10 septembrie 2025
Să deschidem Bibliile la Psalmul 125.1-2:
„Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sion, care nu se clatină, ci dăinuie pentru totdeauna…”
Îmi place aceasta. Nu pentru că suntem puternici, nu pentru că suntem tari, ci pentru că ne încredem în Domnul, și Domnul nu va da greș.
„Cei ce se încred în Domnul sunt ca Muntele Sion, care nu se clatină, ci dăinuie pentru totdeauna.
Cum este înconjurat Ierusalimul de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum și până în veac.”
Cu siguranță, Domnul este bun. După cum puteți observa din titlu, continuăm acest mesaj din „Ia creionul și scrie.” Este broșura pe care am distribuit-o, și vom lua câteva fragmente de acolo.
M-am bucurat mult de acest Mesaj și îmi este greu să mă despart de el. Sunt atât de multe lucruri acolo! Dumnezeu transmitea Bisericii atât de multe lucruri, pe care voia să le înțelegem în această perioadă de tranziție în care profetul s-a trezit ieșind din epocile Bisericii și aflându-se între ploaia timpurie și ploaia târzie. Acum le înțelegem mai bine ca înainte și vedem această tranziție, acest Mesaj pe care Dumnezeu îl transmitea Bisericii.
Aici, el a menționat Confruntarea de pe Muntele Sion, dar mai întâi vreau să recapitulăm puțin acest fragment din Epoca Bisericii Pergam, din cartea „Epocile Bisericii”:
„Acum vreau să fiți foarte atenți aici și să vedeți aceasta. Dumnezeu a promis că în timpul sfârșitului se va împlini Maleahi 4. Aceasta trebuie să se împlinească, pentru că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu însuflețit de Duhul, vorbit de profetul Maleahi. Isus S-a referit la aceasta. Aceasta este chiar înainte de a doua venire a lui Hristos. Până la timpul când vine Isus, toată Scriptura trebuie să fie împlinită. Vremea neamurilor va fi în ultima sa epocă a Bisericii, când vine mesagerul din Maleahi. El va fi drept cu Cuvântul, va lua întreaga Biblie, de la Geneza la Apocalipsa; va începe de la sămânța șarpelui și va continua până la mesagerul din ploaia târzie.”
Noi ne-am bucurat atât de mult de această afirmație miercurea trecută, când am vorbit despre ploaia timpurie și ploaia târzie, și am înțeles că ploaia târzie a fost o trezire. În timpul primei treziri spirituale, el a semănat semințele tuturor adevărurilor care s-au pierdut de-a lungul epocilor Bisericii, dar urma să vină o altă ploaie, o altă trezire, care urma să fie ploaia secerișului. Și fratele Branham ne-a spus că ceea ce așteptăm noi, este ploaia târzie.
Profetul a spus: „Noi am semănat. A fost suficientă umiditate ca să vină, dar noi am semănat Sămânța. Urmăriți ce vine.” El a spus: „A fost semănată sămânța denominațională și sămânța penticostală, dar a fost semănat și Cuvântul.” Apoi a spus: „Urmăriți ce vine acum. Acum va veni o ploaie târzie.” Și el a numit-o: „ploaia secerișului.” Aceasta este ploaia finală, trezirea finală, ultima cădere spirituală. Aceasta aduce ultima parte, pentru a aduce acea plantă la maturitatea finală a recoltei. Acesta va fi începutul ciclului de recoltare, a sezonului de recoltare sau al timpului recoltei. Fratele Branham a folosit toți acești termeni, dar în Mesaj există un loc unde el a numit secerișul ca fiind „ploaia secerișului” sau „credința de răpire.”
Așadar, ploaia târzie este ploaia secerișului. Și ploaia secerișului este credința de răpire, iar credința de răpire vine la deschiderea Peceților, la descoperirea celor șapte Tunete.
Deci, ascultați, noi știm că el a învățat, a luat Biblia, întreaga Biblie de la Geneza la Apocalipsa, a început cu sămânța șarpelui și a continuat până la mesagerul din ploaia târzie. A făcut-o? „Amin.” El a predicat descoperirea celor șapte Peceți, cele șapte Tunete care sunt descoperirile conținute în cele șapte Peceți, care aduc credința de răpire, care aduc ploaia secerișului sau ploaia târzie.
Așadar, am vrut doar să ne punem la curent cu ceea ce am vorbit data trecută.
Și acum vom trece la tema CONFRUNTAREA DE PE MUNTELE SION.
În mesajul Cuvântul vorbit este Sămânță originală, fratele Branham a spus:
„Acum vedeți de ce am fost atât de entuziasmat de felul de Sămânță pe care am semănat-o pentru Trup? Ploaia urmează să cadă curând. Mă refer la ploaia adevărată. Și aceasta…” (fratele Branham se referă la trezire). „…Și aceasta trebuie să aibă Sămânța pe care să cadă. Sper să trăiesc să văd aceasta. Înțelegeți acum? Acesta va fi Cuvântul viu așa cum a fost la început. Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu are puterea Lui pentru că este în El, în propriul Său Trup, lucrând în propriul Său fel. Priviți la promisiunile pe care le-a dat Dumnezeu acestui Trup. Acum venim la ceva, venim la Muntele Sion.”
El vorbea despre aceasta în mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânță originală.” Și el vorbea despre această venire la Trup. Eu aș vrea să subliniez câteva lucruri, dacă pot. El a spus: „Acesta va fi Cuvântul viu așa cum a fost la început. Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu…”
Amintiți-vă că titlul era „Cuvântul vorbit este Sămânță originală”, și că el a spus: „Dacă vă întoarceți înapoi la Sămânța originală, aceasta va aduce rodul potrivit.” Dar acum, el a spus: „Acesta va fi Cuvântul viu așa cum a fost la început. Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu are puterea în El pentru că este în El, în propriul Său Trup…”
Deci, la ce s-a dus acum? Despre ce a început să vorbească acum? Acest Cuvânt viu care începe să iasă la suprafață, are legătură cu Trupul Său. Deci, el începe să vorbească despre Trupul Lui din timpul sfârșitului.
„…lucrând în propriul Său fel. Priviți la promisiunile pe care le-a dat Dumnezeu acestui Trup…”
Dumnezeu a dat promisiuni Trupului Său. Despre ce Trup vorbea? El vorbea despre Trupul credincioșilor, Mireasa; Trupul Său de pe Pământ, Biserica.
„…acum venim la ceva, venim la Muntele Sion.” Deci, Muntele Sion are legătură cu toate acestea.
Să ne întoarcem la Epoca Bisericii Pergam, unde spune:
„Trebuie să fie așa pentru că se repetă istoria din timpul lui Ahab. Istoria lui Israel sub Ahab se întâmplă chiar aici, în America, unde apare profetul din Maleahi. Așa cum Israel a părăsit Egiptul ca să se închine în libertate, i-a împins afară pe băștinași și au ridicat o națiune cu conducători mari ca David, etc, dar după aceea au pus pe tron un Ahab cu o Izabelă în spatele lui ca să dirijeze. Întocmai așa am făcut și noi în America. Strămoșii noștri au plecat în țara aceasta ca să se închine și să trăiască în libertate. Ei i-au împins pe băștinași înapoi și au preluat țara. Bărbați puternici ca Washington și Lincoln au fost ridicați, dar după o vreme alți bărbați de un calibru atât de slab au urmat acestor oameni valoroși, încât, în curând au așezat pe scaunul prezidențial un Ahab cu o Izabelă în spatele lui ca să-l dirijeze.
Într-un timp ca acesta trebuie să vină mesagerul din Maleahi. Apoi, în ploaia târzie va veni o confruntare ca pe Muntele Carmel. Acum priviți cu atenție ca s-o vedeți în Cuvânt. Ioan a fost premergătorul din Maleahi 3. El a plantat ploaia timpurie și a fost respins de organizațiile din ziua lui. Isus a venit și a avut o confruntare pe Muntele Transfigurării. Al doilea premergător al lui Hristos va semăna pentru ploaia târzie. Isus va fi în confruntarea dintre denominațiuni și crezuri.”
Așadar, noi vrem să privim la această ultimă confruntare. Care este ultima confruntare? Este între Isus și denominațiuni și crezuri. Deci, fratele Banham va începe să ne vorbească despre Isus, care este în această confruntare cu denominațiunile și crezurile. Să citim mai departe.
„…căci El va veni să-Și susțină Cuvântul și să-Și ia Mireasa în răpire.”
Oh, Aleluia! Aceasta devine interesant pentru mine. Și el continuă să construiască. El a spus că prima confruntare a fost pe Muntele Carmel, a doua confruntare a fost pe Muntele Transfigurării, iar a treia va fi pe Muntele Sion. Deci, fratele Branham ne-a arătat că de-a lungul timpului au existat trei mari confruntări: Muntele Carmel, Muntele Transfigurării și Muntele Sion. Și ca să înțelegem confruntarea de pe Muntele Sion, vreau să ne uităm la celelalte două confruntări și să vedem dacă există ceva semănător, un lucru care poate fi comparat între ele. Dar vreau să vă arăt că acest lucru între Isus…Pot să vă dau răspunsul din textul citit?
„Va fi între Isus, Cuvântul manifestat al orei…” Fratele Branham a trecut clar prin aceasta și vom vedea că ne-a arătat Cine este Isus, că Isus a fost Cuvântul făcut trup. El a fost plinătatea Cuvântului manifestat pentru acea oră, dar în timpul sfârșitului confruntarea va fi din nou între Isus și denominațiuni și crezuri. Și în timpul Lui a fost o confruntare între El și farisei, saduchei și sistemul religios al vremii care au luat Cuvântul și au făcut cu El ce au vrut. Dar El era Cuvântul care acum stătea acolo în trup, plinătatea dumnezeirii în trup. Și acum, confruntarea de pe Muntele Transfigurării, depindea total de El. De nimeni altcineva.
„Și acum va fi din nou o confruntare în timpul sfârșitului, între Isus și denominațiuni și crezuri. Mesagerul zilei din urmă va apărea la timpul hotărât de Dumnezeu. Acesta este timpul sfârșitului. Acum, așa cum știm cu toții, Israel este în patrie. Acum, El vine oricând…”
Oh, Doamne! Fratele Branham stătea acolo și spunea aceasta iar noi o citim, dar pentru noi acest moment nu este acum. Acest lucru s-a întâmplat deja. Noi am trecut de aceasta. „Acum, El vine oricând conform lui Maleahi. Când îl vedem, el va fi dedicat Cuvântului…” (El a fost). „…El va fi indicat în Cuvânt, Apocalipsa 10.7, și Dumnezeu îi va adeveri slujba…” (Dumnezeu a făcut-o). „…El va predica Adevărul așa cum a făcut Ilie și va fi gata pentru confruntarea de pe Muntele Sion.” (El a fost).
În mesajul Casa viitoare a Mirelui ceresc și a Miresei de pe Pământ, fratele Branham a citit din Isaia 4.4, și a spus:
„Și se va întâmpla că cel rămas în Sion și cel rămas în Ierusalim, se va numi „sfânt”. Oricine este scris printre cei vii, în Ierusalim. Vedeți? După ce va spăla Domnul murdăriile fiicei Sionului. Amintiți-vă că aceasta este întotdeauna Mireasa. Vedeți?”
Fratele Branham tipizează Sionul cu Mireasa.
„…și va curăța sângele Ierusalimului…” (Aceasta este rămășița Iudeilor plus Mireasa. Înțelegeți?) „…din mijlocul lui prin duhul judecății și focul…”
Așadar, aici el ne învață un principiu, acela că în Biblie, Sionul și profeția sunt un tip al Miresei, și a simbolizat Ierusalimul cu rămășița evreilor.
Acum să ne întoarcem la Ioel 2.28-32, pentru că acesta a fost citat în Fapte, în ziua Cincizecimii.
„După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii.
Chiar și peste robi și roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.
Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum;
soarele se va preface în întuneric, și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.
Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit…”
Atât a citat Petru. Dar dacă vom continua, citim:
„…Căci izbăvirea va fi în Muntele Sionului și la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, și în rămășița, pe care Domnul îi va chema.”
Deci, va fi o izbăvire pe Muntele Sionului.
În mesajul Alegerea unei Mirese, din aprilie 1965, fratele Branham a spus:
„Cred că Ilie a fost odată pe Muntele Carmel, după confruntare, într-un ceas mare de criză, la care suntem pe cale să venim chiar acum. Poate că în seara aceasta voi sau eu ar trebui să ne facem alegerea, ca în experiența de pe Muntele Carmel. Sincer, eu cred că aceasta se întâmplă acum în întreaga lume. Dar în curând va veni un moment în care va trebui să faceți o alegere.”
Așadar, fratele Branham vorbea despre această confruntare de pe Muntele Carmel și o descrie ca pe o alegere care trebuie făcută. El a spus sincer ce credea, că aceasta se întâmpla la nivel mondial atunci.
Deci, să privim la Muntele Carmel, iar pentru aceasta să deschidem Bibliile la 1Împărați 18.17-20:
„Abia a zărit Ahab pe Ilie, și i-a zis: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?”
Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu, și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali.
Strânge acum pe tot Israelul la mine, la Muntele Carmel; pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal și pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.”
Ahab a trimis soli la toți copiii lui Israel, și a strâns pe proroci la Muntele Carmel.”
M-am gândit că este interesant. Fratele Branham a vorbit despre confruntarea de pe Muntele Carmel. Aceasta este confruntarea de pe Muntele Carmel la care ajungem, iar când Ilie a ajuns la acel moment, Dumnezeu l-a trimis să se adreseze națiunii. Ei erau într-o perioadă de foamete, într-o perioadă secetoasă, dar Dumnezeu l-a trimis pe Ilie pentru că era timpul pentru ploaie. Așadar, el a fost trimis la confruntare pe Muntele Carmel, pentru că era timpul pentru ploaie. Și când a ajuns acolo, la confruntarea de pe Muntele Carmel, el a spus: „Adunați-i pe toți prorocii lui Baal.” Ahab i-a spus: „Tu ești cel care nenorocești pe Israel?” Ei credeau că toate nenorocirile au venit din cauză că acest profet îi critica foarte mult și vorbea contrar cu toți ceilalți. Dar Ilie a spus: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci voi pentru că ați părăsit poruncile Domnului.”
Acolo a apărut necazul și în epocile Bisericii. De acolo au venit problemele întotdeauna, de la părăsirea Cuvântului.
Apoi, el a spus: „Adună poporul la Muntele Carmel.” Eu am cercetat să văd ce înseamnă cuvântul „Carmel”, pentru că în Biblie, totul are o semnificație. Cuvântul „Carmel” înseamnă „grădină”. „Adună poporul la Muntele Carmel, pentru că va fi o confruntare în grădină.” De ce? Pentru că totul are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în grădina lui Dumnezeu și totul este restaurat înapoi în grădină.
Acum, ei aveau o confruntare pe vârful Muntelui Carmel, în grădină. Îmi place aceasta! Uneori nici măcar nu știm care este semnificația completă, dar pur și simplu te concentrezi pe ceva. Slavă Domnului! Fie ca El să ne descopere tot mai mult pe măsură ce avansăm.
Să citim mai departe din Biblie.
„Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, și a zis: „Până când veți șchiopăta între două păreri? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.”
Așadar, când Ilie a venit la confruntarea de pe Muntele Carmel, le-a spus: „De ce șovăiți între două păreri? Voi nu-L urmați în întregime pe Domnul, ci voi amestecați aceasta. De ce? Dacă Baal este dumnezeu, urmați-l. Și dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El! Dar încetați să mai amestecați această religie.” Pentru că la timpul sfârșitului, totul va fi o religie amestecată prin denominațiuni.
„Și Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din profeții Domnului, pe când profeți ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.”
Voi citi încă odată: „Eu singur am rămas din profeții Domnului.” Privim la confruntarea de pe Muntele Carmel, iar această confruntare este între Ilie și toți ceilalți.
„Eu singur am rămas din profeții Domnului, pe când profeți ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.
Să ni se dea doi junci. Ei să-și aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Și eu voi pregăti celălalt junc și-l voi pune pe lemne fără să pun foc.
Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, și eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Și tot poporul a răspuns, și a zis: „Bine!”
Noi știm că profeții lui Baal, au strigat, s-au străpuns cu sulița, dar nu s-a întâmplat nimic. După toate acestea ajungem la versetul 30, unde scrie:
„Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiați-vă de mine.” Tot poporul s-a apropiat de el. Și Ilie a dres altarul Domnului care fusese dărâmat.”
Ilie nu a adus o religie nouă, ci el a adus poporul înapoi la ceea ce au părăsit.
„…Ilie a dres altarul Domnului care fusese dărâmat.
În clipa când se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut la Cuvântul Tău!”
Ce a cerut el? El a cerut: „Dovedește că vorbesc în Numele Tău! Și am făcut toate acestea la Cuvântul Tău. Dovedește și confirmă că sunt profetul Tău și că vorbesc în Numele Tău!”
„Ascultă-mă, Doamne! Ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești adevăratul Dumnezeu și că Tu le-ai întors inima înapoi.”
Atunci a căzut foc de la Domnul, și a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și pământul, și a supt și apa care era în șanț.
Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu fața la pământ, și au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
„Puneți mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Și au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison și i-a junghiat acolo.
Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă și bea, căci se aude vuiet de ploaie abundentă.”
Deci, aceasta este confruntarea de pe Muntele Carmel. Acolo era o slujbă a lui Ilie, iar Ilie avea Cuvântul Domnului. Dumnezeu i-a vorbit și i-a dat Cuvântul Domnului, iar acel Cuvânt era pentru a-l aduce pe Israel înapoi la închinarea corectă, să le repare altarul și să le întoarcă inimile înapoi. Când a venit vorba despre confruntare, aceasta a fost între un profet și toți ceilalți profeți, toate celelalte voci, toate celelalte denominațiuni, toate celelalte oricum vreți să le numiți.
Este o confruntare în care Dumnezeu avea să dovedească și să arate că: „Aceasta este Vocea Mea, și el este singur.” O singură Voce, dar acea Voce are Cuvântul corect care întoarce inimile copiilor înapoi, care restabilește altarul, care face ceea ce i s-a poruncit să facă și să aducă ploaia. Aceasta este confruntarea de pe Muntele Carmel: dintre Ilie și profeții lui Baal.
Vreau să menționez motivul pentru care am citit aceasta, deși am mai trecut pe aici mai înainte. Vreau să subliniez faptul că confruntarea de pe Muntele Carmel a fost între o Voce și toate celelalte voci, iar Dumnezeu a legitimat Vocea Lui printr-un semn supranatural. Apoi, toți cei din Israel s-au întors înapoi la Dumnezeu.
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Numai Duhul Sfânt vă arată Cine este El, nu profeții sau împărații Săi. Și aici, Dumnezeu Se manifestă în trup. Iată plinătatea.”
Acum, el vorbea despre Isus Hristos. Și acum mă întorc puțin. Nu am citatul pe ecran, dar câteva paragrafe mai devreme, în același mesaj, fratele Branham a spus:
„Acum observați. Nu profeții, nu împărații, nimeni altcineva, ci aici, pentru prima dată, Dumnezeu a fost descoperit în Hristos, în plinătatea dumnezeirii trupește, în trup omenesc. Aceasta este descoperirea.”
Amintiți-vă că titlul mesajului este: „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.” Și acum, el spune: „Nu profeții, nu împărații, nimeni altcineva, ci aici, pentru prima dată, Dumnezeu a fost descoperit în Hristos, în plinătatea dumnezeirii trupește, în trup omenesc.”
Era pentru prima dată când El a făcut aceasta. În profeți și în împărați, în David, a făcut-o parțial, a fost o reflectare parțială a lui Hristos, a fost o prefigurare a lui Hristos. O măsură din Hristos a fost în Moise; o măsură din Hristos a fost în Ieremia, dar acum, pentru prima dată era Dumnezeu în plinătate în trup. Aceasta este descoperirea. Apoi ajungem la acel citat:
„Numai Duhul Sfânt vă arată Cine este El. Nu profeții, nu împărații Săi. Și aici, Dumnezeu Se manifestă în Trup. Aici este plinătatea. El este descoperit complet și făcut cunoscut lumii. Oh, Doamne!
Priviți Muntele Schimbării la față, când mărturia lui Dumnezeu Însuși era: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!” Acolo stătea Moise reprezentând Legea; acolo stătea Ilie reprezentând profeții, dar ei au trecut și El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultați!” Acolo erau trei reprezentanți: Legea, profeții și Hristos. Și El a spus: „Acesta este EL! Dumnezeu pe deplin. Nu manifestat în profeți; nu manifestat prin Lege, ci manifestat în Hristos. El este…”
Să privim împreună la aceasta în Matei 17.1-5. Noi am văzut confruntarea de pe Muntele Carmel, iar acum ajungem la Muntele Schimbării la față.
„După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt.
El S-a schimbat la față înaintea lor…” (De aici vine termenul „Muntele Schimbării la față”. De fapt, nu acesta era numele Muntelui, dar El i-a dus pe munte și S-a schimbat la față. Așa a devenit Muntele Schimbării la față).
„El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s-au făcut albe ca lumina.
Și iată că li s-a arătat Moise și Ilie, stând de vorbă cu El.
Petru a luat cuvântul, și a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea. De El să ascultați!”
Oh, devine atât de bine, prieteni! Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să ies din mine însumi, să sar din pielea mea și să-L las pe Dumnezeu să preia controlul, pentru că există ceva atât de bogat și atât de bun aici, pe care aș vrea să-l aduc.
Ei au avut acești doi martori care au apărut cu Isus atunci când El a fost schimbat și arătat în toată slava Sa și proslăvit. El era într-o stare proslăvită. Fața Lui a strălucit ca soarele și hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și cu El au apărut Moise și Ilie, iar lui Petru i s-a părut că era măreț. Tu ești unul dintre cei trei. „Priviți la acești trei martori. Haideți să construim trei corturi.” Dar Dumnezeu nu i-a adus acolo pe Moise și Ilie cu scopul acesta, pentru că Moise reprezenta Legea și Ilie reprezenta profeții, iar Legea și profeții erau întregul Cuvânt până în acel moment. Ei erau tot Vechiul Testament. Noul Testament nu fusese încă scris, iar Isus a venit ca o Cheie între cei doi. Și acum, întregul Cuvânt era aici mărturisind prin gura a doi martori că: „Acesta este împlinirea a tot ce a scris Moise și a tot ce au vestit profeții. Iată-L! Acesta este El!” Dumnezeu a adus doi martori ca să mărturisească la această schimbare la față. Dar Petru a înțeles greșit rolul martorilor, și atunci Dumnezeu a tunat cu Glasul Lui, și a spus: „Acesta este Fiul Meu! Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea. De EL să ascultați!” Nici o altă voce, nici un alt profet, nici un alt împărat, pentru că acum toată plinătatea Cuvântului este cuprinsă în El. El a spus: „Acum este în El! De El să ascultați!”
Aceasta a făcut cu Ilie pe Muntele Carmel. În legitimarea de pe Muntele Carmel, El a spus: „El este Glasul. El a făcut aceasta pe baza Cuvântului Meu. Ascultați de el!” Și acum, pe Muntele Schimbării la față, Dumnezeu L-a adus pe Isus într-o stare proslăvită și a arătat că Legea și profeții sunt în El. Ei mărturisesc că sunt în El. „Acum, Eu Sunt în El. Totul este în El. Aceasta este plinătatea dumnezeirii făcută trup. Ascultați de El!”
Aceasta a fost confruntarea dintre Hristos și orice alt glas.
În mesajul Nume hulitoare, din noiembrie 1962, fratele Branham a spus:
„În timp ce încă vorbea, Dumnezeu l-a făcut să tacă. El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc. De El să ascultați!” Vedeți, Dumnezeu S-a pus în umbră, și: „Acesta este Fiul Meu!”
Este uimitor! El a spus: „Acesta este Fiul Meu. Acesta este Cine Sunt Eu acum. Aici sunt Eu acum, aici locuiesc Eu acum. Ascultați de El!” Ascultați, aceasta este confruntarea de pe Muntele Schimbării la față. În această confruntare nu au fost o mie de profeți de-ai lui Baal; nu au fost toți fariseii și saducheii, acolo au fost Legea și profeții care mărturiseau: „Hei! Noi Îi predăm totul Lui. Totul este al Lui. Tot ce am vorbit noi, este despre El; tot ce am arătat este în El; tot ce am dovedit este în El. Acum, totul este în El. Este El. Și El este totul. Totul se potolește pentru că acum este El. De El să ascultați!”
Apoi, în mesajul Disperări, profetul a spus:
„Dumnezeu a făcut același lucru pe Muntele Schimbării la față prin Fiul Său. El a fost umbrit de…sau un nor, și S-a schimbat la față iar hainele Lui au strălucit ca lumina, și un Glas a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea. Moise și Legea au eșuat. Acesta este El. De El să ascultați! El a fost plasat!”
Aceasta este Înfierea. El a fost dovedit, a fost testat pentru a fi dovedit un Fiu perfect, și acum a fost plasat, ca ce? „El este totul. Totul este în El. De El să ascultați!” Confruntarea de pe Muntele Schimbării la față. El împotriva, cui? El împotriva oricărui alt glas. „Este numai în El. Eu sunt în El; Cuvântul este în El; toate gândurile Mele sunt în El; plinătatea Cuvântului este în El. Totul este în El.” Slavă Domnului!
Să citim mai departe din Matei 17.6-8:
„Când au auzit, ucenicii au căzut cu fețele la pământ și s-au înspăimântat foarte tare.
Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei, și le-a zis: „Sculați-vă! Nu vă temeți!”
Ei au ridicat ochii, și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.”
Aceasta a fost confruntarea de pe Muntele Schimbării la față. „Acesta nu este nimeni altcineva, nu este nici un alt glas, nimic altceva, pentru că Eu Mi-am pus Glasul în El! Eu Mi-am pus Cuvântul în El! M-am pus pe Mine Însumi în El! Totul este în EL. De El să ascultați!” Slavă Domnului!
Muntele Carmel. Nici un alt profet. Nimeni altcineva nu a avut Cuvântul pentru restaurare. Totul era în Ilie. Dumnezeu era în el. Ilie a spus: „Eu singur am rămas dintre profeții Domnului. Eu singur.” Și Dumnezeu a dovedit că el era Glasul Lui. A fost el, nu cei patru sute cincizeci, nu ceilalți patru sute, ci doar el.
Apoi, Dumnezeu a venit pe Muntele Schimbării la față, și a spus: „Nici un alt glas, nimeni altcineva nu vorbește, pentru că totul este în El.”
În mesajul Mergând dincolo de tabără, din iulie 1964, fratele Branham a spus:
„Aceasta a fost ceva. Așa cum am spus în dimineața aceasta. Ca oameni, sunt ca Petru, în sfântul Matei 17.4-8, care a spus: „Este bine să fim aici. Să facem trei corturi.” Dar nu Duhul l-a îndemnat să facă aceasta. El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultați!”
Și El este Cuvântul! El este Cel la care trebuie să privim, Cuvântul, nu la entuziasmul nostru sau la altceva.
„El este Cuvântul Meu. De El să ascultați!
Și ce au văzut ei după ce le-a vorbit acel Glas? Nici măcar Moise și Ilie nu au mai fost prezenți. Nu mai era nici un crez, nu a mai fost nimic altceva decât Isus singur, iar El este Cuvântul. Acesta este tot ce au văzut ei.”
„Acum, vreau să te întorci, să-ți iei creionul și să scrii: „Confruntarea va fi între Isus și denominațiuni și crezuri.” Și ce este Isus? Isus este Cuvântul. Cine este Mirele nostru? Cuvântul manifestat pentru ziua respectivă. Isus este Cuvântul. Ori de câte ori apare în scenă Cuvântul uns, Acela este Hristos. Acela este Isus. Aceasta este tot ce au văzut ei. Ce au văzut ei? Cuvântul! El a fost Cuvântul. El a fost plinătatea Cuvântului în trup. El a fost glorificat, arătând Cine era El cu adevărat.
În mesajul Pecetea Paștelui, din aprilie 1965, el a spus:
„Nu este de mirare că Isus a spus: „Nu vă temeți! Eu sunt Cel care am fost mort, dar sunt viu pentru totdeauna.” Căci acum suntem răscumpărați de El și suntem înviați împreună cu El. Noi suntem acum (nu „vom fi”), în locurile cerești în El. Acum, când avem acest Duh în noi, Abstractul, aceasta arată că toate îndoielile au fost retezate afară. Ce? Hristos trăiește! Nu eu trăiesc, nu eu.”
Oh, vreau să vă concentrați pe aceasta: „Nu eu trăiesc, nu eu, ci Hristos trăiește în mine!” Nu voi trăiți, ci Hristos trăiește în voi, pentru că Cuvântul Său viu trăiește în voi, arătând că toate ideile metodiste, baptiste, penticostale și altele au fost șterse afară în Isus Hristos.
Ca pe Muntele Schimbării la față; toți profeții și orice altceva, s-a sfârșit. Toate zilele luteranilor, metodiștilor, prezbiterienilor, ei au fost în ordine cândva, dar acum, „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultați!”
Cine este El? „El este Cuvântul din ceasul acesta, ceasul Peceților.” De El să ascultați! Plinătatea Cuvântului adusă înapoi în Biserică.
„Când toate tainele de pe spatele Cărții, care au fost ascunse în toți acești ani, când marea Piramidă a timpului era fără Piatra din vârf, care se potrivește perfect, astfel încât Steaua lui David să fie așezată la locul ei, iar marea Biserică a Dumnezeului Celui viu să fie ridicată ca pe aripi de vultur, învăluită acolo, în glorie. Da.” „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultați! Cuvântul din ceasul acesta, ceasul Peceților.”
În Restaurarea Pomului Miresei, profetul a spus:
„Dar ce? El a fost Pomul-Profet perfect al lui Dumnezeu. Pomul exemplu, Pomul Mire. Amin. Glorie! Am să spun ceva direct: El este Pomul-Mire. Credeți aceasta? (Adunarea spune „Amin”). Din grădina Eden? („Amin”). Atunci Pomul-Mire fără Femeie, nu aduce rod. El trebuie să aibă un Pom-Mireasă. Ea trebuie să fie născută din același material, Cuvântul făcut trup în Pom. Sper că înțelegeți. În acest Pom-Femeie este aceeași Viață, Mirele, așa cum Aceasta este în Mireasă. „Lucrările pe care le fac Eu, le veți face și voi.” Corect? („Amin”).
Acum, fratele Branham ne-a spus că Pomul-Mire nu poate aduce rod fără un Pom-Mireasă. El are nevoie de un Pom-Mireasă. De ce? El arată drumul înapoi la Capodopera din grădina Eden. Când Adam era singur, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Voi face un ajutor potrivit pentru el.” Și El a scos din Adam ajutorul potrivit, perfect, care a fost soția lui, care era parte din Adam, duhul lui Adam, carnea lui Adam, făcută într-o manifestare. Și Dumnezeu i-a unit înapoi, iar fratele Branham a spus: „Aceasta a fost marea Sa lucrare: cei doi devenind unul. Capodopera Familie.”
Și El a arătat acest lucru când a vorbit despre aceasta. „Acum, El este Pomul-Mire din grădina Eden, Pomul Vieții. Dar acel Pom fără Pomul-Femeie, nu poate aduce rod pentru că imaginea trebuie să fie perfectă. Aceea este imaginea corectă, perfectă. Și ceea ce lucrează Dumnezeu, este ceea ce a prefigurat în grădina Eden. Astfel, acum El are nevoie de un Pom-Mireasă. Și ce va fi Pomul-Mireasă? Ea va fi Cuvântul făcut Trup în acest Pom, pentru că El a fost Cuvântul făcut trup în El, iar acum trebuie să fie Cuvântul făcut trup în Mireasa Sa. Aceeași Viață în acest Pom-Femeie. Acum înțelegeți de ce…
Ascultați, vedeți că nu puteți fi voi? Nu puteți fi voi, cei născuți din mama și tatăl vostru. Nu puteți fi voi, cei care ați crescut ca un băiat, nu puteți fi voi, ci Acela trebuie să fie Hristos în voi. Trebuie să fie Ceva mai mult decât voi, decât voi făcuți din carne pe care-l vedeți în oglindă. Acesta este un hibrid, acest „tu” este greșit, dar în interiorul tău există un alt „Tu”, care este un atribut al Atotputernicului Dumnezeu, o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, care face parte din viața aceasta dar trebuie să prindă Viață din Viața Lui, prin Cuvântul Lui, pentru a aduce din nou Viața la Viață.
Noi putem spune: „Sunt Mireasă! Sunt Mireasă! Sunt Mireasă!” cât vrem, dar faptul că spui, nu înseamnă că este așa. Dar cei în care Viața Lui vine să trăiască, cei în care rămâne Cuvântul Lui, cei care au devenit însăși manifestarea Vieții lui Isus Hristos într-un Trup cu multe mădulare, aceia sunt Mireasa. Aceasta este restaurarea Pomului-Mireasă. Acolo este Viața Lui, acolo se face Cuvântul Său trup.
Prin credință, noi credem că facem parte din Acesta. Dar fie că facem parte din Acesta sau nu, nu se oprește, încă va fi pe Pământ, încă va fi un Trup și Viața Lui va fi într-un Trup cu multe mădulare. Slavă lui Dumnezeu!
În mesajul Locul de închinare pregătit de Dumnezeu, din aprilie 1965, fratele Branham a spus:
„Există un singur loc de întâlnire, care este în Hristos Isus. Oh, astăzi, oh, cum aș vrea ca toată lumea să vadă aceasta, să vadă cum să intre, fiind botezați. Mireasa este parte din Soțul ei. Biserica este o parte din Cuvânt, manifestarea.”
În Efeseni 5.28-32, citim:
„Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.
Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica,
pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.
Taina aceasta este mare, vorbesc despre Hristos și despre Biserică.”
Marea Taină este că Hristos și Biserica Sa vor fi un singur Trup. Aceasta este marea Taină.
În Lucruri care urmează să fie, din decembrie 1965, fratele Branham a spus:
„Acum, dacă noi suntem acele atribute ale lui Dumnezeu, nu putem trăi prin crezuri; nu putem trăi prin denominaționalism, ci trebuie să trăim prin Cuvânt, pentru că Mireasa este o parte din Mire, la fel cum fiecare soție este o parte a soțului ei. De aceea noi trebuie să fim acea Mireasă-Cuvânt. Și ce este acea Mireasă-Cuvânt? Manifestarea acestui ceas, Mireasa, nu un crez sau o denominațiune, ci un Cuvânt viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu în forma Miresei, care trebuie exprimată în acest ceas în care trăim.”
Ce este Mireasa-Cuvânt? Ascultați, ca să fii Mireasă, trebuie să fii o Mireasă-Cuvânt. Tu și eu nu putem fi Mireasă prin declarația gurii noastre, deoarece aceasta trebuie să fie o Mireasă-Cuvânt. Ce este o Mireasă-Cuvânt? Mireasa-Cuvânt este cea care s-a supus și s-a predat pe deplin Căpeteniei, Cuvântului, astfel încât El să poată avea întâietate în Ea. Apoi, acel Cuvânt să poată trăi în trupul în care rămâne. De aceasta este nevoie pentru a fi Mireasa-Cuvânt. Nu să vii la o anumită Biserică, nu să fii de acord cu un anumit standard, nu spunând că „Eu sunt cutare, și cutare.” Nu! Ceea ce face o Mireasă-Cuvânt, este un Trup, un popor care s-a predat Cuvântului pentru ceasul lor, care a venit în contact cu un Isus Hristos viu în ceasul lor, și a murit pentru orice altceva în afară de acest Mesaj și această Căpetenie, și acum lasă Căpetenia să vină la Trup și să lucreze prin Trup. De aceasta este nevoie pentru a fi o Mireasă-Cuvânt. Și eu vreau să fiu o Mireasă-Cuvânt. Pentru a fi o Mireasă-Cuvânt, eu trebuie să-mi dau viața în fiecare zi, trebuie să mor mai mult decât am murit cu o zi înainte. Și dacă am un gând contrar acestui Mesaj, trebuie să mor față de acel gând. Dacă am în viața mea ceva ce este contrar, am nevoie de Duhul lui Dumnezeu să vină și să ardă acel lucru din mine, deoarece pentru a fi o Mireasă-Cuvânt, eu trebuie să manifest Cuvântul. Iar tu nu poți obține aceasta prin prezență. Nu contează unde mergi la biserică, nici măcar cu ce ești de acord, pentru că nu este vorba numai despre aceasta, ci este vorba despre o predare absolută față de Mesajul acestui ceas. Și acest Mesaj este Hristos.
Este o restaurare a Adevărului care s-a pierdut de-a lungul timpului, apoi Dumnezeu a adus la suprafață Taina a ceea ce era în partea din spate a Minții lui Dumnezeu. Și aceasta a fost șoptită ca secret de dragoste în urechea Miresei Sale, iar Ea I se predă Lui. Deci, Ea trebuie să fie o Mireasă-Cuvânt. Și ce este o Mireasă-Cuvânt? Manifestarea acestui ceas. Nu un crez sau o denominațiune.
Vă amintiți care este confruntarea de pe Muntele Sion? Este o confruntare între Isus și denominațiuni și crezuri. Slavă Domnului!
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Acum, El a sfințit cu Duhul Său și Sânge, o Biserică, să poată face fiecare promisiune din această zi din urmă să fie descoperită. Acum, vedeți, El poate merge în urmă și să ia ceea ce au lăsat ceilalți oameni acolo, în zilele din urmă, și, prin Duhul Sfânt, să descopere toate tainele celor șapte Peceți. Vedeți, El Se exprimă pe Sine.”
Vreau să subliniez aceasta, și vreau să evidențiez acest lucru, pentru că de multe ori citim lucruri pe care le-am citit înainte și le știm, dar ascultați încă odată: „…prin Duhul Sfânt să descopere toate tainele celor șapte Peceți…” Pentru ca voi să știți ce este calul roșu și calul alb? Nu. El încearcă să Se descopere pe Sine. Prin deschiderea Peceților, descoperirea celor șapte Tunete, El încearcă să Se descopere pe Sine, încearcă să vă arate Cine este prezent, unde ne aflăm în timp și ce vrea El să realizeze în acest ceas.
Prin deschiderea Cuvântului, El încearcă să Se descopere pe Sine. „Acesta este scopul Său. De aceea a murit. Aceasta este a doua parte a triplei Sale manifestări. Prima, să Se descopere în Hristos. Apoi, să Se exprime prin Biserică. Și același lucru. Hristos era Cuvântul, și Biserica devine Cuvântul atunci când lasă Cuvântul să meargă prin Ea.”
Eu nu devin Cuvântul spunând că devin Cuvântul, ci eu devin Cuvântul predându-mă Cuvântului, și lăsând Viața Cuvântului, care este Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, să vină și să curgă prin mine. Așadar, acum nu este o Viață pe care o trăiesc eu însumi, ci este o Viață trăită de El în mine. Este o predare ca Soție; este o conectare cu Conducerea și cu Puterea acestui Cuvânt care a fost eliberat.
„Hristos era Cuvântul și Biserica devine Cuvântul atunci când lasă Cuvântul să meargă prin Ea.”
Vreau să merg puțin la Ioan 14.16-20:
„Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, și anume, Duhul Adevărului…” (Noi știm că Acesta este Duhul Sfânt). „…pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Peste puțină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi trăiți.
În ziua aceea…” (Fratele Branham a spus: „Aceasta este „ziua aceea”). „…veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine, și că Eu sunt în voi. ” (Deci, unde S-a dus Tatăl?) „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește, și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.”
Care sunt poruncile Lui? Acestea sunt Cuvintele Lui. Gândiți-vă la Cuvânt, nu la rânduieli, legi și toate celelalte.
„Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă și nu lumii?”
Acum, „a arăta” înseamnă „a descoperi”. „Eu voi veni și Mă voi descoperi lor.” Și el a întrebat: „Cum vei veni să Te arăți nouă și nu întregii lumi? Dacă vii, ei nu Te vor vedea? Dacă Te întorci la noi, ei nu Te vor vedea?” Cu alte cuvinte: „Cum Te vei întoarce la noi și Te vei descoperi nouă, dar nu Te vei descoperi întregii lumi?” El le spusese: „Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi.” El vorbea despre aceeași Persoană, pentru că nu este altă Persoană, ci este aceeași Persoană. Dar cum va veni aceeași Persoană și Se va descoperi ucenicilor, fără ca restul lumii să-L vadă? Problema este că tot ce înțelegeau ei era ceea ce vedeau înaintea ochilor lor, Cuvântul întrupat în Isus Hristos. Astfel, ei au spus: „Dacă vii, nu Te vom vedea numai noi, ci toată lumea Te va vedea.” Ei nu înțelegeau cum va fi această venire, că va veni aceeași Persoană într-o altă formă.
„Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu…” (Se întoarce la Cuvânt, prieteni! Întotdeauna se întoarce la Cuvânt). „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui cu el.”
„Noi”. Întrebarea era: „Cum Te vei arăta nouă și nu lumii?” Iată răspunsul Lui Isus: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu.” Aleluia! Vedeți de ce a trebuit să fie o restaurare a Cuvântului în timpul sfârșitului? Ca să ne putem întoarce la Cuvânt: „În ziua aceea, veți ști că Eu sunt în Tatăl, voi în Mine și Eu în voi.” Și fratele Branham a spus: „Ziua aceea” este ziua aceasta”, deoarece pentru a păzi Cuvântul, a trebuit să existe o restaurare a Cuvântului în ceasul restaurării Cuvântului.
„Doamne, Isuse, cum vei veni și Te vei descoperi nouă, dar întreaga lume nu Te va vedea când Te vei întoarce la Biserica Ta?” Vă voi spune cum: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui cu el.” „Noi.” Vor fi doi? Nu sunt doi, ci este numai Unul, dar sunt două slujbe: slujba Tatălui și slujba Fiului. Și cum vor veni ele? Prin slujba Duhului Sfânt. Deci, toți trei vin în Biserică. Așa Se manifestă El în ei și nu în lume.
„Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Și noi…” Noi nu credem în trinitate, nu credem în două sau trei persoane în dumnezeire.
Ce spunea El? „Tot ce era Dumnezeu, El a turnat în Hristos; tot ce era Hristos, El a turnat în Biserică.” Și acum, ce vine în Biserică? „Dacă păziți Cuvântul Meu, dacă Mă iubiți și păziți Cuvântul Meu, în ceasul când aveți Cuvântul Meu, atunci Îl veți avea pe Tatăl și Îl veți avea pe Fiul prin slujba Duhului Sfânt. Veți primi din nou plinătatea.” Slavă Domnului nostru!
Tot în Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Acesta este Hristos, Cuvântul. El a fost Cuvântul! El este Cuvântul! Și Biserica devine Cuvântul prin El, făcând-o parte din El. Și acesta este Cuvântul din nou.”
Ce este? Căsătoria! Unirea invizibilă! Conducerea vine la Trup. Cuvântul coboară pentru a avea un loc permanent, pentru a locui în inima poporului Său. Și când are loc acea unire invizibilă, profetul a spus:
„Biserica devine Cuvântul prin El, făcând-o parte din El. Și acesta este Cuvântul din nou. Identificată personal prin El, numai proprietatea Lui. Ea este răscumpărată de El, prin El, pentru El. Așa este. Atunci de ce urlă diavolul în legătură cu aceasta? Că este descoperită.”
Efeseni 1.22-23:
„El I-a pus totul sub picioare și L-a dat Căpetenie peste toate lucrurile Bisericii,
Care este Trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toți.”
El L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este Trupul Lui. Cine este Trupul Lui? Biserica. Și ce este Trupul Lui? Plinătatea Celui ce umple totul în toți. Ce vrea Dumnezeu să devină în timpul din urmă? El vrea să vină în Biserica Sa, El Însuși în Ea, până când Ea va fi El. Și cei doi vor fi un singur Trup.
„Aceasta este marea Taină despre care vorbesc cu privire la Hristos și Biserică: cei doi vor fi un singur Trup. Plinătatea Celui ce umple totul în toți.” Aceasta este exprimarea pe care o caută El.
Din nou în Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, unde fratele Branham spune:
„Identificat! Oh, diavolul urlă din cauza aceasta: Adevărul manifestat al promisiunii Cuvântului numai în Ea.”
De ce urlă diavolul? De ce este atât de furios? Ce cauzează toată agitația lui? Ce cauzează tot dezacordul? „Adevărul manifestat al promisiunii Cuvântului numai în Ea. Ei nu au răspunsul. Când a venit Isus, de ce nu l-au avut fariseii aceia? El a zis: „Dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, voi prin cine-i scoateți?” Vedeți? El a stat singur. Și Biserica Lui stă singură…” (Vedem noi aceasta?) „…Ea nu este prinsă de nimic. Dar El a fost identificat de Dumnezeu, fiind Trupul în care a locuit Dumnezeu. Și Biserica este identificată ca Trupul Lui, făcând același lucru.”
Care este „același lucru”? Fiind Trupul în care locuiește El. „Ea este Trupul Lui, Adevărul manifestat al Cuvântului Său promis pentru zilele din urmă.” Ea este Trupul Lui. Adică, ce este Ea? „Ea este Adevărul manifestat al Cuvântului Său promis pentru zilele din urmă. Și Ea, și numai Ea rămâne cu El.” Nimeni altcineva nu crede aceasta. Ea este singura care stă cu adevărata descoperire a Cuvântului adevărat. De aceea El este numai în Ea. Nu este nicăieri altundeva. Această descoperire nu o găsești nicăieri altundeva, pentru că: „Dacă Mă iubiți, păziți Cuvântul Meu.” Care Cuvânt? „Tot Cuvântul Meu. Atunci Tatăl Meu vă va iubi și noi vom veni și vom locui cu voi. În ziua aceea”…Aceasta este „ziua aceea”, prieteni!
„Și Ea, și numai Ea rămâne cu El. De aceea răcnește diavolul. Aceste organizații mari pun la cale ceva ca s-o închidă. Ei nu vor face niciodată aceasta. Ea va fi luată sus, nu închisă. Ea este înviată acum prin puterea Cuvântului dovedit promis pentru Ea.”
Înviată din ce? Înviată din denominaționalismul mort, înviată din întunericul necunoștinței Cuvântului. Ea a înviat înapoi, prin ce? Ea a fost înviată (trezită) prin ploaia târzie.
„Nu a fost nimic care s-o miște pe Mireasă. Dar acum ei plâng după treziri. „Trezire! Trezire!” De ce? Pentru că ei știu că trebuia să se întâmple ceva, dar nu au recunoscut trezirea Miresei.”
Ascultați: „Ea este înviată prin puterea Cuvântului dovedit care a fost promis pentru Ea.” Și acum, Ea a fost înviată ca oasele uscate văzute de Ezechiel, și s-a întors la ceea ce trebuia să fie, iar acum El Își toarnă întregul Cuvânt în Ea. Și diavolul urlă din cauza acestei manifestări a adevărului, a Cuvântului promis numai pentru Ea.
Care este confruntarea de pe Muntele Sion? Care a fost confruntarea de pe Muntele Carmel? Un profet, Glasul lui Dumnezeu, Glasul legitimat al lui Dumnezeu, împotriva oricărui alt glas. Ce a fost pe Muntele Schimbării la față? „De El să ascultați!” Un Om, plinătatea Cuvântului, și orice alt glas redus la tăcere. Care este confruntarea de pe Muntele Sion? El în Ea. Cuvântul în Ea și numai în Ea. Ea este singura care stă de partea Lui, și orice alt glas este redus la tăcere. Nici o denominațiune, nici un crez, nici o altă învățătură. Acesta este Adevărul lui Isus Hristos! Aceasta este descoperirea lui Isus Hristos! Aceasta este Taina lui Dumnezeu descoperită! De aceea urlă ei, din cauza descoperirii în Ea singură.
În Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii”, profetul a spus:
„Da, domnule. Biserica nu mai este purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu, ci este propriul ei purtător de Cuvânt. Astfel, Dumnezeu Se întoarce împotriva ei. El o va încurca prin profet și Mireasă, pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea…”
Unde? „În Ea.” Unde altundeva? Nicăieri altundeva.
Confruntarea de pe Muntele Sion va fi între Isus, Cuvântul și denominațiuni și crezuri. Unde va fi Isus, Cuvântul? El va fi în formă de Mireasă. Nu suntem noi, prieteni! Noi nu avem capacitatea mentală, nu avem nici putere nici tărie, și nu este ceea ce suntem prin trup, ci prin predestinare; nu ceea ce suntem prin naștere naturală, ci ceea ce suntem prin predestinare, prin rânduiala predestinată a lui Dumnezeu, aduși la Viață prin nașterea din nou. De aceea a trebuit să ne naștem din nou, deoarece prin vechea noastră naștere, ne-am născut greșit. De aceea a trebuit să ne naștem din Duhul, ca să putem ajunge în această poziție.
„…Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea. Da, așa este, pentru că aceasta spune în ultimul capitol din Apocalipsa, versetul 17: „Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Încă odată lumea va auzi direct de la Dumnezeu, ca la Cincizecime. Dar, desigur, Mireasa-Cuvânt va fi respinsă ca în prima epocă.”
Ce înseamnă aceasta? Că nimeni altcineva nu o va crede. Dar aceasta nu schimbă Adevărul.
Tot în Epoca Bisericii Laodicea, el a spus:
„Oh, Dumnezeu încă are un Glas pentru oamenii din lume…”
El are un Glas. Cine a fost Glasul în confruntarea de pe Muntele Carmel? Ilie. Cine a fost Glasul în confruntarea de pe Muntele Schimbării la față? „De El să ascultați!” Isus Hristos, Cuvântul făcut trup. Dar unde este Glasul în timpul sfârșitului?
„…El i-a dat Glas Miresei. Acel Glas este în Mireasă, așa cum am spus, și vom vorbi mai mut despre aceasta mai târziu.”
Să citim din Apocalipsa 10.10-11:
„Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat-o. În gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
Apoi mi-a zis: „Trebuie să profețești din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați.”
Cui i-a spus aceasta? Lui Ioan, și Ioan a fost un tip al Miresei. Ce trebuie să facă Mireasa? Mireasa trebuie să ia această Carte deschisă și s-o mănânce, după care trebuie să profețească din nou. Se aude din nou un Glas. Glasul lui Dumnezeu este din nou într-un popor. Ce popor? El este în Mireasa Sa. Care Mireasă? Mireasa-Cuvânt! Oh, eu vreau să fac parte din această Mireasă-Cuvânt. Vreau să mă predau fiecărui Cuvânt! Vreau să-L iubesc și să păzesc Cuvântul Său! Vreau ca El, Tatăl și Duhul Sfânt, totul din Dumnezeu, să se reverse în mine. Amin.
Vreau să mai citesc un citat. Voi îl știți bine, dar vreau să-l citesc. Este din mesajul Apocalipsa capitolul 4, partea a treia, din anul 1961:
„Bine, aici erau „glasuri”. Oh, cum avem nevoie în Jeffersonville de mii de glasuri trăite, Tunetul lui Dumnezeu tunând în dulceață, sfințenie, puritate și vieți neîntinate umblând astăzi în jur pe Pământ, fără pată. Da, domnule. Creștini adevărați, acesta este Tunetul împotriva dușmanului. Diavolului nu-i pasă cât de tare puteți sări, cât de tare puteți face aceasta sau să strigați. Ceea ce îl rănește pe diavolul este să vadă acea viață sfințită, sfântă, consacrată lui Dumnezeu. Dacă îi spui orice, îl numești oricum, el rămâne la fel de dulce și merge mai departe. Oh, vai! Aceasta îl aruncă, acesta este Tunetul care îl zguduie pe diavolul.”
În zilele din urmă există un Glas al lui Dumnezeu, și da, Mireasa proclamă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar Ea face mai mult decât să-L vorbească, Ea devine Viață, devine o manifestare pentru că acest Cuvânt trebuie să fie un Cuvânt viu, trebuie să fie Viața lui Hristos manifestată, El trebuie să trăiască într-un Trup cu multe mădulare. Deci, El trebuie să trăiască în tine și în mine, trebuie să-L las să treacă prin mine ca să poată trăi prin mine. S-ar putea să nu fii tu cel care stă în picioare; s-ar putea să nu fii tu cel care declară aceasta printr-un sistem de difuzoare undeva, dar de fiecare dată când mergi pe drum în ascultare si supunere față de Conducerea Cuvântului, vorbești, ești un Glas al lui Dumnezeu care tună împotriva diavolului, pentru că această descoperire este numai în Ea. Ea trăiește Cuvântul; Ea manifestă Cuvântul; Ea cunoaște Cuvântul, Ea știe ce vrea El să facă cu Cuvântul și nu există nici un alt glas.
Noi am ajuns la ceasul în care Glasul Lui este în Mireasă. Cei care se predau Cuvântului, cei care au fost predestinați pentru acea poziție și au ajuns la o predare deplină, în ei este Glasul Lui. Eu vreau ca Glasul Lui să răsune clar prin mine. Dacă va fi un singur Glas…Și Ilie a fost un singur Glas; Isus a fost un singur Glas, și această Mireasă va fi un singur Glas. Eu vreau ca acel Glas să aibă un ton clar, vreau să răsune numai Viața lui Hristos, Cuvântul, și numai Cuvântul. Nu vreau să răsune un Cuvânt amestecat cu alte lucruri; nu vreau să fie amestecat cu temperamentul meu, cu mândria mea, cu prejudecățile mele, ci vreau să fie Cuvântul și numai Cuvântul, pentru că se reduce la singurul loc în care rămâne Cuvântul și acesta este singurul loc în care rămâne Glasul.
Pentru mine, prieteni, aceasta este confruntarea de pe Muntele Sion, și este între Isus Hristos și denominațiuni și crezuri. Toți pretind că sunt Biserica, pretind că sunt Mireasa, că sunt Femeia, dar există numai Una care a fost unită printr-o unire invizibilă cu Isus Hristos și Viața Lui este în Ea. Ea are Glasul Lui, Ea are Cuvântul. Eu vreau ca acel Cuvânt să trăiască în mine.
Oh, prieteni, putem spune multe lucruri, putem vorbi multe și putem pretinde multe, dar eu nu vreau să pretind multe, nu vreau să fiu unul care doar vorbește, ci vreau să fiu în poziția de a-L manifesta. Să vorbești este ușor. Oricine poate spune orice; oricine poate repeta ca un papagal; oricine poate citi sau auzi predicându-se tot felul de lucruri, dar eu nu vreau să fiu așa, nu vreau să fiu unul care se autoproclamă mădular al Miresei, că singurul moment în care cineva știe că fac parte din Mireasă, este atunci când spun că fac parte din Mireasă, ci vreau ca ei să știe aceasta prin viața pe care o trăiesc; vreau să fiu dovedit prin Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că m-am predat ca El să trăiască prin mine; că sunt supus Căpeteniei, că sunt supus lui Hristos și că acest Cuvânt este singurul lucru care va avea întâietate în viața mea. Aceasta este ceea ce vreau. Vreau ca Viața lui Hristos să trăiască prin mine, astfel ca cineva să poată spune: „Este ceva diferit la persoana aceea. Ce au ei, este real.”
S-ar putea ca ei să nu poată spune: „Acesta este Glasul lui Dumnezeu. Acesta este Isus Hristos în acea persoană”, dar ei vor spune: „Este evlavios. Acesta este Hristos. Este real, este adevărat, este corect. Acesta este Cuvântul.” Aceasta este Viața pe care vreau s-o trăiesc, prieteni. Și eu spun: „Doamne, ajută-mă! Am nevoie de ajutorul Tău în fiecare zi, în fiecare ceas al zilei.”
Oh, prieteni, ni s-a dat un Mesaj, Pecețile au fost descoperite, Hristos a fost deblocat și El S-a întors să locuiască într-un popor. El vrea să Se odihnească în voi, iar eu vreau să Se odihnească în mine. Vreau ca confruntarea să aibă loc chiar aici. Nu creierul meu, nu puterea mea, nu faptele mele, ci vreau să fie confruntarea dintre Isus Hristos și denominațiune.
„Dar Tu poți folosi această făptură pentru confruntare chiar aici. Viața Ta expusă în mine; Cuvântul Tău manifestat în mine.”
Nu vreau ca confruntarea să fie Chad Lamb versus baptistul. Uitați aceasta, prieteni. Nu vreau să fie pe baza înțelegerii mele versus înțelegerea voastră, nu aceasta este confruntarea pe care o căutăm. Noi nu căutăm o dezbatere, nu căutăm claritate doctrinară într-un câmp de dezbatere, nu căutăm acel fel de confruntare. Confruntarea este că există un singur loc în care rămâne Hristos și Cuvântul Lui S-a întors să Se unească cu oamenii. El este în Trupul Său. Conducerea este în Trup și Își manifestă Viața prin Ea. Aceasta trebuie să fie cu adevărat reală. Aceasta vreau și o vreau din toată inima mea, și cred că la aceasta sunt predestinat.
Așa cum am auzit de atâtea ori, pot spune că nu sunt ceea ce vreau să fiu, nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, dar Îi mulțumesc că nu mai sunt ceea ce am fost odată. Pe măsură ce Dumnezeu ne amintește continuu Cuvântul, ne unge ochii să vedem Planul Său mai clar tot timpul. Acesta este singurul lucru care contează în viețile noastre. Singurul lucru. Știți, mai este încă viață de trăit, mai există familie, mai sunt copii, mai sunt lucruri pe care trebuie să le facem și aceasta este o parte din ceea ce Dumnezeu vrea să facă. El vrea să trăiască în tine și în mine oriunde lucrăm, oriunde suntem, pentru că o parte din datoria noastră este să-L manifestăm pe Hristos în cartierul nostru, în locul unde lucrăm și unde locuim.
Ascultați, prieteni, eu nu vrea să fiu distras de locul unde vrea El să locuiesc, ci de ceea ce vrea El să fac. Eu vreau să-mi țin ochii ațintiți asupra scopului Său, iar scopul Său este să Se exprime pe Sine și să aibă întâietate într-un popor. Și eu vreau ca El să aibă întâietate în această persoană de aici, în mine. Eu nu pot impune aceasta nimănui, nu pot să-L fac să aibă întâietate acolo și acolo și nu pot face pe nimeni să se predea Lui. Eu am un loc de muncă cu normă întreagă care ține acest trup al meu ascuns.
Oh, Doamne, eu nu vreau să umblu cu o etichetă de Mireasă iar cineva să spună: „O, faci parte din…” Nu. Vreau ca eticheta de Mireasă să fie viața mea, cuvintele mele care sunt călăuzite de Hristos și acțiunile mele care manifestă Cuvântul Lui. Fie ca aceasta să fie declarația mea, eticheta mea. Fie ca acesta să fie tunetul care îl zguduie pe diavol! Fie ca aceasta să fie confruntarea dintre Isus Hristos și denominațiuni!
Doamne, Te rog să Te manifești în noi! Ajută-ne nu doar să vorbim despre Mesaj, ci să fim Mesajul, să-I trăim Viața, să-I manifestăm Viața și să ascultăm de fiecare Cuvânt cu o inimă iubitoare, din dragoste pentru Hristos; să ne predăm tot mai mult iubirii Lui și să facem tot ce a făcut El. Simțiți și voi la fel? Vreți ca El să fie în voi? („Amin.”)
Eu mă uit în Oglindă așa cum vă uitați și voi, și văd defectele așa cum le vedeți și voi; îmi cunosc greșelile așa cum vi le cunoașteți și voi. Ne uităm și spunem: „Dacă aceasta este confruntarea, dacă este acolo…”
Ascultați, eu dau greș, dar această profeție nu va da greș niciodată. De aceea nu mai priviți la acest hibrid, ci priviți la promisiune. Nu vă mai uitați cât de departe sunteți, ci începeți să vă uitați cât sunteți de aproape, că sunteți mai aproape decât ați fost vreodată, cu o descoperire mai mare decât ați avut vreodată și cu o dorință care clocotește în inima voastră pentru a-L sluji pe Domnul și numai pe El, mai mult decât ați avut-o vreodată.
Suntem mai aproape decât am fost vreodată, prieteni! Continuați să presați; continuați să vă predați; continuați să iubiți; continuați să vă deschideți inimile pentru El și să lăsăm să fie confruntarea dintre Isus Hristos și denominațiuni.
Dar unde va avea loc confruntarea? Pe Muntele Sion, prin Mireasă. Să ne rugăm.
Dragă, Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru acest Cuvânt. Doamne, știu că uneori nu putem înțelege pe deplin cu o minte, cu capacitatea noastră mentală ce vrei să faci prin noi, dar, Doamne, Te rog să-L pui în sufletele noastre, să-L uzi cu Duhul Sfânt și să-L aduci la o manifestare mai mare. Ajută acest Cuvânt-Sămânță să crească în pământul bun pe care L-ai pregătit înainte de întemeierea lumii. Doamne, taie orice este diferit de Tine, taie totul de la noi și dă-ne putere prin lucrarea Duhului Tău să trăim acest Cuvânt.
Doamne, totul se întoarce la Cuvântul Tău și Cuvântul Tău trebuie să Se manifeste în Trup, în acest timp al sfârșitului; iar Tu ai predestinat un Trup, Trupul Tău de Mireasă; Tu ai predestinat mădularele, le-ai ales înainte de întemeierea lumii și știi cine sunt și unde vor sta. Tu știi că Ea este predestinată la această poziție glorioasă. Astfel, Doamne, prin credință noi credem că suntem incluși în Aceasta, dar, oh, cât de mult avem nevoie de Tine! Avem nevoie de Tine mai mult decât am avut vreodată!
Dumnezeule, în timp ce ne predăm Ție, vrei să ne iei și să arzi din noi zgura? Să cureți din nou această casă, Doamne, și să ne umpli cu ungerea Duhului Tău?
Fie ca acest Cuvânt să aibă loc să trăiască în noi, să curgă prin noi, pentru că l-am auzit pe profetul Tău spunând: „Noi devenim Cuvântul lăsând Cuvântul să curgă prin noi.” Și Doamne, aceasta înseamnă că trebuie să facem o predare, că trebuie să existe un act de voință al nostru, că trebuie să existe dorința de a Te vedea având întâietate.
Dumnezeule, privește în inimile noastre, umple-ne, Doamne, și folosește-ne. Unge-ne pentru această lucrare! O, Doamne, în această confruntare, fie ca cei care aud Glasul Tău, când văd Viața manifestându-Se și aud Cuvântul Tău, fie ca Sămânța Ta să vină la Tine.
Doamne, fie ca viețile noastre să facă o diferență în acest timp de sfârșit. În confruntare, așa cum a fost pe Muntele Carmel, au fost cei care s-au întors la Tine. Și acum, Doamne, așa cum Te arăți în această confruntare, în confruntarea de pe Muntele Sion, fie ca Tu să atragi la Tine toată Sămânța Ta aleasă.
O, Te iubim și avem încredere în Tine, Doamne, că împlinești ceea ce ai promis că vei împlini în această zi. Fie ca Tu s-o împlinești în fiecare dintre noi.
Doamne, Te iubim și Îți cerem binecuvântările Tale pentru tot ce s-a spus și s-a făcut. Fie ca aceasta să nu fie doar o predică, ci să devină realitate. Fie ca acestea să nu fie doar cuvinte, ci să se transpună în manifestare, pentru că Cuvântul vorbit trebuie să vină în manifestare.
Dumnezeule, la început, când Ți-ai rostit Cuvântul, ai spus: „Să fie lumină!” Și a venit un moment când lumina a trebuit să strălucească.
Dumnezeule, Tu ai vorbit prin profetul Tău și vorbești astăzi prin slujba Ta încincită că această Lumină trebuie să strălucească în formă de Mireasă, dar, Doamne, trebuie să fie mai mult decât numai Cuvântul, trebuie să vină un moment când acel Cuvânt Se manifestă și Lumina trebuie să strălucească în Ea. Doamne, fă ca aceasta să se întâmple acum, sub sunetul glasului meu. Doamne, fă ca puterea acestui Cuvânt care a fost eliberat în această oră, să aducă manifestarea la împlinire.
Dumnezeule, trebuie să fii Tu, trebuie să fii tot Tu și numai Tu, în timp ce ne predăm.
Te iubim, Doamne, și ne predăm Ție. Fă-Ți lucrarea cu noi, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Mă gândeam la ceea ce am fost predestinați. Nu pentru că am vrut, nu pentru că noi am determinat aceasta, ci pentru că Dumnezeu a hotărât aceasta înainte de întemeierea lumii, și El o va avea. De aceea a făcut tot ce a făcut până acum; de aceea Și-a legitimat profetul; de aceea Și-a legitimat Cuvântul; de aceea ni L-a adus așa cum a făcut-o.
M-am gândit la fratele Branham, iar când mă gândesc la mine, încerc să mă imaginez pe mine însumi fiind parte a acestei confruntări de pe Muntele Sion. Dar nu mă pot imagina pe mine în trup, trebuie să merg mai adânc de atât.
Când mă gândesc la fratele Branham ca profetul epocii, îngerul al șaptelea, Apocalipsa 10.7, vasul în care Maleahi 4 s-a descoperit, când mă gândesc la el făcând toate acestea, știu că el nu avea cum s-o facă. Păstorul lui i-a spus: „Cum te vei ruga tu pentru regi și oameni mari în jurul lumii cu o educație de șapte clase?” Și el a răspuns: „Nu știu cum, dar El a spus aceasta.” Fratele Branham nu știa cum avea să facă oricare dintre acele lucruri, dar pe măsură ce lucrurile au început să se desfășoare în viața lui, propria sa poziție în Scripturi i-a devenit tot mai clară. El nu a avut mai multă capacitate să realizeze ceva, decât aveți voi și eu. Dar tot ce a avut el, a fost o Sămânță predestinată înăuntru, un dar și o ungere a Duhului Sfânt pentru a duce totul la împlinire, iar ceea ce a făcut el, a fost să continue să umble în Cuvânt, așa cum I L-a descoperit Dumnezeu. Și acel Cuvânt S-a împlinit în viața lui.
Nu te uita la tine însuți, nu te uita la ce poți face și la ce nu poți face, pentru că nici unul dintre noi nu putem face ceea ce am fost predestinați să facem. Dar Cuvântul din noi Își poate face o cale. Ce trebuie să facem noi? Să primim Cuvântul, să credem Cuvântul, să mărturisim Cuvântul și să umblăm în Cuvânt pentru că Cuvântul are propria Sa Viață și El Își va face o cale să Se manifeste pe Sine. De aceea, nu te uita la tine însuți, ci uită-te la Cuvânt. Nu te uita la ce poți face sau nu poți face, ci uită-te la El. El este Cuvântul promis al orei. El este Mirele! El este Cel care S-a întors să te ia de mână și să te conducă până Acasă! Continuă să te uiți la El, căci El poate face aceasta.
„Cum voi face aceasta?” Nu știu cum o vei face tu, nu știu cum o voi face eu, dar tot ce știu este că El a spus aceasta, așa că îmi pun mâna în mâna Lui și voi continua să merg exact așa cum a făcut acest profet. Și orice obstacol care stă în fața acestui Cuvânt, El va trebui să-l înlăture cumva, și-mi va da putere să-l depășesc, poate va vorbi prin buzele mele ca să-l înlătur. Eu nu știu ce și cum va face, dar El trebuie să-Și croiască o cale pentru Sine, pentru că nu sunt eu, ci este El în mine.
Oh, noi trebuie să ajungem într-un punct în care încrederea noastră în Cuvânt trebuie să fie mai mare decât încrederea în firea noastră pământească și să umblăm numai după Cuvânt. Să lăsăm Cuvântul să Se aducă pe Sine Însuși la împlinire, în manifestare. Și El o va face, prieteni! A promis că o va face și nu va eșua.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mă bucur că sunt acasă. Îmi place atmosfera în care Dumnezeu Își deschide Cuvântul și cineva este flămând să-L primească. Eu sunt flămând după El și nu vreau să-mi pierd pofta de mâncare, pentru că acesta este un apetit dat de Dumnezeu. Să știți că nu toată lumea vrea să mănânce această „mâncare”, dar noi vrem. Eu vreau mai mult din Ea, pentru că este un apetit dat de Dumnezeu. De aceea, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest loc unde pot să predic Cuvântul. Îi mulțumesc pentru plinătatea descoperirii pe care mi-a dat-o și pentru un popor care vrea totul, tot ce poți obține. Și eu pot spune: „Doamne, ajută-ne cu mai mult!”
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! Amin.
-AMIN-