… Ieri după-amiază am ţinut rândul de rugăciune timp de vreo patru ore, pentru că am fost în rezervaţie. Azi noapte nu am prea putut dormi, iar dimineaţă a trebuit să vin aici să predic; şi după-amiază trebuie să vin din nou. Acesta este motivul pentru care i-am spus fratelui Moore:
„În după-amiaza aceasta am să te chem pe tine pe platformă”, dar el mi-a răspuns:
„Nu voi fi acolo…”
Totuşi l-am găsit şi mi-a spus că a fost la vânătoare, de aceea am râs adineaori. Fratele Moore încerca să se dea la o parte. Ei bine! Voi ştiţi că viaţa are părţi foarte ciudate în ea, nu-i aşa?
Se spune că atunci când se încruntă, omul foloseşte 80% din muşchii feţei, pe când atunci când râde foloseşte doar 20% din ei.
Haideţi deci să fim voioşi şi mai bine să râdem decât să ne încruntăm.
Tatăl meu, care era irlandez, avea un mare simţ al umorului. El le spunea celor cu care discuta:
„Când râzi, râde şi lumea cu tine, dar când plângi, o faci singur”, aşa că fiţi bucuroşi, fiindcă nu aveţi de ce să vă temeţi. Totul este în ordine când sunteţi creştini.
Vreau să vă spun că ieri am avut cea mai deosebită zi din toate adunările mele ţinute pe pământ american, şi anume în rezervaţia indienilor apaşi.
Nu am mai văzut încă niciodată o asemenea revărsare a Duhului Sfânt ca printre acei indieni.
Aş fi dorit să fiţi şi voi acolo, pentru că a fost cu adevărat deosebit. Mi se pare că anglo-saxonii sunt puţin prea deştepţi sau nu pot vedea aceasta, nu ştiu cum să zic, dar indienii cred pur şi simplu şi asta-i tot.
A fost cineva din locul acesta acolo? Sigur că da. Uitaţi-vă că au ridicat mâna.
Nu am putut înţelege de ce El îmi spunea tot timpul ceva înainte de a ajunge acolo. Mai fusesem în rezervaţia aceea cu vreo opt ani în urmă, dar în timp ce eram în maşină, Ceva îmi spunea: „Roagă-te!”
Conducea fratele Moore, iar alături de noi erau câteva femei, învăţătoare în rezervaţia indienilor, fratele Sharritt şi soţia sa, fratele Brown şi fratele Tracy.
Eu le-am spus ce mi-a zis Domnul, după care i-am zis fratelui Moore: „Condu tu în timp ce noi ne vom ruga.”
Oh, şi ce timp de rugăciune! Duhul Sfânt a venit jos şi mi-a spus:
„Roagă-te înainte ca să luaţi curba la răscruce.”
Eu nu cunoşteam drumul şi nu ştiam de acea curbă la răscruce, dar când am spus „Amin” la rugăciune, am ajuns la o intersecţie.
Acolo era o casă mică, iar o soră indiană a ieşit din curte, a îngenuncheat cu capul plecat şi s-a rugat tot timpul cât a ţinut serviciul de cântări.
Dacă aş fi avut cinci ca ea, care să stea şi să se roage în fiecare noapte, ar fi mult mai bine, nu-i aşa? Aşa este. Nu credeţi şi voi la fel?
Deci a fost un timp minunat.
Când am început rugăciunea pentru bolnavi, am văzut că uitasem să împărţim numere de rugăciune, deoarece Billy mersese în altă parte, nefiind interesat să vină în rezervaţie.
Eu am crezut că este obosit şi vrea să doarmă, aşa că am mers fără numere de rugăciune, dar Duhul Sfânt i-a aliniat pe oameni atât de perfect: surzi, muţi, orbi, ologi…
Fratele Brown mi-a spus că au fost spuse vreo treizeci de vedenii, în timp ce eu eram încă în picioare. În rândul de rugăciune au venit cam trei sute de oameni, din care cam două sute cincizeci au fost vindecaţi pe deplin.
O, a fost o revărsare minunată a Duhului Sfânt!
A fost adusă o fetiţă indiană. O, ce drăguţă era! Ochii ei negri erau atât de strălucitori şi, dacă nu mă înşel, fratele misionar Mitchell a spus: „Este oarbă!”, iar cineva din rândul de rugăciune a confirmat.
Ei au adus-o în faţa mea, iar eu mi-am mişcat mâinile în faţa ei, dar ochişorii aceia mari au rămas nemişcaţi. Privind-o, mă gândeam la biata de ea cum va trebui să-şi petreacă viaţa în felul acesta, după care mi-am pus mâna peste ea. Când am făcut aceasta, am avut un simţământ ciudat.
Poate sună cumva fanatic, dar este adevărat.
Se părea că am părăsit pământul şi m-am dus înaintea tronului lui Dumnezeu, iar acolo era Sângele lui Isus Hristos.
Ştiu că biata fetiţă indiană nu putea înţelege engleza, dar se părea că Dumnezeu mi-a deschis credinţa înaintea Sângelui Domnului Isus şi i-a prezentat-o ei.
În câteva minute am fost din nou jos şi-mi ţineam degetul aşa, în faţa ochilor ei, dar, când l-am mişcat, ochii ei erau tot orbi.
Atunci am spus: „Doamne, ai zis că orice vom cere…”, iar când am spus aceste cuvinte, degetul mi-a căzut în jos şi am văzut cum acei ochişori frumoşi l-au urmărit, fetiţa fiind vindecată complet.
Am văzut atunci câţiva bărbaţi bine îmbrăcaţi, probabil spectatori, care s-au îndreptat spre fetiţă, privind-o atenţi în timp ce ea umbla la fel ca ceilalţi.
A venit apoi tatăl ei, care era tot orb, iar Domnul Isus i-a restituit şi lui vederea, prin harul Său suveran.
Femei cu braţele paralizate şi-au ridicat mâinile şi L-au lăudat pe Dumnezeu, iar surzii, muţii şi mulţi alţii au fost vindecaţi de Domnul nostru binecuvântat.
Eu nu pot uita acel rând de rugăciune indian; îl am tot timpul în minte.
În dimineaţa aceasta m-am trezit şi m-am dus în camerele unde erau asociaţii mei, iar Duhul Sfânt m-a mişcat.
Ei vorbeau despre ceva ce au văzut într-o revistă, aşa că am coborât şi m-am dus în cameră la Billy, iar el îşi lustruia pantofii.
M-am întors în camera mea, am închis uşa şi am zis: „Dumnezeule, ce este aceasta? De ce nu pot să-mi scot din minte acea rezervaţie indiană?”
Ceea ce se întâmpla nu era o vedenie. Cea mai sfântă adunare pe care mi-a dat-o vreodată Domnul pe pământ american a fost ieri, în adunarea din rezervaţia indiană.
N-am mai văzut niciodată o asemenea revărsare a Duhului, iar dacă cineva dintre voi ţine legătura cu rezervaţia, urmăriţi şi vedeţi ce urmări va avea această adunare.
Deci eram în cameră şi m-am gândit să citesc puţin, căci urma să predic, dar Ceva îmi spunea: „Ridică sus cartea”. Am luat deci cartea şi am început s-o răsfoiesc…
În a treia zi din decembrie eram la New York (în vedenie). Era ora șapte dimineaţa, iar Billy dormea.
M-am ridicat din pat şi m-am dus la geam, iar acolo Dumnezeu mi-a arătat… eu o uitasem, dar totul era scris de la un capăt la altul.
Domnul mi-a arătat că tot ceea ce făcuse în rezervaţie era scris. O, Doamne, acest lucru mă mişcă atât de mult!
Cel ce spune cu multă vreme înainte ceea ce se va întâmpla. Nu-i aşa că e minunat? El poate spune ce a fost, ce este şi ce va fi. Minunat…
Cu puţin timp în urmă, mi-a fost prezentat un domn pe care nu l-am mai văzut până acum.
Eu l-am văzut stând într-un loc unde era o masă, iar soţia lui, o brunetă, îi dădea să mănânce. El era un om mai înalt, iar Duhul Sfânt m-a împins să-i spun:
„Domnule, tu suferi de ulcer la stomac.” Când a auzit aceste cuvinte, bărbatul a acceptat vindecarea chiar acolo lângă uşă, unde discutam. Poate este undeva în clădire, acum.
Vedeţi cum, în dragostea şi în harul Său măreţ, Domnul Isus face aceste lucrări minunate ce ne depăşesc gândirea? Este adevărat?
Am dorit ca în după-amiaza aceasta să vorbesc despre „A doua venire a Domnului Isus”, dar s-ar putea s-o amânăm pentru luni sau marţi, fiindcă am dorit să dovedesc că cea de-a doua venire a Domnului va avea loc chiar acum, în timpul în care trăim.
Acest lucru nu îl spune Domnul, ci eu iau ce spune ştiinţa plus Scriptura, sau mai degrabă Scriptura plus ştiinţa şi după cum este generaţia în care trăim. Toate arată că generaţia aceasta va vedea a doua venire a Domnului Isus.
Nu am destule informaţii ştiinţifice ca să vă spun aceste lucruri acum, aşa că m-am gândit că astăzi vom avea o bună şcoală duminicală, dat fiind faptul că trebuie să predic şi diseară, după care vom avea un serviciu de vindecare.
Este bine aşa? Şi aş vrea să vă mai spun ceva ce mi-a venit în gând.
Unul sau doi predicatori s-au luat de managerul meu cu privire la o afirmaţie pe care am făcut-o aseară cu privire la Adam şi Eva. Sunt sigur că am fost înţeles greşit.
Ei cred că eu am spus că Adam nu a păcătuit, dar dovada că a păcătuit este că a fost pedepsit fiind alungat din grădina Eden de către Dumnezeu. Vedeţi?
Mantaua răscumpărării de pe el a arătat aceasta. Ceea ce am spus eu, este că Adam a păcătuit cu voia, pentru că Eva a fost înşelată, nu Adam. El a păcătuit în mod voit, a făcut-o din pricina soţiei sale, a ştiut ce face, iar după aceea s-au dus amândoi înaintea lui Dumnezeu şi au fost condamnaţi.
Apoi, Isus, cu bună ştiinţă de ceea ce făcea, a venit jos şi a luat locul celui păcătos ca să-Şi poată răscumpăra Biserica. Vedeţi?
Eu am spus că Adam era un tip spre El, Hristos fiind al doilea Adam. Prin primul Adam, noi am murit cu toţii, dar prin al doilea Adam, trăim.
Neînţelegerea lor (a celor doi predicatori) a constat în faptul că au crezut că aş fi spus că Adam nu a păcătuit niciodată, dar el a făcut-o şi încă pe deplin conştient de fapta sa.
În 1 Timotei 2.14 ni se spune că „nu Adam a fost amăgit, ci femeia.” Ea a fost în nelegiuire, înţelegeţi?
Eva credea că este bine, dar Satana a înşelat-o. Însă pe Adam nu l-a înşelat, el ştiind bine că ceea ce face este greşit. Iubindu-şi soţia, el s-a identificat cu păcatul, fiind condamnat împreună cu ea.
Acelaşi lucru l-a făcut Hristos: s-a identificat cu biserica plină de păcat şi a fost condamnat, iar sufletul Său a mers în iad. Aşa este. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, credeţi aceasta?
Nu El a fost acela care a săvârşit păcatul, ci ea. Dumnezeu nu-L putea trimite în iad doar aşa, ci L-a condamnat deoarece a luat păcatele noastre asupra Sa. De aceea, Hristos nu a murit ca neprihănit, ci ca păcătos. El nu a păcătuit niciodată, ci a luat păcatele noastre asupra Sa.
Orice teolog în Scriptură ştie aceasta. Eu ştiu că aveţi aici fraţi care cred că diavolul a fost ţapul de ispăşire, dar nu este adevărat. Hristos a fost amândouă: şi moartea şi învierea.
Aţi înţeles? El a purtat păcatele noastre în adânc, după care a ieşit afară în înviere.
Deci aşa a fost reprezentat Hristos pentru biserică. El a luat locul bisericii a fost aruncat în întuneric, în iad, şi înviat în a treia zi.
Dumnezeu l-a înviat pentru neprihănirea noastră, făcând aceasta pe baza Scripturii, deoarece David a spus:
„ … nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10).
Este singurul text pe care l-am găsit în Vechiul Testament şi care a fost vorbit prin prorocie, iar Dumnezeu nu i-a lăsat sufletul în iad.
Unii oameni spun: „De ce se zice că El a stat trei zile în mormânt, pentru că a murit vineri după-amiază şi a rămas în mormânt o zi şi o parte din cealaltă?”
Aşa este, El nu a stat chiar trei zile, fiind simbolizat de Iona care a stat în pântecele balenei.
Mai mult, prin David s-a spus clar: „Nu vei lăsa ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” El a ştiut că putrezirea se instalează după șaptezeci și două de ore, ceea ce însemna că în timpul acela de trei zile şi trei nopţi, Dumnezeu urma să-L învieze ca să nu vadă putrezirea. Aţi înţeles?
Deci a murit vineri după-amiază şi a înviat duminică dimineaţa, pentru că Dumnezeu a făgăduit că nici o celulă din trupul Lui nu va putrezi şi că El va învia din nou. Amin.
Acum Îl iubiţi?
Haideţi să schimbăm subiectul, iar dacă îmi veţi dărui toată atenţia voastră, vom avea o lecţie de şcoală duminicală. La asta m-am gândit, dacă va fi cu voia Domnului.
Mă auziţi bine? Spuneţi „Amin”. Eu nu sunt un învăţător foarte bun şi nu învăţ aceste lucruri ca să fac o doctrină, de aceea, dacă nu sunteţi de acord cu ceea ce spun, nu este nicio problemă.
Noi nu suntem nici măcar doi oameni la fel, dar ne bucurăm pentru mădularele trupului lui Hristos, nu-i aşa?
Acuma, desigur, aş vrea să vă dau un sfat cu privire la ceea ce învăţ: voi să faceţi ce fac eu când mănânc plăcintă cu cireşe.
Ştiţi că-mi place plăcinta cu cireşe. Vă place şi vouă? Atunci ştiţi cum este.
Ce faceţi când daţi de un sâmbure, aruncaţi plăcinta? Sau aruncaţi sâmburele şi continuaţi să mâncaţi plăcinta?
Cui îi place puiul fript? Desigur, tuturor. Tuturor sudiştilor le place puiul fript. Deci, când mâncaţi pui fript şi daţi de un os, aruncaţi tot puiul? Sigur că nu. Aruncaţi doar osul.
Acelaşi lucru să-l faceţi şi aici. Ceea ce nu credeţi lăsaţi deoparte şi continuaţi să mâncaţi, să credeţi ce este bun. Bine? Amin.
Subiectul din după-amiaza aceasta va fi scurt, deoarece trebuie să vin înapoi diseară, pentru o nouă predică.
Câţi din cei prezenţi sunt creştini? Ridicaţi mâna.
O, este minunat! Se pare că 100%. Cred că cel mai mare blestem care este peste biserica de astăzi e că nu ştiu ce sunt. Mă refer la oameni, de aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu vom încerca să arătăm locul credinciosului în Hristos, pentru că atunci ne vom ruga cu toţii pentru bolnavi şi vom avea o mare adunare. Sunt sigur că aşa este.
Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce am încheiat partea de introducere şi să trecem la partea centrală a adunării.
Tată preaiubit, mai întâi doresc să-mi exprim dragostea faţă de Tine, căci ai fost atât de îndurător faţă de mine, salvându-mă dintr-o viaţă de păcat şi aducându-mă în sânul Tău.
Prin aceasta, ai transformat o viaţă de păcat într-o viaţă reînnoită şi ne-ai făcut credincioşi. Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată. Îţi suntem recunoscători că ai făcut aceasta pentru fiecare din noi.
Îţi mulţumim pentru că Isus Hristos, Fiul Tău, a venit pe pământ să moară pentru păcătoşi, fiind făcut păcat pentru a sta ca o punte între morţi şi vii, astfel ca morţii să poată fi scuturaţi prin auzirea Cuvântului şi acceptarea Scripturii, şi să fie născuţi din nou ca făpturi noi.
Tată, treci pe la noi în această zi şi fă ca după ce va citi Cuvântul, orice persoană bolnavă şi în nevoie, din locul acesta, să fie vindecată.
Lasă ca fiecare să vadă pentru ce a murit Hristos şi unde sunt ei astăzi în Hristos.
Doboară orice barieră a necredinţei şi a superstiţiei, înlătură orice zid, Doamne, şi lasă ca Duhul Sfânt să vină ca un vârtej de vânt, mergând înaintea noastră în vale, cum s-a întâmplat când David se pregătea să meargă la luptă şi se întreba cum va fi.
Atunci el a auzit acel pas deasupra duzilor şi a ştiut că Dumnezeu mergea înaintea lui, aşa că a putut porni la luptă.
Îngăduie ca acel pas de deasupra duzilor să se audă din nou, iar Duhul Sfânt să mişte fiecare persoană în poziţia în care a pus-o Hristos Domnul, rămânând acolo pentru tot restul vieţii.
Ajută-mă şi pe mine la aceasta, Dumnezeule, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.
Acum, înainte de a ne ocupa de batiste, să deschidem Biblia la cartea Efesenilor capitolul 1.
Un lucru izbitor care mi-a rămas întipărit de ieri este o tânără indiancă. Ea mi-a pus în mână o pereche de şosete şi o eşarfă.
Păi, am crezut că doreşte să i le ţin până mă rog pentru ea, dar Duhul Sfânt a vorbit printr-o vedenie şi a spus că erau pentru cineva drag ei, care avea o boală de picioare.
Soţul ei era fără Dumnezeu şi dorea să pună eşarfa peste el ca să primească Duhul Sfânt.
Nu este minunată credinţa simplă?
După ce au văzut că surzii aud, orbii văd, şchiopii umblă prin sală, şi-au luat copilaşii şi i-au adus aici sus. O mamă a adus un copilaş născut doar de câteva ore, care era bolnav. Ea l-a înfăşurat într-o pătură şi a venit prin frigul iernii de pe culmile înzăpezite ale munţilor, deoarece dorea ca bebeluşul ei să fie vindecat.
Alţii nu au putut să-i ia de la spital pe cei dragi ai lor, aşa că au adus tot felul de pături şi de lucruri de-ale lor ca să le binecuvântez.
O, Doamne! I-au făcut pe oamenii albi să se ruşineze.
Haideţi să ne rugăm.
Tată ceresc, văd Duhul mişcându-se printre oamenii simpli şi mă tem, Tată, că mulţi dintre noi, învăţătorii, am făcut lucrurile prea complicate pentru oameni.
În zilele în care trăim noi, toţi sunt educaţi, deştepţi şi îşi petrec o mare parte din timp studiind cărţile de ştiinţă, literatură, matematică, etc., lăsând Duhul Sfânt afară.
Acesta este motivul pentru care cei din răsărit s-au umplut cu Duhul. O, Dumnezeule, ai milă!
Dintre toţi, Tu scoţi afară un popor care Te iubeşte şi Te crede, Doamne.
Ei şi-au pus batistele aici ca să se facă rugăciune peste ele, fiindcă Te iubesc, Doamne.
De aceea, ne rugăm ca fiecare dintre ele să fie binecuvântate…
Fă ca şi cu acestea să fie cum a fost cu indianca de ieri.
Fie ca Duhul Tău cel Sfânt, care este aici, să facă aceasta, aşa încât cei la care vor fi trimise să fie vindecaţi în Numele lui Isus. Amin.
Prieteni, când mă auziţi vorbind despre anglo-saxoni şi despre diferenţele dintre oamenii albi, să ştiţi că nu mă refer la Biserică, deoarece aceştia sunt cei chemaţi afară.
Atunci vorbesc despre toată naţiunea, despre tabloul general; vorbesc despre poporul american, atât de bine hrănit şi atât de aristocrat: cu doctori în divinitate care au toate diplomele de Ph. D. şi D. D. sau U.D., pentru că după aceasta umblă.
Aţi văzut unde au ajuns? Ei au lăsat Duhul lui Dumnezeu afară. Acolo L-au pus şi nu cred în supranatural. Sunt atât de „avansaţi” în ştiinţă încât pot să-L explice pe Dumnezeu: Sângele nu mai este, zilele minunilor au trecut şi multe altele.
Acum nu mai este nimic în biserică… şi se adună doar împreună, dar, fraţilor, Biserica este locul în care se adună împreună credincioşii născuţi din nou în Hristos.
Acum haideţi să începem, deoarece nu avem prea mult timp la dispoziţie.
Am uitat să vă întreb: cred că s-au împărţit numere de rugăciune şi pentru serviciul din după-amiaza aceasta, precum şi pentru cel de diseară, iar noi vom încerca să chemăm cât mai mulţi posibil, după cum ne va călăuzi Duhul Sfânt.
Să deschidem acum la cartea Efesenilor, care a fost scrisă de Pavel în anul 64 d.Hr., adică la vreo 31 de ani după cincizecime, în timpul cât a fost închis ca să-i fie tăiat capul.
Nu demult, am fost chiar în locul unde a fost scrisă această epistolă către efeseni.
Văzând celulele în care acest apostol a stat în lanţuri, m-am gândit: „O, Doamne, Duhul Sfânt a umblat prin locul acesta…”
Acest gând îţi dă un simţământ ca în prezenţa lui Dumnezeu.
Apoi, ei i-au tăiat capul, aruncându-l în canalul din apropiere, dar Dumnezeu ştie că astăzi, el este nemuritor printre oameni.
Ceea ce vreau să ştiţi de la început este că epistola către Efeseni a fost scrisă pentru cei credincioşi, nu pentru necredincioşi, de aceea m-am gândit că în după-amiaza aceasta voi face un test ca să văd dacă sunt şi grupuri de necredincioşi sau de păcătoşi printre noi. Dacă ar fi fost, nu aş fi vorbit aici despre aceste lucruri.
Când am văzut însă că sunt prezenţi doar credincioşi, m-am gândit că ar fi bine dacă l-am face pe fiecare credincios să vadă unde se află.
Creştinilor, voi încercaţi din greu să înţelegeţi aceasta, pentru că Mesajul l-a aşezat pe credincios într-un loc.
Dacă fiecare credincios şi-ar cunoaşte locul, aici n-ar mai fi nici o persoană suferindă în mai puţin de 20 de minute. Aşa este. Ce deosebire ar fi dacă fiecare om şi-ar putea vedea locul în Hristos Isus!
V-am simţit gândurile ce vi se derulau foarte repede:
„Frate Branham, eu ştiu unde stau!”
Aşa crezi tu, dar, dacă ai şti, ar fi diferit.
Am văzut oameni care vin pe platformă, iar când îi întreb: „Crezi?” îmi răspund:
„Oh, am toată credinţa, frate Branham!”
Nu vreau să-i jignesc, nici să spun ceva împotriva lor, dar dacă ar crede, nu ar mai trebui să vină sus. Ştiţi ce posedă ei în realitate? Speranţă, nu credinţă. Credinţa aduce roade chiar acum, dar speranţa doar speră. Acesta este adevărul.
Vedeţi, noi avem foarte multă speranţă, dar ne cam lipseşte credinţa, de aceea am dori să schimbăm speranţa cu o credinţă reală.
Există o singură cale prin care putem ţine credinţa reală, pozitivă: prin gândirea pozitivă, la lucruri pozitive.
De exemplu, o femeie se duce acasă şi începe să calce haine cu fierul de călcat, dar nu este curent. Cu siguranţă, nu aţi ridica mâinile în sus să spuneţi:
„Nu există curent electric! Nu există aşa ceva!” Aceasta ar dovedi eventual că pe undeva aveţi firele întrerupte. Curent există din belşug, dar voi nu sunteţi conectaţi corect la el. Este adevărat?…………………………….
…Tu de ce nu te-ai vindecat când s-a făcut rugăciune pentru aceasta?
„Nu este vindecare divină!”, spuneţi voi, dar această afirmaţie este tot atât de lipsită de sens ca şi cealaltă. Sigur că da.
Ceilalţi se vindecă, iar tu nu. Aceasta arată clar că firele tale sunt întrerupte undeva.
Priviţi la electricitate. Întreaga lume este plină de electricitate, aţi ştiut aceasta? Aţi putea merge la New York să luaţi un fir de cupru sau la Los Angeles… Luaţi un elicopter şi zburaţi cinci mile în înălţime, apoi lăsaţi acel fir de cupru şi veţi prinde destulă electricitate încât să provocaţi un foc pe pământ.
Atâta electricitate este pe pământ. Desigur.
Acum, dacă tot pământul este plin de electricitate, iar voi staţi în mijlocul unui câmp, în întuneric, şi nu vedeţi pe unde să mergeţi, aşa că strigaţi: „O, electricitate, vino şi fă lumină pentru mine. Ştiu că poţi lumina, aşa că vino şi fă lumină. Cred că exişti pentru că oamenii de ştiinţă au dovedit aceasta, deci vino şi luminează!”, vă bateţi gura degeaba, deoarece nu veţi avea niciodată lumină. Aşa este.
Dar, dacă aduci electricitatea în mod corect, ea va lumina.
Întreaga încăpere de aici este plină de Puterea lui Dumnezeu. Este atât de multă, încât e suficientă să-l facă pe băiatul acesta din scaunul cu rotile să umble; să o facă pe această femeie să umble; să dea vedere acestor orbi, etc. Dar primul lucru pe care-l aveţi de făcut este să faceţi să curgă Duhul Sfânt în felul potrivit. Credeţi aceasta? El este aici.
Dacă aţi avea o fântână arteziană pe acest munte şi tot aici ar arde un lan de grâu, iar voi aţi începe să strigaţi:
„O, apă mare, du-te acolo şi stinge focul ce mistuie lanul meu!”, aţi răguşi, dar nu se va întâmpla nimic. Deci poţi striga, poţi plânge, poţi urla, poţi alerga, poţi vorbi în limbi, poţi sări în sus şi-n jos, poţi cânta cântări, poţi predica Evanghelia, fiindcă până nu lucrezi în armonie cu Duhul Sfânt, vei răguşi doar, însă nu vei ajunge nicăieri. Credeţi aceasta? Aşa este.
Dar priviţi. Apa ar putea uda lanul dacă veţi lucra corect cu legile gravitaţiei. Aceasta va trage apa în jos şi vă va uda lanul.
Voi nu o veţi putea face însă să sară pur şi simplu de acolo.
Duhul Sfânt va vindeca orice persoană de aici, dacă veţi lucra conform Planului şi voii lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
În sala aceasta sunt destul de mulţi creştini ca să închidă cerurile din Phoenix, aţi ştiut aceasta? Dar este nevoie să lucraţi conform voii Duhului, iar noi tocmai aceasta încercăm să facem acum: să plasăm credinciosul în poziţia lui corectă, astfel încât să poată vedea unde se află.
Cum o veţi putea ocupa, dacă veţi alerga în toate părţile?
Acum haideţi să auzim ce spune Pavel în Efesenişi încercaţi să fiţi cât se poate de respectuoşi în timp ce vom vorbi Cuvântul.
„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”
Introducerea acestei epistole ne arată cum a ajuns Pavel apostol: el a fost chemat prin voia lui Dumnezeu, iar în altă parte spune că nu a fost chemat de oameni, nici nu a fost trimis de vreun om, ci de Dumnezeu.
Deci Pavel era apostol. Cuvântul „apostol” înseamnă „misionar” sau „trimis”. Deci misionar sau trimis este acelaşi lucru: apostol.
Acum, cine poate trimite un misionar: omul sau Dumnezeu? Oamenii pot trimite oameni pe care-i numesc apostoli ai bisericii. Ei îşi pun mâinile peste trimişii lor şi îi trimit, dar, dacă oamenii au trimişii lor, înseamnă că şi Dumnezeu poate avea un apostol, un trimis al Său.
Prin urmare, să nu credeţi că vă puteţi pune mâinile peste Pavel, pentru că Dumnezeu Şi-a pus deja mâinile peste el, l-a trântit jos de pe cal, iar Hristos i-a vorbit.
Pavel a fost trimis de Dumnezeu şi nu de oameni, ceea ce înseamnă că chemarea lui a fost divină. Deci, dacă chemarea lui a fost divină, iar slujba lui adeverită şi scrisă în Scripturi, eu cred că ceea ce a spus Pavel este adevărat.
În Galateni 1.8, el a spus că această Evanghelie este atât de sigură încât, chiar dacă ar veni un înger din cer şi ar învăţa altceva, trebuie să fie blestemat.
„ … apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”
Aici, Pavel se prezintă celor din Efes, celor credincioşi în Hristos Isus.
Fiţi atenţi la această epistolă.
Pavel era apostol prin voia lui Dumnezeu, iar în această epistolă se adresează celor credincioşi în Hristos Isus.
Versiunea americană de astăzi este să fie trimisă într-o ţară, într-un oraş sau la o biserică, dar Pavel nu şi-a trimis epistola bisericii, ci celor ce erau în Hristos Isus. Pentru aceştia a fost epistola, nu pentru cei necredincioşi, nici pentru cei de afară.
Ceea ce aş vrea să ştim acum este dacă această epistolă mai este valabilă şi astăzi. Haideţi să aflăm cum puteţi fi în Hristos Isus.
Sunt atât de multe căi diferite care pretind că duc la Hristos Isus. Astfel, unii spun că trebuie să te alături unei biserici, alţii spun că, dacă crezi şi dacă faci un lucru sau altul, ajungi în Hristos.
Unii spun că ajungi prin botez, alţii spun că prin părtăşie, dar 1 Corinteni 12.13 spune clar că „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup” care este Trupul lui Hristos, trupul de credincioşi.
Deci în Hristos nu putem ajunge printr-un botez, nici prin strângerea de mâini, nici printr-o simţire, ci printr-un mare Duh, care este Duhul Sfânt.
Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup, care este trupul Domnului Isus Hristos.
Uitaţi-vă la El: zdrobit, lovit, sfâşiat şi străpuns de suliţa romană, pentru ca, prin Duhul Sfânt, noi să putem fi botezaţi în trupul Său, fiind făcuţi părtaşi naturii Sale divine. Aţi înţeles?
Aceasta înseamnă că, după ce intraţi în trupul Său, deveniţi părtaşi naturii lui Hristos.
Cum aţi mai putea minţi, fura, înşela sau aluneca, dacă natura divină a lui Hristos este în voi? Este imposibil.
Dacă sunteţi părtaşi ai naturii lui Hristos, deveniţi făpturi noi. Atunci „cele vechi s-au dus şi toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17)
Toate răfuielile noastre, certurile, argumentele, răsfăţurile, au trecut. Care sunt roadele Duhului?
Noi am zidit pe apartenenţa la o biserică, pe strigat, pe demonstraţia lucrărilor noastre, dar prima roadă a Duhului este dragostea. Să iubim pe cine? Pe cei ce sunt neiubiţi. Acesta este Duhul lui Hristos.
Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, blândeţea, mila, credinţa.
O, tu nu poţi spune: „Frate Branham, eu fac asta şi cealaltă. Eu ştiu ce am pentru că mă rog pentru bolnavi şi sunt vindecaţi.
Frate, Dumnezeu mi-a descoperit Cuvântul aşa şi pe dincolo; şi am cunoştinţă deplină despre Cuvânt. Tu eşti greşit, dar eu vindec bolnavii, vorbesc în limbi, scot draci şi pot face toate aceste lucruri.”
Este adevărat, dar Isus a spus:
„Mulţi îmi vor zice în ziua aceea:
„Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” (Matei 7.22-23).
Asta schimbă puţin tabloul, nu-i aşa, frate?
Tu spui: „O, frate Branham, eu cunosc un frate care face cutare…”
Să nu priviţi niciodată la un om după semnele pe care poate să le facă, deoarece este posibil să vindece oamenii, să aibă darul prorociei sau cunoştinţă şi cu toate acestea, Pavel a spus:
„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Chiar dacă aş înţelege toate tainele lui Dumnezeu; chiar dacă am D.D., Ph.D. sau S.S.D., chiar dacă am credinţă să mut munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13.1-2).
Prorocia este bună; vorbirea în limbi este bună; tălmăcirea este bună; strigarea este bună, dar tu nu poţi face toate aceste lucruri fără ca mai întâi să fii botezat fundamental în Hristos.
Toate acestea nu sunt roadele Duhului, ci darurile Lui. Este ca şi cum aş aduce nişte mere din nord şi le-aş lega într-un palmier, după care aş spune:
„Uite ce măr frumos am aici…”
Este adevărat, acolo este un pom, iar pe el atârnă mere, însă acele roade nu sunt produsele acelui palmier. Amin.
Iată. Voi puteţi face lucrări mari, prin credinţă, şi totuşi să nu fiţi născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu. Fiţi atenţi atunci. De ce? Pentru că aici este o linie periculoasă! Nu susţineţi că tot ce aveţi este de la Dumnezeu.
Nădăjduiesc să nu vă supăraţi pe mine, căci vă iubesc şi vă avertizez ca un tată care vede cum copiii lui sunt pe cale să se rănească dacă nu bagă de seamă.
Fiţi atenţi! Nu vă uitaţi după mulţimi mari şi nici după lucruri mari. Nu priviţi la demonstraţii mari, nici la vindecări măreţe sau la alte lucruri mari, ci priviţi în sus la marele Mântuitor, Domnul Isus.
Roada Duhului este dragostea. Ce este Dumnezeu? Dragoste. Aceasta înseamnă că dacă nu poţi să-l iubeşti pe vrăjmaşul tău, indiferent ce spune despre tine, dacă nu-l poţi iubi pe vecinul tău, indiferent ce-ţi face, eşti greşit.
Este nevoie ca din inima ta, nu de pe buze, nici datorită cunoştinţei care-ţi spune că ar trebui să faci asta sau cealaltă, ci este nevoie ca în inima ta să fie Ceva care te face să-i iubeşti, indiferent ce spun sau ce fac ei.
Dacă nu este aşa, este timpul să vii din nou la altar, deoarece nu ai avut niciodată ceea ce ţi s-a părut că ai sau ceea ce ar fi trebuit să ai cu adevărat. Amin.
O, nu-mi place să spun aceasta, dar mă doare să ştiu că sunt asemenea oameni chiar printre cei ce trăiesc alături de mine.
Şi, aşa cum am spus şi dimineaţă, dacă aţi ştiut că sunt flămând şi aţi avut doar câţiva pesmeţi pe masă, i-aţi împărţit cu copiii voştri şi cu mine. Aşa este.
Prieteni iubiţi, acesta este motivul pentru care nu pot trece indiferent. Fac aceasta pentru că mă credeţi şi pentru că ştiu că mă iubiţi şi aţi văzut Duhul lui Dumnezeu lucrând.
Cum aş putea să tac şi să nu vă avertizez când văd linia periculoasă de care vă apropiaţi? Dacă nu m-ar interesa, aş fi un păstor fals şi nu un slujitor al lui Hristos.
Nu umblaţi după demonstraţii!
Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, mila – acestea sunt roadele Duhului.
Este timpul să ne întoarcem la început!
Poate ziceţi: „Frate Branham, tu eşti împotriva darurilor Duhului!” Nicidecum.
Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, ca în cazul problemei cu Adam.
Eu nu condamn darurile Duhului, pentru că ele aparţin bisericii, dar problema este că voi umblaţi după daruri în loc să umblaţi după Dătător.
Ştiu că sună puţin ciudat, dar v-am simţit. Aţi văzut? Este adevărul.
Voi trebuie să vă întoarceţi înapoi, dar nu intelectual, ci cu inima. Lăsaţi pacea lui Dumnezeu să se odihnească în inima voastră, ca să vă puteţi iubi vrăjmaşii ca pe voi înşivă.
Aţi văzut cum a procedat Moise atunci când oamenii s-au răzvrătit împotriva lui? S-a aruncat cu faţa la pământ şi a strigat:
„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta…” (Exod 32.32).
Isus i-a iubit atât de mult pe vrăjmaşi, încât Şi-a dat viaţa ca să-i salveze pe cei ce au fost răi cu El, iar pe cruce a mijlocit pentru ei, zicând:
„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” –(Luca 23.34).
Ei nu L-au putut înţelege; nu au înţeles propovăduirea Sa. Viaţa Sa a fost neînţeleasă şi la fel vorbirea Sa.
În epistola sa, Pavel spune: „ … celor ce sunt în Hristos Isus…”
Cum ajungem în Hristos? Prin botezul cu Duhul Sfânt.
Dumnezeu vă dă Duhul Sfânt, prin har, prin credinţă, conform alegerii Sale, înţelegeţi?
Tu spui: „Frate Branham, eu am făcut asta şi cealaltă…”, dar aceasta nu înseamnă nimic.
Mai întâi trebuie să aveţi în inimă experienţa naşterii din nou, a pomului care a fost sădit, iar apoi el va aduce la suprafaţă propriile sale roade.
De exemplu, voi sădiţi un portocal când este atât de mic (fratele Branham arată) şi singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să-l udaţi.
Ce se va întâmpla? Micuţul copăcel va bea apă, dar roadele lui nu sunt în apă, nici în pământ, ci în el însuşi. Pentru a le aduce însă la suprafaţă este nevoie ca acel copac să fie plantat şi apoi să bea apă. El trebuie să bea mai mult decât îi este porţia.
Problema viilor voastre de astăzi (mă refer la bisericile voastre) este că nu au destulă apă.
Dacă sădiţi acest pomişor, el va bea până când nu va mai putea, iar după un timp veţi observa că dă ramuri şi frunze, apoi va rodi portocale.
Dar nu portocalele vin primele, ci mai întâi trebuie să aveţi pomul şi pomul este sădit în Hristos Isus, Fântâna nesecată a vieţii.
Aşa este şi cu creştinul. Tot ce îi este necesar în călătoria sa pe pământ, îi este dat când se află în Hristos.
Şi tot ce trebuie să facă este să bea şi să bea, până când fiecare roadă a Duhului, fiecare dar al Duhului şi tot ce este în Hristos, îi aparţine; este în el pe tot parcursul călătoriei.
Voi trebuie să-l luaţi pe cel mai mic copac, pe cel ce este un bebeluş în Hristos, şi să-l puneţi lângă Izvorul de apă: nesecata Viaţă a lui Hristos.
Atunci sunteţi plasaţi în Hristos, iar când sunteţi în El, prin Duhul Sfânt, toate calităţile Duhului locuiesc în voi.
Dar cum este dacă pomul vostru de portocal nu rodeşte portocale, ci smochine? Înseamnă că aţi încurcat pomii. Desigur, şi în cazul acesta obţineţi roade, dar nu acelea pe care le-aţi dorit.
Tot aşa este şi cu un creştin. Noi trebuie să avem roadele lui Hristos.
Pavel spunea că trebuie să mâncaţi carne împreună, sub semnul sincer al lui Dumnezeu.
Prieteni, mai întâi de toate, întoarceţi-vă la fundament şi începeţi de acolo.
În epistola sa, Pavel se adresează celor ce erau deja în Hristos Isus, prin Duhul Sfânt, şi le spunea:
„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.” (v. 2).
Vedeţi, el le dă binecuvântările lui Dumnezeu.
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (v. 3).
Poate cineva spune: „Eu pot să fiu creştin şi să stau acasă!” Nu, tu nu poţi face aceasta, deoarece trebuie să fii împreună cu restul trupului tău, iar El ne-a binecuvântat împreună, în locurile cereşti, în Hristos.
Eu am fost foarte şocat când am aflat că peste 90% din americani nu merg duminica la biserică. Aceasta înseamnă că peste 90% din americani merg la lucrările diavolului, în loc să fie în biserică.
Gândiţi-vă: la fiecare colţ este plin de biserici, iar ei stau acolo, se ceartă, se contrazic, fac prozeliţi unii de la alţii şi apoi spun că L-au aflat pe Domnul Isus.
O, Doamne, ei au pus carul înaintea calului!
Poate că Domnul va turna puţin balsam vindecător în seara aceasta şi va pune jos aceste lucruri.
Acum am ceva pe inimă şi trebuie să vă spun, deoarece nu ştiu cât voi mai trăi, nici dacă voi mai ajunge aici şi vreau ca atunci când voi sta la bara de judecată, să fiu găsit curat de sângele oricărui om.
Întoarceţi-vă, prieteni! Întoarceţi-vă la dragostea lui Dumnezeu! Nu vă duceţi după orice vânt de învăţătură, sărind încoace şi încolo, şi nu fugiţi din biserică de câte ori zboară ceva pe sus.
Voi ştiţi că ei cultivă săritul în sus. Prin aceasta nu vreau să spun că sunt greşiţi, ci au inimile însetate. Noi trebuie să ne adunăm pretutindeni şi să stăm în locurile cereşti; trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi atunci El va lucra cu noi.
„În El, Dumnezeu ne-a ales…” (v. 4). Cine a făcut alegerea? Dumnezeu.
Isus a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi…” (Ioan 15.16).
„În El, Dumnezeu ne-a ales…” Pe cine? Pe cei ce sunt în Hristos Isus.
„În El, Dumnezeu ne-a ales…” Când? Ieri? Alaltăieri? Ascultaţi ce spune Scriptura:
„ … înainte de întemeierea lumii…”
Cu siguranţă nu am citit greşit, ci aşa este scris în versiunea King James.
Deci, Dumnezeu v-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii. Şi dacă Dumnezeu a ştiut aceasta, de ce vă mai temeţi?
De ce vă mai temeţi, dacă Dumnezeu a ştiut să vă aleagă în Hristos Isus, înainte de întemeierea lumii, iar voi aţi venit şi aţi acceptat chemarea?
Care este problema, surorilor? El poate să vă vindece, nu-i aşa? Sigur că da. Am dreptate, frate din scaunul cu rotile? Sigur.
„Dumnezeu v-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii.” Aşa spune Scriptura.
„ … ca să fiţi sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui…” (v. 4). În ce? „În dragostea Lui.”
Oh, aceasta este Biserica fără pată şi neprihănită. Cum vom ajunge astfel? Noi nu putem ajunge singuri, pentru că suntem oameni supuşi tuturor greşelilor.
Acum însă, ne îndreptăm spre desăvârşire.
Haideţi să deschidem puţin la Evrei 9 şi să citim versetul 21.
Ascultaţi ce spune Pavel. Mai întâi vom citi totuşi versetul 1 din capitolul 10:
„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”
Subiectul este desăvârşirea. Cum poate un muritor să devină desăvârşit?
Deşi pare imposibil, Dumnezeu a spus în Cuvântul Său că „El ne-a ales încă înainte de întemeierea lumii, să fim sfinţi şi desăvârşiţi.” Cum veţi ajunge acolo?
La rândul Său, Isus a spus:
„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48).
Deşi Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană, ca să fim desăvârşiţi înaintea Sa, noi totuşi cârtim şi murmurăm…
Nu credeţi că Dumnezeu a văzut toate aceste lucruri? El le-a văzut dinainte şi le-a hotărât aşa, alegându-ne înainte de întemeierea lumii.
Iată cum a făcut-o. În Evrei 9.11-12 citim:
„Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;
şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.”
În timpul Legii, ei intrau sub vărsarea de sânge a viţeilor şi a ţapilor, dar acest sânge nu putea îndepărta păcatul deoarece era sânge de animal.
Cum era posibil ca viaţa unui animal mort, ieşită din celula de sânge, să vină peste un om?
Viaţa unui miel, a unui viţel sau a unui ţap, care a fost jertfit pentru păcatele noastre, nu se poate întoarce peste fiinţa umană. Nu este posibil. Din pricina aceasta, Dumnezeu a hotărât încă înainte de întemeierea lumii ca Mielul Său desăvârşit să vină într-o celulă perfectă, creată de El însuşi, ca să aducă Sângele răscumpărării în lume…
Cum puteţi să-L respingeţi pe Cel ce era în celula aceea de Sânge? Cum puteţi respinge dragostea Celui ce S-a jertfit pentru voi pentru ca, prin jertfirea Sa, să facă posibilă venirea Duhului Sfânt peste cel credincios? Prin aceasta, a adus răscumpărarea veşnică. Amin.
Acum aţi înţeles? Îndepărtarea păcatului este făcută prin spălarea sângelui, pentru ca Duhul Sfânt să câştige credinciosul, curăţindu-i sufletul pentru părtăşie. Acest Duh de Viaţă ne duce înăuntru, în Hristos, închizând lumea afară şi punând în noi natura lui Dumnezeu.
Voi sunteţi încă supuşi greşelilor, dar Dumnezeu nu le vede deoarece sunt acoperite de Sânge. El nu le vede prin Sânge pentru că, de câte ori priveşte prin Sânge, vede alb.
Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea în Hristos, deoarece a spus despre El:
„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea…” (Matei 17.5).
Prin Hristos cel desăvârşit, noi am murit faţă de gândurile şi ideile noastre, fiind născuţi din Duhul lui Dumnezeu, aşa că nu mai umblăm după teologia cuiva, ci după Duhul din noi, care nu-i lasă pe cei născuţi din nou să mai umble după lucrurile lumii, ci după lucrurile Duhului.
Romani 8.1 spune că „nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti (lupte, război, certuri, invidie, egoism, etc.), ci după îndemnurile Duhului.”
Vedeţi, voi umblaţi în Hristos, ceea ce înseamnă că toate lucrurile lumii au trecut: toate acele mari crezuri pe care le-aţi avut înainte s-au dus.
Urmarea? Inima şi gândurile devin una în Hristos. Aceasta arată că aţi murit pentru voi înşivă şi v-aţi născut din nou.
Atunci, vine timpul de mers la biserică; nu mai puteţi sta pe loc, ci veţi merge acolo, deoarece însuşi Duhul poartă mărturia adunării împreună, în Hristos Isus.
Ca să scurtăm povestea, deschideţi din nou Biblia la Evrei 10, ca să privim un tip.
Dacă credinciosul Vechi Testamental a comis adulter sau altceva rău, trebuia să aducă un miel. El îl ducea la preot, iar preotul îl cerceta: pe miel, nu pe credincios. Lui nu îi păsa de credincios, pentru că el nici măcar nu era în tablou. Credinciosul venea doar şi prezenta mielul.
Oh, fraţilor, dacă aţi putea vedea aceasta!
Poate spui: „Păi, eu ştiu ce am făcut când eram tânăr!”, dar asta nu are nici o importanţă pentru că tu Îi prezinţi lui Dumnezeu Mielul, înţelegeţi?
Preotul nu zicea: „Ai nasul prea mare; ai urechile prea lungi şi trebuie să accepţi…”. Nu, nu, pentru că nici măcar nu privea la om, ci privea şi cerceta mielul, iar, dacă îi găsea vreun cusur, îl dădea înapoi. De ce? Pentru că nu era jertfa potrivită. Aceasta însemna că omul trebuia să aducă un miel corespunzător, pentru ca atunci când avea să fie cercetat de preot, acesta să spună:
„Bine, ai ales un miel bun; l-am găsit fără cusur.”
După aceea, preotul punea mielul jos şi îi lăsa capul pe spate. Credinciosul îşi punea mâinile peste el şi spunea:
„Dumnezeule, ar trebui să mor pentru păcatele mele, dar mielul acesta moare în locul meu.” Preotul tăia gâtul mielului şi, în timp ce sângele începea să-i curgă, credinciosul îşi ţinea mâinile peste el. Micuţul lui trup se zbătea şi tremura, apoi zbiera pentru ultima dată, în timp ce viaţa îl părăsea.
Dar, prin vărsarea aceasta de sânge, care este un tip, Duhul nu putea să vină înapoi peste credincios, deoarece duhul unui miel, duhul unui animal, nu poate veni peste om.
Oh, cred că mă puteţi înţelege! Dumnezeu însuşi a venit jos. Priviţi. El nu se uită la voi, ci priveşte la Miel, la Hristos, care nu are nici o vină. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a acceptat Jertfa, iar voi vă puneţi mâinile peste Mielul Isus Hristos, vă mărturisiţi păcatele, recunoscând că sunteţi păcătoşi şi că Mielul a murit pentru voi.
Duhul care a ieşit din Miel vine înapoi la credincios. Amin. Astfel, sunteţi desăvârşiţi deoarece Cel ce a murit, Cel neprihănit, Cel puternic, Cel ce vine, Cel acceptat, S-a întors în forma Duhului Sfânt şi l-a adus pe credincios în odihnă.
Asta este! Nu voi, ci El! Dumnezeu nu se uită la voi, ci priveşte la El. Voi nu trebuie să muriţi pentru că El a murit în locul vostru. Amin.
El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru păcatele noastre. Pedeapsa a căzut peste El şi, prin rănile Lui am fost vindecaţi. Aici este temelia.
Veniţi la acest Miel şi mărturisiţi-vă păcatele. Mărturisiţi-vă şi credeţi că El a stat în locul vostru, iar Dumnezeu L-a înviat pentru neprihănirea voastră.
Mai mult, chiar Duhul din Mielul care a murit se întoarce la voi şi vă aduce în părtăşie cu Dumnezeu.
Pentru cât timp? Pentru totdeauna. …………………….. …Credinciosul aflat sub sângele mielului, după ce-şi aducea jertfa, pleca de acolo şi comitea din nou adulter sau voia să-şi ucidă vecinul, etc. De ce aceasta? Pentru că duhul care era în acel animal nu putea veni peste credincios.
Haideţi să vedem ce spune Pavel despre aceasta. Amin. Să nu vă speriaţi, căci „Amin” înseamnă „Aşa să fie”.
Acest Om… (nu Legea veche, pentru că Pavel separă legea de har) … Acest Om, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.” (Evrei 10.12).
Acum ascultaţi mai departe:
„ şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să Îi fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui…” (v. 13).
În ordine, fraţilor. V-aţi dat jos vesta ecleziastică? Ascultaţi:
„Căci printr-o singură jertfă…” Nu în fiecare an şi la fiecare trezire, ci: „printr-o singură jertfă, El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt.” (v.14-15).
Înţelegeţi? Hristos a murit pentru păcatele voastre, iar Duhul Sfânt, care era în celula Mielului, se întoarce peste credincios purtând mărturie despre credinţa noastră în Hristos. Prin aceasta, Dumnezeu ne-a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna. Amin.
Acest lucru nu se realizează prin tremurat, nici printr-o emoţie, nici prin faptul că ai vorbit în limbi o dată, de zece ori sau de un milion de ori, nici prin faptul că ai scos draci sau ai predicat Evanghelia, ci prin Jertfa vie: Domnul Isus, care ne-a adus pentru totdeauna în părtăşie pe cei ce sunt sfinţiţi.
În trecut, Dumnezeu putea curăţi credinciosul, dar nu-i putea îndepărta vina, pentru că nu putea fi biruită de nimic.
Dar acum, Duhul Sfânt care a ieşit din trupul lui Hristos şi nu dintr-un animal, Duhul care a ieşit din trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întors peste biserică.
Şi ce a făcut? „O singură dată, printr-o singură Jertfă, i-a curăţit pentru totdeauna pe cei ce au venit la El şi L-au primit.”
În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Cum puteţi să-L întristaţi? Prin muşcatul pe la spate, prin purtarea voastră, prin necredinţă, prin indiferenţă, etc.
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9).
„O, eu sunt metodist; sunt prezbiterian; sunt baptist; sunt penticostal…”
Nimeni nu se poate lăuda, deoarece nimeni nu L-a căutat vreodată pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a căutat pe om. Şi motivul pentru care crede, este că El l-a văzut înainte de întemeierea lumii şi l-a hotărât mai dinainte să intre în trupul lui Hristos.
„Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). Amin. Asta este.
Timpul trece repede şi mai am câteva lucruri pe care vreau să vi le arăt. Iertaţi-mă, căci vă voi învăţa câteva minute în Lumina Cuvântului.
Acum înţelegeţi, prieteni, ce vreau să spun?
Noi suntem oameni ai Evangheliei depline, dar trebuie să fim cu băgare de seamă pentru că biserica Evangheliei este împărţită chiar acum în două grupe: una a devenit rece şi formală – o linie periculoasă, în timp ce cealaltă are tot felul de lucruri mistice şi înalte, care nici măcar nu sunt în Biblie.
Fraţilor, staţi pe mijlocul drumului! Staţi pe aceeaşi Evanghelie pe care au stat şi părinţii credinţei şi vegheaţi să nu cădeţi în extreme!
Mie îmi pare rău pentru păstori. Mă refer la cei care sunt păstori adevăraţi. Unii din biserică vor să fie fanatic, alţii vor să fie de partea cealaltă. De obicei, cei educaţi sunt reci şi formali şi alunecă în aceste extreme, din cauză că nu au nimic duhovnicesc în ei. ……………………………………………………………………….…
…Primul lucru care se întâmplă în asemenea cazuri este că biserica se răceşte, iar dacă nu veghează, se vor rupe. Când se întâmplă aceasta, ei vor căuta să vă tragă de partea lor, dar voi rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă trimită un predicator sensibil la sunetul Evangheliei, care să stea în cale, iar când aveţi nevoie de „bătaie”, să v-o dea, şi când aveţi nevoie de dragoste, să v-o dea fără măsură, ţinându-vă aliniaţi cu Scriptura şi cu Duhul.
El este păstorul care veghează asupra sufletelor voastre.
Prieteni, dacă aveţi un asemenea păstor, fugiţi la Dumnezeu şi rugaţi-vă pentru el tot timpul. Şi încă ceva: ascultaţi-l.
„Dumnezeu ne-a hotărât şi ne-a ales înainte de întemeierea lumii.”
Ascultaţi. Cum ar fi dacă aţi avea o chemare ca a lui Avraam? Noi ştim că Dumnezeu a făcut cu el un legământ necondiţionat.
El i-a zis: „Avraame, Eu ţi l-am dat” şi a adăugat: „Dacă tu vrei, vreau şi Eu.”
Dacă El s-ar întâlni şi cu voi în aceleaşi condiţii, L-aţi crede? Sigur că da.
Daţi-mi voie să vă spun ceva: fiecare bărbat şi fiecare femeie care are Duhul Sfânt în inimă, L-a întâlnit pe Dumnezeu în acelaşi fel ca şi Avraam.
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam fără nici o condiţie, pur şi simplu l-a ales, dându-i legământul lui şi seminţiei lui, care este Hristos, pe care astăzi Îl aveţi în inima voastră şi care v-a adus în părtăşie prin faptul că Şi-a vărsat Sângele pe Calvar pentru salvarea voastră.
Voi sunteţi sămânţa lui Avraam cu Duhul Sfânt pentru că aţi fost aleşi de Dumnezeu.
Cine erai tu? Un biet păcătos pierdut. Un hoinar care a trecut pe lângă o adunare bună a Duhului Sfânt, zicând: „Grămada aceea de holly-rollers!”
Acolo erai tu. Erai atât de aristocrat în Cadillacul tău albastru, încât te gândeai că eşti prea bun ca să mănânci cu restul oamenilor şi aparţineai la una din aceste biserici mari, unde încercai să-ţi ascunzi păcatele.
Dar, prin alegerea Sa suverană, Dumnezeu te-a chemat în această părtăşie minunată. Atunci ţi-ai pierdut toată mândria, toate petrecerile, toate dansurile şi ai venit frumos în Hristos Isus. De ce? Pentru că Dumnezeu te-a ales înainte de întemeierea lumii să fii cetăţean al Împărăţiei Lui. …………………………………………………………………………
…„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale.” (Efeseni 1.4-5).
Haideţi să luăm ca umbră legile Vechiului Testament.
Mai aveţi puţină răbdare cu mine?
După rânduielile Vechiului Testament, care este un tip al legii de azi, când într-o familie se năştea un copil, desigur, el era fiul acelei familii. Tatăl îl iubea, cu siguranţă, dar ca să poată îndeplini toate atribuţiile ce urmau să-i revină, punea un tutore sau un învăţător care să-i educe fiul.
Acest tutore îl înştiinţa tot timpul pe tată despre progresele fiului său.
Orice învăţător biblic ştie că regulile Vechiului Testament erau un tutore sau un îndrumător, pentru că Pavel vorbeşte despre Lege ca fiind tutorele sau îndrumătorul ce avea să ne aducă la Hristos. (Galateni 3.24).
Tutorele a început să-l observe cu atenţie pe băiat. Tatăl nu ştia ce va fi cu fiul său când va fi mare.
Acum ascultaţi-mă cu atenţie, prieteni, iar dacă vi se pare că sunt greşit, rugaţi-vă pentru mine.
Ce s-a întâmplat cu biserica Evangheliei depline când a apărut cu câţiva ani în urmă? Ei au devenit fii ai lui Dumnezeu când au primit Duhul Sfânt. Aşa este.
Duhul Sfânt este Tutorele care i-a ridicat în administraţia lui Dumnezeu.
Tutorele veghea asupra copiilor şi Biserica progresa şi se ridica, văzând epoca naşterii.
Tu spui: „Naşterea din nou?” Da.
Tu eşti tot atât de mult fiu ca atunci când vei fi născut din nou, dar nu uita: Tutorele duce veştile despre tine la Tatăl.
Când băiatul ajungea la o anumită vârstă (cam unde ar trebui să fie biserica acum), în floarea vârstei, deci când era deja matur, tutorele mergea la tată.
Prieteni, chiar dacă era fiul lui, în cazul în care se dovedea că nu era vrednic, nu putea fi adoptat în familia sa. De ce? Pentru că n-a apreciat ceea ce a avut; pentru că a fost un copil neascultător şi nu a avut abilitatea de a avea grijă de lucrarea tatălui.
Dar, dacă era un fiu cuminte şi făcea lucrarea tatălui, tutorele mergea la tatăl şi îi spunea că fiul său este vrednic, că este capabil.
Atunci tatăl îl lua şi-l ducea într-un loc public pentru a face o mărturie publică. Îl îmbrăca cu o mantie specială şi îl prezenta astfel oamenilor, dându-i autoritate peste împărăţia sa, peste treburile sale, etc.
Din momentul acela, fiul avea dreptul să meargă şi să facă anumite lucruri în împărăţie, având aceeaşi autoritate ca şi tatăl său.
Acuma, Biserica a fost născută din nou, din Duhul. Aceasta s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, dar apoi v-aţi rupt în mai multe grupări: Consiliul general, Adunarea lui Dumnezeu, unitarieni, trinitarieni, Biserica lui Dumnezeu, oh, tot felul de ismuri.
Cum poate avea Dumnezeu încredere în voi? Voi sunteţi încă copii şi vă întrebaţi de ce nu sunt printre voi darurile adevărate, dar Satana v-a ferecat ca să nu puteţi merge mai departe.
Întoarceţi-vă înapoi! Nu mai alergaţi după fiecare!
Ştiu că este îngrozitor de dur ceea ce spun, dar este adevărul, frate.
Întoarceţi-vă la Dumnezeu până când dragostea divină va doborî pereţii despărţitori!
Adunarea a primit Duhul Sfânt. Unitarienii au primit Duhul Sfânt; biserica lui Dumnezeu… Oh, ei au primit Duhul Sfânt.
Atunci încetaţi să vă mai certaţi şi întoarceţi-vă la frăţietate, aducând bisericile voastre împreună ca să aveţi o trezire de modă veche cu vindecări şi celelalte!
Atunci veţi avea mai mult timp să vedeţi ce se întâmplă în adunare şi acelaşi Dumnezeu vă va chema împreună, va aduna bisericile împreună, va pune mantia autorităţii peste voi cu fiecare dar divin pe care Îl are în sânul Său.
El Îşi pune slujitorii Săi, dar câtă vreme vă certaţi…
De ce nu m-am dus la Adunarea lui Dumnezeu sau la biserica mea baptistă? De ce nu m-am dus la unitarieni sau la alţii? Pentru că orice strop de influenţă pe care-l am ar fi folosit de acea organizaţie.
Acesta este motivul pentru care nu am mers la nici una, ci am stat în spărtură şi am zis:
„Noi suntem fraţi”.
Uitaţi tradiţiile voastre şi haideţi să fim împreună ca fii ai lui Dumnezeu. Dacă nu vă puteţi iubi unul pe altul în felul acesta, înseamnă că este ceva greşit cu voi, cu experienţa voastră…………………………………………………………………
…Spuneţi că sunteţi salvaţi bazându-vă doar pe nişte emoţii, apoi vă mai miraţi de ce se ridică aceste lucruri false în biserică. Oamenii imită, aceasta este cauza.
Biserica este înfometată, dar voi nu puteţi să vă adunaţi împreună.
Adunaţi-vă în Hristos şi Dumnezeu vă va da credinţa adevărată.
El a făcut-o cu propriul Său Fiu. Aceasta s-a întâmplat când i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan pe Muntele Schimbării, înfiindu-L în prezenţa lor.
Dumnezeu L-a preumbrit şi Biblia spune că apostolii au văzut că a primit acea mantie.
Acolo, El i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan pentru că Biblia cere trei martori: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar când Duhul Sfânt S-a coborât peste El şi haina Lui s-a făcut ca lumina. De ce? Pentru că Dumnezeu Şi-a pus mantia – înfierea – peste Fiul Său, zicând:
„Acesta este Fiul meu preaiubit; de El să ascultaţi”, El împlinind fiecare lege a Vechiului Testament. Amin.
Şi vă spun, predicatorilor: înainte ca Dumnezeu să-Şi poată trimite Biserica în înfiere, trebuie să vă adunaţi împreună sub călăuzirea Duhului Sfânt…
Este nevoie ca această Biserică născută din nou să fie înfiată în Biserica lui Dumnezeu şi apoi chiar biserica lui Dumnezeu va sta la picioarele ei şi va mărşălui. Amin.
Să ne rugăm.
Tată ceresc, noi Te iubim. Ia-ne în grija Ta.
Dumnezeule, aceasta este o biserică drăguţă. Eu îi văd împrăştiaţi peste tot ca pe nişte oi fără păstor, deşi sunt copii născuţi din nou, dar Te iubesc din toată inima, Doamne.
O, Tată, pune cumva stăpânire pe inimile lor, şi astfel să fie o foame de modă veche după Dumnezeu, care să cuprindă tot Phoenix-ul şi să ridice o trezire care să se întindă de la muntele din nord până la cel din sud, astfel ca această vale să fie luminată de slava şi de Puterea lui Dumnezeu.
Îngăduie ca în timp ce fiecare biserică se va ridica la fel ca acele oase uscate din Ezechiel, o carne şi o piele nouă să se ridice peste Biserică în timp ce noi vom merge în Numele Domnului Isus. Amin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze până diseară.
Îi mulţumim Domnului că ne-a ajutat să fim aici. Amin.
– Amin –