TAINA FIULUI LUI ADAM – MESIA

 

Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul 3. Noi ştim cu toţii profeţiile mesianice, pentru că Biblia este plină de profeţii referitoare la venirea lui Mesia, dar acum vom face ceva ce n-am mai făcut: vom privi la prima profeţie mesianică dată de Biblie cu privire la venirea Lui.

La prima vedere pare foarte simplă, dar în câteva cuvinte vom avea cea mai profundă descoperire care a fost dată vreodată, şi vom vedea cum, pornind de la acest verset micuţ, vom atinge fiecare părticică a Scripturii.

Noi am început o serie de predici intitulate: „Copilul din Eden”, iar aceasta este a doua predică din această serie şi am intitulat-o: „Taina Fiului lui Adam”.

Geneza 3.13-15:

 

„Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

 

Căderea omului a venit prin şarpe, care era o întrupare a lui Satan. Imediat după ce a avut loc căderea, Dumnezeu i-a zis omului: „Pentru că ai făcut aceasta, „blestemat este acum pământul din pricina ta.” (v. 17), ceea ce înseamnă că există un blestem asupra lumii.

Şi mai este ceva: Acum există vrăjmăşie între Sămânţa femeii şi sămânţa şarpelui.

Pe plan firesc, natural, când oamenii văd un şarpe, fug de el sau încearcă să-l calce pe cap dacă pot, iar şarpele, dacă ripostează, încearcă să-l muşte pe om de picior. Îmi amintesc că pe vremea când eram copil, ne jucam pe o pajişte şi am văzut un şarpe. Surorile mele au început să ţipe, iar tata a venit şi a avut grijă de el. Aceasta se întâmplă pe plan natural.

În ebraică cuvântul „şuf” înseamnă „a zdrobi, a lovi”, iar aici vedem că şarpele va fi zdrobit de călcâi. Ceea ce îi face şarpele călcâiului, îi face şi călcâiul şarpelui, numai că este o mare diferenţă. Astfel, dacă cineva loveşte călcâiul cuiva, îi poate provoca o rană gravă care uneori poate duce la moarte, dar când este lovit capul, aceea este cu siguranţă o lovitură mortală. Aşadar, aceasta ne spune ceva.

Noi vedem că pentru ambele acţiuni este folosit acelaşi cuvânt: pentru ceea ce va face şarpele şi pentru ceea ce va face Sămânţa femeii sau Copilul, diferenţa fiind că şarpele va fi zdrobit. Când cineva se luptă cu un şarpe, nu îi ţinteşte niciodată coada, ci capul.

Unul este rănit la cap, iar celălalt este rănit la călcâi, dar deşi va fi lovită, Sămânţa femeii va birui.

În versetul 16, Domnul îi spune femeii:

„Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Aici avem povara femeii: „cu durere vei naşte copii”; cu alte cuvinte: „vei trece prin travaliu”. Unele femei nasc mai uşor, iar altele nasc mai greu, dar oricum ar fi, travaliul este tot travaliu, şi în timpul lui, multe femei o învinuiesc pe Eva pentru aceasta. Naşterea unui copil este dramatică. Am lucrat cu cineva al cărei soţ era cât un urs, un bărbat puternic, masiv, dar când ea a fost pe punctul să nască, bărbatul a început să aibă greţuri şi s-a simţit atât de rău încât femeia l-a dus la spital. Era atât de răvăşit, încât medicii au fost nevoiţi să-l ducă cu targa, iar femeia a trebuit să meargă singură să se interneze pentru a naşte.

Mai departe, vedem că Adam a numit-o pe soţia sa „Eva”. Cuvântul „Eva” în ebraică este „Hava” şi provine de la cuvântul „Haim”, adică „Viaţă”. Ea este mama vieţii, cea care dă viaţă. Acest lucru este fireşte, natural, dar este ceva mai mult decât atât, deoarece acolo s-a întâmplat ceva supranatural: aceasta este prima profeţie mesianică dată în Biblie. Toate celelalte profeţii o urmează pe aceasta şi provin de aici. Deci, toate profeţiile din Isaia, Zaharia, Hagai, Maleahi, etc., urmează tiparul acesteia.

Vă rog să observaţi că prima profeţie mesianică i-a fost dată Satanei, iar cea de-a doua i-a fost dată femeii.

În seara aceasta, vom pătrunde mai adânc în învăţătură şi vom vedea ceva minunat: vom vedea Viaţa lui Mesia în prisma Edenului, a primei profeţii date şarpelui; vom vedea Evanghelia în alt fel.

Aici, avem un blestem care a fost rostit împotriva şarpelui, dar şi o profeţie. Astfel:

– este un blestem, dar există nădejde;

– este un blestem, dar va fi un viitor;

– va fi durere, dar femeia va naşte;

– va fi suferinţă, dar va veni viaţa;

– va fi viaţă după cădere; nădejde după blestem; există un blestem, dar vor veni copii, omul va fi roditor. Vor exista probleme şi obstacole, dar omul va rodi. Însă totul se va obţine prin ceva greu: prin suferinţă şi multă durere. Scopul pentru care a fost făcut omul, va fi împlinit, dar se va realiza prin ceva greu.

Apoi, privind pe tărâmul duhovnicesc, vedem imediat un principiu, acesta fiind că viaţa vine prin moarte:

– mori ca să trăieşti;

– te pleci ca să biruieşti;

– dăruieşti ca să primeşti;

– suferi ca să te bucuri.

 

– Pe plan firesc, natural, avem viaţa şi apoi moartea;

– Pe plan duhovnicesc avem întâi moartea şi apoi viaţa.

Aşadar, şarpelui îi este adresat un cuvânt care pe tărâmul firesc înseamnă un lucru, în timp ce pe tărâmul duhovnicesc va fi un conflict, se va desfăşura un război. Războiul dintre bine şi rău intră în lume, războiul împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Vrăjmaşul va face război împotriva seminţei omului, împotriva creaţiei lui Dumnezeu, împotriva naturii umane. El îl va răni pe om, iar în cele din urmă va răni Sămânţa femeii, dar Sămânţa femeii îi va zdrobi capul.

Ce înseamnă aceasta din punct de vedere spiritual? Va exista o luptă între bine şi rău, dar în cele din urmă, răul va fi zdrobit, iar aceasta se va face prin Sămânţa femeii. Sămânţa femeii poate fi orice om, fiecare dintre noi, dar aici este vorba despre o Sămânţă deosebită, despre un Copil care se va naşte, despre un Om care va zdrobi puterea întunericului. El va zdrobi capul şarpelui, dar gândiţi-vă că din punct de vedere duhovnicesc, şarpele acela era întruparea lui Satan, şi de acolo provine moartea, lacrimile, durerea, suferinţa, războiul, de acolo vine tot răul.

Atunci ce înseamnă aceasta? Prin faptul că Sămânţa femeii va zdrobi capul răului pe care l-am enumerat, înseamnă că această Sămânţă va distruge durerea, suferinţa şi păcatul. Prin faptul că va zdrobi capul şarpelui, Sămânţa femeii va zdrobi, va distruge păcatul.

Cât de multe lucruri avem din aceste două versete, unde este vorba despre muşcătura şarpelui şi despre naştere! De aici provin toate profeţiile mesianice. De aici, începe desfăşurarea marelui Plan al Bibliei, al marelui Plan al răscumpărării, de aici, de la cuvintele spuse în Geneza 3, vom vedea întreaga Biblie. Iar dacă includem şi ceea ce i s-a spus lui Adam, avem un tablou şi mai clar:

„Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale.” (Geneza 3.17).

Acum, vom părăsi grădina Edenului şi vom merge într-un sătuc situat pe vârful unui deal din Israel, în partea de nord a Iudeii, numit Nazaret sau Nitzeret în ebraică.

Aici, făgăduinţele din Eden se îndreaptă spre un deal, unde o fecioară primeşte vizita unui mesager ceresc sau a unui înger, care-i spune:

„Binecuvântată eşti tu între femei!… iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu…

El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt…” (Luca1.28,31-32).

„Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1.34).

De aici, totul se întoarce în Eden, când Dumnezeu a spus: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.”

Ce este ciudat în legătură cu aceasta? De obicei, când vorbim despre cuvântul „sămânţă”, îl punem în legătură cu bărbatul, pentru că femeia nu are sămânţă. Totuşi, în mod ciudat, vedem că prima profeţie vorbeşte despre Sămânţa femeii. De ce aceasta? Pentru că acolo nu va fi nici un bărbat, ci va fi Dumnezeu. După cum vedeţi, acolo scrie clar: „Sămânţa femeii”, nu „sămânţa celor doi.” Aceasta înseamnă că va fi o naştere din fecioară, aşa cum a profeţit Isaia 7.14: „…fecioara va rămâne însărcinată…” Deci, va interveni Dumnezeu însuşi, iar Fiul care Se va naşte va fi Sămânţa despre care S-a vorbit în Eden; El este Nădejdea supremă, Răscumpărarea, îndepărtarea blestemului; toate acestea se vor înfăptui prin acest Fiu.

Cât de mult vorbesc profeţiile Scripturii despre aceasta! Acest Copil va fi Pacea noastră, Neprihănirea noastră; „Emanuel” care înseamnă „Dumnezeu este cu noi”, Vindecarea noastră.

Dar şarpele nu a stat liniştit, ci s-a războit cu copiii lui Israel, şi s-a războit cu linia lui Iuda, a distrus tronul lui Iuda, a distrus linia împărătească şi a spus: „Iată! Am oprit linia lui Iuda; nu mai există împăraţi pe tron.”

Într-adevăr, linia împărătească a dispărut, dar acest Copil S-a născut într-o familie săracă, de rând, care era de fapt moştenitoarea tronului.

Magii au venit călăuziţi de Dumnezeu, dar şarpele complota în ascuns şi s-a dus la Irod, încercând să distrugă Copilul, exact aşa cum a încercat Faraon să-l distrugă pe Moise. Şarpele a încercat să distrugă Copilul folosindu-se de Irod, care a poruncit masacrul copiilor din Betleem. De ce a făcut aceasta? Pentru că şarpele ştia Cine era acel Copil şi voia să-L distrugă cu orice preţ. Irod nu ştia Cine era El, dar era un om rău şi adept al violenţei, aşa că vrăjmaşul s-a folosit de el. Acela era însă Copilul vestit din timpuri străvechi, încă din Eden, chiar în prima profeţie dată Şarpelui. Fiind un fiu al întunericului, asemenea lui Faraon, Irod a fost împuternicit de Şarpe, dar Dumnezeu a ocrotit Copilul.

Dacă citiţi în Apocalipsa 12, vedeţi că o femeie dă naştere unui Copil. Acesta este El, şi ne arată că Balaurul, adică Satan, face război ca să distrugă Copilul; este acelaşi lucru.

Copilul a crescut şi a venit timpul ca El să predice; timpul pentru zdrobirea Şarpelui era aproape. Dar, chiar înainte de intrarea în slujbă, imediat după lucrarea de la Iordan, Mesia a mers în pustie, şi cine L-a întâmpinat acolo? Şarpele, Satan; chiar el era acolo. Vedeţi, a venit chiar la începutul slujbei Sale. El încearcă să oprească întotdeauna lucrurile încă înainte de a începe. El a făcut aceasta de la început, şi continuă s-o facă.

Ce a încercat să facă de fapt? Şarpele a încercat să distrugă chemarea Copilului, pentru că ştia ce urma să se întâmple dacă nu reuşea să-L oprească. Şi ce a făcut? A încercat să-L determine să i se supună, să facă pâini din pietre. Dacă l-ar fi ascultat şi ar fi făcut aceasta, ar fi însemnat că l-a ascultat pe vrăjmaş. El I-a zis: „Închină-te mie…” Prin aceasta, încerca să-L facă pe Copilul din Eden, pe Mesia, să păcătuiască, să cadă. Ştia că dacă El avea să cadă, ca Adam şi Eva, totul s-ar fi sfârşit.

Acelaşi păcat: „Vei fi ca Dumnezeu…” El I-a zis lui Mesia: „Închină-te mie ca lui Dumnezeu.”

Biblia vorbeşte în 1 Ioan 2.16 despre „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii,” ceea ce am putut vedea încă din Eden, pentru că omul a căzut din cauza ochilor, a firii şi a mândriei. Aşadar, vrăjmaşul a încercat să vină cu aceeaşi ispită şi la Mesia. El adus ispita în legătură cu trupul, cu nevoia de a mânca; apoi L-a ispitit cu lăudăroşia vieţii şi cu ispita ochilor: „Îţi voi arăta împărăţiile lumii.”

Haideţi să mergem în Matei 4, pentru că acolo avem o reluare aproape fidelă a ceea ce s-a întâmplat în Eden. Vom vedea cum a încercat să-L ispitească vrăjmaşul.

În Eden era o grădină minunată, dar acum, după cădere, era doar pustia. Însă aici Îl avem pe adevăratul Copil.

Priviţi ce a făcut diavolul cu El în Matei 4.5-6:

„Atunci, Diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului

şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”

Ce interesant! Ce spunea profeţia din Geneza că va lovi şarpele? Piciorul, călcâiul. Priviţi textul pe care-l citează vrăjmaşul, pentru că el este foarte bun în a cita versete: „…nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” (Psalmul 91.12). El voia să-L zdrobească pe Mesia şi voia s-o facă menţionând piciorul, pentru că ştia profeţia.

„…nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Aceste cuvinte sunt asemănătoare cu cele folosite de Dumnezeu, în Eden, când a zis: „…tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15). Şarpele încerca să distrugă Copilul, mai bine zis, Omul, pentru că atunci era deja matur, dar nu a reuşit.

Pe tot parcursul slujbei lui Mesia, vrăjmaşul a încercat să se războiască cu El, să comploteze împotriva Lui şi să-L lovească; a făcut tot posibilul ca să-L distrugă: i-a folosit pe farisei şi pe saduchei care au complotat tot timpul împotriva Lui şi au încercat să-L prindă şi să-L ucidă, iar în cele din urmă s-a folosit de Iuda, prin Sinedriu. Şarpele care a încercat tot timpul să-L lovească, a intrat în ei încercând să-I dea lovitura finală.

Dar cu toate acestea, Mesia predica. Şi ce predica El? Iertarea păcatelor. Ce este aceasta? Distrugerea puterii Şarpelui, pentru că dacă păcătuiai, trebuia să fii judecat, dar dacă erai iertat, nu mai exista judecată sau blestem.

Aşadar, tot ce a făcut El a fost împotriva lucrării Şarpelui, iar în Ioan 8.44 a spus: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr.” Când au auzit aceasta, ei au ridicat pietre ca să-L omoare: sămânţa şarpelui împotriva Seminţei femeii.

El îi lua pe cei scoşi afară, respinşi şi izgoniţi. De ce? Pentru că Adam a fost izgonit, omul a fost izgonit, iar El a venit să îndrepte aceasta. El lua oameni posedaţi de diavolul, oameni infectaţi de muşcătura Şarpelui şi îi vindeca pe deplin, în timp ce diavolii strigau: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu (în aramaică este scris: „Ben Elohim”)? Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme?” (Matei 8.29). Ei ştiau că El avea puterea să facă aceasta.

Apoi, El S-a dus la cei bolnavi şi i-a vindecat pe orbi, pe şchiopi, pe neputincioşi. Ce era aceasta? Dezlegarea blestemului, deoarece toţi eram neputincioşi din cauza blestemului. De aceea suntem bolnavi: din cauza blestemului. Nu vreau să spun că voi sunteţi blestemaţi, dar lumea este. Ce făcea El? Vindeca, restituia ceea ce distrusese căderea. Cine făcea aceasta? Puterea care era în El.

Femeia cu scurgerea de sânge s-a atins de poala hainei Sale şi a fost vindecată. Putere a ieşit din el şi a vindecat-o, pentru că El era umplut cu acea putere, pentru că aceasta era ceea ce era El. Femeia aceea fusese legată de Satan în toţi anii aceia, dar El a eliberat-o.

El i-a înviat pe cei morţi. Lazăr a fost înviat. Ce era aceasta? Moartea a venit din cauza Şarpelui, acelaşi lucru.

Totul se rezuma la reîmpăcare, la aducerea poporului lui Dumnezeu înapoi la Dumnezeu; la întoarcerea fiului risipitor la Tatăl care-l spăla de păcate şi îl curăţa. El i-a adunat pe copiii Săi căzuţi şi i-a adus înapoi la Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat la cădere? Omul a fost izgonit, dar acum El ne aduce înapoi.

Să mergem puţin în Fapte 10.36-38, deoarece acolo vedem că cei care L-au urmat pe Mesia, vorbesc despre El şi spun un lucru măreţ:

„El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.

Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;

cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.”

Ce a făcut El? „…umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.”

Acum să mergem în 1 Ioan 3. El este Copilul făgăduit în Eden, Sămânţa care avea să zdrobească (Ce?) capul şarpelui.

Astfel, în 1 Ioan 3.8 scrie: „…Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Care sunt lucrările diavolului? Lucrările diavolului sunt tot ce face el ca să ne nimicească. Dar ce se întâmplă când lucrările diavolului, nimicirea pusă la cale de el, este nimicită de Domnul nostru? Primim vindecarea, învierea, familiile dezbinate se împacă, Viaţa ne adună laolaltă şi oamenii se unesc.

În Evrei 2.14 scrie: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul.”

Iar în Matei 18.11 scrie: „Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” Cine a venit? Fiul omului. Cine era Fiul omului? De ce S-a numit pe El însuşi Fiul omului? Dacă era Fiul lui Dumnezeu, de ce S-a numit Fiul omului? Noi toţi suntem fii ai omului.

În legătură cu aceasta, avem două tablouri la care aş vrea să privim.

În cartea lui Daniel 7.13 scrie: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului.”

Cuvântul evreiesc folosit aici pentru „fiul omului” este „Bar Inaş”; „bar” provine de la „barniţva”, adică „fiul al”, iar „inaş, enos” înseamnă „om, persoană.”

Când Daniel vorbeşte despre „fiul omului” care venea pe nori, foloseşte cuvântul „Bar Inaş.” Dar deşi foloseşte cuvântul acesta, Daniel vorbeşte despre cineva care arăta „ca un fiu al omului”, dar Isus S-a numit „Fiul omului.”

Pentru aceasta găsim altceva; în Scriptură avem o altă cheie, o altă taină din care putem să ne dăm seama de ce El S-a numit „Fiul omului.”

Vom merge în cartea lui Ezechiel. Cum l-a numit Dumnezeu pe Ezechiel? „Şi tu, fiul omului…” Cum sună aceasta în ebraică? Dumnezeu nu îl numeşte „Bar inaş”, ci îi spune: „ben Adam”, adică „fiul lui Adam.” De ce este semnificativ lucrul acesta? Nu îl numea numai „fiul omului”, ci îl numea „fiul lui Adam.”

Astfel, când Mesia Se referea la El ca „Fiu al omului”, în ebraică Îşi spunea, Se numea „Fiul lui Adam”. Deci, El este Fiul lui Adam, Copilul lui Adam prin Eva. El era Cel care avea să ridice ceea ce se pierduse la început, iar Şarpele avea să-L lovească folosindu-se de Iuda. Vrăjmaşul este atât de rău încât încearcă să sucească totul. El ştia că răscumpărarea avea să vină prin linia lui Iuda, aşa că a folosit un om numit Iuda pentru a merge împotriva Fiului făgăduit al lui Iuda. S-a folosit chiar şi de Petru în încercarea de a-L opri să meargă la Ierusalim: „…Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16.22). De ce făcea aceasta? Pentru că el cunoştea profeţiile şi ştia că atunci când Mesia va merge la Ierusalim, ca să moară, aceasta va aduce nimicirea puterii sale. Acesta este motivul pentru care a încercat să-L oprească.

Pe de altă parte, în Luca 22.3 citim: „Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.” Care era scopul lui? Să-L ucidă pe Mesia. Ca să puteţi înţelege acest lucru care pare contradictoriu, am să vă spun o parabolă.

Odată, a fost o inundaţie, şi şarpele era prins pe o parte a apei, dar voia să treacă dincolo. El nu putea înota până pe malul celălalt, dar vulpea, care era lângă el, putea. Astfel, el i-a zis vulpii:

„Du-mă până dincolo ca să pot fi salvat.”, dar vulpea i-a răspuns:

„Nu te duc, pentru că eşti şarpe şi mă muşti!”

„Nu te muşc,” i-a răspuns şarpele. „Ar fi ridicol să fac aceasta, pentru că dacă te-aş muşca, am fi în pericol amândoi. Promit că nu te muşc! Gândeşte-te că dacă te-aş muşca, ne-am îneca amândoi.”

„Bine,” a zis vulpea, „atunci te voi căra în spate până dincolo.”

Şarpele s-a urcat în spatele vulpii, dar când au ajuns la mijlocul râului, a muşcat-o. Atunci vulpea i-a zis:

„De ce ai făcut aceasta? Este cel mai prostesc lucru pe care ai putut să-l faci, pentru că acum ne vom îneca amândoi.” Şi şarpele i-a răspuns:

„Nu m-am putut abţine, pentru că aceasta este natura mea.”

Acest lucru este valabil şi pentru vrăjmaşul nostru. De ce a căutat să-L pună pe Mesia pe cruce, deşi ştia că aceasta însemna nimicirea sa? Pentru că este rău şi răul este sucit, nu se poate abţine pentru că aceasta este natura lui; se autodistruge.

Hitler nu a fost raţional. Aceasta este natura veche, firea veche, şi ea nu va deveni niciodată creştină de aceea Biblia spune cât se poate de clar:

„…cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare

şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre

şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou…” (Efeseni 4.22-24).

Aşadar, Şarpele L-a atacat pe Copilul din Eden, iar pentru aceasta, a intrat în Iuda, în Sinedriu, în preoţi şi în soldaţii romani.

Când au venit să-L prindă, Copilul din Eden Se ruga în grădină. Prima profeţie mesianică a fost dată într-o grădină, iar aici, vedem că El era tot într-o grădină. Sămânţa şarpelui venea în grădină, vrăjmaşii Lui veneau acolo să-L prindă, dar înainte ca ei să ajungă la El, Mesia le-a zis apostolilor: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!…Iată că a venit ceasul ca Fiul lui Adam să fie dat în mâinile păcătoşilor.” (Matei 26.45).

Profeţia spunea că ei aveau să-L zdrobească, iar vrăjmaşul a început să facă aceasta: a fost arestat, a fost bătut; vrăjmaşul Îl zdrobea, îşi bătea joc de El, Îl scuipa.

Mesia le spusese apostolilor: „Iată, ne suim la Ierusalim, şi Fiul lui Adam va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor.” (Marcu 10.33).

Ei L-au zdrobit şi şi-au bătut joc de El zicând: „Eşti Împărat? Fă ceva! Nu ai nici o putere.” Cine era în spatele acestor lucruri? Satan, care îşi bătea joc de El şi spunea: „Eşti Împărat? Unde este Împărăţia Ta? Ce poţi face Tu?”

Profeţia spune că Şarpele avea să-L zdrobească, şi vedem că El stătea acolo zdrobit. Ei I-au pus pe cap o cunună de spini care amintea de blestemul dat lui Adam: „…spini şi pălămidă să-ţi dea pământul.” (Geneza 3.18). Iată-L stând acolo zdrobit, „Împăratul” spinilor, „Împăratul” blestemului, fiindcă blestemul a venit asupra Lui.

Cununa de spini era un semn în legătură cu moartea, pentru că atunci când Dumnezeu i-a vorbit lui Adam despre spini, i-a spus: „…te vei întoarce în pământ, vei muri.” (v. 19). Deci era un semn, era semnul care arăta că atunci când acea cunună de spini avea să fie pusă pe capul Lui, El urma să moară. Cuvântul rostit în Eden s-a împlinit: Şarpele lovea Copilul, Sămânţa femeii.

Această taină preumbrea chiar şi moartea lui Mesia. Cuvântul ebraic pentru jertfa pentru păcat este „hata a” şi nu înseamnă numai „jertfă pentru păcat”, ci înseamnă şi „păcat”, adică, jertfa pentru păcat devenea păcat. Jertfa care era oferită pentru vină „haşam”, nu înseamnă numai „jertfă pentru vină”, ci înseamnă şi „vină”, adică, „Jertfa pentru vină devenea vină.”

În Biblie, sângele înseamnă vină, dar tot sângele aduce salvarea.

În pustie, Moise a ridicat şarpele de aramă care era un simbol al păcatului, dar tot el a nimicit puterea păcatului.

Aceasta este taina jertfei, a sacrificiului: arată ca păcatul, dar nimiceşte păcatul.

Aşadar, totul merge la început. „…tu Îi vei zdrobi călcâiul, iar El îţi va zdrobi capul.” Acelaşi cuvânt.

Aici avem o taină: În acelaşi timp în care Şarpele Îl zdrobea pe Copil, era zdrobit şi el. În timp ce-L crucifica pe Mesia, avea să fie zdrobit el însuşi. Totul s-a întâmplat la cruce; crucea este împlinirea profeţiei din Eden; este zdrobirea Fiului, dar şi zdrobirea şarpelui. Ce este crucea? Este muşcătura Şarpelui cea mai mare manifestare a răului.

Poate următoarea manifestare a răului este Holocaustul, care ţintea toată naţiunea lui Mesia. Dar aici, pe cruce, avem atacul împotriva lui Dumnezeu; avem moartea lui Dumnezeu, răstignirea Dragostei.

Filozoful german Nitzce, foloseşte aceleaşi cuvinte spunând: „Vei deveni ca Dumnezeu. Dumnezeu este mort.” Hitler l-a urmat.

Uciderea lui Dumnezeu! Şarpele muşcă şi Copilul moare. Dar nu numai mâinile Sale au fost zdrobite, ci şi călcâiele. În războiul purtat de Şarpe, trebuiau să-I fie zdrobite călcâiele: „…el Îţi va zdrobi călcâiul…” şi aceasta s-a întâmplat literal. El a fost pironit, picioarele, călcâiele Sale au fost pironite. Unde? Pe un pom, pe o cruce. Ce este crucea? Un pom mort. Cum a început păcatul? Cu un pom. Şi iată că Şarpele crucifica Copilul pe un pom, dar în acelaşi timp, moartea s-a întors împotriva Şarpelui, împotriva răului.

Mesia Şi-a dat Viaţa de bunăvoie , pentru ca prin moartea Sa să zdrobească moartea. El a nimicit durerea, boala, depresia, totul. Prin ceea ce s-a întâmplat acolo, când călcâiele lui Mesia au fost pironite, a fost zdrobit şi capul vrăjmaşului.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Aceasta este o profeţie dată cu şapte sute de ani înainte de răstignirea Lui.

Călcâiele zdrobite ale lui Mesia au fost mai puternice decât orice forţă din Univers. Capul Satanei a fost zdrobit de călcâiul lui Mesia, iar călcâiul Său a fost zdrobit de Satan.

Dar în timp ce Se afla pe cruce, El i-a spus unuia dintre tâlhari: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai (în Paradis).” (Luca 23.43).

Ce este Paradisul? Cuvântul „Paradis” provine de la un cuvânt persan care înseamnă „grădină.” Este vorba de o grădină cu pomi. „…astăzi vei fi cu Mine în Paradis.” Copilul din Eden ne aducea înapoi la Dumnezeu, înapoi la sfinţenie, la vindecare, înapoi la ceea ce trebuie să fim.

„Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1 Ioan 3.8). Toate vindecările pe care le-a făcut, binecuvântările, orbii care vedeau, şchiopii care umblau, cei izgoniţi care se întorceau şi erau iertaţi, totul s-a înfăptuit prin ceea ce s-a întâmplat pe cruce. El a restituit totul: „…astăzi vei fi cu Mine în Paradis.”

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Aşadar, vrăjmăşia s-a manifestat pe crucea înălţată pe Muntele Moria, unde binele şi răul au avut o confruntare. Se părea că răul va birui, dar în timp ce se derulau lucrurile, răul a fost zdrobit.

Care a fost următoarea profeţie dată în Geneza?

„Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii.” (v. 16). Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a spus femeii că va da naştere vieţii.

Creaţia trebuia să poarte Viaţa lui Dumnezeu, dar a căzut şi a devenit stearpă. Însă profeţia spunea că nu numai femeia va naşte cu durere, ci există şi o parte duhovnicească a profeţiei, care spune că şi lumea, natura „toată firea suspină şi suferă durerile naşterii,” ca să aducă la suprafaţă o Viaţă nouă, care se va naşte însă prin lacrimi şi suferinţă. Pavel spune aceasta în Romani 8.22.

Naşterea a venit mai întâi, prin durerea şi lacrimile lui Mesia. Când era în acel mormânt, creaţia era pe punctul să nască. Din acel mormânt, care era ca un pântece, S-a născut prin suferinţă, durere şi moarte, Viaţa nouă. Astfel, lacrimile s-au transformat în bucurie şi moartea în Viaţă. Prin durerea Lui a venit răscumpărarea, aşa că blestemul a fost rupt şi moartea a fost înghiţită de Viaţă, iar în momentul când El a murit pe cruce, Dumnezeu a rupt perdeaua dinăuntru, ca semn că în sfârşit calea spre Grădină era liberă. Perdeaua care Îi împiedica pe Dumnezeu şi pe om să fie împreună a fost ruptă, pe perdea fiind heruvimii care păzeau calea spre Eden. Atunci calea înapoi a fost deschisă şi puterea şarpelui a fost zdrobită de tot. Nu este de mirare că Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1Corinteni 15.55).

Iar în Isaia 25.7-8 scrie: „Şi, pe muntele acesta, înlătură mahrama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;

nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.”

Omul şi soţia sa au păcătuit în grădina Vieţii. Astfel, binecuvântările au fost pierdute şi ei au murit, dar apoi, Copilul din Eden a adus salvarea. El a fost pus într-un mormânt, într-o grădină a morţii, dar când piatra a fost dată la o parte, din acel mormânt al blestemului a ieşit Viaţa şi binecuvântările.

Priviţi la legătura dintre ultimul moment al slujbei lui Mesia şi ceva ce merge înapoi în grădina Eden.

În 1Corinteni 15.20-22 scrie:

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga (primele roade) celor adormiţi.

Căci dacă moartea a venit prin om (Adam), tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.”

„De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.” (v. 45).

În Romani 5.17 scrie: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!).

…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.

Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult,

pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Mesia, Domnul nostru.”

Aşadar, de ce Mesia este numit Fiul lui Adam sau Ben Adam? De ce întreaga Lui slujbă este legată de aceasta? Pentru că El este al doilea Adam. De ce? La început, Adam a fost desăvârşit. Dacă privim în Luca, avem linia genealogică de la Mesia până la Adam. Cum era numit Adam? Fiul lui Dumnezeu. Adam a fost creat să fie asemenea Fiului lui Dumnezeu (Logosului), după al cărui chip a fost creat. Astfel, dacă n-ar fi căzut în păcat, din el ar fi ieşit oameni desăvârşiţi, oameni care n-ar fi căzut niciodată. Noi am fi trăit cu totul altă viaţă dacă n-ar fi căzut Adam: o viaţă desăvârşită, fără pată, fără boală, o viaţă frumoasă şi plină de bucurie. Fiecare dintre noi am fi fost chemaţi să trăim o viaţă sfântă şi curată. Trăind în lumea aceasta, noi nu avem nici cea mai vagă idee cu privire la ceea ce ar fi trebuit să fim. Prin faptul că Adam a căzut, în locul unei vieţi frumoase şi fără pată, avem o viaţă căzută, păcătoasă şi plină de pete.

Când venim în lume, noi ne naştem ca şi copii ai lui Adam, nu ca şi copii ai lui Dumnezeu, deoarece Adam şi Dumnezeu au fost despărţiţi. Aşadar, identitatea voastră, carnea şi sângele vostru, vin de la Adam, de aceea sunt păcătoase. Aceasta este esenţial, are de-a face cu viaţa voastră, cu natura voastră, cu identitatea voastră. Adam este tatăl cărnii, al firii, a ceea ce eraţi şi a ceea ce sunteţi; este începutul căderii, al respingerii, toate acestea ducându-ne înapoi la firea veche. Întreaga voastră viaţă a fost legată de el.

Şi ce s-a întâmplat? Mesia a devenit Om, dar în ebraică avem mai mult. Când El a devenit Om, a devenit de fapt al doilea Adam, pentru că Adam nu a fost doar un om, ci a fost începutul nostru. Astfel, Mesia a devenit al doilea Adam ca să poată deveni al doilea început al nostru. El a devenit un Adam nou, ca să puteţi avea voi o viaţă nouă, o naştere nouă, o geneză nouă, o identitate nouă. El a înviat ca întâiul rod, în sărbătoarea întâilor roade, ca să vă dea un nou început. El nu a înviat numai ca să spună: „Am înviat!”, pentru că învierea Sa reprezintă primul rod, şi are legătură cu tine şi cu mine.

Dacă privim la Adam, din punct de vedere firesc, genealogia noastră începe cu el, fiecare dintre noi suntem fiii şi fiicele lui Adam, pomul firesc; avem o familie, un pom genealogic. Fie că ne-am născut din Israel, fie că ne-am născut din naţiuni, facem parte din genealogia acelui om, din Adam. Dar şi Mesia S-a născut tot de acolo. Şi cum a fost numit? În profeţia ebraică este numit „Vlăstarul, Mlădiţa”. De ce? Pentru că din Vlăstarul născut din acest pom firesc, El va da naştere unui Pom nou, unei Vieţi noi, unui popor nou, care nu va mai fi ca primul Adam. Păcatul a venit de la Adam şi a continuat să se răspândească, dar prin Mesia, deşi prin naşterea firească suntem legaţi de Adam, vine o Viaţă nouă. Astfel, dacă sunteţi născuţi din nou, dacă sunteţi pe acest Pom nou, duhovnicesc, este ca şi cum nu aţi fi căzut niciodată. În har, nu mai sunteţi omul vechi ci, este ca şi cum aţi avea o identitate complet nouă şi o şi aveţi, pentru că sunteţi o făptură nouă. Tot ceea ce era legat de primul Adam a fost şters, pentru că Dumnezeu ni L-a dat pe al doilea Adam, pe Mesia, care a venit pentru ca noi să avem un nou început, un început în care să nu mai fim fireşti, ci să ne naştem din ceruri, de sus, cum spune Biblia.

El S-a făcut Om pentru ca noi să nu mai fim legaţi de vechea fire. Adevărul este că noi nu putem avea o fire nouă câtă vreme nu avem un nou început, astfel încât să nu mai fim legaţi de firea veche, de păcat. Este nevoie de un nou început, de o nouă genealogie care vine direct din Dumnezeu. Atunci nu mai suntem legaţi de trecut, de rănile lui sau de orice a fost în vieţile noastre, ci suntem liberi, avem o fire nouă, suntem oameni noi pentru că suntem născuţi din nou. Aceasta se poate realiza numai prin cruce, pentru că la cruce a fost tăiat şi îndepărtat tot ce era vechi, ca să puteţi fi ceea ce trebuia să fiţi de la început. Dumnezeu ne-a chemat să fim liberi, pe deplin eliberaţi de vechiul pom şi să putem spune: „Suntem liberi!” Aceasta este esenţial! Este esenţial să tăiem orice legătură cu vechiul Adam, cu vechiul pom şi să spunem: „Eu nu mai sunt acela vechi!” Fiecare trebuie să spună: „Eu nu mai sunt acela, pentru că acela nu este Mesia. Eu sunt un om nou în Mesia.”

Aceasta nu înseamnă că nu mai sunteţi aceeaşi persoană, dar sunteţi ceea ce a vrut Dumnezeu să fiţi de la început: un om nou. Voi aveţi o chemare diferită de cel de lângă voi şi sunteţi chemaţi să deveniţi o făptură nouă, un nou „eu.” Vechiul „eu” nu era ceea ce v-a creat Dumnezeu să fiţi. Cheia este că trebuie să începeţi să trăiţi cu adevărat o viaţă nouă, nu ceva formal, teologic, ci o viaţă nouă în Mesia. Să nu mai existe nimic altceva decât Mesia, pentru că El este Începutul, El este Alfa.

Biblia spune că noi suntem din El, prin El şi pentru El, o făptură nouă. Atunci nu mai există nimic din viaţa voastră veche, ci totul este El. Înainte, fireşte totul venea de la Adam, dar acum aţi fost înnoiţi şi toată viaţa voastră vine din Mesia Isus. Tot ce aţi fost înainte, a trecut, iar acum sunteţi o făptură nouă. Trecutul vostru nu mai există pentru că i l-aţi dat Lui. Viaţa voastră începe cu El, tot ce sunteţi este El, aşa că puteţi spune: „Eu sunt un copil al lui Dumnezeu.”

El este Mielul, eu sunt un miel micuţ;

El este Lumina, eu sunt o lumină mică;

El este Unsul, eu sunt un uns micuţ. Orice este El, sunt şi eu. El este Preaiubitul Tatălui şi eu sunt preaiubit. Toţi au murit în Adam, dar în El, toţi cei care sunt născuţi din nou vin la viaţă. Aici suntem noi. De fapt, noi suntem născuţi din El şi trebuie să se vadă aceasta pentru că este vorba de o schimbare. Toată viaţa noastră vine din El; dacă Îl am pe Isus în viaţa mea, El mă schimbă total, pentru că este Viaţa Lui în mine. În faţa voastră stă această alegere: de a trăi tot restul vieţii voastre în slava Lui. Indiferent ce se întâmplă, lumea nu este încă salvată, nu este încă răscumpărată, dar voi sunteţi şi puteţi trăi întreaga viaţă născuţi din El; puteţi să vă mişcaţi cum o face El, să păşiţi pe urmele Lui, să gândiţi ca El, să acţionaţi în puterea Lui, să aveţi curăţia Lui, nu a voastră, să respiraţi din Duhul Lui, să vă identificaţi cu El şi să trăiţi Viaţa Lui. În El este biruinţa adevărată. Mesia este Ben Adam, este al doilea Adam; El aduce naşterea din nou, o nouă Viaţă, un nou vlăstar; El este sursa biruinţei, a puterii care zdrobeşte capul şarpelui, păcatul, suferinţa, durerea, moartea; tot trecutul este zdrobit de El, dacă trăiţi în slava vieţii Sale. Amin.

Isus a spus că voi trebuie să vă naşteţi din nou, şi dacă sunteţi născuţi din nou, ştiţi unde vă veţi petrece veşnicia. Aici nu este vorba de o religie, de a fi catolic, protestant sau orice altceva; orice aţi fi, oricum a fost viaţa voastră: bună sau rea, toţi avem nevoie de El, şi El nu vă va întoarce niciodată spatele dacă veniţi, ci va spune: „Eu vă iubesc şi Mi-am dat viaţa pentru voi. Eu am venit ca să nu pieriţi, ca să nu vă petreceţi veşnicia despărţiţi de Dumnezeu şi ca să nu fiţi judecaţi, ci salvaţi. Am venit ca să vă naşteţi din nou şi viaţa voastră să înceapă chiar acum; pentru ca binecuvântările să vină peste voi. Dar trebuie să vă naşteţi din nou.”

Acestea sunt cuvintele lui Isus, ale Bibliei: Voi trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3.7). Aceasta este singura cale de scăpare; este ca şi cum Domnul ar veni şi ar spune: „Veniţi! Eu am cheia, dar voi trebuie să Mă urmaţi. Trebuie să vă naşteţi din nou!” Aceasta este singura cale de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, de a ajunge la El. Viaţa veşnică este darul lui Dumnezeu şi ea aduce bucurie, pace şi toate celelalte binecuvântări pe care El vi le dă chiar acum, dar dacă nu le primiţi, nu înseamnă nimic. Astăzi este timpul când le puteţi primi, nu mâine. Cât timp mai bate inima voastră este astăzi şi Domnul bate la uşa inimii voastre; apoi vine veşnicia, veşnicia cu sau fără Dumnezeu; veşnicia este lungă, dar viaţa aceasta este scurtă şi o trăiţi o singură dată, aveţi o singură şansă, aşa că veniţi chiar acum şi spuneţi: „Da!”

Domnul vă cheamă şi îi spune fiecăruia dintre voi: „Vino la Mine! Vino chiar acum. Deschide-ţi inima, pentru că Eu nu te voi respinge şi nu te voi izgoni. Vino la Mine! Lasă-Mă să vin în viaţa ta. Primeşte-Mă ca Domn al vieţii tale, iar Eu te voi conduce şi te voi salva.”

Dacă nu sunteţi siguri unde vă veţi petrece veşnicia, dacă aveţi întrebări, înseamnă că trebuie să veniţi pentru că nu sunteţi Acolo.

Eu mă voi ruga o rugăciune simplă, rugăciunea mântuirii. Rugaţi-vă şi voi cu mine şi spuneţi-I „Da,” Domnului. Ieşiţi afară din orice legătură şi întoarceţi-vă la Domnul. Staţi cu capetele plecate şi rugaţi-vă cu mine. Dacă încă nu ştiţi unde vă veţi petrece veşnicia, trebuie să-I spuneţi „Da”, Domnului. Lăsaţi-L înăuntru şi urmaţi-L.

Biblia spune că dacă Îl mărturisiţi cu gura voastră, veţi fi mântuiţi. Să ne rugăm. Spuneţi împreună cu mine:

Doamne Dumnezeule, vin la Tine şi Te rog să vii în viaţa mea şi să fii Domnul vieţii mele. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat Viaţa Ta ca să pot birui moartea, să pot fi salvat şi să am Viaţă veşnică. Doamne, vin la Tine pentru că vreau să primesc binecuvântările Tale.

Iartă-mi păcatele, fiindcă mă întorc chiar acum de la ele şi Te rog să mă ajuţi. Vino în viaţa mea, pentru că doresc să fii Domn peste fiecare parte a vieţii mele. Te voi urma în fiecare clipă, Doamne. Te primesc chiar acum, primesc eliberarea Ta, darurile Tale, Lumina Ta, curăţirea Ta, iertarea Ta, spălarea făcută de Tine, înnoirea făcută de Tine pentru o naştere din nou a inimii şi vieţii mele.

Îţi mulţumesc pentru că pot veni la Tine şi pentru că sunt primit în Împărăţia Ta, potrivit făgăduinţelor Cuvântului Tău. Potrivit Bibliei, eu sunt primit în Împărăţia Vieţii şi sunt copilul Tău; Te pot numi Tată, fiindcă sunt salvat, sunt născut din nou din Duhul Tău, am Viaţa veşnică, Te am pe tine adânc, în inima mea, şi vei fi întotdeauna cu mine. Doamne, Te urmez şi Te rog să mă conduci în fiecare clipă a vieţii mele, în libertate, bucurie şi binecuvântare, în Numele care este mai presus de orice nume, în Numele lui Isus Mesia. Amin.