AICI ESTE UN OM CARE POATE APRINDE LUMINA

Haideţi să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, în dimineaţa aceasta Îţi mulţumim pentru bunătatea şi îndurarea Ta şi pentru că ne-ai dat privilegiul să ne adunăm din nou împreună, pe partea aceasta a veşniciei, ca să ne închinăm Celui Preaiubit, Domnului Isus Hristos. Îţi mulţumim că a venit pe pământ să ne răscumpere dintr-o viaţă de păcat şi să ne dea această mare moştenire pe care o avem prin neprihănirea Lui.

În dimineaţa aceasta, noi suntem ambasadorii Lui, ca să frângem Pâinea Vieţii pentru această adunare, şi fie ca Duhul Sfânt să inspire fiecare Cuvânt şi să-L plaseze în inimile oamenilor, după cum au nevoie, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin. Așezați-vă.

Apreciez mult marele privilegiu pe care-l am în dimineaţa aceasta, să stau aici împreună cu voi. Îmi pare rău că nu avem un spaţiu mai mare ca să primim mai mulţi oameni. Tabernacolul nostru este destul de încăpător, şi suntem recunoscători că suntem aici în această vacanţă, şi deşi vremea nu a fost prea bună, ne bucurăm să fim aici și să avem adunarea.

Vreau să anunţ că în seara aceasta va fi un serviciu de  vindecare sau de rugăciune pentru bolnavi. Billy m-a întrebat: „Ce vom face?” iar eu ¡-am spus: „Păi, să împărţim nişte numere de rugăciune, pe la şase şi jumătate.” În felul acesta vom şti cum să-¡ chemăm pe oameni, unul câte unul, astfel încât să nu se creeze îmbulzeală. Îi vom chema pe rând şi ne vom ruga pentru ei. Deci, dacă sunteţi bolnavi sau aveţi pe cineva drag bolnav şi vreţi să-l aduceţi aici, să veniţi pe la şase şi jumătate sau şapte, ca să vă luaţi un număr de rugăciune, fiindcă Billy va fi la uşă şi vă va da. Aceasta va fi probabil ultima dată când mă voi întoarce pentru un timp, fiindcă am un program foarte încărcat şi până în primăvară voi fi plecat prin Statele Unite, aşa că mă voi mai întoarce pentru puţin timp aici, doar la vară.

Sunt bucuros să-l văd aici pe fratele Shepherd care a ieşit din spital. Zilele trecute am fost să-l văd. Soră Shepherd, nu am apucat să te sun să-ţi spun că visul pe care mi l-ai trimis este foarte frumos.

Tu L-ai văzut pe Hristos în cer, călare pe acel cal alb, dar totuşi era reţinut. Şi înainte să se facă nevăzut, toată familia a apucat să-L vadă. Tălmăcirea acestui vis este că familia ta a văzut mişcarea Lui în acest timp din urmă, înainte să dispară. Deci este duhovnicesc şi o foarte mare binecuvântare pentru familia ta care a ieşit dintr-un mare necaz, ca să fie aici unde suntem astăzi.

Astăzi avem şi un eveniment trist printre noi. Este vorba de familia Coats, care vine aici la tabernacol şi pe care îi iubim cu toţii. Ei vin din est sau din Chicago: sora Billie Habib, sora Amstrong şi toate fetele. Înainte au fost nazarineni, dar s-au întors la Domnul şi sunt nişte prieteni scumpi. Mama şi tatăl lor, adică fratele şi sora Coats, se îndreptau spre casă din vest şi cineva a derapat pe şosea şi a omorât-o pe sora Coats pe loc. Când m-au sunat din Tucson să mă anunţe, spuneau că ea tocmai pregătise o cutie cu prăjituri pe masă. Nici nu ştiţi cum m-am simţit.

Îi mulţumim Domnului pentru că nu a trebuit să sufere. Era în vârstă şi s-a dus acasă să fie cu Dumnezeu.

Când am fost la spital, am vorbit şi cu cele două fiice ale lor. Fratele Coats este în dimineaţa aceasta aici. El a avut câteva coaste rupte, dar a dat dovadă de creştin şi s-a purtat ca un adevărat creştin, fiindcă ştie că micuţa lui regină nu a murit, ci trăieşte împreună cu Hristos, iar într-o zi se vor revedea din nou.

Iov a spus odată: „Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (Iov 14.13).

Aţi observat că Dumnezeu face acelaşi lucru şi în natură? Priviţi seva care este în copaci şi care ţine frunzele vii. Înainte de venirea iernii, înainte să se verse pe pământ mânia… Vedeţi? Odată nu a fost iarnă pe pământ şi nici în Mileniu nu va mai fi. Dar acum, mânia este peste pământ. Deci, înainte de a veni mânia iernii pe pământ, în îndurarea Sa, Dumnezeu trimite acea sevă în pământ, în rădăcinile copacului, şi o ţine acolo până când trece mânia, iar în primăvară se ridică din nou. „Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia.” Aceasta a făcut El cu sora noastră şi aceasta face pentru toţi creştinii.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Coats. Mă bucur să ştiu că Pecetea lui Dumnezeu ne ţine în ceasul încercării. Eu ştiu prin ce a trecut fratele, pentru că şi eu am trecut prin aşa ceva cu ani în urmă.

Rând pe rând, fiecare dintre noi va trebui să treacă acest Râu. Într-o zi va veni rândul meu, şi la fel al tău, dar aşa cum spunea David: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmul 23.4).

Acum, ca o aducere aminte pentru scumpa noastră soră Coats, aş vrea ca adunarea să stea pentru un moment în picioare. Să ne plecăm capetele şi să ne gândim la cea care cu câteva zile în urmă stătea printre noi în acest tabernacol şi ne strângea mâinile, o creştină scumpă, iar acum este în locul pe care Domnul mi-a îngăduit să-l văd nu demult, o femeie tânără care îşi aşteaptă familia.

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim pentru amintirea sorei Coats. Ce soră scumpă şi iubită! Vine timpul când firul vieţii care ne-a fost dat se termină şi atunci trebuie să trecem Râul. Îţi mulţumim pentru că nu a trebuit să sufere; pentru că nu a fost nimic care s-o acuze aici, şi pentru care ar fi trebuit să sufere, ci a plecat într-o clipă drept în braţele lui Dumnezeu.

Doamne, soţul şi copiii ei sunt în dimineaţa aceasta aici, la posturile lor. Îţi mulţumim pentru această credinţă bravă! Credinţa părinţilor noştri trăieşte încă în timp de necaz, foc sau sabie. Îţi mulţumim pentru aceste lucruri. Odihneşte sufletul ei scump, Doamne, fiindcă a fost sora noastră. Din inimile noastre curg tristeţe şi lacrimi, din pricina absenţei ei, dar din lacrimile căzute ţâşneşte bucuria, fiindcă Cuvântul Tău ne dă asigurarea că ea trăieşte din nou într-o Viaţă nemuritoare, în care nu va mai fi nici un accident ca acesta, ci doar îi aşteaptă pe cei care vor veni la ea, ca să se bucure împreună.

Binecuvântează-l pe fratele Coats, pe fetele ei, familia ei şi pe cei dragi care au iubit-o. Noi avem încrederea, Tată, că într-o zi o vom întâlni din nou în marele Dincolo, unde nu este boală, tristeţe sau moarte. Până atunci, ţine-ne sănătoşi, să Te slujim şi să aşteptăm cu răbdare acea zi, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fie ca marele Duh Sfânt să lucreze cu noi aici, în acest tabernacol, în descoperirea Cuvântului şi să odihnească sufletul ei brav până când ne vom întâlni din nou.

În dimineaţa aceasta este cald din pricina căldurii emanate de corpurile noastre.

Acum aş vrea să fac un anunţ. Uneori serviciile de dimineaţă sunt lungi. Ştiu că nu este bine ca un serviciu să ţină atât de mult: o oră şi jumătate sau chiar două ore, dar fac aceasta pentru că se înregistrează, iar aceste înregistrări merg în jurul lumii. De aceea ne adunăm atât de mult dimineaţa: pentru că trebuie să fac aceste benzi.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine dimineaţă voi pleca înapoi în Arizona, fiindcă sunt aşteptat la o întâlnire. Apoi voi pleca prin Sud, aşa că cei care sunteţi din Georgia, Mississippi, Texas şi Alabama, venim chiar pe la voi şi până în Florida.

De aici vom merge în Phoenix, apoi în California şi înapoi în Dallas. Probabil vom trece şi prin San Antonio, apoi înapoi în Alabama şi Florida. Deci, dacă va fi cu voia Domnului ne vom vedea acolo.

Rugaţi-vă pentru noi şi vă vom anunţa dacă Domnul ne va pune pe inimă să ţinem câteva adunări şi aici, la vară.

Noi am avut o serie de adunări programate. Mulţi din cei din New York vă amintiţi vedenia despre adunările din ţările Scandinave. În timp ce eram la New York, am primit o vedenie în care se spunea că acele adunări vor fi anulate dintr-un oarecare motiv, iar eu le-am spus fraţilor despre aceasta. Totul s-a întâmplat exact aşa, fiindcă au vrut adunarea în aceeaşi zi în care sala aceea era ocupată.

Astfel, s-ar putea ca în iunie să fie un interval liber şi m-am gândit că dacă va fi cu voia Domnului, poate mă voi întoarce aici pentru acele Trâmbiţe, înainte ca să fie prea târziu. Înţelegeţi? Atunci ştim că totul lucrează corect. Eu am aceasta pe inimă, dar facem numai ceea ce vrea El.

Vă văd cum schimbaţi locurile între voi. Aş fi vrut să avem mai multe locuri.

Când vom vorbi despre Trâmbiţe aş vrea să mergem în sala de la liceu. Acolo sunt cinci sute de locuri, iar cu puţină şansă, toată lumea va avea loc şi va putea sta jos în timpul predicii.

Eu m-am uitat peste aceste Trâmbiţe şi sună foarte bine. Vedeţi, toate cele şapte Trâmbiţe sună în Pecetea a şasea, chiar înainte ca Pecetea a şaptea să deschidă venirea lui Hristos.

În seara aceasta am un mesaj important despre care vreau să vorbesc înainte de serviciul de vindecare. Dacă sunteţi aici şi vreţi să staţi până la sfârşit, vom încerca să începem puţin mai repede, fiindcă va fi un rând de rugăciune. Nu voi predica foarte mult, dar vreau să-¡ spun bisericii ceva ce ţin de câtva timp, ca să vedeţi cum decurg lucrurile în acest timp şi unde ne aflăm în Scriptură.

Ne bucurăm că în dimineaţa aceasta îl avem printre noi pe fratele Dauch. Toţi credeau că nu-l vom mai avea aici, dar el are cu siguranţă credinţă. Da, domnilor, el continuă să urce. Domnul să-l binecuvânteze. Fratele Dauch are nouăzeci şi unu de ani şi a avut o oprire completă a inimii din pricina unui atac de cord. Doctorii l-au declarat mort, dar iată-l stând chiar aici.

 Pe acest om de nouăzeci şi unu de ani, care a suferit un atac de cord, l-am văzut venind pe stradă şi apoi în biserică. Astfel, m-am dus la el la spital, şi în timp ce era sub cortul de oxigen, ¡-am zis: „În Numele Domnului, te-am văzut din nou în biserică şi am dat mâna cu tine pe stradă!” iar la următorul serviciu era acolo în spate. Apoi, când m-am dus în Louisville, la Blue Boar unde luam masa, imediat după ce am parcat maşina, l-am întâlnit pe fratele Dauch pe stradă. Totul a fost întocmai. O, cum l-a binecuvântat Domnul!

În dimineața aceasta vom vorbi despre vindecare, iar deseară am câteva lucruri deosebite pe care vreau să vi le spun.

Acum pregătiţi benzile şi daţi-le drumul. Aş vrea să citesc din Isaia 42.1-7 şi din Matei 4.12-17:

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.

Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.

El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el.

„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,

să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.”

Și Matei 4.12-17:

„Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.

A părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,

ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:

„Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,

norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina.”

De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântarea Lui la citirea Cuvântului Său! Poate este un subiect cam ciudat, dar aş vrea să iau ca titlu: „Aici este un Om care poate aprinde Lumina.”  Vom vorbi despre subiectul: „Lumina.”

Acesta urmează altor trei subiecte despre care tocmai am vorbit.  Unul dintre ele a fost vorbit în Phoenix şi a fost, „De ce a venit Isus pe calea Betleemului”? El trebuia să vină de acolo pentru că era Bethlehem. „Beth” este „casă,” „El” este „Dumnezeu,” iar „lehem” este „pâine.” Deci: „Casa Pâinii lui Dumnezeu.” Astfel, fiecare creştin care este născut în Hristos este născut în Betleem, adică în „Casa pâinii lui Dumnezeu.”

Aici îl avem ca simbol pe David care era un fugar, fiind alungat pe propriul său popor. În vremea aceea, Betleemul a fost asediat de filisteni. Fugarul David este un simbol al bisericii lui Hristos de astăzi. Vedeţi, Hristos este un fugar, astăzi fiind scos afară de propria Sa biserică. Fugarul este cineva refuzat. Astfel, David a fost refuzat de popor deşi a fost uns împărat de  prorocul Domnului. În timpul cât a fost fugar, el a adunat în jurul lui o mulţime de bărbaţi viteji dintre neamuri. Unul dintre ei „şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o dată”. Altul, a sărit într-o groapă pentru apă şi a omorât un leu, într-o zi când căzuse zăpada. Altul era cu David când toţi bărbaţii lui Israel se dădeau înapoi în luptă. Dar el „s-a sculat şi a lovit pe filisteni până ce i-a obosit mâna şi a rămas lipită de sabie.” Ei au omorât şi acei uriaşi ca Goliat. (2 Samuel 23.8-39).

Aceşti bărbaţi viteji ţineau la David şi-l urmau pentru că ştiau că într-o zi va veni la putere. Ei ştiau aceasta indiferent ce spuneau ceilalţi; ştiau că Dumnezeu îl unsese pe David ca împărat. Ei erau dintre neamuri, dar deşi fusese respins, ştiau că David va ajunge la putere.

Ce simbol este acesta pentru Hristos fugarul! Voi ziceţi: „Fugar?” Conform Cuvântului Bibliei, a ceea ce am parcurs prin aceste epoci ale Bisericii, în Laodicea, Hristos este un fugar, un respins din mijlocul bisericii Sale, şi stă la uşă încercând să intre din nou. Vedeţi? Pentru biserica Sa, El este un fugar. Şi motivul pentru care este un fugar, este că El este Cuvântul, iar ei nu vor să lase Cuvântul înăuntru, fiindcă au acceptat în locul Lui un crez. Şi am văzut că în acea mare luptă, David era înconjurat de bărbaţi viteji dintre neamuri.

Ştiţi cum a fost ridicat Betleemul? Nu vreau să intru în subiectul acesta, dar temelia lui a fost pusă de fiul unei femei uşoare, Rahav. Betleemul era un centru al grâului. Şi El a ales acea cetate care era cea mai mică din toate cetăţile lui Iuda, fiindcă prorocul a spus: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” (Matei 2.6). Vedeţi? Din cetatea aceea mică.

Şi David a fost ales acolo. Când a venit prorocul Samuel, fraţii lui, care erau bărbaţi de seamă, viteji şi arătoşi, potriviţi să fie împărţi, au trecut prin faţa lui pe rând, dar Domnul l-a ales pe cel respins de toţi, pe David, şi peste el a fost turnat untdelemnul.

Hristos alege întotdeauna ce este respins; îi alege pe cei respinşi.

Noi am văzut că Boaz a născut pe Obed, din Rut, care era o femeie dintre neamuri; Obed a născut pe Isai, iar din Isai a ieşit David. Apoi, într-un loc micuţ, undeva pe un deal, S-a născut Împăratul împăraţilor, Isus Hristos, Fiul duhovnicesc al lui David.

Chiar şi David care s-a născut în această cetate, a trebuit să ajungă în acest punct. Cetatea a fost numită Betleem şi înseamnă „casa Pâinii lui Dumnezeu,” iar El este „Casa Pâinii lui Dumnezeu.”

Într-o zi, în timp ce stătea pe deal, David a văzut filistenii adunaţi în jurul Betleemului şi fiindcă era cald, ¡ s-a făcut sete şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?” (2Samuel 23.15). Acel ultim gând al lui David a fost o poruncă pentru cei de lângă el.

La fel este şi astăzi, când cel din urmă din gândurile lui Isus cu privire la Cuvântul Său, ar trebui să fie o poruncă pentru noi, neamurile care Îl iubim, fiindcă ştim că El vine cu putere, indiferent cât este de respins. Cerul şi pământul vor trece, dar El va domni la fel şi atunci.

Noi ştim că El vine cu putere, fiindcă nu este nimic să-L împiedice să facă aceasta. (Fratele Branham pune mâna pe Biblie). Acesta este Hristos, este descoperirea Lui, şi se va împlini întocmai cum spune Cuvântul, fiindcă El este Cuvântul. Noi vom împlini oricare din poruncile Lui, indiferent cât este de mică, chiar dacă trebuie să fii botezat din nou sau oricare alta, fiindcă este porunca Lui.

Ultimul gând sau dorinţă a lui David, a fost o poruncă pentru bărbaţii aceia viteji dintre neamuri, care sunt un simbol al bisericii de astăzi. Vedeţi, acei bărbaţi viteji care au stat lângă David, erau dintre neamuri. Ei erau oameni neînfricaţi, care nu ştiau ce este frica.

Astfel, unul dintre ei a învârtit suliţa peste opt sute de oameni pe care ¡-a omorât dintr-o dată. Ce bărbat! Altul, „a omorât pe un egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu ea.” (2Samuel 23.8). Uriaşul acela avea degetele de paisprezece inch. Paisprezece inch înseamnă că degetul lui era la fel de lung cât este mâna ta, dar el l-a ucis. Vedeţi? El era un viteaz, era un bărbat dintre neamuri şi privea spre cel uns fiindcă ştia că va veni la putere.

Aţi observat ce s-a întâmplat cu vitejii lui David? În final, când David a ajuns la putere, ¡-a făcut conducători peste cetăţi. Nu a promis şi Isus acelaşi lucru? Ba da. I-a făcut stăpâni.

Într-o zi, David a dorit să bea apă proaspătă. Probabil avea apă călduţă şi stătută, de aceea s-a gândit la apa aceea proaspătă din Betleem, din „Casa Pâinii lui Dumnezeu,” şi a zis: „Dacă aş bea odată din apa aceea!” Şi trei dintre vitejii lui, şi-au scos săbiile şi s-au luptat cu filistenii pe o distanţă de cincisprezece mile şi aceasta nu pentru că aşa le-a cerut David, ci pentru că au ştiut ce-şi dorea el.

Ei s-au luptat cu filistenii până au ajuns la acea fântână, şi în timp ce doi se luptau, al treilea a umplut vasul cu apă, iar pe drumul de întoarcere s-au luptat din nou, până au ajuns la David şi ¡-au dat-o lui. Vedeţi, aceasta este când vine vorba de vitejie.

Şi când ¡-au dat apa s-o bea, evlaviosul David a spus: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” (2Samuel 23.17). Şi n-a vrut s-o bea, ci a turnat-o pe pământ ca jertfă de băutură.

Un simbol pentru Hristos care avea Viaţa veşnică în El; prin Stânca lovită, El Şi-a vărsat Viaţa pe pământ ca jertfă pentru păcat, pentru ca Cuvântul Lui să poată trăi.

O, neamurilor, cine va scoate Sabia cu mine? El vrea o băutură proaspătă în dimineaţa aceasta, nu aceste crezuri stătute şi celelalte lucruri cu care ne amăgim. El vrea credinţa adevărată în Cuvântul Său, care să creadă fiecare iotă din El.

Haideţi să mergem la Fântână şi să aducem o apă, o împrospătare, o închinare care să nu se bazeze pe nişte crezuri şi denominaţiuni, fiindcă un duh adevărat îşi trăieşte viaţa cum vrea El, nu cu crezuri şi alte lucruri. Haideţi să-L avem aşa cum trebuie.

Aţi observat cum a lucrat Dumnezeu printr-un vis şi l-a avertizat pe Iosif? Aţi observat? Visul este o cale secundară prin care lucrează Dumnezeu. Unii oameni pot avea vise care nu înseamnă nimic sau poţi mânca prea mult şi să ai coşmaruri. De aceea visul este o cale secundară. Înţelegeţi?

Dar de ce şi-ar proteja Dumnezeu propriul Fiu printr-o cale secundară? El ¡ s-a arătat lui Iosif printr-un vis, printr-o cale secundară. V-aţi gândit vreodată la aceasta? Atunci nu era nici un proroc în ţară, de aceea a trebuit să lucreze prin vise.

Şi nu a fost un vis care trebuie tălmăcit, ci Îngerul Domnului ¡-a spus clar: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1.20). Acest lucru a fost total neobişnuit, dar Dumnezeu este neobişnuit, iar ce este neobişnuit, este greu de înţeles. De aceea este atât de greu de înţeles Adevărul, astăzi, pentru că este neobişnuit. Ca o fecioară să aibă un copil fără să cunoască vreun bărbat, era foarte neobişnuit, dar dacă eşti sincer şi corect, Dumnezeu poate să ţi se arate într-un vis. Orice ai, fie că este mintea ta, fie că poţi să fluieri, să cânţi, să pui mărturie, sau altceva, dacă întreaga ta fiinţă este predată lui Dumnezeu, El o poate folosi dacă Îl laşi s-o facă.

Seara trecută fratele Neville a predicat despre subiectul: „Evadarea,” şi a arătat cum a evadat acel om. A fost remarcabil. Apoi, în dimineaţa aceasta, Duhul Sfânt mi-a pus pe inimă să mă ocup de subiectul despre Lumină. Să merg înapoi la început, unde S-a născut Hristos într-un grajd, şi am parcurs textul nostru, fără ca el să ştie. Nici eu nu am ştiut, dar iată că acum este acelaşi lucru.

Vedeţi, următorul lucru este intrarea Lui în slujbă, iar dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta avem ceva care se va lega de aceasta.

Marea Lumină! „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,

norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina.” (Matei 4.15-16).

Lumina vine prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu şi este adeverirea sau subiectul despre care a vorbit. Când zboară, Lumina arată aceasta. Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Aceasta este o dovadă. Lumina este adeverirea Cuvântului Său vorbit, iar astăzi este tot o adeverire a Cuvântului Său vorbit.

Când vedem adeverirea Cuvântului Său, sau cu alte cuvinte, când Îl vedem dovedit, aceasta este Lumina Cuvântului vorbit. Şi fără lumină nu poate trăi nimic; nu există viaţă pe pământ decât dacă vine lumina soarelui.

Tot aşa, nu este Viaţă veşnică fără Fiul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El este Lumina.

Dacă studiem Biblia, vedem că „pământul era pustiu şi gol.” Unii oameni de ştiinţă combat acest lucru şi spun că pământul a fost făcut cu nu ştiu câte milioane de ani în urmă şi că Biblia greşeşte. Ei cred aceasta pentru că nu au citit Biblia, fiindcă Biblia nu ne spune cât de vechi este pământul, ci spune doar că „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1.1).  Noi nu ştim când şi cum. Acesta este primul lucru, apoi urmează punctul care înseamnă sfârşitul propoziţiei: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Au putut fi o sută de milioane de ani, un miliard, sau oricât, iar cum a făcut-o, trebuie să ştie El, nu eu.

„Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.” (v. 2-3). Eu cred că în vremea aceea existau deja şi luna şi soarele. Aşa cum scrie în Geneza 1, eu cred că pământul pe care urma să venim noi exista deja, dar era ceaţă şi negură şi peste tot era întuneric. Însă Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” şi imediat s-a risipit întunericul şi cerul era fără nori. Eu cred că acesta este felul lui Dumnezeu de a face lucrurile. În versetul 4 scrie: „Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte.” Cuvântul lui Dumnezeu desparte întotdeauna Lumina de întuneric. Vedeţi? Cuvântul face despărţirea luminii de întuneric.

Dumnezeu face întotdeauna aceasta atunci când se pregăteşte să folosească ceva. Astfel, când S-a pregătit să folosească această stea sau ce a fost, acest pământ, El a trebuit să despartă lumina de întuneric. Tot aşa, când se pregăteşte să folosească un individ, El desparte Lumina de întuneric. Înţelegeţi?

Acest Cuvânt de poruncă a curăţit cerul ca să poată străluci soarele, iar astăzi, acelaşi Cuvânt curăţă toată atmosfera de necredinţă.

Cred că înainte de a ajunge la acest amvon, în dimineaţa aceasta am avut cam unsprezece interviuri.

Zilele trecute, fiul unui prieten de-al meu, Jim Poole, a fost dus de urgenţă la spital, fiindcă au crezut că are un atac de cord. Era într-o criză astmatică şi inima ¡-a luat-o razna. Bietul băiat arăta ca şi cum era pe moarte. Abia mai putea respira, aşa că l-au luat şi l-au adus aici. Eu ¡-am luat mâna în mâna mea şi am spus: „Băiatul s-a îmbolnăvit de pojar şi febra se datorează acestei boli. Urmăriţi-l, iar în următoarele zile vreau să-l văd din nou, fiindcă va fi plin de pojar.” Şi el a fost plin de pojar. Vedeţi?

Acum ce face? Dumnezeu desparte întunericul de Lumină sau Lumina de întuneric; desparte moartea de Viaţă şi o face prin Cuvântul Său, fiindcă Cuvântul Său aduce această despărţire.

Lumina! Ei bine, sămânţa era deja în pământ. Eu cred că Dumnezeu a însămânţat sămânţa şi de îndată ce a ajuns soarele la ea, a început să crească. Acesta este motivul pentru care a durat numai câteva zile să iasă toate aceste lucruri, fiindcă sămânţa era deja în pământ, şi tot ce-¡ trebuia era lumina.

La fel este şi astăzi. Sămânţa Lui, Cuvântul, este deja aici şi tot ce-¡ trebuie este Lumina. Lumina este El, fiindcă El este Cuvântul, ceea ce înseamnă că Lumina şi Cuvântul sunt acelaşi lucru. Viaţa care este aici este Lumina Cuvântului. Germenul de viaţă este în bob, iar când iese afară rodeşte viaţa din acel bob. La fel este şi cu Hristos în Cuvânt: El face ca Cuvântul să facă ceea ce trebuie. Este exact ca în cazul vieţii din bobul de grâu sau a oricărei alte seminţe: face bobul să rodească ceea ce trebuie să rodească, şi aceasta din pricina vieţii care este în el. Totul este viaţa!

Deci Viaţa este doar în Cuvântul lui Dumnezeu manifestat; Viaţa vine numai prin Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Cât timp Cuvântul este numai în această Carte, adică este numai literă, poate ridica semne de întrebare, dar când este manifestat, când se împlineşte, vezi că rodul despre care a vorbit se manifestă, vezi că este Lumina Cuvântului. Înţelegeţi? Când Cuvântul Se împlineşte aşa cum s-a spus, este Viaţa în Lumină, adică Lumina aduce Viaţa. Lumina aduce Viaţa.

Dacă puneţi grâul undeva în pivniţă şi îl acoperiţi, nu va rodi niciodată. Nu poate pentru că acolo nu este lumină. Dar de îndată ce se întâlneşte cu lumina, dacă este o sămânţă germinată iese la viaţă.

La fel este şi Cuvântul. Vedeţi, când Lumina întâlneşte Cuvântul, Îl aduce din nou la Viaţă. În fiecare epocă a fost aşa. O, cât apreciem aceste lucruri mari! Cuvântul adeverit este Lumina Cuvântului vorbit. Înţelegeţi?

Dumnezeu a spus să fie lumină. Ce s-ar fi întâmplat dacă El ar fi rostit aceste cuvinte şi totuşi nu ar fi venit lumina? Atunci n-ar fi fost Dumnezeu, fiindcă a spus şi nu a făcut. Înţelegeţi?

Dar când vedem împlinindu-se ceea ce a spus Dumnezeu, aceea este Lumina care străluceşte, Adevărul Cuvântului. Înţelegeţi. Acolo este Lumina şi Viaţa.

Toată viaţa naturală a venit prin Cuvântul Său vorbit. Şi soarele este Cuvântul Lui vorbit. Biblia spune că „Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.” (Geneza 1.16). Vedeţi? Toată viaţa naturală trebuie să vină prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. O floare nu poate creşte fără Lumina Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu, soarele, pentru că soarele este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu când a spus: „Să fie lumină!” Înţelegeţi?

Este viaţa vorbită a lui Dumnezeu, de aceea nu contează ce spun unii sau alţii despre aceasta: acest lucru rămâne la fel. Tu trebuie să ai soarele, pentru că viaţa poate veni numai prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.

Şi Viaţa duhovnicească, Viaţa veşnică, poate veni numai prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. În acest timp Viaţa este în Fiul. În El este Lumina şi nu este întuneric. El este Lumina vorbită a lui Dumnezeu. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). Este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu pentru că: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1). Şi El este veşnic Dumnezeu. Înţelegeţi? Dar este nevoie ca Lumina lui Dumnezeu să se întâlnească cu Cuvântul ca să-L facă viu. Aici este ceea ce a vorbit El. (Fratele Branham pune mâna pe Biblie). Deci, să strălucească Lumina! Amin! Să strălucească Lumina şi atunci, la vremea potrivită ea va pune fiecare Cuvânt pe poziţia corectă. Amin! Oh! Când vine timpul.

Uneori, grâul zace în pământ şi hibernează în timpul iernii, dar când soarele este cald, trebuie să trăiască. Înţelegeţi? El nu poate trăi fără soare.

Dumnezeu a dat o făgăduinţă pentru fiecare epocă şi zi, iar când Lumina este potrivită şi străluceşte, va produce exact ceea ce a spus Cuvântul, fiindcă El este Lumina şi Viaţa.

Cuvântul lui Dumnezeu vine numai din Biblie, iar Biblia este forma tipărită a Fiului lui Dumnezeu, pentru că ea este descoperirea lui Isus Hristos, este Dumnezeu descoperit în Hristos şi Hristos este Cuvântul. Dar este nevoie ca Lumina lui Dumnezeu să strălucească peste acest Cuvânt, să-L adeverească şi să dovedească faptul că Dumnezeu vorbeşte încă Viaţa veşnică. El vorbeşte lumina naturală şi aduce viaţa, iar viaţa vine numai prin Lumină, prin Cuvântul manifestat sau făcut trup. Când Isus Hristos, Cuvântul manifestat, a fost făcut trup printre noi, toate făgăduinţele lui Dumnezeu din Biblie s-au manifestat. Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni, pentru că omul este slujitorul lui Dumnezeu.

Dacă se face prea cald, puteţi deschide geamurile. Poate administratorul va mai reduce căldura puţin, fiindcă văd că multora le este cald. Şi aici unde stau eu este cald, dar mă bucur, fiindcă prefer să fie mai cald decât rece. Căldura aduce lumina, viaţa, dar trebuie foc.

Acum vă rog să observaţi: „făcut trup.” Când Cuvântul S-a făcut trup, S-a manifestat. Dacă iei Cuvântul şi Îl pui în poziţia corectă şi în pământul potrivit, va răsări. Sămânţa va rodi după soiul ei. Tot aşa, Cuvântul venit corect în inimă, Se va manifesta, va ieşi la suprafaţă. În ordine.

Nimic din ce este natural sau duhovnicesc nu poate trăi fără Lumina lui Dumnezeu. Viaţa poate veni numai prin Lumină, pentru că aşa cum am spus deja, nimic din ce este natural sau duhovnicesc, nu poate trăi fără Lumina lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la aceasta. În ordine. Partea cea mai tristă este că El ne trimite Lumina şi face toate aceste lucruri, dar noi o respingem.

Vă puteţi imagina pe cineva spunând: „Refuz să cred că există soarele! Eu nu  cred că există aşa ceva!”? Şi după ce spune aceasta, se ascunde în beci, închide toate uşile şi geamurile şi stă în întuneric repetând: „Nu există lumina! Nu există soare!” Îţi poţi da seama imediat că nu este ceva în ordine cu mintea acelei persoane. Înţelegeţi? Dacă omul acela se închide în beci şi refuză să accepte beneficiile luminii date de Dumnezeu, dovedeşte că este ceva greşit cu el. El nu vrea razele calde ale soarelui, nu vrea sănătatea pe care i-o dă el; nu vrea lumina lui să umble în ea şi preferă să stea în întuneric. Dar în felul acesta dovedeşte că este ceva greşit cu mintea lui.

Vă spun cu toată dragostea şi respectul că este ceva în neregulă cu omul care fuge înapoi în crezurile denominaţionale şi refuză să vadă Lumina Bibliei care străluceşte înaintea lui. Este ceva greşit cu el. Vedeţi, el se întoarce înapoi la crezurile şi formele acelea, închide uşa şi spune: „Nu există aşa ceva! Zilele minunilor au trecut! Nu există vindecare divină! Toate acestea au fost doar pentru apostoli!” Un asemenea om este bolnav spiritual. Înţelegeţi? Este ceva greşit cu el, fiindcă trage perdelele şi respinge Duhul Sfânt care poate veni peste el.

„Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, Lumina străluceşte peste acest Cuvânt, iar atunci cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Este ceva greşit când un om refuză Sursa dată de Dumnezeu ca să trăim, Cuvântul Lui, fiindcă „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1.17).

„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt.” Nu cu o parte din Cuvânt, „ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Când un om refuză aceasta, dovedeşte că este ceva greşit cu el, că este ceva greşit cu experienţa lui, fiindcă pretinde că Îl iubeşte pe Dumnezeu, dar Îl refuză. Este ceva în neregulă cu acel om. Noi ştim aceasta fără nici o umbră de îndoială. El Îl respinge, fuge într-un loc şi spune: „Nu vreau să ştiu nimic despre aceasta! Nu-mi vorbi despre aceste lucruri, pentru că nu cred nimic din ce-mi spui, indiferent ce este aceasta!”

Nu demult, cineva mi-a zis: „Poţi să aduci aici cincizeci de canceroşi şi cincizeci de doctori care să pună mărturie despre vindecarea lor, fiindcă tot nu cred. Chiar dacă ai învia un mort înaintea mea, tot nu aş crede.” Vedeţi, este ceva pe dos cu o asemenea persoană. Şi cu toate acestea, acel om este predicator, sau ar trebui să fie.

Dar tocmai faptul că organizaţia aceea nu crede în puterea lui Dumnezeu şi nici Cuvântul, l-a făcut pe acest om să vorbească aşa, să fugă în acest beci murdar şi mucegăit al organizaţiei şi să refuze căldura dătătoare de Viaţă a razelor Duhului Sfânt, a lui Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta arată că acea persoană este greşită, înţelegeţi?

Mai bine trăieşte în acel mucegai şi în întuneric, decât să trăiască în Lumina lui Dumnezeu şi a Bibliei care spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci” şi că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi, ba altele mai mari, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Evrei 13.8, Ioan 14.12). Cu acea persoană este, fără îndoială, ceva pe dos.

Oamenilor care ascultaţi această bandă, indiferent unde vă aflaţi în această lume, vreau să ştiţi că este ceva greşit cu experienţa voastră dacă spuneţi că Îl iubiţi pe Dumnezeu, dar refuzaţi Cuvântul Lui. Nu-¡ de mirare că biserica este în starea aceasta şi lucrurile nu se pot face aşa cum a făgăduit Dumnezeu, fiindcă nu vreţi să primiţi Cuvântul şi nici să umblaţi în Lumina Lui. Biblia spune: „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” (1Ioan 1.7). Păcatul este necredinţa.

Dacă umblăm în Lumina dată de Dumnezeu pentru ceasul acesta, El va adeveri Cuvântul dat pentru acest ceas. Aşa s-a întâmplat în Geneza 1.3, unde scrie: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Cuvântul Lui a fost exprimat, iar lumina L-a urmat şi a împrăştiat tot întunericul. Întunericul s-a dus într-un colţ, iar lumina a strălucit în partea cealaltă.

La fel face Dumnezeu şi astăzi. El trimite Cuvântul Său pentru ceasul acesta, iar Duhul Sfânt vine şi Îl face viu. Întunericul merge la crezurile şi denominaţiunile lor, dar Lumina străluceşte pentru că este Cuvântul legitimat al lui Dumnezeu. Aici nu este nimic inventat, ci este exact Scriptura. În ordine.

Noi am văzut că Balaam era un fel de mag. El era un proroc, pentru că în Numeri 24.17 a prorocit că din Iacov va răsări o Stea. Când acei magi au văzut că Cuvântul lui Dumnezeu a spus că din Iacov se va ridica o Stea, au urmat acel semn dat de Dumnezeu pentru Viaţa veşnică.

La fel se întâmplă cu oamenii de astăzi care nu sunt orbiţi de crezuri: vor urma Cuvântul vorbit dat de Dumnezeu până când văd înflorind plinătatea Puterii Lui pentru această oră. Ei Îl văd şi ştiu că este aici, în Scriptură, fiindcă Dumnezeu a promis aceasta pentru acest timp.

Indiferent câţi observatori au fost şi câţi oameni le-au spus acelor magi: „Nu sunteţi întregi la minte!” ei au călătorit timp de doi ani. În călătoria lor au trecut prin multe popoare şi toţi ¡-au întrebat: „Unde vă duceţi?” iar ei răspundeau: „Noi am văzut Steaua Lui în răsărit şi mergem să ne închinăm Lui.” Când au ajuns în cartierul general de la Ierusalim, ei nu au primit nici un răspuns. Mergeau pe străzi în sus şi-n jos şi întrebau: „Unde este El, Împăratul de curând născut al evreilor?” dar nimeni nu ştia nimic despre aceasta.

Astfel, au chemat Cuvântul ca să afle, căci Steaua pe care au urmat-o îi conducea spre Lumina veşnică. „Călăuzeşte-ne spre Lumina desăvârşită!” Cuvântul este Cel care vă călăuzeşte spre Lumină şi Lumina adevereşte Cuvântul. Să nu uitaţi că magii erau nişte înţelepţi, şi că „înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 3.19). Toată ştiinţa voastră, toţi oamenii care depind de o educaţie înaltă şi care vă pot spune cum se desparte atomul, nu vă pot da Viaţa. Nimeni altcineva nu vă poate da Viaţa, decât Cuvântul lui Dumnezeu. De acolo vine Viaţa, prin Cuvântul Său vorbit.

Este în ordine să ştii cum să desparţi un atom. Aş fi vrut să nu se descopere niciodată acest lucru, dar aşa trebuia să fie, fiindcă trebuie să se producă acele găuri mari în pământ, ca să permită lavei să iasă afară şi să-l înnoiască. Apoi cei neprihăniţi vor călca pe cenuşa celor răi, pe un pământ pe care păcatul a fost uitat.

Toate lucrurile au o cale pentru înnoire. Omul, căruia ¡-a fost dat să trăiască pe acest pământ, a ales pomul cunoştinţei în locul Pomului Vieţii, şi prin înţelepciunea lui va distruge pământul care ¡-a fost dat. Dar pentru cei care sunt încă în Pomul Vieţii, va veni un cer nou şi un pământ nou pe care nu va mai fi nici boală, nici moarte. Lumina! Trimite-ne Lumina, Doamne!

Îngerii lui Dumnezeu au arătat Lumina păstorilor din câmp şi ¡-au călăuzit spre Ea, spre Lumina veşnică. Vedeţi, totul vine prin Lumină; Viaţa vine numai prin Lumină, iar păstorii au vrut s-o cunoască.

Atunci când se naşte un împărat, se cântă şi se sărbătoreşte, dar El S-a născut tainic, într-un grajd, acolo unde erau adăpostite vitele şi caii, dar pentru că El era un Împărat, îngerii au coborât la păstori şi au cântat imnuri de laudă în Lumină.

De fapt, chiar acei îngeri erau Lumini care arătau spre Cuvântul lui Dumnezeu. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu care le-a spus: „Astăzi, în cetatea lui David, în Betleem, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2.11). Îngerii aveau Cuvântul şi Cuvântul a venit prin Lumină să călăuzească păstorii, iar ei au urmat Cuvântul îngerilor spre Viaţa veşnică. Şi când au ajuns acolo, au găsit un Copilaş înfăşat în cârpe, după cum li se spusese, fiindcă, vedeţi voi, Viaţa vine numai prin Lumină.

Priviţi! El era Cuvântul făcut Lumină sau devenit Lumină. Pentru generaţia aceea, El era Cuvântul Lumină; era Cuvântul Lumină al acelei generaţii, fiindcă prorocii din vechime vorbiseră despre El şi iată-L aici, venind şi dovedind că El era Lumina Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu. Vedeţi? Tot ce au spus prorocii din vechime, în Cuvânt, S-a împlinit în El. Era la fel ca la început, când El a zis: „Să fie lumină!” şi lumina a venit.

Astfel, prorocul a spus: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” (Matei 1.23). Ei au vorbit Cuvântul. Şi ce era El? Împlinirea. Aleluia! El era împlinirea acelui Cuvânt; era manifestarea Lui, a acelui Cuvânt.

La fel este şi astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu pentru această oră a fost împlinit. Aceasta este Lumina, este manifestarea lui Dumnezeu.  El era Lumina lumii.

Prorocul inspirat de Duhul Sfânt a spus: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii,” şi a fost acolo.(Isaia 9.6). Ce era El? Lumina care a împlinit acel Cuvânt.

În Matei 28 vedem că El a înviat, iar când Isus a înviat din morţi, El era Lumina Cuvântul vestit prin David, care spunea  că „sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea.” (Fapte 2.31). Moartea era în întuneric, dar El a rupt peceţile morţii, a intrat înăuntru şi a ieşit din nou afară, fiindcă El era Lumina, era Cuvântul legitimat care dovedea că omul poate trăi după ce a murit. El era dovada.

Apoi, Lumina S-a arătat în ziua Cincizecimii când a venit Duhul Sfânt. Isaia a spus în capitolul 28 din cartea sa:

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.

 El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte.” (v. 10-12).

Astfel, în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt S-a revărsat peste acei oameni, ei s-au purtat ca nişte oameni beţi, clătinându-se sub impactul Lui. Ceilalţi nu au vrut să asculte, ci au dat din cap şi au plecat spunând: „Oamenii aceştia sunt beţi! Sunt plini de vin nou!” Dar aceea era Lumina desăvârşită despre care prorocise Cuvântul şi care Se manifesta înaintea lor.

Aşa s-a întâmplat în fiecare epocă, fiindcă Cuvântul care S-a manifestat şi a venit la Viaţă, este Lumina epocii în care S-a descoperit acea parte din Cuvânt. Este la fel ca în Geneza 1, unde Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Astfel, când Dumnezeu a spus că acolo va fi un Fiu, a fost un Fiu.

Dumnezeu a spus în Ioel 2.28: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii,” şi toate acele lucruri făgăduite de El s-au împlinit când S-a revărsat Duhul Sfânt, Lumina peste acel Cuvânt. Când Cuvântul S-a manifestat, a devenit Lumina. El este Lumina; El este Lumina pe care ar trebui s-o urmăm. El este singura Lumină, iar îngerii au găsit-o şi ¡-a condus pe păstori la El.

În fiecare epocă, Dumnezeu a trimis o porţie din Cuvântul Său; a trimis Cuvântul pentru acea epocă. Dumnezeu trimite întotdeauna pe cineva în care poate intra Cuvântul ca să arate Lumina Lui. Întotdeauna a procedat aşa.

Aşa cum am spus, El a fost împlinirea deplină a puterii divine, a prorocilor. Ei erau nişte dumnezei mici, pentru că Isus a spus că atunci când Cuvântul vine la un om, acel om este un dumnezeu. Voi ştiţi aceasta. Astfel, El le-a zis evreilor: „Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –    

    cum ziceţi voi că hulesc Eu…  Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.35-36). Înţelegeţi? Când vorbea Cuvântul prin proroci, El era manifestarea acelui Cuvânt vorbit. Şi dacă prorocul era numit „un dumnezeu” fiindcă era manifestarea cuvântului altui proroc, cum puteţi să-L condamnaţi pe El când este acelaşi lucru; când El era Fiul lui Dumnezeu şi va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. El era Mesia cel făgăduit de mult şi pe care Îl aştepta lumea.  El era făgăduinţa lui Mesia manifestată.

Priviţi ce a spus El: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37). Vedeţi? „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, fiindcă ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37).  

Vedeţi, ei nu au putut vedea în ceasul acela întunecat în care au trăit. Nu au putut înţelege, aşa că ziceau: „Cum se poate aşa ceva? Cum poate fi un Fiu de Dumnezeu când S-a născut aici jos în Betleem?” Dacă ar fi ştiut că Cuvântul avea să vină în felul acesta, n-ar fi spus: „Iosif, tatăl Lui, este tâmplar, iar despre mama Lui se crede că L-ar fi născut nelegitim.” Vedeţi? Dar cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu a spus aceasta.

El a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Atunci Cine era El? Lumina lui Dumnezeu. Nu-¡ de mirare că El a spus: „Eu sunt Lumina lumii.” (Ioan 8.12).

Acum aş vrea să vă întreb ceva, fiindcă timpul a trecut: Atunci de ce L-au respins? Cum au putut face aceasta când însăşi Biblia pe care o citeau era manifestată înaintea lor? Studiaţi aceasta foarte atent.

Nu uitaţi că eu vorbesc mai multor oameni, nu numai celor patru sau cinci sute de aici, ci la mii. Aş vrea să opriţi banda şi să vă întrebaţi de ce oamenii religioşi… de ce avea Iosif întrebări? Pentru că nu a cercetat Scripturile. De ce aveau preoţii întrebări? Un motiv pentru care nu au cercetat este că ştiau. Astfel, Nicodim a spus clar: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Noi suntem conştienţi de aceasta.”(Ioan 3.2).

Atunci de ce L-au respins pe Mesia? De ce au respins Lumina? Aici este Cuvântul care ştiau că trebuie să se împlinească, şi totuşi, atunci când Cuvântul S-a manifestat arătând că S-a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu, L-au respins. Aceeaşi este situaţia şi astăzi. Înţelegeţi? De ce a fost respins de acei învăţători, când s-a împlinit ceea ce era scris în Cuvânt? Pentru că ei trăiau în strălucirea unei alte lumini. Asta-¡ tot. Trăiau într-o altă lumină.

La fel se întâmplă şi astăzi. Vedeţi? Ei trăiau în strălucirea a ceea ce a spus Moise; trăiau în strălucirea unei lumini trecute, a unei alte epoci. De aceea este respins mesajul de astăzi care spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci: pentru că oamenii trăiesc în strălucirea altei epoci. Ei L-au respins din acelaşi motiv.

Dicţionarul spune că strălucirea este un fel de lumină falsă, la fel ca mirajul. Cei care mergeţi pe drum când este soare, ştiţi că reflecţia razelor soarelui apare ca şi cum ar fi apă pe şosea. Totuşi, când ajungeţi acolo nu este nimic. Este doar un fals, un miraj, un efect al luminii adevărate.

La fel face şi diavolul astăzi: le arată oamenilor un miraj, un Consiliu al Bisericilor, un grup denominaţional, care se va dovedi că este un fals. Aceasta se întâmplă din cauză că străluceşte Lumina adevărată, dar ei trăiesc în strălucirea unei alte epoci, a unui lucru care a trecut. Această strălucire este un miraj, un fals; este efectul luminii soarelui. Acelaşi lucru s-a întâmplat duhovniceşte: este o strălucire falsă a Luminii adevărate.

El a dovedit că este Lumina adevărată; El este Lumina. De unde ştim că El este Lumina? Pentru că Cuvântul făgăduit S-a manifestat prin El, deci El era Lumina acelui Cuvânt vorbit. Amin. O, aceasta face din mine un baptist, un penticostal căruia îi vine să strige.

Vedeţi, ei trăiesc într-un miraj. Dar când Cuvântul adevărat este viu, El este Lumina despre care a vorbit Dumnezeu.

Ce s-ar fi întâmplat dacă la început când a vorbit Dumnezeu şi a zis: „Să fie lumină! ar fi apărut altceva, un miraj? Aşa ceva nu ar fi fost posibil pentru că s-a întâmplat exact ceea ce a spus El. Ce s-ar fi întâmplat dacă atunci când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” ar fi apărut mai multă ceaţă? Vedeţi? Motivul pentru care a venit lumina este fiindcă era Cuvântul Său manifestat.

Astăzi, când vedeţi întâmplându-se lucrurile despre care a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul acesta, ştiţi că este Lumina Cuvântului lui Dumnezeu; este Cuvântul făcut Lumină, manifestat.

Ei spuneau despre Isus: „Tu nu eşti în toate minţile! Eşti nebun! Credem că eşti samaritean şi ştim că Te-ai născut în păcat. Nici nu ştim de unde ai venit, fiindcă nu avem actul tău de identitate între grupările noastre. Sigur eşti nebun; ai drac!” Vedeţi ce spuneau? „Nu eşti în toate minţile!” dar El era de fapt Lumina strălucitoare, originală şi adevărată a lui Dumnezeu.

Mirajul le orbise ochii: „Noi avem Legea lui Moise!” dar El le-a zis: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine.”

Dacă L-aţi crede pe Isus şi Biblia, aţi cunoaşte şi ceasul în care trăiţi. Voi spuneţi: „Noi suntem creştini!” dar dacă ar fi adevărat, aţi cunoaşte faptele lui Hristos pentru această zi.

Isus a spus: „Toţi prorocii au vorbit despre Mine. Dacă îi credeţi pe ei, de ce nu Mă cunoaşteţi? Lucrările pe care le fac, Mă identifică, fiindcă am făcut întocmai ce au spus că voi face. Atunci de ce Mă acuzaţi de necredinţă?” Dar ei nu vedeau aceasta. De ce? Pentru că ochii lor erau orbiţi de miraj, de mirajul a ceea ce a fost Cuvântul vorbit. Gândiţi-vă. Ei pretindeau că cred Cuvântul, dar tradiţiile le-au întors ochii de la Cuvânt la un miraj. De aceea nu puteau vedea Adevărul.

La fel este şi astăzi, şi aşa a fost în fiecare epocă. Vedeţi? Cuvântul adevărat străluceşte, dar L-au amestecat atât de mult cu tradiţiile lor încât nu Îl mai pot vedea. Ei privesc la un miraj şi sunt orbi, pentru că mirajul vă orbeşte.

Isus a spus: „…un orb călăuzeşte pe un alt orb.” (Matei 15.14). Ei ar fi trebuit să vadă cine era El, dar nu au văzut fiindcă trăiau în lumina altui timp.

Mirajul este o iluzie falsă a Luminii adevărate. O iluzie falsă este ceva care arată ca Lumina adevărată, dar nu este ea. Astfel, ei puteau face deosebirea prin lucrurile pe care le făcea Isus, fiindcă ele dovedeau cine era, dovedeau că El era Lumina. Ei credeau că sunt în lumină, dar puteţi vedea şi voi dacă erau sau nu.

Dar cum este astăzi? Fraţilor, dacă oamenii din biserica acelui timp au făcut o astfel de greşeală, nu credeţi că este timpul să ne oprim şi să vedem ce este Lumina aceea? Haideţi să nu facem şi noi aceeaşi greşeală! Necazul este că aţi făcut-o deja, dar nu ştiţi aceasta, la fel cum nu au ştiut nici cei de atunci. Opriţi-vă un moment şi vedeţi ce spune Cuvântul pentru astăzi.

Dacă ei s-ar fi oprit şi s-ar fi gândit: „Iată că El împlineşte literă cu literă ce a spus Cuvântul că va face!” L-ar fi recunoscut. Şi El ¡-a provocat aşa cum vă provoc eu pe voi! Vedeţi? Eu vă provoc să priviţi în Cuvânt, să cercetaţi Scripturile şi să vedeţi dacă nu cumva acesta este ceasul. Vedeţi? „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Ele mărturisesc despre această lucrare astăzi. Lucrările mărturisesc despre ele însele şi dovedesc că este aşa, iar Scripturile spun ce se va face, deci este Lumina acestui ceas. Aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Biblia vorbeşte exact despre tradiţiile şi lucrurile voastre, dar sunteţi la fel ca cei care au dat din cap şi au plecat. „Mesele voastre sunt pline de vărsături.”  Aşa spune Biblia. Ei au dat din cap şi au plecat. Domnilor, realizaţi ce se întâmplă? Fraţilor, puteţi realiza aceasta, când respingeţi exact ceea ce a făcut Dumnezeu înaintea voastră, prin faptul că faceţi acelaşi lucru pe care  l-au făcut şi ei şi vă întoarceţi din nou la vărsătura tradiţiilor voastre? Ca şi „Câinele care s-a întors la ce vărsase.” Dacă ¡-a făcut rău prima dată, şi a doua oară va fi la fel. Dacă biserica catolică a făcut prima organizaţie, iar prin aceasta a adus moartea bisericii, la fel se va întâmpla şi cu luteranii, metodiştii şi cu restul.„Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2Petru 2.22). Înţelegeţi? Cu voia Domnului, ajungem imediat la aceasta.

El a dovedit că era Lumina, dar cu toate acestea, ei umblau într-o lumină falsă, într-un miraj, într-o concepţie falsă despre Lumina adevărată.

El era în minoritate şi milioane de oameni erau împotriva Lui. Nouăzeci la sută din oamenii de pe pământ nici nu au ştiut că El a fost aici. Jumătate din evrei sau poate patruzeci la sută sau chiar mai puţini dintre ei, au ştiut că El era acolo, iar cei care au ştiut, L-au considerat ceva fals pentru că aşa le-a spus denominaţiunea lor. Totuşi, El era Lumina adevărată despre care s-a vorbit la început, în Geneza, şi le-a spus să cerceteze Scripturile ca să afle dacă lucrările pe care le făcea nu împlineau exact ceea ce fusese făgăduit pentru acel timp. Amin. Oh! Ce lucru serios este acesta, fraţilor, fiindcă trăim într-un timp extraordinar.

El a dovedit că avea dreptate şi că era chiar Lumina pe care pretindeau că o slăvesc. La fel este şi astăzi, când ei pretind că se închină la această Lumină. Penticostalii pretind aceasta, dar sunt atât de orbi încât nu pot vedea. De ce? Pentru că s-au organizat şi au mirajul în ochi.  Vedeţi? Tradiţia este ceva inventat de un grup de oameni care s-au adunat împreună şi au spus: „Vom merge şi vom face asta şi asta!” Cu voia Domnului vom ajunge şi la motivul pentru care lucrurile au trebuit să se întâmple aşa.

Observaţi! Lucrările Lui dovedeau că era chiar Cuvântul viu. Prin ceea ce a făcut, El a dovedit că era Cuvântul viu; a dovedit că era Lumina făgăduită încă de la întemeierea lumii. El era acea Lumină. Lumina Lui, a Cuvântului făgăduit pentru epoca aceea; Cuvântul făcut viu întocmai cum a fost făgăduit, dar ei L-au respins pentru că nu au putut vedea. Înţelegeţi? Dar El era Lumina acelui timp.

El era Lumina, Cel căruia spuneau că I se închină. Ei credeau că se închinau chiar Dumnezeului creaţiei, dar trăiau şi se închinau unui miraj, de aceea a spus Isus: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15.9). El era Cuvântul manifestat, iar ei ar fi trebuit să ştie aceasta.

Nădăjduiesc că aceasta va ajunge peste tot unde se ascultă mesajul: că acesta este Cuvântul manifestat. Ei spun: „O, noi avem Cuvântul!” Dacă vrea, oricine poate purta cu sine o Biblie, dar ceea ce contează este dacă Cuvântul este adeverit, manifestat.

Ei spun: „Dar noi credem!” Sigur că da, şi ei au crezut tot timpul. Şi Satan crede. Fariseii aceia nu credeau? Ba da, credeau, dar nu au crezut Cuvântul pentru ceasul acela şi se închinau Luminii unui alt timp. Acelaşi lucru se întâmplă astăzi. Vedeţi? Ei ţin tradiţiile lui Luther, ale lui Wesley şi ale penticostalilor, dar cum rămâne cu ceasul acesta?

Fariseii ţineau tradiţiile lor, dar Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu venit să strălucească, era în spatele lor, iar când a strălucit, ¡-a orbit. Ei nu L-au putut vedea pentru că priveau la altceva.

La fel este şi astăzi. Fie ca Dumnezeu să facă să pătrundă adânc aceste lucruri în inimile celor care ascultă şi trebuie să creadă, fiindcă este mai târziu decât credeţi.

Fiul meu, Billy, vorbeşte în vis, însă nu visează. Dar într-o noapte a avut un vis care l-a mişcat. Spunea că era într-o biserică, iar eu nu venisem încă. Dar când am intrat, îmi ieşeau flăcări din ochi şi am spus: „Timpul este aici, este gata!” Atunci toţi au început să strige: „Nu se poate! Copiii mei!” Chiar şi soţia mea spunea: „Eu nu pot s-o fac pe Sara să se roage înainte de a lua masa şi aşa mai departe.”

Chiar şi Billy a spus: „Trebuie să mă duc s-o aduc pe Loyce şi pe copil!” dar eu ¡-am zis: „Loyce nu poate veni acum! Copilul este prea mic ca să înţeleagă. Billy, ceasul este aici, trebuie să mergem! Acum este miezul nopţii, iar înainte ca să se facă ziuă, Isus va fi aici. Dacă nu este, eu sunt un martor mincinos al lui Hristos!” Atunci s-a ridicat cineva şi a spus: „Nimeni nu ştie minutul şi ora.” „Dar eu nu am spus minutul şi ora, ci am zis: „Undeva între acum şi zorii zilei!” Şi am adăugat: „Dar suntem la timp. Haide să mergem!”

Şi spunea că ne-am urcat în maşină şi am pornit sus spre munte. Se părea că din cer venea o lumină, în timp ce pe faţa pământului era întuneric. Billy a mai spus că am oprit maşina pe marginea drumului şi ¡-am ţinut mâinile în sus, aşa, în timp ce din ochi îmi ieşeau încă flăcări de foc, apoi am zis: „Doamne, am făcut toate acestea la porunca Ta. Am făcut aceasta fiindcă aşa mi-ai poruncit să fac. Am făcut toate acestea, după cum mi-ai spus Tu.”

Apoi a văzut că m-am îndreptat spre un munte mare de granit, iar acolo, o Lumină a tăiat o Piatră din acel munte, fără ajutorul vreunei mâini, o Piatră care cântărea sute de tone şi care s-a pornit încoace. Atunci am spus: „Întoarceţi-vă capurile şi nu vă uitaţi! Va fi gata în câteva minute!” şi imediat a venit peste tot un vâjâit mare şi sfânt, în timp ce Piatra aceea venea spre acel loc.

Ar putea fi mai târziu decât credem. Vedeţi, acest lucru este biblic: „…s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini.” (Daniel 2.34). Aşa va fi întruna din aceste zile când veţi striga după ceva. Şi eu le-am spus: „Voi aţi avut deja timpul acesta. Dumnezeu v-a avertizat constant, tot timpul. Da. Chiar dacă este vorba de copilul meu sau de altcineva, ceasul este aici. Eu pot spune numai ceea ce mi-a spus El şi acest lucru va fi aici.” Şi a fost.

Deodată (fratele Branham bate din palme), iată-L venind! „Piatra dezlipită din munte fără ajutorul vreunei mâini.” Daniel a văzut-o cu mulţi ani în urmă. Billy nu a ştiut nimic despre aceasta, dar a fost un vis venit de la Dumnezeu.

Vedeţi, ei pretind că se închină chiar Dumnezeului de care îşi bat joc. Acelaşi lucru se întâmplă astăzi din nou, când oamenii trăiesc într-un miraj, în loc să trăiască în Lumină. Uitaţi-vă în ce întuneric suntem astăzi. Uitaţi-vă ce se întâmplă: crime, violuri, conflicte. Toate acestea se împlinesc.

Cred că Billy Graham a spus în ultima sa predică: „În următorii zece ani, fiecare cetăţean din California va avea asupra lui o armă ca să se apere.”

Oamenii au înnebunit, omoară, jefuiesc, violează şi fac multe alte lucruri. Oamenii au luat-o razna pe străzi, fiindcă timpul în care trăim este aidoma zilelor Sodomei. Vedeţi?

Dar acolo străluceşte o Lumină. Dacă oamenii ar privi în Cuvânt să vadă cum trebuie să fie timpul în care trăim, ar şti ce se încearcă să se facă. Ei pretind că se închină Luminii, la fel cum pretindeau evreii, dar în realitate se închină în mirajul unei alte lumini în loc să se închine Luminii adevărate. Vedeţi? El era Lumina.

Crezurile şi tradiţiile ¡-au sucit de la adevărata Lumină a Cuvântului făgăduit. Cuvântul lui Dumnezeu a adeverit prin Isus, Lumina lumii care a venit şi a făcut Cuvântul viu exact cum a fost în timpul Lui, exact la zi.

El va fi stârpit la mijlocul săptămânii, ceea ce este corect, adică trei ani şi jumătate din prorocia Lui. Mesia, Prinţul, va veni şi va proroci trei ani şi jumătate, apoi va fi stârpit şi se va face un legământ. Este exact aşa, fiindcă El a predicat trei ani şi jumătate.

În Psalmul 22, David scrie: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?”

Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi trec mai departe.

…toate oasele aş putea să mi le număr.” (v. 1,7,17). Cu opt sute cincizeci de ani înainte de împlinire, David a cântat acest cântec, în Duhul, şi a fost considerat o prorocie. Ei cântau acele cântări în templu, în timp ce Jertfa atârna pe cruce cu mâinile străpunse: „…mi-au străpuns mâinile şi picioarele.” (v. 16). Vedeţi? Vedeţi ce făceau ei? Trăiau în mirajul altei lumini şi nu au văzut Lumina.

Vă puteţi imagina o persoană normală făcând aceasta? Nu mai mult decât îmi pot imagina o persoană normală alergând în beci, închizându-se acolo şi spunând: „Refuz să văd că există lumina!” Aceasta este nebunie! Când un om vede că Biblia a promis acest lucru, şi Îl vede viu şi manifestat înaintea lui, dar cu toate acestea continuă să stea cu acele crezuri şi lucruri, comite delicvenţă duhovnicească. Acesta este adevărul.

El stătea acolo. „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1.10-11). Vedeţi? „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (v. 12).

Să nu uitaţi că noi nu putem trăi prin lumina de ieri. Lumina de ieri s-a dus, este doar o amintire. Strălucirea soarelui de ieri este istorie. Chiar dacă este acelaşi soare, în fiecare zi străluceşte tot mai puternic ca să coacă grânele pentru seceriş. Înţelegeţi?

Astăzi, soarele este puţin mai puternic. În fiecare zi, el devine mai puternic şi mai puternic, până când în final grâul prinde viaţă. După un timp, viaţa vine sus, apoi se face mai puternic şi mai puternic. Martie, aprilie, mai, iunie, iar în iulie vine secerişul.

Acelaşi soare din ianuarie şi februarie, străluceşte şi în lunile următoare, topind zăpada care ajunge la grâu, aducându-¡ apă. Este acelaşi soare, dar grâul nu ar putea trăi cu strălucirea soarelui de decembrie, în iunie. Vedeţi? Nu se poate! Soarele devine tot mai puternic, puţin câte puţin, zi de zi, şi bobul se maturizează ca să poată primi strălucirea soarelui.

La fel este şi astăzi. Bobul a fost semănat în timpul părinţilor timpurii şi a început să crească în zilele lui Luther şi Wesley, dar pentru că nu putea lua destul Soare, a rămas mic. Vedeţi? Apoi a devenit o pleavă fără viaţă în ea. Dar bobul se maturizează şi devine tot mai puternic, în timp ce soarele devine şi el, zi de zi, mai puternic.

Să observăm puţin aceste epoci ale Bisericii. Sunt şapte epoci ale Bisericii. Priviţi cum El a spus fiecărei epoci ce va face, cum se va maturiza bobul şi va ajunge până în acest ceas din urmă în care trăim. Deci, bisericile trebuie să facă acelaşi lucru.

Priviţi! Luther a semănat un bob. El a fost un bob şi l-a semănat. În ordine. La fel au făcut Wesley, penticostalii, baptiştii şi nazarinenii. Dar Luther nu s-a întors să trăiască în lumina primei organizaţii, a bisericii catolice. Nu, domnilor. El a fost o altă lumină. Acolo era Dumnezeu care culegea ceva, aşa că din trezirea lui Luther a ieşit o mică minoritate. A urmat trezirea lui Wesley care, desigur, nu s-a putut întoarce la ceea ce făceau luteranii. Înţelegeţi?

Au urmat penticostalii, pleava, care s-au organizat şi au făcut acelaşi lucru ca ceilalţi, dar bobul merge mai departe. Acum suntem într-o altă epocă. De ce nu Îl primesc ei? De ce nu văd că bobul este matur? Aici este Cuvântul făgăduit pentru acest timp (fratele Branham pune mâna pe Biblie). De ce nu Îl văd ei? Pentru că trăiesc în mirajul altei lumini. De aceea nu pot primi Lumina Cuvântului făgăduit de Dumnezeu.

Peceţile au descoperit toată taina şi ne-au spus de ce au fost ascunse aceste lucruri, dar cu toate acestea, ei merg mai departe de Adevăr decât au fost vreodată. Însă nu au nici o scuză. Voi trăiţi într-un miraj. Vă spun aceasta cu respect, fără să vă rănesc, pentru că încerc să vă trezesc. Voi trăiţi într-un miraj.

Isus a spus: „Voi sunteţi orbi şi conduceţi alţi orbi.” El a încercat să le spună, dar după aceea a zis: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14). Aici am ajuns! Dacă se vor clătina, nu-¡ voi putea ajuta. Dar am făcut tot ce am putut. Acesta este adevărul.

Doamne, Tu eşti Martor că am făcut aceasta la porunca Ta. Începând cu anul 1933 când Lumina a strălucit la râu, Ea a rămas aici în tabernacol şi a pus mărturie în toţi aceşti ani. Tot ce s-a spus, s-a împlinit, dar ei continuă să meargă mai departe aşa. „Lăsaţi orbul să-l conducă pe orb.” Eu voi aştepta ceasul acela, pentru că El va veni într-una din aceste zile.

Observaţi! Pentru că trăiesc în lumina lui Luther, în lumina lui Wesley şi a celorlalţi, ei nu pot vedea adevărata Lumină. Dacă s-ar opri pentru un moment să ia Biblia şi s-o citească, ar vedea că aceasta este Lumina făgăduită pentru ceasul acesta. El a făgăduit că aceste lucruri se vor întâmpla conform Maleahi 4 şi a vorbit despre ele de-a lungul Scripturii. Înţelegeţi?

Observaţi! În această călătorie, Israel este un simbol pentru noi. Astfel, ei mâncau mana care era Lumina lor, Viaţa care le dădea putere. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). Ei nu puteau mânca mana căzută ieri, pentru că era stricată, nu mai era bună, iar dacă o mâncau, mureau. Mana care îi ţinuse în viaţă ieri, astăzi îi omora. Biblia spune că era contaminată, aşa că în fiecare zi le trebuia o mană proaspătă. Amin. Ce înseamnă aceasta? Voi care mâncaţi mana lui Luther sau a lui Wesley, mâncaţi o hrană contaminată şi sunteţi omorâţi spiritual.  Sunteţi morţi în tradiţiile voastre. Mana de ieri a lui Luther, nu este bună pentru metodist; mana metodistului nu este bună pentru penticostal şi mana penticostalului nu este bună pentru astăzi. Înţelegeţi ce vreau să spun? De-a lungul epocilor, în fiecare zi a venit o mană proaspătă.

Mana lui Luther a fost mesajul neprihănirii; mesajul lui Wesley a fost manifestarea sfinţirii, iar mesajul penticostal a fost restituirea darurilor, dar Mana aceasta prezintă Piatra din capul unghiului, timpul din urmă, Pomul mireasă. Ea este contrară tuturor acestora şi totuşi este aceeaşi Lumină pentru cei maturizaţi.

Este la fel ca soarele ce străluceşte acum. Înţelegeţi ce vreau să spun? Lumina de astăzi nu este de folos în iulie când va fi secerişul, pentru că atunci grâul este copt şi gata pentru secerat. Amin. Dar acum nu poate fi cules pentru că nu este sezonul.

Tu nu poţi trăi împotriva naturii lui Dumnezeu. El are o Lege şi tot ce este contrar acelei Legi, va ucide planta. Acesta este motivul pentru care trebuie să mergi după Legile vorbite ale lui Dumnezeu, după Legile Cuvântului Său. Orice lege este un cuvânt vorbit, iar un cuvânt vorbit este un gând exprimat. Înţelegeţi? Noi ştim că acesta este adevărul.

Ce este o vedenie? Cuvântul lui Dumnezeu spus mai dinainte despre un eveniment sau ceva. O vestire mai dinainte. Vedeniile pe care le-au avut prorocii, Isus, Pavel şi ceilalţi cu privire la această zi, sunt descoperiri cu privire la ceea ce se va întâmpla. Astfel, noi vedem că tot ceea ce a fost vestit, se împlineşte, dar oamenii nu pot vedea. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Fiţi atenţi!  Aţi observaţi că soarele călătoreşte de la est la vest? Şi epocile bisericii au făcut la fel. Cum? Soarele răsare în est, iar civilizaţia a călătorit cu soarele, Cuvântul vorbit de Dumnezeu în care să trăiască. Ei au urmat soarele şi au mers în direcţia în care mergea el.

Chiar şi viaţa ta este ca drumul soarelui, fiindcă de când te naşti, mergi spre apus. Oamenii au călătorit tot timpul spre vest. Cea mai veche civilizaţie pe care o ştim este în est, în China, şi dacă observaţi, civilizaţia a călătorit tot timpul spre vest.

La fel a călătorit şi Biserica de-a lungul epocilor, prin Fiul lui Dumnezeu. Priviţi! Pavel a pus bazele Bisericii timpurii în est, apoi lucrarea a mers mai departe şi a trecut marea ajungând în Germania. Au fost trei treceri. Fiţi atenţi! Din Asia, din Palestina, a trecut marea în Germania, unde s-a ridicat Luther. De la Luther a trecut Canalul Mânecii, în Anglia, unde s-a ridicat Wesley; iar din Anglia, a trecut pe Coasta de vest în Statele Unite. Şi dacă mergi mai departe, se întoarce înapoi în est. Este timpul de seară.

Deci, lucrarea a pornit de la Pavel, în epoca timpurie; a urmat Irineu, în Franţa, apoi a trecut în Germania şi mai departe în Anglia, mergând constant spre vest. Acum nu merge mai departe fiindcă este ultima epocă. Ce spune Biblia despre această ultimă epocă? Vedeţi, geografic, cronologic şi în orice fel vreţi s-o luaţi, asta este. Dovezile istorice şi celelalte lucruri ne spun că suntem în ultima epocă a Bisericii.

Şi priviţi! Pe măsură ce a mers mai departe, soarele a devenit mai puternic şi mai puternic, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu mica minoritate a Bisericii: a crescut de la neprihănire la sfinţire, apoi la botezul cu Duhul Sfânt, iar acum ajunge la Piatra din capul unghiului, ascuţindu-se.  După aceasta nu va mai fi nici o organizaţie. Nu va mai fi! Vedeţi, nu mai poate fi pentru că suntem în vest.

Vreau să vă arăt toate simbolurile şi lucrurile. Uitaţi-vă la aceste trei treceri, trei trageri. Vom intra în ele în seara aceasta. Noi suntem la sfârşitul timpului.

Soarele a călătorit ca şi Fiul, iar Biserica a călătorit la fel prin cele şapte epoci.  Civilizaţia şi Biserica au călătorit spre vest, și dacă mergem mai departe decât suntem acum, ajungem din nou în est. Dacă plecaţi de pe Coasta de vest, ajungeţi din nou în China şi Japonia. Şapte mii de mile şi ajungi din nou în est. Deci estul şi vestul s-au întâlnit; aceasta este tot. Noi suntem la sfârşit, nu mai este nimic.

Astăzi s-a întâmplat acelaşi lucru, la fel ca atunci, şi aceleaşi lucruri care s-au întâlnit în est, s-au întâlnit şi în vest.

Oamenii trăiesc în mirajul altei lumini, iar când a venit Lumina adevărată au respins-o fiindcă trăiau într-un miraj, în loc să trăiască în Lumină. Oh! „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,

norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină.” (Matei 4.15-16).

Aceasta este epoca a şaptea a Bisericii. Să nu uitaţi că acelaşi soare care a început să strălucească în est, străluceşte acum în vest; şi Duhul care a lucrat de-a lungul acestor epoci, este Acelaşi Fiu şi astăzi. Singura diferenţă este că acum este timpul secerişului. Soarele care este acum, este acelaşi soare care va fi şi la seceriş, doar că este acest soare plus ce va fi. La fel este în această epocă din urmă, plus Aceasta.

Cu toate acestea, ei vor să trăiască în pivniţă, în mucegai şi umezeală, în vechiul beci denominaţional al crezurilor. Astfel, trag obloanele şi spun: „Refuz să văd! Totul este un nonsens!” Ei procedează aşa când chiar Biblia pe care pretind că o cred este identificată de Duhul Sfânt, aducând Lumină în acest timp din urmă!

Uitaţi-vă cu atenţie la ceea ce s-a spus în Maleahi: „… va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor.” (Maleahi 4.6). Vedeţi? Duhul care s-a ridicat la început este Acelaşi Duh care se ridică din nou aici. Vedeţi? Este viceversa, este din nou aici. De ce? Pentru că estul s-a întâlnit cu vestul chiar în faţa noastră, dar ei nu văd aceasta. De ce? Nu-¡ de mirare că Isus a spus: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

Lumina altei epoci este numai o reflecţie a acestei Lumini. Înţelegeţi? Soarele de astăzi este numai reflecţia soarelui care va străluci în iulie şi august, la seceriş. La fel este cu Luther Martin, Wesley, Sankey, Finney, Knox, Moody şi toţi ceilalţi oameni mari: ei au reflectat doar ce va fi la sfârşit. John Smith din biserica baptistă, Alexander Campbell din biserica campbellă, aşa numiţii ucenici ai lui Hristos şi mai ştiu eu cum se mai numesc, toţi aceştia, în epocile lor au reflectat doar ceea ce va fi aici la sfârşit.

 Dar ce au făcut copiii după plecarea acestor fondatori? Nu au stat pe tulpină, ci s-au tras şi au format o mică pleavă pe care, dacă o iei de la adevărata sursă de Viaţă, vezi că nu are nici o Viaţă în ea. Ia coaja de pe o sămânţă şi pune-o în pământ: ea va rămâne acolo şi va putrezi. Aşa sunteţi şi voi: încercaţi să mâncaţi mana stricată rămasă din acele timpuri.

Recolta este secerată! Isus are o masă întinsă, unde sfinţii lui Dumnezeu sunt hrăniţi cu hrana secerată a zilei, prin Lumina Evangheliei care adevereşte şi dovedeşte că astăzi El este aici. Amin. Sfinţii mănâncă Pâinea vieţii.

Nu uitaţi! Să nu plantaţi pleava aceea veche, fiindcă este stricată şi nu va creşte. Acolo nu este nimic, nu este Viaţă, dar Cuvântul este Viaţa. Aşa este. Pleava se organizează şi cade fiindcă refuză să meargă cu Viaţa. Dar Lumina o adevereşte. Oh, da! Ar trebui să vedem aceasta. Vedeţi, nu mâncaţi acel lucru stricat de ieri fiindcă are viermi. Dacă vouă vă convine să mâncaţi aşa ceva, daţi-¡ înainte, dar în ce mă priveşte pe mine, eu nu doresc aceasta.

Voi spuneţi: „De ce a fost bună ieri? Pleava aceea micuţă care a fost pe bob la început, îl ajută să crească mai departe; este chiar acel lucru care produce făina de grâu, dar dacă se separă de el, nu se mai maturizează, se strică şi este îndepărtată. Înţelegeţi? Dar dacă trece prin procesul dătător de viaţă, în timp ce moare, se transformă în altceva şi formează bobul. Dacă nu ar fi aşa, de unde vine? Amin. Acum înţelegeţi? (Adunarea spune: „Amin!”).

Se spune că odată, regina Angliei s-a dus să viziteze o fabrică de hârtie şi a vrut să vadă topitoriile de acolo. A fost dusă într-o încăpere unde era o grămadă mare de cârpe murdare. „Ce este aici?” a întrebat mirată. „Şi ce este cu aceste cârpe murdare?” „Din aceste cârpe fabricăm hârtia,” a răspuns preşedintele fabricii. „Din cârpele acestea?” „Da, da,” a răspuns el. Pur şi simplu nu-¡ venea să creadă. După aceea, unul dintre lucrători a luat o cantitate de cârpe şi le-a trecut printr-un proces specific, transformându-le într-o hârtie pură şi de calitate pe care a imprimat portretul reginei. Apoi ¡-a dat reginei hârtia obţinută din ceea ce ea numise: „cârpe murdare.”

Aşa este şi cu lucrurile murdare de ieri: cu mesajul lui Luther, cu mesajul lui Wesley şi cu mesajul cincizecimii: numai trecerea prin procesul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi legitimarea Cuvântului, va aduce reflecţia lui Isus Hristos, Împăratul. Amin. Dar dacă le lăsaţi să zacă acolo, vor fi numai nişte cârpe murdare. Înţelegeţi?

Trebuie să fie modelate în altceva. Astfel, Luther a trebuit să fie modelat în Wesley; Wesley a trebuit să fie modelat în cincizecime şi cincizecimea să fie modelată în Hristos. Trebuie să treacă printr-un proces. Aşa a trecut şi Evanghelia printr-un proces. Se prelucrează.

Epoca lui Luther a fost epoca neprihănirii. Noi credem aceasta. Epoca lui Wesley a fost sfinţirea; noi credem aceasta. Epoca penticostală a fost epoca darurilor Duhului Sfânt. Desigur, noi credem aceasta. Dar ce iese dacă sunt modelate toate împreună? Isus Hristos Acelaşi ieri, azi şi în veci. Oh, va ieşi Isus!

Un om care lucrează într-o topitorie şi trebuie să facă un clopot, trebuie să obţină un anumit ton. Astfel, el face matriţa şi toarnă atâta fier, atâta aramă, atâta oţel, etc. De ce? Pentru că ştie ce cantitate trebuie să pună din fiecare ca să obţină tonul corect.

Aşa a făcut şi Isus cu Mireasa Sa. El a trebuit să pună atâta cantitate din Luther, atâta cantitate din metodist, atâta cantitate din prezbiterian, atâta din penticostal. Şi ce iese din aceasta? Reflecţia Lui.

Ce este aceasta? Ca piramida care se îngustează spre vârf şi ajunge o minoritate când vine Piatra din capul unghiului. Slujba lui Isus Hristos de la sfârşit trebuie să fie aceeaşi slujbă ca atunci când a fost pe pământ, altfel nu poate ieşi din aceasta. Ca şi picioarele şi capul. Picioarele nu sunt capul, dar capul poartă picioarele sau le comandă unde să meargă. Înţelegeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Ce frumos! Este Lumina orei.

Wesley a fost o lumină mare pentru timpul lui, iar despre Ioan Botezătorul s-a spus că el a fost o mare lumină pentru ceasul lui. Sigur că era.

Dacă rămâneţi la cârpele murdare de ieri, veţi rămâne tot timpul la cârpe murdare. Ele au servit cândva unui scop, ca îmbrăcăminte, dar acum au devenit hârtie.

Neprihănirea a servit la timpul ei, în zilele lui Luther, dar apoi a trecut la sfinţenie, prin Wesley. Şi sfinţirea a slujit la timpul ei, până când a venit botezul cu Duhul Sfânt; iar botezul cu Duhul Sfânt a slujit timpului său, până când Duhul Sfânt, care era un singur Dumnezeu, Se contopeşte cu Biserica şi Biserica cu Hristos şi-L face să-L reflecte pe Isus Hristos pe pământ, lucru pe care l-a făgăduit aici în Biblie. Poate nu credeţi. Ei bine, eu nu pot să vă fac să credeţi, pentru că sunt responsabil doar pentru Cuvânt. Înţelegeţi? Aşa este. Puteţi vedea aceasta? Da? Dacă puteţi vedea, atunci eu sunt ca acel om cu care au vorbit oamenii care s-au dus din Statele Unite să ia parte la trezirea din Wales. Când au ajuns acolo, ei au vrut să ştie în ce clădire se ţinea acea trezire. Mulţi din voi vă amintiţi de marea trezire care a cuprins poporul din Wales.

Acei doctori în divinitate din Statele Unite, s-au dus să vadă trezirea, să vadă lucrările mari care se făceau. Voi ştiţi cum este. Şi în timp ce mergeau pe stradă, au întâlnit un poliţist care stătea la colţul străzii şi fluiera o cântare veche în timp ce învârtea bastonul.

„Ascultaţi, el fluieră o cântare! Haideţi să-l întrebăm unde este trezirea,” au zis ei şi s-au dus la el şi l-au întrebat:

„Domnule, unde este trezirea Welshă?” Bărbatul şi-a ridicat pălăria şi a zis: „Trezirea Welshă este aici!” şi a arătat spre inima lui. Asta este! El era trezirea Welshă. Oh, Dumnezeule, dacă am înţelege că noi suntem reflecţia lui Isus Hristos, Cuvântul Său manifestat! Voi sunteţi reflecţia Cuvântului Său. Înţelegeţi?

„Unde este trezirea Welshă, în care clădire?” „Este în inima mea, domnilor.” El era trezirea. Aşa este.

Şi Biserica ar trebui să fie astăzi Isus Hristos în acţiune pe pământ. „…pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi, şi Viaţa Mea va fi în voi, iar „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Înţelegeţi? Biserica trebuie să ajungă în acel loc. El a făgăduit că o va face şi aşa va fi. Trebuie să vină în felul acesta; noi trebuie să fim aşa, fiindcă El este Lumina.

Şi Noe a fost Lumina pentru ziua lui. El era Lumina. Pentru ce era Lumina? Ca să facă Cuvântul lui Dumnezeu să nimicească omul de pe pământ. Şi El ¡-a poruncit să facă o arcă în care vor intra cei care vor fi salvaţi.

Astfel, Noe a păşit în faţă şi a spus: „Este o cale şi aceasta este arca.” Dar oamenii ziceau: „Bătrânul acela fanatic…” Dar Noe era Cuvântul manifestat; era Lumina acelui timp. Cu siguranţă. Şi Lumina a ţâşnit în ziua lui, în timpul lui.

Moise era Lumina acelui ceas. ”Te voi vizita,” ¡-a spus Dumnezeu lui Avraam. „Voi veni, Îmi voi scoate poporul cu mână puternică şi-Mi voi arăta slava în Egipt.”

Când Moise s-a întâlnit cu rugul aprins în pustie, a aflat că „Eu sunt” era în acel rug. Atunci Moise s-a dus în Egipt şi el era Lumina. Amin. Nu-¡ de mirare că a putut să ia un pumn de ţărână, să-l sufle în aer şi să spună: „Să vină muşte pe pământ!” El avea Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat? Au început să vină la existenţă muşte. Aleluia! De ce? Pentru că el era o manifestare a Luminii Cuvântului lui Dumnezeu. „Voi lovi Egiptul cu plăgi!” Moise era un proroc; era Lumina lui Dumnezeu, Lumina acelui ceas şi ce a spus, s-a întâmplat.

Faraonul putea avea tot ce îşi putea dori şi la fel preoţii lui, dar Moise era Lumina. De ce? Pentru că arăta Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Dumnezeu făgăduise: „îi voi scoate afară cu braţ puternic şi Mă voi proslăvi!” şi aceasta a făcut.

De aceea a dovedit Moise că putea crea. Nu pentru că a vrut el să facă aceasta, ci pentru că ¡-a poruncit Dumnezeu: „Du-te şi spune poporului…” Astfel, el a zis: „Domnul Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus: „Ia o mână de ţărână, arunc-o în aer şi cheamă la existenţă! Acolo nu este nimic, dar va fi.” Amin.

O, nădăjduiesc că nu sunteţi adormiţi! (Fratele Branham bate o dată din palme). Manifestare!  El a spus: „Sunt trimis de El. Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri şi El ne va vizita şi ne va scoate afară. Acesta este motivul pentru care am venit să vă dovedesc că ceasul este aproape. Scăpaţi-vă de tot ce aveţi şi haideţi să mergem!” Da.

Poate că unii dintre ei, Datan, a spus: „Nu cred că trebuie să ne grăbim. Nu ar trebui să ne agităm chiar aşa. Se pare că a dat greş de patru sau cinci ori, dar şi aşa au plecat.

Ei se gândeau: „Îl vom omorî pe Moise cu pietre şi vom scăpa de el, pentru că nu-l vrem în grupul nostru de aici!” Dar Moise s-a dus mai departe oricum, fiindcă El avea Viaţa şi era Lumina acelui ceas. Ce avea el? Ce era? Dumnezeu Îşi manifesta Cuvântul făgăduit prin Moise care era Lumina acelui ceas.

Şi Ilie a fost Lumina: „Du-te acolo în pustie, căci le-am poruncit corbilor să te hrănească.” Amin. Da, domnilor.

Apoi s-a întors cu „Aşa vorbeşte Domnul.” „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” (1Împăraţi 17.1). Amin. „Soarele va străluci şi puteţi chema cât vreţi să vină norii şi să faceţi orice vreţi, fiindcă nu va cădea nici măcar roua până nu voi zice eu!” Ce era el? Lumina! Aleluia! El era Lumina! Lumina! Era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat.

Ei se gândeau că este nebun pentru că stătea acolo, dar Ilie avea slujitori care îl hrăneau în timp ce ceilalţi mureau de foame. Ei voiau să trăiască în tradiţiile lor. Foarte bine! Daţi-¡ înainte! Dar Ilie nu făcea aceasta, ci trăia drept în Lumină. El stătea lângă pârâul Cherit, petrecea un timp minunat şi se hrănea pentru că avea pe cineva care-¡ purta de grijă. Ceilalţi credeau că este nebun, dar el era Lumina.

 Ei spuneau: „Oare ce s-a mai întâmplat cu acel holly-roller care era pe aici? Cineva care vâna prin împrejurimi spunea că l-a văzut stând pe vârful muntelui. Pun pariu că deja este uscat!” O, nu! El era Lumina; era Lumina lui Dumnezeu pentru timpul lui.

Când a venit pe pământ, Ioan s-a dus în pustiu ca să primească educaţia lui Dumnezeu, nu a unui seminar.  El trebuia să-L prezinte pe Mesia, aşa că atunci când a plecat, Isus a spus: „El era o lumină strălucitoare.” Aleluia! De ce? El era Cuvântul manifestat. Isaia a spus aceasta: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” (Isaia 40.3). Ce era el? Glasul celui ce strigă în pustie, manifestarea Cuvântului, Lumina. Acelaşi Dumnezeu care a spus în Geneza: „Să fie lumină!” şi a fost lumină, a spus mai târziu: „Un glas strigă în pustie…” şi iată-l că a venit. El era Lumina acelui ceas.

El a vorbit şi în timpul din urmă. Amin! Aceasta este Lumina ceasului care strigă în pustiul Babilonului: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18.4).

Ioan a spus acelaşi lucru: „…securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor.” (Matei 3.10). El nu avea nici o educaţie şi nu vorbea ca un predicator, ci vorbea despre şerpi, secure, copaci şi lucruri cu care era familiarizat din pustie. El nu a fost crescut în lucrurile acestea mari şi frumoase, ca noi, sau cum le aveau ei în zilele acelea. Ioan nu avea un limbaj studiat, nu rostea acel: „Aaaamin!” şi nu făcea plecăciuni, ci a venit direct din pădure şi se purta ca un sălbatic: „…să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.9).

Să nu credeţi că-L aveţi pe Dumnezeu pentru că sunteţi metodişti, baptişti sau prezbiterieni. Dumnezeu este în stare să ia un ratat de pe stradă şi să facă din el un fiu al Său. Cineva va auzi şi va crede.

Ioan spunea: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 3.10), iar Isus a spus despre el: „Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă înveseliţi câtăva vreme la lumina lui.” (Ioan 5.35).

Dar Ioan ce a spus? „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi,” iar „eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui. Când va intra El în scenă, eu voi ieşi.”(Ioan 1.26-27). De ce? Pentru că El era Lumina.

Nu există două sau trei lumini, şi nici patru sau cinci organizaţii. Este o singură Lumină. Nu există metodist, baptist, luteran, prezbiterian sau altceva, ci Hristos este Lumina şi Lumina este Viaţa, iar Cuvântul manifestat este Lumina orei.

El a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Da, domnilor. „Să fie Lumină!” şi este Lumină. El a spus că în acest timp va fi Lumină şi este Lumină. El vine! Eu cred aceasta. Uitaţi-vă la făgăduinţele pentru această epocă. O, Doamne!

Orice Lumină care a strălucit de-a lungul epocilor, a fost considerată neînsemnată şi demnă de respins. Eu mi-am notat aici Apocalipsa 3, ca să ştiu la ce să fac referire.

Priviţi făgăduinţa ceasului în care trăim. Este o Lumină respinsă. De ce? Pentru că au respins-o tot timpul. De ce? Pentru că trăiau într-un miraj. Dar astăzi ce fac? Acelaşi lucru.

Dacă întrebi pe cineva: „Eşti creştin?” Îţi răspunde: „Eu sunt luteran, baptist, prezbiterian,” dar aceasta nu înseamnă mai mult decât dacă ai spus: „Sunt porc!” sau altceva. Înţelegeţi? Înseamnă cam acelaşi lucru. Nu vreau să fiu dispreţuitor, dar dacă luaţi partea fundamentală, este corect.

Ce înseamnă să fii creştin? Să fie Hristos în tine. Şi dacă Hristos este în tine, înseamnă că Cuvântul este în tine. Şi dacă Cuvântul este în tine, cum poţi ieşi afară când străluceşte Lumina? Vedeţi? Aceasta-¡ întrebarea. Lumina de seară străluceşte şi Pomul Mireasă înfloreşte.

Ei au tăiat acel pom bătrân şi ce a lăsat larva, a mâncat nimfa; şi ce a lăsat nimfa, a mâncat lăcusta. Ce au lăsat metodiştii, au mâncat baptiştii şi ce au lăsat baptiştii, au mâncat penticostalii. Ioel a spus că acest Pom a fost tăiat jos şi a vrut să ştie dacă va mai trăi din nou. O, da! El a pus deoparte acel Pom. Da, domnilor, l-a pus deoparte pentru că era Mireasa Lui.

Şi ce a spus? „Voi restitui”, zice Domnul.” Ce? „Voi aduce din nou ce au mâncat luteranii, ce au mâncat baptiştii, ce au mâncat penticostalii şi toţi ceilalţi. Eu voi restitui pentru că totul este în rădăcinile acelui Pom.” Înţelegeţi?

Ea este acolo jos în pământ, asemenea sevei care coboară toamna în pământ şi aşteaptă acolo, iar într-o zi, când va suna trâmbiţa lui Dumnezeu, luteranii, metodiştii, baptiştii aleşi care nu au avut nimic cu nici o organizaţie, se vor ridica din nou.

Luther nu a organizat nimic; Moody nu a organizat nimic, ci grupul acela de Ricky care a venit după el, a făcut aceasta. Ei au format organizaţia şi au luat învelişul. John Smith nu a organizat nimic. Niciunul dintre ei nu a organizat nimic, pentru că erau Lumina acelui ceas. Niciunul nu a făcut aceasta, nici Luther şi nici Wesley, ci grupul care a venit după ei a făcut aceasta, ei a făcut organizaţia.

Duhul Sfânt nu a organizat nimic la Rusalii, pentru că Rusaliile sunt o experienţă, nu o denominaţiune. El nu a organizat niciodată nimic. O, nu! Dar omul care s-a pretins că este de la Rusalii, a făcut o organizaţie. Aceea este pleava care moare. În loc să fie presaţi înăuntru ca să formeze chipul întreg al lui Hristos, ei s-au tras afară şi nu mai au nimic a face cu aceasta. Daţi-le pace!

Acum vedem că această Lumină, acest Pom, Hristos, este respins din nou de biserică. De ce? Din aceeaşi cauză pentru care au făcut-o la început cei care au trăit în mirajul luminii altei zile. Dar El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aşa spune Evrei 13.8. El este şi astăzi la fel ca atunci, pentru că face acelaşi lucru pe care l-a făcut atunci. Hristos, acelaşi Cuvânt.

Ascultaţi, fiindcă vreau să vă spun ceva personal. Încă nu m-am decis dacă să opresc înregistrarea sau s-o las în continuare. Am s-o las. (Adunarea se bucură).

Acum vreau să vă întreb ceva. Priviţi! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi lucrările Lui se manifestă. Acum fiţi atenţi! În Ioan 14.12, El a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Şi a mai spus: „Cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). Dacă suntem la sfârşitul epocii, unde sunt acele lucrări „mai mari” care se vor face? Vedeţi? Noi suntem aici.

Dacă într-adevăr calendarul roman este corect, mai avem treizeci şi şase de ani până când se împlineşte încă un ciclu de două mii de ani, pentru că la fiecare două mii de ani, lumea se confruntă cu un sfârşit. Astfel, după primii două mii de ani a fost distrusă de ape, iar după următorii două mii de ani a venit Hristos. Acum urmează anul 1964, ceea ce înseamnă că mai avem treizeci şi şase de ani.

Calendarul astronomic al Egiptului spune că suntem cu şaptesprezece ani mai înainte, ceea ce înseamnă că ar mai fi nouăsprezece ani.

La rândul Lui, Isus a spus: „…dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24.22). Deci unde suntem? „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari…” Acum fiţi atenţi! Mă rog ca Dumnezeu să vă deschidă inimile şi minţile ca să înţelegeţi fără să trebuiască să vă spun prea multe cuvinte.

Haideţi să vedem câteva din „lucrările mari” pe care le-a făcut El. Ne vom opri la vreo două. Într-o zi le-a zis ucenicilor: „Daţi-le ceva să mănânce. Ce aveţi? Aduceţi încoace!”

Şi ei au răspuns: „Avem doar cinci felii de pâine şi doi peşti.”

„Aduceţi-¡ încoace!” Apoi a luat feliile originale de pâine şi a început să le frângă, şi din original a făcut pâinea cu care a hrănit cinci mii de oameni. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). După aceea a spus: „Daţi-mi peştii aceia!” Peştele acela a fost de la început, iar El a luat un peşte, apoi altul şi altul, şi a hrănit cinci mii de oameni. Este adevărat? (Amin).

Dar acum, în ultimele zile, El nu a avut nimic, ci doar a vorbit şi a spus: „Spune şi va fi acolo!” şi a fost acolo din nimic. El nu a avut o veveriţă acolo; nu a fost nimic, dar a spus: „Să fie!” şi a fost. Vedeţi? O, Cuvântul Lui este infailibil şi trebuie să se împlinească!

O, aş putea să vă spun lucruri care v-ar putea mişca! Vedeţi? Când vorbeşte El, este acolo. Numai să rostească El Cuvântul şi Se împlineşte exact.

Vedeţi, estul şi vestul s-au întâlnit. Moise a luat ţărână în mână, a aruncat-o în sus şi a spus: „Să fie muşte!” şi aşa a fost, dar în acest timp din urmă, El nu Se foloseşte de nimic, doar de Cuvânt: „Să fie!” şi este. Şi cum a vorbit, aşa va fi.

În seara aceasta vreau să vă mărturisesc despre câteva din lucrurile care s-au întâmplat, ca să puteţi vedea că El este încă Dumnezeu şi  Cuvântul Lui nu poate cădea.

„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari. Eu am luat un peşte ca să fac un alt peşte, dar voi nu va trebui să aveţi nici măcar un peşte.” Înţelegeţi? El este încă Dumnezeu, este încă Acelaşi Fiu; Acelaşi Fiu al lui Dumnezeu care a luat dintr-un peşte un alt peşte. El este Acelaşi şi astăzi. „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari.” Va fi slăvit: „mai mari decât acestea,” dar oamenii refuză să vadă aceasta. Oh! „Lucrări mai mari.”

O lumină falsă. Ştiţi, de multe ori m-am referit la Anglia, dar mă gândeam la o lumină falsă. Nu demult, a avut loc cel mai mare jaf din Anglia, poate aţi auzit şi voi de el. A fost un jaf în care s-au furat şapte milioane de dolari. Ştiţi cum au făcut-o? Cu ajutorul unei lumini false. Au pus o lumină pe linia ferată, ca precauţie, iar când acea lumină s-a făcut roşie, trenul s-a oprit şi astfel a avut loc jaful, exact în locul potrivit. O lumină falsă ¡-a ajutat să facă cel mai mare jaf cunoscut vreodată.

Cel mai mare jaf făcut împotriva Bisericii lui Dumnezeu, s-a realizat tot printr-o lumină falsă, printr-un miraj. Ce ¡ s-a furat? Puterea Duhului Sfânt, Linia Vieţii; ¡ s-a furat Cuvântul şi astfel a acceptat un crez în locul Lui. Vedeţi? A fost jefuită.

O, ei spun că au Cuvântul! Cuvântul trăieşte pentru fiecare epocă şi Se face cunoscut. Cei din zilele lui Isus au pretins că aveau Cuvântul, dar Biblia spune că ei „au văzut o mare Lumină,” dar au respins-o. Au văzut-o, dar au respins-o.

Da, Biserica a suferit cel mai mare jaf care s-a făcut vreodată, din pricina unei lumini false. Dar nişte crezuri reci, denominaţionale, nu vor secera niciodată grâul Cuvântului legitimat. Isus a spus: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu semănat de semănător.” (Luca 8.11). Vedeţi? Dar crezurile reci nu vor secera niciodată acel Cuvânt. Nu, nu!

Zilele reci şi cu viscol nu vor coace grâul. Cu siguranţă! Este nevoie de căldura soarelui, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu vorbit să facă aceasta. Este nevoie de Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu care să arate sfinţilor lui Dumnezeu că Isus Hristos trăieşte. Astăzi, El este Acelaşi ca şi ieri. Crezurile şi denominaţiunile nu vor putea coace grâul. Ei sunt reci şi indiferenţi şi grâul va putrezi în pământ în condiţiile acestea. Nu poate răsări.

Aţi văzut cum s-au adunat baptiştii din sud, fiindcă denominaţiunea lor a crescut mai mult ca oricare alta? Dar anul trecut, catolicii au luat o mare parte din ei. Aţi citit în ziar? Sigur că da, dar nu vă temeţi, fiindcă îi va lua pe toţi şi îi va aduna împreună. Iar ei nu ştiu nimic. Consiliul bisericilor îi adună împreună. Atunci de ce vrei să fii acolo sau dincolo? Ce importanţă are unde eşti câtă vreme Îl respingi pe El? Nu folosiţi aceleaşi expresii denominaţionale ca şi cum aţi fi într-un singur loc? Unul este fiara, iar celălalt este semnul. Sunteţi tot acolo, aşa că nu are importanţă.

El şi-a pus sigiliul de aprobare, iar voi îl primiţi. Ea îi conduce drept spre Casa Albă, la Washington DC, şi în Consiliul Bisericilor. Acolo sunteţi. Preoţii ¡-au luat înapoi pe toţi, exact cum spune Biblia că vor face. (Fratele Branham bate de şase ori în amvon).

Aş fi vrut ca timpul să nu zboare aşa de repede. (Adunarea spune: „Nu te grăbi.”). Deci gândiţi-vă unde sunteţi. Uitaţi-vă la făgăduinţele timpului! El este respins din nou, pentru că bisericile din acest timp din urmă privesc la mirajul denominaţiunii. Şi pentru că trăiesc într-un miraj, nu vor secera nimic. Acesta este motivul pentru care nu vedeţi minunile.

Nu cu mult timp în urmă, am fost luat la întrebări de  un preot, fiindcă o tânără a alunecat de pe cale, s-a căsătorit cu un băiat catolic şi s-a dus la biserica catolică. Preotul m-a întrebat:  „Ai botezat-o?”

„Da, cu botezul creştin.”

„Episcopul vrea să ştie câteva lucruri.”

„Sigur că da.”

„Juri că spui adevărul?”

„Nu jur nimic,” am răspuns eu. „Dacă nu poate avea încredere în ceea ce spun, este în ordine, dar eu nu jur. Biblia spune: „Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;

nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui.

Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” (Matei 5.34-35,37). Deci va trebui să mă creadă pe cuvânt.”

„Bine,” a spus el. „Ai vorbit despre botezul creştin. Cum adică prin scufundare?”

„Acesta este singurul botez creştin. Am botezat-o în răul Ohio, am scufundat-o în apă în Numele lui Isus Hristos, apoi am scos-o afară. Am botezat-o în Numele Domnului Isus Hristos cu singurul botez care există.”

„Da, domnule,” a răspuns el, iar după ce s-a gândit puţin a continuat: „Ciudat! Ştii că biserica catolică a botezat la fel?” „Când?” am întrebat eu şi am continuat discuţia, iar la un moment dat el a spus: „Păi, noi suntem biserica originală!” Spunea aceasta pentru că acolo se află toate cărţile şi toată istoria. „Este adevărat,” am spus eu, „dar de ce nu mai faceţi şi astăzi aşa?”

„Noi avem putere să iertăm păcatele. Nu le-a spus Isus ucenicilor: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”? (Ioan 20.23).

„Da, domnule, aşa a spus,” am răspuns eu.

„Păi nu înseamnă că a dat autoritatea bisericii? Petru era capul bisericii.”

„Dacă zici că biserica poate ierta păcatele aşa cum a făcut Petru, vreau să-ţi spun ceva. Atunci când Petru a fost întrebat: „Ce să facem ca să fim mântuiţi?” a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre.” Ei bine, dacă faceţi şi voi aşa, voi merge cu tine.”

„Tu încerci să invoci un text,” a spus el.

„Acesta este Cuvântul,” am răspuns eu.

„Dumnezeu este în biserica Sa.”

„Dumnezeu este în Cuvântul Său, pentru că este scris că cuvântul oricărui om este minciună, dar Cuvântul Lui este Adevărul.” Vedeţi?

El nu avea cum să vadă aceasta, pentru că ei merg în întuneric. Şi protestanţii merg cu miile în aceasta. Priviţi-¡ cum le primesc crezurile şi obiceiurile şi merg cu ei! Dar Cuvântul vine şi Se dovedeşte prin manifestarea lui Isus Hristos, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Prin mirajul unui crez, ei merg drept în întuneric. Ei fac la fel ca în zilele lui Noe şi în toate timpurile, şi merg drept în întuneric. De ce? Pentru că au fost orbiţi de crezurile lor şi au respins Lumina.

O, în ce ceas întunecos trăim acum! Da, ei au respins Lumina veşnică a lui Hristos, iar ceea ce vedem este urmarea.

Denominaţiunile reci nu vor putea aduce Viaţa Cuvântului lui Dumnezeu, ci aduc doar viaţa denominaţiunii lor. Eu ¡-am mai spus acelui preot: „Mă duc cu tine, dacă biserica catolică procedează ca la început, la Rusalii, nu la Niceea.” Biserica nu a început niciodată la Niceea, Roma, ci la Rusalii. Vedeţi? Biserica a început la Ierusalim.

Oamenii aceia care erau robi, aveau Duhul Sfânt, iar stăpânii lor au văzut puterea şi lucrurile pe care le făceau: înviau morţi, vorbeau în limbi, scoteau draci, vesteau mai dinainte ce urma să vină. Prorocii care veneau în mijlocul lor înveliţi în piei de oaie şi mâncând ierburi, s-au dus între acei oameni mari, la Niceea, ca să stea pentru Cuvânt. Dar în cele cincisprezece zile sângeroase care au urmat, ei au acceptat ca şi crez formula: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” în locul învăţăturii Bibliei: „În Numele lui Isus Hristos.” Prin acel crez au venit bisericile protestante, toate având o concepţie falsă despre Duhul Sfânt, luând Cina şi bând vinul. În concepţia lor, „sfânta euharistie” este Duhul Sfânt; este ceea ce vă dă preotul vouă, dar Biblia nu spune că atunci când a venit ziua de Rusalii, ei s-au adunat acolo şi între ei a venit un preot cu gulerul alb şi le-a spus: „Scoate limba şi ia euharistia!” Nu, nu a spus aceasta şi nici: „Toţi cei care sunteţi adunaţi aici, să daţi mâna cu mine în semn de părtăşie, şi vă voi scrie numele în registru. Aduceţi numai o scrisoare de recomandare.”

Biblia spune: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Fapte 2.1-4). Apoi au ieşit pe stradă clătinându-se ca nişte oameni beţi, iar Maria era împreună cu ei sub impactul Duhului Sfânt. Oamenii râdeau de ei şi spuneau: „Sunt plini de must!” De ce vorbeau aşa? Pentru că erau orbiţi de un crez. Dar predicatorul Petru s-a ridicat şi le-a zis: „Oamenii aceştia nu sunt beţi. Daţi-mi voie să vă spun ce zice Scriptura că se va întâmpla. Aceasta este Lumina; Acesta este Cuvântul manifestat.” Amin.

Astăzi s-a întâmplat la fel, dar ei au dat din cap şi au plecat. Nu-¡ de mirare că El a spus: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

Este nevoie ca Hristos, Viaţa veşnică, să aducă Cuvântul la Viaţă, să-L adeverească şi să-L facă trup. Este nevoie de Duhul Sfânt ca să facă Cuvântul lui Dumnezeu viu.

Isus a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Citiţi în Marcu 16 şi vedeţi care a fost ultima însărcinare dată de El, bisericii: „Duceţi-vă în toată lumea.” Evanghelia nu a ajuns încă în toată lumea: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede, în toată lumea, şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Şi iată semnele care îi vor urma pe cei ce cred.” (Marcu 16.15-17).

Dacă vor da mâna cu predicatorul? Nu. Dacă vor fi nişte membri buni? Nu. „în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (v. 17-18). Oh, Doamne!

La cine să propovăduiască? „La orice făptură.” Cât de departe? „În toată lumea.” Până când? „Până când va veni El.” „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă altele mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

O, cum putem pleca de la aşa ceva? Acum suntem într-un întuneric mai mare decât au fost atunci. Mai am câteva versete la care aş vrea să ajung cât pot de repede. Noi suntem într-un întuneric mai mare decât au fost ei.

Ştiu că v-am obosit timp de o oră şi jumătate (Adunarea spune: „NU!”), dar aceste benzi merg afară. Vedeţi?

Noi suntem într-un întuneric mai mare decât au fost ei. De ce? Bisericile prinse în acest miraj sunt atât de înşelătoare încât arată ca şi cum ar avea Adevărul. Nu a spus Isus aceasta? Să vedem ce spune El în Matei 24.24: „În zilele din urmă se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Deci, va fi un grup ales, ieşit afară ca să fie Biserica din timpul din urmă, iar aceste organizaţii cu ceea ce numesc „adevărul” lor, vor fi atât de aproape de Adevăr, încât dacă ar fi cu putinţă ¡-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Sigur nu vei putea înşela un penticostal cu vreo învăţătură metodistă sau baptistă. Degeaba îi spui pentru că el ştie ceva mai mult. Şi nu vei putea înşela nici un baptist cu vreo învăţătură luterană. Înţelegeţi?

Dar nici cei care au primit Mesajul, cei aleşi, care văd Adevărul Cuvântului, nu mai pot fi înşelaţi de învăţături false ca „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” şi celelalte crezuri şi lucruri pe care le au organizaţiile.

Ce este aceasta? Înşelăciune. Ce face acest miraj? Conduce biserica organizată spre măcelul Consiliului. Când ea şi Roma se vor uni, va urma măcelul final. Când vor forma acel chip al fiarei, urmează măcelul final. Aceste miraje pe care le aveţi acum, îi vor conduce pe oameni acolo, asemenea unei capre. Capra conduce întotdeauna oile la abator. Aţi văzut în abatoare. Ea merge înaintea oilor şi le conduce spre măcel, apoi sare într-o parte şi le lasă să meargă mai departe. Aceasta face ea. Întotdeauna a fost aşa.

Caprele romane L-au condus pe Isus, Mielul lui Dumnezeu la junghiere. Aşa este. Dar în faţa întunericului prezent, noi vedem strălucind încă Lumina lui Dumnezeu. Ce recunoscători Îi suntem pentru aceasta!

Fiţi atenţi! Noi am văzut Lumina, Cuvântul Lui făgăduit, dovedit şi adeverit pentru acest timp. Este Adevărul, Lumina orei. Oh, Doamne! Sunt atât de bucuros, pentru că în El nu este nimic greşit! Nimic.

Nu cu mult timp în urmă, un predicator spunea că a fost jos în Florida şi acolo ¡ s-a defectat maşina. Avea un Chevrolet. S-a oprit la un mecanic să o repare, iar acesta a dus-o în atelier, a deschis capota, a intrat sub maşină şi a verificat totul, dar nu a reuşit s-o pornească. A încercat una şi alta, ¡-a pus un generator nou, dar tot nu a mers. Nu putea s-o pornească nicicum. La un moment dat, s-a apropiat de el un domn îmbrăcat elegant şi ¡-a zis: „Îmi permiţi să-ţi dau un sfat?” Mecanicul s-a abţinut să comenteze ceva şi a spus scurt: „Da.” Şi domnul acela ¡-a spus că ia cutare şi cutare piese, să le corecteze puţin şi apoi să încerce din nou. Mecanicul a făcut cum a spus el şi maşina a pornit. Surprins, el s-a întors spre acel bărbat şi l-a întrebat: „Cine eşti domnule şi cum de te pricepi?” Era inginerul proiectant, inginerul şef de la General Motors, cel care proiectase maşina.

Astăzi, când vorbim de metodişti, baptişti şi prezbiterieni, Mecanicul Şef, Proiectantul acestui pământ, Cel care a creat cerurile şi pământul şi a proiectat Biserica Sa, este aici!

Nu ştie El mai mult despre răpire decât ştie biserica metodistă sau baptistă?  El este Proiectantul şi ştie totul. El este îmbrăcat în puterea învierii Lui. Aleluia! Astăzi, El este printre noi în puterea învierii Lui.

El ştie cum să pună Biserica în ordinea răpirii, pentru că El a proiectat-o şi a pus toate părţile împreună în Biblie. Amin! Lăsaţi numai Cuvântul să curgă prin aceasta şi veţi vedea cum va lucra. Lăsaţi să curgă prin aceasta numai credinţa în Cuvântul Său făgăduit pentru astăzi şi veţi vedea cum lucrează. De ce? Pentru că El a proiectat acel lucru şi El a proiectat Biserica Sa prin Cuvânt. Aceasta îi pune împreună. Nu organizaţia metodistă, baptistă sau cea penticostală, ci Cuvântul Său, pentru că „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Da, domnilor. (Matei 4.4).

Ieşiţi din acel miraj, din acel întuneric, din acest ceas întunecos în care trăim acum! Mai am cinci minute. Cine va scoate micuţa Mireasă din acest întuneric? Cine o cunoaşte? Desigur, Proiectantul Şef. El o va scoate din această confuzie a mirajului. Metodiştii răspândesc un miraj, baptiştii răspândesc alt miraj, iar penticostalii altul; şi astfel avem în jurul nostru toate aceste miraje.

Şi aşa cum ¡-am spus şi acelui preot catolic, „Dacă sunteţi biserica originală şi aţi urmat doctrina celor de la Niceea, de ce nu aveţi puterea pe care a avut-o biserica de la început? De ce nu faceţi lucrările pe care le-au făcut ei, aşa cum a spus Isus?”

„Păi acum suntem mult mai mulţi oameni şi trăim într-o epocă diferită,” a răspuns el.

„Dar Cuvântul nu se schimbă, şi El a spus că aceste semne îi vor urma pe credincioşii din toate epocile. Biblia spune că „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece.” Asta-¡ tot.”

„Păi tu vorbeşti de Biblie,” a continuat el.

„Bineînţeles, vorbesc de Cuvântul care este Hristos.” Aşa este. Vedeţi?

În acest miraj, metodiştii arată mirajul lor, baptiştii îl arată pe al lor, prezbiterienii îl arată pe al lor şi astfel toţi cresc mai mari şi mai mari.

Unde este biata Mireasă? Sărmanul om aleargă la penticostalii unitarieni şi îşi trece numele acolo, dar după aceea vin alţii şi-¡ spun: „Tu trebuie să aparţii de noi, fiindcă dacă nu faci parte din biserica noastră, nu eşti în Mireasă; eşti un nimic.” Atunci se duce la „Adunarea lui Dumnezeu,” dar uitaţi-vă ce au ei! Priviţi! Se duce la baptişti, dar priviţi ce au şi ei! Ce să facă atunci sărmanul om? Iese afară, nu vă faceţi griji, pentru că Mireasa este afară.

               Cineva mi-a spus că în urmă cu câţiva ani se afla în New Mexico. Eu am ţinut atunci o întâlnire în Carlsbad Caverns. Aţi auzit de locul acela… Un bărbat, soţia lui şi câţiva copii s-au urcat în lift şi au coborât chiar în fundul peşterii. Când au ajuns acolo s-au stins toate luminile. Când au făcut aceasta s-a făcut un întuneric asemănător cu acela de la miezul nopţii.

          Eu am trăit acelaşi lucru odată aici, în aceste grădini, şi odată în Colorado, unde eram cu soţia mea. Ei au stins toate luminile, iar eu am întins mâna aşa, dar nu puteam să văd nimic.

O fetiţă care era acolo a început să strige. Ea era speriată de moarte pentru că era foarte întuneric. Sărăcuţa de ea încerca să se prindă de orice, încerca să-i strige pe tatăl şi pe mama ei, fiindcă nu putea suporta întunericul. Era într-adevăr foarte întuneric, un întuneric pe care acea fetiţă nu l-a mai văzut niciodată.

La fel este şi astăzi. Este un întuneric atât de mare încât nu ştii încotro s-o apuci. Te duci la metodişti, te duci la baptişti, te duci la prezbiterieni şi peste tot este acelaşi lucru; toţi mănâncă acea mană stricată şi cu viermi. Acelaşi crez: „Vino să ai părtăşie cu noi!” dar când te duci, nu-L vezi pe Hristos acolo.

Mulţi din aceste denominaţiuni sunt oameni cumsecade. Eu vorbesc aici despre sistem, nu despre oameni! Vedeţi, aceea este hrana lor, dar aici este hrană proaspătă!

Fratele acelei fetiţe a spus atunci: „Nu te teme, surioară, fiindcă aici este un Om care poate aprinde Lumina.” El poate face viu acest Cuvânt. Noi nu ştim cum vine şi nici când. Eu nu ştiu nimic despre aceasta, dar El este aici şi poate aprinde Lumina. Cum vom putea ieşi de acolo? Nu ştiu, dar El este aici şi poate aprinde Lumina. Şi aprinde Lumina făcându-Se cunoscut. Exact aşa.

Este nevoie de Hristos care aprinde Lumina şi risipeşte întunericul. El le separă; El îşi scoate afară micuţa Mireasă.Dumnezeu „Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.” (Fapte 15.14). Care este Numele Lui? Nu metodist, baptist, prezbiterian, luteran, ci Isus Hristos. Aşa este.

El este Lumina, Adevărul, şi în El nu este nici o umbră de întuneric. Când vine, El risipeşte întunericul, fiindcă este Cuvântul, şi Cuvântul este Lumina. Aşa este. Când a spus: „Să fie lumină!” Acela a fost Cuvântul care a devenit lumină. Şi de fiecare dată când El spune ceva, aceea este Lumina acelei epoci.

Acum El este aici, dar nu într-un miraj. Oamenii trăiesc într-un miraj, dar El este Cuvântul adeverit; este Lumina absolută pe timp de întuneric. Da, domnilor. Toate aceste lumini false, aceste miraje vor dispărea pentru că El este aici. Da, domnilor. Nu vă temeţi! Aprindeţi Lumina, Cuvântul Său făgăduit, fiindcă El este viu.

„…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea.” (Ioan 14.12). Atunci este Cuvântul. „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.21). Tatăl care L-a trimis a venit în El; şi Isus care vă trimite, vine în voi, iar lucrările pe care le-a făcut atunci, le face şi acum, pentru că Cuvântul este făcut trup, un trup omenesc, şi Se manifestă ca Lumina zilei. Priviţi! Aceasta este calea spre Lumină şi în Lumină, iar oamenii înţelepţi care nu sunt orbiţi de crezuri şi denominaţiuni, vor umbla în Lumina aceea. O, Doamne!

Cu siguranţă, aici este un om care poate aprinde Lumina! Cum? Prin adeverirea Cuvântului Său pentru această zi; Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a făgăduit Cuvântul pentru acest timp, este chiar aici cu noi.

Nu vă temeţi! Nu daţi atenţie la ceea ce fac ei, fiindcă dacă o faci, vei umbla în întuneric. Fiţi înţelepţi, pentru că aşa cum a spus Daniel: „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” (Daniel 12.3).

Nu vă temeţi! Poate vedeţi că este întuneric şi parcă toţi vă forţează. Aţi auzit declaraţia lor: „Toate bisericile acestea micuţe trebuie să intre înăuntru, altfel vor fi închise!” Ei vor face aceasta.

Acum, dacă am timp, voi atinge partea cea mai grea. Ei spun: „Vă vom închide!” Atunci va trebui să fii unul dintre ei, sau nimic. Ori eşti cu ei, ori nu vei putea face nimic: nici cumpăra, nici vinde. Asta-¡ tot. Atunci nu vei mai îndrăzni să te rogi pentru bolnavi, fiindcă dacă vei fi prins rugându-te pentru un bolnav sau pentru vreo problemă spirituală, vei fi supus pedepsei federale care trebuie executată. Acesta este adevărul. Vedeţi? Voi ştiţi aceasta. Este scris în hârtiile lor. Da, domnilor. Deci, ca să poţi sluji, trebuie să aparţii unui cult.

Fraţilor, daţi-mi voie să vă spun ceva. Este bine să aveţi chiar acum asigurarea că-L aveţi pe Hristos în inimile voastre cu adevărat, fiindcă vine un timp când veţi avea nevoie cu adevărat de El. Atunci sunteţi în afară. Să nu uitaţi că atunci când va fi pusă Pecetea, este pusă pentru totdeauna. Înţelegeţi? Deci, nu o faceţi! Să nu credeţi în acea unire şi intraţi repede în Hristos, Cuvântul. Da, domnule.

Adevereşte Cuvântul şi dovedeşte că este Lumina orei. Noi ştim că El este Lumina, pentru că este Lumina manifestată în trup.  Cum ştim aceasta? El era Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu era arătat, era adeverit atunci când a venit Mesia. Femeia de la fântână ¡-a spus: „Când va veni Mesia, va face aceste lucruri. Trebuie să fie Prorocul, Cuvântul care ne spune aceste lucruri mai dinainte.”

Şi El ¡-a răspuns: „Eu sunt Acela.” Vedeţi? Aceasta a fost destul. Lumina a strălucit peste Cuvântul făgăduit, Lumina era acolo, iar femeia a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva Acesta este Mesia? (Ioan 4.29). Asta a fost tot. Vedeţi? Pentru ea nu a contat ce spuneau ceilalţi, pentru că ştia că El era Mesia.

Să nu uitaţi că întotdeauna în vremurile de întuneric, Dumnezeu a avut Cuvântul care să separe Lumina de întuneric.

El L-a avut în zilele lui Luther, când biserica catolică avea totul. Atunci l-a trimis pe Luther ca o Lumină strălucitoare şi el a tras linia dintre Adevăr şi întuneric. Apoi, când luteranii s-au sucit, El l-a avut pe Wesley care a tras din nou linia între Lumină şi întuneric.

Când metodiştii, baptiştii şi prezbiterienii s-au împotmolit, El a trimis mesajul cincizecimii ca să separe Lumina de întuneric.

Dar penticostalii s-au întors şi ei în întuneric, în organizaţie, şi au acceptat crezuri şi celelalte lucruri, de aceea a venit ceasul ca acest Cuvânt să fie adeverit. Astfel, El trimite Lumina, Cuvântul manifestat ca la început şi Îl dovedeşte. Aici este Lumina şi El o separă ca întotdeauna de întuneric. Au trecut deja cele cinci minute, dar vreau să vă mai spun ceva.

Aici este prezent un Om! Să nu vă temeţi, indiferent ce spune cineva. Au fost zile când am ajuns în punctul în care nu am ştiut ce să fac mai departe, dar El este prezent întotdeauna. Prezenţa Lui care nu dă greş, este întotdeauna acolo şi El poate aprinde Lumina. Da, domnilor. El aşteaptă doar să vadă ce vei face, dar poate apăsa întrerupătorul oricând vrea. Da, domnilor.

Aici este un Om care poate aprinde Lumina. Cei care umblă prin valea umbrei morţii, unii dintre ei au cancer, alţii sunt în denominaţiuni moarte, alţii sunt în crezurile morţii, în tradiţiile morţii şi în tot felul de lucruri ale morţii. „Dar ei au văzut o mare Lumină.” Omul care a aprins Lumina atunci este Acelaşi care a spus la început: „Să fie lumină!” Acelaşi Dumnezeu, Acelaşi ieri, azi şi în veci, este prezent şi astăzi, aici şi acum. Nu vă temeţi, fiindcă El poate aprinde Lumina.

Nu vă temeţi când vine prigoana! Aici este o Lumină şi El a spus că poporul Lui nu va trece prin necaz pentru că îl va lua. Nu vor trece! Aşa a spus El: că nu vor trece, pentru că vor fi luaţi. „Cum este posibil, frate Branham, pentru că este îngrozitor de întuneric!” Nu contează cât de întuneric se face pentru că, nu uitaţi, aici este un Om care poate aprinde Lumina. El îşi va răpi Biserica.

Da, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au fost aruncaţi drept în cuptorul aprins, dar acolo era un Om care a putut porni aerul. Da, domnilor. Vârtejul de vânt care a coborât în ziua de Rusalii, a suflat toate adierile acelea, tot focul. Vedeţi, acolo era un Om care a fost numit: „Al patrulea Om.”

Astăzi este şi aici Unul! El este Acela! Aleluia. El are Lumina aprinsă în mână şi le arată celor care umblă prin valea umbrei morţii, o mare Lumină. Nu o refuzaţi! Primiţi-o în Numele  Domnului!

Noi vom umbla în Lumină, minunata Lumină

Vino unde stropii de har strălucesc

Zi şi noapte în jurul nostru strălucesc,

Isus Lumina lumii!

Veniţi, voi, sfinţii Luminii şi spuneţi:

„Isus este Lumina lumii!”

Atunci clopotele cerului vor suna:

„Isus, Lumina lumii.”

Ce este? Este Isus astăzi, Cuvântul adeverit. El este Cuvântul.

Noi vom umbla în această Lumină

O Lumină aşa minunată.

Vino unde stropii de har strălucesc

Zi şi noapte în jurul nostru strălucesc,

Isus Lumina lumii!

Să ne plecam capetele. Aş vrea să ştiu câţi de aici ar vrea să umble în această Lumină, sub călăuzirea Duhului Sfânt, Cuvântul adeverit de astăzi. Voi vedeţi manifestat Cuvântul pe care Dumnezeu L-a făgăduit pentru ziua de astăzi.

Nu este El Cel de la început? Era El Cuvântul? Fiul a fost născut; El era Cuvântul. El era Mesia, era Cuvântul adeverit. Cuvântul a spus sfârşitul încă de la început.

Şi pentru această zi este un Cuvânt, şi El este aici adeverind acel Cuvânt. În mijlocul întunericului, a confuziei şi a mirajului, crezul nu este de nici un ajutor. Isus a spus: „Dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, voi cu cine îi scoateţi?” Dar ei nu scoteau dracii afară. Vedeţi? „Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.” (Luca 11.20).

Haideţi să ne gândim la aceasta în timp ce vom ridica mâinile. Gândiţi-vă în linişte. (Fratele Branham murmură cântarea).

Aş vrea să vă spun ceva în timp ce continuă cântarea. În fiecare epocă s-a întâmplat la fel. Ce au păţit cei care au respins Lumina în zilele lui Noe? Au intrat sub judecata lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat cu Faraon în zilele Luminii rugului aprins care era în Moise? A ajuns în marea morţii. Ce s-a întâmplat cu Datan, care a început bine, dar apoi a respins Lumina? L-a înghiţit pământul. Ce s-a întâmplat de-a lungul epocilor Bisericii cu cei care nu au vrut să umble în Lumina zilei lor?

Tot timpul este Isus. În zilele acelor bărbaţi era Isus, iar astăzi este acelaşi Isus, pentru că El este Cuvântul şi Cuvântul face Lumină; este Lumina zilei.

Gândiţi-vă în timp ce vă întrebaţi sinceri: „Oare eu umblu în Lumină?”

Să cântăm din nou. (Fratele Branham şi adunarea murmură cântarea: „Isus, Lumina lumii.”). Ridicaţi-vă în picioare.

Mă rog Tatălui ceresc să îngăduie ca acest Mesaj să pătrundă adânc în inimile oamenilor care sunt prezenţi şi a celor care ascultă benzile. Fie ca Lumina să iasă din Cuvânt şi să aducă la suprafaţă Sămânţa care a fost hotărâtă mai dinainte şi care este îngropată în aceste miraje ale denominaţiunilor. Fie ca ei să vadă ca şi Nicodim, chiar dacă ar trebui să vină noaptea ca să vadă Lumina. Îngăduie aceasta, Tată.

Îngăduie să vină această lucrare mare a Pietrei care este tăiată din munte fără ajutorul vreunei mâini. Ea va zdrobi aceste împărăţii ale neamurilor, atât pe cele spirituale, cât şi pe cele naturale. Dar Piatra va acoperi întregul pământ; va fi o lucrare de curăţire. Cei care au fost zdrobiţi de acea Piatră, au fost îngropaţi în pulbere, dar cei care au stat pe această Piatră, vor avea o temelie solidă.

O, Hristose, lasă-mă să mor pe această Piatră a Cuvântului Tău, ca un slujitor al Tău. Şi aşa cum au stat acei luptători de partea lui David, lasă-mă să stau şi eu astăzi de partea acestui Cuvânt, în timp ce văd cum este respins şi dat la o parte de denominaţiuni. Dă-ne putere şi curaj, dă-ne Duhul Sfânt ca să rezistăm în orele care devin tot mai întunecate şi mai întunecate.

Ajută-ne să ne amintim întotdeauna că Tu eşti prezent să aprinzi Lumina. Tu poţi s-o aprinzi la orice oră doreşti, Tată. Tu ai spus: „Eşti Lumina lumii!” de aceea Te rugăm să faci ca Luminile noastre, care sunt în slujba Ta, Doamne, să strălucească pentru alţii ca să poată vedea, zi de zi, Lumina Evangheliei în care trăim, şi să reflectăm Viaţa lui Isus Hristos aşa cum a fost El pe pământ: plin de smerenie şi bunătate, dar cu Cuvântul trăind în El. Îndură-Te, Tată, pentru că Te aşteptăm pe Tine, Cel cu întrerupătorul în mână. Tu ţii pământul în mâna Ta; ţii toate lucrurile prin Cuvântul Tău.

O, Tată, ajută-ne să primim Cuvântul, astfel încât aceasta să fie dorinţa şi mărturia fiecărei inimi de aici.

Tată, în timp ce David cânta acele cântări, ele au devenit prorocii şi Tu le-ai recunoscut ca prorocii. Te rugăm să faci ca în timp ce vom cânta şi noi, Doamne, şi în inimile noastre să fie aceasta: „Noi vom umbla în această Lumină.” Îngăduie aceasta, Doamne.

Aceasta este o Lumină minunată, este Cuvântul; este Hristos viu printre noi. Nu ce a fost, ci ceea ce este, şi noi ştim că El a reflectat ceea ce este El. De aceea Ta rugăm, Tată, să faci ca oamenii să înţeleagă şi să umble în această Lumină minunată, fiindcă o cerem în Numele lui Isus.

Să mai rămânem puţin şi să cântăm. Aici este o audienţă amestecată, formată din prezbiterieni, metodişti, catolici, etc, de aceea vreau să vă fie clar că eu nu vorbesc împotriva oamenilor care trăiesc în aceste miraje. Tot ce am făcut, a fost să vă dovedesc cu Biblia că toate acestea sunt doar nişte miraje. Dacă n-ar fi aşa, Hristos ar lucra cu ei aşa cum a făgăduit, dar ei au refuzat Lumina. Vedeţi? Şi ce găseşti între ei? „Aderare la o biserică şi recitarea unui crez.” Şi ce se dovedeşte la capătul drumului? Că au avut un fals, un miraj.

Hristos este Cuvântul, Lumina. Trăiţi în El cât timp mai puteţi! De ce trăiţi? Ca să muriţi. De ce lucraţi? Ca să mâncaţi şi mâncaţi ca să trăiţi. De ce trăiţi? Ca să muriţi.

De ce nu vreţi să trăiţi ca să trăiţi? Şi singura cale ca să trăiţi este să acceptaţi Cuvântul, fiindcă „Omul nu va trăi numai cu pâine,” pentru care muncim aici cu sudoarea frunţii, ci: „cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu a fost adeverit chiar aici, înaintea noastră, prin Duhul Sfânt. Nu vreţi să trăiţi prin El?

În timp ce vom cânta, să rămânem pe loc, să-l prindem de mână pe cel de lângă noi şi să spunem: „Frate, vino să umblăm în această Lumină!” Vreţi? Rugaţi-vă unul pentru celălalt în timp ce daţi mâna cu el sau ea. Dacă se poate, închideţi ochii în timp ce cântăm. (Fratele Branham cântă împreună cu adunarea).

Ţineţi capetele plecate. Vă amintiţi că în timpul călătoriei, Israel a mâncat în fiecare zi mană proaspătă şi a umblat în Lumina Stâlpului de Foc. Acel Stâlp de Foc era Isus Hristos. Aşa spune Biblia. El este şi astăzi cu noi; Îl avem cu noi. Noi ştim că acelaşi Stâlp de Foc este cu noi, făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut la început, ca să împlinească Cuvântul Său.

Când vom pleca de aici, să rămânem cu cântecul acela în inimă şi roţile să-l murmure. Înainte de a cina, plecaţi-vă capetele şi mulţumiţi-¡ lui Dumnezeu că ne-a trimis Lumina duhovnicească, Cuvântul Lui, ca hrană pentru suflet. Căci „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Continuaţi să murmuraţi această cântare acasă, printre oameni şi ne vom întâlni din nou la ora şase şi jumătate pentru numerele de rugăciune. Ne vom revedea atunci. Până atunci, să ne plecăm capetele, iar eu îl invit pe fratele Neville să vină aici şi să elibereze adunarea după un cuvânt de rugăciune.

– Amin –