ADEVĂRATA PECETE A PAȘTELUI

La serviciul de dimineaţă, de la răsăritul soarelui, fratele Neville ne-a adus un minunat mesaj de Paşti. Ştiu că nu este confortabil să staţi în picioare, dar avem foarte puţine locuri pe scaune. Tocmai am fost întrebat dacă se poate deschide partea din spate, ca să poată fi aşezaţi oameni şi în spaţiul destinat pentru botez, iar eu am fost de acord să se facă aceasta.  Este într-adevăr un loc foarte bun pentru ei, aşa că în câteva minute vor fi trase perdelele. Cred că vor sta în jurul bazinului. Bazinul este plin cu apă, dar văd că se fac ceva pregătiri, ceea ce înseamnă că în câteva minute se va putea sta şi acolo.

Sărbătoarea Paştelui este o zi măreaţă pentru fiecare dintre noi, toţi o iubim mult. Vom încerca să nu vă ţinem prea mult. Aş vrea să fac câteva anunţuri. Pentru cei din afara oraşului, vreau să anunţ că următoarele noastre servicii vor fi duminica viitoare. Vom începe la Bloomington, Illinois, la Colegiul Metodist de acolo şi vor continua câteva duminici, după care vom avea un mic dejun cu predicatorii. Într-o dimineaţă, voi vorbi la corpul studenţesc din colegiu şi din câte am înţeles, va fi şi un mic dejun acolo.

Aceasta se va întâmpla din data de 23 până în ultima duminică a lunii. Ce este aceasta? (Fratele Neville spune: „Există un anunţ despre aceste adunări şi este pus chiar acolo, frate.”). Oh, da! Atunci s-a făcut deja public. Este foarte bine.

Din câte am înţeles aseară, cei din Chicago nu pot obţine auditoriul Lane Tech, ceea ce înseamnă că vom avea un alt auditoriu care se află la zece minute de Lane Tech. Desigur, se va anunţa totul din timp. Apoi, vom merge sus în Columbia Britanică, iar de la întâi până în patru iulie, vom fi în Miami, Florida.

S-au pus întrebări cu privire la marea adunare din cort. Dacă va avea loc, aş vrea să fiţi prezenţi toţi cei care puteţi, la Washington, la Capitoliu, pentru o adunare. Va fi prima mea adunare în cort. Domnul mi-a promis că mă va întâlni în acel loc micuţ într-o întâlnire ţinută în cort. S-au făcut multe planuri în legătură cu aceasta. Oamenii de afaceri de acolo ne-au sunat şi ne-au spus că vor rezerva marele auditoriu Convention Hall, unde am mai vorbit, sau vor instala un cort mare. De îndată ce unul dintre ei mi-a spus: „un cort mare,” în inima mea s-a aprins ceva, fiindcă s-ar putea ca acesta să fie locul în care va avea loc adunarea, la Capitoliu. Noi vă vom anunţa, pe măsură ce Duhul Sfânt ne va conduce în direcţia hotărâtă de El.

Am înţeles că sunt câţiva bebeluşi care au fost aduşi aici din afara oraşului şi pe care părinţii lor vor să-i închine Domnului. Foarte mulţi oameni îşi duc copiii să fie stropiţi. Eu nu am nimic împotrivă, dar stropirea nu este biblică nici pentru bebeluşi, nici pentru adulţi. Înţelegeţi? Stropirea este doar o formă ecleziastică adoptată de prima biserică catolică, fiind preluată apoi şi de protestanţi. Dar nu există nici un text biblic care să vorbească despre stropirea adulţilor sau a bebeluşilor. Astfel, pentru că noi dorim să stăm cât putem de aproape de Scriptură, în Biblie copilaşii au fost aduşi la Domnul, iar El i-a luat în braţe, i-a binecuvântat şi a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine…” (Matei 19.14). Aceasta este ceea ce încercăm să facem noi: să urmăm poruncile Domnului aşa cum au fost date. Deci, vom chema bătrânii bisericii, vom sta în jurul copilaşilor şi-i vom închina Domnului.

Pianistul să cânte: „Aduceţi-i înăuntru,” iar mamele care au micuţi, să vină şi să stea aici în faţă. Fratele Neville şi câţiva dintre bătrâni să vină să stea aici cu mine în timp ce îi vom închina pe aceşti micuţi Domnului.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru

Aduceţi-i înăuntru de pe câmpurile păcatului

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru

Aduceţi-i pe micuţi la Isus.

Aceasta este modalitatea prin care mamele își închină copiii Domnului. Ce timp minunat este pentru botez şi predare în această dimineaţă de Paşti, în acest timp al învierii! Să cântăm din nou în timp ce vin şi ceilalţi.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru

Aduceţi-i înăuntru de pe câmpurile păcatului

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru

Aduceţi-i pe micuţi la Isus.

Prieteni, eu ştiu că fiecare dintre ei este cel mai frumos copil din lume. Ştiu aceasta. Ei sunt nişte comori micuţe cu care Dumnezeu v-a binecuvântat şi v-a dat responsabilitatea să-i creşteţi. Întotdeauna am spus şi le-am spus şi mamelor să repete aceasta. Noi ştim că avem patru Evanghelii scrise: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, dar există şi o a cincea Evanghelie care nu este scrisă, iar aceasta este mama. Ea primeşte copilaşul înainte ca învăţăturile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan să ajungă la ei. Aşadar, responsabilitatea este pusă pe umerii mamelor şi a taţilor ca să-i crească pe aceşti copilaşi pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi sunt sigur că aceasta este şi dorinţa inimilor voastre.

Noi îi luăm pe copilaşii voştri în braţe, îi aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi îi predăm lui Hristos. Bătrânii şi cu mine vom veni în faţă, iar voi să ne spuneţi numele. Ştiu că soţia mea este puţin geloasă pe mine când fac aceasta.

Lisa Ann Mitchell. Oh, oh! Lisa Ann Mitchell este o comoară în braţele oricui. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, în calitate de slujitori ai Tăi, o ridicăm pe Lisa Ann Mitchell la Tine, în Numele Domnului Isus Hristos. O închinăm Ţie şi cerem viaţa ei pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Facem aceasta pentru că aşa am fost însărcinaţi de Domnul nostru şi ne rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

H.A.E.J. Junior, care trage un pui de somn. Să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc,  ridicăm acest copilaş spre Tine şi Te rugăm, dacă Isus mai zăboveşte, să faci din el un mare slujitor al lui Dumnezeu. Mama lui Ţi-l încredinţează Ţie, iar noi îl aducem înaintea Ta în Numele Domnului Isus, ca să-l binecuvântezi şi să binecuvântezi şi casa în care l-ai dăruit. Îngăduie ca el să fie ridicat pentru gloria lui Dumnezeu, în timp ce-l predăm Domnului Isus Hristos. Amin.

Sunt foarte atent pentru că întotdeauna mi-e teamă să nu-i rănesc pe aceşti micuţi. Aici avem un alt micuţ. Care este numele lui? Deborah Myers. Micuţa Deborah Myers are ochii larg deschişi în dimineaţa aceasta. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, Ţi-o aducem pe micuţa Deborah Myers şi Te rugăm să reverşi binecuvântările Tale peste ea în timp ce-o predăm Domnului, pentru că mama şi tatăl ei au adus-o aici, iar noi facem aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus care i-a binecuvântat pe copii şi a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine.” Ţi-o încredinţăm pe micuţa Deborah pentru o viaţă închinată în slujba Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Cine urmează acum? În ordine, domnule. Această tinerică… Sarah Ruth. Micuţa Sarah Ruth Wheeler. Este dulce.

Tatăl nostru ceresc, aducem înaintea Ta acest copilaş scump care a fost pus în braţele Tale pentru a fi închinat Ţie, iar noi stăm cu capetele şi inimile plecate şi Îţi mulţumim pentru ea. Te rugăm s-o binecuvântezi cu o viaţă în slujba Ta, pentru că Ţi-o închinăm Ţie în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Am terminat. Ea s-a uitat la mine ca şi cum ar fi întrebat: „Mai este ceva?” În ordine.

Iată încă o fetiţă dulce. Care este numele ei? Mica Ungren. Ce drăguţă este! Ce faci tu? Este suspicioasă şi vrea să ştie ce se petrece. Să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, în această dimineaţă de Paşti stăm înaintea Ta şi Îţi încredinţăm acest copilaş minunat. O încredinţăm Domnului Isus Hristos pentru o viaţă în slujba Sa. Doamne, Te rugăm s-o binecuvântezi astfel încât, dacă este posibil, să trăiască până la venirea Domnului. Te rugăm s-o foloseşti în slujba Ta, în timp ce Ţi-o încredinţăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Care este numele ei? Melynda. Micuţa Melynda Ungren. Doresc să te vadă şi ei, micuţă Melynda, pentru că eşti frumoasă. Să ne plecăm capetele.

Doamne Tată, Ţi-o încredinţăm pe această domnişoară micuţă, pentru ca viaţa ei să fie o viaţă în slujba Ta. Te rugăm să Te înduri şi să faci din ea o slujitoare a Ta, ca să Te slujească şi să împlinească scopul pentru care s-a născut. Ţi-o dăruim Ţie în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să vedem… Ce faci? Cum eşti în dimineaţa aceasta? Care este numele ei? Jamie Lynn Daulton.

Tatăl nostru ceresc, o aducem înaintea Ta pe această micuţă dulce şi Te rugăm s-o binecuvântezi. Te rugăm să binecuvântezi casele acestor copilaşi, şi fie ca ei să fie crescuţi în Cuvântul Tău, pentru o viaţă în slujba Ta. Ţi-o încredinţăm pe această micuţă în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Ce faci? Care este numele ei? Teresa Cabert. Priveşte aici, Teresa. Nu este o scumpă? Toţi copilaşii aceştia sunt nişte scumpi.

Tată ceresc, Ţi-o predăm pe micuţa aceasta scumpă, pe care părinţii ei au adus-o aici. Noi ridicăm acest copilaş spre Tine, şi Ţi-l încredinţăm pentru o viaţă în slujba lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră, şi să-ţi binecuvânteze micuţul în timp ce ne rugăm. Ochi albaştri, iar acum ochi căprui. Cum se numeşte? Cynthia. Micuţa Cynthia.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta Ţi-o predăm pe această fetiţă. Îngăduie să trăiască o viaţă lungă şi în slujba Ta. Cei dragi ai ei au pus-o în braţele mele ca să Ţi-o închin Ţie. O aduc în faţa bătrânilor, o pun înaintea lui Dumnezeu şi o închin în slujba Domnului în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Acesta este foarte micuţ. Meda, ar trebui să fii aici să-l ţii pe acest micuţ în braţe. Întotdeauna mă tem să nu-l frâng. James Bliss. Este un micuţ care pare înţelept, nu-i aşa?

Tată ceresc, Ţi-l încredinţăm Ţie pe micuţul James. Îngăduie să fie la fel ca cel de la care îi provine numele, Iacov din Biblie, care a dat dovadă de înţelepciune în sfaturile aduse în slujba Domnului. Te rog să-l binecuvântezi cu o viaţă în slujba Domnului. Binecuvântează casa din care provine şi fie ca el să fie crescut în Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce noi îl închinăm în slujba Domnului, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Care este numele micuţei? Vino aici, scumpo. Tammy Brown. Micuţa Tammy Brown. Tatăl şi mama ei au fost botezaţi în dimineaţa aceasta. Să ne plecăm capetele.

Tată, aducem acest copilaş înaintea Ta. Îmi imaginez că aşa arătau şi copilaşii pe care i-au adus mamele la Tine, când erai în călătoria Ta timpurie. Ţi-o încredinţăm Ţie, Doamne. Din câte am înţeles, părinţii ei s-au botezat în dimineaţa aceasta în Numele scump al Domnului Isus. Acum casa ei va fi în ordine. Te rog s-o binecuvântezi şi să-i dai o viaţă în slujba Ta, în timp ce Ţi-o închinăm în Numele lui Isus Hristos, Fiul T

ău. Amin.

Mulţumesc. Oh, aşteptaţi! Îmi pare rău, dar nu l-am văzut. Ce bărbat vrednic! Pot să te ajut? În ordine. Care este numele micuţului? Danny Johnson, Danny William Johnson. Oh, vai, arată ca un predicator, nu-i aşa?

Tată ceresc, îl aducem la Tine pe acest băieţel. Poate el este prea mic pentru a înţelege ce facem noi aici, dar în ceruri există un Dumnezeu care priveşte în jos şi El ştie ce port în braţele mele. Doamne, Ţi-l încredinţez Ţie, aşa cum mama lui l-a pus în braţele mele. Venim la Tine prin credinţă, în Numele lui Isus Hristos, îl pretindem ca un trofeu pentru slava Domnului şi îl închinăm Domnului, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ce fetiţă scumpă vine aici! Aceasta este cea mai frumoasă rochiţă şi pălărie pe care le-ai purtat vreodată. Adler, Ellene Gail Adler. Ce fetiţă frumoasă!

Tată ceresc, înalţ spre Tine această comoară a căminului părinţilor ei, această fetiţă care a venit în lume. Cei dragi au adus-o aici ca să fie închinată în slujba Ta, fiind conştienţi de aceste zile rele în care trăim. Noi pretindem acest copil, ca un trofeu pentru Dumnezeu şi îl închinăm în slujba Domnului, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Domnul să te binecuvânteze, scumpo!

Aici avem un predicator. De fapt sunt doi; sunt gemeni? Cinci şi opt ani. Care este numele acestuia? Johnny din Richmond, Virginia.  Îmi amintesc de tine, chipul tău, dar nu-mi amintesc cum te numeşti. În ordine. Ştiam că el vine în casa potrivită. Numele lui este John, Johnny.

Tată ceresc, îl aducem înaintea Ta pe acest băieţel, Johnny, şi ne punem mâinile peste el, pentru că aşa ai procedat şi Tu. Tu Ţi-ai pus mâinile peste el, iar noi îl binecuvântăm şi cerem viaţa lui ca un trofeu al harului lui Dumnezeu şi îl închinăm în slujba lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin. Fii binecuvântat, micuţule!

Lewis. Acesta este Lewis. Tată ceresc, Ţi-l aducem pe acest băieţel, Lewis. Tatăl lui l-a adus aici ca să fie închinat în slujbă în casa Domnului. Ne amintim de zilele când Ana a mers în Templu şi s-a rugat, iar Domnul i-a dat un copil. Apoi, ea l-a adus înapoi şi l-a închinat Domnului. Aceasta fac şi aceşti oameni, astăzi: îşi aduc copilaşii, comorile lor, şi Ţi-i închină Ţie. Preotul Eli l-a luat şi l-a crescut şi el a devenit un profet.

În dimineaţa aceasta, noi îl predăm pe micuţul Lewis în slujba Dumnezeului celui Atotputernic, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Fii binecuvântat, fiule. Mă bucur să vă văd în dimineaţa aceasta aici, din Richmond, Virginia. Domnul să vă binecuvânteze.

Aceasta este tot? În ordine. Nu se ştie, dar poate am închinat Domnului mulţi micuţi misionari şi un predicator, în dimineaţa aceasta. Nu putem şti. Totul rămâne în mâinile Celui Atotputernic.

Vreau să anunţ că în cadrul serviciului din seara aceasta avem şi Cina. Dacă n-aţi fost niciodată la unul din serviciile noastre de Cină, aveţi ocazia s-o faceţi acum şi să asistaţi şi la spălarea picioarelor.

Aici sunt şi câteva batiste pentru care trebuie să mă rog.  Una aparţine fratelui Grimsley, fratele nostru de aici din biserică. Celelalte nu ştiu ale cui sunt, dar noi trimitem sute şi sute de batiste în toată lumea. Vreau să mă rog pentru ele înainte de a începe să mă rog pentru bolnavi. Mai întâi aş vrea să vorbesc puţin, ca o scurtă continuare a Mesajului de Paşti. Dar înainte de a ne apropia de Cuvântul lui Dumnezeu să ne apropiem de El prin rugăciune.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta glorioasă Îţi suntem recunoscători pentru însemnătatea ei: învierea şi dovada pecetluirii credinţei noastre, prin faptul că în urmă cu două mii de ani, Isus Hristos a înviat din morţi şi S-a arătat Bisericii viu pentru veci de veci. Îţi suntem recunoscători că după două mii de ani putem să ne bucurăm de această părtăşie, ca apostoli ai unui Hristos înviat.

Doamne, îngăduie ca prezenţa Ta să fie atât de puternică în dimineaţa aceasta încât fiecare persoană de aici, care nu este salvată, să-L accepte pe El ca Mântuitor personal. Îngăduie, de asemenea, ca cei care nu au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, să-L primească în această zi. Cerem ca El, care în marea Sa îndurare a vindecat bolnavii, să vină atât de aproape de oameni, încât credinţa lor să fie puternică şi să biruiască necredinţa, astfel ca cei bolnavi şi în nevoie să primească vindecarea şi izbăvirea.

Doamne, Te rugăm să-l binecuvântezi pe cel care încearcă să explice Cuvântul Tău referitor la înviere. Doamne, binecuvântează-i pe predicatorii de pretutindeni, pe copiii Tăi, pe slujitorii Tăi din ţară şi din toată lumea. Doamne Isuse, vino repede, pentru că vedem norii care plutesc în aer şi ştim că este pe cale să se întâmple ceva măreţ. Pregăteşte poporul Tău. Ajută-i să ia Sabia Adevărului, să-şi potrivească armura, să-şi pună coiful, să se încalţe cu râvna Evangheliei, şi mai presus de toate, să ia scutul credinţei şi să meargă mai departe. Dă-ne aceasta, Doamne, pentru că se apropie nori de război. Binecuvântează-ne şi pregăteşte-ne, pentru că din câte ştim, Îl vom vedea în curând pe Isus. Ajută-ne să fim pregătiţi de plecare, când va veni timpul acela. Ajută-ne să fim pregătiţi în inimile noastre, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău, pentru că Cuvântul Tău este Adevărul. Amin.

Cei care doresc să citească cu mine din Scriptură, să deschidă la Luca 24. Cu voia Domnului, aş vrea să citesc o porţiune destul de lungă, ca să obţin o bază pentru ceea ce voi spune în următoarele câteva minute. Dacă este cald, staţi cât mai confortabil, iar eu voi încerca să termin cât pot de repede.

Vreau să vă spun că apreciez mult loialitatea voastră de a fi aici. Mulţi oameni spun că Evanghelia şi-a pierdut atracţia, dar faptul că vedem oameni care vin din întreaga ţară şi stau într-un loc în care-i dor picioarele, pentru un serviciu al Domnului, dovedeşte că Dumnezeu are încă un popor care doreşte în inima lui să-L vadă. Adevărul este că Evanghelia Domnului Isus Hristos, aşa simplă cum este ea, este cea mai mare putere care a zguduit vreodată pământul, şi aceasta pentru că Evanghelia nu este doar Cuvântul, ci şi puterea şi manifestarea Duhului Sfânt. Fie ca El să ne dea toate aceste lucruri în timp ce citim din Luca 24.36-53:

„Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”

Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.

Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?

Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

(Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)

Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.

Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”

Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.

Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.

Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.

Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”

El i-a dus până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.

Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.

După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.

Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.”

Dacă ar fi să iau un titlu de aici, l-aş numi „Adevărata Pecete a Paştelui”. Cum am ajuns la aceasta? Cu o săptămână în urmă, când eram în drum spre Georgetown, un orăşel din apropiere de New Albany, am văzut nişte băieţi care duceau daruri pentru peceţile de Paşti. Atunci m-am gândit: „Ce este o pecete a Paştelui? Cu siguranţă înseamnă cu mult mai mult decât pentru ceea ce aduc daruri aceşti băieţi.” Apoi m-am gândit: „Ce fac ei cu aceste peceţi şi cu contribuţia care se ia pentru ele?” Desigur, aceste peceţi se pun pe scrisori şi pe alte lucruri. Fiecare oferă cât doreşte pentru ele, după care sunt duse la oamenii din spitale, care au tuberculoză şi alte boli, şi sunt puse într-un loc până când se termină.

M-am gândit că Paştele are ceva mai mult decât această pecete. Înseamnă mult mai mult decât a pune o persoană în spital ca să se simtă bine.” Şi aceasta este bine, nu am nimic împotrivă. Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze, fiindcă este un lucru minunat. Dar s-ar părea că trebuie să meargă mai departe, având în vedere că Paştele a însemnat atât de mult pentru biserica creştină şi pentru moştenirea creştină: este Pecetea învierii. Cum ar putea să-i ia locul un mic timbru poştal? Nu se poate. Aşadar, am început să mă gândesc: „Ce este Pecetea Paştelui?” Astfel, mi-a venit acest gând să vorbesc în dimineaţa aceasta despre Pecetea Paştelui.

Paştele are Peceţi, acestea regăsindu-se în toată Biblia. Le găsim, şi sunt tot atât de vechi, pe cât este de veche Biblia. O primă Pecete a Paştelui o găsim în grădina Edenului. Noi ştim că orice lucru din Biblie merge înapoi în Geneza, pentru că totul a început acolo. În continuare, m-am gândit de ce este atât de respinsă această Pecete a Paştelui, de ce o refuză oamenii? De ce este atât de condamnată? Apoi, m-am gândit că nu a fost condamnată întotdeauna şi că nu toţi oamenii fac aceasta, ci Dumnezeu a făcut astfel o cale prin care omul este pus într-o poziţie în care este forţat să ia o decizie. Omul nu poate trăi pe pământ fără să ia o decizie, pentru că Dumnezeu aduce această problemă în faţa lui. Este un timp când trebuie să luaţi o decizie în ceea ce priveşte educaţia, apoi cu cine vă veţi căsători. Voi trebuie să luaţi decizii cu privire la diferite lucruri.

În grădina Eden, unde au fost numai doi băieţi, omul a fost forţat să ia o decizie. Eu cred că acest lucru a fost lăsat, pentru ca omul să-şi arate adevărata culoare, să arate ce este el, să arate ce este în el.

Apoi a venit timpul în care Cain şi Abel au fost nevoiţi să ia o decizie, pentru că sosise timpul închinării şi fiecare băiat s-a îngrijit să aducă o jertfă Domnului. Dacă observaţi, între bine şi rău există o foarte mică diferenţă. Astfel, a fost profeţit că în zilele din urmă răul va fi atât de aproape de bine, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Cei doi băieţi au venit la altare ca să se închine. Mă gândesc câte altare sunt în dimineaţa aceasta prin biserici, altare peste care sunt puse flori frumoase. Aceasta este în ordine, nu am nimic împotriva lor, dar aceasta pare a fi sfârşitul închinării; florile puse pe altar, o biserică frumoasă, decoraţiuni frumoase, sau altceva de felul acesta, par să încheie totul.

Într-un fel, aceasta s-a şi întâmplat cu Cain, pentru că el a adus pe altarul său din roadele câmpului, apoi a făcut o slujbă înaintea lui Dumnezeu; dar jertfa lui a fost respinsă pentru că nu a venit pe calea dreaptă şi precisă pe care i-a cerut-o Dumnezeu. El şi-a adus jertfa şi a fost la fel de religios ca fratele său, dar a fost respins. Şi pentru că a fost respins pe partea duhovnicească, a devenit gelos şi l-a urât pe fratele său.

Aceasta este în om; el nu poate să se abţină să scoată la suprafaţă ceea ce este, pentru că aşa s-a născut. Omul este reprezentat în cer ca păcătos, de către un păcătos. Eu am vorbit nu demult despre aceasta, iar cineva mi-a zis:

„Nu este corect! Dacă sunt reprezentat de neascultarea unui om, nu am nici o şansă.”

„Acesta este adevărul,” am răspuns eu. „Tu te-ai născut păcătos, dar eşti reprezentat; eşti condamnat prin reprezentare.”

„Păi, acest lucru pare foarte crud!”

Aşa este, dar întoarceţi-o pe partea cealaltă, şi atunci veţi vedea că suntem rânduiţi la Viaţă veşnică tot prin reprezentare. În timp ce un om ne-a reprezentat la moarte, un alt Om ne-a reprezentat la Viaţă veşnică, cu alte cuvinte, ne-a pus din nou în faţa tronului. Astfel, fiecare fiinţă umană vine înapoi în acelaşi loc pentru a face alegerea.

Dar lăcomia care a existat întotdeauna; răul care a încercat tot timpul să înăbuşe binele, a început în Eden şi s-a perpetuat de-a lungul epocilor. A venit şi a intrat în politică, în biserică, în viaţa de familie: lăcomia, încercarea de a stăpâni şi de a distruge, încercarea de a prelua puterea, de a împinge binele afară. Noi vedem că acest rău lucrează pretutindeni şi a făcut tot timpul acelaşi lucru: a încercat să conducă şi să subjuge.

Răul acesta a lucrat tot timpul, în Vechiul Testament, în zilele profeţilor. Mi-am notat multe exemple, dar nu voi avea timp să intru la ele. În zilele profeţilor s-a întâmplat la fel ca în grădina Eden: adevăratul Glas al lui Dumnezeu, adevărata închinare la Dumnezeu a fost condamnată şi scoasă afară, iar cel neprihănit a fost omorât de cel rău. La început, Glasul lui Dumnezeu a fost redus la tăcere de lăcomie şi gelozie, iar de atunci, acest lucru s-a repetat iar şi iar în biserică.

Dar dacă observaţi, de îndată ce glasul lui Abel a fost redus la tăcere, prin moarte, Dumnezeu l-a ridicat pe Set pentru a-i lua locul. Aceasta nu era altceva decât o umbră a Paştelui, a învierii, un înlocuitor până când avea să vină învierea.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Şi-a ţinut Glasul viu prin profeţi. Ei au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, iar oamenii i-au omorât cu pietre. Dar de îndată ce era omorât unul cu pietre şi îndepărtat, Dumnezeu avea grijă să ridice altul. Ei aveau să-l omoare cu pietre şi să-l îndepărteze şi pe acela, dar Dumnezeu ridica altul şi apoi altul. În felul acesta, El Şi-a ţinut Glasul viu înaintea oamenilor, din Eden până astăzi.

Noi am văzut că de îndată ce a realizat ce a făcut, Cain a ieşit din prezenţa lui Dumnezeu şi a fost pecetluit departe de El, primind un semn de recunoaştere. Biblia spune că el a ieşit din prezenţa lui Dumnezeu pecetluit, însemnat şi a locuit la răsărit de Eden. Ce lucru cumplit a făcut Cain din pricina geloziei şi pentru că nu a vrut să fie împăcat cu Dumnezeu pe aceeaşi cale hotărâtă prin care a venit fratele său.

Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Dacă te vei închina ca Abel, vei fi bine primit.” Dar Cain a răspuns:

„Iată, ce am adus, am pus aici. Aceasta este ceea ce am eu, ce Îţi ofer, şi rămâne la alegerea Ta dacă îmi vei primi oferta sau o vei respinge.”

Aceasta este atitudinea pe care o au oamenii tot timpul în viaţa religioasă. Ei spun: „Eu merg la biserică, ajut biserica şi fac aceasta şi cealaltă. Dacă Dumnezeu nu este mulţumit cu aceasta, mai mult nu pot; aceasta este ce pot face mai bine.”

 Vedeţi? Dar Dumnezeu nu cere aceasta, ci cere calea pe care a dat-o El. Dumnezeu a dat o cale şi cere ca tu să accepţi ceea ce a dat El. Înţelegeţi? El nu are nevoie de ajutorul nostru, nu are nevoie să-I spunem noi ce şi cum să facă. El a pregătit calea pentru noi, a pregătit lucrurile pe care trebuie să le facem şi felul în care trebuie să le facem şi nu are nevoie de ideile  sau părerile noastre. Noi nu trebuie să venim la El în felul acesta, dar am aflat că oamenii tind să facă aceasta şi au procedat aşa de-a lungul anilor.

Găsim aceasta şi în politică. Mi-am notat câteva lucruri despre politică şi veţi vedea cum putem afla astăzi unde suntem şi cum şi-au vândut oamenii dreptul de întâi născut pentru politică. Dacă aţi primit caseta pe care am înregistrat-o duminica trecută  în Middletown, Ohio, unde am vorbit despre Ahab şi Izabela, mi-aş dori s-o ascultaţi. Veţi vedea cum naţiunea aceasta L-a vândut pe Hristos din cauza lăcomiei, pentru câţiva dolari în plus şi pentru a avea o mai mare popularitate printre oameni. Ei au făcut la fel ca Iuda, care L-a vândut acum două mii de ani pentru treizeci de arginţi. Oh, este un lucru oribil să ne gândim la starea în care se află naţiunea şi oamenii de astăzi! În urmă cu mulţi ani înainte, ei n-ar fi făcut pentru nimic în lume aşa ceva, dar astăzi sunt atât de lacomi încât încearcă să câştige tot mai mulţi bani şi să trăiască cât mai uşor. Desigur, acest lucru îl face lumea, cei care nu sunt creştini.

Creştinii nu cer lucruri uşoare. Astăzi, foarte mulţi predicatori le promit oamenilor ceva fals numai să se facă creştini. Ei le spun: „Dacă vii la Hristos, toate problemele tale se vor rezolva.” Dar eu vă spun că abia atunci încep problemele voastre. În clipa în care vii la Hristos, îţi pui uniforma, pui mâna pe armă şi intri pe câmpul de luptă. Calea creştinului nu este un pat plin cu flori, ci este o luptă continuă care începe în clipa când porneşti pe cale şi se termină când sufletul tău este eliberat prin moarte. Voi nu sunteţi la un picnic, ci sunteţi pe câmpuri de luptă.

Nu-mi place să spun aceasta, dar trebuie să fiu sincer. Uneori sunt uimit când aud că se vorbeşte despre „o credinţă extraordinară”, despre „o religie extraordinară” sau despre „oameni extraordinari”. Astăzi totul a devenit extraordinar, iar televiziunea prezintă tot felul de absurdităţi despre oameni veniţi din spaţiu. Oh, au adus aceste lucruri chiar şi în vindecarea divină, aşa că auzi de vindecări divine nemaipomenite. Dumnezeu nu Se dă în spectacol, El nu are astfel de lucruri! De multe ori sunt aduşi pe platformă oameni care, fără îndoială, posedă daruri dar au o înţelegere greşită despre Evanghelie. Ei pun untdelemn pe oameni, se roagă, stau acolo şi îi scutură până când se întâmplă ceva şi sunt vindecaţi. Dar poate că oamenii aceia trăiesc în păcat, iar după ce merg acasă constată că acele lucruri se întorc din nou peste ei. Poate s-au aflat într-o stare de entuziasm în timp ce erau pe platformă, iar credinţa pe care o aveau în Dumnezeu, i-a vindecat, dar când merg înapoi printre necredincioşi, starea aceea vine din nou peste ei. Aceasta se întâmplă de fiecare dată.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este vindecarea divină, hotărâri clare luate pentru Hristos. Aşa este.

De curând am primit o scrisoare de la Asociaţia Luterană din Germania, în care mi s-a spus că un frate a ţinut acolo un serviciu de vindecare fiind sponsorizat de bisericile luterane şi penticostale.

Ei i-au spus: „Tu predici vindecarea divină. Tot ce trebuie să faci este să-ţi pui mâinile peste oameni, iar ei vor simţi ceva şi se vor vindeca.” Dar fratele le-a răspuns:

„Nu sunt de acord cu voi! Ce spuneţi de Deborah Stadsklev, o copilă complet sănătoasă care a murit în câteva ore? Voi aţi mers acolo, v-aţi rugat, aţi scuturat-o şi aţi uns-o pentru vindecare, dar viaţa nu s-a întors în ea, aşa că i-au trimis o telegramă fratelui Branham. El nu a spus însă nimic până nu a avut un Cuvânt clar din partea Domnului, iar când a avut răspunsul a putut să-L spună în Numele Domnului Isus.”

Aceasta este ceea ce ne trebuie nouă: un răspuns clar din partea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să venim şi să ne botezăm în Numele lui Isus Hristos pentru că aceasta este o poruncă, o hotărâre categorică din partea Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea stăm neclintiţi cu aceste lucruri, pentru că sunt poruncile lui Dumnezeu, sunt Evanghelia Lui. Noi trebuie să stăm cu Ea aşa cum este scrisă. Fie că cineva este de acord cu voi, fie că sunteţi urâţi, indiferent ce se întâmplă, rămâneţi cu Cuvântul, pentru că Dumnezeu vrea decizii ferme! Dar cum puteţi face aceasta dacă ştiţi că sunteţi greşiţi? Cum puteţi veni să cereţi vindecarea divină ştiind că inima voastră nu este în ordine cu Dumnezeu, că nu-l slujiţi pe El? Voi vreţi să mergeţi înapoi şi să faceţi lucrurile lumii, dar aşa nu veţi fi vindecaţi niciodată! Înţelegeţi? Voi trebuie să veniţi curaţi înaintea lui Dumnezeu, să-I închinaţi Lui inima şi viaţa voastră, iar după aceea Dumnezeu vă va vindeca. Atunci vindecarea va fi de durată pentru că credinţa voastră a fost ancorată în El.

Cu toate acestea, vedem că lăcomia a pătruns în biserică, în politică, în afacerile interne, peste tot. Priviţi ce se întâmplă în Africa din cauza lăcomiei. Şi nu numai acolo, ci în toată lumea, pretutindeni, pentru că omul vrea să fie cineva. Aceasta este tot ce au ei, comoara lor se află chiar aici pe pământ şi trăiesc aşa. Dacă aceasta ar fi tot ce am, aş fi omul cel mai nenorocit. Dar eu caut o Cetate al Cărei Ziditor şi Creator este Dumnezeu. Acolo este comoara mea, pentru aceea lupt.

Fiii lui Cain sau mai degrabă fiii Satanei, ei sunt fiii lui Satan deoarece Cain era fiul Satanei. Aşadar, fiii lui Cain astăzi… Voi spuneţi: „Eşti sigur de aceasta, frate Branham?” Da, sunt absolut sigur, deoarece atunci când a fost pe pământ, Isus le-a spus categoric liderilor religioşi din acele zile: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44). Ei erau pioşi şi religioşi, erau învăţaţi, aveau clădiri mari, biserici mari, burse pentru studiu, preoţii, ordine, dar au eşuat în a recunoaşte Cine era Hristos; au eşuat în a recunoaşte ziua în care trăiau. Şi aşa cum au făcut atunci, aşa fac şi acum, este întocmai la fel. Ei nu văd ziua în care trăim şi nici lucrurile pe care le face Dumnezeu. Dacă liderii religioşi din acele zile au fost numiţi fiii diavolului, noi ştim că diavolul este cel care l-a inspirat, la început, pe Cain să-l prigonească şi să-l omoare pe fratele său. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu liderii care l-au prigonit şi l-au omorât pe Isus Hristos. Ei au trebuit să ia o decizie, la fel cum s-a întâmplat şi în grădina Eden. Ei au fost siliţi să hotărască: „Ce să facem cu Acest Isus?” Fiii lui Cain, ai Satanei.

Voi întrebaţi: „Lucrul acesta este valabil şi pentru neamuri?” Când Satan L-a dus pe Domnul Isus pe vârful muntelui, ca să-L ispitească, I-a arătat toate împărăţiile lumii, care erau ale lui, îi aparţineau, şi I-a zis: „Toate acestea sunt ale mele şi fac ce vreau cu ele. Pot să le fac să se lupte între ele, sau orice altceva aş vrea.” El a pretins împărăţiile lumii şi le stăpâneşte, iar noi putem vedea câtă lăcomie şi egoism este în politică. Înţelegeţi? Aşadar, putem vedea unde se află biserica şi conducătorii ei când sunt stăpâniţi de lăcomie şi egoism.

Acum fiţi atenţi la bătrâna lăcomie care a început în Eden, a pus o pecete rea pe Cain şi s-a perpetuat până  în timpul Domnului nostru Isus, în timp ce celălalt a primit o Pecete dreaptă.  Când a venit Domnul Isus pe pământ, I s-a făcut un proces de către cea care se numea Justiţie. Ce batjocură! Ce nedreptate s-a făcut acolo! Nu a existat nici măcar un lucru pe care să-l poată găsi împotriva Lui. Puterea politică nu a putut găsi nimic împotriva Sa, aşa cum a declarat chiar Pilat: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.” (Luca 23.4).

Dar apoi a venit biserica şi ei au fost siliţi să ia o decizie. După ce puterea politică I-a dat drumul, Satan a venit pe partea cealaltă, pentru a arăta că dacă a pierdut bătălia aici, mai are ceva de rezervă: el putea să intre în biserică, iar ei L-au răstignit pentru că au fost siliţi să ia o decizie. Când au fost întrebaţi, ei au spus: „Vrem să ni-l daţi pe Baraba în locul lui Isus!” 

Vedeţi cum au făcut-o? Şi astăzi, este chiar în faţa ochilor noştri, este acelaşi lucru care a fost întotdeauna: ne vor sili să luăm o decizie. Pilat a ştiut în inima lui că dacă îşi va da acordul ca Isus să fie predat bisericii, biserica Îl va trimite la cruce. El ştia foarte bine că dacă Îl va elibera şi va lăsa biserica să decidă, biserica Îl va crucifica. Aşadar, Pilat nu este iertat. El a luat apă şi a încercat să-şi spele mâinile de Sângele lui Hristos, dar nu a putut să facă aceasta.

Pilat şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în Elveţia. Se spune că şi-a pierdut minţile, iar în cele din urmă s-a sinucis aruncându-se într-un lac. Există o legendă care spune că la ora trei după-amiaza, de pe fundul lacului se ridică o apă albastră, care apoi se retrage înapoi. Se adună oameni din toată lumea ca să vadă fenomenul. La ora trei, apa aceea de culoare albastru-indigo, vine de undeva din lac, se învolbură puţin la suprafaţa apei, apoi merge înapoi în adâncuri, pentru a arăta că nici o apă nu poate spăla Sângele lui Isus Hristos de pe mâinile niciunui om. El este vinovat. Fiecare om care L-a respins vreodată pe Hristos, are sângele Lui pe mâinile sale şi nu există nimic să-L poată spăla. Există o singură cale: să-L acceptăm pe Hristos şi să-L credem.

Fiii Satanei, fiii lui Cain, îi prigonesc pe fiii lui Dumnezeu şi-i dau la moarte. Aceasta este ceea ce i-a făcut tatăl lor lui Abel; şi aceasta I-au făcut urmaşii lui, lui Isus. Aceasta le-au făcut profeţilor. Aceasta este ceea ce zace în ei s-o facă din nou, şi o vor face de îndată ce le va fi deschisă calea s-o facă. 

Ţineţi minte! Noi am cam amestecat lucrurile şi nu le-am luat în serios, iar oamenii au deviat de la calea Evangheliei, de la ceea ce va avea loc. Noi ne confruntăm din nou cu aceasta, din pricina acţiunilor noastre, şi nu putem face nimic în legătură cu aceasta.

Voi spuneţi: „Frate Branham, ce motive ai să vorbeşti împotriva acestor lucruri?” Sunt aceleaşi motive pe care le am când vorbesc împotriva păcatului. Eu ştiu că nu pot opri păcatul, dar îmi pot ridica glasul împotriva lui. Exact aceasta fac acum: îmi ridic glasul împotriva păcatului şi a lucrurilor greşite. Am făcut rău şi vom culege exact ce am semănat.

La Middletown, a avut loc o adunare la care au fost invitaţi un preot catolic, un predicator baptist şi un predicator prezbiterian, ca să se consulte cu ei cu privire la fondurile şcolii. Preotul a fost de acord ca protestanţii să plătească taxe la fel ca şi catolicii, apoi a spus: „Ar trebui să facem o singură şcoală, o şcoală catolică.” Oh, sigur că da, ca să îi prindă pe acei copii de când sunt mici! Oh, ce lucru!

Cum au stat oamenii acolo şi au discutat aceste lucruri din cauza politicii! Cum de nu pot înţelege? Dar iată-ne aici, chiar aici, în această dimineaţă de Paşti. Motivul pentru care am venit în această ţară şi am devenit americani, a fost ca să avem libertate religioasă împotriva sistemului religios al Izabelei. Dar iată că ne-am întors şi l-am ales, l-am pus acolo sus la Casa Albă; am ales exact lucrul din cauza căruia am venit aici ca să fim liberi. Voi ştiţi că starea în care trăim este groaznică, deoarece biserica este vândută din punct de vedere spiritual.

Ei L-au dat la moarte, L-au ucis exact cum au făcut şi cu neprihănitul Abel. De ce a fost ucis Abel? Pentru că avea în inimă descoperirea a ceea ce era nevoie pentru a primi răscumpărarea din păcat şi pentru a fi primit de Dumnezeu. De aceea L-au omorât şi pe Isus: pentru că în El era descoperirea a ceea ce era nevoie pentru ca Dumnezeu să vindece păcatul. Acesta este motivul pentru care ei sunt astăzi împotriva Bisericii adevărate a Dumnezeului Celui Viu: pentru că predică leacul pentru păcat, lucrurile care îi fac pe oameni să trăiască diferit şi să se comporte diferit.

Dacă rezumăm toate acestea la biserica în care trăim astăzi, la grupările penticostale, vedem că ei s-au întors înapoi şi fac acelaşi lucru de care au fost eliberaţi cândva. Aceasta arată că undeva este ceva greşit. Este nevoie de un leac pentru păcatul care a venit înăuntru deghizat în chipul adevăratei religii rusalistice. Dar dacă nu produce exact ceea ce trebuie să producă, dacă nu produce acelaşi fel de roade, înseamnă că undeva este ceva greşit. Cum este posibil ca un dovleac să producă pepeni? Nu o poate face. Cum poate produce viţa, piersici? Nu o poate face. Dacă produce piersici, înseamnă că viaţa pomului de piersic este în viaţa viţei.

Din păcate, aceasta este ceea ce vedem astăzi printre noi. Astfel, dacă biserica, indiferent cât de mult vesteşte că este biserica Dumnezeului celui Viu, nu dovedeşte că-l are pe Dumnezeu cu credinţa Sa de modă veche şi nu-i aduce pe oameni înapoi la adevărata mântuire dovedind că Dumnezeu trăieşte printre ei, înseamnă că ceva este greşit, pentru că nu produce Viaţa pe care a spus Hristos că o va produce.

Hristos a murit la Calvar. Nu demult, am citit o carte în care scria că s-au făcut ceva cercetări şi s-a ajuns la o concluzie surprinzătoare. După ce am citit, am pus cartea jos, am ridicat mâinile şi l-am lăudat pe Dumnezeu. Apoi,  m-am ridicat şi m-am plimbat puţin, după care m-am aşezat, am citit din nou şi m-am gândit: „Pe acelaşi munte pe care a murit şi a fost îngropat Adam, a murit şi a fost îngropat şi Isus. Adam a murit şi a fost îngropat pe Golgota. Ce potrivire perfectă, dacă este adevărat!”

Să zicem că este adevărat. Dacă este aşa, înseamnă că primul Adam a murit şi a fost îngropat acolo, iar când a venit Isus, era în ţărână pentru că reprezenta lumea şi oamenii păcătoşi. Dar când a murit al doilea Adam pe Golgota, fiind Dumnezeul cerului, nu a existat destulă ţărână ca să-L ţină acolo, aşa că a înviat a treia zi şi este viu în vecii vecilor. Dar problema păcatului a fost rezolvată. Dumnezeu a rezolvat-o pe Golgota, fiindcă acolo a fost plătit preţul cerut. Când a murit al doilea Adam, El a plătit preţul păcatului pentru rasa umană, dar lumea l-a pus şi l-a pecetluit într-un mormânt.

Ei fac acelaşi lucru şi astăzi, sau mai bine zis încearcă să facă aceasta. Fiţi atenţi, pentru că nu vreau să pierdeţi aceasta.

Lumea aceasta încearcă să-L pecetluiască din nou pe Hristos în mormânt, iar lucrul acesta va deveni din ce în ce mai rău. Ei încearcă să-l facă un Dumnezeu istoric, Unul care le-a dat cândva apostolilor putere să vindece şi să scoată dracii. Dar ce au făcut oamenii? De îndată ce au crezut că au scăpat de El, aşa cum a crezut şi Cain că a scăpat de Abel,  l-au pus într-un mormânt şi l-au pecetluit acolo, iar astăzi, încearcă să-l ţină acolo. Oh, dar ce dimineaţă de Paşti!

Dimineaţa de Paşti le-a ruinat toată teologia! O mie nouă sute de ani mai târziu, El a venit în mijlocul Biserici Sale şi a ruinat toată teologia oamenilor, dovedind că a înviat în dimineaţa de Paşti şi nu este mort, ci este viu şi trăieşte în vecii vecilor. Ei nu pot să-L ţină în nici un mormânt! Nu-l puteţi pune într-un mormânt metodist, baptist, prezbiterian sau mai ştiu eu de care, pentru că El S-a ridicat din mormântul acela şi astăzi este viu. Eu am avut un mormânt baptist, iar voi poate aţi avut unul metodist, dar într-o zi, Isus a înviat de acolo şi a dovedit că nu este un Dumnezeu istoric, ci Unul viu, prezent, care trăieşte în veci de veci.

În dimineaţa aceea de Paşti s-a întâmplat ceva. Este vorba de o Pecete, de o Pecete mulţumitoare. Când L-au luat şi L-au pus în mormânt, oamenii au pus pe el o pecete romană, dar când a sosit ceasul hotărât, nu a mai putut să fie ţinut acolo. Este adevărat că El a stat acolo o vreme, adică trei zile şi trei nopţi, dar la timpul stabilit de care vorbeşte Scriptura (Aleluia!), nu a mai existat nimic să-L poată ţine acolo pentru că trebuia să se împlinească ceea ce spusese: „Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Astfel, pecetea aceea a fost ruptă, iar El a înviat, Acelaşi Isus viu în vecii vecilor.

Apoi, timp de o mie nouă sute de ani, sau poate o mie patru sute sau o mie cinci sute de ani, a fost pecetluit de biserici, dar El a spus: În zilele din urmă…”, şi nimic nu va putea opri aceasta: „Spre seară se va arăta lumina,”  iar „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Indiferent cât de multe peceţi veţi încerca să puneţi peste aceasta, Dumnezeu le va rupe. El a rupt pecetea mormântului; a rupt pecetea iadului, şi a înviat. El a biruit mormântul, moartea, iadul şi fiecare lucru făcut de om, ceea ce arată că El era Dumnezeu şi că nu mai putea fi pecetluit departe de oameni. El este Dumnezeu în veci de veci şi nimic nu-L putea ţine; mormântul nu a putut fi săpat destul de adânc ca să-L ţină acolo şi iadul nu a putut fi îndeajuns de fierbinte.

Oh, nimic nu-l putea ţine! El a rupt fiecare pecete cu acea Pecete măreaţă de Paşti cu care era pecetluit. Şi ce a spus? „Veţi purta aceeaşi Pecete pe care o port Eu… Şi când veţi fi pecetluiţi cu această Pecete, veţi face aceleaşi lucruri pe care le fac Eu, pentru că cel ce crede în Mine, va face lucrările pe care le fac Eu; ba chiar va face altele mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Cum veţi putea ţine aceasta? Ce pot face oamenii în legătură cu aceasta? Voi sunteţi forţaţi să luaţi o decizie, să luaţi propria voastră decizie în legătură cu ce este de făcut cu aceasta. Aşa este.

Nici o pecete nu putea să-L ţină, aşa că a ieşit la suprafaţă. Dumnezeu a rupt pecetea mormântului, a morţii şi a iadului, şi a ieşit afară biruitor. Cine a făcut aceasta? Marea Pecete care era înăuntrul Lui. Ei au putut omorî Trupul, dar nu au putut omorî Pecetea. Dumnezeu i-a dat Bisericii Sale o Pecete care nu poate fi distrusă niciodată. Când Cain l-a omorât pe Abel, El l-a ridicat pe Set, iar când au omorât un profet, El a ridicat altul. Ei au continuat să-i omoare, dar Dumnezeu le-a dat Ceva ce nu putea fi distrus, şi anume: pe Duhul supranatural. Acesta este Duhul Sfânt, iar El este infailibil şi nepieritor. Nu poate fi distrus, ci trăieşte în veci de veci. Şi pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi pentru că suntem pecetluiţi în trupul Domnului Isus Hristos. Nu există nici o cale, nici o posibilitate ca El să fie distrus vreodată; nu poate pieri pentru că are Viaţa veşnică. Amin. Dumnezeu este mare şi rupe toate acele peceţi.

Dar El a mai rupt o pecete, pe care o găsim în Exod şi despre care aş vrea să vorbesc în continuare. După ce omul a păcătuit şi s-a separat de prezenţa lui Dumnezeu, când a venit să I se închine, exista o perdea care atârna între Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor. În Sfânta Sfintelor era slava Shekinah, prezenţa lui Dumnezeu. Oamenii nu aveau voie să intre acolo; nu le era îngăduit nici măcar să arunce o privire înăuntru, iar bărbatul care păşea acolo, o singură dată pe an, trebuia să fie uns cu untdelemn, să fie îmbrăcat corespunzător, cu sânge pe el, cu sânge pe mâini şi purtând cu sine un vas cu sânge, pentru a stropi cu el tronul îndurării. Slava Shekinah era atât de puternică încât toiagul lăsat acolo la porunca Domnului, a făcut muguri, a înflorit şi a copt migdale. Dar acolo era pusă o perdea care separa cele două locuri, pentru că păcatul era asupra oamenilor.

Dar, oh, frate, în ziua când tronul îndurării a fost stropit cu Sângele lui Isus Hristos, Duhul lui Dumnezeu a rupt pecetea (perdeaua) de sus până jos şi l-a adus pe om înapoi în prezenţa lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 23.31). Dacă I s-a făcut aceasta Lui, care era Copacul verde al Vieţii, ce va fi cu bătrânul copac formal şi mort care nu are Viaţă, acum când este turnată mânia lui Dumnezeu? Cum poate să reziste la aceasta un bătrân copac formal şi mort, când Copacul viu a trebuit să moară şi a fost trimis în iad? Mânia lui Dumnezeu a fost turnată peste El din pricina păcatului neascultării, iar dacă Copacul verde a fost trimis în iad, ce se va întâmpla cu copacul uscat când va fi lovit? „Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos?” (1Petru 4.18). Ce se va întâmpla cu omul care respinge Calea, care a primit descoperirea şi a gustat Cuvântul, dar cu toate acestea refuză să meargă pe Calea lui Dumnezeu? Ce va fi cu un astfel de om?

Da, El a zdrobit păcatul şi a rupt pecetea care ne ţinea departe de Slava Shekinah.

Noi ştim că pecetea este semnul care arată că o lucrare este încheiată. Este ca şi cum aţi pecetlui până la destinaţie încărcătura unei maşini, după ce aţi pus acolo toată munca voastră. Orice pecete arată că lucrarea respectivă este terminată. Când se scrie un document important, la sfârşit este sigilat sau pecetluit. Dar niciodată nu este pecetluit înainte de a fi terminat. Sângele caprelor şi al boilor nu putea să îndepărteze păcatul, dar când a fost încheiată lucrarea de pe Calvar, păcatul a fost îndepărtat pentru totdeauna.

Acum fiţi atenţi! După căderea omului în păcat, Dumnezeu a pus la răsăritul grădinii Edenului, nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care ducea la Pomul Vieţii. Cine era Pomul Vieţii? Isus. Iar copacul morţii era mama voastră; ea v-a adus aici în viaţa firească, dar Hristos vă duce în Viaţa duhovnicească, prin naşterea din nou. Toţi cei născuţi din femeie trebuie să moară, dar cei născuţi din Bărbat, vor trăi veşnic. Tot ce vine prin femeie este firesc, dar ce vine prin Bărbat este duhovnicesc, iar când spun Bărbat, nu mă refer la omul firesc, ci la Omul Isus Hristos.

Priviţi! Deoarece Pomul Vieţii era păzit, omul nu putea să se întoarcă înapoi pentru că nu era nici o jertfă corespunzătoare pentru a îndepărta păcatul. Astfel, când ei veneau să se închine, Slava Shekinah era în spatele perdelei, pecetluită pentru ei. A fost pecetluită încă din Eden, dar după moartea şi învierea lui Isus, când lucrarea a fost încheiată şi a venit ziua de Rusalii, El nu l-a pecetluit pe om în afară, ci  l-a pecetluit înăuntru cu El însuşi. Astfel, acum suntem pecetluiţi şi închişi în prezenţa Slavei Shekinah. Şi nu numai că suntem pecetluiţi înăuntru, ci suntem pecetluiţi acolo pentru veşnicie. Amin. Oh, îmi place aceasta! Pecetluiţi înăuntru pentru veşnicie. Aceasta este adevărata voastră Pecete a Paştelui.

„Noi toţi… am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.” (1Corinteni 12.13).

Voi întrebaţi: „Duhul Sfânt este o Pecete? Efeseni 4.30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Acesta este originalul, adevărata Pecete a Paştelui. Ea arată că preţul pentru păcatul nostru a fost plătit şi că Dumnezeu ne-a primit. Astfel, noi suntem pecetluiţi în Hristos, prin Duhul Sfânt. Păcatul este terminat, iar Pecetea veşnică este pusă. Acum, noi suntem înviaţi. De ce putem avea un asemenea timp în care să vorbim despre lucrurile lui Dumnezeu? Pentru că suntem înviaţi.

„Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). Deci, acum noi suntem înviaţi şi suntem înviaţi dinăuntru înspre înafară, nu dinafară spre interior. Oh, vedeţi? Noi nu suntem pecetluiţi înafară, ci suntem pecetluiţi înăuntru.

În zilele când păcatul stăpânea, iar noi eram o urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu era plătit nici un preţ pentru îndepărtarea lui, noi eram pecetluiţi departe de El. Dar acum, când perdeaua s-a rupt în două, când pecetea a fost ruptă de către Jertfa pentru păcat care S-a dat pentru noi, suntem botezaţi înăuntru şi pecetluiţi înăuntru; suntem înviaţi. Cum ştim aceasta? O spune Biblia. Amin. Noi suntem înviaţi, suntem ridicaţi împreună cu El în învierea duhovnicească. Ce înseamnă cuvântul „înviorat”? „Înviorat” înseamnă „înviere”. Aşa este. Noi suntem deja înviaţi şi stăm chiar acum împreună în locurile cereşti în Hristos Isus, bucurându-ne de Pecetea Paştelui. Amin. Aceasta este adevărata Pecete a Paştelui, a lui Dumnezeu.

Cum suntem pecetluiţi noi? Printr-un singur Duh, noi suntem botezaţi într-un singur Trup şi pecetluiţi pentru veşnicie. Acum, noi creştem duhovniceşte. De unde am înviat noi? Dintr-o viaţă de păcat, pentru că odinioară am fost păcătoşi şi am iubit lucrurile lumii. Mulţi oameni spun că ei au fost înviaţi, dar viaţa lor dovedeşte altceva. Viaţa voastră dovedeşte ce sunteţi, pentru că Isus a spus: „…după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20). De aceea, noi nu putem face un om să vorbească în limbi şi apoi să spunem că are Duhul Sfânt. Noi nu credem aceasta, pentru că  nu există nici un verset biblic care să întărească aşa ceva. Nu, domnilor. Bărbaţii vorbesc în limbi, apoi merg afară şi trăiesc ca lumea, în timp ce femeile vorbesc în limbi, apoi îşi taie părul şi se machiază. Voi nu puteţi spune că acesta este Duhul Sfânt. Cu siguranţă că nu. Este posibil ca un bărbat să fumeze, să meargă şi să trăiască cu soţia vecinului, să meargă la petreceri, să trăiască la fel ca lumea şi apoi să spună că are Duhul Sfânt? Nu, nu. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Un pom rău nu poate aduce roade bune, aşa cum nici un pom bun nu poate aduce roade rele.

Noi suntem pecetluiţi de Duhul Sfânt, adevărata Pecete de Paşti a lui Dumnezeu; suntem pecetluiţi pentru veşnicie în Trupul lui Hristos. Deci, nu este o pecete vremelnică, ci una veşnică. Omul care a primit această Pecete este înviat din morţi, dintr-o viaţă de păcat. Ce înseamnă aceasta? Că duhul lui a fost înviat; dorinţele lui au fost înviate; viaţa lui a fost înviată şi acum este o făptură nouă. Mai mult, se adună cu fraţii lui, aşa cum o facem noi în dimineaţa aceasta, ca să se roage unii pentru alţii, să se ajute unii pe alţii, să se încurajeze unii pe alţii şi să stea împreună în locurile cereşti în Hristos Isus, pecetluiţi de către Duhul Sfânt. „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3.3). Aşa spune Scriptura.

Vedeţi, noi suntem pecetluiţi cu Pecetea Paştelui, a învierii, care a confirmat că Viaţa Sa şi ceea ce a spus El este adevărat. Noi am văzut că este o lucrare completă, încheiată. Învierea lui Dumnezeu este o lucrare încheiată. Duhul Sfânt este Pecetea lui Dumnezeu pentru o lucrare încheiată.

Noi venim la Hristos şi primul lucru care se întâmplă este că devenim neprihăniţi prin faptul că credem în El. Când facem aceasta, realizăm că am fost răi şi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne sfinţească, să ne curăţească viaţa de păcat.

Vedeţi? Este neprihănirea vestită de Martin Luther, mesajul adus de el, apoi este sfinţirea vestită de Wesley, iar când totul este gata şi Biserica Sa este pregătită, ce urmează? Pecetea care arată că lucrarea este încheiată.

Este ca în cazul piramidei. Priviţi o bancnotă de un dolar. Eu am mai făcut referire la aceasta, dar nu ştiu dacă am făcut-o aici sau în altă parte. Dacă aţi observat, pe bancnota de un dolar scrie „Marea Pecete.” Pe o parte a bancnotei avem piramida, iar pe partea cealaltă este vulturul. De ce ar fi forţaţi ei să scrie acolo „Marea Pecete”? Pentru că, dacă observaţi, chiar în spate, deasupra piramidei este un bloc mic; acela este piatra de încheiere care nu a fost pusă niciodată pe piramidă. Dacă aţi fost vreodată în Egipt, aţi văzut că de fapt piramida nu este încheiată, nu are vârful. Ce este aceasta? Enoh a construit-o înainte de potop. A fost o comemorare; de aceea nu a fost distrusă în timpul potopului. Nu a distrus-o nimic pentru că a fost construită ca aducere aminte.

Dacă observaţi, jos la temelie este largă, apoi se îngustează tot mai mult în sus, mergând spre piatra de încheiere. Acolo este epoca luterană, apoi este sfinţirea şi botezul Duhului Sfânt. După ce trece de epoca penticostală, ajunge într-un loc…

Toate pietrele acelea sunt atât de perfect şlefuite încât nu intră nici măcar o lamă de ras între ele. Cum le-au ridicat oamenii aceia acolo sus, fiindcă ele cântăresc tone? Ei au luat o lamă de ras şi au încercat s-o introducă între acele pietre, dar erau atât de perfect şlefuite încât nu au putut face aceasta. Atât de perfect au fost puse împreună.

Și  acum, când este pe cale să fie pusă Piatra de încheiere, pietrele se îmbină împreună perfect, se aşează în aşa fel încât şi unghiurile sunt perfecte. Nu va fi nevoie de mortar deoarece Piatra se va aşeza perfect. Aceasta este ceea ce face Dumnezeu cu Biserica Sa. El Îşi şlefuieşte poporul într-un fel atât de desăvârşit încât atunci când vine Piatra de încheiere, Hristos, Se potriveşte perfect pe toată construcţia. Atunci va avea loc învierea tuturor mădularelor Bisericii care va merge în sus.

Acum, stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus. Noi ştim că la înviere trupul lui Isus a fost luat sus. De asemenea, ştim că Biblia vorbeşte despre trei ceruri. Cred că Pavel a fost ridicat până la al treilea cer şi a văzut lucruri despre care nici nu a putut vorbi.

Primul cer este numit în Scriptură, norii. Cu alte cuvinte, este atmosfera de deasupra norilor. Când atmosfera de deasupra norilor vine în biserică, aceasta devine un loc ceresc. Al doilea cer este considerat a fi sistemul solar, iar al treilea cer merge mai departe de sistemul solar.

Acum fiţi atenţi puţin la aceasta.

Einstein a dovedit ştiinţific că dacă două obiecte, de exemplu două maşini, ar veni una spre cealaltă, pe şosea, cu viteză mare, ar putea trece una pe lângă cealaltă şi să nu deranjeze nimic. Viteza ar face aceasta! Ar trece una pe lângă cealaltă şi nu li s-ar întâmpla nimic.

Nu demult, am fost pe Muntele Palomar, California, şi am privit prin telescopul care poate vedea până la o distanţă de peste o sută douăzeci de milioane de ani lumină. Gândiţi-vă câte mile am avea dacă  am transforma aceşti ani lumină? Dar Raiul este la miliarde şi miliarde de ani depărtare; atât de departe că nu s-a suit la mintea nimănui. Cum vom ajunge noi acolo? Va fi o călătorie făcută cu viteza gândului. Doar vă veţi gândi la cer şi veţi fi deja acolo. După ce a fost înviat, Isus a trecut prin ziduri şi prin uşi, şi totuşi a stat cu ucenicii Săi şi a mâncat peşte fript şi un fagure de miere. Aleluia! Viteza! Când viaţa va părăsi trupul acesta, în clipa următoare vom fi deja Dincolo cu Dumnezeu. Acum, noi cunoaştem doar metri, centimetri sau kilometri, suntem mărginiţi şi gândim fireşte, în sistemul de măsură omenesc. Dar ce timp va fi acela când vom pleca de aici!

Serile trecute am vorbit despre Avraam şi sămânţa sa după el, şi am văzut cum Dumnezeu a arătat totul prin Avraam: cum a fost scos din familia lui şi socotit neprihănit în capitolul 12 din Geneza; în capitolul 16, Legământul a fost confirmat prin sfinţire, iar în capitolul 17, i-a îngăduit să se hrănească de la sânul Său, de la Duhul Sfânt.

Deci, aşa cum am predicat în Mesajul „Ascultaţi-L!”, El l-a scos pe Avraam afară, i-a schimbat numele din Abram în Abraham, dându-i parte din Numele Său, Elohim , h-a-m, iar la urmă i s-a arătat.

Dar aş vrea să observaţi că şi cu sămânţa lui Avraam a procedat la fel. Sămânţa lui Avraam a venit prin neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt, manifestarea Numelui Său arătând Cine este El. A cui manifestare? A lui Isus Hristos, botezul în Numele Lui şi aşa mai departe. El i-a chemat afară, li S-a descoperit şi Şi-a împărţit Numele cu Biserica Sa. Apoi ce a făcut El? Ce a făcut în Biserica în care Şi-a descoperit Numele, Numele lui Isus? S-a descoperit în acelaşi fel în care i s-a descoperit şi lui Avraam, putând să descopere gândurile ascunse în timp ce stătea cu spatele. Înţelegeţi? A venit în acelaşi Nume, în aceeaşi formă şi a procedat în acelaşi fel, ceea ce dovedeşte că suntem chiar la sfârşit.

Fiţi atenţi!  Când El a făcut aceasta, acesta era ultimul semn pe care l-a dat Domnul Bisericii Sale înainte ca să aibă loc schimbarea, transformarea Bisericii, a lui Avraam şi a Sarei. Când Îngerul a descoperit taina, femeia (Biserica), s-a îndoit, i-a venit greu să creadă şi a râs în sinea ei. Ea avea nouăzeci de ani şi el o sută,  fireşte era imposibil să se întâmple aşa ceva. Voi înţelegeţi ce vreau să spun în privinţa aceasta. Trupurile lor erau moarte, Avraam era uscat, iar pântecele Sarei era sterp. Dar ce s-a întâmplat? Ce a avut loc?

Sara şi-a zis: „Cum se poate ca eu, o femeie bătrână şi domnul meu bărbatul, să mai avem un copil? Noi am încetat de multă vreme să avem o relaţie de acel fel. Este imposibil şi pentru el şi pentru mine. Cum s-ar putea face aceasta?” Și a râs în sinea ei. Dar Îngerul l-a privit pe Avraam şi i-a zis: „De ce a râs, Sara? De ce a gândit aceasta în inima ei?”

Fiţi atenţi, pentru că acela a fost ultimul semn înainte să se întâmple ceva cu Avraam şi Sara.

Odată, am predicat aici şi v-am spus că Dumnezeu i-a făcut din nou tineri: un bărbat tânăr şi o femeie tânără. Ca dovadă că este adevărat, ei s-au dus în Gherar, au făcut o scurtă călătorie, iar Abimelec, împăratul ţării, s-a îndrăgostit de Sara şi a vrut să se căsătorească cu ea pentru că era o femeie tânără şi frumoasă. Dar pentru aceasta, Dumnezeu a trebuit să facă ceva: El a trebuit s-o schimbe. El nu i-a făcut doar tineri, un bărbat tânăr şi o femeie tânără, pentru că dacă ar fi făcut numai aceasta, ei s-ar fi confruntat cu aceeaşi problemă; pentru că ei s-au căsătorit când Sara avea aproape şaisprezece ani, dar nu au avut niciodată copii pentru că ea era stearpă. Dacă El i-ar fi făcut din nou tineri cum au fost odată, ei ar fi avut acelaşi fel de viaţă, de aceea a trebuit să facă ceva diferit, a trebuit să-i schimbe ca să poată avea fiul făgăduit, fiul pe care urmau să-l primească. Înţelegeţi? Pentru aceasta, Domnul a trebuit să le schimbe întreaga fiinţă, să-i întinerească şi să-i schimbe ca să poată primi fiul făgăduit.

Acelaşi lucru îl va face El în continuare. Ţineţi minte că după ce semnul acela s-a manifestat pe deplin în faţa lui Avraam şi a grupului său, următorul pas a fost schimbarea lor. Înţelegeţi?

Noi am văzut cum Domnul a lucrat prin neprihănire, sfinţire, botez cu Duhul Sfânt, a făcut semne şi minuni, l-a vizitat pe Avraam şi a deosebit gândurile inimii, i-a schimbat şi le-a dat fiul făgăduit. Şi ce a spus El? „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28,30). Noi vedem că aceasta se întâmplă chiar acum. Şi care a fost următorul lucru care s-a întâmplat? Schimbarea trupurilor.  Aceasta arată că şi noi aşteptăm un Fiu făgăduit. Glorie! Este adevărat? Dar nu putem să-L întâlnim în trupurile acestea. Dacă am fi doar întineriţi, dacă am fi din nou tineri şi tinere, tot nu am putea să-L întâlnim pentru că întâlnirea noastră trebuie să aibă loc în văzduh. Deci, pe lângă întinerirea noastră, trebuie să  se mai întâmple ceva, trebuie să fim schimbaţi în aşa fel încât să putem fi ridicaţi în văzduh ca să-L întâlnim.

Următorul lucru care va avea loc este Răpirea Bisericii: schimbarea trupurilor noastre şi învierea sfinţilor adormiţi, pentru a-L întâlni pe Domnul Isus în văzduh.

 Oh, amintirea Paştelui este vie în inima celor care au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt! La poarta Edenului, omul a fost pecetluit departe de Dumnezeu, dar la Rusalii a fost pecetluit pentru veşnicie în Dumnezeu. El nu va mai merge înăuntru şi afară, ci va fi pentru totdeauna în prezenţa Lui.

Priviţi! „Printr-un singur Duh… am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.” (1Corinteni 12.13). Este adevărat? Şi pentru cât timp suntem pecetluiţi? „Până în ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30). Un astfel de om nu va mai umbla după lucrurile lumii: „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3.3). Este pecetluită de către Duhul Sfânt. Oh, ce verset minunat: pecetluit în Hristos de către Duhul Sfânt.

Când a înviat Isus din morţi, omul a fost forţat să ia din nou o decizie: „A înviat El sau nu a înviat?” Şi ce au făcut ei? Exact ce au făcut la procesul de batjocură pe care I l-a intentat politica şi biserica împreună. Şi de data aceasta, politica şi religia s-au unit aşa cum au făcut-o la răstignire. Este exact ceea ce face politica şi biserica, acum, şi ce vor face şi în viitor.

Ahab a fost un băiat destul de bun, dar Izabela, cu care era căsătorit, era rea. Eu nu spun că preşedintele Kennedy nu este un om bun, dar este căsătorit cu sistemul Izabelei. Nu Ahab a făcut acele lucruri, ci Izabela care controla totul din spatele tronului. Sistemul Izabelei este cel care va face răul şi aici, iar Ahab trebuie s-o urmeze pentru că este căsătorit cu ea. Oh, vai! Oameni buni, nu vedeţi ce spune Scriptura? Nu puteţi vedea unde suntem în aceste zile din urmă?

Priviţi ce s-a întâmplat după înviere. Observaţi procesul de batjocură care I s-a făcut înainte de crucificare.  Pilat L-a predat bisericii ştiind bine ce avea de gând să facă. Dar ce s-a întâmplat după înviere, când soldaţii aceia s-au speriat şi au fugit? Biserica i-a plătit cu mulţi bani şi le-a zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” (Matei 28.13). Aici aş vrea să vă întreb: Dacă apostolii au venit noaptea şi L-au furat, de ce nu au luat şi fâşiile de pânză cu care fusese învelit? De ce nu au luat şi ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus? Ştiţi de ce? Pentru că El, Trupul Său, s-a ridicat prin înviere. Acela este motivul pentru care acele lucruri au rămas acolo. Amin.

Vedeţi? La răstignire, ei au fost nevoiţi să ţină un proces de batjocură şi să-I aducă o acuzaţie falsă. De ce? Pentru că au fost siliţi să ia o decizie.

 Şi acum se repetă acelaşi lucru: biserica trebuia să spună: „El a înviat!”, sau: „El nu a înviat!” Amin.

Acum aş vrea să observaţi că astăzi s-a ajuns la acelaşi lucru. Astăzi, oamenii încearcă să urmeze bisericile şi să facă ce spun ele. Dar am auzit biserici, pe aşa zisa „Biserică a lui Hristos”, spunând: „Vom oferi o mie de dolari oricui ne va aduce o singură dovadă că cineva a fost înviat din morţi sau a fost vindecat!” Noi le-am dus medici care au dovedit aceasta, dar ei nu au crezut nimic. De ce? Pentru că erau forţaţi să ia o decizie. Şi ce au făcut? S-au pecetluit afară alături de Cain, cu cultele religioase. Dar adevărata, micuţa Biserică a lui Dumnezeu este în minoritate şi se mişcă întotdeauna în voia Lui. Cât a suferit ea în cei o mie cinci sute de ani de întuneric?

Ei spun: „Păi, biserica romană este…” Aşa este, biserica romană a fost prima biserică deviată de la Adevăr. Ei au pornit într-adevăr ca o mişcare Rusalistică, dar apoi au dorit să se organizeze. Dacă biserica penticostală ar mai dăinui încă o mie de ani, ar fi mai rea decât este biserica catolică acum. Ei se îndepărtează tot mai mult.

Zilele trecute cineva m-a întrebat: „Dacă vei veni aici, vei predica despre ţinuta femeilor, despre machiaj, că ele nu ar trebui să poarte pantaloni scurţi şi toate celelalte lucruri pe care n-ar trebui să le facă?”

„Dacă nu eşti de acord cu aceasta, nu mă chema,” i-am răspuns eu. „Nu mă chema.”

„Dar vei predica despre toate acestea?”

Alţii m-au întrebat: „De ce trebuie să faci aceasta?”

„Pentru că aceasta este lucrarea Domnului, iar eu sunt chemat să spun totul despre lucrarea Lui.” Aşa este.

„De ce faci aceasta? Nu mai sunt şi alte lucruri despre care să vorbeşti?”

„Ba sunt,” am răspuns eu, „dar mai întâi să facă aceasta, apoi vom vorbi şi despre altceva.” Înţelegeţi? Înainte ca să vorbim despre altceva, trebuie să aşezăm Temelia.

Aceasta este problema! Voi încercaţi să săriţi sus, la capătul scării, când ar trebui să fiţi încă la bază. Înţelegeţi? Începeţi de aici de jos; curăţaţi totul şi începeţi bine, iar apoi puteţi zidi pe aceasta. Dacă nu faceţi aceasta, nu veţi putea zidi, pentru că orice temelie care nu este zidită pe aceste principii ale lui Hristos, se va prăbuşi.

Biblia spune: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22.5). Aceasta nu s-a schimbat nici măcar un pic, pentru că Dumnezeu nu S-a schimbat. El este veşnic, iar gândurile Sale de ieri sunt aceleaşi şi astăzi şi în veci. Duhul Său este Acelaşi ieri, azi şi în veci; lucrările Sale sunt aceleaşi ieri, azi şi în veci; mântuirea Sa este aceeaşi ieri, azi şi în veci, iar El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu există nici o cale de a altera sau schimba aceasta. Dovada existenţei budincii este că se mănâncă din ea. Noi ştim aceasta, este adevărat? Dumnezeu a spus aceasta.

Omul a fost forţat să ia o decizie. Ce au fost forţaţi ei să facă mai întâi în zilele lui Hristos? Prima dată au fost forţaţi să-L accepte. El le-a arătat Semnul Său, Pecetea Sa, dovada că era Mesia. Cum a arătat-o? Făcând exact ceea ce a spus Biblia că va face atunci când va veni. El era Profet şi deosebea gândurile inimii, dar ei au spus: „Este un diavol, un Beelzebul!” Ei au fost siliţi să ia o decizie, nu puteau să mai evite aceasta.

Nici biserica penticostală, cea baptistă sau cea prezbiteriană, nu o mai pot face. Hristos a înviat şi El este în Biserică, dar ei spun: „Omul acesta botează în Numele lui Isus şi crede că nu trebuie să vorbeşti în limbi pentru a avea Duhul Sfânt. El spune că nu aceasta este dovada primirii botezului cu Duhul Sfânt. De asemenea, crede că toate femeile trebuie să poarte părul lung. Noi credem că nu are nimic a face cu aceasta!”

Atunci de ce Dumnezeu confirmă că acesta este Adevărul? Astfel, putem afla unde suntem.

Ei au refuzat să creadă că El era Mesia, deşi le-a dovedit aceasta, dar au fost forţaţi să spună ceva.

Aceasta se întâmplă şi astăzi, dar ei refuză să creadă, Îl resping şi se spală pe mâini de El. Dar toţi trebuie să ia o decizie, pentru că nu există cale de mijloc. Noi suntem la sfârşitul timpului, iar omul este forţat să-L primească sau să-L respingă. Trebuie să-L acceptaţi sau să-L respingeţi.

Şi America este chemată să ia o decizie. Este forţată să facă aceasta. Tabernacolul Branham este forţat s-o ia şi la fel penticostalii, metodiştii şi toţi ceilalţi. Noi toţi trebuie s-o luăm. Trebuie să-L acceptăm sau să-L respingem.

Dumnezeu Şi-a confirmat Cuvântul, arătând semnele Sale şi dovedindu-Şi slujba; El a arătat exact ceea ce este şi a dovedit că este Dumnezeu. Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37). Aşa este. „Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea.” (v. 38). Iată! Ei nu pot găsi nimic greşit în aceasta, pentru că este Adevărul. Atunci de ce nu-L primesc? Din cauza denominaţiunii. Ei nu-L pot primi, aşa că sunt forţaţi să-şi dea arama pe faţă.

Cu câteva zile în urmă, aceleaşi biserici din Ohio care m-au sponsorizat cu un an în urmă, acum m-au pus deoparte şi au refuzat să mai colaboreze, pentru că am atins unele lucruri şi am arătat că sunt greşite. Eu le-am spus: „Încă am aceleaşi mâini, am aceleaşi picioare, vorbesc acelaşi Mesaj şi sunt acelaşi frate Branham. Care este problema cu mine?” Adevărul este că nu sunt eu, ci este Duhul Sfânt. El vorbeşte încă acelaşi Mesaj şi face aceleaşi lucrări. El le arată, iar voi sunteţi forţaţi să luaţi o decizie. Vedeţi? Marele Duh Sfânt vine chiar în mijlocul lor, vorbeşte Cuvântul Său şi spune aceleaşi lucruri pe care le-a spus odinioară, dar cu toate acestea, ei…

Priviţi ce s-a întâmplat zilele trecute în California. Cred că o am aici, iat-o! Am fost la cofetăria Clifton pentru a lua micul dejun, iar acolo era un frate baptist. După ce am rupt bisericile în bucăţi spunându-le ce făceau rău, lucrurile rele pe care le făceau şi prin care Îl respingeau pe Dumnezeu, acest frate baptist a venit acolo ca să-şi pună mâinile peste mine şi să se roage, dar când a făcut aceasta, a început să vorbească în limbi. El era baptist şi nu ştia nimic despre vorbirea în limbi, iar când a terminat, o femeie din Louisiana, care stătea mai în spate şi era de origine franceză, a spus: „El n-a vorbit într-o limbă necunoscută, ci în franceză.” Acolo era şi o femeie din Lausanne, Elveţia, care vorbea franceza şi care a confirmat că ceea ce spusese femeia cealaltă era adevărat şi că interpretarea ei era corectă. A păşit în faţă şi un tânăr, pe care nu-l cunoştea nimeni fiindcă nu mai fusese pe acolo. El era un interpret francez şi lucra la ONU.

Bărbatul acela, vă voi spune imediat numele lui, oh, da, este vorba de Danny Henry. Nu-mi amintesc numele acelei actriţe de cinema. (Cineva spune: „Marillyn Monroe”). Nu, nu este Marillyn, ci Jane Russell. Acest Danny Henry era vărul lui Jane Russell. El a venit acolo ca să-şi pună mâinile peste mine şi să facă unele comentarii cu privire la mine, dar iată ce a spus:

„Ceea ce ai predicat este adevărat şi poate fi adăugat la cartea Apocalipsei.” Apoi a zis: „Aş vrea să mă rog pentru tine, frate Branham.” Astfel, m-a cuprins cu braţele şi deodată a început să vorbească în limbi, fără să înţeleagă nimic din ceea ce spunea. Şi iată aici documentul care ne-a fost trimis şi care conţine tălmăcirea:

„Eu, Victor DeDowx, sunt francez şi am fost prezent când Danny Henry a adus acest mesaj pentru fratele Branham, în data de 11 februarie 1961.” El locuieşte pe strada North Kings, 809, Los Angeles, nr.64. Ascultaţi ceea ce vă voi citi:

„Pentru că ai ales calea cea îngustă, calea cea grea; tu ai păşit în propria ta alegere.” Eu am putut face această alegere bună. Vedeţi? Dar şi voi trebuie să faceţi o alegere. Moise a făcut alegerea lui; el n-a fost silit s-o facă. Nici eu nu am fost obligat să urmez calea aceasta. Aş fi putut să am clădiri mari, aşa cum au unii dintre predicatori. Aş fi putut să fiu pretutindeni la televizor, dar cine m-ar fi sponsorizat în condamnarea temeliei lor? Un singur lucru este clar: eu nu trebuie să mă plec la picioarele nimănui, decât la picioarele Domnului Isus. Aşa este. Da, eu predic ceea ce spune Biblia, şi nu trebuie să fac compromis cu niciuna din organizaţiile lor, pentru că nu aparţin de ele. Eu am făcut alegerea, iar El mi-a spus când am fost acolo sus: „Eu voi fi cu tine, aşa cum am fost cu Moise.” El i-a dat lui Moise două semne pentru a dovedi cele spuse, dar Moise a făcut propria sa alegere. Înţelegeţi? Moise a făcut propria sa alegere. Vedeţi?

„Pentru că ai ales calea cea îngustă, calea cea grea, ai păşit prin propria ta alegere. Ai luat decizia corectă şi precisă şi este calea Mea. Din cauza acestei decizii importante, te aşteaptă o mare răsplată în ceruri. Ce decizie glorioasă ai luat! Aceasta este ceea ce le va da şi va aduce la împlinire marea lor biruinţă în dragostea divină.”

Nu ştiu ce înseamnă cuvintele: „aceasta va aduce la împlinire…” Poate se referă la cortul pe care l-am văzut. Poate că El o va face cunoscută în timp ce voi sta acolo.

De ce? Nu pentru că am fost nevoiţi s-o facem şi nu pentru că este o cale uşoară. Puteţi fi populari şi toată lumea să vă bată cu mâna pe umăr; banii ar veni din toate părţile pentru emisiuni la radio sau la televiziune, şi aşa mai departe. Dar eu nu cred că este corect să iei lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu şi să le prezinţi prin intermediul acestor lucruri vulgare ale lumii. Eu nu cred să trebuie să sari în sus pentru a provoca ceea ce nu este, ci cred că aceste lucruri trebuie lăsate aşa cum le-a dat Dumnezeu. El este Dumnezeu, aşa că lăsaţi-L să facă ceea ce vrea. Noi suntem slujitori, noi numai Îl slujim pe Domnul şi facem aşa cum spune El.

În mijlocul tuturor acestor lucruri, omul este forţat să ia o decizie. Când a fost pe pământ, Isus i-a silit să ia o decizie, pentru că le-a dovedit că El era Mesia. Este adevărat? Şi ce-au făcut când au fost siliţi să ia decizia, cum L-au numit? Beelzebul, un ghicitor. Dar la Paşti, Dumnezeu a dovedit că El fusese Mesia prin faptul că L-a înviat din morţi. El a arătat Semnul Său, Pecetea. După toate acele lucruri, El L-a înviat din morţi. Biserica poate dovedi că are Duhul Sfânt, dovada Peceţii lui Dumnezeu şi că a trecut din moarte la Viaţă, prin faptul că lucrurile vechi au trecut şi totul a devenit nou pentru voi. Aceasta este dovada lui Dumnezeu, a învierii. Voi nu mai sunteţi cum obişnuiaţi să fiţi înainte, sunteţi schimbaţi. Dacă înainte obişnuiaţi să vă îndoiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, acum spuneţi „Amin” la fiecare Cuvânt pe care Îl vorbeşte Dumnezeu. Vedeţi, cu voi s-a întâmplat ceva. Acesta este primul semn al învierii, al faptului că Duhul este în voi.

După Rusalii, după ce ucenicii au primit Duhul Sfânt, oamenii au fost forţaţi din nou să ia o decizie: „Acest lucru vine de la Dumnezeu sau nu este de la El?”

Şi ce au spus ei? „Sunt nişte eretici! Sunt nebuni! Ceea ce fac şi spun este o prostie!” Chiar şi Festus i-a spus lui Pavel: „Pavele, eşti nebun!” (Fapte 26.24). „Nebun” înseamnă „dement, dezechilibrat.” Şi ce a spus Pavel? „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci” (Fapte 24.14). Pavel avea Pecetea Paştelui. El a fost acolo când s-a întâmplat ceva. Sunt bucuros că în dimineaţa aceasta pot să dau mâna cu el, cu inima, şi să spun: „Pavele…” De ce? Pentru că noi am predicat acelaşi Cuvânt. Pavel le-a poruncit oamenilor să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos, deşi mai fuseseră botezaţi o dată. Şi a mai spus ceva: „…dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8). Pavel a predicat vindecarea divină; a predicat puterea învierii; a predicat că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El a fost urmat de vedenii, de puterea şi manifestarea Duhului Sfânt, iar noi trebuie să avem  acelaşi Mesaj şi aceleaşi lucrări, nu o teologie, nu faptele unei biserici, ci puterea lui Dumnezeu, Rusaliile, aceeaşi Pecete. Pecetea Duhului Sfânt, adevărata Pecete de Paşti a lui Dumnezeu este Atestatul fiecărui om. Aşa este. Este dreptul vostru de întâi născut; este dovada că aţi trecut de la moarte la Viaţă, iar Dumnezeu lucrează prin voi în acelaşi fel în care a făcut-o şi cu Domnul Isus pentru că acesta este Atestatul vostru: „Mergeţi în toată lumea… şi aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” (Marcu 16.15-18). Când? După înviere, după Rusalii, după ce a fost dată Pecetea Paştelui, Pecetea învierii. Ce este aceasta? Viaţa care a fost în Hristosul înviat, a venit şi a înviat Biserica Sa şi trăieşte în ea pentru a face aceleaşi lucrări.

Nădăjduiesc că ceea ce spun nu este prea mult pentru voi. Nădăjduiesc că nu vă ţin atât de mult încât să nu vă mai puteţi bucura de ceea ce doresc să vă spun. Înţelegeţi? Ştiu că este greu să staţi în picioare, dar vă rog să mai rezistaţi câteva minute. Prieteni, dorinţa mea este să înţelegeţi ce vreau să vă spun. Aş vrea să vedeţi ce este în inima mea şi ce a fost aici de treizeci şi unu de ani încoace, de când am pus micuţa piatră unghiulară la colţul clădirii. Adevărul este că am încercat să stau tot timpul lângă El. Au fost tot felul de lucruri false care s-au răspândit, dar întotdeauna a fost aşa.

Referitor la aceste lucruri, am citit ce s-a spus despre Martin Luther:

„A fost greu de crezut că el va putea să se ridice, să protesteze împotriva Bisericii Catolice şi să scape. Acesta a fost un lucru măreţ, dar lucrul cel mai măreţ a fost că a putut să rămână  în picioare, la cele scrise în Biblie, în mijlocul fanatismului care a urmat trezirea făcută de el.”

Spuneţi numai ceea ce spune Dumnezeu şi nimic altceva! Staţi lângă Cuvânt! Umblaţi în decizia dreaptă şi clară a lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu decide ca lucrurile să fie într-un fel, să rămânem la aceasta, fiindcă aceasta este hotărârea Lui. Amin. Da, domnilor.

Pecetea Rusaliilor este Atestatul credinciosului, Dovada că el a trecut de la moarte la Viaţă, pentru că a primit binecuvântarea Rusalistică, Pecetea de Paşti a lui Dumnezeu pentru Fiul Său. Dumnezeu L-a pecetluit pe primul Său Fiu cu Duhul Sfânt, este adevărat? Sigur că da.  Iar El i-a pecetluit pe toţi ceilalţi fii ai Săi cu Duhul Sfânt.

Aici este ceva ce trebuie să spun în legătură cu fiii lui Cain. Ei sunt acolo afară pentru că au ajuns într-un punct în care au fost forţaţi să ia o decizie.  Vedeţi, pentru ei este foarte greu să se decidă, pentru că dacă o fac trebuie să renunţe la drepturile lor denominaţionale.  Înţelegeţi? Aşa   s-a întâmplat şi cu fariseii. Când Isus a dovedit că El era Mesia, fariseii au luat o decizie în legătură cu aceasta. Duhul Sfânt a dovedit că această cale pe care toţi o numeau „partidă” sau „erezie” era de fapt calea Lui, şi fiecare om a trebuit să ia o decizie. Ei nu pot sta liniştiţi, ci trebuie să se decidă.

Aseară am fost să mă rog pentru o femeie care era la spital. Cineva m-a strigat: „Billy!” iar când am privit în jur, am văzut că era unul dintre fraţii noştri, Roy Slaughter, care stătea pe o alee la câteva străduţe de mine. El mi-a zis:

„Billy, soţia fratelui meu este bolnavă. Poţi merge să te rogi pentru ea?”

„Sigur că da,” am răspuns eu. Când am ajuns la spital, în salon cu ea era o doamnă mai în vârstă, de vreo şaizeci de ani, lângă care stătea fiul ei. După ce am vorbit puţin cu ei, am spus: „Aş vrea să ne rugăm puţin.”

Când a auzit aceasta, femeia mai bătrână a spus:

„Trage perdeaua!”

„În ordine,” am răspuns eu. „Eşti credincioasă?”

„Sunt metodistă,” a răspuns ea. „Noi suntem metodişti. Trage perdeaua!”

Eu n-am făcut-o, ci m-am rugat pentru ea ca Dumnezeu s-o salveze. Vedeţi? Acesta este adevărul: voi nu sunteţi creştini, ci sunteţi metodişti; nu sunteţi credincioşi, ci sunteţi metodişti. Propria voastră mărturie spune aceasta. Dumnezeule ai milă! Vedeţi cât de departe puteţi cădea de la Biblie?  Despre credincioşi, El spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”

Sunteţi credincioşi? „Eu sunt metodist.” Aceasta arată că nu eşti creştin. Eşti creştin? „Sunt din Biserica lui Hristos.” Aceasta arată că nu eşti creştin. Tu eşti creştin pentru că eşti credincios, iar dacă eşti credincios, Isus a spus în Marcu 16 că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce primesc Pecetea Paştelui, până la sfârşitul lumii.”  Aşa este. Aceasta dovedeşte că eşti credincios.

Oamenii sunt forţaţi să ia o decizie. Acest lucru lucrează, iar ei sunt forţaţi să-l primească sau să-l condamne.  Şi ce fac? Îl condamnă. Acum, penticostalii se întorc înapoi şi se organizează, se întorc de unde au plecat. Rusaliile au ieşit afară; ele nu sunt o organizaţie. Rusaliile sunt o experienţă pe care o trăieşte fiecare credincios. Dar ei au făcut o organizaţie din aceasta, s-au întors în locul din care părinţii lor s-au luptat să iasă.

Este acelaşi lucru pe care l-a făcut naţiunea aceasta şi politica: au venit aici pentru libertate religioasă, ca să scape de bătrâna doctrină catolică, dar s-au întors înapoi şi orbiţi de politică au ales unul din oamenii lor cheie, un milionar care s-a îmbogăţit prin whisky şi lucrurile lumii. Aşa a devenit milionar, iar ei l-au pus pe tronul de la Casa Albă cu sistemul catolic în spatele lui. Nu a stat acolo nici şase luni şi a dovedit că acesta este adevărul.

Biserica penticostală a ieşit din organizaţie numind-o rece şi formală; au condamnat felul de a fi al femeilor şi al bărbaţilor, dar acum s-au organizat, au luat acelaşi duh şi s-au întors de unde au ieşit. De ce? Pentru ca adevărata Biserică a Dumnezeului celui Viu să poată fi arătată în toată puterea şi în măreţia Sa. Voi sunteţi forţaţi să credeţi sau s-o respingeţi: sunteţi forţaţi s-o acceptaţi sau s-o negaţi. Glorie lui Dumnezeu! Este în faţa voastră şi nu vă puteţi eschiva. Trebuie să spuneţi da sau nu. Nu există nici o cale să scăpaţi de aceasta. Da, domnilor. Nu există cale de mijloc. Întreaga lume trebuie să accepte aceasta sau s-o nege. Aşa a fost în trecut şi aşa este şi astăzi.

Am văzut că după Paşti, Isus le-a spus ucenicilor în Marcu 16.15: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Atunci Dumnezeu a forţat lucrurile, aşa că toţi au trebuit să vadă că oamenii aceia aveau Ceva. Acest lucru a durat timp de trei sute de ani după moartea lui Hristos. Ce a venit după aceea în Biserică? Până atunci Biserica a fost rusalistică, dar ce s-a întâmplat după aceea? Au luat în mijlocul lor oameni de afaceri; i-au luat şi i-au adus înăuntru dar aceia doreau o biserică mare. Astfel, când am adus Cuvântul despre epocile Bisericii, primul lucru pe care l-am văzut, a fost că Isus a spus totul înainte ca să se întâmple; El a spus că în mijlocul Bisericii se va ridica o doctrină care la început va fi cunoscută ca „faptele Nicolaiţilor”, dar în final va deveni învăţătură. Şi ce a spus El când s-a întâmplat acest lucru? „Urăsc aceste fapte.” Ce au făcut rusalisticii? Rusalisticii de rang înalt, clasa formală care s-a infiltrat în Biserică, s-au organizat şi au întemeiat Biserica catolică, prima organizaţie, mama, în timp ce micuţa minoritate a fost silită să stea deoparte. Şi de atunci aşa a fost mereu. Ei au stăpânit o mie cinci sute de ani, dar micuţa minoritate a supravieţuit. Amin.

Cineva mi-a spus zilele trecute: „Gândeşte-te în câte bătălii mari a supravieţuit Biserica catolică!”

„Bătălii mari”? Cu siguranţă „a supravieţuit” cu legea de partea ei, cu puterea şi cu politica de partea ei! Gândiţi-vă însă la micuţa grupare rusalistică! Ei nu aveau nimic altceva decât pe Duhul Sfânt, dar au supravieţuit. Iar în dimineaţa aceasta, aici, avem dovada că micuţul grup rusalistic trăieşte încă şi va trăi pentru totdeauna; nu organizaţia, ci adevăraţii credincioşi rusalistici. Aşa este.

După Paşti, oamenii au fost siliţi să ia o decizie, şi astăzi trebuie s-o facă din nou, pentru că nu există cale de mijloc.

În aceste zile va avea loc şi pecetluirea fiilor Satanei. Acum este timpul despre care a vorbit Biblia când a spus că toţi cei care nu au Pecetea lui Dumnezeu, vor semnul fiarei. Şi noi ştim că semnul fiarei este necredinţa.

Cineva întreabă: „Unde spui tu că a început semnul fiarei?” În grădina Eden. Atât semnul fiarei, cât şi Pecetea lui Dumnezeu au fost aplicate pentru prima dată în grădina Eden. Exact. S-a aplicat prin Paşti, pentru că moartea lui Abel l-a adus la suprafaţă pe Set. Aşa este. Observaţi! Cain a fost fiul Satanei. El a fost fiul fiarei care a înşelat-o pe Eva. Puteţi să spuneţi ce vreţi, dar el a fost fiul Satanei. Şi ce a făcut Dumnezeu cu el? L-a însemnat, a pus pe el un semn de recunoaştere şi l-a scos din prezenţa Sa. Este adevărat? Iar el şi-a luat o soţie, nu din moştenirea lui Dumnezeu, ci din ţara Nod, dintr-o altă ţară.

Ce a făcut biserica? Atunci când s-a organizat, a lăsat adevărata credinţă rusalistică şi şi-a luat o soţie din organizaţie. Aşa este. Priviţi la soţia penticostală, ce a început să facă? Ce spune şi ce face ea? Priviţi la acţiunile ei. Acum, ea încearcă să îndepărteze Lucrul lângă care a stat la început; încearcă să-L îndepărteze, să-L scoată afară pentru că este împotriva crezurilor ei. Dar ea este forţată din nou să ia o decizie; trebuie s-o ia.

 Dumnezeu să mă ajute pe mine şi pe fraţii care vor sta cu mine. Dumnezeule, ajută-ne să stăm acolo curajoşi. Chiar dacă vi se cere sângele martirajului, staţi acolo! Spuneţi: „Trebuie să lupt şi să biruiesc; măreşte-mi curajul, Doamne!”

Când văd Duhul Sfânt mişcându-Se printre oameni şi făcând aceleaşi lucruri, ştiu că este Acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus Hristos. Amin. Aceasta stabileşte totul din punctul meu de vedere. Vedeţi? Amin.

În Romani 4.24, după ce vorbeşte despre Avraam, Pavel spune: „…a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.”, iar în Efeseni 4.30, ni se spune că Duhul Sfânt este Pecetea de Paşti a lui Dumnezeu care ne pecetluieşte pentru veşnicie. Amin. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Oh, sunteţi bucuroşi? Sunteţi bucuroşi pentru Paşti? Sunteţi bucuroşi pentru această experienţă? Pecetluiţi, închişi înăuntru cu Dumnezeu, într-un loc tainic; pecetluiţi înăuntru, cu Dumnezeu, prin harul Său divin, pecetluiţi pentru ziua răscumpărării noastre. Aceasta este adevărata, reala Pecete a Paştelui.

Cât timp mai avem? Este amiaza, mai sunt cinci minute până la ora doisprezece.  Credeţi? (Adunarea spune: „Amin”). Credeţi cu toţii? Să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, indiferent ce aş spune eu, omul trebuie să creadă acest Cuvânt pentru că este scris aici. Mă rog pentru oamenii de pretutindeni ca să Te primească pe Tine, Primul Rod al învierii, ca Pecete a Paştelui, ştiind că au trecut din moarte la Viaţă; ştiind că acolo unde odată a stăpânit moartea, acum a venit Viaţa şi i-a luat locul.

Te rog să-i arăţi adunării din dimineaţa aceasta, că Tu eşti încă Acelaşi Isus, că eşti încă Cel ce face minuni şi împlineşte lucrurile, aşa cum ai făcut cu părintele nostru Avraam, când Îngerul a stat cu spatele la Sara, sau la audienţă şi i-a spus ce gândea în sinea ei. Oh, Doamne, noi am văzut aceasta în repetate rânduri! Am văzut confirmarea, am văzut naşterea Fiului şi Numele care I-a fost dat. Am văzut toate aceste lucruri care s-au petrecut, Doamne, şi ştim că suntem la sfârşitul timpului.

Acesta este un Paşti. Mulţi dintre cei care stau în picioare, au deja picioarele amorţite. Tată, tot ceea ce aş putea spune eu, nu ar însemna nimic dacă nu ai vorbit Tu mai întâi şi dacă nu ar fi în acord cu ceea ce ai spus Tu. Iar dacă am vorbit Cuvântul Tău, cred că Tu eşti Dumnezeul care va confirma acel Cuvânt. Te rog să faci aceasta.  Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul oamenilor şi să confirme Cuvântul vorbit înaintea lor.

Poate că în timp ce stăm cu capetele plecate, undeva este vreo boală. Aici nu este nici o îndoială, dar printre oameni există multe boli. Câţi dintre cei prezenţi, care nu sunt din oraş, sunt bolnavi? Ridicaţi mâna cei care nu sunteţi din oraş. Ei vin de pretutindeni. În ordine. Puteţi să vă ridicaţi capetele. Fac aceasta ca să puteţi vedea. Toţi cei care sunt din afara oraşului şi care ştiu că nu-i cunosc şi nu ştiu nimic despre ei, să ridice mâna şi să pună: „Sunt bolnav!” Ridicaţi mâinile ca să-mi fac o părere generală. Aici, aici, acolo în colţ şi în spate de tot. În ordine.  Iată o provocare: ceea ce am predicat este sau nu este Adevărul? Dacă este, atunci Dumnezeu este legat prin făgăduinţă să-L împlinească.

Dacă El nu împlineşte aceasta, atunci nu este nici o înviere, dar dacă o împlineşte, este asigurarea existenţei învierii. Aceasta ne confirmă Pecetea Paştelui, faptul că El nu este mort, ci trăieşte. Să negi aceasta, ar fi o hulă împotriva Duhului Sfânt şi nu poate fi iertată. Dacă Duhul Sfânt va veni în această clădire… m-am gândit că i-am putea aduce pe oameni aici, dar nu putem avea un rând de rugăciune. Este prea aglomerat şi peste tot în jurul altarului  este plin de copilaşi. Nu putem avea un rând de rugăciune, dar fiţi atenţi pentru că vreau să vă întreb ceva. El este într-un singur loc sau este Omniprezent? El este pretutindeni. Cum aş putea să vă cunosc pe cei care aţi ridicat mâna afirmând că nu vă cunosc şi că suntem străini unii faţă de ceilalţi? Vreau să nu fie nimeni din tabernacol fiindcă de voi mă voi ocupa mai târziu. Înţelegeţi? Vreau să vină doar cei ce sunt din afara oraşului şi pe care nu-i cunosc. Lăsaţi ca Duhul Sfânt să vorbească, fie că este în ordine sau nu. Lăsaţi-L să vorbească, iar dacă este Cuvântul lui Dumnezeu, El Îşi va ţine Cuvântul.

Amintiţi-vă Rusaliile, amintiţi-vă că adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu au fost întotdeauna în minoritate. Ei au fost un grup de care ceilalţi au râs şi s-au amuzat pe seama lor, iar oamenilor nu le place să apuce pe o asemenea cale. Luteranii de la început au fost prigoniţi. Dumnezeu le-a dat neprihănirea, iar oamenii s-au amuzat pe seama lor, iar pe unii i-au martirizat. Dar ce s-a întâmplat? După moartea lui Martin Luther, s-au întors din nou la lucrurile din care ieşiseră şi s-au organizat.  Luther nu a organizat nici o biserică. Nu, domnilor. Urmaşii lui au făcut aceasta, biserica. Nici Wesley nu a organizat nimic. Nu, domnilor. Cei care au venit după el, au făcut aceasta. Iar acum vedem că penticostalii au făcut acelaşi lucru: s-au organizat şi astfel s-au întors de unde au ieşit.  Vedeţi? Dar în clipa în care fac aceasta, se întorc la vechile lor crezuri, iar atunci (eu pot dovedi cu Biblia aceasta), când se organizează, li se aplică semnul fiarei. Nu indivizii din biserică fac aceasta, ci sistemul bisericii, pentru că sistemul este catolic. Catolic: ei încearcă să facă o religie universală şi să tragă totul înăuntru. Vedeţi?

Eu vă pot dovedi cu Biblia, cu Apocalipsa 17 că această biserică este o curvă şi că fiicele ei sunt tot curve. Fiecare organizaţie este o curvă: dacă observaţi, exact ceea ce a făcut ea, a făcut şi mama ei. Când spun aceasta, nu mă refer la oamenii din biserică, ci la sistem. Metodiştii sunt oameni buni. Nădăjduiesc că aţi luat caseta în care a vorbit Domnul şi a arătat ce se va întâmpla cu această biserică, în timpul măreţ care stă în faţa noastră, când judecata va lovi pământul.

Priviţi ce se va întâmpla cu biserica. Ea era văduvă când s-a întors Ilie din călătoria sa prin pustie. Bărbatul ei murise şi femeia era văduvă. Ilie a fost trimis la ea, iar femeia s-a bucurat să-l audă pe profet din nou, după ce bărbatul ei murise. Vedeţi? Organizaţia ei a fost dusă în Confederaţia Bisericilor, iar femeia era binevoitoare pentru că a văzut unde se afla şi că ceea ce a spus profetul se va întâmpla. Dumnezeu o iubea încă, iar profetul s-a dus acolo şi a ţinut-o în viaţă până când s-a încheiat foametea şi el a trecut Iordanul.

Ce tablou frumos despre venirea Domnului este în această relatare despre Ilie! Este desăvârşit. Amintiţi-vă că Mesajul din aceste zile din urmă va fi dat de către profetul Ilie: de Duhul Său care va fi în biserică. Aşa este. Ştiţi ce înseamnă cuvântul „Ilie”? În ordine. Să ne rugăm.

Mai întâi vreau să vă întreb ceva: Este Dumnezeu un Dumnezeu viu? Este El prezent? Dacă El este prezent, vreau să vă întreb, câţi dintre voi credeţi că ceea ce am vorbit este Adevărul? (Adunarea spune: „Amin”).

Este printre noi cineva care poate spune: „Eu nu sunt creştin, frate Branham, dar aş vrea să fiu. Roagă-te pentru mine.”? Nu pot să vă chem aici sus la altar, dar ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine.” Este cineva în clădire?

Dumnezeu să te binecuvânteze; şi pe tine, şi pe tine, şi pe tine. Aceasta este bine. În ordine. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, pretutindeni. În ordine. Este bine.

După un Mesaj ca acesta, aveţi dreptul să mă prindeţi de mână şi să spuneţi: „Frate Branham, ne-ai predicat şi ai spus că ultimul semn pentru aceste zile din urmă este că El va face aceleaşi lucruri dovedind că este Dumnezeu.”

Zilele trecute am auzit un predicator evreu. El a ieşit dintr-o biserică ridicată printr-o linie de rabini, veche de patru sau cinci sute de ani. Bărbatul de care vă spun, a mers într-o biserică şi acolo a auzit despre „juncana roşie”, aşa că s-a convertit la creştinism, iar zilele trecute stătea în biserică şi spunea: „Oricine nu crede că acolo au fost trei dumnezei în loc de Unul…” El crezuse într-un singur Dumnezeu până atunci, dar s-a lepădat de credinţă şi a ajuns să spună că cei trei care au venit la Avraam erau Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Aş vrea să fiţi atenţi le ceea ce voi spune! Când Avraam I-a văzut pe cei trei Bărbaţi, nu le-a zis: „Domnii mei”, ci „Domnul meu.” Dar când Lot, fratele lui denominaţional i-a văzut pe doi dintre ei, le-a zis: „domnii mei.” Aceasta arată unde sunteţi voi. Înţelegeţi? Lot i-a numit „domnii mei”, dar Avraam a spus: „Domnul meu”, deşi în faţa lui stăteau trei Bărbaţi. El a vorbit aşa pentru că numai Unul dintre cei trei era Domnul. Aşa este. Elohim. Apoi, ceilalţi doi îngeri, care nu erau altceva decât mesageri, s-au dus jos, în Sodoma, iar Lot, fratele trinitarian, i-a numit „domnii mei.” El le-a zis: „Veniţi înăuntru…” Vedeţi în ce stare era din cauză că se amestecase cu lucrurile lumii? Soţia şi fiicele lui se comportau exact ca restul lumii, ca biserica lor rece şi formală. Aceasta este starea în care ajungeţi dacă mergeţi ca Lot.

Ce a făcut Îngerul care a rămas cu Avraam? A dovedit că El era Domnul Dumnezeu. Acum aş vrea să-L lăsaţi pe Duhul Sfânt despre care vorbesc, să dovedească faptul că El este Domnul Dumnezeu. Lăsaţi-L să dovedească faptul că este Acelaşi.

Acum rugaţi-vă. Lăsaţi-mă să vă întreb încă o dată: Câţi dintre cei prezenţi aici sunteţi bolnavi, iar eu nu vă cunosc? Câţi suntem străini unii faţă de alţii şi doriţi ca Dumnezeu să vă vindece? Ridicaţi mâinile. În ordine. Lăsaţi mâinile jos. Acum ridic eu mâna şi afirm că nu-i cunosc pe oamenii aceştia. Dacă El este încă acelaşi Dumnezeu, nu va face acelaşi lucru?

Femeia care s-a atins de haina Sa… Unele dintre voi, femeilor, sau unii dintre voi, cei care aţi ridicat mâinile. Cred că este o femeie undeva. Unde? Doamna de la capăt. Doreşti să ridici mâna? În ordine. Sunt străin pentru tine, nu te cunosc, este adevărat? Veţi vedea dacă El este încă Marele Preot care poate fi atins de simţământul neputinţelor noastre. Nu te-am văzut în viaţa mea, eşti o străină pentru mine. Nu ştiu nimic despre tine, dar Dumnezeu te cunoaşte şi îmi poate descoperi prin Duhul Său Sfânt care este problema ta. El poate să vină înăuntru prin Duhul Său şi atunci veţi şti dacă El este viu sau nu. Acesta sunt eu şi duhul meu, şi eu nu vă cunosc, dar El doreşte să împrumute trupul meu pentru a dovedi că este Hristosul înviat. Sunt atât de bucuros să i-l pot împrumuta, să i-l dau Lui ca să-l folosească pentru orice doreşte El.

Dacă Dumnezeu îmi va spune de ce eşti aici, vei crede? Tu ai varice. Dacă este adevărat, ridică mâna. Dar mai este ceva, ai hernie. Aşa este. Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Lima, Ohio, şi te numeşti Stoggard. Aşa este. Soţul tău este în spatele tău. Aşa este. Crezi că Domnul îmi poate spune care este necazul lui? Are probleme cu spatele; suferă de dureri de spate. Dacă este adevărat, ridică mâna, domnule. Crezi?

Mai este cineva care a ridicat mâna: doamna de aici. În ordine. Eu nu te cunosc. Cel de lângă tine este soţul tău. Dorinţa ta este să primeşti botezul Duhului Sfânt. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aşa este. În ordine. Crede în Domnul! Nu te îndoi deloc.

Am văzut pe cineva care vine de departe, dar nu pot spune unde este. Da, este bărbatul care stă aici, acum îl văd. El este un străin pentru mine. Ai probleme cu fierea şi cu sinusurile. Nu eşti de aici, ci vii din Georgia, dintr-un loc numit Hubbermil. În ordine. Crede şi du-te înapoi fiindcă eşti vindecat.

Crezi din toată inima? Este cineva care stă chiar aici în spate; Lumina este peste persoana aceea. Se roagă pentru cineva care are cancer şi nu este salvat. Crede şi nu te îndoi.

(Fratele Branham face o pauză). Este chiar aici. Doamna care se roagă cu capul plecat. Ea are probleme cu picioarele şi cu genunchii. Nu te cunosc, este adevărat? Ridică mâna dacă nu ne cunoaştem. Vii din New Hampshire, unde locuieşti. Crede şi Domnul te va face bine.

Doamna care stă acolo în spate cu fetiţa, se roagă pentru că are probleme cu rinichii. Şi ea este din Georgia. Doamnă Cason, vei crede din toată inima? Accepţi aceasta? În ordine. Atunci du-te acasă şi fii bine. Eu nu o cunosc pe femeia aceasta, nu am văzut-o în viaţa mea. Dacă suntem străini unul pentru altul, ridică mâna, doamnă. Aşa este.

 Mai este cineva care stă acolo în spate, un bărbat. Şi el este din Georgia. Nu-l cunosc, nu l-am mai văzut niciodată până acum, dar în vedenie am văzut cum vine din ţara piersicilor. Aşa este. El are o problemă la ficat (Aşa este) şi artrită. Stă chiar pe scaunul din spate. Crezi din toată inima, domnule? În ordine. Du-te înapoi şi fii vindecat.

Lângă tine, pe scaunul din spate, stă o doamnă. Nu, nu este pentru ea. Femeia se roagă pentru fiul ei. Aşa este.  Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema fiului tău? Eu sunt un străin pentru tine, dar Dumnezeu te cunoaşte. Are ulcer şi probleme mintale. Eşti din Dayton, Ohio. Dacă este adevărat, ridică mâna. Acum, crede.

Ştii că El trăieşte? Ştii că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Sunt cel puţin opt sau zece oameni pe care i-am mai văzut. Este acesta Adevărul? Fie ca Dumnezeul cerului, care este prezent, să-i vindece şi să-i însănătoşească pe aceşti oameni. Vine de la ungerea Duhului Sfânt, nu sunt eu. Fie ca Dumnezeul care poate descoperi gândurile inimii, să dovedească faptul că El este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci; şi fie ca El să păşească în faţă şi să-i vindece pe bolnavi. El este Dumnezeu în veci de veci. Credeţi aceasta? Câţi dintre voi doresc să-L creadă şi să-L accepte ca Salvator, Vindecător, Botezător şi ca Împăratul care va veni? Oh, aleluia! Ce este aceasta? Pecetea Paştelui, infailibila Pecete a Paştelui!

Care este următorul pas? Transformarea acestui trup pentru a-L întâlni pe Fiul care vine. Vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi. Puteţi avea câte peceţi vreţi pe o hârtie, fiindcă adevărata Pecete a Paştelui este Duhul Sfânt în inima umană. Acceptaţi aceasta? Credeţi în învierea Sa? Credeţi că El este viu în veci de veci? Credeţi că este aici? Îl primiţi ca Salvatorul vostru, Vindecătorul vostru, Dumnezeul vostru şi Împăratul vostru care vine? Credeţi din toată inima.

Ne vom ruga şi peste aceste batiste în Numele lui Isus Hristos. Mulţi oameni le ung. Biblia spune că oamenii luau de pe trupul lui Pavel, haine, sorţuri,  şi erau vindecaţi. Credeţi aceasta? Câţi dintre cei prezenţi mai sunt bolnavi? Cei care vin la Tabernacol şi cei din comunitatea de aici, cei care sunt din împrejurimi, credeţi că El este aici? Credeţi că Duhul Sfânt este aici? El este aici, aşadar să acţionăm acum!

Charlie, tu crezi? Amin! Aleluia! Oh, trebuie să se întâmple! Eu nu pot vindeca pe nimeni, nu o pot face. Nu am în mine nimic cu care să pot vindeca, dar dacă acceptaţi Duhul care este în mine, nu vor fi destui diavoli în iad care să vă facă să vă mai îndoiţi şi să fiţi vindecaţi. Nu eu sunt Vindecătorul, ci El este. Eu nu pot vedea vedenii; El este Cel care vorbeşte. El doar foloseşte trupul meu. Şi acelaşi Dumnezeu care mă foloseşte pe mine, a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Câţi cred că El este aici?

Eşti sigur că eşti un credincios? Păi, El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. În Numele Meu îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Este adevărat? Acum puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi lăsaţi-mă să mă rog pentru voi. Oh, Doamne! Oh, frate, trebuie să se întâmple ceva! Trebuie să se întâmple ceva.

O, Marea Pecete a Paştelui nu este crinul din ghiveci, ci Crinul din Vale! Tu, Cel care ai vorbit zilele trecute prin băiatul acela, Tu ai păşit acum în faţă prin Cuvântul Tău, şi ai arătat că eşti Adevărul. Doamne, Tu eşti Adevărul, Tu eşti învierea. Tu ai spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26).

Vedeţi? „Eu sunt Învierea şi Viaţa.” „Eu sunt”, nu „Eu voi fi”, nici: „Eu am fost.” „Eu sunt acum Învierea şi Viaţa.” Cel care a făcut aceste minuni este Cel care a predicat acest Cuvânt. Nu spune Biblia că Cuvântul Domnului a venit la profet? Cine este Cel care a mers odinioară pentru a afla unde este adevărata descoperire a lui Dumnezeu? A fost profetul. Cum au ştiut ei că el era un profet? Pentru că avea semnul unui profet, Pecetea profetului. Atunci cine este profetul? Duhul Sfânt. Duhul Sfânt a scris Cuvântul. Nu eu, ci El! El este Acela. Tocmai v-am spus că El a luat trupul meu. Pur şi simplu, a luat limba mea, ochii mei, totul, pentru că m-am predat cu totul Lui, ca să vină şi să facă tot ce vrea prin mine. Aşadar, nu sunt eu, ci este El! El este Învierea şi Viaţa. Oh, Doamne, Doamne! Credeţi! Credeţi în El, oamenilor! Credeţi în El pentru că este aici.

Acum aş vrea ca fiecare din voi să staţi aici şi să aveţi credinţă în propria voastră rugăciune. Vreau să credeţi ceea ce voi spune, fiindcă Îl voi ruga să vă vindece. Îl voi ruga să ierte fiecare păcat. Ce este păcatul? Necredinţa. Dacă unii dintre voi nu aţi fost botezaţi niciodată în Numele lui Isus Hristos, bazinul este pregătit. Dacă nu aţi fost botezaţi, singurul lucru care v-a ţinut departe este necredinţa. De ce s-o mai acceptaţi? Denunţaţi-o! Scăpaţi-vă de ea! Nu puteţi vedea Duhul lui Dumnezeu? Nu puteţi vedea lucrările lui Dumnezeu? Îndepărtaţi-vă de organizaţii! Veniţi în Domnul Isus, apoi întoarceţi-vă în organizaţia voastră şi fiţi o Lumină a Lui. Nu vă faceţi griji, fiindcă nu veţi mai fi pentru multă vreme acolo! Ce va face mărturia voastră? Va duce biserica voastră într-o situaţie în care va trebui să ia o decizie.

Înainte de a ieşi din biserica baptistă, eu am stat acolo, iar biserica a fost silită să ia o decizie cu privire la mine, aşa că m-au dat afară. M-am aşteptat tot timpul să fiu dat afară,, dar într-o zi, când voi trece Iordanul, voi fi primit de El. Aşa este. Veţi fi daţi afară, dar când veţi trece Iordanul, veţi zice: „Există un singur gând care mă bucură, iar acela este că nu voi fi nevoit să trec acel râu singur.”

Acesta este un aspect. Cel ce mă va aştepta şi mă va întâmpina în ziua aceea, este El. Atunci se va vedea că totul  este adevărat. Aici, El vorbeşte prin Cuvânt, vorbeşte prin tot, fiindcă totul lucrează desăvârşit prin Cuvânt. Nimeni nu poate spune nimic împotriva acestui lucru.

Prieteni, în curând acest glas va fi redus la tăcere. Ascultaţi-mă! Ascultaţi-mă! În curând nu va mai fi aici. Eu nu voi mai vorbi, iar atunci vă veţi întreba. Dar cât timp puteţi auzi, ascultaţi şi supuneţi-vă!

Oh, Dumnezeule, care ai creat cerurile şi pământul, oamenii aceştia se roagă unul pentru altul. Când ai înviat în dimineaţa de Paşti, Tu ai dovedit că eşti Mesia; ai dovedit că eşti Mesia şi înainte să învii. Tu ai dovedit aceasta prin semnul lui Mesia, Pecetea lui Dumnezeu care era în Tine. Tu ai fost Pecetluit de Dumnezeu ca să faci ceea ce a spus El. Şi ai spus: „Eu fac întotdeauna numai ce spune Tatăl.” Aceasta înseamnă să păzeşti sau să păstrezi Cuvântul Său. Ca să-L mulţumim pe Dumnezeu, noi trebuie să credem Cuvântul Său şi să-L păzim. Aşa este şi astăzi, Tată: fiecare fiu şi fiică a lui Dumnezeu, trebuie să păzească Cuvântul Tău pentru a fi pe placul Tău.

Tată, acum păzim Cuvântul Tău prin faptul că ne punem mâinile unii peste alţii. Te rog pentru audienţa aceasta. După ce am auzit Cuvântul predicat şi am văzut străinii care au ridicat mâinile, am văzut cum marele Duh Sfânt a mers prin audienţă şi le-a spus gândurile inimii, cine sunt, de unde vin, ce s-a întâmplat în vieţile lor, şi totul s-a dovedit a fi întocmai. Cum s-ar mai putea îndoi cineva? Doamne, aceasta este o mare răsplătire pentru cei care au stat în dimineaţa aceasta în picioare în jurul pereţilor, fiindcă au văzut mădularele Tale acţionând; mamele cu copiii lor, taţii, cei în vârstă, toţi au aşteptat să vadă un semn de la Dumnezeul cel Viu. Şi Te-au văzut păşind în scenă şi dovedind că Tu eşti IaHVeH, Isus cel înviat.

Tu ai spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” (Apocalipsa 1.18), pentru că ai rupt pecetea lor. Ai rupt pecetea iadului; ai rupt pecetea mormântului şi ai deschis Pecetea, Calea spre Pomul Vieţii, botezându-ne prin Duhul Sfânt în acel Pom al Vieţii, făcând din noi  fiii şi fiicele lui Dumnezeu şi însărcinându-ne să ne punem mâinile unii peste alţii: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. În Numele Meu îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Tată, Doamne, trebuie să fie exact la fel.

Prin puterea Evangheliei, prin Dumnezeul cerului care m-a însărcinat şi m-a trimis să predic Evanghelia, prin Dumnezeul care a scris Cuvântul, prin Îngerul care este prezent pentru a confirma Cuvântul, pe baza credinţei pe care o am pentru oameni, spun că diavolul trebuie să părăsească fiecare persoană bolnavă de aici, fiecare om aflat în nevoi, şi că puterea lui Dumnezeu îi va ridica şi le va da o stare de sănătate bună şi putere, în amintirea acestui serviciu de Paşti. Ieşi afară, Satană! Eşti învins! Isus te-a biruit în urmă cu o mie nouă sute de ani şi eşti învins! Ieşi afară din aceşti oameni, în Numele lui Isus Hristos!

În ordine, domnule Nelson. Amin.

În ordine, frate Neville. Câţi dintre voi cred? Ridicaţi mâinile. Câţi spun aceasta (Adunarea repetă după fratele Branham):

„Îl primesc chiar acum pe Isus Hristos, ca să fiu un înviat al lui Dumnezeu, fiindcă El este Salvatorul meu, El este Împăratul meu, El este Vindecătorul meu. Sunt vindecat chiar acum, sunt salvat, aşa că voi trăi pentru Cel ce a murit pentru mine. Mă voi ridica de aici, în înnoirea vieţii, pentru ca mai departe să fac ce pot mai bine pentru Cel ce a înviat pentru mine. Aleluia! Lăudat să fie Dumnezeul cel viu!

Credeţi din toată inima? Amintiţi-vă că odată Satan vă ţinea strâns, dar Isus a tras acel lucru jos, aşa cum se trage învelişul de pe un cocean de porumb. El l-a tras jos şi ce a făcut? L-a demascat pe Satan, iar când l-a biruit, în dimineaţa de Paşti, a triumfat asupra diavolului, a bolii noastre, a morţii, a fiecărei puteri a vrăjmaşului şi l-a lăsat fără putere, aşa că acum este doar o sperietoare.  Dacă nu vă poate păcăli, nu vă poate prinde în plasa lui.

Chiar acum, puteţi primi Duhul Sfânt; chiar acum puteţi fi ridicaţi prin Duhul Sfânt şi puteţi fi vindecaţi, cu condiţia să nu credeţi minciuna lui.

„Oricine vrea, să vină şi să bea din apele Vieţii, fără bani.”

Dacă credeţi aceasta, ridicaţi-vă în picioare. Ridicaţi mâinile şi primiţi Duhul Sfânt şi puterea vindecării Sale, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –