CONVINS APOI PREOCUPAT – 1

Mulţumesc mult, frate.

Vă puteţi aşeza. Consider un mare privilegiu, faptul că pot fi în seara aceasta aici cu fratele Groomer şi cu biserica aceasta din Tempe, Arizona.

Acesta este oraşul pe care l-au construit mormonii? (Un frate spune: „Nu. Este vorba de Mesa.”). Mesa. Ştiam că unul dintre aceste oraşe a fost construit de ei. În urmă cu mulţi ani, când eram doar un băiat, a fost consacrarea templului mormonilor, dar nu-mi mai aminteam unde a fost aceasta: în Tempe sau în Mesa. Deci este Mesa, cum a spus fratele.

Eu întârzii întotdeauna, nu ajung niciodată la timp. Ştiţi, mi s-a spus că am depăşit cu puţin şi data în care trebuia să vin pe acest pământ. Când m-am căsătorit, soţia mea a trebuit să aştepte mult timp după mine, iar dacă aş întârzia şi la înmormântarea mea, acesta ar fi următorul lucru. De fapt, acela este lucrul la care aş vrea să întârzii, să ajung mai târziu. Dar oamenii au fost buni şi m-au aşteptat.

Înainte de a ajunge aici, am prins o furtună de zăpadă care m-a ţinut pe loc timp de câteva zile. Astfel, am întârziat cu două zile la întâlnirea cu fratele Groomer, pentru că ar fi trebuit să fiu aici marţi seara, dar am făcut aranjamente ca să recuperăm totul. Toate s-au rezolvat, iar eu voi încerca să recuperez ceea ce s-a pierdut.

Aseară am avut o întrunire minunată la biserica cealaltă, la fratele Hatton, care este un creştin bun. L-am întâlnit ieri şi am studiat puţin împreună; am avut un timp de părtăşie minunat şi am avut ocazia să ne rugăm împreună. Apoi, aseară am avut un serviciu minunat, însă am stat puţin mai mult, i-am ţinut pe oameni până târziu, pentru că acesta a devenit un obicei al meu. Dar în seara aceasta nu voi mai face aceasta. Nu. Nu intenţionez să predic mai mult de patru ore. Niciodată nu mă aştept să predic mai mult. De obicei, aceasta este valabil când sunt la tabernacol.

Îi văd pe unii din prietenii mei din Jeffersonville care au venit să ne viziteze. Văd că în seara aceasta avem printre noi şi oameni care au venit din Macon, Georgia. Sunt oameni care parcurg o mie cinci sute de mile pentru a veni la biserică duminica. Şi nu fac aceasta o singură dată, ci vin ori de câte ori avem un serviciu sus la tabernacol.

Îi văd aici şi pe fratele şi sora Dauch din Ohio. Fratele Dauch este înaintat în vârstă; el şi soţia lui au fost împreună, iar Domnul a fost bun cu ei. Acest cuplu în vârstă vine în fiecare duminică din Ohio, şi vine pe drumuri înzăpezite. Ea, o femeie, a condus tot drumul din Ohio, pentru a fi aici la această întâlnire.

Sunt prezenţi şi oameni din Macon şi din alte părţi, care au venit aici pentru acest serviciu. Suntem bucuroşi să avem astfel de prieteni. Suntem atât de bucuroşi să împărtăşim împreună privilegiile noastre, părtăşia noastră, fiindcă mărturisim că suntem cu adevărat străini şi călători, şi că nu aceasta este casa noastră.

Privesc şi văd un frate din Iowa. Este adevărat, frate? Chiar aici este cumnatul fratelui Norman din Iowa.

Noi suntem ca Avraam. Am părăsit lumea şi căutăm un Oraş al cărui Ziditor şi Creator este Dumnezeu; şi credem că într-o zi, într-o zi glorioasă, vom vedea acel Oraş. Dorinţa inimii mele este să văd acel Oraş glorios.

Noi credem că Dumnezeu ne va binecuvânta în seara aceasta şi ne va onora cu Prezenţa Sa.

Când am spus că „voi predica patru ore,˝ am spus-o pentru câteva zâmbete, ca să schimb puţin atmosfera. Vedeţi, eu sunt vinovat pentru că vă ţin atât de mult, iar oamenii sunt vinovaţi pentru că stau şi mă ascultă. Dar este greu să-i pedepsim pentru aceasta.

Biserica aceasta este construită foarte bine, pentru că pot vedea pe toată lumea. Dacă va fi să avem un serviciu de rugăciune, locul acesta este foarte potrivit pentru aşa ceva.

Chiar acolo în spate, o văd pe sora Evans. Nu-l văd pe fratele. Ei sunt din Macon, Georgia, de jos din partea caldă a ţării. Ieri au vorbit cu noi şi ne-au spus că se înţeleg cu yankeii de acolo. Ei au avut o zăpadă de treisprezece centimetri, aşa că au cu ce să se laude. Aţi călătorit bine, frate Evans?

Dacă este în ordine, aş vrea să depun o mărturie în legătură cu fratele Evans. Este despre felul cum ne-am cunoscut la Met, în Filadelfia. Mulţi din voi aţi auzit de fratele Theo Jones. Este un predicator bun, un frate al Evangheliei depline. Noi ne-am întâlnit cu el şi ne-a întrebat dacă putem merge împreună la Met pentru câteva seri de serviciu. Eu am fost de acord cu aceasta, în timp ce veneam din alt loc, iar fratele Leo Mercier şi fratele Gene Goad l-au cunoscut pe fratele Evans şi mi-au spus: „Un om vrea să te întâlnească într-un interviu privat. Este cineva din Georgia,˝ iar eu le-am zis: „În ordine.”

Mulţi dintre voi vă amintiţi că Domnul mi l-a arătat pe micuţul Iosif cu şase ani înainte de a se naşte. Medicul a spus: „Este imposibil!” dar Domnul a spus că este posibil, iar Iosif a venit exact la timp. Atunci avea deja doi sau trei ani.

În dimineaţa aceea ne-am trezit, iar Iosif se uita la mine în timp ce mă îmbrăcam să merg să iau micul dejun cu fratele Evans. Nu îl văzusem niciodată până atunci şi i-am zis soţiei mele: „Ştii, draga mea, bărbatul acesta pe care îl voi cunoaşte…” şi i l-am descris. „Am avut o vedenie cu el în dimineaţa aceasta. Îi place să pescuiască, dar merge în locuri interzise. Nu ştiu dacă ar trebui să-i spun aceasta sau nu.”

„Ai face bine s-o iei uşor,˝ a spus ea.

„Aşa voi face,˝ am răspuns eu.

Atunci micul Iosif s-a ridicat din pat şi a spus: „Tati, să ştii că David va avea un accident de motocicletă.”

„Ce este aceasta, fiule?” am întrebat eu. A auzit şi mama lui aceasta.

„A spus „David.”

David Wood locuieşte lângă mine. El a fost martor al lui Iehova. Fiul lui a avut o paralizie infantilă la un picior şi din cauza aceasta îl ţinea sub el. Mama şi tatăl lui l-au adus la una din adunările mele, iar Domnul i-a descoperit totul şi i-a poruncit să se ridice în picioare. A fost vindecat, iar piciorul lui este acum normal. Tatăl lui este constructor. El şi-a predat inima Domnului Isus şi s-a mutat lângă mine, suntem uşă în uşă. Chiar dacă este incredibil, băiatul nici nu-şi mai aminteşte care picior i-a fost bolnav. În seara aceasta sunt oameni care îl ştiu pe băiat. Câţi din cei prezenţi îl cunosc pe David Wood? Cu siguranţă, mulţi dintre voi l-au văzut.

Deci Iosif mi-a spus: „L-am văzut pe David că a avut un accident de motocicletă în apropierea şcolii.”

Cu câteva zile înainte de aceasta, Iosif era pe tricicleta lui şi mi-a zis: „Tati, L-am văzut… acolo este un Om care are o mână aşa de mare.”

„Cum adică?” l-am întrebat eu.

„Mergeam cu tricicleta către stradă, iar când m-am uitat în sus am văzut o mână care părea a fi mâna lui Isus şi mă împiedica să merg pe stradă.”

Noi nu ne-am gândit niciodată mult la aceasta, dar când a spus că David avea să se rănească cu o motocicletă, aceasta mi s-a părut ciudat. Noi eram acasă de trei zile, iar el mi-a spus care era piciorul care urma să fie rănit: „Cel drept. Hainele lui vor fi sfâşiate, iar el va fi rănit pe partea dreaptă.”

„Iosif, tu ai visat aceasta aseară?”

„Nu, nu! Am văzut aceasta chiar acum.”

Vedeţi? Am crezut că aceasta va trece, dar la trei zile după ce am ajuns acasă, David s-a urcat pe motocicleta unui băiat din Louisville, a mers în josul străzii şi a căzut exact unde a spus Iosif şi s-a rănit la piciorul drept. Toată partea dreaptă a rămas fără piele pe ea.

Aceea a fost ziua în care l-am întâlnit pe fratele Evans. După ce am vorbit cu el şi am văzut că era un frate bun din Sud, i-am zis: „Vreau să te întreb ceva. Mergi la pescuit undeva pe râu? Mi se pare că arăta ca Florida.”

„Da,˝ a spus el.

Eu am continuat: „Recent ai avut o plasă plină cu peşte, dar nu trebuia să ai atât de mulţi.” Faţa lui s-a înroşit şi a plecat capul. „Tu şi fiul tău aţi ascuns peştii aceia de trei ori pentru că aţi văzut paznicul plimbându-se pe acolo şi aţi crezut că vine la voi.”

„Da, domnule, aşa este,˝ a răspuns el. Faţa lui şi a soţiei lui erau foarte roşii. „Îmi pare rău,˝ a continuat el, „nu ar fi trebuit să fac aceasta.”

„Mi-ar plăcea să merg la pescuit acolo,˝ am spus eu.

M-a dus acolo, însă în locul acela sunt o mulţime de şerpi şi crocodili. Este mai rău decât în Arizona unde sunt şopârle veninoase. Ei au acolo vipere veninoase care sunt nişte reptile foarte periculoase. Fratele lui a fost muşcat de una în urmă cu trei sau patru ani şi are încă piciorul bandajat. A stat foarte mult în spital şi nu s-a ştiut dacă va trăi sau va muri. Este fratele lui mai mic.

Aşadar, am mers acolo cu fratele Evans şi am pescuit. Oh, am avut o zi minunată!

Îmi place să pescuiesc. Sunt cel mai slab pescar din lume, dar am o Călăuză bună: pe El. El îmi spune unde sunt ascunşi, şi de obicei îi prind.

În ziua aceea am prins peşti frumoşi. Cred că unul din ei a avut în jur de cinci kilograme. Era un biban şi abia l-am ţinut în braţe. Avea o gură cam aşa de mare, iar momeala era cam aşa. Ar fi putut s-o scuture din gură, dar era prea nervos. Fratele Evans mi-a zis: „Prinde-l, frate Branham!”

Eu încercam să-l aduc pe apă şi l-am tras afară dintre nuferi până când s-a apropiat de mal. Fratele Evans şi-a tras pantalonii în sus şi a rămas cu picioarele goale. Papura şi paiele se ridicau aşa, iar el mi-a zis: „O clipă, îl voi lua eu.”

„Nu te deranja,˝ i-am zis eu. „Îl voi trage până aici, iar dacă scapă, avem destul peşte.”

Totuşi el a insistat şi a zis: „Îl voi lua eu.” Când a ieşit din apă, l-a muşcat o viperă, chiar deasupra gleznei.

Niciodată n-am auzit un asemenea răcnet şi nici n-am văzut o privire ca a lui. A ieşit de acolo ţinându-şi mâinile aşa şi scrâşnind din dinţi. M-am uitat, iar acolo se vedea clar locul în care îl muşcaseră dinţii şarpelui.

În câteva minute devii cea mai bolnavă persoană de pe pământ. În acea situaţie ar fi bine să primeşti imediat ajutor, pentru că altfel vei muri. Veninul viperei este o otravă mortală.

Fratele este un bărbat mare, iar eu eram prea mic pentru a-l căra două mile prin mlaştină, până la maşină. Peste tot puteam vedea aligatori, iar eu nu eram prea curajos în prezenţa lor. „Ce pot să fac?” Chiar atunci se părea că Ceva îmi vorbea, şi am văzut cuvintele Domnului din Scriptură: „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10.19). Atunci m-am gândit la fratele lui, dar el nu este credincios; el nu este creştin.

Mi-am pus mâinile peste el şi am zis: „Tată ceresc, suntem într-o stare de urgenţă, iar eu nu sunt în stare să-l car pe fratele meu. Pe lângă aceasta, el este atât de grav încât nu mai este timp să-l duc undeva. Nu ştiu dacă îl vom putea duce să primească ajutor în timp util, dar în Cuvântul Tău scrie: „Nimic nu-i va vătăma,˝ iar el este un credincios.”

Am observat că nu mai suferea şi că nu mai gemea, iar când am terminat rugăciunea, stătea acolo şi mă privea zâmbind. Apoi a spus: „Nu mă mai doare.”

„Atunci continuăm?” l-am întrebat eu şi am pescuit toată ziua până seara la unsprezece.

Am pescuit atât de mulţi bibani mari încât atunci când ne-am întors în oraş, mulţi oameni le-au făcut poze şi i-au privit până seara târziu.

Fratele lui, cel care fusese muşcat de un şarpe, conducea un magazin de momeli. A venit şi el acolo, iar noi i-am povestit ce s-a întâmplat şi i-am arătat locul muşcăturii. Dar el a zis: „Este bine să fii religios, dar nu prost.” Apoi a adăugat: „Du-te cât poţi de repede la spital ca să-ţi fie acordat primul ajutor!”

„Dacă Dumnezeul cel Atotputernic m-a apărat de la unsprezece dimineaţa până la unsprezece seara, atunci totul este în ordine pentru mine,˝ a răspuns fratele Evans, iar de atunci nu a mai avut nici o durere acolo.

Vrei să te ridici în picioare, frate Evans, ca să vadă toţi despre cine am vorbit? Fratele este cel de acolo.

Oh, El este Dumnezeu oriunde aţi fi voi. Este El, Isus Hristos care nu dă niciodată greş. „Nu vă voi părăsi niciodată ci, sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20). Să-ţi pui credinţa în orice timp în Cuvântul Lui este o provocare, dar El va împlini totul.

Este un privilegiu să fiu în seara aceasta aici cu bunul nostru frate Groomer. El a insistat mult să vin aici, şi cred că este minunat să fiu în seara aceasta, în locul acesta, cu aceşti fraţi minunaţi. L-am cunoscut şi pe fratele Ballard care se află acolo şi pe mulţi alţii dintre voi. Ne aşteptăm cu toţii să fim împreună la micul dejun al oamenilor de afaceri. Care este numele locaţiei? Ramada. Am spus bine? Ramada. Este în spaniolă?

Îmi amintesc că odată am învăţat un cuvânt în spaniolă: „oye.” Nu-l mai pronunţ bine acum, aşa că aş face bine să renunţ. „Oye˝ înseamnă „mă auzi,˝ sau aşa ceva. (Cineva spune: „Oye˝). „Oye.” Da, aceasta este. „Oye.”

Şi mai ştiu „Gloria a Dios˝, adică „Glorie lui Dumnezeu.” Deşi l-am învăţat mai demult, încă strig: „Gloria a Dios!”

În seara aceasta nu vă voi ţine mult.

Vă rog să mă iertaţi pentru că stau pe platformă, vorbesc astfel de lucruri şi mă bucur, dar mă bucur cu adevărat pentru că sunt aici. Eu cred că Dumnezeu vrea ca copiii Lui să fie fericiţi, însă putem ajunge la extreme şi să nu mai fim sinceri în legătură cu aceasta. Dar Dumnezeu vrea ca copiii Lui să fie fericiţi cu adevărat, sociabili şi prietenoşi. „Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13.24). Cred că de aceea ar trebui să fim creştini fericiţi.

Înainte de a citi Cuvântul, să ne plecăm capetele şi să vorbim cu Autorul pentru un moment.

Noi suntem aici pentru un moment de părtăşie şi mă întreb dacă în seara aceasta, în această clădire micuţă sau afară există vreo cerere care se doreşte menţionată. Lăsaţi să fie cunoscută prin faptul că ridicaţi mâna. Numai Dumnezeu vă cunoaşte inima. Dumnezeule, fii milostiv. El vă cunoaşte nevoile. Câţi din cei care au ridicat mâna au o nevoie spirituală? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ridicaţi mâinile şi cei care sunteţi bolnavi. O, vai! Este o lume bolnavă, nu-i aşa? Să vorbim cu El, cu Cel care poate să ne îndrepte greşelile.

Dumnezeule Atotputernic, Tu Te-ai arătat lui Avraam sub Numele de Dumnezeul cel Atotputernic şi eşti în veci de veci, Dumnezeul cel Atotputernic. Suntem atât de bucuroşi în seara aceasta fiindcă ştim că dacă venim la chemarea lui Isus, avem siguranţa că ne asculţi, pentru că este scris: „Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Noi credem aceasta pentru că este un Cuvânt al lui Dumnezeu, şi avem atât de multe nevoi în seara aceasta.

Îţi mulţumim pentru această biserică, pentru această naţiune în care mai putem avea astfel de adunări şi pentru acest oraş care nu-şi închide uşile. Îţi mulţumim pentru păstorul acestei biserici, fratele nostru scump, pentru comitetul ei, pentru diaconi, pentru oamenii de încredere şi pentru mădularele ei. Mai presus de toate, Îţi mulţumim, Doamne, pentru fiecare călător aflat în seara aceasta aici, şi pentru cei care poposesc cu noi aici pe pământ.

Tată, ne-am adunat împreună, cu sinceritate în închinare, şi credem că Te vei întâlni cu noi şi nu vei refuza să ne binecuvântezi şi să ne împlineşti dorinţele. Tu cunoşti starea sufletească a acestor oameni, de aceea Te rugăm să îndepărtezi orice frică şi îndoială din inimile lor, şi fie ca Duhul Sfânt să deţină controlul deplin.

Doamne, ne rugăm pentru cei care au dureri în trup şi nu se pot bucura de viaţă, pentru cei cărora diavolul le-a făcut rău şi i-a îmbolnăvit. Ajută-i, ca să ştie în seara aceasta, că fiecare din ei este vindecat prin rănile lui Isus Hristos. Ajută-ne să avem curaj să ne ridicăm în prezenţa lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru că Dumnezeu este cu adevărat Tatăl nostru, iar credinţa este mama noastră care ne duce la naştere, la Dumnezeu. Îngăduie deci, să fim aduşi în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl care ne-a dat făgăduinţa, prin credinţa mamă. Eliberează-ne de orice rău, aşa cum ne-a învăţat El să ne rugăm: „izbăveşte-ne de cel rău.”

Doamne, binecuvântează-i pe predicatorii care stau aici. Va urma adunarea oamenilor de afaceri, de aceea Te rugăm să îngădui să fie salvate cât mai multe suflete. Iar când vom pleca în seara aceasta, să putem spune ca cei care mergeau pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea de-a lungul drumului?” Binecuvântează Cuvântul Tău în timp ce Îl citim. „Cuvântul Tău este o Candelă,” este Lumina care luminează de pe pământ până în slavă. Doamne, îngăduie ca în seara aceasta să ne urcăm puţin mai sus pe scară, din pricina părtăşiei în prezenţa lui Isus Hristos. Tată, Te rugăm să păşeşti în ceasul acesta în prezenţa noastră. Ia Cuvântul Dumnezeului celui viu şi dă-L fiecărei inimi flămânde, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Cei cărora vă place să urmăriţi în Scripturi şi vă luaţi notiţe, vă rog să deschideţi la Ioan capitolul 1. Vom începe citirea de la versetul 15 la 41:

 „Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. –

Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;

căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Iată mărturisirea făcută de Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?”

 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.

Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”

 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?”

„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.”

Trimişii erau din partea fariseilor.

Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”

Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.

El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.”

Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!

El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”

Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.

Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.

Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis:„Ce căutaţi?”Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”

„Veniţi de vedeţi”,le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.

Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Acum, aş vrea să vă atrag atenţia pentru câteva minute asupra unui text micuţ, dacă pot să-l numesc aşa. În timp ce stăteam la birou, pe la ora trei sau patru după-amiaza, am fost izbit de textul acesta. Titlul la care m-am oprit este format dintre trei cuvinte: „Convins, apoi preocupat.”

Noi trăim într-un timp îngrozitor; în timpul unei mari decăderi. Noi ştim şi suntem conştienţi cu toţii de aceasta.

Aseară am predicat despre „Presupunere”, la biserica acealaltă. Astfel, am văzut că oamenii iau ceva şi presupun că sunt creştini. Aşa cum am explicat aseară, cuvântul „Presupunere” înseamnă „a te aventura; a îndrăzni să faci ceva fără acordul unui autorităţi adevărate sau a lua ceva drept sigur; a face ceva înainte să fii autorizat să faci aceasta; a face ceva fără a avea acordul sau autoritatea de a face.” Din păcate, astăzi sunt prea mulţi cei care fac presupuneri. Ei spun: „Păi, eu am făcut aşa şi aşa. M-am alăturat unei biserici, am fost scufundat în apă şi presupun că sunt creştin.” Aceasta nu va funcţiona. Nu puteţi presupune pe baza acestui fapt. Tu trebuie să fii sigur că eşti creştin. Vedeţi? Trebuie să ştii cu adevărat că eşti creştin.

Naţiunea noastră are mai mulţi membri creştini decât a putut vedea vreodată. Potrivit statisticilor, fiecare seminar sau curs de şcoală biblică a căzut sub norma predicatorilor. Odinioară, oamenii tineri care aveau chemarea să meargă pe câmpul misiunii, stăteau la rând pentru a fi înscrişi în şcoli, dar acum de-abia dacă-i mai poţi convinge să meargă. Undeva este ceva greşit. Vedeţi? Nădăjduiesc să nu spun ceva greşit, dar eu cred că acest lucru se datorează lipsei de interes. Oamenii sunt preocupaţi, dar nu destul de preocupaţi. Există prea multă preocupare pentru a face bombe atomice sau pentru a ajunge primii pe Lună. Pe mine nu mă interesează cine ajunge primul pe Lună, fiindcă eu doresc să ajung în ceruri. Acela este locul unde doresc să ajung.

Întotdeauna există discuţii în jurul subiectului: „Noi am ajuns primii în spaţiu.” Astfel, Rusia continuă să ne spună: „Noi am ajuns primii în spaţiu.” Dar pe mine nu mă interesează aceasta fiindcă noi avem de două mii de ani pe Unul în spaţiu. Da. Ei sunt orbi. Sunt cu mult în spatele nostru, sunt cu două mii de ani în urmă. Noi avem de două mii de ani un Bărbat în spaţiu. El S-a ridicat din morţi, iar acum este în spaţiu, este pretutindeni. Cu siguranţă. El este Cel pe care Îl căutăm noi şi ne va duce şi pe noi acolo: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14.2). El este undeva, dincolo de spaţiu, eu nu ştiu unde, dar El va veni înapoi ca să ne ia acolo. Aceasta este. „Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14.27). Oh, mie îmi place aceasta! Aceasta îmi spune că „Există o casă în Stâncă, undeva, cu mult dincolo de vârful muntelui,” aşa cum a spus poetul.

Ceea ce este în decădere este lipsa de preocupare pentru Trupul lui Hristos. Cred că este posibil să nu fi fost prezentat ceea ce este important. O mulţime de studenţi tineri care îşi urmează chemarea în viaţă văd atât de multe eşecuri şi văd că ordinea şi programul zilei a eşuat. Nu Hristos a dat greş, ci sistemul pe care l-am creat noi. Planul lui Hristos nu a eşuat niciodată. Numai planul oamenilor a dat greş. Hristos are un plan în care trebuie să intrăm.

Am putea sta mai mult la aceste Scripturi micuţe şi lucruri despre care voiam să vorbesc, dar ca să ne grăbim puţin, vom merge în cartea lui Isaia unde vedem că Ioan a fost numit pentru prima dată „glasul celui ce strigă în pustiu.” (Isaia 40.3, Matei 3.3). Aceasta s-a întâmplat cu şapte sute doisprezece ani înainte de naşterea sa.

Tatăl său, Zaharia, era preot în Templul Domnului. El şi soţia sa, Elisabeta, erau înaintaţi în vârstă, iar Duhul Sfânt a venit la el, l-a binecuvântat şi i-a spus despre copil, aşa cum ştim cu toţii.

Eu cred că a fost un lucru ciudat şi un sentiment ciudat în inima acelui cuplu în vârstă, când a sosit acest fiu făgăduit. Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, Zaharia a fost mut până în ziua când i-a pus nume copilului. Vedeţi?

Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit, aşa că nu trece nici măcar o iotă sau un mic amănunt din El, fără să se împlinească. Isus vine, iar El vine pentru o Biserică sfântă, fără pată sau zbârcitură. Nici o iotă sau un Cuvânt din Aceasta, nu va cădea niciodată. Biserica va fi în starea aceea la venirea Domnului Isus. Ei ne aşteaptă.

Zaharia şi Elisabeta erau înaintaţi în vârstă şi ştiau că nu vor trăi îndeajuns de mult, ca să-şi vadă fiul crescând şi împlinindu-se cu el ceea ce avea Dumnezeu în Planul Său. Dar ştiau că Dumnezeu era cu el pentru că Duhul Sfânt dăduse acea făgăduinţă şi ştiau că Dumnezeu avea să aibă grijă de fiul lor. Potrivit istoriei, ei au murit când Ioan avea în jur de nouă ani.

Cât de ciudaţi erau aceşti oameni!

Fiindcă era născut într-o casă de preot, se părea că Ioan avea să fie un om religios şi ar fi trebuit să meargă la şcoală ca să devină preot ca şi tatăl său. Acesta ar fi trebuit să fie cursul normal al vieţii lui.

Când un băiat simte că are o chemare în viaţă, primul lucru la care se gândeşte este să meargă undeva la un seminar, la o şcoală sau ceva şi să aştepte până obţine o diplomă sau ceva înainte să înceapă să predice.

Dar Ioan a făcut invers. El nu a mers la şcoala pe care o urmase tatăl său, deşi ştia că are o chemare în viaţă; deşi ştia că trebuia să-L prezinte lumii pe Mesia, pentru că urma să fie premergătorul Lui. El nu putea face nici o greşeală în legătură cu aceasta.

El ştia că nu putea merge la şcoală şi să spună: „Mulţi dintre voi nu înţeleg, dar eu sunt fiul preotului Zaharia, care a învăţat tot aici în şcoala aceasta de teologie. Voi o cunoaşteţi pe mama mea, o femeie dreaptă şi ştiţi cine sunt eu. Astfel, am venit aici, episcopilor şi arhiepiscopilor, ca să vă spun cum va arăta acest Mesia, pentru că eu trebuie să ştiu cum va arăta El. Trebuie să fiu sigur, pentru că El va fi un Om. Va trebui să ştiu cum arată, pentru că va trebui să-L prezint lumii.”

Aceasta este o însărcinare importantă, iar voi ştiţi fraţilor, că şi noi avem aceeaşi însărcinare. Aşa este. Este aceea de a-L prezenta oamenilor pe Mesia.

Aşadar, Ioan ştia că dacă ar fi mers la şcoala teologică, fiecare om ar fi avut o părere diferită în legătură cu aceasta şi ar fi cauzat numai confuzie.

Dar el a mers în pustie, la vârsta de nouă ani, ca să fie singur cu Dumnezeu şi ca să nu facă vreo greşeală. Voia să ştie cum va fi Mesia, cum avea să-L găsească el, şi cum va arăta ca să-L poată prezenta. Noi vedem că în loc să meargă să-şi ia toate diplomele pentru a fi preot ca tatăl său, pentru a călca pe urmele tatălui său, el a mers cât a putut de departe de şcoală şi s-a instalat în pustie, singur cu Dumnezeu.

Eu nu am nimic împotriva şcolilor, ele sunt în ordine, dar uneori, după ce ai obţinut toate diplomele de la şcoli, trebuie să mergi undeva în pustie ca să afli voia lui Dumnezeu. Aşa este. Acesta este adevărul.

Purtând această mare însărcinare, Ioan s-a dus direct în pustie şi a stat acolo de la vârsta de nouă ani până la vârsta de treizeci de ani.

Voi puteţi vedea felul cum a vorbit el, fiindcă era un om al sălbăticiei: „Oh, generaţie de vipere!” Vedeţi? El s-a obişnuit cu şerpii din pustie. Vedeţi? „Oh, securea este înfiptă la rădăcina pomului.” Vedeţi? El a predicat aşa cum a trăit, în conformitate cu mediul în care a trăit. Astfel, simbolurile folosite au fost în legătură cu lucrurile pe care le-a văzut în pustie.

De ce era atât de sigur Ioan? El nu a spus: „Poate acesta este El,” ci a spus: „Iată-L, El este!” Cum de era atât de sigur?

Să citim un alt verset. Am scris aici versetul 26, aşa că haideţi să vedem ce aflăm din acest verset: „Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.”

Vedeţi? Ioan ştia. Cum de era atât de sigur Ioan că undeva, prin acea mulţime, stătea Mesia? „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Vedeţi? El Îl cunoştea. De ce? Pentru că venise vremea împlinirii.

Fraţilor, timpul este aici. Creştinul nu trebuie să se alăture unei biserici, să depindă de cineva, să facă manevre, să aibă ceva senzaţie sau ceva de felul acesta, ci trebuie să se asigure că este pe calea dreaptă.

Astăzi avem atât de multe! Astfel, unii îşi alocă timpul şcolii; alţii, pentru învăţarea crezurilor; alţii, pentru lucruri amuzante, iar alţii, pentru a face diferite lucruri. Eu n-am nimic împotriva acestor lucruri, le puteţi face, dar fără să aveţi ceea ce este adevărat. Înţelegeţi?

Noi trebuie să fim siguri că timpul pentru revărsarea Duhului Sfânt este aici. El a promis că-L va turna în zilele din urmă.

Există mulţi oameni care spun: „Dacă tremuraţi, ţineţi ochii închişi. Fac tot felul de lucruri şi obţin o senzaţie.” Obţii nişte duhuri, prietene. Dacă viaţa ta nu se aliniază cu ceea ce predici, ceva este în neregulă cu ceea ce ai. Înţelegeţi? Acesta este adevărul. Desigur.

Trebuie să fii sigur. Duhul Sfânt va scoate la suprafaţă o viaţă sfântă şi dreaptă, dacă dorinţa aceasta este regăsită în inima ta. Dacă trebuie să te forţezi în mod constant, dacă te forţezi să faci ce este bine, dacă mai însetezi după lumea aceasta, atunci ceva este greşit. Vedeţi? Duhul Sfânt în voi nu va înseta după lume, ci după Dumnezeu. Dacă vă este greu să veniţi la biserică, dacă vă forţaţi s-o faceţi atunci când biserica este deschisă, ceva este în neregulă cu acel duh, pentru că încearcă să vă ţină departe de Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu vă duce direct la biserică de fiecare dată când uşile ei sunt deschise pentru părtăşie. Da, domnilor. Înţelegeţi? Voi trebuie să fiţi siguri de ceea ce aveţi, pentru că timpul este aici.

Ioan a ştiut că sosise timpul împlinirii, de aceea a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.” Nici el nu-L cunoştea în clipa aceea, pentru că dacă L-ar fi cunoscut, ar fi spus: „Iată-L aici sau Iată-L acolo. Cel ce stă acolo este El.”

Dacă ar fi mers la şcoală, poate că Ioan ar fi spus lucrurile numai pe jumătate. Dar vedeţi voi, el a mers la o şcoală diferită. Ioan a mers înaintea lui Dumnezeu, iar prin Cuvântul lui Dumnezeu, le-a spus cum va fi Mesia. Aşadar, el aştepta să vadă semnul lui Mesia. Voia să vadă unde era Mesia pentru că Dumnezeu îi promisese: „Ţi-L voi arăta pe Mesia!”

Dacă doriţi versetul, acesta este un semn biblic. Este vorba de versetul 33:

„Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”

Vedeţi? Acesta este Dumnezeu care doreşte să Se asigure că nu există neînţelegeri în legătură cu aceasta. El i-a spus lui Ioan: „Ioane, îţi voi da un semn, iar când vei vedea acest semn peste El, vei şti că este Mesia.”

Ioan a spus: „El este acolo undeva, dar eu nu-L cunosc încă.”

Dar de îndată ce a văzut Duhul Sfânt coborându-Se şi odihnindu-Se peste El, L-a cunoscut. Nimeni n-a văzut aceasta afară de Ioan. Gândiţi-vă la aceasta. Duhul Sfânt a venit jos sub forma unui porumbel şi S-a odihnit peste Isus, dar nimeni nu a văzut aceasta în afară de Ioan, pentru că făgăduinţa i-a fost dată numai lui.

Dacă aici există un necredincios care nu crede în botezul Duhului Sfânt, poate spune: „Eu nu cred aceasta!” iar voi nu veţi şti niciodată nimic despre aceasta. Poate tu zici: „Eu nu cred în vindecarea divină. Nu o văd ca fiind un lucru bun.” Cu siguranţă că nu poţi vedea. Nu, domnule, deoarece ea este pentru cei credincioşi, pentru cei care cred. Cei ce însetează în inima lor să-L vadă pe Dumnezeu, Îl vor vedea.

Oamenii care erau cu Pavel, nu au văzut Lumina care atârna deasupra lui. Ei nu au văzut-o, dar pentru Pavel a fost atât de reală încât a orbit. Pentru el a fost atât de strălucitoare încât a fost ridicat de acolo orb, în timp ce ceilalţi nu au putut vedea absolut nimic. Aşadar, ea este trimisă la cei care cred şi sunt gata s-o primească.

Oamenii aceia înţelepţi, magii din răsărit, au urmărit steaua timp de doi ani, de-a lungul râului Tigru şi pe câmpii. Urmărind Steaua, ei au călătorit din Arabia spre Ierusalim. Ea a trecut pe lângă fiecare observator, dar nimeni nu a scris nimic despre ea; nimeni nu a văzut-o în afară de ei.

Aşadar, eu cred că Duhul Sfânt este în seara aceasta aici. El este aici pentru cei care trebuie să-L primească, pentru cei care cred în El şi Îl aşteaptă. El este aici ca să rezolve fiecare problemă duhovnicească existentă şi pentru a vindeca fiecare persoană bolnavă de aici. El este aici, dar trebuie să veniţi, să intraţi în duhul de aici şi să aveţi atitudinea corectă pentru a-L primi. Nu trebuie să veniţi pe o bază emoţională, ci pe baza faptului că credeţi o făgăduinţă pe care a făcut-o Dumnezeu. Aceasta face totul.

Ioan aştepta să vadă acel semn, apoi a putut să-L prezinte; şi a făcut întocmai.

A doua zi, Ioan L-a văzut din nou pe Isus şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu.” El era sigur; ştia că Isus era El.

Ei l-au întrebat: „De unde ştii aceasta?” Şi el a răspuns: „Cel care m-a trimis să botez cu apă, mi-a spus: „Cel peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând acolo, este Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu Foc.”

Acolo erau şi doi dintre ucenicii lui, şi ei L-au urmat pe Isus. Este vorba de Filip şi Andrei. Iar când au ajuns la El, L-au întrebat: „Rabi, unde locuieşti? Am dori să ştim aceasta. Noi l-am ascultat pe profetul care stătea aici la râu. De şase luni, el ne tot spune că va veni Mesia şi că el Îl va recunoaşte. Noi ştim că Acel Profet va fi un Om, iar el spune că Tu eşti Mesia. Spune-ne, unde locuieşti?”

Şi El le-a răspuns: „Haideţi şi vedeţi.”

Ei s-au dus şi au stat toată noaptea cu El, pentru că totul se petrecuse după-amiaza târziu. Aţi observat? Ei au stat în noaptea aceea cu El, iar în dimineaţa următoare erau atât de convinşi, încât Andrei a dorit să-l aducă şi pe fratele lui. Vedeţi?

Aceasta este singura cale pe care poate veni preocuparea în biserică şi printre oameni. Este nevoie să stai destul de mult timp ca să te convingi că este Dumnezeu, şi nu o iluzie mintală, o emoţie, o psihologie sau ceva născocit. Trebuie să fii convins că este botezul Duhului Sfânt pe care a promis Dumnezeu că-L va trimite în zilele din urmă.

Acesta este motivul pentru care seminariile nu mai au loc. Ei văd că într-un fel sau altul, li se promite ceva la care nu se mai ajunge niciodată. Este ceva ce promit, continuă să promită şi să promită şi să promită, dar nu se ajunge niciodată la ceva palpabil.

Dar „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul nostru,” a spus Petru în ziua de Rusalii. Nu este pentru un grup din trecut, dintr-o altă epocă, ci este pentru astăzi. Cât de mulţi? „În oricât de mare număr îi va chema Domnul nostru.” Semnele urmau să-l urmeze pe credincios pentru ca oricine să ştie cine este el; acestea fiind o legitimare a lui, a ceea ce este el.

Andrei a devenit foarte, foarte preocupat pentru că a stat cu El toată noaptea şi a fost convins. Apoi, când a fost convins că El era Hristosul, a devenit preocupat, îngrijorat pentru altcineva.

Eu cred că fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare fată sau băiat, care stă suficient de mult timp în prezenţa Lui şi este convins că ceea ce a primit este în ordine şi că Acesta este Duhul Sfânt, arde atât de tare în inima lui încât nu mai poate sta liniştit şi să-i lase pe oameni să moară în ruşine şi în păcat. Aceasta va măcina fiecare părticică a inimii voastre, să mergeţi afară în stradă. Această preocupare îl cuprinde pe fiecare creştin când vede că oamenii sunt cuprinşi în întregime de păcat: beau, joacă jocuri de noroc, înjură, fumează, etc. Dacă opreşti o maşină, vei vedea că la volan este o femeie cu o ţigară între degete, cu părul tăiat şi cu alte lucruri pe care le fac femeile din ziua de astăzi. Şi deşi sunt aşa, mii de astfel de oameni spun că sunt creştini.

Prieteni, voi nu realizaţi, dar prin aceasta ele doresc să se asemene cu prima doamnă a ţării. Ştiaţi că şi Izabela a fost cândva prima doamnă a ţării? Vedeţi? Cu siguranţă. Dar Ilie a arătat-o cu degetul. Ea l-a urât, dar el i-a spus unde era locul ei. De fapt, el a fost păstorul ei, deşi ea nu a vrut să recunoască aceasta. Aşa este.

Noi vedem tot acest păcat şi starea în care sunt lucrurile, iar aceasta ne macină inimile. Soţia mea mi-a spus azi dimineaţă: „I-ai văzut pe copilaşii aceştia?” Noi am fost împreună la biserica cealaltă, iar ea mi-a zis: „Bill, a fost încântător.”

Apoi, când am venit pe drum încoace, am văzut fete care nu aveau nici doisprezece ani şi veneau de la şcoală cu ţigara în mână, în timp ce băieţii păşeau alături de ele cu braţele în jurul lor. Copii, poliţiştii ar trebui să vă oprească atunci când văd aşa ceva, fiindcă aceasta se numeşte corupere. De ce? Ce se va întâmpla cu copilele acelea sărmane? Merg în cabarete şi în alte locuri de felul acesta, beau, joacă jocuri de noroc şi se întreţin că aceşti băieţi deşi nu au nici măcar paisprezece ani, iar mamele lor sunt la fel de rău ca ele. Şi totuşi, aparţin unei biserici.

Ieri, când eram la biserică, soţia mea mi-a zis: „A fost minunat să văd grupul acela de copii de opt sau nouă ani care veneau să se roage la altar, iar la sfârşit s-au dus şi au luat cârpe să facă curăţenie, ca să fie curat când vor veni oamenii la adunarea de seară.”

Binecuvântat să fie Numele Domnului pentru că mai există undeva o ramură originală; mai este o rămăşiţă pe care Dumnezeu o va chema laolaltă. În ordine.

Convins, apoi preocupat. De îndată ce s-a convins că Acela era Mesia, Andrei a fost preocupat în legătură cu fratele său. Cum s-a convins de aceasta? A stat toată noaptea cu El.

Problema noastră este că nu putem sta nici măcar cinci minute cu El. „Oh, trebuie să ajung acasă! Trebuie să văd o emisiune la televizor; trebuie să văd una sau alta şi nu pot să stau mai mult. Este un serial nou şi nu am ratat nici măcar un episod. Deci nu pot să stau.” Da. Aceasta este. „Nu pot rămâne pentru că trebuie să fac aceasta şi cealaltă. Nu am timp.” Oh, frate! „Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.” Vedeţi?

Problema este că atunci când pierzi preocuparea pentru El, după un timp îţi dai seama că ai pierdut tot. Apoi, vei constata că nu mai eşti preocupat de nimic altceva decât de tine însuţi. Aşa este.

Astăzi suntem foarte preocupaţi de umplerea bisericilor noastre. Penticostalii vor să obţină mai mulţi membri decât baptiştii; baptiştii vor să obţină mai mulţi membri decât metodiştii, şi toţi strigă cu mare plăcere că obţin din ce în ce mai mulţi.

Dar ce au ei? Nu au nimic în afară de lumea josnică pe care o poţi vedea pe stradă, când în biserică nu ar trebui adus nimic necurat. Numai cei sfinţi şi curaţi vor păşi înăuntru şi vor fi puşi deoparte. Nu-i de mirare că cei păcătoşi au un timp groaznic. Oamenii, chiar şi penticostalii, presupun că sunt creştini, dar cu toate acestea merg şi se distrează în lume, merg la petreceri şi dansuri, femeile îşi taie părul şi poartă rochii imorale.

Voi spuneţi: „Penticostalii nu fac aceasta.”

Haideţi cu mine la micul dejun al oamenilor de afaceri şi veţi vedea dacă fac astfel de lucruri sau nu. Haideţi duminică dimineaţa în orice biserică penticostală şi veţi vedea dacă fac sau nu aceste lucruri. Se poartă atât de urât şi fac multe alte lucruri neîngăduite. Aceasta este o ruşine, şi voi ştiţi cu toţii că este.

Voi ziceţi: „Păi, n-ar trebui să spui aceasta.”

O, Dumnezeule, ai milă! Dumnezeu să ne dea pe cineva care are curajul să spună aceste lucruri. Este Biblia. Da. Acestea sunt lucrurile care trebuie spuse. Cu siguranţă.

Eu am foarte puţin respect pentru un bărbat care-şi lasă soţia să facă astfel de lucruri. Cum poate fi creştin un asemenea om? El ar trebui să-şi conducă propria casă şi s-o ţină în ordine. Este o ruşine. Trebuie să ne întoarcem la sfinţire, la ceea ce este drept; trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Aşa este.

Vedeţi voi, lumea priveşte biserica. Noi, credincioşii cincizecimii predicăm ceva, iar oamenii ne privesc şi spun că nu avem ceea ce spunem că avem. Vedeţi? Lumea spune: „Ei n-au ce spun şi nu sunt cu nimic diferiţi de lume.” Aşa este. Au dreptate. Aşa este.

Vedeţi? Noi încercăm să mergem tot timpul în pas cu lumea; încercăm s-o eclipsăm. Aşa cum am spus şi aseară, voi încercaţi să-i întâlniţi pe teritoriul lor. Lăsaţi-i să vină pe teritoriul nostru. Vedeţi? Noi să nu dorim să încercăm să obţinem ceea ce au ei, pentru că avem Ceva ce ei nu pot avea decât dacă devin unul dintre noi. Aşa este. Trebuie să fie un vas al Domnului, să-L aibă pe Hristos.

Hristos a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Dar vedeţi, când biserica nu face aceasta…Aşa cum spune cântarea, voi trebuie să-L preamăriţi prin faptul că trăiţi aşa cum trebuie s-o facă creştinii. Vedeţi? Dar în loc să facem aceasta, noi mergem pe alte cărări, iar lucrurile pe care le facem dovedesc că nu suntem ceea ce trebuie să fim. Înţelegeţi? Aceasta înseamnă că voi numai presupuneţi că sunteţi creştini, aşa cum am spus şi aseară. Nu faceţi aceasta! Haideţi înapoi! Nu luaţi un înlocuitor, pentru că veţi muri.

Amintiţi-vă că atunci când muriţi şi acel suflet vă părăseşte, nu se va mai schimba niciodată. Nu, domnilor. Moartea nu schimbă sufletul. Ea schimbă numai locul în care locuieşte, dar este acelaşi suflet. Astfel, dacă nu este născut din nou şi parte din Duhul veşnic al lui Dumnezeu, acel suflet are un început. Şi tot ce are un început, are şi un sfârşit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu este Singurul care este veşnic.

Dacă nu eşti născut din nou şi nu ai Viaţa veşnică (cuvântul grecesc „ZOE” care înseamnă „Propria Viaţă a lui Dumnezeu”) în tine, vei pieri. Dar dacă Viaţa lui Dumnezeu este în tine, tu nu poţi pieri pentru că Dumnezeu nu piere niciodată. Aşa este. Tu nu poţi pieri pentru că eşti un vlăstar, un fiu al lui Dumnezeu şi ai Viaţa veşnică. Oh, de aceasta are nevoie Biserica. Când Dumnezeu este în voi, El va trăi propria Sa Viaţă în voi. Înţelegeţi? Aceasta este modalitatea prin care ştim că suntem creştini: Dacă ai Duhul lui Hristos, vei fi preocupat de fratele tău.

El a fost atât de preocupat de noi, încât a venit din ceruri; a renunţat la Rai, a venit pe pământ, S-a născut într-un grajd, printre nişte behăitoare şi n-au avut nici măcar haine cu care să-L îmbrace. Nu a avut nici un loc unde să-Şi pună capul şi nici un mormânt în care să fie îngropat. A fost lovit şi străpuns. A fost atât de preocupat pentru noi, Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu.

Dacă Duhul care a fost în El, va fi şi în voi, oare nu veţi fi preocupaţi şi voi în legătură cu fraţii voştri şi cu biserica?

Nu demult, un bărbat mi-a spus: „Frate Branham nu te mai lua de biserică! Nu mai spune acele lucruri, fiindcă nu trebuie să spui aşa ceva.”

„Atunci cine le va spune?” l-am întrebat eu. Vedeţi? Aşa este.

Aceasta este datoria noastră. Datoria noastră faţă de oameni este să le spunem Adevărul, pentru că într-o zi îi vom întâlni din nou. Noi stăm puţin aici, este o şedere scurtă, dar dincolo vom sta pentru veşnicie. Să rămânem la aceasta, să spunem Adevărul şi să trăim Adevărul. Da, să fim preocupaţi de aceasta.

Dar înainte ca să deveniţi preocupaţi, trebuie să fiţi convinşi că aveţi dreptate. Când sunteţi convinşi că Dumnezeu are dreptate şi că El este în voi; când ştiţi că Dumnezeu a făcut lucruri măreţe pentru voi, atunci sunteţi siguri. Ce va urma? Dacă îl vei vedea pe fratele tău că greşeşte, îi vei spune aceasta. Dar dacă acest lucru nu se regăseşte în viaţa voastră, ceva este în neregulă. Acesta este adevărul.

Dacă vedeţi că biserica voastră este greşită, o iubiţi oricum. Hristos Şi-a iubit Biserica şi Şi-a dat viaţa pentru ea, iar noi trebuie să facem acelaşi lucru. Şi nu doar că trebuie s-o facem, ci o vom face dacă avem dragostea lui Hristos în noi. Ea ne va constrânge şi ne va determina să facem aceasta deoarece suntem creştini. Da.

Ce a făcut Andrei de îndată ce a a fost convins că El era Mesia? Fără îndoială că în seara aceea când Andrei şi tovarăşul său au stat cu El, Isus S-a întors la Scripturi şi a început să le vorbească.

Andrei era un învăţat în ce priveşte Scriptura pentru că tatăl său fusese fariseu şi îl învăţase cum va fi Mesia.

Astfel, atunci când L-a văzut pe Isus făcând lucrurile pe care trebuia să le facă Mesia; când L-a văzut cum trăia şi toate celelalte lucruri, a fost convins că El era Mesia.

Când vedeţi că Dumnezeu se ocupă de voi şi vă schimbă viaţa, când vă face din ceea ce sunteţi ceea ce trebuie să fiţi, atunci sunteţi pregătiţi să le spuneţi şi celorlalţi despre aceasta pentru că sunteţi convinşi.

Dar problema este că noi venim şi avem doar o mică şi rapidă trecere pe acolo. Noi spunem: „Oh, nu putem sta prea mult aici. Nu, nu ne vorbi zece zile sau toată noaptea. Vom merge acolo şi poate vom da mâna cu predicatorul sau ne vom trece numele în registru şi vom avea o mică senzaţie.” Într-o seară la bar, iar în seara următoare predicăm Evanghelia. Vedeţi? O, vai! Aici este problema. De aceea suntem atât de confuzi în legătură cu aceste lucruri. Lăsaţi-l pe om să dovedească ce poate!

Îmi amintesc prima predică pe care am încercat s-o predic. Eu îl apreciez mult pe predicatorul acela bătrân. Eu m-am dus la biserica baptistă şi l-am văzut cum predica. Eram doar un flăcău şi eram pe cale de şase luni sau de un an. Păstorul bisericii m-a chemat şi mi-a zis: „Vreau să predici mâine sau miercuri seara.”

M-am dus la amvon şi m-am gândit că am făcut exact ca un predicator şi că m-am descurcat bine. După predică, toate bătrânele m-au bătut pe umăr şi mi-au zis: „Frate Billy, a fost minunat!” Ele plângeau şi ziceau: „Dumnezeu va face din tine un predicator pe cinste.”

M-am gândit: „Oh, sper că va fi bine.” Mă gândeam că m-am descurcat bine.

M-am dus la bătrânul doctor Davis care stătea acolo cu buza scoasă şi l-am întrebat:

„Cum m-am descurcat, doctore?”

„Nici nu se putea mai rău,” a răspuns el. Vedeţi? Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „O, vai!” Am crezut că am trăit toate emoţiile, că am făcut toate mişcările din mâini pe care le fac predicatorii şi tot ceea ce trebuia să fac. Am crezut că am făcut exact ca fiecare dintre ei; că l-am observat şi am făcut aşa cum a făcut şi el.

Deci el mi-a zis: „Mai rău nu se putea!”

„Cum ai spus, frate Davis?”

„În viaţa mea nu am auzit aşa ceva,” a spus el. „Tinere, vreau să ne întâlnim mâine după-amiază la ora două, în camera mea de studiu.”

M-am gândit: „O, vai!” La ora două m-am dus la el cu capul plecat şi am zis:

„Bună ziua, doctore Davis.”

„Cum eşti, Billy? Stai jos.”

„Da, domnule.”

„Bănuiesc că te simţi rănit, că sentimentele tale au fost rănite,” a continuat el.

„Au fost doar călcate în picioare,” am răspuns eu. „Aceasta este tot. Deci, ce am făcut greşit?”

„Vreau să-ţi povestesc ceva, pentru că eu am fost avocat înainte de a fi predicator.”

„Da, domnule, ştiu aceasta.”

„Billy, odată am studiat legea aşa cum ai studiat tu Biblia sau cum ai studiat această slujbă. Când am fost numit avocat, am crezut că ştiu deja totul. Astfel, odată am mers şi am pledat pentru un caz de divorţ. A fost primul meu caz. Eu i-am urmărit pe ceilalţi avocaţi şi am văzut cum băteau în masă şi spuneau: „Domnule Judecător!” Plângeau, îşi ştergeau lacrimile de pe faţă şi ziceau: „Femeia aceasta sărmană este aşa şi aşa…” Oponentul meu era un avocat bătrân. El a stat şi m-a privit în timp ce am plâns, am bătut în masă şi am făcut tot ce făcuseră şi ceilalţi avocaţi. El stătea liniştit alături de un alt avocat, iar la un moment dat a spus (Fratele Branham bate de trei ori în amvon): „Onorată Instanţă, cât mai poate tolera această Curte un astfel de teatru?”

Şi doctorul Davis a continuat: „Am pierdut procesul. Am plâns mult, dar în ziua aceea am învăţat ceva. Avocatul acela îmi era prieten. El a venit la mine şi mi-a zis: „Roy, am făcut aceasta intenţionat, pentru că tu erai într-o stare emoţională: plângeai, dădeai din cap şi băteai în masă.”

„Am făcut la fel ca ceilalţi avocaţi,” am răspuns eu.

„Dar nu ai adus nici un articol de lege în ceea ce făceai. Nu emoţiile noastre câştigă cazul, ci verdictul legii. Tu trebuie să ştii ce spune legea despre aceasta,” mi-a spus el şi a continuat: „Acelaşi lucru s-a întâmplat cu tine, Billy. Tu ai dat din cap, ai plâns şi ai sărit în sus şi-n jos, dar nu ai predicat nici un Cuvânt din Biblie, ci te-ai lăsat purtat doar de emoţii.”

Ceea ce contează este Cuvântul lui Dumnezeu. El este Cel care vorbeşte. Aşa este. Trebuie să fie Cuvântul şi numai Cuvântul.

Când Andrei a văzut Cuvântul făcut trup în Isus Hristos, a fost convins pe deplin, iar din clipa aceea a fost preocupat în legătură cu fratele său şi s-a dus repede la el.

Aţi observat? El nu i-a spus niciodată: „Simone vino cu mine la întâlnirea aceasta. Poate vom reuşi să deosebim duhurile şi să vedem dacă acest Om este cu adevărat Mesia.” El nu a spus aşa ceva, ci a zis: „Noi L-am găsit.” Nu a existat nici măcar o îndoială cu privire la aceasta: „Noi L-am găsit pe Mesia. Vino să-L vezi şi tu.” El era convins pe deplin.

În Egipt, când Moise a crezut că preia controlul asupra situaţiei şi l-a ucis pe egipteanul acela, a devenit nepăsător. El nu era îngrijorat în legătură cu aceasta.

Dacă Dumnezeu avea să fie cu el, de ce nu a fost? Astfel, a plecat de acolo, s-a căsătorit cu o femeie frumoasă s-au stabilit într-un loc şi au avut un copil, pe Gherşom. Urma să moştenească o turmă mare de oi de la Ietro, preotul Madianului şi totul mergea bine. El avea să trăiască cu soţia lui, să aibă o căsuţă şi alte lucruri. Îi mergea bine, avea o slujbă bună, iar într-o zi urma să fie moştenitor. Totul era în ordine.

Nu mai avea nici o grijă şi nu mai simţea biciul supraveghetorilor. Nu mai era preocupat de fraţii lui de jos, din Egipt, nici de bietele femei ai căror copii erau luaţi de lângă ele şi aruncaţi la crocodili; a uitat că erau ţinuţi în robie şi că lucrau din greu; nu mai era preocupat sau interesat de ei.

A plătit pentru casa lui aşa cum facem şi noi astăzi. Acesta este primul lucru la care ne gândim: să plătim pentru o casă. Aceasta este bine şi corect. Noi trebuie să avem o casă, dar înainte de aceasta trebuie să vină altceva: este Dumnezeu şi bunul mers al lucrurilor din biserică. Datoria fiecărui om din biserică este să se asigure că totul merge bine. Voi trebuie să depuneţi toate eforturile ca să aduceţi fiecare bărbat sau femeie, fată sau băiat în biserică; să-i luaţi de pe stradă sau de la colţuri şi să-i aduceţi în biserică.

Moise a renunţat: „Lăsaţi-i! Dacă vor să stea acolo, este în ordine.” Vedeţi? El nu avusese încă o experienţă personală.

Aşadar, într-o zi, undeva în pustiu, acest păstor cu barbă şi cu un toiag în mână, a trecut de-a lungul muntelui. Deodată a ajuns faţă în faţă cu Dumnezeu; IaHVeH Dumnezeu stătea acolo într-un rug aprins care nu se mistuia. Dumnezeu i-a atras atenţia suficient de mult ca să-l aducă acolo şi l-a determinat să-şi scoată încălţămintea din picioare. Vedeţi? El a auzit Glasul lui Dumnezeu şi a fost convins că acolo era „EU SUNT CEL CE SUNT. Eu nu greşesc niciodată. Eu M-am arătat lui Avraam, Isaac şi Iacov şi sunt încă Acelaşi Dumnezeu.”…

Atunci când a aflat că Dumnezeu nu era o grămadă de crezuri şi doctrine, ci era un Dumnezeu viu şi real, care trăieşte, inima lui a început să ardă. Acum nu mai era nimic să-l poată opri. A aflat că Dumnezeu intenţiona să-l elibereze pe Israel şi că el era cel chemat pentru această slujbă.

O, Dumnezeule, dă-ne predicatori ca Moise! De aceasta avem nevoie, fraţilor. Nu-i aşa, fraţilor? (Fraţii spun: „Amin”). Aşa este. În loc să fugim altundeva.

Toată experienţa de seminar a lui Moise a dispărut atunci. Vedeţi? El a fost un bărbat inteligent; a fost învăţat în toată înţelepciunea egiptenilor şi putea da lecţii la oricine. Dar aceasta nu i-a folosit la nimic; el avea nevoie de o experienţă personală cu Dumnezeu. Astfel, L-a întâlnit faţă în faţă şi a vorbit cu El, iar când a făcut aceasta, a aflat care era planul Lui şi acolo, pe loc, a devenit preocupat cu privire la fraţii săi care erau în robie.

Orice bărbat sau femeie care L-a întâlnit vreodată pe Dumnezeu faţă în faţă şi care merge pe stradă şi-i vede pe oameni morţi în păcat, va simţi că aceasta îl ucide.

Am vorbit de curând despre aceasta cu soţia mea şi cu câţiva fraţi şi le-am zis: „Am înnebunit? Sunt nebun? De ce strig în continuu la oameni? De ce spun aceasta? De ce postesc şi mă rog să se îndepărteze de aceasta?” Cu cât postesc mai mult, păcatul devine tot mai urât. Vedeţi? Lucrurile se înrăutăţesc pe zi ce trece, aşa că nici măcar nu mai poţi merge afară.

Zilele trecute, soţia mea a dorit să merg cu ea într-un fel de magazin. Când am ajuns la uşă, tocmai ieşea o doamnă. Ştiu la ce biserică merge şi pot spune că a fost îngrozitor. Când am văzut-o, am strigat: „Du-te înapoi, sperietoareo!” Am văzut părul acela mare coafat aşa, cu acea culoare albastră sau verde aplicată pe aici şi pe aici. Când am văzut-o mergând pe acolo, arăta ca un crenvurst slab şi sugrumat. Vă spun că a fost îngrozitor. Da.

De curând am fost la Los Angeles la micul dejun al oamenilor de afaceri şi-l aşteptam pe fratele Arganbright să vină. În timp ce stăteam acolo a trecut o doamnă. N-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva, aşa că m-am gândit: „O, vai, sărmana femeie! Ceva este în neregulă cu ea.” Şi am vrut să mă îndepărtez, dar imediat m-am gândit: „Nu! Eu sunt predicator şi trebuie să vorbesc cu ea. Am văzut cancerul, lepra, etc, dar aşa ceva n-am mai văzut.” Fiinţele umane nu arată aşa decât dacă sunt bolnave sau moarte. Astfel, m-am îndreptat spre ea cu intenţia de a-i spune: „Iartă-mă, soră. Sunt predicator şi slujba mea este să mă rog pentru bolnavi. N-ai vrea să mă rog şi pentru tine?”

Dar în timp ce mă gândeam la aceasta, iată că a mai apărut o femeie care arăta ca prima, şi apoi încă una. Era pentru prima dată când vedeam aşa ceva. Aveau o culoare ciudată aici, apoi puţin albastru aici şi verde aici. Era o privelişte jalnică. Şi vă spun sincer că aveau un cap mare. N-am mai văzut niciodată aşa ceva şi simţeam că mi-e ruşine.

Este o ruşine! Cu siguranţă. Purtau pantaloni largi, dar Biblia spune că o femeie care poartă îmbrăcăminte bărbătească este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Oh, toate acestea sunt o putoare înaintea lui Dumnezeu! Cum poate inima ta să vadă aceasta şi să nu fie îngrijorată? Când îţi vezi propria naţiune, propriul popor; când îi vezi pe oameni cum se zbat în păcat şi merg în iad, iar tu nu poţi face nimic în legătură cu aceasta. Lăsaţi-mă să strig cât mai am voce şi pot striga. Nu-mi pasă ce spun ceilalţi. Există bine şi rău, iar eu vreau să fiu de partea bună atunci când voi sta înaintea lui Dumnezeu. Vreau să fiu acolo. Cu siguranţă. Da.

Moise a devenit preocupat atunci când a aflat că Dumnezeu este Dumnezeu.

Într-o noapte, Iacov l-a părăsit pe Laban şi a plecat mai departe. În inima lui ardea dorinţa să se întoarcă acasă, dar am văzut că se temea de fratele său. Astfel, înainte de a trece Iordanul, a trecut la treabă şi s-a rugat toată noaptea; s-a luptata toată noaptea cu Domnul şi a zis: „Nu Te voi lăsa să pleci!” Îmi place aceasta. Ţineţi-vă de El! Staţi toată noaptea cu El, fiindcă aşa a făcut şi Andrei. Staţi toată noaptea cu El.

Iacov s-a luptat toată noaptea cu Îngerul, iar spre dimineaţă Îngerul i-a zis: „Se face ziuă şi trebuie să plec.”

„Nu te las să pleci! Vreau în mine Ceva care să mă schimbe, să mă facă diferit.”

Şi aţi observat că de îndată ce Domnul l-a binecuvântat cu binecuvântarea pe care a cerut-o, a fost gata să treacă râul şi să meargă să-l întâlnească pe fratele său.

Vedeţi, mai întâi de toate, trebuie să fiţi convinşi. Apoi, următorul lucru care se întâmplă este că deveniţi preocupaţi. Iacov ştia aceasta. El ştia că Dumnezeu l-a despărţit de fratele său, că l-a trimis în altă ţară şi a fost cu el, că l-a binecuvântat şi i-a dat tot ce avea; ştia că i-a făgăduit că se va îngriji de el, că-i va înmulţi sămânţa şi că se va întoarce în patria sa. El ştia că dacă va putea intra în legătură cu Dumnezeu, ar deveni preocupat, şi a procedat întocmai. În ordine.

Într-o zi, David s-a dus să ducă nişte plăcinte făcute de mama sa. El era doar un băieţel, iar fraţii lui erau acolo în război. Filistenii îi siliseră să se retragă de-o parte a dealului, aşa că Israel se afla de-o parte, iar filistenii de cealaltă. Micuţul David s-a dus acolo îmbrăcat cu haina lui de păstor şi cu praştia în buzunar, iar când a ajuns, a auzit provocarea pe care o făcea acel uriaş oştirii Dumnezeului celui viu.

Aceasta l-a intrigat pe David. Vedeţi? Astfel, s-a dus la Saul şi i-a spus că va lupta el cu uriaşul acela. Dar Saul i-a zis: „Tu nu eşti decât un copil. El este cu mult mai mare decât tine şi a fost războinic încă din tinereţe. Cum crezi că vei putea lupta cu un asemenea om?”

Acum fiţi atenţi. În primul rând, David a fost convins. Amin. El a fost convins, apoi a devenit preocupat în legătură cu fraţii săi. Astfel, dacă ar fi fost doi uriaşi cu care să se lupte, ar fi făcut aceasta. Amin.

Iată! Acesta este creştinul. Dacă restul nu o va face, noi o vom face. Amin. Să mergem! Dacă va trebui să merg singur, voi merge. Voi spune ce este bine şi ce este rău. Spuneţi aceasta acolo! Spuneţi aceasta indiferent ce se va spune despre voi. Staţi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spuneţi că este Adevărul! Rămâneţi pe Cuvânt! Oh, ce timp!

David era convins. El ştia că Dumnezeu este viu.

Poate Saul i-a zis cam aşa: „Fiule, îţi admir curajul, dar tu nu eşti de statura acelui om.” Vedeţi, ei priveau la ceea ce vedeau.

Dar David era convins, aşa că a spus: „Ascultaţi. Slujitorul tău păzea turma tatălui său, iar într-o zi a venit un leu, a luat un miel şi l-a dus cu el. Dar slujitorul tău s-a dus după el şi l-a doborât cu o lovitură de praştie. Atunci a sărit la mine, dar l-am prins de falcă şi l-am omorât. În altă zi a venit un alt animal, un urs, şi a luat un alt miel. Dar l-am omorât şi pe acela, şi sunt convins că Dumnezeul care m-a izbăvit din ghearele leului şi ale ursului, mă va izbăvi şi din mâinile acestui filistean netăiat împrejur şi lăudăros.” Da, domnilor. „Cu cât mai mult va face aceasta acum. Fraţii mei nu au curajul să lupte cu el, dar eu sunt preocupat în legătură cu oştirea Dumnezeului celui viu. Sunt îngrijorat şi vreau să-i văd acolo unde trebuie să fie.” Amin.

Am spus eu ceva? În ordine. Sunt preocupat că ei vor da înapoi şi vor spune că Isus Hristos nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Sunt preocupat că ei vor da înapoi şi vor spune: „Sfinţenia nu are ce căuta în biserică. Nu există sfinţire făcută de Duhul!” Sunt preocupat că ei vor spune: „Zilele minunilor au trecut.” Ce este în neregulă cu ei? Care este problema cu ei? Noi suntem preocupaţi. Dacă ei se tem să facă aceasta, noi avem experienţă în privinţa aceasta, l-am întâlnit pe diavolul. Aşa este. Iar Dumnezeul care l-a putut birui pe diavolul din viaţa mea şi a turnat în mine botezul cu Duhul Sfânt, poate să-l nimicească şi pe acel diavol netăiat împrejur care încearcă să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu. Amin.

David era preocupat. De ce? Fiindcă era convins că Dumnezeu este Dumnezeu. El era convins că Dumnezeul care l-a luat pe el şi praştia lui şi l-a ajutat să ucidă acel leu, i-l poate da în mână şi pe filisteanul acela netăiat împrejur şi lăudăros. Nu puteţi vedea aceasta, prieteni?

Dumnezeul care poate umple un om cu Duhul Sfânt, nu poate scoate un demon de boală care încearcă să sfideze un creştin? Oh, cu siguranţă că poate! Dumnezeul care l-a sfidat pe diavol, l-a îndepărtat din viaţa mea, şi a făcut din mine un creştin, nu poate face aceasta şi pentru un om care însetează şi doreşte să-L cunoască pe Dumnezeu? Cu siguranţă că da. Dumnezeul care a putut îndepărta dorinţele şi iubirea de lume din voi, nu poate face acelaşi lucru şi pentru omul de lângă voi? Cu siguranţă că poate. Dar voi trebuie să fiţi convinşi că El poate face aceasta şi apoi puteţi fi preocupaţi.

În Judecători, îl găsim pe al treilea judecător. Poate mulţi dintre voi n-aţi citit niciodată despre el. Numele lui era Şamgar. Este un singur verset micuţ, scris la sfârşitul unei pagini din Biblie. El era israelit.

În timpul judecătorilor, filistenii le permiteau israeliţilor să-şi cultive pământurile, dar ce făceau cu recoltele? După ce munceau toată vara, filistenii veneau, luau tot şi duceau în tabăra lor.

Astfel, într-o zi, micuţul Şamgar stătea acolo după ce îşi adunase recolta. Probabil că soţia lui era îmbrăcată în nişte zdrenţe, iar copiii erau palizi, pentru că au avut un an în care au trăit în strâmtorare din cauză că filistenii au venit şi le-au luat toată recolta. Şi acum se repeta aceeaşi situaţie. Pe când Şamgar avea tot ce le trebuia pentru iarnă, a auzit un zgomot. S-a uitat pe fereastră şi ce a văzut? Iată că veneau şase sute de filisteni, toţi în armuri, cu suliţe şi săbii atârnând pe şold, cu coifuri mari de aramă pe cap; erau puternici şi îmbrăcaţi în zale. Iată-i aici: „Tromp, tromp, tromp!” Mărşăluiau înainte. De ce? Ca să-i ia tot ce avea. Ştiţi ceva? Mi-l imaginez pe Şamgar cum s-a uitat la familia sa, apoi la filisteni şi la urmă spre cer. „Eu sunt evreu,” şi-a zis el. „Sunt în legământ. Dumnezeul părinţilor mei Avraam, Isaac şi Iacov este şi Dumnezeul meu, şi sunt tăiat împrejur. Nu sunt războinic şi nu ştiu nimic despre o sabie, dar sunt preocupat de familia mea şi sunt convins că Tu eşti Dumnezeu.” Aleluia! Aceasta este.

Nu strigaţi: „Hei, domnule filistean, aşteaptă până când îmi iau licenţa, ştii tu, titlul meu de doctor şi voi învăţa cum să duelez.” Nu! Nu aveţi timp pentru aceasta. Trebuie doar să ştiţi că El este Dumnezeu şi asta-i tot.

Şamgar a spus: „Ştiu că El este Dumnezeu; sunt convins de aceasta. Ştiu că sunt evreu, că sunt în legământ şi că sunt tăiat împrejur.”

Astăzi, noi avem o tăiere împrejur mai mare decât a lor, fiindcă suntem tăiaţi împrejur de către Duhul Sfânt şi astfel toată lumea este tăiată afară din noi. Sunteţi voi în legământ? Sunteţi creştini? Sunteţi umpluţi cu Duhul Sfânt? Sunteţi tăiaţi împrejur de către Duhul Sfânt? Atunci fiecare făgăduinţă din Biblie, îţi aparţine şi ţie, frate. Amin.

Dumnezeu are harul să vă determine pe voi, femeilor, să vă lăsaţi părul să crească; are harul să vă facă pe voi, bărbaţilor, să vedeţi că ele fac aceasta; are harul necesar pentru toate aceste lucruri. Are harul pentru vindecare. Aşa este, pentru că El este Dumnezeu.

Dacă nu este, atunci de-a ce ne jucăm? De ce mai continuăm cu aceste lucruri? Dacă este aşa, suntem o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor şi am devenit o sare care şi-a pierdut gustul.

Suntem sau nu suntem credincioşi de cincizecime? Dacă suntem credincioşi de cincizecime, atunci să fim! Dacă Mesajul este adevărat, intraţi în El, iar dacă nu este, ieşiţi afară şi căutaţi să găsiţi locul în care se regăseşte Adevărul. Da. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci slujiţi-L, dar nu puteţi să-L slujiţi şi pe Dumnezeu şi pe Mamona în acelaşi timp. Să-L slujim pe Dumnezeu! Fiţi convinşi şi atunci veţi fi preocupaţi. Atunci biserica va creşte cu adevărat pentru că veţi merge afară şi-i veţi aduce înăuntru pe toţi cei care pot fi aduşi.

Dar cât timp mergeţi şi spuneţi: „Păi, aceasta este datoria predicatorului!” nu va fi nimic. Nu este numai datoria predicatorului, este datoria tuturor. Aşa este. Fiecare creştin născut din nou are acelaşi Duh în el. Predicatorul poate avea un dar, însă acesta este numai un dar al Duhului Sfânt, nu este Duhul Sfânt. Este numai un dar al Duhului Sfânt.

Predicatorii sunt chemaţi. Profeţii, învăţătorii, evangheliştii, păstorii, etc, primesc Duhul Sfânt, apoi primesc un dar pentru a face aceste lucruri cu el.

Dar Dumnezeu nu are copii mai mici sau mai mari, ci toţi sunt copiii Lui. Aşa este. Şi chiar acum, tu stai în locurile cereşti în Isus Hristos, având puterea Sa.

Poate zici: „Frate Branham, eu sunt ultimul din biserică, sunt doar unul neînsemnat.”

Amintiţi-vă că atunci când S-a înălţat, voi aţi fost ridicaţi împreună cu El, fiindcă sunteţi parte din Trup. Astfel, voi staţi împreună cu Hristos în locurile cereşti. Chiar dacă sunteţi pielea de pe talpa piciorului, diavolul este sub voi. Aşa este. Biserica! Unde este Capul este şi Trupul. Noi am murit, am fost îngropaţi şi am înviat împreună cu El la învierea Sa, şi am fost puşi în locurile cereşti în Hristos Isus, aşa că fiecare văpaie a iadului este sub noi. Amin. Aşa este. Nu contează cât sunteţi de neînsemnaţi, fiecare diavol este sub voi. De ce? Pentru că marele Biruitor a biruit fiecare păcat, totul, fiecare boală, chiar şi moartea. Aşa este. Noi suntem mai mult decât biruitori în El. Suntem aşezaţi cu El pe tronul Său şi Îl privim aşa cum priveşte şi El, Tatăl. Aşa este. Este acolo. În ordine.

Şamgar se săturase, aşa că a zis: „Sunt convins că El este Dumnezeu şi sunt preocupat în legătură cu familia mea.” Şi ştiţi ce a făcut? A luat un otic de plug, a sărit în mijlocul drumului şi a măcelărit şase sute de filisteni.

Ştiţi ce este un otic de plug? Este o unealtă de metal cu coadă de lemn, asemănătoare cu o lopățică, cu ajutorul căreia se curăţă pământul de pe brăzdarul plugului. Deci, cu un băţ în mâinile lui şi cu hainele de zi cu zi pe el, i-a omorât pe acei filisteni care erau îmbrăcaţi în armuri şi purtau coifuri şi suliţe. Cum a rezistat băţul acela? Acel otic de plug ar fi trebuit să se rupă la prima lovitură pe care a aplicat-o capului unui filistean care era acoperit cu un coif din aramă. Dar el a doborât un filistean, apoi încă unul până când i-a pus jos pe toţi. De ce? Pentru că era convins. Amin. El era convins.

Dacă acel om a luptat astfel pentru familia lui, în circumstanţe ca acelea, cum ar trebui să lupte Biserica Dumnezeului celui viu care are botezul? Şamgar a avut un otic de plug, dar voi aveţi botezul, pe Duhul Sfânt.

În seara aceasta nu vreau să vă ţin patru ore, aşa că mai bine merg mai departe. În ordine.

Ştiţi ce a făcut Avraam? A primit vizita unui grup de Bărbaţi, iar ei au stat cu el până când a fost convins pe deplin Cine erau. Cred că acest lucru este scris în Geneza 18.

În timp ce stătea în faţa cortului, Avraam şi-a ridicat privirea şi a văzut trei Bărbaţi care veneau spre el. Când i-a privit, a avut un sentiment ciudat, pentru că cei trei Bărbaţi erau deosebiţi. Astfel, a alergat înaintea lor şi a zis: „Nu vreţi să vă opriţi şi să staţi puţin sub stejar, să vă odihniţi? Vă voi aduce puţină apă, vă voi spăla picioarele şi vă voi da ceva de mâncare. Apoi, după ce veţi prinde la inimă puteţi să vă continuaţi călătoria.” Vedeţi? Ce era aceasta? El nu avea de gând să lase să-i scape această ocazie. Nu o faceţi nici voi în seara aceasta. Înţelegeţi? El avea de gând să nu scape acea şansă. „Staţi aici, iar eu mă duc să aduc apa.” Vedeţi? Avraam Le-a spălat picioarele şi I-a observat cu atenţie. „Sunt aproape sigur că am dreptate,” se gândea el. A mers la Bărbatul următor, s-a uitat la El, i-a spălat picioarele şi a scuturat praful de pe hainele Lui, apoi i-a zis: Sarei: „Pregăteşte repede nişte turte.” A alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi l-a dat unei slugi să-l gătească repede. Când a terminat de spălat picioarele acelor Bărbaţi, Avraam şi-a zis: „Acum sunt aproape sigur…” Au mâncat, iar când au terminat, au privit spre Sodoma, iar Unul din ei a zis: „Avraame…”, nu Avrame. Cu câteva zile în urmă, Dumnezeu le schimbase numele, aşa că acum i-a zis: „Avraame, unde este nevastă-ta, Sara?” Nu Sarai, ci Sara. „Unde este nevastă-ta, Sara?”

De unde a ştiut El că numele lui era Avraam? De unde a ştiut că era căsătorit? De unde a ştiut că avea o soţie? De unde a ştiut că numele ei era Sara? Şi de unde a ştiut că numele lor au fost schimbate din Sarai în Sara şi din Avram în Avraam?

Avraam a spus: „O, vai! L-am văzut în Duhul! Acesta trebuie să fie El.” Apoi I-a răspuns: „Este în cort.” Biblia spune că Bărbatul acela stătea cu spatele la cort, iar Avraam I-a zis: „Este în cortul de la spatele Tău.”

Şi El i-a zis: „Avraame, te voi vizita din nou. Ai aşteptat timp de douăzeci şi cinci de ani. Tu ai o sută de ani, iar ea are nouăzeci. Te voi vizita din nou, iar ea va avea copilul pe care ţi l-am făgăduit.” „Eu” este pronume personal. „Eu ţi l-am făgăduit.”

Avraam a spus: „Ştiu că va fi aşa. Ştiu aceasta.”

Dar Sara, care era în cort, nu a înţeles, de aceea a râs şi a spus: „Eu, o femeie bătrână de aproape nouăzeci de ani, să am din nou plăceri cu domnul meu? Şi el este bătrân. Cum vom mai putea fi din nou o familie? Acest lucru este imposibil. Pur şi simplu nu se poate întâmpla.” Şi a râs în sinea ei.

Dar Bărbatul care stătea cu spatele spre cort, a zis: „De ce a râs Sara şi a spus că acest lucru nu se poate întâmpla?”

Atunci Avraam a fost sigur, a ştiut, iar Sara a spus tremurând: „Eu nu am spus niciodată aceasta. Nu am râs.”

Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”

Oh, atunci Avraam a fost convins că El era Dumnezeu şi L-a numit „Doamne” cu „D” mare de tipar, adică „Elohim.” El nu era doar un mit, era Dumnezeu, iar Avraam era convins pe deplin că Acela era Dumnezeu. Şi Domnul avea de gând să nimicească Sodoma.

Ce a făcut atunci Avraam? A devenit preocupat în legătură cu fratele său pierdut care se afla în Sodoma. Când a realizat ce urma să se întâmple, Avraam I-a zis acelui Bărbat: „Dacă vei găsi cincizeci de oameni drepţi, vei cruţa oraşul acelea? Dar dacă vei găsi patruzeci? Şi tot aşa până când a ajuns la zece. Vedeţi? El era preocupat de ceea ce urma să se întâmple cu fratele său.

Aceasta este, frate. Noi suntem preocupaţi în legătură cu fratele nostru atunci când suntem convinşi că El este Dumnezeu. Iar dacă noi, oamenii cincizecimii, suntem convinşi că El este Dumnezeu, atunci vom fi preocupaţi de fraţii noştri. Aşa este. Dar uneori ne comportăm ca şi cum nu am fi convinşi. Astfel, uneori când ne rugăm pentru bolnavi şi boala continuă să persiste, noi spunem: „Păi, nu ştiu ce să zic… Roagă-te pentru mine din nou.” Vedeţi? Înainte şi înapoi, ne comportăm ca şi cum nu suntem convinşi pe deplin că Dumnezeu Îşi ţine promisiunea făcută.

Frate, Dumnezeu Îşi ţine promisiunea. Cu siguranţă că El face aceasta. Dacă n-ar fi Dumnezeu şi dacă n-ar fi promisiunea Lui, nu ar trebui s-o ţină. Dar dacă este promisiunea Lui, atunci trebuie s-o ţină ca să dovedească faptul că este Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu este nimic în neregulă, ci problema este cu mine şi cu tine.

Dumnezeu a făgăduit ce va face în zilele din urmă şi cum Se va manifesta. Astfel, Isus a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Când Filip a venit înaintea lui Isus şi a văzut lucrările care aveau loc, a alergat şi l-a adus pe Natanael.

Natanael a venit, iar când a ajuns în prezenţa Sa, a fost convins pe deplin atunci când Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Aceasta l-a convins că Acela era Mesia, aşa că I-a zis: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel. Ştiu aceasta.”

Femeia de la fântână a fost convinsă pe deplin atunci când El i-a spus că a avut cinci bărbaţi. Dar nu numai că a fost convinsă, ci a devenit şi preocupată, aşa că a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu este Acesta Mesia?” Vedeţi? Ea a fost convinsă pe deplin, a crezut, a ştiut că era adevărat.

O, Doamne, ai milă de noi!

Ar fi bine să stăm cu El până când suntem convinşi; până ştim sigur dacă este bine unde suntem, iar după aceea vom vedea făgăduinţa Lui vie printre noi. Atunci am fi preocupaţi. Dacă am lua cartea lui Dumnezeu şi am spune: „El a făgăduit că va face aceasta,” apoi am sta până când am fi convinşi că El este Dumnezeul acestui Cuvânt, L-am vedea cum Se manifestă în acel Cuvânt, făcându-L viu, şi am primi făgăduinţa Lui. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele… „Nu numai unele cuvinte, ci toate cuvintele Sale. „Dacă cuvintele Mele rămân în voi, atunci cereţi orice veţi vrea şi vă va fi dat.” Aşa este. Vedeţi?

Nu numai azi, ci şi în seara aceasta şi mâine. Poate mâine veţi spune: „Nu ştiu dacă este aşa. Poate a fost aşa pentru cineva, dar nu ştiu dacă va fi aşa şi pentru mine.” Vedeţi? Dacă gândiţi aşa, s-a dus. Înţelegeţi? Păsările vin şi trec pentru că sunt păsări călătoare.

Dacă priviţi în trecut şi începeţi să raţionaţi, să aveţi îndoieli sau ceva de felul acesta, vor veni îngrijorări însutite. Preocupări!

Mai am câteva versete pe care aş dori să le aduc, dar mă voi opri puţin să vă spun ceva. Zilele trecute am văzut în ziar nişte imagini cu desene. M-au izbit, pentru că erau nişte imagini impunătoare.

Acolo era un băiat. Era bine îmbrăcat, pregătit pentru şcoala duminicală. Avea părut pieptănat, iar pălăria şi-o ţinea în mână. A luat micul dejun, a mâncat ceva, s-a spălat pe dinţi şi s-a pregătit pentru şcoala duminicală. Stătea la uşa dormitorului părinţilor săi care dormeau şi zicea: „Care dintre voi mă duce la şcoala duminicală?” El era preocupat. Aceasta este, prieteni. Preocupat.

Realizaţi că responsabilitatea pentru oraşul Tempe este pe umerii voştri? Dumnezeu v-a făcut pe fiecare dintre voi un far şi sunteţi responsabili de păcatele acestui oraş. Această răspundere stă pe umerii predicatorilor, a membrilor bisericii şi a misionarilor care vin aici în timp ce noi călătorim. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). În ordine.

Ce? Nu vă este teamă. Cu siguranţă nu vă este teamă să-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvânt, pentru că El Îşi ţine Cuvântul. El nu este un dumnezeu care să spună acum una şi apoi alta. Înţelegeţi? Dacă Dumnezeu promite ceva, acel lucru se va împlini negreşit, pentru că El Îşi ţine Cuvântul credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Nu credeţi că acelaşi Isus care S-a ridicat din mormânt, a venit înapoi sub forma Duhului Sfânt, iar acum este în noi? (Adunarea spune: „Amin”). „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul veacului. Nu vă voi lăsa şi nici nu vă voi uita, ci voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.” Înţelegeţi? Lumea nu va vedea aceasta, dar voi o veţi vedea. Lumea nu crede aceasta, dar voi sunteţi aleşii. Cei care cred sunt cei care primesc. Acesta este adevărul.

Prieteni, aici este secretul. Aici este ceea ce vreau să ştiţi. Sunt atât de bucuros pentru că am venit să vorbesc cu voi în seara aceasta. Sunteţi o audienţă atât de frumoasă şi mă bucur pentru că sunt aici, în biserica fratelui Groomer. Cred că înainte a fost administrator sau aşa ceva, pentru că la una din adunările noastre, se ocupa de partea administrativă. El a dorit întotdeauna să vin la biserica lui micuţă şi mi-a spus: „Frate Branham, vino şi vorbeşte-ne.”

Mai este încă un grup de oameni la care aş vrea să merg. Este vorba de indienii de aici, indienii Navajo sau indienii Apache. Ce oameni scumpi! Îmi amintesc întâlnirile pe care le-am avut acolo sus. Oriunde aş fi, încă îmi amintesc întâlnirile minunate pe care le-am avut cu ei.

Eu predic acelaşi Mesaj pe care l-am predicat la început şi stau în acelaşi fel. Este Dumnezeu, prietene. Sunt convins pe deplin că această cale a Duhului Sfânt este Dumnezeu. Acesta este adevărul. Eu Îl cred din toată inima.

Trebuie să fii convins, pentru că altfel nu eşti preocupat.

Dacă nu aş fi fost convins şi preocupat că această cale a Duhului Sfânt este cea dreaptă, aş fi încă în biserica baptistă, pentru că ei sunt un grup de fraţi drăguţi. Da, domnilor.

Eu sunt convins că este timpul ca biserica să fie botezată cu Duhul Sfânt, Acesta fiind Hristos care vine în voi şi Se face cunoscut prin minuni. Baptiştii şi majoritatea bisericilor cred aceasta, dar catolicii nu cred.

Catolicii iau acea azimă şi spun că Dumnezeu este în ea. Cu voia Domnului, într-o seară voi predica despre tema „Creştinism contra păgânism”, şi despre această „azimă care este Dumnezeu.”

Eu cred că toţi protestanţii şi toate mişcările evanghelice mari care s-au născut din Duhul lui Dumnezeu sau care Îl au pe Dumnezeu în jurul lor, ştiu când vine Duhul Sfânt, dar nu spun că atunci când vine, El aduce schimbarea. Ei par să creadă şi să spună: „El nu va tolera lumea, dar oamenii pot trăi aşa cum au făcut-o întotdeauna. Vor merge la biserică şi vor încerca să fie buni, să facă ce pot face mai bine.” Nu este aceasta, prieteni!

Când va veni Duhul Sfânt jos, vă va face o făptură nouă. Da, domnilor. El vă va face o făptură nouă; El va locui în voi, iar voi veţi fi chipul Lui. El va trăi în voi, va lucra şi Se va mişca în voi aşa cum doreşte.

Eu am citit Vechiul Testament şi am văzut ce era Dumnezeu în Vechiul Testament prin acei profeţi. Apoi am trecut la Noul Testament: l-am luat, l-am citit şi am aflat că Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul Noului Testament. Este acelaşi Dumnezeu.

Apoi, am urmărit ce s-a întâmplat în Noul Testament până la întemeierea bisericii catolice timpurii, care a avut loc în jurul anului 300 d.Hr. la Conciliul de la Niceea când episcopii au introdus numele de „papă”, iar biserica catolică a luat calea dogmelor omeneşti. Biserica adevărată credea Biblia şi a mers mai departe, dar biserica romană a luat calea dogmelor şi aceasta face şi astăzi. Astfel, ei au pierdut semnele şi minunile, iar această stare a continuat sute de ani până la Reformă.

Apoi a venit Reforma şi au păşit în faţă Martin Luther şi John Wesley, îngerii Bisericilor Sardes şi Filadelfia, iar acum suntem în epoca Laodicea. Cea mai deplorabilă imagine este cea a bisericii Laodicea, pentru că Hristos a fost scos afară din biserica Sa, iar acum stă şi bate la uşă încercând să intre înăuntru. Aşa este. Da. Aşa este. El încearcă să intre în biserica din care venim noi şi din care a fost dat afară.

Oh, frate şi soră, cum doreşte El să intre în biserica Sa! Cum doreşte El să Se mişte printre ei! Cum doreşte El să Se exprime în faţa lumii! Dar El poate face aceasta numai dacă Se foloseşte de tine şi de mine.

Cum au ştiut ei că Acela era Mesia? Cum a ştiut femeia de la fântână că El era Mesia? Când El i-a spus că a avut cinci bărbaţi. De ce a spus Natanael: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu?” Pentru că El i-a spus: „Te-am văzut când erai sub smochin.” Vedeţi? Acela era felul în care ei ştiau; acela era semnul lui Mesia. Întrebaţi pe oricine şi veţi vedea că acesta este adevărul. Priviţi în Biblie şi veţi vedea că acesta este semnul lui Mesia.

Eu am fost în multe locuri din ţara aceasta, dar nu sunt Mesia, ci sunt fratele vostru.

Ceea ce încerc eu să vă spun este că Duhul Sfânt care era în Hristos, Îl făcea să fie Mesia. Hristos înseamnă „Cel uns.” El a fost un trup de carne conceput în pântecele unei fecioare. Iar voi încercaţi să faceţi din ea o zeiţă. Puteţi realiza că ea nu a fost mai mult decât un incubator pe care l-a folosit Dumnezeu?…

…Cu siguranţă că nu. Ea nu este Împărăteasa cerului, ci a fost o femeie aleasă de Dumnezeu pentru că era o fecioară curată. A fost preumbrită de Duhul Sfânt care a creat un trup în ea. Aceasta a fost propria Lui creaţie. Acolo nu a fost nici o urmă de spermă sau ceva. Deloc.

El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci a fost Dumnezeu. El a fost creat în acel pântec. Iar acel trup curat, sfânt, fără nici o urmă de spermă de fiinţă umană, a fost un vas sfânt în care a locuit IaHVeH. De aceea a spus Isus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Aşa este. El putea vorbi, putea spune cuvintele sau ceea ce era. „Nu sunt Eu, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Înţelegeţi? Acesta este motivul pentru care Se ruga El Tatălui.

Cineva m-a întrebat: „Păi, atunci cum a putut să Se roage Tatălui dacă Tatăl era în El?”

„Tu cum te rogi Tatălui dacă Tatăl este în tine?” l-am întrebat eu. Vedeţi? Te rogi Duhului Sfânt. Da, cu siguranţă că da. Vedeţi” „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” Marele IaHVeH Dumnezeu locuia în Hristos. În noi este într-o anumită măsură, dar în El era fără măsură. Înţelegeţi?

Dumnezeul care a fost în Vechiul Testament, este şi în Noul Testament. Până la Conciliul de la Niceea, El a fost în biserică. Şi iată că-L găsim în aceste zile din urmă ca fiind acelaşi Dumnezeu, Acelaşi Duh Sfânt, aceleaşi semne şi minuni, acelaşi mod de lucru.

Ascultaţi! Voi ştiţi că eu sunt şi misionar. Am fost de şapte ori în jurul lumii şi am ajuns în locuri unde oamenii nu ştiu nici măcar care este mâna dreaptă sau cea stângă şi nu ştiau nici o boabă de engleză. Unii dintre ei nu folosesc fraze sau cuvinte, ci fac doar un fel zgomot ca păsările atunci când vorbesc. Alţii scot sunete ascuţite ca animalele pe care le aud în pădure: ciripesc, bolborosesc, etc. Ei nu au auzit nimic despre Isus Hristos, dar frate, dacă Duhul Sfânt vine peste ei, vor face aceleaşi lucruri pe care le faceţi şi voi. Aşa este. Da. Vor face aceleaşi lucruri pe care le faceţi voi aici la Tempe. Aşa este. Nici nu trebuie să le spuneţi ceva despre aceasta. Nu, domnilor, pentru că Duhul Sfânt este Cel care face totul.

El este Dumnezeu în Germania, în Elveţia, în Arizona; El este Dumnezeu pretutindeni. Este Dumnezeu pe acoperişul casei, în celula de închisoare, în biserică; El este Dumnezeu în voi. Amin. Da, domnilor, şi eu Îl cred. Fiecare Cuvânt pe care Îl vorbeşte este „Aşa vorbeşte Domnul.” Eu cred că această Biblie este Adevărul. Amin. Credeţi aceasta? („Amin”).

Este vreun om bolnav pentru care trebuie să ne rugăm? Ridicaţi mâinile. Aseară am avut un rând de rugăciune. Este în ordine. În seara aceasta nu am venit să împart numere de rugăciune şi să-i aduc pe oameni aici sus; să aduc şase, şapte sau zece oameni şi să devin atât de slăbit încât să fie nevoiţi să mă ducă afară pe sus. Am venit să mă rog, să pun mâinile peste bolnavi şi totul să se deruleze astfel. Desigur, lucrurile pot fi făcute şi în celălalt fel. Aceasta depinde de oameni sau mai degrabă de Dumnezeu, de ceea ce vrea El să facă.

Frate Welch, când ai fost muşcat de şarpele acela, nu am văzut nici o vedenie în legătură cu aceasta. A fost? Mi-am pus doar mâinile peste tine. Aceasta a fost tot, pentru că El este Dumnezeu.

Vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat cu câteva săptămâni în urmă, după ce mi-am pierdut mama, în timp ce luam micul dejun undeva. Eu mă rugam, mă îmbrăcam cu haine groase şi mergeam în pădure, iar acolo stăteam în peşteră. Nu percepeam vremea, trecea zi după zi şi noapte după noapte, şi trăiam în faţa lui Dumnezeu până când venea jos şi vorbea cu mine. Da, domnilor, şi eram sigur. Cu siguranţă. Eu trebuie să fiu sigur de ceea ce vorbesc pentru că am suflete care mă cred; sunt suflete care cred că le spun Adevărul, care cred că am fost trimis de Dumnezeu, iar El este obligat să stea în spatele Cuvântului Său şi să-L susţină. Şi o va face. Da, domnilor. Dacă El te trimite, va legitima faptul că a făcut aceasta. Aşa este. Amin. Eu cred aceasta, voi credeţi? (Adunarea spune: „Amin”). Amin.

Eu ştiu că El este chiar aici. Amin. Şi toarnă chiar acum Ceva peste mine. Eu ştiu că în seara aceasta noi suntem în locurile cereşti în Isus Hristos. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). Amin.

Nu cred că văd vreo persoană cunoscută. Cred că pentru doamna de acolo ne-am rugat aseară. Ridicaţi mâinile toţi cei care sunteţi bolnavi. Ridicaţi mâinile toţi cei care ştiţi că nu ştiu nimic despre voi. În ordine. Sunt mâini ridicate peste tot. Aşa este.

Iată o provocare. Priviţi în jur la oamenii pe care nu-i cunoaşteţi, pe care nu i-aţi văzut niciodată. Dumnezeu ştie dacă sunteţi bolnavi; El ştie dacă inima voastră a fost frântă, şi ştie dacă aţi păcătuit. El ştie totul. Vorbesc de o minune.

Este nevoie ca puterea Dumnezeului celui Atotputernic să vină jos şi să dovedească faptul că El este Acelaşi Dumnezeu care a fost întotdeauna şi va fi tot Dumnezeu. Poate El va face aceasta de cel puţin două sau trei ori, chiar acum, ca o confirmare. Nu ştiu dacă o va face sau nu. Văd că este aproape 9.30, iar dacă am face un rând de rugăciune cu oamenii care au ridicat mâinile, am ajunge la ora 11.30, iar eu ştiu că fratele Norman trebuie să conducă în jur de o sută de mile până la Tucson, în timp ce eu am mai multe servicii mâine seară.

Eu cred că în clipa aceasta suntem în locurile cereşti. Credeţi şi voi aceasta împreună cu mine? (Adunarea spune: „Amin”). Lăsaţi-mă să vă dovedesc că El este Acelaşi Dumnezeu şi în seara aceasta, în această clădire, aşa cum a fost şi atunci când a vorbit cu Avraam ascuns într-un trup de carne.

Eu nu ştiu ce carne a fost aceea.

Unii au spus: „A fost o teofanie.” Vedeţi? Predicatorii încearcă să spună că a fost o teofanie, dar cum poate să mănânce carne de viţel o teofanie? Nu, domnilor. O teofanie nu mănâncă.

El a fost un Bărbat într-un trup de carne, dar cu toate acestea era Dumnezeu. Ce semn era acesta? Ce reprezenta aceasta? El a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Dumnezeu va veni jos într-un trup de carne şi Se va face cunoscut, aşa cum a făcut-o acolo. Amintiţi-vă că acesta a fost ultimul semn dat înainte ca focul să cadă şi să distrugă Sodoma şi Gomora.

Lumea de astăzi, naţiunea aceasta, oamenii, totul a devenit o Sodomă modernă. Aşa este. Şi ce a spus El?

„Cum a fost în zilele lui Noe: mâncau, beau, se însurau şi se măritau…” şi: „Aşa cum a fost în zilele lui Lot…” Ce s-a întâmplat atunci? Ce a avut loc? Priviţi. Au venit jos trei îngeri în formă umană, iar acest Bărbat pe care nu-l cunoştea Avraam, i-a spus despre starea lui, despre Sara şi despre tot ce urma să se întâmple. Aceasta a făcut ca Avraam să fie convins că Acela era Dumnezeu şi a început să mijlocească pentru fratele lui. Este adevărat? („Amin”). Dumnezeu a făgăduit aceasta.

Voi nu trebuie să fiţi într-o catedrală mare; nu trebuie să fiţi la o campanie de mii de oameni, pentru că El a spus: „Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20), iar Dumnezeu va dovedi în seara aceasta că El poate să vă deosebească gândurile.

Ascultaţi ce spune Biblia în Evrei 4.12: „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Este adevărat? Poate să judece chiar şi simţirile şi gândurile inimii. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin”).

Ce este Cuvântul lui Dumnezeu? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). Prin trăirea Sa dreaptă şi trupul Său sfânt, prin Sângele Său curat şi neamestecat, El ne-a dat totul fără plată, nouă, păcătoşilor necuraţi. Prin aceasta, Dumnezeu a luat Jertfa Sa şi a trimis înapoi Duhul Său cel Sfânt, ca să sfinţească o Biserică, prin care să continue lucrările pe care le-a făcut Isus, fiindcă El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Credeţi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară? (Adunarea spune: „Amin”). Credeţi că sângele Lui nu a fost sângele unui om? („Amin”). Noi ştim că celula de sânge vine de la sexul masculin, iar în cazul acesta, Cel care a creat sângele şi L-a adus la viaţă pe Fiul Isus Hristos, a fost Dumnezeu. Astfel, El a fost Fiul lui IaHVeH Dumnezeu (Amin), iar Dumnezeu a locuit în El.

Când El Şi-a dat Viaţa şi a spălat păcătosul care crede în El, Dumnezeu L-a luat şi a făcut o ispăşire pentru păcatele noastre, aşa că am fost spălaţi prin apa Cuvântului şi curăţaţi, iar acum devenim sfinţi. Nu este bunătatea noastră, ci mila Sa, pentru ca Duhul Sfânt să-Şi poată continua lucrarea Sa în Biserică, de-a lungul fiecărei epoci, dovedind astfel că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Amin.

Aceasta o avem de-a lungul a trei perioade: „ieri, azi şi în veci,” trei însuşiri ale Bisericii. Amin. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă chemarea din aceste trei perioade. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Să ne rugăm.

Tată ceresc, numai Tu poţi face aceasta pentru ca acest popor să ştie, Doamne, că timpul este aici. S-ar putea să nu mai trăim până dimineaţă, noi nu ştim nimic în legătură cu aceasta, dar ştim că trebuie să Te întâlnim pe Tine. Suntem siguri de aceasta, pentru că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9.27). Noi trebuie să-L întâlnim pe Dumnezeu undeva.

Tată, Dumnezeule, în seara aceasta am învăţat că Tu eşti încă Acelaşi Dumnezeu, şi cred că în seara aceasta vei face ceva real în faţa oamenilor, Doamne.

Ei au auzit predica. Aici sunt unii din cei mai mari predicatori din lume, Tată. Ei trăiesc aici, în această ţară, şi sunt oameni cu adevărat sfinţi, oameni dedicaţi lucrării Domnului, în cele mai bune biserici de aici. Eu cred aceasta. Ei sunt fraţii mei, Tată. Eu am venit printre ei, un străin chiar, dar m-au primit; m-au acceptat şi mă iubesc deşi uneori trebuie să-i dojenesc şi să le spun anumite lucruri. Uneori, merg într-o organizaţie, şi văd că denominaţiunile îi dau jos de pe calea bătătorită, iar atunci îi mustru. Dar cu toate acestea, ei sunt la fel de buni şi mă iubesc, iar atunci ştiu că sunt slujitorii Tăi, Tată. Ei ştiu că eu nu fac aceasta ca să fiu răutăcios, Doamne, pentru că dacă aş face aceasta, Tu nu ai lucra cu un asemenea om. Tată, calea este prin sfinţire, prin curăţirea lucrată de Duhul şi prin predarea vieţilor noastre în slujba Ta.

În seara aceasta pot fi străini aici; pot fi prezbiterieni, metodişti, catolici, etc.; pot fi oameni care nu cred sau pot să spună: „Păstorul meu mă învaţă altfel. Preotul meu nu vorbeşte ca tine, este diferit.” Dar cu toate acestea, toţi ştiu, Doamne, ce spune Evrei 13.8: că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Într-o zi, o femeie micuţă a atins haina Ta. Şi-a făcut loc prin mulţime şi Te-a atins, dar Tu Te-ai întors şi a spus: „Cine M-a atins?” Toţi au negat aceasta, dar fiind călăuzit de marea puterea a lui Dumnezeu care era în Tine, de plinătatea lui Dumnezeu, ai privit în jur până când ai găsit-o pe acea femeie care avea o scurgere de sânge; iar când i-ai spus despre aceasta, sângerarea s-a oprit.

Doamne, Tu eşti Acelaşi Dumnezeu, iar în seara aceasta, mă rog, Dumnezeule, să-i sfinţeşti pe credincioşii bolnavi din locul acesta. Îndură-Te şi fă aceasta, pentru ca fiecare din cei prezenţi să vadă, fără nici o umbră de îndoială şi să recunoască că „Acesta este adevărul: Duhul Sfânt are dreptate. Biblia are dreptate şi Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Cer această binecuvântare în Numele lui Isus Hristos şi pentru slava Sa. Amin.

Mică audienţă care stai în aşteptare, vreau să te rogi pentru un moment şi să priveşti spre El. Vreau să crezi cu toată inima ta că Dumnezeu este în această clădire. Noi ştim cu toţii că El este prezent în Duhul, pentru că Dumnezeu este… (Adunarea spune: „Duh”). „Iar cei care I se închină Lui, trebuie să I se închine în Duh şi Adevăr.” Ce este Adevărul? Hristos, Cuvântul. Cuvântul este Adevărul. Duhul este Duhul Sfânt, iar Cuvântul este Adevărul. Şi Duhul Sfânt ia Cuvântul făgăduit şi Îl duce la împlinire. Înţelegeţi? „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, vă aparţine fiecare făgăduinţă de Acolo.” Vedeţi? „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,” atunci El este în voi. Cel ce face aceasta este Cuvântul făgăduit. Înţelegeţi? Nădăjduiesc că puteţi înţelege, copilaşilor. Binecuvântate să fie inimile voastre.

Într-una din aceste zile, vom ţine ultima predică aici. Ştiţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). Apoi ne vom muta Sus.

Spuneţi: „Doamne Tată, fratele Branham nu ştie nimic despre mine.” Poate nici nu mă cunoaşteţi şi nu contează unde staţi în clăire. Vedeţi? Spuneţi doar: „Tată, Doamne, el nu ştie nimic despre mine, dar îngăduie să-mi vorbească şi să-mi spună care este problema mea, şi voi crede. Te voi crede, pentru că atunci voi şti că este Cuvântul făcut trup; el şi eu împreună, în părtăşie cu Dumnezeu, fiindcă Duhul Sfânt este aici. Îngăduie ca el fă facă aceasta.”

Doamna care îşi ţine mâinile în poală aşa, s-a uitat în sus şi a spus: „Da.” Ea a crezut şi a spus exact ce trebuia.

Odată, a venit la El o femeie siro-feniciană, o femeie dintre neamuri, şi I-a zis: „Fiul lui David, ai milă de fiica mea!” Pentru ea, El nu era Fiul lui David, fiindcă era o femeie dintre neamuri, aşa că El a mers mai departe şi nici n-a luat-o în seamă. Dar femeia a strigat după El.

Atunci El S-a întors spre ea şi i-a zis: „Nu se cuvine să iau pâinea copiilor şi s-o dau la câini.”

Oh, ce-ar fi provocat aceasta în aşa-zişii creştini, dacă El i-ar fi numit câini? Cum s-ar fi ridicat şi ar fi plecat! Dar ea nu a făcut aceasta, fiindcă ştia că acela era adevărul.

Astfel, I-a răspuns: „Aşa este, Doamne, dar şi câinii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

„O, femeie,” a zis El atunci, „mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” (Matei 15.21-28).

Dacă crezi din toată inima, tensiunea şi problema pe care o ai la inimă, te va părăsi. Crezi aceasta? O accepţi? Vedeţi? Aceasta este problema ta, aşa-i? Este adevărat. Doar crede! Tu crezi. N-am mai văzut-o în viaţa mea pe această femeie. Este o străină pentru mine.

Să vedem un alt caz. Chiar în spatele ei, femeia cu rochie verde. Dacă Dumnezeu nu o ajută, femeia aceasta va trebui să fie operată din cauza acelei tumori. Aşa este. Ridică mâna, doamnă. Eu n-am mai văzut-o niciodată până acum, dar ea are o tumoare. Inima ei este slăbită şi tristă. Dacă crezi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, poate face această operaţie şi să îndepărteze această tumoare, fără să mai fie nevoie de intervenţia unei mâini omeneşti, poţi avea ceea ce ceri.

Eşti convinsă? Crezi? Foarte bine.

Aici stă o femeie micuţă care se roagă. Are pe ea o haină roşie. Este bolnavă şi slăbită. Tocmai şi-a revenit după o pneumonie. Aşa este. Crezi că Isus Hristos te vindecă pe deplin, doamnă? Dacă crezi, ridică mâna şi spune: „Accept vindecarea.”

Bărbatul de lângă ea, cel de acolo, are o problemă la spate. Crezi că El te va face bine, domnule? Atunci ridică mâna şi spune: „Accept aceasta.” Crezi? Eşti convins? Atunci, fii preocupat.

Acolo în spate este o femeie cu părul cărunt şi cu o eşarfă în jurul gâtului. Ea are artrită şi s-a rugat de multă vreme ca să fie vindecată. Crezi că Dumnezeu te va vindeca, doamnă? Doamna de acolo. Crezi că Dumnezeu îţi va vindeca artrita? Dacă crezi, poţi avea ceea ce ai cerut.

Bărbatul de lângă tine are probleme cu prostata. Dacă crezi din toată inima, poţi fi vindecat. Crezi, domnule? Ai încercat s-o faci pe ea să creadă, dar nu ai putut s-o faci să vadă. Dar Dumnezeu te-a vindecat de problema de prostată când ai trecut pe lângă ea. Domnul să te binecuvânteze. Ai primit vindecarea. Dumnezeu să te binecuvânteze. S-a terminat, s-a dus.

Iată. Credeţi? (Adunarea spune: „Amin”). Sunteţi convinşi? („Amin”). Atunci să fim preocupaţi. Restul sunteţi preocupaţi? („Amin”). Câţi dintre voi sunteţi preocupaţi? („Amin”).

Este vreun păcătos aici? Eşti îngrijorat în legătură cu destinaţia ta? Înainte de a ne ruga pentru bolnavi, sunteţi îngrijoraţi în legătură cu destinaţia voastră? Dacă sunteţi cu adevărat preocupaţi de aceasta, de ce nu păşiţi aici ca să-L primiţi pe Hristos, când veţi sta în prezenţa Sa aici pe platformă? Veniţi aici! Oricine este preocupat şi ştie că nu este în ordine cu Dumnezeu, să vină la altar şi să stea aici pentru rugăciune. Dacă sunteţi afară sau înăuntru, indiferent unde vă aflaţi, haideţi aici! Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Aşa se face. Mai este cineva care este preocupat cu privire la locul în care va merge? Dacă nu sunteţi siguri că aveţi dreptate şi sunteţi preocupaţi, haideţi aici.

Sunteţi convinşi că Hristos este aici? Sunteţi convinşi că eu, un om, nu pot face aceste lucruri? Sunteţi convinşi că Dumnezeu a promis că va face aceste lucruri în zilele din urmă? Este Cuvântul lui Dumnezeu. Sunteţi convinşi de aceasta?

Am văzut ceva întâmplându-se chiar aici. Lăudat să fie Domnul. Lăudaţi-L pe Domnul! Aceasta este minunat. Amin.

Sunteţi convinşi? Credeţi cu adevărat din toată inima? (Adunarea spune: „Amin”). Dacă printre noi este cineva care nu este sigur că este în ordine cu Dumnezeu, nu ar vrea să vină şi să stea puţin aici, pentru un cuvânt de rugăciune? Vino aici. Nu eşti convins în totalitate că ai dreptate?

Unele dintre voi, femeilor, care pretindeţi că-L aveţi pe Duhul Sfânt şi purtaţi părul scurt, vreţi să-mi spuneţi că nici după predica aceasta nu sunteţi convinse, deşi Biblia spune ce se va întâmpla cu femeile cu părul tăiat? Dar voi bărbaţilor care mai fumaţi şi mergeţi la petreceri? Unele dintre voi, femeilor, purtaţi acele haine, deşi Biblia spune că sunteţi o urâciune dacă faceţi aceasta.

Voi spuneţi: „Carnea aceasta nu contează!” Atunci de ce Dumnezeu a ridicat trupul lui Hristos? De ce trebuie să trăim în sfinţenie, dacă nu are importanţă ce facem? Învierea va cuprinde şi trupul acesta. Aşa este.

Dacă credeţi că acesta este Duhul lui Dumnezeu, atunci El vă condamnă. Aşa este. Cum veţi fi condamnaţi? „Cine… greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2.10).

În timp ce făceam aseară o remarcă, cineva a spus: „Frate Branham, de ce nu laşi femeile în pace? Lasă-i în pace şi pe bărbaţi şi nu mai face aceste lucruri, fiindcă oamenii cred că eşti un profet.”

„Eu nu sunt profet.”

„Cu toate acestea, oamenii pretind că eşti. De ce nu-i înveţi cum să primească darurile duhovniceşti?”

„Cum aş putea să-i învăţ Algebra, când ei nu ştiu nici măcar Abecedarul? N-au nici măcar atâta decenţă încât să se cureţe şi să se comporte ca nişte creştini. Şi atunci, cum poţi să le spui lucruri duhovniceşti, despre lucruri cereşti?” Aşa este.

Dacă biserica penticostală se curăţă, se îndreaptă şi se pune în ordine cu Dumnezeu, vă voi dovedi că Duhul Sfânt va veni înăuntru. Biserica va fi atât de plină de puterea Duhului Sfânt încât nu va mai fi nimeni care să mai facă vreun păcat. Duhul Sfânt îl va ţinti aşa cum a făcut-o în cazul lui Anania şi Safira. Aşa este. Dar voi nu puteţi face aceasta pentru că nu luaţi nici măcar învăţătura de la grădiniţă. Cu siguranţă că nu.

Haideţi la altar cum au făcut-o femeile acestea. Vreţi să spuneţi că în toată această mulţime numai aceste două femei aveau nevoie să vină la altar? Amintiţi-vă că este la latitudinea voastră, pe mâinile voastre şi nu o veţi mai putea spăla niciodată.

Să ne plecăm capetele. Vino aici, soră, în timp ce credem în El şi ne plecăm capetele.

Şi tu stai aici pentru salvare, fiule? Binecuvântată să-ţi fie inima, fiule. Stai acolo.

În timp ce ne plecăm capetele, este adusă aici, pentru a accepta salvarea, o femeie care cred că nu poate merge. Aşa este. Lăsaţi-o aici. Este în ordine, soră. Nu trebuie să mergi pentru a face aceasta, fiindcă El va veni chiar în locul în care te afli.

Dacă o femeie care abia poate merge este convinsă că aceasta este ceea ce este corect şi este gata să vină să se căiască pentru ceea ce a făcut rău, ce este cu voi, bărbaţilor şi femeilor care puteţi sta în picioare şi puteţi merge bine? Aceasta va sta în faţa voastră în ziua judecăţii.

Faptul că purtăm numele de credincioşi de cincizecime nu înseamnă nimic. Voi trebuie să vă naşteţi din nou, pentru că atunci când vă naşteţi din nou, păşiţi în Lumina Bibliei. Faceţi ce a spus Biblia. Amin.

Să ne rugăm.

Tată ceresc, Tu eşti prezent aici şi oh, cât de îndrăzneţ vorbim în prezenţa Ta deoarece ştim că nu mai suntem noi cei care vorbim, ci este Duhul Sfânt. Oh, Tată, cât de tare doare uneori când auzim propria Ta Voce care spune lucruri pe care Tu nu le-ai spune niciodată. Cum poate să se îndoiască cineva că este Duhul Sfânt în lucrare, după ce L-a văzut făcând lucrările pe care le-a făcut atunci când a fost aici în trupul lui Isus Hristos şi ne-a lăsat făgăduinţa că va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când a fost aici în trupul lui Isus Hristos şi ne-a dat făgăduinţa că va face aceleaşi lucrări şi prin noi, slujitorii Lui.

Tată, Îţi suntem recunoscători pentru El şi pentru că a venit să condamne această lume păcătoasă. Păcatul este necredinţa. Cei care spun că nu poate fi înfăptuit, deşi s-a dovedit că s-a înfăptuit, şi s-a dovedit chiar şi prin dovezi ştiinţifice, prin multe dovezi infailibile, nu mai au nici o scuză, fiindcă Tu ai dovedit clar că eşti cu noi.

Aici stau aceşti oameni care au venit la altar în seara aceasta, după ce am făcut chemarea în urma predicării mesajului „Convins, apoi preocupat.”

Ei îşi dau seama că viaţa lor a fost goală şi că nu au putut face lucrurile pe care le-ar fi dorit să le facă şi îşi dau seama că nu este vina Ta, ci a lor. Aşadar, ei au venit în seara aceasta, Doamne, pentru a mărturisi că sunt greşiţi.

Unele dintre femeile acestea care au părul tăiat şi stau aici, aşa cum au făcut-o şi aseară, ştiu că acesta este adevărul, fiindcă Biblia spune că este un lucru dezonorabil pentru o femeie. „…este cuviincios ca o femei să se roage lui Dumnezeu dezvelită?” Orice femeie care se roagă…cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei.” (1Corinteni 11.13,5). Aceasta este învăţătura creştină, iar marele învăţător Pavel care ne-a învăţat aceasta, a spus în Galateni 1.8: „Dacă un înger din cer vine şi predică orice altceva decât ceea ce am învăţat eu deja, să fie anatema!” Noi ştim că acesta este adevărul.

Tată, predicatorii aceştia scumpi învaţă aceasta ceas după ceas, dar adunare mai şovăieşte încă. Cât de mult doresc inimile lor să vadă că biserica este umplută cu Duhul Sfânt şi că acolo stau bărbaţi şi femei sfinte. Ei doresc ca Duhul să fie atât de puternic acolo, încât orice păcat din biserică să fie identificat şi să aibă loc semne şi minuni mari, aşa cum s-a întâmplat în zilele de la început.

Tată, atunci vom merge din loc în loc, aducând mărturia noastră alături de fraţii noştri. Dar deşi Îl văd pe Duhul Sfânt mişcându-Se printre noi, şi ştiu că este Dumnezeu, totuşi stau încă sub condamnare. Doamne, este scris că „Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.” (1Timotei 5.24). Ei le mărturisesc în seara aceasta, Doamne, ca să meargă înaintea lor la judecată. Te rog să-i ajuţi pe fiecare dintre ei, Doamne, pentru că îşi predau inimile şi vieţile ca să Te slujească pe Tine. Ce mai pot face, Doamne?

Fie ca Duhul Sfânt, care a adus încredinţarea prin Cuvântul Său şi prin prezenţa Sa, să-Şi confirme Cuvântul şi să-L legitimeze ca Adevăr; fie ca El să le dea acea porţiune sfântă care să le pună în inimi dorinţa de a Te sluji pe Tine. Dă-ne aceasta, Doamne.

Un suflet scump spunea că ea a încercat să fie salvată şi să se îndrepte, dar vrăjmaşul o determina să spună lucruri urâte împotriva lui Dumnezeu. Tată, în calitate de slujitor al Tău, îl mustru pe acel diavol. Ieşi afară din acea femeie şi las-o în pace! Fie ca Dumnezeul cerului s-o umple cu Duhul Sfânt, iar tu, Satano, tu n-o mai poţi ţine legată. Elibereaz-o! Las-o în pace, în Numele lui Isus Hristos.

Aceasta biserică, Biserica sfântă a lui Dumnezeu, se roagă cu un gând şi o simţire ca acel diavol să nu se mai întoarcă la ea. Fie ca ea să meargă în pacea lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, fiindcă cerem aceasta, Tată, spre gloria Ta. Amin.

Voi aţi venit să vă predaţi vieţile, fără nici o umbră de îndoială în inimile şi în minţile voastre, pe baza faptului că Dumnezeu a dat o făgăduinţă. Voi credeţi din toată inima şi staţi la altar să-I spuneţi lui Dumnezeu că vă pare rău pentru ceea ce aţi făcut şi că de acum înainte veţi trăi o altfel de viaţă. Credeţi că Dumnezeu vă ascultă rugăciunea şi că va putea face aceasta? Ridicaţi mâna spre El şi spuneţi: „Te accept, Domnul meu.” Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aceasta este bine. Mergeţi la locurile voastre ştiind că totul s-a terminat. Eu cred aceasta, voi credeţi? (Cei care au venit în faţă spun: „Amin”).

Duhul Sfânt este aici, prieteni. Credeţi din toată inima? (Adunarea spune: „Amin”).

Câţi dintre cei de aici au botezul Duhului? Ridicaţi mâinile. În ordine. Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Doriţi să vă puneţi mâinile unii peste alţii? Lăsaţi-mă să mă rog pentru voi de aici, de pe platformă.

Este ora zece fără cinci minute. A fost anunţat serviciul următor? (Fratele Branham vorbeşte cu cineva de pe platformă).(O soră spune: „Frate Branham”). Da, dragă. (Sora vorbeşte cu fratele Branham). Cu siguranţă.

Fie ca el să fie vindecat în Numele lui Isus de astmul pe care-l are şi să nu mai fie deranjat niciodată de această boală. Amin.

Binecuvântată să-ţi fie inima. Ştiu că te va părăsi şi că vei fi bine, puternic, un bărbat sănătos.

Dumnezeule Atotputernic, noi suntem copiii Tăi prin credinţa în Isus Hristos. Suntem mădulare ale trupului lui Hristos prin botezul Duhului Sfânt. Suntem călători aici pe pământ şi privim la lucrurile de sus fiindcă ştim că cerul este casa noastră şi că nu aceasta este locuinţa noastră.

Noi credem că suntem în locurile cereşti în Hristos. Fie ca puterea Dumnezeului celui Atotputernic să se instaleze peste această clădire şi să vină în fiecare inimă.

Satană, te mustru prin Isus Hristos, Dumnezeul cel viu, ca să-i părăseşti pe aceşti oameni. Ieşi afară din ei şi pleacă de la ei ca să se facă bine în Numele lui Isus Hristos!

Câţi dintre voi cred? Câţi sunt convinşi? (Adunarea spune: „Amin”). Câţi sunt preocupaţi? (Adunarea spune: „Amin”). Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Sunt preocupat. Sunt convins că acesta este adevărul. Sunt convins că prin rănile Lui sunt vindecat. Sunt convins că botezul Duhului Sfânt este adevărat. Sunt convins că Isus Hristos este în mijlocul nostru.”

Ce a spus Ioan? „…În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.” (Ioan 1.26).

Va trebui să schimba această parte şi să spun că printre voi este Unul pe care voi nu-L vedeţi. Acesta este Duhul Sfânt. El este Cel care împlineşte orice făgăduinţă. Credeţi aceasta cu toată inima voastră, cu tot sufletul vostru şi cu toată mintea voastră? Ridicaţi-vă în picioare şi acceptaţi vindecarea voastră, salvarea voastră sau orice altceva ar fi.

Amintiţi-vă că următorul serviciu va fi mâine seară la biserica fratelui Outlaw.

Să ridicăm mâinile şi să-I cântăm Domnului această cântare. Nu ştiu dacă o pot începe.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

(Cu toţii):

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a câştigat salvarea mea

La Calvar.

Pentru cei care aţi venit şi aţi urmărit serviciile, mâine seară vom fi la biserica fratelui Outlaw. Este numită biserica „Numele lui Isus”, jos în Phoenix. Da, frate, da. Fratele Grommer o va anunţa. În ordine.

Domnul să vă binecuvânteze până când vă văd mâine seară. Domnul să fie cu voi.

Amin