AUZIND, PRIMIND ȘI ACȚIONÂND

Vă mulţumesc mult. Vă puteţi aşeza.

Este atât de bine să fim din nou aici, în seara aceasta. Frate Wittson. Mă bucur să te văd din nou şi pe tine, frate Mattson, căci am întrebat aseară unde eşti.

Mă simt foarte bine atunci când văd atât de mulţi fraţi adunaţi împreună. Fratele Carllson ne-a adus salutări din depărtare. Este minunat.

Cred că fratele David DuPlesis a făcut o mică nedreptate adunării, deoarece aseară am mers împreună cu maşina, iar eu am spus:

„Este aproape ora zece. Cred că i-am ţinut cam mult pe oameni”, la care el mi-a răspuns:

„Frate Branham, eu cred că oamenilor le-a plăcut să te asculte, căci ne-am săturat să auzim mereu predicuţe ţinute de predicatoraşi pentru creştinaşi.”

Aceasta m-a încurajat să predic în seara aceasta cu două ore mai mult. De fapt, eu obişnuiesc să eliberez adunarea la ora nouă, dar uneori se întâmplă şi altfel.

Dacă vreţi, am putea să ne adunăm de la ora unu, căci atunci putem sta să-L lăudăm pe Domnul toată noaptea. Este trist că ne-am îndepărtat de aceasta, nu-i aşa? Sigur că da, frate Sullivan. Şi am intrat într-o predică intelectuală de douăzeci de minute. Eu mă întreb adesea de unde a venit acest obicei şi dacă nu încercăm cumva, să ne modelăm puţin prea mult după lume? Nădăjduiesc că lumea nu a lucrat prea mult în rândurile noastre, iar dacă da, cred că ar trebui să ieşim afară.

Ştiţi, când stau la masă, îmi place să mestec şi să înghit şi apoi din nou să mestec  şi să înghit. La fel este şi când stau la masa Domnului: îmi place să stau mai mult şi mai mult.

Păstorul nostru a predicat aseară patruzeci și cinci de minute şi l-am văzut uitându-se la ceas, aşa că m-am gândit: „Da, Neville, şi tu ai intrat în întârziere.” dar adevărul este că patruzeci și cinci de minute nu ajung decât să începi, căci abia de acolo devine interesant. Când am fost foarte mişcat de Cuvânt ş m-am simţit foarte bine, a trebuit să se oprească. Ce ruşine!

Ştiu însă că de aici sunt servicii în fiecare zi, şi că petreceţi un timp minunat împreună.

Câţi dintre cei prezenţi nu sunt din Ohio? Să vă văd mâinile. Minunat. Cred că jumătate din adunare este din afara statului Ohio. Cu siguranţă ne bucurăm să vă avem printre noi. Mă voi ruga ca Dumnezeu să-Şi înmulţească binecuvântările peste voi, astfel încât să fiţi fericiţi şi plini de bucurie, lăudându-L pentru tot ce-a lucrat.

În seara aceasta, aş vrea să citesc câteva texte din Scriptură şi voi începe cu Romani 9, de la versetul 10:

„Ba mai mult: tot așa a fost și cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele vostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine, nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, –

s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic,”

după cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

De aici aş vrea să iau titlul format din aceste trei cuvinte: „Auzind, primind și acționând.”

Înainte de a începe, haideţi să ne plecăm puţin capetele, ca să vorbim cu Autorul.

Scumpul nostru Tată, Îţi mulţumim în seara aceasta pentru tot ce-ai făcut pentru noi, pentru bunătatea Ta şi pentru îndurările pe care le-ai revărsat peste noi prin harul Tău. Şi aceasta, nu pentru că am fi făcut noi ceva ca să merităm, ci  pentru că Tu ai fost bun şi îndurător, şi nu ai privit la greşelile noastre, ci la harul Tău fără măsură. Îţi mulţumim pentru aceasta.

Noi am auzit mărturia medicilor despre acei oameni care ar fi trebuit să moară în câteva săptămâni, dar trăiesc şi astăzi pentru că au fost vindecaţi de Tine. Aceasta a făcut ca atât medicii, cât şi asistentele să spună într-un glas: „Am dori să se roage şi pentru noi.”

Prin urmare, Te rugăm pentru acei medici şi pentru acele asistente care au recunoscut că mâna lui Dumnezeu a fost la lucru în toate acele cazuri. Îţi mulţumim pentru că acei oameni sunt bine acum.

Tată, aseară am văzut acel mare şir de oameni, care se îndreptau spre camera în care se făcea rugăciune, pentru a fi născuţi din nou prin Duhul Tău. Am văzut cum păcătoşii tineri şi bătrâni, au îngenuncheat plângând la altar, căci doreau să-şi predea viaţa Ţie, ceea ce ne-a umplut inimile de o mare bucurie.

Cu siguranţă, Tu eşti marele Dumnezeu din ceruri, de aceea, Te rugăm să binecuvântezi citirea Cuvântului şi să ne dai un subiect pentru acest titlu.

Lasă ca Duhul Sfânt să vină şi să tălmăcească acest Cuvânt în inimile noastre, iar noi să lăsăm jos barierele care ne despart de lumea de afară şi să ne întoarcem inimile spre Tine.

Deschide-ne Tu, inimile pentru Tine, şi fă ca presiunea Duhului să fie atât de mare, încât să intre în inimile noastre, umplând fiecare fibră a ei, care a fost curăţită şi pregătită ca să Te primească.

Te rugăm să vindeci fiecare bolnav din locul acesta, să salvezi fiecare suflet pierdut şi să umpli orice inimă flămândă.

Inspiră-i pe slujitorii Tăi, pe scumpii noştri fraţi predicatori şi pe păstorii pe care i-ai chemat să-şi dedice vieţile acestei însărcinări.

Te rugăm pentru ei, Doamne, pentru aceşti „hangii” care se îngrijesc de cei ce sunt bolnavi şi cu sufletul şi cu trupul, turnând peste ei untdelemn şi vin, până se fac bine.

În pilda Samariteanului, se spune că El i-a dat doi lei acelui hangiu – pentru salvare şi pentru mântuire, – apoi i-a spus:

„…orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.” (Luca 10.35).

Doamne, dacă vezi că ne lipseşte ceva, şi noi ştim că ne lipseşte, Te rugăm să îngădui ca Duhul Sfânt să ne dea tot ce avem nevoie.

Ajută-ne pe noi, predicatorii, să putem sluji poporului Tău cu o conştiinţă curată şi cu o inimă sinceră.

Îndură-Te de noi, pentru că Te rugăm aceasta, umili, în Numele Fiului Tău, Domnul Isus. Amin.

În lumea de astăzi există două mari forţe religioase care se vor arăta în curând şi care sunt foarte bine reprezentate în textul din seara aceasta, prin cei doi fii: Esau şi Iacov.

Aceşti doi fii, au ieşit din acelaşi tată şi din aceeaşi mamă.

Dumnezeu l-a văzut mai dinainte pe cel sfânt, aşa că i-a spus lui Avraam, tatăl lui Isaac, cu douăzeci și cinci de ani mai înainte, că i se va naşte un fiu, dintr-o femeie curată şi predată.

Aceşti doi fii, despre care am citit în textul nostru, au fost în acelaşi pântece, ei au venit în lume certându-se şi luptându-se unul cu celălalt, iar de atunci au fost şi vor fi în luptă până la sfârşitul timpului.

Vreau să vă spun că prin remarcile pe care le voi face din textele pe care mi le-am notat aici, doresc ca fiecare să ştie că de multe ori fraţii mă înţeleg greşit când mă refer la starea unei biserici sau a unei denominaţiuni, dar eu nu vorbesc despre oamenii umpluţi de Duhul Sfânt, despre păstorii care hrănesc turma lui Dumnezeu şi care au fost rânduiţi de Duhul Domnului să facă aceasta, ci vorbesc despre credincioşii fireşti care încearcă să ia locul acestor slujitori.

Esau îl simbolizează, cu adevărat, pe credinciosul firesc. El era un om firesc, deşi avea înclinaţii foarte religioase, aşa cum are şi lumea de astăzi. Astfel, cu câţi oameni vorbeşti, afli că aparţin unei biserici, sau nu. Cei mai mulţi merg la biserică doar o dată pe an, ca să arate ce şi-au cumpărat nou, sau ca să se întreţină cu ceilalţi.

Ei au fost stropiţi, când erau doar bebeluşi apoi li s-a scris numele în registrul bisericii şi astfel au devenit proprietatea acelei biserici. Eu nu am fost niciodată de acord cu aşa ceva, pentru că omul nu este nici proprietatea bisericii şi nici proprietatea statului, ci este proprietatea lui Dumnezeu, căci este fiul, sau fiica Lui. Noi îi aparţinem Lui, pentru că am fost cumpăraţi cu un preţ foarte scump: cu viaţa Fiului Său.

Esau este foarte bine reprezentat în grupul de religioşi care spun: „O, eu sunt la fel de bun ca şi ceilalţi, iar religia mea este la fel de corectă ca şi a voastră. Mă simt foarte mulţumit de ea.”

Dar Iacov, fratele lui geamăn, a venit în lume ca un om duhovnicesc, iar prin alegerea făcută dinainte a fost hotărât să simbolizeze poporul duhovnicesc. Astfel, el avea deosebirea duhovnicească a ceea ce era bine şi a ceea ce era rău.

Şi dacă vreţi să înţelegeţi, întreaga Biserică a Dumnezeului celui viu este zidită pe descoperirea lui Isus Hristos.

Cum ar fi putut aduce Abel o jertfă mai bună decât Cain, dacă nu i-ar fi descoperit Dumnezeu care este Jertfa plăcută Lui?

Când Domnul Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine ziceţi voi că sunt Eu, Fiul omului?” Petru a izbucnit asemeni unui om care vorbeşte în limbi, şi a spus fără nici o ezitare: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16.16). Atunci Domnul i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta. (tu nu ai învăţat aceasta printr-un program intelectual -educaţional,) ci Tatăl Meu care este în ceruri, ţi-a arătat aceasta. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră (nu pe Petru, nu pe o piatră, ci pe descoperirea duhovnicească ce-i arăta cine este El), voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (v.17-18).

Vedeţi? Ele vor fi împotriva ei, dar nu o vor birui, aşa că Biserica duhovnicească va merge direct în veşnicie. Aceasta este tot atât de sigur, pe cât este de sigur că Dumnezeu a hotărât ca ea să fie aici.

Gândiţi-vă ce satisfacţie ne dă faptul că ştim că atunci când suntem născuţi din Duhul lui Dumnezeu, devenim fiii şi fiicele Lui.

Pentru Esau, dreptul de întâi născut nu a avut nici o importanţă, dar pentru Iacov a fost totul. Esau l-a dispreţuit, şi daţi-mi voie să vă spun cu tot respectul, că şi copiii lui fac la fel. Astfel, el a spus: „La ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” – Geneza 25.32. Vedeţi? „De ce trebuie să primesc Duhul Sfânt? Eu sunt la fel de bun ca şi tine, iar religia mea este tot atât de corectă ca şi a voastră. De ce trebuie să trec prin toate aceste lucruri? Eu merg la biserică, am numele trecut în registru şi sunt aşa şi pe dincolo.”

Asta spuneţi voi, dar în faţa lui Dumnezeu ce sunteţi? Ştiaţi că trebuie să vă naşteţi din nou, ca să primiţi o gândire duhovnicească?

Deci, pentru Esau dreptul de întâi născut nu a însemnat nimic. Ba chiar l-a dispreţuit, iar credinciosul firesc gândeşte încă la fel ca el. Astfel ei spun: „O, zilele acelea au trecut! Astăzi nu se mai primeşte Duhul Sfânt, căci aceasta a fost valabil doar pentru zilele apostolilor.”

Odată am fost într-o biserică frumoasă, unde vorbea un om important. El a spus:

„Cincizecimea a fost doar o schelă folosită la construirea clădirii, aşa că, după ce clădirea este gata, nu mai e nevoie de schelă.”

După terminarea serviciului, m-am dus să dau mâna cu acel bărbat vestit, şi i-am spus:

„Vreau să vă felicit pentru mesajul pe care l-aţi adus în dimineaţa aceasta. Sunt de acord cu faptul că Rusaliile au fost schela, dar câtă vreme construim pe ea, avem nevoie de schelă.” Aşa este. Schela este ultimul lucru care se ia jos, ceea ce înseamnă că până pui ultima turlă pe acoperiş, trebuie să foloseşti schela.

Eu mă bucur în seara aceasta pentru că noi construim folosindu-ne de schelă. Voi nu vă bucuraţi?

Deci pentru Iacov, dreptul de întâi născut însemna totul, aşa că nu l-a interesat care era preţul pentru a-l obţine. Chiar dacă a fost o farfurie cu mâncare, el a fost bucuros să i-o dea lui Esau.

Aşa este şi cu orice om care a fost hotărât de Dumnezeu pentru Viaţa veşnică – el este gata să dea tot ce are în lumea aceasta ca să obţină acel drept de întâi născut.

Puteţi să-l numiţi cum vreţi, puteţi spune că şi-a pierdut minţile sau că este un „holly-roller”, pe el nu-l va interesa nimic altceva decât să primească dreptul de întâi născut, care este mai preţios decât orice alt lucru în lumea aceasta. Oricât ar trebui să sufere, el este gata să treacă prin toate, numai să-l obţină.

O gândire firească vrea ca Dumnezeu să aducă dreptul de întâi născut jos, la nivelul ei, dar eu şi toţi creştinii născuţi din nou, credem că L-am întâlnit la nivelul lui Dumnezeu.

Pe mine nu mă interesează ce trebuie să fac, ce trebuie să spun, sau cum trebuie să mă port, căci doresc un singur lucru: să-l am pe el,dreptul de întâi născut.  El înseamnă pentru mine, mai mult decât popularitatea, înseamnă mai mult decât serviciul, înseamnă mai mult decât mama, soţia sau copiii mei, înseamnă mai mult decât prietenii mei, sau decât orice altceva. Vreau să am acest drept de întâi născut şi nu-mi pasă cât de mult trebuie să plătesc ca să-l am. Eu vreau să împlinesc toate cerinţele lui Dumnezeu chiar dacă trebuie să cad la pământ; chiar dacă trebuie să alerg prin clădire, să vorbesc în limbi, sau să stau în cap, sau să mă port ca un nebun. Nu-mi pasă ce trebuie să fac, eu vreau să-l am oricum, pentru că este lucrul cel mai important.

Vedeţi? Aşa gândesc toţi cei care au o gândire duhovnicească. Ei vor dreptul de întâi născut şi asta este totul. Dar când îl primesc, se ajunge la aceeaşi situaţie ca în cazul lui Esau şi Iacov: are loc o separare.

Dacă un om vrea să obţină, sau dacă obţine dreptul de întâi născut, va trebui să se separe de lume, la fel ca Iacov. Aceasta înseamnă uneori să merg singur, dar dacă eşti cu adevărat sincer şi ai dreptul de întâi născut, nu-ţi pasă de aceasta. Dacă vecinii nu te mai invită la ei, dacă nimeni nu mai vrea să aibă nici o legătură cu tine, ce mai contează aceasta? Cât timp ai dreptul de întâi născut, aceasta este cea mai mare realizare a vieţii tale. Ce mai contează pentru mine aceste lucruri, câtă vreme am dreptul de întâi născut? Ce contează părerea oamenilor, sau ce spun ei despre mine, câtă vreme sunt pe calea spre cer şi umblu prin Duhul?

Toţi cei născuţi din Duhul lui Dumnezeu, sunt călăuziţi de El. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu şi umblă întotdeauna în lumina plăcută a sfinţeniei şi a curăţiei.

Dar Esau era firesc, era ca lumea, aşa că dreptul de întâi născut nu avea nici o importanţă pentru el. Gândul lui era că este religios, la fel ca tatăl şi mama sa, şi considera că aceasta este destul.

Acum priviţi. Noi am observat că orice trezire a produs gemeni. Aşa este. Din fiecare trezire ies gemeni: o mulţime de oameni fireşti şi o mulţime de oameni duhovniceşti. Da, orice trezire produce un Esau şi un Iacov.

Ei merg o vreme împreună, după care cel firesc îşi zice: „Păi, aceştia încep să se sfârşească, aşa că mai bine mă separ de ei”, şi astfel merge cu partea intelectuală. Cei fireşti doresc un păstor care să le vorbească despre lucruri plăcute. Ei nu vor un păstor umplut cu Duhul Sfânt, care să le vorbească Cuvântul aşa cum este.

Este cum a spus Ioan: „Înfige securea în rădăcina pomului şi lasă aşchiile să sară unde vor.” Multe biserici ar vrea acest lucru afară, dar nu uitaţi: va veni o separare. S-a întâmplat în epoca metodistă, s-a întâmplat în epoca baptistă,s-a întâmplat în epoca penticostală şi se va întâmpla întotdeauna.

John Wesley a fost numit nebun pentru că protesta împotriva Bisericii Anglicane. El s-a ridicat şi a luat poziţie împotriva păcatelor şi a lucrurilor pe care le făceau ei. Dar ce spune Cuvântul? „…toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2Timotei 3.12). „Ferice de voi…”

Vedeţi? Veţi fi dispreţuiţi şi respinşi.

„Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa, pe cei din casa Lui?” (Matei 10.25).

Se spune că într-o zi, Wesley mergea pe o potecă, iar în faţă venea unul dintre conducătorii Bisericii Anglicane. Wesley era un om mic de statură, în timp ce celălalt era un bărbat mare. Wesley a vrut să treacă pe lângă acel bărbat, dar nu a putut, aşa că a zis: „Domnule, aţi putea să-mi daţi voie să trec?”

„Eu nu mă dau la o parte din faţă unui prost!” a răspuns celălalt. Atunci Wesley şi-a scos pălăria, a trecut pe lângă el şi a spus: „În schimb eu o fac întotdeauna.”

Ei bine, aceste diferenţe au fost de când este lumea, începând cu Cain şi Abel, primele fiinţe care s-au născut pe pământ, căci   Adam şi Eva au avut doi copii: unul de un fel şi celălalt de alt fel: Cain Şi Abel, iar în  textul nostru se vorbeşte despre Esau şi Iacov. De-a lungul timpului au existat tot timpul aceste două duhuri care se războiesc unul împotriva celuilalt, în biserici, dar la un moment dat trebuie să se ajungă la o separare.

Avraam şi Lot au pornit în căutarea Cetăţii al cărei Ziditor era Dumnezeu, dar Lot avea un caracter firesc, aşa că la un moment dat s-a ajuns într-o situaţie când Avraam a trebuit să se separe de el, ca să poată primi făgăduinţa. Vedeţi? Era nevoie ca ei să se separe unul de celălalt.

Aşa este şi astăzi: voi trebuie să vă separaţi de lucrurile lumii şi să umblaţi cu creştinii! Eu cred în părtăşia creştinilor cu creştinii. Da, domnilor.

Nu este posibil să umblaţi cu cineva dacă nu sunteţi înţeleşi, dar mai întâi trebuie să vă înţelegeţi cu Hristos. Apoi, veţi vedea că orice om care este de acord cu Hristos, va fi de acord şi cu voi.

În ce-l priveşte pe Avraam, el a trebuit să se separe de Lot înainte ca Dumnezeu să îl poată binecuvânta, deoarece Lot cel firesc era un membru căldicel.

El ştia că Avraam locuia într-un cort, dar vedeţi voi, religia lui era atât de căldicică încât nu l-a întrebat pe înger: „Să mă duc cu unchiul meu, Avraam?” ci şi-a zis: „Acolo jos, este o cetate mică. Voi merge şi voi locui în ea.” Căci nu voia să aibă nimic cu Avraam.

Vedeţi? Aşa este şi astăzi: indiferent ce vei face, cel firesc nu se va asocia cu cel duhovnicesc, aşa cum apa nu se poate amesteca cu uleiul. De aceea biserica are nevoie de o curăţire totală. Da, avem nevoie de o trezire de modă veche, avem nevoie de puterea Domnului, avem nevoie de bărbaţi şi femei care să fie gata să vândă tot ce este din lumea aceasta şi să ardă orice punte către lume.

Noi, predicatorii de astăzi, ar trebui să cucerim lumea, aşa cum obişnuiau vecinii norvegieni să cucerească o ţară. Când ajungeau cu corabia la ţărm, ei coborau din ea, după care îi dădeau foc şi o lăsau să ardă în urma lor, aşa că nu aveau nici o cale de scăpare – biruiau sau mureau.

Aşa ar trebui să facem şi noi: să ardem orice pod şi orice cale de scăpare; să vindem totul pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi să mergem mai departe, căci nu este cale de întoarcere, nici pentru compromisuri.

Lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac compromisuri. El nu vrea ca biserica Lui să arate ca lumea; nu vrea ca ea să se poarte ca lumea, nu vrea ca ea să aibă ceva din lume în mijlocul ei, ci vrea ca Evanghelia Sa să fie predicată lumii, pentru ca cei ce sunt ai Săi să fie chemaţi afară.

Dumnezeu vrea o separare, dar biserica vrea o amestecare. Ei vor un păstor care să nu fie prea sever şi care să le spună numai lucruri plăcute. Nu vor unul care să sape adânc şi care să tragă de pe ei pielea…

Dar fraţilor, tocmai un astfel de om ne trebuie!

Cu câtva timp în urmă am fost undeva şi acolo am avut o vedenie în care am văzut o pisicuţă care stătea pe o pernă, şi pe care eu o mângâiam. Ei îi plăcea aceasta şi torcea. Am observat că deasupra ei scris un nume. Privind-o, mă gândeam că e cea mai drăguţă pisică pe care am văzut-o vreodată, căci dormea şi torcea liniştită.

Şi Duhul mi-a zis: „Mângâie-o invers”. Când am făcut aceasta, pisica şi-a deschis ochii verzi şi lucioşi, şi imediat am văzut că devine cel mai grozav monstru.

O, câtă vreme îi laşi pe oameni să meargă oriunde vor, te vor lăsa să ai un somn bun, dar nouă nu ne trebuie un somn bun, ci avem nevoie de puterea Duhului Sfânt să Se întoarcă în biserică, avem nevoie de Viaţa lui Isus Hristos cel înviat, care să ne cureţe şi să ne facă făpturi noi, avem nevoie de un vin puternic, nu de un somn bun, căci somnul este pentru bebeluşi.

Noi avem nevoie de o transfuzie de sânge, de puterea Duhului Sfânt care să cureţe mădularele bisericii de viaţa păcătoasă.

Ce avem noi? Femei şi bărbaţi care pretind că sunt creştini, apoi merg la dans, la petreceri lumeşti, fumează, joacă cărţi, etc. iar femeile îşi taie părul, poartă pantaloni scurţi sau lungi, iar apoi spun că sunt creştine. Aceasta arată că pe undeva este o slăbiciune, nu puterea lui Dumnezeu, de aceea, avem nevoie de o curăţire.

Desigur, lupta este grea, dar eu cred că dacă aţi fost hotărâţi pentru viaţa veşnică, se va împlini şi cu voi Cuvântul care spune:

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37).

Voi spuneţi: „Păi, eu sunt la fel de bun ca şi tine.” Bine, frate, dar tu vei fi judecat prin lucrurile pe care le faci, căci ele dovedesc ce eşti cu adevărat.

Un om mi-a spus odată: „Dacă sunt judecat după credinţa mea, sunt salvat. Dar dacă sunt judecat după faptele mele, sunt pierdut.”

Atunci eu i-am spus: „Faptele pe care le faci îţi dovedesc credinţa.” Aşa este.

Dacă-L iubeşti pe Domnul, vei face tot ce spune Dumnezeu şi vei sta doar pe aceea, o, dar cel firesc, predicatorul intelectual, va spune: „O, copii, aceasta este fanatism! Să nu-l credeţi, căci nu este nimic acolo.”

Acesta este un somnifer bun, care vă va adormi. Dar un slujitor adevărat al lui Dumnezeu, va trage pielea jos de pe voi. Da domnule. El vă va scutura cu Cuvântul lui Dumnezeu şi vă va spune ce este bine şi ce este rău. Dacă nu face aceasta, eu nu i-aş da nici cinci cenţi pe predică.

Orice om care se teme să spună adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu va mai avea ce mânca…Ce-i trebuie lui, este să intre într-o adunare adevărată şi să primească umplerea Duhului, căci El îi va purta de grijă.

Oamenii care pot să lase totul şi care-L urmează pe Domnul, au fost rânduiţi mai dinainte de Dumnezeu pentru aceasta, de aceea lor nu le pasă ce părăsesc.

Acum, mulţi metodişti, baptişti, prezbiterieni, ies afară. David DuPlesis vă poate spune mai multe decât mine, despre aceasta, pentru că este mai familiarizat. Dacă veţi asculta mesajele lui, vă va spune că este un lucru cutremurător.

Fratele DuPlesis este bine cunoscut peste tot în rândurile grupărilor de intelectuali, şi el vă poate spune cum, în aceste zile din urmă, Dumnezeu cheamă afară oameni din toate grupările: metodişti, baptişti, prezbiterieni, etc.

Daţi-mi voie să vă spun ceva, prieteni penticostali: „Dumnezeu este în stare să ridice copii ai lui Avraam, chiar din pietrele acestea.” El Se mişcă şi va avea o Biserică fără pată şi fără zbârcitură. Va avea ceva peste care-Şi va putea pune mâinile şi va spune: „Aceştia sunt ai Mei. Aceasta este Biserica Mea, poporul Meu. Aţi văzut poporul meu?” Apoi va spune aşa cum a spus despre Iov: „Nu este nimeni ca ei pe pământ, căci sunt fără prihană. Ei trăiesc pentru Mine şi nu le pasă de lucrurile lumii, căci le-au lăsat de multă vreme în urmă. Dacă le spun: „Du-te!” se vor duce; şi dacă le spun: „Vino!” vor veni!”

Voi nu puteţi avea aceasta, nu puteţi înţelege, până nu vă este descoperit, căci întreaga lucrare este zidită pe descoperire duhovnicească.

Voi trebui să auziţi, s-o recunoaşteţi şi apoi să acţionaţi, căci unora le este descoperită, pe când altora nu.

De exemplu, orice om poate citi: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” dar cel firesc va spune: „Păi, într-un fel, El este acelaşi”, pe când cel duhovnicesc, va spune: „El este acelaşi în toate privinţele.”

Isus a dat o însărcinare: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură…

Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.15, 17a).

Cel firesc va spune: „Aceste cuvinte au fost pentru apostoli.” dar cel duhovnicesc va spune: „El este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Da.

Poporul Lui este un popor ciudat, este un popor duhovnicesc, un popor separat, căci însăşi cuvântul „biserică” înseamnă „cei chemaţi afară”. Deci Dumnezeu Şi-a chemat poporul afară, ceea ce înseamnă că l-a chemat afară din lume, deci nu mai trebuie să stea în lume. Separaţi-vă de lucrurile lumii!

Biblia spune că dacă iubiţi lumea şi lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu nu este în voi. (1 Ioan 2.15). Nu contează cât de bun membru eşti, căci aceasta nu are nimic a face cu problema noastră.

Noi trebuie să aparţinem Bisericii, dar mai întâi este nevoie să intrăm în Biserica întâilor născuţi, adică să ne naştem în Biserica lui Dumnezeu.

Noi am văzut că atunci când vine descoperirea, omul o aude, recunoaşte că este Dumnezeu şi acţionează (mă refer la omul duhovnicesc), dar omul firesc spune: „Prostii!” şi se îndepărtează.

Gândiţi-vă acum la zilele lui Noe.

Într-o zi, pe când se afla în câmp, căci era fermier, a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a spus: „Va ploua de sus şi tot pământul va fi acoperit cu apă. Voi distruge toată lumea aceasta rea, trebuie să-i pun capăt.”

Vi-l puteţi imagina pe Noe mergând sus şi spunând: „Păi, s-ar putea să plouă, aşa că ar fi bine să construiesc o arcă.”? Nu, el nu putea vorbi aşa, pentru că a primit descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă L-ar fi luat doar aşa, când primul batjocoritor ar fi spus: „Auziţi ce vorbeşte acest holly-roller bătrân”, ar fi pus totul deoparte şi ar fi spus: „Gata, renunţ!”

Aşa fac oamenii când vorbeşti cu ei. Îţi spun imediat: „Păi, am început bine, dar diavolul m-a făcut să merg înapoi!” Însă nu diavolul a făcut aceasta, ci voi singuri, pentru că orice om care vine de la Dumnezeu, trebuie să fie ispitit şi încercat. Cu siguranţă. Şi un credincios adevărat, când aude Cuvântul lui Dumnezeu, Îl recunoaşte şi acţionează în totul după El.

Desigur, batjocoritorii au venit tot timpul la Noe, dar pe el nu l-a interesat ce spuneau ei, ci a continuat să construiască arca. De ce? Pentru că era sigur că acela era Cuvântul lui Dumnezeu. L-a recunoscut şi a acţionat ca atare. Vedeţi? El a acţionat, iar lucrurile s-au întâmplat întocmai, pentru că aşa a spus Dumnezeu. Sigur că da.

Vi-l puteţi imagina pe Moise spunând: „Păi, eu zic să ne întoarcem din nou în Egipt, pentru că am studiat psihologia şi cred că pot să-l înfrunt pe bătrânul Faraon. Cred că pot să iau încă o diplomă, ceva deosebit.”?

Vi-l puteţi imagina pe Moise spunând aceasta, când gândirea intelectuală pe care a avut-o la început i-a creat numai necazuri?

Vedeţi? Problema bisericii de astăzi este că întră din nou în acea stare a gândirii fireşti.

Aţi ştiut că Moise a fost un misionar?

Un bărbat misionar mi-a spus că biserica lui îl va trimite în misiune, dar mai întâi trebuie supus unui examen psihic, ca să vadă ce putere de gândire are şi dacă este într-o stare mintală corespunzătoare.

Vi-l puteţi imagina pe Moise spunând: „Mai întâi voi merge să consult psihiatrul, ca să vadă dacă pot merge din nou în Egipt sau nu.”

Aceasta nu se întâmplă doar în lumea bisericilor, ci chiar şi printre penticostali.

Vi-l puteţi imagina pe Moise stând în faţa psihiatrului, ca să afle dacă poate pleca în Egipt, după ce a auzit glasul Domnului însărcinându-l? Nu, domnilor. Nici un om nu trebuia să facă aceasta, pentru că nu psihiatrii îi cheamă pe oameni, ci Dumnezeu este Cel care face chemarea, Duhul Sfânt.

Când biserica ajunge în starea aceasta, este într-o situaţie mizerabilă. Da, domnilor. Şi ajunge aşa, pentru că este intelectuală şi nu duhovnicească.

Cel ce cheamă un om şi face din el un misionar, este Dumnezeu. Biblia spune că aceasta este prima slujbă din cadrul bisericii: slujba de apostol, adică misionar. Apoi sunt: prorocii, învăţătorii, evangheliştii, etc. (Efeseni 4.11).

Dumnezeu nu a aşezat în biserică o asociaţie medicală, ci Duhul Său cel Sfânt a aşezat în cadrul bisericii, misionari, păstori, prooroci, învăţători şi evanghelişti. Ei au fost puşi în slujbă de Dumnezeu, de aceea nu trebuie să stea în faţa nici unui psihiatru. Slujitorii Lui nici n-au stat şi nici nu vor sta vreodată.

Dumnezeu dă un mesaj unui om. El îl aude, şi recunoaşte că este Dumnezeu, apoi acţionează conform Lui. Nu este treaba nimănui, ci este doar treaba Lui. Dumnezeu îl trimite în lucrarea Sa, deci este în slujba Împăratului, aşa că oricine ar trebui să facă loc pentru Împărat. Aşa este.

Dacă mergeţi în Anglia şi aveţi un mesaj din partea reginei, fiecare poliţist va devia traficul ca să poţi trece, pentru că te afli în slujba reginei. Aşa este.

Orice ţară are un conducător, şi câtă vreme sunteţi în slujba lui, aveţi cale deschisă.

Fraţilor, daţi-mi voie să vă spun ceva:  chiar dacă cineva vrea să recunoască, sau nu, noi avem cale deschisă. Aşa este. Duhul Sfânt vă va da cale liberă, deci ridicaţi-vă capetele şi mergeţi înainte. Amin.

Frate Sullivan, eu mă simt în seara aceasta la fel ca Iosua şi Caleb, când au spus:

„Suntem mai mult decât în stare…”

Suntem mai mult decât în stare să avem o trezire ca la Rusalii, pentru că Dumnezeu a făgăduit că: „în zilele din urmă, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.” (Fapte 2.17). Da, noi suntem mai mult decât în stare să o facem!

Chiar în seara aceasta, aici, sunt tot felul de daruri, prin puterea lui Dumnezeu dar problema este cu noi: că ne cam tragem înapoi. Staţi pe ele, (Amin) şi nu uitaţi că Dumnezeu nu are nevoie de laşi.

Iosua a spus: „Staţi puţin! Aceşti credincioşi de graniţă au gustat din struguri şi totuși se tem că  nu vom putea lua ţara, dar Dumnezeu ne-a făgăduit-o cu 400 de ani în urmă, că ne-o va da. Deci, suntem mai mult decât în stare s-o luăm în stăpânire.”

Şi noi ştim, că s-au dus şi au luat-o, dar nici unul din cei care au cârtit, nu au intrat. Mai mult, Isus a spus despre ei: „…au murit” (Ioan 6.49), ceea ce înseamnă că au fost separaţi, despărţiţi de Dumnezeu pentru totdeauna.

Evreii I-au spus: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie…” (v.31), dar El le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.

Eu sunt Pâinea vie care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac…” (v.49,51). Amin.

Ce hrană diferită avem astăzi!

Buddy Robinson a spus odată: „Lăsaţi-mă să lupt cu diavolul câtă vreme mai am un dinte în gură, ca să-l pot mesteca.”

Vedeţi, ridicaţi-vă şi luptaţi împotriva lui.

Poate zici: „Frate Branham, eu nu pot să mă las de fumat.” Aceasta arată că nu cunoşti adevăratul Remediu, că nu ai descoperit încă adevărata Cură. Primeşte-L însă pe Duhul Sfânt în inima ta şi atunci vei reuşi.

David vorbea în Vechiul Testament despre „mierea din stâncă”. În vremea aceea, păstorii purtau în traistă puţină miere, iar când li se îmbolnăvea vreo oaie, luau din acea miere şi o puneau pe o piatră de var, după care o dădeau la oaie s-o lingă. Astfel când oaia lingea mierea, lingea şi var din acea piatră şi se vindeca.

Fraţilor, şi eu am aici, în traistă, o mulţime de miere, pe care o voi pune pe Stânca Hristos. Nu pe altceva, ci pe Isus Hristos, iar voi, oile bolnave, puteţi veni s-o lingeţi. Şi în timp ce lingeţi mierea, ridicaţi-vă mâinile şi lăudaţi-L pe El. Da, aşa să faceţi, căci o dată cu mierea veţi lua şi puţină „piatră de var”, care vă va da puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, iertarea păcatelor şi botezul cu Duhul Sfânt.

În timp ce veţi linge mierea, vi se va întâmpla ceva: vă veţi separa de lucrurile lumii, pe care le veţi numi un gunoi, şi veţi trăi doar pentru Hristos. Sigur că da.

Moise nu a trebuit să meargă la vreo şcoală, nici să stea în faţa vreunui psiholog, ca să afle dacă este în stare să meargă în Egipt. El a văzut Stâlpul de Foc într-un rug aprins şi a auzit o Voce care-i vorbea din El şi-i spunea: „Am auzit strigătele poporului Meu şi Mi-am adus aminte de legământul Meu cu ei, aşa că am venit să-i izbăvesc.”

Moise a recunoscut imediat că Cel ce-i vorbea era Dumnezeu, a recunoscut că era Cuvântul Său.

Acum când noi vom vedea că se întâmplă tot felul de lucruri, le verificăm prin Cuvânt, căci dacă Dumnezeu face o promisiune, trebuie s-o şi împlinească. Amin.

O, cât îmi place aceasta, fraţilor.

Dumnezeu îi spusese lui Avraam că poporul lui va fi robit într-o ţară străină, timp de 400 de ani, după care El îl va scoate de acolo cu mână puternică, iar Avraam a ştiut că aşa va fi.

Şi iată că 400 de ani mai târziu, Moise a auzit acel Glas care-i vorbea, dovedind că El este în lucrare şi că Scriptura este adevărată. Amin.

Dumnezeu a dat o făgăduinţă şi în ziua de Rusalii, când după cuvântarea lui Petru, oamenii au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?”

Atunci, tot Petru le-a spus:

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Aleluia!

Văd o biserică vorbind în limbi, strigând, lăudând pe Dumnezeu, proorocind şi făcând semne mari şi minuni, iar când privesc în Scriptură: este o făgăduinţă.

Am auzit, am recunoscut şi am intrat în acţiune. Amin.

Eu sunt în acţiune de 31 de ani, fraţilor. Glorie! Mă simt bine, mă simt plin de bucurie, (Amin) căci El m-a pus în lucrare. Aceasta o face Duhul Sfânt.

Poate întrebaţi: „Ce trebuie să fac?”

Un singur lucru: să te predai, căci de restul Se va îngriji El.

Eu am intrat în acţiune, Moise a intrat în acţiune. Şi nu uitaţi: aceasta vă va face să vă purtaţi ciudat, uneori.

Vă puteţi imagina un bărbat bătrân de 80 de ani, cu pletele albe căzute pe umeri, cu un cioc de toiag vechi în mână, păşind alături de un măgar, pe care stătea nevasta lui cu copilaşul în braţe? Văzându-l, unii din păzitorii de vite îl întrebau:

„Unde mergi, Moise?”, iar el le răspundea:

„Mă duc jos, în Egipt, să-l biruiesc.”

Ce ridicol sună aceasta pentru gândirea firească!

Când auzeau ce spune, acei oameni se gândeau: „Bietul Moise, credem că l-a ars prea tare soarele.”

Nu, poate că soarele nu a ajuns atât de fierbinte, dar el s-a întâlnit cu Stâlpul de Foc care Se afla în acel rug aprins.

Vă amintiţi, desigur, că Isus a spus odată: „Adevărat, adevărat vă spun, că înainte să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58). Aşa este.

Dacă aţi observat, Dumnezeu dă o făgăduinţă, iar când vine Duhul Său, o împlineşte.

Mai întâi îl auziţi predicând, apoi recunoaşteţi că este adevărul lui Dumnezeu, şi intraţi în acţiune.

Când cel firesc vă vede făcând aceasta, se gândeşte că aţi luat-o razna, căci pentru el, faptul că Moise, un singur om, s-a dus să cucerească Egiptul, este o nebunie. Este ca şi cum ai spune că un singur om s-a dus să cucerească Rusia. Păi, sigur că e ciudat. Dar lucrul cel mai ciudat este că l-a cucerit. De ce? Pentru că a auzit Glasul care trebuie, L-a recunoscut şi L-a ascultat.

Tu spui: „Eu nu pot s-o fac!”

Ba da, poţi. Dacă îţi vorbeşte Dumnezeu, recunoaşte că este făgăduinţa Lui, intră în acţiune şi atunci vei vedea ce face El, și vei birui.

Ologul spune: „Eu nu pot umbla.”

Ba da, poţi, pentru că aşa a spus Isus. Amin.

„…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24).

Poate omul bolnav de cancer spune: „Eu nu voi mai trăi!” Ba vei trăi, pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Ei îl întrebau pe Moise: „Şi  zici că te duci să cucereşti Egiptul? Păi, este imposibil să reuşeşti!” 

„Mă voi duce, oricum”, a răspuns el.

„Dar ce arme vei folosi?”

„Toiagul acesta.” Un ciot strâmb. O, vai!” Dar aşa i-a poruncit Dumnezeu, iar când El spune ceva, o gândire duhovnicească o prinde imediat şi asta este totul.

El nu trebuie să fie supus unui examen medical de psihiatrie ca să i se stabilească capacitatea mintală, căci dacă Dumnezeu i-a spus ce are de făcut, asta-i tot. De aceea a putut merge înainte.

La fel este cu orice credincios. El crede tot ceea ce spune Dumnezeu, crede că Biblia este Cuvântul Său.

Când au început penticostalii, acum 50 de ani, celelalte biserici au spus despre ei că sunt o grămadă de idioţi şi că totul se va încheia în 24 de ore. Dar focul din mijlocul lor nu s-a stins, ci s-a aprins mai tare, iar acum au cei mai mulţi convertiţi într-un an. De ce aceasta? Pentru că oamenii sunt în clocot. Ei au fost la rugul aprins, au auzit, au recunoscut  si au acţionat conform Cuvântului Său.

Pe ei nu-i interesează cum sunt numiţi; nu le pasă dacă trebuie să predice pe stradă sau într-un hambar. O vor face oriunde, pentru că au recunoscut că este Dumnezeu.

Ei nu au acţionat pe această bază, iar Duhul Sfânt a venit. Inimile lor ard de râvnă şi trebuie să meargă fie că sunt tineri, fie că sunt bătrâni. De ce? Pentru că au fost chemaţi de Dumnezeu şi asta-i tot.

Când era pe Muntele Carmel, înconjurat de proorocii lui Baal, care se rugau: „Baale, auzi-ne!”, Ilie a spus simplu: „Apropiaţi-vă de mine!” după care a dres altarul, a pus lemnele pe el, a junghiat viţelul, după care a turnat patru găleţi de apă peste ele.

Poate că ceilalţi se gândeau: „Bietul bătrân, desigur ceva nu este în regulă cu el.”

Dacă nu i-ar fi vorbit Dumnezeu, poate că şi Ilie ar fi spus: „Staţi puţin! Ar trebui să fiu sigur că fac bine. Poate că nu va veni focul din cer.”

Nu cred că vi-l imaginaţi pe Ilie spunând asta, deoarece lui îi vorbise Dumnezeu şi-i spusese tot ce trebuie să facă. Astfel, a auzit Glasul lui Dumnezeu şi a acţionat ca atare, pentru că L-a recunoscut.

El a spus: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” (1 Împăraţi 18.33). „Eu ştiu că focul va cădea.”

De ce? Pentru că avea lucrurile puse în ordine. A auzit, a primit şi a acţionat aşa cum i-a spus Dumnezeu.

Dacă vă îndoiţi că Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt, ascultaţi, recunoaşteţi, veniţi aici sus şi veţi vedea dacă vă va da sau nu ceea ce cereţi.

Veniţi cu o inimă curată, sinceră şi predată, credeţi din toată inima şi veţi vedea ce se va întâmpla. Da, domnilor.

Acolo nu este o concepţie intelectuală, nu este ceva mintal, ci, dacă Dumnezeu vă cheamă, acolo jos, în inima voastră, sunt atât de sigur că  vă va umple cu Duhul Sfânt, pe cât de sigur sunt că numele meu este Bill Branham.

Da, el o va face cu siguranţă, dacă veţi acţiona după ce aţi auzit şi aţi recunoscut că este Dumnezeu. Dar cât timp spuneţi: „Păi s-ar putea să nu fie chiar aşa. Poate că predicatorul mi-a spus ceva greşit…” nu veţi primi nimic.

Cineva mi-a trimis odată o scrisoare în care spunea: „Frate Branham, noi  credem cu toţii că eşti prorocul lui Dumnezeu. Cât timp Duhul Domnului este peste tine şi ai deosebirea duhurilor, spunându-le oamenilor toate aceste lucruri, eşti proroc, dar învăţătura ta este groaznică.”

O, frate, tu nici măcar nu ştii ce înseamnă cuvântul „proroc”. La cine vine Cuvântul lui Dumnezeu? La proroc. Ce înseamnă a fi proroc? Prorocul nu este doar un văzător sau cineva care poate spune dinainte ce se va întâmpla, ci el este slujitorul căruia i-a fot dată tălmăcirea Cuvântului divin, ca s-o ducă la oameni. Absolut. Glorie!

Cum puteţi fi atât de dogmatici? Dacă gândiţi aşa, dovediţi că sunteţi fireşti. Voi aveţi un mic crez, sau citiţi puţin din catehism, dar când ajungeţi la Cuvântul lui Dumnezeu nu ştiţi despre El mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană. Acesta-i adevărul.

Duhul Sfânt pune mărturii, Dumnezeu trimite semne şi minuni de aceea se găseşte vindecare divină printre penticostali. Ei au primit Duhul Sfânt și posedă Ceva care le spune că Dumnezeu este real, de aceea privesc în sus şi cred.

Acesta este motivul pentru care oamenii ies afară de la metodişti şi de la baptişti; ei au fost chemaţi de Dumnezeu, aşa cum spune Biblia: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37). Aleluia! Aşa este. Dumnezeu bate, iar voi trebuie doar să-I răspundeţi.

Ilie a spus: „Doamne, eu am făcut totul după Cuvântul Tău: Ţi-am auzit Glasul, am recunoscut că eşti Tu şi am acţionat. Încă nu a căzut nici un foc, dar aici este jertfa, aici este apa, aici sunt pietrele, aici este totul. Toţi sunt împotriva mea, sunt singur, dar acţionez.” Amin.

Voi spuneţi: „Mama a spus că dacă merg la adunare, mă va alunga de acasă. Tata a spus că va veni şi mă va scutura, apoi mă va scoate afară din adunare, dar, Doamne, iată-mă aici. Am auzit, am recunoscut şi acţionez.” Amin.

„Soţul mi-a spus că mă va alunga de acasă.”

„Soţia mi-a spus că nu va mai veni acasă.”

Ce importantă are? Tu ai auzit, ai recunoscut şi acţionezi. Amin.

Mie nu-mi pasă ce spun vecinii sau altcineva, am auzit, am recunoscut şi am acţionat. Amin.

Ilie a spus: „Doamne, am făcut toate acestea după porunca Ta. Mi-ai vorbit, iar eu Te-am ascultat, Te-am recunoscut şi acţionez. Fă deci, să se cunoască în Israel că am spus Adevărul şi că Acesta eşti Tu.” După ce a spus aceste cuvinte, a venit focul.

Voi pregătiţi doar lucrurile. Ascultaţi Cuvântul Său şi fiţi încredinţaţi că este o făgăduinţă a lui Dumnezeu.

Dumnezeu a făgăduit lui Ilie că va face acel lucru şi pentru că el a crezut, nu au fost suficienţi de mulţi preoţi în ţară, ca să-l lămurească că nu-i aşa. El L-a auzit pe Dumnezeu, a recunoscut că este El şi a acţionat exact aşa cum i s-a poruncit.

Aşa trebuie să faceţi.

Fraţi denominaţionali, interconfesionali o, dacă aţi putea recunoaşte că trăim în timpul din urmă, chiar înainte de venirea Domnului! Dacă v-aţi da seama că bisericile voastre s-au amestecat şi că cei fireşti şi cei duhovniceşti sunt în acest mare conflict!

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu vă cheamă afară dintre metodişti, baptişti, catolici, prezbiterieni. El merge mai departe şi vrea să vă dea Duhul Sfânt. Acţionaţi, deci.

Dacă am putea vedea acest lucru, am începe noi adunări de trezire şi nu am mai pleca de aici. Aşa este. Ar fi un timp minunat.

O, dacă am putea auzi şi dacă am recunoaşte făgăduinţa lui Dumnezeu care spune: „În zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.” (Fapte 2.17).

O, dacă aţi putea recunoaşte că Dumnezeu a făgăduit că: „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred”, indiferent ce spune lumea intelectuală despre aceasta.

Nu vă uniţi cu ei, pentru că voi aţi auzit, aţi recunoscut că este Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie şi aţi acţionat conform Lui.

Îmi amintesc că tatăl meu m-a dat afară din casă, spunând: „Aici nu te vei mai purta aşa!”, pentru că aveam Duhul Sfânt şi Ceva ardea în inima mea; pentru că am auzit, am recunoscut şi am acţionat. Da, am recunoscut că Dumnezeu a făgăduit că va turna Duhul Său peste orice făptură şi că semnele Lui îi vor urma pe cei ce vor crede, căci făgăduinţa aceasta este şi pentru noi, care eram departe. Şi eu am fost unul dintre ei.

Purtam ochelari cu sticla groasă şi aveam probleme cu capul din cauza astigmatismului, dar deşi eram doar un băiat, credeam în vindecarea divină. De ce? Pentru că am auzit şi am recunoscut că era făgăduinţa lui Dumnezeu.

Astfel, m-am dus la biserica mea baptistă şi i-am spus păstorului:

„Ai untdelemn, pentru ungere?”

„Dar ce vrei să faci cu el?” m-a întrebat.

„Vreau să fiu uns.”

„De ce?”

„Pentru că sunt bolnav.”

„Dar ce probleme ai?”

„Mă simt atât de rău cu ochii, că abia mai văd. Dacă-mi dau jos ochelarii, am astigmatism,” am spus eu.

„O, Billy…„

„Nu-i nici o problemă, căci dacă nu ai untdelemn îţi aduc eu.” Şi m-am dus, i-am adus ulei, iar el m-a uns. Când a făcut aceasta, am spus: „Aleluia!” şi am plecat.

Asta a fost tot.

Medicul mi-a spus că dacă iau doar o gură de hrană consistentă, voi muri, pentru că stomacul meu este numai un ulcer sângeros.

Când m-am dus acasă, aveam la masă fasole cu pâine de cereale, voi ştiţi, ca oamenii săraci. Până atunci, în casa noastră nu s-a cerut niciodată binecuvântarea la masă, dar atunci am spus: „Vreţi să vă plecaţi capetele pentru un minut?” Mama şi tata m-au privit ciudat, dar eu am spus: „Dumnezeule, eu nu ştiu să mă rog, dar cred că Tu m-ai vindecat, pentru că am fost uns pe baza Cuvântului Tău.”

Mama pregătise pentru mine nişte suc de prune, căci de un an încoace, mâncam numai suc de prune şi biscuiţi din tărâţe.

Ea m-a întrebat: „Ce vrei să mănânci?”

„Pâine cu fasole”, am răspuns eu. „Şi dă-mi şi o bucată de ceapă.”

Auzind ce vreau, mama a crezut că mi-am pierdut minţile. A chemat doctorul, iar el a spus că imediat ce mâncarea va ajunge în stomac, mă va omorî, pentru că voi face o indigestie.

„Aceasta o spune medicul, am zis eu, dar în ce mă priveşte, am auzit, am crezut şi am acţionat ca atare.” Aleluia! Aşa este.

Eu am recunoscut că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar în ea scrie că: „rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav.”  (Iacov 5.16). Tot Biblia spune: „…orice veţi cere de la Tatăl Meu, în Numele Meu, vi se va da.” (Ioan 15.16b).

Acestea sunt cuvintele spuse de El, iar eu am recunoscut că ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am acţionat. O, Doamne şi ce s-a întâmplat!

Desigur, aşa a făcut şi Ilie, aşa a făcut şi Moise, aşa a făcut şi Noe.

Voi ştiţi că la început, Ioan Botezătorul a fost recunoscut de oameni ca fiind un proroc bun, dar după ce a spus că Omul acela, despre care se credea că este un copil nelegitim, ar fi Mesia, lucrurile s-au schimbat.

Apoi, când Isus a început să îi mustre, preoţii i-au spus lui Ioan: „Păi, Ioane, ar trebui să retractezi tot ce-ai spus, căci Omul acesta rupe toate comunităţile noastre, prin faptul că învaţă că va veni un botez al Duhului, că nu se va mai da jertfă şi multe alte lucruri de felul acesta.”

Ioan spunea: „Cel ce mi-a spus în pustie: „Du-te şi botează cu apă, mi-a spus şi că Acela peste care voi vedea pogorându-Se Duhul şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33).

El mai spunea: „Aceasta-i tot ce fac eu. Am auzit acel Glas în pustie, L-am recunoscut ca fiind Dumnezeu şi m-am dus să botez. Da, eu fac numai ce mi-a spus El.” Amin.

Vedeţi? El a auzit, a recunoscut şi a intrat în acţiune.

De aceasta are nevoie Biserica, pentru că Îl recunoaştem, dar ne temem să acţionăm.

Aceasta este problema şi cu bolnavii. Seara trecută, Duhul a venit printre noi, aşa că am spus: „Puneţi-vă mâinile unii peste alţii. Câţi cred?” Şi toată lumea a ridicat mâna. Dacă credeţi, trebuie să intraţi în acţiune. Lăudaţi-L pe Dumnezeu şi păşiţi, intraţi în acţiune. Asta-i tot.

Tu spui: „A trebuit să iau atât de multe medicamente!” O, da, a trebuit, dar acum nu mai ai nevoie de ele. Vedeţi? Intraţi în acţiune. Credeţi din toată inima şi mergeţi înainte fără să vă opriţi.

Ioan spunea: „Eu fac numai ce mi-a spus Domnul, pentru că am recunoscut că este El. Am avut o naştere ciudată, iar de la nouă ani am trăit în pustie. Apoi, El m-a trimis să botez cu apă dându-mi un semn:

„Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul. Sfânt.”

El mai spunea: „Eu nu am văzut asta la nici unul din preoţi. Pentru ei nu s-a auzit nici un Glas din cer care să spună: „Acesta este Fiul Meu prea iubit; de El să ascultaţi.” Nu, eu nu am auzit niciodată să se spună aşa ceva, despre ei, de aceea L-am recunoscut pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Eu fac numai ce am auzit, pentru că am recunoscut că El e Dumnezeu.” Amin.

Isus, la rândul Său, a spus că face numai ce-I arată Tatăl.  Ioan 51.9 spune:

„Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Cu alte cuvinte, El L-a auzit pe Tatăl vorbind, a ştiut că este El şi a acţionat cum I-a poruncit.

Vedeţi? Voi auziţi, recunoaşteţi şi apoi acţionaţi.

Acesta este motivul pentru care S-a dus roată prin Samaria, şi a găsit-o pe femeia aceea de la fântână.

Cum de S-a dus prin Samaria, când era în drum spre Ierihon? Vedeţi? El S-a dus prin Samaria pentru că Tatăl I-a spus: „Du-Te acolo şi aşteaptă la fântână.” Aceasta a fost tot ce trebuia să facă: să stea şi să aştepte.

Şi iată că a venit o femeie, iar Tatăl I-a spus: „Aceasta este femeia cu care vreau să vorbesc. Vino să vorbesc cu ea.”

El S-a dus, a vorbit cu ea, iar în final a descoperit care era problema ei. Vedeţi, a auzit şi a ştiut că era Tatăl, aşa că a acţionat exact cum I-a spus Dumnezeu. Amin.

O, dacă am putea face şi noi aşa!

O sută douăzeci de oameni s-au dus în camera de sus, din cauza prigonitorilor. Pot să-mi imaginez ce spuneau oamenii despre ei: „Ştiţi ceva? Acolo sus, stau împreună, o mulţime de holly-rollers, de vreo zece zile.”

„Dar ce mănâncă?”

„O, ei postesc.”

Da, ei posteau şi erau în aşteptare.

„Bine, dar stau acolo de atâtea zile şi au uşile baricadate, pentru că cineva a vrut să intre, dar nu a putut.”

„Lăsaţi-i să stea acolo până mor de foame, dacă aşa vor!”

Aceasta era gândirea firească. Totuşi, ei erau foarte religioşi, căci Biblia spune că în ziua de rusalii, în oraş erau o mulţime de oameni cucernici, grămada lui Esau.

Dar vedeţi? Mulţimea lui Iacov era acolo sus şi aştepta, pentru că L-au auzit pe Dumnezeu spunând: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49), căci „veţi primi o putere de sus, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în toată Samaria, şi până la marginile pământului.” (Fapte 1.8).

Dar ce li s-a cerut mai întâi? Să aştepte. Să meargă în Iesusalim şi acolo să aştepte până primesc făgăduinţa.

Poate ei au spus: „Doamne, Tu ne-ai chemat. Nu este de-ajuns?”

„Ba da, este bine.”

„Ne-ai dat putere să scoatem draci. Nu este bine?”

„Ba da, este bine, dar vreau să mergeţi acolo sus şi să aşteptaţi.”

Ei au auzit când Dumnezeu le-a spus aceste cuvinte şi au recunoscut că nu le spunea un om care se născuse nelegitim, ci Dumnezeul cel viu arătat în trup printre noi. Da, ei au recunoscut că este El, de aceea au plecat la Ierusalim să aştepte. Vedeţi? Ei au ascultat şi au intrat în acţiune. Şi ştiţi care a fost rezultatul? Când a venit puterea de sus, au început să se clatine ca nişte oameni beţi şi să vorbească în limbi.

O, aceasta a fost o privelişte groaznică pentru oameni, căci mulţi ziceau: „Sunt plini de must!”

Pavel, ascultând de porunca Domnului, a pornit spre Roma, aşa că iată-l pe o corabie aflată în mijlocul mării. După mai multe zile de călătorie, Pavel a fost înştiinţat de Dumnezeu că sunt în primejdie, iar el le-a spus corăbierilor, dar sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de cuvintele lui Pavel.

Vedeţi? Stăpânul corăbiei era un  intelectual; el ştia mai multe despre mare decât Dumnezeu şi nu a putut crede ce a spus prorocul lui Dumnezeu.

Astfel, au hotărât să navigheze mai departe şi iată că acum se aflau pe mare de 14 zile, iar soarele şi stelele nu se mai arătaseră de multă vreme. Furtuna era atât de puternică încât pierduseră orice nădejde de salvare. Curând au fot nevoiţi să arunce în mare toată încărcătura, ca să uşureze corabia.

Mi-l pot închipui pe Pavel plimbându-se în jos şi-n sus şi zicând: „Doamne, probabil voi veni la Tine pe mare.” Apoi, în dimineaţa următoare, a început să alerge pe punte, târându-şi lanţurile după el, cu mâinile legate, sărind şi strigând ca un isteric: „Aleluia! Întăriţi-vă, îmbărbătaţi-vă şi slăviţi-L pe Domnul!”

Care era problema cu acest evreu cu nasul încovoiat?

„Ce s-a întâmplat, Pavele?”

„Îmbărbătaţi-vă, luaţi şi mâncaţi ceva şi fiţi cu voie bună, pentru că nici unul dintre voi nu va pieri şi nu va fi altă  pierdere decât a corăbiei.”

„De unde ştii atât de sigur aceasta, Pavele? Poate ai postit prea mult şi din cauza aceasta ţi s-a tulburat gândirea şi delirezi!”

„O, nu, nu delirez, ci un înger al lui Dumnezeu, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele!” Aleluia! „Nici o viaţă nu se va pierde!” (Fapte 27.22-24). „Eu cred cuvintele îngerului şi cred că se va întâmpla cum a spus El.”

Pavel a auzit, a recunoscut că este Dumnezeu şi a acţionat înainte ca să se întâmple ceva.

Soarele, luna şi stelele nu se mai arătase de multe zile; corabia era gata să se ducă la fund, iar Diavolul stătea pe fiecare val şi îşi zicea satisfăcut: „Cu următorul val, sunt ai mei!”

Dar Îngerul l-a alungat de acolo. O, Doamne!

Pavel a auzit, a recunoscut şi a acţionat. El spunea: „Aleluia! Suntem ca şi pe mal!” De ce? Pentru că aşa a spus Dumnezeu. Totul s-a sfârşit, pentru că aşa a spus El.

Vedeţi? Aşa a fost mereu şi aşa vor merge lucrurile întotdeauna: auzind, recunoscând şi acţionând.

Acum vreau să vă spun câteva cuvinte aspre, la care vreau să luaţi aminte.

În timpul în care trăim noi, toate aceste puteri zgâlţâie lumea. Acesta este motivul pentru care vezi atâţia oameni nervoşi, şi pentru care instituţiile de boli nervoase sunt pline. Printre oameni este o mare strâmtorare, dar ei nu înţeleg despre ce este vorba. Problema este că aceste puteri ajung la un capăt, deci totul este la sfârşit.

Priviţi aici. Să luăm exemplu politica din ţara noastră. Totul se derulează conform Scripturii. Politica este putredă pe toate părţile. Priviţi numai la legile guvernamentale. Îi poţi cumpăra pe toţi cu 10 dolari. Da, depinde doar pe cine cunoşti.

Priviţi la partea educaţională; priviţi la ştiinţă, care a înaintat atât de mult încât au rupt atomii şi moleculele, dar toate cuceririle ei, au fost folosite pentru a distruge relaţiile dintre naţiuni. De aceea, este atâta tulburare între naţiuni. Dar tocmai aceasta spune şi Biblia: „un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.” (Matei 24.7).

Fiecare ţară mică se teme. Rusia ar trimite imediat o bombă încoace dacă nu s-ar teme că trimitem şi noi una. Aşa este.

Nimeni nu ştie ce să facă, pentru că suntem la capătul drumului. Ştiinţa este la capătul drumului, biserica este la capătul drumului. Biserica firească se îndreaptă spre Federaţia Bisericilor. Exact aşa este.

Dar şi Biserica duhovnicească este la capătul drumului. Ea se îndreaptă spre Capul Isus Hristos, care va veni curând. Ea se adună acum, pentru că Domnul Isus, Căpetenia Bisericii, vine s-o ia.

Ce va face El? Îi va învia pe sfinţii adormiţi, îi va transforma pe cei vii, şi le va da tuturor un trup proslăvit. Aleluia!

Eu mă bucur că ea se adună, şi o face pentru că la sfârşitul timpului se vor întâmpla două lucruri mari: se va pune pecetea lui Dumnezeu şi semnul fiarei.

Orice frate ştie că Pecetea lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt. Efeseni 4.30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

O, ştiu că vi se pare că mă port ciudat, dar eu mă simt bine. Doamne, ne apropiem de sfârşit.

Vă mai amintiţi ce este „semnul fiarei”? Semnul fiarei este primit de Esau cel firesc, când respinge dreptul de întâi născut.

Nu a plâns Esau cu amar încercând să primească înapoi dreptul de întâi născut şi binecuvântarea pierdută, dar nu a mai fost posibil?

Când respingi Duhul Sfânt, tu te pecetluieşti în afara harului lui Dumnezeu. Amin.

Poate ziceţi: „Frate Branham, când ne spui ce boli avem, eşti un proroc, dar acum…”

Sunt aceeaşi persoană. Aşa este. Vă spun doar ceea ce spune Scriptura. Amin. Şi adevărul este că totul se va aduna sub semnul fiarei.

Oamenii spun: „O, va fi un semn!”, dar ei sunt deja însemnaţi, fără să ştie. Respingeţi-L pe Duhul Sfânt şi sunteţi însemnaţi cu semnul fiarei. Tot aşa se întâmplă dacă-L primiţi: sunteţi pecetluiţi cu Pecetea lui Dumnezeu. Amin.

Primiţi-L şi veţi vedea ce se întâmplă. Atunci El vă va pecetlui pentru destinaţia voastră veşnică, cu Pecetea lui Dumnezeu.

Ştiu că unii dintre voi, nu au venit să primească aseară Duhul Sfânt, aşa că o puteţi face în seara aceasta.

Inspectorul, Duhul Sfânt, este aici pentru a verifica totul.

Eu am lucrat un timp la Căile Ferate din Pennsylvania, la încărcatul vagoanelor. Când totul era gata, inspectorul venea şi verifica dacă totul este în ordine – dacă se mişca ceva, sau dacă era vreo scăpare.

Aşa face şi Dumnezeu cu Biserica Sa: o scutură ca să vadă unde este problema; să vadă dacă este vreo scăpare în voi, căci dacă biserica se clatină doar puţin, El nu poate turna Duhul Sfânt peste ea.

Dacă mai iubiţi încă lumea şi lucrurile din ea, nu veţi primi niciodată Duhul Sfânt, căci El nu poate veni peste ele. Poate ai buze bâlbâitoare, poate vorbeşti în limbi, sau faci altceva, dar aceasta nu înseamnă că ai Duhul Sfânt.

Când ai Duhul Sfânt, tu eşti pecetluit pentru destinaţia ta veşnică. Aşa este. Dacă trece Inspectorul şi constată că încărcătura este bună şi stabilă, pune sigiliul pe ea, şi vai de acea persoană care încearcă să-l rupă înainte ca maşina să ajungă la destinaţie.

Vedeţi? La fel face şi Dumnezeu. Când vede că eşti predat total pentru El, te umple cu Duhul Sfânt, pecetluindu-te până ajungi la destinaţie.

„Nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30). Aceasta o spune Scriptura, aşa că, nu vă speriaţi, ci mergeţi înainte! Primiţi Duhul Sfânt, căci atunci sunteţi ascunşi în El.

Totul stă înainte, iar mâine seară, sau într-una din zile, am să vă spun vedenia pe care am avut-o, ca să vedeţi ce ne stă înainte.

Totul e înaintea noastră. Cât de sinceri ar trebui să trăim pentru El! Cum este posibil să vă întoarceţi în lume, după ce aţi gustat din Numele lui Isus Hristos? Cum puteţi întoarce spatele Sângelui care v-a sfinţit? Cum puteţi face aceasta?

Probabil că nu L-ai avut niciodată cu adevărat. Aşa este. Orice om care a gustat bunătatea Domnului, apoi se întoarce în lume, este mort. Aşa este.

Veniţi să primiţi Duhul Sfânt şi nu vă jucaţi de-a biserica. Nu vă purtaţi ca vecinii voştri, ci veniţi înăuntru şi spuneţi:

„Doamne, eu vreau să fiu umplut cu adevărat cu Duhul Sfânt.”

Aţi accepta mai bine un înlocuitor, cum ar fi o strângere de mână cu predicatorul sau să fiţi stropiţi de câteva ori? Aţi accepta mai bine o teologie sau un crez omenesc când cerul este plin de puterea cincizecimii, de adevărata putere?

Credinciosul trebuie să aibă pentru ce să trăiască, ceea ce înseamnă că noi ar trebui să luptăm în fiecare zi să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Cum? Lăsând lumea în spate, dând în fiecare zi foc corăbiei noastre, dând foc punţii din urma noastră.

Continuaţi să mergeţi, cântând, însetând, şi flămânzind după Dumnezeu. Fiţi cu adevărat „fanatici” pentru El, căci fanaticul este o persoană peste măsură de entuziasmată.

Eu pot fi numit un fanatic, pentru că sunt peste măsură de entuziasmat pentru Domnul meu. O, sunt atât de mişcat pentru El, căci mă gândesc mereu: cum m-a salvat El pe mine; cum mi-a dat Duhul Sfânt, cum mi-a pus în inimă dragoste pentru oameni şi cum i-a făcut şi pe ei să mă iubească.

Acesta este motivul pentru care încerc din toate puterile să ajung la El continuând să merg înainte cu tot ce sunt.

Asta ar trebui să facem cu toţii.

Acest lucru îmi aminteşte despre nişte artişti americani care s-au dus să studieze artele la Roma.

Cred că în ziarul din seara aceasta am citit despre câţi artişti care urmau să vină  aici, ca să deschidă o galerie de artă. Mie îmi place aceasta, pentru că Dumnezeu este întotdeauna în adevărata artă. Dumnezeu este în muzică – în muzica corectă, El este în dans – în dansul corect, este în strigăt – în felul corect de a striga.

Păcatul este pervertirea adevărului, este luarea unui lucru corect pentru a-l face greşit.

Odată cineva mi-a zis: „Predicatorule, vino puţin aici, ca să vezi un program de televiziune.” Şi acolo era una dintre marile noastre biserici denominaţionale, oh, şi ei predicau acel rock-and-roll, spunând că biserica trebuie să privească spre frumoasa artă a rock-ului.

Dacă acela nu este un duh pervers, atunci nu ştiu ce mai este.

Muzica rock este de la Diavolul. Indiferent câte cântări religioase cântă aceşti dansatori de rock, de boogie-woogie sau mai ştiu eu de care dansuri venite din jungla africană, ele vin de la Diavolul. Aşa este.

De aceea vorbesc şi împotriva fardurilor şi a vopselelor, căci toate acestea sunt obiceiuri păgâne. Duceţi-vă în Africa şi priviţi la acele femei, cum îşi prepară tot felul de vopsele şi cum se vopsesc apoi cu ele. Ele fac aceasta cu sute de ani înainte ca să se fi născut bunicile voastre. Desigur.

Vedeţi de unde vin ele? De la Diavolul.

Aceste practici nu au ce căuta în bisericile noastre, aşa cum nu au ce căuta nici acei dansatori din ringurile de dans.

Eu vă spun: avem nevoie de o curăţire făcută de Duhul Sfânt, începând de la amvon, până la ultimul mădular. Exact aşa. Avem nevoie de o spălare făcută de Duhul.

Bărbaţii penticostali spun: „Eu nu mă pot lăsa de fumat.” Mai mult, vezi că un bărbat care trăieşte cu două neveste e diacon. Daţi-l afară! Da, aceasta trebuie făcut!

Biblia spune că diaconul trebuie să fie bărbatul unei singure neveste, dar unii dintre ei au două-trei.

Fraţilor, noi nu putem avea o trezire până nu punem aceste lucruri la punct , căci cum am putea clădi pe o temelie greşită?

Exact aşa cum am spus aseară:  În Mexico ei şi-au construit acel oraş frumos, crezând că va fi strălucitor, dar acum oraşul a rămas în urmă, iar frumoasele lui clădiri se strică. De ce? Pentru că nu au pus o fundaţie sănătoasă. Cu siguranţă că nu.

Odată am văzut cum un predicator a adus un copilaş în faţa si l-a stropit cu apă dintr-un recipient, spunând: „Te botez în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.” după care l-a trecut ca membru al bisericii deşi avea numai şase luni.

Păi, bietul micuţ n-a avut nici o şansă, căci de la început a fost pus pe o fundaţie greşită. Nicăieri în Biblie nu există aşa ceva, ci este un obicei păgân.

Frate, noi nu vom putea începe corect decât pe temelia corectă. Să începem, deci, să construim prin Duhul Sfânt pe Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este.

Nimeni din Biblie nu a fot stropit.

Cuvântul grec „botezat” înseamnă „a fi acoperit, îngropat, astupat”. Exact aşa este.

Dar noi ce facem? Ne luăm o grămadă de crezuri şi de lucruri după care trăim, căci spunem: „Păi, doctorul Cutare şi Cutare, a spus aşa şi aşa…”

Păi, eu vreau să ştiu numai ce spune Biblia. Vreau să-L aud şi să recunosc că Cel ce vorbeşte este Dumnezeu prin Cuvântul Său, iar apoi să acţionez. Da, lăsaţi-mă să acţionez conform Lui.

Să revin la ce am vrut să vă spun. Deci acei artişti s-au dus să studieze la Roma, iar seara obişnuiau să meargă împreună să bea ceva, băieţi şi fete, aşa cum fac americanii.

Am fost şi eu undeva, chiar în acest stat, unde erau adunaţi tinere şi tineri, care conversau împreună. Niciodată nu m-am simţit atât de jenat, ca atunci, în toată viaţa mea.

În faţă stătea un tip cu o pălărie mare pe cap, toată înflorată, şi cu tot felul de mantii, iar fete şi băieţi de 17 ani, dormeau împreună la hotel. Dimineaţa următoare, au coborât cu toţii în hol, plecându-şi faţa înaintea lui şi zicând: „Părinte Cutare…”

Oh, Doamne! Să suceşti minţile acestor bieţi copii! Să faci din ei nişte stricaţi, când Dumnezeu i-a crescut să fie fiii şi fiicele Lui; să fie sfinţi şi curaţi  prin puterea lui Dumnezeu, spălaţi prin Sângele Mielului.

Eu ştiu că ceea ce spun, îi face pe oameni să mă urască uneori, dar mă veţi iubi cu siguranţă, dacă ne vom întâlni acolo sus, căci vă spun numai adevărul.

Recunoaşteţi că Dumnezeu a spus: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Şi încetaţi să mai trăiţi în păcat.

Şi acei oameni au mers la băut şi şi-au văzut de treabă, dar printre ei am observat un tânăr care nu se purta ca ei, ci trăia curat. Seara era acasă şi mergea la culcare, ducând o viaţă de adevărat gentleman.

Şi într-o zi, supraveghetorul i-a spus:

„Aş vrea să merg la plimbare cu tine, fiule.”

„Bine”, a răspuns el. Şi au început să urce pe deal, mergând spre apus.

Şi acel bărbat l-a întrebat: „Tinere, ai venit cu grupul acela de americani, este adevărat?”

„Da, domnule”, a răspuns el.

„Aş vrea să te întreb ceva.”

„Spuneţi.”

„De ce nu mergi la băut şi cu fete noaptea, aşa cum fac ei?”

Atunci tânărul l-a cuprins cu braţul pe acel bărbat şi i-a spus:

„Vezi soarele care se îndreaptă spre apus?”

„Da, îl văd.”

„Acolo, în spatele acelui apus, este o ţară, Noua Anglie, iar în ea este un oraş și în acel oraş este o casă în care locuieşte o fată. Când am plecat de acolo, eu am vorbit cu ea şi i-am promis că voi fi corect faţă de ea. Şi ea mi-a făcut o promisiune. De aceea, domnule, toată atenţia mea este îndreptată spre locul acela, spre acea fată. Eu trăiesc aşteptând să vină ziua de mâine.”        

Ce mărturie!

Ce poate spune un creştin când este întrebat: „De ce nu fumezi? De ce nu mergi să te distrezi? De ce nu faci la fel ca ceilalţi oameni?”?

El poate răspunde: „Acolo sus, în spatele unei anumite stele, se află un oraş, iar în acel oraş, este o anumită Persoană. Aleluia! Şi eu trebuie să trăiesc pentru El, căci a murit pentru mine, iar într-o zi va veni. Eu trăiesc aşa, pentru ca acea Viaţă să vină.”

O, fraţilor, credeţi-mă, căci vă spun adevărul. Dumnezeu ştie că acesta este Adevărul, dar problema este ca voi să-L credeţi din toată inima.

Cineva mi-a scris: „Când ungerea este peste tine, noi credem că eşti proroc, căci poţi să deosebeşti duhurile..”

Eu nu am spus niciodată că sunt proroc, ci voi o spuneţi. Cu toate acestea, tot voi ziceţi: „Dar învăţătura ta, frate Branham, despre tot acel fanatism, despre primirea Duhului Sfânt şi despre celelalte lucruri, nu o putem crede. Nu credem că cineva a fost ales mai dinainte de întemeierea lumii.”

Dar asta o spune Biblia, nu eu. Eu nu v-am spus nimic de la mine, ci am repetat doar ce spune Ea. Da, domnilor.

În Apocalipsa 17.8 este scris că fiara îi va amăgi pe toţi locuitorii pământului, ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii.

Vedeţi?  Acesta este motivul pentru care unii oameni nu pot să vină. Eu nu ştiu cine este chemat şi cine nu, dar arunc năvodul. S-ar putea ca în el să se prindă crabi, păianjeni de apă, şerpi, etc., dar tot ce pot face eu, este să trag năvodul pe mal. Dumnezeu este singurul care judecă. Asta-i tot.

Dumnezeu este aici, iar Duhul Sfânt poate să-mi spună tainele inimilor voastre, poate să recunoască Cuvântul Său şi să-L legitimeze. În ce mă priveşte, eu nu am predicat niciodată altceva, decât ce scrie în Biblie. Eu stau doar pe Ea, şi cred în botezul cu Duhul Sfânt.

Voi spuneţi: „Tu ai fost baptist.”

Da, eu sunt un baptist care a primit Duhul Sfânt, eu cred în a doua venire a Domnului Isus Hristos, cred fiecare Cuvânt din această Biblie şi L-am predicat întotdeauna aşa cum este scris. Eu nu schimb un lucru sau spiritualizez altul, ci Îl vestesc cum este scris. Aşa cred, pentru că L-am auzit, recunosc că este Dumnezeu şi acţionez cum vrea El. Amin.

Duhul Sfânt este la fel de real ca întotdeauna. El este aici. Adevăratul Isus, nu a murit, ci trăieşte. El le-a spus ucenicilor:

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, căci voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.”  (Ioan 14.19 şi Matei 28.20 – parafrazare), iar eu cred aceasta. De asemenea cred ceea ce a spus în Matei 18.20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Credeţi aceasta? Eu cred că El este chiar acum, aici.

Apoi a spus: „….lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12). Credeţi aceasta?

Odată, o femeie s-a atins de haina Lui. El S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?”  Toţi au privit în jur şi nu au ştiut ce să spună, dar El a găsit-o pe femeie, i-a spus ce necaz are şi a fost vindecată pe loc. Biblia spune că scurgerea de sânge i s-a oprit chiar în ceasul acela. (Matei 9.22).

Eu cred că Isus Hristos este acelaşi Mare Preot şi în seara aceasta, că este Acelaşi şi nu S-a schimbat.

În una din aceste seri, vom avea un serviciu de vindecare şi-i vom duce pe oameni sus. Eu am o nouă slujbă care mi-a fost încredinţată. De fapt este vechea mea slujbă.

Am împărţit numere de rugăciune? Nu, nu are nimeni. În ordine.

Dacă credeţi că acest mesaj vine de la Duhul Sfânt, ridicaţi mâna toţi cei care sunteţi bolnavi şi pe care nu vă cunosc. În ordine. Să credeţi din toată inima.

Voi vedea imediat dacă Duhul Sfânt care a predicat Cuvântul, este Acelaşi care cunoaşte tainele inimii. Vom vedea dacă Cuvântul lui Dumnezeu vine la proroc sau nu.

Eu nu sunt proroc, ci El este Prorocul. Da, El este Acela, de aceea, să credeţi. Fie ca Domnul Dumnezeul cerului să ne dea aceasta spre slava Sa.

Dacă El va face, veţi crede că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu? Veţi crede că am predicat Adevărul? Continuaţi să vă rugaţi.

Fiţi plini de respect şi staţi liniştiţi câteva minute, ca să văd dacă Duhul Sfânt Se mişcă peste cineva. Continuaţi să vă rugaţi şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu sunt bolnav şi am nevoie de Tine, căci dacă nu mă ajuţi, voi pieri.”

Aici stă un om. Ai ridicat cumva mâna acum câteva minute? Crezi că Dumnezeu te cunoaşte? Eu  nu te cunosc, este adevărat? Crezi că El te poate vindeca? Dacă o va face vei accepta vindecarea pe care ţi-o dă? Da? Crezi că ulcerul te va părăsi? Crezi că te vei vindeca de el? În ordine. Tu ai sângerări ulceroase şi ai fost la mulţi medici din cauza aceasta. Ai fost şi la fraţii Mayo, căci te văd intrând în clinică. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”.

Ei te-au refuzat, dar Dumnezeu nu te refuză. L-ai auzit? Îl recunoşti? Vei acţiona pe baza Cuvântului Său? Atunci, du-te acasă în Numele lui Isus Hristos şi fii sănătos.

Îl credeţi pe Dumnezeu? Acelaşi Duh Sfânt care ne predică Cuvântul, este aici ca să Îl facă real sub ochii noştri. Ce vă dovedeşte prin aceasta? Că v-am spus adevărul.

Aici mai este un caz de ulcer. Este un bărbat fără cămaşă şi cu mustaţa neagră. Am vrut să spun că are gulerul desfăcut şi nu poartă cravată.

Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Noi nu ne cunoaştem, este adevărat? Da. Tu ai ulcer şi vrei să fii vindecat, da?

Nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Cleveland. (Aşa este). Dă-mi voie să-ţi spun ceva: în buzunar ai două batiste peste care vrei să se facă rugăciune pentru cei dragi de acasă. Dacă este adevărat, ridică mâna. Ia-le şi pune-le peste ei şi se vor face bine, căci aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul.”

Care Duh predică? Acelaşi Duh care face şi deosebirea.

Aici stă o doamnă în vârstă, care se roagă pentru ginerele ei, care a fost accidentat într-un accident de maşină. Soră, crezi din toată inima că va fi vindecat? Dacă crezi din toată inima, atunci poţi să primeşti ceea ce crezi.

Doamna de la spatele ei, are tensiunea mărită. Crezi din toată inima că acest lucru te-a părăsit? În ordine. Atunci poţi să ai ceea ce ceri. Amin.

Puneţi mâna peste ea. În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Amin.

Îl iubiţi?

Acolo, în spate, este un om care se roagă pentru fiica lui. Ea a suferit un accident şi are probleme cu splina. (Aşa este). Mai ai o cunoştinţă care are probleme la cap şi la gât. Crezi că Dumnezeu le va vindeca? Domnule Golden, vei recunoaşte că Glasul lui Dumnezeu ţi-a vorbit chiar acum? În ordine, domnule.

Ridică-te în picioare, dacă crezi. Da.

Du-te acasă şi găseşte-le bine în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Isus este acelaşi ieri azi şi în veci. Credeţi că Cel care a trecut printre voi este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu? Puteţi să Îl auziţi? Puteţi să Îl recunoaşteţi? Atunci acţionaţi.

Fiecare persoană bolnavă care este aici, să creadă că Dumnezeu a vindecat-o deja atunci când L-a trimis pe Isus să moară pentru noi. Credeţi aceasta?

Dacă da, ridicaţi-vă şi acceptaţi-L ca Vindecătorul vostru şi ca Mântuitorul vostru. Ridicaţi mâinile şi intraţi în acţiune. Ridicaţi-vă din cărucioare sau de oriunde v-aţi afla.

Ridicaţi mâinile în Numele lui Isus Hristos, lăudaţi-L şi credeţi din toată inima.

Tată, noi aducem aceşti oameni la Tine, în Numele lui Isus Hristos. Fie ca puterea Ta nemărginită să le dea ceea ce le trebuie. Fă ca orice putere a diavolului să fie alungată din clădire, pentru ca oamenii să fie vindecaţi.

Satană, te scot afară! Eu vin împotriva ta şi te acuz că eşti un înşelător! Te mustru în Numele lui Isus Hristos, ca slujitor al Său!

Tată, mă rog pentru aceşti oameni, în timp ce Duhul Sfânt îi unge. Ei aud, recunosc că Tu eşti Dumnezeu şi acţionează pe baza Cuvântului Tău.

Satană, ieşi afară în Numele lui Isus Hristos! Eliberează-i pe aceşti oameni!

Fiţi vindecaţi fiecare dintre voi. Amin.

                                     – Amin –