CONVINS APOI PREOCUPAT

Înainte de a continua, să ne plecăm puţin capetele. Continuă cu aceasta, soră Anna Jeanne şi la fel, tu, frate.

Într-o zi, un Străin cobora de pe un munte şi privea spre un grup de oameni pe care îi însărcinase să scoată afară draci şi să vindece bolnavii, fiindcă i-a găsit biruiţi în ce priveşte vindecarea unui epileptic.

Poate, Ioan zicea: „Iată cum am procedat în Capernaum!”, în timp ce altul zicea: „Iată cum am procedat în altă parte…” Dar nu au avut nici un rezultat. Atunci tatăl copilului s-a uitat şi a văzut că venea Cineva, aşa că a alergat spre El, a căzut cu faţa la pământ şi I-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău… L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17.15-16). Şi ce i-a spus Domnul? „Dacă crezi, este posibil!”

Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi în dimineaţa aceasta: „Eu pot s-o fac, dacă credeţi!” Amin.

Tată ceresc, în sfinţenia acestui serviciu noi ştim că Dumnezeul pe care-L avem, nu este un idol ca cel pe care-l iau păgânii şi cad înaintea lui, nici un dumnezeu închipuit de care oamenii se apropie prin hipnoză şi alte lucruri… Ce ciudat este să-l vezi pe diavolul făcând aşa ceva, în timp ce Duhul adevăratului Dumnezeu, nu vine într-un  idol ca să vorbească din el, ci vine în fiinţe umane vii, vorbind Cuvântul Său prin om, fiindcă noi suntem imaginea Sa vie, creaţi după chipul Său, pentru lucrarea şi gloria Sa.

Privind în jurul nostru îi vedem pe cei bolnavi şi aflaţi în nevoi şi simţim că am devenit leneşi în slujba la care ne-ai chemat; simţim că există ceva de care avem nevoie, Doamne. N-ai vrea să ni-L dai în dimineaţa aceasta, Tată?

Doamne, în timp ce stăteam aici şi-l ascultam pe fratele nostru care vorbea despre ceea ce au trăit ei cu ani în urmă, pe strada Azusa, el fiind cel mai mic om de acolo, îmi doream să văd acele lucruri întâmplându-se din nou, astfel ca nimeni să nu fie mare, ci toţi să fim micuţi şi umili, smerindu-ne pe noi înşine înaintea Ta. Trimite-ne şi nouă aceasta în zilele noastre. Noi avem emoţii şi agitaţie, membri şi aşa mai departe, dar Îl dorim pe Isus.

Doamne, noi Te dorim pe Tine, Duhul care ştim că este prezent cu noi în această dimineaţă. Te dorim înăuntrul nostru, Doamne, dorim ca noi să stăm deoparte şi să Te lăsăm pe Tine înăuntru. Goleşte-ne, Doamne, şi umple-ne cu prezenţa Ta; smereşte-ne inimile şi Te vom slăvi.

Tată, acum ne-am adunat să avem părtăşie în jurul Cuvântului Tău. Tu eşti Cuvântul, şi Te rugăm să Te împarţi printre noi, în dimineaţa aceasta, şi să ne faci o inimă şi un gând. Îţi cerem aceasta pentru gloria Împărăţiei lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin. Vă puteţi aşeza.

Uneori, când ascult mărturii ca aceea pe care am avut privilegiul s-o ascult cu cinci minute în urmă, îmi doresc să-i pot spune acelui frate să se întoarcă, să mă lase să stau jos şi să ascult mărturia lui. Înţelegeţi? El a vorbit exact despre lucrul pe care doresc să-l văd întâmplându-se din nou. Acest om ne-a vorbit despre ceea ce a fost, iar eu încerc să vă spun că o vom avea din nou. Dar aşa cum spunea fratele, nu există nici un om care s-o poată aduce, ci este nevoie de Dumnezeu. Noi nu putem face nimic până când nu o face El pentru noi. Aşa este. Este nevoie de Dumnezeu. Avem toate şcolile, toţi predicatorii, toată educaţia şi toate denominaţiunile, dar indiferent cât ne strângem mâinile şi încercăm să ajungem în unitate, nu putem face nimic fără El… Ceea ce dorim este bine, este în ordine, dar este nevoie de Dumnezeu să facă aceasta, pentru că numai El o poate aduce.

Aceasta este o lecţie duminicală, iar în cadrul şcolii duminicale, eu nu predic mai mult de trei sau patru ore, ceea ce înseamnă că în dimineaţa aceasta avem suficient timp.

Aş vrea să spun că am observat printre noi câţiva fraţi de la tabernacol. Îl văd pe fratele Welch Evans, soţia şi familia sa din Tifton, Georgia. De fiecare dată când sunt în tabernacol, spun că acest bărbat conduce, în fiecare duminică, o sută cincizeci de mile, el şi familia lui, pentru a asculta Evanghelia. Frate Evans, aş vrea să te ridici în picioare împreună cu sora. O sută cincizeci de mile… Mulţumesc.

Îmi amintesc foarte bine când l-am văzut pentru prima dată pe fratele Evans. Fratele Mercier mi-a spus: „Este un bărbat care doreşte să te întâlnească mâine dimineaţă.” Când s-a întâmplat aceasta eram în Philadelphia, iar când  m-am ridicat din pat am avut o vedenie în care am văzut un om. Era un fel de pescar sportiv, dar am văzut că a încălcat o regulă. Astfel, în dimineaţa când l-am întâlnit pentru prima dată, i-am spus lui Meda ce văzusem cu privire la el, dar ea mi-a zis:

„Să nu-i spui aceasta unui străin!”

„Mai întâi voi afla cu ce se ocupă, apoi îi voi spune.”

Astfel, după ce am stat de vorbă cu el şi am văzut că nu este un prefăcut, i-am zis:

„De curând ai fost la pescuit undeva într-un braţ de apă, iar acolo ai pescuit un sac plin cu peşti, pe care ai fost nevoit să-i ascunzi de trei ori, ca să nu fii văzut de paznicul din locul acela.”

El m-a privit surprins şi mi-a zis:

„Aşa este, domnule.” El se întreba ce îi voi spune în continuare, iar eu i-am zis:

„Am o singură rugăminte. Poţi să mă duci şi pe mine să pescuiesc acolo?”

Fratele lui a fost muşcat de un şarpe, de o viperă. Nu ştiu dacă acest soi de vipere există şi în Louisiana, dar ştiţi că vipera este un şarpe periculos. Băiatul este mai tânăr decât fratele Evans şi nu este credincios, și în urma acelei muşcături de şarpe a fost spitalizat şi nevoit să poarte timp de mai multe luni, o proteză la picior.

Voi ştiţi că de fapt Domnul mi-a spus să merg acolo. Este locul în care am prins cei mai frumoşi bibani, nişte peşti foarte mari şi frumoşi. La un moment dat am prins unul destul de mare şi încercam să-l scot afară. Era atât de mare încât cârligul meu abia îl mai ţinea. Stătea chiar în coadă, voi pescarii ştiţi ce înseamnă aceasta, şi încerca să-şi scoată cârligul din gură. Dacă nu ştii cum să-l ţii, este destul de greu să-l scoţi din apă. Era nervos, iar eu l-am aruncat înapoi şi   l-am scos de trei sau patru ori înafară. Cred că era un peste de vreo cinci sau şase kilograme. 

Fratele Evans m-a văzut. El este un băiat bun de la ţară, şi îşi suflecase pantalonii în sus pentru că i se udaseră. Astfel, m-a privit şi a spus:

 „Trebuie să fie marele şi bătrânul Jim.”

„Cu siguranţă”, am răspuns eu.

„El este!” a repetat el, dar eu am zis:

„Nu, nu este chiar el.” Era un biban frumos.

Purtam la brâu nişte pistoale pentru că a trebuit să ne croim cale printre aligatori şi mocasini de apă, pentru a ajunge acolo. În ferma aceea era o mlaştină de o mie şapte sute de acri (687 m²). Cineva a curăţat locul acela cu draga, însă acest lucru fusese făcut cu ani în urmă. Aşadar, am fost nevoiţi să ne croim cale prin apa aceea şi printre tot ce se afla în ea: aligatori şi şerpi care puteau apărea de oriunde. Dacă vedeam o viperă o împuşcam, apoi înaintam cu atenţie mai departe pentru că ele stăteau încolăcite pe un nufăr sau ceva, pregătite oricând să sară şi să muşte.

Aşadar, fratele Evans a zis: „Iau eu peştele tău!” şi spunând aceasta, a sărit în stufărişul acela. Dar imediat ce a păşit, a fost muşcat de o viperă. Eram cam la o jumătate de milă depărtare de locul unde fusese muşcat fratele său. A sărit din apă, iar când m-am uitat, pe piciorul lui se vedeau două puncte mici care indicau locul unde îl muşcase şarpele. Spunea că simte cum îi îngheaţă oasele. Dacă aţi văzut cât este de înalt, vă daţi seama cu cât este mai înalt decât mine. Trebuia să-l car cam două mile în spate ca să-l scot de acolo, ceea ce era prea mult pentru mine. Stăteam acolo neputincios şi-l priveam cum suferă, dar chiar atunci a venit Domnul şi mi-a vorbit despre un pasaj din Scriptură care spune: „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10.19), aşa că am zis: „O clipă, frate Evans!” Apoi, mi-am pus mâna pe locul unde îl muşcase şarpele de picior şi am spus: „Tată ceresc, suntem într-o stare de urgenţă, iar Cuvântul Tău spune că dacă vom fi muşcaţi de şerpi sau dacă vom călca pe şerpi, ei nu ne vor vătăma! Acest lucru a fost spus pentru credincioşi, iar fratele acesta este un credincios. Şi eu sunt credincios, şi cerem mila Ta.” După ce am spus aceste cuvinte, fratele a încetat să mai sufere, de aceea cred că acest lucru s-a întâmplat în urma rugăciunii făcute. M-a privit, a început să râdă şi a spus: „A dispărut toată durerea!” Apoi, s-a încălţat şi am mers mai departe.

În jurul orei unsprezece seara, am ajuns la motelul la care eram cazaţi. În vremea aceea, fratele lui avea un magazin de momeli situat chiar peste drum de motel. Ei au venit să facă poze cu firele cu care fuseseră prinşi bibanii aceia cu gura mare. În timp ce stăteam acolo, am relatat cum fusese muşcat fratele de şarpe, iar fratele lui a zis: „Este bine să fii religios, dar nu este bine să fii nebun! Ai face bine să mergi chiar acum la spital să primeşti îngrijiri medicale!” Vedeţi? Spunea aceasta pentru că el purta proteză din pricină că fusese muşcat de acelaşi soi de şarpe.

Fratele Evans a spus: „Am fost muşcat azi-dimineaţă în jurul orei unsprezece, și acum este unsprezece seara, de aceea cred că Dumnezeul care m-a ocrotit până acum, mă va ocroti tot restul vieţii.” Aşadar, El ne ocroteşte şi acum de muşcătura de şarpe. Fratele lui păcătos este un băiat bun, iar noi lucrăm încă la inima lui pentru a-l face creştin. El a fost muşcat de acelaşi soi de viperă, are acelaşi sânge fiindcă sunt fraţi, şi a stat în spital multă vreme, fiind apoi nevoit să poarte o proteză la picior, în timp ce fratele lui care este un creştin credincios, a fost muşcat de acelaşi soi de şarpe şi nu a fost afectat în nici un fel. Vedeţi? Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Evans.

Îi văd şi pe fratele şi sora Tom Simpson care stau chiar în spatele fraţilor Evans, iar în spatele lor sunt fratele şi sora Sothmann care sunt canadieni şi tocmai au sosit. De asemenea, sunt prezenţi fratele şi sora Collins, fratele şi sora Dauch care vin din Ohio. Sunt prezenţi şi fraţii noştri din Tennessee. Ei conduc opt sute de mile pentru a veni la adunare, ori de câte ori vorbesc. Toţi cei ce sunt asociaţi cu tabernacolul Branham, se ridică şi vin pur şi simplu. Să vedem câte state au reprezentanţi aici: Texas, Louisiana, Georgia, Carolina de Nord, New York, Ohio…

„Ei vin din est şi din vest,

Ei vin din depărtare (Este adevărat?)…”                          

Frate, ieri am reuşit să te aud cântând în sfârşit: „Ce mare eşti!” Îi văd pe fraţii din Tennessee, pe fratele şi sora Ungren, pe sora Downing, pe fratele Myers şi Joanne, o, vai, toţi sunt aici! Vă iubesc pe toţi.

Cu câteva săptămâni în urmă, am avut o vedenie în care am văzut că predicam din soare şi aveam o audienţă mare. Aceasta se va întâmpla în viitor. Eu predicam, iar audienţa mea era într-o biserică în pădure. Soarele în care stăteam strălucea în multe locuri, iar eu aveam de atins două puncte culminante şi le arătam oamenilor vindecarea divină, vedeniile, tot ce a făgăduit Dumnezeu şi alte lucruri. Ei mă ascultau şi se bucurau.

Primul meu apogeu era să le spun că toate aceste lucruri erau Cuvântul, iar când am spus aceasta, toţi au devenit flămânzi. Eu predic destul de mult, iar oamenilor li s-a făcut foame şi au început să plece ca să-şi ia ceva de mâncare. Când i-am văzut că pleacă, am zis: „Aşteptaţi o clipă! Voi nu aţi auzit? Vreau să vă spun de unde vine: este Cuvântul, Cuvântul!” Când am început să spun aceasta, să vorbesc despre Cuvânt şi despre faptul că totul a fost făcut prin Cuvânt, toţi au plecat. În felul acesta s-a întâmplat.

(Vedenia a venit în jurul orei nouă dimineaţa, în timp ce eram acasă şi stăteam pe scaun).

Apoi au început să mi se clarifice Scripturile… Voi ştiţi că atunci când Domnul nostru a venit pe pământ, în prima parte a slujbei Sale a vindecat bolnavii şi a făcut alte lucruri mari. În timpul acela, tânărul Învăţător din Galileea era un Om mare. Dar într-o zi a început să predice Cuvântul, iar când a început să facă aceasta, oamenii au plecat. Apoi au plecat cei şaptezeci, și atunci El S-a întors spre cei doisprezece şi le-a zis: „Voi nu vă duceţi?” Vedeţi?

Atunci m-am gândit la vedenia mea şi am spus: „Da, aşa este!” Vedeţi, eu am un alt apogeu, un apogeu mare pe care trebuie să-l ating. Înţelegeţi? Acum, soarele are o strălucire minunată, dar peste puţin timp se vor lăsa umbrele serii. Ele se vor întoarce în curând, și atunci, voi atinge acest alt apogeu.

Am ridicat mâna şi am spus: „Slavă lui Dumnezeu! Însărcinarea mea de la început a fost să stau cu Cuvântul şi voi sta cu El! Și atunci când voi începe din nou, voi întări ceea ce am spus, apoi voi aştepta acest apogeu.”  M-am gândit: „Nu trebuie să uit aceasta!” Apoi am ieşit din vedenie. Nu ştiu ce text mi-a arătat, dar sunt sigur că există un alt apogeu care va veni.

Vreau să vă spun că eu nu prea reuşesc să vă văd în biserică, deoarece biserica noastră este mică şi suntem foarte înghesuiţi, sute de oameni fiind nevoiţi să aştepte afară. Ei vin şi pleacă, mulţi fiind din alte state, dar vreau să vă spun mai dinainte că atunci când va începe să Se manifeste Cuvântul… Ce a spus Petru când a început să Se manifeste Cuvântul? „Doamne, unde să ne ducem?” Staţi cu Cuvântul, pentru că atunci au fost foarte puţini cei care au rămas cu El!

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit aici. Nu ne-am aşteptat să veniţi, dar suntem mulţumitori că sunteţi aici. Aceştia sunt fraţii şi surorile noastre în credinţă. Înţelegeţi? Cei de aici sunt un grup micuţ şi au făcut un scurt popas la fel ca voi, pentru că toţi suntem străini şi călători şi aşteptăm o Cetate al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu.

Eu aş da mâna cu toţi şi aş povesti cu ei despre biscuiţii buni care se fac aici, dar nu am timp. Cu siguranţă veţi primi nişte mălai dulce. Sunt sigur de aceasta. Aşadar, faceţi cunoştinţă unii cu alţii, strângeţi-vă mâinile şi familiarizaţi-vă unii cu alţii în timp ce sunteţi aici, şi fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările Sale.

Celor de la tabernacol vreau să vă spun că nu suntem lăsaţi să amenajăm biserica până când nu cumpărăm mai mult pământ ca să facem mai multe locuri de parcare, dar noi nu putem cumpăra acel pământ. Biserica încearcă să mă ajute să scap de datoria aceea de patruzeci de mii de dolari, iar acum am fost nevoit să împrumut trei mii de dolari de la Tabernacol, ca să pot achita o parte din ea. Este foarte greu să cumpărăm o biserică, dar eu am promis că după cele şapte epoci ale Bisericii, vom vorbi despre cele şapte Peceţi, şi cu voia Domnului, o vom face în curând. Vă vom anunţa prin poştă când vom începe, iar voi puteţi să sunaţi şi să vorbiţi cu Billy dacă doriţi să faceţi rezervări, iar el vă va obţine un loc unde să staţi. Îl iubiţi pe El? Amin…

… Să trecem la treabă. Toţi cei care se simt bine, să spună „Amin!” Cu ajutorul Domnului, vom încerca să terminăm cât se poate de repede, exact la amiază. Şcoala duminicală nu se mai ţine, este adevărat, frate Jack? Când vom încheia serviciul, vom avea puţină părtăşie împreună.

Ştiţi ce este părtăşia? Câţi dintre voi au auzit de fratele Bosworth? Bineînţeles că aţi auzit cu toţii. El mi-a spus într-o zi:

Ştii ce este părtăşia, frate Branham?”

„Cred că da, frate Bosworth”, am răspuns eu. „Şi cred că şi un bătrân sfânt ca tine, ştie aceasta.”

„Părtăşia este doi oameni într-o barcă.” Aşa este. Aceasta este părtăşia: o cină baptistă închisă. Înţelegeţi? Acum, voi staţi în locurile cereşti în Hristos Isus şi cinaţi cu Hristos prin Cuvântul Său, având părtăşie în jurul Cuvântului. Nu este frumos? Când avem părtăşie în Jurul Cuvântului, totul este în comun, stăm la aceeaşi masă şi dăm totul din mână în mână.

Isus are-o masă aici

Unde sfinţii sunt hrăniţi

El îşi invită aleşii: „Veniţi, cinaţi!”

Cu mâna Sa ne hrăneşte

Nevoile noastre le va împlini,

O, ce dulce este tot timpul cina cu Isus!

Acum, haideţi să luăm paharul, să-l dăm de la unul la altul şi să avem părtăşie şi tovărăşie unii cu alţii, în timp ce ne uităm în Cuvânt.

Pentru dimineaţa aceasta, am ales un text familiar din primul capitol al Evangheliei lui Ioan, de unde vreau să scot un context… Aseară am vrut să-l ajut pe fratele Moore,  dar am avut un rând de rugăciune cu deosebirea gândurilor, şi vă spun sincer că-mi amintesc foarte vag când am plecat de aici. Înţelegeţi? Sunt foarte obosit. Am slăbit de la optzeci de kilograme la şaizeci şi trei de kilograme, dar cred că cu greutatea aceasta mă voi mişca puţin mai repede.

Aşa cum a spus fratele Williams ieri dimineaţă la micul dejun al oamenilor de afaceri, cei de la Mayo i-au spus cu câţiva ani în urmă: „Pur şi simplu vei trece! Aceasta este tot.” Vedeţi? Ei i-au zis: „Vei muri, pentru că pierzi din greutate.”, iar el s-a grăbit şi ne-a sunat pe noi. Ei l-au pus în rândul de urgenţă, iar eu m-am dus acolo, am vorbit cu  el timp de câteva minute, apoi m-am rugat. Cred că de atunci s-a îngrăşat treizeci de kilograme. Aşa se face că acum medicul i-a spus: „Trebuie să scapi de câteva kilograme.”, dar el i-a răspuns: „Dacă Domnul le-a pus pe mine, le voi lăsa acolo.” Deci, eu cred că este bine, că este un lucru bun.

V-aţi luat Bibliile ca să putem citi? Ioan capitolul unu, începând de la versetul 35:

„A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.

Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.

Isus S-a întors şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabbi (care, tălmăcit, înseamnă: „Învăţătorule”), unde locuieşti?”

Aceasta este o întrebare serioasă, nu-i aşa? Să citim mai departe:

„Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus de au văzut unde locuia şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.

Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru.

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”).

Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care, tălmăcit, înseamnă: „Petru”). (Ioan 1.35-42).

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la Cuvântul Său. Unde locuieşte Dumnezeu? Care este locul în care locuieşte El? Cum ştim noi că a fost Casa Lui? Unde este ea? Voi ştiţi ce le-a spus El celor doi ucenici: „Veniţi şi vedeţi!” Aceasta ne-ar spune Domnul şi nouă, în dimineaţa aceasta. El nu Se poate schimba, ci trebuie să rămână Acelaşi. „Veniţi şi vedeţi!” Aş vrea să pornesc de aici şi să vă arăt câteva notiţe pe care le am scoase, într-o temă pe care am intitulat-o: „Convins, apoi preocupat.”

Noi suntem recunoscători pentru prietenii noştri, pentru cei dragi ai noştri şi pentru fraţii şi surorile noastre în Hristos… dar în faţa tuturor acestor lucruri, trebuie să recunosc că există un mare declin… Când l-am auzit pe fratele scump care a vorbit, am mai adăugat ceva. Vedeţi, pentru a dovedi că există un declin, de-abia dacă putem compara ceea ce avem astăzi cu ceea ce era atunci. Înţelegeţi? Poate noi suntem mai numeroşi şi avem clădiri mai bune. Vai, desigur, dar deşi nu vrem să credem aceasta, adevărul este că există o cădere de la ceea ce am avut atunci. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a asemănat pe profeţi cu vulturii şi i-a numit vulturi, El însuşi numindu-Se  Vultur. El este IaHVeH Vulturul şi cred că odată, mai demult, am predicat în faţa voastră o predică intitulată „Aşa cum îşi scutură vulturul cuibul”, aceasta fiind ceea ce trebuie făcut, iar Vulturul trebuie s-o facă El însuşi. Înţelegeţi?

În natură nu există nici o pasăre care să-l poată urma pe vultur. Voi spuneţi: „Ba da, este şoimul!” Dacă un şoim ar încerca să-l urmeze pe vultur, s-ar dezintegra în aer. Dacă ar fi nevoit s-o facă, n-ar putea să-l urmeze pentru că vulturul ar merge atât de sus, încât şoimul nu ar putea ajunge acolo. Înainte ca să poată merge acolo, el trebuie să fie construit pentru a rezista, şi vulturul este astfel construit încât, cu cât merge mai sus vede mai bine; el este precum astronauţii. Înţelegeţi? Dacă eşti echipat cu ce este nevoie, cu cât mergi mai sus, cu atât vezi mai departe. La ce i-ar folosi unui vultur să meargă acolo sus dacă n-ar vedea nimic?

Eu cred că acesta este felul în care mulţi dintre noi încearcă să se ridice astăzi sus, fără să fie însă echipaţi pentru aşa ceva: „Oh, Doamne, dă-mi darul acesta, fă aceea…” Voi nu puteţi înţelege. De ce? Fiindcă nu sunteţi pregătiţi pentru aceasta. Nu v-ar folosi la nimic dacă aţi ajunge acolo. Dimpotrivă, dacă încercaţi să vă ridicaţi mai sus de la voi înşivă, aţi răni biserica mai mult decât orice altceva, pentru că totul va fi doar o pornire firească.

Aseară, stăteam pe treptele motelului la care sunt cazat şi am văzut o femeie care plângea. În urmă cu trei ani, ea a fost în adunarea din Chicago. Medicii îi scoseseră toate organele, dar cancerul se răspândise pretutindeni în corp, ceea ce i-a făcut să renunţe la ea. Este o doamnă scumpă, iar soţul ei este penticostal. Nu, cred că tatăl soţului este penticostal. Ei auziseră de adunările mele de la fratele  G.H. Brown, şi a venit la Chicago, a intrat în sală şi s-a aşezat undeva în spate, fiind într-o stare disperată. Duhul Sfânt S-a mişcat peste tot în sală, aşa cum L-aţi văzut lucrând şi aseară, S-a dus în spate şi i-a vorbit.

Câţi dintre voi m-aţi auzit vreodată spunând: „Văd peste tine o umbră neagră, este moartea.” Noi avem o fotografie cu această umbră neagră, aşa cum avem şi o fotografie a Îngerului Domnului. Odată, cineva a făcut o fotografie când Domnul i-a vorbit unei femei umbrite de moarte, iar când au developat filmul, au văzut că peste femeie era ceva ca o scufie neagră de fum, care se învârtea în jurul ei, aşa cum face şi Lumina. Aceasta s-a întâmplat la Southern Pines, Carolina de Nord. Cred că aţi văzut-o cu toţii, este adevărat? În ordine. Acum era acolo. Vedeţi?

Eu nu mint. Ca om, sunt predispus minciunii, dar nu mint pentru că Dumnezeu Se întoarce să legitimeze numai ceea ce este adevărat. Eu v-am tot spus că există o Lumină, iar când am fost la râu cu acel băiat, cineva de la un ziar a făcut o fotografie a Luminii care era prezentă acolo. Vedeţi, existenţa ei a fost dovedită şi nu mai există nici o îndoială cu privire la ea. Toate bisericile şi toţi oamenii credincioşi ştiu aceasta. Vedeţi?

Când vine moartea, este o umbră neagră, iar femeia aceea era umbrită de o umbră neagră. Dar Duhul Sfânt i-a spus de unde venea, și când am privit în spatele ei, am văzut că întunericul acela pălise şi deasupra ei era o Lumină. Aceasta este. Eu pot să-mi pun viaţa la dispoziţie pentru a confirma că acesta este adevărul. El nu S-a înşelat niciodată, iar atunci a venit „Aşa vorbeşte Domnul”. Voi auziţi de multe ori acele vedenii. Ele sunt vedenii şi totuşi se petrec în realitate…

Vedeţi, când femeia aceea a atins marginea hainei Sale, folosea darul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Ea a luat Ceva din El, pentru că Isus a spus: „Din Mine a ieşit o putere; am slăbit în putere.”, iar când i-a vorbit femeii, nu i-a spus: „Te-am vindecat”, ci a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Cuvântul „sozo” pe care L-a folosit El, se aplică atât pentru vindecare cât şi pentru mântuire. Înţelegeţi? „Credinţa ta te-a mântuit.” Deci, pentru femeia aceea, vindecarea a fost adusă de propria ei credinţă, fiindcă a crezut că El era Fiul lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu a dorit să-Şi folosească darul cu Lazăr, El I-a dat Lui o vedenie. Mai întâi a plecat, dar când S-a întors, a înviat un om care era de patru zile în mormânt, și noi ştim că intrase deja în putrefacţie. Nasul lui era deja căzut, înţelegeţi? Dar deşi l-a scos afară din mormânt pe acel mort, Isus nu a spus că ar fi devenit slab. Vedeţi? Acela era Dumnezeu care Se folosea de darul Său, dar în cazul celălalt era o femeie care se folosea de darul lui Dumnezeu. Isus nici măcar nu a ştiut că ea era acolo. El trecea pur şi simplu pe acolo şi S-a oprit. Voi ştiţi că El nu era făţarnic când a spus: „Cine M-a atins?”, fiindcă chiar nu a ştiut. El a aflat abia atunci de unde a venit credinţa care I-a luat puterea, aşa că i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit!”, şi scurgerea de sânge pe care o avea femeia, s-a oprit imediat. Vedeţi? Credinţa ta te-a mântuit.”

Este acelaşi lucru ca aici. Pe platformă sau unde am în faţă o persoană cu care pot vorbi şi pot vedea ce este în neregulă cu ea… Atunci aşteptăm câteva minute ca să vedem ce ne spune Domnul despre aceasta…  Voi să fiţi siguri că Domnul spune aceasta şi că nu este o imitaţie. Aşa cum am spus aseară, în mijlocul penticostalilor sunt multe imitaţii care au făcut ca oamenii să-şi piardă sinceritatea şi încrederea în lucrarea Domnului. Dacă ar fi siguri că este Dumnezeu, ar sta pe loc.

Aşadar, când spuneţi „Aşa vorbeşte Domnul”, să fiţi siguri că este Dumnezeu şi nu gândul vostru, o imitaţie sau o emoţie. Să ştiţi sigur că este Dumnezeu.

În cazul acelei femei, El i-a vorbit şi i-a spus: „Eşti perfect sănătoasă”, şi aşa a fost din clipa aceea.

Cu câteva zile în urmă, a venit la mine un predicator din Arkansas. Eu nu pun în discuţie cuvântul lui, nu am nici un drept să fac aceasta, pentru că nu sunt Dumnezeu. El a spus că Domnul i-a dat un dar al deosebirii. Desigur, acesta este unul din darurile Scripturii, deci este în ordine, dar vedeţi voi, ceea ce a spus el în continuare este contrar Cuvântului.

Femeia de care v-am spus că plângea pe scări, s-a dus la el şi i-a mărturisit ce a făcut Domnul pentru ea, dar el i-a zis: „O, aşteaptă o clipă! Boala aceea s-a întors din nou peste tine!” Acele cuvinte au speriat-o de moarte, iar aseară stătea aici şi plângea. Ea a fost botezată odată, iar acum a venit înapoi, s-a îmbrăcat într-o haină de botez şi s-a dus să fie botezată din nou, ca să ajungă din nou unde a fost. Vedeţi? Ea fusese botezată, dar voia s-o facă încă o dată ca să ajungă unde a fost înainte. Aseară ea stătea pe veranda motelului şi vorbea cu fratele Jackson despre ceea ce-i spusese băiatul acela, dar adevărul este că ea nu mai avea nici măcar o urmă de cancer în trupul ei, aşa cum îi spusese Domnul. Înţelegeţi? La fel ca Jim Maguire.

Unul dintre fraţii noştri penticostali, altul, era într-o adunare, iar acolo a mers un frate căruia i-a spus că fiica lui moare de cancer. Speriat, fratele a adus-o la mine, iar eu am pus-o la cazurile de urgenţă, am mers în camera în care a fost dusă şi L-am aşteptat pe Domnul. Acest lucru s-a petrecut cu puţin timp în urmă. Când ne-am rugat, am văzut-o pregătindu-i pe cei doi copii ai ei pentru şcoală, aşa că i-am spus: „Tu nu ai cancer şi nu eşti pe moarte. Du-te la un specialist şi fă-ţi toate analizele. Voi plăti eu totul.”

Vedeţi? Bărbatul acela i-a vorbit în Numele Domnului, la fel ca celălalt. Ce este aceasta? Entuziasm, emoţie! Voi nu realizaţi că dacă faceţi aceasta, puneţi un văl pe faţa oamenilor şi ei nu ştiu ce să mai creadă. Fiţi siguri cu privire la ceea ce spuneţi. Înţelegeţi?

Noi trăim într-o zi a decăderii şi a păcatului, iar oamenii îşi pierd interesul pentru Dumnezeu, dar cu toate acestea, Pomul continuă să crească. Este aşa cum a spus Ioel: „Vă voi restitui.” Aş vrea ca cei care luaţi casetele, să luaţi şi mesajul „Pomul Miresei”. Înţelegeţi?

Noi ştim că Pomul principal, Hristos, a fost tăiat. El este Pomul Vieţii care a venit din grădina Eden şi a fost atârnat de romani pe un pom mort, uscat. Dar acelaşi Pom al Vieţii, care este El şi din care omul mănâncă şi nu moare, aduce la suprafaţă o Mireasă. Ce s-a întâmplat când Duhul Sfânt a scos Mireasa rusalistică? A fost tăiată de catolicismul roman într-o denominaţiune. Dar prin Ioel ni s-a făgăduit că Pomul va fi restituit din nou. Şi aşa a fost: prin Luther, a început din nou, chiar din butuc. Dar ce au făcut şi ei? S-au organizat, aşa că au fost tăiaţi. Pomul a fost scurtat, însă a continuat să crească şi a  ajuns la Wesley. Dar ce au făcut şi ei? S-au organizat şi au fost tăiaţi. Stăpânul viei a tăiat toate acele mlădiţe şi ele au murit. Arătaţi-mi care biserică s-a întors înapoi după ce s-a organizat. Niciuna. Toate au fost tăiate.

Apoi au venit penticostalii; a ieşit o altă mlădiţă. Ce  s-a întâmplat cu ei? S-au organizat, iar când au făcut aceasta, au fost tăiaţi la fel ca ceilalţi. Dar ţineţi minte! De jos, din inima acelui butuc, va ieşi o Mireasă originală, pentru că Dumnezeu a spus: „Eu voi restitui”. Care roade ale pomului se coc primele? Cele din vârf, pentru că sunt mai aproape de soare.

Aş face bine să las aceasta şi să ne întoarcem la cealaltă.

Decădere, nici un interes… Eu pot vedea părerile oamenilor şi voiam să vorbesc despre aceasta pentru că este şcoala noastră duminicală. Există o decădere, iar decăderea aduce nepăsare. Ce fac bisericile astăzi? De la revărsarea Duhului Sfânt pe strada Asuza,  se pare că singurul lucru important în biserică este să obţină cât mai mulţi membri, iar pentru aceasta primeşte înăuntru orice. Ei folosesc învăţătura pe care au avut-o înaintaşii lor atunci, cea de a vorbi în limbi ca dovadă a Duhului Sfânt şi merg aşa înainte. Astfel, mulţi dintre fraţi    i-au dus pe oameni undeva la subsol şi i-au pus să repete de multe ori cuvinte ca: glorie, glorie, glorie,  până li s-a încurcat limba în gură şi au obţinut o vorbire încâlcită, apoi au spus că acela este Duhul Sfânt.  O, dacă ar fi stat şi ar fi aşteptat până când ar fi venit Duhul Sfânt…

Eu cred că voi vorbiţi în limbi, dar ştiţi ceva? Dacă aveţi vorbirea în limbi adevărată şi originală, veţi fi urmaţi de Viaţa lui Hristos. Ca misionar, eu am văzut vraci vorbind în limbi, am văzut oameni care beau sânge dintr-un craniu de om, apoi vorbeau în limbi şi îl chemau pe diavolul. Bătrâna mea mamă, care a murit cu câteva luni în urmă, era indiană. Eu am fost în taberele lor şi i-am văzut cum încolăceau un şarpe în jurul trupului lor, făceau dansul porumbului, vorbeau în limbi şi puneau jos un creion care scria singur ceva într-o limbă necunoscută şi apoi aducea şi tălmăcirea ei.  Vedeţi, nu există nici o senzaţie pe care s-o puteţi pune pe seama Duhului Sfânt. „După roade îi veţi cunoaşte.”  Dar aceasta nu anulează vorbirea în limbi sau strigătele. Viaţa voastră poartă mărturia, vorbeşte singură despre ceea ce sunteţi.

Astăzi, lucrurile măreţe sunt alăturarea la o biserică: să fii membru, să finanţezi un program radio, etc. Aceasta este în ordine, eu nu vă critic, doar vă spun. Înţelegeţi? Voi doriţi să construiţi o şcoală mare undeva, nu-i aşa? Toţi doresc să construiască o şcoală teologică. Ei vor toţi banii pe care pot să-i dea oamenii pentru a sprijini aceasta şi investesc milioane de dolari în ea. Vedeţi? Apoi spun că ei cred că Isus vine în această generaţie. Voi credeţi că oamenii sunt chiar atât de orbi? Propria voastră mărturie dovedeşte că nu credeţi aceasta, fiindcă faptele voastre vorbesc mai tare decât cuvintele voastre. Cum puteţi spune că credeţi că vine Isus, când ridicaţi o clădire de un milion de dolari? Şi faceţi aceste investiţii când misionarii nu au nici măcar papuci în picioare. Nu-i toleraţi pentru că nu aparţin de adunarea voastră, apoi spuneţi că voi credeţi că venirea Domnului este aici: „Credem că El va veni în generaţia aceasta.” Oamenii ştiu mai mult decât aceasta. Înţelegeţi? Ei nu cred că El va veni, ci iau totul ca o simplă tradiţie.

Cineva spune: „Oh, slavă lui Dumnezeu! Isus vine în curând.”, iar altcineva zice: „Slavă lui Dumnezeu! Isus vine în curând!” Dacă aţi crede cu adevărat aceasta, în oraşul acesta s-ar auzi cele mai mari strigăte care s-au auzit vreodată. Dar totul este doar o tradiţie şi nicidecum o realitate care se va întâmpla în curând. Nimic din ceea ce fac nu dovedeşte că ar crede aceasta cu adevărat. Oamenii nu sunt convinşi că El vine în această epocă şi nu sunt convinşi în întregime că El este cu ei.

Eva nu a fost pe deplin convinsă că Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul. Dacă ar fi fost convinsă, nu ar fi ascultat niciodată argumentele cu care a venit Satan la ea.

Sunt două bătălii mari, iar prima a fost dată în cer. Dumnezeu este un mare războinic şi l-a aruncat pe Satan afară.

Fiecare naţiune are spioni şi-i trimite să afle ce are vecinul său… Noi avem destui. Deşi suntem prieteni cu Anglia, englezii au spionii lor aici pentru a spiona secretele noastre atomice, iar noi avem spioni americani în Anglia, care spionează ce au ei. Noi nu avem încredere unii în alţii, pentru că dacă cineva descoperă ceva, celălalt încearcă să descopere altceva pentru a neutraliza invenţia celuilalt. Acesta este felul în care procedează fiecare.

Fiecare naţiune încearcă să-şi înarmeze armata cu ce este mai bun. Ei trebuie să facă aceasta pentru a supraviețui. Dar, fiind infinit, Dumnezeu Şi-a echipat oştirea cu cel mai bun echipament care există. Ce a făcut El? I-a dat oştirii Sale Cuvântul Său. Astfel, noi nu suntem fortificaţi în spatele unei denominaţiuni și nu suntem fortificaţi în spatele grupărilor, ci suntem fortificaţi în spatele Cuvântului lui Dumnezeu.

Diavolul a ştiut aceasta şi a încercat să găsească o cale de a trece prin acel zid… El a încercat să folosească plăcerile, a încercat totul, dar știţi cu ce a prins-o pe Eva? Cu argumentele. De aceea, Biblia spune că noi trebuie să punem deoparte toate argumentele. Credinţa este cea care face aceasta.

Acum există o mulţime de argumente: „Frate Branham, nu este adevărat cu biserica este astăzi într-o stare mai bună decât era pe strada Azusa sau în acel timp?” Nu, domnilor! Ei s-au îndepărtat de Cuvânt; s-au îndepărtat de Scutul lor. Cuvântul este Protecţia noastră, dar cu toate acestea, oamenii îndrăznesc să spună că ei nu cred… Ei pretind aceasta, dar faptele lor vorbesc mai tare decât cuvintele lor.

Când un om spune: „Oh, slavă lui Dumnezeu! Noi Îl aşteptăm pe Isus să vină oricând, dar construim aici o clădire care valorează atâtea milioane de dolari ”, voi ştiţi că doi ori doi fac patru. Orice copil de clasa a doua ştie aceasta, deci, cum puteţi crede că El vine acum şi apoi să construiţi clădiri de milioane de dolari?

Deşi vedem prezenţa lui Hristos şi împlinirea Cuvântului Său, noi nu suntem pe deplin convinși că este El, deoarece comparaţiile fireşti şi alte lucruri, i-au determinat pe oameni să lase garda jos. S-a ajuns până acolo încât abia dacă mai găseşti respect pentru Mesaje. Ei numesc mesaj orice se ridică, deşi un mesaj trebuie dus undeva, iar dacă nu se împlineşte, aveţi un duh rău acolo, deoarece Dumnezeu a spus: „Dacă este printre voi unul care este duhovnicesc sau care este proroc, Eu, Domnul, îi voi vorbi. Dacă ceea ce spune nu se împlineşte, atunci nu Eu l-am trimis. Dar dacă se împlineşte, să vă temeţi, pentru că Eu sunt cu el.” (parafrazare). Dumnezeu este Adevărul. Noi ne ridicăm pur şi simplu, dar totul a devenit ca apa chioară. Aşa este. Ştiu că sună îngrozitor, dar aceasta este o lecţie de şcoală duminicală.

Haideţi să îndreptăm lucrurile pentru că este Jubileul. Vedeţi? S-a ajuns acolo. Eu am văzut aceasta în tabernacolul meu, am văzut-o aici şi pretutindeni unde am fost.

Bineînţeles, aşa cum a spus şi vedenia, ei s-au întors de la Adevăr. Aşa trebuie să fie, pentru că dacă au făcut-o cu El, o vor face din nou. De ce aceasta? Pentru că acceptă argumentele: „N-ar trebui să avem aceasta? N-ar trebui să avem aceea?” Dar acestea sunt argumente, nu Cuvântul.

Voi ziceţi: „De unde ştii?” În primul rând, duceţi totul la Biblie şi verificaţi dacă Dumnezeu le legitimează sau nu. Dacă Dumnezeu a făcut o făgăduinţă, trebuie s-o ţină, pentru că dacă nu o ţine, nu este Dumnezeu. Voi nu puteţi presupune aceste lucruri, ci trebuie să-L credeţi cu adevărat şi aţi face bine să ştiţi despre ce vorbiţi. Ei pretind că au ceva, dar faptele lor vorbesc mai tare decât cuvintele lor.

Isus a spus: „Dacă Mă iubiţi, paşteţi oile Mele.” Vedeţi? El nu a spus: „Tundeţi-le”, ci „paşteţi-le.” El nu a spus niciodată: „Educați-le!”, ci a spus: „Pașteţi-le!” Oile se hrănesc cu hrana oilor, iar hrana oilor este Cuvântul, pentru că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Aţi înţeles? Cu fiecare Cuvânt care iese de la El, rând cu rând, puţin aici, puţin acolo. Daţi-le hrana oilor! Iar hrana pe care o caută ele este Viaţa. O oaie adevărată caută Viaţa. Şi există un singur lucru care le duce la Viaţă, iar Isus a spus: „Cuvintele Mele sunt Duh şi Viaţă.” (Ioan 6.63). El este Cuvântul, El este Viaţa: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14.6). Şi dacă El este Cuvântul, noi le vom da un crez? Voi le daţi buruieni, buruieni denominaţionale: le daţi crezuri în loc de hrana hotărâtă pentru oi. Şi atunci ce creşteţi voi? Păi, cu siguranţă numai ceea ce produc buruienile.

Noi nu avem prea multe relatări despre Ioan Botezătorul. Singurul lucru pe care-l ştim despre el, este că era fiul unui preot şi că tatăl şi mama lui erau în vârstă. Fiind preot, într-o zi, Zaharia îşi făcea slujba în Templu, făcea tămâierea în timp ce norodul se ruga. Noi ştim că i s-a arătat Îngerul Domnului şi i-a spus ce se va întâmpla. Dar ei erau în vârstă. Probabil că inimile bătrânului cuplu au fost triste, fiindcă ştiau că nu vor trăi destul ca să-l vadă pe Ioan venind în puterea sa, dar ştiau că fiul lor va fi un slujitor al lui Hristos, un profet.

Este ciudat, dar într-o zi, după ce Ioan a mai crescut, bătrânul tată s-a aşezat jos şi i-a spus fiului său: „Ioan, fiul meu, când te-ai născut tu, s-a întâmplat un lucru ciudat, supranatural.” Vedeţi? S-a întâmplat un lucru ciudat, deoarece Ioan s-a născut pentru o slujbă şi nu s-a dus la şcoala la care a fost tatăl său şi care era o şcoală tradiţională. În mod normal, fiul trebuia să urmeze calea tatălui său. Noi ştim cu toţii aceasta din scrierile  Bisericii, precum şi din cele scrise despre sfântul Martin. Tatăl lui Martin a fost militar, iar el a trebuit să urmeze calea tatălui său şi a fost tot militar. Era un obicei al acelor zile: băieţii urmau ceea ce făcea tatăl lor. Aceasta era calea. La fel se întâmpla cu preoţii din preoţia levitică, din preoţia lui Levi: unul îl urma pe celălalt, din tată-n fiu. Aceasta era linia preoţilor.

Unii erau crescători de oi, alţii erau crescători de vite şi toţi urmau linia lor, dar în mod ciudat, Ioan nu a urmat calea tatălui său…

Fără îndoială, ei s-ar fi dus la şcoala la care a învăţat Zaharia, şi ar fi spus: „Acesta este fiul lui Zaharia, aşa că iată ce vom face: vom face din el un om mare, pentru că tatăl lui a fost un om mare. Il vom educa, îi vom da o diplomă şi alte lucruri.” Ioan ştia bine că dacă se vor injecta în el acele lucruri, va pierde adevărata valoare a chemării sale. Aşa se face că s-a dus în pustie şi a aşteptat acolo, deoarece ştia că trebuie să-L prezinte pe Mesia. El ştia acelaşi lucru pe care ar trebui să-l ştim şi noi astăzi, şi anume că venirea lui Mesia este aproape.

Ioan nu a urmat niciodată vreo şcoală, ci era preocupat de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi după ce a fost preocupat, el a ştiut că trebuie să fie convins în legătură cu Cine era Mesia. Şi a fost atât de convins încât a ieşit afară şi a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.” (Ioan 1.26). Oh, fraţilor!

„Printre voi stă Unul. Voi nu-L cunoaşteţi, dar El este Acela. Eu Îl voi cunoaşte şi sunt sigur că nu voi face o greşeală, deoarece Dumnezeu mi-a spus în pustie că Îl voi cunoaşte pentru că voi vedea asupra Lui semnul mesianic.”

Unul dintre preoţi s-a ridicat, s-a dus la Ioan şi i-a zis:

„Domnule, vedem că eşti profet. Aici este fratele Cutare. El este un om minunat; este unul dintre cei mai buni prieteni ai marelui preot. Sincer, nu crezi că el este Mesia?”

„Nu este!”, a răspuns Ioan.

„Nu crezi că ar trebui să-l facem…”

„Eu nu ştiu nimic despre aşa ceva,” a spus Ioan, apoi a continuat: „Eu Îl voi cunoaşte, pentru că El mi-a spus în pustie să merg să botez cu apă, şi „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33). Vedeţi? Ioan nu a spus: „Vă voi spune ce trebuie să faceţi! Vom construi o şcoală şi vom educa un grup de oameni în ea.”

Nu, domnilor. Timpul era prea târziu şi nu mai era nimic de făcut decât să se pregătească. Predicaţi Cuvântul şi vegheaţi ca să vedeţi semnul! Apoi, într-o zi când stătea lângă râu şi predica, un preot l-a întrebat:

„Învăţătorule, vrei să spui că va veni un timp când jertfa zilnică din Templu va înceta şi nu vor mai fi jertfiţi miei?”

„Va veni un timp, când Se va ridica un Om care este Mielul lui Dumnezeu.”

„Oh, învăţătorule, ai înnebunit!”, i-au zis ei lui Ioan, dar el le-a răspuns:

„Iată că El este aici! Acela este El!”

„De unde ştii? Cum poţi fi sigur de aceasta? Ce te face să fii convins că este El?” Mai întâi, Ioan a fost preocupat să ştie cum Îl va recunoaşte. Apoi, când a aflat cum trebuie să fie, a fost convins că Acela este. El a văzut aceasta şi a fost convins. De ce nu putem fi şi noi convinşi, când Dumnezeu a profeţit că în epoca Laodicea va veni lucrarea Duhului şi toate aceste lucruri? Noi trebuie să fim preocupaţi de aceste lucruri, şi atunci vom fi convinşi. Nu se poate să fie o greşeală.

Când Ioan a făcut această afirmaţie şi L-a numit „Mielul lui Dumnezeu”, era acolo şi Andrei. El L-a urmat pe Isus pentru că a avut încredere în Ioan. El a văzut sinceritatea lui Ioan şi a crezut că el era cel care avea să-L prezinte pe Mesia. Şi când s-a întâmplat aceasta, Andrei L-a întrebat pe Isus:

„Învăţătorule, unde locuieşti?”

„Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El.” (Ioan 1.38-39).

Astfel, s-a dus şi a stat cu Isus până s-a convins că El era într-adevăr Mesia. Problema este că noi nu stăm destul de mult ca să ne convingem. Acesta este motivul pentru care nu mai suntem preocupaţi. De aceea suntem atât de preocupaţi de lucrurile lumii şi de aceea suntem atât de neliniştiţi. Noi nu suntem încă pe deplin convinşi. Ne gândim că suntem, dar când sunteţi convinşi pe deplin, aşa cum a spus fratele mai în vârstă cu puţin timp în urmă, se întâmplă ceva. Când sunteţi convinşi cu adevărat, sunteţi preocupaţi.

Acum, ţineţi minte! De îndată ce a fost convins, Andrei a devenit preocupat de fratele său. El voia ca şi fratele lui să afle despre aceasta. Vedeţi? Şi Ştefan a fost convins.

Astfel, când suntem convinşi, devenim preocupaţi. Acesta este motivul pentru care sunt atât de convins că biserica este într-o stare laodiceană şi de aceea sunt atât de preocupat în legătură cu aceasta. Nu sunt preocupat din cauză că nu-mi plac mie aceste lucruri, ci pentru că sunt convins pe deplin că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Eu văd cum lucrează El, apoi mă văd pe mine făcând unele lucruri şi mă întreb de ce le-am făcut, și când privesc în urmă, primesc răspunsul. El îmi vorbeşte, și atunci mă gândesc: „Nu m-am gândit niciodată la aceasta, dar este exact aşa.” Atunci sunt convins şi devin preocupat.

Eu sunt îngrijorat cu privire la voi, pentru că vreau ca niciunul să nu fie pierdut. Apoi, sunt îngrijorat cu privire la oameni, deoarece sunt convins că este Isus Hristos. Sunt convins că trăim în zilele din urmă. Eu am început cu mulţi ani în urmă pe câmpul de misiune. Aş fi putut fi de două ori multimiliardar, dar la ce mi-ar fi folosit? Să împrumut patru mii de dolari? Banii aceştia ar fi fost „bani de alune americane”, cum spunem noi. Cineva zice: „De ce nu i-ai luat?” Păstorul vostru ştie de câte mii şi mii de ori am refuzat mii de dolari. De ce? Pentru că sunt convins că suntem la sfârşit şi sunt preocupat doar de starea bisericii din aceste zile.

Sunt convins că femeile sunt greşite prin faptul că-şi taie părul şi sunt îngrijorat din cauza aceasta, fiindcă sunt surorile mele. Sunt convins că bărbaţii sunt nişte marionete şi sunt preocupat în legătură cu ei. Şi sunt îngrijorat nu pentru că nu i-aş iubi, ci tocmai pentru că-i iubesc. Faptul că sunt aspru cu ei şi-i mustru este semnul că-i iubesc şi că sunt preocupat în legătură cu ei.

Noi ar trebui să fim convinşi cu toţii, deoarece atunci când suntem convinşi, vieţile noastre încep să fie în clocot, aşa cum a spus fratele. Există ceva, iar noi nu putem sta liniştiţi în legătură cu aceasta, nu avem linişte. Aşa cum a spus fratele, pur şi simplu nu a putut dormi toată noaptea, deoarece era convins că era Dumnezeu şi era preocupat să-L aibă pentru sine. Înţelegeţi ce vreau să spun? Convins, apoi preocupat. Da.

Ioan a stat în pustie până când a aflat care era lucrarea lui Dumnezeu cu el, și din clipa aceea a devenit preocupat., fiindcă ştia semnul Lui.

Andrei a stat toată noaptea cu Isus, și după aceea a fost preocupat de fratele său, aşa că s-a dus la el şi l-a condus la Isus. De câte ori am fi putut face şi noi aceasta!

Dacă mai aveţi răbdare încă zece minute, aş vrea să mai spus câteva lucruri.

Iacov a simţit în inima sa îndemnul să se întoarcă acasă, dar ştia că dacă o face trebuie să dea piept cu vrăjmaşul său. Şi ce a făcut? În primul rând a stat acolo până când L-a apucat pe Dumnezeu, și când a fost convins că a primit binecuvântarea, pentru că aşa i-a spus Dumnezeu, a devenit preocupat. Mai întâi a trebuit să stea acolo până când a ştiut că s-a întâmplat ceva: el a primit pe trupul său un semn care îi arăta că Dumnezeu l-a întâlnit şi l-a schimbat. El era Iacov, un mare laş şi înşelător, puternic şi sănătos, care stătea de partea răului, dar după acea întâlnire, a devenit Israel care şchiopăta. Când a stat de partea răului era un om puternic, un înşelător, dar după ce a trecut de partea cealaltă, a devenit un războinic şchiop, care nu se mai temea de nimic. A fost schimbat atât de mult încât nu mai voia nimic din ceea ce i-ar fi putut oferi Esau; el era convins că fusese atins de Dumnezeu şi la fiecare pas făcea totul diferit.

Când un om se întâlneşte cu adevărat cu Dumnezeu… se vede diferenţa făcută de Semnul Duhului Sfânt în viaţa sa, fiindcă este convins şi devine preocupat. Când îl vedeţi pe cel de lângă voi, pe Iacov cel mare şi laş spunând: „Slăvit să fie Domnul! Eu sunt doctorul Cutare sau Cutare…”

Oh, frate, smereşte-te şi şchiopătează puţin! Cu siguranţă de aceasta ai nevoie.

Şamgar a fost unul dintre judecătorii lui Israel. Mulţi predicatori nici măcar nu l-au văzut în Biblie, dar el a fost un judecător al lui Israel. Este doar un verset micuţ care vorbeşte despre el, dar mie îmi place acest bărbat, pentru că este după inima mea. Voi ştiţi că în vremea aceea, filistenii făceau tot ce voiau cu Israelul. Astfel, israeliţii munceau din greu şi obţineau recolte mari, dar filistenii veneau, râdeau de ei, jucau jocuri de noroc, le luau totul şi îi tratau ca pe sclavii lor. Aşa se face că după ce îşi adunau recoltele, filistenii mergeau în casele israeliţilor şi ziceau: „Daţi-ne toată recolta!” Ei făceau aceasta în fiecare an, iar într-o zi au venit la acest bărbat… care nu era un războinic. Singurul lucru pe care-l avea, era recolta lui. Îmi imaginez că după ce şi-a pus toată recolta în hambar, Şamgar stătea acolo şi se uita la copilaşii săi zdrenţoşi şi la soţia sa care avea nevoie de o rochie, şi se gândea: „Poate în iarna aceasta vom mânca noi din recoltă.” Dar chiar atunci a auzit un zgomot, iar când s-a uitat pe fereastra hambarului său, iată că veneau mărşăluind şase sute de filisteni. Erau bărbaţi mari şi puternici, îmbrăcaţi în armuri şi înarmaţi cu săbii şi suliţe şi veneau chiar spre ogorul lui.

Şamgar s-a uitat la copiii şi la soţia sa; era preocupat. De ce? Pentru că era neajutorat. El nu era un războinic, dar cu toate acestea, nu a spus: „O clipă! Poate aş face bine să merg la şcoală ca să învăţ să mă duelez cu  crezurile!” Dacă ar fi făcut aceasta nu i-ar fi folosit la nimic. Dar ce a făcut? S-a gândit: „Prin naştere, sunt israelit, iar Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam, părintele meu, că sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului.” Amin. Aceasta era suficient. Amin. El era preocupat de familia sa, deoarece era convins că era israelit. Astfel, a luat în mână primul obiect pe care l-a găsit: era un otic de plug, un băţ cu o bucată mică de aramă la capăt, pe care-l folosea să îndepărteze pământul de pe brăzdarul plugului, pe măsură ce ara.

El nu s-a uitat la cei şase sute de filisteni cu armură, deoarece era preocupat. Şamgar era convins, ştia că era israelit şi era convins că Dumnezeu nu putea să mintă. Da, era convins că binecuvântarea era asupra lui, fiindcă stătea pe o făgăduinţă a lui Dumnezeu, care era la fel de adevărată ca făgăduinţa din Fapte 2.38.

Şamgar era convins că Dumnezeu a spus că sămânţa lui Avraam, şi el era sămânţa lui, va stăpâni porţile vrăjmaşului. Aşadar, a luat acel otic de plug şi a stat înaintea lor, trântindu-l pe fiecare vrăjmaş la pământ. De ce? Pentru că era convins şi preocupat. Aşa este. Şamgar nu a stat să înveţe crezurile sau cum să se lupte: „Trebuie să fiu un războinic”, ci a păşit în faţă şi a biruit. Aceasta este problema astăzi. Oamenii nu mai sunt preocupaţi.

Să zicem că un tânăr doreşte să meargă la şcoală. Ce fac penticostalii noştri? În primul rând, îşi trimit copiii la şcoală, în jur de zece ani, pentru a-şi lua licenţa la un seminar. Şi ce învaţă acolo? Toate ritualurile, iar când termină şcoala, tot nu este încă convins. Dar ştiţi ceva? Dumnezeu are oameni pregătiţi, pe care îi convinge în zece zile mai mult decât îi putem convinge noi în zece ani. Când termină seminariile noastre, ei nu sunt încă convinşi pentru că au fost injectaţi cu o tradiţie omenească. Dar când L-au aşteptat pe Dumnezeu timp de zece zile, au fost cu siguranţă convinşi. Unii dintre cei care au trăit Rusaliile nu ştiau să-şi scrie nici numele, dar erau convinşi că era Dumnezeu şi au fost gata să moară pentru convingerea lor. Da.

Aşadar, ei erau convinşi cu privire la Mesajul Său; erau convinşi cu privire la lucrarea Sa, aşa că nu au fost preocupaţi că atunci când vor merge afară, cineva îi va întreba: „Un moment! De la ce şcoală aţi venit? Cum credeţi că veţi merge afară fără un carnet de membru? Ce veţi face?” Ei erau convinşi că El era tot ce aveau nevoie. Noi n-am ajuns încă la statura lor, dar ei erau convinşi şi n-au avut nevoie de educaţie şi nici de un carnet de membru. Ei ştiau că sunt sămânţa lui Avraam şi că Dumnezeu era în stare să facă tot ce făgăduise. Vedeţi? Ei erau convinşi că El era tot ce aveau nevoie şi nu le trebuia lichidul de îmbălsămare denominaţional. Ucenicii avuseseră deja parte de o Injecţie şi erau convinşi că era suficientă pentru a avea grijă de ei; ei erau convinşi că aceea era tot ce aveau nevoie. Şi mai este ceva.

Ieri am vorbit cu un frate şi i-am spus:

„Gramatica mea nu este prea bună”, dar el mi-a răspuns: „Oamenii nu dau atenţie la aceasta, nu-i interesează.”

Fraţii care au ieşit afară la Rusalii, erau convinşi că El era tot ce le trebuia; că El era singurul de care aveau nevoie oamenii, iar eu sunt convins de acelaşi lucru. Ei îmi spun că trebuie să vorbesc mai gramatical, că trebuie să fac una sau alta, că trebuie să stau nemişcat la amvon… aceasta este psihologie.

Voi spuneţi: „Păi, dacă asistă o clasă mai bună de oameni…” Va asista clasa de oameni ai lui Dumnezeu. Şi vă spun ceva: El lucrează la ambele capete ale firului. Eu sunt convins că oamenii nu au nevoie de una sau de alta; eu ştiu ce a făcut El pentru mine şi sunt convins că va face la fel şi pentru ei. Da, domnilor, sunt convins că El va răspunde la toate nevoile lor; sunt convins că va răspunde la toate nevoile celorlalţi.

De curând am citit ceva despre Hudson Taylor, un mare misionar din China. Cred că mulţi aţi auzit despre el. Se spune că într-o zi a venit la el un tânăr de vreo paisprezece sau cincisprezece ani şi i-a zis:

„Domnule Taylor, cred că am chemarea de a fi predicator aşa că, atunci când voi avea în jur de douăzeci şi cinci de ani, voi veni la şcoala ta pentru că vreau să învăţ.” Domnul Taylor, care era un gentleman creştin, i-a răspuns: „Fiule, nu aştepta până când candela este pe jumătate arsă, ci du-te în timp ce este aprinsă.” Aşa este.

Voi nu aveţi nevoie de instruire cu privire la aceasta sau la aceea.

„Când candela este aprinsă?” întrebaţi voi. Da, când este aprinsă. „Dar nu ştiu nici un pic de teologie!” Nici nu este nevoie să ştiţi. Mergeţi şi spuneţi tuturor cum s-a aprins şi poate îi va aprinde şi pe ei. Ceea ce ne trebuie nouă, este un timp de aprindere a candelelor; este puterea Duhului Sfânt în locul acestor multe dogme făcute de om, de instruirea omenească. Sunt convins că de această putere au nevoie oamenii. Fie că cunoaşte sau nu Abecedarul, fie că distinge boabele de cafeaua vărsată, dacă un om lasă ca acea candelă să fie aprinsă, Dumnezeu Se va îngriji de restul. Da, sunt convins că aceasta este tot ce ne trebuie.

Orbul care a fost vindecat de Isus nu a putut să pună în discuţie teologia acelor preoţi. Ei s-au adunat în jurul lui şi i-au zis: „Tu aparţii de biserică, și aici este doctorul Cutare şi Cutare.” El n-a putut să pună în discuţie teologia lor. Ei i-au zis: „Noi ştim că Omul acesta este un păcătos, pentru că nu este de acord cu învăţătura noastră. Şi ce face El? Îi înşală pe oamenii noştri şi îi duce în rătăcire.”

Fraţilor, omul acesta nu putea să discute pe seama teologiei lor, dar ştia că fusese orb, iar acum vedea. Aşa este. Şi cred că aceasta este tot ce contează şi astăzi. Eu nu pot să explic una sau alta, nici nu pot dovedi că trebuie să fiţi într-un fel sau altul, dar suntem convinşi că am primit Ceva. Aşa cum a spus bătrâna femeie de culoare.

„Frate,” a zis ea, „vreau să depun o mărturie.”

„Spune, soră.”

„Vreau să spun că nu sunt ceea ce trebuie să fiu şi nici ceea ce vreau să fiu, dar ştiu sigur că nu mai sunt cea care am fost înainte.” Cred că aşa este bine. „Nu sunt ceea ce trebuie să fiu şi nici ceea ce vreau să fiu, dar ştiu sigur că nu mai sunt cea care am fost înainte.” Aşa este. De ce? Pentru că a fost aprinsă candela. Amin.

David era cel mai mic din oştirea lui Israel, în ziua aceea; era un micuţ roşcovan, cel mai puţin antrenat dintre toţi, dar era convins că Dumnezeul pe care Îl slujea şi cu care avusese o experienţă pe baza căreia a putut ucide un leu care l-a atacat, şi un urs, era de partea lui. David era convins că Dumnezeul lui putea să i-l dea în mâinile sale pe filisteanul acela netăiat împrejur, care îşi bătea joc de Dumnezeul său şi de oştirea Lui. Amin. Amin.

Saul i-a zis: „O clipă, fiule! Îţi voi face un mic antrenament şi în câteva minute îţi voi da o diplomă de licenţă. Încearcă scutul meu!” Dar acela era prea greu pentru umerii lui David, aşa că a zis: „Luaţi-l de pe mine!” El a văzut că haina ecleziastică nu se potrivea unui om al lui Dumnezeu, aşa că le-a zis: „Lăsaţi-mă să merg aşa cum am mers înainte!” Aşa este.

Oh, dacă biserica de astăzi va merge în Louisiana aşa cum a început în urmă cu cincizeci de ani, veţi nimici fiecare diavol care vă va ieşi în cale, pentru că aşa a făgăduit Dumnezeu. Dar trebuie să fiţi convinşi că Hristos este cu voi. Trebuie să fiţi convinşi, apoi veţi fi preocupaţi şi de ceilalţi.

Samson s-a întâlnit cu o mie de filisteni pe câmp şi nu avea nici un fel de armă la el. Era un om mic de statură, cu parul cârlionţat şi cu şapte şuviţe mici care-i atârnau pe spate. Şi iată că o mie de filisteni veneau mărşăluind împotriva lui. Samson nu era un luptător cu sabia, nu avea nici o diplomă, nici o licenţă sau masterat ca să ştie cum să trateze situaţia în care se afla, dar ştia că avea o făgăduinţă care-i aparţinea. Nu era antrenat, dar era convins că Dumnezeu era cu el pentru că dovada îi atârna pe umeri.

Oh, Dumnezeule!  Convins, apoi preocupat în legătură cu poporul său.

Moise, un profet fugar, pierduse orice nădejde. „Oh”, îşi zicea el,  „Israelul nu va fi eliberat niciodată! Totul este doar o poveste pe care mi-a spus-o mama!” Noi ştim că el a încercat să-l elibereze prin propriile puteri, dar n-a reuşit.

Aceasta încearcă să facă şi biserica: încearcă să-i facă pe unitarieni, trinitarieni, pe trinitarieni unitarieni, Biserica lui Dumnezeu să fie aşa şi aşa, metodiştii să fie baptişti,  dar nu veţi reuşi niciodată! De ce? Pentru că ceea ce vreţi să faceţi voi, este o psihologie, o schimbare a minţii. Unde Îl vedeţi pe Dumnezeu în biserică? Aici este problema! Necazul este că nici ei nu sunt convinşi. Sunt convinşi că sunt o denominaţiune, dar nu sunt convinşi că Dumnezeu este cu ei sau că va face aşa cum a promis. Ei spun că cred, dar faptele lor vorbesc mai tare decât cuvintele. După roadele lor veţi cunoaşte dacă cred cu adevărat sau nu. Ei spun că Îl cred pe Dumnezeu, că El este un Dumnezeu mare, că El este Acelaşi Dumnezeu, dar Îi neagă Cuvântul. Oh, vai, cum pot spune că aceste lucruri au fost pentru o altă zi? Nu este aşa!

Moise trebuia să fie convins, dar nu avusese nici o experienţă cu El, deşi era un om mare. El era un războinic şi se gândea că prin antrenamentul pe care-l avea, va reuşi… Şi ce a făcut? A omorât un egiptean, l-a acoperit cu pământ şi a zis: „O voi face!”, dar când a venit prima încercare micuţă: „Zilele minunilor au trecut!”, a fugit în pustie.

Dar, într-o zi, acest profet fugar a fost prins de Dumnezeu. El a văzut un rug care ardea, și când s-a uitat mai atent la el, a observat că nu se mistuia. Atunci s-a apropiat de el şi a zis: „Acesta este un rug ciudat. Mă întreb ce substanţe chimice conţine de arde şi nu se mistuie?” Dar atunci a auzit un Glas care i-a zis:

„Moise, scoate-ţi încălţămintea…”

„Da, Doamne.”

„De ce ţi-ai pierdut interesul? Am auzit strigătul poporului Meu. De ce ai fugit de ei? De ce te-ai sustras de la postul tău de datorie? Am auzit gemetele poporului Meu şi Mi-am adus aminte de fiecare Cuvânt pe care L-am spus lui Avraam, tatăl lor.”

Şi noi avem nevoie de încă un Moise. Aceasta l-a convins pe deplin. A fost atât de convins încât în ziua următoare şi-a pus soţia pe catâr şi pe micuţul lor în braţele ei şi a pornit spre Egipt să-l invadeze. O invazie făcută de un om. Când sunteţi convinşi, aceasta vă face să acţionaţi ciudat în ochii lumii. Dar dacă sunteţi convinşi, sunteţi convinşi. Cei care îl întâlneau, îl întrebau: „Unde mergi, Moise?”

„Mă duc acolo jos să cuceresc teritoriul acela!” Şi a făcut-o!  De ce? Fiindcă era convins că era trimis de Dumnezeu.

Aceasta este problema cu noi, rusalisticii: uneori, punem sub semnul întrebării binecuvântarea pe care o avem. Aşa este, oameni buni! Faptele noastre o dovedesc. Încercaţi să-l opriţi pe Moise şi să-i spuneţi: „O clipă, Moise! Eu sunt doctor în divinitate şi cred că te înşeli, domnule!” Ştiţi ce i-ar răspunde Moise? „Dă-te la o parte din calea mea!” Vedeţi? El era convins pe deplin. Şi când a fost convins, a devenit preocupat să ducă la bun sfârşit ceea ce voia Domnul să facă.

Şi eu sunt convins astăzi şi încerc să fac ce ştiu mai bine cu privire la ceea ce cred că vrea Domnul să fac, și aceasta este să şlefuiesc această epocă a Bisericii Laodicea…

…Am stat singur cu Dumnezeu, dar am încercat să duc mai departe însărcinarea primită. Nu am trecut de partea niciunuia dintre ei, ci am stat la mijloc şi am încercat să trag din fiecare parte, pentru că sunt convins şi preocupat. Văd acest lucru chiar aici în Biblie. Dacă nu aş şti că este adevărul, n-aş îndrăzni să v-o spun, dar voi trebuie să fiţi convinşi personal.

Observaţi! Să fii convins şi apoi preocupat. Când a auzit că-i vorbeşte Glasul lui Dumnezeu, Moise a devenit preocupat, fiindcă ştia că totul este biblic. Bărbatul acesta a stat acolo, a privit rugul acela care nu se mistuia şi a auzit Glasul care l-a strigat şi l-a însărcinat, și aceasta l-a convins pe deplin că era Dumnezeu.

Dar când noi Îl auzim pe Dumnezeu făgăduind ceva, deşi vedem că se împlineşte întocmai, spunem: „Poate nu a fost aşa. Nu ştiu ce să zic… poate trinitarienii au dreptate. Sau poate au dreptate unitarienii sau metodiştii …” Dacă gândiţi aşa, dovediţi că nu sunteţi încă convinşi. Voi trebuie să fiţi convinşi, și după aceea veţi deveni preocupaţi.

Moise a fost atât de convins încât a doua zi a pornit pe jos spre Egipt ca să-l cucerească.

Copiii evrei din Babilon erau convinşi că Dumnezeu putea să-i izbăvească. Acum ascultaţi cu atenţie. Ei erau convinşi că Dumnezeu era în stare să-i izbăvească, aşa că au stat pe poziţie. Înţelegeţi ce încerc să vă determin să faceţi? Ei ştiau că El le poruncise să nu se plece în faţa niciunui chip, pentru că El era Domnul Dumnezeul lor, de aceea nu puteau face aşa ceva. Ei erau convinşi că Acela era Cuvântul lui Dumnezeu; şi erau convinşi că El era în stare să-Şi ţină promisiunea, aşa cum a făcut-o cu Avraam. Şi pentru că ei erau convinşi că Acela era Cuvântul lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu era preocupat să-L împlinească.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Întoarceţi-vă la Cuvânt! Luaţi Prescripţia despre care v-am vorbit aseară! Dacă sunteţi convinşi că este Cuvântul lui Dumnezeu, dacă sunteţi convinşi şi ştiţi că El o poate face din nou, că El este în stare să ne aducă o nouă stradă Azusa, dacă sunteţi convinşi că este Cuvântul Său, atunci Dumnezeu este preocupat să-L împlinească. Dar problema este că noi nu suntem încă convinşi. Aşa este. Dacă am fi convinşi, s-ar întâmpla ceva.

Ţinta este aici… Voi aveţi arma, dar închizătorul este jos. Trageţi, trageţi, trageţi, dar cuiul este jos. Fiţi convinşi! Trageţi închizătorul înapoi şi trageţi după aceea, și atunci veţi vedea că se întâmplă ceva. Atunci vor exista scântei de foc. Dar vedeţi? Noi nu suntem încă convinşi.

Când ei au fost convinşi că El putea să-Şi ţină Cuvântul; când au fost convinşi că El este viu şi Îşi va confirma Cuvântul, nu a mai fost nimic să-i ţină pe loc… Dacă noi suntem convinşi că Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul şi suntem preocupaţi  de aceasta, El este preocupat să-Şi manifeste Cuvântul în noi.

Marta a fost convinsă atunci când a alergat înaintea Lui şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.” Priviţi! După ce a refuzat-o, ea a fost la fel de perseverentă ca micuţa femeie greacă. Dacă nu suntem destul de perseverenţi, înseamnă că nu suntem destul de convinşi. Vă mulţumesc pentru răbdarea voastră, dar mai îngăduiţi-mă puţin şi voi încheia. Ea era convinsă. Indiferent ce a făcut El sau ce au spus alţii despre El, ea era convinsă că Scriptura L-a identificat corect ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Şi dacă El era Fiul lui Dumnezeu, dacă era Dumnezeu care lucra printre oameni… şi dacă femeia aceea din Biblie, sunamita, a putut să-şi primească copilul înapoi viu, pentru că Dumnezeu l-a legitimat în mod desăvârşit pe Elisei ca fiind profetul Său, atunci ce putem spune despre Fiul Său? Fiul Său era Dumnezeul-profet. Ea era convinsă de aceasta. Poate că atunci când pregătea turtele şi prăjea ouăle se gândea la clipa în care sora ei a încercat s-o mustre.

Observaţi! Gândiţi-vă că ea a alergat înaintea Lui şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar eu sunt convinsă… Chiar şi acum sunt convinsă pe deplin că şi acum dacă Îl vei ruga pe Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da ceea ce ceri.”

Oh, fraţilor, dacă L-am putea accepta la fel de convinşi pe Duhul Sfânt care este chiar acum printre noi, dacă am fi convinşi pe deplin; convinşi în întregime! De ce era convinsă Marta? Pentru că L-a văzut legitimându-Se. Ea a crezut, deşi El era un Om; a crezut că nu era doar un Om, ci era Dumnezeu. El era Dumnezeul-Om, iar ea ştia că este legitimat de Scripturi. El era Mesia. Dumnezeu dovedise aceasta şi Îl legitimase prin Cuvântul Său. Ea era convinsă pentru că El spusese: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Nu sunt Eu, ci este Tatăl care locuieşte în Mine. El face aceste lucrări ale Lui. Eu nu fac nimic până când nu-L văd pe El făcând mai întâi.” Înţelegeţi? Ea era convinsă şi a spus: „Doamne, deşi este mort, deşi este îngropat şi miroase, chiar şi acum cred că dacă Îi vei cere ceva lui Dumnezeu, Dumnezeu te va asculta.” Şi iată că El i-a spus un adevăr despre care nu mai vorbise înainte: „Eu sunt învierea şi viaţa.” (Ioan 11.25). Vedeţi, ea a lovit ţinta chiar atunci, iar El a putut merge cu ea mai departe.

Când biserica loveşte ţinta, merge mai departe, urcă mai sus.

Când am vorbit despre femei, bărbaţii mi-au spus: „Lasă-le pe femei în pace şi nu te mai lega de părul lor şi de alte lucruri de felul acesta! Lasă-i şi pe bărbaţi şi nu-i mai mustra cu privire la denominaţiunea lor. De ce nu-i înveţi cum să primească daruri, deoarece oamenii cred că eşti profet.”

„Eu nu pretind aşa ceva!”

„Dar oamenii cred aceasta. Ei cred că eşti profet şi eu cred aceasta. De ce nu-i înveţi cum să obţină lucruri pentru a-L ajuta pe Dumnezeu?”

„Să înveţe întâi Abecedarul şi apoi îi voi învăţa Algebra.” Aşa este. Iar când veţi accepta aceasta…

Marta I-a zis: „Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

„Eu sunt învierea şi viaţa…” Oh, atunci ea a avut o descoperire! „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

 Şi ea a răspuns: „Da, Doamne, cred.”  O, vai!

„Unde l-aţi îngropat?” Vedeţi? Ea era convinsă că El putea să facă aceasta.

Iair era convins că dacă Isus Îşi va pune mâinile peste fiica sa bolnavă, ea se va însănătoşi, indiferent ce spunea biserica despre aceasta.

„Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino și pune-Ți mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.” (Marcu 5.23). El era un fel de credincios ascuns. „Sunt convins că dacă-Ţi vei pune mâinile peste ea, va trăi.” Apoi a venit vestea: „Fiica ta a murit.” Inima lui Iair a început să tresalte, dar Isus l-a privit liniştit şi i-a zis:

„Nu te teme; crede numai şi ea va fi tămăduită.”

El era convins: „Să mergem acasă pe deplin convinşi.”

Sutaşul roman era convins că El era Dumnezeu. El I-a zis lui Isus: „Sunt convins că Tu ai putere asupra oricărui diavol. Sunt convins că eşti Fiul lui Dumnezeu şi nu sunt vrednic să vii sub acoperişul meu. Dar dacă vei spune un singur cuvânt, robul meu va fi vindecat.” Amin.

Dumnezeu să aibă milă de noi! Dacă un păgân a putut vorbi în felul acesta; dacă el, care era un închinător la idoli, a putut spune aceasta când a văzut semnul lui Mesia, ce putem spune despre o biserică penticostală care a avut parte de cincizeci de ani în care El a făcut printre ei aceste lucruri şi tot nu sunt încă convinşi? Cincizeci de ani de revărsare după revărsare, în Louisiana, şi cu toate acestea…

Sutaşul roman, care era un păgân, a spus: „Doamne, spune doar un cuvânt. Aceasta este tot ce doresc să ştiu, ceea ce spune Cuvântul”. Vă dau Prescripţia! Aceasta este ceea ce a spus Cuvântul, credeţi? Sunteţi convinşi? Sutaşul roman era preocupat de robul său; el era convins că dacă Isus va spune un singur Cuvânt, care era Cuvântul lui Dumnezeu, va primi ceea ce cere.  Aşa este. El era convins.

Deşi nimeni nu mai făcuse aşa ceva, femeia cu scurgerea de sânge era convinsă pe deplin că dacă se va atinge de marginea hainei Lui, va fi vindecată. Ea a trebuit să-şi părăsească locuinţa, deşi era slăbită. Aş vrea să ilustrez aceasta puţin. S-a dus acolo jos şi a trecut pe lângă „Brigham Young şi pe lângă ceilalţi, chiar printre cei care spuneau: „Zilele minunilor au trecut!” Ea s-a înghesuit printre oameni, deşi micuţul ei trup era slăbit. Dar era convinsă pe deplin: „Numai dacă aş putea… Nici nu trebuie să-mi vorbească! Dacă voi reuşi să-L ating numai puţin, scurgerea mea de sânge va înceta…” Ea era convinsă.

Când a văzut semnul biblic care Îl însoţea, femeia de la fântână a fost convinsă că El era Mesia.

„Doamne”, I-a zis ea, „văd că eşti profet.”

El i-a spus: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău!”

„N-am bărbat”, I-a răspuns ea.

„Aşa este, pentru că ai avut cinci, iar cel cu care eşti acum, nu este bărbatul tău.”

„Doamne, cuvintele Tale m-au convins pe deplin că eşti Profet. Noi n-am mai avut de sute de ani un profet, dar ştiu că Tu eşti Profet. Aş vrea să Te întreb ceva. Din ceea ce scrie în Scriptură, noi ştim că următorul care va veni este Mesia, iar când va veni El, ne va spune toate lucrurile. Dacă eşti Profet, îmi vei spune Adevărul pentru că Cuvântul lui Dumnezeu vine la profet, iar eu Te văd pe Tine făcând un semn. Este un semn ciudat, şi ştiu că Mesia va face acest semn când va veni. Deci, Tu Cine eşti?”

„Eu sunt Acela”, a răspuns Isus.

Femeia era convinsă şi nu I-a mai pus nici o întrebare. Şi ce a făcut? Şi-a lăsat ulciorul jos şi a alergat în cetate pentru că era preocupată să ştie şi alţii ce aflase ea. Amin. Ea era convinsă. De ce? Pentru că a văzut semnul biblic. Ea L-a ascultat pe Bărbatul acela care era Profet şi era convinsă că era Adevărul, era convinsă că El nu i-ar fi spus o minciună. Vedeţi? Era convinsă că El era Profet, pentru că văzuse semnul mesianic, și când i-a spus că El era Mesia, i-a fost suficient. Acum, femeia era convinsă şi preocupată pentru poporul ei, aşa că a fugit pe străzi strigând: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva El este Mesia?” Ea era convinsă. Cu siguranţă.

Petru a fost convins când a venit cu Andrei la Isus, când El i-a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” El a fost pe deplin convins, pentru că nimeni nu mai făcuse aşa ceva de la ultimul profet pe care îl avuseseră.

Filip a fost martor la aceasta şi şi-a zis: „Acesta este un lucru ciudat!” şi a fost convins. Dar imediat după aceea a devenit preocupat. El avea un prieten bun, pe Natanael, cu care studiase Scripturile, şi a devenit preocupat să-i spună şi lui ce văzuse.

Uitaţi-vă la noi astăzi. Pentru că biserica nu este organizată, grupată sau şlefuită în felul cum dorim noi, nu suntem încă convinşi, dar confirmarea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Filip era un membru al bisericii, dar era convins că Isus era Mesia. Şi pentru că era convins, a devenit preocupat de prietenul său, aşa că a alergat la el şi i-a zis: „Vino să vezi pe Cine am găsit noi: pe Mesia.” Şi a început să vorbească cu Natanael, dar acesta a vrut să se convingă singur, aşa că a venit la adunare. Şi când a ajuns la adunare şi a văzut ce s-a întâmplat, a fost pe deplin convins.

Dar noi nu suntem convinşi. Nu, nu.  Mişcarea penticostală de astăzi nu este încă convinsă. Nu. Dacă ar fi convinşi, ar fi preocupaţi. V-aţi întors la starea fariseilor şi sunteţi organizaţi în loc să fiţi convinşi. Dacă aţi fi convinşi pe deplin, aţi fi preocupaţi. Fariseii au văzut că ceea ce se petrecea era adevărul, dar nu au fost convinşi pe deplin din cauză că învăţătorii lor îi învăţaseră altceva. Aceasta este problema şi astăzi: sunt prea mulţi farisei, învăţători şi organizaţii care le întorc spatele la oameni pentru că nu sunt organizaţi. Aşa este. Dar cei care sunt sinceri, văd aceasta.

Vreau să vă întreb ceva. Veţi spune că este învăţătură baptistă, dar nu este, este Biblia. Ascultaţi! Învăţaţii aceia bine instruiţi care au privit semnul făcut de El, L-au numit diavol, dar acolo era şi o prostituată. Ea era o femeie rău famată, dar purta sămânţa hotărâtă mai dinainte de Dumnezeu. Ea nu mai văzuse niciodată aşa ceva, dar de îndată ce Lumina a lovit sămânţa, Viaţa a început să iasă la suprafaţă. De ce? Pentru că avea Viaţă în ea.

Toamna, florile mor, iar sămânţa se întoarce înapoi în ţărână. Dar aşteptaţi numai să vină soarele primăverii şi să le lovească! Dacă acea sămânţă are germenul de viaţă, va încolţi imediat la o nouă viaţă. Aşa era şi acea femeie. Deşi se afla în starea aceea cumplită, ea a fost aleasă mai dinainte; numele ei era scris în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii. Astfel, când a văzut Viaţa lui Dumnezeu înflorind, nu a mai putut fi ţinută de nimeni şi de nimic şi a tâşnit la Viaţă, în timp ce preoţii educaţi…

Ei spuneau: „O, acela este sfântul părinte Cutare şi Cutare…” Mie nu-mi pasă cine era, Isus a spus clar despre ei: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44). Vedeţi? Prostituata aceasta a spus: „Tu trebuie să fii Mesia”, iar când El i-a spus totul despre ea, a fost pe deplin convinsă. De ce? Pentru că atunci când Lumina a atins acea sămânţă aleasă mai dinainte, ea L-a recunoscut.

Astăzi este la fel… când vede lucrarea lui Dumnezeu, când vede cum vine Duhul Sfânt jos şi începe să Se manifeste, sămânţa aleasă dinainte stă acolo şi pune mâna pe aceasta. Nu i-o puteţi înlocui cu nimic. Dar ceilalţi vor merge mai departe spunând: „Mă întreb ce fel de şmecherie este aceasta? Cu siguranţă este o înşelăciune!”

Dar sămânţa aleasă mai dinainte nu mai pune întrebări. Ea este convinsă pe deplin că este Dumnezeu care se mişcă potrivit făgăduinţei Sale din Scriptură. Adevărul este că noi ar trebui să fim puţin mai sus de strada Azusa. Biserica ar trebui să fie în camera de sus, acolo unde au început cu plânsete, cu strigăte şi cu întoarcerea la Domnul. Aici sus este Ceva, iar biserica ar trebui să fie la înălţime pentru a trăi această experienţă. Înţelegeţi? Dar ei nu sunt convinşi, și dacă nu sunt convinşi, nu sunt nici preocupaţi. Aşa este. Dar când Natanael a văzut aceasta, a fost convins. Voi încheia imediat.

Dar noi? Noi sărbătorim cincizeci de ani de la revărsarea Rusaliilor în Louisiana. Adevărul este că acum au loc semne şi minuni care nu s-au întâmplat niciodată la început… ele sunt mai mari acum. Aceasta a fost săparea pământului pângărit şi pregătirea lui ca să fie semănat Adevărul în el. Dar ştiţi ce aţi făcut voi? De fiecare dată când a venit cineva şi a semănat sămânţa, voi aţi organizat totul şi aţi dat totul afară. Imediat s-au ridicat tot felul de imitaţii fireşti. Nu ştiţi că aceasta este lucrarea diavolului care încearcă să vă orbească ochii? Nu ştiţi că înainte de venirea adevăratului Mesia s-au ridicat tot felul de unşi falşi? Acesta era diavolul care încerca să-i oprească să vadă Adevărul care avea să vină. Şi la fel se întâmplă astăzi: el încearcă să vă îndepărteze să nu vedeţi Adevărul.

Se ridică oameni care aduc crezuri şi forme moarte, prin care încearcă să facă tot felul de imitaţii. Cum pot face aceasta? Biblia spune că ei trebuie să se ridice  şi să se împotrivească Adevărului, aşa cum i s-au împotrivit Iane şi Iambre lui Moise. Dar ce spune Cuvântul despre ei?

 „Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor…” (2Timotei 3.9).

Moise trebuia să facă un singur lucru: să fie credincios însărcinării primite. Şi iată că a venit clipa când ei şi-au aruncat toiegele jos şi au încercat să facă acelaşi lucru ca el, dar când au făcut aceasta, toiagul lui Moise le-a înghiţit pe celelalte toiege. V-aţi gândit vreodată unde au mers toiegele acelor vrăjitori? În ordine.

Convins! Când ei s-au convins, au devenit preocupaţi.

Adunările vor continua să meargă tot aşa… Hristos va veni jos şi, legitimat de Cuvânt, va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut înainte, arătând că este o zi în care biserica trebuie tăiată în bucăţi pentru că L-a dat afară, pentru că L-au îndepărtat din mijlocul lor, iar El stă încă la uşă şi bate. S-ar părea că dacă L-au dat afară, El a plecat pur şi simplu, dar nu este aşa. El stă încă acolo şi bate la uşă, aşa cum a făcut şi în zilele lui Noe, îndelung răbdător, fiindcă vrea ca niciunul să nu piară, ci toţi să poată veni la pocăinţă. Stă şi bate la uşă, ascultând să vadă dacă nu va spune totuşi cineva:„Eşti binevenit!” Dar, nu, El nu a auzit aşa ceva. Şi atunci spune: „Am să te vărs din gura mea.” Aşa este. Şi voi vedeţi cât de aspru taie Cuvântul şi Duhul. Voi Îl puteţi vedea pe Duhul Sfânt cum vine jos şi face lucruri care nu au mai fost făcute din zilele Domnului Isus Hristos şi a apostolilor Săi. Iar noi stăm, le privim şi apoi plecăm. Suntem noi convinşi cu adevărat, sau Îl urmăm doar pentru pâini şi peşti?

Isus i-a hrănit. Cine altcineva, în afară de Dumnezeu, mai poate crea pâine? Doar acelaşi Dumnezeu care le-a dat în pustie mană, pâine din cer. Acolo stăteau evreii şi Îl priveau cum frângea acea pâine şi cum le-a dat-o în bucăţi mai mici. Acelaşi Brutar care a copt pâinea în ceruri, o făcea din nou pe pământ şi le-o dădea s-o mănânce. Aşa este. Şi ce au spus ei? „Este minunat! Oh, Doamne, am burtica plină! Frate, aceasta a fost o adunare pe cinste!”

Dar Isus a zis: „O clipă! Vreau să vă spun ceva: „Dacă bobul de grâu nu cade în pământ…” Toate acele predici au început să fie vorbite pentru a-i aduce înapoi la Cuvânt, dar ei au spus: „Sunt prea greu de înţeles! Nu ne mai trebuie aşa ceva!”, şi au început să plece, în timp ce unii dintre religioşii de lângă El au zis: „Cine ar putea crede vreodată aşa ceva? Plecăm şi noi!” El a stat acolo şi S-a uitat la ei, apoi s-a întors spre micuţul grup de credincioşi, spre cei doisprezece, care arătau ca nişte puiuţi în jurul mamei lor, şi le-a zis: „Voi nu vă duceţi?” Atunci Petru a spus: „Unde să mergem, Doamne?” Vedeţi? El le-a zis: „Nu v-am cunoscut Eu înainte de întemeierea lumii?”

Aceea este Viaţa care a strălucit  peste sămânţă şi nu există nici o cale să fie îndepărtată. Aceasta este Viaţa veşnică. „…cine crede în Mine are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.47,40).

„Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte…

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.29-30).

„Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44,37).

Voi ziceţi: „Ce predici pentru ei, frate Branham?” Cuvântul. Eu nu ştiu cine sunt ei, dar El ştie. Treaba mea este să seamăn sămânţa. Eu nu ştiu unde va cădea sămânţa, dar o seamăn pur şi simplu, iar Dumnezeu face confirmarea. Oriunde loveşte, se va aprinde pur şi simplu şi va ieşi repede la Viaţă dacă este în pământ bun. Dacă este un loc stâncos, eu nu pot face nimic, şi nici dacă este o temelie denominaţională. Singurul lucru pe care trebuie să-l fac eu, este să continui să seamăn sămânţa. Eu ştiu că El vine, cred aceasta, şi vreau să trăiesc doar pentru aceasta. Sunt convins că El va veni; sunt convins că vine curând. Aşa este.

Şi încă un lucru, vă rog. Isus era convins că va învia în a treia zi. Priviţi! În Biblie este un singur text care susţine aceasta, şi acesta a fost adus de un om care în cele din urmă a alunecat…

…Într-o zi, El i-a întrebat pe farisei:

„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, (îndepărtaţi partea firească) fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

„Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea…?” (Matei 22.42-44).

Apoi, În Apocalipsa 22.16, El spune: „Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David…”

„Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?” (Matei 22.45).

Biblia spune că „Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.” (v. 46). Acele cuvinte i-au zăpăcit, nu le-au putut înţelege, pentru că învăţătura lor teologică nu i-a dus la aşa ceva, şi n-o poate face nici astăzi. Ei au încercat multă vreme să explice această taină, dar n-au reuşit s-o facă nici până acum, pentru că este descoperită numai celor aleşi.

Isus a fost convins pe deplin, de aceea a păşit în faţă şi a spus: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Distrugeţi-l, faceţi tot ce vreţi cu El, pentru că Eu Îl voi ridica din nou în trei zile.” De ce a spus aceasta? Pentru că era convins pe deplin. El ştia Cine era El; ştia ce făgăduise Dumnezeu. Este ca şi cum ne-am putea citi numele nostru în cuvintele:

„Prin rănile Lui, eu am fost vindecat. Prin făgăduinţa Sa, eu am fost salvat. Prin sângele Său, eu sunt parte din El. Prin făgăduinţa Sa, eu voi învia în ziua de apoi.” Înţelegeţi?

El ştia că este în Scriptură, Îşi cunoştea poziţia. Nu trebuia să-I spună nimeni nimic despre aceasta, dar El n-a umblat niciodată în jur lăudându-Se cu aceasta, ceea ce arată Cine era El.

Nici Ioan nu a mers afară cu pieptul scos şi lăudându-se cine era el: „Eu sunt doctorul Cutare şi am cutare şi cutare…” Nu, nu, ci a ieşit afară ca un om obişnuit.

Aşa a făcut şi Isus. Lucrările lor mărturiseau cine erau ei. Aşa este.  Lucrările lor îi legitimau… Ei au spus: „Trebuie să-L atârnăm pe cruce! Trebuie să-L scoatem din mijlocul nostru.” Dar El le-a zis: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” De ce? El ştia că David spusese în Psalmi: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10).

…Noi credem că El S-a născut din fecioară. Celula de Sânge venea de la Dumnezeu, a fost creată de Dumnezeu, dar nu numai ea, ci şi ovulul femeii a fost creat, pentru că nici un trup nu este sfânt. Dacă ar fi fost ovulul Mariei, ar fi fost nevoie ca ea să aibă o senzaţie care să-i ducă ovulul acolo, în acel proces. Dar ea nu a ştiut nimic despre aceasta, pentru că a fost umbrită de Duhul Sfânt. Slavă! El era Dumnezeu. Şi ce a spus? „Nu voi lăsa ca preaiubitul Meu, trupul Meu…” Cum ar fi putut să fie sfânt dacă s-ar fi născut prin dorinţă firească? Dacă ar fi fost aşa, înseamnă că toţi am fi sfinţi, dar nu există nici un om sfânt. Nu există nici un munte sfânt şi nici o biserică sfântă; există numai Duhul Sfânt, un Dumnezeu sfânt într-o biserică sau pe un munte. Nu un om sfânt, ci Dumnezeul cel sfânt într-un om; aceasta îl face sfânt pe acel om. Trupul acela era Trupul lui Dumnezeu, al lui Dumnezeu Creatorul.

Isus era preocupat. El era convins că va învia a treia zi, conform făgăduinţei Scripturii.

Lăsaţi-mă să vă mai spun ceva şi voi încheia.

Eu sunt convins pe deplin că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci; sunt convins cu privire la tot ce am vorbit şi văd că Duhul Sfânt este aici.

Zilele trecute am vorbit cu o tânără care a ieşit afară îmbrăcată ca celelalte femei. Pe lângă noi treceau oameni care mergeau la biserică şi care presupun că erau creştini. Eu am întrebat-o:

 „Nu ţi-e ruşine de tine?”

„Domnule Branham…” a răspuns ea. Mesteca gumă şi arăta ca cineva care tocmai a venit din Africa. Poate ar fi fost o fată drăguţă dacă ar fi fost îmbrăcată ca o fiinţă umană. Deci, mi-a zis:

„Bineînţeles că există ruşine, domnule Branham. Dar vezi, tu eşti un om de vârstă mijlocie. Am crede şi noi, dar suntem doar nişte copii.”

„Ascultă-mă cu atenţie!”, i-am răspuns eu, „Nu aveam încă vârsta ta şi aveam exact convingerea pe care o am astăzi. Mi-am petrecut toată viaţa crezând aceasta şi îmi doresc să fi avut un milion de vieţi ca să le trăiesc tot aşa.”

Vedeţi? Eu sunt convins pe deplin că Isus este Fiul lui Dumnezeu; sunt convins că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci; sunt convins că Îngerul care a venit jos şi m-a vizitat, a venit din prezenţa lui Dumnezeu… Încă înainte ca să veniţi voi, El a confirmat aceasta şi a spus că este Adevărul. Sunt pe deplin convins că umbra morţii despre care le-am vorbit oamenilor şi pe care am văzut-o, este reală… Aparatele de fotografiat, ştiinţa, au dovedit aceasta.

Sunt convins pe deplin că Mesajul meu vine de la Dumnezeu; sunt convins pe deplin că nu este mintea mea umană obosită, ci este Cuvântul lui Dumnezeu; sunt convins pe deplin, sunt absolut convins că este Isus Hristos, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Sunt convins pe deplin că El este aici chiar acum, că S-a oprit în mijlocul nostru. Sunt convins pe deplin că El ne va răspunde la rugăciune, dacă vom fi convinşi şi preocupaţi, şi dacă ne vom deschide inimile pentru El.

Să ne plecăm capetele.

Doamne, convenţia aceasta este aproape de încheiere, iar noi Te-am văzut mişcându-Te, Doamne. Oh, Te-am văzut tot timpul! Te-am văzut în toţi aceşti ani. Biserica devine tot mai slabă, dar pe Tine Te vedem tot mai puternic. Doamne, Te rog să primeşti aceste cuvinte. Vrei să le primeşti, Doamne? Eu nu mai pot face nimic, Tată, dar sunt convins că dacă ei ar fi convinşi… Dacă toţi ar fi convinşi, nu ar mai fi linişte nicăieri, aşa cum spunea şi fratele nostru bătrân… Când Tu ai turnat prima dată Duhul Tău, sub forma botezului cu Duhul Sfânt, înainte de a fi introduse aceste slujbe mari… Tu ai spus că atunci când vrăjmaşul vine împotrivă ca un şuvoi de ape mari, Tu ridici împotriva lui un stăvilar.

Doamne, mă rog pentru ei. Îngăduie ca aceste cuvinte puţine, spuse în dimineaţa aceasta, să cadă peste inimile lor. Îngăduie ca ele să nu cadă într-un loc stâncos, ci să cadă într-un pământ bun, iar Lumina Vieţii veşnice să strălucească peste sămânţa aleasă. Sunt convins că Tu poţi face aceasta, Doamne. Tu ai spus să facem aceasta, şi ne-ai promis că Te vei îngriji de restul.

Aşadar, Îţi încredinţez totul Ţie. Mă pun eu însumi pentru ei, aşa cum a făcut Moise pentru poporul său, Doamne. Tu ştii că am încercat cât am putut, să fiu sincer şi eşti Martorul meu că le-am spus numai Adevărul, pentru că L-ai legitimat ca fiind Adevărul.

Doamne, Tu ştii că îi iubesc pe oamenii aceştia rusalistici. Mulţi pleacă, Doamne. Neînţelegerile denominaţionale îi determină să se îndepărteze dar eu îi iubesc pe aceşti metodişti, baptişti sau orice ar fi ei, şi sunt unul dintre ei.

Doamne, Te rog pentru fiecare suflet. Îngăduie ca Lumina Ta să cadă în dimineaţa aceasta peste aceşti oameni, şi ajută-i să poată vedea. Îngăduie ca banda aceasta să meargă peste tot în naţiunea aceasta şi în jurul lumii şi să-şi găsească loc în inimile lor. Îndreapt-o Tu spre locurile unde se află sămânţa Ta. Eu nu ştiu unde este ea, dar atunci când Adevărul acestei Evanghelii, legitimate de Dumnezeu, va cădea peste ei, sunt sigur că va veni la Viaţă.

Tată, ei sunt ai Tăi şi mă predau împreună cu ei pentru lucrarea Evangheliei din zilele din urmă, în Numele lui Isus. Amin.

Facă-se voia Ta! Facă-se voia Ta!

 Tu eşti Olarul, iar eu sunt lutul,

 Şi Te rog să mă modelezi după voia Ta,

 în timp ce stau şi Te aştept.

Să ne plecăm capetele şi să ne gândim la aceasta:

„Facă-se…”  Sunteţi convinşi? O, vai! Duhul Sfânt Se mişcă prin sală ca o Lumină… Olarul.

Tu eşti Olarul, iar eu sunt lutul.

 Modelează-mă şi fă-mă nu cum vreau eu,

 ci aşa cum mă vrei Tu, în timp ce Te aştept…

– Amin –