DE CE SUNT EU ÎMPOTRIVA RELIGIEI ORGANIZATE

Mulţumesc, frate. Puteţi să vă aşezaţi.

Astăzi am fost atât de ocupat, încât nu am reuşit să merg nici la cei câţiva bolnavi la care am fost chemat. Au fost şi câteva telefoane care mă chemau acasă la oameni şi altele de la câteva grupuri din Canada, dacă am înţeles bine ce a spus Billy. Oamenii vin tot timpul aici şi se cazează la hoteluri sau la moteluri, iar eu merg şi mă rog pentru ei. Vin din toată lumea: din Asia, din Africa, din Europa…

Când suntem aici, oamenii vin în fiecare zi şi pot să vă spun că am o listă cu mai mult de şase sute de oameni care aşteaptă să stea de vorbă cu mine. Situaţia este destul de dificilă, dar fac tot posibilul să mă întâlnesc cu oamenii care sunt foarte bolnavi, ca să mă rog pentru cazurile de urgenţă.

Puţin mai devreme am avut o discuţie cu bătrânii bisericii, discuţie care a durat mai bine de-o oră şi jumătate. Chiar atunci trebuia să vină nişte oameni ca să ne rugăm pentru ei. Dacă sunt aici, aş vrea să mă rog pentru ei chiar acum.

Aşadar, oamenii pentru care trebuia să ne rugăm să vină aici, sus, în timp ce pianistul va cânta câteva acorduri din cântarea „Medicul cel bun se apropie”. Nu ştiu câţi erau, dar cred că voi sunteţi, nu-i aşa?

Fraţilor, eu am suferit mult în trup, iar Isus a purtat suferinţa în trupul Său ca să fie Mijlocitorul de care avem nevoie. În felul acesta, Dumnezeu descoperit în trup de carne, putea să simtă durerea ca şi noi. De aceea, El a venit să facă ispăşire pentru noi şi a poruncit bisericii Sale să Îi ducă lucrarea mai departe.

Eu am un respect deosebit pentru ştiinţa medicală şi pot spune că Dumnezeu a dat unor oameni vocaţia de a efectua operaţii chirurgicale, de a scoate dinţii stricaţi şi aşa mai departe. Eu Îi sunt foarte recunoscător pentru aceasta, dar vine vremea când starea unui bolnav depăşeşte limita cunoştinţelor lor, când medicii nu mai ştiu ce să facă.

Poate că ne adresăm medicului de familie, unui medic bătrân de la ţară care îşi ia lanterna şi trusa şi porneşte noaptea pe câmp ca să ajungă la locuinţa noastră. Dacă el nu se poate pronunţa asupra diagnosticului, va apela la un medic cu ceva mai multă pregătire, ne va trimite la un specialist.

Dar eu mă bucur foarte mult pentru că, dacă niciun specialist nu ştie ce să ne facă, noi avem totuşi o scăpare: Medicul suprem. El nu greşeşte niciodată pentru că este însuşi Creatorul, şi El ne-a pregătit o cale de scăpare.

Dacă aş avea putere să vindec, eu aş veni bucuros şi v-aş vindeca, dar nu am aşa ceva. Niciun om nu are putere să vindece, dar Hristos ne-a însărcinat să ne rugăm pentru bolnavi, după ce le-a adus deja vindecarea pe Calvar. Noi suntem chemaţi doar să completăm cecul: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Acesta este cecul în alb. O, ce făgăduinţă! Ea nu poate să greşească, fraţilor.

Eu i-am ajutat pe fraţii şi surorile din toată lumea să completeze aceste cecuri în alb din Banca lui Dumnezeu, Bancă în care se află depozitat Sângele lui Isus Hristos, şi pot spune că întotdeauna eu culeg biruinţă.

Aceste cecuri se plătesc întotdeauna, pentru că depozitul din Bancă nu se termină niciodată. Înţelegeţi?

„El era străpuns pentru păcatele noastre şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Înţelegeţi? Lucrarea este încheiată.

În această seară ne bucurăm foarte mult pentru credinţa voastră. Billy mi-a spus că un frate care vine tocmai din Canada se află printre noi. Este adevărat? Tu eşti fratele din Canada? Iar tu, frate, de unde eşti? Din Fort Wayne, căci am ţinut o mulţime de adunări acolo, la Tabernacolul Redigal. Cred că ştii unde este.

Îmi amintesc că pe când eram doar un copilaş, stăteam la picioarele lui Paul Reader de la Tabernacolul Redygar, care era pe atunci un tânăr predicator. Fratele Paul a fost un om minunat, şi la fel fratele Redygar – doi bărbaţi mari ai credinţei. Acum, sufletele lor se odihnesc, iar eu încerc să duc mai departe ceea ce au lăsat ei şi ceea ce a lăsat Isus bisericii Sale.

Mă voi ruga pentru voi cu toată credinţa pe care o  am, pentru că eu nu vin aici oricum. Niciodată nu trebuie să facem aceasta, ci trebuie să venim crezând că Dumnezeu ne va da ceea ce cerem, pentru că aşa a făgăduit. Şi dacă El ne-a dat această făgăduinţă, nu ne rămâne decât să venim aici cu toată convingerea. Deci, dacă voi v-aţi pus credinţa pe altar, în seara aceasta, o voi pune şi eu pe a mea, alături.

Noi avem un altar grandios, care acoperă cerurile şi pe el se află Jertfa noastră, Fiul lui Dumnezeu, care sângerează încă.

Dumnezeu nu poate să privească jos fără să ţină cont de această Jertfă, pentru că El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.” (Matei 17.5).

Îl rog pe fratele Neville să vină să se roage împreună cu mine, şi aş vrea de asemenea, să se roage întreaga biserică alături de noi. Cum ar fi dacă în locul lor, ar fi fratele vostru, soţul, soţia, fiul sau fiica? Deci ţineţi minte că ei sunt fiul, fiica, soţia şi soţul cuiva.

Haideţi să ne apropiem de Dumnezeu cu toată sinceritatea, ca să ne rugăm pentru aceşti fraţi. Să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru Care eşti în ceruri, venim acum la Tine şi chiar dacă stăm pe o băncuţă de lemn aici, pe pământ, credinţa noastră se ridică până la altarul harului, unde Se află Isus, Mântuitorul nostru, Jertfa de pe Calvar care are un miros plăcut înaintea Domnului.

El a biruit bolile, moartea, iadul, mormântul şi a înviat înălţându-se la cer, ca să stea la dreapta măririi. Iar noi, prin credinţă, ne ridicăm până la acest altar, ca să Îi spunem marelui Creator al cerurilor şi al pământului: „Primeşte-ne, Doamne, pentru că venim în Numele Domnului sus.”

Unul dintre aceşti fraţi ai noştri a venit de sus, din Fort Wayne, iar celălalt este tocmai din Canada, deoarece se află între viaţă şi moarte. Ei sunt doi ostaşi care cred în Tine şi sunt încă tineri, aşa că ar mai avea mulţi ani în care ar putea să Te slujească.

Vrăşmaşul însă, a tras spre ei o săgeată otrăvită şi le-a atins trupul, aşa că au venit în locul acesta ca să primească mângâiere şi vindecare prin harul Tău, ca să se poată întoarce pe câmpul de luptă, cu scutul ridicat. Ei au venit să-şi unească forţele cu ale noastre, Doamne, ca împreună să-l înfruntăm pe vrăşmaş, aşa că, Te rugăm în Numele lui Isus Hristos să îi eliberezi, căci ei sunt dintre ostaşii aflaţi pe câmpul Tău de luptă.

Ca slujitor al Tău, voi merge ca să-mi pun mâinile peste ei, cu credinţa în cuvintele Domnului, Căpetenia noastră, care a spus:

„Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18).

Eu fac acest lucru în Numele lui Isus Hristos, pentru ca puterea bolii care leagă trupul acestui frate să-l elibereze în Numele lui Isus Hristos.

Dumnezeule Atotputernic, Creatorul cerurilor şi al pământului, Tu, care ne dai viaţa veşnică şi orice dar bun, revarsă binecuvântările Tale peste aceşti doi fraţi pe care noi i-am binecuvântat.

În Scriptură ni se spune: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

Eu cred că boala a părăsit trupurile lor, pentru că noi am cerut aceasta. Amin.

În Numele lui Isus Hristos, eu cred că sunteţi liberi. Amin. Biserica crede la fel? Atunci aşa să fie.

Dacă mai sunt şi alţii care doresc să fie amintiţi în rugăciune, să ridice mâna. În ordine.

Haideţi acum să ne apropiem de El, în timp ce vă puneţi mâinile unul peste celălalt, şi având în inimă făgăduinţele Sale care vor spune: „Aceste semne vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Dumnezeule Preasfânt, prin credinţă noi îl vedem pe Isus cum veghează neobosit asupra Cuvântului Său. El a spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Tată ceresc, lasă puterea Ta nemărginită să-i atingă pe aceşti oameni care şi-au dat mâinile sau şi le-au pus unul peste celălalt.

Ultima însărcinare pe care ai dat-o bisericii Tale, este aceasta: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa…” Tu ai făgăduit acest lucru şi noi îl credem, aşa că s-a împlinit, iar noi Te lăudăm pentru aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fie ca tot în Numele lui Isus Hristos, puterea lui Dumnezeu să ungă aceste batiste care vor fi trimise la cei bolnavi şi nevoiaşi. Îngăduie, Doamne, ca atunci când vor fi aşezate peste ei, să se vindece. Noi citim în Biblie că duhurile rele şi bolile îi părăseau pe oameni dacă se puneau peste ei şorţuri sau basmale care fuseseră atinse de trupul sfântului Pavel. Tată, noi ştim că nu suntem apostolul Pavel, dar Tu eşti acelaşi Isus, de aceea Te rugăm să răspunzi la cauzele noastre, spre slava Numelui Tău. Amin.

Nu ştiu dacă au început deja să înregistreze. Au început? Dacă nu, aş dori să înceapă acum.

Nădăjduiesc că nu vă voi obosi în seara aceasta. Tema pe care o avem, este o lecţie de şcoală duminicală şi m-am gândit că ar fi bine să înregistrăm ceea ce mi-a pus Domnul pe inimă să spun.

Noi suntem gata să ne mutăm într-un Tabernacol cu totul şi cu totul nou, şi aş dori să  citesc câteva versete din Scriptură. Pentru cei care doresc să citească împreună cu mine, textul care este din 1 Samuel 8.4-10 şi apoi, ca să economisim timp, versetele 19-20.

Am aici diferite pagini de notiţe cu referire la diferite versete din Scriptură, aşa că dacă aveţi hârtie şi creion puteţi să vă luaţi notiţe, sau dacă nu, puteţi să vă procuraţi banda de la domnul Maguire.

Aş dori să dedic această bandă fraţilor mei predicatori care m-au înţeles greşit, şi în special fraţilor din bisericile denominaţionale. De fapt, aproape toate bisericile sunt denominaţiuni.

Tema din această seară este: „De ce sunt eu împotriva religiei organizate”.

Pentru a da acestui subiect o bază biblică, voi citi din 1 Samuel 8.4-10 şi 19-20.

Am credinţa că voi, cei care vă aflaţi în sală, veţi nota aceste versete, iar când veţi merge acasă, le veţi citi cu foarte mare atenţie. În ce-i priveşte pe fraţii care vor asculta banda, am credinţa că nu o vor opri atunci când nu vor fi de acord cu cele spuse, ci Îl vor căuta pe Dumnezeu în ea şi vor cerceta ca să vadă dacă ceea ce voi spune este sau nu în conformitate cu toată Scriptura. Cred că suntem datori să facem aceasta pentru noi înşine şi pentru Mesajul acestui ceas.

Eu cred că în fiecare biserică există creştini şi, fără îndoială, eu nu voi vorbi împotriva lor, dar ceea ce fac şi ceea ce spun eu se datorează Cuvântului inspirat prin Duhul Sfânt.

Haideţi să citim pentru început din 1 Samuel 8.4-10:

„Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel la Rama.

Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”

Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Şi Samuel s-a rugat Domnului.

Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.

Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.”

Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.”

Și acum voi citi versetele 19-20:

„Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu!” au zis ei, „ci să fie un împărat peste noi,

ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”

Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său.

Întrucât avem o temă de şcoală duminicală, aş dori ca fiecare dintre voi să fie cât se poate de atent.

Noi ştim că uneori oamenii găsesc o pricină de poticnire în faptul că ceea ce aud este contrar învăţăturilor pe care le primesc în bisericile lor. De exemplu, un prieten de-al meu, care este prezent aici, mi-a spus zilele trecute:

„Frate Branham, cu toată încrederea pe care am avut-o în tine, când ai spus că iadul nu este veşnic, mi-a venit să cad de pe scaun, deoarece mi-am zis: „Desigur, omul acesta se înşeală.” Am mai stat puţin, apoi ai zis: „Există un singur fel de viaţă şi aceasta vine de la Dumnezeu.” Cu toţii căutăm acest fel de viaţă.

Niciun verset din Scriptură nu spune că iadul este veşnic. (Fratele Branham diferenţiază clar cuvintele „veşnic” şi „etern”. Conform argumentelor lui, „veşnic” înseamnă „Din veşnicie în veşnicie”, iar „etern”, „care nu are nici început, nici sfârşit”. Vorbind despre viaţa veşnică, el foloseşte cuvântul „etern”).

Ceea ce este veşnic (etern) nu a început niciodată şi nici nu se va sfârşi vreodată. Biblia spune că iadul a fost creat pentru Diavol şi îngerii lui, ceea ce înseamnă că nu poate fi veşnic. A fost o vreme când iadul nu a existat şi, de asemenea, va veni vremea când el nu va mai fi. Probabil că oamenii vor fi chinuiţi acolo cu foc şi pucioasă, timp de milioane de ani, dar, până la urmă, tot iadul se va sfârşi, fiindcă nu este veşnic. Dacă ar fi existat un iad veşnic, atunci înseamnă că oamenii care ajung acolo au viaţă veşnică. De asemenea, ar însemna că iadul a existat dintotdeauna, iar cei care sunt acolo, au fost întotdeauna şi vor fi întotdeauna. Vedeţi? Nu există aşa ceva.

„Veşnic”  (etern) înseamnă, „care nu are nici început, nici sfârşit.” Şi există un singur loc şi un singur fel de viaţă veşnică şi aceasta este în Dumnezeu.

Când ne naştem din nou, din Duhul lui Dumnezeu, noi intrăm în veşnicie împreună cu El, pentru că primim o parte din viaţa Lui, ceea ce ne face să fim fii şi fiice de Dumnezeu. Atunci, putem spune că avem viaţa veşnică.

La sfârşitul vremii, Dumnezeu va învia trupurile în care este Viaţa Lui. Duhul lui Dumnezeu, care este în noi, va învia, pentru că este acelaşi Duh care a fost în Hristos. El ne va ridica trupurile şi ne vom înălţa în slavă, să domnim împreună cu El.

Dar să ne întoarcem la tema noastră. În toţi aceşti ani, eu am propovăduit aici, în Tabernacol, în ciuda faptului că am fost ordinat în Biserica Baptistă Misionară din Jeffersonville, de către dr. Roy E. Davis. Am aparţinut organizaţiei pentru puţin timp – câteva luni – până când a apărut ceva care era împotriva Scripturii. Atunci le-am spus că nu pot face acel lucru, iar ei mi-au cerut să-l fac sau să plec. Desigur, eu am plecat.

Singurul lucru în care credeam (şi în care cred şi acum) este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa se face că i-am spus omului care era învăţător în biserică: „Aş dori să-mi arătaţi aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu”.

„Dar aceasta este învăţătura noastră”, a răspuns el.

„Eu vreau să văd acest lucru în Cuvântul lui Dumnezeu”.

Dacă eu sunt împotriva organizaţiilor, aceasta nu se datorează faptului că nu aparţin de niciuna. Eu le sunt foarte recunoscător fraţilor mei, cărora le vorbesc astăzi, pentru că sunt invitat aproape la fiecare denominaţiune şi, în special, în rândurile celor care propovăduiesc Evanghelia deplină.

Mulţi m-au rugat să intru în părtăşie cu ei, să ader la biserica lor, dar eu am rămas independent, pentru că nu vreau să mă mărginesc la un grup de oameni cu influenţa pe care o am, ci doresc ca toţi copiii lui Dumnezeu, din orice organizaţie, să se poată bucura de ceea ce mi-a dat Dumnezeu mie. El nu mi-a spus niciodată să nu mă rog pentru vreun om, pentru că aparţine de o organizaţie religioasă, deoarece Dumnezeu priveşte la inima omului.

Motivul principal pentru care nu am aderat la nicio organizaţie şi pentru care am vorbit împotriva lor este că nu cred că organizarea creştinismului este conform Scripturii. Dimpotrivă, eu cred că o contrazice.

Prin harul lui Dumnezeu, în seara aceasta voi încerca să dovedesc că orice organizaţie este împotriva Scripturii.

În primul rând, noi numim aceasta religie. Cuvântul „religie” înseamnă „acoperire”. Astfel, şi Adam a avut o religie pe care şi-a făcut-o singur, din frunze de smochin, dar ea nu i-a folosit la nimic. El şi-a făcut  propria lui învăţătură şi a încercat să se salveze prin ceva ce făcuse el însuşi, dar Dumnezeu a respins această concepţie de la Adam şi până la ultima dintre organizaţii.

El nu a privit niciodată cu plăcere la acest fel de a gândi şi, prin harul lui Dumnezeu, vă voi dovedi aceasta cu Biblia.

Religia era o acoperire. Adam s-a acoperit cu frunze de smochin, voind să facă el însuşi ceva, dar Dumnezeu cerea moarte, ispăşire.

Există o diferenţă foarte mare între religie şi mântuire. Religia este o acoperire, pe când mântuirea este o naştere, un dar de la Dumnezeu, pe care nu poate să-l primească oricine şi nici vreun grup oarecare de oameni. Dumnezeu dă acest dar în mod individual, fiecăruia în parte. Darul vieţii veşnice a fost hotărât pentru fiecare în parte, încă înainte de întemeierea lumii, după cum spune Scriptura.

În Apocalipsa, Biblia spune că Antihristul care va veni pe pământ, îi va înşela pe toţi aceia al căror nume nu a fost scris în Cartea vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii. (Apocalipsa 13.8; 17.8). Înţelegeţi?

Prin cunoştinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu a văzut cine va veni şi cine nu va veni, iar Hristos a venit să pregătească drumul pentru cei care aveau să vină la El.

Dacă El este Dumnezeu, atunci trebuie să fie fără margini. El nu poate să fie infinit fără să fie Atotputernic; nu poate să fie atotputernic fără să fie omniprezent; nu poate să fie omniprezent fără să fie atotştiutor. Înţelegeţi? Toate aceste însuşiri îl compun sau îl caracterizează pe Dumnezeu.

El a ştiut sfârşitul încă de la început. A ştiut cine va veni şi cine nu va veni, iar pentru cei care aveau să vină, L-a trimis pe Hristos ca să facă ispăşirea. Faptele noastre nu au absolut nimic a face cu aceasta, deoarece Isus a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine. Şi nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu este atras de Tatăl Meu.” (Ioan 6.37,44). Vedeţi? Dumnezeu ştie totul.

Voi spuneţi: „Frate Branham, eu sunt mântuit?” Nu ştiu. Şi eu nădăjduiesc că sunt. Noi ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur, deoarece biserica trebuie să fie fără nicio pată sau zbârcitură atunci când se va întâlni cu Domnul Isus. Dacă suntem în această Biserică aleasă, atunci şi noi am fost hotărâţi mai dinainte pentru această statură. Fiecare să se cerceteze pe sine în lumina Cuvântului, dacă vrea să ştie cât de departe a ajuns.

Creştinismul organizat nu poate da această siguranţă. Nu. Unii dintre aceşti aşa zişi creştini, spun: „Veniţi, mărturisiţi că Isus este Hristosul şi botezaţi-vă în biserică.”

Dar Diavolul face acelaşi lucru. El crede că Isus este Hristosul şi tremură, dar pentru aceasta rămâne tot un drac. Aşa este.

Nicăieri în Scriptură, Dumnezeu nu i-a pus pe oameni să se organizeze. Nu există nici măcar un verset care să arate acest lucru.

Adam a încercat s-o facă, dar a dat greş. Mai târziu şi Nimrod a încercat să fondeze o organizaţie. Istoricii care cunosc istoria Babilonului, sau aceia care au cunoscut cartea lui Hislop: „Cele două Babiloane”, ştiu că Nimrod, acest om vândut păcatului, împreună cu sora lui, biserica (o imagine a creştinismului apostat din vremea sfârşitului), a întemeiat un mare imperiu, căruia trebuiau să-i plătească tribut toate celelalte popoare. El a construit un turn şi a încercat să-i organizeze pe oameni, dar a dat greş. Planul lui nu a reuşit.

Dacă doriţi să citiţi în Numeri 16.1, veţi vedea că Core a făcut acelaşi lucru. El i-a adunat pe toţi Leviţii, pe toţi oamenii de seamă, pe sfinţi şi împreună cu Datan, le-a zis: „Nu e drept ca un singur om să fie deasupra noastră, a tuturor.” Aşa că, punând bazele unei organizaţii, ei s-au dus la Moise şi la Aaron (pe care îi alesese Dumnezeu pentru slujbă) şi le-au spus că au întrecut măsura, deoarece toată adunarea este sfântă şi fiecare dintre ei are dreptul să conducă.

Desigur, ei spun: „Biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.” (Proverbe 11.14), dar aceasta nu se aplică şi la creştinism, ci numai la război. Diferenţa este enormă.

Desigur, dacă vrei, tu poţi să iei din Biblie versetul: „Iuda s-a dus şi s-a spânzurat”, iar apoi să mergi în altă parte unde scrie: „Du-te şi fă la fel”. Dar aceasta nu înseamnă că ceea ce spui este corect.

Dumnezeu îi alesese pe Moise şi pe Aaron pentru a vesti mesajul acelei zile. Indiferent cât de potriviţi păreau ceilalţi, alegerea lor era împotriva planului lui Dumnezeu. Fiecare din noi trebuie să lase ca gândurile lui Dumnezeu să devină gândurile lui, ca înţelepciunea lui să fie înţelepciunea care era în Hristos; iar înţelepciunea lui Hristos este descoperită în Biblie.

De asemenea, Apocalipsa este „Descoperirea lui Isus Hristos”. Astfel, putem vedea ce osândeşte şi ce aprobă El.

Eu sunt de părere că acest Core era sincer în ceea ce făcea. Eu nu cred că el voia să facă ceva rău, dar s-a făcut vinovat de ignoranţă. El n-a văzut că braţul Domnului lucra acolo şi nu cunoştea Scriptura, de aceea a început să judece.

Şi astăzi, cam 90% din oameni fac această greşeală, încercând să modifice planul lui Dumnezeu prin felul lor de a gândi. Noi nu trebuie nici măcar să gândim, ci să-L lăsăm pe El să ne producă gândurile. Da, noi trebuie să ne punem toate gândurile în slujba Lui. Înţelegeţi acum?

Deşi era bine intenţionat, Core s-a dus la fraţii săi cu o învăţătură greşită, arătându-le prin argumente logice că Dumnezeu nu îl binecuvântase numai pe Moise, prorocul, mesagerul, ci: „Toată adunarea, toţi sunt sfinţi.” Prin aceasta, el le spunea că toţi au acelaşi drept. De partea lui se aflau oameni buni, Leviţi, aleşii lui Dumnezeu (cum ar fi astăzi predicatorii). Leviţii erau slujitorii din Templu, dar oare nu Moise îi chemase pentru aceasta?

Moise nu s-a purtat urât cu ei, ci le-a zis să-şi ia candelele, să pună în ele foc sfânt şi tămâie şi să le ducă înaintea Domnului, căci aceasta era porunca Lui.

Ei voiau ca biserica să fie condusă de un grup de oameni, deşi Dumnezeu poruncise ca acest lucru să fie făcut de un singur om. Când a auzit, Moise a căzut cu faţa la pământ, căci ştia că Dumnezeu îl trimisese pe el ca să facă această lucrare.

Atunci Domnul i-a zis lui Moise să-i cheme pe răzvrătiţi cu cădelniţele lor înaintea Cortului. Şi pe când îşi legănau ei cădelniţele cu tămâie arzând, Dumnezeu le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări. Ieşiţi afară din mijlocul lor.”

Mai târziu, avea să-i numească păcătoşi, necredincioşi.

Păcatul este necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii fură pentru că nu cred; mint pentru că nu cred; preacurvesc pentru că nu cred, căci dacă ar fi credincioşi, nu ar face asemenea lucruri.

Vedeţi? Există numai două căi: credinţa şi necredinţa, iar oamenii se află în stăpânirea uneia dintre ele.

La început, Dumnezeu era Cuvântul şi El S-a făcut trup şi a locuit printre noi. El era Cuvântul şi El este Cuvântul. Dacă Dumnezeu locuieşte în tine şi tot ce spune El întăreşti prin „Amin”, înseamnă că tu eşti o parte din El.

Deşi oamenii aceia erau sinceri şi aveau în mâini cădelniţe cu foc sfânt, după ce Moise s-a despărţit de ei, Dumnezeu a făcut ca pământul să-şi deschidă gura şi să-i înghită. Moise avertizează adunarea: „Nu vă însoţiţi cu aceşti oameni!” Voi recunoaşteţi Scriptura, aşa că dacă veţi reciti capitolele 16.17 şi 18 din Numeri, veţi vedea.

„Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi, şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele săvârşite”, le-a spus Moise. (Numeri 16.26).

După aceea, pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe acei oameni sinceri, care purtau foc sfânt în cădelniţele lor: un grup de oameni nevinovaţi, înşelaţi de un singur om.

La fel se întâmplă si astăzi. Mulţi oameni sinceri cad în capcana tradiţiei, chiar dacă ţin în mână Cuvântul sfânt şi se presupune că propovăduiesc din El.

Am studiat expresia feţei unui om care până duminica trecută a fost predicator metodist. O astfel de mimică poate spune foarte mult cuiva care priveşte dinafară.

Oamenii aceia au murit având în mână cădelniţa în care ardea tămâie de un miros plăcut Domnului. Deşi erau sinceri, ei au vrut să facă ceva împotriva Cuvântului lui Dumnezeu – să se organizeze. Ei îi spuneau lui Moise: „Ai întrecut măsura! Cine eşti tu să pretinzi că numai tu ai Cuvântul lui Dumnezeu?”

Ei n-au înţeles că Moise era trimisul pentru acel ceas. El îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul”. Pe pământ nu mai era nimeni ca el, căci mesajul pe care-L propovăduia Moise era „Aşa vorbeşte Domnul”, dar oamenii nu au înţeles aceasta. Desigur.

Astăzi, noi vedem acelaşi lucru. Mulţi oameni buni şi sinceri, au Cuvântul lui Dumnezeu în mână, dar vor să-L propovăduiască după tradiţiile născocite de oameni. Astfel, ei taie puţin de aici, puţin de dincolo, până ajung la: „Vino la biserica noastră şi schimbă-ţi carnetul de membru.” În felul acesta ei mor duhovniceşte, deşi au în mână Cuvântul Domnului. Înţelegeţi? Acei oameni nu au putut să creadă mesajul lui Dumnezeu pentru timpul lor. Ei nu puteau înţelege cum era posibil ca un Dumnezeu atât de mare să lucreze printr-un singur om, şi nu printr-un grup.

Eu am vorbit cu foarte mulţi oameni care au acest fel de gândire, şi care au ajuns să spună: „Ce să facem, frate Branham? Dacă am susţine aceste lucruri, ne-ar da afară din organizaţie şi n-am mai avea unde să ne ducem.”

Îmi pare rău pentru ei, dar ştiu un loc unde ar fi primiţi.

Ei spun: „Dacă am face aceasta, am muri de foame”, dar David a zis: „Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” (Psalmul 37.25).

Exact pe aceeaşi bază L-au respins evreii pe Isus. Erau atât de prinşi de denominaţiunea lor, de preoţii lor sfinţi, de bisericile lor sfinte, de templele lor sfinte, încât atunci când Dumnezeu însuşi a coborât în acest templu omenesc, ei L-au scăpat din vedere. Da, ei spuneau: „Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu?” (Ioan 10.33). Vedeţi? Vedeţi cât erau de prinşi de acel sistem?

Oamenii din ceata lui Core erau prea prinşi de convingerea că Datan şi ceilalţi aveau dreptate, după cum Nimrod era prea prins de ideea că ar putea face o construcţie care să-i ridice pe oameni mai presus de mânia lui Dumnezeu. Adam era prea convins că dacă va putea să-şi acopere goliciunea, Dumnezeu nu va şti nimic. Dar omul nu poate acoperi nimic dacă nu acoperă Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu acoperă planurile omului. Aşa a fost dintotdeauna.

De aceea, ei nu L-au văzut pe Isus în templul Lui; nu L-au văzut pe Dumnezeu descoperit în trup de carne.

Astăzi încerc o senzaţie foarte neplăcută când văd cuvintele Bibliei atât de ciopârţite de tradiţie. Oamenii sinceri aud Cuvântul, îşi dau seama că este Adevărul, dar nu îndrăznesc să facă nimic, pentru că tradiţia lor spune  altceva. În cazul acesta, fraţilor, spălaţi-vă în continuare ulcioarele şi căldările, căci în ce mă priveşte, eu şi casa mea Îl alegem pe Hristos, Cuvântul.

Haideţi să ne uităm puţin la Ioan 3, unde ni se vorbeşte despre Nicodim – învăţătorul şi conducătorul unei mari denominaţiuni, numită Sinedriul. Oamenii de seamă se adunaseră în această organizaţie, fabricându-şi propriile tradiţii.  Omul acesta, Nicodim, era fruntaş în Sinedriu, era un învăţat de seamă. El cunoştea Scriptura, sau cel puţin aşa credea. De fapt, el cunoştea ceea ce trecea prin filtrul tradiţiilor lor. Oare nu le-a spus Isus: „Aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre.” (Matei 15.6).

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că ei dau propria lor interpretare Cuvântului, în loc să-L lase să vorbească de la Sine. Ei spun că oamenii nu înţeleg bine ceea ce zice Cuvântul. Observaţi însă, că acesta este acelaşi glas cu care i s-a adresat Diavolul Evei, când a încercat să întemeieze prima organizaţie:

„Sigur că nu este aşa, căci Dumnezeu nu ar putea face aşa ceva, ştiţi bine.” Înţelegeţi? Este acelaşi lucru.

Noi ştim că acel conducător a venit la Isus. El era în căutarea Vieţii veşnice, a mântuirii. Deşi era un om de seamă în Israel, şi avea statutul social pe care-l avea, totuşi s-a dus la un Om despre care nu scrie nicăieri că ar fi avut măcar o singură zi de şcoală. Un preot bătrân a venit la un Om tânăr; un bogat a venit la un Sărac care nu avea nici măcar unde să-Şi pună capul. Totuşi, Nicodim a venit la El să-L întrebe de calea către mântuire şi către viaţă.

În primul rând, el I-a mărturisit că membrii Sinedriului văzuseră în Isus ceva deosebit, ceva ce nu aveau oamenii din organizaţia lor. Şi-au dat seama că era ceva cu El, pentru că Nicodim I-a zis: „Învăţătorule, ştim că…” Vedeţi, ei ştiau, dar nu mărturiseau acest lucru, de teamă să nu fie daţi afară din organizaţie.

„Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Noi ştim că Isus era descoperirea lui Dumnezeu. Ei spuneau: „nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Vedeţi? Ei îşi dădeau seama că Omul acela avea ceva deosebit. El era Lumina zilei, Martorul lui Dumnezeu.

Core a văzut acelaşi lucru în Moise. În vremea aceea nu exista niciun om ca el, pentru că el fusese trimis să mărturisească despre Dumnezeu, în timpul acela. Core şi ceata lui au văzut aceste lucruri la Moise, şi şi-au dat seama că nu era posibil ca el însuşi să le facă. Moise n-ar fi putut să despartă Marea Roşie, şi nici să trimită urgiile pe pământ, dar Dumnezeu era în el, pentru că îl alesese să-I fie martor, să fie lumina acelei zile. Dar ei nu au înţeles aceasta. Core voia să organizeze o grupare şi să primească în ea pe oricine ar fi voit să intre.

Pentru asta sunt bune organizaţiile: primesc în rândurile lor tot ce este mai rău şi numesc aceasta creştinism. Ei trimit la şcolarizare tineri care ştiu despre Dumnezeu mai puţin decât ar şti un hotentot despre nopţile egiptene; îi educă, îi învaţă psihologie, le dau diplome de doctor în filozofie şi de licenţiat în arte, după care îi trimit să predice Evanghelia – nişte tineri care nici măcar nu au primit mântuirea, care nu cred că Isus s-a născut dintr-o fecioară şi că a înviat, care tăgăduiesc vindecarea divină, puterea lui Dumnezeu, motivele pentru care a murit Isus, care tăgăduiesc Marcu 16, Fapte 2.38, care tăgăduiesc influenţa Duhului Sfânt asupra Scripturii. Aceşti oameni născocesc tot felul de învăţături omeneşti despre care nici ei nu ştiu prea mult, pentru ca apoi să-i bată la cap pe ceilalţi cu ele. Iar când le spui Adevărul şi li-l dovedeşti, le este teamă să facă ceva, ca să nu fie daţi afară din organizaţie.

Core a făcut acelaşi lucru. El a înţeles că Dumnezeu era în Moise şi că lucra prin el, aşa cum şi Nicodim a înţeles că Dumnezeu era în Isus, aşa că a spus: „Nimeni nu poate face aceste lucruri dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Nicodim era deja în organizaţie şi încerca să iasă. Core era afară şi încerca să facă o organizaţie, în care să intre. Aceasta era deosebirea dintre ei doi. Nicodim fusese membru al organizaţiei încă din tinereţe şi se săturase de ea. Acum voia să scape şi să afle mântuirea. Core, în schimb, era în căutarea unui loc în care să poată fi o mare personalitate.

Şi astăzi oamenii sunt la fel. Creştinul se confruntă cu aceeaşi problemă: avem de-a face cu prea mulţi impostori, iar grupările penticostale sunt pline de ei până peste cap. Imediat ce Dumnezeu ridică un om şi îi dă ceva mai mult decât celorlalţi, toată lumea va încerca să-l imite. Nu vă daţi seama că prin aceasta vă ucideţi propria organizaţie? Pavel a spus: „Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12.1). Este ca la fotbal. Dacă mingea se află la unul dintre coechipierii tăi, tu nu trebuie să i-o iei, ci să îl aperi de ceilalţi. Dar, în loc de asta, pentru că el nu aparţine de organizaţia ta, încerci să i-o iei.

Unii oameni sunt atât de stângaci în ceea ce fac, încât s-ar împiedica şi de florile din rond, dar cu toate acestea vor să ia ceea ce au primit ceilalţi. Vorbim în sens duhovnicesc.

Dacă se împiedică de Fapte 2.38, va cădea fără îndoială. Dar, ce va face când se va împiedica de Marcu 16? Şi acestea sunt învăţăturile cele mai simple pe care le-a dat Hristos. După toţi aceşti ani, ei se împiedică până şi de subiectul principal despre care s-a vorbit în Conciliul de la Niceea.

Aşadar, Core voia să întemeieze o organizaţie ca să intre în ea, pe când Nicodim era în organizaţie şi voia să iasă. Nicodim a fost primit şi a ieşit din organizaţie, dar Core a pierit chiar pe când încerca să-şi ducă planul la îndeplinire.

Organizaţia de care aparţinea Nicodim ştia că Hristos era trimis de Dumnezeu, deoarece chiar el a mărturisit aceasta în discuţia sa cu Isus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Dar exact aceeaşi organizaţie L-a numit pe Isus Beelzebul, datorită puterii pe care o avea, de a scoate duhurile necurate din oameni.

Ei spuneau: „Îi va înşela pe membrii organizaţiei noastre cu această doctrină a Lui!”, iar astăzi, fiii lor spun acelaşi lucru. Dar despre ce înşelăciune este vorba?

Isus a spus: „Eu fac doar ceea ce Îi place Tatălui. Eu împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta.”  De ce? Pentru că El era Cuvântul; El nu putea să facă altceva decât să împlinească Cuvântul.

Oamenii erau legaţi. În adâncul inimii lor ei ştiau adevărul, dar organizaţia nu le îngăduia să facă nicio mişcare. Astfel, pentru a-i convinge pe oameni să rămână în organizaţie şi să nu mai urmeze Adevărul lui Dumnezeu (căci El era Adevărul şi Lumina) ei au spus că Isus îi înşela.

Gândiţi-vă puţin. Acel om ştia în inima lui că Dumnezeu era în Hristos (amintiţi-vă mărturia lui din Ioan 3.2), şi a spus clar aceasta, pentru ca apoi să se întoarcă şi să-L numească Beelzebul şi să spună că  înşeală oamenii cu doctrina Lui. Nicodim ştia că Isus este profet. El Îl iubea pe Dumnezeu şi se temea de El destul de mult ca să-şi dea seama din Vechiul Testament, că acel Om se dovedea a fi un Profet trimis de Dumnezeu. Astfel, el s-a dus la Isus noaptea, fapt pentru care eu îl admir, deoarece a fost cu mult mai bun decât învăţătorii noştri de astăzi, care nu ar merge deloc. Aşa că voi, care nu aţi venit încă la Isus, nu aveţi niciun motiv ca să-l osândiţi.

Nicodim era un om cu frică de Dumnezeu şi ştia că Isus era Profetul, Lumina acelei zile, de aceea nu voia să-L piardă. Nu conta cât de mult se deosebea El de idealurile organizaţiei sale, Nicodim vedea că Dumnezeu depune mărturie despre acel Om şi îşi dădea seama că este un Profet. Cuvântul Domnului vine la profet, aşa că Isus ştia bine despre ce vorbea. Acesta este motivul pentru care Nicodim s-a dus la El ca să afle calea mântuirii, căci dacă Isus era Profet, iar Cuvântul Domnului era cu El, atunci trebuia să o ştie.

Dar, atât Nicodim, cât şi mulţi oameni din organizaţiile de astăzi, ar trebui să ştie că Isus era mai mult decât un profet.

Nicodim a venit să-l întrebe despre calea spre Viaţă, şi El însuşi era Viaţa, căci Cuvântul spune că „cine are pe Fiul, are viaţa”. El n-ar fi trebuit să vină ca să primească răspunsul la o întrebare, ci ca să-L primească pe El însuşi.

Aşa este şi în seara aceasta. Piatra din capul unghiului este lepădată din nou. Cine este Piatra din capul unghiului? Cuvântul, bineînţeles, iar Cuvântul este Hristos.

Nicodim ar fi trebuit să ştie mai mult. El se gândea: „Omul acesta este un Profet; este numai un profet.”

Dacă aţi observat, Isus nu i-a răspuns la întrebare, ci l-a mustrat pentru că fusese orb. Vedeţi? El era mai mult decât un simplu profet; era Cuvântul, Lumina, şi dovedea că Dumnezeu era în El. El era Cuvântul.

În capitolul 1 din Ioan ni se spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

Cuvântul lui Dumnezeu strălucea prin trupul plăpând al acestui Om, ceea ce a orbit organizaţiile. Însă El nu a venit să primească grupuri de oameni, ci persoane individuale. El era mai mult decât un profet; era chiar Cuvântul. Era Viaţa. Nu era nevoie să-i înveţe pe oameni despre Viaţa care urma să vină, pentru că        El era chiar Viaţa. El era Lumina; era Viaţa veşnică şi singurul care putea să o dea. „Cine are pe Fiul, are viaţa”, de aceea nu este de ajuns să ai Cuvântul care te învaţă despre El, ci trebuie să-L ai pe El însuşi.

Voi îi puneţi pe oameni să înveţe Biblia pe dinafară, să înveţe cuvinte greceşti, definiţii, punctuaţie şi aşa mai departe, dar prin aceasta, ei nu ştiu mai mult despre Dumnezeu decât înainte. Oare contează cine are forma? Nu, ci contează cine îl are pe Fiul, căci acela are Viaţa.

Nicodim ştia că Isus poate să-i arate calea Vieţii, dar nu ştia că El însuşi era chiar Viaţa veşnică. Iată ce era Omul cu care stătea el de vorbă: Trimisul, Lumina, Lumina lumii: „Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1.5,11). De ce? Pentru că erau atât de organizaţi şi atât de preocupaţi de spălarea ulcioarelor şi a căldărilor, încât nu şi-au dat seama că Cuvântul S-a făcut trup.

Acest lucru se întâmplă şi astăzi. Da, istoria se repetă.

Da, Nicodim ştia că Isus cunoştea calea vieţii, dar nu ştia că El era chiar acea Viaţă.

Aşa este şi astăzi. Mulţi oameni spun că Isus a fost un mare Învăţător, sau chiar un Profet, dar când încerci să le spui că El era Dumnezeu, este prea mult pentru ei. Dar El era, este şi va fi întotdeauna Dumnezeu. Aşa este.

Când Nicodim s-a dus la Isus, El nu i-a zis: „Nicodime, Eu am un respect deosebit pentru tine, fiindcă eşti învăţător al lui Israel, şi cauţi viaţa veşnică. Poate n-ar strica să-ţi revizuieşti puţin educaţia, căci nu te prea pricepi să ţii discursuri. Sau, poate că ar trebui să îndeplineşti o slujbă mai înaltă în organizaţia ta, dacă vrei să primeşti viaţa veşnică.”

În zilele noastre, mulţi oameni aleargă după aceasta. Păstorii vor să devină episcopi, iar episcopii vor să ajungă arhiepiscopi. Dar aceasta nu are nicio legătură cu Dumnezeu.

Observaţi ce atitudine a luat Isus în faţa unui astfel de om. El l-a mustrat pentru că nu ştia în ce ceas trăieşte. Când i-a spus că trebuie să se nască din nou, Nicodim L-a întrebat: „Cum se poate naşte din nou un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?” (Ioan 3. 4,10).

Altfel spus: „Tu eşti episcop, cardinal sau prezbiter în biserica penticostală şi nu cunoşti Scriptura?”

„O, noi îl avem pe Moise.”

„Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine, pentru că el a vorbit despre Mine.”

Dar tradiţia organizaţiei lor spunea altceva. Vedeţi? Aici este problema. Isus era Acela despre care vorbea Moise, dar ei nu ştiau aceasta, pentru că erau legaţi de tradiţiile lor.

Fraţilor, care citiţi, sau care ascultaţi banda, nu renunţaţi! Aşteptaţi o clipă. Haideţi să privim lucrurile în faţă, pentru că eu vă iubesc. Poate că şi voi sunteţi păstori, aşa că nu aş vrea să credeţi că aş vrea să fac pe atotştiutorul. Dacă v-am lăsat această impresie, atunci opriţi banda şi rugaţi-vă pentru mine. Eu doresc însă un singur lucru: să vă arăt adevărul. Nu-L lăsaţi să treacă pe lângă voi.

Uitaţi-vă la farisei. Ei nu voiau să aibă nicio legătură cu Saducheii pentru că nu credeau în existenţa îngerilor, a duhului, a învierii, pe când Fariseii credeau. Din cauza aceasta, între ei se iscau tot timpul mari frământări şi lupte.

Acum, unitarienii cred ceva, trinitarienii cred altceva; metodiştii cred ceva, prezbiterienii cred altceva. Acesta este motivul pentru care trageţi linii de demarcaţie între voi. Dar ce aţi obţinut prin aceasta? Dezbinare între fraţi. Puţin mai încolo, vom vedea din Biblie ce spune Dumnezeu despre aceasta.

Vedeţi? Isus nu i-a spus lui Nicodim să-şi revizuiască educaţia, ci l-a mustrat pentru că nu cunoştea adevărul: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?”

„Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucruri cereşti?” (v.12).

Gândiţi-vă: „Tu eşti un mare învăţător într-o biserică ortodoxă, eşti episcop şi totuşi nu înţelegi aceste lucruri simple pe care ţi le spun? Cum vei înţelege atunci când îţi voi explica lucrurile duhovniceşti din cer?”

Dar un bătrân pescar care nu ştia carte, nu ştia nici să-şi scrie numele, a înţeles şi a fost pus în fruntea bisericii din Ierusalim – mă refer la Petru. Vedeţi?

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37). Înţelegeţi? Ei văd, cred şi acţionează. Nimic nu-i mai poate reţine.

Ştiu că n-am venit aici ca să spunem glume, dar vreau să vă fac să înţelegeţi.

Se spune că un ţăran a pus o cloşcă şi, pentru că nu avea destule ouă, printre cele de găină a pus şi unul de raţă. Când bobocul a ieşit din ou, a fost cea mai amuzantă privelişte pe care au văzut-o puişorii vreodată. Căpşorul lui era lunguieţ şi nostim, iar în loc că piuie, măcăia. Puişorii de găină râcâiau şi ciuguleau prin curte, dar puişorul de raţă nu putea accepta un asemenea meniu.

Într-o zi, găina l-a dus în spatele magaziei, ca să prindă lăcuste. Acolo, după magazie, era un deluşor, iar după el, un lac. Din întâmplare, vântul bătea tocmai din direcţia aceea şi micuţul boboc de raţă a simţit mirosul apei. Aceasta era natura lui. Văzându-l că aleargă spre apă, găina i-a strigat: „Cloc, cloc, cloc, vino înapoi!” dar el i-a răspuns alergând înainte: „Mac, mac, mac!” De ce? Pentru că el a fost de la început o raţă. Indiferent cât de mult a cotcodăcit găina, el tot o raţă a rămas.

La fel se întâmplă şi cu un om care este hotărât mai dinainte pentru viaţa veşnică. Când vede Lumina lui Dumnezeu, toate organizaţiile din lume nu sunt suficiente ca să-l mai aducă înapoi cu cotcodăcitul lor. De ce? Pentru că aceea este natura lui.

Poate că el a mâncat pentru o vreme alături de cei din organizaţie; poate că s-a hrănit cu gunoiul lor şi cu programele lor sociale, dar a venit vremea să găsească altceva, şi el ştie aceasta.

Isus a zis: „Oile Mele ascultă glasul Meu. Ele nu merg după un străin.” (Ioan 10.27).

Şi chiar dacă umblă o vreme după un glas străin, totuşi în inima lor este altceva. Spune-le odată Adevărul şi vei vedea ce vor face, căci: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.”

Da, Isus l-a mustrat pe Nicodim pentru că nu ştia: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri? Trebuie să te naşti din nou!”

Aş vrea să observaţi ceva aici. „Trebuie să te naşti din nou.” Ca să poţi avea parte de viaţa aceasta firească, tu trebuie să treci printr-o naştere firească. Nu poţi fi cules dintr-un copac, ci trebuie să treci printr-o naştere firească, normală, ca să ai cele cinci simţuri, ca să mergi,  să vorbeşti. Atunci eşti o fiinţă omenească.

În această viaţă firească, unii oameni devin foarte pricepuţi în problemele acestei lumi, dobândesc multă înţelepciune lumească, devin preşedinţi, ingineri, oameni de ştiinţă. Noi ştim că la început, copiii lui Cain au avut o astfel de înţelepciune, şi nu copiii lui Set. Aceştia din urmă, erau păstori smeriţi şi evlavioşi. Copiii lui Cain au fost întotdeauna oameni inteligenţi, oameni de ştiinţă, doctori, personalităţi de seamă. Aşa este. Biblia ne spune aceasta. Deşi erau foarte religioşi, soarta lor era moartea.

Mergând la şcoală, primind educaţie, noi devenim foarte înţelepţi, iar uneori putem să vorbim mai frumos chiar decât un om care are Duhul Sfânt. Oare n-a spus Isus că „copiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii Împărăţiei.”? (Luca 16.8). Sigur că da. Prin înţelepciunea lor, ei pot să învârtă Scriptura pe o parte şi pe cealaltă, până o fac să spună lucruri pe care nu le spune de fapt.

„O, nu este chiar aşa!” Când auziţi pe cineva vorbind în felul acesta, depărtaţi-vă imediat de el! Biblia spune că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său, aşa că este scris exact cum trebuie să fie. Este scris în aşa fel încât cei înţelepţi să se poticnească, tocmai pentru că este atât de simplu.

Această naştere de pe pământ este împotriva Duhului lui Dumnezeu.

Prima naştere prin care trecem, şi care ne face fiinţe vii, pe pământ, ne face muritori. Din pricina păcatului din grădina Eden, bărbatul vine pe lume prin femeie, iar un om care este născut din femeie are puţine zile, pe când omul născut din Hristos trăieşte veşnic. Iov a vorbit despre aceasta în capitolul 14.1, când a spus: „Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.” Dar un om care primeşte naşterea din nou, se naşte din Hristos.

Uitaţi-vă cât de şiret a fost Diavolul, încât a înşelat pe orice preot de pe pământ. Singur că da. Şi încă o face.

Dar, deşi era foarte înţelept, într-o zi a avut de-a face cu Unul care l-a biruit. Acesta este motivul pentru care tot ce trebuie să facem noi, este să ne lăsăm pe braţul Aceluia care l-a biruit deja.

Înţelepciunea firească, de care se folosesc oamenii pentru a-ţi arăta ce trebuie să faci şi ce nu trebuie să faci, este împotriva voii lui Dumnezeu – aşa spune Scriptura.

Nu contează cât sunt de înţelepţi, nici cât de meşteşugit pot să împletească cuvintele, de aceea aş vrea să-mi arate cineva, un singur loc din Biblie unde scrie că Dumnezeu a poruncit oamenilor să se organizeze, sau a susţinut aceasta. Dimpotrivă, totul vorbeşte împotriva organizaţiilor. Indiferent cât de înţelepţi doresc ei să fie, aceasta este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Ei se folosesc de toată înţelepciunea lor ca să te contrazică şi ca să te facă să te simţi un nimic, deşi aşa ceva este împotriva Scripturii.

Cineva mi-a spus: „Frate Branham, am un singur lucru împotriva ta: faptul că aparţii denominaţiunii „Numai Isus”.

„Nu-i adevărat”, am răspuns eu. „Eu nu aparţin de nicio organizaţie.”

Un prezbiter venit dintr-un alt stat, mi-a spus zilele trecute: „Cineva mi-a spus că eşti de la gruparea „Numai Isus”, frate Branham.”

„Nu-i adevărat”.

„Am auzit că tu crezi în libertatea dragostei şi că înveţi că bărbaţii ar trebui să îşi părăsească soţiile şi să plece la vânătoare….” Vedeţi, acestea sunt numai minciunile Satanei. Voi ştiţi aceasta.

„Fără discuţie, eu nu sunt de acord cu asemenea lucruri care contrazic Scriptura”, am răspuns eu. „Eu cred în sfinţenie şi în puritate. Cred că bărbatul este legat de soţia lui toată viaţa, de aceea, vă spun că n-ar trebui să vă căsătoriţi înainte de a vă ruga pentru aceasta.”

În ce priveşte organizaţia „Numai Isus”, nu am nimic împotriva lor. Din punctul meu de vedere, ei sunt la fel de buni ca toate celelalte grupări, dar botează spre reînnoire, ceea ce este greşit, deoarece eu cred că noi suntem înnoiţi prin Duhul Sfânt şi nu prin apă. Eu botez în Numele Domnului Isus Hristos şi pot spune că nu există nici măcar un singur verset care să spună că ar trebui să botez altfel. În toată Biblia nu există nici măcar un singur om care să fi fost botezat în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Aş vrea să-mi arătaţi măcar un text în care să scrie aşa ceva. Dacă nu puteţi arăta aşa ceva, atunci încetaţi să mai botezaţi în felul acesta.

Voi spuneţi: „N-are nicio importanţă aceasta!” dar eu vă spun: pentru Pavel a avut. El le-a poruncit celor din Efes să se boteze din nou în Numele lui Isus Hristos, ca să primească Duhul Sfânt şi, tot Pavel a spus în Galateni 1.8 că „chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care    v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

Nu demult am stat de vorbă cu o personalitate importantă, care mi-a spus: „Frate Branham, nu pot! Ştiu că ai dreptate, dar ce-aş putea face?”

„Să te supui.”

„Bine, dar eu am un nume bun printre oameni.”

„Eu nu vreau să am un nume bun înaintea lui Dumnezeu”, am răspuns eu, „aşa că prefer să mă supun Cuvântului lui Dumnezeu. Tu va trebui să alegi între a sluji pe Dumnezeu şi a sluji oamenilor.”

Vedeţi? Problema este că atunci când se fondează o organizaţie, se stabilesc anumite principii care sunt respectate până la sfârşit. Astfel, botezul în formula trinitară s-a făcut pentru prima dată în Biserica Catolică. Aşa este.

Dacă este altfel, aş vrea să-mi dovediţi. Dar nu veţi putea, pentru că aşa spune istoria.

Ţineţi minte, că acesta este botezul catolic şi că oricine este botezat aşa, intră în părtăşie cu catolicii. Eu vă voi dovedi acest lucru, chiar în seara aceasta, dacă va fi cu voia Domnului.

Acesta este motivul pentru care trebuie să vă întoarceţi. Sunt o mulţime de oameni cumsecade în toate organizaţiile la „Numai Isus”, în „Adunările lui Dumnezeu”, în organizaţia „Biserica lui Dumnezeu”, printre metodişti, baptişti, prezbiterieni şi catolici, peste tot. Dar niciunii dintre ei nu sunt Biserica.

Mădularele Bisericii sunt împrăştiate prin toate aceste organizaţii ca persoane individuale, dar nu aceste organizaţii îi fac pe ei să fie Biserica – aşa cum se pretinde. Este o mare greşeală să crezi aşa ceva. Imediat am să vă dau câteva versete din Scriptură ca să vedeţi acest adevăr.

Da, pentru a trăi pe acest pământ, ai nevoie de o naştere firească. Şi, din moment ce am fost născuţi astfel, devenim înţelepţi aşa cum am mai spus. Dar, ţineţi minte, această naştere pământească a fost de la început împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi împotriva planului Său. Dacă n-ar fi fost aşa, atunci Nicodim ar fi ştiut mai mult decât Isus despre aceasta.

Vedeţi unde vă duc denominaţiunile voastre? Vedeţi unde vă duc conducătorii voştri care se adună, fac planuri şi le pun în aplicare?

Daţi-mi voie să vă spun ceva. De fiecare dată când Dumnezeu trimite o Lumină pe pământ, o descoperire în legătură cu Scriptura, se produce un val de entuziasm. Dar, după ce omul prin care a venit descoperirea moare, cei care rămân se organizează. Şi de fiecare dată când oamenii s-au apucat să organizeze o biserică, ea a murit şi nu s-a mai ridicat niciodată.

Dacă prin sală sau printre cei care vor asculta banda, se află vreun istoric, sau cineva care crede că poate să-mi demonstreze că nu am dreptate, îl aştept s-o facă. Totuşi, eu vă spun: organizarea bisericii este împotriva lui Dumnezeu şi a Scripturii. De aceea eu nu pot să fiu de acord cu ea. Eu dezaprob tot ceea ce dezaprobă Dumnezeu. Da, dacă El este în mine, atunci dezaprob tot ceea ce dezaprobă şi El. Vrăşmaşul Lui este şi vrăşmaşul meu. Viaţa Lui este şi viaţa mea, căci El Şi-a dat viaţa şi S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu – prin harul Lui, să pot deveni asemenea Lui. Înţelegeţi? Pentru aceasta, locul Lui şi locul meu s-au inversat. El S-a făcut un păcătos ca mine şi a suferit în locul meu, pentru ca eu să pot deveni un fiu al lui Dumnezeu, să pot deveni ca El.

Denominaţiunile voastre au dobândit foarte multă înţelepciune lumească, dar au murit faţă de planul lui Dumnezeu. Haideţi să ne oprim un moment şi să privim înapoi.

Adam s-a împotrivit planului lui Dumnezeu prin faptul că nu a ascultat Cuvântul şi a încercat să-şi facă singur o acoperire, o religie. Desigur, el a dat greş, aşa cum dă greş orice încercare a omului.

Core a dat greş şi a pierit. Dar ce încercau ei să facă? O organizaţie. Până la urmă au reuşit să se organizeze, iar când a venit Isus i-a găsit morţi. Acesta este motivul pentru care le-a spus: „Aveţi ochi şi nu vedeţi; aveţi urechi şi nu auziţi. Sunteţi nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

Isus i-a spus lui Nicodim: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi ce este naşterea din nou? Dacă ai fi dat la o parte tradiţiile şi ai fi ascultat Cuvântul, atunci ai fi ştiut că Eu am venit ca să aduc oamenilor naşterea din nou.

Atunci ai fi cunoscut ziua Mea. Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine. Moise a vorbit despre Mine, a spus că voi veni şi iată că aşa este. Dacă nu fac lucrările despre care au vorbit profeții, să nu Mă credeţi. Dacă nu fac lucrările lui Dumnezeu, să nu Mă primiţi, dar, dacă le fac şi totuşi nu Mă credeţi, atunci credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele mărturisesc despre Mine.”

Dacă El ar fi trăit în zilele noastre, „Adunările lui Dumnezeu” ar fi avut un Isus, unitarienii ar fi avut un Isus şi toată lumea ar fi avut câte un Isus. Ar fi avut grijă organizaţiile de aceasta. Da, imediat s-ar fi iscat dezbinarea între fraţi.

Îmi aduc aminte de un băieţel pe care îl chema David. Acum este căsătorit şi cred că are şi copii. Dar îmi amintesc de vremea când se afla la început de drum. Eram la Saint Louis şi am auzit de copilaşi – predicatori – care urcau pe scenă şi spuneau: „Isus a fost un bebeluş care S-a născut într-o iesle. Mami, cum era mai departe?” Dar cu băiatul despre care vă spun nu s-a întâmplat aşa. El şi-a scos haina, şi-a ales un text din Biblie şi a început să predice. Întâmplarea a făcut ca acel copil să fie din gruparea „Numai Isus” – tatăl lui aparţinea de această organizaţie.

Ei bine, „Adunările lui Dumnezeu” n-au putut suporta această idee, aşa că au făcut şi ei rost de un micuţ David, şi la fel au procedat toţi ceilalţi.

Odată, pe când băieţelul ţinea o adunare în Florida, a trimis după mine, să mă duc şi să-l ajut. Fratele Moore şi cu mine, am citit primele două pagini dintr-un ziar, unde nu se vorbea despre altceva decât despre micuţii Davizi, căci fiecare biserică avea câte unul. O, Doamne! Dacă nişte oameni ai lui Dumnezeu şi-ar fi dat seama ce dar avea micuţul, mii de suflete ar fi putut fi aduse în Împărăţie, căci viaţa lui era un dar de la Dumnezeu care ar fi trebuit folosit spre slava Lui.

Când a început să vorbească pentru prima dată despre vindecarea divină, toată lumea putea să pipăie bolile şi să le simtă mirosul. Nu aveau de ales. Acestea erau directivele organizaţiei.

Vedeţi voi? Oamenii au pus organizaţiile înaintea planului lui Dumnezeu, dar Domnul nu Şi-a schimbat felul de a lucra cu Biserica Sa, care este trupul Său nevăzut. Tu nu poţi să aderi la această Biserică, ci trebuie să te naşti în ea.

Dar ei au dobândit o mare înţelepciune lumească şi au murit în planul lui Dumnezeu, aşa că le poţi da tot ce vrei, poţi să le dovedeşti cu Cuvântul lui Dumnezeu că sunt pe o cale greşită, căci ei tot nu vor putea înţelege. Poţi să le pui în faţă Cuvântul şi să le dovedeşti că denominaţiunile nu sunt bune; poţi să le demonstrezi că doctrina bisericii lor este greşită, căci ei nu te vor lua în seamă ci îţi vor răspunde: „Bine, dar noi am fost învăţaţi să credem aceste lucruri.”

După părerea mea, aceşti oameni sunt carne de tun, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Aşa este. Ei nu văd. De altfel, Isus a spus:

„Voi v-aţi închis ochii, ca nu cumva să vedeţi, să vă întoarceţi la Mine şi să aveţi Viaţa.” (Matei 13.15).

Nicodim era un om de seamă, un mare episcop, o personalitate cunoscută şi iubită de toată lumea, dar cu toate acestea nu ştia nimic despre viaţă. Era un ignorant, de aceea a  fost mustrat de Isus. Totuşi, el a fost suficient de sincer, ca să meargă la El. Ceilalţi nici măcar nu au catadicsit să se deplaseze, ci au preferat să rămână cu marii preoţi şi să respecte mai departe datinile din bătrâni, în loc să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Da, poţi să le vorbeşti cât vrei, căci  nu vor să te asculte.

N-aş vrea să vi se pară că aş comite un sacrilegiu spunând aceasta, fraţilor, dar închipuiţi-vă că mă duc afară şi trec pe lângă un copac, iar unul dintre nodurile lui îmi spune: „Eu nu pot înţelege nicicum, cum reuşeşti să umbli pe aici. Şi eu am viaţă în mine, doar sunt unul dintre nodurile acestui copac!”

El poate  dovedi  că are viaţă în el, dar problema este că nu are viaţa care trebuie. Există o singură posibilitate ca el să meargă, să vadă, să simtă gustul, mirosul, să pipăie, să audă, şi această posibilitate este în cazul în care s-ar naşte aşa cum ne-am născut noi. Amin. Atunci nu ar concepe să fie altfel. Dacă s-ar naşte aşa cum m-am născut eu, atunci ar şti toate lucrurile pe care le ştiu eu. Amin. Da, domnilor.

Degeaba îi explici unui nod de copac cum ne mişcăm noi, cum mergem, căci este nevoie să primească viaţa pe care o avem noi, ca să poată înţelege. La fel este şi Duhul Sfânt. Ca să-L poţi înţelege, trebuie să-L ai.

N-are niciun rost să încerci să-L înţelegi prin propria ta înţelepciune. Vino mai întâi la El, pentru că „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”, adică nu o poate înţelege. Trebuie să te naşti din nou ca s-o poţi înţelege, ca s-o poţi cunoaşte.

Voi spuneţi: „Bine, dar eu sunt născut din nou.” Atunci cum este posibil să tăgăduiești Cuvântul lui Dumnezeu? Propria ta viaţă spune dacă eşti sau nu născut din nou. Aceasta o arată şi oamenii cu care te întâlneşti, pentru că Cuvântul spune: „Cine se aseamănă, se adună.”

Mai aşteptaţi câteva minute şi vom vorbi şi despre acest lucru.

Cum ai putea să explici tainele lui Dumnezeu unor oameni care nu sunt născuţi din Duhul? Trebuie să fii născut din El ca să-I poţi înţelege tainele.

Isus a spus: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este şi cu oricine este născut din Duhul.” Ei nu pot să explice aceasta, dar un om născut din Duhul nu  mai gândeşte singur, ci îl lasă pe Dumnezeu să gândească în locul lui.

Credeţi că eu pot să urc pe platformă şi după ce mă gândesc puţin să-i spun unuia din spate: „Pe tine te cheamă John Doe şi vii din oraşul Cutare.”? Apoi să continui: „Acum 20 de ani te-ai căsătorit cu o femeie, dar ai avut copii cu alta.” Credeţi că aş putea spune de la mine aceste lucruri?

Naşterea pe acest pământ nu ne dă posibilitatea de a avea o astfel de înţelepciune, ci este nevoie de ceva mai mult. Este nevoie de ceva care să vină de sus. Dacă tu te naşti din Duhul, Viaţa care era în Hristos va fi şi Viaţa ta, iar El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Tu ai nevoie de o altă naştere, ca să te schimbe, căci până acum ai fost înşelat. Poate că ai vorbit în limbi; poate că ai sărit, ai strigat şi aşa mai departe. Poate că ai fost un membru credincios al bisericii tale la fel ca Nicodim, dar cu toate acestea nu era născut din nou, poate că ai făcut toate aceste lucruri, dar dacă tăgăduieşti Cuvântul şi iei din El numai ce-ţi place, totul este degeaba.

Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură….

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede...” (Marcu 16.15,17).

Atâta timp cât se propovăduieşte Evanghelia, aceste semne trebuie să fie prezente. Arătaţi-mi unde scrie că El a luat această făgăduinţă de la biserică. Arătaţi-mi versetul în care scrie că El a dat această făgăduinţă doar pentru o anumită perioadă. Nu, nu veţi găsi aşa ceva, pentru că Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Dar pentru a face aceasta, trebuie să primeşti Viaţa care era în El. Când vei înţelege acest fel de Viaţă, atunci vei cunoaşte Cuvântul Lui. Aşa este, pentru că Isus a zis:

„Când va veni Mângâietorul (nu un gând, nu o închipuire, nu o senzaţie, ci), Duhul Sfânt, El vă va descoperi toate lucrurile pe care vi le-am spus, şi pe cele viitoare.” (Ioan 16.13).

Aceasta este naşterea. Aceasta este mărturia Cuvântului. Unii oameni spun că au Duhul Sfânt şi cu toate acestea tăgăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Cum ar putea Duhul Sfânt să-Şi tăgăduiască propriul Cuvânt?

Arătaţi-mi unde vorbeşte Cuvântul de vreo organizaţie. Iată unde au ajuns bisericile noastre.

V-aţi putea imagina un om care are o afacere prosperă şi care, având nevoie urgentă de ajutor, s-ar duce să cheme nişte oameni morţi, nişte cadavre, ca să-l ajute? O, aceştia nu l-ar putea ajuta cu nimic. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care o organizaţie nu se mai poate ridica niciodată. Înţelegeţi? Ei nu sunt altceva decât o mulţime de necredincioşi morţi care se adună ca şi Nimrod, Core şi ca toţi ceilalţi.

Dumnezeu nu s-a folosit niciodată de organizaţie, deoarece oamenii care intră în ele au ieşit din voia Lui şi au trecut dincolo.

Cum ai putea merge la un om care este paralizat complet şi să-i spui că vrei să vezi care din voi doi aleargă mai bine, mai repede? Cum ar putea el să alerge, când nici nu se poate mişca? Mai întâi trebuie să-l scapi de paralizie, şi abia după aceea va putea să alerge.

De aceasta au nevoie organizaţiile: de vindecarea divină. Sper că nu vă par critic. Eu nu vreau să vă critic, dar dacă un cui nu este bătut bine, va ieşi cu uşurinţă. De aceea Duhul Sfânt nu se poate folosi de nicio denominaţiune.

Ţineţi minte: eu cred că Martin Luther a avut Duhul Sfânt. Desigur. Poate că nu în măsura în care îl primesc oamenii astăzi, deoarece nu venise încă vremea, dar totuşi îl avea. Voi, oamenii de la Tabernacol, ştiţi că eu am vorbit despre aceasta atunci când am făcut desenul de pe tablă. 1El credea în Dumnezeu, iar Cuvântul spune că „cel ce crede are viaţa veşnică.”

Nu mi-am închipuit că mai există cineva care are aceeaşi convingere ca şi mine, până azi-dimineaţă, când l-am auzit pe Charles Fuller. Şi el este de părere că naşterea din nou şi botezul cu Duhul Sfânt nu înseamnă acelaşi lucru. Naşterea din nou înseamnă renaştere, iar Duhul Sfânt este botezul. Înţelegeţi?

Ca să poţi trăi pe plan duhovnicesc, trebuie să te naşti din nou. Dacă eşti născut din carne, ai înţelepciunea acestei lumi, iar înţelepciunea lumii se supune învăţătorului ei pământesc. De aceea, tu poţi să tot vesteşti Cuvântul unui om care nu este născut din nou, căci el va asculta în continuare tot de episcopul lui, de preotul lui, de organizaţia lui în loc să asculte Cuvântul Vieţii. De ce? Pentru că el nu ştie altceva decât: „Cine ştie, poate că într-o zi, voi fi şi eu preot.”

Nicodim era învăţătorul lui Israel, ceea ce înseamnă mai mult decât un preot, sau decât un păstor. El era un om mare, şi aparţinea de o organizaţie puternică, dar nu ştia nimic despre Dumnezeu. Vedeţi? Tot ce ştia el, era puţină istorie.

Cu ce ne-ar putea ajuta un Dumnezeu istoric, dacă nu ar fi acelaşi şi astăzi? Cu ce ne-ar ajuta Dumnezeul lui Moise, dacă astăzi nu ar mai fi acelaşi Dumnezeu? Cu ce ne-ar ajuta un Dumnezeu care a mântuit tâlharul de pe cruce, dar care nu mai poate mântui astăzi un om aflat în aceeaşi stare cu tâlharul?

Aşa cum am spus de multe ori, ce folos că-i daţi canarului o hrană bună şi vitamine care să-i întărească aripile şi penele, dacă îl ţineţi tot în colivie? Nu înţeleg. Vedeţi? Îi vorbeşti omului despre un Dumnezeu Atotputernic  apoi îl ţii legat într-o organizaţie care nici măcar nu crede în asemenea lucruri. Atunci totul este zadarnic. De aceea dă greş – pentru că este un mort. Nu te mai poţi folosi de el. Desigur. Dumnezeu nu S-a folosit niciodată de morţi.

Gândiţi-vă puţin. Duhul Sfânt nu a folosit niciodată o organizaţie. Nicăieri în Biblie şi nicăieri în istorie nu veţi găsi aşa ceva.

Dacă cineva care ascultă banda, sau cineva din sală poate să-mi dovedească că Duhul Sfânt S-a folosit de vreo organizaţie pentru a face o lucrare pe pământ, atunci îl rog să vină să-mi spună. Îl rog să-mi arate în ce carte de istorie a citit. E clar că Scriptura nu ne vorbeşte de aşa ceva, deci vreau să-mi arătaţi în ce carte de istorie aţi citit. Dumnezeu nu S-a folosit niciodată de o organizaţie, ci întotdeauna S-a folosit de persoane individuale.

Aşa cum am spus, când te naşti din carne, primeşti înţelepciunea lumească, iar această înţelepciune se va supune învăţătorului ei firesc, dar când eşti născut din Duhul, tu crezi şi te supui învăţăturilor Bibliei, prin Duhul Sfânt. Un om născut din Duhul, se va supune Cuvântului lui Dumnezeu, indiferent ce spun tradiţiile. Aceasta înseamnă să fii născut din nou.

Dar dacă aparţii de o organizaţie şi îţi pui toată nădejdea în ea,….să nu credeţi că vreau să spun că oamenii din organizaţii nu sunt născuţi din nou. Voi ajunge şi la aceasta peste câteva minute, dacă Domnul va vrea.

Sigur că sunt şi oameni născuţi din nou, dar numai persoane individuale. Nu organizaţia se naşte din nou, ci oamenii din ea se nasc din nou, fiecare separat.

Organizaţiile îi depărtează pe oameni de Dumnezeu, îi despart de El. Acesta este singurul lucru pe care îl fac. Denominaţiunea învaţă firea, și aceasta a fost întotdeauna împotriva voii lui Dumnezeu.

Naşterea din nou se mai numeşte şi „naşterea de sus”, cred că ştiţi aceasta. A fi născut din nou  înseamnă a fi născut de sus. Dacă vreţi, puteţi să căutaţi în dicţionar.

Naşterea din nou este o naştere care vine de sus. Deci, dacă te-ai născut aici, pe pământ, pentru a te naşte din nou, trebuie să te naşti de sus. Atunci Împărăţia lui Dumnezeu creşte atât de mult în inima ta faţă de lumea aceasta şi va fi atât de strălucitoare în comparaţie cu ea, încât această lume ţi se va părea o nebunie, aşa cum Împărăţia de acolo este o nebunie pentru lumea aceasta.

V-am povestit de mai multe ori că acum vreo câteva luni, pe când mă duceam cu soţia mea la cumpărături, am văzut o femeie îmbrăcată cu fustă. A fost cea mai ciudată privelişte pe care am văzut-o de o lungă perioadă de timp.

Azi-dimineaţă, pe când mă duceam cu fiica mea la o biserică, am auzit la radio corul unei organizaţii foarte mari, o organizaţie cunoscută de toată lumea. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar femeile acelea ţipă şi îşi ţin respiraţia până când se albăstresc la faţă şi au pretenţia că acelea sunt cântece. O, ele nu cântă, ci guiţă.

Mie îmi plac cântările vechi, care vin prin Duhul Sfânt. Este adevărat că nu poţi obţine sunete armonioase bătând într-o găleată, dar asemenea cântări Îi sunt plăcute Domnului, şi mie.

Cred că aceasta înseamnă a cânta cu duhul. Dar atunci când îţi ţii respiraţia până te învineţeşti, nici nu ştii ce cânţi. Şi dacă tu nu înţelegi, cum ar putea înţelege ceilalţi?

Isus a spus: „Noi vorbim ce ştim.” (Ioan 3.11). Şi aşa este. Noi ar trebui să cântăm ceea ce ştim în inima noastră, ceea ce simţim. Când au terminat de cântat, fiica mea, care a studiat muzica, mi-a zis: „Asta da, artă!”

„Da”, am răspuns eu, „dar ce zici, din corul acela de vreo cincizeci de oameni, câţi nu aveau ţigări în buzunar? Ce zici, câţi dintre ei n-au băut aseară câte un păhărel, aşa ca de sâmbătă seară? Câte femei nu aveau părul tăiat? Câte nu erau machiate, din moment ce păstorul le-a zis zilele trecute că „Dumnezeu a făcut lumea mai frumoasă când a inventat machiajul.”? Noi ştim însă că o singură femeie din Biblie s-a machiat, iar Dumnezeu a dat-o la câini, să o mănânce.

Oricine a auzit cât de puţin despre păgâni, ştie că vopsirea feţei ţine de obiceiul lor. Aşa a fost întotdeauna, dar cu toate acestea, femeile îl practică.

Bărbaţii fumează, beau, se distrează, apoi se duc, cântă cântări religioase şi spun că sunt creştini. După părerea mea, cei care aparţin de organizaţii vor avea parte de o mai mare dezamăgire în ziua judecăţii.

A fi născut din Duhul înseamnă a crede şi a umbla în Duhul, înseamnă a înţelege şi a crede din toată inima că Isus este Hristosul şi că Acesta este Cuvântul Lui la care nu poţi adăuga sau scoate nici măcar o iotă, fără să ţi se scoată numele din Cartea Vieţii. Ştiu că doare ceea ce spun, dar dacă adaugi tradiţii la Cuvânt, sau scoţi ceva din El, Hristos însuşi a spus că numele tău va fi şters din Cartea vieţii. Şi acum, găsiţi-mi în toată Biblia o singură organizaţie, o singură denominaţiune. Ar trebui să fugiţi de ele. Sigur că da.

Învăţătura lumească a denominaţiunilor este împotriva Bibliei, iar a fi născut din nou înseamnă a primi naşterea de sus. Abia după ce ai primit-o, vei putea umbla în lucrurile de sus, pentru că Dumnezeu însuşi va fi în tine prin Cuvântul Său. El este Viţa, iar tu eşti mlădiţa.

Acesta este motivul pentru care a spus Isus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi…” (Ioan 10.37). Desigur. El a mai spus: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer…” (Ioan 3.13).

Fiţi atenţi ce i-a spus El lui Nicodim. Ei credeau că El este numai un om, nicidecum Dumnezeu, dar iată că El a spus: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.”

Aceasta era prea mult pentru Nicodim. Cum era posibil ca El, Fiul omului, să coboare din cer, să Se înalţe la cer, să stea de vorbă cu el pe acoperişul casei şi în acelaşi timp să fie şi în cer? Da, Nicodim ar fi trebuit să înţeleagă că El era Dumnezeu, iar Dumnezeu este omniprezent. Dar tradiţiile lui nu-i spuneau aşa ceva, El nu avea o înţelegere duhovnicească, iar mintea lui firească nu putea să cuprindă acest lucru.

El i-a întrebat pe ucenicii Săi:

„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

„Unii spun că eşti Fiul lui David.”

„Atunci de ce David L-a numit „Domnul”, vorbind în Duhul? Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăşmaşii Tăi la picioarele Tale.”

Cum poate El să fie şi Rădăcina şi Vlăstarul lui David? El a fost înainte de David; a fost în David şi a fost după David. Biblia spune că El este Rădăcina şi Vlăstarul lui David. Atunci cum putea să fie Fiul Lui? Cum putea să fie Domnul lui? Biblia spune: „Din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.” (Matei 22.46). Da, cred că acesta era cel mai bun lucru pe care puteau să-l facă.

Dacă ne naştem de sus, umblăm în lucrurile de sus, iar Viaţa Lui este în noi, dovedindu-Şi Cuvântul. Duhul care este în noi este Cuvântul întrupat. Duhul veghează asupra Cuvântului şi lucrează dovedindu-L.

Duhul nu lucrează în nicio denominaţiune. El nu Se ocupă de întemeierea organizaţiilor pentru că Duhul însuşi este împotriva lor. Organizaţiile caută lucrurile lumeşti, înţelepciunea lumii; îşi fac temple mari şi strălucitoare, în care aduc predicatori lustruiţi, din cea mai înaltă clasă socială. În schimb, Duhul caută inimi sincere, în care abia aşteaptă să lucreze, pentru a dovedi că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este Adevărul. Cum ar putea Duhul Sfânt să lucreze în organizaţii, când acestea tăgăduiesc Cuvântul şi îl pun deoparte, ca să ia  crezurile proprii. Aşa ceva nu se poate. Înţelegeţi? Este un sistem mort, iar Dumnezeu nu caută nişte morţi ca să lucreze prin ei. Ei nu cred Cuvântul, pentru că dacă L-ar crede, nu ar sta acolo. Desigur.

Noi umblăm în lucrurile de sus, iar Duhul veghează asupra Cuvântului. Aşa este, pentru că Duhul dă Cuvântul vieţii: „Slova omoară, dar Duhul dă viaţă.” (2 Corinteni 3.6).

Astăzi priveam copacii atât de frumoşi din pădure, în care se împletesc culorile galben, maro şi verdele coniferelor, şi mi-am zis: „Noi eram morţi, iar Dumnezeu a pus aceste buchete funerare de flori pentru noi. Viaţa s-a întors în ţărână, pentru că Dumnezeu a îngropat toate seminţele florilor şi Şi-a format buchetul Său funerar, dar atunci când soarele se va ridica, acele seminţe vor primi iarăşi viaţă.” Amin.

Aşadar, Duhul lucrează pentru a dovedi Cuvântul. Dar, dacă voi luaţi tradiţiile în locul Cuvântului…

Unii spun: „Frate Branham, noi credem Cuvântul, dar nu şi aceste lucruri.” Da, chiar acolo v-aţi oprit.

Un preot militar mi-a spus că odată a fost trimis la un căpitan care trăgea să moară, fiindcă fusese ciuruit de o mitralieră. S-a dus la el şi l-a găsit în chinuri mari. L-au dus într-un cort al Crucii Roşii, apoi preotul l-a strigat. Rănitul i-a răspuns cu greu:

„Tu eşti preotul…”

„Da, căpitane, fiindcă eşti pe moarte.”

„Ştiu,” a răspuns rănitul.

„Eşti creştin?”

„Am fost.”

„Unde L-ai părăsit pe Isus, căpitane? Îl vei găsi exact unde L-ai părăsit.”

„Nu pot să mă gândesc.”

„Ba ai face bine să poţi,” i-a răspuns preotul, „pentru că după chinurile prin care treci, aş zice că nu mai ai prea mult de trăit – poate câteva minute.” Era ciuruit de gloanţe, iar sângele îi curgea şi pe gură şi pe urechi.

„Ar fi mai bine să te grăbeşti până nu ţi se umplu plămânii de sânge.”

Atunci căpitanul a început să se gândească, după care faţa i s-a luminat de un zâmbet, şi a spus:

„Acuma ştiu.”

„Unde L-ai părăsit? Porneşte chiar acum de acolo.”

„Acum mă întind să dorm,” a răspuns rănitul.

Vedeţi? El L-a găsit acolo unde Îl lăsase.

Când organizaţia te învaţă ceva împotriva Cuvântului, Tu îl părăseşti pe Domnul. Da, acela este locul în care tu Îl părăseşti.

Întoarceţi-vă însă, pentru că El lucrează prin legitimarea Cuvântului. Aşa a fost Isus:  El a împlinit întotdeauna voia Tatălui.

Înţelepciunea pe care o avea Nicodim de la organizaţia lui, nu însemna nimic înaintea lui Dumnezeu. Cu toate că era învăţătorul lui Israel, când a ajuns înaintea lui Hristos, toată învăţătura şi înţelepciunea lui nu i-au adus decât mustrări. Îmi închipui că toţi oamenii spuneau: „Sfinte părinte Nicodim, ne închinăm ţie.”

Dar când el s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu, a fost mustrat pentru necunoştinţă. Vedeţi unde vă duce acest sistem? Daţi-l uitării şi haideţi să mergem la Dumnezeu.

Nici înţelepciunea lui Core, sau a lui Adam n-a însemnat nimic, pentru că amândoi au tăgăduit Mesajul dovedit al lui Dumnezeu. Ascultaţi-mă cu atenţie, căci în următoarele câteva minute vom vorbi despre lucruri mari.

Motivul pentru care  Nicodim, Core, Nimrod, au dat de necaz, a fost că ei nu au recunoscut trimisul lui Dumnezeu pentru acea zi, care venea cu Cuvântul manifestat. Oricine ştie aceasta. Noi am putea vorbi mult timp despre aceasta. Dumnezeu vesteşte mai dinainte lucrurile care vor veni, dar oamenii sunt ocupaţi cu întemeierea organizaţiilor.

Evreii ştiau că trebuie să vină Mesia, iar când a venit, au zis: „Nu se poate să fie Acesta”, deoarece nu au înţeles Cuvântul. Venirea lui Isus nu a fost contrară Cuvântului, ci a fost contrară tălmăcirii pe care o dădeau organizaţiile acelui Cuvânt.

Moise nu a venit contrar Cuvântului, ci era exact în conformitate cu El, dar Core nu a înţeles aceasta, iar de atunci încoace, întotdeauna a fost la fel.

Fiţi atenţi. Mesajul zilei nu se poate reduce doar la a spune: „Noi avem Adevărul; noi avem asta şi cealaltă”, ci trebuie să fie cuprins în Cuvânt; pentru ca după ce este pus în faţă Cuvântul, să urmeze legitimarea adusă în favoarea acelui mesaj.

Dumnezeu a mărturisit în favoarea lui Isus prin Cuvântul Său. Astfel, El a zis: „Dacă L-aţi fi cunoscut pe Moise, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.” Toţi profeții au vorbit despre El, şi totuşi evreii erau orbiţi şi nu puteau înţelege.

Aş vrea să spun următorul lucru atât pentru înregistrare, cât şi pentru voi, cei prezenţi. Adventiştii de ziua a şaptea spun că ei au mesajul pentru această zi, apoi adaugă: „Trebuie doar să ţii Sabatul.” Arătaţi-mi însă aceasta în Scriptură. Domnişoara Eddie Baker spune că ea are mesajul. Dovediţi-mi!

Martorii lui IeHoVaH spun că ei Îl au. Baptiştii spun că ei Îl au, dar eu vă cer să-mi dovediţi aceasta. Dovediţi-mi care organizaţie are mesajul pentru timpul acesta.

Nu veţi putea, dar eu vă pot demonstra că fiecare dintre aceste organizaţii a ieşit din voia lui Dumnezeu şi că El este împotriva ei, pentru că învaţă tradiţii fabricate de oameni, în loc de Cuvântul lui Dumnezeu. Eu nu am cunoştinţă de nicio organizaţie care să primească lucrurile scrise în Biblie exact aşa cum sunt ele. Aşa este.

Pentru ca un om să spună: „Eu am venit cu mesajul acestei zile”, trebuie ca venirea lui să fi fost deja anunţată de Biblie.

Când a venit Ioan Botezătorul, ei l-au întrebat: „Tu eşti Hristosul?” „Nu”, a răspuns Ioan. „Eşti Ilie?” „Nu.” „Atunci, cine eşti?”

Şi Ioan a putut  dovedi că avea mesajul acelui ceas. Astfel, el le-a răspuns:

„Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie….cum a zis prorocul Isaia.” (Ioan 1.23).

„Dacă naşterea şi viaţa mea nu sunt conform celor spuse de El, atunci să nu mă primiţi.”

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la venirea lui Isus. Fiecare mesaj trebuia să fie prezis de Dumnezeu. Apoi, El vorbeşte prin trimisul Său şi dovedeşte că ceea ce spune este adevărul. Mă auziţi? Înţelegeţi?

Trebuie să fie vestit „Aşa vorbeşte Domnul”, iar mai târziu, trimisul şi mesajul lui trebuie să fie exact cum a spus Dumnezeu că vor fi.

Moise a fost exact aşa, de aceea a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Doamne, Tu m-ai trimis.” Iar Dumnezeu i-a răspuns: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări.”

Înţelegeţi ce vreau să vă spun? Aceasta a zăpăcit întotdeauna mintea oamenilor şi i-a scos din voia lui Dumnezeu.

Ţineţi minte că fiecare mesaj trebuie să fie prezis şi apoi dovedit de Cuvântul Domnului Isus. El a spus: „Dacă nu fac lucrările lui Dumnezeu, să nu Mă credeţi. Cine Mă poate dovedi de păcat? Care dintre voi poate dovedi că sunt un necredincios?”

Nicodim a spus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Vedeţi? Prin aceasta, Isus a dovedit că era credincios.

Încercaţi să gândiţi în profunzime. Încă nu este târziu, aşa că ascultaţi-mă cu atenţie, căci voi încerca să termin cât mai repede.

Oricine a citit istoria bisericii, ştie că pentru prima oară, creştinismul a fost organizat de Biserica Romano-catolică. Dacă ştie cineva vreo organizaţie dinainte de aceasta, aş vrea să-mi arate în istorie.

Eu sunt prieten bun cu Paul Boyd şi cu alţi istorici de seamă. De asemenea, am în camera de studiu cărţile: „După Conciliul de la Niceea”, „Conciliul de la Niceea”, „Părinţii de la Niceea” şi toate scrierile sfinte ale bisericii, de existenţa cărora ştiu. Timp de 33 de ani le-am studiat şi am scotocit prin ele, aşa că vă pot spune fără niciun dubiu că Biserica Catolică este mama tuturor organizaţiilor. Noi ştim cu toţii că acesta este adevărul. Biserica nu a fost organizată niciodată, până când a apărut Biserica Catolică.

Cuvântul „catolic” înseamnă „universal”. Ei au făcut o religie de stat şi au introdus-o în toate provinciile Romei, ceea ce însemna la acea vreme, cea mai mare parte a lumii. Aceea era biserica de stat, iar cei care nu i se supuneau erau trimişi la moarte. După Conciliul de la Niceea, a urmat o luptă sângeroasă care a ţinut 15 zile  în timpul căreia au fost omorâţi prorocii lui Dumnezeu care s-au ridicat împotriva catolicismului.

Noi ştim cu toţii cum s-a format Biserica Catolică, ştim că Acuila era păstor în biserica din Roma.

La cincizecime, Duhul Sfânt S-a revărsat peste toţi evreii din fiecare naţiune de sub cer. La câteva zile după aceasta, Petru a avut o vedenie prin care era trimis la Corneliu, un roman, un om foarte drept. Petru s-a rugat pentru el şi acel bărbat a primit Duhul Sfânt.

După un timp, au început să-L primească şi demnitarii, iar Acuila şi Priscila au pus în rânduială prima biserică din Roma.

Când a ajuns la putere împăratul Claudiu, i-a alungat din Roma pe toţi evreii.

Conform învăţăturii Bisericii Catolice, tocmai acesta este momentul când Petru era în Roma, dar eu aş vrea să mi se arate un singur loc din Scriptură sau din istorie, din care reiese că Petru a fost vreodată la Roma. Nu, el nu a fost niciodată acolo. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, Petru nu a fost niciodată la Roma – şi eu cred aceasta. Cum era posibil ca Petru, care era un evreu, să suporte idolatria de la Roma? Cum ar fi putut merge el acolo, împotriva propriei învăţături? Aceasta este o prostie, şi la fel protestantismul.

Încet, încet, vom ajunge şi la  aceasta, dacă va fi cu voia Domnului.

Observaţi, perioada când Biserica Catolică spune că Petru era la Roma este exact perioada când împăratul Claudiu a poruncit ca toţi evreii să fie expulzaţi din Roma. Acest lucru este afirmat atât de istorie, cât şi de Biblie.

Pavel a fost la Efes şi în ţinutul de sus al Asiei, unde  i-a vizitat pe Acuila şi Priscila, care părăsise Roma. După plecarea lor, fraţii romani din acea biserică au început să adauge la învăţătura pe care au primit-o, propriile lor păreri şi idolatria.

Mama lui Constantin a fost o creştină adevărată şi spera că la fel va fi şi fiul ei, dar el a ales cariera politică. Acesta şi-a dat seama că foarte mulţi dintre romani, mai ales cei săraci, primiseră deja mântuirea prin Hristos, aşa că în scurt timp s-a făcut foarte popular prin faptul că a dat-o jos pe Venus şi a ridicat-o în locul ei pe Maria; l-a dat jos pe Jupiter şi l-a înălţat pe Petru; şi aşa mai departe. Acest lucru a fost foarte apreciat de oameni, dar în curând numărul creştinilor adevăraţi s-a redus foarte mult.

Vedeţi? Şi acum, Biserica Catolică spune:

„Noi am fost începutul.” Da, acesta este adevărul. Biserica Catolică îşi trage rădăcinile chiar din ziua cincizecimii, doar că s-a organizat şi a strecurat propriile dogme în Cuvânt, ceea ce a scos-o din voia lui Dumnezeu. Voi toţi cei care aveţi mai mult de zece ani, vă amintiţi ultima dogmă pe care a scos-o această biserică: înălţarea Mariei la cer.

Da, în loc să creadă Scriptura, ei cred dogmele omeneşti. Staţi de vorbă cu ei şi vă vor da de înţeles că nu le pasă ce spune Biblia, ci doar de ceea ce spune biserica lor.

Un preot mi-a spus: „Dumnezeu este în biserica Lui.”

„Ba nu,” am răspuns eu. „Dumnezeu este în Cuvântul Lui.”

„Această Biblie,” a continuat el, „nu este altceva decât istoria Bisericii Catolice timpurii.”

„Atunci sunt şi eu un catolic, am răspuns, un catolic timpuriu. Ceea ce spui, mă face mai catolic decât eşti tu, care eşti preot. Dacă ceea ce spui este adevărat, înseamnă că eu sunt catolic.” După aceea, am continuat:

„Eu cred până la ultimul cuvânt ceea ce au învăţat apostolii, pe când tu crezi ceea ce au strecurat oamenii în această învăţătură.”

Da, chiar aşa s-a întâmplat. Istoria ne spune că ei au început prin a adăuga dogmă după dogmă la învăţătura pe care au primit-o.

Noi ştim din istorie că Pavel nu s-a dus niciodată la acea primă biserică, pentru că nu putea fi de acord cu idolii la care se închinau ei. El s-a dus în schimb la cea de-a doua biserică din Roma, care a fost întemeiată mai târziu.

Odată cu Conciliul de la Niceea, Constantin s-a gândit să-şi unifice împărăţia – exact acelaşi lucru l-a făcut şi împăratul Ahab al Israelului, atunci când s-a căsătorit cu Izabela.

El s-a gândit că are ocazia să formeze o naţiune mai puternică, ce îi va accepta religia. Astfel, a unit biserica cu statul.

La Conciliul de la Niceea s-a pus toate aceste probleme importante – dacă există unul sau trei dumnezei; dacă botezul trebuie făcut în Numele lui Isus Hristos, ori în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt şi aşa mai departe. Acolo erau prezenţi şi bătrânii proroci care se îmbrăcau în piei de oaie şi se hrăneau cu ierburile câmpului, dar marii demnitari îşi ocupaseră deja locurile în biserică şi le-au închis gura prin înţelepciunea lor lumească, în ciuda faptului că prorocii îl aveau pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Astfel biserica a alunecat în întunericul păgân pentru o mie de ani.

Dar Lumina a ieşit din nou la suprafaţă. Aşa este, deoarece ea nu poate fi nimicită. Domnul a spus că ne va răsplăti anii pe care i-au mâncat toate aceste lăcuste. (Ioel 2.25).

Există o singură cale prin care o biserică se poate depărta de Dumnezeu şi aceasta este: adăugarea la Scriptură a propriilor dogme şi punerea dogmelor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, deşi Biblia este împotriva acestora.

Şi acum vă întreb: cum puteţi condamna Biserica Catolică, când voi faceţi acelaşi lucru pe care l-au făcut ei? Înţelegeţi ce spun?

Gândiţi-vă la faptul că Scriptura nu poate să greşească. Dogmele sunt nişte minciuni, iar când aderi la o denominaţiune, tu primeşti dogmele lor, adică ceva adăugat la Cuvânt.

Nicăieri în Scriptură nu ni se spune că trebuie să ne organizăm. Nu, Isus nu a spus niciodată: „Duceţi-vă în toată lumea şi întemeiaţi organizaţii!” Nu, domnilor. Nu există aşa ceva, iar cine face aceasta, respinge Sfânta Scriptură, respinge biserica în care intri prin naştere, pentru a primi biserica în care intri prin dogme şi crezuri. Nu biserica – îmi cer scuze -, ci voi primiţi o partidă.

În biserica adevărată, tu poţi intra prin naşterea din nou; dar dacă vrei să fii membrul unei partide, trebuie să te înscrii în registrul ei. Acestea nu sunt Biserica Baptistă, Biserica Metodistă, Biserica Penticostală, ci numele lor adevărat este: Partida Baptistă, Partida Metodistă, Partida Penticostală. La acestea aderaţi voi, pentru că la Biserica adevărată nu se poate adera, ci trebuie să vă naşteţi în ea. Aceste lucruri i s-au spus şi lui Nicodim, aşa că vedeţi acum pe ce staţi?

Acesta este motivul pentru care sunt eu împotriva organizaţiei, a religiei organizate. Sunt împotriva acestui sistem, nu a oamenilor care sunt prinşi în el.

Dacă un bătrân dintr-o biserică propovăduieşte vreo învăţătură din Biblie, care este însă contrară doctrinei lor, este dat afară imediat. Da, domnilor. Unii au ajuns atât de rău, încât nu primesc la amvon decât pe membrii bisericii lor.

Odată, chiar în acest stat, un predicator stătea la colţ de stradă şi îi ruga pe oameni să se pocăiască. „Veniţi!”, striga el. „Primiţi-L pe Hristos! Primiţi Duhul Sfânt!” şi altele asemenea.

Cineva din organizaţie a venit şi i-a dat predicatorului nişte bani, fapt pentru care a fost constrâns de fraţii lui să se pocăiască pentru că a curvit împotriva bisericii sale. O, şi mai vorbiţi de catolici! Ştiţi bine despre ce vorbesc, sau, cel puţin, această biserică ştie, cu siguranţă.

În momentul când aderi la o organizaţie, automat primeşti dogmele lor care nu sunt în conformitate cu Scriptura, deci sunt adăugate la ea. Dogmele sunt învăţături care se adaugă la Scriptură, dacă nu chiar îi iau locul. Când aderi la o denominaţiune, tu alegi dogmele ei în locul Scripturii, iar prin aceasta, renunţi de fapt la biserica în care intri prin naştere, pentru a alege o partidă în care intri dacă eşti de acord cu dogmele şi crezurile ei. Aceste dogme de partidă sunt împotriva Scripturii.

Isus nu a spus niciodată: „Duceţi-vă în toată lumea şi întemeiaţi denominaţiuni! Duceţi-vă şi organizaţi-i pe oameni!” Nu, ci El a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Credeţi aceasta? Amin.

Aşadar, trebuie să recunoaşteţi că sunteţi cu totul pe dinafară.

Fiţi atenţi. Haideţi să ne ocupăm de o problemă ceva mai profundă. Câţi din voi au un dicţionar de limbă greacă ce explică versiunea originală a Bibliei? Dacă nu-l aveţi, duceţi-vă la o bibliotecă şi cereţi Lexiconul de limbă greacă şi citiţi Apocalipsa 17.

Versiunea King James a Bibliei spune: „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă…” (v.3).

Aceasta spune versiunea King James, dar în varianta originală scrie: „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie plină de nume care hulesc.”

Este o diferenţă enormă între „nume de hulă”  şi „nume care hulesc”.

Fiţi atenţi! Cu toţii înţelegem şi ştim că este vorba de Biserica Catolică, ce stă pe şapte coline şi ţine frâiele lumii. Ea a fost numită „curva şi mama curvelor”.

Ce este o curvă? Ar putea să fie un bărbat? Nu, ci trebuie să fie o femeie, iar dacă este femeie, înseamnă că este vorba despre o biserică. Ni se spune că ea are fiice, care sunt curve, ca şi ea. De asemenea, ni se spune că era plină de nume care hulesc. Ce înseamnă aceasta?

Voi, predicatorii de aici, şi cei care ascultaţi banda, staţi liniştiţi. Metodist, baptist, prezbiterian, luteran, penticostal şi aşa mai departe. Aceste nume hulesc pentru că sunt organizaţii, ceea ce este curvie în ochii lui Dumnezeu.

Oamenii spun: „Cutare este metodist şi face asta. Cutare este penticostal şi face cealaltă. Cutare este prezbiterian şi face cealaltă.” Da, ei fac totul după calendar, iar voi ştiţi aceasta. Aceste nume ar fi trebuit să vină  de la Numele lui Hristos, aşa că greşim dacă le numim biserici, pentru că în realitate ele sunt partide.

Înţelegeţi acum de ce sunt împotriva organizaţiilor? Eu n-am nimic cu oamenii, ci sunt împotriva sistemului de organizare, sunt împotriva faptului că fiecare obişnuieşte să-şi ia un nume care huleşte, sunt împotriva partidelor, a aşa ziselor biserici.

Aţi auzit? Biserica Metodistă; Biserica Baptistă; Biserica Prezbiteriană, Biserica Luterană; Biserica fraţilor uniţi. O, nu există aşa ceva! Toate acestea sunt împotriva Scripturii.

Există o singură Biserică şi nimeni nu poate să adere la ea, ci trebuie să se nască în ea, să fie hotărât mai dinainte pentru ea.

Este vorba despre Trupul nevăzut al lui Hristos, care se află pe pământ, şi care are Cuvântul descoperit şi dovedit. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu nu aparţin de nicio organizaţie. „Ieşiţi din mijlocul lor!”, a spus Domnul în Apocalipsa 18.4.

Fiţi atenţi! Nu vreau să vă obosesc, dar dacă îmi mai permiteţi câteva minute, mă voi grăbi cât se poate de tare, pentru că vreau să fiu sigur că aţi înţeles şi că aceste lucruri nu vă vor trece pe lângă urechi.

Amintiţi-vă că Roma este numită „mama curvelor” şi ni se spune despre ea că era plină de nume care hulesc.

Ce este o curvă? O femeie care nu este credincioasă jurământului de căsătorie. Şi orice biserică ce pretinde a fi Biserica lui Dumnezeu, dar tăgăduieşte Cuvântul Lui, nu este credincioasă jurământului de căsătorie şi curveşte cu lumea şi cu înţelepciunea ei, adăugând dogme la Cuvânt, în loc să-L primească pe Hristos şi puterea învierii Lui, prin Duhul Sfânt. Biserica Catolică este mama curvelor care fac acelaşi lucru. Da, hârbul nu poate să râdă de o oală spartă, ştiţi bine.

Ce mi-e baba Rada sau Rada baba? Unii îşi bat joc de catolici, când ei înşişi sunt membri în organizaţii care fac acelaşi lucru. Ea este mama botezului fals şi a falselor dovezi a prezenţei Duhului Sfânt, iar voi vă aruncaţi după ea cu capul înainte.

Poate cineva se întreabă: „Este adevărat ceea ce spui, frate Branham?” Aşteptaţi o clipă.

Ea este mama numelor care hulesc, este mama partidelor la care aderă oamenii ca să hulească Numele lui Hristos, ca să trăiască cum vor ei – ca femeile să poarte pantaloni scurţi, să-şi taie părul şi să se machieze, să cânte în coruri, să fumeze, să ia Cina Domnului şi să facă toate murdăriile acestei lumi, care sunt o piatră de poticnire pentru cel necredincios.

          Oare n-a vorbit Pavel despre aceste lucruri în epistola către Timotei? Fiţi atenţi!

Roma este mama fiecărei dintre aceste organizaţii. Înţelegeţi? Voi aţi făcut din organizaţia voastră exact ceea ce a făcut ea: aţi strecurat în locul Cuvântului dogme pe care le-au stabilit un grup de preoţi şi de episcopi de la Roma.

Fratele meu păstor, tu vrei să primeşti Cuvântul întreg al lui Dumnezeu, dar uite unde ai ajuns: de cealaltă parte a uşii. Vom vedea imediat dacă Dumnezeu ţi-a spus să faci aceasta, sau nu.

Ea este mama tuturor organizaţiilor, pentru că a fost prima care a înlăturat scrierile Scripturii ca să-şi pună în loc propriile dogme, şi i-a respins pe prorocii unşi care aveau o lumină dovedită prin Cuvânt.

Împăraţii romani, înţelepţii lor şi toţi ceilalţi, au primit creştinismul, însă aşa cum au vrut ei. Desigur.

Naaman voia să scape de lepră, dar în apele ţării lui, deoarece apele noroioase ale Iordanului nu-i erau pe plac, dar n-a avut de ales. Dacă voia să scape de lepră, trebuia să intre în acel noroi, exact aşa cum îi spusese profetul. Vedeţi? Dumnezeu nu se uită la faţa omului.

Ea a fost prima denominaţiune, iar fiicele ei au făcut exact ceea ce a făcut ea: au înlocuit Cuvântul cu crezurile şi dogmele lor. Arătaţi-mi un singur păstor care va accepta Adevărul şi nu-şi va întoarce spatele motivând că eşti lipsit de popularitate. Dacă eşti o persoană adorată şi îndrăgită, atunci nu este nicio problemă.

Uitaţi-vă puţin la capitolul următor – Apocalipsa 18 -, după ce, în Apocalipsa 17, ni se dezvăluie taina Babilonului. De asemenea, în capitolul 17 ni se spune că această femeie este o biserică aşezată pe şapte munţi, adică Vaticanul, care are stăpânire peste toţi împăraţii şi preşedinţii de pe pământ. Ea ţine în mână toată  bogăţia lumii. Chiar aşa este, iar noi ştim aceasta cu toţii. „Cine se poate lupta cu ea?” spune Apocalipsa 13.4.

Şi atunci, de ce să aparţineţi de o organizaţie care are legătură cu ea?

Observaţi, după ce ni se dezvăluie taina ei, în capitolul următor, capitolul 18, ni se spune că ea stă în templul lui Dumnezeu.

Zella Braitman ne-a adus ziarul catolic, „Oaspetele nostru de duminică”, în care se dădea răspuns la întrebările unui predicator. Astfel, ziarul prezenta următoarea convorbire:

„Domnule, vrei să spui că inscripţia de pe tronul papei, de la Vatican, „Vicarivs Filii Dei”, reprezintă numărul fiarei din Apocalipsa?”

„Desigur. Însumând cifrele romane din aceste cuvinte se obţine exact numărul „666”. Ierarhia catolică este de acord cu acest lucru, dar iată aici răspunsul lor plin de înţelepciune.

„Numele tău ar putea să însemne acelaşi lucru într-o altă limbă.”

„Numele meu să însemne acelaşi lucru?” Apoi predicatorul a calculat şi a văzut că într-adevăr se apropia de acel număr.

„Sunt sute de oameni care au asemenea nume. Te-ai gândit vreodată că într-o anumită limbă, numele tău ar putea să însemne Antihrist?” De ce vă luaţi după asemenea lucruri? Ce înţelepciune este aceasta?

Duhul Sfânt ştie mai bine cum stau lucrurile. Poate că şi numele meu însumează numărul 666, dar nu împlinesc celelalte condiţii scrise de Cuvânt. Eu nu stau pe şapte coline; nu spun acele cuvinte de hulă; nu sunt un stăpânitor. Desigur.

Vedeţi? În prezenţa Duhului, înţelepciunea lumească pe care o ai, nu duce nicăieri, domnule. Eu nu împlinesc celelalte condiţii, dar Vaticanul le împlineşte pe toate.

„El se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu..” (2 Tesaloniceni 2.4). Eu nu stau pe şapte coline, chiar dacă numele meu ar putea să însemne 666. Eu nu îndeplinesc celelalte condiţii, dar el le îndeplineşte.

Aşadar, voi, care vă bazaţi pe Duhul Sfânt „să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune…fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.” (Matei 10.19,20).

Cum este posibil ca înţelepciunea şi naşterea voastră din nou să se compare vreodată cu înţelepciunea acestui pământ şi cu vrăjitoriile lor? Ei cunosc fiecare cotlon şi fiecare colţişor.

Cum a putut Moise să stea în picioare când a urmat porunca lui Dumnezeu de a-şi arunca toiagul, iar acesta s-a prefăcut în şarpe, pentru ca, apoi, cei doi vrăjitori să facă acelaşi lucru? Dar Moise a rămas liniştit, deoarece ştia că urmase Cuvântul lui Dumnezeu, iar şarpele lui i-a înghiţit pe ceilalţi. Ce putea face el atunci când a pornit cu poporul spre pământul făgăduinţei, iar Marea Roşie le stătea în cale? Nimic. Dar Dumnezeu le-a croit o cale prin ea. Amin.

„El le-a zis: „Staţi liniştiţi şi veţi vedea dovada lui Dumnezeu.” (Exod 14.13).

Este de datoria noastră să urmăm Cuvântul, să stăm liniştiţi şi să vedem cum obstacolele se dau la o parte din calea noastră. Amin.

Eu am 53 de ani şi cam de 33 Îl slujesc pe Domnul (aş vrea să-L mai pot sluji încă zece milioane de ani), dar niciodată până acum nu am văzut vreo situaţie în care Cuvântul Lui să greşească. Aşa este. Noi ştim că imediat după ce Eva a căzut în păcat, ea a fost descoperită.

Acum, haideţi să deschidem puţin la Apocalipsa 18. Nu ne va lua decât câteva minute, dar pentru voi ar putea să însemne foarte mult. În capitolul 17.5, scrie: „Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.” Fiţi atenţi.

„Şi am văzut pe femeia aceasta (biserica), îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.”

Ea oferea o privelişte minunată, şi era mama curvelor, mama religiilor (curvele sunt denominaţiunile care au pângărit Cuvântul cu dogmele lor, exact ca mama lor). Capitolul 17 se încheie cu versetul 18. Fiţi însă atenţi mai departe:

„După aceea (după ce taina acestei biserici a fost descoperită), am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere…”

Iată că după ce taina ei a fost descoperită, vine un alt mesager. Aceasta este descoperirea ei şi a copiilor ei. Acum înţelegem clar de ce a ajuns ea o curvă: pentru că a curvit împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea a ajuns o organizaţie. Nu se putea să rămână o biserică credincioasă Bibliei şi în acelaşi timp să accepte şi acele lucruri. Nicio altă biserică organizată, care nu respectă tot Cuvântul (aşa cum este scris), nu poate să rămână o biserică biblică. După cunoştinţa mea, niciuna dintre ele nu este biserica biblică. În momentul în care o biserică îşi organizează lucrarea, moare chiar acolo. Aceasta o spune atât Scriptura, cât şi realitatea. Apoi, în loc de Cuvânt, ea primeşte doctrina organizaţiei. Fiţi atenţi ce s-a întâmplat. După ce taina ei a fost dezvăluită, Dumnezeu trimite un înger puternic, sau un mesager.

Ascultaţi, căci citesc din Apocalipsa 18:

„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.

El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;

pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” (v.1-3).

Uitaţi-vă, imediat ce taina ei a fost descoperită, imediat ce s-a aflat cine era ea şi cine sunt fiicele ei, un mesager trimis de Dumnezeu a venit şi a spus:

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (v. 4).

Fiţi atenţi! El a zis: „Ieşiţi din mijlocul ei!” Aşadar, Dumnezeu a trimis un înger, adică un mesager, iar Lumina Lui nu s-a înghesuit într-un colţ, ci s-a împrăştiat pe tot pământul. „Ieşiţi din mijlocul ei!” El a fost trimis ca să aducă lumină pe pământ şi să cheme afară din ea pe poporul lui Dumnezeu. Voi ştiţi că acesta este Adevărul…. Un mesager a fost trimis din cer ca să cheme poporul lui Dumnezeu afară din Babilon. Pământul a fost luminat de Lumina lui, de Duhul Sfânt.

Observaţi, Biblia spune că ea este o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte, nu a  vulturilor. Nu, nu, nu! Ea este plină cu nume de hulă,  nume care se ridică împotriva Scripturii. În 2 Timotei 3, Duhul Sfânt ne spune:

„…în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare…” (1 Timotei 4.1).

De asemenea, Duhul Sfânt ne spune: „Să ştii că în zilele din urmă, oamenii vor fi obraznici, îngâmfaţi, urâtori”, aşa că vor spune: „Slavă Domnului că ai venit la noi, căci dacă nu ai numele trecut în registrul nostru, eşti pierdut.” Da, această închinare este plină de tot felul de păsări necurate şi urâte. Sper că nu rănesc pe nimeni, deoarece intenţia mea este să vă ajut, nu să vă vatăm.

Ţineţi minte! Dumnezeu este un Vultur. El l-a numit pe Iacov vultur, iar noi suntem puii Lui. Amin. El îi numeşte vulturi şi pe profeții Săi.

Aşadar, acest înger a venit să lumineze şi să cheme afară. Cum am spus în predica mea intitulată: „Ca vulturul care-şi scutură cuibul”, acel pui de vultur se ţinea de găina care cloncănea într-una prin curte, însă nu se putea hrăni cu ceea ce mânca ea: petreceri, femei cu pantaloni scurţi, cu părul tăiat şi machiate. El nu putea fi de acord cu aceste lucruri, însă tot ce cunoştea era cloncănitul găinii. Dar într-o zi, puiul a fost găsit de mama lui, care l-a strigat, l-a chemat afară, spunându-i: „Fiule, tu nu eşti ca ei, de aceea, ieşi afară din mijlocul lor.” Auzind aceasta, el a întrebat-o:

„Mămico, ce pot să fac?”

„Dă din aripi şi sări!”

Când a sărit prima dată, puiul s-a oprit pe un par, chiar în mijlocul unei organizaţii. Atunci vulturul i-a strigat din nou:

„Fiule, va trebui să zbori mai sus, căci altfel nu te pot prinde. Trebuie să-ţi desprinzi picioarele de pe pământ.” I-a spus că-l va lua ca să zboare împreună. În felul acesta, micul vultur a aflat că poate să zboare şi că ea a venit ca să-l cheme afară de acolo. Aşa este.

Dar Babilonul a crescut nişte pui de găină vicleni, care se machiază, îşi taie părul şi spun că aceasta este creştinism. Babilonul (mama) are o cuşcă plină de asemenea pui.

Să vă fie ruşine, vouă, predicatorilor care urcaţi la amvon şi le permiteţi femeilor să facă asemenea lucruri! Dumnezeu vă va cere socoteală pentru aceasta.

„Ieşiţi din mijlocul ei!” Domnul Isus a spus în Ioan 10.27 că „Oile Mele ascultă glasul Meu…”

Acolo însă, este o închisoare de urâcioşi, de obraznici, de îngâmfaţi, de oameni care iubesc mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu şi care preferă să se asemene cu lumea, decât cu Hristos. Când vezi o femeie machiată, aceasta dovedeşte că lăuntrul ei este gol şi fals. Chiar aşa este.

Zilele trecute am văzut una cu părul verde şi cu ochii vopsiţi tot cu verde.

Dacă nu ai păr deloc şi ai vrea totuşi să ai, este foarte bine, dar procedează astfel încât să semeni a om. Dacă nu ai unghii şi ai vrea să ai, nicio problemă, dar nu-ţi pune unele ca nişte păstăi de fasole. Dacă nu ai dinţi, du-te la dentist să-ţi pună, dar nu ţi-i scoate pe cei care ţi i-a dat Dumnezeu, doar pentru că sunt puţin strâmbi. Nu îţi vopsi părul ca să arăţi de parcă tocmai ai ieşit dintr-o mlaştină. Dacă părul este lipsit de culoare şi vrei să-l vopseşti, este treaba ta, dar aceasta face din tine o Izabelă.

Fraţilor penticostali, voi îngăduiţi femeilor să-şi taie părul, când Biblia spune că părul este cinstea femeii, şi că nici nu poate să se roage dacă şi-l taie. Cu toate acestea, voi le permiteţi să urce la amvon şi să propovăduiască Evanghelia, să cânte în cor şi să dea lecţii de şcoală duminicală. Ar trebui să vă fie ruşine.

De ce sunt împotriva organizaţiilor? Credeţi că aş putea să mă ocup vreodată de aşa ceva? Oh, dar eu ştiu de ce faceţi aceasta, fraţilor. Voi cunoaşteţi mai mult, dar, dacă aţi vorbi împotriva organizaţiei, aţi fi trimişi în faţa capilor ei, care v-ar da afară. Dumnezeu să vă binecuvânteze, dacă totuși  aveţi curajul s-o faceţi. Dumnezeu vă va răsplăti pentru aceasta.

Ce a spus acel înger? „Ieşiţi din mijlocul ei.” Da, domnilor. El a venit pe pământ ca să aducă Lumina şi să o împrăştie printre oameni.

Era un înger puternic, care a adus mesajul: „Ieşiţi afară din Babilon! Nu vă atingeţi de necurăţiile de acolo!” De ce? Pentru că este o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte. Da, Consiliul Mondial al Bisericilor (sau al partidelor). Acum le-a prins pe toate şi le adună acolo, aşa că a devenit o închisoare plină de păsări necurate şi urâte. Aşa este.

          Încercaţi numai să vorbiţi cu unul dintre ei şi veţi vedea cât de iscusit este în înţelepciunea omenească, dar despre Dumnezeu ştie tot atât cât ştie un iepure despre schiuri.

          Aşa este. Ei nu au altceva decât înţelepciunea lumească, dar când este vorba de a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu mai au ce să zică. Da, ei s-au prins singuri în închisoarea doctrinei mamei lor. Chiar şi bisericile protestante au apucat pe aceeaşi cale şi au devenit fiicele ei, prin faptul că au tăgăduit Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa face ea, tăgăduieşte Cuvântul, iar când primeşti altceva în locul Cuvântului, îl tăgăduieşti pe El. Când aderi la una din aceste organizaţii, faci acelaşi lucru: tăgăduieşti Cuvântul. Dar Dumnezeu nu vrea să faci aceasta. Da, nu există niciun loc în Scriptură care te îndeamnă s-o faci.

Amintiţi-vă că ultimul mesager este îngerul Bisericii Laodicea, mesagerul ei, întrucât chiar în capitolul următor, în cap.19, ni se vorbeşte despre Mireasă. Biblia spune că acest înger vine să aducă Lumină pe pământ chiar înainte ca Mireasa să plece în întâmpinarea lui Hristos. Aceasta se întâmplă la sfârşitul epocii Laodicea. Care este mesajul trimisului din această epocă? Chemarea afară din Babilon.

Fiţi atenţi. Bisericile s-au prins în închisoarea mamei lor, tăgăduind Cuvântul şi primind dogmele ei. Acest înger a venit să aducă Lumina în biserica Laodicea, biserică ce L-a respins pe Hristos şi Cuvântul Său şi L-a pus afară la uşă, ca să primească în locul Lui propriile dogme. Aşa se face că, acum, El stă la uşă şi bate, încercând să intre. Înţelegeţi? Hristos este Cuvântul, iar această epocă a bisericii L-a respins şi L-a scos afară. Este singura epocă a bisericii în care Hristos este la uşă, bate şi încearcă să intre.

Acest înger a venit de la Dumnezeu şi Îşi strigă mesajul pe tot pământul, chemându-i pe oameni afară din Babilon, din organizaţii. Duhul Sfânt este Acela care încearcă să-i aducă pe oameni înapoi la Cuvânt, pentru că Duhul Sfânt nu va dovedi altceva, decât Cuvântul. El nu poate să dovedească dogmele, pentru că, în ele nu este viaţă. El este Viaţa, iar epoca bisericii Laodicea, a tăgăduit-o, a respins-o şi a scos-o afară prin faptul că L-au tăgăduit, L-au respins şi L-au scos afară pe El.

Observaţi. Acest înger este ultimul mesager, înainte de venirea Domnului din capitolul 19 al Apocalipsei. Când acest mesager a strigat pe pământ, glasul lui s-a auzit şi în cer (scrie în versetul 4, dacă vreţi să citiţi).

Acest mesager era atât de aproape de Dumnezeu, încât atunci când el vorbea pe pământ, Dumnezeu spunea acelaşi lucru în cer. Ce înseamnă această schimbare din versetul 4? Înseamnă că Dumnezeu însuşi este Cel care Se adresează poporului Său, pe care L-a hotărât dinainte, spunându-i: „Ieşiţi din mijlocul ei!” El are încă fii, în Babilon, de aceea le spune: „Ieşiţi din mijlocul ei, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei.” Ieşiţi afară din strânsoarea acelor dogme şi veniţi la Cuvântul care este Duh şi Viaţă. Amin. Următorul capitol este capitolul 19.

„După aceea…” După ce? După mesajul de chemare afară din Babilon. Deci, după aceea, se vorbeşte despre strigătul miresei care se duce la nunta Mielului. Şi atunci, cât suntem de aproape, fraţilor? Care este ultima chemare? „Ieşiţi afară din Babilon!”

Fraţilor, de aceea sunt eu împotriva religiei organizate, pentru că ea contrazice Biblia şi s-a dovedit a fi falsă. Dumnezeu nu este în organizaţii. El nu a fost niciodată acolo şi nici nu va fi vreodată. Prin aceasta nu vreau să spun că acolo nu sunt şi oameni buni, dar cât timp rămâi în acel sistem, eşti o parte din el.

Dacă eu locuiesc în Statele Unite, sunt american. Din moment ce sunt un cetăţean al acestui stat (sau un membru al lui), sunt o parte din el. Dacă mă duc în Germania, îmi reneg cetăţenia de aici şi o primesc pe cea germană, nu mai sunt american, ci sunt german. Dacă mă duc în Japonia, în Rusia, sau în orice altă ţară, pot să devin un cetăţean al ei.

Când tu te asociezi cu un sistem şi devii un membru al lui, dovedeşti cine eşti.

În aceste zile din urmă, Dumnezeu îşi cheamă poporul afară. Biblia ne spune: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei! Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice.” (Apocalipsa 18.4; 2 Corinteni 6.17).

Acesta este motivul pentru care vorbesc împotriva organizaţiilor – a partidelor. Ele nu pot fi numite biserici, pentru că nu sunt biserici. Adevărul este că există o singură biserică şi aceasta este Trupul lui Hristos.

Biblia mea spune că toate aceste organizaţii, toate aceste partide care îşi spun biserici, nu sunt altceva decât nişte nume care hulesc.

Ce înseamnă „a huli”? „A vorbi împotrivă”. Astfel, când Dumnezeu spune: „Veniţi, naşteţi-vă!”, ei spun: „Veniţi, treceţi-vă numele în registrul nostru!” Hulă este atunci când botezul Duhului Sfânt este înlocuit – în biserica catolică printr-o pâine; la bisericile protestante printr-o strângere de mână; iar la biserica penticostală printr-o senzaţie, în loc de a-L primi pe Hristos.

În 2 Petru 1 ni se spune că trebuie să unim credinţa cu fapta; cu cunoştinţa, cu înfrânarea, cu răbdarea, cu evlavia şi cu toate celelalte, şi apoi vom fi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Oamenii pretind că-L au, dar se înşeală, pentru că au fost învăţaţi greşit. Metodiştii aveau o senzaţie ciudată, tremurau puţin şi dansau în Duhul. Penticostalii vorbesc în limbi sau sunt copleşiţi de emoţii. Eu cred în aceste lucruri, fără discuţie, dar ele nu fac niciun bine fără celelalte.

Aşa cum spuneam zilele trecute, este ca în cazul unei mierle care vrea să se îmbrace cu pene de păun, sau ca un uliu care vrea să-şi pună pene de porumbel. Acele pene nu au crescut pe el, ci şi le-a pus singur. Ele sunt denominaţiunea. Desigur. Numai ceea ce i-a dat Dumnezeu este înnăscut.

Voi vă siliţi să spuneţi: „Aseară am aderat la o biserică, aşa că de acuma înainte nu mai pot să beau, nici să merg la petreceri.” Vedeţi? Voi încercaţi să puneţi nişte pene de păun pe un corp de uliu. Aşa este. Înţelegeţi?

Voi trebuie să vă naşteţi din nou. Trebuie să-L primiţi pe Hristos, dar nu puteţi să-L primiţi pe El, fără să-I primiţi şi Cuvântul, deoarece Hristos este Cuvântul.

Dar dacă aveţi o formă de evlavie, dar îi tăgăduiţi puterea, unde veţi ajunge? Poţi să aparţii de orice organizaţie vrei, căci dacă tot ce ai este numai o formă de evlavie, atunci nu ai nimic.

Asta este, prieteni. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute. Eu nu vă spun aceste lucruri ca să vă arăt că sunt altfel decât voi, ci vreau să vedeţi felul în care văd eu lucrurile. Şi chiar dacă astăzi este ziua Armistiţiului, eu nu semnez niciun tratat de pace cu voi, predicatorii. Nicidecum, deoarece cred că voi sunteţi cei care ar trebui să veniţi şi să semnaţi un tratat de pace cu mine. Ba nu, nu cu mine, ci cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său. Spuneţi doar ce spune Biblia şi aşa cum spune ea, căci ştiţi ce-i aşteaptă pe cei care scot din ea vreun cuvânt, sau adaugă ceva.

Organizaţiile sunt împotriva Scripturii şi în momentul când ai primit o sigură dogmă de la ele, poţi să ştii că trebuie să te întorci pentru că ai trecut graniţa. Abia când te întorci până la naşterea din nou vei putea umbla în lumina Scripturii.

Dacă mergi la o denominaţiune, ţi se spune: „Da, ştim, dar noi nu credem aşa. Episcopul nostru spune că suntem una dintre cele mai vechi biserici şi că nu avem o asemenea învăţătură.” Pe mine nu mă interesează ce învăţătură au ei, pentru că dacă Biblia învaţă ceva şi Duhul Sfânt este în tine, El se va hrăni cu Cuvântul. Aici nu contează înţelepciunea omenească şi nici explicaţiile pe care le poate da cineva, deoarece un necredincios poate dovedi cu Biblia că nu există Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care nimeni nu are dreptul să propovăduiască Evanghelia până nu a trecut – ca Moise – prin nisipul pustiei – acolo unde a fost numai el cu Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul să propovăduiască Evanghelia dacă nu s-a născut din nou, şi nu s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu. Atunci, niciun necredincios, niciun psiholog, nicio explicaţie din lume nu poate să o mai ia de la tine, pentru că tu ai fost acolo când s-a întâmplat, şi ştii bine ce a fost.

Voi spuneţi: „Am avut o experienţă deosebită, căci Duhul a venit peste mine.” Dar dacă tăgăduieşti Cuvântul, într-un fel sau altul, înseamnă că nu a venit duhul care trebuia.

Dacă spui: „Nu pot să fiu de acord cu aceste lucruri, pentru că biserica noastră nu învaţă aşa”, înseamnă că pentru tine nu a venit duhul care trebuia. Acesta este semnul de recunoaştere. Cain, eşti însemnat!

Eva n-a pus la îndoială tot ce a spus Dumnezeu, ci doar un singur Cuvânt, dar prin asta a adus fiecare durere, fiecare atac de cord, fiecare moarte, fiecare păcat, fiecare război, fiecare mormânt, fiecare sirenă de ambulanţă, fiecare spital.  Ea a pus la îndoială un singur cuvânt al lui Dumnezeu și a pricinuit toate aceste rele. Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple, de aceea ea a fost scoasă afară. Atunci, cum credeţi voi că veţi putea intra dacă vă îndepărtaţi şi vă îndoiţi tot de un singur Cuvânt al lui Dumnezeu?

Voi spuneţi: „Ştim că Biblia spune asta, dar…” Niciun „dar”, căci dacă aşa spune, aşa este.

Fiţi atenţi. Când va judeca lumea, Dumnezeu trebuie să aibă o bază, căci nimeni nu poate să judece dacă nu are o lege. Ca să ajungi la judecată, trebuie să încalci ceva. Înţelegeţi? Şi nicio judecată nu ar fi dreaptă dacă nu ar hotărî şi o pedeapsă.

Dacă în oraşul vostru există o lege care spune că „Orice automobil care trece când semaforul indică roşu, va primi o amendă de cinci dolari”, nu este posibil ca următoarea lege să spună: „Nu este aşa. Omul acesta poate să plece fără să plătească amenda.” Nu, acest lucru nu este posibil. Nu, nu se poate ca, în acelaşi timp, să existe două legi. Există o singură Lege, un singur Dumnezeu, o singură Carte, un singur Hristos, o singură credinţă, o singură nădejde. Atât. Aceasta este Biblia: Hristos, iar dacă se mai adaugă ceva la ea, numai oamenii pot să o facă.

Dacă Dumnezeu va judeca lumea după Biserica Catolică, aşa cum spun catolicii, pe care dintre ele o va alege? Voi ştiţi că sunt mai multe! Biserica Romano-catolică, Biserica greco-catolică etc. Pe care dintre ele o va alege Dumnezeu pentru a judeca lumea? Sau poate că El va judeca după Biserica Luterană, sau după cea Prezbiteriană? Ce va face oare? Nu, în niciun caz El nu va judeca lumea după o biserică, ci o  va judeca după Cuvântul Său.

El nu poate să lucreze cu grupuri de oameni. Voi ştiţi cum a fost vedenia de aseară a sorei noastre – cum Duhul Sfânt a fost turnat într-o cutie, dar a ieşit de acolo chiar prin pereţii ei. Desigur, nimic nu poate să-L ţină. El lucrează în fiecare om în parte şi vine să cureţe şi biserica, dar ea nu poate să-L ţină. Nicio organizaţie nu poate să-L ţină pe loc. Nu se poate aşa ceva. Nicio organizaţie nu poate să ţină Duhul Sfânt pe loc indiferent cum ar fi ea. Duhul Sfânt lucrează cu persoane individuale.

Iar dacă Dumnezeu va judeca lumea prin Cuvântul Său, atunci – cu siguranţă –  a vegheat asupra Lui şi L-a păstrat în stare bună. Dacă Biblia se contrazice, cum s-ar putea Dumnezeu să judece lumea după ea? Înţelegeţi? Ceva trebuie să fie. El a spus: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19).

Vedeţi, El nu a spus aceste lucruri despre biserică, ci despre Cuvânt, iar pentru mine, Cuvântul este Dumnezeu.

Dacă eu cercetez şi primesc Cuvântul înţeleg că Hristos a murit pentru mine şi cer ca Viaţa Lui să mă cuprindă şi să mă călăuzească. Iar dacă Viaţa Lui este Cuvântul, şi El a scris acest Cuvânt, atunci cum este posibil ca Viaţa Lui să fie în mine, să pretind că am Duhul Sfânt şi totuşi să înlocuiesc Cuvântul cu învăţături omeneşti? Nu se poate aşa ceva!

Cum este posibil să mă înscriu într-o denominaţiune când El este împotriva ei, şi a dovedit prin istorie că, de fiecare dată când oamenii s-au organizat, au murit duhovniceşte?

O, desigur, numărul membrilor creşte, dar, din punct de vedere duhovnicesc, ei nu ajung nicăieri. În momentul când s-au organizat, au şi murit; Duhul Sfânt pleacă; nu mai există semne şi minuni şi toată organizaţia devine un haos.

Chiar aceasta s-a întâmplat cu bisericile penticostale. Ele au făcut exact ceea ce a făcut şi mama lor. La început s-au ridicat nişte oameni care nu erau de acord cu denominaţiunile. Unii dintre fraţii care ascultă banda, şi unii dintre cei de atunci ştiu că, acum 40-50 de ani, dacă le-ar fi spus cineva să se organizeze, ar fi considerat că aceasta este o hulă. Dar astăzi voi aparţineţi exact de ceea ce numeaţi pe atunci hulă. Voi, femeile care vă tăiaţi părul şi vă vopsiţi faţa, gândiţi-vă că mamele voastre, bătrânele sfinte penticostale, erau împotriva acestui obicei. Ce s-a întâmplat cu voi?

Pavel a spus: „Voi alergaţi bine, cine v-a tăiat calea?” (Galateni 5.7). Vedeţi? La început eraţi liberi faţă de toate aceste lucruri, dar aţi vrut să fiţi ca toţi ceilalţi, exact cum a spus Samuel.

Israel avea un împărat şi acesta era Dumnezeu, dar ei au spus: „Samuel, tu eşti prea bătrân. Pune un împărat peste noi, căci vrem să fim ca celelalte popoare. Vrem un împărat care să ne conducă în luptă.”

Acest lucru l-a întristat foarte tare pe Samuel, de aceea i-a întrebat: „Am luat ceva de la voi? V-am cerut bani, sau boi, sau altceva?”

„Nu, nu ne-ai cerut nimic”, au răspuns ei.

„V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? Dacă nu, nu cereţi un împărat, căci acesta vă va duce în pierzare.”

Acum vreau să vă întreb ceva pe voi, cei din Tabernacolul Branham. În scurt timp veţi avea un Tabernacol mare. Poate că eu nu voi fi aici, căci este greu de spus unde mă va chema Domnul. Poate  mă va chema Acasă, sau poate mă va trimite în câmpul de evanghelizare, sau poate mă va chema în pustie. Nu ştiu unde voi fi până la venirea lui Isus, de aceea aş vrea să vă întreb ceva. Am cerut vreodată ceva de la voi? V-am cerut bani? Din miile de lucruri pe care vi le-am spus în Numele Domnului, a fost vreunul care să nu se fi împlinit întocmai? (Nu). Atunci să nu vă organizaţi niciodată! Să n-o faceţi, pentru că aceasta este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Iar dacă sunteţi în vreo organizaţie, ieşiţi din ea, depărtaţi-vă din mijlocul ei şi primiţi Cuvântul Domnului.

Să ne plecăm capetele.

Doamne, Dumnezeul prorocilor, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, dă putere acestui mesaj aspru pe care l-am avut de multă vreme pe inimă. Mulţi dintre aceşti oameni şi-au făcut o impresie greşită despre mine, Doamne.

Ei cred că vreau să par altfel decât ei, că vreau să fac pe atotştiutorul. Oamenii au fost învăţaţi că eu îi înşel, în special atunci când este vorba de botezul în Numele Domnului Isus, de sămânţa şarpelui, de curva cea mare şi în legătură cu multe alte predici care nu au vorbit despre altceva decât despre purul adevăr.

Eu le-am spus de multe ori: „Veniţi şi dovediţi-mi unde am păcătuit, unde m-am dovedit necredincios, unde am dat o interpretare greşită Cuvântului”, dar nu a venit nimeni să facă aceasta.

Te rog, Tată, ajută-i pe aceşti oameni să înţeleagă că sunt în pericol să piardă şansa care li se oferă. Dacă nu sunt atenţi, se vor trezi că au ajuns prea târziu.

Doamne, eu sunt sigur de aceste lucruri, iar inima mea s-ar frânge dacă nu ar fi adevărat ceea ce ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni, căci oile Mele ascultă glasul Meu.”

Doamne, eu cred că Împărăţia Ta este cu adevărat aşa cum ne-ai spus Tu. Ştiu că aşa este. Ştiu că este ca un om care s-a dus la o apă şi a aruncat năvodul în ea şi a scos afară tot felul de vietăţi. Fără îndoială că erau raci, broaşte, păianjeni de apă, şerpi şi tot ce a mai prins plasa Evangheliei. Dar, încet, încet, racii s-au întors în apă; broaştele au sărit jos; şerpii au sâsâit puţin şi s-au întors în mocirla lor, cum se întoarce un câine la ce a vărsat şi cum se întoarce scroafa spălată la mocirla din care a fost scoasă.

Dar în acea mreajă erau şi peşti adevăraţi, Doamne. Şi mă bucur să ştiu că ei erau peşti chiar şi înainte de a fi prinşi. Ei s-au născut peşti, au fost hotărâţi mai dinainte să fie peşti.

Da, aşa este plasa Evangheliei care prinde tot felul de oameni la câte o trezire. Tu îi cunoşti pe aceia care sunt ai Tăi, de aceea, singurul lucru de care sunt răspunzător eu, din câte ştiu, este să rămân credincios acestui Cuvânt. Tu eşti Acela care hotărăşti cine intră şi cine nu. Eu ştiu că, după cum o broască nu poate să devină un păstrăv, tot aşa niciun om care are urechile surde faţă de Evanghelie, nu poate înţelege vreodată Adevărul. Tu ai văzut aceasta dinainte şi ai făgăduit că tot ce Ţi-a dat Tatăl, va veni, Doamne.

Tată ceresc, Te rog să îngădui ca fiecare persoană care aude acest mesaj, să primească exact ceea ce am vrut să le spun.

Unii dintre ei sunt ca cei din ceata lui Core, Doamne. Aceştia, deşi erau sinceri, au murit pentru că au fost duşi în rătăcire. Da, au murit cu cădelniţa sfântă în mână. Nici măcar nu le-au lăsat cădelniţele, ci, Eleazar, fiul lui Aaron, s-a dus şi le-a adunat, apoi au făcut din ele nişte plăci late, cu care s-a acoperit altarul, ca semn de aducere aminte pentru fapta îngrozitoare pe care a făcut-o Core, încercând să se organizeze împotriva trimisului lui Dumnezeu. Nu îngădui ca aceste lucruri să se apropie vreodată de noi, Doamne, ci apără-ne întotdeauna prin Duhul Sfânt.

Îţi mulţumim pentru această biserică, Doamne. În urmă cu mai bine de 30 de ani, noi am îngenuncheat în acest loc care era plin pe atunci de buruieni şi de umezeală şi Ţi l-am închinat Ţie. În acel colţ al Tabernacolului am zidit o foaie pe care era scrisă vedenia de atunci, şi care este şi acum acolo. Vedenia s-a împlinit întocmai, Doamne.

Clădirea este veche, dar nu o vor dărâma, ci o vor păstra şi o vor mai ridica cu un nivel, Doamne. Nu îngădui ca, vreodată, această nepreţuită Evanghelie să părăsească bisericuţa de aici, până la venirea lui Hristos.

Oamenii vin aici, din toată ţara şi din toată lumea. Îngăduie ca fiecare mădular al trupului lui Hristos să primească Lumina Evangheliei, să umble în ea şi să-L găsească pe Hristos.

Ajută-i să fie atât de sinceri, încât să împlinească cuvintele lui Isus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”, şi: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică.”

Când primesc Viaţa veşnică, ei se nasc de sus şi lucrările lui Dumnezeu vin de la sine, pentru că Viaţa care este în ei este aceeaşi Viaţă care era în El. Acesta este motivul pentru care ei nu pot să facă altceva.

Tată, nu îngădui ca această biserică să îşi lase vreodată credinţa şi Cuvântul primit, datorită unor senzaţii, a unei organizaţii, sau pentru orice altceva, ci fă ca Viaţa lui Hristos să locuiască în ei şi să dovedească prin ei Cuvântul şi făgăduinţele. Îngăduie, Doamne, ca ei să se bucure astăzi de această experienţă, începând cu cel mai mic copilaş şi sfârşind cu persoana cea mai vârstnică, şi cu fiecare bărbat şi femeie, băiat sau fată, care ascultă această bandă.

Ajută-i, Doamne, să înţeleagă că eu nu vreau decât să-i avertizez şi să-i chem afară pentru că vremea este mai înaintată decât credem.

Noi vedem cum Babilonul, curva cea mare, şi fiicele ei se adună toate şi se unesc şi ştim că Scriptura spune că neghina va fi separată de grâu şi legată în snopi. Ei s-au legat singuri în snopi şi şi-au pus nume care hulesc şi care nu au nicio legătură cu Biserica. Acestea sunt partide, nu biserici, iar noi ştim că există o singură Biserică, Doamne: aceea pentru care ai murit Tu.

Acum, când ei se adună în snopi, ca să fie arşi în curând, ai Tu grijă, Tată, ca grâul să fie cu spicul plin şi copt.

Ajută-ne să creştem, să reflectăm Lumina şi să fim asemenea lui Isus, care a spus: „Dacă nu fac lucrările pe care Mi le-a cerut Dumnezeu, înseamnă că nu am Viaţa în Mine, dar dacă Dumnezeu dovedeşte că Viaţa Lui este în Mine, nu mai trebuie să spun nimic.”

Te rog să îngădui din nou aceste lucruri, Doamne, căci eu încredinţez acest mesaj în mâna Ta, pentru ca Tu să veghezi asupra Lui şi să-i aduci la Evanghelie pe toţi copiii Tăi hotărâţi mai dinainte. Ajută-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos, care este Cuvântul. Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Vreau să va întreb ceva. Dintre toţi oamenii care se află acum în această casă de rugăciune, şi care văd cum lucrează Duhul în ei, câţi cred din toată inima fiecare Cuvânt, aşa cum este scris, şi Îl respectă? Îl credeţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă păzească întotdeauna prin Duhul Său.

Prieteni care ascultaţi banda, aş fi vrut să vedeţi adunarea din seara aceasta. Cred că cel puţin 90% din cei prezenţi au ridicat mâna, mărturisind că ei au crezut şi au împlinit ceea ce spune Biblia, nu ceea ce spune biserica, sau partida; mărturisind că ei văd Viaţa lui Hristos reflectându-Se în această Biblie.

În vremurile de demult, când nu existau topitorii, aurarul bătea aurul până când se vedea în el ca în oglindă. Cred că aţi auzit despre aceasta.

Aurul este cel mai greu metal. Este mai greu decât plumbul. Eu însumi am verificat aceasta. Dacă iei în mână un nisip din deşert, îl netezeşti puţin şi apoi sufli peste el, praful, particulele de nisip vor zbura, dar aurul va rămâne în palmă, atâta este de greu.

De-a lungul erelor vulcanice, bulgării de aur s-au amestecat cu pământ, cu fier şi cu alte zăcăminte. Aurarul lua bulgărul de aur şi îl bătea pe o parte, apoi îl întorcea pe cealaltă şi îl bătea şi acolo, până când îl curăţa de toate impurităţile. Ştiţi cum verifica dacă este curăţat bine? Trebuia să-şi vadă propriul chip în el.

Tot aşa face şi Dumnezeu cu Biserica Sa. El bate fiecare crez, fiecare denominaţiune, fiecare învăţătură omenească, până când vede în voi propria Lui viaţă.

„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.”, spunea Isus în Ioan 10.37 -.

Vedeţi? Dacă Viaţa care era în Hristos nu se reflectă în voi, să nu aveţi linişte până nu dobândiţi răbdare, stăpânire de sine, evlavie, blândeţe şi toate celelalte lucruri care vi se cer. Indiferent ce aţi făcut, indiferent cât aţi strigat, indiferent la câte biserici v-aţi înscris, indiferent câte pene v-aţi pus pe trup, n-o mai faceţi. Aşteptaţi până când veţi putea intra din toată inima, până când veţi avea dragoste în voi. Dacă cineva îţi smulge barba dintr-o parte, întoarce-te blând cu partea cealaltă.

Pe Isus L-au legat la ochi, L-au lovit peste cap şi I-au zis: „Dacă eşti proroc, atunci spune-ne „cine Te-a lovit, şi vom crede în Tine!” (Matei 26.68), dar El nici n-a deschis gura.

Când se ridică un proroc ce răspunde imediat la toate provocările, ţineţi minte, că acela nu este un proroc adevărat.

Astăzi, ei vor să ştie totul: când te vor durea dinţii, când te va durea stomacul şi orice altceva, ca să-ţi spună totul despre asta, dar acestea nu sunt trăsăturile lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă la Isus şi la profeți. Uitaţi-vă la Pavel. El putea să lovească un om cu orbire şi totuşi s-a lăsat scos afară din ţară de către acel căldărar.

Isus, care putea să învieze morţii, a răbdat ca nişte soldaţi beţi să-L scuipe în faţă, să-I smulgă barba, să-L lovească peste cap şi să-i strige: „Proroceşte-ne „cine Te-a lovit?” Dar El nici n-a deschis gura.

Nu vă luaţi după toţi aceşti şarlatani, ci ţineţi minte că, dacă există un dolar fals, înseamnă că undeva este şi unul adevărat.

Când vedeţi toate aceste organizaţii crescând şi prosperând – pentru că este scris că „Va izbuti tot ce va începe.” (Daniel 8.24) – gândiţi-vă că undeva trebuie să existe o Biserică a lui Dumnezeu, care este plină cu adevărat de Duhul lui Dumnezeu, şi care merge în sus, nu în jos.

Nu vă uitaţi după organizaţii mari, deoarece Biblia nu ne vorbeşte nicăieri despre o mare mulţime în biserică. Astfel, când Pavel a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei şi a ajuns la Efes, biserica de acolo avea 12 oameni. Aşa este. Toţi erau oameni buni, strigau şi se simţeau minunat, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. Pavel i-a întrebat:

„Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” (Fapte 19.2).

Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

Dacă nu are nicio importanţă cum eşti botezat, atunci de ce a mai pus Pavel această întrebare bisericii din Efes?

Ei au zis: „Am fost botezaţi de unul dintre cei mai mari oameni care au trăit vreodată pe pământ – de Ioan Botezătorul, care L-a botezat şi pe Domnul nostru. Dar ce, acest botez nu este bun?”

„Nu, dragii mei”, le-a răspuns Pavel, „de aceea trebuie să vă botezaţi din nou, aşa cum este scris, căci altfel nu veţi intra în Împărăţie. Ioan a botezat spre pocăinţă, nu spre iertarea păcatelor, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

„Când au auzit ei aceste cuvinte, au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos.”

Aşa este. Ei au urmat călăuzirea Scripturii.

Aşa cum am spus azi-dimineaţă, Moise a construit cortul întâlnirii după modelul pe care l-a văzut în cer, iar când Solomon a zidit templul, el a respectat Scriptura şi s-a condus după exemplul lui Moise.

Și acum, în aceste zile din urmă, Dumnezeu a venit în acest Templu al Său, sub forma Duhului Sfânt, căci este scris: „Tu Mi-ai pregătit un trup.” (Evrei 10.5).

În ziua cincizecimii, Duhul Sfânt S-a revărsat peste oameni şi mesajul a fost: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Dacă sunteţi de acord că predicatorii sunt doctori, doctorul Simon Petru a scris o reţetă veşnică, ce va vindeca pe orice bolnav. Nu vă luaţi după aceşti flecari cu gura mare, care încearcă să vă vindece invitându-vă să vă înscrieţi la o denominaţiune, la denominaţiunea lor.

După cum ştiţi, atunci când prepari un medicament, dacă pui o doză prea mare, poţi să îţi omori pacientul, iar dacă pui o doză prea mică, nu îl ajuţi cu nimic. Numai doctorul vostru ştie cum să vă prescrie reţeta, iar această reţetă este scrisă chiar de Hristos, Duhul Sfânt. Nu scoateţi din ea şi nici nu adăugaţi, ci luaţi Medicamentul aşa cum este, căci va vindeca orice boală.

Domnul să vă binecuvânteze. Îl iubiţi? Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

În timp ce fredonăm melodia, întoarceţi-vă şi daţi mâna cu cel de lângă voi, căci şi el este străin şi călător pe pământ.

/: Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea  (mulţumesc, frate!)

Pe lemnul Calvarului. :/

Haideţi să cântăm cu toţii:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Haideţi să ne plecăm capetele, să închidem ochii şi să ne ridicăm mâinile şi glasurile către Dumnezeu. Imediat vă las în seama păstorului.

Ne-am bucurat să vă avem în mijlocul nostru. Noi nu suntem o denominaţiune, aşa că aici nu există o altă lege, decât dragostea; nu există alt crez, decât Hristos; nu există altă carte, decât Biblia; nu există carnete de membru, ci doar părtăşia prin Sângele lui Isus Hristos care ne spală toată necredinţa.

Haideţi să cântăm împreună.

Eu îl iubesc…. (Domnul să vă binecuvânteze. Să mai veniţi în mijlocul nostru.).

Că-ntâi El m-a iubit… (Este în ordine, pastore? Dumnezeu să vă binecuvânteze).

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

– Amin –