18 februarie 2026
Să deschidem Bibliile la Apocalipsa 10.8-11:
„Și glasul pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, și mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare și pe pământ!”
M-am dus la înger, și i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „și mănânc-o; ea îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
Am luat cărticica din mâna îngerului, și am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
Apoi mi-au zis: „Trebuie să profețești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați.”
Aș vrea să vorbesc puțin despre unele lucruri pe care ni le-a împărtășit fratele Eugene. El are un fel extraordinar de a-mi lărgi descoperirea, este un vizionar și predică ca un vizionar, intră în principii, concepte, și dintr-o dată, în timp ce predică, lucrurile încep să se deschidă la noi nivele, și mie îmi place aceasta. Apoi, în timp ce meditez zile întregi la ceea ce a predicat, lucrurile continuă să se descopere, să se extindă. Astfel, n-am vrut să pierd unele dintre pepitele de aur care au fost aruncate aici sâmbătă și duminică.
Deci, vreau să iau câteva dintre afirmațiile lui și să le detaliez poate mai profund. Astfel, vreau să vorbesc despre EXPRIMAREA LUI DUMNEZEU PRIN FAMILIE.
Motivul pentru care am mers la Apocalipsa 10.8-11, este pentru că privim la misiunea Miresei. În vremurile din urmă, Ea trebuie să mănânce Cartea, trebuie să mănânce acea Carte deschisă și devine una cu Ea. Ea o înghite și o digeră, apoi profețește din nou. Astfel, Ea manifestă conținutul Cărții în viața Ei. Aceasta trebuie să se manifeste în fiecare aspect al vieții noastre. Noi am vorbit atât de mult despre aceasta, am parcurs aceste versete de multe ori, și ne gândim: Cum putem profeți din nou? Împărtășind Mesajul, aducând Lumina, făcând toate acestea.
Fratele Eugene a făcut un lucru minunat și l-a adus chiar în casele noastre, în familiile noastre, iar relațiile noastre cu unii și cu alții ar trebui să fie o reflectare a conținutului Cărții, ar trebui să fie o reflectare a vieților noastre și a familiilor noastre, ar trebui să arate și altora ce se află în acea Carte, pentru că totul se rezumă la Familie, totul este despre Familia lui Dumnezeu.
Așadar, vrem să privim la aceasta, și pentru a pune o temelie pe ceea ce a spus fratele Eugene, vreau să mă întorc la mesajul Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii”:
„O analiză de moment a istoriei bisericii va dovedi cât de precis este acest gând. În epocile întunecate Cuvântul a fost pierdut aproape în întregime pentru oameni. Dar Dumnezeu l-a trimis pe Luther cu Cuvântul. Lutheranii au vorbit pentru Dumnezeu în timpul acela, dar ei s-au organizat și Cuvântul a fost pierdut din nou, pentru că organizația tinde spre dogme și crezuri nu spre Cuvântul simplu. Ei nu mai puteau să vorbească pentru Dumnezeu.
Apoi, Dumnezeu l-a trimis pe Wesley, iar el a fost Glasul cu Cuvântul în ziua lui. Oamenii care au primit descoperirea lui de la Dumnezeu, au devenit epistole vii citite și cunoscute de toți oamenii din generația lor. Când metodiștii au eșuat, Dumnezeu a ridicat pe alții și așa a continuat de-a lungul anilor până în această ultimă zi, când există din nou un alt popor pe Pământ, care, sub mesagerul lor, vor fi Glasul final pentru epoca finală.
Da, domnule! Biserica nu mai este „purtătorul de Cuvânt” al lui Dumnezeu. Ea este propriul ei purtător de Cuvânt. Deci, Dumnezeu Se întoarce împotriva ei și El o va înfrunta prin profet și Mireasă, căci Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea. Da, este, pentru că aceasta spune în ultimul capitol din Apocalipsa, versetul 17: „Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Încă odată lumea va auzi direct de la Dumnezeu, ca la Cincizecime. Dar, desigur, Mireasa-Cuvânt va fi respinsă ca în prima epocă.”
Noi știm bine aceasta, dar am dat acest citat ca exemplu. Deci, când fratele Eugene a fost aici și a vorbit despre „Glasul învierii în creșterea copiilor și în familie”, ce Glas era acela? Este același Glas despre care vorbim noi. Este Glasul Miresei, dar este un Glas care trăiește din Viață.
Și acum, să trecem la acest citat familiar din Apocalipsa capitolul 4, din ianuarie 1961:
„Acum, nu oricine poate fi un predicator, dar aveți un glas. Dacă nu le puteți predica oamenilor o predică…Dacă ești predicator, ești chemat la amvon să predici. Dacă nu ești, tot ești un predicator, dar le trăiți oamenilor o predică. Lăsați ca predica voastră să fie trăită și aceea este Glasul lui Dumnezeu care va aduce ocară celor care Îl resping…” (Astfel, acum vorbește despre faptul că acest Glas este viu).
„…Nimeni nu poate pune degetul pe viața lui sau a ei. Ei sunt dulci, trăind… Dacă a existat cândva un om al lui Dumnezeu, este bărbatul sau femeia aceea. Vedeți? Trăiți-vă predicile! Nu încercați să predicați dacă nu sunteți chemați să fiți un predicator. Oricum, le amestecați pe toate, încurcați și îi încurcați pe oameni, și nu știți…Ei bine, îi ruinați și pe ei și pe voi. Doar trăiți-vă predica.”
În continuare, el a spus:
„Predicatorul este chemat să predice predica lui și s-o trăiască. Dacă nu o poți trăi, atunci încetează să predici, căci va trebui să-ți trăiești predica.
În ordine. Aici erau glasuri. Oh, câtă nevoie avem în Jeffersonville de mii de glasuri trăite, tunetul lui Dumnezeu tunând în dulceață, sfințenie, puritate, vieți neîntinate umblând pe Pământ astăzi, fără nici o pată. Da, domnule! Creștini adevărați. Acela este tunetul împotriva dușmanului. Diavolului nu-i pasă cât de tare puteți sări; diavolului nu-i pasă cât de tare puteți țipa sau cât de tare puteți face aceasta. Dar ceea ce îl rănește pe diavolul este să vadă acea viață sfântă, sfințită, consacrată lui Dumnezeu. Să-i spună orice, să-l numească oricum, este la fel de dulce cât poate fi și merge drept înainte. Oh, vai! Aceasta îl aruncă, acesta este tunetul care îl scutură pe diavol.”
Așadar, fratele Branham a preluat acest Glas și a arătat că viața ta are un Glas, iar Mireasa va fi ultimul Glas al epocii finale. Aceasta nu înseamnă numai acțiune, ci este o predicare a Evangheliei, este o proclamare a Cuvântului în viețile noastre. Este o declarare a Cuvântului, a Cărții pe care am mâncat-o în viața pe care o trăim, pentru că tu ești ceea ce mănânci. Viața ta începe să arate ceea ce mănânci.
Și acum, din punct de vedere spiritual, este același lucru: ceea ce am mâncat, cu ce ne-am hrănit, devine Viață, iar acea Viață devine un Glas care mărturisește despre ceea ce este în interior. Și acum, putem să vorbim acest Mesaj, putem să-L proclamăm, să profețim din nou, să-L mărturisim înaintea neamurilor, limbilor și popoarelor.
Dacă tot ce facem este să le spunem oamenilor că Dumnezeu a trimis un profet și acestea sunt lucrurile pe care le-am învățat, dar nu există coeziune între viața noastră și cuvintele care ies din gura noastră, pentru că viețile noastre mărturisesc diferit față de ceea ce vorbim, aceasta nu ne face bine, pentru că mărturia noastră este ruinată.
Dacă mărturisim că Cuvântul a fost restaurat, atunci ar trebui să trăim Viața Cuvântului restaurat.
Fratele Eugene a tipizat aceasta în căsătorie și creșterea copiilor. Despre aceasta vreau să vorbesc și eu. Dar acest subiect nu se limitează doar la atât, ci în toate. Dacă este vorba despre ceea ce mâncăm, din punct de vedere spiritual și viața noastră spirituală este alcătuită din ceea ce mâncăm, atunci ar trebui să începem să trăim ceea ce mâncăm, cu ce ne hrănim, și atunci toată lumea ar trebui să știe ce se întâmplă în spatele ușilor închise; ar trebui să se vadă la locul nostru de muncă, în viața noastră privată, în viața noastră de familie, în relațiile noastre unii cu alții, în toate ar trebui să înceapă să se reflecte acest Cuvânt. De aceea Îl poți lua acasă, poți să-L aplici în relația ta cu soțul sau soția ta, în relația cu mama și cu tatăl tău, poți să-L aplici chiar și la locul de muncă.
Acestea sunt câteva din principiile fundamentale pe care fratele Eugene și-a bazat subiectul, iar eu am vrut să revin asupra acestui aspect și să încep de acolo, ca să vedem cât este de important acest lucru, deoarece contează felul în care trăim. Contează felul cum trăim acasă; contează felul cum trăim în familie; cum avem căsnicia; cum ne comportăm cu frații și surorile.
Dacă vrem să ajungem la manifestarea plinătății lui Hristos în forma Miresei, în Trupul Miresei, noi nu mai putem avea deconectare între ceea ce credem și ceea ce trăim. Nu funcționează. Când ajungem la maturitate, când ajungem la plinătatea Cuvântului, nu mai poate fi nici o deconectare. Nu putem avea familii cu probleme și să spunem că credem Mesajul Cărții deschise, al Cuvântului. Nu va mai funcționa. Aceste lucruri trebuie să vină „acasă” și să devină realitate în viețile noastre. Și dacă aceasta este plinătatea Cuvântului restaurat, ar trebui să aducă o viață pe măsură. Aceasta ar trebui să fie așteptarea noastră.
Ascultați, nu vă supărați când spun aceasta, pentru că noi toți suntem încă în creștere și toți greșim, toți facem greșeli. Și voi scoate chiar acum pisica din sac: greșelile sunt mari. Bine, nu este o problemă pentru că acesta este scopul. Sunt lucruri pe care trebuie să le învățăm și sunt domenii în care trebuie să creștem, dar nu vom învăța și nu vom crește decât dacă ne lovim degetul de la picior din când în când. Așadar, Dumnezeu nu este îngrijorat pentru aceste greșeli. Nu este vorba despre performanță perfectă pentru că altfel ești afară, ci este vorba despre a învăța cum să fii un dumnezeu amator pe acest Pământ pentru a reflecta însăși Viața Tatălui Tău, în orice măsură ți-a dat El s-o reflecți.
Așadar, nu vă blocați la performanța perfectă. Scoateți-vă aceasta din minte, pentru că dacă faceți planuri, doar stricați. Dar, slavă Domnului, atunci când dați greș, El vă va ajuta să înțelegeți mai bine Cuvântul, ca să vă arate unde ați greșit, astfel încât, data viitoare să puteți trăi o viață diferită. Este un lucru bun. Nu este plăcut pentru noi, dar aduce roade bune, dacă putem să ne smerim.
În mesajul IeHoVaH-Jireh, din martie 1961, fratele Branham a spus:
„Acum, iată-L astăzi prin Biserica Sa, făcut trup în Biserica Lui, cu siguranță, Elohim. Acum, oh, dacă ați putea realiza doar că voi oamenii, ați fost făcuți să fiți un dumnezeu amator! Voi sunteți un fiu al lui Dumnezeu, sunteți un moștenitor al lui Dumnezeu și aveți un domeniu.”
Deci, dacă sunt făcut să fiu un dumnezeu amator, aceasta înseamnă numai la biserică? Nu. Sau numai când se întâmplă lucruri supranaturale în viața mea, cum ar fi când spun ceva și se întâmplă sau când îmi pun mâinile peste cineva și se vindecă, este singurul moment? Nu. Eu sunt un dumnezeu amator când stau la masă la micul dejun cu familia mea; sunt un dumnezeu amator la locul meu de muncă; sunt un dumnezeu amator când îmi adun familia pentru rugăciune, pentru o discuție sau pur și simplu ca să ne jucăm cu mingea în curtea din spate. Eu sunt un dumnezeu amator pentru că lui Dumnezeu Îi plăcea să coboare în răcoarea serii ca să aibă părtășie cu Familia Lui și Îi plăcea să-I spună cum a fost ziua, Îi plăcea povestea lor.
El spunea: „Ai gustat din Pom? Te-ai bucurat de lumea pe care am creat-o pentru tine?” Și Îi plăcea foarte mult când copiii Lui Îi răspundeau: „Am gustat aceasta, am văzut aceea și am mers acolo.” Lui Dumnezeu Îi plăcea pur și simplu să aibă părtășie. Și dacă Dumnezeu S-a bucurat cu Familia Lui în felul acesta, un dumnezeu amator nu și-ar petrece le fel sfârșitul zilei la masă cu familia lui? Poate aflând ce au făcut copiii tăi, ce a făcut soția ta, cum s-au bucurat în ziua respectivă și împărtășindu-vă viața împreună, pentru că aceasta Îi plăcea lui Dumnezeu să facă în grădina Edenului. Atunci, de ce n-am face și noi același lucru?
Deci, dacă suntem dumnezei amatori, încercăm să fim exact ca Dumnezeu. Noi suntem făcuți după chipul Său ca să reflectăm Viața Lui într-o măsură mai mică, într-un fel minor, dar trebuie să fie reflectarea aceluiași lucru. Și dacă așa Se raporta El la Familia Sa, cum se face că noi putem să ne numim dumnezei amatori dar avem relații destrămate cu copiii noștri, nu avem nici un dialog cu soțul sau soția noastră, nici o armonie și nici o părtășie în casă? Ne lipsește ceva.
Așadar, noi trebuie să continuăm să creștem în această descoperire a Cuvântului, pentru că, pe măsură ce creștem în descoperirea Cuvântului, aceasta va aduce caracteristici divine în viața noastră. Aceasta este ceea ce zidește Dumnezeu în noi.
Probabil am putea trece prin tot felul de povești oribile despre trecut, despre cum au stat lucrurile și cum am crescut, dar nimic din toate acestea nu mai contează, pentru că Dumnezeu ne-a dat Ceva cu care să biruim. Toate aceste contraste din viața noastră sunt de asemenea, un lucru bun, pentru că am putea spune: „Am avut un exemplu rău în copilărie și nu am habar cum să fiu felul potrivit de tată, habar nu am cum să fiu felul potrivit de mamă.” Acest contrast este cel mai frumos lucru din viața ta, pentru că atunci când vine descoperirea Cuvântului și Duhul vine să-L facă viu, dintr-o dată începi să exprimi o viață diferită de aceea în care ai fost crescut, și atunci Dumnezeu primește slavă, Cuvântul este glorificat, deoarece nu ai învățat aceasta prin tradiție familiară, și nu ai fost învățat despre aceasta, ci se întâmplă prin descoperirea Cuvântului, care locuiește acum în tine, în mine. Acest Cuvânt mă face mama care trebuie să fiu, pentru că pregătirea mea a fost complet greșită. Dar Cuvântul Cărții deschise cu care mă hrănesc, este Cel care schimbă totul în viața mea. Slavă Domnului!
În Descoperirea lui Isus Hristos, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:
„După cum am spus, această Carte (Apocalipsa), este împlinirea Scripturilor. Este plasată chiar în standardul Scripturilor, la sfârșit. Acum puteți înțelege de ce se spune că oricine o citește sau chiar o aude este binecuvântat. Este descoperirea lui Dumnezeu care vă va da autoritate asupra diavolului.”
Gândiți-vă la aceasta: „Descoperirea lui Dumnezeu vă va da autoritate asupra diavolului.” Nu este vorba despre țipete, urlete și strigăte spre El, ci este descoperirea ta despre Dumnezeu. Aceasta îți dă autoritate asupra diavolului. Cum se poate așa ceva? Pentru că descoperirea ta despre Dumnezeu te plasează corect pe tine în relația ta cu Tatăl ceresc și îți arată cine ești în relația cu Hristos și cine este diavolul în legătură cu întreaga relație. Această descoperire îți va da putere asupra diavolului. Nu este doar că cineva ți-a spus: „Spune aceasta”; „Fă aceasta”; „Strigă aceasta”; „Dacă vine diavolul, strigă așa.”
Ascultați, voi nu puteți repeta cuvinte învățate. Poți să-ți amintești că Scripturile îl biruiesc, dar dacă nu ai nici o descoperire despre Dumnezeu, despre relația ta cu Dumnezeu și despre relația diavolului cu tine, atunci spui ceva doar sperând că va funcționa, pentru că nu se bazează pe descoperire. Dar descoperirea aduce totul în Lumină, și atunci înțelegi că: „Diavolul nu are nici o putere asupra mea. Eu sunt un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu și m-am întors la părtășia cu Dumnezeu, iar Dumnezeu îmi cere să biruiesc în această lume prin Cuvântul Său. Astfel, acum spun: „Pleacă de la mine, Satan, pentru că Cuvântul spune: „Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi.” Deci, nu mai este o speranță, ci descoperirea mea despre Dumnezeu, descoperirea mea despre Cuvânt și descoperirea mea despre poziția mea în acest Cuvânt îmi spune că pot spune aceasta și se va întâmpla fără nici o îndoială. Deci, totul se bazează pe descoperire.
„Descoperirea lui Dumnezeu vă dă autoritate asupra diavolului. Acum puteți înțelege de ce cine adaugă sau scoate din ea, este blestemat. Ar trebui să fie așa, pentru că cine ar adăuga ceva sau ar scoate ceva din descoperirea perfectă a lui Dumnezeu, și să-l biruiască pe vrăjmaș?”
Acum să privim la aceasta împreună. Deci, dacă eu nu am Cuvântul perfect, nu am autoritate să-l biruiesc pe Satan. Cu alte cuvinte, îl biruiesc pe dușman prin descoperirea plinătății Cuvântului. Și dacă stric Cuvântul, pierd puterea de a birui, pentru că puterea mea de a birui este legată de descoperirea mea cu privire la Cuvânt. Nu este legată nici de personalitatea mea, nici de voința mea, nici de îndrăzneala mea, ci de descoperirea mea cu privire la Cuvânt.
„Este atât de simplu! Nu există nimic cu o putere atât de mare ca descoperirea Cuvântului.”
De aceea, fratele Branham a spus: „Mai presus de orice, rugați-vă pentru descoperire.”
În 2Corinteni 3.18, citim:
„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
În acest pasaj, Pavel vorbește despre Moise când a primit Cuvântul Domnului, și Cuvântul Domnului era în el, iar fața lui strălucea atât de tare, încât a trebuit să-și pună un văl pe față ca s-o ascundă de oameni până când termina de transmis Cuvântul. Fratele Branham a luat aceasta și a început să ne învețe. Iar Pavel a spus că acum, când se citește Moise, nu mai este un văl pe fața lui Moise, ci acum vălul este peste inimile lor. Ceea ce nu pot vedea, este acum mutat în inimă. Ei nu înțeleg ce spune Moise, nu pot vedea aceasta, dar Pavel ne spune aici că „noi privim cu fața descoperită.” Aceasta înseamnă că nu mai există văl, pentru că Pavel spune că atunci când vălul este îndepărtat, inima se întoarce.
Așadar, Pavel a spus: „Noi, neamurile, care Îl primim pe Hristos, privim cu fața descoperită.” Adică nu avem nici o acoperitoare, nu este nimic care să mă despartă de ceea ce privesc.
„Noi, cu fața descoperită, privim ca într-o oglindă slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Cu alte cuvinte, el spune: „Când mă uit în Cuvânt, mă uit în Oglindă, căci Cuvântul este o Oglindă.” Și ce vezi când te uiți într-o oglindă? Așadar, descoperirea Cuvântului a luat vălul de pe cine sunt eu cu adevărat. Și când mă uit la Cuvânt, Acesta reflectă cine sunt cu adevărat, revenirea la cine sunt eu, înapoi la mine, și sunt schimbat în același chip pe care-L văd în Cuvânt, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. Aceasta înseamnă că trebuie să mi se îndepărteze vălul amneziei spirituale de pe fața mea, de pe inima mea, de pe înțelegerea mea, și trebuie să am o descoperire. Și când am o descoperire, nu mai există nimic care să-mi întunece viziunea sau să mă facă să înțeleg greșit ceea ce citesc. Acum, când citesc Cuvântul, văd o reflectare a ceea ce sunt cu adevărat, și când văd reflectarea a ceea ce sunt cu adevărat prin descoperire, sunt schimbat chiar în lucrul la care mă uit.
Ascultați, ce vă face să fiți un tată mai bun? Când vă vedeți în Cuvânt prin descoperire, începeți să fiți schimbați în ceea ce priviți, și ceea ce priviți vă schimbă în imaginea Cuvântului și vă face un tată mai bun. Și nu este că vom avea o clasă, vom sta jos și vom preda, iar eu vă spun: „Dacă fiul tău spune aceasta, tu să-i spui aceasta. Și iată care este Scriptura pe care trebuie s-o folosești pentru neascultare și pentru rebeliune.” Apoi luați toate cărțile, le puneți în buzunar, iar când vă confruntați cu următoarea situație, le scoți, le răsfoiești până ajungi la rebeliune și citești. Nu. Aceasta nu va funcționa niciodată. De ce? Pentru că tu ești părinte conform descoperirii tale despre Dumnezeu și așa ești părinte.
Așadar, de ce am nevoie? Eu am nevoie de o descoperire mai bună, am nevoie de o înțelegere mai bună, trebuie să-L văd pe Dumnezeu așa cum este, trebuie să văd perfect relația mea cu Părintele meu, apoi pot împlini aceasta cu copiii mei. Aceasta se va întâmpla atunci când voi fi transformat în imaginea acestui Cuvânt.
Așadar, care va fi cea mai bună modalitate de a fi un soț mai bun? Descoperirea Cuvântului. Nu este un program în zece pași; nu este „alcoolici anonimi”; nu este „părinți săraci anonimi”, nu este când stăm și ne compătimim: „Am dat greș aici, și am dat greș acolo…” Noi toți am dat greș și dăm greș în fiecare zi, dar faptul că vă spun că am dat greș și primesc de la voi sfaturi despre eșecuri, nu va schimba nimic, pentru că ceva trebuie să se schimbe în interiorul meu. De fapt, trebuie să mă schimb în imaginea pe care o văd, și când mă schimb, se schimbă și felul în care acționez, se schimbă felul cum abordez situațiile, felul în care îmi văd poziția. Prin descoperirea Cuvântului, totul se schimbă.
Deci, secretul, puterea biruinței este descoperirea. De aceea, sub slujba Cărții deschise, viețile noastre ar trebui să se schimbe pentru a glorifica Numele Lui tot mai mult, și mai mult. Relația noastră ar trebui să se îmbunătățească; familia noastră ar trebui să se apropie; totul ar trebui să se schimbe și să se îmbunătățească. Nu este că nu vom avea obstacole, pentru că obstacolele sunt bune deoarece ele ne împing spre o nevoie de mai multă descoperire.
Când începem să ne confruntăm cu obstacole în familie, pentru că le vom avea mereu, cu obstacole în relație, pe care le vom avea mereu, tocmai acele lucruri vor fi folosite de Dumnezeu ca să creeze în voi o nevoie după o descoperire mai mare, pentru că ceea ce fac, nu funcționează.
În propria mea familie am ajuns într-o situație când toate eforturile mele și tot ce am încercat, nu a funcționat și nu am putut dărâma această barieră în relație, se părea că nu pot trece peste. Dar ceea ce a făcut pentru mine a fost că m-am pus pe genunchi, și am spus: „Doamne, aici am o barieră. În relația mea este ceva ce nu funcționează și nu știu cum s-o repar. Doamne, vrei să-mi dai ochi ca să văd? Te rog să-mi dai înțelepciune. Vrei să vii în scenă? Te rog!”
Eu nu puteam să merg la un Manual ca să-mi dau seama, ci era ceva ce trebuia să-mi descopere Dumnezeu. Dar, trecând prin aceasta, dintr-o dată Dumnezeu, în rugăciune, prin implorări disperate, a început să-mi schimbe perspectiva și felul cum operam în acea situație. Și pe măsură ce am început să mă schimb în acea situație, și situația a început să se schimbe.
Ascultați, nu eu ca tată am intrat în această situație cu familia mea, și nu era nevoie să se schimbe toți, nu puteam să cer ca ei să se schimbe pentru că ei urmau conducerea mea. Deci, era nevoie ca eu însumi să mă schimb. Și a fost nevoie de disperare pentru a merge înaintea lui Dumnezeu, și să spun: „Doamne, îmi lipsește ceva.” Apoi, Dumnezeu a început să lege piesele și au venit schimbări.
Astfel, când întâlnim aceste provocări, ele sunt o binecuvântare. De fiecare dată când ne confruntăm cu o provocare în familie, se simte ca o binecuvântare? Nu, domnule! Nu, doamnă! Dar ele sunt unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face Dumnezeu pentru noi, pentru ca, pe măsură ce devenim disperați și Îi cerem lui Dumnezeu să ne arate ceva, El începe să ne deschidă o imagine și să ne ofere mai multă descoperire. Acest lucru începe să schimbe toate circumstanțele din jurul nostru.
Când privim la Efeseni 5.21-32, citim:
„Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.
Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului,”
Deci, automat începe cu o descoperire, iar descoperirea este:
„Soțiilor, fiți supuse soților voștri ca Domnului.” (traducere din engleză).
Acum Dumnezeu, prin apostolul Pavel, trasează un semn de relație între felul în care te supui Domnului și felul în care te supui soțului tău. Astfel, acest pasaj biblic aruncă în aer toate ideile laodicene despre căsătorie; distruge tradiția familiei noastre; rupe lucrurile rele pe care le învățăm crescând prin genetică în familiile noastre și toate lucrurile pe care le-am primit. Dar Scriptura vine și ne corectează gândirea, astfel că orice fel de gândire pe care am avut-o contrară Cuvântului, trebuie să moară. De aceea, doar această descoperire ne va aduce într-o relație bună: „Soțiilor, fiți supuse soților voștri ca Domnului!”
„Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul Trupului.
Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”
Aceasta este o altă descoperire, și el le spune bărbaților: „Iată cum să-ți iubești soția: Să te dăruiești pentru ea, renunță la timpul tău, renunță la tine, renunță la tot, pentru că aceasta a făcut Hristos pentru Ea. Acum, treaba ta este să renunți la tine, la timpul tău, să renunți la tot pentru soția ta.”
„…și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească și s-o curățească prin botezul cu apă, prin Cuvânt,
ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși.”
Aceasta este o altă descoperire: cei doi au devenit unul. Eu nu pot s-o îndepărtez pe acea femeie și să mă deconectez emoțional de ea. Dacă fac aceasta, nu am descoperirea căsătoriei, nu am descoperirea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, deoarece în momentul în care mă distanțez de ea și o pedepsesc emoțional pentru că nu a făcut ce-mi place sau ceva de felul acesta, de îndată ce mă deconectez și mă desprind de ea, trăiesc deja o viață în afara descoperirii Cuvântului. Există vreo modalitate să funcționeze așa? În nici un caz. Atunci, ce mă va aduce în relația potrivită cu soția mea? Descoperirea Cuvântului.
„Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica,
pentru că noi suntem mădulare ale Trupului Său, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.
Taina aceasta este mare – vorbesc despre Hristos și Biserică.” –
Astfel, dintr-o dată, conform Cuvântului, Pavel a făcut un tablou cu Hristos în Biserică și a pus acest tablou peste relațiile noastre de acasă, pentru că această relație naturală trebuie să reflecte relația noastră spirituală. Aceasta este descoperirea care menține relația noastră. Și dacă facem ceva contrar cu această descoperire, nu va funcționa, ci vom avea o luptă în relația noastră, apoi ne vom întreba de ce avem probleme. Dar descoperirea va răspunde la întrebare și va rezolva problema. Este atât de simplu! Dar noi ratăm aceasta pentru că ne întoarcem mereu la tradiții, la vechile sentimente rănite și la ideile laodicene. Dar felul în care ne ridicăm, este prin descoperirea Cuvântului.
Felul în care Se poartă Hristos cu Biserica, exact așa un bărbat trebuie să se poarte cu soția. Felul în care Biserica Îi răspunde lui Hristos, cu respect și supunere, este felul în care soția trebuie să-și trateze soțul. Dacă am putea să înrădăcinăm aceste lucruri în viața noastră prin descoperire, acestea ar începe să devină o sursă de energie a vieții noastre. Noi începem să ne prindem și să spunem: „Aceasta nu este conform Cuvântului. Așa simt dar nu este conform Cuvântului. Așa făceam și eu cu aceasta, dar nu este conform Cuvântului.”
Să mergem la Deuteronom 6.4-9, pentru că acum vreau să mă concentrez pe creșterea copiilor și să dedic puțin timp acestui subiect.
„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.
Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta!
Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în mintea ta.
Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.
Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi.
Să le scrii pe usciorii casei tale și pe porțile tale.”
Când vine vorba despre creșterea copiilor, Dumnezeu spune: „Vei lua acest Cuvânt pe care ți L-am dat, (care a fost descoperirea pentru ziua lor), și vei vorbi despre El când vei fi acasă, când vei merge pe cale, când te vei culca și când te vei scula.” Ce a mai rămas acolo? Nu prea mult.
Eu cred că Scripturile arată că Cuvântul ar trebui să facă parte din fiecare aspect al vieții noastre, Cuvântul ar trebui să fie parte integrantă din fiecare aspect al vieții noastre, când stai în casă, când mergi pe drum, când te culci, când te trezești, trebuie să fie Cuvântul.
„Să le legi ca un semn pe mâna ta și pe frunte între ochii tăi.” Aceasta înseamnă că tot ce faci și tot ce vezi, trebuie filtrat prin Cuvânt.
„Să le scrii pe stâlpii casei tale și pe porțile tale.” Deci, de fiecare dată când intri și de fiecare dată când ieși, ar trebui să fie Cuvântul. El învață pe poporul Israel: „Cuvântul ar trebui să fie partea principală a vieții voastre, în fiecare aspect al vieții voastre și în fața copiilor voștri. Nu există nici un aspect al vieții voastre în care să nu fie integrat Cuvântul. Când intri, ieși, te culci, te ridici, stai în casă, mergi pe drum, în fiecare aspect al vieții tale este integrat Cuvântul.”
Așa ar trebui să trăim în familiile noastre, pentru că aceasta vorbește despre viața de familie. Aceasta nu este despre viața de biserică, ci este despre viața de familie unde trebuie să fie integrat Cuvântul.
În Deuteronom 11.18-23, citim:
„Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legați ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre, și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri.
Să învățați pe copiii voștri în ele. Și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.
Să le scrii pe usciorii casei tale și pe porțile tale.
Și atunci zilele voastre și zilele copiilor voștri, în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.
Căci dacă veți păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipi de El,
Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuri care sunt mari și mai puternice decât voi.”
Dacă facem Cuvântul să fie parte integrantă din fiecare aspect al vieții noastre, binecuvântarea este peste noi și binecuvântarea este promisă și pentru copiii noștri; doar prin simpla respectare a Cuvântului și ținerea Lui în prim plan, în centrul atenției noastre.
În mesajul Un om fugind din Prezența lui Dumnezeu, din februarie 1965, fratele Branham a spus:
„Dar ca să faci față responsabilităților, uneori este nevoie de toată puterea noastră ca să facem aceasta. Ca tată, să faci față responsabilității de a-ți bate copilul, acel copilaș micuț. Nu vrei s-o faci, dar ca tată sau mamă, trebuie să faci față responsabilității de a crește acel copil, pentru că Biblia spune: „Cruță nuiaua și îți vei strica fiul.” Acest lucru este valabil și pentru fiecare psiholog din lume. Rămâne încă Adevărul lui Dumnezeu.”
Acum noi nu vorbim despre bătaie, nu acesta este subiectul nostru ci vorbim despre responsabilitatea de a crește un copil. Cui i-a dat Dumnezeu această responsabilitate? Celui căruia i s-a dat copilul. Și această responsabilitate ne forțează să ajungem într-o stare de disperare. Așadar, responsabilitatea este bună.
Îmi amintesc că a fost un comentariu despre ceea ce a vorbit fratele Eugene sâmbătă cu cuplurile. Cineva a spus: „Care a fost sentimentul tău sau reacția ta la învățătură?” Și o soră a spus: „Simt un sentiment de responsabilitate. O mare responsabilitate.” Și într-adevăr, este o mare responsabilitate, pentru că Dumnezeu ne-a încredințat Viața și ne-a spus cum s-o aducem la suprafață. Este un lucru bun.
Există o afirmație pe care a făcut-o fratele Eugene și asupra căreia vreau să mă concentrez cu adevărat în seara aceasta, pentru că mi s-a părut extraordinară. El a spus: „Dumnezeu v-a dat copii pentru a-Și înainta lucrarea în voi.” Așadar, El vă va da o responsabilitate grea, care este copleșitoare: să luați o viață și s-o aduceți în imaginea lui Hristos. Să prezentați, să expuneți înaintea lor o viață și să-i învățați într-un fel care să-i conducă la Hristos și la poziția lor.
Aceasta este o responsabilitate grea. Dar ascultați, noi în umanitatea și în carnalitatea noastră, credem că ne-am căsătorit pentru că am găsit pe cineva care ne-a plăcut cu adevărat, ne-am gândit că ar fi plăcut să fim căsătoriți și am vrut să petrecem tot timpul împreună. Noi ne-am căsătorit din motive personale, dar Dumnezeu nu ți-a dat un soț doar ca să vă distrați împreună. El a vrut să vă simțiți bine împreună, dar ți-a dat un soț ca să te facă perfectă, ca să te aducă la maturitate ca fiu sau ca fiică a lui Dumnezeu. De aceea ți-a dat o soție. Și Dumnezeu nu ți-a dat copii…
Noi ne gândim: „O, ar fi atât de frumos să ai copii. Mi-ar place să-i țin în brațe! Aș vrea să-i țin în brațe, aș vrea să-mi împărtășesc viața cu un copil.” Dar aceasta este o dorință egocentrică. „Îmi doresc un copil și bla, bla, bla.” Nu este nimic greșit în a simți așa, dar nu de aceea ți-a dat Dumnezeu un copil, ci Dumnezeu v-a dat copii ca să-Și poată înainta lucrarea în voi, pentru că îndată ce vă dă acea viață…
Îmi amintesc că atunci când s-a născut Blake, eram la spital și a fost uimitor. Nu-mi venea să cred că în câteva minute, în câteva ore, am trecut de la a fi eu și Angie, la a fi altcineva. Este ceva copleșitor când ți se întâmplă prima dată, este ca un șoc al vieții tale, ca și cum nu știam la ce să mă aștept. Dar când l-am văzut… „Este real! Este real! Este un bebeluș!”
Îmi amintesc că urma să ne lase acasă. Au coborât-o pe Angie cu scaunul cu rotile, ea îl ținea în brațe pe Blake iar eu am adus mașina și am așezat scaunul cu grijă, apoi l-am luat pe Blake, l-am fixat, am prins centura și asistenta s-a asigurat că totul este bine. Angie s-a așezat în spate cu el, apoi am urcat în mașină și am pornit. După ce a închis ușa, asistenta ne-a făcut cu mâna și a plecat. Eu eram în față, Angie stătea în spate, iar eu i-am spus: „Chiar ne lasă să-l luăm acasă?” Adică, nu vine nimeni cu noi? Habar nu aveam ce trebuia să fac, era un teritoriu nou pentru mine. A fost groaznic să conduc spre casă. Cred că a fost cea mai sigură mașină pe care am condus-o vreodată în viața mea. Am rulat încet la fiecare oprire și mașina nu s-a smucit niciodată. A mers atât de lin! Am rulat lin ca pe mătase. De ce? Din cauza responsabilității.
De aceea ne dă Dumnezeu un copil, pentru că aceasta ne schimbă perspectiva asupra tuturor lucrurilor, nu mai trăim pentru noi înșine, ci trăim pentru altcineva. Am primit responsabilitatea acestei vieți pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, dar Dumnezeu nu ne încredințează o viață, apoi stă lângă noi și ne lovește peste mână de fiecare dată când facem ceva greșit. Nu, ci El spune: „Este al tău. Va trebui să-ți dai seama. Este al tău, tu hotărăști.” Atunci cădem în genunchi, și spunem: „Doamne, habar nu am ce să fac. Am nevoie de descoperire, am nevoie de înțelepciune, am nevoie de înțelegere. Trebuie să primesc ceva mai mult de la Tine.” Și pot să mi-L imaginez pe Dumnezeu spunând: „Perfect! De aceea ți-am dat acest copil pentru că trebuie să ajungi puțin mai sus și nu puteai să faci aceasta până când nu aveai nevoie disperată să știi mai mult.”
Apoi, fratele Eugene a pus această întrebare: „De ce ți-a dat Dumnezeu copii?” Și el a spus: „Dumnezeu vrea să te facă o persoană mai bună.” Iar eu m-am gândit: „Omule, aceasta este extraordinar!” Eu am crezut că este pentru că lui Dumnezeu Îi place de mine. Nimeni nu știa de ce avea nevoie fiecare dintre noi, dar El știa cum să ne dea fiecăruia dintre noi exact ceea ce aveam nevoie pentru a ajunge la maturitate, deoarece El este un Părinte bun, iar scopul Lui este întotdeauna să ne crească. Astfel, El trimite în viața noastră împrejurări. Poate nu va fi o soție sau un soț, poate nu va fi un copil, dar va fi o împrejurare, va fi un obstacol, o provocare, ceva care necesită dependența noastră de El, ca să creștem în descoperire, pentru că fiecare nouă provocare ne cere să creștem puțin, deoarece nu putem face față noii provocări acolo unde ne aflăm. Trebuie să mergem mai sus și avem nevoie de mai multă descoperire.
Fratele Eugene a continuat și a făcut această afirmație: „Copii mei creează ocazia ca lucruri să iasă din inima mea.” Vă amintiți că el a spus: „Copiii voștri nu pot să vă facă să vă supărați; nu pot să vă facă să spuneți lucruri răutăcioase.” Nu, ci acesta este un răspuns pe care îl avem. „Dar, Doamne, ei știu cum să apese pe toate butoanele și simțim că ei ne-au făcut să spunem aceasta.” Dar ei nu o fac, ci ei doar ne oferă ocazia ca din inima noastră să iasă ceva, astfel încât să realizăm că în noi trebuie să se schimbe ceva. Și aceasta se întâmplă cu soțul, soția; se întâmplă cu un prieten, cu o familie creștină, cu un coleg de muncă, se întâmplă pretutindeni. Dumnezeu va pune presiune și va crea o responsabilitate și ceva va ieși la suprafață, iar noi spunem mereu: „Ei bine, dacă nu m-ar fi enervat atât de tare, nu aș fi spus…” Nu. Problema era deja în tine, iar presiunea a făcut ca ceva să iasă la suprafață și acum trebuie să ne confruntăm cu ceea ce a ieșit la suprafață. Acesta este harul lui Dumnezeu în viețile noastre.
Dintr-o dată, spunem: „Doamne, trebuie să am ceva mai mult decât am avut ieri, am nevoie de ceva mai mult decât am acum, pentru că nu pot continua să fac aceasta. În mine trebuie să se schimbe ceva sau putem continua dând vina pe toți ceilalți din jurul nostru și să spunem: „Știți, dacă copiii ar fi mai respectuoși; dacă soțul meu nu ar fi așa; dacă soția mea nu ar fi așa; dacă colega mea nu ar fi așa, nu aș răspunde așa.” Nu, tu ai răspuns așa pentru că ceva din interiorul tău trebuie reparat. Și Dumnezeu ne iubește destul de mult încât vrea ca acel ceva să fie reparat. Dumnezeu vrea să știm că avem o nevoie și să venim la El pentru reparare. Cum va rezolva Dumnezeu aceasta? El ne va ridica mai sus în Cuvânt, și dintr-o dată, descoperirea va începe să ne rezolve problemele pentru că El va începe să ne arate cine suntem și atunci înțelegem: „Nu vreau să mai trăiesc așa; nu trebuie să mai fiu așa. Există o putere care mă mișcă; sunt chemat să fiu un dumnezeu amator; sunt chemat să preiau stăpânirea asupra situațiilor; sunt chemat să stăpânesc vasul meu. Doamne, ajută-mă să obțin controlul.” Slavă Domnului!
Așadar, responsabilitatea pe care ne-o dă Dumnezeu este minunată dar este o responsabilitate grea și noi nu o putem face singuri.
Aș vrea să abordez și aspectul acesta. În trecut, noi am avut exemple rele, și spunem: „Am hotărât să nu fac așa cum a făcut tatăl meu. Nu voi face cum a făcut mama mea; nu voi face așa cum am văzut.” Dar, dacă nu lucrăm prin descoperire, tot ce facem este să legănăm pendula de la o extremă la alta, pentru că suntem hotărâți să nu facem așa. Dacă nu ajungem la descoperirea Cuvântului și a Duhului lui Dumnezeu pentru a ne duce mai sus în Planul lui Dumnezeu, atunci doar vom schimba o direcție cu altă direcție.
Dacă ai avut părinți prea severi, vei deveni prea îngăduitor, spunând: „Eu nu voi face aceasta așa.” Și dintr-o dată facem la fel de mult rău prin îngăduința noastră, cum a făcut tata prin strictețea lui. Dacă tatăl tău a fost exagerat în a controla și gestiona totul în viața ta, tu spui: „Eu îmi voi lăsa copiii în pace.” Dar ei vor crește ca plantele sălbatice, vor face orice vor. Astfel, vei face la fel de mult rău încercând să compensezi trecutul tău cu propriul tău intelect.
Ascultați, noi nu putem rezolva aceasta cu propriile noastre abilități, ci trebuie ca Dumnezeu să ne arate cine suntem, Cine este El, ce spune Cuvântul Lui și să-L facă să trăiască în noi. Deci, răspunsul este în Cuvânt, dar avem nevoie de o descoperire a Cuvântului.
Unele dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face în viață, sunt să ne încurcăm, apoi să ne dăm seama că avem mai multă nevoie de Dumnezeu. Noi trebuie să fim serioși și să ne întoarcem la rugăciune, să nu mai presupunem că totul este bine, ci să ne întoarcem și să spunem: „Doamne, am nevoie de puțină creștere aici.” Gândiți-vă la aceasta. Chiar dacă începi cu creșterea copiilor mici, tot ai nevoie să crești. Și pe măsură ce acei copii cresc, și tu trebuie să crești, pentru că ceea ce ai avut ca să-l crești în faza de copil mic, nu va fi suficient să-l treci prin faza de preadolescent sau de adolescent și nu va fi suficient să-l duci la maturitate. Dacă vrei să mergi înainte, trebuie să crești, pentru că ei îți vor urma exemplul.
Deci, responsabilitatea pe care ne-o dă Dumnezeu este mare. Și ce încearcă El să facă? El încearcă să facă din tine și din mine un dumnezeu amator. Deci, El îți dă ceva. Și îmi place ce a spus fratele Eugene: „Creația ta.” Noi știm că nu există creație care să nu vină de la Dumnezeu. Legile lui Dumnezeu sunt cele care o pun în viață. Dumnezeu dă viață, dar voința noastră, fapta noastră și unirea noastră conjugală au produs acești copii și acum ei sunt responsabilitatea noastră pentru viață.
Aceasta este o responsabilitate grea. De ce? De ce permite Dumnezeu să se întâmple aceasta? De ce permite Dumnezeu să facem aceste lucruri? Pentru că Dumnezeu vrea să fim fii și fiice ale lui Dumnezeu, și El vrea să gândim ca Dumnezeu, să acționăm ca El, să reacționăm ca El, să învățăm să fim ca Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu ne va da responsabilitatea pentru o altă viață, deoarece El are responsabilitatea pentru viețile noastre. Deci, este o responsabilitate grea.
În mesajul Viața, din mai 1958, fratele Branham a spus:
„Mame, vă distrați puțin inocent. Poate că soții lor aveau grijă de copii sau vreo angajată avea grijă de ei. Dumnezeu ți-a dat acești copii ca să ai grijă de ei tu însuți, și este responsabilitatea ta față de Dumnezeu. Noi nu avem delicvență juvenilă, este delicvență parentală.”
Nu are rost să dăm vina pe copii pentru probleme. La un moment dat noi trebuie să spunem: „Doamne, ajută-mă! Am făcut ceva și undeva pe parcurs trebuie să învăț puțin mai mult. Aceasta nu înseamnă că copiii tăi nu vor face greșeli, aceasta nu înseamnă că s-ar putea să nu dea înapoi, nu despre aceasta vorbesc, ci vorbesc la general, vorbesc despre momentul când începem să vedem că lucrurile merg rău și trebuie să spunem: „Doamne, unde ratez ținta?”
În mesajul În timp ce mă gândeam la căile mele, din august 1959, fratele Branham a spus:
„Unele dintre voi, femeile, care ar trebui să fiți acasă cu copiii voștri citindu-le Biblia, aveți o slujbă acolo ca să câștigați un dolar în plus. Să vă fie rușine! Dumnezeu v-a dat o slujbă, aceasta este să vă creșteți copiii. Învățați-i lucrurile lui Dumnezeu. Este adevărul. Gândește-te la căile tale, femeie! Ce vor face dolarii aceia? Vor suna ca cei ai lui Iuda Isacarioteanul.”
El ne arată că dacă renunțăm la această responsabilitate pentru o altă plăcere, pentru altceva, chiar lucrul pe care-l câștigăm, va fi lucrul pe care-l urâm pentru ceea ce am pierdut. Ce-ar fi dacă ne sacrificăm doar pentru a avea ceva din noi înșine, ceva ce ne dorim sau puțin mai mult din aceasta? El ne arată că responsabilitatea este în noi, în mama, în tata, și trebuie s-o luăm în serios, pentru că dacă nu o facem, vom ajunge să avem regrete, și noi nu vrem să avem regrete.
În Efeseni 6.4, Biblia spune:
„Și voi, taților, nu vă provocați copiii la mânie, ci creșteți-i în disciplinarea și învățătura Domnului.”
Vreau să parcurg aceste cuvinte: „Părinților, nu provocați copiii la mânie, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.” Cuvântul „a crește” înseamnă „a hrăni până la maturitate.” A hrăni. Deci, sarcina noastră este să hrănim acești copii și să-i creștem până la maturitate. „A crește” mai înseamnă „întreaga instruire și educație a copiilor, (care se referă la cultivarea minții și a moralei, și folosește în acest scop porunci și îndemnuri, mustrare și pedeapsă). De asemenea, include instruirea și îngrijirea trupului.”
Deci, educația este instruirea. Noi trebuie să-i educăm pe acești copii și nu putem lăsa aceasta pe seama altcuiva, pentru că este sarcina noastră să-i educăm și să-i îndemnăm, așa că îi creștem în mustrarea, instruirea și învățătura Domnului.
Cuvântul „avertisment” este „avertizare sau îndemn.” Dar eu am mers pe internet pentru a obține o definiție mai profundă a acestui lucru. Acolo spune: „Avertisment, avertizare” înseamnă „avertisment sau avertizare, sau a pune în mintea cuiva o corecție, sau un comportament prin comunicare blândă, grijulie, instructivă.”
„Îndrumarea minții spre căile lui Dumnezeu.” Deci, care este responsabilitatea noastră? Să-i învățăm în lucrurile corecte, apoi să-i avertizăm, să le instruim mintea spre lucrurile lui Dumnezeu. Cum vom face aceasta dacă îi ducem la biserică doar duminica, le spunem că Dumnezeu a trimis un profet și că noi credem în Mesaj, dar în fiecare zi trăim contrar Cuvântului în casa noastră și totul este destrămat? Cum le vom îndrepta mintea spre lucrurile lui Dumnezeu? Va fi nevoie de o descoperire mai mare în noi; va fi nevoie să luăm o Viață mai mare, superioară, în noi; va trebui să fim Cuvântul făcut trup și să-L dovedim înaintea lor când ne sculăm, când ne culcăm, când intrăm și când ieșim. Va trebui să fie Cuvântul de la început până la sfârșit.
Aș vrea să rămâneți cu acest gând: Noi nu putem să le dăm copiilor noștri ceea ce nu avem. Noi suntem aici să-i călăuzim, să-i îndrumăm în mod corect prin instrucțiuni și demonstrări. Nu putem doar să arătăm spre un indicator și să spunem: „Du-te acolo! Eu mi-am făcut treaba, l-am îndrumat spre Hristos.” Nu! Noi trebuie să-i conducem spre Hristos.
Deci, voi nu puteți să le dați copiilor ceea ce nu aveți. Și dacă eu nu le pot da copiilor ceea ce nu am, și Dumnezeu este responsabil pentru această viață, dintr-o dată intru în disperare să am ceva real; eu trebuie să am încărcătura, trebuie s-o am cu adevărat, trebuie să am Duhul Sfânt în viața mea, trebuie să trăiesc acest Cuvânt și să-L manifest în fiecare zi. Am nevoie de Ceva ca să pot da. Nu pot merge la o fântână goală și la un indicator care să-i îndrume spre locul unde este fântâna, ci trebuie să am Ceva de împărtășit cu ei pentru a-i crește și pentru a-i îndruma spre lucrurile lui Dumnezeu.
Mai am ungând pe care vreau să vi-l împărtășesc, doar ca o observație. Noi tindem să fim părinți conform descoperirii noastre despre Dumnezeu, de aceea avem nevoie de o descoperire corectă prin Cuvânt, pentru că dacă-L vedem pe Dumnezeu ca fiind puternic și corectiv, dacă Îl vedem ca pe un Judecător și vedem că El așteaptă să corecteze fiecare greșeală a noastră, ghici ce fel de părinte vei fi? Vei corecta fiecare greșeală, te vei asigura că totul este în ordine; vei fi dur, vei judeca, vei fi critic, pentru că reflectă descoperirea ta despre Dumnezeu în creșterea copiilor. Dar dacă ești distant, lași copiii să crească și să facă ce vor, pot face orice pentru că totul se va rezolva, aceasta este descoperirea ta despre Dumnezeu: „Dumnezeu ne lasă pur și simplu în voia noastră, nu-I pasă. Totul este în ordine cu El, pot merge oricum vreau.” Dar ce va corecta aceasta?
Poate am primit aceste idei greșite în timp ce am crescut și am trecut prin tot felul de lucruri, dar ce va corecta aceasta? Descoperirea corectă despre Cine este Dumnezeu, că este Tatăl meu. Și dacă primesc descoperirea corectă a relației mele cu Dumnezeu și a felului cum îmi călăuzește viața, ceea ce așteaptă de la mine și cum Se bucură de părtășia mea, dintr-o dată voi începe să reflectez chiar lucrul la care privesc, pentru că ceea ce privesc mă schimbă din glorie în glorie.
Și acum pot să mă bucur de părtășia cu copiii mei. Vreau să fac parte din viața lor și vreau ca ei să facă parte din viața mea. Îmi pasă de ceea ce fac, dar nu sunt autoritar și nu sunt nici distant; nu sunt excesiv de corectiv, dar nici nu sunt prea moale, ci fac tot ce pot ca să-i cresc spiritual și să-i pun într-o poziție și pe o temelie solidă unde să poată crește în asemănarea lui Hristos, pentru că aceasta face Dumnezeu pentru mine. El mă iartă, mă corectează, mă învață, mă păzește, veghează asupra mea. El mă lasă să greșesc și să învăț din greșeli; El face toate aceste lucruri pentru că mă iubește mult și mă crește pentru a fi un dumnezeu amator. Deci, acum iau același lucru și îl transmit copiilor mei.
Așadar, descoperirea corectă mă va face un părinte bun, dar descoperirea greșită mă va face un părinte rău. Deci, noi avem nevoie de descoperire. Noi reflectăm lumii și copiilor noștri foarte des descoperirea pe care o avem cu privire la Cuvânt.
Dacă ne temem de Dumnezeu, ne temem că ne va judeca, ne temem că ne va alunga, ne temem că vom face o greșeală și vom fi în afara lucrării lui Dumnezeu, atunci exact aceasta le vom transmite copiilor noștri.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest Mesaj! Îi mulțumesc că putem avea viziunea corectă despre Cine este Dumnezeu și relația corectă dintre Dumnezeu Tatăl și mine, și tine, ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest Mesaj! Noi exprimăm ceea ce suntem în interior. Deci, dacă exprim ceva diferit, în mine trebuie să se schimbe ceva. Noi trebuie să creștem în descoperire ca să putem exprima plinătatea lui Dumnezeu familiilor noastre și lumii. Ceea ce a funcționat acum cincisprezece ani, trebuie să se schimbe.
În mesajul Calea de a avea părtășie, din octombrie 1955, fratele Branham a spus:
„Acum vreau să observați. Iov gândindu-se la copiii săi, a spus: „Acum, poate că atunci când ies afară ar putea păcătui.” Așa că el a oferit singura ofertă pe care o cunoștea: o jertfă arsă, vărsarea de sânge. El a vărsat sângele unui miel pentru copiii săi, făcând ispășire, dacă ei ar fi păcătuit. Vedeți? Iov era atent la copiii săi pentru a face o pregătire pentru păcatul lor.
Mamă, tată, dacă am înceta să cheltuim bani pentru copiii noștri învățându-i step și lucruri de felul acesta, și un fel de „cum să fii actor”, și am petrece mai mult timp implorând Sângele lui Isus peste ei și arătându-le dragoste și părtășie, ne-am înțelege mai bine. Și copilul ar face la fel. Învățați-vă copilul!”
Îmi place când intră în Iov. Dumnezeu i-a dat lui Iov copii iar Iov nu le-a lăsat doar lor responsabilitatea mântuirii lor, ci și-a asumat el însuși responsabilitatea mântuirii lor. Și Iov a adus în continuu o jertfă pentru ei, el a adus o jertfă pentru orice aventură a lor, în caz că ar fi păcătuit. Ei nu au adus o jertfă pentru ei înșiși.
Ascultați, ei erau copii adulți și aveau propria lor casă. Astfel, un fiu i-a adunat pe toți ceilalți frați la casa lui. Ei erau adulți, nu erau mici. Iov avea copii adulți, dar el își asuma responsabilitatea pentru copiii săi chiar dacă erau adulți, pentru că erau copiii lui. El stătea în spărtură și pentru că s-ar fi putut ca ei să fi păcătuit cu ceva, Iov aducea o ispășire cu sânge, aducea o jertfă. Și ce era acea jertfă? Aceea era credința lui în Mesajul orei, pentru că Mesajul pentru ziua lui era sângele vărsat al unui miel. Aceasta era înainte de Lege, era înainte de Avraam, era înainte ca Moise să fi scris ceva. Tot ce știa Iov, era că Dumnezeu era Tată și avea copii care au mers pe căi greșite. Și ce a făcut Dumnezeu pentru copiii Săi? Dumnezeu a luat un miel și l-a înjunghiat pentru a-și răscumpăra copiii, pentru a-și elibera copiii de păcat.
Așadar, ce făcea Iov? Iov făcea ceea ce făcuse Tatăl său, Dumnezeu. El călca pe urmele lui Dumnezeu pentru copii Săi. El nu a spus: „Voi, toți ați înțeles că ați dat greș. Și dacă ați dat greș, v-ați dat seama.” Dumnezeu nu a făcut aceasta. Dumnezeu a venit jos când ei au eșuat, și El, ca și Cap al Familiei, ca Tată al copiilor Săi, a adus o jertfă pentru ei ca să-i elibereze.
Iov trăia descoperirea zilei lui și ceea ce s-a întâmplat în Eden era descoperirea pentru ziua lui, așa că el a făcut același lucru pe care l-a făcut Dumnezeu pentru copiii Săi.
Eu vă întreb, pentru că voi cunoașteți Biblia: a onorat Dumnezeu acțiunile lui Iov? „Amin!” Au fost mântuiți copiii lui? „Amin!” Casa a căzut peste ei și i-a omorât pe toți într-o singură zi, dar la sfârșitul încercării lui Iov, Dumnezeu i-a dat toți copiii înapoi. Ei au fost răscumpărați, au fost mântuiți și i-au fost dați înapoi lui Iov. De ce? Pentru că Iov, ca tată, și-a asumat responsabilitatea pentru mântuirea lor.
Ascultați, aceasta este o responsabilitate grea, dar există o putere care vine odată cu această responsabilitate. Iov a fost singurul care a putut sta în spărtură pentru ei, Iov a fost singurul care a putut face sacrificii pentru ei, iar Dumnezeu a onorat acțiunile lui Iov. Iov a adus jertfe pentru mântuirea copiilor săi și ei au fost mântuiți.
Să nu credeți că poziția voastră nu are putere. Nicăieri în Biblie nu scrie că v-ați pierdut puterea ca părinte. Dacă Dumnezeu v-a dat responsabilitatea, odată cu ea vine și puterea, vine și autoritatea. Acei copii ți-au fost dați ție și poți sta în spărtură pentru ei. El a vărsat sânge, și a fost sângele unui miel în ziua aceea.
Ascultați, când Abigail a mers la David, ea urma să stea în spărtură pentru toată casa lui Nabal. Amintiți-vă că David mergea cu o judecată dreaptă ca să-i ucidă pe toți și să nu lase pe nimeni cu viață, dar Abigail a ieșit și l-a întâmpinat. Ea a avut credință în Cuvântul pentru ziua ei. Care era Cuvântul pentru ziua ei? Samuel îl unsese pe David să fie împărat peste Israel, iar ea a crezut Cuvântul pentru ziua ei și a ieșit înainte cu o ofrandă pentru David. Ascultați ce a spus ea: „Tu vei fi împărat! Eu cred Cuvântul. Acum, păcatul lui să fie asupra mea.” A spus Abigail aceasta? „Păcatul lui să fie asupra mea.”
Când Abigail a stat în spărtură, ea s-a aruncat pe sine în spărtură, a venit la Cuvântul manifestat pentru ziua ei, și-a mărturisit credința în acel Cuvânt, a stat în loc și a spus: „Tot ce a făcut el în nebunia lui, să fie în contul meu.” Și când ea a stat acolo în felul acesta, a adus salvarea întregii case a lui Nabal, iar Dumnezeu l-a luat pentru ca ea să se poată elibera. Și ce a făcut David? David a spus: „Oh, îmi place aceasta, Abigail, dar sunt o grămadă de păcate murdare pe tine, pentru că ai spus: „Pune totul în seama mea.” Nu, domnule. David a spus: „Nu-mi pasă. Aceasta căutam. Eu căutam pe cineva care să stea în spărtură, să creadă Cuvântul și să stea între mânie și toți acești oameni.” Apoi s-a dus și s-a căsătorit cu ea, arătând că nu era nici o vină în ea.
Credeți că atunci când am venit la Sângele pentru acest ceas, am venit la Cuvântul însângerat și ne ospătăm cu Mielul, am venit la Cuvântul descoperit pentru acest ceas și Îl credem din toată inima noastră.
Credeți că nu puteți sta în spărtură pentru copiii voștri? Dumnezeu vi i-a dat cu un motiv, asumați-vă responsabilitatea pentru ei.
Ascultați, sunt lucruri care au mers rău, sunt lucruri pentru care ne pare rău și le regretăm. Eu îi aud tot timpul pe oameni spunând: „Aș fi vrut să aud această învățătură acum douăzeci de ani, acum treizeci, acum patruzeci de ani.”
Dar ascultați, Dumnezeu a ridicat nivelul descoperirii an de an, și acum noi știm lucruri și le vedem mai mult decât le-am văzut atunci. Dumnezeu a ridicat descoperirea ca să unească familiile, ca să ne aducă în chipul lui Dumnezeu și să ne aducă familiile după chipul marii Familii a lui Dumnezeu. Noi am beneficiat de aceasta și am fost binecuvântați, dar pe parcurs s-au întâmplat lucruri. Voi doar stați cu Cuvântul pentru ceasul vostru, continuați să vă hrăniți cu Cuvântul însângerat, cu Cuvântul proaspăt ucis unde curge Sângele, și spuneți: „Doamne, fiul meu, fiica mea, Doamne, nu este vina lor, pune păcatul lor asupra mea. Nu am înțeles și am făcut greșeli, ar fi trebuit ca unele lucruri să le fac diferit, și dacă ar trebui s-o iau de la capăt nu aș mai face la fel. Dar, Doamne, Tu mi-ai dat acest copil iar eu am greșit, de aceea cer Sângele Tău peste el. Vrei să-l salvezi? Căci eu stau în spărtură pentru copilul meu.” Aplică semnul, care este Viața lui Dumnezeu, și spune: „Am Viața Ta în mine, cred Cuvântul Tău, am venit la Adevărul pentru această oră, Doamne, salvează-mi copiii!”
Eu nu știu cum este, nu știu ce se va spune și ce nu se va spune, dar nu te teme de poziția ta. Rămâi pe poziția ta și asumă-ți responsabilitatea. Și cred că Dumnezeu va onora poziția ta. Doar crede și spune: „Doamne…”
Când Isus a fost țintuit pe cruce, ei treceau pe lângă El. Tot poporul pe care a venit să-l salveze, își bătea joc de El; treceau pe lângă El și dădeau din cap. Și ce a spus El? „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Ce a făcut El? Și-a asumat vina lor. Abigail și-a asumat vina; Iov și-a asumat sarcina de a oferi o jertfă pentru păcat pentru copiii lui, deși nu s-a spus nicăieri că copiii lui ar fi făcut ceva rău. Oh, slavă Domnului!
Cum au fost mântuiți băieții lui Hattie Wright? Nu prin credința lor, ci prin credința lui Hattie Wright în Cuvântul descoperit, Cuvântul manifestat chiar în fața lor când a fost vorbit. Ea a spus: „Acesta nu este nimic altceva decât Adevărul.” Iar Dumnezeu a binecuvântat-o pe acea femeie. Lui Dumnezeu I-a plăcut atât de mult ceea ce a spus, pentru că ea se identifica cu Cuvântul timpului prezent, încât a spus că poate avea ceea ce dorește. Iar ea a spus: „Vreau mântuirea fiilor mei!” Iar fratele Branham a spus: „O ai în Numele lui Isus Hristos!” Nu ceea ce au făcut ei, ci ceea ce a făcut mama lor care a stat în spărtură pentru ei, pentru că a crezut Cuvântul.
Oh, este o responsabilitate grea care vine odată cu copiii pe care vi-i dă Dumnezeu. Dar nu renunțați la această responsabilitate, ci asumați-vă această responsabilitate! Asumați-vă responsabilitatea! Acolo unde am dat greș, spuneți: „Doamne, am dat greș. Nu pune greșelile mele asupra lor. Ei merg pe o cale greșită, și desigur, fac o mulțime de greșeli. Ei se pot pocăi pentru ele, dar Doamne, pune-le asupra mea.” Dacă știi cine ești, nu te temi să spui: „Doamne, este vina mea”, deoarece știi că Dumnezeu nu te va lepăda dacă te pocăiești; știi că Sângele Său încă te spală și te curăță, pentru că te afli în Fântâna unde Sângele curăță prin spălarea cu Apa Cuvântului. Nu te va răni dacă îți asumi responsabilitatea, doar fii real, fii sincer și responsabil.
Ascultați, este nevoie de o descoperire mai mare pentru a veni în înfiere, pentru a fi un fiu sau fiică a lui Dumnezeu, și doar această descoperire ne aduce în plinătatea a ceea ce înseamnă să fii un dumnezeu amator, a ceea ce înseamnă să avem oameni pentru care suntem responsabili și situații pentru care suntem responsabili.
Înainte de a încheia, vreau să vă spun aceasta: Bunicilor, următoarea generație este și a voastră. Așa spune Biblia. Ascultați, acest lucru este valabil generație după generație după generație.
Israelul era format din copiii lui Iacov, care a fost numit Israel. Patru sau cinci generații mai târziu, când un împărat a ajuns pe tron, el era fiul lui David, fiind descendent din David.
Ascultați, când lui Levi i s-a dat zeciuială, Levi putea să ia zeciuială pentru că el a plătit zeciuială când era în coapsele lui Avraam, iar Avraam era stră, stră, stră bunicul său. De aceea, copiii care vin după tine sunt și ai tăi, iar tu poți sta în spărtură și să-ți asumi responsabilitatea pentru ei. Poți spune: „Doamne, Tu i-ai adus într-un fel sau altul prin mine, iar eu mă simt responsabil pentru ei, stau în spărtură pentru ei și îi ridic înaintea Ta.” Nu ajunge doar să-i bifați, nu uitați de ei, ci asumați-vă responsabilitatea, și spuneți: „Doamne, îmi asum responsabilitatea pentru mântuirea lor. Te rog, vrei să-i atingi, să-i ierți și să-i salvezi, să faci ceva pentru ei?”
Îmi amintesc de Iacov când a mers în Egipt și i-a luat pe Efraim și Manase pe genunchi, care erau nepoții lui, dar el s-a uitat la Iosif și a spus: „Acești băieți sunt ai mei. Așa cum Levi este al meu, la fel ca Simon și aceștia sunt ai mei.” Ce făcea el? Își asuma responsabilitatea pentru ei.
Așadar, bunicilor, cred că și voi puteți sta în spărtură. Dacă credem în poziția noastră, dacă credem în ceea ce ne-a spus Dumnezeu, la ce ne-a chemat și ce produce acest Cuvânt în viețile noastre, ar trebui să ne luăm poziția prin descoperire, pentru că descoperirea ne dă autoritate și putere asupra diavolului și putem sta în spărtură pentru ai noștri.
În mesajul Profetul Elisei, din octombrie 1956, fratele Branham a spus:
„Acum, amintiți-vă, el avea un temperament nervos. Și niște copii au început să-și bată joc de el pentru că era chel. El i-a blestemat pe acei copii, dar nu a fost vina copiilor, ci erau părinții care nu și-au învățat copiii să-L respecte pe Dumnezeu. Aceasta era.
Părinții și-au pierdut copiii pentru că două ursoaice au ucis patruzeci și doi dintre ei. Trebuie să fi fost o sută sau mai mulți alegând după Ilie. Și mergând chiar prin Samaria, unde ei avuseseră Cuvântul predicat atât de mult timp și profetul…Dar vedeți ceva acolo? Era atitudinea oamenilor față de mesagerul lui Dumnezeu.”
Noi avem responsabilitatea de a ne educa copiii, de a-i hrăni, de a-i mustra și de a-i îndruma spre lucrurile corecte; de a-i învăța respectul pentru casa lui Dumnezeu, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru poporul lui Dumnezeu, ca să poată fi binecuvântați. Acei copii au fost blestemați pentru că părinții lor nu și-au luat responsabilitatea în serios. Ei i-au auzit pe părinți făcând comentarii urâte despre predicator, vorbind despre ce nu le-a plăcut că au auzit în ziua aceea, ce ar fi trebuit să spună și ce nu ar fi trebuit să spună.
Este o responsabilitate grea. Ei vorbesc despre alți oameni din biserică, despre alte împrejurări, iar copiii îi aud vorbind despre ei. „Ei bine, familia aceea a făcut aceasta. Nu știu cum au putut face aceea. Acela a făcut aceasta…” Doamne, ajută-ne! Acest Cuvânt trebuie dovedit, trebuie trăit, pentru că noi trebuie să-i conducem pe copii pe o cale dreaptă. Aceasta este responsabilitatea noastră.
Când fratele Branham a vorbit despre cei patruzeci și doi de copii uciși de urși, el nu i-a învinuit pe copii pentru că l-au batjocorit pe profet, ci i-a învinuit pe părinți, pentru că i-au învățat greșit. Dumnezeu ne face responsabili.
Fratele Branham a vorbit despre un bărbat care s-a dus de Crăciun în vizită la vecinii săi și a băut puțin peste tot pe unde a mers. El a spus:
„O înghițitură mică de aici și o înghițitură mică de aici, și s-a îmbătat foarte tare. În drum spre casă a venit o ninsoare de aproximativ cincisprezece centimetri. Și băiețelul lui îl urma. El nu putea să-l ducă pentru că era prea beat. Erau în drum spre casă și din întâmplare s-a întors în spate și și-a observat băiețelul aproape tăvălindu-se în zăpadă. Și a zis: „Fiule, de ce te tăvălești în zăpadă?” Și el a răspuns: „Tati, încerc să pășesc pe urma pașilor tăi.” El și-a luat băiețelul în brațe, și a spus: „Doamne, începând de astăzi nu voi mai bea niciodată.” Cineva va călca pe urma pașilor voștri. Să mergem pe linia aceea dreaptă de la leagăn la Calvar. Acestea sunt urmele pașilor pe care trebuie să umblăm.”
Voi puteți să le spuneți copiilor voștri ce vreți, pentru că ei vor trăi viața pe care o trăiți voi înaintea lor. Ei o vor urma. De aceea, avem responsabilitatea să li-L demonstrăm pe Hristos, să le-o dovedim prin Cuvânt.
Este o responsabilitate grea. „Nu știu cum voi face aceasta.” Cu voință. Cum vom face aceasta? Doar acționând corect? Nu. Va fi nevoie de o descoperire mai mare, va fi nevoie și mai mult din Duhul lui Dumnezeu. „Doamne, eu vreau să continui să mănânc această Carte ca să pot profeți din nou copiilor mei, soției mele, colegului meu de muncă, familiei mele, prietenilor mei. Eu vreau să trăiesc această viață.”
Deci, de ce v-a dat Dumnezeu copii? Ca să-Și continue Planul în viața voastră, ca să vă crească, să vă transforme într-un fiu sau o fiică.
De ce v-a dat Dumnezeu acest loc de muncă? Din același motiv. De ce v-a dat Dumnezeu această situație? Din același motiv. Eu spun: „Doamne, ajută-mă să cresc prin descoperire!”
Proverbe 13.22:
„Omul bun lasă o moștenire copiilor copiilor săi; și averea păcătosului este păstrată pentru cel drept.”
Fie ca această moștenire pe care o lăsăm să fie mai mult decât numai bani, ci să fie o moștenire divină pentru copiii copiilor noștri, pentru că ei vor fi binecuvântați. Amin. Doamne, ajută-mă să prind viziunea corectă a Tatălui ceresc, pentru că singura modalitate prin care voi fi un părinte corect, este atunci când prind viziunea corectă a Părintelui model. Dacă am o înțelegere greșită a Părintelui model, voi reflecta o înțelegere greșită; dar dacă acest Cuvânt, dacă mă hrănesc cu acest Cuvânt, El îmi dă o viziune corectă a Părintelui model, și atunci voi începe să manifest ceea ce văd la El.
Doamne, dă-ne mai multă descoperire! Câți dintre voi simțiți că aveți nevoie de mai multă descoperire? Eu am nevoie de mai multă descoperire în fiecare zi.
Știți ce se va întâmpla pe măsură ce creșteți? Vom avea mai multă responsabilitate ca să putem striga după mai multă descoperire. Să ne rugăm.
Doamne Isuse, sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul Tău! Și sunt atât de recunoscător pentru că trăiesc în această zi, în acest ceas, pentru că Tu, Doamne, ne-ai pus la dispoziție atât de mult din Tine Însuți, atât de mult din Cuvântul Tău, ca să ne ajuți să biruim.
Doamne, Tu ne-ai luat vălul de pe față și ne-ai deschis Cuvântul ca să putem vedea cum ar trebui să fim. Doamne, noi eșuăm, facem greșeli și Îți mărturisim aceasta chiar acum, dar, Doamne, toate acestea ne împing înapoi la Tine, pentru mai multă descoperire, pentru mai mult din Viața Ta în mine; mai multă manifestare, ca să pot fi acel glas final pentru această epocă finală.
Doamne, Tu ne-ai ridicat mai sus dându-ne o responsabilitate mai mare ca oricând în orice altă epocă și cui i se dă mult, i se cere mult. Și dacă se cere mult, atunci am mare nevoie de Tine. Doamne, am nevoie de Tine pentru familia mea; am nevoie de Tine pentru mine; am nevoie de Tine pentru această lume rece și întunecată ca Tu să strălucești Lumina Ta în inima mea și să mă aducă într-o manifestare mai mare a Ta.
Te iubesc, mă predau Ție, Doamne, și Te rog să mă ajuți, pentru că am nevoie să fiu ridicat mai sus. Unde sunt acum, nu este suficient de sus. Doamne, sunt și alte lucruri cu care mă confrunt, alte responsabilități și nevoi în jurul meu, dar, Doamne, pentru a le îndeplini, trebuie să merg mai sus în Tine. Doamne, vrei să mi Te descoperi? Doamne, descoperă-Te copiilor Tăi și adu-ne la o descoperire mai mare.
Te iubesc, Doamne! Te rog să ne binecuvântezi! Binecuvântează casele noastre, viețile noastre, caracterul nostru, conduita noastră în lume și fie ca aceasta să fie o reflectare a Vieții Tale în noi. Fie ca aceasta să devină mai pură, pe măsură ce scoți toată zgura din noi și toate celelalte lucruri care ne împiedică.
Doamne, fie ca această reflectare să devină mai perfectă zi de zi, până când vei fi doar Tu în noi, manifestându-ne ca tată, ca mamă, ca soț, ca soție, ca copil, ca prieten, ca și coleg, pentru că aceasta este dorința noastră.
Doamne, Te iubim! Îți mulțumim că ne-ai chemat la o viață mai înaltă! Îți mulțumesc că ai pus în mine mai multă responsabilitate și mai multă nevoie de Tine, pentru că eu nu am întotdeauna mijloacele necesare, nu-mi cunosc întotdeauna nevoile, dar, Doamne, Tu mă aduci constant într-o poziție de nevoie, astfel încât să mă pot ridica spre Tine și să mă poți duce mai sus.
Doamne, când mă uit la ce ai făcut pentru mine, cum m-ai condus și ne-ai condus pe toți, tot ce pot spune este că Îți mulțumesc pentru că ești un Tată bun, Tu m-ai crescut și nu m-ai lăsat să stagnez, nu m-ai lăsat să dau înapoi, nu m-ai lăsat să rămân imatur, ci m-ai forțat să mă maturizez. Îți sunt atât de recunoscător pentru aceasta!
Doamne, Te rog ca atunci când îmi pun mâna în mâna ta și mă încred în Tine pentru orice va urma, să mă ridici mai sus ca să Te pot manifesta și mai mult. Ajută-ne, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-AMIN-