DEZVELIREA LUI DUMNEZEU

Haideţi să rămânem în picioare şi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Domnul nostru plin de îndurare, Îţi suntem cu adevărat recunoscători pentru privilegiul de a ne aduna împreună pe pământ, înaintea venirii Domnului. Ajută-ne să ne cercetăm inimile prin Cuvântul Tău şi să vedem dacă suntem în credinţă şi pregătiţi pentru ceasul venirii Lui, fiindcă vrem să fim aşa cum spune Scriptura: să fim luaţi împreună cu cei adormiţi, ca să-L întâlnim împreună pe Domnul în văzduh şi să fim cu El pentru veşnicie.

Îţi mulţumim pentru adevăratul duh creştin care mai este încă în lume, printre oameni, şi care încă crede în Tine şi în Cuvântul Tău. Te rugăm să-Ţi reverşi binecuvântările peste noi şi să le împarţi celor care au nevoie de ele, ca să ne uzi cu Cuvântul Tău şi să creştem ca nişte unelte de folos în mâinile Tale, pe care Tu le poţi folosi în această zi din urmă. Îţi cerem aceasta în Numele Domnului Isus Hristos, marele nostru Păstor pe care Îl aşteptăm să Se arate. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Vreau să vă spun că văd prilejul de a fi în dimineaţa aceasta aici, ca pe un mare privilegiu. Ne pare rău că nu avem destule scaune în această clădire. În seara aceasta vom continua să ţinem o adunare de rugăciune pentru bolnavi, deoarece ar fi dificil să facem aceasta acum dimineaţa.

Am dorit să înregistrez mesajul de astăzi, pentru că se pare că Domnul a vrut să-mi spună aceasta cu o lună sau două în urmă. Când am fost plecat, ei n-au avut timp să înregistreze, aşa că am aşteptat să ajung la tabernacol ca să-l înregistrez. Acest mesaj va dura mai mult, dar mă voi grăbi cât voi putea pentru că staţi în picioare. Nu mă va deranja dacă vă schimbaţi locurile între voi; va fi în ordine deoarece aceasta este o zi specială din cauză că facem aceste înregistrări.

Am primit veşti minunate despre ceea ce a făcut Domnul afară, dar poate vom acorda mai mult acestui subiect în seara aceasta.

Noi credem că Domnul ne va binecuvânta pe fiecare dintre noi, fiindcă ştiu că inimile voastre sunt pline de bucurie privind spre venirea Lui. Şi inima mea este plină de fericire şi dă pe deasupra când văd felul în care decurg lucrurile.  Întreaga naţiune este într-un conflict, biserica se află în starea în care este acum, iar noi vedem semnele venirii Lui pe ambele planuri: fizic şi spiritual. Astfel, ştim că timpul apariţiei Lui este foarte aproape, ceea ce ne umple inimile de bucurie, fiindcă ştim că vom fi schimbaţi într-una din aceste zile. Da, noi vom fi schimbaţi din făpturile acestea care suntem acum.

Dacă am înţeles bine, suntem conectaţi şi prin telefon, astfel încât mesajul acesta va ajunge în Phoenix şi în alte părţi. Nu ştiu sigur dacă este aşa, dar mi s-a spus cu puţin timp înainte de a ajunge aici. Toţi oamenii de acolo se bucură de o sănătate duhovnicească bună şi de slava lui Dumnezeu care este peste ei.

Noi vom deschide Cuvântul Domnului, pentru că am venit aici ca să ne bucurăm şi să luăm aminte la ceea ce suntem. Toţi cei prezenţi ştiu că nici un om nu ar sta într-o asemenea căldură numai de dragul de a fi aici. Dar noi suntem aici pentru un singur scop, iar acela este de a umbla mai aproape de Dumnezeu. Tot ce putem face este să credem că Domnul Isus este cu noi, fiindcă suntem aici ca să umblăm mai aproape de Dumnezeu.

Căldura de aici este puţin cam mult pentru mine, deoarece m-am obişnuit cu clima uscată de la Tucson. Acolo este mult mai cald decât aici, dar este o căldură uscată, pe când aici este umedă. Umiditatea de acolo este foarte redusă; este aproape ca şi cum ai trăi într-un cort de oxigen. Dar căldura de aici are umiditate în ea şi te face să te simţi răsucit, cum obişnuiam să spunem noi. Ştiu că vă este greu, mai ales mamelor cu copilaşi micuţi, şi celor care staţi în picioare, fie că sunteţi tineri sau bătrâni, dar nădăjduiesc că Dumnezeu vă va răsplăti din plin sacrificiul.

Am înţeles că este aici şi fratele Roy Borders. El este managerul acestor întâlniri. Aş vrea să vă anunţ că fratele Jackson din Sturgis, Michigan, care obişnuia să fie cu noi, s-a dus în dimineaţa aceasta cu Domnul. Nimeni nu ştie cum s-a dus sau ce s-a întâmplat cu el, dar a fost găsit mort. Nu am auzit încă toate detaliile în privinţa aceasta, dar Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că fratele Jackson a fost un creştin. Eu nu l-am mai văzut de câţiva ani, dar el a stat printre noi şi este unul dintre noi. Dumnezeu să-¡ odihnească sufletul deosebit. Noi credem că a fost timpul lui ca să plece acasă, deşi Domnul nu ne-a avertizat nici pe noi, nici pe el, cu privire la aceasta, ci s-a dus pur şi simplu.

Am vrut să-¡ sun soţia de îndată ce am aflat şi să-¡ împărtăşim durerea. Doresc să-I mulţumim cu toţii lui Dumnezeu pentru viaţa fratelui nostru şi pentru ceea ce a însemnat el pentru noi, aici, pe pământ, şi în special pentru cei din adunarea aceasta.

Am anunţat că în seara aceasta vom avea rugăciune pentru bolnavi, aşa că voi vorbi mai mult pentru cei bolnavi. Acum vom intra însă direct în Cuvânt pentru că este cald şi sufocant. În dimineaţa aceasta doresc să citesc două porţiuni mai lungi din Scriptură, ca să am un fundament pentru ceea ce doresc să vă spun.

Aş vrea ca cei care înregistrează banda, fratele Sothmann şi ceilalţi, să-mi permită s-o mai ascult încă o dată înainte de a fi dată la oameni.

Acum voi citi din Filipeni 2.1-8 şi din 2Corinteni 3.6-18, apoi voi citi şi din 2Corinteni 4.1-3.

Mai întâi de toate, haideţi însă să ne rugăm.

Doamne Isuse, Cuvântul Tău este Adevărul. Noi vedem scrisul de mână de pe perete în vremurile acestea tulburi în care trăim, şi când o naţiune se ridică împotriva alteia, epidemiile umplu pământul, în multe regiuni au loc cutremure, iar inimile oamenilor tremură de frică. Toate acestea se întâmplă pe plan firesc, pentru ca lumea să vadă aceasta, dar există şi un plan duhovnicesc, iar noi vedem aceste lucruri măreţe despre care vreau să vă vorbesc astăzi.

Binecuvântează Cuvântul din inima noastră. Noi ştim că nu există nici un om în ceruri sau pe pământ, care să fie vrednic să ia Cartea, să-¡ rupă Peceţile şi să se uite în ea. Dar Mielul înjunghiat a venit şi a luat Cartea pentru că El a fost vrednic şi în stare s-o deschidă. Oh, Mielule al lui Dumnezeu, deschide Cuvântul pentru inimile noastre, fiindcă suntem slujitorii Tăi. Iartă-ne păcatele, Doamne, şi îndepărtează orice lucru care ar împiedica Cuvântul să meargă înainte cu mare putere, sau care ar putea să ne influenţeze vieţile încât să nu avem acces deplin la toate binecuvântările promise pentru noi prin Cuvântul Tău. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Filipeni 2.1-8:

„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,

faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.

Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus:

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”

Să mergem acum în 2Corinteni 3.6-18, după care vom citi câteva versete şi din capitolul 4:

„…care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,

cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?

Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?

Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!

Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală

şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.

Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.

Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.

Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.

Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Şi 2Corinteni 4.1-3:

„De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.

Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”

Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său.

Eu am credinţa că Domnul îmi va descoperi Cuvântul pentru subiectul din dimineaţa aceasta, şi că cei care vor asculta aceste benzi vor avea o înţelegere duhovnicească asupra a ceea ce încearcă Dumnezeu să spună Bisericii fără să folosească însă cuvinte explicite. Înţelegeţi? Uneori noi trebuie să spunem lucrurile în aşa fel încât să se împuţineze audienţa, să-¡ facă pe unii să plece, iar pe alţii să-şi pună întrebări. Dar acest lucru este făcut intenţionat; trebuie să se facă aşa.

Poate unii se întreabă: „Vrei să spui că Dumnezeu face aşa ceva intenţionat?” Da. El a făcut aceasta şi o va face în continuare.

Astfel, într-o zi, când avea în jurul Lui mii de oameni, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53).

Cum credeţi că ar fi gândit un medic, o asistentă medicală sau orice intelectual fin despre un om cu o slujbă ca a Lui? Ei ar fi spus, desigur: „Să mănânci carne? Acesta este canibalism! Să bei sânge uman? El este un vampir! Acest om vrea ca noi să fim canibali şi vampiri!” Vedeţi? Toată audienţa a plecat de lângă El.

Cu El era şi o asociaţie formată din şaptezeci de predicatori aleşi, iar El S-a întors spre ei şi le-a zis: „Ce aţi spune dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… (Ioan 6.62). Isus nu a explicat acest lucru, El n-a explicat niciodată cum se va întâmpla aceasta. L-a explicat doar Pavel, mai târziu, dar El a spus simplu: „Ce aţi spune dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… Vedeţi?

Fără îndoială că oamenii aceia au spus: „Un moment! Noi am luat masa cu El; am pescuit cu El; am dormit cu El; ştim unde S-a născut şi am văzut leagănul în care a fost legănat. Atunci cum poate spune aşa ceva? Acesta este un lucru prea de tot.”

Şi Biblia spune: „Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.” (v. 66). Ei L-au părăsit, aşa că a mai rămas cu doisprezece. El a ales doisprezece, iar unul dintre ei era un drac. Aşa a spus El. Niciunul dintre ei nu a putut explica ceea ce a spus El. Cum Îi vor mânca trupul şi Îi vor bea sângele? Cum S-a coborât El de sus când S-a născut aici pe pământ? Vedeţi? Ei nu puteau înţelege aceasta.

Apoi s-a întors spre cei doisprezece şi le-a zis: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” (v. 67).

„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Ştim sigur că Tu ai Cuvântul acestui ceas şi suntem mulţumiţi.” Vedeţi? Ei nu puteau explica, dar credeau.

Tu nu poţi explica credinţa. Este ceva ce crezi şi este atât de solid încât nu poate fi înlocuit cu nimic altceva.

În concluzie, ei au ştiut Cuvântul scris pentru epoca în care trăiau, epoca mesianică, iar El Se potrivea perfect cu acel Cuvânt. Cum puteau să meargă înapoi în acele biserici reci şi formale din care ieşiseră? Nu este de mirare că au spus: „…la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” Ei n-au putut explica, dar au crezut. Vedeţi? Isus a spus acel lucru ca să plivească mulţimea de buruieni şi să-Şi adune împreună grupul. Din toţi acei oameni care L-au urmat, numai unsprezece au înţeles cu adevărat cine era El. Numai aceia au ştiut că El era Dumnezeu şi numai Dumnezeu.

Subiectul meu din dimineaţa aceasta este să-L descopăr pe acel Dumnezeu. În fiecare epocă, Dumnezeu S-a ascuns în spatele unei perdele, dar a fost tot timpul Dumnezeu. El S-a ascuns de lume şi S-a descoperit celor aleşi, ca de exemplu, ucenicilor.  Acela a fost Dumnezeu care a vorbit prin Hristos.

În natura omului a fost întotdeauna dorinţa de a-L întâlni pe Dumnezeu în mod fizic. El a vrut întotdeauna să-L întâlnească, de aceea a făcut creaturi care credea că arată ca El. Indienii se închinau la soare, iar în Africa găsim idoli cu chip de animal şi aşa mai departe. În Alaska s-au găsit stâlpi de închinare şi alte forme în care ei credeau că se afla Dumnezeu, iar Pavel le-a spus atenienilor că a descoperit în cetatea lor un altar pe care scria: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei ştiau de existenţa Lui, dar nu Îl cunoşteau.

Noi vedem că şi Iov a ştiut că există un Dumnezeu. Orice om care este sănătos mintal ştie că trebuie să existe Ceva, iar Iov a dorit să vorbească cu El.

Aş vrea să observaţi felul în care a ales Dumnezeu să Îi vorbească lui Iov. El a coborât învelit într-un vârtej de vânt. Credeţi că Dumnezeu poate să vină şi acum într-un vârtej de vânt ca să-L vedeţi? (Adunarea spune: „Amin!”).

Aici sunt câteva persoane care au fost cu noi atunci când El a venit într-un vârtej de vânt. Atunci când El a spus: „Ia această piatră, arunc-o în sus şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul: tu vei vedea imediat ceva!” erau de faţă fratele Banks şi ceilalţi. Eu am luat piatra de jos, am aruncat-o în sus, iar când a ajuns jos s-a stârnit un vârtej de vânt care a început să atragă obiecte.

Tu trebuie să faci mai întâi ceva ca să determini să urmeze altceva. Isus a luat o bucată de pâine şi a rupt-o, apoi a împărţit-o. El a luat apă şi a pus-o într-un urcior. Elisei a luat sare şi a pus-o într-o oală; a luat un băţ şi l-a aruncat în apă. Este ceva ce simbolizează altceva. Eu am luat acea piatră, am aruncat-o în sus, iar când a venit jos a început un vârtej de vânt. În ziua următoare a venit cu noi un predicator, iar el s-a apropiat de mine şi m-a întrebat: „Frate Branham, Domnul dă vedenii şi aici?”

„Da,” am răspuns, „dar eu vin de obicei aici ca să mă odihnesc.” Chiar atunci a venit o vedenie. A fost prezent fratele Borders, care cred că este afară acum, şi încă opt sau zece fraţi. Şi fratele Banks a privit acel eveniment care a avut loc în munţi, la vreo jumătate de milă depărtare de locul în care au venit cei şapte îngeri în legătură cu cele şapte Peceţi. Vedeţi? La o depărtare de numai o jumătate de milă.

A doua zi după acest eveniment, eu ¡-am spus acelui frate: „Problema ta este că ai o alergie la ochi. Medicii încearcă s-o oprească de doi ani, dar nu au reuşit. Ei au spus că această boală îţi va mânca ochii, dar nu te îngrijora pentru că Domnul Isus ţi-a onorat credinţa.” Când a auzit acele cuvinte, el a scăpat arma din mâna, dar eu am continuat şi  ¡-am spus ce era în neregulă cu mama lui. La final el a zis: „Acesta este adevărul.”

Cred că îl cunoaşteţi pe fratele Roy Robinson din biserica de aici. Eu ştiam că el este un veteran de război şi pentru că ştiam ce va urma, ¡-am zis: „Frate Robinson, fii atent şi urmăreşte să vezi că se va întâmpla ceva.” După ce ¡-am spus acele cuvinte, m-am întors la locul de unde venisem şi dintr-o dată a pornit un vârtej de vânt care venea de sus prin acel canion, şi a fost atât de puternic încât a rupt cam opt sau zece inci (douăzeci sau douăzeci şi cinci de centimetri) din stâncile de pe vârful muntelui, aruncându-le la o depărtare de două sute de metri. Apoi s-a auzit de trei ori un sunet ca o bătaie din palme, iar din mijlocul acelui sunet s-a auzit un Glas. Vedeţi?

Toţi fraţii stăteau acolo, iar fratele Banks, care este prezent aici, a venit şi m-a întrebat: „Aceasta este ceea ce mi-ai spus ieri?”

„Da, domnule,” am răspuns eu. „Aceasta este.”

„Ce a spus Glasul acela?” a continuat el.

„Aceasta a fost numai pentru mine, ca să nu se alarmeze oamenii.”

Vârtejul acela s-a îndepărtat de noi şi a pornit spre nord, iar câteva zile mai târziu a ajuns în ocean. Voi aţi văzut ce s-a întâmplat la Fairbanks. Acela a fost un semn al judecăţii. Acest lucru ¡-ar face pe oameni să intre în panică. Aşa trebuia să se întâmple. Trebuia să se întâmple. Lucrurile care trebuie să se întâmple se întâmplă oricum; se întâmplă în ciuda a orice se ridică împotrivă.

Moise a vrut să-L vadă odată pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ¡-a spus să se urce pe stâncă. El s-a suit pe stâncă şi de acolo L-a văzut pe Dumnezeu trecând pe lângă el, iar spatele Lui arăta ca spatele unui bărbat.

Cred că aţi văzut cu toţii fotografia în care stăteam lângă aceeaşi stâncă, iar acolo era aceeaşi Lumină, Îngerul Domnului, care a stat chiar în locul de unde a venit sunetul acela de bătaie din palme.

Aş vrea să observaţi că IaHVeH al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament. Vedeţi? El este Acelaşi Dumnezeu, doar sub o altă înfăţişare.

Nu demult, un predicator baptist din Tucson mi-a zis: „Cum poţi spune că Isus şi Dumnezeu este aceeaşi Persoană?”

„Ei bine, este foarte simplu dacă îţi pui propria gândire deoparte şi gândeşti în termenii Bibliei. Ei sunt aceeaşi Fiinţă. Dumnezeu este Duh, iar Isus este trupul în care S-a învelit El.” Înţelegeţi? Eu am continuat: „Este ca la mine acasă. Pentru soţia mea sunt soţul ei; pentru fiica mea, Rebeca, sunt tată, iar pentru nepotul meu, Paul, sunt bunic. Deci, sunt soţ, tată şi bunic. Soţia mea nu poate să-mi spună nici tată, nici bunic, deoarece pentru ea sunt numai soţ; pentru fiica mea nu sunt nici soţ, nici bunic, ci sunt tată, deoarece ea este fiica mea. Vedeţi? Cu toate acestea, toate aceste trei titluri sau atribute sunt ale aceleaşi persoane. Înţelegeţi? Aşa este şi cu Dumnezeu: Tată, Fiu şi Duh Sfânt sunt numai nişte titluri parţiale.” Dumnezeu este acelaşi Dumnezeu.

Dumnezeu nu Se schimbă pe Sine însuşi, ci Îşi schimbă numai înfăţişarea. Astfel, în Filipeni 2.6 scrie: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.”

Ieri am căutat cuvântul „trup” în limba greacă şi am găsit că este „en morphe.” Se scrie „en morphe.” Poate nu îl pronunţ corect, de aceea am spus cum se scrie pentru ca oamenii care vor asculta aceste benzi, şi mai ales cei învăţaţi, să înţeleagă ce am spus. „En morphe,” arată că El poate să-Şi schimbe înfăţişarea. Aşa a venit jos. Cuvântul grec „en morphe” înseamnă „ceva ce nu se poate vedea dar totuşi este acolo, apoi când îşi schimbă înfăţişarea poate fi văzut.” Înţelegeţi?

Este ca întâmplarea cu Elisei la Dotan. Slujitorul lui Elisei nu a putut vedea toţi acei îngeri care erau în jurul lor, dar Dumnezeu l-a schimbat ca să-¡ poată vedea. El nu a schimbat îngerii, ci a schimbat vederea slujitorului. Astfel, el a văzut muntele plin de îngeri şi care de foc care stăteau în jurul profetului Său. Lucrurile acelea erau deja acolo, aşa că a schimbat doar vederea acelui om ca să le poată vedea.

Ceea ce încerc să vă spun este că Dumnezeu a fost întotdeauna aici. Singurul lucru pe care L-a făcut când a devenit Om, a fost să-Şi schimbe masca. Înţelegeţi? Prin acest „en morphe” El Şi-a schimbat masca pentru actul următor.

Este la fel ca într-o piesă de teatru. Azi dimineaţă am vorbit despre Shakespeare. El a trăit cu mult timp în urmă, iar când a scris piese de teatru pentru regele James al Angliei, chiar dacă el nu credea în vrăjitoare, regele credea, aşa că a trebuit să introducă în piesă vrăjitoare. Înţelegeţi? Şi ca să poată face aceasta, actorul a trebuit să-şi schimbe masca şi caracterele.

Acum câteva săptămâni, la încheierea anului şcolar copiii de la şcoala lui Becky, au jucat într-o piesă de teatru. Acolo a fost cineva care a trebuit să joace trei sau patru roluri, iar ca să poată face aceasta, a trebuit să-şi schimbe masca. Astfel, el venea în scenă, o dată cu un caracter, iar mai târziu cu un alt caracter, dar în tot acel timp era aceeaşi persoană.

 Aşa este şi Dumnezeu. El Şi-a schimbat înfăţişarea şi din Stâlpul de Foc a venit într-un chip de Om, apoi S-a întors din nou în Duh ca să poată locui în om. Dumnezeu S-a manifestat într-un chip de om, ceea ce a fost cu adevărat. Isus Hristos a fost Dumnezeu prezentat într-un OM. Stâlpul de Foc a fost ca o învelitoare care L-a ascuns pe Dumnezeu de poporul Israel, în pustie. Moise a văzut forma trupului Său, dar El era ascuns tot timpul în spatele acelui Stâlp de Foc, care era Cuvântul venit de la Dumnezeu.

Noi am văzut că de la Rusalii încoace, Dumnezeu nu Se mai manifestă în om, ci Se manifestă prin om. Înţelegeţi? Atunci El S-a manifestat în Omul Isus, dar acum Se manifestă printr-un om pe care l-a ales pentru acest scop. Dumnezeu Şi-a schimbat înfăţişarea din forma de Dumnezeu, în forma unui OM.

Ca Fiu, El S-a descoperit cu trei nume diferite: Fiul omului, Fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu, fiind vorba de trei lucrări diferite.

Astfel, El a venit mai întâi ca Fiu al omului, pentru că a fost un Profet. Astfel, IeHoVaH însuşi îl numeşte pe Ezechiel şi pe ceilalţi profeţi: „fiul omului.” Când a fost pe pământ, Isus nu S-a referit niciodată la Sine însuşi ca Fiu al lui Dumnezeu, ci întotdeauna a spus că este Fiul omului, pentru că Scriptura nu poate fi desfiinţată.

Nu se poate scoate nimic din Scriptură, şi fiecare Cuvânt al ei trebuie să fie adevărat. Eu aşa cred. De fapt, aşa trebuie să fie şi aceasta nu pentru că aşa cred eu, ci pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă observaţi, chiar din prima carte a Bibliei, din Geneza, vedem că toate bolile, necazurile şi tot răul care a venit peste omenire, s-a datorat faptului că o persoană s-a îndoit de un singur Cuvânt. Acest lucru s-a întâmplat la începutul Bibliei, iar la sfârşitul ei, în Apocalipsa 22, Dumnezeu spune acelaşi lucru: „Cine va adăuga sau va scoate un singur Cuvânt din această Carte…” Vedeţi? Trebuie luat Cuvânt cu Cuvânt, aşa cum este scris.

Întotdeauna cineva este nemulţumit de mine pentru că mă leg de femeile cu părul scurt. Pe mine nu mă interesează cât de sfântă este o femeie sau cât de multe ştie, cât timp face acest lucru este greşită. Pe mine nu mă interesează ce face ea, cât de frumos cântă, cât de bine ştie să predice, ce poate să facă sau ce fel de viaţă trăieşte, dacă poartă pantaloni scurţi şi acel fel de haine, este greşită pentru că încalcă Cuvântul. Înţelegeţi? Trebuie respectat fiecare Cuvânt. Nu o propoziţie, ci fiecare Cuvânt. Biblia nu permite nici o interpretare personală, ci trebuie crezută Cuvânt cu Cuvânt, aşa cum a fost scrisă. Aşa trebuie s-o credem noi.

Şi nu numai s-o credem, ci s-o şi trăim. Dacă nu o trăim, nici nu o credem, ci doar spunem că o credem. În legătură cu ceea ce am spus mai devreme, ucenicii nu au putut explica cuvintele lui Isus, dar au crezut oricum. Ei au avut această mărturie şi au trăit-o, aşa că atunci când toţi ceilalţi s-au îndepărtat, ei au rămas pe poziţie. Ei au crezut şi aşa procedăm şi noi. Aşa trebuie să procedaţi şi voi. Nu contează ce face toată lumea, noi credem şi acţionăm ca atare. Dar dacă nu aliniezi faptele, dovedeşti că nu crezi!

Când a venit, El a trebuit să vină ca Fiu al omului pentru că aşa spune Scriptura: „Dumnezeu vă va ridica un profet…” În acea lucrare, El nu putea să Se numească Fiul lui Dumnezeu, fiindcă nu era timpul pentru aşa ceva. El a fost Fiul omului, profeţind şi descoperind toate lucrurile ascunse ale oamenilor. El a adus o dovadă pentru ceea ce era; a dovedit că pe pământ era ca Fiu al omului.

Priviţi la femeia aceea siro-feniciană care a alergat la El şi I-a zis: „Fiul lui David, ai milă de mine!” El nici măcar nu Şi-a ridicat privirea spre ea. Femeia aceea nu avea dreptul să-L numească „Fiul lui David,” pentru că ea era dintre neamuri.

Nici fiica mea nu poate să mă numească soţ, aşa cum soţia mea nu mă poate numi tată. Cu toate acestea, una este fiica mea, iar soţia mea este şi fiica mea în Evanghelie. Cu toate acestea, ea nu are dreptul să mă numească tată sau părinte. Înţelegeţi?

Cum am spus, femeia aceea dintre neamuri nu avea nici un drept la El ca „Fiu al lui David,” dar orbul Bartimeu avea acest drept, deoarece el era iudeu.

Tu trebuie să ştii aceste cuvinte şi lucruri. Priviţi la cazul lui Hattie Wright, care este în legătură cu tragerea a treia. În toată acea situaţie, femeia aceea a spus nişte cuvinte potrivite. Vedeţi? Tu trebuie să Îi spui lui Dumnezeu acele cuvinte potrivite, acele lucruri potrivite.

Fiţi atenţi! El a venit mai întâi ca Profet, ca Fiu al omului, iar ei L-au crucificat. Ai Săi au fost cei care L-au crucificat.

Apoi, după revărsarea Duhului Sfânt, El a fost Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, iar El este Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu. Aşa S-a descoperit El prin epocile Bisericii: ca Fiu al lui Dumnezeu.

În Împărăţia de o mie de ani, El va fi Fiul lui David, care va sta pe tronul Tatălui Său, David. El va fi Fiul lui David.

Să ţineţi minte că în epoca Bisericii Laodicea, El a fost scos afară. În Luca, El a spus că Se va descoperi din nou ca Fiu al omului, Profetul, pentru a împlini restul Scripturii. Vedeţi? Scripturile se îmbină perfect împreună. Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David. Ce se întâmplă? El este tot timpul Acelaşi Dumnezeu care Şi-a schimbat numai masca, învelitoarea, en morphe. Este o mare dramă, iar El este Actorul.

El a venit ca Fiu al omului, Profetul. Categoric. Până şi femeia aceea micuţă, care avea atât de multe păcate, L-a recunoscut, aşa că I-a zis: „Noi ştim că vine Mesia, care este Hristosul, iar când va veni, El va face aceste lucruri.” Vedeţi? Ea L-a recunoscut pentru că era o sămânţă aleasă mai dinainte.

Ceilalţi nu au putut recunoaşte acest lucru pentru că nu aveau cu ce să recunoască; ei au fost de la început păcătoşi.

El Îşi schimbă masca în funcţie de rolul pe care Îl are. Astfel, a venit ca Fiu al omului.

Noi am văzut că oamenii din epoca reformelor, de la Luther, Wesley încoace, s-au încurcat atât de tare, ca israeliţii, încât atunci când a apărut El, în zilele din urmă, ca Duh Sfânt în timpul mişcării penticostale, L-au respins. Ei au făcut la fel ca Israelul.

Ce face El acum? Se întoarce ca Fiu al omului, iar după aceea ca Fiu al lui David. Vedeţi cât suntem de aproape? Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul lui David. În zilele din urmă, El Se descoperă ca Fiu al omului, aşa cum scrie în Maleahi 4 şi în toate celelalte profeţii care sunt în legătură cu ceasul acesta. După toate acestea El nu Se mai ocupă de biserică. Ei L-au scos afară, iar acum stă şi bate la uşă. Acolo înăuntru mai este sămânţă aleasă mai dinainte, aşa că El trebuie să ajungă la ei.

Dumnezeu S-a turnat pe Sine în om. În Ioel 2.28 El spune: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” Dacă observaţi, acolo este un cuvânt grecesc.

Voi trebuie să fiţi atenţi la cuvinte, pentru că în limba engleză unele cuvinte au semnificaţie dublă. Aşa este cu cuvântul „Dumnezeu.” În Geneza 1 scrie că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul. Deci, în Biblie scrie: „La început Elohim…” În limba engleză „Elohim” înseamnă „Dumnezeu,” dar de fapt nu este Elohim. După definiţia cuvântului „dumnezeu,” orice poate fi un dumnezeu. Astfel, tu poţi face un idol să fie dumnezeu; poţi face din acel pian un dumnezeu; şi poţi face din orice lucru un dumnezeu.

Nu la fel se întâmplă însă cu cuvântul „Elohim”, care înseamnă „Cel ce există prin Sine însuşi.” Vedeţi? Pianul nu poate să existe prin sine însuşi, şi nimic altceva nu poate să existe prin sine însuşi sau de la sine. Ca atare, cuvântul „Elohim” înseamnă „El, Cel care există dintotdeauna,” în timp ce cuvântul „Dumnezeu” poate să însemne orice. Vedeţi acum diferenţa? (Adunarea spune: „Amin.”).

Când spune că El S-a turnat pe Sine, sau S-a golit, ne gândim că El a „vomat”, pentru că în limba engleză cuvântul „a se goli” sau „a Se turna din El” înseamnă că din El a ieşit ceva care a fost diferit de El.. Dar în limba greacă, cuvântul „kenos” nu înseamnă „a vomita” sau ceva de genul acesta, ca de exemplu „să îşi piardă o mână, un ochi sau să iasă din El o altă persoană,” ci înseamnă că S-a turnat pe Sine însuşi (Amin), într-o altă mască, într-o altă formă. Din El nu a ieşit o altă persoană numită Duhul Sfânt, ci a fost El însuşi. Înţelegeţi? (Adunarea spune: „Amin.”). El însuşi S-a turnat pe Sine în oameni: „Hristos în tine!” Ce minunat şi frumos este să te gândeşti că Dumnezeu S-a turnat pe Sine în fiinţa umană, în credincios. „Să Se toarne” a fost o parte din drama Lui.

Toată plinătatea, tot trupul Său duhovnicesc a fost în această Persoană, Isus Hristos. El a fost Dumnezeu şi numai Dumnezeu. Nu o a treia, a doua sau prima persoană, ci Persoana, Dumnezeu învelit în trup de carne.

1Timotei 3.16: „…fără îndoială, mare este taina evlaviei… Dumnezeu, ELOHIM…,” cu litere mari în Biblie. Priviţi cu toţii! În original scrie: „Elohim”: „La început Elohim…” Vedeţi? Fără îndoială, mare este taina lui Elohim, pentru că Elohim a fost arătat în trup de carne şi noi L-am putut pipăi.” Elohim învelit în carne umană! Marele IaHVeH care umple cerurile, timpul şi spaţiul, a fost arătat în trup uman, aşa că noi L-am putut pipăi pe Elohim. „La început, Elohim… Şi Elohim S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”

Ce se întâmplă? Acesta este felul Lui de a fi, partea Lui din dramă. Acesta este felul în care trebuie să-Şi joace El rolul, felul Lui de a ni Se descoperi. Noi suntem muritori, iar El ştie aceasta; noi înţelegem şi cunoaştem lucrurile numai din punctul nostru de vedere, ca muritori. Noi înţelegem numai în funcţie de ceea ce ne permit simţurile noastre, iar restul trebuie să credem prin credinţă. Noi trebuie să spunem că există un Dumnezeu, fie că Îl vedem sau nu, noi credem oricum. Vedeţi? Fie că este aşa sau nu, noi credem pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Avraam nu a putut vedea acel fiu, nu a avut nici un semn că Sara era însărcinată, că a avut din nou menstruaţie sau aşa ceva, dar cu toate acestea aşa a spus Dumnezeu. Toate speranţele erau pierdute, pântecele ei era mort, viaţa din el era dusă şi firul lui de viaţă se uscase, dar cu toate acestea, „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21). Aşa trebuie să credem şi noi acel Cuvânt astăzi. Cum va fi? Nu ştiu, dar Dumnezeu a spus că aşa va fi şi aceasta este de-ajuns.

Cine este această mare Persoană nevăzută? Cine este Cel pe care L-a văzut Avraam în vedenii? Chiar la sfârşit, înainte de venirea fiului promis, El S-a arătat în trup. La sfârşitul timpului, Dumnezeu însuşi a venit la Avraam în chipul unui Bărbat. Manifestat. El L-a văzut odată într-o Lumină mică, L-a văzut în vedenii, I-a auzit Glasul şi a avut descoperiri mari. Dar înainte de venirea fiului făgăduit, L-a văzut în chipul unui Om, a vorbit cu El şi I-a dat să mănânce turte şi carne, şi să bea lapte. Vedeţi? Dumnezeu însuşi învelit în trup de carne.

Aceasta este o parte a felului Său de a fi. În felul acesta ni S-a descoperit El nouă: Cuvântul veşnic, Dumnezeu, IeHoVaH în trup de carne. Ca în Ioan 1.1,14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu…” „La început era Elohim, şi Cuvântul era cu Elohim, şi Cuvântul era Elohim… Şi Cuvântul S-a făcut trup.” Vedeţi? Este acelaşi lucru, dar desfăcut.

Ca şi atributele care se află în Dumnezeu. Un atribut este un gând al tău. La început, Cel veşnic nici măcar nu era Dumnezeu. El nu era încă Dumnezeu, ci era Cel veşnic. Dumnezeu este o fiinţă sau un obiect de închinare. La început, El nu era Dumnezeu, ci era Elohim, Cel veşnic. Dar în El era gândul că dorea să Se materializeze. Şi ce a făcut El? A vorbit Cuvântul şi Cuvântul S-a materializat. Acesta este întregul tablou de la Geneza la Apocalipsa. Nu este nimic greşit. Este Elohim materializat ca să poată fi pipăit şi simţit. În timpul Împărăţiei de o mie de ani, Elohim va sta pe tron cu toţi aleşii în jurul Său, cu cei care au fost aleşi înainte de întemeierea lumii.

Este ca în cazul unui om care construieşte clopote. Fiecare clopot trebuie să sune diferit de celelalte. Este acelaşi material, dar unul are mai mult sau mai puţin fier, oţel, sau cupru, ca să-l facă să sune în felul dorit de meşter.

La fel a făcut şi Dumnezeu. El a îmbinat aceasta cu aceea, pe aceea cu cealaltă, până când a obţinut exact ce Şi-a dorit. Aşa a venit El jos. De la profeţi încoace, Dumnezeu S-a descoperit într-un Stâlp de Foc, apoi în Fiul lui Dumnezeu care era Dumnezeu. Este acelaşi Dumnezeu venind din desăvârşire în desăvârşire şi din slavă în slavă; şi la fel se întâmplă şi cu Biserica.

Observaţi că de la profeţi încoace, El S-a descoperit pe Sine în acelaşi fel în toate epocile. De fapt ei nu erau profeţi, ci erau dumnezei. El a spus aceasta, pentru că ei vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au fost trupul în care S-a învelit Dumnezeu; ei fost dumnezei. Isus însuşi a spus: „… pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”

„Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”? (Ioan 10.32,34). Vedeţi?

Deci era Dumnezeu într-un om numit profet. Înţelegeţi? Cuvântul Domnului a venit la acest om, dar el nu era profetul, ci doar învelitoarea. Cuvântul era Dumnezeu, dar cuvântul omului nu se comportă aşa. Înţelegeţi ce spun? El nu se poate comporta în felul acesta. Potenţial el a fost Dumnezeu; El a fost Cuvântul lui Dumnezeu într-un chip uman numit „om.”

Observaţi vă rog, că El nu Şi-a schimbat niciodată natura, ci numai învelitoarea. În Evrei 13.8 scrie: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Aşadar, El nu Şi-a schimbat natura atunci când a venit, ci este întotdeauna, în toate epocile, Acelaşi Profet, acelaşi lucru: Cuvântul, Cuvântul şi Cuvântul. Înţelegeţi? El nu Îşi poate schimba natura, dar Îşi poate schimba înfăţişarea. Evrei 13.8 spune: „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” deci Îşi schimbă numai masca, învelitoarea.

Este ca în cazul meu. În clipa în care se naşte copilul meu, eu devin tată, iar când se naşte nepotul meu, sunt bunic. Vedeţi? Eu nu mă schimb, sunt acelaşi. Înţelegeţi? La fel este şi cu Dumnezeu: El Îşi schimbă numai învelitoarea.

Fiţi atenţi! Înfăţişarea omului se schimbă de la tânăr, la un om de vârstă mijlocie şi apoi la unul bătrân. Dar se schimbă numai înfăţişarea. Tu nu poţi spune despre un tânăr de şaisprezece ani că este bunic, pentru că nu poate fi bunic. Pentru aceasta este nevoie să ¡ se schimbe înfăţişarea, iar aceasta se întâmplă în câţiva ani. Înţelegeţi ce spun?

El este tot timpul aceeaşi Fiinţă; este în permanenţă Dumnezeu şi Se descoperă în felul acesta pe Sine însuşi poporului Său. Observaţi că El S-a descoperit poporului Său în Stâlpul de Foc; apoi S-a descoperit poporului Său în zilele lui Isus şi S-a descoperit în perioada Duhului Sfânt ca Fiul lui Dumnezeu. El Se descoperă întotdeauna poporului Său în această manieră, ca să fie cunoscut de oameni. Observaţi că El este învelit după ceva, dar întotdeauna are aceeaşi natură.

Dumnezeu S-a învelit în Isus ca să facă lucrarea de răscumpărare la cruce. Dumnezeu nu putea muri ca Duh. El este veşnic. De aceea a trebuit să poarte o mască şi să joace rolul în care a fost lovit de moarte. El a murit, dar nu putea să facă aceasta ca Dumnezeu. Înţelegeţi? Pentru aceasta, a trebuit să Se învelească în trup omenesc, ca Fiu al omului pe pământ. Vedeţi? El trebuia să vină în chipul unui Fiu, iar când S-a întors la Rusalii, a fost din nou Fiul lui Dumnezeu. Înţelegeţi ce vreau să spun? Aţi prins ideea?

El a trebuit să vină în trup omenesc, iar naşterea Lui trebuia să aibă loc fără dorinţă sexuală. Aceasta dovedeşte din nou ceea ce s-a spus despre sămânţa şarpelui, care a venit prin dorinţă sexuală. Vedeţi? Nu a fost vorba de mere, ci de sex. Aşa este. Aşa trebuia să fie. Uitaţi-vă la aceşti profeţi; El trebuia să fie mai mult decât un profet. Înţelegeţi? Ca să poată face aceasta, El a trebuit să vină prin naşterea din fecioară şi astfel a ridicat blestemul şi a adus remediul. Înţelegeţi ce vreau să spun? Trebuia să fie vorba de sex, iar El a dovedit aceasta prin felul în care a venit. Astfel, El nu a venit prin dorinţă sexuală, ci prin naşterea din fecioară. El Şi-a schimbat masca de la IaHVeH la Isus, ca să-Şi ocupe locul de Răscumpărător în piesa de teatru în care joacă, şi să fie Dumnezeu pe cruce.

Biblia spune că grecii au dorit să-L vadă. Voi m-aţi auzit predicând din Ioan 12.20: „Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus.”

Grecii erau oameni şcoliţi şi educaţi şi l-au respectat mult pe Pavel când acesta le-a predicat de pe dealul Mars. Ei erau oameni măreţi şi conduceau lumea în ştiinţă şi educaţie, dar se închinau şi credeau în mitologie, având tot felul de cărţi în legătură cu aceasta.

Ei au fost foarte impresionaţi când au auzit despre acest Om care putea să vindece bolnavii şi să vestească cu precizie ce avea să se întâmple. Şi pentru că le-a fost stârnită curiozitatea, au venit să-L vadă. Acum aş vrea să fiţi atenţi ca să nu pierdeţi aceasta din vedere. Ei au venit la Filip, care era din Betsaida, şi ¡-au zis: „Domnule, noi vrem să-L vedem pe Isus.” Filip şi un alt ucenic ¡-au dus la Isus ca să-L vadă. Observaţi care au fost primele cuvinte pe care le-a spus Isus când au venit ei să-L vadă. Ei veniseră să vadă Cine era El, dar nu puteau să-L vadă; au văzut doar un chip, pe când El Se afla în templul Său. Vedeţi, Dumnezeu era în templul Său, învelit într-un trup de carne. Observaţi ce a spus El: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” (Ioan 12.24). „A venit vremea să fie proslăvit Fiul omului. El trebuie să plece de pe acest pământ şi voi nu Îl puteţi vedea până când nu va sosi ceasul.” Vedeţi?

De ce nu puteau să-L vadă ei pe Isus? Pentru că era ascuns. Dumnezeu era ascuns. Grecii voiau să-L vadă pe Dumnezeu, dar deşi El era acolo, nu au putut să-l vadă din pricina învelitorii. La fel se întâmplă şi astăzi. Ei nu pot să-L vadă din pricina acoperitoarei de pe faţa lor. Isus era ascuns pentru acei greci.

Acum fiţi atenţi! El le-a spus: „…dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur.” Ei nu înţelegeau cum de nu puteau să-L vadă. Veniseră să-L vadă pe Dumnezeu, dar au văzut doar un Om. Vedeţi? Nu au putut să-L vadă pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu era învelit. Ţineţi minte că Dumnezeu era învelit într-un Om. Ei puteau spune: „Nimeni nu poate face aceste lucrări dacă nu este Dumnezeu cu el. Nici un om nu poate face aceasta, dar aici stă un Om prin care se manifestă lucrările lui Dumnezeu.” Ei nu puteau înţelege că Dumnezeu era învelit.

El era învelit cum a fost dintotdeauna; era învelit într-un Om, în templul Său omenesc. Dumnezeu era într-un templu uman. Fiţi foarte atenţi! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dumnezeu învelit într-o fiinţă umană şi ascunzându-se de lume. Vedeţi? Aici a fost Dumnezeu.

Grecii aceia au spus: „Noi vrem să-L vedem,” iar Isus a zis: „…un grăunte de grâu trebuie să cadă şi să moară.” Tu trebuie să mori faţă de toate ideile tale; trebuie să laşi deoparte toate gândurile tale.

La fel ca ucenicii. Ei nu puteau să explice cum trebuie să Îi mănânce trupul şi să-I bea sângele, dar muriseră faţă de acele lucruri. Ei erau morţi pentru un principiu; erau morţi pentru Hristos. Pentru ei nu a contat cât de biruit părea El, L-au crezut oricum. Vedeţi? Ei au putut să vadă aceasta în acel Om care mânca, bea, pescuia, dormea, făcea toate lucrurile, vorbea cu ei, purta haine ca toţi ceilalţi şi S-a născut aici pe pământ, dar cu toate acestea era Dumnezeu.

Grecii nu L-au putut vedea tocmai pentru că era ascuns faţă de ei într-o fiinţă umană. Şi priviţi ce le-a spus: „…un grăunte trebuie să cadă.”

Dumnezeu S-a învelit într-un chip omenesc şi S-a ascuns pe Sine de ochii lor. Ei au văzut doar un om, dar cei aleşi mai dinainte L-au văzut pe Dumnezeu. Unul a văzut un om, în timp ce celălalt L-a văzut pe Dumnezeu. Vedeţi? Era Dumnezeu învelit într-o învelitoare omenească, aşa că amândoi aveau dreptate, dar credinţa este aceea care vede lucrurile pe care nu le poate vedea ochiul. Tu crezi în ciuda a orice se vede. Dumnezeu învelit într-o fiinţă umană. El era în acea carne, iar acea carne era învelitoarea Lui. Dumnezeu a împrumutat acea învelitoare ca să Se poată manifesta vizibil.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a fost ascuns când a stat pe scaunul Lui de îndurare. În Vechiul Testament, Dumnezeu era în Templul Său. Oamenii veneau acolo şi I se închinau în felul acela, dar să ţineţi minte că El era ascuns după o învelitoare. Ei ştiau că Dumnezeu este acolo, dar nu Îl vedeau. Apoi Stâlpul de Foc nu a mai apărut. Aţi observat aceasta? După timpul când Dumnezeu S-a ascuns după acea învelitoare, Scriptura nu mai aminteşte nici măcar o dată apariţia acelui Stâlp de Foc, până când a venit din Isus Hristos. Dumnezeu a fost învelit.

Când a stat pe pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.”

Apoi, după moartea, îngroparea şi învierea lui Isus, Pavel a întâlnit din nou Stâlpul de Foc pe drumul Damascului. Ce s-a întâmplat? El a ieşit din spatele învelitorii. Glorie lui Dumnezeu!

Înainte fusese în spatele acelei învelitori, iar acum era în spatele unei învelitori de piele. Înainte, El era în spatele pieilor de animal, care erau nişte învelitori, dar când acea învelitoare a fost ruptă în ziua crucificării, a venit în scenă tronul îndurării.

Iudeii nu puteau înţelege cum era posibil ca Dumnezeu să aibă milă de nişte oameni păcătoşi şi proşti ca noi; ei nu puteau să-L vadă pe Cel ce împărţea harul, pentru că era ascuns. Înainte, El a stat înapoia scaunului de judecată, înapoia unor piei de animal care Îl înveleau, iar dacă vreun om intra în spatele acelei învelitori, murea pe loc. Amin. Dacă puteţi s-o primiţi, noi vom avea imediat o lecţie. Fiul unui preot a încercat să intre acolo şi a murit. Atunci s-a spus: „Nu mergeţi înapoia acelei învelitori!” De ce? Pentru că în vremea aceea nu era răscumpărare. Potenţial, exista răscumpărare, dar nici un lucru potenţial nu este încă real. Este numai potenţial. În vremea aceea, păcatul era acoperit, dar nu desfiinţat. „A desfiinţa” înseamnă „a face ceva să nu mai existe.” Sângele iezilor şi a mieilor nu putea face aceasta, iar IeHoVaH era în spatele unei învelitori, de aceea când un om a încercat să intre în spatele acelei învelitori, a căzut jos şi a murit.

Dar de la răstignire încoace, învelitoarea a fost ruptă de sus până jos, pentru că Isus a fost acel Dumnezeu învelit. Când El a murit pe Calvar, Dumnezeu a trimis foc şi trăsnete, rupând acea învelitoare de sus până jos, pentru ca scaunul îndurării să se arate pe deplin. Dar ei au fost prea orbi ca să vadă. Pavel spune undeva despre Moise: „…până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.” (2Corinteni 3.15). Oh, frate şi soră, aceasta a făcut Isus când a fost ruptă învelitoarea şi L-a adus pe Dumnezeu în prim plan, atârnând pe cruce. El era în văzul tuturor, dar ei nu L-au putut vedea.

Este posibil ca neamurile să fi făcut acelaşi lucru? Oh, Dumnezeule! Ei au avut epocile bisericilor, timpul Fiului lui Dumnezeu, dar când au intrat în scenă aceste denominaţiuni pe care le avem de la Rusalii încoace, au împrumutat o învelitoare a tradiţiilor zicând: „Zilele minunilor au trecut.” Dumnezeu a dat la o parte această învelitoare şi a adus acest lucru în prim plan, iar ei L-au crucificat din nou, la fel ca înainte.

Dumnezeu era în câmp deschis, la vederea tuturor, iar ei ar fi trebuit să-L vadă stând acolo. Cu toate acestea, El era prea obişnuit, era doar un Om simplu, aşa că nu L-au putut vedea. În faţa lor stătea un Om, aşa că au zis: „De la ce şcoală vine individul acesta?” Ţineţi minte că Duhul L-a părăsit atunci când acea suliţă I-a străpuns trupul, stâncile s-au despicat şi trăsnetul a intrat în Templu, înlăturând învelitoarea. Ce s-a întâmplat? Dumnezeul lor atârna pe Calvar, dar ei erau prea orbi ca să-L poată vedea.

Ei L-au adus în prim plan şi totuşi nu L-au văzut pentru că erau orbi. Dumnezeu învelit într-o fiinţă umană. Ţineţi minte că după aceea El S-a întors la Petru în închisoare, şi apoi la Pavel, ca un Stâlp de Foc. Ţineţi minte aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”).

El trebuie să Se întoarcă din nou în zilele din urmă, şi Stâlpul de Foc trebuie să Se manifeste din nou ca Fiu al omului, ca să arate Cuvântul, care este Lumina. Tradiţiile voastre vor fi şterse şi nimic nu va deranja acest lucru; el se va face în ciuda a orice, iar Dumnezeu rupe denominaţiunile şi tradiţiile.

Prin ce Duh va face El acest lucru? La fel ca prima dată. Priviţi ce a făcut în zilele lui Ilie şi în zilele lui Ioan: „…nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Luca 3.8). Vedeţi? Să nu vă gândiţi: „Pentru că aparţin aici sau dincolo…” Dumnezeu rupe învelitoarea ca să arate Cine este El. Urmăriţi când este ruptă învelitoarea, fiindcă vom afla acest lucru.

În vechime, dacă un om trecea dincolo de acea învelitoare era un om mort, dar acum mori dacă nu treci dincolo de acea învelitoare. Amin. Dacă nu poţi rupe acea perdea a tradiţiei şi nu poţi trece de peretele denominaţiunii ca să Îl vezi pe Dumnezeu în puterea Lui, înseamnă moarte. Înainte moartea însemna să intri după perdea, dar acum moartea înseamnă să nu intri după perdea. Acum tronul de îndurare se află în întregime în văzul tuturor, şi poate fi văzut de toată lumea, iar învelitoarea este ruptă. Glorie lui Dumnezeu! Tot tronul de îndurare se află în prim plan, în văzul tuturor.

Faptul că Dumnezeu a putut să aibă milă de păcătoşi ca noi, când S-a ascuns pe Sine însuşi, a fost o taină. Acum este în faţa tuturor, descoperit de Cuvântul Său, pentru că tot timpul este vorba de Cuvânt, care este Dumnezeu. Cuvântul este Cel care Îl deschide. Dacă iudeii ar fi cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu în ziua când a murit Isus, ar fi văzut tronul îndurării şi Cine era El.

„Cine era Acela şi de ce a fost ruptă acea învelitoare?” Ţineţi mine că însemna moarte să intri acolo. Nimeni nu putea să-L vadă. Moise L-a privit din spate şi a văzut ceva ca spatele unui bărbat, iar aici este Acelaşi Bărbat. Ce s-a întâmplat? Dumnezeu a vrut să le arate tronul de îndurare; a vrut să le arate Cine era El, aşa că perdeaua din Templu a fost ruptă de sus până jos de mâna lui Dumnezeu, arătându-L în prim plan. Isus atârna pe cruce, pe tronul îndurării. Dar ce s-a întâmplat? Oamenii au fost prea orbi ca să vadă aceasta.

Tradiţiile lor se repetă din nou. Atunci cum este posibil să vină Cuvântul, în ziua de Rusalii, în forma „Fiului lui Dumnezeu”? Apoi au început să-L organizeze la Niceea, Roma. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să se ducă la metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali şi aşa mai departe. Până când omul ştie pe ce stă este o tradiţie organizată. Şi glorie lui Dumnezeu, pentru că El a promis că va face aceasta în zilele din urmă, când Îşi va arăta Cuvântul în faţa tuturor, deschis din nou înaintea noastră.

Dacă ar fi cunoscut Cuvântul, ei ar fi ştiut Cine era Isus. Dacă un om cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, cunoaşte şi ceasul în care trăim şi ce se întâmplă, dar ei refuză pur şi simplu să asculte acest Cuvânt. Acele tradiţii! Ce a făcut ca iudeii să vadă acel lucru? Se părea că ei puteau să vadă pentru că perdeaua era ruptă. Ea era ruptă cu un scop.

Pentru ce este trezirea de acum şi cum poate să propăşească? Nu contează câte imitaţii are, pentru că şi atunci când a intrat Moise în scenă s-au găsit mulţi care au făcut ca el. Dar IeHoVaH însuşi a fost Cel care a luat învelitoarea de pe Dumnezeu ca să arate diferenţa dintre bine şi rău. Cine are dreptate? Metodiştii, baptiştii, prezbiterienii sau ceilalţi? Cuvântul lui Dumnezeu are dreptate! „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4). Dumnezeu nu are nevoie de nici o interpretare, fiindcă El Îşi interpretează singur Cuvântul. El Îl manifestă şi dă interpretarea, dezvelindu-Se pe Sine însuşi. Oh, noi Îi vedem mâna măreaţă chiar în mijlocul nostru, spunându-ne şi făcând toate aceste lucruri.

În seara aceasta, noi putem vedea mâna lui Dumnezeu, ceea ce face El şi cum Se desfăşoară. Vedeţi? Oamenii spun: „Oh, dar acesta este un lucru fără sens! Este fanatism! Este un lucru fără importanţă, o prostie! Este Beelzebul, diavolul. Este ghicire.” Dar exact aşa au spus şi despre El.

Oh, biserică! Dacă această bandă va merge afară, puteţi vedea voi, predicatorilor, unde vă aflaţi? Puteţi vedea ceasul în care trăim? Dumnezeu Se arată pe Sine însuşi stând la o parte. Priviţi! El a luat acea perdea din Templu şi a rupt-o în bucăţi pentru ca ei să-L vadă pe Dumnezeu în prim plan, dar au fost prea orbi ca să-L vadă. Acelaşi lucru L-a făcut şi astăzi, punându-Şi în faţă Cuvântul şi ceea ce a promis, aşa că fiecare promisiune din Cuvânt stă în faţa noastră în câmp deschis.

Ştiţi ce face biserica dintre neamuri? Acelaşi lucru pe care l-a făcut şi biserica iudaică, fiindcă sunt prea orbi ca să vadă. Aceasta este tot. Dacă stai departe de acel Loc, eşti un om mort, de aceea trebuie să ajungi la acest lucru, să intri după perdea pentru că altfel nu îl vei obţine. Dumnezeu a putut avea milă pentru ei, dar ţineţi minte că El a manifestat ceea ce se găsea înapoia acelei perdele: Cuvântul. Ce învelea acea perdea? Cuvântul. El se găsea în chivot. Ceea ce ascundea acea perdea era Cuvântul. Vedeţi? Isus era acel Cuvânt, şi El este acel Cuvânt, iar perdeaua trupului Său L-a ascuns.

Astăzi, perdeaua tradiţiilor ascunde din nou Cuvântul spunând: „Nu este aşa!” Dar aşa este! Dumnezeu mărturiseşte despre acest lucru ţâşnind înaintea tuturor ca un soare, dar ei nu-L pot vedea. Dumnezeule, ai milă de noi! Ca tablou pentru acest lucru, Moise a venit din prezenţa lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru acea epocă. Fiţi atenţi! Noi suntem în Exod 19. Să nu scăpaţi aceasta din vedere. Moise a venit din prezenţa lui Dumnezeu în Exod 19.20-21. El se aflase în Cuvânt şi Cuvântul S-a scris. El a avut Cuvântul pentru acea epocă şi a stat în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru fiecare epocă este dat un Cuvânt. Când s-a întors de pe munte, faţa lui Moise a strălucit. Vedeţi? Cuvântul era în el, gata să fie manifestat şi prezentat oamenilor.

Dumnezeu a scris adevăratul Cuvânt şi Acesta era cu Moise. Observaţi că a fost cu Moise şi a fost gata să fie manifestat. Pentru ei, el a fost Cuvântul viu şi ascuns, iar Moise a trebuit să-şi ascundă faţa cu o mahramă. De ce? Pentru că el a fost acel Cuvânt. Amin. Moise trebuia să se învelească înainte ca acel Cuvânt să ajungă să fie cunoscut. Amin.

Vedeţi? Unde se află Cuvântul, El este învelit.

Moise a avut Cuvântul. Ţineţi minte că după ce Cuvântul a fost manifestat, Moise a fost din nou Moise. Înţelegeţi? În timp ce Cuvântul era în el, gata să iasă afară, el a fost Dumnezeu. Ei bine, el nu mai era Moise. El a avut Cuvântul Domnului pentru acea epocă, şi nu putea fi atins de nimic până când totul era terminat; Moise avea acel Cuvânt în el. Dar când a fost vestit, oamenii şi-au întors capetele pentru că nu au putut înţelege. El a fost schimbat, a devenit un alt om, şi a venit cu acel Cuvânt. Biblia spune că el îşi punea o învelitoare peste faţă, pentru că avea Cuvântul; el era Cuvântul pentru ei. (Exod 34.29-35).

Oh, frate, ceea ce voi spune poate fi luată ca o insultă. Pavel spune în 2Corinteni 3.13, că Moise a trebuit să-şi acopere faţa din pricina strălucirii slavei lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător, pentru că era o slavă trecătoare şi o Lege trecătoare. Moise nu ştia că Legea trebuia să treacă, dar cu toate acestea slava lui Dumnezeu era atât de mare, încât oamenii au fost orbiţi şi a fost nevoie să-şi pună o mahramă peste faţă. Cât timp mai este? Oamenii sunt orbiţi duhovniceşte. Desigur. Slava aceea trebuia să treacă, dar aceasta nu va trece. Înţelegeţi? Moise avea legile firii, condamnarea fără milă, fiindcă Legea te condamna pur şi simplu; nu avea iertare, ci îţi spunea clar ce erai. Dar harul îţi lasă o portiţă de scăpare.

Ce fel de faţă va fi atunci când Se va descoperi acel Cuvânt? El trebuie să fie acoperit. Fiţi atenţi! Duhul este învelit într-un templu uman. Atunci, a vorbit cuvinte naturale cu o învelitoare naturală.

În sensul acesta a vorbit şi Pavel despre „Cuvântul -Duh”: „…ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” (2Corinteni 3.6). Duhul ia litera şi o manifestă. Dacă era Legea, trebuia să mergi şi să spui: „Să nu curveşti. Să nu furi. Să nu minţi. Să nu faci aceasta şi cealaltă.” Vedeţi? Tu trebuia să priveşti la aceasta.

Duhul care vine pe baza Cuvântului făgăduit pentru această epocă, vine să manifeste prezenţa Dumnezeului celui viu şi nu două table de piatră. Nu un gând mitic inventat de cineva, nici vreun truc de tip „Hundi”, ci făgăduinţa lui Dumnezeu descoperită şi manifestată înaintea noastră. În spatele a ce fel de învelitoare va fi acest lucru?

În zilele lui Moise chiar şi oamenii au spus că a fost un lucru îngrozitor când IeHoVaH a venit jos în acest Stâlp de Foc şi a început să scuture pământul, a aprins muntele şi a făcut alte lucruri de felul acesta. Dacă cineva încerca să se apropie de acel munte, pierea. A fost atât de înfricoşător încât şi Moise a spus: „Sunt îngrozit şi tremur.” Dacă atunci El a cutremurat numai pământul, de data aceasta va cutremura cerurile şi pământul.

Ce se întâmplă cu această slavă? Dacă atunci a fost învelit de o mahramă naturală, acum este învelit de o mahramă duhovnicească. Nu încercaţi să vă uitaţi la un lucru natural, ci pătrundeţi în Duhul şi vedeţi unde vă aflaţi şi în ce ceas trăiţi.

Are aceasta vreun sens pentru voi? Peste oameni este o mahramă duhovnicească, aşa că spun: „Eu sunt metodist şi sunt la fel de bun ca oricare altul. Eu sunt baptist; eu sunt penticostal.” Nu vezi că acel lucru este o perdea tradiţională? Ea Îl ascunde pe Dumnezeu de tine. Acestea sunt lucrurile care vă opresc să vă bucuraţi de întregul…

Voi spuneţi: „Eu strig şi sar în sus şi-n jos,” dar El a spus: „Fiecare Cuvânt!” Eva a crezut fiecare Cuvânt în afară de unul singur. Vedeţi? Este Cuvântul întreg al acestui ceas, făgăduinţa pentru acest ceas manifestată.

Fiţi atenţi în timp ce mergem mai departe. Avem aici o mulţime de lucruri de atins, fiindcă am încă vreo douăzeci de pagini de notiţe, dar nu voi vorbi despre toate acestea, şi mă voi grăbi.

Înainte ca să le poată vorbi oamenilor Cuvântul, El a fost învelit de o acoperitoare naturală. Dumnezeu trebuie să Se învelească pe Sine într-un trup omenesc, aşa cum a promis. Înţelegeţi aceasta?  (Adunarea spune: „Amin.”). Ca să le poată vorbi oamenilor, Dumnezeu a trebuit să Se învelească pe Sine într-un trup omenesc şi să pună peste oameni o perdea duhovnicească, aşa încât ei spun: „Sunt aceasta sau cealaltă!” Perdeaua tradiţională este atunci când ei spun: „Zilele minunilor au trecut!”

Nu demult, când ne aflam la hotelul Ramada Inn unde am avut acea adunare, la fratele Green, a venit la mine un predicator baptist şi mi-a spus:

„Frate Branham, eu am un singur lucru împotriva ta, iar acela este că încerci să-¡ faci pe oameni să creadă într-o epocă apostolică şi să trăiască astăzi ca şi cum ar fi în epoca apostolică. Dar epoca apostolică s-a încheiat odată cu moartea apostolilor.”

„Chiar aşa?” l-am întrebat eu.

„Desigur.”

„Cine a fost vorbitorul reprezentant al epocii apostolice?”

„Cei doisprezece apostoli din odaia de sus,” a răspuns el.

„Atunci Pavel a fost lăsat pe dinafară. Vorbitorul a fost Petru, iar el a spus în ziua de Rusalii când toţi au văzut ce s-a întâmplat şi cum a lucrat Duhul Sfânt: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). Deci, dacă El mai cheamă, înseamnă că aici este acelaşi lucru. Când a încetat epoca apostolică? Epoca apostolică se termină când Dumnezeu încetează să mai cheme.”

Acel frate nu a mai spus nimic, ci şi-a luat pălăria şi a plecat.

Numai Cuvântul poate să facă aceasta. Astfel, Isus ¡-a spus Satanei: „Este scris!” Vedeţi? Aşa este, „Este scris!”

Eu am mai zis: „Petru a spus că nu va înceta niciodată, pentru că această binecuvântare este pentru oricât de mulţi ar chema Dumnezeu. Tu spui că s-a terminat. Când s-a întâmplat aceasta?”

„Nu am rănit pe nimeni, nu?” a întrebat el.

„Nu, domnule, nici un pic. Vorbeşte mai departe.”

În ordine. Vedeţi?

Acum vorbim despre perdeaua naturală. Dumnezeu, Cuvântul, învelit într-un trup de carne. Adică cum? Dumnezeu a fost învelit în Moise. Înţelegeţi? Dumnezeu a fost învelit în Moise, iar prezenţa lui Dumnezeu a fost în el. El s-a identificat atât de perfect cu acel Cuvânt, încât a trebuit să-şi învelească faţa. Moise era un profet legitimat care a deschis Cuvântul şi le-a spus: „Să nu faceţi aceasta şi aceea!” Înţelegeţi?

El S-a învelit pe Sine într-o fiinţă umană ca să-Şi aducă Cuvântul la acea generaţie, pentru că altfel Cuvântul ¡-ar fi orbit chiar şi pe cei aleşi. Vedeţi? Cei care au fost prezenţi nu au putut suporta să vadă acea desfăşurare, iar în Exod 20.19 ni se spune că au zis: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” Înţelegeţi de ce Stâlpul de Foc nu-Şi face prea des apariţia? Înţelegeţi?

Şi Dumnezeu a zis: „Aşa voi face. Le voi ridica un profet.” Amin. „Le voi ridica unul.” Şi a venit aşa cum a făgăduit: „Le voi ridica un profet şi el va fi Cuvântul.”

El ¡-a zis lui Moise: „Moise, Eu am apărut în faţa ta în acel rug aprins. Acum Mă voi coborî şi voi aprinde acel munte, iar ei vor vedea că ai spus adevărul. Eu voi apărea în acelaşi fel: prin Foc. Mă voi arăta şi voi dovedi slujba ta înaintea oamenilor.” Cam aceasta ¡-a spus El lui Moise. El ¡-a zis: „Eu te voi legitima înaintea oamenilor. Să le spui că te-ai întâlnit cu Mine în acel rug aprins, iar acum voi venit jos sub forma aceluiaşi Foc şi le voi dovedi oamenilor că nu ai minţit niciodată în ceea ce le-ai spus. Dacă vrei, poţi să le dovedeşti aceasta şi în mod ştiinţific.” Înţelegeţi?  „Eu voi veni jos şi le voi arăta.”

Apoi, când IaHVeH a început să tune, oamenii au strigat: „Nu, nu! Nu Îl lăsa pe IaHVeH să vorbească, pentru că vom muri!”

Vedeţi, El trebuia să fie învelit, aşa că Dumnezeu S-a învelit pe Sine în Moise şi ¡-a dat lui Cuvântul. Astfel, Moise a venit jos şi a vorbit Cuvântul Domnului, cu o acoperitoare pe faţă. Este adevărat? IaHVeH era învelit în chipul unui profet. Dumnezeu a spus că nu le va mai vorbi ca în acea zi pe munte, ci o va face printr-un profet. Aceea era singura cale prin care urma să le vorbească. Aşa este. El urma să nu le mai vorbească în niciun alt fel; şi Dumnezeu nu minte.

Fiţi atenţi! Numai Moise avea Cuvântul. Observaţi că acolo nu a fost un grup, ca de exemplu: fariseii, saducheii, o anumită sectă sau un clan, ci era Moise! El avea un singur om. Dumnezeu nu putea avea două sau trei minţi diferite, pentru că întotdeauna ia numai un om. Astfel, Moise şi numai Moise avea Cuvântul. Nici măcar Iosua nu Îl avea. Nimeni altcineva nu L-a avut. Amin. Iosua era un general, era comandantul oştirii; era un credincios, un creştin, dar Moise era un profet. Astfel, Cuvântul nu putea veni la Iosua, ci trebuia să vină la Moise, pentru că el era profetul major al orei.

Fiţi atenţi! Cuvântul nu a venit la Iosua decât după plecarea lui Moise. Nu, domnilor, pentru că Dumnezeu se ocupă numai de unul odată. Dumnezeu este Unul. Înţelegeţi? Astfel, Moise era singurul care avea Cuvântul, nu un grup.

Dumnezeu a avertizat ca nici o persoană să nu încerce să-l urmeze pe Moise după acea perdea, adică imitatorii. Nu conta că erau femei, bărbaţi, preoţi, nici cât erau de duhovniceşti sau cât erau de importanţi, El ¡-a avertizat clar: „Să vină Moise singur! Dacă un alt om sau vreun animal, va atinge muntele, trebuie să fie omorât pe loc.” Nu rupeţi perdeaua ca să intraţi după ea, pentru că acea învelitoare aparţine unei singure persoane! Acel mesaj este unul singur. Înţelegeţi? Un singur bărbat intra o singură dată pe an, în locul preasfânt din Templu, uns şi pregătit pentru aceasta. El nu mergea acolo ca să aducă Cuvântul, ci mergea să ofere sânge. O singură persoană putea face aceasta. Orice alt om ar fi murit. Înţelegeţi?

Acum ei mor duhovniceşte, pentru că aceasta este o acoperitoare duhovnicească. Vedeţi? Aceea a fost o acoperitoare naturală, iar aceasta este o acoperitoare duhovnicească. Ei intră tot timpul acolo, şi oricât încerci să le spui, îţi replică: „Oh, eu ştiu! Ştiu aceasta, dar…” Mergeţi înainte! Totul este în ordine. Să ţineţi însă minte că ultima plagă din Egipt, înaintea Exodului, a fost moartea. Ei vor fi arşi şi întorşi înapoi în ţărână, iar cei drepţi vor călca pe cenuşa lor. Ultimul lucru este moartea duhovnicească, din pricina respingerii Cuvântului.

Fiţi atenţi! Dumnezeu a avertizat fiecare persoană să nu încerce să-l urmeze pe Moise în învelitoarea focului. Moise trebuia să fie învelit, apoi trebuia să iasă afară de acolo. Moise a intrat ca Moise în acest Stâlp de Foc, iar când a venit înapoi, era învelit. El s-a dus acolo ieşind afară din tradiţiile lui şi a celor bătrâni. El a văzut Stâlpul de Foc, iar acum trebuia să intre în acel Stâlp de Foc. Vedeţi? Amin! El a ieşit apoi afară învelit. Era Cuvântul lui Dumnezeu învelit într-un om. Eu pot să-l văd cum venea de acolo, iar ei au fost avertizaţi să nu încerce să imite aceasta. Ar fi fost bine ca ei să nu încerce acest lucru. Vedeţi? Orice preot, om sfânt, oricine ar fi fost, cardinal, episcop, dacă încerca să intre după acea învelitoare, murea. Dumnezeu ¡-a avertizat. Noi nu avem voie să avem nici un imitator.

Cuvântul Lui este descoperit numai unei persoane. Aşa a fost întotdeauna. În fiecare timp, prin toată Scriptura, chiar şi în epocile Bisericii, de la prima până la ultima a fost la fel, şi anume: întotdeauna a venit un singur profet cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul vine la un singur om. Ceilalţi au locul lor în altă parte. Observaţi, că trebuie să staţi deoparte de acel Stâlp de Foc. Înţelegeţi? Ce lecţie am învăţat aici! Toţi doresc să fie un Moise.

Vă amintiţi ce a spus Datan şi ceilalţi care erau cu el? Ei au zis: „O clipă, Moise! Tu iei prea mult asupra ta. Aici sunt şi alţi bărbaţi chemaţi de Dumnezeu.” Aceasta este adevărat, şi ei au fost în ordine când au urmat totul întocmai, dar când au încercată să păşească în faţă şi să ia poziţia pe care ¡-a dat-o Dumnezeu lui Moise, poziţie care a fost hotărâtă pentru acea slujbă, a venit foc din cer şi a despicat pământul înghiţindu-¡ pe toţi. Vedeţi? Aveţi grijă! Fiţi doar nişte creştini cu frică de Dumnezeu şi credeţi Cuvântul! Staţi deoparte de acel Stâlp. Ce lecţie!

Dumnezeu I s-a arătat lui Moise într-un rug aprins. Dumnezeu a fost învelit într-un Stâlp de Foc. Fiţi foarte atenţi în continuare. Când a venit prima dată la Moise, Dumnezeu a fost învelit. Dumnezeu a fost învelit într-un Stâlp de Foc, într-un rug, în spatele pieilor, lângă tronul de îndurare de lângă altar. Vedeţi? El era învelit. El este întotdeauna învelit. Când a venit la Moise, El a fost învelit într-un Stâlp de Foc, iar când l-a legitimat înaintea oamenilor, Dumnezeu a făcut-o prin acelaşi Stâlp de Foc.

Fiţi atenţi! Sunteţi atenţi la aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). Vă lăsaţi minţile să alunece? „Cine are urechi să audă.” Înţelegeţi?

Când s-a arătat lui Moise şi l-a chemat în slujbă, Dumnezeu era într-un Stâlp de Foc. Apoi, Moise s-a dus şi le-a spus oamenilor despre aceasta, dar ei nu au putut crede, deşi au fost făcute acele minuni. De data aceasta însă, El a apărut vizibil şi ştiinţific dovedind să slujba lui Moise a fost aceea de care a vorbit Dumnezeu, pentru că El a apărut într-un Stâlp de Foc şi a aprins muntele. El S-a arătat lui Moise într-un rug aprins şi ¡-a vorbit. În ordine.

Dumnezeu S-a arătat lui Moise învelit într-un rug în flăcări. Apoi, Dumnezeu S-a acoperit înaintea oamenilor şi l-a legitimat pe Moise învelindu-Se din nou în Stâlpul de Foc. Acelaşi Stâlp de Foc a venit jos pentru ca ei să audă numai Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Ei I-au auzit numai Glasul. Pentru ei, Moise era Cuvântul viu. Moise! Dumnezeu ¡-a spus lui Moise: „Du-te acolo, căci Eu voi fi cu tine şi nu-ţi va sta nimic în cale. Eu sunt Cel ce sunt!”

Moise s-a dus acolo jos şi a spus: „Tu poate nu crezi, dar Dumnezeu mi S-a arătat într-un Stâlp de Foc şi mi-a spus aceste lucruri.”

„Oh, şi noi avem tot felul de lucruri!” ¡-a replicat pastorul Faraon: „Tu ai un truc ieftin! Şi eu am aici câţiva vrăjitori care pot să-şi transforme toiegele în şerpi. Veniţi aici, vrăjitorilor!” Ei au venit acolo şi au făcut acelaşi lucru.

Dar Moise ştia ce crede, aşa că nu l-a deranjat nimic. Pe el nu l-a interesat câţi imitatori au avut ei; aceasta nu a făcut nici o diferenţă. Moise a stat liniştit pe loc, iar după ce şerpii aceia s-au tot învârtit de jur împrejur, şarpele lui Moise ¡-a înghiţit pe toţi. Vedeţi? De ce s-a întâmplat aceasta? Pentru acei apostoli care nu puteau să explice anumite lucruri. Nici Moise nu a ştiut cum avea să lucreze Dumnezeu, dar ştia că o va face.

Ţineţi minte că Iane şi Iambre, imitatorii, se vor întoarce din nou în zilele din urmă, iar „dacă ar fi cu putinţă, ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24). Vedeţi? Se vor întâmpla aceleaşi lucruri, acelaşi fel de minuni şi aşa mai departe. Fiţi atenţi la acel Cuvânt!  Fiţi atenţi la acel Cuvânt! Dacă un om spune că face minuni, dar vrea să creadă în continuare că sunt trei dumnezei şi alte lucruri, să staţi departe de el, fiindcă noi ştim că este greşit. Vedeţi? „…fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Geneza spune că a fost sucit un singur Cuvânt, iar Apocalipsa spune ”să nu adaugi şi să nu scoţi nici un Cuvânt.” Înţelegeţi? Trebuie să fie acelaşi Cuvânt.

Fiţi atenţi! Oamenii au văzut că s-a întâmplat ceva. Moise a fost învelit. El era un profet, iar Dumnezeu Şi-a legitimat Cuvântul mergând acolo jos şi făcând semne şi minuni. Oamenii s-au separat apoi de ceilalţi formând „biserica”. Cuvântul „biserică” înseamnă „chemat afară.” După ce au fost chemaţi afară din lume şi au devenit un popor, Dumnezeu li s-a făcut cunoscut ca Stâlpul de Foc şi a legitimat mesajul lui Moise. Dacă ar fi avut camere de luat vederi, ar fi putut să-L filmeze, pentru că era ca un foc. Prin aceasta, Dumnezeu a dovedit că mesajul era adevărat, iar când a venit mesajul, ei erau gata să plece în Exod. El Şi-a acoperit profetul în faţa poporului Său din Exod.

Poporul a observat că s-a întâmplat ceva cu Moise, fiindcă era total diferit de restul israeliţilor. Mesajul lui era diferit, şi el era diferit de ceilalţi preoţi şi de popor. Oamenii au văzut că s-a întâmplat ceva şi că era o persoană diferită. Ce s-a întâmplat? Dumnezeu S-a învelit pe Sine în profetul Său ca să le vorbească Cuvântul. Aceasta a făcut El. Moise a fost acel Cuvânt viu, învelit pentru oameni într-un Stâlp de Foc şi vorbindu-le despre ceea ce avea să fie învelit mai târziu în piei de animale.

Cuvântul trebuia să vină mai întâi la Moise. Înţelegeţi? Moise avea Cuvântul scris de Dumnezeu şi nimeni nu putea să-L interpreteze. Moise trebuia să-L interpreteze mai întâi, acesta fiind motivul pentru care şi-a învelit faţa. Vedeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). Înţelegeţi?

Aici este! (Fratele Branham îşi ridică Biblia). Noi putem face tot felul de lucruri, dar trebuie descoperit Cuvântul. Şi ca să-L poată descoperi, Moise trebuia să devină Dumnezeu pentru popor. Voi ziceţi: „Aceasta este o prostie!”

Chiar El ¡-a spus lui Moise: „Tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu şi el va fi profetul tău.” Înţelegeţi? El a venit învelit, pentru că Dumnezeu se află întotdeauna în spatele unei învelitori. Puteţi vedea aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). Dumnezeu este ascuns de popor.

„Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor, celor care doresc să înveţe.” Vedeţi?

Dumnezeu este ascuns în spatele unei învelitori. Moise şi-a ascuns faţa pentru că atunci era Cuvântul viu ascuns. Oamenii au văzut Stâlpul acela de Foc şi au spus: „Acum suntem mulţumiţi. Să ne vorbească Moise. Să nu ne mai vorbească Dumnezeu, căci vom pieri.” Şi Moise a intrat chiar în mijlocul acelui Stâlp de Foc. Vedeţi?

El a zis: „Eu nu le voi mai vorbi în felul acesta, ci le voi da un profet.” Înţelegeţi? El a procedat întotdeauna în felul acesta. Dar profetul trebuia să aibă acest Cuvânt, pentru că Dumnezeu nu l-ar fi trimis niciodată dacă era învelit într-o tradiţie. Dumnezeu îl va legitima numai dacă este învelit cu Cuvântul, pentru că El este propriul Său Interpret. Astfel, Moise le-a vorbit, iar Dumnezeu a interpretat. Amin.

El a zis: „Domnul a vorbit aşa!” iar Domnul a împlinit ceea ce a spus el. Aceasta a făcut ca acel lucru să fie corect. El a spus: „Acum înţelegi, Moise, şi înţelege şi poporul. Ei ţi-am arătat şi te-am legitimat.” Dumnezeu S-a învelit pe Sine în acest profet, ca să vorbească poporului Cuvântul. Astfel, Moise a fost Dumnezeul cel viu pentru ei, Cuvântul viu al lui Dumnezeu manifestat. Din pricina aceasta a fost învelită faţa lui. Vedeţi?

Ştiaţi că acelaşi lucru este învelit astăzi într-un creştin adevărat, faţă de necredincioşi? Ei văd acele femei cu părul lung şi spun: „Uitaţi-vă la demodatele acelea!” Ele îşi adună părul la spate în felul acesta, iar ei spun: „Parcă ai o roată de rezervă acolo!” Vedeţi? El este învelit, iar ei sunt orbi şi spun: „Eu am un doctorat.” Pe mine nu mă interesează ce ai, pentru că tot ignorant ai rămas faţă de Cuvânt. Categoric. „Oh, dar aceasta nu are nici o importanţă!” Are, pentru că trebuie să porneşti de la învăţăturile începătoare.

Dar ce se întâmplă cu cei care spun că sunt înveliţi în prezenţa lui Dumnezeu şi totuşi predică tradiţiile bisericii? Oh, Doamne, ai milă! Vedeţi ce fel de învelitoare este aceea care adaugă, scoate şi injectează subiectele şi propriile lor gânduri, şi nu Cuvântul lui Dumnezeu? Aceea este o învelitoare ecleziastică, iar Dumnezeu a rupt-o de sus până jos.

Ei spun: „În aceste zile din urmă nu mai există apostoli şi proroci. Nu mai există vindecarea divină! Nu mai există văzători şi nu este posibil să se împlinească Marcu 16, pentru că epoca apostolică s-a încheiat demult.” Ei au ascuns lucrul acesta de oameni, dar Dumnezeu a păşit afară cu Duhul Său cel Sfânt şi cu Foc, şi a rupt acea perdea de sus până jos. Dumnezeu a rupt învelitoarea.

Moise a fost învelitoarea; Cuvântul viu al lui Dumnezeu a fost învelit într-un trup de carne. Stâlpul de Foc a fost în Moise, vestind ceea ce urma să fie acoperit mai târziu înapoia pieilor.

Cuvântul a fost adus şi scris, după care a fost pus înapoia unei învelitori, pentru că Dumnezeu a fost întotdeauna în acel Cuvânt. Amin! El este întotdeauna Cuvântul. El a fost în acel Cuvânt, de aceea Cuvântul a trebuit să fie învelit.

Oh, frate, soră, prinzi aceasta?  (Adunarea spune: „Amin.”). Priviţi aici! Nu vedeţi? În toate aceste epoci, El a fost învelit cum a spus Dumnezeu, dar va fi descoperit în zilele din urmă, când vor fi deschise cele şapte Peceţi şi se va face cunoscut tot ce s-a întâmplat în timpul acesta. În ceasul mesajului adus de îngerul al şaptelea al bisericii, vor fi descoperite toate tainele lui Dumnezeu, prin Ilie din ceasul din urmă, şi anume: cum Hristos, Fiul lui Dumnezeu este scos afară din biserică, şi cum El este descoperit din nou ca Fiu al omului, cum Biserica se va pune în ordine pentru ziua din urmă, fără să aibă vreun crez sau să se transforme într-o denominaţiune, ci va fi numai Cuvântul absolut trăind în individ. „Îl voi lua pe unul şi îl voi lăsa pe celălalt.” Vedeţi? Fără sfori trase şi ataşări, fără denominaţiuni, fără lucruri de legătură sau altceva, cu inima pentru Dumnezeu şi numai pentru El. Înţelegeţi?

Priviţi! Învelit în trup de carne. Moise era cu acel Cuvânt, vestind ceea ce mai târziu avea să fie pus înapoia pieilor de animale. Moise Îl simboliza pe Hristos al nostru care a fost Dumnezeu învelit în trup, în trup uman, în carne. Aşa este. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. În vechime, El a fost învelit în piei de animale, dar de data aceasta a fost învelit într-un Om. Fiţi atenţi! „Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El a promis că epoca aceasta va primi Cuvântul Său. El este încă Hristos, Cuvântul promis pentru epoca aceasta şi învelit în trup omenesc. Cuvântul este Dumnezeu.

Unsul este o persoană. Cuvântul „Hristos” înseamnă „Cel uns.” Vedeţi? Cel uns. Astfel, Moise a fost Hristos, cel uns pentru timpul său. Ieremia a fost Hristos pentru ziua lui, având măsura din Cuvânt hotărâtă pentru acel timp. Dar când a venit Isus, El a venit ca Unsul Răscumpărător; El a fost tot ce a fost Moise; totul era în El, tot Cuvântul şi toată plinătatea dumnezeirii. Acesta este motivul pentru care s-a rupt perdeaua din templu, de sus până jos, şi a venit în prim plan tronul îndurării. El a fost Unsul.

 Fiţi atenţi! Şi Cuvântul pentru această epocă trebuie să fie învelit, iar membrii bisericii care iubesc păcatul şi cei păcătoşi nu pot vedea aceasta din pricina învelitorii umane.

Acesta este motivul pentru care nu L-au văzut nici pe El, şi au zis: „El este un Om! De unde a venit? Ce carte de acreditare are? De care biserică aparţine?” Aş vrea să vorbesc despre aceasta în seara aceasta. „La care biserică aparţine El? De care grupare? Ce şcoală are? Unde a primit educaţie? Legenda care Îl înconjoară spune că acest Om a fost născut dintr-o legătură amoroasă. Desigur, El este de la diavolul! A fost născut dintr-o legătură amoroasă, iar Iosif s-a căsătorit cu acea femeie pentru că altfel ar fi fost omorâtă cu pietre, pentru că era o adulteră. Şi după toate acestea, El vine să le spună preoţilor noştri ce să facă?”

Dumnezeu stătea în faţa lor, plângând şi împlinind Cuvântul care spune: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Ei stăteau în Templu şi cântau cântările care fuseseră scrise cu ani în urmă de David, şi care erau în legătură cu Hristos. „…mi-au străpuns mâinile şi picioarele:

toate oasele aş putea să mi le număr.” (Psalmul 22.16-17). Vedeţi? Ei stăteau acolo şi cântau acele cântări, iar Omul despre care cântau murea pe cruce.

Când a murit El, Dumnezeul cerului a venit jos, la fel ca pe Muntele Sinai, cu Foc sfânt, şi a ars acea învelitoare de sus până jos, rupând-o în două. Ce puteau face ei? Să privească de pe fereastra Templului spre Calvar, pentru că Dumnezeu era chiar în faţa lor, în prim plan, Jertfa.

Ei nu-L pot vedea nici astăzi. În această zi de pe urmă, Dumnezeu a rupt acele tradiţii şi le-a pus deoparte, aducând în prim plan Cuvântul pentru această epocă. Dar cu toate acestea, ei nu Îl cunosc. Pur şi simplu nu Îl cunosc, pentru că este atât de simplu şi atât de departe de lucrurile lumii.

Nu demult am predicat undeva despre subiectul: „A fi un nebun!” Aş vrea să vorbesc despre aceasta într-una din aceste zile. Noi suntem cu toţii nebuni pentru cineva, aşa că eu aleg să fiu unul pentru Hristos. Pavel a spus că el a fost socotit un nebun şi, desigur, şi tu trebuie să fii socotit astfel. Este nevoie de un nebun, de un şurub, să ţină lucrurile pe loc. Vedeţi? Aşa este.

Priviţi acum învelitoarea, trupul de carne. Oamenii iubitori de păcat nu au putut vedea acest lucru; oamenii formalişti şi religioşi nu au putut vedea nimic, pentru că la înfăţişare El era un Om. De ce? Pentru că acel trup de carne Îl ascundea pe Dumnezeu.

Dacă S-ar fi coborât ca un Stâlp de Foc şi ar fi umblat încoace şi încolo ca IaHVeH; dacă le-ar fi arătat Cine era, poate că L-ar fi crezut.

Dar aţi văzut ce a făcut El: S-a descoperit pe Sine aşa cum ¡-a promis lui Moise, ca să poată trece pe lângă cei înţelepţi şi pricepuţi. „Le voi vorbi printr-un profet!” iar El a fost Fiul omului, Profetul. Unii dintre ei L-au recunoscut; cam o sutime la sută dintr-o sutime din lume L-au crezut, în timp ce restul nu L-au recunoscut şi nu L-au crezut, deşi era Acelaşi.

Acolo era Dumnezeul cel Atotputernic stând la vedere, era tronul îndurării, dar cu toate acestea El a murit în timp ce proprii Săi copii Îl scuipau şi strigau: „Nu Îl vrem! Să moară!”

David a fost un simbol pentru Hristos, fiind respins ca împărat şi părăsind Templul. În timp ce urca pe munte, un şchiop neînsemnat, la care nu ¡-a plăcut niciodată de el, l-a numit „făţarnic bătrân,” şi l-a scuipat în faţă. Atunci garda împăratului şi-a scos sabia şi a zis: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” (2Samuel 16.9). Dar David a spus: „Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” (v. 10). Probabil că David nici nu şi-a dat seama ce a spus în timp ce urca pe munte, privea înapoi spre cetate şi plângea.

Apoi, opt sute de ani mai târziu, Fiul lui David a urcat acelaşi munte, privind spre Ierusalim şi plângând, fiindcă era Împăratul respins. Acei oameni L-au scuipat şi pe El în faţă.

Vedeţi aceasta? Este acelaşi lucru. Vedeţi cum acelaşi Cuvânt vine astăzi aici? Întotdeauna El este respins de majoritatea oamenilor şi crezut de o minoritate.

Ei nu au putut crede acel lucru. Grecii nu L-au putut vedea pentru că era învelit în templul Său uman. Ei spuneau: „Numele acestui Om este Isus şi vine din Nazaret.”

În vremea aceea, oamenii aveau un singur nume, ca de exemplu: John, Jim, etc., şi spuneau: „John din Jeffersonville; Jim din New Albany,” sau aşa ceva.

Ei ziceau: „Acesta este Isus din Nazaret. Se spune că mama lui a rămas însărcinată cu un soldat.” Vedeţi? Aşa credeau ei. Desigur. „Cine este acest Isus din Nazaret?” Ei nu au putut înţelege.

Când predica, El le spunea: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Dacă nu Mă credeţi pe Mine şi nu Mă băgaţi în seamă, pentru că sunt învelitoarea, credeţi Cuvântul care merge înainte. Sunt doi martori care mărturisesc despre aceasta: lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuşi despre Mine.” (Ioan 5.36-37). Amin. Aşa este.

Eu vorbesc de Cuvântul acestei zile, iar Tatăl confirmă aceasta. Nu este Acesta un Martor pentru voi? (Adunarea spune: „Amin.”). Sigur că este. Aşa trebuie să se împlinească.

În 2Cronici capitolul 3, vedem că templul din vechime a fost o casă pentru Dumnezeu şi că El Se ascundea de popor în spatele unor piei de viţel. Dar când a fost ruptă vechea învelitoare, iudeii au rămas tot orbi până acum faţă de Cine a fost şi este El. Rusaliile au descoperit Cine era Dumnezeul cel Viu şi adevărat, după ce El a rupt învelitoarea, în două, de sus în jos. De ce s-a rupt acea învelitoare? De ce s-a întâmplat acest lucru?

De ce a venit astăzi un astfel de mesaj ca să facă ceea ce se întâmplă? De ce a venit? Nu demult, cineva a vrut să discute cu mine în legătură cu epocile Bisericii şi să-mi spună că Dumnezeu a fost în biserica Lui sfântă, şi alte lucruri de felul acesta. Când am aflat însă că era vorba de o femeie predicator, am pus deoparte acel lucru. Dacă ar fi fost vorba de un bărbat, ar fi fost în ordine, dar aşa, la ce folos să merg în alt ţinut când am o adunare aici? Eu am lăsat acel lucru deoparte. „Dacă un orb conduce un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”

În această epocă, Cuvântul lui Dumnezeu a rupt învelitoarea denominaţiunilor şi a tradiţiilor, ca să poată fi manifestat. Înţelegeţi ce spun? Tradiţia spune: „Toate aceste lucruri aparţin trecutului.” Haideţi să rumegăm puţin acest lucru: „Aceste lucruri au trecut.” Învelitoarea tradiţiilor a fost ruptă în această zi din urmă, iar Stâlpul de Foc este aici, printre noi. Înţelegeţi? El este aici, manifestând Cuvântul pentru această zi când învelitoarea este ruptă.

Lumea nu crede. Ei nu văd, indiferent ce se întâmplă, pentru că nu a fost trimis pentru ei. Ţineţi minte că Fiul lui Dumnezeu nu a fost descoperit Sodomei; în schimb, la Sodoma au venit doi mesageri. Aşa este. Dumnezeu S-a descoperit în trup de carne lui Avraam, cel ales. Priviţi ce a făcut El ca să Se descopere. Când Dumnezeu a descoperit ce era în gândul Sarei, care se afla în cortul de la spatele Lui, Avraam L-a numit „Elohim.”

Fiţi atenţi la faptul că în toţi aceşti ani Cuvântul a avut o învelitoare peste El. Dar ei spun: „Nu se poate face aşa ceva!”

Vă amintiţi predica pe care am predicat-o în dimineaţa când am ajuns pentru prima dată aici? Se numea „David şi Goliat.” Eu am spus atunci: „Uitaţi-vă la provocatorul de acolo care spune că  zilele minunilor au trecut.” Urmăriţi fiecare bandă audio care vine şi observaţi cum ele devin din ce în ce mai clare dacă aveţi urechi să auziţi şi ochi ca să vedeţi.

Ce anume? Eu am spus: „Lucrul acesta nu poate avea loc în măreaţa lume ecleziastică din epoca aceasta ştiinţifică. Dar Lumina aceea S-a prezentat acolo la râu, iar ei au fotografiat-o. Atunci El mi-a spus că va face o chemare care va răsuna în toate naţiunile.”

Chiar şi profesorul doctor Davis a spus: „Tu care ai doar şapte clase şi o gramatică jalnică, vei predica regilor şi monarhilor şi vei începe o trezire care va răsuna în toată lumea?”

„Aşa a spus El,” am răspuns eu. Şi aşa s-a întâmplat. Vedeţi? S-a împlinit întocmai. Problema este că Dumnezeu nu are nevoie de nici o tălmăcire, pentru că a făcut-o El. Înţelegeţi? El a făcut deja acest lucru, şi anume: S-a tălmăcit pe Sine, chemându-Şi aleşii din toate împrejurările vieţii. El Se manifestă acum.

Eu am spus că David era un individ slăbuţ şi micuţ, cu spatele încovoiat şi cu o praştie în mână. Saul, care era conducătorul asociaţiei predicatorilor, s-a uitat la el şi ¡-a zis: „Tu nu eşti nici măcar educat. Stai să văd dacă nu pot să-ţi dau un doctorat sau ceva de genul acesta.” Apoi ¡-a pus acea armură pe el, dar a văzut că nu se potrivea pe un om al lui Dumnezeu.

David a spus: „Ia aceste lucruri de pe mine, fiindcă nu ştiu nimic în privinţa aceasta! Lasă-mă să merg în acelaşi fel ca atunci când m-am luptat cu leul şi cu ursul.” El era un fel de om al sălbăticiei şi ¡-a zis împăratului: „Lasă-mă să merg aşa cum sunt.”

Când l-a văzut, bătrânul Goliat ¡-a zis: „Ce! sunt câine, de vii la mine cu toiege?” şi a adăugat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”

Dar David ¡-a răspuns: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.” Priviţi ce a spus profetul David în continuare: „Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul.”  Amin! David ştia pe ce stă şi în Cine se încrede, şi era convins pe deplin că El era în stare să împlinească acel lucru. Vedeţi? Şi s-a împlinit în ciuda oricărui obstacol.

Vechiul zid al necredinţei care spune că „Zilele minunilor au trecut!” a fost dărâmat, fiindcă IaHVeH stă încă în prim plan manifestându-Şi Cuvântul descoperit. Aşa este.

Fiţi atenţi! Biserica dintre neamuri a fost orbită tot de învelitoarea ecleziastică, dar ea a fost ruptă, iar Dumnezeu S-a arătat în plină vedere. Cum S-a arătat? Învelind din nou Cuvântul într-o fiinţă umană. Este acelaşi lucru pe care Israel nu l-a văzut. Israel ar fi crezut dacă ar fi fost un Înger sau aşa ceva, dar nu putea să fie un Înger, ci un Om. Amin.

Dumnezeu nu poate să-Şi rupă Cuvântul, de aceea şi în zilele din urmă trebuie să fie acelaşi lucru. Înţelegeţi? Ce a orbit Israelul? Acel Om. „Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu?” (Ioan 10.33). Ei L-au omorât pentru că a venit în chipul unui Om, şi nu al unui Înger. Înţelegeţi? Dumnezeu nu putea să-Şi schimbe felul de lucrare sau Cuvântul, fiindcă a spus că nu Se schimbă. Vedeţi? Observaţi făgăduinţa. Neamurile sunt la fel de orbite, ca Israel, şi aceasta din pricina învelitorii. Dumnezeu a orbit Israelul pentru că a fost învelit într-o învelitoare umană. Observaţi cum unul este orbit, iar altuia îi este descoperit Adevărul; cum la unii li se deschid ochii, iar la alţii li se închid.

Într-o zi, Isus S-a ridicat şi a spus: „Numele tău este Simon, şi eşti fiul lui Iona.”

„Doamne Dumnezeule, de unde ai ştiut?” Apoi cu altă ocazie a zis:

„Iată un israelit în care nu este vicleşug.” Uimit, Natanael L-a întrebat: „Rabi, de unde mă cunoşti?”

„Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin?”

„Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

În tot acest timp, fariseii stăteau acolo şi ziceau: „Lucrează cu Beelzebul.” Vedeţi? Ce s-a întâmplat? El a deschis ochii unora şi ¡-a orbit pe ai altora. Ce au spus preoţii? „Individul acesta este Beelzebul!” Dar femeia aceea micuţă a zis: „Eu ştiu că trebuie să vină Mesia, Cel care Se numeşte „Unsul.” Noi Îl aşteptăm. Acestea sunt ultimele zile pentru iudei.” Vedeţi? Atât samaritenii, cât şi iudeii Îl aşteptau pe Mesia. Samariteana a spus: „Acesta este timpul în care trebuie să apară El. Noi ştim că atunci când va veni El, va face şi ne va spune aceste lucruri.” „Eu sunt Acela,” a răspuns El. Ochii ei au fost deschişi, în timp ce preoţii au fost orbiţi.

Evanghelia face întotdeauna acest lucru: deschide ochii unora şi le descoperă adevărul, în timp ce orbeşte ochii altora. Ea are o dublă semnificaţie: unii se uită direct la acel „Fiu” şi merg înainte orbi, în timp ce alţii Îl iau cu ei. Este o diferenţă.

În fiecare epocă, dumnezeirea a fost învelită în carne umană. El a făcut aceasta. Astfel, profeţii au fost dumnezeirea învelită; au fost Cuvântul lui Dumnezeu învelit în trup de carne, nu-¡ aşa? Nici ei nu l-au observat pe „Moise” al nostru, pe Isus.

În templul vechi, în spatele pieilor de animale Se afla Cuvântul, Cuvântul manifestat pe table de piatră.

Voi încerca să închei în douăzeci de minute şi să ies de aici la 11.30. Adevărul este că am trecut peste anumite pagini de notiţe ca să nu vă ţin prea mult, pentru că ştiu că vă este cald şi sunteţi obosiţi.

Ce era în templul vechi, în spatele acelei învelitori? Oh, aleluia! Ce ascundea acea învelitoare? Ea ascundea Cuvântul. Pieile vechi de animale ascundeau Cuvântul de ochii fireşti. Acolo în spate se găsea mana şi slava Shekinah, dar totul era ascuns de ei. Toată slava lui Dumnezeu stătea ascunsă în spatele acelor piei vechi de animale, aşa este, ascunsă de ochiul firesc.

Aşa este şi astăzi. Ei îi numesc „o grămadă de holly-rollers şi fanatici,” dar nu ştiu ce se află în spatele lor. Cu adevărat ei nu ştiu aceasta. Vedeţi?

Dar când, în marea Sa îndurare, Dumnezeu a rupt învelitoarea ca să vadă, ei erau atât de înfăşuraţi în tradiţiile lor încât totul era şi a rămas ascuns până în ziua de astăzi.

La fel este şi acum! Slava, puterea Duhului Sfânt, slava Shekinah, vine peste credincios, mă refer la credinciosul adevărat, şi face ca lucrările lui Dumnezeu şi credinţa să vină peste el, ca să creadă Cuvântul lui Dumnezeu care este ascuns pentru alţi ochi. Nu este de mirare că ei spun: „Acele lucruri au trecut,” fiindcă trăiesc încă sub acea învelitoare.

Dar voi nu mai sunteţi sub acea învelitoare, micuţilor, pentru că Dumnezeu a venit la voi descoperit pe deplin.

Nu demult, eu, fratele Fred Sothmann, fratele Tom Simpson, care nu ştiu dacă a ajuns aici sau nu, împreună cu alţi fraţi, am fost la o biserică baptistă, iar acolo predicatorul a spus ceva care a sunat destul de bine. Imediat am spus „Amin,” în timp ce ceilalţi din biserică şi-au întors capetele şi s-au uitat în spate. Vedeţi? Noi am găsit o firimitură care venea din spatele slavei Shekinah şi am fost foarte încântaţi s-o luăm. Cu alte cuvinte, am spus: „Mulţumim, Doamne!” Vedeţi? Când a venit momentul acela, oamenii aceia au fost atât de înveliţi în tradiţiile lor, încât au început să râdă. Nici n-au ştiut despre ce era vorba. Ei sunt încă înveliţi, unii înăuntru, iar alţii afară, dar Dumnezeu a fost pentru unii la vedere, şi pentru alţii ascuns, iar astăzi este la fel.

Când Dumnezeu a rupt învelitoarea, în marea Sa îndurare,  El a venit la vedere, dar ei erau atât de înveliţi în tradiţiile lor, încât a rămas ascuns faţă de ei.

La fel este şi acum. Toată acea slavă este ascunsă de noi în Hristos, care este Cuvântul, Templul nostru.

Mă voi adânci puţin mai mult aici. Scuzaţi-mă pentru emoţia pe care o am în dimineaţa aceasta, dar am dorit foarte mult să vorbesc despre subiectul acesta, aşa că s-a acumulat în mine. Observaţi că toată slava care este în Dumnezeu este şi în Cuvânt. Toate binecuvântările din Dumnezeu se găsesc în Cuvânt. El este ascuns de necredincios din cauza tradiţiilor. Înţelegeţi ce spun? Totul este în Hristos. Tot ce a fost în Dumnezeu s-a turnat „kenos” şi a intrat în Hristos, iar noi, care suntem în Hristos, suntem în spatele învelitorii.

Cum poţi spune: „Eu sunt în Hristos!” apoi să crezi în trei dumnezei? Cum poţi boteza în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt? Cum poţi crede toate tradiţiile şi învăţăturile bătrâneşti? Dacă faci toate acestea, dovedeşti că eşti în spatele învelitoarei.  Vedeţi? Veniţi în învelitoare, fiindcă El, Hristos, este Cuvântul.

Dacă spui: „Eu nu cred în vindecarea divină şi nu cred în aceste semne, minuni şi alte lucruri de felul acesta.”, dovedeşti că nu eşti în interiorul învelitorii şi că nu ştii nimic despre aceasta. Vedeţi? Hristos este Cuvântul! Deci, când suntem în Cuvânt, suntem în Hristos. Atunci cum este posibil să fiu în Hristos şi să-L neg, când El este Cel care a spus: „să nu adaugi şi să nu scoţi nimic din El.”? Cum poţi să adaugi sau să scoţi? Aceasta arată cu care învelitoare eşti învelit. Înţelegeţi?

Noi în El! Noi, care suntem în El, suntem înveliţi faţă de capii religioşi şi învăţătorii lumii. Noi suntem în slava Lui şi ne bucurăm de ea, fiind înveliţi de cei din exterior, care cred că suntem nebuni. Vedeţi? Aşa este. Noi suntem în Hristos, botezaţi în El şi părtaşi slavei Lui. Dar dacă eşti lăsat afară, vei continua să negi. Înţelegeţi?

Noi suntem chemaţi în El, ca să fim părtaşi la tot ce este El. Noi suntem chemaţi în El, lucru care pentru necredincioşi este ascuns din pricina învelitorii de carne. Vedeţi? Ei ştiu că slava despre care citesc se află în Cuvânt, dar cu toate acestea, slava lui Dumnezeu şi alte lucruri de felul acesta sunt doar nişte cuvinte pentru ei. Pentru noi însă, ele sunt manifestarea Lui. Vedeţi? Nu este numai un cuvânt, ci este realitate. Amin.

La început, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi acela a fost Cuvântul. Acum este lumină. Deci nu mai este Cuvântul, ci lumina. Înţelegeţi ce spun?

Pentru noi acesta nu mai este numai un Cuvânt scris, ci este realitate, iar noi suntem în El şi ne bucurăm. Noi Îl vedem pe El, Cuvântul, manifestându-Se pe Sine însuşi, dar este ascuns pentru că este învelit într-un trup de carne. Înţelegeţi?

Ei spun: „Ce şcoală au făcut grămada aceea de oameni? Ce educaţie au? De unde au venit? De care grupare aparţin?” Vedeţi? Ei nu înţeleg nimic.

Nu cu mult timp în urmă, un om ¡-a spus altuia: „Tu trebuie să aparţii unei denominaţiuni ca să fii creştin.” Dar acesta ¡-a răspuns: „Sunt creştin şi nu aparţin nici uneia din ele. Dar ce crezi tu despre faptul că Dumnezeu a scos cancerul din mine?”

Celălalt era medic şi a continuat: „Arată-mi denominaţiunea care face acest lucru.” În ordine. Vedeţi? Este ceva învelit.

Noi suntem înăuntru, în Hristos, iar credincioşii adevăraţi Îl văd la fel ca atunci, El fiind Cuvântul făgăduit pentru această zi şi manifestat în mod vizibil. Acesta este un Cuvânt mare dacă puteţi să-L înţelegeţi. Vedeţi? Toţi credincioşii adevăraţi care sunt în Cuvânt, Îl văd pe Dumnezeu vizibil. Învelitoarea este ruptă, iar Dumnezeu stă în faţa voastră manifestat. Dumnezeu este manifestat în mod deschis.

Ca să poată avea loc acest lucru, trebuie ruptă din nou vechea noastră învelitoare tradiţională. Ca să poţi vedea aceasta cu adevărat, trebuie să ieşi afară din acele lucruri, pentru că altfel nu vei reuşi niciodată. Ei îşi vor întinde tot timpul învelitoarea peste tine, aşa că vei spune: „Oh, dar aceasta nu înseamnă nimic!” Dar aici este scris şi manifestat. Vedeţi?

Ce se întâmplă dacă un individ refuză să vadă soarele şi spune: „Ştiu că Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!”, dar nu există aşa ceva. Refuz să-l văd, aşa că mă voi duce în pivniţă.” Un astfel de om este nebun; ceva nu este în ordine cu el.

Ceva nu este în ordine cu un bărbat sau o femeie care poate vedea făgăduinţa lui Dumnezeu manifestată, dar refuză să creadă pentru că denominaţiunea trage învelitoarea în jos. Înţelegeţi?

Ca să poată crede este nevoie ca învelitoarea denominaţională să fie ruptă de Duhul lui Dumnezeu, de Foc şi Sabie, care este Cuvântul Lui. Cuvântul este întotdeauna Sabia Lui. Înţelegeţi? În acea zi, El a luat Sabia Sa de foc şi a rupt acea învelitoare de sus până jos, iar astăzi face la fel. Nu cartea de catehism sau de crezuri rupe acea învelitoare, ci Sabia lui Dumnezeu manifestată în Cuvântul Său. Ce vedere glorioasă! În ordine. Cea care rupe această învelitoare este Sabia lui Dumnezeu care este Duhul Sfânt şi Foc. Cuvântul rupe învelitoarea denominaţională.

Dar dacă zici: „Cuvântul…” şi Cuvântul nu lucrează? La ce ne-ar folosi să avem o sabie dacă spunem: „Nu poate să taie!”? Dar când pui Sabia lui Dumnezeu acolo şi o vezi cum taie ştii că este ţinută de o mână care este pusă să facă acest lucru. Ea taie totul şi Îl arată pe Dumnezeu, pe marele IaHVeH, la vedere pe deplin. Acesta este Cuvântul manifestat, porţiunea care este făgăduită pentru această zi. Înţelegeţi aceasta? Dumnezeu ia această Sabie care reprezintă partea făgăduită pentru această zi, taie învelitoarea denominaţională şi o dă la o parte, manifestându-Se pe Sine arătând că este încă aici şi că este Acelaşi Stâlp de Foc. Observaţi că este Cuvântul manifestat pentru făgăduinţele date pentru această zi.

Noi privim la aceasta aşa cum a făcut şi Petru când a zis: „Doamne, la cine să ne ducem după ce am văzut toate acestea?  Unde să mergem? La ce biserică să ne alăturăm când noi suntem născuţi într-una?” Vedeţi? La ce denominaţiune ai putea să te alături după ce cunoşti aceste adevăruri pe care toţi ceilalţi le neagă? Toţi până la unul. Eu nu am găsit pe nimeni care să spună sau să facă ceva în privinţa aceasta. Aşa este.

Eu am început de aici cu nişte adunări la care am avut patruzeci şi două de biserici ca sponsori, dar când am ajuns acolo, nu a mai rămas niciuna, fiindcă fiecare a spus: „El nu crede în siguranţa veşnică!” Aceasta ¡-a pus deoparte pe cei ce ţin Legea. Apoi cineva a spus: „El botează în Numele lui Isus!” ceea ce ¡-a pus deoparte pe toţi ceilalţi. Iar alţii au zis: „Crede în sămânţa şarpelui, dar şarpele nu are sămânţă!”

Totuşi, Biblia spune: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15). Vedeţi aceasta? Învelitoarea a fost ridicată de pe Cuvântul care este descoperit pruncilor. Aşa este. Învelitoarea este ridicată, iar ei văd Cuvântul. Este aşa cum a spus cineva: „Învelitoarea va fi ridicată de pe Cuvânt; tradiţiile vor fi luate de pe Cuvânt aşa cum a spus Isus când a zis: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14.9). Vedeţi? Dumnezeu este una cu Cuvântul Său. Înţelegeţi acum? Ce se întâmplă când este manifestat Cuvântul?

Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5.39). Voi aţi crezut în Dumnezeu; credeţi şi în Mine. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi, dar dacă le fac, Eu şi Tatăl una suntem, şi când Mă vedeţi pe Mine, Îl vedeţi pe Tatăl.”

Când vedeţi Cuvântul manifestat, Îl vedeţi pe Tatăl, pe Dumnezeu, pentru că Cuvântul este Tatăl. Cuvântul este Dumnezeu şi Cuvântul manifestat este Dumnezeu însuşi care ia propriul Său Cuvânt şi Îl manifestă printre credincioşi. Nimic nu-L poate face viu decât credincioşii; numai credincioşii.

Tu poţi lua un bob de grâu şi să-l pui într-un pământ, dar el nu va creşte dacă nu are anumite condiţii. Este nevoie să ai anumite îngrăşăminte în acel pământ ca să creşti grâu. Dacă grâul nu germinează cu acel îngrăşământ, nu va creşte niciodată. Nu contează unde cade Cuvântul, fiindcă dacă nu cade în inima potrivită…

Isus a spus despre acea sămânţă semănată: „…o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.

Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.

O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.” Tradiţiile, denominaţiunile şi grijile lumii au sufocat-o.

„O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.” Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 13.4-8).

La fel se întâmplă şi aici: unii nu vor crede nimic, unii vor crede pentru puţin timp, cum s-a întâmplat cu cei şaptezeci de ucenici care L-au urmat timp de un an sau doi, ca să vadă cu ce putere făcea acele lucruri. Ei credeau că El folosea ceva de genul „piciorului de iepure,” sau vreun trucaj de magician, pentru că făcea toate acele lucruri şi cunoştea gândurile inimii. Într-un final, El a spus că venea din ceruri şi că era Cuvântul însuşi, dar aceasta a fost prea mult pentru ei, aşa că au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (Ioan 6.60) şi s-au depărtat de El. Ei sunt sămânţa căzută între spini.

Aceasta te duce la acelaşi lucru, fiindcă într-o adunare poţi avea credincioşi de graniţă sau prefăcuţi, necredincioşi şi credincioşi adevăraţi. Aşa este în fiecare adunare, şi îi poţi găsi în toate timpurile. Cei care se prefac că sunt credincioşi sunt cei mai răi. Apoi sunt cei necredincioşi, dar aceştia nu te vor deranja, fiindcă ei vor da din cap şi vor trece pe lângă tine. Trebuie să te fereşti însă de credincioşii prefăcuţi, de cei care spun că sunt credincioşi, dar nu sunt. Apoi sunt cei care cred cu adevărat. Vedeţi cele trei categorii?

Acolo erau necredincioşii. Astfel, de îndată ce El a spus: „Trebuie să mâncaţi trupul Fiului omului…” aceasta a fost prea mult pentru ei. Ceilalţi erau credincioşii adevăraţi, care deşi n-au putut înţelege cuvintele Lui, au crezut oricum. Ei s-au dus mai departe cu El.

Învelitoarea, care era tradiţia necredincioşilor, este dată la o parte ca să-L putem vedea pe Dumnezeu. Când este îndepărtată această învelitoare a tradiţiilor, tu poţi vedea că Dumnezeu este încă Dumnezeul Cuvântului Său şi că Se ţine încă de Cuvânt. El este Dumnezeu, Autorul Cuvântului Său. Lucrul acesta este ascuns de unii în spatele învelitorilor de piele. Da, aşa este. Pentru cei care nu pot intra după învelitoare, El rămâne în spatele învelitorilor de piele.

Fiţi atenţi! Când tu eşti învelitoarea care Îl înveleşte, devii o parte din El. Câtă vreme Hristos este în tine, tu eşti parte din El aşa cum Hristos a fost parte din Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu era în El, Îl făcea Dumnezeu. Când Hristos nădejdea slavei este în tine, tu devii parte din Hristos, iar atunci: „Cine crede în Mine, va face lucrările pe care le fac Eu.” Vedeţi? Cât timp Hristos este ascuns în tine, tu devii parte din Hristos. Dacă El este ascuns pentru necredincios, ştii că este în tine; ştii că eşti Templul lui Hristos care Se află înapoia pielii. Această învelitoare, care este pielea umană, Îl ascunde pe Dumnezeu de necredincios.

Biblia spune: „Voi sunteţi epistole vii.” Ce este o epistolă? Epistola este un cuvânt scris. Voi sunteţi scrişi. Cu alte cuvinte, „voi sunteţi Cuvântul care a fost scris şi manifestat,” şi la care nu poate fi adăugat nimic. Dar nu poţi spune: „Sunt o epistolă vie,” şi să trăieşti altceva decât ce a fost scris (Fratele Branham atinge Biblia), pentru că nu poate fi adăugat sau scos nimic.

Doctorul Lee Vayle scrie acum această carte uimitoare, şi aş vrea s-o vedeţi şi voi când este gata. Fratele Vayle este pe aici pe undeva. L-am văzut afară şi cred că nu va auzi ce spun. El scrie o carte uimitoare despre epoca Laodicea şi va ieşi curând de la tipar. Noi facem acum ultimele revizuiri, pentru că am scris-o şi am pregătit-o împreună.

Toţi au venit la mine şi mi-au zis: „Frate Branham, ne vei spune ceva despre cele şapte tunete ale căror glasuri s-au auzit, care vor fi descoperite în zilele din urmă şi despre care El a spus: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!” (Apocalipsa 10.4)?” Nu sună aceasta bine? Uitaţi despre ce vorbiţi când spuneţi aceasta.

El a spus: „Să nu scrii despre aceasta!” Vedeţi? Când au răsunat cele şapte tunete, El a spus: „Nu scrie, pentru că aceste lucruri vor fi pecetluite în Carte până în zilele din urmă.”

Mulţi au venit la mine, chiar şi teologi, şi mi-au zis: „Frate Branham, cu experienţa pe care ţi-a dat-o Domnul cu poporul Său, ai putea scrie o Biblie cu Cuvântul pe care L-a manifestat Dumnezeu.”

„Aceasta nu poate fi adevărat,” am răspuns eu. Vedeţi, el încerca să mă prindă. Apoi am adăugat: „Vezi tu, eu n-aş putea face aşa ceva.”

„De ce, doar ai toată calificarea s-o poţi face?”

„Pentru că nici un Cuvânt nu poate fi adăugat sau scos,” am răspuns eu. Vedeţi?

„Bine, dar cele şapte tunete nu sunt o descoperire care va fi dată unui om?”

„Nu, domnule, pentru că aceasta ar însemna că va fi adăugat sau scos ceva din Cuvânt.”

Totul este descoperit acolo, iar cele şapte Peceţi au descoperit ceea ce a fost. Vedeţi, este încă în Cuvânt. Tu nu poţi ieşi din Cuvânt, pentru că El nu iese din Cuvânt. Duhul lui Dumnezeu nu va ieşi niciodată din Cuvânt, ci va sta cu Cuvântul. El îi va orbi pe unii şi va deschide ochii altora, pentru că va face întotdeauna aşa.

Voi sunteţi epistole vii, citite de toţi oamenii.” Voi traduce acest lucru, întorcându-l din partea cealaltă. „Voi sunteţi epistole care au fost scrise,” pentru că nu se mai poate adăuga nimic. Cu alte cuvinte: „Sunt citite de toţi oamenii: Cuvântul manifestat al lui Dumnezeu.”

Când Petru şi Ioan s-au dus acolo, toţi ştiau că erau oameni necărturari, dar au luat la cunoştinţă că fuseseră cu Isus. Vedeţi? Ei erau oameni needucaţi, nu aveau şcoală, dar erau nişte epistole scrise din care se putea citi că fuseseră cu Isus. De ce? Pentru că Isus S-a manifestat prin ei; Hristos învelit în carne era manifestat şi adus la viaţă.

Aşa a locuit şi în Moise. Când Cuvântul a fost în Moise, Moise era Dumnezeu în trup ce carne. Înţelegeţi? Singurul lucru pe care l-a făcut El, a fost să-Şi schimbe masca, şi nu Cuvântul sau natura Sa. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi Îşi schimbă numai înfăţişarea. Astfel, El S-a schimbat de la Noe la Moise, de la Moise la David, de la David la Iosif, şi tot aşa până la venirea Sa în plinătatea dumnezeirii. El este încă Acelaşi Dumnezeu! Amin. Nădăjduiesc că puteţi înţelege acest lucru. Vedeţi? El este Acelaşi Dumnezeu care Îşi schimbă numai învelitoarea, adică Îşi ia o altă învelitoare.

El Şi-a luat o învelitoare în zilele reformatorilor, trecând prin epoca lui Luther şi prin celelalte epoci, până când ajunge la descoperirea completă. Dar înainte de a se întâmpla aceasta, se ridică din nou un profet. Acest lucru preumbreşte Cuvântul arătând ce s-a făcut şi ce rămâne de făcut, iar biserica nu va rămâne în necunoştinţă. Când acest lucru se încheie, după cum a spus Ioan: „Eu trebuie să mă micşorez ca El să crească.,” şi vine El totul în toate. (Ioan 3.30). El a fost manifestat pe deplin prin Luther, Wesley şi mişcarea penticostală, până astăzi. El este manifestat pe deplin. Dumnezeu Îşi desfăşoară lucrarea în acord cu promisiunile Lui pentru această zi.

Moise a fost Cuvântul pentru ziua lui, pentru că lui ¡  s-a dat Cuvântul pentru acea zi. Iosif a fost Cuvântul pentru ziua aceea, de aceea L-a reprezentat exact pe Hristos. Vedeţi, fiecare din ei a fot Cuvântul, dar când a venit Isus, El a fost Cuvântul în plinătatea Lui, pentru că în El era ascuns tot planul răscumpărării. Nici în Moise, nici în Iosif şi nici în Ilie nu s-a găsit întregul plan de răscumpărare, pentru că ei erau numai părţi ale Cuvântului care arătau spre întregul Plan. Vedeţi? Acum fiţi atenţi la ceea ce urmează! În ei nu se găsea întregul Plan, ci doar arătau spre acest Plan.

Acesta este motivul pentru care după El, care a fost plinătatea, nu mai putem arăta nimic altceva. Aceasta este descoperirea completă şi nu mai poate fi adăugat sau scos nimic. Aici este descoperirea completă. Toate acele lucruri au fost doar preumbriri ale venirii Lui, dar când vine El, El este desăvârşirea. În Evrei 1 scrie că „Dumnezeu ne-a vorbit în vechime prin profeţi, dar în zilele din urmă, El ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos.”

Acolo, pe Calvar, era Fiul lui Dumnezeu descoperit. Observaţi cum era El însufleţit. Astăzi, când Cuvântul este manifestat în vase umane, este Cuvântul împlinit în acea zi, care vine înapoi la Dumnezeu. Noi ne identificăm cu El, fiind botezaţi în El, aşa cum spune 1Corinteni 12. Amin.

Am spus că vă mai reţin o jumătate de oră, dar aş vrea să-o fac puţin mai mult. Pot face aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Nu vreau să pierd această idee.

Fiţi atenţi! „A fi identificat cu El.” Câţi cetăţeni americani sunt aici? Ridicaţi mâna. Ei bine, dacă eşti cetăţean american, te identifici cu această naţiune. Tu trebuie să fii ceea ce este această naţiune, este adevărat? Tu eşti tot ce reprezintă gloria ei şi tot ce reprezintă ruşinea ei, pentru că eşti identificat cu ea. Tu eşti american, deci te identifici cu America. Aleluia!

Astfel, eu am fost cu George Washington când a trecut răul Delaware. Vedeţi? Sunt identificat cu el. Am fost cu Abraham Lincoln la Gettysburg Address.  Eu am stat acolo şi am fost cu soldaţii în Guam când au fluturat acel steag, pentru că sunt american şi mă identific cu aceasta. Amin. Dacă sunt american, atunci oricare ar fi ruşinea din timpul războiului de independenţă, o port pentru că sunt american. Aşa este.

Dacă sunt creştin, eu sunt identificat cu El. Amin. Astfel, am fost cu Noe când a intrat în arcă; am fost cu Moise când a ieşit din Egipt. Amin! Eu am fost cu Ilie pe Muntele Carmel. Da, domnilor! Glorie lui Dumnezeu! Eu am fost cu El când a murit pe Calvar şi m-am identificat cu moartea Lui când am murit faţă de lucrurile lumii, faţă de mine şi faţă de toate tradiţiile. Eu m-am identificat cu El; m-am identificat cu El în dimineaţa de Paşti când S-a ridicat din morţi. M-am identificat cu El în ziua de Rusalii, când S-a pogorât Duhul Sfânt cu un sunet ca vâjâitul unui vânt. Eu am fost identificat cu El şi tot ceea ce a fost El, sunt şi eu. Amin. Fiind mort în El, eu sunt mort şi sunt tot ceea ce este El. Amin.

Fireşte, sunt ceea ce este această naţiune şi sunt mândru de aceasta. Dar în acelaşi timp, sunt gata să-¡ port ruşinea; sunt gata să port ruşinea naţiunii americane. Aşa este. În Hristos însă, sunt în dublă măsură tot ceea ce a fost El, şi îmi place să mă identific cu El.

Oamenii au râs de apostoli şi ¡-au numit în tot felul, dar ei au privit acest lucru ca o mare onoare, fiindcă erau batjocoriţi pentru Numele Lui.

Astăzi, eu sunt fericit să fiu unul din cei batjocoriţi ai Domnului şi să fiu identificat cu Cuvântul care este Hristos. Identificat cu El! Fiind botezaţi în El, noi ne asemănăm cu El şi ne identificăm cu Cuvântul Său care este El. Eu sunt în Hristos şi sunt Cuvântul Lui, pentru că El este Cuvântul, iar eu sunt ceea ce este El. Amin! Înţelegeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine.

În ce poziţie mă pune pe mine Cuvântul manifestat sau descoperit în acea mare Descoperire. Dacă El este acea slavă Shekinah, atunci eu sunt parte din Ea. Amin. Oh, amin! Cuvântul Se descoperă pe Sine însuşi.

Gândiţi-vă! Astăzi, tainele lui Dumnezeu ne-au fost făcute cunoscute de către Acelaşi Mesager ceresc care ¡-a înştiinţat şi pe cei din vechime. Observaţi acelaşi Stâlp de Foc care l-a trimis pe Moise şi a fost peste el când a scris Biblia, l-a întâlnit şi pe Pavel pe drumul Damascului.

Pavel a scris Noul Testament. Ţineţi mine că Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris numai ceea ce au văzut, dar Pavel a avut descoperirea. El a putut face aceasta pentru că a întâlnit personal Stâlpul de Foc. Gândiţi-vă că Acelaşi…

Iosif şi ceilalţi au scris ce s-a petrecut în acea vreme, dar când a venit Moise în scenă, el avea descoperirea. El a întâlnit Stâlpul de Foc şi ¡ s-a descoperit ce s-a întâmplat în Geneza. Moise a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, nu-¡ aşa? El L-a întâlnit pe Dumnezeu învelit în Stâlpul de Foc.

Ucenicii au scris numai ce L-au văzut pe El făcând, dar Pavel avea descoperirea. El s-a dus în Arabia unde a studiat timp de trei ani şi a văzut că Dumnezeul Vechiului Testament este Isus al Noului Testament. Descoperirea! „De aceea…    n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.” (Fapte 26.19). Aşa este.

Gândiţi-vă la aceasta! Stâlpul de Foc care a venit peste cei care au scris Biblia, este acelaşi Stâlp de Foc care interpretează Biblia astăzi. Amin! Cât Îi mulţumim pentru aceasta! Acelaşi! Ce mângâiere! Ce identificare! Sunt atât de fericit că sunt identificat cu aceasta, încât nu ştiu ce să fac! Eu vreau să fiu identificat cu aceasta şi nu cu baptiştii, metodiştii, prezbiterienii, luteranii şi toţi ceilalţi; vreau să fiu identificat în Cuvântul în care este slava Shekinah şi acea descoperire!

Stâlpul de Foc a apărut printre noi vizibil, aşa cum a făcut pe Muntele Sinai, şi a dovedit că Mesajul este corect. Să ţineţi minte că înainte ca să vină mesajul adevărat, Moise a predicat şi ¡-a scos din Egipt. Înainte de a fi date cele zece porunci – înainte de descoperirea Peceţilor,- Dumnezeu a venit înaintea oamenilor şi a dovedit că Moise era trimis de El. Este adevărat? Dumnezeu a venit la Moise într-un Stâlp de Foc, iar el a spus poporului că L-a văzut vorbind dintr-un rug aprins.

În aceste zile din urmă, noi vedem că Stâlpul de Foc este printre noi şi ne vorbeşte acelaşi Cuvânt. Şi nu doar atât, ci Îl şi interpretează, Îl descoperă şi dovedeşte că este Adevărul, aşa că oamenii nu mai au nici un motiv să nu creadă, decât dacă nu vor s-o facă intenţionat. Dacă este aşa, „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate.” (Evrei 10.26).

Observaţi că Acelaşi Stâlp de Foc care a fost trimis la Moise şi la Pavel, care au scris Biblia, este trimis acum s-o descopere. Acesta este harul lui Dumnezeu, a Dumnezeului neschimbător care a împlinit făgăduinţa din Matei 28.20, unde scrie: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” El a împlinit Ioan 14.12: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” a împlinit Luca 17.28-30: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” A împlinit Maleahi 4.5-6: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie… el va întoarce credinţa oamenilor la Cuvântul original.” Vedeţi? Oh, Doamne!

El a murit ca să ni Se descopere pe Sine nouă, aşa că haideţi să murim pentru noi ca să-L descoperim altora. Haideţi să murim faţă de tradiţii şi alte lucruri, ca să-L descoperim altora. Mori faţă de denominaţiuni ca să-L descoperi altora. Vă rog să observaţi că vechiul Templu avea în el slava Shekinah şi Lumina slavei Shekinah peste Cuvânt. Cuvântul este o Sămânţă şi El aduce Mana cerească numai pentru cei credincioşi. Sângele a fost de asemenea peste legământ; El este Apa care dă Viaţă grâului, Seminţei care este Cuvântul.

Isus a spus: „Moise a înălţat şarpele de aramă…” apoi a adăugat: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.14,16). Moise a lovit Stânca din pustie şi din ea a ţâşnit apă ca să salveze poporul care pierea. Dumnezeu L-a lovit pe Isus ca să aducă Duhul din El peste un popor care pierea. Sângele care a curs din El reprezintă „apa spălării prin Cuvânt.” Apa aduce viaţa la sămânţă. Ea a adus la suprafaţă slava Shekinah care a luminat peste mana cerească. Mana cerească a fost numai pentru poporul ales. Desigur. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin.”).

Dacă intri după învelitoare, în prezenţa Sa unde este Cuvântul, nu un crez, vei vedea slava Shekinah, Puterea, Duhul Sfânt luminând peste Cuvânt, aducând promisiunea şi dovedind că eşti în spatele învelitorii. Amin!

Noi am trecut prin învelitoarea ruptă şi ne aflăm în prezenţa Lui, acolo unde se află Cuvântul; nu un crez, ci Cuvântul. Acolo vedem slava Shekinah, Puterea, Duhul Sfânt care străluceşte peste Cuvânt aducând promisiunea şi arătând că eşti în spatele perdelei. Amin!

Eu am trecut de perdeaua ruptă

şi am ajuns acolo unde

slava nu dă niciodată greş.

Aleluia, Aleluia, eu trăiesc în prezenţa Împăratului!

Eu am trecut de perdeaua ruptă

şi am ajuns acolo unde

slava nu dă niciodată greş.

Eu trăiesc în prezenţa Împăratului.

Pieile vechi de animale, care sunt denominaţiunile, sunt acum rupte. Eu am trecut de ele şi acum sunt în slava Shekinah. Eu pot vedea Cuvântul; văd cum Se mişcă Stâlpul de Foc; văd cum Se manifestă Cuvântul; văd cum creşte ceea ce a promis El că va face în aceste zile din urmă; văd cum copiii mănâncă Mana cerească Shekinah care vine din coacerea Cuvântului pe care Îl cred. Amin. În ce ceas minunat trăim noi! Slava Shekinah era peste Cuvânt, iar dedesubt se găsea Mana. Acolo se găsea şi sângele care dă apa de curăţire. Duhul dă Viaţă Cuvântului.

Câţi aţi citit sau aţi ascultat mesajul „Procesul”? Se pare că mulţi dintre voi. Cuvântul trebuie să crească, dar ca să poată creşte, trebuie să cadă în pământul potrivit. Vedeţi? Dumnezeu a făcut o promisiune, iar când loveşte acea inimă, promisiunea nu poate da greş.

Noe a aşteptat o sută douăzeci de ani, iar Avraam a aşteptat douăzeci şi cinci de ani copilul făgăduit, dar Dumnezeu a vorbit şi aceasta a fost suficient. Vedeţi? Ce este aceasta? Cuvântul făgăduit a fost udat de credinţă, şi ca urmare a adus rezultate: Cuvântul a adus un fiu, a adus ploaia şi potopul, şi a adus fecioara care a rămas însărcinată.

Un profet a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată.” Fără îndoială că fiecare tânără şi-a pregătit hainele de bebeluş, pentru că Isaia era un profet legitimat de Dumnezeu. Domnul a spus: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată.” (Isaia 7.14).

Acolo erau oameni credincioşi ca şi voi, care au auzit ce a spus profetul, aşa că fiecare bărbat a spus: „Aceea va fi fetiţa mea. Da, domnule.” Toată lumea s-a pregătit cu leagăne şi hăinuţe, fiindcă au ştiut că se va întâmpla. Generaţia aceea a trecut, dar ei au crezut şi au spus: „Cum este posibil ca acel profet identificat şi legitimat de Dumnezeu să spună ceva greşit? Trebuie să se întâmple aşa cum a spus!”

Totuşi, au trecut opt sute de ani până când fecioara a adus Copilul pe lume. Vedeţi? „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35).

Dumnezeu a spus: „Aceasta se va întâmpla în zilele din urmă.” Aici este Lumina care luminează peste Cuvânt. Aşa cum lumina soarelui duce sămânţa dintr-o fază în alta spre coacere, noi devenim din ce în ce mai mult ca El în timp ce trăim în prezenţa Lui; ne confundăm tot mai mult cu chipul Lui binecuvântat în timp ce umblăm cu El.

Priviţi ce face soarele. Ce se întâmplă după ce însămânţezi o sămânţă? Ea dă rădăcini. Înăuntru seminţei este o viaţă care înaintează şi aduce la suprafaţă o tulpină. Dar tulpina nu arată ca sămânţa care a fost pusă în pământ. Acesta este Luther. El a fost tulpina. Tulpina a continuat să crească şi a adus frunzuliţe. Aceasta a fost trezirea lui Wesley. Ea nu arăta ca tulpina.

După aceasta a venit trezirea penticostală care a adus botezul cu Duhul Sfânt. În ordine. Dar ce s-a întâmplat apoi? Pe spic a apărut o ciupercă şi totul începe să arate greşit. Acest lucru nu arată ca şi Cuvântul; nu este ca celelalte părţi ale plantei. Nu arată ca bobul original care a fost pus în pământ.

Dumnezeu este însă tot acolo ca să facă totul la fel ca înainte. Observaţi ce se întâmplă? El Se întoarce înapoi la sămânţa originală. El a venit în forma lui Martin Luther; a venit în forma lui John Wesley şi a venit în mişcarea penticostală. Dar El trebuie să Se descopere pe Sine din nou ca acea Sămânţă care a fost pusă în pământ, ca Fiu al omului. Aţi înţeles aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine. Aceasta este ca la început, sculptat într-un trup.

Cum creşte acea plantă? Ea creşte tot timpul. Ea creşte şi creşte, dar tot nu arată ca Sămânţa originală. Nici mesajul lui Luther şi nici celelalte: mesajul lui Finney, Sankey, Knox, Calvin, nu au semănat cu ea. Ele erau tot mesajul, dar nu au primit întreaga descoperire pentru că nu a fost timpul. Tu nu poţi pune grăuntele pe cocean înainte să vină vremea. Înţelegeţi? Dar într-un final, se reîntoarce Sămânţa originală care a fost pusă în pământ.

Vedeţi? Dumnezeu urmează cu exactitate legile naturii. El a fost născut ca Miel, şi de aceea S-a născut într-un staul. Mieii nu se nasc în paturi. El a fost condus spre Calvar, aşa cum oile sunt conduse spre abator. Aşa este. Caprele sunt cele care le conduc pe oi la abator, aţi ştiut aceasta? Le conduce o capră pentru că trebuie să fie conduse. Aşa este. Şi El a fost condus spre Abator pentru că era un Miel.

El S-a identificat în totul cu natura, de aceea S-a născut în martie sau aprilie şi nu în decembrie. Nu putea să se nască în timpul iernii, pentru că în timpul acela al anului, în munţii Iudeii este o zăpadă de douăzeci de picioare (şase metri). El nu a fost „dumnezeul-soare”, ci a fost Fiul lui Dumnezeu. Din 25 Decembrie, romanii îl sărbătoreau pe zeul soare, pentru că soarele creştea şi se întărea (se mărea ziua). Ei aveau tot felul de serbări în marea arenă romană, mai târziu acest „dumnezeu-soare” fiind înlocuit cu Fiul lui Dumnezeu. Dar nu, nu! El a fost Fiul lui Dumnezeu şi S-a născut atunci când întreaga natură vine la viaţă. Cu exactitate.

Fiţi atenţi în timp ce mergem mai departe în puţinul timp care ne-a mai rămas.

Haideţi să privim puţin desăvârşirea. După ce s-a format tulpina, au ieşit frunzele; după ce s-a format frunza, a ieşit spicul; după ce a ieşit spicul, s-a format bobul în spic ca să ajungă la desăvârşire şi să arate ca bobul original.

Ţineţi minte că bobul trebuie să germineze. Vedeţi? Dacă nu germinează, nu poate trăi. Înţelegeţi? Nimic din afara acelor mesaje nu va putea veni la Viaţă. Ele trebuie să fie germinate. Ţineţi minte că aceeaşi Viaţă care a fost în tulpină trebuie să fie şi în bob. El numai Se maturizează. El, Fiul omului, S-a descoperit pe Sine însuşi; bobul de grâu a fost pus în pământ. Aţi înţeles acest lucru? (Adunarea spune: „Amin.”).

Grecii au spus: „Am vrea să-L vedem pe Isus.” Dar Isus a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur.” (Ioan 12.21,24). Vedeţi? În ordine.

Cum S-a descoperit El la următorul pas? El S-a descoperit într-o formă diferită: într-o tulpină, în frunzuliţă şi în spic. El S-a descoperit ca acelaşi Duh, dar într-o formă diferită. Înţelegeţi? Care este însă forma finală a acestui grâu? El vine înapoi în forma originală de bob, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin.”).

Slujba Lui vine de la reformatori încoace, înapoi la Cuvântul original. Cuvântul vine la un profet, pentru că El a promis în Maleahi 4 că le va restitui oamenilor credinţa adevărată şi-¡ va aduce înapoi la Bobul original. Bobul pus în pământ este Acelaşi cu ce avem aici. El a ieşit ca Fiu al lui Dumnezeu, acum Se descoperă ca Fiu al omului, iar mai târziu Se va descoperi ca Fiu al lui David pe tronul de Împărat. Vedeţi, este vorba de cele trei descoperiri ale Lui ca Fiu. Este ca la început, ca starea originală.

El are o slujbă desăvârşită, care nu este lucrarea unui om sau a unei denominaţiuni, ci persoana Lui manifestată conform făgăduinţei din Luca 17.28-30, Maleahi 4, Evrei 13.8 şi aşa mai departe. Ce fel de timp trebuie să fie acela? Când sămânţa împărătească a lui Avraam Îl aşteaptă pe Fiul promis. Trebuie să se împlinească toate preumbririle.

Înainte de distrugerea Sodomei, Dumnezeu însuşi S-a arătat lui Avraam în chipul unei fiinţe umane, iar Isus a spus că la fel se va întâmpla şi cu sămânţa împărătească înainte de întoarcerea Fiului făgăduit.

Observaţi învelitoarea veche care a ascuns slava. Pieile de animal nu au fost ceva atrăgător, şi nici trupul Lui de carne. De aceea spuneau oamenii: „Să-L alegem pe individul acesta în vârstă şi cu umeri căzuţi?” Probabil că deşi avea treizeci de ani, El avea părul şi barba albe, şi nu era o privelişte plăcută la vedere. De altfel Biblia spune: „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” (Isaia 53.2).Cu pielea aceea veche El nu arăta ca un Împărat, dar oh, Cine era înăuntru!

În clădirea aceasta fierbinte sunt o grămadă de holly-rollers, cum îi numesc ei, şi nu este ceva care să atragă privirile, dar Ceea ce este înăuntru contează! În ordine.

Pe dinafară era un nimic, dar totul se găsea înăuntru. Tu poţi vedea numai când te afli înăuntru. Cum poţi intra înăuntru? Prin strângerea mâinii sau prin aderare? Nu! Prin naştere. Prin moartea şi înlăturarea pieilor vechi de animale, a omului tău vechi, ca să intri într-unul nou. Înţelegeţi? Lasă-te de pieile vechi de animal!

Ascultaţi, predicatorilor, fiindcă vreau să auziţi ce voi spune! O voi lua încetişor ca să fiu sigur că înţelegeţi. Odată ce te afli sub învelitoare, sub slava Shekinah, Lumina Shekinah nu ia Cuvântul lui Dumnezeu să-L descopere pe Isus ca „ghicitor” sau ca „telepatie mintală, holly-roller sau Beelzebul,” cum Îl numesc denominaţiunile de astăzi. Slava Shekinah nu descoperă aşa ceva.

Slava Shekinah coace şi maturizează sămânţa Cuvântului promis pentru acest ceas, arătând că El este încă Crinul din Vale. Ea aduce acea Sămânţă, Crinul din Vale, Pâinea Vieţii, Alfa şi Omega, Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este partea credinciosului. Slava Shekinah îi descoperă credinciosului că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Ea nu spune: „Zilele acelea au trecut! El este mort şi totul este terminat!” Prietene, dacă crezi aceasta, dovedeşti că nu ai fost atins niciodată de slava Shekinah. Cum ar fi posibil ca slava Shekinah să-L descopere ca trei persoane? Vedeţi? Cum ar fi posibil ca slava Shekinah să Îl descopere botezând în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”, când nici măcar o persoană din Biblie nu a fost botezată aşa? Cum ar putea slava Shekinah să-L limiteze pe El la un singur apostol, când El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Vedeţi?

Slava Shekinah Îl manifestă şi aduce Cuvântul făgăduit, punându-L chiar în faţa ta. Motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să acopere faţa lui Moise este că în el se găsea Cuvântul. El L-a acoperit pe Isus, aşa că toţi au văzut un Om mic şi umil, ca să-L ascundă pe IaHVeH de ei. Astăzi, El Se înveleşte pe Sine în vase pământeşti care pe dinafară arată ca o grămadă de holly-rollers sau ca nişte piei vechi, dar înăuntru se ascunde slava Shekinah.

Aceasta maturizează Mana din care ne înfruptăm şi pentru care călătorim sute de mile prin toată ţara. Ea este hrana credinciosului şi este numai pentru credincios. Să ţineţi minte că Mana a fost dată numai pentru credincios, pentru sămânţa Manei. Slava Shekinah nu a lăsat ca această Mană să se strice.

Ţineţi minte că mana care a venit din ceruri a stat în prezenţa slavei Shekinah de la o generaţie la alta. Dar cea care a stat afară a început să se strice peste noapte, s-a contaminat, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin.”).

În afara slavei Shekinah se spune: „Zilele minunilor au trecut! Este numai fanatism!” Dar înăuntru…

Ei au luat nişte seminţe de floarea soarelui pe care le-au găsit într-un ulcior din Egipt, de pe vremea lui Iosif, vechi de aproape patru mii de ani, şi le-au semănat, iar plantele au crescut. De ce? Pentru că aveau viaţă.

Ce înseamnă această slavă Shekinah astăzi? Înseamnă a pătrunde dincolo de perdea ca să-L vezi pe Dumnezeul care stă în faţa ta sau în faţa noastră: Stâlpul de Foc. El este învelit într-un trup de carne. Ce a făcut slava Shekinah? Sămânţa Manei, care este Cuvântul pe care trebuie să-L trăim astăzi prin aceste făgăduinţe, este cea care maturizează acea Mană, face ca aceste promisiuni să se împlinească şi face ca această Mană să fie o Pâine pentru credincios. Cuvântul pentru această epocă a zăcut pe paginile acestei Biblii an după an.

Pentru denominaţiuni, acest lucru este o piatră de poticnire. Ele se poticnesc aici. De altfel, toţi s-au împiedicat în aceşti ani: Luther, Wesley, Sankey, Finney, John Smith, Knox.

Ce trebuie să se întâmpla în zilele din urmă? Ce trebuie să se descopere sau să vină în faţă? Ce trebuie să facă Maleahi 4? Să întoarcă oamenii de la acea piatră de poticnire, să rupă tradiţiile şi să descopere Pâinea cu ajutorul slavei Shekinah. Priviţi cum se maturizează producând pentru această epocă exact ceea ce s-a spus, şi anume: Pâinea nedospită. Pentru denominaţiuni este o piatră de poticnire, „o grămadă de fanatici,” dar noi suntem cei ce cred!

Este aşa cum a promis Apocalipsa 10: că „toate tainele lui Dumnezeu, care au fost ascunse în toţi aceşti ani în aceste pagini, vor fi aduse la maturitate în timpul epocii celui de-al şaptelea înger mesager.” Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin.”).

Ce a spus El acum un an şi jumătate sau doi? „Du-te în nordul Tucsonului, fiindcă acolo va avea loc un eveniment important!” Şi ce s-a întâmplat? Urmau să fie deschise Peceţile care descoperă toate aceste lucruri. Ele au venit exact cum a spus El.

Ce vrea să arate prin aceasta? Că nu poate fi lucrarea unui om, deoarece de fiecare dată punctează totul desăvârşit. Cine face aceasta? Mâna lui Dumnezeu care se desfăşoară înaintea noastră. Şi pentru că aceste lucruri au loc într-un grup mic şi sub o învelitoare de carne omenească, El este ascuns pentru lumea de afară, pentru lumea exterioară; şi aşa cum am învăţat, Se descoperă pruncilor. Vedeţi? Aşa este.

Fiecare istorioară şi exemplu din Biblie se manifestă chiar înaintea noastră, pentru că Acelaşi Dumnezeu din Stâlpul de Foc, care a scris Biblia, Vechiul şi Noul Testament, este aici manifestând-o, arătând exact ceea ce a fost atunci şi împlinind totul ca să se ştie că aceasta este interpretarea adevărată.

Voi spuneţi: „Noi avem interpretarea adevărată.” Atunci haideţi s-o vedem la lucru; haideţi s-o vedem manifestându-se. Să se manifeste! Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi!” (Ioan 10.37). Vedeţi? Trebuie să fie dovedit.

Ei au pus o cârpă în jurul capului lui Isus şi L-au lovit, zicând: „Dacă eşti profetul, proroceşte, cine Te-a lovit?” (Luca 22.64). Apoi I-au mai spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, transformă aceste pietre în pâini.” Vedeţi? Acesta este diavolul. „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos de pe cruce!”

El trebuie să facă descoperirea. Acum, Apocalipsa 10 este descoperită, iar tainele lui Dumnezeu sunt manifestate şi cunoscute, aşa cum a promis, prin ruperea celor şapte Peceţi. Puneţi-vă credinţa în El, care este Cuvântul. În Apocalipsa 19 scrie că atunci când vine El, va fi numit „Cuvântul lui Dumnezeu” şi va călări un cal alb, fiind urmat de o suită cerească.

Rupeţi învelitoarea denominaţională a educaţiei! Rupeţi învelitoarea denominaţională a tradiţiei! Rupeţi învelitorile care Îl ţin ascuns de voi! Femeilor, rupeţi învelitorile mândriei! Voi sunteţi fiicele Împăratului, aşa că trăiţi şi purtaţi-vă ca atare! Rupeţi orice învelitoare, indiferent ce spune orice PhD sau LLD! Rupeţi acea învelitoare dacă este împotriva Bibliei!

Noi am trecut acum de învelitoarea ruptă şi suntem de partea cealaltă. Dacă veţi rupe acele tradiţii şi alte lucruri şi veniţi la El, Îl veţi putea vedea cum stă acolo, El, Marele Biruitor, Cuvântul făgăduinţei pentru această zi manifestat. Îl veţi vedea pe Dumnezeul cel Atotputernic dezvelit chiar aici în mijlocul nostru, nebiruit de tradiţii.

Ei au încercat să-L ascundă ani de zile în spatele acelor învelitori, dar s-a apropiat timpul împlinirii făgăduinţei. Dumnezeu a ridicat odată un Moise şi ¡-a eliberat pe copiii lui Israel din acele lucruri. El este încă biruitor. „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Ei spune: „Nu se poate face aşa ceva!” Dar s-a făcut exact aşa, iar când s-a întâmplat aceasta, ei au spus: „Este de la diavolul.”

Aceasta nu schimbă însă deloc Cuvântul lui Dumnezeu. El rămâne tot Dumnezeu pentru cel credincios; rămâne marele Biruitor, Acelaşi ieri, azi şi în veci în ce priveşte natura şi Cuvântul Său.

Este deja doisprezece fără cinci minute, aşa că mă voi apropia de încheiere. Mai am încă vreo zece sau doisprezece pagini, dar voi vorbi cu altă ocazie despre ele, poate deseară.

Observaţi acum următorul lucru. Odată s-a ţinut o licitaţie la care era pusă în vânzare o violină veche. Poate aţi mai auzit istorioara aceasta. Cel ce ţinea licitaţia a întrebat: „Cât îmi oferiţi pentru această violină?” Poate nu v-o redau exact cum este, pentru că au trecut mulţi ani de când am auzit-o, dar acum mi-am amintit-o. Cumpărătorii au luat violina şi au cercetat-o, dar nu au văzut nimic deosebit la ea. Era numai o bucată veche de lemn care arăta ca ceva ieftin. Licitatorul nu a primit nici o ofertă, iar până la urmă cred că cineva ¡-a oferit pe ea un dolar sau ceva de felul acesta.

Dar acolo stătea cineva care nu voia ca acea violină să se vândă atât de ieftin, aşa că s-a dus, a luat-o în mână, a ridicat arcuşul şi a început să cânte ceva. Când a început să cânte, toată lumea din sală a început să plângă pentru că nu mai auziseră în viaţa lor o asemenea muzică.

Atunci licitatorul a întrebat: „Cât îmi oferiţi acum?”„Două mii.” „Cinci mii.” „Zece mii.” Vedeţi? Ce s-a întâmplat? Mâna maestrului a descoperit ce era învelit în instrumentul acela vechi.

La fel este şi acum! Cartea aceasta veche este jerpelită, s-a făcut haz de ea, a fost arsă şi aşa mai departe, dar a venit vremea când ei vor avea o licitaţie denominaţională numită Conciliul Mondial al Bisericilor, iar atunci o vor vinde ca niciodată. Licitaţia denominaţională este pe cale să înceapă.

 Ţineţi însă minte că în această Carte veche este promis că într-o zi se va ridica o Mână hotărâtă mai dinainte, care va face ca Cuvântul din această Carte să descopere făgăduinţele care se află în Ea, printr-o inimă cunoscută dinainte de întemeierea lumii. Poate vor arăta ca o grămadă de holly-rollers sau ceva de felul acesta, dar când mâna Maestrului va descoperi acel Cuvânt, grupul acela va deveni ceva mai mult decât o grămadă de holly-rollers; va deveni ceva mai mult pentru fiecare din noi, nu-¡ aşa, prieteni? Nu este o grămadă de fanatism, dar totul depinde de mâna în care cade arcuşul.

Haideţi să ne rugăm. Tatăl nostru ceresc, eu pot să văd prin credinţă, cum ei L-au înlocuit pe Maestrul vechii Cărţi cu nişte tradiţii omeneşti; L-au înlocuit cu un conciliu omenesc al bisericilor, care este comunist şi ateu. Licitaţia este pregătită, aşa că păşeşte în faţă, Doamne! Tu vei face cu siguranţă aceasta. Doamne, trimite-ne un profet care să ridice Arcuşul, acest Cuvânt, şi dovedeşte că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Doamne, mulţi vor renunţa la vieţile lor, vor arunca la o parte tradiţiile vechi şi vor rupe învelitorile. Ei doresc aceasta, Doamne, şi ar da orice numai să-L aibă pe Isus.

Doamne, eu cred că Tu le-ai dovedit acum. Ei au venit de pretutindeni. Îşi cheltuiesc banii de întreţinere şi fac orice ca să ajungă la aceste întâlniri. Fac tot ce le stă în putinţă pentru că au găsit acel Mărgăritar de mare preţ, iar celelalte lucruri nu mai au nici o valoare. Binecuvântează-¡, Tată.

Aici pe amvon sunt nişte batiste, şi poate că unele dintre ele trebuie trimise înainte de începerea serviciului de vindecare din seara aceasta. Dumnezeule veşnic, priveşte jos. Eu ştiu că eşti aici şi că eşti ascuns, de aceea trimit aceste învelitori numite batiste, şorţuri sau botoşei de bebeluşi, ca mici semne că peste ei s-a predicat în dimineaţa aceasta Cuvântul Tău, şi ca un credincios, îmi pun mâinile şi trupul peste ele ca dovadă că cred acest lucru. Doamne, fiecare din această clădire face la fel, prin credinţă, de aceea cerem ca bolnavii să se facă bine.

Doamne, Tu poţi să atingi Cuvântul de aici, aşa cum a făcut acel bătrân violonist cu acea violină. Fă acest lucru, Doamne. Fă ca Arcuşul să cânte partitura potrivită sub mâna Maestrului, iar când El va face aceasta, să-L vedem stând în faţa noastră.

Mă gândesc la oamenii aceia care nu au vrut să dea nimic pentru acea violină. Ei nu o voiau; nu o doreau în casele lor, dar când a fost luată în mână de cineva care ştia să o mânuiască,  ar fi vrut să vândă tot ce aveau ca s-o aibă. Atunci s-au certat şi s-au luat la bătaie pentru ea, dar a fost prea târziu.

Aşa va fi şi când va suna trâmbiţa Domnului şi nu va mai fi timp. Cei care au fost batjocoriţi, care au stat acolo în faţa învelitorii deschise şi au văzut Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, vor merge la Cina Nunţii, în timp ce ceilalţi vor striga, dar aşa cum ai spus, atunci va fi prea târziu şi vor fi lăsaţi afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Tată, ajută fiecare persoană aflată în dimineaţa aceasta aici, să creadă, rupe fiecare învelitoare de egoism şi fiecare învelitoare de necredinţă şi arată-L pe Marele Biruitor descoperit înaintea credincioşilor. Tu ai spus: „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul lumii. Încă puţină vreme şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” Doamne, arată-Te printre noi, aşa cum ai făcut şi înainte. Rămâi cu noi până când Te vom vedea vizibil, atunci când en morphe se va schimba, iar Tu vei deveni din nou Fiul omului şi Fiul lui David. Împlineşte aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos.

În timp ce stăm cu capetele plecate şi în rugăciune, mă întreb dacă este cineva care doreşte să vină la altar. Nu putem face o chemare la altar fiindcă nu avem loc, dar mă întreb dacă credeţi sincer că acesta este Adevărul. Credeţi că în aceste zile şi în haosul epocii ştiinţifice în care trăim, şi care este la fel ca zilele lui Noe, ale lui Moise şi ale lui Hristos, Dumnezeu, marele nostru Tată, al celor născuţi din El, stă printre noi?

Acest Stâlp de Foc care a fost dovedit ştiinţific, mi-a vorbit cu mulţi ani în urmă, când eram doar un copil, şi mi-a spus unde voi locui şi ce se va întâmpla. Apoi, într-o zi, acolo la râu, înainte ca slujba mea să înceapă şi prima trezire să aibă loc, El a apărut din ceruri identificându-Se pe Sine şi punându-mă în slujbă. În toţi aceşti ani, eu am ascuns aceasta în inima mea, învelindu-L pe Hristos care este Acelaşi Stâlp de Foc şi interpretează Cuvântul aşa cum a fost făgăduit. Noi suntem în ziua de pe urmă, chiar înainte de venirea Domnului. Dacă eşti în afara acestei învelitori, ceea ce înseamnă moarte, poţi spune în dimineaţa aceasta: „Doamne, cu ajutorul Tău doresc să pătrund prin acea învelitoare. Doresc să intru acolo unde Te afli Tu, ca să văd întregul Cuvânt al lui Dumnezeu.”?

Nu încerca să fii un Moise; nu încerca să fii un Aaron. Fii cine eşti, dar fii creştin!

În timp ce stăm cu capetele plecate, puteţi să vă ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi să spuneţi: „Doamne Dumnezeule, ajută-mă să ajung înăuntrul învelitorii.”? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Uitaţi-vă câte mâini sunt ridicate!

Nu pot să văd mâinile ridicate de cei ce sunt afară, dar nu aceasta contează, ci este important să le vadă Dumnezeu. Pentru mine înseamnă doar că Sămânţa a căzut undeva, dar Dumnezeu este Cel care vede şi cunoaşte inima fiecăruia.

Dacă sunt persoane care nu au ridicat mâna, dar doresc s-o facă, ridicaţi-o acum ca să fiţi amintiţi în rugăciune. Ridicaţi mâinile! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este în ordine. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tată, Te rugăm pentru aceşti oameni care nu sunt încă trecuţi de învelitoare. Ei stau acolo cum a stat şi poporul Israel, şi cred, dar nu au trecut încă de învelitoare ca să vadă marea Lumină Shekinah, atât duhovniceşte cât şi fizic.  Ochiul mecanic al acelei camere de luat vederi, a făcut din nou o fotografie, acum două săptămâni şi a prins din nou acea imagine. Doamne, Tu Te descoperi pe Tine însuţi; Tu eşti Dumnezeul cel Atotputernic care Se descoperă credinciosului, dar este învelit faţă de necredincios.

Doamne, îngăduie ca ei să treacă astăzi prin această învelitoare, ca să vadă marea Lui splendoare şi glorie; şi fie ca inimile lor să fie schimbate înainte de a veni în seara aceasta înapoi la biserică. Îngăduie ca toţi să  fie umpluţi cu Duhul şi prezenţa Ta. Şi fie ca Stăpânul să ia credinţa pe care o au şi s-o lumineze prin Cuvânt, pentru că „Voi aţi fost hotărâţi înainte de întemeierea lumii ca să credeţi aceasta. Crede, copilul Meu şi fii mântuit!”

Dumnezeule Tată, îi încredinţăm în mâinile Tale şi ne dăm seama că nu mai putem face nimic, fiindcă totul este în mâinile Tale. Ţi-¡ încredinţez în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul din Golgota.

Voi Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin.”).

Minunat, minunat este Isus pentru mine

El este marele Sfetnic, Domnul păcii,

Dumnezeul Atotputernic,

El mă salvează şi mă ţine departe de tot păcatul

şi toată ruşinea,

Răscumpărătorul meu este minunat

Lăudat să fie Numele Lui!

Eu am fost odată pierdut, iar acum sunt salvat

şi fără vină.

Isus mă eliberează şi mă salvează pe deplin.

El mă salvează şi mă scoate din tot păcatul şi toată ruşinea.

Răscumpărătorul meu este minunat, Lăudat să fie Numele Lui!

Oh, ce minunat, ce minunat este Isus pentru mine,

El este marele Sfetnic, Domnul păcii,

Dumnezeul Atotputernic,

El mă salvează şi mă ţine departe de tot păcatul şi toată ruşinea,

Răscumpărătorul meu este minunat

Lăudat să fie Numele Lui!

Câţi dintre voi Îl vedeţi stând înaintea noastră pe marele Biruitor, Cuvântul făcut trup şi descoperit înaintea noastră, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce a fost, Cel ce este şi Cel ce vine, Rădăcina şi Sămânţa lui David, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu şi Cel ce va fi Fiul lui David? Credeţi aceasta din toată inima? (Adunarea spune: „Amin.”). El S-a descoperit credinciosului în fiecare epocă, dar pentru necredincios S-a învelit pe Sine într-un trup de carne. El este ascuns înăuntrul unei învelitori. Fie ca Dumnezeu să rupă fiecare învelitoare ca să-L vedem aşa cum este El!

Isus rupe fiecare lanţ,

Isus rupe fiecare lanţ,

Oh, Isus rupe fiecare lanţ, când te eliberează

Pe cealaltă parte a Iordanului,

În câmpiile dulci ale Edenului

Unde Pomul Vieţii înfloreşte. Acolo este odihna mea.

Nu vreţi să treceţi Iordanul acum? Nu aţi petrecut destul în pustietate? Haideţi să mergem în ceea ce a fost făgăduit.

Isus rupe fiecare lanţ,

Isus rupe fiecare lanţ,

Oh, Isus rupe fiecare lanţ,

Haideţi să ridicăm mâinile acum,

Eu Îl voi lăuda întotdeauna

Eu Îl voi lăuda întotdeauna

Eu Îl voi lăuda întotdeauna

Pentru că El mă eliberează!

Amin! Nu vă face aceasta să vă simţiţi bine? (Adunarea spune: „Amin.”). Oh, ce minunat! Ce minunat este El, nu-¡ aşa? Haideţi să ne strângem mâinile unul la altul şi să spunem:

Isus rupe fiecare lanţ,

Isus rupe fiecare lanţ,

Oh, Isus rupe fiecare lanţ,

(Dumnezeu să te binecuvânteze, frate!)

Oh, El te eliberează!

Eu Îl voi lăuda întotdeauna (pe Dumnezeul cel Atotputernic)

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,

Şi-a schimbat numai învelitoarea… Lăudaţi-L!

Eu Îl voi lăuda întotdeauna

Pentru că El (a luat toate crezurile de la mine)

m-a eliberat (ca să Îi cred Cuvântul).

Oh, puteţi auzi violina Maestrului? Puteţi să-L auziţi cum Îşi plimbă Arcuşul peste Cuvânt? El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Eu Îl voi lăuda întotdeauna,

Eu Îl voi lăuda întotdeauna

Eu… (pe El, Cuvântul)… Îl voi lăuda întotdeauna

(Ce a făcut El?)

Pentru că El m-a eliberat (înapoia învelitorii).

Lăudat să fie Dumnezeu! Eu Îl iubesc. Voi Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin.”). Nu este lucrul acesta divin? Amin. Eu iubesc acele atribute ale Cuvântului, pe Duhul Sfânt în forma aceea umilă şi dulce. Mie îmi place aceasta. Oh, gândiţi-vă!

Pe partea cealaltă a Iordanului (eu mă apropii acum)

În dulcele şi veşnicul Eden. (Oare ce voi găsi acolo?).

Unde Pomul Vieţii (care a fost în Eden) înfloreşte

Acolo îmi voi găsi odihna.

Doriţi să mergeţi acolo? El rupe orice lanţ.

Isus rupe (fiecare tradiţie) fiecare lanţ

Isus rupe fiecare lanţ

(toate denominaţiunile şi crezurile),

…rupe fiecare lanţ

Şi te eliberează!

Lăudat să fie Dumnezeu! Eu Îl iubesc. Nu-¡ nici o mirare că Isaia a spus: „El este Mijlocitorul, Domnul păcii, Dumnezeul cel Atotputernic, Părintele veşniciilor, Minunat!”

Minunat, minunat este Isus pentru mine

El este marele Sfetnic, Domnul păcii,

Dumnezeul cel Atotputernic

Oh, El m-a salvat şi m-a ferit de toate păcatele şi ruşinea.

Răscumpărătorul meu minunat,

Lăudat să fie Numele Lui!

Aş putea sta aici tot restul zilei. Pavel a spus: „Dacă voi cânta, voi cânta în Duhul.” Da, da. „Dacă voi predica, voi predica în Duh. Dacă voi umbla, voi umbla în Duh. Dacă voi vorbi, voi vorbi în Duh.” Fie ca totul să se facă după Cuvânt şi în Duh. Da, domnilor. Amin! Totul este adevărul lui Dumnezeu.

Eu Îl văd pe El, pe Dumnezeul cel Atotputernic descoperit. Îl văd cum dă la o parte crezuri, denominaţiuni, sceptici, programe denominaţionale şi toate celelalte lucruri, şi Se arată înaintea noastră, stând aici. Credeţi că nişte crezuri Îl pot birui? Credeţi că Consiliul Mondial poate să-L biruiască? El a biruit totul, a rupt fiecare lanţ, a deschis iadul, a rupt pecetea, a intrat în Sfânta Sfintlor şi ni S-a descoperit ca fiind Cuvântul, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin. Eu Îl iubesc.

Până când ne vom reîntâlni în după-amiaza aceasta, dorim să facem un singur lucru, şi anume:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al durerii şi al suferinţei

Aceasta îţi va da bucurie şi mângâiere

Oh, ia-L oriunde te duci!

Nume scump, oh ce dulce!

Nădejde pentru pământ şi bucurie pentru ceruri

Nume scump, oh, ce minunat!

Nădejde pentru pământ şi…

(Fratele Branham vorbeşte cu cineva de pe platformă). Dacă Satana încearcă să te ispitească şi să-ţi spună să nu te uiţi la lucrul potrivit, arată-¡ Cuvântul aşa cum a făcut şi Isus. Vedeţi? Amin!

La Numele lui Isus toţi se vor pleca

Căzând la picioarele Lui.

Noi Îl vom încununa ca Împărat al Împăraţilor

Atunci când călătoria noastră va lua sfârşit.

Nume scump, Nume scump,

Nădejdea pământului şi bucuria cerului

Nume scump, o, ce dulce e!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Billy va veni la ora şase ca să împartă numere de rugăciune celor care doresc să vină în rândul de rugăciune. Eu cred că este mai bine să procedăm aşa. Iniţial nu am vrut să împărţim numere de rugăciune, dar având mulţimea aceasta, este mai bine să facem aşa. Să Îl ţineţi minte şi să-L păstraţi întotdeauna în minte şi în inima voastră. Să-L aveţi în mintea voastră oriunde mergeţi.

Ia Numele lui Isus cu tine (Ascultaţi acum)

Ca să-ţi fie ca un scut împotriva oricărei capcane

(Ce se întâmplă?).

Când ispitele te împresoară (Ce trebuie să faci?)

Să pronunţi acel Nume sfânt în rugăciune

Nume scump, Nume scump, o ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului

Nume scump, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Să ne plecăm capetele. Aş vrea ca păstorul să vină aici să elibereze audienţa. Frate Neville… Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville.

– Amin –