25 noiembrie 2025
În timp ce ne aflăm în picioare, să deschidem Bibliile la Luca 3.38:
„…fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.”
Am mai deschis un serviciu cu acest verset cu o altă ocazie, dar vom sări în mijlocul gândului pe măsură ce vom trece prin linia genealogică a lui Hristos. Ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că Adam a fost fiul lui Dumnezeu.
Astăzi vreau să predic despre CĂDEREA ȘI RIDICAREA OMULUI.
Noi cunoaștem foarte bine povestea Evangheliei. Știm ce s-a întâmplat cu omul la început, cum Dumnezeu l-a așezat pe fiul Său pe Pământ și i-a dat o moștenire. Noi vom parcurge astăzi mai multe versete prin care vom trece destul de repede. Deci, dacă aveți pix și hârtie la îndemână pentru a le nota, vă sfătuiesc să le notați repede, pentru că eu voi continua să merg mai departe.
Noi cunoaștem foarte bine Geneza 1.27-28:
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteți, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
Aceasta a fost însărcinarea omului. Când Dumnezeu l-a însărcinat pe om pe Pământ, El l-a însărcinat să stăpânească, să-l ia în stăpânire, iar fratele Branham a spus că el trebuia să fie dumnezeu pe Pământ. El a fost un dumnezeu-amator, un fiu al lui Dumnezeu căruia i s-a dat stăpânirea peste Creație.
Dumnezeu l-a luat pe acest om, pe care El l-a creat după chipul Său, și l-a pus în trup de carne pentru ca el să poată interacționa cu Creația Sa peste care i s-a dat controlul, stăpânirea și domnia. Astfel, omul a fost pus în trup de carne, iar noi știm că din el urma să vină ajutorul său. Ei trebuiau să se unească deoarece pentru ei era dată o poruncă: să umple pământul, să-l supună și să aducă totul în supunere și ordine.
Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2:15)
Dumnezeu l-a pus pe om acolo ca să lucreze în grădină, să fie conducător, să o pună în ordine, să o păzească, să o ocrotească și să o pună în rânduială. Aceasta a fost însărcinarea lui ca dumnezeu pe Pământ. Dar noi știm că el a căzut.
În mesajul Un om care fuge din prezența lui Dumnezeu, fratele Branham a spus:
„Când Adam s-a aflat în grădina Eden, el a ajuns la responsabilitatea de a face propria sa alegere: va sta el cu Dumnezeu sau va merge cu soția sa? El a trebuit să facă aceasta. Responsabilitatea era a sa. El a trebuit să ia fie ce a spus soția sa, fie ce a spus Dumnezeu. Iar când el a ales să meargă pe calea pe care a mers soția sa, când a făcut aceasta și-a pierdut condiția originală și a adus toată lumea subordonată morții, când el a trebuit să-și asume responsabilitatea, sau să accepte o nouă lumină, pe care soția sa a găsit-o, care era contrară.
O, Dumnezeule! Gândiți-vă la aceasta. Dumnezeu nu le-a dat decât opt sau zece Cuvinte pe care să le păzească: „Dar din acel pom nu vei mânca.” Aceasta era tot ce trebuiau să păzească. Și chiar cu atât de mult Cuvânt, ei L-au încălcat. Atunci, Adam a trebuit să înfrunte acea situație. „O voi face eu deoarece soția mea a spus să o fac sau să fac ceea ce Dumnezeu a spus să fac.” Iar el a pășit afară cu ochii săi deschiși. El a trebuit să ia responsabilitatea. Aceasta a aruncat întreaga rasă umană în moarte.”
Acesta este motivul pentru care noi ne găsim în starea în care suntem acum; de aceea trupurile noastre se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă; de aceea noi am avut o slujbă de înmormântare ieri, pentru sora Nancy. Toate acestea sunt din cauză că Adam a făcut propria lui alegere: să părăsească Cuvântul. Iar noi știm că Adam a făcut aceasta simbolizându-L pe Hristos care a venit pentru a-Și răscumpăra Soția. Amin! Cu toate acestea, Adam a trebuit să părăsească Cuvântul pentru a face aceasta, iar părăsind Cuvântul, el ne-a aruncat pe toți în moarte. Aceasta este starea în care noi ne găsim cu toții.
În Geneza 3.17-19, citim:
„Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Voi și cu mine nu am fost acolo în acea zi în chipul în care ne aflăm aici astăzi, dacă am putea spune lucrurile astfel. Noi nu am fost acolo, noi nu am luat decizia pe care a luat-o Adam. Iar noi știm că fratele Branham ne-a așezat pe aceeași temelie spunând că noi ne găsim în fața celor doi pomi acum, și noi facem propria noastră alegere. Dar eu aș putea spune lucrurile astfel: Adam a fost poziționat acolo ca prima creație a lui Dumnezeu pe Pământ. El a fost pus acolo și i s-a dat stăpânire. Din el a ieșit soția sa, iar ce doi uniți împreună, trebuiau să aducă la Viață, Rasa lui Dumnezeu. Fratele Branham ne-a spus că în cele din urmă, ei L-ar fi adus la suprafață pe Isus Hristos. Adevărat? Ei trebuiau să aducă la suprafață această Sămânță pe Pământ, iar Adam a fost poziționat acolo în calitate de Cap al Familiei, iar în calitate de Cap al Familiei, atunci când el a părăsit Cuvântul și a ales să meargă cu soția sa, a aruncat întreaga Familie în moarte, în haos, în ruină, pentru că Dumnezeu l-a socotit ca fiind primul, Capul. Iar când Capul a căzut, tot ce se afla sub el, a căzut.
Fratele Branham descrie aceasta în felul următor, în Intervalul dintre Epocile Bisericilor și Peceți:
„Acum, bineînțeles, când Adam a căzut în moarte, el a adus moartea peste întreaga creație.”
Deci nu doar peste om, ci peste întreaga Creație, pentru că el a fost poziționat ca dumnezeu, conducător peste întreaga Creație. Deci, totul se găsea sub conducerea lui Adam. Toate animalele, plantele, toată Creația îl avea ca și căpetenie pe Adam, el fiind poziționat ca dumnezeu pentru a domni peste toate. Iar când Adam a căzut, totul a căzut.
Vreau să privim ca un tip al acestui fapt în Iosua. Să mergem împreună la Iosua 7.1. Mulți dintre voi cunosc această poveste foarte bine, dar vom parcurge repede povestea lui Acan.
Noi știm că atunci când Israel a intrat în țara făgăduită, când au trecut granița, primul loc la care au ajuns, a fost Ierihon. Dar Dumnezeu a spus: „Prada Ierihonului este a Mea! Tot ce este nimicit este al Meu, să nu luați nimic din el.” Dar Acan nu a făcut aceasta, iar în Iosua 7:1, citim:
„Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva copiilor lui Israel.”
Noi înțelegem că au ieșit de sub binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că nu au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, iar treizeci și șase de oameni și-au pierdut viața atunci când au atacat cetatea Ai, care era o cetate mică. Ei și-au întors spatele și au fugit fiind uciși. Iar Iosua a început să jelească și să strige la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a spus: „De ce stai culcat pe fața ta strigând? Există păcat în tabără”. Și Iosua a început să cerceteze tabăra pentru a afla unde era păcatul. Iar ei i-au adus pe toți unul după altul, în ordine, seminție după seminție, familie după familie, până când în cele din urmă, au ajuns la Acan.
Să mergem la versetul 19 și să reluăm povestea de acolo.
„Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”
Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, şi iată ce am făcut.
Am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu şi argintul este pus sub ele.”
Iosua a trimis nişte oameni, care au alergat în cort, şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan şi argintul era sub ele.
Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua şi tuturor copiilor lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului.
Iosua şi tot Israelul, împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile lui, cortul lui şi tot ce era al lui şi i-au suit în valea Acor.
Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul astăzi.” Şi tot Israelul i-au ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre,
şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare).”
Sunt multe povești ca și acestea în Biblie, dar eu am dorit să o citesc pe aceasta pentru că vreau să ilustrez imaginea unei căpetenii. Atât de importantă este căpetenia. Și este foarte importantă pentru noi toți care suntem căpetenii ca tați, soți sau oricare loc în care ne-a poziționat Dumnezeu. Există căpetenii în afaceri, școli, biserici, în familii, există căpetenii sau conducători pretutindeni. Însă totul se ridică sau cade odată cu căpetenia.
Când Adam a căzut, noi toți am căzut și încă suferim din cauza deciziei lui Adam. Iar Acan se afla acolo având Cuvântul Domnului care îi spunea că prada Ierihonului era a Domnului, dar el a fost ispitit și a poftit ceva, iar când a văzut frumosul veșmânt babilonean, argintul și placa de aur, le-a luat și le-a ascuns în cortul său. Atunci când el le-a ascuns, el nu a realizat că, în calitate de cap al familiei sale și căpetenia casei sale, atunci când a fost ispitit și a căzut în acest păcat, el a nimicit viețile a tot ceea ce se găsea sub conducerea lui. De aceea, este atât de important, atunci când devenim tați, soți, să fim atenți la ceea ce facem și să nu trăim ușuratic pentru că tot ce se află sub conducerea noastră va fi binecuvântat sau blestemat din pricina aceasta. De aceea este atât de important să fii întemeiat pe Evanghelie, să fii umplut de Duhul, să ai o umblare personală cu Isus Hristos, să fii supus Cuvântului Său și aliniat Cuvântului Său înainte să aduci pe oricine altcineva sub conducerea ta, indiferent cine este aceasta, pentru că ei depind de tine. Amin!
Deci, când ei au ajuns să înțeleagă ce făcuse Acan, Biblia ne spune aici, să ne întoarcem la versetul 24:
„Iosua şi tot Israelul împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui şi i-au suit în valea Acor.”
Aceasta înseamnă să fii capul, căpetenia! Tot ce a avut el. Când Acan a fost blestemat, tot ce se afla sub el a fost blestemat. Ei au luat tot și au judecat tot. Eu spun: „Dumnezeule, ajută-ne!” Aceasta este o imagine a Edenului care se repetă din nou, pentru că temele Bibliei se repetă în întreaga Scriptură. Fiecare tablou, fiecare dramă ne arată tabloul căderii omului, și răscumpărarea omului care are loc de la început până la sfârșitul Bibliei, iar acum, noi înțelegem că totul trebuia să fie judecat și scos din Israel, pentru că ei nu puteau să lase acel păcat în mijlocul lor. Ei trebuiau să rămână în ascultare pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să rămână cu ei, iar ei să poată merge mai departe și să ocupe țara.
Așadar, ei l-au judecat pe Acan și tot ceea ce se afla sub el pentru că tot ce se afla sub Acan, era supus lui Acan, iar când Acan a căzut, toată casa lui a căzut, oile lui au căzut. Ce au făcut oile lui? Nimic. Dar boii lui? Nimic. Ce a făcut cortul lui? Nimic. Ce au făcut fiii lui? Nimic. Ce au făcut fiicele lui? Nimic. Dar pentru că se aflau sub conducerea lui, pentru că îl aveau pe el ca și căpetenie, atunci când el a căzut, și ei au căzut.
Dacă există ceva care ar trebui să te facă să tremuri ca om, ca tată, ca soț, ca lider în orice poziție te-ai afla, aceasta ar trebui să te facă să tremuri și să zici: „Doamne, am nevoie de Tine în orice ceas, în orice clipă a zilei, am nevoie de călăuzirea ta în viața mea, am nevoie de toiagul Tău de îndreptare pentru ca acesta să mă călăuzească. Am nevoie de toiagul Tău să mă ghideze Tată, pentru că mizele sunt atât de mari.”
Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în Eden cu noi. Atunci când Adam a căzut, totul a căzut. Viața animală a căzut, viața botanică a căzut, rânduiala Pământului a căzut și noi am căzut. Eu nu am fost acolo în acea zi pentru a lua această decizie, dar nici nu-l învinuiesc pe Adam pentru că și eu am luat o grămadă de decizii greșite, dar, cu toate că eu nu am fost acolo în acea zi, ceea ce a făcut el atunci mă afectează pe mine astăzi, pentru că el era Capul Familiei. Aceasta este legea Domnului și este felul în care lucrurile funcționează, prieteni. Amin!
Dar faptul îndurător din ochii lui Dumnezeu este că dacă funcționează spre rău, funcționează și spre bine. Noi putem fi binecuvântați cu un tată bun, cu un soț bun, de un salvator bun, putem fi binecuvântați sub felul bun de conducere.
Noi am căzut atunci când Capul nostru a căzut, de aceea, am avut nevoie de un transfer al căpeteniei. Iar dacă putem găsi un transfer al căpeteniei, al conducerii și putem obține căpetenia care este binecuvântată, noi suntem binecuvântați sub conducerea sa. Noi venim în lume blestemați. În calitate de copii care au venit la viață după Adam, noi suntem blestemați. Dar prin harul lui Dumnezeu, El S-a îngrijit de o cale pentru ca o altă Căpetenie să intre în viețile noastre.
În Pecetea a treia, fratele Branham a spus:
„Nu a existat nimic pierdut până la Adam, iar după Adam totul s-a pierdut în pământ…”
Nădăjduiesc că putem înțelege aceasta: boii, oile, totul a fost pierdut pentru că omul a fost pierdut.
„…Toată creația pământului s-a pierdut, totul a căzut cu Adam. El a trecut prăpastia pe care nimeni nu a mai putut-o trece înapoi, nu a existat nicio cale, deloc. Când omul a păcătuit, el a plecat pe calea sa; nu a lăsat nicio cale înapoi pentru sine.”
Aceasta este atât de important! Din cauza naturii căderii, omul a fost lăsat fără niciun pod ca el să-l treacă înapoi peste prăpastie. Adam a fost un vas curat, soția lui a fost un vas curat, iar aceste două vase curate puteau aduce la viață Cuvântul lui Dumnezeu, dar femeia a ieșit și s-a pângărit, hibridându-se prin adulter cu șarpele, iar prin faptul că a primit sămânța șarpelui, a pângărit pântecul care era desăvârșit, și atunci nu a mai existat nicio modalitate de a aduce la suprafață Planul lui Dumnezeu pentru că trupul de carne al Evei era pângărit. Și atunci când Adam a luat decizia de a părăsi Cuvântul, chiar dacă el era curat, el a mers cu soția sa și s-a pângărit cu ea, atunci și el s-a aflat într-o stare căzută și nu a putut plăti prețul răscumpărării pentru că el însuși avea nevoie de răscumpărare. Iar de atunci încolo, Dumnezeu a lucrat în voia îngăduită, îngăduind nașterea copiilor să aibă loc sub voia îngăduită, prin nașterea sexuală. Dar cu toții venim la viață greșit, hibrizi, venim în lume greșit și nu mai există nicio cale înapoi. Noi nu putem trece înapoi acea prăpastie din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Eden, a ceea ce s-a întâmplat cu sămânța șarpelui.
De aceea sămânța șarpelui a fost un lucru atât de vital să fie restituit în zilele din urmă pentru că ne oferă înțelegerea tuturor lucrurilor, temelia căderii, motivul răscumpărării și metoda răscumpărării, totul se bazează pe înțelegerea a ceea ce s-a petrecut în Eden, cum a căzut Adam și de ce nimic nu-l putea răscumpăra. Deci, sub căpetenia noastră, eram blocați pe o ramură peste prăpastie, fără nicio modalitate de a trece înapoi.
Romani 7:14 spune:
„Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.”
Cuvântul „vândut” de aici, înseamnă „sclavie”. Vândut ca sclav. Noi am fost vânduți în robie de tatăl nostru Adam. Venim în lume legați în lanțuri de sclavie, sub păcat din cauza firii din viețile noastre.
Romani 8:7 spune:
„Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.”
Aceasta este starea în care venim noi: cu o minte firească, vânduți în robie, vânduți păcatului. Venim cu un duh greșit, cu trupul greșit, venim amestecați cu lumea aceasta, iar mintea noastră firească este un vrăjmaș care-L urăște pe Dumnezeu, pentru că nu este supusă Legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi.
Oh, ne aflăm într-o stare foarte rea! Câți dintre voi cred aceasta? Înainte să putem intra într-o stare bună, trebuie să înțelegem că ne aflăm într-o stare extrem de rea, iar aceasta este chiar și pentru fiecare din acei copii născuți aici din părinți duhovnicești, crescuți în biserică și în atmosfera Duhului Sfânt.
Înainte de a găsi calea în sus, trebuie să înțelegi că ești destul de jos. Nu contează cum ai fost crescut sau de ce ai fost protejat. Chiar dacă te-ai născut din părinți duhovnicești care cred adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și au trăit vieți sfinte, dedicate, într-adevăr ești binecuvântat sub acea căpetenie, dar să nu uiți că tot vii de pe linia genealogică a lui Adam în nașterea ta firească și ești tot osândit, dincolo de prăpastie, fără o cale înapoi, și te naști cu o minte firească care este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. Nu contează de câtă educație vei avea parte, trebuie să ai ceva mai mult decât aceasta. Trebuie să existe ceva care te va trece înapoi de acea prăpastie a despărțirii de Dumnezeu. Și nu este doar a fi crescut în locul potrivit, trebuie să cazi înainte să te poți ridica, trebuie să știi că ești pierdut înainte să știi că ești salvat, trebuie să știi că ai căzut înainte de a fi înviat.
Așadar, fiecare dintre noi venim în lume, indiferent de casa în care ne naștem, de ce adevăr suntem înconjurați, ne naștem greșit, cu dorințe greșite, ne luptăm cu pofta firii, ne luptăm să biruim natura firească în care am fost vânduți în păcat de părinții noștri Adam și Eva. Prin urmare, trebuie să înțelegem aceasta. De aceea, este atât de bine să trecem prin anii adolescenței, să ne luptăm cu gânduri greșite, idei greșite, să ne luptăm împotriva firii noastre proprii și să o urâm, să spunem câteva minciuni, să ascundem câteva lucruri de părinții noștri, și să ne simțim rușinați de noi înșine. Ar trebui să fim foarte rușinați de noi, trebuie să înțelegem cât de rău o ducem și poziția greșită în care ne aflăm. Indiferent de cât de multe lucruri bune am auzit, nu pot proceda corect, continui să cad în plasa a ceea ce este greșit, gândesc greșit și mă comport greșit, de aceea trebuie să înțeleg că mă aflu în această poziție pentru ca după aceea să croiesc o cale prin care să scap de aceasta. Trebuie să înțelegem că am fost pierduți atunci când Adam a fost pierdut. Și eu m-am pierdut tot atunci, m-am născut în nevoi, în disperarea de a avea o altă căpetenie pentru că aceea pe care am avut-o, a căzut. Mă refer la Adam ca și căpetenie.
Noi știm că aceasta este voia îngăduită a lui Dumnezeu, nu este voia Sa desăvârșită. Felul în care noi populăm Pământul acum se găsește sub voia îngăduită a lui Dumnezeu, nu sub voia Sa desăvârșită. Fratele Branham a spus lucrurile astfel: „Dumnezeu a spus: „Dacă aceasta este modalitatea aleasă de tine, este în regulă. Dacă așa dorești să faci lucrurile, du-te înainte.” Și i-a lăsat să plece sub voia Sa îngăduită, însă aceea nu a fost voia Sa desăvârșită. Iar acum, noi venim pe Pământ în felul acesta. De aceea avem nevoie de răscumpărare, de salvare, de o cale înapoi. Așadar, mintea firească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu.
Efeseni 4:17-19:
„Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor,
având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.
Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.”
Pavel ne spune aici: „Eu nu vreau ca voi să umblați în felul în care umblă toată lumea. Trebuie să existe ceva diferit”.
Ei umblau în vanitatea minții lor, cu înțelegerea lor întunecată. Așa am venit noi în această lume: orbi, cu mintea noastră întunecată.
1 Corinteni 15:45:
„De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”
Îmi place acest verset! El ne arată că am avut un prim Adam și un ultim Adam. Pentru că în Adam am căzut cu toții, trebuia să vină o altă Căpetenie, un alt Adam, Unul care să-l poată ridica pe om, pentru că noi am fi rămas fără nădejde, sărmani, fără nicio nădejde în lume, dacă nu ar fi venit un alt Adam care să răscumpere ceea ce Adam a pierdut, să recâștige ceea ce Adam a amanetat și să ne aducă sub o altă Căpetenie acum.
Eu iubesc acest verset și vreau să privim împreună la el.
„Adam a fost făcut un suflet viu.” Noi știm că aceasta a avut loc atunci când Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în trup de carne, a suflat suflarea de viață în el și el a devenit un suflet viu.
Dar „acest Adam a devenit un duh dătător de Viață.” Sunt atât de entuziasmat! Slăvit să fie Domnul!
„A trăi” și „a da viață” sunt cuvinte similare. „A da viață” înseamnă a face ceva să fie viu. Un suflet viu este doar ceva care este viu, dar un duh dătător de Viață este ceva ce face pe altcineva viu.
Deci, Adam a venit ca un suflet viu, dar ultimul Adam a venit ca un duh dătător de Viață, El a venit ca o forță care va da Viață, care va aduce înapoi Viața din morți, care va aduce la Viață ceea ce este căzut, mort și în mizerie. El a venit ca ultimul Adam să fie un Duh de aducere la Viață, de aceea, El ne-a înviat, ne-a adus la viață prin Duhul Său de aducere la Viață. El nu este doar un Adam care a fost un duh făcut viu. Nu, este mai mult decât aceasta. El este puterea care dă Viață, puterea de a readuce la Viață, de a aduce înapoi la viață. De ce? Pentru că Adam nu avea nevoie să fie făcut un duh de aducere la viață deoarece nimic nu căzuse încă, nimic nu era mort. Adam a fost făcut un suflet viu, iar prin el ar fi venit suflete vii, ar fi venit Familia lui Dumnezeu. Lui i-a fost dată însărcinarea de a popula și de a umple Pământul, iar felul cum aceasta avea să se întâmple, era între el și Dumnezeu. Eu nu știu dacă el a ajuns la descoperirea acestui fapt, pentru că ei nu au așteptat, ci au mers mai departe cu propria lor idee, cu ceea ce le-a dat diavolul. Dar un lucru este sigur: că Adam a fost un suflet viu. Dar după ce el a murit și toată omenirea a murit odată cu el, Acest ultim Adam trebuia să fie mai mult decât un suflet viu, El trebuia să fie un Duh de aducere la Viață, care să aducă Viața înapoi la rasa căzută a lui Adam. Slăvit să fie Dumnezeul Cel Atotputernic, prieteni!
Știți de ce acest Mesaj este atât de prețios pentru noi? Pentru că El dă putere fiecărui verset, El aduce Viață, iar eu nu spun că nu a existat putere, dar înțelegerea greșită a omului de-a lungul epocilor Bisericii, în Epoca întunecată, când ei au pierdut descoperirea Cuvântului, au început să tălmăcească Biblia cu propria lor înțelegere, cu mințile lor întunecate și au început să piardă puterea Cuvântului, pentru că nu au înțeles impactul deplin al Cuvântului, deoarece nu au avut descoperirea deplină a Cuvântului. Și dacă privim la acest Mesaj, acest Mesaj ne-a restituit totul, ne-a restituit principalele concepte și cele mai de bază despre Calvar, despre răscumpărare și mântuire, a pus o adâncime, o putere și o viață extraordinară în ceea ce Biserica a pierdut. Biserica pierde prin faptul că repetă povești și versete din Biblie, pierde puterea, adâncimea, tăria Cuvântului. Dar această descoperire a adus înapoi adâncimea, puterea și tăria fiecărei învățături.
Așadar, ultimul Adam…Voi deja mă cunoașteți, eu am mai spus aceasta, dar voi repeta ce am mai spus. Dar, dacă și voi ați predica de optzeci și ceva de ori într-un an, cu siguranță și voi ați repeta ceea ce ați mai spus.
Ultimul Adam! Ce Cuvânt, prieteni! Ultimul Adam! Aceasta înseamnă că nu mai avem nevoie de altcineva. Amin!
Primul Adam a pierdut totul. Primul Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu. Dar Adam nu a fost singurul fiu al lui Dumnezeu, pentru că alți fii ai lui Dumnezeu urmau să vină la viață, iar dacă citim Vechiul Testament, întotdeauna există fii ai lui Dumnezeu care vin la suprafață, iar Dumnezeu, într-un șir de fii, lucra cu ei. El a lucrat cu Iov, cu Noe, cu Avraam, cu Moise, cu ei toți. Dar fiecare fiu la care El a venit, avea un cusur, iar Dumnezeu a devenit atât de dezamăgit! Eu spun aceasta și nădăjduiesc că mă înțelegeți. Dumnezeu devenea atât de dezamăgit! Chiar și atunci când l-a găsit pe David, un om după inima Lui; chiar și David care era un om după inima Lui Dumnezeu, a căzut în curvie, a pus ca un om să fie ucis și a săvârșit o crimă pentru a se proteja. Cu toate acestea, a fost un om după inima lui Dumnezeu. Dumnezeu a găsit pe cineva cu care să poată avea părtășie, cineva care L-a înțeles și L-a ascultat și care a urmat voia Sa. Dar chiar și acest om a căzut în stricăciune.
El l-a avut pe Moise, iar Moise a ascultat și a păzit Cuvântul Său. Moise a fost eliberatorul, reprezentatul Său pe Pământ, dar Moise, într-o izbucnire de mânie, de frustrare față de popor care pur și simplu l-au adus la capătul puterilor, s-a ridicat și s-a slăvit pe sine spunând: „Trebuie să vă dau apă, vouă, oameni cu gâtul înțepenit.” Și el a lovit stânca de două ori, când trebuia doar să-i vorbească. Și oh, aș vrea să o spun din nou: Dumnezeu a fost dezamăgit. Nu există cineva care să poată repara ce a făcut Adam? Nu există nimeni? Iar El știa că nu există pentru că a avut un Miel înjunghiat înainte de întemeierea lumii, dar Dumnezeu lucra și au existat fii care au venit la viață de-a lungul timpului, însă urma să vină un Fiu. El îi încerca pe acei Adami de-a lungul timpului, dar urma să vină ultimul Adam. Iar noi, poate spunem: „Păi, nu acesta a fost numele Său. Numele Său a fost Isus Hristos.” El a fost ultimul Adam. Toți ceilalți Adami au căzut, dar a existat un Adam care nu a căzut, acesta fiind Fiul lui Dumnezeu pe Pământ.
Apocalipsa 3:14 spune:
„Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii (creației) lui Dumnezeu.”
Vom intra în aceasta în câteva clipe.
În Epoca Bisericii Laodicea, fratele Branham a spus:
„Acum, pentru a arăta că El a fost „Primul” de asemenea, așa cum El a fost, El este „Începutul Creației lui Dumnezeu.” Oh! Înțelegeți? Vedeți? Cum a putut fi creat Dumnezeu dacă El este Duh? Cum a putut fi El? El este veșnic. El nu a fost creat niciodată, nu va fi creat niciodată, pentru că El era Dumnezeu la început. Dar Cel care este „Începutul Creației lui Dumnezeu” a fost Isus Hristos când El S-a manifestat, când Dumnezeu trăia în El. El este Creația lui Dumnezeu! Vedeți? Cel dintâi și Cel de pe urmă; Amin-ul, începutul Creației lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Și-a creat Lui Însuși un trup, El a venit jos și a trăit în el, acela este începutul creației lui Dumnezeu.”
Isus Hristos a fost începutul Creației lui Dumnezeu, sau cum a spus fratele Branham: „Dumnezeu Se făcea pe Sine Însuși parte din Creația Sa.” Dumnezeu nu poate fi creat. El este Creatorul. El nu Se poate crea pe Sine, El este Creatorul, dar ceea ce a creat El, a fost un trup, o parte a pământului în care El să locuiască, numindu-L „Fiu”. Acela a fost Fiul Său, acel trup în care El a intrat.
1 Corinteni 15:20-22 ne spune:
„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.”
Slăvit să fie Domnul! Să mergem la Romani 5:12-21:
„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.
Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.”
Deci, cine a fost Adam? O imagine a Celui ce urma să vină. Cine era Cel care urma să vină? Hristos Isus.
„Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala, căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.”
Amin! Ceea ce vreau să înțelegeți de aici, este că printr-o căpetenie noi am fost pierduți și tot printr-o Căpetenie, noi suntem mântuiți. Prin unul, totul este pierdut și tot prin Unul, totul este făcut viu. Prin acesta ești osândit, iar prin Acesta ești mântuit. Aceasta este ceea ce Pavel ne spune aici. Să citim versetul 15 din nou:
„Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala, căci, dacă prin greşeala unuia singur (Adam), cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.”
Ni s-a dat și nouă? Amin!
„Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare.”
Ce ne spune Pavel aici? A existat un păcat care i-a dus pe toți la moarte, dar acum, în Hristos, există multe păcate care sunt toate ale noastre, tot ce noi am făcut greșit, dar darul fără plată venit în urma multor greşeli, El ne iartă de toate.
„Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.
Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult,
pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”
Eu am fost vândut păcatului, am fost un rob al păcatului, vin în lume cu mintea mea care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, vin cu simțurile mele întunecate față de lucrurile lui Dumnezeu, un vrăjmaș al lui Dumnezeu, care urăște lucrurile lui Dumnezeu, un păcătos de la început care a fost predat poftei firii. Acesta este felul în care am venit la viață, și eu am avut acest început din cauza lui Adam, din cauza unui singur om și din cauza unui singur păcat. Dar, slăvit să fie Domnul, dacă printr-un singur om au venit multe greșeli, acum, acele multe greșeli, păcate, vor fi iertate tot printr-un singur Om. Un Om va anula ceea ce a făcut un alt om.
Cine a fost acel om? A fost capul unei familii, și pentru că eu fac parte din acea familie prin nașterea mea firească, prin sex, sunt osândit. Dar a venit o altă Căpetenie a Familiei lui Dumnezeu, iar acel singur Om cu o singură faptă a Sa, care a făcut un singur lucru, toți cei care se află sub acea Căpetenie beneficiază de ceea ce beneficiază acea Căpetenie. Amin!
Și dacă eu am suferit consecințele conducerii lui Adam, de ce nu pot beneficia efectele Conducerii lui Hristos? Iar dacă puterea conducerii lui Adam ne-a adus pe toți în moarte, boală și suferință; am avut un serviciu de înmormântare ieri și trecem pe lângă cimitire zilnic, oamenii intrând acolo zi de zi, aceasta fiind consecințele puterii căpeteniei noastre Adam; și dacă acea căpetenie a provocat un efect atât de puternic, ireversibil și irevocabil în această viață, atunci noua noastră Căpetenie, Hristos, este pe atât de puternică încât să-mi aducă Viață.
Eu m-am născut osândit înainte să fac ceva rău, dar am fost adus sub Căpetenia Vieții înainte să fac bine. Nu au fost faptele mele. Eu am făcut fapte vrednice de orice fel de judecată, pentru că m-am născut greșit din pricina faptei unui alt om. Dar, sub o naștere nouă, sub o nouă naștere duhovnicească, vin sub faptele Altcuiva; nu faptele mele, ci ale Sale, iar Faptele Sale L-au declarat Capul Familiei, Cel care este neprihănit, ultimul Adam, răscumpărând tot ce Adam a pierdut, iar acum, sub această Căpetenie, eu sunt socotit neprihănit. Dar nu este neprihănirea mea, ci este a Lui!
Aceasta este căderea omului în Adam. Dar care este ridicarea omului? Ultimul Adam. Aceasta nu suntem noi care devenim mai buni sau care înțelegem ceva, nu suntem noi care ne corectăm comportamentul, ci este faptul că am găsit Căpetenia potrivită, pe Cel drept, la care eu sunt atașat. Eu am fost atașat la Adam fără voia mea, nu a fost decizia mea să fiu atașat lui, dar acum, prin alegerea lui Dumnezeu, pentru că am fost rânduit mai dinainte, El a găsit cu cale să mă atașeze la această Căpetenie, iar El a sădit în sufletul meu, înainte de întemeierea lumii, o Sămânță Genă a Vieții Veșnice pentru ca atunci când urma să intru în contact cu Isus Hristos, ceva din mine să strige: „Aceasta este Adevărul pe care eu Îl cred.” Și prin credință noi suntem mântuiți. Noi am găsit o altă Căpetenie.
„Frate Chad, eu încă mai iau decizii greșite.” Cine este Capul tău? Cine mijlocește pentru Familie? Să ne amintim ce a făcut Iov. El jertfea un miel în cazul în care copiii săi aventurieri ar fi păcătuit. Cine era el? Capul familiei sale, iar Dumnezeu a onorat aceasta, a onorat credința lui Iov, și din cauza credinței sale în jertfă, Iov și-a primit înapoi toți copiii. De ce? Dumnezeu l-a onorat pentru că el era căpetenia familiei. Slăvit să fie Dumnezeul Cel atotputernic!
Chiar și în firesc, Israelul a fost binecuvântat când a avut un împărat duhovnicesc și a fost blestemat când a avut un împărat neduhovnicesc. De ce? Aceasta este puterea căpeteniei. Amin!
Vreau să vă pun o întrebare. Când cei doi băieți ai lui Hattie Wright au fost mântuiți, a cui credință a onorat Dumnezeu? Credința lor sau credința mamei lor? Credința mamei lor. Ei nu aveau tată, ci se aflau sub mama lor. Și când ea a spus lucrul potrivit, Dumnezeu a spus: „Ce dorești?”, iar ea a spus: „Doresc mântuirea celor doi băieți ai mei”, iar Dumnezeu a onorat credința ei și i-a salvat pe cei doi băieți. Este Dumnezeul Cel atotputernic! Iar eu iubesc aceasta.
Să mergem împreună la Evrei 2. Ne vom întoarce la cartea Romanilor, deci, dacă doriți să păstrați o mână aici sau să puneți un stilou acolo sau ceva, noi ne vom întoarce.
Evrei 2.10-18:
„Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul…”
Este atât de minunat încât ne este greu să înțelegem. „Cel ce sfințește” adică Isus Hristos, iar „cei ce sunt sfințiți” adică noi, suntem dintr-unul. Noi avem un singur Tată. Noi venim din gândul lui Dumnezeu și avem un singur Tată.
„Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi.”
El este fratele nostru. Dar știați voi că Adam este de asemenea fratele nostru? Atunci când vorbim despre omenire, noi suntem frați. Este adevărat? Suntem frați deoarece toți venim din același tată. Dacă Adam ar fi adus la suprafață Sămânța lui Dumnezeu în mod corect pe Pământ, toți cei care ar fi venit la viață cu Adam, ar fi fost fiul său și fratele său pentru că toți ar fi fost copiii lui Dumnezeu. Când femeia a ieșit din Adam, ea a fost soția lui, ea era parte din el, dar de asemenea era sora lui, pentru că amândoi erau sub aceeași Căpetenie, a lui Dumnezeu.
Așadar, Isus Hristos, Cel care sfințește, și noi, cei care suntem sfințiți, suntem dintr-unul, de aceea El nu se rușinează să ne numească frați. Ce fel de frate este El? El este fratele nostru mai mare. El este Capul Familiei, El este Cel care primește moștenirea. Ce moștenire va primi El? Moștenirea pe care a pierdut-o Adam.
Primului fiu i s-a dat moștenirea, aceasta fiind dreptul de a stăpâni, de a domni asupra Pământului, dar el a pierdut-o, și acum există o moștenire care așteaptă, acum noi așteptăm un Frate mai mare, așteptăm un Cap al Familiei să vină în scenă, Fratele mai mare, întâiul născut dintre mulți frați. Întâiul născut primește dreptul la moștenire. Acum, El a devenit întâiul născut dintre mulți frați, iar întâiul născut primește moștenirea. El a răscumpărat, El a cumpărat moștenirea pentru întreaga Familie, de aceea El nu se rușinează să ne numească frați. Mie mi-ar fi rușine să mă numesc „frate” pentru toate lucrurile pe care le fac sau le-am făcut, pentru toate atitudinile pe care le-am luat. Dar El nu se rușinează să ne numească „frați” pentru că El știe ceva ce noi nu știm. El știe ce s-a întâmplat la început, cum am decăzut și care este zbuciumul nostru. Noi avem complexe, idei, tradiții, avem tot feluri de lucruri, prieteni, dar Dumnezeu poate vedea dincolo de acestea. El știe că „acela este fiul Meu acolo, în acel suflet. Acela este fiul Meu. Este din gândul Meu. Este un gând care a căzut în lume, iar Eu îl răscumpăr.” Isus Hristos a știut că El venea după frații Săi, iar El nu se rușinează să ne numească „frați.”
„când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.”
Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!
Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. (El a devenit ca noi).
Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”
Deci, ce a făcut El? A venit jos și a devenit unul din noi pentru ca să-Și poată răscumpăra, frații. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta! Sunt atât de bucuros că El nu Se rușinează. Cu siguranță, eu nu mă rușinez să-L numesc fratele meu, Domnul meu, Salvatorul meu, Dumnezeul meu, Totul în totul meu, dar eu mă bucur că El nu rușinează să ne numească pe noi, „frați”.
În Ioan 19:4-5, citim:
„Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.”
Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat.”
Această afirmație de aici… Oh, Dumnezeule! Isus era Omul. Un om a pierdut drepturile de răscumpărare, dreptul de a domni, un om a pierdut moștenirea, și doar un om putea răscumpăra acele drepturi. El nu putea lua chipul unui înger, dar trebuia să ia asupra Lui Sămânța lui Avraam. El trebuia să fie făcut trup, așa cum frații lui au fost făcuți trup, aceasta fiind singura modalitate prin care El a putut veni să răscumpere ceea ce omul a pierdut: să devină om pentru a recâștiga ceea ce omul a pierdut.
Vreau să fiți atenți la aceasta. Pilat era autoritatea din acea regiune sub conducerea romană, și ei L-au adus pe Isus în fața autorității pentru că ei nu aveau autoritatea de a-L ucide. Așadar, ei l-au adus în fața autorității, care era Pilat, guvernatorul regiunii, iar Pilat L-a interogat, a vorbit cu El, a dat poruncă să fie biciuit, deși tot el a fost cel care a spus: „Nu găsesc nicio vină în El.” Dumnezeu îi face chiar și pe conducătorii lumii să depună mărturie despre adevărul Evangheliei Sale.
Acela era un Miel fără pată sau zbârcitură, L-au supus testului, și El Se afla în fața scaunului de judecată ale celei mai înalte autorități din regiune, iar la scaunului de judecată a celei mai înalte autorități din regiune, acel judecător a spus: „Nu există nicio vină în acest Om”. Apoi, L-au scos afară și L-au batjocorit ca împărat, au râs de El punându-I pe cap o coroană din spini și o haină purpurie, L-au batjocorit în calitate de Împărat al Evreilor, declarând că El era Împăratul lor, chiar dacă Îl batjocoreau. Întreaga scenă era pregătită pe a declara ceea ce făcea Dumnezeu, iar Pilat a spus: „Eu nu găsesc nicio vină în El. El este desăvârșit din orice punct de vedere.” Apoi L-a arătat mulțimii spunând: „Iată Omul”. Ce om? Omul! Trebuia să fie un om, iar Acela era Omul. Niciun alt om nu o putea face, însă Acesta era Omul care putea îndepărta păcatul, Acesta era Omul care putea răscumpăra moștenirea omului. Acesta era Omul!
Pilat nu știa ce spune, ci el a fost mișcat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu aducea o ungere în scenă. Cea mai mare autoritate din regiune stătea în fața liderilor religioși, a marelui preot, căpetenia preoților, a liderilor politici din țară spunând: „Nu găsesc nicio vină în acest Om! Acesta este singurul Om de la căderea lui Adam care este desăvârșit!” Iar El a spus: „Iată…” care înseamnă: „Priviți! Iată Omul!” Oh, cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu acolo în acea zi! Aș fi strigat cu tot ce se afla în mine: „Acesta este Domnul meu! Acesta este ultimul Adam! El răscumpără totul pentru mine! Iată Omul! Aleluia! Acesta este Omul, singurul Om, singurul care putea fi Omul!”
Prieteni, ce comoară avem în inimile noastre! Ce realitate este pentru noi! Nu este o predică entuziasmantă, o poveste de școală duminicală, ci o realitate în care trăim și în care umblăm. Nouă ni s-a dat o altă Căpetenie. Iată Omul! Eu cred că acesta este unul dintre cele mai profunde momente ale Scripturii.
Să mergem acum la Romani 6.3-11:
„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,
căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,
întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.”
El trăiește în veci pentru a face mijlocirea. Când ajungem la apa botezului în Numele lui Isus, acesta a fost unul dintre adevărurile restituite în timpul din urmă. Dar nu este ceva neînsemnat. Nu este un lucru ușor pe care noi îl avem complementar. Ne-am dat seama că în Epoca Întunecată, au greșit cu apa botezului când au trecut la ideea trinitară. De ce i-a dus Diavolul la ideea trinitară? De ce acest adevăr a fost ascuns? De ce s-a pierdut acest adevăr? Pentru că realitatea este că noi aveam nevoie de o altă Căpetenie, iar acea Căpetenie se află în Persoana lui Isus Hristos, Omul. Omul care a murit pentru mine; Omul care mi-a luat locul, pentru că El a fost Jertfa înlocuitoare. Nu mai puteam lua un miel sau un ied ca înlocuitor pentru că viața lor nu putea să facă ispășire pentru viața mea, acela nu a fost decât un acoperământ temporar al păcatului până când Mielul lui Dumnezeu putea veni, iar Mielul lui Dumnezeu a fost un trup pe care El l-a creat, trupul lui Isus Hristos, care a fost declarat de Pilat că este fără vină. El putea merge direct la răstignire pentru că fusese dovedit deja și arătat înaintea marelui preot, „Acesta este fără pată sau vină.” Acum El putea să meargă direct la Calvar.
Acum, apa botezului în Numele Domnului Isus Hristos declară noua mea Căpetenie. Nu este doar o învățătură, prieteni, ci este o declarație categorică înaintea lumii a faptului că acum eu am murit față de viața mea veche, față de natura mea veche, față de nașterea mea veche; am murit față de tot ce am fost, față de tot ce credeam că am fost, față de toată confuzia lumii; am murit față de omul vechi, față de Chad cel vechi, față de tot ce conta pentru mine. Eu sunt mort pentru că vreau să părăsesc acea căpetenie și vreau să intru sub Căpetenia Isus Hristos. Așadar, am venit la apa botezului și am declarat lumii că sunt mort față de ce am fost, și vin sub această Căpetenie a lui Isus Hristos, pentru că vreau să fiu identificat cu acest Om. Acest Om, nu omul din Eden, ci acest Om.
M-am născut în păcat, am fost zămislit în nelegiuire, am venit în lume spunând minciuni, identificat cu omul din Eden, dar oh, dacă aș putea muri față de acela, față de acea căpetenie, față de acel om și să intru sub Căpetenia care mi-a fost dată și să mărturisesc lumii că Acesta este Capul meu.
Și pentru că sunt botezat în Numele Său, acum vin sub această Conducere, mor față de cea veche și vin la Viață față de această Căpetenie. Iar eu vă întreb, prieteni, dacă puterea vechii căpetenii m-a afectat de-a lungul întregii mele vieți, ce va face puterea acestei Căpetenii noi?
Ascultați, acestea nu sunt fabule. Nu sunt povestioare, ci este realitatea vieții noastre. Dacă prin credință putem vedea un transfer al vieții noastre, „eu nu mai vreau această viață, recunosc că sunt un nimic, m-am născut greșit, și tot ce se află în mine este greșit, sunt complet întortocheat în mintea mea, sunt pătruns de dorințe greșite, urăsc felul în care m-am născut, în care am fost conceput, înțeleg că această modalitate a venit din Eden, dar eu nu vreau aceasta, nu mai vreau aceasta, ci tot ce vreau este Viața Ta în mine; tot ce vreau este să Te slujesc pe Tine, să vin sub o Căpetenie nouă. Vreau un Căpitan nou al oștirii, al armatei; vreau Căpetenia Căpitan să fie Omul, Hristos Isus! Iar sub această Căpetenie nouă, eu mă odihnesc, fără frică, fără robia păcatului, fără robia morții, pentru că El m-a absolvit de orice păcat.”
Când a fost găsit fără greșeală și a mers la Calvar, El a fost înlocuitorul meu, nu un ied, nu o oaie, nu turturele, ci un Om, o ființă umană care să plătească prețul pentru omenire. Astfel, El a devenit întâiul născut dintre mulți frați; El a devenit Capul Familiei. Iar când Capul Familiei a plătit prețul pentru Familie, El a devenit Căpetenia ei, iar acum, toți cei din Familie sunt binecuvântați sub această Căpetenie. Acum, nu mai sunt lucrările mele, faptele mele, ci este Căpetenia mea. Aleluia!
Poate voi spuneți: „Frate Chad, în acest caz, putem scăpa cu orice. Dacă problema se pune astfel, putem scăpa chiar și cu crimă.” Unii au făcut-o. Unii au scăpat nepedepsiți cu beții, curvii, crime, desfrâuri de toate felurile și minciuni. De ce? Pentru că El a plătit prețul pentru mine. El nu mi-a cerut niciodată să-l plătesc eu. Nici măcar nu puteam să-l plătesc. Eu mă aflam dincolo de prăpastie. Nu exista nimic ce eu puteam să fac ca să trec înapoi.
Așadar, El a plătit prețul pentru mine. Și câți bețivi și curvari au ajuns sub o Căpetenie nouă, sub această Căpetenie nouă, totul este absolvit, pentru că El a stat în locul meu și a plătit prețul pentru păcatul meu, la trecut, prezent și viitor. Atâta timp cât stau sub această Căpetenie, beneficiez de Aceasta, iar dacă o părăsesc, părăsesc beneficiul Acesteia. Dar dacă rămân sub Ea, nu înseamnă că eu nu va trebui să fac bine. Eu trebuie să fac bine, trebuie să rămân sub Căpetenie. El este Căpetenia mea și orice ar spune El, orice dictează El, este o lege pentru mine. Fiindcă El a spus-o, este legea mea de dragoste, iar eu vreau să o păzesc din dragoste.
Vreau să-L onorez pe El în orice fel, dar oricât aș încerca, aș eșua. Oricât ați încerca voi, tot ați eșua. Oricât de mult am încerca să facem totul bine, tot greșim. Dar, slavă lui Dumnezeu, chiar și atunci când greșim, noi tot ne aflăm sub Căpetenie. Iar căpetenia ne aduce înapoi sub Căpetenia Sa, înapoi la pocăință, mă corectează și mă aduce înapoi pe calea cea dreaptă. El nu mă va pierde, pentru că Și-a vărsat Sângele pentru mine, eu fac parte dintre frații Săi, mă aflu sub Conducerea Sa, iar sub Conducerea Sa, mă aflu în siguranță. Dacă nu mă aflu sub Căpetenia Sa, sunt pierdut, sunt mort, sunt osândit și sunt în întuneric. Dar sub Căpetenia Sa, am viață, înviere și libertate, lumină și dragoste și tot altceva ce ne-a fost dat.
În Efeseni 2.4-6, citim:
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos…”
Aceasta înseamnă că noi am fost deja aduși la Viață. De ce? Când Capul Familiei a înviat, toată Familia a înviat. De ce? Pentru că El este Capul Familiei, El reprezintă întreaga Familie.
Să ne întoarcem înapoi pentru a înțelege aceasta. Când capul familiei a căzut, toată familia a căzut. Credem aceasta? În Adam am murit cu toții. Dar când Capul Familiei a înviat, ce s-a întâmplat cu ea? Trebuie să înțelegem că totul este despre Căpetenie și despre reprezentare. Iar El mă reprezintă pe mine, El este Căpetenia Mea și totul depinde de El.
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”
Noi spunem tot timpul: „Aștept cu nerăbdare să ajung în ceruri”, dar noi suntem deja în ceruri. Aștept cu nerăbdare să stau pe scaunul de domnie, dar tu stai deja pe scaunul de domnie.
„El ne-a înviat împreună”. Ascultați, vreau să vă pun o întrebare: Sunteți incluși în cuvântul „ne-a înviat”? Eu sunt inclus. Prin credință, eu cred că sunt inclus în acest cuvânt.
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”
„Nădăjduiesc că voi ajunge în cer. Nădăjduiesc că voi reuși într-o zi”, dar când El a ajuns în ceruri, și eu am ajuns în ceruri. Când El a urcat sus, și eu am urcat sus; când El a înviat, și eu am înviat. Aceasta este ceea ce fratele Branham ne-a învățat. Este ceea ce Pavel ne-a învățat. Noi am ajuns deja în locurile cerești. De ce suntem noi acolo? Deoarece Căpetenia Familiei este Acolo, iar când El a ajuns Acolo, tot ce a fost atașat acelei Familii, a ajuns Acolo. Mă situez acolo prin reprezentarea Sa, sunt acolo prin El, iar în El, eu sunt deja Acolo. De aceea, eu vreau să rămân sub această Căpetenie.
2 Corinteni 5:17-18:
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făpturănouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării.”
Deci, cum ne-a împăcat El cu Sine Însuși? (în limba engleză: „ne-a adus înapoi la Sine”). Prin faptul că a făcut un nou Cap al Familiei. Și prin faptul că El a îngăduit noului Cap al Familiei să trăiască o viață desăvârșită, să împlinească Legea lui Dumnezeu fără cusur, apoi să moară ca jertfă înlocuitoare pentru tot omul căzut, El m-a împăcat pe mine cu Sine prin Isus Hristos. De aceea este atât de important ca noi să fim identificați cu Isus Hristos.
În mesajul Și nu știi, din anul 1965, fratele Branham a spus:
„Dumnezeu este Creatorul. Dar cum a fost El vreodată creat? Dar aceasta este „începutul creației lui Dumnezeu”. Când Dumnezeu, Duhul, a fost creat în chipul unui Om, Acela a fost Dumnezeu care a fost creat; Dumnezeu Creatorul, El Însuși, devenind Creația. Dumnezeu, care a făcut Pământul, calciul, potasiul, lumina cosmică, petrolul, a pus totul împreună și S-a creat pe El Însuși, la „începutul creației lui Dumnezeu.”
Din nou în Dovedind Cuvântul Său, el a spus:
„El a dovedit Cuvântul prin faptul că a spus că El era IaHVeH manifestat. El a fost începutul creației lui Dumnezeu. Dumnezeu în creație, Dumnezeu cu o mică porțiune a creației aici, în care Însuși Dumnezeu trăia. El a fost începutul creației lui Dumnezeu. Din El se nasc mulți fii.”
Aceasta era ceea ce trebuia să se întâmple în Eden. Este ceea ce trebuia să se întâmple în Eden. Din Adam trebuia să se nască mulți fii. Dar fiii care s-au născut, s-au născut prin dorința sexuală a propriei sale voințe, prin voia permisivă a lui Dumnezeu, iar noi toți am venit la viață greșit, prinși în păcat. Dar, fratele Branham ne spune aici că Dumnezeu a trăit El Însuși într-o creație. El Însuși, El fiind începutul creației lui Dumnezeu, iar de la El, ultimul Adam, omul restituit, El a născut mulți fii. Cum? Prin nașterea duhovnicească. Nu prin nașterea firească, ci prin nașterea duhovnicească, El a născut mulți fii.
Romani 8:29:
„Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi.”
El este Cel dintâi născut. El este Capul Familiei. Iar dacă eu sunt unul dintre acei mulți frați, atunci eu primesc beneficiul întâiului născut. Slavă Domnului! Noi avem un Campion, un Căpitan, noi Îl avem pe Capul Familiei. Suntem binecuvântați.
În Epoca Bisericii Laodicea din cartea „Epocile Bisericii”, profetul spune următoarele:
„Această Creație nouă nu este vechea creație făcută din nou sau nu ar putea fi numită„ o creație nouă.” (El vorbește aici despre noi și nașterea noastră din nou). „Este exact ceea ce ne este spus că este „NOUA CREAȚIE”. Este o altă creație, distinctă de cea veche. El nu mai lucrează prin trup. El a lucrat astfel cu Israelul. El l-a ales pe Avraam și din Avraam a ieșit linia neprihănită a lui Isaac, dar acum, din fiecare neam, trib, națiune, El a hotărât o creațiune nouă, și El este Primul din această creație. El a fost Dumnezeu creat în chipul unui om. Acum prin Duhul Său, El creează mulți fii pentru Sine. Dumnezeu Creatorul, creându-Se pe Sine ca parte din creația Sa.”
Haideți să luăm timpul necesar pentru a înțelege cele de mai sus.
„El nu mai lucrează prin trup.” Acesta este modul prin care a început cu Adam și a eșuat. La fel s-a întâmplat și cu linia avraamică atunci când El a lucrat cu ea. Dar ulterior, a venit Pavel și ne-a spus: „Nu este linia firească a lui Avraam. Nu, nu, nu, ci este Sămânța credinței lui Avraam, linia împărătească, cei care cred că sunt copii ai lui Avraam, prin credință.”
Deci, El nu mai lucrează pe calea firii, așa cum a lucrat cu Israelul. Dar acum, din fiecare neam, indiferent unde te-ai născut, indiferent care este naționalitatea ta, cine au fost părinții tăi, nimic din acestea nu contează pentru că nu mai este despre fire, despre trupul de carne. Isus Hristos a fost Începutul Creației lui Dumnezeu. Dumnezeu a luat o parte din Creația Sa și Și-a făcut un trup pentru a Se exprima pe Sine, acesta fiind Isus Hristos. Iar El a locuit în acest trup împăcând lumea cu Sine. Dar de acolo, acum El va face ceea ce Adam a eșuat să facă: El va naște mulții fii. Dar cum o va face?
Amintiți-vă, ultimul Adam a devenit un Duh dătător de Viață, iar acum aceasta se va întâmpla prin puterea de aducere la Viață a Duhului lui Dumnezeu. El va pătrunde înăuntru și va aduce la Viață o Creație nouă din trupul nostru. Fratele Branham a spus despre trupul nostru că încă are o natură de scaiete, adică partea dinafară, aceasta este un scaiete lipicios, dar înăuntru se află un om nou, făcut după Hristos Isus, format după chipul Fiului Său. Dar El a avut în vedere o Creație nouă, El fiind Primul, Întâiul născut din acea Creație.
„El a fost Dumnezeu creat în chipul unui om. Acum prin Duhul Său, El creează mulți Fii pentru Sine.”
Prin ce? Prin nașterea din nou, prin botezul Duhului Sfânt, printr-o naștere din nou duhovnicească El creează mulți fii pentru Sine. Iar acel Duh nu este nimic altceva decât Duhul lui Dumnezeu care vine să locuiască în copiii Săi, „Dumnezeu Creatorul, creându-Se pe Sine ca parte din Creația Sa.”
Isus Hristos a fost Începutul Creației lui Dumnezeu, dar nu și sfârșitul pentru că Dumnezeu încă Se mișcă prin Creație, prin nașterea din nou, prin făpturi noi. Acum, El locuiește în umanitate, într-un Trup, Trupul lui Hristos, iar acel Trup are o singură Căpetenie, Hristos Isus.
„Aceasta este adevărata descoperire a lui Dumnezeu. Acesta a fost scopul Lui. Acest scop a luat chip prin alegere. De aceea El a putut privi până la ultima epocă atunci când totul ar fi fost încheiat și încă să Se vadă pe Sine în mijlocul bisericii, ca Autor al acestei noi Creații a lui Dumnezeu.”
Suntem noi parte din noua Creație? Prin ce? Prin nașterea duhovnicească, El a născut fii și a venit pentru a locui în acei fii, pentru a deveni parte a Creației Sale.
Coloseni 1:18-22, spune:
„El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,
şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum
prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.”
Nădăjduiesc că putem înțelege aceasta. Cum ne vom înfățișa noi înaintea Lui fără prihană și fără vină? Atunci când noi ne vom pune viața în ordine și vom începe să facem fapte bune? Nu. El ne-a împăcat în trupul Său de carne prin moartea Sa. Noi am fost împăcați în Hristos. Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine. Împăcarea noastră a fost în trupul Său de carne. Când acel trup a murit, El a murit pentru mine. Când acel Sânge a fost vărsat, acesta a fost vărsat pentru mine. Când prețul a fost plătit, când El a fost bătut, El a fost bătut pentru fărădelegile noastre. Când El a suferit, a suferit în locul meu pentru faptele mele greșite. El a lucrat în schimb; a luat păcatul meu asupra Lui și a suferit consecințele păcatului meu, dar a pus neprihănirea Sa asupra mea pentru ca eu să pot simți efectele neprihănirii Sale. El a făcut aceasta. El ne-a împăcat în Trupul Său prin moarte pentru a ne putea înfățișa pe noi, înaintea Lui, fără prihană și fără vină.
Dar poate voi spuneți: „Cum este posibil, frate Chad? Tu nu știi ce am făcut ieri, ce am făcut în dimineața aceasta, mi-am pierdut cumpătul, am făcut cutare și cutare.” Am ajuns noi atât de departe în predica de astăzi încât am ratat aceste lucruri? El este Capul Familiei, El a plătit prețul pentru întreaga Familie, și acum, El mă prezintă înaintea Tatălui, sfânt, fără prihană și fără reproș. El mă privește astfel. De ce? Pentru că Cineva a plătit prețul pentru mine, prin vărsarea de sânge. Prin acoperământul făcut de sânge, prin nașterea din nou, acum eu beneficiez de Jertfa Sa înlocuitoare, toate păcatele mele se află sub Această Jertfă înlocuitoare.
Deci, Dumnezeu nu-mi socotește niciun păcat atâta timp cât eu stau sub această Căpetenie. Prețul pentru păcatele mele a fost plătit, iar acum sunt înfățișat prin credința mea în El, sfânt, fără prihană și fără vină înaintea Lui din pricina a ceea ce El a făcut, nu a ceea ce am făcut eu. El a făcut totul pentru ca eu să pot fi înfățișat sfânt și fără prihană înaintea Sa; El a făcut totul pentru a putea înfățișa înaintea Sa o Biserică fără pată sau zbârcitură; El a făcut totul pentru a putea plăti prețul pentru păcatele noastre din cauza naturii noastre căzute de la primul nostru tată, Adam, de la primul nostru frate mai mare, care a căzut, iar odată cu el, noi toți am căzut. Astfel, Dumnezeu ne-a dat un alt Întâi născut dintre mulți frați, un alt Frate mai mare pentru ca atunci când El învie, și noi să înviem împreună cu El.
Indiferent de cât ori predicăm aceasta sau parcurgem aceste lucruri, întotdeauna există un: „Dar eu am făcut cutare și cutare”, însă noi trebuie să încetăm să mai privim la Adam și să începem să privim la Hristos spunând: „Am fost împăcați în Trupul Său de carne, toate păcatele mele, tot ce eu am făcut vreodată a fost plătit în acea Jertfă înlocuitoare, iar prin credința mea în această Jertfă, Dumnezeu mi-a atribuit mie propria Sa neprihănire, iar acum, eu sunt pe atât ne neprihănit pe cât Hristos este de neprihănit deoarece El a plătit prețul pentru mine.”
Dumnezeu nu poate cere de la mine același preț pentru că El l-a avut deja prin Isus Hristos, deci nu există o plată dublă. Plata a fost făcută la Calvar. Dumnezeu nu aplică o pedeapsă dublă. A existat un singur preț plătit pentru păcat odată pentru totdeauna. Iar dacă eu mă găsesc sub această Căpetenie, plata pentru păcatul meu a fost făcută odată pentru totdeauna. Iar sub acea Căpetenie, sunt socotit neprihănit din pricina neprihănirii Sale, nu a mea. De aceea, El a devenit Mijlocitor pentru ca El să mijlocească de-a lungul epocilor Bisericii. Pentru cine mijlocea El? Pentru frații Săi. El stătea în spărtură. El era Fratele mai mare. El a fost ultimul Adam. El a fost Începutul Creației lui Dumnezeu. El a fost Capul tuturor, a stat acolo, asumându-și responsabilitatea pentru întreaga Familie spunând: „Tată, iartă-i! Tată, iartă-i!” Ce făcea El? El se afla în locul judecății, dar El Însuși putea să ofere milă și iertare pentru că Mielul de jertfă, Cel care plătea prețul, stătea acolo, mijlocind pentru frații Săi. Capul Familiei.
Așa cum Iov a plătit prețul pentru copiii săi, Isus Hristos, Capul Familiei a plătit prețul pentru frații Săi, pentru copiii lui Dumnezeu, iar de-a lungul epocilor Bisericii, El a stat în lucrarea de mijlocire spunând: „Tată, iartă-i!” Iar fratele Branham ne-a spus: „Dumnezeu privește la El, Mielul însângerat, Marele Preot cu Sângele și ne iartă pe noi”. Nu bazat pe meritele noastre, pe purtarea noastră, ci pe credința noastră în Jertfa de mijlocire. Amin!
În urmă cu câteva luni am avut o discuție cu cineva care spunea: „Dar eu… Dar cum poate El…Eu încă mai am această problemă în viața mea.” Vă rog, priviți la Fratele vostru mai mare. Priviți la Dumnezeu, priviți la Începutul Creației noastre, la Căpetenia noastră, la Conducătorul oștirii, la Cel care a luat locul nostru. Priviți la Căpetenia noastră. În ce Nume ne-am botezat noi? Noi nu ne-am botezat în titluri, deși Dumnezeu are titluri.
Așadar, Dumnezeu lucrează cu omul în diferite feluri. Iar aceasta este o explicație a felului cum Dumnezeu lucrează cu omul. Dar când Dumnezeu a venit să plătească prețul, El a trebuit să devină un Om. Un Om! Omul! Iar când a devenit Omul, Capul familiei, El a luat un Nume, și acel nume a fost Isus. Iar acum, în Numele lui Isus Hristos, eu am fost răscumpărat; în Numele lui Isus Hristos, sunt mântuit; în Numele lui Isus Hristos, sunt fără greșeală; în Numele lui Isus Hristos, sunt izbăvit; în Numele lui Isus Hristos, sunt eliberat. De ce? Pentru că totul este în acest Nume. De ce? Pentru că totul este în acest Om! Pentru că trebuia să fie un om. Un om a pierdut ceva care trebuia răscumpărat tot de un om. De aceea titlurile nu vor funcționa pentru botez, pentru că trebuie să fie Numele Omului care a plătit prețul pentru Familia lui Dumnezeu, iar acest Om, a fost Isus Hristos. De aceea, botezul trebuie să fie făcut în Numele Domnului Isus Hristos, recunoscând Cine este El, Cine este Capul Familiei, Cine va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care va stăpâni Pământul pentru că bătălia a fost întotdeauna pentru cine va stăpâni Pământul. Ce a pierdut Adam? Dreptul de a stăpâni Pământul. Ce a răscumpărat Isus Hristos? Dreptul de a stăpâni Pământul. El a răscumpărat totul.
Romani 8:17 spune:
„Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Îmi place atât de mult Cuvântul lui Dumnezeu! „Împreună moștenitori” înseamnă „co-moștenitori” cu Hristos. Aceasta înseamnă că eu beneficiez de tot ce a făcut El.
„dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” Aceasta înseamnă că eu trebuie să rămân sub Căpetenia Sa; trebuie să rămân sub Conducerea Sa, sub domnia Sa, sub El ca și Căpetenie. Dar eu sunt un moștenitor al lui Dumnezeu pentru că sunt un copil al Său, pentru că Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. Sunt un moștenitor al lui Dumnezeu și un împreună-moștenitor cu Hristos. Ce a răscumpărat Hristos? Tot ce s-a pierdut. Așadar, ce primesc eu în El? Tot ce s-a pierdut. Primesc totul în El. El a răscumpărat totul, nu a fost nevoie ca eu să fac aceasta. Eu nici măcar nu puteam să o fac. Dar El a răscumpărat totul. Dar, fiindcă eu mă găsesc în El, fiindcă eu mă aflu sub Conducerea Sa, fiindcă eu fac parte din El, atunci când El a răscumpărat totul, a răscumpărat totul și pentru mine.
Să mergem împreună la Apocalipsa 5.1-4. În timp ce mă aflam în spate, cugetam asupra a cât de binecuvântați suntem noi ca popor. Fratele Branham a spus că la deschiderea Peceților, vălul a fost îndepărtat de pe Biblie, de aceea începem să înțelegem toate aceste lucruri pe care le predicăm astăzi și profunzimea lor. Nu este că noi nu am știut că Isus Hristos a fost Întâiul născut sau că nu am știut că El a plătit prețul, dar nu am înțeles despre ce era răscumpărarea; noi nu am știut de unde am căzut și unde ne întoarcem; nu am știut despre ce a fost căderea. Nu am știut despre ce a fost răscumpărarea.
Toate denominațiunile încearcă să-i salveze pe oameni ca să ajungă în cer și nu în Iad, dar aceasta nu are nimic de-a face cu răscumpărarea. Nu are absolut nimic de-a face. Dacă noi încă credem că a fi salvat înseamnă a nu merge în Iad, ci în Rai, nu avem habar despre ce este răscumpărarea și despre ce este această Biblie. Aceasta nu are nimic de-a face cu răscumpărarea.
Iadul nici măcar nu a fost creat pentru om, ci pentru diavol și îngerii săi. Vor fi oameni care vor ajunge acolo, vor fi suflete care vor ajunge acolo pentru că ei au refuzat Lumina Cuvântului lui Dumnezeu atunci când au ajuns față în față cu aceasta, dar Iadul nu a fost creat pentru om. Dumnezeu nu a creat Iadul pentru om, Dumnezeu a creat Pământul pentru om. Dumnezeu a creat Pământul și tot ce se află pe el pentru a fi locuința, domeniul de stăpânire și de conducere al omului, iar omul urma să fie atributele lui Dumnezeu, Familia Sa, El Însuși manifestat în trupuri de carne pe acest Pământ, ca Familie a lui Dumnezeu în părtășie unii cu alții pe acest Pământ. De aceea, această însărcinare i-a fost dată lui Adam; de aceea, Adam L-ar fi adus la suprafață pe Hristos, întreaga Rasă a lui Hristos, întreaga Familie, întreaga Sămânță, întregul conținut al Cărții. Care Carte? Cartea pe care Adam a pierdut-o. Ce este această Carte? Este Cartea lui Hristos, Linia genealogică a lui Hristos, linia Seminției lui Hristos, linia descendentă a lui Hristos.
Adam L-ar fi născut pe Hristos. Aceasta înseamnă că și eu aș fi fost inclus acolo pentru că eu fac parte din Hristos, Cuvântul uns. Dar Adam a eșuat. De aceea, sămânța șarpelui este o învățătură atât de importantă. Dar nu este ceva ce trebuie să învățăm, prieteni. Nu ne vom întoarce la „Eu știu ceva ce baptiștii nu știu.” Nu are nimic de-a face cu aceasta, dar fără sămânța șarpelui noi nu vom înțelege de ce a existat o naștere din fecioară. Nici măcar nu vom înțelege trupul în care trăim; nu vom înțelege de ce Îl iubim pe Dumnezeu dar încă suntem ispitiți de omul dinafară dacă nu înțelegem sămânța șarpelui. Nu avem nicio înțelegere a acestor lucruri și nici măcar a răscumpărării.
Denominațiunile încearcă să mântuiască oamenii pentru ca ei să meargă în Rai, dar Raiul nu este destinația noastră, ci destinația noastră este „moștenitor împreună cu Hristos”, când lui Hristos I se va da înapoi tot ce a pierdut Adam pe acest Pământ. Destinația mea se află aici în Cerul și Pământul nou, stăpânind și împărățind cu Hristos, mai întâi pentru o mie de ani și o perioadă de lună de miere, apoi o ardere finală a tot ce este nedumnezeiesc și o restaurare a Cerului și a Pământului uniți ca unul, când cerurile noi vor coborî din cer ca o Mireasă împodobită pentru Mirele ei. Ce este aceasta? Bariera care desparte Cerul și Pământul va fi îndepărtată, iar cele două Tărâmuri vor fi unite într-unul. Cerul și Pământul vor deveni una pe acest Pământ, iar Isus Hristos este Domnul domnilor și împăratul împăraților, El este totul în toate, iar noi vom fi cu El. Aceasta este răscumpărarea! Despre aceasta este această întreagă poveste! Nu este despre a salva pe cineva pentru a ajunge în Rai și nu în Iad.
Ascultați, prieteni, nu există nimic înafara acestui Mesaj care va aduce viață. Nimic! Fiindcă oamenii au fost învățați astfel: trebuie să cred în Isus ca să nu merg în Iad, atunci voi merge în Cer. Ascultați, nici măcar nu acesta este motivul pentru care a venit Isus. El a venit pentru a răscumpăra tot ce s-a pierdut. De aceea, El a venit după oile Sale pierdute. El a spus că nu a venit pentru a mântui întreaga lume, ci a venit pentru ai Săi care se aflau în lume. Dar pentru a-i avea pe cei care sunt în lume, a plătit prețul pentru toată lumea răscumpărând tot ce a pierdut Adam, fiindcă El dorea mărgăritarul de mare preț, acesta fiind comoara Sa adică Mireasa Sa. Pentru a obține comoara, El a cumpărat tot câmpul, toată lumea. Prin vărsarea Sângelui Său, El a cumpărat totul, și acum, deoarece El este Proprietarul de drept prin faptul că și-a vărsat propriul Sânge, El stă ca Împărat, ca Judecător al întregului Pământ și are dreptul de a hotărî cui îi poate oferi mila Sa.
Judecata de la Tronul alb nu are nimic de-a face cu aleșii lui Dumnezeu, cu Mireasa lui Hristos. Judecata de la Tronul alb va fi atunci când Împăratul și împărăteasa, Hristos și Mireasa Sa, Sămânța Genă rânduită mai dinainte a lui Dumnezeu îi vor judeca pe ceilalți pentru că El a plătit prețul ca să o obțină pe Ea. El a cumpărat totul, și atunci El va întinde mila Sa la cei care o pot primi.
Fără acest Mesaj, noi nu cunoaștem Biblia. Indiferent cât de multe versete biblice am putea memora, fără acest Mesaj nu am cunoaște Biblia. Eu am citit Scriptura de când eram copil, eram fascinat de ea, mi-a plăcut, dar până când nu am venit la acest Mesaj, nici măcar nu am știut despre ce este ea. Nici eu, în urmă cu cinci ani, nu am știut ceea ce știu acum, iar astăzi știu mai mult decât ieri pentru că El continuă să Se descopere pe El Însuși.
De aceea, dacă ne-am opri la o denominațiune unde tot ce trebuie să cred este că Isus a murit pentru ca eu să merg în Rai, ascultați, pierdem toată esența a ceea ce a făcut Dumnezeu. Este mult mai mult decât atât! De aceea a venit acest Mesaj! El nu a venit pentru ca să putem spune: „Noi avem un profet, deci știm mai mult decât voi”, ci pentru a ne întoarce prin răscumpărare la ceea ce noi am fost meniți să fim. Și dacă noi auzim: „Oh, poate promovăm prea mult un om”, apoi: „Fratele Branham a avut niște idei ciudate”, ascultați, în acest caz, nu avem idee despre ce este Mesajul, dacă aceasta este gândirea noastră. Mesajul a adus ultima și partea finală a răscumpărării Seminței lui Dumnezeu, înapoi la Rasa care s-a pierdut atunci când Adam a căzut. De aceea, nu există nimic de predicat decât acest Mesaj. Doctrina denominațională nu va face nimănui niciun bine. Aceasta nu înseamnă că nu vor fi acei care vor primi har la judecata de la Tronul alb din pricina respectului lor pentru Cuvântul lui Dumnezeu, nu, ei vor primi har. Deci, din prisma acestei fațete, va face bine, dar nu din prisma răscumpărării deoarece răscumpărarea este pentru Sămânța căzută a lui Dumnezeu. De aceea eu nu voi predica nimic altceva decât acest Mesaj. Nu mă voi întoarce să predic la fel ca denominațiunile.
Uneori oamenii spun: „Tot ce doresc este o Evanghelie simplă a Mesajului.” Astăzi noi avem Evanghelia Mesajului. Poate fi mai simplu decât atât? Aceasta este ceea ce ne-a dezvăluit Mesajul, adică despre ce a fost totul. De aceea fratele Branham, la deschiderea Peceților, a spus că vălul a fost îndepărtat de pe Biblie, ea devenind o Carte nouă. Dumnezeu să mă ajute ca eu să predic doar acest Mesaj, pentru că este ceea ce are Viață, este ceea ce aduce Viață, este Hristos. Este Căpetenia care ne-a fost restituită, este Capul Familiei care S-a întors în mijlocul nostru, este Mirele care a dorit să se căsătorească cu noi. Poate noi spunem: „Păi, eu am crezut că este fratele meu”, dar să nu uităm că femeia era sora lui Adam. Iar Sara a fost de asemenea sora lui Avraam. Deci, eu mă pot căsători cu Fratele meu, iar El este Hristos.
Acum, aș dori să închei cu Apocalipsa 5.1-5:
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
Şi nu se găsea nimeni (în limba engleză „niciun om”) nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.”
Ce se căuta? Nu scrie: „persoană, ființă, creatură”, ci scrie: „Om.”
„Şi am plâns mult, pentru că nici un om nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”
Noi am parcurs aceste versete, dar vreau să ne oprim câteva clipe aici și să ne cufundăm puțin în cele spuse. Acesta este un pasaj foarte important al Scripturii. Aici găsim toată oastea cerului. Acest eveniment are loc la sfârșitul timpului, pe tărâmul ceresc, la Scaunul de domnie al lui Dumnezeu, și acesta nu este un lucru banal. Doar pentru că noi citim ceva și nu înțelegem, nu înseamnă că putem să punem deoparte acel ceva considerându-l lipsit de importanță.
Acesta este un strigăt care s-a auzit în tot cerul, care a afectat Cerul, Pământul și tot ce se afla sub Pământ pentru că în mâna dreaptă a Celui ce stătea pe Scaunul de domnie se afla o Carte. Acesta este Dumnezeul Cel Atotputernic, care are o Carte în mâna Sa, iar un înger puternic a strigat cu glas tare: „Cine vrea să vină să ia Cartea?” Nu! Pentru că mulți oameni doreau să meargă să ia Cartea. El spune: „Cine este vrednic?” „Cine este vrednic să ia Cartea?” Și a avut loc o căutare, dar niciun om în Ceruri, pe Pământ sau sub Pământ nu a fost vrednic să ia Cartea.
Dacă întregul scop al lui Dumnezeu a fost ca noi să fim salvați ca să ajungem în ceruri, existau deja oameni în ceruri, totuși exista o problemă. Încă exista o problemă. Răscumpărarea nu era încheiată. Dar în Cer, existau oameni. Deci, dacă destinația lui Dumnezeu pentru noi este Cerul, atunci care este rostul Apocalipsei 5? Niciun om în ceruri, nici pe Pământ, nici sub Pământ, nu a fost vrednic să deschidă Cartea și să se uite înăuntrul ei. Nimeni nu putea să se uite la ea. Nimeni nu avea această vrednicie. Iar noi știm că Mielul a fost Cel vrednic.
„Şi am plâns mult, pentru că nici un om nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”
În Pecetea a șasea, fratele Branham spune:
„De aceea a plâns Ioan. Dacă nimeni nu putea lua acea Carte, toată creația, totul ar fi fost pierdut…”
Ce este această Carte? Este Cartea pierdută de Adam, dreptul de a conduce și de a stăpâni Pământul. Pământul i-a fost dat ca moștenire omului dar omul a pierdut această moștenire. Dar Domnul vrea să i-o dea înapoi omului. Ce om? Dumnezeul om, Familia Sa, Rasa Sa, atributele Sale, care au venit în trup.
„…Ea s-ar fi întors pur și simplu la atomi și molecule, la lumină cosmică, și nici măcar să nu fie creație, persoane, nimic altceva, pentru că Adam a pierdut dreptul la acea Carte. El l-a amanetat când a ascultat de soția sa, și ea a ascultat de raționamentul Satanei în loc să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu.”
Este atât de minunat, prieteni! Ioan a fost martor al vieții lui Isus Hristos, el a fost martor la răstignirea Lui și L-a văzut pe Hristos după ce a înviat. Ioan a fost primul care s-a uitat în mormânt după învierea lui Isus. El a mers acolo, s-a uitat înăuntru, a văzut învelitoarea Sa, dar a așteptat, iar Petru a fost primul care a intrat înăuntru, apoi a intrat Ioan, iar când Ioan a intrat înăuntru, „a văzut și a crezut.” Cine a fost primul care a crezut în înviere? Ioan. Ioan a crezut în Isus. De fapt, el a fost singurul care nu l-a părăsit pe Isus; el a fost cel care L-a urmărit la judecată; el a fost cel care l-a adus pe Petru la judecată. Ioan era foarte apropiat de Isus, el a văzut moartea Sa, a fost martor al învierii Sale, L-a văzut și a vorbit cu El după învierea Sa. El era prezent în ziua de Rusalii și a primit botezul Duhului Sfânt, Dumnezeu a făcut multe semne și minuni prin mâna lui, apoi el a fost închis și eliberat și multe alte lucruri care i s-au întâmplat lui Ioan, dar acum, la sfârșitul vieții sale, el a văzut o Carte în mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie, și nimeni nu putea să se uite la ea, să o atingă, nimeni nu-i putea rupe Pecețile, iar el a început să plângă mult.
Iar fratele Branham a spus că el plângea deoarece știa că dacă nimeni nu va lua Cartea, toată Creația era pierdută. Dar, Ioan nu era pierdut. Ioan era salvat. Ioan era născut din nou, Ioan avea botezul Duhului Sfânt autentic. Ioan a fost un apostol, un ucenic, un martor al învierii, mântuirea sa era sigură, Ioan nu urma să moară, el era legat de Cer; el era mântuit, răscumpărat, născut din nou, era spălat de păcatele sale, părtășia lui cu Dumnezeu era restituită, toate acestea se petreceau în dreptul lui Ioan, dar când el a văzut că nimeni nu putea lua Cartea, acest om care era mântuit și a cărui destinație era Raiul, plângea cu tot sufletul său fiindcă știa că dacă cineva nu ia Cartea, totul era pierdut. Ce era pierdut? Tu nu erai pierdut, Ioane, dar Răscumpărarea era pierdută, scopul Creației era pierdut, scopul grădinii era pierdut, ceea ce Dumnezeu avea în mintea Sa, totul era pierdut dacă nimeni nu ar fi luat Cartea.
Nădăjduiesc că voi puteți vedea că acest Mesaj este totul! Este încununarea Evangheliei, Piatra de încheiere a Evangheliei, este împlinirea scopului lui Dumnezeu, este descoperirea despre ce a fost totul!
Ioan mântuit, Ioan născut din nou, Ioan umplut cu Duhul Sfânt, Ioan cu daruri care lucrau în viața sa, Ioan care a văzut totul, Ioan care a scris Biblia, Ioan stând acolo și plângând că totul era pierdut. El nu era pierdut, sufletul lui nu era pierdut, dar moștenirea era pierdută.
Prieteni, nădăjduiesc că puteți vedea cât este de puternic acest Mesaj. Nu există nimic care va aduce credința capabilă de Răpire decât acest Adevăr. Toată lumea vrea să fie salvată și să meargă în Cer, dar Dumnezeu vrea un popor care vrea voința Sa; care poate prinde gândul Său; căruia El îi poate șopti secrete de dragoste în urechile lor; o iubită căreia îi poate spune despre ce este Răscumpărarea, o iubită care se entuziasmează la auzul acestor lucruri și care plânge atunci când El nu vine; o iubită care va sălta de bucurie când El vine; o iubită care este ca și Ioan, un tip al Miresei, care să spună: „Sunt mântuită. Eu merg în Ceruri, sunt în siguranță, dar Planul lui Dumnezeu nu este încheiat. Eu nu mă pot opri pentru că Răscumpărarea nu este încheiată. Isus a murit pentru mai mult decât atât! El a murit pentru tot ce a pierdut Adam.”
În Pecetea a șasea, fratele Branham a spus:
„Și exista un preț, iar acesta era Răscumpărarea. Exista un preț pentru Răscumpărare, și nimeni nu-l putea plăti. Astfel, El a spus… El a făcut propriile Sale legi, propriile Sale legi ca Răscumpărător înrudit; apoi ei nu au putut găsi pe nimeni. Fiecare om era născut din dorință sexuală. Omul se găsea în păcatul original: Satan și Eva. Deci, el nu o putea face. Nu exista nimic în el, niciun papă sfânt, preot, doctor în divinitate, sau oricine ar fi putut fi el; nimeni nu era vrednic. Și nu putea fi un înger fiindcă trebuia să fie înrudit, trebuia să fie un om. Apoi, Însuși Dumnezeu a devenit un Răscumpărător înrudit prin faptul că a luat un trup uman prin nașterea din fecioară și Și-a vărsat Propriul Sânge.”
Ce căutau ei în Apocalipsa 5? Când fratele Branham a ajuns aici, în anul 1960 și 1961, când predica despre Descoperirea lui Isus Hristos, el a început să vorbească despre Răscumpărătorul înrudit, despre Rut și Boaz, și a început să arate că Apocalipsa 5 este Boaz la poartă, Boaz plătind prețul Răscumpărării, și Boaz răscumpăra tot ce a fost pierdut obținând întreaga moștenire. Despre aceasta este totul. Despre aceasta este Apocalipsa 5. Strigătul din Apocalipsa 5, este: „Există un om, un Răscumpărător înrudit?” Trebuie să fie un om, nu un înger; un om, nu un heruvim; un om, nu o făptură; un om, nu o oaie; un om, nu o capră; un om care este un Răscumpărător, care să joace rolul de Răscumpărător, ceea ce înseamnă că trebuie să fie vrednic și capabil. Și exista un singur Om care era vrednic și capabil, Acesta fiind Omul Isus Hristos.
Iar în rolul de Răscumpărător înrudit, Cineva care era vrednic, trebuia să pășească în față, Cineva capabil, Cineva care era o rudă apropiată, iar ruda apropiată trebuia să fie dispusă să plătească prețul Răscumpărării. Și când a plătit prețul Răscumpărării, a putut lua înapoi tot ce s-a pierdut.
Apocalipsa 5 a fost o procedură legală, prieteni. Este o sală de judecată. Este o sală de judecată și o procedură legală. S-a făcut o strigare, iar Judecătorul care se afla pe scaunul Său ținea în mână o Carte. Dar nu era Cartea Sa. El i-a dat-o lui Adam, i-a dat-o fiului Său, El voia ca fiul Său să o aibă. El doar o ținea până când ultimul Adam ar fi putut s-o ia. El o ținea în siguranță, o păzea ca să nu ajungă în mâinile unui posesor nelegitim, care ar fi putut-o manipula. De aceea o ținea El în mâna Sa așteptând după Cel care putea veni și care o putea lua. Era o procedură judiciară. Iar un înger puternic l-a chemat pe cel care întrunea toate cerințele și care ar fi putut lua Cartea. Când Ioan a aflat că nu exista nimeni vrednic în Ceruri, pe Pământ sau sub Pământ, a început să plângă pentru că știa că totul era pierdut. Oh, sunt atât de entuziasmat când citesc toate acestea. Dumnezeu este atât de bun!
Să mergem la versetul 5:
„Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.”
Vreau să priviți la aceste titluri, prieteni. Iuda era seminția împărătească de unde Împăratul și Cârmuitorul urma să se ridice. Aceasta era profețit. David era împăratul după inima lui Dumnezeu și lui i s-a dat o făgăduință: „Sămânța ta va împărăți pentru totdeauna.” Deci, trebuia să fie o Sămânță a lui David și Căpetenia lui Iuda, care era Conducătorul, Sămânța lui David. Vedeți, aceasta nu era o chemare pentru un înger deoarece era vorba despre o moștenire pământească, trebuia să fie un om cel care putea să îndeplinească aceste cerințe. Iar El era Leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David, și El a biruit pentru a deschide Cartea și pentru a-i rupe cele șapte peceți.
„Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.”
Când Ioan a auzit că vine un leu, un descendent al lui David, el se uită și ceea ce vede este un Miel bătut, zdrobit și sângerând. De ce? El trebuia să arate că este vrednic să ia Cartea. Toate acestea sunt simboluri iar fratele Branham ne-a spus că Apocalipsa este o carte a simbolurilor, nu exista un animal care stătea acolo, dar ceea ce vedem în Scripturi este o descriere a Celui care este vrednic, iar Cel care era vrednic era Cel care a devenit Jertfa, Cel care a plătit prețul pedepsei, care era bătut, zdrobit și care sângera. Ce arăta El? „Eu sunt vrednic! Eu am plătit prețul! Eu sunt Cel care a plătit prețul Răscumpărării! Eu am plătit pentru această Carte!”
El era Leul din seminția lui Iuda, seminția împărătească, El era Rădăcina și Vlăstarul lui David și El era Mielul lui Dumnezeu care L-a făcut vrednic pentru că a plătit prețul. Aceasta este o procedură dintr-o sală de judecată. El a întrunit toate cerințele și El a venit și a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. Această Carte fusese pierdută timp de mii de ani de când Adam a pierdut-o în grădina Eden. Dar Adam nu umbla prin grădină cu o carte sub brațul său, ci era moștenirea Pământului, dreptul de a stăpâni și de a aduce la Viață Familia lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce a pierdut Adam.
Dar ultimul Adam a venit, Întâiul născut, Capul Familiei, El a venit și a luat Cartea, din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. Înțelegem de ce Mielul a trebuit să pășească în față? De ce Omul? „Iată Omul!”, iată Omul care a sângerat și a murit, și în care nu s-a găsit nicio vină! Iată Omul! De aceea avem acest tablou în care El merge și ia Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie, fiindcă Dumnezeu este un Duh veșnic, iar El ținea o Carte așteptând un Om să ia înapoi ceea ce El i-a dat omului.
Când nimeni nu a fost vrednic, Dumnezeu a spus: „Eu voi face un Om care să fie vrednic. Eu Însuși voi deveni Acel Om, iar Eu voi veni și voi deveni propriul Meu Fiu, ca să plătesc prețul.” Și aici, acel Fiu vine la Tatăl veșnic să ia Cartea. Realitatea acestui moment nu este un miel care merge acolo și cu copitele sale încearcă să ia ceva, nu, toate sunt simboluri care ne arată ce are loc pe tărâmul ceresc. Amin! Iar El a luat înapoi dreptul de a conduce, moștenirea Pământului, Familia lui Dumnezeu, dreptul de a lua înapoi Familia lui Dumnezeu.
În Intervalul dintre Epocile Bisericii și Peceți, fratele Branham a spus:
„Observați, El nu este un animal. El a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Cine era Acesta? Proprietarul! Proprietarul original care avea Cartea răscumpărării în mâna Sa dreaptă, și niciun Înger, nicio ființă îngerească, nimic nu-i putea lua locul. Acest Miel însângerat a pășit și a luat Cartea din mâna Sa. Ce era aceasta? Frate, acesta este cel mai sublim moment al Scripturii, ceva ce niciun înger, nimic nu o putea face, iar Mielul a venit și a luat-o din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Ce era aceasta? Acum, îi aparține Mielului. Amin!”
Adam a pierdut-o, dar Mielul a luat-o înapoi. Când fratele Branham a spus că acest moment este cel mai sublim moment din Scriptură, aceasta este o afirmație surprinzătoare. El nu a spus că a fost Calvarul, pentru că, fără îndoială, Calvarul a fost ceva sublim, un lucru minunat, dar el a spus că acesta este cel mai sublim moment. Când facem astfel de afirmații, oamenii se agită pentru că este ca și cum am diminua însemnătatea Calvarului, dar să ne amintim că Ioan trecuse deja prin experiența Calvarului și fusese născut din nou, dar el încă plângea. El arăta că, Calvarul a fost pentru un scop, dar dacă scopul Calvarului nu era îndeplinit, atunci totul ar fi fost pierdut. Dar ceea ce devine mai important…Eu nu vreau să reduc însemnătatea niciunui fapt, deci vă rog ascultați-mă. Ce devine mai important? Actul în sine sau scopul acelui act, adică pentru ce anume a fost acel act? Calvarul a fost pentru un scop, iar scopul devine mai important decât actul.
El a fost dispus să-și dea Viața și să-Și verse Sângele pentru acest scop, îndeplinind motivul pentru care a mers la Calvar, motivul pentru care a devenit trup și a mers la Calvar ca să plătească prețul. Totul a fost pentru ca El să poată lua Cartea și să aducă înapoi tot ce a pierdut Adam. De aceea plângea Ioan. Deși Ioan era salvat, el fusese la Calvar, a văzut învierea, era născut din nou, darurile se manifestau în viața sa, totuși el plângea pentru că totul era pierdut. Calvarul era pentru acest scop. Fără acest lucru noi nu am fi beneficiat de scopul Calvarului. De aceea acest Mesaj a venit la sfârșitul timpului, pentru a îndepărta vălul, pentru a ne aduce la înțelegerea cine suntem noi, cine este Dumnezeu și ce a făcut Dumnezeu. A fost nevoie de un profet pentru a descoperi aceasta.
Astfel, acum Cartea Îi aparține Mielului. Cine este Mielul? Isus Hristos. Cine este Mielul? Omul, Ultimul Adam, Capul Familiei, Fratele meu mai mare, Mirele meu, Soțul meu, făcându-mă pe mine un moștenitor al lui Dumnezeu și moștenitor împreună cu El.
Când El S-a ridicat, eu m-am ridicat; când El S-a așezat în locurile cerești, și eu m-am așezat în locurile cerești, iar când El a luat Cartea, eu am luat Cartea. Nu fizic, nu este ceva de felul acesta, dar eu fac parte din El, iar El a luat-o pentru mine. El a luat-o pentru toată Familia, pentru toți cei din Carte, pentru toți cei care făceau parte din moștenire. El a luat-o pentru mine.
„Legea lui Dumnezeu cerea… El este Cel care o ține. Legea lui Dumnezeu cerea un Răscumpărător înrudit, iar Mielul a ieșit cu îndrăzneală. „Eu sunt Ruda lor. Eu sunt Răscumpărătorul lor. Acum, Eu am făcut mijlocirea pentru ei și am venit ca să pretind drepturile lor pentru ei.” Amin. Amin. „Am venit pentru a pretinde drepturile lor. Ei au dreptul la tot ce s-a pierdut în cădere, iar Eu am plătit prețul.”
Vreau să citesc următorul citat din Interval, care spune:
„Nimeni nu o putea face. Iar El a mers exact înspre mâna dreaptă a lui Dumnezeu și a luat Cartea din mâna Sa, pretinzând drepturile Sale. „Eu am murit pentru ei. Eu sunt Răscumpărătorul lor înrudit. Eu sunt Mediatorul. Sângele Meu a fost vărsat. Eu am devenit om, iar Eu am făcut aceasta pentru a aduce biserica înapoi din nou, cea pe care am văzut-o înainte de întemeierea lumii. Eu am rânduit-o; am spus că va fi acolo, și nimeni nu a putut-o lua, dar Eu M-am coborât și am făcut-o Eu Însumi. Eu sunt Ruda lor… Eu M-am înrudit cu ei.” Iar El ia Cartea.”
Reprezentarea mea, Căpetenia mea, Domnul meu, Fratele meu mai mare, Capul Familiei din care eu fac parte prin nașterea din nou duhovnicească, noua Creație, iar eu fac parte din acea Creație avându-L pe El ca și Căpetenie.
Oh, când El a luat Cartea, mi-aș fi dorit să fiu acolo. Și eu știu că lucrurile nu se petrec astfel, nu este ca și cum ai putea fi acolo deoarece aceasta a avut loc înainte de întemeierea lumii în gândul lui Dumnezeu. Dar ascultați, prieteni. El a luat Cartea pentru noi toți. Niciunul dintre noi nu ne-am fi putut apropria de scaunul Său de domnie, nu am fi putut intra în prezența Sa, niciunul dintre noi nu am fi putut atinge Cartea, dar El a venit și a plătit prețul, El a devenit ca unul din noi pentru a putea plăti prețul și a intra în acea Prezență, ca să poată sta Acolo, ca să poată fi judecat și să nu se găsească nicio vină în El. Iar El a putut spune: „Eu sunt Leul din seminția lui Iuda. Eu am dreptul pentru că Eu sunt Sămânța și Vlăstarul lui David. Eu am dreptul pentru că Eu sunt Mielul care a fost Jertfa înlocuitoare. Eu Mi-am vărsat Sângele și Eu am răscumpărat totul. Acum, Eu am dreptul să iau Cartea.”
Noi nu am fi putut face aceasta, dar El a putut s-o facă. Și când El a făcut-o, a făcut-o pentru mine și în numele meu, iar eu beneficiez de faptul că El a luat Cartea. Și eu vreau să strig: „Aleluia! Aleluia! El a luat Cartea!” Aceasta nu este ceva ce se va întâmpla în viitor, prieteni, ci este ceva ce se întâmplă chiar acum! Aceasta se petrece pretutindeni în jurul nostru, noi facem parte din aceasta.
Tot în Interval, profetul a spus:
„Trâmbița lui Dumnezeu va suna, acea ultimă trâmbiță va răsuna în același timp în care ultimul înger va aduce mesajul său și ultima Pecete este deschisă, acea ultimă trâmbiță va suna, iar Răscumpărătorul va păși în față pentru a-Și lua proprietatea Sa răscumpărată: Biserica Sa, spălată prin Sânge.”
Să mergem acum la versetul 13:
„Şi toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri m-a auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Cine este acesta? Cel care înainte plângea. La începutul capitolului, el plângea pentru că totul era pierdut, dar acum exista un Om care putea veni în față și să ia Cartea. Și când El a luat Cartea, tot cerul a izbucnit în laude, iar când aceasta a avut loc, de îndată ce a avut loc o pauză, noi îl auzim pe Ioan, care este un simbol al Miresei, spunând: „Tot ce a existat vreodată în Cer, pe Pământ, în mare și tot ce exista, m-a auzit pe mine”, cred că ceea ce făcea el era un fel de închinare, laudă, strigând: „Binecuvântare!” Slăvit să fie Dumnezeu!
„Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Slăvit să fie Domnul! El a luat Cartea! Slavă Domnului! Aceasta este Răscumpărarea! Slavă Domnului! Ceea ce a pierdut Adam s-a întors în mâinile omului pentru că a fost un Om care a plătit prețul, care a mijlocit timp de șapte epoci ale Bisericii pentru a Se asigura că Mireasa Lui este în siguranță. Dar la sfârșitul timpului, El a venit ca să-Și ia stăpânirea, moștenirea Sa, drepturile Sale, iar El a venit jos pentru a Se uni cu Mireasa Sa. Slavă Domnului! El a luat Cartea! Cine? Omul! Hristos Isus. Căpetenia noastră, Împăratul nostru, Domnul nostru, Fratele nostru. El a luat Cartea!
Despre aceasta este acest Mesaj.
Oamenii sunt prinși de: „El a spus cutare acolo și cutare dincolo; regulile despre cutare sau cutare; pot face cutare sau cutare”, dar nu de aceea a venit Mesagerul. Înțelegeți voi de ce a venit El?
Noi eram închiși în denominaționalism, eram orbi, eram în întuneric, nu am înțeles de unde veneam și încotro ne îndreptam, despre ce era totul, dar mesagerul a venit și Dumnezeu, prin acest mesager, a luat vălul de pe Biblie pentru ca noi să înțelegem de unde venim, de ce suntem căzuți, ce am pierdut, cum este răscumpărat, Cine a făcut răscumpărarea, pentru ca mai apoi să înțelegem că trăim în ziua în care totul este răscumpărat. Este răscumpărat! Este răscumpărat! Ceea ce înseamnă că eu sunt răscumpărat. Eu sunt răscumpărat! Eu sunt răscumpărat! Și nu numai aceasta. El a venit jos ca Înger puternic cu o Carte deschisă în mâna Sa. Cu ce scop? Ca să Se unească cu ceea ce a răscumpărat, iar prima parte a acestei uniri are loc cu o Mireasă, un popor care se află pe Pământ în clipa acestei veniri. El Se unește cu ei mai întâi, iar acesta este timpul unirii și semnele. Despre aceasta este Mesajul! Tot altceva face parte din aceasta, dar acesta este scopul.
Din nou în Intervalul dintre Epocile Bisericii și Peceți, undefratele Branham spune:
„Fiți atenți, priviți la aceasta. A rupt Pecețile, a descoperit tainele… Unde le-a descoperit El? Ultimei epoci a bisericii, singura care trăia. Celelalte dormeau. El a spus: „Dacă El vine în prima strajă, a doua strajă, a treia, până la cea de-a opta…” În cea de-a șaptea strajă, a avut loc o poruncă sau o strigare: „Iată vine Mirele!”
Cum? Vorbim despre Apocalipsa cap 5, 6, 8 și 10, iar fratele Branham a spus că în cea de-a șaptea strajă a avut loc o strigare. Când? Atunci când El a rupt Pecețile. Când a dezvăluit Taina, a existat o strigare, că vine Mirele!
Prieteni, despre aceasta este „a lua Cartea”. Este vorba despre o căsătorie. Chemarea Mirelui a avut loc spunând: „Ieșiți afară acum! Ieșiți afară din ea! Ieșiți afară din cetate! Voi tinere fecioare frumoase, ieșiți afară! Voi, cele care aveți Duhul Sfânt, ieșiți afară pentru a-L întâlni.” Pe Cine anume? Ieșiți afară la Cine anume? Prietenul Mirelui a făcut strigarea, dar strigarea nu a fost: „Ieșiți în întâmpinarea prietenului Mirelui”, ci strigarea a fost: „Vine Mirele! Ieșiți-I în întâmpinare!” Chemarea prin Maleahi 4 a fost să-L întâlnim pe Mire. Unde? Între Acolo și aici, între cele două. Noi am ieșit din cetățile denominaționale iar El coboară din slavă și ne întâlnim la mijloc, apoi ne duce la căsătorie. Aceasta leagă toate pildele spuse de fratele Branham, toate arată înspre același lucru.
A lua Cartea este a lua Mireasa Sa, Biserica Sa, Cea pe care El a răscumpărat-o, pe cei pentru care El a plătit prețul pentru a se întoarce și a trăi precum Adam și Eva din nou pe Pământ, pentru a restabili scopul și planul original al lui Dumnezeu. Slavă Domnului! Nu-i de mirare că Ioan striga.
Fratele Branham a spus în același mesaj:
„Vedeți, El a făcut lucrarea în calitate de rudă. Voi știți că lucrarea unei rude era să mărturisească înaintea bătrânilor. Vi-l amintiți pe Boaz cum și-a scos încălțămintea și așa mai departe? El a făcut aceasta acum. Acum, El vine să-Și ia Mireasa. Amin. El vine acum ca Împărat; El Își caută Împărăteasa.”
Eu credeam că El ia o Carte. Nu, El vine după Cartea Sa. El vine cu descoperirea Cărții, căutând mădularele Cărții, căutând să Se unească cu Cartea. El este un Împărat care își caută Împărăteasa. Ce fel de Împărat? Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina și Vlăstarul lui David, Cel care a plătit prețul, Cel care a luat Cartea. El vine acum căutându-Și Împărăteasa!
„Amin. În această Carte se găsește întreaga taină învăluită în jurul a șapte Peceți, (oh, frate!). Șapte Peceți care-L așteaptă pe El să vină!”
Să mergem acum la Apocalipsa 10.1-3:
„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor.”
Fratele Branham ne-a spus că nu poate fi nimeni altul decât Hristos. El ne-a spus de asemenea că îngerul al șaptelea se află pe Pământ în timpul acestei veniri. Așadar, Hristos vine în timp ce cel de-al șaptelea înger se află pe Pământ. Dar fiți atenți cum vine:
„…învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţalui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ,
şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.”
El a venit cu o cărticică, iar fratele Branham ne-a spus că este aceeași Carte care era închisă în Apocalipsa 5 dar este deschisă în Apocalipsa 10. Ce a adus El? A rupt Pecețile și a venit ca să ne spună care este conținutul Tainei. El a adus-o jos cu El, iar El a descoperit-o printr-un profet. Dar nu profetul o avea, nu profetul este cel care a luat Cartea, nu el este cel care a rupt pecețile, profetul nu a fost decât gura lui Hristos. El este Cel care a luat Cartea și i-a rupt Pecețile și a adus jos o Carte a răscumpărării deschisă, adică descoperită.
Să mergem acum la versetul 8:
„Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
Apoi mi-a zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”
Această Taină a Răscumpărării, această Taină a întregii Biblii, acest scop al lui Dumnezeu pe care El l-a avut în gândul Său înainte de întemeierea lumii, Hristos l-a adus ca o Carte deschisă. Iar când El a venit pe Pământ, a trebuit să vină atunci când cel de-al șaptelea înger era aici, iar noi știm că aceasta a avut loc în anul 1963. El a adus acces la Carte pe Pământ.
Apoi, s-a auzit un Glas din ceruri, același Glas (cred eu) care i-a zis lui Ioan să urce mai sus în capitolul 4, și care i-a spus: „Îți voi arăta lucrurile care vor veni.” Acum, se aude un alt Glas din ceruri care îi spune: „Ia Cartea din mâna Îngerului puternic!” Iar el a mers la Înger și a spus: „Dă-mi cartea!”, iar El i-a spus: „Ia-o!” Iar el, Ioan, a luat Cartea. Aceasta înseamnă că există o altă luare a Cărții, nu doar luarea Cărții din capitolul 5, ci există o altă luare a Cărții în Apocalipsa capitolul 10. Cine a luat Cartea? Ioan care nu era vrednic. Ioan care nu putea să o ia pentru că era nevrednic, care nu o putea atinge, care nu-i putea deschide Pecețile, cel care nu putea să o citească sau să se uite la ea. Cel care plângea că totul era pierdut a văzut Mielul pășind în față și luând Cartea. Și acum, Îngerul puternic o aduce jos în Apocalipsa capitolul 10, astfel, avem Apocalipsa 10:7, apoi avem un Glas care spune: „Acum Ioan, ia tu Cartea!” Cum va lua Ioan Cartea? El nu o poate lua decât de la Îngerul puternic, de la Hristos.
De ce a venit Hristos cu o Carte deschisă? A venit ca Împărat căutându-și Împărăteasa. El caută pe cineva din Carte care să se unească cu Cartea, pe cineva căruia să-i dea Cartea. De ce? Pentru că El nu este singurul care este moștenitor al moștenirii, și pentru că El a răscumpărat-o pentru întreaga Familie. Să nu uităm că noi suntem moștenitori împreună cu Hristos, a moștenirii pe care Adam a pierdut-o, iar acum, El a venit să-Și caute împărăteasa. Pe cine caută El? Pe celălalt co-moștenitor. „Eu am pe cineva pentru care am răscumpărat această moștenire, pentru Familia lui Dumnezeu. Eu caut Familia lui Dumnezeu.” Cum va găsi El Familia lui Dumnezeu? Șapte Tunete au răsunat în mod tainic, iar cei care le aud și le înțeleg, sunt Ioan într-o formă tainică, iar cei care le aud, care aud tainele descoperite, tu l-ai auzit pe El strigându-ți numele din Carte și ai venit la Îngerul puternic spunând: „Eu cred acest Mesaj; eu cred că acesta este Adevărul; eu cred că Tu ești aici și vreau să fac parte din Planul Tău. Vreau să fiu moștenitor împreună cu Tine, vreau să fiu soția Ta, vreau să mă unesc cu Tine și vreau ca Tu să fi Căpetenia mea!”
Prima mea căpetenie a căzut, căpetenia bisericii a căzut, dar eu vreau ca acest Înger puternic, Hristos, să fie Căpetenia mea, Cel care are Taina descoperită. Iar El vine șoptind taine de dragoste în urechea ei. „Iată ce am făcut Eu în acest timp. Iată cum am făcut-o. Iată de ce cutare sau cutare, iar acum, am adus-o jos. V-am adus-o vouă, cei ce sunteți moștenitori împreună cu Mine.” El nu a luat-o pentru El, nu a păstrat-o pentru El. Doar El o putea lua și a luat-o pentru a-l răscumpăra pe Adam. Nu pentru El singur. El va domni și va împărăți pe Pământ, iar noi vom domni și împărăți cu El. Aceasta este ceea ce ni s-a spus de îndată ce El a luat Cartea: că El va domni și va stăpâni, El ne-a făcut împărați și preoți, iar noi vom domni și vom împărăți împreună cu El.
Când a luat Cartea, El ne-a adus înapoi la ceea ce a pierdut Adam. Dar prieteni, El caută moștenitorii Cărții, pe cei ce sunt moștenitori ai Cărții împreună cu El. Co-moștenitorii Cărții sunt cei care aud strigarea Mirelui prin Maleahi 4, părăsesc cetatea și fug, dar nu să-l întâlnească pe prietenul Mirelui, ci aceia care fug pe lângă el și merg mai departe pentru a-L îmbrățișa pe El, care este Hristos, ultimul Adam, Soțul nostru.
Este mai mult decât am crezut noi că este, prieteni. Pentru aceasta a venit acest Mesaj. Acum, în unire cu Hristos, El trăiește Viața Sa prin noi. Acum, în răscumpărare, El spune: „Trebuie să prorocești din nou.” Acum, când tu iei Cartea, tu trebuie să profețești din nou, și aceasta este ceea ce am făcut eu în aceste două ore: am profețit conținutul Cărții. Dacă vreți să știți ce se găsește în Carte, tocmai ați auzit pentru că eu tocmai am profețit din nou. Aceasta este slujba noastră. Noi trebuie să vestim această Evanghelie glorioasă. Când noi vestim Evanghelia, oamenii se gândesc la Calvar. Calvarul a avut un scop. Scopul Evangheliei este Vestea bună, iar Vestea bună este că noi ne întoarcem înapoi la poziția noastră originală rânduită de Dumnezeu, la Planul Său original pentru fiii și fiicele Sale. Acolo ne îndreptăm noi, chiar acum, în acest ceas.
Să mergem acum la Apocalipsa 19, acesta fiind ultimul verset pe care vreau să-l citesc. Aici îl găsim pe îngerul care i-a descoperit lui Ioan toate aceste lucruri, iar acesta îl reprezintă pe fratele Branham.
Apocalipsa 19.10:
„Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)
Ce înseamnă să profețești din nou? Să mărturisești despre Isus. Despre Cine? Despre ultimul Adam, despre Cel care a răscumpărat totul, Răscumpărătorul înrudit, Mirele, Cel care a venit și a adus o Carte deschisă disponibilă celor ce sunt moștenitori împreună cu El, astăzi.
A mărturisi înseamnă „a fi martor”. A fi martor, la fel ca în Instanță. Aceasta este ceea ce facem noi în timp ce luăm această Carte. Mărturisim despre Isus Hristos și spunem: „Iată Omul! Eu nu am putut să o fac, eu nu am fost vrednic, eu am fost pierdut, nu exista nicio speranță, dar El a luat Cartea. Iar după ce a luat Cartea, a adus-o jos și le-a dat acces la Ea celor ce sunt moștenitori împreună cu El.” Eu sunt atât de bucuros că fac parte din aceasta.
Dacă îmi permiteți, vreau să vă las cu un ultim gând. Prin Biblie, Dumnezeu a făcut întotdeauna lucruri minunate, lucruri extraordinare în Planul Său de Răscumpărare, dar majoritatea dintre ele au trecut neobservate de lume. De aceea, la deschiderea Peceților, fratele Branham ne-a spus: „Nu căutați lucruri mari.” El ne-a spus că Dumnezeu Se ascunde în simplitate și Se descoperă la fel. A ajuns la Pecetea a șaptea și ne-a spus: „Cum am știut în urmă cu o săptămână când am spus: „Fiți smeriți! Căutați lucruri simple!” Cum am știut eu despre ce vorbeam?” El a spus: „Aceasta este modalitatea în care vine. Într-un fel atât de simplu. Ei trec pe lângă ea și se găsesc la milioane de mile de adevăr.”
Prieteni, dacă ne gândim la Calvar, știm că Isus Hristos a venit și a trăit o viață miraculoasă. A avut campanii de vindecare și a făcut lucrurile pe care le-a făcut, iar la sfârșitul vieții Sale a fost luat și a fost judecat ca un infractor. A fost acuzat pe nedrept, făcut de rușine și răstignit.
La răstignire, a fost o agitație mare: a existat un cutremur, soarele s-a întunecat. Toate aceste lucruri s-au întâmplat, dar știți că nu au existat decât câțiva oameni care au fost cuprinși de ceea ce se întâmpla? Nici măcar apostolii nu au înțeles ce se petrecea. Niciunul dintre ei.
Vă amintiți ziua de după răstignire? Știați că răstignirea a fost unul dintre cele mai puternice lucruri care s-au petrecut pe Pământ pentru rasa umană? A fost cel mai mare act al Răscumpărării, vărsarea Sângelui, prețul plătit pentru tot ce a pierdut Adam, tot ce noi aveam nevoie pentru ca totul să fie răscumpărat pentru om. A fost unul dintre cele mai puternice acte care au avut loc vreodată. Și doar câteva sute sau poate câteva mii de oameni de pe Planetă au știut despre acesta.
După acest eveniment puternic a lui Dumnezeu, care Și-a împlinit Cuvântul Său pe Pământ, câte profeții s-au împlinit în ultimele ore ale vieții lui Isus? Biblia confirma profeții una după alta. Apoi, soarele s-a întunecat, apoi cutremurul.
Știți ce s-a întâmplat în dimineața următoare? Soarele a răsărit, păsările au început să ciripească, iar viața a continuat ca de obicei. Oamenii au mers la fântână, femeile au schimbat bârfele zilei. Poate a existat puțină agitație legată de faptul că soarele s-a întunecat. „A fost foarte ciudat. Apoi cutremurul.” Dar poate nu a fost decât ceva de moment.
Apoi, poate vestea învierii lui Isus a creat puțină vâlvă de asemenea, dar totul a început să pălească. Femeile se întâlneau la fântână, schimbau câteva vorbe apoi mergeau la piață, găteau pentru familiile lor. Viața de zi cu zi continua ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Doar pentru credincioși, viața lor s-a schimbat, dar toți ceilalți și-au continuat viața ca și cum nimic nu a avut loc.
Unul dintre cele mai monumentale lucruri care s-ar fi putut întâmpla vreodată pe acest Pământ, tocmai avusese loc, iar Pământul a continuat să se învârtă, soarele să răsară, ploaia a continuat să cadă, iar oamenii au continuat să se trezească și să meargă la muncă zilnic. Chiar și apostolii în timpul răstignirii și învierii nu au știut ce să facă. Nu știau ce se petrece, erau confuzi în legătură cu cele întâmplate. Pot să-mi imaginez cum stăteau acolo în acea zi, fiind descurajați și șocați, nedumeriți, neștiind ce să facă, iar unul dintre ei a spus: „Mi-e foame.” Iar celălalt a spus: „Și mie mi-e foame. Să luăm ceva de mâncare.” Ei nu au înțeles ce se petrecuse. Erau încă nesiguri. Erau deprimați? Cu siguranță. Erau speriați, șocați? Cu siguranță. Dar ei au dormit în acea noapte. Apoi s-au trezit dimineața, le-a fost foame, au mâncat, iar viața mergea mai departe.
La săptămâni după răstignire când veștile și bârfele au încetat să mai circule, Ierusalimul și-a văzut în continuare de treburile sale, serviciile de la Templu au continuat, preoții aduceau jertfe, dar totul era mort pentru că Dumnezeu schimbase comutatorul la Calvar, iar jertfele de înlocuire prin miei și capre nu mai erau valabile, pentru că acum nu era decât Hristos și numai El. Dar ei nu știau aceasta. Nu au crezut. Au continuat să jertfească miei, capre, au continuat să facă ceea ce știau.
Una dintre cele mai monumentale profeții din toată Biblia, care mergea până în Geneza 3, prima profeție, tocmai se împlinise atunci, acolo, și era profeția Răscumpărării. Iar lumea își continua cursul ca și cum nimic nu se petrecuse. În fiecare dimineață, câinii lătrau, găinile croncăneau, păsările ciripeau, totul continua la fel, iar omul continua să umble pe Pământ ca și cum totul era ca în ziua precedentă.
Dar în ziua de Rusalii când credincioșii au primit Duhul Sfânt, Învățătorul dinăuntru, când Petru s-a ridicat și a spus: „Aceasta este cutare, și cutare este cutare. Aceasta este ceea ce s-a împlinit, este ce a fost profețit, iar această făgăduință a venit peste noi din pricina Calvarului. Aici ne aflăm noi!” Atunci, doar câteva mii au crezut. Atunci a existat o vâlvă, o trezire, lucruri au început să se întâmple, apoi totul a început să pălească. Și doar prin credincioși, Adevărul era dus mai departe. Totuși, doar pentru că păsările au ciripit dimineața la fel, doar pentru că soarele a răsărit din nou, doar pentru că ploaia a căzut și oamenii au mers la serviciu, totul decurgând normal, nu însemna că unul dintre cele mai monumentale evenimente care s-au petrecut vreodată pe Pământ nu a avut loc.
Același lucru s-a petrecut în martie 1963: împlinirea celui mai sublim pasaj din Scriptură, din toată Biblia. În acea săptămână de adunări din Jeffersonville, Indiana, ceva incredibil avea loc. Mielul dovedea că El a biruit, că El a îndeplinit slujba de Mijlocitor, iar la sfârșitul epocilor Bisericii, El a venit, a luat Cartea și i-a rupt Pecețile. El venea jos cu o Carte deschisă și cu sunetul celor șapte Tunete. Era El Însuși care cobora, iar El a dovedit-o la deschiderea Peceților, în acea săptămână de întruniri din martie, în Jeffersonville, în anul 1963. Oamenii au fost mișcați, lucruri supranaturale au avut loc, iar oamenii au fost uimiți de lucrurile pe care le-au auzit, dar nu au înțeles pe deplin. Iar duminică, după întruniri, au început să conducă înspre Georgia și Alabama și desigur, în timp ce conduceau au spus: „Acestea au fost întâlniri puternice. Oare ce a vrut să spună prin…? Nu am înțeles prea bine, dar am putut simți că a fost ceva puternic. Ceva s-a întâmplat. A fost extraordinar.” Apoi, s-au trezit dimineața, s-au încălțat și au mers la muncă. Iar în Jeffersonville, băiatul care livra ziarele, care claxona în timp ce trecea pe străzi cu livrarea acestora, arunca ziarul din casă în casă și se auzea cum acesta cădea pe pământ. Pe fiecare alee, arunca un alt ziar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu căutați lucruri mărețe. Veți rata totul și vă veți găsi la un milion de mile depărtare. Noi suntem în același loc în care s-au aflat și apostolii, în zilele primei biserici. Ei știau că au intrat în contact cu Dumnezeul Cel viu, împlinirea profeției. Nu a contat câte milioane au negat-o sau câți au crezut-o, ei au știut fără urmă de îndoială că făceau parte din Planul lui Dumnezeu, care era programul lui Dumnezeu, unde se găseau ei în cadrul răscumpărării și că Hristos venise. Emanuel, Mielul lui Dumnezeu, a plătit prețul la Calvar și a înviat. Și când El a înviat, am înviat și noi. Iar Pavel a început să predice și să meargă în călătorii misionare, dar oriunde a mers el, nu a obținut decât un mic grup de oameni. Toți ceilalți își continuau viața. Păsările ciripeau, soarele răsărea și apunea, iar oamenii mergeau la muncă. Înțelegeți ce spun?
Nu priviți în jur spunând că nimic nu se întâmplă. Cel mai monumental lucru care s-a întâmplat în Scriptură, a avut loc în această generație și doar pentru că nimeni nu a știut, doar pentru că păsările ciripeau dimineața, câinii lătrau și băiatul care livra ziarele a aruncat unul în curtea ta, aceasta nu înseamnă că nu a avut loc! Este exact la fel ca în urmă cu două mii de ani. Noi ne aflăm în locul în care ei se aflau atunci. Și doar cei ce l-au primit prin credință înțeleg ce se întâmplă în această lume, și este la fel de puternic astăzi, așa cum a fost în urmă cu două mii de ani, cu prima biserică în Cartea Faptelor. Ne aflăm aici din nou! Noi știm! Iar ei au fost trimiși pentru a profeți din nou.
Isus le-a spus: „Ce ați auzit în cămăruța interioară, să mărturisiți de pe acoperiș. Te voi trimite afară, iar toți cei care vor primi Cuvântul tău, Mă primesc pe Mine. Vă trimit ca niște oi printre lupi.” Iar El i-a trimis după ce au fost umpluți cu puterea Duhului Sfânt. Să facă, ce? Să ducă acest Mesaj al Evangheliei în toată lumea, pretutindeni. Ce ne-a făcut Dumnezeu nouă în această generație? Este același lucru! Mănâncă Cartea și profețește din nou! Tu te afli în același loc în care s-a găsit prima Biserică, doar că ei nu au ajuns la plinătatea Răscumpărării. Ei nu au ajuns la căsătorie, dar noi am ajuns, și acum, Cartea este disponibilă pentru voi și pentru mine. Voi o puteți lua, puteți veni la Hristos, iar Hristos vă poate da această descoperire, descoperirea Tainei Sale, a Răscumpărării, care se găsește în întreaga Scriptură. El îți poate arăta că prin faptul că tu iei Taina Răscumpărării, tu ești un co-moștenitor cu El. Și acum, mănânc-o și profețește din nou!
Și ce se va întâmpla mâine dimineață? Păsările vor ciripi, soarele va răsări, câinele vecinului va lătra și veți auzi mașina de gunoi venind de-a lungul drumului. Dar aceasta nu înseamnă că tu nu faci parte din cel mai mare act al Răscumpărării, care are loc pe Pământ chiar acum. Nu înseamnă că nu ai intrat într-o unire a căsătoriei cu Hristos și că nu ai fugit pe lângă glasul prietenului Mirelui și nu te-ai conectat cu El intrând într-o unire invizibilă, că nu ești conectat cu Hristos și că nu te hrănești cu Cartea. Doar pentru că băiatul care îți aduce poșta și îți pune ceva în căsuța ta poștală sau că mașina de gunoi trece pe strada ta să-ți ia gunoiul, aceasta nu înseamnă că nu s-a întâmplat.
Aceasta este ceea ce fratele Branham a vrut să spună atunci când a spus: „Nu căutați lucruri mari.”
Ne aflăm în cel mai monumental timp din istoria omenirii! Dumnezeu Își încheie lucrarea Sa într-un popor, într-o Mireasă, într-o Biserică. Dacă prima Biserică a eșuat, El a adus această Biserică înapoi, pentru a continua, pentru a termina ceea ce ea nu a terminat. Iar când aceasta se va încheia, va avea loc o înviere a sfinților adormiți, o proslăvire a trupurilor noastre, o Cină a Nunții de trei ani și jumătate, și o revenire la domnia milenară. Iar noi ne găsim exact în mijlocul celui mai profund eveniment din istorie.
Voi veți auzi mașina de gunoi mâine dimineață. Și poate vă veți frustra puțin pentru că ei trântesc capacul așa de tare. Dar să nu ratați aceasta, pentru că El vine în simplitate. Nu-l negați, pentru că nimeni altcineva nu-l vede; nu vă îndoiți, pentru că nu este la nivel mondial; nu-l puneți la îndoială, pentru că nu este cunoscut la nivel mondial. Ar trebui să-ți fie cunoscut ție și să fie real pentru tine; ar trebui să fie parte din unirea ta, din viața ta; ar trebui să fie Cartea cu care tu sărbătorești; ar trebui să fie Hristos cu care tu te unești; ar trebui să fie ceva care este real în interiorul tău. Să nu o ratați din cauza simplității.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Să ne ridicăm împreună. Oh, este profund, prieteni. Fratele Branham a spus: „Ai crede că ceva de acest gen ar avea loc la Vatican sau într-un loc mare, dar este exact cum s-a întâmplat prima dată, într-un grajd, într-o iesle cu fân, un loc atât de umil.”
Nimeni nu ar fi crezut că a răsunat într-o clădire mică de cărămidă, de la colțul străzilor 8 și Penn, în Jeffersonville, Indiana. Dar a fost exact la fel! Exact așa cum Hristos Se năștea într-o iesle, în Betleem, la fel cum El Se cobora și își descoperea Prezența prin deschiderea Peceților, într-o clădire de cărămidă, de la colțul străzilor 8 și Penn. S-a împlinit acolo așa cum s-a împlinit în urmă cu două mii de ani.
Iar lumea privește acolo și trece pe lângă ceea ce se întâmplă lângă ea. Aceasta s-a întâmplat întotdeauna, prieteni. Să nu ratăm aceasta! Să ne bucurăm și să beneficiem de aceasta!
Prieteni, vreau să vă spun că sunt mai încântat de această Evanghelie decât am fost în întreaga mea viață. Nu contează câte necazuri vin pe Pământ, dificultăți, suișuri și coborâșuri, multe du-te vino, ele nu pot lua această realitate din inima mea. Aceasta este pentru ceea ce eu trăiesc, este realitatea Mesajului pentru mine. Dacă tot ce vedem sunt învățături restaurate, vom sfârși confuzi. Dacă tot ce vedem este o învățătură mai bună, un fel mai bun de a-ți crește familia, o viață mai bună, vom ajunge să deraiem și vom sfârși undeva de-a lungul drumului. Dar dacă noi vedem descoperirea Cărții deschise, dacă-L vedem pe Însuși Hristos venind, unindu-se cu co-moștenitorii Săi și aducând Cartea deschisă, dacă noi nu am văzut cealaltă luare a Cărții… Care este a doua luare a Cărții în cartea Apocalipsei? Este atunci când eu am luat Cartea; este când eu am mâncat Cartea și am devenit una cu Ea; este când Cartea a început să trăiască din mine.
Apocalipsa capitolul 5, este când El Și-a luat Mireasa din mâna Tatălui. Apocalipsa capitolul 10, este când El i-a cerut Miresei să vină în unire cu El, pentru ca El să o poată lăsa însărcinată, pentru ca ceea ce El este, să poată ieși din Ioan: „Profețește din nou!”
Eu spun: „Doamne, eu vreau să mănânc Cartea Ta.” Să nu vă gândiți la hârtie, la suluri, ci la descoperirea marii Taine pe care Dumnezeu a avut-o în gândul Său în tot acest timp. „Doamne, vreau să mă hrănesc cu aceasta și să devin una cu Ea. Și vreau ca viața mea, acțiunile mele, cuvintele mele să mărturisească despre Isus Hristos. Să spun: „Iată, Omul! Căpetenia noastră! Mirele nostru, Fratele nostru, Cel cu care eu mă identific. Neprihănirea mea este în El; mântuirea mea este în El; eliberarea mea este în El; Familia mea este în El, totul este în El. Eu sunt în El. Eu sunt în siguranță în El. Totul este bine în El, iar eu sunt mântuit în El. Iată, Omul!”
Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinților! Riley, putem cânta cântarea „Minunatul și Milostivul Salvator”, pe care eu am menționat-o adineaori?
Să ne plecăm capetele împreună.
Tată ceresc, suntem atât de mulțumitori, Doamne. Doamne, când a fost nevoie de un om, tu ai devenit Omul. Ai creat un trup în care să locuiești, Doamne, ca să ne poți împăca cu Tine Însuți, în trupul Domnului nostru Isus Hristos.
Doamne, cât de mult Te iubim și-Ți mulțumim pentru Planul Tău de Răscumpărare, Doamne. Este atât de frumos de la început și până la sfârșit și sunt atât de mulțumitor, Doamne, că trăiesc în ziua în care trăim, în epoca în care ai îndepărtat vălul de pe Taina pe care Tu ai ținut-o în Tine. Doamne, cât este de minunat, cât de scump, cât de frumos! Și când mă gândesc, Doamne, că prin iubirea Ta plină de har, Tu ne-ai chemat să fim parte din descoperirea Ta pentru acest ceas. Doamne, noi suntem tot atât de nevrednici pe cât era Ioan în Apocalipsa capitolul 5, incapabili, neputincioși, nevrednici să putem să ne răscumpărăm. Dar oh, Doamne, când noi am avut nevoie de un Miel, Tu ai venit; când a existat un strigăt pentru un Răscumpărător înrudit, Tu ai venit în scenă, ai plătit prețul, Te-ai jertfit în locul nostru, ai venit și ai răscumpărat tot ce s-a pierdut.
Pe lângă aceasta, Doamne, Tu ne-ai curățat cu Cuvântul Tău și ai venit pentru a Te uni cu noi, iar acum, la sfârșitul timpului, Tu ne oferi această descoperire nouă. Ne oferi această descoperire despre Tine, acest tablou al Răscumpărării și ne arăți rolul nostru în aceasta. Doamne, cât suntem de nevrednici, dar Doamne, în Tine, găsim vrednicie, în Tine găsim răscumpărare, în Tine găsim un Răscumpărător înrudit, în Tine, găsim mântuirea noastră, în Tine găsim neprihănirea noastră, în Tine găsim vrednicia noastră.
Doamne, eu mă rog ca în cazul în care există cineva aici care nu a venit încă la Tine să ia Cartea, Tu să treci dincolo de chipul Tău tainic și să Te cobori pentru a deveni o realitate vie în viața lor, ca Tu să vii la ei și să împărtășești cu ei scopul Răscumpărării și că totul a fost despre ei, aducându-ți copiii Tăi înapoi la Tine și la ceea ce Tu ai rânduit pentru ei înainte de întemeierea lumii, înapoi la tabloul original din Eden.
O, Doamne, cât suntem de recunoscători că Tu ne-ai iubit atât de mult! Doamne, ne predăm Ție, ne dedicăm Ție! Te iubim! Respingem vechea căpetenie a primului Adam, prima noastră naștere, și alergăm cu bucurie pentru a îmbrățișa Căpetenia ultimului nostru Adam, Mântuitorul și Mirele nostru, Domnul Isus Hristos.
Doamne, binecuvântează poporul Tău, și fie ca acest Cuvânt să fie o realitate vie în fiecare dintre noi. În Numele lui Isus Hristos m-am rugat. Amin! Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni!
-AMIN-