Doamne, Isuse, Te iubim, Tată, și considerăm un privilegiu să putem fi adunați împreună. Doamne, știm că am venit pentru că Tu ne-ai atras, și este mila și harul Tău în viețile noastre, pentru că Tu ne-ai vegheat, ne-ai ținut până aici și ne aduni de fiecare dată pentru o umblare mai apropiată de Tine. Îți mulțumim cu toții pentru aceasta.
Doamne, ne-am adunat împreună ca să aducem glorie și onoare Numelui Tău și ca să ascultăm în supunere de porunca Ta. Doamne, Dumnezeule, Te chemăm aici ca să preiei controlul în această seară, și în timp ce privim în Cuvântul Tău, să vii în scenă și să ne frângi Pâinea Vieții.
Folosește vasul care stă aici sub controlul Tău și adu la suprafață Cuvântul Tău veșnic, Doamne, prin scopul Tău veșnic ca să putem umbla în acest scop. Dă-ne instrucțiunile de care avem nevoie în seara aceasta și vino să iei întâietate între noi și să-Ți faci calea Ta cu noi, să obții slavă în tot ce cerem, pentru că Te rugăm în Numele Domnului Isus Hristos.
Să citim din Marcu 16.15-20:
„Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.
Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoșa.”
Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer, și a șezut la dreapta lui Dumnezeu.
Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, și întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau. Amin.”
Vreau să mă concentrez pe ultimul verset care spune: „Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei…” A fost un efort de ambele părți. Amin? Ei au trebuit să meargă dar nu s-au dus singuri, ci Domnul a lucrat împreună cu ei. Aceasta este o afirmație uimitoare: „Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele și minunile care-i însoțeau.” Deci, ei nu erau singuri. Domnul nu lucra independent de ucenici și nici ucenicii nu lucrau independent de Domnul, ci lucrau împreună.
Să ne întoarcem la cartea Exodului, unde vreau să privesc puțin, în timp ce continuăm cu acest gând prin câteva exemple. Exod 33, apoi vom merge în Numeri 33.
Exod 33.1-2:
„Domnul a zis lui Moise: „Du-te, și pornește de aici cu poporul, pe care l-ai scos din țara Egiptului; suie-te în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac, și lui Iacov, zicând: „Seminței tale o voi da.”
Voi trimite înaintea ta un Înger și voi izgoni pe Cananiți, Amoriți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți.”
Aici vreau să scot în evidență câteva lucruri, și anume: El a spus: „Du-te în țara pe care am jurat părinților tăi că o voi da, zicând: „Seminței tale o voi da.” Deci, Dumnezeu a spus: „Îți voi da această țară!” Apoi a spus: „Voi trimite un Înger înaintea ta și voi izgoni pe toți locuitorii țării Canaan,” astfel încât ei să știe că Dumnezeu le dă țara și că Dumnezeu va izgoni pe locuitorii ei. Corect?
Să mergem în Numeri 33. Aceasta este după călătoria lor în pustie, după cei patruzeci de ani de pribegie prin pustie. Aici, El vine și repetă din nou instrucțiunile prin Moise, și le dă copiilor lui Israel.
Numeri 33.50-55:
„Domnul a vorbit lui Moise în Câmpia Moabului, lângă Iordan în fața Ierihonului. Și a zis:
„Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: „După ce veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului,
să izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le dărâmați toți idolii de piatră, să le nimiciți toate icoanele turnate, și să le nimiciți toate înălțimile pentru jertfe.
Să luați țara în stăpânire și să vă așezați în ea; căci Eu v-am dat țara aceasta, ca să fie moșia voastră.
Să împărțiți țara prin sorți, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare, să le dați o parte mai mare, și celor ce sunt în număr mai mic, să le dați o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorți; s-o luați în stăpânire, după semințiile părinților voștri.
Dar dacă nu veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei pe care îi veți lăsa, vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmași în țara în care veți merge ca să vă așezați.”
Dacă comparăm Exod 33 cu Numeri 33, vedem că Dumnezeu a spus: „Am promis părinților tăi că îți dau țara și voi alunga pe locuitorii ei; că voi trimite Îngerul Meu înaintea ta și îi voi izgoni pe toți.” Iar în Numeri 33, El spune: „Du-te în țară și alungă pe locuitorii ei! Dacă nu îi alungi, vor fi ca niște spini în ochii tăi și ca niște ghimpi în coaste.” Când citești aceasta, ești confuz. Cine ar trebui să-i alunge? Trebuia s-o facă Dumnezeu sau copiii lui Israel? Răspunsul este: „Da!”
În mesajul, Păstorul cel Bun al oilor, fratele Branham spune:
„Dumnezeu i-a spus lui Israel departe, jos în Egipt: „Eu v-am dat Palestina!” Acum, El putea să meargă acolo și să nimicească totul, să-i termine pe toți cu o plagă, să-i omoare pe toți. El putea să meargă acolo sus, să trimită frica peste ei și să-i alunge din țară, dar El a spus: „Israel, țara este a voastră! Mergeți și luați-o!” Și ei au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru de pământ pe care s-au așezat.”
Dumnezeu are un anumit fel de a-Și împlini Cuvântul. El face promisiunea dar are felul Lui de a o împlini.
Într-un alt mesaj, la câteva luni după acesta, în mesajul, Stai neclintit, profetul a spus:
„Într-o zi, când copiii lui Dumnezeu veneau prin Cuvântul lui Dumnezeu, luând țara pe care le-o dăduse Dumnezeu… Acum, amintiți-vă că Dumnezeu le-a dat țara. Din Egipt, El le-a spus: „Această țară este a voastră, fiecare bucățică din ea.” Acum, oamenii de astăzi se așteaptă ca Dumnezeu să vină jos și să-i ia de după gât. Voi spuneți: „Da, așa este. Tu mă scoți afară. Curăță-mă, vindecă-mă și Te voi crede.” Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. El îți dă promisiunea, dar tu trebuie să lupți pentru fiecare centimetru de pământ pe care-l deții.
De ce nu S-a dus Dumnezeu acolo ca să-i nimicească pe amoriți, hetiți, fereziți și pe toți ceilalți? De ce nu a făcut-o? Nu. Israel avea ceva de făcut, și voi aveți ceva de făcut. Dumnezeu a spus: „Țara este a ta! Du-te și stăpânește-o!”
Acesta este un principiu extraordinar! Dumnezeu a spus: „Eu trimit Îngerul Domnului cu tine!” Vă puteți imagina că dacă ați fi fost în Israel în acea zi și ați fi auzit aceasta, ați fi spus: „Oh, omule! Cât este de extraordinar! Vreau să spun, faptul că Dumnezeu va trimite un Înger înaintea noastră, îi va alunga pe toți locuitorii țării.”
Fratele Branham a vorbit despre aceasta. Știți, eu cred că ei și-au imaginat că doar vor trece Iordanul, vor intra în țară și vor începe să-și pună lucrurile în case, apoi se vor bucura de ele. Ei nu au înțeles că Dumnezeu le va trimite Îngerul ca să-i alunge, dar El va veni într-un popor și va lucra prin acel popor ca să-i alunge pe locuitorii țării. De aceea, El a venit și a spus: „Voi îi veți alunga, și dacă nu o faceți…”
Voi ați putea spune: „Doamne, dar ai spus că Tu îi vei izgoni.” Și El va spune: „Da, Eu îi voi alunga!” Apoi a zis: „Tu îi vei alunga, și dacă nu o faci…” Atunci, cine îi alungă? Vă dați seama că copiii lui Israel nu ar fi putut face nimic fără Dumnezeu! Dar și Dumnezeu a ales să nu facă nimic fără copiii lui Israel. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu ar fi putut face, dar El a ales să nu o facă singur.
Astfel, odată ce înțelegem Programul lui Dumnezeu, dacă îl putem înțelege prin Biblie, atunci îl putem înțelege și în viața noastră.
De multe ori, noi dorim ca Dumnezeu să facă lucruri minunate pentru noi, dar El vrea să ne ridicăm, să luăm Cuvântul, să-L punem în acțiune și să începem să facem ceea ce ne-a chemat El să facem. Apoi, El ne-a promis că va fi acolo pentru a ne ajuta să mergem și ne va conduce pentru a duce Cuvântul Său la împlinire. Dar nu stând pe coate și așteptând ca Dumnezeu s-o facă. Dumnezeu ne-a spus să acționăm, El ne-a dat Cuvântul și un exemplu minunat în acest timp al sfârșitului despre cum să facem ca acest Cuvânt să funcționeze.
Vreau să privim la o altă poveste din 1Samuel 17.45-49:
„David a zis Filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei Filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu.
Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre.”
Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea Filisteanului.
Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră, și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe Filistean în frunte, și piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu fața la pământ.”
Îmi place aceasta!
Deci, „David a biruit pe Filistean…” Așa că, David l-a biruit pe filistean cu o praștie și cu o piatră; l-a trântit la pământ și l-a omorât. Cine l-a biruit pe filistean? David! Dar David a spus că biruința este a Domnului, el a spus că bătălia este a Domnului. Fratele Branham a spus:
„Acum, David a spus: „Tu vii împotriva mea cu armură și suliță, dar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel. Priviți! El avea cinci pietre, el avea praștia înfășurată în cinci degete, în J-E-S-U-S și F-A-I-T-H- Credință (Jesus și Faith-cinci litere), Credință în Isus! Iată-L că vine! Trebuia să se întâmple ceva. Vă spun că, atunci când a dat drumul la acea piatră, Duhul lui Dumnezeu a prins-o și l-a ucis pe Goliat…”
Îmi place aceasta. „…i-a tăiat capul și toți ceilalți slăbiți din armata lui Israel, au prins curaj și ei, i-au tăiat pe filisteni și i-au urmărit până în vale.”
Deci, cine l-a omorât pe Goliat? Dumnezeu sau David? Încă odată, răspunsul este, „Da!” Nu Dumnezeu a aruncat piatra, ci David a pus piatra în praștie și a aruncat-o, dar Dumnezeu a pus mâna pe acea piatră și, conform cu ceea ce a spus profetul, a condus-o până în fruntea lui Goliat. Dumnezeu avea nevoie de un om în scenă pentru a lucra prin el; avea nevoie de cineva cu credință în Dumnezeu și în promisiunile Lui, care să aibă curajul să stea acolo și să arunce piatra. David nu ar fi putut să-l învingă singur pe Goliat, și nu iscusința lui David în mânuirea praștiei l-a ucis pe Goliat, ci lupta a fost a Domnului, și mâna Domnului l-a ucis pe Goliat, dar pentru aceasta, El s-a folosit de un vas, de un vas ales.
Nu există nici o diferență între aceste povestiri și epoca, ziua în care trăim noi. Același lucru este valabil și astăzi, aceleași principii sunt adevărate, că Dumnezeu lucrează prin trup. Trebuie doar să avem încredere în El, că lucrează prin trup.
Vreau să mai privim un exemplu în Evrei 11. Ceea ce este uimitor în această poveste, este că, atunci când Goliat a început să se laude și să sfideze oștirea Domnului Dumnezeului celui viu, Dumnezeu ar fi putut să-l lovească cu moartea pe loc, ar fi putut să-l lovească cu un trăsnet, ar fi putut să folosească o fiară sălbatică, o ciumă sau ar fi putut avea un atac de cord și să cadă jos mort; Dumnezeu putea să Se răzbune El Însuși pe Goliat, dar Dumnezeu S-a cuplat cu umanitatea pentru a-Și împlini Cuvântul și scopul. Este bine să vedem aceasta în Scripturi și să înțelegem, pentru că ne va da curaj să trăim în această viață și să înțelegem că nu suntem singuri.
Noi nu putem aștepta ca Dumnezeu să facă totul în noi, dar nu trebuie ca noi să facem ceva prin propriile noastre eforturi, pentru că singuri, nu putem face nimic, ci trebuie să fie Dumnezeu în noi. Dumnezeu cu noi, Dumnezeu prin noi sau nu se va întâmpla nimic. Tot ce ne trebuie, este să avem curaj, pentru că Dumnezeu este cu noi și lupta este a Domnului.
Îmi place cum este scrisă Biblia, și este uimitor că nu-L găsești niciodată pe Dumnezeu mic, niciodată nu-L găsești nedorind să-Și împărtășească slava, pentru că aici, vedem că Dumnezeu i-a dat slavă lui David pentru că l-a ucis pe Goliat; vedem că s-au cântat cântece despre David și biruințele lui puternice, și aceasta nu L-a deranjat pe Dumnezeu nici un pic.
Când s-a scris Biblia, voi știți că s-a scris că Israeliții au purtat bătălie după bătălie, că Israeliții au lovit națiunea aceasta, că au lovit națiunea aceea, că au cucerit orașul acela, au cucerit orașul acesta, de parcă au făcut totul singuri. Dar știm bine că de îndată ce L-au părăsit pe Dumnezeu, nu au mai putut cuceri nimic.
Așadar, era Îngerul Domnului în tabără; Îngerul Domnului care mergea înainta lor era Cel care le dădea biruința, iar Dumnezeu era dispus să împărtășească biruința cu ei. El nu era atât de mic încât să nu fie dispus să împărtășească biruința cu copiii Săi. El voia să împărtășească biruința cu ei. Aș spune: „Ei au biruit! Ei au câștigat bătălia!”, dar știm bine că nu au fost ei, ci a fost Dumnezeu cu ei.
Același lucru s-a întâmplat cu ucenicii când au mers după învierea lui Hristos. Ei își puneau mâinile peste bolnavi, vorbeau în limbi noi și toate aceste lucruri pe care le-au făcut, dar Domnul a mers cu ei și lucra cu ei confirmând Cuvântul Său prin semne și minuni.
Să mergem la Evrei 11.7:
„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea, și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.”
Îmi place ceea ce spune în cartea Evreilor, și noi știm că Evrei 11, este capitolul credință, iar eroii credinței, enumerarea lor, este aproape ca, „Galeria celebrităților,” sau, „Galeria de onoare.” În versetul 7, ni se spune că Noe, „…plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și salveze casa.” Deci, este ca și cum Noe și-a salvat casa. Dar cine i-a spus că va fi un potop? Cine i-a spus că are nevoie de o Arcă și i-a dat instrucțiuni speciale cu privire la înălțime, lungime și lățime, ce fel de lemn să folosească, cum să-l întărească cu smoală și cum să facă totul? Dumnezeu i-a dar instrucțiuni specifice despre cum să facă un Chivot (Arcă).
Dumnezeu i-a spus lui Noe că avea nevoie de o Arcă pentru că urma să plouă. Deci, Cine i-a salvat casa? Dumnezeu a salvat casa lui Noe.
Dar când mergi la Evrei 11, citești că Noe a făcut un chivot ca să-și scape casa. Noe a fost cel care a bătut cuiele, el a tăiat copacii pentru a pregăti lemnul, el a luat Cuvântul lui Dumnezeu și a ascultat de porunca lui Dumnezeu. El a construit chivotul, dar fără Dumnezeu nu ar fi existat nici un chivot sau arcă.
De asemenea, vreau să spun că fără Noe nu ar fi existat o Arcă. Fără Dumnezeu nu exista o Arcă și fără Noe nu exista o Arcă. Noe n-ar fi avut niciodată o Arcă fără Dumnezeu și Dumnezeu a ales să nu facă nimic fără Noe, astfel, Noe a pregătit o Arcă pentru salvarea casei sale. Toată casa lui a fost salvată din cauza acțiunii lui Noe, dar Noe nu ar fi putut acționa niciodată dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat Cuvântul Său.
Vă amintiți când fratele Branham a mers dincolo de perdeaua timpului? Atunci s-a apropiat de el o soră și el a spus că era o tânără foarte frumoasă care a mers la el și i-a spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze, scumpul meu frate!” Iar Glasul care era cu el, i-a spus: „Nu o recunoști?” „Nu,” a răspuns fratele Branham. „Ea era trecută de optzeci de ani când ai condus-o la Domnul. Deci, nu este de mirare că este atât de fericită și că te numește, „Frate scump.”
Este uimitor că, chiar și în acel Tărâm din dimensiunea a șasea, chiar și acel Înger, Domnul care-i vorbește fratelui Branham, spune că, „…ea era trecută de optzeci de ani când ai condus-o la Domnul.” Este ca și cum fratele Branham ar fi putut să facă aceasta singur, ca și cum el ar fi putut conduce pe oricine la Domnul, și nu Tatăl l-ar fi atras prima dată.
Noi vedem că, chiar și în acel Tărâm, el primește credit pentru biruință, știind bine că singur nu ar fi putut face nimic; că nu ar fi putut să acționeze niciodată independent, că nu ar fi putut convinge pe nimeni cu cuvintele lui, că cu predicarea lui nu ar fi putut salva pe nimeni, ci Domnul a fost Cel care i-a salvat, Domnul a fost Cel care i-a atras. Dar Dumnezeu a folosit acel vas pentru a predica Mesajul. El a folosit acel vas pentru a scoate o Mireasă din denominaționalism, și pentru aceasta i s-a acordat credit chiar și în dimensiunea a șasea. Îmi place aceasta!
Să mergem la Fapte 19, pentru că vom continua cu gândul acesta. Fapte 19.11:
„Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel.”
„Dumnezeu a făcut minuni prin mâinile lui Pavel.” Dumnezeu avea nevoie de niște mâini, trebuia să existe un Pavel care să se supună lui Dumnezeu și să-și predea vasul lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut minunile, dar cum le-a făcut? „…prin mâinile lui Pavel.”
„…Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,
Până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale și șorțuri, care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau bolile și ieșeau afară din ei duhurile rele.”
Deci, de pe propriul lui trup fizic, se luau basmale și șorțuri, le puneau peste bolnavi și bolnavii se vindecau. Așadar, Dumnezeu a făcut minuni speciale prin mâinile lui Pavel, dar au fost mâinile lui Pavel sau au fost minunile lui Dumnezeu? Răspunsul este din nou, „Da!” Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Romani 7, pentru că vreau să vedem ceva ce a spus Pavel. Romani 7.18:
„Știu că în adevăr, în mine…” Aici, Pavel interpune un gând: „În mine…” Care, „în mine?” În trupul meu, în carnea mea, „…în mine nu locuiește nimic bun.” Deci, Pavel trebuia să fie atent la ceea ce spune aici, pentru că el nu putea spune, „În mine nu locuiește nimic bun,” deoarece ar fi fost o afirmație falsă. Dar el a spus: „Știu că în mine, adică în carnea mea, în trupul meu, în firea mea pământească, nu locuiește nimic bun.” Aceasta este o afirmație adevărată.
Așadar, Pavel trebuia să fie atent cum spunea aceasta, și la fel, trebuie să fim atenți noi cum ne ocupăm de acest gând. Pavel spune aici, și voi citi așa cum spune el:
„Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, în carnea mea.”
Dar nu este ca și cum în el nu locuia nimic bun, deoarece în Pavel locuia Hristos. Așadar, Ceva foarte bun locuia în Pavel, dar în carnea lui, în firea lui, nu era ceva bun.
În Pavel era un lucru minunat, Ceva măreț, era marele Isus Hristos, așa că, el a trebuit să fie atent cum a formulat acest lucru.
Dacă ar fi lăsat deoparte aceasta, dacă nu ar fi specificat, „în carnea mea,” atunci ar fi făcut o afirmație falsă care ar fi sădit un gând fals în Biserică.
Deci, noi trebuie să luăm acest gând și să înțelegem că există două părți în care văd că creștinii greșesc, inclusiv eu. Sunt două feluri în care greșim, iar adevărul este întotdeauna la mijloc.
Noi greșim simțind că nu suntem nimic, că nu suntem absolut nimic, „Nu există nimic bun în mine, nu pot birui niciodată, nu am nici o valoare.” Tu faci o mare greșeală când gândești așa, pentru că, dacă ești cumpărat cu Sângele lui Isus Hristos, și Hristos locuiește în tine, această afirmație nu poate fi adevărată, este falsă. Dar când Realitatea lui Hristos locuiește în tine, biruind prin tine și manifestându-Și Cuvântul prin tine, dacă atribui aceasta cărnii tale, te înșeli de asemenea, pentru că atunci te înalți în mândrie.
Apoi ne auto-injectăm și începem să credem că aceasta este o lucrare a sinelui. Dar nu este o lucrare a sinelui și nici nu este dependentă de sine, ci este Dumnezeu care lucrează prin tine. Atât voința cât și înfăptuirea vin prin bunăvoința Lui, așa că văd cum biserica merge greșit în ambele sensuri.
Greșim prin faptul că nu realizăm, nu știm ce este în noi. În carnea noastră nu este nimic bun, carnea noastră nu valorează nimic pentru că ne-am născut greșit și este un hibrid, este un scaiete lipicios, deci nu este nimic bun, și deși Hristos trăiește în interiorul acestui trup, acest trup trebuie transformat într-o formă glorificată.
Deci, eu știu că acest trup are o natură lipicioasă de scaiete, iar duhul meu uman este un duh pământesc, un duh trupesc; astfel, la plecarea mea din acest trup, acest trup se va duce și nu va mai fi, de aceea a trebuit să vină Duhul Sfânt să mă conducă. Corect?…
Deci, eu știu că în mine, în carnea mea, nu este nimic bun; dar, de asemenea știu că în mine este un lucru bun, dacă Hristos este în mine. Oh, trebuie să fim atenți.
Fratele Branham a spus că omul este un paradox; în același timp în care ești lipsit de valoare, neputincios, fără nimic bun, un eșec de la început, exact în același timp, ești Mireasa lui Isus Hristos, manifestarea Cuvântului pentru acest ceas, care este de neînvins, indestructibil. În același timp. Și felul în care ne păstrăm atitudinea față de Aceasta, va menține lucrurile în canalul corect, potrivit; dar când alunecăm într-o parte sau în alta, când vom începe să avem o părere supra estimată despre noi înșine, despre omul carnal sau omul exterior, vom ieși din canal, și fluxul, curentul Cuvântului nu va mai curge în viața noastră.
Omul exterior constă din trupul de carne cu duhul uman, iar omul interior este sufletul care a fost însuflețit, adus la viață prin botezul Duhului Sfânt. Așadar, noi trebuie să înțelegem că suntem un paradox, că suntem cu adevărat două persoane în același trup și că nu trebuie să avem încredere în carne și oase. Acesta este motivul pentru care, uneori vedem că lucrurile merg rău atunci când nu reușim să recunoaștem că până și duhul nostru uman încă mai cade; așa că, fiecare gând care îmi trece prin minte, și fiecare emoție pe care o am cu privire la ceva, nu este întotdeauna Duhul Sfânt, nu este Dumnezeu. Astfel, fiecare senzație de furnicături pe care o am, fiecare sentiment pe care-l am, poate că este sau poate că nu este Dumnezeu, de aceea trebuie să judec totul încontinuu prin Cuvânt, deoarece încă am un om exterior care greșește și poate să mă ducă în rătăcire.
Eu nu am ajuns atât de departe încât să mă pot încrede în trupul meu. Acesta este punctul în care văd mulți oameni greșind; ei merg cu Dumnezeu, realizează că sunt Mireasa, dar se gândesc că fiecare gând care le trece prin minte și fiecare sentiment pe care-l au, este de la Dumnezeu, este egal cu, „Așa vorbește Domnul!”, și o iau razna. Și aceasta pentru că încă suntem în trup. Dar în acest trup, se află omul interior cu botezul Duhului Sfânt; este Hristos care locuiește acolo manifestându-Și Cuvântul. Singura posibilitate de a le deosebi pe cele două, este Cuvântul.
Noi trebuie să rămânem zidiți în Cuvânt, să ne judecăm după Cuvânt, să nu avem niciodată încredere în noi înșine, dar să nu ne îndoim niciodată cu privire la cine suntem în omul din interior.
Voi vorbiți despre mersul pe frânghie, dar noi trebuie să mergem pe frânghie, pentru că a-L nega pe Hristos în forma Miresei înseamnă a nega Cuvântul pentru Epoca ta. Noi nu trebuie să eșuăm în a recunoaște capcanele omului exterior, deoarece aceasta ar însemna că ne pregătim pentru eșec. Dacă nu păstrăm acest echilibru, vom aluneca în fanatism și în prostii.
Amintiți-vă că fratele Branham a spus că adevărul este întotdeauna la mijloc. Problema este că întotdeauna noi credem că suntem la mijloc; noi putem fi într-o parte sau în alta, dar mereu credem că suntem la mijloc.
Prin harul lui Dumnezeu noi avem un Mesaj pe care, pur și simplu trebuie să continuăm să-L ascultăm, să ne predăm Lui și să fim smeriți față de Glasul prin care Dumnezeu ne-a dat Cuvântul acestui ceas, pentru că El ne va duce înapoi la mijloc.
Așadar, Pavel a spus:
„Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în trupul meu.” De aceea, fratele Branham a spus: „William Branham este cel mai mare dușman pe care l-am avut.” Bine, dar el este și profetul Epocii, deci, el este un tip bun sau un tip rău? Răspunsul este, „Da!” Depinde din ce parte ne uităm.
În 1Ioan 4, acesta este doar un gând pe care l-am avut, și s-ar putea să fie la un milion de mile de adevăr, dar vedeți, s-ar părea că Dumnezeu l-a luat pe fratele Branham prematur, dar noi știm că în Planul lui Dumnezeu nu este nimic prematur.
El a fost luat la vârsta de cincizeci și șase de ani, când a murit, și era într-adevăr în floarea predicării.
Amintiți-vă că am spus că, atunci când el a început prima dată, era un băiețel care se făcea că înoată, nu chiar înota, dar a învățat să ia acele lovituri care au lucrat în darul său și chiar a venit la înfiere. Iar când a ajuns la înfiere, Dumnezeu a putut să-i încredințeze Cuvântul, și el a predicat adevărata hrană, slujind Miresei.
S-ar părea că Dumnezeu pur și simplu l-a smuls de aici, dar vă dați seama că el locuia în trup. Dacă Dumnezeu l-ar fi lăsat să meargă încă douăzeci sau douăzeci și cinci de ani și senilitatea ar fi început să se strecoare; dacă ar fi început să-și piardă mințile și demența s-ar fi instalat…Cunosc oameni care îl privesc ca pe un profet, și dacă demența s-ar fi strecurat și ar fi început să spună lucruri ciudate de la amvon, ce s-ar fi întâmplat? Dumnezeu l-a luat exact la timp. Dumnezeu știe exact ce face pentru că a trăit într-un trup de carne.
Mă gândesc la profeții de odinioară care, pe la sfârșitul vieții lor, ajungeau să nu mai vadă, erau orbi; stăteau întinși pe pat și aveau putere doar să-și dea jos picioarele din pat pentru a-și pune mâinile peste nepoți ca să-i binecuvânteze. Isaac nu a știut dacă a fost Esau sau Iacov, pentru că era orb. Aceasta este viața, aceasta este carnea în care locuim și trebuie să recunoaștem că, indiferent cât de minunați suntem, oricât de mult folosește Dumnezeu un dar în viața noastră, cât de mult ne folosește pe noi, suntem încă în trup, și această carne coruptă și coruptibilă, se va deteriora și va deveni slabă, predispusă la greșeli.
Astfel, trebuie să ne amintim mereu că cel mai înzestrat dintre noi poate eșua. Este important să ne amintim aceasta: să ne amintim că avem o latură umană și o latură a lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim atenți unul cu altul și să nu uităm că există o parte umană și o parte a lui Dumnezeu, atât în unul cât și în celălalt. Deci, noi nu putem să-L negăm pe Dumnezeu din interiorul celuilalt, nici nu putem trece cu vederea umanitatea unul altuia. Cred că aceasta este maturitatea Miresei, să înțeleagă că aceste elemente sunt întotdeauna aici. Laudă lui Dumnezeu!
1Ioan 4.4:
„Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.”
Noi tocmai am citit ceea ce spune Pavel:
„Știu că în mine nu locuiește nimic bun,” iar aici, Ioan spune: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” Așadar, Cel ce este în tine, dar nu în carnea ta, ci „Cel ce este în tine, în sufletul tău.”
Fratele Branham a spus: „Știați că un om valorează doar optzeci și patru de cenți, în elementele lui chimice?”
Și acum, pentru că din anul 1955 avem o oarecare inflație, poate că valoarea este doar de cincisprezece, douăzeci, sau douăzeci și cinci de dolari; nu știu exact cât este valoarea a optzeci și patru de cenți de atunci și până acum.
„Știați că un om valorează doar optzeci și patru de cenți în elementele lui chimice? Suficiente substanțe chimice: puțin calciu, suficientă văruială pentru a stropi cuibul găinii. Știți, doar câteva substanțe chimice, apoi umbli ca și cum ai valora o sută de milioane de dolari. Și ce ești? Fiecare dintre noi, după un timp, ne vom întinde acolo în cimitir și vom putrezi. Dar, frate, acel suflet care este acolo, în seara aceasta valorează în fața lui Dumnezeu, zece milioane de lumi. Așa este. Tu ai grijă de cei optzeci și patru de cenți, dar lași să intre orice în acel suflet.”
Cred că este uimitor ce spune fratele Branham. El a luat o ființă umană și a început să arate că nu valorează nimic, dar în același citat, el ne arată că merită totul. Totul depinde de partea din tine despre care vorbim.
Dacă extragem toate substanțele chimice, tot conținutul de minerale din trupul tău, s-ar putea să valorezi numai douăzeci de dolari. Unii dintre noi sunt mai mari decât alții și s-ar putea să valorăm douăzeci și cinci de dolari. Nu merită prea mult, nu merită hainele pe care le porți, dar în interiorul acestui amestec fără valoare de substanțe chimice adunate împreună de genetică, este un suflet care are o Sămânță de la Dumnezeu și acel suflet are valoare. Dacă face parte din Cuvânt, este Cuvântul și valoarea Lui este inestimabilă.
În mesajul, Comuniunea, ultimul mesaj predicat de fratele Branham, el a vorbit despre întrebările despre Dumnezeu pe care și le punea când era băiat, apoi el a spus:
„Ce a fost? Acolo era un alt William Branham. Vedeți? O fărâmă mică de Viață Veșnică acolo jos, din Genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost așezat acolo.”
Aceasta era acolo când era copil, și-l făcea ă-L dorească pe Dumnezeu sau să-și pună acele întrebări, iar acum putea spune: „Acolo era un alt Wiliam Branham…” Unde? „…Acolo, jos era o fărâmă mică, o Genă a lui Dumnezeu, o parte din Cuvântul lui Dumnezeu, acolo jos, în suflet.”
Fratele Branham a spus:
„…Partea aceea care trebuia să fii tu de la început, partea autentică, partea care vine de la Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu care acum este sădit în sufletul tău, născut acum prin nașterea din nou pentru a-Și aduce Viața în propria Sa manifestare care este de neprețuit.”
Așadar, noi suntem un paradox mișcător. Slavă lui Dumnezeu! Fratele Branham a spus: „Acolo era un alt William Branham, acolo jos...” Pentru mine acesta este profetul Epocii, acel alt William Branham care era înăuntru. Înțelegeți ce spun?
Eu am început să mă întreb: Ce este Mireasa? Ce este Mireasa? Fratele Branham a pus întrebarea: „Ce este Cuvântul Mireasă?” Și a răspuns: „Manifestarea orei!”
Ce este Mireasa? Este partea de Cuvânt pe care Dumnezeu a exprimat-o în această zi. Deci, este un gând despre Dumnezeu exprimat acum, care este un Cuvânt, este Unsul, care suntem noi pentru ziua respectivă. Deci, este Hristos. Dar acea Mireasă se manifestă în vase umane. Așadar, prin credință, eu știu că fac parte din Mireasă și că Mireasa se manifestă prin vasul meu uman.
Apoi spun: „Care parte din mine este Mireasa? Ei bine, doar o parte din mine este Mireasă, este sufletul. Trupul nu este Mireasă, tărâmul meu mental nu este Mireasă. Singura parte din mine care este Mireasa, este partea care vine de la Dumnezeu, este partea veșnică ce se află jos înăuntrul lui Chad Lamb, și care nici măcar nu are numele Chad Lamb. Eu nu știu care va fi numele, cum îl numiți în Tărâmurile cerești, nu știu, poate va fi tot Chad Lamb, poate nu; poate vom vorbi engleză, poate nu. Ideea este că gândul original al lui Dumnezeu cu privire la mine, este în sufletul meu și vine la viață prin Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este Mireasa, aceasta este partea mea de Mireasă, acesta este gândul pe care l-a avut Dumnezeu înainte de întemeierea lumii când El S-a gândit la mine, aceasta este ceea ce a gândit El și acum se află într-un vas care a venit în lume prin naștere sexuală, prin hibridare, născut în mod greșit și are un duh lumesc, firesc. Această parte trebuie să se schimbe, dar până când această parte se schimbă, Viața din interior trebuie să aducă această persoană la Cuvântul lui Dumnezeu.
Eu nu trebuie să pierd niciodată din vedere că nu trupul de carne este Mireasa, altfel voi începe să am prea multă încredere în emoțiile mele, în gândurile mele, în sentimentele mele, în senzațiile mele, și aceasta nu este o zi în care să ne purtăm ca niște copii, ci este ziua când trebuie să fim maturi, să avem înțelegere, și acest Mesaj ne-a deschis Cuvântul ca să avem înțelegere ca niciodată în altă Epocă.
Noi nu putem avea încredere în trup, de aceea eu am cea mai mare încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a pus Cuvântul Său în interiorul meu pentru a fi exprimat în acest ceas. Eu am încredere absolută în Dumnezeul care este în mine; nu am încredere în mine, ci în Dumnezeul care este în mine. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Ioan 15. Voi puteți spune: „Frate Chad, putem fi încrezători sau nu?” Trebuie să fim siguri astăzi sau nu vom fi niciodată, dar niciodată nu trebuie să fii încrezător în tine. Niciodată să nu te îndoiești de ceea ce a spus Dumnezeu despre tine; să nu te îndoiești niciodată de ceea ce a promis Cuvântul pentru viața ta; să nu te îndoiești niciodată că Dumnezeu ți-a descoperit ție personal cine ești, pentru că dacă începi să te îndoiești, vei pierde fiecare făgăduință a lui Dumnezeu și vei pierde biruința. Dacă iei aceasta și o aplici în toate tărâmurile, atunci te pregătești pentru eșec; atunci vom ajunge în fanatism și vom fi conduși de emoții și sentimente, ne vom înșela pe noi înșine și pe alții.
Ioan 15.4-5:
„Rămâneți în Mine, și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă , dacă nu rămâneți în Mine.
Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.”
Aleluia! Fără El, nu putem face nimic. Unde este El? El este în mine. Așadar, cu El în mine, pot face orice, dar fără El, nu pot face nimic. Deci, nu sunt eu, ci este El.
Să mergem la Matei 19.26:
„Isus S-a uitat țintă la ei, și le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.”
Așadar, fără El, nu puteți face nimic. „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar cu El, cu Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile.” Deci, cu Dumnezeu în tine, sunt posibile toate lucrurile, dar numai pentru tine singur, nimic nu este posibil. Noi suntem un paradox umblător.
În mesajul, IeHoVaH Jireh, fratele Branham a spus:
„Un om este un eșec. El este total pierdut la nașterea lui aici, nu este nimic bun la om. Dacă există ceva bun la un om, aceasta este partea din Dumnezeu care este în el, pentru că un om nu este deloc bun în sine, iar dacă există ceva bun la el, este Dumnezeu care a făcut aceasta pentru el.”
Laudă lui Dumnezeu! În mesajul, Realitățile statornice ale viului Dumnezeu, fratele Branham spune:
„Întotdeauna lui Dumnezeu Îi place să lucreze prin oameni. Programul lui Dumnezeu este să lucreze prin oameni. Credeți aceasta? Dumnezeu lucrează prin oameni. El l-a făcut pe om ajutorul Lui pe Pământ; El l-a făcut pe om un dumnezeu mai mic decât El Însuși.”
De aceea, El a promis în Epocile bisericii că ai Lui vor birui. Dar cum vom birui? Este El biruind în noi. Noi suntem atribuiți ca biruitori dar nu biruim singuri. Întotdeauna este Duhul Sfânt lucrând prin noi, El este Cel care ne-a făcut biruitori, cu toate acestea, El ne numește pe noi biruitori. De ce ne numește pe noi biruitori? Pentru că ne-am predat Duhului Său și L-am lăsat să ne conducă; am crezut Cuvântul Său, am crezut ce a spus despre noi, și am stat în picioare pe promisiunea Lui; noi nu ne-am așezat, nu ne-am culcat așteptând ca Dumnezeu să facă tot, ci ne-am ridicat și am spus: „Dacă Dumnezeu spune aceasta, așa vom face! Dacă așa spune Dumnezeu, așa vom crede!”
Dacă El spune: „Puneți mâinile peste bolnavi,” vom pune mâinile peste bolnavi. Și când ne-am pus mâinile peste bolnavi ei s-au vindecat. De ce? Pentru că L-am crezut pe Cuvânt. O, Doamne!
El l-a făcut pe om ajutorul Lui pe Pământ. Dumnezeu lucrează prin om.
Voi citi din Fapte 7.34. Noi știm că Dumnezeu lucrează în parteneriat cu oamenii, iar în Fapte 7.34, spune:
„Am văzut suferința poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, și M-am coborât să-l izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
Acesta este Dumnezeu care vorbește cu Moise și-i spune: „M-am coborât să-i eliberez pentru că le-am auzit gemetele. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.” Noi am vorbit despre aceasta de multe ori. Cine a fost Moise? Moise a fost un eliberator, el a fost trimis să elibereze poporul, dar nu Moise i-a eliberat, ci Dumnezeu i-a eliberat; dar Dumnezeu nu a făcut-o singur, independent de Moise, iar Moise nu ar fi putut s-o facă niciodată fără Dumnezeu.
Deci, ce face Dumnezeu în această Epocă? Și unde face El aceasta? Orice va face Dumnezeu în această Epocă, amintiți-vă că fratele Branham ne-a spus că: „Hristos, Dumnezeu va lucra acum în și prin Mireasă acea lucrare deosebită pe care a lăsat-o El pentru această zi.” Așadar, sunt lucrări pe care nu le-a dus la bun sfârșit când Hristos a fost aici, ci a lăsat o parte din acea lucrare ca s-o facă în și prin Mireasă.
Deci, dacă Dumnezeu Își face lucrarea printre neamuri în această zi, unde o va face? O va face în și prin Mireasă, așa că, în timp ce lucrează, El lucrează aici. Nu prin carne, ci în interior. Și eu nu mă îndoiesc de aceasta, altfel, devin lipsit de valoare pentru ceilalți din jurul meu. Dacă sunt afectat de îndoială despre cine sunt eu…
Știți, noi ar trebui să avem o gândire cumpătată despre noi, ca trup, și ar trebui să avem o descoperire pură, o descoperire corectă despre cine suntem în Hristos, pentru că atunci îmi dau seama că într-un moment de nevoie, de încercare, nu există nimic ce eu, ca om, pot să fac pentru cineva de lângă mine, dar știu că Cel ce este în mine este mai mare decât cel ce este în lume. Eu știu Cine este în mie și știu că El este Vița, și că eu sunt mlădița Lui, iar rodul vine prin mlădiță. Deci, eu, mlădița, pot merge la acea persoană și să-i spun: „Există o promisiune, și dacă putem crede acea promisiune împreună, pot să-mi pun mâinile peste tine ca să fii vindecat,” pentru că Dumnezeu lucrează printr-un vas. Care vas? Dacă nu ești tu și eu, cine este? Unde este? Noi așteptăm ca Dumnezeu să facă ceva, Dumnezeu să facă ceva, Dumnezeu să facă ceva, dar ceea ce va face Dumnezeu, va face prin vase de lut.
În mesajul, Hristos identificat prin toate Epocile, fratele Branham spune:
„Așadar, El a putut spune sfârșitul de la început, și în fiecare Epocă El a dat atât de mult din Cuvântul Său, dar de obicei, oamenii Îl sucesc atât de mult și lumea cade într-o asemenea stare până va trebui să trimită vreun om uns. Toate Epocile au fost la fel. El Se identifică pe pământ în om. Dumnezeu nu face nimic fără om. Așa spune Biblia. Vedeți? El ia întotdeauna omul pentru că El a vrut să ia omul și să-l folosească. El i-a dat libera acțiune morală știind că va cădea, pentru a-Și descoperi atributul de Mântuitor, deoarece nu era nimic pierdut. De aceea El l-a ales pe om. Ar fi putut să aleagă stelele, ar fi putut să aleagă copacii, dar El l-a ales pe om.”
Întrebarea este: Ce om a ales El astăzi? Dacă nu suntem noi, cine este? Dacă El nu vrea să lucreze în și prin fiecare din noi, atunci prin cine o face? Unde și prin cine va lucra?
În mesajul, Noua slujbă, fratele Branham s-a referit la Scriptura în care Isus stătea cu ucenicii, a privit peste oameni, și a spus: „Rugați pe Domnul secerișului să trimită lucrători, pentru că secerișul este mare.” „Voi ziceți: „Ei bine, dacă El știa aceasta, atunci de ce predicați?”
Fratele Branham vorbea despre predestinare, despre faptul că Dumnezeu știe cine va fi și cine nu va fi mântuit. Și ei au spus: „Dacă Dumnezeu știe totul, atunci de ce predici? Dacă Dumnezeu mântuiește, de ce predici?” Și te gândești la aceasta: De ce predicăm? De ce venim la biserică și de ce stăm și ascultăm predica? Pentru că aceasta este metoda lui Dumnezeu; dacă Dumnezeu vrea să vorbească, va vorbi printr-un om.
Dacă avem încredere în calea lui Dumnezeu și putem ține trupul și Duhul, mă refer la Duhul lui Dumnezeu și la trupul uman, deci dacă păstrăm totul aliniat corect cu înțelegerea corectă, putem veni la biserică și să primim beneficiul deplin a ceea ce face Dumnezeu. Da! Dar dacă prețuim mai mult carnea, trupul unui om din spatele amvonului, vom greși foarte mult. Dar și atunci când subapreciem darul și un frate călăuzit de Duhul, vom merge greșit.
Așadar, trebuie să ne întoarcem imediat la Adevăr, care este chiar la mijloc. Dacă nu avem reverență și respect, vom rata; dar și când avem prea mult respect pentru partea greșită a ființei umane, vom eșua. Noi trebuie să ajungem la înțelegerea corectă.
Deci, de ce predicăm? Pentru că aceasta este metoda, alegerea lui Dumnezeu, cea mai înaltă formă de comunicare între Dumnezeu și om, este predicarea Cuvântului. Totuși, omul, cel ce predică, nu este bun și este predispus la eșec, face greșeli, poate spune lucruri greșite, poate face lucruri greșite, dar darul din interior, Cuvântul care este propovăduit, este Dumnezeu. O, Doamne, ai milă de noi!
Numai Dumnezeu ne poate lua și numai El ne poate trece prin aceasta; va fi nevoie doar de călăuzirea Duhului Sfânt pentru a merge corect, deoarece există un milion de feluri de a merge greșit. Trebuie ca noi să fim complet dependenți de Duhul lui Dumnezeu pentru a ne descoperi Cuvântul și pentru a ne ține pe mijlocul drumului, sau vom ajunge în șanț pe o parte sau pe cealaltă, deoarece natura umană ne va duce foarte repede acolo, pentru că această configurare pe care o are Dumnezeu, este foarte complicată pentru om.
Gândiți-vă că noi vom aluneca în dreapta sau în stânga dacă Dumnezeu nu vine în scenă să ne călăuzească drept înainte. Fratele Branham a spus:
„Motivul pentru care te pot ajuta, este că ai încredere în mine.”
Dacă îți pierzi încrederea în omul din spatele amvonului, nu poate face nimic pentru tine; dacă îți pierzi încrederea în păstorul tău, nu mai poate face nimic care să te ajute. Doar așa funcționează. Totuși nu poți avea prea multă încredere în el, pentru că, dacă nu crezi că acel om este doar carnea, trupul, dacă nu ai înțelegerea corectă, vei înălța un om și vei eșua. Trebuie să mergi chiar pe mijloc. Noi trebuie să vedem aceasta unul în celălalt.
Tu trebuie să-ți dai seama că, dacă ai o suferință în trup și ești acasă, poți să-i spui soției tale: „Vino și pune-ți mâna peste mine,” pentru că ea are același drept, ca și credincioasă, să pună mâna peste tine, ca cineva din slujbă. Noi trebuie să recunoaștem aceasta unul în celălalt. Un soț și o soție se văd, da, vedem partea umană, vedem scaietele lipicios. Dacă cineva știe că am rămas un scaiete lipicios, aceea este soția noastră, cu toate acestea, ea ar trebui să recunoască faptul că există Ceva în interior mai înalt de atât, și dacă avem credință, putem beneficia de aceasta. Orice credincios își poate pune mâinile peste tine, și poți avea credință că Dumnezeu își va onora Cuvântul.
Vreau să mă întorc la citatul din mesajul, Noua mea slujbă:
„Predicarea este programul lui Dumnezeu.” Când S-a uitat la apostoli, El a privit la recoltă și a spus: „Recolta este coaptă, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați pe Domnul secerișului și El va trimite lucrători la secerișul Lui.” Câți vă amintiți aceasta? Ei bine, de ce ar trebui să roage pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Lui, dacă Domnul secerișului stătea acolo știind că se va face? De ce? Așa a hotărât Dumnezeu…Ascultați aceasta! Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât, Programul lui Dumnezeu să nu se poată mișca fără tine și fără mine.”
Voi citi încă odată: „…Dumnezeu a hotărât așa… Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât, Programul lui Dumnezeu să nu se miște fără tine și fără mine.”
Fratele Branham se referă la Scriptura în care Isus S-a uitat la oameni și le-a zis ucenicilor Săi să roage pe Domnul secerișului să trimită lucrători la seceriș, apoi fratele Branham a spus că El era Domnul secerișului și știa că se va face, dar nu a putut trimite lucrători la seceriș până când ei nu au cerut.
Dumnezeu S-a pus în parteneriat cu omul și El are nevoie de cineva care să se roage. Vreau să spun că noi ne gândim și știm că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile. Corect? Dumnezeu știe toate lucrurile, știe tot ce se întâmplă peste tot în jurul nostru, dar de câte ori nu reușim să obținem beneficiul Cuvântului pentru că, pur și simplu nu cerem? El a spus că nu primim pentru că nu cerem. Și iată că, aici El le spune ucenicilor să se roage. El le-a spus: „Rugați-vă! Rugați-vă la Mine ca să pot trimite lucrători pe câmp.”
Noi putem încerca tot ce vrem ca să ne dăm seama cum funcționează teoretic și de ce? Nu știu. Știu că El a spus aceasta, știu ce a spus și profetul despre aceasta, de aceea, de multe ori trebuie să ne vedem cine suntem cu adevărat și puterea pe care o avem cu Dumnezeu și să-I cerem lui Dumnezeu să, „mute munții,” să-I cerem lui Dumnezeu să schimbe situațiile, să schimbe lucrurile în viața celor dragi din familie și a celorlalți oameni din biserică și să nu mai spunem: „Ei bine, Dumnezeu știe că totul se va rezolva.”
Dumnezeu vrea ca noi să-I cerem conform Cuvântului Său, El vrea să luăm promisiunile Lui și să spunem: „Doamne, Te rog împlinește Cuvântul tău în viața fratelui meu, în viața sorei mele, a copilului meu, a soției mele.” Ia-L pe Dumnezeu pe Cuvânt, dar roagă-te!
Adu-ți aminte de femeia văduvă și judecătorul nedrept. Isus a spus această pildă, și Isus a folosit-o ca un exemplu pentru ucenici. Eu aș spune: „Știi, nu-L necăji pe Dumnezeu, nu-I cere de mai multe ori același lucru.” Acesta sunt eu cu gândirea mea umană: „Dumnezeu știe. Spune-I odată și du-te mai departe!” Sunt momente în care ne revendicăm promisiunea și mergem mai departe, dar vedem că Dumnezeu, Isus arată că acea femeie a mers și a bătut la ușa judecătorului nedrept, a continuat să bată și să bată, iar în cele din urmă, el a spus: „Nu pentru că mă tem de Dumnezeu sau pentru că mă rușinez de oameni, ci pentru că această femeie mă necăjește, îi voi da ce cere.”
Isus a folosit această pildă ca exemplu pentru ucenici. Ar trebui și noi să-L necăjim pe Dumnezeu? Cred că ar trebui să credem atât de mult în Cuvântul Său, încât să nu renunțăm la El. Noi avem credință, știm unde este Ușa, știm Cine este Judecătorul, și știm unde să batem. Amin?
Sunt atât de mulți oameni care nu știu unde să bată, nu știu Cine este Judecătorul, nu știu unde Se află, și nu știu care este promisiunea, dar noi știm ce spune Cuvântul, știm ce spune Legea pentru noi și că avem drepturi precise, și vrem să vedem acele drepturi împlinite și Cuvântul manifestându-Se în noi. Deci, continuă să bați, continuă să bați, continuă să bați!
Amintiți-vă că Scriptura spune: „Bateți și vi se va deschide.” Fratele Branham spune: „Nu bate o singură dată, ci bate continuu până când se deschide ușa.”
Cred că uneori devenim puțin leneși, lenevim și punem prea mult pe Dumnezeu. Voi ziceți: Ce spui, frate Chad? Gândiți puțin cu mine. Poate Îi dăm lui Dumnezeu rolul nostru, rolul pe care El vrea ca noi să-l jucăm. Și tu poți spune: „Doamne, salvează-mă! Salvează-l pe acesta, salvează-l pe acela, trimite pe cineva la el,” dar poate că tu ești cel care ar trebui să vorbească cu el; poate că trebuie să fie mărturia ta, predica ta. Eu cred că nu vom ajunge nicăieri dacă Îi vom da lui Dumnezeu partea pe care trebuie s-o facem noi, pentru că suntem împreună în parteneriat. Este ca și cum ai spune: „Dumnezeule, alungă pe locuitorii țării, pentru că ai promis că o vei face.” Dar trebuie ca tu să iei o sabie în mână și să mergi la luptă.
„Dacă nu-i vei alunga, vor fi ca spinii în ochii tăi.” Este ca și cum ai spune: „Dumnezeule, ține-Ți promisiunea!”
Moise s-a rugat: „Dumnezeule, ține-Ți promisiunea și eliberează-Ți poporul, pe copiii lui Israel din robie; ține-Ți promisiunea și scoate-i din probleme; ține-Ți promisiunea, ține-Ți promisiunea!” Și când Dumnezeu a venit la el, i-a spus:
„Hei, vreau să cobori tu și să-i eliberezi.” Și Moise a răspuns:
„Eu nu pot să fac aceasta, nu mă vor asculta.”
„Iată un semn, iată două semne,” dar Moise se împotrivește:
„Ei nu mă vor asculta pentru că nu vorbesc clar.”
„Cine a făcut limba omului? Cine i-a făcut urechea?” Iar Moise s-a tot învârtit înainte și înapoi, apoi a zis:
„Dumnezeule, trimite pe altcineva.” Și Dumnezeu S-a mâniat pe Moise. De ce? Pentru că Moise era vasul ales și Dumnezeu S-a atașat de trupul lui pentru a-Și împlini voia. Nu a contat cât de mult s-a rugat Moise: „Dumnezeule, trimite pe altcineva, trimite pe altcineva!”, pentru că Moise era acel cineva.
Poate că tu și eu suntem acel cineva, și eu nu vreau să-L pun pe Dumnezeu în mod constant să facă partea mea, ci eu vreau să-mi fac partea.
Vreau să închei cu acel citat: „Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât Programul lui Dumnezeu să nu se poată mișca fără tine și fără mine.”
Știți, de multe ori ne sunt rănite sentimente și suntem dezamăgiți de unele lucruri din viață, și atunci luăm o pauză. A luat cineva vreodată o, „vacanță creștină?” Nu intri în păcat, nu aluneci în viața păcătoasă, nu renunți la această cale, dar pur și simplu nu mai ești logodit, nu lucrezi cu Trupul, nu ești în travaliu și nu-ți pui umărul la lucrare: „Sunt rănit! Mi-au rănit sentimentele! Am avut unele lucruri care au mers prost și fac o scurtă pauză.” Dar dacă luăm o pauză, sunt lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facă prin noi. Aici, fratele Branham spune:
„Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât Programul lui Dumnezeu să nu se poată mișca fără tine și fără mine. Și cât timp nu facem ceea ce ne conduce Dumnezeu să facem, paralizăm Programul Său…” Acesta este un cuvânt puternic.
„…dar când Biserica se mișcă prin ungerea Duhului Sfânt, suntem în voia lui Dumnezeu și facem programul Său.”
Eu spun: Dumnezeule, ajută-mă să-mi fac partea! Ajută-mă să mă rog! Ajută-mă să rămân pe Cuvânt și să continui să biruiesc pe cale, ajută-mă să biruiesc așa cum ar trebui să biruiesc în această lume. El ne-a chemat să fim lumini în această lume și să facem ceva pentru a manifesta Mireasa, Mireasa în Trup, pentru că El vrea să Se manifeste prin trupul nostru. Doamne, ajută-mă să-mi fac partea mea!
În mesajul, Dezvăluirea lui Dumnezeu, fratele Branham spune:
„Observați, apoi noi devenim o parte din El, deoarece sunteți vălul care-L acoperă. Voi sunteți parte din El, atâta timp cât Hristos este în voi, așa cum Hristos era al lui Dumnezeu.”
Înainte de a încheia acest citat, mă gândesc la citatul anterior: „Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât Programul lui Dumnezeu să nu se poată mișca fără tine și fără mine. Și cât timp nu facem ceea ce ne conduce Dumnezeu să facem, paralizăm Programul Său.” Amintiți-vă mesajul, Stând în spărtură, când fratele Branham a fost corectat pentru că a vrut să plece ca să scape de oameni, atunci când sentimentele lui au fost rănite și toate acele lucruri.
Fratele Branham a făcut o afirmație, el a spus: „I-am lăsat pe oameni să sufere.” Vă amintiți această afirmație? „I-am lăsat pe cei bolnavi să zacă.” El nu a vrut să se mai întoarcă și să lucreze acolo unde a fost respins și unde sentimentele lui au fost rănite. El a spus: „Mi-am construit un complex pentru că ei nu au primit Mesajul, nu mi-au ascultat Mesajul.” Apoi a spus: „I-am lăsat pe cei bolnavi să sufere.”
El avea darul vindecării și însărcinarea de a-l folosi i-a fost dată de un Înger. Acel dar nu avea să dispară, însă darul acela era la el, și atâta timp cât el nu mergea să slujească, au fost o mulțime de oameni care nu au fost vindecați. Am putea crede că Dumnezeu poate vindeca pe oricine dorește, dar Dumnezeu a pus în acel om un dar de vindecare, și când el ieșea, acel dar funcționa și mulți oameni erau vindecați; dar când fratele Branham s-a retras, oamenii nu au mai putut fi vindecați.
Gândiți-vă cât este de adânc! Dumnezeu poate face orice vrea, El poate vindeca pe oricine dorește, dar Dumnezeu a ales o cale de a lucra: El va lucra prin om, de aceea a pus acel mare dar al vindecării într-un om, într-un vas; și când sentimentele acelui vas au fost rănite și nu a vrut să se mai întoarcă acolo unde sentimentele i-au fost rănite, el a lăsat oamenii să zacă acolo. Au fost oameni care nu s-au vindecat pentru că vasul avea sentimentele rănite și nu s-a dus să se roage pentru ei.
Eu spun: Doamne, ajută-ne pe fiecare dintre noi să ne luăm partea și să nu dăm înapoi. Doamne, ajută-mă! Ajută-mă să predau acest trup voii Tale. Ajută-mă, Te rog! Nu vreau să-Ți paralizez Programul, ci vreau să văd că Programul Tău merge înainte. Vreau să fiu implicat, vreau să mărturisesc, vreau să stau în rugăciune, vreau să fac orice îmi arăți să fac, și o fac din toată inima.
Bătălia este a Domnului, dar cineva trebuie să arunce piatra; bătălia este a Domnului, dar cineva trebuie să mânuiască Sabia și să pășească în promisiune. El va conduce lupta, dar cineva trebuie să meargă înainte, pentru că, dacă nu merge cineva înainte, nu va fi alungat nimeni.
Dumnezeule, ajută-ne să mergem înainte.
În mesajul, Dezvăluirea lui Dumnezeu, fratele Branham spune:
„Dumnezeu era în El, făcându-L Dumnezeu. Și așa cum Hristos este în voi, nădejdea slavei, ați devenit o parte a lui Hristos. „Cel ce crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu.” Vedeți? Cât timp Hristos este ascuns în voi, voi deveniți o parte din Hristos. El este acoperit pentru necredincios, dar voi știți că este în voi. Voi sunteți Templul lui Hristos care este în spatele perdelei, a pielii.”
Unde este Hristos? El este în spatele perdelei, a vălului. Care văl? Vălul cărnii. Care carne? A Trupului cu multe mădulare, Mireasa.
Când mergem la lucru, când mergem la reuniunile de familie, când intrăm în magazine, există un văl și în spatele vălului, există Ceva. Oriunde mergem, trebuie să ne amintim că în fiecare loc în care mergem, există posibilități infinite, Tărâmul supranatural este acolo, posibilitatea pentru supranatural este acolo pentru că Hristos locuiește în noi, în spatele vălului. Eu nu pot face nimic, dar Cel care este în mine, este mai mare decât cel care este în lume. El este Vița, iar eu sunt mlădița; eu nu pot să fac nimic, dar dacă Vița trăiește prin mine, toate lucrurile sunt posibile.
Deci, unde este Hristos? Hristos este în mii de locuri din întreaga lume; El este accesibil pentru milioane de oameni, iar eu nu vreau să iau accesul nimănui, ci vreau să rămân un ajutor. Eu vreau să am suficientă îndoială încât să nu mă bazez pe trupul meu, și vreau să am suficientă credință în Hristos din mine, pentru a rămâne în poziția mea și pentru a fi lumină într-un loc întunecos, pentru că Cel care este în mine, este mai mare decât cel care este în lume. Vreau să am suficientă încredere în ceea ce a spus Dumnezeu că sunt și în Viața lui Hristos din mine; vreau să am suficientă încredere în aceasta pentru a face ceea ce trebuie să fac. Și nu îmi pierd încrederea pentru că tot ceea ce văd, este trupul acesta în care am fost făcut ineficient, neputincios, și nu-L văd pe Hristos.
Dar eu vreau să rămân pe mijlocul drumului și vreau să am încredere în cine sunt; nu vreau să am încredere în carnea în care trăiesc, nu vreau să am încredere în onoarea omului, ci vreau să-mi pun toată încrederea în Hristos care trăiește în omul interior.
Vreau să mai citesc un verset și vom încheia.
2Corinteni 6.16:
„Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Voi locui în ei și voi umbla în ei…” (traducere din engleză).
Dumnezeu umblă pe pământ? Da! Unde umblă El pe pământ? Oriunde și oricine ar fi acești oameni, El umblă în ei. „Eu voi locui în ei și voi umbla în ei. Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” Dumnezeu este în parteneriat cu acești oameni, El lucrează prin acești oameni și umblă în acești oameni. Laudă lui Dumnezeu! Să ne rugăm.
Dragă Părinte ceresc, Îți mulțumim Doamne, pentru Cuvântul Tău. Dumnezeule, plec de aici avertizat și încurajat. Doamne, ne-ai avertizat că trăim în acest trup predispus la cădere, care are o natură căzută, un om exterior care trebuie încă schimbat, dar putem pleca de aici încurajați și încrezători că Tu, Cel care ești în noi, ești mai mare decât cel care este în lume. Dumnezeule, ajută-ne să umblăm în această viață maturi, cu o înțelegere matură. Doamne, ajută-ne să umblăm într-un fel care să-Ți permită să lucrezi prin acest trup pentru slava Ta, ca să împlinești ceea ce ai lăsat pentru acest timp de sfârșit, ca să fie făcut în noi și prin noi, ca indivizi.
Ajută-ne să ne încredem în promisiunea lui Dumnezeu pentru acest ceas și în cine suntem în această promisiune, să rămânem implicați și să aducem Lumina și Cuvântul la oamenii care sunt în întuneric. Tu poți folosi mâinile noastre, poți folosi gura noastră; folosește picioarele noastre, folosește ochii noștri. Folosește-ne Doamne, acum, să ne predăm Ție și să avem încredere deplină în Tine.
Bătălia este cu adevărat a Ta, dar acțiunea trebuie să fie în noi; ajută-ne să fim supuși acestui gând și să împlinim acest scop. Călăuzește-ne prin Duhul Tău, ajută-ne să ne mișcăm prin Împărăția Ta, prin călăuzirea Ta. Păstrează-ne ancorați în Cuvântul care ne-a fost descoperit în acest ceas ca să ne păstrăm echilibrul în Scripturi și să ne încurajăm spiritual în continuare.
Ajută-ne să fim vase predate, călăuzite de Tine, ca să-Ți termini lucrarea în fiecare din noi.
Ne predăm din nou Ție, Doamne, și Îți mulțumim pentru promisiunea Ta, pentru Cuvântul și Lumina acestui ceas. Doamne, umblă în noi conform Cuvântului Tău, locuiește în noi și lucrează prin noi. Ajută-ne să ne predăm și să credem aceasta, pentru că Te iubim. Doamne, ia aceste vase și folosește-le pentru slava Ta. Ia-ne de aici și ține-ne pe calea dreptății, de dragul Numelui Tău, pentru că ești Marele nostru Păstor și Călăuzitor. Ne predăm Ție, în Numele lui Isus Hristos.
AMIN