Meniu Închide

DUMNEZEU ÎȘI ȚINE CUVÂNTUL

Print Friendly, PDF & Email

Vă rog să vă aşezaţi. Mă bucur pentru că în seara aceasta sunt aici, în slujba Împăratului. Cu ani în urmă, obişnuiam să cântăm un cântec care se numea: „Sunt bucuros în slujba Împăratului.” Îl ştiţi? Nu-i aşa că este frumos? Bucuros în slujba Împăratului. Oricine este în slujba acestui Împărat, trebuie să fie bucuros, nu-i aşa?

Pentru mine este o mare plăcere să fiu în tabernacolul acesta micuţ de aici, în „Tabernacolul poporului.” Îmi place numele acesta deoarece arată că este pentru toţi oamenii. Aşa este. Oricine este binevenit. Îmi plac aceste denumiri: „Tabernacolul poporului”, „Biserica uşilor deschise” sau „Casa de rugăciune”. Mai bine spui aşa decât să zici: prezbiterian, baptist, catolic sau altceva de felul acesta.

Nu vreau să spun că aceste biserici nu sunt în ordine. Acestea sunt titluri. Ceea ce vreau să spun este că eu cred că acesta este un tabernacol al oamenilor, şi la fel „Biserica uşilor deschise”, sau „Casa de rugăciune”. Biblia spune: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” (Matei 21.13). Desigur, dacă are o altă denumire, aceasta nu o face nici mai bună, nici mai rea, pentru că acestea sunt doar nişte denumiri.

Cineva m-a întrebat: „Ce părere ai despre diferenţele denominaţionale? Ce crezi că au oamenii de aici şi ce au oamenii de dincolo?” Acest bărbat este decan la Colegiul Luteran. El mi-a scris o scrisoare, iar dacă este vorba de scărmăneală, am căpătat una zdravănă de la el. Printre altele, mi-a spus: „Aseară am condus cincisprezece mile pe un viscol orbitor, gândindu-mă că voi auzi vorbind un slujitor al Domnului, dar n-am găsit decât un ghicitor lustruit.”  Mi-a scris o scrisoare de douăzeci şi două de pagini şi mi-a spus tot ce avea de spus.

Printre altele a mai zis: „Însăşi ideea că vezi un om care stă în faţa poporului şi face acele afirmaţii…” În timp ce citeam cele scrise de el, mă gândeam: „Oare ce am spus?” şi m-am hotărât să ascult înregistrarea.

Acum auziţi de ce mă acuza: spunea că am afirmat că diavolul nu poate vindeca.

„Vreau să înţelegi un lucru”, spunea el, „fără să mă laud, am predicat Evanghelia cincizeci de ani, încă înainte să te naşti tu, fiule.”

„Aceasta este bine, este în ordine,” m-am gândit eu.

„Dă-mi voie să-ţi spun”, zicea el în continuare, „că diavolul poate vindeca. Eu locuiesc într-un oraş unde este o femeie care are un duh binecunoscut.”           

Ştiţi voi, este vorba de un duh drăcesc. Şi spunea: „Oamenii vin la ea pentru vindecare. Femeia îşi smulge câteva fire de păr din cap şi picură câteva picături de sânge din venele ei peste acele fire de păr, apoi se duce la râul din spatele casei ei şi le aruncă peste umăr. După ce face aceasta, se îndepărtează de locul acela, iar dacă este constrânsă şi trebuie să privească în urmă, boala rămâne peste persoana aceea, dacă nu se uită înapoi, persoana se face bine. Cam douăzeci la sută din cei ce vin la ea se vindecă, iar tu spui în gura mare, în faţa atâtor oameni, că diavolul nu vindecă!”

Când am citit acele rânduri, mi-am zis: „Fiecare are dreptul să aibă părerea lui”, şi mi-am zis că-i voi răspunde la cele scrise. Astfel, m-am aşezat la masă şi i-am scris:

„Dragul meu frate, m-am bucurat să primesc scrisoarea ta. Întotdeauna mă bucur pentru critica prietenoasă pe care o primesc, pentru că mă ajută.”

Să ştiţi că ajută dacă o luaţi aşa. Dacă cineva te critică, s-ar putea să ai câteva pete care trebuie curăţate.

Şi am continuat: „…Mă gândesc că trebuie să crezi ceva despre mine, pentru că altfel nu mi-ai fi scris. De asemenea, vreau să ştii că admir cei cincizeci de ani de serviciu în slujba Domnului meu şi că am un respect deosebit pentru aceasta. Şi încă ceva: Trebuie că-L iubeşti pe Domnul şi să te gândeşti la El, pentru că altfel n-ai fi vorbit despre mulţimea care ascultă învăţătura mea şi n-ai fi încercat să mă corectezi. Cred că ai făcut aceasta pentru că-L iubeşti pe Domnul şi nu vrei ca lucrarea Lui să meargă greşit. Aceasta înseamnă că mă iubeşti.”

Apoi i-am spus: „…Vreau să ştii că te-am iertat pentru că m-ai numit ghicitor, adică un diavol. Cred că îţi aminteşti că Domnul Isus a făcut acelaşi lucru şi le-a spus fariseilor: „Nu fac nimic altceva decât ce Îmi spune Tatăl să fac.” Apoi, când a avut acele vedenii şi le-a spus oamenilor cine erau, ce s-a întâmplat cu ei sau ce va fi în viitor, fariseii I-au zis că acele lucrări erau de la diavolul şi că El era un Beelzebul şi un ghicitor. Dar ştii ce le-a răspuns Isus? „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32). Ce zici dacă am dreptate? În cazul acesta, potrivit Scripturii, pentru tine nu va mai fi iertare nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare, şi Scriptura nu poate minţi, pentru că aceasta este hulă împotriva Duhului Sfânt. Dacă cineva spune că lucrarea lui Dumnezeu este un duh necurat…

Frate, te sfătuiesc să îndrepţi lucrul acesta. Eu sunt surprins să aud că un decan luteran îşi bazează învăţătura pe o astfel de experienţă. În biserica baptistă, în primul an de şcoală biblică am învăţat să ne bazăm în totul numai pe Biblie. Toată învăţătura noastră trebuie să vină din Biblie, dar iată că tu îţi bazezi învăţătura pe o altfel de experienţă.

Isus a spus clar că Satan nu poate să-l scoată afară pe Satan, iar dacă Isus a spus că Satan nu poate vindeca, aceasta este tot, indiferent ce spune altcineva. Important este că el nu poate vindeca şi aceasta-i tot!”

Dacă sunteţi atenţi, el nu poate vindeca deoarece vindecarea înseamnă creare de celule. Doctorul nu poate să te vindece dacă îţi tai braţul. Sigur că nu. Medicina nu poate vindeca, ci doar Dumnezeu poate face aceasta. Înţelegeţi? Doctorul nu poate vindeca braţul rupt. El îl pune la loc, dar Dumnezeu este Cel care îl vindecă. Înţelegeţi? Şi aceasta, pentru că este un singur Creator. Unde ajungi dacă spui că Satan vindecă? O, vai! Înseamnă că îl faci egal cu Dumnezeu. Satan nu poate vindeca dar se face pe sine egal cu Dumnezeu. Înţelegeţi? El nu poate crea, ci doar perverteşte ceea ce a fost creat de Dumnezeu.

Eu i-am mai spus acelui bărbat:

„…Aş vrea să-ţi răspund la ceea ce ai spus când m-ai condamnat. Aceasta îmi aminteşte de o mulţime de lucruri care se petrec astăzi în lume, de penticostalii fanatici. Sigur că cred că oamenii aceia s-au vindecat, deoarece fiecare om care se apropie cu credinţă, poate fi vindecat. Dar nu vrăjitoarea face vindecarea, aşa cum nu pot vindeca nici cei care spun: „Am vindecarea în mâinile mele! Simţiţi! Simţiţi!”

Omul poate simţi mâna lui, dar în nici un caz vindecarea. Vindecarea este o lucrare terminată. Categoric, aşa că toate aceste lucruri pe care le fac ei… Eu nu cred că indivizii aceştia au vindecat pe cineva vreodată, aşa cum nu cred nici că vrăjitoarea vindecă pe cineva. Ceea ce aduce vindecarea este credinţa fiecăruia. De fapt, omul crede că se apropie de Dumnezeu prin acea vrăjitoare, iar Dumnezeu trebuie să-i onoreze credinţa. Deci, este credinţa; primesc, deoarece cred că se apropie de Dumnezeu…”

Eu am văzut păgâni care îngenuncheau în faţa idolilor şi au fost vindecaţi. Da, vindecarea divină de la Dumnezeu, prin idoli. Dar nu idolii fac vindecarea, ci credinţa oamenilor în Dumnezeu. Ei cred că Dumnezeu este în idolii aceia  şi pentru că au credinţă, pentru că cred că Dumnezeu îi vindecă, El trebuie să le recunoască credinţa, deoarece vindecarea se bazează pe credinţă.

Vindecarea nu se bazează pe ceea ce faceţi voi, pe faptele voastre bune, pe experienţa voastră de creştin sau pe mântuirea sufletului. Eu am văzut oameni născuţi din nou care au coborât de pe platformă tot bolnavi; şi am văzut oameni cu renume rău care au fost vindecaţi de orbire şi de alte lucruri. Vedeţi? Vindecarea se bazează pe credinţa voastră, nu pe religia sau experienţa voastră. Ea se bazează numai pe credinţă.

Acel bărbat mi-a răspuns la scrisoarea pe care i-am trimis-o şi a spus:

„Domnule Branham, am auzit că vei veni la Convenţia internaţională a Oamenilor de afaceri creştini, aşa că aş vrea să stau de vorbă cu tine.”

I-am spus managerului şi el mi-a zis că este în ordine. Când am ajuns, el era deja acolo. Am intrat în colegiu, o clădire foarte frumoasă, pentru că acolo urma să luăm masa. Colegiul avea un teren foarte frumos, de câteva sute de acri, unde studenţii puteau să lucreze ca să-şi plătească taxele de şcolarizare. Avea vreo şaptezeci de studenţi lângă el, iar după ce am mâncat, el mi-a zis:

„Aş vrea să te întreb ceva, domnule Branham.”

„Da, domnule,” i-am răspuns gândindu-mă: „Din nou decanul acela luteran!”

„Am fost printre penticostali şi i-am văzut sărind în sus şi lovind. Este ceva în aceasta?”

„Da, domnule, este,” i-am răspuns eu. „Este ca în cazul unui copil care primeşte o jucărie. Este ca atunci când Ezechiel a spus: „…Duhul Domnului… m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase… erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot.

El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”

El mi-a zis: „Proroceşte despre oasele acestea…” Şi când oasele acelea au venit împreună, s-a făcut un vuiet, o mişcare şi mult zgomot, dar când a crescut  carnea şi pielea pe ele, n-a mai fost zgomot. Vedeţi? Cred că aceasta se întâmplă şi între penticostali. (Ezechiel 37.2-4).

„I-am văzut făcând multă gălăgie”, a spus el.

„Eu cred că oasele se adună împreună…”

„Noi suntem însetaţi şi flămânzim după Dumnezeu”, a continuat el.

„Aceasta-i bine.”

„Aş vrea să ne spui cum am putea primi botezul cu Duhul Sfânt.  Noi credem că primim Duhul Sfânt atunci când credem.”

„Aţi citit Fapte 19?” l-am întrebat eu.

„Da.”

„Ei bine, acolo scrie că în Efes erau nişte baptişti cumsecade care aveau un păstor bun, care se numea Apolo. El era un avocat convertit şi Îl dovedea pe Isus Hristos din Biblie. Pavel, care a trecut prin partea de sus a Efesului, i-a întâlnit pe ucenicii aceia şi i-a întrebat dacă au primit Duhul Sfânt de când au crezut, dar ei au răspuns că nici n-au auzit că ar fi fost dat un Duh Sfânt. Vedeţi? Atunci, Pavel le-a vestit adevărul, iar după ce au fost botezaţi în Numele Domnului Isus, şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt.”

„Bine, frate Branham”, a zis el, „dar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihănire. Ce altceva pot face eu mai mult decât să cred?”

„Aceasta este tot ce poate face omul. Tu crezi şi Îl accepţi pe Hristos ca Mântuitor personal; aceasta este credinţa ta, dar aminteşte-ţi că Dumnezeu i-a dat lui Avraam o dovadă: pecetea tăierii împrejur ca şi confirmare a credinţei lui, a faptului că i-a primit credinţa.”

Aşa este. Şi am continuat: „Aceasta a fost în Vechiul Testament, dar în Noul Testament, când credem, Dumnezeu ne dă botezul Duhului Sfânt care este o Pecete de confirmare.”

Înţelegeţi? Astfel, în Efeseni 4.30 ni se spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Duhul Sfânt este o Pecete, este confirmarea că Dumnezeu a recunoscut credinţa voastră. Înseamnă că dacă El nu v-a dat încă Duhul Sfânt, nu v-a recunoscut credinţa.

„Noi vrem Duhul Sfânt”, a spus el.

„Sunteţi din Colegiul luteran. Ce vor spune ceilalţi luterani?”

„Nu ne pasă! Noi dorim să-L avem pe Dumnezeu.”

„Aceasta-i foarte frumos”, am spus eu. „Şi când aţi vrea…”

„Chiar acum”, a spus el.

„Atunci ridicaţi-vă şi haideţi să ne rugăm.” Şi i-am pus să stea pe lângă perete în felul acesta, apoi mi-am pus mâinile peste ei şi şaptezeci şi doi de studenţi luterani au primit botezul cu Duhul Sfânt, iar Dumnezeu a făcut semne, minuni şi vindecări. Aceasta s-a petrecut la Colegiul Luteran din Minneapolis, Minnesota.

O, El este minunat! Duhul Sfânt nu este numai pentru penticostali, ci este şi pentru luterani, prezbiterieni, baptişti şi pentru oricine crede în El. Este pentru toţi. Ceea ce trebuie să facem noi, este să ne controlăm şi să încetăm să mai sărim şi să ne mai agităm; să respectăm darurile lui Dumnezeu, să le punem la locul lor şi să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze în biserică cum vrea El, iar atunci ceilalţi oameni vor înseta şi vor flămânzi după El.

Dar cât timp vă daţi drumul şi unul spune ceva şi altul, altceva, fără nici un control, oamenii vor crede că este o bâlbâială. Biblia vorbeşte foarte clar despre aceasta. Oamenii nu vorbesc împotriva darurilor, ci vorbesc împotriva felului necontrolat, haotic, în care le folosiţi. Aşa este.

Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului.” (Matei 5.13). Dar sarea are gust numai când intră în contact, ceea ce înseamnă că şi voi trebuie să faceţi un contact, iar viaţa voastră, trăirea voastră este cel mai bun contact pentru oricine. Astfel, prefer să-ţi trăieşti predica, decât să mi-o predici tot timpul, iar restul vor face la fel.

Încă câteva minute… Soţia mea este în sală şi mă priveşte. Ea ştie că mă lungesc cu predica şi îi fac pe oameni să stea mult în picioare, dar adevărul este că nu ştiu când să mă opresc.

Când munceam muncă grea, nu-mi plăcea când mi se servea o farfurie cu fulgi de porumb sau ceva de felul acesta, fiindcă aceea nu-ţi dă putere. Aveam nevoie de ceva săţios, de nişte clătite cu melasă şi de o bucată de şuncă cu carne.

Tot aşa, dacă vreau să trăiesc pentru Dumnezeu, din când în când îmi place să am o masă de patru ore, voi ştiţi ce vreau să spun, să iau Biblia şi s-o pun alături. Noi, sudiştii, obişnuiam să facem aceasta, dar ştim că voi, yankeii de aici de sus, sunteţi mai culţi. Aşa este.

Mi-ar plăcea să trăiesc în ţinutul acesta. Îmi place când este frumos şi zăpada este atât de îngheţată încât o auzi scârţâind sub roţile de la maşină. Îmi amintesc că în vremea când eram copil am avut şi noi astfel de ierni în Sud, dar acum pământul este pe undeva puţin ieşit de pe orbită şi nu merge bine.

Eu cred că toate lucrurile sunt cu susul în jos pentru că venirea Domnului este foarte aproape. Singura care ar trebui să meargă drept este Biserica Dumnezeului celui Viu. Aşa este.

Înainte de a ne apropia de Cuvânt, aş vrea să ne plecăm capetele puţin, în timp ce lăsăm toate celelalte lucruri deoparte, fiindcă vrem să ne apropiem de Dumnezeu.

Tată ceresc, venim înaintea Ta în Numele Preaiubitului Tău Fiu, cu această Petiţie care spune că atunci când era pe pământ, El a spus: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Noi ne bucurăm pentru aceasta şi ne gândim că El a mai spus: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Îţi mulţumim pentru aceasta, fiindcă este o făgăduinţă a Ta, şi noi ştim că fiecare făgăduinţă din Carte aparţine fiecărui credincios.

În seara aceasta, când stau în faţa acestei Biblii, mă gândesc că eu pot doar s-o deschid şi să-i răsfoiesc paginile, dar numai Duhul Sfânt poate să ne-o tălmăcească. Deci, Te rugăm să laşi ca El să vină în seara aceasta şi să ne interpreteze Cuvântul şi însemnătatea care ar putea crea credinţă, mai întâi pentru mântuirea sufletelor şi apoi pentru vindecarea trupurilor noastre, şi să aducă bucurie şi întărire sfinţilor, ca să poată merge mai departe.

Tată, iartă păcatele noastre şi dă-ne aceste binecuvântări, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Îmi place, pentru că Cuvântul este un lucru atât de minunat! Mai întâi voi anunţa subiectul, iar după aceea voi citi ceva din Scriptură, ca să avem un context. Subiectul meu este: „Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul Său” şi voi citi din Ioan 12.35-38.

Îmi plac oamenii care îşi aduc Bibliile la biserică şi îmi place să-i văd cum răsfoiesc paginile ei. Vreau să vă spun că cuvintele mele pot cădea, fiindcă eu sunt doar un om, dar Cuvântul Lui este veşnic. Astfel, dacă în seara aceasta nu veţi rămâne doar la citirea Cuvântului, ci vă veţi hrăni din masa bogată pe care El ne-a pregătit-o din Cuvântul Său, veţi fi binecuvântaţi, pentru că Cuvintele Lui nu vor cădea niciodată; nu pot cădea.

În versetele 35-40, scrie:

Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, (În traducerea engleză scrie: „…umblaţi până aveţi lumina…”), ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.

Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină ca să fiţi fii ai luminii.

Să ne oprim puţin şi să citim încă o dată cuvintele acestea:

Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină ca să fiţi fii ai luminii. Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.

Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,

ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?”

  De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:

„Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea acestui Cuvânt. Aţi observat ce am citit? Că oamenii aceia nu puteau crede pentru că aşa a spus prorocul Isaia că se va întâmpla. V-aţi prins?

Să ştiţi că odată spus, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai poate fi luat înapoi. Cuvântul lui Dumnezeu este atât de desăvârşit, încât Ioan încearcă să le explice oamenilor că Isaia a prorocit atunci când a zis: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?”  (Isaia 53.1).

Cu alte cuvinte, aici scrie: „Cine a crezut ce s-a spus despre Domnul Isus? Cine a primit vestirea că El era Mesia?” Şi Isaia a spus mai departe: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu.”

Isaia a spus aceste cuvinte cu opt sute de ani în urmă, deci trebuiau să se împlinească. Vedeţi cât este de desăvârşit Cuvântul lui Dumnezeu? Indiferent cât de mult au vrut ei să creadă, nu au putut crede pentru că Isaia a spus că nu vor crede.

Credeţi cumva că Isaia a blestemat poporul să nu creadă? Nicidecum! El a avut o vedenie în care Dumnezeu, care a ştiut toate lucrurile încă înainte de întemeierea lumii, i-a arătat ce urma să vină, şi astfel, Isaia a mărturisit ceea ce a spus Dumnezeu că se va întâmpla, deoarece acest Cuvânt este doar ceea ce a spus Dumnezeu înainte de a fi creată lumea.

Un profet posedă darul cunoştinţei. Noi ştim că de multe ori, profetul este asemănat în Biblie cu vulturul. Vulturul poate să urce sus în văzduh, acolo unde nu poate urca nici o altă pasăre, deoarece nu este făcută pentru aceasta. El este o pasăre a cerului şi zboară sus de tot. Acolo este singur, nu este nici o pasăre lângă el, şi chiar dacă zboară atât de sus, poate vedea departe de tot. Nici o altă pasăre nu are ochi atât de buni ca vulturul.

Astfel, când este sus, profetul poate vedea până departe, apoi vine jos şi spune ce este înaintea noastră.

Deci, Dumnezeu Şi-a luat vulturii din Vechiul Testament, i-a ridicat sus de tot şi i-a lăsat să vadă lucruri care vor veni, iar când s-au întors, au putut vesti ce au văzut. Acum înţelegeţi? Ei sunt vulturi.

Poate că mulţi dintre voi aţi citit lucrările lui Pember: „Epocile timpurii” şi „Predicator şi rugăciune.”

Odată, când am fost la grădina zoologică din Cincinnati, Ohio, am văzut un tablou care m-a impresionat. Fiindcă iubesc natura, iubesc şi animalele. Eu am fost multă vreme paznic de vânătoare şi am studiat atent obiceiurile şi comportamentul animalelor, fiindcă le iubesc. Ele sunt creaţia lui Dumnezeu şi ni le-a dăruit nouă.

La acea grădină zoologică am văzut o scenă care mi-a rupt inima. Este vorba de un vultur. Era închis într-o cuşcă şi părea că nu înţelegea de ce era închis acolo. El se dădea puţin înapoi, îşi desfăcea aripile mari şi apoi se lovea de gratiile cuştii în care era închis. Peste tot erau numai pene însângerate. El se ridica, îşi scutura puţin capul, apoi se repezea din nou în gratiile acelea. Când făcea aceasta, cădea pe spate şi privea spre cer, apoi se ridica şi se repezea din nou. Oamenii l-au prins şi l-au încarcerat. O rasă superioară lui, l-a închis în acea cuşcă, dar el este o pasăre a cerului. Privea neputincios printre acele gratii şi dorea să-şi întindă aripile şi să plutească în văzduh. Dar ce mai putea face acum cu aripile lui mari?  Nimic. Era atât de trist să-l vezi prins acolo.

Dar am văzut o scenă şi mai tristă decât aceasta, când m-am uitat la fiii lui Dumnezeu încarceraţi în denominaţiuni şi după bariere şi ismuri. Ei ştiu că în interiorul lor este Ceva care ar vrea să iasă afară, fiindcă au fost făcuţi să fie fiii lui Dumnezeu, dar cineva mai puternic decât ei, i-a legat în acele locuri, aşa că îşi dau capul pe spate şi se întreabă: „Oare unde este Fântâna aceea umplută cu Sânge? O, dacă aş putea ajunge la ea!”

Aceasta este cea mai tristă privelişte pe care am văzut-o vreodată: oamenii care au fost creaţi să fie copiii lui Dumnezeu, au fost prinşi de Satan şi legaţi, fiind astfel privaţi de privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu.

Satan i-a prins în capcană, i-a pus într-un loc şi a spus: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există vindecare divină! O, lucrurile acelea au trecut demult.” Este trist să vezi un om într-o asemenea stare, când Dumnezeu l-a creat după chipul Său şi l-a făcut la fel de liber ca un vultur, gata să-şi deschidă aripile, să se bucure şi să plutească în adierea plăcută a vântului.

Am văzut cum îşi deschid vulturii aripile lor mari şi nu dau din ele, ci doar le ţin deschise şi plutesc. Când bate vântul, ei ştiu cum să-şi ţină aripile  ca să plutească până sus. Şi urcă atât de sus, încât se mai vede doar un punct mic şi negru pe cer. Vedeţi? El nu s-a forţat, nu a studiat teologia, nu a umblat dintr-un seminar într-altul, dintr-o biserică în alta, sau dintr-o misiune în alta. Vulturul îşi deschide aripile şi stă în curentul de aer, iar atunci când curentul urcă, urcă şi el.

Dacă în seara aceasta, omul ar lua numai Cuvântul lui Dumnezeu, fără să încerce să adauge sau să scoată ceva din el, dacă şi-ar aşeza credinţa în aripile lui Dumnezeu, în Cuvântul Lui, şi s-ar lăsa să plutească aşa cum îl ridică Duhul Sfânt deasupra tuturor, nu ar mai auzi această pălăvrăgeală: „Nu există vindecare divină! Nu există botez cu Duhul Sfânt!” Priviţi drept spre Cuvântul lui Dumnezeu şi plutiţi pe aripile credinţei, fiindcă voi sunteţi vulturii zilei.

Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul, iar Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Aceasta este tot.

Înainte ca să vină fraţii după mine, i-am spus soţiei mele că în seara aceasta voi pune mărturie despre câteva experienţe. M-am gândit la aceasta până când a venit Duhul Sfânt şi mi-a spus: „Dă bisericii această avertizare!”, aşa că sunt ascultător.

Eu nu am nimic împotriva credinţei cuiva; nu am nimic împotriva bisericii denominaţionale, dar sunt o mulţime de lucruri care se dau la radio şi la televizor, deşi nu ar trebui să se facă aceasta.

Şi mai este şi acest episcop Sheen. Eu nu am nimic împotriva catolicilor. Dacă el vrea să fie catolic, este treaba lui, este alegerea lui, dar când face afirmaţii şi spune: „Să încerci să trăieşti cum spune Biblia, este ca şi cum ai umbla prin ape tulburi.”

 Cine a scris Biblia? Dumnezeu, dar nu cred că El a scris-o pe hârtie şi a dat-o unor îngeri, iar ei au coborât pe coridoarele cerului şi v-au dat-o vouă. Nu cred aceasta, dar să spui că sunt doar nişte epistole scrise la câteva sute de ani după moartea apostolilor, că nu sunt clare şi alte lucruri de felul acesta…

Voi cunoaşteţi biserica catolică. Eu vin dintr-o biserică catolică. Ei acceptă Biblia, dar spun că Dumnezeu este în biserica Lui, iar dacă biserica învaţă ceva ce este contrar Bibliei, ei acceptă ce spune biserica.

Odată am stat de vorbă cu un preot catolic. Discutam despre faptul că botezasem o fată. El a venit şi m-a întrebat cum am botezat-o, iar eu i-am spus că prin scufundare, în Numele Domnului Isus Hristos.

„Şi biserica catolică a făcut aşa,” a spus el.

„Când?” l-am întrebat eu.

„În vremurile timpurii.”

„Cât de timpurii?” Eu am toate scrierile istorice: „Cartea martirilor”, „Epocile timpurii” ale lui Palmer, scrierile lui Josephus şi ale altor istorici, dar nicăieri nu scrie aşa ceva.

„Păi, în vremea primilor apostoli”, a spus el.

„Vrei să spui că ei au fost catolici?”

„Sigur că da.”

„Este biserica catolică o biserică universală?”

„Sigur.”

„Chiar cuvântul „catolic” înseamnă „universal”, nu-i aşa?”

„Da.”

„Atunci cum se face că învăţăturile bisericii catolice de astăzi sunt atât de contrare Bibliei?”

„Păi, noi credem Biblia şi credem biserica!”

„Nu merge aşa.”

„Ei bine, Dumnezeu este în biserica Lui.”

„Biblia spune că Dumnezeu este în Cuvântul Său”, am spus eu. Aşa este. Şi Biblia spune la sfârşitul Apocalipsei că „cine va adăuga sau va scoate ceva, i se va scoate partea din cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19). Deci, eu cred în infailibilitatea Bibliei; cred că ea este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi că la El nu mai este nimic de adăugat sau de scos. Cred că acesta este Planul lui Dumnezeu pentru biserica Sa. Admit că noi, constructorii, am făcut o încurcătură din ea, dar aceasta nu are nimic a face cu Planul Său, pentru că El rămâne la fel. Eu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi El este răspunzător doar pentru Cuvântul Său.

Acum aş vrea să aduc un suport pentru ceea ce doresc să vă spun. Eu am încercat să stau tot timpul numai pe Biblie. Am fost prin multe biserici şi vă rog să urmăriţi şi voi, ca să vedeţi că am dreptate. Dacă mergi într-o biserică, vei vedea că toată adunarea se poartă la fel ca păstorul. Eu cred că iau duhul unul de la altul, în loc să primească Duhul Sfânt. Acesta este adevărul. Absolut! Dacă o femeie bună se căsătoreşte cu un bărbat de nimic, ori el devine un gentleman, ori ea devine o femeie de nimic. Înţelegeţi? Voi luaţi duhul unul de la altul. Aşa este. Păsările de acelaşi fel vor zbura împreună.

Acum, se dau la televizor tot felul de programe necenzurate şi toate acele vulgarităţi. Ochiul este poarta sufletului, iar tinerii se uită la fetişcanele acelea indecente din filme şi la femeile acelea de la Hollywood care sunt căsătorite de opt ori şi care se sărută fără ruşine cu orice bărbat. Şi ce urmează? Micuţa fetiţă care vede acele lucruri, le face şi ea în ziua următoare.

Să apară numai câteva nonsensuri fantastice cu nişte fete îmbrăcate indecent sau ceva de felul acesta, şi a doua zi, femeile americane se vor îmbrăca la fel. Aşa este. Aceasta arată că luaţi duhurile, unul de la altul. Cu ce te hrăneşti…

Domnule care spui că eşti creştin, dă-mi voie să intru în biroul tău, şi lasă-mă să văd ce muzică asculţi la radio. Dacă asculţi acel boogie-woogie şi pe perete ai poze cu femei pe jumătate dezbrăcate, nu mă interesează ce spui, fiindcă eu ştiu cu ce duh te hrăneşti. Aşa este.

Mai bine să am o casă fără covor pe jos, cu un pat din fier într-un colţ, cu o micuţă masă de bucătărie, făcută din cutii, iar pe perete un tablou pe care să scrie: „Dumnezeu să binecuvânteze casa noastră”, decât toate acele case elegante, cu tot felul de lucruri agăţate pe pereţi, cu masa plină cu tot felul de cărţi cu poveşti de dragoste şi reviste pline de murdării, în loc de Biblie. Cum vă puteţi aştepta de la copiii voştri să devină altceva decât nişte necredincioşi? Acesta este adevărul, prieteni. Aduceţi copilul pe calea pe care trebuie şi învăţaţi-l Cuvântul lui Dumnezeu.

Abraham Lincoln a avut doar două cărţi până când a crescut: una a fost Biblia, iar cealaltă a fost „Cartea martirilor” a lui Fox şi a învăţat din greu, concentrându-se pe aceasta. Aceasta a adus la suprafaţă caracterul pe care l-a avut Abraham Lincoln.

Arată-mi ce citeşti; arată-mi ce asculţi, să văd ce muzică îţi place şi îţi spun cu ce se hrăneşte sufletul tău: „După roade îi veţi cunoaşte.” Aşa este.

Eu am mâncat în multe locuri, iar acolo erau acele tonomate muzicale care fac mult zgomot. Când le aud, îmi vine să spun: „Câte discuri cântă timp de o oră? Am să plătesc pentru acele discuri, dar scoateţi-l din priză ca să pot mânca în linişte.” Toate aceste lucruri sunt un nonsens; din pricina lor este mâncată America de viermi. Orice temelie de sub ea a fost distrusă. Cum poţi să le vorbeşti despre supranatural unor oameni care  s-au lăsat devoraţi de acest cancer? Tot ce aud ei la biserică sunt nişte imnuri, nişte poezii de laudă, cine va fi următorul primar, etc., dar nimic despre Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Aceasta are acelaşi efect pe care-l are o aspirină pentru copii pe care o dai la un adult. Ea nu are putere să aline durerea de inimă a unui adult. Aşa este. Trebuie să ai Antidotul lui Dumnezeu. Amin. Acesta stimulează.

 El a fost numit „Crinul din vale”. Crinul este planta din care se obţine opiu. Opiul  vine din crin. Şi vă spun ceva: dacă eşti bolnav de inimă şi obosit de păcat, permite-I lui Dumnezeu să îţi dea Opiu din Crinul din vale şi vei vedea că durerea ta este alinată şi îţi va îndrepta inima spre Dumnezeu, în respect faţă de Cuvântul Său, şi vei crede din toată inima. Aşa este.

Acum să mergem puţin în Biblie, în 1Împăraţi şi să-i dăm voie imaginaţiei noastre să participe la un anumit eveniment. Este vorba de împăratul Ahab din Vechiul Testament. Ahab şi timpul lui sunt un tip frumos pentru Noul Testament. Căsătoria lui Ahab cu Izabela, o idolatră care a adus idolatria din Egipt, este un tip spre cele şapte dispensaţii din Vechiul Testament, spre cele şapte Biserici din Noul Testament.

Astfel, în timpul celor o mie de ani de epocă întunecoasă, protestantismul s-a căsătorit cu romanismul şi a adus idolatria în biserică. Citiţi Biblia să vedeţi dacă nu spune           aceasta. Aşa este. De acolo a ieşit un botez fals prin stropire, un nume fals şi tot ce fac ei fals. Dumnezeu a spus despre epoca aceea: „Ai puţină putere, dar n-ai negat Numele Meu…” Vedeţi?

Ahab, acest căldicel, acest credincios de graniţă, acest israelit decăzut, putea să tot fie tăiat împrejur şi să aibă numele trecut în vreo carte pe undeva, câtă vreme în inima lui se gândea mai mult la faţa vopsită a Izabelei, decât la Împărăţia lui Dumnezeu.

În seara aceasta câţi oameni şi-au vândut dreptul de întâi născut pentru lucrurile lumii şi s-au îndepărtat de Dumnezeu? Staţi cu Cuvântul! Din cauza aceasta am vorbit despre luatul duhului de la unul la altul în adunare. Când venim în adunare, vrem să stăm numai pe Cuvânt. Staţi cu Cuvântul astfel încât peste oameni să fie Duhul Cuvântului şi nu un duh fantastic, al unui predicator sau altceva, deoarece în ziua judecăţii va trebui să dăm socoteală pentru aceasta. Eu vreau ca în ziua când voi sta acolo, împreună cu oamenii din toată lumea, la care le-am predicat, să pot spune că nu am încercat să le insuflu ceva de la mine, ceva fantastic, ci am stat numai pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, voi pune în faţa mea Cuvântul Lui şi voi spune: „Dumnezeule, Tu eşti Cel care L-ai scris.” Acest fel de duh ne trebuie, care să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi nu nişte lucruri fantastice sau nişte teologii omeneşti. Staţi cu Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu!

Marele profet Ilie, i-a prorocit lui Ahab şi i-a spus că din cauză că l-a ucis pe Nabot, va fi ucis şi el şi câinii îi vor linge sângele. El i-a spus şi Izabelei ce i se va întâmpla…

Din Geneza până în Apocalipsa, vedem că Dumnezeu a avut de fiecare dată cel puţin un om peste care Şi-a pus mâna Sa; El nu S-a lăsat niciodată fără martori.

Astfel, vedem că El a avut un alt proroc, pe Mica. El era urât de ceilalţi.

Ahab se gândea că dacă este evreu, este în ordine. Aşa crede şi credinciosul modern de astăzi. El merge la biserică deoarece se gândeşte că aşa se cuvine, dar dacă mergi la biserică din cauza aceasta, eşti un făţarnic. Asta-i tot.

Să nu te duci la biserică gândindu-te că aşa trebuie să faci, ci du-te ca să te închini lui Dumnezeu. Tu trebuie să te întâlneşti cu Dumnezeu, să Îi mulţumeşti, să-L lauzi şi să-I aduci închinare. Aceasta trebuie să facem noi, iar adunarea este o casă de închinare.

Ahab avea cu el o mulţime de proroci bine educaţi cu teologia acelor zile. Erau mulţi, patru sute şi erau instruiţi de el. Toţi erau bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi şi îngrijiţi.

Într-o zi, Iosafat, fiul unui bărbat neprihănit şi el însuşi un bărbat neprihănit, a venit să-l vadă pe Ahab, dar când a făcut lucrul acesta, a săvârşit o greşeală fatală.

Ascultaţi! Uleiul nu se amestecă cu apa. De multe ori, o viaţă bună a fost distrusă de cei cu care te-ai însoţit. Arată-mi, deci, cu cine te însoţeşti şi îţi voi spune cine eşti. Aşa este. Este un proverb vechi, dar adevărat. Însoţeşte-te cu oamenii care cred în Dumnezeu.

Nu vă lăsaţi copiii… Dacă copilul tău se duce peste drum, la micuţul Oswald, care pare un băiat drăguţ, să ai grijă cine este acel micuţ. Aflaţi cine sunt mama şi tatăl lui. Poate sunt unii care urăsc Evanghelia şi au insuflat aceasta şi micuţului lor Oswald, iar dacă îţi laşi fiul sau fiica să se însoţească cu el, la un moment dat te trezeşti că ai în casă un mic Oswald. Aşa este. Aveţi grijă cu cine vă însoţiţi! Păstraţi-vă anturajul curat. Nu te duce la ştrand cu un băiat, doar pentru că te gândeşti că îl vei câştiga pentru Hristos. Dacă  nu poţi să-l câştigi pentru Hristos în biserică, acasă sau în maşină, în piscină nu o vei face nici atât. Dimpotrivă! Acolo sunteţi pe teritoriul diavolului şi puteţi cădea voi. Staţi departe de aşa ceva! Despărţiţi-vă, fiindcă Dumnezeu a spus: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.”  2Corinteni 6.17).

Dumnezeu vrea pe cineva care are curajul să stea departe de aceste lucruri; întotdeauna a vrut aceasta. Fiecare copil al lui Dumnezeu, din Geneza până în Apocalipsa, în această epocă modernă în care trăim noi, a stat departe de sistemul ecleziastic şi nu a fost de acord cu el şi cu bisericile lumii.

Cercetaţi Scripturile şi scrierile istorice şi veţi vedea că Martin Luther, John Wesley, Calvin, Knox, Finney, Sankey şi toţi ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu, au ieşit afară din acele lucruri şi au stat pe convingerile lor. Aceştia au fost slujitorii lui Dumnezeu.

Uneori, trebuie să staţi singuri chiar şi în familia voastră, pentru că nici mama şi nici tatăl vostru nu este de acord cu voi; uneori nu este de acord cu voi, unchiul, mătuşa sau alţi membri ai familiei. Dar nu contează, dacă staţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci staţi cu El! Este singura însărcinare pe care o aveţi.

Cum am spus, Iosafat a venit jos la invitaţia lui Ahab, iar acesta a tăiat oi şi boi şi a dat o mare petrecere. De multe ori, noi intrăm în încurcături cu ocazia acestor petreceri sau afaceri de societate care dau petreceri şi aşa mai departe. Fiind acolo, probabil şi Iosafat a luat nişte friptură şi a băut câteva pahare de vin sau ce aveau ei.

Apoi, Ahab a spus: „Aş vrea să mă sui împotriva Ramotului din Galaad şi aş vrea să vii şi tu cu mine.” Ei bine, Iosafat era sub influenţa lucrurilor măreţe pe care le văzuse…

Aşa face diavolul: îţi arată partea strălucitoare. Dar dacă partea aceea strălucitoare nu se potriveşte cu Cuvântul lui Dumnezeu, este un miraj. Ştiţi ce este un miraj? O iluzie optică. Adică, vezi ceva, iar când ajungi acolo, nu este nimic. Când mergi cu maşina pe şosea, ai impresia că este apă, dar când ajungi acolo, vezi că este doar şoseaua, fără nici un strop de apă.

Aceasta face diavolul: îţi face tot felul de promisiuni arătându-ţi ceva strălucitor, dar când ajungi acolo, nu este deloc aşa. Staţi cu Cuvântul şi atunci sunteţi în linie; atunci sunteţi în Planul lui Dumnezeu. Staţi acolo! Şi orice spune Dumnezeu, să nu vă îndoiţi, indiferent cum sună… Credinţa nu este ceva ce vezi; „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).

Astfel, Iosafat a semnat o alianţă şi s-a alăturat grupării mari a Israelului, când ar fi trebuit să stea deoparte, să nu facă aceasta. Totuşi, fiind credincios, el a fost destul de neprihănit încât să spună:

 „Ar fi bine să-L întrebăm pe Domnul înainte de a ne sui la Ramot.”

„Sigur că da,” a răspuns Ahab. „Sigur că-L vom întreba pe Domnul. Cred şi eu că ar trebui să facem aceasta. Ştii, am aici o mulţime de D.D., cei mai buni din câţi ai văzut vreodată. Să ştii că biserica noastră nu are oameni nătângi, fiindcă suntem clasa cea mai bună. Avem oameni cu D.D., Ph.D, LL.D., etc. Ar trebui să-i vezi.”

„Păi, cheamă-i aici”, a spus Iosafat.

Cei doi împăraţi s-au aşezat pe tronurile lor la porţile cetăţii şi au venit înaintea lor patru sute de proroci, iar cel mai mare dintre ei, Zedechia,  a păşit în faţă şi a spus: „Să văd… Haideţi să prorocim: „Aşa vorbeşte Domnul, suie-te, căci Domnul este cu tine!” Vedeţi, ei erau plătiţi. Cei patru sute nu erau atenţi la Cuvânt, pentru că erau plătiţi, aveau tichete de masă şi erau hrăniţi bine.”

Mulţi oameni buni greşesc aici.

Frate, mai bine mă întind pe burtă, beau apă chioară şi mănânc pesmeţi uscaţi, dar stau cu Cuvântul lui Dumnezeu şi spun Adevărul, decât să mănânc pui fripţi de trei ori pe zi şi să trăiesc într-un palat, departe de El. Acesta este adevărul.

Aici în Benton Harbor, Michigan, era un bătrân care se numea John Rhyn, şi a fost vindecat într-una din adunări. Imediat după aceea, m-au dus la un rabin, care m-a întrebat:

„Cum şi-a căpătat vederea, John?”

„I-a redat-o Domnul Isus Hristos”, am răspuns eu

„Poate a fost Isus, dar nu Hristos!” a răspuns rabinul, apoi a continuat: „O, voi, neamurile,  nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în trei şi să ni-L oferiţi nouă!”

„Dar, eu nu Îl tai, domnule,” am spus eu.

„Este un singur Dumnezeu!”, a continuat el.

„Este corect. Aşa este.”

Discuţia a continuat, iar el a spus:

„Isus a fost un hoţ!”

„Un hoţ?” am întrebat eu.

„Da! În ceea ce voi numiţi „Noul Testament”, scrie că „Într-o zi, El a intrat într-un lan de porumb, a luat boabe şi le-a dat şi ucenicilor Săi”, ceea ce nu este legal. Astfel, din punctul meu de vedere, El era un hoţ.”

„Un moment! Sunt foarte surprins de ceea ce spui, rabi, deoarece chiar legea levitică spune că un om poate merge prin lan, să smulgă şi să mănânce cât vrea, dar să nu ia nimic cu el. Este ruşinos că nu ştii aceasta, fiindcă El ţinea Legea.”

„Despre cine vorbea Isaia 9.6 când spunea: „Un copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat…” Despre cine vorbea, despre Mesia?”

„Da, domnule.”

„Şi când va veni Mesia, ce va fi? Va fi un copil?”

„Păi, Mesia va fi un copil.”

„Şi va fi născut din fecioară?”

„Da, domnule, dar nu este Cel despre care vorbeşti.”

„Acum, te rog să răspunzi la o întrebare…”

Şi discuţia a continuat în felul acesta. Eu l-am întrebat:

„Ce relaţie va fi între Mesia şi Dumnezeu? Care va fi deosebirea dintre Mesia şi Dumnezeu? În ce relaţie va fi El faţă de Dumnezeu? Sunt două lucruri de care legea voastră Îl condamnă: că a încălcat Sabatul şi că S-a făcut pe Sine Dumnezeu. El era Domnul Sabatului şi El era Dumnezeu. Dumnezeu era în Hristos. IaHVeH Dumnezeu Se manifesta în trupul Fiului Său, Isus Hristos să ia păcatul.”

Am văzut că după un timp l-am prins.

„Dar cum este cu vederea acestui om? Tu ai făcut aceasta?”

„Nu, domnule, Isus Hristos a făcut-o. John vede, nu-i aşa?”

„Da, vede. I-am dat de multe ori de pomană…”

„Păi, cum îţi explici că timp de douăzeci de ani a fost un cerşetor orb şi iată că acum vede foarte bine? Ce zici de aceasta? Ceva i-a redat vederea. Isus Hristos a făcut-o.”

L-am văzut întorcându-şi capul, în timp ce din ochi îi curgeau lacrimi care se prelingeau pe barba albă, aşa că i-am zis:

„Un moment, Rabi.”

„Ne vedem mai târziu”, a spus el.

„Un moment,” am spus eu. „Nu vrei să stai să te mai întreb ceva? Crezi că Acela era Mesia?”

El m-a privit şi a spus:

„Domnule Branham, admit că a fost un Om bun.” Cu aceasta s-a „spânzurat” singur.

„Dar ce zici de Cuvântul Său?”

„El era un Proroc.”

„Rabi, crezi că El era Fiul lui Dumnezeu?” Dacă a fost un Om bun, înseamnă că nu era un mincinos. Un proroc nu poate fi mincinos, iar El a spus: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu.” Acum eşti în încurcătură. Tu spui că era un Om bun şi un Proroc, deci admiţi că Cuvântul Lui era prorocie şi că El a spus că era Mesia lui Dumnezeu. Aşa este.”

„Dacă aş învăţa aceasta,” a răspuns el, „aş fi aruncat în stradă ca un cerşetor.”

Desigur, el era un evreu cu bani şi avea numele gravat pe o placă aurită care era pusă pe şcoala lui, aşa că i-am zis:

„Rabi, mai degrabă culeg resturi de mâncare din gunoi (ceea ce nu trebuie să fac dacă Îl slujesc pe Domnul), decât să am numele scris pe zidul clădirii şi să ştiu în inima mea că sunt greşit înaintea lui Dumnezeu. Pentru mine, Cuvântul lui Dumnezeu este pe primul loc.”

Revenind la subiectul nostru, observaţi! Toţi predicatorii aceia spuneau: „Suie-te, împărate! Sigur, Domnul este cu tine. Tu ai avut grijă de noi şi ne-ai ridicat biserici frumoase, denominaţiuni mari. Noi am prosperat datorită banilor tăi. Sigur, Domnul este cu tine, împărate. Suie-te!”

Aşa sunt şi oamenii de astăzi. Ei se uită la bisericile lor frumoase, la predicatorii lor lustruiţi, pe care îi au la amvon uneori. Poate fi un adevărat gentleman, poate fi un slujitor al lui Dumnezeu, eu nu spun că n-ar fi, dar sunt prea mulţi de partea cealaltă: care sunt lustruiţi şi resping Cuvântul lui Dumnezeu. Despre aceştia vorbesc, nu despre fraţii adevăraţi. Nu, domnilor. Vorbesc de cei care sunt de partea cealaltă: „Noi aparţinem la biserica cutare şi nu putem colabora într-o campanie de vindecare sau în alte lucruri ca acestea, deoarece… Împăratul nu ne va susţine.”

Da, împăratul grupului vostru nu suportă aceasta. Nici măcar nu este de acord şi aţi fi excluşi dacă colaboraţi.

Singurul om pe care l-am întâlnit şi avea destulă convingere  să stea de partea adevărului, a fost Rufus Mosley. Poate îl cunoaşteţi şi voi pe Rufus Mosley din Macon, Georgia, care are una din cele mai mari şcoli fundamentale. El a spus:

„Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi. Lucrările acestea sunt de la Dumnezeu.”

Fraţilor, Dumnezeu a zguduit şi regiunea aceea. El avea convingeri ca Martin Luther şi John Wesley, şi orice om care este convins de Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se bazează pe nişte lucruri fantastice, ci doar pe Cuvântul lui Dumnezeu… este primit de El.

Observaţi ce s-a întâmplat în continuare. Când acei mari proroci s-au adunat să prorocească, ei au spus:

„Oh, acesta este dr. Jones. Ce părere ai?”

„Amin.”

„Frate Levinski?”

„Aşa este; este Aşa vorbeşte Domnul.”

„Dr. Cutare, tu ce părere ai?”

„Da, amin.”

„Ei bine, eu sunt căpetenia lor, Zedechia,. Acesta este secretarul, acesta este şeful, prezbiterul de stat, deci ce ziceţi?”

„Suntem toţi de acord.”

Aceasta era foarte bine, dar nu era conform Cuvântului. Iosafat era însă destul de duhovnicesc ca să observe aceasta.

Îl pot vedea pe Ahab cum merge la el şi îi spune:

„Vezi, Iosafat? Ştiu că tragi puţin de partea cealaltă şi eşti mai radical în religia ta, dar aici am patru sute de proroci, pe cei mai buni din ţară, şi toţi spun să ne suim. Vezi că nu trebuie să ne facem probleme?”

Dar Iosafat i-a răspuns: „Oare nu mai găsim încă unul?”

„Încă unul? Păi, avem aici toată organizaţia şi toţi spun că este corect. Toţi doctorii şi ceilalţi, spun că este în ordine.”

„Totuşi, eu am citit unde Domnul spunea… Ahab, trebuie să mai fie unul.”

„Da, mai este un holly-roller undeva afară.”

Mica era un proscris şi nu avea nici un renume. Deci Ahab a spus: „Mai este Mica, fiul lui Imla, dar îl urăsc.” Păi, sigur că îl ura.

„El nu se alătură grupului meu,” a continuat Ahab. „Este un radical şi nu spune niciodată nimic bun de mine.”

Păi, chiar acolo s-au văzut ghearele mâţei din sac! Vedeţi de ce spun ei aceasta? Cum putea spune Mica ceva bun, în favoarea lui, când Dumnezeu l-a condamnat de la început şi l-a respins? Cum poţi binecuvânta ceva ce a blestemat Dumnezeu?

A fost odată un proroc care a încercat aceasta, atunci când şi-a adunat toate denominaţiunile lui mari şi le-a pus împreună, fundamentalişti până în măduvă. Da, domnule, şi a ridicat şapte altare pe care a adus şapte jertfe: şapte viţei curaţi, şapte berbeci, care vorbeau despre prima venire a Domnului Isus Hristos.

Jos, în vale, erau nişte holly-rollers, care se numeau Israel. Era un popor mic, inter-denominaţional care locuia în corturi. Moabul era o ţară împrejmuită cu ziduri, toate celebrităţile locuiau acolo şi erau cât se poate de fundamentalişti. Da. Dar ei nu au văzut Stânca lovită şi Stâlpul de Foc care mergea înaintea Israelului. Acolo era acea lucrare supranaturală a lui Dumnezeu şi în tabără se auzea Strigătul Împăratului. Dar Balaam nu a văzut aceasta.

Mă tem că multe dintre celebrităţile noastre nu văd mâna lui Dumnezeu lucrând prin grupul acela de radicali, dar eu voi alege calea lor, dacă ar fi să fac o alegere.

Cred că Lewi Pethrus mi-a spus nu demult:

„I-am văzut şi eu cum se comportau, frate Branham, dar m-am dus cu ei ca să-i aduc înapoi.” Şi s-a dus.

Revenind la Iosafat, el a spus:

„Aş vrea să-l văd.”

„Bine. Nici nu-l lăsăm să stea pe aici. Nu îl lăsăm să ţină nici o misiune sau ceva pe aici, pentru că l-am exclus de multă vreme dintre noi. Va trebui să meargă până în Amon după el.” Apoi a poruncit slujitorilor săi: „Duceţi-vă şi aduceţi-l pe fanaticul acela!”

Toate celebrităţile aşteptau să fie adus individul acela.

Departe, Mica stătea şi citea Biblia sau ce avea acolo, apoi a desfăcut un sul şi a zis: „Da, aceasta este. Am un simţământ ciudat, dar aşa scrie. Amin. Eu cred, Doamne, indiferent cât pare de ciudat. Eu cred oricum pentru că aşa este scris.” El citise în Isaia şi în ceilalţi proroci care au prorocit şi de aceea a zis: „Cred, Doamne că este aşa.”

Şi iată că a bătut cineva la uşă (fratele Branham bate), şi a spus:

„Sunt garda împăratului!”

„Intră în casă.”

„Tu eşti Mica?”

„Da, eu sunt.”

„Tu eşti fanaticul despre care se vorbeşte?”

„Cred că da.”

„Am poruncă să te duc la împărat!”

„Bine, nu trebuie să mă legi, fiindcă vin.”

„Vrea să îi proroceşti!!”

„Chiar vrea?”

„Au o adunare mare acolo.”

„Da?”

„Da. S-au adunat toţi prorocii, toată denominaţiunea. Toţi sunt prezenţi acolo. O, ce timp petrec împreună!”

„Da? Şi cum petrec?”

„Îl ştii pe Iosafat? A venit jos să-l vadă pe Ahab.”

„Acum înţeleg despre ce mi-a vorbit Domnul. Deci a venit şi el?”

„O, da!”

„Ce caută Iosafat cu decăzutul acela, cu credinciosul acela de graniţă, cu uşuraticul acela? Ce caută acolo?” Aceasta se gândea Mica în inima lui.

„Ştii, împăratul a făcut o denominaţiune mare, ca aceea din care ai fost dat afară. A fost acolo şi Iosafat, iar Ahab i-a spus să-l însoţească sus, în Ramotul din Galaad, ca să-l înfrunte pe vrăjmaş. A fost prezentă toată şcoala prorocilor, şi toţi i-au prorocit să se ducă. Ca să fie mai convingător, Zedechia şi-a făcut nişte coarne mari de fier, şi le-a pus pe cap şi a alergat pe străzi strigând: „Prin aceste coarne îi vei împinge afară pe sirieni!”

Aceasta este la fel ca cei care au ulei şi sânge pe mâini. Nu există nici un text biblic care să vorbească despre aşa ceva. Aşa este. Pentru niciunul din aceste nonsensuri care se petrec printre penticostalii de astăzi, nu este. O mulţime din aceste lucruri  sunt nebiblice, aşa că staţi departe de ele! Dacă ceva nu este în Biblie, feriţi-vă de acel lucru! Luaţi Cuvântul şi staţi numai cu El!

În timp ce venea, Mica a întâlnit un grup care i-a zis: „Ascultă, Mica, vrei să te ai bine cu grupul acesta? Atunci să spui ce spun toţi ceilalţi! Să proroceşti şi să spui să se ducă acolo, pentru că totul va fi bine. Să fii de acord cu ei şi să spui la fel ca ei, şi te voi primi înapoi.”

Dar Mica le-a răspuns: „Viu este Domnul că voi spune numai ceea ce spune El.” (2Cronici 18.13). Amin. Aceasta ne trebuie. „Voi spune doar ce spune Dumnezeu, nici mai mult, nici mai puţin.” Aşa este.

Mica ştia că Ilie, un profet adevărat trimis de Dumnezeu, a profeţit de rău împotriva lui Ahab; deci, cum putea să spună el altceva decât tot de rău? Ceilalţi erau majoritari, dar Mica avea Cuvântul. Deci, ceea ce face diferenţa este: Cuvântul.

Nu contează cât de mari sunt oamenii, cât de mulţi sunt comuniştii, câţi sceptici se ridică, tot ce contează este Dumnezeu, este ce spune Cuvântul Său. Ce contează că te numesc fanatic, ghicitor sau în alt fel? Nu daţi atenţie oamenilor!

Dacă vă puneţi nădejdea în oameni, sunteţi pierduţi de la început, fiindcă omul este sortit eşecului şi nu poate face nimic. Dar aşa cum spunea Eddie Perronet:

Nădejdea mea nu e zidită pe nimic altceva

Decât pe Sângele Neprihănitului Isus;

Când în jur, oamenii îşi pierd sufletele,

 El este Nădejdea mea şi pe El stau,

Pe Hristos, Stânca cea tare.

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare.

Deci, Mica avea Cuvântul; el ştia ce a spus Cuvântul despre Ahab. Cum ar fi putut să-l binecuvânteze pe Ahab, când profetul lui Dumnezeu care Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul”, l-a blestemat? Cum putea aştepta binecuvântări pentru oameni peste care Dumnezeu pusese blestemul? Vă temeţi că vă veţi pierde poziţia între oameni? Cum vă puteţi pune nădejdea în ei când Dumnezeu i-a blestemat? Puneţi-vă nădejdea în Hristos! Puneţi-vă credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi staţi cu El orice s-ar întâmpla! Staţi cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Acum, când ne apropiem de încheiere, ascultaţi!

Mica a venit înaintea împăratului. Îmi pot imagina cum s-a roşit faţa împăratului când l-a văzut pe zdrenţosul acela păşind în mijlocul predicatorilor cu doctorat. Dar nu cred că Mica s-a simţit singur, pentru că Dumnezeu era cu el.

Îl pot vedea pe împăratul Ahab cum îi zice lui Mica: „Bună ziua, Mica”, pe un ton fals, din pricina lui Iosafat…

Când l-a văzut pe Mica, Iosafat a zis:

„Tipul acesta are ceva ce-mi place. Nu ştiu, dar mie mi se pare în ordine. Văd că nu are prea multă educaţie. Poate nu cunoaşte toate acele cuvinte elevate şi nu ştie să le pronunţe, dar sunt sigur de un lucru: Omul acesta Îl cunoaşte pe Dumnezeu!”

Ahab a păşit în faţă şi a spus: „Ce zici, Mica?  Cuvântul tău trebuie să fie la fel ca al celorlalţi, iar ei spun să mă duc pentru că Domnul va fi cu mine şi voi avea propăşire.”

„Atunci, du-te! Dacă aşa au spus ei, du-te! Du-te să biruieşti, fiindcă vreau să văd şi eu aceasta!”

Atunci Ahab s-a gândit: „Aceste cuvinte nu sună bine din gura unuia ca el. Până acum mi-a prorocit numai de rău, iar acum vine şi-mi vorbeşte aşa?” Astfel, s-a întors spre Mica şi i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?” (v. 15).

Şi Mica i-a spus: „Du-te, dar să ştii că văd Israelul împrăştiat ca o turmă fără păstor, iar Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!” (v. 16).

„Ai văzut? Ai văzut?” i-a zis Ahab lui Iosafat, „Ţi-am spus că acest holly-roller nu-mi spune nimic bun, ci îmi vesteşte numai rău? Puteam să îţi spun încă înainte ca să deschidă gura şi să spună un cuvânt.”

Care era diferenţa? Toată ţara se unea cu prorocii aceia, iar aici era unul singur. Dar motivul pentru care Mica ştia că are dreptate, era că El stătea pe „Aşa vorbeşte Domnul”, pe făgăduinţa lui Dumnezeu. El ştia că orice ar fi spus un predicator, o denominaţiune sau un împărat, în opoziţie cu aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu va birui oricum.

Ar fi fost normal ca tot poporul să fie de partea lui Mica, dar iată că el stătea singur pe Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă ştia că Dumnezeu Îşi va ţine Cuvântul. El ştia că Domnul îl blestemase pe Ahab, prin Ilie, şi a spus că sângele lui va fi lins de câini din pricina lucrurilor rele pe care le săvârşise.

Deci, cum putea omul acela, Mica, să-l binecuvânteze, când Dumnezeu îl blestemase printr-un proroc adevărat? Mica ştia că nu se poate întâmpla nimic bun, ci numai rău, aşa că a stat pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi a stat singur înaintea întregului popor şi a celor câteva sute de predicatori şi doctori în divinitate. El a stat cu Dumnezeu.

Şi ştiţi ce a făcut conducătorul acelor preoţi? A păşit în faţa lui Mica, şi-a dat jos coarnele de pe cap şi i-a tras o palmă peste gură. Aceasta a arătat religia lui, nu-i aşa? L-a lovit şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” (v. 23).

Dar Mica i-a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” (v. 24). După care a adăugat: „Am văzut Israelul împrăştiat ca o turmă fără păstor.

Ascultaţi dar Cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui. Acolo se ţinea un sfat şi am văzut întâmplându-se aceste lucruri.”

Este ca şi cum ar fi ţinut sfatul aici. Să nu uitaţi că atunci când se întâmplă ceva aici jos, prigoniri, batjocuri, mai întâi se întâmplă ceva acolo sus. Să nu uitaţi! Fixaţi-vă credinţa pe aceasta!

Deci, Mica a spus: „Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot, în Galaad, şi să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?”

„Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui. Aşa îl vom scoate pe Ahab şi-l vom duce acolo conform Cuvântului lui Dumnezeu.”

Domnul a lăsat ca acel duh de minciună să vină jos şi să intre în predicatori; le-a dat o ungere falsă ca să prorocească o minciună în Numele Domnului.

Voi ziceţi: „Atunci cum putem şti dacă o prorocie este corectă sau nu, frate Branham?”

Aliniaţi-o cu Cuvântul! Aşa să staţi pe ea! Dacă nu este conform Cuvântului, să nu o credeţi! Aseară v-am spus că Cuvântul este Urim şi Tumim-ul lui Dumnezeu. Dacă se ridică ceva fantastic, chiar şi în aceste biserici mici, staţi cu Cuvântul! Fraţi păstori, nu hrăniţi oile cu ceva care le omoară! Staţi cu Cuvântul, fiindcă este scris că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Staţi cu Cuvântul!

Mica ştia că avea dreptate, deoarece stătea pe Cuvânt. Dar ceilalţi nu puteau înghiţi decât idei populare. Şi ce s-a întâmplat? L-au lovit pe Mica peste gură, l-au băgat la închisoare şi l-au hrănit cu „pâinea şi cu apa întristării”, fiindcă Ahab le poruncise să facă aceasta „până mă voi întoarce în pace.”

Dar Mica i-a răspuns: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” (v. 26-27). A spus aceasta, pentru că Biblia lui era în concordanţă cu Cuvântul.

Aş vrea să ne oprim puţin aici. Vedenia lui Mica era conform Bibliei, dar celelalte erau în opoziţie cu ea. Şi pentru că vedenia lui Mica era conform Cuvântului, Dumnezeu trebuia să-Şi ţină Cuvântul. Înţelegeţi?

Şi ce s-a întâmplat cu Ahab? În ziua aceea a fost ucis pe la apusul soarelui, iar câinii i-au lins sângele din carul care a fost dus să fie spălat. Acesta este adevărul, pentru că Mica a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi a văzut că vedenia lui se alinia perfect cu Cuvântul, era Adevărul absolut.

Prieteni, la încheiere vreau să reţineţi că orice vedenie trebuie să se alinieze cu Cuvântul lui Dumnezeu; şi orice predicator trebuie să se alinieze cu Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent ce credem, ce simţim sau ce este, trebuie să ne aliniem cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care am fost păzit de orice deviere.

Domnul a început să-mi dea vedenii încă de când eram copil, dar când am început să spun ce vedeam, predicatorii spuneau că sunt de la diavolul. Aşa se face că, cu vreo zece ani în urmă, m-am dus la Green’s Mill, Indiana, gândindu-mă că vreau să scap de acele vedenii, iar în seara aceea m-am rugat şi am zis: „Dumnezeule, eu nu vreau să fiu posedat de un drac.” Sigur că nu!

Cam cu zece sau cincisprezece ani în urmă, când eram doar un tânăr predicator baptist şi botezam în râul Ohio, sute de oameni au fost martori în după-amiaza aceea, când a venit acea Lumină din cer. Unii au leşinat, alţii au ţipat, etc., atunci când s-a auzit un Glas care a spus că voi duce în jurul lumii un mesaj care va porni o trezire înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, aşa cum s-a întâmplat în zilele lui Ioan Botezătorul. Ziarele au scris despre acel eveniment şi au spus: „O lumină misterioasă s-a arătat peste un tânăr baptist, în timp ce boteza în apă.”

Apoi, când a venit vremea, Domnul Isus Şi-a trimis din nou Îngerul şi mi-a vorbit, în seara aceea când m-am rugat şi am spus: „Dumnezeule, nu îngădui să se întâmple aceasta, fiindcă Te iubesc şi nu vreau să fiu posedat de diavolul. Predicatorii spun…” Atunci a venit Îngerul Domnului şi mi-a spus că era lucrarea Lui, că a fost rânduită de Dumnezeu şi că a hotărât ca acest Cuvânt să străbată toată lumea.

După aceea, m-am dus la supraveghetorul general, la cel care m-a botezat, dr. Davis, şi i-am spus ce-mi zisese Îngerul, dar el mi-a zis:

„Billy, tu ai nevoie de odihnă pentru că ai avut un coşmar.”

„Să ştii că nu sunt de acord cu ceea ce spui, şi voi părăsi chiar acum biserica baptistă,” am răspuns eu.

„Vrei să spui că, cu pregătirea ta de şapte clase, vei propovădui Evanghelia în toată lumea?”

„Aceasta a spus El şi eu Îl cred.”

„Billy, eu zic să nu iei în serios lucrul acesta. Odihneşte-te câteva zile şi după aceea te vei simţi mai bine.”

Atunci am plecat de acolo, şi am început lucrarea, prin harul lui Dumnezeu. Ce a urmat? Trezirea este în clocot pe fiecare înălţime, în jurul lumii. Când Israel a văzut că marele Goliat a fost omorât, fiecare şi-a scos sabia şi a pornit înainte. Aceasta s-a întâmplat.

Când bărbaţi duhovniceşti dintre baptişti, luterani, prezbiterieni, penticostali, etc., au văzut că Dumnezeu a turnat Duhul Său în aceste zile din urmă, când au văzut semnele şi minunile care au loc, „s-a făcut un vuiet şi o mişcare între acele oase fără viaţă, după carele-au venit vene, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra, apoi s-au ridicat ca o oştire puternică.” (Ezechiel 37). Astfel, oamenii au început să-şi scoată săbiile şi să spună: „Dumnezeule, şi noi îl vom ucide pe acest mare Goliat!” Şi taie în stânga şi în dreapta, de la est la vest şi de la nord la sud, aşa că o mare trezire a cuprins întreaga lume.

Ei spuneau: „Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!”, dar Dumnezeu a făcut-o oricum, fiindcă a promis. El a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Când a fost aici pe pământ, El nu a pretins că ar fi o Persoană mare, ci a spus că este Fiul omului. El era Fiul lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp era Fiul omului venit prin Maria; El era Fiul omului născut de Maria, dar după Duh era Dumnezeu însuşi; era Dumnezeu în Hristos. Când Omul pământesc născut din femeie şi Duhul lui Dumnezeu s-au întâlnit, când Duhul a locuit în acel trup, când Mielul şi Porumbelul S-au întâlnit, cerul şi pământul au fost împăcate şi s-au sărutat. Aceasta s-a întâmplat chiar în ziua aceea măreaţă.

El nu a pretins niciodată că este un Vindecător, nu a pretins că vindecă, ci a spus simplu: „…Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

În faţa Lui stăteau oameni străini, dar El ştia cine erau şi le-a spus pe nume. A făcut El aceasta? Este aceasta Scriptura? Este Biblia atunci când a spus că El nu făcea nimic de la Sine, ci făcea doar ce-I spunea Tatăl? Este aceasta Biblia? Citiţi Ioan 5.19. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este infailibil; tot ce spune Biblia este adevărat.

El nu a făcut nimic de la Sine, ci a stat doar pe Cuvânt. Şi ce a spus? Că „aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Cuvântul.” Este adevărat? Dar ei nu au putut crede, pentru că aşa a spus Isaia.

Biblia spune că oamenii au adus la Isus toţi  bolnavii şi neputincioşii, iar El i-a vindecat pe toţi ca să se împlinească ce a fost spus prin prorocul Isaia: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre…”  şi aşa mai departe. (Isaia 53.5). Tot ce a făcut El, a fost să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, ca frate al vostru, ca cetăţean împreună cu voi al Împărăţiei lui Dumnezeu, vă spun în seara aceasta că, fie că vom fi mulţi sau puţini, Dumnezeu ne-a binecuvântat şi ne va binecuvânta, fiindcă ne-a onorat cu Prezenţa Sa măreaţă: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Exact aşa este.

De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Dumnezeu a promis aceasta, iar dacă este aşa, trebuie să se împlinească.

Isus a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” A spus El aceasta? Acel Cuvânt trebuie să se împlinească. Nu a spus El: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”? (Marcu 16.15).

Cu alte cuvinte: „Propovăduiţi în toată lumea Evanghelia, puterea Duhului Sfânt, demonstraţi puterea Duhului Sfânt la orice făptură.”

Voi ziceţi: „Aceasta înseamnă să propovăduieşti Evanghelia?”

Citiţi versetul următor: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci… şi vor vindeca bolnavii.” (v. 17-18), şi priviţi lucrările pe care le-a făcut.

Cum puteţi face aceasta doar cu litera? Litera nu poate face aceasta, decât dacă Cuvântul cade într-un pământ  bun şi produce Viaţa care este în acest Cuvânt… Dacă aveţi un bob de grâu, oricât de bine ar arăta, dacă nu îl veţi pune în pământ ca să putrezească, nu va aduce o altă viaţă.

Dacă nu mori faţă de tine şi faţă de ideile şi teologia ta, dacă nu intri în Hristos, prin botezul Duhului Sfânt, ca să învii cu Cuvântul în inimă… Dar dacă faci aceasta, când vine la tine ceva ce este contrar Cuvântului, nu îl crezi. Aceasta este. Indiferent ce este, îl pui deoparte.

Din cauza aceasta nu L-au putut vedea evreii ca Fiul lui Dumnezeu. Ei îşi imaginau tot felul de lucruri cu privire la ceea ce va face Mesia, cum va veni la Templu, cum va sta acolo şi alte lucruri. Dar când a venit, Isus a fost total contrar gândurilor lor, de aceea au spus: „O, dar noi nu am fost învăţaţi aşa!”

Dar Dumnezeu nu trebuie să procedeze după învăţătura voastră. El procedează aşa cum a spus în Biblie. Aşa este. Noi am văzut că şi prorocii din lecţia noastră au fost învăţaţi altceva decât spune Biblia şi au spus altceva, pe când Mica a stat cu Biblia, cu Cuvântul.

Sfatul meu este acesta: Nu acceptaţi niciodată nimic dacă nu vine din Biblie! Înţelegeţi? Acesta este Planul. Haideţi să-l punem în ordine şi în Biblie, fiindcă Dumnezeul cel Atotputernic, Cel omniprezent, Cel infinit, care cunoaşte toate lucrurile, a vestit că aceste lucruri se vor întâmpla în timpul din urmă; a vestit că lucrurile pe care le-a făcut El, vor fi făcute din nou înainte de venirea Domnului.

El a spus că se vor ridica multe lucruri false. Cum le vom putea deosebi? Aceasta este o întrebare bună. Cum le vom deosebi? Vedem lucruri care se întâmplă şi spunem: „Uită-te acolo! Uită-te la aceasta! Uită-te încoace! Aşa este.” O, da, frate! Sunt de acord, dar arătaţi-mi o singură dată când a greşit Cuvântul lui Dumnezeu. Dar acum aveţi o grămadă de lucruri fantastice. Aşa erau şi preoţii aceia. Înţelegeţi ce vreau să spun? Predicatorii şi prorocii cu acele coarne pe cap, spuneau: „Aşa vorbeşte Domnul”, dar nu era conform Scripturii. Înţelegeţi? Dar când este absolut Scriptura, trebuie să se împlinească.

Ceasul este aici, fraţilor! Biblia spune: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ceea ce priveşte credinţa.” (2Timotei 3.8). Ei nu puteau crede şi nu vor putea crede. Biblia spune că astăzi, la fel ca în vechime, oamenii care au schimbat harul lui Dumnezeu în desfrânare, au fost hotărâţi pentru pieire. Înţelegeţi? Citiţi Iuda 1.4 şi vedeţi dacă este aşa sau nu:

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.”

Cum vor crede când Biblia spune că nu pot crede? Cum vom putea opri toate aceste nonsensuri din jurul nostru?  Cum o putem face când Dumnezeu spune că va fi aşa? Voi ziceţi: „Ce este greşit şi ce este corect?” Priviţi întâmplarea cu Mica. Duhul adevărat al lui Dumnezeu va merge mai departe cu Cuvântul, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Fără îndoială că în această sală sunt oameni bolnavi. Din câte ştiu, nu cunosc pe nimeni aici, decât pe soţia şi fiica mea, pe fratele Gene şi pe fratele lui. Cred că le cunosc şi pe fetele care stau aici şi care sunt fiicele lui. Şi am mai văzut pe cineva. Doamna care stă aici, nu este cumva soţia ta? Da, aşa este. În ordine. Aş vrea să ridicaţi mâna toţi cei care ştiţi că nu vă cunosc.

Ridicaţi mâna toţi cei care sunteţi bolnavi şi aveţi nevoie să fiţi atinşi de Dumnezeu. Nu contează care este problema voastră, ridicaţi mâna. În ordine. Aproape şaizeci la sută din audienţă.

Aş vrea să vă întreb ceva. Cum ar fi dacă Isus Hristos ar sta în seara aceasta aici, îmbrăcat cu costumul pe care mi l-a dat mie? Ce ar face El dacă aţi fi bolnavi şi aţi vrea să fiţi vindecaţi? Ce ar face în privinţa aceasta? Ar putea face un singur lucru: v-ar cere să staţi pe Cuvânt. Este adevărat? Staţi numai pe Cuvânt.

Ce spune Cuvântul? Că „se vor ridica oameni care vor avea ulei pe mâini şi vor face…” Nu, în Scriptură nu scrie aşa ceva. Dar ce scrie? „Va fi un mare episcop şi va avea o mare autoritate…” Nu, nu! Dar ce spune Scriptura? Că „fiii lui Dumnezeu vor fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu.” În ordine. Dar despre vindecarea divină ce spune? Că „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre şi în rănile Lui am fost vindecaţi.” (Isaia 53.5). Este o lucrare terminată.

Dar dacă un om doreşte mântuirea? Cine i-o poate da? Papa? Episcopul? Cardinalul? Nu, domnilor! Papa de la Roma nu are nimic a face cu aceasta. Arhiepiscopul de Cantembury, nu are nimic a face cu aceasta şi nimeni altcineva. Este vorba de fiecare dintre voi, de credinţa voastră în lucrarea terminată a lui Hristos la Calvar. Aceasta este ceea ce spune Biblia.

Voi ziceţi: „Dacă merg la biserica penticostală şi fac ce fac penticostalii, sunt mântuit.” Nu, domnule! Tu nu vei fi mântuit în felul acesta. Vei fi doar un imitator, un făţarnic. Aşa este. Tu poţi fi salvat, dar nu imitând ce fac ceilalţi. Tu trebuie să faci ceea ce îţi spune Dumnezeu să faci; experienţa ta trebuie să se alinieze cu Biblia. Dacă nu se aliniază, înseamnă că eşti greşit.

„Dacă sunt prezbiterian, trebuie să merg la biserica penticostală?” Nu, domnule. Sigur că nu. Tot ce trebuie să faci este să vii la Isus Hristos şi să Îl  accepţi ca o lucrare terminată. Şi când credinţa ta Îl va recunoaşte, El îţi va da botezul Duhului Sfânt.

Aici este formula, dacă vreţi să ştiţi. În ziua de Rusalii, când a fost inaugurată prima Biserică, toţi strigau. Isus le spusese: „Nu mai predicaţi, nu mai faceţi nimic, ci „rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49), pentru că „veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”(Fapte 1.8).

Astfel, ei s-au dus în camera de sus şi cât au aşteptat? Două zile? Cinci zile? Ei toţi erau adunaţi într-un singur loc şi într-un singur acord. Într-un acord nu înseamnă că se certau: „Eu sunt din sinedriu”, „Eu sunt fariseu”…” La un astfel de grup n-ar fi venit niciodată Duhul. Nu, nu! Ei Îl aşteptau. Erau fraţi şi surori, şi femeile erau împreună cu ei. Erau adunaţi acolo de zece zile şi încă aşteptau într-un acord, citind Biblia. Poate cineva se ridica şi predica puţin zicând: „Dumnezeu ne-a făgăduit binecuvântările Sale, a spus că le va revărsa peste noi. Ioel a spus că o va face, iar noi aşteptăm împlinirea Cuvântul Său.”

Faceţi şi voi la fel în seara aceasta şi aşteptaţi ca Cuvântul să fie împlinit şi inima să vă fie cuprinsă de clocot? Ei aşteptau în odaia de sus: „…Dacă nu s-a întâmplat ieri, se va întâmpla astăzi; iar dacă nu se întâmplă astăzi, se va întâmpla mâine, de aceea vom sta aici şi vom aştepta până când este gata. Cuvântul a spus aceasta şi fiecare părticică din Viaţa lui Isus a fost împlinirea acestui Cuvânt. El ne-a spus să aşteptăm aici, înainte de a merge să propovăduim în toată lumea, ca să audă orice făptură. Înainte de a începe să facem aceasta, vom aştepta aici până când vom primi botezul cu Duhul Sfânt.”

 La un moment dat, unul dintre ei a zis: „O clipă! Am un gând: nu am umblat noi alături de El?”

„Ba da, dar El ne-a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi…” El a spus aceasta, ceea ce înseamnă că va fi cu noi.” Da, domnilor. Acesta este Cuvântul. Staţi pe El! Aceasta-i tot. În ordine.

Acesta nu este un loc pentru spus glume. La amvoane este prea multă evanghelizare de Hollywood şi prea multe glume, dar ascultaţi! Acesta este un lucru sincer şi sfânt.

Şi ce s-a întâmplat? Dacă privim în timpul acesta şi luăm, de exemplu, biserica catolică, în Fapte 2 ar trebui să scrie cam aşa: „Ei toţi erau într-un loc şi aşteptau într-un gând, rugându-se la sfinţi…”

Aceasta este o formă înaltă de spiritism, desigur, pentru că numai spiritiştii se roagă la morţi!

Deci: „Ei se rugau la sfinţi. Preotul a venit şi le-a dat sfânta împărtăşanie, „euharist” în greacă, aşa că fiecare a scos limba, iar preotul le-a pus hostia pe ea, după care preotul a băut vinul.”

Ei bine, aşa procedează biserica catolică.

Protestanţii să nu râdă de ei, pentru că „râde ciob de oală spartă”. Ce facem noi? Omul merge la amvon, dă mâna cu predicatorul, iar el îi trece numele în registru după ce mărturiseşte: „Noi credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Orice diavol din iad crede aceasta şi o mărturiseşte public! Aşa este. Voi vă treceţi numele în registru şi aceasta este tot. De ce condamn aceasta? Pentru că nu se aliniază cu Cuvântul. Aşa este.

Ce spune Biblia? „În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (Fapte 2.1-2).

Nu a venit nici un preot şi nici un predicator, ci „Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” Priviţi! Aici aveţi botezul cu Duhul Sfânt. Ei au început să strige, să ţipe şi să vorbească în alte limbi cu buze bâlbâitoare. Chiar şi când au ieşit afară s-au manifestat aşa, de aceea religioşii timpului au spus: „Oamenii aceştia sunt beţi, sunt plini de must!”

Ascultaţi-mă, surorilor! Dacă Dumnezeu i-a cerut fecioarei Maria să aibă o astfel de experienţă înainte de a ajunge în cer, cum credeţi că veţi merge acolo fără această experienţă? Fecioara Maria a fost acolo cu ei. Gândiţi-vă puţin la aceasta, fiindcă trebuie să ne aliniem cu Cuvântul. Este adevărat? Sigur că da.

Când s-a răspândit vestea afară, oamenii au început să vorbească… Grupul acela era probabil de italieni, iar ei le vorbeau despre înviere, aşa că îi priveau uimiţi şi ziceau: „Cum de-i auzim vorbind în limba noastră despre lucrările mari ale lui Dumnezeu? Cum de ne vorbesc în limba noastră natală? Nu sunt galileeni? Aceasta ne pune în încurcătură.”

Dar acolo se desfăşura lucrarea măreaţă a lui Dumnezeu.

Ei nu se purtau ca cei ce vorbesc în limbi în adunările noastre moderne, unde nu se înţelege nimic, ci vorbeau şi toţi îi înţelegeau în limba lor natală. Vedeţi? Auzeau în limba lor natală, aşa că se minunau şi ziceau: „Nu este minunat?” Vedeţi?

Dar alţii batjocoreau şi ziceau: „Ha! Uitaţi-vă la ei! Sunt atât de beţi că nici nu ştiu ce fac!” Dar ei se clătinau sub impactul puterii Atotputernicului Dumnezeu. Marea ungere, care în limba greacă înseamnă „Dinamită”, era în sufletele lor şi a făcut să explodeze rădăcinile firii, iar Duhul Sfânt S-a stabilit în inimile lor.

Cum am spus, unii batjocoreau, dar Petru a sărit pe o lădiţă sau ce era, şi după ce şi-a revenit puţin, a spus:

„Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.” Barurile nu erau încă deschise. Aşa este.

„Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel…” Nu era Petru un adevărat predicator? Absolut. Unde a învăţat el să predice? Vorbea o anumită teologie sau vreo învăţătură omenească? Nu, domnilor! El s-a dus direct la Cuvânt ca şi Mica.

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură…” Aceasta a spus el. Aceasta-i tot. El a vorbit, iar Dumnezeu a confirmat. Dar oamenii râd şi batjocoresc. (Fapte 2.14-17).

Ei bine, noi ne-am întors în acelaşi loc… În seara aceasta, la Moscova este pregătită o rachetă care poate fi trimisă în orice clipă spre Statele Unite, fără să fie nevoie ca trupele lor să se mişte încoace. Ei au o rachetă planificată după stele şi ghidată prin radar. Ei pot s-o lanseze, şi o vor face, poate la o mie de mile depărtare; apoi vor putea trage alta care să treacă pe lângă graniţa cu Finlanda, pe unde grănicerii ruşi mă păzeau cu mitralierele şi mă ţineau la distanţă ca să nu mă uit după micul zid despărţitor, lung de cincizeci de mile.

Când am fost acolo, i-am văzut pe soldaţii ruşi venind de după zid şi îmbrăţişându-i pe soldaţii finlandezi. Se îmbrăţişau şi se sărutau ca nişte adevăraţi fraţi creştini.         

Fraţilor, creştinismul este răspunsul la toate problemele noastre! Aşa este. Cu siguranţă!

Ei pot să programeze bomba aceea şi s-o trimită în Chicago; pot să şteargă Sturgis de pe hartă, fără să se mişte din Moscova. În seara aceasta, totul este în mâinile acelor oameni păcătoşi şi fără Dumnezeu. Aşa este.

Nici nu mai are rost să fugiţi. Când cade, bomba aceea are efect pe o distanţă de cincisprezece mile în orice direcţie (24 Km), face în pământ o gaură de o sută şaptezeci şi cinci de picioare (53 m), şi rade copacii şi tot ce întâlneşte în cale, pe o distanţă de treizeci de mile pătrate, transformând totul în ţărână şi lumină cosmică. Aceasta se întâmplă.

Nu este de mirare că Biblia spune că se va întâmpla în zilele din urmă. Şi ce se va întâmpla atunci?

„Voi face să se arate semne sus în cer”, (Farfurii zburătoare despre care Pentagonul nu ştie ce să creadă), vor fi semne înfricoşătoare în cer, oamenii îşi vor da sufletul de groază, va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; pe alocuri vor fi cutremure”, şi: „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (Luca 21.28; 2Timotei 3.2-4).

Voi ziceţi: „Aceştia sunt comuniştii.”

Nu! Sunt predicatorii, oamenii religioşi care „au doar o formă de evlavie, dar Îi tăgăduiesc puterea”, şi despre care Cuvântul spune: „Depărtează-te de ei!”  (v. 5).

Depărtaţi-vă! „Ridicaţi-vă privirile spre cer, căci răscumpărarea voastră este aproape.” Amin.

Bărbaţi şi femei, fraţi şi surori, După ce Evanghelia a fost propovăduită de cinci ori în jurul lumii, am văzut semne de care nici nu am putut vorbi… Eu nu ştiu când, pentru că nimeni nu ştie, dar în interiorul meu ştiu că venirea Domnului este aproape. Suntem aproape. Isus Hristos Se întâlneşte cu grupul Său micuţ. „Voi fi cu voi şi voi confirma Cuvântul.” Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Deci, dacă suntem aici, înseamnă că trebuie să fie şi El.

Dacă Îşi va face prezenţa în această adunare şi va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost pe pământ, toţi veţi avea inima plină de credinţă şi Îi veţi promite: „Voi sta numai cu Cuvântul Tău, Doamne, Îl voi citi şi Îl voi urma.” Veţi face aceasta? Vreţi să ridicaţi mâna, oriunde sunteţi, ca dovadă că credeţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, mai sunt doar câteva momente. Am vorbit destul timp şi nu ştiu când ne vom mai întâlni pe partea aceasta…

…Nu spune Biblia că El este Marele Preot al mărturisirilor noastre? Scrie în Evrei 4.15. În ordine. Nu spune Biblia, în Noul Testament, că putem să-I atingem haina la fel ca femeia aceea? Ea s-a atins de haina Lui, apoi s-a retras înapoi în mulţime, dar Isus S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?”

Ucenicii I-au zis: „Toată lumea Te îmbulzeşte…” Dar Duhul deosebirii s-a dus drept la ea şi i-a spus ce problemă avea. Este adevărat? Sigur că da. Nu spune Biblia că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre?

Şi atunci, cum poate fi recunoscut dacă Şi-a încheiat deja lucrarea? Mă întreb aşa cum I-a întrebat El pe evrei:

Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?”

„Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:     

„Domnul a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale»”? (Matei 22.42-44).

El a terminat deja lucrarea harului pentru credinţa noastră prin care L-am acceptat ca Vindecătorul nostru, pentru că a câştigat vindecarea noastră. Şi atunci, cum poate fi totuşi Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre? El trebuie să facă o cale. Şi a făcut-o pe baza a ceea ce scrie în Evrei 13.8, unde ni se spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

După ce a plecat, lucrările Lui s-au făcut în continuare în Biserica Sa, şi se vor face până la revenirea Sa. Este adevărat? El a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”. (Ioan 15.5).Este adevărat? Orice mlădiţă care aduce rod, este curăţată şi îngrijită ca să aducă şi mai mult rod. Dar mlădiţa care nu aduce rod, este tăiată şi îndepărtată. Mlădiţele sunt cele care aduc rod, nu viţa. Deci, noi, biserica, suntem mlădiţele. Aceasta înseamnă că ochii tăi şi ai mei sunt singurii ochi pe care îi are Dumnezeu pe pământ.

Buzele tale şi buzele mele sunt mlădiţele Lui, iar El le dă energie ca să aducă rod. Şi urechile noastre sunt urechile Lui; mâinile noastre, care fac binele, sunt mâinile Lui; picioarele noastre sunt picioarele Lui care ne duc la biserică să facem binele.

„Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (Romani 10.15). Noi suntem mlădiţele Lui şi El toarnă puterea Sa în noi.

În biserică au fost aşezate cinci slujbe: apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori. (Efeseni 4.11). Acestea sunt mlădiţele. Şi Dumnezeu toarnă puterea Lui în aceştia, astfel ca unii să predice, unii să evanghelizeze, unii să fie păstori, văzători, apostoli sau misionari.

Deci, ce va face El dacă a înviat din morţi şi este în seara aceasta aici? S-ar uita la voi şi v-ar cunoaşte; ar şti totul despre voi, aşa cum a ştiut despre Petru şi despre ceilalţi. El ştie care este dorinţa inimii tale, aşa cum a ştiut ce gândea femeia de la fântână. El a vorbit cu ea un timp, până când a aflat ce probleme avea, apoi i-a zis:

„Du-te şi adu-l aici pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat”, a răspuns ea.

„Aşa este, pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri, dar Tu cine eşti?” Este adevărat?

Şi El i-a răspuns: „Eu sunt El.”

Atunci femeia a alergat în cetate strigând: „Nu este Acesta chiar Mesia? Nu este acesta semnul lui Mesia?”

La fel s-a întâmplat şi atunci când l-a adus Filip pe Natanael. Isus i-a spus că l-a văzut înainte ca să-l cheme Filip, când se ruga sub smochin, deşi acel lucru se petrecuse pe partea cealaltă a muntelui, la o depărtare de treizeci de mile.

Când a auzit aceasta, Natanael a zis: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.48-49).

Dar marea biserică tradiţională ce a spus? „Acesta este diavolul!” Atunci Isus le-a zis: Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32).

Acum, vă rog să vă predaţi în smerenie. Şi vreau să înţelegeţi un lucru: eu nu sunt un vindecător. Nu există nici un om care să poată vindeca, de aceea vă cer să vă predaţi duhul lui Dumnezeu, să priviţi spre ceruri şi să spuneţi:

„Atotputernicule Dumnezeu, sunt în strâmtorare. Te rog să-mi măreşti credinţa şi să vii să dovedeşti că eşti cu noi şi că faci aceeaşi lucrare ca atunci când ai fost aici, aşa cum spune Scriptura. Vorbeşte-mi şi eu voi şti dacă este adevărat sau nu.”

Tu vei şti, iar duhul tău va mărturisi împreună cu Duhul Lui, aşa cum s-a întâmplat cu Iosafat când l-a văzut pe Mica. Rugaţi-vă şi nu fiţi îndoielnici, pentru că El nu vă va vorbi dacă vă îndoiţi. Fiţi sinceri şi credeţi. Domnul să Îşi adauge binecuvântările Sale.

Sora de la pian să înceapă să cânte.

Voi ziceţi: „De ce să cânte?” Nu a spus Elisei: Aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.”? Şi, pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.” (2Împăraţi 3.15). El i-a spus împăratului Ioram: „…dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de loc în seamă şi nici nu m-aş uita la tine.”

Vedeţi? El era tulburat, dar când cânta cântăreţul, se liniştea şi Duhul Domnului venea peste el. Este adevărat?

Să cântăm: „Locuieşte în mine”. Vă rog să staţi la locurile voastre şi să fiţi respectuoşi pentru că sunteţi în prezenţa Lui. Eu am vorbit destul. Acum, un singur Cuvânt spus de El va face mai mult decât toate cuvintele noastre.

Cum ştiu că El este aici? Pentru că acesta este Cuvântul Lui şi eu stau pe El. Dacă El Se va întoarce şi va face acelaşi lucru pe care l-a făcut cu femeia de la fântână sau cu Natanael, veţi recunoaşte cu toţii că este El? Îl veţi crede? Atunci veţi şti că este Cuvântul şi nu vreo poveste mistică spusă de cineva. Veţi şti că este ceea ce a spus Dumnezeu, ceea ce a făgăduit El. În ordine, soră. Acum fiţi respectuoşi şi aşteptaţi-L în rugăciune.

Adesea, când sunt mulţi oameni, chem un rând de rugăciune ca să ne rugăm pentru ei. Aş putea aduce doar câte o singură persoană, dar voi sunteţi un grup micuţ. De exemplu, în India erau cinci sute de mii, iar în Africa au fost două sute de mii de oameni… Rândurile de rugăciune mici, ca acesta, încep când vine ungerea.

Credinţa voastră aduce aceste vedenii. Numai credinţa voastră. Astfel, Isus nu a spus niciodată: „Am ştiut totul despre tine.” Femeia L-a atins şi El a primit vedenia, aşa că a căutat-o în mulţime şi a găsit-o. Atingeţi-L şi voi în seara aceasta şi veţi vedea dacă El vă va recunoaşte sau nu. Doar rugaţi-vă. Rugaţi-vă.

Dumnezeule al cerului, fii îndurător şi vino printre noi, Tată, locuieşte cu noi. Eu  am adus Cuvântul Tău, cu umilinţă şi cât am ştiut de bine. Pavel a predicat odată toată noaptea despre acelaşi Domn Isus, iar un tânăr a adormit, a căzut de la etaj şi a murit; dar Pavel s-a întins peste trupul lui şi viaţa s-a întors în acel tânăr.

Doamne Dumnezeule, Te rog să Te arăţi în seara aceasta pentru oamenii aceştia care Te-au acceptat, pentru aceşti şapte sau opt oameni care au ridicat mâna. Te rog să-i ajuţi să vadă că nu este vorba despre vreun crez mort, de Buda sau Mahomed, de şih, jain sau altă religie ci este adevărata credinţă dată sfinţilor, credinţa lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care nu este mort ci trăieşte de-a pururi şi este în mijlocul nostru. Tată, Tu ai promis că vei veni în mijlocul nostru şi ştim că eşti aici.

Să rămânem în rugăciune. Dacă vreţi să ţineţi ochii închişi, este bine, dacă nu, nu trebuie, dar rugaţi-vă. Voi ştiţi fotografia cu Îngerul Domnului care este în cartea mea, fotografia care a fost examinată de oamenii de ştiinţă de la FBI şi este expusă la Washington DC. Spuneţi „Amin” dacă aţi văzut-o. Acel Înger al Domnului, Lumina aceea, S-a arătat la râu şi a fost fotografiată de mulţi reporteri. Cu câteva săptămâni în urmă, a fost răspândită peste tot în Germania, după ce a fost fotografiată în timp ce venea jos în audienţă.

Aceeaşi Lumină este acum la nici două picioare depărtare de mine. Ce este Aceasta? Isus Hristos.

Voi ziceţi: „Lumina?” Da. Oricine ştie că Isus Hristos a condus poporul Israel prin Stâlpul de Foc, o Lumină. El a spus: „Am venit de la Dumnezeu şi la Dumnezeu Mă duc.”

Când a fost aici pe pământ, a fost un Om, apoi S-a dus înapoi la Dumnezeu. După înviere, El S-a arătat Mariei şi lui Cleopa, apoi ucenicilor, dar după ce S-a înălţat la Dumnezeu Tatăl, a fost din nou aceeaşi Lumină. Aşa L-a văzut Pavel pe drumul Damascului. El era o Lumină mare care l-a doborât pe Pavel la pământ. Strălucea ca soarele, însă oamenii care îl însoţeau nu au putut S-o vadă. (Fapte 9.1-7).

Dar în timp ce sufletul meu intră pe acest Tărâm, începe să se vadă Lumina. O văd mişcându-Se ca şi cum ar fi în faţa mea, de aceea aş vrea să vă rugaţi şi să credeţi. Nu contează cât pare de ciudat, Dumnezeu vă cunoaşte. Doar atingeţi haina Lui, la fel ca femeia aceea, şi credeţi.

Chiar în faţa mea stă o femeie cu rochie verde. Ea poartă ochelari şi ţine în mână o batistă albastră. Femeia se roagă, iar Lumina stă chiar lângă ea. O văd cum se îndepărtează în vedenie… Ea are probleme cu sinusurile. Ridică mâna dacă este adevărat, doamnă, ca să vadă şi audienţa. În ordine.

Văd că lângă tine a mai apărut cineva. Este o persoană în vârstă, o femeie. Ea este foarte bolnavă. Văd că face o criză. Şi văd şi o fetiţă… O, este mama ta! Ea este foarte bolnavă. În urma unei examinări medicale, i s-a spus că are diabet şi cancer. Tu te temi pentru ea şi Îl rogi pe Dumnezeu s-o ajute. Acesta este adevărul. Ridică-te în picioare dacă este adevărat ce am spus.

Priveşte încoace! Eu nu te cunosc, este adevărat? Nu te-am văzut niciodată până acum, dar ceea ce ţi-am spus este adevărat. Acum nu ştiu nimic din ceea ce spun, dar totul este înregistrat pe bandă. Să pui batista cu care te-ai şters la ochi, peste cea pe care o iubeşti.

Tată ceresc, Te rog s-o binecuvântezi şi să-i dai acestei femei ceea ce-şi doreşte, fiindcă Te-a atins prin credinţă, Doamne. Te rog aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

…Tu ai aşteptat să vezi cum voi reacţiona.  Nu te cunosc, este adevărat? Dar tu ştii că aici este Ceva supranatural. Eşti conştient de aceasta. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Este adevărat ce ţi-am spus?

Vedeţi felul de apropiere, cum puteţi ajunge la un dar?

Odată, Isus vorbea oamenilor, iar când o femeie s-a atins de haina Lui, a simţit imediat că din El a ieşit o putere. Dar când soldatul roman a pus acea cârpă pe ochii Lui şi a zis: „Dacă poţi vedea vedenii şi proroceşti, spune cine Te-a lovit!”, El nu a simţit nimic. Nici o putere nu a ieşit din El. Deci este vorba de felul în care ne apropiem de El.

…Tu nu eşti de aici, ci vii din Detroit. Aşa este. Te numeşti Elizabeth Mashall.

 Doamnă, crezi în Domnul Isus? Ai văzut cum atunci când ai intrat în contact cu Duhul Lui, a venit direct la tine? Dar aceasta nu te vindecă, ci îţi face doar legătura cu Duhul Sfânt. Satan ar vrea s-o facă să se îndoiască, dar nu poate. Poate voi ceilalţi vă îndoiţi, dar ea nu se îndoieşte. Nici Natanael nu s-a îndoit, şi nici femeia cu care s-a făcut minunea la fântână.

Acum s-a dus la tine, sora din colţ. Crezi că Domnul te va vindeca de problema de la spate şi vei fi bine? Pentru aceasta te-ai rugat, nu-i aşa? Ridică mâna dacă este adevărat. În ordine. Primeşte ce ai cerut. Fie ca Dumnezeul cerului să-ţi dea ceea ce ai cerut…

…Aici este un tânăr cu o haină roşie sau un pulover roşu. Ţine degetul la gură şi se roagă pentru cineva drag. Este vorba de tatăl lui care are cancer. Tinere, crezi că Dumnezeu îl va vindeca pe tatăl tău? Da?…

…Vreţi să fiţi vindecaţi în timp ce este ungerea peste voi? Doriţi aceasta? Credeţi că sunt slujitorul Lui? Hristos este în mijlocul nostru. Întrebaţi-i pe oamenii aceştia dacă l-am cunoscut pe vreunul dintre ei.

… Nu voi merge mai departe fiindcă Duhul Sfânt spune: „Roagă-te pentru ei.” Doamnă, pune mâna peste copilaşul tău. În ordine. Staţi cu toţii în rugăciune.

„O, locuieşte în mine!”

Doamne, Te invităm în cortul nostru, în căsuţa noastră mică. Noi Te-am tratat multă vreme cu indiferenţă, dar Tu eşti Dumnezeu. Doamne, binecuvântează adunarea aceasta mică. Tu stai cu Cuvântul Tău şi ai venit să-L dovedeşti. Cuvântul Tău nu va cădea niciodată. Tu ai spus că cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Tău nu va trece niciodată.

Nimic nu poate face Cuvântul Tău să cadă şi un singur lucru este imposibil: este imposibil ca Dumnezeu să greşească; Biblia spune că El nu poate greşi.

Doamne, Tu eşti Cuvântul; Tu ai fost de la început Cuvântul şi, „Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi locuieşte în inimile şi în fiinţele noastre. Ei au crezut că dacă Îl vor închide într-un mormânt, Îl vor nimici, dar Duhul lui Dumnezeu a făcut cale liberă printr-un înger care a rostogolit piatra de pe mormânt, şi El S-a ridicat în puterea învierii…

– Amin –

1 comentariu

Lasă un răspuns