CUM IUBEȘTE ISUS PE OAMENI

Prieteni, daţi-mi voie să vă salut din inimă în această frumoasă zi. Dacă Domnul ne va îngădui, astăzi ne vom întâlni de două ori. Pentru după-amiaza aceasta am ales o temă de evanghelizare pentru care aş dori să vă întăresc credinţa în Domnul Isus Hristos.

Apoi, începând din seara aceasta, voi începe serviciile divine care ne vor introduce în credinţa necesară pentru vindecare, deoarece văd printre noi mulţi bolnavi şi ştiu că toţi doresc să fie vindecaţi.

Poate unii vă întrebaţi cine va fi primul care va ajunge în rândul de rugăciune. Desigur, nu poate veni toată lumea în faţă deoarece s-ar face înghesuială şi neorânduială, iar pentru a evita lucrul acesta, îi vom chema pe oameni la rând.

După 2-3 zile de la începerea serviciilor, veţi vedea că Dumnezeu îi va vindeca pe oameni şi în sală, fără să fie nevoie să mă rog pentru ei, deoarece El priveşte la credinţa voastră şi vă cunoaşte pe fiecare în parte. Da, El ştie totul despre voi; ştie de ce aveţi nevoie pentru a fi vindecaţi şi poate să vă spună totul de aceea credeţi şi iubiţi-L!

După cum aţi putut observa, avem oameni de ordine care se vor îngriji ca toate lucrurile să se desfăşoare fără probleme.

Dumnezeu este Cel ce vindecă

Cred că fiecare dintre voi îşi dă seama că vindecarea nu poate fi realizată prin puterea unui om ci se bazează pe credinţa în Dumnezeu.

Cel ce vindecă este Dumnezeu! Omul nu poate face aceasta ci el vesteşte doar vindecarea pe care o face Dumnezeu.

Un adevărat vestitor al vindecării divine nu primeşte răsplata oamenilor şi nu are nevoie nici de recunoaşterea lor deoarece toată lauda îi revine doar lui Dumnezeu.

Vestitorul este cel care vă arată calea prin care puteţi fi vindecaţi, iar dacă vreţi să fiţi vindecaţi, Domnul vă cere să credeţi personal pentru că, după cum ştiţi, Isus le spunea celor bolnavi: „Facă-se după credinţa ta.”

Vindecarea unei femei

Când a auzit despre mine, Florence Nightingale din Durban, Africa de Sud, care este nepoata întemeietorului Crucii Roşii din acea ţară, m-a rugat să merg în Africa de Sud ca să mă rog pentru ea. Alături de scrisoare, ea mi-a trimis un plic şi un bilet de avion, dar fratele Bosworth i-a răspuns că nu putem merge în Africa pentru orice cerere de rugăciune, deoarece suntem oameni limitaţi în timp şi putere.

Femeia ne-a răspuns, prin sora medicală, că medicul a spus că nu poate fi mişcată deoarece suferă de tuberculoză la coloana vertebrală şi că, de 9 ani, de când suferă de această boală, nu se poate mişca.

Opt săptămâni mai târziu, am plecat în Anglia iar de acolo în Finlanda. Regele Angliei, tatăl actualei regine, mă rugase să fac o escală la Londra ca să mă rog pentru el.

Florence Nightingale a auzit din Africa despre călătoria mea în Anglia şi s-a hotărât să vină cu un avion acolo. Astfel, când am coborât din avion, împreună cu cei ce mă însoţeau, numele meu a fost strigat de câteva ori printr-un difuzor puternic. Florence Nightingale, care sosise cu numai 15 minute înaintea mea, mă anunţa prin cineva să mă grăbesc să merg la hotelul unde fusese cazată pentru că este pe moarte.

Îmi amintesc că era o dimineaţă ceţoasă când am fost conduşi la hotelul Picodely, unde fusese cazată ea.

Cred că nici unul din însoţitorii mei nu mai văzuseră vreodată o fiinţă aflată într-o stare atât de gravă cum era această femeie. Nu mai putea vorbi şi era atât de slabă, încât oasele îi erau acoperite doar de piele. I s-a luat mâna şi a fost pusă în mâna mea, după care am îngenuncheat cu toţii ca să ne rugăm pentru ea. Eu stăteam chiar lângă geam, iar când am privit-o, am văzut că din ochii ei curgeau lacrimi. Văzându-le, mă miram de unde puteau ieşi acele lacrimi şi cum de mai există viaţă în ea, căci starea ei era foarte gravă.

Simţeam o mare durere pentru sărmana femeie şi în acelaşi timp eram copleşit de marea ei credinţă. Am început să mă rog din toată inima pentru ea şi în timpul rugăciunii am văzut un porumbel care a venit şi s-a aşezat pe geam. El a început să se plimbe încoace şi încolo, gângurind pe pervazul geamului, iar când am încheiat rugăciunea şi am spus „Amin!”, a zburat.

Când ne-am ridicat de pe genunchi, am vorbit cu fraţii şi i-am întrebat dacă au văzut şi ei porumbelul sau dacă ştiu ce înseamnă el. În timp ce aveam această discuţie cu ei, au venit cuvintele:„Aşa vorbeşte Domnul, tu nu vei muri, ci vei trăi!”

Nu ştiu câte kilograme avea această femeie, dar în tot cazul, era foarte slabă. Ea suferea şi de cancer la stomac, iar diagnosticul dat de medici era: „Nevindecabil!”

Cât timp fusese posibil, femeia a fost hrănită prin perfuzii, dar acum nu se mai putea face nici aceasta deoarece i se uscaseră şi venele, aşa că starea ei era îngrozitoare.

Slavă Domnului însă, căci datorită îndurării Lui, ea mai trăieşte şi astăzi.

Dorinţa mea este ca harul acesta de vindecare să vină şi în viaţa ta, soră; şi să se reverse şi peste tine, dragă frate.

Vreau să ştiţi că fratele acesta care zace pe targă şi toţi ceilalţi bolnavi, sunt foarte aproape de inima mea deoarece şi eu am suferit de mai multe boli în viaţa mea.

Odată am fost atât de orb, încât a fost nevoie să fiu purtat de braţ. Apoi, am stat în spital cu ulceraţii la stomac, însă de fiecare dată Isus a venit şi m-a vindecat.

Medicul îmi mai acordase doar trei minute de viaţă, dar El S-a îndurat de mine şi, după cum vedeţi, stau înaintea voastră pe deplin sănătos. Au trecut 22 de ani de atunci şi îi mulţumesc cu recunoştinţă Domnului pentru că m-a vindecat.

Eu Îl iubesc din toată inima şi încerc să spun şi altora despre faptul că El este Vindecătorul nostru şi că ne iubeşte pe toţi. Credeţi şi veţi vedea că Isus Hristos îi vindecă şi astăzi pe cei bolnavi, deoarece a înviat din morţi şi trăieşte în veci, iar acum este prezent în mijlocul nostru. El este Acelaşi care a umblat cândva prin Palestina numai că azi se întâlneşte cu noi în forma Duhului Sfânt folosindu-Se de voi şi de mine pentru a-şi îndeplini planul.

Credeţi aceasta? ( adunarea spune: „Da” ).

Vă mulţumesc.

De ce am venit la voi?

Când stau în faţa voastră, ştiu că nu mă consideraţi un străin şi aceasta mă bucură. Voi sunteţi fraţii şi surorile mele, deşi nu ne-am mai întâlnit niciodată înainte de venirea mea în Germania şi doresc să avem legătură frăţească unii cu alţii în Domnul Isus Hristos.

Dacă nu aş putea fi o binecuvântare pentru voi, nu ar avea nici un rost să vin aici, însă scopul vizitei mele este să vă fac un serviciu cu ajutorul Domnului.

Nu am nevoie de daruri şi nici de banii voştri, ci doresc dragostea voastră pentru Isus Hristos, doresc inimile voastre pentru El. Doresc ca eu să fiu o binecuvântare pentru voi iar voi să fiţi o binecuvântare pentru mine deoarece împreună formăm biserica lui Dumnezeu din lumea aceasta.

Acum aş vrea să ţin o scurtă lecţie evanghelică în care să vă povestesc o întâmplare din viaţa Domnului Isus. Este scrisă în Biblie şi din ea veţi vedea cât de mult îi iubeşte Isus pe oameni. Cred că după ce o veţi asculta, Îl veţi iubi şi-L veţi urma aşa cum nu aţi făcut­-o niciodată până acum.

Să deschidem Bibliile la Evanghelia lui Luca capitolul 7, de unde vom citi versetele 36-50:

„Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.

Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului; a adus un vas de alabastru cu un mir mirositor.

Şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, fariseul, care Îl poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi proroc, ar şti cine este această femeie care se atinge de El: că este o păcătoasă.

Isus a luat cuvântul şi a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” – „Spune, Învăţătorule”, i-a răspuns el.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu 500 de lei, iar celălalt cu 50.

Fiindcă nu aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”

Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun: „Păcatele ei care, sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

Cei ce şedeau la masă, au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă păcatele?”

Dar Isus i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, noi sfinţim Numele Tău. Doamne mare, Creatorul cerului şi al pământului, Originea Vieţii veşnice şi Dătătorul tuturor darurilor bune, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi astăzi. Binecuvântează inimile noastre, care sunt în aşteptare, ca să curgă râuri de apă vie din noi şi vorbeşte Tu celor nemântuiţi şi nepăsători.

Dăruieşte tuturor credinţă pentru că într-o zi, când viaţa aceasta pământească se va sfârşi, noi vom merge în Casa Ta. Atunci ne vom revedea şi vom primi răsplata Ta veşnică.

Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Astăzi vom vorbi despre „Îngâmfare şi mândrie”.

Am ales textul acesta biblic pentru că slujba de astăzi necesită un singur traducător, ceea ce va permite o traducere rapidă în limba germană.

Când am fost în Africa s-a întâmplat ca uneori să am nevoie de cinci sau șase traducători pentru diferitele dialecte prezente acolo. Acesta este motivul pentru care acolo unde este nevoie de mai mulţi traducători textul acesta este prea lung.

Mă bucur însă pentru că va veni un timp când nu voi mai avea nevoie de traducători; o vreme în care fiecare om va afla şi va înţelege voia Domnului. Da, va veni o vreme când toate popoarele se vor afla sub domnia lui Hristos şi vor vorbi aceeaşi limbă. Astăzi însă, vorbim încă prin traducători şi ne oprim la Simon fariseul care L-a invitat pe Domnul Isus în casa lui.

Fariseu şi actor

Să privim mai întâi cuvântul „fariseu”. Fariseii erau deputaţii care îşi arătau smerenia în public, ceea ce-i făcea să pară actori.

Mie nu-mi place actoria, ci iubesc sinceritatea şi-i apreciez pe oamenii care se prezintă aşa cum sunt. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care se prefac, încercând să pară ceea ce nu sunt în realitate.

Nici Domnul Isus nu iubeşte viaţa aceasta teatrală (făţarnică), ci vrea ca noi să fim ceea ce suntem.

La Hollywood, în California, sunt o mulţime de actori americani. Ei stau în faţa camerelor de luat vederi şi joacă teatru pentru a satisface publicul telespectator. O dată îi vezi interpretând un rol, altă dată altul, şi tot aşa, iar când pleacă acasă încearcă să joace rolul de acolo şi în familie sau pe stradă.

Aşa ceva nu merge! Nu este corect!

Din păcate însă, acest joc se poate vedea şi la unii predicatori.

Astfel, unii predicatori se urcă la amvon, îşi schimbă vocea şi spun pe un ton smerit şi umil: „Iubiţii mei fraţi…”

Pentru mine, o asemenea atitudine este de-a dreptul respingătoare. Dumnezeu nu are nevoie de asemenea lucrători! El vrea să vorbim unii cu alţii aşa cum vorbim pe stradă.

Dar puteţi vedea şi unele femei cărora le place să joace teatru (Când spun aceasta mă refer la America, dar poate că lucrul acesta este valabil şi în Germania). Astfel, în familie ele le spun soţilor lor: „Hans, scoală-te şi marş la lucru!”, iar dacă sună telefonul, ridică receptorul şi răspund pline de drăgălăşenie: „O, alo…”

O, voi actori ai lumii şi voi actori ai religiei!

„Voi trebuie să vă naşteţi din nou” apoi veţi lucra pe faţă şi vă veţi purta la fel în orice împrejurare. Atunci oamenii vor şti cum să vă vorbească şi cum să vă atingă.

Voi, fariseilor, sunteţi cei mai înverşunaţi duşmani ai Bisericii lui Hristos! În ce mă priveşte, dacă nu aş crede în Domnul Isus, aş fi împotriva Lui pe faţă. Nici nu mi-aş face de lucru cu El, ci aş vorbi împotriva Lui.

Dar eu cred, de aceea predic numai despre şi pentru El. Pentru că Îl iubesc sunt gata să-mi dau şi viaţa pentru El, căci Isus Hristos este o realitate vie şi va deveni realitate şi pentru tine dacă-ţi vei da jos masca religioasă de pe faţă şi-L vei primi în viaţa ta. Atunci El va trăi propria Sa viaţă prin tine, iar tu vei deveni o epistolă vie citită de toţi oamenii.

Ştiu că Dumnezeu iubeşte muzica adevărată, de aceea şi mie îmi plac cântările frumoase. Dar nu pot suporta o voce suprasolicitată şi nici cântăreţul care se cramponează pe o notă, prelungind-o până i se termină aerul din piept şi i se învineţeşte faţa. Un astfel de om nu cântă pentru Dumnezeu, ci probează cât de mult poate să ţină un ton.

Mie îmi place cântatul purtat în Duhul Sfânt şi ştiu că credincioşii adevăraţi nu se îngrijorează cât de frumos cântă şi nici cât de atrăgătoare le este vocea. Ei se pierd în Dumnezeu şi ridică mâinile spre El în timp ce lacrimile le curg şiroaie pe obraji. Da, ei cântă spre slava lui Dumnezeu şi nu întreabă ce părere au oamenii; cântă în Duhul pentru Domnul lor.

O, iubiţii mei, ce bine ar fi dacă am putea să ne pierdem cu toţii în Duhul!

Necazul este însă că suntem prea preocupaţi de noi înşine şi credem că suntem cineva… de exemplu: „Eu sunt catolic”, „Eu sunt baptist”, „Eu sunt penticostal”, etc., şi că avem cine ştie ce merite şi realizări, deşi în realitate nu suntem nimic.

Adevărul este că omul nu valorează nimic atunci când îmbracă un costum scump şi umblă cu nasul pe sus. Să nu te crezi niciodată mai presus decât eşti în realitate, pentru că Dumnezeu vrea să te primească aşa cum eşti.

Fariseul şi Isus

Faptul că bătrânul fariseu Simon L-a invitat pe Isus la masă în casa lui, are desigur la bază un motiv bine întemeiat. Ceva nu era în ordine cu invitaţia lui deoarece fariseii Îl urau de moarte pe Domnul Isus, nu aveau timp pentru El şi-L desconsiderau.

Domnul vindeca bolnavii, dar ei Îl considerau fanatic pentru că nu voia să adere la partida lor şi i-a numit pe faţă „fiii celui rău”. Aceasta a făcut ca ura lor pentru El să crească şi mai mult.

Atunci de ce L-a invitat acest fariseu pe Domnul Isus să ia masa în casa lui?

Desigur, la mijloc era un şiretlic bine gândit.

Dacă vedeţi pe stradă un copil de zece ani care stă strâns lipit de bunica lui, vă daţi seama imediat că acolo nu este ceva în ordine: probabil că bunica are în poşetă un pacheţel cu bomboane. Deci copilul are un motiv pentru care se linguşeşte pe lângă bătrâna doamnă. Între ei este o diferenţă de vârstă mult prea mare pentru a fi la mijloc un alt motiv.

Femeile tinere sunt atrase de bărbaţii tineri, iar oamenii bătrâni trag spre cei bătrâni.

Există şi oameni şi organizaţii care au scopuri comune. Astfel, unii oameni se unesc în societăţi pentru a face comerţ împreună, pentru a-i ajuta pe săraci, etc. Ei au interese comune, dar şi creştinii au „interese” comune.

Fariseul şi Isus nu pot avea părtăşie  

Împreună

În America este un proverb care spune: „Păsările cu pene asemănătoare zboară împreună”. Aşa este. Cred că nu aţi văzut niciodată un graur zburând cu un porumbel; ei nu au părtăşie împreună.

Există păsări răpitoare care se hrănesc cu animale moarte. Uliul, de exemplu, nu poate avea părtăşie cu porumbelul pentru că interesele şi părerile lor sunt diferite.

Aşa se întâmplă şi cu omul care vine la Dumnezeu: el îşi încheie socotelile cu lumea pentru că ideile şi ţinta lui este diferită de ideile şi ţinta lumii.

Porumbelul zboară pe câmp şi mănâncă boabe de grâu. Uliul, însă, poate să se aşeze pe un cadavru şi să-l mănânce cu plăcere, în timp ce porumbelul nici măcar nu se poate atinge de aşa ceva; el nu poate mânca mortăciuni.

Ceea ce este interesant e că uliul poate să mănânce şi mortăciuni şi boabele pe care le mănâncă porumbelul.

Aşa este şi făţarnicul religios: el poate merge la biserică şi să vorbească la fel ca un creştin (poate are o biserică bine organizată, poate organizează programe atrăgătoare, etc.), dar când pleacă de acolo e părtaş la toate lucrurile stricate şi murdare ale lumii.

O astfel de stare este îngrozitoare! Ei se îndoapă cu lucrurile lumii, apoi zic: „Eu Îl iubesc pe Isus!” Dar Biblia spune clar: „Dacă iubeşte cineva lumea…, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).

Nu putem sluji lui Dumnezeu şi să fim legaţi de lume

Eu cred într-o despărţire, într-o separare totală de lume. Domnul Isus vrea să ne scoată afară din mediul lumesc şi să ne facă poporul Său, dar depinde de omul păcătos când, şi dacă, vrea să-şi schimbe felul de viaţă pe care a trăit-o până acum.

Dacă pretindeţi că sunteţi creştini adevăraţi, dovediţi aceasta! Nu beţi în acelaşi timp şi din paharul lumii şi din paharul lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt vă dă toată bucuria şi satisfacţia de care aveţi nevoie şi pe care o doriţi.

Eu m-am întors la Domnul încă din timpul când eram tânăr, iar fetele veneau şi mă întrebau:

„Vrei să bei ceva?” sau: „Vrei să faci cutare sau cutare lucru?” dar eu le-am răspuns întotdeauna: „Nu!”

„Bine, dar atunci care este bucuria ta?”

„Bucuria mea este Isus Hristos”, răspundeam eu, „iar când mă rog sunt cel mai fericit pentru că atunci vorbesc cu El.”

Îl cunoaşteţi pe Duhul Sfânt? El poate să vă ofere tot ce aveţi nevoie; El este Cel care vă ajută aici pe pământ şi tot El vă duce în veşnicie. Acesta este motivul pentru care creştinul este cel mai fericit om din lume. Amin.

Duhul Sfânt este Acela care vă îndeamnă şi vă călăuzeşte şi tot El vă dă bucurie. Din pricina aceasta noi nu avem nevoie de băuturi tari ca să ne veselim şi să ne simţim fericiţi.

Eu predic Evanghelia de 23 de ani şi tot de atâţia sunt „beat” pentru El, dar Cel care-mi provoacă această beţie este Duhul Sfânt. El mă face fericit. O, ce minunată este starea aceasta!

Ceea ce ne trebuie nouă, creştinilor, este gustul după Dumnezeu astfel încât să nu mai avem nici o dorinţă după lumea aceasta!

Aici, în cortul acesta, noi putem trăi încă o dată rusaliile, adică revărsarea Duhului, ca în timpul apostolilor. Atunci se vor putea înţelege toate naţiunile: germanii, belgienii, olandezii, francezii, americanii, etc. şi se vor putea aduna într-un singur loc: în Împărăţia lui Dumnezeu venită pe pământ.

Noi avem legătură frăţească prin sângele Domnului Isus Hristos care ne curăţă de toate păcatele şi ne cuprinde unindu-ne într-un singur Trup, în Isus Hristos.

De ce L-a invitat fariseul la masă

Pe Domnul Isus?

Acest fariseu bătrân voia să organizeze o serbare mare, de aceea se gândea: „Ce aş putea oferi poporului, eu, un fariseu bine văzut? Desigur, ar trebui să fac ceva deosebit…”

Pot să-l văd cum se plimbă încoace şi încolo prin camere, călcând pe covoare scumpe şi frecându-şi mâinile fine, în timp ce-şi zicea: „Ia să vedem…”

Apoi, după o vreme îşi aminteşte de Isus şi începe să râdă. „O, la aşa ceva nu m-am gândit niciodată până acum! Dacă Îl voi invita pe Isus, mă vor lăuda toţi săracii şi cunoştinţele Lui, doar este prietenul lor. Ei Îl vor vedea mâncând la masa mea şi astfel voi deveni un om important şi renumit. Voi fi privit ca cel mai bun fariseu şi voi primi votul întregului popor.

Vedeţi? Tot timpul: „Eu voi fi… eu voi primi… eu voi avea… eu…” şi iarăşi „eu”.

O, dacă am putea scăpa de acest „eu” personal şi religios!

Să urmărim acum desfăşurarea acestei serbări.

Era la sfârşitul unei zile frumoase, cu puţin înainte de apusul soarelui. Totuşi, mulţimea stătea şi asculta încă cuvântarea lui Isus. Mulţi stăteau pe vârful picioarelor ca să-L vadă mai bine pe Cel care le vorbea. Picioarele lor erau murdare şi erau obosiţi, dar doreau să audă predica Domnului Isus pentru că ştiau cu toţii că cuvintele Lui aveau putere să-i schimbe pe oameni.

Deodată apare un tânăr care-şi face loc prin mulţime şi se îndreaptă spre Învăţător. Este trimisul fariseului şi se îndreaptă grăbit spre Filip sau Natanael, zicând: „Am un mesaj din partea fariseului Simon pentru Isus.”

Filip era însă prea ocupat, căci trebuia să-i ţină pe oameni la o oarecare distanţă de Isus, în timp ce El se ruga pentru bolnavi sau îi învăţa diferite lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar trimisul a insistat: „Domnule, am un mesaj pentru Învăţătorul vostru.”

În sfârşit Filip îl ascultă pe tânărul trimis al fariseului bogat, după care îl duce la Isus.

Îl văd cum se pleacă înaintea Domnului şi Îi spune: „Domnule, onoratul şi preasfântul fariseu Simon, Te invită, cu respect, la banchetul pe care îl dă în casa lui. Vrei să accepţi invitaţia şi să vii?

Filip Îi spune Domnului: „Nu, Doamne! Acest fariseu nu are nevoie de Tine! Priveşte mai bine la bolnavii şi la nenorociţii aceştia, căci ei au nevoie de Tine aici. Nu merge acolo, Doamne!”

Poate dacă aş fi fost în locul lui Filip aş fi vorbit şi eu la fel, dar Isus S-a întors spre tânăr şi i-a zis: „Spune-i stăpânului tău că voi veni.”

Cum a pregătit fariseul petrecerea?

Îl văd pe tânăr cum aleargă grăbit să dea vestea cea bună stăpânului său. O, cât de mult îl bucură pe fariseul cele auzite! Înaintea ochilor îi apare deja petrecerea şi-i vede pe toţi oamenii cu vază ai cetăţii privind spre el şi plecându-se adânc: doctorul X, avocatul Y şi toţi ceilalţi prieteni. Apoi se gândeşte că va începe o discuţie cu Isus.

„Ucenicii Lui pretind că acest Isus ar fi un Proroc, dar noi, fariseii, nu putem crede aceasta”, îşi zicea Simon. „Noi credem că El este un fanatic; un înşelător. În discuţia cu El mă vor ajuta doctorul X şi avocatul Y, care vor veni la masa mea şi vor intra în vorbă cu El. Oh, ce ne vom mai distra! Îl vom încolţi şi vom dovedi cine este cu adevărat!”

O, fariseu orb! Îl rogi să vină în casa ta, apoi te porţi în felul acesta cu El?

Îl aud pe fariseu zicându-şi: „Când voi servi această masă nu o voi face în casă ci în curte, la umbră. Acolo este mai multă răcoare, iar trecătorii se vor opri şi se vor uita la mine şi la invitaţii mei, dar mai ales la Isus, care este prietenul săracilor.”

Vedeţi, acestea sunt socotelile omului.

Fariseul putea să-şi permită un astfel de ospăţ pentru că era un om bogat; unul care trăia din veniturile Templului. Cu banii cheltuiţi pentru un asemenea ospăţ s-ar putea hrăni două familii din Palestina timp de doi ani.

Să ştiţi că acolo se fac mâncăruri foarte gustoase, căci gătesc cu plăcere şi îndemânare.

Omul acesta avea o mulţime de slujitori. Servitorii poartă o haină lungă cu clopoţei şi umblă cu o mână la spate, în timp ce cu cealaltă jonglează cu tava cu mâncăruri. În timpul ospeţelor săracii stau la garduri şi privesc înghiţind tot timpul în gol, dar faptul că oamenii săraci stau şi privesc nu îi deranjează deloc pe cei bogaţi. Acest lucru este ceva normal la ei.

Văd apoi cum fariseul se pregăteşte pentru ospăţ, îmbrăcându-şi şi slujitorii cu haine noi.

Toţi invitaţii sosesc la timp. Locuitorii oraşului au aflat de marele ospăţ şi îl admiră pe Simon. Unii dintre invitaţi sosesc cu trăsurile, iar fariseul aleargă în întâmpinarea lor şi îi salută plecându-se adânc. Îl aud cum le spune: „O, sunt onorat să vă spun: „Bine aţi venit la banchetul meu!” Servitorule, du-te şi du caii la locurile lor! Poftiţi la garderobă, domnilor, şi fiţi bineveniţi!”

Obiceiurile din vechea Palestină

• spălarea picioarelor;
• ungerea;
• sărutul de primire

În vechea Palestină existau o mulţime de obiceiuri, aşa cum avem şi noi în America şi voi în Europa. Astfel, oricine intra într-o casă trebuia să-şi spele mai întâi picioarele. Acest obicei avea motive obiective în sine, deoarece hainele erau lungi şi ajungeau până  la genunchi, iar halatul (ca să zic aşa), până la sandale. Pe drumurile neasfaltate din pustiu, halatul se umple de praf şi la fel picioarele. Deci oamenii erau tot timpul plini de praf pe picioare.

Tot în vremea aceea, caravanele şi turmele de oi, capre şi cămile, treceau prin localităţi contribuind la prăfuirea mediului. Murdăria adunată aducea cu sine tot felul de mirosuri şi de alte lucruri neplăcute, de aceea înainte de a intra în casă se făcea spălarea picioarelor.

Mi se rupe inima când mă gândesc că Domnul Isus a luat locul unui astfel de slujitor, al unui spălător de picioare (slujba considerată cea mai înjositoare), deşi El era Cel mai important Oaspete venit vreodată în lumea noastră. Cu toate acestea, El a vrut să fie cel mai neînsemnat şi de aceea a spălat picioarele oamenilor. Slujitorul cel mai slab plătit era acela care spăla picioarele musafirilor.

Cuvintele acestea nu scot din voi toată înfumurarea religioasă pe care o aveţi?

Deci, slujitorul îl lua în primire pe oaspete de îndată ce acesta intra în casă. Mai întâi îi dezlega sandalele, apoi lua apă şi îi spăla picioarele. Sandalele erau puse deoparte, iar invitatul primea nişte papuci de casă din mătase. Cu încălţămintea aceasta, oaspetele putea intra în camerele luxoase, pline de covoare frumos mirositoare.

Ungerea şi sărutul de primire

Oaspetele se îndrepta apoi spre un alt slujitor care îi oferea o cantitate mică de untdelemn frumos mirositor. Acest ulei se obţinea din florile unei plante orientale. Dacă cineva îşi freca mâinile cu o astfel de floare păstra mirosul ei cam două săptămâni.

Oaspetele se ungea pe mâini apoi se ştergea. În felul acesta, mâinile prăfuite deveneau curate şi plăcut mirositoare. Apoi se ungea cu ulei pe faţă şi pe gât.

Oamenii din Orient fac lucrul acesta din cauza razelor puternice ale soarelui, dar prin ungerea cu acest untdelemn dispare şi mirosul de transpiraţie.

Când totul era gata, musafirul intra în holul următor unde îl aştepta gazda, care-l primea ca pe un frate. Astfel, gazda punea mâna dreaptă pe umărul lui şi oaspetele făcea la fel, după care gazda îl săruta pe amândoi obrajii. Acesta era sărutul de bun-venit care făcea din oaspete un frate.

Deci străinul era foarte bine primit de gazdă, fiind privit ca un frate. El putea intra în casa gazdei cu picioarele spălate, cu faţa unsă şi sărutat de stăpânul casei, dar cu Isus s-au ivit probleme deoarece fariseul nu putea să-L sărute , aşa că…

Isus a fost trecut cu vederea în casa fariseului

Isus predica în pustiu şi vindeca bolnavii. Îl pot auzi spunând: „Trebuie să respect promisiunea pe care i-am făcut-o fariseului, de aceea voi pleca mai devreme ca să ajung la timp, căci drumul este lung şi plin de praf.”

Fraţilor, ascultaţi! Domnul Isus Îşi ţine întotdeauna făgăduinţa dată. El nu rămâne niciodată dator cuiva (Aleluia!), ci împlineşte fiecare făgăduinţă pe care a dat-o In Cuvântul Său.

În casa fariseului se adunaseră farisei, teologi, doctori în teologie, avocaţi, bătrâni şi mai marii religiei lor. Ei cunoşteau pe dinafară toate Scripturile de aceea nici un om nu putea să-i închidă în ştiinţa lor.

Cu toate acestea, ei nu ştiau că Isus este Cel făgăduit în Isaia 9.6, adică: Dumnezeul cel tare, Părintele veşniciilor venit pe acest pământ ca Fiu. Da, ei nu ştiau că Dumnezeu însuşi venise să-i mântuiască aşa cum prorocise Isaia în capitolul 35.5:

„Iată, Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirile lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”

Ei ştiau aceste versete doar pentru a le cânta la slujbă, dar nu le-au înţeles deşi le-au văzut împlinirea sub ochii lor când Domnul vieţii a vindecat bolnavii, a înviat morţii, etc.

Dar El nu era de acord cu bisericile lor şi nu Se supunea obiceiurilor strămoşeşti, motiv pentru care nu L-au cunoscut.

Fariseul era atât de ocupat cu primirea înalţilor săi oaspeţi încât nici nu L-a observat pe Isus când a intrat în casa sa. El a intrat nebăgat în seamă, aşa că nimeni nu I-a spălat picioarele, nu I-a uns faţa şi nici n-a fost sărutat de gazdă. Vedeţi? A fost trecut cu vederea.

O, vai, cum a fost posibil aşa ceva? Ce se întâmplase oare cu slujitorul care făcea spălarea picioarelor?

Aş fi dorit mult să fiu slujitorul care spală picioarele, ca să pot spăla picioarele Domnului meu! Ştiţi de ce? Pentru că exact ceea ce fac acum aş fi făcut şi dacă aş fi trăit în vremea Domnului Isus. Aceasta este valabil pentru fiecare om.

Deci Isus a intrat în casa fariseului fără să fie spălat pe picioare, fără să fie uns cu untdelemn şi fără să fie sărutat de gazdă. Oare a greşit slujitorul? Nu. Toţi au procedat după porunca pe care au primit-o de la stăpânul lor şiret care în realitate nu-L iubea pe Isus.

Cred că ştiţi ce vreau să spun prin aceasta.

La fel învaţă şi fariseii de astăzi: Spălarea picioarelor? Nu! Botezul? Nu! Vindecarea? Nu! Dragoste? Nu! Primirea de oaspeţi? Da, dar cu condiţia să aparţină de organizaţia lui. Obiceiuri? Da. Liturghie învăţată pe de rost? Da. Dar împlinirea Cuvântului este pentru ei o mahramă deasă.

Domnul Isus a primit un loc în casa fariseului, dar undeva într-un colţ, nebăgat în seamă; poate stătea chiar singur.

Tu L-ai primit pe Isus în casa ta?

De câte ori a venit Isus în casa ta, iar tu nu L-ai prezentat oaspeţilor şi nu ai găsit nici un loc pentru El? Ţi-a fost ruşine de vecinii tăi să-ţi ridici mâinile spre El ca să-L proslăveşti. De câte ori ai găsit pentru El doar un colţ într-o cameră mică, sau poate doar grajdul?

Cu toate acestea, Isus vrea să vină în casa ta; este bucuros s-o poată face. Vrea să fie Musafirul tău; vrea să primească sărutul tău de bun-venit; vrea să fie primit de tine şi să discute cu tine. Laudă-L şi proslăveşte-L căci El este Cel mai mare dintre toţi.

Eu nu ştiu cum este obiceiul la voi, în Germania, dar la noi, în America, Domnul Isus este bine venit în adunare. La noi, oamenii se roagă ca Domnul să vină în mijlocul lor, deoarece ştiu că dacă El este prezent acolo se vor întâmpla semne şi minuni. Bucuria creşte tot mai mult prin bucuria mântuirii.

O, fariseule orb! O, actorule, acest Adevăr nu este fanatism! Tu te temi de prezenţa Lui şi nu-L poţi săruta pe Cel ce te iubeşte.  Da, te temi chiar şi de Numele Lui predicat cu putere. Simpla Lui rostire te face să tremuri.

Lasă-L pe Isus să ocupe primul loc

În casa ta

Înainte de a trăi naşterea din nou, îţi ziceai tot timpul: „Eu sunt un om religios!” De ce spuneai aceasta? Pentru că mergeai la biserică o dată pe an (la Paşti), iar atunci te îmbrăcai cu un costum frumos sau îţi puneai o pălărie nouă. Acolo ai ascultat o predică de 20 de minute, apoi ai plecat acasă spunând: „Asta-mi ajunge până la anul!”

Dar Domnul Isus nu este de acord cu o asemenea gândire. El poate să vină şi astăzi în casa ta. Eşti de acord să vorbeşti cu El, sau mai bine zis despre El? Le vei spune oamenilor că eşti un creştin născut din nou? Vei dovedi aceasta prin viaţa ta, sau te temi că vei fi văzut de vecini când plângi sau te rogi? Te temi să-L primeşti pe Domnul Isus?

Dar cea mai grea întrebare care ţi se pune este următoarea: Ai curaj să treci apa Iordanului cu Domnul tău Isus Hristos? El te iubeşte, de aceea ar trebui ca şi tu să-L iubeşti mai mult decât pe oricine altcineva; mai mult decât iubeşti explicaţiile sau îndrumările fariseului care-ţi spune că nu trebuie să-I speli picioarele.

Domnule fariseu, dăruieşte-i Domnului Isus primul loc din viaţa ta! Da, El trebuie sa aibă primul loc în viaţa ta, în serviciul tău, în rugăciunea ta; trebuie să fie totul în toate.

Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte lucruri îţi vor fi date pe deasupra. Amin.

Deci Isus a stat în casa fariseului cu picioarele murdare pentru că nu-I fuseseră spălate.  El nu a fost uns cu untdelemn şi gazda nu L-a întâmpinat cu sărutul de bun-venit, deşi era Invitatul fariseului.

Oare cum s-au uitat ceilalţi invitaţi parfumaţi la Necunoscutul acesta nespălat? Nici măcar n-au vorbit cu El.

Pentru clerici şi bogaţi, Domnul Isus era un neconformist, iar astăzi este la fel. El merge cu bucurie la cei săraci care Îl primesc cu bucurie, Îl slujesc şi-I cântă cântări duhovniceşti, spunând:

Da, Isus, eu nu-i întreb pe oameni

Care este părerea lor,

Ci am un singur dor:

Pe Domnul Isus Hristos.

Ceilalţi însă, se ocupă fie de lucruri lumeşti, fie de obiceiuri religioase, Domnul Isus ocupând doar un loc secundar în vieţile lor. Ei au uitat că El este Cel dintâi.

Cum a fost recunoscut Isus în casa fariseului?

În orăşelul acela era o femeie cu renume rău; o femeie de stradă după care fluierau toţi bărbaţii. Dar să n-o judecaţi pentru că era aşa, deoarece înainte ca să fie o femeie decăzută a existat un bărbat decăzut.

Poate a avut un prieten care i-a promis căsătoria, care a strâns-o la pieptul lui şi i-a făcut multe promisiuni, dar într-o zi a înşelat-o, apoi a părăsit-o.

Multe fete au căzut pe drumul acesta, dar să nu le judecaţi. Dimpotrivă, vorbiţi cu ele despre Isus şi spuneţi-le că El le poate salva.

Femeia aceasta stătea lângă gardul de lângă curtea fariseului. Nimeni nu-i dădea nici o atenţie, dar ea s-a ridicat pe vârful degetelor ca să vadă mai bine desfăşurarea ospăţului. După o vreme, privirea ei s-a oprit asupra lui Isus care stătea deoparte cu capul plecat. Picioarele Îi erau pline de praf, capul nu era uns şi nimeni nu vorbea cu El pentru că toţi oaspeţii fariseului Îl dispreţuiau.

Privindu-L, femeia şi-a zis: „Vai, oare El să fie Acela? O să-L mai privesc odată şi din partea cealaltă”.

Privindu-L atentă, ea L-a recunoscut căci Îl văzuse odată predicând prin împrejurimi. Văzându-L stând singur în mijlocul acelor bogaţi, ea şi-a zis: „Ia te uită cum L-au împins într-un colţ, deşi ar fi trebuit să-I ofere primul loc!”

Nu voiau să facă aşa ceva  pentru că Numele lui Isus era o pricină de poticnire pentru ei.

Voi ştiţi că mai târziu ei L-au acuzat în Ierusalim şi L-au condamnat. Unde au făcut aceasta? Chiar în Templu, spunând că a făcut hulă pentru că a zis că este Dumnezeu:

Ioan 10.33: „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă; pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu”.

De ce a părăsit femeia petrecerea?

Femeia se întrebă: „Oare ce aş putea face pentru Isus?”, apoi, iat-o, porneşte pe stradă. Bărbaţii care o văd şoptesc celor de lângă ei: „Aţi văzut-o pe aia?”, şi încep să fluiere după ea.

O, vai de voi făţarnicilor! Ea intră în căsuţa în care locuieşte şi urcă pe o scară întunecoasă. În pod, are o lădiţă în care îşi păstrează  „averea”. O deschide şi scoate din ea o grămăjoară de bani.

Deodată îşi zice: „Nu, nu pot face aceasta! El este Proroc şi va şti imediat cum am agonisit banii aceştia.”  Dezamăgită, îi pune înapoi dar o voce lăuntrică îi spune: „Fă totuşi ceea ce ai în gând.”

O văd cum scoate banii din nou, în timp ce lacrimile îi curg pe obraji.

„Vai”, îşi zise încet, „El stă acolo lângă perete şi nimeni nu-I dă nici o atenţie. A venit în oraşul nostru dar toţi predicatorii Îl tratează de sus.”

Aceste gânduri o fac să se întristeze mai mult.

Oare şi tu Îl întristezi pe Domnul Isus în casa sau în biserica ta la fel ca aceşti predicatori? Sau Îl primeşti cu bucurie în inimă? Aceasta este ceea ce ar trebui să faci!

Ce a făcut femeia pentru Isus?

În timp ce stă şi se gândeşte, lacrimile curg pe obrajii ei.

„O, sunt o femeie de stradă, dar trebuie să fac ceva pentru El.”

O văd cum îşi pune banii într-un ciorap apoi iese din casă şi  aleargă pe stradă în jos. Curând intră într-o prăvălie particulară de parfumuri.

Bătrânul iudeu stă jos şi îşi numără banii văietându-se că în ziua aceea a avut un câştig slab. El face parte din partida fariseilor de aceea nu crede în existenţa unui proroc viu şi este pentru îngrijirea mormintelor sfinţilor. Pe el îl interesează banii şi numai banii şi cunoaşte valoarea mărfurilor.

Când o vede pe femeia care intră, se ridică bombănind, apoi o întreabă zâmbind: „Ce vrei? Ai bani?” Când aude sunetul banilor care cad pe tejghea şi vede mulţimea lor, o întreabă linguşitor schimbând tonul: „Ce doriţi să cumpăraţi, doamnă? Cu ce vă pot servi?”

Ea cere mirul cel mai frumos mirositor pe care-l are în prăvălie şi pe care negustorul îl păstrează într-un vas de alabastru. El vrea să se încredinţeze mai întâi că femeia are toţi banii necesari, aşa că îi numără: sunt 118 dinari romani.

„Este bine”, spune zâmbind, în timp ce femeia îşi ia mulţumită ciorapul de pe masă. A cheltuit toţi banii pe care îi avea, deoarece a cumpărat pentru Isus cel mai preţios mir. Numai El merita aşa ceva. Aşa este corect.

Isus merită tot ce avem: viaţa noastră, averea noastră, laudele noastre, rugăciunile noastre, totul.

Frate, dăruieşte-I Lui tot ce ai! Aşează-te la picioarele Lui şi spune-I: „Doamne Isuse, totul este pentru Tine!” şi El te va primi.

Femeia păcătoasă îşi croieşte drum prin

mulţime cu coatele

Femeia păcătoasă părăseşte prăvălia negustorului. Este deja întuneric. Este târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Iat-o în mulţimea adunată lângă casa fariseului. Aude cum se ciocnesc paharele cu vin. Se ridică pe vârfuri şi priveşte din nou spre Isus şi spre picioarele Lui murdare. O doare pentru că nu este tratat ca un oaspete şi este hotărâtă să-şi ducă planul la îndeplinire.

Apoi se gândeşte la eventualitatea că va fi alungată şi scoasă afară.

Te gândeşti şi tu la această eventualitate? Sigur că da, dar cu toate acestea Îl iubeşti şi vei sta de partea Lui pentru că El este cel mai bun Prieten al tău.

Deodată, femeia începe să-şi facă drum cu coatele prin mulţime ca să ajungă la Isus.

Ai făcut şi tu aceasta atunci când ţi s-a spus că zilele minunilor au trecut? Când ţi s-a spus că vindecarea prin credinţă nu mai este valabilă acum; că botezul cu Duhul Sfânt a fost numai un exemplu; că puterea lui Dumnezeu nu mai este pentru noi şi că botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos este greşit, iar dacă crezi aşa ceva vei dat afară?  Numai aşa poţi ajunge la Isus, mai ales atunci când aceşti farisei făţarnici simt ce vrei să faci.

Prietene, nu contează ce spune mulţimea, preotul, predicatorul, mama ta sau lumea religioasă, tu croieşte-ţi drum spre Isus. Fă aceasta chiar dacă oamenii îţi spun că nu mai există vindecare divină.

Încoronează-L în casa ta şi în comunitatea ta! Isus vrea să te primească, de aceea fă-ţi drum spre El, căci Isaia a spus: „Croiţi, croiţi un drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”( Isaia 57.14 ).

Femeia păcătoasă îşi recunoaşte păcatele

Această femeie decăzută recunoaşte că este o păcătoasă. Ea ştie unde se află singurul Izvor care poate să-i spele păcatele, singurul loc în care ar trebui să ne aflăm şi noi tot timpul ca să primim iertare şi vindecare.

Problema este că foarte mulţi oameni nu vor să recunoască faptul că sunt păcătoşi.

Aş vrea să mă uit în ochii voştri… Voi de acolo…. Voi vă ţineţi tare sfinţi şi desigur ziceţi în inima voastră: „Bine, frate Branham, doar nu vrei să ne compari cu femeia aceasta!”

Nu, nici nu trebuie să fiţi ca ea! Nu trebuie să fii o prostituată; ajunge că eşti legată de lucrurile acestei lumi şi cu toate acestea pretinzi că eşti o creştină! Unde-ţi este inima, acolo îţi este şi comoara; şi unde ţi-e comoara îţi este şi inima.

Ar trebui să vă fie ruşine, vouă, creştinilor europeni, care trimiteţi misionari ca să-i convertiţi pe păgâni! Alergaţi mai întâi voi la Isus, căci El vă iubeşte şi este gata să vă primească.

Priviţi-o pe femeia aceasta care stă lângă Isus şi plânge cu amar. Aş vrea să pot sta şi eu acolo unde a stat ea: la picioarele lui Isus.

Oare de ce a venit ea la Isus? Pentru că odată L-a auzit spunând: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11.28).

Aşa suna invitaţia lui, iar aici s-a ivit ocazia. Această ocazie este şi astăzi la dispoziţia fiecărui păcătos. Acest Cuvânt este valabil şi pentru voi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.”

Păcătoasa se afla în faţa Izvorului. Ar trebui să ne ruşinăm înaintea ei! Ea era o femeie stricată, dar cine s-a interesat de Isus pe tot timpul ospăţului? Cine se interesează de Isus când El însuşi ne invită la Nunta Mielului? Dumnezeu să ne ajute să croim un drum nou, să dăm la o parte toate piedicile şi să nu stăm niciodată împotriva lui Isus.

Această femeie nu era în ordine, dar nu uitaţi: mulţi dintre noi nu suntem în ordine.

Domnul să ne ajute să ieşim din această neorânduială!

Îmi amintesc că atunci când am primit salvarea dată de Isus, am strigat şi am plâns de bucurie. Eram atât de bucuros încât mi-am ieşit puţin din fire, dar nu m-am dus să cer părerea partidei din care făceam parte.

Când am fost bolnav, El m-a vindecat deşi medicii  mi-au spus că voi muri. Cuvântul Lui a spus că voi trăi şi aşa a fost. Îmi amintesc că şi atunci am fost foarte fericit. Am început să alerg pe coridoarele spitalului strigând plin de fericire: „Laudă lui Dumnezeu căci El m-a vindecat! Aleluia!” Da, eu puteam să plâng ca femeia aceasta.

Femeia spală picioarele Domnului cu lacrimile ei şi le şterge cu părul ei

O văd cum cade în genunchi la picioarele Lui, plângând. Se simte stingherită de asistenţa nobilă care priveşte curioasă spre ea. Lacrimile îi curg în continuu pe obraji, udând picioarele Domnului. Ce apă minunată!

Lacrimi de pocăinţă pentru spălarea picioarelor murdare ale lui Isus. Se ridică puţin şi priveşte spre El, după care se apleacă din nou. Tot timpul aşteaptă să vină cineva la ea s-o certe, dar nimeni nu-i spune nimic, nici chiar Domnul Isus.

Ceea ce face ea este în afara tradiţiilor doctrinare şi depăşeşte orice gândire omenească. Această femeie a încălcat porunca dată de gazdă, de fariseul Simon care considera că nu este dator să spele picioarele lui Isus.

Tu ai curajul să încalci porunca predicatorului şi să speli picioarele celui mai umil slujitor?

Femeia era în ordine cu Isus. Cred că pot să-L văd pe Domnul Isus zâmbind. Abia acum Se simte şi El bine venit în casa fariseului. El se simte mai bine în anturajul unor păcătoşi dornici să primească mântuirea, decât în biblioteca unui predicator neprihănit prin doctrina unei organizaţii.

Femeia Îl salută în semn de bun-venit, prin plecarea capului. Ea Îi oferă toată dragostea, în timp ce fariseul se îngrijeşte numai de distracţia colegilor săi.

Femeia se ridică din nou. Părul lung îi cade pe umeri, în timp ce pe obraji îi curg lacrimi mari. Deodată se apleacă din nou şi începe să şteargă picioarele Domnului cu părul ei lung şi frumos.

Gestul acestei femei are ceva de spus femeilor din Europa şi din America, deoarece multe dintre ele îşi taie părul. Aşa ceva nu este corect; nu este biblic.

Biblia spune că părul lung este o podoabă pentru femeie. Acesta este adevărul, chiar dacă predicatorii voştri vă învaţă altceva.

Acum ştiţi că părul este o podoabă şi o onoare pentru femeie. Acest lucru poate fi citit în 1 Corinteni 11.15: „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,

pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.”

Femeia aceasta mai avea o singură podoabă sau virtute şi pe aceasta a folosit-o pentru a face o slujbă Domnului: ca să-I şteargă picioarele.

Parcă-i aud pe farisei zicându-şi unii altora: „Dacă Omul acesta ar fi un proroc, ar şti ce fel de femeie este cea care se atinge de El; ar şti că e o păcătoasă.”

Într-adevăr, femeia aceasta avea un renume rău, dar dacă un păcătos vine în felul acesta la Isus, primeşte un nume bun în faţa Sa.

Păcătoasa Îl unge pe Isus cu mir şi Îi sărută

Picioarele

Apoi femeia scoate vasul cu alabastru, îl deschide şi începe să toarne mirul pe picioarele Domnului Isus. Cred că mirosul plăcut care s-a răspândit peste tot, i-a făcut atenţi şi pe ceilalţi oaspeţi.

Femeia nu a pus doar puţin din acel mir, cu l-a turnat pe tot. Da, ea a pus tot mirul, toate lacrimile ei, toată onoarea ei; s-a pus pe sine însăşi  la picioarele Domnului Isus.

Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască pricepere şi bunăvoinţă, atât aici în Germania, cât şi în alte ţări, astfel încât oamenii să se supună cu totul la picioarele lui Isus. Atunci, El va veni în oraşul vostru, în casa voastră şi va face din ea o casă de rugăciune; atunci El va face semne şi minuni şi Se va prezenta ca Domnul care nu Se schimbă niciodată, aşa cum a făgăduit în Maleahi 3.6:

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb…”

Acum aş vrea să vă întreb ceva: După ce vom termina aceste adunări, vă veţi întoarce la bucuriile lumii? Nu ar trebui să mai faceţi aceasta! Rămâneţi cu Domnul şi spuneţi-I: „Doamne, eu rămân cu Tine. Ce vrei să fac?”

După ce I-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi I le-a şters cu părul capului, femeia păcătoasă a sărutat picioarele lui Isus şi le-a uns cu cel mai scump mir.

O, pot să-i văd pe farisei cum stau şi îi privesc revoltaţi, zicând: „O, Tu nu ştii ce fel de femeie este aceasta? E o prostituată! Ce ar trebui să faci cu una ca ea?”

Dar femeia priveşte numai spre Isus. El Se întoarce spre ceilalţi oaspeţi, apoi spune  uitându-Se la femeie:

„Simone, am să-ţi spun ceva… O vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălarea picioarelor, dar ea mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat n-a încetat să-mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun:

„Păcatele ei multe, sunt iertate!”

căci a iubit mult, dar cui i se  iartă puţin, iubeşte puţin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele.”

Pot să-i aud pe cei din jur, spunând: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?” (Luca 7.40,44-49).

Da, era adevărat, căci în mijlocul lor stătea Domnul vieţii. Amin.

Isus a continuat însă, spunându-i femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Nu mai pot să predic deoarece mi se rupe inima la gândul că Domnul va veni şi astăzi în mijlocul nostru pentru a ierta păcatele, iar oamenii Îl vor pune într-un colţ, aşa cum a făcut şi fariseul Simon.

O, vă rog să nu-L trataţi ca Simon!

Domnul a iertat toate păcatele femeii.

Îi mulţumim Domnului pentru că avem un Salvator atât de bun, care ne iartă orice păcat.

Croieşte-ţi şi tu drum cu coatele şi aşează-te la picioarele Lui! Oamenii nu te pot ajuta prea mult pentru că sunt creaturi neputincioase, dar eu te chem la Isus şi vorbesc pentru El.

Veniţi la Isus pentru că El este Acela care vă iartă păcatele.

El Se va întoarce şi spre tine şi-ţi va spune cu un zâmbet blând: „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate!”

În ce vă priveşte pe voi, creştinilor de duminica, să nu-i mai judecaţi pe cei ce vin la Isus, deoarece ei nu fac nici o greşeală prin aceasta.

Isus Hristos este Mântuitorul şi Salvatorul copiilor Săi. El îi cheamă pe fiecare dintre ei pe nume, iar ei Îi aud chemarea şi-L urmează. Apoi vor avea Cina cu Domnul lor – vor primi hrană duhovnicească.

          Nu doriţi şi voi această hrană?

Să ne plecăm capetele pentru a încheia.

– Amin –