DESPRE BOTEZUL PRIN SCUFUNDARE

 

În Matei 3.1-6 şi 11, scrie:

„În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii.

El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”

Ioan purta o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;

şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”

1. 11: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă…”

 

În textul original nu scrie „Ioan Botezătorul”, ci „Ioan Scufundătorul.”

În seara aceasta, vom studia unul dintre lucrurile care, potrivit tradiţiei, istoriei şi numelui, a fost total străin pentru mine, înainte de a-L cunoaşte pe Domnul. Totuşi, acum pot spune că este unul dintre cele mai evreieşti lucruri; este actul central şi de mare însemnătate, dat de Mesia pentru a simboliza naşterea din nou. Mă refer desigur, la botez.

Pentru urechile evreieşti, atât cuvântul „botez” cât şi cuvântul „rusalistic”, sunt total străine. Adevărul este că abia mulţi, mulţi ani mai târziu, am aflat însemnătatea acestui cuvânt: „rusalistic.”

Fiind crescuţi ca evrei, ştiam mai multe despre botez, dar pot spune că nu ne plăcea. Prima amintire pe care o am despre botez, este din vremea când eram doar nişte micuţi ştrengari, mergeam la şcoală şi jucam hochei. Nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut aceasta, dar dacă nu relatez corect, vă rog să mă iertaţi. Ştiu că odată ne-am dus să jucăm hochei pe râu, dar acolo am văzut o mulţime de negri îmbrăcaţi în alb, care erau botezaţi. Erau scufundaţi în apă, ceea ce pentru noi era înspăimântător, înfricoşător. Era pentru prima dată când vedeam cum se făcea un botez. Îmi amintesc că n-am mai jucat hochei şi ne-am întors înapoi: ne învăţasem lecţia. Dacă vrei să joci hochei pe râu, s-ar putea să sfârşeşti prin a vedea un botez şi a pleca de acolo înspăimântat.

Pentru un evreu, botezul este considerat cel mai neevreiesc lucru, iar voi ar trebui să ştiţi aceasta când aveţi de-a face cu evrei. În viziunea unui evreu, botezul este ceva care îi caracterizează pe cei dintre neamuri. Mulţi dintre prietenii mei, care nu erau evrei, îşi botezau copiii, aşa cum noi eram tăiaţi împrejur.

Pentru noi, botezul era dovada că cineva nu era evreu; şi chiar dacă era evreu, în momentul în care se boteza, nu mai era considerat evreu.

Multe biserici priveau botezul ca fiind intrarea în biserică, în comunitate. Acest punct de vedere a adus mult rău şi arată cât de sucit a fost totul în istorie. Evreii au îndurat multe prigoane, iar una dintre ele a fost că erau siliţi să se boteze. Se obişnuia să li se ia copiii de lângă ei şi să fie botezaţi forţat. Erau puşi să aleagă între a muri şi a fi botezaţi, iar cei mai mulţi, mai bine alegeau să moară decât să se boteze. Ca să fie asimilaţi, evreii erau siliţi să se boteze; se credea că dacă se vor boteza, vor renunţa la faptul că sunt evrei. Era un bilet. Ei nu credeau nimic, dar aceea era calea de scăpare. În viziunea majorităţii bisericilor, botezul anula faptul că erau evrei. Hitler a fost botezat când era copil (O parte din istorici sunt de părere că Hitler a fost fiul nelegitim al fiului de nouăsprezece ani al unei familii de evrei la care a fost servitoare mama sa. Dar pentru că nu s-au găsit dovezi care să confirme acest lucru, majoritatea istoricilor infirmă acest lucru. – n.t.).

Aşadar, pentru evrei botezul era ceva rău, negativ, iar dacă încercai să le vorbeşti despre el, te loveai de o mare împotrivire. Dacă vezi că prietenii tăi, evrei, primesc cu greu Evanghelia, gândeşte-te că biserica pretinsă creştină s-a comportat cu ei mizerabil. Aşadar, fiţi atenţi la aceasta! Pentru părinţii evrei este foarte greu să accepte gândul că copilul lor L-a primit pe Domnul şi s-a botezat, deoarece de multe ori asociază botezul cu catolicismul, cu ceea ce a făcut catolicismul cu înaintaşii lor. Pentru ei botezul înseamnă să intri undeva.

Cu toate acestea, este o ironie că „botezul” alături de cuvinte ca: „Hristos” sau „creştinism” sunt considerate cele mai neevreieşti cuvinte, când în realitate sunt cele mai evreieşti, fiindcă provin din Tora. Acolo îşi au originea.

Aşa cum am spus, botezul îşi are rădăcinile în Tora, în Levitic 14. Leviticul este o carte care cuprinde legile date cu privire la Templu, preoţi, jertfe; este cartea în care citeşti totul despre apă, spălări şi scufundări. De Ziua Ispăşirii, marele preot trebuia să se spele cu apă. Ei scufundau lucrurile.

1. – În Levitic 14 scrie despre lepră şi alte boli asemănătoare. Dacă aveai lepră trebuia să strigi „necurat” şi să ieşi afară din tabără până când erai vindecat.

Levitic 14.1-8 ne spune ce trebuia să se facă după aceea:

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Iată care va fi legea cu privire la cel lepros în ziua curăţirii lui. Să-l aducă înaintea preotului.

Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,

preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cârmâz şi isop.

Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.

Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul şi isopul şi să le înmoaie, împreună cu pasărea cea vie, în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.

Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să-l declare curat şi să dea drumul păsării celei vii pe câmp.

Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără…”

 

Este un tablou ciudat, dar este minunat şi familiar. Pentru o viaţă este oferită o altă viaţă. Sunt două păsări: una dintre ele este omorâtă în apă curgătoare şi sângele ei curge acolo, după care cealaltă pasăre este scufundată în apa aceea cu sânge. Apoi, leprosul este stropit cu sângele păsării şi declarat curat, iar pasărea este eliberată pe câmp.

Este ceva familiar: o viaţă este dată în schimbul alteia; una moare ca să fie curăţată cealaltă; una este scufundată în viaţa şi moartea celeilalte, după care leprosul este stropit cu acel sânge şi devine curat.

Aceasta este Evanghelia în câteva cuvinte: Noi trebuie să fim curăţaţi, vindecaţi şi spălaţi; să fim curăţaţi în Viaţa şi moartea lui Mesia, fiindcă acolo primim naşterea din nou. Noi suntem pasărea eliberată, iar El este Cel care a fost scufundat. În ebraică, cuvântul pentru scufundare este „taval” şi înseamnă „a scufunda, a cufunda.” Dar mai există un loc în Biblie unde este folosit acelaşi cuvânt, ceea ce este interesant.

2. 2. – Să citim în 2 Împăraţi 5, unde avem originile botezului. Acolo nu găsim numai acelaşi cuvânt ebraic „taval”, „a scufunda”, ci găsim şi un alt lepros. Este vorba tot de curăţirea unui lepros. Astfel, vedem că după mulţi ani, Dumnezeu mai face ceva în legătură cu subiectul acesta:

„Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.” (2Împăraţi 5.1).

El era un om mare, dar era lepros. Împăratul Siriei a trimis o scrisoare la împăratul lui Israel şi i-a zis: „…îţi trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui.” (v. 6).

Când a auzit aceasta, împăratul lui Israel a zis: „Sunt eu oare Dumnezeu să-l pot vindeca?” Dar acolo era un profet care putea să-l conducă pe Naaman la vindecare. Numele lui era Alisha sau Elisei, şi el i-a zis împăratului lui Israel: „Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel.”

Apoi, în versetul 10 citim: „Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan, şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”

Naaman s-a simţit foarte jignit, deoarece se aştepta să fie primit cu onoruri şi să se facă ceva măreţ pentru vindecarea lui, dar slujitorul său s-a apropiat de el şi i-a zis:

„Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: „Scaldă-te, şi vei fi curat”.” (v. 13).

Astfel, s-a dus şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan, aşa cum i-a spus omul lui Dumnezeu, carnea lui s-a curăţit şi a devenit fragedă ca şi carnea unui copilaş.

Vedeţi cât de perfect se leagă aceasta cu ceea ce spune Legea în Levitic?

– în ambele cazuri avem leproşi care au nevoie de vindecare;

– în ambele cazuri avem apă: una este apă curgătoare într-un vas micuţ, iar cealaltă este râul Iordan;

– leprosul din Levitic a fost stropit de şapte ori, în timp ce leprosul din al doilea caz a trebuit să se scufunde de şapte ori într-o apă curgătoare.

Cum am spus deja, cuvântul pentru „scufundare” în ebraică este „taval”, dar iată ultima legătură:

3. – Vă amintiţi de Septuagintă? A apărut cu câteva secole înainte de venirea lui Hristos, când evreii greci au spus: „Trebuie să traducem Vechiul Testament în greacă”, şi au ales cuvinte greceşti, ceea ce este foarte important, pentru că atunci când a fost scris Noul Testament, ei au folosit în traducere aceleaşi cuvinte pe care le-au folosit când au scris Septuaginta, (Vechiul Testament în greacă).

Astfel, alegând cuvintele, în Septuagintă ei nu au scris cum citim aici: Naaman „S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan”, ci este scris că Naaman „s-a coborât şi s-a botezat de şapte ori în Iordan.”

Aceasta scrie în Vechiul Testament:

„…şi s-a botezat… în Iordan.”

Prin urmare, botezul nu este o invenţie a bisericii catolice sau a creştinismului, ci vine din Tora (din Lege), vine de la Israel. Astfel, atât „botezul” cât şi râul Iordan, sunt lucruri evreieşti.

Prin botez, leproşii erau declaraţi curaţi şi cei care erau în afara taberei puteau să intre în tabără. Astfel, primul botez a fost făcut de către evrei pentru cei veniţi dintre neamuri. De ce au făcut aceasta? Pentru că se gândeau: „Oamenii aceştia, neamurile, sunt în afara taberei, iar dacă vor să intre în Israel, dacă vor să se convertească şi să facă parte din Israel, trebuie să fie botezaţi pentru că sunt păgâni şi au toate acele lucruri păgâne. Să-i curăţăm prin apa botezului, astfel ca viaţa lor să moară, iar când vor ieşi afară din apă, vor fi copiii lui Avraam.”

În apropierea timpului când avea să vină Mesia, evreii botezau neamurile. Nu ştiu exact timpul când au făcut aceasta, dar botezul neamurilor era cu siguranţă în conştiinţa evreilor.

Aşadar, botezul era atât de evreiesc, încât cel care se boteza era considerat evreu, ceea ce este total contrar la ceea ce s-a petrecut mai târziu în istorie. Dacă nu erai evreu, prin botez deveneai evreu. Dar vrăjmaşul vine şi dă întotdeauna lucrurile peste cap, le întoarce cu susul în jos. Adevărul este că Dumnezeu şi căile Sale sunt cu susul în jos faţă de lume şi căile ei; iar lumea şi căile ei sunt cu susul în jos faţă de Dumnezeu.

Până astăzi, oamenii dintre neamuri care se convertesc la iudaismul tradiţional, trebuie să se boteze. Ei numesc aceasta „micba” şi este o spălare, o îmbăiere. De fapt, este acelaşi lucru. Evreii botezau fără să-şi dea seama ce fac. Ca să înţelegeţi, să luăm de exemplu sărbătoarea Rusaliilor: evreii tradiţionali o sărbătoresc într-un fel, iar rusalisticii o sărbătoresc în alt fel, dar de fapt sunt două feţe ale aceleaşi sărbători.

 

Să mergem la Matei 3, fiindcă aceasta este temelia.

În primul secol, în Iudeea a apărut un om numit Ioan Botezătorul. El venea din mijlocul pustiei şi spunea: „Priviţi la ritualul cu care am venit!” Era ceva evreiesc, era scris în Tora (în Lege), iar ceea ce este esenţial în legătură cu ceea ce făcea, găsim în versetul 9 unde scrie:

„…să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată* pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.”

Dacă neamurile erau botezate pentru a deveni evrei, era bine; înseamnă că evreii nu aveau nevoie să fie botezaţi, dar Ioan spunea: „Nu este de-ajuns să te naşti evreu! Trebuie să fii evreu în Duhul, pentru că vine o Împărăţie în care se poate intra numai prin Duhul!”

Până acum a fost aşa, dar iată că acum le era descoperit că nu este de-ajuns să fii evreu prin naştere, ci trebuie să te naşti din nou; chiar dacă eşti un copil al lui Avraam prin naştere, după trup, trebuie să te naşti din nou, trebuie să treci dincolo, aşa cum a făcut Avraam, trebuie să alegi o viaţă nouă. Ca să intri în Împărăţia care vine, nu este suficientă religia ebraică, nu este suficient să fii copilul lui Avraam după trup, ci trebuie să fii copilul lui Avraam în Duhul, şi oricine poate deveni copilul lui Avraam în Duhul.

Aceasta se realizează prin naşterea din nou. Împărăţia vine, dar voi trebuie să vă naşteţi din nou ca să puteţi intra în ea; aceasta este calea pregătitoare. Nu contează cum v-aţi născut, cum aţi fost crescuţi sau cum a fost viaţa voastră, voi trebuie să vă naşteţi din nou!

Este în ordine să închinăm copiii Domnului până când vor fi suficient de maturi ca să facă o alegere, dar dacă sunt botezaţi de mici, aşa ceva nu este biblic. Deci, este bine să închinăm copiii Domnului, dar scopul botezului este naşterea din nou, ceea ce înseamnă că într-o zi, fiecare om trebuie să aleagă singur dacă urmează această cale sau nu.

Se spune: „Oricine poate fi botezat!” Este adevărat, dar nu are nici o valoare dacă nu crezi, dacă nu faci acest pas prin credinţă. De fapt, tu nu ai făcut ceea ce înseamnă botezul. Dar ce înseamnă botezul? Să-ţi predai viaţa lui Isus şi să te naşti din nou. Aceasta arată botezul. Tu trebuie să te naşti din nou, indiferent dacă eşti evreu, catolic, ateu sau orice altceva, şi trebuie să faci această alegere singur.

În Noul Testament, fiecare persoană care a fost botezată era un om credincios. Când a ieşit Ioan să boteze, oamenii veneau la el şi erau botezaţi după ce îşi mărturiseau păcatele. Ei veneau la el şi îşi mărturiseau păcatele, ceea ce este un lucru esenţial. Nu li se făcea nici o pregătire pentru botez, ci mergeau pur şi simplu acolo, îşi mărturiseau păcatele, după care erau scufundaţi în apă şi scoşi afară.

În ebraică „taval” înseamnă „a scufunda”, „tevila” înseamnă „botez, cufundare”, iar „matbol” înseamnă „botezător”. Aşadar, el era numit „Iohanon Matbol” care înseamnă „Ioan Scufundătorul sau Botezătorul”.

Voi ştiţi că există diferite denominaţiuni şi diferite forme de botez:

– O formă este stropirea cu apă;

– alta este turnarea de apă; iar

– a treia este scufundarea sau cufundarea în apă.

 

Toate acestea au explicaţii diferite:

– cei ce stropesc pun aceasta în legătură cu stropirea jertfei;

– cei care toarnă apă, o pun în legătură cu revărsarea Duhului Sfânt, cu faptul că a fost „turnat” peste ei.

– dar cuvântul grec „baptizo” şi cuvântul ebraic „taval” nu lasă loc niciunei interpretări, pentru că ambele înseamnă clar „a scufunda”. Înseamnă că nu mai există nimic de spus în legătură cu aceasta.

„Baptizo” şi „taval” înseamnă clar „a scufunda în apă, a boteza prin cufundare în apă,” adică „a coborî jos.”

În Biblia olandeză scrie: „Ioan Cufundătorul, adică „Cel care scufundă.” Adevărul este că botezul este mai mult decât o scufundare, însă aceasta este cea mai clară explicaţie dată în legătură cu el. Acesta este botezul biblic.

În explicaţia greacă, cuvântul „baptizo” descrie scufundarea unei corăbii în mare; sau cufundarea unei bucăţi de piele vopsită în ceva.

Aceasta ne spune că atunci când ne botezăm, ne scufundăm sub apă, suferim o schimbare înăuntrul nostru, ni se întâmplă ceva nou.

 

Mesia a vorbit despre botez atunci când a zis: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i (în original: „scufundându-i”) în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Acesta este unul din lucrurile simbolice pe care ni le cere El să le facem. Un alt lucru simbolic pe care ni l-a dat este Cina Domnului; ungerea cu untdelemn, punerea mâinilor.

Nu sunt foarte multe comparativ cu cele date pentru Templu. El ne-a dat doar câteva, dar noi am născocit şi am adus mai multe. Nu mă refer la cineva anume, că ar fi făcut aceasta, ci vorbesc despre oameni în general, despre omenire.

De exemplu, „miercurea cenuşii” este pentru romano-catolici prima zi a postului mare. Dacă este o închinare adusă Domnului, este în ordine, nu o putem judeca, dar vreau să vă spun că în calitate de copil la şcoala primară şi ca evreu, eram îngrozit de aceste lucruri.

Îmi amintesc că m-am întâlnit cu un prieten şi l-am întrebat:

„Ce este aceea?”

„Cenuşă,” a răspuns el.

„Dar de ce te-ai dat cu ea pe frunte?”

„Pentru că este miercurea cenuşii”.

Am crezut că a fumat sau a făcut ceva, dar după aceea, am văzut un alt prieten care era dat cu cenuşă pe frunte, apoi altul şi altul. Era ca un coşmar: invazia oamenilor cenuşii sau ceva de genul acesta!

Mi-au explicat că este o sărbătoare religioasă, dar eu am întrebat: „Păi, dacă sunt catolici, de ce fac la fel ca hinduşii?” Toţi aveau cenuşă pe frunte. Eu nu spun că este greşit să faci aşa ceva, dar când faci din aceste lucruri ceva sfânt, atunci este greşit. Dumnezeu este singurul care poate face din ceva un lucru sfânt.

Desigur, voi puteţi face ce vreţi.

Unii îşi fac semnul crucii, dar evreii n-ar putea face niciodată aşa ceva. Ce am face noi? Steaua lui David? Ar dura prea mult. S-ar încheia ziua până am termina, aşa că am zis: „Uitaţi de aceasta!” Penticostalii au propriile lor ritualuri, iar baptiştii le au pe ale lor. Unele pot fi folositoare şi îi ajută să-L aducă pe Domnul mai aproape, în timp ce altele sunt nişte înlocuitori, dar niciunele nu sunt sfinte.

Noi ne rugăm cu ochii închişi; este un lucru natural pe care-l facem, dar se regăseşte în Biblie? Nicidecum, ceea ce înseamnă că ne putem ruga şi cu ochii deschişi. Cu toate acestea, le cerem oamenilor să închidă ochii. Este bine să facem aceasta, pentru că ne îndreptăm toată atenţia spre Domnul, dar ne putem ruga şi cu ochii deschişi.

Uneori, întindem mâinile într-o anumită direcţie, ca şi cum am ţinti rugăciunea, dar Biblia nu spune nimic despre aceasta. Este în ordine dacă o faceţi cu credinţă, dar dacă faceţi din aceasta ceva sfânt, uitaţi-o! Dumnezeu nu priveşte la aceste lucruri, ci la ceea ce este înăuntru, în inimă. Numai Dumnezeu poate numi un lucru sfânt, numai El porunceşte aceasta.

Dacă eşti credincios şi doreşti să fii născut din nou, porunca botezului este cât se poate de clară: trebuie să fii scufundat în apă, dar dacă nu o faci cu credinţă, nu înseamnă nimic, nu are nici o valoare. Voi n-ar trebui să faceţi acest lucru până nu se întâmplă ceva înăuntru, în inima voastră.

Cineva a spus că atunci când eşti botezat are loc o schimbare supranaturală. Se poate întâmpla, dar nu este obligatoriu să simţi ceva. Noi facem aceasta, pentru că aşa ne-a poruncit El. Ceea ce este supranatural în legătură cu botezul, nu este apa, ci credinţa, ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu.

Credinţa noastră nu este din lumea aceasta. Atunci de ce ne-a dat-o El? Ca să ne ajute să răzbim prin lumea aceasta. Noi suntem în această lume şi trebuie să trăim în ea şi s-o biruim. El ne trimite încercări ca să le biruim şi ne-a dat o însărcinare mare: să-L vestim şi la alţi oameni. Noi nu trebuie să fim călugări, adică să stăm departe de această lume, ci trebuie să trăim în ea şi să avem contact cu ceilalţi oameni. Noi trăim într-o lume a lucrurilor fireşti, naturale, dar nu facem parte din ele. Aici, mâncăm, bem, ne odihnim în paturi, ne îmbrăţişăm, etc., deci trebuie să folosim lucrurile din această lume pentru Dumnezeu, dar trebuie s-o facem în sfinţenie; Biblia spune că orice facem în viaţa aceasta, să facem pentru Dumnezeu.

În Dumnezeu, scufundarea în apă devine sfinţenie, devine răscumpărare; muzica devine închinare; conversaţia devine părtăşie; o bucată de pâine devine Cina Domnului; dacă Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem la masă, devine o hrană sfântă; munca devine slujbă; timpul de linişte devine meditaţie; căsătoria devine o reflectare a dragostei veşnice; relaţia părinte-copil devine o reflectare a relaţiei lui Dumnezeu cu noi; viaţa sfântă şi predată Domnului, devine o epistolă citită de toţi.

Orice lucru pe care-l facem necesită efort, dar devine sfânt pentru viaţa care ne-a fost dată. Nu există nimic în afara lui Dumnezeu: apa, pământul, timpul de închinare, timpul acasă, totul este în Dumnezeu, dacă-l petrecem pentru El. Aduceţi Duhul înapoi în viaţa voastră, nu-L respingeţi şi nu-I întoarceţi spatele! Răscumpăraţi timpul care v-a fost dat şi pe care-l aveţi la dispoziţie, ca şi cum ar fi un dar pe care vi l-a dat Dumnezeu personal. Fiecare clipă este un dar, orice lucru pe care-l aveţi, orice prieten adevărat, orice bucată de haină, totul este de la Dumnezeu. Astfel, viaţa devine frumoasă şi sfântă şi totul este plin de bucurie. Orice trataţi ca dar şi orice faceţi ca închinare, este răscumpărat: căsătoria, relaţia cu oamenii, relaţia cu Dumnezeu, totul devine răscumpărat.

Există ceva foarte frumos în legătură cu botezul.

Pe tărâm firesc este ceva ce trebuie scufundat, dar pe tărâm duhovnicesc ne vorbeşte despre salvare. Prin naşterea din nou, vechea viaţă este pusă deoparte şi face loc la o viaţă nouă. Credinciosul devine una cu Mesia, murind cu El şi ridicându-se cu El la o viaţă nouă, printr-o naştere nouă; vechea viaţă este pusă deoparte, credinciosul născându-se din nou.

Acesta este tabloul. Este un lucru frumos: eşti născut din nou şi apoi mergi în lume, printre oameni.

Când botez pe cineva, la Bet Israel, este ceva frumos în legătură cu aceasta, este ceva pur şi minunat, este apa. Odată eram la cineva acasă, iar persoana aceea avea o piscină. Era o zi frumoasă, iar noi stăteam acolo înconjuraţi de oameni şi de dragoste; îi chemam şi îi botezam pe toţi cei ce doreau aceasta. Ne simţeam de parcă eram în nori, parcă piscina s-ar fi înălţat şi noi eram în ceruri. A fost un lucru atât de frumos, iar la sfârşit toţi au sărit în apă şi am început să-L lăudăm pe Domnul.

De vreme ce botezul (sau scufundarea) a fost ales să rezume cum este să fii în Domnul, răscumpărat, ne învaţă sau ne reaminteşte mai multe lucruri. Astfel, avem două puncte mari:

1. – În general, botezul era făcut în public.

Ce ne spune aceasta despre credinţa noastră? Aceasta ne spune că credinţa noastră trebuie să fie publică, dar şi privată. Este privată, dar nu ne ruşinăm de ea. Ambele merg împreună, pentru că nu este ceva ce ar trebui ascuns sau acoperit.

2. – Ei îşi mărturiseau păcatele.

Oamenii care veneau la Mesia îşi mărturiseau păcatele. În secolul douăzeci şi unu nu se prea face aceasta, aşa că oamenii trăiesc sub vină, dar pocăinţa adevărată înseamnă să-ţi mărturiseşti păcatele şi să încetezi să le mai faci. Noi n-am fost făcuţi să trăim în păcat, în vină, ci suntem chemaţi să ne mărturisim păcatul, să fim curăţaţi şi să mergem mai departe sfinţi şi curaţi. Aceasta suntem chemaţi să facem fiecare dintre noi.

Noi nu putem avea nimic nou în viaţă până nu ajungem în punctul în care spunem: „Acest lucru este greşit; am făcut aceasta şi este greşit. Situaţia aceasta trebuie să se schimbe şi să trăiesc în acord cu Dumnezeu.”, apoi să mergi mai departe.

Despre aceasta vorbeşte botezul, şi nu se întâmplă nimic cât timp nu suntem de acord să păşim cum ne cere El.

De multe ori, noi cântăm:

„Măreţul har m-a mântuit,

A salvat un păcătos nenorocit ca mine…”

Noi cântăm aceasta, apoi ieşim afară, iar dacă cineva zice ceva despre mine, spun: „Cum îndrăzneşte să spună aşa ceva despre mine?” Aşteaptă! Păi, tocmai ai spus că eşti un păcătos nenorocit! Vedeţi? Adevărul este că de multe ori, noi nu ţinem cont de aceasta în viaţa de zi cu zi.

 

Să privim câteva învăţăminte care se desprind din botez, din puterea botezului:

– Este bine că Dumnezeu a creat apa pentru că trăind în această lume, ne murdărim. Apa ne curăţă. Aşadar, ne spălăm hainele cu apă şi ne curăţăm trupurile cu apă. Apa este atât de uzuală, încât este folosită la orice, exceptând ceea ce numim „curăţire uscată.” Această curăţire se face fără apă şi nimeni nu ştie cum este făcută. Noi nu întrebăm niciodată, dar suntem conştienţi că nu există aşa ceva.

2Corinteni 7.1: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”

Cine trebuie să ne cureţe? Noi. Cu ce o putem face? Desigur, nu o putem face singuri, ci ne curăţăm aşa cum spune Ioan: „sângele lui Isus Hristos, Mesia, ne curăţește de orice păcat.” (1Ioan 1.7).

În cartea Efesenilor, scrie că „El ne curăţă prin apa Cuvântului, prin Duhul.”

El este singurul lucru curat din viaţă, este la fel ca apa. Singurul lucru care ne poate Înnoi este apa Cuvântului, este El; da, singurul care ne poate curăţa este El. Noi nu avem puterea să ne curăţim singuri, dar avem puterea să alegem dacă vrem să fim curăţaţi, iar Cel care realizează curăţirea este El, Viaţa Lui în noi.

1. – Curăţirea este un lucru esenţial în viaţa unui creştin. Aceasta îţi dă putere, ceea ce înseamnă că este nevoie să fii curăţit în fiecare zi. Noi suntem curăţaţi la început, dar lumea aceasta este murdară, de aceea avem nevoie să fim curăţaţi tot timpul de El. Ce se întâmplă dacă nu suntem curăţaţi? Devenim din ce în ce mai murdari. Şi dacă avem grijă să ne curăţim tot timpul fizic, exact acelaşi lucru trebuie să-l facem şi duhovniceşte. Dacă nu ne curăţim din punct de vedere duhovnicesc, începe să se acumuleze murdărie, ne cuprinde lumea şi ne împovărează cu lucrurile ei. Acesta este motivul pentru care trebuie să fim spălaţi în continuu; avem nevoie de curăţire cu disperare, şi trebuie spus că este o mare bucurie să fii curat.

Duhul este ca şi apa; El este Apa Cuvântului.

Într-o duminică am deschis la cartea Efesenilor şi am început să vorbesc despre curăţire. Cuvântul este atât de curat şi de puternic; El este Cel care ne curăţă. Noi nu putem sta în afara acestei Cărţi; nu putem sta în afara prezenţei dragostei Sale, pentru că dacă facem aceasta devenim necuraţi. Noi putem deveni necuraţi din diferite motive, dar dragostea lui Dumnezeu ne curăţă în continuu inimile, motivele, totul, când suntem umpluţi cu El.

Apa ne spală trupul de murdăria fizică, şi este minunat să fii curat. Dar ce ne poate spăla trecutul sau păcatul? Acest lucru îl poate face numai Apa lui Dumnezeu, Cuvântul Său, dacă-L primim prin credinţă. Numai El poate spăla trecutul, păcatul, ceea ce ai făcut ieri. El ne-a curăţat inimile şi minţile, prin credinţă.

Să deschidem puţin la Romani 6.3. Aici, vedem că botezul se referă la a fi scufundat în totalitate în ceva. Dacă citim cu atenţie, ni se spune clar Cine este acel Ceva în care trebuie să fim scufundaţi, şi că apa numai Îl simbolizează:

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?”

Deci, noi nu suntem botezaţi (scufundaţi) în apă. Faptul că suntem scufundaţi în apă cu trupul, este doar actul prin care arătăm ce se petrece duhovniceşte: că suntem scufundaţi într-un Om, în Mesia Isus. Cu alte cuvinte, noi nu doar învăţăm de la El, vorbim cu El, ci prin botez arătăm că suntem cufundaţi în El, în moartea şi învierea Sa.

2. – A fi scufundat nu înseamnă a trăi cu Isus, ci a trăi în Isus, ceea ce înseamnă că El este pretutindeni în jurul tău. Aceasta ne spune că pentru a trăi o viaţă nouă, noi trebuie să fim cufundaţi în totalitate în El. Dacă dorim să trăim parţial în El este ca şi cum am sta pe marginea piscinei. Apa este minunată, dar tu vrei să intri încet, treptat, deşi este mai greu să mergi încet. Adevărul este că cu cât ne predăm mai repede şi pe deplin Domnului, vom fi mai fericiţi. Dar dacă o facem doar parţial, dacă ceva rămâne afară, acel lucru ne va cauza nefericirea. Aceasta este Legea Domnului.

În Domnul, dacă există un lucru care nu este supus pe deplin, cufundat pe deplin, te vei confrunta cu el toată viaţa, acela te va trage tot timpul înapoi şi îţi va cauza multă suferinţă şi timp pierdut. Aşadar, supunerea totală şi predarea totală, ne salvează de o mulţime de probleme. Dacă nu vom face aceasta, ne vom confrunta tot timpul cu ele până când le vom cufunda pe deplin, acest lucru fiind valabil în orice arie a vieţii, fie că este vorba de trecut, de o relaţie, de o atitudine sau de orice altceva.

În ce priveşte vindecarea, El este Cel care o aduce. Oamenii caută vindecarea în diferite feluri şi există căi care o pot aduce, dar El este Singurul şi Adevăratul Vindecător. Dar El poate vindeca numai ceea ce se cufundă. Numai ce moare este salvat şi numai la ce se renunţă este îndepărtat.

Odată am făcut un botez. Întotdeauna căutam un loc unde să facem botezul, dar atunci ne-am strecurat undeva. Nu ştiu dacă aveam voie să mergem acolo; era un loc unde oamenii pescuiau. Am intrat, iar pescarii se uitau la noi. Probabil îşi ziceau: „Nu prea este în ordine ce se petrece acolo. Nu arată bine.” Noi am păşit însă acolo prin noroi şi aveam oameni care cântau la chitară; era foarte frumos. Unul dintre cei care se botezau era un tânăr care avea o problemă cu părul, devenise chel. Din pricina aceasta purta o perucă, iar noi nu-l văzusem niciodată fără ea.

Tânărul s-a apropiat de mine şi mi-a zis: „Nu aş vrea să-mi cadă peruca.”

„Acesta este botezul”, i-am răspuns eu. „Trebuie să vii aşa cum eşti, să laşi totul. Dacă permiţi ca peruca aceea să te oprească, nu împlineşti ceea ce a spus Dumnezeu. Vino aşa cum eşti, nu permite ca lucrul acela să te oprească, şi cred că Dumnezeu poate să te ajute. Dacă păzeşti porunca Lui, El Se va îngriji de tine.” Am făcut botezul, iar oamenii cântau în Numele lui Ieshuah; a fost minunat.

Păcatele au fost spălate şi la fel bucata aceea de păr. Tânărul a fost botezat spre iertarea păcatelor şi pentru îndepărtarea acelei peruci, iar când s-a ridicat din apă era o persoană nouă.

„Wow, cine este acesta? Ce s-a întâmplat? Era o minune! Tânărul a fost scufundat în apă cu peruca şi a ieşit „budist” (chel).” Iar pescarii stăteau, se holbau la noi şi ziceau: „Nu arată bine ce se petrece acolo! Nu arată bine deloc!”

Botezul ne învaţă că unul din lucrurile cruciale în umblarea noastră este să fim cufundaţi în El, să fim cuprinşi de El, să aducem fiecare parte a vieţii noastre în El şi să fim înconjuraţi de El, pentru că numai aşa putem fi fericiţi. Atunci nu ne va mai atinge nici o săgeată şi nici o capcană a vrăjmaşului, şi vom avea adevăratele binecuvântări de care vorbeşte El. Aceasta este făgăduinţa Lui.

 

– Noi… „am fost botezaţi în moartea Lui.” – puterea de a merge jos.

Aceasta sună ca şi cum credinţa noastră ar consta în trei paşi:

1. – a merge jos:
2. – a fi acolo jos;
3. – a te ridica, a veni sus.

Aceasta este credinţa noastră, umblarea noastră.

Când eşti acolo jos, te identifici cu Cel care a murit pentru tine. Noi doar coborâm în apă, ceea ce nu este un lucru mare, dar El a trecut prin judecată şi moarte din cauza noastră. Acela a fost botezul Lui.

El a trecut pentru noi prin judecată şi moarte, de aceea când ne scufundăm în apă, spunem: „Acceptăm că El a trecut pe acolo pentru noi,” şi astfel, devenim una cu Isus. Eu o fac public, aşa cum a făcut-o şi El. Aceasta este dragostea Lui, şi noi ne amintim tot timpul de ea.

3. – Cheia biruinţei este identificarea cu moartea Sa, chiar dacă nu ne place. Aceasta va fi întotdeauna calea de a pune capăt păcatului din viaţa noastră; este calea de a pune capăt lucrurilor vechi care sunt în viaţa noastră: puterea de a muri, de a te coborî jos, puterea de a renunţa, pentru că jumătate din umblarea noastră înseamnă renunţare, smerenie, puterea de a muri faţă de tine însuţi; să nu mai fim atât de plini de noi înşine, ci să renunţăm la aceasta.

Jumătate din viaţa noastră, din umblarea noastră este să fim eliberaţi de eu-l personal; şi singura cale de a fi liberi este să mergem în totalitate jos, să renunţăm la noi înşine.

4. – Al patrulea lucru este puterea de a nu mai exista.

Când o persoană este botezată (scufundată), există un moment când nu se mai vede deloc. După câteva clipe se va ridica din nou, dar momentul când nu se vede, arată că şi noi suntem îngropaţi aşa cum a fost îngropat El. Este un lucru deosebit. Când se află sub apă, el nu ne mai poate vedea şi nici noi nu-l mai vedem pe el, apoi îl scoatem afară, îl salvăm. Uneori îi ţinem pe oameni mai mult jos, aceasta depinzând de păcatele lor, şi am pierdut doar câţiva.

„Noi am fost îngropaţi cu El.,” am dispărut pentru lume şi lumea a dispărut pentru noi. Este un lucru minunat! În Mesia, noi trebuie să punem capăt unor lucruri şi să ne ridicăm pentru altele. Este o renunţare deplină şi un nou început. Renunţări depline şi începuturi noi. Viaţa noastră este ascunsă în Mesia şi suntem departe de lume.

Când suntem sub apă, viaţa noastră nouă este ascunsă de lume, adevărata noastră viaţă este ascunsă.

Dacă nu este ascunsă, avem o problemă: este vorba de eu-l nostru. Când începe să se arate eu-l nostru, începem să trăim din nou în această lume, dar este scris că dacă viaţa noastră este ascunsă, nu mai trăim în lume, ci suntem eliberaţi de ea; trăim ca şi copii ai lui Dumnezeu şi nu mai suntem copleşiţi de problemele noastre. Tu poţi avea probleme, dar nu mai eşti copleşit de ele pentru că adevărata ta viaţă este ascunsă. Nu mai eşti copleşit de furie şi viaţa ta este ascunsă. Atunci de ce mai eşti nervos? De ce te temi dacă viaţa ta este ascunsă? Tu eşti cu El.

Este o mare putere; este arta de a dispărea, de a ne da la o parte; trebuie să ne rupem de tot, să dăm drumul lucrurilor vechi şi să dispărem, iar atunci vom primi o mare pace şi linişte.

Pavel a spus: „Eu sunt mort pentru lume şi lumea este moartă pentru mine”. Când se întâmplă aceasta, nu mai există grijile acestei lumi. Aţi fost vreodată sub apă? Acolo totul este diferit, nu mai auzi nimic. Despre aceasta este vorba când spunem: „viaţa noastră este ascunsă.” Noi ştim că este acolo, însă este ascunsă, suntem ascunşi.

Aici mai este ceva frumos.

Când suntem sub apă, suntem înconjuraţi, înveliţi, de acea apă, este pretutindeni. Acesta este felul în care suntem înconjuraţi de harul lui Dumnezeu. Dacă trăim în Domnul, harul Său este în jurul nostru, ne înconjoară ca un înveliş protector.

În timpul aceluiaşi botez, a venit un bărbat înalt, care avea vreo şaptezeci de kilograme. Era ca un jucător de fotbal. Noi îl cunoşteam, era un bărbat deosebit şi şi-a adus mărturia. A fost foarte mişcător; oamenii se bucurau iar eu m-am rugat pentru el, apoi am spus:

„Te botez în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, adică, „în Numele lui Ieshua.”

Era destul de înalt, iar eu şi cel care mă ajuta să botez, l-am scăpat şi am căzut toţi trei în apă. Eu am început să mă zbat şi am zis: „Nu se poate întâmpla aşa ceva! Aceasta este împotriva învăţăturii mele.” În ziua aceea am fost botezaţi toţi trei şi avem o fotografie cu toţi trei sub apă. Pescarii din jur se uitau la noi şi ziceau: „Ce se întâmplă acolo, că este tare dubios?” Eram sub apă şi mă zbăteam să mă ridic repede la suprafaţă, sperând că persoana botezată nu-şi va da seama că nu ar trebui să stea atât de mult sub apă. Ne-am ridicat în genunchi şi l-am prins în timp ce el se zbătea să iasă afară; cred că şi-a dat seama că ceva nu era în ordine, dar în cele din urmă l-am scos la suprafaţă. Toţi cei prezenţi Îl lăudau pe Domnul. Aceea a fost o scufundare completă, o moarte completă. Şi dacă ne-am unit cu El în moartea Sa, cu siguranţă vom fi uniţi cu El şi în învierea Sa.

„În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului…” (Romani 6.5-6).

Botezul nu înseamnă numai a te coborî în apă şi a muri, ci şi a te ridica, a învia. Botezul nu înseamnă numai a te coborî, ci şi a te ridica sus, ceea ce înseamnă că toată viaţa noastră trebuie să fie umplută cu puterea de a te ridica. Dacă nu avem aceasta, înseamnă că ne lipseşte ceva. În Domnul, trebuie să avem puterea de a ne ridica; dacă nu facem aceasta, nu vom putea înainta pentru că noi cădem tot timpul. Acesta este motivul pentru care este important să avem întotdeauna puterea, nădejdea, credinţa că totul va fi bine în Domnul, că ne vom ridica şi vom birui. Botezul este puterea de a începe din nou, este o naştere din nou, este un nou început, este puterea de a te ridica; arată că mori pentru ceva, dar te ridici ca să trăieşti pentru ceva nou. Noi trebuie să coborâm, să mergem mai întâi jos, să ne predăm, dar apoi trebuie să avem puterea de a ne ridica, nu în carne, ci în ceva nou. Oricât este de veche povara voastră, oricât de grea, lăsaţi totul acolo în apă şi întoarceţi-vă pentru lucruri noi, pentru o viaţă nouă.

În cele din urmă am ajuns la Romani 6.8-9:

„Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.”

Mesia a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar Viaţa pe care o trăieşte este în Dumnezeu. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi: murim pentru păcat şi trăim pentru Dumnezeu. Îmi place aceasta! În Mesia Isus, noi trăim o viaţă pentru Dumnezeu. Ar trebui să fim mai vii decât înainte, nu deprimaţi. Trecem prin multe lucruri, dar trebuie să fim vii.

Există ceva în legătură cu ieşirea din apă. Îmi amintesc momentele din copilărie când făceam baie, iar tatăl meu lua prosopul şi mă ştergea, iar eu luam pijamalele şi mă simţeam proaspăt, plin de viaţă, curat, viu. Până astăzi, am senzaţia aceasta când ies de la duş sau când fac baie: mă simt împrospătat şi viu fizic. Aşadar, Isus a ales ceva care ne reîmprospătează.

Deci, a muri şi a trăi în Mesia înseamnă a fi reîmprospătat. Viaţa noastră va fi reîmprospătată ca să trăim, să fim vii pentru El. Puterea morţii şi a învierii, puterea lui Mesia ne revigorează în duhul nostru. Biblia spune că noi trebuie să trăim o Viaţă nouă, dar cât de mult facem aceasta? În viaţa noastră de zi cu zi umblăm în lucrurile vechi ale vieţii şi suntem copleşiţi adesea de ele, în loc să umblăm într-o viaţă nouă. Gândiţi-vă ce este o viaţă nouă, ce înseamnă să trăieşti o viaţă nouă? Totul este nou, eşti ca un nou născut, este harul lui Dumnezeu. Adevărul este că ar trebui să avem acea aură sfântă şi să ducem o astfel de viaţă încât cei din jur să spună: „Este ceva cu omul acela pentru că străluceşte.” Aceasta nu înseamnă că vom avea o strălucire firească, ci este vorba de o înnoire a vieţii, de o împrospătare a duhului.

Unii dintre noi avem nevoie de o cufundare în Cuvântul lui Mesia, avem nevoie să fim reîmprospătaţi în Cuvântul Său, prin Duhul. Credinţa noastră trebuie să fie tot timpul proaspătă şi vie, să ne simţim duhovniceşte aşa cum ne simţim când ieşim de sub duş, doar că această revigorare nu o face apa, ci Duhul. Amin.

Să ne plecăm capetele şi să ne rugăm.

Tată, cerem ca Duhul Tău să lucreze în vieţile noastre, cerem înnoirea vieţii, puterea reînnoirii vieţii. Tată, împrospătează-i pe cei ce au nevoie de împrospătare, spală trecutul şi păcatul celor ce au nevoie de iertare, ajută-i pe cei care trebuie să dea drumul la anumite lucruri şi eliberează-i ca să poţi prelua Tu controlul. Tată, ajută-i şi ridică-i pe cei ce au nevoie de ajutor ca să se poată ridica. Te rugăm să ne dai aceasta, astfel ca toţi să fim reînnoiţi, spălaţi şi curaţi în Cuvântul şi în Duhul Tău. Îţi mulţumim.

Domnul Isus a spus că voi trebuie să vă naşteţi din nou indiferent dacă sunteţi catolici, protestanţi. budişti sau orice altceva, fiindcă numai aşa veţi avea parte de Împărăţia Sa. Acestea sunt chiar cuvintele Sale, aşa că haideţi aşa cum vă călăuzeşte Domnul. Să ne rugăm.

Doamne Dumnezeule, vin la Tine chiar acum; mă întorc de la cele vechi, de la trecut, şi Îţi dau Ţie poverile mele, problemele şi păcatele mele, pentru că vreau să termin cu vechea mea viaţă. Isuse, Tu ai murit şi ai înviat pentru mine, ca să pot avea Viaţă veşnică, de aceea Te primesc în inimă ca Domn al meu. Vino în inima mea, spală-mă, curăţă-mă, înnoieşte-mă, fă-mă o făptură nouă, o persoană nouă şi umple-mi viaţa, fiindcă mă plec înaintea Ta şi din clipa aceasta Te voi urma pentru tot restul vieţii mele.

Condu-mă ca Domn şi Păstor al meu. Tată, prin această mărturie şi prin Cuvântul Tău, Îţi mulţumesc că m-ai făcut copilul Tău, că m-ai născut din nou, că m-ai spălat, m-ai curăţat şi astfel sunt un om nou, o făptură nouă în Tine.

Îţi mulţumesc şi Te rog să mă conduci ca un Păstor, în timp ce păşesc în Viaţa veşnică, în Numele lui Isus. Amin.