DE EL SĂ ASCULTAȚI

…Îţi mulţumim din adâncul inimilor noastre pentru că ne-ai dat privilegiul să ne adunăm din nou împreună ca să predicăm în Numele Fiului Tău preaiubit pe care L-ai trimis pe pământ să ne răscumpere din viaţa de păcat şi să ne aducă la o viaţă de slujire a Lui.

Dumnezeule scump, Te rugăm să ne ierţi pentru toate scăpările şi pentru toate lucrurile pe care le-am spus, le-am făcut sau doar le-am gândit şi care au fost contrare voii Tale. Iartă-ne pentru toate, Te rugăm

De asemenea, Te rugăm să aduci inimile noastre în starea în care să-L primim pe Hristos în vieţile noastre, prin predicarea Cuvântului, şi dă-ne în seara aceasta credinţă pentru un puternic serviciu de vindecare, astfel încât toţi cei ce au nevoie să fie vindecaţi. Ascultă rugăciunea poporului Tău şi ajută-ne să avem părtăşie în jurul Cuvântului, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus, Fiul Tău. Amin.

În seara aceasta suntem în întârziere pentru că am avut un program mai lung, dar mâine seară vom încerca să ne încadrăm la timp, dacă va fi posibil. Mâine seară va avea loc serviciul de încheiere al seriei de întâlniri ţinute în această clădire. Am văzut afişat la intrare că aceasta ar fi ultima seară, dar vom încheia doar mâine.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară aş vrea să vorbesc despre tema „Uşi în inimă”. Probabil că mesajul va începe la ora opt seara, acordând o jumătate de oră introducerii şi lucrurilor care trebuie spuse înainte. Vreau să mai anunţ că mâine seară va fi ultima seară în care veţi putea cumpăra cărţile, fotografiile sau benzile de la întâlniri, iar prietenii şi colaboratorii mei, Leo Mercier şi Gene Goad, vor fi la standul de vânzare a cărţilor, fotografiilor şi benzilor. Aşadar, să nu uitaţi că mâine va fi ultima seară. Eu am hotărât să nu se vândă duminica, dar dacă voi o faceţi totuşi, este între voi şi Domnul. În ce mă priveşte, eu nu vând duminica.

De asemenea, vreau să anunţ că se vor împărţi numere de rugăciune şi pentru serviciul de mâine seară. Mâine după-amiază, auditorul va fi închiriat unei alte grupări, aşa că împărţirea numerelor se va face într-un teatru din partea de jos a oraşului, lucru care cred că a fost deja anunţat. Nu ştiu numele acelui loc, dar acolo se vor împărţi numerele de rugăciune, începând de la ora două şi jumătate, până la ora trei şi jumătate după-amiaza. Astfel, ne vom întoarce exact la timp aici, după ce va fi eliberată sala şi va fi făcută curăţenia, ca să putem ţine serviciul de mâine seară. Să ţineţi minte toate acestea.

Bănuiesc că mulţi dintre voi veţi participa la serviciile de la propriile voastre biserici, fiindcă ştim că acela este locul vostru de slujire. Noi nu încercăm niciodată să-i chemăm pe creştini afară din biserica lor atunci când aceasta este deschisă şi are loc un serviciu, dar dacă sunteţi bolnavi şi aveţi nevoie de vindecare, sunt sigur că dacă veţi vorbi cu păstorul vostru, vă va da voie să veniţi mâine seară aici. Sunt sigur că va fi atât de îngăduitor încât vă va lăsa să veniţi.

În seara aceasta avem un mesaj scurt şi voi citi câteva versete din Evanghelia după Matei 17.1-5:

„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.

El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.

Şi iată că li s-a arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El.

Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”

Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Aş vrea să iau ultimele cuvinte din textul acesta: „De El să ascultaţi!” Aveam pe inimă un alt mesaj pentru seara aceasta, dar pentru că în după-amiaza aceasta am început mai târziu, îl voi lăsa pentru altă dată, iar acum voi vorbi despre tema: „De El să ascultaţi!”

Cred că partea aceasta din Scriptură a fost citită de zeci de mii de oameni de când a fost scrisă, dar de fiecare dată când o citeşti afli ceva nou pentru că este Cuvântul Dumnezeului celui veşnic.

Dacă v-aş scrie o scrisoare, voi aţi aprecia-o şi la fel aş face eu dacă mi-aţi scrie voi o scrisoare. Dar de îndată ce veţi citi mesajul meu şi eu îl voi citi pe al vostru, se va stabili valoarea reală a acelei scrisori, iar dacă aţi păstra-o ca să fie citită şi de copiii voştri sau de către altcineva, pentru ei n-ar însemna prea mult, iar după ce veţi muri nu va mai avea nici o valoare.

Nu la fel este cu Cuvântul lui Dumnezeu care nu a fost dat pentru o persoană anume, ci pentru fiecare persoană în parte. Cuvintele mele nu sunt inspirate, dar Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat. Acesta este motivul pentru care fiecare persoană care a citit Cuvântul lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor, a fost binecuvântată prin faptul că a făcut aceasta şi a fost adusă într-o părtăşie mai apropiată cu Dumnezeu. Isus a spus: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Sufletul omului trăieşte prin Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul îl întăreşte pe omul dinăuntru. El ne face să ne simţim bine ştiind că sufletele noastre se pot hrăni cu lucrurile bune pe care ni le-a scris Dumnezeu. Este scrisoarea Lui către Biserica Sa şi ne inspiră atât de mult pe măsură ce o citim, încât are asupra noastră un efect mai puternic decât orice altceva.

În împrejurarea despre care am citit în seara aceasta, Dumnezeu era gata să facă ceva. De obicei, înainte ca Dumnezeu să fie pregătit să facă ceva, sau mai bine zis, înainte ca El să facă ceva, ne explică întotdeauna lucrul acela, ne trimite un avertisment sau aduce un martor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stă la sfat cu omul: uneori cu cinci sute de oameni, alteori cu şaptezeci, cu trei sau chiar cu o singură persoană. Aceasta ne dă încrederea că indiferent unde ne aflăm sau în ce stare suntem, un singur Cuvânt al lui Dumnezeu ne va aduce în prezenţa Sa.

„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Aceasta este promisiunea făcută de Fiul Dumnezeului celui Veşnic: că El vine să Se întâlnească cu noi.

La evenimentul despre care vorbim acum, El Şi-a adus martori oficiali: i-a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan. Mie îmi place să mă gândesc întotdeauna la cei trei deoarece, aşa cum se întâmpla de obicei, ei erau cu Isus. Astfel, vedem că şi atunci când S-a dus s-o învie pe fiica lui Iair, i-a luat cu Sine tot pe Petru, Iacov şi Ioan. Poate nu este adevărat, dar mă simt bine când mă gândesc că Petru reprezintă credinţa, Iacov reprezintă nădejdea, iar Ioan reprezintă dragostea. Deci, credinţa, nădejdea şi dragostea.

El i-a luat pe cei trei şi i-a dus în locul pe care noi îl numim „Muntele schimbării la faţă”, dar Petru l-a numit mai târziu: „Muntele sfânt”. Desigur, eu nu cred că el a vrut să spună că muntele acela era sfânt, ci spunea că Dumnezeul cel Sfânt a coborât pe munte şi prezenţa Sa l-a făcut sfânt. Eu nu cred că există o biserică sfântă, ci cred că Duhul Sfânt din biserică este sfânt şi El o sfinţeşte. Nu omul este sfânt, ci Duhul Sfânt din om este sfânt.

Muntele acela era doar o ridicătură de pământ creată de Dumnezeul de Sfânt, iar El i-a luat pe cei trei bărbaţi şi a urcat cu ei pe munte. Cuvântul lui Dumnezeu spune că „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2Corinteni 13.1). Astfel, vedem că tot trei martori au venit din glorie: Moise, Ilie şi Isus. Acest eveniment avea să fie atât de măreţ încât au trebuit să fie martori atât cerurile cât şi pământul. Oh, trebuie să fi fost ceva ieşit din comun, ceva remarcabil!

Voi nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu bătând câmpii cum facem noi, deoarece fiecare Cuvânt al Său are însemnătate. Fiecare pas pe care L-a făcut Fiul lui Dumnezeu a însemnat ceva; El a spus că a făcut în totul numai voia lui Dumnezeu.

Nu ar fi minunat dacă şi Biserica Sa ar putea spune acelaşi lucru: „Eu fac numai ceea ce-I este plăcut Tatălui.”? Cred că dacă în seara aceasta aş întreba biserica din locul acesta sau pe câţiva din cei prezenţi în locul acesta: „Câţi dintre voi aţi putea ridica mâna şi să spuneţi: „Eu fac întotdeauna numai ceea ce Îi este plăcut Domnului?”, dacă aţi fi sinceri cu voi înşivă, în toată clădirea nu ar ridica nimeni mâna. De ce? Pentru că noi nu facem lucrul acesta. Dar Isus l-a făcut, şi eu cred că Dumnezeu vrea să ne arate ceva aici.

Cred că predicatorii care stau în spatele meu se miră de ceea ce spun deoarece, simbolic, acest eveniment arată spre a doua venire a lui Hristos. Acesta este felul corect în care trebuie abordată problema.

În primul rând este vorba despre Isus proslăvit, iar în al doilea rând este vorba despre mesajul pentru evrei, despre cei doi proroci din Apocalipsa 11, adică despre Moise şi Ilie. În continuare, scrie că atunci când s-au uitat din nou, cei trei L-au văzut doar pe Isus singur.

Cuvântul lui Dumnezeu este atât de desăvârşit încât întreaga Biblie se leagă laolaltă pe fiecare Cuvânt. Astfel, tu poţi predica de oriunde din Biblie despre a doua venire a Domnului, despre vindecarea divină sau despre înviere. Arătaţi-mi o altă carte care poate face aşa ceva. Adevărul este că nu a fost scrisă nici o astfel de carte.

Să mergem mai departe la o altă fază a Scripturii.

Dumnezeu nu i-a cerut niciodată unui om să facă ceea ce nu a făcut El însuşi. Acesta este motivul pentru care atunci când Dumnezeu a pronunţat moartea rasei umane din cauza căderii în păcat, El a trebuit să-Şi ia un trup de carne, să locuiască printre noi în acel trup şi să moară pentru a plăti vina păcatului săvârşit de om. El nu putea să moară ca şi Dumnezeul cel veşnic, deoarece El nu poate muri. Astfel, El a trebuit să vină în trup ca să poată gusta moartea. Înţelegeţi? El a trebuit să moară ca să ne mântuiască de păcatele noastre şi ca să ia asupra Sa bolile noastre.

Noi vedem că aici El a pus un Fiu, aşa cum a arătat prin tipurile sau simbolurile folosite în Vechiul Testament.

În versiunea King James a Bibliei există câteva versete care vă pot deruta, Ioan 14 fiind cel mai bun exemplu pentru aceasta. Astfel, acolo scrie:

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe.” (În traducerea noastră scrie: „multe locaşuri”). Nu sună ciudat? În casa Tatălui Meu, o casă mică, există mai multe case sau locuinţe? Dacă nu mă înşel, Moffatt a făcut o traducere şi mai ridicolă spunând: „În casa cu apartamente a Tatălui Meu există mai multe apartamente”, ca şi cum noi am merge acolo şi am închiria unul din apartamentele lui Dumnezeu pentru a locui în el. Deci, nici traducerea aceasta nu este bună.

Dar în traducerea originală scrie: „În Împărăţia Tatălui Meu există mai multe palate.” Traducerea King James este o traducere pe care traducătorii au făcut-o pentru rege şi au tradus-o în aşa fel încât să poată fi înţeleasă de poporul englez. Astfel, Tatăl era un Rege, iar „domeniul” Său era casa Sa. El era Tatăl întregii case, ceea ce este conform Scripturii.

În Vechiul Testament, tatăl deţinea o mare suprafaţă de pământ şi îşi angaja servitori care să-i păzească turmele (peste tot pe domeniul lui erau locuinţe micuţe, case sau corturi). Dacă în casa aceea se năştea un copil, tatăl nu avea timp să se ocupe de el aşa cum ar fi trebuit, de aceea angaja un tutore care să-i educe copilul.

Cred că acesta este punctul în care a greşit biserica penticostală. Când acest fiu s-a născut în casa tatălui, el era un fiu prin naştere, dar moştenirea nu era încă stabilită, ci depindea de caracterul lui. Astfel, deşi era fiu, dacă era neascultător, nu moştenea nimic. Dar dacă era un fiu ascultător, era moştenitorul tuturor lucrurilor.

Noi am fost învăţaţi (nu numai în gruparea penticostală, ci şi în celelalte grupări), că atunci când ne naştem din nou devenim fiii lui Dumnezeu, ceea ce este corect, dar acesta este doar începutul. De ce? Pentru că ceea ce face diferenţa în continuare este caracterul vostru.

Pentru a fi sigur că fiul său beneficiază de cele mai bune condiţii, tatăl caută un om care să fie în stare să se ocupe de modelarea lui. El nu lua pe cineva care să fie doar de decor, ci lua un bărbat onest care să-i facă dări de seamă corecte cu privire la disciplina fiului său.

Dacă un tată pământesc s-a gândit să procedeze aşa cu fiul său pământesc, cum va proceda Dumnezeu  cu Fiul Său, Biserica? Tatăl a căutat cel mai bun Tutore pe care-L putea găsi pentru Biserica Sa, iar acesta nu a fost un arhiepiscop, un papă sau un supraveghetor general, ci a fost Duhul Sfânt care a fost dat ca Tutore pentru a creşte Biserica.

Bărbaţii de pe pământ se vor învârti, se vor suci, vor înşela şi vor face orice numai să obţină o poziţie mai înaltă în conducerea bisericii, dar pentru că Dumnezeu a ştiut aceasta, nu Şi-a pus lucrarea în mâinile unui om, indiferent cât de sfânt s-ar pretinde el. Dumnezeu Şi-a încredinţat Biserica binecuvântatului Duh Sfânt; El este Învăţătorul şi Tutorele Bisericii şi El va face întotdeauna o dare de seamă corectă în faţa Tatălui.

Dacă acest bărbat în a cărui custodie se află copilul, este sincer, îl va educa în aşa fel încât îl va face să-şi respecte tatăl, să-i pese de munca lui, pentru ca mai târziu tatăl să se poată baza pe el şi să-i încredinţeze afacerea familiei.

Dar cum este dacă băiatul devine o canalie căreia nu-i pasă de nimic, ceva de genul băieţilor pe care îi vedem seara pe stradă şi care fumează, beau, merg la piscină, la petrecerile rock şi aşa mai departe, şi care îşi au totuşi numele scris în registrul bisericii? Oh, este foarte greu să înţelegi cum un astfel de bărbat se numeşte pe sine un slujitor al Domnului, după ce se complace în asemenea lucruri!

Ce credeţi că gândeşte tutorele când vine roşu la faţă înaintea tatălui care aşteaptă veşti despre fiul său, şi îl întreabă:

„Cum se descurcă copilul meu? Progresează?”, dar tutorele este obligat să răspundă ruşinat: „Oh, nu este prea bine!” Atunci tatăl se schimbă la faţă şi spune: „Dar ce nu este în ordine cu fiul meu?”

„Păi, nu mă ascultă deloc, tot timpul este afară cu gaşca de băieţi şi umblă de colo-colo.”

Dacă acest tutore pământesc se înfăţişează îngrijorat în faţa tatălui, cum este Duhul Sfânt în seara aceasta când stă în faţa lui Dumnezeu, Tatăl, ca să-I prezinte starea şi poziţia bisericii? El trebuie să vină şi să spun: „Aceşti fii ai Tăi care au primit Duhul Sfânt şi au fost născuţi din nou, se supără şi se ceartă unii cu alţii. Nu există nici o legătură între ei şi nu vor să colaboreze nici măcar pentru a avea o trezire în oraş.” Cum credeţi că Se simte binecuvântatul Duh Sfânt cânt trebuie să aducă o asemenea mărturie în faţa Tatălui?

Oh, ei au înnodat atât de tare legăturile denominaţionale încât spun: „Dacă penticostalii au vreo legătură cu lucrul acesta, noi nu vom participa!” Dacă metodiştii au vreo legătură, baptiştii nu vor participa. Ce ruşine! Cine sunt baptiştii? Cine sunt metodiştii? Cine sunt penticostalii? Oare nu suntem toţi doar o mână de ţărână? Suntem nişte muritori care ne-am născut aici, făcuţi din ţărâna pământului, iar după câteva cicluri ale soarelui, ne întoarcem de unde am venit. Şi totuşi, credem că suntem cineva!

Oh, ce zi trăim, când fiecare încearcă să-l imite pe celălalt, chiar şi voi. Voi, protestanţii, aţi avut pe vremuri o legătură strânsă cu biserica, dar apoi aţi văzut cum merg catolicii la spectacole, la dans şi cum fac toate lucrurile, aşa că aţi vrut să fiţi la fel ca ei. Voi, femeile penticostale, vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi decent, dar aţi văzut că baptistele se îmbracă la fel ca lumea şi aţi procedat ca ele. Ştiţi cu toţii că acesta este adevărul! Oh, aveţi o gândire atât de denominaţională, atât de lumească! S-a ajuns până acolo încât biserica nu este mai mult decât o clădire.

Ce s-ar întâmpla dacă preşedintele Statelor Unite ar veni în Chattanooga? Politicienii ar avea mai mult respect pentru preşedinte, decât au creştinii pentru Isus Hristos. Dacă preşedintele Statelor Unite ar veni în acest oraş, politicienii ar pune steaguri la fiecare colţ de stradă, de-a lungul străzilor ar fi numai steguleţe, iar când ar sosi, l-ar întâmpina cu fanfara, şi-ar aranja hainele şi ar face tot ce pot ca să-l primească aşa cum se cuvine. Ce ar putea face preşedintele? Să le ceară să-l sprijine în următoarea campanie electorală.

Oh, binecuvântat să fie Numele Domnului Hristos! El poate veni în oraş ca să aducă mântuire şi vindecare divină, fiindcă voi Îl veţi împinge undeva într-un colţ. Ce credeţi că gândeşte Duhul Sfânt când trebuie să spună aceasta în faţa Tatălui? Isus S-a rugat să fiţi toţi una, dar voi sunteţi şase sute împărţiţi în şaizeci şi nouă de denominaţiuni diferite. De ce roşeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui? Pentru că nu poate să adune suficienţi oameni ca să aibă o trezire în oraş, iar noi ne aşteptăm să mergem într-o zi în cer, ne aşteptăm ca Hristos să toarne în mijlocul nostru toate cele nouă daruri duhovniceşti. Cum ar putea face aceasta dacă nu se poate baza nici măcar pe apartenenţa ta la biserică? Este suficient să apară cea mai mică problemă în biserică şi imediat vă luaţi de acolo hârtia de membru şi mergeţi în altă parte.

Da, fii şi fiice de Dumnezeu, ce gândeşte Tutorele în prezenţa Tatălui? Tatăl poate să-Şi trimită Martorul, pe Duhul Sfânt, să Se arate pe Sine însuşi real în faţa poporului prin Cuvânt, prin semne şi minuni, şi totuşi oamenii să fie atât de fireşti în gândire încât să nu le pese. Oh, în ce stare a ajuns biserica! Atât de firească! Dumnezeu ne trimite dumnezeirea Sa, dar noi o refuzăm în mod constant.

În cele din urmă, Tutorele vine şi spune: „Nu ştiu ce altceva aş mai putea face cu copilul acesta. L-am pus la încercare timp de patruzeci de ani, dar este la fel de arogant!” Ei nu doresc decât să urmeze vreo grupare omenească, o anumită dogmă, să fie botezaţi într-un anumit fel sau să îmbrăţişeze vreun ism, dar nu ştiu nimic despre dragostea lui Dumnezeu care este turnată în inimă prin Duhul Sfânt. Vieţile lor dovedesc aceasta.

Oare ce gândeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui? Dacă sunteţi copiii lui Dumnezeu, aveţi natura lui Dumnezeu. El L-a trimis pe Fiul Său pentru tot Trupul, pentru toată Biserica. Atunci de ce ne tragem pe la colţuri? Dumnezeu este Sfânt, dar voi vă purtaţi într-un mod lumesc şi firesc, vă îmbrăcaţi ca lumea, vorbiţi ca lumea, spuneţi glume murdare, fumaţi, beţi şi apoi vă numiţi creştini. Să vă fie ruşine! Cum vom putea scăpa de mânia lui Dumnezeu dacă ne comportăm în aşa fel încât atunci când vine în faţa Tatălui, Duhul Sfânt trebuie să-I aducă asemenea veşti? 

Am putea vorbi mai mult despre aceasta, dar timpul nu ne permite.

Dar cum este atunci când copilul este ascultător?  Iată cum procedează Dumnezeu: El nu a avut niciodată şi nici nu va avea vreodată legătură cu vreo organizaţie, deoarece El Se ocupă numai de persoane individuale. Acesta este adevărul. Nu a existat niciodată vreun om trimis de Dumnezeu care să fie primit de organizaţie. Căutaţi în toată Scriptura şi veţi vedea că nu a existat nici un om trimis de Dumnezeu care să nu fi fost respins de organizaţie. Omul stă singur în prezenţa lui Dumnezeu pentru a da socoteală de propria Sa viaţă. Eu nu am nimic împotriva organizaţiilor; ele sunt în ordine cât timp nu ridică garduri între ele, ci spun: „Noi suntem aici, iar voi faceţi parte de aici!” Organizaţiile sunt în ordine, dar trebuie să vreţi să aveţi părtăşie şi cu ceilalţi. Noi nu suntem aici ca să înfiinţăm o organizaţie, ci suntem aici ca să stabilim un Principiu, iar acest Principiu este Hristos. Haideţi să privim în continuare la situaţia aceasta.

Vedem că dacă tatăl află că fiul său este neascultător, nu se mai poate face nimic, dar ce se întâmplă dacă fiul este ascultător? Ce se întâmplă dacă tutorele vine la tată şi îi spune: „Oh, domnule, vreau să-ţi spun ceva! Inima mea este plină de bucurie!”

„Da? Cum se comportă fiul meu?” întreabă tatăl.

„Oh, este întocmai cum spune zicala (Vă rog să-mi scuzaţi expresia, dar îmi place să spun aşa): „Aşchia nu sare departe de trunchi!” El este exact ca tatăl lui şi îi plac şi face lucrurile care îi plac tatălui său.”

Oh, nu este acesta un mesaj demn de adus tatălui? Nu s-ar bucura Duhul Sfânt să poată aduce în seara aceasta, acest Mesaj înaintea Tatălui despre toţi cei prezenţi în audienţă? I-ar face o mare plăcere să poată face aceasta!

Desigur, atunci tatăl ar spune cu mândrie: „Acesta este fiul meu iubit, iar într-o zi va moşteni toate bogăţiile pe care le deţin! Toate vor fi ale lui pentru că este un om de încredere.”

Dacă era un fiu de nădejde, atunci sosea o anumită zi, o zi deosebită.

Acum aş vrea să mă ascultaţi cu atenţie! În viaţa acestui tânăr sosea o zi deosebită. După ce s-a constatat că întruneşte toate calităţile pentru a fi ales să primească ceea ce era al tatălui său, după ce a fost educat şi învăţat bine, şi a ajuns la o anumită vârstă, venea ziua când tatăl său care îi dăduse viaţă îl adopta în familia sa. Pentru voi, predicatorii, aceasta este de fapt „înfierea”. Deşi se născuse în acea familie, iată că fiul trebuia înfiat de propria sa familie, aşa cum spune Pavel în Efeseni 1.5:

„…ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

Dumnezeu l-a cunoscut încă înainte de întemeierea lumii pe fiecare fiu pe care îl va avea. El nu L-a trimis pe Isus să vină aici jos şi să moară gândindu-Se că poate cuiva îi va fi milă de El. Eu nu mi-aş face niciodată aşa planul de conducere a afacerii mele. Nici voi nu aţi proceda aşa, iar Dumnezeu o va face cu atât mai puţin. El a venit să-i salveze pe cei pe care i-a văzut mai dinainte, prin cunoştinţa Sa, şi despre care ştia că vor fi salvaţi. El le-a văzut starea şi a cunoscut foamea şi setea din inima lor încă înainte de facerea lumii, şi a venit să-i salveze. Astfel, L-a trimis pe Isus ca răscumpărare pentru păcatele noastre, fiindcă El doreşte într-adevăr „ca nimeni să nu piară”, dar a ştiut de la început cine va pieri. Dacă nu ar fi ştiut, nu ar fi Dumnezeu.

Observaţi! În momentul când acest fiu era prezentat publicului şi avea loc ceremonia de adopţie, era luat şi dus în stradă, într-un loc public şi îmbrăcat cu o haină frumoasă. În felul acesta, fiul era adoptat de familie, iar din clipa aceea devenea moştenitorul tuturor bunurilor tatălui său şi intra în posesia lor.

Oh, biserică, poţi vedea unde ai greşit? Ai fost născută din nou, dar ai hoinărit prin lume fără un scop precis, te-au acaparat lucrurile lumii şi Dumnezeu nu S-a mai putut baza pe tine! Motivul pentru care nu există daruri mari în biserica baptistă, metodistă, prezbiteriană, penticostală sau în orice altă biserică, este că Tatălui nu i-a plăcut caracterul acelei biserici.

Ştiu că ceea ce spun este dur, însă acesta este adevărul. Lăsaţi ca Biserica lui Dumnezeu să fie eliberată de toate legăturile, ca să se poată îndrepta şi să o ia de la început, adică să creadă în Dumnezeu aşa cum ar fi trebuit să creadă şi să trăiască aşa cum ar fi trebuit să trăiască, şi veţi vedea că Dumnezeu va intra în scenă şi va aduce cu El ceea ce a promis. Aşa este. Dărâmaţi barierele şi veniţi înăuntru ca să aveţi părtăşie, să gândiţi corect, să iubiţi, să predicaţi şi să-L slujiţi pe Dumnezeu şi atunci veţi vedea ce se întâmplă.

De-a lungul timpului, creştinii au trebuit şi trebuie să fie încercaţi. Fiecare fiu care vine la Dumnezeu este mai întâi învăţat, iar după aceea trebuie să fie încercat. Când construieşti o casă, mai întâi testezi materialul pe care vrei să-l foloseşti. Când s-a construit digul împotriva inundaţilor din jurul oraşului Jeffersonville, ei au testat fiecare bucăţică de pământ care a fost folosită la acel dig, ca să vadă dacă va rezista în faţa forţei apelor.

Aşa face şi Dumnezeu: El îşi testează copiii prin încercări, probleme şi necazuri, ca să afle dacă sunt cu adevărat copiii Săi. Biblia spune: „…dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă (încercare), de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.” (Evrei 12.8).

Mie îmi place mult această cântare veche care se cânta mai demult:

Prin multe necazuri, trudă şi lanţuri

Eu deja am trecut.

Harul m-a adus până aici în siguranţă

Şi harul mă va duce şi de aici înainte.

După ce fiul era adoptat, adică pus în drepturi, înfiat, semnătura lui pe un CEC era la fel de valabilă ca şi semnătura tatălui său. El avea tot ce şi-a dorit.

Isus a fost un Fiu testat, adeverit şi dovedit ca fiind Fiul Dumnezeului celui Viu. El a trebuit să treacă prin aceasta, aşa că a fost dus sus pe Muntele schimbării la faţă. El a fost mai întâi ispitit, atunci când se afla pe acoperişul Templului, iar cel rău a venit la El şi I-a cerut să facă o minune. A fost ispitit în toate felurile, dar a dovedit că este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu avea să-L aşeze în poziţia care era conform cu Cine era El cu adevărat.

În ziua aceea, pe Muntele Schimbării la faţă, în timp ce stăteau şi vorbeau, iată că dintr-o dată a coborât din cer un nor şi El a fost proslăvit înaintea lor, iar veşmintele I-au strălucit precum Lumina. Puteţi vedea haina recunoaşterii pe care I-o dăduse Tatăl? El a avut trei martori pământeşti şi trei martori cereşti, iar când a făcut aceasta, Dumnezeu L-a îmbrăcat cu haina proslăvirii.

Apoi, aşa cum fac oamenii atunci când se întâmplă ceva supranatural, Petru a devenit foarte entuziasmat. Ştiţi, Dumnezeu poate să trimită o mică trezire ca cea din zilele metodiştilor, ca cea din zilele luteranilor sau ca cea din zilele penticostalilor. El poate trimite o mică trezire şi astfel, toţi pot deveni entuziasmaţi. În loc să stea liniştiţi, toţi vor să facă una sau alta. Cei care au ieşit cu Moise au fost o mulţime amestecată. Vedeţi? A avut loc ceva supranatural şi imediat a fost urmat de o mulţime amestecată.

Eu am citit ceva despre Martin Luther şi acolo scria:

„Nu a fost un secret sau ceva ciudat faptul că Luther a putut protesta împotriva bisericii catolice şi să câştige, ci ceea ce i-a uimit pe toţi a fost faptul că a reuşit să-şi ţină capul sus, deasupra valului de fanatism care a urmat trezirii pe care o adusese.” Aşa s-a întâmplat de fiecare dată.

Astfel, Petru s-a entuziasmat foarte tare şi a spus: „Doamne, este foarte bine că suntem aici, aşa că hai să facem nişte denominaţiuni! Haide să construim aici trei tabernacole! Unul va fi pentru Moise, pentru cei care ţin Sabatul şi Legea; altul va fi pentru Ilie, pentru cei care ţin cont şi respectă ceea ce au spus prorocii, iar al treilea va fi făcut pentru Tine, pentru cei care doresc să vină şi să se închine împreună cu Tine.”

Nu acelaşi fel de oameni suntem şi noi astăzi? Toţi suntem entuziasmaţi. După ce s-a revărsat binecuvântarea Rusalistică din timpul celei de-a treia trepte a restituirii, primul lucru pe care l-au făcut a fost să se organizeze şi să formeze „Adunarea lui Dumnezeu”. A urmat „Biserica Unită”, „Biserica lui Dumnezeu”, „Biserica profeţiei” (O, Doamne, ai milă!) şi alte sute de biserici de felul acesta, pentru că fiecare vrea să formeze o denominaţiune.

Petru a spus: „Vă spun eu cum o să facem: „Pe cei care vor să împlinească Legea, îi vom lăsa s-o împlinească!”

Mă bucur pentru că în timp ce spunea aceste cuvinte s-a întâmplat ceva! Biblia spune că Dumnezeu a făcut ca această părere să moară încă din faşă, înainte ca Petru să termine de vorbit. Priviţi în Scriptură şi citiţi versetul 5:

„Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Toţi cei care faceţi parte din biserica baptistă, metodistă, prezbiteriană, din „Adunarea lui Dumnezeu”, ascultaţi ce vă spune El: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, care S-a rugat ca voi să puteţi fi una: de El să ascultaţi!”

Dumnezeu a condamnat lucrul cu care au vrut să înceapă. Ştiu că este dur, dar acesta este adevărul. Dumnezeu nu a trimis niciodată vreun om ca să formeze o organizaţie şi nu a trimis niciodată pe cineva ca să construiască o biserică, ci a trimis bărbaţi care să predice Evanghelia, iar predicarea Evangheliei înseamnă să-L prezinţi pe Duhul Sfânt întregii lumi, pentru că El a spus:

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi, şi vor face tot felul de semne şi minuni”.

Predicarea acestor lucruri a fost valabilă numai pentru generaţia de atunci? El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură… iar aceste semne îi vor însoţi pe toţi cei ce vor crede”.(Marcu 16.15-18).

Deci, cât timp va exista Evanghelia, propovăduirea Ei va fi însoţită de aceste semne.

Acolo lucrarea Sa a fost legitimată, dar acum provoc pe oricine să-mi arate unde scrie în Scriptură că El a luat lucrul acesta de la Biserica Sa. Necazul este că noi facem exact pe dos. Vedeţi unde ne-am împotmolit? Scuzaţi-mi expresia, dar acesta este adevărul.

Roţile puterii lui Dumnezeu şi ale Împărăţiei nu se pot învârti din cauză că am devenit indiferenţi şi reci, ne-am împotmolit, iar pe osie este o unsoare murdară care n-ar trebui să fie acolo. Lucrul de care avem nevoie în seara aceasta este o spălare cu apa Cuvântului pentru ca puterea Duhului Sfânt să vină înapoi în biserică şi roţile puterii lui Dumnezeu să se învârtă fără pene, şurubelniţe şi bolţuri care să le blocheze.  Avem nevoie de o spălare cu apa de curăţire, prin Cuvânt. Apa aceasta de curăţire nu este nici pe departe o apă naturală, ci este făcută din cenuşa unei vaci roşii care a fost jertfită şi arsă, iar sângele ei s-a stropit de şapte ori înaintea porţilor.

Unde am fi ajuns dacă s-ar fi făcut cum a spus Petru: „Haideţi să facem o biserică pentru cei ce ţin Sabatul şi nu mănâncă deloc carne, o biserică pentru Moise şi Legea Lui.”

Mă bucur că El ne-a întors privirea de la Moise. Ce ar putea face Legea pentru noi? Biblia spune că nici un om nu este mântuit prin ţinerea Legii. Nu contează cât eşti de bun sau cât de corect trăieşti, tu nu poţi fi mântuit prin Lege.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2.8). Legea a fost asemenea unui poliţist care vă bagă la închisoare, dar ea nu a putut face răscumpărarea, nu a putut să vă scoată afară din păcat. Hristos este singurul care vă poate răscumpăra. Legea spune: „Eşti un păcătos!”, dar Hristos spune: „Eu am venit să te mântuiesc.” Mă bucur pentru că El Şi-a întors faţa de la Lege.

Cum este cu profeţii? Cum este cu Ilie? Ce a reprezentat el? Ilie a reprezentat sau a simbolizat dreptatea lui Dumnezeu, aşa că nici un om nu poate fi drept înafara lui Hristos.

Ilie primise o poruncă de la Dumnezeu, aşa că a urcat pe munte, iar în timp ce era acolo, împăratul a spus: „Să mergem acolo sus ca să-l prindem pe fanaticul acela bătrân, pe acel holly-roller. Mergeţi şi aduceţi-l la mine!” Şi a trimis cincizeci de bărbaţi.

Bătrânul profet a stat înaintea lor, cu trupul său mic şi slab şi cu mustăţile atârnându-i ca nişte omizi şi le-a zis: „Dacă sunt un bărbat al lui Dumnezeu, atunci să cadă foc din cer şi să vă mistuie!” (2Împăraţi 1.10). Aceasta înseamnă dreptate. Aceasta este ceea ce meritaţi! Dar eu vreau să primesc ceea ce merit.

Când a auzit ce s-a întâmplat cu cei cincizeci, împăratul a zis: „Oh, poate a fost o furtună cu tunete şi fulgere şi bărbaţii aceia au fost loviţi de vreun fulger! Vom trimite alţi cincizeci, pentru că nu este posibil să se întâmple aşa ceva în zilele noastre.” Şi a trimis încă cincizeci de bărbaţi.

Dar Ilie a ridicat din nou (dreptatea) şi a spus: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.” (v. 12). Deci, nu a fost ceva accidental, ci a fost dreptatea lui Dumnezeu.

Eu nu vreau dreptate, nu vreau judecată, ci vreau milă. Dumnezeu să-mi dea îndurare şi milă, nu Legea Lui. Eu doresc mila şi dragostea Lui. După aceasta însetează şi flămânzeşte lumea de astăzi: după dragostea şi mila Lui. Dumnezeu să-Şi reverse mila asupra noastră! Eu n-aş putea să ţin Legea Lui şi El ştie că nu doresc dreptatea Lui, pentru că atunci m-ar condamna. Deci, eu nu vreau dreptatea, ci îndurarea şi mila Lui.

Aşadar, ce poate face Isus pentru voi? El poate să vă salveze, poate să vă vindece, poate să vă dea mântuirea, poate să vă ducă în slavă, poate să vă acopere păcatele, poate să vă facă să vă iubiţi unii pe alţii, poate să-i facă pe metodişti să dea mâna cu baptiştii şi pe baptişti şi prezbiterieni să-i îmbrăţişeze pe penticostali şi să fie fraţi.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru religia de modă veche. Aceasta va face ca cel îmbrăcat cu salopetă şi cel îmbrăcat în costum să se îmbrăţişeze şi să se numească unul pe celălalt „frate”, o va face pe cea îmbrăcată cu o rochie de stambă să o îmbrăţişeze pe cea cu rochie de mătase şi să se numească una pe cealaltă „soră”.

Dar dacă sunteţi blocaţi la: „Biserica mea este mai bună decât a ta şi păstorul nostru are mai multă şcoală decât păstorul vostru!”, înseamnă că sunteţi fraţi fireşti. Cu siguranţă.

Dumnezeule, dă-ne mila şi nu judecata Ta.

Care este problema cu lumea de astăzi? Care este cauza pentru care nu a înaintat biserica? Care este motivul pentru care Evanghelia nu a ajuns să fie răspândită în toată lumea? Motivul este că noi trăim încă după legile şi tradiţiile înaintaşilor noştri. Încercăm să facem denominaţiuni şi să construim pe ele fundaţii, şcoli, oh, şi deasupra, societăţi. Biserica Dumnezeului celui viu nu este zidită pe niciunul din aceste lucruri, ci este zidită pe temelia solidă a lui Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, prin dragoste divină, ca fiecare om să-l recunoască pe celălalt ca fiind fratele lui. Oh, cât de multă nevoie avem de cuvântul acesta: „­d-r-a-g-o-s-t-e”. Fără el, lumea va pieri.

În încheiere aş vrea să fac câteva remarci.

Lumea şi păcătoşii de afară nu vă dau voie să vă întemeiaţi propriile organizaţii până când nu aveţi cele mai bune şcoli, şi aceasta nu pentru că aţi putea construi turle care să ajungă până la cer. Fariseii aveau totul mult mai bun decât aveţi voi şi totuşi au fost numiţi fiii celui rău. Păcătoşii nu încearcă să vadă cum vă îmbrăcaţi, cât de multă educaţie aveţi şi nici cât de bine poate spune păstorul vostru: „Aaa-minn!” cu o voce cât se poate de antrenată. Dacă urăsc ceva, atunci urăsc vocea antrenată mult, atât de antrenată încât stă acolo şi ţine nota de sus până se albăstreşte la faţă. Vedeţi? Ei nu Îi cântă lui Dumnezeu, ci cântă ca să fie auziţi de alţii.

Nimic nu este mai ceresc decât felul în care cântau penticostalii de modă veche. Poate cineva nu putea ţine tonul corect, dar ţinea mâinile ridicate, cânta şi Îi dădea slavă lui Dumnezeu, iar înăuntru avea o inimă de aur care îl făcea să dea mâna cu vecinul său şi să-l ajute la nevoie, chiar dacă nu era întru totul de acord cu el.

Aceasta vrea să vadă lumea: nu cât de frumos vorbiţi, nici cât de educaţi sunteţi şi nici cât de bine puteţi spune citate din Webster sau Shakespeare. Voi ar trebui să spuneţi numai ce a spus Biblia şi Hristos şi să trăiţi ceea ce predicaţi. Aceasta aşteaptă lumea de la voi: „Nu am nevoie să-mi predici o predică, ci vreau să-mi trăieşti una!”

„…după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”  (Ioan 12.32).

„Mă rog ca toţi să fie una…” (Ioan 17.21).

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35).

Tu ai spus aceasta, Doamne, dar noi, marea biserică a lui Dumnezeu, avem atâtea bariere între noi… Oare ce gândeşte Duhul Sfânt în prezenţa Tatălui, care este dragoste? Biserică, arătaţi mai multă dragoste unii pentru alţii, fiţi mai iubitori în inimile voastre! Nu încercaţi să vă prefaceţi, pentru că nu veţi reuşi! Voi trebuie să aveţi această dragoste. De ce aţi lua un înlocuitor când cerul este plin de originalul de la Rusalii? Oh, Dumnezeule, ai milă! Iubiţi cu adevărat!

Abraham Lincoln, care cred că a fost cel mai mare preşedinte pe care l-au avut vreodată Statele Unite, a spus: „Poţi păcăli o parte din oameni pentru o perioadă de timp, dar nu-i poţi păcăli tot timpul pe toţi!”

Cum poţi să te numeşti creştină, dacă mergi la biserică cu faţa aceea lungă, de „sfântă”, şi dai mâna cu sora ta, iar a doua zi continui să faci ceea ce faci de obicei, adică joci cărţi, miercuri seara stai acasă ca să îi urmăreşti la televizor pe Elvis Presley sau pe vreo altă canalie nelegiuită, iar dimineaţa stai şi urmăreşti programele lui Arthur Godfrey, şi alte lucruri de felul acesta? Un păcătos ştie să facă mai mult decât atât! Furaţi, înşelaţi, minţiţi şi sunteţi indiferenţi, dar în felul acesta vă tăiaţi singuri afară.

Voi spuneţi: „Doar eu şi cei dragi ai mei! Pe restul lasă-i să plece, dacă vor!” Cum vă aşteptaţi să obţineţi vreodată ceva în felul acesta? Lumea vrea să vadă manifestată dragostea pură şi adevărată.

O, Dumnezeule, dă-ne aceasta! Dă-ne dragoste!

Eu sunt vânător şi îmi place să merg în munţi, iar într-o zi am văzut ceva care a câştigat inima unui păcătos.

Acum aş vrea să fiţi foarte atenţi la mine! Aveam o tabără mică de vânătoare pe care o foloseam împreună cu un alt bărbat. Tabăra era a lui, iar eu eram partenerul lui. Dumnezeu m-a binecuvântat întotdeauna când am mers în munţi, acolo unde am putut să-mi adun gândurile.

Această tabără era aşezată în partea de nord a oraşului New Hampshire, iar acolo era un bărbat pe nume Bert Call, unul dintre cei mai buni vânători pe care i-am întâlnit vreodată, dar şi unul dintre cei mai răi oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Oh, avea o inimă foarte crudă! Îmi plăcea să merg la vânătoare cu el deoarece avea o orientare foarte bună şi era alături de mine şi la bine şi la greu. Era un foarte bun ţintaş, dar avea o inimă crudă pentru că îi plăcea să împuşte puii de căprioară numai ca să mă necăjească.

Ştiţi cum sunt oamenii: fac ceva rău numai ca să te facă să te simţi prost, aşa cum o fetişcană îşi aprinde ţigara numai ca să-ţi demonstreze că poate să fumeze. Aceasta îţi arată însă numai ce ai crescut în tot acest timp, soră. Aşa este. Vrea doar să facă pe deşteapta.

Dacă vrei să împuşti un pui de căprioară, este în ordine, pentru că legea din New Hampshire îţi permite aceasta, dar ai voie să împuşti numai unul pe an. Deci este în ordine să împuşti un pui de căprioară. Şi Avraam a ucis un viţel, iar Dumnezeu a mâncat din el, aşa că nu era nici o problemă. Dar dacă încalci legea…

Unii dintre voi, copiii creştini, mergeţi prin oraş cu cauciucurile scârţâind, loviţi oameni şi alte lucruri, şi spuneţi că sunteţi membri în biserică? Ce fel de exemplu daţi? Totuşi, spuneţi că aparţineţi tineretului lui Hristos. Nu uitaţi însă că trebuie să dovediţi prin fapte ceea ce spuneţi, pentru că oamenii aşteaptă ca biserica să facă aceasta.

Cum spuneam, într-o toamnă am mers la vânătoare, iar Bert a inventat un fluier mic pe care l-a luat cu el; când sufla în el, fluierul acela scotea sunetul pe care îl scoate un pui de căprioară care plânge. Puiul de căprioară este ca şi un bebeluş.

Când am văzut fluierul, am zis:

„Bert, sper că nu ai de gând să-l foloseşti.”

„O, Billy”, mi-a replicat el, „adună-te puţin şi nu mai fi aşa de fricos! Aşa sunteţi voi, predicatorii: nişte fricoşi!”

„Nu-i adevărat, Bert, nu sunt fricos, dar nu vreau să fiu crud. Ceea ce faci tu este greşit!”

În ziua aceea am mers la vânătoare, iar pe pământ se aşternuse un strat de zăpadă gros de şase inch. Era deja amiaza şi nu găsisem încă nimic. Curând am ajuns la un luminiş, dar pe zăpada proaspătă nu se vedea nici o urmă. Ne-am aşezat şi am crezut că Bert avea de gând să-şi ia sandviciul şi să-l mănânce, dar el şi-a băgat mâna în buzunar şi a scos fluierul.

Când l-am văzut ce face, m-am gândit: „Cu siguranţă nu va face aceasta!”, dar el a suflat în fluierul acela micuţ care imita plânsul unui pui de căprioară şi dintr-o dată, la o distanţă de vreo 18-27 de metri, a apărut o căprioară mamă mare şi frumoasă care şi-a ridicat capul şi a privit atentă în jur, cu ochii ei mari şi căprui, fiind atât de aproape încât puteam să-i văd venele de pe faţă. Un asemenea comportament este total neobişnuit. Ea a privit atentă în jur pentru că simţea că ceva nu era în ordine. L-am văzut pe Bert cum s-a strecurat puţin mai aproape de ea şi a suflat din nou în fluier. Atunci căprioara aceea mamă a păşit chiar în luminiş. Acest lucru nu era ceva obişnuit deoarece căprioarele nu se ridică în timpul zilei decât dacă sunt speriate de ceva. În ce priveşte faptul că a ieşit în luminiş, nici nu se pune problema, pentru că ele nu fac niciodată aceasta.

Dar ce s-a întâmplat cu căprioara aceasta? Ea era o mamă adevărată, iar puiul ei avea nevoie de ajutor. Astfel, instinctul de mamă din ea a făcut-o să se ridice. Era un lucru neobişnuit, dar ea a păşit hotărâtă în acel loc deschis.

L-am privit pe vânător cum a dat la o parte capacul încărcătorului puştii sale de 30-06 şi a pus un glonţ în butoiaş, după care a ţintit, iar acea mamă l-a văzut. În mod normal, într-o asemenea situaţie, căprioara ar fugi cât ar putea de tare, dar deşi a văzut vânătorul, ea nu s-a oprit şi a continuat să se apropie. De ce făcea aceasta? Pentru că acolo era un pui aflat în primejdie, iar ea era o mamă. Deşi era posibil s-o coste viaţa, ea era gata să moară ca să-l salveze pe micuţ. Vedeţi, aceasta este dragostea de mamă. Ea nu era o făţarnică, ci era o mamă adevărată care a păşit în faţă gata să înfrunte moartea.

Inima îmi bătea tare şi mă gândeam: „Oh, Bert, nu cred că vei putea face aceasta!”

L-am văzut cum şi-a fixat puşca şi a ţintit exact inima căprioarei, şi ştiam că dacă va apăsa pe trăgaci, plumbul acela îi va sfâşia inima de mamă.

Mă gândeam: „Cum poţi face aceasta, Bert?  Cum poţi să-i faci aşa ceva acestei mamei adevărate şi loiale? Cum poţi face aşa ceva, Bert? Oh, Doamne, nu-l lăsa s-o facă!” Mi-am întors capul pentru că nu puteam privi la aşa ceva.

Mama aceea avea în inima ei ceva adevărat şi original. Ea stătea acolo şi înfrunta moartea pentru că avea înăuntrul ei ceva care o făcea să stea în faţa morţii ca să-l apere pe acel pui aflat în pericol.

Mi-am întors capul în partea cealaltă şi aşteptam să aud cum apasă pe trăgaci şi apoi să văd acea inimă sfâşiată atunci când ciuperca formată de glonţ ar fi străpuns-o. Nu am auzit nimic, aşa că am mai aşteptat puţin.

„Oare ce se întâmplă?” m-am întrebat când am văzut că nu se aude împuşcătura, iar când m-am întors, am văzut că Bert îşi lăsase arma în jos. Apoi, a aruncat-o jos, s-a întors spre mine, s-a agăţat de picioarele mele şi a zis:

„Billy, m-am săturat! Condu-mă la acel Hristos care este Dragoste! Dacă dragostea unei mame a putut să înfrunte în acest fel moartea, atunci lasă-mă şi pe mine să am această dragoste când voi sta în faţa morţii!”

Vedeţi? Aceasta a fost o demonstraţie a dragostei adevărate.

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49.15-16).

Lumea doreşte să vadă o astfel de dragoste în biserică şi în fiecare individ în parte. Atunci El te va chema deoparte şi va trimite un înger la tine, te va înfia în Familia Sa şi îţi va da un dar divin. Când Dumnezeu va vedea în biserica Sa dragostea adevărată care L-a trimis pe Hristos la Calvar, lumea va pune armele jos şi se va preda lui Hristos. Voi puteţi să vă păstraţi denominaţiunile, dar iubiţi pe toată lumea, dărâmaţi zidurile care vă despart şi fiţi una în Fiul Său.

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17.5).

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

Aţi vrea să aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu, dragoste pe care s-o arătaţi lumii, o dragoste creştină adevărată? Să nu fiţi făţarnici! Să nu faceţi aceasta pentru că aţi fost botezaţi într-un anumit fel sau aţi fost stropiţi,  nici pentru că aţi simţit o oarecare emoţie în inima voastră, ci pentru că aceasta este în voi.

Nu spuneţi: „Păstorul mi-a spus că nu ar trebui să mă îmbrac ca lumea şi că nu ar mai trebui să port pantaloni scurţi după-amiaza…” şi aşa mai departe, ci să fie ceva din lăuntrul vostru care să vă conducă la Hristos şi să-L iubiţi atât de mult încât să nu mai faceţi acele lucruri. Aţi vrea să aveţi această dragoste?

Să ne plecăm capetele pentru un moment. Există o fântână plină cu sânge. Fiecare să stea cu capul plecat, în rugăciune. Toţi ştiţi că noi suntem fiinţe muritoare, iar ţărâna pământului spre care vă plecaţi capetele este ţărâna din care v-a luat Dumnezeu afară, iar acum, încet-încet sunteţi pe drumul de întoarcere înapoi în ea.

În timp ce se cântă încet, în surdină, iar Duhul Sfânt Se mişcă pe deasupra, în timp ce toată lumea ţine ochii închişi, astfel încât numai Domnul şi eu vă văd, mă întreb câţi dintre voi, membri ai bisericii, păcătoşi sau ce sunteţi, doriţi să aveţi în inimă o astfel de dragoste adevărată, ca dragostea pe care a avut-o căprioara mamă pentru puiul ei, încât să-L puteţi prezenta pe Hristos lumii?  V-ar plăcea să fiţi nişte creştini la fel de adevăraţi pe cât a fost ea mamă? Ea s-a născut să fie mamă. Câţi dintre voi doresc să-şi ridice mâinile spre Dumnezeu?

Nu avem suficient spaţiu ca să-i chemăm pe oameni aici sus, dar Dumnezeu să vă binecuvânteze. O, priviţi peste tot în clădire, la balcoanele de pe partea stângă!

Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Dumnezeule, pune în mine acel fel de inimă, care să mă conducă să fac ceea ce este corect şi să-L recunosc pe Hristos, iar când şeful sau vecinul meu îmi fac rău, să pot să le vorbesc cu bunătate, ca să vadă la mine aura de creştin adevărat.”

Cei de la balcoanele din spate, vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, fii îndurător faţă de mine! Frate Branham, chiar acum vreau să primesc dragostea lui Hristos care mă poate face să fiu ceea ce doreşte El să fiu.”

Câţi dintre cei care sunteţi la balcoanele din partea dreaptă, doriţi lucrul acesta? Nu mă interesează de cât timp eşti membrul unei biserici, dacă nu ai acea dragoste adevărată, ridică pur şi simplu mâna spre El şi spune: „Dumnezeule, dă-mi şi mie acea dragoste!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, peste tot unde vă aflaţi. Toţi cei care sunteţi în încăperile de la subsol şi pe culoare, vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Hristoase, ai milă!”? Ridicaţi mâinile astfel încât să vă vadă Dumnezeu!

În ordine. Sunt sute de mâini ridicate.

„O, Doamne, dă-mi şi mie acea dragoste! Dă-mi-L pe Hristos, fiindcă vreau să-i iubesc pe toţi oamenii, vreau să iubesc fiecare persoană, vreau să fiu plin de dragoste. Doamne, vreau dragostea adevărată, nu o imitaţie. Vreau să o pot arăta, pentru că Tu ai spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!”

Rămâneţi în denominaţiunile voastre, nu este nici o problemă, rămâneţi chiar acolo unde sunteţi, dar să posedaţi într-adevăr Ceva ce puteţi arăta în faţa acelei denominaţiuni.

În ordine, puteţi să vă lăsaţi mâinile jos.

Acum să fiţi sinceri cu adevărat, pentru că ne vom ruga.

Dumnezeul şi Tatăl nostru, care ai adus dragostea propriei Tale Fiinţe, în trecut am crezut că Tu eşti supărat pe mine, dar Isus mă iubeşte, însă am trăit suficient de mult timp ca să înţeleg că Isus a fost chiar Inima lui Dumnezeu şi că acea Inimă mare m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine, ca plată pentru păcatele mele şi pentru mine, un păcătos murdar. El m-a iubit atât de mult, încât m-a răscumpărat prin binecuvântata Lui dragoste şi mi-a dat şi mie dragoste pentru toată lumea.

Dumnezeule, mă rog pentru toţi cei care şi-au ridicat mâinile. Sunt atât de mulţi! Eu nu i-aş putea număra, dar Tu îi cunoşti pe fiecare dintre ei. Te rog să-L trimiţi chiar acum pe Duhul Sfânt în inimile lor, ca să le dea dragostea care-i va face să rămână la fel de credincioşi faţă de Tine, precum a fost căprioara aceea faţă de puiul ei. Dă-le aceasta, Doamne.

Îngăduie ca de acum încolo, ei să trăiască o asemenea viaţă, încât cei care locuiesc în oraş şi în împrejurimile lui, să poată spune: „Dacă au existat vreodată creştini, aceştia sunt aceia deoarece, deşi nu fac parte din nici o denominaţiune, sunt atât de buni şi de blânzi, sunt creştini adevăraţi.”

Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul…” (Matei 5.13).

Dumnezeule, mă tem că aceasta s-a întâmplat cu biserica: şi-a pierdut dulceaţa, şi-a pierdut dragostea, şi-a pierdut influenţa de a-i aduce pe păcătoşi la Tine, pentru că tot ce a făcut, a fost să adune o grămadă de membri pe care i-a botezat şi apoi i-a lăsat să trăiască la fel ca lumea, iar influenţa lor a corupt biserica.

Dumnezeule, fă o curăţire adevărată. Mătură de la amvon şi până la subsol şi pune în noi o inimă nouă, dă-ne o inimă plină de dragoste şi părtăşie creştină şi astfel să existe o frăţietate adevărată a bărbaţilor creştini şi a femeilor creştine. Fă aceasta, Doamne! Începi chiar de aici, pentru că ai spus în Cuvântul Tău: „…orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13).

Aşadar, ca slujitor al Tău, Te rog să iei trofeele acestui Mesaj şi să le aşezi în Împărăţia lui Dumnezeu, astfel încât să poată purta roadele Duhului: mai întâi, dragostea, apoi bucuria, credinţa, bunătatea, blândeţea, răbdarea, îndelunga răbdare. Dă-le aceasta, Tată, pentru că îi aduc înaintea Ta. Ei şi-au ridicat mâinile ca dovadă că duhul din ei i-a determinat să ia decizia să Te urmeze pe Tine, de aceea Te rog să îi dai Fiului Tău, ca un dar de dragoste.

Îngăduie ca la sfârşitul vremurilor, pentru că s-ar putea ca aici să nu mai am ocazia, să le pot strânge mâinile în Împărăţia de dincolo, acolo unde nu vom mai predica la păcătoşi, nu ne vom mai ruga pentru bolnavi şi nu vom mai vedea oameni în vârstă şi cu umerii lăsaţi, pentru că toţi vom fi transformaţi într-o clipă şi vom fi tineri pentru totdeauna.

 O, Dumnezeule, dă-le aceasta, pentru că Ţi-i predau Ţie, în Numele lui Isus. Amin.

Nu-i aşa că vă simţiţi bine? Haideţi să ne ridicăm încet şi să stăm pentru un moment în picioare. Încerc să mă hotărăsc, pentru că i-am promis doctorului Vayle că în seara aceasta voi avea un rând de rugăciune rapid, dar pentru că suntem în întârziere, nu ştiu dacă o voi putea face sau nu.

Un moment!

Să murmurăm încet. Să o faceţi cu toţii, indiferent dacă aveţi voce sau nu. Nu cântaţi ca să fiţi auziţi de cel de lângă voi, ci cântaţi pentru Dumnezeu.

Există o Fântână plină cu Sânge

Care a curs din venele lui Emanuel

Şi păcătoşii intră sub acel şuvoi

Unde orice pată de vină dispare,

(Ridicaţi-vă mâinile)

Unde orice pată de vină dispare,

Unde orice pată de vină dispare,

Iar păcătoşii intră sub acel şuvoi

Unde orice pată de vină dispare.

Rămâneţi pentru un moment cu mâinile ridicate.

Dumnezeule, Tată, priveşte în jos şi ia de la noi orice pată şi vină şi dă-ne o inimă nouă. Fă să cunoaştem o asemenea părtăşie cu Hristos cum nu am mai cunoscut niciodată până acum. Dă-le aceasta, Doamne, acestor oameni din Sud care au nişte inimi de aur. Mişcă Tu aceste inimi în seara aceasta şi fă să se întâmple ceva care să doboare toate prejudecăţile, astfel încât să aibă loc o trezire care să cuprindă fiecare biserică din oraş. Dă-ne aceasta, Tată, pentru că o cerem în Numele lui Hristos. Amin.

Unde este Billy? Ai împărţit numere de rugăciune? Ce literă a fost? „M”? De la unu la o sută?

În ultimele două sau trei seri i-am chemat în faţă pe cei care nu aveau numere de rugăciune şi i-am lăsat deoparte pe cei cu numere.. În seara aceasta, aş vrea să fiţi foarte atenţi la mine, deoarece pentru cincisprezece sau douăzeci de minute, îi vom chema în faţă pe cei care au numere de rugăciune. Numerele care au fost împărţite au litera „M”.

Data trecută am chemat de la cincizeci la şaptezeci şi cinci? Atunci vom începe cu numărul şaptezeci şi cinci, adică M75. Cine are numărul acesta? Doamna de acolo? Vino, doamnă, aici pe trepte! 76, 77, 78, 79, 80. Dacă cineva dintre cei care au aceste numere nu poate să se ridice, să spună cuiva de lângă el şi va fi ajutat. 1, 2, 3, 4… Un număr lipseşte. Priviţi în jur dacă lipseşte cineva. Uitaţi-vă la numărul de rugăciune al celui de lângă voi, pentru că este posibil ca persoana aceea să fie surdă sau mută şi să nu poată vorbi sau auzi. Oamenii primesc numerele de rugăciune, apoi pot merge să se aşeze unde doresc. Câţi am chemat? Zece? De la 75 la 85, aşa-i? Verificaţi câţi sunt acolo.

În timp ce aşteptăm, priviţi la cel de lângă voi, Uite, aici este o doamnă care are probleme cu un picior şi ştiu că nu poate umbla. Văd şi acolo un tânăr care are un picior bolnav. El este în scaunul cu rotile şi nu poate merge. Să le verifice cineva numerele de rugăciune ca să vadă dacă nu cumva au fost strigate. În ordine.

75, 76…, 90. Vedeţi, noi dăm fiecărei persoane care doreşte, câte un număr de rugăciune, adică un cartonaş cu un număr pe el, şi în fiecare seară începem să-i chemăm pe oameni începând de la un număr sau de la altul, deoarece nu vă putem chema pe toţi în acelaşi timp. Înţelegeţi? Trebuie să fie un număr de la care să începem strigarea.

Câţi dintre voi ştiu că atunci când a fost pe pământ, Isus Hristos nu a pretins niciodată că ar fi un Vindecător? Câţi ştiu aceasta? Vreţi să spuneţi că numai o treime din cei prezenţi în clădire ştiu aceasta? El a spus: „Nu Eu fac lucrările acestea, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine; El face aceste lucrări .” (Ioan 5.19). Câţi dintre voi ştiu că nu El făcea acele lucruri? Câţi dintre voi ştiu că El a spus aceasta? A spus-o în Ioan 5.19, după ce a trecut pe la scăldătoarea din Betesda unde erau o mulţime de şchiopi, orbi, neputincioşi, oameni cu membrele uscate, care nu se putea mişca, nu puteau auzi sau nu puteau face nimic. El a trecut pe lângă toţi aceştia, S-a oprit în dreptul unuia care zăcea pe un pat şi l-a vindecat. Apoi a plecat de acolo şi a lăsat în urmă toată mulţimea aceea de oameni bolnavi. Ce a răspuns când a fost întrebat de ce a făcut aceasta? El a zis:

„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Câţi dintre voi ştiu aceasta? Cu siguranţă este aşa. Să nu vă bazaţi niciodată pe un trup muritor, ci încredeţi-vă în Dumnezeu.

Câţi ştiu că înainte de a face vreo lucrare, Isus a văzut întotdeauna o vedenie? Eu am spus numai ceea ce a spus El: „Eu nu pot face nimic până nu Îmi arată Tatăl ce trebuie să fac.” El nu a putut să mintă pentru că era Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate minţi.

Aş vrea să ştiu câţi dintre cei care sunteţi aici nu aveţi un număr de rugăciune, dar doriţi să fiţi vindecaţi de Dumnezeu? Ridicaţi mâinile. Minunat. Priviţi în direcţia aceasta sau, mai degrabă, priviţi la Calvar şi credeţi din toată inima. Cum a procedat Isus când a fost pe pământ?

Câţi dintre voi nu aţi mai fost niciodată la adunările mele? Să vă văd mâinile. Priviţi aici!

Câţi dintre voi cred că noi ne aflăm în ultimele zile, în zilele de sfârşit ale răscumpărării neamurilor? Câţi ştiu că atunci când Isus a lucrat în faţa iudeilor, a făcut de fapt o minune, un lucru supranatural?

Mai întâi a venit Andrei, iar el l-a găsit pe fratele său, pe Simon Petru, şi l-a adus la Isus. Când l-a văzut, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42). Câţi dintre voi ştiu aceasta? Ce credeţi că a spus apostolul când El a spus aceasta? El a ştiut cum se numea şi cine a fost tatăl său.

Apoi, Filip s-a dus şi l-a găsit pe Natanael, la vreo treizeci de mile, după munte, care stătea sub un pom şi se ruga. Câţi dintre voi ştiu că acest lucru este scris în Ioan 1.48?

Filip i-a zis lui Natanael: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.” (v. 45).

Acum fiţi atenţi, pentru că avem de-a face cu un evreu hotărât. Astfel, când Filip a spus acele cuvinte, Natanael i-a replicat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”             

„Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip.” Nu credeţi că acesta este un răspuns bun? Apoi, pe drumul de întoarcere,  Filip a început să-i povestească ce îi spusese Isus lui Petru şi discuţia lor a continuat în felul acesta.

Ştiţi ce i-a spus Isus când a ajuns în prezenţa Sa? El a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

Uimit, Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?” Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Ce a însemnat aceasta pentru Natanael? El I-a zis lui Isus: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Este corect?

Şi Isus i-a spus: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” Aşa gândea un evreu adevărat despre Isus.

Dar ce au crezut despre El fariseii, învăţătorii şi marile organizaţii şi denominaţiuni? Ei au zis: „Este un ghicitor, un Beelzebul, domnul dracilor!” Câţi dintre voi ştiu aceasta?

Isus le-a spus: „Eu vă iert pentru că aţi spus aceasta despre Mine, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucruri, nici măcar un singur cuvânt vorbit împotrivă nu vă va fi iertat niciodată, nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare.” Câţi aţi ştiut aceasta? Acesta este felul în care S-a manifestat El în faţa evreilor.

Apoi, când a mers în Samaria, Şi-a trimis ucenicii în cetate după mâncare, iar în timp ce stătea şi îi aştepta lângă o fântână, iată că a venit o femeie să ia apă. Aceasta se întâmpla în Samaria.

Există numai trei rase de oameni: evrei, neamuri şi samariteni, samariteanul fiind pe jumătate evreu şi pe jumătate dintre neamuri. Cu alte cuvinte, toate popoarele lumii au ieşit din cei trei fii ai lui Noe: Sem, Ham şi Iafet.

Observaţi! Când a mers la femeia aceea samariteană, Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau!”

„Noi avem aici o lege a separării, a segregaţiei,” a răspuns ea, „şi nu se poate ca un iudeu să vorbească cu cineva din Samaria!”

Atunci El i-a arătat că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii una şi i-a zis:

„Dacă ai şti Cine este Cel care vorbeşte cu tine, tu singură I-ai fi cerut să bei.” Ce făcea El? Intra în legătură cu duhul ei.

Priviţi! Tatăl I-a spus să meargă în Samaria. El Se îndrepta spre Ierihon, iar cetatea aceasta era la multe mile depărtare de drumul Lui, dar S-a dus pur şi simplu acolo, S-a aşezat lângă fântână şi a aşteptat, după ce i-a trimis pe toţi ucenicii Săi în cetate. Acelaşi lucru se întâmplă şi aici.

Ce s-a întâmplat atunci?

Femeia I-a zis: „Fântâna este adâncă şi nu ai cu ce să scoţi apă din ea.” Şi au continuat să vorbească. Ce făcea El prin aceasta? Intra în legătură cu duhul ei, iar când a aflat care era problema ei, i-a zis:

„Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău aici!”

„Nu am bărbat”, a răspuns ea.

Aici ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău.”

Ce au spus evreii când El S-a manifestat în faţa lor?

„Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

Dar femeia samariteană ce a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate lucrurile. Dar Tu cine eşti?”

Şi Isus i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt El.” Este adevărat?

Ce a făcut femeia când a auzit aceasta? A alergat  în cetate şi le-a spus tuturor: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.29).

Dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că este încă acelaşi Mesia. De ce nu a făcut El atunci aceasta în faţa unuia dintre neamuri? Ba chiar le-a interzis ucenicilor să meargă la neamuri. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Cu siguranţă că a făcut aceasta. El le-a zis: „Să nu mergeţi la neamuri!”, pentru că ziua neamurilor este acum. Vedeţi? Acest lucru a fost făcut la sfârşitul zilelor evreilor, iar acum am ajuns la sfârşitul zilelor neamurilor. Şi dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, trebuie să procedeze la fel: să aibă aceeaşi putere şi să Se manifeste în acelaşi fel; în caz contrar, El nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Înţelegeţi?

Dacă El este Acelaşi, va proceda în acelaşi fel, fiindcă este obligat să Se manifeste şi înaintea neamurilor aşa cum a făcut-o înaintea evreilor şi a samaritenilor. Altfel spus, El a arătat respect faţă de om.

Când se întâmplă ceva, când are loc o criză sau ceva şi Dumnezeu face ceva, El trebuie să procedeze în acelaşi fel ori de câte ori se va întâmpla un lucru asemănător cu acela, altfel înseamnă că a procedat greşit prima dată. Dumnezeu nu devine mai înţelept, ci El este Infinit şi Infailibil, iar hotărârile Lui au fost desăvârşite de la început.

Acum depinde de voi. Vă rog să nu mai intraţi sau să mai ieşiţi. Dacă vreţi să plecaţi undeva în următoarele minute, faceţi-o acum. Fiţi cu adevărat respectuoşi pentru că avem de-a face cu tot felul de duhuri. Creştinilor, priviţi aici, fiindcă aici este Cuvântul lui Dumnezeu. Este corect sau greşit? Este corect.

 Câţi dintre voi cred că v-am spus exact ce scrie în Biblie, dacă este corect şi am citit din El? Sigur că da. Este făgăduinţa lui Hristos.

Dacă Hristos Îşi va ţine promisiunea şi Se va manifesta, se va întâmpla întocmai cum este scris: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea…” Cine sunt aceştia? Necredincioşii. „…lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea… Pentru că Eu („Eu” este pronume personal) voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.

Şi: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Atunci, El Se va întoarce în forma Duhului Sfânt pentru a putea locui în Biserica Sa de pe tot pământul. Când S-a manifestat în Hristos, El a putut să fie într-un singur loc, dar astăzi este manifestat în Biserica Sa:

„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, şi un singur Cuvânt spus de El valorează mai mult decât cuvintele unui predicator spuse în cincizeci de vieţi.

Acum să stăm respectuoşi.

Aici stă o femeie mai în vârstă decât mine, pe care nu am mai văzut-o niciodată. Este o străină faţă de mine, dar Dumnezeu o cunoaşte. Dacă acesta nu este un tablou frumos spre Ioan 4, atunci nu ştiu care altul ar putea fi, pentru că un bărbat şi o femeie se întâlnesc pentru prima dată.

Mesajul pe care tocmai L-am predicat este de la Hristos. Dacă este adevărat, Dumnezeu este obligat să mă ungă ca să dovedească faptul că acest Cuvânt este Adevărul. Omul poate spune orice, dar nu este important ce spune, ci ce face. Dumnezeu ar putea să spună orice pentru că, dacă nu ar fi Dumnezeu, nu ar fi nevoit să împlinească ce a spus, dar pentru că este Dumnezeu, El trebuie să-Şi ţină Cuvântul.

Suntem străini unul faţă de altul, soră? Te rog să ridici mâna pentru ca audienţa să vadă că ne întâlnim pentru prima dată.. Eu nu am nici o idee de ce se află femeia aceasta aici, dacă stă pentru ea sau pentru altcineva. Biblia este în faţa noastră, noi stăm aici şi de asemenea, este prezent şi Dumnezeu.

Ce ar trebui să facă El pentru voi, creştinilor? Femeia aceasta ar putea fi doar un critic al meu, iar dacă este aşa, priviţi ce se va întâmpla în continuare.

Câţi dintre voi, aţi citit despre bărbatul acela care a venit la una din adunări ca să mă hipnotizeze? Voi ştiţi că oamenii aceştia merg prin taberele militare şi-i fac pe soldaţi să latre ca şi câinii. Bărbatul acela are deja aproape nouă ani de când este paralizat. A paralizat în momentul în care Duhul Sfânt S-a întors către el şi i-a spus: „Făţarnicule, fiul celui rău, de ce ţi-a pus diavolul pe inimă să vii aici? Acum eşti paralizat!” Şi de atunci este tot aşa.

Dar ce spuneţi despre oamenii aceia, un grup întreg, care a doua zi după adunare au ajuns într-un spital de nebuni pentru că s-au aşezat jos şi au început să batjocorească lucrurile care se întâmplau în adunare? S-a scris şi în ziare.

Dar predicatorul acela care şi-a luat număr de rugăciune? El se gândea că aici este vorba de telepatie mintală. Astfel, a venit pe platformă pentru că fusese strigat numărul lui, iar eu i-am spus cine era şi ce făcuse, după care am zis: „Boala pe care ai scris-o pe numărul de rugăciune este acum peste tine!” Apoi am mai spus: „Bărbatul care stă acolo la balcon este cel cu care ai stat aseară la masă, cel cu haina verde, iar lângă el stă soţia lui.  În discuţia avută cu el, tu ai spus că este vorba de telepatie mintală şi că vei dovedi aceasta. Acum eşti bolnav de boala pe care ai scris-o pe bilet.” Trei luni mai târziu, a murit de cancer, boala pe care o scrisese pe bilet. Oh, Oh! Aici nu ne jucăm de-a biserica, ci este vorba de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi Biserica Sa. Fiţi deci respectuoşi.

Soră, dacă ar fi vreo posibilitate să te pot ajuta… Şi eu am acasă o mamă bătrână care în seara aceasta se roagă pentru fiul ei predicator, am două fete care se roagă şi ele şi am o soţie care stă acolo şi se roagă pentru mine. Tot pe aici pe undeva, am şi un fiu care se roagă tot pentru mine. Eu cred în Dumnezeu şi mai bine aş coborî de pe platformă, aş face o rugăciune şi aş merge acasă decât să stau aici şi să încerc să te înşel, fiindcă ştiu că într-una din aceste zile, ne vom întâlni din nou în prezenţa marelui Eu sunt.

Acum, dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi motivul pentru care eşti aici… Dacă ţi-aş spune: „Doamnă, eşti bolnavă”, aceasta ar putea fi numai o presupunere. Dacă aş spune: „Îmi voi pune mâinile peste tine şi te vei face bine”, este tot o presupunere. Dar dacă Duhul Sfânt vine şi procedează exact cum a făcut prin Fiul lui Dumnezeu, dacă va merge în trecutul tău şi îţi va spune ceva ce s-a întâmplat, atunci vei şti dacă acel lucru este adevărat sau nu. Şi dacă El ştie ce a fost în trecut, cu siguranţă ştie şi ce va fi în viitor. Înţelegeţi? Nu există nici o posibilitate de a ascunde ceva de El.

Tu ştii că lucrul acesta se va face printr-o putere supranaturală. Dacă crezi că aceasta este de la cel rău, cum au crezut şi fariseii, vei primi răsplata celui rău, dar dacă crezi că este Dumnezeu, atunci vei primi răsplata lui Dumnezeu. Femeia care s-a atins de poala hainei Lui, a plecat de acolo şi s-a ascuns în mulţime, dar Isus a întrebat: „Cine M-a atins?”, după care a privit în mulţime, a găsit-o pe femeie şi i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit!” Desigur, i-a spus şi care a fost problema ei. Dar soldaţii romani care I-au pus cununa de spini pe cap şi L-au lovit cu băţul întrebând: „Spune cine Te-a lovit şi Te vom crede!”, nu au primit niciodată vreo răsplată pentru că s-au atins de El, ci probabil acum se află în chinurile iadului. Dar femeia aceea este binecuvântată.

Soră, şi noi trebuie să suferim încercarea. Eu nu ştiu cine eşti, de unde eşti sau de ce eşti aici. Nu ştiu nimic despre tine, ci eşti doar o femeie care stă în faţa mea.

Rog audienţa să stea respectuoasă. Eu aştept pe Cineva, iar vor ştiţi că Cel pe care Îl aştept este Îngerul din fotografie. Eu sunt doar un om, la fel ca voi, domnilor, dar dacă Duhul Sfânt va proceda şi în seara aceasta aşa cum a făcut-o în zilele acelea, în Samaria, câţi dintre voi Îl veţi crede pe Dumnezeu din toată inima? Voi ne vedeţi pe amândoi stând aici, nu sub jurământ pentru că noi nu jurăm, dar având Biblia deschisă în faţă şi cu Dumnezeu ca Judecător al nostru şi putem spune că nu ne-am mai întâlnit niciodată până acum.

Acum fiţi respectuoşi şi rugaţi-vă!

Soră, vrei să schimbi cântarea şi să cânţi: „Crede numai!”?

Dacă audienţa mă aude, femeia aceasta are probleme cu stomacul. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna. Credeţi? Voi ziceţi: „Frate Branham, ai putut să ghiceşti aceasta!” Nu, aceasta nu este ghicitorie. Acum aş putea să mă rog pentru ea şi s-o las să plece, dar ca să vedeţi… Rugaţi-vă şi veţi vedea dacă Duhul Sfânt va proceda aşa cum a mai procedat. Aşadar, voi vorbi mai mult cu femeia aceasta. Ea are credinţă, este creştină. De unde ştiu aceasta? Pentru că îi simt credinţa, aşa cum a simţit-o şi El şi a putut spune despre Natanael: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.”

Fie ca Domnul să-i dea ceea ce cere. Eu nu ştiu ce ţi-am spus cu câteva clipe în urmă, pentru că eu sunt cel care îţi vorbesc, dar indiferent ce am spus, este adevărat. Rugăciunea mea este sinceră pentru tine.

Da, văd o femeie care se ridică de la masă şi se îndepărtează de mâncare. Ea are ulcer la stomac şi suferă şi de artrită. O văd umblând prin casă dimineaţa devreme, încă înainte de a se schimba de cămaşa de noapte, şi sprijinindu-se de ceva. Se mişcă foarte încet. Da, aşa este. O văd că îşi ţine mâna la piept pentru că are şi o boală de inimă, cauzată de probleme nervoase.

 Crezi, soră? Este adevărat ce ţi-am spus? Ridică mâna dacă este adevărat. Dumnezeu ştie că eu nu ştiam nimic.

Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii dintr-un oraş din Georgia, din Calhoun, Georgia. Prenumele tău este Ethel, iar numele de familie este Porch. Ai în mână o batistă care este pentru un băieţel; este un băieţel pentru care te rogi pentru că are probleme cu nervii. Vrei să mă rog pentru el deoarece nu poate să înveţe.

Ridică mâna dacă este adevărat tot ce ţi-am spus. Ai primit ceea ce ai cerut. Pune peste copil batista cu care ţi-ai şters lacrimile, pentru că: „Aşa vorbeşte Domnul: el se va face bine!” Vino aici. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi Domnul să fie cu tine.

Credeţi în Domnul Isus din toată inima?

Doamne, mă rog pentru aceste batiste. În timp ce Duhul Tău este prezent, trimite puterea Ta peste fiecare suflet prezent aici: peste mama aceea bătrână şi oarbă, peste băieţelul care zace acolo bolnav şi peste toţi ceilalţi, pentru că Te rog să-i vindeci pe fiecare dintre ei, în Numele lui Isus. Amin.

Cred că nu ne cunoaştem, domnule. Ne întâlnim pentru prima dată? Da, aşa este, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Dacă Domnul Dumnezeu, care L-a înviat pe Fiul Său, Isus, şi a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”, iar mlădiţa are în ea aceeaşi Viaţă care este în Viţă, şi Isus a făcut aceste lucruri când era Viţa, noi, adică mlădiţele, vom produce acelaşi fel de roade ca şi Viţa. Aşadar, dacă El îmi va spune motivul pentru care eşti aici, vei crede din toată inima că vei primi ceea ce ceri? Tu eşti pe cale să orbeşti şi doreşti rugăciune pentru ochii Tăi. Şi mai ai şi artrită. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”. Tu eşti din oraşul acesta.

Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Oamenii îţi spun „Woody”, dar numele tău de familie este Kenneth, şi locuieşti pe strada „Şapte”, la numărul 2321.

Du-te acasă, pentru că Isus Hristos te-a făcut bine. Dacă poţi să crezi, totul este posibil pentru cel ce crede.

Vă rugaţi acolo? Vă cer în Numele lui Isus, să faceţi linişte. Priviţi la Hristos şi rugaţi-vă, pentru că Biblia spune: „El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea suferinţei noastre.” Ştiţi că aşa scrie în Biblie?

Cum a procedat femeia aceea? S-a atins de poala hainei Lui, iar El S-a întors spre ea şi i-a spus care era problema ei şi că a fost vindecată. Credeţi că puteţi face acelaşi lucru? Cum aţi şti că v-aţi atins de El dacă nu v-ar răspunde? El nu are altă gură decât gura mea şi a voastră, nu are alte urechi decât pe ale mele şi pe ale voastre, nu are alţi ochi decât pe ai mei şi ai voştri. Noi suntem mlădiţele Lui.

Rugaţi-vă.

Privesc aici într-o parte spre o fetiţă care are ochii ridicaţi spre cer. Scumpa mea, Isus îţi aude rugăciunea. Crezi că El poate să te vindece chiar în timp ce stai aici? Dacă crezi, El va lua nodulul acela de sub braţul tău. Crede în Dumnezeu şi totul se va sfârşi.

Primeşti aceasta şi tu? Dacă da, ridică mâna. În ordine.

Crezi din toată inima? Eu sunt un străin faţă de tine şi nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte şi ştie ce este în neregulă cu tine. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi despre ce este vorba, vei fi mulţumitor şi vei crede? Tu vei fi judecătorul dacă este adevărat sau nu. Ne întâlnim pentru prima dată, dar eu nu stau singur aici, ci lângă mine este Îngerul Domnului care a promis ceva în Biblia Sa, şi dacă El Îşi ţine o promisiune, atunci le ţine pe toate. El nu poate da greş pentru că este Dumnezeu.

Tu ai probleme la intestine. Nu ai mers la medic, dar îţi voi spune eu care este problema ta: ai o tumoare la intestine. Aveai unele bănuieli cu privire la aceasta, dar este adevărat. Tu ţi-ai pus nădejdea în Dumnezeu că te va vindeca. Şi mai ai o dorinţă în inima ta: doreşti botezul cu Duhul Sfânt. Nu eşti din acest oraş, ci din altul, tot din statul Tennessee, şi anume din Pikseville.

Întoarce-te acasă, primeşte Duhul Sfânt şi fii vindecat în Numele lui Isus Hristos.

Ce mai faci, domnule? Este ceva ciudat în legătură cu tine. Ne întâlnim pentru prima dată? Deasupra ta este umbra morţii pentru că suferi de cancer la stomac. Nu eşti din acest oraş, ci din Crab Orchard, Tennessee.  Iată ce înseamnă această umbră întunecoasă. Tu nu eşti creştin, ci eşti păcătos, dar vrei să-L primeşti chiar acum pe Hristos ca şi Mântuitor personal? Ridică-ţi mâna spre El şi spune-I că Îl accepţi, apoi voi condamna la moarte acest cancer. Du-te crede şi fii botezat, chemând Numele Domnului. Aşa este. Aveţi credinţă.

Să nu veniţi în rândul de rugăciune dacă nu vreţi să vă fie somate păcatele. Veniţi numai dacă le mărturisiţi! Câţiva predicatori să meargă la acest bărbat, pentru că a fost părăsit de umbra care era peste el.

Presupun că nu ne cunoaştem, domnule. Eşti aici pentru altcineva, deoarece văd un bărbat beat, iar acela nu eşti tu, ci este cumnatul tău. Of, of! Du-te şi crede că el se va întoarce la Hristos. Amin.

Ce este cu tine, care stai aici şi te rogi? Este vorba de bărbatul care stă la capătul băncii. Domnule, crezi că lucrurile pe care le vezi vin de la Hristos? Dacă Dumnezeu îmi va spune de ce stai aici, la cincisprezece yarzi depărtare de mine… Tu te-ai atins de Ceva pentru că deasupra ta este o Lumină. Lumina este Stâlpul de Foc care i-a condus pe copiii lui Israel prin pustie. Poza Lui este acolo în spate, iar originalul este expus la Washington D.C. Cei de la FBI au examinat-o şi au spus: „Este singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată.” Credinţa ta a adus Lumina la tine. Tu ai probleme cu stomacul. Când te întinzi pe pat devii nervos şi agitat, fiindcă eşti îngrijorat de ceva: îţi doreşti să fii un predicator, dar te temi din cauza educaţiei tale. Uită de aceasta şi predică Cuvântul. Amin.

Crezi din toată inima, soră? Din câte ştiu, nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată, dar Dumnezeu te cunoaşte. Priveşte şi trăieşte! Nu te uita la mine, ci priveşte la Calvar, acolo unde ai fost vindecată. Fiecare binecuvântare răscumpărătoare este dată deja. Tu ai fost vindecată acum o mie nouă sute de ani, dar nu îţi va folosi la nimic până când nu accepţi mântuirea.

Micuţă doamnă, care stai aici şi ai ridicat mâna, vrei să mă rog pentru tine? Dacă da, ridică mâna. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta, care este motivul pentru care te afli aici, Îl vei crede? Tu vrei să mă rog pentru ochii tăi. Fă un semn cu mâna, dacă este adevărat. Ei bine, tu ai fost vindecat acum. Poţi merge acasă şi să fii sănătoasă, dar numai dacă crezi.

Tu, cel din spatele ei, ai vrut ca Dumnezeu să facă ceva pentru tine? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi? În ordine. Dacă crezi, poţi depăşi problema de la inima ta şi să fii bine. Crezi aceasta?

Doamnă, care stai alături şi te rogi, crede din toată inima! Tu te rogi pentru fiul tău care este un beţiv, un alcoolic. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul: nu mai plânge, mamă!” Cred că el se va întoarce la Domnul şi va fi mântuit.

Tu, cel care stai cu mâna pe piept, chiar lângă ea, ce crezi despre aceasta? Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Ai probleme cu stomacul, este adevărat? În ordine. Dacă crezi, poţi fi vindecat. Accepţi vindecarea?

Dar tu, cel care stai lângă ea şi dai din cap? Tu ai probleme cu spatele, este adevărat? Dacă este adevărat, ridică mâna, iar dacă crezi, poţi fi vindecat.

Vă provoc să credeţi! Priviţi şi trăiţi! Credeţi! Şi voi, cei de afară, care nu aveţi numere de rugăciune, dar staţi acolo şi credeţi. El este Marele Preot.

O clipă! Ne cunoaştem? Ne întâlnim pentru prima dată? Dacă Dumnezeu îmi va descoperi motivul pentru care eşti aici, Îl vei accepta? Tu ai probleme cu inima. Aşa este. Nu este vorba de nervi, ci de probleme la inimă. De aceea atârnă umbra peste tine. Crezi că sunt slujitorul Lui? Ce spune Biblia? Crezi că sunt un credincios? Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, aceştia se vor însănătoşi.” Aşa este. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi şi altceva, pentru ce te rogi… Este vorba de doi fii care au o boală de piele. Aşa este. Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Knoxville, Tennessee.  Du-te acasă şi bucură-te! Mulţumeşte-I bunului Dumnezeu pentru bunătatea pe care ţi-a arătat-o şi fii milostiv.

Nu este nevoie să fii nervos. Toată viaţa ai fost aşa, dar vrei să-L primeşti pe Hristos acum? El, Cel care a potolit marea înfuriată, poate linişti şi nervii tăi. Crezi aceasta? Atunci du-te înapoi, acasă, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai vindecat.” Crede din toată inima! Du-te acasă, mănâncă-ţi cina, uită de problemele de la stomac şi fii bine, fiindcă Isus Hristos te vindecă şi de alte boli. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să spunem: „Slavă Domnului!” (Adunarea spune: „Slavă Domnului”).

Problema de la spate te-a părăsit în timp ce stăteai în rândul de rugăciune. Coboară de pe platformă şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne!” Atunci te vor părăsi şi celelalte afecţiuni pe care le ai şi care te mai supără, doar trebuie să crezi din toată inima. (Sora spune: „Mulţumesc!”). Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Cu cea mai mare plăcere, soră.

Câţi dintre cei din audienţă, vor să creadă? Credeţi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a înviat din morţi şi că acum este aici? Oh, binecuvântat să fie Numele Lui! De ce nu puteţi înţelege că El este prezent aici pentru fiecare?

Doamnă, care stai acolo şi ai probleme femeieşti, crezi din toată inima? Atunci s-a terminat. Poţi merge acasă şi să fii sănătoasă.

Vă provoc să priviţi la Hristos şi să credeţi. Faceţi aceasta cu toată inima! Puneţi-vă mâinile unii peste alţii, pentru că Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Ridicaţi mâinile spre Dumnezeu, arătând că sunteţi nişte credincioşi.

Voi, cei din rândul de rugăciune, puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Eşti un credincios, aşa că acum poţi să-ţi pui mâinile peste cel de lângă tine şi să te rogi pentru el.

Oh, Dumnezeule, în Numele Preaiubitului Tău Fiu, Isus, Te rog să vindeci fiecare persoană din locul acesta, care stă în prezenţa Ta divină. Dă-ne aceasta, Doamne.

Poruncim demonilor şi puterilor celui rău să-i părăsească pe oamenii aceştia, în Numele lui Isus Hristos.

Ridicaţi-vă în picioare, toţi cei care credeţi că sunteţi vindecaţi şi vă acceptaţi vindecarea! Pe mine nu mă interesează ce nu este în ordine cu voi, ridicaţi-vă în picioare şi credeţi! Vă declar sănătoşi, vindecaţi, prin puterea Atotputernicului Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –