MANTAUA LUI ILIE

 

 

Deschideţi Bibliile la 1Împăraţi 18. Vom începe de la versetul 1 şi vom citi până la versetul 4:

 

„Au trecut multe zile şi Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.”

Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.

Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai-marele casei lui. Obadia se temea mult de Domnul.

De aceea, când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă.”

 

Acum vom merge mai departe şi vom vedea că lucrul acesta avea să conducă la confruntarea dintre Dumnezeu şi Baal şi dintre Ilie şi Ahab cu Izabela.

Subiectul pe care doresc să vi-l împărtăşesc în dimineaţa aceasta este intitulat „Mantaua lui Ilie” pentru că există o mulţime de lucruri referitoare la Ilie care se leagă cu timpul nostru şi ne arată unde ne aflăm noi acum.

În luna noiembrie am stat pe vârful Muntelui Carmel, locul unde a avut loc întâmplarea despre care vom vorbi în continuare, locul în care a stat Ilie şi i-a provocat pe prorocii lui Baal. Eu am verişori care trăiesc în oraşul construit pe Muntele Carmel, iar strada pe care au locuit înainte se numea „Hatişvi”. I s-a dat numele după numele lui Ilie Tişbitul, „Hatişvi” însemnând „Tişbitul”.

Noi avem o cântare intitulată „Acestea sunt zilele lui Ilie”, iar întrebarea care se ridică în dimineaţa aceasta este: Sunt acestea zilele lui Ilie? Aceasta nu este numai o afirmaţie doctrinară, ci este ceva real, deoarece Dumnezeu a spus:

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4.5-6).

 

Ilie pregăteşte calea, venirea lui Mesia. Astfel, Biblia spune că Ioan Botezătorul a venit în duhul şi puterea lui Ilie şi a pregătit calea lui Mesia.

Noi trăim în zilele din urmă, ceea ce înseamnă că suntem cei care pregătim calea pentru venirea Sa sau aceasta este ceea ce ar trebui să facem: să fim generaţia care pregăteşte calea pentru venirea lui Mesia, duhul fiind duhul lui Ilie.

Ce ne descoperă aceasta? Zilele lui Ilie au fost zile ale stăpânirii răului, ale imoralităţii sexuale şi ale violenţei; au fost zile în care omul se închina la idoli şi diviniza materialismul, adică propria sa putere. A fost o cultură vândută răului, iar astăzi, noi suntem martori la ridicarea unei culturi la fel ca aceea. Trebuie să spun însă, că Ilie nu a trăit numai într-un timp rău şi imoral, ci şi într-un timp al lepădării de Dumnezeu, de credinţă. Dar Israel nu era doar o naţiune predată răului şi împotrivitoare lui Dumnezeu, ci era o naţiune care Îl cunoscuse cândva pe Dumnezeu, dar care căzuse de la credinţă, de la ascultarea de Dumnezeu. Înseamnă că nu era vorba numai de faptul că stăpânea răul, ci era vorba de o lepădare de credinţă; era vorba de o cultură care-L cunoştea pe Dumnezeu, dar care s-a întors împotriva propriei sale Temelii; era o cultură schizofrenică, ce se întorsese împotriva ei înşişi.

Puteţi vedea aceasta, în zilele lui Ieroboam când au ridicat viţelul de aur şi au început să i se închine numindu-l „Elohim”, ca pe Dumnezeul lui Israel. Erau atât de confuzi încât au ajuns să-l confunde pe Baal cu Domnul Dumnezeul lor.

Dar şi noi trăim în astfel de zile. Astfel, nu numai că vedem cum răul creşte tot mai mult, ci suntem martori şi la lepădarea de credinţă. Vedem cum civilizaţia vestică, civilizaţia care a fost fondată pe temelia „iudaico-creştină”, se îndepărtează tot mai mult de etica şi moralitatea sa, de istoria sa, şi nu numai atât, ci se întoarce împotriva propriei sale temelii, împotriva propriilor sale principii. Puteţi vedea aceasta în toată America. Puteţi vedea lucruri care amintesc de trecut, puteţi vedea cu câtă sfinţenie se ţineau cele zece porunci şi cinstea care I se dădea lui Dumnezeu, în timp ce acum, Dumnezeu este sfidat pe faţă în interiorul aceloraşi clădiri guvernamentale.

Aşadar, avem această civilizaţie care, până mai ieri, avea o cultură post-Sinai şi cunoştea Legea Domnului, dar acum s-a întors împotriva ei.

Atunci a fost o civilizaţie care a urmat după Sinai, după Moise, după David, care L-a urmat pe Dumnezeu, iar astăzi trăim într-o civilizaţie post creştină care L-a urmat cândva pe Dumnezeu, dar acum s-a lepădat de El.

În cultura din zilele lui Ilie, Legea lui Dumnezeu, cele zece porunci au fost interzise, iar aici, în civilizaţia vestică, în America, se petrece acelaşi lucru, cele zece porunci fiind scoase încet, încet din sfera publică.

În Israelul din zilele lui Ilie, oamenii se închinau la viţelul de aur, la idoli, iar în America modernă de astăzi, care se îndepărtează tot mai mult de căile lui Dumnezeu, se întâmplă la fel: s-a ajuns la idolatrie, pentru că întotdeauna se ajunge acolo. Întotdeauna când te îndepărtezi de Dumnezeu se formează un gol care este umplut imediat de zeii care sunt aduşi în scenă. Nu-i de mirare că vedem cum sunt adoraţi alţi zei: zeiţa imoralităţii sexuale, zeul firii, al poftelor carnale, zeul prosperităţii materiale, al succesului, etc.

De curând am citit un articol despre tinerii din America Latină, care devin dezechilibraţi psihic din cauza internetului, în timp ce moralitatea se prăbuşeşte tot mai mult din pricina pornografiei pe internet, acest lucru fiind valabil şi pentru tinerii din America. Chiar şi tinerii din bisericile evanghelice sunt implicaţi tot mai mult în acte de curvie. S-a constatat că din punct de vedere statistic, există o diferenţă foarte mică între creştini şi cei care nu sunt creştini, sau mai bine zis: între cei care spun că sunt creştini evanghelici şi moralitatea celorlalţi tineri din America.

În perioada celui de-al doilea război mondial, a trăit un predicator care a fost numit „capelan al guvernului”. Numele lui era Peter Marshal. Mai târziu, s-a făcut un film intitulat „Petru”, în care era vorba despre viaţa acestui bărbat.

Odată, el a vorbit o predică celebră numită „America”, în care s-a referit la confruntarea dintre Ilie şi Ahab şi Izabela, la momentul în care Ilie şi-a provocat propriul popor, propria cultură. Astfel, a spus că atunci când America va ajunge la apogeul puterii sale, va fi în pericol să-L uite pe Dumnezeul părinţilor săi şi să se întoarcă spre Baali, spre idoli, şi şi-a încheiat predica cu un avertisment, cu un ultimatum, repetând cuvintele spuse de Ilie: „Dacă Domnul este Dumnezeu, slujiţi-L; iar dacă Baal este dumnezeu, slujiţi-l şi duceţi-vă în iad!” Aceste cuvinte au fost rostite la încheierea predicii sale şi au fost un avertisment făcut la sfârşitul războiului mondial. Îmi imaginez ce ar spune acest bărbat dacă ar veni astăzi aici şi ar vedea lucrurile care se petrec sub ochii noştri. El a spus aceste cuvinte în zilele când Evanghelia era difuzată la televiziune, când fiecare program TV se încheia cu o predică şi când ziarul „New York Times” publica rezumatele tuturor predicilor care fuseseră predicate duminica.

Israelul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a căzut de la credinţă, după moartea lui Solomon, când Ieroboam a despărţit cele zece seminţii de Iuda. Astfel, Biblia spune următoarele în 1Împăraţi 12.26-29:

„Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David.

Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.”

După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul te-ai suit la Ierusalim, Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”

A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt   l-a pus în Dan.”

Ce a aşezat el acolo? Doi viţei de aur. Şi ce a spus? „Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” (v. 28). Cu alte cuvinte, el a zis: „Israele! Acesta este Elohim al tău!”, adică: „Acesta este Dumnezeul tău!” sau mai bine zis: „Aceştia sunt dumnezeii tăi, Israele!”

Ultima dată când am fost în Israel, am vizitat locul în care a fost înălţat unul din cei doi viţei uriaşi, fiindcă ei au marcat locul cu exactitate. De fapt, preoţii predicau de acolo, din locul unde era înălţat viţelul de aur. Viţelul acela, a provocat pentru Israel acelaşi dezastru, ca viţelul de aur ridicat de popor în zilele lui Moise, când prorocul era sus pe munte. Astfel, când a coborât de pe munte, Moise a găsit poporul închinându-se la viţelul de aur pe care-l făcuseră şi zicând: „Acesta este dumnezeul tău!” sau „Acesta este Elohim al tău!” Era un amestec.

Astfel, prima parte a lepădării nu este o respingere categorică şi totală a lui Dumnezeu, ci este mai degrabă o confuzie cu privire la Dumnezeu, este amestecarea păgânismului, a altor lucruri cu Dumnezeu, este aducerea zeilor străini şi metamorfozarea lor, amestecarea lor cu Dumnezeu, cu Adevărul.

Viţelul de aur reprezintă respingerea căilor Domnului.

Aşadar, dacă privim la zilele vechi ale lui Ilie, vedem ceea ce la prima vedere pare o naţiune păgână, dar este o diferenţă pentru că ei L-au cunoscut şi L-au urmat cândva pe Dumnezeu, ceea ce este de două ori mai rău. Este mai rău când o naţiune Îl cunoaşte pe Dumnezeu, iar după aceea se întoarce la aceste lucruri rele.

Domnul a spus odată o pildă despre un om care era posedat de un demon şi a fost eliberat, dar apoi a dat înapoi şi atunci au intrat în el alte şapte duhuri, aşa că starea lui a devenit de şapte ori mai rea. Aşadar, un om care este eliberat de un demon şi se întoarce de la Dumnezeu, ajunge de şapte ori mai rău.

Acest lucru este îngrijorător pentru că nu este valabil numai în acea situaţie, ci este valabil şi pentru civilizaţia şi cultura noastră de astăzi. În urmă cu două mii de ani, noi am avut o cultură păgână, dar Evanghelia a păşit înăuntru, a curăţit-o şi demonii au ieşti afară. Dar acum, când se întoarce înapoi la întuneric, starea ei va fi de şapte ori mai rea. Înţelegeţi? Dacă avem o lume precreştină şi o lume post-creştină, lumea post-creştină va fi întotdeauna mai rea decât cea precreştină. Cu alte cuvinte, în lumea precreştină, păgână, l-am avut pe Caligula cu faptele lui oribile, dar într-o civilizaţie post-creştină, am avut oameni ca Hitler, Stalin, Mao, iar în cele din urmă, pe Antihrist.

Aşadar, când o civilizaţie, o cultură, se întoarce înapoi după ce L-a cunoscut pe Dumnezeu, este de şapte ori mai rea. De exemplu, acum se întâmplă lucruri care în zilele Sodomei şi ale Gomorei nu erau.

Unul dintre semnele lepădării de credinţă este batjocura. Există o batjocorire a poporului lui Dumnezeu, iar unul dintre semnele pe care le putem vedea în civilizaţia noastră este batjocorirea lui Dumnezeu.

În vremea când am crescut noi, nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu ca fiind un subiect de râs, de batjocură sau comedie. Dar acum, avem o mulţime de filme batjocoritoare, desene animate în care se bate joc de Dumnezeu şi de Isus, folosindu-L pe Dumnezeu ca un subiect de râs şi distracţie. S-a turnat un film intitulat „Codul lui Davinci”, în care se sugera că credinţa este o înşelăciune. Cu ani în urmă nu s-ar fi făcut pentru nimic în lume un asemenea film.

Îmi amintesc că mă uitam cu soţia mea la televizor şi vedeam emisiuni după emisiuni care-i prezentau pe creştini ca fiind nişte oameni răi. Astăzi foarte rar poţi vedea o emisiune în care să se spună că un credincios este un om bun. Dimpotrivă, eroii sunt în general cei care sunt anticreştini. Dacă cineva poartă cu sine o Biblie este privit ca şi cum ar purta un topor şi este considerat un ucigaş, ceea ce nu s-ar fi întâmplat cu ani în urmă.

Pe vremuri, la Hollywood exista un cod de onoare care spunea că nu poţi prezenta un ministru ca persoană negativă. Priviţi cât de departe s-a ajuns astăzi în privinţa aceasta. Toate acestea sunt exemple care arată ce se petrece în aceste zile ale lepădării de credinţă.

Dar există o altă latură, un alt unghi din care se poate privi ceea ce se întâmplă astăzi, acesta fiind exemplul lui Ilie, care ne dă cheia cu privire la felul cum trebuie să procedăm având în vedere faptul că trăim într-un timp asemănător celui în care a trăit el. Ce învăţăm de la Ilie? Ce ne spune viaţa lui, exemplul lui, cu privire la zilele în care trăim?

Ilie nu a făcut nici un compromis şi nu a făcut-o pe „trimisul bun şi îngăduitor”, ci a fost aspru, direct şi dur, stând în totalitate de partea lui Dumnezeu şi fiind predat pe deplin Lui. A avut şi el momente de slăbiciune, dar a fost ascultător de Dumnezeu pe deplin.

Aşa trebuie să fim şi noi astăzi, pentru că este una să fii îngăduitor cu nişte oameni aflaţi în necunoştinţă, dar este cu totul altceva să faci compromis cu o cultură făţarnică aflată într-o lepădare de credinţă vizibilă. Dacă oferim doar un pic de înţelegere unei culturi anticreştine, cedăm de fapt în faţa lucrurilor anticreştine. Acesta este motivul pentru care trebuie să fiţi categoric împotriva oricărui compromis, pentru că astăzi lucrarea întunericului este mai vicleană şi mai toxică decât oricând. Lucrurile pe care le vedeţi la televizor sunt mai dăunătoare ca oricând, iar pentru copiii voştri sunt mai mult dăunătoare decât educative.

Gândiţi-vă la Daniel în Babilon: deşi era în robie acolo, el a refuzat să facă cel mai mic compromis. Gândiţi-vă la Mardoheu în Persia: el a stat de partea lui Dumnezeu, indiferent de consecinţe; gândiţi-vă la primii creştini din Roma, care au fost gata să moară pentru credinţa lor. Aşa trebuie să fim şi noi: să nu facem nici un fel de compromis pentru a ne merge bine.

Când vremurile sunt rele, răul face compromis cu răul, dar când vremurile devin demonic de rele, compromisul devine şi mai rău.

Dacă, de exemplu, am fi fost credincioşi în Anglia anilor ’40 şi am fi făcut compromis cu lucrurile din vremea aceea, ar fi fost rău, chiar foarte rău, dar dacă am fi fost în Germania nazistă şi am fi făcut compromis cu ceea ce se petrecea acolo, ar fi fost mult mai rău. Înţelegeţi? Ca şi creştin, trebuia să fii tare, să stai ferm pe poziţie şi să nu fii de acord cu ceea ce se petrecea acolo.

Aceasta este bine în legătură cu persecuţia, cu prigoana, pentru că ea dă la o parte orice mască şi arată clar dacă eşti alb sau negru. Există doar două căi: vei cădea şi te vei lepăda de credinţă, sau vei rezista şi vei fi privit ca sfinţii din primul secol.

Noi putem vedea acest adevăr tot mai mult. Putem vedea cum din ce în ce mai multe biserici care cu ani în urmă au spus: „Nu mai suntem siguri că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu!”, alunecă spre compromis şi lepădarea de credinţă. Păi, aşa a început totul! Astfel, putem vedea cum aceleaşi biserici săvârşesc tot felul de urâciuni înaintea lui Dumnezeu, spunând că nu este nimic rău în ceea ce fac. Vedeţi? Devine din ce în ce mai rău.

Revenind la Ilie, era un om care nu putea fi corupt, era genul de om pe care nu l-ai fi putut invita la o petrecere sau la distracţie. El era categoric şi pe deplin împotriva răului; era împotriva preoţilor lui Baal şi a închinării lor.

Astăzi, în Noul Legământ, „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii,” (Efeseni 6.12), dar trebuie să fim la fel de fermi pe poziţie, ca el.

Problema cu cei mai mulţi credincioşi este că ei nu urăsc. Ce vreau să spun prin aceasta? Desigur, nu mă refer la a-i urî pe oameni, pentru că noi trebuie să-i iubim pe oameni, dar trebuie să urâm păcatul. Nu-i suficient să nu-ţi placă păcatul, fiindcă încet, încet, vei deveni un ostatic al lui şi te vei trezi înţepenit timp de ani şi ani în acelaşi păcat. De ce? Pentru că nu-l urăşti şi nu vrei să scapi cu adevărat de el.

Voi trebuie să urâţi atât de mult păcatul, desfrâul, pofta, imoralitatea sexuală şi toate celelalte lucruri condamnate de Biblie, încât să le scoateţi afară din vieţile voastre prin puterea lui Dumnezeu; trebuie să urâţi atât de mult bârfa încât să nu mai bârfiţi pe nimeni. Înţelegeţi? Noi trebuie să urâm răul şi să-l scoatem afară din vieţile noastre. Urârea răului este o ură sfântă.

Ilie a urât răul şi a fost el însuşi urât. Da, a fost urât de poporul său, de împărat şi de dregători, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu ceilalţi profeţi: Moise a fost urât, Ieremia a fost urât, Pavel a fost urât.

Dacă nu sunteţi urâţi din pricina mărturiei voastre despre Dumnezeu, trebuie să puneţi sub semnul întrebării mărturia pe care o aveţi. Dacă lumea vă vorbeşte de bine, aveţi o problemă, pentru că acesta este un timp în care vă veţi confrunta cu o împotrivire tot mai mare dacă staţi de partea lui Dumnezeu. Adevărul este că e mai bine să vă confruntaţi cu împotrivirea, deoarece Cuvântul spune că „prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu.” (Iacov 4.4).

În zilele din urmă, poporul lui Dumnezeu va fi urât pentru că aceasta este politica vremii, iar noi nu suntem aici pentru a ne integra. Unul din lucrurile despre care vorbeau oamenii până nu demult, era cum să-i atragem pe tineri să vină la biserică, dar acum nu se mai poate vorbi despre aşa ceva. Bisericile de astăzi au ajuns să facă compromis după compromis, de aceea cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă este să îşi închidă uşile, pentru că nu mai sunt o biserică, ci un club social care nu mai are nimic a face cu Dumnezeu. Voi trebuie să spuneţi Adevărul indiferent de consecinţe!

Poporul lui Dumnezeu din zilele din urmă va fi prigonit. Biblia spune că dacă Îl urmezi pe Dumnezeu vei fi prigonit. Şi tot Biblia spune: „Vai de voi când toţi oamenii vă vor grăi de bine!” (Luca 6.26). Vorbind despre prigoană, Mesia a spus: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii…

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” (Matei 5.10-11).

Creştinii nu vor fi prigoniţi pentru că sunt un ghimpe în coasta autorităţilor, ci pentru că sunt oameni drepţi. Unii oameni sunt persecutaţi deşi nu au nimic a face cu Dumnezeu, dar Mesia a spus că este ferice de cei care sunt urâţi şi prigoniţi pentru că împărtăşesc şi altora Evanghelia. Este ferice de voi pentru că staţi pentru vieţile celor pierduţi; este ferice de voi pentru că vă rugaţi atunci când vi se impune să nu vă rugaţi; este ferice de voi pentru că vestiţi Adevărul indiferent care este orientarea politică a vremii.

Vorbind despre credincioşii din timpul sfârşitului, Biblia spune: „Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!

Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer…” (Luca 6.22-23).

Intraţi în bucuria de a sta cu El, chiar dacă aceasta vă va costa tot ce aveţi aici, şi nu uitaţi că creştinii din Faptele apostolilor „s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.” (Fapte 5.41). Ei sunt cei care au fost umpluţi cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Şi mai este ceva:

Ilie nu se temea de raportul numeric care era de unu la patru sute cincizeci.

El a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.” (1Împăraţi 18.22). El a întărit lucrul acesta şi a spus: „Iată că eu sunt numai unul singur, iar ei sunt patru sute cincizeci, dar nu mă tem să stau în faţa lor, chiar dacă voi fi ucis!”

Ce înseamnă aceasta? Pentru voi, credincioşii de la sfârşitul timpului, raportul numeric va fi împotriva voastră; circumstanţele vor fi împotriva voastră; lumea va fi împotriva voastră, dar Dumnezeu este cu voi şi de partea voastră. Nu contează ce se ridică împotriva voastră, deoarece El este mai mare decât toate circumstanţele. Bucuraţi-vă, pentru că deşi aveţi şansele cele mai mici de reuşită şi sunteţi dezavantajaţi în toate privinţele, Dumnezeu a procedat întotdeauna aşa şi s-a folosit întotdeauna de o minoritate pentru a Se proslăvi.

Spuneţi: „Este adevărat că circumstanţele nu sunt în favoarea mea, dar Dumnezeu este mai mare decât ele, şi El va face şi cu mine aşa cum a făcut cu David în lupta cu Goliat.” Voi sunteţi în papucii lui David, dar este cel mai binecuvântat loc în care puteţi fi.

Ilie era independent de lume şi deşi în jurul lui era o mare foamete, nu a fost afectat deloc de ea, deoarece el era cufundat în Dumnezeu. El era un om al rugăciunii şi îşi umplea în fiecare zi rezervorul direct din Dumnezeu.

Aşa trebuie să fiţi şi voi în vremurile de sfârşit şi să nu vă bazaţi pe niciunul din lucrurile din jurul vostru, ci să vă bazaţi pe Dumnezeu mai mult decât oricând. Ilie s-a dus să-l întâlnească pe Ahab, iar Ahab a mers să-l întâlnească pe Ilie.

În versetul 17 din 1Împăraţi 18 scrie:

„Abia l-a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?”

Ahab l-a numit pe Ilie: „cel care nenoroceşte pe Israel”, iar guvernele din zilele din urmă, îi vor privi pe creştini şi pe Israel ca fiind „cauza problemelor cu care se confruntă”. Îi vor numi aşa din cauză că Lumina celor care stau de partea Adevărului este insuportabilă pentru cei care îmbrăţişează răul şi întunericul. Biblia spune că întunericul urăşte lumina. Astfel, cei care spun: „Nu pot lua parte la aşa ceva pentru că este o urâciune”, sunt priviţi ca nişte „cauzatori de probleme”. Lumea spune: „Aceasta a fost valabil cu ani în urmă!”, iar dacă voi rămâneţi la ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, sunteţi numiţi „cauzatori de probleme” pentru că le amintiţi cât de jos a căzut cultura şi morala lor. Dacă sunteţi o lumină a lui Dumnezeu şi faceţi binele, veţi fi priviţi astfel de către lume.

Priviţi ce a făcut Ilie în zilele lui! El nu s-a aliat cu ei şi nici nu a fost de acord cu ceea ce făceau, ci i-a spus împăratului în faţă: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi v-aţi dus după Baali.” (1Împăraţi 18.18). Ce a făcut de fapt Ilie? El nu a acceptat inversarea lucrurilor, nu a acceptat ca binele să fie numit rău şi răul să fie numit bine. El nu a acceptat aceasta, nu s-a lăsat pângărit de lepădarea de credinţă şi nu şi-a schimbat vorbirea pentru a se potrivi cu ei. Ilie nu a făcut aceasta, ci a spus: „O clipă! Nu eu sunt cel care aduce nenorocirea, ci tu faci aceasta din cauză că L-ai părăsit pe Dumnezeu şi te-ai dus după Baali!”

Vedeţi? El i-a spus aceste cuvinte împăratului care dăduse porunca de prigonire a copiilor lui Dumnezeu; celui care Îl părăsise pe Domnul şi spusese: „Prigoniţi poporul lui Dumnezeu!” Dar Ilie nu s-a temut de el şi nu i-a păsat de porunca lui, ci i-a zis: „Tu eşti cel care nenoroceşti Israelul pentru că L-ai părăsit pe Domnul!”

Lui Ilie nu i-a păsat ce spuneau legile lor şi a zis: „Există un singur Împărat, de aceea nu pot fi de acord cu ceea ce faci tu. Tu eşti cel care aduce nenorocirea peste popor, ceea ce înseamnă că tu eşti pericolul, tu eşti cauzatorul de probleme, nu eu!”

De curând, cineva mi-a zis: „Eşti pe nisipuri mişcătoare din cauză că nu tratezi problema corect din punct de vedere politic.” Era cineva care nu era salvat. Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Nu, nu! Există un singur pământ sigur, iar eu nu vreau să fiu corect din punct de vedere politic, ci vreau să fiu corect din punct de vedere veşnic.”

Este uimitor faptul că mulţi credincioşi adoptă o poziţie defensivă atunci când spui: „Ascultaţi, căsătoria este între un bărbat şi o femeie.”

„Ce afirmaţie radicală!”

„Ar trebui să fie un tată şi o mamă.”

„Wow, ce lucru radical!”

De fapt, dacă spui aşa ceva, se zice că este „un discurs plin de ură”. Ce civilizaţie întoarsă pe dos! Ce cultură psihopată! Totul este întors pe dos, iar noi trebuie să trăim în această lume şi să fim iubitori; dar trebuie să avem curaj, să luptăm împotriva răului şi să determinăm această cultură să revină asupra argumentelor sale. Spuneţi: „Staţi puţin! Aceasta este ceea ce a spus Dumnezeu? Dacă nu, sunteţi în mare pericol!”

Soţia mea a fost chemată la un control într-o unitate medicală, iar acolo a fost întrebată: „Tu şi partenerul tău trăiţi împreună?”

„În primul rând, el nu este partenerul meu”, a răspuns ea, „ci este soţul meu. Iar în al doilea rând, da, bineînţeles că trăiesc cu soţul meu.”

Eram împreună la un centru medical şi o altă persoană a spus:

„Nu vă este permis să mergeţi înăuntru cu ea.”

„De ce?”, am întrebat eu. „Sunt soţul ei şi voi intra înăuntru cu soţia mea.”

Există o atmosferă împotriva familiei, împotriva căsătoriei şi împotriva lui Dumnezeu, de aceea trebuie să fim tari.

Mass-media spune: „Eşti un duşman al avortului!” O clipă! Biblia spune să nu ucidem copiii nenăscuţi. Aceasta este tot! Ea spune: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Luca 6.31). Doreşte vreunul dintre noi să fie scos dintr-un pântec şi nimicit? Bineînţeles că nu! Dar dacă spui: „Nu ar trebui să ucizi copilaşul acela”, eşti considerat un duşman al avortului, un vrăjmaş, un oponent. Vedeţi? Totul este întors pe dos în jurul nostru.

Eu nu sunt aici ca să mă justific de ce nu sunt de acord cu avortul, ci spun doar că suntem acuzaţi că nu le dăm oamenilor libertatea să aleagă ce vor. Dar ce ziceţi despre alegerea copilului? Înainte, deşi eram ateu, ştiam că acest lucru este greşit. Eram un libertin şi credeam că libertinii sunt trup şi suflet pentru apărarea celor fără apărare, dar m-am înşelat.

Ei vorbesc despre intoleranţă şi spun că noi nu putem accepta schimbările. Când Pavel a stat în faţa împăratului, nu a acceptat argumentele lor, iar la un moment dat, împăratul i-a zis: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” „Bineînţeles. Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (Fapte 26.28-29).

Într-un timp când se ajunge la un rău extrem, este nevoie de o dreptate extremă. Într-un timp al unei imoralităţi neruşinate, este nevoie de o sfinţire de aramă. Cu alte cuvinte, noi trebuie să fim mai credincioşi în aceste zile, nu mai puţin credincioşi! Şi trebuie să nu acceptăm sub nici o formă redefinirea bărbăţiei, a feminităţii, a moralei, a căsătoriei, ci trebuie să le susţinem.

Când a mers înaintea lui Faraon, Moise a vorbit cu îndrăzneală şi nu s-a lăsat intimidat de nimic. El s-a dus şi a vorbit în Numele lui Dumnezeu zicând: „Lasă poporul Meu să plece!”

Dar Faraon i-a răspuns: „Aceştia sunt sclavii mei! Sclavii evrei aparţin Egiptului!”

„O clipă!” a spus Moise, „Aceştia nu sunt nicidecum sclavii tăi şi nu aparţin Egiptului, ci sunt poporul lui Dumnezeu! Şi El îţi porunceşte: „Lasă pe poporul Meu să plece!”

Aceasta era o mare îndrăzneală din partea lui Moise. El nu se temea de nimic deoarece ştia că fusese trimis de Dumnezeu, iar Dumnezeu caută oameni care să stea cu îndrăzneală de partea Lui. El nu vrea oameni fricoşi, care se tem mai mult de lume decât de El, ci vrea oameni care sunt gata să părăsească totul pentru El.

Ascultaţi! Şi Ilie era un om supus slăbiciunilor, ca şi noi, şi avea greşeli. Înseamnă că trebuie să vă îmbărbătaţi, iar dacă aţi greşit, să vă ridicaţi şi să deveniţi mai tari. Ilie a trăit în zilele în care oamenii s-au lepădat de credinţa adevărată, în zilele când Dumnezeu era pus deoparte şi credinţa în El era renegată.

Unul din semnele apostaziei, a lepădării de credinţă, este ceea ce se petrece în biserică. Astfel, săptămâna trecută, biserica prezbiteriană din SUA a decis să redefinească noţiunea de căsătorie. Sincer, acest lucru nu ne surprinde deloc. Ar trebui să fim surprinşi, dar nu suntem pentru că ei L-au pus de mulţi ani pe Domnul deoparte. Ceea ce se întâmplă în America de astăzi sau în cultura ei, este strâns legat de ceea ce face, sau mai bine zis de ceea ce nu face biserica. Să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Pentru aceasta aş vrea să vă citesc versetul 30 din 1Împăraţi 18:

„Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine”! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.

A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”,

şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.” (v. 30-32).

Altarul lui Baal fusese folosit în continuu, dar altarul Domnului nu mai fusese folosit deloc, pentru că nimeni nu mai adusese jertfe Domnului. Acesta este motivul pentru care altarul Domnului era dărâmat, dar Ilie l-a reparat.

Care este altarul lui Dumnezeu astăzi? Crucea.

Toate altarele din Vechiul Testament vorbesc despre Jertfa finală care avea să fie adusă pe altarul final, adică pe cruce. Ispăşirea a fost făcută de Mesia pe cruce, aceasta fiind altarul pe care a fost adusă Jertfa.

Ceea ce vedem în 1Împăraţi 18 este că altarul Domnului fusese abandonat de popor. Ce ne spune aceasta? Că în zilele de apostazie de astăzi, altarul lui Dumnezeu, crucea, va fi abandonată. Aceasta este centrul credinţei noastre, dar ceea ce putem vedea atât în cultura, cât şi în bisericile din zilele noastre, este abandonarea din ce în ce mai clară a crucii. Astăzi există o mulţime de biserici care nu mai predică deloc despre Jertfa adusă pe cruce, ci se rezumă să vorbească doar despre cât de mult vă iubeşte Dumnezeu şi că El vrea să aveţi bani şi succes, dar nu mai spun nimic despre pocăinţă, despre păcat sau despre faptul că Domnul Şi-a vărsat propriul Său sânge şi Şi-a dat propria Sa Viaţă ca să vă salveze din iad.

Aceasta înseamnă că noi trebuie să reparăm altarul, trebuie să restabilim importanţa crucii, iar când spun aceasta nu mă refer la simbolul religios al crucii, ci la dragostea lui Dumnezeu, la temelia credinţei noastre care ne salvează. Noi nu avem voie să deviem de la această Temelie, deşi în stânga şi în dreapta există un milion de alte lucruri, chiar şi în creştinism. Punctul central al credinţei noastre este Dumnezeu care a murit pe cruce şi a înviat pentru salvarea noastră. Aceasta trebuie să fie centrul vieţii voastre şi trebuie s-o mărturisiţi, nu numai ca şi popor, ci şi individual.

Ilie a reparat altarul lui Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat când a făcut aceasta? A avut loc o minune: puterea lui Dumnezeu s-a descoperit pe altar.

Cu ocazia aceea, Ilie a spus un lucru minunat. El nu a zis: „Nu-l mai slujiţi pe Baal!”, ci a spus: „Ascultaţi-mă! Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal! (v. 21).

Ilie nu s-a temut să-i provoace, ci, cu alte cuvinte le-a zis: „Nu mai şovăi, poporule! Dacă staţi şovăitori nu poate veni nici o trezire, ci doar lepădarea de credinţă, aşa că este momentul să vă hotărâţi de care parte vreţi să staţi! Nu fiţi căldicei, ci hotărâţi-vă! Dacă Baal este dumnezeu, slujiţi-l!”

Ilie nu a şovăit deloc, ci le-a vorbit cât se poate de clar şi de categoric: „Nu vă mai jucaţi! Dacă răul este dumnezeu, slujiţi-l; dacă desfrâul este dumnezeu, slujiţi-l; dacă aceste lucruri sunt dumnezeu, slujiţi-le! Priviţi unde vă vor conduce toate aceste lucruri, iar dacă spuneţi că aşa este bine, duceţi-vă mai departe în stricăciunea voastră şi mergeţi în iad!” Vedeţi? „Dar dacă Domnul este Dumnezeu, atunci slujiţi-L pe El până la capăt. Nu mai umblaţi încoace şi încolo şi nu mai şovăiţi, ci luaţi o hotărâre!” Cu alte cuvinte, el le-a spus: „Haideţi să mergem până la capăt!”

Zilele lui Ilie sunt zilele în care vom merge până la capăt.

Richard Wormbrant care a suferit mulţi ani din pricina asupririi comuniste din Europa de Est, a fost un evreu care s-a întors la Domnul. Soţia sa a fost şi ea evreică. Ea a avut o temelie tradiţionalistă, dar apoi a devenit liberală. La început, ea nu a prea vrut să-şi predea viaţa Domnului deoarece voia să facă şi ea lucrurile pe care le făceau alţii, să iasă în oraş şi să se distreze. El a dus-o în oraş la un film care cuprindea lucrurile lumii, adulter, curvii, etc, şi i-a spus: „Vreau să vezi filmul acesta!” Apoi a dus-o la o petrecere lumească, în care erau numai lucruri lumeşti, lumeşti şi iar lumeşti, iar la un moment dat, ea i-a zis: „Vreau să merg acasă.”

„Nu, nu”, i-a răspuns el, „să mai stăm puţin!”

„Chiar vreau să merg acasă”, a insistat ea, dar el i-a zis: „Nu, nu! Eu chiar vreau să mai stăm.”

Au stat atât de mult acolo până când i s-a umplut paharul şi a fost sătulă de toate murdăriile acelea, iar când au plecat acasă, i-a zis soţului ei: „Du-mă la casa acelui păstor, fiindcă vreau să scap chiar acum de toată murdăria de pe mine!” Şi s-a întors la Domnul.

Uneori este nevoie să ajungem într-un anumit punct ca să ne revoltăm împotriva păcatului şi să dorim să scăpăm de el. Nu aşa se întâmplă de cele mai multe ori? Este nevoie să cădeţi ca să spuneţi: „Nu vreau să mai fac aceasta! Nu vreau să mă mai joc cu aceasta!” Trebuie să ajungeţi în punctul în care să vă revoltaţi împotriva acelui păcat.

Dacă adulterul este calea, mergeţi pe ea, dar priviţi de-a lungul drumului, fiindcă vă va distruge viaţa! Priviţi la sfârşit, la capătul drumului. Vedeţi dacă desfrâul este calea, priviţi ce se va întâmpla dacă continuaţi să vă jucaţi cu el, unde vă va duce şi ce vă va face? Dacă statul în faţa televizorului şi privitul la acele lucruri necenzurate şi scârboase este calea, priviţi unde veţi ajunge peste zece ani şi veţi vedea cât timp vă va fura din viaţă şi cât rău vă va face. Cercetaţi-vă acum şi luaţi chiar astăzi o hotărâre! Priviţi finalul, capătul drumului, iar dacă vedeţi că nu aceasta este calea, mergeţi înainte cu Dumnezeu. Alegeţi astăzi pe cine vreţi să slujiţi şi mergeţi înainte cu Dumnezeu, cu credinţa, cu închinarea adevărată, cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece El este singura cale; El este Calea.

Ilie a avut putere să biruiască pentru că nu a făcut nici un compromis. El a avut putere să biruiască şi să se roage, şi iată că blestemul căzut asupra ţării, foametea, s-a încheiat şi a venit în sfârşit ploaia.

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu apostolii Domnului din cartea Faptelor, care erau în clocot pentru Dumnezeu. Ei au văzut biruinţa, au văzut porţile temniţei deschizându-se, au zdrobit blesteme şi au avut putere să biruiască tot ce s-a ridicat împotriva lor. Aceeaşi biruinţă o vor avea toţi cei care vor trăi ca ei.

Compromisul opreşte biruinţa, o îndepărtează, dar dacă trăiţi cu trup şi suflet pentru Dumnezeu, veţi birui orice se va ridica împotriva voastră.

Ilie era un om neprihănit. Biblia spune că „rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere.” (Iacov 5.16).

Un om neprihănit care nu se roagă, nu poate face multe; un om care nu este neprihănit şi se roagă, nu poate face multe, dar rugăciunea unui bărbat sau a unei femei care sunt neprihăniţi şi umblă în voia lui Dumnezeu, are mare putere şi poate face multe lucruri.

Ilie era un om neprihănit care trăia şi se ruga conform voii lui Dumnezeu, de aceea a făcut lucruri măreţe. Punând totul cap la cap, puterea rugăciunii celui neprihănit este mai mare decât puterea Wall Street-ului, a Casei Albe sau a orice altceva.

Ce altceva mai avem despre Ilie şi este o cheie pentru zilele din urmă?

Ilie trăia în prezenţa lui Dumnezeu. Vedeţi? Moise a trebuit să fie în prezenţa lui Dumnezeu ca să poată face toate acele lucruri măreţe; Daniel a trebuit să fie în prezenţa lui Dumnezeu pentru a rămâne tare în credinţă. Apostolii au trebuit să stea în prezenţa lui Dumnezeu ca să poată veni Duhul Sfânt în vieţile lor, aşa că au schimbat toată lumea prin mesajul pe care l-au dus pretutindeni. Deci, înainte de orice este nevoie de prezenţa lui Dumnezeu.

În zilele din urmă este vital să trăieşti şi să păşeşti în prezenţa lui Dumnezeu, pentru că puterea lui Dumnezeu vine numai în prezenţa lui Dumnezeu. Spun aceasta nu pentru oamenii care se află în audienţă, ci pentru cei care sunt în slujbă, pentru că puterea pentru slujbă vine în prezenţa lui Dumnezeu.

Ilie a trebuit să-L asculte pe Dumnezeu ca să ştie când să spună „da” şi când să spună „nu”. Pavel a trebuit să-L asculte pe Dumnezeu ca să ştie când să meargă într-o parte şi când să meargă în altă parte. Cu cât mai mult trebuie să-L ascultăm noi pe Dumnezeu în aceste zile din urmă, fiindcă trebuie să ştim când să păşim şi când să stăm pe loc. Mulţi credincioşi au fost salvaţi de la moarte pentru că au auzit un Glas şi L-au ascultat sau au avut un vis în care li s-a spus: „Nu te urca în avionul sau în autocarul acela!”

Îmi amintesc că odată am oficiat o căsătorie, apoi am făcut o chemare la altar. După ce am făcut chemarea la altar, am spus: „Trebuie să ies puţin afară.”, şi am ieşit să mă plimb puţin. În timp ce mă plimbam, am văzut în depărtare un om, iar când am ajuns aproape de el, mi-a zis:

„Te aşteptam.”

„Într-adevăr?”

„Da”, a spus el. „M-am rugat rugăciunea pe care ai spus-o tu, dar nu ştiam ce să fac, aşa că mi-am dorit să vii să vorbesc cu tine.” Vedeţi? Domnul mă călăuzise să ies afară, iar eu L-am ascultat fără să ştiu ce se va întâmpla. Noi trebuie să fim întotdeauna atenţi şi ascultători.

Dacă observaţi, lui Ilie nu îi era frică, el nu se temea. Pe el nu-l interesa ce se petrecea în jurul lui, pentru că ştia ce spusese Dumnezeu. Acelaşi Duh l-a călăuzit pe David când a stat înaintea lui Goliat şi pe Moise când a mers înaintea lui Faraon. Nu că ei nu s-ar fi temut, dar au biruit teama prin faptul că au auzit Glasul lui Dumnezeu şi ştiau că împlineau voia şi porunca Lui. Aşadar, ei şi-au biruit frica, pentru că ştiau că Dumnezeu ne cheamă să facem aceasta.

Toţi profeţii s-au temut; şi lui Ieremia i-a fost frică, dar au biruit frica pentru că L-au cunoscut pe Dumnezeu. Ei au trebuit să păşească în faţă în ciuda fricii pe care o simţeau, iar noi trebuie să facem acelaşi lucru: să păşim în faţă în ciuda fricii noastre. Poate aveţi în viaţa voastră şi alte temeri, nu numai pe aceea de a vesti Cuvântul, iar pentru a le birui trebuie să faceţi exact lucrul de care vă temeţi. Păşiţi spre o persoană şi împărtăşiţi-i Evanghelia. Învingeţi-vă teama! Faceţi ce vă temeţi să faceţi, pentru că Dumnezeu ne cere să ne învingem teama şi să mergem înainte.

Ilie este vestit pentru cuvintele pe care le-a spus înaintea poporului: „Israele, alege! Decide-te! Ia o hotărâre!” Aceasta arată că mai întâi a trebuit să ia el însuşi o decizie. Înseamnă că noi trebuie să fim tari în faţa oamenilor din jurul nostru, trebuie să fim hotărâţi: „Am decis să-L urmez pe Isus şi nu mai există cale de întoarcere înapoi! Nu mai există alte opţiuni sau şovăieli. M-am decis pentru El, am hotărât să nu mai urmez calea păcatului şi sunt categoric în privinţa aceasta!”

Cuvântul „a decide sau decizie” în limba latină înseamnă „a tăia”. Deci, când iei o decizie, tai toate celelalte alternative sau variante posibile, închizi uşa pentru orice altceva. „Nu mai am nici o altă alternativă, nici o cale de a mă mai juca cu aceasta. M-am decis şi am tăiat toate celelalte opţiuni.” Nu sunt indecis sau şovăielnic, ci am decis, am luat o hotărâre şi nu mai dau înapoi.

Ultimul lucru pe care vreau să-l mai spun despre Ilie este că el i-a spus slujitorului său:

„Suie-te şi uită-te spre mare!” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.”

A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia”.” (v. 43-44).

Ilie nu a văzut nimic, dar el era un om al credinţei şi al nădejdii şi a privit numai în sus. Chiar şi când s-a dus cu Elisei şi au trecut Iordanul, privirea lui era aţintită în sus pentru că aştepta acel car. El era un om duhovnicesc, cu gândul la cer, era un om al nădejdii.

Ştiind aceasta, indiferent ce se petrece în jurul meu, eu îmi cunosc nădejdea, ştiu Cine m-a chemat, ştiu ce mă aşteaptă, îmi cunosc răsplata şi ştiu că trebuie să fiu tare.

Aşa cum a spus Pavel:

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.” (1Corinteni 9.26).

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8).

Toţi cei care veţi sta cu Dumnezeu, în ciuda tuturor ispitelor, veţi avea o mare răsplată.

La fel ca în zilele lui Ilie, noi trebuie să fim oameni ai nădejdii şi să nu renunţăm niciodată pentru că Dumnezeu ne dă biruinţa. Dumnezeu stă pe tron, iar voi sunteţi de partea Lui, sunteţi de partea învingătoare, ceea ce înseamnă că nu veţi renunţa niciodată. Indiferent ce se întâmplă, voi aveţi nădejde. Dar nădejdea nu înseamnă: „Sper că…” Nu, nu, ci nădejdea înseamnă: „Eu ştiu că…” Aceasta este nădejdea mea. Pe ea stau şi de ea mă alipesc chiar şi atunci când pare imposibil. Nădejdea adevărată este încăpăţânată şi nu se clinteşte deloc indiferent ce se întâmplă. Astfel, dacă muntele se va prăvăli în mijlocul mării, noi nu ne vom clătina pentru că nu suntem din această lume, ci aparţinem unei Împărăţii care nu poate fi scuturată.

Noi suntem un popor al nădejdii şi nu ne temem de nimic; nu ne temem de viitor şi nici de zilele care ne stau în faţă, pentru că viitorul nostru este în mâinile lui Dumnezeu, iar noi suntem ascunşi în Dumnezeu care ne iubeşte.

Indiferent ce va veni, noi privim înainte şi avem această Ancoră neclintită, această nădejde, Cuvântul care ne spune: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!”, pentru că nu există nici o problemă, nici un necaz, nici un vrăjmaş, nici o încercare care poate opri sau care poate face ca dragostea lui Dumnezeu să pălească în viaţa voastră.

Tot ce poate fi scuturat, va fi scuturat, dar dacă veţi rămâne neclintiţi pe adevărul pe care vi l-a dat Dumnezeu, nu veţi putea fi clătinaţi de nimic deoarece Dumnezeu a făgăduit că nimic nu vă va despărţi de dragostea Sa: nici problemele, nici necazurile sau greutăţile, nici foametea, nici prigoana, nici sabia, nici demonii, nici Satan, nici lucrurile prezente, nici lucrurile viitoare, nici o putere, nici înălţimile, nici moartea, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea lui Dumnezeu, pentru că voi sunteţi mai mult decât biruitori prin Dumnezeu care vă iubeşte. Voi aţi fost chemaţi pentru o binecuvântare şi o nădejde, de aceea, indiferent ce va veni, voi să vă bucuraţi de ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru voi. Să nu uitaţi că pentru poporul lui Dumnezeu vor veni carele de foc, aşa cum a venit şi pentru Ilie, deoarece Dumnezeu păstrează ce este mai bun pentru final. Amin! Amin! Amin!

Să-L lăudăm pe Domnul. Te lăudăm, Doamne, fiindcă Tu eşti pe tron şi ai dat biruinţă poporului Tău. Doamne, noi pecetluim aceasta chiar acum, în prezenţa Ta.

Tată, dorinţa noastră este să fim aşa cum a fost Ilie: să nu facem nici un compromis şi să avem o credinţă înflăcărată şi curajoasă. Am luat decizia să spunem „gata” oricărui compromis, să nu ne mai jucăm cu păcatul şi să nu mai flirtăm cu lumea.

Tată, vrem să nu ne mai jucăm cu focul şi să trăim o viaţă sfântă şi curată, fiindcă dorim slava puterii Tale în vieţile noastre; dorim să fim la fel ca Ilie.

Te lăudăm, Te slăvim, Te preamărim şi Îţi mulţumim pentru că ne-ai chemat la Viaţă. Dorim să fim pe deplin în voia Ta şi să păşim înainte cu curaj şi mai puternici. Ajută-ne să nu mai facem nici un compromis şi să scoatem din viaţa noastră tot ce este rău, fiindcă dorim să trăim în prezenţa Ta, în Duhul Tău şi în voia Ta sfântă. Dorim să fim vase puternice în această zi în care trăim

Îţi mulţumim, Te iubim şi Te slăvim, binecuvântat să fie Numele Tău.

Staţi în prezenţa Domnului şi spuneţi-I tot ce doriţi, apoi vom încheia cu un Cuvânt de laudă. Amin.