29 octombrie 2025
Să deschidem Bibliile la Iacov 1.13-15:
„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.
Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit.
Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”
Vom trece la partea a doua a temei CEA MAI MARE ISPITĂ. Așa cum am văzut duminică, ne-am dat seama că fiecare om este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Astfel, am văzut că marea problemă cu ispita se află în noi. Deci, să nu-i învinuim pe alții atunci când suntem ispitiți, când eșuăm sau cădem în ispită. Nu este un joc de învinovățire, nu este momentul să dăm vina pe acești oameni, pe această situație sau pe aceste împrejurări, pentru că fiecare om este ispitit când este atras și momit de pofta lui însuși. Așadar, problema nu este în jurul meu, ci în mine, și aici trebuie să biruiesc prin Duhul lui Dumnezeu, adică El să mă biruiască pe mine, să-mi biruiască vechea natură.
„Apoi, când pofta a zămislit, dă naștere păcatului și păcatul odată săvârșit, aduce moartea.”
Să mergem la 1Ioan 2.15-17. L-am citit și duminică, dar vom petrece puțin timp aici.
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
Căci tot ce este în lume: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.
Și lumea și pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.”
Deci, cine rămâne în veac? Cine face voia lui Dumnezeu. Care este voia lui Dumnezeu? Voia lui Dumnezeu este Cuvântul Său.
Noi am fost învățați atât de bine de profetul acestei epoci că Cuvântul lui Dumnezeu este voia Sa. Astfel, să nu cedăm poftei. Dar, ce este lumea? Care sunt lucrurile lumii? „Căci tot ce este în lume: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.” De aceea, duminică am spus că voi nu trebuie să părăsiți biserica pentru a fi în lume. Nu trebuie să părăsiți părtășia, nu trebuie să părăsiți biserica și toate aceste lucruri, ca să fiți lumești, deoarece lumea nu este ce am crezut întotdeauna că este, și nici ceea ce este lumesc.
Noi privim spre sfârșitul a ceva, la extrema unde ne duce aceasta, și spunem: „Ei bine, aceasta este lumesc.” Dar aceasta ar fi orice extremă a vieții noastre. Și totul începe cu pofta cărnii, cu pofta ochilor și mândria vieții. Și s-ar putea să ne luptăm cu acestea chiar stând pe scaunul nostru aici, în seara aceasta. Așadar, noi luptăm împotriva acesteia; noi luptăm împotriva lumii, luptăm împotriva lucrurilor lumii și luptăm împotriva lor în timp ce încearcă să lucreze în noi, în vechea noastră natură. Dar, slavă Domnului, că ne-a dat Cuvântul Său ca să biruim. Slavă Domnului!
Să mergem la Matei 6.1-6:
„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata.
Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta,
pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata.
Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”
Deci, vedem că fariseii făceau milostenii, făceau fapte bune și le făceau în public, pentru ca toți să-i vadă, pentru că voiau respectul și admirația oamenilor. Dar Isus a spus: „Ei și-au luat răsplata.” Aceasta au vrut și aceasta au obținut. El a spus: „Ci tu, când faci milostenie, fă-o în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.”
Este minunat cum Isus reduce aceasta și spune: „Dacă vrei să faci un bine, dacă vrei să dai cuiva ceva, dacă vrei să ajuți, să faci o milostenie, fă-o în ascuns.” De fapt, pentru cine faci tu aceasta? Dacă o faci pentru Tatăl, El o va vedea, nimic nu este ascuns de El. Dacă faci cu adevărat o lucrare pentru Dumnezeu, nu trebuie să spui cuiva că o faci, pentru că Dumnezeu știe deja. Dar când începi să trâmbițezi și să declari fapta ta bună, când o faci în fața altora sau când te asiguri că apare cumva într-o conversație, astfel încât să știe toți ce ai făcut, atunci nu ai făcut-o pentru Dumnezeu, ci ai făcut-o pentru tine. Dacă ai făcut-o pentru Dumnezeu, Dumnezeu vede tot. El știe tot și înțelege ce se întâmplă. Tu nu ai nevoie de încă un suflet viu ca să știe că ai făcut-o, dacă ai făcut-o pentru Dumnezeu. Acesta este un indiciu clar dacă este pentru Dumnezeu sau nu, când încerci să anunți pe cineva, și conversația ajunge într-un punct în care îi dai un mic indiciu: „Știi, cineva i-a dat odată ceva ca să-l ajute.” Noi râdem pentru că toți am văzut aceasta, și probabil toți am făcut-o. Deci, râdem doar de noi înșine, pentru că aceasta este natura umană, și acestea sunt lucrurile lumii. Aceasta este lumea care încearcă să ne contacteze, să intre și să strice totul.
Lui Dumnezeu nu trebuie să-I dovedim nimic, pentru că El știe deja totul. Nu trebuie să-I spunem nimic, pentru că știe. Așadar, de ce să-i spunem altcuiva?
„Când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti.”
Să nu vă faceți niciodată griji dacă Dumnezeu știe sau nu știe ce ai făcut. El știe. V-am spus de multe ori că Dumnezeu ține evidența. El nu are nici o datorie față de nimeni. Voi nu-I veți face niciodată o slujbă lui Dumnezeu, nu-I vei sluji și nu I te vei închina în vreun fel pe care Dumnezeu să nu-l răsplătească. Chiar Isus a spus: „Tatăl, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” Chiar dacă nu faci nimic pentru răsplată, Dumnezeu este întotdeauna un Răsplătitor. El nu poate fi mai prejos; tu nu poți da mai mult, nu poți să-L întreci pe Dumnezeu. Tu nu poți să-L slujești mai mult decât îți va răsplăti El vreodată. Dumnezeu ține evidența la tot și nu pierde șirul. Așadar, noi nu trebuie să facem nimic pentru a fi văzuți de oameni.
Uneori trebuie doar să fim capabili să ne judecăm pe noi înșine. Ar fi minunat dacă am face aceasta.
Să mergem la Matei 23.1-5:
„Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor și ucenicilor Săi,
a zis: „Cărturarii și Fariseii șed pe scaunul lui Moise.
Deci, toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziți, păziți-le și faceți-le, dar după faptele lor să nu faceți. Căci ei zic, dar nu fac.
Ei leagă sarcini grele și anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.
Toate faptele lor le fac ca să fie văzuți de oameni. Astfel, își fac filacteriile late…”
Filacteriile erau niște cutii mici pătrate din piele în care evreii aveau scrise versete, și le purtau pe braț sau pe frunte. Pe frunte aveau o banderolă din piele cu care legau cutia, iar ei făceau acele banderole late ca să știe toți că ei purtau Scripturile.
„…își fac filacteriile late, își fac poalele veșmintelor cu ciucuri lungi;
umblă după locurile dintâi la ospețe și după scaunele dintâi în sinagogi,
le place să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”
Întrebarea este: „Cui slujeau ei?” După aspect, ei Îl slujeau pe Dumnezeu. Dar, de fapt, se slujeau pe ei înșiși, pentru că voiau să atragă atenția asupra lor.
„Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.
Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”
Eu spun: „Doamne, ajută-ne!” Aceasta este problema cu religia și cu a fi religios. O mare parte din ea este o aparență religioasă exterioară doar pentru impresie, pentru un fel de acceptare sau pentru ceva anume pentru care a fost făcută în acele zile. Dar adevărata credință autentică în Dumnezeu, este tainică. Credința adevărată în Dumnezeu este motivul corect din spatele ei. Aceasta ne dorim. Noi vrem să umblăm cu motivul corect și să facem ceea ce trebuie.
Astfel, descoperim că toate acele lucruri se datorau poftei cărnii, poftei ochilor și mândriei vieții, și aceasta este lumea care se strecoară în serviciul religios, în slujba lor pe care o aduceau lui Dumnezeu.
Acum vreau să mă întorc puțin la Iacov, unde citim: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Fratele Branham a spus: „Lui Dumnezeu Îi place să-Și încerce copiii.” Deci, Dumnezeu îngăduie ca copiii Lui să fie ispitiți. Dar nu Dumnezeu vă ispitește. Amintiți-vă că în Matei 4, Isus a fost condus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul. Cine L-a condus acolo? Duhul lui Dumnezeu. De ce L-a condus acolo? Ca să fie ispitit de diavolul. Cine L-a ispitit? Diavolul L-a ispitit, nu Dumnezeu. Dar Dumnezeu L-a condus acolo pentru că lui Dumnezeu Îi place să-Și testeze copiii; lui Dumnezeu Îi place să-i dovedească că ei sunt credincioși.
Când Iov a fost ispitit, cine a dat permisiunea ca să fie testat? Dumnezeu a dat-o. Dar cine l-a testat pe Iov? Satan a făcut testarea. Așadar, nimeni nu poate spune: „Dumnezeu m-a ispitit”, pentru că nu Dumnezeu te-a ispitit. Diavolul face testarea și el te-a ispitit printr-o poftă care era deja în tine. El a lucrat la ceva ce era în interiorul tău. Dar acela nu a fost Dumnezeu. Dumnezeu a putut să îndepărteze Zidul de siguranță, a putut permite să se întâmple, dar nu Dumnezeu este cel care v-a ispitit, ci dușmanul a făcut-o, iar el folosește ceva ce este în noi. Poate că Dumnezeu permite să se întâmple ca să poată demasca ceva ce era ascuns acolo și trebuie să iasă la suprafață.
Vă amintiți că Isus S-a uitat la Petru și i-a spus: „Satan vrea să vă cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ți se piardă credința.” Satan voia să-l ispitească pe Petru, să-l cearnă ca pe grâu, și el a primit permisiunea s-o facă, dar nu Dumnezeu a fost cel care l-a cernut, ci Satan a făcut cernerea. Slavă Domnului! Desigur, Dumnezeu a permis cernerea, dar nu El a făcut-o.
Să mergem din nou la Ieremia 11.20:
„Dar, o, Doamne al oștirilor, care judeci cu dreptate, care încerci rărunchii și inima!”
Rinichiul este partea voastră interioară, interiorul vostru, iar ei credeau că este sediul emoțiilor voastre, iar inima este centrul vieții voastre de gândire. Dumnezeu judecă cu dreptate și încearcă natura din inima voastră. Dumnezeu va afla ce este în noi și ceea ce este în noi va fi expus. Eu spun: „Mulțumesc, Doamne!” Niciunul dintre noi nu vrea să fie expus, niciunul nu vrea să fie demascat, niciunul nu vrea ca fățărnicia noastră să fie expusă în fața lumii; să fim încercați și să se găsească un lucru, să se descopere că partea cea mai profundă a ființei noastre interioare are corupție și pângărire. Dar când Dumnezeu ne încearcă și permite să iasă la iveală acel lucru, eu spun: „Slavă Domnului!”
Eu nu vreau lumea, nu iubesc lumea și nici lucrurile din lume, ci iubesc lucrurile lui Dumnezeu. Dacă iubesc lucrurile lumii, nu-L iubesc pe Dumnezeu. S-ar putea să mă lupt cu lucrurile lumii, dar vă spun: nu le iubesc. S-ar putea să mă lupt și să eșuez, dar nu le iubesc, ci le urăsc. Acestea sunt lucrurile împotriva cărora lupt, și lupt.
Să mergem la Ioan 12.3-8, și voi continua cu acest gând:
„Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus, și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.
Unul dintre ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
„De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, și să se fi dat săracilor?”
Spunea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț, și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea. (Deci, el lua din pungă).
Dar Isus a zis: „Lăsați-o în pace, pentru că ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.”
Vă amintiți că v-am dat o definiție a gândului meu despre cea mai mare ispită? Pentru un copil al lui Dumnezeu, cea mai mare ispită nu este să facă ceva rău, ci să facă ceva bun dar din motive greșite, sau să facă ceva corect dar nu în acord cu Cuvântul. Ați înțeles? Pentru mine, aceasta este cea mai mare ispită. Nu să mergi și să devii un bețiv; nu să mergi într-o casă de prostituție.
Ceea ce îi pune în dificultate pe copiii lui Dumnezeu este să facă ceva bun, ceva ce pare corect, dar în spate se află un motiv greșit. Aceasta este o ispită teribilă. Aici suntem tentați să facem ceva greșit, pentru că teoretic este corect, dar în interior este greșit. În exterior este corect, dar în interior este greșit. Aceasta este ispita, pentru că atunci când fac ceea ce pare corect…Ca fariseii când făceau milostenie, trâmbițând ei anunțau că aruncă bani în visterie, ca să fie văzuți. Ei păreau că sunt buni, dar în interior erau greșiți. Deci, pentru ei nu era nici o problemă că făceau rău. Ei puteau face rău, dar arătau bine, deoarece tot ce voiau, era să le placă oamenilor și să primească respect de la ei. Ei nu erau interesați să fie plăcuți lui Dumnezeu. Astfel, ei puteau face o faptă frumoasă cu o inimă greșită și erau mulțumiți pentru că au obținut rezultatul pe care-l urmăreau. Aceasta este ispita pentru un copil al lui Dumnezeu.
Noi putem fi ispitiți, pentru că nu este ca și cum toți ar spune: „Greșești,” ci toți pot spune: „Ai dreptate!”, toți pot spune: „Faci bine.” Așadar, nu fapta pe care o fac este greșită, ci motivul din spatele faptei este greșit. Acesta este secretul inimii și ai rinichilor noștri pe care Dumnezeu îi încearcă.
„De ce fac ceea ce fac?” Aceasta este o întrebare bună pe care să ne-o punem. „De ce fac ceea ce fac?” Nu dacă ce fac este bine sau rău, ci, de ce fac ceea ce fac? Aceasta este o întrebare foarte bună, prieteni!
Deci, Iuda era un hoț, dar inima hoțului Iuda nu putea spune: „Vreau eu banii aceia.” Dar ce spunea inima hoțului Iuda? Trebuia să fie ceva religios, astfel, el a spus: „De ce a fost risipit acest mir scump? De ce a fost turnat tot și a fost risipit? Mai bine ar fi fost vândut și banii să fie dați săracilor.” Aceasta sună foarte bine, nu-i așa? Cine ar fi spus: „Iuda, ești un drac?” El încerca să aibă grijă de săraci. Nimeni nu s-a uitat la el când a spus aceasta, și nu a spus: „Diavol nenorocit și rău ce ești!” Dar acesta era el. El a fost de la început un drac și a avut tot timpul o inimă de hoț. El a vrut banii aceia pentru că i-a poftit, era plin de poftă pentru că avea o inimă lumească.
Astfel, când Iuda a văzut aceasta, el nu a putut spune: „Vreau banii!”, ci el a spus: „De ce a fost irosit mirul acesta? Ar fi trebuit vândut și banii dați săracilor.” Retorică religioasă. Frunză de smochin care ascundea o inimă rea. Dar Isus a văzut dincolo de aceasta, și a spus: „Lăsați-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.” Deci, ea l-a păstrat nu l-a irosit. Ea a servit scopului pentru care a fost destinată să slujească cu acesta.
Apoi, El a spus: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.” Îmi place cum a spus aceasta. Ascultați încă odată: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.” Cu alte cuvinte, El a spus: „Ascultă Iuda, dacă îi iubești atât de mult pe săraci, poți să-ți petreci restul vieții slujindu-le. Nu vei rămâne niciodată fără oameni săraci.” Dar nu de săraci era interesat Iuda, ci de acei bani cheltuiți. Oh, Dumnezeu să ne ajute pe toți! De aceea este atât de dezgustătoare lumea religioasă. Aceasta este tot ce face ea, atașează o frunză de smochin peste goliciunea ei.
În Luca 9.51-56, citim:
„Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim.
A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” (Ce au citat ei? Au citat Scriptura).
„Isus S-a întors spre ei, i-a certat, și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!
Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-un alt sat.”
Aici ei au căzut sub influența unui duh rău. Și ce i-a îndemnat să facă acel duh rău? Ei s-au mâniat, s-au simțit ofensați și s-au supărat că Isus nu a fost primit în satul acela. Astfel, pentru a-și arăta nemulțumirea, ofensa și mânia față de oamenii aceia, nu au putut spune clar: „Hai să-i omorâm,” ci au trebuit să aibă o scuză religioasă pentru a-și descărca mânia. Și ei au găsit ceva în Scriptură și au spus: „O, nu ar trebui să facem ca Ilie și să cerem să vină foc din cer ca să-i mistuie?” Dar Isus le-a spus: „Nu știți de ce duh sunteți călăuziți. Nu este momentul potrivit, nu este timpul, pentru că Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. De aceea sunteți sub o ungere greșită, sub un duh greșit. Poate citați din Scriptură și vă referiți la unul dintre cei mai mari profeți din toate timpurile, dar nu sunteți în acord cu Cuvântul. Voi o faceți din propria voastră poftă, din propria voastră ofensă, din propriile voastre raționamente sau din orice altceva aveți în voi. Sunteți într-o natură total greșită.”
Acum, fratele Branham a spus aceasta în mesajul Unșii din timpul sfârșitului:
„Voi luați oricare dintre aceste botezuri false, minciuna cutare și cutare și cutare. Nu mă interesează cât sună de adevărat, cât încearcă să imite, este o minciună, dacă este contrară cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul acesta. Acesta este adevărul!
Voi spuneți: „Ei bine, noi am făcut aceasta, noi facem aceasta și biserica noastră este așa și așa.” Nu mă interesează ce este. Dacă este contrar Cuvântului scris pentru ceasul acesta, este o minciună. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu aceasta, indiferent cât de sincer, cât de educat, cât de inteligent, cât de adevărat sună, cât de rezonabil sună, dacă este contrar Cuvântului acestui ceas.”
Vedeți tema? Dacă este contrar Cuvântului acestui ceas. Dacă este contrar Cuvântului scris pentru ceasul acesta. Dacă este contrar Cuvântului acestui ceas.
Poate a fost bine în deceniile anterioare, în generațiile anterioare sau în dispensațiile anterioare, dar există un Cuvânt descoperit acum. Există un fel de a lucra acum. De aceea noi nu ne întoarcem la sistemele bisericești anterioare; nu ne întoarcem la ideile vechi, pentru că există un Cuvânt deschis acum. Și dacă este ceva contrar Cuvântului lui Dumnezeu din acest ceas, este o minciună, este greșit, este din cauza unei motivații greșite.
În textul citit mai devreme, Iacov și Ioan voiau să opereze înapoi sub o altă dispensație, sub Ilie, ei erau în perioada nepotrivită, erau în dispensația greșită. Deși aveau Scriptura, ei o aplicau într-un mod greșit, la momentul nepotrivit.
Deci, în ce anotimp trebuie să fim? În anotimpul orei. Aceasta vreau să arăt pe măsură ce mergem mai departe.
Ascultați, noi avem Mesajul. Dumnezeu ni L-a dat și avem acest Mesaj de zeci de ani. Fratele Branham a început să predice în anii 1930 și a început lucrarea sa de trezire spirituală în anul 1947. Apoi, în anul 1963 a ajuns la deschiderea Cuvântului, și Dumnezeu l-a luat Acasă în anul 1965, iar noi avem acest Mesaj de șaizeci de ani. De șaizeci de ani acest Mesaj s-a desfășurat în mod constant. Dacă ați fost prin preajmă, știți că eu intru în al treilea deceniu de când umblu cu Mesajul și Dumnezeu îmi descoperă Cuvântul. Unii dintre voi sunteți în al patrulea deceniu, în al cincilea, poate chiar în al șaselea deceniu de când urmați acest Cuvânt, dar vă asigur că acum acest Cuvânt este mai deschis pentru voi decât era când ați început. Știți ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că nici măcar nu putem acționa așa cum am acționat acum zece ani, pentru că Cuvântul se deschide aducându-ne la descoperirea pentru ceasul acesta. Deci, nu ne putem întoarce la felul cum am gândit acum zece ani sau douăzeci sau treizeci de ani, ci trebuie să fim acolo unde este Duhul acum.
Atâtea lucruri, perioade de tranziție și de cotitură poate au fost în ordine, poate învățam și Cuvântul se răspândea; se tipăreau tot mai multe cărți și se predica mai mult, dar astăzi nu avem scuza pe care am putut s-o avem acum treizeci sau patruzeci de ani, pentru că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul în orice format pe care l-am putut avea. A fost predicat timp de decenii, ar fi trebuit să-L citim, să-L citim, să-L studiem și să ne rugăm pentru aceasta, pentru că Dumnezeu cere mai mult adevăr în viețile noastre.
Noi nu ne mai putem întoarce la o viață de compromis, la o viață pe jumătate și la lucrurile care poate ne erau confuze acum câteva decenii. Nu există nici o scuză pentru că acum avem Cuvântul complet legitimat al lui Dumnezeu.
Așadar, Dumnezeu nu ne cere să trăim într-o dispensație a mahmurelii, într-o perioadă de tranziție sau într-o perioadă de confuzii, ci El ne cere să intrăm în contact cu Duhul, să intrăm în Programul de astăzi.
Uneori este mai ușor să trăim în ceea ce părinții, bunicii sau străbunicii noștri au crezut că era în ordine; chiar și în Mesaj, pentru că ne permite să lucrăm în continuare cu pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Poate că unele lucruri nu au fost înțelese atât de clar cum sunt astăzi înțelese; poate că încă învățăm și creștem; poate sunt unele lucruri despre căsătorie și divorț; cine este potrivit să predice și cine nu; poate că unele din aceste lucruri erau puțin neclare, dar astăzi noi nu mai suntem aici. Și doar pentru că cineva a făcut-o și a fost în ordine pentru că a părut binecuvântat acum treizeci de ani sau patruzeci de ani, nu înseamnă că Dumnezeu onorează aceasta astăzi. Ceea ce vrea Dumnezeu este să ajungem la acest Cuvânt, la plinătatea Cuvântului și să respingem orice motivație care ne-ar motiva să ne agățăm de altceva. Să ne dezbrăcăm de noi înșine și să ajungem la realitatea Cuvântului, să fim expuși pe deplin și să nu permitem nici unei dorințe egoiste să ne facă să ne întoarcem la ceea ce era permis cu mult timp în urmă.
Ascultați, îmi pare rău dacă greșesc, dar eu nu cred că cu cât Dumnezeu Se descoperă mai mult, biserica va arăta mai mult ca lumea. Nu există nici o șansă. Nu cred că pe măsură ce Dumnezeu Se descoperă mai mult, facem mai multe compromisuri, lăsăm mai mult barierele jos și lăsăm să se strecoare înăuntru mai multe lucruri vechi ale vechii denominațiuni. Cum ar fi posibil aceasta când El Se descoperă mai mult? Ar trebui să existe o separare. Cuvântul ar trebui să ne separe de pofta cărnii, de pofta ochilor și de mândria vieții. Cum se poate să creștem atât de mult în Mesaj, să ajungem la o asemenea descoperire și totuși să permitem să se strecoare lucruri pe care odată le-am dat afară? Nu cred că aceasta este doar părerea mea personală și nu cred că vom merge așa. Eu cred că noi ar trebui să trăim o viață mai sfântă, consacrată și separată de lucrurile firii pământești care ne trag spre lume.
Dumnezeu ne duce tot timpul mai sus, prieteni. Și cum poate să ne ducă mai sus fără să ne ceară mai mult? Așa a fost dintotdeauna.
Priviți ce spune fratele Branham în mesajul Stând în spărtură. El s-a confruntat cu o ispită personală extraordinară iar în acest mesaj ne-a povestit totul despre ea. Aici, fratele Branham a venit înfruntând această tensiune extraordinară și a povestit că a avut o ispită personală și că a primit o mustrare de la Domnul. Noi am privit de multe ori la această ispită, dar aș vrea s-o analizez în lumina a ceea ce vorbim acum.
Știți cu toții că el era descurajat pentru că a predicat ceea ce pentru el a fost întregul scop al slujbei sale, deschiderea celor șapte Peceți, dar nu a fost primit, ci a fost respins sau pur și simplu nu a fost înțeles. El a crezut că oamenii ar fi trebuit să asculte, dar tot mai mulți oameni îl respingeau tot timpul. A fost dat afară din toate cercurile în care se aflase înainte și a fost rănit personal de aceasta. El avea oricum un complex de respingere din copilărie, din cauza unui tată alcoolic și pentru că crescuse în sărăcie. Toate acestea l-au afectat și a vrut să fugă și să se mute în sălbăticie, să stea departe de oameni și să apară numai când Dumnezeu îi poruncea să apară. Dar eu vreau să observați cum a gestionat el aceasta și ce a spus.
„Acum am întâlnit un om care era creștin și are un teren mare chiar lângă Alaska.” (Fratele Branham vorbea despre Bud Southwick, care era ghid). „Eu m-am gândit în mintea mea că pentru că am plecat de aici și m-am dus în Vest, îmi voi lua soția și o voi prinde cumva, o voi duce acolo sus și voi deveni ghid. Apoi, dacă Domnul ar vrea să fac ceva…Îmi voi lăsa părul să crească și barba și voi merge acolo să fiu ghid. În ținutul acela locuiesc numai doi sau trei indieni, iar eu voi fi ghid și îl voi ajuta pe Bud. Și dacă Domnul vrea să fac ceva, voi spune: „Bine, Doamne.” El mi-ar da o viziune și eu voi trece la treabă.”
Aceasta este bine. Fratele Branham nu fugea de religie, nu fugea de Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu îmi va spune să fac ceva, mă voi duce și voi face acel lucru.” Să citim mai departe ce a spus el:
„Eu le-am spus oamenilor că nu m-am considerat…toți știu aceasta, dar oamenii au spus: „Frate Branham, Domnul te-a chemat să fii profetul Său.” Ei bine, eu nu m-am considerat niciodată aceasta, dar am început să ajung în momentul în care eram aproape gata s-o fac, să mă gândesc: „Ei bine, poate că sunt. Și dacă sunt, voi trăi în pustietate. Și dacă voi trăi în pustie, atunci voi fi profetul Lui. Vedeți? Și dacă vrea să mă trimită undeva…Și cât timp nu mă folosește, atunci desigur voi prinde niște pești frumoși și voi face unele lucruri. Desigur, aceasta a fost o atitudine oarecum egoistă. Vedeți? Pentru că eu am vrut să fac aceasta. Acum, acesta nu era exact lucrul pe care să-l fac, eu aveam planificat să fac aceasta.”
Acesta este unul dintre multele lucruri pe care le iubesc la fratele Branham, anume că a spus adevărul chiar despre el însuși. El și-a deschis inima și a dezvăluit ce se întâmpla în interiorul său, pentru că aceasta se întâmplă în noi, prieteni. Poate nu sunt aceleași împrejurări, dar sunt aceleași ispite cu care ne confruntăm și noi. El a spus: „Acum, dacă sunt profetul lui Dumnezeu, mă voi întoarce în pustie.” Și a început să facă referire la profeții din vechime. Ce scuză a folosit ca să fugă de oameni? El a folosit Biblia, pentru că, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, ceea ce facem trebuie să vină din Biblie. Dar pentru că avem un exemplu biblic, nu înseamnă că motivația noastră este corectă; nu înseamnă că acțiunea noastră este corectă. Doar pentru că avem un pasaj biblic la care facem referire și îl aduc în discuție astăzi, doar pentru că avem un citat care spune în inima noastră ce vrem să facem, nu înseamnă că este corect. Dacă motivul din spatele acțiunii este greșit, nu contează ce spune citatul.
Aici, el s-a referit la profeții din Vechiul Testament, iar Dumnezeu a început să coboare și să-l corecteze. Ascultați ce i-a spus Dumnezeu:
„Soția ta va pleca de asemenea. Ea nu va trăi acolo sus, pe acei munți, iar tu vei deveni un vagabond, exact cum ți-a arătat visul.” Am spus: „Nu vreau să fiu aceasta, dar nu vreau să trăiesc în felul acesta. Vreau să fac ceva diferit.” (Cu Cine vorbea acum? El vorbea cu Dumnezeu).
„Doamne, nu vreau să trăiesc așa, vreau să fac ceva diferit. Mi s-a spus că m-ai chemat să fiu un profet și vreau să trăiesc în sălbăticie ca un profet.” Dar eu îmi foloseam propria scuză ca să pot vâna, propriul meu bine. Și El a spus: „Dar aceia erau profeții Vechiului Testament. Tu ai fost chemat să fii acolo într-o slujbă mai înaltă decât aceea. Tu ai mai multe daruri pe lângă aceasta. Tu ai fost chemat să te rogi pentru bolnavi și să predici Evanghelia în formă apostolică. Știi… lucruri mai mărețe, multe daruri mari.”
Așadar, Dumnezeu a venit și l-a corectat, iar fratele Branham a răspuns: „Nu vreau să trăiesc așa. Mi s-a spus că sunt chemat să fiu profetul Tău și vreau să trăiesc așa cum trăiau profeții Tăi.” Și Dumnezeu l-a mustrat, și i-a spus: „Aceia erau profeții Vechiului Testament.” „Dar nu aceasta este dispensația în care trăiești tu. Cuvântul acela nu va funcționa astăzi și tu nu poți să te ascunzi în spatele acelui pasaj biblic pentru a-ți împlini propria ta poftă. Eu te-am chemat la ceva diferit, să predici Evanghelia în formă apostolică.”
Și fratele Branham ne-a spus: „Dar eu îmi foloseam propria scuză.” El folosea Scripturile ca o scuză pentru a face ceea ce voia el să facă, deoarece nu putea să facă față presiunii și încerca să scape. El a fost ispitit să fugă ca un profet al Vechiului Testament și să trăiască ca un profet. De ce era acest lucru atât de atrăgător pentru el? Pentru că voia să scape de durerea respingerii și de tot ce suferea. Și de asemenea îi plăcea să vâneze și să pescuiască. Aceasta era pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Spui „mândria vieții?”
Ascultați, prieteni, voi suferiți din cauza respingerii numai dacă aveți mândrie. Știu că sună oribil, dar este adevărat. Dacă nu aveți mândrie, respingerea nu doare. Respingerea doare numai dacă aveți mândrie. Dacă cineva te numește „prost” și tu crezi că ești prost, nu te rănește deloc. Dar dacă cineva te numește „prost” și te simți jignit, aceasta arată că nu crezi că ești așa. Indiferent cât de mult ai spune: „Sunt un prost! Sunt un prost!”, dacă cineva îți spune: „Da, ești un prost!” iar tu te enervezi, aceasta dovedește că ceea ce ai spus, era o minciună; pentru că dacă ai crede aceasta, ai spune: „Da, așa este. Ai dreptate.” „Nu ești bun de nimic. Ești fără valoare.” Dacă ai crede că ești un om de nimic și lipsit de valoare, ai spune: „Da, ai dreptate!”
Așadar, cu ce se lupta profetul? Cu ce era ispitit? Ce îl tenta? Același lucru care ne ispitește pe toți și în același fel în care suntem ispitiți cu toții. Astfel, el ne-a arătat care este cea mai mare ispită.
Fratele Branham nu voia să facă rău, nu voia să-L părăsească pe Dumnezeu, să părăsească Adevărul, să părăsească tot. Ceea ce încerca să facă, era să-și împlinească probabil, o dorință pe care o avea, printr-o evadare, pentru a scăpa de durere, respingere și suferință, pentru a face niște lucruri care îi plăceau, pentru a vedea unele ținuturi frumoase și pentru a fi ceea ce și-a dorit să fie dintotdeauna: un om al sălbăticiei. El avea acel gând despre ce își dorea și îi plăcea, iar problema cu profetul nu a devenit ceea ce își dorea sau ce îi plăcea, pentru că totul a fost despre respingere. Astfel, a hotărât: „Dacă sunt profet, voi fi ca profeții din Vechiul Testament.” El nu voia să fie greșit.
Ascultați, diavolul trebuia să-l ispitească cu ceva biblic. Oh, Doamne! El nu voia să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu; nu voia să nu mai creadă Cuvântul; nu voia să meargă și să facă rău, ci el voia să-și împlinească dorințele personale. El a pus dorințele personale mai presus de voia lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a coborât și l-a corectat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-a corectat.
Ascultați ce a spus fratele Branham în același mesaj:
„Noi suntem pe drumul nostru să-L întâlnim pe Hristos la timpul sfârșitului. Și am vrut să vă aduc aceasta…”
În mesajul Stând în spărtură, după ce a explicat toate acestea, a spus:
„Am vrut să vă aduc aceasta ca să vedeți și să vă arăt că un om poate face greșeli, chiar fiind sincer.”
Fratele Branham a spus că el făcea o greșeală în toate planurile sale. Dar el a fost sincer. Nu este că nu-L mai iubea pe Domnul, că nu mai iubea Cuvântul sau că nu ar mai fi vrut să-L slujească pe Dumnezeu, nu a fost aceasta, dar în interiorul lui era ceva cu care se confrunta, și care îl făcea să-și exercite propria lui voie deasupra voii lui Dumnezeu.
Prieteni, exact cu aceasta ne confruntăm și noi. Dar noi trebuie să ajungem în punctul în care să murim zilnic față de acele pofte și dorințe personale. De aceea am spus duminică despre Pavel, că el a zis: „Eu mor în fiecare zi!” Ce făcea Pavel murind în fiecare zi? El avea Duhul Sfânt, avea descoperirea lui Isus Hristos, era un apostol al neamurilor, era primul mesager din epoca Bisericii, dar de ce murea el în fiecare zi? Pentru că încă era în carnea de scaiete lipicios. Și dacă Pavel a trebuit să moară zilnic, ce credeți că ar trebui să facem eu și voi?
Vă amintiți de mărturia lui Perry Green? Acolo, el a spus că fratele Branham i-a făcut o mărturisire. Poate nu o voi reda exact, dar era cam așa: „Frate Perry, acolo unde mă vrea Domnul să trăiesc, aproape tot ce faci, ar fi păcat pentru mine.” Ceva de felul acesta. Astfel, începi să realizezi că, pe măsură ce umblăm cu Domnul, El ne cere mai mult sacrificiu de sine, ne cere să-I dăm mai mult.
Acum, aceasta nu era necesar pentru Perry, el se afla într-un alt punct al creșterii sale cu Dumnezeu, iar Dumnezeu nu cerea aceasta de la Perry. Fratele Banham nu i-a spus: „Tu ești un păcătos,” ci el i-a spus: „Acolo unde mă vrea Dumnezeu, majoritatea lucrurilor pe care le faci, ar fi păcat pentru mine, pentru că eu știu mai mult.”
Așadar, Dumnezeu ne dă tuturor ocazia să creștem, și pe măsură ce ni se descoperă și creștem, El ne trage la răspundere pentru ceea ce ne descoperă, și ne cere să creștem. Să creștem de la dorința de a ieși în oraș; să creștem de la dorința de a merge să vizionăm filme; să creștem de la dorința de a vedea lucruri rele; să creștem de la toate acestea și să continuăm să creștem. Astfel, acum nu mai vreau să vizionez filme; nu mai vreau să merg în locuri rele; nu mai vreau să merg în baruri, dar tot trebuie să biruiesc această carne. Adică, doar pentru că nu mai merg în locuri rele, nu înseamnă că nu mai sunt ispitit și că nu eșuez. Doar pentru că nu port haine lumești și nu ascult muzică lumească, nu înseamnă că nu sunt încă ispitit. Dar ispita continuă să meargă mai adânc și mai adânc și mai adânc în mine până când mor mai mult decât am murit vreodată.
V-am spus, ca mărturie, că eu am tăiat literalmente cablul de la televiziunea noastră prin cablu. Oh, timp de câteva săptămâni am crezut că mor, pentru că aveam o astfel de dependență, carnea mea era dependentă să privească televizorul. Și nu erau chestii malefice, ci doar priveam la televizor. Și m-am gândit: „Da, am murit față de mine însumi, dar, o, Doamne, mai aveam niște lecții de învățat. Încă mor față de mine.” Aceea a fost grădiniță în comparație cu momentul în care Dumnezeu începe să Se ocupe de noi în inima noastră, în gândurile noastre și în motivele noastre; de ce am spus ce am spus și de ce am gândit ceea ce am gândit.
Fratele Branham a spus:
„Acum, a afla întotdeauna ceva mai întâi, înseamnă a afla dacă este voia lui Dumnezeu sau nu. Apoi, dacă este voia lui Dumnezeu, vezi obiectivul și motivul tău pentru a face aceasta. Dacă este voia lui Dumnezeu iar obiectivul și motivul tău este corect, trebuie să se întâmple. Pur și simplu nu există nici o modalitate de a împiedica să se întâmple. Deci, mai întâi află voia, iar dacă este voia lui Dumnezeu, și voia lui Dumnezeu este Cuvântul Său, care este obiectivul tău pentru a face aceasta? Dacă este egoist, nu vei reuși niciodată. Aceasta este tot. Trebuie să fie foarte curat și limpede înaintea lui Dumnezeu sau nu se va întâmpla.”
Profetul a început să ne arate că există un tipar. În primul rând, trebuie să fie voia lui Dumnezeu. În al doilea rând, care este obiectivul nostru? Ce sperăm să realizăm prin aceasta? Care este rezultatul final? Care este obiectivul pe care sperăm să-l atingem? Care este rezultatul acestei acțiuni sau decizii? Deci, ceea ce contează este dacă este voia lui Dumnezeu și care este obiectivul nostru. În al treilea rând, care este motivul pentru care facem aceasta? Dacă motivul este egoist, atunci motivul nostru este greșit, iar fratele Branham a spus că nu vom reuși.
Așadar, aceasta este o modalitate foarte bună de a începe să ne judecăm pe noi înșine. În primul rând, este aceasta voia lui Dumnezeu? Este aceasta conform Cuvântului Său? În al doilea rând, ce sper să realizez prin aceasta? Care este rezultatul pe care îl caut? Este pentru Dumnezeu sau pentru mine? Și atunci care este motivul meu ca să fac aceasta? Încerc să atrag atenția ca să arăt bine sau încerc să-L slujesc pe Dumnezeu? Când vom putea alinia aceste trei lucruri, vom putea merge mai departe. Noi nu ne oprim pur și simplu, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Corect? Este Cuvântul lui Dumnezeu? Da, este Cuvântul lui Dumnezeu, dar de ce vreau să fac aceasta? Dacă am un motiv egoist, dacă am un scop care servește propriului meu scop…
Ascultați, când fariseii puneau banii în visterie, era oare Cuvântul lui Dumnezeu să pună bani în visterie? Amin. Acesta era Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când ei au trâmbițat, când s-au apropiat și și-au scuturat punga foarte încet ca să se asigure că face zgomot, cling, cling, cling, care era motivul pentru care i-au zdrăngănit? Motivul lor era greșit. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu, dar îl împlineau cu un motiv greșit. Deci, ei au greșit. Dumnezeu a spus că au greșit. Dar ceea ce făceau nu era greșit. Nu este greșit să spui că pui bani în visterie. Nu este greșit. Dar ceea ce era greșit, era motivul din inima lor pentru care o făceau.
Astfel, mă întorc și spun din nou: Cea mai mare ispită pentru un copil al lui Dumnezeu, nu este să facă ceva rău, ci să facă ceva bun dintr-un motiv greșit; sau să facă ceva corect dar nu conform Cuvântului.
Vreau să continuăm să lucrăm la acest gând.
Să mergem împreună la Numeri 22. Noi toți cunoaștem bine această poveste, povestea lui Balaam, dar vreau să ne luăm puțin timp s-o citim împreună. Să citim de la versetul 7:
„Bătrânii lui Moab și bătrânii lui Madian au plecat, având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam și i-au spus cuvintele lui Balac.
Balaam le-a zis: „Rămâneți aici peste noapte și vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.” Și căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
Dumnezeu a venit la Balaam, și a zis: „Cine sunt oamenii aceștia pe care-i ai la tine?”
Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, i-a trimis să-mi spună:
„Iată, un popor a ieșit din Egipt și acopere fața pământului; vino dar, și blastămă-l; poate că așa îl voi putea bate, și-l voi izgoni.”
Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei, și nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”
Balaam s-a sculat dimineața, și a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceți-vă înapoi în țara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.”
Și mai marii Moabului s-au sculat, și s-au întors la Balac, și i-au spus: „Balaam n-a vrut să vină cu noi.”
Până acum în poveste, eu spun: „Bun băiat, Balaam. Ai făcut bine că L-ai căutat pe Domnul. Când ei au venit și ți-au cerut să faci ceva, L-ai căutat pe Domnul, iar Domnul ți-a zis: „Nu te duce cu oamenii aceia și nu blestema poporul acesta pentru că este binecuvântat.”
Să mergem la versetul 15:
„Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.
Au ajuns la Balaam, și i-au zis: „Așa vorbește Balac, fiul lui Țipor: „Nu mai pune piedici și vino la mine;
Căci îți voi da multă cinste, și voi face tot ce-mi vei spune, numai vino, te rog, și blastămă-mi poporul acesta.”
Balaam a răspuns și a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar și casa lui plină cu argint și de aur, și tot n-aș putea să fac niciun lucru, fie mic fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu.
Totuși vă rog, rămâneți aici la noapte, și voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”
Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopții, și i-a zis: „Fiindcă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală-te și du-te cu ei; dar să faci numai ce-ți voi spune.”
Balaam s-a sculat dimineața, a pus șaua pe măgăriță, și a plecat cu căpeteniile lui Moab.”
Așadar, noi am mai citit această poveste, dar acum când o citim din nou, spunem: „Ei bine, Dumnezeu i-a spus să meargă.” Dar fratele Branham nu ne-a spus așa. Când a ajuns la această poveste, el a început să ne spună, și noi vom afla mai multe când vom citi.
Deci, el a spus: „Balaam a avut primul Cuvânt de la Dumnezeu.” De ce L-a mai întrebat încă odată? El a avut un motiv pentru care L-a întrebat din nou. Dumnezeu îi spusese deja: „Să nu te duci cu oamenii aceștia, și nu blestema poporul acesta pentru că este binecuvântat.” Acesta era Cuvântul Domnului. Balaam a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu și Balaam știa că acela era Cuvântul Domnului, iar acei oameni s-au întors la împărat și i-au spus: „Balaam a refuzat să vină.” Atunci împăratul a trimis alți oameni mai cu vază și i-a promis că-l va promova și-i va da mai multă cinste, iar Balaam a făcut o afirmație care mi s-a părut foarte hazlie. El a spus: „Dacă mi-ar da chiar și casa lui plină cu argint și aur, nu aș putea face decât ce spune Domnul. Stați aici și voi merge să-L întreb.” Ce voia să spună cu: „Voi merge să-L întreb?” Dumnezeu îi spusese deja. De ce ai întreba a doua oară? Ce urmărești? Acolo erau oameni cu prestigiu, mai renumiți, care promiteau promovare și tot ce voia. De aceea, el a vrut să știe dacă Dumnezeu S-a răzgândit în legătură cu Cuvântul Său, pentru un câștig personal.
De ce sunt unii oameni care se roagă și se roagă să afle voia lui Dumnezeu cu privire la o problemă pe care Dumnezeu a vorbit-o atât de clar în Biblie, și ne-a dat-o prin profetul acestei epoci când ne spune: „Dacă nu ești îndreptățit să te căsătorești, să nu te căsătorești.” Atunci, de ce te rogi pentru aceasta?
Ce a făcut Balaam când s-a rugat a doua oară, deși primise deja Cuvântul Domnului? Iată ce ni se spune în 2Petru 2.15:
„După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.”
Ce dorea Balaam? El dorea o răsplată. De aceea a mers a doua oară la Dumnezeu, pentru că nu avea un motiv curat. El voia să afle dacă voia lui Dumnezeu se va schimba, astfel încât să poată primi plata fărădelegii.
În Iuda 1.11, citim:
„Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorința de câștig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core.”
Deci, ce dorea Balaam? El dorea răsplată. De ce L-a întrebat a doua oară pe Dumnezeu? Din cauza firii pământești, din cauza mândriei vieții. El s-a dus a doua oară ca să vadă dacă Dumnezeu Se va răzgândi. Dacă Balaam știa deja că acel popor era binecuvântat, de ce voia să-l blesteme? Din cauza dorinței de câștig personal.
„Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentru că plecase.”
Ați înțeles? Voia perfectă a lui Dumnezeu a fost primul Său Cuvânt. Ce i-a spus Dumnezeu prima dată, a fost Cuvântul Domnului și a fost perfect. De ce L-a întrebat Balaam a doua oară? Pentru că Balaam iubea plata fărădelegii, era lacom după câștig. De aceea s-a întors, pentru că el a vrut să meargă împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, și a vrut să blesteme Israelul. De ce a întrebat a doua oară? De ce a vrut să blesteme Israelul? Pentru că nu-i păsa de Israel, ci voia răsplata. Dumnezeu i-a spus: „Nu-i blestema, pentru că sunt binecuvântați.” Dar Balaam voia să blesteme un popor pe care Dumnezeu l-a numit binecuvântat, din cauza câștigului.
Totul era despre Balaam, dar fiind un profet adevărat, Balaam nu putea merge împotriva Cuvântului Domnului. De aceea s-a întors să întrebe a doua oară, pentru că în inimă avea dorința să meargă și să blesteme acel popor. Și L-a întrebat pe Dumnezeu a doua oară: „Doamne, pot să merg să-l blestem?” Și Dumnezeu i-a zis: „Fiindcă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală-te și du-te cu ei.” Astfel, Balaam s-a dus cu ei, dar Dumnezeu S-a aprins de mânie împotriva lui pentru că a plecat. El ar fi trebuit să rămână la primul Cuvânt.
Ascultați, voi puteți să vă rugați cu ardoare împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, și dacă Dumnezeu vă spune vreodată: „Bine, du-te!” eu aș rămâne la Cuvânt, prieteni. Aș rămâne la ceea ce ne-a dat El prin profetul Său.
„Dumnezeu S-a aprins de mânie, pentru că plecase. Și Îngerul Domnului S-a așezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui, și cei doi slujitori ai lui erau cu el.”
În continuare, el a început să bată măgarul, iar Îngerul Domnului i-a zis:
„Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.
Măgărița M-a văzut, și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aș fi omorât, iar pe ea aș fi lăsat-o vie.”
Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu știam că Te-ai așezat înaintea mea pe drum; și acum, dacă nu găsești că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”
Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceștia, dar să spui numai cuvintele pe care ți le voi spune Eu.” Și Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.”
Ascultați, Balaam nu a vrut să sfideze Cuvântul lui Dumnezeu pe față, nu a fost felul acela de om; el nu a fost felul de persoană care să se răzvrătească pur și simplu împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. El avea nevoie de permisiunea Domnului ca să meargă, așa că Domnul i-a dat ceea ce-și dorea. Dar nu aceea era voia Lui desăvârșită, pentru că voia Lui desăvârșită a fost ceea ce i-a spus prima dată. Ceea ce dorea Balaam era voia Lui îngăduită, dar voia Lui îngăduită a fost un drum care ducea la pierzare înaintea Domnului.
Ascultați, eu nu cred că Mireasa lui Hristos caută o voie îngăduită. Nu cred că dragostea pe care o avem pentru Hristos vrea să umblăm în voia Lui îngăduită. Eu nu vreau să umblu în voia îngăduită, ci vreau să umblu în voia Lui desăvârșită. Eu vreau să umblu în voia Sa desăvârșită. Nu o fac întotdeauna corect, nu am reușit întotdeauna, dar aceasta este ceea ce îmi doresc. Și spun: „Doamne, ajută-mă să umblu în voia desăvârșită a Cuvântului Tău. Ajută-mă să mor pentru mine însumi. Dacă vreau ceva diferit, ajută-mă să mor pentru mine însumi și să mă țin de Cuvântul Tău.”
Duminică am citit acest citat, dar vreau să-l iau din nou. Este atât de puternic! Evrei 4.12:
„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.”
Aceasta i s-a întâmplat lui Balaam. Sufletul lui Balaam, inima lui a fost judecată, pentru că Dumnezeu i-a dat deja Cuvântul, iar Cuvântul i-a deosebit gândul și intenția. Atunci când s-a întors și a întrebat din nou, a arătat ce își dorea. El a vrut mai mult calea lui decât calea lui Dumnezeu. El a slujit și a ascultat de Dumnezeu numai de pe buze, dar își dorea cu adevărat ca Dumnezeu să-i dea permisiunea să meargă și să blesteme pe oamenii aceia pe care Dumnezeu îi numea binecuvântați. Ce era în el care voia să facă aceasta? Lăcomia de câștig. Balaam era pentru el însuși. Dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu cu adevărat, ar fi vrut ceea ce voia Dumnezeu, ar fi vrut ca acei oameni să fie binecuvântați, și ar fi spus: „Aceasta îmi ajunge. Nu merită nici o recompensă.”
Vreau să dau un exemplu din Biblie. Fratele Branham a vorbit despre acesta și este un exemplu atât de simplu. În 1Timotei 2.11-14, citim:
„Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.
Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.”
Așadar, femeia să învețe în tăcere cu toată supunerea, și să nu învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat. Dumnezeu nu a chemat femeile să predice Evanghelia. Femeile predicatoare nu sunt îngăduite, conform Scripturii. Iată ce spune fratele Branham în mesajul Alegerea unei Mirese, din aprilie 1965:
„Eu știu soră, că multe dintre voi spuneți: „Domnul m-a chemat să predic.” Eu nu mă voi certa cu voi, dar vă spun că Cuvântul spune să nu faceți aceasta. Ea nu trebuie să facă aceasta sau să uzurpeze vreo autoritate, ci să stea în tăcere.
Voi ziceți: „Ei bine, Domnul mi-a spus să fac aceasta.” Nu mă îndoiesc deloc de aceasta.”(Ați citit aceasta?) „Ați auzit mesajul meu despre Balaam? Balaam a avut prima decizie a lui Dumnezeu: „Nu face aceasta.” Dar el a continuat să se prostească până când, în cele din urmă, Dumnezeu i-a spus să meargă s-o facă. Dumnezeu poate să vă permită să predicați, eu nu spun că nu a făcut-o, dar nu este conform Cuvântului și Planului Său original. Ea trebuie să fie supusă așa cum spune și Legea. Corect. Prin urmare, ea nu ar trebui s-o facă.”
Ascultați, o femeie a putut să-i spună fratelui Branham: „Domnul m-a chemat să predic.” Și el a spus: „Nu mă îndoiesc deloc de aceasta.” Ce ispită! Vă întreb: Marea însărcinare a fost: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia.” Atunci, este greșit să predici? Ce ar fi dacă această predicatoare ar spune: „Dar eu am obținut rezultate, oamenii și-au predat viețile Domnului și au fost convertiți.” Ei bine, este în ordine, nu este nimic în neregulă cu aceasta. Dacă ei cred Cuvântul, este bine, dar obținerea de rezultate nu schimbă voia lui Dumnezeu. Doar pentru că ai rezultate bune, nu înseamnă că este și corect.
Trecând prin voia îngăduită a lui Dumnezeu, tu poți spune: „Ei bine, am obținut rezultate bune,” dar dacă ești în afara Cuvântului, atunci ești în afara Cuvântului. „Dar am obținut rezultate bune.” Ascultați, a predica Evanghelia este în ordine, a spune Adevărul este corect, dar o femeie care predică, greșește.
Așadar, a doua parte a definiției pe care v-am dat-o, era: Să faci ceva corect, dar nu conform Cuvântului. Este corect să predici? Este corect să predici? Este greșit să mărturisești Adevărul? Nu este greșit să mărturisești Adevărul, este corect, dar dacă o face o femeie, nu este conform Cuvântului. Fratele Branham a spus:
„Tu spui: „Domnul m-a chemat să predic.” Eu nu mă voi certa cu voi…”
Ascultați, Balaam putea spune: „Domnul mi-a spus să merg cu ei.” „Nu mă îndoiesc de aceasta, Balaam, dar nu este conform Cuvântului Său inițial.”
De-a lungul epocilor Bisericii, acel lucru ar fi putut să fie confuz, ar fi putut să fie acceptat și ar fi putut să se întâmple, dar slăvit să fie Domnul, pentru că a existat un profet care ne-a readus învățăturile originale ale părinților și știm din Cuvânt că aceasta nu este corect. De aceea, în timpul fratelui Branham au fost multe femei care au renunțat la slujbă; ele au venit la Mesaj și au renunțat la aceasta iar Dumnezeu le-a cinstit și le-a binecuvântat. Și fratele Branham le-a respectat foarte mult pentru aceasta.
Am folosit acest exemplu, pentru că este un exemplu evident și clar. Faptul că faceți ceea ce trebuie, împliniți marea însărcinare, dar nu o faceți conform Cuvântului.
În Ioan 14.15, Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, împliniți poruncile Mele.” Balaam putea pretinde că Îl iubește pe Domnul, dar acea dragoste s-a confruntat cu el însuși.
În 1Corinteni 14.37, ni se spune:
„Dacă crede cineva că este profet sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.”
Așadar, „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” „Ei bine, eu fac ce a spus Isus.” Bine, dar Pavel a spus: „Ceea ce vă spun eu, este o poruncă a Domnului.” Este același lucru. „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele!”
În Epoca Bisericii Tiatira, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:
„Este foarte important de notat faptul că tocmai numele „Tiatira” înseamnă „Femeia dominantă.” Astfel, această epocă este caracterizată printr-o forță dominantă, o forță care invadează totul fără milă, biruiește totul și controlează despotic. Acum, o femeie dominantă este cel mai mare blestem în lume.”
În 1Corinteni 11.3, citim:
„Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos.”
Ascultați, este în joc mult mai mult ca o femeie predicatoare, pentru că nu este vorba numai că Biblia spune că ea nu trebuie să predice, ci există un motiv pentru care Biblia spune că ea nu trebuie să predice și acela merge până la căderea din grădina Eden. Ea nu trebuie să manevreze Cuvântul și un duh feminin dominant este cel mai mare blestem din lume. Noi vom citi în continuare că sunt semințele bisericii catolice.
Deci, chiar dacă o femeie poate avea povara de a răspândi Cuvântul, dacă vede că nu sunt bărbați care s-o facă și vrea să proclame Evanghelia, iar proclamarea Evangheliei este corectă, totuși ce face ea nu este conform Cuvântului. Dacă ea își asumă autoritatea de a semăna Semințele, primirea Semințelor se face de la bărbat la femeie. De la bărbat la femeie. Astfel, ea pervertește întregul Plan al lui Dumnezeu; pervertește întregul Tablou.
Așadar, este bine să propovăduiești Adevărul; este bine să predici Evanghelia, dar când o femeie se ridică și începe să distribuie Sămânța lui Dumnezeu, ea dă peste cap întregul Tablou, pentru că Sămânța și Răscumpărarea trebuie să treacă de la Bărbat la Femeie; de la Hristos la Biserică, nu de la biserică la biserică. Atunci nu există Răscumpărare; nu există Sămânță de la femeie la femeie. Aceasta dă tot Tabloul peste cap, pentru că Sămânța Răscumpărării vine de la Bărbat la Femeie.
Deci, Dumnezeu folosește bărbații pentru a predica Evanghelia. Și aceasta nu pentru că bărbații sunt mai deștepți, nu pentru că au o compasiune mai mare, nu pentru că sunt mai învățați, nu pentru că sunt mai buni, ci pentru că tot Tabloul se strică atunci când îl întoarcem cu susul în jos. De aceea nu poți recurge la raționament.
Pe vremea metodiștilor, ei au recurs a raționament, iar raționamentul era că: „Dacă avem femei la fel de educate ca bărbații…Ele înțeleg Cuvântul, au fost învățate la fel cum au fost învățați bărbații, deci, știu la fel de mult; pot citi la fel de mult și au la fel de multă consacrare, zel și pasiune ca și bărbații.” Toate acestea sunt adevărate, dar ceea ce făceau metodiștii este că raționau. Apoi au spus: „Dacă le permitem femeilor să predice, ne dublăm eforturile. Nu vor fi numai bărbați, ci și femei, și vom răspândi Evanghelia mai repede.”
Acesta a fost raționament, prieteni. Raționamentul a sunat bine dar nu a fost conform Cuvântului. Nu cred că motivul a fost greșit, nu cred că obiectivul a fost greșit. Obiectiv corect, motiv corect, dar nu conform voii lui Dumnezeu, pentru că nu a fost conform Cuvântului Său. De aceea o femeie nu poate ocupa o poziție dominantă în familia ei. Dacă ea nu rămâne sub conducerea soțului ei…
Ascultați, ea poate spune: „Tu nu-l cunoști pe soțul meu, dar el este așa și este așa.” Nu contează cum este soțul tău, stai supusă înaintea lui Dumnezeu, stai în locul tău, stai în poziția ta. Uneori, mama ta vrea să-l domine pe tatăl tău. „Tată, stai jos. Vom face o dedicație familială. Știu că nu o vei face tu, așa că o voi face eu.” Dar prin aceasta strici imaginea pentru copiii tăi. Distrugi întreaga imagine. Este mai bine să lași totul nefăcut decât să domini un bărbat. Este corect.
Tot în Epoca Bisericii Tiatira, fratele Branham a spus:
„Acum, o femeie nu este menită să aibă o caracter de fier. Conform Sfintei Scripturi, ea trebuie să fie supusă bărbatului. Aceasta i se poruncește. O femeie care este cu adevărat femeie, toate femeile, vor fi în această dispoziție. Nu un preș la ușă. Nici un bărbat adevărat nu face din femeie un preș la ușă, dar ea va dori să fie sub autoritatea lui și să nu stăpânească peste bărbat, pentru că el este capul casei. Dacă ea rupe această imagine pe care Dumnezeu a făcut-o pentru ea, este pervertită. Orice bărbat care-i permite femeii să preia autoritatea, a rupt imaginea și este pervertită. De aceea, o femeie nu poate purta ceea ce-i aparține unui bărbat sau să-și taie părul. Ea nu trebuie să poarte niciodată îmbrăcăminte care aparține unui bărbat sau să se tundă.
Când o femeie intră în domeniul bărbatului, preluând autoritatea, se pervertește. Dacă o femeie invadează amvonul, ceea ce i se poruncește să nu facă, arată ce duh este în ea. A fi o femeie dominantă, este antihrist și semințele bisericii catolice sunt în ea, deși ar putea nega aceasta cu vehemență. Dar când vine vorba de Cuvânt, „Dumnezeu să fie adevărat și cuvântul fiecărui om să fie o minciună.”
Predicarea este să fii supus Capului. Ascultați, aceasta nu este o predicare de modă veche, ci este Biblia. Când predici că bărbatul este capul femeii și Hristos este Capul Bisericii, aceasta nu este o predicare de modă veche. Mie nu-mi pasă că trăim în Laodicea, nici că trăim în mijlocul unei societăți dominată de femei și în mijlocul unei mișcări feministe, acea idee feministă nu ar trebui să se strecoare în biserică, pentru că noi avem Cuvântul lui Dumnezeu, avem „Așa vorbește Domnul” despre aceasta. Dar pentru ei, aceasta nu contează, iar voi spuneți: „Ei bine, soțul meu este un eșec.” Lasă-l să fie un eșec, dar nu eșua pentru că el a eșuat. Noi trebuie să rămânem în poziția noastră, să rămânem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim.
Voi mai lua un exemplu, pentru că aceste exemple le putem aplica în atâtea moduri diferite.
În Căsătorie și divorț, din februarie 1965, fratele Branham a spus:
„Nu există nici un preot care să se poată căsători cu o văduvă. Ați știut aceasta? Vreți s-o citiți? Bine, o aveți în Levitic 21.7 și Ezechiel 44.22.”
Le vom citi imediat. „…vă voi arăta imediat, pentru că preoții nu trebuiau să se căsătorească cu o femeie care a fost atinsă de un bărbat. Acesta este un tip al Miresei virgine a lui Hristos, pentru că ei mânuiau Focul lui Dumnezeu, preoții, fiii lui Aaron. Noi nu avem timp să citim tot, ieșim la prânz, și mai avem douăzeci de minute. Ei, ca fii ai lui Aaron, care mânuiau Focul lui Dumnezeu, nu puteau să se căsătorească cu o femeie care a fost atinsă de un alt bărbat. Dumnezeul cel neschimbător a spus aceasta. Ei nu se puteau căsători cu o altă femeie, cu o femeie atinsă de un alt bărbat. Dacă vreți s-o vedeți, aceasta arată aici în simbol că Biserica Dumnezeului Celui viu este pură, simplă și neadulteră. Cuvântul lui Dumnezeu, nu o denominațiune care a fost atinsă de om.”
Deci, există un motiv pentru care Dumnezeu vrea ca imaginea Sa să rămână adevărată. Și fiecare slujitor trebuie să se căsătorească cu o fecioară.
Levitic 21.7-8, spune:
„Să nu-și ia de soție o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sunt sfinți pentru Dumnezeul lor.
Să-l socotești ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt. Eu, Domnul, care vă sfințesc.”
Vorbind despre slujba de preot, în Ezechiel 44.21-22, scrie:
„Niciun preot nu va bea vin când va intra în curtea dinăuntru.
Nu vor lua de nevastă nici o văduvă, nici o femeie lăsată de bărbat, ci vor lua numai fecioare din sămânța casei lui Israel; totuși vor putea lua și pe văduva unui preot.”
Așadar, fratele Branham a venit și ne-a spus. El s-a referit la Vechiul Testament și ne-a arătat că nici un slujitor nu se poate căsători cu o femeie care nu este fecioară. El trebuie să aibă ca soție o fecioară pentru a simboliza Mireasa fecioară a lui Hristos, deoarece trebuie să mânuiască Focul lui Dumnezeu. Dar avem oameni care vor lăsa aceasta deoparte și vor spune că nu contează.
Am auzit oameni care spun: „Fratele Branham a spus aceasta o singură dată și nu găsești aceasta în Noul Testament.” Dumnezeule! Fratele Branham a spus-o odată și nu o găsești în Noul Testament? Credem noi că avem un profet al lui Dumnezeu, sau nu credem că avem un profet al lui Dumnezeu? Și dacă spuneți că avem un profet al lui Dumnezeu, nu știți ce este un profet al lui Dumnezeu? Uitați-vă prin Biblie și aflați ce este un profet. Un profet nu este un predicator super talentat; un profet este ceva diferit pentru că el vă aduce Cuvântul lui Dumnezeu; el mânuiește Cuvântul lui Dumnezeu; el este purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu. El este Glasul lui Dumnezeu pe Pământ. De aceea, nu-mi pasă dacă a spus-o o singură dată. El v-a dus direct la Scriptură pentru a susține ceea ce a spus. Iar a respinge aceasta, indiferent de motivul pentru care îl vei respinge, pentru mine este o nebunie, o prostie.
Eu am avut de-a face cu aceasta în străinătate. Am fost într-un loc în străinătate, și mi-au spus că se întâmplă aceasta în biserică și că biserica se dezbină deoarece erau slujitori care stăteau acolo și voiau să predice dar nu erau căsătoriți cu fecioare. Ei au spus: „Ei bine, s-a întâmplat înainte să fim convertiți.” Dar fratele Branham nu a spus înainte sau după ce ai fost convertit. El a spus: „Dacă Dumnezeu cheamă un bărbat, îi cheamă și soția.” Astfel, dacă Dumnezeu ar fi vrut să predici acest Mesaj, ți-ar fi păstrat soția. Dumnezeu poate rezolva totul. Crezi că Dumnezeu nu ar fi putut veghea asupra ta și asupra ei și să vă aducă împreună pentru a predica această Evanghelie curată și pură? Cum poți susține ceva ce negi?
Când m-am ocupat de aceasta acolo, afirmația a fost: „Dar eu am un dar și oamenii au nevoie de el.” Dar darurile și chemarea sunt fără pocăință, iar voi spuneți: „Am un dar.” Eu nu mă îndoiesc de aceasta deloc, nu mă voi certa cu voi că aveți un dar.
Odată, când am avut pe cineva în familie, mi-au pus o casetă cu o femeie predicatoare. Ea a spus: „Te rog să asculți aceasta.” Atunci ajunsesem să predic prima dată Mesajul și ei încercau să mă convingă de contrariu. Am ascultat-o. Aceasta a fost după ce am început să predic. Tocmai fusesem chemat să predic. Eram agitat în spatele amvonului, eram nesigur, știți voi toate acestea. Am ascultat-o pe femeia aceea predicând și predica a fost minunată. Apoi m-am întors spre familie și ei au spus: „Ce părere ai?” Am spus: „Este bună. Este mult mai bună decât mine, dar nu are nici un drept să stea în spatele amvonului, pentru că așa spune Cuvântul Domnului.” Nu este vorba de abilități, nu este vorba despre efectul pe care-l are. Tu nu poți spune: „Ei bine, am un dar. Ei au nevoie de mine și este folositor.” Dar ce a spus Dumnezeu? Ca și cum Dumnezeu nu ar reuși fără tine și fără darul tău, de aceea are nevoie de tine.
Ascultați, Dumnezeu poate ridica pietre, El poate ridica copii lui Avraam din pietre, deci, să nu crezi că Dumnezeu are nevoie de tine pentru că ești un orator bun, pentru că ai o minte limpede și poți formula un gând. Tu poți avea un dar, însă nu înseamnă că ești chemat la aceasta. Tu spui: „Ei bine, nu aveam pe nimeni altcineva care s-o facă.” Aș prefera să nu fie nimeni decât să merg împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
De ce facem aceasta? Din cauza raționamentelor. Care a fost ispita? Ispita nu a fost să fiu rău, ispita a fost să fac ceva bun dar nu conform Cuvântului. „Eu vreau să predic Mesajul. Am un dar și oamenii au nevoie de mine.” Aceasta este mândria vieții, prieteni! Eu spun: Doamne, ajută-ne să rămânem credincioși Cuvântului.
Am luat două exemple, dar putem să le aplicăm peste tot. Fratele Branham ne-a învățat despre căsătoria inter rasială; ne-a învățat despre eligibilitatea pentru căsătorie; ne-a învățat despre calificarea pentru slujire; ne-a vorbit despre tot felul de lucruri, iar întrebarea este: „Este el un profet al lui Dumnezeu? Ne-a adus el înapoi la acest Cuvânt? (Fratele Chad ridică Biblia). Luăm voia și Cuvântul lui Dumnezeu sau vom raționa cu privire la aceasta? Vom merge pe linia oricărei alte denominațiuni care ia raționamentul ei sau vom rămâne credincioși Cuvântului care ne-a fost restaurat? Eu spun: Doamne, ajută-ne să rămânem credincioși Cuvântului Tău.
În mesajul Încă odată, din august 1963, fratele Branham a spus:
„Un predicator bătrân obișnuia să cânte:
„Am lăsat barierele jos,
Am făcut compromis cu păcatul.
Am lăsat barierele jos, oile au ieșit,
Dar cum au intrat caprele?”
Ați lăsat barierele jos și v-ați îndepărtat de Cuvânt. Când Eva a lăsat bariera jos și a primit argumentele raționale ale lui Satan, a intrat moartea. Și bariera cu care a închis-o Dumnezeu, a fost Cuvântul Său făgăduit. Și noi L-am înlocuit cu altceva, cu un crez în loc de Cuvânt.”
Doamne, ajută-mă să rămân cu Cuvântul. Dacă trebuie să renunț la fiecare idee pe care am avut-o vreodată, ajută-mă să renunț la ea în favoarea Cuvântului.
1Ioan 5.2-4, spune:
„Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui.
Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele,
pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.”
Credința în ce? Credința în Cuvânt. Credința, nu doar credința noastră. „Este credința mea, este credința mea.” Toată lumea vorbește despre credința lor, dar credință înseamnă să crezi în ceva. Oamenii pot spune: „Ei bine, credința mea, credința mea…” Și tu poți avea zece oameni care vorbesc despre credința lor, dar se pot referi la zece lucruri diferite. Dar, care este biruința care a biruit lumea? Chiar credința noastră. Ce fel de credință? Credința în ce? Credința este o descoperire de la Dumnezeu, Dumnezeu ți-a descoperit ceva ție iar tu crezi în această descoperire. Ce ne-a descoperit Dumnezeu nouă, celor care credem? Dumnezeu ne-a descoperit Adevărul Cuvântului Său. Noi avem interpretarea desăvârșită a Cuvântului cu legitimare divină. Amin.
Avem noi interpretarea perfectă a Cuvântului cu legitimare divină? „Amin!” Atunci încetează să mai spui: „El a spus aceasta o singură dată.” Să credem Cuvântul și să ne predăm Lui. Aceasta este credința care biruiește lumea, chiar credința noastră. Noi ținem poruncile Lui iar poruncile Lui nu sunt grele.
În noi este Ceva și odată ce aflăm ce vrea Dumnezeu, există Ceva care se schimbă în noi la o naștere din nou. Când aflăm că aceasta este Calea, noi umblăm pe ea și spunem: „Slavă Domnului! Aceasta este Calea pe care vreau să merg. Oh, Doamne, ajută-mă să merg pe această Cale. Ia afară din mine orice dorință ca să vreau numai ce mi-ai spus și mi-ai arătat Tu.”
Duminică am citit acest citat din mesajul Dumnezeul acestei epoci rele, din august 1965, unde profetul a zis:
„Noi aflăm acum că această epocă rea, este ca să-i dovedească lui Satan că Ea nu este ca Eva, că Ea nu este felul acela de femeie. Ea va fi încercată prin Cuvântul Său, Mireasa, așa cum a fost încercată mireasa lui Adam prin Cuvânt. Și mireasa lui Adam a crezut fiecare părticică din Cuvânt, totul, dar a fost confuză la o promisiune, că: „El este Același ieri, astăzi și în veci.” Astăzi. Vedeți? Dar a căzut la o singură promisiune sub ispita vrăjmașului, față în față. Și acum, poporul care este chemat pentru Numele Său, desigur, este Mireasa Lui. Ea urmează să vină din nou în contact prin același lucru, nu doar prin adevăr denominațional sau ceva, ci prin fiecare Cuvânt.”
Această Mireasă din timpul sfârșitului, va fi încercată prin fiecare Cuvânt. Va accepta Ea raționamentul, o scuză, o voie îngăduită sau va rămâne cu Cuvântul? Ispita este să se abată cumva de la Cuvânt. Nu pentru rău, ci pentru un bine aparent. Dar Dumnezeu vrea să rămânem cu Cuvântul. Această Mireasă nu va deveni ca denominațiunile. Ele devin o femeie dominantă; ele au devenit stăpânii Cuvântului și au început să manipuleze și să modifice Cuvântul pentru a-L face mai confortabil pentru oameni. Noi putem spune „Amin” la aceasta, toți cei care am ieșit din denominațiuni. Ei iau Cuvântul lui Dumnezeu, Îl sucesc, Îl manevrează și Îl modelează în jurul culturii comune a oamenilor, astfel încât să le fie mai ușor și să fie numiți în continuare „creștini”. Dar eu nu vreau ca Cuvântul lui Dumnezeu să se schimbe pentru mine, ci vreau ca eu să mă schimb pentru Cuvânt. Și dacă mă răsucește, mă îndoaie în două și mă pune în locuri inconfortabile pentru trup, eu spun: „Așa să fie, Doamne! Zdrobește-l pe acest om și modelează-mă înapoi după chipul și asemănarea Ta.” Amin.
Eu nu vreau să modific acest Mesaj pentru a-L face mai ușor pentru o nouă generație; nu vreau să cobor standardele în ce privește moda, îmbrăcămintea, muzica, distracția, ca să ne putem păstra tinerii. Dacă tinerii noștri au în interior o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, acest Cuvânt îi va aduce la Viață. Nu trebuie să-i distrăm, nu trebuie să le facem lucrurile ușoare, astfel încât să se poată strecura ușor și să mai guste și din lume și să fie numiți „credincioși ai Mesajului”. Noi nu avem nevoie de un astfel de Mesaj, prieteni. Nouă ne trebuie Cuvântul pur și nealterat pentru a vorbi unei Semințe Genă care a venit de la Dumnezeu. Noi nu căutăm membri; nu suntem aici să facem membri; nu suntem aici pentru cifre, ci suntem aici pentru a găsi creștini. Oamenii care vor să fie asemenea lui Hristos ascultă de Cuvânt și se predau măsurii depline a Cuvântului. Noi nu suntem aici ca să coborâm ștacheta sau să schimbăm standardul pentru a-i mulțumi pe toți. Oh, Doamne, nu vreau ca viața mea să fie ușoară. Drumul ușor este întotdeauna drumul greșit. Eu vreau să mă predau voii Lui și vreau ca Duhul Lui să-Și facă voia Lui în mine. Astfel, El poate face aceasta, pentru că Duhul mă va călăuzi la Cuvânt. Duhul lui Dumnezeu mă va călăuzi întotdeauna la Cuvântul lui Dumnezeu și mă va conduce la ascultare deplină de Cuvântul lui Dumnezeu. Așa știm dacă este Duhul lui Dumnezeu sau nu. El ne va aduce întotdeauna Adevărul întreg. Amin.
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, din iulie 1963, profetul a spus:
„Și Satan a spus: „Oh, știți…” Iar ea s-a întors și l-a ascultat. Dar Eva din zilele din urmă nu o va mai face, pentru că Ea este predestinată să nu o facă. Da, domnule! Dumnezeu o va face. El știe. El o va avea. El a spus că Biserica va fi aici fără pată sau zbârcitură. Ea va sta acolo în splendoarea Lui, Cuvântul Lui manifestat.”
Care este splendoarea Lui? Cuvântul Său manifestat. Acesta este Cuvântul complet care ne-a fost restaurat, care va fi, de fapt, într-un popor. Ei Îl vor purta, Îl vor manifesta, Îl vor portretiza. Nu este ceva despre care vorbim duminică, ci este Ceva ce se manifestă în fiecare zi a săptămânii. Aceasta este splendoarea Lui.
Noi nu suntem o biserică la Mesaj. Poate că vi se pare ciudat că spun aceasta. Da, aceasta este o biserică la Mesaj, dar nu aceasta urmărim. Voi nu vreți să fiți membrii unei biserici la Mesaj, nu aceasta căutați, prieteni. Nu vreți să veniți aici și să stați duminica, să țineți o anumită învățătură și să spuneți: „Eu cred Mesajul lui Dumnezeu.” Un credincios al Mesajului Său, devine Mesajul. Nu este ceva în care crezi, este ceva ce ești. Nu este ceva despre care vorbești, ci este ceva ce trăiești, este ceva ce manifești, este ceva ce emană din tine în fiecare zi a vieții tale, este însăși Viața lui Isus Hristos.
Acest Cuvânt restaurat, când îl readuce pe un om la poziția sa, el trăiește aceasta. Când o readuce pe femeie la poziția ei, ea o trăiește; când restabilește o biserică la Adevăr, ei Îl predică. Ea devine Cuvântul viu, Cuvântul manifestat, Adevărul în viețile oamenilor. De aceea, ispita este să ajustezi acest Cuvânt, ca să putem ține oamenii confortabili și să vină, să ținem băncile pline și să-i păstrăm pe toți tinerii. Astfel, le oferim lucruri care le plac și… Oh, ce ispită!
Noi vrem să le ușurăm viața ca să nu plece în lume, dar țineți minte, ei nu trebuie să părăsească biserica pentru a merge în lume. Acesta este adevărul. Tu poți sta în biserică și să fii în lume, să ai lumea în tine. Eu spun: Doamne, ajută-ne să nu cădem în capcana raționamentelor, a poftei cărnii, a poftei ochilor și a mândriei vieții, ci ajută-ne să rămânem predați și supuși acestui Cuvânt pur, perfect și restaurat pe care ni L-ai dat. Dacă devine greu, așa să fie, lasă să fie greu. Dacă este nevoie să te ascunzi de tine, spune: „Slavă Domnului! Oricum nu-mi place carnea mea.” De ce să protejezi lucrul de care încerci să te eliberezi? De ce să-ți păstrezi carnea și s-o protejezi?
Ascultați, eu vreau aceasta, vreau să fiu atât de aspru certat și frecat pe suprafețe aspre, până când atomii mei, în sfârșit, se vor schimba. Eu nu încerc să devin confortabil în acest trup de carne și oase, eu încerc să ies din carnea aceasta, încerc să transform această carne în Cuvânt perfect, să nu mă mai simt confortabil în acesta; să fac mai multe compromisuri și mai multe înțelegeri cu trupul meu, ci vreau ca trupul meu să se supună Cuvântului lui Dumnezeu până când devine atât de supus, încât se manifestă promisiunea finală și Adamul meu se schimbă. Slavă lui Dumnezeu!
Vom încheia cu acest ultim paragraf din 1Petru 1.24-25:
„Căci orice trup este ca iarba și toată slava omului este ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos,
dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.”
Slavă lui Dumnezeu! Ce dăinuie pentru totdeauna? Nu slava omului, nu carnea. Ceea ce dăinuie veșnic, este Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, eu nu mă mai aliniez cu firea pământească, ci mă aliniez cu Cuvântul Domnului. Să ne rugăm.
Dragă, Doamne Isuse, suntem atât de recunoscători, Doamne, și Îți mulțumim atât de mult că ne-ai dat Cuvântul Tău! Suntem atât de recunoscători, Doamne, că ai trimis în această zi un profet și ai legitimat acest glas, ca să nu mai fim derutați de toată retorica și discuțiile religioase care au loc în toată lumea, pentru că omul a luat Cuvântul Tău și L-a răsucit oricum a vrut, astfel încât să-L poată face conform dorințelor oricărui grup din care fac parte. Dar noi nu vrem aceasta, Doamne. Ajută-ne, Doamne, căci nu vrem să fim ispitiți să schimbăm Cuvântul Tău sau să-L modelăm, ci vrem să ne predăm Cuvântului Tău.
Doamne, Te rog să iei acest vas al meu, iar când cad pe Tine, descoperirea orei, să fiu sfărâmat în bucăți, și apoi, fie ca Tu, Marele Olar, să iei cu mâna Ta lutul meu și să mă modelezi, să mă formezi în asemănarea Ta ca să manifest Cuvântul Tău. Schimbă-mi gândirea, schimbă-mi dorințele, schimbă totul la mine, Doamne! Fie ca acest Cuvânt pe care L-am primit și pe care Îl primesc în continuare, să devină totul pentru mine.
Doamne, fie ca Tu să mă dezbraci de orice mândrie, de orice deșertăciune, de orice poftă a cărnii, de orice poftă a ochilor și de orice mândrie a vieții. Chiar lucrul cu care a început toată această cale greșită în Eden, este lucrul pe care L-ai biruit prin Cuvânt în pustie, și acesta este lucrul pe care, Îți chemi Mireasa să-l biruiască acum, căci Tu ne-ai dat Cuvântul, ca noi să putem birui prin Cuvânt.
Oh, Doamne, acest Cuvânt nu poate da greș niciodată, de aceea, ajută-ne să rămânem credincioși acestui Cuvânt descoperit pe care ni L-ai dat prin acest profet în acest timp din urmă.
Ajută-ne pe toți să ne predăm Ție tot timpul, și fie ca Tu să faci ce vrei cu noi și să ne schimbi.
Doamne, Te iubim, și Te rugăm să ne binecuvântezi. Fie ca lucrurile care au fost spuse, lucrurile pe care le-am auzit, să fie ca un îndemn pentru noi, să nu fim ispitiți să mergem pe o cale greșită, și să nu-i permitem firii noastre să ne înșele. Fie ca noi să devenim judecătorii motivelor și intențiilor noastre; fie ca noi să fim destul de liniștiți în fața Ta, ca Tu să ne poți arăta ce ne motivează.
Doamne, ajută-ne să nu cădem în aceleași capcane în care am căzut în trecut, ci ajută-ne să învățăm să fim liniștiți, să cugetăm, să privim la Cuvântul Tău și să ne privim pe noi înșine. Ajută-ne să deosebim ce este lumea și ce ești Tu. Ajută-ne să nu insistăm asupra unor lucruri sau să ne rugăm pentru lucruri care sunt contrare voii Tale, și să nu căutăm voia Ta îngăduită, ci să rămânem cu tărie în spatele voii Tale desăvârșite, știind că acesta este Zidul pe care L-ai restaurat, care era în Eden, și pe care L-ai pus acum în jurul Miresei Tale la sfârșitul timpului, ca să ne ferești de uneltirea diavolului.
Ajută-ne să rămânem neclintiți în spatele Zidului, a acestui Cuvânt, să-Ți dăm primul loc, ca să poți avea întâietate printre noi.
Atinge-Ți copiii, Doamne, și binecuvântează-i când plecăm de aici, căci suntem provocați în fiecare zi de lume; în fiecare zi suntem provocați și ispitiți de vrăjmaș, dar, Doamne, Te rog să ne dai putere de biruință, prin Duhul Sfânt, ca să rămânem credincioși Cuvântului Tău, indiferent ce se va întâmpla.
Te iubim, și Îți cerem aceste binecuvântări. Te rugăm să ne dai ajutorul Tău, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-AMIN-