CE ESTE O VEDENIE?

Mulţumesc. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru bunătatea pe care Ţi-o arăţi faţă de noi, fiindcă ne simţim atât de nevrednici! Privesc peste audienţă şi văd tortul acesta care a fost pus aici de ziua mea. Îmi pare rău, Tată şi te rog să mă ierţi pentru că nu pot vorbi, dar Te rog să îngădui ca Râul dragostei Tale divine să vină şi să ajute fiecare suflet. Binecuvântează-i pe oamenii care au făcut acest gest.

Tată, dorinţa mea este ca binecuvântările Tale pentru noi să fie mari astăzi, iar slava Ta să umple clădirea aceasta. Mă gândesc la un astfel de moment, atunci când privesc la oamenii aceştia surzi şi muţi care trec pe aici, mergând spre partea cealaltă.. O, Dumnezeule, Te rog să faci ceva măreţ pentru noi astăzi, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Bie ca binecuvântările lui Dumnezeu să se odihnească peste familia Buchman. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni dragi. Cred că este cel mai drăguţ lucru pe care l-am văzut. L-aţi arătat şi audienţei? L-aţi văzut? Aşa-i că este frumos? Vreau să profit de momentul acesta şi să vă mulţumesc. În lumea aceasta nu există nici o cale ca să vă pot răsplăti pe vreunul dintre voi pentru bunătatea voastră. Observ şi cadourile pe care mi le-aţi făcut, micile daruri din plicuri, felicitările şi toate aceste lucruri. Este minunat! Aceasta mă face să doresc să stabilesc şi anul viitor o întâlnire aici, tot de ziua mea. Vă mulţumesc mult.

O, Doamne, este minunat! Am privit în jur, dar nu am ştiut ce este cu toate acestea. Cu siguranţă toate cadourile voastre sunt frumoase.

Pot să spun un singur lucru, iar acesta este o rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă nu voi putea să-mi arăt niciodată recunoştinţa pentru toate aceste cadouri primite de la fiecare dintre voi şi dacă Domnul nu mă va lăsa s-o fac în viaţa aceasta… Chiar şi o fetiţă a pus aici un plic cu micile ei economii, în jur de opt cenţi. Ea mi-a trimis ca şi cadou de ziua mea, toate micile ei economii.

Dumnezeu să vă răsplătească pentru toate aceste minunate cadouri, dragii mei fraţi şi surori. Nu mi-am închipuit că vă gândiţi atât de mult la mine. Chiar nu m-am gândit la aşa ceva şi apreciez cu siguranţă totul.

Astăzi vom avea o discuţie de la inimă la inimă, iar în loc de predică, vom vorbi şi poate vă voi explica unele lucruri care se întâmplă în adunările mele şi vi se par ciudate.

Când am ajuns la uşă, l-am întâlnit pe bunul meu prieten, Art Wilson. Cred că îl cunosc toţi oamenii de afaceri creştini. Locuieşti în Oregon sau în Reno, Nevada, nu-i aşa?

Fratele Art Wilson se află la dreapta mea, iar cel de lângă el este domnul Wood, domnul Banks Wood, prietenul şi vecinul meu. Domnul Wood călătoreşte împreună cu mine şi mulţi dintre voi îl cunoaşteţi ca fiind cel care vinde cărţi la întâlniri. Domnul Wood este un om de afaceri de succes.

Într-o zi când eram în Louisville, Kentucky şi aveam o întâlnire, el şi soţia lui au aflat de această întâlnire şi au venit ca să vadă dacă era adevărat tot ce auziseră (El era un martor al lui Iehova, în timp ce soţia lui era metodistă).

În seara aceea, a fost acolo o fată care era bolnavă de scleroză a oaselor şi zăcea la pat de mai multe luni, nefiind în stare să-şi mişte nici măcar o încheietură de la şolduri în jos. Era o domnişoară de vreo cincisprezece ani. După ce a fost adusă pe platformă, ea s-a ridicat în picioare de pe targă, a umblat peste tot prin acel loc, iar după câteva zile s-a întors la şcoală, perfect sănătoasă. Domnul a făcut atunci multe alte lucruri minunate.

Astfel, pentru că domnul Wood a avut ceva treburi de terminat şi a trebuit să se întoarcă, a venit la următoarea întâlnire care a avut loc la Houston, Texas. El a fost în încăperea în care S-a arătat şi a fost fotografiat Îngerul Domnului, fotografie pe care aţi văzut-o şi aici.

Domnul Wood avea un băiat olog care îşi ţinea piciorul adunat sub el. Eu fusesem plecat peste ocean, în Suedia, iar când m-am întors, cred că cortul era deja instalat în Cleveland, Ohio. A participat şi domnul Wood şi a stat în mulţime urmărind tot ce se întâmplă, la fel ca mulţi alţii, şi a hotărât să rămână până la sfârşit. Acesta este felul în care trebuie să vă purtaţi. El şi-a lăsat munca deoparte şi şi-a adus fiul bolnav la Cleveland.

După câteva seri în care au participat la toate întâlnirile, el şi soţia lui stăteau undeva mai în spate în cort, iar Duhul Sfânt a venit jos şi a spus:

„Doamna care stă acolo în spate împreună cu soţul ei un om de afaceri, are o tumoare, iar fiul ei este olog. Dar, Aşa vorbeşte Domnul: este vindecat! În seara aceea, băiatul a fost vindecat, iar de atunci este bine, piciorul i s-a îndreptat şi băiatul este la fel de normal ca orice alt copil sănătos.

Imediat după aceea, domnul Wood a renunţat la afacerea lui şi îşi câştigă pâinea alături de mine. Acum, fiul lui este prieten cu fiul meu, este la fel de normal ca şi băiatul meu şi este pe punctul să se înroleze în armată. Astfel, Domnul este bun şi plin de îndurare, nu-i aşa? O, şi câte multe alte lucruri măreţe a făcut în mijlocul nostru!

În seara aceasta, vom începe puţin mai devreme deoarece la ora opt trebuie să ajung la o întâlnire în Louisville, Kentucky. Pentru aceasta, trebuie să conduc toată noaptea, în jur de opt sau zece ore, aşa că vom ajunge exact la timp pentru întâlnire. Aşadar, serviciul din seara aceasta va începe mai devreme şi vom aprecia dacă veţi dori să veniţi mai devreme.

Fratele Iosif a spus că numerele de rugăciune vor fi împărţite la ora şase, iar eu voi putea fi deja pe platformă. Pentru că Billy va fi luat curând la armată, numerele de rugăciune sunt împărţite de domnul Wood, iar Billy îi conduce pe oameni înăuntru.

Eu l-am întrebat: „Te descurci, frate Wood?”

„Mă descurc”, a răspuns el, „dar am avut două numere de rugăciune pe care le doreau şase persoane. Ce trebuie să fac în cazul acesta?”

„Ce ai făcut şi tu.”

Aseară, fratele a fost foarte fericit când a văzut că oamenii cărora li se dau numere de rugăciune şi care vin pe platformă, sunt vindecaţi de Dumnezeu. El este foarte fericit pentru aceasta.

În seara aceasta, fratele a fost în situaţia de a da două numere la şase persoane. Cred că voi fi pe platformă la opt fără un sfert, ca să putem da drumul mai repede oamenilor având în vedere drumul lung care ne stă în faţă în noaptea aceasta.

Vă mulţumesc pentru că aţi venit aici în această după-amiază rece şi cu vânt. Aceasta arată că nu veniţi aici ca să fiţi văzuţi, ci pentru binele pe care îl puteţi primi în urma întâlnirii cu Dumnezeu, şi mă rog ca El să vă binecuvânteze din belşug. Vreau să spun că nu este obligatoriu ca toţi oamenii să fie aici la ora şase, ci doar cei care doresc numere de rugăciune.

Fie ca Domnul să-Şi reverse binecuvântările peste strângerea noastră laolaltă, şi nădăjduiesc că dacă va fi cu voia Domnului, într-o zi, foarte curând, să revin la Chicago în slujba Domnului.

Biblia spune în Numeri 12.6:

„Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.”

Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările la Cuvântul Său.

În continuare, vom avea o discuţie de la inimă la inimă. Fratele Iosif nu ştie, dar îl rog să mă întrerupă ori de câte ori va dori, dacă are ceva de spus.

Azi dimineaţă am avut un interviu la radio. Aţi ascultat toţi emisiunea? Acesta este motivul pentru care astăzi m-am gândit să prind cumva ceea ce simt oamenii, astfel încât să vadă felul în care lucrează Supranaturalul şi să avem o discuţie simplă, de la inimă la inimă, prin care să vă ajut să pătrundeţi cât se poate de mult în această problemă. Multe din lucrurile pe care le am pe inimă să vi le spun în seara aceasta, nu le-am mai spus niciodată în faţa unei audienţe, de aceea doresc ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările la tot ceea ce voi spune.

„Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.” (1Corinteni 14.37).

Primul lucru despre care vreau să vorbesc este: Ce sunt vedeniile? Ce poate fi o vedenie? Eu nu le voi răspunde criticilor aşa cum a făcut-o Billy Graham şi sunt recunoscător că am atât de puţini critici. Totuşi, mulţi oameni, dintre care majoritatea nu au fost la întâlnirile mele, ar putea spune: „Ei bine, acolo nu este nimic!”, dar când Isus le ia inimile în stăpânire, totul devine clar şi ei văd că tot ceea ce se spune prin acele vedenii este adevărat.

Mulţi oameni mă întreabă: „Frate Branham, tu vezi ceva material, real, sau este doar ceva imprimat în mintea ta?” Este ceva real. Este la fel de real ca tot ce văd chiar acum, iar acest lucru se întâmplă prin mila suverană a lui Dumnezeu. Mama mi-a spus că atunci când m-am născut, a apărut o Lumină care S-a aşezat deasupra patului în care am fost aşezat eu după naştere. De atunci încoace, de când pot să-mi amintesc, aceste lucruri s-au petrecut tot timpul în viaţa mea.

Aceste vedenii se derulează pur şi simplu în faţa mea. Eu nu am cum să le explic cu adevărat, dar fac tot ce pot ca să vă ajut să înţelegeţi. Totul este să te laşi în voia Duhului Sfânt, iar El vine şi desfăşoară totul în faţa ta. Tu eşti conştient că te afli în locul acela, dar în acelaşi timp eşti dus cu patruzeci de ani în viaţa din trecut a cuiva şi priveşti ce a făcut atunci. Astfel, sigurul lucru pe care pot să-l fac, este să spun ceea ce văd. După aceea îmi revin şi îmi dau seama că am spus ceva, dar de foarte multe ori nu ştiu ce am spus. Astfel, modul în care pot afla ce am spus când eram sub ungere sunt aceşti băieţi cu benzile lor de înregistrare: ei le derulează înapoi şi astfel pot să ascult ce s-a întâmplat. Deci, nu eu sunt cel care face aceasta, ci acest lucru îmi este dat cu un scop.

Eu cred din toată inima că predicarea Evangheliei este cea mai măreaţă şi mai înaltă cale dată de Dumnezeu pentru aducerea Mesajului la poporul Său, ca să-i facă pe oameni să creadă Cuvântul Său. Aşa este.

Dacă observaţi, Biblia pune slujbele din biserică în următoarea ordine: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, iar alături de ele pune cele nouă daruri duhovniceşti care lucrează în fiecare biserică.  (Efeseni 4.11, 1Corinteni 12.8-11).

Serviciile mele din America nu s-au desfăşurat atât de bine cum ar fi trebuit, dar serviciile de peste ocean sunt cu mult mai puternice, pentru că oamenii de acolo răspund mult mai bine la vedeniile pe care le primesc. Nu ştiu de ce este aşa, iar când spun aceasta nu mă refer la voi, la cei prezenţi aici, ci vorbesc despre oamenii de peste tot, cum ar fi, să zicem, oraşul Chicago în întregime sau oraşul Durban din Africa de Sud, ca un întreg, sau Mexico City. Ei vor fi cu opt procente mai receptivi decât oamenii din America.

După părerea mea, americanii răspund cel mai bine la serviciile de vindecare ale lui Oral Roberts. Fratele Oral Roberts este un vorbitor puternic, un predicator adevărat şi un frate cu frica lui Dumnezeu. Fratele Oral Roberts este un frate de suflet pentru mine, un frate drag.  Am un mare respect pentru el, iar Domnul este cu el şi îl binecuvântează în mod minunat.

Cât despre adunările din America… Vedeţi, s-ar putea ca noi amândoi să mergem într-un oraş, să ne stabilim întâlnirile, dar audienţele lui le vor depăşi de câteva ori pe ale mele, chiar dacă îşi va face numai un pic de publicitate. De ce aceasta? Pentru că lucrarea lui are un impact mai mare aici, în America, el fiind un vorbitor foarte convingător. Are un fel anume. Este deştept, educat, cunoaşte Biblia şi poate s-o prezinte într-un asemenea mod încât oamenii educaţi îl vor asculta deoarece este la nivelul la care trăiesc ei.

Dacă priviţi însă spre noi când am mers în Africa, veţi vedea că nu ne putem compara deloc cu ei. Până acum, oamenii needucaţi au fost cei care au căutat supranaturalul, pentru că ei nu au educaţie şi nu au fost învăţaţi la şcoală cum au fost învăţaţi aceştia. Aşadar, supranaturalul este dar de Dumnezeu pentru a-i câştiga pe oameni.

Desigur, eu nu vreau să spun că numeroşii oameni educaţi, deştepţi, isteţi, unii dintre ei cu rang înalt, chiar regi, şefi de stat, monarhi nu ar crede şi nu ar primi, pentru că ei o fac cu siguranţă, dar în general, în bisericile din America nu am mai avut de mult timp o trezire, încă din epoca lui Wesley.

Vechea generaţie, când oamenii şi poporul lui Wesey erau scoşi afară şi numiţi „holly-rollers” sau „tremurici” pentru că îşi scuturau capul şi apoi zăceau peste tot pe platformă şi pe culoare, a trecut. Ceilalţi turnau apă pe ei şi le făcea vânt atunci când venea Duhul Sfânt peste ei, dar zilele acelea au trecut demult, iar acum toţi ne-am aşezat şi stăm cât se poate de bine. Oamenii de astăzi sunt învăţaţi într-un anumit fel, iar vorbitorul poate să le prezinte lucrurile cu multă măiestrie, ceea ce este în ordine cât timp Îl primesc pe Hristos. Acesta este lucrul cel mai important: este bine cât timp Îl primeşti pe Hristos.

Noi îl urmărim pe fratele Roberts şi poate i-aţi auzit şi voi programul de la radio de azi dimineaţă. Eu citesc articolele din ziar şi am aflat „la prima mână” că în Australia s-a întâmplat lucrul acela oribil, când l-au luat în derâdere,   l-au numit fals şi l-au dat afară uite-aşa, deşi acest fel de lucrare ar fi putut scutura totul foarte bine. Vedeţi? Ar fi fost o situaţie total diferită acum.

Totuşi, Dumnezeu i-a dat fratelui Roberts un fel de a lucra cu oamenii pe care eu nu-l pot atinge, şi probabil că felul în care lucrez eu cu oamenii nu poate fi atins de el. Dar oricum, suntem fraţi şi încercăm să facem tot ce putem pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedeniile sunt doar o parte a Evangheliei care este predicată. Dacă aş fi avut educaţie, o dicţie mai bună şi aşa mai departe, poate aş fi fost un predicator de felul acesta, şi v-aş fi prezentat Evanghelia conform educaţiei mele. Dar pentru că Dumnezeu a ştiut că eu nu voi fi o persoană cu educaţie, a trebuit să-mi dea altceva cu care să lucrez. Aşa a făcut El, acesta fiind singurul fel de lucrare pe care îl ştiu.

Poate vă întrebaţi ce se întâmplă când vine pe platformă un pacient – poate ar fi mai bine să nu-l numesc aşa pentru că acesta este un termen medical. Iată deci, ce se întâmplă atunci când în faţa mea stă cineva care are nevoie de ajutor: Eu nu am nici o legătură cu el, absolut niciuna, ci omul acela este cel care pune în acţiune darul divin. Eu nu am nimic a face cu aceasta, ci doar mă pun la dispoziţia Duhului Sfânt, mă predau în totalitate Lui, până când duhul meu şi Duhul Lui care este în mine şi Căruia m-am predat, sunt una. Ca să mă înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, vă dau un exemplu:

Duhul Sfânt este sus, iar eu continui să mă predau Lui până când ştiu că este aici. Apoi, vorbesc cu persoana care are nevoie de ajutor până când reuşesc să-i atrag atenţia. În tot acest timp, eu nu ştiu nimic despre omul din faţa mea. Apoi, Duhul Sfânt, prin duhul meu predat, îmi arată viaţa acelei persoane, iar când se întâmplă aceasta, credinţa acelei persoane creşte până la un anumit nivel. De multe ori, eu încep să spun alte lucruri, dar El mă opreşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul…” şi de fiecare dată este perfect, nu greşeşte niciodată. El îi va spune întotdeauna exact ceea ce este nevoie pentru rezolvarea problemei, şi este întocmai. Notaţi-vă aceste lucruri şi veţi vedea că se întâmplă exact aşa. Deci, pacientul este cel care face aceasta.

Aş putea să vă explic acesta şi mai simplu, astfel încât să puteţi înţelege. Să zicem că toţi suntem băieţi şi fete şi ne aflăm din nou în vremea copilăriei. Acolo este un gard mare, iar dincolo de el are loc un carnaval şi din întâmplare eu sunt cel mai înalt dintre toţi. Poate voi sunteţi mai puternici decât mine, dar eu sunt mai înalt. Înţelegeţi? Dumnezeu îi face pe oameni diferiţi, ca să poată lucra prin ei diferit. Ei bine, şi la nivelul la care pot vedea eu, este o gaură în gard. Astfel, este nevoie să mă urc doar puţin pe vârful degetelor, ca să pot privi pe gaură şi să văd ce se petrece dincolo de gard, după care mă las în jos şi vă spun ce am văzut. Aţi prins ideea? Acum fiţi atenţi!

Poate că cel de lângă mine este mai puternic, dar el nu poate vedea totul, aşa că mă întreabă:

„Ce vezi, frate Branham?”

„O clipă”, zic eu, după care sar cât pot de sus, mă prind cu mâinile de marginile gardului, privesc prin gaură şi spun:

„Văd un elefant.”, după care revin jos.

Vedeţi, este destul de greu pentru că trebuie să mă urc acolo sus.. V-am spus aceasta ca un exemplu, ca să fiu sigur că înţelegeţi.

Aşadar, după ce revin jos, voi mă întrebaţi: „Ce ai văzut?” iar eu răspund: „Un elefant.” Înţelegeţi?

Tot aşa este şi cu persoana care stă pe platformă şi foloseşte darul divin. Este o stare tensionată, pentru că nu cel care posedă darul, îl foloseşte, ci persoana din faţa lui, dar ea face aceasta fără să fie conştientă de acest lucru.

Aseară a fost pe platformă un bărbat despre care la început am crezut că este surd sau mut. Astfel, l-am întrebat ceva de felul: „Ce mai faci, domnule?”, dar el a continuat să stea pur şi simplu, fără să spună nimic, aşa că am zis: „Ei bine, cred că este surd sau mut.”

Acum priviţi harul suveran! Este la fel ca în cazul maniacului care a venit pe platformă, sau ca în cazul vrăjitorului din Africa, ce stătea acolo cu acele oase în mână şi mă provoca. Vedeţi? Atunci, harul ia totul sub control şi nu trebuie să vă mai faceţi nici o grijă, fiindcă totul este sub controlul Lui.

Dumnezeu preia controlul acolo unde voi sunteţi depăşiţi şi nu puteţi face nimic. Astfel, în timp ce stăteam în faţa acelui bărbat şi mă gândeam că este surd sau mut, am avut o vedenie… şi i-am spus că era dintr-o altă ţară, din Finlanda sau o ţară de acolo. Nu-mi amintesc exact numele ţării, dar fratele Iosif mi-a spus că omul acela a fost total surprins când a văzut că ştiu ce naţionalitate are. Dumnezeu mi-a arătat aceasta prin harul Său măreţ.

(În continuare este redat cu cuvintele editorului, dialogul dintre fratele Mattsson Boze şi fratele Branham)

 „Aşa s-a întâmplat. Nu i-ai spus nici un cuvânt acelui om.”

„Da, domnule.”

Apoi ai zis: „Am crezut că eşti surd sau mut, dar nu eşti, ci nu înţelegi limba engleză.”

„Exact aşa a fost.”

„Eu nu puteam înţelege cum de ştii toate acestea”, a continuat fratele Boze.

„Nici eu nu pot explica şi nici nu am ştiut. Dar după aceea i-am spus care era problema lui, că avea probleme cu ficatul sau…”

„Da, da. (Altcineva spune: „Cu inima”).

„Da, probleme cu inima.”

„I-ai spus că este predicator finlandez şi că are probleme cu inima.”

Mă întreb dacă nu cumva, din întâmplare, bărbatul acela este în seara aceasta aici? Poate este aici şi este şi cineva care să-i traducă în finlandeză. Dacă bărbatul finlandez despre care vorbim şi care a fost aseară pe platformă, este aici, aş vrea să ridice mâna. Aş vrea doar să…

Cineva spune: „Îl cunosc pe bărbatul acela.”

„Îl cunoşti?”

„Da, îl cunosc şi ştiu că tot ce i-ai spus este adevărat.”

„Oh, am crezut că a venit tocmai din Finlanda numai ca să se facă rugăciune pentru el!”

„Nu, el este aici de un an sau doi, numai că nu a reuşit să înveţe limba engleză.”                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

„Oh, aceasta este problema!”

„El ţine întruniri în limba finlandeză în Waukegan, Illinois.”

„Păi, în cazul acesta bănuiesc să a plecat înapoi acasă.” )

Când a fost pe pământ, Isus era Purtătorul de Cuvânt uns al lui Dumnezeu. Credeţi aceasta? El era Unicul Fiu al lui Dumnezeu, şi Dumnezeu era în Hristos fără măsură, împăcând lumea cu Sine. Credeţi aceasta, voi studenţi ai Bibliei? El era Emanuel. Niciunul dintre noi nu va putea ocupa vreodată acest loc. Nu, nu! El a fost Fiul Sfânt al lui Dumnezeu, născut din fecioară şi noi nu vom fi niciodată în stare să facem, de la noi înşine, lucrările pe care le-a făcut El. Totuşi El a promis că noi vom face lucrările pe care le-a făcut El pentru că vom deveni copii înfiaţi ai lui Dumnezeu, prin El. Este adevărat? Lucrul acesta este valabil pentru fiecare dintre noi, pentru că fiecare credincios devine fiu sau fiică a lui Dumnezeu.

Când femeia cu scurgerea de sânge s-a atins de haina Lui, a fost ca şi cum ar fi privit printr-o gaură. El a simţit cum a ieşit o putere, S-a simţit slăbit, dar nu a ştiut ce se întâmplase. Cineva Îl atinsese prin credinţă, iar când a întrebat cine a făcut aceasta, toţi au negat. Atunci, S-a întors şi a căutat cu privirea în jur, până când a găsit femeia. Cum a recunoscut-o? Cum a ştiut că ea a făcut-o? Aceasta este întrebarea la care vreau să dau un răspuns. Cum a ştiut că femeia aceea L-a atins?

Daţi-mi voie să încerc să vă explic, ca frate al vostru, cum a ştiut că era ea.

Când cineva face aceasta… Pot s-o spun după ceea ce se întâmplă în adunările de aici, după felul în care lucrează Duhul. Când cineva este binecuvântat, ai senzaţia că ceva te trage spre acea persoană şi astfel ajungi la ea. Apoi, ai o vedenie în care vezi ce i s-a întâmplat şi care este problema ei; când te uiţi înapoi la persoana aceea, constaţi că este de fapt persoana pe care ai văzut-o în vedenie. Este ca şi un canal între tine şi ea. Aşa cred că a ştiut şi El cine era persoana care L-a atins. El n-a explicat niciodată pentru că Duhul Sfânt lucrează întotdeauna la fel, dar acesta este felul în care a ştiut ce s-a întâmplat.

Uneori spun: „Doamna care stă acolo şi are o pălărie verde… Tu suferi de cutare sau cutare şi vii din locul cutare…”

Tu stai şi asculţi, eşti chiar în mijlocul unei vedenii şi urmăreşti ce se întâmplă, apoi, poate o vezi pe femeie încovoindu-se, cu Lumina în jurul ei, şi zici: „Ea este vindecată. Aceasta este Aşa vorbeşte Domnul!” Înţelegeţi? Domnul este Cel care dă vedenia. Credinţa ta în El, mă foloseşte pe mine ca şi portavoce ca să-ţi spună ceea ce doreşti să-ţi spună. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Acesta este felul de lucrare a lui Dumnezeu. Spun aceasta cu respect. Este aproape ceasul când acest lucru se va retrage pentru a face loc altuia mult mai adânc. După aceea, vă voi spune ce mi-a arătat Domnul în vedenie. Aceasta aş vrea să ating în după-amiaza aceasta.

Persoanele care vor crede, vor fi binecuvântate şi se vor face bine. Ele nu au fost vindecate acum, ci credinţa lor L-a atins pe Dumnezeu şi au acceptat vindecarea care le-a fost dată deja cu o mie nouă sute de ani în urmă. Înţelegeţi? Darul acesta nu are nimic a face cu vindecarea lor, ci este doar o portavoce care le-a vorbit.

Eu nu mă compar cu un proroc. Nu, domnilor, nu, fiindcă sunt un biet păcătos mântuit prin har, dar darul pe care l-a dat Domnul prorocilor Săi este acela de a fi o portavoce lui Dumnezeu. Ei au avut Cuvântul Domnului şi nici un proroc nu a făcut vreodată ceea ce dorea el, ci întotdeauna au făcut numai ceea ce a spus Dumnezeu. Aşa este. Aşa a făcut şi Fiul lui Dumnezeu atunci când a venit pe pământ, şi El era Dumnezeul prorocilor. El a spus: „Eu fac numai ce-Mi arată Tatăl să fac.” Totul trebuie să vină prin puterea divină care Se descoperă prin carne, şi Hristos a fost Portavocea lui Dumnezeu pe pământ. Aţi înţeles toţi?

De exemplu, uneori sunt acasă şi mă plimb prin casă fără să mă gândesc la ceva anume, sau mă întind pe pat în camera mea, şi primesc o vedenie care îmi va rămâne pentru o vreme ca o imagine fixă în faţa ochilor.

 Apoi, El îmi spune: „În câteva minute vei primi un telefon şi vei merge într-un anumit oraş. Când vei ajunge acolo, vei merge într-un anumit loc, iar acolo se vor întâmpla următoarele lucruri: vei intra în cameră şi-ţi vei da jos pălăria de pe cap sau doamna aceea îţi va pune pălăria pe pat. Dar pălăria nu trebuie să fie pe pat, ci pe masă. Apoi, va intra o altă doamnă şi va face cutare lucru.” Eu trebuie să am grijă ca totul să fie făcut întocmai cum a spus El. Dacă un singur lucru nu este conform vedeniei, nu se va întâmpla nimic. Totul trebuie să se întâmple exact la timpul potrivit şi toate lucrurile trebuie să fie poziţionate în acelaşi fel pentru ca vedenia să se materializeze perfect. Când toate sunt la locul lor, trebuie să se întâmple întocmai. Astfel, nu s-a întâmplat niciodată ca vedeniile să dea greş.

Aceasta se întâmplă atunci când Dumnezeu Îşi foloseşte darul, iar lucrul acesta nu mă slăbeşte şi nu mă deranjează. Când Isus l-a ridicat pe Lazăr din mormânt, lucrul acela a fost cu mult mai miraculos decât faptul că femeia aceea s-a atins de haina Lui şi a fost vindecată de scurgerea de sânge. Sunteţi de acord cu aceasta? Totuşi, El nu a spus nici un cuvânt prin care să dea de înţeles că S-ar fi simţit slăbit sau că din El ar fi ieşit vreo putere. De ce? Pentru că Dumnezeu Îşi folosea darul. Înţelegeţi?

Acesta este un anumit tip de vedenii. Dar când oamenii se folosesc de darul lui Dumnezeu, mă simt foarte slăbit când sunt pe platformă, pentru că voi sunteţi cei care folosiţi darul Lui. În cazul acesta, voi sunteţi cei care folosiţi darul lui Dumnezeu şi ca urmare îl „trageţi” afară.

Deci, sunt două situaţii: când folosiţi voi darul şi când Îşi foloseşte Dumnezeu darul.

Ca să înţelegeţi, dacă voi mă întrebaţi: „Ce vezi acolo?”, „O girafă”, răspund eu. „Şi ce altceva mai vezi?”, aceasta mă oboseşte deja, pentru că sunt şi alte lucruri pe care le văd. Dar când Dumnezeu vrea să vezi tot ce se întâmplă, El te ia şi te ridică deasupra şi-ţi spune: „Uite, acesta este tot circul. Aceasta este imaginea întreagă şi vei face aceasta, aceasta şi cealaltă.”, apoi te pune din nou jos. El te-a ridicat pe braţele şi aripile Sale nemuritoare, iar tu vii înapoi şi simţi că-ţi vine să strigi de bucurie. Este ca şi cum ai fi obţinut o mare biruinţă, dar nu te simţi obosit deloc.

Majoritatea oamenilor cred că o persoană care are vedenii trebuie să fie sfântă. Nu, domnilor, nicidecum. Nimeni nu este sfânt în afară de Dumnezeu. Acesta este adevărul. Niciunul nu este sfânt; nu este nici o diferenţă între noi, fiindcă toţi suntem păcătoşi mântuiţi prin har. Niciunul nu este mai presus de celălalt, doar că unuia i s-a dat ceva şi el trebuie să dea socoteală pentru ceea ce a făcut cu acel dar. Aşa este. Fiecare persoană care posedă un dar, trebuie să dea socoteală pentru ceea ce a făcut cu acel dar.

Am să vă spun o vedenie pe care am avut-o de curând. Fratele Iosif m-a rugat să fac aceasta astfel încât oamenii care sunt aici şi nu au putut să-şi procure ultimul număr al revistei, să înţeleagă despre ce este vorba.

La început, când am devenit slujitorul Domnului şi urma să mă rog pentru copiii Săi bolnavi… Voi cunoaşteţi povestea şi ştiţi că El mi-a spus că m-am născut ca să mă rog pentru bolnavi.

Voi ziceţi: „Oh, am auzit spunându-se aceasta despre multe persoane!” Este în ordine. Eu nu pot să dau socoteală în locul nimănui, ci trebuie să dau socoteală în dreptul meu, iar voi trebuie să daţi socoteală în dreptul vostru. Aşa este.

Când El mi-a vorbit despre slujba mea, am ştiut că trebuie luate în considerare o mulţime de lucruri, cum ar fi, de exemplu, banii necesari pentru a face slujba încredinţată. I-am promis lui Dumnezeu că nu voi lua bani de la oameni, nu voiam banii lor, dar am ştiut că voi primi o mulţime de bani de la ei şi că va trebui să-i refuz. Astfel, I-am spus că voi rămâne pe câmpul Evangheliei cât timp îmi va purta de grijă ca să nu fiu nevoit să cer bani de la nimeni. Dacă aş ajunge în situaţia să fiu nevoit să cer bani şi să stau şi să aştept ore în şir până când se va strânge o colectă pentru mine (aşa cum am văzut că se întâmpla de multe ori în biserica denominaţională din care făceam parte atunci), aş renunţa şi aş părăsi câmpul de luptă.

Domnul m-a binecuvântat timp de nouă ani, dar când am fost în California se părea că slujba mea începe să se scufunde. Nu mai primeam invitaţii de la nimeni şi se părea că oamenii îşi pierduseră interesul pentru lucrarea Domnului. Atunci m-am gândit: „Doamne, totul este în mâinile Tale.” De la cel aproape o mie de scrisori pe care le primeam zilnic, am ajuns la şase sute, apoi la cinci sute, apoi la patru sute, la trei sute, la o sută şi apoi am primit cam şaptezeci şi cinci de scrisori pe zi.

„Oare ce se întâmplă?” m-am întrebat. „Oare am făcut ceva greşit? Dacă este aşa, îmi pare rău. Eu nu vând lucruri. Singurul lucru pentru care îmi scriu oamenii este pentru a primi batiste peste care s-a făcut rugăciune, dar noi nu vindem aceste batiste, ci le dăm gratis. Doamne, poate vei interveni şi vei rezolva problema aceasta.”

Am mers la o întâlnire în California şi aveam o datorie de o mie cinci sute de dolari. În seara aceea, la plecare, oamenii aceia scumpi care mă sponsorizau au plătit datoria şi totul a fost în ordine, dar nu aceasta fusese promisiunea mea. Eu Îi promisesem altceva lui Dumnezeu.

În noaptea aceea, am fost dus acasă de un frate scump, iar pe la două dimineaţa m-am dus pe munte de unul singur, deşi trebuia să plecăm la patru şi jumătate. Luna strălucea cu putere, parcă o văd şi acum. Era aproape de dimineaţă, iar eu m-am rugat şi am zis: „Tată ceresc, voi părăsi câmpul de luptă. Mă întorc acasă şi de acum încolo voi face orice îmi vei cere să fac, dar descoperă-mi ce trebuie să fac.”

Atunci nu am putut să-i spun nimic lui Billy. De fapt, nu am spus nimănui, nici soţiei, ci mi-am zis: „Le voi spune când ajungem în Arizona. Voi aştepta până voi ajunge în vechiul stat Indiana, de unde este mama mea.” Am zis că le voi spune când ajungem acolo şi le-am spus când am ajuns în Jeffersonville, Indiana.

Billy mi-a răspuns: „Tati, ar fi bine să fii foarte atent ce faci. Nu spune Biblia: „Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!”? (1Corinteni 9.16).

„Eu nu am spus niciodată că nu voi predica Evanghelia. Mă refer la serviciile de evanghelizare”, am răspuns eu, apoi am continuat: „Uite care este problema, Billy. Dumnezeu are peste tot oameni pe câmpul Evangheliei şi nu are nevoie de mine acolo. Pot să mă întorc acasă, să-mi reiau munca şi să păstoresc Tabernacolul sau ceva. Aş putea să închiriez vechea clădire a teatrului şi să ţin adunări internaţionale duminica după-amiaza, care să fie transmise la radio sau la televiziune. Nu pot să mă opresc dintr-o dată pentru că cheltuielile mele cu casa sunt de aproximativ de o sută de dolari pe lună, aşa că nu pot să închid biroul şi să renunţ la toate. Pur şi simplu nu pot să închid acum. Nu pot.”

La rândul ei, soţia mi-a zis:

 „Billy, sper că ştii despre ce vorbeşti.”

„Păi, ştiu un singur lucru”, am răspuns eu.

Odată, când am venit aici pentru o convenţie, i-am promis fratelui Boze, acestui drag prieten suedez, că voi veni să predic pentru vreo două zile în biserica din Florida, după ce se termină convenţia. Mi s-a spus că dacă fac aceasta, nu mai pot vorbi în cadrul convenţiei, aşa că a trebuit să aleg. Desigur, eu am spus: „Îmi voi ţine promisiunea”, şi m-am dus la fratele Iosif Boze. Aş proceda întotdeauna la fel, pentru că nu este bine să nu-ţi ţii cuvântul. Aşa Îl percep eu pe Dumnezeu. El dă Cuvântul şi eu cred fiecare iotă din El. Dacă nu Şi-ar ţine Cuvântul, El nu ar fi Dumnezeu pentru mine. El trebuie să-Şi ţină Cuvântul, şi o va face, eu ştiu aceasta.

În seara aceea, după ce am ajuns acasă, m-am dus la culcare. Soţia mea plângea şi mi-a spus:

„Billy, mă tem că faci o greşeală. Desigur, mi-ar plăcea să stai acasă cu mine şi cu copiii, dar aminteşte-ţi ce s-a întâmplat, Bill. A început o trezire universală şi nu ştiu unde te va trimite Dumnezeu pe câmpul Evangheliei.”

„Păi, I-am promis”, am răspuns eu.

„Dar El nu ţi-a cerut niciodată să faci aceasta”, a spus ea.

„Ştiu, dar I-am promis şi am de gând să-mi ţin promisiunea faţă de El. Dacă îmi ţin cuvântul faţă de fratele meu, cu siguranţă mi-l voi ţine şi faţă de Mântuitorul meu.”

M-am dus la culcare şi am dormit bine toată noaptea. În dimineaţa următoare, pe la ora şase, pe când mă dădeam jos din pat, iar soţia mea dormea în partea cealaltă a patului, mi-am frecat faţa şi mi-am zis: „Astăzi am să sun la Compania de Servicii Publice, să întreb dacă pot să primesc înapoi vechiul loc de muncă. Dacă nu mi-l dau înapoi, am să merg la domnul Wood, care este antreprenor, şi vom demola împreună clădiri sau ceva. Trebuie să merg la muncă pentru că trebuie să muncesc ca să câştig cei o mie cinci sute de dolari pe care-i datorez.  Ce pot să fac? Trebuie să-mi plătesc datoria. Chiar dacă ei au plătit acei bani în locul meu, vreau să-i dau înapoi. Aşa este.”

Meda m-a întrebat: „Ai de gând să-l suni pe domnul Barr în dimineaţa aceasta?”

„Da, am să-l sun şi am să-l întreb dacă pot să primesc înapoi vechiul post, iar dacă au deja angajat pe altcineva, am să vorbesc cu domnul Wood şi vom merge împreună să construim clădiri sau altceva asemănător. O să-l ajut. Dacă mă retrag de pe câmpul Evangheliei, se va întoarce şi el la munca lui de antreprenor şi astfel vom putea lucra împreună.”

„Bill, sper că ştii despre ce vorbeşti”, a spus ea.

„Ei bine, eu…”

Atunci m-am uitat şi am văzut ceva care se mişca în sus şi-n jos din tavan. Nu mă aştept să înţelegeţi ce spun, dar era ceva… Când ne vom întâlni cu Isus faţă în faţă, veţi şti. Spre mine venea ceva. Am văzut două feţe de copii negri care veneau împingând un vagon mic.

Atunci am zis: „Draga mea, uite cine vine spre noi.”, şi am leşinat.

„Meda m-a întrebat: „Despre ce vorbeşti?” Eu o auzeam, dar nu eram în stare să-i răspund, iar copiii aceia continuau să vină spre mine. Aveau părul lung şi negru, ochii închişi la culoare, iar feţele le erau maronii. M-am mişcat şi am ajuns dincolo de copii, iar atunci l-am văzut pe fratele Arganbright, fratele care m-a însoţit de multe ori în călătoriile peste ocean, stând şi privindu-mă. M-am dus spre el. Încă o auzeam pe soţia mea cum umbla prin cameră…

Acum am să încerc să vă povestesc în aşa fel încât să înţelegeţi. Poate nu vor fi cuvintele cele mai potrivite, dar veţi înţelege. Din dimensiunea în care eram, am trecut în alta, de unde nu mai puteam s-o aud pe soţia mea. Dispăruse. În schimb, îl vedeam pe domnul Arganbright cu felul lui ciudat de a-şi ţine capul. El m-a privit cu bunătate, mi-a zâmbit şi a zis:

„Frate Branham, am dat numere de rugăciune peste tot şi am găsit o modalitate de a te duce înăuntru şi apoi de a te scoate afară. Totul este pregătit.”

„În ordine, frate Arganbright, am răspuns eu. Pe unde s-o iau?”

„Ţine-o drept înainte.”

Am continuat să merg şi am trecut pe lângă nişte predicatori. Am mers mai departe şi am ajuns într-o sală tip amfiteatru şi care erau sute de oameni şi apoi am auzit pe cineva care a spus: „Întâlnirea s-a terminat. Puteţi pleca!”

„Păi, cine a hotărât aceasta? Cum s-a ajuns la aşa ceva?”, mi-am zis eu. Am întrebat dezgustat: „De ce s-a încheiat? Ce s-a întâmplat?”

Afară ploua mărunt şi o voce mi-a zis: „Prin aceasta vei şti!”

Apoi, în vedenie am continuat să merg şi am văzut că aveam în mână un pantof pentru un copil de aproximativ opt ani. Nu era o ghetuţă, ci un pantof. Aveam în mână un şiret gros cam de o jumătate de inch, pe care încercam să-l trec prin una din acele găuri mici de pantof. Îmi dădeam toată silinţa să trec şiretul acela de un jumătate de inch (1 inch=2,54 cm) printr-o gaură care era de câteva ori mai mică. În încercarea de a trece şiretul prin gaură, i-am deşirat capetele, dar nu am reuşit s-o fac, iar acum şiretul era rupt la un capăt. Chiar atunci am auzit pe cineva zicând în spatele meu: „Chiar nu înţelegi că nu poţi să-i înveţi pe bebeluşi despre lucrurile supranaturale?” Am privit în jur şi am văzut că vorbea din spatele meu. Am recunoscut vocea care mi-a spus: „Foloseşti capătul greşit al şiretului.” M-am uitat în jos şi am văzut pe podea capătul şiretului ieşind afară din acel ghem mare. Avea exact dimensiunea potrivită pentru a trece prin gaură, aşa că am zis: „Înţeleg.” Când m-am aplecat să-l iau de jos, am leşinat din nou.”

Acum vă rog să fiţi atenţi ca să vedeţi cum s-a întâmplat totul.

Deci, când m-am aplecat, am leşinat şi m-am trezit pe malul unui lac foarte frumos, care semăna foarte mult cu cel pe care îl aveţi aici şi care vara este foarte verde şi plăcut. Peste tot pe malul lacului erau pescari care pescuiau, dar toţi prindeau numai peşti mici. M-am uitat în apă şi am văzut acei păstrăvi curcubeu frumoşi şi am spus: „Ştiu că este o vedenie, dar nu înţeleg ce este cu aceşti păstrăvi. Ştiţi, în adâncul inimii cred că pot să-i prind.” Am luat şiretul de jos, dar în mâna mea nu mai era un şiret, ci o undiţă de pescuit. Chiar atunci, acel Cineva din spatele meu a zis: „Acum te voi învăţa să pescuieşti; te voi învăţa cum să prinzi acei peşti.”

Glasul mi-a spus din nou: „Pune momeala în undiţă.” Am pus momeala. „Acum lansează departe (Fiţi atenţi!) şi cât de adânc poţi. Când faci aceasta, lasă ca mai întâi să se scufunde momeala, apoi trage încet.” Aceasta este o tehnică adevărată de pescuit. „Când vei face aceasta, vei simţi că muşcă ceva, dar nu spune nimănui ce faci acolo, ci ţine pentru tine. Când vei simţi că muşcă din nou, trage, dar foarte puţin. Nu trage tare! Aceasta va face ca peştii mici să se îndepărteze, iar împrăştierea lor va atrage atenţia peştilor mari care vor veni şi vor apuca momeala. Acesta este felul în care îi vei prinde. Când vei simţi că muşcă a treia oară, să ai cârligul pregătit pentru captură.” Am zis: „Înţeleg”, iar Glasul a repetat: „Să faci aceasta în tăcere! Să nu spui nimănui! Stai liniştit!” „În ordine”, am răspuns eu.

Aveam momeala în mână şi toţi pescarii aceia s-au transformat în predicatori care s-au adunat în jurul meu şi ziceau: „Frate Branham, ştim că tu ştii cum să prinzi peştele.” Desigur, aceasta m-a făcut să mă simt cu adevărat bine. „Oh, da”, am zis eu, „sunt pescar şi ştiu cum să prind peştele. Uite cum se procedează. Trebuie să lansezi cât mai departe…” şi am intrat în apă până unde era mai adâncă, după care am continuat: „Fraţilor, peştii mici sunt buni, dar noi îi vrem pe cei mai mari. Vedeţi, când arunc momeala, ar trebui să fie scufundată cam până aici. Vedeţi? Aici avem peştii mici. Acum întind din nou şi smucesc cu putere.” Când am făcut aceasta, am scos din apă toată momeala. Prinsesem un peşte şi mă întrebam cum reuşise să prindă momeala, pentru că avea aceeaşi mărime cu momeala şi arăta ca şi cum ar fi fost întinsă o piele peste ea.

În clipa aceea, Cel care stătea în spatele meu şi-mi vorbea, a păşit în faţa mea. El era Îngerul Domnului. Stătea cu braţele încrucişate, mă privea şi mi-a zis:

 „Ai făcut exact ce ţi-am spus să nu faci!”

„Da, aşa este”, am răspuns eu.

„Prima tragere a fost atunci când ţi-ai pus mâinile peste oameni şi le-ai spus care era problema lor. A doua tragere a fost când ai cunoscut tainele inimii, cum ţi-am spus Eu. În loc să ţii aceasta pentru tine, ai încercat să explici totul oamenilor, dar când ai făcut aceasta nici măcar tu însuţi nu ai ştiut nimic despre lucrul acesta. Şi atunci cum era posibil să-l explici altora? Prin aceasta ai făcut să se ridice o grămadă de imitatori. Aceasta ai făcut.”

„Doamne, îmi pare rău. Oh, îmi pare atât de rău, iar acum nu ştiu ce să fac!”, am răspuns eu.

Trăgeam undiţa şi încercam să întind firul. El s-a uitat la mine şi a zis: „Să ai grijă ca în astfel de vremuri să nu ţi se încâlcească firul!” M-am gândit: „Poate mă mai lasă să încerc o dată. De data aceasta voi fi cu siguranţă atent.”, apoi am lansat firul şi totul părea a fi în ordine. Dar imediat după ce mi-a spus aceasta, am simţit că sunt ridicat foarte sus. Când am fost lăsat înapoi jos, stăteam lângă un cort mare. Niciodată nu am mai văzut un cort atât de mare. Se părea că tocmai făcusem o chemare la altar, iar când am privit spre altare, am văzut sute de oameni care plângeau deoarece Îl acceptaseră pe Domnul Isus; toţi plângeau zgomotos. Atunci mi-am zis: Îmi place. Aşa mai merge.”

Un bărbat bine a urcat pe platformă şi a spus: „În timp ce fratele Branham se odihneşte pentru câteva minute, vom chema rândul de rugăciune Toţi cei care au numere de rugăciune începând de la numărul cutare, să se ridice şi să vină în partea dreaptă.”

M-am uitat spre rândul de rugăciune şi se părea că acesta înconjoară cortul, apoi se continuă până în josul străzii; atâta era de lung. Am privit peste tot ce era acolo (cum ar fi în partea mea stângă, dar dacă aş fi fost pe platformă, ar fi fost în partea mea dreaptă). şi am văzut o perdea trasă, iar în spatele ei era o construcţie mică pătrată, lungă de aproximativ douăsprezece picioare şi lată tot de douăsprezece picioare.

Ei bine, stăteam şi priveam şi am văzut cum au adus o femeie aflată în scaunul cu rotile, iar acolo era încă o femeie care nota pe o hârtie numele şi alte lucruri despre ea. Cineva a venit şi a împins-o printr-o perdea, iar următoarea persoană care a venit era un bărbat cu cârje. I-am văzut pe amândoi intrând şi apoi ieşind din clădirea aceea mică, iar când femeia din scaun a ieşit pe partea cealaltă, striga cât putea de tare, împingând scaunul cu rotile în care stătuse până atunci. Tot pe partea cealaltă era o femeie cu părul negru care a întrebat-o:

„Ce s-a întâmplat?”

„Nu ştiu, nu pot spune ce s-a întâmplat, dar am fost paralizată timp de douăzeci de ani şi acum, priveşte, mă simt de parcă nu am fost niciodată bolnavă.”, a răspuns femeia vindecată.

Chiar atunci a ieşit şi bărbatul, ţopăind şi sărind cu cârjele în mână.

În timp ce stăteam şi priveam ce se petrece, s-a întâmplat ceva. Există o diferenţă între Îngerul Domnului şi Stâlpul de Lumină, deoarece am auzit ceva mişcându-se, aşa cum se întâmplă seara aici pe platformă şi care face cam aşa (Fratele Branham imită sunetul care se aude), şi care seamănă cu un foc care se mişcă în sus şi-n jos, ca o vâlvătaie. Stâlpul de Lumină m-a părăsit şi a coborât spre audienţă, oprindu-Se deasupra micuţei clădiri. Când a făcut aceasta, Cel care stătea la spatele meu şi-mi vorbea, acelaşi Glas, Glasul Îngerului, a spus:

„Te voi întâlni acolo. Aceasta este Tragerea a treia, dar nimeni nu va şti nimic despre ea!”

„Ei bine”, am spus eu, „dar nu înţeleg de ce acolo? De ce acolo înăuntru?”

„Pentru că de data aceasta nu va fi un spectacol public!”

„Nu înţeleg de ce trebuie să fiu în încăperea aceea? De ce în felul acesta?”

Nu a spus Domnul nostru: „…când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”? (Matei 6.6). Este în concordanţă perfectă cu Scriptura. Întotdeauna este.”

Apoi m-a luat şi m-a dus în clădirea aceea mică şi mi-a spus ce trebuie să fac în Tragerea a treia.

Prieteni creştini, când voi părăsi lumea aceasta voi lua acest lucru cu mine în mormânt, dar să ţineţi minte cuvintele mele în legătură cu ceea ce se va întâmpla.

Lucrul acesta s-a întâmplat în urmă cu şase luni, iar pe atunci nici nu ştiam că voi merge vreodată în Mexic. Eu credeam că voi merge în Phoenix, dar fratele şi prietenul meu scump care se roagă pentru bolnavi, domnul Allen, a mers şi el acolo şi a spus:

„Nu! Eu am de gând să rămân aici, aşa că nu voi pleca în această perioadă a lunii.” Eu nu aş merge ştiind că este acolo fratele meu. Pur şi simplu nu pot face aceasta. Eu nu-l cunosc personal pe fratele Allen, dar şi el face tot o lucrarea pentru Domnul.

Deci am spus: „Păi, m-au chemat fraţii de acolo, asociaţia, grupul de predicatori de acolo!”. Spuneam aceasta pentru că trebuia să ţin locul fratelui Roberts cât timp era plecat în Australia. „Dar, este în ordine dacă au deja pe cineva acolo, pentru că fratele Allen se roagă pentru bolnavi.” Eu nu pot merge acolo, pentru că nu ar fi un lucru frăţesc.

Câteva zile mai târziu, am fost sunat de fratele Arganbright care mi-a zi:

„Frate Branham, am vorbit cu fratele Moore. Ce-ar fi să mergi în Mexic?”

„Oh”, am răspuns eu, „baronul Von Blumburg şi toţi ceilalţi, au încercat să mă convingă să merg în Mexic, dar nu vreau să merg. Mai bine să avem o întrunire undeva în America”, şi am spus că acolo aş vrea să montez cortul pentru prima dată.

El mi-a zis: „Dar de ce să nu faci aceasta în Mexic?”

„Bine”, am răspuns eu, „atunci ocupă-te tu de problema aceasta.”

Acolo mai era un bărbat, iar el a sunat înapoi şi a spus:

„Întâlnirea este programată pentru aceeaşi dată şi vom putea s-o ţinem într-o sală mare.”

În seara aceea eram la domnul Wood şi m-am gândit: „Ştii că acest lucru este corect. Feţele acelea mici de copii păreau a fi feţe de indieni. Despre aceasta a fost vorba în vedenie. Totuşi ceva nu se potriveşte pentru că trebuia să fie un amfiteatru şi cineva care să spună că întâlnirea nu se ţine.”

După două zile am fost sunat de domnul Arganbright care mi-a zis:

„Frate Branham, am obţinut arena aceea mare a taurilor, iar guvernul mexican îţi permite să intri în ţară. Este pentru prima dată în istoria Mexicului când guvernul permite intrarea unui non catolic…”

„Acest lucru este minunat”, am răspuns eu. „Acum trebuie să rezolvăm lucrurile ca să se poată întâmpla aceasta, pentru că avem câteva probleme cu venirea acolo.”

Voi ştiţi ce s-a întâmplat când am mers în Mexic: ne-am pregătit şi ne-am îndreptat spre arenă, dar între timp cineva a anunţat că nu se mai ţine întâlnirea şi nu am găsit pe nimeni acolo. Nici acum nu ştim cine a făcut lucrul acesta, dar aşa a fost.

A doua zi am zburat înapoi spre casă, iar fratele Moore mi-a zis: „Frate Branham, acolo nu am putut da de nici un predicator, dar voi afla cine a făcut aceasta.” Nimeni nu ştia nimic despre cele întâmplate, iar fratele Moore mi-a zis:

„Frate Branham, deşi te-am însoţit în multe locuri, chiar dacă nu te-aş fi crezut deloc până în clipa aceasta, acum te cred cu siguranţă.”

„Este în ordine”, am răspuns eu.

Aşadar, ne-am întors şi am aflat că fratele Arganbright era în drum spre mine. Eu m-am dus la grota mea ca să mă rog Domnului, iar El mi-a dat o altă vedenie şi mi-a spus: „Acolo erau peşti morţi (înţelegeţi?) şi mi-a explicat despre ce a fost vorba, după care mi-a spus:

„Du-te înapoi şi, cu toate că nu este acesta timpul, vei fi binecuvântat.”

Am mers înapoi şi în jur de patruzeci sau cincizeci de mii de oameni s-au întors la Hristos, un bebeluş mort a fost înviat şi s-au întâmplat multe ale lucruri minunate.

Eu sunt în aşteptarea acelui ceas. Vă daţi seama cât de mici mi se par acum toate aceste lucruri măreţe care au avut deja loc?

Câţi dintre voi aţi fost prezenţi în biserica aceea din Filadelfia şi m-au auzit când i-am spus unei persoane:

„Blestemată să fie persoana care îşi ridică ochii să privească în timp ce mă rog pentru această femeie oarbă!”? Aceasta am făcut. Înţelegeţi?

Prieteni, Domnul Se pregăteşte să-Şi viziteze poporul într-un fel minunat. Acest lucru ar trebui să fie un secret în inima mea, dar pentru că mă cunoaşteţi, mă credeţi, mă iubiţi şi mă respectaţi ca slujitor al lui Dumnezeu, să nu uitaţi ce vă spun:

Este pe drum o binecuvântare, dar de data aceasta ea nu mă va mai face să mă simt slăbit, nu mă voi mai simţi niciodată slăbit, şi va fi ceva cu mult mai mult şi mai adânc faţă de tot ceea ce s-a întâmplat vreodată aici sau în orice alt loc. Este ceva ce a dat Domnul, iar după toate lucrurile pe care le-am făcut, după felul în care am acţionat, sunt un credincios salvat prin har şi chiar dacă am greşit spunând aceste lucruri, când Dumnezeu vorbeşte, El va şi face ceea ce a spus, indiferent de împrejurări. Amin.

Odată, Moise a omorât un om, dar Dumnezeu luase deja hotărârea. Astfel, El l-a ţinut timp de patruzeci de ani în pustiu, dar cu toate acestea i-a dus pe copiii lui Israel în ţara făgăduită. Aşa-i că El este minunat? El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu care a fost atunci. Prieteni, vă spun aceasta fiecăruia dintre voi, fiecărui creştin, indiferent la ce biserică mergeţi.

Zilele trecute am stat de vorbă cu un bărbat cumsecade şi cu soţia lui, în studioul unde eu şi fratele Booze făceam nişte înregistrări pentru o emisiune. Bărbatul acela, care îl iubea foarte mult pe fratele Booze, mi-a strâns mâna şi a vorbit cu mine, iar eu l-am întrebat:

„Frecventezi biserica lui?”

„Nu”, a răspuns el, „eu sunt metodist.”

„O, pentru aceasta poţi fi iertat!” Am glumit aşa puţin cu el, apoi am continuat: „Am glumit, dar uite cum stau lucrurile, frate. Pe vremuri, obişnuiam să călăresc. Şi tata a fost călăreţ. Sus, în pădurea Arapaho unde adunam vitele, nu intră nici o altă vită în afară de cele din rasa Hereford. Categoric! La poartă stă un paznic care nu permite accesul decât dacă există însemnul rasei Hereford. Unele vite care vin acolo au însemnul „Lazy J”, „Bar W”, „Circle R” sau „Tripod”, în funcţie de fermele de la care vin, dar toate fac parte din rasa Hereford. Aşa este.

Aşa este şi cu noi: putem fi metodişti, baptişti, aceasta sau cealaltă, dar numai dacă facem parte din „rasa” creştină, prin puterea Duhului Sfânt, putem intra în turmă, pe păşune. Pentru că printr-un singur Duh suntem botezaţi într-un singur trup, şi astfel devenim un singur popor, o singură Biserică, având un singur gând şi un singur scop:  să-I dăm slavă lui Isus Hristos cât timp suntem pe acest pământ. Există un singur Rai, nu-i aşa? Îi suntem recunoscători pentru aceasta.

Am depăşit deja timpul care mi-a fost acordat pentru a vă vorbi şi peste puţin timp trebuie să veniţi deja înapoi.

Câţi dintre voi iubiţi acest fel de vorbire de la inimă la inimă? Se pare că o înţelegeţi, aşa că am putea vorbi ceasuri întregi.

Dacă îmi ziceţi: „Frate Branham, ai putea explica aceasta?”, v-aş răspunde: „Nu, nu pot. Aş vrea s-o fac, dar nu pot, este imposibil.” Tu nu poţi explica lucrurile supranaturale, fiindcă dacă încerci să faci aceasta, obţii exact ce mi-a spus El mie: „Se ridică imitatori!” Vedeţi? Aceasta se întâmplă. Este un obstacol pentru Trupul lui Hristos. Înţelegeţi ce vreau să spun? Se creează un conflict.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să fiţi sinceri în inima voastră, să-L iubiţi pe Domnul din toată inima şi să fiţi mulţumitori că Dumnezeu, Domnul Isus Hristos Cel înviat din morţi, merge alături de voi.

Spun aceasta şi prezic următoarele. Nu o fac în Numele Domnului, ci în calitate de frate al vostru. Ascultaţi cu atenţie!

Prezic următorul lucru: Începând cu anul acesta, America va începe să-L primească pe Hristos sau va începe să se prăbuşească. Da. Este timpul ca America să se pocăiască. Dar dacă  nu o va face… Eu am mai prezis aceasta în 15 sau 16 ianuarie anul acesta. Atunci m-am simţit călăuzit s-o spun, iar de atunci mi-a rămas fixată în minte şi privesc cum se învârtesc roţile.

Privesc la marele şi vestitul evanghelist Billy Graham. S-a întors de peste ocean şi şi-a stabilit întâlnirile în New York şi în alte locuri importante pentru a putea atinge „centrul nervos” al naţiunii. Îl văd şi pe fratele Robertas care a fost alungat din mai multe ţări străine. Fratele Arganbright doreşte  să mergem în luna iunie în Germania, iar de acolo în Africa de Sud, dar ceva mă ţine aici, în America, şi se pare că toţi ceilalţi evanghelişti simt la fel. Cred că anul acesta i se face Americii ultima chemare. Aşa este. Priviţi la aceste benzi înregistrate: s-ar putea să fie ascultate de cineva şi peste douăzeci de ani.

Vedeţi, noi trebuie să fim atenţi ce vorbim, să fim atenţi ce spunem, dar eu cred aceasta. Domnul nu mi-a spus aceasta, dar cred că America ori Îl va primi pe Hristos, ori Îl va respinge în decursul acestui an, dar previziunea mea este că ei Îl vor respinge. Da, aceasta cred eu.

Priviţi ce i-au făcut lui Jack Coe în Florida. Priviţi la tot ce fac ei, deşi nu este constituţional să dai pe cineva afară dintr-un stat. Noi avem libertatea de exprimare, dar primul lucru pe care îl vor face, va fi să încerce să vă oprească. Vor încerca să oprească rugăciunea pentru bolnavi şi s-o interzică. Să nu uitaţi însă că atunci când prigoana este mare, şi Biserica este la apogeu! Întotdeauna este aşa. Da, domnilor. Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună. Laudă lui Dumnezeu, Celui care ne dă biruinţa!

(Mai multe persoane din audienţă vorbesc în limbi). Aş vrea să avem şi tălmăcirea, ca să înţelegem ce vrea să ne spună Domnul… Vorbirea în limbi trebuie urmată de o tălmăcire. Fiecare să stea în închinare cu respect, şi doamna care a avut vorbirea în limbi, oricine ar fi ea. Ascultaţi cu atenţie (Este dată tălmăcirea).

Acum, cu capetele plecate… Aţi auzit tălmăcirea. Câţi dintre voi doresc să-L primească pe Hristos ca Mântuitor personal şi să fie amintiţi în rugăciune? Vă rog să vă ridicaţi mâinile cât puteţi de sus, astfel încât să vă pot vedea.

Se poate cânta la orgă pentru câteva momente?

Veniţi acum, în timp ce aveţi capetele plecate şi credeţi din toată inima Glasul care a spus că acesta este Adevărul.

Tată ceresc, ne rugăm în Numele lui Isus Hristos, în timp ce Duhul Tău Se mişcă prin clădire şi s-a auzit Glasul care a spus că acesta este timpul, că acesta este ceasul. Tată, noi vedem aceste mâini ridicate, – probabil sunt treizeci de mâini sau chiar mai multe, – ca semn că vor să-L primească pe Hristos ca Mântuitor personal, după ce au auzit Mesajul şi ştiu că suntem în zilele din urmă; vedem aceste focuri ale trezirii aprinse pe fiecare deal, pe care Dumnezeu a promis că le va aprinde în zilele din urmă pentru a dovedi că El este în mijlocul nostru, şi face ceea ce este bine arătând semne mari şi minuni printre oameni, astfel încât orbii văd, surzii aud şi au loc multe alte lucrări supranaturale.

Doamne, astăzi vedem întâmplându-se toate aceste lucruri şi Te rog să Te înduri şi să-i salvezi din păcat pe toţi aceşti copii sărmani care au ridicat mâinile ca să arate că Te primesc ca Mântuitor personal. Dă-ne aceasta, Tată.

De asemenea, Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să înnoiască fiecare inimă, în timp ce Se mişcă printre noi. Doamne, aprinde un nou Foc în inimile lor şi fă să plece afară plini de entuziasm, după ce au auzit Cuvântul care a spus că iubita noastră naţiune va respinge oferta Lui.

Oh, Dumnezeule, marile împărăţii trebuie să se prăbuşească şi fiecare lucru muritor trebuie să se îmbrace în nemurire.

Oh, Dumnezeule, privim la ruinele vechii Rome, la acea mare împărăţie care pentru o vreme a fost cel mai înfloritor şi luminos loc de pe pământ, iar astăzi este nevoie să sapi şase metri în pământ pentru a găsi ruinele acestui mare imperiu. Acolo unde odinioară era marele Templu, acum stă moscheea lui Omar. Toate acele mari împărăţii s-au prăbuşit: Grecia lui Alexandru cel Mare şi toate celelalte.

Dumnezeule, vedem că şi temelia naţiunii noastre se clatină din cauză că a respins Evanghelia. Mesajul Evangheliei a ajuns în fiecare loc, fiind purtat de bărbaţi mari care au străbătut naţiunea, cu un Duh ca cel al lui Ioan Botezătorul, care nu a făcut minuni şi nu a vorbit despre ele, dar a străbătut naţiunea întreagă, fiind urmat de Isus care avea puterea de a face minuni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi aici, dar cu toate acestea naţiunea noastră care bea, fumează, merge în cluburi de noapte şi îngrămădeşte păcat după păcat, se prăbuşeşte. Toate aceste lucruri trebuie să dispară şi toate aceste împărăţii trebuie să cadă ca să se ridice Împărăţia lui Dumnezeu în toată splendoarea ei şi să înceapă marele Mileniu.

Privesc la locul unde odinioară, în vremea când eram doar un copil, îşi înălţa ramurile falnice un copac despre care credeam că va rămâne tot aşa timp de sute de ani, dar astăzi a mai rămas doar un ciot din el, şi ştiu că toate lucrurile muritoare trebuie să treacă.

Doamne, m-am privit şi pe mine însumi ca şi bărbat tânăr şi văd că şi eu trebuie să trec pentru că am ajuns în locul unde se vedea soarele apunând. Astăzi, în această clădire, sunt multe capete cărunte plecate, oameni care odată au fost bărbaţi tineri, puternici şi arătoşi. Sunt multe femei cu feţele ridate plecate. Odată, au fost femei tinere şi drăguţe, dar acum au îmbătrânit.

Oh, Dumnezeule, carnea este precum iarba şi sfârşitul ei este aproape. O, Hristoase al lui Dumnezeu, primeşte-i pe oamenii aceştia în Împărăţia Ta. Într-o zi, va trebui să stau în faţa tronului lui Dumnezeu ca să dau socoteală pentru lucrarea mea, pentru lucrurile pe care mi-ai îngăduit să le fac şi pentru felul cum am vestit în mijlocul acestui popor învierea din morţi a Domnului Isus. Oh, Dumnezeule, înflăcărează-mi tot mai mult inima şi dă-mi înţelepciune ca să ştiu cum să-i conduc pe oameni la Domnul Isus.

Tată, Tu ai spus în Cuvântul Tău că „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Doamne, mulţi oameni pierduţi şi căzuţi de pe cale au ridicat mâinile, de aceea, Te rog să faci ca Duhul Sfânt să mărturisească chiar acum că aceste lucruri sunt adevărate şi că suntem în zilele din urmă, astfel încât toţi să-şi dea seama că într-o zi vor trebui să treacă de aici. Ajută-i să-L primească chiar acum pe Hristos.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă mai este cineva care nu a ridicat mâna la prima chemare? Vrei să-ţi ridici mâna şi să spui: „Vreau să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor.”? Vrei să faci aceasta? Aţi observat apariţia Stâlpului de Foc în clădire în timp ce S-a vorbit Cuvântul?

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânărul meu prieten.

Frate, Dumnezeu să-ţi dea Viaţa veşnică pentru că Îl crezi pe Domnul Isus.

Mă întreb dacă este cineva şi la balcon? Dacă înţelegem că Dumnezeu a promis aceste lucruri, suntem aici ca să le vedem împlinindu-se. Noi ştim că Dumnezeu a promis, iar dacă El face o promisiune, este obligat s-o împlinească.

Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Mai ridică mâna cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă., îţi văd mâna.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără. Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Aş vrea să văd pe cineva de la balcon, care nu este încă creştin… Dumnezeu să te binecuvânteze.

Fiule, am ştiut că eşti acolo, pentru că Duhul Sfânt m-a călăuzit spre balcon. Nu ştiu de ce, pentru că nu sunt fanatic, iar dacă sunt, nu vreau aceasta, dar se părea că este cineva de la balcon care vrea să vină la El. Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule, iar dacă cea de lângă tine este soţia ta, slujeşte-L pe Domnul din toată inima ta, iar El să-ţi schimbe viaţa, casa şi voinţa. Domnul să te ajute să devii slujitorul Lui.

Mai este cineva înainte de a încheia, pentru că voi preda serviciul fratelui Booze? Imediat vor veni băieţii şi vor începe să împartă numere de rugăciune. Mai este cineva care vrea să ridice mâna? O clipă, fiindcă vreau să mai văd o dată. Da, Dumnezeu să te binecuvânteze. Te văd acolo jos. Mulţumesc, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. În ordine.

Poate vi se pare ciudat cum de este posibil ca un singur Cuvânt să schimbe totul şi Focul să Se răspândească. Vedeţi? Este aşa pentru că acesta este Adevărul, este cheia esenţială pentru a pătrunde în Mesajul care ne arată că trăim în zilele din urmă. Înţelegeţi?

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Îţi văd mâna. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Fraţilor, vă spun că se pun la cale lucruri mari şi cred că va avea loc o persecuţie oribilă pentru credinţă, înainte ca aceasta să fie pecetluită.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Mai este cineva?

Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate. Mai este cineva? Dacă da, să ridice mâna repede, înainte de a face rugăciunea de încheiere.

Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Este un lucru minunat, numai să-L acceptaţi pe Isus Hristos. Când ridicaţi mâna, Dumnezeu arată că numele vă este scris în Cartea Vieţii şi că treceţi de la moarte la Viaţă.

De ce aţi ridicat mâna? Cuvântul spune că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44). Aceasta este. Dumnezeu vă atrage, iar voi ridicaţi mâna şi veţi primi Duhul Sfânt numai dacă credeţi.

Să ne plecăm capetele din nou.

Tată ceresc, trimite-Ţi binecuvântările peste noi Tată, Îţi mulţumesc pentru această mulţime mare de oameni care L-a primit pe Hristos. Îţi mulţumesc că Ţi-ai legitimat Mesajul, că L-ai dat şi ai făcut aceste lucruri pentru noi astăzi. Oamenii aceşti vor fi fericiţi pentru toate zilele vieţii lor, fiindcă le-ai dat Viaţa veşnică prin faptul că au crezut în Isus Hristos.

Tată, peste câteva minute când voi face chemarea la altar şi ei vor veni personal la altar sau pe culoar, ca să se roage şi să-Ţi mulţumească pentru salvarea pe care le-ai dat-o, dă-le aceasta, Doamne, şi fie ca binecuvântările Tale veşnice să se odihnească peste ei.

În timp ce stăm cu capetele plecate, fratele Booze va continua rugăciunea. Amin.

– Amin –