Meniu Închide

CITIND PRINTRE RÂNDURI – VISUL LUI JUNIOR JACKSON

Slăvit să fie Domnul. Să deschidem Bibliile la Matei 11.25-26:

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.

Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale.”

Doresc să continuăm cu mesajul „Citind printre rânduri”. Aceasta este partea la care am încercat să ajung de ceva vreme și vom vedea cum se aliniază. Vom vedea unde vom ajunge. Voi încerca să nu mă grăbesc, să ne încredem în Domnul și să-L lăsăm pe El să ne conducă și să ne vorbească. Niciodată în viața mea nu m-am simțit atât de ciudat ca atunci când am privit la aceste lucruri, pentru că ceea ce am citit, cu ceea ce m-am hrănit, a fost o binecuvântare atât de mare pentru sufletul meu și m-a entuziasmat atât de tare, pentru că am flămânzit foarte mult după aceste lucruri, dar nu pot să vă explic ce se petrece înăuntrul meu; pur și simplu nu pot.

De fiecare dată când încerc să explic, nu pot să mă ridic la înălțimea acestor lucruri, de aceea, nu voi încerca să explic nimic, ci voi predica pur și simplu. Îl vom ruga pe Dumnezeu să dea viață buzelor, să vorbească cuvintele exact cum ar trebui vorbite, să ungă urechile noastre să poată primi, iar Duhul Sfânt să ne dea descoperire asupra Cuvântului, ca să auzim mai mult decât s-a spus. Sămânța înțelege mai mult decât ceea ce poate să iasă de pe buze umane pentru că eu mă simt total neputincios.

Am citit aici ceea ce a spus Domnul Isus, iar noi suntem foarte familiarizați cu aceste cuvinte:

„Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului…” Isus Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru aceasta, Își exprima recunoștința:

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.”

Eu cred că atunci când sosește clipa să primim descoperirea din partea Domnului, atitudinea noastră nu este de oameni înțelepți, ci de prunci. Noi nu vrem să ne considerăm înțelepți, pentru că dacă vom face aceasta, nu vom primi această descoperire. Dacă ne considerăm înțelepți sau pricepuți; dacă credem că știm ceva, atunci nu suntem vrednici de această descoperire, deoarece ea este pentru prunci. Pruncii sunt oameni care nu știu nimic. Copilul vostru nou-născut nu știe nimic, iar dacă noi dorim această descoperire, care va fi dată pruncilor, pruncii Tatălui sunt cei care spun: „Când este vorba de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu știu nimic. Eu doresc să știu mai mult.” Aceasta este atitudinea corectă pe care ar trebui s-o avem. „Doamne, eu sunt copilul Tău. Tu m-ai adus până aici și îți aparțin, de aceea Te rog să mă hrănești.”

Aș vrea să citesc un citat din mesajul „Este acesta semnul  sfârșitului, domnilor?” Eu v-am spus că ar fi bine dacă ați putea citi mesajul acesta și „Pecetea a șaptea”.

Fratele Branham a predicat acest mesaj în data de 30 decembrie 1962, cu o zi înainte de Anul nou, și a spus:

Tainele, aici este taina. Scriptura este o taină, este un Adevăr ascuns mai înainte, descoperit acum divin, care însă rămâne un element supranatural în ciuda descoperirii.”

Vă rog să rețineți aceasta pentru că va fi ceva foarte important și trebuie reținut. Astfel, de multe ori, Dumnezeu va aduce o descoperire divină, adevărul Cuvântului care a fost ascuns mai înainte, dar descoperit divin, iar când Îl veți primi, Îl veți cuprinde și Îl veți ști, dar în ciuda acestui lucru, va rămâne un element supranatural.

 Așadar, voi nu veți putea să-L așezați niciodată clar și concret, nu veți putea să închideți niciodată gura criticilor pe deplin pentru că aveți documentația, dovada, și puteți așeza atât de bine lucrurile, niciodată nu se va întâmpla aceasta pentru că există un element supranatural care rămâne; pentru că ceea ce va aduce schimbarea trupului este credința. Nu înțelegerea intelectuală, ci credința.

Așadar, Dumnezeu va descoperi Cuvântul, ne va da versete și tipuri, iar fratele Branham ni le-a arătat ca să înțelegem lucrurile, dar trebuie să le înțelegem prin descoperire; și pentru a Se asigura că este prin descoperire, El va lăsa întotdeauna un element supranatural în taină pentru ca numai descoperirea să meargă până la sfârșit, iar voi veți vedea că credința și descoperirea voastră va fi pusă de fiecare dată la încercare. Deci, credința noastră este cea care va birui lumea. Să nu credeți că Dumnezeu nu vrea să ne descopere tainele pentru că El vrea să le știm, dar vrea să le știe numai pruncii, de aceea a lăsat acest element supranatural care continuă să rămână în ciuda descoperirii.

În mesajul „Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt” din anul 1965, citim:

Observați cui o va descoperi El. El a făcut astfel lucrurile încât a putut să Se ascundă pe Sine în Scriptură, în fața celui mai înțelept teolog care există. El Se poate ascunde pe Sine, poate să stea chiar acolo în Scriptură, iar voi să vă uitați cât este ziua de lungă și să nu o vedeți; să vă uitați o viață întreagă și să nu o vedeți. El Se poate ascunde deși este acolo.

Acum, vă rog, pretutindeni unde sunteți, lăsați ca aceasta să pătrundă înăuntrul vostru. Dumnezeu Se poate ascunde atât de mult în Cuvânt, încât să nu existe nici un teolog sau o școală din lume care să-L poată găsi deși El Se află chiar acolo.”

Dacă L-ați văzut vreodată prin descoperire, știți despre ce vorbește fratele Branham. Este chiar acolo, dar când pășim și o spunem, cineva zice: „Eu nu văd ceea ce spui tu. Acest verset nu spune aceasta, unde vezi tu că spune așa ceva?” Este chiar acolo. Curvia din grădina Eden este chiar acolo; Avraam și Sara care au fost făcuți tineri, sunt chiar acolo. Slăvit să fie Domnul! Dar dacă veți merge să vorbiți cu acel teolog din punct de vedere intelectual, vă va face să vă simțiți ignoranți și naivi și veți pleca de acolo rușinați. Amin! De aceea, totul este prin credință și descoperire.

În mesajul „Apa botezului” din anul 1961, citim:

De aceea, Biblia este scrisă printre rânduri. Voi știți că în multe din predicile mele, cum ar fi Dumnezeu făcându-i tineri pe Avraam și pe Sara, trebuie să citiți printre rânduri ca să puteți vedea ceea ce spune Scriptura. Voi va trebui să știți. Dar nu va devia niciodată de la rânduri. Înțelegeți? Pur și simplu va uni printre rânduri ceea ce este scris pe rânduri, alcătuind un Tablou mare.

Dar înainte ca să puteți înțelege, voi trebuie să aveți o relație de dragoste cu Dumnezeu, pentru că Biblia a fost scrisă de Duhul Sfânt, iar Ea spune că nu poate fi interpretată personal, ci este inspirată.”

Acum aș vrea să mergem la textul în care doresc să ne scufundăm:

Acum vedem făgăduința împlinită. Hristos, adevărata Căpetenie care vine înăuntru, venind în Mireasa Sa.”

Acest limbaj folosit de fratele Branham este foarte important. Noi trebuie să-l lăsăm pe fratele Branham să spună lucrurile în felul lui.

El spune: „Noi vedem făgăduința împlinită.” Ce spunea aici? „Noi vedem că făgăduința este împlinită înaintea ochilor noștri.” Spunea aceasta în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, pe care a predicat-o după Peceți. El a predicat Pecețile în martie 1963, iar acest mesaj a fost predicat în iulie 1963. El a spus:

„Acum vedem făgăduința împlinită..”

Așadar, împlinirea făgăduinței este venirea Căpeteniei în Mireasa Sa.

…făcând aceleași lucrări pe care le-a făcut El la început. Pregătind și împlinind Cuvântul Său așa cum a făcut El la început, în Ioan 14.12: „Cel ce crede în Mine va face lucrările pe care le-am făcut Eu.” Atunci, Capul și Trupul devin una, în lucrări, în Semn și în Viață, legitimate de Dumnezeu Însuși prin Cuvântul Său făgăduit pentru zilele din urmă. El a făgăduit aceasta în zilele din urmă. Acum, dacă sunteți duhovnicești, veți înțelege.” (Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită).

Având în vedere faptul că fratele Branham a vorbit despre aceste lucruri, eu chiar doresc să pătrundem înăuntrul lor. Aici, el vorbea despre venirea Căpeteniei în Mireasă, ca să facă aceleași lucruri pe care le-a făcut El la început. Să nu gândiți în inima voastră: „Păi, eu nu am înviat niciodată morți, nu am vindecat leproși, nu am făcut niciodată cutare lucru, deci sunt pe dinafară.” Nu! Aceasta este Căpetenia care vine la Trup, care intră în Mireasă, iar când a făcut aceasta, primul loc în care S-a așezat a fost în snopul pentru legănat. Cine este snopul pentru legănat? Slujba fratelui Branham, este Maleahi 4, este Apocalipsa 10.7. Dar noi trebuie să recunoaștem că el face parte din Trup, din Mireasă, din recolta care va ajunge la maturitatea deplină a secerișului, el fiind prima parte din recoltă care a ajuns la această maturitate; Cuvântul care a fost în el a fost prima parte a recoltei care a ajuns la maturitatea deplină a secerișului; Cuvântul care a fost pus în acest bărbat a fost legănat înaintea adunării ca să arate că procesul care a adus acest snop la maturitatea deplină, va aduce și restul recoltei la maturitatea deplină. Astfel, când fratele Branham a spus: „Aceste lucruri trebuie să fie în trup”, noi putem spune: „S-au petrecut deja în slujba fratelui Branham.” El a făcut tot ceea ce a făcut Isus, inclusiv lucrările mai mari, pentru că El a spus: „Lucrări mai mari.” Vorbind despre aceasta, fratele Branham a spus: „Aici trebuia tradus „mai multe”, pentru că în Trup vor fi mai mulți, iar noi nu putem face lucrări mai mari decât Isus.” Dar la sfârșitul slujbei sale, el a schimbat aceasta și a spus: „Mai mari” pentru că Isus nu a creat ceva din nimic. El a luat pâini și pești și i-a înmulțit, dar astăzi El a adus la existență veverițe din nimic.

Așadar, noi nu mai trebuie să ne plecăm înaintea Diavolului pentru nimic. Când el a spus: „Aceasta este Căpetenia care vine în Mireasă”, noi putem spune: „Noi credem aceasta. Am văzut-o, Ea este aici.”

De ce este atât de important să avem un snop legănat în zilele noastre? Pentru a dovedi că aceasta s-a întâmplat; pentru ca restul recoltei să se poată odihni sub Soarele fierbinte al lunii august a Cuvântului și să fie coaptă, toată imaturitatea să ajungă la coacere, la maturitatea deplină a recoltei, și foarte important: nu este treaba Miresei să aducă ceva la suprafață. Slujba Miresei este să creadă și să predea totul, iar dacă credem și predăm totul, Dumnezeu trebuie să-Și legitimeze propriul Cuvânt, pentru că nu noi L-am vorbit, ci El.

Câți dintre voi v-ați chemat pe voi înșivă? Câți dintre voi v-ați descoperit adevărurile vouă înșivă? Dacă Dumnezeu v-a chemat și vi s-a descoperit, dacă El a făcut aceste făgăduințe, atunci El este Cel care trebuie să le și dovedească. Dacă mai există ceva de dovedit, Cel care trebuie s-o facă este Dumnezeu. Eu nu am nimic de dovedit pentru că nu este Cuvântul meu, ci al Său. Așadar, tot ceea ce trebuie să fac eu este să mă predau pe deplin lui Dumnezeu pentru ca El să poată avea întâietatea și să poată face orice vrea El să facă. Noi avem credință deplină în toate acestea.

Aici, fratele Branham ne-a spus:

Hristos, adevărata Căpetenie care vine înăuntru, venind în Mireasa Sa, făcând aceleași lucrări pe care le-a făcut El la început.”

Am văzut noi aceasta? Atunci, știm că Hristos, adevărata Căpetenie vine în Mireasă. Aceasta este venirea.

În mesajul „Investiții” citim:

Dar într-o zi, Dumnezeu a schimbat slujba din El, de la minuni la învățarea Cuvântului.

Cu siguranță nu sunteți atât de orbi, ci veți putea citi printre rânduri.”

În mesajul „Dezvelirea lui Dumnezeu” din anul 1964, scrie:

Am încredere că Dumnezeu va descoperi subiectul meu din dimineața aceasta. De fiecare dată când veți lua casetele și le veți asculta, nădăjduiesc și cred că veți avea o înțelegere duhovnicească a ceea ce a încercat Dumnezeu să transmită Bisericii fără s-o spună în mod direct.”

Așadar, Dumnezeu încearcă să-i transmită ceva Bisericii. Din punct de vedere firesc, noi am putea spune: „Ce sens are aceasta? Dacă El vrea să-i transmită ceva bisericii, s-o spună clar.” Problema este că ceea ce vrea să transmită El, trebuie să ajungă numai la Mireasa Sa, la Biserica Sa. El nu vrea să ajungă la toată lumea, de aceea a vorbit în pilde, în tipuri și umbre, iar fratele Branham a spus odată: „Am spus destul. Mă voi opri aici, iar cei care sunt duhovnicești vor ști ce au de făcut.” Aleluia!

„…ceea ce a încercat Dumnezeu să transmită Bisericii fără s-o spună în mod direct.”

De aceea este atât de important să primim descoperirea, altfel, prin simplă citire nu vom putea ajunge niciodată la ceea ce a încercat Dumnezeu să-i transmită Bisericii. Am înțeles aceasta? Dacă ar fi numai prin citire, am putea înțelege lucrurile intelectual, iar El ar fi spus-o clar. Deci, noi nu putem ajunge prin citire, ci numai prin descoperire pentru că El a încercat să-i aducă bisericii Ceva fără s-o spună direct.

Uneori există ceva, trebuie să spunem lucrurile într-un anumit fel încât să existe o subțiere (a rândurilor), ceva ce îi va determina pe unii să iasă afară, pe alții să plece, iar pe unii să cugete. Dar acest lucru este făcut intenționat, așa trebuit procedat.

Apoi, se poate ca unii să spună: „Vrei să spui că Dumnezeu ar face intenționat așa ceva?” El a făcut-o deja și încă o face.”

În „Întrebări și răspunsuri” la Peceți din anul 1963 care au fost predicate duminică dimineața înainte de Pecetea a șaptea care a fost predicată duminică seara, citim:

Acum, vă rog să fiți atenți. Lăsați-mă să vă arăt ceva. Știați că în această cameră există chiar acum zeci de mii de voci, literalmente, glasuri ale unor oameni care vin prin undele electronice ale radioului? De ce nu le auziți? Ele sunt glasuri, nu-i așa? Ele se mișcă prin această cameră chiar acum. Există oameni, forme, trupuri care se mișcă exact prin această cameră acum. Este adevărat? Atunci de ce nu-i vedeți? Ei sunt chiar aici, sunt voci reale ca și vocea mea. Atunci de ce nu le vedeți?

Vedeți, mai întâi trebuie să atingă ceva pentru a descoperi aceasta. Înțelegeți? Acum, înțelegeți? Nu interpretați nimic!

Dacă Dumnezeu vrea să știți ceva, El vă va trimite; așadar, fiți foarte temeinici acum. Stați pe loc. S-a întâmplat ceva.”

El nici măcar nu predicase Pecetea a șaptea, pentru că acestea sunt întrebări la Peceți și au fost predicate duminică dimineața. El a spus: „Dacă Dumnezeu vrea să primiți ceva, El vă va trimite ceea ce trebuie să știți. Să nu ieșiți ca să urmăriți aceasta…” Cum o veți avea? Acel Ceva va ieși afară. Mi-aș dori să știu cum să spun ceea ce vreau să spun. Fratele Branham predica în săptămâna Peceților și a spus: „Nădăjduiesc că înțelegeți; se petrece pretutindeni în jurul vostru.” El a pășit acolo și predica Pecețile, iar taina ieșea afară. Dar el spunea: „Există mii de voci care trec prin camera aceasta chiar acum, radio, televiziune”, iar acum avem wifi, internet, tot ceea ce este în lume trecând prin clădirea aceasta chiar acum. Dar pentru a le prinde avem nevoie de un receptor.

Același lucru este valabil și cu descoperirea. Ea era adusă, dar el o spunea fără să pășească în față ca s-o spună clar. Și atunci cum o vom obține noi? El ne-a spus: „Nu încercați să faceți ceva, nu încercați să tălmăciți ceva! Dacă Dumnezeu vrea să aveți ceva, acel ceva va atinge receptorul vostru, iar când îl va atinge, veți spune: Acum am înțeles.” Nu: „am calculat, am întors, am mânuit, am pus aceasta acolo, ne-am lipit împreună, etc.”

Nu, domnilor, nu este aceasta. Aceasta ar însemna că încercăm să aducem propria noastră tălmăcire. Voi așteptați pur și simplu. Dacă aveți încredere că în voi există un receptor pentru descoperire și dați peste ceva ce nu înțelegeți încă, pur și simplu așteptați, pentru că aveți receptorul potrivit și detectați semnalul potrivit, iar la momentul potrivit, se va transmite așa cum trebuie și veți putea spune: „Am înțeles!”

Descoperirea nu înseamnă a munci intensiv. Desigur, aceasta nu înseamnă că noi nu muncim în cadrul Cuvântului, pentru că noi iubim Cuvântul, Îl citim și ne hrănim cu El; au existat timpuri în care am vrut să știm un răspuns și am citit foarte mult, iar ochi noștri au devenit încețoșați și obosiți, și tot n-am avut răspunsul. Dar câteva săptămâni, luni sau ani mai târziu, ascultând ceva, o casetă sau un predicator, Ceva a atins receptorul vostru și ați zis: Oh, acesta este răspunsul la întrebarea mea!”

Fratele Branham a spus: „Nu interpretați nimic! Dacă Dumnezeu vrea să știți ceva, vă va trimite; așadar, fiți temeinici și stați pe loc!”

Îmi place sfatul: „Stați pe loc!” Nu alergați încoace și încolo încercând să înțelegeți ceva, ci stați pe loc.”

S-a întâmplat ceva.”

Vă puteți imagina stând în ziua aceea acolo și zicând: „Ce s-a întâmplat? Eu nu am văzut nimic. Ce s-a întâmplat?”

Fratele Branham a spus: „Sunt sigur că nu înțelegeți. Nici nu trebuie să înțelegeți.”

El trebuia să predice, dar ei nu trebuiau să înțeleagă. Așadar, întrebarea care se pune este: „Există cineva care trebuie să înțeleagă? Sau trebuie să treacă întotdeauna peste capetele tuturor? Sau există pe pământ un popor care la un anumit timp, fiind conectați, având receptorul, vor înțelege ceea ce nu au înțeles cei din ziua aceea? Aleluia! Noi auzim exact aceleași cuvinte. Ei stăteau în adunare și auzeau exact aceleași cuvinte pe care le auzim noi de pe casetă sau pe care le citim, aceleași cuvinte, iar el a spus: „Sunt sigur că nu înțelegeți. Nici nu trebuie să înțelegeți. Să nu tălmăciți nimic, ci stați pe loc. S-a întâmplat ceva.” Ce s-a întâmplat? „Stați pe loc! Dacă Dumnezeu vrea să primiți ceva, vă va da. Mergeți pur și simplu mai departe trăind o viață simplă și smerită de creștin. Voi nu trebuie să înțelegeți. Mergeți înainte așa cum sunteți pentru că dacă Dumnezeu vrea să aveți ceva, vă va da acel ceva.” Vedeți, secretul este odihna. Credința, odihna, încrederea. Stați pe loc!

Acum, fiți cu adevărat… înțelegeți ce vreau să spun, nu-i așa?

Nu încercați să vă străduiți să fiți creștini pentru că atunci vă veți îndepărta de Dumnezeu. Dacă puteți înțelege, aceasta este Tragerea a treia. Ar fi trebuit să înțelegeți aceasta ieri.”

S-a întâmplat ceva. Înțelegeți voi? Ar fi trebuit să înțelegeți ieri.” Cu toate acestea, mai târziu le-a spus: „Nu înțelegeți și nici nu trebuie să înțelegeți.” Dar nu era nimic în neregulă cu ei. Acolo erau mulți care făceau parte din Mireasa lui Isus Hristos, dar pur și simplu nu era timpul ca ei să înțeleagă. Însă noi trăim într-un alt timp. Noi citim aceeași Carte pe care am citit-o de nenumărate ori, ascultăm aceeași casetă pe care am mai ascultat-o, dar acum, pe măsură ce mergem mai mult pe drum cu Dumnezeu, suntem atinși de Ceva. Este aceeași Carte, aceleași casete, aceleași cuvinte, dar când ascultăm odată pătrunde undeva, iar când ascultăm altă dată pătrunde altundeva, în inimă. Dar noi nu putem controla aceasta, nu putem face nimic în legătură cu aceasta, decât să continuăm să ascultăm. Uneori lucrurile trec pe deasupra noastră deși spunem: „Ce casetă frumoasă! M-am bucurat ascultând-o”. Totuși, poate nu am înțeles nici măcar jumătate din ceea ce ne transmitea El.

Aceasta se poate întâmpla și astăzi. Poate pierdem jumătate sau 25%, din ceea ce a încercat El să ne spună, deși zicem: „A fost o casetă frumoasă, m-am bucurat de ea.” Și chiar v-ați bucurat, ați înțeles unele lucruri și v-a dat Hrană spirituală în călătoria voastră. Dar un an mai târziu, vă întoarceți la ea, iar ceea ce a trecut pe deasupra capului vostru atunci, intră acum în inima voastră, așa că spuneți: „Wow!” Aceasta este descoperirea, aceasta este ceea ce iubim.

El era acolo, predica duminică dimineața din seria Peceților și a spus:

S-a întâmplat ceva. Dacă puteți înțelege, aceasta este Tragerea a treia. Ar fi trebuit să înțelegeți aceasta ieri.”

În care zi? Care a Treia tragere?

Nu știu cum să predic ceea ce este în inima mea, dar voi împărtăși aceasta cu voi și-L voi lăsa pe Dumnezeu să facă restul.

Fratele Branham a spus: „Sunt sigur că nu o vedeți așa cum ar trebui, dar nici eu nu o văd așa cum ar trebui s-o văd.” A spus el aceasta? Da.

Aș vrea să vorbim puțin despre visul lui Junior Jackson. Fratele Branham a venit și a predicat mesajul „Acesta este semnul sfârșitului, domnilor?”, care a fost titlul original al mesajului pe care mai târziu l-a intitulat: „Ce timp este acesta, domnilor?” Noi putem folosi oricare titlu dorim.

În acest mesaj, el a spus că șase oameni au venit și i-au spus șase vise. Primul despre care a vorbit este visul lui Junior Jackson. Noi știm că au fost șase vise, și mulți dintre noi le-am citit și le-am studiat, dar câți îmi puteți spune chiar acum ce conțin ele? Probabil nu puteți, dar cel pe care îl știe toată lumea este visul lui Junior Jackson, pentru că fratele Branham îl menționează de nenumărate ori. Astfel, când ajungem la Pecetea a șaptea, vedem că acesta este visul asupra căruia el a petrecut mult timp și în care a pătruns.

După părerea mea, taina Peceții a șaptea este în visul lui Junior Jackson. El a avut un vis în care se afla în Indiana, iar acolo era un munte mare. Tot pământul și iarba fuseseră spălate de pe vârful acestui munte care avea forma unei piramide. Fratele Branham umbla în jurul lui împreună cu frații, pentru că pretutindeni pe acel munte exista un scris în afara piramidei; el mergea în jur și tălmăcea scrisul care se afla pe dinafara acestei piramide. Apoi, dintr-o dată a luat o rangă sau ceva ascuțit și a îndepărtat vârful muntelui, iar când l-a dat la o parte, înăuntru se afla o piatră de granit alb. Și el a spus: „Lumina nu a mai strălucit niciodată pe aceasta și nu există scris niciun cuvânt; nimic nu a fost scris acolo.”

Așadar, pe dinafară era scris ceva, dar nu și pe dinăuntru. Fratele Branham a predicat despre aceasta în mesajul „Domnilor, acesta este timpul?” În acest mesaj, găsim cele șase vise care i-au fost spuse, fiind încoronate cu o vedenie, iar în vedenia pe care a avut-o el însuși, i s-a spus să meargă în Vest. În vedenie, a văzut că pretutindeni pe strada unde locuia erau numai pietre, iar el s-a supărat și a intrat într-o dispută cu cineva care lucra acolo și l-a lovit. Atunci Îngerul Domnului i-a spus: „Să nu faci aceasta!” La sfârșitul anului 1962, fratele Branham a văzut pregătirea terenului și lucrările care se făceau acolo, așa că s-a dus și a vorbit cu un prieten de pe strada lui și l-a întrebat: „Ce se petrece?” Acesta i-a răspuns: „Au luat tot. Vor nivela partea aceasta și vor lua și poarta ta.” Fratele Branham a spus că în vedenia pe care o avusese, peste tot erau numai pietre, acelea fiind din poarta sa făcută din piatră. Când a văzut aceasta, s-a uitat dincolo de poartă și acolo era o căruță de preerie, iar soția și copiii săi erau în ea. Și în vedenie i s-a spus: „Când vei vedea toate acestea, când se vor petrece, du-te în Vest!” Fratele Branham s-a urcat în căruța de preerie și dintr-o dată s-a văzut ținând hățurile. El a scris această vedenie și o avea consemnată.

Deci, au fost șase vise și o vedenie, iar sâmbăta, cu o săptămână înainte de a predica „Domnilor, acesta este timpul?”, în jurul orei 10.00 dimineața, fratele Branham a intrat în cameră să se roage pentru aceste lucruri, și dintr-o dată a fost luat într-o vedenie și a văzut o piramidă de păsărele, care au părăsit un pom și au zburat spre Vest. Apoi a văzut porumbei care au zburat tot spre Vest, iar la urmă a apărut o constelație de îngeri, nu mai puțini de cinci, nici mai mulți de șapte. A spus că veneau așa de repede încât nu a reușit să-i numere, și a fost luat în mijlocul lor. Apoi, i s-a spus să meargă în Tucson pentru tălmăcire. El a știut că trebuie să meargă în Vest și în mesajele sale a început să ne spună că păsărelele mici reprezentau Tragerea întâi, când lua oamenii de mână. Atunci îi apăreau pe mână niște umflături și el le spunea bolile lor. Tragerea a doua a fost deosebirea gândurilor inimii, apoi au venit îngerii. Aceasta a fost Tragerea a treia. Este atât de minunat. Apoi, a trebuit să meargă în Vest ca să primească tălmăcirea.

Fiți atenți ce spune în mesajul „Domnilor, acesta este timpul?”:

Ați observat? Scrisul era pe perete, iar eu îl tălmăceam pentru ei și ei se îmbărbătau. Aceasta este taina lui Dumnezeu care nu a fost înțeleasă timp de ani. Ar putea fi aceasta?

Apoi, vedeți? Într-un fel neînțeles, am luat din aer o unealtă ascuțită care a deschis vârful, iar acolo înăuntru era granit alb, dar nu era tălmăcit. Nu existau litere. Eu nu am tălmăcit aceasta, Junior, ci m-am uitat la ea și le-am spus fraților: „Uitați-vă la aceasta!”, iar aceasta s-a împlinit în seara aceasta.”

Atunci, trebuie să ne întrebăm: „Ce s-a împlinit în seara aceea?” El împlinea o parte din acea vedenie.

În același mesaj, fratele Branham a citat Apocalipsa 10.7 și a spus:

Îngerul al șaptelea din Apocalipsa 10.7 este mesagerul celei de-a șaptea epoci. Înțelegeți? Acum, fiți atenți! În zilele…” Fiți atenți aici: „În zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu…”

Acum, acest mesager care sună,  îngerul al șaptelea de aici, aduce Mesajul său epocii bisericii Laodicea. Observați ce fel de Mesaj are el. Aceasta nu i s-a dat primului înger, nici celui de-al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea sau al șaselea, ci cel de-al șaptelea înger a fost cel care a avut acest Mesaj.

Ce a fost el? Observați felul Mesajului său: „să încheie toate tainele lui Dumnezeu care sunt scrise în Carte.”

Îngerul al șaptelea leagă toate tainele care au fost lăsate libere, de către toate aceste organizații și denominațiuni. Îngerul al șaptelea le adună și încheie întreaga taină. Aceasta este ceea ce spune Biblia: „Încheie Taina Cărții scrise.”

Acest lucru a fost spus la sfârșitul lunii decembrie 1962, dar luna următoare, în 12 ianuarie 1963, înainte de a predica Pecețile, în mesajul „Influența”, fratele Branham a spus:

Puterea lui Dumnezeu, timpul sfârșitului este aici. Îngerul a adunat toate capetele lăsate libere și noi suntem aici.”

Există vreo întrebare? Nu.

Să mergem împreună la cartea Apocalipsei pentru că aș vrea să așezăm câteva versete.

Să deschidem la Apocalipsa 10.1-4:

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc.

 În mână ținea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe pământ

și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.   

Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!

Aceasta este foarte important. De ce? Noi am trecut de epocile bisericilor și de deschiderea Peceților, am văzut simbolurile Peceților ieșind la suprafață, iar aici există un Înger puternic care vine jos și despre care fratele Branham a spus că este Hristos. El vine jos și strigă cu glas tare cum răcnește un leu, iar atunci cele șapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor. Ioan era acolo, în Cartea Apocalipsei, ca scrib credincios, a scris tot ce văzut și a auzit ceea ce au spus Tunetele. Fratele Branham ne-a spus că acestea sunt glasuri, nu doar zgomote, și că ele au de spus ceva. Ioan a vrut să scrie ceea ce au spus ele, dar i s-a poruncit: „Pecetluiește!” Acest lucru este important pentru că atunci când fratele Branham a început să vorbească Pecețile de pe spatele Cărții, la acestea a făcut el referire, la cele șapte Tunete care au fost pecetluite. Nu este vorba de Pecețile din Apocalipsa 6. Acestea au fost deschise, dar în formă de simbol: calul alb, calul roșu, calul negru, calul gălbui. Aceste Peceți au fost deschise în interior, dar cele de pe spate sunt pecetluite, acestea fiind cele șapte Tunete.

Și îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ și-a ridicat mâna dreaptă spre cer

și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă (în limba engleză: „că nu va mai fi timp”),

ci că, în zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui, se va sfârși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” (v.5-7).

În mesajul „Influența”, fratele Branham a spus că îngerul a adunat capetele lăsate libere, iar „noi suntem aici”. Pe măsură ce a început să meargă în jurul piramidei, fratele Branham a spus: „El a scris prima Biblie în ceruri, în stele”. Unde a scris-o pe a doua? Pe piramidă. Așadar, aici avem o piramidă scrisă pe dinafară, iar fratele Branham mergea în jurul ei și tălmăcea literele scrise pe ea. Ce făcea el? Tălmăcea scrisul din Biblie, toate capetele lăsate libere de-a lungul celor șapte epoci ale bisericii, despre apa botezului, sămânța șarpelui, adică tot ce s-a pierdut; el mergea pe dinafară.

Așadar, această Piramidă simbolizează Cuvântul, Biblia, iar el mergea pe dinafară și tălmăcea scrisul, legând împreună capetele lăsate libere, iar atunci el a putut vedea aceasta. Fratele Junior Jackson i-a spus acest vis, iar el ni l-a făcut cunoscut la sfârșitul anului 1962, în luna decembrie, dar o lună mai târziu, a spus:

…timpul sfârșitului este aici. Îngerul a adunat toate capetele lăsate libere și noi suntem aici.”

Când a predicat mesajul „Domnilor, acesta este timpul?”, el a mers în jurul acestei Piramide și le-a tălmăcit fraților scrisul care era scris pe ea: „Am legat toate capetele lăsate libere, toate tainele care au fost lăsate de cele șapte epoci ale bisericii. Le-am legat pe toate acestea împreună, iar acum voi lua această rangă, voi lovi Piatra de încheiere, o voi da la o parte și voi arăta că în Biblie există ceva ce nu este tălmăcit.” Ce este aceasta? Cele șapte Tunete. Fratele Branham a spus că despre ele nu a fost scris nimic, că nu există scris nimic.

Această Piramidă simbolizează Biblia, dar în Biblie există o Taină mare despre care nu este scris nimic.

În mesajul „Domnilor, acesta este timpul?”, fratele Branham a mers la Apocalipsa 10.1-7 și a început să vorbească despre Tunete: „Nu este scris nimic. Ioan le-a văzut dar nu le-a scris”, dar apoi ne-a arătat că în Biblie mai există ceva ce trebuie tălmăcit, ceva peste care Lumina nu a mai strălucit înainte și că nimeni nu a știut că există un al doilea rând de Peceți. Nimeni, niciun alt mesager al vreunei alte epoci, nu a vorbit vreodată despre aceasta; Lumina nu a mai strălucit niciodată pe aceasta; nimeni nu știe că în Biblie mai există ceva ce va fi descoperit. Dar în mesajul „Este acesta timpul, domnilor?”, fratele Branham vorbește despre îndepărtarea vârfului și a spus: „Aceasta se împlinește în seara aceasta.”

Ce le-a spus el în seara aceea? El le-a arătat Apocalipsa 10.1-7 și le-a spus: „În Biblie mai există ceva ce trebuie tălmăcit.”

Vedeți, mai întâi, fratele Branham a spus că cele șapte Tunete nu sunt scrise în Biblie, că sunt o descoperire care nu se află în Biblie, dar mai târziu s-a corectat și a spus: „Voi nu puteți să luați sau să adăugați un Cuvânt. Este ceva ce trebuia să fie deja acolo, dar a fost ascuns, s-a trecut pe lângă aceste lucruri și nu au fost descoperite.”

De aceea, Piatra albă este în interiorul Bibliei, nu este ceva separat de Ea; este în Cuvânt, dar este o taină care se află în Cuvânt, care a mers mai departe nedescoperită, de fapt a călătorit nedetectată de-a lungul epocilor bisericilor. Dar la sfârșitul epocilor bisericilor, el urma să îndepărteze vârful acestei Biblii și să ne arate că, conform Apocalipsei 10.1-7, mai există ceva ce trebuie descoperit. Aceasta este tălmăcirea visului lui Junior Jackson. Atât s-a împlinit atunci.

Apoi, fratele Junior Jackson l-a văzut pe fratele Branham mergând spre Vest și spunându-i: „Tu stai aici și uită-te la aceasta.” Exact aceasta le-a spus el în „Domnilor, acesta este timpul?” „Eu merg în Vest. Nu știu ce se va întâmpla, nu știu când mă voi întoarce, dar tu rămâi aici, frate. Fratele Neville va rămâne în biserică și totul va merge înainte, iar dacă Domnul îmi va vorbi, mă voi întoarce aici.” Aceasta este ceea ce a văzut Junior Jackson în visul său.

În continuare, fratele Branham a spus:

În timp ce ei studiau Aceasta, eu m-am strecurat spre Vest. De ce? Poate ca să înțeleg tălmăcirea a ceea ce este scris pe vârful Acesteia. Ar putea fi aceasta?”

Veți vedea că de fiecare dată când fratele Branham se întreba ceva în mesajul „Domnilor, acesta este timpul?”, avea dreptate în ceea ce spunea. Când spunea: „Ar putea fi aceasta?”, puteți răspunde în gândul vostru: „Da, da, da”, pentru că mai târziu a venit și a dovedit aceasta: „Da, aceasta a fost. Da, acesta este adevărul. Da, aveți dreptate.”  

Așadar, în visul lui Junior Jackson, el a dat vârful la o parte, a arătat că acolo exista o piatră de granit alb care trebuia tălmăcită, iar el trebuia să meargă în Vest ca să primească tălmăcirea. Și „când o voi primi, mă voi întoarce aici. voi, fraților, rămâneți aici și uitați-vă la Aceasta.”

Visul lui Junior Jackson:

Acum, aș vrea să mergem la un alt verset, iar pentru aceasta, vom deschide la Apocalipsa 8.1.

Noi știm că în Apocalipsa 6, Mielul a început să desfacă Pecețile, descoperind simbolurile lor; în Apocalipsa 7 este chemarea celor o sută patruzeci și patru de mii și a fecioarelor neînțelepte, în timpul necazului, și vedem că până aici nu a existat nimic despre Pecetea a șaptea, ci au fost deschise doar primele șase Peceți, dar apoi ajungem la capitolul 8 unde găsim Pecetea a șaptea:

Când a rupt Mielul Pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.”

Când a deschis Pecetea a șaptea, s-a făcut tăcere. În Cuvântul lui Dumnezeu nu scrie nimic despre aceasta, nu există nici măcar un simbol despre Ea. Nu există nimic decât tăcere.

Apoi ajungem la Apocalipsa 10.3-4 unde scrie:

„…și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.  

Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!

În Biblie nu scrie nimic despre ceea ce au spus Tunetele, iar fratele Branham aluat aceste două versete și le-a pus împreună. Pecetea a șaptea și cele șapte Tunete sunt același lucru, Cuvântul nescris, ceea ce era în Biblie, peste care nu a strălucit Lumina și nu a fost încă tălmăcit.

 Astfel, fratele Branham a mers în Vest ca să aducă tălmăcirea Cuvântului nescris, atât pentru Apocalipsa 8.1, cât și pentru Apocalipsa 10.3-4. Slăvit să fie Domnul!

În mesajul „Domnilor, acesta este semnul sfârșitului?”, citim:

Observați Apocalipsa 5.1. Fiți atenți la aceasta.

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o Carte, scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți.”

 Acum, există ceva scris în interiorul Cărții. Dar partea din spate avea șapte Peceți, pe spatele ei, care nu au fost scrise în Carte. Aici vorbește descoperitorul, Ioan. Țineți minte că nu a fost scris în Carte. „Dar în zilele glasului celui de-al șaptelea înger, toată taina care a fost scrisă înăuntru se va încheia.” De aceasta se va ocupa în acea zi. Înțelegeți ce vreau să spun?”

Să nu fiți confuzi! Când vorbește despre Carte, el se referă la Biblie, nu la piramidă. Scrisul de pe Piramidă este în afară, iar partea nescrisă este în interior, dar aici, el se referă la Biblie. Înăuntrul ei este Cuvântul care a fost tălmăcit, dar acum se referă la partea din spate care este Apocalipsa 10, cele șapte Tunete. La aceasta se referea el.

…toată această Taină care a fost scrisă înăuntru se va încheia”, iar luna viitoare, în mesajul „Influența”, ne-a spus că este încheiată.

Înțelegeți ce vreau să spun?” („Amin”).

Adunarea spunea „Amin!”, dar de fapt nu înțelegeau nimic.

Atunci este timpul să fie descoperite cele șapte glasuri din Apocalipsa 10. Când este încheiată Cartea (atunci când el a terminat tălmăcirea scrisului de pe partea de dinafară a Piramidei), mai există un singur lucru care rămâne, acesta fiind cele șapte glasuri tainice de tunet care au fost scrise pe spatele Cărții, și despre care lui Ioan i-a fost interzis să scrie. Lăsați-mă să citesc aceasta.”

Și continuă să citească ceea ce tocmai am citit.

Și când au făcut cele șapte Tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu…”

A existat ceva ce a fost spus. Nu a fost un zgomot, ci a fost spus ceva, iar el a fost pe punctul să scrie.

„…și am auzit din cer un glas, care zicea…”

Fiți atenți unde erau glasurile, tunetele. Nu în cer, ci pe pământ! Tunetele nu și-au făcut auzite glasurile în cer. Ele au vorbit de pe pământ.

„Și când au făcut cele șapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; și am auzit din cer un glas, care zicea: „PECETLUIEȘTE (cu litere de tipar) ce au spus cele șapte tunete și nu scrie ce au spus!”

Fratele Branham a vrut ca noi să nu trecem pe lângă cuvântul „Pecetluiește”. Acestea sunt cele șapte Peceți de pe spatele Cărții; despre ele vorbește el:

„…Se află pe partea din spate, când Cartea este încheiată. El nu a spus: „în partea din față”, ci „în partea din spate”, după ce totul este înfăptuit, încheiat. Atunci aceste glasuri ale celor șapte Tunete sunt singurul lucru, care sunt lipite de acea Carte, care nu sunt descoperite. Nici măcar nu sunt scrise în Carte.”

Merg încet și nădăjduiesc că țineți pasul cu mine. Cele șapte Tunete sunt partea nescrisă a Cuvântului. Ioan a știut ce era, dar i s-a spus să nu scrie. Fratele Branham a legat aceasta de Apocalipsa 8.1, când El a deschis Pecetea a șaptea, în cer s-a făcut tăcere, Cuvântul nescris, Piatra albă. Unde este Ea? În piramidă, în Biblie. Înseamnă că dacă va fi o tălmăcire, aceasta trebuie să vină din Biblie. Așa ne-a spus fratele Branham.

Așadar, atunci el a trebuit să meargă în Vest ca să primească tălmăcirea. Să ne întoarcem din nou la mesajul „Domnilor, acesta este timpul?”

Nu va mai fi timp”. El anunță că timpul s-a sfârșit. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă? Se poate să fie aceasta acum, fraților? Gândind serios, .

Vă rog să rețineți această afirmație: „Piramida este încununată, încheiată de cele șapte Tunete.”

Ați auzit termenul „Piatra de încheiere”, „încheierea piramidei?”

El spune: „Piramida este încununată, încheiată de cele șapte Tunete.” Acest lucru va fi important.

Vă amintiți mesajul Piramidei?” Când spune „mesajul Piramidei” fratele Branham se referă la „Statura de om mare în Hristos.”

Este Piatra de încheiere. Ce a făcut? Duhul Sfânt a fost pus peste individ și l-a pecetluit, când noi am adăugat la credința noastră, neprihănirea, sfințirea cunoștința și așa mai departe, și a continuat să adauge până când am avut șapte lucruri. Iar a șaptea este dragostea care este Dumnezeu. Acesta este felul în care El îl face pe individ, îi pune Piatra de încheiere și-l pecetluiește cu Duhul Sfânt.

Atunci, dacă este așa, El are șapte epoci ale Bisericii, în care a avut șapte taine ce au sunat și pentru care ei au luptat să le aducă înapoi. Iar acum vine Piatra de încheiere, să Se pună peste Biserică.”

Dar ce a spus El că va fi Piatra care va încheia Piramida? El a spus că vor fi cele șapte Tunete. Înseamnă că cele șapte Tunete și Piatra de încheiere sunt același lucru, același eveniment. Venirea Pietrei de încheiere și descoperirea celor șapte Tunete, este același lucru: încununarea Bisericii, încheierea Piramidei.

Să fie aceasta însemnătatea Tunetelor, fraților?”

Da.

„Domnilor, ne aflăm aici?”

Da.

Să mergem puțin înapoi:

„…dacă este, atunci Piramida este încununată, încheiată de cele șapte Tunete.” (…)

Iar acum vine Piatra de încheiere, să Se pună peste Biserică. Să fie aceasta însemnătatea Tunetelor, fraților? Domnilor, ne aflăm aici?”

Vă voi arăta o singură fotografie și să-mi spuneți voi.

Este aceasta Piatra din capul unghiului? Este aceasta Piatra de încheiere? Este aceasta ceea ce încheie Piramida la sfârșitul celor șapte epoci ale Bisericii? Ce este aceasta? Sunt cele șapte Tunete.

Acum vom merge la Pecetea a șaptea. Vom sări până în 24 martie 1963, duminică seara, când fratele Branham a predicat Pecetea a șaptea:

Observați că atunci când a avut loc aceasta, Junior se afla pe un câmp unde era o Piramidă mare, iar pe pietre era scris ceva și eu le descopeream aceasta oamenilor. Este adevărat, Junior? Cu un an înainte de a se întâmpla…”

Aici, el vorbea despre visul lui Junior Jackson, dar fusese deja în Vest, fusese deja luat în constelația de îngeri, se întorsese înapoi, predicase deja șase Peceți și avusese „Întrebări și răspunsuri la Peceți”. Totuși, el vorbește din nou despre visul lui Junior Jackson, dar dintr-o altă perspectivă. Acum, el privea înapoi:

Observați următorul lucru. Eu am luat un fel de rangă și am tăiat-o, iar înăuntru se afla o Piatră albă pe care nu era scris nimic. În timpul acela am plecat în Vest și le-am spus tuturor: „Nu mergeți în Vest! Rămâneți aici și uitați-vă la aceasta până când mă voi întoarce.” Am mers în Vest pentru bubuitură, și m-am întors în Est cu Duhul Sfânt tălmăcind acest Cuvânt nescris.”

Fratele Branham spusese: „Aceasta ar putea fi aceea?”, iar acum tot el ne spunea: „Aceasta este aceea.”

Acum, dacă acesta nu este Dumnezeul cel Atotputernic, vreau ca voi să știți ceea ce este. De ce încerc să spun aceasta, prieteni? Ca să vă arăt că noi suntem în timpul sfârșitului.”

El nu a spus: „Vom ajunge la timpul sfârșitului”, ci: „noi suntem în timpul sfârșitului.”, pentru că aceste lucruri nu se puteau întâmpla până în timpul sfârșitului.

Așadar, fratele Branham a mers în Vest și a fost luat în această constelație de îngeri pe care el nu a numit-o niciodată „Nor”, ci a spus: „Am fost luat într-o constelație de îngeri”, iar mai târziu a spus că au fost șapte îngeri: „În timp ce-i număram, spre mine veneau șapte îngeri”, și i-a numărat de la stânga la dreapta: „1,2,3,4,5,6,7. „Dar când m-au luat sus, am fost luat în constelație, întors cu fața spre Est, iar al șaptelea era la stânga mea.” Este important să înțelegem aceasta, pentru că mai întâi, el privea, iar ei veneau spre el dinspre Vest, 1,2,3,4,5,6,7, al șaptelea fiind cel din dreapta, dar când a fost luat sus, el a fost întors spre Est, iar atunci, îngerul al șaptelea era în stânga sa.

Voi citi acesta imediat, dar dacă nu știți despre ce vorbea, ați putea fi confuzi.

Cei șapte îngeri… Eu eram în Vest. Vi-i mai amintiți pe micuții mesageri; ei au mers spre Est. Cel de-al doilea grup de mesageri, porumbeii (păsări puțin mai mari), au mers spre Est, iar atunci m-am uitat… Ei au fost tot timpul cu mine. Aceea a fost prima și a doua Tragere. Acum, a treia a venit din Vest deplasându-se cu o viteză înspăimântătoare, iar ei m-au ridicat sus. Aceasta a fost întoarcerea în Est cu taina acestor șapte Peceți, așa cum a fost spus în visul lui Junior Jackson, pe care Domnul mi-a îngăduit să-l tălmăcesc pentru el acolo.”

Aici, fratele Branham continuă să ne tălmăcească visul lui Junior Jackson.

.„Aceasta a fost întoarcerea în Est cu taina acestor șapte Peceți…”

Aceasta a fost descoperirea Pietrei albe.

așa cum a fost spus în visul lui Junior Jackson, pe care Domnul mi-a îngăduit să-l tălmăcesc pentru el acolo.”

Înăuntrul acelei Piramide exista o Piatră albă pe care nu era scris nimic. De aceea a trebuit să merg în Vest, să mă unesc cu Mesajul acestor Îngeri, ca să mă întorc aici și să-L descopăr bisericii. Vă amintiți că eu am spus: „Următoarele lucruri care se vor petrece vor fi aici în biserică.” Aceasta este întocmai.

Altceva ce vreau să observați că a avut loc, iar dacă veți asculta caseta „Acesta este timpul, domnilor?”, veți observa că un Înger mi-a atras atenția în mod deosebit.”

Dacă veți asculta aceste două Mesaje: „Acesta este timpul, domnilor?” și „Pecetea a șaptea”, să fiți atenți cum vorbește fratele Branham despre acest Înger. Atunci veți începe să înțelegeți că fratele Branham voia să ne facă să înțelegem ceva cu privire la acest al șaptelea Înger. El a spus că „Acesta însemna pentru mine mai mult decât ceilalți.” Ce însemna aceasta?

Ceilalți păreau obișnuiți, dar acest Înger era deosebit. El Se afla în stânga mea în constelația în formă de Piramidă, iar voi vă amintiți că Piatra albă tainică pe care nu era scris nimic, se afla în Piramidă.”

El ne spune de fapt că a fost luat într-o Piramidă de îngeri. Mai întâi, a văzut o Piramidă de piatră, scrisă pe dinafară, în jurul căreia a mers ca să lege capetele lăsate libere, dar în interiorul Piramidei era o Taină, cuprinsă în Cuvânt, care totuși nu era descoperită.

Aici, fratele Branham a fost luat într-o constelație de îngeri, a fost luat înăuntrul Piramidei de îngeri. Unde era Piatra albă? Unde este Taina? Unde este Cuvântul nescris? În Piramidă, iar fratele Branham a fost luat în Piramidă ca să primească descoperirea Cuvântului nescris. Acest lucru este important!

„…voi vă amintiți că Piatra albă tainică pe care nu era scris nimic, se afla în Piramidă. Iar Îngerii m-au luat în acea Piramidă alcătuită de ei, Tainele lui Dumnezeu făcute cunoscute doar lor.”

Prin ce sunt simbolizați îngerii în Cartea Apocalipsei? Prin stelele din mâna Sa.

Așadar, acum știm că Piramida este Biblia, pentru că Enoh a scris Biblia în piramide, dar aici avem o constelație de stele, aceasta fiind prima Biblie. Ambele (Piramida și constelația) simbolizează Biblia, iar fratele Branham a spus că a fost luat în constelația de Îngeri: „M-au luat în constelația alcătuită de ei”. De ce folosește acest limbaj?  Pentru că vrea să ne ajute să facem legătura între Piramida din visul lui Junior Jackson și Piramida constelației de Îngeri, Piramida alcătuită de ei, Tainele lui Dumnezeu făcute cunoscute doar lor.”

…Mesagerii care au venit să tălmăcească acea Piramidă sau Mesajul Tainei acestor șapte Peceți care se află în interiorul acestei Piramide.”

Deci, ce este aceasta? Taina celor șapte Peceți. Aceasta aveau Îngerii, iar fratele Branham a intrat în Piramidă ca să primească descoperirea.

Să citim din nou din Pecetea a șaptea:

Acum, Îngerul Se afla în stânga mea; ar fi într-adevăr ultimul sau al șaptelea…”

Acesta este Cel despre care fratele Branham a spus că a fost un Înger deosebit pentru el; era un Înger deosebit și i-a atras atenția mai mult decât ceilalți. De ce spunea el aceste lucruri? De ce sublinia aceste lucruri?  Fiți atenți la ceea ce spune el:

„…ar fi într-adevăr ultimul sau al șaptelea Înger, dacă ar fi să-I numărăm de la stânga la dreapta, pentru că El se afla la stânga mea, iar eu priveam spre Vest, El venind spre Est. Așadar, acesta este Mesajul ultimului înger: remarcabil!”

Întrebarea mea este: Care a fost Mesajul ultimului înger? Mesajul celui de-al șaptelea mesager al celei de-a șaptea epoci a bisericii, a fost Maleahi 4, Apocalipsa 10.7.

Vă amintiți că eu am spus că parcă avea capul pe spate, iar aripile sale erau mari și ascuțite, și zbura spre mine. Aceasta este această a șaptea Pecete.”

Aceasta va trebui să pătrundă înăuntrul nostru. Fratele Branham încerca să ne îndrepte atenția spre cel de-al șaptelea înger, spre ultimul înger, ca să vedem că era un înger deosebit, care i-a atras atenția mai mult decât ceilalți, Mesajul ultimului înger. Vorbind despre acest ultim înger, fratele Branham a spus: „El zbura spre mine.” Îngerul al șaptelea, cel care i-a atras atenția, ultimul înger, Mesajul îngerului al șaptelea. Putem face legătura?

 „el zbura spre mine. Aceasta este această a șaptea Pecete.

Și mai este un lucru notabil. Noi nu știm încă ceea ce este, pentru că nu este îngăduit să fie ruptă.”

Acum, Taina era în Piramidă, iar fratele Branham a fost luat în Piramidă, Tainele lui Dumnezeu fiind cunoscute numai de ei. Astfel, el a trebuit să meargă acolo ca să primească tălmăcirea. A trebuit să meargă acolo, să fie luat în constelație, iar apoi să se întoarcă înapoi ca să aducă tălmăcirea.

În Pecetea a șaptea, el a mai spus:

Și chiar atunci, El m-a luat sus. M-a ridicat sus și m-a pus sus de tot unde avea loc o întrunire.”

Fratele Branham merge acum la vedenia cu cortul. Noi o numim vedenia cu cortul, dar ea face de fapt parte dintr-o succesiune de vedenii care au început la pescuit cu Tragerea întâi și a continuat cu Tragerea a doua. Când a ajuns la Tragerea a doua, el a încurcat firul în jurul său, iar Îngerul i-a spus: „Să nu faci aceasta! Ți-am spus să nu lași firul să ți se încurce într-un timp ca acesta!” Apoi, i-a dat un papuc de copil și el a încercat să introducă o frânghie prin ochiurile lui, iar Îngerul i-a spus: „Tu nu poți să-i înveți pe bebelușii penticostali lucruri supranaturale.” Următorul lucru care s-a petrecut a fost că a fost luat și dus într-un loc unde se afla o biserică sau un cort mare, iar pe platformă era o cămăruță în care intrau oamenii. Noi am mai vorbit despre aceasta. Ei intrau înăuntru și ieșeau afară întregiți, schimbați și exista o Taină mare care avea loc în locul acela, iar fratelui Branham i s-a spus: „Aceasta va fi cea de-a treia Tragere a ta.” El a vorbit despre vedenia aceasta în anul 1956, iar din anul 1956 până în anul 1963 când a predicat cele șapte Peceți, sunt șapte ani, deci până la împlinirea vedeniei a trecut un ciclu de șapte ani.

Iată ce spune în legătură cu această vedenie:

Chiar atunci, El m-a luat sus. M-a ridicat sus și m-a pus sus de tot unde avea loc o întrunire. Arăta ca un cort mare sau ca un fel de biserică. Eu m-am uitat și acolo într-o parte era ceva ce arăta ca și o cutiuță, un loc micuț. Apoi, am văzut că Lumina aceea vorbea cu Cineva care se afla deasupra mea, Lumina pe care o puteți vedea acolo în fotografie. A plecat de lângă mine într-un vârtej de vânt și a mers la cortul acela zicând: „Te voi întâlni acolo. Aceasta va fi Tragerea a treia, iar tu nu o veni spune nimănui!”

Aceasta i s-a spus în anul 1956: „Aceasta va fi Tragerea a treia, iar tu nu o veni spune nimănui!”

A spus-o fratele Branham clar? Nu, pentru că i s-a poruncit să nu o spună nimănui.

Iată de ce cheia este descoperirea: pentru că i s-a interzis să ne spună Tragerea a treia. Totuși, el ne-a spus-o, și nu ne-a spus-o. Înțelegeți? Ne-a spus-o, dar este nevoie de descoperire.

Acum, fiți atenți pentru că el va lega aici două lucruri, primul fiind vedenia cu cortul. Apoi a spus:

Iar în Canionul Sabino, El a spus: Aceasta este Tragerea a treia.”

Ce s-a întâmplat în Canionul Sabino? El se ruga cu mâinile ridicate, tulburat de vedenia pe care a avut-o, pentru că nu știa ce urma să se întâmple și ce trebuia să facă. Deodată, ceva i-a lovit mâna, iar când s-a uitat era o sabie minunată care se potrivea perfect în mâna sa. Ce a spus el că era al șaptelea Înger? „Acesta era acea a șaptea Pecete, și a zburat spre mine.” Apoi, a ținut acea Sabie. Ce era Sabia? Era Sabia Împăratului, Cuvântul lui Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Cuvântul Său. Cine este Isus Hristos? Cuvântul. Ce ținea el în mână și se potrivea perfect în mâna sa? Toate aceste lucruri contează, prieteni. Tot ceea ce spun, contează, leagă ceea ce voia să vedem fără să pășească și să ne spună clar.

 „Iar în Canionul Sabino, El a spus: Aceasta este Tragerea a treia.”

Așadar, în anul 1956 i s-a spus: „Aceasta va fi cea de-a treia Tragere”, adică intrarea în cămăruță, taina de acolo, Stâlpul de Foc de acolo și ieșirea afară schimbat. „Aceasta va fi Tragerea a treia, iar tu nu o vei spune nimănui.”

Apoi, în anul 1963 când se afla în Canionul Sabino, i-a căzut în mână Sabia, Cuvântul, Sabia aceea potrivindu-se perfect în mâna sa și i s-a spus: „Aceasta este Tragerea a treia.” Aici nu mai era la viitor, ci la prezent.

…și există trei lucruri mari care merg cu ea: unul s-a desfășurat ieri, celălalt s-a desfășurat azi, și mai există încă ceva ce nu pot tălmăci, pentru că este într-o limbă necunoscută…”

Acum amintiți-vă: un adevăr divin spus mai dinainte, descoperit acum. Dar în ciuda acestui fapt, tot rămâne un element supranatural.

Fratele Branham a spus: „Unul s-a desfășurat ieri.” Ce avusese loc în ziua precedentă? Predicarea Peceții a șasea. „Unul s-a desfășurat azi”, iar „unul este tot un element supranatural.”

„…pentru că este într-o limbă necunoscută. Dar eu stăteam chiar acolo și mă uitam țintă la Ea, aceasta fiind Tragerea a treia care vine, se ridică. Iar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu… O, vai! De aceea a tăcut tot cerul.”

Vreau să vă întreb ceva. În versetele pe care le-am citit,  când s-a făcut tăcere în cer? Conform Apocalipsa 8.1,când s-a deschis Pecetea a șaptea. Așadar, aici fratele Branham a luat Tragerea a treia și a legat-o de Pecetea a șaptea. Am înțeles aceasta? Când s-a făcut tăcere în cer? Când El a deschis Pecetea a șaptea. Iar aici, vorbind despre Tragerea a treia, el a spus: „De aceea a tăcut tot cerul.”

Acum aș face bine să mă opresc chiar aici.”

De ce a spus aceasta? Pentru că El i-a spus: „Aceasta este Tragerea a treia, dar tu nu o vei spune nimănui.” Dar el tocmai legase Tragerea a treia de Pecetea a șaptea, de tăcerea din cer, de Cuvântul nescris, nevorbit, apoi a zis:  „Acum aș face bine să mă opresc chiar aici.”

Mă simt cercetat să nu mai spun nimic despre aceasta. Așadar, țineți minte: Pecetea a șaptea, motivul pentru care Ea nu a fost deschisă (Înțelegeți?).”

Aici el se referă la faptul că nu a fost deschisă în Biblie, în Apocalipsa 8.1 nu există niciun simbol cu privire la Ea, nu este spus nimic, nu este descoperit nimic.

motivul pentru care nu a fost descoperită este că nimeni nu ar trebui să știe despre Ea.”

Despre ce altceva nu ar trebui să știe nimeni? Despre Tragerea a treia, despre cămăruță, despre Sabia din mâna, despre Pecetea a șaptea; totul este același lucru. El lega toate aceste puncte. Să nu încercați să faceți aceasta în mintea voastră, ci lăsați să vină descoperirea. Tragerea a treia și Pecetea a șaptea sunt legate una de cealaltă.

Vreau să știți că înainte să știu vreun cuvânt despre aceasta, cu ani în urmă mi-a fost dată vedenia aceea.”

Ce spunea el? Că motivul pentru care s-a făcut tăcere în cer când s-a deschis Pecetea a șaptea, este că nimeni nu trebuie s-o știe, dar „înainte să știu vreun cuvânt despre aceasta, am avut vedenia aceea în anul 1956”, în care i s-a spus: „Aceasta este Tragerea a treia, dar tu nu o vei spune nimănui.” El lega aceste lucruri de Pecetea a șaptea.

Vă amintiți aceasta? Și iat-o aici așa cum aceasta cealaltă își ocupă locul perfect în Cuvânt exact acolo unde era. Iar Dumnezeu cunoaște inima mea; niciodată nu m-am gândit nicio clipă la așa ceva, dar iat-o aici. Este mai târziu decât credem.

Pur și simplu ne arată că este de la Dumnezeu pentru că se potrivește perfect în făgăduințele lui Dumnezeu de la sfârșitul Mesajului.

Fiți atenți. Observați acum, pentru că această Pecete este Mesajul timpului de sfârșit.”

Deci, ce este Pecetea a șaptea? Mesajul timpului de sfârșit. Cine a predicat Mesajul timpului de sfârșit? Îngerul al șaptelea. El a predicat Mesajul timpului de sfârșit; iar Mesajul pe care-l avem noi este Mesajul timpului de sfârșit, este această Pecete.

În fond, El a descoperit toate cele șase Peceți, dar nu a spus nimic despre a șaptea. Iar când începe Pecetea timpului de sfârșit (Pecetea a șaptea),conform Bibliei va fi un secret deplin.”

Atunci, întrebarea mea pentru voi este: A început Pecetea a șaptea? Ați face bine să nu spuneți „Nu!” pentru că este un secret deplin, o taină. „Nimeni nu a știut când a început, a fost un secret deplin.”

„Înainte de a ști aceasta… Amintiți-vă Apocalipsa 10.1-7, la sfârșitul Mesajului îngerului al șaptelea, toate tainele lui Dumnezeu vor fi făcute cunoscute. Noi suntem la sfârșitul timpului, la deschiderea Peceții a șaptea.

Cum am știut eu ziua trecută, duminica trecută, în urmă cu o săptămână, când am predicat. „Fiți smeriți, fiți smeriți; țineți minte că Dumnezeu lucrează cu lucruri micuțe.” Nu am realizat despre ce vorbeam, dar acum înțeleg. Este într-un fel atât de smerit. Ați crede că așa ceva s-ar descoperi la Vatican, dar vine exact ca Ioan Botezătorul. Vine ca și nașterea Domnului nostru într-un grajd. Slăvit să fie Domnul! Să mă ajute pentru că ceasul este aproape. Noi suntem aici.

Acum o vedeți?”

Oamenii prezenți acolo habar nu aveau despre ce vorbea. El spunea:

Săptămâna trecută am spus în „Dumnezeu Se ascunde în simplitate”, când am deschis adunările, am spus: „Fiți smeriți, fiți respectuoși, pentru că vine într-un fel smerit, Dumnezeu Se ascunde în simplitate. Eu nu am înțeles ce spuneam, este atât de smerit.”

Despre ce vorbea el? Despre Pecetea a șaptea. Ce a spus fratele Branham că este Pecetea a șaptea? Venirea Domnului. El spunea: „Această a șaptea Pecete. Noi suntem aici. Dumnezeu să mă ajute.”

Cum am știut eu când am spus: „Fiți smeriți, fiți respectuoși?” Este atât de smerită! Cum am știut eu despre ce vorbeam de fapt?”

 „Când începe această Pecete a timpului de sfârșit, această a șaptea Pecete, va fi un secret deplin, va fi în totalitate un secret.”  

Poate ziceți: „Vrei să spui că Pecetea a șaptea, venirea Domnului, poate începe și nimeni să nu știe?” Așa a spus profetul.

Adevărul vedeniei lui Dumnezeu, cei șapte Îngeri, aducându-mă din Vest. Ei veneau din Vest, revenind în Est, aducându-mă aici pentru Mesajul din seara aceasta.”

Să ne gândim la aceasta. În visul lui Junior Jackson ni se arăta că Cuvântul era deschis și că în Biblie există un Cuvânt nescris care trebuie descoperit. El a trebuit să meargă în Vest, să fie luat în constelație, ca să se întoarcă și să aducă tălmăcirea Cuvântului nescris. Astfel, a fost luat sus în Piramida de îngeri, care aveau tainele lui Dumnezeu făcute cunoscute doar lor. El s-a întors înapoi și a așezat lucrurile, dar nu a spus că îngerii aceia l-au adus înapoi în Vest pentru acele ultime opt zile, ci a spus: „M-au adus din Vest aici, pentru Mesajul din seara aceasta.”

Ce ne spun toate acestea? Visul lui Junior Jackson, faptul că el a mers în Vest, faptul că a fost luat sus, că a existat o bubuitură mare, că pietrele se prăvăleau în jos, că Norul a fost fotografiat. Despre ce au fost toate acestea? Ce se petrecea?

Ei m-au adus înapoi aici, iar întregul scop nu a fost 1.2.3.4.5.6, ci întregul scop a fost Mesajul din seara aceasta”, scopul tuturor celor întâmplate a fost Pecetea a șaptea.

 Țineți minte! Pecetea a șaptea este venirea Domnului! „Ei m-au adus aici pentru Mesajul din seara aceasta.”

 Cum am știut eu cu o săptămână în urmă când am spus: „Fiți smeriți, faceți-vă micuți!”, Dumnezeu Se ascunde în simplitate și Se descoperă la fel. Ați crede că un astfel de Mesaj ar fi predicat la Vatican sau așa ceva.”

Ei m-au adus aici pentru Mesajul din seara aceasta.”

Este Pecetea a șaptea în viitor? Nu, Ea a fost deja deschisă. Mai există lucruri din cadrul Ei care trebuie să se împlinească? Da, mai există încă un element supranatural care a rămas, mai există o schimbare a trupului, o domnie în Mileniu, mai sunt încă lucruri care trebuie să se desfășoare sub Pecetea a șaptea. Pecetea a șaptea se încheie la sfârșitul Mileniului, când va veni un cer nou și un pământ nou. Pecetea a șaptea nu s-a încheiat. Dar a început? Când va începe va fi un secret deplin. A început Pecetea a șaptea? Da. S-a încheiat? Nu. De aceea „este un adevăr descoperit în mod divin, dar rămâne încă un element supranatural.” Care este acel element supranatural care a rămas? Schimbarea trupurilor noastre, în ce zi, în ce clipă vor fi schimbate.  Când ni se va arăta Domnul? Nu știm. Încă mai există un element supranatural care rămâne în cadrul Peceții a șaptea.

Vreau să citesc aceasta încă o dată: „…revenind în Est, aducându-mă aici pentru Mesajul din seara aceasta.”

Noi știm că cele șapte Peceți au fost punctul culminant al slujbei fratelui Branham, au fost scopul venirii sale. Scopul venirii sale a fost predicarea Peceților.

Acel Nor este legitimarea că slujba mea este corectă.” Atunci care a fost slujba sa? Pecetea a șaptea. Aceasta este slujba sa.

Când va fi, frate Branham?” Eu nu vă pot spune, nu știu. Dar într-una din aceste zile, dacă nu ne vom mai întâlni pe acest pământ, ne vom întâlni dincolo, la scaunul de judecată a lui Hristos. Iar voi veți afla că în acea cameră, descoperirea venind de la Dumnezeu (așa cum au venit și celelalte), că ele… Una dintre tainele acelei Peceți, motivul pentru care nu a fost descoperită, au fost cele șapte Tunete care și-au făcut auzite glasurile. Și iat-o acolo perfectă, pentru că nimeni nu știe nimic despre Ea; nici măcar nu a fost scrisă. Așadar, noi suntem la sfârșit, suntem aici.”

Ce ne arată el aici? El a legat una din tainele Peceții a șaptea de cele șapte Tunete. A predicat fratele Branham cele șapte Tunete? A predicat Pecetea a șaptea?

Ați observat când L-au întrebat evreii aceasta?”

Aici, el face referire la tabloul din Matei 24, când evreii I-au pus acele întrebări, iar El a început să așeze Pecețile.

Vă mai amintiți când ați comparat Scripturile de aici din Matei 24 cu cele șase Peceți, iar Pecetea a șaptea a fost lăsată pe dinafară; pentru că (înțelegeți voi?), Hristos a spus că numai Dumnezeu Însuși știe, nici măcar Îngerii nu știu. Nu-i de mirare că nici măcar nu a fost scrisă. Vedeți voi, ei au tăcut; atunci nu a avut loc nimic. Îngerii nu știu; nimeni nu știe când vine El.”

Ce este Pecetea a șaptea? Clipa venirii Sale este o mare taină. „Cum am știut eu cu o săptămână în urmă când am spus: „Fiți smeriți, fiți respectuoși”, cum am știut ce spunea de fapt? Ați crede că o descoperire atât de mare ar avea loc la Vatican.”

Vor fi șapte glasuri ale acestor Tunete care vor descoperi în acel timp marea descoperire.

…noi nu o știm, și nu va fi cunoscută până în acel timp, dar va fi descoperită în ziua aceea, în ceasul în care trebuie să fie descoperită. Așadar, ceea ce trebuie să facem noi este să fim respectuoși înaintea lui Dumnezeu și să-L slujim, să facem tot ceea ce știm cum să facem și să trăim vieți creștine.

Aici, vedem că Pecetea a șasea ne-a fost deschisă; noi o vedem și știm că Pecetea a șaptea nu poate fi ruptă publicului până când nu sosește acel ceas.

Acum, a existat un motiv pentru care Dumnezeu a lăsat să se audă aceste șapte glasuri pentru că trebuie să vină (înțelegeți?), pentru… Noi aflăm că Hristos, Mielul, a luat Cartea în mâna Sa și a deschis acea a șaptea Pecete.

Dar vedeți, este o taină ascunsă. Nimeni nu o știe, dar este în conformitate cu ceea ce a spus El: nimeni nu va ști venirea Lui; de asemenea, ei nu vor ști nici despre această taină a celor șapte Tunete. Vedeți, ele sunt legate împreună.”

Așadar, predicarea celor șapte Tunete este legată de Pecetea a șaptea care este legată de taina venirii Lui. Vedeți, acestea sunt legate unele de altele; voi nu puteți separa venirea Lui de cele șapte Tunete pentru că ele sunt legate împreună.

Merg încet intenționat pentru că este multă Carne, Carne grea. Nu vă faceți probleme cu privire la a înțelege totul, ci lăsați să intre înăuntru toate bucățile și lăsați-L pe Dumnezeu să le pună cap la cap.

…Când aceasta va ajunge pe casetă, probabil zeci de mii de prieteni se vor îndepărta de mine pentru că ei vor spune că fratele Branham încearcă să se pună și să se facă un slujitor, un profet sau ceva înaintea lui Dumnezeu. Lăsați-mă să vă spun, frații mei,  că aceasta este o greșeală. Eu nu vă spun decât ceea ce am văzut și ceea ce mi-a fost spus, iar acum, voi să faceți ce vreți. Eu nu știu ce se va întâmpla. Nu știu. Ceea ce știu este că cele șapte Tunete dețin taina aceea, că cerurile au tăcut. (Înțelege toată lumea?).”

Aș vrea să vă întreb din nou. Când au tăcut în Biblie cerurile? În Pecetea a șaptea, Apocalipsa 8.1. Fratele Branham a luat cele șapte Tunete, taina celor șapte Tunete și a legat-o de Apocalipsa 8.1, de Pecetea a șaptea, iar dacă el le-a pus împreună, noi nu le putem despărți.

În Întrebări și răspunsuri din anul 1964, la un an după deschiderea Peceților, el a spus:

Cele șapte Tunete care sunt egale cu cele șapte Taine au fost descoperite deja? Au fost descoperite în cele șapte Peceți, dar cu toate acestea nu ne sunt încă cunoscute ca Tunete?

Nu, ele au fost descoperite în cele șapte Peceți; despre acestea au fost Tunetele. Ele trebuiau să descopere…”

Așadar, Tunetele au fost predicate în cele șapte Peceți. Așadar, când fratele Branham a predicat cele șapte Peceți, a predicat de fapt Tunetele. Dacă Tunetele au fost Cuvântul nescris sau tăcerea, fiind legate de Pecetea a șaptea, Apocalipsa 8.1, care este legată de Tragerea a treia, iar aceasta este Tragerea a treia și predicarea Tunetelor, atunci aceasta este Pecetea a șaptea care este legată de taina venirii Lui. Toate acestea sunt legate împreună și nu le putem despărți.

Cele șapte Tunete care și-au făcut auzite glasurile și nimeni nu a putut înțelege ce era aceasta… Ioan a știut ce era, dar i-a fost interzis să scrie. El a spus: „În zilele în care va suna al șaptelea înger, vor fi descoperite cele șapte taine ale celor șapte Tunete. Iar îngerul al șaptelea este mesagerul celei de-a șaptea epoci a Bisericii.”

Să nu treceți pe lângă aceasta, pentru că nu va veni altul, ci este îngerul al șaptelea al celei de-a șaptea epoci. Acesta este îngerul din Apocalipsa 10.7, este cel care a tălmăcit scrisul din jurul Bibliei, care se află în toată Biblia. El a deschis vârful și ne-a spus că în Biblie există ceva ce nu a fost scris, dar trebuie să fie descoperit. Aceasta este legată de tăcere, când El a deschis Pecetea a șaptea și nu a fost spus nimic și de vedenia Tragerii a treia, când El a spus: „Aceasta va fi Tragerea a treia, dar nu o vei spune nimănui.” Ce este aceasta? Tăcerea. Tragerea a treia, tăcere; Pecetea a șaptea, tăcere; cele șapte Tunete, tăcere. „Simt că trebuie să mă opresc aici, mă simt cercetat să nu spun mai mult.” Ce făcea el? Dumnezeu încerca să ne-o transmită fără să pășească în față și să o spună clar.

Pecetea întâi:

Dar acum Mielul îi arată lui Ioan în simbolul unei Scripturi a bisericii, pentru biserică (știți voi), ce să scrie pentru biserică. El i-a arătat și i-a spus: „Nu spune aceasta, doar ceea ce este.”

Fratele Branham vorbește puțin cam încurcat aici, dar voi încerca să vă ajut să înțelegeți ce voia să spună.

Mielul i-a arătat lui Ioan simbolurile – regăsim aceasta în Apocalipsa capitolul 6. Astfel, când Mielul a deschis Cartea, simbolurile, el a văzut un cal alb.

Dar acum Mielul îi arată lui Ioan în simbolul unei Scripturi a bisericii…” Pentru că timp de două mii de ani, biserica urma să aibă simbolurile în Scriptură. Așadar, când au fost deschise Pecețile în Apocalipsa 6, Ioan a scris: „Un cal alb cu un arc și căruia i s-a dat o cunună; un cal roșu…” Mielul i-a arătat toate acestea în simboluri.

Să nu mergi jos și să spui: „Acum, aceasta este ceea ce este aceasta.” Acum, ceea ce este sub această Pecete a șaptea, să nu mergi și să spui aceasta pentru că dacă îi voi spune aceasta, Ioan, atunci tot planul va fi frânt de-a lungul epocilor; este o taină.”

Aceasta este minunat. Ce i-a spus El lui Ioan? Ce a știut Ioan și i-a fost spus să nu scrie? Cele șapte Tunete. Ioan a văzut cele șapte Tunete care erau tălmăcirea simbolurilor și i s-a spus: „Nu scrie, pentru că aceasta nu poate ieși afară.” Acestea sunt cele șapte Tunete. Dar fratele Branham a spus: „Aceasta este ceea ce se regăsește sub Pecetea a șaptea.” Așadar, când s-a deschis Pecetea a șaptea și cum s-a deschis Ea? Ca predicare a celor șapte Tunete. Deschiderea Peceții a șaptea este predicarea celor șapte Tunete.

Ioan, nu scrie ce se află sub Pecetea a șaptea, pecetluiește!” Așadar, ce a deschis fratele Branham, când a deschis-o? Pecetea a șaptea.

Pecetea a șaptea:

Acum, prin harul lui Dumnezeu avem în întregime aici toate tainele celor șase Peceți care au fost pecetluite, iar noi înțelegem și știm că Pecetea a șaptea nu este făcută cunoscută publicului.”

A spus el că nu va fi făcută cunoscută? Ce a spus mai exact? „Această a șaptea Pecete nu va fi făcută cunoscută publicului.” Publicul putea să vadă semnul de pe mână și putea înțelege aceasta, oamenii puteau vedea ce se petrecea, erau niște umflături, anumite feluri de umflături, iar el le putea spune boala pe baza acelor umflături. Apoi, a mers mai departe, la deosebirea gândurilor. El spunea: „Ești din cutare loc și adresa ta este…”, iar oamenii puteau vedea și aceasta. Aceasta este ceva ce nu va fi făcut cunoscut publicului, dar El nu a spus că nu va fi făcută cunoscută.

În anul 1956, el a spus următoarele despre vedenia cu cortul, în mesajul „De ce sunt oamenii atât de agitați”:

Eu m-am uitat și atunci am văzut un bărbat care s-a ridicat și a spus: „Cheamă rândul de rugăciune!”, iar oamenii au început să se alinieze la stânga, din locul în care priveam jos, spre platformă, s-au aliniat în susul și în josul străzii pentru un rând de rugăciune. La stânga mea, care ar fi fost dreapta dacă m-aș fi aflat pe platformă, am observat o încăpere micuță de lemn, iar eu am văzut Lumina a Cărei fotografie o au ei, și care este întotdeauna în adunări; am văzut că Lumina aceea m-a părăsit, a mers la acea încăpere și a intrat în ea, iar un Glas mi-a spus: „Te voi întâlni acolo; aceea va fi Tragerea a treia.”

A avut fratele Branham vreodată o clădire în care oamenii erau aliniați și veneau unul câte unul pentru ca el să se roage pentru ei? Nu. Dar i s-a spus: „Aceea va fi Tragerea a treia.” El a încercat să-și miște picioarele, dar nu a putut să intre acolo. În schimb, oamenii intrau unul câte unul. Și ce era acolo? Stâlpul de Foc. Isus Hristos era înăuntru și unul câte unul, intrau acolo. Ce este Tragerea a treia? Când Isus Hristos Îți este descoperit ție personal.

aceea va fi Tragerea a treia.”

Eu am spus: „De ce?”

Nu va fi o prezentare publică la fel ca celelalte”, a răspuns El. Apoi, mi-am revenit.”

De ce nu va fi ceva public? Pentru că este numai pentru individ; unul câte unul intrând în contact cu Stâlpul de Foc, cu Isus Hristos Însuși, în Sfânta Sfintelor, apoi ieșind afară fără să poată explica ce s-a întâmplat.

„Ce s-a întâmplat cu tine?”

„Am fost slab, am fost în cârje, am fost pe o targă, dar acum sunt întregit.”

„Ce s-a întâmplat?”

„Nu vă pot explica.” Aceasta nu va fi o prezentare publică. „Nu pot explica pentru că nu știu; pur și simplu nu pot înțelege cum am fost într-un fel și apoi am fost schimbat într-un fel total diferit.”

Când începe această a șaptea Pecetea, nu va fi ceva public. Ea nu a fost făcută cunoscută publicului, dar el nu a spus că nu va fi făcută cunoscută, pentru că este Tragerea a treia și ea a fost făcută cu siguranță cunoscută celor care au trecut prin acea cămăruță. Ei nu au putut s-o explice celor care așteptau să noteze cele petrecute; cu ei s-a întâmplat ceva, nu puteau nega aceasta, dar nu au putut s-o explice.

Nu lăsați ca diavolul să vă facă să vă simțiți rău pentru că nu o puteți explica cuiva. În vedenie, nu putea fi explicată. Schimbarea voastră nu poate fi explicată, Pecetea a șaptea nu poate fi explicată.

Fratelui Branham i s-a spus: „Nu o spune nimănui!” Unde este citatul? Nu i s-a îngăduit să ne dea niciun citat, nu i s-a îngăduit să ne spună. Aceasta încerca să ne transmită Dumnezeu fără să pășească în față și s-o spună clar.

În mesajul „Suflete care sunt acum în închisoare” din anul 1963 citim:

Dar într-o zi, El S-a ridicat de Acolo și a venit în față. Unde era Cartea? Încă era la Proprietarul original, la Dumnezeul cel Atotputernic, iar Ioan s-a uitat în jur și a plâns pentru că nu exista niciun om care să fie vrednic măcar să se uite la Carte, cu atât mai puțin să deschidă Pecețile și să descopere care era taina ascunsă.

Tainele se aflau în cele șapte Peceți. Când aceste șapte Peceți au fost deschise, aceasta a deschis întreaga Carte.”

Cele șapte Peceți sunt Hristos. Ce este întreaga Biblie? Hristos.

Cele șapte Peceți. A fost pecetluită cu șapte Taine, iar în aceste șapte Peceți se află întreaga taină a Ei. Și era Cartea Răscumpărării, Noul Testament.”

Sărbătoarea Trâmbițelor, 1964:

Acum, tainele ascunse ale lui Hristos, au fost descoperite pe deplin în cele șapte Peceți.”

A folosit viitorul: „Vor fi descoperite?” Sunt descoperite parțial?

„…tainele ascunse ale lui Hristos, au fost descoperite pe deplin în cele șapte Peceți.”

Care sunt tainele ascunse ale lui Hristos? Piatra albă din Piramidă, porțiunea nescrisă din Apocalipsa 8.1 și din Apocalipsa 10.3-4. Acestea sunt tainele ascunse ale lui Hristos. Unde se află ele? În Piramidă, în Biblie. De aceea, când a predicat mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham a spus: „Hristos este Piatra albă”, iar Piatra albă este în Biblie. Astfel, în același Mesaj, el a spus: „Aș vrea să iau ca subiect întreaga Biblie.” Ce predica el? Hristos, Piatra albă care este în Piramidă, descoperit. Hristos este mesajul Peceții a șaptea. Hristos din Geneza până în Apocalipsa, Hristos de la Adam și Eva până la Hristos și Mireasă. Hristos, Piatra albă, Taina care a fost ascunsă de-a lungul veacurilor pe fiecare pagină, în fiecare verset, în fiecare iotă, în fiecare virgulă. Dacă citiți Biblia și nu-L vedeți pe Hristos, întoarceți-vă și citiți-o din nou pentru că ați pierdut ceva. El este Piatra albă din această Piramidă, iar fratele Branham a venit și a predicat „Hristos, Piatra albă, în Piramidă”, Hristos este Taina lui Dumnezeu ascunsă? Păstrată pentru altă zi? Descoperită. Tainele ascunse ale lui Hristos au fost descoperite în întregime în cele șapte Peceți.

Aceasta este fotografia făcută constelației de îngeri. Când fratele Branham se uita la ea, i s-a spus: „Rotește-o spre dreapta!” El a văzut această fotografie în revista Life și a spus: „Vedeți, îngerii alcătuiesc peruca Sa.” Era o constelație de îngeri, iar el a spus: „Vedeți Îngerul din dreapta? Aripile Lui erau puțin date pe spate. El se uita la el.” Fratele Branham a fost luat în această constelație de îngeri, apoi a fost trimis înapoi ca să descopere Taina care se afla în Piramidă.

Așa cum am spus, lui i s-a spus să se mai uite o dată la această fotografie, apoi i s-a spus: „Rotește-o spre dreapta!” „Mă uit bine la ea”, a răspuns el, dar i s-a spus: „Întoarce-o spre dreapta!” A întors-o spre dreaptă și a înțeles că cele șapte Tunete sunt Isus Hristos.

Cine alcătuia acest contur al lui Isus? Cei șapte Îngeri. Ce aveau cei șapte Îngeri? Taina celor șapte Tunete. Ce-L face pe Hristos să fie real? Cele șapte Tunete, cei șapte Îngeri, cele șapte Taine. Dintr-o dată, fratele Branham a înțeles și a spus: „Îngerii, cei șapte Îngeri cu cele șapte Taine, cele șapte Peceți m-au ajutat să-L văd pe Isus Hristos, Capul venind la Trup.”

Înainte de a întoarce fotografia spre dreapta, el nu a văzut că era Isus, Piatra din capul unghiului (din vârf) care încheia Piramida, dar când a întors-o spre dreapta, a înțeles că Piatra din capul unghiului era Piatra unghiulară (de temelie), Căpetenia venind la Trup. Cine era Căpetenia? Taina dinăuntrul Piramidei pe care nu o cunoștea nimeni, Cuvântul nescris descoperit acum, cele șapte Peceți. Aceasta este Căpetenia care vine la Trup.

Fratele Branham a intrat înăuntrul acestei constelații. Ce se afla în ea? Gândurile adânci ale lui Dumnezeu. El a intrat în Căpetenie, în Gândul Său și a adus afară Tainele ascunse care se aflau în Gândul lui Dumnezeu.

Când fratele Branham a venit să predice Pecețile, descoperirea Pietrei albe era în el. Atunci, el a început să sune din Trâmbița sa, Taina Pietrei albe. Slăvit să fie Domnul!  El a intrat în Gândul lui Dumnezeu, apoi s-a întors să spună ce era în Cap.

Cum se face că acest Cap nu are mâini și picioare? Acesta este Hristos, cum de nu are mâini și picioare? Acesta este Capul care venea la Trup. Unde este Trupul? Pe pământ. Ce este Căpetenia? Descoperirea Cuvântului nescris, descoperirea desăvârșită a întregii Biblii, care este Căpetenia, Hristos, care a venit să Se așeze pe Trup ca să încununeze Piramida celor șapte biserici; încununarea Rusaliilor este Căpetenia, este tot Cuvântul descoperit, este Isus Hristos venind la biserica Sa, care este Trupul.

În mesajul „Shalom” citim:

Am auzit Cuvântul spunând: „În zilele celui de-al șaptelea înger.” În epoca bisericii, El a spus pur și simplu: „Mesajul îngerului al șaptelea va fi ultimul Mesaj”, iar atunci, oh, aflăm aici în Apocalipsa 10: „În zilele Mesajului îngerului al șaptelea, se vor încheia tainele lui Dumnezeu”, Pecetea a șaptea va fi trasă înapoi.”

Ce este Pecetea a șaptea? Venirea Domnului.

„Ar trebui să fie acolo. Apoi, dintr-o dată, când se întâmplă aceasta, a izbucnit o vedenie și a spus: „Du-te la Tucson…”

Aceasta a făcut parte din deschiderea Peceții a șaptea.

…în acest timp va avea loc un zgomot mare, ca să înțelegi pe deplin și să știi că este trimisă. Aproape că va scutura pământul.” Voi toți știți despre aceasta. Se afla pe casetă cu luni înainte să se întâmple. Atunci s-a întâmplat! Atunci a apărut pe cer. „Shalom!” Ce este aceasta? Este o schimbare a ritmului, a Simfoniei.”

Ce s-a întâmplat?  Ce a fost această a șaptea Pecete? Ce au fost acei îngeri care au venit, ce a fost predicarea Peceții a șaptea? O schimbare a partiturii.

Dirijorii au venit pentru a ne schimba de la epocile bisericilor la epoca Miresei, de la Laodicea la Mireasă. Este o schimbare. „NU mai continuați așa cum sunteți!” Ceva se schimba, era o schimbare a partiturii, a ritmului, iar acum trebuie să pășim așa cum se mișcă dirijorii, să ne mișcăm cu muzica. Acum, totul bate la alt timp, este un altfel de muzică, nu cel care era în epocile bisericilor, ci este ceva diferit. A existat o tranziție și totul era despre aceasta.

Unul dintr-un milion, 1965:

Potrivit Scripturilor, în aceste zile de pe urmă, El trebuie să se întoarcă la noi, în acest fel de slujbă. Aceasta va fi după botezul Duhului, vorbirea în limbi, vindecarea divină și așa mai departe, după aceste lucruri. Încununarea Mesajului rusalistic este despre ceea ce vorbim astăzi. Această slujbă a lui Hristos Însuși.”

Care slujbă? Eu am crezut că a fost slujba fratelui Branham. Nu!

Această slujbă a lui Hristos Însuși făcut trup printre poporul Său, cu același lucru pe care l-a făcut El când a fost aici pe pământ; în Trupul Său, Mireasa, care este parte din El, făcând aceleași lucruri, ca Soț și Soție sau Împărat și Împărăteasă, chiar înainte de ceremonia Nunții.”

L-am văzut noi pe El făcând aceleași lucruri pe care le-a făcut când a fost aici pe pământ? Da, în acea slujbă. Hristos făcut trup în acea slujbă, în slujba care se afla în fratele Branham.

Locul rânduit de Dumnezeu pentru închinare, 1965:

Dar El a spus: „Chiar înaintea timpului de sfârșit, lumea va ajunge exact cum era în Sodoma, când un Bărbat a venit jos în chip uman”; au fost trei bărbați, doi Îngeri și Dumnezeu Însuși.”

Înțelegeți ce a spus El aici? la sfârșitul timpului, lumea va ajunge ca și Sodoma. Este aceasta ceea ce a spus fratele Branham că se va petrece în ziua sa? În ziua sa.

„…când un Bărbat a venit jos în chip uman”; au fost trei bărbați, doi Îngeri și Dumnezeu Însuși.”

A venit Dumnezeu Însuși jos? Fratele Branham ne-a spus că lumea este într-o stare sodomită și că am avut doi îngeri care au mers în Sodoma, aceștia fiind Oral Roberts și Billy Graham. Înseamnă că există și al treilea, iar al treilea a mers la cei aleși. Cine este al treilea? Dumnezeu Însuși. Nu trupul de carne al fratelui Branham, ci Dumnezeu. Un fiu al omului descoperindu-L pe Fiul omului, Dumnezeu în acel trup de carne. Deci, au fost doi îngeri și Dumnezeu Însuși.

Eu aștept să vină ceva.” Prieteni, a venit deja! „Păi, Acela a fost Dumnezeu, nu Hristos.” Trebuie să mergi înapoi să studiezi dumnezeirea.

…Acela a fost Dumnezeu. Biblia spune că a fost. El a venit jos și S-a manifestat pe Sine acolo, întorcându-Se cu spatele spre cortul în care se afla Sara și i-a spus lui Avraam ce gândea ea în cort. Nu-i așa? (Adunarea spune: „Amin!”).”

Am văzut noi vreodată aceasta? Cine a făcut aceasta, fratele Branham? Nu! Dumnezeu Însuși, arătând că El este aici.

Acum, Isus Însuși a spus: „În ziua în care este descoperit Fiul omului”, cu alte cuvinte, „Fiul omului, slujba lui Isus Hristos Însuși.”

Nu cineva care acționează în Numele lui Isus Hristos; nu cineva care stătea în locul lui Isus Hristos, ci această slujbă, slujba Fiului omului este slujba lui Isus Hristos Însuși. Când a venit ea? După epocile bisericilor pentru că în epocile bisericilor a fost Fiul lui Dumnezeu.

Așadar, avem: Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu de-a lungul epocilor, apoi din nou Fiul omului, care ne conduce la Fiul lui David, când El va veni în trupul Său firesc și Își va stabili Împărăția în Mileniu. Dar între trupul pământesc de pe pământ, cu o Împărăție în care stă pe tronul lui David în Mileniu, între epocile bisericilor și domnia din Mileniu, este slujba Fiului omului care este Isus Hristos Însuși.

Biserica va trece prin neprihănire, prin Luther; prin sfințire, prin Wesley; prin botezul Duhului Sfânt sau penticostalii; și va merge mai departe în desăvârșirea Fiului omului, când Soțul și Soția vor fi aceeași persoană. Dumnezeu Se va manifesta într-atât de mult în Mireasa Sa, Biserica Sa, încât ambii vor fi aceiași. Ei sunt una. Înțelegeți acum unde ne aflăm?

Am văzut noi aceeași slujbă ca cea de pe culmile stejarilor lui Mamre? L-ați văzut pe Dumnezeu în trupul unui om, când S-a întors cu spatele și a început să deosebească gândurile celor din spatele lui? Fratele Branham încerca să ne transmită aceasta fără să pășească în față și s-o spună clar.

Fratele Branham a fost snopul pentru legănat, prima parte a întregului câmp care a ajuns la maturitatea deplină a secerișului și a arătat ceea ce l-a adus pe el la maturitate. Și ce l-a adus pe el la maturitate? Descoperirea Cuvântului. Descoperirea Cuvântului, pe care a adus-o, l-a adus la maturitatea deplină a secerișului și pe el și restul câmpului. Ce este aceasta? Isus Hristos Însuși făcut Trup în Mireasa Sa, Fiul omului în Ea. Noi am văzut-o deja, știm că este aici, s-a întâmplat deja, dar El S-a manifestat din ce în ce mai mult în Mireasa Sa; Isus Hristos în chipul Miresei.

Acum înțelegeți unde ne aflăm?”

Astăzi s-a împlinit această Scriptură din anul 1965:

„În dimineața următoare, la ora zece, în timp ce stăteam în camera mea de acolo, a venit Îngerul Domnului jos și mi-a spus: „Du-te la Tucson! Vei fi la nord-est de Tucson, iar acolo vor veni șapte Îngeri într-o constelație care va zgudui tot pământul în jurul tău.” Și a mai spus: „Ți se va spune de acolo.”

Câți dintre voi își amintesc că aceasta s-a spus cu mult înainte de a se întâmpla? Sunt bărbați care se află în seara aceasta aici și care au fost acolo când s-a întâmplat.

El a spus: „Cele șapte Peceți ale tainelor ascunse ale întregii Biblii vor fi deschise și vor împlini Apocalipsa10 care spune că aceste lucruri se vor întâmpla în Mesajul îngerului al șaptelea. Astăzi, această Scriptură s-a împlinit înaintea ochilor noștri. Astăzi s-a împlinit această Scriptură.”

Se va împlini? Nu, domnilor!  Astăzi, această Scriptură s-a împlinit înaintea ochilor noștri.” Apocalipsa 10.7 s-a împlinit. Nu așteaptă să se împlinească, ci s-a împlinit.  Cele șapte Tunete au fost predicate. Ce sunt cele șapte Tunete? Apocalipsa 8.1, același Cuvânt nescris și același lucru este și Tragerea a treia. S-a împlinit!

Astăzi s-a împlinit această Scriptură!

Cele de mai jos sunt Același lucru:

1.- Tragerea a treia;

2.- Venirea Fiului omului;

3.- Tunetele;

4.- Pecetea a șaptea.

Toate sunt legate unele de altele.

Fratele Branham a intrat în constelația aceea de îngeri: „Îngerii m-au luat în piramida alcătuită de ei”, unde era Taina ascunsă a lui Dumnezeu. Apoi, el a ieșit afară și a venit la amvon. Ce era în el? Taina care se afla în acei îngeri. Taina care era pe Piatra albă din Piramidă, taina care era în Biblie. Atunci, fratele Branham făcea trup Pecetea a șaptea. Un fiu al omului Îl descoperea pe Fiul omului, Isus Hristos Însuși. În zilele Sodomei au venit jos trei îngeri: Oral Roberts, Billy Graham și Dumnezeu Însuși.

Dar acum, profetul lui Dumnezeu a plecat. Unde a plecat Dumnezeu? Fiul omului a venit, dar profetul a plecat. Unde este Fiul omului? Este Hristos Însuși. Unde este Hristos? unde este Fiul omului? Acolo unde a venit, în acest fel de slujbă, dar omul cu această slujbă a plecat. Atunci, slujba aceea este încă aici? Absolut! Slujba Fiului omului continuă în Trupul Miresei alcătuit din mai multe mădulare. Capul a venit la Trup, iar acum, ceea ce a fost în Piatra albă, ceea ce este în Piramidă, Taina care este în Piramidă, Piatra albă care este în Piramidă, Taina care era în constelația de îngeri este aceeași Taină care este în voi și în mine. Acum, Mireasa face trup Pecetea a șaptea. Ce faceți voi? Trăiți Cuvântul nevorbit, trăiți Apocalipsa 8.1, Apocalipsa 10.3-4; partea, taina care nu a fost vorbită este partea trăită de Mireasă astăzi. Isus Hristos Însuși făcut trup în Trupul Său, în Mireasa Sa.

Acum înțelegeți de ce a fost atât de esențial ca cele șapte Tunete, cele șapte Peceți, să fie predicate? Nu au fost doar informații despre ce a fost calul alb sau roșu, a fost mai mult decât aceasta pentru că cele șapte Tunete sunt Taina care se află sub Pecetea a șaptea.  Așadar, mai întâi trebuia să fie deschisă Pecetea a șaptea. Ce este Pecetea a șaptea? Venirea Domnului. Mai întâi trebuia deschisă Ea, înainte de a avea tălmăcirea a 1,2,3,4,5,6,7. De aceea, Pecetea a șaptea nu spune nimic. Pecetea a șaptea le spune pe cele șase, iar Ea trebuia desfăcută înainte de a fi desfăcute cele șase. Astfel, dacă au fost desfăcute cele șase, atunci trebuie să fie desfăcută și a șaptea, pentru că Pecetea a șaptea, care este Hristos, este cea care le dezvăluie pe cele șase.

Fratele Branham a spus în Interval, că Mielul este Singurul care a putut să ia Cartea și s-o deschidă, nimeni altcineva nu ar fi putut s-o facă. Cum a putut s-o deschidă fratele Branham fără Hristos? Trebuia să vină Hristos ca să se poată deschide Cartea. De aceea, aceste șapte Tunete vor aduna Mireasa împreună pentru credința de Răpire. Strigătul este Cel care o adună împreună pentru credința de Răpire, pentru că fără acesta, noi nu știm în ce zi suntem, nu știm ce se petrece, nu știm ce s-a petrecut și cum am ajuns în acest punct. Întregul său scop când a predicat aceste lucruri, a fost să pună în Mireasă credința pentru schimbarea trupului, pentru că atunci când Ea va ști ceea ce este, va avea loc Răpirea.

Acum, nu uitați. Ce este o taină? Un adevăr ascuns înainte, descoperit în mod divin, dar care mai are un element supranatural care rămâne. Când va apărea El? Nu știu. Când vom avea schimbarea trupului? Nu știu. Încă mai există o Taină care se află sub Pecetea a șaptea. A mai existat o parte pe care fratele Branham nu a putut s-o tălmăcească, deci mai există o Taină care se află acolo. Mai există un element supranatural. Slăvit să fie Domnul!

Întregul scop al slujbei fratelui Branham este Pecetea a șaptea, care este Pecetea timpului de sfârșit, Taina timpului de sfârșit și descoperirea timpului de sfârșit. El a spus încă în timpul său că este timpul sfârșitului. El a venit ca să ne arate cine suntem noi, iar când a descoperit aceasta, ne-a descoperit pe noi, a descoperit poziția noastră în El, de aceea, astăzi putem spune: „Mulțumesc, Dumnezeule!” Aceasta este ceea ce va face harul pentru Răpire. Slăvit să fie Domnul!   

Lasă un răspuns