Tema nr.6 – PORTILE TEMPLULUI SI EDENUL

 

Vom începe din grădina Edenului:

 

„Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.

În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.

Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.

Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.

Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”

 

 

ÎNCEPUTUL

 

Omul a căzut şi Paradisul a fost pierdut, iar odată cu aceasta a avut loc şi pierderea părtăşiei cu Dumnezeu. Calea către Viaţă a fost blocată de heruvimii cu sabia învăpăiată care se învârtea în fiecare direcţie, păzind calea spre Pomul Vieţii. Aşadar, heruvimii stăteau de pază cu sabia învăpăiată. Aceasta reprezintă despărţirea dintre Dumnezeu şi om: Dumnezeu şi noi, cerul şi pământul, omul şi semenul lui, soţul şi soţia, tatăl şi fiul, mama şi fiica, leul şi mielul, omul şi el însuşi. Căderea a adus despărţirea dintre Dumnezeu şi noi, despărţirea între pace şi viaţă şi separarea dintre noi şi adevărata plinătate a Vieţii.

Aici este menţionat pentru prima dată în Biblie cuvântul „drum” sau „cale”, în ebraică „Derekh”. Este o cale care conduce la Pomul Vieţii – Derekh. Este o cale care a fost cândva deschisă, dar apoi a fost blocată de heruvimi, din ziua aceea, toţi am încercat să ne întoarcem cumva în Eden; toţi am încercat să ne întoarcem Acasă. Fiecare dintre noi încercăm să mergem înapoi, să găsim din nou neprihănirea, să găsim puritatea, Viaţa, răscumpărarea, desăvârşirea; să găsim o cale prin care să ştim să iubim Edenul din nou.

Dumnezeu a chemat poporul Israel ca popor al Său şi a încercat să-i arate calea înapoi în Eden, la Viaţă. El le-a spus: „Eu voi face o cale (derekh) când nu există niciuna!”

Cuvântul ebraic provine de la cuvântul „Ivrie” care înseamnă „a trece dincolo”, „a trece de la moarte la Viaţă, a trece Iordanul, a trece marea Roşie, a trece dincolo în Ţara făgăduită.” El spune că această ţară făgăduită va fi într-o zi ca şi grădina Eden., pentru că Dumnezeu încearcă să aducă totul Acasă.

În Exod 3.1 vedem că „Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu, (către vest) şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.

Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” (Exod 3.1-3).

Aceasta este pentru prima dată când este menţionat Muntele Horeb, cunoscut şi ca Muntele Sinai. Înainte de a ajunge în ţara făgăduită, evreii trebuiau să se oprească la Muntele Horeb. Acest munte stătea în calea lor, aşa cum stăteau heruvimii în cale spre Pomul Vieţii.

Trebuie spus că există o taină legată de cuvântul „Horeb”. În ebraică, cuvântul „Horeb” este forma derivată a unui cuvânt care înseamnă „a distruge pentru a face pustiirea.” De la acelaşi cuvânt vine şi cuvântul „sabie.” Este rădăcina aceluiaşi cuvânt folosit în Eden. Astfel, heruvimii stăteau în calea spre Pomul Vieţii cu o herev (sabia lui Dumnezeu) – acelaşi cuvânt derivat.

Atunci, evreii erau în drum spre ţara făgăduită, ţara care avea să fie ca Edenul, dar în calea lor era ceva: Herevul, muntele sabiei, ca şi sabia pusă în Eden. Tradiţionaliştii au un cântec în care spun că Legea este Pomul Vieţii, dar adevărul este că Legea nu este Pomul Vieţii, ci este o sabie care stă în calea spre Pomul Vieţii. Este o sabie care pe de-o parte, ne determină să ne întoarcem înapoi, iar pe de altă parte, ne cheamă în prezenţa lui Dumnezeu: sabia care aduce moartea.

Potrivit cărţii Romanilor, Legea reprezintă despărţirea dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi păcatul omului. Pe de-o parte ne spune: „Nu poţi intra înăuntru”, iar pe altă parte ne spune: „Pe partea cealaltă există Viaţă!” Este sabia Edenului în Cuvânt şi piatră. Când privim la Muntele Sinai şi vedem tunete şi fulgere şi oameni care tremură de frică, aceasta reprezintă perioada Legii. Nouă ni se arată ce este bine, dar şi faptul că nu putem intra înăuntru: sabia heruvimilor.

În Eden s-a spus că în ziua în care vei mânca din pom, vei muri. Aceasta vorbeşte în primul rând de moartea duhovnicească şi apoi de moartea fizică; ni se arăta că dacă păcătuiam trebuia să murim. Aşadar, Legea aducea moartea la fel ca sabia.

Dar acesta nu a fost singurul lucru care a venit de la Horeb. De la Sinai am primit şi simbolurile, perdelele şi umbrele. De pe Muntele Sinai au venit şi perdelele: perdeaua care bloca înaintarea omului spre Dumnezeu, perdeaua care ascundea prezenţa lui Dumnezeu de om şi pe om de Dumnezeu; perdeaua care îi oprea pe preoţi să intre în prezenţa lui Dumnezeu fără sângele jertfei.

Cortul era o mărturie a despărţirii dintre Dumnezeu şi om: calea înapoi spre Eden era blocată. De la Horeb avem cortul întâlnirii.

În cortul întâlnirii erau trei perdele:

Prima era perdeaua dinafară care bloca drumul spre curţi şi altar;

A doua perdea bloca accesul spre locul sfânt. Acesta era Templul propriu-zis sau cortul propriu-zis.

Ultima perdea sau prima (depinde de unde te uitai la ele), era perdeaua dinăuntru care bloca intrarea în sfânta sfintelor. Trei perdele.

Noi nu putem înţelege cortul, Leviticul, preoţia sau alte lucruri ca acestea fără să înţelegem Edenul, deoarece cortul reprezintă calea înapoi, întoarcerea la Dumnezeu, felul în care a fost blocată la început şi cum a fost blocată din nou aici. Sunt mai multe indicii care le leagă pe cele două:

Primul indiciu: Geneza începe cu descrierea despărţirii omului de Dumnezeu şi a faptului că nu se pot întâlni. Dar iată că aici este un loc numit Cortul întâlnirii.

Al doilea indiciu:

Omul a fost scos afară din Eden, iar în partea de est a grădinii au fost puşi acei heruvimi să păzească drumul. Înseamnă că pentru a te întoarce înapoi trebuie să mergi spre vest. Aşadar, Cortul era îndreptat întotdeauna spre vest; pentru a te întoarce înapoi la Dumnezeu, trebuie să călătoreşti întotdeauna spre vest departe de estul Edenului.

Al treilea indiciu:

Exod 26.33-36: „Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt.

Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.

Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.

La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.”

Exod 27.16: „Pentru poarta curţii Cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor.”

Exod 36.37: „Pentru uşa Cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.”

Al patrulea indiciu: Fiecare perdea trebuia să fie făcută din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu. Albastru este simbolul cerului; cărămiziul sau roşu derivă din acelaşi cuvânt ebraic: Edom, de unde se trage cuvântul Adom sau Adam. Acesta este simbolul omului, pentru că omul a fost luat din pământ, care era roşu. Aşadar, cuvântul pentru Adam (Edom sau Adom) este roşu-stacojiu. Deci, avem cerul şi pământul, iar între ele avem purpuriul care este amestecul celor două culori, cele două împreună, adică Mesia. Fiecare perdea avea acest semn pe ea.

Al cincilea indiciu:

Exod 26.30-31 „Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.

Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi.”

Este minunat! Chiar pe perdea se aflau heruvimii care au apărut prima dată în Eden, iar acum păzeau Templul şi Cortul. Aceşti heruvimi aminteau de heruvimii care au fost puşi să păzească drumul spre Pomul Vieţii. Acum, ei păzeau intrarea în Sfânta Sfintelor unde era prezenţa lui Dumnezeu – acelaşi lucru. Aşadar, erau trei perdele: perdeaua din curte sau din afară; perdeaua locului sfânt şi perdeaua Sfintei Sfintelor pe care erau puşi heruvimii pentru a păzi drumul.

De ce acolo? Există o taină în legătură cu aceasta. Unii spun că simbolizează cele trei ceruri, dar cu siguranţă ele simbolizează cele trei morţi: moartea duhovnicească, moartea fizică şi moartea veşnică. Perdelele simbolizau despărţirea, dar şi nădejdea că într-o zi vei putea trece prin ele. Aşadar, totul este în legătură cu Edenul: drumul, drumul spre vest, culorile perdelelor, heruvimii, jertfa, preoţii şi desigur, Yom Kippur, cea mai importantă zi a poporului evreu. Totul este legat de trecerea prin perdea, de întoarcerea în Eden, de întoarcerea Acasă.

Cortul a trecut, dar în locul lui a fost ridicat Templul. Locul perdelelor a fost luat de uşi din lemn de cedru şi din aur. Templul a fost îndreptat spre est şi era preumbrirea Edenului, ceea ce însemna că trebuia să mergi spre vest. Acum, perdelele au devenit uşi, uşile Templului.

„Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.” (1Împăraţi 6.32).

Deci, perdelele au fost înlocuite cu uşi făcute din lemn de măslin poleit cu aur, iar heruvimii păzeau acum drumul spre Templu. Prima despărţitură sau perdeaua dinăuntru era acum fortificată cu uşi mari de aur, iar perdeaua a devenit acum o perdea mare care se întindea spre cer ca un zgârie nori.

Următoarea perdea, cea care oprea intrarea în locul sfânt, a fost înlocuită cu două uşi cunoscute ca „Uşa Hekel şi Uşa Porch, acestea fiind uşile de acces în Templu.

A treia perdea a devenit Poarta curţii. Erau două porţi uriaşe din aramă, care în vremea lui Mesia erau numite Porţile Nickanor. O construcţie extraordinară, prin care intrau şi ieşeau mulţimile. Era cunoscută şi ca „Poarta Frumoasă.”

Aşadar, existau trei uşi principale ale Templului; ele au devenit o problemă centrală a iudaismului. În cea mai importantă zi a credinţei iudaice, Yom Kippur, subiectul principal era în legătură cu trecerea prin Uşile Templului. Astfel, slujba de Yom Kippur, cunoscută ca Neilah privea îndeosebi închiderea uşilor Templului şi a drumului spre Viaţă.

De asemenea, este interesant să observăm că pe uşile Templului erau gravaţi şi măslini. De ce măslini? Măslinii sunt pomi. Noi nu ştim ce era Pomul Vieţii, dar este posibil ca El să fie un măslin.

Cântarea cântărilor a fost considerată multă vreme o simplă alegorie referitoare la Dumnezeu şi la poporul Său, dar vechii rabini au văzut-o ca fiind o descoperire a relaţiei dintre Dumnezeu şi Israel: Israel ca Mireasă şi Dumnezeu ca Mire. Aşadar este scrisă de Mire pentru Mireasa Sa: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito!” Aceasta este un indiciu spre lucrurile care urmau să vină, arăta că salvarea este în legătură cu Dumnezeu care deschidea ceea ce era închis.

Isaia 22.21-22 este o profeţie care vorbeşte despre ceva specific timpului în care a fost scrisă, dar în acelaşi timp conţine ceva mai adânc, o descoperire:

„…îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.

Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.”

În Psalmul 118.19 scrie: „Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul,” iar versetul 24 spune: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:
să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!” Acesta este Psalmul care a fost cântat în ziua când a murit Mesia. Eu voi deschide „porţile neprihănirii.” Psalmul este citit de Ziua ispăşirii, şi a fost citit în curtea Templului în ziua când a murit El, fiind în legătură cu faptul că Domnul deschide drumul. Psalmul este citat în Evanghelia după Matei în legătură cu Ieshua Isus. De fapt, este vorba de acelaşi Psalm care spune: „Osana, binecuvântat este Cel care a spus că piatra a fost lepădată.”

Mai departe, începând cu Tora lui Moise, Scripturile ebraice spun că drumul spre Dumnezeu şi Sfânta Sfintelor poate fi deschis numai prin sângele jertfei. Acest lucru a fost dovedit din nou şi din nou, în fiecare an când marele preot intra în Sfânta Sfintelor ducând sângele jertfei de Yom Kippur.

Avem şi profeţia venirii lui Mesia, din Isaia 53, care ne arată că drumul binecuvântat ne va fi deschis prin moartea lui Mesia.

Apoi, mai există un verset minunat pe care-l găsim în Zaharia:

„Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!

Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!” (Zaharia 11.1-2).

Aceasta este o profeţie simbolică. „Deschide-ţi porţile, Libanule…” Este o profeţie care vorbeşte despre distrugerea Ierusalimului de către romani, care a avut loc în anul 70, după venirea lui Mesia. „Deschide-ţi porţile, Libanule,” pentru că armatele Romei au venit din nord şi au adus nimicirea. Dar rabinii au mers mai adânc şi au văzut că acesta este un verset simbolic care se referă la Templu. De altfel, Talmudul spune că Zaharia 11.1-2 profeţeşte distrugerea Templului, pentru că în Talmud, Templul este menţionat uneori sub numele de Liban, fiindcă a fost construit din copacii Libanului.

Aşadar, ei au interpretat acest verset: „Deschide-ţi porţile, o, Templule şi vei fi distrus!” Dar dacă au fost deschise porţile, înseamnă că a fost deschis şi drumul spre Dumnezeu.

În Daniel 9 se profeţeşte că Templul va fi distrus când va veni Mesia, dar nu înainte ca El să deschidă calea. Tot Zaharia vorbeşte despre cei treizeci de arginţi care au fost daţi pentru vânzarea lui Mesia:

„Mi-am luat toiagul „Îndurare” şi l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.

Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la mine au cunoscut astfel că acesta era cuvântul Domnului.

Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!” Şi mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi.

Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar.

Apoi mi-am rupt al doilea toiag „Legământ”, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.” (Zaharia 11.10-14). Aceasta s-a întâmplat în anul 30 d.Hr., când s-a plătit exact preţul acesta.

Textul din Zaharia continuă să vorbească despre Mesia Cel străpuns: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut.”, iar în Zaharia 13.7 scrie: „Scoală-te sabie, asupra păstorului Meu…” Tot pasajul vorbeşte despre moartea lui Mesia şi deschiderea porţilor Templului: treizeci de arginţi, preţul cu care a fost vândut, faptul că Păstorul a fost străpuns şi sabia a venit împotriva Lui.

Rabinii credeau că dacă profeţia referitoare la uşile Templului se va împlini şi acestea se vor deschide singure, ca şi cum ar fi deschise de Dumnezeu, aceasta înseamnă că există un legământ nou care trebuie împlinit: deschiderea porţilor Templului arată că Mesia a venit.

În Matei 26.14-16 scrie: „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă

şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.

Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.”

Cei treizeci de arginţi au fost plătiţi de păzitorii Templului care au împlinit, fără să ştie, prima parte a profeţiei. Partea a doua s-a împlinit atunci când Iuda a fost cuprins de remuşcări, s-a întors la Templu şi a aruncat cei treizeci de arginţi acolo; i-a aruncat prin uşa Templului în curte.

Moartea lui Mesia poartă toate semnele Edenului. Astfel, în Eden a venit blestemul care a spus: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3.19). În ajunul morţii lui Mesia, ultima zi, care a început la Cina cea de taină, El a mâncat pâine, iar mai târziu, sudoarea i-a curs pe frunte în timpul rugăciunii în faţa suferinţei şi a morţii Sale.

În Eden s-a spus: „spini şi pălămidă să-ţi dea (pământul) şi să mănânci iarba de pe câmp.” Ei au pus pe capul Său o cunună de spini – semnul blestemului, greutatea blestemului care a căzut asupra capului Său. Aşadar, El a devenit împăratul blestemului: toată greutatea lui a căzut asupra Sa.

În jurul anului 30, sub domnia lui Ponţiu Pilat şi a lui Tiberius Cezar, a fost executat un Evreu. În acea zi, în timp ce murea pe cruce, El a spus: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în Paradis (rai).” (Luca23.43). Aceasta este o frază semnificativă pentru că cuvântul ebraic „Paradis” provine de la cuvântul ebraic „Parduce”, care la rândul lui provine de la un cuvânt vechi care nu se referă la norii de pe cer, ci la „grădină”, mai exact: „grădină cu pomi.” Deci, acest verset se poate traduce: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în Grădină.”

Numai în Ieshua se împlinesc toate. Şi cine, cu excepţia lui Dumnezeu, poate face aceste legături? Pentru a salva, a mântui, El a trebuit să deschidă calea care era închisă, iar dacă a făcut aceasta, ne aşteptăm ca El să folosească simbolurile puse pentru a-i aminti omului de barieră.

Aşadar, dacă El a intrat în Rai, aceasta a avut urmări asupra Templului. Poate ne gândim că acest lucru nu a fost consemnat nicăieri, pentru că păzitorii Templului, care ar fi putut fi martori ai acelui eveniment, nu cunoşteau însemnătatea lui, în timp ce apostolii, care îi cunoşteau însemnătatea, nu aveau cum să fie la Porţile Templului. Aşadar, era puţin probabil ca aceste evenimente să fi fost înregistrate. Şi totuşi, uimitor este faptul că au fost consemnate.

Există un martor, ceea ce este minunat! Aşa ceva nu mai există în toată istoria sau religia. Există dovada că Dumnezeu a deschis porţile Templului? DA. Este uimitor, dar există mărturii venite din surse diferite.

Primul martor, nu avea nimic a face cu Noul Testament. Numele lui era Iosefus şi era un renumit istoric evreu, care nu ştia nimic despre Talmud. Iosefus (Iosif Flaviu) s-a născut în anul 37 d.Hr. şi a murit în anul 100 d.Hr. Era de origine preoţească, nu a citit niciodată Noul Testament şi nu ştia nimic despre însemnătatea acestor lucruri. El era sfetnic imperial roman şi scria pentru romani, dar cu toate acestea, a scris că înainte de distrugerea Templului, chiar înainte de începerea războiului dintre Roma şi Iudeea, la aniversarea zilei în care El a spus că va intra în Rai, marele Despărţitor sau Separatorul dinafară al Templului, marea Poartă de bronz Nickanor, s-a deschis singură! Aceasta corespunde cu perdeaua dinafară, cu perdeaua a treia. S-a deschis singură!

Iată consemnarea exactă a acestui eveniment, din „Războiul evreilor” de Iosefus, capitolul 5 rândul 3:

„Poarta estică a curţii Templului, care era din aramă… a fostă văzută cum s-a deschis singură, în al şaselea ceas al nopţii. Cei care stăteau de veghe la Templu, au venit în goană la căpitanul Templului şi i-au spus aceasta.”

Aşadar, Iosefus a depus mărturie că marea poartă, care despărţea Templul de restul lumii, s-a deschis singură, iar străjile au fugit speriate. Rabinii au interpretat aceasta ca fiind un semn de la Dumnezeu.

Poarta care corespunde cu cea de-a treia perdea, s-a deschis arătând că porţile Raiului erau acum deschise.

Această mărturie ar fi suficientă, dar avem mai mult.

Dacă mergi în faţa unei Curţi de judecată cu doi martori independenţi, care nu sunt înţeleşi între ei, şi confirmă acelaşi adevăr, mărturia lor este acceptată ca fiind adevărată. Legea lui Moise spune că dacă ai doi martori care susţin acelaşi lucru, este considerat adevărat.

Aşadar, vom merge şi noi la al doilea martor.

În Templu exista încă o uşă, a doua, care despărţea locul sfânt de curtea dinafară. Astfel, după ce treceai de poarta Nickanor, urmau porţile de aur Hekel, unde păzitorii Edenului, heruvimii, erau reprezentaţi prin aur. Există un martor independent al lui Mesia, al cheilor lui David şi al Pomului Vieţii? Da.

Este uimitor că acest martor n-a avut nici o legătură cu Iosefus şi nici cu Noul Testament. Acest lucru a fost scris de evreii religioşi care nu credeau în Isus. Talmudul poartă mărturia credinţei noastre, aduce cea mai minunată mărturie care a fost dată vreodată pentru întărirea unei credinţe. Este singurul exemplu în care o religie aduce o mărturie prin care întăreşte adevărul altei religii. O religie care respinge în totalitate adevărul alteia, mărturiseşte acum în cel mai minunat fel pentru adevărul ei.

Talmudul, care cuprinde scrierile rabinilor iudei, vorbeşte în favoarea lui Ieshua (Isus) în multe feluri, fiind un martor minunat pe care-l putem invoca atunci când vorbim cu evreii tradiţionali.

Amintiţi-vă semnul! S-a spus că atunci când Dumnezeu va deschide porţile Templului, acela este timpul! Acela trebuie să fie cel mai important moment din toată istoria umanităţii.

Cosmosul se schimbă şi totul este legat de Mesia.

Aşadar, cartea Talmudului, cunoscută ca şi „MOED”, care se traduce „Cartea timpului stabilit”, şi Tratatul Talmudic Yoma, o scriere rabinică despre ziua Yom Kippur, ziua în care drumul avea să fie deschis, spune în YOMA 39.3a că „atunci când porţile Hekel, porţile care duceau la locul sfânt, despre care se spune că aveau între treizeci şi optzeci de picioare înălţime, se vor deschide singure, toate evenimentele legate de venirea lui Mesia şi răscumpărarea noastră, sunt încheiate.” Când s-au deschis porţile singure? Talmudul spune că s-au deschis cu patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului, ceea ce înseamnă că dacă scădem patruzeci din şaptezeci, avem anul 30 d.Hr., adică anul în care a murit Mesia.

Aceasta este a doua poartă a Templului, cea din mijloc, dar există şi o a treia poartă, şi fiecare dintre ele are o mărturie diferită referitoare la acelaşi eveniment. Tot Talmudul spune că un rabin a fost atât de speriat de faptul că porţile Templului s-au deschis singure, încât a început să le mustre spunând: „Templule, Templule (sau Hekel, Hekel), de ce aduci acest semn? Ştiu că vei fi distrus pentru că Zaharia a profeţit despre tine (rabinii au legat acest eveniment de Zaharia 11), deci, opreşte-te, nu mai face aceasta!” Dar a continuat s-o facă începând cu anul 30. Apoi, Talmudul merge mai departe şi spune că rabinii credeau că aceasta s-a întâmplat în ultimii patruzeci de ani de existenţă ai Templului, începând din anul 30.

Unii oameni cred că Mesia a murit în anul 33. Este important să luăm în considerare faptul că scrierile vechi vorbesc în numere rotunde. Deci, fie că este vorba de anul 30 sau de anul 33, anul 30 d.Hr. este anul care se potriveşte perfect cu toate evenimentele întâmplate.

Au fost trei perdele şi trei porţi, dar noi am adus numai două mărturii, ceea ce înseamnă că mai rămâne una, că o piesă este lipsă în acest puzzle. Când s-a întâmplat?

Al treilea martor:

În Matei 27.50-51 scrie; „Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.

Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos…”

Mesia a murit şi bariera s-a ridicat pentru prima dată. Cele trei porţi ale Templului, cele trei perdele, au fost deschise. Noi nu ne dăm seama, dar pe acea perdea au fost heruvimii, păzitorii drumului spre Eden. Şi iată că dintr-o dată, aceste perdele şi heruvimii sunt înlăturaţi, simbolizând faptul că Mesia a trecut prin ei. Vedeţi? Atunci când Dumnezeu i-a pus acolo pe heruvimii aceia cu săbiile lor învăpăiate, nu a făcut-o ca să ne oprească să ne mai întoarcem vreodată în Eden, ci i-a pus în aşa fel încât să ne putem întoarce. Dar înapoi se putea trece NUMAI prin moarte. Cel ce avea să treacă, o putea face numai prin moarte. Mesia avea să deschidă din nou intrarea în Rai (în grădină), dar ca să poată face aceasta, a trebuit să treacă prin sabia învăpăiată a heruvimilor.

Aşadar, crucea este HEREV, este sabia învăpăiată a heruvimilor, prin care trebuie să intrăm.

Orice păcat moare prin sabie. Păcatul nostru moare la poarta Edenului.

Aşa cum Adam a fost îmbrăcat când a părăsit Edenul, Mesia a fost lovit până când a fost lăsat gol pentru a intra în Eden, prin moarte. Păcatul a venit de la poalele acestui pom viu şi se termină la poalele acestui pom mort (crucea).

Mesia a fost luat de pe cruce, gol, şi a fost pus în mormânt, de unde vine Viaţa. Omul şi-a pus străjile la mormânt zicând: „Nu vei ieşi afară!”, dar Dumnezeu şi-a pus îngerii Săi mesageri care au spus: „Drumul este deschis! Piatra a fost dată la o parte!” Omul a căzut într-o grădină a vieţii, iar într-o grădină a morţii, găsim o Viaţă nouă.

Mesia a păşit prin sabia învăpăiată a heruvimilor, pentru ca despărţirea dintre om şi Dumnezeu, dintre viaţa noastră şi adevărata viaţă, pace şi bucurie, să fie ştearsă, arătându-ne că drumul înapoi în grădină este prin sabia învăpăiată a heruvimilor: moartea lui Mesia. Este un lucru cu adevărat minunat. Aceasta înseamnă că toate făgăduinţele Bibliei sunt adevărate, că Dumnezeu este adevărat şi că ne putem încrede în El cu adevărat. Înseamnă că totul este adevărat. El ne oferă adevărata Viaţă, adevărata pace şi bucurie, iar dacă unele lucruri nu se împlinesc în viaţa noastră este din cauză că nu păşim aşa cum cere El. Acestea se pot împlini prin intrarea prin sabia heruvimilor, prin faptul că lăsăm eul nostru să fie atins de flăcări, de sabia crucii.

La sfârşitul Bibliei, în cartea Apocalipsei, este scris: „Eu am deschis uşa şi nimeni nu o poate închide. Intraţi prin ea, fiindcă Pomul Vieţii este acolo şi vă aşteaptă!”

Dumnezeu a făcut minuni şi a deschis cu adevărat uşa salvării. Există o singură uşă pe care nu o poate deschide fără voi, iar aceea este uşa inimii voastre. Acesta este singurul lucru la care trebuie să spuneţi: „DA!” Păşiţi prin ea! Amin.

 

***

 

„Mesia a păşit prin sabia învăpăiată a heruvimilor, pentru ca despărţirea dintre om şi Dumnezeu, dintre viaţa noastră şi adevărata viaţă, pace şi bucurie, să fie ştearsă, arătându-ne că drumul înapoi în grădină este prin sabia învăpăiată a heruvimilor: moartea lui Mesia.

Mesia a murit şi bariera s-a ridicat pentru prima dată. Cele trei porţi ale Templului, cele trei perdele, au fost deschise şi drumul spre Pomul vieţii a devenit liber.

„Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos…” dovedind că drumul este liber, că Ispăşirea, adevărata Ispăşire s-a făcut şi astfel heruvimii cu sabia lor învăpăiată au fost îndepărtaţi din calea noastră. Ce zi glorioasă!

Dacă până atunci, oricine intra după perdea trebuia să moară, şi numai marele preot avea voie să intre o singură dată pe an, ca să facă ispăşire pentru păcatele lui şi ale întregului popor, acum, oricine nu intră după perdea este pierdut.

Iată ce spune Domnul, prin profetul Său, referitor la aceste trei perdele:

„Perdeaua despărţitoare a fost luată jos, aşa că orice om care este chemat, poate intra înăuntru şi să-şi umple inima cu acelaşi Duh Sfânt care a căzut în ziua cincizecimii, acest lucru fiind valabil până la sfârşit.

Observaţi: în locul preasfânt se afla chivotul.

Acolo era curtea dinafară, locul sfânt şi locul preasfânt. Trei trepte, deoarece Dumnezeu este desăvârşit în trei; complet în şapte; slăvit în doisprezece; ispitit în patruzeci şi jubilat în cincizeci…

…Observaţi: Dumnezeu locuia în trei încăperi, aşa cum şi voi trăiţi tot în trei încăperi.

… tu însuţi locuieşti într-o casă: trup, suflet şi duh, aşa cum a locuit şi Dumnezeu în Isus Hristos: trup, suflet şi duh, deoarece El a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” Aţi văzut?

Apoi, de-a lungul epocilor am primit neprihănirea prin mesajul lui Luther; sfinţirea prin mesajul lui Wesley, iar în zilele din urmă botezul Duhului Sfânt: trei trepte ale harului, prin care Dumnezeu Îşi desăvârşeşte Biserica…

… Când Aaron intra acolo, în locul preasfânt, trebuia să fie desăvârşit. Acelaşi lucru este valabil pentru omul care se află după perdea: trăieşte tot timpul în desăvârşire.

Mana aflată acolo era proaspătă: nu se usca şi nu se strica niciodată.

Dacă ai ajunge într-un loc unde ai putea fi atât de ascuns în Dumnezeu, atunci perdeaua s-ar lăsa în jos şi te-ar ascunde după ea de lume.

Ai fost vreodată atât de pierdut în Hristos, atât de cuprins de rugăciune, încât nu ai mai avut de-a face cu lumea aceasta deloc? Ai umblat în toate zilele plin de smerenie înaintea lui Hristos, iubindu-L mai presus de toate?

Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi. Să mergeţi înăuntru şi să mâncaţi din mană.

Acea mană era bună la ora 9.00; era bună la ora 12.00 şi era la fel de bună tot anul. A fost bună sute şi sute de ani şi deşi timpul a trecut, nu s-a stricat ci a rămas la fel de bună, de dulce şi de proaspătă.

Omul care trăieşte acolo este biruitor tot timpul, pentru că se află în prezenţa lui Dumnezeu. Nu contează ce se întâmplă cu biserica: dacă merge înainte sau ce face. El este ancorat în Hristos. Lumea şi lucrurile ei sunt moarte pentru el, deoarece este ascuns în Dumnezeu. Inima lui a devenit tronul lui Dumnezeu, care i-a dat un duh nou şi l-a dus după perdea, unde îl hrăneşte zilnic cu mană luată direct din vasul de aur care se află în sfânta sfintelor…

… În acest loc din interiorul vostru, în acest loc ascuns cu Dumnezeu, aici este deosebirea. Priviţi.

Au fost trei lumini care l-au călăuzit pe om, iar astăzi sunt tot trei lumini. Mai întâi au fost trei trepte pentru mană. În toate lucrurile au fost tot trei trepte şi sunt trei trepte ale experienţei voastre.

Fiţi atenţi. Omul care trăia în curtea din afară nu a intrat niciodată la primul altar, ci trăia la lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Într-o zi era timp ploios, iar alteori soarele se arăta timp de mai multe zile. Aceasta este experienţa tainică a naturii omeneşti înainte de a fi născut din nou.

Apoi următorul pas este că omul a intrat în locul sfânt, următoarea curte, unde se aflau cele şapte sfeşnice. Aceea era o lumină bună, dar de multe ori sfeşnicele se stingeau şi lămpile fumegau.

Acolo, omul trăia într-o lumină artificială: într-o zi era sus, într-o zi era jos.

La fel este cu experienţa creştină. Dacă trăieşti în-tr-o stare de neprihănire, mergând la biserică şi spunând: „Am făcut cum am ştiut că este mai bine,” vei avea zile ploioase şi vei avea zile cu soare; vei avea zile când te vei întreba dacă mai eşti creştin sau nu; vei avea zile în care te vei întreba dacă minunile sunt bune sau nu; şi vei avea zile când te vei întreba dacă eşti în biserica adevărată sau nu. Vei fi muncit de toate aceste întrebări şi şovăieli.

Dacă vei intra în locul sfânt, acolo sunt cele şapte sfeşnice şi altarul pentru jertfe şi arderile de tot.

Acolo ai încă zile pline de fum, zile fără lumină, zile când candelele îţi afumă experienţa.

Poate ai văzut-o pe doamna Jones, care pretinde că este creştină, făcând ceva greşit şi spui: „O, mă întreb dacă este ceva de ea?”!

Vedeţi? Aceasta arată că ai încă ochii la doamna Jones, că umbli încă în lumina artificială.

Dar pentru omul care a păşit în locul preasfânt, nu mai contează dacă soarele a strălucit sau nu, nici dacă lămpile luminează sau nu, pentru că el trăieşte în Slava lui Shekinah, acolo unde este Stâlpul de Foc… el umblă tot timpul într-o Lumină desăvârşită şi în părtăşie.

Un astfel de om nu mai priveşte afară la zilele ploioase, deoarece pentru el nu mai există zile ploioase; nu mai există nici o îndoială, nici un timp în care să flămânzească după Dumnezeu, deoarece în el este acumulată Mana lui Dumnezeu, Cuvântul zidit pe o temelie trainică.

El nu mai are motive de îngrijorare. Sigur că nu, pentru că se află înăuntru, în timp ce lumea este afară.

Ceea ce-i trebuie bisericii de astăzi este să fie dusă înăuntru, sub slava lui Shekinah, după perdeaua lăsată care o ascunde de lucrurile lumii, astfel încât să trăiască în Prezenţa lui Dumnezeu, sub marea Sa Putere şi sub aripile deschise ale Duhului Sfânt.

Atunci crucea nu va mai fi o povară, deoarece trăieşti tot timpul în Lumina Prezenţei Lui…” (Perdeaua dinăuntru, 21 ianuarie 1956).

 

                                                             

Dar ca întotdeauna, Satan a imitat totul, aşa că iată-l ieşind în faţă cu perdeaua lui de purpură, care este de fapt „o perdea de fum.” Aşa cum am văzut purpuriul este simbolul Domnului Isus, dar iată că cineva se pretinde „locţiitorul lui Isus Hristos” şi se prezintă lumii îmbrăcat în purpură. Cine face aceasta? Roma. Iată ce spune despre ea cardinalul Rivera:

 

Ce atitudine am faţă de curva din Apocalipsa, ca şi creştin? Sunt acuzat că nu arăt dragoste şi că sunt prea dur expunând catolicismul. Nu este biblic ce spun? Să vedem:

Creştinismul biblic şi catolicismul roman sunt atât de departe, din punctul de vedere al Cuvântului, cum este Vestul de Est. Unul se bazează pe Biblie, în timp ce celălalt se bazează pe tradiţiile omeneşti. Deci, cum am putea merge împreună fără compromis? Este imposibil.

Mulţi protestanţi şi catolici carismatici susţin că Duhul Sfânt îi ţine împreună, dar este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu sau este un alt duh? Părăsesc catolicii carismatici curva din Apocalipsa, sau sunt folosiţi ca să-i atragă pe protestanţi spre Roma? Unii dintre catolicii carismatici susţin că după ce au fost botezaţi cu Duhul Sfânt au o relaţie mai vie cu Maria, pot recita rozariul în limbi şi aşa mai departe. Nici unul din aceste lucruri nu le puteţi găsi în Biblie, ceea ce înseamnă că sunt doar invenţii omeneşti.

În 2Corinteni 11.2-4 scrie: „Căci sunt gelos de voi, cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Dar mă tem că după cum şarpele a amăgit-o pe Eva, cu şiretlicul lui, tot aşa şi voi, gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care noi nu l-am primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine.”

Pavel îi previne aici să nu urmeze pe cineva care predica o altă Evanghelie.

În Ioan 16.13 scrie: „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”

Deci Dumnezeu, Duhul Sfânt este Duhul adevărului. Atunci cum ar fi posibil ca El să ducă pe cineva în eroare? Este imposibil, iubiţilor! Cel ce duce în eroare este un alt duh; un duh care nu vine de la Dumnezeu. Satana este un maestru al înşelătoriei, iar prin jocul său religios inteligent îi aduce pe protestanţi sub controlul curvei.

S-a schimbat Roma? Iubiţilor, când curva din Apocalipsa va arunca gunoiul: închinarea la Maria, rozariile, etc. şi se va pocăi pentru că a declarat că Maria s-a născut fără păcatul original, chiar ca Isus, când va admite că a inventat purgatoriul şi când preoţii Romei vor recunoaşte preoţia tuturor credincioşilor, da, când curva din Apocalipsa va face toate acestea, voi crede că s-a schimbat. Oamenii spun că ea se schimbă, dar în realitate îşi schimbă doar tactica.

Cum îşi seduce o curvă victimele? Cartea Proverbelor ne spune următoarele în capitolul 7.6-10:

„Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam printre zăbrele. Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri un băiat fără minte.

Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei. Era în amurg de seară, în noaptea neagră şi întunecoasă. Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată.”

Apoi versetele 21-22 şi 24-27:

„Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie.

Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele.

Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei. Căci ea a făcut să cadă multe jertfe, şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locuinţa morţilor.”

Biblia spune că „mama curvelor” va seduce regi şi naţiuni prin viclenia ei; că naţiunile au fost îmbătate, adică dezorientate, confuze, instabile şi ca urmare au fost amăgite cu uşurinţă şi cucerite de ea.

Astăzi, curva i-a momit şi i-a flatat pe conducătorii noştri creştini, făcându-i să creadă că ea este parte din adevăratul Trup al lui Hristos, când în realitate este o biserică renegată, care s-a lepădat de credinţă.

 

Un citat din articolul prezentat în revista „The Answer” (Răspunsul), din martie 1980, spune:

 

„Şi ce moment dinamic a fost pentru mine când, în cele din urmă, l-am salutat personal pe papa Ioan Paul al II-lea. Era clar că el auzise despre slujba noastră. Am împărtăşit cu el viziunea noastră despre următorii trei ani – să duc mesajul biblic la toate naţiunile pământului, pe calea televiziunii. Cum vorbeam împreună, am simţit tot mai mult că misiunea noastră este aceeaşi: – să-i ridicăm pe fraţii noştii întru Domnul; – să cucerim lumea pentru Împărăţie; – să răspândim acest mesaj strălucitor pe care ni l-a dat Isus…. „Sunteţi iubiţi.” Aş fi dorit să puteţi fi şi voi acolo, lângă mine, când am petrecut acele puţine momente cu papa Ioan Paul al II-lea, pentru că au fost momente marcante, pietre de hotar, pentru viaţa mea spirituală.   (The Answer, martie 1980 – „Întâlnirea lui REX cu PAPA”)

 

Am fost şocat când am fost acuzat că îi dezbin pe fraţi. Ei se refereau la textul din Scriptură care spune: „…să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare (împotriva învăţăturii).” (Romani 16.17).

Dar de ce au lăsat afară esenţialul versetului? Este ceva greşit cu ei? De ce nu l-au citat în întregime?

„Vă rog fierbinte să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o.”

Acest verset este la sfârşitul Epistolei către Romani, marea carte a mântuirii prin credinţă, nu prin fapte. Acolo ni se spune să ne îndepărtăm de toţi aceia care învaţă orice altceva decât mântuirea prin credinţa în Isus Hristos. Este o avertizare împotriva cultelor. Un cult este orice răpeşte ceva din bogatul sacrificiu al lui Hristos pe Golgota.

Sunt de acord că provoc dezbinări, dar nu între fraţi, căci trebuie să facem deosebire între diferitele feluri de dezbinare. Noi nu trebuie să provocăm dezbinare între fraţii în Hristos, între aceia care susţin că suntem salvaţi prin credinţă şi numai prin credinţă.

Dar Biblia ne spune că trebuie să ne depărtăm de orice învăţătura falsă, de o altă Evanghelie, deci este vorba de o despărţire între cei salvaţi şi cei pierduţi.

Isus a spus în Matei 10.34-39: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea ci sabia.

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl lui, pe fiica de mama sa şi pe noră de soacră-sa.

Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

Cine iubeşte tată, ori mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.

Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Isus vorbeşte aici despre despărţire şi ne arată că, indiferent de preţ, noi trebuie să luăm poziţie pentru Evanghelie.

Aş vrea să-l citez pe un frate iubit în Hristos, deoarece cred că aceasta ne va ajuta să punem lucrurile în perspectiva lor corectă.

 

 

„Pentru că trăim într-o vreme când termenii „iubire” şi „unitate”, sunt atât de atrăgători, este destul de greu să argumentezi că aceste cuvinte au fost scoase din context şi ca atare nu înseamnă ceea ce credem noi că înseamnă. Iubirea fără adevăr este curvie şi a face compromis înseamnă a respinge Evanghelia, iar fără Evanghelie nu este nădejde! Într-o alegere între „unitate” şi „Adevăr” este clar că „unitatea” trebuie să fie în acord cu Adevărul, pentru că este mai bine să fii despărţit în Adevăr, decât să fii unit în minciună.”

 

Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său că Adevărul este foarte important şi că trebuie să ne despărţim de toţi cei care nu Îl ţin. Dumnezeu a spus să cercetăm totul cu atenţie şi să ţinem cu tărie la ceea ce este bun, dar să respingem tot ce este rău! Îndrăznim să punem la o parte ceea ce a spus Dumnezeu?

Unii spun că suntem la un pas de sfârşitul epocii protestante şi că vom vedea naşterea super-bisericii.

Iubiţilor, această super-biserică a fost întotdeauna aici! Ca popor al lui Dumnezeu, noi trebuie să ne împotrivim acestei super-biserici şi să le spunem romano-catolicilor să iasă din ea în ascultare de Hristos.

Biblia spune în Efeseni 5.11: „…şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba mai degrabă osândiţi-le!”

„A osândi” înseamnă „a-ţi exprima dezacordul, a mustra şi a arăta cum stau lucrurile în realitate.”

În Apocalipsa 18.6-7, Hristos ne spune următoarele cu privire la „mama curvelor”:

Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!

Pe cât s-a slăvit pe sine însuşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire.”

Acesta este singurul loc din Scriptură în care ni se spune să ripostam. Este responsabilitatea noastră. Ea a trădat poporul catolic şi distruge protestantismul, dar prin harul lui Dumnezeu vom smulge de la curvă mantia dreptăţii pe care şi-o dă singură, şi vom arăta mârşavele ei puncte sensibile pline de puroi, minciunile ei, crimele ei, sângele de pe mâinile ei şi intenţiile ei criminale îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu.

Când o vom arăta, iar catolicii vor vedea ce a făcut ea şi când lumea va vedea faptele ei, va fugi de ea şi se va întoarce la Hristos.

În ce luptă vor fi prinşi creştinii? Este un război spiritual! Noi nu trebuie să luăm armele şi să-i urmărim pe catolici. Trebuie să înţelegeţi ce lucruri sunt implicate aici. Noi suntem prinşi într-o luptă spirituală cu sufletele oamenilor.

Biblia spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6.12).

Dacă urmăm aceste îndemnuri, ne înarmăm şi luptăm lupta spirituală, vom fi biruitori. Dar pentru aceasta Hristos trebuie să meargă înaintea noastră.

Iubiţilor, noi suntem într-o luptă spirituală. Fiţi în ofensivă! Nu capitulaţi niciodată! Puneţi stăpânire pe forţele oculte, în Numele Domnului nostru! Luaţi cu asalt porţile iadului şi ele vor cădea. Satana ne poate face rău numai dacă Dumnezeu îi dă voie s-o facă şi el mistifică, minte, ameninţă, etc.

Indiferent de tehnica pe care o are în a crea confuzie, Satana este compromis. Şi după ce am făcut totul, trebuie să avem curajul să stăm neclintiţi. Noi nu putem sta pe picioarele noastre prin propria putere… ci numai prin harul şi puterea lui Dumnezeu.

Trimiteţi-L întotdeauna pe Domnul înainte în luptă.

Fac rău că o arăt pe curvă? NU! Eu ascult de Cuvântul lui Dumnezeu. S-ar putea ca poziţia noastră să nu fie cea obişnuită, populară, dar noi am ieşit afară ca să plăcem oamenilor?

În Galateni 1.10 scrie: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos!” (Perdele de fum).

 

În concluzie: Omul care păşeşte după perdeaua dinăuntru, păşeşte în prezenţa lui Dumnezeu, în desăvârşire, în Viaţa veşnică, în timp ce toţi cei care păşesc după perdeaua de purpură, păşesc pe calea curvei celei mari, departe de Dumnezeu, în moarte.