DESCOPERIREA CALITĂȚII DE FIU, NE SCHIMBĂ PERSPECTIVA

29 iunie 2025

Să deschidem Bibliile la Iacov 1.2-4:

„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite ispite (încercări),

ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.”

Vreau să privesc la o singură frază, la cea din versetul doi, unde spune: „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.” Acesta este un verset interesant. Ca o mărturie personală, vreau să spun că eu nu am stăpânit încă acest verset, adică nu am ajuns în punctul în care să-l pot bifa pe lista mea de verificare. Am și eu aceasta și sunt destul de mult în urmă. S-ar putea să am nota „D” (aceasta este considerată o notă slabă, sub medie), în carnetul meu de note. Poate am absolvit școala cu note de „F” (nesatisfăcător), sau „D”, dar trebuie să mergem mult mai departe de atât.

Subiectul meu de astăzi este: DESCOPERIREA CALITĂȚII DE FIU, NE SCHIMBĂ PERSPECTIVA. Descoperirea schimbă totul în viețile noastre.

Noi suntem încă aceleași ființe umane care am fost și înainte, avem aceleași amprente, aceeași culoare a ochilor, același nume pământesc, locuim în aceleași case, dar când ne naștem din nou, primim descoperirea despre cine suntem cu adevărat, și atunci, Ceva din interiorul nostru se schimbă atât de drastic, încât schimbă totul în viața noastră. S-ar putea ca luni, să mergem la același loc de muncă; s-ar putea să locuim în aceeași casă; s-ar putea să ne placă aceeași mâncare și să ne bucurăm de aceleași activități, dar, la descoperirea Cuvântului, în noi se schimbă ceva drastic, iar acea schimbare înseamnă totul pentru noi.

Când spunem că descoperirea calității de fiu, ne schimbă perspectiva, sunteți incluse și voi, surorilor, pentru că Filiația, sau calitatea de fiu, nu este doar un termen masculin, ci calitatea de „Fiu al lui Dumnezeu”, înseamnă poziția ta de copil al lui Dumnezeu, înseamnă „urmași ai lui Dumnezeu”. Așadar, aceasta funcționează atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Deci, descoperirea calității de fiu, ne schimbă perspectiva, și aceasta înseamnă atât de mult pentru noi!

În mesajul Epoca Bisericii Smirna, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Cerul înnorat și furtunile vieții, nu sunt semne ale dezaprobării lui Dumnezeu, nici cerul senin și apele liniștite, nu sunt semne ale iubirii și aprobării Lui. Aprobarea Lui pentru oricare dintre noi, este numai în „Cel iubit.” Dragostea Lui este prin ALEGEREA, pe care a avut-o pentru noi înainte de întemeierea lumii. Ne iubește El? Oh, da! Dar, cum știm aceasta? Noi o știm pentru că El a spus aceasta, și a arătat că ne-a iubit, pentru că ne-a adus la Sine și ne-a dat Duhul Său, așezându-ne ca fii. Cum Îi voi dovedi dragostea mea?…”

Deci, cum știm că Dumnezeu ne iubește? Pentru că ne-a atras la Sine, ne-a dat din Duhul Său și ne-a așezat ca fii. Ce dragoste mai mare ar putea fi exprimată? El ne-a descoperit poziția și ne-a atras la Sine; Și-a împărtășit Duhul Său cu noi și ne-a așezat ca fii.

„…Cum Îi voi dovedi dragostea mea? Crezând ceea ce a spus EL și comportându-mă cu bucurie în mijlocul încercărilor pe care le îngăduie în înțelepciunea Sa.”

Ultima frază este ceva ce încă nu am stăpânit. Când ne uităm la Iacov, el spune: „…priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite ispite (încercări).”Acest cuvânt „ispită”, înseamnă „testare, dovedire; a testa ceva; a demonstra că este ceea ce spune că este și că poate trece testul; a dovedi că este substanța care este testată, că trece testul, pentru a dovedi din ce substanță este.”

Așadar, când treceți prin încercările sau timpurile voastre de testare, El spune: „Socotiți ca o bucurie deplină când treceți prin felurite încercări, căci știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdareatrebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.”

Noi știm că această testare și dovedire, va avea rezultate în viața noastră. Știm aceasta prin descoperire, știm aceasta pentru că așa spune Cuvântul. Nu o simțim întotdeauna, și uneori simțim că lucrurile ne despart și ne distrug, dar Cuvântul nu spune niciodată că încercările ne despart și ne distrug, ci Cuvântul spune că acestea ne aduc la perfecțiune.

Așadar, noi trebuie să ajungem în punctul în care să spunem ce spune Cuvântul. Aceasta ne va face descoperirea calității de Fiu. Odată ce Dumnezeu ne descoperă de unde venim, cine suntem, de ce suntem aici, care este scopul Său cu noi și unde mergem, aceasta ne dă capacitatea să privim dincolo de încercare, la lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi, și să spunem: „Aceasta lucrează pentru acel scop, aceasta lucrează pentru scopul pe care El îl are în viața mea.” Fără descoperirea calității de fiu, devenim doar victimele împrejurărilor vieții.

Există împrejurări în viață pentru fiecare, nu numai pentru creștini, nu numai pentru necreștini; vreau să spun că nu contează cine ești; că ești musulman, evreu sau hindus, omul născut din femeie are puține zile și pline de necazuri, și aceasta se datorează naturii decăzute, este din cauza blestemului de pe Pământ. Astfel, toată lumea intră în necazuri, toată lumea are probleme pe Pământ.

Un fiu și o fiică a lui Dumnezeu s-au născut în aceeași situație, cu un trup blestemat de păcat, într-o lume blestemată de păcat, și pentru că Dumnezeu vrea să primim o educație, pentru că El ne aduce la perfecțiune, El folosește toate aceste împrejurări care mănâncă și distrug lumea, El folosește aceleași circumstanțe pentru a ne zidi, pentru a ne aduce la perfecțiune, pentru a ne aduce la maturitate și la înfiere, ca să ne poată așeza ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, având autoritatea pe care El o pune în noi, astfel încât să ne poată da inelul cu pecete, să ne poată da Sabia.

Așadar, deși problemele noastre sunt aceleași, adică: pierdem persoane dragi, ne îmbolnăvim, ne pierdem locurile de muncă, avem crize financiare, lucruri care merg rău, mașinile ni se strică, relațiile de familie se deteriorează, avem orice au toți ceilalți, dar ei sunt doar victime ale circumstanțelor unei lumi blestemate de păcat, pe când noi nu suntem niciodată victime ale circumstanțelor, pentru că avem un Tată ceresc, care cunoaște toate lucrurile și a orchestrat totul spre binele nostru.

De aceea, dacă Dumnezeu nu ne descoperă cine suntem pentru a rupe amnezia spirituală, această lume ne va trânti în depresie, în descurajare, într-un loc în care vom simți, pur și simplu, că nu mai putem continua; ne va aduce stări de depresie, de disperare și lipsă de speranță. Aceasta, pentru că nu există nicăieri un loc în care să mergi. Dacă, doar ne-am născut, indiferent cine sunt mama și tatăl nostru pământesc, dacă singurul adevăr din viețile noastre, este cel scris pe certificatul nostru de naștere, dacă acesta este adevărul pe care-l simțim, îl vedem și auzim, atunci suntem cei mai nefericiți dintre toți oamenii, și vom eșua, pentru că lumea aceasta se destramă. Nu există nici un loc sigur unde să stai; nu există temelie, totul bubuie și se prăbușește, pentru că totul va fi refăcut, va fi reformat pentru un nou Mileniu. Totul începe să se prăbușească și să eșueze, dar Dumnezeu poate face totul nou; un guvern nou, o civilizație nouă, un Pământ nou.

Așadar, trebuie să se întâmple ceva în noi, și aceasta ne permite să privim dincolo de circumstanțe, altfel, vom cădea în aceeași disperare în care se cufundă restul lumii, sau vom trece la un fel de adaptare pentru a acoperi aceasta, acesta fiind locul în care se află majoritatea din lume: dependențe, căutarea de plăceri și toate celelalte lucruri. Dar când avem descoperirea despre calitatea de fiu, știm că avem un Tată ceresc care ne-a orchestrat viața, El a scris-o în Carte, pentru că El Și-a dorit un scop bine definit. Atunci vom vedea că avem aceleași probleme pe care le au toți ceilalți din lume…

Eu cred că există un lucru care poate fi foarte greu de înțeles de un creștin nou, pentru că noi ne predăm viața lui Hristos, suntem născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu, intrăm în această relație minunată cu Mirele și suntem chemați ca Mireasă, apoi noi simțim că această relație ar trebui să ne scoată din suferință și din necazuri, dar aceasta este opusul a ceea ce ne spune Biblia. Este opusul. Biblia nu ne spune că această relație cu Hristos ne va scoate din necazurile pământești. Nicăieri! De aceea poate fi atâta dezamăgire în creștinism, și atât de multă dezamăgire vine chiar din Mesaj, deoarece simțim că am ajuns la Adevărul absolut pentru epoca noastră și: „Aceasta este tot. Acesta este Hristos, acum sunt unit cu Hristos și nu mai există înșelăciune, nu mai există nici o prefăcătorie, nu mai există bisericism, nu mai există jumătate de drum. Aceasta este tot. Aceasta ar trebui să mă ducă dincolo de necazuri.” Dar nu o face. Nu o face, ci te duce chiar prin necazuri. Aceasta este descoperirea! Aceasta face descoperirea.

Așadar, având descoperirea în viețile noastre, ar trebui să putem pune în practică ceea ce ne spune Iacov: „Socotiți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.”

Eu sunt primul care vreau să spun, în această dimineață: „Doamne, ajută-mă! Te rog, ajută-mă, pentru că aceasta este ceea ce vreau, aceasta îmi doresc, și fără nici o umbră de îndoială, aceasta vreau!”

Acum, noi nu vom înceta niciodată să fim ființe umane, așa că nu veți putea opri tărâmul emoțional să reacționeze într-un fel emoțional. Deci, nu vă descurajați dacă omul vostru exterior reacționează la anumite situații, deoarece omul vostru exterior va reacționa întotdeauna la situații. Dar țineți minte, în interiorul vostru există un Turn de pază, un Turn de control, care va spune: „Stai puțin! Ho, ho, stai pe loc! Ai gânduri denigratoare, ai gânduri fără speranță, dar nimic nu este fără speranță. Nu suntem în disperare, totul este exact la timp, totul trebuie să fie exact așa, iar Dumnezeu lucrează ceva spre slava Sa și spre binele meu.”

Așadar, voi nu vă puteți opri din a fi umani, Dumnezeu nu a vrut ca voi să încetați să fiți umani, ci El vrea să fiți umani.

Vă dați seama că Isus Hristos a trebuit să-Și biruiască umanitatea? Amintiți-vă, când Isus era plin de Duhul Sfânt, când a ieșit din Iordan, după ce a primit mărturia Tatălui: „Acesta este Fiul Meu în care Îmi găsesc plăcerea!”, imediat, sub călăuzirea Duhului Sfânt, S-a dus în pustie pentru a fi ispitit, pentru a fi încercat, testat și pus la încercare de diavolul. Aceste teste au fost reale, acele lucruri au fost, cu adevărat, o ispită pentru EL. Amintiți-vă că scrie, că El a postit patruzeci de zile, după care I-a fost foame; El era flămând după un post de patruzeci de zile, iar diavolul a venit și i-a spus: „Dacă vei transforma aceste pietre în pâini…” Aceasta a fost o adevărată tentație, a fost o ispită adevărată, pentru că El era, cu adevărat, în trup, și Îi era foame, iar stomacul lui chiorăia.

Vă dați seama că Isus Hristos, când a fost pe Pământ, dacă nu mânca, dacă sărea peste o masă, putea să aibă o senzație de leșin? Știți că El a obosit din cauza suprasolicitării? El trebuia să Se retragă și să Se odihnească; El a trebuit să învețe cum să depășească obstacolele într-un trup uman, iar Dumnezeu nu vrea ca noi să ocolim aceasta, pentru că vrea să învățăm tot ce trebuie să învățăm. El vrea să biruim, vrea să doborâm lucrurile pe care trebuie să le doborâm, ca să ne poată aduce în poziția mai înaltă, pe care o are pentru noi, iar noi vom analiza aceasta, pe măsură ce mergem înainte.

Știți, sunt trei pilde pe care ni le-a dat fratele Branham. Sunt mai multe, dar sunt trei…Mie îmi place Mesajul. Aceasta este tot ce pot spune. Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu! Îmi place felul cum a învățat Isus! Îmi place felul în care l-a folosit Dumnezeu pe profetul Său din zilele noastre. El a făcut lucrurile atât de simple, dar lucrurile simple sunt unele dintre cele mai profunde.

Așadar, el a spus trei pilde, pe care vreau să vi le aduc în atenție.

Prima pildă pe care ne-a împărtășit-o fratele Branham, a fost pilda soldatului cu amnezie. El a povestit despre o adevărată amnezie a soldaților, care se întorc din război cu amnezie, din cauza unui șoc pe care l-au primit, sau din cauza a ceva ce li s-a întâmplat, așa că au uitat cine sunt, cine ar putea fi. Fratele Branham spune că amnezia te împiedică să te identifici. Aceasta este foarte important, pentru că el a comparat amnezia naturală cu amnezia spirituală, care este șocul de a ne fi născut în această stare, șocul venirii pe Pământ într-un trup hibridat, care ne-a lăsat într-o stare de amnezie.

Fratele Branham a povestit cum acel soldat a ajuns într-un loc familiar. Acel loc nu-i era familiar în starea lui de amnezie, ci îi era familiar în existența sa dinainte, deoarece fusese în acel loc înainte. Și cum se apropia de acel loc, el se apropia de casă, el se apropia tot mai mult de casă, iar când a ajuns chiar acasă, l-a văzut pe tatăl său. Și când l-a văzut pe tatăl său, a știut cine era. Solzii s-au desprins și el a știut că era un fiu, a știut că aceea era casa lui, a știut unde era originea lui, de unde venea, care era poziția lui, care era numele lui; el a știut totul despre sine atunci când a intrat în contact cu tatăl său.

De aceea, acest Mesaj, acest Cuvânt a fost readus astăzi, ca să ne aducă în apropierea Casei, pentru că, de unde am venit? Din Cuvânt. Noi am venit din Mintea lui Dumnezeu, de unde a provenit Cuvântul. Noi facem parte din Cuvânt, și când acest Cuvânt a fost restaurat și L-am auzit predicat, ne-a adus înapoi pe un teren familiar. Acesta este Orașul nostru natal, prieteni! Cuvântul, acest Mesaj este Orașul nostru natal; este turnul de apă, este gara, sunt copacii, dealurile, de Acolo ne-am născut.

Pe măsură ce a început să se aproprie tot mai mult de tatăl său, a început să vadă tot mai clar. Aceasta ni s-a întâmplat în Mesaj. O descoperire după alta, după alta, după alta; pe măsură ce Cuvântul Se deschide, devine din ce în ce mai familiar, și mai familiar, iar în noi începe să se miște Ceva.

Acel om, chiar înainte de a-și vedea tatăl, puteți să vă imaginați că ceva îl călăuzea în acea călătorie. În interiorul lui se întâmpla ceva. El nu era un om care se plimba, ci era un om care trecea printr-o trezire interioară, dar încă nu știa ce era acea trezire, pentru că el încă nu s-a putut identifica. El știa doar că se mișcă ceva, că ceva era legat de locul acela, de ceea ce vedea, și ceva din toată treaba aceea, îl afecta. Dacă l-ați fi oprit înainte de a ajunge acasă, și i-ați fi spus: „Ce este? De ce ești…?” El ar fi răspuns: „Nu știu. Sunt doar călăuzit să trec peste acel deal, știu că aceasta este calea…” „De unde știi că aceasta este calea pe care trebuie s-o urmezi? De unde știi? Ce te mișcă? Ne-am oprit în sat, după sat, și tu ai călătorit ca toți ceilalți, dar te-ai urcat înapoi în tren și ai mers mai departe. De ce, de data aceasta, nu te-ai urcat înapoi în tren? De ce, de data aceasta, ești convins? De ce, de data aceasta, ești mișcat?”

Ascultați, prieteni! Unii dintre noi am crescut și am mers la biserică, la biserică, și am încercat aceasta și aceasta și aceasta, dar ne-am întors în tren și am mers mai departe la următoarea stație. Dar a existat o oprire pe această cărare. Când am auzit Cuvântul care a fost restaurat, Ceva ne-a îndemnat să continuăm să mergem, să continuăm să mergem, să continuăm să mergem înainte. Și undeva, de-a lungul liniei, cei mai mulți dintre noi, poate nu toți, am trecut peste un deal, peste o pantă și am văzut o casă mică și un bătrân care stătea pe prispă. Și, dintr-o dată, el a spus: „Acesta este tatăl meu! Eu sunt fiu lui, de aici am venit! Aceasta este casa mea, acesta sunt eu!” Oh, slavă lui Dumnezeu! Numai Tatăl putea să facă aceasta!

Deci, această pildă ne arată îndepărtarea amneziei spirituale. Îndepărtarea amneziei spirituale înseamnă să primești învățătura corectă așa cum a adus-o Pavel, pentru că este esențială pentru a ne aduce înapoi la Tatăl nostru. Acesta este un teritoriu familiar, acesta este Orașul natal. Corect? Dar, ruperea amneziei este atunci când toate acele adevăruri Scripturale, te aduc până la capăt în fața Tatălui tău. Și când te confrunți cu Tatăl tău și recunoști că: „Acesta este Tatăl meu!” atunci, dintr-o dată se rupe amnezia din noi și știm că suntem fiii lui Dumnezeu, știm că suntem fiicele lui Dumnezeu.

Aceasta este prima pildă pe care am vrut să v-o aduc în atenție. Vedeți, prieteni? Este o poveste simplă, dar pentru mine este profundă, pentru mine este Viață. Nu este doar o poveste, ci este Viață. Nu este o poveste care s-a întâmplat în al doilea Război Mondial, cu niște soldați, sau în primul Război Mondial, sau orice ar fi fost, cu niște soldați în stare de șoc, ci aceasta este povestea mea; aceasta este o realitate pentru mine, eu am parcurs Calea, eu am văzut Locuri familiare, eu am intrat în contact, față în față, cu Tatăl meu. Amin.

Următoarea pildă, este pilda cu puiul de vultur. Fratele Branham a spus povestea în felul în care i-ar plăcea unui copil, în felul în care un copil ar putea înțelege ideea. Acesta este felul în care o făcea și Isus, pentru că Mesajul nu este complicat, Mesajul este simplu. Mesajul este super-simplu. Ceea ce devine complicat, este abundența de material care a fost deblocat, pentru că poți merge oriunde în Biblie și să găsești Mesajul, să găsești Pecetea a șaptea; poți predica despre un capitol din Biblie, pentru mult timp. Noi putem să ne cufundăm adânc în Aceasta și putem analiza fiecare „piatră”, care ni-L va arăta pe Dumnezeu, ni-L va arăta pe Hristos, ne va arăta Pecetea a șaptea. Abundența lucrurilor care au fost descoperite poate fi copleșitoare, dar Mesajul în sine, este simplu, iar prin aceste pilde, fratele Branham ne-a arătat cât este de simplu.

Isus ne-a arătat o pildă simplă. Un om a ieșit să semene sămânță, dar un dușman a venit în urma lui și a semănat neghină. Și când recolta a crescut, ei au observat că era un amestec, că era ceva amestecat în recoltă. „Ce să facem?”, au întrebat ei. Dar el, a spus: „Așteptați până la sfârșitul timpului, și atunci va veni o separare. Și după separare, voi aduna grâul în hambarul meu.”

Ce ne-a spus Isus în această pildă? El ne-a spus toată Biblia. Aceasta este toată Biblia într-o singură poveste. Simplu. Tu poți vedea toată Biblia, poți vedea conținutul Bibliei. Câte detalii sunt disponibile pentru a ne spune detaliile acestei povești? Apoi, sunt lucruri scrise printre rânduri. Vreau să spun că vorbește despre un volum de informații pentru a dezvolta această pildă simplă.

Așadar, Isus ne-a spus întreaga poveste a Bibliei într-o singură pildă.

Pilda vulturului din curtea găinilor. Fratele Branham ne-a spus că un fermier a vrut să pună ouă la clocit, dar nu avea atâtea ouă ca să le pună sub găină. Astfel, el s-a dus și a găsit un ou de vultur, l-a pus sub găină și acesta a eclozat. El ne-a spus că acel vultur era cea mai caraghioasă „găină” pe care a văzut-o vreodată. Și acel pui de vultur a trăit ca o găină, pentru că aceasta a fost tot ce a știut el vreodată. Dar a venit un moment când mama vultur a venit să-și caute puiul, pentru că știa că mai avea unul.

Fratele Branham a comparat aceasta cu Cuvântul care vine să ne caute. Această mamă vultur a venit și a țipat, și când a țipat, ceva în interiorul puiului de vultur a putut rezona cu acel țipăt, pentru că țipătul acela a lovit ceva în interiorul lui. Și, cu toate că găinile urăsc acel țipăt, acel pui de vultur, îl iubea. El nu a mai auzit niciodată acel țipăt mai înainte, dar când l-a auzit, i s-a părut atât de familiar, pentru că a fost ceva care a rezonat în interiorul lui; un țipăt oglindit în interior, deși acel vultur nu mai țipase niciodată așa.

Noi știm povestea, cum mama vultur i-a dat instrucțiuni: „Bate din aripi, și poți zbura!” Apoi, au zburat în albastrul sălbatic de acolo.

Următoarea pildă la care vreau să privesc, este aceea în care fratele Branham a povestit despre cumpărătorul de sclavi, din Sud, pe vremea sclaviei. Negustorul de sclavi, cumpăra sclavi, pentru că aceasta era afacerea lui. El a ajuns într-un loc și a încercat să negocieze cu proprietarul plantației, pentru că a văzut un sclav care ieșea în evidență dintre toți sclavii și voia să-l cumpere. El se comporta cu demnitate și avea o anumită înfățișare. Astfel, a început să-l întrebe pe stăpânul acelui sclav, și el i-a spus: „Este cel mai bun dintre toți. Nu trebuie să-l corectez niciodată și nu este nevoie să fie biciuit niciodată.” „Este tratat diferit față de ceilalți?” „Nu este tratat diferit, este tratat la fel ca oricare alt sclav. Doarme în același loc, mănâncă aceeași mâncare, are parte de același tratament, dar iese în evidență în mod vizibil și se comportă diferit față de toți ceilalți.”

Să citim aceasta din mesajul Un proces, din aprilie, 1964:

„Ce îl face atât de diferit de ceilalți?” El a spus: „M-am întrebat și eu mult timp ce îl face așa diferit, și într-o zi, am aflat. În patria lor, de unde vin, din Africa, tatăl lui este regele tribului. Și, cu toate că este străin, el știe că este fiul unui rege, și se comportă ca un fiu de rege..”

Oh, ce ar trebui să ne facă aceasta! Chiar dacă suntem înstrăinați, chiar dacă suntem într-o lume întunecată a necredinței, a tristeții, a bolii și a morții, să ne comportăm totuși, ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Noi suntem fiii și fiicele Regelui. Aceasta ar trebui să ne schimbe atitudinea, totul…” (Aceasta este o frază cheie, concentrați-vă asupra ei). „…ar trebui să ne schimbe atitudinea, totul. Indiferent cum este restul lumii, noi trebuie să ținem sus dreptatea lui Dumnezeu. Noi să ne amintim că aceasta nu este casa noastră, nu suntem din această țară și nici din această lume, ci suntem născuți din Duhul lui Dumnezeu, de sus.”

Așadar, acel sclav, deși a fost răpit din casa lui și dus într-un alt loc împotriva voinței lui, tot ce i s-a întâmplat, erau lucruri care nu a vrut să i se întâmple. El nu s-a oferit voluntar. Suntem pe aceeași lungime de undă? Tu nu vrei să ți se întâmple lucrurile care ți se întâmplă și nu te oferi voluntar în tot acest timp.

Deci, iată-l în această situație, dar el știa cine era, nu era un amnezic, ci avea o înțelegere deplină cu privire la cine era. El știa că era fiul unui rege, știa că în ținuturile de acolo, tatăl lui era regele tribului, știa că el era fiul tatălui său. Dar, acum iată-l într-o țară străină, într-o situație teribilă, dar el nu a lăsat ca circumstanțele să-i dicteze acțiunile, ci trăia prin descoperirea pe care o avea despre cine era. O poveste simplă, dar cu un înțeles profund.

În mesajul Arată-ni-L pe Tatăl, din iunie, 1963, fratele Branham a spus:

„El a zis: „Ce îl face atât de diferit de ceilalți?” Stăpânul a răspuns: „M-am întrebat și eu, până când am aflat. În țara lui natală, în Africa, de unde a venit, tatăl lui este regele tribului. Și chiar dacă este un străin, el știe că este fiul unui rege.” Acesta era caracterul lui și el voia să se comporte ca tatăl său.”

Oh, Doamne, ajută-ne! Aceasta este atât de bine pentru mine! Este atât de puternic! Dacă vorbiți despre sclav, el nu era acasă. Și cât erau de mari șansele lui de a se întoarce acasă? Situația în care se afla era descurajantă, iar lucrurile care i se întâmplau, erau neplăcute, dar el nu avea de gând să-și dezamăgească tatăl, pentru că el știa cine era, știa că era fiul tatălui său și voia să se comporte ca tatăl său.

Ascultați, eu vreau cu disperare, să mă comport ca Tatăl meu. Nu ca cel de pe certificatul meu de naștere, ci ca Cel de pe Certificatul de naștere din Rai, din Cartea Vieții Mielului. Eu vreau să mă comport ca acel Tată.

Ascultați, nici unul dintre noi nu s-a aflat într-o situație atât de rea ca acel om, dar prin faptul că a știut cine era, cine era tatăl său și de unde venea, doar prin această cunoștință, el a putut să se comporte într-un fel care l-a făcut să iasă în evidență printre ceilalți sclavi. El era, vizibil, diferit, și pentru aceasta se baza întru totul pe faptul că știa cine era el, cine era tatăl său și pe dorința lui de a se comporta ca tatăl său. El era un prinț și se comporta ca un prinț. Slavă Domnului!

Așadar, acestea sunt cele trei pilde pe care vreau să le păstrăm în minte, pentru că sunt incredibil de simple și ni le putem aminti, sunt povești pe care ni le putem aminti. Dar momentul când trebuie să ne amintim aceste pilde, este data viitoare când roțile de la autobus ies de la locul lor; data viitoare când lumea se prăbușește; data viitoare când un dezastru ne lovește casa, ne lovește sănătatea sau viața. Data viitoare când se întâmplă aceasta, trebuie să ne întoarcem la aceste pilde, ca să ne amintim Cine este Tatăl nostru.

În mesajul Timpul Unirii și Semnul, din august, 1963, fratele Branham a spus:

„Mă gândesc că unul din cele mai oribile lucruri, este să vezi un bărbat sau o femeie, care se plânge constant. Eu m-am gândit întotdeauna: „Doamne, ferește-mă de aceasta!” Vedeți? Aceasta slăbește credința tot timpul.”

Acesta este un alt citat pe care încă nu l-am stăpânit. Dacă ne plângem, nu ne dăm seama că atunci când intrăm în situații dificile și începem să ne plângem, există câteva lucruri care ni se întâmplă. Unul este că slăbim credința. De fapt, dacă ne plângem, noi devenim mai slabi. Însuși faptul că ne plângem, dacă ne plângem de circumstanțele care ne lovesc viața, dacă începem să ne plângem de ceea ce ni se întâmplă, ei bine, aceasta este o acuzație împotriva bunătății Tatălui nostru, pentru că El a permis să se întâmple.

Fratele Branham a spus: „În viața unui credincios, nu se întâmplă nimic decât dacă trece mai întâi pe la Biroul Său și El aprobă.”

Așadar, Dumnezeu știa că aceste lucruri se vor întâmpla în felul acesta, așa cum a făcut și în viața lui Iov. Dumnezeu a permis aceasta pentru a orchestra ceva pentru Iov, a permis ca să-i arate diavolului ceva. Deci, acea încercare a servit unui scop măreț: și pentru lucrarea lui Dumnezeu, și pentru Iov, personal. Și când Iov a început să se plângă de nedreptatea situației, a trebuit să fie corectat.

Și noi avem nevoie de o corecție, pentru că, de fapt, plângerile noastre, când începem să ne plângem, ne subminăm credința. Voi spuneți: „Ce? Cum ne slăbește credința?” Dacă te gândești în felul acesta, nu este ca și cum ai spune: „De ce mi se întâmplă aceasta? Acest lucru este nedrept?” Nu este ca și cum ai avea o oarecare credință în interior, și, dintr-o dată, o mică parte din credință dispare, cade? Nu este așa. Ceea ce îți slăbește credința este faptul că îți pierzi identitatea; ceea ce îți slăbește credința este că îți piezi identitatea pentru că uiți cine ești, de unde vii, Cine ți-a orchestrat viața și de ce ți se întâmplă acele lucruri.

Așadar, în clipa în care te plângi, este o mărturisire negativă, este contrar Cuvântului în Duh și aceasta începe să ne slăbească credința, deoarece ceea ce ne întărește credința, este credința care vine prin auzire, și auzirea este prin Cuvânt. Când gura noastră se potrivește cu Cuvântul, Acesta ne întărește credința, dar când gura noastră este contrară Cuvântului, aceasta ne slăbește credința. Deci, noi trebuie să fim atenți la ce mărturisim.

Eu nu vreau să mă plâng, dar uneori, chiar o fac. Ieri am vorbit cu un frate, la o înmormântare. L-am întrebat: „Ce mai faci?” „Nu mă pot plânge”, a răspuns el. „Minunat! Cunosc o mulțime de oameni care se pot plânge.” Este minunat să găsești, în final, pe cineva care nu se plânge. Aș vrea să fiu unul dintre cei care nu se plâng. Dacă Dumnezeu mi-ar pune un zăvor pe gură, aș opri-o complet, pentru că pare foarte ușor de făcut.

Așadar, dacă spui că nu te poți plânge, eu îți voi răspunde: „Slavă Domnului! Să nu începi niciodată.”

Să mergem la 2Corinteni 12.8-10:

„De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci, mă voi lăuda mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

De aceea simt plăcere în slăbiciune, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

Este un motiv pentru care am vrut să citim aceasta împreună, deoarece aceasta este absolut contrar gândirii omenești. Biblia este opusă creierului cu care v-ați născut. Este complet opusă. Când Iacov ne-a spus să socotim ca o mare bucurie când trecem prin felurite încercări, aceasta este complet opus gândirii omenești, emoțiilor omenești.

Acum, Pavel a ajuns într-un alt punct. El avea acea suferință, care era ca o țepușă în trup, un sol al Satanei. Satan l-a lovit, și era ceva dăunător, ceva dureros, ceva de care nu se bucura deloc, așa că, L-a căutat pe Domnul și L-a rugat de trei ori, să i-l ia, dar Domnul i-a spus: „Harul Meu îți este de ajuns.” Acest cuvânt „de ajuns” înseamnă „suficient”. Dacă aș putea s-o spun pe scurt: „Harul Meu îți este destul.” Slavă Domnului!

Dacă am putea privi doar la aceasta, și să spunem: „Harul Meu îți este destul.” Voi spuneți: „Ei bine, atunci eu am acest Rezervor de har, care îmi dă suficientă putere pentru a birui aceasta.” Dar, nu aceasta spune El, ci El spune: „Descoperirea harului Meu în viața ta, îți este destul. Eu ți-am spus cine ești; Eu te-am ales înainte de întemeierea lumii; Eu te-am chemat să fii fiul Meu și te-am așezat aici.”

Dacă v-ați întoarce în urmă, la viața lui Pavel, când era pe drumul spre Damasc și a întâlnit Stâlpul de Foc, el a fost lovit și a orbit. Apoi, Dumnezeu i-a spus lui Anania să meargă la el, dar Anania a spus: „Doamne, eu am auzit de omul acesta, care a făcut aceste lucruri îngrozitoare bisericii.” „Du-te, Anania,” i-a spus Domnul, „pentru că trebuie să-i spui ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

El l-a chemat pe Pavel prin har. Prin har, nu prin fapte. Pavel făcea tot felul de lucruri religioase minunate. Aceasta credea el, că erau fapte minunate. El lucra pentru biserică, Îl slujea pe Dumnezeu, credea că apără Adevărul, el credea aceasta, dar întâlnirea cu Stâlpul de Foc i-a descoperit că tot ce credea că face pentru Dumnezeu, era greșit, și aceasta l-a zdrobit. Apoi, a înțeles că a fost mântuit prin har, că harul lui Dumnezeu l-a întărit, că harul lui Dumnezeu l-a chemat în slujbă, și harul lui Dumnezeu i-a spus: „Tu vei fi o lumină pentru Neamuri.” El l-a chemat ca fiu, l-a așezat în poziția de apostol și i-a dat însărcinarea din Isaia: „Tu vei fi o lumină pentru Neamuri.” Toate acestea au fost prin har.

Pavel nu a meritat nimic și nu a făcut nimic. Pavel nu a putut face niciodată nimic pentru a obține această poziție, ci a fost doar harul. Și acum, când a intrat într-o încercare în trupul său, în care era lovit și chinuit de diavol, și Dumnezeu i-a zis: „Ascultă Pavel, harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”, deodată el și-a dat seama că: „Hei, eu n-am nevoie de nimic altceva decât de descoperirea harului Său în viața mea.”

Uneori, când citim acest verset, ne gândim: „Cel puțin, eu am crezut, în trecut, că „harul Meu îți este de ajuns”, este ca și cum Dumnezeu ar spune: „Bine, Pavele, acum voi turna peste tine putere suplimentară, care este har.” Dar, puterea vine din descoperire, vine din reconectarea la cine ești.

Când viața devine dificilă și se întâmplă lucruri care nu vrei să se întâmple, te duci în rugăciune și Îi ceri lui Dumnezeu putere. Eu nu cred că Dumnezeu toarnă în tine un pahar de altceva. El ți-a dat deja Duhul Său, ești deja născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, și eu cred că ceea ce face Dumnezeu pentru noi, este să ne reconecteze la descoperirea despre cine suntem noi, Cine este El, și că harul Său ne este de ajuns. Este suficient pentru fiecare încercare, este destul pentru orice situație cu care te vei confrunta; este suficient pentru fiecare circumstanță din viața ta. Tu nu știi cu ce te vei confrunta mâine, nu știi cu ce te vei confrunta săptămâna viitoare, nu știi ce va urma, dar un lucru de care ar trebui să fii sigur, este că ești un fiu, o fiică a lui Dumnezeu, că Dumnezeu ți-a orchestrat viața și El îți va da în acel moment tot ce ai nevoie. Harul Lui este suficient pentru noi. Harul lui în viețile noastre, este suficient, și El nu trebuie să-mi dovedească aceasta din nou scăpându-mă din următoarea încercare, pentru că El mi-a dovedit deja aceasta prin har, prin descoperire.

Deci, cu această descoperire, Dumnezeu va folosi slăbiciunea pentru a-Și arăta puterea. Când El a spus: „…căci puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune”, înseamnă că El nu-l poate face acum pe Pavel puternic, deoarece puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciune.

Deci, Dumnezeu nu putea să îndepărteze slăbiciunea lui Pavel, pentru a-Și arăta puterea, așa că, Dumnezeu nu i-a dat cutare sau cutare lucru supraomenesc, ci El l-a reconectat pe Pavel cu harul, și i-a spus: „Pavel, nu-ți face griji. Puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune.” Așadar, în acele momente Dumnezeu nu ar fi putut să-l facă puternic, El a putut să-l facă puternic numai în credință, nu în trup. Dacă l-ar fi făcut puternic în trup, atunci Dumnezeu nu Și-ar fi putut arăta puterea. Înțelegem?

De multe ori noi vrem ca Dumnezeu să ne ia tot ce ne chinuie, orice slăbiciune a noastră, orice ne face slabi, dar dacă El Își arată puterea în slăbiciune, nu poate să ne dea putere, ci trebuie să ne reconecteze cu harul, trebuie ca noi să ne dăm seama cine suntem, Cine este El, și unde ne aflăm în Economia Lui. Și acel har, ne dă destulă credință să ne poarte în slăbiciune, pentru că El nu ne poate lua slăbiciunea dacă Își va arăta puterea în slăbiciunea noastră. Suntem pe aceeași lungime de undă?

Cred că, uneori, ne rugăm în continuu: „Doamne, fă-mă puternic! Fă-mă puternic! Fă-mă puternic!” Dar, Pavel a înțeles că: „Doamne, trebuie să rămân slab. Trebuie să rămân slab, pentru că Tu ești tare, iar Tu arăți cât ești de puternic, lucrând prin slăbiciunea mea. Acum m-ai conectat înapoi la har și îmi dau seama că acesta este suficient. Îmi este de ajuns.”

Priviți ce a spus el în continuare:

 „De aceea simt plăcere în slăbiciune…” (Dumnezeu să ne ajute! Doamne, ajută-ne!) „…îmi găsesc plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, căci atunci când sunt slab, sunt tare.”

Slavă Domnului! Vreau ca acest Cuvânt să devină mai mult decât un verset biblic, vreau să devină o realitate vie în viața mea.

În mesajul Shalom, din 12 ianuarie, 1964, fratele Branham a spus:

„Voi spuneți: „Frate Branham, dar ce spui de mama și de tatăl meu? Ce spui despre poporul meu, ce spui despre denominațiunea mea, ce vor face ei? Mă vor da afară…” Dacă nu poți privi înainte, privește sus. Nu încercați să vă uitați înainte, oricum, puneți-vă mâna în a Lui și lăsați-L să vă conducă. Priviți în sus, nu vă uitați înainte. Voi ziceți: „De ce? De ce alții își bat joc de mine din cauza părului meu lung, pentru că nu port pantaloni scurți și pentru că am părăsit biserica?” Ah! Suferința pentru Numele Lui, sunt dureri de creștere ale harului Său.”

Crești în har. Ce este harul? Harul este favoarea Lui nemeritată. Aceasta este descoperirea pe care ți-a dat-o când te-a chemat. Crescând în această descoperire a harului, suferind pentru Numele Său, sunt dureri de creștere ale harului Său. Tu crești în plinătatea acelui har.

„Vedeți? Suferința pentru Numele Său, sunt dureri de creștere ale harului Său. Da, domnule! Amintiți-vă, acesta este harul lui Dumnezeu, care ți-a fost dat. Oh, Doamne! Așa cum a spus Pavel. (Aleluia!) El a avut o boală, ceva îl deranja. Diavolul îi dădea lovitură după lovitură, iar el I-a cerut Domului, de trei ori, s-o ia de la el, zicând: „Doamne, nu vreau aceasta. Ia-o de la mine!”

Apoi, într-o noapte, Domnul i-a vorbit, și i-a spus: „Saule, sau Pavele, harul Meu îți este de ajuns.” Atunci, el a zis: „Atunci, mă voi lăuda cu slăbiciunea mea. Eu știu că Tu ești Vindecătorul. Te-am văzut vindecând bolnavii, înviind morții, scoțând dracii, deschizând ochii orbilor, dar, dacă Te-am întrebat, iar Tu mi-ai răspuns că harul Tău îmi este de ajuns, atunci acest diavol care mă deranjează, sunt dureri de creștere ale harului Tău. Atunci mă voi lăuda cu slăbiciunile mele.”

Ceea ce face Dumnezeu uneori, este să ne crească în harul Său; să ne crească pentru a realiza ce este harul și cum este totul pentru noi, ca să ne crească în plinătatea înfierii.

Acum, mă voi întoarce puțin înapoi, pentru că am spus că plângerile noastre, ne slăbesc credința tot timpul.

Voi merge la Fapte 5.39-41:

„dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” (Aceasta a spus Gamaliel, când l-au adus pe Petru și pe ceilalți apostoli, pentru că l-au vindecat pe acel olog).

„Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, și le-au dat drumul.

Ei au plecat dinaintea Soborului, și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți, pentru Numele Lui.”

Vedeți? Acesta este limbajul Bibliei: „Socotiți ca o mare bucurie; bucurați-vă în prigoniri, lăudați-vă în slăbiciuni și în nevoi.” Astfel, dintr-o dată descoperim că Biblia este atât de diferită de gândirea omenească, încât vom avea nevoie de ochi diferiți și vom avea nevoie de o înțelegere diferită, pentru a merge mai departe în Dumnezeu. Doamne, ajută-ne!

În mesajul Stăpânind porțile vrăjmașului, din noiembrie, 1959, fratele Branham a spus:

„Căci fiecare fiu care vine la Dumnezeu, trebuie să fie dovedit, încercat, testat. El lasă bolile să vă lovească; El lasă bolile să vină peste voi să vă testeze și să vă dovedească; să arate lumii că sunteți, cu adevărat, Sămânța lui Avraam. El permite toate lucrurile acestea prin propria Sa voință. El permite dezastre; El permite prietenilor să se întoarcă împotriva voastră; El îngăduie toate lucrurile și-l lasă pe diavol să vă ispitească, și el va face orice, în afară de a vă lua viața. El vă poate arunca într-un pat de suferință; el vă poate întoarce vecinii împotriva voastră; el poate întoarce biserica împotriva voastră; el poate face aproape orice, și este voia lui Dumnezeu ca el să facă aceasta. Noi suntem învățați că aceasta este mai prețioasă decât aurul, pentru noi.”

Ascultați, prieteni! Noi vedem că acest mesaj, „Stăpânind porțile vrăjmașului”, este din opt noiembrie, 1959. Deci, noi știm că fratele Branham a spus aceasta. Și când citim, și ajungem la sfârșit, spunem cu toții, automat: „Amin!” pentru că a spus-o fratele Branham, și noi știm că el a fost purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu în această generație. Dar, ascultați ce a spus…Ce a spus el? Ce este pentru noi mai de preț decât aurul? Dezastre, prietenii se întorc împotriva ta, îl lasă pe diavol să te ispitească, iar el va face orice, în afară de a-ți lua viața; te aruncă la pat, întoarce vecinii împotriva ta, întoarce biserica împotriva ta, totul. Și suntem învățați că aceasta este mai de preț decât aurul, pentru noi.

Doamne, ajută-mă să-mi amintesc aceste trei pilde: sunt un vultur; sunt un sclav și sunt prins în acest trup hibrid, aici, departe de Casă. Dar, Acolo am un Tată, care este Regele „tribului”, și chiar dacă sunt despărțit de El, mă voi comporta exact ca El, mă voi comporta ca un fiu al Tatălui meu. Nu-I voi aduce rușine și nu voi păta Numele Familiei. Sunt despărțit de El, și poate nu există nici o speranță să mă întorc, dar am de gând să-L mulțumesc pe Tatăl meu și să mă comport exact ca El.

Să mergem împreună la Fapte 16. 19-26. Îmi place acest fel de predică, pentru că este exact ceea ce avem nevoie în fiecare zi a vieții noastre. Eu o predic astăzi, și probabil, până joi, va trebui să mă întorc s-o ascult din nou, pentru că, poate am spus ceva ce nu ar fi trebuit să spun, și probabil, am adoptat o atitudine pe care nu ar fi trebuit s-o am. Probabil, am putea predica aceasta odată la două duminici și tot nu am avea destul, pentru că trupul în care trăim și lumea în care trăim…Noi trebuie să ne ridicăm deasupra lor, și ne vom ridica deasupra lor. Nu prin praful magic de zâne, cu o super-putere, ci prin descoperire despre cine suntem, pentru că aceasta va trebui să devină realitate.

Ascultați, aceasta nu era un concept pentru acel sclav. Sclavul acela din Sud, se purta așa cum trebuia. Indiferent de ce se întâmpla, el se purta ca un fiu de rege. Aceea nu era o teorie, nu era un concept, nu era o învățătură bună, ci aceea era viața lui; aceea era identificarea lui; aceea era cine era el. Nu era cine aspira el să devină, ci era cine era el. Nu era cine spera el să fie, ci era ceea ce era, era cine știa că este.

Ascultați, noi nu putem ajunge la acest fel de manifestare biblică, până când nu rezolvăm întrebarea: „Cine sunt eu?” Și: „Cine este Tatăl meu?” Trebuie să fie mai mult decât o teorie; trebuie să fie mai mult decât o idee; trebuie să fie mai mult decât un concept; trebuie să fie mai mult decât ceva la care aspirăm, trebuie să fie harul lui Dumnezeu în viețile noastre. Și harul Lui ne este de ajuns. Trebuie să fie o descoperire; trebuie să fie o cunoaștere, pentru că viața vine repede cu greutăți și te presează în diferite feluri.

Eu spun tot timpul că încercarea nu vine de una singură, ci vin câte trei, și dintr-o dată se îngrămădesc peste tine: „Bang! Bang!” și îți copleșesc complet psihicul uman, tărâmul emoțional și toate capacitățile fizice. Suntem complet copleșiți. Dar, când suntem complet copleșiți, trebuie să ne întoarcem la descoperirea despre cine suntem. „Eu sunt un copil al lui Dumnezeu.” Copleșit complet în omul din exterior, dar în omul interior există Ceva care este diferit de omul exterior.

Noi trebuie să ne amintim cine suntem, și aceasta trebuie să fie o realitate pentru noi.

Fapte 16.19-26. Acesta este momentul când Pavel și Sila predicau și au scos un duh dintr-o ghicitoare, așa că toată lumea s-a supărat pe ei din această cauză.

„Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila, și i-au târât în piață înaintea fruntașilor.

I-au dat în mâna dregătorilor, și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei,

care vestesc niște obiceiuri, pe care noi, romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”

Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, și au poruncit să-i bată cu nuiele.

După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinlăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.

Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau.

Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată s-au deschis toate ușile, și s-au dezlegat legăturile fiecăruia.”

Noi am predicat despre aceasta, am vorbit mult despre această întâmplare, așa că o știm cu toții. Cu toate acestea, este remarcabil. Este remarcabil pentru mine, ca ființă umană, și este încurajator pentru mine, ca fiu al lui Dumnezeu, să-i vedem pe Pavel și Sila tratați îngrozitor, deși nu au făcut nimic greșit. Adică, au scos un duh rău dintr-o femeie. Ei au eliberat-o de un diavol care o chinuia, au alungat un duh rău din ea. Dar când stăpânii au văzut că nu o mai puteau folosi, biata femeie fiind eliberată, și ei pierdeau banii, s-au supărat pe ei, i-au dus drept la magistrat, i-au acuzat pe nedrept, i-au dezbrăcat de haine și i-au bătut.

Ascultați, aceasta este o zi rea, eu am mai spus aceasta înainte. Uneori, ne întoarcem de la serviciu, și spunem: „Oh, a fost o zi oribilă. Totul a mers rău.” Cred că soția ta ar trebui să scoată pasajul acesta și să înceapă să-l citească. Data viitoare când spui aceasta, acest pasaj ar trebui să fie lectura pentru cină, la masa de seară, când spui: „Totul a mers rău astăzi.” „De ce? Ce s-a întâmplat?” „Oh, am rupt un burghiu și n-am putut să găsesc acest instrument…S-au stricat serverele și am pierdut un proiect la care lucram de o lună de zile, așa că am avut cea mai rea zi din viața mea.” Spune doar: „Dragă, aș vrea să-ți citesc ceva…”  Aceste lucruri sunt aici pentru noi.

Ei i-au lovit cu multe lovituri, i-au trimis la închisoare, și i-au spus gardianului: „Păzește-i!” Așa că, i-a aruncat în temnița dinăuntru și le-au băgat picioarele în butuci.

Știți, fratele Branham ne-a învățat ceva. El ne-a spus că Ilie era un om cu pasiuni similare cu cele pe care le avem noi. Fratele Branham a transformat personajele din Biblie în oameni reali, cu probleme reale. El ni l-a arătat pe Ilie descurajându-se și fugind sub un ienupăr, apoi în peșteră. El ne-a arătat toate aceste lucruri, dar nu știu… Acesta sunt doar eu, este doar gândirea mea în termeni omenești. Deci, eu nu știu cum au fost Pavel și Sila, când au fost aruncați în temniță, cu spatele sângerând, învinețiți, cu dureri, legați, cu picioarele în butuci. Eu nu cred că chicoteau și spuneau glume și că dintr-o dată, au fost super entuziasmați.

Îmi place mult această terminologie. Aici scrie: „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau.” Aceasta te face să crezi că a avut loc o transformare de ceva vreme. Poate că Pavel și Sila au trebuit să treacă peste șocul suferit de trupul uman. Poate, nu spun că așa a fost, dar dacă aveau aceleași pasiuni ca și noi, iar noi ne-am putea pune în situația aceea, îmi pot imagina că, probabil, au trebuit să-și pună la punct anumite lucruri, probabil au trebuit să se împace cu locul în care se aflau, cu ce se întâmpla, cu ceea ce tocmai li se întâmplase, unde se aflau acum și care erau perspectivele de viitor. Ce urma să se întâmple în continuare? Cum ai putea fi o ființă umană și să nu te gândești la ce se va întâmpla în continuare? Să nu reflectezi la ceea ce tocmai s-a întâmplat și să nu suferi?

Ascultați, ei sufereau și pe dinafară și pe dinăuntru, pentru că erau insultați omenește, au fost dezbrăcați, acuzați pe nedrept și bătuți. Voi nu puteți trece prin aceasta fără să nu fiți răniți și în tărâmul vostru spiritual.

Trupul lor era rănit, dar cu Pavel și Sila s-a întâmplat ceva. Biblia nu ne oferă detalii, dar am să vă ofer câteva detalii din viața mea. Uneori ai parte de șoc și uimire față de circumstanțele vieții, și te simți complet copleșit și zdrobit, și nu știi ce se va întâmpla mâine, de ce s-a întâmplat aceasta și unde te afli. În inima ta nu există nici un sentiment decât disperare și lipsă de speranță. Totul este pierdut. Dar, dacă meditezi un timp și te liniștești înaintea lui Dumnezeu, dintr-o dată, în interior se întrevede o mică licărire, și începe să se întâmple ceva, iar tu îți amintești: „Eu sunt încă un fiu al lui Dumnezeu! Eu încă am un Tată și Tatăl meu are grijă de mine. Fiecare pasaj din Biblie, fiecare verset din Biblie, este încă Adevărul. Mă simt mizerabil, mă simt groaznic, sunt în disperare, sunt deprimat, sunt supărat, sunt ofensat, sunt agitat sau furios, dar nu contează.”

Tu vei avea toate aceste sentimente, dar nu este nimic în neregulă dacă ai aceste sentimente. Ceea ce este greșit, este să exprimi acele sentimente și să te identifici cu ele.

Noi trebuie să ne întoarcem la descoperirea venită prin har, și să spunem: „Indiferent ce s-ar întâmpla, harul lui Dumnezeu îmi este de ajuns. Indiferent ce se întâmplă, eu sunt un fiu al lui Dumnezeu. Eu am un Tată!” Atunci, amnezia spirituală este îndepărtată.

Vedeți voi, diavolul încearcă să vă readucă amnezia prin circumstanțe. Fratele Branham a spus că, uneori, amnezia vine în urma unui șoc sau a unei lovituri. Așadar, diavolul încearcă să vă dea un șoc sau o lovitură, pentru a vă readuce amnezia spirituală, și s-ar putea să suferiți de o amnezie temporară.

A avut cineva amnezie temporară de când a devenit creștin? („Amin!”) Uneori, durează puțin mai mult decât altele, dar este o amnezie temporară, și începi să spui: „Totul se destramă. Totul este pierdut. Suntem distruși. Viața noastră s-a terminat. Am pierdut.” Dacă am putea doar să ne liniștim și să ne reconectăm cu Tatăl nostru! Dacă am putea să-L vedem din nou pe Tatăl nostru, ne-am da seama că totul este în ordine. Totul este în ordine.

Fratele Branham a spus o întâmplare, și vreau s-o împărtășesc cu voi, pentru că a însemnat, cu adevărat, ceva pentru mine. Este din mesajul „Mesia”, din anul 1961, dar el a vorbit despre aceasta în mai multe locuri. Este vorba despre o familie din Germania. Bărbatul era capelan în armată sau la Forțele Aeriene, nu-mi amintesc bine, dar era capelan în serviciul militar, iar copilul lor s-a îmbolnăvit și era pe moarte, iar ei voiau ca fratele Branham să se roage pentru copil. Erau dispuși să-l aducă  folosind un avion militar. Aceasta a spus el. Copilul a murit, dar mama și tata au refuzat să accepte aceasta. I-au spus aceasta chiar doctorului. Fratele Branham a spus că ei chiar i-au dat doctorului o copie a cărții „Un profet vizitează Africa de Sud”, iar doctorul a fost dispus să aștepte.

Copilul murise, dar doctorul a păstrat oxigenul la copil, pentru că ei au spus: „Dumnezeu îl va învia. Dumnezeu poate să-mi ridice copilul. Noi credem și încercăm să-l aducem pe fratele Branham.”

L-au sunat de mai multe ori. Fratele Branham a spus că l-au sunat de vreo patru sau cinci ori, în ziua aceea. Și el a spus: „M-am dus să mă rog în acea după amiază.” În cele din urmă, Dumnezeu i-a spus: „Nu-l atinge. Aceea este mâna Domnului.” Vă puteți imagina prin ce au trecut acei părinți.

Fratele Branham i-a sunat, și le-a spus: „Nu pot veni. Domnul mi-a spus că aceasta este mâna Lui.” Copilul era deja mort, iar ei au trebuit să oprească oxigenul, să-l îngroape, să facă toate acele lucruri. Ei fuseseră atât de încrezători și îi spusese doctorului că Dumnezeu le va învia copilul, că fratele Branham va veni și Dumnezeu le va ridica copilul. Dar nu s-a întâmplat după dorința sau după gândul lor.

Puțin mai târziu, fratele Branham a povestit întâmplarea. Acea femeie a mers acasă la fratele Branham, au avut părtășie și s-au vizitat. Aceasta s-a întâmplat ceva mai târziu, după moartea copilului, după tot ce s-a întâmplat. Femeia i-a spus: „Ce a fost, frate Branham? Credința mea a fost prea slabă?” Ea voia să știe: „De ce a murit copilașul, când eu credeam? A fost credința mea prea slabă?”

Vă spun chiar acum: fiecare dintre noi ne-am confrunta cu această întrebare, dacă am trece prin aceeași situație. Fiecare dintre noi ne-am confrunta cu aceeași întrebare. „Este vina mea? Este din cauză că am avut prea puțină credință? Este din cauză că nu am crezut suficient în Cuvânt?”

Ascultați ce spune fratele Branham, și aceasta m-a ajutat foarte mult.

„Tu ai o credință mare. Te-ai rugat pentru copilul tău. Tu și soțul tău ați ținut la aceasta: „Dumnezeule, învie acest copil.” Dar, El a refuzat să facă aceasta pentru că știe ce este mai bine. Totuși, voi Îl iubiți. Aceasta este credința adevărată!”

Sper că aceasta să vă ajute și pe voi așa cum m-a ajutat pe mine, pentru că am trecut prin lucruri de felul acesta în viață. Când erai sigur că Dumnezeu va răspunde, că Dumnezeu nu Se va schimba: „Promisiunea este adevărată! Cuvântul spune: „Prin rănile Lui…” iar noi am știut că ne ținem tare, cu credință, am crezut cu tot ce avem în noi, dar nu s-a întâmplat așa cum ne așteptam.

Apoi, acea femeie a avut o întrebare legitimă pentru fratele Branham: „Frate Branham, a fost credința mea prea slabă?” Și el i-a spus: „Nu, soră. Tu și soțul tău aveți o credință mare, pentru că, indiferent ce susțineați, ce credeați, de ce vă țineați, Dumnezeu a refuzat să facă aceasta, pentru că avea un plan mai bun. Când Dumnezeu a refuzat să facă aceasta și voi ați îngropat copilul, tu ai continuat să-L iubești pe Dumnezeu. Aceasta este adevărata credință.”

Ascultați, eu nu cunosc niciun creștin care să fi venit la Domnul și să fi primit răspuns la fiecare rugăciune, dar nici nu pot spune că au fost vreodată dezamăgiți pentru că lucrurile nu au mers conform planurilor. Adică, unii oameni încearcă să se prefacă, să pretindă că totul merge bine. „Eu mă rog la Domnul întotdeauna…” Dar, uneori, El spune: „Nu!” Uneori, El spune: „Nu!” și lasă lucrurile să meargă într-un fel în care nu ne-am gândit niciodată că le-ar putea permite. Apoi, noi trebuie să ne confruntăm cu acele consecințe, și atunci când vine testul, ne dăm seama dacă Îl iubim sau nu.

Această femeie și soțul ei au dovedit că Îl iubesc. Ascultați ce a spus fratele Branham în continuare.

„Și totuși, Îl iubești. Aceasta este credința adevărată. Oricine, când se mișcă munții și alte lucruri, pot avea credință, dar lăsați să meargă odată înapoi, și vedeți cum procedează. Atunci dovediți dacă aveți credință, sau nu.”

Atunci, harul trebuie să fie de ajuns pentru voi, harul de a ști cine sunteți în Dumnezeu.

Voi citi un pasaj din mesajul Epoca Bisericii Smirna, din cartea „Epocile Bisericii”. Voi știți aceasta foarte bine, pentru că am trecut prin aceasta de multe ori. Este partea în care El spune:

„Știu necazul tău și suferința ta…”

Dumnezeu îi cunoștea suferința, iar eu voi sublinia doar câteva lucruri. Nu voi citi fiecare cuvânt de aici, dar vreau să fiți foarte atenți. Fratele Branham a spus:

„…Acum, Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic, spune: „Eu știu!” El este acolo, umblând în mijlocul poporului Său. Iată-L! Marele Păstor al Turmei. Dar, oprește El prigoana? Împiedică El necazul? Nu! El nu o face. El spune, simplu: „Știu necazul tău. Eu nu sunt deloc nepăsător de suferința ta.” Ce piatră de poticnire este aceasta pentru atâția oameni! Ca Israel, ei se întreabă dacă Dumnezeu îi iubește cu adevărat. Cum poate fi Dumnezeu drept și iubitor, dacă stă deoparte și privește cum suferă poporul Lui?”

Aceasta este o întrebare bună. Dacă primești descoperirea că Dumnezeu este Tatăl tău, și te simți atât de sigur că ai un Tată, te simți protejat și în siguranță că ai un Tată, dar după aceea acel Tată stă deoparte și te lasă să treci printr-o încercare sau necaz care pare prea greu de purtat, este ușor să pui la îndoială dragostea Tatălui. Totuși, dragostea Tatălui, permite ca noi să trecem prin ele. Dragostea Lui permite aceasta. El știe ce este în noi, știe de ce suntem capabili, și știe întrebările la care trebuie să răspundă în inima noastră. El știe manifestarea pe care vrea s-o scoată din noi, El știe pentru ce ne pregătește. Dar, dragostea Lui nu previne fiecare necaz, ci va permite să trecem prin necaz. Eu spun: „Prin unele, dar pot fi chiar mai multe încercări și necazuri.”

În continuare, el a mers la Maleahi și ne-a arătat că dragostea lui Dumnezeu este o dragoste prin alegere, arătând diferența dintre Iacov și Esau. El a arătat că dragostea lui Dumnezeu, dovada dragostei lui Dumnezeu, este alegerea.

„…El poate să vă predea morții, așa cum a făcut cu Pavel. El poate să vă predea suferinței, așa cum a făcut cu Iov, acesta este dreptul Lui. El este Suveran. Dar totul este cu un scop. Dacă nu ar avea un scop, atunci ar fi autorul frustrării și nu al păcii. Scopul Lui este ca, după ce vom suferi o vreme, să fim făcuți desăvârșiți, să fim întemeiați, întăriți și stabiliți. Așa cum a spus Iov: „El a pus putere în noi.” Vedeți? El Însuși a suferit. El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit. De fapt, „El a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit.”

Fratele Branham vorbea aici despre Isus Hristos în trup. El a crescut și a sporit în cunoștință și în statură cu Dumnezeu și cu oamenii. El a făcut aceasta prin suferință, și Evrei 5.8-9, este Scriptura la care s-a dus în continuare:

„măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut urzitorul unei mântuiri veșnice, pentru toți cei ce L-au ascultat.”

Vreau să citesc din nou versetul 9: „Și fiind făcut desăvârșit, El a devenit Autorul mântuirii veșnice, pentru toți ce L-au ascultat.”

Așadar, Isus ne-a dat un exemplu. Isus Hristos a fost Dumnezeu întrupat, dar nu a ocolit suferința. Deci, nici noi nu putem ocoli suferința. Și dacă nu putem ocoli suferința, cred că trebuie să învățăm cum să îmbrățișăm suferința și să obținem beneficiul maxim din ea, pentru că eu cred că aceasta ne învață Biblia.

Fratele Branham ne-a spus într-un limbaj simplu, că însuși caracterul lui Isus, a fost desăvârșit prin suferință. Vreau să repet aceasta. Despre cine vorbim? Despre Dumnezeu întrupat, vorbim despre Isus Hristos. Ascultați ce a spus:

„Chiar caracterul lui Isus a fost desăvârșit prin suferință.”

Am să citesc din nou, pentru că nu cred că ne-a atins cu adevărat despre Cine vorbește. El vorbește despre Isus Hristos, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, născut din fecioară. Fratele Branham a spus:

„Într-un limbaj simplu, chiar caracterul lui Isus, a fost desăvârșit prin suferință. Conform cu ceea ce spune Pavel, El a lăsat bisericii Lui o măsură de suferință, ca și ei, prin credința lor în Dumnezeu, în timp ce sufereau pentru El, să ajungă la un loc de desăvârșire. De ce a vrut El aceasta?”

În continuare, fratele Branham a trecut la Iacov 1.2-4:

„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Dar, răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.”

Ce spune el? De ce afirmă aceasta? Motivul este în Romani 8.17-18:

„Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.

Eu socotesc că suferințele din vremea de acum, nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită în voi.”

Și mai am un verset în Evrei 2.10:

„Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.”

Cine este Căpetenia mântuirii voastre? Isus Hristos. Cum este El desăvârșit prin suferință? Dacă El, născut fără păcat, din fecioară, a trebuit să fie desăvârșit prin suferință, cum este cu noi, care am venit într-un trup blestemat? Cum, și ce ne va duce la desăvârșire? Ce ne va aduce la împlinire? Ce ne va aduce la înfiere? Nici un alt mecanism nu o poate produce decât același care a produs-o în Fiul lui Dumnezeu, născut din fecioară și fără păcat. Toți fiii lui Dumnezeu trebuie să treacă prin suferință. De aceea a spus Iacov: „Priviți-o ca o mare bucurie.”

Oh, Doamne, ajută-ne să o socotim ca o mare bucurie. Să privim dincolo de încercare, spre țintă, să privim spre destinație; să ne ținem ochii ridicați deasupra împrejurărilor din viață, deoarece aceasta trebuia să facă acel sclav din Sud. El avea privirea ațintită peste mare, înapoi, spre cine era tatăl său și de unde venea el.

Noi trebuie să ne concentrăm privirea în afara acestei Dimensiuni, dincolo de acest tărâm, în Tărâmul realitate. Acesta este un abur, este o ceață, acesta este umbra, acesta este negativul, dar Acela este totul, este Realitatea, și noi trebuie să trăim pentru Realitate, nu pentru umbră. Să trăim pentru perfecțiune, nu pentru această imperfecțiune. Dacă am putea să ne concentrăm pe Aceea, atunci poate am putea considera totul o bucurie. Poate că atunci încercările noastre pot fi mai prețioase decât aurul; poate că atunci am începe să privim circumstanțele așa cum ne învață Biblia.

Apoi, fratele Branham a spus: „De ce stă El deoparte?” Aceasta este întrebarea: „De ce stă El deoparte?” Ascultați, câți dintre voi v-ați rugat vreodată și ați spus: „Doamne, într-o fracțiune de secundă, Tu ai putea schimba totul! Doamne, cu vârful degetului, cu o înclinare din cap, cu o privire, cu un gând, Tu poți schimba totul. De ce nu o faci?” Sper că nu sunt singurul care am trecut prin aceasta. Total disperat, agonizând, având nevoie imediat de un răspuns, dar fără să primesc nimic.

Fratele Branham a spus: „De ce stă El deoparte?” Motivul este în Romani 8-16-18:

„Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.

Eu socotesc că suferințele din vremea de acum, nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită în voi.”

De ce stă El deoparte? Fratele Branham a spus că din cauza Scripturii, pentru că noi suntem împreună cu Hristos, dacă suferim împreună cu El. De aceea ar trebui să îmbrățișăm suferința, pentru că suferința are o destinație, ne duce la o destinație. Cu Dumnezeu, suferința nu este niciodată fără rost, niciodată fără scop, niciodată fără un țel. Suferința nu este pentru tortură, nu este niciodată pentru durere, ci întotdeauna are un scop.

În 2Timotei 2.11-12, ni se spune:

„Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El.

Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.”

Așadar, cine vrea să domnească cu El? Cine vrea să creadă că este în domnia Milenară și că împărtășește chiar și Tronul Lui? Bine. Ați ridicat mâna? Deci, dacă suferim, vom domni și noi; dacă suferim, vom domni și noi cu El. Care este calea spre Tron? Calea spre Tron este prin suferință, încercări, necazuri, teste, pentru că acestea atestă creșterea, acestea manifestă ce ai în interior. Dar, avem nevoie de o descoperire despre cine suntem, pentru a trece prin ele. Aceasta este calea, acesta este scopul lui Dumnezeu pentru noi.

Fratele Branham a spus: „De ce stă El deoparte?” Motivul pentru care El stă deoparte, este că, dacă nu te lasă să suferi, nu poți domni împreună cu El. „Dacă suferim, cu adevărat, împreună cu El, vom fi și proslăviți împreună cu El.”

Așadar, când suferim ceva în viață și simțim că este nedrept și nu mai putem suporta, când este mai mult decât putem îndura și nu este drept, nu este corect și toate aceste lucruri pe care le simțim, pentru că aceasta simțim, vreau să spun că nu vrem să devenim super pioși și religioși și să spunem că nu simțim așa, pentru că exact așa simțim. Te simți părăsit, te simți uitat, te simți tratat nedrept, simți că totul ți se întâmplă numai ție și nimănui altcuiva, și aceasta este omenesc, dar noi trebuie să mergem dincolo de ce este omenesc, trebuie să mergem la gândirea lui Hristos, care este Cuvântul Său. Noi trebuie să privim la Cuvânt, și să spunem: „Cuvântul spune Adevărul iar creierul meu îmi spune o minciună. Emoțiile mele mint, dar Cuvântul este adevărat.”

Așadar, dacă suferim, vom și domni împreună cu El. Cred că de aceea ar trebui să îmbrățișăm suferința, pentru că suferința este calea spre Tron.

Mai departe, fratele Branham a spus:

„Dacă nu suferim împreună cu El, nu putem domni împreună cu El. Tu trebuie să suferi, ca să domnești.”

Este clar? Bine. Este destul de clar. Știți ce facem noi tot timpul? Încercăm să ocolim suferința. Ascultați, eu sunt cel mai vinovat dintre vinovați. Dacă ceva pare să fie dureros, găsesc orice modalitate din lume s-o ocolesc. Dacă o situație va fi dureroasă, dacă văd ceva în viitor, voi încerca orice modalitate ca s-o evit. Voi încerca să scap de durerea suferinței. Dar am un Tată bun, care nu mă lasă s-o evit la nesfârșit. El este un Tată bun.

Aici, profetul ne-a spus: „Dacă nu suferim împreună cu El, nu putem domni împreună cu El. Tu trebuie să suferi, ca să domnești.”

 Suntem tot la mesajul Epoca Bisericii Smirna, din cartea „Epocile Bisericii”. Așadar, când Dumnezeu îngăduie încercări, ispite, necazuri și suferințe, este, cu adevărat, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care El le-a făcut vreodată pentru noi. Dar nu simțim așa, de aceea nu putem să ne bazăm pe sentimente. Noi trebuie să ne întoarcem la descoperire.

Să citim mai departe:

„Motivul pentru aceasta este că, pur și simplu, caracterul nu se formează niciodată fără suferință. Caracterul este o biruință, nu un dar. Un om fără caracter nu poate domni, deoarece puterea fără caracter, este satanică…”

Cu alte cuvinte, voi nu puteți ajunge pe Tronul din Mileniu, fără caracter. Și nu poți dobândi un caracter prin împărtășirea unui dar, ci poți dobândi un caracter, doar având biruință asupra circumstanțelor din viață. Deci, Dumnezeu trebuie să permită circumstanțe în viața voastră, astfel încât să puteți obține biruința, ca să obțineți caracter, pentru a domni și stăpâni cu Hristos timp de o mie de ani. Este poziția voastră, este locul unde ești predestinat să fii, dar pentru a fi Acolo, Tatăl, prin cunoștința Lui infinită, știe că vei avea nevoie de Ceva atunci când vei merge Acolo; de Ceva ce poți obține aici, așa că, nu te va lăsa să ocolești. El Se va asigura că vei obține aici, ceea ce ai nevoie Acolo. Și ceea ce obții aici, este calea de a ajunge Acolo.

Am sentimentul că odată ce vom ajunge Acolo, Îi vom fi recunoscători pentru tot ce s-a întâmplat vreodată în viața noastră. Haideți să începem să privim Acolo, să nu mai privim aici; să începem să mulțumim pentru ce face Dumnezeu în viețile noastre. Doamne, ajută-ne! Te rog, ajută-ne!

În continuare, fratele Branham a spus:

„…puterea fără caracter, este satanică. Dar puterea cu caracter este potrivită să domnească. Și, din moment ce El vrea să împărțim chiar Tronul Său, pe aceleași baze pe care a biruit El și stă pe Tronul Tatălui Său, atunci noi trebuie să biruim, pentru a sta cu El. Și micile suferințe, trecătoare prin care trecem acum…”

Știți ce face fratele Branham aici? Pune viața în perspectivă, pentru că atunci când treci prin acestea, nu se simte ca „o mică suferință trecătoare”. Eu m-am gândit: „De ce fiecare încercare este cea mai rea?” Vreau să spun că, am avut încercări în trecut, dar aceasta este cea mai rea. Uneori, m-am gândit că m-aș întoarce la încercarea care mi s-a părut cea mai rea, acum zece ani. M-aș întoarce într-o clipă. Dar, de ce este cea mai rea? Pentru că trebuie să înțelegem că Dumnezeu ne construiește caracterul. Cu alte cuvinte, El trebuie să ne testeze la noul nostru nivel de caracter,  El nu poate să ne ducă înapoi unde eram. Tu nu vii în clasa a zecea, și începi să faci matematică de clasa a cincea, doar ca să te simți bine în tine însuți, că ai trecut testele. Aceasta este inutil. Același lucru este valabil și pentru Dumnezeu. Este inutil să facă aceasta, pentru că El ne duce mereu mai sus, la maximum, pentru că, ce face El? El ne face potriviți ca să domnim alături de El, timp de o mie de ani.

El are pentru noi un loc predestinat pe Tronul lui Dumnezeu, și trebuie să ocupăm acea poziție. Dar, pentru a ocupa acea poziție, trebuie să obținem caracterul acum. Și pentru a obține acel caracter, trebuie să creștem în același fel în care a crescut Isus, în Viața Sa pământească, conform Cuvântului.

Dacă El a ajuns pe Tronul Său prin suferință, cum vom putea ajunge noi să-I împărtășim Tronul, fără să trecem prin același mecanism?

„…și micile suferințe trecătoare…” Știți, ar trebui să folosesc afirmația aceasta în consiliere, atunci când cineva stă în fața mea și plânge, pentru că viața i se destramă și nimic nu merge bine. Atunci ar trebui să spun: „Aceasta este o mică suferință temporară.” Pot să-mi imaginez privirea aceea încruntată: „Tu nu înțelegi!” Dar, poate că înțelegem. Poate că cineva de afară, care stă deoparte, poate înțelege că: „Aceasta este spre slava lui Dumnezeu. Este spre binele tău. Dumnezeu a îngăduit-o. Deci, este corect.” Dumnezeu permite ca acest lucru să continue, deci, este benefic.

Așadar, „…micuța suferință temporară prin care trecem, nu este vrednică să fie pusă alături de slava imensă, care va fi descoperită în noi, când vine El. Oh, ce comori sunt păstrate pentru cei care sunt  dispuși să intre în Împărăția Lui prin multe necazuri.”

Sunteți dispuși? Eu sunt dispus. De ce sunt dispus? Pentru că, prin descoperire, cred că aceasta este poziția mea. O, slavă Domnului!

Tot în mesajul Epoca Bisericii Smirna, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Nu socotiți ca ceva ciudat încercările de foc care vă vor încerca. Aceasta este ceea ce a spus Petru. Este ciudat că Dumnezeu vrea ca noi să dezvoltăm un caracter asemenea lui Hristos, care vine prin suferință? Nu, domnule!”

Îmi place felul cum a pus, fratele Branham, această întrebare: „Este ciudat că Dumnezeu vrea ca noi să dezvoltăm un caracter asemenea lui Hristos, care vine prin suferință?” Ei bine, este evident că răspunsul este: „Nu.” Dar când ești în mijlocul suferinței, răspunsul nu pare a fi: „Nu.” Adică, cineva are cea mai rea zi din viața lui, iar tu spui: „Ascultă, nu este ciudat, este în ordine.”

„Este ciudat că Dumnezeu vrea să dezvoltăm un caracter asemenea lui Hristos, care vine prin suferință? Nu, domnule!” Noi toți avem încercări, noi toți suntem încercați și pedepsiți ca fii. Nu este nici unul care să nu treacă prin aceasta. Biserica ce nu este încercată și nu suferă, nu este din Dumnezeu.

Evrei 12. 6 și 8:

„Căci Dumnezeu pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.”

„Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.”

Priviți încă odată partea pe care am subliniat-o: „Căci Dumnezeu pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.”

Așadar, dacă Dumnezeu te pedepsește și te bate, ești un fiu. Slavă Domnului! Eu sunt un fiu și sufăr pentru că am un loc pe Tron. Sunt încercat și pedepsit pentru că Dumnezeu vrea ca rezultatul meu să fie perfect, pentru că El are pentru mine un loc unde să mă împlinesc. El mă notează și nu mă va lăsa să scap nepedepsit. De ce? Pentru că mă iubește, și pentru că sunt un fiu.

De câte ori a încercat diavolul să ne convingă că avem încercări, testări și bătăi pentru că nu suntem fii? Dar Biblia ne spune că fiecare fiu este pedepsit. Și toate acestea vin pentru că ești fiu, nu pentru că nu ești fiu. Dar diavolul intră în situație, îți intră în ureche, și îți spune: „Ascultă, nimic nu funcționează pentru tine, ci totul merge rău, și ți se întâmplă toate aceste lucruri pentru că, poate nu ești un fiu al lui Dumnezeu. Poate doar ai crezut că ești, poate că doar te-ai înșelat, și bla, bla, bla.” Dar tu poți privi înapoi la el, și să-i spui: „Mi se întâmplă aceasta pentru că sunt un fiu, pentru că El știe cine sunt și încotro mă îndrept. Eu știu de unde am venit și toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați conform Planului Său.”

Noi trebuie să biruim minciunile diavolului cu Adevărul; trebuie să ripostăm, dar nu cu mai multe gânduri. Când vine acel gând, nu vă întoarceți și nu încercați să vă gândiți la toate lucrurile bune pe care le-ați făcut vreodată, pentru a dovedi că sunteți un fiu al lui Dumnezeu, ci întoarceți-vă direct la Cuvânt: „Fiecare fiu pe care-l primește…” Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.”

Ar trebui să ne placă pedeapsa. Adică, eu nu mă refer la omul dinafară, pentru că lui nu-i place pedeapsa, eu mă refer la omul din interior.

Să citim mai departe:

„Acum, această condiție specială din Smirna, trebuie aplicată fiecărei epoci. Nu există nici o epocă scutită de aceasta. Nu există nici un credincios adevărat, scutit de aceasta. Aceasta este de la Dumnezeu, aceasta este voia lui Dumnezeu. Este necesară, avem nevoie ca Domnul să ne învețe Adevărul, că noi trebuie să suferim și să fim asemenea lui Hristos, în a face aceasta.”

Eu sunt de acord cu ce a spus fratele Branham: „Noi avem nevoie ca Domnul să ne învețe.” Da, avem nevoie ca Domnul să ne învețe.

Vreau să parcurg și câteva versete biblice în această legătură.

Filipeni 1.29: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.”

Așadar, datoria noastră nu este doar să credem, ci să și suferim: „Căci vouă vi s-a dat, în Numele Lui, nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El.” (traducere din engleză). Deci, noi suntem aici pentru mai mult decât să credem, suntem aici ca să și suferim pentru El.

1Petru 4.1-2: „Căci așa cum Hristos a suferit pentru noi în trup, înarmați-vă și voi cu același gând. Căci cine a suferit în trup, a sfârșit-o cu păcatul,

pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.”

O parte din suferința noastră nu este numai din cauza împrejurărilor negative din viață. Cu alte cuvinte, noi avem diferite nivele de suferință, de dragul lui Hristos. Poate nu ar trebui să spun nivele, ci diferite moduri în care suferim.

O parte din acestea se datorează persecuției, când ești persecutat pentru ceea ce crezi, și pentru că rămâi cu Cuvântul, iar cineva te va batjocori și te va respinge; va spune că ești greșit sau va lupta împotriva ta, te va da afară dintr-o biserică sau orice altceva. Te va exclude din comunitatea lui din cauza standardului tău față de Cuvânt. Acesta este un nivel de suferință.

Apoi, este un alt nivel de suferință care vine prin încercările pe care Dumnezeu le permite în viața noastră: boală, încercări, ispite, greutăți și dificultăți. Toate acestea reprezintă un alt nivel de suferință, dar toate acestea lucrează pentru același scop, și toate sunt necesare pentru construirea caracterului nostru, ajutându-ne să biruim și așezându-ne pozițional Acolo unde mergem, aducându-ne la înfiere și plasându-ne în poziție pe Tronul lui Dumnezeu. Toate sunt bune.

Există și un alt nivel de suferință pentru El, care este suferința de dragul Numelui Său, pe care vreau s-o împărtășesc cu voi, pentru că am meditat la aceasta și este un nivel de suferință puternic. Acest nivel de suferință este abnegație, (atitudinea unei persoane care renunță la interesele personale în favoarea altcuiva), de dragul Cuvântului. Aceasta nu are nici o legătură cu forțe exterioare, împrejurări exterioare, oameni din exterior, ci totul are de-a face cu tine și cu trupul tău, care aleg Cuvântul în locul dorințelor trupești.

S-ar putea să spuneți: „Ei bine, aceasta nu este suferință.” Ascultați, lupta cu tine însuți poate fi suferință. Să spui trupului tău: „Nu! Pur și simplu, du-te și fă-o!” Într-o zi te hotărăști să postești. Spune-mi dacă suferi sau nu. Tu spui: „Voi posti. Am nevoie de post și rugăciune.” Apoi spune-mi dacă trupul tău nu se răzvrătește. Trupul tău, stomacul tău va fi acolo chiorăind înăuntrul tău: „Mi-e foame! Vreau mâncare! Hrănește-mă!” Te rogi, dar tot ce poți gândi este: „Mâncare, mâncare, cartofi prăjiți, cheeseburger.” Sună amuzant, dar trupul tău este răzvrătit, este rebel față de Cuvântul lui Dumnezeu, nu se supune Cuvântului. În interior este Ceva care vrea mai mult din Dumnezeu, ceva mai adânc, care vrea să meargă pe o cale mai profundă, dar trupul tău poftește pofta trupului, pofta ochilor, mândria vieții; trupul vrea lucrurile lumii, vrea să fie satisfăcut. Tu încerci să negi aceasta, dar el se răzvrătește, și în acest război pe care-l porți cu tine însuți, poate fi o suferință reală.

Știți, există persoane pe care le știm, sunt oameni care, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu, în situația lor de căsătorie au trebuit să rămână singuri toată viața. Ei au intrat într-o situație rea, li s-a întâmplat ceva ce nu și-au dorit, pentru o alegere greșită pe care au făcut-o. Tu nu crezi nici o clipă că singurătatea este suferință. Nu crezi nici o clipă că cineva care este blocat într-o situație de divorț, sau a avut o logodnă care s-a rupt, sau o situație în care nu este liber să se căsătorească și a trebuit să trăiască singur ani de zile, nu crezi că singurătatea este o suferință. Nu crezi că există tentația de a găsi o portiță de scăpare sau de a inventa o scuză, un motiv pentru a se căsători, pentru că trupul plânge și strigă după afecțiune, după tovărășie. Duhul uman vrea tovărășie și iubire, ca oricine altcineva.

Dar cei care aleg să pună Cuvântul pe primul loc, suferă pentru Numele Lui. „Acesta este Cuvântul Lui. Aceasta vrea El, aceasta este Viața Lui iar eu nu voi aduce ocară împotriva Tatălui meu. Dar eu sunt aici și sunt un sclav al acestor condiții, dar vreau să mă comport ca Tatăl meu.”

Hristos S-a luptat cu propriul Său trup. Este adevărat? El a trebuit să lupte în supunere. Fratele Branham a spus că lupta din Ghetsimani, a fost o luptă pentru o alegere: va lua păcatele lumii sau va rămâne cu ucenicii Săi? Ce voia să facă El? Biblia spune, de asemenea, că Isus a spus în rugăciune: „Tată, M-am sfințit pe Mine Însumi pentru ei.”

Fratele Branham a spus că El ar fi putut avea o familie, ar fi putut face aceasta sau aceea, și nu ar fi greșit cu aceasta, pentru că era o ființă umană. Și el a spus: „Dar a putut să Se sfințească pe Sine Însuși pentru ei.” Să nu credeți că Isus nu a trebuit să renunțe, că El nu a trebuit să Se lupte cu propriul Său trup, pentru că El a trebuit să Se lupte cu propriul Său trup, cu propria Sa dorință umană. Și dacă El a trebuit s-o facă, trebuie s-o facem și noi.

Există o anumită măsură de suferință pentru Numele Său, este suferința de a rămâne cu Cuvântul atunci când tot ce ai în trupul tău, emoțiile tale, vor să ieși în afara Cuvântului Său. Nu este neapărat persecuție din partea cuiva, nu este neapărat vorba de boală sau putere financiară, ci este un război care se dă în interior, în care te ridici și spui: „Nu voi ceda în fața cărnii și sângelui, ci voi rămâne cu Cuvântul.” De ce? Pentru că știu de unde vin și unde mă duc, și pentru că există Ceva mult mai bun decât această suferință trecătoare.

Toate acestea sunt moduri de a suferi pentru Numele Lui.

Noi vedem la apostoli, ei pretindeau că este Isus Hristos, ei pretindeau că este învierea, dar au fost uciși cu pietre, și au suferit pentru Numele Său. Când iei Cuvântul în locul culturii; când iei Cuvântul în locul firii tale pământești; când iei Cuvântul indiferent de situație, tu suferi, de asemenea, pentru Numele Său, pentru că Îl pui pe El pe primul loc.

În Evrei 11.24-26, ni se spune:

„Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire.”

Moise a părăsit confortul, a părăsit bunăstarea, a lăsat totul ca să poarte ocara lui Hristos.

În Evrei 13.12-13, ni se spune:

„De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși Sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieșim dar afară din tabără, la El, și să suferim ocara Lui.”

Aceasta au făcut ucenicii. Ei au părăsit vechile tradiții evreiești ale părinților, ca să poarte ocara Lui în afara taberei. Și aceasta ați făcut mulți dintre voi, când ați părăsit denominațiunea în care ați fost crescuți, ați părăsit tradițiile, pentru a veni la Mesaj.

O, haideți să mergem afară din tabără! Haideți să ieșim din tabără!

1Petru 4.12-16, este pasajul la care s-a referit fratele Branham de multe ori.

„Prea iubiților, să nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi,

dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui.

Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi.

Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.”

Nu considerați ca fiind ceva ciudat că sunteți încercați. „Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi!” Lăsați ca acest verset să fie adevărat.

Vreau să închei cu Ioan 16.33:

„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea.”

Aceasta este credința care a biruit lumea: chiar credința noastră. Cum avem biruință? Prin har, iar harul Lui ne este de ajuns. Sunt multe lucruri, multe dificultăți, care ne ies în cale, dar Biblia este clară. Răspunsul nostru ar trebui să fie acesta: „Socotiți încercarea ca o bucurie deplină. Bucurați-vă, fiți fericiți și îndrăzniți!”

Vreau să trec din nou peste aceasta. Este amuzant, dar motivul pentru care este amuzant, este că e atât de contrar naturii umane cu care ne naștem. Este plăcut să pui carnea (trupul), aceasta la locul ei; este plăcut să preiei stăpânirea asupra minții, să preiei stăpânirea asupra emoțiilor, și să spui: „Ascultă, eu nu voi mai fi controlat de acest tărâm emoțional, pentru că mi s-a dat Mintea lui Hristos, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Și acum, indiferent ce mi se întâmplă, Dumnezeu mă ajută.”

Ascultați, dacă intrăm în realitatea practică a acestui lucru, cred că va fi ca la Pavel și Sila. S-ar putea să fii acuzat pe nedrept, trântit, bătut, închis în închisoare și pus în butuci, și s-ar putea să nu începi să cânți în primele cinci minute, dar, oh, lasă descoperirea să continue să vină, lasă Adevărul să se infiltreze și lasă Cuvântul să împrăștie minciuna, și poate după un timp, după o oră sau două ore, dintr-o dată începi să spui: „Dumnezeu este bun tot timpul…” Și cânți.

„Puși în butuci în închisoarea interioară,

Bătuți și dezbrăcați,

Dumnezeu este bun tot timpul.

Pune un cântec de laudă în inima mea.”

Știți cântecul acesta? Să-l cântăm împreună.

Ascultați, noi nu trebuie să fim mohorâți, înfrânți: „Hei! Noi coborâm!” Absolut! Suntem afectați ca Ilie Tișbitul, și ca Ilie din această zi. Noi l-am văzut pe fratele Branham deprimat, l-am văzut cum s-a descurajat, noi am văzut toate acestea, dar de fiecare dată l-am văzut revenind și ajungând la Adevăr. El a văzut întotdeauna Adevărul învingându-și emoțiile. „El a coborât.” Da, tu cobori, dar lasă Adevărul să te aducă înapoi, lasă ca acest har să-ți fie de ajuns.

Noi ajungem în punctul în care începem să cântărim ce se întâmplă, și spunem: „Ascultă, sunt puțin șocat acum. Sunt copleșit de ceea ce tocmai mi s-a întâmplat; am fost luat prin surprindere de ceva ce nu am prevăzut.” Apoi începi să-ți amintești: „Cine sunt? Cui aparțin? Al Cui Sânge m-a răscumpărat? Al Cui fiu sunt? De unde vin, unde mă duc și ce încearcă să facă Dumnezeu cu mine acum?” Și dintr-o dată, spui: „Toate sunt bune, pentru că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și sunt chemați după Planul Său.” Această Scriptură funcționează și se aplică întotdeauna. Aceasta este ceea ce avem nevoie. Să cântăm împreună cântecul acesta.

„Dacă umbli prin vale,

Acolo sunt umbre peste tot în jur,

O, nu te teme, El te va călăuzi,

El te va ține în siguranță și nevătămat.

Căci ți-a promis că nu te va părăsi,

Și nu te va lăsa niciodată.

Cuvântul Lui este adevărat.

Dumnezeu este bun tot timpul!

El a pus un cântec de laudă în inima mea.

Dumnezeu este bun tot timpul!

În cea mai întunecată noapte,

Lumina Lui va străluci.

Dumnezeu este bun! Dumnezeu este bun tot timpul.

Dacă umbli prin vale,

Acolo sunt umbre peste tot în jur,

O, nu te teme, El te va călăuzi,

El te va ține în siguranță și nevătămat.

Căci ți-a promis că nu te va părăsi,

Și nu te va lăsa niciodată.

Cuvântul Lui este adevărat.

Noi eram păcătoși, atât de nevrednici,

Dar pentru noi, El a ales să moară.

El ne-a umplut cu Duhul Său.

Acum putem sta în picioare și mărturisi

Că dragostea Lui este Veșnică.

Și mila Lui nu se va sfârși niciodată.

Deși poate nu înțeleg,

Toată dragostea ce-o ai pentru mine,

Viața mea este în mâinile Tale.

Prin ochii credinței pot vedea clar. Amin.

Slavă Domnului! Puteau să cânte Pavel și Sila, cântecul acesta în butuci și cu spatele sângerând? Puteau ei să-l cânte? Eu cred că puteau. Și dacă ei puteau, putem și noi.

Nu uitați: „Socotiți-o ca o bucurie deplină. Îndrăzniți! Bucurați-vă și fiți fericiți!” Nu fiți surprinși că se întâmplă, pentru că încercarea este mai prețioasă pentru noi decât aurul.

Știți de ce avem nevoie? Avem nevoie de prieteni buni care, atunci când vom ajunge jos, să ne spună Adevărul, pentru că, de multe ori mergem la prieteni care ne mângâie și ne spun: „Oh, îmi pare atât de rău! Este atât de rău! Ai dreptate, totul este îngrozitor și nimic nu merge. Săracul de tine!” Atunci când suntem deprimați, aceștia sunt oamenii care ne plac.

Dar știți cu cine trebuie să luăm legătura? Trebuie să luăm legătura cu cineva, care să ne spună: „Ascultă soră, toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați după Planul Său.” Imediat ce acea persoană spune aceasta, ceva în tine se gândește: „Oh, de ce a spus aceasta?” Apoi spui: „Nu spune Biblia să socotesc o bucurie deplină atunci când cad? Hei, hai să cântăm împreună un cântec de laudă.” Aceștia sunt genul de prieteni de care avem nevoie, pentru că avem nevoie de cineva care să ne aducă înapoi la Mintea lui Hristos, să ne aducă înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu și la scopul vieții noastre, și atunci putem spune: „Hei, ascultă! Ascultă frate, ascultă soră, harul Lui îți este de ajuns. Tu ești un copil al lui Dumnezeu. El este Tatăl tău. Tu ești aici cu un scop, pentru că El ți-a orchestrat viața.” Atunci, care este problema? Problema este această fire. Haideți să ne îndepărtăm de fire, să intrăm în Duh și să ne închinăm lui Dumnezeu. Oh, slavă lui Dumnezeu!

Dumnezeu este bun, prieteni! Doamne, ajută-ne să creștem! Ajută-ne să creștem în har și în cunoștință cu Dumnezeu și cu omul. Haideți să ajungem în punctul în care să ne liniștim în necazurile noastre și să începem să cugetăm cu privire la cine suntem, cu adevărat.

Nu lăsați amnezia să se strecoare înapoi, ci s-o ținem departe cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că harul Lui ne este de ajuns. Să ne rugăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu.

O, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne! Îți mulțumesc pentru descoperirea despre cine suntem! Îți mulțumesc pentru descoperirea despre calitatea de fiu, pentru că toate lucrurile sunt sub control, pentru că știm că Tu ai totul sub control.

Doamne, dacă aici este cineva care nu a ajuns la această realitate puternică, la îndepărtarea amneziei și la auzirea Strigătului Vulturului, la trezirea Seminței din suflet, unde ei știu că Îți aparțin Ție, că au venit de la Tine și se întorc la Tine, Te rog, Doamne, să trimiți Ungerea Duhului Sfânt pentru a lovi acea Sămânță și s-o aducă la Viață. Fie ca ei să treacă de la speranță la cunoaștere, ca să aibă o siguranță, prin nașterea din nou, pentru că s-au conectat cu Tine și știu cine sunt. Ia solzii de pe ochii noștri și lasă-ne să vedem Adevărul. Lasă-ne să înțelegem Adevărul și să vorbim Adevărul.

Doamne, iartă-ne pentru plângerile noastre, care ne răpesc credința, și lasă-ne să mărturisim Cuvântul Tău cu orice preț, în toate împrejurările.

Întărește-ne, Doamne, prin Cuvântul Tău! Unge-ne prin Duhul Tău, ca să facem acel Cuvânt să trăiască. Ajută-ne să punem Cuvântul Tău pe limbile noastre, pentru ca Acesta să poată deveni o realitate vie în viețile noastre, ca să putem vedea că toate lucrurile lucrează împreună spre bine; ca să putem vedea că ne pregătești pentru o poziție măreață; ca să ne tragi tot mai sus, prin fiecare împrejurare, zidind un caracter în noi, ca să ne așezi și să împărțim Tronul Tău cu Tine.

Doamne, ajută-ne să socotim aceasta ca o bucurie deplină! Ajută-ne să fim fericiți; ajută-ne să fim întăriți, să fim bucuroși. Doamne, ajută-ne să ne bucurăm de toate încercările și necazurile, pentru că Tu ești atât de bun cu noi!

Te iubim și Te rugăm să ne ajuți în timp ce plecăm de aici. Fie ca această realitate să devină și mai mult o realitate, și lasă ca această realitate să ne călăuzească în fiecare clipă a vieții noastre.

Te iubim, Doamne, și Te rugăm să ne binecuvântezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                         -AMIN-