BINECUVÂNTAREA LUI AVRAAM

07 decembrie 2025

Să deschidem Bibliile la Geneza 12.1-3:

„Domnul zisese lui Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta.

Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.

Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

În dimineața aceasta vom privi la BINECUVÂNTAREA LUI AVRAAM. Noi știm că acesta este momentul când Dumnezeu îl cheamă pe Avraam, un om care trăia în orașul său, la fel ca oricare alt om care trăia în orașul Ur din Caldeea. Dumnezeu a mers la Avraam, nu Avraam s-a dus la Dumnezeu. Deci, Dumnezeu a mers la el și a început să-i spună toate aceste cuvinte.

Vă puteți imagina cum ar fi să fiți voi acel om? Tu îți vezi de treabă, îți trăiești viața, faci ceea ce ai făcut întotdeauna în comunitatea în care ai trăit întotdeauna, și dintr-o dată ai o întâlnire cu Dumnezeu care îți vorbește despre toate acestea. Este uimitor.

Cum am mai spus, acest Mesaj a dat viață Bibliei, acest Mesaj a făcut ca personajele Bibliei să devină reale; le-a transformat în oameni cu pasiuni similare cu ale mele și ale voastre, astfel încât, într-un fel,  să ne putem identifica cu ei.

Înainte să cresc, citeam Biblia mereu și acestea au fost întotdeauna personaje biblice, au fost povești biblice, dar când vine un profet al lui Dumnezeu și începe să ne dea contextul și să ne ducă mai adânc în aceste lucruri, el începe să ne arate că acestea nu sunt doar personaje biblice, ci sunt oameni; că acestea nu sunt doar povești biblice, ci este viața acestor oameni; că aceste lucruri li s-au întâmplat și aceleași lucruri ni se întâmplă și nouă.

„Domnul zisese lui Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta…” (Când Dumnezeu i-a spus: „Ridică-te și pleacă!” aceasta a fost o veste șocantă). „…Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.”

Vreau să remarcați un lucru aici: „…și vei fi o binecuvântare.” Dumnezeu a început să-i spună lui Avraam: „Voi face din tine un neam mare, îți voi face un nume mare și te voi binecuvânta”, și fără îndoială că, atunci când el a auzit aceasta, probabil își imagina la fel ca voi și ca mine, și probabil că imaginația lui a zburat peste tot cu diferite posibilități cu privire la felul cum se vor întâmpla toate acestea, cum va fi o națiune măreață și cum va fi numele lui mare. Probabil nu se aștepta să aibă toate acele necazuri, suișurile și coborâșurile, toate rănile și vânătăile pe care le-a avut de-a lungul drumului. Probabil că nu și-a dat seama că va fi supus la unele teste foarte severe, că va fi aspru încercat, că aveau să se întâmple toate acestea, că avea să se întâmple exact așa cum a spus Dumnezeu, dar nu așa cum și-a imaginat el.

Dacă Dumnezeu vine la tine și îți spune: „Ridică-te, căci vreau să te muți de aici. Vreau să pleci în California, căci voi face din tine o națiune măreață și îți voi face un nume mare.” Tu vei spune: „Hei! Slavă Domnului! Măreția vine spre mine.” Dar s-ar putea să nu se întâmple așa cum ne imaginăm.

Apoi, El i-a spus: „…și vei fi o binecuvântare.Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

Noi știm că aceasta implică atât de multe, sunt atât de multe în profeția pe care i-a dat-o Domnul lui Avraam în această promisiune. Sunt atât de multe incluse în ea și aș vrea să vorbesc despre acestea.

Vreau să înțelegem că noi suntem moștenitori ai acestei promisiuni, și vom vedea aceasta în Scriptură. Vom intra în detalii pentru că noi suntem moștenitori ai acestei promisiuni care i-a fost dată lui Avraam, dacă suntem parte din Hristos. Dacă sunteți parte din Hristos, sunteți moștenitori ai acestei promisiuni. Astfel, când Dumnezeu a spus: „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare.” Sunteți incluși în acestea. „Vei fi o binecuvântare.” Ești inclus în aceasta. „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. ” Ești inclus în aceasta.

Efeseni 1.3-6:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos.

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui în dragoste…” (De ce am fost aleși în El înainte de întemeierea lumii? Ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui în dragoste).

„…predestinându-ne să fim înfiați prin Isus Hristos, pentru El Însuși, conform bunei plăceri a voii Sale,

pentru lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut primiți în Preaiubitul Său.”

Acum, noi citim aceste versete biblice de multe ori și le cunoaștem atât de bine, dar vreau doar să vi le împărtășesc și să vi le amintiți când vă veți întoarce și le veți citi.

Ascultați, ce are aceasta de-a face cu voi? Aceasta este tot ce va face Dumnezeu. Aici nu spune ce ar trebui să faci tu sau care sunt cerințele Lui, nu spune nimic despre aceasta, ci totul se rezumă la ce a făcut Dumnezeu, ce a hotărât Dumnezeu și ce va face Dumnezeu. Și spune că a făcut-o conform bunei plăceri a voii Sale. Aceasta îmi face atât de mult bine, prieteni, pentru că, dacă mă regăsesc inclus în această Scriptură, înseamnă că: Dacă cred prin credință că am fost ales în El înainte de întemeierea lumii, voi fi acceptat sfânt și fără prihană înaintea lui, în dragoste. De aceea a făcut Dumnezeu aceasta, ca să mă poată primi. El a făcut aceasta și m-a predestinat să fiu înfiat prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Deci, El nu a așteptat după mine ca să decid eu; El nu a așteptat să vadă dacă sunt un băiat bun sau un băiat rău; El nu a așteptat după mine, ci m-a ales deja mai dinainte după voia Sa, conform bunei plăceri a voii Sale. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta! Și dacă acest lucru nu este adevărat, noi suntem fără nici o speranță. Fără speranță. Dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu, deoarece cred că este Adevărul. Dar pentru a crede că este Adevărul, trebuie să-l accept ca Adevăr.

Vreau să vă arăt acest pasaj biblic din 1Corinteni 15.9, unde apostolul Pavel spune:

„Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli, nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.”

Pavel nu a devenit ceva pentru că a fost un om mare, pentru că el a fost ceea ce a fost prin harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu este o favoare nemeritată, este alegerea lui Dumnezeu, este dragostea Lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii. Înainte ca Pavel să fie convertit, înainte de a se pocăi, înainte de a face ceva, Dumnezeu spusese deja: „El este un vas ales de Mine ca să ducă Numele Meu la Neamuri, iar Eu trebuie să-i arăt ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Dumnezeu nu i-a cerut părerea lui Pavel cu privire la aceasta, și nu a așteptat să vadă dacă Pavel se va hotărî să spună „Da” sau „Nu”, ci Dumnezeu hotărâse deja: „El este un vas ales de Mine. El va duce Numele Meu printre Neamuri și va trebui să-i arăt ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” El nu a așteptat să vadă cum va reacționa Pavel la aceasta, ci El a hotărât deja. La fel a făcut și cu Avraam, El nu a așteptat să vadă cum va reacționa Avraam, ci prin cunoștința Sa mai dinainte, El a știut cine era Avraam. El a știut cine era Pavel și l-a hotărât conform cu propria Sa voie.

Duminica trecută am vorbit cu un frate din Junction City, după întâlnirea pe care am avut-o. El stătea acolo iubind Cuvântul, iubind ceea ce auzea, bucurându-se de descoperirea timpului de sfârșit, că Dumnezeu a avut o linie de Sămânță predestinată, o Familie, o Rasă de oameni, niște copii pe care Dumnezeu i-a predestinat și îi cheamă înapoi la El prin Mesajul orei, înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu; înapoi la părtășie, înapoi la El Însuși, înapoi la unirea cu El. Lui i-au plăcut toate acestea, dar a spus: „Cum te împaci? Cum pot înțelege că sunt eu? Adică, eu nu sunt demn, nu sunt bun, deci, cum aș putea fi eu? Există alți oameni care par mai buni, se descurcă mai bine și sunt mai buni.” El se lupta cu această întrebare.

Îmi amintesc întrebarea, pentru că atunci când am ajuns prima dată la Mesaj, aceasta a fost o întrebare mare și pentru mine și soția mea. Ea îmi spunea tot timpul: „Dar noi nu suntem ceva special, suntem nimeni, de ce am fi noi, și nu ei?” Și ea numea persoane, membri ai familiei și oameni pe care-i cunoșteam, iar eu ridicam din umeri și spuneam: „Nu am nici un răspuns la aceasta, pentru că poți să-mi arăți toate motivele pentru care nu m-ar alege, și aș fi de acord. Și totuși, El a făcut-o. Și totuși, eu cred. Totuși, eu nu pot să nu cred, pentru că sunt identificat prin credința mea în lucrarea lui Dumnezeu din timpul prezent, și nu pot să nu fac aceasta.” Este Ceva ce Dumnezeu a sădit adânc în mine și nu pot să nu fac aceasta.

Și așa cum am vorbit cu acest frate, el iubea Cuvântul, Îl credea, Îl primea, dar se lupta cu propria lui nevrednicie. Îmi amintesc ceva ce mi-a spus fratele Eugene Bronn. El mi-a împărtășit o mărturie. Îmi pare rău că mă abat într-o direcție diferită, dar fratele mi-a spus o poveste. El mi-a spus că a avut un om care voia să se împace cu Dumnezeu și voia să vină la biserică. Cred că avea un prieten sau cumva s-a cunoscut cu el și a început să-i vorbească. Acel bărbat și prietena lui, la vremea respectivă, erau dependenți de droguri, de fumat și de tot felul de lucruri rele, dar voiau să-L slujească pe Dumnezeu. Și fratele Eugene, a spus: „Ei bine…” Ei s-au întâlnit de câteva ori și el i-a rezolvat niște probleme, iar fratele Eugene i-a spus: „Vreau să vii la biserică și să-I dai lui Dumnezeu un motiv să te binecuvânteze. Doar vino la biserică.” Și omul a spus: „Nu pot veni la biserică.” Iar femeia a venit și ea cu scuze. El a spus: „Dacă încă fumez și fac cutare și cutare…” Dar fratele Eugene i-a spus: „Dacă trebuie să te ridici în timpul serviciului și să ieși afară ca să fumezi, du-te, apoi întoarce-te, dar dă-I lui Dumnezeu un motiv și lasă-L să Se ocupe de tine.” A fost măreț. Dar acel bărbat a zis: „Nu pot să fac aceasta. Nu pot să vin pentru că sunt așa și așa.”

Ascultați ce a spus fratele Eugene, și m-a uimit felul în care a spus-o. El a spus: „Vedeți cât de îndreptățiți de sine sunt oamenii chiar înainte de a fi creștini?”

Noi am putea considera aceasta ca o smerenie sau sinceritate, dar de fapt este o neprihănire proprie. El trebuia să se curețe înainte de a veni la biserică. „Trebuie să mă las de fumat, de droguri, trebuie să fac toate acestea înainte de a-L sluji pe Dumnezeu și înainte ca Dumnezeu să mă primească.” Cine spune aceasta? Haideți să primim ceea ce ne-a dat El, ceea ce a făcut El pentru noi și să-L lăsăm pe El să facă curățenia; să fie neprihănirea Lui, nu neprihănirea noastră.

Acestea sunt afirmații fățarnice făcute de o neprihănire proprie, care spun: „Eu nu sunt vrednic, nu sunt destul de bun.” Acestea sunt afirmații pline de o neprihănire proprie, pentru că crezi că: „Trebuie să fiu destul de bun, ca să fiu aceasta. Deci, dacă sunt Mireasă…” Și aduci această atitudine direct în Mireasă, și dintr-o dată mândria vine odată cu alegerile. Dar mândria nu ar trebui să vină odată cu alegerile, pentru că tu ar trebui să fii aici realizând că: „Eu nu sunt bun, nu sunt vrednic, nu pot face nimic prin mine însumi, ci sunt ceea ce sunt prin harul lui Dumnezeu. Nu prin vrednicia mea, nu prin faptele mele, conduita mea, vitejia mea, și Dumnezeu nu m-a ales pentru nimic din toate acestea.”

Dumnezeu nu l-a ales pe Avraam pentru că era cea mai bună persoană din oraș, ci l-a ales pentru că era predestinat la acea poziție.

Noi am fi putut să privim prin oraș și să alegem pe altcineva. „Acesta este un funcționar public și el este cu adevărat capabil să se sacrifice. Privește munca pe care o face. Eu l-aș alege pe tipul acesta. Dacă aveam de gând să încep o nouă națiune și l-aș fi pus să-mi poarte numele și să-i dau slavă, aș alege…” Slavă Domnului! Mă bucur că nu alegem noi.

Așadar, când fratele Eugene a spus aceasta, mi s-au deschis ochii dintr-o dată. Neprihănirea de sine este ascunsă în atâtea feluri, chiar și într-o falsă umilință prin care încercăm să spunem: „Eu sunt un nimic. Nu sunt bun.”

Ascultați, acolo suntem cu toții. Dar chiar și în lipsa mea de bunătate, El m-a ales, și am destulă credință să spun: „Prin harul lui Dumnezeu eu sunt ceea ce sunt. Sunt un copil al lui Dumnezeu prin harul Său, nu prin faptele mele, nu prin lucrarea mea, ci prin harul Său.

Deci, aici a trebuit să ajungă Pavel: „Căci sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. Nici măcar nu sunt vrednic să fiu numit apostol din cauză că am persecutat Biserica.” Pavel avea regrete, avea unele lucruri de care era jenat și pentru care se rușina, iar fratele Branham a spus că uciderea lui Ștefan cu pietre la care a participat l-a deranjat întotdeauna. Lucrurile pe care le-a făcut l-au tulburat mereu, dar și-a dat seama că toate acele necazuri l-au făcut să înțeleagă că: „Eu nu sunt apostol datorită vredniciei mele; nu sunt apostol datorită faptelor mele bune, ci prin harul lui Dumnezeu, eu sunt ceea ce sunt.”

Și eu vă spun aceasta: Eu nu sunt Sămânța lui Avraam pentru că am fost cea mai bună alegere din orașul meu atunci când Dumnezeu a venit în calea mea. Poate că am fost cea mai rea alegere din oraș, dar El m-a ales înainte să mă nasc, pentru că scopul alegerii nu s-a bazat pe fapte, pentru că a fost o alegere prin predestinare. Înainte ca Iacov și Esau să se nască și să poată face bine sau rău, El a spus: „Pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urât.” Ce a putut face Iacov? Slavă lui Dumnezeu!

Așadar, iată-ne aici: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Să mergem înapoi la Geneza 22.15-18. Aceasta este după jertfirea lui Isaac, și aici vedem că Dumnezeu a reconfirmat promisiunea originală.

„Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,

și a zis: „Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, și n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța și anume: ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării, și sămânța ta va stăpâni cetățile vrăjmașilor ei.

Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat Glasul Meu.”

El a întărit din nou promisiunea făcută lui Avraam și seminței lui, că vor birui, vor cuceri și vor stăpâni cetățile vrăjmașilor lor, și că: „prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.” Amin.

În mesajul Evenimente moderne clarificate prin profeție, din decembrie 1965, fratele Branham a spus:

„Acum noi ar trebui să fim Sămânța împărătească a lui Avraam, iar Isaac a fost sămânța naturală. Dar Sămânța credinței, o credință în Cuvântul promis, (nu ratați Aceasta), a fost acea Sămânță împărătească, aceea a fost Sămânța credinței lui Avraam. „Noi fiind morți în Hristos, suntem Sămânța lui Avraam, moștenitori împreună cu El, conform făgăduinței.”

Să analizăm acest lucru în Galateni 3.6-9:

„Tot așa, și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”

Astfel, cei ce vin din credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.”

Așadar, cine sunt copiii lui Avraam? Aici, el spune: „Cei ce vin din credință.” Cine sunt copiii lui Avraam? Cei care cred. Cei ce sunt din credință, sunt fii ai lui Avraam. Și dacă sunt fii ai lui Avraam, ei fac parte din promisiunea originală. Faceți parte din promisiune? Amin. Prin ce merit? Prin meritul lui Dumnezeu. Prin ce putere? Prin puterea lui Dumnezeu. Prin a cui alegere? Prin alegerea lui Dumnezeu.

În mesajul Faptele sunt credința exprimată, din noiembrie 1965, fratele Branham a spus:

„Și noi suntem copiii lui Avraam, Aleluia! Nu cum a fost Isaac, ci Sămânța Lui împărătească, (prin Hristos), prin credința pe care a avut-o el. Sămânța lui Avraam vine înainte în zilele din urmă, să strălucească ca stelele, copiii lui Avraam.”

În Galateni 3.13-14, Pavel spune:

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn,

pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste Neamuri prin Isus Hristos, pentru ca promisiunea Duhului s-o primim prin credință.”

Așadar, unde se află promisiunea?  De unde vine binecuvântarea lui Avraam? Unde se odihnește binecuvântarea lui Avraam? Binecuvântarea lui Avraam se odihnește chiar aici, peste noi, pentru că prin harul lui Dumnezeu, eu sunt ceea ce sunt. Eu nu cred pentru că sunt deștept; nu cred pentru că am o înțelegere mai bună; pentru că studiez Biblia mai bine sau pentru că am mintea mai ageră, nu, eu cred pentru că prin credință, prin har, sunt mântuit. „Prin credință, și aceasta nu vine de la mine, ci este darul lui Dumnezeu.” Dumnezeu mi-a dat darul să cred; mi-a dat o Sămânță Genă din El Însuși ca să cred, pentru că nu există altă cale să crezi.

Prin credință sunt fiul lui Avraam, fac parte din Sămânță și binecuvântarea a venit asupra mea; sunt inclus în aceasta datorită a ceea ce a făcut El pentru mine. Sunt atât de recunoscător!

Noi ascultăm, citim Biblia și privim la viața lui Avraam, dar ascultați, nu aruncați aceasta în trecut și nu o lăsați în seama evreilor, pentru că prin Isus Hristos, totul s-a transferat spiritual direct asupra neamurilor, iar noi facem parte din acea Sămânță, suntem parte din acea promisiune, care este pentru noi.

De aceea noi nu acceptăm această idee modernă de a asculta numai Noul Testament, pentru că totul este Cuvântul lui Dumnezeu. Vechiul Testament a fost o umbră a Noului Testament; iar ceea ce a fost Israel în mod natural, este Biserica neamurilor în spiritual. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem la Galateni 3.16:

„Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și Seminței lui.” Nu zice: „Și Semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și Seminței tale”, adică Hristos.”

Așadar, această Sămânță a lui Avraam, este Hristos, Cuvântul uns, Cel uns. Acesta este Hristos. Aceasta înseamnă că, dacă sunt parte din Hristos, sunt parte din această promisiune. Să mergem la versetul 29:

„Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „Sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.”

Sunteți incluși? Amin. Prin ce merit sunteți incluși? Prin nici un merit, ci vreau să spun doar: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Știți, Avraam nu s-a trezit într-o zi și a spus: „Știți ceva? Aș vrea să fiu moștenitorul unei promisiuni și aș vrea să fiu o națiune puternică, și mi-ar plăcea aceasta sau aceea.” Aceasta nu a fost alegerea lui, ci a fost alegerea lui Dumnezeu. A trebuit Avraam să facă alegeri? Da. A trebuit să se supună voii lui Dumnezeu? Categoric! Dar Dumnezeu nu l-a forțat niciodată. El a trebuit să se predea, dar a fost alegerea lui Dumnezeu. Avraam nu putea fi nimic dacă nu ar fi hotărât Dumnezeu totul.

Apostolul Pavel nu s-a trezit dimineața spunând: „Știți ce? Voi fi apostol al neamurilor.” Nu, ci el își croia drum să devină o persoană mare în Israel. El urca pe scara corporativă, cum spuneți voi, a religiei; el își croia drum spre o poziție, spre un loc, el prețuia altceva, dar a trebuit să considere toate acestea un gunoi ca să-L poată câștiga pe Hristos. Deci, el nu s-a trezit niciodată și a spus: „Știți ce? Cred că Dumnezeu are nevoie de mine ca să-I duc Adevărul.” S-ar putea să fi crezut că Dumnezeu are nevoie de el, de aceea a fost atât de zelos să-i ducă pe toți la închisoare, dar Dumnezeu avea un plan diferit de cel pe care și-l imaginase Pavel.

Ascultați, Isus S-a uitat la ucenicii Săi, și le-a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, și v-am rânduit să mergeți să aduceți rod și rodul vostru să rămână.” Astfel, a fost alegerea lui Dumnezeu, nu a fost alegerea lor.

Ați putea spune așa: „Ei erau supuși voii lui Dumnezeu pe care El o hotărâse fără să le ceară părerea și fără să le ceară permisiunea.” Iar noi suntem în aceeași barcă, prieteni! Și nu este că nu suntem recunoscători pentru că suntem în poziția în care ne aflăm, fiindcă suntem foarte recunoscători, dar nu noi am cerut aceasta. Nu am insistat, nu am presat, nu am încercat să-L conving pe Dumnezeu să mă facă copilul Său. Convingerea nu ar fi funcționat.

Eu nu m-am trezit niciodată dimineață să spun: „Știți ce? Eu vreau să fac parte din Mireasa din timpul sfârșitului.” Eu nu aveam habar că există o Mireasă a timpului de sfârșit; nu am știut ce făcea Dumnezeu în generația mea; nu am știut ce parte din Scriptură se împlinea în timpul meu și nu aveam nici o idee ce se întâmpla. Dar Dumnezeu a hotărât aceasta înainte de întemeierea lumii și S-a asigurat că, la momentul stabilit, eu și Cuvântul orei vom intra în contact unul cu celălalt și că exista deja un magnetism care era deja încorporat în sufletul meu, și care a făcut „clic”. Aceasta nu a fost alegerea mea, nu a fost planul meu, nu a fost dorința mea, ci a fost voia Lui, iar eu sunt extrem de recunoscător pentru aceasta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că m-a ales, pentru că a murit pentru mine, pentru că a făcut o cale pentru mine și pentru că a trimis Mesajul în calea mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că nu știu unde aș fi fost fără acest Mesaj, probabil naufragiat, deraiat și făcut praf undeva pe marginea drumului.

În marea Sa milă, har și dragoste, Dumnezeu a venit jos și m-a găsit unde eram, m-a apucat și m-a atras la El, prin harul Său. Eu pot să mă prefac că sunt umil cât vreau: „Nu știu, nu pot să spun…Nu vreau să spun că sunt Mireasă…Mi se pare prea multă mândrie.” Aceasta este neprihănire personală. Eu mă predau pur și simplu la ceea ce a făcut El deja, și spun: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Eu nu mă dau în spectacol pentru nimeni prefăcându-mă umil și drăguț, spunând că este mândrie să spun că sunt Mireasă. Ascultați, eu nu sunt vrednic de nici un lucru, nici de acest titlu, pentru că sunt un dezastru și eșuez tot timpul, dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Eu cred aceasta dar nu în mintea mea, pentru că în minte sunt întrebări tot timpul, dar aici jos, este Ceva ce mi-a pus Dumnezeu prin Cuvântul din acest timp din urmă, m-a adus la Viață și m-am conectat cu adevăratul „Eu”. Și nu folosește la nimic să respingem ceea ce a făcut Dumnezeu.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Pavel nu ar fi acceptat niciodată cuvintele lui Anania și ceea ce a vorbit Duhul prin Stâlpul de Foc, și ar fi spus: „Dar tu nu știi cât de rău sunt? Cum pot spune că sunt apostol? Cum pot spune că Dumnezeu va judeca lumea prin Evanghelia mea?” Aceasta este mândrie sau este Adevărul? Pavel se înălța pe sine sau doar a primit ceea ce a spus Dumnezeu despre el? Cred că este mândrie să-L supunem pe Dumnezeu ideilor noastre despre noi înșine și să nu primim ceea ce a spus El.

Trebuie să vină un moment în care va trebui să spunem: „Știi ceva? Eu nu știu. Arunc prosopul. Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Doamne, eu aș fi ales pe altcineva. Dacă aș fi fost în locul Tău, nu m-aș fi ales pe mine, nu mi-aș fi irosit timpul și efortul și nu aș fi ales pe cineva care te-a dezamăgit de atâtea ori. Dar, Doamne, Tu ai avut dreptul să alegi și ai ales, așa că eu spun: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!”

Așadar, acum vedem că prin Hristos și prin credință, binecuvântarea lui Avraam se odihnește peste noi.

În mesajul Astăzi această Scriptură este împlinită, din februarie 1965, fratele Branham a spus:

„Dar în această zi va veni o Sămânță împărătească super a lui Avraam. Exact aceasta va fi o Mireasă împărătească pentru Fiul Împărătesc promis. Așa cum am spus aseară, aceasta nu va fi o sămânță naturală, ci va fi o Sămânță spirituală. Trebuie să fie o Mireasă spirituală care se va ridica, care va fi Sămânța împărătească a credinței împărătești a Fiului Împărătesc a lui Avraam. Ea vine în scenă în zilele din urmă, iar timpul și locul sunt o promisiune care-i este dată Ei.

Conform Maleahi 4, o Scriptură, se va ridica un Mesaj care va zgudui (va întoarce) inimile oamenilor înapoi la părinții apostolici din nou. Trebuie să se ridice cineva în scenă, în puterea lui Ilie, un om al pustiei care va ieși și va avea un Mesaj care va merge direct înapoi la Cuvânt. Acesta este ceasul în care trăim.”

Ceasul pentru ce? Pentru Sămânța împărătească, Mireasa împărătească să se manifeste.

În mesajul Sărbătoarea Trâmbițelor, din iulie 1964, fratele Branham a spus:

„Și noi suntem Sămânța împărătească a lui Avraam, Mireasa.”

Credeți aceasta? Amin. Prin ce? Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.

Să mergem la Romani 4.3-8. Încă pun temelia pentru un gând pe care vreau să-l împărtășesc cu voi. Noi știm aceste lucruri, dar vreau să le privesc din nou.

„Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (Îmi place versetul acesta. Ce i s-a socotit lui Avraam ca neprihănire? Credința lui. El a crezut ce i-a spus Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Nu faptele lui, ci credința lui).

„Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat.”

Aceasta înseamnă că, dacă Avraam ar fi făcut ceva pentru a-și câștiga poziția, Dumnezeu i-ar fi datorat ceva, dar atunci nu ar mai fi fost har, ci datorie. De aceea, omul despre care a vorbit fratele Eugene, dacă s-ar fi lăsat de fumat și de droguri, dacă și-ar fi curățat el viața, apoi ar fi început să meargă la biserică și Dumnezeu l-ar fi mântuit, atunci Dumnezeu i-ar fi datorat ceva pentru toată munca pe care a făcut-o pentru a se curăța ca să poată merge la biserică. Atunci Dumnezeu i-ar fi datorat mântuirea. Așa funcționează mentalitatea noastră, aceasta este mintea noastră veche.

Dar dacă în ruina, dezastrul și eșecul său, omul se supune lui Dumnezeu iar Dumnezeu îi recunoaște credința, Dumnezeu vine, îl curăță, îl sfințește și îl umple cu Duhul Sfânt, atunci omul acela nu are cu ce să se laude, pentru că este numai har. Slavă Domnului!

„pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.

„Ferice” zice el, „de acela ale căror fărădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite!

Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul.”

Am pus aici Scriptura pe care tocmai am citit-o și am scos în evidență patru cuvinte.

Versetul 3: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Versetul 5: „…credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.”

Versetul 6: „…Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.”

Versetul 8: „Dumnezeu nu-i ține în seamă păcatul.”

Toate aceste cuvinte subliniate provin din același cuvânt grecesc. Este un singur cuvânt grecesc și toate sunt traduse, și sunt trei feluri diferite aici în care sunt traduse, dar acesta este cuvântul grecesc „legizomai”, și acestea sunt utilizările lui în Biblie. De nouă ori este folosit ca „a socoti”; de opt ori este folosit ca „a considera”; de șase ori ca „a recunoaște”; de patruzeci și unu de ori în Noul Testament, și înseamnă „a socoti, a număra, a calcula, a număra peste, a lua în considerare, a face o socoteală”. Iar metaforic, înseamnă „a pune în contul cuiva.”

 Așadar, „a pune în contul cuiva”. Aceasta înseamnă că, dacă cineva a mers la bancă și a pus un milion de dolari în contul meu, acești dolari mi-au fost socotiți mie. Ei mi-au socotit mie un milion de dolari. Cuvintele folosite în Biblie „a număra, a socoti, a considera,” toate sunt același cuvânt. Deci, acesta este sensul, iar dacă unul dintre voi este atât de generos încât merge la bancă și spune: „Vreau să trec în contul fratelui meu un milion de dolari”, ce am făcut eu ca să câștig acești bani? Mi-a fost socotit, mi-a fost numărat, mi-a fost acordat, mi-a fost dat ca un dar de dragoste.

Acum, haideți să ne întoarcem și să privim din nou la aceasta. Ce spune Scriptura în Romani 4.3? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Nu era vorba că Avraam era neprihănit, pentru că neprihănirea lui Avraam nu i-a fost socotită ca neprihănire. Aceasta nu are sens. El era neprihănit deja. Dar când era încă un idolatru păgân…A spus fratele Branham că Dumnezeu l-a chemat de acolo? Dumnezeu l-a chemat, iar când Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, neprihănirea a fost trecută în evidența și în seama lui: „Tu ești neprihănit!” Dar nu datorită faptelor lui. Înțelegeți? Dacă ar fi făcut fapte neprihănite și ar fi fost socotit neprihănit…Dacă eu aș fi câștigat un milion de dolari apoi l-aș fi pus la bancă, nu mi-ar fi fost socotiți, nu mi-ar fi fost acordați pentru că i-am câștigat eu. Și dacă Avraam a fost neprihănit, apoi Dumnezeu l-a numit neprihănit, nu l-ar fi socotit neprihănit, nu l-ar fi făcut El neprihănit. Corect?

Deci, nu faptele drepte ale lui Avraam l-au făcut neprihănit, ci credința în Cuvântul lui Dumnezeu a făcut aceasta. Și care Cuvânt a crezut el? Cuvântul care i-a fost dat în timpul și ceasul lui. El a crezut ce i-a spus Dumnezeu, Adevărul la timpul prezent. Aceasta face ca fiii și fiicele lui Dumnezeu să fie și Sămânța lui Avraam, până în zilele noastre. Ei, Sămânța lui Avraam, au crezut întotdeauna Adevărul la timpul prezent. De la începutul Bibliei și până la sfârșitul Bibliei, puteți găsi Sămânța lui Dumnezeu, pentru că ei primesc întotdeauna Adevărul la timpul prezent.

„Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat.” Dacă aș fi muncit pentru un milion de dolari apoi i-aș fi pus la bancă, sau dacă aș fi muncit pentru tine pentru un milion de dolari iar tu i-ai fi trecut în contul meu, mi-ai fi datorat acel milion de dolari.

Nu știu cum aș putea să vă fac să-mi datorați vreodată un milion de dolari. Poate doar zece. Ți-am măturat aleea iar tu mi-ai dat zece dolari. Atunci mi-ai dat neprihănirea prin ceva datorat, nu prin har. Dar, dacă m-ai iubi și ai decide fără nici un motiv, acum nu mai vorbim de zece dolari, ci fără nici un motiv mi-ai da un milion de dolari, va fi nevoie de har pentru a primi atât de mult. Vedeți diferența?

Aceasta a făcut Dumnezeu pentru Avraam și aceasta face Dumnezeu pentru Sămânța lui Avraam. Noi venim exact pe același drum.

„…pe când celui ce nu lucrează…” (înseamnă că nu ai câștigat-o), „…ci crede în Cel ce-l socotește neprihănit pe păcătos, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu fără fapte, îl socotește neprihănit.

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite!

Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul.”

Voi sublinia tot versetul 8: „Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul.” Vrei să spui că există oameni pe acest Pământ cărora Dumnezeu nu le va ține în seamă păcatul? Ce vrea să spună? „Frate Chad, el spune că poți scăpa nepedepsit cu orice?” Pe acest Pământ există un popor care poate scăpa nepedepsit cu orice, pentru că Hristos a plătit deja prețul pentru Sămânță. Trebuie să vină la pocăință? Absolut! Trebuie să se predea? Categoric! Dar Dumnezeu nu le va socoti păcatul. „Ferice de omul căruia Dumnezeu nu-i ține în seamă păcatul.” Cine a spus aceasta? David. A făcut David vreodată ceva greșit? Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu! David a fost descoperit ce a greșit, ce a făcut rău, el a făcut o nelegiuire dincolo de orice și-ar fi imaginat oricare dintre noi, și cum a afectat viețile și împărăția.

Când profetul Natan l-a demascat și i-a spus: „Tu ești acela!”, David a spus: „Sunt vinovat. Am păcătuit.” Și următoarea frază din gura lui Natan, a fost: „Dumnezeu ți-a iertat păcatul!” Dumnezeu nu i-a socotit păcatul lui David. Desigur, David a trebuit să recunoască, a trebuit să se predea, dar Dumnezeu nu i-a spus: „Ești un păcătos.” Sau: „Ești un păcătos pentru totdeauna.” Nu. El nu i-a socotit aceasta fiului Său, ci pentru că David s-a predat și a crezut, Dumnezeu a continuat să-l socotească neprihănit. Nu pentru că David a meritat, ci pentru că Dumnezeu a hotărât aceasta. Mă bucur că Biblia este sinceră.

Așadar, ferice de omul căruia Domnul nu-i ține în seamă păcatul. Vreau să fiu unul dintre acei oameni; vreau să fiu unul dintre acei oameni cărora Dumnezeu nu le va socoti păcatul. Aceasta este temelia mea.

„Ferice de omul căruia Domnul nu-i ține în seamă păcatul.” (Eu nu pot să mă gândesc la o binecuvântare mai mare). „Ferice de omul căruia Domnul nu-i ține în seamă păcatul.

Atunci această binecuvântare vine numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire.”

Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință, când era netăiat împrejur. Și aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică să li se socotească și lor neprihănirea aceasta.”

Adică nouă, care nu suntem evrei și nu ținem Legea. Când a venit la noi…El i-a arătat un netăiat împrejur care a fost chemat înainte de a fi tăiat împrejur. El l-a chemat pe Avraam care a crezut și aceasta i s-a socotit ca neprihănire, iar tăierea împrejur i-a fost dată ca o pecete a credinței lui. Și aceasta ca să poată veni la noi. Întregul scop al acestui lucru, este pentru ca el să fie tată. Tată? Cine este tatăl meu? Avraam. Ce primesc eu dacă el este tatăl meu? Atunci sunt un fiu, sunt Sămânța lui. Și dacă sunt copilul lui, primesc făgăduința lui Avraam. Atunci binecuvântarea lui Avraam poate veni peste neamuri.

„…ca să fie tatăl tuturor celor ce cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur, ca să li se socotească și lor neprihănirea aceasta.”

Deci, aceasta nu i-a fost dată numai lui Avraam, ci Avraam, ca tată, a primit ceea ce vor primi și copiii lui, pentru că el este tatăl tuturor celor ce cred. Slavă lui Dumnezeu!

„…ca să li se socotească și lor neprihănirea aceasta;

și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credință.”

Cu alte cuvinte, când Dumnezeu spune: „Vei fi moștenitorul tuturor”, aceasta se întâmplă pe temeiul neprihănirii care se primește prin credință.

„Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită,

pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca credința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam; nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru Sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.”

Este Avraam tatăl vostru? Amin. Dacă sunteți credincioși, Avraam este tatăl vostru. El este tatăl nostru, al tuturor. Aceasta înseamnă că sunt un beneficiar al binecuvântării și a făgăduinței lui Avraam. Vedeți? Copiii lui Avraam au crezut așa cum a crezut tatăl lor, Avraam.

Dumnezeu nu i-a cerut lui Avraam să creadă ce se întâmplase cu sute de ani înainte când Noe a construit corabia. Desigur, el a crezut aceasta; sau scrierile lui Iov, ci Dumnezeu i-a cerut să creadă Adevărul cu care a venit la el. Aceasta i-a cerut Dumnezeu să creadă. Astfel, de la începutul Bibliei și până la sfârșitul Bibliei, mântuirea s-a bazat întotdeauna pe același lucru; s-a bazat întotdeauna pe primirea Cuvântului pentru ziua ta. Întotdeauna. Aceasta nu s-a schimbat niciodată. Întotdeauna a fost așa. Și neprihăniți au fost declarați cei care au primit Adevărul din ziua și ceasul în care trăiesc. Aceștia sunt Sămânța lui Avraam. Slavă lui Dumnezeu! Prin harul Său, sunt ceea ce sunt!    

Să mergem la Geneza 20.1-7. Noi cunoaștem foarte bine această poveste, dar s-o privim acum împreună.

„Avraam a plecat de acolo în țara de miazăzi, s-a așezat între Cades și Șur, și a locuit ca străin în Gherar.

Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis și a luat pe Sara.”

Aceasta este o parte interesantă a Scripturii pentru că are loc după întâlnirea de pe Câmpiile Mamre, din Geneza 18, când Dumnezeu a venit la Avraam în trup, i-a vorbit și a descoperit gândurile din inima Sarei care se afla în cortul din spatele Lui. Fratele Branham ne-a spus că atunci când s-au trezit, trupurile lor erau schimbate, ei au fost întineriți din nou, și aici vedem că ei s-au dus în Gherar, și regele din Gherar a vrut-o pe această tânără fată, bătrână de optzeci de ani, care era frumoasă, mai frumoasă decât oricare din regatul său. El a vrut ca această bătrână să fie prințesa lui. Dar Dumnezeu arăta ceva ce s-a întâmplat după întâlnirea cu Dumnezeu, când i-a readus în starea lor când erau tineri, pregătindu-i pentru primirea seminței.

Așadar, pentru a se salva, Avraam a făcut o înțelegere cu soția sa, aceasta fiind a doua oară când Avraam făcea aceasta. Prima dată a fost în Egipt. Când au mers în Egipt, Avraam a spus: „Acum, tu ești o femeie frumoasă…” Aceasta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. „Ești o femeie frumoasă la privit și ei vor spune: „Este soția lui”, așa că mă vor ucide ca să te poată avea.” Și a adăugat: „Fă-mi această favoare, oriunde mergem, spune că ești sora mea.” Și așa au făcut. Ei s-au dus în Egipt, iar prinții lui Faraon, au luat-o pe Sara și au dus-o la Faraon, având de gând s-o facă una dintre prințesele lui Faraon. Dar dintr-o dată totul a fost descoperit și s-a aflat, așa că Faraon i-a trimis departe.

Astfel, acum este a doua oară când Avraam face aceasta. Ei merg în Gherar și-i spune regelui Abimelec că Sara este sora lui, așa că regele a luat-o. Dar, priviți:

„Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec și i-a zis: „Iată, ești un om mort, din pricina femeii pe care ai luat-o căci este nevasta unui bărbat.”

Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar și un neam nevinovat?

Nu mi-a spus el că este sora sa? Și nu a zis ea însăși că el este fratele lui? Eu am lucrat cu inimă curată și cu mâini nevinovate.”

Dumnezeu i-a zis în vis: „Știu și Eu că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te-am ferit să păcătuiești împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea.

Acum, dă omului nevasta înapoi, căci el este profet, se va ruga pentru tine și vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să știi că vei muri negreșit, tu și tot ce este al tău.”

Abimelec s-a sculat dis-de-dimineață, a chemat pe toți slujitorii săi și le-a spus tot ce se întâmplase. Și oamenii aceia au fost cuprinși de o mare spaimă.

Abimelec a chemat și pe Avraam și i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Cu ce am păcătuit eu împotriva ta de ai făcut să vină peste mine și peste împărăția mea un păcat atât de mare? Ai făcut față de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.”

Și Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”

Avraam a răspuns: „Îmi ziceam, fără îndoială, nu este nici o frică de Dumnezeu în țara aceasta și că au să mă omoare din pricina nevestei mele.”

Noi vedem desfășurarea acestei povești, și pe măsură ce se desfășoară vedem că Abimelec nu a făcut nimic greșit. Câți sunteți de acord că Abimelec este nevinovat? Amin. Cine era vinovat? Avraam. Era Avraam vinovat? Da. Era vinovată Sara? Da. Ea și-a ascultat soțul, dar tot a mințit. Amândoi au mințit. Ei bine, a fost un fel de minciună nevinovată, pentru că știți că aveau doar același tată. Deci, erau frate și soră doar pe jumătate. Dar, minciuna nu a fost că erau frate și soră, ci minciuna a fost că au omis adevărul: „Suntem soț și soție.”

Așadar, ei au ajuns în această situație prin care Avraam și-a salvat propria piele. Sara a fost dusă la regele din Gherar, iar Dumnezeu a venit la Abimelec și a început să-i arate un vis. Să citim din nou versetul 4, apoi versetul 3:

„Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar și un neam nevinovat?

Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec și i-a zis: „Iată, ești un om mort, din pricina femeii pe care ai luat-o căci este nevasta unui bărbat.”

Priviți ce i-a spus Dumnezeu la început: „Abimelec, ești un om mort, pentru că ai luat soția unui bărbat.” Dar Abimelec a răspuns: „Ce? Stai puțin, eu nu am făcut nimic rău. Tu știi că am lucrat cu inimă curată și cu mâini nevinovate. Și ea, Doamne, Tu știi că a spus…și el a spus…” Și Domnul i-a spus: „Știu, de aceea te-am împiedicat să păcătuiești împotriva Mea, te-am împiedicat să te atingi de ea. Aceasta este mila Mea pentru tine, dar ca să rezolvi această problemă, trebuie să mergi la Avraam și să-l rogi să se roage pentru tine, pentru că, dacă nu o faci, ești terminat.”

Oricine altcineva poate interpreta aceasta ca pe ceva de necrezut. Mai degrabă ai crede că Avraam ar trebui să meargă la Abimelec să ceară milă și iertare, nu-i așa? Pentru că Avraam îi datora scuze lui Abimelec, el ar fi trebuit să meargă la Abimelec și să-i spună: „Te rog, iartă-mă și roagă-te pentru mine ca Dumnezeu să mă cruțe pentru ceea ce am făcut.”

Abimelec a spus: „De ce ai făcut aceasta? Cu ce v-am supărat? De ce ați adus aceasta asupra regatului nostru?” Și Avraam a răspuns: „Am crezut că în locul acesta nu este nici o frică de Dumnezeu și că mă vor ucide din cauza ei.” Dar Avraam l-a judecat greșit pe Abimelec, a fost o presupunere și o judecată greșită cu privire la Abimelec. Iar Abimelec a dovedit că se temea de Domnul, pentru că Dumnezeu a venit la el și el I-a răspuns lui Dumnezeu. Avraam a fost cel care a avut o prejudecată greșită. Ca om, el a presupus că ei nu se temeau de Domnul, dar Avraam a greșit. Avraam a greșit de două ori. Mai întâi, el s-a înșelat în presupunerea sa despre Abimelec și a greșit în minciuna și acțiunea sa. Dar, iată că Abimelec este acela care suportă consecințele pentru acțiunea lui Avraam. Dar, în mila Sa, Dumnezeu a venit la Abimelec și i-a spus: „Ascultă, ești un om mort. Ești terminat, cu tine s-a terminat dacă nu dai înapoi soția acelui bărbat.”

Ascultați, există ceva foarte diferit între Sămânța predestinată a lui Dumnezeu și restul lumii. Indiferent cât pare de dur, indiferent cât este de greu de înțeles, este un adevăr biblic absolut.

Avraam a fost complet greșit iar Abimelec a fost sută la sută nevinovat și sincer. Dar, pe cine voia să nimicească Dumnezeu, pe Avraam sau pe Abimelec? Biblia nu este corectă, dar este dreaptă. Dacă Biblia ar fi corectă, nu m-ar putea primi niciodată; eu n-aș putea fi salvat niciodată; nu aș putea fi niciodată a Lui dacă ar juca corect. Dar mă bucur atât de mult că El are un Plan, iar Planul Lui este drept, pentru că El este sfânt, milostiv, bun și binevoitor. El este toate acestea laolaltă și are un fel aparte de a acționa prin toate acestea.

Eu nu înțeleg întotdeauna cum să gestionez toate acestea, nu pot să-mi dau seama întotdeauna ce este bine și ce este rău și ce ar trebui făcut în fiecare împrejurare. Ca ființe umane, noi citim această poveste și…Ascultați, dacă această poveste s-ar fi întâmplat în zilele noastre? Să presupunem că se întâmplă în anul 2025, și ți se cere să faci parte din juriu. Pe cine condamni? Pe cine declari vinovat? Pe cine pedepsești?

Aceasta arată doar că noi nu judecăm așa cum judecă Dumnezeu. Ideile noastre omenești despre ce este corect, despre ce înseamnă dragoste, ideile noastre omenești nu se încadrează în acest pasaj biblic. Dar Dumnezeu știe cel mai bine. El știe ce face. El a hotărât.

Dacă mergem la versetul 17-18, citim:

„Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, și Dumnezeu a însănătoșit pe Abimelec, pe nevasta și roabele lui, așa că au putut să nască.

Fiindcă Dumnezeu încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.”

Judecata lui Dumnezeu începuse deja, și singurul mod prin care Dumnezeu avea să ridice această judecată de peste Abimelec, casa lui și tot ce se afla sub conducerea lui, singura modalitate prin care Dumnezeu ridica aceasta, era dacă Avraam se ruga pentru el. Avraam, partea vinovată, Avraam mincinosul, Avraam lașul, nu știu, dar pentru mine aceasta este uimitor, sfidează orice logică și raționament, și totuși este Dumnezeu.

Despre multe dintre aceste lucruri am vorbit, dar haideți să le privim dintr-un alt unghi.

Să presupunem că sunteți Avraam și dintr-o dată se întâmplă toate acestea și totul iese la suprafață, iar Abimelec spune: „Acesta este Dumnezeu care a venit la mine în vis și mi-a spus că sunt mort și întreaga noastră națiune este pierdută. Suntem cu toții în necaz dacă nu te rogi pentru mine.” Tu ești Avraam și ești implicat în tabloul acesta.

Eu sunt sigur că înainte de scena aceasta, Avraam se ruga pentru că soția lui fusese deja despărțită de el, ea fusese luată și dusă la palatul regelui, iar el se pregătea s-o ia ca să fie o altă mireasă pentru el. Fără îndoială, Avraam a spus: „Ce se întâmplă, Doamne? Ce am făcut? Soția mea, promisiunea Ta, ceea ce ai spus, linia seminței, acum ea va fi… Nu știu ce să fac. Ce ar trebui să fac?” Și Dumnezeu a intrat în scenă în mod supranatural pentru a-Și proteja propriul Său Cuvânt, pentru a-Și proteja propriul slujitor, și El a făcut ceea ce trebuia să facă.

Astfel, Abimelec a venit la Avraam și i-a spus: „De ce Avraam? De ce? Te-am tratat rău? Nu te-am primit, nu ți-am dat un loc pentru turmele și cirezile tale? Nu te-am primit în împărăție? Cu ce te-am supărat? De ce mi-ai făcut una ca aceasta?” Și Avraam i-a răspuns: „Pentru că am crezut că ești un păcătos de rang înalt și nu te temi de Dumnezeu.” El a înrăutățit lucrurile. Explicația lui era: „Nu am avut încredere în tine.”

Ascultați, acum sunteți Avraam, și Abimelec a spus: „Dumnezeu mi-a spus că trebuie să te rogi pentru mine, altfel suntem toți pierduți. Ai putea acum să te rogi pentru mine? Te rog.” Și înainte ca Avraam să se roage, el spune: „Iată o grămadă de aur, o pereche de boi și toate darurile acestea sunt răsplata pentru eșecul tău, pentru greșeala ta, pentru minciunile tale și pentru lașitatea ta. Îți voi da toate aceste premii, te voi îmbogăți și mai mult și-ți voi da mulți arginți pentru soția ta ca s-o restaurezi, ca s-o răscumperi. Îți dau toate acestea și te rog să te rogi pentru mine.”

Dacă ai fi fost tu, fața ta s-ar fi înroșit de rușine din cauza lașității tale, din cauza minciunii tale, pentru că îți dai seama de consecințele acțiunii tale asupra unei alte ființe umane; îți dai seama că aceasta a fost condamnată să moară și că o națiune întreagă s-ar fi prăbușit din cauza comportamentului tău greșit, din cauza minciunii tale. Și ce fel de rugăciune s-a rugat el? Te-ai simți foarte sigur pe tine în rugăciunea ta dacă ai fi în locul lui Avraam? Te-ai simți ca fiul super neprihănit al lui Dumnezeu, moștenitorul lumii?

Din partea mea, nu ar exista absolut nici o mândrie în acea rugăciune; nu ar exista absolut nici o auto glorificare; n-ar exista absolut nici o încredere în sine, nici o siguranță de sine. Știți cum ar fi rugăciunea mea? Nu știu ce a spus Avraam, așa că nu încerc să adaug nimic la Biblie, ci vă spun doar cum m-aș ruga eu dacă aș fi în această situație: „Doamne, Dumnezeule, îmi pare rău. Tu știi că nu este vina lui Abimelec, ci este vina mea. Doamne, Te rog să-l ierți, pentru că este vina mea.”

 Voi cum v-ați ruga după tot ce s-a întâmplat? Ați spune ceva de genul: „Uite, Abimelec, ți-am spus să nu te pui cu mine.” Nu poți spune așa ceva. Ți-ar fi complet rușine de tine însuți și ai vrea să te ascunzi undeva într-o groapă și să mori, pentru că tot ce făceai era expus, Dumnezeu știa, iar acțiunile tale distrugeau o viață. Cred că aceasta te-ar face să te târăști pe genunchi și să spui: „Oh, Doamne, îmi pare atât de rău că am făcut aceasta și acțiunile mele au adus acest rău peste acești oameni. Doamne, Te rog să-i ierți de dragul meu și să nu-i tragi la răspundere pentru nimic din toate acestea, pentru că nu este vina lor, ci este vina mea.”

Și Dumnezeu a auzit rugăciunea lui Avraam, nu rugăciunea lui Abimelec. Chiar dacă Avraam a fost cel greșit, mincinosul, lașul, totuși el a fost singurul care a putut să-l elibereze pe Abimelec. De ce? Pentru că Avraam avea promisiunea, el era copilul lui Dumnezeu, și Dumnezeu era cu el, nu cu Abimelec. Starea lui Avraam nu se baza pe conduita lui, ci se baza pe poziția lui înaintea lui Dumnezeu. Pentru că nu Avraam L-a ales pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a ales pe Avraam; Dumnezeu l-a hotărât pe Avraam; Dumnezeu i-a spus lui Avraam cine era El, iar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Avraam nu a făcut nimic ca să merite aceasta, nu a câștigat nimic, nu a fost un om drept, ci el a avut doar capacitatea de a crede Glasul lui Dumnezeu când L-a auzit în acea zi. Și crezând acel Glas, a devenit moștenitorul promisiunii, a devenit cel de care Se ocupa Dumnezeu pe Pământ. El Se ocupa de Avraam pentru că Avraam era profetul Lui, iar Dumnezeu veghea asupra lui.

Chiar dacă Avraam era un eșec total, Dumnezeu nu l-a condamnat, nu i-a imputat nedreptatea făcută, nu i-a socotit păcatul, ci a continuat să-l țină și să-l socotească neprihănit. Astfel, Avraam avea rugăciunea care putea să-l elibereze pe cel nevinovat. Cel vinovat se ruga pentru cel nevinovat, iar Dumnezeu îl va asculta. Dumnezeu îi va auzi doar pe cei vinovați.

Ascultați, când umanitatea ta va putea înțelege aceasta, întoarce-te și vorbește cu mine, pentru că natura noastră umană, ideile noastre omenești și umanismul nostru despre dreptate și egalitate, toate acestea sunt idei umaniste, și nu sunt gândurile lui Dumnezeu. Aceasta este o idee a culturii moderne de egalitate, dreptate și chiar pentru orice, dar Dumnezeu nu a gândit niciodată așa, și mă bucur că nu a făcut-o.

Eu cred că Avraam a învățat ceva din aceasta. Dacă aș fi fost eu, aș fi învățat ceva. Eu sunt foarte atent pentru că nu vreau să introduc în Biblie lucruri care nu sunt în Biblie, dar tot ce pot vedea, este că Avraam era un om cu aceleași pasiuni ca și noi. Dacă eu aș fi în această situație, aș pleca de acolo, aș renunța: „Oh, Doamne, nu merit acest fel de har. Doamne, îmi pare rău, sunt nevrednic.” Aș pleca de acolo realizând cât sunt de periculos pentru alți oameni, și cât de atent aș vrea să fiu din acel moment la felul cum mă comport cu alte ființe umane.

Voi spuneți: „Este în ordine cu Avraam, dar ce se întâmplă cu Sămânța lui Avraam?” Suntem noi Sămânța lui Avraam? Facem parte din aceeași promisiune?

Dumnezeu a spus lui Avraam în Geneza 12: „Te voi face o binecuvântare.” Avraam trebuia să fie o binecuvântare, dar aici, el devenise pentru Abimelec un blestem, iar singura modalitate prin care Abimelec putea fi binecuvântat, era ca Avraam să fie binecuvântarea lui. Când citesc o poveste ca aceasta, în mine nu este nimic care să mă facă să vreau să-mi umflu pieptul și să spun: „Eu sunt un copil al lui Avraam”, ci când o citesc, spun: „Doamne, fă-mă să fiu atent!” Să fiu atent, pentru că, dacă aceasta este realitatea, dacă acesta este felul în care El Se poartă cu Avraam și Sămânța lui, dacă cei care te binecuvântează sunt binecuvântați, și cei care te blestemă sunt blestemați, dacă acest lucru este valabil și astăzi, atunci Dumnezeu să mă ajute, pentru că am fost binecuvântat să fiu o binecuvântare, nu un blestem. Eu nu vreau să fiu un blestem pe acest Pământ, ci vreau să fiu o binecuvântare.

Acum vreau să priviți la Iov 1.6-8:

„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor.

Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea Pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”

Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nimeni nu este ca el pe pământ. Este un om desăvârșit și drept, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.”

Așa îl vedea Dumnezeu pe Iov. Iov era o altă Sămânță predestinată a lui Dumnezeu, un alt om pe care Dumnezeu l-a rânduit, l-a ales și căruia Dumnezeu i-a socotit neprihănirea. Și Dumnezeu i-a spus Satanei: „Nimeni nu este ca Iov. L-ai văzut? Eu știu că îi încerci pe toți, dar ce zici de el? El este un om desăvârșit și drept, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.” El este încă unul dintre copiii lui Dumnezeu, dar acum, Iov era sub suferința adusă de diavolul. Mai întâi, i-au fost afectate toate bunurile și toate afacerile, apoi copiii și la urmă el însuși, fiind acoperit de furunculi și acum stătea pe o grămadă de cenușă.

Iov și-a pierdut toată averea, dar avea trei prieteni drăguți care au venit să-i ridice moralul, spunându-i că era un păcătos, că ceva nu era în ordine cu el și că se afla sub judecățile lui Dumnezeu. Dar Iov a început să se certe cu ei și am să vă arăt doar puțin din dialogul lor, ca să vedeți că Iov era puțin tăios, sarcastic și aspru în dialogul lui cu ei. Mie mi se pare că Iov și-a pierdut răbdarea cu prietenii săi.

În Iov 12.1-3, Iov a luat cuvântul și a zis:

„S-ar putea zice, în adevăr, că voi sunteți neamul omenesc, și că odată cu voi va muri și înțelepciunea.” (Adică, Iov era puțin sarcastic, ironic? Poate fi?)

„Am și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi?”

El le-a zis: „Da. Adică, cu cine vorbiți? Credeți că eu nu știu deja aceasta? Fără îndoială, voi sunteți neamul omenesc și înțelepciunea va muri odată cu voi, pentru că voi sunteți singurii care știți ceva. Dar, este evident că toți știu ceea ce mi-ați spus.”

Îmi pare rău că am adus aceasta, dar aceasta este versiunea modernă a Bibliei, Biblia secolului douăzeci și unu. Dar, cam aceasta le-a spus el. Ascultați, vreau să vedeți doar că Iov nu este atent, nu este evlavios, nu este excesiv de religios, ci era la capătul puterilor, era frustrat, avea dureri, era terminat și a ripostat violent.

Iov 13.1-5:

„Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit și a luat seama.

Ce știți voi, știu și eu, nu sunt mai pe jos decât voi. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.

Căci voi sunteți niște făuritori de minciuni, sunteți cu toții niște doctori de nimic.

O, de ați fi tăcut, ce înțelepciune ați fi arătat!”

Iov a avut niște remarci bune. Știți, dacă trimitea aceasta într-un mesaj pe grup, noi îi trimiteam înapoi mingi de foc, degete mari ridicate în sus și flăcări. „I-ai prins de data aceasta!”

Îmi place să citesc Biblia, pentru că este uimitor că tot ce trăim, este scris în Biblie. Totul, prieteni!

Să mergem la Iov 16.1-5:

„Iov a luat cuvântul și a zis: „Astfel de lucruri am auzit eu des, voi toți sunteți niște mângâietori jalnici.” (S-ar putea să vreți să puneți aceasta în buzunarul din spate).

„Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt? Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?

Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu? V-aș copleși cu vorbe, aș da din cap la voi,

v-aș mângâia cu gura și aș mișca din buze, ca să vă ușurez durerea?”

El a spus: „Eu nu aș face ce faceți voi, ci v-aș fi de ajutor. Dar voi sunteți niște mângâietori jalnici, sunteți doctori fără nici o valoare și voi știți ce știu și eu. Voi credeți că sunteți neamul omenesc și că înțelepciunea va muri odată cu voi.”

Cred că Iov era frustrat, era furios și riposta urât la lucrurile pe care i le spuneau ei. Iov a început să se apere în fața lor și a început să se umfle până în punctul în care a început să-L acuze pe Dumnezeu că este nedrept. În atacul violent împotriva lor, numindu-i mângâietori jalnici și doctori fără valoare, atacându-i violent, el a început să-L acuze pe Dumnezeu că nu este drept, pentru că își apăra propria dreptate în fața celor care-l acuzau că este un păcătos ascuns. Deci, pentru a se apăra, el trebuia să-L coboare pe Dumnezeu ca să se poată ridica pe sine. Aceasta l-a băgat pe Iov în necazuri cu Dumnezeu.

Apoi, Dumnezeu a venit la Iov și i-a spus:

„Domnul a vorbit lui Iov, și a spus: „Îl va învăța pe Cel Atotputernic cel ce se ceartă cu El? Cel ce mustră pe Dumnezeu să Îi răspundă.”

Iov, ești tu profesorul Meu? „Cine mustră pe Dumnezeu, să Îi răspundă. Tu, care Mă corectezi, dă-Mi un răspuns.”

„Iov a răspuns Domnului, și a zis: „Iată, eu sunt un nemernic. Ce să-Ți răspund? Îmi voi pune mâna la gură.

O dată am răspuns, dar nu voi mai răspunde; da, de două ori, dar nu voi mai continua.” (Iov 40.1-5).

Iov avea spirit, avea înțelepciune, avea o minte ageră și o limbă ascuțită. După aceea, Dumnezeu a spus: „Oare tu, care te cerți cu Cel Atotputernic, Îl vei învăța? Iov, ai tu ceva să Mă înveți? Cine mustră pe Dumnezeu, să-I răspundă. Ai adus corecții, ai vorbit despre ce este corect și ce nu este corect; ce fapte ar trebui să fac sau ce nu ar trebui să fac. Acum, sunt aici. Ce-ar fi să folosești puțin din umorul tău ascuțit cu limba ta ascuțită și reproșurile tale, la adresa Mea?” Și Iov a spus cel mai bun lucru pe care putea să-l spună: „Sunt un nemernic. Ce să-Ți răspund? Îmi voi pune mâna la gură. Am răspuns o dată dar nu voi mai răspunde; de două ori, dar nu voi mai continua.”

„Domnul a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt, și a zis:

„Încinge-ți acum coapsele ca un bărbat. Eu te voi întreba, iar tu să-Mi răspunzi.

Vei anula tu judecata Mea? Mă vei condamna ca să poți fi drept? Ai de gând să mă condamni ca să rămâi drept?”

Apoi, Dumnezeu a intrat într-un dialog cu Iov, dar el nu răspundea. Acum știa suficient ca să-și țină gura închisă. Dumnezeu a intrat într-un monolog despre Cine este El, ce a făcut, ce a pus la cale, și l-a întrebat pe Iov: „Poți să-ți dai seama de aceasta? Poți răspunde la întrebarea aceasta? Știi răspunsul la aceasta? Cunoști tu toate lucrurile? Tu, care ești atât de deștept și știi ce este bine și ce este rău.”

Și Dumnezeu l-a pus pe Iov la locul lui. L-a pus Dumnezeu pe Iov la locul lui? Amin. Iov și-a pus prietenii la locul lor, dar după aceea a venit Dumnezeu și l-a pus pe Iov la locul lui.

În Iov 42.5-6, Iov a spus:

„Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.

De aceea, mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

L-a corectat Dumnezeu pe Iov? A înțeles Iov corecția? A înțeles Iov ideea? Cred că eu aș fi înțeles-o. Dar auziți ce a spus în continuare:

„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

Ce? Dumnezeu tocmai l-a corectat pe Iov și acum îl apără?

„Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov, și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”

Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a primit de asemenea pe Iov.”

I-a primit Dumnezeu pe ei? Nu. Dumnezeu l-a primit pe Iov pentru că a primit rugăciunea lui. Dumnezeu i-a primit pe ei datorită rugăciunii lui Iov.

„Dumnezeu a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.”

Aceasta este o întorsătură ciudată a evenimentelor. Acei prieteni au venit și l-au acuzat pe Iov  și au vorbit în Numele lui Dumnezeu. Ei i-au spus lui Iov: „Ascultă, Dumnezeu nu judecă pe nedrept. Tu ai făcut ceva greșit. Toate acestea ți se întâmplă pentru că tu trebuie să-ți cercetezi inima. Ești un păcătos ascuns și bla, bla, bla, și toate celelalte.” Și Dumnezeu a ascultat tot timpul, iar lui Dumnezeu nu I-au plăcut toate acestea.

Apoi, în apărarea sa, Iov a început să-L pună pe Dumnezeu la încercare: „Eu n-am făcut nimic greșit, nu știu de ce face Dumnezeu aceasta. Dacă aș putea să-I bat la ușă, mi-aș apăra cauza înaintea Lui și I-aș spune: „De ce mi-ai făcut aceasta?” Și când totul a fost spus și făcut, Dumnezeu a auzit totul, dar poziția lui Iov față de Dumnezeu era diferită de poziția celor trei prieteni.

Astfel, Dumnezeu a venit și l-a corectat pe Iov. Categoric! Dumnezeu are dreptul să-Și corecteze copiii. El Își va corecta întotdeauna copiii. Dar după ce Dumnezeu l-a corectat pe Iov și Iov a fost pus la locul lui, după ce Iov s-a smerit și s-a întors la locul unde trebuia să fie, Dumnezeu a venit la cei trei și le-a spus: „Ascultați, voi nu ați procedat corect și nu ați vorbit atât de drept cum a vorbit slujitorul Meu Iov. De aceea, luați șapte viței și șapte berbeci, pentru că trebuie să aduceți această jertfă.” Dumnezeu nu a cerut ca Iov să facă aceasta. Apoi, a spus: „Mergeți la robul Meu Iov și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu se va ruga pentru voi, fiindcă pe el îl voi primi.” Dumnezeu nu a primit cei șapte viței și cei șapte berbeci ai lor și toate rugăciunile lor, ci l-a primit numai pe Iov. Și Iov s-a rugat, iar Dumnezeu l-a primit de asemenea pe Iov. Iov s-a rugat și Dumnezeu i-a iertat pe cei trei.

Acum mă întreb: Cum a fost rugăciunea lui Iov? Vă imaginați cum a fost pus la locul lui de Dumnezeu? Cum Dumnezeu a coborât într-un vârtej a cărui forță a zguduit tot ce era în jur, apoi te mustră până acolo că spui: „Sunt un nemernic!” Apoi te pocăiești în țărână și cenușă și recunoști că ești un nimic. Și imediat ce ajungi în cel mai de jos punct și îți dai seama că ești un eșec absolut, că ești un nimic, că ai vorbit împotriva lui Dumnezeu și te pocăiești în cenușă și țărână. Apoi, Dumnezeu le spune prietenilor lui Iov: „Ei bine, Eu îl iubesc pe Iov. Iov este slujitorul Meu și el a spus lucruri bune despre Mine. Acum, veniți aici și lăsați-l pe Iov să se roage pentru voi.”

Ce fel de rugăciune credeți că a făcut Iov? „Vă văd doctori fără valoare; sunteți niște mângâietori jalnici. V-am spus…” Eu nu cred că Iov a spus aceasta; nu cred că aceasta a fost atitudinea lui Iov, ci cred că probabil Iov a spus: „Doamne, Te rog să-i ierți. Acum îmi dau seama că nu au vrut, ci ei au făcut cu mine ce am făcut eu cu Tine.” Astfel, Iov a mijlocit pentru cei trei prieteni, pentru că era singurul care putea face aceasta. Și Dumnezeu l-a primit pe Iov, nu pe ei. Și dacă Iov nu s-ar fi rugat pentru ei, cred că ar fi ajuns în aceeași situație în care a ajuns și Abimelec. Așadar, Dumnezeu a trebuit să-l primească pe Iov, iar ei au trebuit să vină la Iov ca să fie acceptați de Dumnezeu, deoarece Iov era legătura dintre ei și Dumnezeu. Iov trebuia să-L roage pe Dumnezeu să-i ierte, ca să poată merge mai departe. Și Iov s-a rugat și a fost acceptat.

Când Iov s-a smerit, și-a schimbat complet tonul cu privire la cei împotriva cărora s-a năpustit cu limba și cu cuvinte tăioase, cu critici și insulte; cu mingi de foc, cu ridicarea degetului mare în sus și bătăi din palme pe grupul de Chat. Nu i-a mai numit „mângâietori jalnici” nici „doctori fără valoare” și nu și-a mai umflat pieptul spunând: „Știu și eu ce știți voi. Se pare că vă credeți mai deștepți.” Nu, ci el a spus: „O, Doamne, Te rog să treci cu vederea păcatul lor. Doamne, ce au spus despre mine nu a fost corect, dar și eu am greșit. O, Doamne, poate eu i-am împins la aceasta prin ceea ce am spus; poate i-am întărâtat cu cuvintele mele; poate eu i-am împins să vorbească așa prin comportamentul meu. Te rog să-i ierți, Doamne!” Și Dumnezeu l-a primit pe Iov.

Aceasta nu înseamnă că lui Elifaz nu i-a părut rău; nu înseamnă că lui Țofar nu i-a părut rău; nu înseamnă că ei nu s-au pocăit, dar ei au avut nevoie de Iov, pentru că Iov avea o poziție specială înaintea lui Dumnezeu față de ei.

Când citesc o poveste ca aceasta și una cu Abimelec, mă face să spun: „Oh, Doamne, ajută-mă să fiu atent!” Eu nu cred că putem ajunge în punctul în care să spunem: „Sunt Mireasă! Sunt Mireasă!…”  Da, eu cred aceasta prin credință și Îi sunt veșnic recunoscător lui Dumnezeu că în mine este Ceva care poate spune: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce El a spus că sunt.” Eu chiar cred aceasta, dar mă gândesc că, pe măsură ce înțelegem mai bine, ne maturizăm și ajungem într-un punct diferit iar atitudinea noastră trebuie să se schimbe complet.

Noi spunem: „Dacă sunt Sămânța lui Avraam și moștenitorul făgăduinței; dacă sunt într-o poziție cu Hristos, într-o poziție unică în toată lumea unde sunt doar câțiva prin predestinare, atunci, ajută-mă Doamne, să fiu atent cum mă port cu alte ființe umane și cum le vorbesc. Dacă ei pot avea probleme din cauza felului cum îmi vorbesc, ajută-mă să fiu atent la felul în care le vorbesc.

Cineva s-ar putea condamna din cauza acțiunilor pe care le au împotriva mea pentru că sunt sub promisiunea lui Avraam, pentru că sunt parte din Hristos și sunt unul din copiii lui Avraam prin credință, și sunt sub promisiunea lui Avraam, atunci același lucru este valabil pentru viața mea, așa cum a fost pentru a lui Avraam. Toți cei ce mă binecuvântează vor fi binecuvântați, și toți cei ce mă blestemă vor fi blestemați. Nu pentru că am decis eu aceasta, pentru că eu nu aș putea decide aceasta,  nu mă pot pune în această poziție, ci numai Dumnezeu o poate face. Și El o face prin alegere și prin predestinare, Dumnezeu a hotărât aceasta mai dinainte.

Eu nu m-am hotărât niciodată și nici voi nu v-ați hotărât să fiți sub binecuvântarea lui Avraam, ci Dumnezeu a hotărât aceasta. Și dacă Dumnezeu a hotărât aceasta iar tu o primești prin credință, atunci haideți să ne trezim și să ne dăm seama că contează felul cum vorbim cu oamenii, felul cum îi tratăm, felul cum ne comportăm. Haideți să fim atenți și să nu greșim nimănui, pentru că vrem ca nimeni să nu ne greșească, pentru că eu pot fi iertat, dar ce se întâmplă cu ceilalți? Iov a fost primit, dar ce s-a întâmplat cu prietenii lui Iov? Dumnezeu nu i-a imputat păcatul lui Avraam, dar cum a fost cu Abimelec?

Doamne, fii îndurător și deschide-ne ochii! Dă-ne o sensibilitate mai mare, dă-ne o înțelegere mai profundă decât am avut vreodată, ca să știm să umblăm pe acest Pământ așa cum a umblat Hristos pe acest Pământ, pentru ca noi să fim reprezentarea Lui, să fim Mireasa Lui.

Noi spunem că lucrurile sunt adevărate, și ele sunt adevărate. Și dacă sunt adevărate, sunt puternice și există consecințe pentru ele.

În Geneza 21, este momentul când Laban îl urmărește pe Iacov, care a fugit de la Laban. El și-a luat soțiile și copiii și a plecat iar Laban l-a urmărit pentru că Iacov a fugit pe furiș, noaptea.

Ascultați, Laban și Iacov s-au păcălit unul pe altul timp de paisprezece ani. Citim Biblia? Paisprezece ani. Laban i-a schimbat salariul de zece ori, l-a păcălit s-o ia de nevastă pe Lea, când el credea că o primește pe Rahela; apoi a trebuit să lucreze încă șapte ani pentru Rahela și în acea perioadă Laban i-a schimbat simbria de zece ori. Dar, de fiecare dată când Laban îi schimba simbria, Iacov avea un alt as în mânecă, el punea nuiele verzi în jgheaburile cu apă, și aceasta și aceea. Dacă Laban schimba lucrurile într-un fel, Iacov le schimba în alt fel, iar Dumnezeu i-a arătat chiar și în vis ce vite să aleagă. Ei și-au făcut șicane unul altuia.

Iacov era un înșelător. Fratele Branham a spus că Iacov era cel care depășea, cel care întrecea, adică cel care o făcea iar și iar și iar prin vicleșuguri. El l-a înșelat pe fratele său, a profitat de Esau și de slăbiciunea lui pentru a obține dreptul de întâi născut, apoi a făcut acea mare înșelăciune născocită de Rebeca, mama lui, și l-a înșelat și pe tatăl său pentru a obține binecuvântarea. Ascultați, el a fost un înșelător pentru că nu a folosit mijloace corecte.

Acum, dacă Dumnezeu ar fi fost drept, drept așa cum gândim noi, oamenii, că trebuie să fie totul drept și corect, că trebuie să fie echitate peste tot… Când Isaac, tatăl lui Iacov și Esau, a spus: „Esau, eu te iubesc și vreau să te binecuvântez înainte să mor. Du-te la vânătoare, ia-ți arcul și adu-mi carne de vânat, gătește așa cum îmi place mie și te voi binecuvânta.”

Rebeca a auzit conversația, s-a dus la Iacov și i-a spus: „Iacov, iată care este înțelegerea lor, dar eu voi merge, voi lua doi iezi mici și îi voi găti așa cum îi place tatălui tău.” Apoi a luat hainele lui Esau și l-a îmbrăcat pe Iacov cu ele. A luat o piele de capră, pentru că Esau era păros și a pus-o pe Iacov. Ea a venit cu acest plan, și a spus: „Intră la tatăl tău și primește tu binecuvântarea.” Și Iacov s-a strecurat înăuntru, iar tatăl său l-a întrebat: „Cine ești?” „Eu sunt Esau, fiul tău”, a răspuns Iacov. Îndrăzneață minciună! Înșelăciune absolută. Minciună sută la sută. Cât se poate de greșit. Unde vor ajunge mincinoșii? Credeți că Iacov va fi acolo? Nu, pentru că numele lui a fost schimbat în „Israel”. Iacov era un copil al lui Dumnezeu. Cu un caracter obraznic, mincinos absolut, el și-a înșelat propria familie; și-a înșelat propriul tată și a furat de la propriul său frate. Adică, el devine mai rău? Adică, aproape că nu există moșteniri de familie care să ajungă atât de rău după ce mama și tata moare, și izbucnește cearta pentru moștenire.

După toată această încurcătură, Iacov a fugit, pentru că a avut loc o altă încurcătură. Mama lor a vorbit cu Isaac, și i-a spus: „Nu le suport pe aceste fete ale cananiților. Îmi chinuie sufletul. Trimite-l pe Iacov de aici, să nu-și ia nevastă dintre fetele lui Het.” Dar totul era o mușamalizare.

Astfel, Iacov a fugit de Esau și a ajuns la Laban, iar Dumnezeu i-a dat o soție bună. Șmecherul a întâlnit pe unchiul care se pricepea puțin mai bine decât el la șmecherii, așa că au început să-și facă feste unul altuia.

Apoi, Iacov a decis să fugă și să se întoarcă la casa tatălui său, dar Laban l-a urmărit, pentru că a plecat pe furiș, noaptea, și nu i-a spus ce vrea să facă. Laban s-a simțit frustrat, s-a simțit înșelat și a hotărât să îndrepte lucrurile. Dar înainte să-l întâlnească pe Iacov, în Geneza 31.22-24, citim:

„A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.

Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit cale de șapte zile, și l-a ajuns la muntele Galaad.

Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, și i-a zis: „Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov.”

Ascultați, Iacov era rău? Adică, Iacov nu era cel mai grozav tip din lume, nu avea cel mai respectat caracter, nu era cel mai sincer, nu era cel mai corect, probabil nu era cineva cu care ți-ar fi plăcut să fii prieten la vremea respectivă. Cu siguranță, nu ai fi vrut să fii fratele lui. Cu toate acestea, Dumnezeu încă îl apăra, și l-a salvat și pe Laban, spunându-i: „Ascultă, știu că s-au întâmplat multe lucruri între voi doi; știu că a fugit pe ascuns; știu tot ce s-a întâmplat, dar ai grijă, când ajungi în prezența lui Iacov, să nu vorbești nici bine nici rău. Ține-ți gura închisă!” Pentru că Iacov primise deja promisiunea și binecuvântarea, iar Dumnezeu a confirmat deja că el este beneficiarul binecuvântării lui Avraam, așa că oricine îl va blestema, va fi blestemat. Astfel, Dumnezeu l-a avertizat pe Laban: „Ai grijă cum te descurci cu aceasta.”

Înșelătorul, mincinosul, trișorul, dar, „ai grijă ce spui despre el.” Dumnezeul meu! Dacă ai fi fost Laban, te-ai fi gândit la o mulțime de motive justificate ca să spui o mulțime de lucruri despre el, dar Dumnezeu l-a avertizat să nu o facă.

Ascultați, eu nu știu cine este ales și cine nu este ales, deci, aceasta mă face să vreau să fiu atent. Când cineva este mizerabil și se comportă urât pur și simplu nu vreau să spun dacă este bine sau rău, ci vreau să-mi țin gura închisă și să-L las pe Dumnezeu să rezolve lucrurile, pentru că nu vreau să fiu prins luptând împotriva aleșilor lui Dumnezeu, a celor predestinați de El. Eu nu vreau să fiu găsit în acea poziție în care să vorbesc de rău împotriva a ceea ce a ales Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, pentru care Hristos Și-a vărsat Sângele și a murit pentru el. Greșesc ei? Uneori, da. Uneori sunt total greșiți, dar nu vreau să mă pun pe mine în greșeală condamnând pe cineva pe care Dumnezeu îl va îndreptăți, pentru care Dumnezeu Și-a vărsat Sângele, pe care Dumnezeu l-a răscumpărat și care este scris în Cartea Vieții Mielului. Așadar, Doamne, ajută-ne să fim atenți.

Dumnezeu a fost atât de bun cu Laban, încât a venit la el ca să-l protejeze pe Iacov. Iacov avea încă nevoie de multă creștere, avea nevoie de o schimbare în viața lui. El trebuia să lupte cu Îngerul; trebuia să ajungă într-un punct diferit; trebuia să se pocăiască și să îndrepte lucrurile; Iacov avea nevoie de o schimbare iar Dumnezeu avea de gând să i-o aducă. Dar aceasta nu a schimbat niciodată cine era Iacov, deoarece înainte ca Esau și Iacov să se nască, înainte ca ei să facă bine sau rău, Dumnezeu a spus: „Pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urât.”

Asultați, după ce v-am spus această poveste și tot ce a făcut Iacov până în acest moment, toate lucrurile, minciunile, înșelăciunile; cum a profitat de un frate slab; cum a profitat de socrul său, apoi aflați că Esau i-a fost credincios tatălui său, că a fost un băiat bun și a avut grijă de tatăl său la bătrânețe și a rămas lângă el, pe care dintre ei l-ați alege?

Oh, Doamne! Mă bucur atât de mult că Dumnezeu a ales înainte ca vreunul dintre ei să se fi născut, înainte ca vreunul dintre ei să fi făcut bine sau rău. Acea alegere a putut rămâne valabilă pentru că Dumnezeu a spus: „Pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urât.”

S-ar putea ca voi să priviți la mine, undeva în călătoria mea, și să găsiți un tablou incomplet, să găsiți pe cineva care încă are nevoie de curățire, reparații, puțină pocăință și corecție. S-ar putea să fiu ca Iov, să trebuiască să fiu zdrobit la pământ de Dumnezeul Cel Atotputernic încă odată sau de două ori înainte să-mi văd josnicia cu adevărat, dar aceasta nu schimbă cine sunt. S-ar putea să am nevoie de mai mult; s-ar putea ca Dumnezeu să aibă nevoie să lucreze mai mult la mine; s-ar putea să am nevoie de mai multe corecții; s-ar putea să am nevoie de mai multă umilință și de multe altele, dar, prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, sunt Sămânța lui Avraam și parte a acestei promisiuni, și știu că cine mă va binecuvânta va fi binecuvântat, și oricine mă va blestema va fi blestemat. De aceea, Doamne, ajută-mă să mă comport în așa fel încât să nu aduc condamnare altor oameni din cauza greșelii mele, a păcatului meu, a limbii mele și a faptelor mele. Doamne, ajută-mă să trăiesc o viață de sacrificiu, să nu trăiesc doar pentru mine, ci să trăiesc pentru ceilalți. „Spune ce vrei; fă ce vrei, fii pripit tot timpul, du-te și fă ce vrei. Dumnezeu mă va ierta pentru că sunt ales, sunt predestinat.” Dar câte șiroaie de lacrimi vărsate sunt în urma ta? Și ce se întâmplă cu toți ceilalți? Dacă suntem cine spunem că suntem, este o responsabilitate care vine odată cu această poziție.

În mesajul Influență, din ianuarie 1963, fratele Branham a spus:

„Voi știți, suntem atât de mulți și majoritatea influențăm pe cineva prin lucrurile pe care le facem, prin felul în care trăim și prin ceea ce spunem. Noi influențăm pe cineva. Cineva îți urmărește viața, și când pretindem că suntem creștini, ce fel de viață ar trebui să trăim dacă cineva ne urmărește? Viața pe care o trăiești se va reflecta și va influența pe cineva. S-ar putea ca destinația lor veșnică să depindă de felul în care trăiești și de lucrurile pe care le faci, pentru că ei te urmăresc.”

„Destinația veșnică a cuiva poate depinde de felul cum trăiești și de lucrurile pe care le faci.”

Aceasta nu ar fi o Sămânță Genă predestinată a lui Dumnezeu, pentru că aceștia au deja Viața Veșnică, ci este altcineva, este cineva care nu este Mireasă; cineva care nu face parte din legământul lui Avraam; cineva care nu face parte din promisiune și destinația lor veșnică va depinde de felul în care trăiești și de lucrurile pe care le faci, pentru că ei te urmăresc.

În Matei 5.13-16, Isus a spus:

„Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși gustul de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.

Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.

Și oamenii nu aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă.

Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”

Noi trebuie să fim lumini și să fim sare. Isus nu a spus că toți oamenii sunt sare, și nu a spus că toate ființele umane sunt lumină. Cu cine vorbea El? El vorbea cu copiii Săi: „Voi sunteți sare. Voi sunteți lumină!” Nu este vorba despre toți oamenii, ci despre acei predestinați. Deci, dacă suntem sare și lumină, ar trebui să trăim sărați și să strălucim lumina.

În mesajul Identificare, din ianuarie 1963, profetul a spus:

„Lăsați viața voastră să fie atât de sărată, încât alții să ne poată privi cum acționăm și trăim, și să vrea să trăiască și ei așa. Voi știți că Isus a spus: „Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea și-a pierdut mărturia, savoarea, puterea de atracție, atunci nu mai poate vindeca sau salva. Sarea salvează atunci când intră în contact, iar noi trebuie să fim contactul lui Dumnezeu. Noi suntem punctul Său de contact.”

Cred că uneori noi trăim atât de egocentric, încât totul se rezumă la noi. „Dumnezeu m-a mântuit; Dumnezeu mă iubește; Dumnezeu mă restaurează; Dumnezeu mă răpește.” Deci, totul se rezumă la mine, și uneori uităm că de fapt este vorba despre Dumnezeu. De ce a făcut-o? După buna Lui plăcere, conform scopului Său, după voia Lui, după dorința Lui. Apoi, m-a făcut un copil al lui Avraam și a făcut legământul cu mine. Dar legământul acela făcut cu Avraam, a fost nu doar că Avraam va primi o binecuvântare, pentru că el a primit-o, ci Avraam va fi o binecuvântare și că toate națiunile vor fi binecuvântate în Avraam. Deci, dacă aceasta face parte din legământul Avraamic, atunci este și pentru copiii lui Avraam. Dacă faci parte din legământ, atunci Dumnezeu te-a pus pe Pământ ca să fii o binecuvântare. Și eu vreau să fiu o binecuvântare. Amin.

În Matei 10.40-42, citim:

„Cine vă primește pe voi, Mă primește pe Mine; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Cine primește un proroc în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; și cine primește pe un om neprihănit în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.

Și oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.”

Dacă aparții lui Hristos și cineva vrea să-ți facă un mic serviciu, te iubește sau face ceva pentru tine, nu-și va pierde răsplata.

Să mergem împreună la Matei 25.31-40:

„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre;

și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.”

Când fratele Branham a ajuns la această Scriptură, ne-a explicat că Biblia ne spune că El va despărți pe unii de alții „cum desparte păstorul oile de capre.” Aici, El nu desparte oile de capre, aceasta este doar o analogie, El desparte două grupuri de oameni. Oile au fost deja răpite, ele nu merg la judecata de la Tronul alb. Oile nu sunt judecate pentru că nu există condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus. Ei au trecut de la moarte la Viață, și nu există judecată pentru cei ce sunt deja parte din Hristos. Aceasta este o judecată diferită. El îi va despărți pe unii de alții și va pune oile la dreapta iar caprele la stânga Sa.

„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.”

Atunci cei neprihăniți, Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete, Ți-am dat de băut?

Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat?

Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei; Mie Mi le-ați făcut.”

Unde sunt frații Lui? „Când ați făcut aceasta unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

Amintiți-vă că am parcurs Scriptura aceasta. „Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți, sunt dintr-unul.” (Am citit această Scriptură?) „de aceea Lui nu-I este rușine să-i numească „frați”. Cine sunt frații Lui? Cei care fac parte din El. Este adevărat? Deci, aceștia sunt frații Lui. Și unde sunt frații Lui în această scenă?

Noi Îl avem pe Isus care stă pe Tron și avem două grupuri separate înaintea Lui; un grup care L-a slujit, căci El a spus: „Când Mi-a fost foame, M-ați hrănit; când Mi-a fost sete, Mi-ați dat să beau; când am fost în închisoare, M-ați vizitat.” Și acolo mai era un grup care nu I-a slujit, căruia i-a spus: „Când am fost flămând, nu Mi-ați dat mâncare; când Mi-a fost sete, nu Mi-ați dat să beau.” Și primul grup a spus: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit?” Și El a răspuns: „Când ați făcut aceasta acestor frați ai Mei.” Unde sunt „acești frați ai Mei?” Ei sunt cei care stau cu El pe Tronul Său, pentru că El a spus: „Veți sta cu Mine pe Tronul Meu și veți judeca lumea.” Și ei sunt acolo, pe Tronul Lui, iar El spune: „Aceștia sunt frații Mei. Când le-ați făcut lor acele lucruri, Mie Mi le-ați făcut, pentru că ei sunt parte din Mine, ei sunt parte din legământul lui Avraam.” Dacă ești parte din Hristos, atunci ești Sămânța lui Avraam, și oricine te binecuvântează este binecuvântat, și oricine te blestemă este blestemat.

Astfel, aici la judecata de la Tronul alb, unora li se dă intrare în Viața Veșnică. De ce? Pentru că atunci când erați pe Pământ și fiindcă erați parte din Hristos, când ei v-au făcut acele lucruri bune, I le-au făcut Lui. Deci, cum ar trebui să trăim? Ce fel de viață ar trebui să trăim?

Să privim ce a spus profetul în Epoca Bisericii Sardes, din cartea „Epocile Bisericii”:

„Acum, dacă noi Îi atribuim lui Dumnezeu Atotștiința, trebuie să acceptăm și că El este desăvârșit în înțelepciune și neprihănire. Acest Plan de alegere și de lepădare este înțelepciunea lui Dumnezeu descoperită în toate epocile, așa cum spune în Efeseni 1.3-11.”

Este vorba despre Efeseni 1, unde spune că noi suntem mântuiți prin predestinare și suntem predestinați la înfierea fiilor. În continuare, el a spus:

„Astfel, dacă Dumnezeu a hotărât ca Acolo să fie aceia al căror nume sunt puse într-o secțiune a Cărții Vieții Mielului și nu pot fi șterse pentru că sunt numele Miresei Sale, atunci trebuie să acceptăm aceasta. Și dacă Acesta afirmă că Acolo sunt cei al căror nume au fost puse în înregistrarea Cărții Vieții, dar prin cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, ei urmau să cadă și să le fie șterse numele, noi trebuie să acceptăm aceasta. Și dacă Acolo sunt aceia al căror nume nu au fost puse niciodată în înregistrarea Vieții, trebuie să acceptăm și aceasta.

Și dacă Acolo sunt aceia care vor intra la Viața Veșnică după Judecata de la Tronul alb, doar pentru că au fost buni, amabili și drepți cu aleșii lui Dumnezeu, care sunt frații Lui, atunci nu putem decât să acceptăm aceasta. „Căci cine cunoaște gândul Domnului ca să-L învețe?” Mai degrabă să-I fim supuși cu credință, Celui care este Tatăl nostru și să trăim.”

Dacă există unii care vor intra la Viață Veșnică după Judecata de la Tronul alb, „doar pentru că au fost buni, amabili și drepți cu aleșii lui Dumnezeu, care sunt frații Lui, atunci nu putem decât să acceptăm aceasta.” De ce? Pentru că ei sunt parte din Sămânța lui Avraam și fac parte din făgăduință. Făgăduința este încă adevărată și astăzi: că Dumnezeu l-a trimis pe Avraam să fie o binecuvântare, iar Sămânța lui Avraam trebuie să fie o binecuvântare. Eu vreau să fiu o binecuvântare.

Filipeni 2.15, spune:

„ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, copii fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.”

Acesta este felul în care vreau să trăiesc. Eu nu vreau să dau nimănui vreun motiv de batjocură; nu vreau să dau nimănui vreun motiv de blestem; nu vreau să dau vreun motiv de ură, ci vreau să-mi asum responsabilitatea poziției pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Vreau să mijlocesc, să mă rog, să stau în spărtură, pentru că vreau să fiu Viață, Lumină, vindecare, tot ce suntem chemați să fim. Vreau să fiu sare. Amin. Slavă Domnului!

Să mergem la 2Tesaloniceni 2.7, unde scrie:

„Căci taina fărădelegii a și început să lucreze, trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei.”

Acest cuvânt „oprește” înseamnă „a reține, a ține pe loc, a împiedica.” Așadar, „taina fărădelegii” lucrează deja. Acesta este duhul antihrist. „Trebuie doar ca cel ce o oprește”, o reține, o ține pe loc sau o împiedică acum, să fie luat din drumul ei. Aici sunt doi de „El” (în limba română este „Cel”). „El, care o oprește, va fi luat (El fiind subînțeles), din drumul ei.” Acum, El care oprește, reține sau împiedică duhul antihrist, îl va reține până când va fi luat din drumul lui. Așadar, duhul antihrist este oprit să se dezlănțuie pe Pământ. Acest lucru se va întâmpla după ce această Putere care îl oprește acum, Cel care îl reține, îl împiedică, va fi luat din cale, și ceea ce va urma după aceea va fi o perioadă de necaz care va izbucni pe Pământ când duhul antihrist se va manifesta în toată puterea lui. Dar ce îl reține? Cel care îl oprește. Pe Pământ există o Putere care reține, care ține pe loc toată puterea duhului antihrist, și ține deschisă o Ușă a Răscumpărării, ține deschisă o Ușă a Îndurării.

Haideți să vedem ce a spus fratele Branham despre această Scriptură în Pecetea întâi, din martie 1963:

„Căci taina fărădelegii lucrează deja. Amăgitori, vedeți, amăgindu-i pe oameni în ceva…” (Acesta este un duh al fărădelegii). „…Numai El, (Dumnezeu), îl va opri sau îl va ține pe loc, până când El, (Biserica, Hristos, Mireasa), va fi luat din cale.”

Cine este al doilea „El”? „El”, la începutul slujirii Sale. Fratele Branham a spus: „El (Dumnezeu), îl va opri, îl va reține, până când El (Duhul Sfânt), va fi luat din cale.” Categoric! Aceasta este! El este Dumnezeu. Dar unde este Duhul Sfânt? Duhul Sfânt locuiește în poporul Lui; El locuiește în Mireasa lui Hristos. Iar când Mireasa este luată, răpită, Duhul Sfânt Se ridică și singurul loc în care mai este lumină, este în Ierusalim, în Israel, cu cei doi martori care îi aduc înapoi pe cei o sută patruzeci și patru de mii. În rest, totul merge în întuneric absolut. De ce? Pentru că voi sunteți lumina lumii; voi sunteți sarea, iar când El vă va lua, nu va mai fi lumină pentru neamuri. Nu mai este sare, nu mai este contact, nu mai este nimic. Deci, de ce sunteți voi aici? Pentru că sunteți o binecuvântare; sunteți o lumină; sunteți sare și prezența voastră, Duhul Sfânt din voi, ține la distanță forțele întunericului și ține deschisă o Ușă pentru milă.

Nu regretați că sunteți aici, nu vă urâți viața și nu vă doriți să ieșiți de aici. Să nădăjduim doar că Răpirea s-ar putea întâmpla mâine. Dar dacă voi rămâne încă o zi și încă o persoană poate primi o binecuvântare la judecata de la Tronul alb, fie ca viața mea să fie o binecuvântare, conform promisiunii lui Avraam. Câtă vreme Sămânța lui Avraam este pe acest Pământ, există o binecuvântare pe acest Pământ. Când Sămânța spirituală a lui Avraam se ridică, El Se întoarce la sămânța naturală, la cei o sută patruzeci și patru de mii, și acela va fi singurul loc cu lumină, singurul loc binecuvântat, nu va mai fi nicăieri altundeva.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Vei fi o binecuvântare.” Și dacă faci parte din Sămânța lui Avraam, tu ești aici ca să fii o binecuvântare. De aceea, fii o binecuvântare pentru familia ta; fii o binecuvântare pentru colegii tăi; fii o binecuvântare pentru vecinii tăi; fii o binecuvântare pentru toți cei pentru care poți fi o binecuvântare. Pentru că, dacă mă binecuvântezi, sunt binecuvântat. Deci, dacă îi binecuvântezi, poate mă vor binecuvânta și ei; și dacă mă binecuvântează, vor fi binecuvântați. Dacă pot fi un vecin bun, un angajat bun, o familie bună, dacă pot fi orice pentru ei, nu sunt aici pentru întuneric, ci sunt aici pentru lumină; sunt aici pentru Viață; sunt aici pentru contactul cu Dumnezeu.

La Judecata de la Tronul alb, după ce am văzut scena din Matei 25, când El spune: „Pentru că M-ați hrănit când Mi-a fost foame, intrați în bucuriile Domnului,” iar ei L-au întrebat: „Doamne, când Te-am hrănit noi pe Tine? Când Te-am vizitat? Când Ți-am făcut această faptă bună?”, El le va spune: „Atunci când le-ați făcut-o fraților Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Cum vă veți simți în ziua aceea când veți vedea Viața plecând spre cineva și veți ști că este pentru că au făcut aceasta lui Hristos din tine? Pentru că am fost aproapele lor, am fost colegul lor, am fost prietenul lor, am fost fratele sau sora lor; și nu este ceea ce mi-au făcut mie, ci este ceea ce I-au făcut Lui Hristos care locuiește în mine.

Isus a spus: „Pentru că M-ați hrănit.” Dar nu este vorba despre trupul meu, prieteni, ci este promisiunea sub care sunt. Prin Hristos, eu am fost inclus în această promisiune. În El, eu fac parte din Sămânța lui Avraam. Prin El și cu El, eu fac parte din acea promisiune, și acea promisiune este încă în vigoare astăzi.

Dacă vom birui porțile vrăjmașului, atunci vom fi în continuare o binecuvântare, pentru că, dacă se aplică o parte din binecuvântare, se aplică totul. Eu spun: Doamne, fă-mă o binecuvântare!

„El, (Dumnezeu), îl va ține până în clipa când El (Duhul Sfânt), care este în Mireasă, va fi luat din cale.”

Haideți să fim aici și să nu urâm faptul că suntem încă aici. Pe măsură ce viața noastră devine dificilă, unele zile sunt mai rele decât altele, unele sunt dificile, dar noi trăim cu un scop în viața noastră, iar scopul și promisiunea noastră sunt: „Te voi face o binecuvântare. Eu te voi binecuvânta și te voi face o binecuvântare. Voi binecuvânta sămânța ta după tine. Toți cei ce te vor binecuvânta vor fi binecuvântați, și toți cei care te vor blestema vor fi blestemați. Eu îți voi da această moștenire.” Eu cred că fac parte din aceasta. Cred că sunt pe acest Pământ ca să fiu o binecuvântare, de aceea, spun: Doamne, ajută-mă să fiu o binecuvântare! Ajută-mă să învăț ce a învățat Avraam în relația sa cu Abimelec, și ce a învățat Iov în relația sa cu prietenii săi. Ajută-mă să ajung la smerenie și să înțeleg, Doamne, că trebuie să fiu atent. Doamne, ajută-mă să fiu atent!

În 1Petru 2.9, Petru spune:

„Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor deosebit…”

Noi nu ne-am numit niciodată așa, ci Dumnezeu ne-a numit așa.

„…ca să vestiți puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la Lumina Sa minunată.”

Apoi, în Efeseni 5.8, citim:

„Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.”

Dumnezeu să ne ajute să umblăm ca niște copii ai luminii. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul Tău! Oh, Dumnezeule, cât de real este pentru noi! Doamne, de ani de zile auzim aceste versete din Scriptură, le citim, vorbim despre ele, le-am auzit predicate și menționate, ne-am entuziasmat de ele și ne-am bucurat de binecuvântările pe care ni le-ai dat și de promisiunea pe care ne-ai dat-o, dar, Doamne, eu însumi nu am văzut întotdeauna semnificația și consecințele acestor lucruri, nu doar pentru mine, ci și pentru alții.

Dumnezeule, dacă suntem un popor deosebit, dacă suntem o seminție aleasă și un neam sfânt, atunci ne-ai chemat într-o poziție, Doamne, de aceea încă sunt oportunități de a fi o binecuvântare. Doamne, ajută-ne să fim o binecuvântare! Oriunde mergem și orice facem, fie ca Tu să strălucești Lumina Ta prin noi. Să nu aducem întuneric, ci să aducem Lumină. Fie ca noi să fim sarea Pământului așa cum ai promis. Doamne, nu o sare care își pierde mărturia, care devine indiferentă, morocănoasă și retrasă, ci fie ca noi să fim acea sare care are o mărturie sărată cu impact asupra altora, care poate fi un contact, așa cum a spus profetul Tău.

Fie ca Tu să trăiești prin noi, să atingi prin noi, să lucrezi prin noi și să ajungi la alții prin noi, pentru că, Doamne, cât timp această Ușă este deschisă, cât timp Tu care îl oprești, îl vei ține până când Te vei da la o parte atunci când Îți vei ridica Mireasa, fie ca Tu să ajungi la alții și să fii o binecuvântare pentru ca alții să fie binecuvântați.

Doamne, nu ne lăsa să facem ceva ca Avraam, Iov sau Iacov, care ar putea face pe cineva să blesteme. Doamne, dacă am făcut aceasta, dacă am făcut ceva care a determinat pe altcineva să se mânie pe noi și să blesteme sau să-L vorbească de rău pe Dumnezeu, ne pare rău.

Dumnezeule, eu vreau să stau în spărtură pentru cei care au reacționat din cauza acțiunilor mele, și Te rog să-i ierți, căci nu este vina lor.

Doamne, Te rog, ca Tu, care mi-ai socotit neprihănirea și de care sunt nevrednic, căci nu este din cauza faptelor mele bune, ci este pentru tot ce ai făcut pentru mine prin har, Dumnezeule, Te rog să iei greșeala lor, s-o pui în socoteala mea și pe ei să-i ierți pentru mine.

Doamne, știu că în trecut, am fost de multe ori dur, chiar și când mărturiseam eram dur și aspru și i-am făcut pe oameni să spună lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spună; și poate că nu ar fi spus niciodată acele lucruri dacă nu eram eu, oamenii au făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă, dar Doamne, Tu știi toate lucrurile. Tu ești drept, ești bun și înțelegi, și în lumina acestor adevăruri și a lucrurilor pe care le vedem, Te rog să ne primești și să-i ierți pe cei care îi iertăm. Lasă-i liberi și mai dă-le o oportunitate să intre la Viață, pentru că dorim să fim binecuvântarea care ai promis-o lui Avraam că vom fi. Noi nu vrem să fim un blestem, nu vrem să fim întuneric, nu vrem să fim condamnarea nimănui.

Oh, Doamne, dorința mea este să fiu o binecuvântare, să fiu lumină, să fiu Viață și sare. Doamne, ajută-mă să-mi păzesc limba și acțiunile. Fie ca tot ce fac să fie o reflectare a Ta, a bunătății Tale, a sfințeniei Tale, a Adevărului Tău și a Vieții Tale.

Doamne, ajută-ne să nu mai pășim înainte duri, abuzivi, furioși, irascibili și cu limba ascuțită, și să nu mai facem lucruri care declanșează un răspuns rău. Fie ca noi să facem lucruri la care oamenii să răspundă cu drag și care să declanșeze un răspuns de drag, de apreciere și admirație, pentru că atunci binecuvântările Tale pot rămâne.

Doamne, fă ce vrei cu fiecare dintre noi în timp ce ne smerim înaintea Ta și ne pocăim de mândria și indiferența noastră.

Te rugăm să ne ierți și să ne ajuți să mergem mai departe cu ochii larg deschiși, cu o înțelegere mai bună, cu un scop, o viziune și cu un obiectiv mai măreț pentru viața noastră.

Cât timp ne mai lași în această lume, fie ca noi să fim o binecuvântare pentru toți cei cu care venim în contact, o binecuvântare pentru toate națiunile.

Te iubesc și Îți cer iertare, Doamne. Fie ca Tu să-i atingi pe toți cei pe care îi atingem și pe cei pe care îi iertăm, să-i ierți și Tu, Doamne. Îți cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

                            -AMIN-