DARUL ÎNVELIT AL LUI DUMNEZEU

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville. Este bine întotdeauna când vin în Casa Domnului, dar parcă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou este mult mai bine. Se pare că este o binecuvântare mai deosebită pentru noi. Păcat că nu putem avea tot timpul acest simţământ.

Atunci oamenii vin spre tine şi spun: „Domnul să te binecuvânteze!” ceea ce este bine. De fapt, acesta este singurul lucru care îmi place la Crăciun.

Am auzit că adunarea de Anul Nou se va ţine sâmbăta viitoare. Dacă va fi cu voia Domnului, voi fi şi eu acolo şi voi vorbi despre câteva lucruri. Duminică dimineaţa este obişnuita şcoală duminicală, iar seara este serviciul de evanghelizare. (Fratele Neville spune: „Va fi Cina Domnului şi spălarea picioarelor.”). Da, aşa este. Atunci vom avea Cina şi spălarea picioarelor. Acesta este cel mai plăcut mod de a începe noul an: cu Cina şi cu spălarea picioarelor.

Acum aş vrea să fac un mic anunţ, care este de fapt o cerere, având în vedere apropiata întâlnire şi este adresată păstorilor şi asociaţilor tabernacolului, administratorilor şi diaconilor de aici.

Cred că ar fi bine să ne adunăm împreună, din când în când, ca să vedem felul în care suntem călăuziţi de Domnul, pentru că de multe ori se ivesc anumite probleme referitoare la unele texte biblice pe care le găsiţi sau le auziţi, şi dorinţa noastră este să vorbim toţi la fel, oriunde am merge.

Aş vrea să veniţi cu toţii, păstorii şi asociaţii noştri, desigur, şi fratele Neville şi fratele Dan Ruddell, unul din asociaţii noştri, şi fratele Graham Snelling din Utica, fratele Stricker, misionarul nostru, fratele Parmell, fratele Junior Jackson din New-Albany şi toţi ceilalţi, diaconii şi administratorii.

Vă spun ce vreau să fac. Săptămâna viitoare am să vă aduc nişte foi de hârtie, pe care veţi scrie gândurile voastre, mai bine zis,  să vorbiţi despre slujba voastră, în lumina Scripturii, şi despre lucrurile pe care nu le ştiţi prea bine.

De curând, un administrator a întrebat: „Care este datoria mea dacă se iveşte cutare situaţie?” sau: „Care este datoria mea de diacon în cazul în care se iveşte următoarea problemă?” La rândul lui, păstorul ar putea spune: „Unde ar trebui rânduit Cuvântul acesta? Nu ştiu ce să spun referitor la El şi nici unde să Îl aşez în Scriptură.” etc.

După ce veţi scrie toate aceste probleme, aş vrea să-i daţi colile fratelui  Wood, care stă aproape de mine. M-aş bucura s-o faceţi cât se poate de repede, pentru că în felul acesta voi avea timp să mă uit puţin prin Scriptură.

După părerea mea, frate Neville şi fraţilor lucrători, este bine să ne adunăm împreună, căci dacă vom face aceasta vom vorbi toţi la fel, oriunde am merge. Desigur, întrebările voastre şi răspunsurile date, vor fi înregistrate, astfel că atunci când aveţi nevoie să ştiţi ceva, puteţi asculta banda. Astfel, totul va fi spre folosul bisericii.

Cred că avem câţiva diaconi şi administratori noi, şi aş vrea să fie instruiţi şi ei cu privire la slujba lor.

Aş vrea ca şi micuţul nostru frate Willard Crase, din Sellersburg, să-şi scrie mesajul lui, deoarece este încă tânăr în Domnul. Cred că şi aceşti tineri trebuie să înveţe cum să stea neclintiţi pe ceea ce au primit. Poate că în mintea lor tânără se ivesc diferite întrebări şi atunci, în loc să fugă la vreun membru din adunare, ca să-l lămurească, ar fi mai bine să ne adunăm împreună şi să vedem despre ce este vorba.

Atunci vom şti cu toţii ce şi cum să vorbim, pentru că dorinţa mea este să vorbim acelaşi Cuvânt.

Şi mai este ceva ce aş vrea să vă spun. Aşa cum a spus şi fratele Neville, să dorim toate cele bune în acest Crăciun, în acest timp de părtășie.

Dorinţa mea este să vă mulţumesc tuturor pentru felicitările, darurile şi celelalte lucruri pe care mi le-aţi trimis aseară. Vă mulţumesc din toată inima, pentru că ne-au căzut foarte bine.

Avem un băieţel prea mic încă pentru a vrea un pom de crăciun, dar iată că avem unul aici, în încăpere. Dimineaţă, când am mers acolo, am găsit câteva daruri de la biserica mea şi de la alţi prieteni veniţi din diferite părţi ale ţării. Toate erau puse sub acel brad. Nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru fiecare din ele. Le apreciez foarte mult şi doresc ca Dumnezeul cerurilor să vă binecuvânteze din belşug pentru dărnicia voastră.

Voi ştiţi că eu nu pot să vă trimit daruri la toţi, pentru că am o familie numeroasă şi cam zece milioane de prieteni, în timp ce câştig doar o sută de dolari pe săptămână. Totuşi, vă suntem recunoscători tuturor pentru că v-aţi gândit la noi şi vă mulţumim.

Să nu uitaţi de seara de Anul Nou. O, îmi amintesc de prima seară de Anul Nou petrecută în acest Tabernacol! Nu ştiu dacă mai este cineva care să-şi amintească, dar aceea a fost o seară în care Domnul l-a pus pe păstorul nostru la locul lui.

Acum, înainte e a ne ruga, aş vrea să citim textele biblice pentru tema din seara aceasta.

Am anunţat că voi vorbi despre tema: „Noi am văzut steaua Lui”, dar bunul meu prieten, fratele Sothmann, cu care am discutat, şi care este unul din administratorii bisericii, mi-a zis: „Eu am banda, frate Branham, pentru că ai mai vorbit-o undeva.” Atunci fratele nostru scump, Leo Mercier, a adăugat: „Da, ai vorbit de cinci ori predica aceasta.”

Ca urmare, am schimbat puţin textele şi voi vorbi despre „Darul învelit al lui Dumnezeu.”

Voi citi din Evanghelia după Matei 2.1-12:

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,

Şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.

A adunat pe preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

„În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:

„Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.

Apoi i-a trimis la Betleem, şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin să mă închin Lui.”

După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul şi pe Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat, apoi şi-au deschis visteriile, şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie.

În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.”

Aş vrea să mai citesc un text din Luca 2.7:

„Şi a născut pe Fiul ei întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.”

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

 Dumnezeule sfânt şi scump, Tu, Cel care ne-ai dat cel mai mare Dar pe care l-a primit lumea vreodată, pe Domnul Isus Hristos,

În seara aceasta venim la Tine umili şi plini de recunoştinţă pentru acest minunat Dar pe care ni L-ai dat. O, Tată, noi nu avem nimic să Îţi dăm în schimb, iar Tu ne-ai cerut foarte puţin:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihna.” (Matei 11.28).

O, ce Dar! Nimeni n-ar fi putut face aşa ceva în afară de Tine, Tatăl nostru. Îţi mulţumim că ai făcut aceasta pentru noi şi suntem martorii Tăi din ceasul acesta, căci ne-ai luat poverile şi păcatele, iar în schimb ne-ai dat bucurie şi pace.

Cât de recunoscători Îţi suntem, Doamne!

Suntem bucuroşi să ştim că trăim la sfârşitul  timpului, căci vedem semnele care vin din nou la suprafaţă, la fel ca în ziua venirii Lui. Ne smerim inimile în prezenţa Ta şi Te rugăm  să laşi Duhul Tău să domnească în inimile şi vieţile noastre. Întăreşte-ne dinăuntru până afară, ca să putem fi slujitorii Tăi, în acest ceas întunecat cu care se confruntă lumea.

Noi am citit cu un singur scop acest text din Cuvântul Tău: pentru că dorim ca Duhul Sfânt să ne scoată un context care va fi suficient ca Mesaj de Crăciun, pentru poporul Tău care aşteaptă.

Doamne, taie împrejur buzele care vor vorbi şi urechile care vor asculta. Umple de putere şi pune viaţă în cuvintele care vor fi rostite, ca să putem ajunge la o mai bună înţelegere a Domnului Isus, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Ieri am citit în ziar şi m-am mirat când am găsit ceea ce lumea comercială numeşte „Crăciun abundent”. Anul acesta s-au cheltuit mai mulţi bani decât în anii trecuţi, cu mult mai mult. În ziar scrie şi despre mulţimile de oameni  care s-au dus la Ierusalim şi despre faptul că s-a făcut puţină pace între arabi şi evrei, pentru ca pelerinii să poată merge acolo pentru Crăciun.

Eu m-am întrebat de multe ori de ce a fost ales Betleemul.

M-am gândit la Ierusalim. Cum de n-a fost ales el ca loc de naştere al Împăratului?

Voi ştiţi că Betleemul este un loc micuţ. De ce n-a ales Dumnezeu un loc mai religios pentru acel mare eveniment? De ce n-a ales Silo? Voi ştiţi că Silo a fost primul loc pe care a fost pus chivotul după ce poporul a trecut Iordanul. Sau Ghilgalul, un alt mare oraş religios? De ce n-a ales Muntele Sion sau chiar mândra capitală, Ierusalimul, cu toţi înţelepţii şi sfinţii ei? De ce n-a ales Ierusalimul?

De ce a ales Betleemul? Poate arăta ca unul din marile oraşe de refugiu care L-ar fi putut proteja pe Fiul Său în caz de vreun pericol? Ca Ramotul din Galaad. Acela era un mare refugiu, construit pentru oamenii care erau urmăriţi. Tot astfel de oraşe erau şi Cades şi Herbon.

De ce  a ales Dumnezeu micuţul Betleem? De ce nu a ales unul din aceste oraşe măreţe? Toate acestea erau renumite şi aveau o bază materială mai mare.

Ştiţi care este motivul? Dumnezeu are un anumit fel de a face lucrurile, are felul Său, iar eu mă bucur nespus de mult pentru aceasta. Vedeţi?  El ia uneori lucruri care nu au nici o bază spirituală sau nu au nimic spiritual. De aceea este Dumnezeu. El poate lua ceva ce este nimic şi să-l facă ceva măreţ. Aceasta Îl face Dumnezeu şi acesta este motivul pentru care Îl iubim. Acesta este motivul pentru care noi, oamenii simpli, Îl apreciem: pentru că poate să ne ia fără nici o bază şi să facă cu noi lucruri mari, dacă ne ia sub controlul Său.

Iosua a fost, desigur, cel care i-a condus pe copiii lui Israel în ţara făgăduită şi le-a împărţit pământul acelei ţări, iar seminţiei lui Iuda i-a fost dată tocmai porţiunea unde era Betleemul, partea nordică a ţinutului, unde se cultiva grâu şi orz.

Betleemul a fost zidit de Salma, fiul lui Caleb. Dacă vreţi, puteţi să vă uitaţi peste aceste lucruri mai amănunţit acasă, pentru că eu voi trece repede prin ele. Totuşi, pentru că unii iau notiţe, notaţi-vă 1 Cronici 2.54. Deci, Salma este cel care a întemeiat această cetate, nu mare din pricina întinderii, ci datorită lucrurilor care s-au petrecut în ea.

Este aşa cum am spus adesea: Nu biserica e mare, ci Dumnezeu este mare în mijlocul ei. Nu „muntele este sfânt”, ci Duhul Sfânt care era pe acel munte, este sfânt. Nu omul este sfânt, ci Duhul Sfânt din acel om. Vedeţi?

Aşa a fost şi cu Betleemul. Era mic ca întindere şi nu prea aveai la ce să priveşti. Populaţia era puţină şi asemenea oamenilor de astăzi, dar cu toate acestea, Dumnezeu a ales Betleemul pentru lucrarea Sa.

Aceasta îmi place mie: alegerea făcută de Dumnezeu. Indiferent cum arată cineva în ochii oamenilor, câtă vreme este ales de Dumnezeu, e în ordine.

Despre curva Rahav am auzit cu toţii. Fiind o fată frumoasă,  a fost trimisă de părinţii ei în stradă ca să aducă un venit în casă, prin prostituţie. Dar cu toate că era imorală, ea a auzit că există un Dumnezeu care răspunde la rugăciuni, de aceea, când i s-a dat prima ocazie de a face ceva pentru El, n-a stat nici o clipă pe gânduri, iar Dumnezeu a cruţat viaţa ei şi a familiei ei.

Rahav s-a îndrăgostit de unul din generalii armatei izraelite şi s-a căsătorit cu el. Ei s-au stabilit în Betleem. Numele acelui general era Salmon, tatăl lui Boaz, a cărui poveste de dragoste cu Rut o ştim cu toţii. (Matei 1.5).

Vedeţi voi? Acea curvă era dintre neamuri, dar prin ea a venit spiţa de neam din care avea să iasă, după trup, Domnul Isus. Şi când fiul ei, Boaz, s-a căsătorit, şi-a luat de nevastă tot o fată dintre neamuri, ceea ce a făcut ca Domnul Isus să se tragă oarecum şi dintre neamuri – desigur, trupeşte.

Apoi, când Rut l-a născut pe fiul lui Boaz, l-au numit Obed. Din Obed s-a născut Iese, care a fost tatăl lui David. (v. 5-6). Toate acestea s-au petrecut în micuţul Betleem.

Ce este aceasta? Linia genealogică pe care a venit Domnul Isus şi spre care priveau aşa zişii oameni duhovniceşti.

Din aceleaşi motive, prorocul Samuel l-a uns pe David împărat peste Israel, chiar aici în Betleem. Din David a ieşit marele Fiu, Fiul lui David, Fiul care S-a născut într-o iesle de pe un deal în partea de vest a cetăţii. Pe acea înălţime, îngerii lui Dumnezeu au cântat prima lor colindă.

Haideţi să analizăm puţin cuvântul „Betleem”. „Bet” înseamnă „casă”, iar „El” este „Dumnezeu”. „Elhem” înseamnă „pâine” deci „Betleem” este „Casa de pâine a lui Dumnezeu”. Deci, cât de perfect este faptul că „Pâinea vieţii” a ieşit din Betleem, adică din „Casa de pâine a lui Dumnezeu.”

O, este cu adevărat minunat!

Trebuie să fi fost puţin după lăsarea întunericului. Soarele apunea, iar stelele începuseră să strălucească pe bolta senină. Micuţul măgăruş îşi ridica picioruşele obosite de-a lungul dealului din vestul Betleemului, fiind atent unde-şi pune copitele micuţe, deoarece povara pe care o ducea era deosebit de preţioasă. Iosif îl mâna încet, aşa că micuţul grup urca încet pe munte. Călătoriseră toată ziua, venind de jos, din Nazaret, iar Maria se aştepta să nască în orice clipă.

Lucrurile fuseseră însă hotărâte mai dinainte de Dumnezeu, şi toate lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe El.

A fost hotărât de Dumnezeu ca în acele zile să existe un împărat nemilos, unul însetat de sânge, Irod. Dumnezeu a ştiut despre aceasta. El a ştiut de taxele puse şi de faptul că acel guvern aspru nu se gândea la sărmana mamă care era gata să-L nască pe întâiul ei născut doar peste câteva zile. El a poruncit ca fiecare să meargă în cetatea natală şi să se înscrie acolo. Indiferent de starea în care erau, oamenii trebuiau să se supună poruncii, iar Dumnezeu a ştiut totul despre aceasta. El a ştiut dinainte toate lucrurile. Da, El cunoaşte toate lucrurile dinainte şi le face să lucreze împreună spre folosul nostru.

Când în final, au ajuns în vârful dealului, îi văd cum  s-au oprit şi au privit spre  micuţul Betleem, care era luminat de câteva torţe aprinse. Erau adunaţi oameni de peste tot din Galilea, care au venit să plătească taxa cerută de guvernul roman. Nu conta starea în care se afla cineva, că era bolnav, nevoiaş, lepros, canceros, sărac, schilod, orb sau surd, trebuia să se supună poruncii date de guvernul provinciei.

Când micuţul grup a ajuns pe culmea dealului, desigur, acolo se afla o stâncă mare, şi-l pot vedea pe Iosif cum o ia cu blândeţe de pe măgar şi o aşează pe Maria pe acea stâncă. Micuţul măgăruş a răsuflat şi el uşurat, în timp ce Iosif a făcut câţiva paşi şi a privit în jos, spre micuţul Betleem. Putea vedea străzile aglomerate, torţele aprinse şi auzea ţipetele oamenilor şi zgomotele din sătuc. Peste tot erau numai oameni: prin grădini, în curţi şi de-a lungul zidurilor cetăţii. Ce privelişte!

Iosif s-a întors spre Maria şi a spus cam aşa: „Gândeşte-te, Maria draga că acolo, chiar în spatele cetăţii, în partea de nord, a secerat Rut în ogorul lui Boaz.”

Chiar acolo, sus pe deal, a răpus David ursul şi leul şi le-a smuls oaia din gură. Trebuie să fi fost acolo unde a stat Iosua cu sabia lui strălucitoare, războinicul neînfricat al poporului nostru şi, a împărţit ţara, dând această moştenire seminţiei lui Iuda, căreia, scumpa mea, îi aparţinem şi noi.

Apoi, pentru că nu mai auzea nimic în spatele lui, s-a întors să vadă dacă ea mai stă încă pe acea stâncă. Când s-a întors, a văzut faţa ei frumoasă îndreptată spre cer şi nu a mai trebuit să întrebe nimic pentru că în ochii ei se vedea reflectarea stelei şi el a înţeles că ea privea spre ceva anume.

După o vreme, Maria s-a întors spre el şi l-a întrebat: „Iosif, ai observat steaua aceea?”

El a privit mirat spre cer şi a răspuns:

„Nu, draga mea, nu am mai observat-o până acum.”

„Ei bine, să ştii că ne urmăreşte de când a apus soarele. O urmăresc de multă vreme şi cred că se va întâmpla ceva, pentru că am un simţământ minunat.”

Voi ştiţi că Dumnezeu face uneori asemenea lucruri pentru poporul Său, arătând vreo lumină sau vreo cale prin care să înţelegem că El se apropie de noi şi că este în acţiune. Indiferent ce spune lumea despre aceasta, El este încă acolo, iar Duhul Sfânt depune mărturie despre prezenţa Sa, pentru ca noi să fim încredinţaţi de aceasta.

Poate că Iosif i-a răspuns: „Maria, ştii ceva, eu n-am mai simţit niciodată o asemenea fericire cum simt acum şi nu ştiu de ce e aşa. Se pare că în seara aceasta este ceva sfânt deasupra oraşului.”

Acolo, departe, în est, la sute de mile depărtare, magii erau deja pe drum. Ei văzuseră steaua Lui şi veneau să se închine micuţului Dar dumnezeiesc care a fost trimis lumii.

Peste puţin timp, lumea avea să primească cel mai mare Dar care i-a fost făcut vreodată, un Dar înfăşurat; întâiul Dar de Crăciun.

Aş vrea să mă opresc puţin din povestire ca să vă spun ceva.

Dumnezeu însuşi S-a învelit pe Sine într-un Dar de Crăciun şi L-a trimis lumii.

De ce L-au refuzat ei? De ce nu L-au putut vedea? De ce nu L-au vrut? Din acelaşi motiv din care nu Îl doresc nici în seara aceasta: nu le-a fost încredinţat după obiceiul lor. Acesta este motivul. Şi este respins şi astăzi pentru că nu este încredinţat oamenilor care obişnuiesc să primească daruri.

Dar Dumnezeu îşi înveleşte Darul cum vrea. Are tot dreptul s-o facă, pentru că este Dătătorul  Lui.

Un alt motiv pentru care ei L-au refuzat şi atunci şi astăzi, este că aşteptau Ceva ce urma să vină jos cu care de foc şi cu o escortă de îngeri. Dar pentru că a venit ca un bebeluş născut într-o iesle, puţini au ştiut că Scriptura spune: „Iată semnul pe care vi-l voi da…”

Vedeţi? Într-o zi, ei I-au cerut Domnului un semn, iar El a spus: „Vă voi da un semn care va dăinui până în veşnicie: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-i va pune numele Emanuel.” (Isaia 7.14). Acesta este super-semnul. Acela este Darul pe care vi-l voi da.”

Însă vedeţi voi, pentru că nu a venit în felul cum era aşteptat, L-au refuzat.

Aşa este şi în seara aceasta, fraţilor. Darul lui Dumnezeu nu a venit aşa cum au vrut oamenii, de aceea,   L-au respins. Nu-L vor. Doresc să-L primească învelit într-o hârtie pentru cadouri; Îl vor poleit; vor ceva înflorit, ceva parfumat, ceva ce sclipeşte, ceva clasic, dar Dumnezeu nu Îşi trimite niciodată Darul după cum gândesc oamenii, ci Îl trimite pe calea hotărâtă de El însuşi.

Încă un motiv pentru care L-au refuzat, este că s-a născut printre cei săraci.

Maria şi Iosif au fost foarte săraci, iar pentru că a venit în felul acesta, L-au refuzat.

Aşa este şi astăzi. Când acest mare Dar al Bisericii, Duhul Sfânt, cade peste cei săraci şi umili, bogaţii nu Îl vor. Ei nu vor să se umilească. Îl vor cu clasă, nu aşa cum Îl trimite Dumnezeu.

Mulţi oameni doresc să primească Duhul Sfânt, dar aşa cum vor ei. O, dar sunt atât de bucuros pentru că nu este posibil! Voi trebuie să-L primiţi aşa cum Îl trimite Dumnezeu; trebuie să vă umiliţi ca să aveţi parte cu El.

Darul lui Dumnezeu nu a fost înfăşurat în lucruri fine, ci într-un scutec care, mă gândesc eu, era luat de pe spatele unui bou din staul. Stăpânii acelui bou puseseră pe el o cârpă, pentru a-i proteja pielea băşicată din pricina jugului. Vedeţi?  Maria şi Iosif nu aveau hăinuţe pentru EL.

Oh, când mă gândesc la aceasta mi se rupe inima! Emanuel nu a avut nici o hăinuţă, de aceea, a trebuit să fie învelit în cârpa luată de pe spatele acelui bou.

O, ce super-semn!

Micuţul IaHVeH plângând ca un bebeluş. Dumnezeu făcut trup într-un pachet. Dumnezeul care acoperă tot cuprinsul şi spaţiul, care a fost înainte de întemeierea lumii sau de crearea vreunei stele sau a unei molecule, S-a înfăşurat pe Sine într-un pacheţel şi a fost aşezat într-o iesle, într-un grajd, unde era plin de balega animalelor. Da, IaHVeH era acolo pe paie sau fân, plângând ca un bebeluş. Vă puteţi imagina aceasta?

Păi, bogaţii nu ar fi dorit aşa ceva! Ceva de felul acela, ceva atât de umil ar fi jignit până şi gândirea lor. Darul lui Dumnezeu să fie născut de o ţărancă considerată fanatică de vecinii ei şi de un tâmplar care abia ştia Abecedarul? Cum ar fi putut acei oameni simpli să aducă ceva prin care să ispitească sau să tenteze ochii celebrităţilor?

Cum ar fi putut aduce ceva care să împace sau să satisfacă gândirea bogaţilor din zilele acelea? Ei au fost respinşi categoric! Dar nu numai atunci, ci şi astăzi. L-au respins categoric. De ce aceasta? Pentru că El nu a venit aşa cum au vrut ei. Prin urmare, bogaţii şi denominaţia au refuzat acel Dar. N-au vrut să aibă nimic cu El. De ce? Pentru că nu a fost învelit după obiceiul crezurilor lor.

Acesta este motivul pentru care nici denominaţiile de azi nu doresc Darul lui Dumnezeu. Statele Unite nu doresc Darul lui Dumnezeu. Aceste biserici nu Îl vor pe Dumnezeu. Ei îl vor pe moş Crăciun; vor ceva poleit, cu fundă roşie, un lucru strălucitor. Ei refuză adevărul Evangheliei, a puterii şi învierii lui Isus Hristos, pentru că nu e învelit în crezurile lor.

Azi dimineaţă am ascultat la radio şi iată că o biserică recita ceea ce ei numesc „crezul apostolic”. Păi nu există aşa ceva! Singurul „crez” pe care ştiu că l-au avut apostolii este în Fapte 2.38. Acesta este singurul „crez” folosit de ei.

Toate celelalte sunt crezuri făcute de oameni, iar voi nu veţi putea să-L înveliţi pe Hristos într-un crez prezbiterian sau într-unul baptist, catolic sau penticostal, ci singurul lucru care îl va înveli pe Hristos este inima voastră. Nimic altceva, nici un crez sau părere, ci doar inima voastră. El are acolo un turn de control şi vrea să lucreze cu voi aducându-vă viaţa veşnică.

Fraţilor, el nu va accepta niciodată să fie învelit în crezuri. Nu a permis aceasta nici atunci şi nu o va permite nici acum.

Uitaţi-vă la bisericile de astăzi. Oamenii nu acceptă vorbirea în limbi în bisericile lor. De ce? Pentru că le-ar dărâma crezurile.

Nu pot accepta vindecarea divină, botezul cu Duhul Sfânt, adevărurile apostolice. De ce? Deoarece crezurile lor condamnă toate aceste lucruri.

O, ce prostie este să reţii hârtia în care este învelit Darul, iar pe El să Îl arunci! Dar tocmai aceasta face biserica de astăzi şi oamenii ei. Ei au uitat că Darul lui Dumnezeu este Viaţa veşnică, prin Isus Hristos, de aceea, acum este mai respins decât atunci.

Seara aceasta de Crăciun este respinsă la fel ca prima. Nu pot s-o accepte pentru că contravine crezurilor lor. Noi am putut vedea tot timpul acest lucru, de-a lungul epocilor.

Nu-i de mirare că nu s-a găsit nici un adăpost pentru ei în cetate. Nu puteau găsi pentru că Darul nu era învelit bine. Nu avea hârtia potrivită pentru un cadou. Totuşi, El era învelit ca un Dar venit de la Dumnezeu, dar ei nu L-au cunoscut. Pretindeau că ştiu şi că privesc spre EL, dar pentru că nu a venit în felul cum gândeau ei, adică conform crezurilor lor, nu L-au putut primi. Darul lui Dumnezeu a fost învelit altfel; a fost învelit ca un bebeluş; a fost născut într-o iesle; a venit din oameni săraci, din mijlocul unei grămezi de fanatici, deci cum ar fi putut să fie primit? Nu-i de mirare că nu s-a găsit loc pentru El.

Nici acum nu este loc pentru El în biserici. Ele Îl alungă şi nu cred în El.

Da, bisericile spun: „Deoparte cu asemenea lucruri! Este fanatism, de aceea nu vrem să avem de-a face cu asemenea manifestări! Sunt împotriva doctrinelor părinţilor noştri şi a acestei biserici!”

De aceea, astăzi, Hristos este la fel de respins ca atunci. În prea frumoasele noastre biserici, în marile noastre biserici, în cercurile noastre religioase, nu este loc pentru întâlnirea cu Duhul Sfânt. Nu Îl vor!

Dar ce fac? Îl înjosesc în faţa claselor înalte de oameni. Dispreţuiesc chemarea Lui de a se umili, de a merge la altar, de a plânge şi a se căi, până vor fi umpluţi cu puterea Celui Preaînalt. Cum să-şi lase femeile părul să crească şi cum să se poarte şi să se îmbrace ca nişte doamne? Cum să-şi arunce bărbaţii ţigările, să înceteze cu băutura şi să-şi respecte femeile? Este prea mult pentru ei. Prin urmare, preferă să se ţină de crezurile lor şi refuză să primească Darul lui Dumnezeu de Crăciun.

Preferă un crez în locul Darului lui Dumnezeu; preferă mai degrabă hârtia în locul Darului. Desigur, ei vor hârtia, vor ceva ce este poleit, ceva pe marginea căreia pot să discute mai mult, dar pe adevăratul Dar, pe Cel ce este înăuntrul acelei hârtii, nu-L vor.

Atunci, El S-a învelit  într-un scutec, iar astăzi este învelit la fel, în acelaşi lucru, în ceea ce oamenii numesc „fanatism, tremurici, eretici”, etc. Vedeţi? El este învelit într-un scutec, iar lumea nu Îl vrea. Oh! Sunt atât de bucuros pentru că pot să ridic acel scutec. Priviţi şi vedeţi ce este sub el: Viaţa veşnică, Dumnezeu făcut trup şi locuind printre noi.

Nu, ei nu L-au vrut pentru că nu se potrivea cu crezurile lor religioase.

Astăzi este la fel. O, dacă cineva s-ar ridica în biserică şi ar începe să strige sau să Îl laude pe Dumnezeu, sau ar spune: „Amin!” ca grupul acesta de lucrători sau ca cei din audienţă, s-ar ridica imediat un diacon şi i-ar arăta uşa, iar dacă ar avea numele scris în registrul bisericii, l-ar scoate de acolo. Vedeţi, Dumnezeu nu ar avea nici o şansă.

Dacă preşedintele Kennedy ar vrea să vină în vizită aici, în oraş, steagurile ar flutura şi covoarele ar fi întinse pe jos şi, desigur, s-ar organiza o festivitate de primire cum nu s-a mai văzut. Acest lucru este în ordine, dacă vor să-l facă, pentru că el este preşedintele Statelor Unite.

Dacă ar veni, oamenii vor spune: „S-a coborât atât de jos că vine să viziteze orăşelul acesta micuţ, când New York şi celelalte metropole îl invită tot timpul să se oprească o clipă în ele.

Dacă el ar veni la Jeffersonville, în oraşul acesta micuţ şi sărac, cum ar mai împodobi ei străzile şi cum ar face una şi alta ca să îl poată mulţumi, ca să se simtă binevenit.

Dar Isus poate veni în forma învierii, a puterii Lui, poate face semne şi minuni, căci cu toate acestea, fiecare ziar Îl va critica. Oamenii L-ar numi imediat „tremurici sfânt”. Ar spune: „Oamenii aceştia sunt nebuni!” Nu-i de mirare că avem o bombă atomică cu numele nostru scris pe ea. Mila este respinsă, aşa că n-a mai rămas decât judecata.

Da, ei nu-L vor primi. Nu au făcut-o atunci şi nu o vor face nici acum.

De ce nu acceptă ei Darul de Crăciun al lui Dumnezeu? Dacă este un „dar”, ar putea să îl privească măcar şi poate li s-ar potrivi. Dacă această credinţă a Duhului Sfânt s-ar potrivi în societatea oamenilor, astăzi, ar primi-o. De ce n-o primesc? Pentru că se gândesc mai mult la societatea lor decât la Hristos. Acesta-i adevărul.

Voi spuneţi: „Vorbeşti foarte dur în Numele Lui!”

Eu vorbesc despre El pentru că e Domnul meu. Sunt slujitorul Lui şi am dreptul să strig împotrivă la tot ce este rău. Creştinii cred şi acceptă aceasta, deoarece ştiu că este Adevărul.

Care este motivul pentru care ei nu au vrut acest Dar învelit? Au ştiut ce era înăuntru; de aceea L-au refuzat.

Acesta este motivul pentru care nici bisericile de astăzi nu vor să primească Darul de Crăciun al lui Dumnezeu: pentru că ştiu ce este în el. Ei nu Îl primesc pentru că dacă ar face-o, femeile s-ar purta altfel şi la fel bărbaţii. Atunci ar trebui să suporte denumirea de „fanatici”, ar trebui să apuce calea celor dispreţuiţi ai Domnului; ar trebui să-şi pună vieţile în rânduială; ar trebui să înceteze să mai facă răul, să fure, să mintă, să curvească, etc. Ar trebui să se oprească din toate acestea, de aceea, preferă să-L respingă pe El.

Poate mulţi ştiu că aşa este bine, dar cu toate acestea nu Îl doresc. De ce? Pentru că prezenţa Lui ar aduce prea mult adevăr; le-ar descoperi lucrurile ascunse şi păcatele, ori ei nu vor aceasta, nu vor să aibă nimic a face cu aşa ceva. Acesta este motivul pentru care spun: „Staţi departe de aşa ceva!”

Aşa a fost şi atunci. Ei ştiau că El este învelit acolo, de aceea au spus: „Puneţi-L deoparte!”

Acelaşi lucru este şi astăzi. El nu a fost dorit niciodată şi nu e dorit nici astăzi. Ei nu doresc Duhul Sfânt, deoarece ştiu că e învelit în acel pachet, şi ştiu şi care este rezultatul lucrării Lui.

Ei pot să vadă cum o femeie decăzută, aflată într-o stare atât de josnică încât nici măcar un câine n-o priveşte, vine la altar şi devine o făptură nouă, iertată de toate păcatele ei, iar când pleacă de acolo, se comportă ca o doamnă.

Pot să vadă cum un bărbat care umbla tot timpul la partide de cărţi şi fuma cinci pachete de ţigări pe zi, este înnoit şi schimbat de El, şi totuşi, ei refuză să-L primească.

Ei ştiu că dacă ar accepta acest Dar al lui Dumnezeu, în interiorul pachetului este învelit Isus Hristos, care ar spulbera toate glumele şi lucrurile lor murdare. Da, El i-ar schimba, dar oamenii nu vor aceasta, ci spun: „Lăsaţi-mă în pace cu asta!”

Aceasta îmi aminteşte de îndrăcitul din Gadara, care era posedat de o legiune de demoni, şi care a fost vindecat de Isus.

Atunci oamenii din cetate I-au zis: „Ce avem noi a face cu Tine? De ce ai venit aici? Pleacă din ţinutul nostru şi lasă-ne în pace!” Vedeţi? Ei nu voiau să aibă legătură cu EL. Se simţeau mai bine cu diavolii decât cu Isus. Acesta este motivul pentru care I-au spus: „Pleacă de aici, căci nu Te vrem!”

Ei doreau să fie ajutaţi de „bătrâna legiune.”

Fraţilor, Domnul vine întotdeauna la cei care-L doresc şi au nevoie de El. Aşa se face că în ţinutul gadarenilor, îndrăcitul a fost singurul care a primit ajutor. Eu m-am gândit adesea că atunci când voi ajunge în ceruri, aş vrea să văd cât de mult va conta mărturia acelui om îndrăcit împotriva crescătorilor de porci din Gadara. Chiar dacă i-au costat toată turma de porci, ei nu au vrut nici o trezire.

Orice i-ar costa pe oameni, ei tot nu vreau să-L aibă pe El în casă. De ce aceasta? Pentru că i-ar costa renumele în societate.

Nu uitaţi însă că El vă dă un nume scris în Cartea Vieţii Mielului, iar acel nume nu se poate şterge niciodată de acolo.

Aceasta înseamnă că puteţi alege. Oh! Primiţi darul de Crăciun al lui Dumnezeu! Aceasta este rugăciunea mea către voi. Da.

Dar poate L-a vrut guvernul? O, nu! Nici Irod nu L-a vrut. Nu, domnilor. De ce? Pentru că i-ar fi schimbat toate planurile.

Nici guvernul de astăzi nu-L doreşte deşi se spune că suntem o naţiune creştină.

De ce nu-L doreşte ONU? Ei vor accepta orice altă idee din lume, în afară de a Lui. Ei nu au făcut niciodată o rugăciune; nici o sesiune a lor nu începe cu rugăciune, ci se duc acolo şi îşi mănâncă murdăria unii altora. Ei nu vor să-L aibă pe Hristos, deoarece pentru a-L accepta trebuie să-şi schimbe programele, ori ei nu vor aceasta. Nu L-au vrut atunci şi nu Îl vor nici acum.

Bisericile nu L-au vrut pentru că nu a fost de acord cu crezurile lor, şi i-a numit: „pui de năpârci şi pereţi văruiţi”. Da, El i-a numit în toate felurile, iar când a venit vorba de Irod, a spus: „Duceţi-vă şi spuneţi vulpii aceleia…” (Luca 13.32).

Ce este mai josnic şi mai urât mirositor decât o vulpe bătrână? Şi Isus a spus: „Asta este Irod!” deci, El a numit negrul, negru şi albul, alb. El i-a spus răului, rău şi binelui, bine, dar ei nu au vrut aşa ceva.

Bisericile de astăzi nu doresc un păstor umplut cu Duhul Sfânt, care este gata să spună pe faţă ce este bine şi ce este rău. L-ar concedia imediat. Comitetul diaconilor s-ar întruni şi ar scăpa imediat de el, după care ar numi un altul care să vorbească după placul lor.

Frate, eu nu cunosc alt „crez” afară de Hristos; nici o altă lege, doar dragostea; nici o altă carte, decât Biblia. Aceasta este ceea ce ne trebuie nouă; de aceasta are nevoie biserica.

Totuşi, oamenii nu Îl doresc. Biserica lor este atât de înfăşurată în aceste denominaţii încât, prin comitetul lor de diaconi sau de administratori, pot să-l schimbe pe păstor după bunul lor plac. Dar ei nu pot să-L schimbe pe Dumnezeu. Cu siguranţă că nu! El va rămâne Dumnezeu orice ar face ei. Vedeţi? Ei nu-I spun „Bun venit!” lui Hristos, ci fac aceasta numai cu prietenii şi cu politicienii, dorindu-l mai degrabă pe moş Crăciun.

Lumea a preluat totul; moş Crăciun a preluat totul. Păi, copilaşii nici nu mai ştiu ce înseamnă Crăciunul. Ei nu ştiu ce înseamnă Paştele, ci ştiu doar de iepuraşi sau de nişte pui galbeni de găină.

Ce are comun venirea Domnului cu puii de găină, cea mai spurcată dintre păsări? Ce e mai murdar decât găina? Dar ei au pus-o acolo şi a luat locul lui Hristos.

Ce mai este şi povestea lui moş Crăciun? Niciodată   n-a existat aşa ceva. Voi sunteţi răspunzători pentru că-i minţiţi pe copii, iar în ziua judecăţii veţi da socoteală pentru aceasta.

Nu-i de miare că oamenii nu ştiu ce să facă. Ei nu mai doresc ceva real, ci acceptă orice imitaţie, în timp ce Adevărul este pus deoparte. Vedeţi? Ei nu vor darurile lui Dumnezeu. O, Doamne!

Am notat aici un motiv pentru care ei nu L-au vrut. Pentru că atunci când a intrat în Templul lor şi a dat peste urâciunea de acolo, le-a răsturnat mesele şi i-a scos afară pe schimbătorii de bani; a făcut curăţenie.

 O, dacă vreodată L-ar lăsa pe Duhul Sfânt să intre într-una din aceste mari biserici, El ar face curăţenie acolo. Vedeţi, acesta este motivul pentru care nu-L pot accepta: îi va face să înceteze cu jocurile de cărţi, cu petrecerile, etc.

Aşa cum s-a întâmplat, de curând, cu un predicator metodist din Howard Park, Calrksville, care l-a pus pe un frate de aici să-i pieptene părul, după care şi-a publicat fotografia în ziar, anunţând că dă o petrecere. Cred că John Wesley s-ar răsuci în mormânt dacă ar auzi aşa ceva. De ce? Pentru că L-au schimbat pe Hristosul cunoscut şi propovăduit de Wesley, cu altul.

Dumnezeu a spus că le va trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună, pentru a putea fi osândiţi. Vedeţi? Dacă refuzaţi binele, va trebui să acceptaţi răul. Nu există cale de mijloc. Dacă refuzaţi s-o luaţi la dreapta, veţi merge în stânga. Nu este posibil să mergeţi şi bine şi rău în acelaşi timp.

Când L-au refuzat pe Duhul Sfânt, ei L-au refuzat pe Hristos, au refuzat planul lui Dumnezeu, au refuzat mesagerul, au refuzat totul, de aceea au fost lăsaţi în păcatele lor şi pentru ei nu a mai rămas nimic altceva decât judecata.

Este adevărat, frate Ben? Desigur.

Ei L-au refuzat pe Hristos, au refuzat planul Lui, L-au refuzat pe Hristos. Duhul Sfânt încearcă să vină peste America de 50 de ani, dar tot de atâta timp este refuzat de ei. Acesta este motivul pentru care, în seara aceasta, este mai întuneric decât a fost vreodată.

O, chiar şi aceia peste care a căzut Duhul Sfânt la începutul anului 1900 s-au organizat! Da, copiii lor s-au organizat şi au format o denominaţie, aşa încât au ajuns să-L refuze chiar pe Dumnezeu pe care L-au primit părinţii lor. Amin. Ei îşi spun „penticostali”, dar o scroafă nu este cal chiar dacă trăiesc în acelaşi grajd. Cu siguranţă că nu. Tot aşa, faptul că un om aparţine de o biserică penticostală, baptistă, prezbiteriană, sau cum s-o mai numi ea, nu face din el un creştin. Până nu se întoarce cu adevărat e tot un păcătos.

Iar când se întoarce cu adevărat, când este convertit, el este născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, care l-a schimbat. El Îl acceptă pe Hristos, iar Duhul Sfânt vine şi face din el o făptură nouă, o creaţie nouă.

Atunci ei L-au refuzat, iar astăzi fac la fel.

Atunci El le-a răsturnat mesele cu bani, le-a răsturnat comitetul de administratori şi de păstori.

O, cât de diferite ar fi bisericile de azi dacă L-ar lăsa pe El înăuntru! Dar nu este posibil aşa ceva, pentru că ei nu ÎL vor.

În epoca aceasta, noi L-am găsit scos afară chiar din biserica Lui; stând la uşă şi încercând să intre înapoi. Un Tată milostiv.

După ce a fost scos afară de poporul Său, El încearcă să intre din nou în biserică.

Domnul Isus a spus că El este Cel care umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Dar iată că în epoca a şaptea a Bisericii stă afară. Da, ei L-au dat afară. Când? În această epocă laodiceană.

Ce înfiorător! El bate la uşa bisericii Lui şi încearcă să intre. Acesta este unul din cele mai dureroase tablouri descrise de Biblie (Apocalipsa 3.20).

Dar este şi ceva înduioşător; cred că este cel mai înduioşător lucru pe care L-a spus Isus vreodată: „Tată, sfinţeşte-mă ca şi ei să poată fi sfinţiţi.”

Cu alte cuvinte, El avea dreptate deoarece era Om, şi ca urmare avea dreptul la o casă, la o familie, dar cu toate acestea a renunţat la tot şi a început să-i înveţe pe doisprezece oameni cum să ducă Evanghelia în toată lumea. Deci, El S-a sfinţit de dragul lor. Un Dar de la Dumnezeu care S-a păstrat curat.

O, daruri ale lui Dumnezeu! Voi, oamenii care pretindeţi că le-aţi primit, păstraţi-vă sfinţi! Da. Îndepărtaţi-vă de lucrurile lumii şi fiţi sfinţi.

Cine a ştiut ce a fost în acel cadou? A aflat cineva ce era în el? Sunt bucuros pentru că a fost cineva.

Cine a ştiut? El a fost taina ascunsă, Piatra respinsă. Dar acolo a fost Cineva care a descoperit ce era în El.

Îmi pace cercetarea lucrurilor, vouă nu? (Amin).

Îmi plăcea să sap după pirite, iar când le găseam, le curăţam şi încercam să văd ce era înăuntru, apoi le puneam înaintea aparatului de verificat.

Şi El a fost pus în faţa „aparatului” la Calvar, şi a fost găsit 100% pur. Desigur. El a fost cea mai mare „bucată de aur” care s-a găsit vreodată, cel mai scump „Diamant” care a existat.

Biblia spune că „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.” (Matei 13.45-46).

El este cel mai preţios „Diamant” care a fost scos vreodată din ţărână. Este „Giuvaierul cerului”, cel mai mare „Diamant”.

Când s-a descoperit cel mai mare diamant din Africa de Sud, m-am gândit la minele de diamante din Kimberley. Ei scot acele diamante în stare brută, dar pentru a reflecta lumina este nevoie să fie tăiate. Prin lumina pe care o reflectă, îţi poţi da seama câte karate are diamantul respectiv. Dacă lumina pe care o reflectă nu este puternică, nu este mare lucru de el; e doar o sticlă. Dar când este vorba de un diamant adevărat, de multe karate, acela va reflecta culori diferite.

Aşa a fost şi El. Isus Hristos era un Diamant şi „a fost rănit pentru păcatele noastre şi lovit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El; şi în rănile Lui am fost vindecaţi.”  (Isaia 53.5).

O, cum reflectă razele de dragoste ale lui Dumnezeu din El! Puterea vindecării, dragostea, iubirea, învierea. Dumnezeu L-a rănit, L-a bătut, L-a cioplit şi L-a tăiat printr-o sabie romană şi cu un bici roman, aşa încât sângele îi curgea pe spate, pe barbă, pe tot trupul. Oh! Ce făcea El? Reflecta dragostea. Îmbrăţişa crucea. În loc de o pernă moale şi pufoasă a primit o iesle cu paie; în loc de o hăinuţă roz, o cârpă de pe spatele unui bou.

O, frate, poţi să vezi cât de adâncă era dragostea Lui?

Aseară am vorbit, chiar despre problema aceasta, cu câţiva oameni care au venit la mine acasă. Nimeni nu ar putea spune cât este de adâncă dragostea Lui. Cred că versetul acesta a fost scris pe pereţii unei instituţii de boli mintale:

„O, dragoste a lui Dumnezeu

Cât de bogată şi de pură eşti.”

Gândiţi-vă la toate peniţele care sunt pe pământ şi la miliardele de oameni care ar scrie acele mici litere: „Dragoste”. Dacă ar face aceasta, ar seca oceanele, măcar că 2/3 din suprafaţa Pământului este acoperită de apă.

Dragostea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu S-a desfăşurat pe Sine şi a venit ca un cadou de Crăciun, a fost pus în paie. El a avut ca pernă nişte paie, iar scutecul în care a fost învelit era o cârpă murdară luată de pe un bou. Apoi, ultima dată a avut o coroană din spini şi o cârpă murdară în jurul ochilor, iar batjocoritorii îl loveau peste cap şi-i ziceau: „Spune-ne cine Te-a lovit?” Ce a urmat? Copiii Lui L-au atârnat pe o cruce şi au cerut ca sângele Lui să cadă asupra lor, dar El a strigat deşi era în agonia morţii: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.” (Luca 23.34).

Aceasta este dragostea.

Biserica nu doreşte aceasta, ci vrea crezuri, dar noi avem nevoie de dragoste. Biserica moare din pricina acestor crezuri. Ea poate trăi doar prin dragoste, pentru că dragostea este Dumnezeu, este Viaţa veşnică.

Dragostea biruieşte totul. Ea este puterea cea mai mare care există. Totuşi, ei nu-L vor pentru că ştiu că este un dar.

Însă unora dintre ei le-a fost descoperit ce fel de Dar era; ce se ascundea în acel pachet.

Ştiţi cine au fost primii care au privit în acel Dar de Crăciun? Îngerii. Ei au ştiut; le-a fost descoperit. Ei au ştiut pentru că au venit de pe acea parte a dealului.

Poate că Maria stătea acolo obosită şi rănită, iar unul din păstorii care se aflau în apropiere cu oile, tulburat de vederea ei, i-a spus: „Am puţină apă rece în ploscă. Nu vrei să bei?” Şi micuţa familie i-a mulţumit pentru apa oferită.

Poate că unul din acei păstori aflaţi în câmp, a auzit plânsetul Copilaşului născut în grajdul din apropiere, căci nu s-a găsit nici un alt loc liber pentru El. Nimeni nu L-a vrut. Apoi, deodată a venit îngerul care le-a adus vestea cea bună: „Astăzi în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul…” (Luca 2.11). Şi imediat cu îngerul    s-au unit o mulţime de îngeri, care-L lăudau pe Dumnezeu, cântând prima colindă. Vedeţi? Păstorilor le-a fost descoperit ce conţinea Pachetul.

Aceasta-i singura posibilitate prin care cineva poate afla ce se găseşte în Pachet. Trebuie să fie descoperit. Dacă nu aveţi descoperirea, veţi spune: „Este fanatism!” dar când primiţi descoperirea, Îl veţi urma. Atunci veţi deschide, iar Dumnezeu va intra, va cina cu voi şi voi cu El.

Când sunteţi gata, deschideţi uşa şi lăsaţi-L să intre înăuntru, căci Cel mai mare dar de Crăciun bate la uşa inimii voastre ca să-L lăsaţi înăuntru.

Puteţi vedea acest Dar minunat bătând la uşa inimii omului şi spunând: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 20.20). Însă voi nu Îl veţi cunoaşte până nu vi se descoperă. Numai atunci veţi merge în căutarea Lui.

Când veţi vedea că aceasta este Viaţa, singurul fel de viaţă; când veţi vedea că biserica voastră e uscată şi moartă; când veţi vedea că strângerea mâinii păstorului, stropirea cu apă şi toate celelalte lucruri, nu au nimic cu El, veţi porni să căutaţi.

Când veţi zace pe pat, pe moarte, iar medicul va spune că nu mai este nimic de făcut, veţi dori să priviţi în acel Pachet, dar va fi prea târziu. Uitaţi-vă în seara aceasta în El, pentru că atunci vă va fi luat.

Biblia spune că „Dacă Mă respingeţi acum când sunteţi sănătoşi, când vor veni necazurile, Eu voi râde de voi.”

Deci mai bine cercetaţi Pachetul în seara aceasta.

Ce sunt toate aceste semne? Lumina sfântă venind din ceruri, fotografii, semne mari, putere, deosebirea duhurilor, vorbirea în alte limbi, tălmăcirea, descoperirea lucrurilor care vor veni, puterea Evangheliei, vindecarea bolnavilor, îndepărtarea cancerului, deschiderea ochilor orbilor şi toate celelalte lucruri. Ce sunt toate acestea?

Oamenii spun: „Păi sunt doar o grămadă de tremurici sfinţi!”

Aveţi grijă, căci s-ar putea să fie acel scutec.

Aşa a făcut şi Balaam. Cum putea crede că Dumnezeu va blestema propriul Său popor, pe Israel? El n-a văzut. A privit la scutec în loc să privească la Stânca lovită şi la şarpele de aramă, care mergea înaintea lor să facă legământ.

Vedeţi? Aşa este şi astăzi. În loc să vadă puterea Duhului Sfânt făcând semnele lui Mesia şi minuni printre oameni, aşa cum a făgăduit El că va face în zilele din urmă, ei se opresc la scutec.

Domnul a spus clar că la venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe. El va face semne şi minuni printre oameni, dovedindu-Se viu. Unde va lucra El? Printre oamenii simpli şi umili.

O, ei numesc aceste lucruri fanatism, iar pe cei care le posedă îi dau afară. Mai bine aţi cerceta înainte de a ajunge prea departe, spre pierzarea voastră. Da.

Pe acei păstori urât mirositori, cu greu i-ar putea accepta oamenii printre ei. Ei dormeau afară cu oile. Toată lumea ştie că păstorul oilor doarme chiar în uşa staulului, iar Isus a spus: „Eu sunt uşa oilor.”

Eu m-am întrebat adesea cum vine asta. Dar când am fost în Orient, am înţeles. Acolo am văzut că seara păstorul bagă oile în staul, apoi se întinde jos, drept uşă. În felul acesta, oaia nu poate ieşi  afară decât dacă sare peste el, iar lupul nu poate intra. De ce? Pentru că păstorul este uşa.

Mă bucur foarte mult pentru că Isus S-a întins la uşa inimii noastre, aşa încât,  noi nu putem pleca şi nu putem face nimic fără ca El să ştie. Nimeni nu poate intra acolo fără ştirea Lui, ceea ce înseamnă că El face ca totul să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc pe El. Aceasta ne face să strigăm şi să Îl lăudăm pe Dumnezeu, spunând: „Îţi mulţumesc, Dumnezeule, pentru acest Păstor care se pune la uşa inimii noastre şi ne avertizează de tot ce se va întâmpla, ca să fim pregătiţi.” Da.

Şi iată că, undeva, în est, în India, erau nişte oameni înţelepţi, numiţi magi sau astrologi. Când am fost în India, am avut ocazia să văd astfel de oameni. Ei procedează şi azi la fel. Sunt foarte săraci şi de obicei umblă câte trei. Oamenii aceştia stau chiar pe stradă.

De acolo au venit şi cei trei magi, căci ei au spus:    „I-am văzut steaua în Răsărit.” (Matei 2.2b). Ierusalimul, sau mai bine zis Palestina, este la vest de India. Deci, ei au văzut Steaua în timp ce erau în est şi au venit să se închine în faţa Împăratului născut.

Magii se odihneau în timpul zilei, iar când venea seara, se aşezau pe un turn înalt. Se urcau acolo, aprindeau focuri şi discutau despre ţări, despre căderea unor împărăţii şi despre micşorarea unor imperii. Erau credincioşi şi aveau un singur Dumnezeu adevărat, deoarece se trăgeau din mezo-persanii zilelor lui Daniel, deci erau mahomedani.

De altfel, Petru a spus în Fapte 10.34 că „Dumnezeu nu este părtinitor”, ci lucrează în orice neam cu cei ce se tem de El.

Uitaţi-vă la magi. Ei au văzut steaua şi au ştiut că Dumnezeu trimite un mesager omenirii: Darul Său, de aceea s-au dus la Ierusalim şi au vorbit despre acest lucru în faţa preoţilor  din Templu, în faţa acelor mari religioşi. Amin.

Parcă-i văd cum stăteau în jurul unui foc şi discutau. Studiaseră toate corpurile cereşti şi ştiau totul despre ele. Cunoşteau fiecare mişcare a lor, ştiau locul fiecărei stele şi le cunoşteau pe nume. Nu-i de mirare că au observat acel corp ceresc străin şi au spus: „S-a întâmplat ceva; este ceva supranatural!” Şi ce au făcut? Au privit la Scriptură.

Ei cunoşteau Scripturile pentru că Daniel fusese conducătorul lor. Voi ştiţi aceasta. Daniel 2.48 arată că Daniel a fost făcut cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului, ceea ce înseamnă că el i-a învăţat.

Fără îndoială, într-o noapte când stăteau acolo şi citeau Scripturile, au revăzut cuvintele spuse de Daniel cu privire la toate împărăţiile care urmau să vină, cea mezo-persană şi aşa mai departe, până se va ridica cea romană. Apoi, în final, el a văzut „o piatră ce s-a desprins din munte, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.” Şi citind aceste lucruri, ei şi-au zis: „Cu siguranţă a sosit acel timp!” Apoi au citit despre Balaam, care spunea: „O stea răsare din Israel…” (Numeri 24.17). Amin.

Şi în timp ce se gândeau la acele lucruri, a apărut acel nou „vizitator”.

De obicei, când te gândeşti la Hristos, El vine la tine şi ţi se descoperă.

Întotdeauna când vă gândiţi că trebuie să vă purtaţi corect, să procedaţi corect, El vine să vă ajute.

Deci, cam în timpul acela ei l-au văzut pe „vizitatorul” care i-a călăuzit spre vest. Au plecat imediat trecând râul Tigru, apoi au străbătut deşerturi şi munţi, deoarece ştiau că se va întâmpla ceva. Ştiau că va avea loc un lucru supranatural.

Şi unde s-au dus? Ei spuneau: „Dacă aceasta este prorocia lui Daniel, înseamnă că marea capitală, Ierusalim, este gata să-L primească pe Împăratul lor. Când vom ajunge acolo, ei vor şti cu siguranţă despre ce este vorba. Noi nu înţelegem pentru că suntem doar nişte magi săraci şi umili, dar am văzut supranaturalul răsărind printre noi.”

O, Doamne! Ei erau gata. Aleluia! Ei s-au dus să vadă ce vestea steaua, mesagerul lui Dumnezeu. Vedeţi? Şi au urmat steaua-mesager până au ajuns la Lumina desăvârşită. Oh!

Apocalipsa 1.20 vorbeşte despre stelele-mesageri a celor şapte Biserici. Ce trebuie să facem noi astăzi? Să găsim Lumina stelei. Amin. Ea reflectă slava Lui; reflectă puterea Lui; reflectă divinitatea Lui, de aceea, urmaţi-o până veţi ajunge la Lumina desăvârşită. Oh, continuaţi să mergeţi oricare ar fi preţul: peste munţi, peste mări, prin jungle, este tot.

Şi în final au ajuns la Ierusalim, dar de îndată ce au intrat în acea mare biserică denominaţională, steaua i-a părăsit. Ciudat.

„Trebuie să fie aici!” îşi spuneau magii, aşa că au început să umble în sus şi-n jos prin cetate, căutând şi întrebând pe oricine întâlneau pe stradă: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Noi am văzut steaua Lui în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui. Unde Îl putem găsi?”

Ciudat, dar nu au primit nici un răspuns. O, Doamne! Aproape că aş putea vorbi în limbi acum.

Dar iată că mai marii religioşi nu ştiau nimic despre un astfel de Împărat. Ei n-au avut răspunsul atunci şi nu îl au nici acum. Nu ştiau. Înţelepţii nu L-au putut găsi pe Isus în mijlocul religiei lor, iar pe străzi este la fel: El nu poate fi găsit în aceste mari denominaţii. Nu ştiu nimic despre El, nu au răspunsul.

„Ce-i cu vindecarea divină despre care se vorbeşte?” zic ei. „Ce-i cu vorbirea asta în limbi şi cu aceste prorocii? Sunt doar nişte prostii! El nu-i în asemenea lucruri.” Vedeţi? Ei nu au răspunsul. Nu l-au avut atunci şi nu-l au nici acum.

Dar această necunoştinţă i-a îndemnat pe acei înţelepţi să facă ceva: au început să cerceteze. Cred că fratele DuPlessis a început să facă aceasta chiar acum.

Uitaţi-vă la fecioarele adormite. Ele s-au dus înapoi să-şi cumpere ulei, dar chiar atunci a venit Mirele, în timp ce ele erau plecate. Deci, cât de aproape suntem noi acum, când vedem aceste biserici mari mergând înapoi: „Păi, spun ei, poate am lăsat ceva afară. Ei bine, nu găsim…” dar nu-L vor găsi niciodată. Nu uitaţi aceasta!

Nu-L vor găsi pentru că sunt morţi. Asta este totul. Ei nu vor mai veni niciodată la viaţă. Sunt gata.

Acesta este motivul pentru care nu mă interesează programul lor, ci am un singur gând: să spulber totul, indiferent despre cine este vorba. Şi fac aceasta nu ca să reînviez o denominaţie, ci ca să-L aduc înapoi pe Isus Hristos. Da, domnilor.

Niciodată într-o denominaţie, pentru că ele sunt dintotdeauna împotriva lui Dumnezeu. Îl obligă să stea afară şi resping tot ce e dumnezeiesc. Ei nu vor veni niciodată la viaţă, ceea ce înseamnă că nu este nici o diferenţă între Crăciunul acesta şi primul Crăciun. Este acelaşi lucru.

Vreau să mă opresc puţin aici. Eu am un film. Nu este la mine acum, ci este la dr. Dilly, un medic care a fost vindecată într-una din adunările mele. Ea are banda intitulată „Trei minute până la miezul nopţii”, unde este vorba despre ceea ce a spus Domnul la întoarcerea evreilor în Palestina, înainte de a doua venire a Domnului.

Un frate care voia să meargă în Israel, m-a întrebat: „Pot merge acolo?” Israelul va veni ca naţiune, nu ca individ, deoarece Cuvântul Domnului spune: „Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se poate naşte un neam, aşa, dintr-o dată?” (Isaia 66.8). Ei vor veni ca naţiune.

Priviţi-i însă pe acei sărmani evrei din Iran şi din alte părţi. Cred că aţi citit ce s-a scris despre ei în revista „Life”. Ei nu au vrut să urce în avioanele care veniseră să-i ducă acasă, pentru că nu văzuseră niciodată un avion. Erau aşa înapoiaţi că lucrau pământul cu plugul de lemn. Dar rabinul lor a păşit în faţă şi le-a zis: „Staţi puţin! Nu a spus profetul nostru că ne vom întoarce în patrie pe aripile unui vultur?”

O, Doamne! Atunci s-au urcat în avioane şi au decolat. Vedeţi? Prorocul nu a ştiut că ceea ce a văzut în vedenie are motoare. A privit doar şi a văzut că ceea ce i s-a arătat se asemăna cu un vultur mare care mergea prin aer. Aceasta s-a întâmplat cu 2500 de ani în urmă, dar atunci, Dumnezeu a spus: „Nu-i voi uita. Îi voi aduce acasă, dar le voi orbi ochii astfel încât să-Mi pot alege un popor peste care să pun Numele Meu.”

Isaia i-a văzut ridicându-se, de aceea, a spus: „pe aripi de vultur.”

Şi când au aterizat în Palestina, un reporter i-a întrebat:

„V-aţi întors pe pământul natal ca să muriţi aici?”

„Nu, noi ne-am întors ca să-L vedem pe Mesia”, au răspuns ei.

O, ce se întâmplă, frate? Bisericile nu au răspunsul. Ce este aceasta? Am ajuns la sfârşitul timpului, când străluceşte Lumina de seară. Puterea Duhului Sfânt este din nou în biserică, exact cum a fost la început, pentru că prorocul a spus: „Dar spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7).

Bisericile nu ştiu de ce se adună ei, nu au răspunsul, dar bomba atomică are răspunsul ei. Sigur că da. Suntem în timpul de seară, mai târziu decât ne gândim. Amin.

Şi magii mergeau în sus şi în jos, pe străzi, pentru că nu aveau răspunsul.

„Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?” îi întrebau oamenii. Şi astfel au aflat de la ei că urmau o stea. Dar vedeţi? Când erau în cetate, pe tărâm religios, n-au mai văzut-o.

Nici acum nu pot.

Ierusalimul nu ştia nimic despre arătarea vreunui semn supranatural.

„Despre ce semn supranatural vorbiţi?” îi întrebau ei pe magi.

„O! Noi I-am văzut steaua în Răsărit şi am urmat-o până aici.”

„Cum? Păi noi nu am văzut nimic. Nu ştim nimic despre aşa ceva.”

Şi totuşi, acea stea împlinea întocmai Scriptura.

Da, ei nu ştiu nimic despre supranatural. De ce? Pentru că nu urmează steaua, busola care-i călăuzeşte spre Lumina desăvârşită.

Noi am văzut steaua Lui aici, în vest. Ce fel de stea? Biserica-stea, Duhul Sfânt în nişte fiinţe umane. Da, noi am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm. Amin.

Aceasta este! Bărbaţi înţelepţi şi femei înţelepte, dar cu inima smerită şi umilă. Noi am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.

Dar vai, ei nu ştiu nimic despre supranatural; nu ştiu nimic despre Lumină şi despre toate lucrurile acestea. N-au ştiut nici atunci şi nu ştiu nici acum.

Observaţi. O, îmi place aceasta!

Câtă vreme am fost pe teren religios nu au mai putut vedea steaua. Ce au făcut atunci? Au ieşit din Ierusalim şi au mers afară.

Frate, stai afară câtă vreme ei sapă pe terenuri denominaţionale.

„Unde este El? Cu siguranţă, voi pastorilor, trebuie să ştiţi ceva. Voi, preoţii, rabinii, nu ştiţi nimic despre El? Sau voi, metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, catolicii, etc., voi aveţi cu siguranţă un răspuns. Unde este El?” O, vai! Dar vedeţi? Ei nu ştiau nimic.

Câtă vreme au stat în întunericul marii denominaţii nu au văzut nimic, dar când au părăsit cetatea, steaua era din nou înaintea lor. Glorie!

„Ieşiţi afară, poporul Meu! spune Domnul. Ieşiţi din Babilon, din încurcătură! Ieşiţi afară din crezurile voastre şi din lucrurile voastre şi atunci vă voi primi, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat!”

Nu vă atingeţi de petrecerile lor din biserici! Staţi departe de dansurile lor şi de celelalte lucruri pe care le fac!

Nu demult, a apărut un interviu cu pastorul unei biserici metodiste de aici, din Indiana, care dădea uneori petreceri de rock în biserică. Şi acel om spunea:

„Biserica Metodistă a neglijat prea multă vreme frumoasa artă a rock-ului.”

Un om posedat de diavolul! Vedeţi? Ei nu ştiu nimic despre Dumnezeu. Nu ştiu despre El mai mult decât ştie un hotentot din Africa despre o noapte egipteană, sau un iepure despre galoşi. Asta se întâmplă când ai capul plin de teologie şi de crezuri făcute de oameni.

Când vine însă puterea Duhului Sfânt, tu îl accepţi pe profetul lui Dumnezeu. Atunci accepţi darul Duhului Sfânt, al lui Dumnezeu, şi ca urmare vei vedea cât de mult „rock” vei putea avea în biserică. Atunci te vei întoarce la Evanghelia pe care a predicat-o John Wesley şi vei vedea cât poţi predica din ea. Te vei duce înapoi la John Smith sau la baptişti, la Martin Luther şi aşa mai departe şi vei vedea tot firul lucrării Domnului.

Dar ce este cu ei? Nu ştiu nimic despre supranatural. Aşa este. Biserica Metodistă de astăzi nu ştie nimic despre vindecări măcar că John Wesley a stat şi a predicat despre vindecarea divină când unul din marea biserică anglicană a venit şi a râs de el. Atunci Wesley şi-a întins mâna spre el şi a zis: „Nu va apune soarele peste capul tău până mă vei chema de trei ori să mă rog pentru tine!” Şi aşa a fost. Acel bărbat a murit chiar în ziua aceea strigându-l pe Wesley să se roage pentru el.

De ce Biserica Metodistă nu se întoarce din nou la aceasta? De ce? Pentru că este moartă. Acesta este adevărul. Vă este teamă să primiţi acel Pachet pentru că vă descoperă păcatele.

Eu vă invit însă pe voi, metodiştilor, să priviţi din nou în Pachet. Vă chem şi pe voi baptiştilor, să faceţi aceasta. Vă chem pe voi, prezbiterienilor, penticostalilor, catolicilor, şi pe toţi ceilalţi, să veniţi şi să priviţi iarăşi în pachetul în care se află Darul de Crăciun al lui Dumnezeu. Aruncaţi învelişul şi păstraţi conţinutul! Aşa este. Îndepărtaţi-vă de poalele lui moş Crăciun şi întoarceţi-vă la Darul lui Dumnezeu, la Duhul Sfânt. Ştiu că El va descoperi o mulţime de lucruri, dar chiar de aceasta aveţi nevoie: de o curăţire. Ştiu că este greu, dar trebuie s-o facem. Este Cuvântul lui Dumnezeu. Da, domnilor. Este spre binele vostru.

Când au intrat în cetate, magii şi-au dat seama că ceva nu este în ordine pentru că Lumina a ieşit afară. Cum  s-au alăturat acelei denominaţii au fost părăsiţi de Lumină.

„Ce s-a întâmplat?” au început să strige. „Unde este El?”

„Desigur, Îl vom găsi aici, îşi ziceau, pentru că aceasta este o denominaţie cu tradiţie; există de multă vreme.”

„Capitala denominaţiilor”, spun astăzi, „este Vaticanul”. Păi, sigur că da. Trebuie să fie aici.

Unde este El, Cel care a spus: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci!”? Unde este El, Cel care a spus că va fi Lumină în timpul de seară? Unde este El, care a spus: „Lucrurile pe care le fac Eu, le veţi face şi voi”.? Unde este El?

Dar Lumina a rămas afară. Când au văzut aceasta, au ieşit de acolo şi iată că Lumina a apărut din nou.

Da, frate. Da, domnule. Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci atunci Duhul Sfânt, Darul lui Dumnezeu, va intra cu siguranţă. El este la uşă şi spune: „Lasă-Mă să intru căci dacă vei face aceasta, Eu voi cina cu tine.”

„Dacă veţi face aceasta, vă voi descoperi toate lucrurile; vă voi arăta supranaturalul; vă voi vindeca bolile şi Mă voi îngriji de toate problemele voastre. „

Darul învelit al lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. Atunci a fost învelit în Fiul lui Dumnezeu, iar astăzi este învelit în fiii lui Dumnezeu, în Biserica Sa. Aşa este. Darul învelit pentru oameni, dar ei Îl refuză. Dar ce spune Cuvântul? „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul şi ghicitor, pentru că le spusese tainele ascunse ale inimii, cu atât mai mult vor spune aceasta despre voi.”

Magii L-au primit. Ei erau săraci şi umili dar au văzut acea Lumină ciudată.

Aş vrea să mai ating încă un lucru. Când au văzut din nou acea Lumină, magii s-au bucurat foarte mult. Biblia spune „n-au mai putut de bucurie”. (Matei 2.10).

O, îmi imaginez că ei au strigat puţin, nu? (Amin).

Deci au ieşit pe porţile cetăţii şi au văzut din nou Lumina Duhului Sfânt strălucind, ceea ce i-a bucurat nespus de mult.

O, ce fac oamenii când nu mai pot de bucurie? Încep să strige: „Glorie! Aleluia, laudă lui Dumnezeu!” Aşa este. O, steaua este acolo! Călăuzeşte-ne! Scoate-ne afară din aceste organizaţii şi călăuzeşte-ne spre acea Lumină desăvârşită!”

Ei au continuat să meargă plini de bucurie până când Lumina s-a oprit deasupra Copilului…………………………………………

…El S-a descoperit unui pescar sărac, celor fără şcoală, celor needucaţi, unor oameni care abia ştiau să-şi scrie numele. Asemenea oameni n-ar putea fi diaconi sau altceva în şcolile de azi, căci ceilalţi ar spune: „O, dar sunt aşa de needucaţi!” O, Doamne!

El S-a descoperit celor daţi afară, celor urâţi, celor bolnavi care aveau nevoie de vindecare. Ei au dorit să vadă ce era în acel Pachet, iar El li S-a descoperit. I-a hrănit pe cei flămânzi cu pâine şi cu peşti şi a făcut o mulţime de alte lucruri minunate. Aş putea vorbi mult despre toate acestea, dar trebuie să trec mai departe. El S-a descoperit celor care nu erau iubiţi de lume, ci erau numiţi fanatici. Da, acelora li S-a descoperit Domnul, iar eu sunt atât de fericit pentru că pot să fiu unul dintre ei. Da, domnilor. Neiubiţi, nedoriţi, nevoiaşi, flămânzi şi bolnavi. Da.

Mă gândesc la încă o pereche flămândă. Era odată un om care flămânzea în inima lui. Numele lui era Pavel sau mai bine zis, Saul. El călătorise spre Damasc pentru că era înfometat. Nu ştia ce să facă, dar dorea să facă ceva pentru Dumnezeu. Atunci, în jurul lui a strălucit o lumină şi din mijlocul ei i-a vorbit un Glas: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Vedeţi? El S-a descoperit unui om care flămânzea în inima lui.

Da, El S-a descoperit unei femei cu renume rău, unui osândit la moarte, etc.

Simon şi fariseii, o, cum au dorit să cunoască acest Dar! Însă ei L-au vrut pentru dorinţa lor personală, pentru motivele lor egoiste. Şi ce a făcut fariseul? A dat o mare petrecere la care L-a invitat şi pe Isus. Eu mă îndoiesc că fariseii L-au iubit cu adevărat pe Isus, deoarece  nu aveau nimic în comun. Simon era un fariseu încrezut, care Îl ura pe Isus, dar s-a gândit să-L invite ca să facă pe grozavul cu EL, ca să vadă dacă era cu adevărat un proroc sau nu.

Deci a trimis după El ca să vină la petrecere. Isus era probabil obosit după multele vindecări pe care le făcuse, iar curierul trimis de fariseu a vorbit cu Petru, care i-a răspuns scurt:

„Astăzi nu poate merge.”

„Dar, domnule, stăpânul meu este rabinul Simon, pastorul marii noastre biserici din Iudea. El L-a invitat pe Stăpânul tău să vină să-L vadă. O, ce renume mare va avea atunci! Ar trebui să vină.”

„Păi, te voi duce la El să vedem ce zice.”

Astfel, şi-au făcut loc prin mulţime. Soarele era aproape de asfinţit, iar Isus era obosit. Şi iată-l pe curierul marelui Simon apropiindu-se de El.

În prezenţa lui Hristos. O, eu m-am întrebat adesea ce a fost în inima acelui curier. Ce simţea? Să stea atât de aproape de Isus şi să vină totuşi cu un mesaj de la fariseu:

„Stăpânul meu vrea să vii să-l vezi! Dă o petrecere şi doreşte să fii Invitatul lui de onoare.”

O, aş fi dorit să fiu eu solul acelui mesaj, ca să pot fi atât de aproape de El. Voi nu? (Amin). Eu nu m-aş fi gândit ce spune fariseul, ci aş fi căzut la picioarele Lui şi aş fi strigat: „O, Doamne, ai milă de mine, păcătosul!” Cred că asta aş fi spus. Voi nu? (Amin). Cât de aproape a stat de Isus şi a refuzat ocazia de a-şi cere iertare pentru păcate. O, Doamne!

Şi bietul Isus, obosit şi epuizat, ştiind bine cât de mult îl ura şi îl dispreţuia fariseul, Şi-a ridicat capul şi a spus: „Voi fi acolo!”

O, fraţilor! Când El spune că va fi acolo, să ştiţi că va fi.  Atunci să nu vă mai faceţi griji. Nimic nu Îl va putea opri, ci va fi acolo.

În ziua aceea au fost înjunghiaţi toţi viţeii cei graşi, au adus vin nou şi toate celelalte. Dar poporului sărac nu i s-a permis să intre. O, iar când au fript carnea, ce miros s-a răspândit! Cei săraci stăteau afară salivând, căci nu puteau intra. Acea petrecere era numai pentru celebrităţi. Mesele erau pline şi cu struguri, care răspândeau în jur aroma lor plăcută.

Eu m-am întrebat adesea cum a pătruns Isus acolo fără să fie observat. Voi ştiţi că în Orient, dacă eşti invitat acasă la cineva, ei sunt foarte ospitalieri. Pe atunci, oamenii purtau sandale, de aceea se făcea spălarea picioarelor.

Aceasta facem şi noi, ca aducere aminte, pentru că aşa ne-a poruncit Domnul.

Deci, dacă erai invitat într-o casă, încă de la uşă ţi se spunea: „Bine ai venit!” Apoi, aveau oameni pentru munca de jos. Unii mânau trăsura, alţii găteau, alţii serveau, dar omul cel mai neînsemnat din casă era cel care spăla picioarele.

O, şi cred că şi Domnul meu era Unul care spăla picioarele! Iar noi avem impresia că suntem cineva. Priviţi-L pe El spălând picioarele acelor pescari murdari sau la păstorii urât mirositori. Da, El a făcut-o.

Astfel, atunci când ajungeai la uşă, băiatul care avea însărcinarea aceea îţi scotea sandalele, îţi spăla picioarele, apoi le încălţa cu un fel de papuci de casă, cum purtăm şi noi, un fel de şlapi. Apoi, cu prosopul pe care-l purta pe umăr, îţi ştergea faţa de praf.

Aveau şi un ulei parfumat, ceva foarte scump, pe care îl foloseau numai cei bogaţi. Împărăteasa din sud i-a adus lui Solomon un astfel de parfum făcut din mere. Miroase ca floarea de măr.

Ei luau deci, acel parfum şi dădeau cu el pe faţa oaspetelui. Pentru că erau foarte arşi de soare, puneau mult ulei, apoi îl ştergeau uşor cu un prosop şi astfel erau împrospătaţi. Desigur, când intrai în acea casă mare, unde peste tot erau numai covoare persane ţesute de mână, te simţeai cu adevărat împrospătat.

Când se întâlneau unul cu altul, gazda şi oaspetele se îmbrăţişau, ceea ce făcea ca musafirul să se simtă ca un frate. Picioarele  îţi erau spălate şi erai uns peste tot. Apoi, următorul lucru pe care-l făceau, se sărutau pe gât. Acesta era ultimul lucru care se făcea în semn de bun venit.

Vă amintiţi de Iuda, care a dat acel sărut lui Isus? Ce i-a spus Domnul? „Prietene, ce ai de făcut, fă!” Vedeţi, El cunoştea inima lui Iuda.

Dar cum a intrat Isus acolo, fără să I se fi făcut nimic din toate acele ritualuri de primire? El stătea într-un colţ, cu picioarele murdare. Probabil fariseul discuta despre altceva şi nu L-a văzut când a intrat.

Aceasta-i problema şi cu bisericile de astăzi. Puterea lui Dumnezeu a intrat, dar ei nu au observat-o.

Vedeţi? El ar fi vrut să facă ceva, dar nu era bine venit.

Şi iată-l pe Simon stând de vorbă, poate spunând ceva bancuri şi distrându-se cu rabinul Cutare, aşa că nu L-a observat pe Isus.

Poate că El s-a furişat înăuntru şi S-a aşezat într-un colţ. O, pot să-L văd cum stătea acolo, cu picioarele murdare, cu gâtul băşicat şi fără sărutul de bun venit. Nu vă face să vă simţiţi ciudat? Isus cu picioarele murdare!

Ei Îl chemaseră acolo: „Isus, Isus!”, iar acum spuneau: „Isus stă acolo, într-un colţ, cu picioarele murdare.”

O, Dumnezeule, cum se poate? Cum era posibil ca nimeni să nu-I dea nici o atenţie?

Dar iată că s-a întâmplat să treacă pe acolo o prostituată. Auzind zgomotul de petrecere, ea şi-a zis: „Oare ce se petrece la casa fariseului?” şi s-a grăbit să privească printre crăpăturile gardului. Deodată privirea i s-a oprit în colţul unde era Isus şi L-a văzut cu picioarele nespălate, nedorit, nebăgat în seamă de nimeni, stând cu privirea plecată.

O,  şi iată că i s-a descoperit ei. Pot să văd cum se apleacă să vadă mai bine şi se freacă la ochi. „Oare El să fie? Da, este Cel care a cruţat-o pe femeia aceea care era ca mine, care a fost dată afară din biserică şi era cât pe ce să fie omorâtă cu pietre. El trebuie să fie.”

Vedeţi, credinţa vine în urma auzirii, iar ei i s-a descoperit că este El. „O, îşi zicea ea, dar iată că nu este bine venit şi are şi picioarele murdare. Ce aş putea face pentru asta? Eu sunt femeie şi dacă aş intra înăuntru să spun ceva, m-ar alunga. Mai mult, sunt şi o femeie cu renume rău, iar El ar şti aceasta. Oare ce să fac?”

Pot s-o văd cum se frământa: „Trebuie să fac ceva, pentru că numai aşa voi avea Viaţă.”

Iată! O, frate, spune şi tu: „Aş vrea să văd ce este în Pachetul acela. Ştiu că acolo este ceva care-mi va ierta păcatele. Chiar dacă sunt o stricată, chiar dacă sunt rea, doresc să privesc în acel Pachet de Crăciun, deoarece ştiu că acolo este ceva pentru mine.”

Acolo este ceva pentru toţi. Aşa este, prietene păcătos. Este ceva pentru cel care joacă cărţi, este ceva pentru cel mincinos, este ceva pentru oricine. Nu Îl puneţi deoparte. Nu faceţi ca fariseul care a luat hârtia şi a aruncat Darul. Ce jalnic!

Iată-L venind. El stă acolo.

Şi acea femeie sărmană a alergat afară şi a luat nişte bani. „O, trebuie să ajung neapărat la El!” îşi zicea ea.

Cât aş vrea ca oamenii să vadă aceasta! Ori ajungeţi la El, ori pieriţi. Ce contează că oamenii vă numesc „tremurici sfinţi”? Ajungeţi la El, căci aceasta este singura voastră şansă.

Ea s-a dus la unul din magazine. Pot să-l văd pe acel evreu, care se văieta tot timpul că i-au mers rău afacerile, în timp ce-şi număra câştigul. Toată lumea era plecată la petrecere.

Femeia a intrat în magazin, iar el a întrebat-o de sus: „Ce cauţi aici?” Femeia şi-a pus banii pe tijghea – cam 30 de dinari romani. „Oh, oh! Ce doriţi, doamnă?” a strigat comerciantul sărind imediat s-o servească.

Vedeţi, lucrurile s-au schimbat imediat ce a văzut banii, măcar că era aceeaşi femeie stricată.

La fel este şi astăzi. Ai bani, eşti bine văzut. Nu ai bani, eşti un nimic.

„O, ce doriţi?”

„Aş dori cel mai scump parfum pe care-l aveţi. Să-i număr, căci aici sunt 30 de piese.” Dar au fost 40.

„O, atâta face sticluţa aceasta. Este cea mai fină.”

„O vreau.”

„Vrei să spui că doreşti să cumperi mirul acesta?”

„Da, vreau toată sticluţa.” Banii aceia erau tot ce avea ea.

Aceasta ai de făcut şi tu, frate. Te va costa fiecare păcat al tău. Te va costa totul, dar tu doreşti să Îi dai totul.

S-a întors la petrecere şi s-a strecurat prin gard. O văd cum s-a uitat şi L-a văzut pe Isus stând într-un colţ, părăsit de toţi. Păstorul fariseilor era acolo spunând glumele lui murdare cu ceilalţi, nebăgându-L în seamă pe scumpul nostru Domn.

Privindu-L, femeia şi-a zis: „Cum să fac să ajung înăuntru?” Şi s-a furişat privind ţintă spre El. Pot să văd cum îi şiroiau lacrimile pe obraji, în timp ce privirile îi erau aţintite asupra Lui. A scos dopul de la sticlă şi a golit tot conţinutul pe picioarele Lui, pentru că nu voia să-L lase cu picioarele murdare.

Poate spui: „Nici eu nu vreau aceasta!” Atunci de ce nu faci ceva? El avea cel mai josnic nume – „tremurici”, „fanatic religios.” De ce nu vrei să faci şi tu ceva? Ridică-te şi spune: „Voi urma şi eu calea celor dispreţuiţi ai Domnului.” Sunt gata să primesc acel Pachet.”

Ea a turnat uleiul pe picioarele Lui, aşa că întreaga încăpere s-a umplut de un miros îmbătător, deoarece era foarte scump.

O, fraţilor, nimic nu este prea mult pentru Isus! Daţi-I tot ce aveţi mai bun. Daţi-I tot ce aveţi: viaţa voastră, sufletul, întreaga voastră fiinţă, timpul vostru, daţi-i tot ce aveţi.

Ea a turnat ulei şi pe capul Lui, după care s-a gândit la păcatele ei şi şi-a zis: „Cu siguranţă, mă va osândi!” A început să plângă, a căzut în genunchi şi a zis încet: „Sunt atât de păcătoasă, încât nu mă simt vrednică să stau în faţa acestui Om. Sunt atât de plină de păcate!” Apoi şi-a ridicat spre El frumoşii ochi şi a zis: „Imediat mă va alunga de aici!” dar El nu S-a mişcat.  A stat liniştit şi a privit-o.

„O, El îmi cunoaşte inima! Simt cum îmi citeşte gândurile… Ştie cât sunt de rea. Ştiu, Doamne, nu sunt vrednică să stau înaintea Ta, dar nu Te pot vedea stând aici cu picioarele murdare. Tu eşti singura mea nădejde.”

O, ce apă minunată pentru picioarele Lui: lacrimi de pocăinţă.

Bătrânul fariseu nu avea de unde să facă rost de aşa ceva. Apoi, i-a sărutat picioarele şi i le-a şters cu părul ei.

O, Cel căruia Îi săruta picioarele era Domnul ei. Ea nu avea un prosop cu care să-I şteargă picioarele, dar avea buclele frumoase ale părului ei, care se revărsau de-o parte şi de alta, aşa că şi-a luat părul şi a început să-I şteargă picioarele şi să I le sărute.

„Doamne, Tu ştii că sunt o păcătoasă. Nu mă simt bine că am venit aşa în faţa Ta, dar nu pot suporta să Te văd cu picioarele murdare.”

Cam în timpul acela, fariseul s-a întors şi a privit spre locul în care se afla Isus: „Uitaţi-vă acolo. Uitaţi-vă ce companie are. Probabil că are ceea ce ei numesc Duhul Sfânt.” Vedeţi?

Ei nu s-au schimbat: „Uitaţi-vă cu ce fel de oameni umblă! Tu vorbeşti despre acel Duh Sfânt şi despre vindecarea divină, dar cine sunt? Gunoiul oraşului.”

Sigur, căci acelora li s-a descoperit. Ei ştiau ce era în acel Pachet.

Femeia ştia că nu putea merge la fariseu; el ar fi  scos-o afară pentru că nu era de rangul lor. Dar, vedeţi? Există un loc unde poate merge păcătosul. În Galaad era un Balsam care vindeca, iar ea L-a găsit. Ea a vrut să cunoască acel Dar şi I-a sărutat picioarele.

Văzând acea scenă, bătrânul fariseu a spus: „Aha, veniţi aici, băieţi! Uitaţi-vă la prorocul vostru! Dacă ar fi un proroc adevărat, ar ştii ce fel de femeie este aceea care-I spală picioarele! Uitaţi-vă! Vorbiţi despre fanatism? Aceasta îmi dezonorează casa.”

Isus nu a scos nici o vorbă, ci a privit doar spre femeie. El ştia cât de sincer gândea fariseul, aşa că S-a ridicat. Atunci femeia şi-a zis: „Gata, mi-a sosit ceasul! Mă va osândi şi mă va arunca afară.”

O, Îl văd stând în picioare! Acum se simţea bine, căci picioarele îi fuseseră spălate cu lacrimi de pocăinţă, cu lacrimi izvorâte dintr-o inimă sinceră. Imorală cum era, femeia ajunsese însă la Fântâna unde putea fi curăţită. Stătea acolo cu faţa scăldată de lacrimi, iar cârlionţii părului îi erau plini de lacrimi şi de murdăria de pe picioarele Lui. Stătea acolo şi se întreba temătoare ce se va întâmpla. „O, îşi zicea, El mă va arunca în temniţă pentru că am intrat aici!”

Domnul S-a întors însă spre Simon şi i-a zis: „Simone, vreau să-ţi spun ceva. Tu M-ai invitat în casa ta, dar când am intrat, apă nu Mi-ai dat pentru spălarea picioarelor, dar femeia aceasta, Mi le-a spălat cu lacrimile ei!” O, Dumnezeule!

„Ulei nu Mi-ai dat ca să-Mi ung gâtul ars de soare, nici nu M-ai sărutat şi nu Mi-ai urat bun venit, dar femeia aceasta Mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi n-a încetat să Mi le sărute şi să Mi le şteargă cu părul ei, de cum am intrat”.

Vreau să-ţi spun ceva, Simone.: „Îţi spun că păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate.”

Era sau nu, Proroc? O, Dumnezeule!

Ce se întâmplase?  Ea găsise ceea ce era în acel Pachet. A găsit dragostea şi iertarea.

O, cum a văzut ea acel Dar preţios al lui Dumnezeu lucrând în ea! O, cum trebuie să se fi simţit când a văzut cum s-a întins peste ea Darul lui Dumnezeu! Păcatele ei au fost iertate.

Cum s-a simţit Baraba în ziua aceea? Voi ştiţi povestea lui Baraba. El era un hoţ, un criminal. Toată noaptea aceea s-a frământat, căci a doua zi urma să fie executată sentinţa de condamnare la moarte. Ce coşmaruri avusese toată noaptea! Nu avea nici un pic de linişte.

Şi a doua zi a auzit dintr-o dată paşii soldaţilor care veneau spre celula lui. Marele temnicer a răsucit cheia şi a strigat:

„Ieşi afară, Baraba!”

„O, nu mă ucideţi! Fie-vă milă!”

„Baraba, eşti liber!”

„Cum sunt?”

„Eşti liber.”

„Cum adică sunt liber?”

Oare cum s-a simţit Baraba când a aflat că acel Dar al lui Dumnezeu a luat locul lui la moarte? Eu simt la fel, pentru că Darul lui Dumnezeu a luat şi locul meu la moarte.

În încheiere aş mai spun doar atât: Astăzi, Crăciunul înseamnă un pachet de Carmel, o sticlă de coniac sau de whisky, învelite într-o hârtie frumoasă cu un moş Crăciun pe ea. Cu toate acestea, ei refuză încă Darul de Crăciun al lui Dumnezeu. Nu Îl doresc.

Eu Îl vreau. Sunt bucuros să L-am primit. O, Emanuel, Dumnezeu arătat în trup, locuind printre noi, respins şi condamnat de-a lungul epocilor! Dar mila Lui se revarsă şi astăzi peste fiecare inimă care vrea să-L primească.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Mă întreb dacă este cineva care ar vrea să privească în acel Pachet, ca să vadă că acolo este Cineva care vă iubeşte, care Şi-a dat viaţa pentru voi. Aţi vrea să îndepărtaţi scutecul de pe el, acel scutec numit „fanatic şi tremurici sfânt”? Înfăşuraţi-vă în el şi urmaţi calea celor dispreţuiţi ai Lui.

Dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune, să ridice mâna şi să spună: „În seara aceasta de Crăciun vreau să primesc Darul de Crăciun al lui Dumnezeu, Darul cel adevărat.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

Dumnezeu să te binecuvânteze, fetiţo.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Da

Mai sunt şi alţii care ar dori să fie amintiţi în rugăciune? Ridicaţi mâna. În ordine.

Scumpul nostru Domn, îi aducem înaintea Ta pe toţi cei care au ridicat mâna. Unii dintre ei sunt încă adolescenţi, dar cred că au făcut acest gest din inimă, pentru că nu vor să fie osândiţi o dată cu lumea. Ei vor să Te primească, vor Darul lui Dumnezeu, vor să primească Viaţa veşnică. Îndură-Te, Doamne. Deschide pentru ei iertarea păcatelor; deschide fântâna din casa lui David, unde păcătoşii intră sub apă şi vina lor este spălată.

Îndură-Te, Doamne! Du-te acasă la ei şi locuieşte cu ei în seara aceasta. Fă viaţa lor aşa cum trebuie să fie.

Vindecă bolnavii şi suferinzii dintre noi, căci Tu eşti Ajutorul nostru. Tu eşti Cel care acţionează acolo unde ceilalţi nu pot. Tu eşti harul, eşti Darul lui Dumnezeu, iar noi credem şi urmăm cu umilinţă Lumina de seară care ne conduce la Lumina desăvârşită, la Darul lui Dumnezeu, la Viaţa veşnică, prin botezul cu Duhul Sfânt.

Ţi-i predau Ţie, în Numele lui Isus Hristos, Tată. Ia sufletul lor şi spală-l în sângele de pe Calvar, căci o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Fratele Branham cântă.

Îl iubiţi din toată inima? (Amin). Să cântăm încă o dată: „Îl iubesc.” Haideţi să ridicăm mâinile spre El. Vreau să daţi mâna cu cel de lângă voi.

Ridicaţi mâna toţi care aţi primit Darul de Crăciun al lui Dumnezeu. Nu-i aşa că Îl iubiţi? (Amin).

Nu-i aşa ca este minunat? (Amin). În ordine.

Să cântăm cu toţii.

– Amin –