Vă rog să deschideţi Bibliile la Cartea Faptelor 20.27-31, unde vedem că în timp ce se îndrepta spre Ierusalim, Pavel îi avertiza pe conducătorii poporului lui Dumnezeu cu privire la ceea ce avea să vină:
„Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma,
şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.”
Aici, Pavel se adresează conducătorilor Bisericii creştine şi le vorbeşte ca unor păstori. Un alt cuvânt pentru „păstor” este „pastor” care provine din cuvântul „pasture” din limba engleză, care înseamnă „păşune”.
Astăzi, vom vorbi despre „Duhul Păstorului” şi aş vrea ca în primul rând să aşezăm temelia.
Evreii care simt chemarea de a-L sluji pe Dumnezeu sau cei care doresc să meargă în slujbă, se gândesc să devină rabini şi nu păstori. Ei consideră că cuvântul „păstor” nu sună evreiesc, dar cu toate acestea, este unul dintre cele mai evreieşti titluri. De ce?
Dacă credinţa ar fi început în America sau în Rusia, existau şanse ca conducătorii lor să nu fi fost numiţi păstori. Dar pentru că credinţa a început cu evreii, păstorii au fost numiţi „păstori” pentru că evreii erau un popor de păstori, o naţiune de păstori, spre deosebire de canaaniţi care erau mai degrabă fermieri, agricultori.
Evreii au fost de la început păstori. Astfel, Avraam a fost păstor, iar când evreii au ieşit din Egipt erau tot păstori.
Unul dintre cei mai vestiţi Psalmi din Biblie este Psalmul 23: „Domnul este Păstorul meu…”
David, împăratul Israelului, a fost mai întâi păstor; Moise a fost păstor înainte de a conduce Israelul afară din Egipt spre ţara făgăduită, de aceea, conducătorii adunărilor sau cei care sunt în fruntea unei adunări sunt numiţi păstori.
Cuvântul ebraic pentru păstor este „roii” şi vine din cuvântul ebraic „raa” care înseamnă „a se îngriji de o turmă, a o păstori, a o supraveghea, a o observa, a veghea asupra ei.” De aici avem cuvântul „supraveghetor” sau „episcopus” adică „episcop”, acesta fiind păstorul.
Pavel vorbeşte despre păstori, iar după aceea vorbeşte despre lupi, pentru că dacă există păstori trebuie să existe şi lupi.
- – Dar când vorbim despre păstori, nu ne referim numai la faptul că poporul lui Dumnezeu este condus de păstori, ci şi la faptul că Dumnezeu Însuşi este un Păstor.
El este Păstorul păstorilor; Dumnezeu este Păstorul Universului; El este Păstorul existenţei; Păstorul Sistemului planetar. Biblia spune că El conduce şi ghidează totul.
Domnul este Păstorul istoriei; Păstorul Israelului.
Astfel, în Psalmul 80.1 scrie:
„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!”
Dumnezeu este numit Păstorul Israelului, Cel care-l ţine pe Israel, care-l conduce, care-l ocroteşte şi îl hrăneşte. Când vorbeşte despre Israel, Biblia vorbeşte ca despre o turmă de oi. Aşadar, noi suntem poporul Său, turma păşunii Sale.
- – Dar aceasta ne conduce la altceva. Să mergem în Ioan 10.1-11 ca să vedem ce ni se spune despre Mesia:
„Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.
Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor.
Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul.
După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea.
Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.
Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”
„Eu sunt Păstorul cel bun” sau „Roe hatov” în ebraică.
– În Evrei 13.20 scrie:
„Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor.”
– În 1Petru 2.25 citim:
„Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.”
Acest verset face referire şi la capitolul 53 din cartea lui Isaia.
– În 1Petru 5.4 scrie:
„Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.”
El era numit Păstorul cel bun sau Păstorul cel mare aşa cum este numit şi Marele Preot. Israel trebuie să fie o naţiune de preoţi, însă Mesia este Preotul de rang Împărătesc şi Păstorul cel mare. Acest lucru este legat şi de taina morţii Sale. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oile Sale. Astfel, moartea lui Mesia, răstignirea Lui ca Păstor al oilor, a arătat dragostea pe care a avut-o pentru oile Sale. El Şi-a dat viaţa pentru ele ca atunci când turma este atacată, iar păstorul îşi dă viaţa pentru ea.
Când era pe cruce, El a rostit cuvintele Psalmului 22.1: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit…?‟, şi a spus că este înconjurat de fiare. Mesia a fost vândut pentru treizeci de arginţi şi dat la moarte, ceea ce a fost spus mai dinainte prin profetul Zaharia.
– Zaharia 11.7 spune: „Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr, cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit Îndurare, iar pe celălalt L-am numit Legământ. Şi am păscut oile.”
„Mi-am luat toiagul Îndurare şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu pe care-L încheiasem cu toate popoarele.
Şi când s-a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la Mine au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.
Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!” Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.”
Dar Domnul Mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care M-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului, pentru olar.
Apoi Mi-am rupt al doilea toiag Legământ ca să rup frăţia dintre Israel şi Iuda.” (v. 10-14(.
Aici avem un lucru uimitor şi nădăjduiesc că îl puteţi înţelege.
Noi ştim că Domnul a fost vândut pentru treizeci de arginţi şi este scris că aceşti treizeci de arginţi au fost aruncaţi în Casa Domnului, exact ceea ce a făcut Iuda, aceşti bani fiind daţi pentru olar. Dar ce ne spune aceasta?
Ceea ce scrie aici este exact ce a spus Dumnezeu atunci şi anume: „Mă voi retrage de la tine, Israele. Eu am fost Păstorul tău, dar tu ai spus: „Nu!”, iar acum, Eu voi pleca. Dar care este plata Mea? Treizeci de arginţi.”
Cu alte cuvinte, cei treizeci de arginţi care au fost folosiţi pentru a-L aduce pe Mesia, care este Dumnezeu însuşi, la cruce pentru a fi ucis, simbolizează faptul că păstoria lui Dumnezeu asupra Israelului a fost retrasă şi astfel Israelul a fost părăsit. El Se va întoarce la noi pentru că dragostea Sa este mai mare decât orice, dar aici, în acest text, Dumnezeu spune că Israel este cel care a rupt Legământul cu El, că ei L-au respins, iar cei treizeci de arginţi reprezintă plata dată lui Dumnezeu şi părăsirea Lui prin cuvintele: „Am încheiat! Am terminat cu Tine, Doamne!”
Atunci, Mesia a fost trădat pentru această sumă de bani şi apoi dus la cruce şi răstignit. Cu alte cuvinte, Păstorul a fost ucis. În Zaharia scrie că El a încetat să mai fie Păstorul lor, ceea ce înseamnă că atunci când Mesia a fost ucis, Dumnezeu S-a retras şi nu i-a mai ocrotit.
Ce a urmat? Patruzeci de ani mai târziu, totul s-a prăbuşit: armatele romane au năvălit împotriva Ierusalimului şi pentru că Dumnezeu nu-i mai ocrotea, Templul şi cetatea au fost distruse, Legământul a fost rupt şi naţiunea, turma lui Dumnezeu a fost împrăştiată în toată lumea.
– Referitor la acest lucru avem un alt pasaj minunat în Zaharia 13.7 unde scrie:
„Scoală-te sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care îmi este tovarăş! (În limba engleză, această parte a fost tradusă: „asupra omului care Îmi este egal„( zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile!” Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.”
„…asupra omului care Îmi este egal” Cine este egalul lui Dumnezeu? Nimeni! Numai Dumnezeu poate fi egalul lui Dumnezeu. Acest „OM” la care Se face referire în acest verset este Mesia, care este Dumnezeu Însuşi arătat în trup.
„Scoală-te sabie, asupra păstorului Meu”, adică asupra lui Mesia. „Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile!”
Acest verset ne vorbeşte despre un OM care este egalul lui Dumnezeu şi care a fost lovit şi ucis, iar când acest OM a fost ucis, oile au rămas fără Păstor. Şi ce s-a întâmplat cu ele? Au fost risipite, împrăştiate.
Ce s-a întâmplat cu Israel? După omorârea lui Mesia, evreii au rămas ca nişte oi fără păstor şi au fost împrăştiaţi până la marginile pământului.
– Este uluitor că acest text a fost citat de către Mesia înainte de răstignirea Sa. El le-a spus ucenicilor Săi în Matei 26.31:
„În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”
Prin aceste cuvinte, Mesia lega moartea Sa de profeţia din Zaharia şi arăta că apostolii aveau să fie risipiţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Când El a fost prins şi arestat, ucenicii au fugit şi s-au risipit.
Dar profeţia aceasta spune mai mult decât atât, pentru că atunci când a fost lovit Păstorul, toată naţiunea Israel a fost împrăştiată, nu doar apostolii.
Uluitor este faptul că consecinţele morţii lui Mesia nu s-au răsfrânt numai asupra apostolilor, ci asupra întregii naţiuni Israel, care a fost împrăştiată până la marginile pământului. Moartea Lui a avut loc în jurul anului 30 d.Hr., când a fost răstignit, iar patruzeci de ani mai târziu, în anul 70 d.Hr., a avut loc distrugerea Templului şi a Ierusalimului.
Rabinii au legat cele două evenimente împreună şi au scris că semnele judecăţii care au început să se vadă în jurul anului 30 d.Hr., sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în anul 70 d.Hr., când a avut loc distrugerea naţiunii.
Aşadar, ceea ce s-a întâmplat cu Israelul în ultimii două mii de ani, este o dovadă a împlinirii cuvintelor lui Mesia. Poporul Israel care este turma lui Dumnezeu, turma pe care El a numit-o turma Sa, a pribegit timp de două mii de ani ca o turmă fără păstor. Ei au pribegit timp de două mii de ani ca o oaie singuratică, fără Păstor, fără unitate, risipiţi, fără siguranţă şi fără hrană.
Ce se întâmplă cu o turmă care pribegeşte fără păstor? Este atacată de lupi. Exact aceasta s-a întâmplat cu evreii în ultimii două mii de ani. Aceasta este cheia din spatele istoriei, un tablou real, o mărturie vie că există un Păstor care lipseşte. Cine este acest Păstor? Mesia.
Deci nu este o întâmplare faptul că El a venit şi a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Fără Mine sunteţi pierduţi!”
Ce mărturie puternică şi adevărată! Ea ne arată ce înseamnă să-L avem pe Mesia şi ce înseamnă să nu-L avem. Fără Mesia, toţi suntem ca nişte oi care pribegesc singure. Evreii sunt un semn pentru lume şi ne arată cum este toată lumea în faţa lui Dumnezeu. Ei sunt semnul dat de Dumnezeu. Dar acum, lăsaţi-mă să vă arăt ce se întâmplă după aceasta. Vom citi din profetul care a adus profeţia despre oasele uscate, Ezechiel şi anume, din Ezechiel 34.5-6:
– „Astfel, ele s-au risipit, pentru că n-aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului şi s-au risipit.
Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!”
Vedeţi, El îi numeşte pe evrei „turma Mea”, deşi aparent a terminat cu noi; dar El nu a terminat niciodată cu noi.
„De aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului!
Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt pradă tuturor fiarelor câmpului din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nici o grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele,
de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului!”
Aici, Dumnezeul Cel Atotputernic Se adresează liderilor Israelului care nu au păstorit turma Sa.
„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor şi nu le vor mai sluji ca hrană!”
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu Însumi de oile Mele şi le voi cerceta!
Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură.”
Gândiţi-vă la holocaust!
„Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării.
Le voi paşte pe o păşune bună şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.
Eu Însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul, Dumnezeu.
Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.” (v. 7-16(.
– Dacă vom merge în Ieremia capitolele 30 şi 31, acolo se vorbeşte despre împrăştierea evreilor, iar după aceea despre vremea în care vor fi aduşi înapoi.
– Ieremia 31.10: „Cel ce a risipit pe Israel, îl va aduna şi îl va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.”
El este Păstorul Israelului, iar noi suntem martorii acestei realităţi.
În secolul XX am fost martori la ceva ce era împotriva legilor istoriei: Dumnezeu i-a adus pe evrei de la marginile pământului, înapoi în ţara lor, în Israel şi El a spus aceasta cu două mii de ani înainte de a se întâmpla.
El a spus că o va face fiindcă El este Păstorul care-Şi adună turma
Vreţi să vedeţi realitatea Păstorului vostru? Priviţi la ceea ce a făcut cu Israelul, la faptul că i-a adus înapoi în patria lor.
Acesta este acelaşi Păstor care este şi Păstorul vostru.
„Ca pe o turmă rănită şi risipită, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce în ţara lor.”
Cel ce spune aceste cuvinte nu este doar Dumnezeul lui Israel, ci este chiar Mesia lui Israel, pentru că El este Păstorul poporului Său. Şi El spune: „Eu sunt Păstorul cel bun.”
Aşadar, când privim la renaşterea Israelului, nu ne gândim numai la Dumnezeu în general, deşi El este Cel care face aceasta lucrare, ci la Mesia pentru că El i-a adus înapoi. Mesia este Păstorul Universului, El este Păstorul Israelului. De aceea, adunările sunt numite turme, iar conducătorii lor sunt numiţi păstori. El este Păstorul nostru.
– În Psalmul 23.1-6, David spune: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.” De ce? Pentru că El este Păstorul meu.
„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.”
Indiferent cât de mare este răul de afară, eu nu mă voi teme. Nu mă voi teme nici chiar dacă voi trece prin valea umbrei morţii, pentru că Păstorul meu este cu mine, Ocrotitorul meu. Indiferent ce se întâmplă în lume, El este Siguranţa mea, Scutul meu, Pacea mea.
„Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.”
Păstorul meu are în mâna Sa un toiag şi o nuia cu care mă conduce şi mă îndreaptă, dar aceasta face parte din ocrotirea Sa.
„Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.”
Păstorul meu Se îngrijeşte de mine şi mă hrăneşte, indiferent ce se întâmplă în jur.
„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”
Domnul nu este numai Păstorul, ci El este Păstorul nostru. Dacă Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu şi sunteţi născuţi din nou, puteţi spune că El este Păstorul vostru.
– Noi ştim că Mesia este Mielul. Astfel, în Apocalipsa 5.6-10 scrie: „Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!”
– El este Mielul. De ce? Pentru că Mielul este simbolul purităţii, al blândeţii şi al sacrificiului, El a fost pus pe altar pentru noi. El este Mielul pentru că aceasta este ceea ce este El; în bunătatea Sa, El Şi-a dat viaţa, a pus-o jos pentru noi. Astfel, profeţia din Isaia 53.7 spune: „El a fost dus ca un miel la măcelărie.” El nu S-a apărat, ci a fost bunătatea desăvârşită pe două picioare.
– Dar dacă mergem puţin mai departe, în Apocalipsa 7.14 scrie:
„Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.
Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Acest verset ne spune că Mielul va fi Păstorul lor. În natură nu se întâmplă aşa ceva, dar El este Mielul, iar noi vom fi ca El; noi suntem versiuni mai mici ale Lui şi trebuie să fim ca şi Mielul, adică trebuie să fim oameni blânzi şi fără pată, trebuie să fim manifestări vii ale dragostei Sale, nevinovaţi în ce priveşte răul; trebuie să ne dăruim, să fim dispuşi să ne sacrificăm, să avem aceleaşi trăsături ca şi ale Mielului, un duh al binelui.
Mielul este Păstorul, El este Păstorul cel bun, Păstorul cel mare. Ce înseamnă aceasta? Noi nu trebuie să fim numai ca şi mieii, ci trebuie să fim şi păstori mai micuţi, versiuni mai mici ale Sale.
Indiferent dacă suntem păstori sau nu, noi trebuie să avem Duhul Păstorului în noi pentru că El este Păstorul. Şi ce facem? Aşa cum noi am fost atinşi de Dumnezeu şi schimbaţi, şi noi trebuie să-i atingem pe alţii şi să le arătăm calea pe care vor primi aceeaşi schimbare ca şi noi.
Aşadar, dacă El este Păstorul nostru şi noi trebuie să avem Duhul Lui care să păstorească.
Care este diferenţa dintre un miel şi un păstor? Ambii sunt un exemplu de bunătate şi de dragoste, dar există o manifestare diferită a dragostei lor. Astfel, mielul arată o dragoste dăruitoare, curată şi plină de bunătate, pe când păstorul arată o dragoste plină de putere, conducând, ocrotind, apărând şi îngrijind turma sa. Inima Păstorului este plină de dragoste, dar dragostea aceea poartă un toiag şi o nuia. Dragostea Păstorului se luptă cu lupul, cu fiarele, cu leii şi urşii; este dragostea care ocroteşte, ghidează şi dă dovadă de tărie; este o dragoste care îşi împarte puterea cu cei slabi, care-i ghidează pe alţii, îi ocroteşte şi nu se îngrijeşte numai de sine. Păstorul ne arată cealaltă faţă a dragostei, ne arată că dragostea trebuie să fie curată, dar şi puternică; dragostea trebuie să fie nevinovată dar luptătoare; dragostea trebuie să fie fără pată, dar în acelaşi timp trebuie să ocrotească, să conducă, să vegheze şi să fie înţeleaptă.
Bunătatea trebuie să fie puternică, acest lucru fiind de o importanţă crucială. Noi trebuie să avem Duhul Păstorului, ceea ce înseamnă că deşi trebuie să fim nevinovaţi, nu trebuie să fim ignoranţi, ci înţelepţi. Trebuie să fim fără pată, dar trebuie să luptăm; trebuie să fim iubitori, dar trebuie să luptăm lupta cea bună, însă nu pentru noi înşine, nu pentru eul nostru sau din orgoliu, ci pentru Dumnezeu; nu împotriva oamenilor, ci împotriva răului.
Deşi trebuie să fim blânzi, trebuie să fim tari atunci când ocrotim; trebuie să fim fără cusur, dar trebuie să ne ridicăm împotriva întunericului. Trebuie să fim capabili să ne confruntăm cu el şi să ne ridicăm împotriva lui.
Mesia a fost Mielul lui Dumnezeu care Şi-a dat de bunăvoie viaţa pentru noi, dar în acelaşi timp, ne-a condus, ne-a dăruit călăuzire şi a luptat cu puterea răului. Aceasta a făcut El, de aceea a spus: „Nimeni nu-Mi ia viaţa, ci Mi-o dau de bunăvoie.” (Ioan 10.18(. Există o diferenţă, nu-i aşa?
Acesta este motivul pentru care şi noi dăruim totul de bunăvoie şi întoarcem şi celălalt obraz tot de bunăvoie, dar acesta este un semn de putere, nicidecum de slăbiciune.
Mesia a luptat cu puterea răului ca să ne ocrotească; El a fost bunătatea pe două picioare, iar bunătatea luptă. El a avut o bunătate adevărată, grijulie şi ocrotitoare, iar noi suntem chemaţi să avem Duhul Lui, Duhul Păstorului. Ce înseamnă aceasta?
Dacă avem cu adevărat Duhul Păstorului în noi, nu vom trăi ca nişte iresponsabili şi imaturi, sau ca un copil care merge pe o cale greşită, concentrându-ne numai asupra noastră şi crezând că ni se cuvine totul. Cine gândeşte şi trăieşte aşa, nu are Duhul Păstorului, ci duhul lumii, al oamenilor fără Dumnezeu.
Voi nu puteţi trăi ca o victimă, gândindu-vă tot timpul la ceea ce v-au făcut oamenii, pentru că dacă faceţi aceasta dovediţi că vă concentraţi numai pe voi înşivă, pe cine sunteţi voi. Un păstor adevărat nu se gândeşte numai la ceea ce i-au făcut oamenii sau lupii, ci caută bunăstarea turmei sale.
A avea Duhul Păstorului înseamnă a fi oameni mari, iar dacă suntem aşa, nu ne mai îngrijim doar de noi înşine, ci ne îngrijim de cei din jurul nostru. Aceasta este o dovadă de maturitate.
Fireşte, adultul este un om care are grijă de alţii, iar în Împărăţia lui Dumnezeu este la fel. Aceasta înseamnă că noi nu mai suntem nişte copii imaturi, ci suntem oameni maturi care-i binecuvântăm pe alţii, trecem dincolo de noi înşine şi ne pasă de ceilalţi.
Mesia a trecut dincolo de El însuşi, ceea ce înseamnă că a pus deoparte lucrurile copilăreşti şi nu S-a uitat la Sine însuşi, la ceea ce voia El, ci în toate a făcut voia Tatălui, de dragul nostru.
Aşa face şi un păstor adevărat: trece dincolo de el însuşi, renunţă la sine, la ceea ce vrea el şi face totul pentru binele turmei sale.
A fi un păstor adevărat înseamnă să veghezi asupra altora; înseamnă să-i hrăneşti pe ceilalţi, să-i încurajezi; înseamnă să le predici Cuvântul adevărat, să fii slujitorul lor şi nu să aştepţi să fii slujit, aşa cum spune Scriptura. Aceasta este maturitate.
Dacă un om hoinăreşte de la o biserică la alta spunând că nu este hrănit bine, dovedeşte că nu este duhovnicesc şi este clar că nu are cum să crească.
Noi suntem aici ca să binecuvântăm, ca să ne dăruim şi ca să creştem în statura de om mare în Mesia; nu ca să căutăm să fim remarcaţi de alţii, ci ca să-i remarcăm pe cei care au nevoie de noi; nu ca să fim văzuţi de alţii, ci ca să-i vedem pe cei ce au nevoie de ajutor. Înţelegeţi? Un păstor adevărat vede. Noi nu trebuie să aşteptăm să ne hrănească oamenii, ci trebuie să-i hrănim noi pe ei. Aceasta dovedeşte că suntem maturi.
Nu să mergem în pas cu lumea, cu murdăria şi necurăţia ei, ci să ne ridicăm împotriva întunericului şi a păcatului, şi să nu ne lăsăm subjugaţi de rău. Să nu aşteptăm ca cineva să vină să ne întindă mâna, ci noi să întindem mâna spre cei care au nevoie de ajutorul nostru. Să fim dispuşi să renunţăm la propria noastră viaţă, pentru a-i binecuvânta pe alţii.
Ce înseamnă aceasta într-o biserică? Într-o biserică, în relaţia noastră cu Dumnezeu, noi suntem mieii lui Dumnezeu, iar El este Păstorul nostru, dar în acelaşi timp suntem şi păstori pentru ceilalţi oameni. Ce înseamnă aceasta?
În primul rând trebuie să facem totul ca să-i ajutăm pe ceilalţi, iar pentru aceasta este nevoie să creştem, să ne maturizăm, să fim o adunare de predicatori. Aşa spune Biblia. Într-o adunare, fiecare este chemat să fie într-un fel predicator, adică un ajutor pentru ceilalţi.
Noi trebuie să fim păstorii acestei lumi, ceea ce înseamnă că trebuie să le întindem mâna celor pierduţi; noi ar trebui să fim primii care le întindem mâna străinilor.
Dacă am fi trăit în Germania nazistă, ar fi trebuit să fim cei care salvează vieţi evreieşti. Ar trebui să fim primii care-i îmbracă pe cei goi, să-i hrănim pe cei flămânzi, să ne rugăm pentru cei bolnavi, să-i vizităm pe cei în vârstă. Noi suntem chemaţi să fim păstori în această lume, şi să fim împotriva duhului lupului.
Pavel a vorbit mai întâi despre păstori, iar după aceea a vorbit despre lupi, ceea ce nu a fost deloc întâmplător, pentru că aceste două duhuri merg împreună.
Păstorii au de-a face cu lupii, cu leii, cu urşii, cu răul. Să nu ne prefacem că nu există rău în lume, pentru că există, iar păstorul este chemat să stea ca o lumină împotriva întunericului.
Aşa cum am mai spus, Pavel a vorbit mai întâi despre păstori, iar după aceea a vorbit despre lupi, ceea ce nu este deloc întâmplător.
Astfel, vedem că dacă există un Păstor Universal, există şi un lup universal. Lupul este vrăjmaşul, iar duhul lupului este duhul vrăjmaşului. Duhul lupului caută să atace, să sfâşie, să devoreze mieii şi turma lui Dumnezeu. El caută să-i atace pe cei nevinovaţi, pe cei curaţi şi fără pată, pe cei ce sunt ai lui Dumnezeu. El face aceasta prin oameni care acţionează ca nişte lupi, prin profeţi falşi, aşa cum a spus Pavel care ne-a sfătuit să ne păzim de cei care vin îmbrăcaţi în piei de oaie, care doresc doar să sfâşie şi să facă dezbinare, oameni imorali care-şi caută doar propriul interes.
Prin aceştia, încearcă vrăjmaşul să intre înăuntru. Din zilele Romei, până în secolul XX, în zilele Uniunii Sovietice şi până astăzi, în secolul XXI, când avem mai multă prigoană decât a fost înainte, tot timpul a existat un lup, un duh al lupului care a acţionat prin puterile lumii ca să atace turma lui Dumnezeu.
Ceea ce vedem acum este o cultură anticreştină care este în creştere, o cultură a morţii, o distrugere a chipului lui Dumnezeu şi a rânduielii date de El. Aceasta înseamnă că pe zi ce trece, noi trebuie să acţionăm în Duhul Păstorului şi să luăm poziţie împotriva lucrării lupului, care este lucrarea vrăjmaşului. Să ne ridicăm şi să apărăm căile Domnului, fără să fim împotriva oamenilor, ci împotriva răului care îi cuprinde tot mai mult.
De asemenea, trebuie să iubim Israelul. Dacă avem cu adevărat Duhul Păstorului lui Israel, trebuie să iubim şi turma pe care a păstorit-o El, adică turma Israelului.
Noi suntem turma Lui şi la fel sunteţi şi voi, iar duhovniceşte şi voi sunteţi Israel, sunteţi Israel în Duhul, ceea ce înseamnă că trebuie să iubiţi Israelul firesc, pe cei care sunt Israel după trup, în carne şi sânge. Dacă avem Duhul Păstorului în noi, cum pot exista credincioşi şi biserici care nu iubesc turma Sa? Acesta este un semn de împotrivire faţă de Păstor, pentru că El Şi-a iubit turma, a plâns pentru ea şi a spus: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema, Israele!” (Geneza 12.3(. Astfel, cei care se vor ruga pentru pacea Israelului, vor fi binecuvântaţi, iar cei care sunt împotriva lui, vor fi blestemaţi.
În zilele din urmă, oamenii, societatea umană, va fi stăpânită tot mai mult de duhul lupului sau al vrăjmaşului, care este duhul prigoanei. Dacă ne gândim la vremurile din urmă, ştim că vor fi vremuri de strâmtorare şi de prigoană, dar noi nu trebuie să fim doar miei, ci trebuie să fim şi păstori, să avem Duhul Păstorului. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că mielul poate fi foarte uşor o victimă a lupului, dar păstorul, nu! De fapt, păstorul este mult mai destoinic decât lupul; este mai înţelept şi nu se teme de lup. Dimpotrivă, un lup înţelept se teme de păstor.
Ce ne spune aceasta? Că vrăjmaşul trebuie să se teamă de puterea lui Dumnezeu.
Aşadar, noi nu trebuie să trăim ca şi cum am fi de partea greşită, de partea care va fi biruită, ca şi cum ne-am teme de rău, pentru că Puterea lui Mesia este mai mare decât puterea vrăjmaşului. Biblia spune că demonii tremură la auzirea Numelui Domnului. Astfel, Păstorul cel bun este mai puternic decât lupul cel rău şi Lumina este mai puternică decât întunericul, ceea ce înseamnă că dacă vom umbla în puterea Păstorului, îl vom birui pe lup, pe vrăjmaş.
Ca şi credincioşi ai acestor vremuri din urmă, este crucial să trăim în Duhul Păstorului, pentru că ne vom confrunta cu duhul lupului, iar Duhul Păstorului biruieşte orice rău.
După ce m-am întors la Domnul, eu şi prietenul meu obişnuiam să vorbim despre lucruri pe care le-a făcut Domnul înainte de întoarcerea noastră.
Bunicii prietenului meu erau la Domnul, dar mama lui se îndepărtase de El. Ea fusese crescută în credinţa în Domnul, dar a căzut de pe cale, a trăit o viaţă păcătoasă şi a intrat în tot felul de încurcături. Ea Îl cunoştea pe Domnul dar nu-L urmase de ani buni, iar părinţii ei se rugau tot timpul pentru ea. Totuşi, mama lui continua să stea departe de Domnul şi trăia cu un bărbat care la un moment dat a înnebunit şi a ţinut-o ostatecă. Avea chiar şi o armă cu care o ameninţa. Într-o zi a venit poliţia şi a avut loc un schimb de focuri, în urma căruia el a fost ucis, iar ea a fost salvată pe muchie de cuţit din situaţia în care era. După această întâmplare, ea s-a întors la Domnul, iar într-o zi când a mers în casa mamei sale, a găsit o fotografie veche, din vremea când era fetiţă. Acea fotografie avea pe spate un desen cu un miel care era pe o stâncă. El era pe punctul să cadă în prăpastie, iar de sus venea un vultur care s-a năpustit asupra lui. Mielul era ea, dar cele care au ajuns la ea au fost braţele unui Păstor, adică ale lui Mesia. Bunul Păstor Şi-a întins braţele spre micuţul miel care era gata să cadă în prăpastie, l-a salvat cu braţul Său puternic şi l-a smuls din ghearele pericolului, atrăgându-l la El. Acest lucru a fost pecetluit pe spatele pozei care i-a fost făcută când era doar un copil. Apoi, viaţa ei s-a desfăşurat şi a ajuns în situaţia periculoasă pe care v-am descris-o mai sus, dar mâna Păstorului a salvat-o şi a adus-o înapoi.
Pe plan duhovnicesc, pe spatele pozei realităţii noastre, există o poză din spatele vieţilor noastre, poza unui miel care a fost în pericol într-un fel sau altul, dar dintr-o dată a venit mâna Sa puternică, ne-a prins şi ne-a smuls din ghearele morţii. Acela a fost Păstorul nostru. Aceea a fost mâna Păstorului nostru, realitatea Păstorului nostru. Tot ceea ce s-a întâmplat în vieţile noastre s-a datorat acelei mâini. Totul! Faptul că voi sunteţi aici este mărturia acelui Păstor. El nu este numai mărturia existenţei Israelului, ci şi faptul că noi suntem aici este o mărturie a existenţei mâinii puternice a Păstorului. Cred că primul mesaj pe care L-am predicat după ce m-am întors la Domnul a fost: „Păstorul nevăzut.” El este de fapt în centrul povestirii. Noi credem că ne trăim vieţile aşa cum vrem, dar adevărul este că El se află în spatele tuturor lucrurilor. Faptul că eu mă aflu aici se datorează Lui. Eu nu am planificat niciodată aceasta, voi nu aţi planificat niciodată majoritatea lucrurilor din viaţa voastră, ci sunt realitatea Păstorului.
De aceea este El Păstorul nostru. De ce? Pentru că aceasta este inima Lui: să ne iubească, să ne ocrotească, să ne schimbe, să ne salveze. Aceasta este puterea care ne-a salvat viaţa, chiar şi atunci când am luat-o pe un drum greşit. Este Legea răscumpărării care spune că aşa cum am fost atraşi, trebuie să-i atragem şi noi pe alţii. Dacă aţi fost binecuvântaţi de Păstor, şi voi trebuie să binecuvântaţi în acelaşi fel.
Domnul este Păstorul nostru, aceasta fiind Temelia întregii noastre vieţi dar dacă El este Păstorul nostru, atunci trebuie să trăim în Puterea Păstorului, după inima Păstorului nostru şi în natura Sa, în puterea lui Dumnezeu care ne-a fost dată ca să putem face aceasta. Să facem lucrarea Păstorului, adică să-L slujim, să-L lăsăm să lucreze prin noi. Când mâinile Sale le-au atins pe ale noastre, noi am devenit mâinile Sale pentru a merge să-i salvăm pe alţii. Chiar şi atunci când mergem să facem cumpărături la magazin, nu trebuie să mergem fără să avem milă faţă de cei din jur care nu sunt salvaţi; să ne gândim la o cale pentru a ajunge la ei, să le oferim un cuvânt, o sămânţă, ceva. Acesta este Duhul Păstorului pe care Dumnezeu Îl va binecuvânta şi Îl va unge.
Nu ajunge să fim buni, ci trebuie să fim tari în bunătate; nu este suficient să fim neprihăniţi, ci trebuie să fim tari în neprihănirea noastră. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim timizi când este vorba de ceea ce este bine; El vrea ca dragostea noastră să fie puternică, să nu ne temem de nimic.
Un păstor adevărat este îndrăzneţ în bunătate şi în milă, este curajos şi fără teamă. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim numai buni, ci vrea să fim activi, îndrăzneţi, plini de zel, să luptăm pentru bine, fără teamă în bunătate şi în credincioşie.
Dintre Păstor şi lup, Păstorul este mai puternic; dintre Lumină şi întuneric, Lumina este mai puternică; dintre bine şi rău, binele este mai puternic; între Păstorul sufletelor noastre şi vrăjmaşul care vrea să le atace, Îi mulţumim Domnului pentru că Păstorul este mai tare. Dintre tot iadul şi dragostea lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu este mai puternică. Aceasta este ceea ce înseamnă să fie El Păstorul
În cele din urmă, Lumina va birui întunericul. Poate, un timp lucrurile vor arăta altfel, dar în cele din urmă binele va birui; aşa va fi întotdeauna. Binele va învinge răul, Dumnezeu va birui vrăjmaşul, Păstorul va birui lupul, Mesia va birui, iar noi vom birui odată cu El. Domnul vrea ca noi să biruim; El vrea să fim tari în bunătate, îndrăzneţi în neprihănire, fără teamă pentru Dumnezeu, trăind în Duhul Învăţătorului, puternici în puterea măreţiei Sale şi măreţi în bunătatea Sa, pentru că dacă luptaţi, trăiţi şi staţi statornici în Numele lui Isus, veţi birui, pentru că aceasta este ceea ce face El.
Dumnezeu să vă de biruinţă în Numele lui Isus Mesia, Cel Atotputernic, Cel neprihănit, bunul, marele şi minunatul Păstor al sufletelor noastre. Amin.
Păstorul sufletelor noastre, Te slăvim; turma Ta Te slăveşte, oile Tale Te slăvesc.
Doamne, Îţi mulţumim, Te binecuvântăm şi cerem să iei acest Mesaj şi să-l faci o realitate în vieţile noastre, fiindcă dorim să trăim în Duhul Păstorului, dorim să avem inima Păstorului, să trecem dincolo de noi înşine şi fim în Tine, Tată, să facem voia Ta.
Tată, Te rugăm să ne ajuţi să fim în Duhul Tău, fiindcă dorim să avem Duhul şi ungerea Ta. Ajută-ne să devenim iubitori şi buni, să fim tari în bucuria şi în credinţa noastră, să avem o dragoste care curge din vieţile noastre, şi să avem o binecuvântare prin care să-i binecuvântăm pe alţii.
Îţi mulţumim pentru că Tu eşti Păstorul nostru şi că ne-ai întins mâna. Îţi mulţumim pentru mâinile Tale Atotputernice de Păstor care ne-au cuprins şi ne-au adus înapoi.
Doamne, Îţi mulţumim că eşti întotdeauna acolo pentru noi, că ne hrăneşti, ne ocroteşti şi ne conduci.
Îţi mulţumim, Doamne, Păstorul sufletelor noastre. Te slăvim, Doamne.
Vă rog să rămâneţi cu ochii închişi şi în rugăciune. Amin.