AȘTEPTĂRI CE ESTE DRAGOSTEA?

Mulţumesc, frate Ballard.

Bună seara, prieteni. Pentru mine este un mare privilegiu să mă aflu în Phoenix, în „Valea Soarelui,” să predic despre Fiul, Isus Hristos.

A trecut mult timp de când ne-am văzut ultima dată faţa; de atunci am fost în multe locuri, chiar şi peste ocean, iar Domnul a făcut atât de multe încât mi-ar trebui o eternitate să vi le povestesc.

Ne aşteptăm însă, că va face aceleaşi lucrări şi aici în Phoenix, ceea ce înseamnă că aşteptăm un timp măreţ în Domnul.

Luna aceasta trebuia să fiu în India, dar Domnul mi-a dat o vedenie în care mi-a spus să merg în septembrie.

Ne bucurăm să fim aici, să vedem acest grup frumos de oameni. Am văzut în ziar numele multor pastori care s-au oferit să colaboreze. Mai sunt şi cei care au venit cu noi, aşa că suntem foarte, foarte bucuroşi şi-i salutăm pe toţi în Numele Domnului Isus.

Cred că am ajuns în Phoenix în timpul cel mai potrivit, pentru că deşertul este pe punctul să înflorească, în vreme ce în ţinutul meu este foarte frig.

Aseară am fost întrebat: „Nu te-ai răcit?” Ei au avut pături şi plăpumi, şi în plus am luat cu mine doi mici eschimoşi: pe fetiţele mele, aşa că am răspuns:

„Nicidecum! Ne-am sufocat, aşa că am deschis ferestrele şi am luat plăpumile jos de pe pat. Sus în nord este mult mai frig, aşa că aici ne simţim ca vara.”

Am auzit că noaptea trecută a fost foarte frig acolo.

Sunt sigur că aţi vrea să veniţi în nord, dar în cazul acesta va trebui să vă îmbrăcaţi gros pentru că este foarte frig. Acum este zăpadă de 4 inch (10 cm). Deci este o diferenţă.

Oricum, lucrul cel mai important este că Isus Hristos, Fiul Vieţii, străluceşte în inimile noastre şi ne dă nădejdea veşnică pe care o avem în El. De aceea, ne aşteptăm ca în următoarele opt zile să fim umpluţi de prezenţa lui Dumnezeu, pentru că El vrea mai mult decât să se prezinte aici.

El este nerăbdător să ne binecuvânteze mai mult decât ne aşteptăm, ceea ce înseamnă că există un singur lucru care ne-ar putea opri să primim binecuvântările Lui, acesta fiind noi înşine. Dacă ne punem în calea Domnului, canalul este înfundat şi curentul de apă nu mai trece, nu-i aşa? Atunci apa îşi va croi cale prin altă parte.

Aşadar, să ne dăm la o parte, să ne golim şi să spunem: Doamne Isuse, intră şi preia controlul.” Iar atunci vom vedea ce se va întâmpla: vom avea cu mult mai mult decât ne-am putea gândi. Da, domnilor. Dumnezeu ne va da aceasta.

Am o mulţime de lucruri de dincolo de ocean, despre care aş vrea să vă povestesc, dar o voi face mai încolo, în celelalte servicii. Vă voi povesti cum ne-a binecuvântat Domnul acolo şi mi-am notat în Biblie vedenia referitoare la adunările viitoare. Aş vrea să o scriu pe o hârtie şi s-o pun aici, ca să vedeţi dacă nu se va întâmpla întocmai, cuvânt cu cuvânt. Va fi un timp minunat, un timp măreţ, care stă chiar în faţa noastră.

Şi ne gândim că într-una din aceste zile măreţe va fi răpirea, iar atunci vom merge toţi Acasă în slavă. Ce zi va fi aceea! Atunci nu vom mai avea rugăciuni pentru bolnavi şi păcătoşi, ci va fi numai bucurie. Sunt atât de fericit că am asigurarea că voi fi acolo, voi nu? Sigur că da.

Odată, a venit a mine un agent de asigurări şi mi-a zis:

„Billy, aş vrea să-ţi vând o asigurare.”

„Păi, am deja o asigurare foarte mare,” am răspuns.

„Da? La ce companie?”

„Păi, la Isus Hristos.”

„Da… acel lucru este în ordine.”

„Ei bine, este Asigurarea binecuvântată, fiindcă Isus este al meu. O, ce anticipare a slavei viitoare!”

„Aşa este Billy, dar aceasta nu te va îngropa în cimitir.”

„Ştiu, dar mă va scoate afară, aşa că nu îmi fac probleme cum ajung acolo.”

Problema nu este cum ajungi acolo, ci cum ieşi, este adevărat?

Dorinţa mea este să pot spune ca Pavel: „…să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui…” (Filipeni 3.10), astfel ca atunci când va face chemarea dintre morţi, să ies afară.

Prieteni, este o uşă care stă înaintea fiecăruia dintre noi, şi cu fiecare bătaie a inimii ne apropiem tot mai mult de ea. Dar ştiţi care este problema? Când ajungem acolo, nu putem intra ca nişte laşi, de aceea, vreau ca atunci când îmi va veni vremea, să fiu înfăşurat în haina neprihănirii Lui ştiind că „…Îl cunosc pe El şi puterea învierii Lui…”

Nu-i de mirare că atunci când a stat în faţa morţii, Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

„…Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15.55-57). O astfel de nădejde sălăşluieşte în fiecare dintre noi.

În ziua aceea, cei bătrâni vor fi înnoiţi, iar copilaşii vor fi adulţi. Nu va fi minunat fără dureri şi tristeţi?  Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu.

Săptămâna aceasta aş vrea să ne rugăm mai mult. Îmi amintesc că în vremea când eram păstor în biserică obişnuiam să cântăm o cântare de bucurie:

Roagă-te, roagă-te rugăciunea de credinţă

Aceasta va aduce jos binecuvântarea lui Dumnezeu.

Noi am început campaniile cu trei săptămâni în urmă, în Chicago. De la Chicago am mers la Wood River şi Hot Springs, apoi la Shreveport şi acum am venit aici. La voi vom sta opt zile, apoi ne vom întoarce la Columbus, Ohio, unde vom avea o adunare mare sponsorizată de patru sute de pastori.

De acolo vom merge înapoi în Louisville Kentucky, apoi sus în Canada, la Des Moines, Iowa. Vor urma: New York, Durban, Africa de Sud, India, Bombay, Calcuta, apoi Palestina, Luxemburg, Frankfurt, Paris, Londra şi apoi acasă. Vom călători pentru Domnul nostru Isus Hristos. Nădejdea mea este că, în turul care va urma pentru marea cauză a lui Isus Hristos şi a bisericilor Evangheliei din întreaga lume, Domnul ne va da o jumătate de milion de suflete. Da, sunt sigur că El va face aceasta.

Dacă nu mă înşel, aceasta este sora Waldrop? Nu   te-am văzut de multă vreme. Am privit în jur să văd pe cine cunosc şi te-am văzut pe tine, iar atunci mi-am amintit că atunci când am venit prima dată în Phoenix erai foarte bolnavă. Eram într-o micuţă biserică spaniolă şi cineva mi-a spus că au un mort în clădire. Cred că s-a întâmplat cu 7-8 ani în urmă, nu-i aşa soră Waldrop? Da, şapte ani. Era un cadavru destul de drăguţ, aşa-i? Sigur că da. Singurul lucru care poate muri este trupul, nu-i aşa?

Cel de acolo este fratele Outlow? Cred că s-a întâmplat chiar peste drum de casa ta. Da, sunt aici fratele şi sora Outlow. Asta-i foarte frumos.

Am o înregistrare cu voi. Cred că tu şi soţia ta aţi cântat cântecul „Cerul.” Îl ascult tot timpul. Când sunt singur, îmi place să ascult muzică veche penticostală şi atunci îl ascult pe acesta. În privinţa aceasta, penticostalii au o notă bună: cântă acele cântece de modă veche, care te ridică până în a şaptea sau a opta dimensiune, unde trăieşte Dumnezeu.

Dacă nu am recunoscut pe cineva de aici din biserică, îi rog să mă ierte, pentru că nu prea reţin feţele. Dar cu siguranţă vă iubesc pe toţi şi cred că Dumnezeu v-a binecuvântat.

Ultima dată când v-am văzut, desigur, aţi cunoscut necazul meu, pentru că am stat prea mult în rândul de rugăciune, sub vedenii. Din cauza aceasta, am stat deoparte timp de opt luni, dar Domnul Isus m-a vindecat şi am luat puţin şi în greutate. Îi sunt foarte recunoscător pentru aceasta şi de atunci urmăresc adunările mai atent şi nu mai merg foarte repede. Mai înainte simţeam că toată povara apăsa asupra mea, dar am aflat că Dumnezeu are şi alţii care fac aceasta bine. Vedeţi? Problema este că noi încercăm să facem lucrurile prea repede şi atunci greşim.

Acum am vorbit şi cu fratele Ballard. El este unul din comitet şi într-un fel stabileşte adunarea. Îmi place felul acesta interdenominaţional, când este invitată toată lumea. Ca şi Iacov care a săpat a treia fântână şi a zis: „Domnul   ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.” (Geneza 26.22). Asta-i foarte bună.

Aş vrea să-i invit şi pe vecinii voştri; îl voi chema şi pe fratele Shuler şi-i voi spune că nu am venit aici ca să intrăm în competiţie cu el. Fratele are o adunare aici în oraş, dar nu am ştiut până nu am ajuns. Poate nici el nu a ştiut că vin acum.

Deci, noi n-am venit aici ca să fim în competiţie unul cu celălalt, ci fiindcă suntem slujitorii lui Dumnezeu pentru oameni. Aşa este. Şi sunt sigur că şi fratele Shuler simte la fel. Eu nu l-am întâlnit niciodată, dar mama mea l-a întâlnit când a fost în Louisville, Kentucky, şi spune că este un frate creştin cumsecade. Noi suntem bucuroşi pentru că are o adunare frumoasă.

Se spunea că fratele Roberts, care tocmai a plecat, a avut douăsprezece mii de convertiţi într-o adunare. Spunea că fratele Shuler poate aduna cam trei mii şi noi probabil putem aduna o mie sau o mie cinci sute. Deci este destul loc să aducem păcătoşii şi bolnavii, nu-i aşa?

Haideţi să avem o adunare de modă veche care să răsune dintr-o parte în alta a văii, spre slava lui Dumnezeu. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu să vină în slăvita Sa prezenţă, să binecuvânteze întreaga vale şi să întoarcă păcătoşii din tot oraşul, spre adunările de rugăciune de modă veche, ca să se audă de peste tot: „Slavă lui Dumnezeu!” Da.

Chiar dacă ar trebui să mergem la închisoare, ar fi un lucru bun dacă aceasta ar fi cauza, nu-i aşa? Avem nevoie din nou de acele adunări de modă veche.

Odată, Pavel şi Sila au scos afară un duh de ghicitorie şi din cauza aceasta au fost băgaţi în închisoare, dar s-au rugat până când au căzut porţile închisorii. Asta-i foarte bine, nu-i aşa?

În Efes au întâlnit un grup de baptişti care aveau nevoie de Duhul Sfânt şi L-au primit, aşa că au avut un timp minunat. Dar noi nu trebuie să mergem până în Efes ca să-L primim, nu-i aşa? Eu cred că-L putem primi şi în Phoenix, este adevărat? Rugaţi-vă şi voi şi mă voi ruga şi eu, şi vom face tot ce vom şti mai bine pentru slava lui Dumnezeu.

Domnul Baxter, domnul Bosworth sau unul dintre manageri predică în serviciu. Multe din serviciile noastre au fost servicii de vindecare. Domnul Baxter este acum în Canada, iar domnul Bosworth în Florida şi se pregătesc pentru adunările de peste ocean. Şi colaboratorul meu, domnul William Paul Branham, fiul meu, mă însoţeşte în toate campaniile de evanghelizare. Domnul nu l-a chemat încă să predice, deci tatăl lui trebuie să facă ce ştie mai bine în aceste adunări.

Le-am spus fraţilor să stabilească aceste adunări ca servicii evanghelice şi să avem în fiecare zi, de la ora două, servicii de predicare. Apoi, seara, de la 7.30 sau 8.00, am venit şi am predicat Evanghelia şi ne-am rugat împreună pentru bolnavi. I-am chemat pe păcătoşi la pocăinţă şi pe oamenii fără Duhul Sfânt să vină să fie născuţi din nou; şi pot spune că am avut un succes destul de mare în acea parte a ţării. Când am ajuns la ultima adunare din Wood River, am făcut chemarea la altar şi oamenii s-au adunat în jurul lui; cred că au fost în jur de trei sau patru sute de oameni care au mărturisit că doresc să fie mântuiţi, iar când am ieşit afară, acolo mai era un rând de vreo 1500 de oameni, care aşteptau să se facă rugăciune pentru ei.

Din cauza aceasta a trebuit să schimbăm ordinea şi am stabilit că serviciul de după-amiază va fi ţinut de păstorii colaboratori. Astfel, pregătirea fiind făcută, eu am venit în fiecare seară, am vorbit puţin, apoi am chemat rândul de rugăciune pentru bolnavi. Mulţi dintre voi cunosc felul acela de adunări: acolo lucrează numai vedeniile. Desigur, este diferit de serviciul de predicare, deoarece prin dar se intră pe un alt tărâm. Acesta este motivul pentru care eu nu pot fi cum vreau, ci trebuie să mă izolez de oameni, să stau în rugăciune şi să nu mănânc ca să intru în adunare sub acea ungere, să vorbesc câteva minute şi apoi să chem rândul de rugăciune.

Aceasta este parte din slujba mea. Desigur, eu ştiu că nici un om nu poate vindeca un alt om, pentru că noi toţi am fost deja vindecaţi, aşa cum am fost şi salvaţi. Când a murit la Calvar, Isus Hristos a plătit preţul pentru salvarea şi vindecarea noastră. Aşa este. De aceea, tot ce trebuie să facem noi este să privim la El şi să acceptăm.

Poate zici: „Eu am fost salvat acum doi ani!” Nu este adevărat! Tu ai fost salvat în urmă cu 1900 de ani, iar acum doi ani ai acceptat acest lucru. Înţelegeţi? El a rezolvat această problemă atunci când a murit.

Există două lucruri pe care omul nu le poate face:

– să ierte păcatele şi

– să vindece.

Singurul care poate face acest lucru este Isus Hristos. Bărbatul care predică Cuvântul poate doar să vă arate acest lucru, iar voi aveţi libertatea să acceptaţi salvarea sau vindecarea câştigate deja de Isus Hristos, care „era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Timpul trecut).

Sunt mulţi predicatori, ca fratele Roberts şi mulţi alţii, care explică Cuvântul foarte clar. Fratele Bosworth, fratele Osborn şi mulţi care au fost aici în oraş, sunt învăţaţi ai Cuvântului şi învaţă vindecarea divină prin legământ. O fac atât de clar încât trebuie s-o vedeţi, iar atunci vă ridicaţi capetele şi o acceptaţi prin credinţă. Aşa se face.

Mulţi dintre ei ung cu untdelemn, în timp ce alţii îşi pun mâinile peste bolnavi. Totul este în ordine, pentru că Dumnezeu a aşezat în Biserica Sa toate aceste lucruri; şi orice lucrător din lume, care crede în vindecarea divină, are dreptul şi autoritatea dată de Dumnezeu să se roage pentru bolnavi. Şi nu numai lucrătorii, ci orice mădular din biserică are aceeaşi autoritate: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5.16).

Deci, orice persoană care crede în vindecarea divină are dreptul să se roage pentru bolnavi. Aceasta este ordinea generală. Aşa este.

Dumnezeu a aşezat în Biserica Sa apostoli, proroci, învăţători, darul vindecării, vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor şi celelalte daruri, pentru desăvârşirea sfinţilor, ca să adune Biserica Sa împreună şi să ne facă una, este adevărat? Să ne facă una în El, o frăţietate; o inimă şi un gând, un trup, un Duh. Fiindcă noi nu suntem botezaţi în două duhuri, ci într-un singur Duh, un singur Dumnezeu, Tatăl tuturor, totul în toţi şi peste toţi. Şi acolo unde sunt aceste daruri, unii pot vorbi în limbi, au darul tălmăcirii, etc., în timp ce alţii sunt trimişi să predice.

De unde primesc inspiraţia oamenii care nu cred în darurile divine şi totuşi sunt predicatori? Dacă nu este un dar al predicării, înseamnă că orice persoană poate fi predicator. Dar Biblia spune că „El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători.” (Efeseni 4.11). Deci Dumnezeu i-a aşezat acolo şi le dă inspiraţie ca să facă o anumită lucrare.

Unii oameni pot avea mai mult decât un dar, însă toate aceste lucruri lucrează împreună pentru zidirea Trupului lui Hristos, pregătindu-l pentru plecare.

În Vechiul Testament existau două căi prin care se putea aduce un mesaj:

– printr-un visător şi

– printr-un proroc.

Ei aveau Urim şi Tumim. Voi, predicatorii, ştiţi despre ce vorbesc: Urim şi Tumim era în pieptarul lui Aaron. Dacă visătorul spunea un vis şi Lumina nu strălucea pe Urim şi Tumim, acel vis nu era corect. La fel era dacă un proroc prorocea şi luminile nu străluceau pe Urim şi Tumim, dar dacă străluceau, era corect.

În Noul Testament nu mai avem Urim şi Tumim, sau dacă vreţi, pentru noi Urim şi Tumim este Biblia lui Dumnezeu. Astfel, dacă un visător visează un vis sau un proroc aduce o prorocie şi nu este în Cuvântul lui Dumnezeu, daţi-i pace. Aşa este. Dar dacă se găseşte în Cuvânt, vorbeşte Dumnezeu. Aşa este.

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). De aceea, singura temelie pe care stă creştinul adevărat este Biblia.

Când am fost în alte ţări am întâlnit o mulţime de idei păgâne, superstiţii şi tot felul de teorii. Să nu credeţi cumva că nu vă vor provoca, fiindcă o vor face. Cu siguranţă. Aceasta înseamnă că trebuie să fiţi siguri că ştiţi despre ce vorbiţi, fiindcă vracii aceia vă vor provoca în toate felurile posibile. Dar să nu vă temeţi! Noi slujim singurului dumnezeu viu şi adevărat. Aşa este.

Eu sunt aici ca slujitor şi frate al vostru şi vă iubesc cu cea mai sinceră şi profundă dragoste creştină, aşteptând să petrecem împreună veşnicia pe alt tărâm. Până atunci, sunt aici ca să fac ceea ce cred că este mai bine.

I-am întrebat pe fraţi ce fel de adunare ar fi potrivit să avem pentru această campanie, iar ei mi-au spus: „Cum te va călăuzi Domnul.” Îmi place să lucrez cu astfel de fraţi. Dacă sunt bolnavi şi va predomina rândul de rugăciune, ei bine, vom avea servicii de vindecare. Dacă nu, vom avea în vedere salvarea sufletelor, aşa că vom predica Cuvântul.

Oricum, vindecarea divină este numai o momeală. Înţelegeţi? Când arunci undiţa, tu îi arăţi la peşte momeala, nu cârligul, iar el apucă momeala şi se prinde în cârlig. Din pricina aceasta, cam 98% din adunările lui Isus Hristos au fost adunări de vindecare. El i-a vindecat pe bolnavi ca să-i poată aduce într-un loc, apoi le-a propovăduit Evanghelia.

Aşa s-a întâmplat şi în Africa, unde am avut treizeci şi două de mii de convertiţi într-o singură după-amiază; şi toţi erau păgâni. Cred că a fost cea mai mare chemare la altar pe care a avut-o lumea vreodată. Deci, mai întâi a fost vindecarea divină, apoi le-a fost adusă Evanghelia.

Dorinţa noastră este să-L slujim pe Domnul la întreaga capacitate, aşa că ne vom ruga imediat, iar dacă sunt mulţi care doresc rugăciune, atunci vă vom anunţa şi vom începe un serviciu de vindecare. Dacă nu, vom începe altceva, adică ceea ce vrea Domnul să facem.

De curând am fost într-o adunare foarte frumoasă, în marele auditoriu Kellogg. Sala era plină până sus. Eram acolo de patru zile şi trebuia să rămânem două săptămâni. Într-o după-amiază m-am dus să mă rog lângă un lac, iar Domnul a venit jos şi am auzit ceva. M-am uitat în jur şi am văzut că stăteam în partea din spate a unei bărci şi mă îndreptam în susul apei. Îngerul Domnului, care era aproape de mine, mi-a spus să mă întorc imediat şi să plec la Minneapolis.

Mi-a fost foarte greu să-i fac pe predicatorii de acolo să înţeleagă că trebuie să plec, însă trebuia s-o fac chiar atunci. Dacă cineva dintre voi îl cunoaşte pe Gordon Peterson din Minneapolis, Minnesota, să-l întrebe dacă a fost sau nu voia Domnului să plec acolo şi ce a făcut Dumnezeu.

Am auzit că fratele Roberson va fi aici în ianuarie. Vedeţi, ei îşi stabilesc adunările înainte cu un an sau chiar doi, deoarece merg după o altă călăuzire, dar călăuzirea mea este prin vedenii, aşa că eu trebuie să merg acolo unde îmi arată Domnul. Desigur, este foarte greu să stabileşti adunări în felul acesta. Aşa cum i-am spus şi fratelui Bellard: „Dacă va fi cu voia Domnului, voi ţine o adunare de opt zile.” Este adevărat, frate?

Săptămâna aceasta am să vă povestesc ce a făcut El în Africa şi în ce necaz am intrat pentru că Domnul mi-a arătat într-o vedenie să fac ceva, dar nu L-am ascultat şi   m-am lăsat scos de oameni din voia Lui. Aşa-i că am plătit pentru aceasta? De aceea nu vreau să mai fac niciodată aşa ceva, ci aştept călăuzirea Duhului.

Să vedem câţi bolnavi sunt printre noi şi câţi aşteaptă rugăciune. Ridicaţi mâna. Peste tot în sală. În ordine. Câţi dintre voi ar vrea să avem un serviciu de propovăduire a Evangheliei şi nu unul de vindecare? Ridicaţi mâinile ca să-mi fac o idee. Se pare că va trebui să avem un serviciu de vindecare, aşa-i? În ordine.

Dacă va fi cu voia Domnului, vom îmbina cele două servicii cum vom şti mai bine şi vom face tot ce vom putea.

Să spunem cu toţii „Amin,” în dragoste de Domnul. O, este minunat! Acum aş vrea să citesc ceva din Scriptură, fiindcă ceea ce spun eu poate cădea, dar Cuvântul Lui nu cade niciodată. Vom citi din Luca 2.25-30:

Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.

Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.

El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,

Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis:

„Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta…”

Fie ca Domnul să binecuvânteze citirea Cuvântului Său. Să ne plecăm capetele în timp ce vom vorbi cu Autorul acestui Cuvânt.

Bunule Tată ceresc, venim cu toată smerenia înaintea Ta şi Te rugăm să ne ierţi orice păcat şi să ne curăţeşti de toată necurăţia şi egoismul nostru.

Fie ca Duhul Sfânt să vină în după-amiaza aceasta şi să-Şi odihnească binecuvântările peste noi.

Îţi mulţumim pentru aceşti predicatori, pentru oamenii din această vale frumoasă şi din oraşele învecinate şi pentru creştinii care sunt răspândiţi prin diferite biserici din acest ţinut.

Tată, noi am venit într-un loc (Aleluia!), unde putem bea fără bani din Izvorul apelor Vieţii; şi fie ca Cel care a scris acest Cuvânt să vină, să-L tălmăcească şi să-L manifeste printre noi.

Dumnezeule, fă ca în săptămâna care vine, şchiopii să umble şi orbii să vadă. Trimite-ne o zguduire de modă veche, astfel ca ochii duhovniceşti să se deschidă şi să poată vedea ploaia slăvită a Duhului Sfânt.

Binecuvântează toate adunările; binecuvântează-l pe fratele Shuler şi adunările lui. Te rugăm să fii cu el în săptămâna aceasta şi să-l ajuţi să câştige sute de suflete pentru Hristos. Binecuvântează toate bisericile din valea aceasta şi fă să înceapă o mare trezire, astfel încât vestea despre aceasta să meargă până peste hotare şi o trezire de modă veche a Duhului Sfânt să-i cuprindă pe oamenii din toate părţile lumii spre slava lui Dumnezeu.

O candelă pusă pe înălţime nu poate fi ascunsă. Fie ca acest oraş să fie una din aceste candele aprinse, care aduce realitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Te rugăm aceasta, Tată. Trimite ungerea Ta asupra serviciului şi primeşte mulţumirile noastre pentru sala aceasta. Binecuvântează-i pe cei care ne-au permis s-o avem, iar dacă nu sunt încă salvaţi, ai milă de ei, astfel încât să primească Viaţa veşnică în Lumea care va veni.

Ia în primire această audienţă şi trimite ungerea Ta peste noi, fiindcă Ţi-o predau chiar acum Ţie. Fie ca Îngerii cerului să vină jos pe scara lui Iacov, să-şi ocupe posturile în fiecare colţ şi în fiecare loc, şi să nu plece până când nu se termină trezirea. Dă-ne aceasta, Tată.

Vorbeşte inimilor oamenilor şi îngăduie ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie însoţit de semne şi minuni, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin.

De-a lungul călătoriei mele, am întâlnit două feluri de oameni: unii sunt penticostali ai Evangheliei depline, iar ceilalţi sunt fundamentalii. Fundamentalii ştiu că sunt fii şi fiice de Dumnezeu prin acceptarea lui Isus Hristos, pentru că în Ioan 5.24 scrie că „cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă,” dar nu au prea multă credinţă.

Al doilea grup întâlnit sunt penticostalii sau oamenii Evangheliei depline. Ei au putere, dar nu au credinţă ca s-o pună în aplicare. Este ca şi cum cineva are o mulţime de bani în bancă, dar nu ştie să scrie un CEC, în timp ce ceilalţi ştiu să scrie cecul dar nu au bani. Dacă i-ai putea pune însă împreună, ar începe Mileniul.

Între oamenii Evangheliei depline am găsit o credinţă mare, iar motivul pentru care au credinţă este că au făcut un pas mai departe. Ei au fost născuţi din Duhul lui Dumnezeu, care este Supranatural.

Mulţi îmi spun: „Frate Branham, pe măsură ce îmbătrâneşti semeni tot mai mult cu tatăl tău.” Păi sigur că semăn cu el doar este tatăl meu, şi multe lucruri pe care le avem se datorează trăsăturilor de familie.

Acelaşi lucru se întâmplă dacă ne naştem din Duhul lui Dumnezeu: suntem din Familia lui Dumnezeu, fiii Lui şi ca urmare avem natura Lui. Şi am văzut că oamenii Evangheliei depline au devenit fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Ei cred în supranatural, dar ceilalţi nu au păşit acolo şi nu pot crede, pentru că nu au cu ce să creadă. Înţelegeţi?

Aş putea să scot apă din pupitrul acesta dacă nu este apă în el? Vedeţi, mai întâi trebuie să fiţi născuţi din nou şi apoi intră Dumnezeu înăuntru.

Dumnezeu a făcut lumea din lucruri care nu se văd. El a spus: „Să fie,” şi Cuvântul Lui S-a materializat. Chiar şi pământul pe care staţi voi este Cuvântul lui Dumnezeu materializat. Aşa este.

Isus a spus: „…le voi da Viaţă veşnică.” Cuvântul „Veşnic” vine din grecescul „ZOE” şi înseamnă „Viaţa lui Dumnezeu.”

Ei bine, dacă suntem născuţi din nou, avem Viaţa lui Dumnezeu, iar ea ne face să gândim ca Dumnezeu şi să credem că orice spune Cuvântul Lui se va materializa. Astfel, dacă spune: „prin rănile Lui suntem tămăduiţi,” asta-i tot, pentru că aşa a spus Dumnezeu. Când un om este născut din Duhul lui Dumnezeu, este un fiu al lui Dumnezeu şi crede lucruri care sunt imposibile. De ce le crede? Pentru că Dumnezeul lui este în el prin Duhul Sfânt şi crede. Înţelegeţi?

Dacă însă nu are Duhul Sfânt, nu se poate bizui decât pe gândirea lui şi ca urmare nu poate cuprinde lucrurile lui Dumnezeu. Gândirea firească nu poate cuprinde lucrurile lui Dumnezeu, pentru că le consideră o nebunie.

În ce vă priveşte pe voi penticostalii sau oamenii Evangheliei depline, găsesc un singur lucru, care este o mare oprelişte pentru voi: încercaţi să plasaţi lucrările mari ale lui Dumnezeu undeva în viitor, când vă aflaţi chiar acum în mijlocul lor. Aşa este.

Voi spuneţi: „Stai până o să se întâmple…” Ei bine, asta ar putea fi în Mileniu, dar acolo nu va mai fi nevoie de vindecări sau de lucrurile acestea. Aceasta este următoarea etapă, pentru că acum suntem în epoca Duhului Sfânt.

Noi suntem fiii lui Dumnezeu şi stăm împreună în locurile cereşti în Hristos. Nu vom fi cândva fiii şi fiicele lui Dumnezeu, ci suntem chiar în după-amiaza aceasta şi stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus, ceea ce înseamnă că toate lucrurile sunt posibile.

Când sunt îndepărtate acele umbre întunecate, Duhul Sfânt vine şi face minuni. Atunci nu este nimic imposibil, dar există o mică umbră de îndoială.

Este aşa cum i-am spus azi dimineaţă unui om care a venit pe platformă: Oamenii vin pe platformă şi zic: „Frate Branham, eu am toată credinţa.” Ei cred sincer aceasta, dar prin darul lui Dumnezeu este posibil să afli unde este problema lor, fiindcă Dumnezeu o descoperă de multe ori.

Tu zici: „Eu am credinţă,” dar mai întâi este nevoie să ai o bază pentru credinţă, iar această bază este Cuvântul lui Dumnezeu.

Omul merge la şcoală şi învaţă teologie, apoi citeşte şi spune: „Dumnezeu a spus aşa… şi cred aceasta.” Dar ştiţi care este problema? Crede cu mintea. Înţelegeţi? El are însă un subconştient, iar subconştientul nu este de acord cu aceasta, pentru că atunci când începe s-o facă, se teme puţin că nu se va întâmpla nimic. Şi nu se va întâmpla. Aşa este.

Acesta este adevărul, prieteni. Sunt predicator de douăzeci şi unu de ani, am studiat Scriptura în toate felurile şi ştiu că trebuie să fiu foarte atent ce spun.

Este ca în cazul unui vapor care merge pe mare. Cel care îl conduce nu vede pe unde merge. El este jos, este inginerul. Omul care stă sus pe punte îi transmite comenzile. El spune: „Două noduri la stânga.” Omul de jos nu vede unde merge; el este omul cu motorul. Dar ce s-ar întâmpla dacă ar face două noduri la dreapta? Sau dacă ar face pe loc? Dar dacă omul de sus ar spune: „Înainte!” iar el dă înapoi? Păi, n-ar mai ajunge în port.

La fel este şi în biserică: o luaţi încolo şi încoace; în partea aceea şi în partea cealaltă.

Dacă omul de pe catarg spune: „Drept înainte!” omul de pe punte transmite: „Drept înainte!” iar omul de jos merge drept înainte, atunci vaporul se va mişca înainte.

Când Dumnezeu spune: „Prin rănile Lui sunteţi vindecaţi!” omul primeşte aceasta în inima lui şi spune: „Prin rănile Lui suntem vindecaţi!” iar subconştientul acţionează: „Prin rănile Lui am fost vindecaţi.” Priviţi afară, pentru că sigur se va întâmpla ceva! Voi mergeţi înainte şi nu există nimic să vă poată opri, pentru că totul este în armonie deplină. Indiferent ce valuri vor veni, nu vor putea opri credinţa voastră, ci veţi trece mai departe. Aşa este.

Dar trebuie să faceţi totul în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că numai aşa puteţi birui: când totul este aliniat în acord deplin cu Cuvântul.

Dacă am spune: „Păi cazul acesta este prea greu… sau asta sau cealaltă…” înseamnă că aici sus încerci să crezi, dar jos, în inimă, te temi puţin…

Este aşa cum i-am spus unei doamne în dimineaţa aceasta. Dacă frigi carne în tigaie şi se întâmplă să-ţi sară pe mână o cantitate mare de grăsime, te sperii foarte tare şi alergi repede strigând: „Unde este unguentul meu?” Vedeţi? Dar de ce te arde? Pentru că te temi. Frica este cea care te arde.

Tu ai Duhul Sfânt care operează în trupul tău. Când şarpele acela l-a apucat de mână, în inima lui Pavel nu a fost nici un pic de frică. S-a uitat la el, l-a scuturat în foc şi s-a dus să aducă alte lemne. Nu s-a speriat deloc. Să nu vă temeţi!

Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „De ce vă temeţi?” Petru a umblat odată pe ape şi totul a fost bine până când a văzut că valurile erau mari; atunci s-a speriat şi a început să se afunde, dar Isus l-a prins de mână, l-a ridicat şi l-a întrebat: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14.31). Dacă te temi, nu se mai întâmplă nimic. Să nu ai nici un pic de teamă, ci du-te mai departe! Dumnezeu a spus aşa şi asta-i tot!

Dar îţi spun ceva: Tu nu poţi face aceasta până nu ai dragoste. Dragostea desăvârşită alungă teama. Dacă vreau să contribui la succesul slujbei printre oameni, trebuie să „măcelăresc” adunări întregi, pentru că nu pot să stau în formalismul de acolo, aşa cum fac predicatorii.

De multe ori promit ceva, apoi trebuie să dau înapoi şi să fac una sau alta. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu mă împinge să fac aşa cum vrea El. Totuşi, un lucru este clar: i-am iubit întotdeauna pe oameni şi ei ştiu aceasta.

Dacă luaţi un copilaş de trei luni, el nu ştie nimic. Are minte, dar nu este dezvoltată. Doctorii spun că el poate vedea lumina, poate să-ţi vadă mâna şi s-o urmărească, iar dacă îl ia o altă femeie în braţe ştie că nu este mama lui. El nu o cunoaşte pe mama lui, dar duhul lui micuţ ştie că este ceva cu duhul ei, pentru că nici o altă femeie nu îl poate iubi la fel de mult ca ea. Nimic nu este ca dragostea mamei, este adevărat?

Astfel, când îl atinge mama totul este în ordine, pentru că dragostea ei merge la el, iar duhul lui micuţ o recunoaşte, ştie că nu există o altă dragoste ca aceea.

Nu ne mirăm că El ne-a poruncit să ne punem mâinile peste bolnavi.

Cei care sunteţi din vest ar trebui să ştiţi că atunci când un cal este agitat, sare şi nu are stare, este suficient să intre stăpânul lui în grajd, să pună mâna pe el şi să spună: „Uşor, băiete!” şi se va linişti imediat. Vedeţi? Cea care face aceasta este dragostea.

Tot aşa, oamenii pot simţi când Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu tot sufletul şi din tot cugetul nostru, pentru că atunci ne iubim unii pe alţii ca pe noi înşine şi la fel pe vecinii noştri. Tu nu poţi imita dragostea şi nu te poţi preface, pentru că ei vor şti.

Cred că Lincoln a spus: „Îi poţi prosti o vreme pe unii dintre oameni, dar nu îi poţi prosti tot timpul pe toţi.” Şi aşa este.

Dacă îi iubeşti pe oameni, ei vor şti aceasta. Chiar dacă pari indiferent, ei vor şti că îi iubeşti, pentru că o simt. Peste aceşti oameni este proiectată o dragoste venită dintr-o altă dimensiune, cum o numim noi, şi ea îi face să creadă. Iar când ai această credinţă, îi poţi ajuta şi pe ceilalţi.

De această dragoste avem nevoie astăzi în Phoenix şi în întreaga lume. Noi, americanii, am devenit atât de indiferenţi faţă de Dumnezeu, din cauză că suntem indiferenţi unul faţă de altul. Înţelegeţi? Dar când ajungem să avem o inimă, un gând şi o simţire, Dumnezeu vine jos.

În Africa sau în India, oamenii erau mişcaţi de o simplă minune, în timp ce oamenii de aici şi din alte părţi se uită şi zic: „Lăudat să fie Domnul a fost minunat!”  după care pleacă acasă la fel de indiferenţi ca atunci când au venit.

Dar când se întâmplă aşa ceva printre păgâni, tot ţinutul acela se întoarce la Dumnezeu. Da, toţi vor păşi chiar în clipa aceea în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt umili şi cred. Vedeţi?

Aceasta trebuie să facem şi noi. Haideţi deci să dăm la o parte toată indiferenţa şi să spunem: „Îl iubesc pe Domnul şi îl iubesc chiar şi pe duşmanul meu!” Dacă cineva spune ceva despre tine, nu lăsa lucrul acela să te supere, ci du-te mai departe şi iubeşte-l oricum. Amin.

La ce vă foloseşte să vă lăsaţi tulburaţi de aceste lucruri? Iubiţi-i oricum! Iubiţi pe oricine, fiindcă ei sunt răscumpăraţii sângelui lui Isus Hristos, fie că sunt păcătoşi sau sfinţi. Atunci veţi fi în stare să-i câştigaţi pentru Hristos, pentru că îşi vor da seama că-i iubiţi. Înţelegeţi? De aceasta avem nevoie astăzi, nu credeţi la fel? Sigur că da.

Odată, a venit la mine un om şi mi-a spus: „Am venit să te întreb cum pot să fiu salvat, pentru că încerc de câţiva ani acest lucru. Pentru aceasta, am fost la adunarea unui bărbat foarte cunoscut, domnul Billy Graham, îl cunoşti?”

„Da, îl cunosc. Este un bărbat foarte cumsecade.”

„Ei bine, când am fost la adunarea lui, a spus: „Toţi cei care vor să-L accepte pe Isus Hristos şi să fie salvaţi, să ridice mâna.” Frate Branham, am ridicat şi eu mâna cât am putut de sus. M-am ridicat în picioare şi s-au rugat pentru mine, dar nu s-a întâmplat nimic deosebit. Apoi m-am dus la o adunare care se ţinea într-un cort. Ei aveau o aşa-zisă religie de modă veche şi mi-au spus că trebuie să ajung să fiu atât de bucuros, încât să strig. Şi m-am rugat până am strigat, dar nici lucrul acela nu m-a ajutat. După aceea m-am dus la adunarea unui alt bărbat renumit, iar acolo mi s-a spus că trebuie să mă rog până ajung să strig şi să vorbesc în limbi. Şi am vorbit şi în limbi, dar tot nu mi-a ajutat. Tu ce părere ai?”

„Frate, fiecare dintre ei ţi-au spus adevărul. Şi eu cred că poţi ridica mâinile, să-L accepţi pe Hristos, să fii bucuros, să strigi şi să vorbeşti în limbi. Toate aceste lucruri sunt adevărate, dar tu nu trebuie să alergi după acestea ca să-L accepţi pe Hristos.”

Ridicarea mâinii sau celelalte lucruri, nu înseamnă acceptarea lui Hristos; acceptarea lui Hristos înseamnă acceptarea Persoanei Lui în inima ta, iar aceasta are ca urmare ieşirea în evidenţă a atributelor Lui în viaţa ta. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este primirea lui Hristos în inimă, iar aceasta va da roade.

Cum i-am spus odată unei mame metodiste: „Nu este păcat să bei, să fumezi, să joci jocuri de noroc, etc.” Şi ea  m-a întrebat:

„Atunci spune-mi tu ce este păcat, predicatorule?”

„Necredinţa,” am răspuns eu.

Aşa este. Tu faci acele lucruri pentru că eşti necredincios. Ele sunt atributele necredinţei. De aceea, dacă eşti creştin nu le vei face niciodată. Totuşi, faptul că nu mai bei, nu mai fumezi, nu mai curveşti, nu înseamnă că eşti creştin, pentru că aceste lucruri le poţi face de la sine. De aceea, cel mai important lucru este acceptarea Persoanei Domnului Isus Hristos în inima ta. Amin. Apoi apar roadele.

Dacă pui în pământ un bob de porumb, el nu va rodi un cactus, o buruiană sau altceva, ci va rodi porumb, fiindcă în el este viaţa de porumb.

Tot aşa, dacă un om este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, devine o făptură nouă şi nu mai poate produce altceva decât o teamă dumnezeiască, o dragoste dumnezeiască şi roadele Duhului, fiindcă aceasta este Viaţa Lui.

Noi suntem însămânţaţi cu sămânţa nepieritoare a lui Dumnezeu şi ea trebuie să aducă rod exact după soiul ei. Amin.

Dacă puneţi în pământ un bob de porumb, va produce porumb, iar dacă puneţi un bob de grâu, va produce grâu. Orice sămânţă va produce exact după soiul ei.

Voi creşteţi aici citrice: mandarine, portocale, etc., şi cred că sunt cele mai bune din lume. Dar ştiaţi că fiecare lădiţă de fructe pe care o va rodi vreodată acel copăcel era în el încă de la început? Dacă nu este aşa, de unde vin? Eu nu ştiu prea multă agricultură şi nu ştiu nici câte lădiţe de portocale produce un copăcel din acela în timpul vieţii lui, probabil multe sute.

Tu zici: „Predicatorule, unde sunt toate acele sute de lădiţe de portocale în acel copăcel?”

Frate, toate sunt în el. Tot ce trebuie să faci este să sădeşti acel copăcel şi să-i pui apă. Este adevărat? El se hrăneşte din acea apă şi aduce la suprafaţă muguri, frunze, boboci, flori şi în final fructe. Tot ce face acel copăcel este să bea şi să bea şi să bea, până când scoate la suprafaţă roadele care sunt în el. Este adevărat?

La fel este omul născut din Duhul lui Dumnezeu, umplut cu Duhul Sfânt: tot ce-i trebuie în călătoria vieţii lui este chiar în el. Şi tot ce trebuie să facă este să bea din inepuizabilul Izvor al Vieţii, Isus Hristos. Amin.

În după-amiaza aceasta ne vom ocupa de „aşteptări.” Nu vreau să vă ţin prea mult, ca să puteţi merge acasă şi apoi să veniţi din nou.

Aş vrea ca toţi să aveţi acest gând: „Aşteptări,” pentru că de obicei primiţi ceea ce aşteptaţi.

Aţi auzit de femeia care s-a rugat să se mute muntele, iar când s-a uitat pe fereastră, a spus: „Exact cum m-am aşteptat: este tot acolo.”

Ei bine, acesta este motivul pentru care nu a primit ce a cerut: s-a aşteptat să nu se mute. Aşa este.

Acum, voi aşteptaţi ca Dumnezeu să toarne din belşug din Duhul Sfânt. Eu am simţit aceasta şi este aproape, pentru că Dumnezeu vrea şi este gata să ne dea.

Dacă ai venit la adunare gândindu-te: „Mă duc să găsesc nişte greşeli la predicatorul acela. Pun pariu că voi găsi!” Să nu-ţi faci nici o grijă, căci vei găsi. Diavolul îţi va arăta o grămadă de greşeli. Cu siguranţă. Apoi, te vei întoarce acasă zicând: „Hmmm! Exact cum m-am aşteptat!”

Aşa au găsit greşeală şi la Domnul Isus când a mers la scăldătoarea Betesda, unde erau toţi acei bolnavi, ologi, orbi, uscaţi, etc. El a trecut printre toţi şi l-a vindecat pe unul care stătea întins pe o targă, după care a plecat. Şi evreii aceia spuneau: „Să vedem cum îi vindecă pe toţi dacă este într-adevăr un Vindecător.” Vedeţi?

Tu vei primi exact ce aştepţi. Astfel, dacă vii la adunare şi te aştepţi să vezi slava şi puterea lui Dumnezeu: pe păcătoşi cum sunt salvaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, şi pe bolnavi vindecaţi, vei vedea ceea ce aştepţi. Da, domnilor.

 Aţi ştiut că fiecare din voi sunteţi un creator în voi înşivă? Spuneţi „Amin” toţi cei care sunteţi născuţi din nou. (Amin). Aţi ştiut că fiecare din voi este un creator? Voi sunteţi o parte din Dumnezeu, un fiu de Dumnezeu, o odraslă a Lui, deci un creator. Este adevărat?

Aţi observat că uneori v-aţi aflat în prezenţa unor oameni cumsecade, dar pur şi simplu n-aţi putut sta în prezenţa lor? Ei sunt oameni cumsecade, dar este ceva în atmosfera în care stau. Sau aţi observat că sunt oameni în prezenţa cărora vreţi să staţi? Este din cauza atmosferei din jurul lor.

Soţia mea este undeva în sală… Vă puteţi imagina cum este la noi acasă în timpul unei zile? Oamenii vin şi pleacă în continuu. Biata de ea stă şi plânge în bucătărie pentru că nu poate nici măcar să gătească pentru copii. Micuţa Sara, care are numai doi ani, plânge şi ea şi nu mai are răbdare.

Soţia plânge şi-mi spune: „Îmi pierd minţile, Bill. Nu ştiu ce mă voi face…” Sărmana, are doar 34 de ani şi este deja căruntă.

Eu nu o cert niciodată, ci îi spun: „Aşa este dragă, este foarte rău, dar vezi tu, noi Îl slujim pe Domnul.”

Vedeţi? Ceea ce încerc să fac tot timpul în inima mea este să creez o atmosferă diferită. Toţi sunt nervoşi şi frământaţi, de aceea spun în inima mea:

„Doamne, trimite prezenţa şi dragostea Ta peste sărmana mea soţie încercată.” Apoi mă întorc spre ea şi-i spun: „Aşa este dragă. Să vedem ce trebuie făcut.”

„Păi nu avem nimic de mâncare şi…”

„Poate nu va mai veni nimeni în următoarele două ore şi vom avea timp să pregătim şi ceva de mâncare… Am să te ajut, bine?” Apoi îmi suflec mânecile.

Şi ea îmi spune: „Ai putea să mă ajuţi la spălatul vaselor, pentru că nu ştii să găteşti.”

„Cine nu ştie să gătească?” Şi continui să vorbesc cu ea în felul acesta:

„Păi, nu m-ai văzut încă făcând cartofi prăjiţi. Cu ei am crescut.” Şi aşa reuşesc să-i aduc din nou zâmbetul pe buze. Apoi mă apropiu de ea, o cuprind şi îi zic:

Fii binecuvântată, scumpo. Să ştii că am să te ajut să faci mâncare,” în timp ce în inimă spun: „Doamne, trimite pacea Ta, care este în inima mea, şi în inima ei. Linişteşte, Dumnezeule, familia mea, fiindcă sunt slujitorul Tău, Tată.”

Şi primul lucru care se întâmplă este că ea zice:

„Billy, ştii de ce nu ştiu ce lucrez?” şi ochii ei primesc din nou acea licărire de bucurie. Mă întorc şi privesc spre fetiţă şi văd că ea şi-a luat cuburile şi se joacă liniştită. Ce este aceasta? Crearea unei atmosfere. Aleluia!

Daţi-mi voie să vă spun ceva, fraţilor: cea care face acest lucru este atmosfera. Acesta este adevărul.

Fiţi atenţi! Nu găina este cea care cloceşte oul, ci atmosfera. Da, domnilor. Dacă pui acelaşi ou sub un câine, va fi clocit la fel. Dacă îl pui în incubator, va fi clocit la fel. Vedeţi? Este vorba de atmosferă. Aleluia!

Ceea ce ne trebuie nouă este atmosfera Duhului Sfânt; o atmosferă în care se mişcă puterea lui Dumnezeu. Să fim adunaţi împreună într-un acord, sub aceeaşi atmosferă, aşteptându-L pe Dumnezeu să vină jos şi să facă semne şi minuni. Amin. Haideţi să ne punem în acea „paranteză”. Să păşim în credinţă, să lăsam aceste trei dimensiuni şi să intrăm în prezenţa Lui. Spuneţi: „Doamne, eu cred din toată inima că vei turna binecuvântările Tale, de aceea mă aştept să văd lucrări şi mai mari. Da, mă aştept să le văd.”

Dacă vii şi spui: „Păi, nu ştiu ce să zic…” îl răneşti pe cel de lângă tine, dar dacă stai lângă el şi zici: „O, Doamne, eu aştept lucrări mari. Vino chiar acum jos…” acea aşteptare va aduce unitate între oameni.

Aceasta s-a întâmplat în ziua de Rusalii şi a adus Duhul Sfânt. Ei s-au dus sus şi au aşteptat timp de zece zile, până au fost toţi într-un acord, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru ceva ce nu aveau, este adevărat? Ei Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, deşi acesta nu venise încă. Dar ei Îl văzuseră în formă de sămânţă.

Este ca şi cum aş veni şi ţi-aş da o sămânţă de brad, iar tu mi-ai spune:

„Am s-o pun în pământul potrivit şi voi vedea dacă va creşte.” Apoi zici: „Frate Branham, tu zici că mi-ai dat un brad.”

„Păi, ai deja bradul, doar că este sub formă de sămânţă.” Este adevărat? Sigur că da. Tu ai deja bradul.

Tot aşa trebuie să-L avem şi noi: adunaţi într-un loc, într-un acord.

Ei Îl binecuvântau pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt care nu venise încă, dar au crezut ca şi cum L-ar fi primit deja, fiindcă ştiau că Dumnezeu urma să-Şi ţină făgăduinţa. Au continuat să-L binecuvânteze pe Dumnezeu până s-a creat atmosfera corectă, iar atunci a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care se aflau ei. Vedeţi? Ei au ajuns în atmosfera corectă.

O, am putea avea aici o asemenea atmosferă încât fiecare olog, orb, bolnav şi toţi ceilalţi, să ajungem prin credinţă într-un acord, într-un loc! Am văzut aceasta săptămâna trecută la Wood River, unde s-au adunat mormane de cârje, cărucioare şi tărgi. În timp ce stăteam pe platformă şi predicam, ei au început să se ridice şi să arunce cârjele în colţ. De ce? Pentru că s-a ajuns la atmosfera corectă.

O, fraţilor, Dumnezeu să trimită o atmosferă care să ne aducă pe toţi într-un acord! Când atmosfera ajunge cum trebuie, dă la o parte orice cheag, orice neputinţă… şi Legea lui Dumnezeu intră în acţiune.

Priviţi de exemplu aceste becuri al căror inventator a fost Thomas Edison. Lumea a fost plină de energie încă de la început, este adevărat? Şi într-o zi s-a ridicat un om al lui Dumnezeu, care se pregătea să dea lumii electricitatea. Eu cred că atunci când programul lui Dumnezeu este gata, totul va lucra exact la locul lui, este adevărat? Sigur că da, pentru că aşa a fost hotărât.

Apoi, când Benjamin Franklin  s-a dus la pescuit cu o sârmă şi când fulgerul a trecut prin ea până în pământ, el a început să strige: „Îl am, îl am, îl am!” El avea ceva, dar nu ştia ce anume.

Aceeaşi este problema şi cu biserica noastră penticostală. Voi o aveţi, dar nu ştiţi ce aveţi.  Aşa este. Voi aveţi destulă putere ca să deschideţi ochii orbilor ca să vadă, urechile surzilor ca să audă, etc., dar aţi adus înăuntru o atmosferă pe dos. Haideţi s-o aducem într-un acord, într-un loc.

Apoi a venit Thomas Edison şi a spus: „Acesta va lumina!” Şi a încercat zece mii de fire. A stat toată noaptea cu o cană de cafea şi un sandvici şi a încercat tot felul de fire. Dacă prin acel fir nu trecea electricitatea, îl punea deoparte, şi tot aşa până a găsit şi a dat lumii electricitatea.

Dacă ai fi undeva pe un munte şi ar fi o noapte atât de întunecoasă încât nu ai vedea nici unde să calci, şi ai şti că electricitatea este peste tot în jurul tău, ai putea să strigi până ai răguşi: „Electricitate, vino şi luminează calea pe unde merg, pentru că s-a dovedit ştiinţific că exişti peste tot!” pentru că nu s-ar întâmpla nimic. De ce? Electricitatea va lumina numai dacă vei respecta legile electricităţii; deci trebuie să respecţi legile ei.

Dacă ai avea aici sus pe deal un izvor, o fântână arteziană, iar pe partea cealaltă ai avea un ogor care are nevoie de apă, poţi să tot strigi: „O, apă, du-te acolo şi udă-mi izvorul!” căci nu se va întâmpla niciodată aşa ceva. Dar dacă vei respecta legile gravitaţiei, se poate. Este adevărat?

Acum priviţi! În această după-amiază Dumnezeu este aici, dar noi trebuie să respectăm Legea Lui dacă vrem să-L vedem la lucru. Şi Legea Lui cere să ne iubim unii pe alţii şi să fim într-un acord.

„…oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4.7). Iar dragostea „acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul…” (1 Corinteni 13.7). O, Doamne! Un acord: toţi aşteptând ca Dumnezeu să toarne jos puterea Sa. Voi ştiţi că ea este aici. Mintal ştiţi aceasta.

Fiţi atenţi! Cum este posibil ca doamna Waldrop să stea aici după ce a fost pe moarte din cauza cancerului? Şi câte cazuri ca al ei mai sunt prin toată lumea?

Cum este posibil ca un om care cu două săptămâni în urmă era un beţiv, să fie acum un gentleman? Cum este posibil ca o femeie care cu două săptămâni în urmă era o femeie uşoară de stradă, să fie acum o doamnă? El a schimbat natura şi felul tău de a fi, prin puterea de transformare a lui Dumnezeu, transmisă în inima ta prin Duhul Sfânt. Aceasta te-a făcut un om nou. Aşa este.

Nu ştiu dacă aţi simţit, dar El este aici. Fie că L-aţi simţit sau nu, El este aici. Haideţi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că este aici oricum.

Eu pot dovedi că prin voi trece o undă radio. Nu o simţiţi, dar ea este acolo. Chiar acum trece şi o imagine televizată, şi chiar dacă nu o simţiţi este acolo.

Dacă trupul vostru este magnetizat pentru aceasta, când spui „Da,” acesta se va întinde de la o fereastră la alta. Acel „Da,’ va străbate toată clădirea şi va trece drept prin voi. Cineva spune „Da,” la radio. Ei bine, acesta trece drept prin tine aşa cum trece prin acele componente electronice, etc. Şi când întâlneşte acel cristal din aparat şi este captat, tu auzi: „Da.”

Tot aşa, dacă Dumnezeu spune: „Prin rănile Lui sunteţi vindecaţi!”, Duhul Sfânt preia aceste cuvinte şi le aduce jos prin puterea lui Dumnezeu, iar inima ta, care este reglată pentru a le recepţiona, spune: „Da, prin rănile Lui suntem vindecaţi!”

Dumnezeu a spus în Marcu 11 că „orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24), iar tu zici: „Doamne, ne-am rugat pentru o adunare; am postit pentru o adunare; am strigat pentru o adunare şi credem că o vom avea.”

Atunci stai acolo până când puterea lui Dumnezeu vine jos şi spune: „Da.” Omul următor zice: „Da!” Te uiţi şi ai dublă putere: „Da!” Triplă putere: „Da!” Putere împătrită, încincită… Se unesc şi devin mii de puteri de „Da”, apoi Duhul Sfânt vine şi confirmă Cuvântul lui Dumnezeu prin semne şi minuni. Aşa este. Aceasta ne trebuie: o aşteptare.

În vremea naşterii lui Isus era un timp ca acesta, când oamenii se îndepărtaseră de Dumnezeu. Atunci nu aveau atât de multe mijloace de comunicare ca acum: radio, televiziune, telefoane, etc., ci exista o singură modalitate de a transmite mesajele: de la gură la ureche.

Isus a fost născut în Betleemul din Iudeea. Biblia spune că magii au văzut steaua pe când erau în Est şi au urmat-o până în Palestina. Este adevărat? Ei bine, în vremea aceea oamenii calculau timpul după stele şi după soare. Fiecare cetate avea pe înălţimile ei un fel de observator care noaptea le arăta timpul după poziţia stelelor, iar ziua, după poziţia soarelui. Voi ştiţi aceasta: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?” (Isaia 21.11).

Acum aş vrea să observaţi ceva! Steaua pe care au urmat-o magii a trecut peste toate acele cetăţi, dar nu a fost văzută de nici un om. Totuşi, ei au spus: „…I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2.2). Este adevărat? Acei magi s-au lăsat călăuziţi de acea stea, cea mai mare dintre toate stelele, care a trecut pe lângă lumea ştiinţifică fără să fie observată de ei. De ce? Pentru că nu o aşteptau.

Dar printre ei erau nişte înţelepţi care auziseră prorociile lui Balaam referitoare la acea stea care „răsare din Iacov…” (Numeri 24.17), aşa au aşteptat-o. Iar când au găsit-o, au urmat-o.

Şi eu aştept ceva, voi nu? Sufletul meu este dornic să vadă că înainte de venirea Domnului se va întâmpla ceva care va zgudui lumea neamurilor. Da, eu aştept aceasta înainte ca El să părăsească neamurile. Aştept aceasta în Phoenix, şi aş vrea să fiţi şi voi de acord cu mine şi să staţi în aşteptare.

Cineva m-a întrebat: „Crezi că oamenii aceia care plâng şi strigă sunt cuprinşi de o emoţie?”

Nu, domnule, nu sunt cuprinşi de emoţie!

„Frate Branham, crezi că este vorba de psihologie?”

Nu, domnule, nu cred aceasta. Ei aşteaptă ceva; aşteaptă mana din cer care le va hrăni sufletele. Şi cât timp stau în această aşteptare, Dumnezeu este obligat să le dea mana cerească. De ce? Pentru că o aşteaptă. Vedeţi? Dacă aştepţi o adunare, Dumnezeu este obligat să ţi-o dea. Aşa este.

Apoi i-am văzut pe păstori venind şi cântând pe înălţimile Iudeii, fiindcă ei cântau întotdeauna când se năştea un împărat. În continuare, Biblia spune că atunci când a împlinit opt zile, Isus a fost dus de mama Sa în Templu.

Şi acolo era un predicator bătrân, cu barba şi părul lung. El era un bărbat cunoscut şi avea o reputaţie bună. Şi iată că Duhul Sfânt i-a zis într-o zi: „Tu nu vei muri până nu Îl vei vedea pe Hristos Domnul,” iar Simeon a crezut aceasta şi Îl aştepta. Pe el nu l-a interesat ce spuneau restul bisericilor; nu i-a păsat de prestigiu, ci le spunea tuturor: „Nu voi muri până nu Îl voi vedea pe Hristos Domnul.”

Pot să-i aud pe unii zicând: „Bietul bătrân, pe măsură ce îmbătrâneşte are probleme tot mai grave aici sus.” Aşa spun oamenii de obicei. Şi care este problema? El aştepta liniştit pentru că ştia că Dumnezeu poate să-Şi ţină Cuvântul. Avea un motiv bun, nu-i aşa?

„Şi crezi că-L vei vedea? David L-a aşteptat, ba chiar şi Adam. Toţi cei din vechime L-au aşteptat, şi iată că au trecut patru mii de ani şi încă nu se vede nici un semn.”

„Nu mă interesează cât a trecut! Duhul Sfânt mi-a spus că Îl voi vedea şi eu cred.”

Asta-i tot. Acesta este un motiv bun, aşa-i?

„Păi, ai optzeci de ani şi eşti cu un picior în groapă.”

„Nu mă interesează cât sunt de bătrân! Eu Îl voi vedea pe Hristos înainte de a muri, pentru că aşa mi-a spus Duhul Sfânt.  Am să mă plimb pe aici în aşteptarea Lui şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru făgăduinţa Sa, fiindcă ştiu că am să-L văd.”

O, Doamne! El aştepta să-L vadă pe Hristos.

Acum voi dramatiza puţin. Să zicem că aici este camera de rugăciune de la Templu şi că este luni dimineaţa. Pe atunci, în Palestina erau cam două milioane de evrei, ceea ce înseamnă că într-o noapte se năşteau, probabil, câteva sute de copii. Aşa se face că în fiecare zi acolo era un rând de femei care aşteptau tăierea împrejur a fiilor lor, aducând ca jertfă două turturele sau un miel. Dacă omul era sărac, putea să aducă „două turturele sau doi pui de porumbel”, iar dacă era bogat, aducea un miel pentru curăţirea mamei şi tăierea împrejur a copilului după legea evreiască.

Acolo era un şir lung de femei cu copii. Unele ţineau în braţe copilaşi înveliţi cu şaluri albastre scumpe, cu botoşei croşetaţi şi aduceau un miel. O, ce drăguţi! Dar în acel rând era o tânără femeie care stătea cu capul plecat. Era încă o fetiţă şi purta în braţe un prunc, iar ca jertfă aducea două turturele. Haine? Era înfăşurat într-o cârpă luată din grajd; probabil fusese luată de pe jugul vreunui bou, fiindcă ştiţi că atunci când ară, oamenii obişnuiesc să pună o cârpă sub jug, ca să nu frece animalul pe gât. Deci El nu avea hăinuţe. Şi mai vorbiţi de sărăcie! Cred că în Phoenix nu există nici o familie atât de săracă.

Dar El era chiar începutul zidirii lui Dumnezeu, născut într-un grajd şi plecat din lume prin pedeapsa capitală. „…lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1.10-11).

Şi iată-L acolo, în braţele mamei Lui, înfăşurat într-o cârpă. Cineva priveşte spre ei şi zice: „Hei, asta este fata aceea care a avut copilul înainte de a fi căsătorită. Nu staţi lângă ea…” aşa că toate celelalte femei stăteau departe.

„Aceia sunt o grămadă de Holly-rollers! Să nu aveţi nici o legătură cu ei.”

Dar Maria ştia pe ce stătea.

La fel este şi Biserica născută din nou din puterea lui Dumnezeu: ea ştie pe ce stă, aşa că nu o interesează ce se spune. O pot numi nebună sau cum vor, ea ştie unde se află.

Maria n-a spus nimic. Stătea liniştită şi îşi mângâia micuţul pe obraz. Vedeţi? Ei nu ştiau că însuşi Creatorul se afla acolo, în braţele acelei tinere mame. Celelalte mame stăteau departe de ea, dar acolo era Creatorul Templului, sărac şi umil.

Îl pot vedea pe Simeon stând acolo şi citind din  Isaia: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat…” (Isaia 53.6+5;9.6).

Credeţi cu toţii în călăuzirea Duhului lui Dumnezeu? Fiii lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, este adevărat?

Noi ştim că Duhul Sfânt i-a spus lui Simeon că Îl va vedea pe Hristos înainte de a muri. Şi iată că în timp ce stătea şi citea, Duhul Sfânt i-a zis: „Simeon, ridică-te în picioare!”

„Da, Doamne.”

„Du-te, Simeoane!”

„Unde să merg, Doamne?”

„Du-te numai! Continuă să mergi.”

 O, aleluia! Îmi place aceasta!

 „Continuă să mergi! Eu ţi-am dat o făgăduinţă, aşa că deşi nu ştii nimic, continuă să mergi!”

Simeon a ieşit din cameră şi a continuat să meargă, gândindu-se: „Nu m-am mai simţit niciodată aşa. Este un fel de pace… Mai este mult de mers, Doamne?”

„Continuă să mergi!”

Mergea direct spre rândul de femei, iar când a ajuns aproape de ele, a simţit că Ceva se mişcă în el. Credeţi aceasta? Fiii lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Făgăduinţa era acolo; Mesia era în Templu, Cel făgăduit de Duhul Sfânt.

Simeon a mers mai departe până a ajuns aproape de Maria, apoi a luat Pruncul în braţe şi cu lacrimile curgând pe barba albă, a spus: „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta…” (Luca 2.29-30).

O, călăuzit de Duhul Sfânt! Da, el aştepta să-L vadă pe Hristos, iar dacă aştepta acest lucru, Dumnezeu era obligat să-l lase să-L vadă.

Undeva într-un colţ stătea o prorociţă bătrână şi oarbă, care aştepta să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. „A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.” (v.38).

Deşi stătea retrasă într-un colţ, Duhul Sfânt a venit şi i-a zis: „Ridică-te, Ana!” Şi iat-o mergând prin Templu, călăuzită de Duhul Sfânt. Şi-a croit drum printre toţi cei prezenţi, până când a ajuns în faţa Lui. Atunci, şi-a ridicat mâinile, L-a binecuvântat pe Dumnezeu şi a prorocit. Toţi ceilalţi au trecut mai departe fără să ştie nimic, dar aceşti oameni Îl aşteptau, de aceea Duhul Sfânt li L-a descoperit.

Nu există două Duhuri Sfinte, ci este Unul singur. Şi motivul pentru care sunteţi astăzi aici, este că credeţi în vindecarea divină. Astfel, acelaşi Duh Sfânt care l-a călăuzit atunci pe Simeon, v-a călăuzit şi pe voi astăzi. Nu aţi venit aici ca să fiţi văzuţi, ci pentru că aţi fost călăuziţi de Duhul Sfânt. Şi noi aşteptăm să-L vedem pe Dumnezeu turnându-Şi puterea divină peste noi.

David a spus odată: „Când adâncul cheamă adâncul…” Vedeţi? Înainte ca să fie un adânc care cheamă, trebuie să fie un Adânc care să-i răspundă. Este adevărat?

Înainte să fi existat vreun peşte, a trebuit să existe apa în care să înoate. Corect? Apa trebuia să existe înaintea peştelui. Nădăjduiesc că înţelegeţi.

Înainte să existe vreun palmier, trebuia să existe pământul, fiindcă altfel nu ar fi avut unde să crească palmierul. Este adevărat?

Ceva a creat acea dorinţă în inima ta, aşa-i? Înainte să fie o creaţie, a trebuit să fie un Creator; şi când Duhul Sfânt a creat în inima ta dorinţa de a vedea puterea lui Dumnezeu lucrând în acest oraş, trebuia să fie undeva o putere a lui Dumnezeu care să vină cu vindecare şi mântuire, cu revărsarea Duhului Sfânt asupra cuiva, aşa cum aştepţi. Noi toţi aşteptăm să vedem aceasta: adâncul cheamă Adâncul.

Cu câtva timp în urmă am citit că un copil a mâncat guma de şters şi cauciucul de pe pedala bicicletei, iar doctorul a spus: „Micuţul are nevoie de sulf.” De ce? Pentru că a fost făcut din ţărâna pământului, iar acolo este şi sulf. Astfel, dacă aici există o dorinţă pentru sulf, mai întâi trebuie să existe sulful. Corect?

Şi dacă tânjim după puterea lui Dumnezeu, după vindecare, după salvare, după slava lui Dumnezeu, după umplerea cu Duhul Sfânt, înseamnă că toate acestea trebuie să fie undeva, pentru că altfel nu le-am dori. Înţelegeţi ce vreau să spun? Acolo este Adâncul chemat de adânc.

Cu câtva timp în urmă am fost în munţi pentru o scurtă vacanţă. Am privit cu binoclul şi am văzut nişte vulturi ţipând pe vârful piscului. Era o mamă vultur care se pregătea să-şi scoată pentru prima oară micuţii din cuib. Trebuia să-i fi văzut cum se pregăteau pentru acel prim zbor!

Fericit, am strigat: „Aleluia, Doamne!” cunosc un alt grup de vulturi care se pregătesc pentru zborul pe care-l vor face într-una din aceste zile.

Mama vultur şi-a desfăcut aripile şi i-a luat pe toţi pe ele. Ea îi striga, iar ei o ascultau şi îşi ocupau locul rând pe rând. Privindu-i, mă gândeam: „Asta face Duhul Sfânt chiar acum: ne ia şi ne pune pe aripile Lui.” El ne ia aşa cum mama vultur îşi lua puii din vechiul cuib care mirosea urât. Da, domnilor.

Şi odată ce părăsesc cuibul, ei nu se mai întorc niciodată acolo. Aleluia!  Ea i-a fixat pe toţi cu gheruţele lor mici prinse de penele ei şi cu ciocul prins în felul acesta (fratele Branham arată), după care şi-a întins aripile mari şi a plecat cu ei din cuib. Se spune că dacă se întâmplă să scape vreunul, ea poate să zboare atât de repede încât îl prinde. Amin.

Şi mama vultur i-a dus pe o păşune verde. Micuţii nu mai fuseseră niciodată acolo, ci au stat doar în vechiul cuib urât mirositor, aşa cum este pentru noi lumea. După ce i-a lăsat jos, i-a dus pe cel mai înalt pisc din apropiere şi a privit atentă în jur.

Micuţii ei pui aveau o adunare a Duhului Sfânt. Eu    n-am mai văzut niciodată aşa ceva: alergau încoace şi încolo şi luau câte o gură de iarbă.

„Aceasta este o adunare de modă veche, o adunare prin puterea lui Dumnezeu,” mi-am zis în timp ce-i priveam. Micuţele lor picioare n-au cunoscut altceva decât cuibul acela urât mirositor şi înţepător, dar acum umblau pe acea pajişte moale.

 Voi ştiţi cum a fost când aţi ieşit din cuibul Egiptului, al lumii şi aţi ajuns în puterea lui Dumnezeu, unde sufletul vostru a fost luminat şi înconjurat de slava Lui.

Ei ţopăiau pe acolo şi se simţeau foarte bine, iar mama vultur s-a dus pe cel mai înalt pisc, astfel încât să poată vedea tot ce se petrece în jur. Privind-o, mă gândeam că dacă s-ar apropia vreun coiot, l-ar rupe în bucăţi, apoi  mi-am zis: „Mă bucur că după ce ne-a scos din lume, Isus   S-a urcat pe culmile slavei şi stă acolo în măreţia Sa. Dacă El veghează şi asupra unei vrăbii, ştiu sigur că veghează şi asupra mea. Da, El este scutul meu”

După o vreme am văzut-o cum şi-a ridicat capul şi a privit atentă în jur, pentru că de undeva din depărtare se apropia o furtună. În Colorado furtunile vin foarte repede. Când a văzut că se apropie furtuna, mama vultur a scos un ţipăt puternic, apoi şi-a deschis aripile şi a coborât pe păşune ca un avion. Micuţii i-au recunoscut glasul şi fiecare a alergat şi s-a prins din nou de penele ei, iar când au fost gata, i-a ridicat de pe pământ şi i-a dus în siguranţă.

Chiar atunci, vântul a început să sufle cu aproape 60 de mile peste canion, dar ea l-a înfruntat şi a zburat într-o crăpătură din stâncă să se adăpostească.

Atunci am zis: „Mântuitorul nostru slăvit a urcat de pe Calvar, acolo sus, ca să ne vegheze prin puterea Duhului Sfânt şi învierea SA. El Îşi întinde aripile şi ne ridică de pe patul de suferinţă, din scaunul cu rotile, etc. şi ne duce în siguranţă pe Stânca Împărăţiei lui Dumnezeu, unde ne aşteaptă.”

Haideţi să credem cu toţii! Toţi într-un loc şi într-un acord, creăm atmosfera corectă. Staţi în aşteptare fiindcă Dumnezeu ne va umple cu Duhul Sfânt şi va trimite puterea Sa. Credeţi?

Să ne plecăm capetele.

Bunule Tată ceresc, inimile noastre sunt pline de bucurie şi luminate de prezenţa Ta, fiindcă ştim că eşti aici. Noi aşteptăm adunări măreţe, în care să se manifeste puterea lui Dumnezeu. O, veşnicule Dumnezeu, îngăduie ca Duhul Tău să se mişte peste această clădire. Întinde-Ţi aripile măreţe  şi îngăduie ca mila Ta să picure peste fiecare suflet, ca să scoată afară toată suferinţa, iar dacă este vreo supărare, ajută-i să rezolve orice problemă. Ajută-i să spună: „Doamne, eu am rătăcit multă vreme în această vale secetoasă, dar am aşteptat, m-am rugat şi am postit ca să văd o revărsare a binecuvântărilor Duhului Sfânt peste oamenii de aici.”

Doamne, noi credem că o vei trimite. Îndură-te, Tată. Fie ca Duhul Sfânt să cuprindă inima fiecărui păcătos şi să spună: „Acum este timpul!” Îndură-Te şi spune-le şi lor aşa cum i-a spus Isus lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” (Luca 5.10). Fie ca ei să intre şi să fie mântuiţi.

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă printre noi sunt persoane nesalvate care doresc să ridice mâna şi să spună: „Frate, aminteşte-mă şi pe mine păcătosul, fiindcă vreau să fiu salvat.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei care aţi ridicat mâna. Mai este cineva care vrea să spună: „Frate Branham şi eu vreau să fiu salvat!”?

O, ce timp! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Prieteni, în săptămâna aceasta veţi vedea manifestarea puterii lui Isus Hristos. Acum haideţi şi îmbibaţi-vă inimile cu dragostea lui Dumnezeu. Lăsaţi-vă prinşi în năvodul binecuvântării Sale veşnice, care vă va ridica de pe acest pământ în Ţara de sus, care este plină de slavă.

Cei care nu au botezul Duhului Sfânt să spună: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine fiindcă vreau Duhul Sfânt. Îmi dau seama că timpul neamurilor se apropie de sfârşit şi vreau să fiu salvat.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Peste tot sunt numai mâini ridicate.

Prietene care nu ai primit încă Duhul Sfânt, mă tem că n-a mai rămas prea mult timp. Vremea este aproape. Nu vrei să primeşti Duhul Sfânt şi să fii salvat? Mai avem încă puţin timp, aşa că puteţi veni aici să ne rugăm împreună. Dacă ai ceva împotriva cuiva sau răutate, spune: „Frate Branham, eu vin chiar acum la altar şi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte, fiindcă cred că Dumnezeu va turna binecuvântările Sale peste această adunare şi vom vedea întâmplându-se lucruri măreţe.”…

Dumnezeule, îngăduie să fim preumbriţi chiar acum de Duhul Sfânt şi să se zămislească în inimile noastre prezenţa Atotputernicului Dumnezeu. Priveşte cu îndurare spre cei ce au ridicat mâinile, pentru că ei vor să Te primească pe Tine.

Isus Domnul nostru a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44). Tată, Tu nu-i atragi dacă nu ai un motiv. Noi ştim că unii sunt născuţi pentru osândă, iar alţii pentru Viaţa veşnică. Poate au pierdut mulţi ani pribegind încoace şi încolo, dar astăzi, Tu baţi din nou la uşa inimilor lor. Fie ca de data aceasta să accepte, Tată. Dă-le această binecuvântare.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu câţi din cei care aţi ridicat mâna, vreţi să veniţi la altar pentru un moment de rugăciune.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai este cineva? Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea Viaţa veşnică, fraţilor. O, ce minunat! În ordine.

Veniţi toţi cei care Îl căutaţi pe Domnul. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Sora să cânte în continuare încet. Uitaţi-vă la aceşti tineri spanioli, indieni, este şi un frate mexican cu părul cărunt, care cred că a devenit un fiu al lui Dumnezeu.

Aş vrea ca toţi păcătoşii să vină aici. Nu vă lăsaţi rugaţi. Nu vreţi să veniţi acum? Sau mai sunt păcătoşi care vor să vină să îngenuncheze şi să se roage cu noi?

În săptămâna aceasta, vă voi dovedi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui, că fiecare din aceşti bătrâni vor fi din nou tineri într-o zi. Da, eu vă pot dovedi aceasta cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi aceşti bătrâni care au parte de înviere, se vor ridica tineri şi vor rămâne aşa pentru totdeauna. Moartea este cea care v-a îmbătrânit, dar atunci se va termina cu ea. De aceea, la înviere veţi fi exact cum aţi fost când eraţi tineri sau tinere.

În ce vă priveşte pe cei care v-aţi pierdut copilaşii, nu uitaţi că şi ei vor fi la înviere. Isus vine în curând! Nu vreţi să fiţi pregătiţi să-L întâmpinaţi la marele eveniment care va avea loc în curând? Nu vreţi să veniţi acum? Poate mai este vreun păcătos care vrea să vină în timp ce vom cânta:

Mântuitorule, Mântuitorule,

O, ascultă strigătul meu!

În timp ce pe alţii îi chemi

Nu trece pe lângă mine

Şi lasă-mă la tronul îndurării.

Prietene păcătos, nu vrei să vii să îngenunchezi şi tu împreună cu cei pierduţi? Voi, cei care căutaţi Duhul Sfânt, nu vreţi să veniţi să îngenuncheaţi aici? Poţi găsi trecere la Dumnezeu şi în felul acesta vei avea un început bun şi o adunare.

În ordine. Dacă aveţi vreo cunoştinţă aici la altar şi vreţi să îngenuncheaţi împreună cu ea, vă rog să veniţi.

Haideţi să intrăm în acea atmosferă a salvării. Nu uitaţi că Isus Hristos a promis pentru toţi cei ce doresc salvarea că „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…” (Ioan 6.37). Voi veţi avea chiar acum Viaţa veşnică şi veţi fi născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu.

Toţi cei care sunt interesaţi de aceste suflete să ridice mâna. În ordine. Să ne plecăm capetele. Fraţii lucrători să vină în jurul acestor oameni. Să fiţi sinceri şi să nu plecaţi de aici până nu veţi fi binecuvântaţi de Dumnezeu şi născuţi din nou.

Frate Ballard, condu-ne în rugăciune în timp ce vom sta aici.

– Amin –