DESCOPERIREA DUMNEZEILOR AMATORI

Să deschidem Bibliile la Geneza 1.26-28:

„Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat, și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”

Aș vrea să vorbesc despre tema, Descoperirea dumnezeilor amatori, și vreau să încep cu un citat din mesajul Intervalul.

Când fratele Branham a predicat Pecețile, a început cu mesajul „Dumnezeu ascunzându-Se în simplitate și descoperindu-Se în același fel,” iar seara, a predicat „Intervalul dintre cele șapte Epoci ale Biserici și cele șapte Peceți,” unde a spus:

„Când el și-a pierdut viața, și-a pierdut, de asemenea, și moștenirea la viață…” Aici, el vorbește despre Adam. „…pentru că el a avut controlul absolut, suprem, asupra Pământului. El era un dumnezeu al Pământului. Dumnezeu, era Dumnezeul Universului, pretutindeni, dar fiul Său avea acest Pământ sub controlul său. El putea să vorbească, putea să numească, putea spune, putea să oprească natura, el putea să facă orice voia. Vedeți? Dar când el a făcut aceasta, și-a pierdut moștenirea.

Acum, Adam putea spune: „Muntele acesta să se mute de aici, acolo,” și s-ar fi mutat. Adam putea să spună: „Pomul acesta să fie smuls de aici și să fie plantat acolo,” și ar fi făcut-o. Vedeți? Pentru că el avea controlul complet, suprem, ca un dumnezeu minor sub Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că el era un fiu al lui Dumnezeu.”

Așadar, pentru că Adam era un fiu al lui Dumnezeu, el era un dumnezeu minor, iar fratele Branham folosește termenul, „amator,” și noi vom ajunge imediat la el. Deci, „dumnezeu amator” sau „dumnezeu minor,” iar el a folosit acești termeni interschimbabili.

Vreau să vă citesc ceva ce am scris aici, înainte să uit. Știți, fratele Branham a spus că la douăzeci și cinci de ani, ținea minte Scripturile și mergea bine prin ele, dar acum, și eu trebuie să le notez pentru că le uit, așa că trebuie să mă opresc și să scriu aceasta. Deci, el a spus că omul era un „dumnezeu minor sub Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că el era un fiu al lui Dumnezeu.” Deci, aceasta este poziția fiilor lui Dumnezeu, dumnezei minori, sau copiii lui Dumnezeu.

Noi am trecut prin acest exercițiu, mai înainte. Orice copil, orice descendent al unei specii, este aceeași specie, astfel, progenitura unui câine, este un câine; urmașul unei pisici, este o pisică. Dar ce este descendentul lui Dumnezeu? De aceea Biblia ne numește copiii lui Dumnezeu, copiii Luminii, toate aceste lucruri, pentru că noi suntem destinați să fim copiii lui Dumnezeu, și aceasta a fost Adam.

Ca primul fiu al lui Dumnezeu care a fost creat în această creație, aici, în Geneza, el a demonstrat ce înseamnă să fii un fiu al lui Dumnezeu; el a fost pus într-o poziție de stăpânire, i s-a spus să stăpânească și să supună Pământul și toată Creația; s-o aducă sub stăpânirea lui, pentru că el era un împărat, era dumnezeu peste Pământ.

Să mergem la Geneza 2.15-20:

„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreșit.”

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele.

Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.”

Așadar, noi găsim că în natura lui Adam, ca fiu al lui Dumnezeu, ca dumnezeu peste Pământ, el a fost format în asemănarea lui Dumnezeu, în imaginea lui Dumnezeu, și noi știm că profetul ne-a învățat că el a început într-o formă de duh, apoi, acel duh a fost făcut într-o formă de carne, astfel încât să poată interacționa cu Creația, pentru că el urma să fie dumnezeu peste acea Creație. Deci, Adam a intrat în forma Creației, astfel încât Creația să poată interacționa cu dumnezeul ei.

Acum Dumnezeu avea să găsească un ajutor pentru Adam. Și ce a făcut El? Dumnezeu a luat fiecare creatură de pe pământ și i-a prezentat-o lui Adam, și Adam le-a dat nume. Nu Dumnezeu a dat nume creaturilor, ci Adam le-a dat nume, pentru că Adam era dumnezeul Pământului. Astfel, noi vedem stăpânirea pe care o avea Adam, vedem încrederea pe care o avea Dumnezeu în fiul Său; așa că a adus fiecare animal la Adam să-i dea un nume, și oricum l-a numit Adam, acela a fost numele lui. Aceasta este o afirmație mare.

Acum, când citim Biblia, prin care am trecut de multe ori, înțelegem, pentru că profetul lui Dumnezeu a deblocat Biblia pentru noi. El a spus: „Dumnezeu Își condensează Adevărul, Îl comprimă.” Dar aceasta înseamnă atât de mult, pentru că fiecare iotă, fiecare Cuvânt mic, este plin de sens. De aceea, el ne-a spus că trebuie să citim printre rânduri, adică, trebuie să prindem contextul; iar alteori a spus că trebuie să ne luăm „haina spirituală.” Cu alte cuvinte, el vrea să fim atenți la tot.

Așadar, orice nume a dat Adam la animale, acela a fost numele lor. Înseamnă că el avea autoritatea de a întreba: „Ce este acesta?”, și să stabilească ce era. Și un nume, este mai mult decât un nume, este o plasare, o așezare. Corect?

Deci, Adam trebuia să știe…Noi știm că Adam era un profet, el a stabilit o profeție: „De aceea, omul va lăsa pe tatăl lui și pe mama lui și se va lipi de soția lui.” Aceasta a fost o profeție. Astfel, noi știm că el era un fiu al lui Dumnezeu, și prin intuiția sa profetică, el a dat nume la toate animalele.

Eu nu percep că numirea animalelor a fost pur și simplu, banală, sau fără importanță. Știți, el nu a avut doar un capriciu, ci el a plasat, de fapt, Creația la locul ei. Când le-a dat nume animalelor, numindu-le în conformitate cu caracteristicile pe care le aveau, în numirea lor conform cu caracteristicile lor, Adam le-a așezat pozițional, la locul lor.

Așadar, Adam era dumnezeul Pământului, așezând Creația pozițional, iar Dumnezeu a avut încredere în fiul Său să facă aceasta; iar Adam a trebuit s-o facă prin intuiție profetică, a trebuit s-o facă cunoscând Mintea lui Dumnezeu, pentru că el trebuia să aibă natura lui Dumnezeu, ca să le plaseze în felul în care a vrut Dumnezeu s-o facă. El nu putea să le scoată din context, ci trebuia s-o facă conform Cuvântului lui Dumnezeu, care este Gândul original.

Așadar, noi vedem că Adam se afla într-o poziție puternică, nu era ceva banal, ceva ușor, nu era ca și cum ai spune unui copil de cinci ani, „Cum vrei să numești aceasta.” Sau, „Cum vrei să-l numești pe cățelul tău.” Nu era felul acela de a da nume.

Dar, „…pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.” Noi știm că este o prefigurare a întregului Plan de Răscumpărare, că Mireasa Lui era În El și a fost scoasă din El, apoi au fost uniți din nou împreună.

Acum, vreau să vorbim despre faptul că Adam se afla pe Tărâmul Cuvântului, operând ca dumnezeu peste Pământ; el era un dumnezeu amator sau un dumnezeu minor sub Dumnezeu, Tatăl Său, pentru că era un fiu al lui Dumnezeu. Adam era în poziție, și totul era în poziție; și totul a fost ținut în poziție atâta timp cât fiul lui Dumnezeu a rămas cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, totul a început să-și piardă poziția, atunci când fiul lui Dumnezeu a lăsat Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta arată că noi putem invoca pretenții mari și să ne lăudăm că suntem copii ai lui Dumnezeu, că suntem fiii lui Dumnezeu; noi suntem Mireasa, suntem aceasta, dar v-ați dat seama că atunci când un fiu al lui Dumnezeu a părăsit Cuvântul lui Dumnezeu, a fost scos din poziția lui de dumnezeu minor. El nu și-a păstrat acea poziție doar pentru că era un fiu al lui Dumnezeu, ci și-a păstrat acea poziție pentru că era un fiu al lui Dumnezeu rămânând în spatele Cuvântului lui Dumnezeu. În clipa când un fiu al lui Dumnezeu părăsește Cuvântul lui Dumnezeu, și-a pierdut poziția.

Acest lucru este cu adevărat important pentru ziua și epoca în care trăim, din cauza extraordinarei descoperiri care a venit la noi.

Dacă avem o gândire greșită în spatele acestei descoperiri, începem să credem că suntem copiii lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu, ceea ce este minunat, pentru că noi trebuie să primim această descoperire, dar dacă acea descoperire ne pune într-o poziție în care putem ignora lucrarea, noi respingem Cuvântului lui Dumnezeu. S-ar putea să fim încă fii și fiice ale lui Dumnezeu, dar nu vom fi în poziția în care ne-a chemat Dumnezeu în această zi, și vom fi scoși afară la fel ca Adam.

Acum, deși Adam a fost scos afară din poziția lui, el a fost încă un fiu al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, ca Tată, a coborât și a oferit un miel ca să plătească prețul răscumpărării și l-a îmbrăcat cu haine, pentru a începe lucrarea de restaurare. Așadar, nu a fost ca și cum Adam nu mai era fiul lui Dumnezeu, dar acum, el era un fiu al lui Dumnezeu căzut din poziția lui, el nu mai era un dumnezeu amator; dar el încă era un fiu al lui Dumnezeu.

Astfel, noi descoperim tot drumul înapoi, de la început, că este foarte important să rămâi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ideea de bază: că noi trebuie să rămânem cu Cuvântul, pentru a rămâne în poziție. Aceasta are de-a face cu a rămâne în poziție cu Cuvântul.

În mesajul Înfierea, din anul 1960, fratele Branham a spus:

„În ebraică, cuvântul „El-Elah-Elohim,” înseamnă „Cel ce există în Sine Însuși.” Înainte de El nu a existat nimic. El a fost toată existența care a fost cândva. Cel ce există în El Însuși! „El-Elah-Elohim,” înseamnă „Cel Atotsuficient; Cel Atotputernic; Atotcuprinzătorul; Cel ce există prin Sine Însuși.”

Dar în Geneza 2, când l-a făcut pe om, El a spus: „Eu Sunt IeHoVaH!” Ce înseamnă aceasta? „Eu sunt Cel care am creat ceva din Mine Însumi, să fie un fiu al Meu, un temporar, un amator, un micuț al Meu…”

Acum, El arată schimbarea titlurilor. Dacă înțelegeți ceea ce spune fratele Branham aici. De fapt, el nu vă dă o definiție exactă, așa cum o primiți în Concordanță, ci ceea ce face el, este că dă o înțelegere generală.

„…Acesta a fost Elohim, Cel ce există prin Sine Însuși, Dumnezeu care locuia singur. Dar când a început să aducă descendenți pe Pământ, El S-a schimbat, și acum, El este „IeHoVaH”, adică „Eu sunt Cel Atotexistent, Cel care Se descoperă pe Sine.”

Deci, acum când aduce fii pe Pământ, El afișează mai multe atribute ale Sale, El Se descoperă. Și iată ce a spus profetul:

„..Eu sunt Cel Atotexistent! Eu sunt Cel care am creat ceva din Mine Însumi, să fie un fiu al Meu.”

Voi nu puteți găsi aceasta în Concordanță. Concordanța nu o poate spune, dar este exact aceasta, este realitatea, este descoperirea din spatele a ceea ce găsiți în Concordanță. Vedeți? Aceasta este ceea ce poate face un profet, mai ales un profet cu o educație de șapte clase, pentru că eu nu trebuie să stau împiedecat de metodele intelectuale de a avea o definiție corespunzătoare sau chiar ebraică și toate celelalte.

Fratele Branham a mers la ebraică, la greacă, și la toate acestea pentru că, ce încerca el să facă? El încerca să afle sensul și înțelegerea din spatele acestora, nu numai definiția, ci înțelegerea.

Așadar, aceasta este ceea ce ne aduce el aici:

„…Eu sunt Cel Atotexistent! Eu sunt Cel care am creat ceva din Mine Însumi să fie un fiu al Meu, un amator, un micuț al Meu.”

Aceasta este ceea ce a spus fratele Branham ca definiție a lui „IeHoVaH.” Dacă aveți vreo discuție cu un teolog și citați definiția aceasta, se va uita la voi, și vă va întreba: „De unde ai luat aceasta?”

Astfel, el arată că Dumnezeu a vrut să Se descopere pe Sine, că El a vrut să fie mai mult decât Cel ce există prin Sine Însuși și locuia singur. Așa că, El a creat ceva din El Însuși, să fie un fiu al Său, un amator sau un micuț al Lui. Să citim mai departe:

„…El i-a dat omului…IeHoVaH, înseamnă că El i-a dat omului să fie un dumnezeu amator. El este Dumnezeu Tatăl, iar pe om l-a făcut un dumnezeu amator, așa că, El nu mai este „Cel ce există singur,” ci este „Cel ce există cu Familia Sa.”

El-Elah-Elohim, este acum IeHoVaH. IeHoVaH, înseamnă „Cel ce există cu Familia Lui.”

Acum avem o altă definiție: „IeHoVaH” înseamnă „Cel ce există cu Familia Sa.” Laudă lui Dumnezeu! Aceasta, de asemenea, nu este în Concordanță, dacă iei înțelegerea intelectuală, dar când ochii credinței tale sunt deschiși și mergi la Concordanță, atunci spui: „Eu văd ce înseamnă aceasta. Este exact așa, frate Branham, „Cel ce există cu Familia Sa.”

Acum, Dumnezeu l-a făcut pe om să fie predominant peste tot Pământul, el avea stăpânire. Deci, Pământul era sub stăpânirea omului. Este aceasta Scriptura? Atunci, dacă aceasta era stăpânirea lui, el era dumnezeu peste Pământ. El putea vorbi și era întocmai. El putea vorbi aceasta și așa era. Acolo este El, Dumnezeu IeHoVaH, Cel ce există prin Sine Însuși, dar acum El există cu Familia Sa, și micuții Lui, cu El. Ia te uită!”

Fratele Branham a spus că dorința inițială a lui Dumnezeu, a fost să aibă un Pământ locuit de fiii și fiicele Sale. Și acei fii și fiice, ar fi toți copiii lui Dumnezeu, și ar fi într-o lucrare a Cuvântului prin credință în Cuvânt, iar ei vor fi dumnezei pe Pământ, având stăpânire asupra lui.

Să mergem înapoi la Geneza 2.1-3:

„Astfel, au fost terminate cerurile și pământul, și toată oștirea lor.

În ziua a șaptea Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea, pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse.”

Fratele Branham ne-a oferit foarte multă înțelegere asupra Cuvântului. El ne-a spus de ce S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea, pentru că în ziua a șaptea, El a transferat stăpânirea peste Creație, fiului Său și soției fiului Său. De aceea, Dumnezeu S-a dus și S-a odihnit, pentru că acum, El Se reflecta într-un fiu pe Pământ, iar acest fiu era un dumnezeu minor sau un dumnezeu amator, sub Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu a făcut o Creație pe Pământ, apoi a pus o parte din Sine pe acest Pământ, într-un trup, iar acesta a fost Adam; și Dumnezeu i-a dat domnia și stăpânirea lui Adam.

Așadar, pentru că Dumnezeu a avut o reflectare a Lui Însuși pe Pământ, ținând totul conform Cuvântului, El a putut să meargă și să Se odihnească, pentru că acum, la conducere, era fiul Său.

Fratele Branham a spus: „El S-a odihnit.” Astfel, în ziua a șaptea, în timp ce El Se odihnea, a apărut o înșelăciune, și femeia a fost înșelată, a fost amăgită de șarpe; și este uimitoare terminologia pe care a folosit-o șarpele, pentru că el a început să pună întrebări despre Cuvânt: „Hei, v-a spus Dumnezeu că puteți mânca din toți pomii?” Iar ea a răspuns: „Da, putem să mâncăm din toți pomii, cu excepția unuia singur, pomul cunoștinței binelui și răului.” Eu doar parafrazez. Și el a spus: „Nu, nu este adevărat, și Dumnezeu știe că, cu siguranță, nu veți muri. Dar Dumnezeu știe că în ziua în care mâncați din el, veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

Este atât de trist, dar el a încercat să le vândă ceva de care nu aveau nevoie, pentru că ei erau deja dumnezei pe Pământ. Dar șarpele încerca să le dea o altă poziție, o poziție superioară sau altceva. El le-a arătat că acolo era ceva mai mult de atins, „Ceva în care acum sunteți limitați în înțelegere, dar dacă aveți această înțelegere, veți fi ca Dumnezeu pe Pământ, cunoscând binele și răul.”  Dar a cunoaște binele și răul, nu era poziția dată de Dumnezeu pentru ei, ci poziția lui Dumnezeu pentru ei, era să fie ca Dumnezeu cunoscând binele. De ce? „Eu i-am spus să stea departe de pomul cunoștinței binelui și răului și să stea cu Pomul Vieții, care este bun. ”

Așadar, șarpele a început să-i vândă femeii aceasta, iar ea a lăsat Cuvântul și a luat cuvintele lui false. Și când ea a lăsat Cuvântul să cadă, Adam, cu bună știință, a ieșit afară cu soția sa. Pentru a o salva, el a lăsat Cuvântul, și când a lăsat Cuvântul, el și-a pierdut poziția lui de dumnezeu amator. El a rămas încă un fiu al lui Dumnezeu, dar și-a pierdut poziția de dumnezeu amator. Aceasta constatăm că s-a întâmplat la început.

În mesajul De ce?, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Un om a fost făcut să fie dumnezeu, să fie un dumnezeu.”

Deci, care a fost scopul inițial pentru care a fost creat omul? El a fost creat să fie un dumnezeu.

„Știți ce? El este în chipul lui Dumnezeu; el este un fiu al lui Dumnezeu; el este ca El. Lui i s-a dat un domeniu (Geneza 1.26), stăpânire peste tot Pământul. Aceasta este corect. El a condus Pământul, el a condus regnul animal și toate celelalte împărății, totul în afară de Împărăția lui Dumnezeu de sus. El era dumnezeu, el era un dumnezeu amator, el a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, făcut ca Dumnezeu; avea mâini și picioare ca Dumnezeu, el era în chipul lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat? Pentru că nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta l-a trimis imediat înapoi să se schimbe pe el însuși. Ascultați, acum Dumnezeu încearcă să-l aducă înapoi…”

Ce este Planul Răscumpărării? Pentru ce avem toată această Biblie? Pentru a ne aduce înapoi la această imagine a Edenului.

„…Acum, Dumnezeu încearcă să-l aducă înapoi. Și când ai credință să-L accepți, fratele meu, doar lasă acea Lumină să înceapă să crească, luând toate rădăcinile îndoielii și amărăciunii, predându-te Duhului. Atunci începi să devii un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, începi să crești în harul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt începe să-Și zidească Împărăția în tine.”

Așadar, acum Dumnezeu încearcă să-l aducă înapoi pe omul căzut. De ce Și-a lăsat Dumnezeu odihna? El Și-a lăsat odihna pentru că lucrarea pe care a făcut-o și a terminat-o, a căzut deoarece a părăsit Cuvântul și acum nu mai putea servi scopului original. Astfel, El a început să-Și refacă Capodopera și a început să lucreze luând creația căzută și a început s-o reconstruiască din nou. El a refăcut-o începând din Vechiul Testament, până când ajunge la Piatra din vârf, Capul, care este Isus Hristos în trup; apoi a folosit plinătatea Cuvântului făcut trup, și acum, El ia din partea Lui, o Soție. Ce face El? El reconstruiește Familia Sa, Capodopera din grădina Eden; și o reface prin întreaga Scriptură, astfel încât, întreaga Scriptură are un singur scop, un singur țel, o singură dorință, pe care Dumnezeu a vrut s-o realizeze. Ce încearcă El să facă? El încearcă să-i aducă pe descendenții Săi înapoi, în poziția lor de fii și fiice, de dumnezei amatori ai lui Dumnezeu. Cum a făcut El aceasta? Prin metoda pe care nu a schimbat-o niciodată, prin Cuvântul Său.

Aceasta a fost o lecție de istorie, și acum, să venim la ziua de astăzi. Când mă uit la descoperirea fiilor lui Dumnezeu…Noi știm că Planul de Răscumpărare al lui Dumnezeu, a fost să-i aducă pe fiii și fiicele lui Dumnezeu înapoi la poziția lor de dumnezei amatori sau dumnezei minori.

Noi știm că trăim în ziua în care Dumnezeu Își încheie lucrarea de mântuire, noi suntem în ultimele zile. Fratele Branham a spus atât de clar că acesta este timpul sfârșitului. Pecetea a șaptea este Pecetea timpului de sfârșit, este sfârșitul tuturor lucrurilor. El a spus: „Acesta este timpul sfârșitului!”

Așa cum am vorbit în ultimele câteva săptămâni, el a trecut de la a spune „Este acesta semnul sfârșitului, domnilor?”, la întrebarea „Cât este ceasul, domnule?” El a început spunând: „Acesta este semnul sfârșitului, domnilor?” Bună întrebare. Și întrebarea aceasta a primit răspuns pentru el, dar el a pus încă o întrebare: „Cât este ceasul, domnule?”, astfel ca voi să puteți trage concluzia voastră.

Să mergem la Ioan 10. Acum, când vedem Planul lui Dumnezeu, când luăm vederea vulturului, dacă părăsim lucrurile pământești, trupești și zburăm sus, în locurile cerești, prin Ungerea Vulturului care a fost prezentat în această zi, aceasta ne poate ridica, să nu privim la pădure cu toți pomii individuali, ci să zburăm sus ca să vedem întregul tablou și cum se potrivește totul. Atunci realizăm ce a făcut Dumnezeu inițial și care a fost scopul și intenția Lui originală în crearea omului; unde a căzut omul, ce a făcut Dumnezeu pentru a-l restaura și unde îi duce Dumnezeu înapoi pe oameni. Noi avem toată această perspectivă a întregii Imagini, care a venit prin Mesajul orei, să ne ajute să înțelegem care este scopul real. Noi înțelegem că scopul din această zi nu este…

Ascultați, scopul în zilele noastre nu este doar ca să fim salvați, și cred că suntem; dar nu doar acesta este scopul lui Dumnezeu în timpul sfârșitului, pentru că ceea ce încearcă El să facă, este să îi restaureze înapoi pe copiii Săi, descendenții Săi, la poziția pe care au pierdut-o. El lucrează ca să ne aducă înapoi în această poziție, prin Cuvântul Său. Ei și-au pierdut poziția în Cuvânt, așa că Dumnezeu îi va restaura prin Cuvânt.

În Ioan 10.30-33, Isus a spus:

„Eu și Tatăl una suntem!”

Atunci iudeii iarăși au luat pietre ca să-L ucidă.

Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu, pentru care din aceste lucrări aruncați cu pietre în Mine?”

Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, și pentru că Tu, care ești om, Te faci Dumnezeu.”

Ei au crezut că acesta este unul dintre cele mai oribile lucruri pe care le poți spune: „…pentru că Tu, care ești om, Te faci Dumnezeu,” din cauză că Tu ai spus: „Eu și Tatăl suntem Unul.” Astfel, au vrut să-L ucidă cu pietre spunând că El a hulit, și că „Nimeni nu poate spune ceva de felul acesta.” Dar Isus le-a răspuns: „Aceasta nu este o hulă, pentru că aceasta spun Scripturile.” Vedeți? În unele situații pare prea exagerat pentru lume.

Noi ne-am născut în păcat și nelegiuire și am venit în lume spunând minciuni; noi ne cunoaștem slăbiciunea morală, ne cunoaștem umanitatea și știm ce ne-a făcut hibridarea; noi ne confruntăm zilnic cu aceasta și suntem foarte conștienți de fragilitatea noastră și de slăbiciunile noastre, dar dacă ne uităm în continuare la fragilitatea și slăbiciunile noastre, vom rata ceea ce face Dumnezeu în această zi. Dar prin fragilitatea, slăbiciunile și toată eroarea pe care am amestecat-o cu noi genetic, și prin gândirea noastră umană, prin toate acestea, Dumnezeu a oferit Ceva care îi va ridica pe copiii Săi din această condiție. Și acel Ceva este Cuvântul Său. El a făcut aceasta prin Cuvântul vorbit.

În original, El a creat prin Cuvântul vorbit. El l-a adus la suprafață pe Adam prin Cuvântul vorbit, și l-a așezat pozițional prin Cuvântul vorbit și totul a mers perfect sub Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu făcut materie, până când omul a părăsit Cuvântul. Atunci, Dumnezeu a început Răscumpărarea, iar la încheierea Răscumpărării, El aduce înapoi plinătatea Cuvântului; aduce înapoi un popor sub stindardul Cuvântului; El aduce înapoi copiii Săi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.

Deci, pare exagerat, pare imposibil; pare ca și cum tu, care ești un om, te faci Dumnezeu; „Desigur trebuie să te ucidem pentru că nimeni nu poate spune aceasta.” Dar aici, Isus le-a răspuns:

„Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: „Sunteți dumnezei?”

Dacă Legea a numit „dumnezei,” pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; – și Scriptura nu poate fi desființată, –

cum ziceți voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfințit și M-a trimis în lume? Și aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”

El S-a dus la Scripturi și le-a spus ce zice Scriptura. Să mergem la Psalmul 82.6:

„Eu am zis: „Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Preaînalt.”

Isus le-a citat Scripturile. Corect? Să mergem la Exod 7. Acesta este Dumnezeu care l-a chemat pe Moise și l-a însărcinat să meargă, și în Exod 7.1, El i-a spus:

„Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon, și fratele tău Aaron, va fi prorocul tău.”

Ascultați, Moise era un dumnezeu amator în Egipt, în chipul unui profet. Acest profet a avut Mintea lui Dumnezeu, a avut Cuvântul lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Ei aveau în Egipt un dumnezeu minor, iar Moise trebuia să fie un dumnezeu pentru Faraon. Oh, Doamne! Ce afirmație, prieteni!

Deci, aici vine Isus și pretinde că El este Fiul lui Dumnezeu, și că El și Tatăl, sunt Unul, iar evreii vor să-L ucidă cu pietre. Dar Isus le-a zis: „De ce sunteți atât de tulburați de aceasta? Nu știți ce spune Biblia? Nu spune Biblia: „Voi sunteți fii ai lui Dumnezeu, cei cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, sunt dumnezei? Cum puteți să Mă condamnați pentru că am spus: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?” El nu a fost niciodată în afara Cuvântului, El era doar în afara gândirii lor carnale; niciodată în afara Cuvântului sau a scopului lui Dumnezeu. Dar El era atât de străin de concepțiile obișnuite ale omului și de ideile omului.

Ascultați, noi trăim în aceeași fază a vieții. Ideile carnale și înțelegerea firească este atât de departe de lucrurile lui Dumnezeu! Lucrurile lui Dumnezeu sunt cu mult mai sus, căile Lui sunt mult mai înalte decât ale noastre!

Acum, când încep să predic în felul acesta, în mine este o dorință de a fi precaut și aceasta nu pentru că sunt îngrijorat cu privire la această Descoperire, căci este Adevărul, dar mândria în om, va ruina acest Adevăr frumos. Aroganța, natura umană și mândria omului va lua aceasta, dar dacă vreți să priviți la Exemplul nostru, în Isus Hristos, când El a fost „ultimul Adam” sau „al doilea Adam” cum Îl numește fratele Branham, El era restaurarea Fiului lui Dumnezeu cu stăpânire asupra Pământului, care s-a pierdut. El Se întoarce pe Pământ ca să restaureze Capodopera.

Când El era pe Pământ, avea stăpânire asupra naturii și putea vorbi cu Furtuna. El a putut frânge pâinea, a putut vorbi cu valurile, El a putut face toate aceste lucruri. El a putut învia morții, El avea stăpânire, era Fiul lui Dumnezeu pe Pământ. El era Fiul lui Dumnezeu și a răscumpărat ceea ce a pierdut Adam, pentru că a manifestat lucrurile pe care le-a pierdut Adam. Ce a făcut El? El a pretins, „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu.” De fapt, El nu a pretins aceasta, dar ei așa au înțeles pentru că Isus a spus: „Eu și Tatăl suntem Unul.”

Isus a început să vorbească despre Tatăl Său că este Dumnezeu, iar ei au înțeles că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Descoperirea divină a venit la Petru, și el a știut că, „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.”

El era aici și, priviți, în Viața Lui nu a existat aroganță; nu a existat mândrie; nu a existat abuz. Înțelegeți ce spun? Un lucru care va distruge acest frumos Adevăr al Evangheliei, este dacă noi luăm acest Adevăr și Îl filtrăm prin gândirea noastră umană, apoi începem să ridicăm pretenții că suntem dumnezei amatori. Și când începem să facem aceste lucruri, când le amesteci cu mândrie și aroganță, începi să reproduci o natură arogantă.

Dar cum ar putea un fiu al lui Dumnezeu să aibă o natură arogantă? Nu aceasta vrea Dumnezeu să manifeste, ci El vrea să-Și manifeste Cuvântul. Nu Cuvântul Său hibridat prin firea noastră, pentru că atunci suntem în afara Cuvântului.

Deci, noi revendicăm promisiunea care este pentru această zi, dar dacă revendicăm promisiunea pentru această zi amestecată cu o natură hibridă, reprezintă un Cuvânt hibrid. Apoi, dintr-o dată, aceasta nu mai este promisiunea pentru această zi. Din punct de vedere tehnic, cuvintele pot fi corecte, dar manifestarea este greșită, așa că, acum este un Cuvânt hibrid.

Ascultați, prieteni, eu nu am leacul, pentru că Leacul este Cuvântul lui Dumnezeu, și Duhul lui Dumnezeu să-L aducă la împlinire.

Eu cred că Dumnezeu ne crește în manifestarea corectă. Noi putem privi și să spunem: „Cum voi face acest lucru corect fără să-l hibridez?” Dumnezeu va face acest lucru corect. El are nevoie doar de vase predate, care vor continua să se predea și vor permite Cuvântului să le prelucreze, și să le prelucreze, până când se potrivesc cu chipul lui Dumnezeu, pentru că sunt o mulțime de lucruri aspre care au nevoie să fie bătute jos; dar Dumnezeu are un instrument bun să bată acestea jos și acesta este Cuvântul care a fost restaurat. Acest Mesaj este aici ca să ne modeleze în fii și fiice de Dumnezeu și să ne întoarcă înapoi în poziția noastră.

De aceea predicarea nu-i poate face pe toți să se simtă bine, căci dacă toți s-ar simți bine, atunci nu suntem modelați, nu putem fi formați. Unele predicări trebuie să fie dure, să fie puțin abrazive pentru natura noastră umană. Abrazive nu pentru natura interioară, ci abrazive pentru natura exterioară, care ar trebui să fie în armonie cu omul din interior.

Așadar, când vorbim despre acest Adevăr glorios care a fost restaurat în zilele noastre, noi am ajuns să realizăm că, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost Exemplul nostru; El a fost Pomul Mire, Pomul Exemplu; El a fost manifestarea plinătății Cuvântului făcut trup; și acel Om, în acea poziție, nu Și-a exercitat niciodată propria Lui voință, nu a lucrat niciodată în neascultare, ci El a făcut întotdeauna numai ceea ce-I arăta Tatăl, arătând că acel Fiu al lui Dumnezeu în manifestarea restaurării Fiului lui Dumnezeu pe Pământ, a fost predat total Voii lui Dumnezeu, și niciodată nu Și-a folosit mintea Lui, ci a luat Mintea Tatălui Său, pentru ca El să afișeze cu precizie Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost Fiul lui Dumnezeu. Oh, laudă lui Dumnezeu!

În mesajul Aici este un Om care poate aprinde Lumina, fratele Branham a spus:

„Acum, în toate Epocile, Dumnezeu a stabilit mai dinainte atât de mult din Cuvântul Său pentru fiecare Epocă în parte. Dumnezeu trimite întotdeauna pe cineva pentru ca acel Cuvânt să poată intra și să arate Lumina. În fiecare Epocă se întâmplă același lucru. El face întotdeauna așa.

El a fost, după cum am mai spus, împlinirea tuturor puterilor divine, sfinte, ale profeților. Ei erau dumnezei minori. Când Cuvântul Domnului venea la un om, Isus Însuși a spus că acela era un dumnezeu. Voi știți aceasta. El a spus: „Dacă Legea voastră spune că părinții voștri în urmă, i-au numit dumnezei pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci cum puteți să Mă condamnați când spun: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?” Vedeți?

Când Dumnezeu Însuși a vorbit Cuvântul prin profeți, Isus era manifestarea acelui Cuvânt vorbit. Și dacă profetul era numit „dumnezeu”, pentru că el era manifestarea Cuvântului altui profet, cum Îl puteți condamna pe El, când El era același lucru? El era Fiul lui Dumnezeu, pentru că, va fi numit „Fiul lui Dumnezeu.”

Așadar, Isus a luat aceeași poziție. El a venit ca Om, fiind în trup, ca să ia înapoi poziția din care a căzut Adam. Dar El a făcut-o rămânând cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, stând cu Cuvântul lui Dumnezeu, avea o natură care mergea cu Cuvântul.

Noi nu vorbim în termeni tehnici; putem folosi termeni tehnici și să ratăm Viața care încă nu funcționează. Deci, nu este vorba despre termeni tehnici, ci este vorba despre a reveni sub Umbrela Cuvântului, este vorba despre întoarcerea înapoi în spatele Cuvântului și de a începe să manifestăm acest Cuvânt care a fost restaurat, care va manifesta un anumit caracter. Aceasta a făcut Isus.

Ei au venit la Isus, și I-au spus:

„Arată-ni-L pe Tatăl!” Dar El le-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut? Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl.”

De ce? El era o reproducere în carne a Tatălui, pe Pământ. El era Tatăl în trup, El era Dumnezeu manifestat în trup, și a spus: „Când M-ai văzut pe Mine, L-ai văzut pe Tatăl.” El Îl reflecta înapoi pe Tatăl, deoarece El nu Și-a luat propria Lui gândire, nu Și-a luat propria Lui dorință, ci S-a predat cu totul și a făcut numai ce I-a arătat Tatăl. Aceasta a fost restaurarea înapoi.

Deci, acum noi am văzut descoperirea în Isus Hristos a Fiului lui Dumnezeu, dar ce spuneți despre descoperirea noastră ca fii ai lui Dumnezeu, pentru că fiii lui Dumnezeu au fost o Taină?

Ascultați, a existat o Taină de-a lungul timpului, lucrurile trebuiau doar să vină cum trebuie. Dacă spunem așa, lucrurile ar fi trebuit să vină în original, în Porunca originală a lui Dumnezeu. Adam și Eva ar fi reprodus un alt fiu al lui Dumnezeu, și un alt fiu al lui Dumnezeu; ar fi reprodus o fiică a lui Dumnezeu, până când ar fi existat o Rasă de dumnezei pe Pământ. Deci, Dumnezeu S-ar fi replicat ca o Familie pe Pământ, și aceasta ar fi trăit în armonie cu Cuvântul.

Dar aceasta a fost ruptă, și după ce a fost ruptă, acolo a fost semănată o altă sămânță. Și acum, acolo a fost o sămânță amestecată pe Pământ, iar grâul și neghina au fost cusute împreună.

Amintiți-vă, voi trebuie să așteptați până la vremea secerișului pentru a arăta care ce este. Deci, tot drumul a existat o confuzie, din timpul semănării semințelor, în Geneza, până în timpul secerișului, în Apocalipsa. A existat o confuzie în domeniul firesc: ce este al lui Dumnezeu și ce nu este al lui Dumnezeu? Ce a fost semănat de Fiul omului și ce a fost semănat de vrăjmaș?

Așadar, înțelegem că aceasta este imaginea Bibliei, aceasta este pilda pe care ne-a dat-o Isus despre Sine. Există o confuzie până la capăt, dar El a spus: „Așteptați până în timpul secerișului când fiecare își va da roadele, iar voi veți putea deosebi care ce este.”

Câți credeți că acesta este timpul secerișului? Acesta este timpul secerișului, când Dumnezeu îi va descoperi încă odată pe fiii lui Dumnezeu; cine este grâu și cine este neghină.

Ascultați, ca ființă umană, eu sunt prudent în mine însumi, dar descoperirea este atât de puternică jos, înăuntrul meu, că Dumnezeu în această zi urmează să descopere cine este grâu și cine este neghină. El are o metodă de a descoperi aceasta; El urmează să declare, să arate, pentru că El Se va manifesta, și aceasta este epoca în care vrea să Se manifeste. Și nu este că eu și voi putem prelua ceva noțiuni și spunem: „ Eu sunt grâu; eu sunt vultur; eu sunt Mireasă.” Voi puteți spune orice vreți, dar cuvintele nu înseamnă nimic. Care este Realitatea? Este Viața care se află jos, în interior, acolo trebuie să fie un fiu sau o fiică adevărată a lui Dumnezeu. Jos, în suflet trebuie să fie o Genă a lui Dumnezeu, care prinde Viață sub ungerea Cuvântului acestei Epoci, care răsare la Viață și este unsă de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a manifesta acea Viață.

Deci, nu este că putem alege un termen intelectual și să începem doar să-l repetăm, făcându-ne să ne simțim bine pentru că îl putem spune. Noi o putem spune cu voce tare, o putem spune cu îndrăzneală și o putem spune de multe ori. Dacă tot ce este nevoie, este o înțelegere intelectuală despre aceste lucruri, putând să le proclamăm, atunci ar fi avut-o și fariseii. Ei puteau să-și urmărească descendența multe generații în urmă; ei cunoșteau Vechiul Testament, știau ce spunea Cuvântul, într-un fel, ei credeau Cuvântul lui Moise. Ei nu puteau crede tot ce înțelegem noi, dar într-un fel firesc, aveau o înțelegere  a ceea ce a făcut Moise, și despre separarea lui Avraam, și jos prin Isaac, Iacov și cei doisprezece fii ai săi, din care au ieșit semințiile pe care le-a ales Dumnezeu. Ei s-au putut regăsi în acea parte a Cuvântului, ei apar ca o înmulțire firească și cred că ei erau fiii și fiicele lui Dumnezeu, cred că au fost aleși de Dumnezeu, dar când plinătatea timpului a sosit și L-a adus pe ultimul Adam pe Pământ, manifestarea ultimului Adam a descoperit cine erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu, și cine nu erau.

Ioan 8. Să ne întoarcem acolo, vă rog. Ioan 8.39. El a avut un dialog cu unii dintre acei iudei religioși, și în Ioan 8.39, citim:

„Tatăl nostru,” I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.”

Aceasta este, cu adevărat, important: „Dacă sunteți copii ai lui Avraam…” De ce este atât de important? Este atât de important pentru că promisiunea a fost dată lui Avraam și Seminței lui. Dumnezeu a dat Legământul Harului necondiționat, a dat o promisiune lui Avraam și Seminței lui Avraam, așa că Legământul Harului merge cu Avraam și Sămânța lui.

Așadar, este important să fii Sămânța lui Avraam. Aceasta este foarte, foarte important, pentru că, dacă ești un copil al lui Avraam, dacă ești Sămânța Lui Avraam, atunci ești parte  a Legământului necondiționat al Harului lui Dumnezeu. Deci, aceasta au vrut ei să fie, când au spus: „Tatăl nostru este Avraam.” Ceea ce au spus ei, este: „Noi suntem copiii lui Dumnezeu; suntem cei aleși; suntem parte din Program.” Dar Isus le-a spus: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.” El a deosebit aceasta foarte ușor: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați avea natura lui.” Pentru că aceasta fac copiii, ei preiau natura părinților lor. De aceea I-a răspuns Cain lui Dumnezeu așa cum a făcut-o, și de aceea Abel I-a oferit un sacrificiu mai bun, pentru că ei arătau natura părinților lor, a taților lor.

Deci, Isus le-a spus: „Dacă ar fi Avraam tatăl vostru, ați arăta natura lui Avraam, pentru că voi purtați natura tatălui vostru.” Oh, aceasta este bună! „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.

Dar acum căutați să Mă omorâți, pe Mine, un om, care v-am spus Adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut…”

Ascultați ce a spus în continuare:

„…Voi faceți faptele tatălui vostru.” El le-a spus: „Nu Avraam este tatăl vostru. Voi aveți un alt tată.” De ce? „Pentru că voi ați arătat natura tatălui vostru.” Să citim mai departe:

„Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată, pe Dumnezeu.”

De ce I-au spus ei aceasta? Ei au înțeles sămânța șarpelui, de aceea au spus: „Noi avem un singur Tată, pe Dumnezeu.” Unde s-au dus ei? Ei s-au dus până la Adam. Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu, și coborând pe linie la Avraam, Avraam a fost un fiu al lui Dumnezeu, și promisiunile i-au fost făcute lui Avraam. Și acum, ei voiau ca Avraam să le fie tată. Când Isus a spus: „Nu, voi aveți un alt tată,” ei I-au zis: „Așteaptă o clipă, noi nu ne-am născut din acea curvie. Noi avem un singur Tată, pe Dumnezeu.” Auziți ce le-a răspuns Isus la aceasta:

„Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.” Laudă lui Dumnezeu!

„Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.

Voi aveți de tată pe diavolul, și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în Adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.”

Oh, Dumnezeule! Când El a început să frângă atributele tatălui nostru, ale lui Avraam, El a spus: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.”

Dacă, Cain ar fi fost din Adam, ar fi primit descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu. Și pentru că Abel era din linia lui Adam, iar „Cain era din cel rău”, Cain nu a putut primi, și nu numai că nu a putut primi o descoperire a Cuvântului, dar el nici măcar nu a putut să se supună poruncii Domnului.

Isus a spus: „Tatăl vostru a fost de la început un ucigaș.” Cine a fost ucigaș la începutul timpului? Noi știm că în Geneza, Cain a fost un ucigaș, pentru că el l-a ucis pe fratele său, Abel. Și de ce l-a ucis? Pentru că Abel avea Adevărul, și Cain nu-L avea. El l-a ucis pe fratele său pentru că fratele său trăia manifestând descoperirea Cuvântului care a fost dată pentru el.

Și acum, ei voiau să-L ucidă pe Isus, așa cum Cain l-a ucis pe Abel. Și ce a făcut Isus? El doar a trăit descoperirea Cuvântului; El a făcut ceea ce a făcut Abel, iar ei făceau ceea ce a făcut Cain, arătând ce descendență aveau. Laudă lui Dumnezeu!

Isus a început să-i decojească și le-a spus:

„Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.”

Acum, dacă vrem să fim Sămânța lui Avraam, pentru că în el a pus promisiunea, noi trebuie să facem faptele lui Avraam. Și dacă suntem copiii lui Dumnezeu, noi L-am crede și L-am iubi. Ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu? De ce stătea Isus acolo, în ziua aceea? El era Cuvântul făcut trup; El era Cuvântul lui Dumnezeu; era Conceptul, Gândul lui Dumnezeu, care a fost vorbit, făcut trup de carne, Omul Isus Hristos a fost plinătatea dumnezeirii trupește; El a fost Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup.

El le-a spus: „Dacă ați fi copiii lui Dumnezeu, M-ați iubi, pentru că Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu.” Ascultați, Cuvântul, Hristos, a venit de la Dumnezeu, iar copiii lui Dumnezeu L-ar iubi astăzi, așa cum ar fi trebuit să-L iubească ei, în ziua aceea. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 2Tesaloniceni. Acum vrem să începem să frângem aceasta: descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Când ajung la descoperirea fiilor lui Dumnezeu, nu am de gând să încep cu manifestările, pentru că noi credem, cu adevărat, în manifestări. Dar fratele Branham a spus: „Diavolul poate imita orice manifestare a lui Dumnezeu.” Așadar, descoperirea fiilor lui Dumnezeu, trebuie să fie altceva.

Să citim din 2Tesaloniceni 2.9-12:

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei cu tot felul de minuni, semne și puteri mincinoase;

și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți.

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună;

pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.”

Deci, Judecata va veni din cauză că ei nu au primit dragostea Adevărului, nu au iubit Adevărul. Isus le-a spus fariseilor: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine…” Isus era Adevărul, Calea și Viața. El era Adevărul lui Dumnezeu, și le-a spus: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi; v-ar plăcea Adevărul, pentru că Eu am ieșit din Dumnezeu. Eu nu am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.”

Așadar, când Adevărul S-a manifestat înaintea lor, ei nu au iubit Adevărul, iar El a recunoscut: „Voi nu Mă iubiți. Voi nu iubiți Adevărul, pentru că nu Dumnezeu este Tatăl vostru. Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi. Dacă Avraam ar fi tatăl vostru, ați face ceea ce a făcut Avraam, dar voi faceți lucrările tatălui vostru, care are o descendență cu totul diferită.”

Astfel, aici El arată că vine un popor care nu are dragoste pentru Adevăr, și pentru că nu au dragostea Adevărului, Dumnezeu le va trimite o puternică amăgire ca să creadă o minciună, și astfel să fie condamnați. De ce? Pentru că nu au dragoste pentru Adevăr. Acesta este un punct care face diferența.

Să mergem la Iuda 5:

„Vreau să vă aduc aminte, măcar că știți odată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din țara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.”

Deci, acolo era un popor care nu avea dragoste pentru Adevăr, și El le-a trimis o amăgire puternică să creadă o minciună și să fie osândiți, pentru că nu au avut dragostea Adevărului.

Noi vorbim despre farisei, pentru că ei nu L-au iubit pe Isus. El era Adevărul și știa cine era tatăl lor.

Acum, acolo era un popor pe care El l-a salvat din Egipt, și acei oameni pe care i-a salvat din Egipt, erau aleșii Lui, El i-a ales, El i-a selectat, El i-a salvat, i-a răscumpărat, El i-a scos afară din Egipt, dar pe drum, ei s-au condamnat pe ei înșiși și au pierit. Cine a pierit? Cine a fost nimicit? Toți cei care nu au crezut. Așadar, toți cei care nu au crezut, au fost separați de Planul lui Dumnezeu.

Câți dintre cei care au ieșit din Egipt, au intrat în promisiunea lui Dumnezeu? Dintre toți, doar doi au crezut tot Cuvântul lui Dumnezeu; au fost Iosua și Caleb care au putut să-L ia pe Dumnezeu pe Cuvânt, și au spus…

Când ei au mers ca să spioneze țara și au văzut faptele mari pe care le-au făcut locuitorii țării, armatele lor puternice, cetățile cu ziduri mari și uriașii, au privit totul carnal, firesc, și le-a fost frică, s-au speriat că nu-i vor putea învinge, și când s-au întors, au adus poporului un raport rău. Raportul lor rău era împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu le spusese: „Eu vă voi duce într-o țară; Eu îi voi alunga pe locuitorii țării; Eu voi…Eu voi…Eu voi…”

Dumnezeu le-a dat promisiunea și le-a spus ce avea de gând să facă pentru ei, dar când au ajuns la pământul promis, ei au trimis spioni și au văzut cât era de dificil, de imposibil de învins, și cât de neputincioși erau ei, așa că, atunci când s-au întors, au spus: „Noi nu o putem face.” Dar acolo erau doi oameni care au rămas cu Cuvântul lui Dumnezeu, Iosua și Caleb, care au spus: „Hei! Noi suntem mai mult decât în stare. Nu vă temeți de ei, căci îi vom mânca. Dumnezeu este cu noi, nu vă temeți de ei!”

Ce credeau cei doi? Ei credeau Cuvântul lui Dumnezeu care a venit prin acel profet în ziua lor. Ei au acceptat Cuvântul care dovedea că ei erau copiii lui Dumnezeu. Dar cine a fost nimicit? Cei care nu au crezut.

Ascultați, ei au crezut mult. Gândiți-vă la cei care au fost nimiciți. Ei au crezut că Dumnezeu a despărțit Marea Roșie; ei au crezut că Mana a venit din cer; au crezut că Stânca lovită a produs apă; ei au crezut toate acestea, dar când a venit timpul să treacă dincolo și au ajuns la o sarcină dificilă care le-a stat în față, ei nu au crezut acea parte a Cuvântului, de aceea, au fost tăiați din economia, administrarea, lui Dumnezeu.

Fariseii au crezut tot ce era scris în Biblie, dar când a venit timpul pentru împlinirea promisiunii, ei nu au crezut împlinirea promisiunii, care era înaintea ochilor lor.

Amintiți-vă că vorbim despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu, descoperirea dumnezeilor amatori.

Evrei 3.15-19: „câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți Glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua provocării, (răzvrătirii).” Provocarea este o poveste despre care tocmai am vorbit, când ei L-au provocat pe Dumnezeu, atunci când nu au crezut Cuvântul și nu au vrut să treacă dincolo și să ia țara.

„…nu vă împietriți inima ca în ziua provocării,

Cine a fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia, care ieșiseră din Egipt prin Moise?

Dar pe cine S-a mâhnit El patruzeci de ani? Nu pe cei ce au păcătuit, ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

Și cui i-a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au crezut.

Așadar, vedem că nu au putut intra din cauza necredinței.”

Amintiți-vă că fratele Branham ne-a spus că singurul păcat este necredința. El a spus: „Necredința în ce? Necredința în Cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce au făcut acei spioni cu restul națiunii, care s-au ridicat și au plâns? La mărturia celor zece martori falși, ei au strigat și au vrut să se întoarcă în Egipt; și ei au fost tăiați. El a fost nemulțumit de ei, pentru că L-au provocat în pustie. Prin ce? Prin faptul că nu au crezut Cuvântul promis de El. Când ei au venit față în față cu aceasta, ei nu au crezut, și astfel, au fost ținuți departe de făgăduință. Cine a fost ținut departe de promisiune? Cei care nu au crezut.

Ascultați cu atenție, pentru că la aceasta vreau să vă conduc. Aceștia nu erau cei ticăloși, răi și murdari, și cu temperament și care nu au făcut întotdeauna ce a spus Moise, iar Dumnezeul i-a tăiat afară pentru că erau greu de abordat. Nu așa a făcut diferența dintre cine a intrat și cine nu a intrat. El nu i-a luat pe Iosua și Caleb pentru că au fost întotdeauna drăguți cu vecinii lor, sau au spus lucruri drăguțe și au avut grijă de mama lor; acesta nu a fost niciodată un punct de diferențiere; nu acesta a fost un factor decisiv, ci totul s-a bazat pe credință și necredință. Linia de separare a fost credința și necredința, indiferent dacă ai intrat sau nu. Cine nu a intrat? Cei care nu au crezut. Ce nu au crezut? Ei nu au crezut acea porțiune din Cuvânt.

Erau multe altele pe care pretindeau că le cred; erau și alte lucruri în care au acționat și la care au participat, dar ei nu au acceptat acest Adevăr: că Dumnezeu avea să le dea acea țară, acel pământ. Când au văzut că nu era nici o șansă să treacă, ei L-au provocat pe Dumnezeu la mânie, iar El i-a respins și a spus: „Ei nu vor intra!” Și toți au murit în pustie. Dar au fost doi care au intrat; dar nu pentru că erau mai drăguți, arătau mai bine, sau că erau mai inteligenți, nu aceasta a fost baza. Baza pentru care ei au intrat în timp ce alții au fost respinși, a fost că ei au spus: „Dacă Dumnezeu este înaintea noastră, suntem mai mult decât biruitori. Noi îi vom mânca, pentru că credem ce a spus Moise acolo, în urmă, în Egipt. Vine de la Dumnezeu și nu este nimic altceva decât Adevărul.” Aceștia sunt cei doi care au intrat.

Ei nu au intrat pentru o conduită bună, deși o conduită bună nu este rea, ci pentru credința în Cuvântul promis de Dumnezeu.

Când spun aceasta, simt că trebuie să-mi clarific afirmațiile, deoarece, cu cât te aud mai mulți oameni spunând ceva, cu atât au mai multe întrebări.

Ascultați, aceasta nu înseamnă că voi nu trebuie să aveți fapte bune, fapte drepte, pentru că acestea sunt parte din credință. Dacă voi aveți credință, credință autentică în Cuvântul lui Dumnezeu, veți asculta de Cuvântul lui Dumnezeu. Și când ieșiți din Cuvântul lui Dumnezeu, vă veți pocăi și vă veți întoarce în linie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Înțelegeți?

Noi nu spunem să faceți ce vreți pentru că veți intra oricum. Nu! Acesta este doar un indiciu clar că nu crezi Cuvântul lui Dumnezeu, dacă Îl calci în picioare atât de ușor, și Îl prețuiești atât de puțin. Dar nu conduita este baza, ci credința este baza. Acesta este felul în care Își descoperă El Linia de Sămânță. Acesta este felul în care Dumnezeu Și-a descoperit întotdeauna Linia de Sămânță. De la început până la sfârșit, El a fost întotdeauna unitatea de măsură a credinței, în manifestarea prezentă a Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta a fost din zilele lui Adam, Noe, Avraam, Moise, și tot drumul în jos. Baza a fost întotdeauna credința în Adevărul prezent.

În ziua lui Noe, voi puteați crede povestea Creației sută la sută; puteați crede căderea omului; puteați crede păcatul lui Adam; puteați crede crearea femeii, ceea ce era bine, dar dacă nu credeați mesajul lui Noe, era moarte, pentru că nu erați în Arcă, deoarece acea Arcă era Cuvântul manifestat al lui Dumnezeu în acea zi, era Viață; acea Arcă a fost singurul loc al Vieții. Voi puteți spune: „Oh, aceasta este dur!” Nu este dur, ci este harul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a privit în jos și a văzut că toate faptele oamenilor erau rele și că toate întocmirile gândurilor din inima lor erau îndreptate numai spre rău, și Dumnezeu a regretat că l-a făcut pe om și a hotărât să-l șteargă de pe Pământ. Dar El a hotărât să aibă îndurare pentru un singur om, iar prin acel om, El avea să deschidă o ușă a harului și a îndurării. Acesta a fost harul lui Dumnezeu. Nu a fost nimic dur, nu a fost nimic odios, nu a fost nimic rău, pentru că Mesajul orei din zilele lui Noe, a fost cel mai mare har pe care l-a văzut lumea vreodată, deoarece toți meritau să moară. Dar Dumnezeu a oferit o cale spre Viață.

Noi privim la aceasta prin mentalitatea modernă laodiceană și ne gândim: „Cum? Nu este corect. Ar fi trebuit să faci aceasta; ar fi trebuit să faci aceea. De ce trebuiau să asculte de Noe? Știi, poate că Noe a fost puțin cam ursuz, și cam pe margine din când în când.”

Poate nu a fost deosebit de arătos, poate nu a avut cea mai plăcută voce, și ei s-au cam săturat de mesajul lui Noe, pentru că timp de o sută douăzeci de ani, a predicat iar și iar, același lucru. Poate că nu a fost nici cel mai carismatic și nici nu a avut cel mai carismatic mesaj, și poate nu a avut cea mai mare biserică, dar, știți, cine este cel corect? Ce se întâmplă dacă sunt și alți oameni sinceri?

Acolo au fost și alți oameni care L-au iubit pe Dumnezeu; acolo au fost și alți oameni care au vrut aceasta și aceea, dar ascultați, Dumnezeu a privit în jos și a văzut că omul era căzut, omul s-a corupt pe sine și dorințele omului erau numai spre rău, de aceea omul merita moartea, pentru că ei au părăsit Cuvântul lui Dumnezeu și au urmat propriile lor dorințe păcătoase. Ei au mers în drumul lor, iar Dumnezeu a fost drept și corect în toate privințele, pentru a-i șterge de pe fața pământului.

Dar Dumnezeu a trimis un profet cu un Mesaj al Vieții, al milei lui Dumnezeu, al Răscumpărării, al iertării.

Ascultați, dacă cineva se urca în acea Arcă, nu conta cât a fost de ticălos cu o zi înainte; dacă s-a urcat în acea Arcă, a trăit. Dar dacă cineva a refuzat să urce în acea Arcă, nu a contat cât a fost de drăguț, câte fapte bune a făcut, și câte vieți a salvat, câți bani a dat la săraci, dacă nu accepta să urce în acea Arcă, era pierdut.

Ascultați, aceasta nu este ceva nou, pentru că Cuvântul a făcut întotdeauna așa. Când propriul fiu al lui Dumnezeu, Adam, a încălcat Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a scos afară din grădină, conform promisiunii Sale. Omule, aceasta este calea, așa a fost întotdeauna. Nu este un concept nou, ci este Realitatea; aceasta este metoda prin care Dumnezeu a separat întotdeauna grâul de neghină; aceasta este metoda prin care i-a separat întotdeauna pe cei drepți de cei nedrepți. Dumnezeu nu a folosit faptele, ci a folosit credința.

Să ne gândim doar puțin la aceasta. David, împăratul Israelului, a fost chemat de Dumnezeu, a fost uns de un profet și poziționat prin voia lui Dumnezeu, dar David a făcut unul din cele mai josnice lucruri pe care le poate face o ființă umană: a luat soția altui bărbat, apoi a încercat să-și acopere fapta, s-o ascundă, omorându-l pe acel om. Și vreau să spun că a fost rușinos faptul că s-a folosit de alți oameni ca să facă treaba lui murdară. Acesta a fost ceva rușinos, murdar, ticălos și degradant pentru un om; a fost ceva oribil și a urmat o judecată rapidă. Dumnezeu a venit să corecteze această faptă trimițând un profet pentru a-l corecta. Dar acea faptă nu a schimbat cine era David, ci David încă era un om după inima lui Dumnezeu. El a făcut lucruri oribile, dar când Dumnezeu a trimis un profet în calea lui, el a recunoscut acel profet în Cuvântul lui Dumnezeu, și a spus: „Eu sunt omul acela, și sunt vinovat.” Și de îndată ce a spus aceasta, Dumnezeu a îndepărtat păcatul. Imediat, Dumnezeu i-a spus prin acel profet: „Dumnezeu a îndepărtat păcatul tău!” Ascultați, este credința în Cuvântul lui Dumnezeu.

Să mergem în Evrei 11, pentru că mai sunt câteva locuri pe care vreau să le citesc, ca să vă arăt aceasta.

Evrei 11.30-31:

„Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite șapte zile.

Prin credință n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiți, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoință.”

Știe cineva cu ce se ocupa Rahav? Rahav era o curvă, dar când au venit spionii, ea a fost dispusă să-i ascundă, pentru că credea tot ce a auzit. Ea a spus: „Noi am auzit despre Dumnezeul vostru; am auzit ce a făcut la Marea Roșie; am auzit…” Și ea a crezut.

Ascultați, ea i-a primit pe spioni și i-a ascuns; ea a crezut mesajul spionilor, a crezut Cuvântul pentru ziua ei; ea a crezut Mesajul lui Moise; ea a crezut că ei au trecut prin Marea Roșie; a crezut că Dumnezeu era cu acel popor, și ea a primit o promisiune, pentru că a crezut Cuvântul pentru ziua ei. Ea era o prostituată, o desfrânată, o ticăloasă. Voi nu puteți să-i potriviți viața cu o altă viață, și să spuneți: „Ea era dreaptă.” Dar aici, scrie: „Prin credință...” Prin ce? „Prin credință n-a pierit curva Rahav.”

Sunt atât de bucuros că suntem la Evrei 11, la eroii credinței, și titlul pe care îl are ea, este „Curva Rahav.” Cred că Dumnezeu vreau să prindem ceva aici. Titlul ei, este „Curva Rahav.” „Curva Rahav nu a pierit împreună cu cei care nu au crezut, pentru că primise spionii cu pace.” (traducere după Biblia BTF). Ce a salvat-o pe Rahav? Credința! „Prin credință curva Rahav nu a pierit cu cei care nu au crezut, pentru că primise spionii cu pace.” 

Ce a folosit Dumnezeu pentru a face deosebire între toți ceilalți din Ierihon și Rahav și casa ei? A fost credința ei. Toți ceilalți nu au crezut, și toți ceilalți au pierit pentru că nu au crezut. De ce? Pentru că Mesajul pe care l-a adus Moise, era Cuvântul pentru acea zi. Dar când această desfrânată dintre Neamuri, cu o viață nedreaptă, a crezut, a mărturisit și a acționat, Dumnezeu a salvat-o de la nimicirea care a venit.

Să mergem la Evrei 11.6:

„Și fără credință este imposibil să-I placi Lui, fiindcă cel ce vine de la Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și că El este un Răsplătitor al celor ce Îl caută cu sârguință.”

De aceea lucrările nu vor funcționa, faptele bune nu vor funcționa, lucrurile frumoase nu vor funcționa. Toate celelalte sunt bune, și noi trebuie să le avem pe toate, eu nu desconsider nimic din toate acestea; eu vreau să fiți drăguți, mai ales când vorbiți cu mine vreau să fiți foarte drăguți. Eu vreau să fiu foarte drăguț cu voi; noi vrem să fim drăguți cu vecinii noștri, vrem să fim oameni buni, vrem să fim o reprezentare bună a Cuvântului, dar adevărul este că încă mai avem această natură de scaiete lipicios și nu putem împlini aceasta tot timpul. Noi avem piedici, capcane și căderi, dar trebuie să ne dăm seama că nu la aceasta privește Dumnezeu, ci El privește la credința în Adevărul Său prezent. Aceasta este linia de separare.

Dumnezeu este atât de îndurător să-Și amintească în continuare de Cuvântul Său și să trimită Duhul Său ca să ne îndrepte când greșim, pentru că El vrea să manifestăm acest Cuvânt.

Deci, „Prin credință curva Rahav nu a pierit împreună cu cei care nu au crezut...” „…Și fără credință este imposibil să-L mulțumim pe Dumnezeu.” Așadar, toată slujirea noastră în biserică, îmbrăcămintea frumoasă, purtarea frumoasă și toate acestea, nu pot fi plăcute lui Dumnezeu fără credință. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 1Ioan 3.4-10:

„Oricine face păcat, de asemenea încalcă Legea, și păcatul este încălcarea Legii.

Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.

Oricine rămâne în El, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.

Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum El Însuși este neprihănit.

Cine păcătuiește, este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că Sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu, și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.”

Așadar, când ni se spune: „Cine păcătuiește este de la diavolul,” și, „Cine este născut din Dumnezeu nu poate păcătui,” și dacă luăm definiția păcatului dată de fratele Branham, atunci Scriptura are sens. Dacă luați această definiție a păcatului, atunci păcatul real este necredința, iar toate celelalte sunt atributele necredinței, ale păcatului. Deci, păcatul adevărat, este necredința. Apoi te întorci și privești la versetul 7:

„Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire…” Vom vedea imediat, despre ce neprihănire vorbește aici. „…este neprihănit, cum El Însuși este neprihănit.

Cine păcătuiește, este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că Sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”

De ce? Pentru că credința lui Dumnezeu a fost injectată în viața lui. Voi sunteți mântuiți prin har, prin credință, și aceasta nu este de la voi, ci este un dar al lui Dumnezeu, și Sămânța lui Dumnezeu este acolo ca să creadă Cuvântul.

„Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu, și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său.”

Acum vreau să privesc ce face această „neprihănire.” Să mergem la Romani 4.

Amintiți-vă că evreii I-au spus lui Isus că ei sunt copiii lui Avraam și că Avraam era tatăl lor, dar Isus le-a spus: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face lucrările lui Avraam.” Să mergem la Romani 4.1-3:

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce se lăuda, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Îmi place această Scriptură! Avraam nu a obținut neprihănirea prin lucrarea Legii, pentru că, dacă obținem aceasta prin lucrarea Legii, atunci Dumnezeu ne-a dat mântuirea prin datorie, nu prin har. Dar Dumnezeu a vrut să ne dea aceasta prin har, ca să fie sigur că va veni la Sămânță, că o vor primi doar aleșii.

Deci, este prin har. Cum poate fi prin har? Singurul mod de a fi prin har, este dacă vine prin credință, pentru că aceasta nu poate fi prin faptele Legii. Dacă neprihănirea ar veni prin fapte,  Dumnezeu îți datorează salvarea, și atunci Dumnezeu îți este dator. Dar Dumnezeu nu-ți poate fi dator, pentru că atunci nu ești mântuit prin har, ci prin fapte, deoarece Dumnezeu îți datorează aceasta pentru ce ai făcut. Dar Dumnezeu nu a salvat niciodată pe nimeni pentru că i-a datorat ceva, ci ceea ce ne datorează este moartea, distrugerea și sfârșitul acestui Pământ, aceasta este ceea ce merităm noi, dar este harul Lui care ne permite să primim Viață.

Vreau să citesc aceasta din nou:

„Așadar, ce vom spune că a primit Avraam, tatăl nostru, în ce privește carnea (trupul)?”

Am găsit că lucrul acesta este bun, pentru că, dacă vrem să fim parte a Legământului Harului, noi trebuie să fim Sămânța lui Avraam. Aceasta funcționează numai dacă suntem Sămânța lui Avraam Așadar, dacă voi sunteți Sămânța lui Avraam, faceți parte din Legământul nemeritat al harului, și Dumnezeu a promis că ați moștenit totul. Atunci El va fi Dumnezeu pentru tine, va fi Tată; va fi Dumnezeu pentru voi și voi veți fi poporul Lui. Toate acestea sunt sub promisiunea lui Avraam.

Deci, „Ce vom spune că a primit Avraam, tatăl nostru, în ce privește carnea?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce se lăuda, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Așadar, Avraam este neprihănit. De ce este Avraam neprihănit? Nu din cauza faptelor lui, ci pentru că a crezut Cuvântul pentru ziua lui. Când Dumnezeu i-a vorbit, el a crezut, și când a crezut, el a fost socotit neprihănit; neprihănirea i s-a atribuit, sau i s-a dat. El a fost neprihănit; el a primit titlul de „neprihănit.” Dar nu prin fapte neprihănite, ci prin credință în promisiunea Cuvântului lui Dumnezeu.

Și noi trebuie să fim copiii lui Avraam. Isus a spus: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.” Care au fost faptele lui Avraam? El a crezut Cuvântul lui Dumnezeu, și când el a crezut ce i-a spus Dumnezeu, aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Acestea au fost faptele lui Avraam, aceasta este ceea ce l-a făcut neprihănit.

Ascultați, această neprihănire nu a primit-o când și-a vândut soția de două ori; nu a primit-o când l-a mințit pe Faraon și pe Abimelec; nu a primit-o când a refuzat să-și protejeze, să-și apere soția și a vândut-o acelui împărat, pentru a se salva pe el; nu acestea au fost faptele neprihănite care i-au dat Viață și parte la promisiune, ci pentru că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.

Să mergem la versetul 13 și 14:

„Fiindcă promisiunea că el va fi moștenitor al lumii, nu era dată lui Avraam sau seminței lui prin Lege, ci prin neprihănirea credinței.

Căci dacă moștenitori sunt cei din Lege, credința este desființată și promisiunea este fără efect.”

Ce spune el? Că tu nu poți primi neprihănirea prin respectarea Legii, făcând faptele Legii; tu nu poți primi moștenirea prin faptele Legii, ci prin credință. Și când ai credința credinciosului Avraam, aceasta te îndreptățește să fii un copil al lui Avraam. De ce? Pentru că ai credința lui Avraam. Laudă lui Dumnezeu! Să mergem din nou la Evrei 11. Sunt multe Scripturi, dar nu putem merge la toate.

Acum vedem linia de separare, de despărțire dintre cei credincioși și cei necredincioși. Ascultați, nu sunt doar faptele, să nu mă înțelegeți greșit. Sunt fapte drepte și fapte nedrepte pe care voi le puteți face. Desigur, voi puteți face nedreptate și puteți face neprihănirea, și noi trebuie să ne străduim să facem neprihănirea și să evităm nedreptatea, dar când se ajunge la linia de separare a ceea ce este drept și ceea ce nu este drept, este de fapt, dacă Îl crezi pe Dumnezeu sau nu Îl crezi; deoarece ești socotit neprihănit pentru că Îl crezi pe Dumnezeu. Și noi suntem copiii lui Avraam.

Să mergem la Evrei 11.32-40:

„Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel și de proroci!

Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor;

au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe.

Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, și au fost chinuiți.

Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare;

au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți;

ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri, și prin crăpăturile pământului.

Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit,

pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”

Noi îi vedem pe acești biruitori ai credinței, și Evrei 11 amintește o serie întreagă de biruitori ai credinței. Ei au biruit prin credință, și chiar la început, el a spus: „Și ce să mai spun despre acești oameni care, prin credință, au supus împărății?” Totul a fost făcut prin credință. Nu a fost făcut prin meritul lor sau prin brațul lor puternic, prin voința lor sau prin mintea lor, ci totul a fost realizat prin credință. Ei au crezut ce a spus Dumnezeu în ziua lor, și când au crezut și s-au predat lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut prin ei lucrări miraculoase. Dar totul a fost prin credință, totul a fost prin Cuvântul lui Dumnezeu.

În mesajul Statura unui om perfect, fratele Branham a spus:

„Înțelegeți? Acești oameni care au murit aici, depind și ne așteaptă pe noi. Astfel, această Biserică trebuie să ajungă la perfecțiune pentru a aduce învierea; și ei sunt suflete sub altar care așteaptă ca  această Biserică să ajungă la desăvârșirea ei. Dar când vine Hristos…”

Așadar, Pavel spune că ei încă nu sunt făcuți desăvârșiți fără noi. Și aici, fratele Branham spune că această Biserică trebuie să ajungă la perfecțiune. Cum vine ea la perfecțiune? Eu cred că Dumnezeu a adus un Cuvânt perfect pentru a aduce o Mireasă perfectă la o manifestare perfectă. Dar Ea trebuie să facă aceasta printr-o predare perfectă. Eu cred că aceasta este epoca în care trăim noi.

De-a lungul timpului, Dumnezeu a descoperit Sămânța dreaptă. Fratele Branham a spus că Biblia este Cartea Vieții Mielului, Cartea Răscumpărării, Certificatul de căsătorie. El a folosit tot felul de nume pentru Ea, dar dacă ne deschidem Biblia și începem să o răsfoim, să o citim, vom citi o înregistrare a umanității, o înregistrare a oamenilor în diferite împrejurări, în încercări, în dificultăți, și în tot felul de circumstanțe. Dar în toate povestirile, citim cum Dumnezeu a avut întotdeauna o modalitate de a aduce Cuvântul Său printr-un profet, și toți au auzit Cuvântul Său adus prin profet. Însă doar unii au fost capabili să accepte acel Cuvânt și să acționeze prin El, și când ei acționează, acceptă acel Cuvânt, și atunci se întâmplă lucruri miraculoase, au loc mari biruințe și se manifestă lucruri mărețe.

Apoi, merge la următoarea poveste, și tu  citești următoarea poveste de mare necaz, eșecuri, căderi și ridicări; totul este peste tot în Biblie, iar dacă o urmărești, este o înregistrare a umanității. Dar Dumnezeu Se injectează în mod constant în fiecare poveste. Cum Se injectează El în poveste? Prin aducerea unui Cuvânt, a unei profeții; un Cuvânt fără greșeală printr-un profet, printr-un mesager; și când El injectează acel Cuvânt, pe Pământ sunt anumiți oameni la acel timp, care se unesc cu acel Cuvânt și Îl cred; și prin acei indivizi, Dumnezeu face lucruri miraculoase, supranaturale. Apoi povestea se încheie și timpul merge mai departe, iar El deschide alt capitol și face același lucru într-un fel diferit, dar este același lucru. Apoi și acel capitol se încheie, iar El merge mai departe și deschide un alt capitol. El face același lucru, dar într-un fel diferit: schimbă numele, împrejurările, locația, dar continuă să facă același lucru iar și iar și iar. Oamenii ajung într-o împrejurare dificilă, situația este îngrozitoare, iar El intră în scenă și aduce Cuvântul Său, acel Cuvânt îi aduce pe oameni la Lumină, ei se aliniază cu Cuvântul, iar Dumnezeu face ceva supranatural, apoi merge mai departe.

Ce este aceasta? Aceasta este descoperirea fiilor lui Dumnezeu: „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.” Și toate sunt găsite prin această înregistrare în istoria umanității. Întotdeauna au existat afirmații îndrăznețe, mulți oameni care pretind că sunt singurii oameni drepți, sămânța lui Dumnezeu…

Întotdeauna au existat pretenții și aș îndrăzni să spun că întotdeauna a existat confuzie cu privire la cine are dreptate și cine nu are; care Cuvânt este adevărat și care Cuvânt nu este adevărat.

Vreau să spun că, atunci când au ieșit evreii din Babilon, ei s-au întors cu scrierile rabinilor care nu erau în Vechiul Testament, pentru că ei au luat o mulțime de idei, unele culese de la perși, altele de la babilonieni și le-au amestecat cu iudaismul. Apoi, ei au început să le învețe și au creat o mare diviziune, și când a apărut Isus în scenă, erau rupți și împărțiți cu privire la cine are dreptate, cine are Adevărul real, și cine ce rabini urmează din ce secol.

Așa a fost întotdeauna. Care denominațiune are dreptate? Care Adevăr este corect? Cine este corect? Dar Dumnezeu a avut întotdeauna o cale, El a avut o modalitate de a-Și chema Sămânța aleasă, de a-Și descoperi copiii. Așa a fost întotdeauna, Dumnezeu a adus o descoperire proaspătă a Cuvântului. Și ce făcea acea descoperire proaspătă a Cuvântului? Aceasta este doar perspectiva mea.

Acum, privind în urmă, aceasta era descoperirea copiilor lui Dumnezeu, pentru că ei au putut să-L ia pe Dumnezeu pe Cuvânt. Unii dintre ei erau pescari, vameși, curve, fermieri, proscriși; cel mai mic dintr-un trib, cel mai tânăr fiu; și dacă a fost adevărat pentru ei, de ce nu ar putea fi adevărat și pentru noi? Dacă Dumnezeu a putut merge la cel mai mic dintre triburi, dacă a putut merge la cel mai tânăr fiu, dacă a putut să-l scoată afară, pe Ghedeon, de ce nu o poate face cu tine?

Ascultați, ce făcea Ghedeon? El bătea grâul în teasc ca să-l ascundă de Madian, ca să nu vină să li-l fure din nou. Vreau să vă spun că el nu era un om puternic, nu era un mare învingător, nu era un biruitor, ci stătea ascuns și bătea grâul în teasc. Pot să mi-l imaginez cum își ridica privirea din când în când să se asigure că nu vine nimeni. Dar Îngerul a venit la el, pentru că știa cine era Ghedeon, și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

Puteți să vă imaginați. Cum te-ai simți dacă te-ai ascunde în dulap ca să-ți numeri banii, pentru că nu vrei să ți-i fure cineva? Ești agitat și inima îți bate cu putere de fiecare dată când auzi o bătaie în ușă,  gândindu-te că poate veni vreun hoț, și dacă vine, nu ai putere să-i reziști și vei fi nevoit să-i dai toți banii. Stai acolo cu lumina stinsă, îți numeri banii și te rogi să nu bată nimeni la ușă, și dintr-o dată, un Înger stă în spatele tău și-ți spune: „Oh, Chad! Domnul este cu tine, viteazule, războinicule! Tu ești un luptător puternic, curajos, un biruitor!”

Nu au fost faptele lui Ghedeon, nu au fost meritele lui, nu au fost acțiunile lui, ci el era Sămânța lui Dumnezeu.

Ați observat vreodată în Biblie, că au fost anumiți oameni cărora Dumnezeu le-a dat o șansă, dar ei nu au profitat de ea și au ratat-o? Apoi sunt alți oameni în Biblie, pentru care, se pare, că Dumnezeu va continua să aibă îndurare?

Îngerul a venit la Ghedeon și i-a adus un Mesaj, iar Ghedeon a zis: „Ei bine, nu fi supărat pe mine, dar am nevoie de un semn.” Ca și cum vizita unui Înger nu ar fi suficientă pentru mine, de aceea, „am nevoie de un semn.” Și era un Înger care îi știa numele, voi știți întreaga poveste, cum totul s-a întâmplat întocmai cum a cerut el.

Apoi I-a spus: „Te rog, nu Te supăra pe mine, dar mai am nevoie de un semn.” De ce S-a purtat Dumnezeu așa cu Ghedeon? Ce este cu toată povestea aceasta? Dumnezeu știa ce este în interiorul lui Ghedeon. Ghedeon încă nu știa ce este în interiorul lui, dar Dumnezeu știa, de aceea Și-a adus Cuvântul, manifestarea Cuvântului, pentru a trezi Ceva ce era în interiorul lui Ghedeon, iar Ghedeon urma să vină în locul unde putea să se predea acelui Cuvânt al lui Dumnezeu, și Dumnezeu avea să-l folosească pe Ghedeon ca să obțină victoria asupra armatelor vrăjmașe, prin credință.

El nu a venit la Ghedeon pentru că era cel mai puternic, voi știți toată povestea, ci pentru că Ghedeon era un fiu predestinat al lui Dumnezeu. El nu știa, nu avea nici o idee despre aceasta, dar Dumnezeu a folosit un Înger să-i aducă un Mesaj, și El a legitimat acel Mesaj pentru a-l pune în poziție, apoi să-l conducă la biruință, o biruință câștigată prin credință.

Cum a câștigat el biruința? Supunându-se la Cuvântul lui Dumnezeu. Ghedeon nu a biruit prin armata lui, nici prin puterea lui, nici prin armele lui, ci a câștigat bătălia pentru că a făcut ceea ce i-a cerut Dumnezeu, ceea ce nu era logic, și părea iresponsabil. Ca și conducător al armatei, Ghedeon a avut mii de oameni care s-au adunat lângă el, dar Dumnezeu i-a spus să găsească o modalitate de a scăpa de acele mii de oameni, până când a ajuns la trei sute de oameni. Trei sute de oameni cu care a ieșit împotriva a mii de dușmani, care erau mai bine echipați, care erau soldați mai buni. Cum ar fi fost considerat? Iresponsabil.

Dacă am avea un conducător în armată și ar face același lucru astăzi, ar fi dat afară și ar ajunge la Curtea Marțială. Dar cum a câștigat Ghedeon? El nu a biruit prin sabia lui, ci a biruit prin credință.

Dumnezeu a avut pe cineva care să rămână cu Cuvântul, și rămânând cu Cuvântul, a făcut o asemenea minune, ca voi să puteți vedea că a fost ceva supranatural cu privire la lupta lui Ghedeon. Este ceva supranatural cu privire la acea victorie,  pentru că acolo s-a întâmplat ceva supranatural.

Dumnezeu a venit la Moise. Moise a fost crescut foarte bine; el a crescut obținând tot felul de grade prin diferite abilități, dar Dumnezeu l-a smerit, l-a trimis în pustie, i-a dat o soție cu temperament iute și l-a făcut păstor, până când a ajuns în locul unde…

Eu nu știu cum a devenit bâlbâit, nu știu dacă a fost întotdeauna așa, sau a devenit așa în urma tuturor încercărilor lui, dar Moise a ajuns în locul unde a venit Dumnezeu și i-a spus să intre în slujbă, să se întoarcă în Cuvânt, iar el I-a spus: „Eu nici măcar nu pot să vorbesc. Trimite pe altcineva. Eu nu sunt omul potrivit, nu pot să fac ceea ce îmi ceri.”

Amintiți-vă ce v-am spus despre răbdarea Lui Dumnezeu cu oamenii. Moise privea la Dumnezeu și I-a spus: „Eu nu pot s-o fac. Cheamă pe altcineva.” Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Nu, tu ești cel care va merge să facă aceasta.” Și Moise a zis: „Ei bine, nu pot. Eu nu pot nici măcar să vorbesc, sunt încet la vorbire și mă bâlbâi.” Și El i-a dat pe cineva să-l ajute, și i-a spus: „Eu nu trimit pe altcineva.” Dumnezeu S-a mâniat pe Moise, așa spune Biblia, dar Dumnezeu a rămas cu Moise.

Apoi, Moise a crezut Cuvântul lui Dumnezeu și a mers după cum a spus Cuvântul. Ascultați, Moise nu s-a dus în Egipt pentru că a vrut să meargă; el nu a mers în Egipt pentru că a vrut să fie un erou, sau să arate bine; nu a vrut să meargă în Egipt pentru că a vrut să fie conducătorul unei națiuni, sau ca să aibă o poveste frumoasă pentru nepoți. Lui Moise i-a fost frică să meargă în Egipt, el nu voia să meargă, și credea că nu este capabil să meargă, totuși, sub Cuvântul lui Dumnezeu, el a ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu și s-a dus.

Dumnezeu a folosit un vas care nu s-a dus din propria lui voință sau din propria lui dorință, ci s-a dus în conformitate cu voia, dorința și Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Moise nu s-a dus să-și înfăptuiască propria lui voie, pentru că el nu a vrut să meargă, și a stat acolo făcând numai ceea ce îi spunea Dumnezeu, deoarece nu era planul lui, dorința lui, voia lui, ci a fost numai ce a vrut Dumnezeu. Moise avea înăuntru Ceva care putea să-L creadă pe Dumnezeu.

Astfel, Moise a coborât în Egipt, iar Dumnezeu i-a spus: „Tu vei fi dumnezeu pentru Faraon.” Și când a coborât la Faraon, i-a zis: „Lasă poporul Meu să plece, dacă nu, se va întâmpla...” Și tot ce a spus Moise s-a întâmplat. Când ceva ieșea din gura lui, se împlinea, pentru că el avea puterea creatoare a Cuvântului vorbit.

Când Dumnezeu i-a zis: „Du-te și cheamă muște!”, el a vorbit și muștele au venit în existență. Ce era Moise? Moise era un dumnezeu pentru Faraon. Moise era un dumnezeu în Egipt. El nu era Dumnezeu, ci era un dumnezeu minor. Ce era el? El era un fiu al lui Dumnezeu căruia i-a fost frică să meargă în Egipt. El s-a gândit că era prea bătrân, nu putea vorbi, era speriat și voia să meargă înapoi, dar înăuntrul lui, era un dumnezeu amator, dar el nu știa aceasta.

Vă puteți imagina ce s-a gândit timp de patruzeci de ani, ca un ratat, în partea din spate a pustiului? Nu știu ce a gândit el, dar știu ce aș gândi eu.

El s-a întors înapoi și a chemat muște, a chemat broaște, grindină; când a ajuns la Marea Roșie, a ridicat un toiag și apele s-au despărțit și au stat ca un zid în partea dreaptă și ca un zid în partea stângă. Ce este el? Ce avem pe Pământ? Moise era un dumnezeu amator pe Pământ. Dar cum era el un dumnezeu amator? Nu prin voia lui, nu prin dorința lui, nu prin mintea lui, ci el a fost un dumnezeu amator, dar numai când a fost dispus să facă și să spună numai ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă și să spună.

Era Dumnezeu lucrând prin Moise. Acolo a fost Isus. Când Isus a venit pe Pământ, El a avut daruri. Fratele Branham a spus că El era plin de daruri, dar când l-a învins pe Satan în pustie, El nu a folosit nici unul din darurile pe care le avea, ci a folosit numai Cuvântul, ca să ne lase un exemplu. Deci, Isus a fost capabil să folosească daruri, dar El a făcut numai ceea ce I-a arătat Tatăl. El era Dumnezeu pe Pământ, dar în ce fel a manifestat că era Dumnezeu pe Pământ? El S-a manifestat pe Sine predându-Se și supunându-Se Tatălui Său, El avea să acționeze la porunca Tatălui Său fiind manifestarea lui Dumnezeu pe Pământ, vorbind furtunii, vorbind valurilor și înviind morții. El făcea numai ceea ce Îi spunea Tatăl să facă.

Eu cred că uneori, noi ne facem o idee greșită despre ce înseamnă să fii un dumnezeu amator, ca și cum am merge să facem orice ne dorim și oricând vrem. Dacă începem să luăm voia de sine, carnală, și începem să administrăm promisiunea lui Dumnezeu cu voința noastră de sine, carnală, ne vom trezi că vom corupe Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar, ce a făcut Dumnezeu în ziua noastră? El a fost atât de îndurător cu noi, și ne-a trimis un profet pentru a ne aduce înapoi Mintea, gândirea lui Dumnezeu pentru această zi; să ne aducă înapoi dorința lui Dumnezeu, ceea ce vrea El și felul în care vrea El; și restaurarea înapoi a Adevărului Cuvântului pentru noi. Aceasta s-a pierdut de-a lungul generațiilor, dar El a adus înapoi la noi acel Cuvânt, și acum, El îi descoperă pe fiii lui Dumnezeu prin găsirea celor drepți.

Ce înseamnă a fi drept? Înseamnă a-L crede pe Dumnezeu. Aceasta ți se socotește ca neprihănire. Acum, El îi caută pe copiii Săi, iar acei copii sunt cei care sunt capabili să vină sub Stindardul acestui Cuvânt, renunțând la toată gândirea lor, la tot ce credeau ei că este corect și să vină în linie cu acest Cuvânt pe care Dumnezeu ni L-a restaurat printr-un Glas profetic.

Ce devine linia de despărțire în zilele noastre? Linia de despărțire este Credința și Necredința. Nu eu am făcut-o așa, Dumnezeu a făcut-o.

Să nu mă înțelegeți greșit, există mai mult în poveste, pentru că vor fi cei care vor fi salvați la Judecata de la Tronul alb. Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest har, dar nu despre aceasta vorbesc, ci acum vorbesc despre fiii și fiicele lui Dumnezeu, despre dumnezeii minori, dumnezeii amatori de pe Pământ.

Fratele Branham a spus aceasta încă din anul 1952, în mesajul Dumnezeul Credincios:

„Știți ce? Cum a făcut Dumnezeu Pământul, Pământul acesta pe care stați voi în dimineața aceasta? Oamenii nu vor să creadă în credință. Cum a făcut Dumnezeu Pământul? El a vorbit. Amin. Vedeți? El a vorbit și lumea a luat ființă. Și în această dimineață, această lume este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Și El a crezut Cuvântul Său…” Îmi place afirmația aceasta!

„…Iată-L! Priviți! Și dacă Dumnezeu, dacă tu ești un descendent al Lui, și Dumnezeu este în tine, El va crede propriul Său Cuvânt. Deși nu poate fi văzut, simțit, gustat sau ceva, El va crede. Înțelegeți ce vreau să spun? Dumnezeu în tine va crede propriul Său Cuvânt. Este corect? Atunci nu te uiți la lucrurile pe care le vezi, ci te uiți la lucrurile pe care le-a spus Dumnezeu.”

Deci, când Dumnezeu a vorbit lumea…Când privim în Geneza, vedem că Dumnezeu a vorbit și lumea a luat ființă. Fratele Branham ne-a spus că Dumnezeu trebuia să creadă în Cuvântul Său. De ce? Pentru că a mers tot drumul înapoi, la Evrei, unde spune: „Prin credință știm că lumile au fost formate prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Ce a fost aceasta? Nu au fost doar Cuvintele, ci a fost credința în Cuvânt. Aceasta a creat, propria credință a lui Dumnezeu a creat lumea. El a trebuit să creadă propriul Său Cuvânt. Și dacă Dumnezeu trebuie să creadă în Cuvântul Său, ce ar trebui să facă fiii lui Dumnezeu care au de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu? Ei trebuie să creadă Cuvântul! Aceasta este ceea ce-i face copiii lui Dumnezeu; aceasta îi descoperă ca fii ai lui Dumnezeu. Ce îi declară că sunt fii ai lui Dumnezeu? Faptul că ei pot crede Cuvântul lui Dumnezeu.

În anul 1955, în mesajul Acum, crezi?, profetul a spus:

„Acum lăsați-mă să vă spun ceva. Fiecare om care s-a născut din nou cu Duhul lui Dumnezeu în el, este un creator în miniatură. Acum, aceasta s-ar putea să vă zguduie puțin, dar acesta este adevărul.

Noi suntem în imaginea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Un Creator. Acesta este motivul pentru care credeți că Dumnezeu poate vindeca o persoană, pentru că Dumnezeu este în voi, și Dumnezeu a făcut această lume. El doar a vorbit și Cuvântul Său a devenit materie. Însuși terenul pe care stați, este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Dacă nu a făcut-o El, de unde a venit? Vedeți? El doar a vorbit și acesta a venit în existență. El a crezut în propriul Său Cuvânt. Și dacă un om este născut din Duhul lui Dumnezeu, el este un descendent al lui Dumnezeu, și acea parte a lui Dumnezeu este în el, de aceea el crede că fiecare Cuvânt pe care-l spune Dumnezeu, se va manifesta. Vedeți? Și așa, aceasta îl face parte din Dumnezeu. Duhul Sfânt în om, îl face parte din Dumnezeu.”

A crezut Dumnezeu Cuvântul Său? Copiii lui Dumnezeu trebuie să creadă Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce-i identifică pe ei ca fii ai lui Dumnezeu.

Să mergem la 1Ioan 5.1-5:

„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; și oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel născut din El.

Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu, prin aceea că iubim pe Dumnezeu, și păzim poruncile Lui.

Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele;

pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii, este credința noastră.

Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”

Deci, aceasta este ceea ce biruiește lumea, este chiar credința noastră. Credința noastră în ce? Credința noastră în Cuvântul lui Dumnezeu.

Când ne întoarcem și privim la evrei, când trecem prin Epistola către Evrei, citim că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; Sara, „prin credință”; Abel, prin credință; toți, prin credință, prin credință, prin credință. Și ce au făcut ei? Ei au făcut minuni: au închis gurile leilor, au pus armate pe fugă, au învins dușmani, au făcut toate aceste lucruri. Cum au făcut-o? Prin credință. Prin credință în ce? Prin credință în Dumnezeul care le-a vorbit în ziua aceea.

Cum vom birui noi în această zi? Prin credință. Prin credință în ce? Prin credință în Cuvântul pe care Dumnezeu ni L-a dat astăzi. Vedeți?

Adam a rămas un dumnezeu amator cât timp a stat cu Cuvântul pe care i l-a dat Dumnezeu, dar când a părăsit Cuvântul, el și-a pierdut poziția.

Dumnezeu ne-a dat un Cuvânt pentru această zi, și ce încearcă El să facă? El încearcă să restaureze. Ce să restaureze? Să restaureze tot ce s-a pierdut, tot ce a fost luat, tot ce a fost căzut. De unde a căzut? Din Cuvânt. Și pe cine caută El? El Își caută copiii, pe cei care pot spune: „Acesta este Adevărul! În interiorul meu, știu că acesta este Adevărul!” Și nu doar să spun „Acesta este Adevărul,” ci să spun: „Doamne, ajută-mă! Vreau să-mi predau viața acestui Adevăr! Eu vreau să trăiesc acest Adevăr, Doamne, ajută-mă să trăiesc Adevărul, pentru că știu că acesta este Adevărul!”

Ce face Dumnezeu? El începe să-i manifeste din nou pe fiii și fiicele lui Dumnezeu, pentru că fiii și fiicele lui Dumnezeu Îl cred pe Dumnezeu. Ei Îl cred pe Dumnezeu, cred Cuvântul Său, cred ce spune El.

Vreau să închei cu acest gând, vreau să vă împărtășesc ce a spus fratele Branham în anul 1961, în mesajul Super Semnul. El a spus:

„Ei spun: „Zilele minunilor au trecut,” și toate aceste lucruri. Lăsați-i să dovedească. „Eu vă voi arăta un semn veșnic, un super semn.” Oh, da. Amin. El ar fi putut veni ca Înger; el ar fi putut veni ca orice ar fi vrut, dar El a ales să vină ca Sămânța lui Avraam. Amin. Super Sămânța lui Avraam. Acesta este Adevărul. Felul în care El a ales să vină să arate în aceste ultime zile super semnele lui Dumnezeu, o super Rasă…Pentru că, ce au primit? Putere supranaturală cu semne supranaturale printr-o credință supranaturală într-un Cuvânt supranatural de la un Dumnezeu supranatural. Amin. Voi vorbiți despre „super…”

Unde veți merge să primiți „Cuvântul supranatural de la un Dumnezeu supranatural și o credință supranaturală?” Aceasta va veni din Sămânța lui Dumnezeu care este în interior, ca să crezi Cuvântul supranatural care a fost trimis în această zi.

El îi aduce pe cei doi împreună. „Dumnezeu supranatural într-un Trup supranatural, într-un popor natural, dând semne supranaturale….Aleluia! Da, o super Rasă…Cei care Îl cunosc pe Dumnezeul lor vor face isprăvi, mari isprăvi și vor arăta semne supranaturale; un popor, Sămânța lui Avraam, un semn al supranaturalului Hristos înviat din morți în mod supranatural.”

Dumnezeu va avea un Super-Semn, o Super-Rasă divină, dumnezei amatori pe acest Pământ. El ne aduce înapoi acolo unde fiii lui Dumnezeu sunt manifestați din nou pe acest Pământ, în Mileniu cu Hristos. El ne zidește din nou până la aceasta, și urmează să ne afișeze, să ne arate.

Ce a făcut El prin profetul din zilele noastre? Ce a făcut acest profet când a vorbit naturii, când a fost sus pe munte în Colorado? El era sus pe munte într-o excursie de vânătoare, și el medita vorbind despre Dumnezeu. Ce era el? El era un om natural care trăia o viață naturală, și era cu prietenii lui într-o excursie de vânătoare, dar în interior, el era un fiu al lui Dumnezeu, în interior era o Genă a lui Dumnezeu, el era predestinat să fie un dumnezeu amator. El era un descendent al lui Dumnezeu, un copil al lui Dumnezeu.

El se afla sus pe munte, când a fost anunțată apropierea unei furtuni. Voi știți această poveste. Când a început să plouă, apoi au început să cadă fulgi de zăpadă, el s-a grăbit să coboare de pe munte. De ce cobora de pe munte? Pentru că era un om, se afla în pericol și cobora ca să ajungă în siguranță. Vreau să prind această poveste și s-o păstrez în context.

Dumnezeu, un Glas i-a spus la fel de clar ca orice: „Du-te înapoi de unde ai venit! Du-te înapoi!” Și el s-a întors. Unde s-a dus? În furtună. El s-a dus în distrugere, în pericol; dar el învățase să se supună acelui Glas. Nu era vorba despre a gândi, ci era vorba despre supunere. Și nu era vorba despre voia lui, ci era vorba despre Cuvânt.

Vă rog, urmăriți aceasta. El s-a dus înapoi pe munte, și a început să mănânce un sandvici, pentru că nu știa ce să facă. Și ascultați, el a început să se gândească: „Poate am fost eu.” Te întorci și asculți ce spune fratele Branham. Este uimitor.

 Ascultați, el era un om pe pământ care a avut mai multe experiențe supranaturale decât oricine despre care am auzit vreodată în viața mea, dar el nu a venit niciodată cu acea aroganță spirituală, ca și cum ar ști întotdeauna totul, ar înțelege totul sau ar ști răspunsul: „S-a întâmplat aceasta și înseamnă aceasta, știu interpretarea acestui eveniment.” De cele mai multe ori, el a spus: „Eu chiar nu știu. Nu am fost eu Acesta, nu am putut fi eu.”

El a auzit un Glas audibil, la fel de clar ca oricare, iar el stătea acolo jos și mânca un sandvici, în mijlocul unei furtuni care se învârtea în jur. Ca ființă umană, el stătea pe un buștean și mânca un sandvici ud, întrebându-se dacă acel Glas era Dumnezeu sau nu era Dumnezeu.

Ascultați, am un motiv pentru care vreau să vă spun această poveste. V-o spun pentru că tot acest Plan de înfiere al fiilor lui Dumnezeu, al dumnezeilor amatori, este Planul lui Dumnezeu, nu este planul vostru; este voia lui Dumnezeu, nu este voia voastră; nu este ceva ce lucrați voi și sunteți mândri, strigați, sunteți aroganți și pretindeți aceasta cu îndrăzneală. Aceasta nu va face nimic. Dacă nu este voia lui Dumnezeu, nu se va întâmpla nimic.

Dumnezeu a vrut să manifeste ceva în acest om. În timp ce el fugea pe munte în jos ca să ajungă în siguranță, ce a făcut Dumnezeu? L-a chemat înapoi. Dumnezeu l-a oprit și l-a făcut să se întoarcă. De ce? Pentru că această mărturie trebuie spusă fiilor și fiicelor lui Dumnezeu din această generație, pentru ca ei să poată vedea. Ce să vadă? Să vadă scopul.

El stătea acum pe un buștean și mânca un sandvici ud întrebându-se  dacă a auzit cu adevărat Glasul lui Dumnezeu sau nu. Îmi place atât de mult sinceritatea profetului lui Dumnezeu! Și noi trebuie să fim oameni adevărați și sinceri.

Uneori noi suntem aproape siguri că Dumnezeu vrea să facem ceva, și atunci lucrurile merg rău, iar noi ne întrebăm dacă am fost noi sau a fost Dumnezeu, apoi ne simțim vinovați chiar și pentru că am pus-o la îndoială: „Ce este în neregulă cu mine?”

Ascultați, voi sunteți în aceeași categorie în care a fost profetul lui Dumnezeu în această zi, pentru că el nu știa întotdeauna ce se întâmpla și nu și-a dat seama întotdeauna de tot. Ce era el? Un fiu manifestat al lui Dumnezeu. El a fost cel pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-L arăta, așa cum Mireasa arată venirea lui Hristos.

El stătea pe acel buștean, și îmi amintesc că el a spus că s-a ridicat și avea luneta sub haină ca să nu se aburească în cazul în care se întâlnea cu un urs sau ceva, în timpul furtunii. Știți, el nu se plimba ca un dumnezeu amator și aștepta să vină un urs. Nu, el avea arma sub haină în cazul în care întâlnea un urs, ca să poată trage și să se apere. El era o ființă umană care se întâmpla să fie un fiu al lui Dumnezeu. În toate acestea este o realitate. El a spus: „Nu știu voi, dar eu sunt sătul de această falsă încercare de a fi spiritual.”

Experiențele fratelui Branham și experiențele pe care le-am avut în viața noastră au fost reale, au fost supranaturale. Dumnezeu a făcut aceasta, nu a fost ceva îmbrăcat, nu a fost ceva ce încerca să facă să arate spiritual, ci a fost cu adevărat real. Când Dumnezeu Se mișcă, este real, este ceea ce sunt eu, unul real.

Și profetul s-a ridicat să meargă, iar Dumnezeu i-a spus să meargă înapoi, nu-mi amintesc bine dacă era a doua oară. Apoi un Glas i-a spus: „Nu sunt Eu Dumnezeul Creației? Nu sunt Eu Dumnezeul care potolește apele, valurile și vântul?” Și fratele Branham a spus: „Da, Doamne! Eu Te cred.” Și El a spus: „Vorbește tu. Vorbește și furtuna te va asculta. Vorbește tu!”

Ascultați, ar fi putut să vorbească Dumnezeu. El ar fi putut să facă așa cum a făcut cu Moise, să pună cuvinte în gura lui și să-i spună: „Du-te și cheamă…” Dar aici a fost diferit. Dumnezeu i-a spus fratelui Branham: „Vorbește tu!”

Și acum, iată un om, o ființă umană căreia i-a fost frică de furtună, i-a fost frică de moarte în furtună, și precaut pentru o eventuală întâlnire cu un urs în furtună, acest om a început să vorbească cu buze umane; un om care tocmai mâncase un sandvici ud cu ceapă și cu ce mai era umplut; vreau ca aceasta să fie atât de real, vreau să fie atât de real pe cât este de real. Omul acesta, după ce a terminat de mâncat un sandvici ud, s-a ridicat după ce a auzit Glasul lui Dumnezeu, și a spus: „Furtună de nori, pleacă! Întoarce-te de unde ai venit! Soare, ieși și strălucește timp de patru zile, cât timp suntem noi în excursia de vânătoare!”

Aceasta a spus și imediat vântul care bătea puternic și-a schimbat direcția, a slăbit în intensitate, și după câteva șuierături de vânt, a mânat norii departe, și soarele a început să strălucească. Apoi, un Glas i-a spus: „Nu vrei să te plimbi cu Mine?” Și fratele Branham a început să meargă în această experiență cu Dumnezeu.

Ce a făcut el? El a făcut același lucru pe care l-a făcut Isus Hristos când a stat pe prova bărcii, și a spus: „Pace! Stai liniștită!” Și vânturile și valurile L-au ascultat. Cine a fost Acela? Acela era Dumnezeu în trup! Acela a fost Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Și acum, la sfârșitul timpului, ce avem? Noi avem un fiu al lui Dumnezeu, avem un om, o ființă umană cu o poziție predestinată în Dumnezeu, și Dumnezeu, prin propria Sa voie, l-a condus pe acest om prin furtună și i-a spus: „Acum, vorbește tu!”

Ascultați, acel om care a vorbit acelei furtuni, trebuia să creadă că acea furtună avea să plece, pentru că altfel, acea furtună nu pleca. Pentru că, atunci când Dumnezeu a vorbit Cuvântul, Creația nu ar fi început să se formeze în ceea ce a spus, dacă Dumnezeu nu ar fi crezut Cuvântul. Așa că, acea furtună nu ar fi plecat nicăieri, dacă acel om nu ar fi fost convins de Glasul care i-a vorbit, și că acea furtună avea să plece. El a vorbit și credința a mutat norii. Cine a spus aceasta?

Ascultați, pentru că este foarte important. El nu a repetat ceva ce i-a spus Dumnezeu, ci a vorbit de la sine, pentru că a avut permisiunea să vorbească, și aceasta este „Putere asupra Creației.” Forțele la nivel de viscol, o furtună…Vreau să spun că acestea sunt forțe uriașe, dar el le-a mișcat prin Cuvântul lui vorbit.

Ce a fost aceasta? Aceasta a fost o manifestare a unui dumnezeu amator pe Pământ. Și aceasta nu a fost numai pentru el, pentru că Dumnezeu are mai mulți fii pe Pământ. Oh, Doamne! Cumva, eu cred că acea promisiune este și pentru mine. Dar, știți ce? Eu trebuie să cred aceasta; eu nu pot să presupun sau să sper, ci trebuie să cred.

„Ce trebuie să crezi, frate Chad?” Eu nu cred că trebuie să-mi dau seama care este lucrul corect de făcut într-o situație, apoi să-mi folosesc propria mea presupunere, să încerc să spun ceva ca să fac să se întâmple ceva. Eu am încercat de prea multe ori și s-a terminat dezamăgitor, dar eu cred că sunt un fiu al lui Dumnezeu.

„De ce crezi aceasta, frate Chad?” Eu chiar nu vă pot arăta nici un motiv, nu vă pot arăta meritul meu, conduita mea, sau orice altceva. Tot ce pot spune este că în mine, în inima mea, este un martor că eu cred că acest Mesaj este Adevărul. Și nu doar cred că este adevărat, ci cred că eu fac parte din acest Mesaj, că sunt conectat la El într-un fel profund, care este dincolo de gândirea mea, că există o legătură profundă cu Adevărul acestui Cuvânt în interiorul meu, și cred că aceasta este și poziția mea ca fiu al lui Dumnezeu. Dar nu cred că trebuie să-mi folosesc acest creier pentru a încerca să-mi dau seama când să vorbesc cu o furtună, și când să nu vorbesc cu o furtună. Eu cred că partea mea este să-mi ocup poziția, așa cum a făcut profetul; să-mi ocup poziția, așa cum a făcut Isus Hristos, să rămân în spatele Cuvântului și să aștept ca Dumnezeu să spună când să vorbesc sau când să mă mișc, pentru că, dacă Dumnezeu face aceasta, atunci credința din inima mea se va ridica și va spune: „Aceasta nu este nimic altceva decât Adevărul!” Și ceva se va mișca prin credință, nu prin forța cuvintelor mele.

Nu contează cât sunteți de categorici sau cât sunteți de supărați pe diavol; cât de tare și cât de mult strigați din Scriptură, dacă nu credeți în inima voastră, nu se va întâmpla nimic. Toate lucrurile le avem doar prin credință.

Priviți la Evrei 11: prin credință au pus pe fugă armatele dușmane; prin credință au stins focul; prin credință au fost biruitori; prin credință, prin credință; prin credință a zămislit; prin credință au primit descoperirea; prin credință au fost făcute toate aceste lucruri. Dar aceeași credință i-a făcut să pribegească îmbrăcați în piei de capră și de oaie; să fie urmăriți din peșteră în peșteră, să fie săraci și năpăstuiți, pentru că ei au fost capabili să primească prin credință și binele și răul. Credința lor nu s-a diminuat, fie că au învins armatele, au închis gurile leilor sau că au fost urmăriți dintr-o peșteră în alta. Credința lor nu s-a schimbat, ci au continuat să creadă Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceștia au fost super-eroii credinței; au fost o Super-Rasă; o Super-Sămânță. Ei au continuat să creadă și atunci când erau săraci și năpăstuiți.

Aș vrea să citesc câteva citate din mesajul Înfierea, partea a patra, din anul 1960:

„Dar la împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis, la vremea Lui bună, pe Isus, Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Sângele Lui a fost vărsat pentru ca eu să pot merge la moștenirea mea. Să fim, ce? Ce moștenire? Filiația, să fiu un fiu al lui Dumnezeu…”

Care este moștenirea mea? Calitatea de fiu al lui Dumnezeu. În continuare, el a spus:

„…poate că aceasta vă va șoca de moarte, dar ați știut că oamenii care sunt fiii lui Dumnezeu sunt dumnezei amatori?

Ascultați, credeți că aceasta este poziția voastră? Credeți că ați putea vorbi furtunii din Colorado și aceasta ar dispărea? Eu cred, dar nu știu cum și nu știu când va fi momentul; eu am nevie de Dumnezeu să-mi spună, pentru că, dacă mă duc acolo și încerc s-o fac singur, în adâncul inimii mele, voi ști că acesta sunt doar eu încercând să dovedesc ceva sau să fac ceva, și va eșua lamentabil. Totul se va întâmpla prin credință. Nu poate fi efortul meu, nu poate fi făcut din motive false, nu pot ieși încercând să mă legitimez eu însumi, să atrag o mulțime, să atrag atenția sau să devin ceva mai bun decât ceilalți. Aceasta nu va merge. Toate acestea sunt auto-motivare, acesta nu este un dumnezeu amator, ci este un dumnezeu amator fals.

„Ați știut că oamenii care sunt fiii lui Dumnezeu sunt dumnezei amatori?” Câți ați știut aceasta? Câți ați știut că Isus a spus aceasta? Biblia, Isus a spus: „Nu spune însăși Legea voastră că sunteți dumnezei? Și dacă îi numiți „dumnezei”…” Dumnezeu a spus în Geneza 2 că ei erau dumnezei, pentru că aveau stăpânire deplină asupra domeniului lumii. Dumnezeu i-a dat stăpânire peste toate lucrurile, dar Adam și-a pierdut dumnezeirea, și-a pierdut calitatea de fiu, și-a pierdut stăpânirea și a preluat-o Satan. Da, frate, noi așteptăm manifestarea fiilor lui Dumnezeu care se vor întoarce și o vor prelua din nou. Noi așteptăm împlinirea timpului, când piramida ajunge la vârf, când fiii deplini ai lui Dumnezeu vor fi manifestați, când puterea lui Dumnezeu va ieși (Aleluia!), și va lua toată puterea pe care o are Satan. Da, domnule!

Aceasta Îi aparține Lui! El este Logosul care a ieșit din Dumnezeu! Aceasta este adevărat. Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu. Apoi, El a făcut omul, acel dumnezeu mic. Și El a spus: „Dacă ei i-au numit dumnezei pe cei la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, profeții…” Și Dumnezeu a spus, El Însuși, că ei erau dumnezei.

El i-a spus lui Moise: „Eu te-am făcut dumnezeu și pe Aaron l-am făcut profetul tău.” Amin. S-ar putea să mă comport ca un excentric religios, dar nu sunt. Oh, când ochii voștri se vor deschide să puteți vedea acele lucruri! În ordine.

El l-a făcut pe om un dumnezeu, un dumnezeu în domeniul lui, iar domeniul lui merge de la mare, la mare; de la țărm, la țărm. El are controlul asupra acestuia.

Și când a venit Isus, singurul Dumnezeu fără păcat, El a dovedit-o când au suflat vânturile și El a spus: „Pace! Fii liniștit!” Amin. Și când pomul…El a zis: „Nimeni să nu mănânce rod din tine!”

„Adevărat vă spun că sunteți dumnezei mici, și dacă veți zice acestui munte: „Mută-te!” și nu vă îndoiți în inima voastră, ci credeți că ceea ce ați spus se va împlini, puteți avea ceea ce ați spus.”

Aceasta este ceea ce a spus Isus. Isus a blestemat smochinul, iar când au venit înapoi a doua zi și au trecut pe lângă smochinul blestemat, ei au fost mirați, dar El le-a spus: „Nu vă mirați. Dacă credeți în inima voastră și spuneți acestui munte: „Ridică-te de aici și aruncă-te în mare,” și nu vă îndoiți în inima voastră, veți avea ceea ce ați cerut.” Isus pune aceasta pe baza credinței.

Să ne întoarcem la mesajul Înfierea:

„Să ne întoarcem înapoi, drept în Geneza, la original. Ce este aceasta? Acum lumea și natura gem, plâng, totul se mișcă. De ce? Pentru manifestarea fiilor lui Dumnezeu, când adevărații fii ai lui Dumnezeu, adevărații fii, fiii născuți, fiii umpluți, vorbesc, și Cuvântul lor este susținut. Eu cred că noi suntem la graniță, chiar acum. Da, domnule! Spuneți acestui munte să fie așa.

„Frate, eu doresc așa și așa, să se facă un anumit lucru. Sunt un credincios în Isus Hristos.” „Ți-l dau, în Numele Domnului Isus Hristos!” Amin. Există o manifestare.

„Oh, frate! Lanurile mele ard acolo sus. Nu am avut ploaie deloc.” „Îți trimit ploaie, în Numele Domnului!” Ea va veni acolo.

Oh, așteaptă gemând, toată natura așteaptă manifestările fiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit-o de la început. Dumnezeu i-a dat omului stăpânirea.”

Fratele Branham a spus aceasta în anul 1960. Atunci, el a spus că aceasta trebuie să vină înapoi. În anul 1960, el nu avusese încă experiența de pe munte, în Colorado; el nu vorbise niciodată unei furtuni; nu a avut niciodată această experiență, dar el a predicat aceasta încă din anul 1960, arătând că acesta este poziția în care va ajunge omul.

În mesajul Credința perfectă, din anul 1963, fratele Branham a spus, înainte de a avea experiența de pe muntele Colorado, care s-a întâmplat în toamna anului 1963; dacă nu greșesc, în octombrie. Și el a spus aceasta în august:

„Acum vom deschide la Marcu, la sfântul Marcu 11, vom începe de la versetul 22. Mulți dintre voi cunoașteți aceste versete, ele sunt foarte cunoscute. Acesta este versetul la care mă gândeam, frate Russell, când mi-a vorbit El și mi-a spus despre acele veverițe. Aceasta a fost întotdeauna un puzzle. El a spus: „Dacă spuneți,” nu, „Dacă Eu spun,” ci, „Dacă voi spuneți…”

La ce Scripturi s-a dus el? El s-a dus direct la textul unde Isus a spus: „Dacă ziceți acestui munte: „Ridică-te de aici și aruncă-te în mare,” și nu vă îndoiți în inima voastră…”

Fratele Branham a spus că, în timp ce stătea lângă acel copac, fiind la vânătoare, s-a gândit la acel verset. Vedeți, el a spus că acesta l-a nedumerit întotdeauna. El nu era chiar sigur de acesta, avea întrebări și se gândea, meditând asupra lui. Domnul a venit la el, și i-a spus: „Tu poți vorbi.” Și fratele Branham a spus: „Ce să spun?” Eu doar parafrazez. Deci, el a spus: „Ce să spun?” Și Domnul i-a răspuns: „Ei bine, ești la vânătoare și ai nevoie de veverițe. Tu ai nevoie de veverițe.”

Atunci, fratele Branham a spus: „Eu vreau o veveriță. Să vină de aici, acolo și acolo.” El a cerut trei veverițe, și acele trei veverițe au fost create.

Fratele Branham a spus că aceasta este ceva ce nu s-a întâmplat nici măcar în lucrarea Domnului Isus, pentru că atunci când El a frânt pâinea și peștele, El a avut ceva ce a rupt și a înmulțit, dar acele veverițe au fost create acolo unde nu existau veverițe.

Ce vedem noi aici? Noi vedem un dumnezeu amator pe Pământ. Dar acest dumnezeu amator pe Pământ nu a spus: „Știi ceva? Mi-aș dori să am câteva veverițe!” Nu! Dumnezeu a coborât și l-a îndrumat și i-a spus ce să spună. Aceasta este părerea mea. Eu cred că de aceea a avut fratele Branham credință să creeze veverițe: pentru că Dumnezeu a vorbit cu el. Ascultați cum spune el aceasta în anul 1961, în mesajul Apa veșnic prezentă:

„Toată puterea care ne va ridica, este chiar acum în noi. Noi suntem acum în locurile cerești; acum suntem în puterea învierii. Dacă nu ar exista o lege în acest sens, fiii și fiicele lui Dumnezeu și-ar crea o lume aici, și ar trăi o viață privată în ea. Aveți puterea în voi s-o faceți. Dacă aveți o umbră a puterii lui Dumnezeu în voi, aveți putere s-o faceți. Dumnezeu este Atotputernic. Înțelegeți ce vreau să spun? Puterea care este în voi, va face…Voi puteți vorbi o lume în existență și să trăiți în ea. Aleluia! Acolo sunteți…”

Credeți că este adevărat? Auziți ce spune mai departe:

„…Această putere este în Biserică acum, dar este controlată de o lege, și acea lege nu este să ții o mulțime de porunci, ci este o lege a credinței. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt cu putință celor ce cred.” Și dacă poți crede aceasta, orice va conduce Dumnezeu sufletul tău să creadă, este al tău…”

Dacă puteți crede; dacă Dumnezeu vă poate conduce sufletul să creadă, este al vostru. Dacă aveți un studiu sau o concepție mentală, nu este același lucru, dar dacă Dumnezeu poate să vă conducă sufletul să creadă, atunci este al vostru.

„…În fiecare loc unde vor călca tălpile picioarelor voastre prin credință, Dumnezeu vi-l dă.” Amin. Este al vostru, îl posedați, dacă puteți găsi cheia acestei legi a credinței care ți-o deschide. Înțelegeți ce vreau să spun? Acea putere este controlată de…Dacă tu ești un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, aceasta nu te va părăsi niciodată. Este cu tine tot timpul. Amin.”

Vrei să spui că puterea de a crea o altă lume este în mine tot timpul? Puterea de a crea veverițe a fost tot timpul în fratele Branham, dar el  a folosit-o doar atunci când Dumnezeu i-a dat cheia credinței ca s-o deblocheze. Și când Dumnezeu i-a vorbit și a descuiat o credință în sufletul lui, Dumnezeu a condus sufletul lui să creadă aceasta, iar el a vorbit și ce a vorbit s-a întâmplat.

„Dacă puteți găsi cheia acestei legi…”

Acum vreau să vă duc la o întrebare pe care i-a pus-o cineva fratelui Branham, după Peceți.

În mesajul Întrebări și Răspunsuri, din anul 1964, cineva a pus această întrebare:

„…această a treia Tragere, și vorbești Cuvântul. Ți se pare în întregime posibil ca tu să vorbești Cuvântul și cineva să fie complet și pe deplin restaurat, plasat, complet gata pentru răpire, în înviere, Fiul omului. Este aceasta așa sau nu este așa? Și tu ai face aceasta dacă ai presa în mod corespunzător. Nu ai scăpa de toate aceste lucruri, ai scăpa de toate aceste lucruri și ai sta înaintea Fiului omului, Luca 21.36.”

Acum, ascultați răspunsul fratelui Branham:

„Acum, dragul meu prieten, (vedeți?), eu cred că tu ai aici o afirmație bună. Da, domnule! Da, domnule! Acum, aceasta ar fi așa. Tu ai spus: „Frate Branham…” Cu alte cuvinte…eu nu cred că este…Nu am să lustruiesc ce ai spus tu, dar cred că pot s-o fac puțin mai clar pentru oameni. Vedeți? Voi credeți din cauza Cuvintelor vorbite și a lucrurilor de felul acesta despre care a spus El. Voi toți de aici, ați fost martori la veverițe și la toate celelalte lucruri care au fost făcute. Dar ați observat că acestea au fost date în mod Suveran?

Eu nu I-am cerut niciodată: „Doamne, lasă-mă să fac aceasta, să spun aceste lucruri în felul acesta; să fac aceste lucruri acolo.” Eu nu I-am cerut niciodată aceasta. El, prin propria Sa dorință divină, a venit la mine și a spus: „Du-te, și fă aceasta!” Eu nu am întrebat nimic despre aceasta.

Moise nu a cerut niciodată să coboare în Egipt, ci Dumnezeu l-a trimis în Egipt. Vedeți?

Acum, cred că Duhul Sfânt ar veni la mine și ar spune într-o viziune: „Du-te și spune la cutare persoană care încearcă să biruiască un anumit lucru și nu poate: fumează, bea, minte, fură sau face adulter sau orice ar putea fi, sau are un duh de pofte. Tu doar du-te unde sunt ei, și spune: „Tu, duhule, ieși afară de acolo! Eu îl eliberez pe acest captiv!” Ar avea loc aceasta? Absolut! Da, într-adevăr, ar avea loc. Absolut! Aceasta ar avea loc. Acum, prin propria mea preocupare… „A presupune” înseamnă, „A te aventura fără autoritate.” Vedeți?

Dacă eu m-aș duce să ajut această persoană, eu doar presupun că va fi în ordine. Atunci nu știu. Pot chema Numele Domnului peste ei, pot să mă rog pentru ei, să fac tot ce doresc. Dacă aș avea propria mea cale în această dimineață…

Eu tocmai am avut un interviu cu această doamnă care stă aici în acest scaun cu rotile. Ca să vină astăzi la această adunare, ei au trebuit să cheme pompierii s-o scoată afară din casa ei, din Chicago, iar oamenii locuiesc peste drum, și nu vin la aceste întâlniri. Vedeți?

Ce aș face eu? Dacă era în puterea mea…Aceasta este în mine…Eu am autoritatea s-o fac, dar trebuie să aștept ordin ca s-o fac. Vedeți? Eu am autoritatea de la Dumnezeu s-o fac, dar acum, când El dă ordin, ea se va întoarce acasă sănătoasă. Vedeți? Eu știu că acesta este adevărul. Vedeți? Aș fi la fel de dispus să mor în dimineața aceasta pentru aceasta, așa cum aș fi în orice. Vedeți? Acesta este adevărul.

Dar mai întâi, vedeți?…Nimeni, chiar și Isus Însuși a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând, face și Fiul întocmai.” Noi știm aceasta, Ioan 5.19. În ordine. „Fiul nu face nimic de la Sine, decât ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând, face și Fiul la fel.”

Corect? Am înțeles? Eu cred din toată inima că Dumnezeu cheamă la manifestare fiii lui Dumnezeu, pentru că întregul Pământ geme după aceasta.

Ceea ce vedem noi: cutremure, inundații, incendii, războaie, plăgi, ce se întâmplă peste tot, arată că acest Pământ suspină și geme după manifestarea fiilor lui Dumnezeu; el vrea ca dumnezeii amatori să se întoarcă în poziția lor. Pământul nu a mai fost corect de când dumnezeii amatori și-au pierdut poziția, dar Pământul va ajunge corect într-o zi. Mileniul va fi o domnie glorioasă cu dumnezeii amatori ai lui Dumnezeu; dumnezei amatori conectați cu Împărăția lui Isus Hristos înapoi pe Pământ; Mirele și Mireasa înapoi pe Pământ, din nou, conducând și domnind. Dar Dumnezeu ne zidește credința, ne aduce înapoi în această poziție.

Dumnezeu a restaurat Cuvântul pentru a ne crește credința. Ascultați, indiferent ce se întâmplă, voi trebuie să aveți credință ca să se întâmple. Și dacă vine un Glas și vă spune: „Ești aici în nevoie, ai o nevoie, vorbește acum și se va întâmpla.” Dacă jos, în interiorul tău, nu ai credință, vei auzi Glasul dar Îl pui la îndoială, și nu știi ce trebuie să faci. Îl treci cu vederea pentru că privești la tine însuți.

Dar, o, Doamne, dacă acest Mesaj ne-a trezit la cine suntem cu adevărat, dacă ne luăm adevărata identitate și ne-a plasat înapoi în Dumnezeu, înapoi în mintea lui Dumnezeu ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, a restaurat Adevărul pentru noi și ne-a ridicat credința la acel punct, când Dumnezeu ne cheamă, noi putem vorbi și se va întâmpla. Dar nu se întâmplă prin voia noastră, ci prin voia Lui. Este o predare voii Lui și trebuie să fie o credință în cine suntem; trebuie să credem că vom fi dumnezei amatori pe acest Pământ, că Dumnezeu ne-a numit fii și fiice de Dumnezeu, să fim dumnezei amatori.

Când fratele Branham a fost întrebat despre, dacă a vorbi cu cineva Cuvântul, acela ar fi complet restaurat și gata pentru răpire sau orice vreți, el a răspuns: „Da, domnule. Este adevărat, dar aceasta a fost dat în mod Suveran. Eu nu am cerut niciodată acele lucruri. Dumnezeu mi-a spus să le spun, și dacă El mi-a spus să le spun, eu am spus că va fi exact așa.”

El a crezut Când Dumnezeu i-a spus să creeze veverițe, el a crezut aceasta. El a vorbit și a creat veverițe. Dumnezeu i-a spus să vorbească furtunii; El i-a spus despre tumoarea soției sale; el a crezut aceasta. Dumnezeu i-a vorbit înainte despre acea tumoare, și înainte de a se întâmpla, el s-a rugat: „Doamne, ajut-o pe sărmana mea soție. Doamne, ar trebui să se opereze sau nu?” Știți cum s-a rugat: „Doamne, dacă s-ar putea amâna până după vacanță, ca să ne putem întoarce.”

Cum se ruga el? El se ruga la fel ca mine și ca voi, care nu avem o înțelegere perfectă a voii lui Dumnezeu. Noi nu știm ce vrea Dumnezeu să facem în această situație, doar credem că Cuvântul Lui este adevărat, credem că ne va vindeca, credem că El a purtat toate bolile noastre și ne tot mărturisim credința în Cuvânt, așa cum lucrează Dumnezeu vindecarea în viața noastră.

Și el se ruga așa cum ne rugăm noi, se ruga pentru sărmana lui soție, se ruga pentru examinarea ei din acea zi, ca totul să meargă bine, dar deodată, Dumnezeu i-a spus: „Ridică-te în picioare!” Și el s-a ridicat în picioare, iar Dumnezeu a continuat: „Vorbește, și ceea ce vei spune, așa va fi!” Și fratele Branham a zis: „Înainte ca  doctorul s-o atingă, tumoarea să dispară!” Ce a fost acesta? Acesta a fost un dumnezeu amator vorbind pe Pământ.

Soția lui a mers la consultația programată și doctorul i-a spus să se întindă pe masă. El a spus: „Chiar înainte ca doctorul s-o atingă…” și ea a simțit ceva rece care a trecut prin tot trupul ei. Și când doctorul a examinat-o, a spus: „Soră Branham, eu nu găsesc nici o urmă din acea tumoră.” Ce a fost aceasta? Un dumnezeu amator a vorbit pe Pământ. Dar el nu a făcut-o presupunând. El s-a rugat la fel ca noi, el s-a ținut de promisiunea lui Dumnezeu și a crezut. Apoi Dumnezeu a venit în scenă și a spus: „Aceasta va fi diferit. Vorbește tu însuți!” Laudă lui Dumnezeu!

 Știți ce este aceasta? Aceasta este Realitatea, este Realul, nu este presupunere; nu este o încercare, ci este credința și așteptarea ca Dumnezeu să facă ceva.

Când fratele Branham a răspuns la ceea ce tocmai am citit, când cineva l-a întrebat, „Dacă poți vorbi Cuvântul și cineva să fie complet restaurat, plasat, complet gata…” el a răspuns: „Da. Absolut! Aceasta ar fi așa.” El a spus: „Această femeie mică de aici, dacă ar fi alegerea mea, ea ar fi vindecată…Eu pot să mă rog pentru ea, pot să chem Numele Domnului peste ea, pot să cred…” Aceasta este realitatea. Acolo suntem. Noi Îl putem crede pe Dumnezeu pe Cuvânt, putem spune: „Doamne, eu cred Cuvântul pe care l-ai spus, că sunt vindecat prin rănile Tale, cred acest Cuvânt.”

Ascultați, prieteni, aceasta lucrează. Noi credem Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu a manifestat acest Cuvânt, dar eu nu știu cum va face El aceasta, nu știu ce metodă va folosi El ca s-o împlinească. Eu știu doar că urmează ca El să facă aceasta, și aștept cu credință până atunci, crezând Cuvântul promis al lui Dumnezeu. Dar există un timp și un loc când Dumnezeu coboară ca să folosească glasul tău și să vorbească lucruri în existență, să vorbească realități. De ce? Pentru că voi sunteți fiii și fiicele lui Dumnezeu, și sunteți dumnezei amatori.

Cum va lucra? La fel cum a lucrat cu Isus; la fel cum a lucrat cu fratele Branham. Isus nu a făcut niciodată nimic decât dacă I-a arătat Tatăl Său. Dacă aș putea ajunge la punctul în care…Eu cred că acesta este punctul pe care nici măcar nu-l înțeleg. Știți de ce va fi nevoie pentru a ajunge la acest punct în care Dumnezeu să vorbească prin buzele noastre ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, ca dumnezei amatori? Eu nu cred că aceasta ne va conduce să devenim mai îndrăzneți sau mai tari, ci să devenim mult mai supuși. Mai multă supunere. Eu cred că Dumnezeu zidește în noi o mai mare ascultare, o mai mare predare, o mai mare renunțare la ideile noastre și o mai mare supunere la Cuvântul Său; o mai mare renunțare la dorințele noastre și primirea voii Lui.

Ce face El? El este Păstorul, El ne modelează, El ne formează. Ce vrea să facă El? El vrea să Se descopere prin noi. Eu cred aceasta.

Fratele Branham spune multe lucruri despre strângere, despre ultimele clipe ale timpului, despre Mireasă și manifestările din Tragerea a treia; sunt multe lucruri pe care el le-a spus și s-ar putea să existe un timp uimitor pe acest Pământ, manifestat prin Mireasă. Credeți aceasta? Ați auzit despre aceasta? Eu nu pot și nici măcar nu încerc să plănuiesc ce se va întâmpla, cum se va întâmpla sau ce împrejurări vor fi atunci…Eu nu știu. Tot ce știu este că el ni le-a plasat făcând aluzie la ele iar și iar.

Dacă citiți mesajul „Priviți la Isus” și la alte mesaje, veți găsi că el a făcut aluzie la ele. La ce ne duce aceasta? La faptul că nu eu voi decide când va fi timpul ca El să manifeste ceva, că nu eu voi pregăti calea pentru a face ceva. Nu va fi așa. Fratele Branham nu a făcut niciodată așa, Isus nu a făcut așa, nici Moise nu a făcut aceasta, nici Ghedeon nu a făcut așa. Spuneți-mi cine a făcut-o? Treceți prin „Eroii credinței,” treceți prin exemplul pe care l-am avut în zilele noastre, priviți la Isus Hristos! Știți de ce cred că avem nevoie? Eu cred că avem nevoie să ne punem viețile jos mai mult ca niciodată; să renunțăm la gândirea noastră mai mult decât am făcut-o vreodată, avem nevoie să ne întoarcem la acest Cuvânt și să încetăm cu toate celelalte voci și nonsensuri.

Întoarceți-vă și spuneți: Doamne, Tu ai un Glas în această zi; Tu ai adus un Cuvânt în această zi, și eu Îl cred, Îl accept, rămân cu El și renunț la toate gândurile mele, ca să am acest Cuvânt. Laudă lui Dumnezeu!

Nu „eu am făcut,” „eu pot,” „eu voi face…” Doamne, eu renunț la tot și spun: Doamne, orice vrei Tu, orice spui Tu, așa cum vrei Tu, când vrei Tu. Eu cred Cuvântul Tău, cred că este Adevărul, cred că vei face lucruri mărețe, cred că Tu vrei să mă folosești, de aceea, sunt aici, disponibil când vrei Tu.

Eu nu văd o manifestare a Tragerii a treia cu aroganță, cu îndrăzneală și cu o abordare omenească, ci cred că va fi într-o smerenie și o simplitate absolută, așa cum a fost profetul lui Dumnezeu.

Eu cred într-o credință îndrăzneață în promisiunile lui Dumnezeu, da, ține-te de această credință și ține-o așa cum  am predicat miercuri: „Dumnezeu a spus aceasta, și eu cred. Cred că este pentru mine, că sunt unul din ei.” Prinde-te de ea și ține-o până când se întâmplă.

Dar când vine vorba despre a vorbi în existență, vorbim despre un alt nivel de credință. Să nu vă jucați cu aceasta în mod arogant și îndrăzneț. Lăsați-L pe Dumnezeu să-Și rânduiască Cuvântul.

În mesajul De ce sunt oamenii atât de clătinați?, fratele Branham a făcut această afirmație:

„Unii oameni au o părere greșită despre ce este Ungerea. V-ați gândit vreodată la aceasta? Când s-a dat vreodată cuiva cea mai mare Ungere, și ce au făcut ei când au avut-o? Cea mai mare Ungere care a fost dată vreodată cuiva, a fost Isus Hristos. Noi avem Duhul Sfânt cu măsură, dar El L-a avut fără măsură. Într-o zi, El a intrat în Templu, a luat Sulul, a citit și a spus: „Duhul lui Dumnezeu este peste Mine, căci El M-a Uns să vestesc anul de îndurare, să leg inimile zdrobite, să-i vindec pe bolnavi, să dau vedere orbilor.”

Acum ne-am gândi: dacă asupra Lui era o asemenea Ungere, care a fost profețită cu opt sute de ani înainte de a veni, și iată, El este aici cu acel fel de Ungere; binecuvântarea și Ungerea deplină a Duhului era asupra Lui, noi am vrea să alergăm prin toată clădirea, țipând și strigând. Dar Biblia spune: „El a pus Sulul jos, S-a așezat și din gura Lui au ieșit cuvinte scumpe. Aceasta a făcut El sub Ungere…”

De ce? Pentru că aceasta a vrut Dumnezeu să se facă sub acea Ungere. Ascultați mai departe:

„…Ungerea nu este emoții, Ungerea este Puterea supremă în control, care știe exact ce și cum. Vedeți? Și Aceasta este aici.”

Știți ce este Ungerea? „Ungerea este Puterea supremă în control, care știe exact ce și cum.”  Nu să mă întorc în jur și să spun: „Nu știu ce a fost, nu știu cum, dar presupun că așa…” și merg pe aceasta. Nu este așa. „Ungerea este Puterea supremă în control, știind ce și cum, fără nici o îndoială în inima ta.”

Fratele Branham a spus: „Dacă acea Voce mi-ar vorbi și mi-ar spune să merg să-l ridic pe George Washington, vreau să spun că aș invita toată presa și aș coborî acolo.”

El a avut încredere în acel Glas, pentru că a văzut că funcționează. Aceasta a fost credința lui care lucra. El a spus: „Eu nu pot merge acolo jos și doar să-l ridic pe George Washington.” Fratele Branham putea să se roage pentru oameni și i-a declarat eliberați, dar nu putea face aceasta decât dacă îi spunea Dumnezeu.

Pe platformă, el spunea: „Du-te și fii vindecat în Numele lui Isus Hristos! Du-te și fii bine în Numele lui Isus Hristos.” El nu i-a declarat niciodată vindecați decât dacă i-a arătat Dumnezeu că s-au vindecat. El a crezut Cuvântul, el a mărturisit Cuvântul, el a stat cu Cuvântul, dar când a venit vorba să-l ridice pe Abraham Lincoln sau pe George Washington din mormântul unde a fost așezat, el avea să-l  aștepte pe Dumnezeu să-i spună aceasta.

„Ungerea este Puterea supremă sub control, știind ce și cum.” Dumnezeu a descoperit Cuvântul Său pentru noi. Acolo sunt multe lucruri și noi știm ce și cum. De ce? Datorită slujbei profetului, noi știm cum să ne comportăm, știm cum să ne căsătorim, știm când să ne căsătorim, știm cum să acționăm în biserică, noi știm atât de multe lucruri; noi știm ce și cum. De ce? Pentru că El ne-a adus Cuvântul printr-un profet, de aceea, știm ce și cum.

Noi știm Adevărul Cuvântului, știm cum să facem lucruri, știm ce să facem în multe, multe situații. Și acum, poți continua cu o credință îndrăzneață și să crezi că Dumnezeu va merge mai departe.

„Puterea supremă în control. Aceasta este Ungerea!” Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul Pecetea a patra, fratele Branham a spus:

„Eu cred că păcatul va fi distrus. Când acesta este mărturisit pe baza sângelui lui Isus Hristos, este ca o picătură de cerneală neagră într-o grămadă de înălbitor „Clorox.” Acesta doar îl descompune în elemente chimice și-l trimite înapoi de unde a venit. Înțelegeți? Acesta este felul în care face Sângele lui Isus Hristos. El îl pune pe om din nou, dincolo de prăpastie, ca un fiu al lui Dumnezeu. Vedeți? Și atunci, el devine…Păi, el chiar…Puterea creatoare a lui Dumnezeu este în el. Și cel puțin, oricând Dumnezeu poate porunci să se facă acest lucru, va fi făcut.”

Aceasta este în „Pecetea a patra.” Atunci, „…Puterea creatoare a lui Dumnezeu este în el. Și cel puțin, oricând Dumnezeu poate porunci să se facă acest lucru, va fi făcut.”

Știți ceva? Eu vreau să fiu cel mai mult sub Ungerea Puterii supreme în control. Vreau doar Cuvântul Lui să aibă control asupra mea în fiecare zi a vieții mele. Vreau ca acest Mesaj pe care L-a adus printr-un profet să-mi controleze gândirea, acțiunile; vreau să fiu uns sub Mesajul orei, vreau să fie Puterea supremă în control. Aceasta să conducă limba mea, vorbirea mea, acțiunile mele, totul să fie sub controlul acestui Mesaj. Vreau să fiu predat, să fiu smerit și să am credință, pentru că acest Mesaj ne dă identificarea noastră.

Noi putem crede că suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu pentru că vălul a fost dat jos și Taina este descoperită.

Noi suntem în timpul secerișului, când El separă grâul de neghină, arătând cine este grâu, arătând că fiii lui Dumnezeu sunt cei care pot crede așa cum a crezut Avraam, și aceasta să le fie socotită ca neprihănire, pentru că ei cred Cuvântul pentru ziua lor. Eu cred aceasta. Cred că sunt unul dintre ei, și cred că, dacă Dumnezeu îmi va spune vreodată să vorbesc veverițe în existență, voi putea vorbi veverițe în existență. De ce? Pentru că, mai întâi, trebuie să cred că sunt un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu. Eu trebuie să cred că este pentru mine, să cred că aceasta este poziția mea. Eu trebuie să cred că ceea ce vrea Dumnezeu să facă în această zi, este să Se manifeste pe Sine prin mine. Dacă pot crede aceasta și am acest fel de credință, tot ce trebuie să fac, este să aștept ca El să spună, și când El va spune, se va întâmpla.

Eu cred acest Cuvânt al lui Dumnezeu și vreau ca acest Cuvânt să-mi controleze viața și gândirea. Laudă lui Dumnezeu!

Acest Mesaj nu a venit fără motiv; nu a venit pentru niște idei noi, nu a venit pentru un concept religios mai bun; nu a venit pentru oameni cu un comportament mai bun, ci acest Mesaj a venit să ne descopere cine suntem cu adevărat; a venit să ne formeze și să ne modeleze după chipul lui Isus Hristos și să ne aducă într-o poziție predestinată, ca să putem avea credință în Dumnezeu pentru a veni la înfiere.

Ce este înfierea? Înfierea este timpul când El vă poate înmâna carnetul de CEC-uri. Știți ce s-a întâmplat pe Muntele Colorado? Dumnezeu i-a dat fratelui Branham carnetul de CEC-uri: „Orice spui tu!” Când era în Indiana, la vânătoare de veverițe, știți ce a făcut Dumnezeu? El i-a dat carnetul de CEC-uri. Aceasta a spus fratele Branham că este înfierea.

Dumnezeu poate să vă înmâneze carnetul de CEC-uri, pentru că știe că vă puteți descurca, că sunteți sub control. Și eu spun: Doamne, modelează-ne prin acest Cuvânt care ne aduce la înfiere, care ne desăvârșește. Lasă acea Apă a spălării Cuvântului să ne spele până când ne aduci la perfecțiune, să ne aduci în înfiere, când poți avea încredere în noi ca să ne dai carnetul de CEC-uri, pentru slava Ta. Laudă lui Dumnezeu!

Isus nu a făcut niciodată nimic de la Sine și pentru El Însuși, ci a făcut totul așa cum L-a condus Tatăl.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să mă dau pe mine afară din acest tablou, ajută-mă doar să mă predau Ție și să Te las pe Tine să faci toate lucrurile.

Fratele Branham a spus: „Dacă William Branham poate ieși din tablou, Dumnezeu poate veni să facă lucruri la care William Branham nici măcar nu s-a gândit vreodată.” Și eu spun: O, Doamne, ajută-mă să mă scot afară din tablou, ca să vii să faci lucruri la care Chad Lamb nu s-a gândit niciodată; să Te poți manifesta astfel încât să-Ți proclami slava Ta pe acest Pământ.

Unde vrea Dumnezeu să Se manifeste pe Sine? În Mireasă! Eu vreau să am această Ungere. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, Îți mulțumesc pentru ziua în care trăim. Doamne, cred că, așa cum a spus profetul Tău, aceasta este Epoca de Aur, aceasta este cea mai măreață zi în care putem trăi, pentru că aceasta este ziua când Tu iei înapoi tot ce a furat vrăjmașul și să le dai înapoi copiilor Tăi, aducându-ne înapoi în poziția noastră.

Doamne, ne dăm seama că Adam a pierdut pentru că a lăsat Cuvântul, dar, Doamne, Tu ai adus Cuvântul ca să ne aduci înapoi în poziție. Doamne, ajută-ne să ne predăm mai mult ca înainte, să credem mai mult decât am crezut, să renunțăm să ne tot justificăm și să Te credem pe Cuvânt. Doamne, lasă ca acest Cuvânt să ne modeleze și să ne aducă în chipul Tău, ca să fim pe acest Pământ ceea ce vrei Tu să fim, să ajungem la înfierea de a fi fii și fiice ale lui Dumnezeu.

Doamne, îmi pare rău pentru neajunsurile mele; îmi pare rău pentru păcatele mele; îmi pare rău pentru umanitatea mea. Doamne, îmi pare rău că m-am jucat cu lucruri cu care nu trebuia să mă joc; îmi pare rău că am încercat să-mi folosesc puterea pentru a face fapte pentru Împărăția Ta. Îmi pare rău, Doamne! Îmi pare rău că am presat când ar fi trebuit să aștept; îmi pare rău că am așteptat când trebuia să presez. Te rog, Doamne, să mă ajuți să vin în linie cu acest Cuvânt ca niciodată înainte. Ia acest Cuvânt și cioplește-mă pur și simplu, și modelează-mă în Cuvântul Tău; spală-mă prin Cuvânt ca să fiu curat și modelează-mă în imaginea Ta.

Doamne, îmi pare rău pentru ce am făcut cu Cuvântul Tău și mă pocăiesc! Doamne, vreau să ajung într-un punct în care Tu să mă folosești în orice fel vrei Tu, iar eu Te voi crede stând ferm în suișuri și coborâșuri; în ce arată bine și în ce arată rău. Ajută-mă să nu privesc cu ochii mei, ci să privesc prin credință și să recunosc că Tu ești în control.

Doamne, vreau să mă ai cu totul; vreau să-mi folosești mâinile, picioarele, ochii și gura, vreau să-Ți fiu supus în totul Ție, ca să mă poți folosi.

Noi venim sub acea Ungere a Controlului suprem, așa cum erai Tu când ai fost pe Pământ, ca să poți face lucrări puternice prin fiii Tăi.

Doamne, mai mult ca orice, doresc să Te manifești în această carne a mea; mai mult decât orice, vreau să-Ți fiu plăcut Ție. Ajută-mă să mă predau mai mult, să renunț mai mult la mine și să-Ți dau mai mult spațiu ca să lucrezi în interiorul meu.

Doamne, am încredere în Tine că acest Cuvânt a venit să mă aducă într-o poziție de înfiere, în această epocă. Eu nu privesc în viitor, Doamne, nu Îl caut în altă zi, și cred că Tu vrei să ai dumnezei amatori, fii și fiice de Dumnezeu care să înceapă să se manifeste în ziua noastră, astăzi. Tu ai arătat aceasta în atât de multe feluri în viața noastră, în atât de multe lucruri pe care le-ai făcut. Noi Te căutăm, Doamne, ca să ai mai mult și mai mult control zi de zi. Ia-ne, modelează-ne și folosește-ne. Fii cu noi când mergem și ne întoarcem înapoi.

Te iubim și Îți mulțumim pentru această zi în care trăim. Fii glorificat în toate acestea, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                            -Amin-