CREȘTINISM CONTRA PĂGÂNISM

Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu să fim din nou în adunare. Astăzi mă simt bine şi înviorat, deşi alaltăieri nu am putut nici să vorbesc. Probabil am primit şi eu microbul care bântuie prin toată ţara, dar Domnul m-a ajutat şi m-a izbăvit din această stare, aşa că în dimineaţa aceasta vă pot vorbi.

Mă bucur pentru că văd atât de mulţi oameni în adunare, mulţi fiind nevoiţi să stea în picioare. Aş fi vrut să mai avem câteva locuri pentru ei, dar nu se poate.

Pentru că de câteva zile ne ocupăm de istorie, m-am gândit că ar fi bine dacă în dimineaţa aceasta am avea o lecţie biblică în loc de o predică. Ar fi bine dacă din când în când veţi face schimb cu cei care stau în picioare, ca să se poată odihni şi ei puţin.

Văd printre noi prieteni care au venit din toată ţara. Unii vin din Georgia, alţii de jos de pe Ohio, alţii din Tennessee, din Illinois, Missouri, din Michigan, Chicago, etc., iar eu cred că au făcut-o numai pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre ei nu vin numai în vizită, ci şi ca să aducă darul lor de zeciuială în sprijinul Bisericii. Ei sunt prietenii noştri, oameni simpli şi loiali, pe care nu-i putem uita niciodată.

Uneori trebuie să spun unele lucruri cu care îi rup în bucăţi, dar ei ştiu ce înseamnă aceasta. Dacă ar fi după mine, nu aş face niciodată aşa ceva, dar este Ceva care-mi spune: „Trebuie să spui aşa! Trebuie să faci aşa!” şi eu trebuie să mă supun.

Când îi văd cum vin din toate părţile şi încearcă să Îl slujească cu toată inima pe Domnul, cum cred că slujba pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu este într-adevăr de la El, şi că ceea ce le spun este adevărul, doresc un singur lucru: să fac totul din toată inima, pentru ca sufletele acestor oameni, pe care le păstoresc, să fie salvate.

Eu ştiu că ei călătoresc împreună cu copilaşii lor peste munţi plini de zăpadă, nu numai ca să fie văzuţi; poate sunt nedormiţi sau flămânzi, şi aceasta pentru că doresc să fie mântuiţi. Voi ştiţi că acesta este un lucru greu, dar Biblia spune în Evrei 11.38: „Ei, de care lumea nu era vrednică…” Eu spun aceasta pentru că aşa simt în inima mea.

Cred că mulţi dintre voi vin din New Albany, din Louisville, din Kentucky şi din împrejurimi, dar unii arată o mare loialitate, călătorind încoace de la distanţe foarte mari, peste munţi înzăpeziţi sau pe şosele acoperite cu gheaţă, şi aceasta pentru că doresc să fie aici ca să asculte Cuvântul.

Duminica viitoare este ajunul Crăciunului şi m-am gândit că ar fi bine să am cu ocazia aceasta o predică pentru biserică. M-am gândit că trebuie să le spun ceva şi celor mici, dacă vor fi aici.

Eu ştiu că noi, cei de aici, nu le spunem copiilor noştri poveşti cu moş Crăciun. Noi nu ţinem aceste sărbători, nu le luăm ca ceva bun şi nu spunem în faţa nimănui o asemenea minciună, de aceea, nu vrem să-i minţim nici pe copiii noştri.

Această sărbătoare este un obicei păgân care nu face decât să ocupe locul care Îi revine lui Hristos.

Crăciunul nu este o sărbătoare de închinare, ci este mai degrabă o sărbătoare de destrăbălare, cu băuturi, jocuri şi distracţii: este o sărbătoare păgână de la început până la sfârşit. Mi-am propus să vă vorbesc despre aceasta, poate după Crăciun, ca să nu fie chiar aşa dureros pentru cei mici, deoarece ei nu pot înţelege aceste lucruri.

Văd că cei mici primesc daruri în ajunul Crăciunului, dar ei nu pot înţelege aceste lucruri; sunt prea mici, iar noi trebuie să ne gândim şi la ei…. Noi trebuie să ne punem puţin în locul lor şi să nu uităm că aşteaptă să primească ceva. Nu trebuie să uităm nici faptul că şi noi am fost ca ei.

Îmi amintesc că atunci când eram copil, oamenii aveau obiceiul să aducă un pom de brad pe care îl împodobeau. Mama prăjea boabe de porumb şi le punea pe aţă, după care le atârna în pom. Dar noi copiii am pus şi nişte şosete rupte chiar lângă punga cu bomboane. Din acele bomboane mici, mie îmi reveneau două sau trei bomboane, două sau trei lui Humpy, două sau trei celuilalt, şi aşa mai departe. Acele aşa zise bomboane erau de fapt bucăţi de zahăr cubic şi noi gustam toată ziua din ele. Dacă primeam un pistol vechi sau un corn mic în care puteam să suflăm, era ceva extraordinar şi ne provoca o foarte mare bucurie.

Astăzi este cu totul altfel. Chiar şi oamenii săraci au posibilitatea de a cumpăra diferite cadouri pentru copii, pot să-i îmbrace mai bine şi să le ofere o mâncare mai bună.

Dar este un lucru pe care ar trebui să-l puneţi la punct: să le spuneţi copiilor voştri că nu există nici un moş Crăciun. Nu este bine că îi minţiţi, pentru că într-o zi, vă vor întreba: „Dar cu Domnul Isus cum stăm?” Vedeţi?

Spuneţi-le adevărul! Fiţi sinceri cu ei! Nu îi minţiţi spunând că vor afla adevărul atunci când vor fi mari. Ei cred că tu eşti creştin, de aceea ar trebui să le spui adevărul. Copiii cred că ceea ce le povestiţi voi este adevărat, de aceea: spuneţi-le adevărul şi totul va fi bine!

Anul viitor aş vrea să ţin mai multe adunări la Ubersee, după care doresc să merg în Suedia, Norvegia şi apoi în Asia. Eu simt că trebuie să ne rugăm cu toată puterea pentru ca Duhul Sfânt să ne conducă pe căile Lui şi să facem ceea ce vrea El.

Eu am studiat Istoria Bisericii primare de Broodbed şi „Hotel-line”, precum şi „Părinţii de la Niceea”. Odată, am urmărit întreaga viaţă a lui Martin cel sfânt, care n-a fost recunoscut de biserica catolică. Dar Dumnezeu l-a recunoscut, iar, istoricii sunt convinşi că el a avut o viaţă deosebită, urmată de multe semne şi minuni. Se spune că prin slujba lui au fost înviaţi doi morţi, au fost scoase duhuri rele, a vorbit în limbi, a avut vedenii, etc.

Ce om mare a fost el!

Taina puterii lui a stat în smerenia sa înaintea lui Dumnezeu.

Din păcate, astăzi vedem cum biserica, chiar dacă mai vesteşte puterea şi semnele lui Dumnezeu care îl vor urma pe cel credincios, se umflă de mândrie şi spune: „Eu sunt un om mare şi deosebit, pe când tu eşti mic şi neînsemnat.”

Da, biserica de astăzi nu mai este ca Biserica primară. Ei erau smeriţi şi prietenoşi, iubitori şi înţelegători unii cu alţii, dar astăzi este cu totul altceva, de aceea, mă întreb adesea dacă nu cumva noi ne-am îndepărtat prea mult de miezul propriu-zis al Cuvântului, fiindcă ar trebui să vrem smerenia. Noi vrem să ne smerim, pentru că cu cât suntem mai smeriţi, cu atât Dumnezeu ne va putea folosi mai mult.

Dacă ne adâncim în mitologie şi în toate obiceiurile, observăm că şi Crăciunul este un mit. El nu are nici o bază biblică. Scriptura nu pomeneşte nici măcar într-un loc despre sărbătorirea naşterii lui Hristos. În biserica primară nu s-a sărbătorit aşa ceva. Crăciunul este o dogmă a bisericii catolice, nu o învăţătură creştină.

Nicăieri în Biblie sau în scrierile rămase din primele veacuri de după apostoli, nu se găseşte nici măcar o aluzie la Crăciun. Vedeţi? Nicăieri nu scrie nimic despre aşa ceva. Crăciunul este numai un mit, un obicei. Moş Crăciun este o afacere comercială.

Dacă mergem înapoi şi studiem începutul, putem vedea unde ne aflăm astăzi. Nu mai este nimic să ne poată ajuta, afară de revenirea Domnului. Da, nu mai este nici o cale de ieşire din acest haos, decât venirea Domnului.

Poate ar fi mai bine să cenzurez benzile pentru că ceea ce spun este destul de aspru. Ştiţi ce zic eu? Sunt gata benzile? Să nu le vindeţi. Înţelegeţi? Benzile acestea nu sunt pentru vânzare. Pot fi împărţite în biserică şi aşa mai departe, dar nu afară pentru că în lume vor cauza confuzie. Înţelegeţi? De aceea, vreau să le ţineţi până când le aducem diferit.

Să revenim acum la mesaj. Aş vrea ca fiecare dintre voi să fie cât mai treaz duhovniceşte şi să stea cât mai lejer trupeşte.

(Fratele Neville spune: „Sunt câteva locuri libere”).

Doamnele care stau în picioare, să vină aici sus. Este loc aici sus, surorilor. Da. Este un loc chiar aici în faţă, iar în spate este un scaun. Aici, la altar, sunt copii, aşa că puteţi pune copii acolo şi să daţi locul lor altcuiva, adulţilor care stau în picioare.

Doamnelor care staţi în spatele stâlpilor de acolo, dacă aţi vrea să veniţi, sunt câteva locuri aici, iar câţiva dintre voi, fraţilor, puteţi veni aici sus… este un loc lângă fratele Way. Veniţi şi luaţi loc, astfel încât fiecare să vă puteţi simţi ca acasă. Frate Shelby, dacă vrei să vii, este loc chiar aici lângă noi. Şi fratele Evans, fratele Charlie şi tu, aici sunt unul sau două scaune şi două dincoace. Fraţilor, veniţi sus şi faceţi-vă comozi, ca să puteţi sta cât mai liniştiţi în timpul serviciului şi să nu obosiţi stând în picioare.

Este un loc liber şi la pian, aşa că puteţi sta şi acolo, iar o doamnă din spate face semn că este un loc şi lângă ea.

În timp ce fraţii îşi ocupă locurile, vreau să spun că astăzi, 17 decembrie, la Jeffersonville este o dimineaţă ploioasă, dar înăuntru ne simţim bine fiindcă ştim că venirea Domnului este aproape şi la fel veşnicia. Noi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că putem sta în dimineaţa aceasta aici, ca să împărtăşim credincioşilor şi necredincioşilor Cuvântul Dumnezeului celui viu, cu încrederea că aceasta va fi p zi mare pentru noi toţi, pentru că începe să înţelegem lucrurile Domnului.

Acum aş vrea să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune., iar în timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune. Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu şi amintiţi-vă cererile în inimile voastre.

Tată ceresc, suntem adunaţi în acest Tabernacol, iar microfoanele sunt pornite şi înregistrează, în timp ce creştinii se roagă, făcându-Ţi cunoscute cererile lor. Eu am studiat timp de două sau trei săptămâni Mesajul de astăzi, iar Duhul Sfânt vrea să folosesc câteva cuvinte, ca să aşez subiectul în inimile oamenilor, astfel ca ei să poată vedea timpul în care trăim şi să se pregătească pentru venirea Domnului. Dumnezeule, Te rugăm şi pentru toţi bolnavii şi suferinzii din toată lumea.

Oh, Isuse, aminteşte-Ţi în dimineaţa aceasta de Biserica Ta, de Biserica de pe tot pământul. Unele se află prin păduri, altele în valea deciziilor şi altele pe vârful munţilor, dar peste tot în lume, copiii Tăi depind de Tine şi de chemarea Ta şi spun ca bătrânul Ioan care era pe Insula Patmos şi a spus: „Vino, Doamne Isuse!”,

Noi de dăm seama să suntem în prezenţa duşmanului, care este mereu aproape şi încearcă să ne împiedice şi să facă orice îi stă în putinţă ca să ne oprească.

Oh, Doamne, în dimineaţa aceasta, Te rog să dai credinţă copiilor Tăi şi putere să se ridice deasupra vrăjmaşului. Deschide-ne inimile şi fă ca sufletul lor să fie un pământ fertil în care să poată fi semănat acest Cuvânt al Vieţii, ca să vină acea mare bucurie şi marele seceriş.

Doamne, Te rog să binecuvântezi Cuvântul Tău şi pe slujitorii Tăi. Ajută glasul meu slab, ca să pot fi tare prin ungerea Duhului Sfânt, iar în rândul de rugăciune, dă putere şi credinţă, pentru ca atunci când vom părăsi această clădire să nu mai fie nici o persoană slabă printre noi. Dăruieşte-ne aceasta, Doamne.

Noi ştim că trăim în timpul sfârşitului şi Te rugăm să ne binecuvântezi în timp ce citim Cuvântul Tău, în Numele lui Isus. Amin!

Acum voi citi în două sau trei locuri din Biblie, pentru că aşa cum am anunţat duminica trecută, tema despre care vreau să vorbesc în dimineaţa aceasta se numeşte „Creştinism contra păgânism”.

Ceea ce vreau să vă mai spun este că eu nu sunt un teolog şi nici un învăţător al Bibliei, ci sunt un om simplu şi neînvăţat, dar Îl iubesc pe Domnul Isus din toată inima mea. Eu nu am pretenţia că sunt un teolog şi nici nu încerc să iau locul unui teolog, dar vreau să vă explic cu toată smerenia lucrurile pe care mi le-a descoperit Duhul Sfânt şi pe care trebuie să le dau bisericii mele.

Dorinţa mea este ca această biserică să crească în trăirea duhovnicească, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, iar ţinta mea este tocmai voia Lui. Acesta este motivul pentru care trebuie să port de grijă bisericii Sale.

Eu i-am citit pe istoricii bisericii primare şi am văzut cum Irineu şi ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu au păstrat biserica neîntinată şi nepătată de lucrurile lumeşti , cum s-au luptat împotriva învăţătorilor mincinoşi care s-au ridicat, şi au apărat Evanghelia.

În timpul acela, Biblia nu era scrisă în forma pe care o avem astăzi. Ea a fost scrisă cum o avem noi astăzi, doar în timpul reformei, când Luther a adus-o şi a tipărit-o pentru popor. Dar ei aveau Evanghelia vorbită de apostoli şi au stat pe Aceasta.

În ce priveşte versetele pe care vreau să le citesc în dimineaţa aceasta, ele se găsesc în cartea lui Ieremia 7.10-18 şi în Fapte 7.48:

Ieremia 7.10-18:

„Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!…” ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni!

„Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră?” „Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!”

„Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu Israel!

„Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis de dimineaţă şi   n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi nu aţi răspuns,

voi face Casei, peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.”

Şi vă voi lepăda de la Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!”

„Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?…”

Înainte de a citi ultimul verset, mă voi opri puţin aici. Lăsaţi să vă pătrundă aceasta.

Dumnezeu îl avertizează pe proroc şi îi spune: „Să nu te rogi pentru ei!”

Aş vrea să citim încă o dată începând de la versetul 16:

„Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?

Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.”

 

Acum aş vrea să deschidem la Fapte 7.45-50:

„Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de Neamurile, pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.

David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.

Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:

„Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?

N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”

 

Din versetele pe care le-am citit în dimineaţa aceasta, puteţi vedea deja gândurile care mă preocupă în problema idolatriei. Despre idolatrie s-a scris foarte puţin, dar deşi nu există multe cărţi care să explice ce este idolatria, lumea este plină de ea.

Eu cred că motivul pentru care s-a ajuns aici, este că niciodată nu li s-a explicat oamenilor cum stau lucrurile şi astfel ei nu ştiu ce este aceasta.

În ce mă priveşte, eu am avut ocazia şi avantajul de a călători în multe locuri, astfel încât am putut să văd diferite feţe ale idolatriei şi ştiu ce este ea.

În ultimele săptămâni când m-am adâncit în studiul idolatriei, oprindu-mă la mitologia greacă, la mitologie romană, etc., în mine s-a născut întrebarea: „Oamenii mai fac şi astăzi acele lucruri? Astăzi este la fel ca la început?” Adevărul este că dacă priveşti idolatria de la început şi pe cea de astăzi, vezi să nu s-a schimbat deloc.

Eu am vizitat India, o ţară plină de idolatrie. Acolo sunt oameni care trec prin foc şi alte lucruri, fără să li se întâmple nimic.

Într-o seară, când mă aflam la Bombay, am fost în templul lui Janis, unde s-au adunat cam şaptesprezece religii diferite, toate potrivnice lui Hristos. Ei mi-au pus atunci o mulţime de întrebări referitoare la Cuvânt. Înainte de a intra în templul lor, ni s-a cerut să ne descălţăm de pantofi, după care ne-au oferit loc pe perniţe. A durat destul de mult până când am privit totul, un fel de hocus-pocus, cum îmi place să-l numesc. Cel care ne-a dus acolo era primarul oraşului, el însuşi fiind un hindus.

Oraşul era plin de mahomedani. Voi ştiţi că Mahomed este un proroc venit de pe linia lui Ismael, fiul lui Avraam cu Agar.

El a mers paralel cu linia adevărată, la fel ca evanghelistul (voi ştiţi la cine mă refer) care este considerat foarte mare în lume. voi ştiţi că un mahomedan i-a propus o probă de putere, iar el a fugit.

După părerea mea, el nu trebuia să fugă, ci ar fi trebuit să spună: „În ce mă priveşte, eu nu am darul vindecării divine, dar printre noi sunt câţiva fraţi care posedă acest dar. Îngăduie-mi doar câteva ore, şi-ţi voi aduce un astfel de bărbat!”

Vedeţi? Dacă ar fi vorbit în felul acesta, dacă ar fi spus că nu posedă darul vindecării, s-ar fi demascat pe el însuşi înaintea denominaţiunilor care-i stau în spate şi atunci l-ar fi dat afară.

În ceea ce mă priveşte, vă spun sincer că eu nu aş fi putut suporta ca acel necredincios să triumfe asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar dacă părea o luptă pierdută, aş fi rămas pe loc, m-aş fi încredinţat lui Dumnezeu, care rămâne întotdeauna Acelaşi, şi aş fi arătat ceea ce cred. Da, eu aş fi spus la fel ca cei trei tineri evrei: „Dumnezeul nostru poate să ne izbăvească din cuptor. Dar chiar dacă n-o va face, noi tot nu ne vom închina idolului!” şi sunt convins că aceasta mi-ar fi adus biruinţa.

Acest mare evanghelist este un cunoscut doctor în teologie şi în întrebări biblice. Da, el este o personalitate puternică.

Eu aş fi întrebat cine este prorocul trimis de Dumnezeu: Hristos sau Mahomed? După care aş fi dovedit Adevărul cu Biblia.

Dacă aceasta ar fi fost chemarea mea, cum a fost cazul acestui evanghelist, eu m-aş fi măsurat cu celălalt şi i-aş fi explicat Biblia în loc să fug şi să mă ascund. Dar el nu s-a încrezut în Domnul, care ar fi putut să-l scape din necaz. Eu i-aş fi spus ce cred, după care L-aş fi rugat pe Dumnezeu să lupte pentru mine.

Mahomedanii au uitat lucrarea puternică pe care a făcut-o Dumnezeu la Bombay, când acel mahomedan orb şi-a recăpătat vederea. Ei nu au vrut să menţioneze aceasta.

Dar să mai rămânem puţin la oamenii aceştia. Ei nu sunt făţarnici, ci dimpotrivă, sunt la fel de sinceri ca mine şi ca voi. Ba mai mult, uneori sunt mai sinceri decât noi, americanii. Ei nu sunt făţarnici, ci cred într-adevăr în lucrarea lor şi trăiesc cu toată fiinţa pentru ea.

Aş vrea să vă vorbesc puţin despre idolatria lor.

Am uitat numele dumnezeului lor, care este dumnezeul focului şi căruia i-au făcut o statuie uriaşă. Faţa lui se aseamănă cu faţa unui om şi are nişte urechi mari ca să audă toate păcatele. În urechi i-au pus nişte cercei uriaşi din rubin, doar unul dintre ei valorând mai mult de o jumătate de milion de dolari. O, cât de mult îl preţuiesc ei! De ce era nevoie să pună pe acea statuie idolatrică acele giuvaiere de preţ?

Apoi darul care se cere în templu îl duce pe ţăran la sărăcie. El este un om simplu, care vrea să-i mulţumească zeului său pentru recolta bună pe care i-a dat-o. Astfel, omul merge la templu, unde este binecuvântat de preot, după care se pregăteşte să treacă prin bazinul cu cărbuni aprinşi, care are câţiva metri adâncime şi câţiva metri lăţime. Acei cărbuni sunt aduşi la incandescenţă cu ajutorul aerului comprimat. Să ştiţi că ceea ce vă spun nu este o poveste, ci este adevărat. După ce omul îşi mărturiseşte păcatele înaintea preotului, se toarnă peste el apa sfinţită şi binecuvântată de preot.

Ei au nişte cârlige mari, cum sunt cele de prins peşte, care au o lungime de un metru şi jumătate, socotit de la vârf până la cârlig. La vârf se pune o greutate ca un glob, care se umple cu apă ca să fie cât mai grea. Ei iau aceste cârlige şi le înfig în carne, după care le trag afară. Când cârligele le intră în carne, trag de ele ca să simtă durerea mai tare, fiindcă cred că în felul acesta îl mulţumesc pe dumnezeul lor. Ei nu sunt făţarnici în ceea ce fac!

În cadrul aceluiaşi ritual, ei iau o sulă care are mai multe vârfuri şi îşi înţeapă cu ea nasul, limba şi buzele, pe care le cos apoi cu aţă dacă au vorbit nepotrivit. După aceea se coboară în bazinul cu foc.

Ei jertfesc un ţap ca să primească îndurare înaintea dumnezeului lor. Vedeţi? Jertfesc o viaţă pentru păcatele lor.

O, dacă aţi auzi ţipetele scoase de acel ţap când este ucis! Ei îşi mărturisesc păcatele asupra lui, iar după aceea îl omoară. Vedeţi? Ei ştiu că sângele este mijlocul prin care se primeşte iertarea.

După aceea, trec prin bazinul cu foc. Dacă cineva se teme şi fuge prin bazin, aceasta atrage după sine ruşinea. Ei trebuie să meargă cât mai încet şi într-un timp cât mai îndelungat prin acei cărbuni incandescenţi.

Bazinul are o adâncime de patru sau cinci metri, o lungime de treizeci sau patruzeci de metri şi o lăţime de doi metri şi jumătate sau trei metri. Oamenii care trec prin bazin sunt desculţi, iar pe trup au înfăşurată doar o pânză albă care le acoperă goliciunea. Ei trec prin bazin cu acele cârlige înfipte în carne şi intră într-o stare de turbare, făcând spume la gură. Toţi intră pe la un capăt şi ies pe la celălalt capăt, mergând prin foc fără să fie vătămaţi de el. Da, ei nu sunt atinşi de foc deşi se afundă în el cincizeci de centimetri, poate chiar mai mult, iar în timp ce merg prin bazin, iau cărbuni aprinşi şi-i aruncă pe ei. Cu toate acestea, ies la capătul celălalt nevătămaţi. Dacă le-aţi privi picioarele, nu aţi găsi nici măcar o zgârietură sau vreo urmă de arsură.

În timp ce-i priveam, mi-a venit pe inimă următorul gând: „Dacă jertfa adusă înaintea unui dumnezeu străin, sângele unui ţap şi credinţa în toate aceste lucruri nebiblice îi poate proteja pe păgâni, ce va face atunci Sângele lui Isus Hristos pentru cei care cred în Dumnezeul cel viu?”

Slujba idolatrică este un lucru ciudat.

Idolatria a existat de la începutul istoriei. Este de remarcat faptul că în cadrul slujbei idolatrice, omul îşi ridică singur idolul, îl fixează şi apoi se pregăteşte pentru închinare.

Credeţi cumva că acel idol este făcut după chipul lui Dumnezeu? Ei nu L-au văzut niciodată pe Dumnezeu. De altfel, chipul idolului este fără nici o formă. El este o închipuire, dar oamenii cred că acel chip idolatric îl înfăţişează pe dumnezeul lor.

Reţineţi aceasta! Chipul este făcut după închipuirea pe care şi-o face omul cu privire la dumnezeul mitologic despre care el crede că există. Acesta este motivul pentru care merge înaintea acelui idol şi se aruncă în faţa lui crezând că zeul, care este fiinţă invizibilă, vine în chipul acelui idol şi astfel poate vorbi cu el prin intermediul idolului. Da, el crede că zeul se aşează în acel idol şi îi răspunde la rugăciune.

Mulţi dintre învăţătorii care vă aflaţi în locul acesta, şi care aţi studiat mitologia, ştiţi că aceşti idoli se luptau unii împotriva celorlalţi.

Cu alte cuvinte, închinătorul crede că icoana idolului vorbeşte pentru el, şi astfel păcatele îi vor fi iertate. Dar în spatele acestui idol nu stă Dumnezeu, ci diavolul. Da, diavolul este cel ce face aceasta.

Adevărul este că ei nu fac aceste lucruri numai de formă; unii dintre ei sunt închinători sinceri şi fac totul din inimă.

Eu aş putea să vă dau multe exemple, ca să vedeţi ce fac dracii prin aceste chipuri de idoli. Ei fac să iasă sânge din unele lucruri şi tot ce este posibil, dar sunt draci.

Dacă cineva nu crede în existenţa diavolului, nu crede nici că există Dumnezeu. Da, dacă crezi că există Unul, trebuie să crezi că există şi celălalt. Satana există cu adevărat şi el este o fiinţă; el nu este o părere, ci un duh rău!

Unii învăţători susţin că diavolul este numai un gând rău care îţi vine în minte. Nu, o astfel de părere nu este adevărată! Diavolul este un duh.

Tot aceşti învăţători susţin că Duhul Sfânt este doar un gând bun care-ţi vine în minte. Să nu credeţi aşa ceva! Duhul Sfânt este Hristos care vine în voi sub formă de Duh.

Eu ştiu că voi, închinătorii la idoli, aveţi versetele voastre cu care vă apăraţi, dar voi reveni asupra lor puţin mai târziu.

Deci închinătorii la idoli se aruncă în faţa acelui idol fiind convinşi că dumnezeul pe care îl onorează se prezintă la ei prin chipul idolului. Aţi înţeles că acel închinător nu este făţarnic? El primeşte într-adevăr legătura cu ceea ce este în idol, deoarece primeşte un răspuns. Apoi, face ceea ce îi spune idolul care este însă un dumnezeu mitic şi nu Dumnezeul cel adevărat.

În aceste lucruri locuieşte diavolul. Problema este că el intră de multe ori şi în biserici şi se dă drept Dumnezeu. Eu am putut observa lucrul acesta în timpul slujbei mele de predicator.

În dimineaţa aceasta noi avem doar o lecţie, dar aş vrea ca după plecarea mea în slujba la care sunt chemat, să rămâneţi lângă păstorul vostru şi să ţineţi cu tărie la învăţătura pe care aţi primit-o aici! Să ţineţi tare la Cuvânt şi să nu Îl părăsiţi! Să luptaţi pentru Cuvânt, indiferent ce vine sau pleacă! Da, voi să luptaţi pentru Cuvânt, pentru că şi eu mă voi ţine numai de El! Fratele Neville învaţă ceea ce am învăţat şi eu, de aceea aş vrea să veniţi la adunare ca şi până acum, ca să ascultaţi Cuvântul.

Eu nu ştiu unde mă va călăuzi Domnul în continuare. Dimineaţă, i-am spus soţiei mele: „De câţiva ani, în mine este o mare frământare, dar într-o zi voi şti ce este aceasta. Nu ştiu unde mă va călăuzi acum, dar Îl voi urma oriunde mă va duce.”

În ce priveşte idolatria, ea este şi astăzi la fel ca în trecut. Uneori, vin la altar oameni care spun tot felul de vorbe goale, învăţate de la învăţători orbi. Ei spun:

„Deschide-te pur şi simplu şi uită tot! Lasă-ţi conştiinţa goală, căci vei deveni un Ilie şi vei face asta şi cealaltă!”

Ce minciună! Ei nu vin de la Dumnezeu, iar dacă-i asculţi, îţi deschizi sufletul pentru toate duhurile satanice posibile! Să nu faceţi în nici un caz aşa ceva! Nu uitaţi că există un diavol care Îl imită pe Hristos aproape punct cu punct!

Eu m-am uitat la viaţa lui Martin cel sfânt, trimisul Bisericii Pergam. El a întâlnit un tânăr care era de fapt călugăr şi pretindea că a fost ales de Dumnezeu să fie unul dintre prorocii bătrâni.

El spunea: „Ascultaţi de mine, pentru că eu sunt unul dintre prorocii bătrâni!” dar Martin nu a crezut în aşa ceva! Nu a crezut pentru că viaţa acelui tânăr nu corespundea cu pretenţiile lui.

La urmă, băiatul a spus: „Am să vă dovedesc că am fost chemat ca proroc! Sunt încă tânăr, dar am fost chemat pentru această slujbă!”

Vedeţi? „Darurile şi chemarea se primesc fără pocăinţă.” Ce se întâmplă cu aceşti oameni? Ei părăsesc Cuvântul, iar când părăsiţi Cuvântul intraţi în tot felul de lucruri.

Acel băiat a mai zis: „În noaptea aceasta, la miezul nopţii, Dumnezeu îmi va da o îmbrăcăminte albă şi voi sta cu ea în mijlocul vostru, ca semn că sunt unul din prorocii bătrâni.” Aceasta a făcut ca în noaptea respectivă toţi să fie atenţi.

Curând au auzit pe cineva zicând: „Vino înăuntru!” după care a urmat un du-te vino, şi tânărul a primit veşmântul alb. După plecarea vizitatorului, ei au mers şi au privit acea haină. Era într-adevăr albă şi foarte frumoasă la privit.

Dar bătrânul episcop nu a putut crede aceasta. Totul părea foarte frumos, dar era în contradicţie cu Scriptura, aşa că atunci când băiatul s-a ridicat, i-a zis:

„Ia veşmântul acesta alb şi arată-l lui Martin cel sfânt, omul lui Dumnezeu!” Dar tânărul nu a vrut să stea în faţa profetului adevărat. Atunci au vrut să-l ducă cu forţa, dar când au vrut să ia haina, aceasta s-a dizolvat ca şi cum n-ar fi fost nimic şi a dispărut.

Vedeţi? Aşa se întâmplă când eşti pus la probă. Dacă posedăm Aurul curat al lui Dumnezeu, nu trebuie să ne facem griji, pentru că El va trece proba. Duhul adevărului, Duhul lui Dumnezeu, va putea trece peste orice probă, deoarece El este încercat cu Cuvântul: „…Pe această piatră voi zidi Biserica mea…” (Matei 16.18).

Eu am văzut oameni buni care au căzut în isterie. Înţelegeţi acum de ce aş vrea ca banda aceasta să nu fie dată afară? Eu am văzut oameni buni, chiar păstori penticostali, care n-au înţeles bine că oamenii pot cădea de la Hristos şi să facă lucruri care în final pot să-i ducă la spitalul de nebuni. Aceşti oameni nevinovaţi şi-au deschis inima, iar duhurile de draci au pătruns în ea şi i-au luat sub stăpânire. Da, diavolul există cu adevărat.

Am citit undeva, că odată Martin a văzut o fiinţă care avea pe cap o cunună de aur, un veşmânt alb şi încălţămintea căptuşită cu aur. Ea a apărut înaintea lui şi i-a zis: „Eu sunt Hristos, închină-te Mie!” Dar acest slujitor bătrân nu a vrut s-o facă. Fiinţa a repetat de două sau de trei ori acele cuvinte: „Eu sunt Hristos, închină-te Mie!” dar Martin i-a răspuns: „Hristosul nostru nu vine aşa!” Acesta este adevărul!

Deci, voi trebuie să cunoaşteţi Cuvântul şi să ţineţi tare de El! Vedeţi, marea bătălie este aproape!

Noi ne-am jucat ani de-a rândul de-a biserica, dar acum a sosit timpul în care Iane şi Iambre se vor împotrivi lui Moise, aşa cum spune Biblia că o vor face şi va fi un conflict, o luptă duhovnicească. Conflictul! Acolo vor fi unii care vor merge pur şi simplu înainte, în timp ce biserica confesională va merge pe drumul ei, în denominaţiune.

Părerea mea este însă că credinciosul adevărat se va angaja în lupta aceasta. Acesta este motivul pentru care aţi face bine să vă pregătiţi temeinic ca să ştiţi ce faceţi, pentru că altfel s-ar putea să fiţi luaţi în stăpânire, fără să vă daţi seama, de un duh necurat. Un astfel de duh va fi împotriva Cuvântului, deci să nu-l credeţi! Ţineţi tare la Cuvânt!

Slujba idolatrică este veche şi în Statele Unite. Cu ani în urmă, indienii Pueblo aveau un cult închinat zeului ploii. Ei au luat o broască ţestoasă din nămol şi au făcut după ea o imitaţie, un chip asemenea ei. Apoi au păstrat chipul acela, ca şi cum ar fi venit afară din nămol. Ei se aruncau înaintea ei şi spuneau că este un dumnezeu al ploii, care s-a coborât jos în acel chip ca să le vorbească prin el. Da, ei credeau că broasca aceea care trăia în nămol şi umezeală era Dumnezeu.

Acesta era un mit, o închipuire a lor: că acea broască ţestoasă ar fi un dumnezeu, dar prin faptul că făceau aceasta, ei se închinau diavolului. Ei onorau o broască ţestoasă crezând că este dumnezeul ploii. Ei chemau într-adevăr un duh asupra lor, deoarece şi-au deschis inimile pentru el, dar în realitate era un duh fals.

Foarte mulţi oameni îşi deschid şi astăzi inimile pentru o lucrare falsă. Când spun că „zilele minunilor au trecut” sau: „Aceasta şi cealaltă nu mai există!”, ei sunt de fapt în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitaţi că acela este un diavol sub masca creştinismului!

Dumnezeu să ne ajute!

Mai târziu voi reveni asupra acestui lucru, ca să vedeţi şi să înţelegeţi că este un duh rău ascuns sub masca creştinismului. Acesta nu este Duhul lui Hristos, pentru că Duhul Lui vine întotdeauna conform Cuvântului Său. El nu poate să Îşi tăgăduiască propriul Cuvânt!

Când a apărut creştinismul la Roma, în centrul oraşului s-au construit aproximativ patru sutede temple păgâne, şi anume: în interiorul celor unsprezece kilometri cât avea lungime zidul cetăţii. Toate aceste temple au fost închinate zeilor bărbaţi şi femei. Gândiţi-vă, patru sute de temple, toate diferite unele de altele.

Aceasta a fost starea pe care a găsit-o Pavel când a mers la Roma. Aceasta este ceea ce au găsit Acuila şi Priscila, după Rusalii, când au fost trimişi la Roma pentru a întemeia o biserică creştină.

În vremea aceea, Roma număra două milioane de oameni, socotind şi împrejurimile unde se aflau sclavii.

Deci în interiorul celor unsprezece kilometri de zid, se aflau patru sute de temple păgâne, toate închinate zeilor şi zeiţelor.

Acum am să vorbesc puţin despre ceea ce am luat din cărţile de istorie. Una dintre ele este la mine ca să vedem împreună cum a început slujba idolatrică, cum s-a ajuns să se dea această închinare idolilor şi ce făcea închinătorul respectiv.

Omul mergea la templu şi îl căuta pe preotul păgân. Acesta era începutul. Apoi îi dădea o jertfă, o sumă de bani. Când revenea, omul aducea o jertfă, un animal ca să primească trecere înaintea dumnezeului cu care voia să vorbească.

În unele temple erau numai zei, în timp ce în altele erau zei şi zeiţe.

Când omul intra în templu şi îi dădea bani preotului, primea în schimb o lumânare pe care o punea la zeul cu care voia să vorbească. Pe altarul unde punea lumânarea, ardea focul în care urma să fie arsă jertfa. Acest altar se afla la picioarele idolului. Omul aprindea lumânarea, de la focul altarului acelui zeu, şi o punea acolo.

Partea ciudată este că zeul ales dintre toţi ceilalţi zei, ştia ce aştepta acel om de la el. Înţelegeţi de unde ştia, cum putea să-i răspundă închinătorului şi cum vorbea cu el?

Eu nu ştiu de ce era aprinsă acea lumânare, dar după ce o aprindea de la focul altarului şi o punea în faţa idolului, omul intra într-o cameră, se arunca la pământ şi începea să se căiască. Se ruga cu toată fiinţa în timp ce se închina înaintea acelui dumnezeu închipuit şi îl ruga să vină în acel chip ca să-i vorbească.

Se spune că, chiar şi un împărat a fost atât de mişcat încât s-a aruncat înaintea chipului lui Apolo şi că a auzit o voce care i-a răspuns din acel chip.

Poate veţi spune: „Frate Branham, a auzit cu adevărat o voce?”

Da, eu nu mă îndoiesc de aceasta, dar era vocea diavolului, nu a Domnului!

Poate că acel idol nu era ca Jupiter sau ca ceilalţi zei cunoscuţi, dar el se arunca în faţa idolului ales, se închina înaintea lui şi îl onora. Omul făcea aceasta fiind convins că Îl onorează pe Dumnezeul cel Atotputernic, pe care nu Îl cunoştea, dar despre care credea că îi va răspunde din chipul acelui idol.

Vedeţi până unde mergeau lucrurile? Ei făceau un chip care le plăcea, apoi îi aduceau jertfe. Mergeau înaintea idolului şi îi aduceau jertfe de mâncare şi de băutură, pe care le puneau la picioarele lui.

Eu mi-am notat ceva din mărturiile istoricilor:

„…El mergea la picioarele chipului idolului, lua ceva din jertfa de băutură şi muşca o bucăţică din jertfa de mâncare, după care punea totul la picioarele chipului idolului.” Ce făcea omul prin aceasta? Avea părtăşie cu dracii, cu zeii şi zeiţele.

Vedeţi? Acesta este un simbol premergător al creştinului care are părtăşie cu Hristos atunci când ia parte la Cina Domnului. Deci, aceasta au găsit primii evanghelişti care au mers la Roma ca să formeze prima biserică: o religie păgână în care oamenii aduceau onoare la zei şi zeiţe.

Cel mai cunoscut idol este Baal, zeul Soarelui. El avea şi o femeie, pe Astartea, zeiţa Lunii. Chipul ei se găsea pe banii romani. Ea a fost numită şi „împărăteasa cerului”, „mama tuturor zeilor”. Vedeţi? Zeiţa lunii, Astartea şi zeul Soarelui, Baal.

Aproape toate popoarele păgâne îl cinsteau pe acest zeu al soarelui. Chiar şi indienii făceau aceasta când au venit europenii în America. Da, când au venit părinţii noştri aici,   i-au găsit pe indieni închinându-se la soare.

Deci, când au sosit primii creştini la Roma, i-au găsit pe romani cinstind zeii şi zeiţele.

În călătoriile pe care le-am făcut prin ţările păgâne, am constatat că slujba idolatrică nu s-a schimbat deloc, aşa cum nu s-a schimbat nici adevăratul creştinism! Ambele au rămas pe locul lor şi vor rămâne aşa până la revenirea Domnului Isus.

Aş vrea să vorbesc puţin despre aceasta ca să primiţi o imagine, şi cred că dacă aveţi o gândire duhovnicească veţi înţelege.

Pentru că Baal era zeul soarelui, plăcintele pe care le făceau în cinstea lui erau rotunde.

Şi Ieremia ne spune în textul citit, cum femeile făceau această plăcintă pentru Baal, zeul soarelui şi pentru împărăteasa cerului.

Ieremia 7.18: „Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei.”

Motivul pentru care făceau acest lucru, îl găsim în Ieremia 44.18: „Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, şi am fost nimiciţi de sabie…”

Deci ei spuneau: „Dacă nu-l cinstim pe Baal nu vom avea recolte bogate.” De ce? Pentru că Baal este zeul soarelui, al recoltelor. Cu alte cuvinte, soarele este acela care coace recolta.

Dar ce le-a zis prorocul? „Tocmai pentru că aţi ars tămâie şi aţi păcătuit împotriva Domnului…, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede azi.” (v. 23).

Vedeţi? Nenorocirea a venit tocmai pentru că s-au închinat lui Baal, l-au cinstit şi i-au adus jertfe.

Dacă Baal este un zeu rotund, aş vrea să fiţi atenţi ca să cuprindeţi cuvânt cu cuvânt ceea ce vă voi spune, fiindcă numai aşa veţi putea înţelege mesajul pe care vreau să vi-l aduc. Deci, Baal este un zeu rotund, zeul soarelui. Templul construit în cinstea lui avea geamuri mari, în care se oglindea lumina soarelui.

Ieremia ne spune în textul citit, că femeile făceau în cinstea lui nişte turte rotunde, cum este soarele.

Aceste turte erau puse apoi pe masa împărtăşirii, care era şi ea rotundă, deoarece ritualul se făcea în cinstea zeului soare şi a zeiţei lunii, care erau rotunzi.

Despre Baal se spunea că este zeul roadelor, pentru că el făcea totul să crească.

Biserica creştină timpurie s-a confruntat de la început cu aceste lucruri păgâne. Creştinii au găsit acest ritual în Roma păgână şi poate fi întâlnit şi astăzi în biserica romano catolică.

Adevărul este că noi toţi suntem catolici. Da, noi suntem biserica catolică, pentru că cuvântul „catolic” înseamnă „universal”. Şi noi suntem Biserica universală, credinţa apostolică. Dar între aceste două biserici este o diferenţă foarte mare: una dintre ele este catolică universală apostolică, pe când cealaltă este romano catolică.

Unii spun că biserica romană a fost întemeiată de Petru, această părere fiind împărtăşită de mulţi, dar aş vrea să văd un singur verset sau document care să dovedească că Petru a fost la Roma. Biserica romană susţine că Petru a locuit la Roma între anii 41-46 d.Hr., dar acest lucru nu poate fi adevărat pentru că în timpul acela a domnit Claudiu, iar el i-a expulzat pe toţi evreii din Roma:

„Pavel a plecat din Atena şi s-a dus în Corint.

Acolo a găsit un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma.” (Fapte 18.1-2). Vedeţi? Ei au fost expulzaţi din Roma pentru că erau evrei şi astfel s-au întors în Palestina.

Acuila şi Priscila, întemeietorii bisericii din Roma, au fost nevoiţi să părăsească oraşul, la porunca noului împărat roman, Claudiu.

Se spune că Petru a fost episcopul bisericii din Roma, dar eu pot dovedi cu Scriptura că cel puţin până în anul 70 d.Hr., el nu a părăsit niciodată Palestina.

Acest lucru este scris în Scriptură, dar cu toate acestea, voi spuneţi că el a fost la Roma. Vă spun însă că această afirmaţie este o dogmă, o minciună! Am citit toate istoriile care se referă la martiraj, dar în nici una dintre ele nu am găsit scris că Petru şi Pavel ar fi fost omorâţi la Roma. Nici o istorie nu spune aşa ceva! Petru nu a fost la Roma! Eu mă aflu aici ca să dovedesc păgânismul, ajutat de Domnul şi de Cuvântul Său.

Vedeţi, este simplu să vă arăt cum este cu biserica. Voi vorbiţi despre catolici, dar staţi puţin!

Din mărturia Scripturii, vedem că după ce Acuila şi Priscila au fost expulzaţi din Roma, micuţa biserică întemeiată de ei a rămas singură. Mă refer la cei care s-au convertit la creştinism. Ei erau păgâni întorşi la creştinism prin vestirea lui Acuila şi a celorlalţi creştini care se aflau în Roma, care au întemeiat biserica şi s-au îngrijit de ea până când au fost expulzaţi.

După expulzarea evreilor, constatăm că cei rămaşi în biserică şi-au pus episcopi şi învăţători dintre ei şi şi-au făcut propria doctrină. Aceştia au căutat să primească trecere înaintea împăratului (a lui Constantin şi a celorlalţi împăraţi care au urmat la tron). În plus, au avut nevoie de mai mulţi membri ca să poată rezista în mijlocul frământărilor politice ale vremii. Astfel, au adus în biserică membri noi, care nu ştiau însă despre Dumnezeu mai mult decât ştiu americanii de astăzi. Lor li s-a cerut doar o mărturie de pe buze, superficială. La ce a dus aceasta?

„La ceva aparte”, cum spunem noi astăzi, pentru că au început să Îl mărturisească pe Hristos ca pe un dumnezeu simplu lângă dumnezeul lor. Apoi, au introdus în biserică ceremonialul păgân. Preotul roman a preluat lucrarea din biserică şi a început să le dea „cina”, dar în loc să se facă frângerea pâinii, care simboliza trupul lui Hristos, ei au început să pregătească o pâine rotundă, aşa cum sunt soarele şi luna. Biserica romană face pâinea aşa până în ziua de astăzi (rotundă şi netedă). Mai mult, preoţii romani pun această hostie pe altar şi o străpung ca pe trupul lui Hristos.

Astăzi sunt foarte multe controverse între înalţii prelaţi ai bisericii, una dintre ele fiind „pâinea de la cină”. Astfel, unii spun că pâinea este trupul lui Hristos, în timp ce alţii sunt de părere că ea numai simbolizează trupul Lui.

Biserica romano-catolică, spune că pâinea este chiar trupul Domnului, deoarece în vechea religie romană păgână, se spunea că turta făcută în cinstea lui Baal, şi care era rotundă, era chiar trupul zeului. Nici o masă creştină nu are pâine rotundă pe ea.

Ei şi-au pus altarul spre răsărit (Est), aşa cum au făcut şi în templele păgâne în care îi cinsteau pe zei. Apoi au adus în biserică închinarea la femeie, cum se făcea în templele păgâne unde se închinau la zeiţe.

Astfel, Astartea a fost înlocuită cu Maria, care a fost numită împărăteasa cerului, Jupiter a fost înlocuit cu Petru, etc., apoi au avut nevoie de o dogmă cu ajutorul căreia să se poată justifica.

Când Acuila şi Priscila s-au întors la Roma, după treisprezece ani, au găsit biserica total căzută de la adevăr, îmbrăcată în slujba idolatrică şi condusă de o ierarhie uriaşă.

Ca să-şi poată introduce dogma, ei au trebuit să înlăture Biblia total.

Fraţilor, eu sunt un om neînsemnat, dar am cartea „Faptele credinţei noastre”, care este numai pentru preoţi, iar din discuţiile pe care le-am avut cu diferiţi preoţi, ştiu că nici   un preot nu va discuta niciodată pe baza Cuvântului, deoarece pentru el Biblia este o carte ca oricare alta.

De exemplu, episcopul Sheen a spus cu doi ani în urmă, chiar aici, că „Toţi cei care încearcă să creadă Biblia, sunt ca cineva care merg printr-o apă nămoloasă!” Vedeţi, ei nu cred în Biblie! Părerea bisericii romane este că Dumnezeu este în biserica Sa, nu în Cuvânt!

Nu demult, a venit la mine un preot de pe strada de mai sus, ca să mă întrebe în legătură cu botezul lui Mary Elisabeth Frazier, care a decăzut şi s-a întors înapoi la catolicism.

El mi-a zis:

„Tu ai botezat-o pe Mary?”

„Da”, am răspuns eu.

„Cum ai botezat-o?”

„Cu botezul creştin.”

„Cu ce fel de botez?”

„Este un singur botez creştin”, am răspuns eu.

„Adică prin scufundare?”

„Da, domnule.”

„Deci ai botezat-o în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt?”

„Acesta nu este un botez creştin, pentru că în botezul creştin, omul este scufundat în Numele Domnului Isus Hristos.”

„Poţi documenta ceea ce spui şi în faţa unui episcop?”

„Dacă un episcop nu poate crede Cuvântul Scripturii, trebuie să rămână fără Cuvânt. Nu vreau să fiu prea dur, domnul meu, dar Biblia spune:

„Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;

nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui.” (Matei 5.34-35).

„Curios”, a răspuns el, „dar biserica catolică a obişnuit să boteze în felul acesta.”

„Când?” l-am întrebat eu.

El spunea cu toată convingerea că la început au făcut şi ei aşa şi noi toţi am fost la fel. Este adevărat, dar începutul vine de la Rusalii, nu de la Roma. Acesta este singurul început al bisericii adevărate.

Biserica creştină a început la Rusalii! Ea a început cu o trezire de Rusalii, cu un botez de Rusalii şi cu o experienţă de Rusalii şi toţi venim din Biserica originală de la Rusalii.

Acum fiţi atenţi! Noi am constatat că biserica romană a fost nevoită să se îndepărteze de învăţăturile biblice, ca să poată introduce aceste dogme păgâne. După aceea, ea a căutat să fie recunoscută de împăraţi şi să-şi câştige cât mai mulţi adepţi, aşa că i-a adus înăuntru pe păgâni.

Petru a fost evreu, este adevărat? Puteţi accepta ideea că Petru cel sfânt a fost de acord să se introducă în biserică chipuri idolatrice? Puteţi accepta că el, care era evreu şi nu-i era permis prin Legea lui Moise să privească chipul unui idol, ar fi putut face aşa ceva? Nu, Petru nu a făcut-o!

Puteţi accepta că el ar fi putut spune: „Tot ce am scris înainte este greşit, de aceea arunc totul la gunoi! În continuare voi trăi ca duh în biserica romană şi voi prelua totul!”? Nu! Aşa ceva este imposibil, dar ei s-au folosit de un truc.

Şi ce au făcut? Au introdus o dogmă care spune că Petru a fost înmormântat în biserică, şi că el a lăsat de la început toate poruncile şi denumirea de „biserica catolică.”

Aceasta este însă o minciună! Nu există nici un verset biblic, nici un document istoric, nimic, care ar putea să dovedească această afirmaţie, pentru că Petru nu a făcut-o niciodată!

Preotul păgân din prima biserică romană se aseamănă perfect cu colegul lui de astăzi. Ei cred că pâinea de la Cină este trupul Domnului, că Hristos vine jos şi intră în bucata aceea de pâine de pe altar, care poate fi mâncată peste noapte de un şoricel.

Vedeţi? Acesta este motivul pentru care catolicii cred că trebuie să mergi la biserică dacă vrei să te închini lui Dumnezeu; ei cred că Dumnezeu este în biserica lor.

Acesta este motivul pentru care se apleacă în orice loc din biserică şi îşi fac cruce: pentru că cred că această bucată de pâine este Dumnezeu. Însă adevărul este că hostia rotundă de pe altar, nu este nimic altceva decât înfăţişarea lui Baal, zeul soare.

Acesta este motivul pentru care biserica romană nu a vrut să primească învăţătura creştină adusă de Irineu, Policarp, Pavel, etc.

Ioan este ucenicul care a trăit cel mai mult; el a fost exilat timp de trei ani pe Insula Patmos din pricina Cuvântului lui Dumnezeu. Ioan predica Cuvântul Domnului, şi mai mult, a aranjat Biblia în forma ei definitivă, punând toate epistolele laolaltă. El a fost arestat chiar în timp ce se afla cu elevii săi şi l-au exilat timp de trei ani pe acea insulă. După moartea împăratului a fost adus înapoi şi a scris cartea Apocalipsei.

În ceea ce priveşte întrebarea: „Unde este Dumnezeu: în biserică (în templu) sau în Cuvântul Său?” Biblia răspunde clar: „Cuvântul este Dumnezeu!”

Să citim pentru aceasta Ioan 1.1+14: „La început era Cuvântul, şi cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Concluzia este că indiferent ce învaţă o biserică, fie ea baptistă, prezbiteriană, metodistă etc., dacă nu corespunde literă cu literă cu Cuvântul, cu Biblia, este greşită, pentru că Ioan a spus atunci când se afla pe Insula Patmos, că: „Dacă va adăuga cineva ceva, sau dacă va scoate ceva din Biblie, este un om pierdut.” (Apocalipsa 22.18-19 – parafrazare).

Dar cum s-a ajuns la adăugarea acestor lucruri păgâne şi la cinstirea idolilor? Cum au făcut ei dintr-un singur Dumnezeu, trei? Cum a fost posibilă adăugarea acestor lucruri păgâne, pe care biserica primară nu le-a învăţat niciodată şi care nici măcar nu au fost pomenite în mijlocul ei?

La Conciliul de la Niceea, s-a pus întrebarea dacă Dumnezeu este Unul singur sau dacă este alcătuit din trei persoane? La acea mare dezbatere a participat o mulţime mare. Unul dintre ei era episcop (un predicator rusalistic), care-şi punea mâinile peste bolnavi.

Ei au luat însă un fier fierbinte şi l-au pus pe mâinile lui ca să şi le retragă. Alţii au început să le scoată ochii cu săbiile, etc. Se spune că o mulţime de martiri au luptat pentru acest Cuvânt. Aleluia! Astfel, ei şi-au amestecat sângele cu cel al profeţilor din vechime.

Frate, acest Cuvânt este Cuvântul lui Dumnezeu.

Când s-au pocăit însă aceşti păgâni, au adus cu ei şi idolii lor şi i-au amestecat cu creştinismul. Acesta este motivul pentru care nu au mai folosit Biblia: Ea este împotriva acestor lucruri şi le demască. Ei vă vor spune că nu cred ce spune Biblia, ci vor zice: „Este bună şi Ea, dar biserica este Cuvântul suprem!”

Acelaşi lucru îl găsim şi la penticostali. Nu vă ridicaţi aşa repede împotriva catolicilor, pentru că şi noi suntem la fel de vinovaţi… metodiştii şi baptiştii şi fiecare dintre ei.

Voi, metodiştii, care vă pretindeţi atât de sfinţi, de ce l-aţi omorât pe Iosif Smith? El a locuit în America, în naţiunea care îi dă fiecărui om dreptul de a crede ce vrea. Eu nu cred ceea ce a vestit el, dar nu aţi avut dreptul să-l omorâţi.

Voi, baptiştilor, la câţi oameni le-aţi închis gura, la fel ca ceilalţi?

Penticostalii sunt la fel de vinovaţi ca ceilalţi. Pe zi ce trece, voi deveniţi tot mai mult ca o cămaşă împănată cu făţărnicie, în loc să vă umpleţi cu smerenie şi cu puterea Duhului Sfânt. Aveţi doar o parte a Cuvântului, fără Duh, şi faceţi mai multă pagubă decât toţi ceilalţi, trăind tot în ceremoniale păgâne, cu tot felul de idei în privinţa trinităţii şi multe alte lucruri pe care nu le puteţi dovedi cu Cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu este împotriva acestor lucruri. Ce trist! Ce trist!

Când prima biserică din Roma a deviat de la Adevăr, după expulzarea creştinilor evrei din oraş, a trebuit să pună Biblia la o parte, ca să primească ceremoniile păgâne. Ea a vrut să aibă totuşi un suport pentru ceea ce făcea, de aceea a zis: „Petru a fost primul papă al bisericii din Roma.”

Bine, să presupunem că este adevărat, dar ar tăgădui Petru cuvintele pe care le-a spus la Cincizecime? Vă puteţi închipui ca un evreu să ridice idoli?

Eu vă pot dovedi cu Biblia că Petru a părăsit Palestina o singură dată, iar atunci s-a dus în Babilon, de-a lungul Eufratului. Deci, după spusele Bibliei el nu a fost niciodată la Roma, ci totul este doar o părere păgână.

Priviţi la mişcarea penticostală şi veţi vedea că nici ea nu se ţine de Cuvânt. Voi să ţineţi întotdeauna Cuvântul şi atunci veţi sta pe calea bună! Dacă vă veţi depărta însă de El, nu veţi ajunge nicăieri.

La una din adunările pe care le-am ţinut aici, o femeie a sărit în sus şi a întrerupt chemarea la altar printr-o vorbire în limbi. Când am venit din nou, într-o altă seară, Billy mi-a zis afară: „Femeia aceea a spus că mai are un mesaj pe care îl va aduce în seara aceasta.”

M-am uitat la ea: avea părul scurt şi era îmbrăcată cu o rochie atât de strâmtă încât părea turnată pe ea. Curând a început să-şi aranjeze părul şi şi-a tras ciorapii în sus, aşa că mi-am dat seama că va începe foarte curând. Şi într-adevăr, a sărit în sus şi a început, dar eu m-am întors spre ea şi am strigat: „Stai jos!” Ea a continuat să vorbească, aşa că am repetat: „Ai auzit? Stai jos!”

Când s-a terminat serviciul din seara aceea şi am ieşit din adunare, au venit la mine patru sau cinci bărbaţi, care-o însoţeau pe acea femeie şi mi-au spus: „L-ai întristat pe Duhul Sfânt!” Dar eu le-am răspuns: „Orice duh care este întristat de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie întristat! În Biblie scrie că duhul prorocului este supus prorocului!”

„Ea trebuia să aibă şi tălmăcire la ceea ce spunea în acea limbă, deoarece vorbirea în limbi este prorocie numai când este şi tălmăcită.”

„Este adevărat”, am spus eu „dar trebuia să aştepte să-mi termin eu mesajul, apoi putea să spună.”

Altul a zis: „Dar tu învăţai Cuvântul!”

„Da, aşa este, eu mă sprijin numai pe Cuvânt.”

„Da, dar ea avea ceva proaspăt primit din cer”, a continuat altul, „altceva decât ceea ce spui tu.”

Priviţi! Dacă aceasta nu este o cădere înapoi în biserica romano-catolică, atunci nu ştiu ce este.

Facă Domnul ca orice cuvânt al oamenilor şi orice duh, să fie găsit mincinos, iar Cuvântul lui Dumnezeu să fie găsit adevărat. El rămâne întotdeauna pe primul loc.

Aceasta este marea problemă de astăzi: că ei au atâtea „descoperiri” şi lucruri false. Aceasta îi face să se închine şi să-şi deschidă inima pentru diavoli, în loc să stea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt oameni sinceri şi cuviincioşi; sunt oameni buni, dar problema este că nu poţi vorbi cu ei. Astfel, dacă încerci să le spui ceva, îţi răspund imediat: „Noi credem aceasta şi aceea! Noi aparţinem la penticostali!” sau: „Noi credem aşa şi aşa, pentru că suntem baptişti!”

Dar eu cred Aceasta pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu şi vă provoc pe fiecare să mă cercetaţi în tot ceea ce spun! Ţineţi tare la Cuvânt pentru că este Adevărul. Staţi cu El!

Aşa s-a format prima biserică romană. Cum? Prin faptul că în loc să dea ascultare Cuvântului, s-au luat după dogme. Astfel, în loc să-i numească pe păstori, episcopi, aşa cum spune Cuvântul, i-au numit „părinte”, aşa cum fac până astăzi. Iar acum ei zic: „Trebuie să admiţi că această hostie este trupul lui Hristos.” Astfel, preotul devine dumnezeu şi Îl „obligă” pe Dumnezeu să schimbe hostia în trupul lui Hristos. O, vai! Iar oamenii inteligenţi lasă să li se bage pe gât o asemenea minciună.

Dar închinătorii adevăraţi, episcopii adevăraţi (supraveghetorii), au stat cu tărie pe Cuvânt. Ei au fost la Niceea şi au ţinut cu tărie la Cuvânt! Da, aşa a fost: ei au venit înăuntru ca martori şi indiferent ce au spus alţii, au ţinut tare de Cuvânt, refuzând să primească ceva din slujba idolatrică.

Aş vrea să-mi arătaţi un singur document care să ateste că Patrick cel sfânt a aparţinut vreodată bisericii romano-catolice. Nu veţi putea arăta aşa ceva, pentru că el a fost unul din cei care au protestat împotriva ei! El a fost nepotul lui Martin cel sfânt.

Am citit aici ceva despre o femeie numită Hazeltine, care a scris câteva articole despre Conciliul de la Niceea. Ea scrie că odată s-a dus la Biblioteca din Oxford şi a cerut cartea: „Viaţa lui Martin cel sfânt”. Surprins, bibliotecarul i-a răspuns: „Bine, dar bărbatul acesta nu a fost canonizat de biserica romană.”

Sigur că nu a fost canonizat, doar a protestat împotriva acestei biserici. Şi la fel a făcut sfântul Patrick. Ei au fost bărbaţi puternici care s-au ţinut cu tărie de Cuvântul lui Dumnezeu, au întemeiat şcoli biblice în care i-au învăţat pe oameni Cuvântul, şi au rămas în El. Ei nu au făcut nici un compromis cu idolatria, ci au stat departe de ea!

Noi constatăm că şi astăzi este la fel. Astfel, biserica romană face hostia tot rotundă şi crede că Hristos vine jos să intre în ea şi în vinul pe care îl beau numai preoţii. De ce nu îl beau cu toţii, pentru că Hristos a dat paharul de la unul la altul? Vedeţi? În ritualul păgân, preoţii beau tot vinul. Acesta este păgânism, păgânism clar, dar lor nu le pasă.

Vedeţi? Ei sunt încă păgâni, iar dacă încerci să le vorbeşti din Biblie, îţi spun: „Noi nu vrem să vorbim cu tine din Biblie!”

Unul dintre preoţii lor mi-a spus odată: „Domnule Branham, tu încerci să vorbeşti despre o Biblie, dar eu vorbesc despre o biserică.” Dar eu i-am replicat: „Dumnezeu este Cuvântul!”

Acesta este motivul pentru care, până astăzi, cei care aparţin bisericii catolice trebuie să meargă la biserică dacă vor să se închine lui Dumnezeu. Ei au fost învăţaţi că Dumnezeu este în hostia aceea rotundă care este pregătită după perdeaua altarului. Puteţi vedea că acest lucru este păgânism? Sigur că este!

Puteţi vedea că oamenii care primesc ceea ce este în contradicţie cu Cuvântul sunt de acelaşi soi. Nu o aseamănă Dumnezeu pe biserica catolică cu o curvă în Apocalipsa 17? Nu este ea mama bisericilor protestante? Nu este ea mama curvelor? De ce? Pentru că le dă locuitorilor pământului din vinul curviei ei, adică dogmele şi doctrinele ei. Da, ea ţine în mână un potir de aur, plin de spurcăciunile şi necurăţia curviei ei şi le dă la toţi să bea din el, în loc să le dea Cuvântul Dumnezeului celui viu, care este curat şi nealterat. Oh, Dumnezeule, ai milă de noi!

Mi-am notat aici ceva ce a spus Irineu, şi anume:

„Cuvântul lui Dumnezeu Se aseamănă cu o mulţime de mărgăritare mari şi frumoase, care au fost alese ca să se facă din ele un monument pentru un Împărat mare şi puternic.”

El a mai spus: „Dar unii au făcut din credinţă numai dogme şi confesiuni.” Aceasta a făcut Roma din toate aceste mărgăritare frumoase pe care le-a luat în posesie şi formează din ele o icoană care-i va înşela pe cei neştiutori din lumea aceasta. Ei fac aceasta ca să strice căile lui Dumnezeu şi să le acopere de ruşine.

Dacă încercaţi să suciţi Cuvântul lui Dumnezeu ca să se potrivească cu învăţătura organizaţiei voastre, înseamnă că luaţi mărgăritarele din Trupul marelui Împărat şi formaţi chipul unui câine, al unei vulpi, al unui porc, etc., iar în felul acesta îi înşelaţi pe cei neştiutori de Cuvânt.

Totuşi, există o minoritate care are Duhul lui Dumnezeu, reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup şi au devenit una. Dumnezeule, înmulţeşte rândurile lor, ale noastre! Cuvântul! Nimic înafară de Cuvânt! Gândiţi-vă la ceea ce a spus Domnul Isus în Matei 24.35: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Dacă Cuvântul spune: „Botezaţi-i în Numele Domnului Isus Hristos!” (Fapte 10.48), ei refuză să ia aminte şi botează în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, făcând din singurul Dumnezeu, trei; apoi, în loc să boteze prin scufundare, stropesc. Fac tot răul posibil. Merg până acolo încât spun că băltoace cu apă murdară se pot găsi peste tot, dar botezul prin stropire cu apă sfinţită se găseşte numai la preoţii lor. Dar toate aceste lucruri nebiblice, încearcă să oprească punerea mărgăritarelor în Trupul marelui Împărat, în Hristos.

Dumnezeu a devenit trup în Isus Hristos, dar vedeţi cum strică ei căile Domnului?

Voi îi lăsaţi pe oameni să vină la biserică oricum. Astfel, femeile îşi pot tăia părul şi se pot îmbrăca cum vor. Mai mult, veniţi la biserică chiar dacă jucaţi jocuri de noroc sau mergeţi şi faceţi tot felul de lucruri neîngăduite.

Unii predicatori merg la ştrand cu femei dezbrăcate sau în costume de baie, fumează, beau băuturi alcoolice, merg la filme, stau la televizor şi fac tot felul de lucruri neîngăduite şi scârboase, iar apoi spun că sunt slujitorii lui Dumnezeu. Ei fac toate acestea deşi ştiu că trupul lor este templul lui Dumnezeu, care trebuie să fie închinat lui Dumnezeu şi nu să slujească acestei lumi necurate. Ei au luat giuvaierele lui Dumnezeu şi le-au aruncat la porci, vulpi sau câini şi i-au hrănit cu ele pe cei neştiutori şi fără experienţă.

De ce i-a spus Dumnezeu lui Ieremia toate lucrurile pe care le făcea poporul? Pentru că El are întotdeauna calea Lui.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise I-ar fi spus Domnului, când i-a poruncit să-şi dea jos încălţămintea: „Îmi voi da jos pălăria, nu încălţămintea!”? Dacă ar fi făcut aşa, nu ar fi avut descoperirea pe care a primit-o. Deci, noi trebuie să venim pe calea lui Dumnezeu, pentru că El are o cale!

Ar mai fi multe de spus, dar aş vrea să mai citim ceva din Cuvânt. Vom deschide şi vom citi din Numeri 25, ca să vedem că mărturia credinţei are un rol foarte important. Dumnezeu este plin de îndurare, dar El priveşte peste tot şi trage o linie de despărţire de care trebuie să ţinem cont.

Numeri 25.1-5:

„Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. (Ascultaţi!).

Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.

Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.

(Nu-i de mirare că El a spus: „Pentru astfel de oameni nici să nu vă rugaţi”. Vedeţi?).

Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului, şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.

Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe acela dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor.”

„Ucideţi-i pe fiecare dintre ei!” Dumnezeu vrea să fie onorat ca Dumnezeu şi nu acceptă să fie pe locul doi. Are El nevoie să fie mărturisit oare prin Baal, printr-o dogmă sau teorie omenească, prin vreo idee referitoare la mărturia de credinţă sau prin vreo părere confesională, care în realitate nu face decât să-I întunece calea?

El este Dumnezeu şi poate să-i ridice lui Avraam copii şi din pietrele acestea! El nu are nevoie de denominaţiunile voastre! Nu are nevoie de societăţile sau şcolile voastre, nici de alte lucruri asemănătoare!

El poate lua în mâna Sa un nimic, pune în el un duh de viaţă şi acela va deveni ceva care-L va sluji. Aceasta este ceea ce face El ca Dumnezeu. Deci, nimic nu este la voia întâmplării înaintea lui Dumnezeu.

Să-l luăm, de exemplu, pe papa Leon cel mare. El a domnit între anii 440-461 şi a crezut că ceea ce face este corect. Înaintea lui a fost papa Victor, care a fost un şarlatan. El a poruncit ca toţi creştinii să fie prinşi şi martirizaţi.

Dar ştiţi cine a fost cel care a decretat aceste omoruri? Sfântul Augustin din Hipo. Da, chiar el!

Istoria relatează că acest Augustin din Hipo a avut ocazia să fie un om umplut cu Duhul Sfânt. Se spune că odată stătea în grădina din Lyon, Franţa. El a urmat şcoala la care au fost învăţători Irineu, Martin cel sfânt şi alţi bărbaţi de seamă ai lui Dumnezeu. Şi în timp ce stătea în grădina acelei şcoli, a venit Duhul Sfânt, dar Augustin a refuzat să-L primească.

Ce a devenit el apoi? De două ori un copil al gheenei, faţă de cum fusese înainte. Imediat după acel eveniment, el a plecat la Hipo, în Africa, şi acolo a întemeiat o şcoală numită „Arată-mi aceasta!”

Eu pot dovedi cu ajutorul Istoriei că el este cel care a spus: „Este corect ca oricine nu este de acord cu dogmele bisericii romano-catolice, să fie ucis!”

Da, aceste cuvinte au fost spuse de Augustin din Hipo. El a dat edictul prin care s-a hotărât uciderea creştinilor care aveau o altă mărturie decât aceea a bisericii romane. El a dat binecuvântarea la introducerea învăţăturii păgâne: la introducerea închinării la zeul soare şi la îndepărtarea învăţăturii Bibliei.

Ştiţi de unde aţi preluat Crăciunul? Hristos S-a născut în aprilie, dar ce au făcut ei?

Sistemul solar merge mai încet pe măsură ce ne depărtăm de soare şi ziua se face tot mai mică. Între 20-25 decembrie, Roma păgână sărbătorea naşterea zeului soare.

Da, această sărbătoare care se ţinea cu cântece şi jocuri, dura cam cinci zile: era serbarea naşterii zeului soare.

Puteţi vedea ce a ieşit de aici?

Ei au spus: „Luăm zeul soare şi facem din el Fiul lui Dumnezeu.” Vedeţi? Toată lucrarea aceasta este păgână încă de la început. Ce se întâmplă cu ocazia aceasta? Oamenii aleargă în sus şi-n jos pe străzi, ca să facă tot felul de cumpărături din magazine.

Sărbătoarea Crăciunului este păgânism, este cinstirea diavolului, iar Augustin este cel care şi-a dat binecuvântarea asupra acestor lucruri.

Dacă veţi citi cartea „Glorioasa reformaţie”, a lui Schmucker, veţi vedea că de când Augustin din Hipo a dat acest Edict al bisericii catolice, ea a avut libertatea să-i ucidă pe toţi aceia care au refuzat învăţătura ei păgână.

Şi din vremea sfântului Augustin, care a trăit la aproximativ 300 de ani după Hristos, până la marele masacru din Irlanda, din anul 1650, biserica catolică a ucis şaizeci şi opt de milioane de protestanţi.

Aceasta o spune Istoria martirilor, a romanilor.

Dacă nu sunteţi de acord şi vreţi să vă certaţi, certaţi-vă cu istoricul care a scris aceasta. Eu nu am făcut decât să reproduc cuvintele lui.

Catolicii nu merită să poarte acest nume! Ei sunt romani păgâni. Când spun aceasta, nu mă refer la oamenii scumpi din mijlocul lor, deoarece printre ei sunt zeci de mii de oameni sinceri. Eu cred că fiecare închinător la idoli crede că se închină la Dumnezeu, pentru că aşa sunt învăţaţi de învăţătorii lor idolatri, dar ei sunt închinători la idoli şi au idoli peste tot.

Aş vrea să vă mai spun un lucru peste care am sărit.

În anul 1640, în Irlanda a început un măcel cumplit, sub îndrumarea iezuiţilor romani şi a preoţilor, în care au fost ucişi o sută de mii de credincioşi din convertiţii sfântului Patrick. Dacă sfântul Patrick a fost un romano-catolic, atunci de ce şi-au ucis propriul popor? O sută de mii este un număr mare. Dar de ce au făcut-o? Pentru că n-au fost de acord cu învăţăturile lor păgâne.

Eu am vizitat câteva din bisericile sfântului Patrick din Irlanda. Sunt de fapt nişte hale mari şi vechi şi vă pot spune că acolo nu există nici un chip idolatric pentru că ei nu s-au rugat ca acei oameni morţi să vină şi să intre în acel idol.

Voi ştiţi că acum doi sau trei ani, biserica catolică a introdus în circuit o dogmă nouă, în care se spune că Maria ar fi înviat din morţi şi s-ar fi înălţat trupeşte la cer.

Câţi dintre voi îşi mai amintesc aceasta?

O, da, toţi! Ziarele erau pline de aceasta! Biserica aceasta este clădită pe dogme! Nu găsiţi nicăieri nici măcar o bucăţică de adevăr.

Voi protestanţii care vă împotriviţi şi nu vreţi să primiţi Cuvântul lui Dumnezeu, sunteţi la fel de răi! Bisericile voastre sunt zidite tot pe dogme, la fel ca biserica catolică şi cât timp nu vreţi să vă întoarceţi la Cuvântul Dumnezeului celui viu, sunteţi tot pe un drum greşit. Da, aşa este.

Voi, aşa numitele „Societăţi ale lui Dumnezeu”, nu faceţi decât să-i omorâţi pe oameni.

Voi, Adunările lui Dumnezeu, voi penticostali unitarieni, trinitarieni sau de care sunteţi, puneţi deoparte aceste idei denominaţionale şi întoarceţi-vă înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu! Voi vă amăgiţi singuri, deoarece în aceşti idoli denominaţionali este duhul diavolului. Aţi ştiut aceasta? Denominaţiunea este un idol!

Astfel, dacă îi întrebi: „Eşti creştin?”, ei îţi răspund: „Eu sunt metodist!”

„Eşti creştin?” „Eu sunt penticostal”, etc. Aceasta nu înseamnă mai mult decât că eşti gol şi murdar, un nestatornic şi un vagabond, un porc îngrăşat, un câine sau dihor care nu are nici o legătură cu Cuvântul. Acesta este adevărul.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este să ne întoarcem înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur.

Ştiaţi că pe Patrick nu l-a chemat aşa? Numele lui adevărat a fost Succat. Surorile lui au fost ucise, iar el a fost răpit, dar a reuşit să se întoarcă acasă pentru că şi-a dresat nişte câini, cu ajutorul cărora a fugit. El a înfiinţat în nordul Irlandei o şcoală care nu l-a recunoscut niciodată pe papa ca vicarul suprem al lui Dumnezeu.

Patrick nu a crezut niciodată aceasta, ci a stat tare pe Cuvânt. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe acest Patrick, care a fost cu adevărat un om mare.

Uneori se aude chiar şi printre istorici să „Sfântul Patrick a izgonit toţi şerpii din Irlanda!”

Citiţi Istoria şi veţi vedea că acest bărbat a crezut în vorbirea în limbi. El credea şi că dacă va pune mâna pe şerpi, aceştia nu îl vor muşca, şi că nu va muri chiar dacă va bea ceva de moarte. Şi pentru că într-o zi a prins un şarpe de coadă şi l-a aruncat din calea lui, s-a spus că a izgonit toţi şerpii din Irlanda.

Mă întreb ce ar gândi Irineu şi Patrick, dacă ar vedea milioanele de dolari care curg astăzi în biserica catolică şi care sunt folosiţi pentru construirea bisericilor şi a statuilor? De fapt, şi protestanţii fac la fel.

Ieri am spus ceva care i-a enervat pe toţi, motiv pentru care a fost întreruptă şi înregistrarea. Cel mai bun lucru este să-i laşi în pace pentru că sunt nişte conducători orbi, care-i conduc pe alţi orbi în groapă.

Eu le-am spus că nicăieri în Biblie nu scrie despre chemarea la altar. Dacă ne smerim spre moartea Lui şi ne socotim nimic, Duhul Sfânt vine înăuntru şi ne ridică sus. Noi nu ne încredem în puterile noastre, deoarece ştim că singuri nu putem face nimic. Dar cu El, toate lucrurile sunt cu putinţă.

Noi suntem făcuţi după chipul Lui, un chip viu al Dumnezeului celui viu. Ce se întâmplă dacă vă supuneţi lui Dumnezeu şi El intră şi locuieşte în voi? Ce face din voi? Un chip viu al lui Dumnezeu. Nu o statuie moartă, care este ridicată undeva la un colţ de stradă, nici o denominaţiune construită în centrul oraşului Washington. În legământul adevărat nu se găseşte o statuie moartă, nici o mărturie moartă a credinţei, ci un chip viu, o mărturie vie a credinţei.

Cineva a făcut ieri o scurtă observaţie, şi anume: „Să presupunem că un bărbat nu este mântuit, pe când soţia lui este mântuită. Vor fi răpiţi amândoi?” Şi a adăugat: „Spun aceasta pentru că femeia nu poate fi răpită singură, dacă cei doi sunt una.”

Nonsens, pentru că Isus a spus: „Doi inşi vor fi într-un pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” (Ioan 17.34).

Mântuirea este un lucru personal. Este o problemă între tine şi Dumnezeu. Tu trebuie să-ţi supui trupul indiferent dacă mama, tata, biserica sau altcineva (soţul sau soţia) primesc sau nu Cuvântul. Amin.

O, Dumnezeule, trimite de undeva un om simplu şi smerit, prin care să faci o trezire şi o curăţire a acestei lumi stricate şi murdare, a acestor biserici murdare, a acestor organizaţii murdare, care sunt contrare Cuvântului Tău şi ridică-ne spre locurile cereşti! Arată-le, Dumnezeule, ce lucrare stricată au devenit cu toţii! Amin.

Noi suntem făcuţi să avem parte la sfinţenia Lui. Da, noi care suntem făcuţi după chipul Dumnezeului celui viu. Eu-l nostru vechi a murit şi am înviat cu El, iar acum suntem făpturi noi şi auzim şi ascultăm Cuvântul Lui care S-a făcut din nou trup în noi.

O, fraţilor, vedeţi cine este El? Nu un dumnezeu închipuit care şade undeva pe afară, ci Cuvântul care Se dovedeşte viu în voi, Dumnezeul cel viu. În felul acesta Se proslăveşte El peste toate confesiunile, peste tot păgânismul.

Aici Se descoperă Dumnezeul cel viu: într-un templu viu, iar acest templu eşti tu, dacă eşti Cuvântul Lui; şi El Se face viu, real în tine. De ce? Pentru că aţi triumfat asupra tuturor lucrurilor şi sunteţi luaţi în locurile cereşti în Hristos Isus.

Oh, cât de mult iubesc aceasta!

Acum fiţi atenţi! Chiar şi cel mai simplu dintre cei ce cred în El; chiar şi cel mai de jos dintre credincioşii Lui, indiferent cine este el şi în ce timp a trăit, prin El, a biruit tot răul! Înţelegeţi?

Hristos este Capul trupului, este adevărat? În ordine. Şi oriunde va fi Capul va fi şi trupul. Onoare lui Dumnezeu! Oriunde merge capul meu, merge şi trupul cu el şi oriunde este Isus, este şi Biserica SA cu El. El nu Se desparte de Cuvântul Său, ci rămâne în Cuvânt şi veghează asupra Lui ca să Îl descopere. El este cu Biserica Lui.

Poate cineva spune: „Bine, frate Branham, dar eu sunt cel mai neînsemnat.” Înseamnă că aparţii de talpa picioarelor Lui. Gândeşte-te însă că El a triumfat cu tine peste tot, chiar dacă aparţii numai de talpa picioarelor Lui. El a trecut peste orice boală, peste toţi dracii, peste toate puterile şi chiar peste moarte. Toate acestea sunt sub picioarele Lui, sub tine. Slavă lui Dumnezeu!

În dimineaţa aceasta, eu nu mă simt ca unul care are cincizeci şi unu de ani. Acesta este adevărul.

O, dacă v-aş putea face să înţelegeţi aceste lucruri! Atunci am fi o Biserică biruitoare care are tot răul sub picioarele ei. Oh! Glorie!

Trebuie să-mi fac timp să clarific această problemă, pentru că atunci nu va mai trebui să revin asupra ei data viitoare.

Poate cineva zice: „Frate Branham, eu nu am putere!”

Adevărul este că nici eu nu am putere, ci depind de Autoritatea care mi s-a dat. Eu nu sunt tare, ci El este tare, iar eu sunt al Lui.

Acesta este adevărul.

Să presupunem de exemplu, că pe strada aceasta sensul de circulaţie este în jos, iar la Broodway, în Louisville, se circulă cu 100 Km/oră, pentru că toţi se grăbesc.

Dar pe stradă apare un singur bărbat, un om neînsemnat, care ridică mâna şi fluieră. Ei bine, acest bărbat nu are suficientă putere ca să oprească una din maşinile care trec pe stradă, dar are autoritate. Slavă lui Dumnezeu! Nu este puterea lui, pentru că dacă l-ar lovi una din maşinile care trec pe lângă el, l-ar strivi, dar staţi să-şi ridice mâna şi toate maşinile îşi aprind becurile roşii. De ce? Fiindcă şoferii au respect pentru uniforma pe care o poartă.

Oh, frate, ei recunosc acea uniformă şi frânele fluieră! De ce? Pentru că privesc la autoritatea lui? Gândiţi-vă, cine stă în spatele lui? Legea circulaţiei din oraş. Da, această uniformă reprezintă legea. El nu este deosebit de ceilalţi oameni, dar are ceva ce-l face aparte: uniforma; el este un reprezentant al legii, iar dacă strigă: „Stop!” totul se opreşte.

Dacă o maşină merge mai repede, este filmată într-o clipă. De aceea ar fi bine să nu faceţi lucrul acesta. Gândiţi-vă cine stă în spatele acestui bărbat, şi opriţi-vă!

Vedeţi? El nu trebuie să spună ceva, ci este suficient să ridice mâna. Autoritatea lui constă în puterea statului, care se află în spatele lui. Omul este slab, dar cine are autoritatea? Îmbrăcămintea lui, uniforma.

Aceasta este!

Nu un idol, ci îmbrăcămintea pe care trebuie s-o primim fiecare. Haideţi deci, să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu. Amin. Care este aceasta? Coiful mântuirii, scutul, dar nu acela mare ca o uşă, ci scutul credinţei.

O, frate, nu este important ceea ce se vede (că eşti un om slab), ci ceea ce eşti, pe Cine reprezinţi!

Totul depinde de autoritatea reprezentată, nu de bărbatul neînsemnat de pe stradă.

Armura noastră este Isus Hristos. Desigur. Toţi dracii se opresc cu frânele fluierând, când văd aceasta armătură deplină a lui Dumnezeu: botezul adevărat al Duhului Sfânt, care vine direct de la tronul lui Dumnezeu. Vedeţi? Îmbrăcat în armătura învierii Lui. Amin.

Nu pentru că eşti tu tare, fiindcă tu nu eşti nimic, ci pentru Cel ce stă în spatele tău! Aceasta contează. Tu eşti mort, aparţii acum oştirii cereşti şi îi ţii pe loc pe toţi dracii, prin Autoritatea primită. Da, aşa este. Toată lucrarea stă în spatele tău.

Vezi, tu vei fi privit ca mort. Tu nu eşti nimic şi nu eşti în stare să opreşti nimic, dar Autoritatea care-ţi este dată face aceasta. Prin ea, tu ai înviat şi locuieşti în locurile cereşti în Hristos Isus. Diavolul recunoaşte această Autoritate şi frânează întotdeauna când se ridică aceste mâini.

Odată, sfântul Martin era într-o curte. Acolo era un bărbat care măcelărea oameni, un drac care muşca fără milă bucăţi mari de carne umană, iar oamenii alergau disperaţi încercând să se salveze. El lovea fără milă, pentru că îndeplinea misiunea lui anticreştină…

Dar Domnul a văzut aceste zile şi a ştiut că se va întâmpla la fel când El Însuşi va fi scos afară din propria Sa biserică, în timpul biserica epocii Laodicea. Acesta este motivul pentru care spune: „Eu stau la uşă şi bat.”

Organizaţiile de atunci L-au scos afară, iar astăzi au făcut la fel, dar El stă încă la uşă şi bate.

Oh, Dumnezeule, fă ca mădularele Trupului Său să recunoască astăzi, că noi suntem Biserica glorioasă; că noi suntem în Hristos şi stăm deasupra tuturor lucrurilor lumii.

Oare de ce femeile noastre doresc să-şi taie părul scurt? De ce vor să se îmbrace cu haine atrăgătoare? O, Dumnezeule, arată-ne ce este greşit! De ce doresc oamenii să îl asculte pe Elvis Presley şi pe ceilalţi puşti suciţi, care prin cântecele lor le aduc pe fetele noastre într-o asemenea stare încât îşi smulg hainele de pe ele? O, Doamne, iar după ce face toate acestea, acest băiat mai spune că este penticostal! Ce este aceasta, Dumnezeule?

Priviţi-l şi pe Patt Boone, care susţine că aparţine de „Biserica lui Hristos”. Uitaţi-vă la toate lucrurile murdare pe care le face. O, Doamne, cum poate spune că aparţine de „Biserica lui Hristos?”

Dumnezeule, noi ştim că autoritatea Bisericii Tale nu constă în numele unei denominaţiuni, nici în puterea ei, ci în puterea învierii lui Hristos care Se descoperă în viaţa fiecărui individ.

Îngăduie ca toţi cei care se află în dimineaţa aceasta aici, să râvnească să ajungă acolo. Iar dacă predica aceasta va merge afară, fă ca cei care o vor asculta să înţeleagă că nu am spus de la mine aceste cuvinte, şi nici cu răutate, ci am făcut-o pentru ca Biserica să înţeleagă de unde vin aceşti idoli şi astfel să triumfe şi să recunoască unde este locul ei.

Cea care a promovat închinarea la idoli este biserica catolică, iar protestanţii şi-au făcut şi ei organizaţii, ceea ce este la fel de grav. Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc Cuvântul şi puterea lui Dumnezeu.

O, Dumnezeule, cât este de adevărat Cuvântul Tău, fiecare Cuvânt!

Acum, Te rog să ierţi păcatele noastre, Tată, şi să îngădui ca acest Mesaj să intre adânc în inimile oamenilor. Îngăduie ca Tabernacolul acesta mic, care acum este într-o schimbare, să fie mărit fără să se urmărească însă modernizarea lui, ca să nu se poată spune: „Noi aparţinem de Tabernacolul… şi avem în fruntea noastră un domn mare!”

Dumnezeule, lasă să fie o adunare simplă, care să nu piardă din ochi Scopul lui Isus Hristos şi fie ca El să umple templele lor, pentru că apoi va cădea Puterea şi Focul Duhului Sfânt pe altarul din inimile lor. Doamne, adevăratul altar este în inima fiecăruia dintre noi.

Rugăciunea mea din dimineaţa aceasta este ca acest Cuvânt să fie atât de adânc sădit în inimile lor, încât să nu ajungă niciodată în situaţia de a se lăsa de El, ci să devină sănătoşi şi împlinitori ai Evangheliei, să creadă Cuvântul şi să nu-şi deschidă niciodată inimile pentru puterile demonice, nici pentru o simţire, o strigare sau ceva asemănător, ci pentru adevăratul Duh de iubire al lui Hristos, deoarece El Se face cunoscut în iubire şi în putere.

Ajută-ne, Doamne. Vindecă bolnavii şi pe cei suferinzi, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul de pe Golgota.

(Fratele Branham începe să fredoneze cântarea: „Eu Îl iubesc”).

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul de pe Golgota.

Câţi dintre voi doresc să-şi depună inimile pe altar şi să devină un ogor al Domnului, astfel încât să Îşi poată semăna Cuvântul Său ca să aducă roade: o viaţă nouă, de înviere în Hristos? Vreţi să vă ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, eu doresc aceasta din toată inima mea!”?

Dumnezeu să binecuvânteze inimile voastre flămânde. Oh, sunt foarte multe…

Las-o acolo, pur şi simplu las-o acolo,

Du-ţi sarcina ta înaintea Domnului şi las-o acolo.

Dacă noi Îl credem şi nu ne îndoim,

El cu siguranţă ne va arăta.

Duceţi sarcina voastră Domnului

Şi lăsaţi-o acolo.

Gândiţi-vă în inimile voastre că Hristos este Mântuitorul şi nu uitaţi că El a murit pentru voi.

Dacă vei muri faţă de eu-l tău, dacă-ţi vei goli trupul şi sufletul de toate lucrurile lumii şi de plăcerile ei, vei învia şi vei fi împreună cu El.

Dacă n-ai fost încă botezat în Numele lui Isus Hristos, nu mai aştepta! Nu uita că dacă faci aceasta, când ieşi din apă eşti înviat ca să umbli cu Hristos într-o viaţă nouă. Tu ai murit, nu mai exişti… dorinţele şi mofturile tale s-au dus. Acum eşti o făptură nouă în Hristos.

El te învie prin Duhul Sfânt şi te aşează împreună cu El în locurile cereşti, în Hristos, departe de toate lucrurile acestei lumi. Indiferent cine eşti, tu te afli în Hristos, chiar dacă eşti numai o simplă femeie de serviciu sau un bărbat analfabet care nu cunoaşte nici măcar Abecedarul. Tu eşti în Hristos şi triumfi peste toate lucrurile. Ai autoritate peste fiecare demon şi peste orice putere a diavolului.

Ştiu că în dimineaţa aceasta este printre noi fratele Sink, Jim Sink, iar în timp ce aveţi capetele plecate, ne vom pune mâinile peste el în semn că recunoaştem faptul că este un învăţător al Cuvântului. Este adevărat, frate Sink? (Fratele Sink răspunde: „Amin!”). Ne vom pune mâinile peste el înainte de a ne ruga pentru bolnavi, ca să-l ordinăm ca slujitor, ca pe unul din fraţii noştri, ca să meargă afară şi să predice Evanghelia prin alte biserici.

Frate Jim Sink, vrei să vii aici la altar? Vino, frate Neville. Frate Junie Jackson, eşti aici? Haideţi, oricare dintre slujitorii credinţei.

Fratele Jim Sink crede Evanghelia aceasta pe care o predică noi şi crede că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară. Este adevărat, frate Sink? („Amin”). Crezi că El a murit şi a înviat a treia zi, triumfând peste toate, iar acum stă la dreapta măririi lui Dumnezeu, în centrul puterii lui Dumnezeu, trăind veşnic şi făcând mijlocire pentru noi? („Amin”). Crezi în botezul în apă, spre iertarea păcatelor, în Numele lui Isus Hristos? („Amin”). Crezi în botezul Duhului Sfânt aşa cum Îl dă Dumnezeu, care îi urmează pe credincioşi cu semne şi minuni? („Amin”).

Fratele crede toate acestea şi cred că el a trăit o viaţă ireproşabilă înaintea oamenilor. El predică aici în biserică, îndeosebi pentru cei de aici, iar eu l-am cercetat şi ştiu că este un om minunat al lui Dumnezeu.

Acum, vreau să ştiu dacă în această biserică este cineva care are vreun cuvânt împotriva fratelui Sink. Spuneţi acum, sau tăceţi pentru totdeauna. Câţi dintre voi credeţi, pe baza acestui Mesaj şi a acestui Cuvânt, că fratele Sink ar trebui să fie ordinat şi trimis pentru biserica aceasta, ca slujitor al Evangheliei, ca să vestească acest Mesaj, aşa cum a fost predicat în dimineaţa aceasta, peste tot unde îl va trimite Dumnezeu în lume? ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Mă voi ruga pentru tine, frate Sink.” Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Să ne plecăm capetele. Frate Neville, pune-ţi mâna, te rog, peste fratele Sink, în timp ce pe cealaltă o ţii pe Biblie.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta aducem la Tine un bărbat care a ieşit din putreziciunea lumii şi s-a socotit mort faţă de el însuşi, care L-a acceptat pe Hristos ca Salvator personal, a fost botezat în Numele lui Isus Hristos, a înviat în promisiunea primirii Duhului Sfânt şi pentru locurile cereşti şi simte în viaţa lui chemarea în slujba Ta.

O, Dumnezeule, ca bătrân al acestei biserici, privesc la adunarea de aici şi de peste ţări, privesc la turma în care ne-a făcut Duhul Sfânt slujitori. Turma şi-a ridicat mâna recunoscând că fratele Sink este doar un om, de aceea eu şi fratele Neville ne punem mâinile peste el, ca prezbiteri ai Tăi, ne rugăm rugăciunea credinţei şi-l ordinăm pe fratele Sink în slujba Domnului Isus.

Îngăduie ca el să fie umplut cu puterea lui Dumnezeu şi ajută-l să nu te compromită niciodată şi să câştige suflete pentru Tine.

Dumnezeule, ne mărturisim loialitatea şi frăţietatea faţă de el, ca să-l sprijinim în rugăciune, în slujbă şi în orice situaţie are nevoie. Primeşte-l, Dumnezeule, fiindcă Ţi-l încredinţăm în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Cu mâinile peste Cuvânt, te ordinez, frate Sink, ca frate în Hristos şi în părtăşia noastră, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. În ordine. Adunarea a spus: „Amin”. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Este o mare nevoie pentru că sunt foarte multe de făcut pentru Evanghelie. Noi suntem în spatele tău şi te sprijinim sută la sută, cu orice putem. Dumnezeu să te binecuvânteze.

O, Doamne! Nu este minunat? Este minunat să văd astfel de bărbaţi. Din câte am înţeles, fratele a preluat sarcina de păstor de la Tabernacolul Sfinţeniei din Utica, Indiana, fiindcă locuieşte în apropiere.

Cred că acum trebuie să ne rugăm pentru bolnavi. În ordine. Ai împărţit numere de rugăciune? În ordine. Atunci să chemăm repede câteva numere de rugăciune.

Aş vrea să staţi liniştiţi un moment. Suntem într-adevăr în întârziere, dar puteţi să-mi mai acordaţi zece minute? De la ce număr aţi împărţit numele de rugăciune? De la numărul 1?

În ordine, cine are numărul 1 să vină aici. Numărul 2, numărul 3, numărul 4, numărul 5. Numerele de rugăciune: 1, 2, 3, 4, 5. Dacă puteţi, ridicaţi-vă şi haideţi aici cât de repede puteţi, iar dacă nu puteţi veni, spuneţi-ne şi atunci vom merge noi la voi. Vom încerca să vă luăm imediat ce vom putea. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15.

Oh, nu este El minunat? Acum aş vrea să fiţi fiecare cât se poate de respectuoşi pentru următoarele zece minute.

Noi am cerut ca cei care vor să se facă rugăciune pentru ei, să vină cu numerele de rugăciune. Unii încearcă să folosească darurile lui Dumnezeu ca pe o planşetă de spiritism, dar noi credem în aşa ceva.

Noi credem că trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Şi împlinească Cuvântul Său. Voi credeţi aceasta? Câţi credeţi că Mesajul din dimineaţa aceasta este adevărul? (Adunarea spune: „Amin”). Vă mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu cred aceasta din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea mea.

Se parte că trebuie să ne rugăm pentru cincizeci de oameni. Aş vrea să mă ascultaţi! Fiecare dintre voi sunteţi în Hristos, iar în Hristos Isus sunteţi biruitori asupra tuturor bolilor. Toţi care sunteţi în rândul de rugăciune sunteţi creştini, credincioşi născuţi din nou. Ridicaţi mâinile. Poziţia voastră este în Hristos şi sunteţi deja biruitori, singurul lucru pe care mai trebuie să-l faceţi acum fiind să acceptaţi şi să credeţi că ceea ce a spus Dumnezeu este Adevărul.

Mi-ar fi foarte greu să iau rândul acesta prin darul deosebirii, deoarece ar fi prea mult şi ne-ar lua prea mult timp.

Cred că aş putea sta aici pentru tot restul zilei deoarece aici mă simt bine şi ştiu că acesta este Adevărul. Lăudat să fie Domnul! Dar acum, noi suntem în Hristos. noi suntem aşezaţi în Hristos. amin. Oh, Doamne! Lucrurile pe care le-am învăţat, sunt Adevărul? Dacă sunt Adevărul, El se va legitima. Acesta-i adevărul.

Câţi din cei prezenţi în rândul de rugăciune îmi sunteţi străini? Eu îi cunosc pe mulţi dintre voi. Ridicaţi mâna care sunteţi străini. Ridicaţi mâna cei care ştiţi că eu nu ştiu nimic din ce este greşit cu voi. Vedeţi? Este El Hristos? Voi credeţi aceasta. Voi trebuie să aveţi credinţă, trebuie să credeţi aceasta, pentru că dacă nu credeţi, nu se va întâmpla nimic. Voi trebuie să vă cunoaşteţi poziţia, trebuie să vă cunoaşteţi locul. Este adevărat, frate West? Este adevărat. Cunoaşteţi-vă poziţia! Hristos a promis că „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Să credeţi aceasta din toată inima.

Omul acela care stă acolo în spate are probleme la şold. Tu crezi din toată inima. Nu poţi ajunge în rândul de rugăciune, dar poţi merge în spate şi să stai jos. Aceasta te va părăsi. Nu este cancer. Du-te înapoi şi stai jos. Totul s-a sfârşit. Vedeţi? Eu nu l-am văzut niciodată pe omul acesta. Frate, dacă este adevărat că nu ne cunoaştem, ridică mâna.

Ce s-a întâmplat? El este vindecat.

De-a lungul acestui altar, tu crezi? Ce este cu tine? Noi suntem străini, nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că sunt slujitorul Lui? Crezi Mesajul pe care L-am predicat? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că problema pe care o ai la spate te va părăsi? Crezi aceasta din inimă? Atunci, domnule Burkhart, du-te înapoi în Ohio, pentru că eşti vindecat.

Tu nu eşti aici pentru tine însuţi, ci pentru altcineva. Este vorba de o femeie care este tot din Ohio şi se numeşte Alice McVan. Acesta este adevărul. Ea a avut o operaţie.

Boală de stomac, boală femeiască şi nervozitate, este adevărat? Crede şi ea va fi bine. Du-te înainte şi crede aceasta din toată inima. Crede din toată inima şi se va împlini.

Ce mai faci? Eu nu te cunosc, suntem străini unul pentru celălalt, este adevărat? Crezi că sunt slujitorul Lui? Crezi că suntem biruitori în Hristos? Dacă crezi, toată starea de nervozitate, boala şi problemele pe care le ai, te vor părăsi, doamnă Allen şi poţi să te întorci acasă sănătoasă.

Cred că nu ne cunoaştem, este adevărat? Eu nu te-am văzut niciodată înainte, ne întâlnim pentru prima dată. Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Crezi aceasta? Tu ai o boală la rinichi, este adevărat? Nu eşti de aici, ci vii de jos, din Sud şi te rogi pentru un copil care nu este salvat. Cel de la spatele tău, este bărbatul tău, iar în dimineaţa aceasta are pe inimă un prieten pentru care se roagă. Eu văd pe cineva… tu eşti o prietenă a tatălui şi a mamei mele. Văd un om care vine aici sus şi se numeşte L.C. sau S.T. Acela este fiul tău. (Fratele Neville spune: „J.T.”). Nu, nu este J.T., ci este un om mic, cu capul negru. Îl văd stând chiar aici, în primul rând, unde este acum. Întoarce-te acasă pentru că ai ceea ce ai cerut.

Este aici, în dimineaţa aceasta, omul acela din Georgia? Păi, da. Eu nu i-am văzut în viaţa mea pe tatăl sau pe mama ta, iar tu ştii că acesta este adevărul. Nu te îndoi, pentru că ai primit ceea ce ceri.

Voi toţi, credeţi din toată inima? Câţi dintre voi credeţi? Fiecare din voi sunteţi în Hristos. Voi ziceţi: „Spune aceasta Evanghelia?” Este exact ceea ce a făcut Isus Hristos şi apostolii. Este exact ceea ce a făcut Irineu şi toţi ceilalţi. Credeţi aceasta?

Atunci plecaţi-vă capetele.

Vino aici, prezbitere! Sunt prea mulţi oameni ca acela care trec prin acest rând. Noi am luat doi sau trei jos din rând. Veniţi aici, fiindcă eu cred că fratele Neville este un om al lui Dumnezeu.

Noi vom trece la rândul acesta de rugăciune, ne vom pune mâinile peste oamenii aceştia şi ne vom ruga pentru ei. Credeţi cu toţii că veţi fi bine? Toţi veţi păşi crezând că veţi fi bine? Atunci plecaţi-vă capetele. Noi suntem Biserica Lui biruitoare.

Doamne Isuse, eu îl cunosc pe fratele acesta şi nu-i spun nimic pentru că ştiu ce vrea. Te rog să-l vindeci şi să-i împlineşti cererea în Numele lui Isus Hristos.

Tată ceresc cu mâinile aşezate peste acest frăţior, cerem în dimineaţa aceasta eliberarea lui în Numele lui Isus. Amin!

Oh, Tată ceresc, dă-i scumpei noastre sore Dauch, prezentă aici, care este o prietenă adevărată pentru noi, pentru familia mea şi pentru cei preaiubiţi, ceea ce cere. Noi credem că ea şi bărbatul ei sunt copiii Tăi şi Te rog, Dumnezeule, să primeşti cererea ei din dimineaţa aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeule, Te rugăm în Numele lui Isus s-o binecuvântezi pe sora noastră… Noi ştim că ea este slujitoarea Ta şi te rugăm să răspunzi la cererea ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Oh, Tată ceresc, ne dăm seama că numai Tu poţi s-o ajuţi pe sora Blanko, de aceea Te rugăm s-o binecuvântezi şi să primeşti această cerere pe care o facem pentru ea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste sora noastră, în Numele lui Isus Hristos şi Îţi cerem eliberarea ei pentru slava Ta. Amin.

Tu ai spus că „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred”, de aceea ne punem mâinile peste această soră care se va însănătoşi. Îngăduie aceasta, Doamne, în Numele lui Isus. Aceşti nervi şi acest trup care stă aici sunt agitaţi, Doamne, dar credem că sub impactul Duhului Sfânt… ea este obosită, dat Tu eşti Dumnezeu. Vindec-o pe femeia aceasta tânără, pentru că mă rog în Numele lui Isus.

Dumnezeule Atotputernic, dă-i fratelui nostru ceea ce cere. Ne punem mâinile peste el şi-i poruncim duşmanului care i-a otrăvit sufletul şi i-a pus un semn negru în faţă, Doamne, să-l părăsească! Doamne, fie ca el să se ridice biruitor asupra lui, în dimineaţa aceasta, să-şi dea seama de poziţia lui în Hristos şi astfel să primească ceea ce cere, în Numele lui Isus Hristos.

Tatăl nostru ceresc, primeşte cererea fratelui nostru în timp ce avem mâinile puse peste el în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată, ne punem mâinile peste această fetiţă scumpă şi cerem eliberarea ei în Numele lui Isus. Dumnezeule, noi cunoaştem strigătul acestei mame şi al fiicei ei. Dă-i credinţă, în dimineaţa aceasta, ca să se ridice, ştiind că are putere asupra vrăjmaşului şi că îl poate birui în Numele lui Isus Hristos.

Dumnezeule, Te rugăm în Numele lui Isus Hristos să-l vindeci pe băieţelul acesta.

Dumnezeule şi Tatăl nostru, ne punem mâinile peste sora noastră şi Te rugăm să primeşti în dimineaţa aceasta cererea ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tatăl nostru ceresc, domniţa aceasta a venit în această dimineaţă să-şi ia locul ei pentru vindecare, iar noi ne punem mâinile peste ea şi cerem vindecarea ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ne punem mâinile peste acest copilaş scump, în Numele lui Isus Hristos şi cerem vindecarea lui.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău. Ne punem mâinile peste acest băiat în Numele lui Isus Hristos şi cerem vindecarea lui. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste fratele nostru care este slujitorul Tău, un om al lui Dumnezeu, ca să primească ceea ce cere. Fie ca el să-şi ocupe poziţia sa în Hristos, ca fiu al lui Dumnezeu şi să iasă biruitor peste toţi duşmanii, în Numele lui Isus Hristos.

Tată ceresc, ne rugăm pentru surioara noastră care a ieşit din marea întunecime ca să umble în Lumină… Îngăduie, Doamne, ca micuţul ei suflet să fie înălţat în dimineaţa aceasta într-o atmosferă cerească ce-i va aduce ceea ce a cerut, În Numele lui Isus. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste fratele nostru, în Numele Domnului Isus şi cerem binecuvântarea Ta peste el. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste bebeluşul sorei noastre şi dorim ca cerea ei să fie primită, în Numele lui Isus Hristos.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste sora noastră, în Numele lui Isus Hristos. Fie ca cererea ei să fie primită în Numele lui Isus. Amin.

Tată ceresc, în timp ce sora noastră trece prin rând şi ne-a rugat să ne punem mâinile peste ea, Te rugăm să îngădui ca Hristosul lui Dumnezeu să vină, să condamne boala şi s-o facă bine. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste fratele nostru şi cerem vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste fata aceasta şi ne rugăm scumpului nostru Domn. Ne rugăm pentru vindecarea ei în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Domnul nostru scump, ne punem mâinile peste fratele nostru, în Numele Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, prin care suntem mai mult decât biruitori şi Te rugăm să-i răspunzi fratelui nostru la cererea lui, în Numele lui Isus. Amin.

Tată, mă rog pentru fratele nostru slujitor, pentru acest mic soldat al crucii, mă rog ca Duhul Tău să vină peste el, Dumnezeule, şi să-i dea ceea ce cere, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tatăl nostru ceresc, acest soldat smerit al crucii, a stat pentru Cuvântul Tău în vremuri de criză, a stat pe Cuvânt mărşăluind mai mult decât biruitor în Hristos Isus, Dă-i ceea ce-Ţi cere, Tată. Te rog să-i dai binecuvântarea Ta, Doamne, să-l vindeci şi să răspunzi cererii lui, în Numele lui Isus. Amin.

Tată, acest prunc nu poate trăi fără ajutorul lui Dumnezeu. numai Tu îl poţi face bine, de aceea, îmi pun mâinile peste el şi-l condamn pe vrăjmaş în Numele lui Isus Hristos. Las-o să fie bine, în Numele lui Isus. Amin.

Ne punem mâinile peste sora noastră, în Numele lui Isus Hristos care a spus: „Eu sunt Templul lui Dumnezeu făcut trup…” şi El a creat… în Fiul lui Dumnezeu, în Isus Hristos, dăruieşte-i surorii noastre ceea ce cere. Amin.

Binecuvântată să-ţi fie inima, soră Kidd. Tată ceresc, această femeie în vârstă şi acest bărbat, care a predicat Evanghelia când eu eram doar un băieţel, cu câteva zile în urmă a fost lovit de cancer. Eu m-am grăbit să ajung la el, iar Puterea lui Dumnezeu a coborât peste acest om bătrân de optzeci de ani şi l-a vindecat în mod miraculos, deoarece medicii nu pot explica cum s-a întâmplat aceasta. Micuţa lui soţie, binecuvântată să-i fie inima, Doamne, a spălat haine pe o scândură ca să-l trimită pe bărbatul ei în slujba Ta, să predice Evanghelia lui Isus Hristos. Îngăduie aceasta, Doamne.

Binecuvântează-l pe fiul lor, Doamne. Te rugăm să-l faci bine şi să-l ţii tare, Doamne. El este sprijinul lor ca să-i transporte din loc în loc, să pună batistele peste bolnavi. Ei sunt atât de bătrâni, încât nu mai pot ieşi pe câmpuri, dar se duc la spitale şi prin case şi pun batistele peste bolnavi. Dumnezeule, Tu vei onora aceasta, ştiu că o vei face.

Binecuvântează-i şi întăreşte pentru multe zile, Tată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Te binecuvântez. Frate Kidd, se va rezolva, se va face aceasta. Laudă lui Dumnezeu!

Un bărbat şi o femeie în vârstă de optzeci şi ceva de ani, nu mai pot ieşi pe câmpuri şi nici să stea la amvoane, pentru că sunt prea bătrâni ca să mai predice în felul acesta, dar vin încă aici şi aduc pachete şi haine pentru rugăciune, pe care le trimit apoi la cei bolnavi şi năpăstuiţi… Ei nu mai pot predica, dar continuă să meargă înainte cât pot de bine. Aceasta ar trebui să ne facă pe noi, tinerii, să ne fie ruşine de noi înşine. Acesta-i adevărul. Ei fac ceva pentru Hristos.

Amintiţi-vă că bărbatul acesta bătrân, fratele Kidd, a predicat Evanghelia încă înainte de naşterea mea. Acolo afară, el se ruga pentru bolnavi, ca un soldat bătrân… Câţi ani ai frate Kidd? Optzeci şi unu de ani şi încă merge înainte pentru Împărăţia lui Dumnezeu… Au un băiat care-i duce cu maşina… un cuplu bătrân care merg şi pun câte o batistă peste cineva bolnav.

Au şi o fiică iubită care în urmă cu câteva zile a fost foarte aproape de moarte. Ei mi-au spus despre aceasta şi noi ne-am rugat, iar copila este bine acum. Laudă lui Dumnezeu.

Cred că ei m-au chemat cu vreo doi ani în urmă să mă rog pentru fratele Kidd, pentru că avea cancer la prostată. Doctorii au renunţat la el pentru că nu mai era nimic de făcut, dar eu şi cu Billy ne-am grăbit şi am mers la el. Duhul Sfânt ne-a spus să mergem în dimineaţa aceea. De obicei, noi nu facem aceasta decât dacă suntem călăuziţi s-o facem, iar Duhul Sfânt a zis: „Du-te!” Noi am mers, ne-am pus mâinile peste el şi ne-am rugat, iar doctorii nu au mai putut găsi nici măcar o urmă de cancer.

Slavă lui Dumnezeu. De ce? Pentru că poziţia noastră este în Hristos care ne ridică deasupra tuturor bolilor şi a puterilor vrăjmaşului.

Oh, nu sunteţi fericiţi cu El? (Adunarea spune: „Amin!”).

Acolo sunt oameni peste tot,

Ale căror inimi sunt în flăcări

Cu Focul care a căzut la Cincizecime,

Care i-a curăţat şi i-a sfinţit.

Oh, Ea arde acum în inima mea,

Oh, slavă Numelui Său!

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Sunt unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Sunt unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că sunt unul din ei.

Chiar dacă aceşti oameni nu pot fi învăţaţi

Sau să aibă glorie lumească,

Ei toţi au primit Cincizecimea lor,

Botezaţi în Numele lui Isus.

Şi ne spun în lung şi-n lat

Că puterea Lui este încă aceeaşi,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Câţi dintre voi sunteţi unul dintre ei? Ridicaţi mâinile.

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Acum vino, fratele meu, află această binecuvântare

Aceea va curăţa inima ta de păcat,

Aceea va începe să bată clopotele bucuriei

Şi va ţine sufletul tău în flăcări.

Oh, ea va arde acum în inima mea,

Slavă Numelui Său!

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Sunt unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că sunt unul din ei.

(Aleluia).

Unul din ei, unul din ei

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Au fost adunaţi într-o cameră de sus,

Toţi rugându-se în Numele Lui

(Apoi ce s-a întâmplat?)

Au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi atunci, puterea pentru slujbă a venit.

Acum, ce a făcut El pentru ei în ziua aceea,

Va face şi pentru voi la fel,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Eu sunt unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

(Aleluia!).

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

În timp ce fredonăm acest cântec, să dăm mâna unii cu alţii şi să zicem:

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

(Aleluia!)

Unul din ei, unul din ei.

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Voi nu sunteţi? Ziceţi: „Amin!” („Amin”).

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Pot să cânt încă o dată versul acesta?

Ei nu au un mare D.D. sau Ph.D. Nu au lucruri măreţe. Vedeţi?

Nici să aibă slava lumească (o organizaţie mare),

Ei toţi au primit Cincizecimea lor

Botezaţi în Numele lui Isus.

Şi ne spun în lung şi-n lat

Că puterea Lui este încă aceeaşi,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Unul din ei, unul din ei,

Eu sunt bucuros că pot zice să sunt unul din ei.

Oh, nici pentru milioanele de aur ale pământului

Nu voi părăsi acest loc scump

Chiar dacă ispititorul…

A încercat adesea să mă convingă,

Eu sunt salvat în Casa lui Dumnezeu

Şi sunt fericit în dragostea şi harul Său,

Şi trăiesc de partea Lui. Aleluia!

Oh, Doamne! Sunt atât de fericit pentru aceasta! Voi nu sunteţi? Nu sunteţi bucuroşi pentru să sunteţi unul din ei? Doar unii din ei, unii, un popor umil, s-au golit şi au venit jos, dar nu înaintea unui idol, ci înaintea unui Dumnezeu viu; nu înaintea unei organizaţii ca să-şi pună numele într-un registru, ci înaintea Dumnezeului celui viu; nu ca să recite un crez, ci ca să lase Cuvântul să Se facă Trup în ei. Înţelegeţi aceasta şi smeriţi-vă fiindcă atunci El vă ridică deasupra.

Să nu vă îngâmfaţi zicând: „Eu nu sunt aceasta, aceea sau cealaltă”, ci spune în umilinţă şi cu blândeţe: „Cum de a salvat El un nenorocit ca mine? Cum de a făcut El aceasta?” Aşa simte un creştin adevărat. Credeţi aceasta? Oh, El este atât de real!

/:Real, real, El este atât de real pentru mine!

Oh, real, real, El este atât de real pentru mine!

Chiar dacă unii oameni s-au îndoit de El,

Eu nu pot trăi fără El,

De aceea, Îl iubesc,

Căci El este atât de real pentru mine!:/

Oh, eu sunt atât de bucuros pentru aceasta! Da, domnule. Oh, eu sunt atât de fericit pentru această cale veche a Evangheliei, să trăiesc pe această cale veche şi glorioasă a Evangheliei!

Prieteni, până când ne vom întâlni la Tronul lui Dumnezeu, atunci când sunteţi în rugăciune, amintiţi-mă şi pe mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi. Îmi pare rău pentru că v-am ţinut atât de mult.

Acum, pentru cei care aveţi batistele puse aici. Eu doar mi-am pus mâinile peste ele în timp ce m-am rugat pentru bolnavi şi am făcut aceasta, dacă aţi observat, de îndată ce m-a atins Duhul. Nu am intrat în prea multe viziuni pentru că sunt obosit şi slăbit, fiindcă predic de două sau trei ore. Am luat doar un rând mic, astfel ca voi să puteţi vedea că Dumnezeu este Dumnezeu. Înţelegeţi? Să vedeţi imposibilul, paradoxul, lucrurile tainice.

Acum, amintiţi-vă că fiecare dintre voi are Puterea lui Hristos. Voi nu aveţi putere, ci aveţi autoritate, dar nu autoritatea voastră. Voi sunteţi înălţaţi deasupra, dar nu de voi înşivă, ci de Hristos, aşa că nu fiţi îngâmfaţi! Cu cât Hristos vă înalţă mai mult, cu atât trebuie să fiţi mai smeriţi.

Înţelegeţi? Voi vă veţi simţi atât de umili încât veţi spune: Cum de a salvat El un nenorocit ca mine? Cum de a făcut aceasta? Dar El a făcut-o, de aceea Îi sunt foarte recunoscător pentru aceasta. Amin. Atât de bun!

În Numele lui Isus să ne plecăm,

Căzând plecaţi la picioarele Lui,

Împărat al împăraţilor în cer Îl vom încorona,

Când călătoria noastră este gata.

Nume scump (Nume scump), oh, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume scump (O, Nume scump! Nu este El minunat?)

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Acum, ascultaţi şi nu uitaţi aceasta! Daţi-mi voie să când strofa aceasta, iar voi să cântaţi corul. Vedeţi? Dacă îmi place un verset, următorul lucru pe care vreau să-l fac este   să-l cânt.

În Numele lui Isus să ne plecăm,

Căzând plecaţi la picioarele Lui,

Împărat al împăraţilor în cer Îl vom încorona,

Când călătoria noastră este gata. (Vedeţi?)

Ia Numele lui Isus cu tine,

Ca un Scut în fiecare capcană.

Când ispitele în jur se adună,

Doar şopteşte acel Nume sfânt în rugăciune.

Aceasta-i tot. Ridică-ţi mâna şi ascultă cum vor scârţâi frânele.

…şopteşte acel Nume în rugăciune.

Nume scump, oh, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume scump (Oh, ce Nume scump!) Oh, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului!

Să spunem aceasta din nou împreună. Ce aveţi de zis? Să luăm doar versetul acela din nou:

„Ia Numele lui Isus cu tine

Ca un scut în orice capcană.”

Să cântăm din nou cu ochii închişi:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Ca un Scut în fiecare capcană. (Ce faceţi?)

Când ispitele în jur se adună, (Ce trebuie să faceţi?)

Doar şopteşte acel Nume sfânt în rugăciune.

Nume scump (Oh, ce Nume scump!) Oh, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului!

Acum, fratele Neville, păstorul vostru…

– Amin –