CARTEA CELOR ȘAPTE EPOCI ALE BISERICII – EPOCA BISERICII TIATIRA

Apocalipsa 2.18-29: 

„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i:

Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:

„Ştiu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.

Dar iată ce am împotriva ta: tu lași ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociță, să învețe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaște că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.

Vouă însă, tuturor celorlalți din Tiatira, care nu aveți învățătura aceasta şi nu ați cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate. Numai țineți cu tărie ce aveți până voi veni!

Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da Luceafărul de dimineață.”

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Orașul Tiatira

Privit istoric, orașul Tiatira este cel mai neînsemnat dintre toate cele șapte orașe pomenite în Apocalipsa. Era așezat între Mysia şi Ionia şi era înconjurat de multe râuri care erau însă pline de lipitori. Ce putem vedea însă în orașul acesta sunt breslele meseriașilor, ale olarilor, ale vopsitorilor, ale țesătorilor, ale croitorilor, ale corturarilor etc.

Lidia, vânzătoarea de purpură care L-a primit pe Domnul prin vestirea lui Pavel, a venit din acest oraș. Ea este prima europeană care s-a întors la Domnul prin apostolul Pavel. Motivul pentru care Duhul a ales acest oraș este că în el s-au găsit toate elementele spirituale ale celei de-a patra epoci a bisericii. Religia principală din Tiatira era închinarea la zeul Apollo Tyrimnaios care era unit cu cultul de închinare al împăratului. Apollo era zeul Soare şi următorul în putere după tatăl său, Zeus. Era socotit „cel ce înlătură relele” şi prezida religia, legile şi ispășirea. Platon a spus despre el: „El explică oamenilor instituția templelor, jertfele, slujbele în cinstea zeilor şi ritualurile legate de moarte şi de ceea ce urmează după moarte”. El le-a comunicat oamenilor cunoștința lui despre „viitor şi voia tatălui” său, prin proroci şi oracole. În Tiatira acest ritual era condus de o prorociță care stătea pe un scaun cu trei picioare şi vestea „mesajul zeilor” în timp ce era într-un fel de transă.

Dominarea acestei religii era remarcabilă, puterea ei manifestându-se nu numai în sfera „tainelor” ci şi în viața socială, astfel încât nimeni nu putea să aparțină unei bresle meșteșugărești dacă nu aparținea de închinarea în templu la Apollo. Oricine refuza să participe la sărbătorile idolatre şi orgiile destrăbălate în cinstea lui Apollo, nu mai avea voie să lucreze în nicio breaslă. Deci, pentru a putea participa la viața socială şi comercială, oamenii trebuiau să slujească zeilor păgâni.

Este foarte important de notat că cuvântul „Tiatira” înseamnă „femeia domnitoare”. Astfel, această epocă este cunoscută şi caracterizată printr-o putere dominantă, o forță care invadează totul fără milă, biruiește totul şi controlează totul despotic. O femeie domnitoare este cel mai mare blestem pentru lume. Referitor la aceasta, cel mai mare înțelept al lumii, Solomon, a spus în Eclesiastul 7.25-28 următoarele:

„M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile cu gând să înțeleg, să adâncesc şi să caut înțelepciunea şi rostul lucrurilor şi să pricep nebunia răutății şi rătăcirea prostiei.

Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laț şi ale cărei mâini sunt niște lanțuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul;

iată ce-mi caută şi acum sufletul şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om, dar o femeie n-am găsit în toate acestea.”

  Iar Pavel adaugă: „Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2.12).

Din grădina Edenului încoace, femeile au încercat tot timpul, şi nu fără succes, să aibă controlul asupra bărbaților. Așa se face că astăzi avem o lume a femeilor, iar zeița Americii este o femeie goală. În epoca bisericii Efes, noi am vorbit despre femeia-zeiță (Diana efesenilor) despre care se spune că ar fi căzut din cer. Vă amintiți că brațele ei erau două bare de fier ceea ce arăta că puterea ei va crește tot mai mult până când va avea putere absolută şi va dicta prin puterea ei de fier. O femeie nu este rânduită să domnească prin puterea fierului ci, conform Scripturii, trebuie să fie supusă bărbatului ei, deoarece așa a poruncit Domnul. Femeile adevărate vor ocupa cu bucurie această poziție care nu face din ele o ștergătoare la ușă, deoarece un bărbat adevărat nu va face niciodată din soția lui o ștergătoare la ușă. O astfel de femeie va fi dornică să trăiască sub autoritatea bărbatului ei şi nu va încerca niciodată să stăpânească peste el şi aceasta pentru că bărbatul este capul casei.

Dacă o femeie iese din imaginea pe care a făcut-o Dumnezeu pentru ea, este pervertită. Orice bărbat care lasă femeia să ia autoritatea, rupe imaginea și este de asemenea pervertit.Din cauza aceasta, femeia nu are voie să-şi taie părul sau să poarte haine bărbătești. Dacă face aceasta, ea intră în domeniul bărbatului, luând autoritate şi pervertindu-se pe sine. O femeie care urcă la amvon ca să predice dovedește din ce duh este născută, pentru că îi este poruncit să nu facă aceasta. A fi o femeie domnitoare înseamnă a fi antihrist, a fi sămânța bisericii romano-catolice, deși s-ar putea să nege aceasta vehement. Cuvântul spune: „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toți oamenii să fie găsiți mincinoși.” (Romani 3.4).

Să ne întoarcem înapoi la început. În creația fizică originală, Dumnezeu a făcut viețuitoarele perechi, adică mascul şi femelă, cum ar fi de exemplu găina şi cocoșul sau vaca şi taurul, și drept în jos pe linie. Dar când l-a creat pe om, Dumnezeu l-a făcut singur. Adam nu a avut pereche, deoarece a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. El era fiul lui Dumnezeu, iar ca fiu al Lui, nu putea fi ispitit să cadă în păcat. Era imposibil, de aceea Dumnezeu a luat un produs lateral din om, să-l facă să cadă. Femeia nu a pășit proaspăt din mâna lui Dumnezeu, ca un produs adevărat a lui Dumnezeu, ci a fost luată din bărbat. Astfel, femeia era total diferită de celelalte femele pe care le-a creat El, putând fi sedusă.

Nicio altă femelă din creație nu poate fi imorală, dar femela umană a fost astfel făcută încât să poată întreține oricând relații cu bărbatul, iar această slăbiciune a ei i-a îngăduit Satanei s-o seducă cu ajutorul șarpelui. Prin aceasta, femeia a ajuns într-o poziție specială înaintea lui Dumnezeu şi față de Cuvânt. Pe de-o parte, ea este simbolul tuturor lucrurilor vulgare, respingătoare şi scârboase, în timp ce pe de altă parte, este simbolul tuturor lucrurilor curate, sfinte şi frumoase, ca loc de concentrare a Duhului şi a binecuvântărilor lui Dumnezeu. Pe de-o parte, ea este numită „curva” care este beată de vinul curviei ei, în timp ce pe partea cealaltă este numită „Mireasa lui Hristos.” Pe de-o parte este numită „taina Babilon”, fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu, în timp ce pe partea cealaltă este numită „Noul Ierusalim, mama noastră”. O dată este necurată, rea şi desfrânată, motiv pentru care este aruncată în iazul de foc, singurul loc potrivit pentru ea, iar pe partea cealaltă este înălțată la ceruri pentru a împărți tronul cu Dumnezeu, deoarece acesta este singurul loc potrivit unei astfel de Împărătese.

În epoca bisericii Tiatira vedem că ea este o femeie domnitoare, este taina Babilonului, este curva cea mare, este prorocița falsă, Izabela. De ce? Pentru că femeia adevărată este supusă lui Dumnezeu, Hristos fiind Capul ei. Ea (femeia adevărată) nu are niciun cuvânt propriu, ci numai Cuvântul Său; nu are gânduri proprii, ci doar gândul Lui; nu are o conducere proprie, ci doar conducerea Lui.

Dar cum este cu biserica aceasta? Ea a aruncat Cuvântul afară, a distrus Bibliile şi studiile inspirate scrise de bărbații evlavioși ai lui Dumnezeu, și i-a omorât pe toți cei care predicau Adevărul. Ea îi conduce pe regi, împărați şi națiuni întregi, controlează armate şi pretinde că este adevăratul trup al lui Hristos şi că papii ei sunt locțiitorii lui Hristos. Ea este complet sedusă de diavolul şi a devenit ea însăși seducătoarea altora. Ea este mireasa Satanei, iar copiii ei sunt bastarzii religiilor. Ea a domnit în Evul Mediu, în epocile întunecoase, timp de peste nouă sute de ani, distrugând, furând şi omorând tot ce i s-a împotrivit. A distrus artele și științele și a produs numai moarte până când Lumina Adevărului a dispărut aproape complet, rămânând doar foarte puțin din ea. Uleiul şi vinul aproape că au încetat să mai curgă dar, deși această biserică a domnit peste împărățiile lumii şi cerea ca toți oamenii să devină membrii ei, mai era un grup mic care aparținea lui Dumnezeu şi a cărui cetățenie era în ceruri, iar ea nu a putut să îl distrugă. Dumnezeu Și-a păstrat turma aceasta mică, de aceea nu a putut fi nimicită.

Biserica Romei a fost la fel de păcătoasă şi de păgână ca regina Atalia care a încercat să distrugă toată sămânța împărătească, şi aproape a reușit, dar Dumnezeu a păstrat una şi în curând credincioșii s-au înmulțit din nou. Astfel, Dumnezeu a păstrat o turmă mică în acea lungă noapte întunecoasă a Evului Mediu, până când s-a ridicat Luther care a spus lucrurilor pe nume. Oricine cunoaște câtuși de puțin forma de închinare a bisericii romano-catolice, știe de ce a ales Duhul ca simbol orașul Tiatira care reprezintă cel mai bine biserica din epocile întunecoase. Acolo este ea, chiar înaintea ochilor noștri!

Epoca Tiatira

Epoca Tiatira a durat cel mai mult dintre toate epocile bisericii, cam nouă sute de ani, din anul 606 până în anul 1520.

Mesagerul

De multă vreme biserica era împărțită în două grupuri: de Vest şi de Est, iar din când în când se ridica câte un reformator care încerca să aducă biserica mai aproape de Dumnezeu. Unul dintre acești bărbați a fost Francis de Assisi, care s-a ridicat în vest. La început, lucrarea lui a avut propășire dar apoi a fost oprit şi distrus de ierarhia din Roma. Tot în vest s-a ridicat şi Peter Waldo din Lyon, un comerciant care a renunțat la viața lumească, şi-a părăsit cariera şi a devenit foarte activ în slujba Domnului. El a adunat oameni în jurul său, călăuzindu-i la Domnul, dar a fost împiedecat în lucrarea sa de Papa, care în final l-a excomunicat.

Adevărul este că nici grupul din est şi nici cel din vest nu a avut un bărbat care ar putea fi socotit mesagerul Domnului pentru această epocă, în Lumina Cuvântului biblic. Totuși, în Insulele Britanice existau doi bărbați a căror slujbă era conform Cuvântului atât în cuvinte cât şi în faptă. Acești bărbați erau Patrick şi Columba, iar sorțul a căzut pe Columba care a fost ales ca trimis pentru epoca întunecoasă.

Deci, mesagerul Domnului pentru epoca bisericii Tiatira a fost Columba. Înainte de a merge mai departe, vreau să vă povestesc ceva din viața lui Patrick, ca un exemplu pentru noi și ca să dau pe față minciuna Romei, care susține că el ar fi aparținut bisericii catolice. Adevărul este că Patrick a fost tot atât de catolic ca şi Ioana D’Arc. Mama lui Patrick era sora lui Martin, iar el s-a născut în orașul Bonavern, pe malul râului Clyde. Într-o zi, pe când se juca cu surorile lui pe malul apei, s-au apropiat pirații şi i-au răpit pe toți trei. Ce s-a întâmplat cu surorile lui nu știe nimeni, dar în ce-l privește pe Patrick (numele lui adevărat era Succat), a fost vândut în Irlanda de Nord, unde avea datoria să îngrijească porcii. Ca să-şi ușureze munca, el a dresat câini. Deoarece era vestit în dresarea câinilor, mulți oameni din toate părțile veneau la el să-i cumpere.

În singurătatea lui, Patrick s-a întors la Dumnezeu şi a fost mântuit. Imediat după aceea, în el s-a născut dorința de a se întoarce la părinții lui. Pentru aceasta şi-a făcut un plan care era în legătură cu dresarea câinilor. Astfel, a început să-i învețe pe câini să se pună peste el şi să-l acopere, astfel încât să nu-l vadă nimeni şi să nu se ridice decât la comanda lui.

Așa se face că într-o zi, când stăpânul său a vândut niște câini, Patrick le-a poruncit câinilor să urce în barcă, dar la un semn al său conducătorul haitei a început să alerge din loc în loc, refuzând să urce în corabie. În timp ce stăpânul lui Patrick şi cumpărătorul încercau să-l prindă, Patrick a făcut semn celorlalți câini să-l acopere. Imediat după ce câinii au făcut acest lucru, conducătorul haitei a devenit foarte ascultător şi a sărit şi el în corabie. Văzând că Patrick nu mai apare, cumpărătorul s-a hotărât să ridice ancora şi să plece. Când Patrick a fost sigur că sunt destul de departe ca să se mai întoarcă la stăpânul său, a dat un alt semnal câinilor care imediat au început să facă o mare gălăgie după care i-a spus comandantului că numai așa va înceta larma dacă îi promite că-l va debarca pe țărmul natal. Cum comandantul era creștin, când a auzit povestea vieții băiatului, l-a debarcat cu plăcere în patrie.

Acasă, Patrick a mers la școala biblică, după care s-a întors în Irlanda unde, prin Cuvântul şi puterea lui Dumnezeu, prin semne şi minuni, a câștigat cu miile la Domnul. El nu a fost niciodată la Roma şi nici n-a primit vreo însărcinare de acolo. Adevărul este că după ce Roma a pus stăpânire pe insulă, a așteptat momentul potrivit şi a ucis peste o sută de mii de creștini care au fost aduși la credință prin gruparea lui Patrick.

Aproximativ la șaizeci de ani de la moartea lui Patrick,   s-a născut Columba, în Country Donegal, Irlanda de Nord, în familia regală Fergus. El a fost un elev foarte bun şi silitor, cunoscând aproape toate textele principale din Biblie pe de rost. Apoi Dumnezeu l-a chemat cu glas audibil la slujba de misionar. După ce a auzit Glasul lui Dumnezeu, el nu a mai putut fi oprit de nimeni şi de nimic din lucrarea aceasta. Slujba lui însoțită de semne şi minuni i-a obligat pe istorici să-l caracterizeze şi să-l socotească alături de apostoli. Da, slujba lui era atât de puternică prin semnele supranaturale ce urmau vestirii, încât mulți socoteau relatările cam exagerate.

Se spune că într-o zi, fiind într-o călătorie misionară, a observat că porțile orașului în care voia să intre erau închise. Atunci şi-a ridicat glasul spre Dumnezeu şi L-a rugat să-l ajute să ajungă la acei oameni pentru a le vesti Cuvântul. În timp ce se ruga, magicienii din cetate au început să-l batjocorească dar, fără să-i ia în seamă, Columba a început să cânte un Psalm, iar Dumnezeu a făcut ca vocea sa să răsune atât de tare, încât a acoperit glasurile păgânilor după care porțile s-au deschis dint-o dată singure. Atunci el a intrat în oraș, a vestit Evanghelia şi i-a câștigat pe mulți pentru Domnul.

Cu altă ocazie, a fost oprit să intre într-un sat, dar deodată fiul conducătorului local s-a îmbolnăvit foarte grav. Columba a fost chemat înapoi, iar după ce s-a rugat lui Dumnezeu, acest tânăr s-a vindecat imediat. Prin această lucrare tot satul a fost câștigat pentru Domnul.

Evanghelia pură vestită de Columba şi de tovarășii săi s-a răspândit în toată Scoția, întorcând o mare mulțime de oameni la Domnul. Apoi a plecat în Islanda şi în nordul Europei.

Columba avea o procedură deosebită în vestirea Evangheliei. Astfel, trimitea câte doisprezece bărbați, din care unul era conducătorul. Ei mergeau într-un anumit ținut, ridicând un centru evanghelic. Acești trimiși erau tâmplari, învățători, predicatori, etc. toți fiind credincioși, cunoșteau Scriptura şi duceau o viață sfântă. Curând se înființa o mică colonie în care se vestea Cuvântul, pregătindu-se în același timp viitorii evangheliști care urmau să fie trimiși în lucrare. Acești bărbați erau liberi să se căsătorească, dar mulți dintre ei nu o făceau pentru a-L putea sluji mai bine pe Domnul. Ei nu aveau nevoie de ajutorul statului, nu se amestecau în politică, nu atacau alte religii, ci vesteau pur şi simplu Adevărul. Ei credeau că Adevărul este singura armă care trebuie folosită în lucrarea lui Dumnezeu. Această grupare era absolut independentă de Roma.

Mai târziu, Columba a înființat o școală biblică pe insula Hy, situată lângă coasta de Sud-Vest a Scoției. Când s-a așezat pe această insulă, era stearpă şi stâncoasă, aşa că nu producea suficientă hrană, dar Columba a semănat cu o mână ridicată spre cer pentru rugăciune. Astăzi, această insulă este una dintre cele mai fertile din lume. De pe această insulă s-au ridicat evangheliști puternici, înțelepți şi plini de puterea lui Dumnezeu.

Când am citit istoria vieții acestui mare slujitor al lui Dumnezeu, şi minunata lucrare pe care a făcut-o, m-am întristat profund când am constatat că puterea papală a încercat cu succes să murdărească şi să distrugă şi aici câmpul Evangheliei şi Adevărul vestit de Columba.

Salutul

Apocalipsa 2.18: „Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.”

Descoperirea dumnezeirii pentru epoca Tiatira era că Isus este Fiul lui Dumnezeu. În timpul vieții pe pământ, El era cunoscut ca „Fiul omului”, dar de acum înainte nu Îl mai cunoaștem după trup. El nu mai este Fiul omului, marele Profet care unește în Sine toate profețiile. Singurul născut din Tatăl S-a întors în sânul Tatălui, așa că acum Îl cunoaștem în puterea învierii Sale. Da, El a înviat şi domnește peste toți spre lauda măririi Sale. Cinstea şi onoarea Sa nu o va împărți cu nimeni, iar conducerea bisericii Sale nu va fi încredințată niciunui om.

El privește spre Tiatira şi vede că în orașul Tiatira şi în epoca ce-i poartă numele onoarea şi slava care-i aparține numai Lui, a fost dată altcuiva. Ochii Lui scăpărând cu focul mâniei şi judecății, văd cum Apollo este venerat ca şi „fiu al lui Dumnezeu”, când El este singurul născut din Tatăl. Cât de groaznică va fi judecata Lui asupra religiei epocii Tiatira, unde oamenii îl onorează în rugăciunile lor (asemenea păgânilor) pe un om, care are în spatele ei puterea statului medieval. Ochii Lui ca para focului văd biserica romano-catolică scufundată complet în închinarea la idoli, bazată pe ritualurile zeului Soare (Apollo) care, prin căsătoria cu statul, a ridicat un om făcându-l asemenea lui Dumnezeu (pe Papa). Thomas Aquinas şi Alverus Pelagius au declarat că:

„Papa este pentru cei care îl privesc cu ochi spirituali, nu numai un om, ci Dumnezeu. Autoritatea lui nu are limite, aşa că poate declara bun sau rău tot ce dorește, poate ridica sau îngrădi drepturile oricui dorește. Cine nu recunoaște această putere universală este exclus de la mântuire. Dușmanii bisericii sunt ereticii care nu vor să poarte jugul adevăratei supuneri față de Papă.”

Dar Scriptura scrie: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos (Fiul lui Dumnezeu).” (1 Timotei 2.5).

Dar Papa de la Roma a schimbat Cuvântul, spunând că el (unul singur) poate mijloci între Dumnezeu şi oameni. Astfel, el mijlocește între Mijlocitor şi oameni, dar această pretenție este falsă deoarece există un singur Mijlocitor şi acesta este Isus Hristos. Papa promite mântuire prin biserica de la Roma, dar nu există nicio mântuire decât prin Fiul lui Dumnezeu.

Nu-i de mirare că Domnul privește cu ochii plini de mânie şi că picioarele Sale ca arama aprinsă sunt pregătite să calce în picioare împărățiile păcătoase ale acestei lumi şi să le facă praf. Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste picioare de aramă, fiindcă ele au trecut prin judecată pentru noi. Ele sunt acum temelia noastră pentru tot ceea ce a câștigat El pentru noi. Da, noi suntem identificați în El, în Isus, Fiul lui Dumnezeu.

În această epocă a început şi religia mahomedană care Îl neagă pe Fiul lui Dumnezeu şi a hotărât moartea tuturor creștinilor. În această epocă, după ce biserica falsă a înlăturat prima poruncă a Atotputernicului Dumnezeu, a început să desființeze şi cea de-a doua poruncă, înlocuindu-L pe Isus Hristos, cu Papa. Această biserică a impus închinarea la idoli, astfel încât toți aceia care au refuzat să se închine în fața icoanelor, au fost pedepsiți cu moartea. Numai sub domnia împărătesei Teodora, care a domnit între anii 842–867, au fost uciși peste o sută de mii de creștini, pentru că au considerat chipurile fără nicio valoare.

Cu siguranță, această epocă trebuie să se pocăiască sau pierde totul. Acolo stă Domnul slavei, Dumnezeu Însuși, al cărui Cuvânt a fost aruncat la o parte, iar persoana Sa respinsă. Dar mâinile şi inimile omenești nu pot să-L desființeze, chiar dacă Îl tăgăduiesc. Orice s-ar întâmpla, El rămâne credincios Cuvântului Său care spune: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăția. (Luca 12.32). Iar când vin din nou, cu picioarele ca arama aprinsă şi cu ochii ca para focului, Eu voi răsplăti; judecata este a Mea, Eu voi răsplăti,” zice Domnul.”

Lauda

Apocalipsa 2.19: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.”

Aici găsim din nou cuvintele: „Cunosc faptele tale”. Fiul lui Dumnezeu Însuși a spus odată: „…dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea…” (Ioan 10.38). Da, El a cerut adesea ca oamenii să creadă lucrările pe care le face deoarece acele lucruri erau făcute prin puterea lui Dumnezeu pentru a le ajuta credința în El. Ele erau o mare parte a slujbei Sale, iar Duhul Său cel Sfânt a spus prin apostolul Pavel: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiți în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2.10). Scopul acestor lucruri era să inspire credința în El, să dovedească relația cu El, așa cum scrie Pavel: „Credeți în El”. Dar faptele nu vor lua niciodată locul credinței în Dumnezeu pentru mântuirea noastră, fiindcă faptele sunt dovada credinței pe care o avem deja în El. Faptele bune nu ne vor salva, doar dacă sunt rezultatul unei vieţi mântuite, ca rod pentru Domnul. Eu cred în fapte bune şi chiar dacă un om nu este mântuit, se cuvine să facă fapte bune, să facă tot ce este bine, deoarece este o urâciune în ochii lui Dumnezeu ca cineva să facă fapte rele şi apoi să spună că de fapt face voia lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce făceau episcopii, papii şi întreaga ierarhie romană: omorau, mutilau, distrugeau şi făceau multe alte fapte rele „în  Numele Domnului”. Ei trăiau o viață total opusă Cuvântului şi voii lui Dumnezeu.

Totuși, în acele zile de teroare, credincioșii adevărați luminau ca o lumină într-un loc întunecos, făcând numai bine, răspunzând blestemelor cu binecuvântare şi lucrând conform Adevărului, astfel încât Dumnezeu să fie proslăvit, chiar dacă mulți dintre ei au murit pentru aceasta.

În versetul acesta Domnul Își laudă copiii deoarece în viețile lor s-a produs o adevărată schimbare, faptele lor mărturisind despre Duhul care locuia în ei. Prin aceasta, oamenii Îl slăveau pe Dumnezeu şi-L onorau. Da, domnule, dacă tu ești un creștin, vei face numai ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu. Faptele tale vor arăta că inima ta este dreaptă. Şi tu vei face aceste lucruri nu ca să te vadă cineva, ci vei face voia Tatălui şi atunci când nu te vede nimeni și ești numai tu cu El. Da, tu vei face voia Lui chiar dacă te va costa viața.

„Ştiu dragostea, credința şi răbdarea ta.”

Vedeți? Dragostea este pusă între fapte şi slujbă. Acesta este locul potrivit, deoarece fără dragoste faptele noastre nu sunt acceptate înaintea lui Dumnezeu, iar slujba noastră este respinsă. Pavel le-a spus de altfel şi corintenilor că, fără dragoste, nu sunt nimic, deoarece orice faptă, cât de bună ar fi ea, dacă nu este însoțită de dragoste, nu are nicio valoare.

Acum puteți vedea că acești credincioși nu făceau parte din categoria nicolaiților, care considerau că faptele sunt o condiție pentru a primi mântuirea sau pentru a fi lăudați de oameni. Credincioșii adevărați făceau faptele din dragoste pentru Dumnezeu, iar această dragoste le era turnată în inimi prin Duhul Sfânt. Da, dragostea din inimile lor era dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi, deoarece Domnul Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13.15).

Păgânii, care vedeau viața creștinilor timpurii, spuneau: „Priviții cum se iubesc unii pe alții”, iar Cuvântul spune: „…oricine iubește este născut din Dumnezeu”. (1 Ioan 4.7). Aici aş vrea să trag un semnal de alarmă, deoarece Cuvântul spune că în zilele din urmă dragostea celor mai mulți se va răci din cauza înmulțirii fărădelegii. În ultima epocă a bisericii, Laodicea, dragostea adevărată a lui Dumnezeu va fi înlocuită cu iubirea pentru lucrurile materiale şi cu dragostea de sine. În aceste ultime zile, noi trebuie să luptăm cu toată seriozitatea împotriva puterii păcatului, deoarece foarte mulți se împietresc şi se îndepărtează de Dumnezeu datorită faptului că nu văd efectul lucrării duhului din acest timp din urmă.

Este timpul să ne apropiem de Dumnezeu și să-L lăsăm să ne umple viețile cu dragostea Lui, căci dacă nu facem aceasta, vom fi cuprinși de răceala bisericii din timpul sfârșitului şi vom respinge Adevărul lui Dumnezeu, Singurul în măsură să ne ajute. În anii aceia întunecoși şi grei, vița adevărată a stat neclintită, ținând sus dragostea pentru Dumnezeu şi frați, ceea ce a făcut ca Domnul să-i laude pentru aceasta.

„…știu slujba ta…”

Domnul Isus a spus: „…oricine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.” (Matei 20.26). Un om înțelept a comentat odată acest text spunând: „Numai istoria va dovedi adevărul acestor cuvinte.” Omul acela avea dreptate, deoarece toți bărbații adevărați ai lui Dumnezeu din istorie au fost slujitori. Cei care au pretins ascultare şi supunere, care i-au subjugat pe ceilalți şi au căutat să aibă întâietatea în toate, şi-au încheiat slujba în rușine. Chiar şi cei foarte bogați au fost condamnați de Dumnezeu când nu şi-au folosit bogățiile în mod corect. Priviți istoria şi veți vedea că întotdeauna slujitorii adevărați ai lui Dumnezeu au slujit altora. Istoria nu va avea niciodată cuvinte de laudă pentru cei care voiau doar să fie slujiți de alții, ci-i va elogia pe aceia care s-au dăruit pentru semenii lor.

Să aplicăm acest lucru şi pentru noi înșine! Fiul omului a venit să slujească şi nu să I se slujească, de aceea şi noi suntem chemați să urmăm acest exemplu. Priviți-L cum s-a plecat să spele picioarele murdare ale ucenicilor, spunându-i lui Petru: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” (Ioan 13.7). El s-a făcut rob pentru ca Dumnezeu să-L înalțe pe cele mai mari înălțimi, iar într-o zi, când va avea loc judecata sfinților, Îl vom auzi spunând: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău.” (Matei 25.21).

Este greu să fii tot timpul un slujitor, dar cei ce ostenesc şi lucrează pentru binele altora, vor sta într-o zi cu El în tronul Lui. Aceasta va fi răsplata lor; aceasta va avea valoare atunci. Să muncim deci, de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui pentru Stăpânul nostru! Să vorbim fără încetare despre minunata Lui iubire şi îndurarea Sa nemărginită, căci atunci când viața aceasta se va sfârși, când lucrarea noastră se va încheia şi El îi va chema pe ai Săi, vom fi şi noi acolo.

„Cunosc dragostea ta.”

Aici El spune aceleași cuvinte pe care i le-a spus și bisericii din Pergam: „Voi țineți credința Mea.” Prin aceste cuvinte, El nu vorbește despre credința Sa, ci îi laudă pe ai Săi pentru credincioșia lor, menționând şi răbdarea de care au dat dovadă prin toate necazurile şi încercările. Vedeți? Credincioșia şi răbdarea merg împreună. De fapt, răbdarea este rezultatul credincioșiei, căci în Iacov 1.3 citim: „…încercarea credinței voastre produce răbdare.” Nu există nicio altă cale de a obține răbdarea, ci ea vine numai prin încercarea credinței noastre: „…necazul aduce răbdare.” (Romani 5.3).

Cât este de importantă această prelucrare prin suferință, a răbdării noastre, ni se spune în Iacov 1.4: „Dar răbdarea voastră trebuie să-şi facă desăvârșit lucrarea pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi şi să nu duceți lipsă de nimic.” Voia lui Dumnezeu cu privire la noi este să ajungem desăvârșiți, ori aceasta este răbdare, să-L așteptăm pe Dumnezeu. Acesta este procesul de modelare a caracterului nostru. Priviți cât de mult îi laudă Dumnezeu pe sfinții epocii întunecoase! Răbdători, ca niște miei pe care-i duci la măcelărie, plini de iubire, ei L-au slujit cu toată credincioșia pe Dumnezeul lor. Aceasta este singura dorință a vieții lor: să-L slujească pe Domnul lor. O, cât de mare va fi răsplata lor!

 „…Ştiu faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe ca cele dintâi.”

Aceste cuvinte sunt cu adevărat extraordinare. În timp ce întunericul din această epocă devenea tot mai puternic, iar rândurile martirilor se îngroșau cu fiecare zi care trecea, ei slujeau cu şi mai multă credincioșie şi credința lor a crescut. Cât este de trist că în epoca Efes dragostea pentru Dumnezeu a scăzut! În epocile următoare nu se mai spune nimic despre o creștere a dragostei lor, dar în această epocă întunecoasă, ei L-au slujit pe Dumnezeu chiar mai mult.

Ce lecție este aceasta pentru noi! Adevărul este că nu există nicio oprire în această dovadă de dragoste față de Dumnezeu, ci mai degrabă o creștere a ei. Aici este secretul! Când vrăjmașul încearcă să se împotrivească slujbei noastre pentru Domnul, răspunsul nostru este o slujire şi mai mare pentru El! Când cei slabi strigă de frică, este timpul să vestim biruința!

„Ştiu faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe ca cele dintâi.”

Cum am spus deja, această epocă a fost cea mai întunecoasă perioadă din istorie. Era timpul domniei Papei Inocențiu al III-lea care a pretins că este „locțiitorul lui Hristos pe pământ, și suveran peste biserică şi lume”, el fiind acela care a instituit Inchiziția. În timpul lui s-a vărsat cel mai mult sânge, cu excepția războaielor de după reformă. Era un timp cumplit, timpul domniei curvei celei mari, timpul domniei curvelor.

Sagarius al III-lea a avut o amantă şi a umplut corul papal de amante, fii şi fiice nelegitime, transformând palatul papei într-o ascunzătoare de hoţi. Anastasius al III-lea a fost ucis de Marozia, care era amanta lui Sagarius al II-lea. Ioan al XI-lea era fiul nelegitim al Maroziei; Ioan al XII-lea era nepotul acesteia. El viola văduve şi fecioare, iar în final a fost ucis în timp ce săvârșea adulter cu soția unui bărbat răzbunător.

Aceasta este perioada când domneau doi papi: unul la Roma, iar celălalt la Avignon, care se blestemau și se luptau între ei pentru putere. Acești papi s-au făcut vinovați nu numai de acte sexuale imorale (adultere în urma cărora s-au născut o mulțime de copii nelegitimi, sodomism, etc.), ci şi de vânzarea funcțiilor preoțești celor care plăteau mai bine.

Aceasta este epoca în care lumina a început să strălucească tot mai slab, dar cu toate acestea, puținii credincioși care au mai rămas, au muncit tot mai mult, așa că spre sfârșitul epocii întunecoase, s-au ridicat o mulțime de bărbați care au încercat să facă reforme. Eforturile lor au fost atât de mari, încât au croit drumul pentru reforma ce se apropia. Acesta este motivul pentru care Cuvântul spune referitor la această epocă: „Faptele tale de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi.”

Cuvântul „Tiatira” are mai multe sensuri, unul dintre ele fiind: „sacrificiu continuu”. Mulți au crezut că Tiatira este de fapt o profeție referitoare la slujba care arăta tot timpul spre jertfa lui Isus Hristos. Acesta este un gând bun, dar poate însemna şi jertfirea continuă a vieții credincioșilor care au crezut Adevărul, stând neclintiți de partea Domnului. Desigur, credincioșii din Tiatira au fost crema recoltei, plini de Duhul Sfânt şi credință, creați pentru lucruri bune, nesocotindu-și viața, pe care au dat-o cu bucurie ca o jertfă dulce spre lauda Domnului lor.

Mustrarea

Apocalipsa 2.20:  „Dar iată ce am împotriva ta: tu lași ca Izabela, femeia aceea ce se zice prorociță, să învețe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.”

Păstrând în memorie acest verset, aş vrea să citim şi versetul 23, care va întări şi mai mult adevărul pe care vi l-am spus până acum. „Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaște că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima.”

Eu am spus tot timpul că în realitate sunt două biserici, deși în fiecare epocă Duhul vorbește de parcă ar fi numai una. În realitate, El vorbește pentru fiecare în parte. Versetul 23 arată clar că sunt mai multe biserici, unele dintre ele neștiind că El cercetează inima şi rărunchii. Acum însă, El dovedește lucrul acesta. Ce fel de biserici sunt acelea care nu cunosc adevărul acesta? Desigur, acesta este grupul viței false, deoarece credincioșii adevărați știu foarte bine că judecata începe din casa lui Dumnezeu. Ei au frică de Dumnezeu şi se judecă singuri ca să nu fie judecați de El.

Dar de ce Dumnezeu îi numește „biserica Sa” şi pe aceia care aparțin de vița falsă? Adevărul este că ei sunt creștini, dar nu sunt creștini născuți din Duhul, ci sunt creștini firești, purtând acest Nume în deșert. Marcu 7.7: „Degeaba Mă cinstesc ei dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.”

Atunci se ridică o altă întrebare: Dacă acești oameni nu sunt creștini adevărați, ce sunt? Un mahomedan este mahomedan. Aceasta este religia lui, indiferent cum o trăiește deoarece, teoretic, el spune că crede Coranul. La fel este şi cu așa zișii creștini. Cât timp ei cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut dintr-o fecioară, răstignit pentru păcatele noastre şi înviat prin puterea lui Dumnezeu, cât timp cred că El este Salvatorul omenirii, etc., ei poartă numele de creștini. (De fapt, în epoca Laodicea vor fi cei care se numesc creștini deoarece subscriu la calitățile minunate ale lui Isus, dar își rezervă dreptul să nege dumnezeirea Lui. Ştiința creștină a făcut deja lucrul acesta şi mulți alții care vestesc o Evanghelie socială). Da, ei sunt creștini nominal, aparținând unei biserici, dar aceasta nu face din ei creștini adevărați sau duhovnicești căci, dacă ar fi așa, ar fi botezați prin Duhul în trupul lui Hristos devenind astfel mădulare ale trupului Său.

Adevărul este că toate lucrurile merg conform ordinii lui Dumnezeu care a îngăduit ca grâul şi neghina să crească împreună până când neghina va fi legată şi aruncată în foc iar grâul va fi pus în grânar. Ele nu pot fi separate mai devreme pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu. Totuși, ziua separării lor se apropie și neghina va fi arsă.

Acesta este motivul pentru care Duhul vorbește acestui grup amestecat, lăudându-i pe unii şi mustrându-i pe ceilalți; încurajând gruparea adevărată şi avertizându-i pe cei falși şi arătându-le cum pot deveni justificați înaintea lui Dumnezeu.

Femeia Izabela

Apostolul Iacov ne-a arătat cum se naște păcatul în capitolul 1.14-15 din epistola sa: „Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui si momit.

Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.” Acesta este un tablou care oglindește întocmai ceea ce s-a întâmplat în epocile bisericii. Vedeți? Păcatul se naște din propria dorință. Astfel, moartea a intrat în biserică prin faptele simple, neobservate, ale Nicolaiţilor, care mai târziu au devenit o învățătură. Apoi, au îmbrățișat puterea statului şi introducerea păgânismului.

Așa se face că în epoca aceasta avem de-a face cu o prorociță (învățătoare) care merge mai departe în părerile şi învățăturile ei, până va fi aruncată în iazul de foc care este moartea a doua. Strigarea lui Dumnezeu pentru epoca Tiatira cere ca această prorociță, Izabela, să fie dată jos. Ca să înțelegem mai bine de ce o urăște atât de mult Dumnezeu, trebuie să cercetăm mai întâi istoria ei din Biblie, unde ni se explică ce a făcut ea acolo în urmă, ca să înțelegem ce se petrece în acest timp.

Primul lucru, și cel mai important, pe care-l aflăm despre Izabela este că ea nu era o fiică a lui Avraam. Ea nu avea legătură cu nici una din semințiile lui Israel şi nu era duhovnicească, așa ca Rut, moabita, care s-a alăturat Israelului. Nu, niciodată! În 1 Împărați 16.31, vedem că această femeie era fiica lui Etbaal, împăratul sidoniților, care era preot al Astarteei şi care a ocupat tronul ucigându-l pe predecesorul său, Feles. Astfel, vedem chiar de la început că Izabela era fiica unui ucigaș, ceea ce ne amintește de Cain. Nici felul în care ea a devenit o parte din Israel, nu s-a făcut prin canale duhovnicești rânduite de Dumnezeu pentru primirea neamurilor, ci acest lucru s-a făcut prin căsătoria cu Ahab, care era împăratul celor zece seminții ale lui Israel.

După cum am văzut, această uniune nu era spirituală, ci politică. În felul acesta Izabela, o femeie cufundată în idolatrie, nu avea nici cea mai mică dorință de a deveni credincioasă singurului Dumnezeu adevărat, ci dimpotrivă, avea intenția fățișă de a-l îndepărta pe Israel de Dumnezeu. Israelul (cele zece seminții), știa deja ce însemnase îndepărtarea lor de Dumnezeu şi închinarea la vițelul de aur, de aceea, din timpul acela şi până în zilele lui Ahab nu se mai vânduse idolatriei, ci se închina lui Dumnezeu şi cunoștea numai legea lui Moise. Dar în timpul domniei lui Ahab, după căsătoria acestuia cu Izabela, idolatria a înaintat foarte repede fiind sprijinită chiar de împărăteasă, spre pierzarea Israelului. Această femeie a devenit preoteasă în templul pe care l-a ridicat în cinstea Astarteei (Venus) şi a lui Baal (zeul soare), așa că Israelul a ajuns în cea mai întunecoasă perioadă a istoriei sale.

Cunoscând aceste lucruri, putem vedea ce a vrut să ne spună Duhul Domnului folosind simbolul acestei femei pentru epoca bisericii Tiatira. Iat-o aici! Ahab s-a căsătorit cu Izabela din motive politice, cu scopul de a-şi asigura întărirea împărăției. Același lucru l-a făcut şi biserica atunci când s-a căsătorit cu statul în zilele împăratului Constantin. Aceste două sisteme s-au unit din motive politice, deși au vrut să-i dea o înfățișare duhovnicească.

Nimeni nu poate să mă convingă că Constantin a fost creștin. El era păgân, dar a lăsat în urma sa ceva ce voia să pară a fi creștinism. Astfel, a pictat cruci albe pe uniformele și scuturile soldaților săi, el fiind cel ce a înființat ordinul cavalerilor lui Columb. Apoi a pus o cruce şi pe turnul bisericii Sf. Sofia, gest prin care a început tradiția de a se pune cruci pe biserici. Planul lui Constantin era să-i aducă  pe toți împreună: păgâni, creștini nominali şi creștini adevărați. Și pentru un timp, se părea că planul lui va reuși, deoarece creștinii adevărați au răspuns invitației lui cu scopul de a încerca să-i aducă înapoi pe cei ce se îndepărtaseră de Adevăr şi pe unii dintre păgâni. Când au văzut că nu-i pot aduce înapoi la Adevăr, creștinii adevărați s-au retras din această alianță politică, dar când au făcut aceasta au fost numiți eretici şi, ca urmare, au fost prigoniți.

Lăsați-mă să vă spun că acest lucru este în desfășurare chiar acum. Da, oamenii vin din nou împreună. Chiar acum se scrie o Biblie care va fi pe placul tuturor: a evreilor, catolicilor şi protestanților. Ei au şi acum un Conciliu ca cel de la Niceea doar că astăzi îl numesc Consiliul Ecumenic. Şi știți cu cine se luptă toate aceste organizații? Cu creștinii adevărați. Ei nu se luptă cu organizația penticostală, ci cu cei care sunt umpluți cu Duhul Sfânt, cu cei care umblă în Adevăr şi sunt urmați de semne şi de minuni, posedând în mijlocul lor darurile Duhului.

Când Ahab s-a căsătorit cu Izabela din motive politice, şi-a vândut dreptul de întâi născut, iar dacă tu, frate sau soră, te unești cu una din aceste organizații religioase, faci același lucru: îți vinzi dreptul de întâi născut, fie că crezi aceasta, fie că nu. Fiecare grupare protestantă care a ieșit vreodată din biserica nominală organizată şi apoi s-a întors în același sistem, şi-a vândut dreptul de întâi născut, iar dacă noi aderăm la o asemenea organizație, ne vindem dreptul la fel ca Esau. Atunci veți putea plânge cât vreți, veți putea să regretați şi să cereți îndurare, căci nu vă va mai ajuta la nimic.

Există un singur lucru pe care-l puteți face: „Ieșiți din mijlocul lor şi despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat şi vă voi primi.” (2 Corinteni 6.17-18). Dacă nu credeți că am dreptate, răspundeți-mi la o întrebare: puteți să-mi arătați o singură biserică (în toată Istoria) care să fi avut vreodată o trezire și a venit înapoi după ce s-a organizat și a devenit o denominațiune? Nu veți găsi nici măcar una. Când Israelul s-a unit cu lumea, schimbând lucrurile duhovnicești cu cele lumești, a intrat în epoca întunecoasă. Același lucru s-a întâmplat cu biserica la Niceea şi același lucru se repetă acum când bisericile se unesc din nou.

Când Ahab s-a căsătorit cu Izabela, i-a permis acesteia să ia banii statului şi să ridice două temple uriașe în cinstea lui Baal şi Astarteei. Templul lui Baal era destul de mare pentru a aduna tot Israelul să se închine acolo. Același lucru s-a întâmplat atunci când biserica s-a căsătorit cu Constantin, au construit clădiri mari şi au pus în ele altare şi chipuri, și a organizat ierarhia religioasă care a început deja să se formeze.

Când Izabela a obținut puterea statului în spatele ei, prin căsătoria cu Ahab, şi-a impus religia silind poporul s-o primească, după care i-a ucis pe toți profeții şi preoții lui Dumnezeu care nu au fost de acord cu ea. Prigoana a fost atât de cumplită încât Ilie, mesagerul lui Dumnezeu din acele zile, a crezut că a rămas singur. Dar Dumnezeu mai avea încă șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.

Același lucru este valabil şi astăzi. Şi acum există femei şi bărbați cuprinși în organizațiile religioase existente, metodiști, baptiști, penticostali, etc., care vor ieși de acolo și vor veni înapoi la Dumnezeu. Aici vreau să spun că eu nu am fost şi nu voi fi niciodată împotriva oamenilor din acele organizații, ci sunt împotriva sistemului lor de organizare, sunt împotriva organizației. Eu trebuie să fiu împotriva ei pentru că Dumnezeu urăște aceasta.

Să ne oprim puțin la cele spuse şi să repetăm ceea ce am adus afară despre închinarea în Tiatira. Am spus că ei se închinau la Apollo (zeul Soare) şi la împărat. Apollo era considerat „ocrotitorul împotriva răului”, cel care urma să îndepărteze orice rău care s-ar fi abătut asupra poporului. El i-a binecuvântat şi era un dumnezeu real pentru ei. El era învățătorul oamenilor, și le-a explicat ritualurile din templu, slujba în fața zeilor, închinarea, jertfele, moartea şi viața de după moarte. Acest lucru îl făcea prin „mijlocirea” unei preotese care cădea în transă şi vorbea în timp ce stătea pe un scaun cu trei picioare. Doamne! Vedeți? Aici este femeia numită Izabela, prorocița care învață poporul, dar învățătura ei îi seduce pe slujitorii lui Dumnezeu şi-i face să comită curvie duhovnicească. Cuvântul „curvie” înseamnă „slujbă idolatrică sau închinare la idoli”. Acesta este înțelesul duhovnicesc al cuvântului „curvie”. Aceasta este o uniune ilegală. Da, atât uniunea lui Ahab cât şi uniunea lui Constantin erau ilegale. Ambii au comis curvie spirituală, iar sfârșitul curvarilor va fi în iazul de foc. Așa a spus Dumnezeu.

Învățătura bisericii romano-catolice (biserica este întotdeauna o femeie) neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Papa, care în realitate este un Apollo în versiune modernă, i-a învățat pe oameni închinarea la idoli, iar biserica romană a devenit o prorociță falsă, deoarece a luat Cuvântul lui Dumnezeu de la oameni, înlocuindu-l cu propriile ei păreri. Ba mai mult, ea susține că poate aduce iertarea de păcate şi binecuvântarea lui Dumnezeu, iar preoții ei au mers atât de departe cu pretențiile lor, încât declară categoric că au putere nu numai în viața aceasta, ci și după moarte. Ei au inventat învățătura despre purgatoriu, noțiune total străină Bibliei, şi au pretenția că rugăciunile, liturghiile şi banii îi pot scoate pe oameni din purgatoriu şi să-i ducă în ceruri. Adevărul este că tot sistemul bazat pe învățătura ei este fals. El nu stă pe fundamentul sigur al descoperirii lui Dumnezeu, în Cuvântul Său, ci stă pe nisipuri mișcătoare, pe păreri proprii, neadevărate şi satanice. Acesta este adevărul.

Biserica a trecut de la original la denominațiune, apoi la învățătura falsă. Astfel, romano-catolicii nu cred că Dumnezeu este în Cuvântul Său. Nu domnule! Dimpotrivă, părerea lor este că Dumnezeu este în biserica Sa. Acesta ar face Biblia istoria bisericii catolice. O asemenea pretenție nu este însă adevărată. Uitați-vă ce au făcut ei din botezul în apă. Au înlocuit botezul biblic cu unul păgân, în trei titluri.

Lăsați-mă să vă povestesc o discuție pe care am avut-o cu un preot catolic. O fată botezată de mine a trecut mai târziu la catolici, iar preotul a vrut să discute cu mine despre ea, ca să știe ce fel de botez a primit ea. Auzind întrebarea lui, i-am răspuns că am botezat-o cu botezul biblic care, după cunoștința mea, este singurul botez valabil. Eu am îngropat-o în apă în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci preotul mi-a spus că odinioară şi biserica catolică a botezat tot așa. Imediat l-am întrebat când a făcut biserica catolică aceasta, deoarece citisem Istoria lor şi nu am găsit nicăieri ceea ce spunea el. El mi-a spus că acest lucru se află în Biblie, și că Isus este Cel care a organizat biserica catolică. În continuare, l-am întrebat dacă crede şi el că Petru a fost primul lor papă, iar el mi-a spus cu toată convingerea că da. După aceea, l-am întrebat dacă este adevărat că slujba trebuie făcută în latină ca să se asigure că era corectă şi nu se va schimba niciodată, la care a răspuns din nou afirmativ. La încheierea discuției, i-am spus că biserica catolică s-a îndepărtat foarte mult de original, după care i-am spus că dacă biserica catolică crede cartea Faptele Apostolilor, atunci eu sunt un catolic de modă veche.

El mi-a mai spus că Biblia este mărturia bisericii catolice şi că Dumnezeu ar fi numai în biserica Lui (adică în cea catolică). Nu am putut să fiu de acord cu cuvintele lui, deoarece Dumnezeu este în Cuvântul Său. Romani 3.4:  „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toți oamenii mincinoși.”

Apocalipsa 22.18-19: „…dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Lăsați-mă să vă arăt de ce biserica catolică crede că Dumnezeu ar fi în ea (în biserică) şi nu în Cuvânt! Am aici un extras din jurnalul Papei Ioan al 23-lea: „…Experiența mea în timpul acestor trei ani de când sunt papă, de când în frică şi cutremur, am acceptat această slujbă în supunere față de voia lui Dumnezeu, încredințată mie prin Colegiul Sfânt al Cardinalilor în Conclav, mărturisește despre această hotărâre şi este pentru mine un motiv absolut ca să fiu credincios lui Dumnezeu în ceea ce privește prezentul şi pe deplin liniștit în ceea ce privește viitorul.”

Acest papă spune mai departe că Dumnezeu Își descoperă voia Sa prin biserică. Ce fals! Dumnezeu este în Cuvântul Său şi-Şi descoperă voia numai prin Cuvânt. Tot el a afirmat că are încredere deplină în cuvântul oamenilor, pe care-l respectă şi, ca urmare, poate trăi liniștit. Aceste cuvinte sunt pe cât de frumoase, pe atât de false. Sunt la fel ca perversiunea din grădina Eden.

Acum aş vrea să mergem puțin la Apocalipsa 17 și să privim femeia, biserica aceasta care trăiește după propriile ei prorocii false şi nu după Cuvântul lui Dumnezeu. În versetul 1, Dumnezeu o numește „curva cea mare”. De ce este numită curvă? Deoarece trăiește în idolatrie şi i-a prins şi pe oameni în același lucru. Care este remediul pentru idolatrie? Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, această femeie este o curvă pentru că a părăsit Cuvântul lui Dumnezeu. Ea șade pe „ape mari”, ceea ce înseamnă popoare, națiuni, limbi. (versetul 15) Aceasta este cu siguranță biserica falsă deoarece biserica lui Dumnezeu este o minoritate şi numai puțini sunt aceia care o găsesc.

Priviți cum arată ea în ochii lui Dumnezeu, indiferent cât apare de frumoasă sau de filosoafă. Ea este beată de vinul curviei ei, de sângele martirilor lui Isus, la fel ca Izabela care i-a ucis pe toți profeții şi preoții  care nu şi-au plecat genunchiul și nu s-au închinat lui Baal. Da, biserica catolică a făcut exact același lucru. Ea i-a ucis pe toți aceia care nu s-au supus domniei papale. Toți cei care au stat cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu l-au primit pe cel al oamenilor, au fost uciși în torturi cumplite. Adevărul este însă că această biserică, ce împărțea numai moarte în jur, era ea însăși moartă, și nu știa aceasta. Ea nu poseda viața, de aceea nu a fost urmată niciodată de semnele şi puterea lui Dumnezeu.

Timp pentru pocăință

Apocalipsa 2.21: „I-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei.”

Ştiați că această biserică a fost mai rea decât Ahab?  Știați că el s-a pocăit şi o vreme a umblat smerit înaintea lui Dumnezeu? Voi nu puteți spune însă așa ceva despre biserica romano-catolică. Nu domnule. Ea nu s-a pocăit niciodată, ci i-a nimicit cu încăpățânare pe toți cei care au încercat s-o ajute să se pocăiască. Aceasta o spune istoria, nu eu.

Astfel, Dumnezeu nu a ridicat numai pe mesagerii bisericilor, ci în fiecare epocă a ridicat şi ajutoare minunate pentru acei mesageri. Da, El a ridicat bărbați care au făcut totul pentru a readuce biserica la Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu i-a dat ocazia şi ajutorul ca să se pocăiască, dar a făcut-o ea? Nu domnule. Ea nu a făcut-o şi nici n-o va face vreodată, deoarece este beată. Ea a pierdut simțul lucrurilor duhovnicești, de aceea, să nu credeți cumva că biserica romano-catolică s-ar fi pocăit vreodată pentru că i-a masacrat pe sfinți, din cauză că acum vrea să se unească cu protestanții sau pentru că încearcă să-şi unească învățăturile cu cele ale protestanților. Această biserică nu a regretat niciodată faptele săvârșite împotriva creștinilor adevărați şi nici nu consideră că a făcut o greșeală procedând astfel. Oricât de blândă pare în timpul acesta, ea se va ridica din nou şi va ucide, deoarece răul şi uciderea zac în inima ei păgână.

Sentința pronunțată împotriva curvei

Apocalipsa 2.22-23: „Iată că am s-o arunc bolnavă în pat şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

Voi lovi cu moartea pe copiii ei şi toate bisericile vor cunoaște că Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima şi că voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.”

Ce? Această femeie are copii? Dar am aflat că ea este şi o curvă, nu-i așa? Dacă copiii pe care-i are sunt născuți din curvie, înseamnă că, conform Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie arsă în foc. Acesta este adevărul. Acesta este de fapt sfârșitul ei, căci va fi arsă în foc. Da, sfârșitul ei este iazul de foc.

Dar opriți-vă o clipă şi gândiți-vă şi la copiii ei. O femeie este aceea care naște copii. Deci, această femeie are copii, dar problema este că acești copii fac faptele mamei lor. Arătați-mi o singură biserică ce a ieșit vreodată dintr-o organizație şi nu s-a întors în ea. Nu există niciuna. Niciuna! Astfel, luteranii au ieșit, dar după aceea s-au organizat şi ei, iar astăzi lucrează mână în mână cu mișcarea ecumenică. Metodiștii au ieșit şi ei dar după aceea s-au organizat la fel ca luteranii şi același lucru l-au făcut şi penticostalii. Dar să vă spun ceva! Mai este o ieșire afară, și laudă lui Dumnezeu, ei nu  se va mai organiza, deoarece cunosc Adevărul. Acest grup este Mireasa din timpul sfârșitului.

Să revenim la textul nostru. Aici scrie că această curvă a avut copii. Cine sunt ei? Cuvântul spune că sunt fiice, adică biserici, la fel ca mama lor. Aici avem un punct foarte interesant. Izabela şi Ahab au avut o fiică, iar  fiica aceea s-a căsătorit cu Ioram fiul lui Iosafat. În 2 Împărați 8.18 scrie că Ioram, împăratul lui Iuda, a umblat în căile rele ale împăraților lui Israel deoarece era ginerele lui Ahab. Prin această căsătorie, el a mers direct în idolatrie, ducând poporul credincios din Iuda, care se temea de Dumnezeu și se închina lui Dumnezeu, la această religie păgână. Exact același lucru l-au făcut şi fiicele (bisericile) născute din biserica mamă. Ele au început în Adevăr dar, prin căsătoria cu organizația, au părăsit Cuvântul pentru dogme, crezuri şi doctrine omenești.

Lăsați-mă să vă arăt un lucru ca să vedeți că spun adevărul. În Evrei 13.7 scrie: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu!” Stăpânul nostru trebuie să fie Cuvântul, nu oamenii. După cum știți, bărbatul este capul femeii; iar ea trebuie să-i fie supusă. Tot așa, biserica este o femeie, așa că ea trebuie să-i fie supusă Stăpânului ei, adică Cuvântului. Cuvântul este Isus, așa că, dacă biserica respinge Cuvântul şi ia orice altă căpetenie, devine curvă.

Acum arătați-mi o singură biserică ce nu a renunțat la Cuvânt pentru dogme şi doctrine omenești. Toate sunt curve deoarece cum este mama, așa-i şi fata. Care va fi pedeapsa pentru curva cea mare şi pentru fiicele ei? Păi, va fi o dublă pedeapsă:

Mai întâi, El a spus: „am s-o arunc bolnavă în pat.” Conform ultimei părți a versetului 22, acesta va fi un pat de necaz sau Necazul cel mare.

Despre acest lucru a vorbit şi Domnul Isus în Matei 25.1-13, unde ni se vorbește despre cele zece fecioare: cinci înțelepte şi cinci nechibzuite. Cinci aveau suficient ulei în candele (Duhul Sfânt), în timp ce cinci nu aveau. Așa se face că atunci când s-a auzit strigarea „Iată, vine Mirele!”, cele cinci nechibzuite au fost nevoite să alerge să caute ulei, în timp ce fecioarele înțelepte au intrat la Nuntă. În felul acesta fecioarele nechibzuite au fost lăsate afară, în Necazul cel mare. Acest lucru este valabil pentru toți cei care nu se duc sus în Răpire. Aceasta este ceea ce va veni peste curvă şi fiicele ei.

În al doilea rând, Cuvântul spune: „Voi lovi cu moartea pe copiii ei.” Aceasta înseamnă că vor fi puse la un loc cu moartea. Aceasta este o exprimare ciudată pentru oameni, dar adevărată. În limbajul omenesc se spune: „Va fi omorât prin spânzurătoare sau pe scaunul electric, etc”, dar aici vedem că ele vor fi lovite cu moartea, ceea ce înseamnă că moartea este cauza morții lor.

Pentru a vă face să înțelegeți ce vreau să spun, mă voi folosi de un alt simbol şi anume de textul referitor la fiica Izabelei, care s-a căsătorit cu împăratul lui Iuda, învățând astfel poporul religia păgână a idolilor, ceea ce a făcut ca Domnul să-i lovească cu moartea. Același lucru s-a întâmplat şi cu Balaam. Astfel, pe de o parte o avem pe Izabela cu păgânismul ei, în timp ce pe partea cealaltă îl avem pe Iuda care se închina conform Cuvântului lui Dumnezeu. Dar ce s-a întâmplat? Izabela şi-a căsătorit fiica cu Ioram, împăratul lui Iuda. Când a făcut acest pas, Ioram a cedat adevărul în schimbul religiei păgâne, împingând şi poporul la despărțire de Dumnezeu, deci la moarte. Desigur, moartea duhovnicească i-a lovit pe toți.

În clipa în care prima biserică din Roma s-a organizat, a murit. Când luteranii s-au organizat, au fost loviți cu moartea şi au murit. Apoi au urmat penticostalii, dar şi ei s-au organizat, așa că Duhul i-a părăsit, deși ei nu cred aceasta. Da, Duhul i-a părăsit deoarece căsătoria aceea le-a adus moartea. Atunci a venit Lumina unității Dumnezeirii, dar și ei s-au unit și au murit. Totuși, după ce focul lui Dumnezeu a căzut pe malul fluviului Ohio în anul 1933, a pornit o trezire de vindecare, care a străbătut întreaga lume, dar ea nu a venit prin nici o organizație. Dumnezeu a mers în afara grupurilor penticostale, în afara organizației şi ceea ce El urmează să facă în viitor are să fie tot în afara organizației, deoarece Dumnezeu nu poate lucra prin cei morți. El poate lucra numai prin mădularele vii ale Trupului Său, iar ele se află în afara zidurilor Babilonului.

Vedeți? Moartea a pătruns în biserică prin organizare. Mai clar spus, moartea locuiește acum acolo unde cu puțin timp înainte, domnea Viața. Așa cum Eva originală a adus moarte rasei umane, acum organizația a adus moarte, pentru că organizația este rezultatul unei duble corupții: a învățăturii Nicolaiților şi a învățăturii lui Balaam, care au fost propagate prin prorocița Izabela. Eva trebuia arsă împreună cu șarpele pentru fapta lor îngrozitoare, dar Adam a intrat la mijloc pentru ea luând-o la el, și astfel a fost salvată. Dar când această religie satanică a parcurs cursul deplin al epocilor, nu se va găsi nimeni să mijlocească pentru ea, așa că va fi arsă în foc împreună cu seducătorul ei, cu Satan. Da, curva, fiicele ei; antihristul şi Satan își vor avea partea lor în iazul de foc.

Aici voi spune unele lucruri pe care ar fi trebuit să le las pentru ultima epocă, dar pentru că au intrare acum, aş vrea să fiți atenți, fiindcă vreau să vă avertizez. Este vorba de Apocalipsa 13.1-18:

„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești şi pe capete avea nume de hulă.

Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.

Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”

I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

I s-a dat să facă război cu sfinții şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

Şi toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.

Cine are urechi, să audă!

Cine duce pe alții în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credința sfinților.

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.

Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.

Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.

Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.

I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Şi a făcut ca toți: mici şi mari, bogați şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte

şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.

Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este șase sute șaizeci şi șase.” 

Acest capitol ne arată puterea bisericii romano-catolice şi ce va face ea prin organizație. Nu uitați că aici este vorba de vița falsă. Chiar dacă cheamă Numele Domnului, o face numai în minciună. Căpetenia ei nu este Domnul, ci Satan, iar în final această biserică se va identifica complet cu fiara. Faptul că ea călărește fiara de culoare stacojie arată clar că puterea ei vine de la Satan, domnul terorii, şi nu de la Dumnezeul nostru, Domnul Isus Hristos.

Versetul 17 arată clar că ea va avea controlul absolut asupra comerțului mondial, deoarece nimeni nu va putea cumpăra sau vinde separat de ea. Acest lucru ne este arătat în Apocalipsa 18.9-17, unde vedem amestecul ei cu împărații pământului, cu comercianții şi cu toți cei ce au de-a face cu Roma şi comerțul.

În Apocalipsa 13.14 vedem cum fiara îşi va extinde influența prin chipul făcut pentru ea. Icoana făcută pentru fiară este Consiliul Ecumenic în care vor intra toate bisericile organizate alături de Roma catolică. (Ei fac aceasta chiar acum). Această uniune se face în scopul de a stăvili înaintarea comunismului, dar nu uitați: din moment ce comunismul a fost ridicat, asemenea lui Nebucadnețar, ca să ardă trupul curvei, Roma va fi biruită şi nimicită. Luați notă că pretutindeni unde a mers biserica catolică, a urmat comunismul. Așa trebuie să fie. Să nu credeți că ateismul este singurul dușman al credinței. Nu, domnule! Biserica catolică este cu mult mai periculoasă. Citiți pentru aceasta Apocalipsa 13.1-4 şi comparați-l cu Apocalipsa 12.1-5.

Apocalipsa 13.1-4:

„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești şi pe capete avea nume de hulă.

Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.

Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”

Apocalipsa 12.1-5:

„În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.

Ea era însărcinată, țipa în durerile nașterii şi avea un mare chin ca să nască.

În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roșu, cu șapte capete, zece coarne şi șapte cununi împărătești pe capete.

Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naște.

Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.”

  Satan și religia lui satanică este în ambele fiare. Fiara din Apocalipsa 13.4, care avea rana de moarte dar trăia, este Roma imperială păgână care a căzut sub invazia popoarelor migratoare, din cauza cărora şi-a pierdut pentru o vreme puterea. Da, puterea ei fizică a trecut, dar a redobândit-o în Roma papală. Vedeți aceasta? Națiunea care a fost cel mai tare imperiu cunoscut vreodată, care a zdrobit tot ce i s-a împotrivit, a fost în sfârșit rănită de moarte. Dar sub domnia lui Constantin, a revenit la viață prin căsătoria bisericii cu statul, pentru că Roma papală s-a infiltrat în toate națiunile lumii, având putere absolută. Ea se folosește de regi şi de comercianți, iar prin puterea religioasă şi financiară pe care o are, domnește ca zeița acestei epoci prezente. Ea este balaurul care a stat așteptând să înghită copilul de parte bărbătească. Irod a încercat să-L ucidă pe Domnul Isus imediat după naștere, dar nu a reușit. Mai târziu însă, Isus a fost răstignit de soldații romani, pentru ca acum să șadă sus pe tronul Său.

Ţinând minte ce v-am spus, vreau să vă amintiți şi vedenia lui Daniel. Ultima parte a chipului, ultima putere a lumii erau picioarele, parte de fier şi parte de lut. Fierul este Imperiul Roman păgân, dar acum el nu mai este alcătuit numai din fier curat, ci şi din lut. Totuși, biserica romană este infiltrată în fiecare națiune, conducând afacerile şi politica şi în națiunile democrate şi în cele mai mult despotice. Biserica romană este în fiecare națiune. Ea este amestecată în toate națiunile.

Lăsați-mă să vă mai spun ceva referitor la fier şi lut. Vă mai amintiți când Hrușciov şi-a scos pantoful şi a lovit cu el masa la ONU? Acolo erau reprezentanți din cinci țări răsăritene şi cinci țări apusene. Hrușciov a vorbit pentru Răsărit iar Eisenhower pentru Apus. În limba rusă „Hrușciov” înseamnă „lut” iar „Eisenhower” înseamnă fier. Cei doi conducători principali ai lumii, cele două degete mari ale picioarelor, fierul şi lutul, au stat unul lângă celălalt. Noi suntem la sfârșitul acestora.

În versetul 4 se pune întrebarea: „Cine se poate lupta cu ea?” (Apocalipsa 13.4) Nu, nimeni nu este în stare. Deși sunt câteva națiuni puternice, Roma este cea care dă tonul în toate. Papa ocupă scaunul șoferului, iar puterea lui va crește tot mai mult, de aceea nimeni nu se poate război cu ea.

În versetul 6 citim: „Ea (fiara) şi-a deschis gura şi a început să rostească hule.” Cum? Învățându-i pe oameni dogme omenești în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, au ajuns încăpățânați, îngâmfați, iubitori de plăceri, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea lui Dumnezeu. Da, ei au hulit Numele lui Dumnezeu prin faptul că L-au înlocuit cu cele trei titluri şi refuză să facă altfel.

Versetul 7 spune că „i s-a dat lui să facă război cu sfinții.” Persecuție şi moarte pentru credincioșii adevărați, şi aceasta în Numele Domnului, pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie hulit, întocmai ca în Rusia, din cauza lucrurilor pe care le-a făcut odinioară catolicismul acolo.

Versetul 8 spune că „toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului, se vor închina în fața acestei puteri.”

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că oile Lui nu i se vor închina. Toți ceilalți oameni vor fi amăgiți, afară de cei aleși. Ei nu vor putea fi duși în eroare, deoarece ascultă glasul Păstorului şi-L urmează.

Ați înțeles ce am vrut să vă arăt? Această sămânță a morții care a început în prima epocă, această sămânță a organizației, a crescut un copac mare în crengile căruia își fac cuib tot soiul de păsări necurate. În ciuda pretențiilor pe care le are, această biserică este dătătoarea morții şi nicidecum a vieții. Rodul ei este moartea, iar cei care iau din el sunt morți.

Acest puternic sistem mondial religios înșală întreaga lume pretinzând că numai în ea este mântuire fizică şi spirituală; dar cei care o urmează sunt nimiciți. Ea nu este numai moartea personificată, ci această creatură aducătoare de moarte va fi aruncată şi ea în iazul de foc.

Oh, dacă ar putea înțelege oamenii care le este sfârșitul în cazul în care rămân acolo! „Ieșiți din mijlocul ei sau vreți să muriți?”  

Făgăduința pentru epoca întunecoasă

Apocalipsa 2.24-25:  „Vouă însă, tuturor celorlalți din Tiatira, care nu aveți învățătura aceasta şi n-ați cunoscut adâncimile Satanei, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate. Numai țineți cu tărie ce aveți, până voi veni!”

Mai întâi de toate, vreau să vă spun că şi de data aceasta Duhul se adresează ambelor vițe, ale căror ramuri cresc împreună împletindu-se. „…tuturor celorlalți din Tiatira, care nu aveți învățătura aceasta…” Aici este deosebirea. El se adresează ambelor grupuri, dar una are învățătura falsă pe când cealaltă stă pe Adevăr. Da, cele două grupuri cresc alăturea, opunându-se însă una celeilalte. Una este de la Dumnezeu, în timp ce cealaltă este de la Satan, cunoscând adâncimile Satanei.

„Nu pun peste voi altă greutate.”

Cuvântul „greutate” are mai multe sensuri: „sarcină, povară, prigoană, apăsare, etc.” Greutatea din epocile întunecoase era dublă: ori te închinai la idoli, ori mureai. Era timpul Inchiziției, când puterea împărăției stătea în spatele acestei închinări satanice, susținând-o, așa că creștinii erau chemați înapoi în organizație sau trebuiau să plătească cu viața.

Fiecare epocă a avut greutățile ei. De exemplu, greutatea ultimei epoci este bogăția, viața ușoară şi tensiunea nervoasă. Este o epocă complexă în care s-ar părea că nu suntem potriviți să trăim. În ce privește epoca a patra, Tiatira, ea a avut o sarcină precisă: să se împotrivească Romei şi să rămână pe Cuvânt chiar cu prețul vieții.

„…n-aţi cunoscut adâncimile Satanei.”

Acest verset este lăsat întotdeauna la o parte de către comentatori, deoarece nu știu ce explicație să-i dea, căci nu erau în stare să-și dea seama ce învățătură s-au ce experiențe  are în vedere Cuvântul. Pentru noi acest lucru este deja ușor de înțeles. Haideți să vedem mai întâi care sunt „adâncimile lui Dumnezeu”, apoi vom vedea care sunt „adâncimile Satanei”. În Efeseni 3.16-19 citim: „şi-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,

așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste,

 să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălțimea

 şi să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”

Conform acestor versete, când un om experimentează „adâncimile lui Dumnezeu” în viața lui, aceasta este o experiență personală actuală a Duhului lui Dumnezeu care locuiește în inima lui. Mintea unui asemenea om este luminată de înțelepciunea şi cunoștința lui Dumnezeu, prin Cuvânt.

„Adâncimile Satanei” constau în a încerca să nimicească lucrarea lui Dumnezeu. Ca întotdeauna, el va încerca să facă un înlocuitor pentru realitatea lui Dumnezeu. Cum va face aceasta? El va lua la o partea din cunoștința Adevărului lui Dumnezeu, va distruge Cuvântul şi-L va înlocui cu propriul lui cuvânt. Da, așa a spus Dumnezeu! El Îl va înlocui pe Domnul în duhurile noastre. Ştiţi cum? În același fel în care a făcut-o Israelul atunci când a cerut un împărat în locul lui Dumnezeu. Ei au vrut un om în locul lui Dumnezeu. Astfel, oamenii vor respinge experiența nașterii din nou şi vor primi în schimb să fie membri într-o anumită biserică.

În epoca Tiatira, oamenii au intrat în adâncimile Satanei, iar roadele acestei adâncimi erau minciuna, nimicirea adevărului şi alte lucruri criminale şi oribile.

Ultima avertizare

Apocalipsa 2.23: „Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaște că ‹Eu sunt Cel ce cercetează rărunchii şi inima›: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.”

Dumnezeu privește la inima omului. El nu şi-a schimbat nicicând felul de lucrare, ci în toate epocile se adresează ambelor vițe. Ambele grupuri pretind că descoperirea lor vine de la Dumnezeu şi că au legătură cu El. „Totuși, temelia lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui.” (2 Timotei 2.19)

Dumnezeu privește la inimă. „Eu sunt Cel ce cercetez inima şi rărunchii.” „A cerceta” înseamnă „a căuta”, „a urmări”, deci El ne cercetează gândurile, El știe tot ce este în noi, El vede faptele noastre care sunt o manifestare a ceea ce este în noi, căci din inimă vine ori neprihănire, ori răutate. El cunoaște toate motivele şi scopurile noastre, iar în ziua judecății, când va trebui să dăm socoteală pentru viețile noastre, va fi adus în față fiecare gând, cuvânt sau faptă.

Vița falsă nu are frică de Dumnezeu, de aceea va plăti scump pentru aceasta.

Dorința mea este ca toți cei ce cheamă Numele Domnului, să trăiască cum se cuvine unor sfinți deoarece noi îi putem înșela pe oameni, dar niciodată nu-L vom înșela pe Dumnezeu.

Răsplata

Apocalipsa 2.26-29: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârșit lucrurile Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.

Şi-i voi da luceafărul de dimineață.

Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

„Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele.”

Din observațiile Duhului, vedem cum Domnul încearcă să ne arate părerea Sa despre faptele neprihănite. El vorbește de patru ori despre fapte, dar de data aceasta promite că cel ce va birui şi va păzi până la sfârșit lucrările Sale, va primi stăpânire peste neamuri. El va fi un conducător puternic, capabil și neînfricat, care poate face față în orice situație, așa că îl va birui chiar și pe cel mai disperat dușman, dacă va fi nevoie. Demonstrarea stăpânirii lui, prin putere, va fi ca cea a Fiului Însuși. Acest lucru este uimitor. Să privim însă această făgăduință în lumina evenimentelor epocii Tiatira!

Biserica romană, cu puterea statală în spatele ei, folosindu-se de împărați, armată şi legiuitori, zdrobește şi macină tot ce i se împotrivește. Ea a omorât milioane de oameni şi însetează să ucidă alte milioane care nu i se vor supune. Ea poate pune sau schimba împărați şi demnitari la orice oră dorește. Da, prin amestecul ei, a făcut ca o mulțime de națiuni să se prăbușească sau să fie distruse, dar scopul ei este să-i nimicească pe aleșii Domnului. Faptele ei sunt în realitate faptele Satanei, căci minte şi ucide la fel ca domnul ei, dar vine ziua când Domnul va spune: „Aduceți-i pe dușmanii aceștia înaintea Mea şi omorâți-i!” În ziua aceea, când sentința Domnului se va abate asupra celor care L-au batjocorit pe El şi pe aleșii Săi, cei drepți vor fi cu Domnul lor. Neprihăniții vor veni cu El în slavă și îi vor nimici pe cei care au distrus pământul și au făcut prăpăd în mijlocul sfinților lui Dumnezeu.

Aceasta este epoca când sfinții trebuiau să sufere prigoane şi umilințe, dar vine ziua când ei vor împărăți alături de Hristos Biruitorul. Cine va suporta ziua venirii Lui? Desigur, numai răscumpărații Domnului.

„Şi-i voi da luceafărul de dimineață.”

Conform Apocalipsa 22.16 şi 2 Petru 1.19, Luceafărul de dimineață este Isus: „Eu, Isus… Eu sunt Luceafărul strălucitor de dimineață.” „Până se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineață în inimile voastre.” Duhul dă sfinților din această epocă făgăduința că vor avea pentru totdeauna parte cu Domnul lor.

Cum am mai spus, Isus se identifică pe Sine cu mesagerii din fiecare epocă, dându-le descoperirea Cuvântului Său pentru epoca respectivă. Prin această descoperire aleșii Domnului sunt scoși afară din lume şi aduși în unitate desăvârșită cu Isus Hristos. Acești trimiși sunt numiți „stele” deoarece reflectă lumina Fiului lui Dumnezeu. Sunt numiți „stele” şi pentru că luminează în întuneric, scoțând la lumină păcatul. Ei aduc Lumina pentru oameni deoarece este întuneric duhovnicesc. Da, este întuneric duhovnicesc pentru că Cuvântul lui Dumnezeu a fost ascuns de oameni, iar cunoștința despre El a dispărut aproape complet. Moartea a pătruns în rândul credincioșilor, așa că numărul aleșilor este foarte mic. Lucrarea lui Dumnezeu a cunoscut cel mai mare declin şi se părea că Satan îi va birui pe aleșii lui Dumnezeu.

Dacă a existat vreun timp în care credincioșii aveau nevoie de o făgăduință referitoare la o Țară în care nu va mai fi întuneric, atunci Epoca Întunecoasă a fost acel timp. De aceea, Duhul le-a făgăduit Luceafărul de dimineață, iar Cuvântul spune că acest Luceafăr este chiar Isus Hristos care locuiește în Lumina de care nu se poate apropia nici un om. El îi va lumina pe aleșii Săi prin prezența Sa, așa că atunci nu vor mai avea nevoie de „stele” (trimiși) ca să lumineze în întuneric. Da, atunci Însuși Isus va sta şi va vorbi față în față cu ei şi Își va împărți Împărăția cu ei. El este Luceafărul de dimineață care devine vizibil cu puțin înainte de răsăritul soarelui. Când va răsări Soarele nostru Isus Hristos, nu vom mai avea nevoie de lumina niciunui trimis. El ne va aduce mesajul mângâierii şi al îndurării Sale. El ne va conduce în Împărăția Sa pentru a trăi veșnic în prezența Sa binecuvântată, iar lumina Cuvântului Său va străluci tot mai mult.

Ce altceva am putea dori mai mult decât pe Isus Hristos? Nu este El totul? Nu este El desăvârșirea?

„Cine are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul.” Amin.

Așa să fie, Doamne, Dumnezeul nostru, ca să putem auzi Adevărul Tău prin Duhul.

– Amin –

.