DOMNUL EDENULUI

 

Vă rog să deschideţi cu toţii la Apocalipsa 22.1-5:

 

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.”

 

Acolo nu va mai fi nici un blestem.

În seara aceasta, vreau să vă arăt cât este de minunat Dumnezeu, şi pot spune că acest lucru este uşor deoarece Dumnezeu este minunat; Mesia este minunat. Biblia este minunată, este o Carte uimitoare deoarece a fost scrisă pe parcursul a o mie de ani, de patruzeci de bărbaţi diferiţi care au trăit în timpuri diferite, dar cu toate acestea se îmbină în mod desăvârşit: Începutul este Începutul, Sfârşitul este Sfârşitul, şi Mijlocul este Mijlocul. Cine ar fi putut face aceasta? Cine ar fi putut să trăiască mai mult de o mie de ani şi să cunoască toate lucrurile atât de bine încât să pună sfârşitul Cărţii doar la sfârşit? Numai Dumnezeu o putea face, iar în seara aceasta, aş vrea să vă arăt cât este de desăvârşit Dumnezeu, de la Început până la sfârşit.

Este scris că Mesia a venit ca să ne răscumpere. De unde ne-a răscumpărat El? Din blestem.

Haideţi să ne întoarcem la Început ca să vedem ceva. Pentru aceasta, vom merge în Geneza 3, la începutul tuturor lucrurilor, pentru a vedea cât este de minunat Mesia; pentru a vedea profund cât este de minunată ispăşirea. Voi ştiţi ce s-a întâmplat în Geneza, aşa că vom citi începând de la versetul 6:

Deci, Geneza 3.6-13:

 

„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Aici a început căderea omului. Tot ceea ce cunoaştem noi: moartea, durerea, boala, răul, toate acestea provin de aici, iar Mesia a venit să desfacă blestemul şi să zdrobească puterea răului.

Dar ca să poată zdrobi puterea răului, în urmă cu două mii de ani, El a trebuit să desfacă blestemul, a trebuit să-l rupă, să-l ia asupra Lui.

Aici vom vedea ceva. Să privim blestemul şi Îl vom vedea pe Mesia:

 

„Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.” (v. 14).

 

Şi versetul 19: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

 

În ordine. Tot despre blestem citim şi în versetul 17, unde scrie că şi pământul a fost blestemat:

„…blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale.”

Este interesant faptul că în limba ebraică cuvântul pentru „pământ” este „adama”. Cu ce se aseamănă? Cu cuvântul „Adam”. Aceasta ne spune că pământul roşu din care a fost luat omul, era blestemat.

În versetul 19 i se spune omului că în toate zilele vieţii lui îşi va mânca pâinea cu multă trudă, apoi va muri.

Acesta este semnul blestemului: că toate lucrurile în viaţă devin o trudă; vieţile noastre devin o alergare şi o trudă continuă pentru supravieţuire. Deci, aceasta face parte din blestem, dar Mesia a luat blestemul asupra Sa.

Pentru evrei, ziua începe cu seara dinainte, mai clar, cu apusul soarelui. Când vine apusul soarelui, începe ziua următoare. Astfel, în seara aceasta, la apus va începe Sabatul, ziua de sâmbătă. Ultima zi a vieţii Sale a fost joi, acest lucru fiind important deoarece în acea zi, la apusul soarelui, a început Paştele. Cum este numit Paştele? Ce este Paştele? Seara pâinii.

Toate încep cu Mesia, cu Luca 22.19 unde scrie: „Apoi a luat pâine…” Ce a luat El? Pâine. În seara aceea, El a luat pâine şi a spus: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi…” (v. 19).

1. – Blestemul era: „Vei mânca şi vei muri”, dar în seara aceea a fost începutul: El a mâncat, a suferit cu sudoare şi a legat acea pâine de moartea Sa: „Această pâine este trupul Meu care se dă pentru voi…”

Simbolul morţii Sale este şi simbolul blestemului lui Adam: Vei mânca şi vei muri,” iar El a făcut aceasta, în seara pâinii”, pentru a lua truda noastră asupra Lui.

2. – Al doilea lucru era: „În sudoarea feţei tale…” Sudoarea este un semn al blestemului. Ce înseamnă sudoarea? Trudă, zbucium. Aceasta înseamnă că viaţa nu va fi uşoară din pricina acestui blestem, ci vom trudi şi ne va fi greu.

Ce a făcut Mesia după ce a mâncat pâinea? S-a dus în grădina Ghetsimani. Şi ce a făcut acolo? A asudat: Sudoarea i s-a făcut ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. (v. 44). El a venit la Dumnezeu, la Tatăl, şi fiindcă ştia că stă în faţa morţii, I-a spus: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine…” (v. 42). El a trudit şi a luat asupra Sa blestemul lui Adam: „Vei mânca pâine, te vei trudi şi vei muri.”

3. – Al treilea semn al blestemului este: „…spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.” (v. 18). Ce înseamnă aceasta? Că blestemul a venit asupra acestei vieţi, iar în loc de roade, vor fi spini. Aceasta înseamnă că viaţa a fost creată ca să producă roade dar, deşi a avut o făgăduinţă, pentru că a fost blestemată va produce spini, va fi stearpă. Aceasta este valabil pentru viaţa noastră. Noi am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, ca să fim roditori, dar odată cu blestemul, cu căderea omului, am adus spini şi mărăcini; deşi aveam făgăduinţa pentru viaţa noastră, ea nu s-a mai putut împlini şi noi nu am mai adus roade.

Cum am spus deja, în ebraică cuvântul „pământ” este „adama”, un nume pentru Adam. Astfel, noi am rodit spini, apoi a venit durerea, am fost răniţi în această viaţă.

Mesia a venit ca să ia asupra Sa blestemul lui Adam, blestemul nostru. Ce ne spun Evangheliile că s-a întâmplat în timp ce mergea la moarte? În Matei 27.29 scrie că soldaţii romani „au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap…” De ce? Ei nu ştiau ce fac; şi-au bătut joc de El şi L-au chinuit, dar nu şi-au dat seama ce fac.

Adevărul este că Îl legau de Eden: prin faptul că L-au încoronat cu acea cunună de spini, arătau că El a devenit Domnul blestemului. Semnul blestemului, spinii, au devenit cununa Lui. Orice împărat care conduce o împărăţie, are pe cap o coroană care arată că greutatea acelei împărăţii este pe capul lui. Dacă are o împărăţie glorioasă, gloria vine asupra lui; toată greutatea este asupra lui.

Aşadar, Mesia a devenit Împăratul blestemului, aşa că toată greutatea blestemului a venit asupra capului Său. Toată greutatea păcatului, toată greutatea lumii, toată greutatea păcatelor noastre, a fost pusă pe capul Său. Lumea căzută, toate blestemele vieţii noastre, au fost puse pe capul Lui. El a devenit Împăratul blestemului şi a luat asupra Sa spinii noştri, faptul că eram sterpi şi neroditori.

4. – Al patrulea semn este Sămânţa: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Ce este ciudat în legătură cu această Sămânţă?

– Este ciudat că se vorbeşte despre o Sămânţa a femeii, ori în mod normal sămânţa este legată de bărbat, pentru că femeia nu are sămânţă.

– Un al lucru ciudat este că în mod normal, niciodată nu i se vorbeşte aşa unei femei.

– Este ciudat că este vestită naşterea unui Copil doar dintr-o femeie, fără participarea unui bărbat.

– Sămânţa, Copilul care se va naşte din femeie, se va naşte dintr-o fecioară. Ce se va întâmpla apoi?

5. – Al cincilea semn este Şarpele. Şarpele îi va lovi călcâiul. Ce înseamnă aceasta? Fireşte, şarpele încearcă să ne muşte întotdeauna de picior, pentru că piciorul este la nivelul lui, dar din punct de vedere duhovnicesc, taina aceasta merge mult mai adânc. Duhovniceşte, şarpele este Satan, Lucifer, este puterea răului. El este cel care va lovi Copilul; el ne va lovi şi ne va răni pe noi; vrăjmaşul va încerca să ne zdrobească prin puterea păcatului. Acesta este blestemul şi el are o putere, este puterea păcatului care ne infectează ca muşcătura unui şarpe. Când suntem muşcaţi de el, putem pierde abilitatea de a păşi. Aşadar, vieţile noastre sunt afectate de puterea blestemului venit prin şarpe, dar Mesia a venit să-l ia asupra Sa. Ce însemna aceasta? Că El trebuia să fie lovit şi zdrobit de vrăjmaş. La moartea Sa, El a stat faţă în faţă cu vrăjmaşul, care a venit împotriva Lui. Noi ştim că Satan a intrat în Iuda, iar acesta L-a vândut, aşa că a ajuns pe cruce. Dar vrăjmaşul s-a folosit şi de soldaţii romani care I-au pus cununa de spini pe frunte şi de sinedriu, care L-a condamnat. Unde L-a lovit? El I-a zdrobit călcâiul, când L-au răstignit pe cruce; atunci picioarele Sale au fost zdrobite de vrăjmaş, străpunse de cuie.
6. – Al şaselea semn este că „Sămânţa, Copilul, va zdrobi şarpele, va zdrobi capul şarpelui.”

Ce înseamnă aceasta? În timp ce se afla pe cruce, Mesia a zdrobit capul şarpelui, iar o rană la cap este mult mai gravă decât o rană la picior. Chiar dacă vrăjmaşul a condus lupta împotriva lui Mesia, prin ceea ce a făcut, El a zdrobit capul şarpelui. Ce ne arată aceasta? Că prin smerenie şi supunere în faţa Domnului, obţinem biruinţa.

7. – Care este al şaptelea semn al Edenului? Ce au văzut cei doi oameni în Eden? Ei au văzut că erau goi şi s-au acoperit. Ce I s-a întâmplat lui Mesia? Mesia a fost dezbrăcat şi răstignit gol, aşa cum au fost cei doi oameni în ziua când au săvârşit păcatul. Mesia a fost gol pe cruce. Unde găsim aceasta în Eden? Ce este crucea? Crucea este un pom, un lemn mort pe care a murit El.

În Galateni 3.13 scrie: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, acest verset referindu-se la Mesia. Crucea a fost un pom mort împlântat în pământ la fel cum este împlântat un pom viu. Cuvântul ebraic pentru „pom” este „eits”, dar nu înseamnă numai „pom”, ci înseamnă şi „eşafod”, şi în mod ciudat înseamnă şi „tâmplar.” Un Tâmplar care moare pe un pom.

– În grădină, pomul a adus moartea, acel pom fiind numit pomul cunoştinţei binelui şi răului, iar faptul că s-a luat din el, a adus blestemul. Dar ce vedem dacă privim la ispăşirea făcută de Mesia? Vedem un alt pom care este tot un pom al binelui şi al răului, deoarece nimic de pe acest pământ nu a arătat atât binele cât şi răul, cum a făcut-o acest pom. El ne arată binele: pe Dumnezeu care Îşi dă viaţa pentru noi, şi în acelaşi timp ne arată răutatea omului şi a răului care L-a răstignit pe cruce. Crucea a devenit pomul binelui şi al răului, dar şi Pomul vieţii.

– Şi încă ceva interesant! Când era pe cruce, Mesia i-a spus ceva tâlharului din dreapta Sa. Ce i-a spus?

„Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în paradis.” (Luca 23.43). Vedeţi? El nu a spus „în Rai”, ci a spus: „în Paradis”. (În traducerea noastră scrie: „În rai.”). De ce este important lucrul acesta? Pentru că cuvântul „Paradis” vine de la un cuvânt persan care înseamnă „grădină”. Deci, El i-a spus tâlharului: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în grădină.” Paradisul este Grădina.

8. – Priviţi ce scrie în Geneza 3.22-24:

„Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.

Astfel a izgonit El pe Adam, şi, la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”

Aici avem nişte creaturi ciudate numite heruvimi, care au fost puşi la răsăritul grădinii Edenului, ca să învârtă o sabie învăpăiată şi să păzească drumul spre Pomul Vieţii.

Ce este aceasta? Un alt semn al blestemului. Din pricina căderii omului, drumul spre Dumnezeu a fost blocat. Exista un obstacol de care nu puteai trece, aşa că drumul spre Viaţă, calea către ceruri era blocată.

– La fel se întâmplă şi în viaţa noastră: drumul spre Dumnezeu este plin de obstacole, parcă nu putem ajunge la El, este blocat.

Cuvântul folosit pentru „sabia heruvimilor” în ebraică este „herev” şi se traduce: „instrument de tăiat sau de străpuns.” Tot de la acest cuvânt: „herev”, avem cuvântul „Horeb”, care este cuvântul folosit pentru Muntele Sinai (avem Muntele Sinai sau Horeb). Deci, cuvântul „Sinai” provine de la acelaşi cuvânt „herev”, care înseamnă „sabie.”

Este interesant, deoarece Legea este ca o sabie, este ca sabia heruvimilor care ne spune: „Nu poţi ajunge la Dumnezeu fără să mori!”

Deci, ce a făcut Mesia pentru a putea rupe blestemul adus de căderea omului în păcat? El a trebuit să treacă prin această sabie a heruvimilor, „herev” şi să se lase străpuns de ea. De aceea scrie în Isaia 53.3 că „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre.” El a fost străpuns de sabia heruvimilor care păzeau drumul spre Dumnezeu, pedeapsa a căzut asupra Lui. Sabia era învăpăiată, ceea ce înseamnă că pe lângă faptul că a fost străpuns pe cruce, El a luat asupra Sa toată judecata iadului.

Ce a făcut El de fapt? S-a apropiat de tronul lui Dumnezeu, a mers pe drumul înapoi, în Eden, a trecut prin sabia învăpăiată a heruvimilor şi a mers mai departe.

Sabia heruvimilor poate fi privită ca fiind:

– sabia care nu te lasă să ajungi la Dumnezeu; sau:

– sabia de care poţi trece ca să ajungi la Dumnezeu, dar numai prin moarte.

În timp ce trecea prin acea sabie învăpăiată, El a fost străpuns de ea şi a murit.

De fapt, El nu a murit, ci a intrat la Dumnezeu, S-a întors înapoi la Dumnezeu, dovada fiind perdeaua din Templu care spunea acelaşi lucru ca şi sabia: „Nu poţi ajunge la Dumnezeu!” Perdeaua simboliza drumul care era blocat. Şi ce era pe acea perdea? Heruvimii. Astfel, de fiecare dată când încercai să ajungi la Dumnezeu, imaginea heruvimilor era acolo şi îţi spunea: „Nu poţi trece!”

Dar când a murit Mesia, „perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.” (Luca 23.45). De ce s-a rupt? Pentru că Mesia a trecut prin sabia învăpăiată a heruvimilor şi a trecut dincolo, la Dumnezeu. Când Mesia a intrat în Paradis, orice perdea care ne despărţea de Dumnezeu, a fost îndepărtată pentru totdeauna; blestemul care ne ţinea departe de El, a fost îndepărtat, şters.

Unde a mers El când a murit? Trupul Lui era încă pe cruce, dar El unde S-a dus? În clipa în care a murit El, perdeaua din Templu s-a rupt, ceea ce înseamnă că potrivit tainei, El a mers la Dumnezeu, a intrat în Paradisul lui Dumnezeu.

Dar ce s-a întâmplat cu trupul Său rămas pe pământ? Să mergem în Ioan 19.40-41 şi să vedem ce ni se spune acolo:

„Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.

În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.”

Unde L-au pus ei? Într-o grădină. De ce? Pentru că totul a început într-o grădină:

– păcatul a început într-o grădină şi trebuia să i se pună capăt într-o grădină;

– blestemul a început într-o grădină şi trebuia să i se pună capăt într-o grădină;

– moartea a început într-o grădină şi trebuia să se sfârşească într-o grădină.

– totul a început într-o grădină frumoasă şi s-a terminat în acest mormânt din grădină.

– Împăratul blestemului din Eden a luat asupra Sa blestemul morţii şi a intrat înapoi în grădină, printr-un mormânt, iar în Cântarea cântărilor 6.1-2 scrie:

„Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine? –

Iubitul meu s-a coborât la grădina lui…”

 

El este Domnul Edenului! De ce a devenit El Împăratul blestemului? De ce a luat asupra Sa blestemul meu şi al tău? Acesta este semnul că numai El putea ridica blestemul nostru; numai El putea să-l transforme într-o binecuvântare. Priviţi ce a făcut El: a luat azimile, care erau numite „pâinea întristării”, şi le-a transformat în ceva sfânt şi frumos: azimile au devenit Cina. Cina Domnului: pâinea care era un lucru blestemat, a devenit sfântă.

El a luat blestemul sudorii şi al trudei şi l-a transformat în Ghetsimani în binecuvântare. El a luat cununa de spini, care era un semn al batjocurii şi a transformat-o în gloria lui Dumnezeu. El ar fi putut veni jos cu o cunună de aur pe cap, dar faptul că a ales să poarte cununa de spini, dovedeşte şi mai mult cât de mult ne-a iubit. Ce măreţ!

El a luat rănile făcute de vrăjmaş şi le-a transformat în ceva sfânt. Ar fi putut să le îndepărteze, dar nu a făcut aceasta, ci le-a păstrat. De ce? Ca să le transforme în ceva glorios. Aceasta ne arată că El are puterea să transforme şi rănile voastre în ceva glorios. Acesta este felul în care procedează El, despre aceasta este vorba.

El a biruit şi a nimicit blestemul de la un capăt la altul. Prin iertare, prin faptul că l-a iertat pe om, El l-a zdrobit pe vrăjmaş, iar noi l-am biruit de asemenea.

El a luat crucea, care este un simbol al pedepsei capitale, un obiect de execuţie, şi a transformat-o într-un obiect al nădejdii. Cine ar fi putut face aceasta?

Vă puteţi imagina ca posibil, ca peste câţiva ani buni de aici înainte, să-i vedeţi pe oameni purtând la gât un scaun electric sau să-i auziţi zicând: „Duceţi-mă înapoi la vechiul scaun electric!”?

Eu nu cred că este posibil aşa ceva, dar El a luat crucea şi a transformat-o într-o binecuvântare, bucurie şi nădejde. El a luat moartea, a întors-o la o sută optzeci de grade şi a făcut-o începutul Vieţii. Ce a mai rămas dacă El a putut face toate acestea?

În Geneza 3.16, El i-a spus femeii:

„Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii.”

Este acesta un blestem? Da, este, iar mama voastră poate confirma aceasta. Dar în acelaşi timp este şi o binecuvântare şi o făgăduinţă, deoarece cu Dumnezeu avem în toate lucrurile o făgăduinţă. Când a pronunţat blestemul, El nu a spus: „Nu va mai fi viaţă!”, ci a spus: „Vei suferi şi vei avea dureri, dar din acele dureri se va naşte viaţa!” Viaţa va veni prin dureri de naştere; Viaţa va veni prin însărcinarea lui Mesia; prin însărcinarea Lui va veni o Viaţă nouă.

Cum ne-am născut din nou majoritatea dintre noi? Trecând printr-un travaliu. Majoritatea dintre noi, ne-am întors la Dumnezeu pentru că treceam prin încercări grele. Aproape toţi am ajuns într-un punct în care am spus: „Aceasta nu este viaţă!” şi am venit la El. Dumnezeu a folosit acele dureri de naştere ca să fim născuţi din nou în Mesia. Prin acea durere a venit Viaţa.

Dumnezeu este minunat! El întoarce totul cu susul în jos ca să ne salveze. Aşa este El.

– Astfel, dacă moartea a venit printr-un pom viu, acum, prin minunea Sa a adus Viaţa printr-un pom mort;

– Dacă moartea, căderea, a venit dintr-o grădină a vieţii, învierea şi salvarea au venit dintr-o grădină a morţii. Moartea a venit dintr-o grădină a Începutului, iar Viaţa a venit dintr-o grădină a sfârşitului. Dumnezeu este minunat!

– Omul a fost pus într-o grădină plină cu viaţă, dar el a stricat totul şi a venit moartea;

– Prin moartea Sa, Mesia a fost dus într-o grădină a morţii, dar prin biruinţa şi învierea Sa, a transformat-o într-o grădină a nădejdii, a Vieţii noi;

– Prima viaţă şi-a găsit sfârşitul, a fost curmată din pricina păcatului, de aceea carnea şi sângele nu vor moşteni această Viaţă nouă, deoarece carnea aceasta este blestemată, nici ceea ce se vede nu o poate moşteni, pentru că este blestemat, dar oricine este născut din nou va păşi în Viaţa nouă care nu este blestemată;

– Oricine ajunge la sfârşitul acestei vieţi, este de fapt la începutul unei noi vieţi, pentru că mormântul nu înseamnă sfârşitul, ci un nou început.

El este Domnul Edenului, Împăratul blestemului. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că dacă sunteţi în Mesia, nu mai sunteţi sub blestem. Puteţi fi într-o lume blestemată, într-o situaţie blestemată, într-un trup care este sub blestem, dar nu mai sunteţi din ele, nu le mai aparţineţi. În Mesia nu mai sunteţi sub blestem. Nu mă interesează ce vi s-a spus, că sunteţi sub blestem din pricina unui anumit lucru, în Mesia toate lucrurile sunt noi, toate cele vechi au trecut şi nu mai există nici un blestem. Indiferent ce au făcut strămoşii voştri, indiferent ce trecut aţi avut, dacă sunteţi în Mesia nu mai există nici un blestem. Condiţia este să fiţi cu adevărat în El.

Ceea ce este firesc poate simţi încă urmările blestemului. Dar când vom ajunge în locul descris în Apocalipsa 22, trupul acesta muritor va fi îmbrăcat în nemurire şi moartea va fi înghiţită de biruinţă. Acum putem simţi că partea dinafară este blestemată şi putem fi prinşi în situaţii blestemate, pentru că vrăjmaşul caută pe orice cale să ne prindă într-un fel sau altul, dar noi nu mai facem parte din lumea aceasta, nu mai facem parte din viaţa aceasta.

Dacă aţi mers în acea grădină-mormânt, acela a fost sfârşitul vechii voastre vieţi şi nu mai sunteţi în acea grădină veche, ci din grădina-mormânt. Nu mai sunt din această lume veche, pentru că am murit faţă de ea, am fost înăuntru şi am ieşit afară un om nou. Puteţi părea blestemaţi, dacă vă priviţi în oglindă puteţi zice: „Acesta arată ca şi cum ar fi blestemat!”, dar să nu acceptaţi şoapta care vă spune aceasta, ci să spuneţi: „Nu! Eu sunt din Mesia! Viaţa mea adevărată este din Mesia şi ascunsă cu Mesia!”

Aduceţi totul la Mesia, pentru că El este Domn peste tot blestemul. Ce înseamnă faptul că El este Domn peste toate lucrurile, că este Domnul tuturor? Aceasta înseamnă că şi blestemul trebuie să I se supună; înseamnă că dacă sunteţi în Domnul, El este deasupra tuturor lucrurile, şi prin El şi voi.

Aşadar, toate făgăduinţele Sale lucrează numai spre binele nostru, şi nu doar făgăduinţele Sale, ci chiar şi blestemul. Dacă sunteţi în Domnul, chiar şi blestemele trebuie să i se supună Lui. Aduceţi totul la Dumnezeu, şi El va găsi o cale prin care blestemul va fi transformat în binecuvântare. Fiecare lucru care este împotriva voastră va fi întors prin sângele şi puterea Lui în favoarea voastră. El a putut să transforme moartea într-o binecuvântare, deci cu cât mai mult va putea să rezolve problema voastră?

Dacă El a putut să facă dintr-un stâlp al execuţiei şi al morţii, un stâlp al Vieţii, cu cât mai mult va putea să rezolve problema voastră şi să întoarcă lucrurile la o sută optzeci de grade? De ce vă faceţi griji? El va răsturna totul! Daţi-I Lui toate problemele voastre.

Dacă El a putut să facă dintr-un mormânt, dintr-o criptă un loc de bucurie şi de sărbătoare, cu cât mai mult va face aceasta cu viaţa voastră? Daţi-I totul Lui şi nu vă mai uitaţi la problemele voastre, ci învăţaţi să vedeţi răscumpărarea voastră, învăţaţi că în fiecare lucru în care există un rău, există şi o făgăduinţă binecuvântată. Voi nu doriţi problemele de care vă loviţi în viaţă, dar tocmai ele vă ajută să veniţi la Domnul. Dacă Dumnezeu v-ar scuti de aceste probleme, nu aţi veni niciodată la El. Dacă în vechime, El a luat orice problemă şi a întors-o spre bine, credeţi că nu o mai face şi acum? Credeţi că acum S-a schimbat şi este diferit? Nicidecum. Domnul spune: „Aduceţi-vă aminte cum aţi venit la Mine!” Amintiţi-vă cum au venit binecuvântările, credeţi că se vor opri acum? Dumnezeu va soluţiona problemele acestea grele cu care vă confruntaţi, dacă priviţi la El şi păşiţi în binecuvântare spunând: „Doamne, călăuzeşte-mă! Doamne, ce bine vrei să scoţi din problema aceasta? Eu nu pot vedea, dar arată-mi Tu această binecuvântare. Îngăduie să fiu şi eu parte din ea.”

De ce spune Pavel în Romani 8.35: „Cine ne poate despărţi pe noi de dragostea lui Mesia?” Cine o poate face? Moartea? Nu! Nici măcar un înger nu poate să ne despartă de dragostea Sa. Nici un demon, nicio plagă, nici foametea, nici seceta, nici Satan, nimic! Toate aceste lucruri sunt afară şi niciunul dintre ele nu mă poate atinge înăuntru, pentru că eu sunt în El, iar acolo nu există nici un blestem. Aceasta este provocarea, aceasta este lupta! Chiar când lucrurile par grele, imposibile, mergeţi înainte cu binecuvântarea. Chiar când totul vă arată că nu sunteţi binecuvântaţi, spuneţi: „Nu, nu! Eu sunt binecuvântat. Eu sunt binecuvântat în Mesia, prin sângele Său. Eu cred aceasta, iar Tu, Doamne, vei întoarce toate lucrurile.”

– Şi încă un lucru: El nu numai că a scos afară boldul blestemului, dar a şi întors toate lucrurile, aşa că noi suntem ai Lui, suntem din Mesia şi El este Împăratul nostru. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că voi, cei care umblaţi în Mesia, aveţi puterea de a întoarce lucrurile, aveţi puterea de a lua lucrurile rele şi să le întoarceţi spre bine. Aveţi puterea să luaţi necazurile şi să le întoarceţi spre bucurie; aveţi puterea să luaţi spinii şi să faceţi din ei o cunună de flori în viaţa voastră; dacă aţi fost răniţi de vrăjmaş, aveţi puterea de a lua acele răni şi de a le transforma în biruinţă; dacă luaţi totul ca o binecuvântare, El vă va izbăvi din toate.

Orice aduce vrăjmaşul cu intenţia de a vă face rău, Dumnezeu va întoarce spre bine, dar voi trebuie să aveţi poziţia şi atitudinea pe care a avut-o Mesia, care a păşit de bunăvoie înainte şi a îmbrăţişat ceea ce a venit împotriva Lui, pentru că ştia ce face.

Indiferent ce se va întâmpla, dacă mergeţi cu El, Dumnezeu va face din tot răul o binecuvântare.

El este Domnul cerului şi al pământului, este Domnul Edenului, este Împăratul blestemului, ceea ce înseamnă că El este şi Împăratul binecuvântării aşa că, dacă sunteţi binecuvântaţi în blestem, cu cât mai mult veţi fi binecuvântaţi în binecuvântări. Dar voi trebuie să aveţi aceeaşi atitudine ca El, să credeţi şi să spuneţi: „Doamne, Tu eşti Stăpân peste toate aceste lucruri, de aceea nu există nimic să mă poată despărţi de Dumnezeu, de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Mesia, Domnul nostru. Nu-mi pasă cât de gravă este problema aceasta, pentru că Cel ce este în mine este mai mare decât ea! Doamne, Tu eşti mai mare decât problema aceasta, şi pentru că Tu ai biruit lumea, prin Tine, prin Sângele Tău, o pot birui şi eu. Ştiu sigur că voi birui această problemă, această teamă, această slăbiciune, acest păcat, pentru că Tu eşti Domn peste toate lucrurile.”

Domnul ne spune: „V-am răscumpărat. Vă iubesc şi Mi-am dat Viaţa pentru voi. Eu sunt Stăpân peste toate lucrurile. Şi dacă Eu am putut să iau crucea şi moartea şi să fac din ele o binecuvântare, cu atât mai mult voi binecuvânta viaţa voastră.” Tot ce trebuie să faceţi este să credeţi şi să staţi pe poziţii. Ridicaţi-vă în învierea Sa, iar dacă El S-a ridicat, dacă El a biruit, voi veţi face la fel pentru că sunteţi din Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Să ne plecăm capetele şi să-L lăudăm pe Domnul. Puneţi toate problemele deoparte, pentru că Domnul vrea să ne dea biruinţă. El vă spune: „Opriţi-vă, pentru că vreau să vă dau biruinţă!” Condiţia este ca voi să umblaţi în puterea învierii lui Mesia.

Domnul spune: „Nu vă voi lăsa orfani, nu vă voi uita”, dar voi trebuie să umblaţi în puterea învierii lui Mesia, trebuie să credeţi în ea. Priviţi numai la El şi uitaţi toate celelalte lucruri

Doamne, Te rog să deschizi ochii inimilor noastre ca să vedem binecuvântările Tale. Aducem la Tine problemele noastre, orice problemă cu care ne confruntăm, pentru că Tu ai devenit Împăratul poverilor noastre, al păcatelor noastre, şi Te rugăm să le iei; ne aducem grijile şi temerile la Tine şi Îţi mulţumim pentru măreaţa Ta dragoste, care S-a ridicat şi a luat locul nostru; Îţi mulţumim pentru tot.

Doamne, Te binecuvântăm pe Tine, Împăratul împăraţilor şi Domnul slavei. Tu eşti singurul Dumnezeu, Împăratul împăraţilor şi Domnul slavei. Te slăvim şi Îţi mulţumim pentru toate lucrurile. Îţi mulţumim pentru că prin dragostea Ta, prin cruce, prin acest Dar, putem birui lumea aşa cum ai biruit-o şi Tu.

Staţi cu capetele plecate şi cu privirea aţintită la Salvatorul vostru. Lăudaţi-L pe Dumnezeu. Domnul vă dă şansa să vă naşteţi din nou; viaţa aceasta firească este trecătoare şi plină de dezamăgiri, dar în Domnul veţi primi o Viaţă nouă. Nu este vorba despre a fi protestant, catolic sau evreu, ci despre a fi născut din nou. Dacă nu aveţi încă siguranţa că sunteţi născuţi din nou, convingeţi-vă de aceasta! Dacă nu sunteţi siguri că sunteţi în Mesia, în Corabie, trebuie să vă asiguraţi că sunteţi salvaţi.

Cum puteţi fi salvaţi? Biblia spune că trebuie să vă naşteţi din nou, pentru că există numai două căi:

– o cale duce la moarte; aceasta este calea veche, căderea şi duce în iad, la judecată, la despărţirea veşnică de Dumnezeu. Dacă nu sunteţi născuţi din nou, acesta este drumul pe care vă aflaţi.

Dar chiar acum, Dumnezeu vă spune: „Eu nu vreau să pieriţi! Mi-am dat Viaţa pentru ca voi să trăiţi, să primiţi Viaţa veşnică. Cum puteţi primi aceasta?

– singura cale care vă duce la Viaţă este naşterea din nou. Acestea sunt cuvintele Domnului. Cum vă puteţi naşte din nou? Domnul spune: „Veniţi la Mine!” Primiţi-L şi urmaţi-L pentru că toţi cei ce au făcut aceasta, au devenit copiii Vieţii. Atâta timp cât inima voastră bate, El bate la uşă şi încearcă să intre, iar voi Îi puteţi spune: „Da!” Dacă nu Îi spuneţi. „Da!”, veţi fi despărţiţi pentru totdeauna de El.

Cum vă puteţi naşte din nou? Trebuie să-L primiţi în viaţa voastră; trebuie să-I spuneţi: „Da, Doamne, Te accept ca Domn al vieţii mele!” Lăsaţi-L să vă cureţe! Întoarceţi spatele trecutului păcătos şi urmaţi-L cu toată inima pe El. Acesta este un început nou şi Domnul este Singurul care vi-l poate da. Acesta este cel mai mare Dar al vieţii. Nu pierdeţi salvarea veşnică!

În timp ce staţi cu capetele plecate, Dumnezeu vă cheamă şi vă spune: „Vino la Mine şi Eu te voi primi. Nu te voi respinge, pentru că am venit şi am murit pentru tine.”

Primiţi-L în inimile voastre şi spuneţi-I chiar acum „Da”, Domnului. Spuneţi împreună cu mine, dar faceţi-o din toată inima şi cu toată sinceritatea:

„Doamne Dumnezeule, vin la Tine, Îţi deschid inima mea şi Te primesc. Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti şi Ţi-ai dat viaţa pentru mine; Îţi mulţumesc pentru că ai biruit moartea ca să pot fi iertat, ca să pot fi copilul Tău. Te rog să fii Domnul vieţii mele, fiindcă Te primesc în inima mea şi Te voi urma ca Domn al vieţii mele. Te rog să-mi ierţi păcatele şi să mă speli, fiindcă primesc acest nou început şi las viaţa veche în urma mea. Primesc harul Tău, mila Ta, curăţirea Ta, Te primesc în viaţa mea, primesc binecuvântarea Ta şi Te voi urma în toate zilele vieţii mele pe acest pământ.

Tu eşti Dumnezeu meu, iar eu sunt copilul Tău. Îţi mulţumesc pentru că prin Cuvântul Tău sunt primit în Împărăţia Ta, sunt salvat şi am Viaţă veşnică. Vreau să fiu întotdeauna cu Tine, aşa cum eşti şi Tu cu mine.

Călăuzeşte-mă, Tu, de acum înainte, pentru că Îţi predau întreaga mea viaţă în Numele mai presus de orice nume, în Numele lui Isus Mesia, Nădejdea lumii. Amin.