CELE TREI RECOLTE

Deschideţi cu toţii la Deuteronom 16.16-17:

„De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor şi la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.

Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău.”

Acestea sunt cele trei sărbători de pelerinaj în care bărbaţii trebuiau să meargă împreună cu familiile lor, la Ierusalim, de trei ori pe an, înaintea Domnului, şi de asemenea sunt sărbătorile recoltelor în Israel.

– Prima sărbătoare era Paştele. Sărbătoarea Paştelui reprezenta începutul recoltei, al recoltei de primăvară, al recoltei de orz. După lunga pauză de iarnă, evreii aveau parte de primele roade ale anului şi le prezentau înaintea Domnului.

– A doua sărbătoare era sărbătoarea Rusaliilor care se ţinea primăvara târziu, vara devreme, aceasta fiind sărbătoarea marii recolte de vară, pentru că evreii trebuiau să meargă afară, în câmp, o perioadă mai îndelungată, înainte ca să se întoarcă înapoi toamna. Ei trebuiau să aştepte cincizeci de zile până la această sărbătoare şi trebuiau să le numere, această numărătoare fiind numită „numărătoarea omerului”, numărătoarea spicelor. Deci, ei trebuiau să aştepte cincizeci de zile, după care venea sărbătoarea Rusaliilor, care este sărbătoarea ieşirii în câmp, timpul ieşirii pentru recolta de vară, după care era pauză până în timpul toamnei, când se suna din şofar, acesta fiind semnalul că era timpul pregătirii, al adunării pentru recolta finală a anului sfânt, care avea loc toamna.

– Recolta finală care era numită „sărbătoarea adunării înăuntru” era sărbătoarea Corturilor. La această sărbătoare, evreii trebuiau să aducă fructele lor, acela fiind timpul recoltei de măslini, de struguri, fiindcă toate celelalte recolte erau deja strânse.

Ceea ce vreau să vă arăt aici, este că timp de două mii de ani nu a existat nici o recoltă, deoarece în anul 70 d.Hr., armatele generalului Titus au ocupat Ierusalimul şi au distrus Templul; au răstignit mii de evrei, iar pe ceilalţi i-au risipit prin tot Imperiul.

Astfel, evreii nu mai aveau nici o recoltă, dar aici avem un fenomen ciudat despre care vreau să vorbesc în dimineaţa aceasta. Cel mai ciudat lucru din istorie este că avem un popor fără nici o recoltă. Ei au fost luaţi din ţara lor, aşa că nu s-a mai semănat nici o sămânţă şi nu a mai avut loc nici o coacere a roadelor, dar cu toate acestea, este ciudat că evreii au continuat să sărbătorească recoltele pe care nu le mai aveau. De două mii de ani încoace, indiferent unde s-au aflat, ei au continuat să ţină sărbătorile recoltelor.

Acest lucru este fără precedent, nu are nici un sens, fiindcă ei sărbătoreau recolta de primăvară cu ocazia Paştelui, deşi nu exista nici o recoltă de primăvară; sărbătoreau numărătoarea omerului, a spicelor, deşi nu exista nici un spic pe care să-l legene şi sărbătoreau recolta de vară, sărbătoarea ieşirii în câmp şi a adunării roadelor, deşi nu aveau o recoltă de vară, iar apoi sărbătoreau sărbătoarea corturilor, a adunării tuturor recoltelor, fără nici o adunare a recoltelor.

Privit din punctul de vedere al evreilor, Dumnezeu nu a anulat şi nu a retras niciodată această poruncă, de aceea ei au spus: „Într-adevăr nu mai avem nici o recoltă, dar Dumnezeu ne-a poruncit să ţinem aceste sărbători, de aceea vom sărbători ceea ce nu avem. Dumnezeu nu a dat niciodată o poruncă provizorie referitoare la un timp în care nu vom avea nici o recoltă, la un timp în care vom fi risipiţi până la marginile pământului. El nu ne-a spus ce să facem în această situaţie, ce să sărbătorim dacă nu avem nici un pământ al nostru, de aceea vom continua să le sărbătorim chiar dacă nu avem o ţară a noastră!”

Ceea ce nu ştia poporul evreu era că de data aceasta nu era vorba de o generaţie, cum s-a întâmplat în Babilon, când au stat şaptezeci de ani în robie, ci aveau să facă aceasta timp de două mii de ani, sau aproape două mii de ani. Două mii de ani în care au făcut acest lucru nemaiauzit. În toată istoria acestei planete, nu a existat nici un alt popor care să sărbătorească ceva ce nu există.

Dacă aţi avut sau aveţi prieteni evrei şi aţi auzit de sărbătorile evreieşti, probabil nu aţi avut niciodată idee cât de radicală, de serioasă şi de severă este această problemă. De fapt, nici evreii nu realizează cât de radical este lucrul acesta. Nici eu nu am înţeles aceasta; noi credeam că sărbătorile evreieşti erau o tradiţie, dar ceea ce sărbătorim noi este revoluţionar, înnoitor.

Exista chiar şi o sărbătoare a copacilor, deşi nu era nici un copac. Chiar şi „numărătoarea omerului” era făcută deşi nu exista nimic de numărat, iar aceasta se întâmpla în toată lumea: în Etiopia, în Africa, India, în locuri unde nu exista nimic din ceea ce se cultiva în Israel, dar ei continuau să le sărbătorească; în ţările nordice unde este frig, în Peninsula Scandinavică, evreii continuau să le sărbătorească indiferent unde se aflau.

În timpul acestor sărbători, ei se rugau ca Dumnezeu să le restituie ţara. În multe locuri unde au fost risipiţi, evreilor nu le-a fost îngăduit să aibă nici măcar o bucată de pământ. Poate acest lucru este profetic, deoarece Dumnezeu a dat Israelului un singur pământ, dar în multe locuri unde au fost risipiţi, nu le-a fost îngăduit să deţină pământ şi să-l cultive.

Aşadar, avem o situaţie foarte ciudată: Evreilor nu li se permitea să fie fermieri, să semene şi să secere deşi, dintre toate popoarele lumii, erau cei mai îndreptăţiţi să facă aceasta fiindcă altfel erau nevoiţi să sărbătorească ceva ce nu puteau avea. Este un lucru uimitor. Ei trebuiau să sărbătorească nişte recolte inexistente.

Am intitulat predica aceasta „Taina celor trei recolte”. Evreii locuiau în oraşe şi în ţări unde nu cultivau pământul: în Roma, Franţa, Germania, Rusia, în America de Sud, în China, etc.; pretutindeni existau evrei care sărbătoreau aceste sărbători, chiar şi în junglă; şi evreii din ghetouri sărbătoreau aceste sărbători. Cuvântul „ghetou” înseamnă „Cartier al unui oraş în care erau constrânşi să trăiască evreii (şi alte minorităţi) din unele ţări.”

Aici în America, acesta este un paradox ciudat. Cel mai zelos popor în ţinerea sărbătorilor recoltelor, nu avea nici o recoltă, ba mai mult, nici nu i se permitea să aibă vreuna. Dar cu toate acestea, ei ţineau sărbătorile în sinagogă, iar uneori încercau să se adapteze la ceea ce aveau.

De exemplu, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, evreii au spus: „Vom sărbători şi darea Legii, pentru că în timpul Rusaliilor, Moise se afla pe munte primind Legea.” Dar au făcut aceasta doar pentru a întări mai mult sărbătoarea Rusaliilor, fiindcă nu avea sens să sărbătoreşti o recoltă fără recoltă, deşi ei făceau chiar aceasta. Aparent, pare o nebunie, este ca şi cum ai aniversa ziua nunţii tale, deşi nu ai fost căsătorit niciodată. Imaginaţi-vă că aţi avea aniversarea căsătoriei a doi tineri care nu se cunosc, nu există, şi totuşi o faceţi. Gândiţi-vă că nu ar exista nici preotul, dar cu toate acestea trimiteţi invitaţii, iar oamenii ar veni, s-ar aşeza pe scaune la ceremonia nunţii a doi oameni care nu există. Totuşi, ar avea loc sărbătorirea nunţii lor şi toţi s-ar aşeza la masă în faţa unor farfurii pe care nu există mâncare, iar cavalerul de onoare s-ar ridica şi ar rosti o rugăciune de binecuvântare pentru un cuplu şi o mâncare ce nu există. Ar fi nebunesc, dar aceasta este ceea ce se petrece. Înţelegeţi?

Este o nebunie, dar evreii sărbătoreau sărbătorile unor recolte inexistente, deoarece ţara recoltelor, Israelul, Sionul, era o ruină; era o ţară pustiită care nu putea da nici o recoltă. Popoarele care au stăpânit ţara evreilor, nu au putut să facă să crească nimic acolo oricât de mult au încercat, iar unii dintre ei au distrus-o şi mai mult. Era cel mai sterp pământ de pe Terra, dar eu cred că Dumnezeu a hotărât aceasta în Planul Său.

Mark Twain, care nu era credincios, a vizitat Israeul în secolul XIX şi a consemnat cât de pustiită era ţara, cât de moartă şi de uscată. El a scris următoarele: „Acesta este cel mai pustiit loc de pe planetă.” Şi a adăugat: „Poate o ţară să fie frumoasă şi binecuvântată dacă a fost blestemată de Dumnezeu?” Este ca şi cum ar fi spus: „Ţara aceasta este blestemată.” Şi a mai spus: „Ţara aceasta nu se va mai ridica niciodată!”, dar s-a înşelat în privinţa aceasta.

Chiar Biblia spune că străinii vor veni din toate părţile şi se vor mira când vor vedea cum a ajuns ţara aceasta. Dumnezeu a vestit mai dinainte aceste lucruri când i-a spus poporului:

„…dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,

dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu, iată ce vă voi face atunci:

…Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o.

Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.” (Levitic 26.14-15,32.33).

El a mai spus că străinii vor trece prin ea şi vor spune: „Ţara aceasta este blestemată de Dumnezeu”, aşa cum a spus Mark Twain.

Şi iată că deşi totul era pustiit şi nu creştea nimic, evreii ţineau în continuare sărbătorile rânduite de Dumnezeu.

Dar mai există o parte a tainei:

Dacă evreii sărbătoresc o recoltă pe care nu o au, este posibil ca aceasta să arate că undeva este o recoltă pe care ei nu o au? Dacă un popor sărbătoreşte o recoltă pe care nu o are, este posibil să existe un popor care are o recoltă fără să ţină aceste sărbători? Un popor sărbătoreşte o recoltă, deşi nu o poate lucra şi nu o poate culege, iar un alt popor lucrează la o recoltă?

Aceasta merge înapoi la o altă taină.

În urmă cu două mii de ani, în prima generaţie a apostolilor evrei care au dat lumii Evanghelia, a existat o separare:

– majoritatea evreilor s-au îndepărtat de Mesia, de Noul Legământ şi

– majoritatea oamenilor care au primit Noul Legământ s-au îndepărtat de evrei şi de rădăcinile lor.

Două popoare separate: unul având o parte a tainei, iar celălalt având cealaltă parte, acesta fiind răspunsul la taina noastră:

– un popor avea sărbătoarea recoltei, fără nici o recoltă;

– celălalt popor are o recoltă fără să aibă sărbătoarea ebraică.

Nu este o întâmplare, Dumnezeu putea să aleagă orice zi a anului pentru a turna Duhul Său, dar ziua aleasă de El a fost sărbătoarea ebraică a Rusaliilor, pentru ca Evanghelia salvării, Recolta salvării să meargă în toată lumea. Ziua aleasă de El a fost ziua Cincizecimii, iar Cincizecimea este un alt nume dat Rusaliilor, adică recoltei Israelului.

Deci, Biserica a pornit, a ieşit afară în ziua recoltei Israelului, în ziua sărbătorii Rusaliilor. Ea nu sărbătoreşte recolta Israelului, dar este legată în totalitate de ea.

Mesia a vorbit despre recoltă şi a spus: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Luca 10.2).

Nu este o întâmplare faptul că misiunea Evangheliei în lume este numită „recoltă”. Este recolta lumii, cei salvaţi, şi strângerea ei a început la Rusalii, cu ocazia sărbătorii evreieşti a recoltei, pentru că aceasta aduce vestirea Evangheliei în lume: strângerea recoltei, a celor salvaţi, este recolta Vieţii, şi este ataşată încă de la început, sărbătorii evreieşti a recoltei pe care evreii au continuat s-o ţină deşi nu mai aveau nici o recoltă, pentru că recolta a ieşit afară.

Aşadar, poporul evreu sărbătorea o recoltă pe care nu o avea, dar faptul că ei ţineau această sărbătoare mărturiseau că de fapt exista o recoltă, iar aceasta era în jurul lumii. Faptul că ei sărbătoreau aceasta în afara Israelului, pentru că nu aveau nici un pământ, este un semn profetic conform căruia această recoltă nu avea să fie legată de o singură ţară, ci de toată lumea.

Faptul că evreii sărbătoreau această recoltă, sărbătoarea Rusaliilor, în toată lumea, din nord în sud şi din est în vest, este un semn că recolta pe care ei o sărbătoreau deşi nu o aveau, va fi sărbătorită peste tot în lume şi de toate popoarele. Este uimitor!

Bucuria recoltei pe care o sărbătoreau evreii, bucuria Vieţii noi, a mers acum, prin Duhul, la neamuri. Aceasta este recolta care lipseşte şi pe care evreii au continuat s-o ţină.

Recolta care îi lipseşte Israelului este recolta nevăzută a Duhului, este puterea Vieţii şi a bucuriei, a unui popor nou-născut care vine în Împărăţie.

Deşi sunt separate, aceste două popoare sunt legate unul de celălalt, Israelul şi Biserica; două părţi ale aceleaşi taine, ambele concentrându-se pe ziua sfântă numită Rusalii sau Cincizecime.

În urmă cu două mii de ani ele au fost separate, unul purtând mărturia, iar celălalt având mărturia.

Aici avem ţara Israelului, pământul despre care Dumnezeu a spus că într-o zi va reveni la viaţă; avem o sărbătoare fără recoltă. Ce va urma dacă avem o recoltă fără sărbătoare şi o sărbătoare fără recoltă?

La sfârşitul veacului, aceste două piese cheie din acest mare puzzle vor veni din nou împreună. La sfârşitul epocii, cele două vor fi la fel ca la început, adică împreună, iar recolta Bisericii se va întoarce înapoi peste Israel. Trebuie să se întoarcă în locul din care a pornit.

De Rusalii, când a început recolta Bisericii, în Israel existau şi recolte naturale. Atunci, evreii sărbătoreau recolta în ţara lor având o recoltă, iar recolta lui Dumnezeu a început în acelaşi timp, din Ierusalim; dar ea nu se va încheia, nu va fi deplină, decât atunci când totul se va întoarce acasă. Când? Când evreii tradiţionalişti vor realiza că această recoltă a neamurilor salvate este de fapt recolta Israelului pe care Dumnezeu a făgăduit-o fiecărei naţiuni, prin Duhul Sfânt. Ei vor vedea aceasta când vălul va fi dat la o parte.

Este ca în cazul lui Naomi şi a lui Rut. Naomi s-a dus să vadă copilul născut de Rut, copilul dintre neamuri născut de nora sa, dar copilul acela a fost, de asemenea, numărat ca şi copil al lui Naomi. Tot aşa, când Israelul va avea din nou o recoltă, recolta salvării va fi numărată ca şi recoltă a Israelului.

Vorbind despre ziua aceea, profetul a spus:

„…În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!»’” (Zaharia 8.23). În ziua aceea, toate naţiunile vor spune: „Haideţi să mergem în Sion!” Două mii de ani!

O singură naţiune de pe pământ este destul de nebună ca să facă aceasta. Şi au făcut-o! Ei au sărbătorit în continuu recolta de orz, recolta de grâu, recolta de struguri, deşi nu au avut nici măcar un rod, şi I-au mulţumit în continuu lui Dumnezeu pentru ceea ce nu aveau.

Este un paradox, „ironia lui Dumnezeu” cum spun oamenii, deoarece avem un popor care nu putea cultiva, nu putea semăna sau creşte, şi un pământ care nu putea fi semănat, cultivat şi crescut; dacă le punem împreună ar trebui să avem un dezastru, dar nu este aşa ci, dacă le punem împreună, avem binecuvântare, pământul înfloreşte.

An după an, deceniu după deceniu, secol după secol, totul a fost uscat şi mort, apoi s-a întâmplat ceva: oamenii care puteau cultiva pământul, au început să se întoarcă în ţara care nu putea fi cultivată de nimeni. Şi când aceste două lucruri fără nădejde au venit împreună, a avut loc minunea.

La început, ei s-au întors în grupuri mici, aşa cum a spus Dumnezeu: „Îi voi aduna din nord şi sud, din est şi vest.” Exact aşa s-a întâmplat. Ei s-au întors în grupuri mici. Există o fotografie a oraşului Tel Aviv la început. Acum Tel Aviv este cel mai mare oraş al Israelului, dar atunci nu puteai vedea decât un deşert, un pământ uscat şi nişte oameni îmbrăcaţi ca în vremurile de răscruce a două secole, care stăteau şi se holbau la pământul acela pustiit. Ei nu ştiau cum să prelucreze pământul pentru că timp de două mii de ani nu mai cultivaseră nimic. Majoritatea dintre ei nu erau nici măcar religioşi, dar cu toate acestea, ei aveau să împlinească Biblia. Astfel, îi avem pe unii evrei care sărbătoreau sărbătorile şi pe ceilalţi care nu încercau să împlinească nici o profeţie, dar ceea ce s-a întâmplat a fost că an după an, pământul care era fără nădejde a început să dea semne de viaţă: pomi, plante şi recolte. După două mii de ani, în ţară a apărut prima recoltă. Timp de două mii de ani nu mai fusese nici o recoltă, dar când evreii s-au întors înapoi în ţara pe care le-a dat-o Dumnezeu, s-a întors şi viaţa.

Ogoarele cu grâu se întindeau din nou în acelaşi loc în care se întindeau în zilele lui Isus. Au început să fie plantaţi pomi: măslinii au început să fie plantaţi în locurile unde fuseseră şi înainte şi la fel smochinii şi viţa de vie, aşa că în Israel au apărut din nou recoltele care nu mai fuseseră deloc timp de două mii de ani. Iar dacă odinioară Israelul ţinuse sărbătorile fără să aibă o recoltă, acum există o recoltă care se potriveşte cu fiecare sărbătoare în parte. Astfel, acum au în realitate ceea ce au sărbătorit timp de două mii de ani prin credinţă. Ei au continuat să Îi mulţumească lui Dumnezeu, deşi nu aveau nimic, iar Biblia spune că ţara va înflori ca şi grădina Edenului. Şi iată că există o singură ţară care a încheiat secolul XX cu mai mulţi pomi decât avea la începutul secolului, iar această ţară este Israelul. Ţara care era pustie şi moartă, exportă astăzi flori şi fructe în toată lumea. Olanda, ţara care este cunoscută pretutindeni pentru florile ei, importă de fapt flori din Israel, din deşert.

Cu un an în urmă, pe vremea aceasta eram în Israel şi plantam pomi. Plantam aceiaşi pomi pe care-i regăsim în Scriptură, care creşteau odinioară pe dealurile Iudeii.

Dacă privim la toate acestea, ne amintim ceea ce a spus Dumnezeu: „Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.” (Isaia 61.4).

Ei au zidit oraşe pe ruinele vechilor cetăţi, au construit oraşe moderne. Aceasta se poate vedea în Israel. Oraşe după oraşe, construite pe ruine sau lângă ruine, astfel încât se poate vedea atât oraşul nou cât şi cel vechi.

Dar Dumnezeu nu a vorbit numai despre construirea oraşelor, ci şi despre faptul că vor sădi. Ştiţi ce au făcut când s-au întors în ţară? S-au uitat în Biblie şi au spus: „Acestea sunt roadele despre care a spus Dumnezeu că vor creşte aici, deci vom sădi exact aceleaşi roade despre care spune Biblia că au crescut odinioară aici.”

Învierea. Timp de două mii de ani, pe dealurile ţării nu a fost nici un pom, dar cu toate acestea, evreii au stabilit o zi de sărbătoare a pomilor. Au făcut aceasta deşi nu aveau pomi, dar acum, pomii pe care îi sărbătoreau deşi nu erau nicăieri, înfloresc pretutindeni în ţară.

Cuvintele profetului din vechime s-au împlinit întocmai: „…ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.

Şi se va spune atunci: «Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite!»” (Ezechiel 36.34-35).

Cuvintele Bibliei s-au împlinit:

„Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul;

se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.” (Isaia 35.1-2). Este un lucru uimitor!

Înainte să se întâmple această minune, a fost un bărbat care a trăit în secolul XIX şi a vestit ceea ce s-a întâmplat. Eu l-am amintit pe Mark Twain care a trăit în secolul XIX şi a vizitat Israelul, dar acesta este un alt bărbat care a remarcat ironia ciudată a acestui fapt sau taina acestuia. Este vorba de un evreu mesianic de un evreu credincios care, în acele zile, a fost considerat a fi cel mai puternic om de pe planetă. Este vorba de liderul Imperiului britanic, Benjamin Disraeli. El a fost un evreu care a crezut în Isus şi a spus următoarele privind la profeţii:

„La mijlocul secolului XIX, Israelul era o ţară pustiită şi viile Israelului nu mai existau. Dar Legea veşnică i-a unit pe copiii evrei pentru a sărbători recolta de struguri, o recoltă care continuă să fie sărbătorită deşi nu există struguri care să fie adunaţi. Dar ţara îşi va avea viile sale din nou.”

El voia să spună ceva prin aceste cuvinte, aceasta fiind taina pe care o avem astăzi, secretul tainei recoltelor, unul din cele mai nebuneşti fenomene petrecute în ultimii două mii de ani, un lucru uimitor care are a face cu noi şi cu voi, neamurile. Voi, care sunteţi născuţi din nou, aparţineţi Israelului aşa cum spune Biblia. Voi nu sunteţi iudei prin naştere, dar în Mesia sunteţi cetăţeni ai Israelului.

Aşadar, noi trebuie să învăţăm secretul tainei recoltelor şi s-o aplicăm vieţii noastre. Ei au sărbătorit o recoltă pe care nu puteau s-o vadă, s-a atingă, s-o pipăie, sau s-o guste, o recoltă pe care n-o puteau aduna.

În 2Corinteni 4.18 scrie: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” „…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2Corinteni 5.7).

Aceasta este ceea ce învăţăm din taina recoltelor Israelului: dacă nu aveau nici o recoltă, nu înseamnă că nu o sărbătoreau.

Să nu fiţi niciodată legaţi sau limitaţi de circumstanţe! Dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu, voi nu sunteţi născuţi din anumite circumstanţe şi nici nu sunteţi legaţi de ele, ci aţi fost născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu.

Un popor care sărbătorea o recoltă pe care nu o vedea, spunea că nu este legat de nici un fel de circumstanţe, iar voi trebuie să aveţi acelaşi Duh şi să spuneţi la fel ca şi ei: „Nu voi fi legat de circumstanţele mele! Refuz să fiu limitat sau legat de situaţia mea, fiindcă eu nu sunt din lumea aceasta. Trăiesc în această lume, dar sunt din Împărăţia lui Dumnezeu!”

Gândiţi-vă la faptul că porunca Domnului spunea: „Să ţineţi sărbătorile recoltelor!”, dar ei nu aveau nici o recoltă; şi deşi nu au avut nici o recoltă, nu au lăsat un lucru mic – faptul că nu aveau nici o recoltă -, să-i oprească să împlinească porunca Domnului.

Nu lăsaţi niciodată ca ascultarea voastră de Cuvântul lui Dumnezeu să fie legată de circumstanţele voastre! Nu lăsaţi ca credinţa voastră în Cuvântul lui Dumnezeu să fie legată sau afectată de circumstanţele voastre, de situaţiile prin care treceţi! Nu contează dacă sunteţi sus pe munte sau jos în vale, voi să-L urmaţi pe Domnul oricum.

Nu contează dacă lucrurile sunt în favoarea voastră sau dacă vă sunt potrivnice, chiar dacă totul se prăbuşeşte, voi trebuie să-L urmaţi pe Dumnezeu cu aceeaşi inimă şi cu aceeaşi credincioşie.

Rămâneţi în Adevăr şi faceţi bine indiferent ce se întâmplă. Nu contează dacă ceilalţi vă iubesc sau vă urăsc, voi trebuie să-i iubiţi oricum pentru că nu sunteţi legaţi de circumstanţele voastre.

Dacă ei au putut sărbători în fiecare an, timp de două mii de ani, o recoltă care nu exista, înseamnă că şi voi puteţi urma Cuvântul lui Dumnezeu şi să-I fiţi ascultători, iar când nu vedeţi nimic, să continuaţi să-L urmaţi pe Domnul cu aceeaşi credincioşie.

Lor li s-a cerut să-I aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru recolta pe care o aveau şi să spună: „Binecuvântat să fii Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Împăratul Universului, care ne-ai binecuvântat cu această recoltă,” şi au continuat să facă aceasta chiar şi atunci când nu au mai avut nici o recoltă. Ei nu s-au lăsat afectaţi de faptul că nu mai era nici o recoltă pentru care să-I mulţumească; lipsa ei nu i-a împiedecat să-I mulţumească lui Dumnezeu, ci au făcut-o cu recunoştinţă deşi nu aveau nimic.

În ebraică, cuvântul „evreu” este „iuhuda”, „Juda” şi înseamnă „cel care-i aduce mulţumire lui Dumnezeu, cel care-L laudă pe Dumnezeu.”

Astfel, noi nu încetăm să-L lăudăm pe Dumnezeu din cauza situaţiei în care ne aflăm, ci Îl lăudăm oricum, indiferent ce se întâmplă, pentru că suntem „iehuda”, iar dacă suntem „iehuda”, nu circumstanţele ne spun cine suntem, ci Dumnezeu este Cel care ne spune cine suntem, Cuvântul Său ne spune cine suntem. Aşadar, să nu lăsaţi niciodată nimic să vă oprească, ci lăudaţi-L pe Dumnezeu indiferent ce se întâmplă.

Aceasta este ceea ce sunt eu: „cel care-i aduce mulţumire lui Dumnezeu, cel care-L laudă pe Dumnezeu,” şi aceasta fac.

Aduceţi-I mulţumiri pentru toate lucrurile, indiferent de circumstanţe, indiferent ce se întâmplă, pentru că prin aceasta dovediţi că sunteţi un copil al lui Dumnezeu.

Sărbătorile recoltelor erau sărbători de bucurie. De exemplu, cu ocazia sărbătorii Corturilor, porunca era: „…să fii vesel!” (Deuteronom 16.15). Ei trebuiau să se bucure împreună, pentru că aceea era porunca Domnului.

Timp de două mii de ani, evreii nu au avut nici o recoltă care să-i determine să se bucure, dar ei nu au lăsat ca aceasta să-i împiedice să se bucure de recoltă.

Şi mai este un secret: ­să nu lăsaţi niciodată ca bucuria voastră să fie legată de circumstanţele voastre, de situaţiile prin care treceţi. Să nu lăsaţi bucuria voastră să fie legată de ceea ce vrea să facă vrăjmaşul.

Evreii nu s-au bucurat pentru ceea ce vedeau, ci se bucurau pentru ceea ce nu vedeau. Aşa să faceţi şi voi! Lăsaţi ca bucuria voastră să fie legată numai de credinţa voastră şi nu aşteptaţi niciodată timpul potrivit pentru a sărbători, pentru a vă bucura.

Foarte mulţi credincioşi spun: „Când voi primi lucrul cutare, mă voi bucura în Domnul: când mă voi căsători voi fi fericit; când voi obţine lucrul cutare sau cutare, când voi avea mai mult succes, când voi avea mai mulţi bani, când voi avea casă, când problemele se vor termina…” Problemele se vor termina numai atunci când veţi trece din viaţa aceasta, şi poate aţi făcut parte din problemă, de aceea aţi murit.

Nu aşteptaţi momentul potrivit ca să sărbătoriţi, ca să vă bucuraţi în Domnul, pentru că s-ar putea ca momentul acela să nu vină niciodată. Şi care este scopul vostru, dacă sărbătoriţi, dacă vă bucuraţi în Domnul, numai când vă este bine? Nu aşteptaţi momentul potrivit ca să-L lăudaţi, să-I mulţumiţi şi să vă bucuraţi în Domnul, ci faceţi-o şi va veni şi momentul acela.

Bucuraţi-vă, fie că aveţi, fie că nu aveţi, fiindcă Pavel a spus:

„…m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.

Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” (Filipeni 4.11-12).

Pavel nu a ştiut aceasta de la început; probabil că la început s-a plâns şi el şi a fost când sus, când jos, în funcţie de circumstanţe, dar la un moment dat a spus: „Am renunţat să mai privesc la circumstanţe pentru că ele sunt pretutindeni. Astfel, într-o zi sunt afară predicând, iar în ziua următoare sunt în temniţă”, şi a adăugat: „Mă voi bucura în temniţă şi în lacrimi”, şi atunci a biruit.

O lumină trebuie să strălucească indiferent de circumstanţe, pentru că altfel nu este lumină. Dacă lumina ar spune: „Nu voi mai străluci asupra lor pentru că se poartă cumplit cu mine!”, atunci nu ar mai fi lumină. Dacă aşa stau lucrurile, de ce ar trebui ca ei, vrăjmaşii voştri, să vă determine să nu mai fiţi ceea ce sunteţi în Domnul? Nu-i lăsaţi să facă aceasta, ci străluciţi asupra lor indiferent de situaţiile prin care treceţi, şi binecuvântaţi-i!

Faceţi bine şi fiţi buni în Domnul, pentru că El este bun; El este bun indiferent de circumstanţe, iar voi sunteţi buni pentru că El locuieşte în voi, şi nu din pricina voastră; este bunătatea lui Dumnezeu care se revarsă prin voi, nu bunătatea voastră. Aşadar, voi faceţi bine din pricina a ceea ce sunteţi, a Celui ce locuieşte în voi.

Dacă aţi face bine numai celui care vă binecuvântează, unde este binele? Dacă l-aţi răsplăti pe unul pentru bunătatea lui, iar celuilalt i-aţi face după răutatea lui, cine sunteţi de fapt? Înţelegeţi? Dumnezeu a spus că voi sunteţi o lumină, iar lumina nu reflectă ceva, ci este lumină, ceea ce înseamnă că voi străluciţi datorită a ceea ce sunteţi.

Aceasta înseamnă că atunci când cineva vă face rău sau se poartă rău cu voi, veţi spune: „De ce să las lucrul acesta să mă oprească să fiu ceea ce m-a făcut Dumnezeu să fiu? De ce să mă oprească să fiu o binecuvântare şi să fiu binecuvântat? De ce?”

Mai importantă decât orice satisfacţie aţi avea prin faptul că duşmăniţi pe cineva sau nu vorbiţi cu cineva – lucru care vă va distruge -, este să vă împotriviţi, să nu lăsaţi ca această stare să vă ia bucuria de a fi ceea ce v-a chemat Dumnezeu să fiţi, adică o bucurie şi o lumină pentru ceilalţi.

Străluciţi cu putere, faceţi ce este bine, lăudaţi-L pe Dumnezeu cu înflăcărare, iar în clipele de încercare, când vă este mai greu, lăudaţi-L şi mulţumiţi-I, pentru că la aceasta priveşte El. Lăudaţi-l şi slăviţi-L în momentele când vă este mai greu; arătaţi aceasta lumii, îngerilor care vă privesc şi diavolului care se mânie şi spumegă din cauza aceasta. Luminaţi indiferent de situaţiile prin care treceţi!

Priviţi ce s-a întâmplat cu evreii! Pentru că au ţinut sărbătorile deşi nu aveau nici o recoltă, s-a întâmplat o minune: recoltele au urmat sărbătorile.

În mod normal, mai întâi avem recolta şi apoi sărbătorim, dar în cazul lor s-a întâmplat invers: ei au sărbătorit, apoi a venit recolta.

Aceasta este o altă Lege supranaturală a Împărăţiei, este ceva pe dos, ceva cu susul în jos, nebunesc. De ce? Pentru că nu recolta a adus sărbătoarea, ci sărbătoarea a adus recolta.

Ce a spus Mesia? „Când vă rugaţi pentru ceva, mulţumiţi-I lui Dumnezeu înainte ca să primiţi lucrul pentru care vă rugaţi.” Aceasta este opusul a ceea ce crede lumea.

Noi le spunem băieţilor noştri: „Ţi-am dat aceasta, cum spui?” şi ei spun: „Mulţumesc.” Vedeţi? Aşa ne-au învăţat părinţii noştri şi aşa îi învăţăm şi noi pe copiii noştri, dar Dumnezeu spune: „Nu aşa! Mai întâi mulţumiţi-Mi şi apoi veţi primi ceea ce aţi cerut!”

Când vă rugaţi lui Dumnezeu pentru ceva, nu vă concentraţi doar pe a-i cere lucrul pe care-l doriţi, ci mulţumiţi-I, pentru că El poate schimba totul pe loc. Nu spuneţi: „O clipă! Doamne, nu am aceasta, nu am aceasta, nu am aceasta…”, ci rugaţi-vă şi mulţumiţi-I spunând: „Doamne, Îţi mulţumesc pentru că am ceva de la Tine, Îţi mulţumesc pentru ceea ce vei face.” Veţi observa că aceasta vă va schimba rugăciunea şi veţi avea pace şi bucurie, înainte să obţineţi acel lucru. Nu aşteptaţi ca totul să fie în ordine, pentru că nu va fi niciodată în lumea aceasta, niciodată nu va fi sută la sută bine, dar întotdeauna va fi bine cu Dumnezeu. Nu aşteptaţi până când va fi totul în ordine, ci bucuraţi-vă şi totul va fi în ordine.

Nu aşteptaţi recolta pentru a sărbători sărbătoarea, ci sărbătoriţi sărbătoarea şi veţi avea recolta. Ei I-au mulţumit lui Dumnezeu pentru recoltă, dar nu numai pentru recoltă, ci pentru recolta ţării făgăduite, pentru că totul este legată de ţară; iar Dumnezeu a onorat aceasta şi le-a dat nu numai recolta, ci le-a dat înapoi toată ţara cu recoltă. Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru ceea ce nu vedeţi, deoarece în Dumnezeu ceea ce nu vedeţi este întotdeauna mai mare decât ceea ce vedeţi. Aşadar, nu fiţi limitaţi şi nu pierdeţi binecuvântarea când cel mai mare lucru pe care îl puteţi avea este chiar ceea ce nu vedeţi. Pavel spune că lucrurile pe care le veţi vedea, vor trece oricum, şi vă bucuraţi de ele astăzi, pentru că mâine nu vor mai fi. Dar dacă vă bucuraţi în ceea ce nu vedeţi, aceasta nu va trece. Mulţumiţi-I deci lui Dumnezeu pentru ceea ce nu vedeţi, aşa cum a făcut şi Israelul.

Richard Wormbrant a fost mulţi ani în închisoare pentru credinţa lui şi primea în fiecare zi numai o coajă de pâine, o bucăţică mică de pâine, dar el spunea: „În vest, credincioşii nu mănâncă, în închisoare, o bucată de pâine, ci au parte de o friptură în seara aceasta. Ei nu s-au supărat pentru aceasta, fiindcă Biblia spune: „Bucuraţi-vă împreună cu cei care se bucură.”

Haideţi deci, să ne bucurăm alături de fraţii şi surorile noastre din închisoarea de aici, din Europa comunistă, să ne bucurăm alături de fraţii şi surorile noastre din America, unde se bucură în seara aceasta de friptură. Haideţi să mâncăm această pâine ca şi cum ar fi friptură.”, şi I-au mulţumit lui Dumnezeu.

De fapt, ei au spus: „Biblia spune că noi trebuie să luăm Cina, dar comuniştii nu ne dau vin, rodul viţei. Totuşi, Dumnezeu a poruncit să facem aceasta, aşa că o vom lua indiferent de circumstanţe.” Şi ce au făcut? Au luat Cina cu nimic, au luat-o prin credinţă, au băut şi au mâncat prin credinţă, iar în cele din urmă, Dumnezeu i-a eliberat ca să poată mânca friptură şi să ia Cina.

Ceea ce vreau să subliniez aici, este că ei au sărbătorit Cina cu nimic, fiindcă nu au lăsat situaţia în care se aflau să-i oprească. Oamenii se uitau la ei şi spuneau: „Ce faceţi? Aşa ceva este nebunesc!”, dar Dumnezeu S-a uitat în jos şi a spus: „Este minunat! Îmi place aceasta!” Vedeţi? Oricine poate sărbători o recoltă pe care o are, dar este mai greu să sărbătoreşti o recoltă care nu există.

Astfel, în Romani 4.17 scrie: „…care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” , pentru că Dumnezeu a ales lucrurile care nu sunt ca să le facă de ruşine pe cele ce sunt. Aceasta este minunea lui Dumnezeu.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu şi vorbim despre lucruri care nu sunt, ca şi cum ar fi, fiindcă ele vin. Mulţi credincioşi cunosc Numele Domnului şi vorbesc Cuvântul, dar sunt încă fireşti şi trăiesc ca lumea, când sus, când jos, când sus, când jos. Ei spun: „Dacă lucrurile merg bine, sunt bine şi eu, dar dacă merg rău şi eu sunt rău.” Atunci care este diferenţa între tine şi unul din lume? Prin aceasta dovediţi că viaţa voastră este condusă de lume şi nu de Mesia. De aceea nu aveţi nici o biruinţă în viaţa voastră şi sunteţi mai mult jos, decât sus.

Mesia a spus: „Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.” (Luca 6.33). Chiar şi criminalii sunt buni cu cei care sunt buni cu ei, dar noi suntem copiii lui Dumnezeu şi avem puterea să spunem:

„Nu mai sunt legat de lucrurile acestei lumi, pot trăi deasupra lor, în puterea lui Dumnezeu, fiindcă la aceasta am fost chemaţi. El m-a trimis aici ca să biruiesc lumea, nu ca să fiu condus de ea!”

Numai poporul lui Dumnezeu, fizic şi duhovnicesc, sărbătoreşte o recoltă pe care nu o vede.

Pavel a spus: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4.4). El spune aceasta de două ori, fiindcă atunci când vă bucuraţi fără să vedeţi nimic este ca şi cum aţi spune: „Am trecut peste aceasta, nu mai sunt dependent de lume, de problemele şi situaţiile prin care trec; nu mai sunt un rob al lumii, ci sunt liber! Mă voi bucura necondiţionat, la timp şi ne la timp, pentru că Domnul meu m-a făcut liber.”

Dumnezeu mi-a dat dragostea Sa necondiţionat, de aceea pot face un singur lucru: să-I dau bucuria, recunoştinţa şi mulţumirea mea necondiţionat de nimic.

Aş vrea să vă spun ceva, vouă, celor care aşteptaţi biruinţa ca să vă puteţi bucura în Domnul.

Rugaţi-vă pentru biruinţă, dar nu aşteptaţi ziua biruinţei pentru a vă bucura, fiindcă Dumnezeu NU a spus: „Bucuraţi-vă de îndată ce aveţi biruinţă!”, ci a spus: „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul!”

Cei care doriţi să fiţi liberi în Domnul, primiţi-o şi bucuraţi-vă de ea, iar mai târziu va veni şi biruinţa. Gândiţi-vă că voi nu deveniţi biruitori pentru că situaţia voastră se schimbă, nu aceasta vă face biruitori, ci sunteţi biruitori datorită lui Dumnezeu; mai mult, noi suntem biruitori încă înainte de a avea biruinţă, pentru că biruinţa noastră este prin Domnul, nu prin puterile noastre. Nu aşteptaţi cu bucuria până când biruiţi, pentru că Dumnezeu nu a spus niciodată: „Aşteptaţi până când primiţi aceste lucruri,” ci mulţumiţi-I oricum şi bucuraţi-vă în nădejde.

Cei care sunteţi născuţi din nou, sunteţi un copil al Împărăţiei lui Dumnezeu, un copil al Împărăţiei Israelului care face lucruri nebuneşti în ochii lumii, lucruri care îi fac pe oameni să spună: „Ce face popoul acela nebun?” Noi trebuie să fim la fel de nebuni ca ei, pentru că suntem născuţi din nou.

Învăţaţi de la ei secretul credinţei îndrăzneţe, al bucuriei îndrăzneţe şi bucuraţi-vă în Domnul, orice s-ar întâmpla; bucuraţi-vă în Domnul şi lăudaţi-L, indiferent de circumstanţe, fiindcă aceasta vrea şi aşteaptă El de la voi. În ochii lumii este o nebunie, dar noi Îl lăudăm pe Dumnezeu şi apoi vedem împlinirea Cuvintelor Lui.

Chiar dacă pare imposibil, indiferent ce se întâmplă, indiferent cum se comportă cu voi sau ce vă fac oamenii, iubiţi-i oricum, iubiţi-i necondiţionat şi atunci Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va răsplăti pentru aceasta.

Propovăduiţi Evanghelia chiar dacă sunteţi respinşi şi batjocoriţi, propovăduiţi-o în orice circumstanţă şi Dumnezeu vă va binecuvânta.

Voi, care sunteţi poporul lui Dumnezeu, nu priviţi la circumstanţele voastre, ci mulţumiţi-I pentru ceea ce doriţi şi veţi primi; bucuraţi-vă pentru biruinţa pe care nu o aveţi şi o veţi avea; sărbătoriţi ceea ce nu vedeţi şi veţi vedea! Lăsaţi de-o parte problemele voastre şi urmaţi-L pe Dumnezeu. Înţelegeţi? Dacă vă urmaţi problemele, dacă vă lăsaţi prinşi de ele, nu-L veţi putea urma pe Dumnezeu, dar dacă Îl urmaţi pe Dumnezeu, nu veţi mai fi dependenţi de ele şi El vă va scoate biruitori.

Trăiţi prin credinţă, chiar dacă nu vedeţi nimic, fiindcă aceasta aşteaptă Dumnezeu de la voi şi aceasta va aduce binecuvântarea în viaţa voastră.

Dumnezeu a îngăduit ca evreii să sărbătorească timp de două mii de ani ceva ce nu aveau, iar acum au!

Ce tablou avem aici! Ei au sărbătorit timp de două mii de ani ceva ce nu aveau, au rostit binecuvântarea şi I-au mulţumit lui Dumnezeu, iar acum văd cu ochii lor acele recolte care au revenit; dar cu toate acestea, evreii mai au încă nevoie de salvarea pe care voi o aveţi.

Ei au sărbătorit recolta Rusaliilor, dar cu toate acestea, nu au primit încă puterea Rusaliilor pe care o aveţi voi, fiindcă voi aveţi Duhul lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu S-a revărsat într-o zi de sărbătoare, ceea ce înseamnă că puterea Duhului înseamnă „sărbătoare, odihnă”, şi El este tot timpul în voi, nu numai într-o zi anume.

Dumnezeu vrea ca viaţa voastră să fie tot timpul plină de bucurie şi de mulţumire, şi să nu depindă de lumea aceasta. Voi o puteţi avea în fiecare clipă a vieţii voastre, dar este alegerea voastră dacă o primiţi sau nu.

Biblia spune: „Mă bucur”, nu aştept să vină mai întâi fericirea şi apoi mă voi bucura. „Mă bucur în Domnul Dumnezeul meu!” Da, mă voi bucura, voi crede, Îi voi mulţumi şi voi birui.

Sărbătoriţi şi bucuraţi-vă în Domnul, chiar dacă nu vedeţi nimic! Sărbătoriţi şi bucuraţi-vă cum au făcut ei timp de două mii de ani, şi veţi vedea minunea întâmplându-se: pământul sterp al inimii voastre va înflori şi pustia voastră se va bucura; pământul vostru va fi acoperit de spice şi va înflori ca o grădină de trandafiri în pustie. Dar bucuraţi-vă şi sărbătoriţi aceasta înainte ca să înflorească, fiindcă aceasta este Taina recoltei voastre. Amin. Lăudaţi-L pe Domnul!

Tată, Îţi mulţumim pentru căile Tale minunate pe care le-ai arătat în lume. Acesta este un Adevăr radical şi Te rugăm să ne dai putere să împlinim Cuvântul Tău, să învăţăm secretul, cheia acestei Taine şi s-o punem în aplicare ca să vedem minunea Ta.

Tată, ajută-ne să învăţăm, chiar de acum, că trebuie să încetăm să mai aşteptăm să se întâmple anumite lucruri şi abia după aceea să ne bucurăm în Domnul. Iartă-ne pentru că am privit la circumstanţele noastre şi la problemele noastre, şi din cauza aceasta bucuria noastră a fost când sus, când jos, în funcţie de lumea aceasta.

Tată, ajută-ne să ne declarăm independenţa faţă de lume şi lucrurile ei şi să ne apropiem mai mult de Tine, ca să devenim mai puternici şi să ne putem bucura de îndurarea Ta.

Indiferent ce se va întâmpla, ne vom bucura de biruinţa noastră încă înainte de a o vedea, Îţi vom mulţumi pentru binecuvântări înainte de a le primi, de a le avea, ne vom bucura înainte de a vedea lucrurile pentru care ne rugăm, vom Trăi tot mai aproape de Tine şi Te vom vedea numai pe Tine, pe măsură ce mărturisim că nu mai suntem legaţi de lumea aceasta. Tu ai biruit lumea, iar noi suntem în Tine şi astfel am biruit lumea.

Dă-ne puterea Duhului Sfânt ca să avem biruinţă în toate lucrurile şi Te rugăm să ne ajuţi ca începând de astăzi să facem aceasta.

Tată, noi ne vom bucura oricum şi Îţi vom mulţumi pentru lucrurile făgăduite. Ajută-ne să stăm neclintiţi pe făgăduinţele Tale şi să aşteptăm împlinirea lor.

Ajută-ne să punem în aplicare în viaţa noastră, Taina recoltei, ca să trăim biruinţa.

Te lăudăm, Doamne, pentru că Tu eşti credincios făgăduinţei făcute poporului Tău şi după două mii de ani vedem că cuvântul Tău este la fel de viu şi neschimbător.

Te binecuvântăm, Domnul Dumnezeul nostru şi Salvatorul nostru.

Staţi cu ochii închişi şi lăudaţi-L pe Domnul şi mulţumiți-I pentru ceea ce nu aveţi şi nu vedeţi încă, fiindcă aveţi ceva mai măreţ. Rămâneţi în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Amin.