EL A JURAT PE SINE ÎNSUȘI

Mă simt ca un intrus când vin aici. Fratele Neville este foarte ospitalier, iar când mă vede spune: „Frate Branham, vino pe platformă cu Cuvântul.” Vă spun sincer că m-aş simţi mai bine dacă aş sta şi l-aş asculta şi eu puţin. De altfel deseară voi veni din nou aici ca să-l ascult. L-am avertizat de pe acum cu privire la aceasta. Amin. Da.

Cred că sunteţi bine cu toţii. Afară este tare urât dar aici, în tabernacol, este cald şi bine.

Noi Îi suntem recunoscători Domnului pentru acest mic acoperiş cu cei patru pereţi între care ne putem aduna ca să Îl lăudăm. S-ar putea să nu fie atât de mare ca alte localuri, dar tot ceea ce dorim să avem în sufletele noastre este prezenţa Duhului Sfânt.

Aşa cum spunea şi fratele, drumul a fost foarte alunecos astăzi. Billy şi cu mine am condus cam nouă sute de mile pe un drum alunecos, aşa că nu am putut merge cu mai mult de treizeci de mile pe oră.

Aseară am fost foarte ocupat. Am vrut să îl sun pe fratele Neville şi să-i spun că aş fi vrut ca în dimineaţa aceasta să venim să ne rugăm pentru bolnavi, dar nu am avut timp.

Sunt gata să plec din nou la adunările din Chicago; apoi la Phoenix şi pe Coasta de vest.

Am avut o adunare minunată la Binghamton, New York , în auditoriul Endicott. Cred că ştiţi unde se află acest Auditoriu, în Johnson City. Ei m-au chemat într-o zi când trebuia să merg în altă parte, iar Duhul Sfânt mi-a spus: „Du-te acolo!”

Eu am înţeles despre ce era vorba. Acolo, în acel grup, se aflau o mulţime de catolici şi desigur aceasta a fost o mare deschidere pentru ei. Toţi au venit acolo timp ce șase sau șapte seri şi erau flămânzi şi însetaţi după Cuvânt. La sfârşit au dorit să facă un cort sau o adunare, voi ştiţi cum este, dar eu le-am spus: „Ori vin eu sus, ori trimit câţiva fraţi de-ai mei.” M-am gândit la fratele Beeler sau la alţii care să meargă la adunare cu ei.

Voi ştiţi că inima mea a ars tot timpul să merg la adunare peste ocean. Da, aş vrea ca după serviciul acesta să pot pleca în Africa, în India sau în altă parte, să văd nevoile oamenilor de acolo şi cât este de mare dragostea şi dorinţa lor să primească Evanghelia.

Să ştiţi că ei nu au deosebirile pe care le avem noi aici, nici discuţiile despre unele lucruri, ci dorinţa lor este să audă despre Domnul Isus. Adevărul este că acesta este felul de oameni pe care mi-ar plăcea să-i avem la Mesaj: simpli ca aceia.

Ei Îl iubesc sincer şi vor să audă şi să ştie tot ce este legat de Domnul. Dar noi, cei din America, suntem diferiţi unii de ceilalţi şi facem ceea ce numim „despicarea firului de păr”. Cam aşa ceva.

Am primit câteva scrisori de la păstori care îmi spuneau despre un frate care a scris o carte.  Este în ordine. Eu nu-l cunosc şi poate nici el nu mă ştie, deci mă gândesc că poate este un frate bun, doar că s-a strecurat o neînţelegere (ştiţi voi), căci se poate ajunge foarte uşor la aşa ceva. Noi credem în vindecarea divină şi în rugăciunea pentru bolnavi şi probabil crede şi el.

Voi ştiţi cum este: adesea apar mici neînţelegeri de felul acesta. Eu nu l-am întâlnit niciodată pe acest bărbat, dar probabil că dacă ne-am întâlni şi am discuta, ne-am înţelege şi ne-am iubi. Vedeţi? Nu faceţi deosebiri!

Acum as vrea să citim puţin din Evanghelie. Vă place Cuvântul, nu-i aşa? Aşa este.

Cred că în ultimele patru sau cinci luni am fost în capitolul 10 din Evrei.

Dimineaţă când m-am trezit, m-am gândit: „Oare ce să spun dacă fratele Neville mă va chema în faţă? Unde am rămas cu capitolul 10?”

M-am uitat şi am văzut că l-am terminat, aşa că       mi-am zis: „Voi începe capitolul 11.” S-a întâmplat însă să privesc ce scrie şi am văzut că este unul din preferinţele mele, dar m-am gândit: „Nu, n-am să încep de acolo, căci voi rămâne în el doi ani de aici înainte.” Fiecare din aceşti eroi ai credinţei necesită timp, aşa că pentru a vorbi despre capitolul 11 trebuie să ne întoarcem şi s-o luăm de la începutul creaţiei, apoi să venim în jos. Aceasta ne-ar lua vreo trei săptămâni.

Apoi am ajunge la Enoh, care a umblat cu Domnul, iar aceasta ne-ar lua câteva săptămâni. Câteva săptămâni pentru câteva versete.

Urmează Noe şi apoi Avraam, o, vai, şi este imposibil să spun cât am rămâne la el.

Concluzia este că pentru un asemenea subiect avem nevoie de o trezire care să ţină mai multă vreme.

Aşa se face că m-am gândit: „Ei băiete, voi începe cu capitolul unu.” Gândul acesta îmi suna bine pentru că îmi plac învăţăturile din Evrei şi cred că vă plac şi vouă, pentru că sunt bogate şi adânci.

Apoi m-am gândit să citesc puţin din capitolul 7 şi să iau de acolo o bază pentru  discuţia noastră. Vom citi şi din capitolul 6 pentru că se îmbină într-un fel cu capitolul 7 deoarece aparţine de marele subiect al lui Melhisedec, Împăratul Salemului: cine era El şi în ce relaţie era cu Hristos.

Biblia spune că El nu avea nici tată, nici mamă, nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii; că nu a avut nici părinţi, nici descendenţi, ci era Împăratul Salemului.

Noi am dat paginile Cărţii dar  este Unul singur care poate s-o deschidă înţelegerii noastre, iar Acesta este Domnul Isus Hristos, este adevărat?

Biblia spune că nimeni din ceruri, de pe pământ sau de sub pământ, nu a fost vrednic să deschidă Cartea şi să-i rupă Peceţile, dar când a venit Isus, El a luat Cartea din mâna dreaptă a lui Dumnezeu, a deschis Peceţile şi a stat la dreapta lui Dumnezeu.

Oh, acum ideile mele merg la mile depărtare, dar ne încredem că El va face ca ideile Lui să fie ideile noastre în această dimineaţă, pentru că atunci voi putea explica cât se poate de bine.

Nu m-am pregătit dinainte ci am venit doar aici şi am deschis Cuvântul. Mai demult, când aveam asemenea lecţii le pregăteam cu săptămâni înainte. Eu obişnuiam să-mi fac notiţe din toată Biblia şi toată săptămâna mă gândeam asupra temei.

Aşa procedez întotdeauna, iar când Duhul Sfânt îmi dă ceva, îmi notez apoi mă aşez şi mă gândesc la acel lucru. Aşa se face că duminica vin cu o grămadă de însemnări. Cred că ar trebui să aveţi aici o tăbliţă ca să le ţineţi pe ea.

Dacă notaţi textele din Scriptură, oamenii le vor studia de-a lungul săptămânii şi le vor lega împreună, pentru că desigur, un text biblic este minunat, dar ceea ce-l face să capete strălucire este contextul. Înţelegeţi? Contextul acelui text.

Astăzi noi am venit aici, vom da drumul unui text şi ne încredem că Domnul ne va ajuta.

Acum să ne plecăm capetele.

Bunule Tată ceresc,  Îţi suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut şi în mod deosebit, Doamne, pentru că ne-ai iertat păcatele şi ne-ai ferit de  boli.

Îţi suntem recunoscători pentru că am putut să ne adunăm aici, în această Casă a lui Dumnezeu, ca să Te slăvim în frumuseţea sfinţeniei Tale.

O, cât Te iubim şi cât de recunoscători Îţi suntem, deoarece ştim că ne-ai spălat prin propriul Tău sânge şi ne-ai înfăţişat înaintea lui Dumnezeu fără greşeală, fără pată şi fără vină, ca făpturi noi în Hristos Isus, aşteptând clipa când Îl vom vedea aşa cum este,  căci vom avea un trup ca al Lui. Oh, cât tânjim după ceasul acela!

Acum, în timp ce suntem adunaţi împreună, Îţi mulţumim că ne-ai ajutat să facem o călătorie sigură până la New York şi înapoi.

Îţi mulţumim că ai fost şi cu biserica în tot timpul acesta. Oh, cât de multe lucruri şi câte binecuvântări sunt, pentru care ar trebui să Îţi mulţumim.

Tu le ştii pe toate, iar noi ne plecăm şi Îţi dăm laudă şi mulţumire.

Ia Cuvântul din dimineaţa aceasta şi binecuvântează-L Tată. Binecuvântează biserica şi păstorul. Fii cu el, Doamne, şi fă-l o binecuvântare pentru mii de oameni.

Binecuvântează-i pe diaconi, pe administratori şi pe  fiecare mădular al bisericii. Fii cu ei, Tată. Fii cu învăţătorii de şcoală duminicală şi lasă ca micuţele lor inimi să ardă în această dimineaţă sub Focul iubirii lui Dumnezeu.

Ajută-ne şi în biserică, astfel ca atunci când vom pleca să spunem ca cei are mergeau pe drumul spre Emaus: „Nu ardea inima în noi când ne vorbea pe drum?” Fă aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Lumina aceasta mă face să privesc tare cruciş, fiindcă nu mai sunt tânăr, voi ştiţi aceasta. Încep să îmbătrânesc iar cu câtva timp în urmă mi-am făcut nişte ochelari cu sticlă colorată ca să mă protejeze de reflecţia zăpezii. Urma să plec la vânătoare în Canada şi voi ştiţi cum reflectă zăpada atunci când este soare. Te poate orbi.

Ochii încep să te doară, iar atunci trebuie să îţi ţii capul plecat şi să umbli aşa. (fratele Branham arată).

Astfel, de fiecare dată când merg acolo, trebuie să folosesc ochelari de soare, dar după aceea mi se face atât de rău încât abia mai pot ţine capul sus.

Aceasta m-a făcut să-l chem pe dr. Adair şi să-l întreb:

„Ce culoare să folosesc, doctore? Am încercat verde, albastru şi negru, dar nu merge.”

„Billy”, mi-a răspuns el, „nu ochelarii sunt problema ci ochii tai. Au trecut de patruzeci de ani, băiete, şi ochii tai au început să slăbească.”

„Nu se poate!” am răspuns eu. „Ochii mei sunt buni.”

Atunci m-a trimis dincolo de râu să mă vadă un specialist. Când am ajuns acolo, am înţeles că aceea era voia Domnului pentru că omul acela era un creştin înnoit şi dorea să mă însoţească în campania din Africa. Era unul din cei mai buni medici din Louisville şi avea cabinetul în clădirea Heyburn. M-a dus într-o încăpere şi mi-a pus ceva în ochi, după care m-a lăsat să stau acolo până mi s-au dilatat pupilele.

Ei  bine, am putut citi bine cu fiecare ochi şi am văzut destul de departe, dar după aceea a luat un cartonaş şi l-a adus tot mai aproape. Când a ajuns cam la distanţa aceasta (fratele Branham arată), i-am spus: „Îmi pare rău…”

„Ei bine”, a spus el, „tu ai trecut de patruzeci de ani. Ai ochi buni, dar orice om trecut de patruzeci de ani începe sa aibă globul ocular plat, aşa cum părul începe să încărunţească.” Este ceva natural, normal. Când devine plat, globul ocular nu se mai dilată cum ar trebui şi de fiecare dată când duci ceva aproape, nu poţi vedea clar. Astfel, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-ţi iei ochelari ca să poţi citi.

Deci dacă ţin cartea la depărtare este perfect, dar dacă o apropii, oh!

I-am spus şi fratelui Neville despre aceasta, iar el   mi-a zis: „Dar după o vreme vei ieşi afară şi nu vei avea braţul destul de lung ca să-l întinzi.”

Totuşi, îi sunt recunoscător pentru ochii mei. Problema este că încep să îmbătrânesc şi asta-i tot.

Eu îmbătrânesc în trup, dar sufletul meu este tot tânăr şi asta-i partea bună pentru că într-o zi glorioasă va veni Isus, iar atunci voi arăta ca atunci când am fost în floarea vârstei şi nu voi mai îmbătrâni niciodată.

Moartea s-a instalat în trupul acesta şi vă face să aveţi fire albe; moartea face să vi se zbârcească pielea, dar tot ce poate face ea este să vă ia pentru o vreme, căci la revenirea Lui veţi fi ca atunci când moartea nu v-a atins încă; veţi fi ca la douăzeci și unu sau douăzeci și doi de ani. Da, aşa veţi arăta la înviere. Dacă nu credeţi, vă pot dovedi aceasta cu Scriptura.

Acest lucru ne umple de bucurie, deoarece ştim că indiferent ce se va întâmpla, într-o  zi vom fi din nou tineri.

Noi credem cu toţii că Epistola către Evrei a fost scrisă de Pavel. Nu este nici o mărturie că el a făcut-o, dar noi toţi credem că este aşa şi nu doar noi ci şi cei mai mulţi teologi sunt de aceeaşi părere.

Totuşi, indiferent cine este scriitorul ei, această epistolă este o capodoperă, este inspirată şi se aliniază cu restul Bibliei.

Fiindcă sunt un om fără şcoală, mie îmi place să urmăresc simbolurile. Astfel, pentru a primi lumină asupra Adevărului din Cuvânt, privesc întotdeauna înapoi, în Vechiul Testament.

Aici în biserică sunt trei sau patru oameni care au fost prezenţi şi acum douăzeci şi ceva de ani când am fost ordinat ca păstor.

Tot timpul eu am încercat să văd aceste simboluri. Cu alte cuvinte,  dacă nu am văzut soarele dar am văzut luna şi lumina pe care o dă ea pe pământ, mi-am putut face o idee despre cum va fi când va străluci soarele.

Eu am privit luna pentru că ea este o reflecţie a soarelui.

Ei bine, toate lucrurile de sub lege ale Vechiului Testament, sunt un tip sau o reflecţie a ceea ce este Evanghelia. Deci, dacă cunoşti Vechiul Testament, poţi avea o idee destul de bună asupra a ceea ce este în Noul Testament.

În cartea Evreilor, Pavel ne arată cum tabloul simbolic al Vechiului Testament îl precede pe Noul Testament. Toată lumea crede aceasta, nu-i aşa?

Acesta este motivul pentru care cred atât de mult în vindecarea divină, căci ea era şi în Vechiul Testament, iar noi avem ceva mai bun acum.

Dacă în Vechiul Testament vindecarea se făcea sub acel lucru mic, în Noul Testament este ceva cu mult mai mult şi mai bun.

Vedeţi, noaptea aş putea călători, aş putea citi şi aş putea ţine servicii la lumina lunii, căci este destul de bună şi o apreciez, dar dacă luna poate produce o asemenea lumină, ce va face soarele? El este cu mult mai puternic şi va acoperi luna. Asta-i tot. Ea nu se va mai vedea.

Dacă aţi observat, când răsare soarele, luna nu mai străluceşte pentru că cei doi devin una, aţi ştiut aceasta? Luna este numai un „proiectil” atârnat pe boltă, iar soarele străluceşte peste ea reflectându-şi lumina pe pământ.

Vedeţi, când soarele ajunge cam pe aici, îşi trimite lumina peste lună, iar ea o reflectă asupra pământului. Cu alte cuvinte, soarele şi luna sunt „soţ şi soţie” sau altfel spus, soarele şi luna sunt „Hristos şi Biserica”.  Astfel, în timp ce El este plecat, Îşi reflectă Lumina prin Biserica Sa.

Deci dacă luna dă lumină, ce face soarele? Şi dacă Legea a dat Lumină şi vindecare, ce va face Evanghelia?

O, este cu mult mai puternică, nu-i aşa? Sigur că da.

În timp ce călătoreau prin pustie, copiii lui Israel au început să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise, săvârşind păcat. Atunci Dumnezeu a trimis împotriva lor acei şerpi înfocaţi care au început să-i muşte.

Oh, mureau pe capete şi nu exista nici un remediu care să-i ajute!

Dar ce a făcut Dumnezeu? Un tip al lui Hristos. L-a pus pe Moise să facă un şarpe de aramă şi să-l spânzure pe o prăjină. Acel şarpe era un tip spre Hristos, este adevărat?

Poate că unii dintre voi, care sunteţi copii în Evanghelie, vă miraţi când auziţi că un şarpe l-a simbolizat pe Hristos, dar şarpele era păcatul care fusese deja judecat, pentru că Dumnezeu l-a judecat pe şarpe în grădina Eden.

Da, El l-a judecat acolo şi i-a luat picioarele şi înfăţişarea asemănătoare omului şi l-a pus jos făcându-l o târâtoare. Biblia spune că la început şarpele nu era o reptilă, ci o fiară a câmpului mai şireată decât toate celelalte fiare.

El umbla ca omul şi era foarte viclean, dar blestemul l-a schimbat, i-a luat frumuseţea şi asemănarea cu omul  şi  l-a făcut să se târască pe pântece.

Deci şarpele din prăjină simboliza păcatul deja judecat. El era făcut din aramă pentru că arama reprezintă judecata divină; nu o judecată pământească sau mintală, ci judecata divină.

Altarul pe care erau aduse jertfele era făcut din aramă: altarul de aramă însemna tot judecata divină, pentru că acela era locul unde a fost plătit preţul păcatului.

De exemplu, când Ilie a ieşit afară, cerul era ca arama, ceea ce înseamnă că judecata divină era asupra poporului pentru că se depărtase de Dumnezeu din pricina lui Ahab şi a nevestei lui.

În Apocalipsa 1.15, Ioan L-a văzut pe Isus stând între cele şapte sfeşnice de aur, iar picioarele Lui erau ca arama aprinsă.

Arama simbolizează judecata divină pe care Biserica o face asupra lumii.

Acum priviţi! Şarpele a fost ridicat într-o prăjină care simboliza crucea.

Priviţi acum aceste trei lucruri:

Cu ce scop a fost ridicat şarpele de aramă? Pentru ca ei să fie iertaţi de păcate şi vindecaţi de muşcăturile şerpilor, este adevărat?

Biblia spune că oricine privea spre acel şarpe, trăia, în timp ce toţi cei care refuzau să privească, mureau.

Voi nu puteţi vorbi despre păcat fără să aveţi de-a face şi cu vindecarea divină pentru că nu este nici o cale de a predica Evanghelia fără vindecarea divină. Nu este posibil.

 Priviţi! Dacă, de exemplu, aici ar fi un bărbat care   m-ar lovi cu pumnul cât de tare poate, păi, ca să scap de el nu este nevoie să-i tai braţul, este adevărat? Sau poate mă loveşte cu piciorul; dar nu este nevoie să-i tai piciorul. Atunci ce este de făcut? Trebuie omorât capul, pentru că dacă omori capul, moare tot trupul. Este corect?

Ei bine, şi care este capul tuturor acestor cauze pentru care suntem aici în dimineaţa aceasta? Ce a cauzat toate aceste boli? Păcatul.

Boala este un atribut sau ceva ce urmează păcatul. Cu alte cuvinte, este ceva ce a ieşit din păcat, vedeţi? Înainte să fi fost păcatul, nu era nici boală, nici griji, nici bătrâneţe, nici atac de inimă, nici familii dezbinate, nici nimic altceva de felul acesta, ci totul era desăvârşit. Ceea ce a cauzat toate acestea este păcatul; da, căsniciile rupte, viaţa imorală şi toate celelalte lucruri sunt urmarea păcatului.

Astfel, dacă omori păcatul, omori şi atributele lui, este adevărat? Dacă omori păcatul, omori tot răul.

Uneori când eşti bolnav, spui: „Oare am păcătuit cu ceva?” S-ar putea să nu fi păcătuit, dar să nu uitaţi că boala poate fi în legătură cu nelegiuirile părinţilor: ele pot veni peste copii şi peste copiii copiilor lor până la a treia şi a patra generaţie.

Un medic renumit de aici avea două fete pe care le-a dus şi le-a examinat pentru că amândouă au orbit. După ce le-au făcut analizele, s-a descoperit că ambele aveau o gravă boală venerică deşi erau fiinţe curate şi morale.

Nimeni nu a ştiut ce să le facă. Le-au prescris ochelari dar boala continua să avanseze. Atunci le-au făcut o analiză de sânge şi au văzut că acolo era problema, iar când au verificat în urmă au aflat că totul venea de la străbunicul lor. Vedeţi? De acolo venea boala.

Aceasta vine de-a lungul generaţiilor. Deci când aveţi de-a face cu păcatul aveţi de-a face şi cu boala.

Moise a ridicat şarpele, iar Isus a spus: „Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” (Ioan 3.14). Este adevărat?

Cu alte cuvinte, aceea era luna faţă de soare; era umbra a ceea ce avea să vină.

Ei bine, dacă prin ridicarea şarpelui de aramă a venit vindecarea divină, cu atât mai mult trebuie să vină prin ridicarea lui Isus Hristos.

Lumea L-a judecat şi L-a omorât, judecata divină L-a pedepsit pentru păcat pe El, care era o Fiinţă inocentă. Da, judecata L-a lovit pe El, care a purtat pedeapsa în locul nostru, pentru că a luat asupra Lui vina şi păcatele noastre ale tuturor. El a luat totul asupra Sa şi a murit în locul nostru fiind trimis în iad în locul meu. Amin.

Dar Dumnezeu nu a vrut ca El să rămână acolo, ci L-a înviat a treia zi pentru neprihănirea noastră. Da, Dumnezeu a dovedit categoric că eu sunt neprihănit, pentru că L-a înviat din morţi pe Fiul Său, Hristos Isus.

Din pricina aceasta eu am înviat cu El şi stăm împreună în locurile cereşti. Aşa este. El a înviat pentru neprihănirea noastră.

Trăind, El m-a iubit,

Murind, El m-a salvat.

Îngropat, El mi-a dus păcatele departe.

Înviind, El a adeverit pentru vecie

Că într-o zi va veni; o zi măreaţă.

Acolo sunt clădite nădejdile mele.

Pe nimic altceva decât pe sângele

Lui Isus cel neprihănit.

Şi când totul din jurul meu se năruie,

Atunci El este nădejdea mea şi stau.

Căci pe Hristos, Stânca solidă stau eu,

Toate celelalte fiind nisipuri mişcătoare.

Iată! Acolo se odihneşte nădejdea noastră.

Isus a spus: „Şi după cum a înălţat Moise şarpele…” acelaşi scop, acelaşi lucru: „Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.” (Ioan 3.14).

‚El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53.5-6).

Mă gândesc la prorocii Vechiului Testament care L-au văzut în vedenie venind prin Ierusalim, mergând la Calvar şi purtând păcatele noastre pe cruce.

  Astfel, Isaia a spus: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

Cum credeţi că s-au dus la mormânt după ce au văzut toate acele vedenii? Nu-i de mirare că David a spus prin Duhul:

„De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.9-10).

David a văzut aceasta în vedenie şi s-a bucurat pentru că a ştiut că atunci când Hristos a murit, acest lucru a fost stabilit din veşnicie în veşnicie. Amin. Totul era terminat.

Isaia a vorbit despre un timp când va fi vindecare. A vorbit despre vindecare? Da, pentru că a spus: „El era străpuns pentru păcatele noastre…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

Cum veţi putea scoate aceasta din Scriptură? Nu o veţi putea face! Tu poţi să te împotriveşti şi să faci tot ce vrei, dar aceasta va merge mai departe.

Pavel vorbeşte foarte frumos aici, de aceea haideţi să recapitulăm puţin. Vom începe de la versetele 12 şi 13 ca sa avem o bază de plecare.

Capitolul 6 vorbeşte despre păcatul de neiertat, iar noi am parcurs ieri partea aceasta. Câţi din cei prezenţi ştiu ce este păcatul de neiertat?

Sigur că da. Respingerea Adevărului Evangheliei. Aşa este pentru că este scris:

„Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.” (Evrei 10.26).

Astfel, dacă Evanghelia vă este vorbită desluşit, iar voi o vedeţi dar o respingeţi pentru că vreţi să fiţi deosebiţi sau cu acest grup, faceţi hulă împotriva Duhului Sfânt şi nu veţi fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Aşa este.

Ei au ştiut că era Fiul lui Dumnezeu, pentru că Nicodim s-a dus la El şi i-a zis: „…ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu…” (Ioan 3.2).

El putea privi peste mulţime şi să spună ce gândeau, putea vindeca bolnavii, se ruga pentru ei şi rezultatele veneau imediat, dar deşi vedeau toate acestea, spuneau: „O, acesta-i diavolul!” Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus: „Pentru că vorbiţi împotriva Fiului omului veţi fi iertaţi, dar să nu faceţi asemenea afirmaţii când va veni Duhul Sfânt, pentru că El vă va atenţiona în inima voastră. Acum nu se poate face încă aceasta pentru că celula de sânge în care sunt învelit nu a fost ruptă, dar într-o zi, o suliţă va deschide partea aceasta şi celula de sânge se va rupe. Atunci Viaţa Mea va ieşi afară şi va merge la Tatăl, apoi se va întoarce în forma Duhului Sfânt şi a puterii, având de-a face cu fiecare inimă.”

Dacă veţi respinge Adevărul când vă va fi prezentat, nu va mai fi iertare nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.  Aceasta înseamnă că trebuie să umblaţi cu mare băgare de seamă!

„Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai  rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va primi (un predicator sau oricine va fi acela) care va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit (să nu uitaţi, o persoană sfinţită chiar) şi va batjocori pe Duhul harului.” (Evrei 10.26-29).

Vedeţi? Pentru un astfel de om nu rămâne decât văpaia unui foc aprins care-i va mistui pe cei răzvrătiţi.

Când vedeţi un adevăr al Evangheliei şi treceţi peste el numai ca să fiţi populari sau ca să aveţi propria voastră biserică; sau dacă aveţi propriile voastre căi, să ştiţi că sunteţi terminaţi. Aceasta nu o spun eu, nu este cuvântul meu, pentru că dorinţa mea este să fie altfel, dar aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu, iar cine face asemenea lucruri are de-a face cu El.

Acum vom începe de la versetul 13:

„Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi.”

Vă puteţi da seama sub ce fel de legământ trăim noi? Haideţi să citim puţin mai departe:

„şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”

Acum priviţi. După aceasta, Dumnezeu a făcut un jurământ şi a jurat pe Sine însuşi că va împlini tot ce i-a făgăduit părintelui Avraam.

El i-a dat legământul necondiţionat şi nu pentru că Avraam ar fi fost cineva. Noi am parcurs această temă acum câteva săptămâni. El i-a dat legământul pentru că Dumnezeu însuşi îl alesese încă înainte de întemeierea lumii. Înainte ca să fi fost pământul, Dumnezeu ştiuse totul despre el; ştiuse tot ce va face.

El l-a ales pe Avraam prin har, şi nu numai pe el ci şi sămânţa lui după el.

Ce fundament solid avem noi când Domnul tuturor domnilor, Dumnezeul tuturor dumnezeilor, Prinţul tuturor prinţilor, Începutul tuturor începuturilor, El însuşi, S-a jurat pe Sine însuşi şi a confirmat acest legământ făcut cu Avraam şi cu sămânţa lui.

Noi putem merge în urmă şi să luăm legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam. Ştie cineva unde a jurat Dumnezeu pe Sine însuşi?

Haideţi să deschidem la Geneza 22.16 şi vom vedea că aici Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi.

Priviţi versetul 15:

„Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis:

„Pe Mine însuşi jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi sămânţa foarte mult, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Vedeţi? Dumnezeu a jurat pe  Sine însuşi. Aleluia. Dacă aşa ceva nu vă face să strigaţi: „Aleluia!” înseamnă că sunteţi morţi. Corect.

Dumnezeu a zis: „Avraame, pentru că ai făcut aceasta şi nu ceea ce a spus cineva; pentru că ai procedat aşa prin credinţă, Eu voi onora credinţa ta. Nu faptele, ci credinţa ta.” Amin.

„Sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.” Amin.

Aceasta este totul pentru mine; este tot ce putea fi făcut.

Pavel nu vorbeşte doar în Evrei, ci şi în Galateni, în Efeseni şi peste tot, arătând că temelia noastră  este solidă. Credinţa noastră nu este zidită pe ceva mistic, nici pe o superstiţie păgână, ci e zidită pe „Aşa vorbeşte Domnul”, prin jurământ. Amin. Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi. O, Doamne!

Ce temelie puternică aveţi voi, sfinţii Domnului! Da. Când vin demonii, când vin puterile întunericului, când vine boala, când însăşi moartea stă în faţa voastră, totul se topeşte asemenea zăpezii  sub strălucirea soarelui, căci o aruncăm sub Lumina Evangheliei.

De multe ori unii scriu tot felul de lucruri, iar oamenii aleargă de la Biserica penticostală la cea catolică, deoarece catolicii cred că Cuvântul este inspirat. Ei cred că Marcu 16 este inspirat, ceea ce este adevărat, dar vedeţi voi, diavolul a venit şi a făcut ceva: a spus: „Biserica este deasupra Cuvântului!”

Ei bine, dar protestantul spune: „Acesta nu este inspirat. (Vorbeşte aşa pentru că găseşte ceva cu care nu este de acord). Nu este pentru mine, aşa că îl voi pune deoparte.”

Eu trebuie să trăiesc însă după îndemnurile Lui, după cerinţa Lui, pentru că Dumnezeu a jurat că cel ce va scoate sau va adăuga ceva la Cuvânt, va fi scos din Cartea Vieţii,este adevărat? Noi credem Cuvântul. Temelia noastră este categorică şi sigură deoarece este bazată pe Isus Hristos. Din pricina aceasta nu poate fi clătinată de nimic. Tu eşti ancorat în El. Amin.

Acum versetul 15:

„Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.” (Evrei 6.15).

Puteţi face şi voi acelaşi lucru în dimineaţa aceasta? Puteţi să vă aşezaţi credinţa pe El şi să spuneţi: „Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul” şi indiferent ce vine sau ce pleacă; chiar dacă este uşor, iar mâine greu; chiar dacă mâine cei din jur te vor necăji şi îşi vor bate joc de tine, să rămâi statornic şi să spui: „Voi răbda totul!”? Amin.

Avraam a dobândit făgăduinţa numai după ce a aşteptat cu răbdare împlinirea ei, nu înainte. Amin. O, Doamne! Puteţi vedea aceasta? Frate, aceasta clatină toţi diavolii.

Dacă Satana vine şi spune: „O, îţi spun eu cum stau lucrurile: tu eşti puţin sucit. Ai putea fi mai responsabil cu privire la lucrul acesta”, să nu îl asculţi, ci spune:

„Satană, aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Indiferent cât este de greu; indiferent cât de încet vine sau cum pare; indiferent ce spune cineva, eu nu mă voi agita ci voi aştepta răbdător.

Necazul este că omul nu poate avea răbdare, ci este ceva care-l agită tot timpul. Voi trebuie să vă întindeţi pânzele chiar acolo şi să mergeţi înainte. Indiferent ce se întâmplă, mergeţi înainte!

Ascultaţi-mă, căci vă voi spune ceva: credinţa este ceva ce vine din subconştient, aşa că voi o aveţi şi nici nu ştiţi. Aşa este. Când se afla în corabia purtată de valurile furioase, Isus Hristos a stat cât se poate de liniştit înaintea acelor demoni. De ce aceasta? Pentru că pur şi simplu nu ştia ce este teama. Aşa este. Indiferent ce se întâmpla, El ştia că totul va decurge cum spusese Dumnezeu.

El nu Şi-a zis: „Oare nu ar fi mai bine să mă rog? Dacă nu am postit destul? Dacă nu am făcut asta sau cealaltă?” ci a păşit involuntar. Aşa este. El a crezut că ceea ce a spus Dumnezeu era Adevărul. Cuvintele Lui trebuiau să se împlinească, şi El ştia ce anume trebuie să se împlinească în viaţa Lui. Aşa este.

Şi voi sunteţi aici ca să împliniţi Cuvintele Lui, de aceea păşiţi fără să vă gândiţi la teamă. Păşiţi fără să vă gândiţi la critici; păşiţi fără să vă gândiţi la lume. Umblaţi în Hristos; umblaţi cu El fără să daţi atenţie nici la stânga, nici la dreapta, ci mergeţi înainte.

Dacă se întâmplă ceva în biserică, umblaţi cu Dumnezeu! Aleluia! Dacă te loveşte boala, umblă cu Dumnezeu! Dacă vecinul nu te place, umblă cu Dumnezeu. Da, continuă să umbli cu El!

Tot aşa a umblat şi Enoh cu Dumnezeu şi ştiţi ce s-a întâmplat? A mers atât de departe cu El încât nu a mai vrut să se întoarcă. Amin.

Umblaţi cu Dumnezeu! Dacă doctorul vă spune că veţi muri, umblaţi cu Dumnezeu! Da, umblaţi numai cu Dumnezeu, pentru că asta-i tot. Umblaţi cu El, pentru că făgăduinţa Lui este: „nu vă voi părăsi, ci voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.”

El a jurat că va confirma legământul pe care  l-a făcut, de aceea umblaţi cu Dumnezeu.

În drumul vostru vor fi suişuri şi coborâşuri, dar nu vă îngrijoraţi! Poate va trebui să treceţi printre buruieni, să călcaţi pe pietre ascuţite, să fiţi jos în vale, sus pe munte, sau să treceţi prin ape adânci, dar nu vă îngrijoraţi ci umblaţi cu Dumnezeu. Da, domnilor.

Poate aţi auzit cântarea care spune că sunt o mulţime de dealuri de urcat, dar când vom ajunge la capătul drumului ni se va părea că au fost puţine. Uitaţi-vă acolo; uitaţi-vă la urmele paşilor voştri pentru că nu va mai fi mult.

După ce a aşteptat cu răbdare, Avraam a dobândit făgăduinţa.

Oamenii obişnuiesc să jure pe cineva mai mare, pentru că jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.

„De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ.” (v. 17).

Dumnezeu a vrut să vă arate că făgăduinţa Lui se va împlini şi a întărit-o printr-un jurământ care nu se poate schimba.

„…pentru ca prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne este pusă înainte.” (v. 18).

Deci este imposibil ca Dumnezeu să mintă, este adevărat?

Prin urmare, primul lucru este că este imposibil ca Dumnezeu să mintă; iar al doilea este că El a făcut un jurământ prin care a confirmat legământul Său.

Haideţi să ne întoarcem puţin înapoi ca să vedem ce este jurământul, bine? Pentru aceasta vom merge în Geneza capitolul 15.

Ascultaţi ce jurământ a făcut Dumnezeu. Dacă vreţi, puteţi să citiţi cu mine, pentru că aceasta vă va face să vă simţiţi cu adevărat bine:

„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avraam într-o vedenie, şi a zis: „Avraame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea mare.”

„Eu sunt scutul tău.” Dacă Dumnezeu este scutul tău, cum te mai poate lovi diavolul? Cine este El? „Eu sunt Domnul, răsplata ta cea foarte mare.”

„Avraam a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul meu este Eliezer din Damasc.”

Şi Avraam a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” (v. 1-4).

Dumnezeu i-a spus cu 25 de ani înainte de împlinire că o va face, aşa că Avraam a început să se întrebe: „Cum se va întâmpla aceasta, căci am aproape o sută de ani?”

Acum fiţi atenţi pentru că urmează partea cea mai puternică:

Şi după ce l-a dus afară (Dumnezeu), i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” (v. 5).

Pe muntele Wilson din California este un mare observator prin care poţi privi la o distanţă de 120 de milioane de ani lumină. Poate ochii voştri văd la o anumită distanţă, dar acest observator poate privi stele aflate la o distanţă de 120 de milioane de ani lumină. Unele sunt mai aproape, altele sunt mai departe, iar lui Avraam i s-a spus: „Numără-le!” Păi, desigur că nu putea s-o facă! Apoi Domnul a adăugat: „Aşa va fi sămânţa ta!”

Şi ascultaţi mai departe, căci aici este secretul: „Avraam a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

Vedeţi? El nu a zis: „Ştii ce voi face, Doamne? Voi face aşa şi aşa…” ci L-a crezut pur şi simplu pe Dumnezeu, iar lucrul acesta i s-a considerat ca neprihănire. Da, el a crezut pentru că aşa a spus Dumnezeu; pentru că El a jurat că o va face.

„Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”

Avraam a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”

„Eu n-am copii, dar ai putea să-mi dai un semn?”

Voi ştiţi că eu nu umblu după semne, dar cred în ele. Aşa este.

Păi, dacă nu există un semn vizibil pentru oamenii de astăzi… nu-i de mirare că nu cred. Aceasta se întâmplă pentru că au scos supranaturalul din Biblie.

Cineva vine şi spune: „Eu sunt salvat!” Ei bine, tu poţi pune la îndoială aceasta. Aşa este.

De exemplu, pe stradă vine un om beat criţă, cu o ţigară în gură, care se clatină şi înjură cât îl tine gura, apoi spune: „Sunt salvat pentru că cred.” Ce poţi spune despre aceasta? Nimic.

„Biserica mea mă acceptă cum sunt. Eu sunt membrul ei.” Ce vei putea spune la aceasta? Nimic. Acesta este adevărul.

Singurul mod prin care poţi arăta că ai fost primit este un semn. Este adevărat? Tu trebuie să primeşti un semn, deoarece credinţa nu poate face nimic singură.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar lucrul acesta i   s-a socotit ca neprihănire. Dar Dumnezeu i-a dat un semn, o pecete – tăierea împrejur, – iar sămânţa lui o primeşte încă.

Ei au făcut-o de-a lungul timpului până când luna, Legea, a pălit şi a venit Fiul. Şi când a venit Fiul lui Dumnezeu, El L-a tăiat împrejur. Şi nu numai pe El, ci pe fiecare fiu al lui Avraam, dar nu în carne, ci la inimă, căci Duhul Sfânt taie împrejur inima, taie jos lucrurile lumii şi vă face o făptură nouă în Hristos.

„Circumcizie” înseamnă „tăiere împrejur”, adică tăierea împrejur a surplusului de carne. În vechime, doar bărbaţii puteau fi tăiaţi împrejur; ei erau în legământ, iar femeia intra alături de bărbat, prin căsătorie.

Văd aici o mulţime de femei, de aceea vă spun sincer că femeia este un lucru minunat. Dacă Dumnezeu i-ar fi putut da bărbatului un lucru şi mai minunat decât femeia, ar fi făcut-o, dar El i-a dat femeia.

Acum este însă lumea femeii, de aceea ea conduce toate lucrurile. Desigur, nu mă refer la mamele de acasă, ci la lume.

Lăsaţi o tipă striptis de la Hollywood să-şi taie părul în vreun fel şi uitaţi-vă la fete cum se vor tunde la fel ca ea. Sau dacă se va îmbrăca în vreun fel, toate femeile îi vor urma exemplul deşi spun că sunt creştine. Aşa este.

Aceasta este lumea femeilor. Dacă aţi observat, au început să facă tablouri cu îngeri care au chip de femeie, deşi nu există aşa ceva. Arătaţi-mi aşa ceva în Scriptură.

Orice înger are chipul  ca al unui bărbat, nu ca al femeii. Întotdeauna Biblia vorbeşte de „el” nu de „ea”: Mihail, Gavril, etc. „El şi-a scos sabia…” Întotdeauna este „el”, şi nu „ea”. Aşa este.

Eu nu mă refer  la femeile convertite, căci acelea sunt creştine, iar o femeie bună este cel mai minunat lucru pe care-l poate găsi un bărbat, desigur, după mântuire.

Dar una care nu este bună, e cel mai rău lucru pe care l-ar putea găsi. Aşa este.

Solomon a spus că o femeie bună este cununa bărbatului, dar cea necredincioasă este ca apa în sângele lui.

Sângele este viaţa omului. Oh, dar ce ar face apa în sângele lui? L-ar omorî.

Acum să-L privim pe Dumnezeu vorbindu-i lui Avraam. Observaţi:

Domnul a vorbit cu Avraam, iar el I-a zis:

„Doamne, Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni (ţara).” (Geneza 15.8-9).

Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”

Acum fiţi atenţi!

„Avraam a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia (O, Doamne, ce însemnătate are aceasta!); dar păsările nu le-a despicat.”

Avraam a tăiat juncana, capra şi celelalte în două şi a pus bucăţile una în faţa alteia, arătând că ele se complectează reciproc.

Dar păsările nu le-a despicat, iar când au venit păsările răpitoare la stârvuri, le-a alungat.

În continuare citim:

„La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.”

Şi Domnul a zis lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei: acolo va fi robită şi o vor apăsa timp de patru sute de ani.”

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că stră-stră-strănepoţii lui vor călători într-o ţară străină şi i-a arătat exact şi timpul cât vor sta acolo.

„Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu; şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.” Aşa au făcut? Desigur.

Acum priviţi:

„Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită”

Dumnezeu nu i-a spus: „Dacă vei face cutare lucru, voi face aşa…” ci i-a zis: „Eu am făcut deja aceasta, am pus semnul.” Amin.

O, fraţilor, când mă gândesc la acea făgăduinţă!

Azi dimineaţă am vorbit cu soţia mea despre fratele meu şi  copiii lui. Rebeca este aproape o femeie,  şi eu i-am spus soţiei:

„Aş vrea să plecăm de aici înainte să ajungă la şcoala aceea.,, Eu nu mai sunt tânăr, căci voi împlini în curând 46 de ani.”

O, Doamne, dar mă gândesc la legământul lui Dumnezeu cu mine, iar atunci tot ce este în jur dispare; pare altfel.

Priviţi mai departe:

„În al patrulea neam ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”

Vedeţi? Dumnezeu i-a dat lui Avraam făgăduinţa necondiţionat.

O, aici avem un tablou minunat dacă am avea suficient timp ca să-l atingem.

Priviţi. Dumnezeu i-a spus: „Ia o juncană de trei ani.”

Vedeţi? Este numărul „3”. Peste tot în Biblie veţi găsi numărul „3”. Unul în trei descoperiri: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Nu trei dumnezei, ci Un singur Dumnezeu în trei descoperiri sau arătări.

Credinţă, nădejde şi dragoste – nu trei lucruri diferite, ci esenţa unuia singur: Înfierea.

Neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt – nu trei lucruri diferite, ci o singură lucrare a harului în trei etape sau stadii diferite.

Astfel, acelaşi Duh Sfânt a fost cu Luther în mesajul neprihănirii; a fost cu Wesley în sfinţire şi este în Biserică în botezul Duhului. Vedeţi? Nu două Duhuri, ci Unul şi Acelaşi Duh.

Când fermierul şi-a privit ogorul însămânţat cu grâu, şi-a zis plin de bucurie: „E minunat!” căci a văzut peste tot acele frunzuliţe mici şi verzi. Apoi plantele au crescut, iar viaţa care era în frunzuliţe a trecut în tulpină, apoi în spic. Când s-a întâmplat aceasta, frunzuliţele şi mai târziu tulpina şi spicul s-au uscat iar viaţa din ele a trecut în bob.

Aşa creşte şi Biserica până în ziua aceea măreaţă când va veni Isus. Acelaşi Duh Sfânt, acelaşi lucru împărţit diferit.

Acum priviţi. Avraam a luat toate dobitoacele de trei ani. Faptul că toate aveau trei ani arată spre acelaşi Dumnezeu care S-a împărţit şi S-a arătat ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Acelaşi Dumnezeu arătat în trei descoperiri, nu trei dumnezei. Trei descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu care era în Stâlpul de Foc a fost în Hristos Isus; şi Acelaşi care a fost în Hristos Isus este în voi. Aşa este.

Dumnezeu în voi nădejdea slavei. Este adevărat? Ce deveniţi dacă aveţi botezul Duhului Sfânt în voi? Fii de Dumnezeu.

Când Dumnezeu S-a coborât şi a umbrit-o pe fecioara Maria, El era Viaţa şi acea Viaţă a creat o celulă de sânge în jurul Ei. De unde vine celula de sânge? De la partea masculină, este adevărat?

Viaţa este în celula de sânge care vine de la mascul, nu de la femelă. Viaţa se află în sperma masculului.

Observaţi. Dumnezeu însuşi a venit în pântecele fecioarei Maria şi S-a înfăşurat pe Sine într-o celulă de sânge creată de El. Aleluia!

Acesta-i motivul pentru care noi avem Viaţa veşnică. Apoi, când acea celulă de sânge a fost străpunsă de suliţă şi ruptă, din pricina păcatului, Dumnezeu a fost „eliberat”. El a deschis acea celulă de sânge şi ne-a spălat de toată vina aducându-ne la Sine prin Duhul Sfânt, iar acum suntem fii de Dumnezeu; suntem o parte din El.

Divinitatea însăşi trăieşte în fiecare credincios, orice om născut din Duhul lui Dumnezeu fiind o parte  din Dumnezeu. Nu-i de mirare că el crede în supranatural; nu-i de mirare că poate crede orice spune Dumnezeu.

De ce aceasta? Pentru că în el este o parte din Dumnezeu. Da, Dumnezeu este învelit în acel trup muritor, acolo unde este păcat şi de toate, pentru că El a creat acest trup.

Puteţi înţelege? Dumnezeu însuşi a venit aici şi prin vărsarea propriului Său sânge a dat la o parte vina noastră, a făcut o cale de scăpare şi a intrat în omul păcătos punând în el o nădejde pentru care ar muri tot atât de sigur cum stăm aici.

Vorbiţi-i unui astfel de om şi sigur va crede.

Isus a spus: „Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 10.17-18).

De ce? Pentru că au devenit o parte din El. Da, domnilor. Dumnezeu Se legitimează prin eliberarea a orice. Da, El va face o cale. Acolo unde nu există nici o cale, El va face una.

Şi orice om care crede în El, crede acelaşi lucru. Trebuie să creadă pentru că este o parte din Dumnezeu; este un vlăstar al lui Dumnezeu; este un fiu sau o fiică a Lui. Acel om nu poate face altceva pentru că Dumnezeu locuieşte în el, deci este o părticică din Dumnezeu.

Priviţi! Tot ce era Dumnezeu în Stâlpul de Foc a pus în Fiul, în Isus Hristos, pentru că „în El a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9). Este adevărat?

Biblia spune că Dumnezeu însuşi, IaHVeH, Cel Atotputernic, Scutul, a turnat totul în Isus Hristos; tot ce era El, toate Numele Lui. Şi Isus Hristos S-a format dintr-o celulă de sânge.

Din celula aceea, care era de miliarde de ori mai mică decât ar putea fi văzută de ochiul omenesc, S-a format trupul, Omul Isus, iar înăuntrul acelui trup era însuşi Dumnezeu învelit cu celula de sânge  pentru a putea da, de bună voie, viaţa propriului Său sânge.

Astfel, prin ruperea acelei celule de sânge, când viaţa noastră pleacă de aici şi merge în înviere prin sângele pe care îl cere Dumnezeu, putem fi aduşi în acel Trup; devenim o parte din Dumnezeu însuşi, un fiu de Dumnezeu.

Frate, dacă poţi digera aceasta îţi va face bine. Aş vrea să am posibilitatea să vă arăt mai clar cum stau lucrurile.

Gândiţi-vă la faptul că Dumnezeu IaHVeH a venit jos, în pântecele unei femei şi a umbrit-o. El  era acolo. Cine era El? Chiar Creatorul. El a făcut acel pântece în care S-a coborât apoi.

Dumnezeu S-a făcut micuţ, a venit jos şi a intrat în această celulă de sânge, după care a început  să zidească ceva în jurul ei. Ce era Acela?

Puteţi vedea ce a cauzat căderea de la început? Sângele. Viaţa era în sânge, şi ca s-o ia, a fost nevoie ca Dumnezeu însuşi să vină jos.

El S-a făcut cu adevărat micuţ, a intrat în pântecele Mariei şi a creat în jurul Său un zid care era celula de sânge. Nimeni nu ştia nimic despre ea.

Apoi acea celulă de sânge s-a divizat şi a adus alta şi alta, încet apărând nervii şi toate celelalte. Astfel, Dumnezeu însuşi Şi-a făcut un cort şi a locuit în El, în Hristos.

Acela era Dumnezeu care umbla printre oameni. Acesta este motivul pentru care El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). şi: „Tatăl…locuieşte în Mine…” (Ioan 14.10).

Ucenicii I-au zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.” (v. 8), dar El a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl?” (v. 9).

„Eu şi Tatăl una suntem. El trăieşte în Mine, iar lucrările pe care le vedeţi, nu le fac Eu, cu El, care locuieşte în Mine. (v. 10 – parafrazare).

Cum aş putea să-i spun unui om ce probleme are? Cum aş putea să spun ce i se va întâmpla peste 10 ani sau peste 40 de ani? Nu eu fac aceasta! Aleluia! Este El, Cel care locuieşte în mine; este Cel care a venit jos şi m-a adus în părtăşie cu Sine prin vărsarea sângelui Său. Aleluia!

Cum ar putea mâinile mele să vindece bolnavii? Ele nu au nici o picătură de putere. Nu, nu sunt eu, ci este El, Cel care locuieşte în mine şi face aceste lucrări ale Lui.

Cum ar putea un om să predice Evanghelia? Nu ar putea s-o facă pentru că nimic din el nu îl ajută să facă aceasta. Prin natura lui, el este un păcătos, dar Dumnezeu a venit jos şi a locuit în el făcându-l un fiu al lui Dumnezeu şi astfel poate predica Evanghelia. De ce crede Cuvântul? Pentru că prin el predică acelaşi Dumnezeu care a făcut Cuvântul. Aşa văd eu lucrurile. Voi le puteţi vedea? Chiar Dumnezeul care a scris Cuvântul este în om şi zice: „Acesta este Adevărul. Nu-mi pasă ce spune cineva, acesta este Adevărul.”

Dumnezeu în om recunoaşte propriul Său Cuvânt. Aleluia! Aceasta o stabileşte. Dumnezeu aici, înăuntru, crede totul, nădăjduieşte totul şi aşteaptă împlinirea tuturor lucrurilor, este adevărat?

Toată Scriptura este  inspirată de Dumnezeu. El a scris-o. Astfel, când Dumnezeu intră în inimă, Îşi recunoaşte propriul Cuvânt şi zice: „Sigur, acesta este Adevărul.” Vedeţi? Dumnezeu Îşi recunoaşte propriul Cuvânt. Amin.

Oh, ce simţământ aduce aceasta în noi! Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta l-am auzit pe predicatorul acela nazarinean şi am văzut că şi stă pe aceasta: că toată Scriptura a fost scrisă prin inspiraţie. Da.

Dumnezeu i-a făcut lui Avraam o făgăduinţă şi i-a spus că o va împlini. Da, El a făcut un jurământ, jurând pe Sine însuşi, nu pe unul mai mare decât El.

Tot ce era El în Stâlpul de Foc, a pus în Isus Hristos. Biblia spune că Dumnezeu S-a „turnat” în Hristos.

Gândiţi-vă numai! Dumnezeu S-a turnat în Hristos. El nu S-a gândit să se facă deopotrivă cu Dumnezeu pentru că era Dumnezeu.

Din pricina aceasta L-au omorât evreii: pentru că a călcat Sabatul, făcându-Se Dumnezeu. Oh, dar El era Domnul Sabatului; era Dumnezeu, Emanuel; era Dumnezeu în Hristos împăcând lumea cu Sine.

Şi tot ce era Dumnezeu, a fost turnat în Hristos; şi tot ce era Hristos a fost turnat în Biserică. Acum puteţi vedea de ce a vorbit aşa cu teologii atunci când I-au zis: „Eşti nebun! Ai drac; lucrezi cu Beelzebul!”

El le-a răspuns simplu: „Vă iert pentru că aţi vorbit aşa despre Mine, dar când va veni Duhul Sfânt nu veţi mai fi iertaţi dacă faceţi aceasta.”

Hristos L-a crezut şi a ascultat în totul de Tatăl, este adevărat? În tot ceea ce spuneau învăţătorii, El L-a crezut pe Tatăl, pentru că Dumnezeu S-a turnat în Hristos şi toată plinătatea dumnezeirii locuia în El. Cred că aţi înţeles.

Apoi, tot ce era Hristos, S-a turnat în credincioşii Duhului Sfânt, de aceea indiferent ce spune cineva, ei cred Cuvântul lui Dumnezeu.

Tot ce era Dumnezeu, a fost pus în Hristos; şi tot ce este Hristos e în voi, credincioşii. Hristos nu poate spune ceva şi apoi să nege; El nu îşi poate lua Cuvântul înapoi.

De exemplu, este posibil ca eu să spun ceva şi apoi să zic: „Păi, îmi pare rău! Nu trebuia sa vorbesc aşa.” dar El nu poate face aşa ceva, ci trebuie să rămână la ceea ce a spus. El este Dumnezeu; El este infailibil, deci trebuie să stea pe ce spune……………………………………………………………………………………………Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi că îl va salva pe Avraam şi sămânţa lui. Care este sămânţa lui Avraam acum? Cine are acest suport sigur?

Nu orice Tom, Dick sau Harry; nu oricine zice: „Doamne, Doamne”, va intra, ci acela care va face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Şi voia Tatălui Meu este Cuvântul Lui.

„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” (Matei 7.21-22).

Teologii cuprinşi de emoţii, care încearcă să înveţe Scriptura dându-i propria lor interpretare, spun o mulţime de lucruri dar Îi tăgăduiesc puterea pentru că au doar o formă de evlavie.

Biblia spune că „în zilele din urmă, oamenii vor fi obraznici, îngâmfaţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu, neiubitori de bine, acuzatori pe nedrept, neînfrânaţi, batjocoritori, având doar o formă de evlavie  dar tăgăduindu-i puterea.” Aşa este.

Dar tot Biblia spune: „Depărtează-te de oamenii aceştia!” (2 Timotei 3.1-5).

v. 6: „Sunt printre ei unii, care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de diferite pofte.”

Ei bine, ei strigă la orice lucru mic ce vine, dar creştinul născut din nou ştie pe ce stă. El nu poate fi clătinat de nimic şi merge direct la Calvar.

Eu ştiu că de-a lungul drumului sunt o mulţime de imitatori, dar frate, aceasta arată că cineva Îl are cu adevărat. Sigur că da. Dacă avem dolari falşi înseamnă că există şi unul adevărat.

Biblia spune că: „fiindcă a aşteptat cu răbdare, (Avraam) a dobândit făgăduinţa.” (Evrei 6.15).

Păi, priviţi! Ce au putut face Iane şi Iambre? Ei au putut face aproape toate lucrurile pe care le-a făcut Moise, dar a fost un lucru pe care nu l-au putut face. Da, ei nu au putut vindeca boala.

Vedeţi? Aceasta arată deosebirea dintre ei.

Moise a aruncat toiagul jos şi acesta s-a prefăcut în şarpe, iar ei au făcut la fel; Moise a putut să cheme muştele peste pământ, iar ei au făcut la fel; Moise a putut să cheme acele bube, iar ei au făcut la fel, dar nu le-au putut îndepărta.

Vedeţi? Ei puteau să cheme urgiile dar nu le puteau îndepărta, pe când Moise a putut face şi lucrul acesta arătând că Vindecătorul este Dumnezeu.

Faptul că animalele au fost despicate arată că salvarea poate fi imitată.

Oricine ştie că juncana, capra, oaia şi toate celelalte animale sunt un simbol al salvării, căci se cerea jertfirea sângelui lor pentru acoperirea păcatelor.

Turturelele erau o jertfă pentru boli, deoarece de exemplu, un lepros trebuia să aducă turturele pentru boala lui. Deci pasărea era un simbol spre jertfa dată pentru boală. Ea nu era tăiată în două. Nu, domnilor, ci rămânea aşa. Ea nu putea fi imitată, pentru că nimeni nu poate vindeca afară de Dumnezeu, iar în Vechiul Testament a fost la fel. De altfel, El a spus: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26).

Tu poţi merge afară şi să te porţi ca un făţarnic, zicând: „O, slavă lui Dumnezeu, eu sunt salvat! Da, eu Îl am!” şi să fii totuşi înşelat. Dar, frate, când ajungi în punctul în care eşti bolnav, aceasta arată de la sine cum stau lucrurile cu tine. Aceasta arată dacă ai credinţă sau nu. Este adevărat?

„O”, spui tu, „eu nu cred!” Sigur că nu, pentru că în tine nu este şi nu a fost niciodată ceva care să te facă să crezi.

Acum priviţi ce s-a întâmplat când el a arătat aceste legăminte. El a arătat că va veni un timp când va fi făcută o separare, când legea şi harul se vor separa.

Avraam a tăiat animalele în două, dar când a ajuns la turturele, la vindecare, le-a lăsat aşa pentru că El este Acelaşi.

Priviţi în Vechiul Testament, acolo unde Iane şi Iambre au stat în faţa lui Moise şi au încercat să-l imite.

„Păi noi am păşit în grupul celălalt, care nu era separat.”

Da, însă când s-a ajuns la vindecarea divină, Moise a putut îndepărta bubele dar ei nu, de aceea au spus: „Aici este degetul lui Dumnezeu.”

Vedeţi? Vindecarea divină este inseparabilă. Întotdeauna a fost aşa pentru că El este singurul care poate vindeca.

Priviţi. Odată, ucenicii au văzut pe cineva care scotea draci şi I-au spus lui Isus:

„Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit pentru că nu venea după noi.”

„Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.

Cine nu este împotriva noastră, este cu noi.” (Marcu 9.38-40).

El ştia că dacă omul acela putea scoate dracii afară, trebuia să aibă o credinţă fermă în Dumnezeu, pentru că altfel acel diavol nu l-ar fi ascultat.

Aşa este. El obţinea rezultate. Mulţi dintre ei au venit şi au spus că au făcut-o, când de fapt nu era adevărat, dar acel om obţinea rezultate, de aceea Isus a spus:

„El trebuie să posede Ceva, pentru că altfel nu ar putea s-o facă.” Corect. El a obţinut rezultate.

Vedeţi, acele jertfe inseparabile de acolo? Acei porumbei şi turturele? Da, domnilor, sunt inseparabile. Să nu le despicaţi. Pe celelalte le puteţi despica, dar puneţi-le una înaintea celeilalte, pentru că Legea şi harul vor sta una înaintea celeilalte, dar nu şi vindecarea. Ea va fi tot timpul la fel. Vedeţi? Aşa este. Lăsaţi-le aşa cum sunt.

Avraam a omorât acele animale şi le-a aşezat cum i-a spus Dumnezeu, apoi  a venit un întuneric. Oh, şi primul lucru care a urmat când s-a întâmplat aceasta, a fost că Dumnezeu l-a pus pe Avraam să doarmă.

„Avraame, tu nu vei avea nici o problemă cu salvarea ta; nici tu şi nici sămânţa ta.” Gândiţi-vă la aceasta.

Dumnezeu îi spusese lui Adam: „Dacă vei mânca din pomul acesta vei muri.” Acela era legământul, iar voi aveţi acelaşi lucru înaintea voastră: „Dacă veţi face asta şi cealaltă, veţi muri; dar dacă veţi face aşa şi aşa, veţi trăi.”

Adam a mâncat şi a murit, dar mai târziu Dumnezeu a venit şi a făcut un legământ cu Avraam, prin har, spunându-i tot ce va face. Da, El i-a spus că-i va scoate pe copiii lui Israel afară, şi noi ştim că Dumnezeu este obligat faţă de Cuvântul Său.

Şi iată-l pe Moise venind şi conducându-i pe copiii lui Israel afară, dar când au ajuns afară, ei au zis: „O, vrem să formăm o organizaţie şi vrem să ne dai să facem şi noi ceva. Dă-ne o lege pe care să o păzim.”

Astfel, în Exod 19 aveam cea mai mare greşeală pe care a făcut-o vreodată Israel: când li s-a oferit salvarea prin har, ei au refuzat-o pentru că voiau să facă ceva ca s-o merite.

Dumnezeu îi jurase deja lui Avraam că o va face, dar ei au spus: „Haideţi să avem o lege”, iar când li s-a dat legea, nici unul nu a putut s-o păzească.

Isus a venit să împlinească Legea, iar harul a dat din nou un Salvator, pentru că aşa jurase Dumnezeu. Aleluia! El jurase că îl va salva pe Avraam şi sămânţa lui. Dar cum putea s-o facă cu un popor răzvrătit, împietrit şi înţepenit cu un popor care era neascultător.

Ei aveau teologia lor şi celelalte lucruri, iar când  a privit în timp, Dumnezeu a văzut bisericile din zilele noastre – cum se adună împreună şi încurcătura în care au intrat. El trebuia să facă o cale pentru că a jurat că o va face. Dar nu numai pentru evrei, deoarece a zis: „…toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12.3). adică evrei şi neamuri deopotrivă. „Eu voi chema o sămânţă.” Aleluia! O, Doamne!

Care este sămânţa lui Avraam? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu.

O părticică din această celulă de sânge era într-o umbră, iar când Dumnezeu a jurat, Avraam L-a crezut, ceea ce i s-a socotit ca neprihănire.

El l-a chemat pe Avraam prin harul Său suveran şi nu pentru că ar fi fost cineva.

De altfel, fiecare copil al lui Dumnezeu  este chemat la fel.

Voi nu vă puteţi salva singuri; nu puteţi face nimic. Dacă eşti păcătos, tu nu poţi veni la El decât dacă eşti chemat de Dumnezeu.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl, care M-a trimis” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci-l voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44,37).

Prin alegerea Sa suverană, Dumnezeu a chemat sămânţa lui Avraam. Şi dacă acel fel de Viaţă, care era în interiorul acelei celule de sânge, a fost în Avraam, care a numit imposibilul, posibil, pentru că aşa a zis Dumnezeu, ce fel de oameni sunt cei ieşiţi din Sămânţa lui Avraam?

O, nu pierdeţi aceasta, vă rog! Priviţi!

Dacă sunteţi sămânţa lui Avraam, voi nu puteţi să vă contraziceţi cu Dumnezeu pentru că sămânţa lui Avraam este o parte din acest Duh.

Dumnezeu i-a dat lui Avraam un semn: tăierea împrejur; o tăiere a cărnii, ca martor că l-a primit. Dar în timpul acesta El a luat Duhul Sfânt şi a tăiat împrejur orice credincios, îndepărtând toată necredinţa, îndoiala şi teama şi punând în el credinţa că Cuvântul lui Dumnezeu este curat, sfânt şi adevărat.

Un astfel de om spune: „O, Dumnezeule, Te cred fie că trăiesc, fie că mor. Este Cuvântul Tău şi eu Îl cred orice  s-ar întâmpla.”

Înţelegeţi ce vreau să spun?

Aşa a făcut Avraam, iar Dumnezeu i-a zis: „Pentru că nu este ceva mai mare, jur pe Mine însumi că îl voi salva pe Avraam şi sămânţa lui după el.” Aşa este.

Dar cine este sămânţa lui Avraam? Toţi  cei ce sunt umpluţi cu Duhul Sfânt.Priviţi! Prin Avraam a venit Isaac, iar prin Isaac a venit Hristos. Atunci cum intrăm în Hristos?

Biblia spune că: „dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” (Galateni 3.29). Este adevărat?

Deci, prin acea Celulă de sânge care a fost ruptă, voi sunteţi înveliţi cu celula de sânge a seminţei lui Avraam, care este Hristos. În acea Celulă de sânge nu se găseşte nelegiuire, murdărie sau răutate, ci doar Viaţa lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt.

Aceasta înseamnă că voi nu mai puteţi fi distruşi, aşa cum nici Dumnezeu nu poate fi distrus, pentru că sunteţi o parte din El. Da, voi veţi fi înviaţi în ziua de apoi, pentru că aceia pe care i-a sfinţit, i-a şi proslăvit.

În gândul Atotputernicului Dumnezeu, orice om născut din Duhul Sfânt este proslăvit şi se află deja în prezenţa Lui, aşteptând ziua izbăvirii.

Prin harul Lui, Dumnezeu v-a chemat ca sămânţă a lui Avraam. Şi Atotputernicul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi că va învia fiecare sămânţă a lui Avraam. Da, El a făgăduit că va face aceasta.

Când eşti tu sămânţa lui Avraam? Fiind morţi, noi toţi suntem botezaţi şi ascunşi în această Celulă de sânge, care este Hristos Isus. Cum? Printr-un singur Duh.

În origine a fost o singură Celulă de sânge, iar noi suntem botezaţi acolo cu El; şi El era Fiul lui Dumnezeu. Noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, fiind moştenitori ai Împărăţiei împreună cu El, şi crezând că ceea ce spune Tatăl este Adevărul. Amin.

Aici este celula de sânge. Unde a început ea? O singură celulă de sânge, este adevărat? Şi ce era în interiorul acelei celule de sânge? Viaţa lui Dumnezeu. Şi ea a fost străpunsă din pricina păcatului: o suliţă romană a pătruns în ea. De ce? Pentru că păcatul a fost pus asupra ei. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Astfel, a fost adusă la suprafaţă neprihănirea, iar El a zis: „Asta rămâne pentru totdeauna.”

Acea celulă de sânge a fost străpunsă la Calvar, iar sângele a curs afară. De ce? Ca să deschidă carapacea în care n-a intrat nici un om vreodată şi să ne aducă pe mine şi pe tine în acea celulă de sânge: spălaţi de apa Cuvântului prin Sângele lui Hristos.

Fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate. Astfel, prin har, El a luat păcătosul pierdut, l-a tras în această celulă de sânge şi i-a dat Duhul Sfânt. Aşa a făcut cu fiecare, iar prin această lucrare noi suntem moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu împreună cu Hristos.

El vă trage prin celula de sânge, prin „pulverizare”.

Ce s-a întâmplat cu acea celulă de sânge? A pierit sau a curs afară? Nu, domnilor. S-a „pulverizat”. Da, s-a „pulverizat” în toţi fiii ca să poată fi născuţi.

Acest singur Duh a venit în interiorul celulei de sânge şi a creat acel trup în jurul Lui. Nimeni n-a intrat vreodată acolo, dar Dumnezeu a făcut-o.

El însuşi a venit jos şi a fost născut un Bebeluş într-o iesle; S-a ridicat şi a fost Om. Totul a fost înfăşurat în jurul unei singure celule de sânge, care a fost străpunsă la Calvar din pricina păcatului. Dar Dumnezeu L-a înviat pentru neprihănire, iar acum acelaşi Duh trăieşte pe pământ, pulverizând în jurul Său şi nu este greu să intraţi înăuntru.

Este liber, iar voi puteţi intra. Cum? Prin acea celulă de sânge. Prin ea, păcătosul este tras înăuntru, conform făgăduinţei Lui, pentru că Isus a spus:

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Şi când îl trage pe păcătos prin acea celulă de sânge, îl curăţă de toată fărădelegea. (Aleluia!), şi îl duce în El însuşi prin Duhul Sfânt. Astfel, păcătosul devine o făptură nouă în Hristos Isus, botezat acolo prin Duhul Sfânt; tras acolo prin el, aşa încât partea lui lăuntrică este dumnezeiască. În felul acesta, el este un fiu de Dumnezeu; este o fiică de Dumnezeu iar dorinţele după lucrurile lumii sunt moarte. De ce? Pentru că între el şi lume este sângele lui Isus Hristos. Un astfel de om nădăjduieşte toate lucrurile şi crede toate lucrurile.  Amin.

Dacă Dumnezeu spune ceva, el răspunde: „Acesta este Adevărul. Fie că mor, fie că trăiesc, voi merge înainte pentru că acesta este Adevărul.”

„Nădejdea mea este zidită

Pe Stânca solidă Hristos

Toate celelalte lucruri fiind nisip mişcător.”

Chiar dacă e vorba de bani, de popularitate sau de oferta de a fi un predicator renumit, de a avea o maşină; chiar dacă pot să fiu doctor sau mai ştiu eu ce, toate sunt nisipuri mişcătoare.

O, ce mult văd aceasta pe măsură ce încărunţesc şi pielea mi se zbârceşte! Singura mea nădejde este Acolo.

Doamne Isuse, ia-mă de mână şi călăuzeşte-mă! Ajută-mă să merg mai departe şi să nu dau atenţie nici unui lucru din lume, ci să mă uit doar la Hristos, la Cel care este Începutul şi Sfârşitul credinţei mele; la Cel ce pentru gloria lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa şi S-a dat pe Sine ca Jertfă pentru mine, ca să mă aducă în părtășie cu Tatăl.

Cum este posibil ca după ce văd aceasta, păcătoşii să se întoarcă şi să plece? Este peste puterea mea de înţelegere.

Să ne grăbim ca să putem încheia.

Versetul 19: „…pe care o avem ca ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită…”

Această Ancoră. Când eram acolo afară, Dumnezeu a luat acest biet păcătos şi l-a tras în acea pulverizare. El m-a adus aici şi m-a ancorat punându-Şi braţele în jurul meu, aşa că orice s-ar întâmpla sufletul meu priveşte spre Tine, Doamne! De ce? Pentru că am acea ancoră tare şi neclintită.

Astfel, noi nu mai suntem clătinaţi de orice vânt şi nu mai suntem trântiţi încoace şi încolo, luând parte şi aici şi dincolo, fără să ştim pe ce stăm.

Prieteni, Isus nu a spus nicăieri: „Păi, astăzi sunt aşa, iar mâine sunt altfel”, ci este mereu Acelaşi, de aceea, ancoraţi-vă sufletele în Hristos Isus! Fiţi născuţi din nou şi Viaţa lui Dumnezeu va trăi în voi şi veţi şti, fără nici o umbră de îndoială că aţi trecut de la moarte la viaţă.

 Întreaga noastră nădejde este zidită la Calvar, iar dragostea lui Dumnezeu curge prin inima voastră în timp ce credeţi că fiecare Cuvânt pe care Îl spune El este Adevărul, fiind gata să muriţi pentru fiecare frază din El.

Înţelegeţi ce vreau să spun? „O nădejde tare şi neclintită.”

Acum priviţi. Daţi-mi voie să citesc din nou: „Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo  de perdeaua…”

De care perdea? Despre care perdea este vorba?

„Perdeaua Sângelui, a Sângelui,

Am trecut perdeaua despicată

Unde slava nu se termină niciodată.”

Ştiţi cântarea aceasta pe care obişnuiam s-o cântăm aici? Aleluia!

„Am trecut perdeaua despicată

(Sângele din partea Sa despicată)

Unde slava nu se termină niciodată.

Aleluia! Aleluia!

Eu trăiesc în prezenţa Împăratului.”

El m-a adus în această părtăşie prin partea despicată a Fiului Său, Isus Hristos, şi m-a făcut o parte din El ca să cred toate lucrurile, să-L cred pe El, să mă încred în El şi să stau acolo unde gloria nu se termină niciodată.

Nădejdea mea nu este zidită pe  altceva. Eu am venit prin Sângele care m-a salvat, prin Sângele care m-a vindecat. Orice  lucru de care am nevoie aici îmi aparţine prin faptul că chem acele atribute de la Calvar.

Sunt ale mele gratuit. Dacă Tatăl nu-mi dă ceva, El îmi va face cunoscut motivul.

Credinţa mea continuă să privească drept la El şi spune: „Doamne, eu cred că Tu ştii ce este mai bine pentru mine, de aceea mă predau Ţie. Iată-mă, sunt aici.” Amin.

Încrederea mea este în El, în Dumnezeul cerului.

Până acum nu am observat, dar uitaţi-vă la versetul 20. Ce lucru minunat!

„Unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

Înainte mergător. Dumnezeu însuşi a venit şi a păşit înainte luând locul nostru. Da, El a venit jos şi S-a făcut Om ca să fie înainte mergător. De ce? Pentru că a făcut un jurământ pe care trebuia să-l ţină. Da, El a jurat pe Sine însuşi că ne va salva, apoi a venit jos şi S-a făcut un înainte mergător. A intrat în lume şi a trăit printre oameni, cu tot păcatul în jurul şi deasupra Lui, încredinţându-Se în toate lucrurile lui Dumnezeu. Este adevărat?

Apoi S-a dus şi a murit ca păcătos, lăsându-Se răstignit pe cruce. Fiecare lucru fizic arăta că este mort, căci ei L-au bătut şi L-au atârnat pe cruce.

Păi, El a sângerat atât de tare încât putea să moară doar din cauza aceasta! Cerul a declarat că El a murit; pământul spunea că El este mort; şi la fel au făcut cei care  s-au dus să verifice. Totul mărturisea că El era mort. Soldatul roman a înfipt o suliţă în inima Lui, iar de acolo a curs sânge şi apă, ceea ce dovedea că este mort.

Priviţi! Faptul că Omul atârna acolo, iar sângele şi apa au curs afară dovedeşte că acolo  s-a făcut o separare. Aleluia!

El era mort, dar nu a murit ucis de sabie, nici străpuns de suliţă, ci a murit de întristare.

Nimic în lume nu poate separa sângele de apă. Întrebaţi pe oricine, pe orice om de ştiinţă sau pe orice doctor şi veţi vedea că aşa este. Ei vă vor spune că uneori oamenii care au o mare supărare pot face atac de cord şi să moară, atunci apa şi sângele se separă.

Aceasta L-a omorât pe Domnul Isus. El a murit sub mâinile lui IaHVeH, purtând asupra Sa întreaga pedeapsă. Aşa este. De ce? Pentru că Dumnezeu cerea dreptate. Amin.

Nici un om nu putea să Îi ia viaţa, ci a dat-o de bună voie, pentru că a spus:

„Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am puterea s-o dau şi am puterea s-o iau iarăşi…” (Ioan 10.17-18).

Dumnezeu ni L-a dat pe înainte mergătorul Isus Hristos, care avea să îndure cea mai grea şi mai crudă moarte, din pricina păcatului nostru. El a venit aici ca un Om, a trăit ca un Om, a mâncat, a băut, a plâns, a dormit şi S-a bucurat cu noi  ca un om. Apoi a fost pus pe cruce, a murit şi a fost aşezat în mormânt. El L-au înfăşurat într-o pânză şi   L-au aşezat într-un mormânt, unde a stat timp de  aproape trei zile şi trei nopţi, iar Biblia spune că în perioada aceea sufletul Lui a mers în iad. Da, domnilor.

Dar a înviat din nou pentru că Dumnezeu nu a lăsat ca Sfântul Lui să vadă putrezirea şi nici n-a lăsat sufletul Lui  în iad, ci L-a ridicat din morţi pentru neprihănirea noastră.

El a fost în totul un premergător, iar Dumnezeu L-a înviat. Biblia spune că El este obligat faţă de fiecare om care are în el o parte din acea Viaţă, şi îl va ridica în ziua de pe urmă.

Pe înainte mergătorul nostru L-a ridicat la cer, la El, şi  L-a pus la dreapta Sa, în puterea şi slava care este cu mult mai departe decât orice lună, stele, îngeri sau arhangheli.

Cel mai mare lucru care a existat vreodată a devenit cel mai neînsemnat, deoarece, ca să poată împăca lumea cu Sine, El a trebuit să stea la mijloc, aducându-Se ca Jertfă pentru noi.

Cel Sfânt şi Preaînalt, Cel minunat, S-a coborât cu mult mai jos decât omul pe care-l crease.

Omul a căzut în păcat iar sângele oilor şi al caprelor a fost un înlocuitor până a venit împlinirea vremurilor. Atunci a venit jos Dumnezeu Însuşi. Nu un înger, nu un heruvim, ci Dumnezeu a coborât  din ceruri şi a mers până în iad ca să-l ia pe om de acolo şi să-l ducă în ceruri cu El.

 El a venit să caute oaia pierdută, a găsit-o, a pus-o pe umăr, iar astăzi urcă scara cu ea ducând-o în slavă.

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Cine era El? Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare vom ajunge la aceasta. El era Marele Preot, după rânduiala lui Melhisedec. Melhisedec nu a avut nici început al  zilelor, nici sfârşit al vieţii. Nu avea nici tată, nici mamă.

Voi ziceţi: „Dar Isus a avut-o mamă pe Maria.”

Oh, fraţilor! El era Mielul junghiat de la întemeierea lumii; înainte ca să fi fost Maria era El. Amin.

Oh, aş vrea să Îl văd, să mă uit la Faţa Lui şi să cânt veşnic despre harul Lui salvator. Când voi ajunge Acasă, mă voi bucura veşnic, iar în timp ce mă voi plimba pe străzile gloriei, îmi voi ridica glasul şi Îl voi lăuda.

„Atunci de ce te mai îngrijorezi, frate Branham? De ce predici atât de tare?”

O, eu nu pot merge acasă mulţumit, căci nu trebuie să merg doar pentru mine! Ştiu că aceste mâini sunt muritoare şi la fel aceste buze, dar şi voi sunteţi muritori, fraţi şi surori, iar dacă trupul acesta istovit şi obosit stă în faţa voastră şi strigă la voi, o face dintr-un singur motiv: ca să vă aducă în această părtăşie. Nu ca să vă aducă la biserică, ci pentru a vă aduce în Hristos, pentru că El este nădejdea tare şi neclintită a sufletului vostru. El este ancora credinţei noastre, deoarece ne bazăm pe jurământul făcut de Dumnezeu.

El L-a confirmat şi L-a făcut premergător, legitimându-L cine este şi înviindu-L din morţi. Prin aceasta a dovedit că noi, cei care suntem în El, vom ieşi afară la înviere.

Orice om care trece prin această perdea este neprihănit în faţa lui Dumnezeu, care priveşte în jos şi spune: „Eu l-am proslăvit deja şi l-am pus în cer.” Înţelegeţi?

Eu nu pot merge greşit pentru că în mine este Ceva care nu mă lasă să mă rătăcesc.

O, desigur, as putea să mă întorc la micuţul tabernacol de aici şi să încep  să mă extind împreună cu fratele Neville, iar atunci copiii mei nu ar mai suferi de foame.

Sigur că da. Aş putea face aceasta, căci am destui prieteni în toată lumea, iar dacă aş da o raită pe la ei, aş putea aduna cam o sută de mii de dolari care mi-ar fi suficienţi până la sfârşitul zilelor şi dacă aş trăi o sută de ani.

Mi-ar ajunge şi aş putea să mai vânez, să adun afine sau să fac câte ceva. Acesta este adevărul, dar nu aş ajunge nicăieri pentru că în mine este Ceva care priveşte la bieţii păgâni cu mâinile pline de lepră, la acel orb sărman de pe stradă, la acel copilaş flămând cu mâna întinsă.

Este suficient să le spui că este Cineva care îi iubeşte şi ei Îl vor primi, pentru că acei sărmani mor ca nişte câini şi sunt îngropaţi în şanţuri fără să ştie nimic despre Dumnezeu. Câte 40.000 de oameni mor zilnic fără Dumnezeu, fără Hristos şi fără nădejde.

O, cum aş putea, Dumnezeule? Aş vrea să pot merge şi să stau acolo tot timpul, până când El  este gata să mă ia, pentru că aş putea predica, aş putea plânge şi cere cu ei.

Vedeţi voi, poporului american nu puteţi să-i spuneţi nimic pentru că nu primeşte. Ei merg, se alătură la o biserică şi zic: „Păi, eu sunt la fel de bun ca şi tine, aşa că nu mă interesează părerea ta.”

O, Doamne, când văd aceasta aş putea spune: „Bine, frate, este în ordine”, dar nu o pot face deoarece ştiu că dacă nu este în Hristos, este pierdut; ştiu că dacă rămâne aşa nu poate fi salvat.

Nu există nimic să-l poată salva pentru că numai aici este salvarea: prin sângele Lui; prin perdeaua ruptă.

El ne-a adus aici şi ne-a făcut fii şi fiice de Dumnezeu, acesta fiind singurul lucru pe care vrem să-l ştim.

O, Dumnezeule, fii îndurător!

Într-o zi totul se va termina. Atunci voi predica pentru ultima dată şi voi închide pentru ultima dată această Biblie. Aşa este. Atunci voi cânta ultima cântare şi mă voi ruga pentru ultimul bolnav.

Da, într-o zi se va sfârşi totul, iar atunci nu voi mai fi un muritor. Roţile vieţii muritoare se învârt aici, în trupul acesta, şi fac mâinile să prindă, ochii să vadă, buzele să vorbească, etc. dar într-o zi fiecare din aceste rotiţe se vor opri. Asta-i tot.

Dar atunci acel Ceva micuţ din interior se va duce în altă parte, va urca mai sus, pentru că noi avem un trup care ne aşteaptă acolo sus şi care nu e făcut de mâini, ci este modelat de Dumnezeu.

„Şi aşa voi sta la Râu.

Călăuzeşte-mi picioarele, ţine-mă de mână,

Scumpe Doamne, ia-mă de mână

Când calea este tristă,

Scumpe Doamne, stai lângă mine.”

Pe Acesta Îl vreau lângă mine. Nu-mi pasă dacă nu este nici un doctor sau altcineva în apropiere, Doamne, stai Tu lângă mine!

Viaţa mea este aproape gata, răsuflarea mi se stinge, pulsul scade, soţia şi copiii stau în jurul patului şi îşi freacă mâinile, iar prietenii spun: „Oh, fratele Branham…” dar eu voi sta la Râu. Doamne, călăuzeşte-mi paşii şi ţine-mă de mână. Condu-mă Tu.

Toată nădejdea mea este zidită pe aceasta. Dacă Îl voi accepta pe  Cel ce i-a jurat lui Avraam, voi fi născut din nou, iar lucrurile lumii şi  teologia omenească vor pieri.

Eu Îl cred pe Dumnezeu şi numai pe Dumnezeu, şi stau cu El. Iar când voi ajunge la capătul drumului vreau să stau chiar acolo, în acea putere supranaturală care m-a schimbat dintr-un păcătos într-un creştin.

Mă încred în El pentru acea zi, fiindcă El este totul în toţi.

Frate şi soră, dacă nu Îl aveţi încă, primiţi-L chiar acum, în timp  ce ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim din adâncul inimii pentru Cuvântul Tău. O, ce mângâiere avem ştiind că nădejdea noastră este zidită pe Sângele lui Isus cel neprihănit.

Când toate speranţele omeneşti sunt duse, noi Îl avem pe Isus. Zidurile au căzut, lucrurile lumeşti s-au dus,  s-au risipit aşa cum se risipeşte noaptea când răsare soarele, căci Domnul Isus rămâne mereu Acelaşi în vieţile noastre.

Tată dragă, dacă printre noi este cineva care mai are o umbră de îndoială referitor la faptul că ar fi trecut din moarte la viaţă, îndepărteaz-o.

Noi ştim că nu faptele noastre bune, nici biserica sau altceva ne-ar putea salva, ci numai şi numai Tu.

Eu ştiu că cuvintele mele sărace din dimineaţa aceasta, nu au putut să prezinte lucrurile aşa cum mi le-ai dat Tu, dar Te rog să faci ca bărbaţii şi femeile din sală să fie siliţi, prin acest sânge, să vină în părtășie cu Dumnezeu. ajută-i ca printr-un singur Duh, să fie botezaţi în Trupul lui Hristos, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Noi nu am fost atraşi de un om, ci de Duhul din interiorul acelei Celule de sânge, care n-a atras la Sine. Astfel, prin acest Sânge noi am intrat în părtășie cu Hristos.

Tată, dacă ei nu sunt acolo, chiar dacă au fost membri ai bisericii ani de-a rândul, şi chiar dacă s-au străduit din greu, sunt pierduţi. Apucă-i Tu, în ceasul acesta şi adu-i în părtășie cu Tine pentru ca atunci când viaţa aceasta pământească se va sfârşi, să aibă în ei Viaţa veşnică, pe Domnul Isus.

Îngăduie ca şi noi să fim înviaţi aşa cum a fost înviat El.

Ce lucru trist este să vezi cum membrii bisericii stau acolo şi pierd totul pentru că nu au ştiut niciodată cum este să fii născut din nou, deşi Tu ai spus: „Dacă un om nu se naşte din nou, din apă şi din Duh, cu nici un chip nu va intra în Împărăţie.” (Ioan 3.5).

Ei nu vor putea intra acolo pentru că acesta este singurul mod de a primi Viaţa veşnică.

Odată, când Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Voi nu vă duceţi?” Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele Vieţii veşnice.” (Ioan 6.68).

Dumnezeule, rugămintea mea este ca fiecare bărbat sau femeie, băiat sau fată care se află în locul acesta, să fie adus în acea părtăşie pentru că încredinţez  toate aceste lucruri în grija Ta, în Numele Fiului Tău, Domnul Isus. Amin.

Aşa este, soră Gertie. Şi atunci? Ce va fi atunci când El va deschide marea Carte? Gândiţi-vă.

Ce se va întâmpla cu cel care respinge mesajul Lui şi va fi întrebat de El de ce a făcut-o?

Frate şi soră, indiferent de câtă vreme promovezi creştinismul, dacă nu eşti înăuntrul acelei Celule de sânge, cu Hristos, nu lăsa să treacă ziua aceasta.

Nu trebuie să vii la altar, ci singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să Îl accepţi pe El. Crede, pentru că dacă credinţa ta va fi sinceră şi categorică, Dumnezeu îţi va da Duhul Sfânt şi te va sigila în Împărăţia Lui. Da, El te va pecetlui pentru ziua răscumpărării.

Biblia spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30).

Câţi din voi vor spune: „Frate Branham, eu mă rog şi mă încred în Dumnezeu că voi fi acolo.”?

Să vă văd mâinile. O, peste tot în clădire: „Eu mă încred în Dumnezeu că voi fi acolo.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sută la sută. O, nu va fi minunat? O, Doamne!

Gândiţi-vă! Când ultima bătălie va fi dată, când soarele va apune şi totul se va termina, se vor deschide cărţile iar noi vom sta la judecată.

„Ce va fi atunci, ce va fi?

Când marea Carte e deschisă, ce va fi?

Când cei care au respins acest mesaj acum,

Vor fi întrebaţi din ce motiv, ce va fi?”

Nu sunteţi bucuroşi că L-am primit? Dumnezeule, sunt atât de fericit! Sunt fericit să ştiu că voi petrece o veşnicie fără sfârşit cu fiecare dintre voi.

Haideţi să nu mai fim nişte catâri, ci să fim eroi. Haideţi să mergem afară şi să le spunem semenilor noştri despre Hristos. Uitaţi-vă în baruri în dimineaţa aceasta, căci sunt pline. Uitaţi-vă în toate locurile de distracţie căci sunt pline. Teatrele se umplu de mulţimi căutătoare de plăceri, care nu Îl cunosc pe Dumnezeu deşi mulţi merg la biserică în fiecare zi.

Haideţi să facem ceva. Haideţi să mergem şi să le spunem şi altora. Să nu fim egoişti păstrând această Comoară doar pentru noi, ci să vorbim şi altora despre el. Să mergem afară şi să facem ceva.

Priviţi! El a venit jos şi ne-a  împărţit din Viaţa Lui astfel încât să putem veni la El aşa cum s-ar cuveni şi să avem acelaşi gând, dacă Duhul lui Dumnezeu este cu adevărat în noi, nu-i aşa?

Haideţi să salvăm pe cineva; haideţi să le vorbim despre El.

Dacă printre noi este cineva bolnav, ar vrea să ne rugăm pentru el înainte de încheiere? Ridicaţi mâna. Da, sunt câţiva. Veniţi cu toţii aici şi să vină şi bătrânii bisericii, ca să ne rugăm pentru voi.

Să nu uitaţi că în vindecarea divină stă şi salvarea trupului. O, cât de mult doreşte Dumnezeu să-i vindece pe copiii Săi!

Soră Gertie, dacă vrei să începi „Marele Medic este aici”, în  timp ce restul ne vom pleca cu umilinţă şi ne vom ruga în linişte.

Fraţilor, păşiţi prin credinţă drept în această Celulă de sânge cu Domnul Isus, pentru că atunci toate lucrurile vă aparţin.

Presupun că toţi sunteţi creştini.

Dacă sunteţi creştini aveţi dreptul la toate lucrurile pentru care a murit Hristos. Toate vă aparţin, sunt ale voastre.

Tot ce trebuie să faceţi este să credeţi la fel ca Avraam care, după ce a aşteptat cu credinţă, a dobândit făgăduinţa. Satana nu vă va lăsa s-o luaţi uşor, ci va trebui să credeţi şi să aşteptaţi cu răbdare.

Moise a spus poporului: „Ţara este a voastră” şi totuşi era plină de filisteni şi de celelalte popoare care o ocupau.

Domnul a zis: „Este a voastră. Eu v-o dau, aşa că mergeţi şi luaţi-o!”

Vindecarea divină este pentru fiecare dintre voi. Vreţi să mergeţi s-o luaţi? Duceţi-vă şi luaţi-o în dimineaţa aceasta pentru că nu este nimic care să vă poată vătăma, deoarece sunteţi în Hristos.

Tată ceresc, ca slujitor al Tău, împreună cu bătrânii Tăi, vom unge bolnavii conform Cuvântului Tău, pentru că aşa ne-ai spus în Cuvânt:

„Este cineva bolnav printre voi? Chemaţi pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav…” (Iacov 5.14-15).

Ca să confirmăm că apostolii au învăţat Adevărul, îi vom unge pe bolnavi şi ne vom ruga pentru ei încredinţaţi că Tu îi vei vindeca

Aici stau aceşti trei oameni şi mama mea, de aceea Te rog, Dumnezeule, să laşi ca Duhul Tău să mişte inimile lor chiar acum, să-i facă conştienţi de faptul că aceste vieţi muritoare se vor termina într-o zi, dar dacă au fost atraşi în această Celulă de sânge, în părtăşia Domnului Isus, vor trăi veşnic. Atunci îi va aştepta un alt trup.

Dumnezeule, acum ei sunt muritori, dar când viaţa aceasta se va termina nu vor mai fi muritori, ci vor trăi veşnic.

Te rog să-i vindeci cât timp sunt în trupul acesta, aşa încât să poată merge afară ca să vestească Cuvântul Tău oamenilor.

Îi aduc înaintea Ta, ca slujitor al Tău, ca să poată trăi şi să fie bine pentru slava Ta. Îi aduc prin sângele Domnului Isus Hristos, împlinind astfel ceea ce ai spus Tu.

Provocăm orice duh de necredinţă şi îi poruncim să plece de la ei astfel ca lucrarea lui Isus Hristos să poată fi desăvârşită în trupurile lor.

Îl ungem pe fratele nostru cu acest untdelemn, în Numele Fiului Tău, Domnul Isus şi-l provoc pe vrăjmaş să se depărteze de el. Fie ca boala să plece din trupul lui şi astfel fratele să fie sănătos şi fericit prin Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce fratele nostru pune ulei pe capul mamei mele, Atotputernicule Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, Autorul Vieţii veşnice şi Dătătorul oricărui dar bun, Tu, Cel care L-ai înviat pe Fiul Tău Isus Hristos, născut dintr-o fecioară, făcut păcat pentru noi şi luând în trupul Lui boldul morţii şi bolile noastre, noi acceptăm totul prin credinţă şi ştim că o vei vindeca pe mama mea pentru că respectăm Cuvântul Tău.

Ca fii ai Tăi, cerem ca duhul de boală s-o părăsească pe mama mea şi s-o lase liberă în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeul. Amin.

– Amin –