CALEA DATĂ DE DUMNEZEU

(Fratele Carl Williams spune: „Ce mai faci, frate Branham?). Bine, mulţumesc. Vă puteţi aşeza.

Cu siguranţă este plăcut să mă aflu din nou în casa Domnului şi în special în aceasta, fiindcă am avut privilegiul să închin această casă Domnului, cu câtva timp în urmă, când a construit-o fratele Sharrit. Noi am închinat-o să fie în slujba şi pentru serviciul Domnului. Este bine să fim în casa lui Dumnezeu, nu-i aşa? (Adunarea spune: „Amin”). Este într-adevăr un loc frumos.

Am fugit de vremea rea şi am nimerit drept în ea. Ei bine, se spune că vara a luat locul de odihnă al iernii, iar iarna vine să vadă cum este. Dar oricum, este bine să fii aici în orice vreme.

Întotdeauna am avut un simţământ deosebit pentru Phoenix. Iubesc oraşul Phoenix. Aici am predicat pentru prima dată oamenilor care nu erau albi, adică indienilor. Eu am fost acolo sus în rezervaţie. Poate este cineva care-şi aminteşte că I-am promis lui Dumnezeu că dacă vindecă un alcoolic şi o femeie bolnavă de TBC, voi merge în rezervaţie şi le voi predica indienilor. Amândoi au fost vindecaţi, iar eu m-am dus în rezervaţia apaşilor şi Dumnezeu ne-a dat o mare biruinţă acolo.

Nu-mi mai amintesc numele femeii care a fost vindecată de cancer, dar a fost un caz remarcabil. Din câte îmi amintesc, ea era misionar aici la Adunarea lui Dumnezeu. Este cineva care a fost acolo în rezervaţie în seara aceea? Da. Aşa este.

Credeam că nu voi putea să-i fac să înţeleagă ce vreau să spun. Nu voi uita repede seara aceea. La puţin timp după ce am predicat şi le-am spus despre Hristos, stăteam pe treptele clădirii. Locul era plin de oameni şi mulţi erau afară. În noaptea aceea remarcabilă, cândva spre dimineaţă, a fost adus pe o scândură un bătrân indian. Cei care l-au adus trecuseră râul şi erau uzi, dar l-au adus şi l-au pus acolo.

Eu l-am întrebat pe unul din tinerii care l-au adus: „Nu te temi că vei face pneumonie?”

„Isus Hristos va avea grijă de mine,” a răspuns el, „fiindcă am venit pentru tatăl meu.”

„Crezi că vei fi vindecat?”

„Da.”

Bătrânul era paralizat, iar cei doi tineri l-au cărat pe sus. Eu m-am rugat pentru el, iar după un timp am auzit pe cineva strigând. M-am uitat într-acolo, iar bătrânul era cu scândura deasupra capului ca s-o vadă toată lumea. Doar o credinţă simplă, aceasta este tot ce trebuie.

Îmi amintesc că în seara aceea a venit şi o femeie indiancă bătrână care avea două cozi împletite. Avea două cârje care arătau că fuseseră făcute acasă din două cozi de mătură cu o bucată de lemn pe deasupra, peste care era înfăşurată o cârpă. Femeia era în rând şi venea din mijlocul sălii, dar acolo mai era şi un tânăr indian bine făcut. El îi împingea pe toţi ca să ajungă în rând, iar sărmana femeie încerca să-şi facă loc cu cârjele, fiindcă văzuse deja două sau trei vindecări înainte ca să ajungă în rând.

Când s-a uitat la mine şi am văzut ridurile adânci de pe faţa ei şi urmele lăsate de lacrimi, m-am gândit: „Ea este mama cuiva.” Eu nu i-am spus nici un cuvânt, nu m-am rugat pentru ea şi nu am făcut nimic. Dar ea m-a privit, iar când a făcut aceasta mi-a întins cârjele şi a mers mai departe.

Fiul meu îmi face semn să mă grăbesc. Acum auziţi mai bine? (Cineva reglează microfonul fratelui Branham). Acum este mai bine aceasta este viaţa. Are o mulţime de noduri, nu-i aşa?

Am văzut că oamenii stau în picioare şi nu aş vrea să vă ţin mai mult. Sunteţi nişte oameni foarte cumsecade şi din pricina aceasta îmi vine să vă vorbesc mai mult.

Acum noi suntem în vizită împreună cu oamenii de afaceri ai Evangheliei depline. Convenţia iniţială s-a ţinut la Ramada. Următoarea va fi în perioada 24-28 şi vom avea vorbitori remarcabili: pe fratele Oral şi alţii. Noi am avut întotdeauna un timp minunat la Ramada Inn.

S-ar putea ca eu şi fratele Oral să ţinem un serviciu de vindecare acolo, nu se ştie. Noi nu am făcut niciodată aceasta împreună. Nu ştiu ce părere are el despre lucrul acesta, dar eu aş vrea. Dacă mă poate suporta, vom încerca să ne rugăm împreună pentru bolnavi.

Noi nu am avut nici un serviciu de vindecare şi nu am împărţit numere de rugăciune, din cauza aglomeraţiei din bisericile mici. Oamenii abia pot să intre şi să iasă. Este o aglomeraţie dezorganizată, iar pompierului şef nu-i prea place aceasta.

Astfel, până acum am lăsat deoparte serviciul de vindecare şi am preferat să aduc un mesaj simplu al Evangheliei. Prezenţa voastră, colaborarea şi rugăciunile voastre pentru mine mă încurajează să fiu aici şi nădăjduiesc că mesajele scurte vă încurajează să continuaţi şi să trăiţi pentru Hristos.

Am observat că oamenii vin de la o biserică la alta, ceea ce face să ne cunoaştem şi să ne împrietenim. Îmi place aceasta. Noi putem să stăm foarte bine împreună în locurile cereşti în Hristos, fiindcă într-o zi vom merge în locul acela unde vom fi împreună în locurile cereşti în rai.

Ieri am primit puţină critică prin poştă, este un timp când ne acomodăm cu ceilalţi şi orice predicator ştie că trebuie să spui audienţei ceva ca să te acomodezi cu ea şi ea cu tine.

Un om de afaceri a publicat în ziarul lor, „Glasul oamenilor de afaceri,” ceva ce părea o vedenie pe care am avut-o eu când am fost luat sus. Când s-a întâmplat aceasta, mie nu mi s-a părut mai departe de acoperişul casei, iar acolo am ajuns într-un loc în care i-am văzut pe cei care au trecut dincolo. Desigur, aţi citit articolul. Toţi erau tineri acolo și El mi-a spus cine erau.

Eu m-am temut întotdeauna de moarte. Nu mă temeam că voi fi pierdut, dar nu voiam să devin un duh, ci voiam să rămân ceva uman deoarece întotdeauna am simţit ca un om şi am strâns mâna oamenilor. Astfel, mă gândeam: „Dacă ajung acolo şi mă întâlnesc cu fratele Rose, iar el va fi un norişor alb sau ceva de felul acesta? Voi şti cumva că este el, dar nu aş putea să dau mâna cu el şi nu aş putea vorbi cu el. Ce groaznic ar fi!” Apoi m-a gândit: „Nu-i nimic, pentru că mă voi întoarce înapoi şi voi fi înviat.”

Mă gândeam la textul biblic care spune: „Dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem una în cer care deja ne aşteaptă.” (2Corinteni 5.1).

Astfel, în dimineaţa aceea când m-am trezit, m-am gândit: „Băiete, eşti deja de cincizeci de ani. Dacă vrei să faci ceva pentru Domnul, ai face bine să te grăbeşti pentru că eşti deja bătrân.”

Şi deodată am fost luat şi dus în sus, iar când priveam mă puteam vedea cum stăteam acolo jos. Nu am mai avut niciodată această experienţă. De multe ori am avut vedenii în care m-am văzut stând undeva sau… Adevărul este că dacă nu înţelegi lucrurile acestea, crezi că ţi-ai pierdut minţile. Eşti aici şi te priveşti pe tine acolo. Este atât de greu de explicat! Nu încercaţi s-o faceţi pentru că nu se poate explica.

Dumnezeu nu poate fi explicat. El trebuie crezut. Dacă poţi explica, nu mai este nevoie de credinţă, dar tu trebuie să crezi.

Când m-a dus acolo, i-am văzut pe oamenii aceia și am văzut că ei aveau trupuri. Acolo nu exista păcat. Tinerele acelea m-au îmbrăţişat deşi erau femei. Dar acolo nu era posibilitatea de a păcătui fiindcă glandele trupurilor noastre vor fi schimbate. Acum, noi ne deosebim prin sex, care este pentru reproducerea oamenilor, dar acolo nu va mai fi nevoie de aceasta, acolo nu se vor mai naşte copii. În Lumea nouă nu vom mai avea deloc glande sexuale, deşi femeile vor fi femei şi bărbaţii vor fi bărbaţi. Totuşi, printre noi nu va mai fi masculin sau feminin, ca aici. Şi pentru că nu vor mai fi glande sexuale, Satan nu va mai putea să-i păcălească pe oameni.

Femeile acelea au venit, m-au îmbrăţişat şi au spus: „Scumpul nostru frate, ne bucurăm că eşti aici!” Era uimitor. Toate erau tinere şi erau cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Aveau părul lung şi erau îmbrăcate cu robe albe de mătase. Ce frumoase erau!

Apoi i-am văzut pe tineri. Erau cei mai chipeşi bărbaţi pe care i-am văzut vreodată şi toţi aveau cam douăzeci de ani. Ochii lor scânteiau; erau bărbaţi adevăraţi. Ei m-au cuprins, m-au îmbrăţişat şi mi-au zis: „Fratele nostru iubit!”

Mă întrebam cum era posibil acest lucru fiindcă puteam privi în jos şi să mă văd stând întins pe pat. Era ciudat. Apoi a venit spre mine o femeie frumoasă, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis: „O, frate Branham, scumpul nostru frate, ne bucurăm că eşti aici!” Am privit-o surprins, iar ea a mers mai departe.

Atunci Glasul care îmi vorbea mi-a zis: „Nu o recunoşti?”

„Nu, nu o recunosc.”

„Ea avea nouăzeci de ani când ai condus-o la Hristos.” Şi iat-o acolo, una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Nu-i de mirare că spunea: „Scumpul meu frate!” Ea nu se mai putea schimba, ci avea să rămână aşa pentru totdeauna.

Atunci am spus: „Vreau să-L văd pe Isus.”

„El este mai sus. Într-una din zile va veni şi vei fi judecat după Evanghelia pe care ai propovăduit-o, pentru că tu ai fost în fruntea lor.”

„Şi Pavel a fost judecat după această Evanghelie?”

„Da.”

„Eu am predicat aceeaşi Evanghelie ca şi el; exact cum a vorbit-o el.”

Şi acele milioane de glasuri au strigat: „Pe aceasta ne odihnim noi.”

Apoi s-a întâmplat un lucru ciudat. Eu am avut un cal pe care l-am numit Prinţul. O, cât l-am iubit pe căluţul acela! Dimineaţa, înainte de a merge la şcoală obişnuiam să-l încalec. Acolo am văzut acest căluţ venind spre mine. El şi-a pus capul pe umărul meu şi a nechezat. Eu l-am mângâiat şi i-am spus: „Prinţule, am ştiut că vei fi aici.”

Tot atunci am simţit că ceva îmi linge mâna. Era bătrânul meu câine de vânătoare. El m-a dus la şcoală, el mi-a dat îmbrăcăminte, prin vânatul pe care îl prindea. Atunci am spus: Friţ, am ştiut că şi tu vei fi aici.” Apoi am simţit ceva şi m-am întors din nou.

Acest lucru s-a scris în „Glasul oamenilor de afaceri creştini.” În urma celor povestite mai sus, un predicator mi-a scris şi mi-a spus: „Am apreciat vedenia ta, frate Branham, fiindcă toate sunau foarte bine până când ai menţionat calul. Raiul este pentru oameni şi nu cred că acolo există cai.”

Eu i-am răspuns următoarele: „Frate, eu nu am spus că am fost în rai. Am întrebat unde era Isus şi El era dincolo, dar dacă te ajută cu ceva, pot să-ţi spun că în cartea Apocalipsei scrie: „Când s-a deschis cerul, Isus Hristos a venit călare pe un cal alb.” (Apocalipsa 19.14). Şi toată oştirea cerească Îl urma călare pe cai albi. Deci aceasta venea din cerul cerurilor.

Ceea ce m-a făcut să mă simt bine când m-am întors înapoi, a fost că El mi-a spus: „Dumnezeu ţi i-a dat pe toţi pe care i-ai iubit şi pe toţi care te-au iubit.”

Într-o zi glorioasă vom fi pe partea cealaltă, iar acolo va fi altfel. Oameni buni, nu puteţi rata acel loc. Nu-l rataţi! Nu vă temeţi, pentru că nu aveţi motive să vă temeţi.

Când m-am întors înapoi, m-am întristat. Dar când ne întoarcem la acel trup înviat, vom mânca şi vom bea. Acolo unde am fost dus, ei nu mâncau şi nu beau. Nu le trebuia. Ei nu mergeau nicăieri şi nu erau obosiţi. Nu găsesc cuvinte să vă descriu, dar era desăvârşit. Era dincolo de ceea ce numesc eu perfect. Ei au ajuns într-un loc minunat.

Fraţilor, ştiu că ceea ce spun sună ciudat, dar sunt în toate minţile. Eu nu am încercat şi nici n-am fost în stare să le explic oamenilor aceste lucruri. Este dincolo de orice explicaţie, pentru că dacă încerci să explici aduci numai confuzie în mintea oamenilor. Dar dacă aş putea explica, aş încerca să-i alarmez.

Să nu vă temeţi de moarte pentru că moartea este numai o sperietoare de ciori care încearcă să vă oprească să ajungeţi la ceva. O, este atât de glorios! Este dincolo de orice v-aţi închipui. Nu-i de mirare că Biblia spune: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2.9). Priviţi numai dincolo de perdeaua timpului.

Eu am încercat să-i câştig pe oameni pentru Hristos. Nu vă puteţi permite să rataţi aceasta! Fiţi siguri că sunteţi în ordine cu Dumnezeu şi toate celelalte lucruri vor fi în ordine.

Eu am aici nişte notiţe din care aş vrea să vorbesc puţin în seara aceasta. Mâine seară vom fi sus, la treizeci de kilometri de Mesa, iar în seara următoare vom fi în Tempe. Eu am în buzunar programul pe care mi l-a dat fratele Williams, dar nu am avut timp să mă uit peste el.

Billy vine să mă ia şi-mi spune: „Vom merge în cutare şi cutare loc.” Şi când ajung acolo, el încearcă să mă sufoce. (Adunarea râde).

Toată lumea se simte bine? Spuneţi „Amin.” (Adunarea spune „Amin”). Asta-i bine. Acum haideţi să ne plecăm capetele.

Noi ne-am exprimat micuţul simţ al umorului. Noi suntem copii şi ne purtăm şi vorbim ca nişte copii, dar să ştiţi că şi Dumnezeu are simţul umorului.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să vorbim cu El înainte de a citi din Cuvântul Lui. Este cineva care are o cerere de rugăciune? Faceţi cunoscut acest lucru prin ridicarea mâinii. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, venim în prezenţa Ta cu capetele plecate și cu inimile smerite. Ne apropiem prin credinţă, de tronul lui Dumnezeu de dincolo de lună şi de stele, în Numele Domnului Isus, fiindcă suntem siguri că dacă venim în Numele Lui, ne vei asculta. Ce privilegiu avem să ştim că suntem acceptaţi în prezenţa lui Dumnezeu prin Numele lui Isus Hristos.

Tată, Tu ne-ai spus că orice vom cere în Numele Lui, prin mila şi harul Lui nemăsurat, vom primi, fiindcă ne vei ierta păcatele şi ne vei împlini cererile. Tată, ne bucurăm pentru aceasta fiindcă nu este nimic altceva la care să ne gândim decât la acest mare privilegiu.

Ce privilegiu ar fi pentru noi, cetăţenii americani, să ne putem apropia de preşedintele nostru. Ar fi deosebit să ne putem apropia de el, cu tot programul lui încărcat. Înainte de a avea acest privilegiu, am fi duşi prin tot felul de birouri să dăm declaraţii cu privire la motivul pentru care vrem să facem aceasta şi am fi controlaţi peste tot.

Dar Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, ne aşteaptă să ne apropiem. Pe noi, păcătoşii, ne aşteaptă să ne apropiem în Numele Domnului Isus Hristos, cu asigurarea că dacă credem ne va da ce vom cere. Iar noi avem grijă la cererile noastre să nu vorbim ce nu trebuie şi să nu cerem nimicuri. Dacă totuşi o facem, Te rugăm să ne ierţi, Doamne.

În seara aceasta cerem milă pentru fiecare din aceste mâini care s-au ridicat. Îngăduie ca cererile lor să fie rezolvate. Îngăduie să simtă chiar acum asigurarea în inimile lor, iar atunci când vom deschide ochii şi ne vom ridica privirile din ţărâna din care ne-ai plămădit, să ştim că ne-ai dat ceea ce am cerut.

Te rugăm şi pentru cei care nu au venit în prezenţa Ta pe calea rugăciunii, ca să le ierţi păcatul. Îngăduie ca aceasta să fie seara în care inimile lor să fie mişcate în urma a ceea ce va fi spus sau de mişcarea Duhului Sfânt, încât să ceară îndurare.

Vindecă bolnavii, Doamne, şi dă-le asigurarea că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav., pentru că aceasta este Aşa vorbeşte Domnul în Cuvântul scris.

Tată, Te rugăm să binecuvântezi aceste notiţe pe care le-am pregătit din Cuvântul Tău şi pune în fiecare inimă un context din acestea. Dacă cineva va cădea în vreun fel şi va rata ungerea Duhului Sfânt, fie ca El să meargă în harul Său divin cu Cuvântul şi să-L pună în fiecare inimă în care ar trebui să fie. Îngăduie ca în seara aceasta să vadă mâna Celui Atotputernic întinsă peste această clădire, ca să facă lucruri mult mai multe decât ne-am putea gândi. Iar atunci când vom pleca de aici, să spunem ca cei doi care mergeau pe drumul Emausului: „Nu ne ardeau inimile în noi atunci când ne vorbea…?” fiindcă o cerem în Numele Lui.

Acum aş vrea să citesc din două locuri din Sfânta Scriptură. Unul este din Geneza 22.7-8, iar celălalt este din Ioan 12.32.

„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată”. „Ce este, fiule?, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată, focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”

„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.”

Din Ioan 12.32 citim următoarele cuvinte spuse de Domnul nostru:

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage pe toţi oamenii la Mine.”

Subiectul despre care aş vrea să vorbesc este „Acceptând calea dată de Dumnezeu pentru timpul sfârşitului.”

Ştiţi, există multe căi pe care pot să apuce oamenii, dar în realitate există numai două căi şi anume: calea bună şi calea greşită. Şi fiecare dintre noi suntem în seara aceasta pe căile noastre, fie bune, fie greşite, fiindcă nu există cale de mijloc. Isus a spus: „Nu poţi sluji şi pe Dumnezeu şi pe Mamona,” care înseamnă „lumea.” (Luca 16.13). Deci, ori suntem bine, ori suntem greşiţi.

Singurul mod prin care putem ajunge pe calea Domnului este să lăsăm căile noastre. Şi Dumnezeu a dat o cale pentru orice. Vedeţi, El a dat o cale, iar atunci când nu urmăm acea cale şi injectăm felul nostru pe ea, dăm de necaz. Tu nu te poţi baza pe aceea ce este pervertit, de aceea Dumnezeu a dat o cale. Haideţi să privim la câteva din căile Lui.

Să luăm ceva din natură, pentru că natura a fost prima mea Biblie. Ştiu că Dumnezeu este Creatorul, că El a creat natura şi că El locuieşte în creaţia Lui, în natură.

Să luăm de exemplu pomul. Când m-am aşezat sub crengile lui, am văzut că îi cădeau frunzele. Oricât am încerca, noi nu putem găsi o cale mai bună pentru pom decât ca el să-şi ascundă viaţa pe timpul iernii. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru el: să-şi ascundă viaţa.

Dacă am fi încercat să fabricăm pentru pom o altă cale decât cea care a fost dată? Dar dacă am fi avut un dispozitiv cu care în fiecare august sau septembrie am fi putut să scoatem seva de viaţă din pom şi s-o ducem undeva la căldură, iar primăvara s-o injectăm din nou în pom? Nu ar fi funcţionat. Niciodată. Dacă am fi încercat să facem aceasta, am fi omorât pomul. Dar Dumnezeu are o cale de a avea grijă de acea viaţă pe timpul iernii. Ştiind că va veni iarna peste pom, El a dat o cale pentru acel pom.

Domnul Wood, vecinul meu, era martor al lui Iehova. El avea un copil cu un picior mai scurt. Soţia lui făcea parte din mişcarea Anderson a bisericii lui Dumnezeu. Ei s-au mutat în Louisville, Kentucky şi au locuit în cartierul Crestwood, la treizeci de mile de Louisville.

La o adunare au văzut o fetiţă bolnavă de o boală care a dus-o la paralizie deoarece calciul se transformase în piatră sau aşa ceva. Picioarele ei erau paralizate până la şold, dar în seara aceea s-a făcut rugăciune pentru ea, iar a doua zi alerga în sus şi-n jos pe scări, pe deplin vindecată.

Domnul Wood l-a adus pe fiul său, dar el nu a intrat în adunare. Imediat după aceea am plecat peste ocean pentru Domnul, iar la întoarcere am avut o adunare în Ohio şi acolo l-a adus pe băiatul său, pe David. El stătea undeva în spate, la o depărtare de o jumătate de bloc.

Dar Duhul Sfânt a venit şi a spus: „În seara aceasta este aici un bărbat şi soţia lui şi stă acolo în spate. Numele lui este Wood. El este furnizor de materiale şi are un fiu care este olog din cauza poliomelitei. Aşa vorbeşte Domnul: băiatul este vindecat.”

Nefiind obişnuit cu aşa ceva, el stătea acolo nemişcat dar după puţin timp, mama lui i-a zis: „David, de ce nu încerci să te ridici?” Şi când s-a ridicat, piciorul bolnav era la fel de sănătos ca celălalt.

După aceea, omul şi-a vândut afacerea şi s-a mutat lângă noi. O, este un frate atât de scump!

În dimineaţa următoare când a ştiut că vin aici, când s-a făcut ziuă şi am plecat de acasă, el mă aştepta în stradă plângând cu suspine şi m-a îmbrăţişat. Ce frate minunat! Mi-a fost întotdeauna un tovarăş adevărat.

În urmă cu trei ani am fost împreună în statul Kentucky la vânătoare de veveriţe. Dacă vreunul din voi ştiţi ce este o veveriţă sură, ei bine, Hudini, marele artist care scapă din orice, este un amator faţă de ea când este speriată. Dar mie îmi place să le vânez. Atunci am folosit o puşcă de calibru 22. Eram într-o vacanţă de două săptămâni şi am mers la vânătoare. Era secetă. Dacă rupeai cumva vreo crenguţă în pădure, se speriau atât de tare încât dispăreau pur şi simplu.

Astfel, fratele Wood a spus: „Frate Branham, ştiu un loc cu nişte văi adânci.”

Câţi din voi ştiţi ce sunt acelea? Din ce parte a statului Kentucky sunteţi? Aici jos, văile acelea adânci se numesc canioane. Este locul pe unde curge apa. Tu poţi merge prin văile acelea adânci şi să nu se audă zgomotul.

Noi ne-am dus prin pădure, apoi pe deal în jos, iar în final am ajuns într-un loc micuţ. Acolo erau doi bărbaţi care stăteau sub un măr. Era în 20 august.

Wood s-a dat jos din maşină, s-a dus la ei şi le-a zis: „Mă numesc Wood şi aş vrea să vă întreb dacă avem voie să vânăm în zona aceasta.”

Unul dintre bărbaţi l-a întrebat: „Eşti băiatul lui Jim Wood?” Tatăl lui a fost martor al lui Iehova, dar întreaga lui familie s-a întors la Hristos în urma unor vedenii, fiecăruia dintre ei spunându-li-se ce se va întâmpla. Şi s-a întâmplat întocmai. O, cum aş vrea să mă opresc puţin să vă spun povestea familiei şi cum s-au întors! Fiecare din copiii Împărăţiei lui Dumnezeu au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, iar când L-a acceptat şi Banks, cei din biserica lui l-au excomunicat.

Astfel, unul câte unul au spus „La revedere,” iar Duhul Sfânt i-a luat în primire, le-a spus diferite lucruri şi ei au venit înăuntru. Unul câte unul s-au dus şi au spus celuilalt, apoi au venit la mine, iar eu le-am spus ceva şi aşa întreaga familie a venit la Hristos.

Deci, bărbatul acela a spus: „Îl cunosc pe Jim Wood. Este un om corect. Da, domnule, puteţi să vânaţi unde vreţi.”

„Mulţumesc, domnule,” a răspuns Wood. „L-am adus cu mine şi pe păstorul meu.”

„Woods, să nu-mi spui că eşti atât de slab încât trebuie să cari după tine un predicator sau ce este el!”

Atunci m-am gândit că este timpul să ies din maşină. Am ieşit şi am privit în jur. Voi, partenerii mei de vânătoare ştiţi cât eram de murdar şi nebărbierit, fiindcă nu mai făcusem baie de două săptămâni. Omul m-a măsurat de vreo trei ori din cap până în picioare şi cred că s-a gândit:

„Ce mai predicator!”

Eu am spus: „Bună ziua.”

„Bună ziua,” au răspuns cei doi.

Wood m-a prezentat şi a spus că eram păstorul lui, dar înainte să apuc să casc gura şi să spun ceva, bătrânul mi-a zis: „Să-ţi spun ceva. Eu nu sunt credincios şi pot trăi foarte bine şi fără unii ca voi predicatorii!”

„În ordine, aceasta este părerea ta,” i-am răspuns eu.

„Să ştii că eu sunt necredincios,” a continuat el.

„Nu cred că este nevoie să te lauzi cu aceasta, nu crezi?” Apoi m-am rugat în inima mea şi am spus: „Doamne, dacă vrei să mă ajuţi, fă-o acum.”

Bătrânul a tăcut puţin apoi a zis: „Ştii ce cred eu? Că voi lătraţi la pomul greşit.”

Câţi din voi ştiu ce înseamnă „a lătra la pomul greşit”? Cel ce latră la pomul greşit este câinele. Animalul a plecat din pomul acela, dar câinele continuă să latre acolo.

Deci el a spus: „Voi, predicatorii, lătraţi la pomul greşit pentru că nu este nimic acolo. Cu alte cuvinte, „voi vorbiţi cu Dumnezeu, dar nu există aşa ceva.”

„Ei bine, noi credem că există.”

„Foarte bine! Voi puteţi crede, dar eu nu cred.” Apoi a spus: „Vezi hornul acela vechi de pe deal?”

„Da, îl văd,” am răspuns eu.

„Acolo m-am născut,” a spus el. „Tatăl meu a ridicat locul acesta. Ne-am mutat aici când aveam şaisprezece ani, iar după moartea lui am moştenit totul. Sunt aici de şaptezeci şi opt de ani şi aici mi-am crescut familia. Tot timpul m-am uitat la cer, la pădure şi la pământ, dar nu am văzut nimic care să aducă a Dumnezeu.”

„Acesta este un lucru trist.”

„Din cauza aceasta cred că voi lătraţi la pomul greşit.”

Atunci s-a întâmplat ceva. Am privit la un măr care era plin cu mere şi i-am zis: „Te superi dacă iau un măr?”

„Poţi lua, pentru că şi aşa le mănâncă hainele galbene.” Cred că ştiţi ce sunt hainele galbene.

Deci m-am întors şi am luat un măr, l-am şters de pantaloni, am muşcat din el şi am spus: „Hmm! Acesta este un măr foarte bun.”

„Da, este din ăia buni,” a întărit bătrânul.

„Cât de bătrân este pomul acesta?”

„Păi, eu l-am sădit cu patruzeci şi şapte sau patruzeci și opt de ani în urmă. L-am adus aici din altă parte.”

„Rodeşte în fiecare an?”

„Da, în fiecare an face multe mere.”

„Aceasta este foarte bine, dar spune-mi ceva. Cum de au început să cadă frunzele, pentru că este doar 15 august și nu a venit încă îngheţul?”

„O, păi aceasta este seva care se întoarce înapoi în rădăcină!”

„Deci aceasta este?”

„Da.”

„Dar de ce se întoarce înapoi în rădăcină?”

„Păi dacă ar rămâne sus, ar îngheţa şi l-ar omorî.”

„Ce ar omorî?”

„Pomul,” a răspuns el. „Germenul de viaţă este în seva care se duce şi se ascunde în rădăcină. Şi nu este nimic neobişnuit în aceasta,” a continuat el.

„Desigur, este o lege a naturii,”

Şi bătrânul a continuat: „Înainte să mergeţi mai departe, vreau să-ţi spun că aş vrea să aud de un predicator care a fost mai demult aici. Dacă ar mai veni pe aici, aş vrea să aud de el.”

„Da? Acesta este un lucru frumos,” am spus eu.

„A fost aici, în Acton, într-o campanie ţinută de oamenii de afaceri.”

Banks s-a uitat la mine, iar bătrânul a continuat: „Nu-mi mai amintesc numele lui, dar n-a mai fost pe aici până atunci. Acolo sus pe deal trăieşte o bătrână. Este cam la o milă de aici şi era pe moarte din cauza cancerului. Au dus-o la Louisville şi a fost operată, dar toate organele, stomacul şi intestinele erau pline de cancer. Nu au mai putut face nimic pentru ea, aşa că au cusut-o la loc şi au trimis-o acasă. Eu şi nevasta mea mergeam zilnic la ea pentru că nu se mai putea ridica. Trebuia s-o tragem cu cearceaful ca s-o putem schimba şi aşteptam în fiecare clipă să moară. Sora ei locuia peste cealaltă vale.” Aşa îi spun acolo, vale.

Am auzit pe cineva râzând. Este din cauză că aici sunt mulţi din Kentucky. Ei bine, eu m-am născut în locul numit Little Rennix. Bunicul a locuit în Big Rennix, care dă în Bumshell. Bumshell Creek dă drept în Little Rennix şi apoi pe lângă Casey’s Fork şi se varsă drept în Cumberland River. Aceasta este dincolo de Green Briar Ridge. Acolo s-a născut mama, sus în Green Briar Ridge.

Şi bătrânul a spus: „Femeia aceea locuia în altă parte, cam la douăzeci de mile de aici, dar în seara aceea a venit aici sus. La campania aceea a venit şi predicatorul de care îţi spun şi care se ruga pentru bolnavi. El le spunea oamenilor cine sunt şi tot felul de lucruri despre ei.

Femeia aceea a ajuns mai târziu şi nu a reuşit să ia unul din numerele care se împărţeau, dar predicatorul acela s-a întors spre ea şi ¡-a spus: „Tu te numeşti aşa şi aşa şi în seara aceasta când ai plecat de acasă, ai luat în buzunar o batistă cu un desen albastru în colţ.” Apoi ¡-a spus că are o soră care se numeşte aşa şi aşa, care este pe moarte din cauza cancerului la stomac. I-a spus că a văzut toate acestea într-o vedenie, apoi ¡-a spus să ia batista pe care o are în buzunar şi s-o pună peste sora ei, şi „aşa vorbeşte Domnul: ea se va face bine!”

În noaptea aceea am auzit cel mai groaznic urlet sus pe deal. Am crezut că a venit armata salvării acolo şi ne-am gândit că a murit bătrâna. Dar ce să vezi? Când eu şi soţia ne-am dus dimineaţa să vedem cu ce putem ajuta şi să mângâiem familia, ea stătea la masă, turna cafea în ceaşcă şi mânca plăcintă cu mere împreună cu soţul ei.”

Câţi de aici ştiu cum sunt plăcintele cu mere. Acum sunt acasă. Le ador. Mai ales dacă au şi melasă pe ele. Am căutat peste tot pe aici să găsesc melasă şi n-am găsit. Dacă mă voi mai întoarce, voi aduce şi o găletuţă cu melasă cu mine. Într-un fel sunt baptist, pentru că nu-mi place să stropesc acele prăjituri, ci le botez bine de tot; torn melasă din greu peste ele.

Bătrânul a continuat: „Ea mânca din acele plăcinte.”

Atunci m-am gândit: „Asta este!” După care ¡-am zis: „Vorbeşti serios?”

„Dacă nu mă crezi, du-te sus pe deal şi convinge-te singur. Au trecut doi ani de atunci, şi nu numai că-şi face toată treaba ei, dar îşi ajută şi vecinii.” Acum îmi predica el mine.

Mama avea o vorbă: „Lasă-¡ vacii destulă funie şi se va spânzura singură.” Cam aşa s-a întâmplat şi când a spus: „Du-te acolo şi convinge-te singur.”

„Domnule, spui că femeia a fost pe masa de operaţie şi doctorii au confirmat că avea cancer?”

„Aşa este,” a spus el.

„Şi omul acela ¡-a spus femeii ce se va întâmpla când îşi va pune batista peste ea? Si femeia avea cancer?”

„Du-te sus pe deal că îţi spun eu cum să ajungi la ea.”

„Nu trebuie, te cred pe cuvânt. Da, domnule.”

În tot acest timp eu mâncam din acel măr, aşa că am spus: „Acesta este un măr foarte bun, dar vreau să te întreb ceva. Ce a determinat seva să părăsească pomul şi să coboare jos în rădăcină?”

„Păi, aşa trebuie ca să treacă peste iarnă.”

„Şi la primăvară urcă din nou şi aduce alte mere?”

„Aşa este.”

„Acum vreau să-ţi spun ceva. Inteligenţa care face seva să coboare toamna şi să se ascundă în rădăcină ca să nu moară, o ţine acolo până la primăvară, iar când se încălzeşte afară, vine înapoi şi aduce la suprafaţă alte mere. Aceasta este viaţa botanică, pentru că pomul nu are o inteligenţă proprie. Dar spune-mi, ce inteligenţă trimite în rădăcină viaţa pomului?”

„Aceasta este natura,” a răspuns bătrânul.

„Atunci ia o găleată cu apă şi toarn-o la parul acela din gard şi natura va trebui să o aducă înapoi la primăvară.”

Lăsând la o parte aceasta, este calea dată de Dumnezeu. Ea lucrează în felul dat de Dumnezeu. Un glas micuţ îi spune: „Du-te în rădăcină!” şi se duce. Face aceasta fără nici o inteligenţă. Ce ar trebui să facem noi când ne vorbeşte Dumnezeu în acelaşi fel? Desigur, avem dreptul să acceptăm sau să refuzăm, iar de cele mai multe ori, refuzăm. Dar pomul nu refuză, fiindcă el ştie că trebuie să asculte numai de Stăpânul său.

„Păi, nu m-am gândit niciodată la aceasta,” a spus el.

„Ştii ceva? Te las să te gândeşti la aceasta cât timp voi fi la vânătoare, iar când mă întorc, să-mi spui cine îi spune sevei să se ducă jos în rădăcină şi să stea acolo pe timpul iernii, iar primăvara să se întoarcă din nou. Şi îţi spun doar atât: Inteligenţa care controlează viaţa pomului, mi-a spus şi mie: „Spune-¡ femeii să pună batista peste sora ei şi va fi bine.”

„Ţie ţi-a spus?”

„Da, domnule. Îţi mai aminteşti cum se numea omul acela?”

„Nu-mi amintesc,” a răspuns bătrânul.

„Nu era Branham?”

„Ba da, aşa se numea.”

„Eu sunt fratele Branham.”

Atunci m-a luat, mi-a strâns mâna şi mi-a zis: „Să ştii că am înţeles ce ai vrut să spui.” Şi l-am condus la Hristos.

Anul trecut am fost din nou acolo, dar el murise. Harul lui Dumnezeu! Soţia lui stătea sub un pom şi curăţa mere din acelaşi măr. Am urcat la ea şi ¡-am zis:

„Aş putea merge să vânez aici?”

„Nu permitem nici o vânătoare aici,” a răspuns ea.

„Îmi cer scuze, dar am crezut că am permisiunea.”

„Cine ţi-a spus că ai voie să vânezi aici?”

„Soţul tău.”

„Soţul meu este mort.”

„A murit de curând, nu-¡ aşa?”

„Da, şi el nu a permis nimănui nimic.”

„Anul trecut am stat sub acest pom şi am vorbit despre acest măr.”

„Eşti fratele Branham?”

„Da.”

Când a auzit aceasta, femeia a scăpat mărul din mână şi a spus: „Frate Branham, a murit în biruinţa lui Isus Hristos. Aceasta a fost ultima lui mărturie.”

Vedeţi, nu trebuie să intri în matematică şi să vezi cum se întâmplă, ci trebuie doar un lucru simplu: să observi calea dată de Dumnezeu şi să dai la o parte ce este împotrivă. Vedeţi? Aceeaşi Inteligenţă care ¡-a spus sevei unui pom mut: „Du-te jos şi ascunde-te acolo!”, a arătat şi vedenia cu femeia aceea. Şi bărbatul acela a prins aceasta; nu a putut nega nici una, nici alta, pentru că acolo era şi pomul şi femeia. Amin. Înţelegeţi? Calea dată de Dumnezeu.

Nimeni n-a găsit o cale mai bună de a scoate puiul din coajă, în afară de a ciocăni cu ciocul o cale de ieşire. Ştiinţa nu a putut produce nimic altceva, fiindcă dacă spargi coaja şi încerci să-l scoţi afară, îl omori. Vedeţi? El va muri. Astfel, noi trebuie să urmăm calea dată de Dumnezeu ca să trăim, pentru că acest lucru este valabil şi pentru oameni. Amin.

Aţi văzut vreodată un puiuţ când iese din ou? El are în vârful ciocului ceva cu care zgârie coaja. Şi de îndată ce viaţa vine în acel micuţ, începe să-şi mişte capul. Şi ce se întâmplă? Acel lucru de pe ciocul lui zgârie coaja şi o face mai subţire. Dar după ce iese din ou, el nu mai are nevoie de acel lucru de pe cioc, aşa că îi cade.

Lucrul acela era pentru protecţia ciocului. Dacă n-ar fi aşa, puiul ar avea un cioc deformat şi nu ar putea ciuguli boabele de pe jos. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru supravieţuirea lui. El l-a făcut în aşa fel încât să poată ieşi afară din acel ou şi nu există nici o altă cale mai bună. Orice altă cale l-ar omorî. El trebuie să urmeze calea dată de Dumnezeu, iar dacă încerci să fabrici o altă cale sau figură, îl vei omorî.

Aceasta este problema cu biserica creştină de astăzi. A acceptat o cale fabricată în loc să-şi facă singură calea spre Împărăţia lui Dumnezeu. Ea a încercat o altă cale, dar nu a reuşit. Pacientul va muri. Omori puiul, puiul lui Dumnezeu, dacă încerci să fabrici o altă cale şi spui: „Nu este nevoie să boceşti acolo şi să strigi! Nu este nevoie de toate acestea!” Aţi văzut? „Nu este nevoie să mori!”

Dar fără moarte nu poate fi o naştere. Naşterea vine prin moarte. „…dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ, nu moare, rămâne singur.” (Ioan 12.24). Trebuie să putrezească, iar din acea putreziciune iese afară viaţa. Nici o altă cale nu va merge! Trebuie să putrezească mai întâi. Aşa trebuie să fie, să muriţi faţă de voi înşivă şi să fiţi născuţi din nou în Duhul Sfânt.

Oamenii nu au găsit o cale mai bună ca puiul să iasă din ou, decât ca el să ciocănească o cale afară. Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru el şi pentru aceasta este echipat. Dumnezeu nu ar da o cale fără să se îngrijească şi să dea un instrument pentru aceasta. Amin.

Nu s-a găsit nici pentru raţe şi gâşte o cale mai bună ca să migreze de la nord la sud. Nu este nici o altă cale pentru ele decât aceea. Aţi văzut că înainte de a migra ele se adună mai întâi în stol. Înainte de a pleca spre noua lor casă, ele se adună în stol. La fel fac şi albinele: se adună într-un roi. Aceasta este natura. Ce este aceasta? Ele au o trezire. Toate se adună împreună şi formează un stol. Nu aţi văzut niciodată o asemenea gălăgie.

Înainte să părăsim această locuinţă şi să mergem în cea nouă, trebuie să ne adunăm în stol într-o trezire. Aţi auzit gălăgia făcută de raţe sau de gâşte? N-aţi auzit niciodată aşa ceva. Ce fac ele? Au o trezire, se pregătesc s-o ia în sus. Amin.

Aceasta ne trebuie astăzi: o adunare în stol pentru trezire. Nu altceva, nu o apartenenţă. Pe Dumnezeu nu-L interesează majoritatea, ci socoteşte sinceritatea în felul dat de El.

Raţele nu au găsit o cale mai bună pentru aceasta. Nu putea fi o altă cale mai bună. De exemplu, dacă ştiinţa ar spune: „Sărmanele răţuşte! Ar fi mai bine dacă nu ar trebui să se adune în stol ca să migreze, aşa că vom pune peste ele o plasă înainte să apuce să formeze stolul, apoi le vom conduce într-un coteţ şi le vom duce noi în sud.”

Este ca şi cum le-am băga în vreo organizaţie sau ceva şi le-am închide acolo. Aceasta este calea spre măcelărire, iar ele ştiu că după ce intră în acel coteţ, urmează abatorul. Dar când urmează calea dată de Dumnezeu, este departe de aceasta. Poate n-ar fi trebuit să spun aceasta. Nu aş vrea să sune ca şi cum aş fi împotriva organizaţiilor, dar cred că aţi înţeles ce am vrut să spun.

Nu se face aşa! Nu poţi fugi într-o organizaţie, să te închizi acolo şi să spui: „Sunt metodist; sunt baptist…” Nu aşa! Nu, nu!

Tu trebuie să roieşti. Aşa este. Trebuie să ajungi în locul în care să-ţi ciocăneşti calea înainte.

Când se adună împreună şi intră în acest coteţ, ele ştiu că urmează abatorul.

Dar dacă le-am aduna, le-am pune într-o cuşcă şi le-am duce în sud să le dăm drumul acolo? Dar dacă înainte de a le da drumul, punem peste ele o plasă: „Zilele minunilor au trecut!”? Înţelegeţi? „Răţuştelor, de acum înainte nu mai puteţi zbura! Aceasta a fost pentru un alt timp!”

Când Dumnezeu a făcut raţele, le-a făcut pe toate la fel. Şi dacă El a făcut o cale ca să plece o raţă, aşa trebuie să plece toate raţele.

Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă ar proceda altfel? Ar omorî acea raţă. S-ar înmuia, nu ¡-ar mai creşte aripile şi nu ar mai putea să zboare, aşa că ar fi ca verişoara ei din curte: cu burta mare şi aripile mici, pentru că verişoara nu are aripi cu care să se ridice şi să zboare. Aşa este. Ar deveni bleagă, ca şi verişoara ei denominaţională care nu pleacă nicăieri. Înţelegeţi? Aşa este. Aceasta ar urma să devină: o bleagă care nu ştie nimic despre zborul liber. Amin.

Aceasta este problema astăzi. Încercăm să-¡ închidem pe toţi spunând: „Zilele minunilor au trecut. Nu ne putem încrede doar în picioarele noastre pentru că dacă o facem, murim.”

Ştiţi ce ar spune micuţa răţuşcă dacă ar putea vorbi? „Nu, mulţumesc.”

„O, dar este uşor! Să nu ai nici o legătură cu cei de acolo, pentru că aici poţi să faci ce vrei.”

„Mulţumesc. Oricum fac cum vreau, pentru că aici înăuntru este Ceva care se mişcă. Amin. Şi trebuie să acţionez aşa cum vreau.”

În orice om născut din Duhul lui Dumnezeu este Ceva care Se mişcă, de aceea trebuie să zboare în lucrurile cereşti, în ceva real.

Altfel, devine ca o găină, o pasăre domesticită şi nu-şi mai poate ridica picioarele de pe pământ. Dacă găina ar zbura, ar putea merge spre răsărit, spre apus, spre nord şi spre sud, şi ar vedea lucruri.

Şi încă un lucru: în felul acesta nu va reuşi. Dacă ar zbura liber, pe drumul dintre Canada ar găsi o hrană pe care nu o poate găsi în curtea găinilor unde mănâncă numai porumb. Puteţi citi printre rânduri. Dacă îl închizi în acea curte, nu cunoaşte decât „crezul apostolic” şi cum să meargă la şcoala duminicală, să plătească predicatorul şi să trăiască cum vrea.

Dar când eşti liber, poţi culege mai mult decât crezul vostru denominaţional; culegi nişte vitamine care îţi întăresc trupul şi-l fac musculos, cu pene şi aripi puternice care să te ridice de pe pământ şi să-ţi arate lucrurile care vor veni.

„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14.26). Da. Atunci nu-l poţi pune în cuşcă. Nu merge aşa. Nu! Dacă îl pui în cuşcă este sortit morţii.

Nici omul nu a putut găsi o cale mai bună decât cea găsită de răţoi. Tu nu poţi merge la el şi să-¡ spui: „Domnule răţoi, dă-mi voie să-ţi spun ceva. Eu cred că mergi pe o cale greşită, şi că trebuie s-o iei pe dincolo, pe coastă. Este mai bine pe acolo decât pe unde mergi tu.”

Nu va merge aşa! Nu, nu! Ei cred că ştiu o rută mai bună decât calea dată de Dumnezeu pentru ei, dar nu ştiu.

Sau poate vreţi să alegeţi un conducător mai bun decât cel dat de Dumnezeu. Voi nu veţi putea alege niciodată pentru biserică, un episcop sau o organizaţie care să ia locul călăuzirii Duhului Sfânt.

Nimic nu-L poate înlocui pentru că este calea dată de Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat un conducător, un conducător inspirat.

Conducătorul lor este inspirat. De ce spun aceasta? Eu le-am urmărit de multe ori când umblam la vânătoare prin munţi. Atunci nu venise încă îngheţul, ci era doar puţină zăpadă pe vârful munţilor şi sufla acel vânt rece dinspre munte. Dar printre raţe era un conducător înnăscut, iar el a alergat pe lac, a ţipat de patru sau cinci ori şi a adunat stolul. Da, domnilor! Toate îl cunosc după cum ţipă. O, Doamne!

Vă amintiţi ce am spus aseară despre trâmbiţa Evangheliei dacă dă un sunet nesigur? Ea nu dă un sunet nesigur. Vedeţi? Acelea sunt raţe adevărate şi cunosc glasul corect, cunosc strigătul conducătorului.

Şi biserica ar trebui să-L cunoască. „Având doar o formă de evlavie dar tăgăduind puterea.” Să nu vă lăsaţi călăuziţi de oamenii aceştia! „…fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu,” dispreţuind raţele care zboară. Înţelegeţi? Înţelegeţi ce vreau să spun? (2Timotei 3.4-5).

Ele cunosc sunetul Evangheliei pentru că „Oile Mele cunosc glasul Meu şi nu vor urma un străin.” (Ioan 10.27). Dumnezeu dovedeşte întotdeauna că aceasta este corect. Tu nu poţi alege pentru ele.

Dacă te-ai duce acolo şi le-ai spune: „Un moment răţuştelor! Sunt sigur că greşiţi, fiindcă aici este un răţoi renumit care arată ca un rege printre voi. Ştiţi ce voi face? Voi turna puţină apă pe capul lui şi îl voi încorona, îl vom face regele răţoi, îi vom pune o coroană pe cap şi îl vom îmbrăca deosebit ca să-l puteţi deosebi. Să-l urmaţi pe el pentru că este un răţoi educat.” Apoi îi voi da drumul pe lac. El poate măcăi cât vrea, fiindcă toate raţele îi vor întoarce spatele. De ce? Pentru că dă un sunet nesigur. Da, da.

Dar lăsaţi să ţipe de câteva ori raţa aleasă de Dumnezeu şi veţi vedea cum toate celelalte raţe se vor aduna în stol pentru trezire. Unde este stârvul, acolo vor fi adunaţi şi vulturii.” (Matei 24.28). El ştie totul despre aceasta. Deci El are o cale dată. Destul de rău că mulţi oameni nu ştiu nimic despre aceasta.

Dacă este un conducător inspirat, el le va duce în locul dat de Dumnezeu pentru ele. O, dacă am putea asculta ce spune Conducătorul, Duhul Sfânt, El ne va duce înapoi în Cuvânt, pentru că aceasta este calea dată de Dumnezeu!

Noi nu avem nevoie de crezuri, denominaţiuni şi buruieni sălbatice pe cale. Desigur, există o iarbă a raţelor şi alte lucruri pe care trebuie să le mănânce când sunt jos.

Cu adevărat florile lui Dumnezeu, fiinţele destinate cerului, mănâncă de-a lungul drumului ceea ce spune Cuvântul, pentru că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Acea raţă conducător le va călăuzi în locul dat de Dumnezeu, drept în Louisiana. Niciuna dintre celelalte raţe nu ştie unde merge, dar toate se ridică după el, se învârt în cerc şi îl urmează.

În urmă cu câţiva ani am citit în revista Life despre un gâscan bătrân care a luat startul cu un stol. El se dădea drept conducător şi ştiţi ce s-a întâmplat? Au luat-o sus spre Anglia şi încă nu s-au întors. Aşa este.

Astfel, stolul trebuie să aibă grijă ce fel de răţoi sau gâscan urmează. Este destul de rău că biserica s-a jucat mult de-a aceasta şi a ajuns într-un loc din care nu mai ştie să se întoarcă. Astfel, ei spun: „Bunica a spus că pe vremea ei erau servicii de vindecare în biserică, dar acum zilele minunilor au trecut.” Aceasta înseamnă că aţi lăsat pe cineva să vă conducă pe o rută greşită. Mai bine urmaţi calea inspirată de Dumnezeu, singura cale.

Nimeni nu a putut să conducă altfel aceste raţe. Ele îşi cunosc conducătorul care le duce exact în locul dat de Dumnezeu. Cum? Prin instrumentele date de Dumnezeu. El are „antenele” scoase tot timpul, aşa cum ar trebui să le avem cu toţii, ca să prindem Duhul cu „antenele spirituale.”

El va merge sus în văzduh cu antenele scoase. Ştie cu ce fel de hrană trebuie hrănite aceste răţuşte ca să poată zbura. Astfel, când vede ceva jos, îl vezi survolând zona, apoi coboară la sol. Şi tot stolul va ateriza ca să aibă o bucurie gastronomică. Apoi, el va striga şi toţi o vor lua în sus, drept spre Sud. Aşa este. Este conducătorul pus de Dumnezeu pentru acele raţe. Aşa este.

Aş vrea să mai spun ceva. Ştiţi, nimeni nu a găsit o cale mai bună pentru un bebeluş atunci când vrea ceva, decât plânsul. Voi nu-l puteţi face să spună ceva, şi ştiţi de ce? Pentru că urmează calea pe care a dat-o Dumnezeu pentru el. El plânge, strigă şi dă din picioare până primeşte. Înţelegeţi? Aşa este. Singura cale pentru el este să plângă. Nu există nici o altă cale mai bună decât cea dată de Dumnezeu. Aşa este.

Nu demult am vorbit cu un grup mare de oameni în Germania şi am spus: „Ce este cu voi, germanilor? Venind pe stradă am auzit un câine lătrând şi lătra în engleză. O mamă încerca să-şi liniştească bebeluşul care plângea tot în engleză. De ce ne mirăm? Ei urmează calea dată de Dumnezeu. Noi toţi venim dintr-un turn Babel.”

Calea dată de Dumnezeu este cea mai bună şi ei ştiu aceasta. Ei nu cunosc o altă cale pentru un bebeluş de a obţine ceva, decât să plângă. După cum spunea şi dr. Bosworth: „Bebeluşul care strigă cel mai tare este servit cel mai bine.” Cam aşa stau lucrurile.

Aceasta este valabil pentru copiii lui Dumnezeu. Aş putea face o paralelă pentru voi. Să zicem că se ridică în picioare un om care mestecă gumă cât se poate de tare şi spune: „Ştii, Tată, am venit în seara aceasta aici şi dacă vrei să-mi dai Duhul Sfânt, este în ordine. Sunt aici. Dacă vrei să mă vindeci, sunt aici. Dar dacă nu vrei, aceasta este voia Ta, Doamne.”

El a scris voia Lui, chiar aici în Biblie. Şi omul acela continuă: „Aceasta este voia Ta şi este scrisă chiar aici. Dacă vrei să am parte de ea, voi avea, dar dacă nu vrei, este în ordine.” Dacă procedezi în felul acesta, nu vei ajunge nicăieri.

Dar ia să vină aici unul care strigă tare ca Buddy Robinson! El s-a oprit în mijlocul lanului de porumb, şi-a legat catârul şi a spus: „Doamne, dacă nu-mi dai Duhul Sfânt acum, când Te vei întoarce înapoi, nu vei mai găsi decât un morman de oase, pentru că stau aici până când Îl primesc.” Aceasta da.

Dumnezeu îi sfătuieşte întotdeauna pe copiii Săi credincioşi, să urmeze calea dată de El. Aceasta este ideea: să le recomande copiilor Lui, calea dată de El. Strigaţi pentru ce aveţi nevoie, fiindcă El vrea să strigaţi!

Când Petru a început să umble pe apă, a crezut că face bine: „Vedeţi ce bine fac?” Dar a început să se scufunde. Când s-a întâmplat aceasta, el nu a spus: „Ei bine, cred că nu am reuşit,” şi s-a dus la fund în timp ce mai ieşeau câteva bule de aer la suprafaţă. Nu, nu!

El a strigat: „Doamne, salvează-mă!” Amin. Şi mâna Sa veşnică s-a întins şi l-a ridicat din nou. De ce? Pentru că a strigat. (Matei 14.28-31).

Aceasta este problema cu biserica. Noi nu stăm acolo îndeajuns de mult; nu strigăm destul de mult şi nu ţinem de aceasta. Dacă un bebeluş vrea ceva, el va da din picioare şi va striga până se face roşu la faţă. Dar noi ne temem că se va şterge fardul de pe faţă sau cum se numeşte vopseaua aceea. Oricum vei primi ce vrei de la Dumnezeu dacă ţi-o şterge jos. Deci nu trebuie să-ţi faci griji. Poate îţi vei deranja părul, dar aceasta nu are nici o importanţă. Nu, domnilor.

Dumnezeu nu ne aşteaptă să venim la El cu vreun discurs intelectual. Îmi amintesc că atunci când am încercat să fiu salvat, I-am scris o scrisoare Domnului şi am pus-o în pădure, fiindcă ştiam că va veni în pădure şi-mi va spune ceva. I-am spus că îmi era ruşine de mine şi că nu mai voiam să fiu aşa. Apoi m-am pus să mă rog şi mă gândeam: „Am văzut undeva un tablou în care îşi ţinea mâinile aşa.” Şi am spus: „Domnule Isus, aş vrea să vii puţin aici şi să stai de vorbă cu mine, pentru că Te ascult. Am făcut ce este rău. Domnule Isus, poate ar trebui să fac aşa, dar ai putea veni să mă ajuţi? Sunt un păcătos, dar aş vrea să vorbesc puţin cu Tine.” Dar nu a venit nimeni. Atunci mi-am împreunat mâinile şi am spus: „Domnule Isus, nu vrei să vii puţin aici? Eu ¡-am auzit pe unii oameni spunând: „Mi-a vorbit Dumnezeu.” Deci, domnule Isus, nu ai vrea să vii aici, fiindcă şi eu vreau să vorbesc cu Tine.”

Desigur, atunci a venit în scenă diavolul, pentru că el face întotdeauna aceasta şi îţi spune: „Te dor genunchii. Nu trebuie să mai ceri, lasă pe mâine seară.” Întotdeauna când nu eşti pregătit, el este în jur şi tot ceea ce-ţi spune este avantajos.

„Ştii ce,” spunea el, „ai douăzeci de ani şi ai aşteptat deja prea mult.”

Dar eu am continuat: „O, Dumnezeule, am aşteptat prea mult, dar chiar dacă nu mă auzi, eu tot Îţi spun fiindcă întotdeauna am vrut să fac aceasta.” O, frate, aceasta L-a adus în scenă. Ce? Un simplu strigăt. Strigaţi: „Doamne Isuse, ai promis!” Şi El vine în scenă. În felul acesta Îl vei aduce în scenă. Tu eşti doar un copil, aşa că plângi şi strigă pentru aceasta.

Nu încercaţi să spuneţi vreo rugăciune scrisă pe hârtie timp de o oră sau două, fiindcă aceasta nu ajută la nimic. Tu nu spune rugăciunea, ci roagă-te. Roagă-te!

Cineva spune: „Am să spun o rugăciune pentru tine.”

„Te poţi ruga pentru mine, dar nu spune o rugăciune.” Nu, domnule. Roagă-te pentru mine şi este în ordine.

Strigaţi pentru nevoile voastre, pentru că aceasta este calea dată de Dumnezeu. Nu a explicat Isus aceasta când a vorbit despre judecătorul nedrept şi femeia aceea care striga zi şi noapte să ¡ se facă dreptate? Cu cât mai mult le va da Tatăl ceresc, Duhul Sfânt celor care strigă după El zi şi noapte! Căutaţi, continuaţi să căutaţi! Bateţi, continuaţi să bateţi şi aşteptaţi până când va deschide. Staţi acolo şi strigaţi până când este adeverit Cuvântul făgăduit şi atunci primeşti ce ai cerut. Nu trebuie să te mai îngrijorezi. Ai văzut că Biblia a promis, aşa că stai acolo şi strigă până când primeşti.

Dacă un copilaş vede o prăjitură şi o vrea, el plânge şi plânge, strigă şi face gălăgie până se face roşu la faţă. Apoi mama îi dă prăjitura şi totul este gata, pentru că el a primit ce a văzut şi a vrut. Dacă vrea o îngheţată, va face multă gălăgie până o primeşte. Înţelegeţi?

Ei bine, cam aşa ar trebui să facem şi noi. Dacă văd în Biblie o făgăduinţă care este Cuvântul lui Dumnezeu, stau acolo şi strig până când Dumnezeu îmi dă ceea ce cer. Şi El face aceasta, tu doar apucă ceea ce-ţi întinde. Este ceva normal, dar vrea s-o faci, Îi place să ceri: „Cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16.24). Da, da!

Strigaţi până când este adeverit Cuvântul Său! Strigaţi până când este adeverit Cuvântul!

Problema este că noi primim o prăjitură şi credem că aceasta este tot. Dar este o masă plină cu prăjituri. Astfel, începem să vorbim în limbi şi spunem: „O, frate, aceasta este!” O, nu! Nu este. Este doar o parte. „O, am fost atât de bucuros încât am strigat!” Mai este încă. Este încă mult mai mult. Continuaţi să strigaţi!

Aceasta este calea dată de Dumnezeu pentru poporul Său. Calea dată de Dumnezeu este să iei Cuvântul Său şi să ţii de El până când Se adevereşte. Mă urmăriţi? Dumnezeu are o cale dată. Ţineţi de promisiune până când se împlineşte.

Şi nu uitaţi că eu sunt o mărturie pentru aceasta. Nu uitaţi că orice făgăduinţă din Biblie este condiţionată. Doar faptul că crezi că este acolo nu o va face să se întâmple.

Fariseii şi saducheii erau foarte religioşi în ceea ce priveşte cele sfinte, dar Dumnezeu a spus: „Sunt o putoare în nările Mele.” Vedeţi, acolo nu era sinceritate. Nu era nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie.

Tu trebuie să te întorci pe baza făgăduinţei şi apoi pe baza atitudinii tale faţă de ea.

Uitaţi-vă la cei patru sute de proroci ai lui Ahab. Ei spuneau: „Ramotul din Galaad este al nostru, fiindcă ni l-a dat Iosua atunci când a împărţit ţara prin călăuzirea Duhului Sfânt. Şi iată că acum ni l-au luat sirienii!” Un proroc a spus: „Fundamental, acest lucru este corect.” Acela era un baptist veritabil. El a spus: „Aşa este. Este o făgăduinţă care ne aparţine: că pământul acela este al nostru.” Astfel, şi-a făcut două coarne şi a spus: „Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.” (1Împăraţi 22.14-17). Fundamental avea dreptate.

Dar ce a spus Mica? „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor.” Vedeţi?

Făţarnicul Ahab a lăsat-o pe Izabela să facă tot ce voia, iar Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, care a venit la proroc, a condamnat aceasta. Deci cum putea să binecuvânteze Dumnezeu ceea ce prorocul blestemase în Numele Domnului? Nu se putea.

Nu contează cât este de religioasă naţiunea noastră, nici ce trecut avem, totul este corupt şi corupt; totul este dus.

Nu contează ce viaţă denominaţională este în biserică şi cât spune ea că este în ordine, fiindcă este coruptă. Dumnezeu ¡-a pus acolo pe un raft şi acolo zac. Niciodată în istorie ei nu s-au mai ridicat, ceea ce înseamnă că este greşit; este terminată; nu mai este bună.

Ceea ce vrea să vadă Dumnezeu este adeverirea Cuvântului Său. Şi El va fi adeverit în anumite condiţii, şi anume: când împlineşti condiţiile puse de El. Aţi văzut oameni care iau Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl fac viu în vieţile lor, în timp ce alţii au acelaşi Cuvânt, dar nu pot face nimic cu El. Este vorba de condiţii. Aşa este.

Priviţi! Am să vă arăt un exemplu din Biblie.

Israel era în drum spre ţara făgăduită.. Şi iată că ajunge la Moab, care era la fel de religios. El era fiul fiicei lui Lot. Şi iată că vine şi Balaam. Dumnezeu ¡-a vorbit, iar el a ridicat şapte altare, exact ca şi Israelul, şi a jertfit pe ele şapte viţei, şapte animale curate. Şi încă un lucru: a mai jertfit şi şapte berbeci, care vorbeau despre venirea lui Mesia (Numeri 23.1-3). Era exact ceea ce avea Israelul. Astfel, fundamental erau corecţi amândoi. Dar era o condiţie, iar Balaam nu a reuşit să vadă adevărata făgăduinţă a lui Dumnezeu. Amin.

Acelaşi lucru s-a întâmplat la venirea lui Hristos şi acelaşi lucru este astăzi. Întotdeauna este pusă o condiţie. Corect.

Ce a făcut Dumnezeu? A dat o cale. Iov, care era un proroc, avea nevoie de un Mângâietor. Acum fiţi atenţi!

Iov avea nevoie de un Mângâietor. Oamenii au încercat să-¡ ofere aceasta, dar nu au reuşit. Mai mult, ei l-au tras tot timpul jos de pe cale, dar Iov a revenit tot timpul înapoi. El avea nevoie de un Mângâietor, iar Dumnezeu ¡-a dat Unul, atunci când ¡-a dat vedenia cu Isus Hristos. Atunci Iov a strigat: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte. Răscumpărătorul meu este Unul singur şi El Se va ridica la urmă pe pământ.” (Iov 19.25).

Amintiţi-vă vedenia! El ¡ l-a arătat pe Hristos.

Hristos este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1-3,14).

Acum fiţi atenţi! Iov era proroc. Şi la cine vine Cuvântul? La proroc. Absolut. Acolo vine Cuvântul. Aşa poţi şti dacă sunt proroci sau nu. Prorocii stau pe Cuvânt şi Cuvântul le este descoperit lor. Şi Iov era un proroc. El nu putea vedea sfârşitul, dar când a văzut Cuvântul, după ce biserica a căzut şi totul a căzut, a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.”

Chiar şi soţia lui iubită l-a dezamăgit şi ¡-a spus: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”(Iov 2.9). Dar el ¡-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Lui.” Şi tunetele au început să tune şi fulgerele să strălucească, iar Duhul a venit peste proroc şi el a văzut Cuvântul, aşa că a spus: „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte şi Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă viermii vor mânca trupul acesta, totuşi în acest trup Îl voi vedea pe Dumnezeu. Amin. Eu însumi Îl voi vedea. Ochii mei şi nu ai altuia Îl vor vedea. Noi nu am venit cu nimic în lumea aceasta şi cu siguranţă nu vom duce nimic din ea. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Lui fie binecuvântat.” Ce Mângâietor! El a dorit să fie mângâiat de un membru din biserică, dar Dumnezeu ¡-a dat o vedenie; a dorit să vină să-l mângâie un episcop, iar Dumnezeu ¡-a dat o vedenie, fiindcă de atât avea nevoie.

Israel avea nevoie de o cale de scăpare din Egipt. Aveau nevoie de o putere militară sau de ceva care să-¡ elibereze din mâinile egiptenilor, iar Dumnezeu le-a dat un proroc cu Cuvântul original adeverit: pe Moise. Este adevărat? Ei se gândeau la o armată care să se ridice şi să-¡ culce pe egipteni la pământ, dar Dumnezeu le-a trimis Cuvântul, prorocul cu Cuvântul adeverit pe care L-a vorbit lui Avraam când ¡-a spus: „Sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei. Dar eu îi voi cerceta cu braţ puternic.” Ei strigau după un eliberator, iar Dumnezeu le-a trimis un proroc cu Cuvântul Său. Vedeţi? Dumnezeu avea o cale de a face diferenţa dintre credincios şi necredincios.

Unii spuneau: „Ştiţi ce vom face dacă vor lovi plăgile? Vom merge la dr. Jones şi el va şti cum să ne îngrijească.” Dar nu a mers aşa deşi erau deştepţi. „Păi, dacă vor lovi plăgile, vom intra sub pământ în grote şi ne vom închide acolo!” Aceasta nu vă va ajuta la nimic. „Păi, vom sta în casă şi ne vom pune o mască de gaze.” Nici aceasta nu vă va ajuta.

Dumnezeu a dat o cale. Da. Şi care era aceea? Sângele. Dumnezeu l-a dat în cel mai simplu fel: să ia sângele unui miel şi să stropească uşa cu el. Aceasta a spus Dumnezeu că era calea Lui şi pe aceasta a onorat-o. Toţi cei aflaţi în afara acelui sânge trebuiau să moară, toţi întâi-născuţii. Când Noe a avut nevoie de o cale sigură de salvare pentru casa lui, Dumnezeu ¡-a spus să construiască o arcă. Poate că ei au construit nişte amărâte de bărci, dar vedeţi, arca a fost o barcă specială. Aşa gândesc şi oamenii de astăzi. Poate ei aveau tot felul de bărci, cum avem şi astăzi, dar arca era o barcă specială. Ascultaţi-mă! Era o barcă construită de Dumnezeu.

La fel este cu biserica. Trebuie să fie o biserică zidită de Dumnezeu. Experienţa mea nu este să fiu cel mai bun membru din biserică, ci să am o experienţă zidită pe Dumnezeu. Aceasta este singura cale care mă va duce în cer; este singurul lucru care te va lua sus.

Ei spun: „Stai puţin! Eu sunt un bun metodist, baptist, prezbiterian sau penticostal.” Aceasta nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu.

Tu trebuie să fii pregătit de Dumnezeu, iar El face aceasta prin Duhul Sfânt, prin Cuvânt. Duhul Sfânt nu te va pregăti decât prin Cuvânt, fiindcă este Duhul Sfânt. Oamenii au scris Biblia prin Duhul Sfânt, aceasta fiind calea dată de Dumnezeu.

Israel avea nevoie de o dotare, iar Dumnezeu le-a dat-o şi a separat credinciosul de necredincios. Acelaşi lucru îl face şi astăzi: credinciosul este separat de necredincios.

Acum trebuie să sar peste o parte din notiţe. Moise era un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi L-a slujit pe Dumnezeu cu credincioşie. Dar el a trebuit să se confrunte cu cei care s-au ridicat şi au spus: „Stai puţin! Mai sunt şi alţii care să prorocească, în afară de tine!” Moise ştia că avea mesajul lui Dumnezeu pentru ei, dar s-au ridicat şi imitatorii.

Când s-a întâmplat aceasta, el a întrebat: „Ce să fac, Dumnezeule?”

Şi Domnul a spus: „Desparte-te de ei şi îi voi nimici. Ia acele toiege şi uită-te care va înmuguri şi va rodi şi îţi voi arăta care este preot şi care este proroc.”

Şi Moise şi-a îndeplinit slujba cu credincioşie. El a umblat credincios cu Dumnezeu chiar şi când a avut o sută douăzeci de ani. În cei patruzeci de ani din pustie, el a trecut prin tot felul de prigoniri omeneşti, apoi a ajuns în locul unde a murit. El avea nevoie de un loc unde să moară, iar Dumnezeu ¡-a dat un loc pe o Stâncă.

O, Dumnezeule, lasă-mă şi pe mine să mor pe Stânca aceea, pe Hristos. Dumnezeu ¡-a dat lui Moise un loc unde să moară. Numai acolo vreau să mor şi eu: în Hristos.

Şi după ce a murit a avut nevoie de cineva care să-¡ ducă trupul, aşa că Dumnezeu ¡-a dat ce a avut nevoie: îngerii. De ce? Pentru că ei erau singurii care puteau să-l ducă acolo unde s-a dus. Amin. Dumnezeu ¡-a dat pe cineva să-¡ ducă trupul. Aşa este.

Eu sunt dependent de Duhul Sfânt, de Cuvânt, de făgăduinţă. Nu să fii scos afară pentru o înmormântare mare şi pompoasă. Aşa ¡ s-a făcut bogatului, dar el s-a trezit în iad. Vedeţi, nu este important să ai o înmormântare fastuoasă. Aceasta nu are nici o importanţă. Eu vreau să urmez calea dată de Dumnezeu, pentru că „cei ce sunt în Hristos, vor fi luaţi de Dumnezeu când va veni El.” Aceasta este. Dumnezeu ¡-a dat slujitorului Său credincios, un loc unde să moară.

După ce a umblat trei sute de ani cu El, Dumnezeu ¡-a spus lui Enoh: „Tu nu trebuie să mori, Enoh. Vrei să vii aici sus? Nu ţi-e dor de Acasă?”

Şi el a răspuns: „Da, Doamne, mi-e dor de Acasă.”

„Te-ai săturat de casa aceea de ciumă?”

„Da.”

„Bine, atunci vino.”

Enoh avea nevoie de o scară, iar Dumnezeu ¡-a dat o autostradă. Aceea a fost calea dată de Dumnezeu pentru el.

I-a dat o autostradă către cer! El nu a trebuit să se chinuiască deloc, ci a plecat pur şi simplu, fiindcă Duhul Sfânt l-a ridicat drept în sus. Enoh a mers pe calea sfinţeniei, drept în Împărăţia lui Dumnezeu.

După ce a condamnat-o pe Izabela pentru părul încreţit şi faţa ei vopsită, pe prima doamnă şi pe renumitul „preşedinte” al acelor zile, care au fost un exemplu rău pentru oameni, Ilie a obosit şi a dorit să meargă Acasă. El ştia că Dumnezeu era sus şi avea nevoie de o frânghie ca să ajungă la cer, dar Dumnezeu ¡-a trimis un car de foc cu doi cai. Aceasta a fost calea dată de Dumnezeu pentru el. Poate Ilie privea după o frânghie, dar Dumnezeu ¡-a trimis un car. Aceasta era calea Lui.

Acesta a fost sfârşitul drumului lui Ilie, al lui Noe. Acesta a fost tot timpul sfârşitul.

Priviţi la Iosua! Când a ajuns la capătul pustiei, el a avut nevoie de un pod ca să treacă Iordanul în ţara făgăduită. El avea nevoie de un pod, dar calea dată de Dumnezeu a fost o putere, nu un pod. El a trimis o putere şi a ţinut apele râului pe loc, aşa că au trecut dincolo pe uscat. Aceea a fost calea dată de Dumnezeu şi nu un pod. Vedeţi? El a avut o inginerie mai bună, aşa că a trimis jos o putere care a împins apa înapoi ca să poată trece pe pământ uscat.

Daniel a fost aruncat la lei pentru cauza lui Dumnezeu. El avea nevoie de un gard, dar Dumnezeu ¡-a trimis un Înger. Ce diferenţă! Aceea era calea dată de Dumnezeu. El avea nevoie de un gard, dar Dumnezeu ¡-a dat un Înger. Ce gard bun era Acela! El îţi dă întotdeauna ceva mai bun decât ai cerut. Da, el avea nevoie de un gard, dar Dumnezeu ¡-a trimis un Înger.

Cei trei evrei aveau nevoie de apă ca să stingă focul din cuptor, dar Dumnezeu le-a trimis al patrulea Om. Aceasta era tot ce le trebuia, fiindcă El le-a dezlegat legăturile şi a stat de vorbă cu ei, aşa că au ieşit afară fără miros de fum şi fără nici o arsură. Vedeţi? Ei aveau nevoie de apă, dar El le-a trimis un al patrulea Om.

Cei trei înţelepţi din Babilon, din India, au ştiut că era pe cale să se întâmple ceva. Ei au ştiut că Se născuse un Împărat şi au avut nevoie de o busolă ca să ajungă la El, dar Dumnezeu le-a trimis o stea care să-¡ conducă la El. Înţelegeţi? Ei au urmat calea dată de Dumnezeu.

Dacă mi-aş imagina discuţia dintre ei, ar fi fost cam aşa:

„Ia spune, Baltazar, tu eşti un om mare. Ţi-ai adus busola?”

„Nu.”

„Şi cum vei ajunge acolo?”

„Voi urma calea dată de Dumnezeu.” Aceasta este! Calea dată de El.

„Şi care este aceea?”

„Steaua. Ea este calea dată de Dumnezeu pentru noi.” Vedeţi? Ei aveau nevoie de o busolă, iar Dumnezeu le-a dat o stea.

Lumea avea nevoie de un Salvator, iar Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său. Şi ce s-a întâmplat? Când a venit, ei nu L-au recunoscut şi nu L-au dorit, fiindcă spuneau că vor un Salvator.

Ei au cerut un Împărat, iar Dumnezeu le-a trimis un Copilaş. Ei doreau un bărbat puternic care să alunge Roma afară, iar Dumnezeu le-a dat un Bebeluş plângăcios într-un staul. Vedeţi? Aceea era calea dată de Dumnezeu, dar ei nu au vrut-o aşa cum le-a dat-o El. Şi pentru că nu au acceptat Calea Lui, au intrat în haos.

Dar au fost câţiva care au făcut-o. Acesta a fost locul de naştere al Bisericii, la Rusalii, după ce Isus ¡-a însărcinat să meargă în toată lumea să propovăduiască Evanghelia la orice făptură şi aceste semne îi vor urma. El le-a spus ce să facă; le-a spus să meargă în Ierusalim şi să aştepte acolo. Vedeţi? Ei au vrut un crez, dar Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt. Oh! Ei voiau o denominaţiune, dar Dumnezeu le-a dat un Duh. Ce diferenţă în felul cum lucrează Dumnezeu!

Calea dată de Dumnezeu să conducă Biserica este Duhul Sfânt, nu un episcop; El este Autorizaţia lor. Şi de atunci până astăzi, a rămas aceeaşi Autorizaţie pentru orice fiu născut din nou: Duhul Sfânt.

Acum voi încheia. Acum, după două mii de ani, omul este determinat să urmeze calea Lui. El şi-a făcut o autorizaţie, şi-a stabilit o etică şi ce a realizat? A reuşit să se îndepărteze de Adevăr şi a eşuat. Vedeţi? Oamenii nu ştiu ce să facă. Au crezuri, denominaţiuni, tot felul de ismuri şi senzaţii şi toţi spun: „Biblia spune aşa…” Ei iau o parte din ea, dar nu şi pe cealaltă. Ei nu urmează Autoritatea, de aceea au pierdut ruta, calea. Urmarea? După toţi aceşti ani, am obţinut nouă sute şi ceva de organizaţii creştine, fiecare condamnând-o pe cealaltă şi zicând: „Noi avem dreptate şi ei sunt greşiţi. Aceasta este corect şi aceea este greşit.” Astfel, oamenii au ajuns atât de confuzi încât nu mai ştiu ce este corect şi ce este greşit.

Ce trebuie să facem? Să ne întoarcem din nou la calea Lui, să ne întoarcem la Autoritate. Şi ce ne trebuie? Un Semn autentic al Scripturii, al Adevărului Evangheliei pentru acest timp al sfârşitului. Dumnezeu a promis un semn pentru acest timp din urmă.

Vă amintiţi că Isus a spus: „Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi.” (Matei 12.42). Ea a venit de departe să audă înţelepciunea lui Solomon şi să vadă acel dar al deosebirii. Şi Isus a spus: „…iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Şi a adăugat: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.40). Şi: „Un neam preacurvar cere un semn.” (Matei 16.4). Dacă nu acesta este acel semn, atunci nu ştiu care altul ar putea fi: un neam viclean şi preacurvar.

El spunea că vor căuta un semn şi îl vor primi: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” Dar va fi o restituire, aşa cum Iona a ieşit din pântecele chitului.

Maleahi 4.5-6 ne-a promis că în zilele din urmă „va fi dat un mesaj care va întoarce inimile copiilor înapoi la credinţa părinţilor, la credinţa originală a părinţilor apostoli.” Isus a promis că credincioşii din zilele din urmă vor vedea din nou semnul mesianic.

Crezurile L-au scos afară în toţi aceşti ani şi au respins Adevărul, dar lucrul după care trebuie să ne uităm în zilele din urmă, este restituirea credinţei originale, întoarcerea la credinţa părinţilor de la Rusalii.

Ei au văzut învierea Lui, iar astăzi vedem din nou semnul învierii Lui. Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta unui chit, şi treia zi a ieşit afară, iar Isus S-a ridicat din morţi, după ce a stat trei zile în pântecele pământului.

Timp de două mii de ani, El a fost absent din biserică, dar prin Ioel a promis că în zilele din urmă va restitui ceea ce au mâncat lăcusta, larva şi aşa mai departe.

Prorocul a spus: „spre seară se va arăta Lumina.” Vedeţi? Acelaşi soare care străluceşte în Est, străluceşte şi în Vest. A fost o zi întunecată pentru că ei s-au adunat şi au făcut crezuri şi alte lucruri, dar în timpul de seară va fi Lumină: acelaşi Soare, aceleaşi rezultate, aceleaşi semne şi minuni.

Cum a dovedit El că este Mesia? Şi iată că după două mii de ani se tot bate această întrebare: El este încă Mesia? Ei bine, El este şi astăzi ceea ce a fost atunci. Aşa ne spune Evrei 13.8: „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Vedeţi? El trebuie să fie şi astăzi, ce a fost ieri. Cum a dovedit că este Mesia? Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu vorbit prin Moise, „Domnul Dumnezeu va ridica un proroc ca mine.” (Deuteronom 18.15).

De aceea a spus femeia de la fântână atunci când El ¡-a descoperit păcatele: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune aceste lucruri.” (Ioan 4.19).

Şi Isus ¡-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v. 26).

Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi le-a zis oamenilor de acolo: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (Ioan 4.29). Şi oamenii au crezut pentru că urmăreau acel semn mesianic. Ei nu mai avuseseră de patru sute de ani nici un proroc.

Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” În zilele acelea, Dumnezeu S-a descoperit într-un trup de carne, a mâncat carne de viţel, a băut lapte de vacă şi a stat înaintea lor. IaHVeH Dumnezeu însuşi, manifestat în trup, a stat cu spatele spre cortul în care era Sara şi a spus ce făcea ea acolo.

„Va fi lumină în timpul de seară.” Semnul timpului în care trăim este Cuvântul adeverit al lui Dumnezeu. Va fi Lumină. El a făgăduit în Maleahi 4 şi în multe alte locuri din Biblie că poporul timpului de sfârşit va vedea aceeaşi manifestare pe care au văzut-o cei din acele zile, fiindcă El nu poate schimba acel semn. El a promis aceasta.

Noi L-am auzit vorbind în limbi la Calvar şi L-am văzut făcând toate acele lucruri. Am văzut ce a făcut biserica apostolică acolo la început, iar în aceste zile din urmă Îl vedem din nou în biserică. Ce este aceasta? Dumnezeu adeverit, exact cum a făcut cu Moise şi de-a lungul epocilor. El a dat o cale pe care să nu putem fi înşelaţi şi ca să ştim.

Isus a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Şi aşa va fi. Dacă El ar fi mort, aceste lucruri ar fi încetat, dar dacă este viu, lucrările Lui continuă să se facă la fel ca atunci, fiindcă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. (Adunarea spune: „Amin”).

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Isus a dovedit că era Mesia prin semnele biblice ale lui Mesia. El a dovedit că era El. Daţi-mi voie să vă dovedesc că El este încă Acelaşi. Credeţi? Este exact ce a făgăduit, aşa că haideţi să dovedim aceasta. El a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” (Marcu 16.17).

Ce este aceasta? Calea dată de Dumnezeu, calea învierii; lucrul care îl aduce pe om din prostia lui, în Lumina Evangheliei; îl scoate din gândirea intelectuală şi îi smereşte inima înaintea lui Dumnezeu.

Tu spui: „Frate Branham, omul acela este foarte deştept, are patru diplome, are doctoratul, are toate acestea.” Pe mine nu mă interesează ce are. El va trebui să uite tot ce a învăţat ca să-L cunoască pe Hristos. Aşa este. El va trebui să se smerească şi să fugă de tot ce a făcut lumea pentru el.

Tu Îl cunoşti pe Hristos şi Îl crezi în timpul de seară, prin smerenie. Ce am spus la început? Despre ce am vorbit? Să accepţi calea dată de Dumnezeu la sfârşitul timpului. Aceasta am văzut prin toţi aceşti oameni din Biblie şi în natură.

Dumnezeu nu ia un pom ca să-l facă astăzi ceva, iar mâine altceva. Seva coboară astăzi în jos, iar mâine când se întoarce înapoi îl face altceva? Nu.

El păstrează acelaşi curs al lucrurilor. În ce-¡ priveşte pe aceşti oameni din Biblie despre care am vorbit, Dumnezeu a stat pe acelaşi curs împreună cu ei, exact după Cuvânt. Toţi au stat exact pe Cuvântul Lui, în toată Biblia.

Dacă spui: „Eu stau exact pe Cuvântul Lui,” El va adeveri aceasta ca fiind Adevărul.

Dacă vom crede, El este încă pe curs în seara aceasta. Veţi crede? (Adunarea spune: „Amin”).

Haideţi să ne plecăm capetele. Fiţi cât se poate de respectuoşi.

Calea dată de Dumnezeu pentru a-l aduce pe credincios la credinţa de răpire. Calea lui Dumnezeu care a fost dată ca să-¡ aducă pe credincioşi la credinţa de răpire.

Înainte de a face chemarea la altar, mă simt îndemnat să fac aceasta. Este cineva bolnav aici? Ridicaţi mâna.

Am să vă cer să staţi liniştiţi încă un minut. Vom termina în cinci minute. Staţi respectuoşi.

Nu vă mai plimbaţi pentru că îi deranjaţi pe cei din jur.

Totul este sub controlul Duhului Sfânt. Trebuie să fie aşa ca să pot face aceasta. Dumnezeu a dat o făgăduinţă. Nu eu, ci El a dat făgăduinţa.

Ridicaţi mâna cei care sunteţi bolnavi şi ştiţi că nu vă cunosc. În ordine. Să credeţi.

Dacă v-am spus Adevărul, Dumnezeu este obligat faţă de Cuvântul Său să-L adeverească. Este adevărat? Da, este adevărat. Aceasta este calea dată, conform cu ceea ce am vorbit în seara aceasta. Este calea dată de Dumnezeu să vă spun că acesta este Adevărul.

Oricine ştie că este imposibil. Minunea este ceva ce ştiinţa nu poate explica. Este dincolo de orice explicaţie. Şi dacă Dumnezeu va vorbi în seara aceasta cuiva care ştie că eu nu-l cunosc şi îi va spune ce a făcut, ce nu ar fi trebuit să facă sau ce va face, aşa cum a făcut Isus când a fost pe pământ, acesta ar fi semnul mesianic prin care El S-a făcut cunoscut oamenilor. Dacă ştiţi aceasta, spuneţi „Amin!” (Adunarea spune: „Amin”). Deci biserica crede. Este singura cale.

Când femeia aceea s-a atins de poala hainei Lui, Isus S-a întors şi a spus: „Cine M-a atins?” El nu a simţit fizic atingerea ei, ci a simţit atingerea credinţei ei.

Tu poţi avea acelaşi fel de credinţă dacă vrei să te rogi şi să spui: „Doamne Isuse, ia toată îndoiala de la mine şi ajută-mă să cred pentru că sunt disperat. În seara aceasta am venit aici pentru că Biblia spune că Isus Hristos este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Aţi ştiut că acest semn, această minune, nu a mai fost făcută niciodată în istorie de la moartea ultimului apostol? Aşa este. Eu am cercetat toate cărţile de istorie: Babilonul lui Hislop, Cartea martirilor de Fox, scrierile părinţilor pro-niceeni, Conciliul de la Niceea şi după Niceea, istoria lui Martin Luther, a lui John Wesley, prima trezire welshă.

Ei strigau, plângeau, Îl lăudau pe Dumnezeu până la vorbirea în limbi. Se presupune că acesta a fost ultimul lucru pe care l-a văzut Sodoma înainte de a fi arsă.

Nu uitaţi însă că El nu a descoperit aceasta Sodomei, ci a descoperit-o lui Avraam, celor aleşi. Dacă aţi observat, darul nu se duce la bisericile lumii, ci merge la Biserica aleasă. Ei sunt cei care beneficiază de el; ei sunt cei care îl vor primi.

Dacă acest semn ar fi făcut afară, ei ar spune la fel cum au spus când l-a făcut El: „Este Beelzebul, un ghicitor!” Telepatia sau ghicitoria este lucrarea diavolului care încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu arată acest lucru unui proroc, iar diavolul foloseşte un medium. Cei doi sunt foarte asemănători; sunt atât de aproape încât Isus a spus că dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Aşa este. Avem o mulţime de imitaţii. El a spus: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la mine şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nebunia lor va fi arătată tuturor.” (2Timotei 3.8).

Acum ¡au această audienţă sub controlul meu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru şi prin Duhul Sfânt.

Vă cer să nu vă mai mişcaţi. Staţi într-un loc şi credeţi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, fiindcă am venit în locul acesta să fac cunoscute lucrările şi căile Lui.

În cei cincisprezece sau şaisprezece ani pe câmpul Evangheliei, am avut o rezervă cu privire la aceste lucruri, dar se apropie ceasul când se va întâmpla ceva. Mesajul va merge la un alt popor, la o altă naţiune.

Eu cred că Biserica din America este gata să fie chemată. Ea este gata, este spălată şi pregătită. Făţărnicia rămâne, dar Biserica adevărată a fost Biserica adevărată de la început, născută din nou şi rânduită să fie chemată de Dumnezeu.

Dacă credeţi din toată inima, vă cer să vă rugaţi şi să spuneţi în inima voastră: „Doamne Isuse, lasă-mă să mă ating de haina Ta. Cum voi şti că eşti încă acelaşi Mare Preot? Vorbindu-mi prin buzele fratelui Branham, fiindcă cred că el mi-a spus adevărul.”

Fiţi siguri că aţi spus aceasta în rugăciune fiindcă El mi-a spus: „Dacă îi vei face pe oameni să creadă…” El nu a putut face prea multe lucrări mari din cauză că oamenii nu L-au crezut. Să nu credeţi că sunt El, ci credeţi că El m-a trimis ca să-L descopăr pe El. El a dovedit că El era, şi doresc ca Dumnezeu să mă ajute să dovedesc că El a înviat din morţi şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Rugaţi-vă, fiindcă eu observ şi aştept. Rugaţi-vă pur şi simplu. Veţi păşi în Lumină dacă Domnul se va îndura şi va dovedi că acesta este semnul timpului de sfârşit?

Veţi crede în El? Să credeţi cu toţii. Eu Îi voi mulţumi lui Dumnezeu în timp ce aveţi capetele plecate.

Lumina pe care o vedeţi în fotografie este El şi este chiar acum aici, în sală. Îl văd stând chiar lângă o femeie din dreapta mea. Ea se roagă pentru un fiu care are probleme. Crede şi nu te îndoi.

Aici în stânga este o femeie care este îngrijorată şi se teme că are cancer. Este foarte tulburată. Ea este speriată şi a încercat foarte mult să ajungă aici. Vine dintr-un oraş din sud care este mai mic decât oraşul acesta. Este din Tucson şi se numeşte doamna Bach. Crezi? Vei accepta vindecarea ta? În ordine. Nu te mai teme fiindcă credinţa ta te poate face sănătoasă.

Doamnă Hushey, nu uita că Dumnezeu poate să-l scoată pe fiul tău nevinovat, dacă vei crede din toată inima. Nu te îndoi, ci crede.

Doamna care stă în dreapta mea are probleme cu inima. Numele ei este Cloud. Dacă crezi din toată inima şi accepţi vindecarea, Dumnezeul cel Atotputernic te poate face sănătoasă. Vei crede? Să crezi din toată inima.

Doamna din spate, tot din dreapta, cu rochie închisă la culoare… Doamnă Yates să crezi din toată inima şi durerea de spate te va părăsi.

Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”). Este El acelaşi ieri, azi şi în veci? („Amin”). El a dovedit aceasta prin aceşti oameni pe care nu ¡-am văzut în viaţa mea.

Dacă credeţi ce vă spun şi vă puneţi mâinile unul peste celălalt, veţi fi vindecaţi, fiindcă este un semn al timpului de sfârşit. Credeţi din toată inima!

Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt, cei care urmează să vă rugaţi unul pentru altul. Dacă eşti păcătos, mărturiseşte-ţi păcatele. Dacă eşti decăzut, mărturiseşte că eşti greşit. Dacă eşti bolnav, mărturiseşte că vrei să fii vindecat şi spune: „Te cred, Doamne!”

Biblia nu spune că numai rugăciunile lui William Branham vor face aceasta. ci spune că „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Credeţi aceasta? )Adunarea spune: „Amin”).

Cam de cât timp vin la voi în Phoenix? Cred că sunt cam şaptesprezece ani. L-aţi văzut să fi dat greş vreodată? Întotdeauna a fost exact cum a vorbit Duhul Sfânt. (Adunarea spune: „Amin”). De mii de ori în toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele, aceasta fiind dovada că este Isus Hristos, nu fratele vostru. Eu vă citez din Cuvânt: „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.”

Acum puneţi mâna pe cineva de lângă voi şi rugaţi-vă pentru el. Nu te ruga pentru tine, fiindcă aceasta o face el. Tu roagă-te pentru el.

Haideţi să ne plecăm capetele în prezenţa divină a lui Isus Hristos, care a fost dovedit printre noi. El este Dumnezeul vostru aşa cum este şi Dumnezeul meu. Rugaţi-vă aşa cum vă rugaţi în biserica voastră. Roagă-te pentru persoana care şi-a pus mâinile peste tine, fiindcă şi ea se roagă pentru tine.

Mărturisiţi-vă păcatele şi spuneţi: „Doamne, eu sunt greşit. M-am îndoit, dar nu voi mai face aceasta, ci cred chiar acum că mă vei vindeca.”

„Doamne, vindecă această persoană. Vindecă această femeie. Vindecă acest bărbat. Vindecă acest copil. Vindecă fetiţa aceasta. Vindecă-l pe tânărul acesta.”

O, Doamne Dumnezeule, Creatorul cerurilor şi al pământului, cum putem sta aici? Aceasta ar trebui să aducă credinţa de răpire, puterea lui Dumnezeu care să cuprindă întreaga audienţă şi să-¡ ducă în înaltul cerului şi în slava lui Dumnezeu.

Fă ca diavolul care ¡-a ţinut legaţi pe aceşti oameni, să le dea drumul, pe baza făgăduinţei lui Dumnezeu în care cred, pe baza Bibliei pe care o învăţ, pe baza lui Dumnezeu care a dovedit că aceasta este Biblia şi că El este Dumnezeul Bibliei.

După două mii de ani, El este încă viu printre noi, înviat din morţi şi Acelaşi ieri, azi şi în veci. Pe baza sângelui vărsat şi a prezenţei Lui vii, după două mii de ani, îi poruncesc diavolului şi tuturor duhurilor lui de boală să-¡ părăsească pe aceşti oameni în Numele lui Isus Hristos! Ieşi afară din ei şi eliberează-¡! Da drumul celui păcătos! Dă-¡ drumul celui decăzut! Dă-le drumul celor bolnavi, fiindcă revendic vindecarea lor în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Părăseşte-¡ duh necurat de necredinţă şi îndoială! Pleacă de la această biserică, din acest grup de oameni, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Eu cred. Cred că a fost făcută rugăciunea cu credinţă, iar acum vreau să faceţi ceva. Chiar acolo unde eşti, pune-ţi un semn în mintea ta: „În seara aceasta am stat pe scaunul acesta, am ascultat Cuvântul şi L-am văzut pe Dumnezeu adeverind Cuvântul Său şi dovedind că este Adevărat, iar pentru mine a fost făcută rugăciunea credinţei. Dacă diavolul va încerca să-mi spună din nou că sunt bolnav sau că ceva este greşit, îl voi aduce drept la acest semn, deoarece chiar acum s-a făcut pentru mine rugăciune credinţei şi sunt scăpat de boala mea. Sunt salvat de păcatele mele, sunt un copil al lui Dumnezeu şi nu voi mai asculta niciodată minciunile diavolului. Eu sunt un slujitor eliberat al lui Dumnezeu.” Amin.

Vreţi să faceţi aceasta? Spuneţi „Amin”. (Adunarea spune: „Amin”). Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu cred.” („Eu cred.”). Amin. Amin.

Pentru mine, asta-¡ tot. Lucrarea este încheiată. Totul este gata. Aşa a spus Dumnezeu şi aceasta o dovedeşte. Ce altceva poate face El decât să-Şi adeverească Cuvântul? Şi dacă Îl adevereşte pentru mine, poate să-L adeverească şi pentru tine. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Haideţi să ne ridicăm în picioare şi să-L lăudăm şi să-L slăvim. Amin. În ordine. Slavă lui Dumnezeu!

Îţi mulţumesc, Doamne Isuse! Noi acceptăm aceste lucruri, credem tot ce ai pentru noi şi Te lăudăm. Tu eşti Mântuitorul nostru; eşti Vindecătorul nostru şi Te iubim pentru aceasta. Binecuvântat să fie Numele Domnului. Primeşte-¡ pe oamenii aceştia, Doamne, şi fă-¡ să devină de acum înainte slujitorii Tăi, prin Numele lui Isus. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –