un  cântec

Dumnezeu Îşi conduce copiii mereu înainte

Uneori în vale, în noaptea întunecoasă

Dumnezeu Îşi conduce copiii înainte.

Păşiţi şi îngenuncheaţi în prezenţa Sa. Sunteţi invitaţi cu toţii în timp ce cântăm. Dumnezeu bate la uşa ta, ca să i-o deschizi, ca să vezi prezenţa Sa şi să te bucuri de binecuvântarea de a fi Domnul tău, Conducătorul tău.

Uită că eşti în acest tabernacol micuţ şi vino aici, la tronul îndurării Sale şi îngenunchează lângă ceilalţi care plâng. Deschideţi astfel inima pentru El, căci atunci Domnul îţi va deschide înţelegerea ca să poţi deveni copilul Lui şi să-L slujeşti. Să cântăm încă o dată ultimul vers din această cântare.

Departe de noroi şi departe de lut,

Dumnezeu conduce copiii Săi dragi înainte,

Departe sus în slavă, ziua veşniciei,

Dumnezeu conduce copiii Săi dragi înainte

Pe unii prin apă, unii prin potop,

Pe unii prin mari încercări,

Dar toţi prin sânge

Dar Dumnezeu ne dă un cântec.

În timpul nopţii şi de-a lungul zilei.

Cu smerenie, ne plecăm acum capetele înaintea Marelui Împărat al slavei, al marelui Prinţ al păcii. Cât de recunoscători Îţi suntem că ne-ai deschis inimile pentru acest mare Duh care este prezent printre noi, căci ai spus că pe cel ce vine la Tine nu-L vei alunga, ci orice necazuri am avea, ai spus că orice vom cere în rugăciune, să credem că am primit şi vom avea.

          Acum, oriunde aţi fi în clădire, plecaţi-vă doar capetele. Fiţi smeriţi în timp ce fratele nostru se va ruga şi atunci veţi primi ceea ce cereţi.

          Domnul să vă binecuvânteze din belşug, în timp ce sora continuă să cânte încet.

          ( fratele Neville se roagă)

– Amin –