Văd mai multe persoane care înregistrează predica de astăzi, aşa că dacă doriţi să ascultaţi încă o dată ceea ce a spus Duhul Sfânt, luaţi legătura cu unul dintre fraţii care înregistrează, iar ei vor derula caseta şi o vor opri la porţiunea care vă interesează. Apoi, urmăriţi cursul evenimentelor şi veţi vedea că se va întâmpla întocmai cum a spus El. Când auziţi „Aşa vorbeşte Domnul!” referitor la o anumită problemă despre care El a spus „se va întâmpla aşa şi aşa”, staţi doar liniştiţi şi urmăriţi dacă se întâmplă aşa sau nu. Înţelegeţi? Ceea ce spune Domnul se va întâmpla întotdeauna negreşit.

Sunt fericit pentru că în seara aceasta suntem puţini şi văd că nu sunt străini, ci doar persoane cunoscute, aşa că voi putea folosi liniştit gramatica mea de Kentucky, fiindcă mă simt ca acasă. Este cineva din Kentucky printre noi? Ridicaţi mâna, vă rog. Înseamnă că ar trebui să mă simt ca acasă, nu-i aşa? Este foarte bine.

Mama mea a fost proprietara unei pensiuni. Într-o zi am mers până acolo, iar ea mi-a spus că toate camerele sunt ocupate. Cum musafirii erau la masă, m-am gândit să-i întreb câţi sunt din Kentucky, aşa că i-am rugat să se ridice în picioare. S-au ridicat toţi. În seara aceasta, am mers la biserică şi am pus aceeaşi întrebare. Din nou s-au ridicat toţi în picioare, aşa că am zis: „Este foarte bine. Se pare că misionarii au făcut o treabă foarte bună, aşa că le mulţumim.”

Acum voi citi din Roman 11.28-29. Vă rog să fiţi atenţi:

„În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.”

Să ne rugăm.

Doamne, Te rugăm să ne ajuţi în seara aceasta să ne apropiem de Tine cu respect şi cu inimile sincere, deoarece toate lucrurile vor fi spuse spre gloria Ta. Ajută-mă şi pune în gura mea doar ceea ce trebuie spus şi lucrează în aşa fel, încât fiecare inimă să primească cele spuse, iar Duhul Tău să lucreze spre bunăstarea celor bolnavi şi nevoiaşi. Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Voi încerca să nu vă ţin prea mult, aşa că îmi voi pune ceasul aici şi mă voi strădui să mă încadrez în timpul alocat mesajului din seara aceasta, astfel încât să puteţi ajunge la timp acasă, iar mâine seară să veniţi din nou aici. Rămâneţi în continuare în rugăciune.

Cred că nu a împărţit nimeni numere de rugăciune, dar adevărul este că acest lucru nu are nici o importanţă. Totuşi, dacă va fi nevoie să chemăm pe cineva, avem aici numere, iar dacă nu, vom vedea ce spune Duhul Sfânt.

Este bine că suntem puţini în seara aceasta, pentru că ceea ce voi spune are legătură cu fiinţa noastră. Am citit aceste versete din Scriptură, ca să vedeţi că darurile şi chemarea nu au nici o legătură cu meritele noastre. Mai mult, Pavel spune că evreii au fost orbiţi şi împietriţi în ceea ce priveşte Scriptura, de dragul nostru, ca să fim noi mântuiţi, dar tot el spune că „tot Israelul va fi mântuit.” (v. 26).

Dumnezeu Tatăl i-a iubit, dar tot El i-a împietrit, ca să avem şi noi neamurile şansa mântuirii, astfel încât, toată lumea să fie binecuvântată în Sămânţa lui Avraam. Aceasta a fost făgăduinţa lui Dumnezeu. Puteţi vedea suveranitatea Lui? Puteţi vedea cum i-a fiinţă Cuvântul Său? Dumnezeu ne-a ales şi pe noi, exact cum i-a ales pe evrei, toate acestea dovedind înţelepciunea şi cunoştinţa Sa mai dinainte. Astfel, când a vorbit despre ceea ce urma să se întâmple, El ştia deja totul mai dinainte. Vedeţi? Dumnezeu trebuia să cunoască şi sfârşitul, pentru că altfel nu ar fi Dumnezeul cel infinit. El vrea ca niciunul să nu piară. Sigur că nu! Înţelegeţi? El „are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3.9). Dar fiind Dumnezeu, a ştiut chiar de la început cine va fi salvat şi cine nu va fi salvat. Astfel, a putut spune: „Aceasta se va întâmpla aşa, aceea va fi aşa, etc.” Înţelegeţi?

Deci, El a cunoscut totul mai dinainte, pentru că era infinit. Înţelegeţi ce înseamnă cuvântul „infinit”? Înseamnă că nu există nici un lucru pe care Dumnezeu să nu-l ştie. Înţelegeţi? El ştie totul, cunoaşte totul; nu există nici un lucru din cele care au trecut sau din cele care vor veni, pe care să nu le cunoască El. Nimic nu-I este necunoscut şi nimic nu-L ia prin surprindere. În Romani capitolele 8 şi 9, Pavel vorbeşte despre suveranitatea alegerii lui Dumnezeu şi arată că El are milă de cine vrea şi se îndură ce cine-i place. „Atunci de ce ne mai învinuieşte de păcate şi greşeli?” Noi privim altfel lucrurile, dar Dumnezeu…

Odată când predicam Evanghelia, cineva mi-a zis:

„Frate Branham, tu crezi aceasta?”

„Sigur că da.”

„Cred că eşti calvinist.”

„Sunt calvinist cât timp calvinismul este în conformitate cu Scriptura.”

Într-adevăr, Copacul are o ramură care se numeşte „Calvinism”, dar pe lângă ea mai are şi alte ramuri. Dumnezeu doreşte să-ţi dea Viaţă veşnică; vrea să te ajute să ajungi în acea Lume fără sfârşit. Voi, care astăzi sunteţi calvinişti, mâine puteţi fi „arminiamişti”, aceasta fiind o altă ramură a Copacului, dar mai există şi altele. Deci toate aceste ramuri formează Copacul. În ce mă priveşte, eu cred învăţătura calvinistă până unde este conform Scripturii.

De asemenea, cred că Dumnezeu a ales Biserica lui Hristos înainte de întemeierea lumii şi tot atunci a fost răstignit Hristos. Aşa spune Scriptura: că El a fost Mielul lui Dumnezeu jertfit înainte de întemeierea lumii. Înţelegeţi? Pavel a spus că El ne-a cunoscut şi ne-a ales înainte de întemeierea lumii: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” (Efeseni 1.5-6).

Acesta este Dumnezeu; Acesta este Tatăl nostru, aşa că nu vă mai îngrijoraţi, pentru că rotiţele se învârt cum trebuie şi totul are loc la timpul potrivit. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci tu, este să participi la ceea ce se întâmplă. Apoi, vei şti cum trebuie să acţionezi.

Priviţi încă o dată versetul pe care l-am citit: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.”

Aceasta este singura modalitate prin care aş putea justifica cu Scriptura, chemarea pe care mi-a făcut-o Domnul. Cred că în seara aceasta sunt printre prieteni care vor înţelege aceasta, fără s-o ia într-un mod personal, care vor înţelege ce spune şi ce ne arată Domnul aici, vor vedea încotro se mişcă lucrurile şi apoi vor urma acest fir.

Primul lucru pe care mi-l amintesc din alergarea mea este o vedenie pe care mi-a dat-o Domnul cu mulţi ani în urmă, în vremea când eram doar un copil.

Vă rog să mă scuzaţi, dar îmi amintesc că purtam o cămaşă lungă. Nu ştiu dacă printre noi sunt persoane destul de în vârstă care îşi amintesc timpurile în care băieţii purtau cămăşi lungi, ca nişte rochii. Este cineva care-şi aminteşte acele timpuri? Eu îmi amintesc cum mă târam pe jos în micuţa colibă în care locuiam. Abia putem să merg, iar mama mi-a legat aşa zisa rochiţă cu o panglică albastră. Îmi amintesc cum umblam în „patru labe” şi mâncam zăpada de pe bocancii unei persoane care a venit la noi şi se încălzea lângă foc. Îmi amintesc şi cum m-a certat mama din cauza aceasta.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc, s-a întâmplat cam doi ani mai târziu. Cred că aveam vreo trei ani şi stăteam cu o piatră în mână. Fratele meu avea aproape doi ani şi eram în curte, iar acolo era un spaţiu mai mic în care tata tăia şi depozita lemnele. Câţi dintre voi îşi amintesc vremurile în care obişnuiam să punem lemnele în curtea din spatele casei, pentru a fi tăiate? Oh, mă simt deja ca acasă!

În curtea în care tăiam lemnele era şi o fântână din care luam apă şi o duceam în casă cu o găleată făcută din lemn de cedru. Îmi amintesc că ultima dată când am văzut-o pe bunica mea, avea o sută zece ani. Era o femeie mică, iar când a murit, am ridicat-o în braţe şi o ţineam aşa. (Fratele Branham arată). Eu şi-a pus mâinile în jurul gâtului meu şi mi-a şoptit: „Dumnezeu să-ţi binecuvânteze sufletul, dragul meu, acum şi pentru totdeauna.”

Cred că această femeie n-a avut în viaţa ei, o pereche de papuci care să fie numai ai ei. Îmi amintesc cum se trezea dimineaţa şi mergea desculţă prin zăpadă să ia apă din fântână şi s-o aducă în casă. Şi a trăit o sută zece ani. Da, domnilor. Ea a fost o femeie aspră.

Într-o zi, a vrut să-mi arate jucăriile cu care se juca tata când era copil, iar eu m-am gândit:

„Săraca bunică! Cum se va urca în micuţul nostru pod?” Bunicii mei au locuit într-o colibă cu două camere, iar deasupra au construi un pod în care puteai ajunge numai dacă te urcai pe o scară.

Deci, ea mi-a zis:

„După cină am să-ţi arăt jucăriile cu care se juca tatăl tău.”

„În ordine.”

Toate lucrurile vechi erau puse într-o cutie de lemn care se afla în podul casei, aşa că mă gândeam: „Oare cum se va urca bunica pe scara aceea?” aşa că i-am zis: „Aşteaptă bunică dragă, căci mă voi urca eu şi te voi ajuta.” Dar ea mi-a răspuns: „Stai deoparte!” după care s-a urcat pe scară asemenea unei veveriţe şi mi-a zis: „Haide! Haide!”

„Vin, bunico!” am răspuns uimit, apoi m-am gândit: „Oh, Doamne, dacă aş avea şi eu această putere la vârsta de o sută zece ani!”

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că stăteam lângă fântâna noastră şi aveam în mână o piatră pe care o tot aruncam în noroi ca să le arăt fraţilor mei cât de puternic eram. Pe ramura unui copac era o pasăre care din când în când zbura de ici-colo, cânta şi fugărea o altă pasăre mai mică. Deodată am auzit o Voce care zicea: „Îţi vei petrece o mare parte din viaţă în apropierea unui oraş numit New Albany!” acest oraş aflându-se la trei mile de locul unde am crescut. Atunci am crezut că îmi vorbise păsărica aceea.

Părinţii mei nu au fost oameni credincioşi şi deşi erau catolici, nu mergeau niciodată la biserică.

Nepotul meu, care în seara aceasta este printre noi, este soldat şi mă rog Domnului pentru el fiindcă este tot catolic. Aseară, a stat chiar lângă platformă, iar când a văzut aceste lucrări minunate ale lui Dumnezeu, mi-a zis:

„Unchiule Bill, în biserica catolică nu se întâmplă asemenea lucruri, de aceea cred că tu spui Adevărul.”

„Dragul meu, Dumnezeu este Cel ce face aceste lucruri. El este Adevărul. Eu nu-ţi cer nimic altceva, Melvin, decât să-L slujeşti pe Domnul cu toată inima ta. Poţi merge oriunde vrei, dar asigură-te că Isus Hristos este în inima ta şi că El a făcut naşterea din nou. Apoi, du-te unde vrei.”

Strămoşii mei au fost catolici, pentru că tatăl şi mama mea sunt irlandezi. Singura ruptură în sângele de irlandez a făcut-o bunica mea care era indiană. În rest, toate rudele mele, fie că este vorba de familia Hawey, Branham sau Lyons, toţi au fost catolici. Cu toate acestea, noi copiii nu am avut nici un fel de educaţie religioasă.

Dar acele daruri, acele vedenii pe care le vedeam atunci, aşa cum le văd şi acum, acelea sunt adevărate, deoarece darurile şi chemarea sunt date fără părere de rău. Ele mărturisesc că Dumnezeu mai lucrează şi astăzi, şi toată viaţa mi-a fost teamă să spun ceva la adresa lor.

Cred că aţi citit povestea vieţii mele din cartea „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”. Cred că a fost inclusă în ultimele ediţii care au fost tipărite, aşa-i? Da, este şi cartea „Povestea vieţii mele”. Ce ciudat! Aceste cărţi urmăresc viaţa mea, dar eu nu le-am citit niciodată. Ele sunt scrise de altcineva şi aduse în adunări. Eu am trăit toate lucrurile descrise în carte şi cred că se vor întâmpla multe altele. Toate sunt adevărate. Eu am citit câteva pasaje din carte şi voi mai citi atunci când voi avea puţin timp liber.

Când eram copil am mai avut o vedenie. Aveam şapte ani când o Voce mi-a spus: „Să nu bei, să nu fumezi şi să nu-ţi pângăreşti trupul în vreun fel, deoarece Eu am o lucrare cu tine atunci când vei fi mare!” Voi aţi citit acest lucru şi în carte, şi este adevărat.

Când am început să predic Cuvântul, acest lucru s-a întâmplat din ce în ce mai des. Astfel, într-o noapte L-am văzut pe Domnul nostru Isus. Vă spun aceasta cu permisiunea Duhului Sfânt. Îngerul Domnului care vine la mine nu este Domnul Isus, nu arată ca El. În vedenia pe care am avut-o cu Domnul Isus, El era un Bărbat de statură mică. Îmi amintesc că eram în câmp şi mă rugam pentru tatăl meu. Când m-am întors în casă, m-am pus în pat zicând: „Doamne, salvează-l pe tatăl meu.” Mama era deja salvată şi eu am botezat-o, dar tata era un beţiv. „O,” mă gândeam, „dacă aş putea să găsesc o cale prin care să-L accepte pe Domnul Isus!” Am ieşit şi m-am aşezat lângă uşă, iar atunci Cineva mi-a zis: „Ridică-te!” M-am ridicat şi m-am dus să mă plimb pe câmpul din spatele casei, iar acolo, la o distanţă de zece picioare (3,5 metri) de mine stătea un Om îmbrăcat cu o haină albă. Îşi ţinea braţele aşa (Fratele Branham arată), avea barba scurtă, părul îi cădea până pe umeri, iar privirea Lui era blândă. Vedeam cum vântul îi mişca uşor haina şi nu puteam înţelege cum stătea El aşa.

M-am gândit: „Stai aşa!” după care m-am ciupit şi am zis: „Nu dorm!” Am privit spre casă şi m-am gândit: „Eram în casă şi mă rugam pentru tata, când Ceva mi-a spus să ies afară, iar aici, în faţa mea, stă un Om care arată ca Domnul Isus. Oare chiar este El?” El stătea şi privea spre casa noastră, aşa că am început să mă mişc încoace şi încolo să văd dacă Îl mai pot vedea, iar la un moment dat, I-am văzut faţa. Însă am fost nevoit să mă întorc aşa, ca să-L pot vedea (Fratele Branham arată), iar atunci mi-am zis: „Nu se mişcă, dar cred că-L pot striga.” aşa că am strigat: „Isuse!” Când L-am striga, m-a privit aşa… (Fratele Branham arată) şi mi-a întins braţele. Aceasta este tot ce-mi mai amintesc.

În lumea aceasta nu există nici un artist care să poată picta trăsăturile feţei Lui. Cea mai apropiată pictură pe care am văzut-o este cea a lui Hofman: „Domnul Isus la 33 de ani.” Eu o am pe toate cărţile pe care le folosesc, deoarece este cea mai apropiată de felul în care arată Domnul Isus.

El arăta ca un om, dar aveam impresia că dacă ar fi spus un singur Cuvânt, lumea s-ar fi sfârşit. Totuşi, chipul Lui exprima atâta blândeţe şi dragoste, încât nu-L puteai privi, fiindcă te-ai fi prăbuşit. Mi-am revenit pe când se lumina de ziuă şi am observat că pijamaua îmi era udă din pricina lacrimilor pe care le vărsasem. M-am ridicat şi am pornit încet spre casă…

I-am povestit întâmplarea unui prieten predicator, dar el mi-a zis: „Billy, aceste lucruri te vor înnebuni, pentru că sunt de la diavolul.” „Să nu te joci niciodată cu aşa ceva!” i-am replicat eu, deşi în vremea aceea eram încă predicator baptist.

Apoi m-am dus la un alt prieten şi după ce i-am povestit şi lui întâmplarea, l-am întrebat: „Frate, tu ce crezi despre aceasta?”

„Billy, am să-ţi spun sincer ce cred,” a răspuns el, şi a continuat: „Cred că ar trebui să predici doar ceea ce este în Biblie, să vesteşti îndurarea lui Dumnezeu şi să nu mai alergi după lucruri fantastice, ca acestea.”

„Domnule, eu nu alerg după lucruri fantastice, ci încerc să aflu ce înseamnă ceea ce mi s-a întâmplat.”

„Billy, în urmă cu mulţi ani aceste lucrări erau în biserică, dar se spune că ele au încetat odată cu lucrarea apostolilor, aşa că, dacă se mai întâmplă şi acum aşa ceva, le considerăm spiritiste şi demonice.”

„O, frate McKinney, tu chiar crezi aşa ceva?” l-am întrebat uimit.

„Da, domnule.”

„O, Doamne, ai milă de mine! Frate McKinney, vrei să te uneşti cu mine în rugăciune pentru ca Domnul să nu mai lase să mi se întâmple aşa ceva vreodată?”

„Bineînţeles, frate Billy,” şi ne-am rugat chiar atunci.

Am rugat şi alţi predicatori să se roage cu mine, apoi nu am mai cerut părerea nimănui, deoarece mă temeam că vor crede că eu sunt chiar diavolul. Da, ceva se schimbase în inima mea.

Câţiva ani mai târziu, când eram deja membru în prima biserică baptistă, cineva mi-a zis:

„Trebuia să mergi şi tu aseară să-i vezi pe acei holly-rollers.”

„Holly-rollers? Ce-i asta, frate Walt?”

„Sunt nişte penticostali,” a răspuns el.

„Ce sunt?”

„Penticostali. O, Billy, dacă ai putea merge să-i vezi o dată! Sar în sus şi-n jos şi aleargă încoace şi încolo. Se spune că vorbesc în limbi necunoscute şi să sunt pierduţi.”

„Unde sunt aceşti oameni?”

„Se întâlnesc într-un cort vechi, în cealaltă partea a oraşului Louisville. Desigur, sunt oameni de culoare, dar sunt şi albi printre ei.”

„Şi albii fac aceleaşi lucruri ca ceilalţi?”

„Da.”

„Este amuzant faptul că oamenii se amestecă pentru lucruri ca acestea. Presupun că ar trebui să avem şi noi asemenea adunări.”

Într-o duminică după-amiaza, nu voi uita niciodată aceasta, fratele Walt mânca o bucată de portocală uscată pentru a-şi mai potoli indigestia de care suferea, iar eu mă gândeam: „Ce fel oameni sunt aceştia care sar în sus şi-n jos în timpul adunării?”

Mai târziu, am întâlnit un bărbat în vârstă, care s-ar putea să fie acum printre noi. Se numeşte John Ryan. Când l-am văzut, m-am gândit că bătrânul cu barbă şi păr lung este din Benton Harbor. Ştiam că se adună undeva în Louisville şi am încercat să-i găsesc, fiindcă auzisem că adunarea lor se numea „Adunarea profeţilor.” Astfel, m-am gândit să trec pe acolo să văd ce se întâmplă. Nu am văzut pe nimeni rostogolindu-se pe podea, dar aveau nişte învăţături ciudate. Şi acolo, l-am întâlnit pe acest bărbat în vârstă care m-a invitat acasă la el. eu am fost plecat pentru o zi, iar când m-am întors acasă, m-am dus să-l vizitez, dar am aflat că era plecat la Indianapolis. Soţia lui mi-a zis: „Domnul l-a trimis acolo.”

„Vrei să spui că l-ai lăsat să plece aşa, pur şi simplu?” am întrebat-o mirat, dar ea mi-a răspuns:

„Oh, dar el este slujitorul Domnului!”

Am auzit că această femeie sărmană a murit cu câteva săptămâni în urmă. A fost o femeie foarte devotată soţului ei. Oh, Doamne, ea a fost o soţie adevărată, o femeie pe care şi-ar dori-o orice bărbat. Aşa este. Chiar dacă soţul ei greşea, ea spunea că întotdeauna face cum spune el.

Eşti cumva aici, frate Ryan? Aseară l-am văzut. Ei nu aveau nimic de mâncare în casă şi trăiau doar de pe o zi pe alta, aşa că am prins nişte peşte din lacul Michigan şi l-am dus la ei acasă. Imaginaţi-vă că nu aveau nici măcar ulei sau grăsime cu care să-l pregătească. Când am văzut toate acestea, am întrebat-o:

„Soţul tău a plecat şi nu ţi-a lăsat nimic de mâncare în casă?”

„Oh, frate Bill, el este slujitorul Domnului,” a răspuns ea.

„Domnul să te binecuvânteze, soră.”

Frate, cu o asemenea soţie şi eu aş locui acolo. Dacă tu gândeşti aşa despre soţul tău, sunt gata să rămân acolo. Aşa este. Fraţilor, astăzi avem nevoie de mai multe soţii ca femeia aceasta. Situaţia ar fi cu totul alta în America, dacă soţii şi soţiile lor ar privi lucrurile ca aceşti doi fraţi. Chiar dacă unul sau celălalt greşeşte, rămâneţi împreună orice s-ar întâmpla. Dacă aţi face aceasta, nu am mai avea atât de multe divorţuri. Când am plecat de acolo, am trecut prin Mishawaka, unde am văzut o mulţime de maşini mici şi vechi, parcate pe marginea drumului, pe care se aflau nişte pancarte pe care scria: „Numai Isus!” Când le-am văzut, m-am gândit că sigur trebuie să aibă legătură cu biserica. Apoi am văzut că şi bicicletele, Cadillacurile, Fordurile Model T, etc, aveau aceste inscripţii: „Numai Isus”, aşa că m-am gândit: „Oare ce înseamnă aceasta?”

În cele din urmă, am aflat că acolo era o adunare de o mie cinci sute sau două mii de oameni. Apoi i-am auzit cum strigau şi săreau în sus şi-n jos, aşa că mi-am zis: „Acum voi afla ce sunt aceşti holly-rollers.”

Mi-am parcat Fordul şi am mers pe stradă în jos, până am ajuns la adunare. Când am ajuns, am privit în jur şi am observat că era plină, iar când am privit mulţimea, am văzut oameni care strigau, săreau şi băteau din palme, aşa că m-am întrebat: „Oare ce fel de oameni sunt aceştia?” Dar cu cât stăteam mai mult printre ei, mă simţeam mai bine, de aceea mi-am zis: „Este bine. Nu pare nimic în neregulă cu oamenii aceştia. Ei nu sunt nebuni.” Apoi am avut ocazia să vorbesc cu unii dintre ei.

Am stat toată noaptea la adunare, iar a doua zi m-am întors din nou. Poate aţi citit această întâmplare şi în „Povestea vieţii mele.” Stăteam pe platformă alături de alţi o sută cincizeci sau două sute de predicatori şi ni s-a spus să ne ridicăm pe rând şi să ne prezentăm. Când mi-a venit rândul, eu am spus: „Sunt William Branham, evanghelist baptist din Jeffersonville.”

Din cauză că în noaptea aceea am dormit în maşină, mi-am şifonat pantalonii şi tricoul cum care eram îmbrăcat, aşa că în dimineaţa următoare am fost nevoit să mă prezint aşa la adunare. Mai aveam doar trei dolari şi trebuia să mă asigur că-mi rămân destui pentru a mă întoarce acasă. Dimineaţa am mâncat foarte puţin şi mi-am cumpărat şi un pahar cu apă, dar a fost foarte bine. Când am ajuns la adunare, am auzit spunându-se: „Îl căutăm pe William Branham, un tânăr evanghelist baptist care a fost aseară aici pe platformă, pentru că dorim să ne predice în dimineaţa aceasta.” Pentru că mă gândeam că-mi va fi greu să predic în faţa acelor oameni, m-am gândit că cel mai bine era să stau în băncuţa mea. În plus, eram îmbrăcat cu nişte pantaloni făcuţi dintr-un material subţire, iar tricoul era la gât în „V”, în timp toţi ceilalţi erau îmbrăcaţi în ţinută de biserică. Aşa se face că m-am aşezat pe un scaun şi nu am spus nimic, în timp ce cineva m-a strigat de două sau trei ori. Lângă mine stătea un frate de culoare.

Motivul pentru care adunarea se ţinea în nordul ţării este că în partea de Sud rasismul era încă în floare. Eu stăteam deci pe scaun şi mă întrebam nedumerit de ce această adunare se numea „Numai Isus.” Totuşi, îmi ziceam: „Dacă se vorbeşte despre Isus, totul este în ordine. Cât timp se vorbeşte despre El, nu contează cum este această adunare.”

Stăteam tăcut pe locul meu şi ascultam cum cineva continua să-mi strige numele. Deodată, bărbatul de culoare m-a întrebat: „Îl cunoşti pe fratele Branham?”

„Da, frate, îl cunosc,” am răspuns eu, pentru că nu puteam şi nici nu voiam să-l mint.

„Păi, du-te şi adu-l aici.”

„Eu sunt acela, frate, dar nu sunt îmbrăcat corespunzător ca să merg în faţă.”

„Du-te acolo!”

„Nu pot merge cu pantalonii aceştia şi cu tricoul cu care sunt îmbrăcat.”

„Oamenilor nu le pasă cum eşti îmbrăcat,” a insistat el, dar eu l-am rugat să nu spună nimănui unde mă aflu, pentru că nu doream să merg să predic. Dar când numele meu a fost strigat din nouo, el a spus: „Este aici! Este aici!”

Oh, Doamne! Am simţit cum mă roşesc la faţă, pentru că nu aveam cravată, iar îmbrăcămintea mea era veche şi ponosită. Dar n-am avut încotro şi a trebuit să merg acolo. Aveam emoţii pentru că nu mai vorbisem niciodată până atunci în faţa unui microfon. Am ales un text pe care nu-l voi uita niciodată: „…A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.

Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui

şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” (Luca 16.22-24).

Apoi am spus: „Bogatul a privit din iad şi a plâns. Acolo nu sunt flori, şi el a plâns; acolo nu există adunări, şi el a plâns; nu există copii, şi el a plâns; nu există cântece, şi el a plâns.” Şi când am spus aceasta, am plâns şi eu.

După terminarea predicii, toată lumea s-a adunat în jurul meu, deoarece doreau să mai ţin o adunare pentru ei. Atunci m-am gândit: „Poate sunt şi eu un holly-roller.” Înţelegeţi? Vedeam că nu era nimic în neregulă cu aceşti oameni.

Acum aş vrea să vă spun ceva ce nu am mai spus niciodată în public. Vă rog să ridicaţi mâna, dacă îmi promiteţi că mă veţi iubi la fel de mult şi după ce voi spune aceste lucruri. În ordine. Să nu uitaţi ce aţi promis.

Eram în adunare în seara aceea când au început să cânte şi să bată din palme. Cântau: „Ştiu că a fost sângele, ştiu că a fost sângele.” Îl lăudau pe Domnul din toată inima, de aceea m-am gândit: „Aceasta este foarte bine.” Ei vorbeau tot timpul de Fapte 2.4; 2.38 şi 10.48, iar aceasta mi-a plăcut, pentru că îmi ziceam: „Acestea sunt din Scriptură. Eu nu am privit niciodată lucrurile aşa, dar este minunat!”

„Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Fapte 2.4).

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38).

„Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.” (Fapte 10.48).

Când i-am întâlnit pe aceşti oameni, m-am gândit că sunt doar o mulţime de „holly-rollers,” dar acum mă gândeam că sunt o grupare de îngeri. Vedeţi? Eu mi-am schimbat foarte repede părerea despre ei.

În dimineaţa următoare, când Domnul mi-a dat harul de a participa din nou la aceste adunări, mi-am zis: „Oh, Doamne, voi merge din nou în mijlocul acestor oameni şi mă gândesc că această adunare este asemănătoare cu adunările pe care oamenii le numesc „Adunarea baptiştilor care strigă.” Sau poate este ceva mai mult.. Dar indiferent ce este, mie îmi place aceasta. Este ceva ce-mi place la oamenii aceştia şi văd că sunt umili şi amabili. Totuşi este ceva ce nu înţeleg, şi aceasta este vorbirea în limbi. Acolo erau doi bărbaţi: unul stătea într-o parte, iar celălalt stătea în partea cealaltă. Ei se ridicau pe rând şi vorbeau: unul vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea.” Când am văzut aceste lucruri, mi-am zis: „Oh, trebuie să citesc aceasta!” Apoi situaţia s-a schimbat: vorbea în limbi celălalt, şi tălmăcea primul, şi tot aşa, în timp ce restul bisericii vorbeau şi ei în limbi, dar nu părea să le tălmăcească cineva, aşa cum se întâmpla în cazul celor doi bărbaţi. Când am văzut toate aceste lucruri, m-am gândit că poate sunt îngeri. Nu puteam înţelege nicicum ceea ce se petrecea acolo. De obicei, înţeleg repede lucrurile pe care mi le arată Domnul, dar aceasta… Cred că acesta este unul din motivele pentru care nu vorbesc despre asta în public. De obicei, când doresc să ştiu ceva, Domnul îmi spune, fiindcă pentru aceasta au fost date darurile. Dar dacă le spui despre aceasta oamenilor, este ca şi cum ai arunca mărgăritarele la porci. Darurile sunt lucruri sfinte, iar Domnul mă va face responsabil pentru ele. Astfel, dacă vorbesc cu un frate, eu nu folosesc darul ca să aflu lucruri rele despre el.

Odată, stăteam la masă, iar un frate m-a luat cu mâna pe după cap şi mi-a zis: „O, frate Branham, eu te iubesc!” Eu l-am privit, iar în clipa aceea am simţit că ceva este în neregulă şi am ştiut că nu a spus acele cuvinte din inimă. Vedeţi? El se purta ca un făţarnic. Am răspuns simplu: „Da, bine,” după care m-am ridicat şi am plecat de acolo, fiindcă nu voiam să aflu mai multe lucruri despre el. Am preferat să rămân cu părerea pe care o avusesem până atunci despre el şi să las restul în seama Domnului. Înţelegeţi? Eu nu vreau să ştiu totul despre un om.

De multe ori când nu sunt aici în biserică, ci mă aflu undeva într-o cameră oarecare sau într-un restaurant, Duhul Sfânt vine şi-mi arată lucruri care se vor întâmpla. În locul acesta sunt oameni care pot confirma că vă spun adevărul. De exemplu, se întâmplă să fiu acasă şi deodată spun: „Peste puţin timp va ajunge aici o maşină. Domnul mi-a spus că în ea este persoana cutare şi vine la mine.” Sau: „Când vom merge în josul străzii, se va întâmpla cutare şi cutare lucru. Fii atent la trecerea de acolo, fiindcă altfel vei fi lovit,” iar voi puteţi veridica dacă este adevărat sau nu. De fiecare dată se întâmplă întocmai.

Voi trebuie să fiţi atenţi cum folosiţi darurile Domnului, deoarece Dumnezeu vă va face într-o zi răspunzători pentru aceasta.

Priviţi-l pe Moise. El a fost un om trimis de Dumnezeu, credeţi aceasta? Şi a fost rânduit mai dinainte să fie profet; iar Domnul l-a trimis şi i-a zis: „Du-te şi vorbeşte stâncii şi va curge apă din ea.” Dar fiind nervos, Moise s-a dus şi a lovit-o. Şi pentru că apa nu a curs, a lovit-o şi a doua oară, spunând: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” (Numeri 20.1-12). Vedeţi? Apa a venit, dar Domnul a zis: „Vino aici, Moise!” şi asta a fost tot. Înţelegeţi? „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” (v. 12). Deci trebuie să fiţi foarte atenţi cu aceste lucruri. Trebuie să aveţi grijă ce faceţi cu darurile divine.

Dacă un predicator aduce Cuvântul lui Dumnezeu numai în schimbul unei sume de bani, Dumnezeu îi va cere socoteală pentru aceasta. Aşa este. Trebuie să fiţi atenţi cum folosiţi darurile divine. Să nu foloseşti darul pentru renumele unei biserici, sau chiar al tău personal! Eu prefer să am doar câteva adunări în câteva seri şi să rămân necunoscut şi umil, decât să fac aşa ceva. Înţelegeţi ce vreau să spun? Da, domnule! Stai întotdeauna în locul în care poţi fi atins de mâna lui Dumnezeu şi aminteşte-ţi că aceasta este viaţa interioară.

Revenind la povestirea mea, în acel moment m-am gândit: „Voi merge la cei doi bărbaţi, pentru că vreau să ştiu mai multe despre ei.” Astfel, după terminarea adunării, m-am dus să-i caut, iar la un moment dat l-am văzut pe unul dintre ei.

„Bună ziua, domnule,” i-am zis eu.

„Bună ziua. Tu eşti predicatorul care o predicat în dimineaţa aceasta?” m-a întrebat el.

„Da, domnule.”

„Cum te numeşti?”

„Branham, dar tu?”

După ce mi-a spus cum se numeşte, i-am zis:

„Domnule, voi aveţi ceva ce eu nu am.”

„Ai primit Duhul Sfânt când ai crezut?” m-a întrebat el.

„Păi, eu sunt baptist.”

„Dar ai primit Duhul Sfânt când ai crezut?”

„La ce te referi, frate? Eu ştiu că nu am ceea ce aveţi voi, fiindcă sunt conştient că posedaţi Ceva care pare foarte puternic.”

„Ai vorbit vreodată în limbi?”

„Nu, domnule.”

„Atunci pot să-ţi spun că nu L-ai primit pe Duhul Sfânt.”

„Păi, dacă asta înseamnă să-L ai pe Duhul Sfânt, înseamnă că nu Îl am.”

„Dacă nu ai vorbit în limbi nu-L ai.”

„Dar une aş putea să-L primesc?”

„Du-te acolo în sala şi caută-L.”

Am continuat să-l privesc atent. Ştiam că şi el avea un sentiment ciudat în ceea ce mă priveşte, deoarece vedeam că devine tot mai suspicios. Dar acel bărbat era într-adevăr un credincios adevărat; era sută la sută creştin, aşa că m-am gândit: „Laudă Ţie, Doamne, pentru că eşti cu adevărat prezent în locul acesta. Doresc să fac şi eu un asemenea altar undeva.”

Am plecat să-l caut şi pe celălalt bărbat, iar când l-am găsit, am început să vorbesc şi cu el.

„Bună ziua, domnule.”

„Spune-mi la ce biserică aparţii? Cred că eşti baptist, aşa-i?” m-a întrebat el.

„Da, domnule.”

„Nu ai primit Duhul Sfânt, este adevărat?”

„Sincer să fiu, nu ştiu.”

„Ai vorbit vreodată în limbi?”

„Nu, domnule.”

„Atunci nu L-ai primit.”

„Ştiu că nu am ceea ce aveţi voi, dar îmi doresc cu adevărat să am aceasta.”

„Acolo este apa, eşti gata?”

„Eu am fost deja botezat, numai că nu am primit ceea ce aveţi voi,” am spus eu. „Voi posedaţi ceva ce-mi doresc şi eu.”

„Este în ordine.”

Încercam să-l înţeleg, iar în final am aflat că dacă mi-a fost dat cândva să vorbesc cu un făţarnic, acela a fost bărbatul acesta. Soţia lui era o femeie brunetă, dar el trăia cu o femeie blondă, cu care avea şi doi copii. El bea şi făcea multe alte lucruri lumeşti, dar cu toate acestea, vorbea în limbi şi prorocea.

Am plecat de acolo mâhnit şi zicând: „Doamne, Te rog să mă ierţi, dar nu înţeleg. Se pare că făţarnicul acela are parte de binecuvântările Duhului Sfânt, ori aşa ceva nu se poate!”

A trecut o perioadă destul de lungă în care am studiat aceste lucruri şi am plâns, apoi m-am gândit că poate aş putea să-mi petrec mai mult timp printre ei, ca să înţeleg despre ce este vorba. Unul dintre acei bărbaţi era un creştin adevărat, dar celălalt era un făţarnic. „Ce este aceasta?” mă întrebam nedumerit. „O, Doamne, poate este ceva în neregulă cu mine! Trebuie să găsesc ceva în legătură cu aceasta în Biblie. Trebuie să existe ceva.”

Pentru mine, orice se întâmplă trebuie să aibă şi o explicaţie biblică, pentru că altfel nu este în ordine. În Biblie trebuie să existe ceva şi în legătură cu problema aceasta. Trebuie să fie dovedit de ea, dar nu numai într-un loc, ci în mai multe; trebuie să se intersecteze cu ea, pentru că altfel nu pot crede. Voi ştiţi că Pavel a spus: „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8). Şi eu cred Biblia. Astfel, mă frământam şi-mi ziceam: „Nu am întâlnit nicăieri în Biblie un asemenea tablou.”

Doi ani mai târziu, după ce mi-am pierdut soţia, eram sus la Green Mill şi mă rugam. Stăteam în grotă de două sau trei zile, iar la un moment dat am ieşit afară să iau o gură de aer.

Când am ieşit afară, mi-am lăsat Biblia pe capătul unei grinzi care provenea dintr-un copac doborât de vânt şi care avea o bifurcaţie aşa (Fratele Branham arată). Eu mă întindeam adesea pe grinda aceea, iar seara stăteam cu mâna sub cap şi priveam cerul. Uneori chiar adormeam pe ea în timp ce mă rugam. Mă aflam acolo de câteva zile şi în tot acest timp nu am mâncat nimic. La un moment dat, am ieşit să iau puţin aer proaspăt, pentru că aerul din grotă era umed şi rece.

Când am ieşit, mi-am lăsat Biblia în locul în care o lăsasem şi cu o zi în urmă, iar când m-am întors am văzut că era deschisă la Evrei capitolul 6. Am luat-o şi am început să citesc de la versetul 1:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.

Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.”

Dar ceea ce scria în versetele 7-8 mi-a atras atenţia:

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

„Aici este explicaţia!” mi-am zis bucuros şi aşteptam ca Domnul să-mi dea şi o vedenie. Am aşteptat-o o vreme, apoi am început să mă plimb, dar nu s-a întâmplat nimic. M-am întors în grota, dar degeaba: nu s-a întâmplat nimic. Stând acolo, mă tot întrebam: „Oare ce înseamnă aceasta?” apoi am luat Biblia din nou şi mi-am zis: „Oare ce se ascunde în versetele acestea pe care vrea să mi le arate Domnul?” Am continuat să citesc despre căinţă, pocăinţă şi credinţă, apoi am mers din nou la versetele 7-8 din Evrei 6:

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Aceasta m-a cutremurat. Apoi m-am gândit: „Doamne, oare o să-mi dai o vedenie cu…” Voiam să-I cer altceva, dar deodată am văzut înaintea mea Pământul învârtindu-se, iar un Bărbat îmbrăcat în alb, mergea pe el cu capul sus şi semăna Sămânţă. Curând, în spatele Lui a apărut un alt bărbat, îmbrăcat în negru, care mergea cu capul plecat şi semăna şi el sămânţă. Când a răsărit şi a crescut sămânţa bună, era grâu, dar cea rea era neghină. Apoi, am văzut că a venit o secetă mare, iar grâul era aproape de pieire din cauză că nu avea apă. Am văzut că oamenii îşi ridicau mâinile şi se rugau ca Domnul să dea ploaie pe pământ. La rândul lui, grâul era aplecat până la pământ şi cerea apă. Şi curând a apărut o aglomerare de nori şi a început să plouă. Când s-a întâmplat aceasta, grâul s-a ridicat şi a început să se bucure pentru ploaie, dar şi neghina s-a bucurat, la fel ca grâul. „Oare ce înseamnă aceasta?” m-am întrebat mirat. Şi deodată am înţeles. Aceeaşi ploaie care cade peste grâu şi îl face să crească, o face şi pe buruiană să crească. Şi acelaşi Duh Sfânt care cade peste un grup de oameni sinceri şi credincioşi, şi îi binecuvântează, poate să-l binecuvânteze şi pe cel făţarnic, pentru că Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” (Matei 7.16). Aşadar, chiar dacă cineva strigă şi se bucură, îl vom cunoaşte după roade.

Plin de bucurie, am strigat: „Asta este! Acum am înţeles! Doamne, acesta este adevărul! Un om poate avea daruri fără să-L cunoască pe Dumnezeu.”

Vedeţi? Eu devenisem puţin critic cu privire la vorbirea în limbi, dar într-o zi Domnul mi-a arătat totul. Înţelegeţi?

Îmi amintesc că mă aflam la râul Ohio şi îi botezam pe primii mei creştini. Când am ajuns la a şaptesprezecea persoană, am spus: „Tată, eu îl botez pe acest om în apă, dar Te rog ca Tu să-l botezi cu Duhul Sfânt,” iar în timp ce mă pregăteam să-l scufund în apă, a apărut o Lumină strălucitoare. Pe malul râului se aflau câteva sute de oameni. S-a întâmplat în luna iunie, pe la ora două după-amiaza. Lumina aceea S-a oprit chiar deasupra locului în care mă aflam eu şi o Voce a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Isus Hristos, Mesajul tău va merge înaintea celei ce-a doua veniri a Lui!” Acest lucru m-a speriat foarte tare.

În acea după-amiază am botezat două sau trei sute de oameni, iar când am ieşit din apă, diaconii şi mulţi dintre oamenii care au fost martori la cele întâmplate, au venit şi m-au întrebat: „Ce a însemnat Lumina aceea?”

Era prezent şi un grup destul de mare de oameni de culoare de la biserica baptistă „Gitt Edge” şi de la biserica „Cow Star”. Când au văzut Lumina, ei au început să strige îngroziţi, în timp ce alţii au leşinat.

În apropiere, era o tânără care se plimba într-o barcă, în costum de baie, iar eu am rugat-o frumos să plece de acolo:

„Maggie, nu vrei să cobori din barcă, te rog?”

„Oh, Billy, nu trebuie să cobor nicăieri!”

„Bine, nu trebuie să cobori, dar eu unul aş avea atâta respect pentru Evanghelie, încât să mă îndepărtez, pentru că este un serviciu de botez.”

„Nu trebuie să fac aceasta,” a repetat ea. A rămas în barcă şi a început să râdă de mine în timp ce-i botezam pe oameni, deoarece nu credea în botez. Dar când a venit Îngerul Domnului, i-a răsturnat barca. Astăzi, fata aceea este internată într-un ospiciu de nebuni, pentru că nu te poţi juca cu Dumnezeu şi să scapi nepedepsit. Înţelegeţi?

Apoi, de-al lungul vieţii, am avut vedenii în care am văzut lucrurile care aveau să se întâmple. Mai târziu, toate acestea au început să mă supărau din ce în ce mai mult, aşa că toţi îmi spunea că nu este bine ceea ce mi se întâmplă. Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să merg într-unul din locurile mele preferate, ca să mă rog acolo. Dar cu cât mă rugam ca aceste vedenii să nu mai apară în viaţa mea, cu atât apăreau din ce în ce mai mult. Lucram ca paznic de vânătoare în statul Indiana, când a venit la mine un bărbat. Era fratele pianistului din tabernacolul meu, şi mi-a zis:

„Frate Branham, vrei să vii în după-amiaza aceasta cu mine până în Madison?”

„Nu pot veni pentru că trebuie să mă întorc în pădure,” i-am răspuns eu şi am plecat acasă. Când am ajuns, mi-am dat jos arma şi mi-am suflecat mânecile de la cămaşă, fiindcă voiam să mă spăl şi să mă pregătesc pentru masă. În vremea aceea locuiam într-o casă cu două camere. După ce m-am spălat, am ieşit până afară, dar deodată s-a auzit ceva în arţarul de lângă casă. M-am speriat atât de tare, încât aproape că am leşinat, fiindcă ştiam că era din nou acel lucru neînţeles.

M-am aşezat pe treptele casei, iar bărbatul care mă însoţise până acasă, a sărit repede din maşină, a alergat la mine şi m-a întrebat:

„Billy, eşti bine?”

„Nu, domnule!”

„Ce s-a întâmplat?”

„Nu ştiu, dar sunt în ordine. Du-te liniştit mai departe, mulţumesc.”

Soţia mea a ieşit în fugă din casă şi i-a adus un pahar cu apă şi m-a întrebat îngrijorată:

„Ce s-a întâmplat, dragă?”

„Nimic, scumpa mea.”

„Vino înăuntru, pentru că este gata cina.” Apoi m-a cuprins pe după mijloc şi a încercat să mă ajute să intru în casă, dar eu i-am zis:

„Dragă, vreau să te rog ceva. Poţi să suni la serviciu şi să le spui că în după-amiaza aceasta nu voi fi acolo? Meda, scumpa mea, eu Îl iubesc pe Domnul Isus şi ştiu că am trecut de la moarte la Viaţă, de aceea nu vreau ca diavolul să aibă vreo legătură cu mine. Nu mai pot continua aşa. Sunt un prizonier; tot timpul mi se întâmplă aceste lucruri. Aceste viziuni, sau orice ar fi ele, vin în continuu. (În vremea aceea nu ştiam că se numesc vedenii). Dragă, nu ştiu ce înseamnă toate acestea, şi deşi Îl iubesc pe Domnul Isus, toţi îmi spun că este diavolul.”

„Oh, Billy,” a spus ea, „nu ar trebui să iei aminte la ceea ce spun oamenii.”

„Dragă, priveşte-i pe ceilalţi predicatori… Trebuie să merg la locul meu din pădure. Am cincisprezece dolari. Te rog să ai grijă de Billy. (Pe atunci Billy era doar un băieţel). Banii aceştia vă vor ajunge pentru o vreme. Te rog să suni la serviciu şi să le spui că mă voi întoarce mâine sau niciodată. Dacă nu mă voi întoarce în cinci zile, să trimiţi pe cineva să mă caute. Meda, nu mă voi întoarce acasă până când Domnul nu-mi va promite că va îndepărta acest lucru de la mine şi că nu va mai îngădui să se întâmple vreodată.”

Gândiţi-vă cât de ignorant poate fi omul!

Am plecat chiar în seara aceea la grota mea din pădure, cu gândul că a doua zi voi merge chiar sus pe munte. Cred că FBI-ul nu m-ar putea găsi niciodată acolo. În grota aceea m-am rugat toată după-amiaza, până când a început să se întunece. M-am rugat, apoi am deschis Biblia şi am citit textul unde scrie: „Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor.” (1Corinteni 14.32), dar nu am putut să-l înţeleg. Curând s-a înserat.

Când eram băiat, obişnuiam să pun capcane. Le puneam în linie, iar noaptea mă duceam să pescuiesc. Grota aceea era acolo de mulţi ani şi nu arăta prea bine, iar înaintea mea fusese folosită de altcineva.

Stăteam acolo în aşteptare, iar pe la 2.00-3.00 dimineaţa, mă plimbam încă încoace şi încolo, de-a lungul încăperii. După o vreme m-am aşezat pe o cutie veche şi m-am gândit: „O, Doamne, de ce-mi faci aceasta? Tată, Tu ştii că Te iubesc şi că nu doresc să fiu posedat de diavolul. Nu vreau ca acele lucruri să mai vină în viaţa mea. Doamne, Te rog nu mai permite să mi se întâmple vreodată aşa ceva! Tu ştii că Te iubesc şi că nu vreau să merg în iad. Ce rost are să mai predic şi să mă mai străduiesc să aduc Cuvântul, dacă greşesc? Şi problema este că nu merg doar eu în iad, ci duc şi alte mii de oameni. Acesta este motivul pentru care nu vreau să mi se mai întâmple aceste lucruri.”

Stăteam pe cutia aceea veche, în poziţia aceasta (Fratele Branham arată) şi deodată am văzut că în cameră a apărut o Lumină. Prima dată am crezut că vine cineva cu o lanternă, dar când am privit în jur, am observat că de fapt lumina aceea se afla în faţa mea. Într-un colţ al încăperii era o sobă veche, care era stricată în partea de deasupra, iar în apropierea ei, pe podea, era o lumină. „Oare ce-i asta,” m-am întrebat nedumerit, „fiindcă nu poate veni de afară?”

Am privit din nou în jur şi deodată am observat că şi deasupra mea era aceeaşi Lumină. Aceasta a apărut dintr-un vârtej care avea culoarea ca a smaraldului şi scotea un sunet ca un foşnet. O priveam foarte atent şi mă întrebam speriat: „Oare ce este aceasta?” Apoi am auzit paşii cuiva care venea desculţ spre mine (Fratele Branham imită pe cineva care merge), şi curând am văzut piciorul unui om care a ieşit din Lumină. În toată încăperea era întuneric, cu excepţia locului din care venea acel Om. Era un Bărbat de vreo 90 de kilograme şi Îşi ţinea mâinile în felul acesta (Fratele Branham arată). Eu L-am văzut în formă de vârtej de vânt, L-am auzit vorbind cu mine şi L-am văzut în formă de Lumină, dar atunci a fost pentru prima dată când am văzut chipul Lui. El a venit foarte aproape de mine…

Prieteni, am crezut că inima mea va ceda… Imaginaţi-vă situaţia în care eram şi puneţi-vă în locul meu. Cred că şi voi aţi fi simţit acelaşi lucru ca şi mine. Poate sunteţi pe cale de multă vreme, sunteţi creştini de mult timp, dar cred că v-aţi fi simţit la fel. Spun aceasta, fiindcă deşi de atunci am fost vizitat de multe ori de El, când sunt în prezenţa Lui mă simt ca paralizat, iar uneori aproape că leşin. Uneori sunt atât de slăbit când părăsesc platforma, încât am această senzaţie de leşin, iar când rămân prea mult, sunt total inconştient când sunt luat de acolo. Au fost situaţii când fraţii au avut grijă de mine, pentru că nu mai ştiam nici unde mă aflam. Eu vă pot dovedi cu Scriptura aceste stări, pentru că ele au o explicaţie.

Stăteam acolo şi Îl priveam încremenit de groază. Mâna mea era puţin ridicată, iar S-a apropiat tot mai mult, privindu-mă; dar privirea Lui era blândă. Când mi-a vorbit, avea o voce foarte profundă: „Nu te teme,” a zis El, „fiindcă am fost trimis din prezenţa Atotputernicului Dumnezeu!” Când L-am auzit, mi-am dat seama că era aceeaşi voce care mi-a vorbit când aveam doi ani şi în toţi anii care au urmat. Ştiam că este El.

Voi încerca să vă redau conversaţia aşa cum a fost ea, deşi sunt unele lucruri pe care nu mi le amintesc.

Deci El mi-a zis: „Nu te teme! Am fost trimis din prezenţa Atotputernicului Dumnezeu să-ţi spun despre naşterea şi despre viaţa ta neînţeleasă… „ Voi ştiţi că aceeaşi Lumină a apărut deasupra mea în camera unde m-am născut. Şi El a continuat: „…Naşterea ta deosebită şi viaţa ta neînţeleasă sunt un indiciu că vei merge în lume să te rogi pentru oamenii bolnavi. Şi indiferent ce boală vor avea…” Domnul îmi este Martor şi Judecător că El a spus cuvântul „cancer”. „…Dacă-i vei face pe oameni să te creadă şi vei fi sincer atunci când te rogi, nimic nu va sta împotriva rugăciunii tale, nici chiar cancerul.” Vedeţi? „Dac-i vei face pe oameni să te creadă.”

În timp ce stăteam în prezenţa Lui, mi-am dat seama că El nu era duşmanul meu, ci îmi era Prieten. Nu ştiam dacă voi muri sau ce se va întâmpla cu mine, aşa că I-am zis:

„Domnule, eu sunt un om sărac, trăiesc printre oameni săraci şi nu am educaţie. Nu cred că pot face ceea ce-mi ceri pentru că oamenii nu m-ar înţelege şi nu m-ar asculta.”

Dar El a continuat: „Aşa cum profetul Moise a primit două semne sau daruri, ca să-şi legitimeze însărcinarea, şi tu vei primi tot două daruri ca să-ţi legitimezi însărcinarea. Primul dintre ele va fi că atunci când vei lua mâna bolnavului pentru care te rogi şi o vei ţine cu mâna ta stângă, va avea un efect fizic asupra ta. Tu te vei ruga pentru bolnav, iar dacă efectul va dispărea de pe mână, boala va pleca şi omul respectiv este vindecat. Dacă efectul nu va dispărea, cere doar o binecuvântare şi du-te mai departe.”

„Domnule, mă tem că oamenii mă vor respinge.”

„În cazul în care ei nu vor crede primul semn, îl vor crede cu siguranţă pe cel de-al doilea. Astfel, vei cunoaşte fiecare taină ascunsă a inimii lor, ceea ce îi va face să te creadă.”

„Domnule, dar chiar acesta este motivul pentru care sunt în seara aceasta aici, fiindcă mulţi oameni religioşi mi-au spus că aceste lucruri care mi se întâmplă nu sunt bune.”

„Tu te-ai născut în lumea aceasta cu un scop (Vedeţi, darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă; Lui Dumnezeu nu-I pare rău de ele).”

„Domnule, mulţi oameni din diferite biserici mi-au spus că aceste lucruri care se petrec în viaţa mea vin de la cel rău. De aceea sunt aici: ca să mă rog.”

Înainte de a continua relatarea celor întâmplate, mă voi întoarce puţin mai în urmă. Ceea ce mă speria cel mai tare era faptul că de câte ori întâlneam un astrolog, îmi spunea că s-a întâmplat ceva la naşterea mea, ori aceasta aproape că mă omora. De exemplu, într-o zi mă plimbam împreună cu un văr de-al meu printr-un loc unde se ţinea un carnaval. Eram doar nişte puştani. Într-unul dintre corturi era o vrăjitoare, iar când am trecut pe acolo, femeia mi-a zis: „Hei, tu, vino puţin aici!” Ne-am uitat la ea miraţi, dar femeia a continuat: „Tu, cel cu pulovărul în dungi…” acela fiind eu.

„Da, doamnă,” am zis eu, gândindu-mă că vrea să mă trimită să-i cumpăr o cola sau ceva de genul acesta. Avea cam treizeci de ani, iar când am ajuns lângă ea, i-am zis:

„Da, doamnă, ce pot face pentru tine?”

„Ştiai că este o Lumină care a fost tot timpul cu tine? Tu te-ai născut sub un anumit semn.”

„Ce vrei să spui?” am întrebat-o surprins.

„Te-ai născut sub un anumit semn şi există o Lumină care te însoţeşte pretutindeni. Te-ai născut pentru o chemare divină.”

Când am auzit ce spune, i-am zis: „Pleacă de aici, femeie!” Eram foarte agitat, deoarece mama mi-a spus tot timpul că aceste lucruri erau de la diavolul.

Mai târziu, într-o zicând mă îndreptam spre Pădurea Henryville, unde patrulam, m-am decis să iau autobuzul. Am urcat şi m-am aşezat lângă un marinar. Aveam un simţământ ciudat, iar când am privit în jur, am văzut o femeie îmbrăcată frumos, care a intrat imediat în vorbă cu mine şi mi-a zis:

„Bună ziua.”

Am crezut că voia doar să mă salute, dar ea a continuat:

„Aş vrea să vorbesc puţin cu tine.”

„Da, doamnă?” şi m-am întors cu spatele spre ea, gândindu-mă: „Încă o femeie caraghioasă.” Dar ea nu s-a dat bătută, ci a continuat: „Pot vorbi puţin cu tine? Nu mă ignora, pentru că nu este demn de un gentleman să facă aceasta. Vreau să-ţi spun doar câteva cuvinte.”

Eu am continuat însă să privesc în faţă, fără s-o iau în seamă. Totuşi mă gândeam: „Voi vedea dacă şi ea va spune aceleaşi lucruri pe care mi le-au spus ceilalţi,” apoi mi-am zis: „O, Doamne! Aceasta îmi va provoca din nou o stare neplăcută!” aşa că am continuat să n-o iau în seamă.

Atunci ea a zis: „Poate ar fi bine dacă ţi-aş explica ceva: eu sunt astrolog.”

„M-am gândit că asta eşti.”

„Merg la Chicago ca să-l vizitez pe fiul meu care este predicator baptist.”

„Da, doamnă.”

„Ţi-a spus cineva vreodată că te-ai născut sub un semn?”

„Nu, doamnă,” am minţit eu, pentru că voiam să văd ce spune mai departe.

„Nu ţi-au spus predicatorii aceasta?”

„Nu am de-a face cu ei,” am răspuns eu.

„Dacă îţi voi spune exact când te-ai născut, mă vei crede? Pot să-ţi spun cu exactitate.”

„Nu cred aceasta,” am spus eu.

„Te-ai născut în şase aprilie 1909, la ora cinci dimineaţa.”

„Aşa este, de unde ai ştiut? Spune-i şi acestui marinar când s-a născut.”

„Nu pot face aceasta.”

„De ce? Cum ştii aceste lucruri?”

„Domnule,” a spus ea şi a început să-mi vorbească despre astronomie. „O dată la mai mulţi ani… Îţi aminteşti când steaua dimineţii i-a condus pe acei magi la Domnul Isus?”

Eu am jucat puţin teatru şi i-am zis: „Nu ştiu nimic despre religie.”

„Dar ştii că nişte magi au mers să-L vadă pe Domnul Isus?”

„Da, ştiu aceasta.”

„Ce înseamnă să fi un om mag?”

„Oh, ştiu doar că ei erau nişte magi. Nu ştiu mai mult.”

„Un mag este ceea ce sunt şi eu, adică un astrolog sau „un cititor în stele”, cum obişnuiesc oamenii să ne numească. Ştii că înainte ca Dumnezeu să facă ceva pe pământ, arată acel lucru mai întâi în ceruri şi apoi pe pământ?”

„Da, ştiu aceasta,” am răspuns eu.

„Păi, El a chemat două sau trei stele: pe Marte, Jupiter şi Venus (dau doar un exemplu) şi le-a aliniat… şi au fost trei magi care s-au dus să-L vadă pe Domnul Isus… Unul era de pe linia lui Sem, al doilea era de pe linia lui Ham, iar al treilea se trăgea din linia lui Iafet, şi s-au întâlnit la Betleem. Fiecare persoană de pe pământ are legătură cu o stea. Întreabă-l pe acest marinar cât este de strâns legată marea de lună şi cum fluxul şi refluxul apar şi dispar o dată cu ea.”

„Nu trebuie să-l întreb pentru că ştiu şi eu aceasta.”

„Naşterea ta este în legătură cu stelele.”

„Aceasta nu am ştiut.”

„Cei trei magi au venit din direcţii diferite, fiind conduşi de trei stele diferite care s-au întâlnit la Betleem. Se spune că ei s-au întâlnit, iar când au discutat şi-au dat seama că fiecare venea de pe una din liniile lui Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, şi au mers împreună să se închine Domnului Isus Hristos, iar înainte de a se întoarce în ţările de unde au venit, au pus la picioarele Lui darurile pe care le aduseseră. Mai târziu, în timpul slujbei Sale, Isus a spus că atunci când Evanghelia va fi predicato lumii întregi (seminţiilor lui Sem, Ham şi Iafet), El va veni din nou.

Planetele se mişcă separat, dar o dată la mai mulţi ani, ele se aliniază în amintirea celui mai mare Dar care a fost dat vreodată omenirii: Isus Hristos. Însă, când se întâmplă aceasta, El trimite un alt dar pe pământ, iar tu te-ai născut sub această aliniere. De aceea am ştiut când te-ai născut.”

„Doamnă, vreau să ştii că nu cred nimic din ceea ce mi-ai spus. Nu sunt un om religios şi nu vreau să mai aud nimic despre asta, aşa că te rog să pleci!”

De fiecare dată când mă aflam în preajma acestor oameni, reacţiona în felul acesta şi mă întrebam: „Oare de ce fac diavolii aceasta?” Pe partea cealaltă, predicatorii îmi ziceau în continuu: „Acesta este diavolul! Acesta este diavolul!” şi eu i-am crezut.

Îmi amintesc că în noaptea aceea L-am întrebat pe Omul care a venit la mine: „Oare de ce toţi aceşti ghicitori posedaţi de duhuri rele pot recunoaşte aceste lucruri şi vorbesc le de bine, în timp ce oamenii bisericii, fraţii mei, îmi spun că toate acestea vin de la diavolul?”

Şi Îngerul mi-a răspuns: „Acum se întâmplă la fel cum s-a întâmplat întotdeauna.” După care a adăugat: „Când a început slujba Domnului Isus, preoţii au spus: „Este Beelzebul! Este diavolul!” dar diavolii ziceau: „El este Fiul lui Dumnezeu, Sfântul lui Israel!” Diavolii recunoşteau aceasta.

Priviţi-i pe Pavel şi Barnaba. Când ei predicau, preoţii spuneau: „Bărbaţii aceştia întorc lumea cu capul în jos! Sunt oameni răi, sunt draci!” dar ghicitoarea aceea de pe stradă a ştiut că sunt slujitorii lui Dumnezeu, aşa că a zis: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” (Fapte 16.17).

Problema este că noi suntem atât de cuprinşi de lucrurile teologice încât nu mai ştim nimic despre Duhul Sfânt. Sper că mă veţi iubi şi după ce vă spun toate acestea. Faptul că strigaţi şi dansaţi nu înseamnă că ştiţi ceva despre Duhul Sfânt. Voi aveţi nevoie de o experienţă personală, pentru că aceasta este Biserica pe care vrea Domnul s-o ridice. Aşa este. Ea trebuie să fie una în unitate şi putere; una în Duhul.

Îngerul mi-a explicat de ce nu au putut înţelege predicatorii ceea ce mi se întâmpla.

„Dar ce este cu toate aceste lucruri care mi se întâmplă?” L-am întrebat eu.

„Ele se vor întâmpla din ce în ce mai des,” a spus El, apoi mi-a explicat ce a făcut Domnul Isus când a fost pe pământ: cum a venit şi a fost îmbrăcat cu o asemenea putere încât ştia toate lucrurile mai dinainte, cum s-a întâmplat în cazul femeii de la fântână; cum spunea că El nu este Vindecătorul, ci făcea doar ceea ce-I arăta Tatăl, etc.

„Ce fel de duh este acesta?” L-am întrebat eu.

„Este Duhul Sfânt.”

În clipa aceea, în sufletul meu s-a întâmplat ceva şi mi-am dat seama că eu întorceam de fapt spatele la ceea ce voia Domnul să fac, şi că El m-a adus pe pământ cu scopul de a face o lucrare prin mine. Atunci am înţeles că şi cu mine s-a întâmplat la fel cum s-a întâmplat cu El, când fariseii au înţeles Scriptura greşit, iar din clipa aceea, am ascultat numai glasul Duhului Sfânt.

„Voi merge,” I-am spus eu.

„Iar Eu voi fi cu tine!” a răspuns El.

După toate acestea, Îngerul a păşit din nou în Lumină şi a dispărut treptat din cameră.

M-am întors acasă, iar când am mers la biserică le-am povestit oamenilor tot ce mi se întâmplase. Acest lucru s-a întâmplat duminică seara, iar miercuri seara au adus în adunare o asistentă de la clinica Mayo, care avea cancer şi era pe moarte. Sărmana arăta ca o umbră, dar eu am păşit în faţă, iar când i-am luat mâna, am avut o vedenie în care am văzut că femeia se va întoarce la locul ei de muncă. Acum locuieşte în Jeffersonville, unde este asistentă medicală de câţiva ani. Când am avut vedenia pentru ea, am păşit cu greu în faţă, pentru că nu prea ştiam cum să procedez. Mai mult, când mi s-a adus în faţă acest prim caz, am tremurat puţin. Alături de ea stăteau alte câteva asistente care veniseră cu ea. Femeia avea faţă suptă şi ochii adânc intraţi în orbite. Se numeşte Margie Morgan, iar dacă doriţi să-i scrieţi, adresa ei este 411 Knocloch, Jeffersonville, Indiana., sau puteţi scrie Spitalul Clork din Jeffersonville, iar ea vă va spune mărturia ei.

Acesta a fost primul caz în care am primite vedenia imediat, şi am văzut că femeia va fi din nou asistentă şi va lucra în spital. Era bine, sănătoasă şi puternică, aşa că am spus: „Aşa vorbeşte Domnul: Tu vei trăi şi nu vei muri!” Soţul femeii era lângă ea, iar când m-a auzit e spun, m-a privit aşa…, dar eu i-am zis: „Nu te teme, domnule! Soţia ta va trăi!” Imediat după aceea, el m-a chemat afară, a chemat şi câţiva medici şi a zi:

„Îi cunoşti?”

„Da,” am răspuns eu.

„Cancerul s-a întins peste tot, i-a distrus intestinele şi tot, încât nu i se mai poate face nici clismă.”

„Pe mine nu mă interesează ce are ea. Eu am avut o vedenie, iar Bărbatul care mi s-a arătat mi-a spus că orice voi vedea se va împlini întocmai. El mi-a spus aceasta, iar eu îl cred.”

Lăudaţi-L pe Domnul! Şi aşa a fost. Câteva zile mai târziu, această femeie făcea curăţenie prin casă. Era perfect sănătoasă, iar acum are 70 de kilograme.

A urmat Robert Daugherty care ne-a chemat cu el şi astfel am început să ţin adunări prin Texas şi în alte părţi din ţară şi din lume, dar nu am mai întâlnit oameni cu vorbire în limbi, până într-o seară când am mers într-o adunare din San Antonio, Texas. Eu credeam în botezul Duhului Sfânt şi că oamenii pot vorbi în limbi, dar când am păşit în adunarea aceea, am văzut un omuleţ care a început să vorbească în limbi, repede, repede, ca o mitralieră, iar undeva în spate, s-a ridicat un dom şi a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: bărbatul care va păşi pe platformă are o însărcinare primită de la Dumnezeul cel Atotputernic! Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Isus Hristos, el va aduce un Mesaj care va pregăti a doua venire a Domnului!”

Eu l-am întrebat pe bărbatul care a adus tălmăcirea:

„Îl cunoşti pe omuleţul acela?”

„Nu, domnule.”

„Dar el te cunoaşte pe tine?”

„Nu, domnule?”

„Ştii cine sunt eu?”

„Nu, domnule.”

„Şi cum ai ajuns aici?”

„Am citit despre această adunare în ziar.”

Aceea era prima seară de adunări. L-am întrebat şi pe celălalt:

„Tu cum ai ajuns aici?”

„Câţiva oameni mi-au spus că vei fi aici. Mi-au zis că la adunări va participa un vindecător divin şi astfel am venit şi eu.”

„Vă cunoaşteţi unul pe altul?”

„Nu.”

Atunci am văzut puterea Duhului Sfânt. Doar cu puţin timp în urmă, crezusem că toate aceste lucruri sunt greşite, dar acum puteam să văd că acelaşi Înger al lui Dumnezeu lucra şi prin aceşti oameni cu daruri. În ziar a apărut un articol despre adunarea aceea, în ciuda faptului că lucrurile erau puţin amestecate.

Anii au trecut, iar oamenii au început să vadă tot mai mult împlinirea vedeniilor.

Odată, această Lumină a fost fotografiată de un fotograf într-o adunare din Arkansas, dacă nu mă înşel. Eu încercam să le explic oamenilor aceste lucruri, iar ei stăteau şi mă ascultau cu atenţie. Erau prezenţi metodişti, baptişti, prezbiterieni, etc. La un moment dat, am privit spre uşă şi am văzut-o cum venea, aşa că am spus: „Nu mai este nevoie să vorbesc, pentru că Lumina este aici.” S-a mutat puţin mai sus, iar oamenii au început să ţipe pentru că o vedeau şi ei. După un timp a venit în locul unde eram eu şi a rămas lângă mine. Atunci s-a ridicat un predicator şi a venit spre mine zicând: „Eu pot să văd Aceasta!” dar imediat, El l-a silit să se dea înapoi. Voi puteţi privi fotografiile care s-au făcut şi veţi vedea că atunci când a fost izbit de Lumină, capul bărbatului s-a înclinat aşa şi el a rămas orb. După aceea, Lumina a venit înapoi unde era, iar fotograful a prins-o într-o fotografie.

Mai târziu, am avut o adunare care s-a ţinut la auditorul San Houston din Houston, Texas, la care au participat cam opt sute de oameni. Acolo s-a ridicat un predicator baptist şi a spus că eu nu sunt decât un făţarnic josnic, un impostor care trebuie scos afară din oraş şi că el este cel care trebuie să facă aceasta.

Când a auzit provocarea acelui bărbat, fratele Bosworth mi-a zis: „Frate Branham, cum poţi permite să se întâmple aşa ceva? Cheamă pe cineva să-l dea afară.”

„Nu, domnule, mie nu-mi place agitaţia. Biblia nu ne-a fost dată ca să dea naştere la asemenea lucruri, ci ne-a fost dată ca să aducă Viaţa. Nu contează cât vei încerca să-l convingi pe bărbatul acesta, pentru că el o va ţine tot aşa. Nu ar fi nici o diferenţă. Dacă Domnul nu a vorbit inimii lui, cum aş putea s-o fac eu?”

A doua zi, într-un articol publicat în ziarul din Houstos, scria: „Evenimentele petrecute arată din ce sunt făcuţi ei, fiindcă le este frică să-şi asume răspunderea pentru ceea ce predică!”

Fratele Bosworth, care în vremea aceea avea cam şaptezeci de ani, a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis:

„Frate Branham, vrei să zici că nu vei răspunde la această provocare?”

„Nu frate, nu voi răspunde. Părerea mea este cu nu va ieşi nimic bun dacă o voi face. Dimpotrivă, va stârni şi mai mult agitaţie când voi pleca de pe platformă. Dorinţa mea este să ţin o adunare, şi nu vreau ca lucrurile s-o ia razna. Lasă-i în pace, pentru că bărbatul acela vrea să stârnească un mare scandal. M-am mai confruntat cu asemenea situaţii şi ştiu că nu vom face nici un bine dacă încercăm să vorbim cu ei. Dacă-i vom lăsa în pace, se vor îndepărta de noi şi îşi vor vedea de drum. Biblia spune că odată ce le-a fost făcut cunoscut Adevărul, iar ei L-au respins în loc să-L primească, au trecut linia dintre har şi judecată şi nu vor mai fi iertaţi niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Ei spun că aceste lucrări sunt de la Satan şi nu se tem să facă aceste afirmaţii; dar prin aceasta, dovedesc că sunt posedaţi de un duh religios care vine de la diavolul.

Câţi dintre voi ştiu că acest duh religios este de la diavolul? Da, domnilor. Acesta este adevărul. Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea. Semnele şi minunile Îl însoţesc întotdeauna pe Domnul, fiindcă El a făgăduit că în zilele din urmă va face aceste lucruri.

Fratele Bosworth voia să mă însoţească deşi era foarte obosit, fiindcă tocmai se întorsese din Japonia. El trebuia să fie cu mine aici, dar este răcit şi nu a putut veni nici el, nici soţia lui, dar vreau să vă spun că s-a purtat la fel ca şi Caleb. Astfel, mi-a zis:

„Dacă nu vrei să răspunzi tu acestei provocări, lasă-mă să merg eu.”

„Frate Bosworth, nu vreau să mergi, pentru că ştiu că va fi o mare zarvă.”

„Nu va fi nici un cuvânt nelalocul lui,” a insistat el.

„Bine, dacă nu vor fi neplăceri, poţi merge.”

„Promit că nu vor fi.”

În seara aceea, în auditoriu s-au adunat în jur de trei mii de oameni, printre ei numărându-se şi fratele Wood. Fiul şi soţia mea m-au întrebat:

„Vei merge la întâlnire?”

„Nu, nu voi merge numai ca să ascult nişte oameni care se ceartă!” Dar când a sosit seara, Ceva mi-a zis: „Du-te acolo!”

Am chemat un taxi şi am plecat însoţit de soţia şi fiul meu, iar când am ajuns acolo, m-am aşezat undeva sus în loja 30.

Fratele Bosworth a păşit în faţă foarte diplomat, având notate în jur de şase sute de făgăduinţe din Biblie. El a spus:

„Doctore Best, aş vrea să vii, să iei una din aceste făgăduinţe şi s-o tăgăduieşti cu ajutorul Bibliei. Fiecare din aceste şase sute de făgăduinţe se află în Biblie, au fost date de Domnul Isus şi spun că astăzi se vor face vindecări ale bolnavilor. Te rog să vii, să iei una din aceste făgăduinţe şi s-o contrazici cu Biblia, iar atunci îţi voi strânge mâna şi-ţi voi spune: „Ai dreptate!”

„Mă voi ocupa de aceasta când voi veni acolo,” a răspuns Best. Voia să fie el ultimul, ca să-l pună în încurcătură pe fratele Bosworth.

Fratele Bosworth a insistat: „Frate Best, te rog să iei una din aceste făgăduinţe şi dacă vei răspunde cu „Da” sau „Nu”, vom începe chiar acum dezbaterea.”

„Mă voi ocupa de aceasta mai târziu!” a răspuns Best.

Atunci, fratele Bosworth l-a întrebat pe moderator dacă poate adresa prima întrebare, iar acesta i-a răspuns că poate.

„Frate Best, Numele de răscumpărare al lui IaHVeH I se aplică şi Domnului Isus? Da sau nu?”

În clipa aceea am simţit Ceva ce a trecut prin mine. Nici eu nu mă gândisem la aşa ceva, aşa că mi-am zis: „Oh, nu va putea răspunde! Sigur se va încurca.”

Văzându-l că tace, fratele Bosworth i-a zis:

„Doctore Best, deja sunt îngrijorat pentru tine.”

„Voi răspunde imediat.”

„Sunt chiar surprins să constat că nu poţi răspunde nici la cea mai simplă întrebare a mea.” Fratele Bosworth era foarte relaxat, deoarece ştia pe ce stă; ştia că suportul lui era Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu.

„Ia-ţi cele treizeci de minute, apoi voi răspunde,” a insistat Best.

Fratele Bosworth a luat Scriptura şi în câteva minute l-a pus pe acel bărbat la colţ. Era atât de nervos, încât faţa i s-a făcut aşa de roşie că puteai aprinde un chibrit pe ea. S-a ridicat, a aruncat însemnările fratelui Bosworth pe jos şi a început să predice. Eu am fost baptist şi ştiu în ce cred ei. El a început să predice despre înviere şi a zis:

„Atunci când acest trup muritor va deveni nemuritor, vom avea parte de vindecarea divină.”

Oh, Doamne! Ce nevoie vom mai avea de vindecarea divină când vom fi nemuritori? El a pus la îndoială chiar şi faptul că Domnul Isus l-a vindecat pe Lazăr: „Lazăr a murit din nou,” a spus el, „pentru că ceea ce a făcut Isus a fost doar un lucru vremelnic.” Înţelegeţi?

Apoi a zis: „Să vină aici vindecătorul acela divin, pentru că vreau să-l văd făcând acele lucruri!” dar fratele Bosworth l-a întrerupt şi a zis:

„Frate Best, sunt surprins că nu răspunzi la întrebarea pe care ţi-am pus-o.”

„Să vină aici vindecătorul acela divin, pentru că vreau să-l văd făcând acele lucruri!”

„Frate Best, crezi în salvarea oamenilor?”

„Da.”

„Poţi fi numit salvator divin pentru că o vesteşti?”

„Sigur că nu.”

„Deci nu poţi fi un salvator divin pentru simplul fapt că predici despre salvarea sufletelor?”

„Sigur că nu.”

„Înseamnă că nici fratele Branham nu poate fi numit vindecător divin doar pentru că predică despre vindecarea trupului. El nu este un vindecător divin, ci doar le arată oamenilor calea spre Isus Hristos.”

Best a continuat însă: „Să vină aici să-l văd cum vindecă! Lăsaţi-mă să-i urmăresc doar un an pe acei oameni şi atunci am să văd dacă veţi mai crede în tot ceea ce face el sau nu!”

„Frate Best”, a spus fratele Bosworth, „cuvintele tale sunt asemănătoare cu acelea care I s-au spus Domnului Isus când a fost răstignit: „Coboară jos de pe cruce şi Te vom crede!”

În clipa aceea, Best a explodat cu adevărat: „Să-l văd cum vindecă! Să-l văd cum vindecă!”

Atunci un intervenit moderatorii şi l-au obligat să stea jos. Best a plecat nervos la locul lui, iar când a ajuns aproape de scaun, un predicator penticostal care stătea chiar lângă el, l-a împins puţin, astfel încât a căzut pe platformă.

Raymond Richey s-a ridicat şi a spus:

„Aceasta este poziţia Bisericii baptiste din Sud? Bărbatul acesta a fost trimis aici de către biserică sau a venit de unul singur?”

Pentru că nimeni nu a spus nimic, fratele Raymond, care îi cunoştea pe toţi, a insistat: „V-am întrebat ceva!”

Atunci cineva a spus: „A venit pe cont propriu, fiindcă ştiu că baptiştii cred în vindecarea divină.”

Apoi, fratele Bosworth a zis: „Ştiu că fratele Branham este în audienţă. Dacă doreşte, ar fi foarte bine să vină şi să declare această reuniune încheiată.”

Atunci Howard mi-a zis: „Stai acolo!”

„Nici nu mă mişc!” i-am răspuns eu, dar în clipa aceea a venit Ceva şi S-a arătat într-un vârtej: era Îngerul Domnului. Şi El mi-a zis: „Ridică-te!”

Cam cinci sute de oameni şi-au pus mâinile aşa şi au făcut un pod ca să pot ajunge pe platformă, iar când am ajuns acolo, am spus:

„Prieteni, eu nu sunt un vindecător divin, ci sunt fratele vostru. Frate Best, vreau să ştii că nu am nici un fel de resentimente faţă de tine, fiindcă ştiu că ai dreptul la o părere, la fel ca şi mine. Dar, cred că ai văzut că nu ai putut să-ţi susţii punctul de vedere în faţa întrebării pe care ţi-a pus-o fratele Bosworth, şi n-ai putea s-o faci nici în faţa oricărui frate care cunoaşte Scriptura şi înţelege aceste lucruri. În ceea ce priveşte vindecarea oamenilor, vreau să ştii, frate Best, că eu nu pot vindeca pe nimeni, dar sunt aici în fiecare seară, iar dacă doreşti să vezi cum vindecă Domnul Isus, poţi veni oricând doreşti, pentru că El îi vindecă în fiecare seară pe oameni.

„Aş vrea să văd cum vindeci pe cineva, iar după aceea să-l cercetez puţin, pentru că ai putea să-i hipnotizezi. Şi aş mai dori să-i văd pe aceşti oameni şi peste un an.”

„Poţi să mergi şi să-i verifici când vrei, frate Best.”

„Nimeni, în afară de voi, o mână de holly-rollers, nu mai crede în asemenea lucruri. Baptiştii nu cred asemenea prostii!”

„O clipă, frate Best,” l-am întrerupt eu. Şi am continuat: „Câţi din cei prezenţi în locul acesta, aparţin bisericii baptiste şi pot dovedi că au fost vindecaţi de Dumnezeul cel Atotputernic prin slujba mea?”

S-au ridicat în picioare mai mult de trei sute de oameni.

„Ce ai de spus cu privire la aceasta, frate?”

„Ei nu sunt baptişti! Oricine poate spune orice, dar aceasta nu înseamnă că aceste lucruri sunt în ordine.”

„Cuvântul Domnului spune clar că vindecarea divină există şi astăzi, şi tu nu te poţi pune împotriva Lui; iar oamenii vindecaţi de El, sunt o dovadă pe care nu o poţi ignora oricât ai vrea. Deci, ce vei face în legătură cu aceasta?

Frate Best, eu îţi spun numai adevărul şi dacă este adevărul, Dumnezeu este obligat să-L susţină. Dacă nu o va face, înseamnă că El nu este Dumnezeu. Eu nu îi pot vindeca pe oameni, ci m-am născut cu un dar prin care văd anumite lucruri; le văd pur şi simplu cum se întâmplă. Ştiu că sunt neînţeles, dar procedez aşa, conform convingerii pe care o am în inima mea. Eu ştiu că Isus Hristos a înviat, iar dacă pui la îndoială Duhul care vine şi-mi arată vedenii şi alte lucruri, rămâi alături de noi şi priveşte ceea ce va face El. Aceasta este tot ce pot spune. În ceea ce mă priveşte, eu nu pot vindeca pe nimeni şi nu pot face nimic de la mine. Dar dacă spun adevărul, Domnul este obligat să dovedească că este Adevărul.

În clipa aceea, El a venit acolo. În sală erau doi fotografi de la Studioul Douglas din Texas şi ei au făcut o fotografie. Veniseră acolo fiindcă fuseseră angajat de domnul Best să-i facă mai multe fotografii. Astfel, înainte ca să merg eu pe platformă, el le spusese: „Voi face nişte fotografii aici. Fă-mi una aici, una dincolo…” iar el şi-a pus degetul pe nasul fratelui Bosworth şi a zis: „Fă-mi o poză aşa!” şi ei au făcut. Apoi şi-a pus mâna cam aşa şi a zis: „Fă-mi o poză aşa!” şi ei au făcut-o. Apoi s-a aşezat aşa pentru o altă poză şi a zis: „Toate aceste fotografii le veţi putea vedea în revista mea!” În tot acel timp, fratele Bosworth a stat liniştit şi nu a spus nimic. Apoi, cei doi fotografi au făcut o fotografia cu Lumina aceea care a venit jos.

În seara aceea, în timp ce se îndreptau spre casă, unul din cei doi fotografi, care era catolic, i-a zis celuilalt:

„Ce crezi despre Lumina aceea?”

„Eu l-am criticat mult pe acest bărbat. Când am văzut cum a căzut jos guşa acelei femei, am spus că a hipnotizat-o, dar cred că m-am înşelat cu privire la el.”

„Ce crezi despre fotografie?”

„Nu ştiu ce să zic.”

Când au ajuns acasă, cei doi fotografi au vrut să developeze fotografiile pe care i le făcuseră doctorului Best, dar toate erau voalate. Au încercat de câteva ori să facă aceasta, dar a fost în zadar. Dumnezeu nu a îngăduit să iasă acele poze în care un sfânt al Său stătea alături de un făţarnic care îl batjocorea. El nu a putut permite aşa ceva. Apoi, cei doi bărbaţi au developat fotografia în care era acea Lumină. Au trimis negativul la Washington, dar nu au putut face nimic cu el. George J. Lacy, şeful FBI care se ocupa de evenimentele inexplicabile, a venit acolo pentru a testa aparatul foto, luminile din sală şi alte lucruri. Când a venit acolo, el mi-a zis:

„Frate Branham, eu te-am criticat mult, iar atunci când unii mi-au spus că au văzut lumini în adunările tale, am zis că toate acele lucruri sunt psihologie. Mai mult, acel făţarnic mi-a spus că lumina din jurul lui Isus Hristos sau a sfinţilor este doar psihologie, dar vreau să spun că ochiul mecanic al acestui aparat de fotografiat nu v-a fotografia niciodată o psihologie. Lumina a atins lentila, a rămas pe negativ şi iat-o! Oh, domnule, îţi dai seama cât valorează aceasta? Poate nu va lua amploare în timpul acesta, când eşti încă în viaţă, dar într-o zi când civilizaţia va avansa şi creştinătatea va rămâne, se va întâmpla ceva care va pleca chiar de la dovada aceasta.”

Aşadar, prieteni, chiar dacă în seara aceasta este ultima noastră întâlnire pe acest pământ, să ştiţi că aţi stat în prezenţa Atotputernicului Dumnezeu şi că mărturia mea este adevărată. Există încă o mulţime de lucruri care ar putea umple paginile multor cărţi, dar dorinţa mea este ca voi să ştiţi toate acestea.

Câţi dintre voi aţi văzut Lumina stând lângă mine în timp ce predicam? Vă rog să ridicaţi mâinile. Vedeţi? Sunt opt sau zece mâini ridicate.

Poate veţi spune: „Este posibil ca unii oameni să vadă, iar alţii nu?”

„Da, domnilor, este posibil.”

Steaua pe care au văzut-o magii nu a fost văzută de nimeni altcineva. Elisei a văzut toate carele de foc care înconjurau cetatea, dar Ghehazi nu a văzut nimic. Însă când Domnul i-a deschis ochii, la rugăciunea lui Elisei, a putut să le vadă şi el, ceea ce înseamnă că unora le este dat să vadă, în timp ce alţii nu văd nimic. Acesta este adevărul. Totuşi, cei care au văzut fotografia cu Lumina, au o dovadă mult mai mare decât cei care au văzut-o în adunările mele, pentru că cei care aţi văzut-o în adunări, v-aţi putut gândi că aţi avut o iluzie optică. Este adevărat? Dar nu este o iluzie optică, ci este Adevărul, iar ştiinţa a venit şi a întărit că acesta este Adevărul. Da, Domnul Isus a făcut aceasta.

Poate cineva vrea să întrebe: „Ce crezi că este Lumina aceasta, frate Branham?”

Eu cred că această Lumină este Acelaşi Stâlp de Foc care i-a condus pe copiii lui Israel din Egipt în Palestina. Cred că este acelaşi Înger de Lumină care a mers în închisoarea unde se afla Petru, i-a deschis uşile şi l-a condus spre libertate. Cred că este acelaşi Isus Hristos, Cel care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, El va fi întotdeauna acelaşi Isus, iar acum, în timp ce vă vorbesc despre aceste lucruri, aceeaşi Lumină stă chiar lângă mine. Aşa este. Eu nu o pot vedea, dar ştiu că este aici; ştiu că este chiar în clipa aceasta în mine. Oh, dacă aţi putea înţelege că lucrurile sunt diferite atunci când puterea lui Dumnezeu este aici! Aceasta este o provocare pentru mine. Nu am avut intenţia să mă rog pentru sărmanii bolnavi, dar Lumina este deasupra adunării, şi pot spune că Domnul ştie întotdeauna cum este mai bine. Totuşi, nu vă voi striga numerele de rugăciune, ci veţi rămâne la locurile voastre. Ridicaţi mâinile toţi cei care aveţi numere de rugăciune. Acum aş vrea să văd câţi sunt cei care nu au numere de rugăciune. Doamna de culoare a ridicat mâna, este adevărat, doamnă? Ridică-te în picioare. Nu ştiu ce va spune Duhul Sfânt, dar văr că te uiţi la mine cu o privire sinceră. Dacă Dumnezeul cel Atotputernic îmi va descoperi care este problema ta…Voi face aceasta doar pentru început. Ce pot spune, este că nimic bun nu este în mine. Dacă eşti căsătorită, gândeşte-te că nu sunt cu nimic mai mult decât ceea ce este soţul tău; sunt doar un om, dar Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar El a trimis Duhul Sfânt să spună aceste lucruri.

Dacă Domnul îmi va arăta ce este în neregulă cu tine, şi tu ştii că noi nu ne-am mai întâlnit niciodată, vei crede din toată inima? (Sora spune ceva).

Domnul sa te binecuvânteze. Atunci problema pe care o aveai cu tensiunea, a trecut, pentru că acesta era necazul tău. Este adevărat? Atunci stai jos.

Credeţi! Fiecare dintre voi să creadă!

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Marta a venit la Domnul Isus, dar dacă ea nu ar fi crezut că El poate să facă ceea ce i-a cerut, acel lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată. Astfel, ea a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).

Şi Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (v.25-26).

Priviţi ce răspuns a dat ea: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume, şi că tot ce ai spus este Adevărul.” (27). Aceasta a fost poziţia ei: una smerită.

Te simţi altfel, aşa-i doamnă? Da, aşa este.

Doamna de lângă tine are artrită şi probleme femeieşti, este adevărat?

Ridică-te puţin în picioare. Este vorba de doamna cu rochia roşie. Pentru tine a fost vedenia. Artrită şi probleme femeieşti, este adevărat? Şi mai este ceva: ai foarte multe griji şi probleme în legătură cu soţul tău, fiindcă este beţiv şi nu merge la biserică. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Domnul să te binecuvânteze. Du-te acasă şi primeşte binecuvântarea Domnului, fiindcă eşti vindecată.

Bărbatul de acolo… Da, domnule, crezi? (Fratele spune: „Da.”). Din toată inima? (Da). Tu ai pierdut unul dintre simţuri: este vorba despre miros, este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna (Aşa este). Pune-ţi mâna aşa (Fratele Branham arată) şi spune: „Doamne Isuse, eu cred din toată inima!” (Fratele face întocmai). Domnul să te binecuvânteze. Du-te, căci vei primi vindecarea.

Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Ce părere aveţi cei din spate, credeţi în El? Fiţi respectuoşi.

Doamna care stă acolo în colţ… Văd că Lumina s-a oprit asupra ei. Numai aşa vă pot spune aceste lucruri: dacă Lumina se opreşte undeva. Doamna are o problemă la inimă. Ea se uită la mine, iar soţul ei stă lângă ea. Şi soţul ei este bolnav. Ridicaţi mâinile dacă este adevărat. Aşa este. Vorbesc cu tine, doamna cu eşarfă. Ce spui, domnule? Nu ai fost supărat astăzi? Tu ai probleme cu stomacul. Aşa-i? Credeţi din toată inima? Îl acceptaţi?

Domnule, tu fumezi foarte mult. Încetează să mai faci aceasta pentru că te vei îmbolnăvi. Dacă este aşa, ridică mâna. Da, din pricina aceasta ai probleme nervoase. Renunţă la acest lucru şi vei vedea că te vei face bine, iar problema pe care o are soţia ta la inimă, va dispărea. Crezi aceasta? Eu nu pot vedea de aici, dar u pachet cu ţigări în buzunarul din faţă. Scoate pachetul, aruncă-l, apoi pune-ţi mâinile peste soţia ta şi spune-I Domnului că ai terminat cu acele lucruri, apoi duceţi-vă acasă şi tu şi soţia ta veţi fi bine.

Binecuvântat să fie Numele lui Isus Hristos.

Credeţi din toată inima?

Doamna din rândul din faţă, cea care mă priveşte… Ai număr de rugăciune? Nu? Crezi din toată inima? Crezi că Isus Hristos te poate face bine?

Doamna de lângă ea ce crede despre aceasta? Şi tu doreşti să te faci bine, aşa-i? N-ai vrea să te duci şi să mănânci normal, ca şi atunci când nu aveai probleme cu stomacul? Crezi că Isus Hristos te poate vindeca? Dacă crezi aceasta, ridică-te în picioare! Ai avut ulcer, este adevărat? Şi a fost cauzat de o problemă nervoasă pe care ai avut-o mai demult. Ai avut acid la stomac, iar dinţii tăi sunt sensibili când mesteci mâncarea. Da, doamnă, tu ai ulcer gastric. Uneori simţi arsuri la stomac, mai ales atunci când mănânci pâine prăjită cu unt. Este adevărat? Eu nu-ţi citesc gândurile, dar Duhul Sfânt este infailibil. Eşti vindecată chiar acum. Du-te acasă şi fii fericită.

Să ridice mâinile toţi cei care nu au numere de rugăciune. În ordine. Fiţi respectuoşi şi credeţi din toată inima. Dar voi, cei aflaţi la balcon, credeţi?

Nu eu fac aceste lucruri, ci vin din mila suverană a Domnului. Credeţi? Eu pot spune numai ce-mi arată El… şi le spun ca să vă trezesc credinţa. Apoi mă voi opri unde îmi arată El. aţi înţeles că nu fratele vostru face aceste lucruri? Voi sunteţi în prezenţa Lui, aşa că nu eu fac aceste lucruri, ci credinţa voastră le provoacă.

În colţul acela este un bărbat de culoare mai în vârstă şi cu ochelari. Ai număr de rugăciune, domnule? Ridică-te puţin în picioare. Crezi din toată inima că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Te gândeşti la altcineva, aşa-i? Dacă este aşa, ridică mâna. Prin faptul că nu ai număr de rugăciune, nu este nici o modalitate de a veni în rândul de rugăciune. Dacă printre voi sunt persoane care au număr de rugăciune, aş vrea să nu vă ridicaţi, pentru că voi aveţi posibilitatea să fiţi chemaţi. Da, văd că Lumina s-a oprit deasupra acelui bărbat, dar încă nu am primit nici o vedenie. Frate, eu nu te pot vindeca, numai Dumnezeu o poate face. Văd că ai credinţă.

Dacă Atotputernicul Dumnezeu îi va spune acestui bărbat care este problema lui, veţi crede şi voi ca să primiţi vindecarea? Bărbatul acesta este la o distanţă de 10-12 metri de mine, iar dacă Dumnezeu îmi va arăta ce este în neregulă cu el, aş vrea ca fiecare să păşească afară ca un om vindecat. Ce altceva ar putea face Dumnezeu mai mult? Este adevărat?

Domnule, tu ai probleme cu prostata şi eşti slăbit; de aceea te ridici noaptea din pat. Dar adevăratul tău necaz este pricinuit de fiul tău care are dublă personalitate. Aşa-i? Ridică mâna dacă este adevărat. Aşa este şi ne vom ruga pentru vindecarea lui.

Atotputernicule Dumnezeu, Dătătorul Vieţii şi al oricărui dar bun, Tu eşti aici şi eşti Acelaşi Domn Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Satan, ţi-ai bătut joc destul de aceşti oameni, aşa că ieşi afară de aici, pentru că te mustru în Numele Dumnezeului celui viu, care este prezent în locul acesta sub forma Stâlpului de Foc! Părăseşte-i pe aceşti oameni! Ieşi afară din ei, în Numele lui Isus Hristos!

Fiecare dintre voi să ridice braţele şi să-L laude pe Domnul, apoi să primească vindecarea!

(Adunarea Îl laudă pe Domnul). Amin.

– Amin –

CUM A VENIT ÎNGERUL LA MINE ȘI ÎNSĂRCINAREA PE CARE MI-A DAT-O

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Categorii

De ce ?