SULUL ALFA SI OMEGA

 

În seara aceasta vom sărbători cea mai simbolică zi pe care a dat-o Dumnezeu poporului Său Israel şi care se numeşte „Shemeni Atzeret”. Este ultima zi sfântă dată de Dumnezeu; este ziua în care S-a ridicat Mesia şi a spus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” (Ioan 7.37). Aceasta este ziua în care evreii Îi aduceau mulţumire lui Dumnezeu pentru apă şi cereau revărsarea Duhului Său din ceruri.

La sfârşitul Sărbătorii Corturilor vine această zi simbolică despre care vom vorbi în seara aceasta, şi care se numeşte „Shemeni Atzeret”.

În această sărbătoare, evreii aveau în faţa lor trei suluri. Acestea erau Cuvântul lui Dumnezeu scris pe suluri, iar aceste suluri erau rulate înapoi, fiecare reprezentând o carte din Biblie.

Acest timp sfânt începea cu următoarea rugăciune. Vă rog să vă ridicaţi în picioare:

 

„Binecuvântat să fii, Tu, Doamne, Împăratul Universului, care ne-ai dat viaţă şi ne-ai susţinut viaţa, care ne-ai apărat vieţile şi ne-ai îngăduit să ajungem până în ziua de astăzi.”

Vă rog să puneţi aceste suluri pe amvon.

În această zi, citirea sulurilor care se face de-a lungul anului, ajunge la final, aşa că sulurile sunt rulate înapoi, către început.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris pe suluri. Cărturarii trebuiau să copieze totul cu exactitate, iar dacă făceau cea mai mică greşeală, trebuiau să înceapă totul din nou. Totul era foarte strict, de aceea cărturarii erau foarte atenţi, iar înainte de a scrie Numele lui Dumnezeu, se îmbăiau şi se îmbrăcau cu haine curate, atât de sfânt vedeau ei totul. Acesta este un lucru bun pentru că ne arată cât de curat este Cuvântul lui Dumnezeu.

Ei scriau fiecare punct şi virgulă cu exactitate pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie păstrat cu sfinţenie.

 

Binecuvântat să fii, Tu, Doamne Dumnezeule, Împăratul Universului care ne-ai dat Cuvântul Tău, care ne-ai sfinţit în Cuvântul Tău, care ne-ai dat Cuvântul lui Dumnezeu care este Isus Mesia, Lumina lumii.

Îţi mulţumim, Doamne, în Numele Lui, pentru că ai păstrat Cuvântul lui Dumnezeu pentru toate generaţiile timp de mii de ani, pentru ca El să vină în vieţile noastre şi să ne schimbe, să ne transforme, ca să ne putem naşte din nou.

Doamne, ajută-ne să preţuim Cuvântul Tău, ajută-ne să preţuim Biblia pe care o avem în casele noastre, ca s-o putem primi în fiecare zi şi să fim schimbaţi.

Te slăvim în Numele lui Isus Mesia, Cuvântul lui Dumnezeu şi Îţi aducem închinare în Numele Său, în timp ce tot poporul Tău spune: „Amin!”

Tată, acum cerem marea Ta ungere asupra Cuvântului, Te rog să mă întăreşti în slăbiciunea mea cu tăria Ta, să atingi poporul Tău şi să ne deschizi ochii în Numele lui Isus Mesia. Amin.

 

Să citim din Levitic 23.39:

 

„În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, când veţi strânge roadele ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă şi a opta să fie tot o zi de odihnă.”

 

În seara aceasta, vom încerca să deschidem ceea ce numim „Taina „Shemeni Atzeret”, iar în cadrul ei avem „Taina sulului Alfa şi Omega”. Vom citi din două suluri, dar al treilea va rămâne o taină.

Ziua aceasta este atât de tainică în calendarul ebraic încât nimeni nu ştie despre ce este vorba. Nici chiar rabinii nu sunt siguri sută la sută, pentru că este o zi atât de tainică.

„Shemeni Atzeret” înseamnă „Adunarea celei de-a opta zi”.

Ziua a opta este cea mai tainică zi, dar înainte de-a începe să vorbim despre ea, trebuie să vorbim despre numărul 8 (opt).

Noi am înţeles că „7” (şapte) este numărul desăvârşirii, al încheierii. Astfel, săptămâna are şapte zile, creaţia a fost încheiată în şapte zile, ziua a şaptea este ziua sfântă a Sabatului, cifra încheierii.

Dar ce este cu ziua a opta? Dacă avem un tipar de şapte zile, ce este cu ziua a opta? Având în vedere faptul că săptămâna are şapte zile, după care ne întoarcem din nou la prima zi, unde putem pune ziua a opta? Unde îşi are locul?

Iată că aici, în versetul pe care l-am citit din Levitic 23, avem paradoxul celei de-a opta zi: aici ni se spune că sărbătoarea Corturilor trebuia ţinută timp de şapte zile, după care scrie: „cea dintâi zi să fie o zi de odihnă şi a opta să fie tot o zi de odihnă.”

Aşadar, Dumnezeu a spus că Sărbătoarea Corturilor trebuia să ţină şapte zile. Apoi scrie că în cea dintâi zi trebuia să fie o adunare sfântă şi la fel trebuia să se facă în ziua a opta. Totul este în ordine, numai că nu există o a opta zi, ceea ce înseamnă că ziua a opta încalcă toate regulile.

„Opt” este cifra a ceea ce se află dincolo. Ziua a opta nici măcar nu ar trebui să existe când avem un ciclu de şapte zile; cu alte cuvinte, ziua a opta ar trebui să fie prima zi sau ziua dintâi.

Ziua a opta este în legătură cu trecerea Dincolo, ea ne vorbeşte despre trecerea dincolo de sfârşit, dar în acelaşi timp este şi prima zi. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că ziua a opta ne vorbeşte despre un nou început.

Ziua a opta este ziua care merge dincolo de sfârşit, dar în acelaşi timp este ziua noului început. Este interesant, pentru că dacă întoarcem cifra opt (8) şi o punem pe orizontală, obţinem simbolul infinitului (∞), cifra sau semnul care merge dincolo de orice altceva.

Aşadar, aici avem ultima zi a calendarului ebraic, dar până la această zi, totul este în legătură cu cifra şapte: ultima lună, luna Tishri, este luna sfântă, luna sabatică, luna a şaptea, luna care încheie calendarul sfânt.

Apoi, ajungem la Sărbătoarea Corturilor, sărbătoarea de încheiere a lunii a şaptea. Câte zile cuprindea Sărbătoarea Corturilor? Şapte zile. Aşadar, în luna a şaptea erau şapte zile în care se ţinea Sărbătoarea Corturilor, iar după acest ciclu de şapte zile, avem ultima zi, care este ziua a opta.

Cifra „8” (opt) merge dincolo de sfârşit şi ne vorbeşte despre un nou început, iar Dumnezeu a pus-o chiar la sfârşitul celor şapte zile. Dar înainte de a ajunge la această zi tainică, avem ultima zi a Sărbătorii Corturilor, ziua numită „Hoshana Rabah”, adică „Ziua marelui Osana.

„Ziua marelui Osana” este ziua în care evreii înconjurau Ierusalimul de şapte ori cu ramuri de finic în mâini. În consemnările rabinilor evrei, această zi este numită „Ziua judecăţii”, ziua sfârşitului, ziua „împachetării” tuturor lucrurilor, iar după ce avem această zi de judecată, urmează ziua a opta, ziua noului început.

Ce găsim dacă mergem la sfârşitul Bibliei? Dacă mergem la sfârşitul Apocalipsei, avem judecata finală.

În această ultimă zi a Sărbătorii Corturilor, în „Ziua marelui Osana”, evreii din sinagogi poartă o haină albă pentru a arăta faptul că toată lumea va sta înaintea judecăţii lui Dumnezeu.

Dar ce se întâmplă după încheierea celei de-a şaptea zi a lunii a şaptea, după încheierea acestei zile legate de pecetluire? Ce urmează? După aceea avem ziua a opta, ziua tainică.

Ce se întâmplă la sfârşitul tuturor lucrurilor? La sfârşitul Apocalipsei avem judecata finală. Dar după aceea ce avem? După aceea, avem ceva care merge dincolo de tot ce am ştiut noi vreodată, avem ziua a opta.

Ziua a opta este ziua care NU se încadrează în tiparul zilelor de pe tărâmul nostru.

Cuvântul „Shemeni Atzeret” are următoarea însemnătate: cuvântul „Shemeni” înseamnă „opt”, iar cuvântul „Atzeret” provine din cuvântul „atzar” care înseamnă „a închide” dar şi „a păstra”, ceea ce înseamnă că va veni sfârşitul, dar noi trebuie să continuăm să mergem dincolo de sfârşit.

În cadrul celor şapte zile care fac parte din Sărbătoarea Corturilor se aduceau un număr diferit de jertfe, dar când ajungem la „Shemeni Atzeret”, nu mai avem decât o singură jertfă. Este ca şi cum totul s-a încheiat.

Aşadar, ce se întâmplă când se ajunge la această zi?

În Israel, când se ajunge la această ultimă zi, evreii ajung la sfârşitul sulului cărţii Deuteronomului. Cu alte cuvinte, evreii ajung la sfârşitul acestui sul, în acelaşi timp când avem încheierea ultimei sărbători, încheierea tuturor lucrurilor.

Ce citesc evreii de la sfârşitul acestui sul? Cartea Deuteronomului face parte din Tora şi este ultima carte a Torei, iar evreii citesc sfârşitul cărţii Deuteronomului, sfârşitul cărţii lui Moise. Dar ce anume citesc de acolo?

Înainte de a vorbi despre aceasta, vreau să observaţi că atunci când ajung la sfârşitul cărţii Deuteronomului, evreii răsucesc sulul către început.

În Isaia 34.4 citim următoarele cuvinte cu privire la sfârşit:

„Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte şi toată oştirea lor cade, cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin.”

Cu alte cuvinte, Isaia spune că la sfârşitul tuturor lucrurilor, la sfârşitul istoriei, cerul va fi făcut sul ca o carte, va fi răsucit către început, ca şi un sul.

După cum vedeţi, este exact ceea ce se întâmplă şi la sfârşitul sărbătorilor evreieşti. Totul va fi răsucit ca şi un sul, ceea ce ne conduce spre un alt text din Biblie. Astfel, când ajungem la sfârşitul Bibliei, în capitolul 6 din cartea Apocalipsei, citim următoarele cuvinte:

„Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” (v. 14).

Cu alte cuvinte, Apocalipsa ne spune că la sfârşit cerurile vor fi făcute sul, aceasta fiind exact ceea ce se întâmpla în fiecare an în Israel cu ocazia zilei „Shemeni Atzeret”.

Apocalipsa capitolul 20 merge Dincolo, la ceea ce va urma Dincolo şi ne spune:

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” (v. 11).

Cum au fugit cerul şi pământul dinaintea Lui? Am citit puţin mai devreme, în Apocalipsa 6.14: S-au strâns ca un sul şi „s-au mutat din locurile lor”.

Aşadar, ce se întâmplă în Apocalipsa 20? În Apocalipsa 20 primim o licărire spre ceea ce se va întâmpla la sfârşitul vechii creaţii. Vechea creaţie va fi răsucită ca şi un sul, va fi încheiată şi răsucită ca şi un sul vechi, acest lucru fiind simbolizat prin ceea ce se întâmplă în fiecare an cu ocazia zilei „Shemeni Atzeret”.

Deci, „Shemeni Atzeret” este ziua în care se va încheia totul, ziua în care vechiul sul va fi răsucit.

Ce conţine sulul care este citit în această zi? Aşa cum am spus deja, el conţine sfârşitul Torei, sfârşitul cărţii Deuteronomului. Dar despre ce scrie acolo? Sfârşitul cărţii Deuteronomului cuprinde ultimele cuvinte ale lui Moise pentru Israel. Sunt cuvintele de bun rămas, pentru că avea să-i părăsească.

Atunci despre ce ne vorbeşte această taină? Ea ne spune că va veni o zi în care vom spune „bun rămas” acestei creaţii. Ce se va întâmpla atunci? Ce s-a întâmplat la sfârşitul sulului, când Moise a spus „bun rămas”?

Haideţi să citim împreună:

 

„Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,

tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la Marea de Apus…” (Deuteronom 34.1-2).

 

Acolo, Moise a murit, după porunca Domnului:

„Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului…

…În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă…

…Niciunul nu poate fi pus alături de el în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări,

şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.” (v. 5,10-12).

 

Aceasta se întâmplă la sfârşitul sulului: Moise s-a dus sus pe munte şi s-a uitat la ţara făgăduită. Despre ce ne vorbeşte aceasta?

Vine ziua în care noi vom ajunge la sfârşitul vechii creaţii şi în care vom vedea Ţara făgăduită, când vom vedea, aşa cum spune Biblia, un cer nou şi un pământ nou. Aceea este ziua în care vom sta în „pragul” Ţării făgăduite. Moise stătea acolo şi era pe punctul să moară, iar Biblia spune:

„Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.” (1Corinteni 15.50). Cele vechi vor trece, iar carnea şi sângele vor pieri.

Gândiţi-vă cât de minunată va fi ziua în care se va încheia călătoria prin pustie, iar noi vom intra în Ţara făgăduită!

Ultima parte, porţiunea finală a sulului ne vorbeşte numai despre aceasta. Dar în acelaşi timp ne mai vorbeşte despre ceva. Despre ce anume? Despre binecuvântare. În ziua aceea, Moise a rostit binecuvântarea asupra poporului său şi a spus:

„Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna Şi se va odihni între umerii Lui.”

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape care sunt jos…” (Deuteronom 33.12-13).

Moise a vorbit aici despre ţara făgăduită, dar Ţara făgăduită este de fapt cerul.

Acum ascultaţi versetul 15:

„Cele mai bune roade din munţii cei vechi, Cele mai bune roade de pe dealurile cele veşnice…”

În limba ebraică, pentru cuvântul „munţi” de aici a fost folosit cuvântul „kedem” care înseamnă şi „veşnicie”, iar pentru cuvântul „dealuri” a fost folosit cuvântul „olam”. Ce obţinem dacă le punem împreună? „Dealurile veşnice”.

Apoi avem ultima porţiune în care Moise a spus:

„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost. Şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.” (v. 27).

În limba ebraică, pentru „Dumnezeul cel veşnic” au fost folosite cuvintele: „Kedem Elohim”, în Ţara făgăduită totul fiind numai despre aceasta: despre veşnicia petrecută cu El.

Moise a spus că Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, este refugiul nostru, este locul în care veţi locui voi, acesta fiind cuvântul care a fost folosit şi în cazul Templului. Ce ne spune aceasta? Aceasta ne spune că în ziua aceea, Dumnezeul cel veşnic va fi Templul nostru.”

Acum ascultaţi ce scrie în Apocalipsa 21.22, adică la sfârşitul Bibliei:

„În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei.”

Vedeţi? Deuteronom 33 spune că în ziua aceea, Dumnezeu cel veşnic va fi locul nostru de adăpost, iar Apocalipsa 21 spune că Domnul va fi Templul nostru.

Sulul se încheie cu Moise care a urcat pe munte şi privea ţara în care curgea lapte şi miere, ceea ce ne spune că în ziua aceea, vechea creaţie va ajunge la sfârşit, sulul va fi răsucit, pustia va dispărea şi noi vom vedea Ţara făgăduită.

Dumnezeu i-a spus lui Moise că el nu va putea intra acolo. În limba ebraică a fost folosit cuvântul „avar”. Deci, El i-a spus: „Tu nu vei avar”, adică: „tu nu vei putea trece dincolo”, „tu nu vei putea trece în Ţara de dincolo.” Ce înseamnă aceasta?

Sulul era răsucit până la sfârşit, ceea ce înseamnă că pustia nu putea trece dincolo, adică cele vechi nu puteau trece dincolo. Dar evreii au trecut dincolo cu Iosua.

Însă taina nu se încheie aici, ci aici devine mai adâncă şi mai bogată.

În „Shemeni Atzeret”, ziua care vorbeşte despre ziua aceea tainică, vechiul sul era răsucit într-adevăr, dar este scos afară şi deschis un alt sul pentru a citi din el.

Aceasta se întâmplă în „Shemeni Atzeret”.

Acesta este un sul total diferit, o carte diferită din care se citeşte în această zi şi care cuprinde la rândul ei o taină. Ce este acest sul?

Ascultaţi încă odată ce a spus Isaia. El a spus că în ziua aceea „cerurile sunt făcute sul ca o carte”, iar în Apocalipsa 6 scrie că „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele au fugit dinaintea Lui”, adică au fost răsucite ca un sul. Apoi, în Apocalipsa 21.1 scrie:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” Ce înseamnă aceasta? Că la sfârşit va veni o creaţie nouă.

De „Shemeni Atzeret”, este deschis un al doilea sul, un sul care corespunde cu această taină.

Ce se află în al doilea sul? Al doilea sul spune: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Este vorba despre Geneza.

Ce este aceasta? Ce ne spune taina de aici?

Când totul va ajunge la sfârşit, Dumnezeu va zice: „Eu voi face un cer şi un pământ nou”, deci va fi o creaţie nouă. În ce priveşte al doilea sul, el vorbeşte despre un nou început. Înţelegeţi?

În Apocalipsa 21 scrie: „Am văzut un cer nou şi un pământ nou”, în timp ce în Geneza 1.1 scrie că „Dumnezeu a creat cerul şi pământul”. Puteţi vedea? Este acelaşi lucru, este ca şi cum totul s-ar întoarce la început; ca şi cum totul se întoarce la începutul sulului.

Aşadar, aici avem o scurtă licărire a ceea ce se va întâmpla: în ziua a opta ne vom întoarce din nou la ziua dintâi, dar este o nouă zi dintâi.

Ce ne spune aceasta? Aceasta ne spune că în Dumnezeu, când ajungem la sfârşit avem de fapt un nou început, un început care frânge toate cifrele, un nou infinit care nu este limitat de nimic.

Ce ne spune Biblia despre această a opta zi?

Ea ne spune că atunci „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21.4).

• – În ziua a opta nu va mai fi moarte. De ce? Pentru că moartea înseamnă „ceva finit, ceva care are sfârşit”, dar în ziua a opta nimic nu va mai fi finit, nu va mai avea sfârşit, ci totul va fi infinit, nu va mai gusta moartea.
• – În ziua a opta nu vor mai fi lacrimi sau plânset pentru că nu va mai fi nici sfârşit, iar Cel ce stă pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” (v. 5). Aşadar, în ziua a opta totul este nou, pentru că ziua a opta este prima zi, începutul vine înapoi.

Dumnezeu este atât de desăvârşit şi la fel este Biblia!

Geneza este începutul, iar Apocalipsa este sfârşitul, dar tot în Apocalipsa avem şi făgăduinţa unui nou început.

Geneza reprezintă prima zi, iar Apocalipsa reprezintă ultima zi, dar vedem că acesta NU este sfârşitul, pentru că avem ziua a opta, ziua de dincolo.

Cartea Apocalipsei este plină de cifra şapte pentru că vorbeşte despre sfârşit: şapte Trâmbiţe, şapte Peceţi, şapte îngeri, şapte Biserici, totul este şapte. Toate acestea merg până în Apocalipsa 21, dar acolo nu mai regăsim cifra „şapte”, pentru că acolo este ziua a „opta”. Acolo suntem în ziua a opta care este ziua tainică.

Acesta este motivul pentru care anul evreiesc se încheie întotdeauna cu taina aceasta: pentru că sărbătorile de toamnă vorbesc toate numai despre sfârşit, despre ceea ce urmează să vină, sunt profeţiile pentru zilele de pe urmă, dar când ajungem la sfârşitul sfârşitului, ajungem de fapt la început, la ziua a opta care este ziua întâia.

Aşadar, chiar la sfârşitul Bibliei vedem că în timp ce vechea creaţie este făcută sul, se deschide sulul noii creaţii.

Ascultaţi cât este de desăvârşită Biblia:

• – În Geneza 1.1 scrie: „La început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.”, iar în Apocalipsa 20.11, la sfârşitul Bibliei scrie: „Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui”. Aşadar, ceea ce a început în Geneza se încheie în Apocalipsa.
• – În Geneza 1.1 scrie: „La început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” – prima creaţie.

În Apocalipsa 21.1 scrie: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” – a doua creaţie.

• – În Geneza 1.3 scrie: „Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.”

În Apocalipsa 21.23 scrie: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.”

Acolo nu va mai fi noapte. Este un început şi un sfârşit cu un început desăvârşit, este ca şi un Alfa şi Omega.

• – În Geneza 2.10 scrie: „Un râu ieşea din Eden şi uda grădina…”

În Apocalipsa 22.1 scrie: „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.”

• – În Geneza 2.9 scrie: „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii.”

În Apocalipsa 22.2-3 scrie:

„În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea.”

Prima şi a opta zi. Una vorbeşte despre începutul lumii materiale, în timp ce cealaltă vorbeşte despre un nou început.

Aici avem Taina cifrei şapte şi a cifrei opt:

– cifra şapte este legată de sfârşit, dar

– cifra opt este în legătură cu ceea ce se află dincolo de sfârşit; ea ne vorbeşte despre transcendenţă adică despre ceea ce se află dincolo de limitele experienţei, care este inaccesibilă cunoaşterii bazate pe experienţă, care întrece limitele realităţii.

• – Sulul sfârşitului, al cărţii Deuteronomului se încheie cu Moise care stă pe munte şi priveşte ţara făgăduită şi cu Domnul care i-a spus: „Tu nu poţi intra înăuntru. O poţi vedea, dar nu poţi intra în ea!”

Viaţa lui Moise se apropia de sfârşit, de aceea Domnul i-a spus că poate privi ţara, dar nu va putea intra în ea.

Întrebarea care se ridică aici este: „Putea să treacă Moise dincolo?” Care este răspunsul? Răspunsul este „Da şi nu!” Moise a murit pe munte privind ţara făgăduită, dar aceasta ne vorbeşte despre ziua a opta, iar ziua a opta vorbeşte despre trecerea dincolo.

Aşadar, în trupul de carne, Moise nu a intrat în ţara pământească ce le fusese făgăduită, dar în duhul a intrat în Ţara făgăduită a lui Dumnezeu, şi a apărut sute de ani mai târziu pe Muntele schimbării la faţă.

Ca să poată intra în ţara făgăduită, israeliţii au trebuit să treacă râul Iordan care este un simbol al trecerii din această viaţă, dar Moise nu a trecut niciodată dincolo de Iordanul fizic pentru că Dumnezeu i-a spus: „Tu nu poţi trece dincolo”, dar l-a trimis sus pe munte ca să poată privi ţara de acolo.

El i-a spus în Deuteronom 32.49:

„Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului, şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.”

Numele Muntelui Abarim provine din cuvântul „avar” care înseamnă „a trece dincolo”. Astfel „Muntele Abarim” poate fi tradus ca „Muntele celor ce trec dincolo”.

Deci, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Tu nu poţi trece dincolo, dar du-te pe muntele a cărui nume înseamnă „a trece dincolo”.” Înţelegeţi? Moise nu a putut trece dincolo în trupul de carne, dar a trecut în Duhul lui Dumnezeu.

Astfel, aceste cuvinte sunt citite în fiecare an pentru că ele mărturisesc despre Moise care a trecut dintr-o viaţă în alta. El a părăsit tărâmul acesta şi a trecut Dincolo, pe Tărâmul zilei a opta, în veşnicie. Aşadar, Moise a trecut pe Tărâmul de Dincolo, pe Tărâmul care se află dincolo de Iordanul morţii, acolo unde este ziua a opta, în Ţara făgăduită unde toate lucrurile vin împreună.

• – Ce se mai întâmplă în ziua a opta în calendarul ebraic? Pentru cei care nu ştiu, ziua a opta este ziua în care este tăiată împrejur partea bărbătească evreiască. Despre ce ne vorbeşte aceasta? Despre punerea deoparte a cărnii, a firii.

Ziua a opta a creaţiei ne vorbeşte despre punerea deoparte a firii vechi, arătând că „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus… toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Corinteni 5.17). Acum, acest lucru este posibil în Duhul, dar atunci va fi adevărat în toate privinţele.

• – Aici mai avem o taină. Cartea Leviticului ne vorbeşte despre adunarea din ziua a opta, în limba ebraică aceasta fiind numită „Shemeni Atzeret”. Cuvântul „Shemeni” înseamnă „a opta zi” şi provine din cuvântul rădăcină „shemen”, ceea ce este foarte important deoarece aici avem ceva minunat. Ştiţi ce înseamnă cuvântul „shemen”? „Din plin, abundenţă, îmbelşugat, în cantitate mare”.

„Şapte” înseamnă „desăvârşit”, dar „opt” provine de la un cuvânt care înseamnă „abundenţă, plinătate, revărsare”.

Aşadar, când cifra „şapte” ajunge la sfârşit, avem cifra „opt” care înseamnă „revărsare, belşug, plinătate”.

Dar mai avem ceva. În limba ebraică cuvântul „shem” înseamnă şi „untdelemn”, iar untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt.

Cu alte cuvinte, ziua a opta ne vorbeşte despre trecerea dincolo, despre a trăi din belşug în Duhul lui Dumnezeu.

Ziua a opta este ziua Duhului, pentru că a trăi în Duhul este dincolo de carne şi sânge, este dincolo de lumea aceasta; eşti în lumea aceasta şi totuşi dincolo de ea, pentru că Duhul nu este limitat de nimic.

Duhul este nelimitat, este infinit, ceea ce înseamnă că dacă dorim să trăim în ziua a opta, avem numai două căi de a face aceasta:

1. – fie că murim şi astfel trecem Dincolo;
2. – fie că aşteptăm venirea Împăratului, dacă mai suntem în viaţă, sau trăim în Duhul lui Dumnezeu. Prin faptul că trăim în ziua a opta care înseamnă „shem”, adică „Duh”, cei care doresc să pună deoparte firea pământească şi să trăiască în Duhul, pot trăi deja în plinătate.

În Duhul lui Dumnezeu, noi putem intra chiar acum în ziua a opta. Cei care sunt născuţi din nou vor intra pe deplin în ziua aceea, dar acum avem harul să trăim în plinătatea Duhului lui Dumnezeu, dacă trăim şi umblăm prin Duhul şi nu prin fire.

Ziua a opta este ziua transcendenţei, ziua în care vom trece Dincolo, ziua în care vom merge Dincolo de sfârşit, dincolo de moarte, de limite, de graniţe, este ziua în care vom trece în veşnicie.

• – Dar mai avem ceva. Ştiţi cum spunem „iudeu” în limba ebraică? „Ivri”. „Ivri” provine din cuvântul „avar”, care înseamnă „cei care trec dincolo”.

Aşadar cine sunt iudeii? Cei care trec dincolo de râul Iordan; cei care trec de la moarte la Viaţă; cei care trec dincolo de sfârşit, la un nou început. Aceştia sunt iudeii.

Ce înseamnă aceasta? Dacă suntem iudei în Duhul, adică dacă suntem născuţi din nou, noi suntem născuţi înăuntru, ceea ce înseamnă că am trecut de la vechea viaţă la o Viaţă nouă.

Cum devenim iudei? Prin naşterea din nou din Duhul lui Dumnezeu. Dar ce se întâmplă când ne naştem din nou? Când ne naştem din nou, noi părăsim ziua a şaptea şi intrăm în ziua a opta, în veşnicie. Astfel, cheia pentru a nu ne întoarce la fire şi la lucrurile lumii, este să trăim în fiecare zi în ziua a opta.

Faptul că de „Shemeni Atzeret”, sulul era rulat spre început, arăta că se punea punct vieţii vechi, păcatelor, firii, pentru a trăi prin Duhul.

Când s-a realizat aceasta? Gândiţi-vă! Pe ce se bazează răscumpărarea noastră? Pe cruce şi pe înviere. Isus a murit în ajunul zilei a şaptea, când totul se încheia, când toate lucrările erau încheiate, în ajunul Sabatului. Când venea ziua Sabatului, toate lucrurile erau încheiate, cele vechi s-au terminat.

Dar când a înviat El? El a înviat în ziua dintâi a săptămânii, care este de fapt ziua a opta, ziua noului început. Puterea lui Mesia este legată de această a opta zi şi ne vorbeşte despre cum putem ajunge în punctul în care să trăim dincolo de noi, dincolo de trecut, dincolo de tot ceea ce ne înconjoară, dincolo de problemele noastre.

Mesia a pus capăt Vieţii sale şi a purtat viaţa noastră cu El pe cruce, ca să poată spune: „S-a isprăvit!”, dar când a spus aceste cuvinte, El nu S-a referit numai la faptul că Viaţa Sa pământească S-a terminat, ci S-a referit la faptul că viaţa veche a fiecărui copil al Său s-a încheiat şi păcatul şi-a găsit sfârşitul, acel sul fiind rulat până la capăt.

După cum am spus deja, El a înviat în ziua a opta, în ziua lucrurilor imposibile, în ziua care sfidează toate celelalte lucruri, pentru că nu putem avea o a opta zi când săptămâna este formată numai din şapte zile. Dar Mesia a făcut imposibilul posibil, prin faptul că a înviat din morţi; El a făcut acel lucru care era imposibil, pentru ca noi să putem face imposibilul, să putem trăi într-o viaţă în care nu am putut trăi înainte.

În concluzie, cum putem ajunge în ziua a opta? Puterea naşterii din nou ne vorbeşte numai despre aceasta, dar nu putem spune că odată ce ne-am născut din nou am ajuns la capăt, că aceasta este tot, fiindcă noi trebuie să trăim în fiecare zi a vieţii noastre în această putere.

Noi avem harul să trăim cu adevărat în ziua a opta, avem harul să trăim în ceruri înainte de a ajunge acolo, dar cu trupul suntem încă pe pământ.

Dar cum putem trăi în ceruri dacă suntem pe pământ? Prin faptul că trăim în Duhul lui Dumnezeu. Faptul că Isus a înviat în ziua a opta nu a fost întâmplător; aceasta ne spune că pentru a ajunge în ziua a opta, noi trebuie să ajungem la sfârşitul celei de-a şaptea zi. Trebuie să spunem „Bun rămas!” tuturor lucrurilor, aşa cum a făcut Moise în cartea Deuteronomului, trebuie să spunem: „Nu mai trăiesc în lucrurile vechi ale firii, am terminat cu ele! De acum înainte voi trăi numai în Duhul!” Trebuie să spunem: „Nu voi mai trăi în păcat! Nu mai sunt legat de păcat pentru că i s-a pus capăt în viaţa mea, aşa că voi trăi dincolo de păcat, dincolo de vechea mea viaţă.”

Referindu-se la aceasta, Pavel a spus:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2.20). Deci, vechea viaţă, ziua a şaptea este moartă, iar viaţa pe care o trăiesc acum este ziua a opta.

Un sul s-a încheiat prin moarte, ceea ce înseamnă că nici vouă nu trebuie să vă fie teamă să muriţi faţă de voi înşivă, faţă de „eul” vostru vechi, faţă de trecutul vostru, ca să puteţi intra în binecuvântarea zilei a opta. Este singura cale prin care putem face aceasta.

În Dumnezeu, noi nu putem ajunge la început decât dacă trecem printr-un sfârşit; nu putem ajunge la Viaţa veşnică, la noua Viaţă, decât dacă trecem prin moarte. De aceea este scris că „oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.” (Matei 16.25).

Ziua a opta. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă să încetăm să mai trăim pe tărâmul constrângerilor, a dependenţei de ceea ce se petrece în jurul nostru. Până în ziua a şaptea totul este limitat şi se rezumă la ceea ce se vede, dar ceea ce se află dincolo de aceasta mă face să trăiesc prin Duhul lui Dumnezeu, independent de tot ceea ce se petrece în jurul meu. Noi nu mai trebuie să trăim în funcţie de constrângerile din trecut sau din prezent, în funcţie de abilităţile sau lipsurile noastre, ci trebuie să trăim prin harul lui Dumnezeu în Duhul Său veşnic.

Noi trebuie să spunem „Bun rămas” pustiei, pentru că trecem dincolo de fire, dincolo de trupul de carne, în Locul în care Se află Dumnezeu, acolo unde, în Duhul, vom fi iudei.

Dacă suntem născuţi din nou, înseamnă că în Duhul suntem iudei, iar aceasta înseamnă că avem puterea care ne trece Dincolo. Noi avem puterea care ne duce pe Tărâmul de Dincolo, deoarece trăim şi umblăm prin Duhul. Dar pentru aceasta, trebuie să ajungem la sfârşitul zilei a şaptea, la sfârşitul eului nostru şi să-i spunem: „Bun rămas, căci eşti mort!” Toată reputaţia mea, tot ce cred oamenii despre mine, toată slava mea este moartă. Eu nu mai trăiesc pentru slava mea, pentru reputaţia mea, nu mai trăiesc în ziua a şaptea a puterii mele şi nu mai trăiesc prin puterea mea, în ziua a şaptea a păcatelor mele, fiindcă păcatele mele, tot ce am fost eu, eul meu, totul este mort, aşa că nu mai trăiesc eu, ci El trăieşte în mine şi face nu voia mea, ci voia Sa desăvârşită.

Dar vedeţi, mai întâi trebuie să ajungem la sfârşitul zilei a şaptea a tuturor lucrurilor vechi, fiindcă numai aşa putem trece mai departe, în ziua a opta, şi să ajungem la Ceva mai bun. Vedeţi? Când trăim pe Tărâmul de Dincolo, chiar dacă trupeşte umblăm încă pe pământul acesta, pentru noi a început cerul, pentru că Viaţa cerească nu începe odată cu intrarea în slava Sa, ci începe de aici. Cerul nu începe doar când ajungem Acolo, ci trebuie să facem ca cerul să intre acum în noi şi să trăim în El începând de aici.

Aceasta este ziua a opta: a trece dincolo de noi înşine şi de tot ce este aici, ca să începem să trăim în ziua aceea. Toate celelalte zile au ordinea lor, dar ziua a opta se află dincolo de ele. Şi încă ceva: nu contează cât suntem de tineri sau de bătrâni, indiferent ce se întâmplă în viaţa noastră, noi putem să trăim în fiecare clipă pe Tărâmul lui Dumnezeu. Dar pentru aceasta, trebuie să ajungem Acolo, să trecem dincolo de noi înşine şi de tot ceea ce ne înconjoară.

Acesta este motivul pentru care Biblia spune că Acolo nu va mai fi noapte. Când trăim în Duhul lui Dumnezeu, în Locul care se află dincolo de fiinţa noastră, acolo nu mai este noapte, nu mai este moarte şi nu mai sunt lacrimi. Toate lucrurile vechi s-au dus, iar Dumnezeu va locui pe deplin cu noi şi în noi. Atunci, El va şterge orice lacrimă, chiar dacă suntem încă pe pământ, va face toate lucrurile noi pregătindu-ne pentru plecarea în Locul unde soarele nu va apune niciodată, unde porţile nu se vor închide niciodată şi unde El va fi Lumina noastră veşnică.

Aceasta este ziua a opta, iar Dumnezeu ne-a chemat să trăim chiar acum în ea, fiindcă putem s-o facem prin Duhul Lui. Amin.

Tată, Te slăvim şi Te binecuvântăm. Te rog să faci ca acest Adevăr să atingă vieţile noastre.

Tată, gândurile Tale sunt dincolo de gândurile noastre, iar noi dorim să trăim dincolo de firea noastră pământească, dincolo de eul nostru, ca să nu mai fim legaţi de lucrurile vechi de care am fost legaţi înainte, ci să fim alipiţi de Fiinţa Ta.

Tată, noi dorim să trăim cu adevărat în Duhul, în Shemeni, în Duhul ungerii Tale. Ajută-i pe cei care trăiesc încă după îndemnurile firii să o depăşească, să treacă dincolo de toate problemele, să treacă dincolo de tot ce este aici şi să trăiască în prezenţa Ta.

Doamne, ajută-ne să învăţăm Taina celei de-a opta zi, care nu va mai avea sfârşit, şi dă-ne putere să nu ne temem să spunem „Bun rămas” celor vechi. Dacă în viaţa noastră mai este ceva ce nu ar trebui să fie, ajută-ne să-i spunem „Bun rămas! Nu mai vrem să trăim după îndemnurile firii!”

Te slăvim pentru că eşti minunat, mai mult decât minunat, în toate căile Tale, şi Îţi mulţumim pentru că ai lucruri care sunt întotdeauna mai bune. Ajută-ne să trecem dincolo şi să trăim în Tine. Te slăvim şi Îţi mulţumim pentru că eşti Dumnezeul tuturor lucrurilor, chiar şi al imposibilului.

Te slăvim pentru aceasta, în timp ce stăm în prezenţa lui Dumnezeu. Amin.